Migrant in romania nr 18

Ministerul Afacerilor Interne

Inspectoratul General pentru Imigrări

Direcţia Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale

Uniunea Europeană

Proiect finanţat de Uniunea Europeană

Migrant în România nr. 18 / 2013

www. migrant.ro

Dincolo de Aparențe

Câte un pic, pic, pic pagina 6

Din războiul civil în lupta cu birocraţia.

Pentru românii-sirieni, România nu e „acasă“

pagina 14

1 Eu am spus NU rasismului Migrant în România - nr. 18, 2013

pagina 20

Revista Migrant în România este editată de Institutul Intercultural Timișoara (coordonator) în colaborare cu LADO filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice – Constanţa şi Asociaţia ADIS – Bucureşti Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8, 300173 Timișoara Tel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942 E-mail: iit@intercultural.ro Site: www.intercultural.ro

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“. Contract nr. ref.: IF 11.01/04.01, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General „Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“, gestionat în România de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara

2

Migrant în România - nr. 18, 2013

Comitetul de redacţie:

Oana Neştian Sandu, Călin Rus, Mbela Nzuzi, Oana Bajka, Romina Matei, Daniela Cervinschi.

Grafica: Codruţ Radu Contact: redactie@migrant.ro

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate.

Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“.

Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro

editorial

Migranții ca resursă pentru societate Deși apar frecvent în mass-media articole ce insistă pe costurile pe care le presupune pentru societățile europene primirea migranților, există studii și statistici tot mai pertinent argumentate ce susțin beneficiile economice pe care le aduce migrația. Unul dintre cele mai recente este referitor la migrația tinerilor din Spania, unde șomajul a atins cote alarmante în contextul crizei, spre Germania, unde calculele specialiștilor arată că se pierd anual sume importante de bani din cauza lipsei de muncitori calificați. În România, poate mai mult decât în cazul altor țări, beneficiile migrației sunt evidente, chiar dacă nu există studii care să demonstreze cu cifre exacte acest lucru. În plus, costurile legate de integrarea migranților sunt în mare măsură susținute de fonduri europene.

Dacă lăsăm la o parte cele câteva sute de tineri etnici români care primesc burse de studii (bani care oricum se cheltuiesc tot în România), majoritatea covârșitoare a rezidenților străini contribuie financiar prin plata unor taxe de studii (studenții), prin taxe și impozite (angajații), sau prin taxe, impozite și crearea de locuri de muncă (acționarii de firme). În anumite domenii, cum este cel al serviciilor medicale, prezența specialiștilor proveniți din alte țări este importantă pentru asigurarea de servicii adecvate în condițiile în care asistăm la un exod al

cadrelor medicale dinspre România spre țări europene cu salarii mult mai mari.

Migranții vin însă și cu un bagaj de competențe care sunt frecvent ignorate, dar care ar putea reprezenta o resursă importantă pentru societatea din România. Este vorba în primul rând de competențe lingvistice: limba sau limbile vorbite în țările de origine.

Multe dintre aceste limbi sunt limbi utilizate de un număr mare de oameni.

Chiar tinerii veniți din Republica Moldova vorbesc și limba rusă, deși unii se feresc să menționeze acest lucru în cadrul interviurilor pentru angajare.

Mai mult, migranții pot reprezenta un sprijin important pentru dezvoltarea de relații comerciale și de alte tipuri cu țările de origine, inclusiv prin rețelele de contacte pe care majoritatea le-au păstrat sau le pot reînnoda cu ușurință.

Acest potențial este însă doar în foarte mică măsură exploatat în prezent și deseori nu este recunoscut de către angajatori sau parteneri de afaceri.

Un coleg mi-a semnalat o anecdotă care circulă pe internet referitoare la potențialul nerecunoscut al femeilor casnice. Astfel, în loc să spună că sunt casnice și nu au experiență profesională, la un interviu pentru angajare acestea se pot prezenta ca „specialist în dezvoltare infantilă și relații umane, cu capacitate de a rezista la stres și a munci cu dedicație în cadrul unui program prelungit”. În mod asemănător,

Călin Rus

Director Institutul Intercultural Timişoara

migranții s-ar putea prezenta ca „specialiști în relații interculturale și în relații bilaterale România – țara/ regiunea de origine”, sau drept „consultanți pentru dezvoltarea de relații economice și culturale cu parteneri din țara/regiunea de origine”.

Dacă până în prezent eforturile noastre s-au concentrat în principal pe dezvoltarea colaborării migranților cu instituțiile publice și cu organizațiile neguvernamentale, poate este momentul să ne gândim și la sensibilizarea mediului de afaceri pentru a valorifica potențialul pe care îl au migranții și perceperea acestora ca pe o resursă pentru societate.

Migrant în România - nr. 18, 2013

3

interviu

Romina Matei - IIT

Povestea unui proiect „Migrant în România În toamna anului trecut am participat la un seminar organizat de Institutul Intercultural Timişoara în cadrul proiectului „Migrant în România”. Români şi străini de prin toate colţurile ţării s-au adunat acolo să înveţe unii despre alţii.

Se pare că nu sunt singura pe care acest proiect a impresionat-o. Proiectul „România interculturală” desfăşurat în perioada iulie 2011 – iunie 2012 a fost selectat ca model de bună practică în domeniul integrării migranților și a muncitorilor slab calificați în cadrul proiectului european „Future Europe” care are ca scop identificarea bunelor practici pentru susţinerea educaţiei la nivel european. Cu alte cuvinte, una dintre puţinele ocazii în care se vor inspira şi europenii de la noi şi ne vor da drept exemplu. Şi pentru că din toamnă, de când am făcut cunoştinţă, mi s-a părut că în spatele acestui proiect e o întreagă industrie (seminarii în toată ţara, mediatori interculturali formaţi cam în toate comunităţile de migranţi, manuale de limbă română pentru străini scoase de IIT, revistă, conferinţe şi alte întâlniri naţionale...) am apelat la Romina Matei, unul dintre coordonatorii proiectului, pentru lămuriri.

4

Migrant în România - nr. 18, 2013

Cum v-a venit ideea conceperii unui astfel de proiect pentru migranţi?

Ideea s-a conturat în 2005 când noi, la Institutul Intercultural Timişoara, am început să lucrăm în domeniul migraţiei, prin participarea la un proiect derulat de Crucea Roşie din Spania. La vremea aceea la noi, în România, mai că nu se vorbea deloc despre migraţie şi ce înseamnă migraţie. Am învăţat foarte mult din experienţa aceea şi am considerat că trebuie să facem şi noi ceva la noi în ţară, pentru că ştiam că odată ce vom deveni membrii UE, va creşte şi la noi valul de migraţie. Aşa că în 2008 am organizat la Timişoara prima întâlnire pentru străinii aflaţi în Timişoara, autorităţi publice şi organizaţii cu sprijinul Instituţiei Prefectului Timiş. A fost prima oară când străinii stăteau faţă-n faţă cu autorităţile (inclusiv cu domnul Prefect) şi am constatat că există o mare nevoie de astfel

de întâlniri. Autorităţile nu ştiau prea multe despre migranţi, nu erau obişnuiţi cu migranţii. Nu a trecut mult timp şi am aflat că în ianuarie 2009 se va deschide Fondul European pentru Integrare şi în România, o oportunitate pentru a aplica cu această idee de proiect – constituirea unui mecanism de consultare între autorităţi, migranţi şi alţi actori, în oraşele cu cel mai mare număr de migranţi. Aşa am ales cele 5 oraşe (Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa) încercând să dezvoltăm modelul pe care-l iniţiaserăm la Timişoara. Încă de la început, proiectul a avut şi componenta de informare.

Astfel s-au născut revista Migrant în România şi site-ul www.migrant.ro.

După patru ani de derulare, care sunt rezultatele. Se pot contoriza?

Pot spune că se observă deja câteva schimbări, de exemplu referitoare la atitudinea funcţionarilor din instituţii

îndrăzneţ interculturală“ faţă de fenomenul migraţiei. Dacă la început nici nu erau conştienţi de prezenţa străinilor în oraş, acum încearcă să aibă o atitudine mai deschisă faţă de străini şi de problemele cu care se confruntă aceştia.

A doua observaţie este faptul că acum comunităţile de străini sunt mai coagulate, mai deschise la dialog. Acesta e un rezultat extraordinar al eforturilor noastre – faptul că am reuşit să creştem lideri din comunităţi, care preiau iniţiativele civice.

La început a fost foarte greu să ajungem în comunităţile de migranţi şi să-i aducem la masa discuţiilor. Am primit sprijin în acest sens şi de la Inspectoratul General pentru Imigrări care ne-a ajutat atunci să îi contactăm. Am mers în restaurante, în şcoli, la biserici şi moschei, să vorbim cu oamenii, să-i încurajăm să vină la întâlniri. Acum nu mai trebuie să facem noi acest lucru, pentru că avem o reţea de mediatori interculturali care au un mai bun acces în comunităţi.

Din câte ştiu, organizaţi şi cursuri de limbă...

Da. Şi aici e o întreagă poveste. La primele runde de consultări din 20092010 o problemă foarte mare ridicată de migranţi a fost accesul la cursurile de limba română. Nu exista posibilitatea, pe vremea aceea, ca ei să primească aceste cursuri gratuit. În noiembrie 2009 Ministerul Educaţiei a emis un Ordin de Ministru pentru ca Inspectoratele Şcolare Judeţene să organizeze, gratuit, cursuri de limba română pentru străini, iar noi în februarie 2010 am organizat primele cursuri de limba română pentru străini.

Pe atunci nu exista o metodologie de predare a limbii române pentru străini adulţi. Cu ajutorul specialiştilor de la Universitatea de Vest din Timişoara am creat o metodologie şi un manual de predare a limbii române şi de orientare culturală interactiv. Am dezvoltat şi

materiale audio şi am realizat un site cu toate resursele, www.vorbitiromaneste.ro şi am format primele cadre didactice de predare a limbii române pentru adulţi.

Aţi făcut manualul, aţi format profesorii... Ce a urmat?

Manualul de limba română a fost gata în 2010 şi am făcut prima etapă de cursuri în Timişoara şi în Bucureşti.

Această experienţă pilot a fost un succes, iar în anul următor am extins-o în 10 oraşe. A fost un proiect foarte amplu, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.

Ultimul rundă de cursuri realizate de noi a fost în 2011-2012. Acum, există toate resursele pentru ca aceste cursuri să aibă loc, există cadre didactice formate, există manuale, există metodologie, iar conform Ordinului de Ministru, Inspectoratele Şcolare Judeţene sunt obligate să pună la dispoziţie cursuri de limba română, 140 de ore, dacă străinii solicită acest lucru.

Dar străinii nu ştiu ce, cui şi cum să ceară…

Exact. Ceea ce trebuie să facă străinii este să meargă la Inspectoratele Şcolare şi să solicite acest lucru. Ordinul presupune însă constituirea unei grupe de minim 15 persoane, dacă nu sunt minim 15 cereri nu se face cursul. Şi astfel, nefiind suficiente cereri nu se fac cursuri. Pe de altă parte, străinii se plâng că atunci când merg la Inspectoratele Şcolare, acestea nu cunosc întotdeauna legea şi nu le oferă explicaţiile necesare.

Care sunt cele mai dese plângeri ale migranţilor?

Legate de birocraţie, de legi sau de comunitate?

De cele mai multe ori e vorba de legislaţie. Şi de felul în care ea e aplicată.

Interviu realizat de

Paula Anastasia Tudor jurnalist

Mulţi spun că şi la ei e birocraţie, dar aici lucrurile nu sunt clare. Oamenii de la ghişeu nu sunt tot timpul informaţi şi nu sunt pregătiţi pentru dialog intercultural.

Ne e greu câteodată nouă, ca români, să-nţelegem mecanismul de funcţionare a instituţiilor publice, darămite unui om care nu-nţelege limba, care e obişnuit cu un alt sistem. Tocmai de aceea am încercat să formăm o echipă de mediatori interculturali care să-i orienteze pe oameni şi să-i ajute să înţeleagă sistemul, modul în care funcţionează instituţiile în România, să ne înţeleagă cultura.

Mai sunt și probleme punctuale, ca de exemplu accesul pe piaţa muncii.

Am înţeles că unul dintre efectele proiectului va fi o serie de propuneri legislative.

V-aţi gândit deja care sunt? În luna iunie vom prezenta autorităţilor relevante cel puţin 10 propuneri de politici publice, ca rezultat al dezbaterilor din cadrul seminariilor locale şi conferinţelor naţionale.

Aceste propuneri vor fi prezentate şi pe site-ul: www.migrant.ro.

Proiectul „Migrant în Romania interculturală”, este derulat de Institutul Intercultural Timişoara în parteneriat cu LADO Filiala Cluj, Centrul pentru Resurse Civice Constanța și Asociația ADIS Bucureşti.

Migrant în România - nr. 18, 2013

5

analizĂ

Dincolo de Aparențe

Câte un pic, Cred că prin comunicare se pot rezolva multe. De asemenea, cred în statulromân de drept, chiar dacă sunt unele probleme. Colegilor mei studenţi, muncitori sau oameni de afaceri nu le place să vorbească despre problemele întâmpinate să nu supere autorităţile.

