Revista Dulciuri de Poveste ... pe mapamond

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”, București Strada Spătarul Preda nr.16 sector 5 Telefon: 021.555.28.76; 021.555.28.75; E-mail: colegiulmotoc@yahoo.com

Revista Dulciuri de Poveste... pe mapamond

Nr.4/Decembrie 2019 ISSN 2559-5385 ISSN-L 2559-5386

Colectiv de redacție: Redactor coordonator: Prof. Croitoru Mihaela Redactor șef: Prof. Bojoga Mirela-Gabi Redactor șef adjunct: Prof. Stoica Mariana Lavinia

@ Cărticica Dulciuri de Poveste este o publicație anuală cu apariție în luna decembrie care are ca obiectiv principal crearea unui spațiu de manifestare a creativității, lucrului bine făcut în echipă a elevilor și profesorilor din cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Dumitru Moțoc, dar și un spațiu pentru cultivarea respectului şi descoperirea frumuseţii şi unicității culturale a fiecărei țări din lume prin activitatea organizată cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Caracterul interdisciplinar al activităţii a vizat mai multe arii curriculare: limbă și comunicare, matematică și ştiinţe, om și societate, tehnologii.

DIN CUPRINS Cuvânt înainte

2

Istoria dulciurilor

3

Câteva date despre … echipele dulci

5

Dulciuri internaționale. Povești, obiceiuri și tradiții.

6

Rezultate și impresii

67

Curiozități de Crăciun de prin lume adunate

71

Aritmogrif

73

Sudoku dulce

74

Ghicitori

75

1

Cuvânt înainte Filă de poveste după filă de poveste, veți putea călători prin lume şi veți putea afla mai multe despre tradițiile și obiceiurile popoarelor lumii, dar nu numai. Ascunse într-un buzunar tainic din haina poveştii, nouăsprezece reţete dulci, din ingredientele cele mai alese, te îmbie să le pregăteşti ca-n joacă şi să le savurezi fără să stai pe gânduri.

Poveștile nu sunt diafane, dar sunt fascinante. La loc de taină ca niște secrete magice, stau ascunse nouăsprezece rețete dulci. Citind poveste după poveste, veți descoperi, una după alta, câteva bijuterii gastronomice pe care le puteți pregăti celor mici și mari deopotrivă.

Această revistă ne îmbie cu dulciuri aromate, cu împletiri de gusturi și miresme crude și năvalnice, tămăduitoare pentru suflet. Altfel spus, ne îmbie la dulciuri de poveste într-un cadru festiv.

Deși numele unora dintre aceste dulciuri de poveste ne duce cu gândul la preparate sofisticate, pentru a pregăti aceste bunătăți veți avea nevoie de câteva ingrediente aparte, foarte cunoscute celor care sunt fascinați de arome și gusturi inedite. Sunt toate rețete ușor de pregătit și gata de savurat în câteva minute. Adunând semințe, dar și nuci, miere sau fulgi de ciocolată, și alte ingrediente inedite, pregătiți-vă să le aflați misterul. Pentru că, împreunate cu ingrediente de calitate dau la iveală minuni felurite, prăjituri sofisticate. Veți afla cum se nasc aceste dulciuri de poveste

delicioase, cum ar fi basbousa,prăjitura

Lamington, Pavolova, și multe altele, folosind numai ingrediente de calitate.

Aceasta revistă este scrisă inspirându-ne din bunătățile dulci tradiționale și rezultatul este unul pe măsură. O revistă cu 19 rețete dulci internaționale ce-și așteaptă rândul pentru a fi citite și apoi puse în practică.

Realizarea acestei reviste cu cele mai grăitoare reţete dulci, şi reprezentări ale câte unui obicei de Crăciun pentru fiecare dintre cele 19 țări, are drept scop stimularea elevilor şi profesorilor în implicarea și participarea și la următoarele ediţii.

Mulţumim tuturor celor ce au participat, şi vor participa la următoarele ediții Dulciuri de Poveste, au sprijinit şi sprijină în continuare desfăşurarea activității!

