Accent Basarabean Nr. 9

3

ACCENT

BASARABEAN

CUPRINS 3

Workshop Internaţional la Cluj...

4

Un vis. o poveste. o amintire...

5

FAB ROMÂNIA...

6 7 8 9 10 12 14

Daniela Cervinschi

Elena Bînzari

Veronica Vozian

GIB Vara nu doarme...

Revista Accent Basarabean este supliment al revistei Migrant în România realizată în cadrul proiectului Migrant în România Interculturală, coordonat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj, Asociația Centrul pentru Resurse Civice, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială, finanțat de Uniunea Europeană prin programul General Solidaritatea și gestiunea fluxurilor migratorii. Fondul European de Integrare a Resortisanților Țărilor Terțe.

REDACŢIA

Când conjugi verbul Paris...

Coordonator Daniela Cervinschi (LADO Cluj) Redactor Şef Corina Donica

Alexandra Sabou

Editor Şef

ReSearch your change...

COLABORATORI

Victoria Botea

Teodora Buga, Marian Damoc

Experienţa diversităţii...

Dragos Teleptean

Nunta în Colibă...

Hanna Bota

Aleksandr Zhemchuzhnikov

As if Scarlatti lived in the steppes...

Rael Solis-May

Cătălina Ababei

Elena Bînzari Veronica Vozian Victoria Botea Alexandra Sabou Teodora Buga, Marian Damoc Dragos Teleptean Hanna Bota Rael Solis - May Alexandru Durutya Iulian Novac Andrei Trubceac

10 experienţe pe care nu ai voie să le ratezi în studenţie...

Alexandru Durutya

16

Noapte Bună, România...

17

Bună Dimineaţa, România...

18

On being an edgeryder...

Iulian Novac

Revista Accent Basarabean este editată de Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj în colaborare cu Grupul de Inițiativă Basarabeană Cluj

Corina Donica

Andrei Trubceac

ISSN2247-9260

Workshop

Internaţional la Cluj

LADO Cluj, în colaborare cu Jagiellonian Uiversity din Carcovia, Polonia, a organizat workshop-ul Hungarian Minority in Transylvania. Evenimentul a avut loc Vineri, 2 noiembrie la Sala de Sticlă a Primăriei Muncipiului Cluj-Napoca. Participanţii au fost 20 de tineri, originari din SUA, Germania, Suedia, Canada, Franţa, Bulgaria şi Polonia. Aceşti tineri sunt studenţi la un program masteral de studii europene din cadrul Centrului pentru Studii Europene, Universitatea Jagiellonian. Programul de master este unul foarte interesant, pentru că studenţii provin din diverse ţări ale Uniunii Europene, dar şi din America şi Canada, iar curricula este interculturală şi empirică. În fiecare an, studenţii acestui master prin intermediul programului de vizite de studiu implementat de Universitatea Jagiellonian au ocazia să viziteze diverse ţări din Europa de Est, Centrală şi de Vest şi să se întâlnească cu reprezentanţii societăţii civile, politicieni, formatori de opinie şi profesori universtari.

In 2011 au vizitat Bulgaria, Ucraina, Lituania, Letonia, Bosnia şi Herţegovina, în 2012 au ajuns în România. Coordonatorii programului au contactat LADO Cluj la începutul lunii Octombrie pentru a pune bazele colaborării şi pentru planificarea workshopului. LADO Cluj a răspuns pozitiv şi entuziast Universităţii şi a încercat să organizeze evenimentul, asfel încât, să îndeplinească cerinţele studenţilor participanţi. La workshop au participat 30 de persoane, pe lângă oaspeţii din Cracovia au participat şi studenţi români, voluntarii LADO şi nu în ultimul rând reprezentanţii Primăriei, care a fost unul dintre colaboratorii workshop-ului.

Au fost invitaţi domnul Istvan Szekely, cercetător la Institutul Român pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale şi Kinizsi Zoltan, consilier al viceprimarului Anna Horvath din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Invitaţii au prezentat studenţilor situaţia minorităţii maghiare în Transilvania în privinţa instituţiilor, politicii, culturii şi socialului, de asemenea la solicitările studenţilor, invitaţii au discutat despre discriminare, limba şi relaţiile economice.

Voluntarii LADO au fost de mare ajutor în organizarea workshopului, aceştia i-au intâmpinat pe studenţi şi le-au făcut cunoştinţă cu oraşul Cluj.

Workshop-ul s-a încheiat cu mulţumiri şi cadouri din partea coordonatorilor programului şi din partea studenţilor. Sperăm în viitor să avem colaborări din cele mai diverse şi interesante cu Universitatea Jagiellonian.

Daniela Cervinschi

3 3

Un vis. O poveste.

O amintire

4

septembire 2000. M-am trezit fericită, pentru că am așteptat cu sufletul la gură această zi. Mi-a împletit mama două cozi și mi-a prins două funde mari, albe. Purtam rochiță albastră închis, pe care o numeam „uniformă”. Aveam un buchet de crizanteme pentru doamna învățătoare și un ghiozdan enorm. Așa a început pentru mine aventura numită „școală”.

Ce legătură este între această zi și ceea ce vreau să povestesc? Ei bine, în 4 septembrie 2000 am avut prima oră de limba franceză și am rămas fascinată de această limbă.

Atunci am început să-mi doresc să cunosc minunata cultură a Franței despre care ne-a povestit doamna profesoară.

Atunci a început visul meu.

16 iulie 2012. Pășesc la fel de sigură și mândră ca în prima zi de școală. Dar nu merg la școală. Nu am nici funde și nici flori. Nu mai am uniformă și nici ghiozdan. În schimb am un bilet și un pașaport în mână. Sunt în aeroportul din Lyon și radiez de fericire. Am impresia că toată lumea mă așteptă și toate panourile cu „Bienvenue à Lyon !” sunt expuse pentru mine.

Când spun Lyon, primul lucru de care îmi amintesc este Le Musée des Tissus et des Arts Décoratifs (Muzeul de Pânză și Artă Decorativă). Acolo am rămas impresionată de rochii excepționale, de mobilă inedită și de accesorii deosebite datând din secolele 17, 18, 19 și 20. Portretele țesute m-au lăsat fără cuvinte, pentru că reprezentau fidel chipurile oamenilor care s-au remarcat de-a lungul istoriei. Mă trec fiori și-acum când mă gândesc că obiectele expuse, unele dintre ele putând fi atinse, acum 100, 200, 300 de ani erau la fel de obișnuite ca… periuța de dinți sau ca oricare alt lucru fără de care nu ne putem imagina existența azi.

Altă locație care mi s-a părut genială în adevăratul sens al cuvântului a fost Le Parc de la Tête d’Or. Este un parc absolut uimitor, care cuprinde un lac mare, o grădină zoologică și o grădină botanică. Cred că am admirat girafele, zebrele, maimuțele, dar și celelalte animale cu același entuziasm cu care o făceam acum 15 ani. Nici grădina botanică nu m-a lăsat indiferentă. Erau expuse nenumărate specii de flori încântătoare, parfumate și colorate. M-am lăsat să rătăcesc pe aleile expoziției timp de câteva ore, pentru că, efectiv, nu

4

puteam să plec de acolo! Îi consider norocoși pe cei care locuiesc în Lyon (poate chiar îi invidiez puțin) pentru șansa de a profita de un astfel de parc – atât de calm, atât de spațios, atât de verde! Este un loc perfect pentru a te odihni, a-ți delecta privirea și sufletul cu liniște, cu aer proaspăt și cu energie.

Lyonul este „presărat” cu piețe și bulevarde foarte drăguțe.

Mă plimbam pe străzi până când aveam impresia că îmi explodează picioarele, pentru că vroiam să absorb și să respir cât mai mult din magia acestui oraș. Lyon este primul oraș francez pe care l-am vizitat. Este orașul care mi-a împlinit visul. Deși am visat atât de mult timp, așteptările mele au fost atinse din plin. Sunt sigură că și după ce voi cunoaște Parisul, Marseille, Nice, dar și alte orașe din Franța, Lyonul va rămâne un loc special pentru mine, poate chiar orașul meu de suflet. Nu o spun gândindu-mă doar la locurile care m-au impresiont, ci și ținând cont de oamenii pe care i-am cunoscut.

Familia la care am stat este o familie cu tradiție, mare, unită și frumoasă. Am fost răsfățată neîncetat cu mâncare delicioasă, deserturi cu un gust „periculos de bun”, diverse tipuri de cașcaval, de care m-am îndrăgostit, de altfel. Am învățat de la ei, pe lângă faptul că mâncarea bună se prepară repede și fără prea mult efort, că o familie mare necesită foarte multă muncă și străduință din partea tuturor membrilor ei. Am învățat că a te preocupa de viitorul copilului tău nu înseamnă să îi oferi tehnologii de ultimă generație sau să îi cumperi tot ce visează, ci să îi citești, să îl înveți să gândească, să viseze, să simtă, să creadă și să fie independent. Am învățat că bunul simț, educația și cultura generală te reprezintă și valorează mult mai mult decât hainele pe care le porți. M-am convins că indiferent de țara în care te afli, cel mai important este să fii om.

Jeremy Irons a zis : „Toți avem propriile noastre mașini ale timpului. Unele ne duc înapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc înainte, se numesc visuri.” Eu vreau să adaug doar că atunci când un vis devine realitate, el se transformă în amintire pentru a-i face loc altui vis să se nască.

Elena Bînzari

Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni FAB

Luni, 10 septembrie 2012, în incinta Palatului Parlamentului, a fost lansată structura reprezentativă la nivel național al Basarabenilor – FAB România.

Federația Asociațiilor de Basarabeni din România reprezintă interesele comune ale studenţilor şi elevilor de etnie română din Republica Moldova aflaţi la studii în România cu stimularea participării acestora la actul educaţional şi la viaţă socială, economică şi culturală.

Federaţia a fost înfiinţată în urma întâlnirii liderilor ONG-urilor de basarabeni din țară, care au decis conturarea şi promovarea la nivel naţional a unui set de valori comune tuturor organizațiilor. Ei au conștientizat nevoia acută de a se constitui într-o structură reprezentativă, legitimă și puternică.

