2 minute read
Credință, artă și istorie
CREDInțĂ, ARTĂ șI ISTORIE
PReMIUl aCaDeMIeI RoMâNe PeNtRU lUCRaRea „Fericitul Vladimir ghika. in spiritu caritatis. desene”
Advertisement
Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de știinţă și litere, artiștilor români din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit prin activitatea și opera lor la dezvoltarea culturii și știinţei românești.
Conform regulamentului, propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare știinţifică, de către universităţi sau de către membrii
Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării și se înaintează secţiilor știinţifice ale Academiei Române, care desemnează membrii juriului.
Membrii juriului întocmesc referate de apreciere, evaluând originalitatea fiecărei lucrări propuse, contribuţia acesteia la domeniul respectiv și impactul asupra domeniului la nivel naţional. Aprecierea juriului este dezbătută în secţiile știinţifice, trimisă apoi spre analiză către
Biroul Prezidiului Academiei, care o supune spre aprobare Prezidiului
Academiei Române.
Durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere și decizie este de doi ani.
Decernarea premiilor are loc în luna decembrie a fiecărui an, în ședinţă solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.
Premiile anuale ale Academiei
Române sunt repartizate pe domenii corespunzătoare celor 14 secții științifice ale Academiei Române. Fiecare premiu poartă numele unei personalități ilustre din domeniul creației științifice, literare și artistice românești.
În anul 2020 premiile au fost acordate celor mai reprezentative creații științifice și culturale românești, realizate sau publicate în anul 2018 în domenii diverse, de la literatură, istorie, filosofie, arte plastice, teatrale și muzicale, până la matematică, fizică, chimie, biologie, agronomie, silvicultură, științe tehnice și tehnologia informației.
Din cauza condițiilor speciale impuse de situația pandemică, evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, în sala de prezidiu reunindu-se doar membrii Biroului Prezidiului Academiei Române, aflați în conexiune online cu președinții celor 14 secții științifice ale Academiei. Ședința de decernare a premiilor a avut loc în data de 3 decembrie 2020. Au fost acordate 63 de premii din cele 81 prevăzute de regulament.
La secțiunea XIII – Arte, arhitectură și audiovizual, subsecțiunea Istoria artei, a fost decernat premiul „George Oprescu” lucrării Fericitul Vladimir Ghika. In spiritu caritatis. Desene, ai cărei editori au fost Anna-Mária Orbán și Iulia Cojocariu. Volumul a apărut în anul 2018 și a fost lansat în cadrul expoziției cu același titlu care a avut loc la Muzeul Național de Artă al României în perioada 13 iunie - 23 septembrie 2018. Aceeași expoziție a fost prezentată în perioada 15 noiembrie 2018 - 15 martie 2019 la Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural.
În cadrul acestor două expoziții au putut fi văzute desenele, gravurile și decupajele care apar în albumul Fericitul Vladimir Ghika. In spiritu caritatis. Desene, care provin din „Arhiva Vladimir Ghika” a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.
Albumul Fericitul Vladimir Ghika. In spiritu caritatis. Desene conține ilustrații realizate de Vladimir Ghika pentru cărțile La visite des pauvres (nepublicate), Les Intermèdes de Talloires, Pensées pour la suite des jours. De asemenea, mai sunt incluse diverse letrine și ornamente, ex libris, timbre și sigle, desene color și tuș. Ultima parte a albumului este dedicată decupajelor din hârtie pe care Vladimir Ghika le-a executat în folosul răniților și al prizonierilor.