2

Istoria dulciurilor începe acum 4000 de ani, informație dovedită de papirusurile egiptene. Dulciurile făceau obiectul operațiilor de vânzare-cumpărare încă din anul 1566 î.e.n. Deși cea mai râvnită dintre toate tipurile de dulciuri este ciocolata, aceasta trece printro mulțime de forme și evenimente de amploare internațională până să capete conturul pe care îl are astăzi. Ciocolata apare la momentul în care aztecii și maiașii descoperă valoarea arborelui de cacao în pădurile tropicale de pe Amazon sau Orinoco. În anul 600 e.n. maiașii au migrat înspre regiunile nordice ale Americii de sud și au pus bazele primelor culturi de arbore de cacao în peninsula Yucatan. Se pare că la epoca migrației maiașii aveau deja de câteva sute de ani un adevărat cult pentru fructele arborelui de cacao. Boabele de cacao erau considerate un bun de mare preț și erau folosite atât ca mijloc de plată cât și ca unități de calcul al valorii altor bunuri. Maiașii și aztecii produceau din boabele de cacao o băutură numită "xocoatl". Legende aztece susțineau că semințele de cacao fuseseră aduse din paradis și că înțelepciunea și puterea se trăgeau din consumul fructelor arborelui de cacao.

Conform acestor legende zeul Quetzalcoatl adusese aceste semințe când a coborât pentru prima oară pe pământ pe o rază a luceafărului de dimineață și le-a oferit omenirii ca dar de pace. Tot Quetzalcoatl este cel despre care se crede că le-ar fi arătat oamenilor cum să prăjească și să macine semințele de cacao, iar apoi să le lase la macerat pentru a produce în acest mod o pastă solubilă în apă. Aztecii au adăugat acestei băuturi diverse mirodenii și iau transformat denumirea în "cacahuatl", adică "apă amară" și au ridicat-o la rangul de băutură rituală. În continuare cacaua era considerată ca fiind izvorul absolut al înțelepciunii și al cunoașterii.

Se pare că la oficierea ceremoniilor maritale ale vremii părinții mirilor trebuiau să "cinstească" nuntașii cu un vas din această băutură a cărui dimensiune dădea măsura averii tânărului cuplu și îi atribuia acestuia un loc în ierarhia socială. Semantic vorbind, cuvântul "ciocolată" se pare că provine din termenul maias "xocoatl", în timp ce "cacao" ar proveni din aztecul "cacahuatl". În dialectele ceva mai recente ale populațiilor amerindiene de pe teritoriul Mexicului de astăzi termenii "choco" și "atl" s-ar traduce prin "spumă" și respectiv 3

"apă". Indiferent însă de semantică și originile termenilor de cacao și ciocolata, acestea au fost consumate de-a lungul timpului mai mult în formă lichidă decât sub forma pe care o cunoaștem noi astăzi respectiv de pudră sau ciocolată solidă. În cartea sa din 1923,"The Cocoa and Chocolate Industry", Arthur W. Knapp arată că în mitologiile aztecă și maiașă ciocolata era băutura zeilor și că semințele de cacao reprezentau binecuvântarea Zeului Aerului pentru omenire. De asemenea zeițele protectoare ale ciocolatei erau Tonacatecutli, zeița mâncării și Calchiuhtlucue, zeița apei. Aceeași lucrare arată că în cinstea celor două zeițe, în fiecare an, aveau loc sacrificii umane rituale.

Bineînțeles, celor sacrificați li se dădeau ca ultimă masă alimente bazate pe cacao.

Legendele consideră că semințele de cacao fuseseră aduse din paradis și că înțelepciunea și știința rezultă din consumul fructelor arborelui de cacao. Primul tip de ciocolată pe care oamenii au început să îl exploateze a fost în formă lichidă. În Europa, a fost adusă de către Cristofor Columb la curtea Regelui Ferdinand al Spaniei. Prima casă de ciocolată din lume ia ființă la Londra, în anul 1657. Pe vremea aceea, aceasta era considerată băutura elitelor. Prețul ei scade în anul 1828 odată cu inventarea presei de cacao.

4

Nr. crt.

1.

Țara

Denumirea preparatului

AFRICA DE SUD

GOGOȘELE ÎNSIROPATE BISCUIȚI TRADIȚIONALI TORT DE BISCUIȚI PRĂJITURA LAMINGTON PAN DE PASCUA PRĂJITURĂ CU OREZ ȘI FRUCTE USCATE FURSECURI CU MAC CUBANO BASBOUSA