Slavic Şaramet, Președintele Federației Asociațiilor de Basarabeni din România, a declarat că ”inițiativa de a înființa o structură națională demult exista între noi, președinții actuali ai asociațiilor de basarabeni. Numele FAB România s-a născut primăvara aceasta, de fapt înființarea FAB

a fost posibilă datorita a o serie de intalniri din primavara acestui an. Înființarea juridică a fost un proces mai anevoios, care mi-a luat toată vara, însă am ajuns într-un moment unic în istoria evoluției comunităților basarabene. Au existat o serie de tentative de-a lungul anilor, însă acum este pentru prima dată când această iniţiativă se materializează și se oficializează în acte.”

Numărul elevilor și studenților basarabeni aflați la studii în România este cu fiecare an tot mai mare. Reprezentarea acestora pe plan naţional este o necesitate. Astfel, FAB devine un punct de referință și un prieten de încredere pentru toți elevii și studenții aflați la studii în România. Mihai Crețu, Vicepreședintele Federației crede că ”FAB nu este doar cea mai reprezentativă structură a tinerilor basarabeni originari din R. Moldova, aceasta mai are și rolul de liant între asociațiile de tineri basarabeni din fiecare oraș și autoritățile din România. În fiecare centru universitar din țară există asociații care reprezintă și promovează drepturile tinerilor basarabeni veniţi să

studieze în România. Acestea au în spate ani buni de experiență, o multitudine de evenimente care facilitează integrarea și dezvoltarea elevilor şi studenţilor din Republica Moldova în mediul educaţional european. ”Federația Asociațiilor de Basarabeni din România e o familie. O familie de organizații ale studenților basarabeni din întreaga Românie. Acum avem un nume, suntem o voce care va fi auzită, vom face proiecte mari în întreaga țară și vom fi mai puternici!” ne spune Cristina Răilean, Secretar General FAB România.

Cele 13 organizații fondatoare ale familiei FAB sunt: ASEB București, GIB Cluj, ATRAG Iași, GIRB Suceava, OSB Constanța, OSBB Brașov, LSB Galați, LSB Ploiești, ASB Sibiu, OSLB Alba Iulia, ASEB Oradea, GIB Bacău, ASB Craiova.

Veronica Vozian

3 5

“GIB vara nu doarme” O nouă vară, noi experiențe, noi evenimente, noi realizări alături de Grupul de Inițiativă Basarabeană Cluj, membrii căruia pe lângă examene găsesc timp pentru organizarea proiectelor dedicate românilor din Basarabia.

Proiectul AdmiteRO reprezintă o campanie de informare, consiliere și motivare privind studiile în România care vine în sprijinul absolvenților prin detalierea posibilităților oferite de către statul român prin intermediul acestor burse și de asemenea explicitarea condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru înscrierea în cadrul universităților din România. AdmiteRO în 2012 marchează a II-a ediție cu mai multă încredere și cu experiența câștigată în anul precedent și astfel am putut genera noi idei care să facă cunoscut acest proiect și GIB-Cluj.

6

În acest an GIB-Cluj a venit cu o nouă inițiativă și un nou eveniment derulat în parteneriat cu alte 11 organizații de basarabeni din România – Târgul Universităților din România la Chișinău. Acesta a avut loc pe 14-15 iulie pe Aleea Clasicilor din capitala basarabeană care a avut scop primar crearea unor punți de legătură, împărtășirea experiențelor studenților basarabeni din România cu proaspeții absolvenți de peste Prut, transmiterea valorilor cu privire la cultura și civilizația națională și comunicarea oportunităților de care se pot bucura etnicii români din afara granițelor țării. Acest târg a avut parte de o mediatizare amplă, startul ei fiind dat cu o conferință de presă în ajun și prin prezența multor televiziuni naționale, locale în timpul derulării târgului.

Feedbackul a fost unul pozitiv, ba chiar mulți absolvenți ne-au sugerat să mergem și prin alte mari orașe din țară să desfășurăm acest târg. Toți au fost mulțumiți, dar în primul rând absolvenții și părinții lor, deoarece au putut elucida toate neclaritățile și astfel au făcut o alegere corectă atunci când au aplicat. Pentru noi, membrii GIB, a fost o vâltoare de emoții, pentru că întrun timp scurt a trebuit să le reușim pe toate: autorizație, parteneriate, ghiduri, conferință de presă, interviuri etc. dar totul devine ușor când există o echipă unită și oameni dedicați voluntariatului.

Dar AdmiteRO nu s-a oprit aici, acesta a fost prima interacțiune directă cu absolvenții, apoi am continuat prin a fi prezenți la misiunile diplomatice la care absolvenții au depus dosarele

pentru admitere. Am fost la Cahul, Chișinău și Bălți unde am fost alături de comisia de admitere și am ajutat viitorii bobocei să completeze cererea de înscriere și am verificat ca aceștia să posede toate actele necesare. Au fost 10 zile de voluntariat activ și intens într-o atmosferă unică, plină de senzații noi. În continuare menținem legătura cu absolveții care au aplicat online pe site-urile de socializare, acolo suntem mereu la datorie, să le raspundem la toate întrebările.

Toate aceste reușite nu pot trece neobservate fiind realizate cu sprijinul Universității “Babeș-Bolyai” (printarea ghidului studentului basarabean din Cluj), Primăriei municipiului Chișinău (autorizație), Liceului Teoretic “Spiru Haret” din Chișinău (mobilier), companiei Ramex (realizarea maiourilor pentru admitere), Midi-Bus SRL (alocarea transportului pentru deplasarea la misiunile diplomatice din Bălți și Cahul în perioada Admiterii), Universității Tehnice Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (acordarea ghidurilor universitare și afișelor): tuturor un mare MULȚUMESC! Victoria Botea

“Când conjugi “verbul “Paris” ” Paris est toujours une bonne idée... A fi student la Paris e vis şi freamăt de speranță.

Flamboiant și plin de contraste, în Paris calci pe istorie, citești literatură la orice pas, visezi, iubești, înveți, asculți, dansezi, râzi, plângi, admiri și protestezi și parcă însuși cuvântul Paris devine « verb », verbul tău, pe care alegi să îl conjugi după dorințele și planurile tale. Parisul e impresionant, dar prea întins pentru a-l putea cuprinde într-un sejur de câteva luni.

Fiecare acțiune merită trăită la Paris, savurată ca un pahar de vin roșu pe ritm de acordeon.

Când conjugi verbul ‘Paris’… Ȋnveți. ‘Bonjour’ şi-un zambet. Înscrisă la masterul în limbă franceză, Studii politice europene comparate, propus de facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, îmi doream să îmi scriu dizertația sau așa-numitul mémoire în atmosfera plină de culoare, sloganuri și manifestații, atmosfera tipic franceză a alegerilor prezidențiale. În septembrie 2011, interviul pentru bursa guvernului francez oferită de EGIDE/ Campus France, oportunitate deschisă celor înscriși la masterul francofon, mi-a îndeplinit dorința de a trăi câteva luni ca student român, bursier la Paris. Experiența a fost deplină; locuind în Cité Universitaire de Paris (Cité U), într-un mediu extrem de bogat în oameni veniți din toate colțurile lumii, într-o atmosferă în care curiozitatea de a-l descoperi pe celălalt și amestecul de limbi, culturi și culori îți impregnau fiecare clipă, am început să scriu primele rânduri ale lucrării de dizertație. Biblioteca și toate facilitățile de care dispuneam ca și student, mă motivau și mă obligau într-un mod frumos și elegant să îmi îndeplinesc cu simț de auto-răspundere fiecare activitate. Muzeele (gratuite în mare măsură pentru toți studenții din cadrul Uniunii Europene) sunt ambrozia de care te poți bucura oricând ai disponibilitatea unui răgaz; Parisul cuprinde zeci de muzee, mii de opere de artă, mii de locuri ascunse turistului de week-end. E nevoie de timp și de un ochi pătrunzător și ager.

Citești. Buchiniștii de pe malul Senei, librăriile şi anticariatele de la tot pasul, bibliotecile, toate te inspiră și îți dau un chef nebun de a citi literatură, lucrări de specialitate și clasicele Le Monde sau Le Figaro pentru a fi mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în țară și în lume. Mirosul cărților vechi, cerneala rândurilor abia ieşite de sub tipar sau vitrinele cu ultimele titluri și apariții te îndeamnă să pui mâna pe o carte, să o ai mereu la tine, să o deschizi în metrou, în stație, pe o bancă în parc sau savurându-ți cafeaua într-un loc liniștit din Cartierul Latin. Un accesoriu obişnuit pe care îl porți cu eleganță fără a atrage priviri încordate din partea celor din jur.

Asculți. Serenadele din metrou cântate adesea de compatrioţii noștri cărora din solidaritate le dai câțiva bănuți creează o atmosferă unică. Am reușit de câteva ori să le ascult nu doar cântecele, ci și poveștile și doar atunci realizezi că a fi student în sciences po la Paris, înseamnă a lua pulsul societății în care trăiești, cu bune și cu rele, a învăța să îți asumi « românismul », deși poate accentul nu ți l-ar trăda, a vedea părțile mai puțin flamboiante ale unui Paris îmbrăcat nu doar în LV. Savurezi. Bucătăria franțuzească e un deliciu și-un capriciu.

Clătitele și les macarons, la raclette, toate însoțite de câte un pahar de vin franțuzesc sau o cafea cu aromă de scorțișoară, alintă fiecare simț. Apoi, nimic nu se compară cu parfumul preferat pe care îl recunoști fără a-ți aroga vreun titlu de expert parfumier.

Dansezi. Malurile Senei se transformă într-o adevărată scenă de dans pentru iubitorii de tango. E un adevărat spectacol și pentru

simplul privitor, curios din fire. De asemenea, fiecare tavernă din zona Saint Michel oferă un spectacol, iar gusturile dintre cele mai diverse și mai mult sau mai puțin pretențioase pot fi răsfățate pe acorduri de jazz, rock, chill out sau pe ritmurile clasicelor serenade pariziene. Studenți, turişti, îndrăgostiți sau prieteni buni, se adună acolo și își petrec serile astfel, la un pahar de vin şi o poveste, dând un aer de tinerețe locului.

