Și ne iartă nouă greșelile noastre

SFÂN TA SCRIPTURĂ - PSALMII

U n timp al deconstrucției

Mulți dintre noi îndrăznim să mai credem că ceea ce ne-au învățat părinții și strămoșii noștri reprezintă acea moștenire prețioasă care ne oferă o anume identitate și o anume înțelepciune de viață cu ajutorul căreia dăinuim în istorie. În plus, nutrim satisfacția că din mijlocul nostru s-au ridicat minți luminate care, simțind bine esențialul vieții, ne-au învățat cum să trăim în așa fel încât să ne fie bine tuturor.

Sigur că viața de pe aceste meleaguri nu a fost niciodată una ideală. Și totuși, cei mai mulți știm ce e bine și ce e rău pentru că părinții și educatorii responsabili pe care i-am avut, precum și slujitorii cu har ai Bisericii care ne-au însoțit și ne însoțesc de-a lungul vieții, ni le-au învățat.

Text: Pr. Tarciziu Șerban

Nu putem să nu constatăm că ideologii și curente străine spiritului nostru vin de ceva timp să ne inducă viziuni noi de viață, cu pretenția că ne-ar învăța (ceea ce noi nu am ști) cum să trăim fericiți. Și, ca să ni le impună mai ușor, merg până acolo încât distrug viziunea de familie, pervertesc școala, „demolează Biserica”.

Cândva, autorul Psalmului 74 a trăit experiența teribilă a unei agresiuni venite din partea acelor străini veniți în țară ca să o cotropească și să se impună ca stăpâni. Ei știau că, distrugând Templul și reducându-i la tăcere pe profeți, pe preoți și pe învățători, le vor spulbera identitatea și neamul. Or, în situația în care orice reacție de rezistență s-a stins, psalmistului nu-i rămâne decât să-și

Priveşte la alianţa ta, / căci toate colţurile ascunse ale ţării / sunt pline de cuiburi ale violenţei! / Cel asuprit să nu plece umilit de la tine, / cel sărac şi cel sărman să laude numele tău! / Ridică-te, D umnezeule, apără cauza ta; / adu-ţi aminte cum te insultă cel nebun toată ziua! / Nu uita strigătul potrivnicilor tăi. (Ps 74,20-23)

îndrepte glasul către Dumnezeu, Cel care este regele nostru din timpuri străvechi, cel care săvârșește mântuirea pe fața pământului, ca să-și strige neliniștea: Dumnezeule... dușmanul a devastat totul în sfântul tău lăcaș! Potrivnicii tăi... au pus semnele lor în locul semnelor noastre... au pângărit și au dărâmat până la pământ locuința numelui tău. Au zis în inima lor: „Să-i distrugem pe toți”; au ars toate lăcașurile lui Dumnezeudin țară. Și, cuprins de derută, îi cere Domnului: Scoală-te, Dumnezeule, apără cauza ta... Până când ne va insulta dușmanul? Să nu plece rușinat de la tine cel asuprit, iar cel sărac și cel nenorocit să laude numele tău.

Trăim un timp al deconstrucției identitare la capătul căruia noi nu vom mai fi noi, dacă ne lăsăm duși de val.