Migrant în România nr. 9

Revista Migrant în România este editată de Institutul Intercultural Timișoara (coordonator)

Organizația Femeilor Refugiate în Romania

Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 8 300173 Timișoara Tel. 0256 498 457, Fax. 0256 203 942 E-mail: iit@intercultural.ro Site: www.intercultural.ro

Str. Povernei nr. 28-30, et. 1, ap. 3, Sector 1, Bucureşti E-mail: offr2000@yahoo.fr Tel 0771 789 935 Site: www.migrant.ro/ofrr

Acest număr este realizat în cadrul proiectului „Migrant în România“, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul General „Solidaritatea şi gestiunea fluxurilor migratorii“, gestionat în România de Oficiul Român pentru Imigrări.

Revista este disponibilă şi online la www.migrant.ro.

Exemplare tipărite pot fi comandate la Institutul Intercultural Timişoara sau la Punctul Naţional de Contact pentru Resortisanţii Ţărilor Terţe, Str. Povernei nr. 28-30, et. 1, ap. 3, Sector 1, Bucureşti

2

Migrant în România - nr. 9, 2011

Comitetul de redacţie:

Marian Chiriac, Daniela Crăciun, Romina Matei, Oana Neştian, Mbela Nzuzi, Călin Rus. Grafica: Codruţ Radu Contact: redactie@migrant.ro

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine în exclusivitate autorilor. Aceştia păstrează drepturile de autor pentru articolele publicate.

Comitetul de redacţie primeşte propuneri de contribuţii la Revista „Migrant în România“. Detalii pe coperta 3 sau la www.migrant.ro

editorial

De la „politically correct“ la mesaje subliminale Ştim cu toţii că limbajul este un vehicul care transportă gândurile, intenţiile şi atitudinile noastre.

Unii dintre noi se pricep mai bine la conducerea acestui vehicul, alţii întâmpină dificultăţi mai mari. Și nu mă refer aici numai la cunoaşterea uneia sau mai multor limbi, ci şi la talentul (înnăscut sau dobândit) de a opera cu termeni şi de a construi fraze într-un mod care să rezoneze cu modul de gândire al celuilalt.

Dacă în cadrul interacţiunii dintre membrii aceluiaşi grup cultural vorbim de competenţă de comunicare, atunci când comunicarea se realizează între membrii unor culturi diferite, lucrurile devin ceva mai complicate, fiind vorba despre competenţa de comunicare interculturală – abilitatea unei persoane de a opera cu semnificaţii culturale diferite pentru a comunica eficient, astfel încât semnificaţia mesajului perceput să fie cât mai apropiată de cea a mesajului transmis.

Limbajul pe care îl folosim poate duce la perpetuarea stereotipurilor şi la dezvoltarea prejudecăţilor faţă de anumite grupuri culturale.

Stereotipurile reprezintă credinţe suprageneralizate despre membrii unui grup, pe baza simplei lor apartenenţe la grup, iar prejudecăţile reprezintă atitudinile negative faţă de aceste persoane, generate pe baza stereotipurilor. Atitudinile negative faţă de anumite grupuri culturale se transmit din generaţie în generaţie, de

cele mai multe ori la nivel implicit, prin intermediul limbajului pe care îl folosim şi al atitudinilor pe care le manifestăm faţă de membrii acestor grupuri. Pentru a rupe acest cerc vicios este necesar să conştientizăm semnificaţia (ascunsă) a cuvintelor pe care le folosim, să ţinem cont de faptul că termenii pe care îi folosim au impact asupra modului în care gândim şi acţionăm.

Un exemplu mult dezbătut în cadrul Forumului European pentru Integrare este termenul de „ţară gazdă“, termen care implică în mod automat, deşi nerostit explicit, faptul că migrantul este considerat musafir. Şi că, după ce am împărtăşit o parte din timpul şi resursele noastre cu musafirul, ne aşteptăm ca acesta să plece. Evident (sau mai puţin evident), această atitudine se transmite migranţilor, având efecte psihologice asupra modului în care ei se integrează în societatea „gazdă“ şi a rolului pe care şi-l percep în interacţiunea cu ceilalţi membri ai societăţii.

De ce există oare nenumărate cazuri de oameni care vorbesc foarte bine limba ţării „gazdă“, au dobândit cetăţenia ţării „gazdă“ şi după 20 de ani de când locuiesc şi muncesc în ţara „gazdă“ sunt în continuare numiţi străini?

Un alt termen este cel de „imigranţi ilegali“. Dacă din motive mai mult sau mai puţin dependente de voinţa lor unii oameni se află în situaţia de a nu avea acte conform reglementărilor

Oana Neștian

Institutul Intercultural Timişoara

legale, acest lucru nu înseamnă că ei ca persoane sunt ilegali. Însă termenii pe care îi folosim ajung să fie nişte etichete pe fruntea unor oameni, care odată puse acolo, cu greu mai pot fi dezlipite.

Nu în ultimul rând este necesară reamintirea în acest context a termenului de „resortisanţi ai ţărilor terţe“, termenul oficial pentru străinii din afara Uniunii Europene.

Un termen care nu este doar anost şi neprimitor pentru toată lumea, dar, cu siguranţă, nu le face cinste basarabenilor, care, conform legislaţiei, sunt încadraţi în această categorie.

Vă invit pe această cale să vă gândiţi şi la alte cuvinte pe care le folosiţi în limbajul cotidian şi la impactul pe care acestea îl pot avea asupra celorlalţi, la modul în care ele transmit, conştient sau inconştient, voluntar sau involuntar, anumite atitudini faţă de membrii unor grupuri culturale.

Migrant în România - nr. 9, 2011

3

PROIECT

Comunitatea şi Pregătirea României pentru intrarea în spaţiul Schengen este o provocare majoră privind felul în care instituţiile, societatea civilă şi cetăţenii majoritari înţeleg să se aşeze în faţa imigraţiei persoanelor care vin din alte ţări decât cele din Uniunea Europeană.

Globalizarea aduce în România persoane din ţări extrem de îndepărtate ca spaţiu şi extrem de diferite ca profil cultural. Gestionarea unor grupuri de persoane extrem de diferite cultural şi atitudinal, dar şi foarte diferite ca număr, de la comunităţi semnificative ca număr (precum tunisienii în Cluj-Napoca, peste 2000), la grupuri restrânse (precum japonezii în Cluj-Napoca, câteva zeci de persoane) presupune eforturi instituţionale, civice şi din partea populaţiei majoritare.

Este dificil să vezi lumea cu alţi ochi decât ai văzut-o până mai ieri când e vorba să oferi servicii, să locuieşti, să munceşti şi să te distrezi alături de un chinez, de un tunisian, de un turc, de un congolez, de un palestinian, de un american, de un canadian etc. Pentru că până mai ieri erai învăţat că doar tu şi poporul român sunt stăpânii acestui pământ.

Că orice altă persoană de altă etnie şi de altă origine trebuie să asimileze cultura română dacă vrea să rămână în România.

Această atitudine vine din strategiile de omogenizare ale modernităţii, legitime în perioada formării naţiunilor, dar inoperante într-o lume a globalizării în care circulaţia informaţiei, a persoanelor şi a bunurilor cunosc o viteză uluitoare. Într-o astfel de lume nu mai putem gândi în termeni de „noi“, stăpânii comunităţii în care trăim şi „ceilalţi“, care vin, sau care au venit după noi.

Lumea de azi se vede tot mai mult ca o lume a culturilor şi comunităţilor

4

Migrant în România - nr. 9, 2011

diverse, care cooperează între ele pentru reuşita unei dezvoltări durabile pentru toţi membrii comunităţii. Cu cât o comunitate are grupuri culturale mai diferite cu atât este mai puternică, mai bogată şi mai eficientă în depăşirea provocărilor impuse de lumea globală. Un grup puternic de tunisieni din Cluj-Napoca poate aduce o contribuţie majoră la cooperarea dintre România şi Tunisia. Putem învăţa enorm din tehnicile de eficienţă în faţa şcolii şi a vieţii a japonezilor.

Fiecare persoană şi fiecare grup etnic aduce plusvaloare comunităţii în care trăieşte.

Liga Apărării Drepturilor Omului, filiala Cluj se implică în două proiecte menite să gestioneze migrația în România a persoanelor şi comunităților din afara Uniunii Europene: Migrant în România, implementat de Institutul Intercultural Timişoara în 5 oraşe mari din România printre care şi Clujul şi Rețea de centre de informare pentru străini, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în România, în 15 oraşe, amândouă finanțate de Oficiul Român pentru Imigrări din Fondul European pentru Integrare. De asemenea, LADO sprijină implementarea unui al treilea proiect cu aceeaşi finanţare: Cursuri de limba română şi orientare socio-culturală pentru RTT, coordonat de Institutul Intercultural Timişoara. În cadrul proiectului Migrant în România s-au desfăşurat până în prezent patru sesiuni locale, la care au participat între 26 şi 38 de persoane pe sesiune, în majoritate reprezentanţi ai comunităţilor de străini din afara Uniunii Europene dar şi funcţionari publici, jurnalişti, reprezentanţi ai ONGurilor din domeniu. Principalele probleme

Ana Luduşan

Liga Apărării Drepturilor Omului, LADO

dezbătute în cele patru sesiuni au fost:  Studenţii străini, la Cluj, sunt mai mult o afacere; totuşi studenţia poate fi o ocazie foarte bună de a experimenta multiculturalitatea; de exemplu, programul ERASMUS oferă oportunitatea cunoaşterii altei culturi; ar fi binevenit un program studenţesc care să unească mai multe culturi din lumea arabă şi cea din România, iar studenţii români ar trebui informaţi în legătură cu avantajele orientării spre est (Saakashir Ghassan, sesiunea din 15 septembrie 2010);  Există probleme mari cu vizele; în România se aşteaptă şi două luni până la obţinerea vizei, chiar dacă solicitanţii sunt căsătoriţi cu cetăţeni români, sunt rude care vor să participe la absolvirea unui student la o facultate din România sau sunt chiar absolvenţi ai unei facultăţi din România; este foarte important să se rezolve situaţia vizelor, prin intervenţia autorităţilor! Chiar şi turismul ar avea de câştigat (Hammad Ghazi, sesiunea din septembrie 2010).  Studenţii străini formaţi în România ar trebui văzuţi ca un fel de „ambasadori“ ai României în ţările arabe. Unii dintre studenţii străini formaţi în România ocupă

locală imigraţia funcţii importante în statul de origine (unii au devenit miniştri). Este un avantaj care se poate folosi în mod pozitiv. (Hammad Ghazi, sesiunea din septembrie 2010).  În lumea arabă există ONG-uri foarte multe şi foarte bine dezvoltate ce ar trebui implicate in dezvoltarea sectorului civic din România. (Saakashir Ghassan, sesiunea septembrie 2010).  Realizarea unui festival al multiculturalităţii în Cluj-Napoca. Ideea unui astfel de festival a venit atât din rândul comunităţilor de RTT cât şi din rândul ONGurilor din domeniu. (PATRIR Cluj). PATRIR a avut în aprilie 2010 un proiect de trei zile, care a adunat 120 de tineri, colaborând cu Centrul Cultural Francez, British Council, Centrul Cultural American şi a fost un succes neaşteptat. Această experienţă poate fi folosită şi in cadrul proiectului Migrant in România. (Mihaela Griga - PATRIR).

Această experienţă este valorificată de LADO filiala Cluj şi PATRIR într-un proiect care se va concretiza în a doua jumătate a anului 2011. Domnul Hammad Ghazi spune că asociaţia Ierusalim îşi doreşte foarte mult un festival muticultural, unde asociaţia să poată prezenta cât de greu trăiesc cei rămaşi în ţară din cauza conflictelor politice din regiune. „Îmi doresc să pot spune public cât de greu trăiesc părinţii mei şi cât de greu trec strada. Uneori le trebuie o jumătate de zi să treacă strada, din cauza conflictului armat din țara lor“. Doctorul Ghazi este un profesionist extrem de apreciat în Cluj şi stimat de vecinii români şi de instituţiile publice. Deşi asociaţia PATRIR a propus o rundă de întâlniri pregătitoare cu asociaţiile RTT pentru conturarea

programului festivalului multicultural de la Cluj, o parte a celor prezenţi în sală au fost de părere că festivalul trebuie să se rezume la prezentarea obiceiurilor culturale din țara de origine şi să nu se intre în dezbateri politice (Sesiunea din 25 februarie 2011).  Procedura de obţinere a cetăţeniei pune încă probleme. Domnul Ghazi sugerează ca autorităţile publice să elaboreze un Manual pentru obţinerea cetăţeniei române care poate ajuta foarte mult străinii care doresc să obţină acest drept. În acest moment obţinerea informaţiilor pentru completarea cunoştinţelor obligatorii pentru obţinerea cetăţeniei sunt extrem de greoaie, informaţiile se obţin cu dificultate, din foarte multe surse, iar evaluarea cunoştinţelor pentru obţinerea cetăţeniei nu are criterii standardizate. (Hammad Ghazi, sesiunea 7 decembrie 2010).  Se cere sprijinul autorităţilor, în special al Primăriei municipiului ClujNapoca pentru amenajarea unui cimitir musulman unde să fie înmormântaţi cu ceremonial specific persoanele aparţinând acestui cult. S-a găsit înţelegere pentru amenajarea unui cimitir musulman la autorităţi, respectiv la primar şi la cei responsabili din Primăria Cluj-Napoca, dar încă nu s-au găsit soluţiile practice, efective.  Se afirmă că OUG 56/2007 face discriminări privind dreptul la muncă între cetăţenii membri ai UE şi străinii din afara spaţiului UE. „Chiar dacă protecţia cetăţenilor UE privind dreptul la muncă este legitimă, reglementările României în acest domeniu sunt departe de a încuraja angajarea facilă şi transparentă a străinilor din spaţiul non UE. Angajatorii sunt puşi în situaţia de a

parcurge o procedură extrem de greoaie, de îndelungată dacă ne gândim că angajatorul trebuie să depună o tonă de documente care să ateste că nimeni din UE nu a dorit şi nu s-a prezentat pentru angajare pentru acel loc de muncă. Acea tonă de documente costă o muncă laborioasă, timp şi bani. După ce a dovedit toate acestea, angajatorul mai are nevoie de încă o tonă de documente ca să dovedească la ORI că este în stare să angajeze un străin. Toate acestea încurajează munca la negru a străinilor din afara UE. Ne dorim o procedură simplă şi transparentă pentru o angajare facilă? Atunci trebuie schimbată această procedură“ (Ana Luduşan, LADO filiala Cluj, sesiunea 25 februarie 2011).

Domnul Hammad Gazi preşedintele asociaţiei Ierusalim spune că fiecare comunitate de străini îşi construieşte propriul ei mecanism de promovare a cetăţenilor de aceeaşi origine şi că angajarea se face cu prioritate la firmele deţinute de străinii de aceeaşi etnie, ceea ce poate fi şi bine şi rău.

Din experienţa mea de sociolog, majoritatea comunităţilor de imigranţi îşi construiesc asemenea mecanisme, dar există semnale că uneori comunitatea poate exploata membrii nou veniţi, femeile, persoane cu dizabilităţi. Există semnale de la comunităţile româneşti din exil (Australia) unde unii români din comunităţile de emigranţi exploatează pe cei nou veniţi în comunitate. LADO filiala Cluj are câteva sesizări de acest fel.

Gestionarea migraţiei în România poate fi privită ca un act administrativ sec, sau poate fi privită ca un mecanism de colaborare între instituţii, comunităţile de migranţi, ONG-uri, mass-media şi populaţia majoritară, un mecanism care îmbină instrumente standardizate, atitudini prietenoase şi harul de a gestiona diversitatea ca pe o resursă inepuizabilă de energii pozitive. Proiectele privind migraţia persoanelor din afara Uniunii Europene implementate la Cluj-Napoca inaugurează acel act de gestionare a migraţiei ca pe o resursă inepuizabilă de energii pozitive.

Migrant în România - nr. 9, 2011

5

EXEMPLU

Modulele pentru Integrarea Societatea europeană parcurge un amplu proces de schimbare, devenind din ce în ce mai diversă. În acelaşi timp, societatea învaţă să accepte această diversitate, să o respecte şi să o valorifice. Este necesar astfel, ca personalul organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale să îşi dezvolte competenţa interculturală. Furnizorii de servicii, privaţi sau de stat trebuie să îşi adapteze ofertele la diversitatea clientelei lor.