Astfel, la fiecare seminar local la care participă autorităţi se discuta probleme subiective, minore, probleme strict personale desprelocuinţă, neînțelegeri cu proprietarii, vecinii, scandaluri cu unii bodyguards care nu le permit accesul în club, întârzierilelegate de viza de şedere şi amenzi, găsirea unui loc gratuit pentru organizarea de petreceri... majoritatea dintre cei ce vorbesc doresc să păstreze anonimatul şi refuzăsă se implice oficial în rezolvarea unele probleme de teama confruntării cu autorităţile, cu profesorii, alegând calea de a rezolva cum ştiu ei mai bine.

N- am zis nimic despre şpagă.

Am să încerc să prezint eu problemele de interes general. Situaţia prezentată în articolul despre obţinerea cetăţeniei, pe care l-am publicat în numărul anterior (şi pe care îl voi continua în numărul viitor) nu am relatat-o ca pe o problemă personală.

Dacăar fi fost aşa, mai bine tăceam şi acum era rezolvată, am prezentat-o mai mult ca pe un exemplu de cerere a drepturilor care ne sunt oferite de lege.

Spunem ca ei şi facem ca noi, protejându-i pe ai noştri Legea le permite străinilor să lucreze în România, dar asta nu înseamnă că sunt şi angajaţi. Patronii ar trebui să le ofere un salariu de peste 2.200 de lei. Angajatorii sunt obligaţi să plătească străinului un salariu brut de aproape trei ori mai mare decât i-ar plăti unui cetăţean român, în

6

Migrant în România - nr. 18, 2013

condiţiile în care ambii sunt oameni şi au aceeaşi pregătire şi acelaşi standard de viaţă.Această prevedere împiedică foarte mulţi angajatori să aducă în ţară angajaţi străini,deoarece nu existădiferențieri în lege între angajaţii care vin pe poziţii de calificaţi sau necalificaţi. Din acest motiv, cei mai mulţi străini fie sunt respinşi la

angajare, fie ajung în situaţia de a lucra la negru. O soluţie ar fi specificarea în lege a diferenţelor de salariu în funcție de calificările angajatului.

Aş face o paralelă aici cu bursele de studiu pentru un străin, care sunt de aproximativ 200 RON pe lună (burse primite de la statul român). Dacă un

pic, pic legislativ consideră că un străin se poate descurca cu 200 de RON pe lună, acelaşi legislativ ar trebui să înţeleagă că un alt străin se poate descurca şi cu salariul minim pe economie, şi nu este nevoie de un plafon salarial de 2200 RON. Problema acestei reglementări este faptul că plafonul este prea mare în comparaţie cu salariile existente în

prezent in România. Iar legislativul ţine cu dinţii de rădăcini comuniste zâmbind şi întinzând mâinile către UE. Autorităţile susţin că această măsură este luată de statul român pentru a preveni exploatarea în muncă / munca forţată, de a asigura un trai decent pentru străini şi de a proteja locurile de muncă pentru cetăţenii români. Părerea mea este că această lege este în sine o discriminare, care îi obligă pe angajatori să refuze angajarea străinilor şi care deschide uşa spre munca la negru.

De asemenea, majoritatea străinilor care au venit la studii în România au urmat cursurile facultăţilor de medicină (medicină, stomatologie şi farmacie).

După finalizarea studiilor nu li se dă voie să muncească în domeniu. Deşi ministerele spun că au drept de muncă, Colegiul medicilor nu le eliberează drept de liberă practică decât celor căsătoriţi cu cetăţeni români. Chiar dacă unii dintre ei fac specializare sau doctorate, statul român, în afară de a le solicita taxa şcolară pentru studii (în jur de 3000-7000 euro/an), nu îi sprijină cu nimic şi nu le dă voie să lucreze în cabinete medicale. Ba mai mult, aceştia muncesc gratuit în cadrul studiilor în spitalele de stat, deci munca lor gratuită e acceptată, dar în rest nu au voie să îşi câştige existenţa. În urmă cu câţiva ani, actualul ministru al sănătăţii, în mandatul lui trecut, când toată lumea se plângea că pleacă medicii din România, a declarat la un jurnal de ştiri că va importa medici din China pentru a rezolva problema, pentru că sunt mai ieftini. Soluţia însă există, deoarece sunt destui medici străini în România care pot fi angajaţi.

Dr. Mohamed M. Daoud Doctor in științe Medicale Medic Specialist Obstetrica - Ginecologie Președinteal Asociației Centrul Cultural Oriental www.ccoro.org

Regele e mort, trăiască regele!

Scrisoarea de acceptare pentru a studia în Romania (obţinută de la Ministerul Educaţiei) se emitepe baza verificării corectitudinii datelor personale, a diplomelor de bacalaureat şi echivalarea lor pentru a studia înRomania. Apoi urmează aprobarea de la un anumit centru universitar. Înainte cu 3 ani, scrisoarea de acceptare (acordul de a studia în România) se obţinea de la Ministerul Educaţiei direct cu preferinţa pentru un anumit centru universitar, fiind valabilă şi pentru orice alt centru universitar cu acordul acestuia. Astfel, în procedura anterioară, dosarele erau depuse de studenţii străini în vederea acceptării la studii direct la Ministerul Educației. De doi ani încoace, dosarele depuse în vederea acceptării la studii se depun prin intermediul universităţilor, urmând săfie trimise la Ministerul Educaţiei de către universităţi, procedură care face ca procesul de înscriere să dureze foarte mult, iar studenţii uneori pierd mai mult de o lună din anul universitar, deoarece scrisoarea de acceptare este emisă foarte târziu. Această procedură este urmată de obţinerea vizei şi apoi de venirea în România.

Această procedură este îngreunată şi de faptul că unele universităţii pricep taxe în plus pentru obţinerea scrisorii de acceptare de la Ministerul Educaţiei, Migrant în România - nr. 18, 2013

7

ceea ce nu este etic, având în vedere că universitatea respectivă primeşte ulterior taxa şcolarăcare variază între 350 și 700 de euro lunar. Dacă înainte, când studentul obţinea scrisoarea de acceptare se putea înscrie la orice universitate din România, acum dacă obţii scrisoare de acceptare de la Minister prin Universitatea din Cluj, de exemplu, nu înseamnă că te şi poți înscrie la facultate, deoarece numărul de cereri este mare. De exemplu, la facultatea de medicină sunt aproximativ 200 de cereri pe an, iar universitatea alege doar 120 de studenţi, cei 80 neacceptaţi nu se mai pot înscrie la altă facultate, au pierdut anul, deoarece nu mai este timp pentru obţinerea unei scrisori de acceptare într-un alt centru. În plus economia românească pierde taxele şcolare de la 80 de studenţi, aproximativ 5000 de euro per student pe an şi, desigur, cheltuielile personale ale studenţilor. Anual se pierd pe centru universitar aproximativ 440.000 de euro.

Unii studenţi, după ce primesc acordul pentru studii nu reușesc să primească viza prin ambasada României din ţara lor de origine în timp util.În urmă cu câţiva ani ambasada României în Egipt a dat viză tatălui a unei fete de 18 ani (care venea să-şi conducă fiica) înscrisă în primul an la o universitate din România şi care a plătit taxa şcolară pe un an anticipat, refuzând să îi dea fetei viza. Alte persoane primesc viza de abia în luna decembrie sau ianuarie pentru anul universitar care a început deja în octombrie. Lipsa comunicării eficiente între Ministerul Educaţiei, Universităţi, Ministerul de Interne si cel de Externe,face ca vizele pentru studii să fie emise după începerea anului universitar.

Astfel, studenţii nu sunt prezenţi de la începutul anului universitar, ceea ce afectează studiile lor şi relaţia cu profesorii şi colegii. Este nevoie de armonizarea procedurilor în acest sens.

Uneori studenţii ajung cu viză de turism sau de vizită ca să depună actele personal, iar apoi sunt obligaţi să părăsească ţara şi să intre din nou, cu viză de studii.Această situaţie se datorează lipsei de colaborare între ministere şi necesită modificări legislative pentru ca viza de tip C să poată fi schimbată în viză de tip D, fără ca persoana respectivă să

8

Migrant în România - nr. 18, 2013

părăsească ţara, să depună din nou actele la Ambasadă, care la rândul ei le trimite la Ministerul Afacerilor Externe şi aşa mai departe.

drepturi,cine poate urca direct în avion spre o ţară UE şi cine are nevoie de viză înainte de plecare, însă pe internet nu se găseşte nimic.

O altă problemă cu care se confruntă studenţii străini este legată de cazare.În perioada comunistă şi o perioadă scurtă după revoluţie, când autorităţile acordau o importanţă mai mare veniturilor aduse de străinii veniţi la studii, în cuantumul taxei şcolare intrau şi cazarea şi bonuri de masă pentru cantină. Acum taxa s-a majorat şi s-au eliminat cazarea şi masa. În plus, un loc de cazare în căminele studenţeşti este greu de obţinut.

 Ar fi de apreciat implicarea Ministerului Culturii şi Cultelorîn susţinerea comunităţilor musulmane din România pentru a avea imami cu studii adecvate şi competenţe în domeniu. Unii dintre cei care conduc moscheile nu au pregătirea necesară.

Chiar eu am fost implicat într-o situaţie în care, după un conflict personal un fost imam, care ocupa această funcţie, dar nu avea studiile necesare,a declarat că sunt necredincios şi m-a defăimat printre musulmani că am renegat islamul. Acest lucru nu era şi nu este adevărat, însă dacă ar fi aşa, se poate pedepsi cu moartea, iar eu riscam în acea perioadă să fiu omorât de un adept de-al lui. Consider că rezolvarea acestei probleme şi recunoaşterea moscheilor ca atare, şi nu ca centre culturale, necesită sprijin şi din partea Muftiatului cultului musulman din România.

Câteva propuneri şi posibile sugestii pentru autorităţi:  Mai degrabă decât să ţinem solicitanţii de azil în centre speciale, de ce nu îi ajutăm să înveţe limba română şi să fie folosiţi la muncă după învăţarea unor meserii (construcţii etc.)?  Implicarea instituţiilor locale în sprijinul asociaţiilor care lucrează pentru integrarea străinilor. Asociaţia noastră a depus din 2006 cerere la primărie pentruobţinerea unui sediu pe care nu l-am primit nici în ziua de azi şi nici nu am primit un răspuns clar la cele peste 10 cereri şi completările lor. Pe de altă parte multe „asociaţii fantomă” au primit câte un sediu sau chiar două.  Schimbarea legislaţiei privind dreptul de liberă practică pentrumedicii stomatologi, inclusiv cei care sunt la studii de rezidenţiat, doctorat, sau trăiesc efectiv în Romania. Aceştia nu au dreptul de a practica, însă, în mod paradoxal li seacceptă munca gratuită în cadrul studiilor la spitalele de stat).  Oferirea pentru elevi a posibilităţii de a studia religia islamică şi limba arabă/turcă la una dintre şcolile de stat, nu la o şcoală particulară, şi nu doar în oraşele în care aceste comunităţi sunt recunoscute ca minoritate naţională.  Realizarea de materiale informative şi planuri de comunicare prin care să se explice clar dreptul străinilor de a circula în interiorul Uniunii Europene. Am căutat actele normative care prevăd aceste

 Crearea unei legislaţii care să susţină lupta împotriva discriminării şi rasismului. Există multe cazuri nepedepsite şi se tolerează situaţii în care se exprimă prejudecăţi la adresa arabilor, inclusiv în instituţii publice precum Judecătoria.

Va urma.

Mbela Nzuzi Organizația Femeilor Refugiate în România

Ziua Africii în România – 2013

Ziua Internaţională a Africii a fost sărbătorită la Piatra Neamţ pe 25 mai 2013, printr-un eveniment organizat de către Restaurantul Rustic cu sprijinul UNHCR România, care a promovat evenimentul şi a pus la dispoziţia presei materiale informative legate de activităţile agenţiei şi de situaţia refugiaţilor stabiliţi în România.

Participanţii la eveniment s-au bucurat de o expoziţie cu obiecte de artă şi accesorii tradiţionale africane, un bufet cu mâncăruri tradiţionale africane şi un moment artistic oferit de formaţia de muzică africană Gloria.

La deschiderea evenimentului a avut loc o conferinţă de presă susţinută de membrii formaţiei: Mbela Nzuzi, Aime Lema, Nkie Mbote Bobo, refugiaţi din Republica Democrată Congo, Bonare Isabelle, cetăţean român de origine centrafricană şi Francois Lilaka, imigrant din Republica Democrată Congo.

La eveniment au participat şi primarul oraşului, două ziare locale şi o televiziune, exprimându-şi interesul pentru situaţia refugiaţilor şi imigranţilor africani stabiliţi în România. Cele mai importante aspecte abordate în cadrul conferinţei de presă au fost: problemele cu care se confruntă refugiaţii şi imigranţii, relaţia

cu populaţia locală în ceea ce priveşte aspectele legate de discriminare, comparaţia situaţiei refugiaţilor şi imigranţilor stabiliţi în România cu cei din alte ţări europene, motivul pentru care oamenii aleg România ca ţară de adopţie şi eforturile depuse de către instituţiile şi organizaţiile implicate în asistenţa refugiaţilor şi imigranţilor stabiliţi în România.

