Social

SOCIAL

Centenarul relațiilor româno-pontificale

Astăzi, în timp ce vorbim despre relațiile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, demn de menționat este faptul că se împlinesc 30 de ani de la căderea blocului comunist și reluarea relațiilor diplomatice, precum și 100 de ani de relații bilaterale între cele două state.

Astfel, în anul 1920, la 1 iunie, a luat viață Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Cel care conducea această legație era Dimitrie C. Pennescu, cu o calitate deosebită de ministru plenipotențiar și trimis extraordinar. Primul nunţiu papal la Bucureşti, în persoana Monseniorului Francesco Marmaggi, a sosit în România la 17 octombrie 1920.

Intenția semnării unui acord cu Sfântul Scaun fusese exprimată spre

Text: Erwin Asmarandei

sfârșitul Primului Război Mondial, în paralel cu exprimarea dorinței stabilirii de relații diplomatice, astfel încât avea să fie reafirmată ideea încheierii unui concordat. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie a anului 1918, Consiliul Național Român de la Paris l-a numit pe Vladimir Ghika 1 în calitate de reprezentant al său pe lângă Papa Benedict al XV-lea.

Primele tratative purtate de statul român şi Vatican, în vederea încheierii unui concordat, au început în anul 1920, la solicitarea Vaticanului, fiind nevoie de o consolidare juridică a relațiilor dintre cele două state.

Ministrul Cultelor, Vasile Goldiş, sosit la Roma, a semnat în numele Guvernului român Concordatul dintre România și Sfântul Scaun, în Cetatea Vaticanului, împreună cu Cardinalul Gasparri, în ziua de 10 mai 1927 la orele 20, conform instrucţiunilor primite din ţară, „luând în deosebită socotinţă” şi dorinţa exprimată de regele Ferdinand.

A doua zi după semnarea Concordatului, la 11 mai 1927, Goldiş a fost primit în audienţă particulară de către Papa Pius al Xl-lea, care şi-a arătat marea mulţumire că s-a ajuns la acord deplin în privinţa Concordatului. Concordatul cu România nu putea intra în vigoare (conform articolelor XXIII şi XXIV) decât după schimbul documentelor de ratificare între Sfântul Scaun şi Guvernul român. Documentul a fost ratificat doi ani mai târziu, în timpul guvernului Iuliu Maniu, astfel: • Religia Catolică Apostolică de orice rit se va practica și exercita liber și în public, în tot Regatul României și recunoaște Bisericii Catolice din România personalitate juridică conform dreptului comun al țării, capabilă să dobândească și să administreze bunurile patrimoniale care sunt garantate de stat, conform Constituției Regatului. • Se bucură de personalitate și capacitate juridică: Parohiile, Protopopiatele, Mănăstirile, Capitolele Catedralelor, Abațiile, Episcopiile, Mitropoliile și celelalte organizații canonic și legal constituite. • Mitropoliții și coadiutorii cum iure successionis trebuie să fie cetățeni români. Sfântul Scaun, înainte de numirea lor, va notifica guvernului regal persoana ce urmează a fi numită, spre a se constata de comun acord dacă nu ar fi în contra ei motive de ordin politic. • Biserica Catolică are dreptul de a înființa și întreține pe cheltuiala proprie: școli primare și secundare,

care vor fi sub dependența episcopilor și sub supravegherea și controlul Ministerului Instrucțiunii Publice.

Intrarea României în blocul sovietic a presupus aplicarea unor politici antireligioase, și în mod implicit denunțarea unilaterală a Concordatului. În timpul perioadei comuniste găsim România angrenată în sistemul nefast care va duce situația Bisericii Catolice la limita legalității. Relațiile diplomatice dintre România și Vatican au fost întrerupte complet, când la 4 iulie 1950 regentul nunțiaturii apostolice, Monseniorul Gerald O’Hara, a fost obligat să părăsească Bucureștiul, fiind declarat persona non grata, iar la scurt timp, România a denunțat Concordatul cu Sfântul Scaun. Relațiile diplomatice dintre cele două state au fost rupte timp de 40 de ani, din 4 iulie 1950 până la 15 mai 1990.