Migranţii au nevoie să înveţe limba ţării în care trăiesc şi modul în care funcţionează societatea, iar cetăţenii au nevoie să înveţe noi modalităţi de acţiune şi interacţiune într-un mediu nou şi aflat într-o continuă schimbare. În ultimii zece ani, cooperarea europeană în domeniul integrării s-a extins. Un număr din ce în ce mai mare de actori în domeniu sunt implicaţi în diferite arii ale integrării sociale, pentru a asigura participarea egală a cetăţenilor şi migranţilor la viaţa economică, socială, culturală şi civică. O serie de măsuri legislative, schimburi de informaţii şi practici, parteneriate pentru învăţare, dezvoltare şi împărtăşire de resurse se realizează în contextul Strategiei de la Lisabona şi al Strategiei Europa 2020, cu scopul de a crea o zonă în care justiţia, libertatea şi securitatea sunt elementele cheie.

Termenul de „module pentru integrare“ a fost introdus în cadrul Conferinţelor Ministeriale Europene pentru Integrare, organizate în perioada 2007-2010. În cadrul acestora, miniştrii au cerut dezvoltarea a trei module care să să devină un punct de referinţă pentru decidenţii politici şi pentru practicienii din întreaga Europă.

Dezvoltarea modulelor pentru integrare porneşte de la activitatea de pregătire a Manualelor pentru integrare. Aceste manuale au avut la bază o serie de seminarii tehnice în care decidenţii politici şi practicienii

6

Migrant în România - nr. 9, 2011

au analizat politicile şi practicile de integrare. Fiecare capitol al manualelor conţine concluzii care reprezintă o descriere mai amplă a Principiilor de Bază Comune pentru Integrare 1.

Scopul acestor module este de a fi documente de referinţă care stabilesc obiective ambiţioase, dar realiste şi standarde de calitate ce pot fi folosite pe scară largă pentru a: l Deveni noi instrumente în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor persoanelor şi organizaţiilor care activează la nivel local, regional, naţional şi european; l Oferi clarificări cu privire la terminologie şi relevanţa conţinutului lor în procesul de integrare; 1

l Prezenta o abordare comprehensivă a subiectelor pe care le abordează (de la dimensiunea legislativă la cea de management de proiect); l Reprezenta un ghid practic pentru actorii guvernamentali şi non-guvernamentali pentru obţinerea performanţei în acest domeniu.

Cele trei teme abordate în cadrul Modulelor Europene pentru Integrare sunt:

 Cursuri de limbă şi orientare culturală Principalele provocări identificate în Statele Membre arată că este necesară

Cele trei ediţii ale Manualului pentru integrare pot fi accesate în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene la adresa www.integration.eu

Europene Migranţilor oferirea de cursuri care să se plieze pe nevoile diferitelor grupuri de imigranţi, ţinând cont de competenţele şi cunoştinţele lor. O atenţie importantă trebuie acordată modalităţii de organizare a cursurilor şi de stabilire a obiectivelor, precum şi evaluării calităţii şi eficienţei acestora. Nu în ultimul rând acest modul va propune o serie de stimulente pentru creşterea motivaţiei de a participa la cursuri, de a învăţa şi pentru evitarea abandonului.

 Deschiderea şi sprijinul societăţii gazdă; Nu doar imigranţii sunt responsabili pentru procesul de integrare, ci un rol important îl au, în egală măsură, cetăţenii şi instituţiile locale. Principiile Comune de Bază afirmă că accesul egal

şi non-discriminativ al imigranţilor la instituţii, servicii şi bunuri publice şi private reprezintă fundamentul unei integări de succes, alături de accesul egal la locuri de muncă. Pentru aceasta este necesară includerea politicilor de integrare în toate portofoliile şi la toate nivelurile administraţiei.

Aspectele pe care se va centra acest modul se referă la percepţia publică a migranţilor, măsuri anti-discriminare, stimulente pentru participarea la programele educaţionale şi pentru accesul la serviciile sociale şi formarea profesională, precum şi măsuri pentru promovarea managementului diversităţii în instituţiile publice şi private şi exemple privind crearea de structuri şi promovarea de servicii pentru facilitarea accesului migranţilor la locuri de muncă în care să îşi valorifice competenţele.

 Participarea activă a migranţilor la toate aspectele vieţii colective Principiile Comune de Bază afirmă faptul că interacţiunea frecventă între migranţi şi cetăţenii Statelor Membre reprezintă un mecanism fundamental în procesul de integrare. Există patru domenii principale în care sunt necesari paşi

Oana Neștian Institutul Intercultural Timişoara

importanţi pentru creşterea participării migranţilor: dialog intercultural şi religios, participarea la activităţile societăţii civile, participarea politică (incluzând implicarea migranţilor în elaborarea şi implementarea politicilor şi programelor de integrare şi la viaţa şi procesele politice mai largi) şi aspectele legate de cetăţenie, naturalizare, cetăţenie activă şi dreptul de a vota la alegerile locale.

Modulele europene pentru integrare vor fi finalizate la sfârşitul lunii mai şi vor avea un rol important în structurarea celei de-a doua Agende Europene pentru Integrare. Ele sunt văzute ca puncte de referinţă solide, dar flexibile, pentru a fi folosite de Statele Membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor şi practicilor de integrare. Modulele pot fi adaptate la nevoile Statelor Membre, propunându-şi să răspundă la cele mai importante provocări şi să sistematizeze şi provocările întâlnite până acum şi să dezvolte succesele obţinute. Scopul modulelor este de a susţine învăţarea reciprocă în cadrul Uniunii Europene, pornind de la Principiile Comune de Bază pentru Politica de Integrare a Migranţilor şi de la alte iniţiative existente deja, cum ar fi Manualul pentru Integrare.

Un alt intrument dezvoltat pentru integrarea migranţilor este site-ul european pentru integrare www.integration.eu Pe acest site pot fi găsite informaţii despre: l instrumentele folosite la nivel european în domeniul integrării, respectiv cea de-a doua Agendă Europeană pentru Integrare, Forumul European pentru Integrare l posibilităţi de finanţare europeană, naţională şi privată pentru proiecte în domeniul integrării l aproape 500 de exemple de practici pentru integrarea migranţilor din toate Statele Membre, precum şi informaţii despre legislaţia şi modul de funcţionare al instituţiilor şi despre cele mai active organizaţii în domeniu din fiecare Stat Membru l ştiri şi alte informaţii în domeniul integrării.

Migrant în România - nr. 9, 2011

7

interviu

„Integrarea este o scenă care încă În procesul de preaderare la UE, România a dezvoltat în ultimii 10 ani o reformă legislativă şi instituţională în domeniul migraţiei. Care a fost rolul OIM în această reformă?

Probabil cel mai consistent sprijin din partea OIM a fost şi este facilitarea parteneriatelor şi a legăturilor dintre instituţii din România şi instituţii omoloage din alte state europene. An de an, am reuşit angajarea României în proiecte pan-europene sau regionale, în domenii precum asistenţa pentru migranţi vulnerabili, returnarea voluntară, border management, sănătatea migraţiei sau dreptul migraţiei. Experţi şi oficiali români au participat în proiecte comune, stagii de specializare, vizite de studiu şi mecanisme de consultare. Resursele disponibile pentru proiecte de migraţie în România au fost, însă, foarte puţine.

Migraţia a fost o Cenuşăreasă, nu numai în România, ci la nivel european, până nu demult. Un instrument programatic şi financiar al UE dedicat migraţiei a apărut de-abia în 2007, vorbesc de Programul General Solidaritate şi gestionarea fluxurilor de migraţie. N-am înţeles această incapacitate de a anticipa provocările migraţiei şi de a te pregăti pentru ele. Rezultatul este că structurile de migraţie sunt oarecum în urma celor care se ocupă de azil şi refugiaţi.

Reforma legislativă pusă în funcţiune, printre altele, presupune şi o schimbare a abordării faţă de integrarea imigranţilor în România, de la un model moştenit din inerţie, de tip laissez-faire, spre un model de susţinere a participării active a străinilor la viaţa economică, socială şi culturală a ţării. Cât de vizibilă este această schimbare?

Alexis de Tocqueville zicea că participarea migranţilor la procesul democratic e una din căile spre integrarea

8

Migrant în România - nr. 9, 2011

Interviu cu Cristina Gheorghe Trâncă, şefa Misiunii din România a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) lor. Deşi el se referea la America secolului al 19-lea, recomandarea e valabilă în Europa secolului al 21-lea. E şi aplicată, de exemplu în Suedia, unde străinii au drept de vot în alegerile locale. Integrarea suportă abordări din cele mai variate, nu există un anumit set de bune practici care să fie relevant peste tot în lume. Acestea fiind spuse, un factor esenţial este accesul migrantului la educaţie, la un loc de muncă şi la servicii de sănătate. Nu putem vorbi de participarea migranţilor la viaţa societăţii gazdă dacă nu sunt reglate chestiuni de care depind direct subzistenţa şi dezvoltarea oricărui om. Cum ar veni, nu s-a depăşit nici măcar nivelul al doilea al piramidei lui Maslow. Un alt factor este timpul: integrarea este un proces de durată, efectele politicilor de integrare se măsoară pe o scară temporală lungă. În România domeniul este nou, aşa că propun să rediscutăm acest punct peste câţiva ani.

Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) a fost înfiinţat ca o instituţie

responsabilă la nivel naţional de gestionarea unitară a problematicii migraţiei şi azilului. În acelaşi timp, o bună parte din legislaţie a fost moştenită de la alte structuri ale căror atribuţii au fost preluate de ORI. Astfel, un cadru legislativ cuprinzător a fost peticit în vederea asigurării conformităţii cu legislaţia comunitară. Într-un astfel de cadru, cât de eficient e gestionat şi asigurat accesul străinilor la drepturile oferite de lege, având în vedere că pe lângă ORI sunt implicate mai multe instituţii? Cum funcţionează această cooperare inter-instituţională şi cât de orientată este spre beneficiar?

Integrarea migranţilor este, în România, o scenă care încă îşi aşteaptă actorii. Agenţii guvernamentale care au, potrivit legii, responsabilităţi în integrarea migranţilor, sunt marginal sau deloc implicate în activităţi

migranţilor îşi aşteaptă actorii“ de integrare. Fie nu sunt conştiente de respectivele responsabilităţi, fie ştiu de ele, dar nu au făcut efortul de a dezvolta resursele necesare pentru a-şi îndeplini rolul. Aşa că pe scenă sunt acum numai trei actori: ORI, o părticică din societatea civilă şi OIM. Peisajul este mai degrabă dezolant. Lipsesc de pe scenă sănătatea, educaţia, munca, lipsesc autorităţile locale. Ar fi binevenită participarea bisericii, a mass mediei, a sectorului privat. Păstrând metafora, nici scena nu e solidă. De fapt, asta este problema de fond: capacitatea sistemului, în general, de a aplica legea şi de a servi omul. Dacă sistemul funcţionează pentru cetăţenii români, va funcţiona şi pentru cetăţenii străini. Atunci când românul nu va fi purtat de la Ana la Caiafa să-şi reclame drepturile şi va obţine fără bătaie de cap beneficiile pe care este îndreptăţit să le aibă, atunci şi accesul străinului la aceleaşi servicii va fi uşor.

ORI, responsabil de gestionarea unitarã a problematicii migraţiei şi azilului, are una din principalele atribuţii de control. Cum se împacă pe de-o parte rolul coercitiv al ORI faţă de străini şi pe de altă parte rolul de facilitare a integrării?

Această situaţie nu apare numai în România, ci e inerentă unuia dintre cele două modele principale aplicate în lume.

Modelul ministerului unic responsabil adună sub aceeaşi umbrelă toate funcţiile şi resursele considerate necesare pentru gestionarea migraţiei. Acest model are câteva avantaje: priorităţile pot fi definite mai rapid; formularea politicilor şi acţiunilor este mai aproape de realitatea operaţională; resursele umane şi materiale pot fi mai eficient planificate, ajustate şi cheltuite în funcţie de nevoi. Modelul structurii unice aduce însă dificultatea de a păstra un echilibru nu numai în distribuţia priorităţilor şi a resurselor, dar şi în ceea ce priveşte managementul. Integrarea migranţilor şi combaterea migraţiei ilegale sunt două domenii foarte diferite, ele cer resurse umane cu specializări diferite şi stiluri de management diferite. Apare şi problema

percepţiei, în ochii migranţilor şi nu numai, în ce priveşte misiunea respectivei instituţii, atunci când aceeaşi instituţie facilitează migraţia dar în acelaşi timp desfăşoară acţiuni de control al migraţiei. Celălalt model, modelul multi-agenţie, separă controlul migraţiei de alte domenii de administrare a migraţiei. Modelul multi-agenţie are nevoie de un foarte bun mecanism de coordonare.

Indiferent de modelul adoptat, problema este să reuşeşti să-l faci să funcţioneze eficient. Pot exista rivalităţi şi înăuntrul unei instituţii, nu numai între instituţii.

Coordonarea poate fi dificilă şi intra-agenţie.

Sarcina de a formula abordări efective şi coerente de gestionare a migraţiei reprezintă o adevărată provocare pentru toate statele UE. Pentru România, prioritară era transpunerea şi implementarea legislaţiei comunitare în domeniul imigraţiei, azilului, securizării frontierelor şi a regimului de vize şi mai puţin focalizarea pe strategiile naţionale. Acum Strategia Naţională privind imigraţia pentru perioada 2007-2011 este expirată.

Ce elemente ar trebui luate în calcul şi cum ar trebui corelate ele pentru o eficientă planificare strategică pe termen mediu şi lung?

Un studiu relativ recent privind dezvoltarea durabilă a României pornea de la întrebarea următoare: cu cine şi pentru cine se va realiza dezvoltarea României pe termen mediu şi lung? Strategia de care vorbim are de pus în ecuaţie trei elemente: migraţia, munca şi educaţia. Accentuez cuvântul „migraţie“ şi pun deoparte termenii „imigraţie“ şi „emigraţie“, pentru că orice demers vizând imigraţia nu poate ignora şi nu poate fi separat de emigraţie. Vorbim, de fapt, de capitalul uman. Cine pleacă/ va pleca din România? Cine vine/ va veni în România? În ce scop? Care sunt/ vor fi categoriile profesionale în deficit? Ce specialişti pregătesc/ vor pregăti şcolile şi universităţile din România? Cum pot fi corelate nevoile

Marcel Bajka

Institutul Intercultural Timişoara

de pe piaţa muncii cu dinamica fluxurilor de migraţie? Dacă vorbim de cheia în care să fie elaborată strategia, atunci ar trebui să vorbim de o abordare costuri versus beneficii. Dacă vorbim de conţinut, de componentele strategiei, vorbim de controlul migraţiei versus facilitarea migraţiei. Mă tem că o să repet ce-am spus mai devreme: documentul e una, implementarea e alta.

Oricât de clar ar fi formulate obiectivele şi oricât de bine articulate componentele strategiei, e nevoie de legislaţie care să le valideze şi de infrastructură care să susţină implementarea lor.

Aveţi statutul de oficial internaţional în propria ţară, cunoaşteţi bine contextul naţional, precum şi comunităţile străinilor din România. În recenta poveste Wikileaks, într-o telegramă a Ambasadei SUA despre concertul Madonnei la Bucureşti se spune că românii nu primesc lecţii de la străini. Din experienţa dvs., cât de adevărată este afirmaţia?

După aderarea la UE, mai există în Romania voinţa şi/sau nevoia de a învăţa din experienţa altora?

Migrant în România - nr. 9, 2011

9

interviu Bineînţeles că există, şi voinţa, şi nevoia, la nivel individual. Generalizările pot sfârşi în stereotipuri. Că tot vorbim de migranţi, stereotipurile sunt capcane în care poate cădea oricine, chiar avertizat fiind. Aşa cum românii sunt aruncaţi toţi în aceeaşi oală de un străin, la fel pot generaliza românii când vine vorba de străini. La nivel instituţional e o problemă, greu învaţă instituţiile, unele au o inerţie şi o rezistenţă la schimbare formidabile. Mi-e foarte ciudă când oficiali români tineri se întorc din vizite de lucru cu idei de schimbare şi entuziasmul lor e sufocat de birocraţie.

Participarea străinilor la cursurile de limba română, la sesiuni de orientare culturală şi consiliere este voluntară şi poate avea rolul de a le facilita acestora obţinerea dreptului de şedere permanentă şi, ulterior, a cetăţeniei române.

Unele state europene au introdus obligativitatea cursurilor de integrare pentru imigranţii RTT. Cum vi se pare măsura?