Reprezentanţii presei au fost impresionaţi de povestea lui Aime Lema, care a trecut la Ortodoxie avându-l ca naş şi duhovnic pe Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ţării noastre.

Părintele Iustin s-a născut la data de 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ, fiind cunoscut ca mare duhovnic şi stareț la Mânăstirea Petru Vodă.

Materiale informative despre UNHCR au fost expuse şi distribuite celor prezenţi. Revista „Migrant în România” realizată de Institutul Intercultural Timişoara a fost, de asemenea, distribuită.

Ziua Internaţională a Africii este sărbătorită în România de mai mult de 7 ani prin evenimentele realizate de Organizaţia Femeilor Refugiate în România, pentru promovarea culturii

şi tradiţiilor africane şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la situaţia refugiaţilor şi imigranţilor africani stabiliţi în România. Ne bucurăm că România se alătură celorlalte state care îşi exprimă solidaritatea faţă de popoarele africane organizând evenimente menite să sărbătorească Ziua Internaţională a Africii.

Un alt eveniment important la care am participat a fost organizat la Iaşi de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” care a iniţiat proiectul „O zi în Africa / One day in Africa / Une journée en Afrique”.

Activităţile principale ale evenimentului au fost: o dezbatere cu privire la situaţia politică şi economică, povesti variate ale ieşenilor, şi nu numai, care au fost în Africa, o conferinţă despre mass-media şi efectele conexiunii la internet in Africa, foto-jurnalism, video-jurnalism, expoziţie cu lucruri aduse din Africa, respectiv haine, instrumente muzicale, bijuterii, ceai african etc. şi o petrecere africană pentru încheierea evenimentului. Momentul artistic a fost asigurat de două soliste care au cântat în dialecte africane din Kenya, de un imigrant congolez stabilit la Iaşi şi de membrii formaţiei de muzică africană Gloria, a cărei solistă este subsemnata, Mbela Nzuzi.

Migrant în România - nr. 18, 2013

9

opinii

A munci cu este similar cu

Din experienţa celor trei ani de implementare a unor proiecte din domeniul integrării imigranţilor proveniţi din ţări din afara Uniunii Europene mi-am dat seama că această muncă seamănă izbitor cu o expediţie în necunoscut. În momentul când începi această muncă ştii foarte puţine lucruri despre cei cu care vei lucra, despre felul lor de a vedea lumea, despre valorile care le ghidează în viaţă, despre obiceiurile culturale, sfinte pentru ei, despre cum se aşează în faţa şcolii, a muncii, a familiei şi mai ales cum percep ei România, instituţiile Statului Român şi pe cetăţenii ei. Şi de fapt nu ştii aproape nimic despre reacţiile instituţiilor statului şi a cetăţenilor români faţă de aceşti oameni care vin din toate ţările şi continentele lumii.

Chiar dacă trăim într-o lume în care informaţia este transmisă instantaneu dintr-un capăt în altul al pământului, oamenii de lângă noi, oamenii pentru care lucram rămân mereu o enigmă. Şi această enigmă se traduce în emoţiile pe care le ai când demarezi o anchetă socială în care beneficiarul are o mamă care trece prin căsnicii oficiale şi neoficiale precum călăreţii peste râurile ce le ies în cale, şi cum gândul tău nu îţi stă la cum să justifici nişte bănuţi pe care poţi să îi obţii pentru tânărul cu ochii larg deschişi din faţa ta, ci la rănile din sufletul lui, lăsate de bătăile tatălui vitreg, de lipsa îndelungată a mamei, de neajutorarea bunicilor, de foamea cronică care vine din copilărie şi care nu se mai termină. Te scufunzi în documente ca să îţi maschezi emoţiile care te copleşesc, iar când, după un timp îndelungat, venit parcă de peste ani, îţi ridici ochii şi te uiţi la cel care îţi vorbeşte, tresari, el îţi vorbeşte despre cărţile lui de poezii. Şocul este atât de mare încât te ridici, scuzândute, şi ieşi cu repeziciune din încăpere ca să nu vadă că te-a podidit plânsul.

10 Migrant în România - nr. 18, 2013

Plângi de fericire, fiindcă afli că acest tânăr cu ochii larg deschişi s-a salvat.

S-a salvat din viaţa care îl îndrepta cu repeziciune spre delicvenţă sau spre droguri. A ales poezia. Şi atunci îţi dai seama că munca ta semănă cu o expediţie în necunoscut. Că oamenii pot contrazice toate teoriile ştiinţifice.

Chiar dacă trăim într-o lume în care informaţia este transmisă instantaneu dintr-un capăt în altul al pământului, această facilitate nu este utilizată cum trebuie de instituţii. Un latinoamerican se căsătoreşte cu o româncă şi se hotărăşte să trăiască în România.

Are nevoie să îşi echivaleze carnetul de conducere dar nu poate face acest lucru deoarece guvernul ţării sale de origine nu a încheiat un acord cu Guvernul României. Mă duc personal la Poliţie să verific de ce e nevoie de un acord guvernamental între două ţări pentru echivalarea unui carnet de conducere a unui cetăţean dintr-o ţară din afara Uniunii Europene. Eu şi ofiţerul de Poliţie, neaşteptat de politicos, cu mine, nu şi cu omul venit de peste mări, ne scufundăm în hârtii care ne dovedesc negru pe alb că latino-americanul nostru nu îşi poate echivala carnetul

de conducere în România. Singura lui soluţie este să o ia de la capăt cu şcoala de şoferi. O nouă cheltuială pe care nu are din ce o acoperi deoarece nu şi-a găsit încă un loc de muncă, o nouă pierdere de timp pentru o abilitate pe care o are deja însuşită. Sună ca şi cum unui înotător i s-ar cere să se înscrie la cursuri de iniţiere la înot. Ieşind de la Poliţie m-am simţit ruşinată faţă de omul venit de peste mări şi hotărât să trăiască în România şi furioasă pe instituţiile statului român care complică lucruri care nu trebuiesc în nici un fel complicate. M-am simţit furioasă că instituţiile statului pot contrazice şi submina drepturi care par să vină de la sine, de la natură.

Chiar dacă trăim într-o lume în care informaţia este transmisă instantaneu dintr-un capăt în altul al pământului, oamenii de lângă noi, oamenii pentru care lucram, rămân mereu o enigmă.

Un egiptean cu şcoală înaltă şi cu o problemă serioasă de mobilitate se foloseşte de o maşină pentru a-şi uşura deplasarea în oraş. Pentru că are un loc de parcare închiriat de la Consiliul Local, dar acesta este destul de departe de apartamentul în care

imigranţii o expediţie în necunoscut unor maşini, că trăim într-un secol în care informaţia este transmisă instantaneu dintr-un capăt în altul al pământului, şi că toţi cetăţenii acestei planete, planeta Pământ, pot şi ar trebui să trăiască în pace, ca nişte buni vecini?

Ana Luduşan

Liga Apărării Drepturilor Omului, LADO

locuieşte, încearcă să facă un schimb sau o înţelegere cu unul dintre vecinii care au locuri de parcare situate mai aproape de apartamentul său. Absolut toţi vecinii, români sau maghiari, îl refuză. Atunci omul se hotărăşte să parcheze maşina în locul pe care îl găseşte liber, în stradă sau pe trotuar, în momentul în care parchează, dar cât mai apropiat de locuinţa lui. Se trezeşte cu maşina pusă pe butuci. Scandalul se încheie doar cu ajutorul Poliţiei şi cu obligaţia zilnică a unui om cu mari suferinţe de deplasare de a face un drum lung până la maşina care îl duce acolo unde îl cheamă obligaţiile sale de familist, cu doi copii, cetăţeni români.

Ce trebuie să facem pentru ca acest deznodământ să nu se mai repete şi mie să nu-mi mai fie ruşine de atitudinea cetăţenilor români faţă de un om aflat în dificultate, care trebuie sprijinit şi nu sabotat? Cum putem să-i convingem pe românii care înfig cuie în cauciucurile

Chiar dacă trăim într-o lume în care informaţia este transmisă instantaneu dintr-un capăt în altul al pământului, această facilitate nu este utilizată cum trebuie de instituţii. Mii de studenţi străini vin să îşi desăvârşească studiile universitare în România. Ar trebui să fim mândri că aceşti tineri din Africa, din ţările arabe, din cele latinoamericane, din Coreea, din Japonia, din China şi din Canada au ales universităţile din România. Ar trebui să ne bucurăm că educaţia lor în România înseamnă pentru noi o afacere. Ei mănâncă, dorm, se distrează, învaţă, aici în România, câte trei, patru, şase sau chiar nouă ani, dacă ne gândim la întreg parcursul de la medicină, inclusiv rezidenţiatul, care se plăteşte de către studenţii străini. Deci cheltuiesc în România. Ce facem noi pentru aceşti tineri în afara unei educaţii, uneori exemplare, alteori mai puţin exemplare?

Le oferim locuri de muncă celor care nu au de acasă un sprijin material prea consistent, aşa cum prevede legea, 4 ore pe zi? Le oferim facilităţi să se angajeze în România după ce au terminat studiile sau le facilităm plecarea spre alte zări pentru a duce cu ei ştiinţa acumulată în România şi a-i transforma în ambasadori ai şcolii româneşti?

Facem prea puţin din toate acestea deoarece încă nu înţelegem să promovăm politici publice inteligente,

democratice şi inovative prin care toată lumea are de câştigat. Ce ar pierde Direcţiile de Sănătate Publică, Ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii dacă şi-ar da mână de la mână, ar comunica corect şi eficient şi ar elibera Certificatele de conformitate studenţilor străini fără să îi mai ţină în România încă şase, opt luni după ce ei au terminat facultatea? Nu ar pierde nimic, ba ar câştiga preţuirea acestor tineri şi faima că România este un loc unde se poate învăţa şi se poate trăi bine.

De ce nu luăm exemplul unor ţări precum Suedia care a ştiut să transforme un port naval în paragină, aşa cum era Malmo în 1990, în metropolă internaţională în mai puţin de 15 ani. Miracolul Malmo este opera unui om, al primarului arhitect, este opera unei echipe de specialişti şi de vizionari care au ştiut să transforme eşecul societăţii industriale în miracolul societăţii cunoaşterii.

Malmo găzduieşte azi peste 24.000 de studenţii, care propagă dezvoltare pe 300 de km în jurul acestei metropole.

Aceste experienţe şi multe altele te fac să înţelegi că a munci cu imigranţii estre similar cu o expediţie în necunoscut, nu numai pentru că aceştia văd lumea altfel decât o vedem noi românii, nu numai că se aşează altfel în faţa şcolii, a vieţii şi a familie ci şi pentru că instituţiile Statului Român şi cetăţenii României nu văd în ei pe vecinii lor din satul nostru planetar de pe Planeta Pământ. Aşa cum ne-am dori ca americanii, germanii, arabii, japonezii să vadă în copii noştri, aflaţi în ţările lor, pe prietenii sau pe vecinii lor.

Migrant în România - nr. 18, 2013

11

europa

Forumul European pentru Integrare – platforma de dialog pentru integrarea migranților – cuprinde apoximativ 100 de organizaţii active în domeniul integrării migranţilor, care se întrunesc de două ori pe an la Bruxelles La începutul acestui an, membrii forumului au elaborat o declarație comună care cuprinde o serie de propuneri de politici publice și acțiuni concrete care pot fi inițiate de autoritățile relevante, partenerii sociali și alți actori interesați, pentru a spori contribuția migranților la creșterea economică în UE, precum și recunoașterea contribuției lor în societate, în general.

Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene a adoptat în 2004 Principiile Fundamentale ale integrării migranților. Dintre acestea, al treilea principiu se referă la contribuția migranților în societate: „Angajarea reprezintă o componentă cheie a procesului de integrare, ea este un element central pentru participarea migranților, pentru contribuțiile migranților în societate și pentru vizibilitatea acestor contribuții.”

Potențialul de integrare a migranților nu este suficient sprijinit.

Rolul benefic al migranților în economia statelor gazdă este de necontestat, însă migranții se confruntă

12 Migrant în România - nr. 18, 2013

Contribuția la creșterea în Uniunea adesea în continuare cu diferite forme de discriminare în accesarea pieței muncii și sunt exploatați în relațiile lor de muncă. Participanții la Forumul European pentru Dezvoltare recomandă instituțiilor europene, statelor membre și autorităților regionale și locale să întreprindă acțiuni menite să faciliteze eforturile migranților de a-și împlini potențialul de contribuție la creșterea economică a Uniunii Europene, urmărind câteva direcții principale. a. Lupta împotriva discriminării și exploatării migranților, fie femei, fie bărbați, în toate sferele sociale,

inclusiv în educație și în sfera activităților economice la domiciliu. b. Susținerea coordonată a inițiativelor migranților de a dezvolta activități de antreprenoriat. c. Promovarea de măsuri pentru egalitate și diversitate, respectiv o mai bună reprezentare a migranților angajatori și antreprenori în organizațiile de profil din țara de reședință și din UE. d. Elaborarea unor standarde pentru toate statele membre legate de recunoașterea calificărilor migranților (diplome, certificate etc.) și a competențelor „soft” (competențe

migranților economică Europeană interculturale, multilingvism, experiențe de muncă informală etc.) care să faciliteze accesul pe piața muncii. e. Facilitarea mobilității migranților în interiorul Uniunii Europene. f. Lărgirea canalelor legale de migrație a forței de muncă, astfel încât să se țină pasul cu schimbările demografice și nevoile crescânde de pe piața muncii generate de acestea.

