11 minute read
Gândurile” Monseniorului Vladimir Ghika
Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)
Advertisement
În marea cantitate de arhive lăsată de Vladimir Ghika au fost găsite, puțin împrăștiate, liste lungi de „gânduri”. M-am străduit să le adun într-un singur fișier informatic. După ce am acoperit cu greutate aproximativ 900 de pagini, am adăugat gândurile care se găseau în baza de date pe care o constituiserăm acum câțiva ani, conținând gândurile scrise de Vladimir Ghika pe bilețele și care fuseseră păstrate în timpul perioadei comuniste de către familia Bendorf și pe care Horia Cosmovici le-a publicat în parte în Appels de Dieu. La acestea s-au adăugat gândurile publicate de către Vladimir Ghika în timpul vieții lui (Pensées pour la suite des jours), dar și cele publicate postum de către fiii săi spirituali (Derniers témoignages). Toate acestea acopereau aproximativ 1.200 de pagini. M-am gândit atunci că terminasem lucrul, dar nu, am descoperit alte foi. Și apoi Iulia Cojocariu, responsabila arhivei, mi-a găsit și altele, multe altele. Fără a le socoti pe cele pe care le-am găsit în agendele lui Vladimir Ghika sau cele publicate în română în revista transilvăneană Răvașul în 1909. În sfârșit, fișierul meu conține astăzi... aproape 4.000 de pagini, adică aproximativ 80.000 de gânduri.
80.000! Aceasta înseamnă aproape 3 gânduri pe zi timp de 80 de ani, deci pe parcursul întregii vieți a lui Vladimir Ghika. Pe de o parte, subliniem faptul că avem anumite gânduri în două, trei, patru exemplare, sau chiar mai mult. Uneori sunt identice, dar cel mai adesea sunt ușor diferite, ceea ce ne permite să vedem evoluția lor. Pe de altă parte, este sigur faptul că multe dintre aceste gânduri au dispărut fie sub formă de bilete, fie sub cea de liste, fie în Franța, fie în România. Cu toate acestea, multe dintre ele sunt exemplare unice. O estimare numerică a gândurilor originale (fără variante) nu se va putea face decât după un studiu foarte aprofundat. Le estimez totuși la jumătate. Deci aproximativ 40.000. Putem remarca, după anumite datări care se pot face (gândurile înseși sunt mai degrabă avare în indicații cronologice) că Vladimir Ghika a lucrat la ele din tinerețe până la bătrânețe. Unele foi arată o grafie de tinerețe pe care o deosebim în special prin forma pe care o are al doilea „s”, atunci când doi „s” se succedă, cu un picior lung asemănător lui „f”. Grafie care se pare era pe atunci la modă și care este cea pe care o regăsim în corespondența mamei sale, Alexandrina. Alte gânduri apar în agende târzii, după 1945, și sunt reluate în liste lungi care au fost găsite la arhivă, ceea ce ne permite să credem că aceste liste au fost redactate mai târziu, deci în timpul perioadei din România, la sfârșitul vieții Mons. Ghika. Acesta a lucrat la aceste gânduri toată viața sa. Câte ore pe lună? pe săptămână? pe zi? Ne este imposibil să precizăm, dar apare ca lucru evident faptul că pe lângă lucrarea creștină care a fost viața lui, trebuie să adăugăm o viață imensă de scriitor, puțin neglijată până acum de către biografii săi, care nu au cunoscut în acest domeniu decât opera lui publicată, deci singura parte arătată dintr-un imens aisberg.
Dar când avea timp să se ocupe de aceste gânduri? Cu siguranță acestea veneau după urgențele vieții cotidiene impuse de către „clienții” lui Vladimir Ghika care îl zdrobeau cu problemele lor spirituale și materiale. Îmi închipui deci că Vladimir Ghika lucra la acestea... noaptea. În timpul insomniilor, pentru care o parte dintre gânduri sunt poate o reflectare1 .
Mult timp mi-am închipuit că Vladimir Ghika scria gândurile sale pe bucăți mici de hârtie în momentele libere, când călătorea cu trenul în special (așa cum spunea el însuși:
„calea mea... este calea ferată!”), iar acest lucru ne era confirmat prin biletele păstrate cu grijă de familia Bendorf. Dar listele lungi găsite în arhiva lăsată de Pierre Hayet, de vreme ce aproape niciun alt bilet nu a fost găsit, ar putea lăsa să se întrevadă un scenariu ușor diferit.