Protestezi. E tipic. Francezii au un simț revoluționar înnăscut; protestele destul de dese, numeroasele «manif»-uri, urările « bonne manif !» uimesc, chiar inhibă pe mulți dintre românii care odată ajunși în Franța constată că țara lui Voltaire arată altfel decât idealul cu care manualele de franceză și cultul românilor pentru Franța per se ne-au obișnuit. Manifestațiile francezilor nu sunt violente, sunt bine organizate și cel mai adesea se lasă fără incidente majore. Totuși, partidele extremiste pe care îmi propusesem să le studiez pe parcursul șederii mele în Franța, respectiv Frontul Național și Frontul de Stânga, mi-au oferit o altă imagine a Franței, din fericire una a unei Franțe minoritare totuși.

Posibilitatea de a asculta discursurile politicienilor francezi, fie ei moderați sau extremişti, și de a lua pulsul maselor chiar din mulțimea de militanți și susținători acerbi, mi-a deschis noi orizonturi de înțelegere și m-a ajutat să pătrund în universul radicalismului lor, să observ ce înseamna populismul și cum anume reuşeşte acesta să mobilizeze electoratul.

Astfel, am trăit emoțiile electorale ale lui aprilie-mai 2012.

Iubești. Nu ai cum să nu iubești la Paris, să zâmbești, să râzi, să plângi sau să speri ! E un oraș al contrastelor, un oraș în care cel puțin preț de-o clipă imposibilul devine posibil, deși greutățile și luxul, sărăcia și exuberanța trăiesc la un loc.

Padam, padam, închei pe ritmuri clasice o poveste modernă, care poate fi a oricărui student care își dorește să ajungă la Paris nu doar pentru experiența academică, dar și pentru o experiență personală à la française…

Ce terminație are verbul ăsta în franceză ? Gramatica limbii franceze e plină de excepții. Fă din acest verb, «Paris », o excepție și conjugă-l după propriile vise și așteptări! Sous le soleil ou sous la pluie, Paris sera toujours Paris…

Alexandra Sabou

3 7

ReSearch Your Change

- un proiect necesar pentru tinerii din mediul rural din România În perioada 27 august – 1 septembrie a avut loc în staţiunea Costineşti activitatea principală din cadrul proiectului „ReSearch Your Change”, al cărui scop a constat în formarea a 20 de tineri fără loc de muncă din comunele Tortoman, Mircea Vodă, Siliştea şi Seimeni din judeţul Constanţa în candidaţi viabili pentru intrarea pe piaţa muncii. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.2 - Iniţiative ale Tinerilor şi implementat de asociaţia non-guvernamentală Romanian Youth Movement for Democracy din Bacău, în perioada 1 mai – 1 octombrie 2012. În cadrul proiectului, cei 20 de tineri din mediul rural au participat la activităţi destinate dobândirii de cunoştinţe şi competenţe în vederea obţinerii unui loc de muncă. Tinerii participanţi au învăţat să scrie CVul Europass şi scrisoarea de intenţie, modalităţile prin care pot să-şi caute un loc de muncă prin intermediul site-urilor de specialitate, cum să se comporte în timpul unui interviu de angajare şi au înţeles necesitatea ocupării unui loc de muncă. De asemenea, aceştia au aflat despre oportunităţile de formare pe care le oferă Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa şi au avut oportunitatea de a înţelege procesul de recrutare de la specialişti HR cu experienţă în domeniu în două companii mari la nivel naţional.

Cât despre evoluţia participanţilor, părerea trainerului Marius Rusu este una relevantă: „Urmărind participanţii pe tot parcursul săptămânii, nu pot să nu recunosc şi să aplaud evoluţia marii majorităţi. Nici nu vă puteţi imagina satisfacţia pe care cineva o are când realizează că a contribuit la evoluţia şi dezvoltarea unei persoane. Progresele sunt vizibile şi asta lasă o portiţă deschisă şi speranţa pentru viitoare noi proiecte în acest sector. În ceea ce priveşte proiectul, trebuie să recunosc că la început nu îi vedeam imediata utilitate, dar ajungând în postura de a

8

facilita activităţile în cadrul acestuia mi-am dat seama de necesitatea unui asemenea proiect. După părerea mea, obiectivele au fost atinse cu succes şi am convingerea că astfel de proiecte sunt un mare plus pentru tinerii participanţi din mediul rural”.

Coordonatorul proiectului şi preşedintele asociaţiei Romanian Youth Movement for Democracy, Marian Dămoc, consideră de asemenea că proiectul a adus o contribuţie majoră la dezvoltarea personală a tinerilor participanţi: „Pentru majoritatea tinerilor aceasta a fost prima întâlnire cu modalităţile de formare non-formale şi, aşa cum m-am aşteptat de la început, ei au devenit imediat interesaţi de subiectul şi activităţile proiectului.

Am descoperit că situaţia tinerilor din mediul rural este una dificilă în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe asupra oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională, scrierea unui CV şi a unei scrisori de motivaţie, comportamentul în cadrul unui interviu de angajare sau căutarea unui loc de muncă.

Autorităţile par să fie interesate să îi ţină pe tineri plafonaţi în situaţia lor” Deşi finanţarea a acoperit atât cheltuielile participanţilor privind transportul din satul de reşedinţă, cât şi cazarea şi masa timp de cinci zile în staţiunea Costineşti, selecţia tinerilor a fost cea mai mare problemă. Scepticismul, lipsa de interes şi de informaţii dar şi absenţa unei dorinţe de progres la nivelul administraţiilor locale au fost principalele motive pentru care ne-a fost dificilă recrutarea participanţilor.

Referitor la spijinul autorităţilor locale, Marian Dămoc crede că acestea ar trebui să fie mult mai deschise şi implicate faţă de aceste iniţiative. „Din nefericire, din cele patru comune selectate pentru a face parte din acest proiect, doar reprezentanţii comunelor Tortoman şi Mircea Vodă ne-au oferit sprijinul, celelalte preferând să ne transmită doar că nu se găsesc tineri interesaţi. Spre marea mea uimire,

după finalizarea training-ului am aflat că unul dintre primari a refuzat să ne susţină pe motiv că „am dori să îi întoarcem pe tineri împotriva sa”. Precizez că până în acel moment nici nu cunoşteam numele edilului. Cu toate că pare scenariul unui film tragicomic, vorbim despre oameni care au datoria de a „profita” de astfel de oportunităţi şi nu de a pune piedici acolo unde se încearcă să se relizeze ceva. Autorităţile par să fie interesate să îi ţină pe tineri plafonaţi în situaţia lor întrucât e mai greu să convingi în campania electorală o persoană educată şi implicată în diverse activităţi decât pe una care nu a ieşit nicodată din satul său”. În pofida lipsei de interes a unora dintre reprezentanţii autorităţilor, membrii asociaţiei doresc să implementeze acest proiect şi în alte zone ale ţării. „Cu toate aceste probleme legate de colaborarea cu autorităţile, dorim reaplicarea proiectului şi în alte zone ale ţării, iar la următorul termen vom aplica cu ReSearch Your Change 2 cel mai probabil pentru o zonă din judeşul Mureş”, a mai precizat Marian Dămoc.

Proiectul ReSearch Your Change se încheie pe 1 octombrie când se va transmite în atenţia Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ghidul Angajatului din Mediul Rural, ghid ce conţine concluziile discuţiilor din cadrul training-ului din Costineşti. „Cu siguranţă aş recomanda acest proiect şi prietenilor mei pentru că m-a ajutat să-mi dezvolt abilităţile şi să fiu în stare să le evidenţiez în propriul CV. Trainerii au fost exact aşa cum trebuie să fie nişte traineri adevăraţi: dornici să împărtăşească din cunoştinţele şi experienţa lor. Şi le-a ieşit! Cred că toata lumea s-a simţit bine şi că toţi au plecat de la proiect cu speranţa că vor avea din nou şansa să treacă prin experienţe similare”, crede Cioboată Iuliana din comuna Tortoman, participant în cadrul proiectului „ReSearch Your Change”.

Marian Damoc, Teodora Buga

“Experiența

diversității”

Fotografia de Robertin Iuga

Experiența diversității. Așa o numesc toți cei care țin discursuri despre mobilitățile Erasmus; și au dreptate, sună grozav de sugestiv. Însă nu sugerează ceea ce înseamnă cu adevărat o bursă de studiu în străinătate. Diversitatea experimentată e atât de vastă încât nu poate fi sintetizată în nicio sintagmă pompoasă și în niciun articol de revistă studențească.

Doar gustul cu care tu rămâi, ca student, poate să reconstruiască din amintiri veritabila poveste semestrială Erasmus. De la avionul pierdut, la locurile vizitate, lucrurile învățate, oamenii cunoscuți și până la finalizarea formalităților birocratice de la întoarcerea în țară. Toate numai în cheie personală și chiar intimă.

Pentru mine totul a început într-o seară rece de februarie în aeroportul din Cluj-Napoca, atunci când am realizat pentru prima oară că îmi voi lua zborul într-adevăr cu destinația Coimbra, Portugalia. Acum, după mai bine de șase luni, încă nu s-a terminat; simt că voi avea mereu un loc acolo, numai printre prieteni. Căci de când am ajuns mi-am dat seama că în jurul meu nu există străini, ci doar prieteni pe care încă nu i-am cunoscut. Și pe care i-am luat cu mine adăugându-i la edificiul afectiv personal.

Privind retrospectiv, îmi apar în față doar crâmpeie și întâmplări memorabile, așa că povestea cea mai apropiată de realitate poate fi structurată cel mai bine în fotografii; să-i spunem „istoria portugheziei în imagini”. Cu litere mici, pentru că e scurtă; și cu multe imagini, căci fotografiile care au înghețat anumite clipe sunt cât se poate de semnificative.