Fiind întrebat dacă vrea să participe la un eveniment, băiatul meu a răspuns: „dacă e obligatoriu, nu vreau; dacă nu e obligatoriu, vreau.“ Ca să faci obligatorii astfel de programe trebuie să ai şi capacitatea de a le finanţa: profesori şi lectori, infrastructură, teste standardizate etc. Să zicem că nu asta ar fi problema (în România, cum ştim, este, totuşi). Răspunsul meu este: depinde.

Depinde de istoria de migraţie a ţării, de spiritul naţional, de filozofia locului.

Olandezii spun că obţinerea cetăţeniei este linia de finiș a integrării, în timp ce pentru britanici naturalizarea reprezintă doar un start promiţător. Pentru unele state, integrarea înseamnă asimilare; pentru altele, înseamnă locuire în comun. Depinde, de asemenea, de conţinutul programului şi de locul acestuia în ansamblul politicilor sociale, şi nu numai, ale statului respectiv.

Pentru migrant, aceste programe aduc mai multe obligaţii (şi penalizări, dacă obligaţiile nu sunt îndeplinite), dar şi beneficii – şanse mai bune în găsirea unui loc de muncă, de a-şi continua studiile. Nu ştiu dacă prin astfel de programe obligatorii statele îşi ating obiectivele – întărirea coeziunii sociale şi reducerea costurilor asociate prezenţei migranţilor pe teritoriul statului respectiv. Există factori sistemici, de exemplu economici, care, deşi nu au legătură directă cu integrarea, pot avea un impact pozitiv mult mai puternic asupra integrării decât un program specific obligatoriu.

10 Migrant în România - nr. 9, 2011

În procesul de integrare socială a străinilor sunteţi implicaţi şi prin proiectul „Reţea de centre de informare şi consiliere pentru resortisanţi ai unor ţări terţe“. Cum merg lucrurile în acest proiect?

Merg şi bine şi mai puţin bine. Merg bine în sensul că avem parteneri extraordinari, 14 organizaţii neguvernamentale active în 15 locaţii din România. Mă bucură foarte mult interesul şi energia pe care această echipă le-a investit în proiect. Sunt oameni foarte buni, profesionişti cu experienţă în economie socială, educaţie, drepturile omului, protecţia mediului; există şi o organizaţie a Bisericii Ortodoxe. Cu unele dintre aceste organizaţii lucrăm de mai mulţi ani, multe sunt prieteni proaspeţi. Vorbind de parteneri, vreau să-mi exprim aprecierea pentru cooperarea cu voi, Institutul Intercultural Timişoara, vă mulţumesc pentru sprijin, atitudinea deschisă şi consultările privind complementaritatea proiectelor de integrare. În aproape 6 luni de funcţionare, cele 15 centre au intrat în contact direct cu peste 5.000 de migranţi. Ca lucrător OIM, pot să afirm în cunoştinţă de cauză că această experienţă este extrem de

valoroasă. OIM România a acordat asistenţă câtorva zeci de mii de persoane, străini şi cetăţeni români. Nici un training nu te pregăteşte la fel de bine ca relaţionarea şi munca directă cu migranţi în carne şi oase.

Zicând că lucrurile merg mai puţin bine, mă gândesc la lipsa de continuitate. Reţeaua de centre este finanţată până la sfârşitul lunii aprilie. Ce facem mai departe? Iniţiativele de integrare a migranţilor, precum această reţea, proiectele IIT şi, în general vorbind, toată acestă infrastructură de servicii pentru migranţi, fragilă, de-abia conturată, are nevoie de consolidare, de continuitate, trebuie gândită şi finanţată cel puţin pe termen mediu. Altfel, rişti să pierzi capitalul uman format şi un preţios capital de încredere.

Din portofoliul OIM România, care este realizarea în domeniul migraţiei cu care vă mândriţi cel mai mult? În afară de proiectul de care tocmai am vorbit, proiectele de asistenţă umanitară pentru persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională. Despre acest subiect, într-un alt interviu.

INITIATIVA

Congolezii îşi înfiinţează o asociaţie

În anii 70-80, sute de studenţi din fosta Republica Populară Congo, au devenit bursieri ai statului român. Printre ei se număra şi Marcel Boukambou, venit în ţară în 1982 pentru studii de medicină veterinară. După absolvire, în 1986, tânărul Boukambou s-a întors în Congo. Nu pentru mult timp însă, căci trei ani mai târziu s-a reîntors în România cu o bursă de doctorat.

Căsătorit şi tată a doi copii în vârstă de 23 şi 24 de ani, Marcel s-a ancorat definitiv în România după studiile sale doctorale. „Am vrut să mă întorc printre ai mei după doctorat, dar acolo începuse un război civil,“ îşi aminteşte, cu vizibilă nostalgie, Marcel.

Rând pe rând, el a muncit ca agent comercial, şef departament de vânzări, director comercial şi consilier medical, înainte să demareze (în prezent) propria sa afacere.

Cu o experienţă de peste 30 de ani petrecuţi în România, Marcel se consideră a fi, fără îndoială, seniorul resortisanţilor congolezi din ţară.

Acum în vârstă de 49 de ani, Jonas Ingauta-Popescu 1 are un parcurs diferit de cel al lui Marcel. El a sosit în România în 1984, la vârsta de 25 de ani. „Părinţii mei erau diplomaţi aici şi m-au adus pentru a-mi trata problemele de sănătate. La venirea aici, faptul că sunt francofon m-a ajutat enorm.

Am frecventat Institutul Francez. Am fost preşedintele Uniunii Africane a României şi preşedinte fondator al cercului de reflecţie ştiinţifică al francofonilor. Părinţii mei s-au întors în ţară în 1993. Eu am rămas pentru a-mi termina studiile şi am întâlnit-o aici pe viitoarea mea soţie. Am demarat apoi afacerea mea de birotică. Cât despre Congo, nu m-am întors acolo decât de două ori.

De şase ani am cetăţenie română. Mă simt român. Cunosc ţara mai bine decât tinerii români născuţi în anii 80. Am până şi aceeaşi

perspectivă asupra vieţii ca un român. Numai culoarea pielii ne diferenţiază“, afirmă Jonas.

Jonas şi Marcel, printre alţii, au decis să înfiinţeze Asociaţia Resortisanţilor din Republica Congo (A.R.R.C.), un ONG apolitic, având scopul de a-i sprijini pe imigranţii congolezi care trăiesc în România, dar şi pe conaţionalii acestora rămaşi în ţară.

Potrivit lui Marcel Boukambou, în anii 90 în ţară trăiau circa 200 de congolezi, împrăştiaţi în marile oraşe universitare: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov. „În toate oraşele mari erau cel puţin 15 studenţi congolezi înscrişi în special la Universitatea Politehnică, la Medicină, sau la Agronomie. Pe lângă aceştia, mai erau şi studenţi despre care nu se vorbea, pentru că erau militari. O bună parte dintre ei frecventau şcoala militară de la Câmpina.“ A.R.R.C. îşi propune să intervină exclusiv în domeniul social şi umanitar, în direcţii cum ar fi educaţia, sănătatea, susţinerea materială şi psihologică etc.

Asociaţia intenţionează să dezvolte o puternică reţea de prietenie şi de solidaritate între foştii studenţi din România, care au în prezent reşedinţa în locuri din Europa, Africa sau în orice altă parte a lumii. În ce priveşte susţinerea educaţiei, asociaţia intenţionează să colecteze cărţi şi manuale şcolare, mese, bănci, scaune, table şi alte obiecte necesare pentru elevii din şcolile primare, secundare şi profesionale din Congo, dar şi echipamente pentru laboratoarele ştiinţifice şi instituţiile de învăţământ şcolar şi profesional. În plan medical, sănătatea este în Congo, că în aproape toate ţările lumii, un sector deficitar care înghite enorm de mulţi bani. Pentru a veni în ajutorul populaţiilor congoleze, A.R.R.C. îşi propune să colecteze echipamente medicale cu scopul reabilitării spitalelor şi dispensarelor din oraşul Brazzaville şi din satele congoleze.

Totodată, asociaţia doreşte să-şi aducă o contribuţie prin colectarea de medicamente bine conservate şi neperimate, pentru a le distribui gratuit dispensarelor şi spitalelor din oraşele congoleze.

Dat fiind că viaţa este un amestec de fericire şi de suferinţă, asociaţia intenţionează să se alăture membrilor săi în momentele dificile ale vieţii lor dar şi în momentele de bucurie. A.R.R.C. doreşte, de aceea, să construiască şi o structură de într-ajutorare mutuală pentru cazurile de deces, căsătorie şi naştere în familiile membrilor săi. În particular, se vorbeşte de colectarea de haine noi şi uzate din Europa, în general, în scopul distribuirii acestora populaţiilor sărace din oraşul Brazzaville şi celelalte sate din Congo.

După afirmaţiile lui Marcel Boukambou, asociaţia intenţionează să-şi înceapă activitatea foarte curând.

Amadou NIANG

Asociaţia Cultura Păcii

1 Pe lângă numele său, Jonas şi-a adaugat numele de familie al soţiei sale.

Migrant în România - nr. 9, 2011

11

PROIECT Conform statisticilor, la 1 martie 2011, Braşovul înregistra un număr de 1.085 de migranţi (din afara UE şi a SEE).

La nivel naţional, numărul înregistrat în Braşov reprezintă un procent de 2,2% din totalul de imigranţi înregistraţi în cele mai mari 15 oraşe ale României (49.087), Braşovul ocupând locul 10 în topul judeţelor preferate de imigranţi. În ceea ce priveşte ţara de origine a resortisanţilor pe în Braşov, cei mai mulţi sunt din Republica Moldova, urmaţi de Turcia, SUA, China, Iordania, Ucraina, Albania şi India. ţara de provenienţă

Numărul imigranţilor

rep. MOLDOVA

466

42,9

112

10,3

SUA

78

7,2

CHINA

46

4,2

IORDANIA

30

2,7

UCRAINA

29

2,7

ALBANIA

19

1,8

Alte țări

oraș de destinaţie pentru imigranţi

%

TURCIA

INDIA

Brașov,

18

1,7

287

26,5

SURSA: Oficiul Român pentru Imigrări, 2011

Cei mai mulţi migranţi se află în Braşov cu rezidenţă temporară (45,9%), urmată de cei care sunt în scop de studii (18,7%), de angajare (7,10%) şi de şedere permanentă (5,9%).

unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru o integrare de succes. Pe locul doi în ordinea solicitărilor au fost informaţiile legate de cursurile de orientare culturală (34%), urmate de informaţiile legate de asistenţă medicală (30,60%) şi organizarea şi participarea la cursurile de limba română (28,50%). Informaţiile cel mai puţin solicitate sunt legate de asigurările sociale (6,3%) şi asistenţa socială (2,8%).

Organizarea şi participarea la cursurile de limba română au fost solicitate în special de resortisanţii ţărilor terţe sosiţi în România doar de câţiva ani şi care nu provin din Republica Moldova. Astfel se poate explica procentul mai mic de cereri comparativ cu celelalte variabile.

Centrul de Informare şi Consiliere pentru Migranţi Braşov

SURSA: Oficiul Român pentru Imigrări, 2011 De la înfiinţarea Centrului de Informare şi Consiliere de la Braşov (noiembrie 2010) cei mai mulţi imigranţi (50,7%) au solicitat informaţii legate de inserţia pe piaţa muncii din România, integrarea economică fiind

12 Migrant în România - nr. 9, 2011

Centrul de Informare şi Consiliere pentru Migranţi Braşov a fost deschis la 1 Noiembrie 2010 în cadrul proiectului Reţea de centre de informare şi consiliere pentru resortisanţi ai unor ţări terţe implementat la nivel naţional de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) - Misiunea în România.

Proiectul este finanţat de Oficiul Român pentru Imigrări prin Fondul European de Integrare a resortisanţilor ţărilor terţe. În Braşov partenerul local sub umbrela căruia s-a deschis Centrul de Informare

şi Consiliere pentru Migranţi Braşov este Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov, lansarea oficială făcându-se în cadrul unei conferinţe de presă în data de 16 Decembrie 2010, unde au participat autorităţi locale precum şi membrii comunităţilor de străini din Braşov.

Până în luna aprilie 2011, Centrul de Informare şi Consiliere pentru Migranţi Braşov a asigurat informarea şi consilierea a 160 de imigranţi din Braşov, adică 14,75% din numărul total de resortisanţi ai ţărilor terţe din Braşov. Serviciile de informare şi consiliere furnizate au vizat aspecte legate de asistenţa medicală, educaţie, loc de muncă, locuinţă, redobândirea cetăţeniei române.

Pe lângă aceste informaţii, resortisanţii ţărilor terţe din Braşov au cerut informaţii despre posibilitatea de a învăţa limba română, aceasta fiind considerată extrem de importantă pentru integrarea lor în România.

Astfel, una dintre cele mai importante realizări ale Centrului este sprijinirea realizării de cursuri de limba română şi orientare culturală pentru resortisanţii ţărilor terţe veniţi în scop de reuniune familială, angajare şi studii.

Un grup de 18 persoane din Brasov, provenite din ţări terţe în scop de angajare şi reuniune familială în Braşov au putut urma cursuri gratuite de limba română şi acomodare culturală prin proiectul Cursuri de limba română şi orientare

socio-culturală pentru RTT desfăşurat de Institutul Intercultural Timişoara şi finanţat prin Fondul European de Integrare a resortisanţilor ţărilor terţe, gestionat în România de Oficiul Român pentru Imigrări.

Conform reglementărilor ORI, resortisanţii ţărilor terţe cu şedere în scop de studii nu au fost eligibili pentru a participa la aceste cursuri. Mai mult, la Braşov nu se organizează anul pregătitor de învăţare a limbii române pentru cetăţenii străini care doresc să urmeze în România cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi. Având 14 cereri venite din partea studenţilor RTT din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, Centrul de Informare şi Consiliere pentru Migranţi Braşov, împreună cu Inspectoratul şcolar Judeţean Braşov a organizat un curs separat de învăţare a limbii române. Ţinând cont de situaţia studenţilor non-UE şi cererea mare de a face cursuri de limba română, Inspectorul general al Inspectoratul şcolar Judeţean Braşov Dorel Agache a desemnat doi profesori, având a doua specializare limba engleză, pentru a preda limba română unui grup de 14 studenţi din cadrul Universităţii „Transilvania“ care provin din Nigeria şi China. Cursul se ţine în cadrul Colegiului Tehnic „Mircea Cristea“ care a pus la dispoziţia studenţilor şi profesorilor o sală de clasă pentru desfăşurarea acestui curs.

Profesorii desemnaţi ne-au povestit de primele ore de limba română predate de aceştia studenţilor străini: „Noi am pregătit nişte chestionare chiar la începutul cursului, fiind în primul rând interesaţi de aşteptările lor, stilul de învăţare pentru a-i putea menţine pe toţi interesaţi de cursuri. Legat de metoda de predare, avem o schemă, un plan al lecţiei zilnice, însă mergem şi pe spontaneitate, fiind unul dintre cele mai importante lucruri pentru că şi ei vin mereu cu alte şi alte întrebări“ „Sunt foarte doritori să înveţe, foarte receptivi, memorează foarte repede cuvinte şi expresii... Prima dată când ne-am întâlnit ne-au spus nişte cuvinte grele cum este

chipeş... Descriindu-se pe sine, unul dintre participanţii la curs a spus cuvântul acesta, un cuvânt destul de dificil de pronunţat“ „Data trecută le-am explicat Ţ-ul şi Ş-ul şi am încercat să îi fac să pronunţe mai uşor, am făcut nişte analogii cu limba română... La un moment dat am început să scriu pe tablă cuvinte mai complicate gen „ţurţure“ şi ei fiind din Nigeria, nu aveau reprezentare asupra acestui element şi erau foarte curioşi. A fost foarte interesant“ „Încercăm să folosim mai puţin elemente abstracte, să vorbim şi să îi învăţăm limba română practic. Din punctul meu de vedere capacitatea de a conversa este cea mai importantă, dincolo de noţiunile de gramatică care sunt nişte fineţuri şi nu poţi să le înţelegi decât atunci când te familiarizezi cu nişte structuri.