MLADIN NARCISA MARINA ALBU MĂNDIȚA

MANEA ANA MARIA, DOBAN MIRCEA GRIGORAȘ GEANINA

10 A î.p.

DUMITRIU NELA

STELIAN MIHAI

10 A î.p.

BOJOGA MIRELA-GABI

MANOLE BEATRICE, SURCEL ANDREEA RONDOLEANU RAFAELA RĂDUȚĂ SIMINA, VASILE MARIA

PRĂJITURĂ ELVEȚIANĂ CU FRUCTE KIKS

OPRAN FELICIA

PRĂJITURĂ HAWAIANĂ NAMOURA

GHIONEA RAMONA

ROSCA DE REYES PAVLOVA

RUSU VERONICA

PLĂCINTĂ CU BRÂNZĂ FULGI DE ZĂPADĂ

FĂȘIE LIDIA GINA

BUREK CU BRÂNZĂ PAPANAȘI UMPLUȚI PRĂJITURĂ CU CREMĂ DE VANILIE

BUCIU RAMONA MIHAELA NEACȘU GABRIELA ELIZA

2.

ALASKA

3.

ARGENTINA

4.

AUSTRALIA

5.

6.

CHILE COREEA DE SUD

7.

CUBA

8.

EGIPT

9.

ELVEȚIA

10.

GROENLANDA

11.

HAWAII

12.

LIBAN

13.

MEXIC

14.

16.

NOUA ZEELANDĂ REPUBLICA MOLDOVA RUSIA

17.

SERBIA

18.

UCRAINA

19.

VENEZUELA

15.

Profesor coordonator

AGHINIȚEI IULIANA ȘȚRBAN CARMEN NEDELCU ALEXANDRA STRĂNUTU TĂNȚICA

CROITORU MIHAELA

STANCIU RODICA

NICULAIE MARIANA

DASCĂLU DOINA SPERANȚA

STOICA MARIANA LAVINIA

5

Elev/elevi

VASILE IULIA, IANCU NICOLETA ADRIANA BĂDINICI CRISTINA MARIANA, NEACȘU CAMELIA NICOLETA, MATACHE ELENA ANDREEA POPA ROXANA VALENTINA, COSMA MIHAELA COSMINA MARICAN FLORENTINA, MARICAN IOANA LUIZA, MĂTĂRĂU NORA VLAD ANDREEA, NICULAE VIOLETA BĂDINICI VALENTINA ADRIANA, GHEORGHE IRINA MIHAELA MARIN EMANUELA, LINCĂ BIANCA GEORGIANA VLAD ALEXANDRU ȘTEFAN, VOICULEȚ FLORIN IONUȚ SÎRBU GEORGIANA, SALI ANGHEL BERCEANU ȘTEFANIA LIANA ROXANA, DUMITRESCU ANDREI CIPRIAN GHERGHINA ALEXANDRA IRINA, NICOLAU ADRIANA ALEXANDRA HOFFMAN ANCUȚA, BURDIMAN GABRIELA NIȚU RAMONA, STANCIU ANDREEA

Clasa

10 A î.p.

10 B 10 B 12 A 9 A î.p.

11 A î.p.

11 A 10 A 11 B 9 A î.p.

10 B 9 D î.p.

9 B î.p.

10 C 12 D 12 C 10 A

Capitala : Cape Town, Pretoria, Bloemfontein Limbi oficiale : afrikaans, engleză, zulu, xhosa, swazi, ndebele, sotho de sud, sotho de nord, tsonga, tswana, venda Atestare: 1806

Africa de Sud este o țară așezată la extremitatea sudică a continentului Africa, care are 2.798 de kilometri

de

coastă

maritimă

la Oceanul

Atlantic și Oceanul

Indian. La

nord

se

învecinează

cu Namibia, Botswana și Zimbabwe, la est cu Mozambic și Swaziland, în timp ce Lesotho este o țară independentă complet înconjurată de Africa de Sud. Africa de Sud este stat multietnic.

Numele „Africa de Sud” este derivat din locația geografică a țării la vârful sudic al Africii. La formare, țara a fost numită Uniunea Africii de Sud în engleză și Unie van Zuid-Afrika în olandeză, reflectându-și originea din unirea a patru colonii britanice separate. Din 1961, lungul nume format în engleză a fost „Republica Africa de Sud” și Republiek van Suid-Afrika în afrikaans. Din 1994, țara are un nume oficial în fiecare dintre cele 11 limbi oficiale.

Mzansi, derivat din substantivul xhosa umzantsi care înseamnă „sud”, este un nume colocvial pentru Africa de Sud, în timp ce unele partide politice panafricaniste preferă termenul „Azania”.

Orașul cunoscut azi sub denumirea de Cape Town nu are o istorie anume și este pentru prima dată menționat de către exploratorul portughez Bartolomeu Diaz în 1488. Antropologistul german Teofil Hahn a arătat că numele original al orașului a fost ”Hui ! Gais” – un toponim n limba indigenă Khoe care înseamnă ”unde se adună norii”.

