Sf. Alberto Hurtado Cruchaga

fii

Veronica Antal (foto stânga), fotografie din anii 1956-1957

O nobilă fiică a neamului nostru

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

Încă din primii ani de Seminar am fost fascinat de exemplul pe care l-au lăsat generaţiilor viitoare sfinţii și marii oameni ai credinţei, care fac cinste Bisericii și sunt ca niște stele strălucitoare în universul atât de bogat al istoriei și al vieţii. M-am întrebat adesea ce i-a determinat să fie atât de prompţi în oferirea totală a vieţii lor Domnului și fraţilor, ce i-a făcut să găsească puterea de a abandona orice siguranţă omenească și orice confort pentru a îmbrăţișa misterul profund al Crucii și a-l urma pe Cristos până la capăt. Am înţeles că tocmai încrederea deplină în Domnul, pe care l-au îndrăgit mai presus de orice, le-a dat această putere sufletească, iar Biserica nu încetează, prezentându-ne viaţa lor, să ne îndemne la imitarea credinţei lor.

În luna august a fiecărui an avem posibilitatea să ne amintim de o fiică nobilă a poporului nostru, Fericita Veronica Antal, o tânără creștină care a trăit în timpuri recente (1935-1958) și care nu numai că a experimentat în viaţa ei iubirea lui Dumnezeu, ci a și știut s-o pună în practică, iubindu-l pe Dumnezeu și pe aproapele, ajungând până la jertfa supremă a vieţii datorită acestei iubiri. Nobleţea ei sufletească s-a verificat prin martiriul eroic pe care l-a suferit în ziua de 24 august 1958, când a preferat să lupte până la moarte decât să-și piardă curăţia. Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, a sintetizat viaţa acestei fiice a României prin aceste cuvinte rostite în cadrul predicii pronunțate la Liturghia de beatificare a Veronicăi Antal, care a avut loc la Nisiporești, în data de 22 septembrie 2018: „Și-a consacrat viaţa lui Isus și Lui i-a fost credincioasă până la martiriul care a avut loc într-un context tragic de mari suferinţe și de persecuţie pentru creștinii acestei ţări.”

Nu am de gând să conturez un profil biografic al Fericitei Veronica Antal, deoarece deja s-au scris mai multe materiale despre ea, ci aș dori să amintesc că sfinţenia este un drum de viaţă deschis tuturor, indiferent de vârstă, de condiţie socială, de profesie sau de locul pe care îl ocupă în viaţa Bisericii. În anii grei ai comunismului, când viaţa Bisericii avea de suferit numeroase șicane și privaţiuni din partea conducerii de atunci a ţării noastre, ea a știut, asemenea Fericiţilor Vladimir Ghika și Anton Durcovici, să păstreze vie în inima ei dragostea curată faţă de Domnul și de cele sfinte.

Personal, m-am bucurat să constat că figura ei luminoasă și curajoasă trezește multă admiraţie și atrage lumea spre Dumnezeu, lume care are nevoie de astfel de acte de curaj și de mărturie de credinţă. În această perioadă trăim momente de relaxare, un timp de vacanţă, din care tentaţiile care pot vătăma liniștea noastră sufletească nu vor lipsi. Știm însă că sufletul nu are vacanţă, el este invitat mereu la atenţie faţă de șoaptele harului divin și la urmarea inspiraţiilor bune pe care Dumnezeu le insuflă pentru a-l urma mai bine în pelerinajul nostru pământesc. Fie ca Fericita Veronica Antal să fie o adevărată pildă vie de tărie creștină și să-i susţină mai ales pe tinerii și tinerele noastre pe drumul desăvârșirii și al fericirii adevărate, care vine numai din trăirea concretă a credinţei!