Colajul sună cam așa: • am pierdut un avion înzăpezit pe drum; • am învățat tehnici de supraviețuire în aeroport (procurarea hranei e cea mai distractivă, e incredibil ce sunt dispuși oamenii să arunce înainte de zbor); • am respirat primul răsărit la peste 3000 km de casă; • am căutat cazare (condiții neașteptate, dar eficientizarea resurselor cu dușul deasupra

vasului de toaletă le întrece pe toate); • mi-am realizat atribuțiile de student (cur suri, proiecte și prezentări, dar tot nu au universități mai bune decât ale noastre); • am învățat portugheză (cel mai ușor ți se plimbă limba în gură vorbind cu oamenii); • am plantat un copac (cu steagul altui stat european, fiindcă drapelul nostru era deja arborat); • am mȃncat dulciuri specifice (delicioase, dar cam prea dulci pentru un consumator înrăit); • am dansat samba (ritmurile braziliene intră instant în sânge); • am învățat capoeira (energie vie, metaforă în mișcare și bucuria de a trăi, toate reunite în cel mai complex sport cultural din lume); • am cunoscut o băștinașă ce purta șapte fuste (șapte zile ale săptămânii, șapte culori ale curcubeului și șapte valuri ale mării); • am respirat primul apus pe malul oceanului (nici acum nu sunt sigur că soarele nu intră în mare); • am rămas surprins de un car alegoric studențesc în formă de falus (scria răspicat: com a crise ja nem isto levanta); • m-am delectat cu specialități culinare braziliene (fenofantastic de gustoase); • am vazut integral Dosarele X (the truth is out there); și l-am căutat peste tot, am încercat să îl găsesc în toate locurile nemaipomenite pe care le-am vizitat... asta până m-am întors acasă și l-am regăsit; mi-am dat seama că după o astfel de călătorie inițiatică nu ne mai întoarcem la fel de unde am plecat; nu explorăm doar lumea, ci mai degrabă pe noi înșine... încercând să ne cunoaștem mai bine.

Până la urmă, această diversitate experimentată nu se rezumă doar la ceea ce am trăit, gȃndit și simțit. Experiența portughezo-internațională mi-a îmbogățit viața într-un mod cu totul aparte, mi-a oferit o mai bună cunoaștere a ceea ce sunt împreună cu sentimentul de a înțelege alte

culturi cu oameni diferiți și viziuni diferite.

Bineînțeles că în contextul actual mobilitatea este un aspect necesar al dezvoltării profesionale mai ales la nivel educațional, unde experiențele interculturale, calitatea studiilor și cunoașterea limbiilor străine sunt esențiale. Numai că înseamnă mult mai mult decât atât. O astfel de experiență modifică modul în care ne vedem pe noi înșine și cultura din care provenim, fiind una din puținele modalități prin care putem să devenim conștienți de propria persoană și de caracteristicile noastre culturale. Grosso modo, ne cizelează și clarifică viziunea despre lume, funcționând ca un potențator al propriilor simțuri, iar satisfacțiile pe care le aduce cu greu încap în cuvinte.

Așa că, în loc de concluzie, cine nu a avut parte de o astfel de experiență nu ar trebui să mai stea mult pe gânduri. Iar cine a avut, nu ar trebui să rămână în anonimat; a împărtăși cu ceilalți înseamnă o sinceră cerere de prietenie pentru oameni încă necunoscuți. Încă.

Mă bucur că ne-am împrietenit. Dă mai departe!

Dragoş Teleptean

3 9

“Nunta din colibă” În numărul 13 al revistei Migrant în România, am citit un articol în care se descria o nuntă ca-n basme: mireasa și mirele frumoși ca Ileana Cosânzeana cu Făt Frumos (brunet de data asta), veșmânte de prinți, cusute cu fir de aur, fir de argint ( la propriu), opulență materială, număr uluitor de invitați cât pentru un regat-, un ritual elaborat cu atenție până la cele mai mici detalii; ce mai, fastul și bogăția unei culturi care pune accent în acest fel pe riturile de trecere. Mi-am amintit – prin comparație – de o altfel de nuntă despre ale cărei elemente urmează să vă povestesc În 2009 am călătorit în Vanuatu, arhipelag în Pacificul de Sud, unde pentru o lună am cercetat comportamentele, credințele și ritualurile printre triburile izolate ale băștinașilor melanezieni.

Am reușit, de una singură fiind, să mă integrez destul de bine, astfel încât să am parte de o serie de informații care ar fi scăpat unui grup de cercetători rămași pe dinafară, deoarece ei m-au primit printre ei, hrănindu-mă – în exclusivitate – cu mâncarea lor, dormind în colibele lor, participând la activitățile lor, răspunzându-mi întrebărilor, chiar dacă ele presupuneau, pe lângă activități ale grupului, sondarea vieții private (pentru descrierea amănunțită a experienței, vezi Hanna Bota, Ultimul canibal, Cartea Românească, 2011).

Ca să povestesc puțin despre cum are loc căsătoria în satele tradiționale de pe insula Tanna, am să descriu ceea ce mi-a povestit Joselin despre propria ei căsătorie.

Joselin este soția șefului din satul Yakupen, șef (yeni) pe care îl cheamă Sam Usua. Are în jur de 40 de ani, ea nu știe exact cât, acolo nu se ține seama de vârstă, nu e important să numeri anii, evidența trecerii se punctează pe faze: copilărie, înainte de primul bărbierit (înainte de primul ciclu menstrual la fete – eveniment care odată împlinit îl știe tot satul, deoarece are loc un ritual al primei menstre), înainte de căsătorie, după căsătorie, perioada copiilor, bătrânețea, ș.a. Doar eu

aveam nevoie să încerc să ghicesc vârstele, ca să mă adaptez felului de a gândi al occidentalului, pe când dimensiunile temporale acolo au cu totul alt sens. După ce ți s-au născut copiii, indiferent ce vârstă ai, intri în faza de bătrânețe. Așa că Joselin, care nu mai avea copii mici, părea să accepte că a intrat în vârsta senectuții!

Femeia povestea despre viața ei cu mare plăcere și cu oarecare umor, detașată cumva, dar cu o acuratețe mai rar întâlnită între protagoniștii interviurilor mele. “Nu m-am măritat cu cine aș fi ales eu” – spuse ea, “fetele erau măritate după voia părinților și a lui yeni, nu poți să ai părerea ta, așa că eu nici nu mi-aș fi ales pe nimeni, că tot degeaba era. Pentru că eram fată de yeni, m-au măritat cu fiul de yeni al satului vecin, și-am venit aici în sat”.

Cum are loc o nuntă? După ce părinții, care se consfătuiesc cu yeni, se hotărăsc cu cine să-și căsătorească fata/băiatul, stau de vorbă cu părinții celui în cauză și fixează o zi de „pețit”. Se discută asupra zilei de căsătorie și se fixează numărul de porci pe care familia băiatului îl dă pentru a „cumpăra” fata.

Se dau patru, cinci porci, în funcție de poziția socială și materială a fetei: dacă e rudă apropiată de cei importanți ai satului, dacă are mai mult sau mai puțin pământ pentru a planta produse în grădină, aceasta fiind sursa principală de hrană; nu în ultimul rând după cât de frumoasă este, căci dacă are părul și pielea puțin mai deschise la culoare, e mult mai valoroasă (am văzut clar că și în fostele triburi canibale tot blondele au trecere, până la urmă, nici măcar nu e vorba de difuziune culturală, e plăcerea ochiului!) Apoi se fixează ziua în care are loc nunta în satul băiatului, pe cheluitala părinților acestuia.

Pregătirile pentru ziua cea mare constau în a construi o nouă colibă în care va locui tânăra familie, undeva în preajma colibei părinților lui. Fiecare sat are un totem din care se consideră a fi proveniența strămoșilor (o plantă, un animal, o pasăre, pește, etc, ele-

mentele „bune” ale vieții). Așa că fata întotdeauna va pleca în alt sat, căci nare voie să se căsătorească cu cineva de același totem. În noul sat ea își va păstra totemul, dar copiii ei vor avea totemul tatălui. De obicei fata este aleasă dintre verii primari ai băiatului, fiind de regulă fata unchiului dinspre mamă.

Apoi, în următoarea generație, ea va fi înlocuită (răscumpărată) printr-o fată din familia băiatului, care va merge înapoi în satul inițial, în căsătorie la vreunul dintre verii ei, ca să se contrabalanseze pierderea în „bunurile de gen feminin”. În după-amiaza zilei cu pricina, fata însoțită de părinți și rude, vine în satul băiatului, unde bărbații, după orele prânzului, se retrag în nakamal – spațiul sacru destinat doar bărbaților – și, servind din mâncarea gătită de familie, bând kava (un fel de drog preparat de ei din rădăcinile plantei cu același nume), discută unirea ce va avea loc.

Seara, înainte de culcare, yeni însoțit de părinții noului cuplu, intră alături de aceștia în noua colibă și în câteva

cuvinte explică ce înseamnă o nouă familie și cum se consumă relația sexuală. Este singura dată când se vorbește oarecum deschis despre acest subiect, în rest, problemele legate de sex sunt tabu și nu sunt discutate nici măcar între soți. Detaliile nu le-am putut afla nici de la Joselin, pentru că, oricât de deschisă, nici chiar ea nu mi-a putut spune aceste lucruri, nu-i putea trece prin cap că subiectul ar putea fi discutat cu mine; detaliile le-am aflat de la ghid – băștinaș și el de pe Tanna, prieten cu yeni Sam Usua, după o sumedenie de întrebări adiacente.

La sfârșitul discuției sumare din colibă, adulții ies închizând ușa după tinerii însurăței, care, rămânănd în colibă peste noapte, sunt declarați dimineața soț și soție. Abia acum începe nunta. Se prepară mâncare pentru tot satul, toată suflarea este invitată la eveniment, toți vor veni să felicite noul cuplu, vor aduce daruri care constau în alimente, împletituri de bambus, foarte folositoare noii gospodării, unelte, uneori animale, în funcție de cât de aproape sunt ca și grad de rudenie de proaspeții căsătoriți.