E mai bine să înveţi, cel puţin la început intuitiv, nu didacticist, pentru că atunci te gândeşti mereu dacă foloseşti structura corectă... Astăzi vom învăţa numerele şi vom juca Bingo ca să li se întipărească numerele în memorie. Nu am ţelul să îi învăţ ceva foarte greu, ci lucruri utile.“ „Mulţi copii români cărora le predăm nu mai ştiu să folosească cratima şi este supărător. Chinezul ne-a uimit pentru

că el a folosit cratima în toate situaţiile în care se impunea folosirea ei.“ „Toate întâlnirile astea sunt o provocare, este un alt exerciţiu decât predarea pur şi simplu a limbii române, este cu totul altceva şi a meritat tot ce a însemnat voluntariat şi mă bucur că am reuşit să mă implic în activitatea asta“, spune unul dintre profesori. În acelaşi timp, celălalt profesor ne-a spus că acest curs este „cel mai mişto lucru care mi s-a întîmplat de când sunt în învăţământ.“ Acesta este primul curs de limba română organizat pentru studenţii non UE din cadrul Universităţii „Transilvania“ Braşov şi primul astfel de curs care pune în aplicare Ordonanţa nr. 44 din 29 ianuarie 2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit un drept de şedere în România, mai exact, beneficierea la cerere şi gratuit de cursuri de învăţare a limbii române şi sesiuni de acomodare culturală şi consiliere. Studenţii vor primi la finalizarea cursului o diplomă de participare din partea Inspectoratului Judeţean Şcolar Braşov.

Alte activităţi viitoare ale Centrului de Informare şi Consiliere pentru Migranţi Braşov sunt: organizarea unor focus grupuri pentru resortisanţii ţărilor terţe din Braşov; participarea la Târgul ONG-urilor organizat în cadrul evenimentului Zilele Braşovului în zilele de 28 aprilie - 1 mai, eveniment care are ca scop promovarea activităţilor din cadrul ONG-urilor braşovene; participarea la workshop-ul Integrare prin multilingvism organizat de Universitatea „Transilvania“ Braşov în cadrul proiectului Meridium, Multilingvism in Europe as a resource for immigration; organizarea de sesiuni de orientare culturală pentru un grup de şase persoane de cetăţenie americană în luna mai a anului curent, precum şi la alte evenimente care au ca specific comunităţile de migranţi din Braşov.

ASOCIAŢII DE STRĂINI BRASOV Denumire asociaţie

E-Mail

Telefon

Persoana de contact

Asociatia Studentilor Chinezi in Romania

Bei.china88@gmail.com Petre1988@yahoo.cn

0749 066 827

Bei Jianghua

Asociatia Mushashino Japonia

jimusho@musashino.ro

0368 471 810 0724 828 558

Georgiana Baraboi

Consulatul Onorific al Republicii Chile la Braşov

0368 401 710 0722 377 277 0727 879 753

Organizatia Studentilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov

sircutatiana007@yahoo.com +40 768 345 587 procopciucdenis@yahoo.com +40 749 545 381 twister_zlivio@yahoo.com +40 755 413 821

Restaurant Libanez Amasi

restaurantamasi@yahoo.com office@amasi.ro

Consul onorific: Nicolae Chirilă Diana Ţirea Tatiana Sârcu Liviu Caraman Denis Procopciuc

0368454033 0726073221

Migrant în România - nr. 9, 2011

13

MODEL

„Ce face capra Un dicton care mai circulă şi astăzi în cultura românească este „să moară şi capra vecinului“. În această formă are o conotaţie negativă. Îndeamnă la sentimente ca invidia, egoismul şi măsurarea propriilor succese în funcţie de rezultatele „vecinului“. În acest articol aş dori să arăt însă şi partea pozitivă a acestei abordări şi mi-aş permite să spun că nu doresc „să moară capra vecinului“ însă doresc să ştiu „ce face capra vecinului“ – în domeniul migraţiei, mai precis integrarea străinilor.

Iar pentru aceasta, m-am uitat la doi vecini, mai îndepărtaţi: Washington D.C. (SUA) şi Strasbourg (Franţa). Fiecare oraş în parte deţine propriul sistem de integrare a străinilor. Voi prezenta în continuare Liga Naţională a Oraşelor şi proiectul „Acţiuni Municipale pentru Integrarea Migranţilor“ (AMIM) din Washington şi Consiliul pentru Rezidenţii Străini al oraşului Strasbourg.

Vecinul Washington D.C. – Liga Naţională a Oraşelor Oraşele din Statele Unite devin din ce în ce mai diverse. Imigranţii încep să se mute în oraşe mai mici, care nu prea au experienţă în activităţi cu imigranţii. Aceste schimbări demografice produc profunde schimbări economice şi sociale la nivelul comunităţii. Chiar dacă integrarea rămâne o problemă la nivel de stat, autorităţile locale au un rol central în dezvoltarea şi implementarea programelor de integrare.

Liga Naţională a Oraşelor (http:// www.nlc.org/ ), ca o structură care adună peste 19.000 de oraşe din SUA, deţine un rol important în vederea facilitării acestui proces. Este una din cele mai mari şi mai vechi organizaţii municipale din S.U.A., care are scopul de a dezvolta şi de a promova oraşele ca centre de dezvoltare şi guvernare democratică. Proiectul intitulat Acţiuni Municipale pentru Integrarea Migranţilor (AMIM) a fost demarat în aprilie 2008 de către Liga Naţională a Oraşelor cu scopul de a forma reprezentanţi ai autorităţilor locale, pentru a face faţă provocărilor din comunităţile locale privitoare la procesul de integrare. AMIM are ca scop principal promovarea angajamentului civic şi integrarea imigranţilor în oraşele din

14 Migrant în România - nr. 9, 2011

America. Proiectul este sprijinit financiar de catre Fundaţia John S. şi James L. Knight.

Proiectul conţine două componente: l O campanie de informare – noile oraşe ZEN, care este o acţiune ce include crearea de materiale informative şi a unui set de instrumente pentru a ajuta autorităţile locale să demareze campanii de conştientizare în comunităţile lor. l Iniţiative comunitare pentru sprijinirea cetăţeniei – prin care AMIM oferă asistenţă tehnică pentru promovarea angajamentului civic şi a participării civice la nivel local, prin intermediul Academiei AMIM. În 2011, AMIM şi-a extins numărul de oraşe cuprinse în program şi are un plan de extindere şi pe viitor. În afara politicii de extindere, în acest an AMIM şi-a revizuit şi diversificat tematica cursurilor de formare, incluzând subiecte ca: managementul diversităţii, activităţi cu refugiaţii, siguranţa publică şi sănătatea mentală în comunităţile de imigranţi. În vederea asigurării impactului în comunitate, în cadrul proiectului au fost realizate mai multe parteneriate cu: l Serviciul de Cetăţenie şi Imigraţie al Statelor Unite (SCISU), permițând oraşelor acces la sesiuni de informare despre integrare efectuate de către ofiţerii de relaţii comunitare SCISU; l Centrul Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi (CNCDE), oferind sesiuni de pregătire în domeniul de siguranţă publică pentru oraşe şi departamentele lor locale de poliţie. Instrucţia se concentrează asupra populaţiilor expuse riscului; tinerii imigranţi şi exploatarea tinerilor imigranţi şi a copiilor; l Oraşe de Migraţie, în Canada, cu scopul de a conecta oficialii oraşelor din SUA cu partenerii lor din întreaga lume pentru a face schimb de experienţe şi în cele din urmă să dezvolte măsuri şi reforme în domeniul de integrare a imigranţilor; l Iniţiativa de Migraţie a Naţiunilor Unite a selectat AMIM ca Partener oficial american. Scopul principal al acestei noi colaborări este de a identifica bunele practici în domeniul de integrare a imigranţilor şi promovarea schimbului de practici bune, inovatoare între

Romina Matei

Institutul Intercultural Timișoara

liderii municipali şi funcţionarii guvernamentali din întreaga lume; l AMIM a participat la mai multe sesiuni importante la Casa Albă şi cu Congresul american cu privire la reforma imigraţiei Planurile de viitor prespun extindea iniţiativei actuale la nivel naţional, în domeniul integrării imigranţilor. Mai multe rapoarte şi informaţii despre eforturile depuse de oraşele AMIM vor fi publicate în următoarele luni iar Liga Naţională a Oraşelor va derula Campania NewCITYzen şi iniţiativa comunitară CITYzenship disponibilă pentru publicul larg şi pentru autorităţiile locale din mai multe oraşe.

Strasbourg – Consiliul pentru Rezidenţii Străini Consiliul Rezidenţilor Străini de la Strasbourg a fost înfiinţat de către primarul oraşului în colaborare cu Consiliul Europei, pe 20 iunie 2009, reunind astăzi 40 de cetăţeni, rezidenţi străini care nu sunt cetăţeni UE, 58 de asociaţii care se ocupă de situaţia imigranţilor şi cinci asociaţii care promovează accesul la drept şi la solidaritate. Consiliul Rezidenţilor Străini are rol consultativ pe lângă Consiliul Local Strasbourg. În contextul democraţiei locale existente la Strasbourg şi împreună cu alte forumuri/ grupuri (consilii de cartier, consilii şi adunări ale tinerilor, ateliere urbane), Consiliul

vecinului“?

Rezidenţilor Străini din Strasbourg (CRE – le Conseil des Résidents Etrangers de Strasbourg) şi-a propus să creeze o asociaţie a rezidenţilor străini, urmând ca aceştia să colaboreze în scopul elaborării de proiecte ale oraşului şi de a pune bazele unei cetăţenii civice. Consiliul Rezidenţilor Străini este de asemenea solicitat în a-şi spune punctul de vedere în chestiuni cu privire la viaţa cotidiană: accesul la justiție, lupta împotriva discriminării, precum şi în probleme legate de cultură, locuinţă, educaţie, istorie.

Consiliul Rezidenţilor Străini de la Strasbourg este condus de un Birou format din 13 persoane care îndeplineşte rolul de organ de coordonare. Membrii Biroului sunt aleşi pentru o perioada de trei ani, prin vot democratic. Membrii Biroului reflectă diversitatea naţională existentă în Strasbourg, provenind din ţări precum Algeria, Maroc, Gabon, Mexic, Turcia, Republica Centraficană, Ucraina, Congo, Camerun.

Biroul se reuneşte o dată pe lună, conform unei ordini de zi elaborate în urma negocierilor colective din cadrul reuniunii anterioare sau conform propunerii Preşedintelui.

Una dintre cele mai importante acţiuni întreprinse recent de Consiliul Rezidenţilor Străini este „ Apelul Primarilor“ (prezentat mai jos) - document ce îndeamnă primarii din oraşele din Franţa să ofere drept de vot rezidenţilor străini în cadrul alegerilor locale. Acest apel a fost semnat în Senatul Franţei de către treizeci de primari, într-o ceremonie prezidată de primarulsenator al oraşului Strasbourg, Roland Ries, în data de 15 februarie 2011.

Astfel oraşele Paris, Nantes, precum şi comunitatea Ulys, au confirmat prin semnarea apelului primarilor participarea

lor la procesul de a acorda drept de vot, pentru alegerile locale, rezidenţilor străini din oraşele menţionate.

Apelul Primarilor „În favoarea dreptului la vot şi a eligibilităţii rezidenţilor străini“ în Franţa Strasbourg, 16 octombrie 2010 Conceptul de cetăţenie cuprinde dreptul fiecărui individ de a participa la luarea deciziilor care îl privesc. Ca şi cetăţeni străini, aceştia sunt implicaţi în viaţa oraşelor noastre şi în aşa-numitul „trai comun“.

Ei participă la viaţa economică, socială şi asociativă şi contribuie la viaţa cetăţenească fiind responsabili ai asociaţiilor, delegaţi de sindicat, reprezentanţi în comitetele părinţilor şi consiliul elevilor, membri în stabilirea consiliilor care prevăd dreptul muncii etc.

Extinderea acestei cetăţenii a avut deja loc pentru o parte a rezidenţilor străini, cetăţeni ai statelor UE, care au drept de vot în cadrul alegerilor municipale şi europene.

Aceste drepturi trebuie acum date tuturor rezidenţilor străini. Astăzi, opinia publică favorizează evoluţia unei cetăţenii strâns legate de rezidenţă şi nu doar de naţionalitate.

Astăzi, rezidenţii străini trebuie să fie priviţi drept cetăţeni cu drepturi depline.

O bună parte a municipalităţilor noastre au lucrat deja pentru ca acest drept să fie acceptat: Comisia Extra-municipală, Consiliul Rezidenţilor Străini etc. Este timpul să se treacă la etapa următoare ! În acest scop, noi, primarii sau reprezentanţii oraşelor Strasbourg, Grenoble, Creil, Saint-Denis, Toulouse, Lille, Clichy-la-

Garenne, Metz, Aubervilliers, ne-am reunit pe data de 16 octombrie 2010 la Strasbourg pentru a lansa un apel solemn şi pentru a ne lua angajamentul de a face totul pentru ca dreptul la vot şi eligibilitatea rezidenţilor străini la alegerile locale să fie recunoscute.

Cu sprijinul oraşelor Grenoble, Creil, Saint-Denis, Toulouse, Lille, Clichy-laGarenne, Metz şi Aubervillers, Consiliul municipal al Strasbourg-ului a lansat sâmbătă un „apel solemn“ pentru ca „dreptul la vot precum şi eligibilitatea rezidenţilor străini la alegerile locale să fie recunoscute“. Conform acestora, ei „trebuie priviţi drept cetăţeni cu drepturi depline“.

La iniţiativa Consiliului Rezidenţilor Străini (CRE) al oraşului Strasbourg, prima reţea naţională a CRE a fost creată.

Oraşele îşi iau în sfârşit „angajamentul de a face totul pentru ca dreptul la vot şi pentru ca eligibilitatea rezidenţilor străini la alegerile locale să fie recunoscute“.

Ce putem învăţa de la „vecini“?

Astfel, uitându-ne la „capra vecinului“ aflăm că în Statele Unite ale Americii o parte din procesele de integrare a străinilor se fac prin campanii de informare şi cursuri pe diferite teme adresate autorităţilor locale.

Iar în Franţa primarii mai multor oraşe, împreună cu Consiliul Rezidenţilor Străini din Strasbourg, fac demersuri pentru a oferi dreptul la vot cetăţenilor străini (non-UE).

O parte din aceste acţiuni se regăsesc şi în România (vezi grupurile locale de iniţiativă din cadrul proiectului Migrant în România, www.migrant.ro ) iar alte iniţiative de integrare, inspirate sau nu de la vecini, sunt bine-venite şi în societatea românească.

Fără a invidia „capra vecinului“, consider că şi a noastră poate să fie la fel de frumoasă şi de sănătoasă ca oricare alta. Am putea face chiar mai multe podeţe de legătură între vecini pentru a favoriza schimburile de bună practică şi transferul de metode. O astfel de punte va fi creată de Institutul Intercultural Timişoara în perioada 28 – 29 Mai 2011 la Bucureşti, cu ocazia Conferinţei Naţionale „Migrant în România 2011“ (mai multe detalii pe www.migrant.ro). Vă aşteptăm!

Migrant în România - nr. 9, 2011

15

DOCUMENT La începutul acestui an a fost publicată în Monitorul Oficial noua lege a educației, adoptată pe baza asumării răspunderii Guvernului. Vom face în cele ce urmează o analiză a modului în care actuala lege reflectă, sau ar putea să reflecte, nevoile cetățenilor proveniți din afara României și care au limba maternă diferită de limba română. Includem în această categorie:  cetățenii străini, fie din Uniunea Europeană, fie din afara ei, rezidenți în România, exceptând cetățenii Republicii Moldova și etnicii români din alte state din regiune;  cetățeni români care au fost în trecut cetățeni ai altor state și care au dobândit cetățenia română în urma îndeplinirii condițiilor de ședere în România  cetățeni români ai căror părinți se încadrează în categoria de mai sus.

16 Migrant în România - nr. 9, 2011

Noua lege și drepturile

Ce prevede noua lege a educației?

Legea educației precizează că „Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.

Aceleași drepturi se asigură și cetățenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene.” Aceste drepturi sunt recunoscute „în mod egal minorilor care solicită sau au dobândit o formă de protecție în România, minorilor străini și minorilor apatrizi a căror ședere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii.”

Printre principiile ce stau la baza sistemului de educație se menționează și „principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și dialogului intercultural”. Tot la această secțiune se face referire la centrarea învățământului pe nevoile elevilor, la participarea părinților și la fundamentarea deciziilor pe consultare și dialog.

Pe de altă parte, în textul legii figurează, ca și la versiunile anterioare, o serie de prevederi referitoare la drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale. Este vorba în principal despre posibilitatea optării pentru studierea limbii materne, respectiv pentru studierea unei părți a disciplinelor sau a tuturor disciplinelor școlare în limba maternă. Condițiile cele mai importante pentru ca un elev să poată studia limba sa maternă sunt legate de disponibilitatea unor cadre didactice cu competențe în limba respectivă și solicitarea scrisă din partea părinților. În textul legii se menționează, de asemenea, posibilitatea organizării unor unități școlare sau clase în limbi de circulație internațională. Accesul la toate formele de învățământ, în limba română, în limbile minorităților naționale și în limbi de circulație internațională, este deschis în mod egal pentru toți

cetățenii români și pentru cetățenii din state ale Uniunii Europene sau din Elveția, cu reședința în România.

