Semnificaţii liturgice

SEMnIfICAțII LITURGICE

„C reștinilor, aduceți Victimei Pascale jertfă de laudă! / mielul a răscumpărat turma; / Cristos cel nevinovat i-a împăcat pe oamenii păcătoși cu Tatăl ceresc. / moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat: / stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește.”

(din secvența pentru sărbătoarea învierii domnului)

OCTAVA PAsCALĂ

Primele opt zile ale Timpului Pascal constituie octava Paștelui și sunt celebrate ca soLEmNITĂțI ale domnului (Norme privitoare la anul liturgic și la calendar, nr. 24).

octava pascală este una dintre celebrările din ce în ce mai puţin cunoscute ale Bisericii Catolice. Ea include Duminica Paștelui și cele 7 zile următoare, terminându-se cu celebrarea duminicii numite In Albis, sau mai nou, din 2001, Duminica Divinei Milostiviri.

Deja din secolul al IV-lea creștinii începuseră să extindă bucuria din ziua Paștelui cu încă o săptămână. Ei tratau fiecare zi din această octavă ca și cum ar fi fost Paștele. Această tradiţie a fost conservată atât de ritul roman, cât și de multe dintre riturile orientale. La Roma, în timpul octavei pascale era interzisă orice muncă servilă, iar neofiţii, îmbrăcaţi cu hainele albe primite la Botez, participau în fiecare zi la Sfânta Liturghie și primeau Sfânta Împărtășanie într-una dintre bisericile staţionale, iar seara participau la vesperele solemne în biserica Sfântul Ioan din Lateran.

formare și evoluție

Până în timpul Papei Siricius (384-399), Biserica nu cunoștea altă Liturghie de Paște decât cea a Vigiliei pascale, de noapte. Apoi, când Vigilia a început să se mai scurteze, terminându-se spre miezul nopţii (trebuie avut în vedere că în Biserica primelor secole Vigilia se termina la revărsatul zorilor și în consecinţă făcea superfluă orice altă Liturghie de dimineaţă), s-a considerat necesară introducerea unei Liturghii în zori pentru a nu știrbi simbolismul iniţial al Liturghiei de Paște: credinciosul intra în misterul morţii lui Cristos (noapte, întuneric) și asista la victoria Mântuitorului asupra tenebrelor morţii la mijirea zorilor. Era un joc cosmic care participa la liturgie și care vorbea despre bucuria luminii din zori care nu e învinsă de întuneric și a vieţii care răzbate prin moarte.

Așadar, deja de la sfârșitul secolului al IV-lea avem o nouă Liturghie de Paște, cea din zori. Sacramentarul Gelasian cimentează această tradiţie de a celebra o Liturghie de dimineaţă, distinctă de cea din noaptea de Paști, numită In dominico Paschae. Această Liturghie va căpăta o importanţă din ce în ce mai mare, așa încât, până la reforma din 1952, a fost considerată culmea anului liturgic.

Mărturii despre această schimbare a centrului de greutate de la Liturghia din noaptea de Paști la cea de zi ne dau Sfântul Grigore de Nazianz, care o numește sărbătoarea sărbătorilor, Sfântul Augustin, care o indică drept

marea zi, ziua care nu cunoaște apus, Ordo XXVII din secolul al VIII-lea care rezervă Liturghiei de zi cea mai mare solemnitate.

Cât privește săptămâna luminată, avem mărturii de la Sfântul Augustin care o consideră un obicei apostolic, o unică zi, o unică sărbătoare a Mântuitorului înviat. Egeria dă mărturie și ea că exista o octavă pascală în Biserica din Ierusalim, rezervată iniţierii neofiţilor. Octava pascală sau săptămâna luminată a cunoscut o ulterioară dezvoltare în jurul neofiţilor, adică cei care primiseră Botezul în noaptea de Paște. Ei aveau nevoie să li se explice gradual misterul la care fuseseră făcuţi părtași, și așa au luat naștere catehezele mistagogice care aveau loc în fiecare zi din această octavă. Sfântul Ambroziu dă mărturie despre această uzanţă. La începutul tratatului Despre mistere, Sfântul Ambroziu scrie: „În fiecare zi (înainte de botez) am vorbit despre teme morale… Acum a venit momentul să vorbim despre mistere și să explicăm natura sacramentelor. Dacă aș fi făcut-o înainte de botezul celor neiniţiaţi, mai degrabă aș fi trădat decât aș fi explicat doctrina.” Și continuă cu explicarea Botezului, a Mirului și a Euharistiei. Același fir roșu îl găsim și în catehezele mistagogice ale Sfântului Ciril de Ierusalim, care nu vede un timp mai potrivit de a explica misterele ce umplu de bucurie inima renăscuţilor din apă și Duhul Sfânt decât săptămâna ce urmează Învierii Domnului, sărbătoare ce ne-a renăscut pe toţi la o viaţă nouă.