În fapt, biletele, foarte lizibile, nu par a fi fost scrise în grabă, în zguduielile vagonului de pe calea ferată, într-o sală de așteptare sau într-un loc asemănător. Par să fi fost scrise caligrafic la un birou. Pe de altă parte, spre deosebire de gândurile incluse în listele lungi, biletele poartă urma a numeroase corecturi, cel mai adesea făcute cu creionul. Îmi închipui deci scenariul următor: când îi vine o idee, Vladimir Ghika o notează rapid cu ajutorul unui creion, fie într-o agendă, fie într-un caiet ad-hoc cărora le-am pierdut urma. E vorba de ceea ce spune Michel de Galzain: „reflecții notate zi de zi, înscrise cu litere foarte fine pe benzi de hârtie minuscule și îngrămădite în cutii mici. Fără îndoială scrise în agenda micuță pe care o purta cu el, erau mai târziu decupate și păstrate ca atare”. Numai după aceea Vladimir Ghika le recopia pe curat pe bucăți de hârtie recuperate (era un mare ecologist în felul său! Oare nu trebuie respectată creația divină în toate aspectele ei?), hârtii pe care le putea păstra, de exemplu, în buzunare și să le scoată când se ivea ocazia (corecturile sunt de altfel adesea făcute cu creionul și nu cu cerneală, ceea ce ar presupune condiții de scriere mai precare) sau pentru a le arăta fiilor săi spirituali. Ceea ce ne spune tot Michel de Galzain: „Adesea, Mgr Ghika le dădea spre a fi citite catehumenilor, noilor convertiți, prietenilor, pentru a orienta, a clarifica, a le înălța sufletul. Un gând sau altul captiva, dădea adesea sens pentru o viață întreagă, o punea pe calea cea bună pentru totdeauna.” Știm că Michel de Galzain nu l-a cunoscut pe Vladimir Ghika, totuși detaliile pe care le dă, cu siguranță nu le-a inventat, ci le deține de la martori direcți.
Yvonne Estienne, în prefața la ediția cu gânduri ale lui Vladimir Ghika apărute sub titlul Derniers Témoignages, vorbește și ea despre bilețele: „Pe mici bucăți de hârtie, smulse dintr-un carnet, sau dintr-un plic, scria în grabă; sau pe foi mai îngrijite, schițând o sinteză pe care nu a avut timp să o ordoneze, fixa aceste gânduri.” Or niciun bilețel nu ne-a parvenit din arhiva lui Pierre Hayet, care, la timpul său, recuperase arhiva lăsată de Yvonne Estienne. Aceste mici hârtii trecute prin mâinile lui Yvonne Estienne ce au devenit așadar?
În ce privește biletele rămase în România, dacă, așa cum am văzut, o parte a fost salvată de familia Bendorf, altele au fost distruse, așa cum semnalează Pr. Georges Schorung care a putut intra în casa parohială de la biserica Sacré-Cœur, în 1971, în timpul unei călătorii „turistice” la București: „împreună cu consulul [Franţei], s-a deschis capela trecându-se printr-o fereastră. Este lamentabil. Toate cărțile, deschise și rupte, acoperă podeaua, masa, mobilele, stricate, prăbușite. Nicio bucată de hârtie scrisă. Totul a fost ars într-un mare cufăr din lemn și metal. Am mișcat cenușa. [...] Acolo, au fost arse mii de gânduri ale Monseniorului Ghika, scrise în toate ocaziile pe bucățele mici de hârtie, și scrisori... am găsit colțul unui plic care a conținut scrisori. Miercuri dimineață, am revenit la capelă. [...] Totul a fost recent scotocit, lenjerie, veșminte, hârtie de birou, de școală, săpun, papuci, pantofi... În sfârșit, am găsit ceea ce mi-a indicat pr. François [van der Jonckheyd]. Vreo 2500 de gânduri recopiate de Monseniorul în jurul anului 1950, 5 jurnale, gânduri pentru fiecare zi 1901 [...]” (Scrisoarea Pr. Georges Schorung din 21.05.1971).
Căci etapa următoare era efectiv aceea de a relua aceste gânduri în liste lungi în care apăreau în general într-o formă finită. Cercetările mele mă fac să cred că anumite liste sunt dinaintea Primului Război Mondial, iar altele după al Doilea Război Mondial, dar există probabil și liste dintre cele două războaie. Aceste liste sunt greu de datat. Poate cercetări mai aprofundate ne vor da informații mai precise. Lucrul este în curs. Aceste liste lungi nu par a fi ordonate, ele amestecă gânduri morale, filosofice, teologice, infernale sau... paradisiace (acestea din urmă sunt rare, trebuie să recunoaștem). Sau poate că ordinea este atât de subtilă încât ne scapă complet? Nu vorbea Vladimir Ghika, în cuvântul său înainte la ediția din Pensées pour la suite des jours, de „o ordine abia perceptibilă, dar care, subtilă și discretă, a părut a fi preferabilă oricărei alte prezentări [...] Așadar, aici, un fir subțire, fie el cât de capricios, adesea adăugit și readăugit, făcând meandre, leagă totuși între ele gândurile aduse sub ochii cititorului puțin mai mult decât o făcea în trecut. Le leagă, mai ales, pe grupări de afinități, pe «familii» și pe «nivele», dar fără rigoarea unui plan prestabilit. Iar ordinea care se întrezărește aici nu se vrea nici rectilinie, nici didactică”? Aș fi de părere că, în aceste liste care ne-au parvenit, scrise de mâna lui Vladimir Ghika, nu există cu adevărat o ordine, gândurile sunt aruncate în bloc pe hârtie.
