4 minute read
Timpul pascal – timpul bucuriei
Tim l a al – ti m l bucuri ei
„Să cântăm Domnului aleluia pentru că este bun şi ne eliberează de orice rău!” (Sf. Augustin, Disc. 256)
Advertisement
Originea şi istoria Timpului pascal T impul pascal ia naștere aproape concomitent cu celebrarea anuală a Paștelui în secolul al II-lea. Sfinții Părinți ai Bisericii ne vorbesc despre această perioadă ca de un timp liturgic deosebit de solemn, ba chiar ca de o unică sărbătoare, „laetissimum spatium”; era considerat ca o singură zi, „duminica cea mare” (Sf. Augustin), când se celebra Euharistia, se cânta Aleluia, rugăciunile se făceau în picioare şi era oprit în mod absolut postul. Tertulian scrie: „După tradiția primită, în ziua Învierii Domnului ne abținem să ne punem în genunchi şi, de asemenea, de la preocupările care stăpânesc sufletul nostru şi activitățile noastre… şi același lucru îl facem în timpul Rusaliilor, a căror celebrare presupune același caracter de bucurie” (Despre rugăciune, 23).
Așadar, pentru Biserica din Antichitate, cele cincizeci de zile ale timpului Paștelui erau trăite ca o neîntreruptă sărbătoare, în care se celebra cu bucurie Învierea Domnului.
În reforma liturgică a Conciliului Vatican II, timpul Paștelui a fost prezentat astfel: „Cele cincizeci de zile care urmează după Duminica Învierii până la Duminica Rusaliilor se celebrează în mare bucurie şi veselie ca o unică zi de sărbătoare, ba chiar ca o mare duminică… Sunt zilele în care, într-un mod special, se cântă Aleluia.
Duminicile din acest timp sunt considerate Duminica Paștelui…” (Anul liturgic, nr. 22-26).
Parcurgând textele biblice şi liturgice propuse pentru Timpul pascal, este mai ușor să înțelegem
semnificația acestui timp liturgic. Rămânem uimiți de tripticul având în centru Învierea, care îl dăruiește pe Duhul Sfânt şi astfel se naște Biserica: aceasta este imaginea celor Cincizeci de zile pascale. Biserica se naște din Jertfa pascală a lui Cristos, şi cincizeci de zile după Înviere, Sfântul Duh este dăruit primei comunități creștine adunate în rugăciune.
Timpul pascal, timp „slab” al Bisericii ?
Dintre toate timpurile liturgice, probabil cel pascal este mai puțin valorificat în viaţa comunităților noastre. Avem deseori impresia că Postul Mare (ca şi Adventul) este un timp „forte”, iar Timpul pascal este un timp „slab”, adică lipsit de angajare din punct de vedere pastoral şi considerat a fi fără importanță în viața Bisericii. Se vede acest lucru din faptul că acest timp, după perioada intensă a Postului Mare şi a Săptămânii Sfinte, este imediat acoperit de multe alte inițiative care riscă să-i întunece celebrarea.
Pentru Biserica din primele veacuri, Timpul pascal era centrul anului liturgic: timp de cincizeci de zile, creștinii celebrau Învierea Domnului. Cuprinși de fascinația evenimentului, creștinii continuau să cânte „aleluia” pascal. În această cântare se exprima bucuria pentru că iubirea a învins moartea, pentru că prin Înviere noi luăm deja parte la gloria lui Isus Cristos. Și așa ar trebui să fie şi astăzi…
Timpul pascal în timpul pandemiei de coronavirus
Paştele din acest an a fost şi rămâne Paştele Familiei, un Paște „cu uşile închise”, totuși a fost Paştele, sărbătoarea cea mai mare a creștinilor. Am rămas cu toții în casele noastre (nu chiar cu ușile încuiate!), ne-am manifestat preocupările şi temerile, dar poate am simțit mai mult farmecul de a sta împreună cu toţi membrii familiei, de a manifesta afecțiunea faţă de cei dragi, de a face o serie de lucruri pe care am uitat să le mai facem... Acest timp „de încercare” – departe de a fi fost un timp al bucuriei exterioare – ne-a permis şi ne permite încă să descoperim şi să gustăm frumusețea „bisericii domestice”, a micilor noastre biserici de familie. „Familia, casa familiei, este numită pe bună dreptate biserica domestică, comunitate de har şi de rugăciune, şcoală a virtuților umane şi a carității creștine” (CBC, nr. 1666). Poate că pandemia, încă în acțiune, cu tot caracterul ei dramatic care o caracterizează, ne poate ajuta să descoperim şi mai mult valoarea familiei.
Isus Cristos Înviat a venit şi continuă să vină în casele noastre, să intre prin „ușile închise”, aşa cum a făcut cu Apostolii în seara zilei de Paşte. Mesajul este același: „Pace vouă!”, adică un mesaj de speranță şi de bucurie, de viață nouă şi de creație nouă. Într-adevăr, primul dar al Celui Înviat este darul Duhului Sfânt.
Și cu acest dar ne continuăm drumul până la sfârșitul Timpului pascal, cu revărsarea deplină a darului Duhului Sfânt, sperând ca între timp „să se deschidă toate ușile caselor şi ale bisericilor” şi să reintrăm în cursul normal al atmosferei celebrărilor comunitare. Preasfânta Fecioară Maria şi Timpul pascal
Liturgia romană nu oferă tematici strict mariane referitoare la Timpul pascal. Respectând normele liturgice specifice pentru această perioadă a anului liturgic, evlavia fiecăruia va şti să-i dea cinstirea cuvenită Mamei lui Cristos, Mamei Bisericii şi Mamei fiecăruia dintre noi.
În Timpul sacramentului pascal cuprins în cele cincizeci de zile sau „marea duminică”, liturgia romană o amintește şi pe Mama lui Cristos, care tresaltă de bucurie pentru învierea Fiului, sau care împreună cu Apostolii este statornică în rugăciune şi așteaptă cu deplină încredere darul Duhului Sfânt (cf. Fapte 1,14).
Antifonul marian „Bucură-te, Regina cerului, aleluia…”, care se recită sau se cântă în Timpul pascal, exprimă bucuria Mariei Preacurate pentru învierea Fiului ei unul născut, invitându-ne să ne consolidăm bucuria pascală.
Urarea mea, pe care o adresez tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină, este ca Timpul pascal să nu fie un timp „slab” al vieții Bisericii, dar să fie din nou, ca în Biserica din primele veacuri, un timp „forte” şi angajant, dacă nu mai mult, cel puțin ca perioada Postului Mare, amintindu-ne că acesta din urmă a fost instituit în serviciul timpului pascal!
Cu binecuvântare arhierească pentru un Timp pascal plin de har şi bucurie!
Anul acesta, Timpul pascal coincide în întregime cu luna mai, lună mariană.
† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București