Deși noțiunea de „state terțe” (state ce nu sunt membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European) figurează în finalul legii, în anexa cu „termenii și expresiile utilizate în cuprinsul legii”, ea nu se regăsește în realitate în textul final al acestui important act normativ. Cu toate acestea, legislația adoptată anterior, precum și ordinele Ministrului Educației referitoare la drepturile în domeniul educației ale cetățenilor statelor terțe rezidenți în România, rămân valabile.

Aceste acte normative situează la nivel de egalitate cetățenii din state terțe rezidenți în România cu cei din Uniunea Europeană. Este vorba în primul rând despre accesul la educație al copiilor (cu măsurile speciale de tranziție care sunt necesare pentru a asigura o integrare eficientă în sistemul educativ, în special a copiilor care nu cunosc limba română la un nivel corespunzător). Acestora li se adaugă și obligația autorităților educative

a educației imigranților

de a oferi cursuri gratuite pentru adulții cetățeni străini cu reședința în România.

Pe aceste baze, ne putem întreba în ce măsură prevederile noii legi ar permite extinderea aplicării unor drepturi, care sunt în prezent valabile doar pentru persoanele ce aparțin minorităților naționale, spre diferitele categorii de persoane legate de fenomenul migrației recente, menționate mai sus.

Cursuri de limbă arabă sau chineză în școli?

Legea educației permite utilizarea sistemului de învățământ în limbile minorităților de către orice persoană, indiferent dacă aparține sau nu minorității respective. Astfel, cetățenii sârbi, turci sau ucraineni, care trăiesc în România, au acces la școlile în care se studiază în aceste limbi sau la cele în care limbile respective sunt materie de studiu. Ne putem aștepta ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să avem, în baza acelorași prevederi legislative, și învățământ în limba italiană.

Mai mult, analizând textul noii legi a educației, putem considera că ideea studierii limbii materne ca disciplină de studiu poate fi aplicată și altor limbi decât cele ale minorităților naționale. Astfel, dacă se aplică principiile afirmate în lege, privind nediscriminarea, dreptul la identitate culturală și centrarea pe nevoile elevilor, cu consultarea părinților, deși nu este specificat explicit în lege, ar deveni posibilă organizarea de cursuri de limbă maternă și pentru alte limbi decât cele ale minorităților naționale. Spre exemplu, copii cu limba maternă chineză sau arabă, dar și copii din familii mixte pe care părinții doresc să-i familiarizeze cu limba maternă a unuia dintre ei, ar putea urma cursuri de chineză sau arabă în cadrul școlii.

Pentru constituirea unei clase ar fi necesară formularea în scris a unei solicitări din partea unui număr suficient de părinți și identificarea unui cadru didactic care să poată preda limbile respective. Principiul se poate aplica desigur și altor limbi. Chineza și araba sunt însă tot mai mult recunoscute și ca limbi de circulație internațională.

Existența unor cursuri cu această temă în oferta unei școli ar putea fi de interes și pentru părinții altor copii, fără nicio legătură cu țările sau culturile respective.

Spre exemplu, prezența unor cursuri de limba arabă în școli ar putea răspunde astfel unor nevoi foarte diverse, între care cele ale:  cetățenilor români proveniți din țări arabe, indiferent dacă mai vorbesc sau nu în familie limba arabă;  cetățenilor români ce doresc să ofere copiilor lor șansa de a învăța o limbă ce le poate oferi oportunități importante pentru o viitoare carieră profesională  cetățenilor străini vorbitori de limba arabă cu drept de ședere în România. În lipsa unei asemenea oferte, cei din prima categorie ar pierde sau ar menține foarte limitat contactul copiilor lor cu limba lor maternă, iar cei din ultima categorie și-ar înscrie copiii la „școlile arabe” care, în numeroase cazuri, oferă oportunități mai reduse de integrare în societatea românească.

Călin Rus

Director Institutul Intercultural Timişoara

Nu avem în prezent astfel de situații.

Există cazuri în care elevi la școli publice, ce au limba maternă arabă sau pe care părinții doresc să-i inițieze din diferite motive în limba arabă, urmează cursuri private de limba arabă, uneori organizate cu sprijinul unor asociații profilate pe promovarea limbii și culturii arabe.

Sperăm însă ca în viitorul apropiat, în măsura în care vor exista solitări din partea părinților, sistemul educativ să poată asigura astfel de cursuri în cadrul școlii. Aceasta presupune cel puțin trei demersuri ce ar trebui realizate în paralel:  identificarea, informarea și sensibilizarea părinților care ar fi interesați să solicite astfel de cursuri pentru copiii lor;  pregătirea din punct de vedere administrativ a sistemului educativ pentru a putea răspunde unor asemenea solitări prin crearea de posturi pentru cadrele didactice;  formarea cadrelor didactice care să îndeplinească simultan condițiile pentru încadrarea în învățământ și competențele de limbă specifice.

Legea educației menționează posibilitatea formării cadrelor didactice care predau în limbile minorităților, atât în România, cât și în alte țări. O abordare similară va fi cu siguranță necesară și pentru limbile comunităților de imigranți, cu atenție specială acordată recunoașterii formărilor realizate în alte țări de către sistemul de educație din România.

O problematică asemănătoare poate fi analizată în legătură cu practica predării religiei pentru copii din familii de imigranți ce au religia diferită de religiile regăsite în mod tradițional în zona respectivă. Vom dezvolta acest subiect în numărul următor al revistei.

Migrant în România - nr. 9, 2011

17

studiu

Fenomenul imigraţiei Integrarea străinilor în Imigraţia legală şi integrarea resortisanţilor din ţări terţe (rtt) sunt probleme extrem de importante la nivelul Uniunii Europene, integrarea socială a străinilor în societăţile gazdă reprezentând nucleul politicilor publice în domeniul imigraţiei. Plecând de la această realitate, fundația Soros în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS) a realizat un studiu asupra fenomenului imigrației în țara noastră.

Intitulat „Studiu asupra fenomenului imigraţiei în România. Integrarea străinilor în societatea românească“, cercetarea prezintă gradul de cunoaştere a fenomenului imigraţiei şi recomandări de susţinere a integrării RTT cu drept de şedere legală în România.

Studiul a fost finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“ (ref: IF/09.01) al Uniunii Europene, gestionat în România de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Schengen ca Autoritate Responsabilă şi Oficiul Român pentru Imigrări, ca Autoritate Contractantă. Autori sunt : Iris Alexe, Bogdan Ciubotariu, Eugenia Ghiţă, Laura Husti-Răduleţ, Daniela Tarnovschi, Louis Ulrich, Bogdan Păunescu.

Scopul proiectului „Studiu asupra fenomenului imigraţiei în România.

Integrarea străinilor în societatea românească“ l-a constituit îmbunătăţirea gradului de cunoaştere privind fenomenul imigraţiei în România cu accent pe problematica integrării cetăţenilor din ţările terţe (resortisanţi din ţările terţe – RTT) în societatea românească.

Studiul cuprinde patru componente majore de cercetare:  cercetare de tip documentare  cercetare privind percepţia populaţiei din România asupra RTT (a. componentă cantitativă; b.componentă calitativă) - culegerea datelor fiind subcontractată către IRES  cercetare calitativă în rândul RTT vizând parcursul de integrare în societatea românească

18 Migrant în România - nr. 9, 2011

 cercetare calitativă privind identificarea metodelor şi canalelor de informare referitoare la problematica RTT. Au fost chestionate minimum 2000 de persoane: un eşantion standard reprezentativ naţional de 1500 de persoane din mediul urban şi rural şi un subeşantion de 500 de persoane din comunităţi în care au fost identificaţi imigranţi.

Prezentăm în continuare câteva din principalele concluzii ale studiului. Documentul complet este disponibil la adresa: http://www.soros.ro/ro/publicatii.php#.

Percepţii asupra evoluţiei imigraţiei în România Concluzia studiului este că în România, fenomenul imigraţiei s-a intensificat în ultimii zece ani, înregistrându-se creşteri semnificative ale numărului cetăţenilor străini care trăiesc pe teritoriul ţării cu o formă legală de şedere. Se aşteaptă ca evoluţia ascendentă a acestui fenomen să se păstreze şi în următorii ani.

Totodată, managementul eficient al acestui fenomen, despre a cărui evoluţie se aşteaptă să ia amploare în următorii ani, implică şi planificarea şi gestionarea unitară, coerentă şi continuă a comunicării în acest domeniu, atât între organizaţiile implicate în integrarea resortisanţilor, cât şi între aceste organizaţii şi publicul lor. În acest sens, autorii studiului consideră oportună elaborarea unei Strategii

7592 3543 7893 4889

7635 5622 8471 11198

3597 5881 8398 14301

naţionale de comunicare în domeniul imigraţiei, document unitar, care să aibă ca scop principal comunicarea unitară a politicii naţionale referitoare la imigranţi, atât către instituţiile şi organizaţiile implicate în integrarea resortisanţilor, cât şi către imigranţi şi populaţia generală.

O strategie de comunicare în domeniul imigraţiei, arată studiul, este recomandabil să vizeze două planuri: planul orizontal - comunicarea dintre instituţiile şi organizaţiile implicate în problematica imigranţilor şi planul vertical - dinspre forul coordonator către instituţii şi organizaţii şi dinspre

2692 9279 8470

2164 8283 11616

20227

21239

1727 6951 12587 25057

în România. societatea românească

acestea către beneficiari. De asemenea, este necesar ca aceasta să asigure un cadru favorabil pentru o comunicare bidirecţională, astfel încât să fie posibile realizarea şi valorificarea feed-back-ului.

La 30 septembrie 2010 în România se aflau înregistraţi cu şedere legală 59358 străini. Dintre aceştia, 49282 cu şedere temporară şi 10076 cu şedere permanentă.

Mai mult de jumătate dintre imigranţi sunt membrii de familie ai unui cetăţean român/ cetăţean UE şi SEE, iar aproape 10% dintre ei au ajuns în România pentru a fi împreună cu familia lor. O treime din imigranţii din România o reprezintă categoria celor veniţi să înveţe, să urmeze cursurile şcolilor româneşti. Mai există imigranţii care au ales România pentru un loc de muncă, cu un procent sub 15% şi, cu un procent foarte mic, de sub 5%, imigranţii ce au mici afaceri.

Principalele ţări considerate state terţe din care provin imigranţii din ţara noastră sunt Republica Moldova, Turcia, China, Siria, SUA, Liban, Serbia, Tunisia, Ucraina, Israel. Aceştia provin, în număr mai mic, şi din alte ţări: Coreea, Vietnam, Japonia, Kazakhstan,

SUA. Din categoria refugiaţilor, cei mai mulţi sunt irakieni, sau cetăţeni din Afganistan, Ucraina, Congo şi Myanmar.

Autorii studiului recomandă ca informarea cetăţenilor străini să se realizeze diferenţiat, în funcţie de categoria din care aceştia fac parte astfel încât informaţiile oferite să fie în concordanţă cu nevoile specifice ale acestora şi cu sursele de informare pe care aceştia le accesează frecvent.

Pe de altă parte, influenţa cetăţenilor străini care locuiesc în România asupra dezvoltării ţării este percepută ca fiind pozitivă, atât de către angajaţii instituţiilor publice şi ai organizaţiilor nonguvernamentale care sunt implicate în integrarea străinilor, cât şi de către RTT, se mai arată în studiu. Aportul imigranţilor este adus, conform percepţiei populaţiei studiate, în principal prin: investiţiile de capital, crearea de noi locuri de muncă, acoperirea deficitului de forţă de muncă, dezvoltarea unor domenii de activitate, dezvoltarea tehnologiilor, creşterea productivităţii muncii, introducerea unor elemente noi de cultură.

Interesant este faptul că străinii care locuiesc şi muncesc în România sunt percepuţi de către populaţia studiată ca fiind mai eficienţi la locul de muncă, mai dedicaţi, mai responsabili

şi dispuşi la eforturi mai mari.

Percepţia generală asupra imigranţilor / resortisanţilor / refugiaţilor Toate cercetările anterioare în domeniul imigrației au arătat imaginea favorabilă a străinilor în rândul populaţiei generale şi o acceptare a lor de către societate. Și studiul menționat, pe baza sondajelor efectuate, a ajuns la concluzii asemănătoare: cetăţenii străini sunt consideraţi de către români ca fiind oameni harnici, serioşi, persoane care nu reprezintă probleme pentru societatea românească. Pe de altă parte, există totuși atitudini de respingere şi distanţare, cauzate de idei preconcepute şi stereotipuri cu privire la anumite naţionalităţi sau rase. Dar şi în rândul imigranţilor există stereotipuri şi atitudini anxioase, cauzate de idei preconcepute conform cărora persoanele din categoria lor au o imagine proastă în rândul populaţiei din România.

Pentru a se depăși această situație, autorii studiului recomandă desfăşurarea de campanii de comunicare, destinate atât populaţiei generale, cât şi imigranţilor, care să popularizeze elemente de cultură, valori şi obiceiuri, sărbători specifice diferitelor popoare, ai căror cetăţeni se

Migrant în România - nr. 9, 2011

19

studiu află pe teritoriul ţării noastre. Campaniile ar trebui făcute prin intermediul mass media în limba română dar și în limbile vorbite de imigranţii din ţară. Importante ar fi, totodată, posibilitatea introducerii în curricula şcolară a unor elemente de bază privind problematica imigraţiei şi a integrării străinilor şi influenţa imigraţiei în dezvoltarea societăţii-gazdă ca și desfăşurarea de campanii de imagine pentru resortisanţi destinate populaţiei generale din România, în vederea creşterii gradului de toleranţă al cetăţenilor români faţă de imigranţi şi creşterea gradului de conştientizare a necesităţii unei bune convieţuiri cu aceştia.

Evaluarea nivelului de integrare a resortisanţilor în societatea românească Imigranţii se află în atenţia şi preocupările multor instituţii guvernamentale şi a numeroase organizaţii nonguvernamentale din ţară. Cel mai important rol îl joacă Oficiul Român pentru Imigrări (ORI), însă mulţi dintre resortisanţi nu cunosc atribuţiile ORI, activităţile pe care această instituţie le derulează şi gradul de implicare al acesteia în problematica imigranţilor.

Conform opiniei populaţiei studiate, implicarea instituţiilor publice în problematica resortisanţilor este îngreunată, în unele cazuri, de fondurile insuficiente de care dispun, de situaţia materială precară, personalul insuficient şi fără experienţă în domeniu şi, în unele cazuri, de un grad redus de conştientizare, la nivelul angajaţilor instituţiilor, a necesităţii informării corecte a cetăţenilor străini.

Unii dintre cetăţenii străini care au accesat serviciile oferite de instituţiile guvernamentale (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei) consideră că a fost dificil să afle unde anume trebuie să se adreseze, care este instituţia care este abilitată să le rezolve problema şi, în interiorul instituţiilor, unde anume trebuie să solicite informaţiile de care aveau nevoie. Cetăţeni străini care se află în România în baza unui contract de muncă, declară că nu au primit nici un ajutor din partea instituţiilor guvernamentale şi nici nu cunosc instituţii care sunt abilitate să ofere informaţii cetăţenilor străini.

Conform declaraţiilor RTT, aceştia nu cunosc care sunt instituţiile cărora trebuie să li se adreseze pentru rezolvarea diferitelor probleme, care sunt atribuţiile instituţiilor publice,

20 Migrant în România - nr. 9, 2011

înregistrează valori relativ modeste.

Datele disponibile la sfârşitul anului 2010 și citate de studiul Soros arată că imigraţia legală deţine o cotă de 0,3% din totalul populaţiei ţării (total imigranţi non-UE/ total populaţie).

Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, în 2013-2015, numărul de imigranţi este posibil să crească până la 200.000 - 300.000 imigranţi, ceea ar însemna 1% - 1,4% din populaţia României. Influxul de străini către România, pe tot parcursul ultimului deceniu s-a situat pe o tendinţă ascendentă, diversificându-se şi compoziţia fluxului migratoriu. „Totodată, apreciem că statutul României de stat membru UE, potenţialul de dezvoltare economică şi socială alături de viitoarea intrare în Spaţiul Schengen vor face din România o destinaţie din ce în ce mai interesantă pentru imigranţi. Bazândune pe experienţa altor state europene, putem presupune, că şi România va traversa o perioadă de creştere continuă a imigraţiei, urmată probabil de un relativ echilibru între afluxul şi influxul de migranţi pentru a ajunge o ţară preponderent de imigraţie.

