2 minute read
:nc\ o ]ar\ vrea s\ plafoneze pre]urile
Primul ministru britanic Rishi Sunak ia în calcul impunerea unor pre¡uri maximale pentru alimentele de bazå comercializate în magazine, pentru a reduce efectul infla¡iei scåpate de sub control.
De¿i rata totalå a infla¡iei din Marea Britanie a scåzut de la 10,1% în luna mar tie pânå la 8,7% în aprilie, infla¡ia alimentarå a ajuns luna trecutå la 19,1%, aproape de recordul înregistrat acum 45 de ani.
“Presiunea a ajuns atât de mare încât negociem cu magazinele ¿i vom sus¡ine orice ini¡iativå a lor de reducere a pre¡urilor pe care le plåtesc consumatorii”, a declarat un oficial britanic, sub protec¡ia anonimatului.
Cancelarul Jeremy Hunt a declarat ¿i el cå sus¡ine o majorare a dobânzii de referin¡å a Båncii Angliei pentru a controla infla¡ia, chiar dacå existå riscul ca Marea Britanie så intre într-o perioadå de recesiune economicå.
Limitarea pre¡urilor la produse de bazå ca pâine ¿i lapte este inspiratå de o måsurå similarå din Fran¡a, acolo unde guvernul a negociat cu marile magazine alimentare un program de plafonare a pre¡urilor.
De exemplu, lan¡ul de magazine Carrefour a fost de acord så vândå peste 200 de produse la un pre¡ fix pânå la jumåtatea lunii iunie. Produsele se vând în raioane speciale, sub logoul “trimestrul anti-infla¡ie” în culorile steagului francez.
Drago[ B|LDESCU
Fraudå cu subven¡ii agricole europene în Italia
Parchetul European condus de Laura Codru¡a Kövesi a confiscat suma de 171.000 de euro în Italia ca parte a unei investiga¡ii de fraudå cu subven¡ii agricole europene. O companie din ora¿ul Trentino ¿i patru persoane fizice sunt acuzate cå au încheiat contracte fictive de închiriere pentru på¿uni, pentru a ob¡ine plå¡i ilegale de subven¡ii în perioada 2020-2021. În ultimii ani, mai multe investiga¡ii au descoperit fraude similare cu fonduri europene în Italia, cu implicarea mafiei locale.
Posibilå epidemie de febrå aftoaså în Coreea de Nord
Conform unor articole din presa sudcoreeanå, Coreea de Nord se confruntå cu o epidemie de febrå aftoaså care ar putea agrava penuria de alimente din statul comunist. Boala a fost observatå la vacile din provincia Pyongan, iar fermele colective de stat nu dispun de suficiente materiale dezinfectante pentru a ¡ine virusul sub control.
Conform regulilor Organiza¡iei Mondiale pentru Sånåtatea Animalelor, guvernul de la Phenian ar trebui så raporteze imediat epidemia ¿i så aplice måsuri stricte de carantinå, dar este greu de crezut cå regimul lui Kim Jong-un va face acest lucru.
Michelin investe¿te 100 de milioane de dolari în Kansas Grupul Michelin a anun¡at cå va investi 100 de milioane de dolari în cre¿terea capacitå¡ii de produc¡ie la fabrica din ora¿ul Junction City din statul american Kansas. Fabrica produce anvelope din gama Camso, care sunt folosite pentru echipamente agricole ¿i vehicule de teren.
Michelin s-a dezvoltat rapid pe pia¡a nord-americanå în ultimii ani ¿i a anun¡at în luna martie o altå investi¡ie cu valoarea de 222 milioane de dolari în trei fabrici din provincia Noua Sco¡ie din Canada.