“Nu m-a întrebat nimeni dacă îmi place cu cine voi fi măritată”, spune Joselin, “dar am avut noroc. Sam este un bărbat blajin, nu mă bate, este un om înțelept, numai cu înțelepciune multă poți fi un yeni adevărat, dar uite, ea nu a avut același noroc”, spune femeia arătând spre o tânără care ținea o fetiță foarte murdară în brațe, în timp ce un băiețel se tot împingea în ea de groaza prezenței mele (uneori copiilor le era frică de mine datorită culorii pielii, mă considerau ca ceva anormal, mai ales cei de vârstă mică, care nu mai văzuseră om alb, aveau nevoie de o vreme de obișnuință ca să mă pot apropia fără să urle speriați).

Fetița sugea din când în când din sânii plați, lăsați liber ai mamei ei, deși se vedea că o face doar ca gest de protecție, pentru a fi în siguranță în brațele ei de frica mea – de câte ori priveam spre ei, fetița începea să plângă tremurând de spaimă. La cuvintele spuse de Joselin, femeia tânără dădu aprobator din cap râzând. “Uite, ea a fost măritată cu bătrânul acela!” arătă Joselin cu degetul spre un om în vârstă, cu păr alb, foarte slab, gol, doar cu o cârpă numită lavalava în jurul coapselor, care stătea la câțiva metri de familia lui. Nu aș fi crezut că e soțul ei, părea ca un bunic.

“N-o bate nici el”,continuă femeia,”dar vezi și tu că e bătrân”, râdeau ele aprobând. Aprobam și eu. Se pare că discuția nu supăra pe nimeni, chiar și bătrânelul care pricepu că e vorba despre el râse spre noi vesel. “Aici fetelor le e frică să nu fie măritate după câte unul bolnav, ciung, șchiop sau bătrân, căci apoi nu mai poate lucra și femeii îi este mult mai greu cu treburile casei. Că nu te întreabă nimeni, te bagă în coliba nouă și pam-pam” (aici Joselin bătu din palme în ritmul silabelor) - “gata căsătoria pe viață!” Eu cred că am făcut vreo grimasă de neplăcere, pentru că femeia, dezghețată de altfel, pricepu îndată limbajul nonverbal și începu să râdă bine dispusă: “văd că nu-ți place ce spun, dar noi ne-am obișnuit. Acum, fetele mai pot spune câte ceva înainte de a li se fixa definitiv băiatul, dar tot nu pot decide, părinții au marele rol în a hotărî.”

Din câte îmi povestește, pricep că marea problemă nu este neapărat că vei fi căsătorit cu un partener care ți-e

un străin, ci ce se va întâmpla după căsătorie. Femeia fiind „cumpărată”, trecând dintr-un sat în altul, intrând în noua familie, este considerată ca un bun care aparține bărbatului, iar acesta se poate comporta arbitrar. Violența domestică este foarte frecventă. Asta nu se vede dinafară, multă vreme am fost păcălită de aparențe, mi se părea că e o mare armonie între soți, între rude, ierarhia în familie și sat este foarte precis conturată. Dar armonia se păstrează prin obediența celor inferiori în ierarhie.

Femeile fac parte dintre cei de jos.

Muncesc mult și greu, rabdă privațiuni în timp ce-și cresc copiii, muncesc în grădini, cară apă și produse, prepară mâncarea – dacă nu se prepară mâncare de trei ori pe zi, nu ai ce mânca, pentru că nimic nu se păstrează din ce s-a gătit, de căldură și umezeală se alterează – ele țin gospodăria, toate acestea printre perioadele de graviditate și alăptatul copiilor care sunt destul de mulți, în jur de 5 în fiecare familie, dar am întâlnit familii cu 7, 8 sau mai mulți copii.

Chiar și ghidul meu, cu care am avut o discuție despre violența domestică, a recunoscut că o bate pe Labo, soția lui, mamă a 6 copii. Îl consideram un om blând și înțelept. Argumentul lui? “Păi dacă vorbesc mult, sigur că trebuie lovite. Asta e parte din viață”, încerca să mă convingă, nu părea să fie ceva nelalocul lui. Când mi-am exprimat indignarea: “așa e normal, îmi spunea el”.Ce mult diferă normalul de la un loc la altul, de la o cultură la alta, deși trăim în același timp istoric.

Am plecat din satul Yakupen mulțumită nu doar de masa bună pe care mi-a servit-o Joselin – începusem să simt că mi-e tot mai greu să mă hrănesc ca ei – ci mulțumită și pentru că a fost atît de deschisă și mi-a permis să intru puțin în intimitatea femeilor băștinașe.

Joselin cea înțeleaptă mă petrecu ceva drum, mă întorceam la colibuța mea de pe faleza golfului din Port Resolution. De-acum am fost mai atentă să observ relațiile din familii, iar ceea ce mi-a spus Joselin era nu doar adevărat, ci prea puțin din ce urma să mai văd.

Avusese dreptate, era greu 3 să fii femeie în Vanuatu.

Hanna Bota

11

Aleksandr Zhemchuzhnikov

As if Scarlatti lived in the steppes One of the many elements of culture is music and this, of course, has its own way of arising within each tradition, civilization or cultural space. We rarely have the chance to encounter musical beauty in such a manner that we experience it as complete novelty. The fact is even more extraordinary if this musical beauty is a result of combinations of outstanding aesthetic elements, clearly influenced by the folkloric musical traditions of the peoples of central Asia.

One of the most interesting opportunities a music lover may have is to listen to composer Aleksandr Zhemchuzhnikov, a true traveler who employs, along his journeys, an array of musical notes blown by the winds of the Gobi desert all the way to the Baltic Sea, slowing down in the middle of their path and carrying the spirit of the Kazakh steppes to the western world.

Aleksandr Zhemchuzhnikov is in his mid thirties and he is already an important presence among the names of young talented Russian composers, not to mention that he already holds the position of the most prominent young composer in the Ural region. He was born in the industrial city of Berezniki, a city that, despite its coldness, has a genuine post-soviet air of costumbrismo, placed in the middle of the Ural hills, 15 hours going north by train from the regional capital and most important city of the region, Yekaterinburg. Aleksandr started his musical career as a guitar and balalaika student, and, as a teenager, he played with several rock bands, where he actually started his career as a composer. It was during this period that he started to pay special attention to classical music, especially to 20th century compositions. He even composed a few rock pieces which included musical passages employing atonality in the dialect of serialism. Sasha began his professional musical studies at the pre-university musical institution of his home town and, at the same time, he started visiting Yekaterinburg in order to take composition lessons from A. N. Nimensky. Later on, he would continue his studies at the Ural State Conservatory, under the guidance of well-know Russian composer A. Kobekin. His first success, as a student, was when he became a prize winner in a festival organized by the union of Russian composers, back in 1999. Among other accomplishments, we can mention the bronze medal of the ensemble of the peoples of Russia at the festival “Youth Academies of Russia” and an official recognition of his work at a competition organized by the Mariinsky Theater for the composition of his one act opera “The Overcoat”, based on a story by N. Gogol.

Nevertheless, the permanent satisfaction he has as a young composer is that his work is actively performed in festivals around the country by renowned orchestras in Russia.

The title of this article clearly reflects one of the most important characteristics of Sasha, both as a person and as a composer, his multicultural musical language, clearly expressed through the form, texture and manipulation of the folkloric or academic elements of his musical knowledge. The most recognizable folkloric elements in Sasha´s music are the Russian and Kazakh harmonies and the consecutive molding

12

of the melodic ideas and voices using these resources. While he was a student at the conservatoire, Sasha had the opportunity to learn more about the music of Kazakhstan, and as a skillful guitar and balalaika performer he started studying the dombra, a two stringed instrument which is considered the national instrument of this country, and which belongs to a family of similar instruments present in the musical culture of the Turkic peoples, from eastern Turkestan, in China, to the Russian Urals. The encounter with this instrument and the traditional music reproduced by it represented the decisive moment that would mark the composer´s style. This instrument and other similar instruments present in central Asia and Mongolia have a clear purpose within the language of music for which they were created: the ability to reproduce the rhythm of the gait of the horses and the pentatonic musical scale. These two elements when together give us the base of this central Asian style of folkloric music, although peacefulness, interminable grasslands and meadows are inseparably present as well within this musical language.

Sasha´s ability to use these folkloric resources is often demonstrated in many of his compositions. Many listeners would agree that he has the gift of showing us the malleability of these elements in his hands as if they were pieces of clay in the hands of children.

A good illustration of the above mentioned elements is the composition called “As if Scarlatti lived in the steppes”, a work written for piano solo in eight movements. Basically, a composition purely reflecting in itself the title it was given, a clear example of the elements and characteristics present in the music of Scarlatti, such as ornaments and harmonies combined with the very personal style of the composer influenced by the music of the Kazakh steppe, all this, not for the pure aim of showing off his technique and creativity, but for expressing different emotions through these eight movements.

There are other examples of Sasha´s musical style and perhaps the most important compositions in his young but rich portfolio are “Subutai” and the “Genghis Khan” suite, both for symphony orchestra. These works are also examples of the composer’s interest for the nomadic musical cultures beyond the Kazakh steppes. Although these titles might suggest the idea that a story of a life is being told, it’s clearly not the case. This is obviously reflected in the “Subutai”, a composition that takes its name from Genghis Khan’s and his third’s son Ögedei Khan’s Army general, who was actually a character of great importance in the Mongol empire, thanks to his military campaigns which won the most important battles for the empire in central Europe. “Subutai” is not a piece of programmatic music, as this concept is commonly understood by music lovers when a historical name is involved, due to the fact that there is not a single personification through the notes or any recurrent leitmotif, this is clearly a sign that no story is being told, however it has most of the elements of abstract imaginary, thus his music, when

related to such historical names, is basically a way to depict a philosophical state within a specific time and space, yet allowing the listener to enjoy complete freedom of interpretation, since the language of the music avoids unfriendly complexities. This is also the case for other compositions by Sasha, especially those inspired by Russian folklore. In fact, several of his chamber music compositions were written for Russian traditional instruments such as balalaika and domra.