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Africa de Sud Crăciunul în Africa de Sud este o sărbătoare legală sărbătorită pe 25 decembrie. Multe tradiții europene sunt menținute în ciuda distanței față de Europa.

Pomi de Crăciun sunt împodobiți în casele oamenilor și copiii primesc cadouri în șosetele lor. Pomi tradiționali de Crăciun fir sunt populari și copii lasă un ciorap afară pentru Moș Crăciun în Ajunul Crăciunului.

Masa de Crăciun conține plăcinte cu carne, curcan, friptură de vită sau un grătar în aer liber. La final se consumă budincă de Crăciun. Christmas Crackers sunt folosiți pentru a face zgomot. În ciuda faptului că 6

sărbătoarea Crăciunului are loc în mijlocul verii în emisfera sudică, motive comune de iarnă din emisfera nordică sunt foarte populare.

GOGOȘI ÎNSIROPATE Aluat

INGREDIENTE 2 căni de făină 1/4 cană de apă caldă 1 linguriță zahăr 1 linguriță drojdie uscată 1 linguriță de sare ulei vegetal

Sirop 3 cești de zahăr 1 cană și jumătate de apă 2 linguri suc de lămâie

Decor scorțișoară nuci pisate MOD DE PREPARARE 1.

Pentru început se amestecă drojdia cu zahărul și puțină apă caldă, urmând să se lase amestecul să se odihnească pentru aproximativ 5-10 minute.

2.

Ulterior, într-un bol de dimensiune medie, se combină făina și sarea, adăugând restul de apă.

3.

Apoi, se toarnă și drojdia pregătită peste făină, și se amestecă în compoziție cu o lingură de lemn unsă cu ulei, până când se obține un aluat consistent.

4.

Se acoperă bolul și se lasă aluatul la crescut timp de 1-2 ore. Între timp, încălzește uleiul vegetal la 375 °C.

5.

După ce aluatul a crescut se ia câte o linguriță mică din el și se pune încetișor la prăjit în uleiul vegetal pentru aproximativ 2 minute pe fiecare parte, până când ambele părți vor căpăta o culoare maro-aurie.

Mirosul îmbietor va da de știre că urmează să te îndulcești cu un desert delicios!

7

6.

Când micile gogoși sunt bine prăjite, se scot pe un șervețel, pentru a îndepărta surplusul de ulei.

7.

Se prepară siropul: -

Se amestecă zahărul, apa și sucul de lămâie într-o cratiță pusă pe aragaz la foc mediu, până ce zahărul se va dizolva complet.

-

După ce compoziția dă în clocot, se mai lasă la foc mic pentru încă 10-15 minute.

-

Se lasă să se sărcească și apoi se toarnă ușor deasupra gogoșilor, sau se poate înmuia fiecare gogoașă în sirop.

-

Se presară, peste gogoșile îmbibate în sirop, un pic de scorțișoară și nuci pisate, după gust.

Goeie eetlus!

Profesor coordonator: Mladin Narcisa Marina Elevi participanţi: Manea Ana Maria, Doban Mircea, clasa a X-a A învățământ profesional

8

Reședința : Juneau Limbi oficiale: engleză, spaniolă, hindi, portugheză, bengali, rusă, chineză, inuit, tlingit, haida, tsimshian Atestare: 03.01.1959

Statul Alaska este situat la extremitatea nord-vestică a continentului Americii de Nord. Statele Unite ale Americii au recunoscut Alaska ca statul 49 la 3 ianuarie 1959. Este una dintre cele două state non-contigue, cealaltă fiind Hawaii. Alaska este mărginită de provincia canadiană din British Columbia și teritoriul Yukon.

Alaska împărtășește, de asemenea, o graniță maritimă cu Rusia în strâmtoarea Bering.

Numele "Alaska" provine cel mai probabil din cuvântul Alyeska din aleutină însemnând "țară mare", "continent", sau "pământ mare".