Putem aminti două puncte importante în ceea ce privește relația cu Vaticanul. Pe de o parte, punerea în ilegalitate a Bisericii Române Unite cu Roma și relația Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Catolică, iar pe de altă parte, atitudinea conducătorilor comuniști în ceea ce privește vizitele unor prelați catolici în România, dar și vizita lui Nicolae Ceaușescu la Vatican, în 1973. Exceptând căderea comunismului, anul 1989 este marcat de un eveniment ce va avea repercusiuni zece ani mai târziu, adică în 1999: vizita Patriarhului Teoctist la Roma, unde se întâlnește cu Papa Ioan Paul al II-lea.

Relaţiile diplomatice, la nivel de ambasadă, au fost reluate în mai 1990, iar în noiembrie 1990, Monseniorul John Bukowsky şi-a depus scrisorile de acreditare în calitate de Nunţiu Apostolic al Sfântului Scaun la Bucureşti. În noiembrie 1992 a avut loc ceremonia redeschiderii Nunţiaturii Apostolice la Bucureşti, iar din ianuarie 1998, în România se revine la practica din perioada interbelică prin care nunţiul apostolic la Bucureşti devine decanul corpului diplomatic. Primul ambasador al României la Vatican după 1990 şi-a prezentat scrisorile de acreditare la 8 iunie 1993.

Mergând spre vizita din 1999, putem afirma că a fost un moment istoric din mai multe puncte de vedere, deoarece a schimbat definitiv relațiile dintre Biserica Catolică și cele ortodoxe, a pus bazele unui alt tip de dialog, cel diplomatic, unul profund spiritual şi frățesc, nemaiîntâlnit până atunci între cultele creștine. Practic, cu această vizită s-a deschis o nouă eră nu numai în istoria diplomatică a statului român, ci şi în abordarea social-politică şi diplomatică a Statului Vatican.

Ca un efort comun, în timpul vizitei sale la Vatican, în 2002, Patriarhul Teoctist și Ioan Paul al II-lea numesc cele două Biserici ca fiind „Biserici surori”, invocând roadele vizitei din 1999. În primul deceniu al secolului al XXI-lea, buna cooperare dintre România și Vatican se vede atât prin evenimentele culturale, prin acțiunile sociale, cât și printr-o serie de vizite, atât din partea demnitarilor români, în Cetatea Eternă, cât și din partea ierarhilor catolici, în România. La 20 de ani distanță, în anul 2019, un alt urmaș al lui Petru pășește în țara noastră. De data acesta, vizita are mai degrabă un caracter pastoral și social, Papa Francisc reușind să viziteze toate cele patru regiuni istorice. La nivel politic și social, problema migrației a fost centrală. În ceea ce privește dimensiunea pastorală, Papa a putut prezida atât celebrări în ritul latin, cât și în cel bizantin, reunind toate minoritățile lingvistice din țară, precum și credincioși de alte confesiuni.

Spre cu noa ștere

Sfântul Scaun întreține relații diplomatice cu 183 de state și organizații, printre care Uniunea Europeană și O rdinul Suveran Militar de Malta. Există 89 de cancelarii de ambasadă cu sediul la Roma, birourile Ligii Statelor Arabe, ale O rganizației Internaționale pentru Migrații și ale Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Mons. Francesco Marmaggi În forma sa actuală, statul Cetății Vaticanului a luat naștere în urma Acordurilor de la Palatul Lateran, semnate între Italia și Sfântul Scaun la data de 11 februarie 1929. Papa deține în mod oficial următoarele titluri: Episcop al Romei, Vicar al lui Cristos, Succesorul Principelui Apostolilor, Pontif Suprem al Bisericii Universale, Patriarh al O ccidentului (titlu abolit din 2009, de către Papa Benedict al XVI-lea), Primat al Italiei, Arhiepiscop și Mitropolit al Vaticanului, Suveran al Cetății Vaticanului, Slujitor al slujitorilor Domnului.