As an epitome of his Russian inspired compositions employing a simple language, we find the opera “The Overcoat”, that we mentioned before, a one act opera, based on a short story by N. Gogol. The story takes place in the capital of the Russian empire, Saint-Petersburg. The musical piece based on this literary masterpiece manages to evoke the atmosphere of this beautiful, cold and squally Russian city. “The Overcoat” is a clear example of a composition based on simple melodicism, with clear minimalistic moments in its structure.

At times, we can even listen, as depicted by the composer himself, a muddle of colors, rhythm and spiritual life.

As for the Russian character of Sasha’s

music, this is rather related to his place of origin, the Urals, perhaps the most prominent region where Russian traditional instruments play an important part, due to the efforts of first class performers and concerts and, moreover, to the existence of a major department for the study of such music and instruments at the Ural State Conservatoire which undoubtedly helps to nurture Russian music in one of its finest and genuine manifestations.

As it happens with every person and even more so with every artist, there is a constant evolution of the being, which might be hidden in one person’s life until the very end or might be constantly exteriorized and expressed in different ways. Composer Aleksandr Zhemchuzhnikov is not an exception.

In recent years he has been experimenting with more unconventional music which lured a wider and younger audience to his music. He has been incorporating certain elements, uncommon for academic music, into his compositions, such as dj and vj sets for live performances of his work. Among

such compositions we can find “4 events” for chamber orchestra and live electronica and “Blues in scratch tones” for cello quartet and turntable. This manner of composing music, although not new in certain ways, is characterized by mixes of modern mass pop music beats, minimalistic elements and his well known musical language present in his compositions from earlier years. Nevertheless, in his early music he gave us hints of unconventional resources tethered to his creative world. As we mentioned before, he started to experiment with atonalism during his rock band years and when he was already a student in composition, he wrote a concerto for choir and solo violin.

Also as part as the composer’s evolution, he has been involved in art projects which have contributed to the creative exteriorization of young Russian composers. Since exteriorization can be a constant in a composer’s life mainly through the vehicle of musical notes, this one may remain in a permanent limbo until it is born and meets the light of performance. One of those successful projects is the Penguin club, based in Yekaterinburg; this is basically a more active incarnation of the youth division of the Union of Composers of Russia’s Ural representation. This club has as its members several young composers from the Ural region, well known performers and musicians including djs and musicologists.

It has also served as the breeding ground for several ensembles including a chamber orchestra made of members that belong to some professional orchestras in the region.

As a consequence of this project, many of the young composers have already had the chance to witness the birth of their written music. Beyond being an incentive for music creation, the club also plays a significant part in capturing younger audiences in order to promote something more than a product of superb technical and artistic quality. Despite the fact that many of Sasha’s compositions are periodically performed by well known orchestras in Russia, he has been writing music for the different ensembles and musicians involved in the project. In order to learn more about the Penguin project you can take a look at the official website at http://www.pin-club.ru/ where you can even watch some of the live performances the club organized. Aleksandr Zhemchuzhnikov has a website, as well, where you can watch and listen to most of his compositions and, if you are a musician, you can download his music scores. http://antitezis.com/ For any comments or suggestions related to this article, please feel free to e-mail me at raelviolin@yandex.ru or visit my website at www.raelviolin.weebly.com.

Rael Solís-May

3 13

“10 experienţe” Ceea ce urmează să enumăr nu reprezintă vreo obligativitate. Nu e vorba de 180 sau 360 de credite, fără de care nu intri în licenţă şi fără de care nu termini facultatea. Poţi fi şef de promoţie fără să atingi vreunul dintre punctele de mai jos. Ȋnsă studenţia este mai mult decât facultate. Şi studenţia trebuie trăită de la un capăt la celălalt. Intens! Pentru cei tineri care nu ştiu de unde să înceapă, sau pentru cei sătui de banalul cotidian, acestea sunt recomandările mele: 10. Să pici un examen. “Nu eşti student dacă nu ai picat un examen” – vorbe de duh primite de la colegii mai mari, care au experimentat gustul amar al notei 4 şi apoi gloria şi satisfacţia personală când promovezi în toamnă. De ce am pus aşa ceva pe listă? Pentru că a trece prin facultate de la un capăt la celălalt fără să ştii ce înseamnă să fii învins, ca să ai de unde să te ridici, este inutil. Uită-te la trecut: cei mai renumiţi sportivi, cei mai cunoscuţi artişti, oricare dintre oamenii rămaşi în istorie, sunt aceia care au fost jos şi, în pofida neşansei, au ajuns în vârf. La o scară mai mică, fiecare restanţă reprezintă exact acelaşi lucru.

9. Să te apuci de un sport nou şi să faci performanţă la nivel amator. Mulţi dintre voi practică sporturi înainte de facultate. De aceea am şi precizat un sport nou. Ceva deosebit de ce ai făcut până acum. Dată fiind paleta largă disponibilă, nu e mare lucru să te apuci fie de alergat, fie de înot, sau dacă ai timp şi dedicaţie de ceva mai complex precum tenis sau volei. Rigoarea şi disciplina te ajută să rămâi organizat, iar condiţia fizică oferită de antrenamentele regulate te menţin în formă şi îţi oferă un binemeritat repaus psihic după orele plictisitoare de curs.

8. Să activezi într-o organizaţie non-guvernamentală ca voluntar. Această muncă de jos în care produci ceva fără să obţii nimic material, doar satisfacţie şi experienţă este una dintre pietrele de temelie ale studenţiei. Domeniile de activitate sunt diverse şi mulţi dintre voi vor avea ocazia să lucreze pentru protecţia mediului, integrare socială sau ajutarea copiilor din centrele de plasament. Astfel de activităţi sunt intens sociale şi numărul de amici/cunoştinţe pe care îl obţii după o asemenea experienţă este mult peste aşteptări.

Iar pentru angajatorii de peste hotare, un CV nu poate să nu conţină măcar câteva luni petrecute muncind voluntar în folosul societăţii.

7. Să te apuci de practicarea unei forme de artă pe care încă nu o cunoşti. Nu e nevoie să îţi transformi peste noapte ca-mera în atelier de pictură. Ȋnsă acum ai ocazia să înveţi să cânţi la chitară sau pian, să te dedici dansului sau literaturii.

Sunt 7 arte şi fiecare dintre voi îşi poate găsi locul într-una dintre ele. Ca şi mai sus la sport, încearcă ceva nou, ceva ce nu ai mai făcut până acum. Polivalenţa în acest domeniu

14

este întotdeauna binevenită. Şi crede-mă pe cuvânt, după ce termini facultatea, nu vei mai avea dedicaţia necesară pentru a începe aşa ceva. Profită cât mai ai timp!

P.S. Am fost un împătimit al jocurilor video toată facultatea.

Personal le consider a 8-a arta şi le recomand atât pentru relaxare cât şi pentru tot ce poţi învăţa din ele. Dar nu uitaţi, când mergi în camping, chitaristul se alege cu aplauzele!

6. Să locuieşti (chiar şi numai o săptămână) într-un cămin studenţesc. Ȋntotdeauna i-am considerat pe cei care fac facultatea acasă ca fiind văduviţi de una dintre cele mai importante experienţe studenţeşti: căminul. Traiul la comun, 4 sau chiar 5 într-o cameră de 7 pe 4 metri te transformă. Te învaţă să fii tolerant, te învaţă să fii ordonat. Toţi cei care au stat în cămin ştiu antiteza dintre prima zi din primul an când vii cu un camion de bagaje şi ultima oară când pleci din cămin cu o valiză care conţine tot ce ai. Ȋn cămin înveţi să găteşti, să speli rufe, să dormi indiferent de oră şi poluare sonoră, să dai cu mopul şi să te bărbiereşti fără oglindă. Şi pentru cei care încă nu ştiu, în cămin nu rămâi niciodată fără pâine, bere sau hârtie igienică!

5.Să studiezi un semestru la o universitate din altă ţară.

Experienţa pe care o acumulezi peste hotare de la oameni care fac aceleaşi lucruri ca şi tine, însă altfel (mai bine sau mai puţin bine) îţi deschide mintea mai mult decât toate laboratoarele şi seminariile din facultate puse la un loc. Fiindcă meseria se fură, nu se învaţă, cu cât vezi mai multe variante ale aceleiaşi activităţi, cu atât eşti mai experimentat. Asta ca să nu punem în balanţă saltul lingvistic, social (uneori chiar intercontinental) şi cultural. Una dintre cele mai plăcute perioade din viaţa de student este cea petrecută cu colegi noi, peste hotare! Drept dovadă, o bună parte dintre cei care au plecat iniţial cu o bursă se stabilesc în ţara respectivă după absolvire.

4. Să înveţi o limbă exotică. Nu e greu să găseşti în grupa/ seria/anul tău un vorbitor mai competent de limba engleză, franceză, germană, italiană sau spaniolă. Ȋnsă lumea este mai mare decât Europa şi cele 2 Americi, iar cunoaşterea unor limbi exotice la prima vedere (japoneza sau araba) se va dovedi în viitor un avantaj crucial în tot ceea ce înseamnă relaţii internaţionale. Ȋn plus, diferenţa culturală, iniţial şocantă, se atenuează semnificativ odată ce bariera lingvistică slăbeşte, astfel încât a petrece câţiva ani ca şi tânăr stagiar într-o ţară considerată neobişnuită va fi la un CV distanţă odată ce limba nu mai reprezintă o problemă.

3. Să predai un stagiu/seminar colegilor mai tineri. Nu mă refer la un post de preparator sau asistent universitar cu normă întreagă. Poate fi doar o suplinire de moment al profesorului alături de care lucrezi la licenţă. Sau colegul deja

care se ocupă de grupa respectivă are o urgenţă. Indiferent de motiv, pregătirea, stresul iniţial, rezultatul final şi satisfacţia ulterioară merită din plin. Oricine a predat, cât de puţin, unei clase ştie nivelul enorm de împlinire de fiecare dată când o expunere merge aşa cum trebuie. Ȋn plus, cu fiecare seminar în care predai, cunoştinţele tale în domeniu se vor îmbunătăţi semnificativ.

