2 minute read

Consultan]a pentru agricultur\, o necesitate, nu un moft!

ing. Dan N. S|VOIU

Må gândesc de ceva timp (nu de foarte mult) så vorbesc despre activitatea de consultan¡å atât de necesarå fermierilor (datoritå cuno¿tin¡elor acumulate de-a lungul a peste 20 de ani în agribusiness) care, dintr-un motiv sau altul, nu au cuno¿tin¡e aprofundate în ceea ce prive¿te conducerea ¿i organizarea din toate punctele de vedere a unei ferme.

¥n vizitele mele de-a lungul vremii prin diferite ferme ¿i regiuni, am observat cå unii agricultori (¿i nu sunt pu¡ini) au lacune serioase în ceea ce prive¿te aplicarea tehnologiilor corecte, dar ¿i a managementului costurilor, cu “rezultatele” de rigoare la final de an.

Din påcate, majoritatea aplicå tehnologiile altora (vecini, reprezentan¡i ai unor companii care au interesul så vândå produsele pentru a-¿i încasa comisionul din vânzare, unii fiind chiar vânzåtori de tipul “mu¿cå ¿i fugi”) ¿i mai pu¡in aplicå solu¡ii adaptate anului agricol (dupå cum ¿tim, niciunul nu seamånå cu altul) ¿i mai ales noilor provocåri ale schimbårilor climatice, eliminårii unor produse de protec¡ie a plantelor, dar ¿i schimbårilor legislative ale condi¡iilor europene.

Din påcate, sunt mul¡i fermieri care nu î¿i fac calcule corecte ¿i mai ales complete, ajungând la sfâr¿itul campaniei så se întrebe unde au gre¿it, cu toate ca regimul pluviometric a fost unul rezonabil (doar asta conteazå pentru unii, nu cå nu ar fi important, dar nu ¿i suficient).

Am întâlnit de-a lungul timpului fermieri care, cu toate cå au sistem de iriga¡ii, la final nu au avut rezultatele a¿teptate pentru cå nu au luat în calcul toate costurile, costuri care nu iartå pe nimeni, ¿i nici nu au aplicat o tehnologie adaptatå fermei lor.

De asemenea, am întâlnit fermieri care au fåcut achizi¡ii de utilaje de care nu aveau neapårat nevoie ¿i finalul a fost unul neplåcut, fiind obliga¡i så restituie respectivul utilaj, dar pierzând ¿i ratele pe care le-au plåtit… Iar exemplele pot continua, dar må opresc aici, pentru cå exemplele sunt multe ¿i diverse ¿i toate duc cåtre absoluta necesitate a prezen¡ei unui consultant în cadrul acestor ferme, tocmai pentru a evita aceste neplåceri de tot felul.

Sunt mai mult decât convins cå prezen¡a unui consultant cu experien¡å ¿i realizåri relevante în cadrul fermelor este beneficå chiar ¿i pentru fermierii care au o situa¡ie solidå financiar, iar rela¡ia de acest gen poate dezvolta o situa¡ie foarte bunå din punct de vedere economic ¿i tehnologic.

Discu¡iile pe baza unor argumente solide alåturi de un consultant vor reduce riscurile aplicårii unor lucråri gre¿ite sau tehnologii nepotrivite zonei ¿i fermei, ale achizi¡ionårii unor produse sau utilaje inutile sau mai pu¡in folositoare, dar vor duce ¿i la monitorizarea managementului general al fermei.

Fermierii trebuie så în¡eleagå faptul cå un consultant nu devine “¿eful” lor, acesta va deveni apropiatul lor ¿i nu face altceva decât så vinå cu o gândire clarå, fårå sentimentalisme inutile atunci când trebuie så se ia o decizie mai asprå, vine cu solu¡ii ¿i recomandåri practice care nu fac altceva decât så ducå la ob¡inerea rezultatelor dorite.

Aståzi este complicat så determinåm fermierii så în¡eleagå acest lucru (psihic este greu de acceptat cå ai nevoie de ajutor), dar dacå un an a fost benefic, aceasta nu înseamnå cå to¡i anii ce vor urma vor fi la fel (aici nu må refer la cei care ¿tiu ce au de fåcut, ¿i ace¿tia sunt ¿i ei destui).

Necesitatea prezen¡ei unui consultant în cadrul fermelor sper cå va fi din ce în ce mai doritå pentru cå, odatå ce ve¡i avea prilejul de a discuta ¿i analiza situa¡ia corectå împreunå cu un consultant, ve¡i observa cå multe din costuri vor putea fi diminuate ¿i ve¡i elimina gre¿elile care pot så facå diferen¡a între pierdere ¿i profit.

This article is from: