Din catehezele Papei

DIn CATEHEZELE PAPEI

relația noastră cu Cel înviat

Ce posedăm noi? Care este bogăția noastră, care este comoara noastră? Cu ce putem noi să-i facem pe ceilalți bogați? Să-i cerem Tatălui darul unei memorii recunoscătoare, amintind binefacerile iubirii sale în viața noastră.

Text: iulia cojocariu

Pornind de la textul din Faptele Apostolilor: „În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă” (3, 6), Papa Francisc a vorbit în cadrul catehezei din 7 august 2019 despre invocarea numelui care eliberează o prezență vie și activă.

În Faptele Apostolilor, propovăduirea Evangheliei nu se bazează numai pe cuvinte, ci și pe acțiuni concrete care dau mărturie despre adevărul anunțului. Este vorba despre „minuni și semne” (Fap 2, 43) care au loc prin intermediul lucrării apostolilor, confirmând cuvântul lor și demonstrând că acționează în numele lui Cristos. Astfel apostolii mijlocesc, iar Cristos acționează „cu ei”. Atâtea semne, atâtea minuni pe care le-au împlinit apostolii erau tocmai o manifestare a dumnezeirii lui Isus.

Referindu-se la prima relatare a unei vindecări din cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Părinte a subliniat faptul că aceasta are o finalitate misionară evidentă, fiind menită să suscite credința.

Cerșetorul care se găsea la poarta Templului numită „Frumoasă” este paradigma a numeroși excluși și marginalizați. Când Petru și Ioan sosesc, are loc un schimb de priviri. Ologul îi privește pe amândoi pentru a cere de pomană, apostolii în schimb și-au ațintit privirea asupra lui, invitându-l să privească spre ei într-un mod diferit, pentru a primi un alt dar. Ologul îi privește și Petru îi spune: „Argint și aur nu am, însă ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă!” (Fap 3, 6). Apostolii au stabilit o relație, pentru că aceasta este modalitatea în care îi place lui Dumnezeu să se arate, în relație, mereu în dialog, mereu după inspirația inimii: acestea sunt relațiile lui Dumnezeu cu noi; prin intermediul unei întâlniri reale între persoane, care nu poate avea loc decât în iubire.

Cerșetorul, întâlnindu-i pe apostoli, nu găsește bani, ci găsește numele care îl salvează pe om: Isus Cristos Nazarineanul. Petru invocă numele lui Isus, îi spune paraliticului să se ridice în picioare, în poziția celor vii: în picioare, îl atinge pe acest bolnav, adică îl ia de mână și îl ridică, un gest în care Sfântul Ioan Crisostomul vede „o imagine a învierii” (Omilie despre Faptele Apostolilor, 8). Apostolii îl privesc pe olog, îi spun „privește-ne”, îi întind mâna, îl fac să se ridice și îl vindecă. Isus face la fel cu noi toți. Să ne gândim la acest lucru când trecem prin momente grele, prin momente de păcat, prin momente de tristețe. Isus ne spune: „Priveștemă: sunt aici!” Să-l luăm pe Isus de mână și să ne lăsăm ridicați.

Petru și Ioan ne învață să nu ne punem încrederea în mijloace, chiar dacă sunt utile, ci în adevărata bogăție care este relația cu Cel Înviat. Evanghelia este totul nostru, ea manifestă puterea numelui lui Isus și împlinește minuni.

Să nu uităm: să avem mereu mâna întinsă pentru a-l ajuta pe celălalt să se ridice. Mâna lui Isus, prin mâna noastră, îi ajută pe ceilalți să se ridice.

SfânTA SCRIPTURĂ – PSALMII

Magnificat Madonna (1481), de Sandro Botticelli

o viață cu adevărat înnoită...

[dumnezeu] și-a arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor; / i-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți; i-a umplut de bunătăți pe cei flămânzi, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale; / a venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său. (Lc 1,51-54)

În aceste zile atmosfera este plină de bucurie. Timpul pascal a întărit în noi, cu fiecare nouă săptămână, simțământul înnoirii ce decurge din Învierea Mântuitorului. Cristos înviat a lăsat în sufletele și în viețile noastre „urmele” trecerii sale înnoitoare. „Urmele” vieții celei noi ne ajută să ne ridicăm deasupra dificultăților și a condiționărilor cu care ne confruntăm. Într-adevăr, odată cu înălțarea la cer a lui Isus cel înviat (unde s-a așezat la dreapta Tatălui în postura de Rege/Cristos) și cu trimiterea, în ziua de Rusalii, a Duhului Sfânt, Biserica (adică noi cei care o alcătuim) se simte prinsă în acel elan menit să reordoneze și să readucă la firesc aspectele esențiale ale vieții (noastre).

Text: Pr. Tarciziu Șerban

Așadar, Biserica cântă și preamărește în aceste zile lucrarea înnoitoare a lui Dumnezeu făcându-și proprii cuvintele cântării Sfintei Fecioare Maria care, după coborârea Duhului Sfânt asupra ei pentru a o face rodnică de prezența și de lucrarea divină a Fiului venit între noi, a evocat-o în acest fel: [Dumnezeu] și-a arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor; i-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți; i-a umplut de bunătăți pe cei flămânzi, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale; a venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, amintindu-și de îndurarea sa, după cum a promis părinților noștri, lui Abraham și urmașilor lui pentru vecie. De aceea, preamărește suflete al meu pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit umilința slujitoarei sale. Iată, de acum mă vor numi fericită toate neamurile, pentru că a făcut pentru mine lucruri mari Cel Puternic: sfânt este numele lui. Milostivirea lui [se arată] din neam în neam în toți cei care se tem de el.

Contemplând deci cu toată atenția și cu strângerea de inimă înfăptuirile Domnului, suntem conștienți că trebuie să ieșim din logica celor semeți, orgolioși și plini de sine, în cazul în care descoperim astfel de simțăminte în sufletele noastre. În schimb, dacă înnoirea pascală ne-a condus la acele atitudini de smerenie și de încredere în Dumnezeu prezente în Sfânta Fecioară Maria, vom gusta și noi din plin bucuria unei vieți cu totul noi.