2. Să participi la Work&Travel în Statele Unite. Am ţinut să menţionez ca locaţia acestui program să fie dincolo de Atlantic, datorită nivelului de independenţă oferit. Acolo nu mai eşti la un telefon distanţă de casă, nu ai un card funcţional în prealabil care poate fi încărcat de părinţi când rămâi fără bani. Oamenii au o altă atitudine referitoare la viaţă faţă de vecinii noştri europeni. Munca asiduă îţi oferă bani mai mulţi sau mai puţini, însă nu au fost rare cazurile în care studenţi, colegi de-ai noştri, şi-au îndeplinit visul american şi au ajuns antreprenori de succes pornind de la un astfel de program. Iar componenta călătoriei, în care ai ocazia să vezi de toate, începând de la arhitectura urbană dusă la superlativ până la minuni naturale merită din plin.

ceva specific activităţii didactice, după ce am enumerat 9 activităţi pe care le poţi face indiferent de nivelul de pregătire profesională. Ȋnsă, faţă de fiecare dintre cele de mai sus, această experienţă este unică, pentru că eşti CEL MAI bun.

Oricare dintre colegii tăi poate pica un examen, oricare poate fi un sportiv bun. Mulţi pleacă cu burse în străinătate şi chiar mai mulţi la Work& Travel. Dar să fii acel guru al domeniului tău este rezervat celor puţini. Nu mă refer la note de 10. Nu mă refer la tânărul cu pile care ajunge rapid asistent universitar la catedra respectivă. Aici se încadrează acel student pe care cu toţii, colegi de an, studenţi mai mari sau mai mici, îl consideră cel mai bun. Este acel coleg pus primul pe listă atunci cand întrebi “am o problemă la Y-ologie, ce să fac?”. Experienţa unei asemenea recunoaşteri întrece fiecare dintre cele de mai sus, pe de o parte pentru că necesită multă muncă, talent, dar şi datorită nivelului de exclusivitate oferit. Nu oricine poate fi cel mai bun. Dar pentru cine este: “daţi Cezarului ce-i al Cezarului”.

Multă baftă în noul an universitar!

Alexandru Durutya

1. Să fii cel mai bun într-un domeniu specific facultăţii tale. Poate părea puţin paradoxal că am pus pe primul loc

Rest a

de nt esc

stu in Ca m

ante

iu/ Sport Semi nar Limba exotica

r T &

rk o W

vel

Stag

r a t

t r o Sp lun Artă

Erasm Vo us

Artă

Cel

n u b mai 3

15

“Noapte bună România!”

Nu sunt patriot și nici nu sunt primul care să apere România. Văd întâi scăpările populației și abia apoi frumusețile naturii cu care am fost binecuvântați. Asta pentru că nu mi se pare normal să ne lăudăm cu ce ne-a fost dat și de restul să ne batem joc.

Nu cunosc valorile țării noastre.

Avem așa ceva? Știm ce sunt acelea?

Nu cunosc trăsăturile pozitive care caracterizează poporul din care, teoretic, fac parte. Nu mi le-a spus nimeni și nici nu pot găsi vreuna determinantă (poate ‘adaptabilitate’ ar fi una dintre ele).

Nu-mi plac oamenii care spun ‘Am câștigat medalia x la Olimpice’ sau ‘Am intrat în UE’. Asta pentru că de obicei cei care spun asta habar n-au despre munca adevărată, efort și determinare însă sunt primii la a arunca cu pietre, a critica și a descuraja.

Nu văd unde e virtutea în a fi umili, cu capul plecat și săraci cu duhul. Nu văd unde e virtutea în a cerși totdeauna de la statele mai dezvoltate, în a ne plânge constant de țara noastră, în a ne bate joc unii de alții. Nu văd unde e virtutea de a înlocui respectul și bunul simț cu tupeul, mitocănia și aroganța.

Sigur, toată lumea dă vina pe conducători. Este o zicală foarte profundă care spune ‘Poporul are conducătorii care îi merită’. Sigur, când vezi toată ziua la TV jafuri publice și private, când vezi sexualitate ieftină și mitocănie cu duiumul, când vezi numai mizerii - normal că asta e impresia pe care o ai despre lumea din jur. Și atunci, natural e să te adaptezi. Te adaptezi fiind și tu așa, integrându-te în societate.

Pentru că a fi diferit înseamnă pericol de a fi omorât, antropologic vorbind.

Nu sunt mândru de eticheta mea de ‘român’. Săptămâna trecută când făceam autostopul din Germania spre România m-a întrebat un domn de unde sunt. Am spus relaxat că din România.

S-a răzgândit brusc - nu mai vrea să mă ia în mașină. M-am supărat? Nu. Pentru că îl înțeleg. Cum poți să simpatizezi cu o grămadă de oameni care vin în țara ta și fură, distrug și-și bat joc? (SUBLINIEZ: realizez că aceasta este o generalizare, ceea ce nu este tocmai corect)

Și la naiba, mă satur și eu de cât vorbesc atât de abstract despre toată situația. Repet: România are o problemă de ATITUDINE. Asta e valabil de la președinte până la intelectuali și ultimul muncitor dintr-un șanț. Fiecare e responsabil de viața și situația lui. Nu numai atât dar face parte dintro comunitate - și comunitatea ghici ce e? E suma valorii indivizilor din ea. Și dacă majoritatea își bate joc nu numai de viața lor ci și de a altora, ce rezultă?

Vă spun eu ce - rezultă România.

De ce spun toate astea? Cu siguranță nu pentru a mă plânge. Spun toate astea pentru că problema noastră, ca și popor, e ATITUDINEA. Încă de mic copil mi s-a impregnat faptul că noi, românii, ‘nu am atacat niciodată ci totdeauna doar ne-am apărat’. Trecând peste datele concrete istorice, nu văd unde e virtutea în asta.

Am avut un moment de iluminare acum câțiva ani. Am observat câtă putere, câtă determinare și cât potențial rezidă în poporul nostru. Mi-am spus ‘INCREDIBIL, ce ar putea fi dacă ne-am schimba un pic percepțiile de viață!’. În continuare am rămas la aceeași opinie. Există români care și-

16

au creat legende din numele lor. Există români care și-au depășit condiția în ciuda intemperiilor și greutăților – olimpici școlari, sportivi, intelectuali etc.

Dar sunt ei niște modele pentru noi, ca și popor? Nu. Modelul nostru e Gigi Becali. Modelul nostru e vreun fotbalist, vreo Sexy Brăileanca sau vreun baștan local.

Eu iubesc potențialul României.

E incredibil. Oamenii ar putea fi senzaționali. Am putea crea paradisul pe Pământ. Totul cu o schimbare de gândire, percepții și atitudine. Și nu e nevoie să fie bruscă - ci poate fi înceată.

Om cu om. Gând cu gând. Acțiune cu acțiune, zi de zi.

Dar cu siguranță n-o să se întâmple în timpul vieții mele. Și cu siguranță nu sunt dispus să-mi risipesc energia, timpul și aptitudinile pe o țară careși bate joc de mine. Nu sunt dator cu nimic și viața e prea frumoasă pentru a mă bate cu niște maimuțe. Suntem binecuvântați cu niște oportunități incredibile – călătoritul și trăitul în orice țară e la ordinea zilei pentru absolut oricine. Nu văd de ce aș rămâne aici doar pentru că m-am născut aici.

De aceea nu voi mai fi prin preajmă pentru mult timp.

Noapte bună, România!

Iulian Novac

“Bună Dimineaţa România” Ştire de ultimă oră: lamentarea a fost cu stricteţe interzisă! Conform alineatului 1 din articolul 1 din legea numărul 1 a Bunului Simţ Elementar, orice formă de tânguială, blamare, văicăreală sau jelire fără măsuri de depăşire a factorului agresor este considerată o violare a spiritului de supravieţuire şi va fi pedepsită prin expulzarea din societate. Altfel zis, de azi încolo nimeni nu mai are voie să se plângă fără a încerca să schimbe situaţia.

Ministrul Comportamentului Civilizat spune că această decizie a fost luată ca urmare a creşterii îngrijorătoare a demagogilor şi nemulţumiţilor pe viaţă, identificabili după replicile „asta este”, „afară-i mai bine”, „aşa-i românul” şi chiar „ţară de c*cat”. Ȋn opinia onorabilului, nu ţara este problema şi chiar nici locuitorii luaţi individual: „Există pur şi simplu o tendinţă de autocompătimire şi mutilare a valorilor. Ȋncotro sapi albia unui râu, într-acolo va curge. Iar noi vrem să curgă către acţiune şi bunăstare şi nicidecum către lenevia ce deseori se ascunde în spatele resemnării.” „Nu suntem altceva decât un furnicar”, continuă ministrul. „Dacă fiecare ar binevoi să-şi vadă de bobul lui de grâu în loc să tragă cu ochiul şi să judece regina furnică, ar evolua nu doar individul unitar, ci întregul sistem”. Vorbele sale ne pun pe gânduri, însă cum rămâne cu furnicile leneşe care ar putea profita de sârguinţa cetăţeanului model? Ȋn primul rând, dacă e să judecăm după mentalitatea nou recomandată, când fiecare-şi vede de treabă, nu am mai

avea vreme să ţinem socoteala muncii vecinului. Poate atunci când dăm vina pe lenea sau imoralitatea cuiva, nu facem decât să căutăm pretexte pentru propria degenerare. Ȋn stilul „Dacă alţii nu fac, eu de ce aş face?”.

ce e bine şi ce e rău. Dacă cei care locuiesc în tine ar face ce ştiu deja că este bine şi ar renunţa să poarte grija vecinului, majoritatea ar deveni corectă. Şi atunci paraziţii ar fi mai uşor şi mai repede extirpaţi.

Dar dacă tu ai face, şi ai face bine, de ce alţii n-ar face? Dacă vezi un gunoi pe jos, ridică-l şi aruncă-l unde trebuie.