Partenerii sociali ar trebui să fie consultați sistematic cu privire la schimbările de pe piaţa muncii. g. Promovarea ratificării și implementării Convenţiei ONU pentru protecţia drepturilor

tuturor muncitorilor migranţi şi ale membrilor familiilor acestora. h. Stabilirea unui sistem de intrare și recunoaștere care să încurajeze migranții să acceseze piața europeană a muncii, cu posibilitatea șederii pe termen lung, a naturalizării, a reunirii familiale. i. Asigurarea accesului la sistemele de protecție socială și a portabilității drepturilor aferente în statele terțe. j. Elaborarea de politici pentru îmbunătățirea inserției migranților pe piața muncii, în special a femeilor, cu respectarea nevoilor lor specifice. k. Stabilirea unor indicatori de egalitate, comuni la nivel european, monitorizarea și analiza lor. l. Continuarea finanţării proiectelor naționale de incluziune socială, și a inițiativelor pentru migranți şi stimularea implicăriiorganizațiilor migranților. m. Luarea în calcul a posibilităților de reglementare a rezidenței și muncii migranților fără documente legale, pentru a evita exploatarea lor. n. Luarea în considerare a economiei sociale pentru promovarea oportunităților egale și accesul la piața muncii.

Participanții la Forum își exprimă disponibilitatea pentru a susține acțiuni întreprinse în aceste direcții, precum și pentru a păstra dialogul pe teme legate de integrarea migranților cu instituțiile europene.

Textul integral al Declarației este disponibil la adresa: http:// www.eesc.europa.eu/resources/ docs/forum_statement_en.pdf

Oana Bajka

Institutul Intercultural Timişoara

Forumul European pentru Integrare a fost inițiat în anul 2009 ca parte a procesului lansat de Comisia Europeană de a elabora o agendă comună de integrare a resortisanților din statele terțe în Uniunea Europeană. Forumul oferă reprezentanților societății civile oportunitatea de a-și exprima opinia pe teme de integrare, în special legate de agenda UE pentru integrare. În acest fel, instituțiile europene pot beneficia de o abordare cuprinzătoare a integrării, care cuprinde actori de la toate nivelurile.

Următoarea întâlnire a Forumului este programată pentru luna iunie 2013 și se va concentra asupra educației copiilor și tinerilor migranți ca instrument de integrare. Institutul Intercultural Timişoara participă la toate întâlnirile Forumului.

Migrant în România - nr. 18, 2013

13

mĂrturii

Din războiul civil în Pentru românii-sirieni, Paula Anastasia Tudor jurnalist

Au plecat dintr-o ţară sfârtecată de război şi au venit într-una unde e linişte, pace şi o ospitalitate proverbială. Aşa, cel puţin, scrie în cărţi. Când colo s-au trezit în altă luptă, cu alte reguli şi alte arme. Însă tot una pentru supravieţuire.

Familia Raai este a treia familie mixtă româno-siriană pe care o întâlnesc de la începutul sângerosului conflict. Mădălina Raai este româncă, are 36 de ani şi a plecat de 20 de ani în Siria unde şi-a întemeiat o familie.

Are un soţ sirian şi 4 copii cu dublă cetăţenie. Au plecat din Latakia acum 3 luni pentru că viaţa acolo devenise extrem de nesigură. Dispar copii, dispar adulţi şi, prea des, cei dispăruţi sunt găsiţi morţi. Oamenii sunt ridicaţi de pe stradă fie de către armata preşedintelui fie de „armata liberă”. O dispută pe care mulţi n-o înţeleg, dar s-au trezit în mijlocul ei.

Pe lângă cele două armate, cresc şi se dezvoltă în voie toţi nelegiuiţii. Astfel că oamenii paşnici pot deveni cu uşurinţă victimele oricui, fără să-i pese cuiva. „Nu ştii pe ce parte să mergi” a început a povesti femeia. „Eşti ameninţat din toate părţile. Pe de o parte armata liberă te ameninţă să fii de partea lor, pe de alta, armata statului te ameninţă să lupţi împotriva armatei libere. Pe lângă aceştia sunt unii care, ca să mai câştige un ban, fac plângere la poliţie că X sau Y are relaţii cu rebelii, chiar dacă nu-i aşa. Nu se

14 Migrant în România - nr. 18, 2013

mai osteneşte nimeni să dovedească.

Te ridică de pe stradă şi te bat până recunoşti chiar dacă n-ai făcut nimic”. Şi ei au trecut printr-o situaţie similară. În urmă cu un an, băiatul lor cel mare, Muhamad, sau Hamude cum îl alintă, a fost luat de pe stradă de poliţie când se întorcea de la şcoală sub acuzaţia că a scris pe pereţi mesaje împotriva preşedintelui. Avea 13 ani. Trupul lui încă mai păstrează urmele bicelor. Şi pe spate şi în tălpi şi pe gât… „Spune ce-ai făcut!”, îşi aminteşte băiatul urletele din camera de tortură. „N-am făcut nimic” striga el din ce în ce mai stins. „După 4 ore de bătaie am spus tot ce-au vrut. Că am fost în Revoluţie, că am scris pe pereţi… Orice, dar nimic adevărat.

Numai să scap. După aceea s-au oprit şi m-au trimis la o puşcărie de minori”. O lună şi jumătate a fost închis. O lună şi jumătate părinţilor le-a tremurat sufletul prin tribunale încercând să-şi elibereze fiul. „Acum, cei care au 14 ani pur şi simplu dispar când sunt ridicaţi. Am un prieten care a fost luat anul trecut de la tatăl lui din magazin şi până acum nu se ştie nimic de el. Şi în viaţa lui n-a făcut nimic. Eu îl ştiu foarte bine”.

Hamude, la fel ca fratele şi surorile lui, vorbeşte bine româneşte. De mici mama le-a vorbit în limba ei maternă. Însă nu doar băiatul cel mare era în mod constant în pericol. Cu toată starea de război, statul a impus părinţilor obligaţia de a-şi trimite copiii la şcoală. Cei care nu se conformează riscă să se trezească cu poliţia pe cap şi să fie acuzaţi de colaborare cu rebelii. „Până şi autobuzele cu copii de grădiniţă sunt oprite în punctele de control”, continuă Mădălina. „Iar soldaţii urcă cu mitraliera. Un şofer de autobuz a rugat un soldat să nu mai urce înarmat că-i sperie pe cei mici, dar acesta a urcat şi a început să strige „Allah akbar! (Allah e Cel mai mare! –

n.r.)”. Copiii, familiarizaţi cu expresia pentru că este chemarea la rugăciune (dar se foloseşte şi drept chemare la luptă), au început şi ei să strige „Allah akbar! Allah akbar!” la care soldatul s-a întors către şofer spunându-i „Vezi că nu le e frică? Dacă le dai arme şi-i trimiţi să ne omoare, ne omoară!”

După eliberarea fiului au rămas în continuare acasă pentru că au tot sperat că iadul dezlănţuit asupra lor va înceta. Dar n-a fost aşa. „Începuseră să răpească şi fete” a reluat Mădălina cu voce tremurândă. „Două colege de 15 ani de-ale fetei mele au fost răpite. Nu se ştie de cine. Au fost găsite după două săptămâni pe malul mării, dezbrăcate, bătute, violate. Una era moartă, cealaltă leşinată. Am înţeles că şi-a pierdut minţile. Fetele violate nu

lupta cu birocraţia.

România nu e „acasă“ şi cu birocraţia. Mai puţină teroare, dar mai mulţi nervi. Plus întrebarea zilnică: „Ce mai punem azi pe masă?”

Chiar dacă pare fragilă, aşa puţintică la trup cum e, de sub baticul strâns înfăşurat în jurul feţei, privirea îi scapără hotărât. Nici nu are încotro.

De forţa ei depinde acum siguranţa şi speranţa copiilor şi soţului ei. Doar acum se află în ţara ei natală. De aceea, la ultimul seminar Migrant în România din Constanţa, organizat de Centrul de Resurse Civice pentru a facilita întâlnirea dintre migranţi şi autorităţi, Mădălina Raai şi-a spus păsul căutând ajutor. Veniţi de 3 luni în România, s-au trezit într-un cerc vicios. Pentru a putea trăi au nevoie de bani. Pentru bani au nevoie de muncă. Pentru muncă au nevoie de acte, care sunt în arabă. Pentru acte – traduceri. Pentru traduceri – bani.

mai au viaţă acolo. O altă fată care a fost închisă de forţele statului şi a ieşit de acolo însărcinată, s-a sinucis…”

Atunci s-au hotărât să plece din Siria. Aici au auzit apoi şi de cruntul măcel din Panias unde n-au fost cruţaţi nici măcar copiii. De la sugar la bătrân, toţi au fost ucişi cu sânge rece.

Nu le-a fost uşor să plece. În Latakia aveau un apartament şi o mică afacere care din cauza bombardamentelor s-a făcut una cu pământul. Din ce adunaseră au reuşit să trăiască ultimii doi ani, dar au ajuns la fundul sacului.

Ambasada României i-a ajutat şi, după multe peripeţii, au ajuns în Otopeni. Însă cu buzunarele goale.

Ajunşi aici, au fost nevoiţi să continue lupta pentru supravieţuire. Cu taxele

Pentru asigurarea medicală i s-a cerut, ca oricărui cetăţean român, să plătească retroactiv pe ultimele luni.

N-are de unde. Nici copiii nu sunt asiguraţi pentru că nu sunt înscrişi la şcoală. Pentru înscriere le trebuie acte...

Cam asta ar fi foarte pe scurt vârtejul în care s-au trezit aici, scăpaţi din război.

Pentru statul român ei sunt cetăţeni români, nu refugiaţi, iar circuitul actelor şi al taxelor în spaţiul mioritic sunt guvernate de legi necunoscute funcţionarului public, de nepăsare şi delăsare. Dar, mai cuprinzător, ne-a relatat chiar Mădălina Raai. „Suntem veniţi în România de aproape 3 luni.

Acolo aveam casă, afaceri, mă rog, tot ce adună un om în 20 de ani. Fiind obligaţi de război să plecăm de acolo, Ambasada României ne-a ajutat să ajungem aici, dar nu ne-a oferit nimic. În Constanţa am locuit la fratele mamei care a murit acum două săptămâni şi am rămas pe stradă, cum se zice. Acum stăm cu chirie, dar costă 150 de euro pe lună.

Am fost şi la Primărie, am fost peste tot. Încă mai avem de lucru cu certificatele

de naştere. Durează. De două luni le-am depus la Primărie la Bucureşti pentru rectificare, dar încă nu au sosit. Trebuie să facem buletine, trebuie să înscriem copiii la o şcoală, trebuie să ne găsim un loc de muncă… Ne mai ajută mama să nu murim de foame, cu pensia ei de 600 de lei. Până om găsi ceva de lucru.

E mult mai uşor, teoretic, să te angajezi ca cetăţean român, însă mie, să îmi găsesc de lucru, îmi trebuie anumite acte. Acte pe care nu le am. Actele, ca să le faci, costă. Noi am venit cu diplomele, toate, în limba arabă. Ca să le traducem costă foarte mult, aşa că am stopat tot ce înseamnă traduceri până rezolvăm cu certificatele de naştere şi buletinele să putem înscrie copiii la şcoală. E o situaţie foarte grea. Nu e deloc uşor de rezolvat. Unde am fost, toţi îţi cer acte, îţi cer taxe. Pentru asigurarea medicală m-au pus să plătesc din urmă cu 5 luni nişte taxe de care eu nu am beneficiat nefiind în ţară. Copiii nu sunt asiguraţi nici ei pentru că nu i-am putut înscrie la şcoală iar dacă nu sunt înscrişi la şcoală nu intră în sistemul de asigurări.

Eu acum mă rog la Dumnezeu să nu se îmbolnăvească niciunul”.

Mădălina, în Siria, era fizioterapeut.

A făcut un curs încă de când s-a stabilit acolo şi a practicat meseria timp de 19 ani. Se gândeşte însă că aici diploma aceea nu-i va fi recunoscută şi că nu va avea nici cu ce proba vechimea deoarece acolo nu au cărţi de muncă. Şi nici de recomandări nu are cum să facă rost în situaţia dată. Până acum au fost ajutaţi de o familie de sirieni stabilită în România de 10 ani, care le-a trimis ceva bani şi de Centrul pentru Resurse Civice din Constanţa care a reuşit să îi ajute cu plata utilităţilor şi, parţial, a chiriei pe o lună. Dar familia Raai nu vrea să stea la mână-ntinsă.

Nu sunt obişnuiţi aşa. Vor doar să muncească pentru a se putea întreţine.

Mădălina se opreşte şi scapă un oftat prelung. „Sunt multe de spus, dacă le-aş spune pe toate nu m-aş mai opri”.