Celebrarea octavei pascale astăzi

Teologia liturgică actuală vede în fiecare zi din octava Paștelui o SOLEMNITATE a Mântuitorului, așadar sărbătoare de cel mai înalt grad, care surclasează în primat orice altă sărbătoare. Așa se explică faptul că solemnitatea Buneivestiri, atunci când cade în octava Paștelui, este mutată în lunea următoare, deoarece solemnitățile Sfintei Fecioare au un grad liturgic de precedenţă inferior solemnităţilor Mântuitorului. La fel, înmormântările care au loc în timpul octavei se celebrează în culoarea albă, cu Gloria și cu liturgia zilei din octavă, toate acestea vorbindu-ne despre importanţa de nestrămutat a octavei pascale.

Liturghierul actual ne oferă o celebrare proprie pentru fiecare zi a octavei pascale. Este călduros încurajată citirea sau cântarea în fiecare dintre aceste zile a secvenţei pascale Victimae Paschali laudes, un imn de o bogăţie nemăsurabilă creat în jurul anului 1050. Totuși, este clar că exigenţele vieţii moderne nu ne mai permit să celebrăm zilele din octavă așa cum se făcea odinioară.

Lecturile propuse pentru săptămâna luminată ne vorbesc despre bucuria întâlnirii cu Cel Înviat, care schimbă pentru totdeauna viaţa omului, care alungă frica și reînsufleţește speranţa. Prima lectură este luată întotdeauna din Faptele Apostolilor. Luni citim Fap 2,14-32, unde sunt prezentaţi martorii învierii, iar în Evanghelie (Mt 28, 8-15) se descrie întâlnirea lui Isus cu femeile pioase, cărora le este încredinţată misiunea de a anunţa apostolilor evenimentul extraordinar al învierii. Marţi, Fap 2, 36-41 îndeamnă la convertire și la primirea botezului în credinţa în Cristos cel înviat. Evanghelia (In 20, 11-18) ne prezintă cum Maria l-a întâlnit pe Isus în dimineaţa învierii. Miercuri, Petru îl vindecă pe ologul din naștere (Fap 3, 1-10) și în Evanghelie Isus le deschide ochii ucenicilor de la Emaus (Lc 24, 13-35). Joi, în Fap 3, 11-26, avem discursul lui Petru care îi convinge pe israeliți că Dumnezeu l-a înviat pe cel pe care ei îl dăduseră la moarte și că apostolii fac minuni în numele și cu puterea Celui Înviat. Evanghelia (Lc 24, 35-48) vine să întărească cu argumente scripturistice învierea lui Cristos: Mântuitorul a înviat a treia zi, după cum este scris în profeţi. Vineri, prima lectură (Fap 4, 1-12) ne învaţă că doar în Cristos este mântuire, iar Evanghelia (In 21, 1-14) descrie apariţia lui Cristos înviat pe malul Mării Tiberiadei, unde mănâncă împreună cu discipolii pentru a le demonstra că este viu. Sâmbătă, în Fap 4, 13-21 Petru și Ioan dau mărturie cu îndrăzneală despre Cel Înviat: „Noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit.” În Evanghelie (Mc 16, 9-15), Isus îi trimite pe ucenici să anunţe în toată lumea vestea cea bună la toată făptura.

Concluzie

De-a lungul istoriei, Biserica a cunoscut numeroase octave, uzanţe cunoscute și în lumea ebraică, care aveau rolul de a întări sărbătorile mai importante. Conciliul Tridentin a cernut multe dintre acestea, reţinând doar octava Crăciunului, octava Paștelui și octava Rusaliilor. După Conciliul al II-lea din Vatican, a dispărut și octava Rusaliilor. Chiar dacă în timpul Părinţilor Bisericii, octava Paștelui a căpătat conotaţia unui timp privilegiat de instruire a noilor botezaţi, totuși nu trebuie uitat faptul că Biserica a voit dintotdeauna să sublinieze că nu se cuvenea ca sărbătoarea cea mai importantă pentru viaţa oricărui creștin să fie celebrată solemn numai o singură zi.