Acelaşi demers comparativ ne permite să concepem evoluţia României în materia politicilor de integrare a imigranţilor în raport cu state cu evoluţii similare şi să luăm ca repere modelele diferite pe care acestea le propun pentru a construi şi a implementa politici de integrare naţionale cu rezultate pozitive şi să evităm eventuale consecinţe negative“, este una din principalele concluzii ale „Studiului asupra fenomenului imigraţiei în România. Integrarea străinilor în societatea românească“.

care sunt modalităţile de informare cu privire la serviciile oferite de acestea şi unde sunt localizate aceste instituţii.

Nici implicarea şi nici rezultatele obţinute de organizaţiile nonguvernamentale în problematica imigranţilor nu se bucură de un grad foarte mare de vizibilitate în rândul cetăţenilor străini.

Câteva posibile evoluții Studiul conchide că România îşi păstrează caracteristica de ţară în principal de emigraţie şi devine, pe lângă ţară de tranzit, o ţară de destinaţie din ce mai atractivă pentru imigranţi.

Potrivit previziunii Eurostat, în perioada 2008-2060, România va înregistra cel puţin o rată a imigraţiei nete de 18,4 la mia de locuitori (1,84%). „Consecinţele resimţite în urma migraţiei românilor pot lua forma costurilor sociale care pun presiune asupra bugetului statului, apariţia deficitelor de forţă de muncă în anumite sectoare la nivelul pieţei muncii autohtone care se acutizează în perioade de creştere economică. În acest context, imigraţia şi aducerea de muncitori din state terţe a fost un răspuns rapid şi la îndemână pentru România pentru rezolvarea presiunii asupra piaţei muncii naţionale. În viitor, România ar putea suplini lipsa specialiştilor români din sectoarele menţionate printr-o politică de atragere şi încurajare a stabilirii în ţara noastră a imigranţilor înalt calificaţi din ţări terţe“, se arată în studiu.

Spre deosebire de migraţia românească cuantificată la aproximativ 10% din populaţia României , fenomenul imigraţiei în România

Care din următoarele cuvinte au acelaşi înţeles cu „imigrant“?

Populaţia generală 80%

72%

70% 60%

RTT

60%

50% 40% 30%

21%

20% 10% 0%

17%

16%

11% 11% 4% 2%

Străin

Refugiat

Expatriat

Niciunul dintre aceste cuvinte, ele au sensuri diferite

8% NŞ/NR

educatie

India incredibilă că este cea mai mare instituţie şcolară din lume, intrată în Cartea Recordurilor - Guiness World Records - prin cei 3000 de angajaţi și 37000 de elevi (de la grădiniţă până la liceu, inclusiv), poziţie ce o are din 2009 până în prezent.

Programul în India (la care au participat 408 de persoane din 95 de ţări) a fost deschis de către Dalai Lama - şeful spiritual al budismului tibetan şi liderul guvernului tibetan aflat în exil, distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1989 - şi a cuprins

un Marş al Păcii prin oraşul Lucknow, ceremonii protocolare, spectacole şcolare şi culturale, sesiuni în plen şi ateliere de lucru, rezoluţii adoptate şi legături solide stabilite cu oaspeţii de pe toate continentele http://cmseducation.org/article51. În mod special s-a insistat pentru aniversarea Zilei Păcii în fiecare 21 septembrie, în toate mediile de acţiune posibile din lume (școli, autorităţi, organizaţii neguvernamentale etc.), conform deciziei Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Ziua Păcii: 21 septembrie

Eugen Gherga

Institutul Intercultural Timişoara

India găzduieşte cea mai mare populaţie din lume, după cea a Chinei; prognozele sunt că în decursul acestei generaţii locurile lor fruntaşe pe glob vor face rocada, căci natalitatea Indiei este covârşitor mai mare; acest uriaş potenţial uman se răsfrânge până la a estima media de progres ca apariţia unui nou indian la fiecare secundă, ceea ce implică adaptări corespunzătoare ale administrării ţării. Subcontinentul Indian are un trecut fabulos şi condiţiile actuale îi prefigurează un viitor pe măsură, cu legături ca întotdeauna globale: de la relaţiile cu vecinii, până la Indo-Europenii care au făcut istorie. Moştenirile Indiei se împletesc cu noul, sloganul ţării ca „India incredibilă“ fiind în acelaşi cadru cu, de exemplu „Grădina Carpatică, tărâmul alegerilor“ sau „Dubai, plin de surprize“.

India e complet în emisfera nordică şi e binecuvântată de climate ce favorizează împletirea traiului oamenilor cu condiţiile naturale, flora şi fauna fiind foarte diverse; împreună cu cetăţenii săi foarte diferiţi, India într-adevăr este incredibilă. În 9-14 decembrie 2010, Şcoala Montessori din Lucknow, capitala statului Uttar Pradesh (cel mai populat stat al Indiei), a găzduit Conferinţa mondială a şefilor justiţiei, în cadrul căreia a susţinut Simpozionul global „Deşteptarea conştiinţei planetare“, cu participare internaţională, din România la acel eveniment luând parte delegaţi ai Institutului Intercultural Timişoara www.intercultural.ro. E de ştiut despre Scoala Montessori din Lucknow

Scrisoare deschisă către cadrele didactice Invităm onorata dvs. Şcoală să se înscrie în Asociaţia internaţională a şcolilor ce educă pentru pace. Asociaţia grupează cadre didactice şi şcoli pentru o cultură a păcii şi pentru schimbarea responsabilă a lumii. Dacă educaţi în speranţa pentru pace, sunteţi invitaţi să vă alăturaţi Asociaţiei. Rolul dvs. pe termen lung face parte din misiunea Asociaţiei de a crea o reţea mondială de şcoli şi persoane implicate în activităţi pentru pace. În scopul inducerii unui spirit al cetăţeniei globale, Asociaţia urmăreşte trei aspecte: educaţia pentru pace, dezvoltarea durabilă şi formarea de caractere. Asociaţia vizează: l educarea cetăţenilor lumii pentru a deveni agenţi activi ai transformărilor sociale l crearea unei reţele mondiale de şcoli care încurajează educaţia pentru pace l sprijinirea tuturor iniţiativelor având aceste concepte Sunt de făcut trei paşi simpli:  Înregistrarea în Asociaţie şi dobândirea astfel a unui Certificat  Implicarea elevilor din Scoala dvs. în activităţi agreate de ONU, ca de exemplu Ziua Internaţională a Păcii din 21 septembrie 2011 (prin slogane, eseuri, afişe, vederi, serbări etc.)  Relatarea activităţii celebrate de dvs. în 21 septembrie 2011, la Centrul Asociaţiei, Şcoala Montessori din Lucknow, India, până în 30 octombrie 2011 Asociaţia urmăreşte cooperarea cu dvs. prin creşterea atenţiei asupra acestui proiect. Vă invităm să ne contactaţi (în engleză) pe adresa iasep2020@gmail.com pentru orice clarificări despre întregul proces.

Shishir Srivastava, Coordonatorul Mişcării Mondiale pentru Drepturile Copiilor

România găzduieşte tot mai mulţi indieni, aflaţi la studii ori stabiliţi pe termen lung, pentru afaceri sau din motive familiale şi mai multe structuri din ţară (printre care şi Institutul Intercultural Timişoara) dezvoltă proiecte comune româno–indiene, pe migraţie www.migrant.ro, integrare – învăţarea

limbii române şi orientare culturală www.vorbitiromaneste.ro – drepturile omului www.intercultural.ro/repere ş.a. Institutul Intercultural Timişoara mulţumeşte şi pe această cale doamnei Maria Grapini, consulul onorific al Indiei la Timişoara, care a sprijinit obţinerea vizelor delegaţilor români pentru India.

Migrant în România - nr. 9, 2011

21

PE GLOB Refugiaţii originari din Iran și Irak reprezintă un procent însemnat din numărul celor care solicită azil in România.

Deşi românii îi percep adesea la fel - „străini fără ţară“- fiecare refugiat poartă cu el o poveste de viaţă diferită şi a parcurs un alt drum de la sosirea sa în România. Un singur lucru au în comun toţi refugiații: conştiinţa dureroasă a faptului că nu se mai pot întoarce.

Religie nouă, ţară nouă Majoritatea dintre noi nu am concepe ideea că trebuie să ne schimbăm ţara o dată ce ne schimbăm religia. Şi totuşi, asta i s-a întâmplat lui Sohrab Abidian, un creştin de origine iraniană, care s-a refugiat începând din anul 2008 în România. „Poliţia iraniană îi torturează pe creştini. Familia mea a fost şi ea persecutată. Soţia mea a fost interogată, ameninţată şi bătută când a trecut la creştinism“, spune acesta. Sohrab Abidian a solicitat azil împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor. Nu i-a fost foarte greu să aleagă România, pentru că mai fusese aici și în 1997.

Din cauza problemelor financiare, Sohrab nu şi-a putut încheia studiile de medicină începute în România şi s-a văzut obligat să se întoarcă în Iran. „Când am revenit din țara mea natală, m-am căsătorit şi i-am spus soţiei mele că nu mai vreau să fiu musulman şi... a fost de acord“, povesteşte mândru Sohrab Abidian.

Convertirea la creştinism le-a pus însă viaţa în pericol la amândoi. „Am încercat să le vorbesc oamenilor din Iran despre creştinism şi ei m-au raportat poliţiei. Poliţia m-a ameninţat şi m-a bătut“, spune Sohrab. A decis să se întoarcă în România, de această dată împreună cu toată familia.

22 Migrant în România - nr. 9, 2011

Curajul „Autorităţile iraniene doresc să mă aresteze, deci nu mai pot intra în ţara mea. Acum sunt un refugiat“, spune el resemnat. În prezent, Sohrab este student în ultimul an la Medicină şi speră să se poată specializa în pediatrie sau chirurgie. „Vreau să fac ceva de folos pentru societatea românescă. Nimeni nuşi părăseşte ţara de plăcere și nu trebuie uitat că este foarte greu într-o ţară străină... Dar dacă studiezi, iar apoi îi poţi ajuta pe oameni, aceasta este cu adevărat o bucurie!“, spune el pe un ton convingător.

Luciana Grosu

Dictatura - o „cuşcă politică“ Sohrab nu se teme să vorbească despre regimul dictatorial din țara sa natală. „Oamenii de acolo sunt închişi în această cuşcă politică. Nu există libertate în ţara mea. Nimeni nu poate spune ceea ce gândeşte de fapt“.

Sohrab aduce în discuţie protestele din Iran de acum doi ani când, în urma alegerilor prezidenţiale, sute de oameni au ieşit în stradă, acuzându-l pe câştigătorul alegerilor, Mahmoud

Ahmadinejad, de fraudă electorală. „Mulţi oameni au fost omorâţi atunci, iar majoritatea celor arestaţi sunt încă în închisoare“, povesteşte Sohrab.

Deşi scandalul legat de alegerile prezidenţiale din Iran a făcut înconjurul lumii, mass-media naţională abia dacă a acoperit subiectul. „Media iraniană nu este nici ea liberă. Totul este controlat de guvern“, explică Sohrab. „Toate

de a spune NU publicaţiile scrise sunt monitorizate şi multe ziare pro-reformă au fost deja închise de către autorităţi.

Jurnaliştii care îndrăznesc să critice regimul sunt aruncaţi în închisoare“. Ştiri despre protestele electorale din 2009 au asaltat comunitatea internaţională mai ales prin intermediul reţelelor online de socializare. Totuşi, „revoluţia Twitter“, cum a fost supranumită mişcarea populară din Iran, a fost la scurt timp înăbuşită de autorități. Este web 2.0 o soluţie pentru a promova libertatea de expresie în Iran? „Internetul este de asemenea cenzurat şi controlat de către guvern.

Accesul la spaţiul online este dificil şi limitat“, avertizează Sohrab.

Curajul de a spune NU poligamiei În ziua de azi, simpla menţiune a cuvântului „musulman“ naşte în mintea unui european întrebarea nerostită: „şi drepturile femeilor?“. Adevărul este că statutul femeilor variază de la ţară la ţară, existând diferenţe uriaşe chiar în cazul comparării statelor musulmane între ele. Totuşi, „în multe ţări femeile musulmane

au mai puţine drepturi ca bărbaţii musulmani“, recunoaşte Sohrab . „În ţara mea, femeile sunt obligate să poarte îmbrăcăminte modestă, cum ar fi hijab-ul. Dacă nu-l poartă, riscă să fie arestate“, explică el. În plus, femeile iraniene nu au dreptul să deţină poziţii importante în politică sau sistemul de justiţie şi nici să candideze pentru Preşedinţie. Poligamia este legală, dar puţin întâlnită. „Totuşi, aminteşte Sohrab, Parlamentul iranian a elaborat în 2008 un proiect de lege conform căruia bărbaţii iranieni ar fi primit dreptul să-şi ia mai multe soţii, fără acordul primei soţii“. În urma protestelor organizaţiilor care luptă pentru egalitate, propunerea legislativă a fost retrasă. Temporar.

Pedeapsa cu moartea - preţul libertăţii de gândire „Nu sunt musulmanii sau iranienii cei care persecută oamenii de altă religie, în general, ci actualul regim iranian, în particular“, subliniază Sohrab. „Autorităţile sunt cele care interzic orice altă religie în afara

„Noi, musulmanii, chiar respectăm toate religiile. Pentru noi oamenii sunt oameni indiferent de religie. Dacă un om este bun, nu contează ce religie are“, spune Abida M., profesoară de limbă arabă de origine irakiană. Abida s-a văzut obligată să-şi părăsească ţara din cauza războiului.

Dacă în Irak nu fusese niciodată confruntată cu discriminarea religioasă, în România s-a izbit de prejudecăţile celor din jur. „Oamenii spun că musulmanii sunt terorişti şi că se omoară unii pe alţii. Unei prietene musulmane i s-a întâmplat ca cineva să vină pe stradă şi să-i smulgă baticul de pe cap. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple!“

Islamului şi tot ei condamnă la moarte pe oricine se converteşte“.

Un exemplu în acest sens ar fi cazul pastorului iranian Rev. Joseph Ndrkhany care a primit de curând sentinţa cu moarte şi riscă să fie executat. Sohrab îşi pune toate speranţele în comunitatea internaţională a cărei intervenţie o soliticită. „Toate ţările ar trebuie să ia măsuri împotriva guvernului iranian! În acest moment, a fi creştin în Iran e egal cu a fi criminal!“.

Refugiat într-o ţară membră a Uniunii Europene, Sohrab admiră democraţia şi libertatea de care se bucură locuitorii statelor europene.

La sfârşitul anului 2009, erau înregistraţi 1.117 de străini care au obţinut o formă de protecţie şi care continuă să locuiască în România. Mai mult de jumătate dintre ei provin din Irak (52,5%), alte ţări de provenienţă în ordinea proporţiei de străini cu formă de protecţie în România fiind Iranul (8%), Palestina (5%), Congo (4%), Turcia (3%). Celelalte ţări/ regiuni de provenienţă înregistrează procente mici, sub 5%.

Migrant în România - nr. 9, 2011

23

CURSURI

Dare de seamă de limbă dulce Pentru al doilea an consecutiv, la Timişoara se desfăşoară cursurile de limba română pentru străini - resortisanţi din ţări terţe - furnizat de Institutul Intercultural Timişoara, cursuri ce se realizează ca parte a proiectelor mai ample pentru gestionarea fenomenului migraţiei. Ca şi anul trecut, activitatea la acest curs de limba română se desfăşoară pe două niveluri, începători, respectiv avansaţi.

Singurul element comun între cursanţii grupei de începători pe care o coordonez este faptul că nu cunosc limba română deloc, la toate cele trei nivuri de competenţe (vorbit, citit şi, uneori, scris). În rest, pentru toate celelalte criterii care ar putea fi luate în considerare pentru caracterizarea grupei, se poate folosi calificativul „eterogen“. Astfel, din punct de vedere al vârstei, cursanţii aparţin unor generaţii diferite, vârsta lor oscilând între 18 şi 76 de ani. Din punct de vedere al profesiilor pe care cursanţii le aveau în ţara de origine, din nou se poate vorbi de o mare diversitate şi pot fi enumerate profesii ca inginer, predicator, profesor, contabil, traducător, elev. Însă, criteriul care înregistrează cea mai mare diversitate, dar care, paradoxal, dă şi cea mai mare coeziune grupei, este naţionalitatea.