Migrant în România - nr. 18, 2013

15

organizatii

România – a pentru studenții

Trăim într-un secol al globalizării, când hotarele dintre state nu reprezintă un obstacol pentru integrare, schimburi culturale, libera circulaţie etc. Orice persoană venită într-un mediu nou are nevoie de timp şi trebuie să depună efort pentru acomodare. În asemenea situaţie, an de an, se află şi tinerii din Republica Moldova

16 Migrant în România - nr. 18, 2013

admişi la studii în România. La început sunt confuzi şi par a fi rătăciți într-o lume nouă, însă în ajutorul lor vin colegii mai mari. La Alba Iulia aceştia au format Organizația Studenților şi Liceenilor Basarabeni. Din primele zile O.S.L.B. Alba încearcă să-i orienteze în noile realităţi pe studenții admişi la licee şi facultăţi. Organizaţia îşi dă

silinţa să creeze toate condiţiile ca aceştia să nu simtă diferențele, să nu fie marginalizați și să se integreze în noua familie pe care o vor avea pe parcursul anilor de studii. În acest scop sunt realizate activități pentru ca tinerii să comunice şi să se cunoască mai bine. În anul curent de studii O.S.L.B. Alba a organizat mai multe activităţi.

doua casă basarabeni Şirul lor a început cu excursia de bun venit pentru bobocei. În 7 octombrie 2012 boboceii au făcut primii paşi pentru a descoperi Alba Iulia, începând cu marile patrimonii ale oraşului – Cetatea Alba Carolina şi Muzeul Marii Uniri. Au fost fascinaţi atât bobocii, cât şi persoanele care au avut ocazia să fie printre vizitatorii cetăţii. Cetatea

i-a uimit cu multe surprize, aici istoria parcă a renăscut şi trăieşte din nou.

Primele impresii nu s-au lăsat mult aşteptate. Semnele de întrebare pe chipul tinerilor au fost înlocuite cu satisfacţia şi mândria că sunt printre puţinii norocoşi care au posibilitatea să se afle în acest oraş deosebit. Pot afirma cu certitudine că prima etapă de cunoaştere şi implicare a tinerilor admişi la studii inițiată de O.S.L.B. Alba a fost încununată de succes.

Pentru a realiza consecvent obiectivul propus, O.S.L.B. Alba a organizat concursul sportiv A.T.A.C. Scopul lui a fost dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei, spiritului competitiv şi lucrului în echipă. Accentul a fost pus pe distracţie şi comunicare, nu pe victorie. În concurs au participat 4 echipe: A - acţiune, T - tactică, A - ambiţie, C - competiţie. Fiecare concurent a avut oportunitatea să-și manifeste forţa, curajul şi pregătirea fizică bună pe care o posedă. Probe amuzante, participanţi ingenioşi şi un juriu de nota 10 – toate acestea au ajutat ca acest concurs să se desfăşoare la cel mai înalt nivel. În competiţie tinerii au interacţionat direct şi au dat dovadă de spirit concurenţial.

Astfel, ei au descoperit o modalitate reuşită de a petrece timpul liber util şi distractiv. Deşi sunt departe de casă, datorită acestor activități ei reuşesc mai ușor să se integreze în noua viață. O.S.L.B. Alba le oferă șansa să se simtă ca acasă. Organizaţia a depus efort considerabil pentru ca studenții şi elevii să privească doar frumos și pozitiv viața în România.

Un exemplu elocvent ce demonstrează reuşitele recente ale tinerilor basarabeni este victoria Laurei Babin în concursul Miss Bobocică a Universităţii 1 decembrie 1918, care a impresionat juriul prin frumuseţe, rafinament şi atitudine.

Irina Golban

Studenții au nevoie însă nu doar de distracție. Un aspect important îl reprezintă dezvoltarea spirituală şi intelectuală a acestora. Membrii organizației au participat la a XVI-a ediţie a Congresului spiritualității româneşti şi la prezentări de carte.

Alba Iulia este un oraș cu un bogat trecut istoric, un oraș în care s-a înfăptuit Marea Unire. Organizația Studenților şi Liceenilor Basarabeni din Alba Iulia, împreună cu alte 14 organizații ale basarabenilor din România, a sărbătorit într-un mod deosebit Ziua Națională. Tinerii au depus coroane de flori la busturile personalităţilor importante ale neamului – Mihai Viteazu, Grigore Vieru, Mihai Eminescu. Trecătorii prezenţi la flashmob-ul organizat de O.S.L.B. Alba au rămas uimiţi: împreună cu FAB România, studenţii basarabenii din Alba Iulia au improvizat drapelul României şi au dansat Hora Unirii.

Organizația Studenților şi Liceenilor Basarabeni oferă posibilitatea fiecărui membru să se dezvolte în domeniul dorit. Astfel studenţii şi elevii scriu articole pentru site-ul oficial al organizației, învață să scrie proiecte, planifică şi organizează activități de diferite feluri etc. Reuşitele sunt vizibile, iar viitorul este promiţător.

Pot afirma cu certitudine că Alba Iulia devine a doua casă pentru basarabenii admişi la studii. Astfel, necunoscutul de ieri devine viitorul de mâine.

Migrant în România - nr. 18, 2013

17

interviu

Integrare de succes

„Ca să înveţi trebuie neapărat să îţi doreşti asta din tot sufletul“

18 Migrant în România - nr. 18, 2013

O doamnă deşteaptă, plină de viaţă şi un exemplu pentru orice femeie care doreşte sa aibă succes în viaţă. O familie plină de căldură şi iubire, foarte unită şi care încearcă să se bucure de orice clipă petrecută împreună. Când stau de vorbă cu ei timpul trece fără să simt.

Puteţi să vă prezentaţi pe scurt, vă rog, pe dumneavoastră şi pe familia dumneavoastră?

Mă numesc Chouk Yolla, sunt medic oftalmolog şi am trei copii minunaţi împreună cu soţul meu, Dr. Chabrouni Nidal. Am venit în România în anul 2000, după ce m-am căsătorit. Soţul meu se stabilise de mult în Romania.

Cum a fost începutul vieţii dumneavoastră de aici? Aţi întâmpinat dificultăți?

Ca pentru orice persoană care se stabileşte într-o altă ţară, departe de părinţi, surori şi prietene, începutul a fost dificil. Totul a fost nou pentru mine, şi limba şi viaţa în general, însă datorită soţului meu am depăşit toate dificultăţile fără mare efort. El m-a sprijinit în tot ceea ce am vrut să fac, el este cel care m-a încurajat şi m-a ajutat, mi-a dat încrederea de care aveam nevoie şi căldura familiei.

Cum ați învățat limba română? Care ar fi sfatul dumneavoastrăpentru cineva care dorește să înveţe limba română?

Am început să învăţ limba română imediat după ce am ajuns aici. A fost strictul necesar, nu poți trăi într-un loc în care nu poţi comunica cu alţii, este un chin. Cine doreşte să învețe limba română, părerea mea este că trebuie să iasă în societate, să încerce să comunice cu alţii. Chiar dacă greşeşte trebuie să accepte să fie corectat de alţii, ba chiar trebuie să solicite acest lucru ca să înveţe din greșelile sale. În plus, pe mine m-a ajutat televizorul, ascultarea ştirilor

românești, a diferitelor programe şi citirea subtitrării în limba română a unor filme. Ca să înveţi trebuie neapărat sa îţi doreşti asta din tot sufletul.

Cum ați descrie Romania și poporul român?

România este o ţară foarte frumoasă, cu natură superbă, bogată şi cu un trecut istoric vast. Poporul român este un popor inteligent, iubitor, dornic şi capabil să înveţe şi să facă multe progrese.

Puteţi să-mi spuneţi, vă rog ce soluţii aţi urmărit pentru buna integrare în această societate? Și dacă ar fi să daţi un sfat străinilor din România, care ar fi acesta?

Fiecare societate are propriile ei tradiţii şi reguli, oamenii au o anumită mentalitatece îi deosebeşte de alţii.

Pentru ca cineva să se poată integra trebuie să înveţe aceste tradiţii şi reguli, să respecte mentalitatea specifică, altfel rămâne străin. Să înțelegi nu înseamnă să critici sau să încerci să te transformi într-o altă persoană, ci să poată să te înţeleagă alţii fără a te critica.

Ce părere aveți despre ce se întâmplă acum în Siria, ţara dumneavoastră de origine?

Ne doare foarte mult această tragedie care se petrece în ţara noastră.

Siria, această ţară minunată şi acest popor iubitor nu merită să sufere atât de mult. Am trăit mereu toţi împreună, în înţelegere şi prietenie și nu-mi dorescdecât să vad Siria din nou liniştită şi frumoasă cum a fost întotdeauna.

Sukaina Jasim Hashim Mediator Intercultural Președintă Asociația „BUD’S FLOWERS“

Consideraţi că este suficient de activă comunitatea arabă din România?

Comunitatea arabă din România este o comunitate numeroasă, care s-a extins mai ales în ultimii doi ani.

Problema noastră este dezorganizarea şi lipsa de comunicare. Uneori mă întâlnesc din întâmplare cu unele persoane din ţara mea care trăiesc aici de mulți ani şi cu care nu am avut ocazia să mă văd într-un cadru organizat. Deci mă bucur că există şi aşa întâmplări până la urmă.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?

Recent am deschis propriul meu cabinet de oftalmologie, Oftcare, şi îmi doresc să progresez şi să mă dezvolt profesional. De asemenea, îmi doresc să fiu alături de familia mea care necesită multă atenţie şi iubire.

Aţi mai avea ceva de adăugat?

Ce mai pot adăuga, că mă consider o persoană norocoasă că sunt împrejmuită de atâta iubireşi succes şi vreau să vă mulțumesc pentru această ocazie de a povesti puţin despre viaţa mea pentru cititorii revistei Migrant în România. Doresc, de asemenea să mulţumesc tuturor persoanelor care mi-au fost alături, prietenilor mei care m-au ajutatşi m-au sprijinit.

Migrant în România - nr. 18, 2013

19

opinii

Eu am spus NU Până aproximativ la vârsta majoratului, am fost crescută şi educată într-un mediu în care se perpetuau toate stereotipurile posibile despre diferite grupuri culturale şi religioase. Ştiam clar că trebuia să aparţii unei anumite rase ca să fii ok, că există o singură religie adevărată, că unii oameni se nasc superiori şi alţii inferiori şi că sub nici o formă nu trebuie să ne amestecăm unii cu alţii. Şi în această ignoranţă am trăit eu bine-mersi o mare parte a vieţii mele. Însă într-o bună zi am început să întâlnesc nişte minţi luminate, care mi-au arătat că realitatea poate avea şi alte culori, oameni şi locuri care m-au ajutat să îmi deschid mintea. Astfel am înţeles că lumea îngustă în care trăiam este un artefact al celor care se tem de diversitate pentru că nu sunt capabili să înţeleagă complexitatea societăţii.

Aceşti oameni aleg să îşi creeze propriul balon şi propria lume, în care „ceilalţi” sunt întotdeauna mai răi, mai slabi şi în mod clar sunt inamicii noştri.

Am trecut de la a-i privi pe ceilalţi cu teamă şi cu ură, la a-i privi cu mintea deschisă şi cu dorinţa de a-i cunoaşte.

Am decis să spun NU rasismului. Am decis să încep să gândesc singură, să nu mă mai las influenţată de idei preconcepute, să încerc să cunosc oamenii aşa cum sunt, nu aşa cum cred eu că ar trebui să fie, în funcţie de apartenenţa lor la un grup sau altul.

Astfel, în „călătoria mea” am înţeles cât de greşit este să considerăm că există o ierarhie a culturilor şi a raselor, că unii se nasc buni şi alţii răi,că suntem programaţi genetic să ne comportam într-un anumit fel. Oamenii sunt adesea produsul mediului în care trăiesc. De aceea este datoria instituţiilor statului şi a societăţii să creeze oportunităţi egale pentru toţi, indiferent de apartenenţa socio-culturală sau alte considerente de acest tip. Se spune că oamenii cu care interacţionăm sunt ca o oglindă pentru noi. Ei bine, dacă această oglindă ne arată mereu că suntem inferiori, incapabili, nedemni de a face parte din societate, vom ajunge cu siguranţă să credem aceste lucruri despre noi (indiferent de calităţile noastre reale)

20 Migrant în România - nr. 18, 2013

şi să ne comportăm conform imaginii pe care ceilalţi o au despre noi.

Mai mult, am înţeles cât de periculos poate fi să reducem realitatea la o singură perspectivă, la o singură poveste. Adesea ne mulţumim să descriem grupuri culturale care trăiesc în acelaşi mediu cu noi prin câteva atribute generalizatoare şi recurgem la stereotipuri atunci când întâlnim persoane din aceste grupuri. Dacă am luat parte la o situaţie în care persoane aparţinând unui alt grup cultural s-au comportat negativ, tindem să generalizăm acest comportament la toţi ceilalţi membri au grupului respectiv.

Prin acest tip de gândire nu facem altceva decât să reducem o realitate complexă la câteva atribute şi să punem etichete în fruntea unor oameni pe care nici măcar nu i-am întâlnit.