Dacă pe programul tău de muncă scrie „de la 8 la 16”, fă bine şi fii acolo de la 8 la 16 şi nu pleca cu jumătate de oră mai devreme, deoarece şi alţii ţi-au făcut ţie asta. Ceea ce încearcă să ni se inducă prin ordonanţa „nu te mai plânge” este că dacă am vorbi mai puţin şi face mai mult am avea mai multe rezultate pozitive. Societatea nu este decât o sumă a indivizilor şi nu poţi schimba suma, dacă nu schimbi termenii săi.

Ni se impun din exterior afirmaţii de origine necunoscută, al căror adevăr nu se judecă şi nici nu se pune sub îndoială. Aşa cum apa fierbe la 100 de grade şi albastru cu galben face verde, aşa şi politicienii sunt hoţi, medicii inapţi şi poliţiştii corupţi. Timp în care fiecare dintre noi cunoaşte cel puţin un reprezentant din grupurile menţionate care este exact cum ar trebui să fie, un simbol al valorilor şi competenţei (da, cunosc chiar şi astfel de politicieni).

Desigur, vor exista întotdeauna paraziţi. Mutanţi ai moralei, deficienţi ai educaţiei, caricaturi ale societăţii. Hoţi, trişori, inculţi, cocălari, întreţinute, boşorogi libidinoşi şi alintăciuni de bani gata – nu sunt o caracteristică a României, sunt o excrescenţă a lumii moderne. Cred că fiecare dintre noi cunoaşte mai multe persoane care detestă genul acesta de oameni decât chiar reprezentanţi ai lor. Ce-ar fi atunci să nu îi mai băgăm în seamă? După principiul „nu te uita dacă nu îţi place”. Ȋntr-o societate în care predomină valori negative, este normal ca cei care acţionează cu bun simţ să se simtă persecutaţi. Dar din fericire eşti o ţară civilizată, România, şi îţi dai seama de

Din acest motiv începând de azi ni se interzice să ne bălăcim în plângerea propriului destin şi abordarea statutului de victimă. Dă aproapelui o şansă. Nu îi pune etichetă, nu îl critica şi submina înainte să-şi demonstreze capacităţile.

A greşit? Atunci apără-te, condamnă şi schimbă. Doar nu mormăi la întâlniri de bere despre ţara ratată în care locuieşti ca apoi să arunci mucul de ţigară pe geam şi să te gândeşti cum să munceşti mai puţin mâine.

Consideri totuşi că eşti „prea bun” pentru această ţară? Pleacă. Nu poţi, nu vrei? Atunci plânge-te mai puţin şi fă mai multe.

3

Corina Donica

17

On being an edgeryder

Work together

The content in this text is based on personal experiences and on the contributions from members of the Edgeryders community to various discussions on www.edgeryders.ppa.coe.int and on the TEDx speech about the Edgeryders project - http:// www.youtube.com/watch?feature=player_ embedded&v=I5ffVJRLAdk The Edgeryders as a social game was started by the Council of Europe in October 2011, based on a “think tank” approach, with an aim to provide inspiration, information, encouragement

and support to young Europeans who are striving to build their future based on meaningful work and political participation in the most challenging socio-economic climate in several decades.

The platform is giving them the opportunity

My association with the Edgeryders community started in mid-January, in the time of anti-everything protests in Romania.

I guess only in Romania one can find such a great diversity of causes to protes for or against: starting with getting rid of Băsescu, the government, the rich, the education law, dismissing Andrei Marga, going back to monarchy rule, protecting Roşia Montană from cyanide-based gold exploitation, legalizing marijuana, etc.

My friend, who was already working for the Edgeryders project, found me taking the streets of Cluj-Napoca at -15 ⁰ C. She asked me why was I protesting and I replied that: “I’m here because I need to talk about personal frustrations such as living in a hostile citizen–institutional environment and want to find likeminded people, to get ourselves organized in the future and to create a space for socialization, discussions and debates. I also par-

18

to act as “citizen experts” and have a voice in building foundation of future European policies in all domains important to young people.

The community has grown to 2200 members, young and not so young, European and non-European who have posted 480 mission reports (much like long blog posts) and engaged in genuine conversations spread over thousands of comments. All these are threaded throughout six themes: WE, THE PEOPLE, MAKING A LIVING, LEARNING, CARING FOR COMMONS, LIVING TOGETHER, and RESILIENCE

ticipate because I understand, from what I’ve read, that Romania is going through a hard time and I come here to help social capital grow and make for a non-violent transition towards a new form of organization, to help reform social democracy and address the concerns and aspirations of the people, the general population.”

This informal discussion with an Anarcho-Pacifist was published on the Edgeryders platform. Comments and further questions have followed and the rest is in here http://edgeryders.ppa.coe.int/taking-streets/mission_case/interview-romanian-activist. As for the outcomes of the protests, you all know the story. We didn’t have a “Transylvanian Spring”, the Mămăliga didn’t explode, but my hopes are that it gave us something to reflect on and learn from so that we’ll work it out better when the time is right.

But this story is not about me. I haven’t created anything meaningful and ideas of positively changing the world haven’t occurred to me YET . But I feel like in a combined effort we might just be able to do that. I would like to tell you about some of the many people doing awe-inspiring things at the edge and are reinventing the world we’ll all live in tomorrow. I have been lucky enough to have already met some of them, and I hope to meet many more.

They are doing innovative, groundbreaking work out of any formal space while taking large amounts of personal risk to do so. I think it’s important to tell you about them, because if things go well for them, we will all stand to benefit as individuals, communities and societies. Even if they don’t succeed, we’ll have a lot to learn from their experiments and experiences.

changes in a town and recognize how all involved stakeholders have a part to play in its transition. The notion of a Transition Town was itself once a prototype (in Totnes, Devon County, UK) and is now a successful and growing global movement.

Jacky is developing a model of a banking system from a new perspective. Essentially she sees it as a distributed computing network.

Her results are surprising and counter-intuitive to economists, but they offer an explanation for differences in performance in western economies since the crises started. If the model is validated, it could have serious implications on how we think about money supply and the economy. Even if the model is incorrect, the methodology offers an interesting approach towards understanding a thorny issue. Something which many would agree is needed. Find out more about Jacky’s initiative here: http://edgeryders.ppa.coe. int/share-your-ryde/mission_case/cancelling-both-sides-equation

For example, James is coordinating a UK-based initiative called Access Space, which was set up in response to unemployment, urban decline and the transformation of the job market. It provides Elf has a free, open access digital lab where people are doing all sorts of been living moneyless things, from computer analysis, repair and recycling to art exhibiand stateless for over three years. He tions, workshops, peer-learning activities, enterprise incubation, is living without money not because he has to social support and more. The space attracts young participants or because he’s crazy. Elf does it because he believes (under 25 y.o.) with a range of economic and social disadvantages. that a non transaction economy would be more liberating Access Space enables them to make social progress by helping for people. He argues that it enables better matching of ability each other and by working together people learn crucial soft skills with activities, thus allowing people to do what they’re good at and develop more useful networks. They’ve managed to create a and enjoy doing it. space where a diverse range of participants are helped to make Elf is building software to make it easier to do things for someone creative, technical and social progress through helping each other else which doesn’t mean that a person will be indebted to another. The and by working together which also helps them develop more use- moneyless living experience gives a lot of insight into the social softful networks. Read James’s full story here: http://edgeryders.ppa. ware of human relationships. Basically what Elf is doing is prototyping coe.int/spotlight-social-innovation/mission_case/access-space- a non-transactional economy. He’s building tools and setting an example new-model-individual-and-community-development to enable cultural change. The way he does this is by putting himself out there and living in a future he wants to be a part of. By doing so he is All across Europe and beyond we are witnessing cuts to different contributing towards it becoming a reality by simply taking its differkinds of services. But how do we deal with a reduction of resourcent components out of the realm of the unimaginable and putting es to meet the same amount of needs? What do we do if resources them into the realm of the possible. This opens doors to spaces for things like health (money for medical staff, equipment, supwe didn’t know existed in our environments but also within plies e.g. of insulin etc.) are cut to 25% for a long period of time? ourselves. Find out more about Elf’s initiatives here: https://wwelves.org/perpetual-tripper, http://polyMany people are asking these questions and experimenting with economy.info, http://moneyless.info, http:// solutions. Lucas, Gaia, Vinay, Arthur, Darren and others are exhackers4peace.net ploring the value of community in increasing the ability of crucial infrastructures to resist severe shocks without collapsing. Basically, they ask how we should go about leveraging community to improve the resilience of a place and why do it matter? It is relevant because they think that the commitment to mutual aid and Next time you’re on internet, drop by and check out Edgeryders social solidarity can be crucial in ensuring that people work to- website. If you like it, share the ideas and innovations of this exgether to help each in times of crisis, rather than fighting each oth- perimental project with your Moldovan, Romanian or any other er when things go wrong and resources are scarce. As a case study European citizens as well as decision and policy makers. Together they are collaboratively building a simple to use resource, also we can learn from the “positive deviances” of managing the living for non-medical professionals, to help people keep their health environment we currently are faced with, test new subtle ways of care systems going in a country where an economic meltdown is coping with it, figuring it all out and making it work. happening, or about to happen. Discussion source here: http://edg- If you are passionate and thinking about ways of improving health eryders.ppa.coe.int/help-build-edgeryders-p2p-school-resilience/ and well-being, building capacity, creating jobs and making lomission_case/report-resilience-session-resilient-healthcal economies grow, having a clean and sustainable environment, reviving redundant/desolate spaces and resources, forging a sense Some other edgeryders are involved in initiatives that prototype of identity, dignity and cohesion for yourself and your community new forms of living and working and have managed to achieve – you’re free to join! institutional support. The best known of these is the Transition Towns movement (http://www.transitionnetwork.org/), which aims to support communities in increasing their resilience to eco- Twitter & Edgeryders username: TOOLosophy nomic and environmental shocks. While Transition Towns are community initiated and led, they are often able to gain support Andrei Trubceac 3 from local municipalities. In part this seems to stem from their ability to take a holistic perspective of the interactions and ex-

19