Europeni, din ţări ne-membre UE, dar şi cetăţeni din Orientul Mijlociu sau Asia de sud-vest, formează o grupă a cărei miză este una singură: învăţarea limbii române.

Poveşti de viaţă reale, adevărate - mai vesele, sau mai triste, romantice sau chiar dramatice, aproape de deznodământ, sau abia trecute de intrigă - transformă cursanţii în adevăraţi eroi care, în acest punct al existenţei lor, se apucă, motivaţi şi entuziaşti, să înveţe „mult frumoasa“ şi „dulcea“ limbă română.

Desigur, contactul cursanţilor de la grupa de începători cu limba română nu se produce la prima oră de curs. Indiferent că au ajuns în România de câteva (chiar 2-3) luni, de jumătate de an sau aproape un an, ei au avut prilejul să audă vorbinduse româneşte în jurul lor sau chiar să încerce să articuleze câteva cuvinte în limba română în variatele contexte în

24 Migrant în România - nr. 9, 2011

care existenţa zilnică i-a pus. Cuvinte uzuale sau expresii, forme de salut sau de prezentare, sunt achiziţii pe care străinii le fac în mod spontan şi de nevoie, putânduşi asigura autonomia în lumea, pentru unii, cu totul nouă în care trăiesc acum.

- Bună ziua!

- Bună ziua!

A fost primul schimb de replici din cadrul orelor de limba română la grupa de începători, în luna februarie, iar de atunci până azi, când redactez acest articol pentru revistă, deja am ajuns la nivelul doi din manual şi putem conversa despre locuinţa noastră, despre preferinţele culinare, clima din România sau călătoria cu trenul.

Achiziţia lexicală dintr-un interval atât de scurt este extrem de mare, iar înţelegerea elementelor de gramatică (atât de dificile chiar şi pentru un român), satisfăcătoare.

Nu e deloc puţin lucru să înveţi o limbă care, spre deosebire de limba ta, are o clasă gramaticală a substantivului care face diferenţa între genul masculin, feminin şi neutru, sau pe cea a verbului cu o conjugare neregulată. Ce să mai vorbim despre formele pronominale neaccentuate, care par nişte sunete - aproape muzicale - rostite de noi, românii, nu se ştie cum şi de ce, în mijlocul unor enunţuri: Dimineaţă mi-am făcut cafea/ Dimineaţă ţi-am făcut cafea etc.

Pe parcursul săptămânilor în care ne-am întâlnit ca să îi învăţ româneşte pe cursanţi am avut şi eu prilejul să învăţ o serie de

lucruri despre limba română, în sensul că ipostaza în care mă aflu, aceea de a preda limba română ca limbă străină, mă face să o văd din cu totul altă perspectivă. Mi-am dat astfel seama, şi pe baza observaţiilor făcute de cursanţi, că limba noastră este extrem de nuanţată, clară, subtilă. Ea este expresia foarte intimă a unui popor, complex (uneori sofisticat) în simplitatea lui, pentru care cuvântul nu este doar un instrument de comunicare, ci un vehicol sentimental. De foarte multe ori, pe măsură ce am avansat în lexic, explicaţiile şi dezbaterile pe marginea unor cuvinte le-au revelat farmecul, iar noi am trecut în sfera stilisticii (fără pretenţii acadamice). Şi pentru că exemplul e cel mai relevant, am să apelez în acest punct al articolului meu la câteva situaţii de la curs - serioase, inedite sau hazlii - în care limba română ne-a fost pretext pentru lecţii de limbă şi de viaţă.

 Când spun „Mulţumesc!“ românii urează „La mulţi ani!“ Discuţia a plecat de la observaţia lui Bojan, din Serbia, legată de faptul că românii, indiferent de eveniment - zi de naştere, sosirea anului nou - spun „La mulţi ani!“. De ce se întâmplă asta? De ce nu avem formule specializate pentru aceste evenimente? Nedumerirea lui a fost lămurită: şi românii spun „An nou fericit!“, dar mai rar. Preferă să spună „La

despre cursul şi albastră mulţi ani!“, iar preferinţa pentru această formulă a fost atât de mare încât, de-a lungul timpului, prin schimbări succesive, ea a ajuns să se transforme în „Mulţumesc!“ (La mulţi ani, mulţan, mulţam, mulţămesc, mulţumesc). Deci, românii fac urarea de „La mulţi ani“ mult mai des decât în contextul unor evenimente. De fapt, o fac zilnic, pentru un lucru minor sau major.

 Românii scriu cu trei „i“ când au trei copii Pentru străini, dar şi pentru suficient de mulţi români, scrierea cu doi sau trei „i“ este un mister. Cum ştiu când scriu cu un „i“ sau cu doi şi mai ales, de ce e nevoie de trei? Lecţia despre articolul hotărât a fost prilejul ideal pentru această explicaţie. Deşi pare foarte complicat, lucrurile sunt destul de simple: un „i“ e de la singular, altul de la plural, iar al treilea e articol. Aşadar: copilcopii- copiii. Aţi înţeles? a fost întrebarea mea pentru obţinerea feedbackului. Da! A răspuns M. din Algeria. Voi scrieţi cu un i când aveţi un copil şi cu trei când aveţi trei copii. Răspunsul lui a fost o glumă, iar astăzi, când avem de scris câte un cuvânt cu doi sau trei „i“ sigur există cineva care să facă observaţia: Cu doi „i“ fiindcă are doi copii!

 Linguriţă, furculiţă, farfuriţă De foarte multe ori în cadrul orelor am ajuns să obţinem cuvinte noi pentru diferite obiecte/realităţi. Noile cuvinte descoperite/inventate sunt inexistente în limba română, dar „în spiritul“ limbii române. Aceste cuvinte au apărut pe baza unei analogii cu care au operat cursanţii, iar rezultatele obţinute sunt pline de farmec. Astfel, după modelul de obţinere a diminutivului - lingura/linguriţă, furcă/furculiţă - s-a ajuns la cuvântul farfuriţă (diminutiv pentru farfurie).

O altă denumire interesantă şi perfect justificată având în vedere modul în care a fost creată, este cea din câmpul semantic „încălţăminte“. Dupa modelul „pantofi

cu toc“, un cursant a creat sortimentul „pantofi cu gât“- desigur pentru ghete.

 Pieptăn covorul cu peria Spuneam de limba română că este o limbă nuanţată. De foarte multe ori verbe sau substantive sinonime derutează cursanţii prin nepermiterea înlocuirii lor unul cu celălat în toate contextele. De ce „soseşte“ şi „ajunge“ sunt sinonime când e vorba de tren (Trenul soseşte - ajunge la ora 15), dar îşi pierd această calitate când e vorba de alt context (Mihai ajunge doctor.

Niciodată – Mihai soseşte doctor)?

O situaţie inedită şi destul de greu de înţeles pentru vorbitorii limbii sârbe a fost legată de verbul „a pieptăna“. Dacă în limba română „a pieptăna“ denumeşte acţiunea de a aranja cu pieptenele părul sau barba, în limba sârbă, acţiunea acestui verb trece şi în sfera casnicului, iar echivalentul enunţului (prin traducere cuvânt cu cuvânt) ar fi : El piaptănă covorul cu peria. Unde limba sârbă are acelaşi verb (pentru a denumi, in fond, două acţiuni asemănătoare), limba română foloseşte două verbe distincte, „a pieptăna“ şi „a peria“.

Aşa cum se vede din „poveştile“ relatate de la curs, fiecare oră de limba română la grupa de străini este o adevărată incursiune în farmecul limbii române, incursiune în mentalitatea şi specificul unui popor care a ales să spună „La mulţi ani!“ ori de câte ori îşi arată recunoştinţa.

Le-am spus cursanţilor cunoscutele versuri ale lui Gheorghe Sion, atât de invocate atunci când se vorbeşte despre limba română şi le-am cerut să înlocuiască adjectivele aşa cum cred ei de cuviinţă, în acord cu propria percepţie faţă de limba noastră. Dificilă şi interesantă, a spus Arunee (Thailanda), folositoare şi grea, a spus Maher din Irak, interesantă şi complicată, a spus Larisa din Ukraina, interesantă şi dificilă - o vede Udearo din Nigeria, grea şi dulce - o simte Bojan din Serbia. Iar la întrebarea „Dacă spunem despre limba română că are gust dulce ce culoare îi asociaţi?“, răspunsul predominant a fost albastru.

Raluca Lungu profesoară

„Limba română este foarte interesantă, cuvintele sale sună frumos, iar sensurile lor sunt foarte simple, deşi are o gramatică dificilă şi, astfel, necesită atenţie.

De exemplu, în română toate obiectele sunt grupate în trei categorii: masculin, feminin şi neutru. Natura complicată a gramaticii limbii române este demonstrată şi prin faptul că toate adjectivele au cel puţin două terminaţii, iar majoritatea au patru. Altfel spus, majoritatea adjectivelor se modifică în funcţie de gen şi număr. Acest lucru, împreună cu altele, face ca străinii care învaţă limba română să o găsească interesantă şi specială.

Am profitat şi eu de aceată şansă extraordinară oferită imigranţilor de Institutul Intercultural Timişoara, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Oficiul Român de Imigrări de a învăţa limba română. În mod evident, acest program are ca scop integrarea şi aclimatizarea străinilor şi, mai mult, ar putea, fără îndoială, să dea naştere unui sentiment de umanitate şi să simbolizeze un bun venit cu braţele deschise.

Primesc cu bucurie acest ajutor şi îl apreciez în mod sincer. Mulţumesc Guvernului Român şi Institutului Intercultural Timişoara“.

Udearo Christian Chigozie Nigeria Migrant în România - nr. 9, 2011

25

CURSURI

Cu noi şi alături de care doresc să trăiască

Maria-Luiza Mohamed

Centrul Cultural Româno-Arab

În perioada februarie-mai 2011 au avut loc la Timişoara, precum şi în alte oraşe ale României, cursuri gratuite de limba română și de orientare culturala adresate cetăţenilor străini din afara Uniunii Europene. Iniţiatorul acestor cursuri de limba română este Institutul Intercultural Timişoara, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Pentru realizarea acestor cursuri, pe de o parte, s-a apelat la experienţa străinilor care stau de o vreme în România și cu ajutorul cărora s-au identificat problemele lingvistice pe care le-au avut ei la început. Pe de altă parte, profesorii au absolvit cursuri de formare a formatorilor pentru susţinerea de cursuri de limbă și orientare culturală pentru străini.

Veniţi din colţuri diferite ale lumii, din Siria, Palestina, Iran, Canada, Venezuela, India, aceşti oameni îşi doresc să se integreze în comunitatea românească, să cunoască mai bine limba şi cultura acestui popor și totodată vor ca şi noi să cunoaştem lumea de unde s-au desprins. În acest fel, în sufletul lor se păstrează o vie legătură între lumea din care au venit şi cea în care au poposit.

26 Migrant în România - nr. 9, 2011

Acest curs poate oferi informaţii practice şi simple despre o limbă frumoasă şi nu tocmai uşoară.

Parcurgerea manualului este realizată într-un ritm propriu, a grupei de cursanţi, iar timpul alocat fiecărui modul este în funcție de capacitatea de învaţare, precum şi de rezultatele cursanţilor. Totul a fost conceput în aşa fel încât un adult să poată asimila rapid noţiuni şi structuri gramaticale, iar accentul este pus pe uzul limbii şi nu pe elementele teoretice de structură lingvistică. Structurile lingvistice se învaţă prin exersare la fiecare curs, iar în procesul de predare se foloseşte în mod intensiv limba română, apelându-se doar minimal, ocazional, punctual, la o altă limbă de sprijin.

Un alt obiectiv al cursului este introducerea structurilor fundamentale și a unui vocabular de bază completat de o listă suplimentară de cuvinte.

Prin intermediul acestor cursuri se poate cunoaşte mai lesne spiritul românesc, prin raportarea

cursanţilor la propria cultură care, deşi diferită prin formele ei de manifestare şi conotaţiile morale, este asemănătoare culturii românești prin profunzime și sensibilitate.

Precum subliniază în prefaţa manualului doamna decan Otilia Hedeșan, cursantului i se cere să compare mereu ceea ce descoperă în România cu ceea ce este specific regiunii de unde vine.

Ajungând la discuţii comparative între cultura românească și cea proprie, se realizează cu certitudine un bun prilej de cunoaştere reciprocă a obiceiurilor și tradiţiilor, trezind în sufletul cursanţilor sensibilitatea faţă de obiceiurile și tradiţiile autohtone. Astfel, cursanţilor din Orient, din Golful Persic, precum şi din Canada, Venezuela şi India li se oferă ocazia cunoaşterii mai profunde a culturii româneşti, dar şi a culturilor de provenienţă, pe care cu multă mândrie fiecare cursant şi-o reprezintă, fiind ştiut şi dovedit ştiinţific că particularităţile pot da naştere manifestărilor de progres.

noi, cei la noi Acest tip de curs este apreciat de către participanţi ca fiind un punct de îndrumare şi sprijin, aceştia exprimându-şi deschiderea faţă de valorile culturii româneşti.

Astfel, aceste demersuri vizează necesitatea străinilor de a relaţiona cu mediul românesc deoarece numai prin cunoaşterea reciprocă ajungem la respectul reciproc. Îndrumaţi de maximele politeţii și cele ale cooperării, am putea să le prezentam în maniera lui Grice: l maxima tactului - „fii cu tact cu celălalt“ lm axima generozităţii - „fii generos cu celălalt“ lm axima aprobării - „fii mulţumit de celălalt“ lm axima modestiei - „fii mai puţin mulţumit de tine însuţi“ lm axima acordului - „fii de acord cu celălalt“ lm axima simpatiei - „nu fi antipatic cu celălalt“

Gânduri de început Prof. Dr. Camelia Ciurescu, Prof.

Rugină Carmen Colegiul Naţional ,,M. Eminescu“ din Constanţa Când, în decembrie 2010, am aflat de faptul că am fost selectate pentru a preda limba română în rândul migranţilor, am avut un oarecare sentiment de nelinişte. Ni se părea o responsabilitate suficient de mare ca să ne dea câteva nopţi nedormite. Oare vom reuşi să găsim cele mai bune metode pentru a putea relaţiona şi a transmite informaţii? Oare ceea ce puteam noi oferi, ca profesoare de limba română, corespunde aşteptărilor pe care le vor avea cursanţii? Şi au trecut cele două sesiuni de formare (Timişoara, decembrie 2010 – ianuarie 2011), au început să apară semnele că sunt destui doritori de a studia limba română din rândul migranţilor. Iar pe 16 februarie cursul a debutat.

Emoţii şi de o parte şi de alta. Noi, ca profesori conştiincioşi, având temerea că lucrurile nu vor evolua cum trebuie, adică ,,repede şi bine“, ceilalţi, cursanţii, cu emoţia începutului.

Cu numai o săptămână mai târziu lucrurile se schimbaseră.

Devenise evident că lucrurile au început să curgă de la sine. Încrederea reciprocă, empatia, efortul colectiv şi-au spus cuvântul.

Impresionante pentru noi, seriozitatea, atitudinea participativă a cursanţilor, eludarea oricărei urme de superficialitate. Nici urmă de ,,aflare în treabă“: ,,Vrem să ştim“, ,,învăţăm“, ,,ne învingem ruşinea şi temerile“, cam acestea par a fi principiile celor două grupuri de migranţi în România, pe care avem onoarea să le coordonăm. Indiferent din ce ţară vin, la fiecare cursant am observat aceeaşi atitudine: de politeţe, de recunoaştere a efortului celuilalt. Nimeni nu consideră că ,,i se cuvine“ să fie învăţat, să se lucreze cu el, ci sugerează, prin întregul comportament, conştientizarea efortului depus de profesori. Şi atunci cum să nu te bucuri? Cum să nu ai orgoliul de a munci mai mult, de a te strădui să mergi către autodepăşire? Seara, când se termină cursurile, starea noastră este de epuizare, dar satisfacţia – pe măsură.

Am cunoscut, prin această experienţă, oameni extraordinari, de o sensibilitate şi un optimism deosebit. Indiferent de vârstă (căci sunt de vârste diferite), oamenii aceştia ştiu ce vor: integrarea îi preocupă, chiar până la detaliu. Nu aşteaptă informaţii ,,de-a gata“; întreabă, vin cu idei despre ,,ce“, ,,cum“ şi ,,cât“ să lucrăm, ar vrea să avem mai mult timp la dispoziţie.

De fapt, este exact ca la şcoală: entuziasmul profesorului se răsfrânge în reacţiile elevului de orice categorie. Blazarea nu are ce căuta în actul didactic, indiferent de grupul ţintă.