Iar în această realitate complexă nu doar cultura are un rol important în dinamica relaţiilor, ci şi aspectele

socio-economice şi relaţiile de putere dintre diferite grupuri, în special dintre majoritari şi minoritari. Din motive pe care nu avem loc să le discutăm aici, uneori majoritarii aleg să formeze organizaţii rasiste extremiste, al căror scop este, în general, de promovare a supremaţiei grupului cultural sau rasial căruia îi aparţin şi a urii faţă de alte grupuri. Iar autorităţile nu fac nimic în legătură cu asta, ci se complac într-o non-acţiune în care nu doar că nu încearcă să repare greşelile istoriei, dar chiar facilitează perpetuarea unor comportamente care atentează la demnitatea umană.

Recent, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks,a publicat un comentariu în care precizează că activităţile organizaţiilor rasiste extremiste, inclusiv ale partidelor politice s-au intensificat în Europa şi îşi manifestă îngrijorarea cu privire

rasismului la faptul că liderii politici de la nivel naţional şi european nu sunt pe deplin conştienţi de gravitatea ameninţărilor pe care aceste organizaţii le aduc statului de drept şi drepturilor omului.

Filosofia organizaţiilor extremiste rasiste este centrată pe negarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale „celorlalţi” – în special referitor lamigranţi şi membri ai partidelor minorităţilor naţionale, etnice şi religioase. Scopul lor este să inventeze „inamici” cu care trebuie luptat şi care trebuie eliminaţi.În Europa, principalele ţinte sunt migranţii, musulmanii, romii şi alte minorităţi.

Comisarul pentru Drepturile Omului subliniază faptul că existenţa acestor organizaţii şi partide legitimează şi oferă credibilitate extremismului politic, în strânsă legătură cu rasismul şi discursurile instigatoare la ură şi propune o serie de măsuri pe care statele membre ar trebui să le adopte:

 Statele europene trebuie să pună în aplicare prevederile Convenţiei Internaţionale pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială din 1966, în special Articolul 4 referitor la sancţionarea organizaţiilor rasiste;  În acest context statele ar trebui să îşi revizuiască legislaţia pentru a sancţiona participarea la grupuri extremiste rasiste;  Legislaţia naţională cu privire extremismul rasist trebuie actualizată şi consolidată, în acord cu Decizia Cadru 2008/913/JHA a Consiliului Uniunii Europene cu privire la combaterea rasismului şi xenofobiei;  Folosirea discursului instigator la ură şi participarea la activităţi rasiste trebuie sancţionate şi trebuie impuse măsuri disciplinare asupra membrilor parlamentului de către parlament şi de către partidele politice;  Statele trebuie să ia măsuri pentru a oferi sistematic formări anti-rasism pentru poliţişti, procurori şi judecători implicaţi în investigarea şi judecarea infracţiunilor rasiste;  Statele trebuie să se asigure că accesul victimelor la justiţie şi protecţie eficace nu este stingherit.

O atenţie specială trebuie acordată victimelor cu statut de migrant;  Autorităţile naţionale trebuie să fie vigilente la prezenţa extremismul rasist în cadrul autorităţilor responsabile cu aplicarea legii şi să elimine impunitatea, în special prin mecanisme de plângere independente şi eficace;  Educaţia pentru drepturile omului trebuie inclusă sistematic în curriculum şi trebuie să i se acorde un rol important în cadrul şcolii.

Comisarul pentru Drepturile Omului încheie comentariul său subliniind faptul că violenţa rasistă are un impact distructiv mult mai mare asupra demnităţii umane şi coeziunii sociale decât alte forme de violenţă şi trebuie tratată foarte serios. Autorităţile naţionale trebuie să fie vigilente şi să combată rasismul şi extremismul la toate nivelurile societăţii.

Oana Neştian Sandu Institutul Intercultural Timişoara

Pentru a sprijini şi monitoriza autorităţile în implementarea acestor măsuri, dar şi pentru a contribui la dezvoltarea unei societăţi interculturale, fiecare dintre noi ne putem aduce contribuţia.

Ce poate face societatea civilă? Poate să amintească sistematic autorităţilor de prevederile documentelor internaţionale pe care le-au semnat şi de necesitatea de a le transpune în legislaţia naţională şi de a le pune în practică. Poate face proiecte şi campanii de sensibilizare a populaţiei cu privire la aceste aspecte şi poate lua atitudine atunci când comportamentele rasiste sau discursurile instigatoare la ură sunt manifestate public.

Ce putem face noi, cetăţenii de rând? Putem începe printr-o autoanaliză, putem trece printr-un filtru critic preconcepţiile şi comportamentele noastre faţă de „ceilalţi”. Putem începe prin a lua atitudine faţă de comportamentele rasiste ale celor cu care intrăm în contact, de la glume la limbaj violent şi chiar la acţiuni violente, putem combate discursurile instigatoare la ură exprimate în media tradiţională sau socială.

Ce pot face eu? Pot încerca să aduc în conştiinţa cât mai multor oameni importanţa respectării drepturilor omului şi a egalităţii de şanse pentru toţi, încheind cu un citat al lui John F. Kennedy, care spunea: „Drepturile tuturor oamenilor sunt ameninţate atunci când drepturile unui singur om sunt încălcate“.

Migrant în România - nr. 18, 2013

21

interviu Tânăr basarabean, student în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Oradea, preşedintele ASEB Oradea, pasionat de muzică, îndrăgostit de lectură şi pur şi simplu o fire ambiţioasă şi activă.

Mai multe aflaţi din interviul care urmează.

Acum câţiva ani ai hotărât să-ţi continui studiile în România. A fost un moment în care te-a lovit inspiraţia sau o decizie bine cântărită?

Simplu, am vrut să vin aici... şi uite că sunt aici. Nu pot să zic că a fost o decizie îndelung gândită sau un vis mult râvnit şi totuşi trebuie să recunosc că dintr-a 10-a am început să mă gândesc la opţiunea respectivă. De ce? Pentru nişte studii mai bune, astfel am aplicat şi eu acolo ,,unde e de viitor”. Am fost unul dintre norocoşii care au obţinut o bursă de studii în România şi am hotărât să vin: a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată!

După multe ore de drum, care au fost primele gânduri şi impresii trăite atunci când ai ajuns la Oradea?

Până acum îmi amintesc cu zâmbetul pe buze de acel moment când am ajuns la autogară, debusolat, plin de emoţii, cu chitara şi multe vise în bagaj.

Din prima clipă mi-a plăcut oraşul şi abia aşteptam sa îl cunosc! Visam să fac o groază de chestii interesante, să cunosc lume nouă. Nu știam ce mă așteaptă, iar asta era cel mai incitant.

Cât de repede te-ai acomodat şi cum ai făcut faţă dorului de casă?

Fiind o persoană deschisă şi sociabilă, m-am acomodat foarte repede şi nici nu am avut probleme de

22 Migrant în România - nr. 18, 2013

Igor Antoniuc:

„Ascultaţi-vă inima şi nu raţiunea, căci raţiunea-i limitată...“ integrare. La facultate eram tânărul care a venit tocmai din Republica Moldova, aveam un statut special ca să zic aşa. Pot să recunosc că în special în primii ani aşteptam cu nerăbdare să merg acasă, voiam să-mi vad părinţii, prietenii. E firesc că tindem să ne întoarcem de unde am pornit.

Totuşi, cu timpul căminul din Oradea a devenit pentru mine a doua casă.

Încă puţin şi vei deveni absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Oradea. Ce te-a determinat să optezi pentru facultatea respectivă?

Nu pot să zic că de mic mi-am dorit să mă fac avocat sau judecător.

Până în clasa a 8-a eram sigur că trebuie să fac medicina, fiind influenţat de părinţi, dar intuiţia şi dorinţa de dreptate m-au făcut să aleg ştiinţele juridice. Pe lângă asta, faptul că îmi plăceau foarte mult dezbaterile şi sociabilitatea pe care o posed m-au făcut să cred, cel puţin la început, că asta ar fi alegerea cea mai corectă.

Învăţatul nu e atât de simplu pe cât se pare. Pentru unii studenţi o singură lectură e suficientă ca să reţină materia, alţii însă reuşesc doar cu o grămadă de markere şi creioane colorate.

Tu ce metodă ai practicat?

Pot să zic că abia la facultate mi-am dat seama că nu ştiu deloc să învăţ. Nu am luat lecitină cu kilogramele şi nici nu am un creier mai deosebit decât alţii, pur şi simplu am învăţat să studiez logic şi să îmi placă ce învăţ. La unele materii era suficientă doar prezenţa la cursuri ca să iau examenul cu brio.

Ce impresii ai despre materiile pe care le-ai studiat, profesorii şi în general despre sistemul de învăţământ din România?

La început a fost mai greu, trebuia să mă acomodez cu materiile, cu profesorii, cu limbajul juridic. Abia în anul patru am început să înţeleg şi să preţuiesc dreptul cu adevărat.

Mi-a plăcut mult că am avut parte de libertate, iar faptul că am învăţat

Diana Iscolnii

din plăcere şi nu doar ,,ca să am şi eu o diplomă” mi-a făcut anii de facultate şi mai frumoşi. Ce ţine de profesori pot spune că pentru mine un adevărat cadru didactic a fost şi este acela care nu se limitează doar la drept, în cazul meu, şi ştie mult mai multe lucruri. Am avut parte de profesori foarte buni, dar şi de unii care erau ca nişte somnifere.

O să-mi reproşezi că sunt misogin, dar mă înţeleg mult mai bine cu profesorii bărbaţi, mi se par mult mai potriviţi pentru a fi cadre didactice în domeniul dreptului.

Ştiu că ai trăit o experienţă frumoasă şi anume experienţa Erasmus. Cum a fost?

Da, a fost în anul II de facultate, în Portugalia şi a fost cea mai deosebită experienţă trăită. A fost ceva spontan, nu am planificat

şi nici nu mi-am pregătit actele săptămâni în şir. Pur şi simplu am fost întrebat dacă vreau să merg în locul unui coleg care renunţase şi, fiind o persoană hotărâtă, nu am stat prea mult să mă gândesc. Nu pot să zic că lumea de acolo e mai bună sau mai rea, e altfel doar. Am văzut multe lucruri frumoase, de asemenea m-au surprins tradiţiile pe care le aveau studenţii de acolo.

Conectat tot timpul la Codul Civil sau ai şi alte activităţi? Îmi place să mă dezvolt multilateral, de aceea din anul I de facultate am început să-mi caut şi alte activităţi.

Ador să citesc, îmi place foarte mult muzica, sunt chitarist în trupa Ad Hoc, facem muzică de inspiraţie medievală. Fiind preşedinte, restul timpului îl dedic Asociaţiei de Studenţi şi Elevi Basarabeni.

Dacă aş fi o mare clarvăzătoare ţi-aş spune că-ţi prevăd un viitor frumos şi totuşi care sunt scopurile şi planurile tale de viitor?

Prefer să nu îmi fac planuri. Da, e vital să ne setăm nişte obiective, însă în cazul meu admit doar nişte posibilităţi. Nu se ştie niciodată...

Ce sfat ai avea pentru tinerii care îşi doresc să vină la studii în România?

Să vină! Să iasă din cutie, să fie mai ambiţioşi, să-şi asculte inima şi nu raţiunea, căci raţiunea-i limitată!

Un cuvânt de încheiere?

Aş vrea să-l citez pe Mitoş Micleuşanu: ,,Aveţi grijă ce mâncaţi, ce beţi şi mai ales cum gândiţi!”

Migrant în România - nr. 18, 2013

23

eveniment

Prima ediție a Brașov

Una din definițiile larg acceptate ale procesului de integrare a imigranților este cea conform căreia integrarea imigranților este dinamică și bidirecțională, solicitând eforturi atât din partea imigranților, cât și din partea societății gazdă. În acest context a fost conceput și evenimentul Brașov Multicultural Daycare a avut loc la sfârșitul lunii aprilie 2013,în Brașov. Acest eveniment în primă ediție a fost organizat de Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini (Brașov) pentru și împreună cu străinii din judeţele Brașov și Covasna.

Propunerea centrului nostru de organizare a unui eveniment culturalartistic a fost mai mult decât apreciată de către străinii rezidenți în Brașov. La lansarea ideii evenimentului au venit propuneri de prezentări, muzică, dans, teatru, astfel că programul artistic multicultural, construit în sistem de voluntariat, a fost unul extrem de bogat. În final, evenimentul a fost structurat pe două părți, și anume,program artistic și expoziții culturale.

Brașov Multicultural Day a fost

24 Migrant în România - nr. 18, 2013

găzduit în sala festivă a partenerului nostru principal, Casa de Cultură a Studenților din Brașov. Programul a debutat cu momentul lui Furkan Arisoy din Turcia, care a făcut o prezentare despre țara lui natală și a încântat și animat publicul cu melodiaDudu,din repertoriul celebrului cântăreț, Tarkan - el însuși făcând parte dintr-o familie de imigranți de origine turcă din Germania.

Apoi, Ayman Al Nabulsi din Palestina a făcut o prezentaredespre Palestina și despre controversatele teritorii palestiniene. Ayman a uimit publicul cu spontaneitatea lui, acoperind o problemă tehnică inițială prin recitarea unei poezii în limba arabă, scrisă chiar de el pentru soția lui care privea emoționată din public.