Într-o scrisoare către Jacques Maritain din 9.12.1922, pe când se găsea blocat la Bozieni pentru o lungă perioadă de timp, Vladimir Ghika scrie: „Singurul lucru în care am înaintat destul este, profitând de toate momentele de răgaz, tipul de mare «tablou viu» al lucrurilor de pe urmă despre care v-am vorbit: acest însoțitor de o viață întreagă se adaptează celor mai mici frânturi de timp și mă găsește, chiar fără pregătire, aproape întotdeauna gata să mă apuc de treabă; și în plus... nu va fi probabil niciodată gata...” Într-adevăr, acest tablou al lucrurilor de pe urmă nu va fi terminat niciodată. Există mărturii care ne indică faptul că Vladimir Ghika încă mai lucra la biletele sale cu puțin înainte de arestarea sa.
Cum să le publicăm?
Cum să publicăm toate acestea? Yvonne Estienne își pusese deja întrebarea în cuvântul înainte la volumul Derniers Témoignages: „Dar cum să aduni aceste frânturi pentru a le transmite? Avea oare intenția de a publica noi volume din Pensées pour la suite des jours, precum acelea pe care le lansase deja în public și din care în continuare luăm savoare și întărire? Este probabil.” Este cu atât mai mult probabil cu cât la pagina 4 din agenda pe anul 1945, într-o serie de titluri care par a fi proiecte de cărți sau articole, putem citi: „Noi gânduri”. Vladimir Ghika părea deci să aibă intenția de a publica o nouă serie de gânduri.
Yvonne Estienne continuă: „Destinase aceste note unei lucrări mai ample. De asemenea este posibil. A luat cu sine proiectul său în lumea de dincolo, dar din fericire nu și elementele care îl constituie. Și înaintea acestor elemente ne-am pus întrebarea: Cum să le publicăm fără a le deforma, dându-le totodată o prezentare coerentă?” Autoarea franceză a prezentat efectiv gândurile sub formă de întrebări (ale cititorului) și răspunsuri (ale lui Vladimir Ghika). Dar, ca și Vladimir Ghika în Pensées pour la suite des jours, nu a preluat ceea ce numim „gânduri infernale” și le-a lăsat deoparte. Marea provocare care ni se înfățișează este deci aceasta: cum să publicăm aceste gânduri faimoase referitoare la lucrurile de pe urmă?
Faptul că Vladimir Ghika nu a separat niciodată aceste gânduri „infernale” de altele ne face să ne gândim că, spre deosebire de noi, nu făcea nicio diferență între unele și altele. Să nu uităm că, în ochii săi, „lumea de dincolo” era mult mai reală decât a noastră.
Mai multe publicări ale gândurilor au fost deja făcute încă din timpul vieții și după moartea autorului lor. A publica cele 80.000 de gânduri într-un singur (foarte gros) volum ar părea imposibil. Marele public s-ar înspăimânta rapid nu doar de masa de gânduri pusă astfel la dispoziția sa, dar și de conținutul lor, adesea foarte diferit de ceea ce s-a publicat până acum. Să selecționăm o parte pentru publicare? Dar după ce criteriu? Căci, așa cum am văzut deja, Vladimir Ghika practic nu a separat niciodată gândurile sale despre lucrurile de pe urmă de altele, meditațiile teologice de reflecțiile sale morale etc. Cine suntem noi deci pentru a alege cutare sau cutare gând în locul altuia? Și apoi, aranjarea gândurilor despre lucrurile de pe urmă pentru a le da un sens (dacă am ajunge vreodată la aceasta) ar putea lua ani întregi de studii, fără a lua în calcul că această ordine ar putea fi contrazisă, în cele din urmă, de cercetări ulterioare.
Am ajuns la concluzia că publicul are dreptul să aibă acces la aceste gânduri în întregimea lor și să-și facă propria idee despre sensul și conținutul lor, și de aceea ne gândim că cel mai bine este să le publicăm așa cum ne apar în arhivă, în facsimil. Totuși, pentru a ușura lectura, vom da în paralel o propunere de lectură, rod al cercetării noastre, pentru ca cititorul să nu fie oprit de abrevieri, cuvinte șterse sau scrise prea mic etc.
Această alegere implică, în mod evident, un cost destul de ridicat (facsimilele sunt scumpe), iar publicarea mai multor volume s-ar întinde pe o perioadă lungă de timp. Sperăm să avem răbdarea care i-a trebuit lui Vladimir Ghika pentru a elabora tot acest ansamblu imens de gânduri și sperăm că ne va ajuta și el să le publicăm.
Citiți articolul integral în următorul număr din Buletinul Arhivei Vladimir Ghika.