Migrant în România - nr. 9, 2011

27

interviu Căsătorită în Bucureşti cu un student sirian în 1982, Chuaibi Iuliana, 49 de ani, a petrecut jumătate din viaţă în ţara soţului. De șase ani, din motive personale, s-a întors în România unde trăieşte şi se comportă în continuare că o adevarată siriancă. Ascultă muzică arabă, găteşte mâncăruri orientale şi şi-a decorat casa în stil arăbesc. În România, mărturiseşte, se simte diferită față de celelalte românce şi mai puțin în siguranță decât acolo.

Când ai plecat prima dată în Siria? În 1984. Mi-amintesc că existau foarte multe probleme atunci în Siria, în plan economic, politic etc. Era după războiul dintre Liban şi Israel, apoi probleme locale cu „Fraţii musulmani“. Toate erau restricţionate, produsele alimentare de bază se dădeau pe bonuri. Când am ajuns în Damasc aeroportul era invadat de iranieni care dormeau pe jos cu o groază de copii pe lângă ei, reveniseră din pelerinaj la o moscheie care se afla în Damasc. Ca să ajungem la ghişee şi să ieşim din aeroport a fost un adevărat „slalom printre oamenii adormiţi“. M-a frapat imaginea aceea, prima impresie pe care o ai într-o ţară nouă, şi cu frică mă întrebam: „Oare unde am venit?“ După aceea am mers la o mătuşă a soţului care avea o vilă foarte mare în Damasc, foarte bine utilată şi întreţinută, dar ceea ce nu am înţeles atunci era faptul că deşi aveau o vilă impunătoare preferau să doarmă afară, în grădină, sub cerul liber.

Mai târziu am înţeles că din cauza căldurii.

După câteva zile în Damasc, timp în care socrul meu m-a plimbat peste tot şi mă îmbrăcase din cap până în picioare cu aur, am plecat spre oraşul natal al soţului.

28 Migrant în România - nr. 9, 2011

„Acasă e locul

interviu cu Chuaibi Iuliana, o româncă imigrantă în propia ţară

A trebuit să traversăm deşertul pe timp de noapte, pentru că ziua ar fi fost foarte cald, aşa încât am ajuns dimineaţa în oraş, unde eram aşteptată ca un VIP, de toate rudele lui.

Când am coborât din maşină au început să tragă cu pistoale, cu mitraliere. M-am speriat îngrozitor. Nimeni nu mă pregătise pentru aşa ceva. Nu ştiam ce se întâmplă. Femeile chiuiau şi aruncau cu bomboane pe unde treceam. Copii se înghesuiau să le strângă.

Toate astea erau în cinstea mea. Mai mult, când să intru pe poarta casei, care era mai degrabă un conac, cineva a spart o sticlă de parfum, iar un unchi al soţului a tăiat chiar în faţa mea un berbec şi mai târziu o cămilă.

Asta era o mare cinste pentru mine şi un semn de apreciere şi acceptare din partea lor.

În același an v-ați întors în România?

Da, socrul meu a venit să îmi cunoască părinţii. Am stat însă doar câteva luni, până ce şi-a luat soţul diploma. Apoi am plecat definitiv.

Ati plecat şi cu un copil?

Cu doi. Băiatul de trei ani şi jumătate şi fetiţa de 40 de zile.

Când v-aţi căsătorit? În 1980, dar actele au ieşit în 1982.

Asta pentru că era perioada comunistă.

Câţi copii aveți?

Am trei copii: doi băieţi şi o fată. Băiatul cel mare are 28 de ani, e medic urolog aici în Bucureşti. Fata are 24 de ani, tot medic, face specializare în obstretică-ginecologie.

A terminat anul trecut medicina generală în Bucureşti, acum însă face specializare în Siria. Ea este o fire mai orientală, se simte mai mult atrasă de cultura şi modul de viaţă de acolo. Băiatul cel mic are 20 de ani şi e student la Construcţii civile în Siria.

De ce nu ați preferat să rămâneți în Siria?

Au fost anumite probleme personale. Dar merg în fiecare an şi oricând sunt bine primită.

Cum te-ai simţit acolo?

Mai în siguranţă. Poţi merge pe stradă fără frică, la orice oră din zi sau noapte, chiar dacă ai un kilogram de aur pe tine.

unde te simţi iubit“ Cum te simţi aici? Te simţi diferită faţă de alte femei? În general, mă simt bine şi aici, că doar sunt în ţara-mamă. Totuşi, trebuie să recunosc că mă simt diferită faţă de celelalte românce.

În ce sens?

Mă simt mai bogată spiritual. Am încercat să iau ce este mai bun din cele două culturi, să îmbin tradiţiile atât de diferite, astfel încât să le păstrez şi pe ale mele, dar să le adopt şi pe cele ale soţului.

Când eşti aici, te simţi mai mult siriancă sau româncă?

Când sunt în România simt că aparţin mai mult Siriei. Au fost situaţii destul de delicate aici, când în compania prietenelor, a colegelor, a rudelor, mi-am dat seama că felul meu de a gândi, de a acţiona, de a privi lucrurile şi viaţa, în general, este diferit. Dar asta nu mă împiedică să duc o viaţă normală ca româncă.

Totuși, până la majorat ați trăit aici.

E adevărat! Dar să nu uit că marile evenimente din viaţa mea familială, marile realizări, momentele fericite şi unele eşecuri le-am trăit acolo, adoptând din cultura, tradiţiile şi spiritualitatea de acolo. Este un fel de nostalgie care acţionează intrinsec. Părerea mea e că, cu cât începi să cunoşti, să înţelegi şi să te apropii de oameni, de modul lor de viaţă, să te integrezi din ce în ce mai mult, cu atât ajungi să-i iubeşti şi ei să te respecte şi să te iubească la rândul lor. Cu cât mă adaptam mai bine, cu atât iubeam noua mea viaţă.

Mai mult, am observat că acolo mă simţeam în siguranţă, mai respectată. Oamenii de acolo nu sunt agresivi, stresaţi ca aici…

Sunt mai blânzi, mai cu frică de Dumnezeu, au mai tot timpul zâmbetul pe buze atunci când îţi vorbesc, nu fac discriminare că eşti străin, din contră, se simţeau onoraţi, eram ceva nou pentru ei. Motiv pentru care pot spune că am fost rapid acceptată, respectată, iubită şi…de ce să nu recunosc, foarte răsfăţată. Îmi amintesc, de exemplu, la început, ca orice tânăr din generaţia mea, iubeam muzica disco şi muzica românească de petrecere. Îmi luasem câteva casete cu

mine, pe care le ascultam mereu. Pe vremea aceea, acum 27 de ani, nimeni de acolo nu era pus la punct cu muzica modernă occidentală şi li se părea ciudat felul de muzică pe care îl ascultam. Și la rândul meu, mă enerva la culme când vedeam că majoritatea iubeau doar muzica lor orientală.

Pentru mine suna mai mult a muzică de jale, tristă, decât a muzică de dragoste. Dar pe măsură ce am început să învăţ limba arabă, să le înţeleg mesajul…ascultam zi şi noapte muzica lui Abdel Halim şi Fairouz. În ziua de azi, tinerii s-au schimbat şi în Siria, sunt foarte bine puşi la punct cu muzica actuală, modernă, din întreaga lume, cu moda. Nu mai sunt diferenţe ca în trecut.

Am înţeles că ați trăit acolo într-un mediu luxos.

Da, într-adevăr. Spre deosebire de alte fete românce care s-au căsătorit cu arabi, eu am fost privilegiată, mai norocoasă. Am trăit în pătura de sus a societăţii. Acolo am casă pe trei nivele, grădină, piscină, dormitoare cu băi proprii, jacuzzi, case de vacanţă la Mediterana şi la munte, pământuri etc.

Aveam patru şoferi la uşă, doi erau pentru munca soţului, unul pentru copii (îi duceaaducea de la şcoală, cluburi sportive) şi unul al meu personal care îmi făcea cumpărături, mă ducea în vizite şi pe unde aveam nevoie.

Şi totuşi, ai revenit în România şi trăieşti într-un apartament modest. Nu a fost greu?

A fost foarte greu. Readaptarea în România a fost poate mai grea decât atunci când m-am dus acolo. Şi totuşi e o modalitate de a transmite unora că zicala „banii nu aduc întotdeauna fericire“ e adevărată. În general, oamenii cu bani mulţi sunt şi cei care au probleme foarte multe. Sau dacă nu au şi le crează singuri, prin simpla prezenţă a banului. E şi situaţia soţului meu. Personal, consider că singura bogăţie adevărată a omului este cea sufletească.

Până la urmă ati învăţat bine limba arabă?

Normal că înveţi, nu ai încotro! A fost greu la început, aproape că învăţasem toată familia soţului limba română (mă refer la cuvintele uzuale) decât să învăț eu araba.

Acum o vorbesc foarte bine, citesc în arabă.

Interviu realizat de

Amadou Diouma Niang, Asociaţia Cultura Păcii

Mai greu este cu scrisul, fac multe greşeli.

Vorbiţi si araba dialectală?

Pot vorbi araba corectă, dar vorbesc şi anumite dialecte care se folosesc acolo în funcţie de zona geografică (Alep, Deyr-elzoor, Sham etc) care sunt diferite (cum ar fi la noi moldoveneşte, ardeleneşte, olteneşte).

Sunt regionalisme. Să spun o întâmplare în acest sens. Primele luni în Siria le-am petrecut în orașul Deyr-el-zoor, un oraş micuţ aflat pe malul Eufratului, în inima deşertului, undeva aproape de graniţa cu Irakul, deci primele mele cuvinte în limba arabă au fost în dialectul respectiv, care este foarte diferit de celelalte dialecte ce se vorbesc pe teritoriul Siriei. Unul din Deyr se înţelege foarte greu cu unul din Alep sau Damasc, uneori deloc. După câteva luni, ne-am mutat în oraşul Alep, unde soţul obţinuse un post. Într-o zi vroiam să gătesc o „mâncare mai specială“ – mastui – şi aveam nevoie de o oală mai mare. Văzusem la vecina mea, în bucătărie, oale de diferite mărimi şi mi-am permis să trimit băiatul de trei ani (care nici el nu ştia arabă mai mult decât mine), să ceară împrumut o „gindrie cibiră“ (o oală mai mare) de la vecina care, neînţelegând dialectul respectiv şi neştiind ce i se cere, a zis că nu are. Eu am luat-o ca un afront, un refuz de a mă servi. Abia mai târziu, când a venit soţul de la birou, mi-a explicat că la Alep oală se cheamă „tanjera“ şi nu „gindrie“.

Ce înseamnă totuși pentru tine cuvântul „acasă“? „Acasă“ nu ţine de geografie.

Acasă e acolo unde te simţi iubit.

Migrant în România - nr. 9, 2011

29

culinar

Cum să preparăm falafel Adelinne Chilom

Falafel este o mâncare foarte populară în tot Orientul Mijlociu, unde se poate cumpăra la orice colţ de stradă şi în orice restaurant. Se consumă sub formă de sandwich, în lipie, cu salată verde, roşii și tahini sau ca aperitiv cu hummus. Este o mâncare gustoasă, foarte apreciată atât de vegetarieni, cât şi de cei mai mari gurmanzi din lumea întreagă.

INGREDIENTE: Ingredientele diferă de la o zonă la alta, chiar şi de la o bucătărie la alta, însă reţeta de bază este la fel oriunde. Pentru reţeta „clasică“, avem nevoie de: - 300g năut - o legătură de pătrunjel (tocat) - o ceapă mare - 3-4 căţei de usturoi - 1 linguriţă de chimen - sare, piper după gust - nucşoară - o lingură de făină Năutul se ţine peste noapte (circa 12 ore, cel puțin) la înmuiat în apă rece. Este foarte important să fie foarte bine înmuiat, pentru că altfel nu se va obţine consistenţa păstoasă necesară.

Năutul, cunoscut și sub denumirea de mazărea berbecilor, este o plantă leguminoasă anuală, originară din Asia Mică.

Aspectul exterior al acestei plante diferă de cel al mazării prin forma frunzelor și a păstăii, care de cele mai multe ori închide două sau trei boabe, foarte rar o singură boabă.

Boabele năutului sunt asemănătoare cu cele de mazăre, singura deosebire fiind excrescența caracteristică a embrionului în formă de cioc, ce

30 Migrant în România - nr. 9, 2011

Când năutul este pregătit, trecem toate ingredientele prin blender, până obţinem o pastă omogenă. Dacă nu avem un blender la îndemână, compoziţia trebuie dată de două ori prin maşina de tocat carne. În cazul în care compoziţia nu e destul de legată se mai adaugă o lingură de făină până când se leagă bine şi putem modela chifteluţele.

Se poate, pentru cei care nu ţin post, să adăugaţi un ou, care sigur va lega compoziţia.

se aseamănă cu capul unui berbec.

Boabele sunt colorate în roz deschis, galben și foarte rar cafeniu.

Năutul este bogat în proteine, săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier) și în complexul de vitamine B. Având o concentrație ridicată de proteine (24%), la care se adaugă și un procent consistent de hidrați de carbon și grăsimi, năutul are o valoare alimentară deosebită, înlocuind în bună parte proteinele din carne.

Modelăm chifteluţele în formă sferică, puţin mai mici decât o minge de ping-pong, uşor aplatizate. Le dăm prin făină şi le prăjim în ulei încins până când culoarea devine brun-aurie.

Delicioasă este şi varianta cu susan. Chiftelele se dau prin seminţe de susan în loc de făină înainte de a le pune la prăjit. Cei care vor varianta făra ulei pot pune chiftelele în cuptor însă trebuie făcute ceva mai plate ca să se pătrundă uşor.

cuprins O societate deschisă în „cuget şi simţiri“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Comunitatea locală şi imigraţia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 Modulele europene pentru integrarea migranţilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 Cristina Gheorghe: „Integrarea migranţilor este o scenă care încă îşi aşteaptă actorii“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Congolezii îşi înfiinţează o asociaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Brașov, oraș de destinaţie pentru imigranţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12 Romina Matei: „Ce face capra vecinului?“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 Noua lege a educației și drepturile imigranților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Fenomenul imigraţiei în România. Integrarea străinilor în societatea românească . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 India incredibilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21 Curajul de a spune NU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Dare de seamă despre cursul de limbă dulce şi albastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 Cu noi şi alături de noi, cei care doresc sa trăiască la noi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Gânduri de început . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Chuaibi Iuliana: „Acasă e locul unde te simţi iubit“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 Cum să preparăm falafel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

Articole pentru revista Migrant în România

Institutul Intercultural Timişoara solicită contribuţii la revista Migrant în România.

Articolele trebuie să fie relevante pentru problematica integrării cetăţenilor din ţări ne-membre UE care locuiesc în România, să aibă între 3000 şi 10000 de caractere şi să fie redactate în limbile română, franceză, engleză sau spaniolă. Sunt acceptate texte ce descriu cazuri individuale, comunităţi, organizaţii, activităţi,

interviuri sau mărturii personale, precum şi alte tipuri de texte.

Textele trebuie transmise de către autori, aceştia asumându-şi întreaga responsabilitate pentru conţinutul transmis. Autorii păstrează în totalitate drepturile asupra textului transmis, prin transmiterea lui permiţând însă Institutului Intercultural Timişoara să îl publice în revista Migrant în România şi pe site-ul www.migrant.ro.

Autorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani şi să aibă o formă de şedere

legală în România, indiferent de cetăţenie. Transmiterea articolelor se va face exclusiv în format electronic (.rtf, .txt, .doc, .docx, .odt) pe adresa redactie@migrant.ro sau prin postare la secţiunea Contribuiţi la revistă de pe Forumul www.migrant.ro.

Comitetul de Redacţie al revistei va informa autorii ale căror texte vor fi publicate. Aceştia vor putea fi invitaţi să participe la acţiuni locale, naţionale sau internaţionale privind problematica migraţiei.

Migrant în România - nr. 9, 2011

31

 Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Migrant în România“, finanţat prin Programul general „Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii“, Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe  Editor: Institutul Intercultural Timişoara  Data publicării: aprilie 2011  Adresa de sesizări: Institutul Intercultural Timisoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 8.

Tel. 0040.256.498.457; Fax: 0040.256.203.942; E-mail: redactie@migrant.ro; Web: www.migrant.ro  „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene“

Publicaţie finanţată de Uniunea Europeană 32 Migrant în România - nr. 9, 2011 prin «Fondul european de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe» în cadrul unui proiect coordonat de Institutul Intercultural Timişoara