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun din Alaska Crăciunul este sărbătorit de majoritatea creștinilor pe 25 decembrie, iar Moș Crăciun ajunge câteodată mai devreme. În schimb, mâncarea, decorațiunile și darurile sunt foarte asemănătoare cu cele din America. De sărbători locuitorii de aici își fac vizite, își decorează casele cu instalații de lumini și merg la colindat, dansând și bucurându-se de spiritul sărbătorilor. Grupurile de colindători primesc de la gazde, prăjituri, bomboane, gogoși, glazură de arțar, bucățele de somon afumat, plăcinte de pește sau dulciuri. În Alaska există obiceiul ca cei mai mici copii din grupurile de colindători să ducă o stea colorată, montată în vârful unui băț cât mai lung pentru a fi văzuți de departe. În Alaska, Moş Crăciun face, înainte de a aduce cadourile, o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind ''Gristuusaaq suu'uq'' (''Astăzi s-a născut Hristos'').

9

BISCUITI TRADITIONALI Numele „Alaska la cuptor” ar fi fost inventat la Antoine, un restaurant din New Orleans, Louisiana, S.U.A., de către șeful său de bucătărie Antoine Alciatore în 1867 pentru a onora achiziționarea de către Statele Unite ale Americii de la Imperiul Rus la 10 martie în acel an .

INGREDIENTE

Aluat

125 g făină 250 g unt 60 g zahăr pudră 8 g sare 100 g merișoare uscate

Umplutură și decor 800 g înghețată vanilie 4 albușuri mari 50 g amestec fructe proaspete/congelate praf cremă de tartar 135 g zahăr MOD DE PREPARARE 1. Într-un vas se amestecă untul și zahărul până se obține un amestec pufos.

2. Se cern împreună făina și sarea și apoi se adaugă la amestecul de unt.

3. Se adaugă afine, amestecând ușor, având grijă să nu solicitați aluatul.

4. Se împarte aluatul în 6 părți egale și se premodelează sub forma unor bile.

5. Se modelează sub forma unor fursecuri de aproximativ 7 cm lățime.

6. Se așază fursecurile pe o tavă tapetată cu hârtie de pergament.

7. Se coc timp de 15-17 minute la 190oC până ce devin aurii.

8. Se lasă să se răcească la temperatura camerei.

9. Se formează bile de înghețatĂ care se vor umple cu fructe de pădure, apoi se pun pe o tavă în congelator 10

pentru a se întări.

10. Se bat albușurile cu tartrul într-un vas curat, folosind mixerul electric, până se obține o spumă lucioasă și tare.

11. Se preÎncălzește cuptorul, dacă nu aveți un arzător portabil.

12. Se așează o lingură de înghețată peste fursec și apoi se toarnă bezeaua cu un șpriț, având grijă să acoperiți înghețata.

13. Se dă la cuptor pentru a se rumeni ușor bezeaua pentru 1-2 minute.

Profesor coordonator: Albu Măndița Elev participant: Grigoraș Geanina Daniela, clasa a X-a A învățământ profesional

11

Capitala : Buenos Aires Limbi oficiale : spaniolă Atestare : 09.07.1816 Argentina, oficial Republica Argentina, este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia și Paraguay; la nord-est cu Brazilia, la est cu Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și la vest cu Chile. Capitala și cel mai mare oraș din țară este Buenos Aires.

Denumirea statului argentinian provine din latinescul argentum, compus din: „arg” – „a fi alb”, „a străluci’ şi „arjunas” – „alb”, „pur”.Comercianții spanioli și portughezi foloseau regiunea Río de la Plata sau "Râul de Argint" să transporte argint și alte comori din Peru până la Atlantic. Teritoriul din jurul terminalelor de stații din aval a devenit cunoscut ca și La Argentina – "Tărâmul Argintului".

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Argentina În Argentina vremea e caldă de Crăciun, iar de zăpadă nici nu poate fi vorba. De aceea, oamenii împodobesc, deseori, bradul de Cărciun cu bile de bumbac, care să imite zăpada.

Interesant este că argentinienii încep să împodobească bradul de Crăciun, cu luminițe și ornamente, care poate fi orice fel de copac, din noiembrie până pe 8 decembrie, când catolicii sărbătoresc “Neprihănita Zămislire” a Maicii Domnului. Dar nu numai brazii sunt împodobiți, ci orice copac se poate transforma în pom de Crăciun cu decorațiunile potrivite. În Argentina o altă tradiție de Crăciun o constituie ‘globos’ – decorațiuni din hârtie ce conțin o lumânare în interior. Acestea sunt folosite asemenea lampioanelor, în Ajunul Crăciunului cerul fiind plin de lumina acestora.

