PĂSTORUL ARHIDIECEZEI
Timpul pascal – timpul bucuriei „Să cântăm Domnului aleluia pentru că este bun şi ne eliberează de orice rău!” (Sf. Augustin, Disc. 256)
Originea şi istoria Timpului pascal
T
impul pascal ia naștere aproape concomitent cu celebrarea anuală a Paștelui în secolul al II-lea. Sfinții Părinți ai Bisericii ne vorbesc despre această perioadă ca de un timp liturgic deosebit de solemn, ba chiar ca de o unică sărbătoare, „laetissimum spatium”; era considerat ca o singură zi, „duminica cea mare” (Sf. Augustin), când se celebra Euharistia, se cânta Aleluia, rugăciunile se făceau în picioare şi era oprit în mod absolut postul. Tertulian scrie: „După tradiția primită, în ziua Învierii Domnului ne abținem să ne punem în genunchi şi, de asemenea, de la preocupările care stăpânesc sufletul nostru şi activitățile noastre… şi același lucru îl facem în timpul Rusaliilor, a căror celebrare presupune același caracter de bucurie” (Despre rugăciune, 23). Așadar, pentru Biserica din Antichitate, cele cincizeci de zile ale timpului Paștelui erau trăite ca o neîntreruptă sărbătoare, în care se celebra cu bucurie Învierea Domnului.
Semnificația celebrării celor Cincizeci de zile pascale În reforma liturgică a Conciliului Vatican II, timpul Paștelui a fost prezentat astfel: „Cele cincizeci de zile
care urmează după Duminica Învierii până la Duminica Rusaliilor se celebrează în mare bucurie şi veselie ca o unică zi de sărbătoare, ba chiar ca o mare duminică… Sunt zilele în care, într-un mod special, se cântă Aleluia.
Duminicile din acest timp sunt considerate Duminica Paștelui…” (Anul liturgic, nr. 22-26). Parcurgând textele biblice şi liturgice propuse pentru Timpul pascal, este mai ușor să înțelegem MAI 2020 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ
3