Al treilea moment a fost unul susținut de trupa studențească de satiră și umor Bacteria H. Cu sceneta Străin în România aceștia au înveselit publicul și au reușit să se facă populari în comunitatea de migranți din Brașov. Trupa a binedispuspublicul prin redarea unor momente umoristice despre interacțiunea străinilor cu cetățenii români.

Mohamed Agamy Emam din Egipt a dorit să arate publicului că Egiptul nu înseamnă numai faraoni și piramide, ci că Egiptulde astăzi este un amestec complex de spiritualitate și cultură, de modernitate și lux, de tehnologie și inovație.Egiptul înseamnă conviețuirea pașnică a multor confesiuni religioase – musulmani, creștini, evrei – precum și un amestec între vechi și nou, prin existența paralelă a unor situri foarte vechi precumPalatulManasterly, Bazarul Wekalet, Palatul Baronului și a unor construcții noi și spectaculoase cum sunt aeroportul din Cairo, mall-uri luxoase și centrul financiar dominat de zgârie nori precum Cairo Tower.

Pentru a oferi străinilor și o parte din România tradițională, ansamblul studenţesc de folclor „Junii

Braşovului”, păstrător şi continuator al tradiţiilor româneşti, a dansat dansuri populare ardelenești.

Christina Weigel din Germania a prezentat stereotipuri comice despre germani cum sunt faptul că limba germană deține cele mai lungi cuvinte, de exemplu ”Betäubungsmittelverschreibungsverordnung”, ceea ce înseamnă „regulă privind cererea unei rețete pentru un anestezic”; faptul că varza murată este nelipsită din mesele germanilor sau că germanii au un adevărat cult pentru fotbal, dar și pentru bere, ceea ce explică existența unui restaurant numit „Casa celor 100 de beri” care deține și vinde, fără exagerare, 100 de branduri de bere din toată lumea.

Un moment de excepție a fost susținut de Daniel Ahmet din Albania.

Deși Daniel suferise o operație complicată la genunchi cu câteva zile înainte și a venit la eveniment în cârje, a reușit să susțină o prezentare despre Albania în limba română și a impresionat participanții la eveniment, făcând ca momentul lui în spectacolul să fie unul special și de neuitat. Daniel a succedat prezentarea cu o serie de cântece numite Serenada Korçare, cântece tradiționale din regiunea

evenimentului Multicultural Day lui natală Korçë din Albania.

Studenții nigerieni ai Universității Transilvania din Brașov, Nafisa Magashi, Ojukwu Peter Emmanuel și Efionayi Eghosa Enduranceau adus spectatorilor o parte din dansurile moderne nigeriene/africane. Ei au încântat spectatorii cu dansuri Hip Life, un amestec între hiphop și high life sau, cum aceștia au descris dansul, „hip hop cu elemente africane dansate cu atitudine.”Ultimul moment al evenimentului a constat în dansuri tradiționale țigănești.

Un grup de 14 copii școlari au încântat publicul cu dansuri pline de ritm, culoare și voie bună.

O serie de 13 expoziții culturale au fost prezentate în cadrul evenimentului, în care cetățeni din China, Egipt, Nigeria, Republica Moldova, Emiratele Arabe Unite, Republica Dominicană, Japonia, Filipine, Coreea de Sud, Turcia, Germania, Spania, precum și România au prezentat aspecte culturale ale țării lor natale. Vizitatorii au parcurs astfel o călătorie în jurul lumii, s-au întâlnit cu o varietate de culturi, au probat diferite porturi naționale, au gustat mâncăruri etnice și s-au putut împrieteni cu persoane spectaculoase.

La eveniment au participat aproximativ 150 de persoane, atât cetățeni străini cât și români.Anul viitor Centrul va organiza a doua ediție a festivalului la care deja și-au anunțat participarea și alte țări pe lângă cele menționate, inclusiv noi parteneri locali și asociații de străini. De asemenea, întreaga galerie de fotografii din cadrul evenimentului poate fi găsită pe pagina centrului: Facebook.com/ MigrantIntegrationCenterBrasov.

Scopul evenimentului a fostîmbunătățirea procesului de integrare a străinilor din Brașov și Covasna, crearea și promovarea unui mediu intercultural favorabil în comunităţile locale cu scopul de a elimina comportamente sau atitudini discriminatorii. De asemenea, evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru îmbunătățirea cooperării cu instituțiile centrale și locale și alte instituții culturale din Brașov care au devenit parteneri în organizarea evenimentului: Casa de Cultură a Studenților din Brașov, Consiliul Județean Brașov, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Institutul Confucius din Brașov, Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov, precum și Asociația Interculturală Româno-Coreeană.

Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini din Brașov este situat pe strada Aurel Vlaicu nr. 26bis, et. 2, Braşov 500178 și oferă străinilor din județele Brașov, Covasna și Harghita servicii de informare, consiliere și asistență pentru îmbunătățirea procesului de integrare a străinilor în comunitatea locală și implicit în societatea românească, precum și cursuri de limba română conform metodologiei naționale privind organizarea de cursuri de limba română pentru adulții străini.

Astrid Hamberger Cercetător migraţie

Centrul face parte dintr-o rețea de 15 centre naționale gestionate de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul din România, în parteneriat cu Asociaţia Serviciul Apel prin proiectul „Coordonarea națională a acțiunii de integrare a resortisanților țărilor terțe (RTT) în România”, finanțat prin Fondul European de Integrare a resortisanților țărilor terțe, Programul anual 2011 în cadrul Programului General „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii“.

Detalii de contact: Centrul de Informare și Consiliere pentru Străini Brașov Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi Practicilor de Succes (ARPCPS) Str. Aurel Vlaicu nr. 26 bis, et. 2, Braşov 500178 Contact: Astrid Hamberger, Tel: 0766.282.090; Tel/ fax: 0268.336.190 Email: astrid2001ro@yahoo.com Facebook: Facebook.com/ MigrantIntegrationCenterBrasov Website: www.romaniaeacasa.ro Migrant în România - nr. 18, 2013

25

eveniment

De la idei la acţiune: Migraţie şi Drepturile Ideea Festivalului MIDO ne-a venit în anul 2010 când eram încă la început în implementarea proiectelor de integrare ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM România) şi ale Institutului Intercultural Timişoara. În acea perioadă LADO Cluj încerca din răsputeri să pătrundă în comunităţile de migranţi, să se facă cunoscută şi auzită şi să inspire încredere. Am încercat să venim cu diverse planuri şi strategii, însă am ţinut cont de faptul că nu noi trebuie să decidem pentru comunităţi. Astfel, cea mai bună idee a fost să invităm reprezentanţii comunităţilor la un ceai şi să discutăm deschis. Concluziile au fost revelatoare pentru LADO Cluj.

Comunităţile au propus organizarea unor seri tematice de film, cluburi de discuţii, seri interculturale şi alte activităţi recreative. LADO Cluj şi-a reconsiderat planurile şi a venit cu idea Festivalului Migraţie şi Drepturile Omului, prin care să ofere comunităţilor activităţi pe placul lor, să promoveze culturile lor, dar nu în ultimul rând să unească resursele diferitelor proiecte de integrare pentru un rezultat mai bun.

Ediţia a III-a a avut loc pe parcursul a patru zile, 23-26 mai 2013, şi a avut susţinerea a peste 20 de parteneri, colaboratori şi sponsori. Aceştia sunt: Inspectoratul General pentru Imigrări; Organizația Internaţională pentru Migraţie (OIM) Biroul din România; Institutul Intercultural Timişoara; Primăria Municipiului Cluj-Napoca; Inspectoratul Şcolar Judeţean; Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu; Reţeaua Language Rich Europe (LRE), Cazino Parcul Central; Localul La gazette; Restaurant Indian Indigo; Liga Islamică şi Culturală România, Filiala Cluj; Asociaţia Culturală Româno-Arabă Ierusalim; Forumul Sirienilor din România; Asociaţia Marocan-Europeană; Cluj Intercultural Awareness

26 Migrant în România - nr. 18, 2013

Organization (CIAO); Asociaţia Palestinienilor din Transilvania; Comunitatea Latino-americană; Grupul de Iniţiativă Basarabeană, Cluj; Asociaţia Palestinienilor din Transilvania; Organizaţia Evol Arts; Echipa GentleMen`s Show. La Festivalul din acest an a fost prezentă şi Ambasada Republicii Islamice Pakistan în România prin domnul consul Muhammad Saleem, care pe lângă participarea activă în cadrul activităţilor ne-a făcut şi câteva surprize, a dăruit echipei cadouri foarte frumoase, şaluri şi vaze tradiţionale pakistaneze.

Logica organizării Festivalului a fost cea de a implica cât mai mult comunităţile în organizare şi implementare, astfel că la şedinţele de lucru erau invitate toate comunităţile cu care colaborăm, dar şi instituţii sau alte organizaţii care doreau să se implice. În cadrul Festivalului MIDO au fost organizate 6 activităţi care au pus

în valoare ideile comunităţilor, dar şi ale instituţiilor partenere. Workshop-ul Bazele Culturii Islamice a fost propus şi organizat în întregime de către Liga Islamică şi Culturală România, Filiala Cluj. Participanţii au avut ocazia nu doar să audieze, dar să şi experimenteze cultura şi religia islamică. Femeile erau invitate să poarte hijab şi toţi participanţii erau rugaţi să se descalţe înainte de a intra în sala workshop-ului, care era de fapt locul de rugăciune.

Am învăţat noţiuni generale ale religiei islamice şi despre limba arabă. Unul dintre organizatori, Daniel Barnuţiu, a atras atenţia tuturor când a mărturisit că este de fapt cetăţean român care a îmbrăţişat religia musulmană pentru că a găsit principii fundamentele în această religie după care să îşi ghideze viaţa.

La seminarul local „Dreptul la muncă al studenţilor străini.

Oportunităţi şi constrângeri în municipiul Cluj-Napoca”, am avut bucuria de a-i avea alături de noi pe domnul Lucian Mureşan, reprezentantul

Festival Omului Ediţia III Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Cluj şi pe domnul Daniel Don, reprezentantul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Au fost aduse în discuţie următoarele tematici: a) Unde se pot înscrie migranţii membri de familie şi studenţi pentru a fi consiliaţi şi pentru a afla care sunt locurile de muncă vacante în ClujNapoca. Soluţie: La momentul actual în Cluj-Napoca sunt 1900 de locuri de muncă înregistrate la AJOFM. Migranţii şi studenţii sunt rugaţi să se înscrie pe platforma AJOFM. Există un call center al cărui personal este alcătuit din consilieri de carieră care contactează persoanele din evidenţa AJOFM atunci când găsesc un loc de muncă potrivit pentru acestea. Există, de asemenea, şi bursa locurilor de muncă şi INFOPAGE. b) Cetăţenii din Republica Moldova care obţin cetăţenia română îşi fac doar paşaport românesc, însă în multe cazuri studenţii basarabeni nu s-au putut angaja, pentru că li se cerea buletin. Obţinerea unui buletin este dificilă pentru că trebuie să găsească o persoană ce doreşte să îi ia în spaţiu.

Soluţie: Din moment ce îşi obţin cetăţenia română deţin şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români. Există soluţia buletinului provizoriu care se obţine repede şi foarte simplu. Invitaţii la seminar nu înţelegeau totuşi de ce angajatorii au această cerinţă. c) Membrii de familie migranţi pot beneficia de şomaj?

Soluţie: Răspunsul reprezentantului AJOFM a fost că da, însă trebuie să figureze în baza de date a AJOFM. d) Câte ore pot munci studenţii şi ce presupune angajarea acestora?

Soluţie: Reprezentantul Serviciului pentru Imigrări a declarat că angajarea studenţilor este foarte simplă. Există o listă de acte pe care o poate pune la dispoziţie solicitanţilor pentru obţinerea autorizaţiei de muncă. Studenţii pot munci 4 ore pe zi. Angajatorii nu

ştiu procedurile şi consideră că este un proces greoi, însă nu este aşa.

Ideea activităţii „Caravana Interculturalităţii” a venit dintr-o discuţie cu domnul Lucian Mureşan – Serviciul pentru Imigrări Cluj şi din participarea mea la proiectul Language Rich Europe implementat de British Council care punea accent pe promovarea limbilor în comunitate.

Prin intermediul caravanei limbile comunităţilor de imigranţi au fost promovate în şcoli. Elevii erau numai ochi şi urechi la poveştile de viaţă ale mediatorilor interculturali. Alex Jacho i-a învăţat pe copii cum să salute şi să mulţumească în limba spaniolă, le-a povestit despre minunatele peisaje din Ecuador şi despre felul oamenilor de a fi. Samir Moukhliss le-a povestit cât de frumos e Marocul şi cât de delicioase sunt preparatele culinare. Ali Shah le-a povestit cum este felul de viaţă al pakistanezilor şi ce au în comun pakistanezii cu românii, iar Daniel Barnuţiu i-a familiarizat cu limba arabă, scriind fiecare literă a alfabetului şi explicându-le citirea lor în propoziţii.

Seara de Film a avut loc cu sprijinul comunităţii pakistaneze şi indiene.

Au fost proiectate filme despre cultura, istoria şi religia musulmană, pakistaneză, indiană, palestiniană, siriană şi din Republica Moldova.

Daniela Cervinschi LADO Cluj

Clujului, în localul La gazette, neam reunit cu toţii pentru a sărbători interculturalitatea. Am avut parte de un recital de chitară susţinut de Luis Angel Sanchez Avila din Mexic, student la Conservator, de cântece tradiţionale moldoveneşti, de un dans de salsa cubaneză susţinut de Dabiel Gonzales şi soţia sa. Nu au lipsit nici preparatele culinare arabe şi tortul multicultural.

Mediatorul intercultural Alex Jacho s-a ţinut de cuvânt, şi în acest an împreună cu soţia sa Daniela au gătit un tort şi mai impresionant decât anul trecut.

Expoziţia de tablouri şi obiecte tradiţionale a fost un real succes, fiind vizitată de peste 80 de persoane. La expoziţie au participat următoarele ţări: Maroc, Palestina, Siria, Pakistan, India, precum şi Liga Islamică şi Culturală România, Filiala Cluj.

Festivalul MIDO din acest an a avut câteva ingrediente simple şi anume: multă muncă, dragoste de oameni şi mult calm. Pentru anul viitor Festivalul MIDO va fi reconceptualizat, iar sarcina majoră a organizării acestuia vă fi transferată spre comunităţi, în timp ce LADO va acţiona doar ca structură de sprijin.

Seara Interculturală a fost activitatea de încheiere a Festivalului, care a dat posibilitatea comunităţilor să îşi exprime cultura prin dans, cântec şi preparate tradiţionale. Astfel că, într-un decor interesant, pe Cetăţuia

Visul meu este ca Festivalul MIDO să fie organizat nu doar la Cluj.

Dragi colegi, parteneri, mediatori şi colaboratori, vă încurajez să ne punem resursele la dispoziţie şi să organizăm un Festival MIDO naţional!

Migrant în România - nr. 16, 2013

27

interviu

Interviu realizat de

Adriana Muntean

Pentru început spune-ne câteva cuvinte despre tine. De unde ești și cu ce te ocupi?

Bună, numele meu este Benson Joel. Sunt din India și stau în România din 2002. Am terminat facultatea de medicină aici în Timișoara și acum sunt medic rezident. În afară de latura educațională a vieții mele, una dintre cele mai importante părți din viața mea este muzica. Cânt în diferite baruri și pub-uri în Timișoara, ca hobby.

Ce te-a determinat să alegi România?

Am venit în România în octombrie 2002. Am venit aici să studiez medicina și să devin medic. După absolvirea liceului eram în căutarea unei facultăți de medicină și una dintre dorințele mele a fost să studiez în altă țară, să aflu mai multe despre lume și diferite culturi. Deși am avut mai multe opțiuni și în India, cred că am vrut să plec pentru a vedea ce înseamnă viața. Procesul de căutare a unor școli de medicină în altă țară nu a fost ușor. Într-o dimineață am dat peste un anunț în ziar care spunea Studiază medicina în România, așa că m-am interesat ce presupune acest lucru.

Se studia în limba engleză, nu în română, iar oferta părea decentă. Ca și copil mi-au plăcut poveștile despre Dracula și, cum am aflat că Transilvania este în România, eram pregătit sută la sută. Așa am ales să vin în România și a fost un risc pe care eram dispus să mi-l asum.

Ce pasiuni ai? În prezent am absolvit medicina și sunt medic rezident în chirurgie.

28 Migrant în România - nr. 18, 2013

Cum muzica este pasiunea mea și ceea ce iubesc cel mai mult, am format o trupă și cântăm împreună în câteva locații din Timișoara. Deci sunt și cântăreț, scriitor și compozitor.

Ai fost sau ești discriminat în România?

Da, au fost câteva dăți când am fost discriminat. În 2002 lucrurile erau diferite, oamenii erau mai curioși și nu foarte discriminatori. Dar acum pur și simplu nu îmi mai pasă de discriminare.

Fac ceea ce fac și îmi trăiesc viața așa cum a fost menit.

Ce dificultăți ai întâmpinat aici?

Când am venit pentru prima dată în România aveam 17 ani. Absolvisem liceul și îmi terminasem studiile pentru că am început școala de mic. La început a fost greu să îmi fac prieteni. Aceasta a fost partea cea mai dificilă, deoarece mă simțeam singur și nu aveam prieteni sau familie aici. Am întâlnit alți studenți indieni aici, care m-au învățat câte ceva despre cum să comunic. A fost necesar să învăț limba română pentru că oamenii nu îmi răspundeau în engleză, chiar dacă știau limba. Să înțeleg româna mi se părea imposibil. Obișnuiam să mă plimb prin oraș cu un dicționar englez-român la mine.

Au fost momente când îmi doream să plec acasă. La un moment dat eram chiar hotărât să mă urc în avion și să mă întorc în India, deoarece depresia și singurătatea mă copleșeau. Dar ar fi fost rușinos să

o fac fără ca nici măcar să încerc. Așa că am făcut tot posibilul să mă adaptez aici, inclusiv la mâncare, limbă și vreme. A 18-a mea aniversare a fost cel mai trist eveniment pentru că nu a venit nimeni la petrecere. Mai târziu am aflat că oamenii erau speriați și nu știau cum să reacționeze la o invitație venită din partea unui străin.

O altă parte dificilă a fost școala de medicină, pentru că aveam mult prea mult de învățat și de reținut. Dar era ceva ce se putea rezolva cu mai puțin somn și mai mult timp dedicat studiului. Și la momentul respectiv faptul că mi s-a făcut cunoștință cu minunata cafea a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla.

Cine sau ce te-a ajutat să te integrezi aici?

M-am născut și am fost crescut într-o familie creștină, astfel că atunci când am venit în România am căutat o biserică unde să pot merge. Așa am întâlnit câteva familii care m-au ajutat foarte mult și mi-au arătat bunătate.

Cred că în primul rând datorită acestor familii care m-au hrănit în fiecare duminică și care mi-au arătat toate delicatesele românești și tipurile de mâncare de aici am reușit să mă adaptez.

Așa că le datorez mult. Dacă nu ar fi fost aceste familii deosebite nu aș fi absolvit medicina aici, ci m-aș fi întors acasă.

Benson Joel:

„10 ani în România au imprimat o parte din cultura ei în inima mea“ Biserica a devenit o parte majoră din mine. Puține persoane îmi vorbeau în engleză. Ceilalți îmi vorbeau în română și trebuia să ghicesc ceea ce încercau să îmi spună. În timp, câțiva tineri m-au ajutat să înțeleg, obișnuind să îmi traducă totul.

Pot spune sincer că biserica a fost singurul loc unde oamenii mă făceau să mă simt ca acasă și nu eram tratat ca un ciudat, ci ca un prieten. Suportul lor moral a fost unicul lucru care mă făcea să merg mai departe și încă o face.

Ce planuri de viitor ai?

Planurile mele sunt de a fi bun în ceea ce fac, indiferent dacă este muzică sau medicină. Îmi doresc să plec în altă țară, însă nu vreau să spun unde.

Vreau să plec spre un loc mai bun de muncă. Mi-a plăcut foarte mult să studiez medicina aici, însă într-un fel am nevoie de ceva mai mult când vine vorba despre o viață profesională. 6 ani de școală medicală și anii de specializare... o perioadă nebună. Iar pentru a începe o viață de adult adecvată aș avea nevoie să găsesc un job bine plătit, astfel încât părinții mei să nu mai fie nevoiți să îmi poarte povara în timpul specializării.

Alte țări oferă un salariu bun pentru un medic rezident, chiar dacă viața va fi mult mai grea decât ceea ce a trecut sau ce experimentez acum. Mă aflu încă o dată în fața

provocării de a-mi asuma riscuri și de a începe o altă etapă din viața mea. În ceea ce privește profesia muzicală, nu știu ce aș putea să fac. Doar timpul va putea spune cum vor decurge lucrurile. Până atunci voi face ceea ce fac și acum, voi cânta în timpul liber.

Ce sfaturi ai da altor migranți care vin aici?

Timpurile sunt schimbătoare. Să călătorești într-o altă țară și să încerci să te stabilești acolo este un lucru riscant. Cu determinare însă cred că oricine o poate face. România este un loc frumos. Am învățat într-adevăr foarte multe despre viață și cum să fac anumite lucruri. România te pregătește să fii o persoană mai bună în viață.

Am învățat foarte multe. Ce înseamnă prietenia, cum să comunic, cum să învăț de la ceilalți, să mă distrez (cu siguranță cea mai importantă parte), iar oamenii de aici sunt prietenoși și de ajutor. Da, există momente în care te lovești de situații dificile. Dar, cum spun oamenii înțelepți, alege-ți prietenii cu grijă. România este un loc frumos în care să studiezi, să călătorești sau să lucrezi.

Cum ai învățat limba română?

Am învățat româna urmărind CartoonNetwork și filme cu subtitrare în română. Câteva familii și prieteni

m-au învățat multe cuvinte, atât bune, cât și rele. În plus, am fost interesat să cunosc limba mai bine ca să pot comunica cu cât mai mulţi oameni.

Cum ți se pare cultura de aici?

Cultura românească este frumoasă.

Cultura indiană este foarte diferită de cea de aici. Dar mi-a plăcut.

Mâncarea a fost minunată, chiar dacă nu este picantă. Și vremea a fost ceva special. Am văzut zăpadă aici pentru prima dată în viață în 2002. A fost cea mai frumoasă experiență.

Cultura românească pare oarecum mai simplă și interesantă. E o cultură fără foarte multe lucruri nebunești.

Aceste lucruri simple ca mâncarea, vestimentația, femeile și vremea sunt extraordinare și frumoase.

Cultura mea are un milion de aspecte, atât bune cât și rele. Cu toate acestea este una dintre cele mai frumoase culturi din lume. Anumite lucruri sunt minunate, altele sunt nebunești. Este o cultură pe care orice om ar trebui să o experimenteze. Dar pentru o viață simplă, plină de iubire și prietenie, cultura românească este perfectă.

Pentru o viață nebună și aventuroasă, cultura indiană este o bună opțiune.

Cultura de aici m-a învățat foarte mult și va fi întotdeauna o parte din mine. 10 ani în România au imprimat o parte din cultura ei în inima mea.

Migrant în România - nr. 18, 2013

29

culinar

Reţete din bucătăria lumii Mujadara (mâncare de linte)

Rima Tayara

Ingrediente l 2 pahare de linte maro l 1 pahar de orez lung de calitate bună, care nu se lipeşte l 5 bucăţi de ceapă tăiate subțire (solzi) l sare, ulei de măsline

Mod de preparare Se spală orezul foarte bine, se pune la înmuiat timp de o oră în apă fierbinte.

Se spală lintea şi se pune la fiert în apă puțin sărată, aproape 50 de minute.

După ce a fiert, se strecoară printr-o sită, având grijă ca boabele de linte să nu se zdrobească. Într-o oală se pune puţin ulei de măsline, pentru a prăji orezul, se adaugă 1,5 pahare de apă fierbinte.

Se fierbe la foc mic. Înainte să se evapore toată apa, se adaugă lintea şi se acoperă oala. Se lasă la foc încet până se absoarbe toate apa.

Intre timp se prăjeşte ceapa, tot în ulei de măsline, până când devine maronie.

Se pun orezul şi lintea în farfurie, iar pe deasupra ceapa bine prăjită.

Se serveşte cu iaurt sau murături.

30 Migrant în România - nr. 18, 2013

cuprins Migranții ca resursă pentru societate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .3 Povestea unui proiect îndrăzneţ „Migrant în România interculturală“ . . . . . . . . . . . . .4 Câte un pic, pic, pic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 Ziua Africii în România – 2013 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .9 A munci cu imigranţii este similar cu o expediţie în necunoscut . . . . . . . . . . . . . . . . 10 Contribuția migranților la creșterea economică în Uniunea Europeană . . . . . . . . . . . 12 Din războiul civil în lupta cu birocraţia. Pentru românii-sirieni, România nu e „acasă“ . 14 România – a doua casă pentru studenții basarabeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 „Ca să înveţi trebuie neapărat să îţi doreşti asta din tot sufletul“ . . . . . . . . . . . . . . . 18 Eu am spus NU rasismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 ,,Ascultaţi-va inima şi nu raţiunea, căci raţiunea-i limitată...“ . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Prima ediție a evenimentului Brașov Multicultural Day . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 De la idei la acţiune: Festival Migraţie şi Drepturile Omului Ediţia III . . . . . . . . . . . . . 26 „10 ani în România au imprimat o parte din cultura ei în inima mea“ . . . . . . . . . . . . 28 Rețete din bucătăria lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

Articole pentru revista Migrant în România

Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro.

Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa redactie@migrant.ro sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Migrant în România - nr. 18, 2013

31

 Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe - Programul anual 2011  Editor: Institutul Intercultural Timişoara  Data publicării: iunie 2013  Adresa de sesizări: Institutul Intercultural Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8.

Tel/Fax: 0040.256.498.457; E-mail: redactie@migrant.ro; Web: www.migrant.ro  „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“ ISSN 2067 – 6565

Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană prin «Fondul european de integrare - nr. 18, 2013 32 Migrant înaRomânia resortisanţilor ţărilor terţe» în cadrul proiectului „Migrant în România interculturală“ coordonat de Institutul Intercultural Timişoara