Dar festivitățile nu se termină în ajunul Crăciunului. Ziua de Crăciun este foarte relaxată, iar spiritul este ținut prin Ziua a trei împărați pe 6 ianuarie, când copiii primesc cadouri. Cu o seară înainte, copiii argentinieni își lasă pantofii în fața casei pentru a fi umpluți cu daruri. Aceasta este o tradiție veche și, în plus, 12

lăsând pantofii afară, copiii pot lăsa de asemenea fân și apă pentru Magi ai căror cai ar avea nevoie, la fel cum aveau nevoie în călătoria lor pentru a-l vedea pe pruncul Isus în Betleem.

Scena ieslei este un element de decor esențial în Argentina și nu lipsește din nicio casă.

La miezul nopții au loc focurile de artificii și tot cerul se umple de lumină, în timp ce văzduhul răsună de cântece de sărbătoare.

TORT DE BISCUITI

INGREDIENTE

Blat 500 g mascarpone 400 g biscuiți cu cacao 350 g lapte condensat 100 ml cafea solubilă coaja de lămâie și portocală esența de vanilie

Decor 500 g mascarpone 7 g cacao 70 g ciocolată albă 10 g ornamente MOD DE PREPARARE 1.

Se amestecă brânza mascarpone cu laptele condensat până se obține o cremă pufoasă.

2.

Se prepară cafeaua solubilă și se înmoaie biscuiții pe rând.

3.

Se asamblează tortul într-o tavă dreptunghiulară.

4.

Se pune primul strat de biscuiți însiropați, apoi se distribuie primul strat de cremă.

5.

Se continuă astfel până finalizați și se vor obține 4 straturi de biscuiți și 4 straturi de cremă.

6.

Se dă la rece pentru minim 4 ore.

7.

Se presară tortul cu cacao și ciocolată dată prin răzătoare.

8.

Opțional se decorează cu ornamente pentru prăjituri.

Buen apetito!

Profesor coordonator: Dumitriu Nela Elev participant: Stelian Mihai, clasa a X-a A învățământ profesional 13

Capitala : Canberra Limba oficialǎ : engleză Atestare : 01.01.1901 Australia, oficial Uniunea Australiei, este o țară ce ocupă în întregime continentul cu același nume, insula Tasmania și alte insule mai mici. Este cea de-a șasea țară în lume după mărime, și cea mai mare țară din Oceania și Australasia. Țările vecine sunt Indonezia, Timorul de Est și Papua Noua Guinee la nord; Insulele Solomon, Vanuatu și Noua Caledonie la nord-est; și Noua Zeelandă la sud-est.

Provenit de la termenul latin terra australis incognita — "tărâmul necunoscut din sud".

Exploratorii europeni timpurii, sesizând că tărâmul australian depășea cu mult mărimea de pe hartă, i-au dat zonei un nume specific descrierii. Exploratorul Matthew Flinders (1774–1814), primul care a navigat în jurul coastei australiene, a folosit termenul "Australia" în publicația sa din 1814 A Voyage to Terra Australis (O călătorie către Terra Australis). Exploratorii olandezi precedenți se refereau la acest continent spunândui Australisch sau "Hollandia Nova" (Noua Olanda).

Povești, obiceiuri și tradiții australiene de Crăciun Încă din anul 1937, în săptămâna dinaintea Naşterii Domnului, are loc o tradiţie de Crăciun importantă din Australia, care se numeşte “Colinde la lumina lumânării”, în care toţi australienii se întâlnesc noaptea în parcuri şi cântă colinde, ţinând în mâini lumânări aprinse. Aceasta este o tradiţie foarte frumoasă, la care participă familii întregi, pregătite cu scaune pliante, paturi şi coşuleţe cu mâncare, precum s-ar pregăti pentru un picnic, şi stau împreună, indiferent de vreme, celebrând astfel, marea sărbătoare care urmează.

Ziua de 26 decembrie continuă cu o altă tradiţie de Crăciun din Australia, şi anume „Boxing Day”, moştenită de la englezi. În această zi este organizată o cursă cu iahtul, între Sidney, capitala statului Noua Galie de Sud şi Hobart, capitala Tismaniei. De asemenea, în această zi cricketul este un sport extrem de apreciat de autralieni. Modul de a petrece ziua diferă de la o familie la alta, unii merg la picnic-uri, altii la plajă, unii se plimbă cu barca, pescuiesc, sau rămân acasă şi se uită la televizor. În această ţară este uzual să se petreacă Crăciunul la temperaturi de peste 30oC, iar moşul, este evident în aceste condiţii, nu vine cu sania trasă de reni, ci cu surf-ul.

14

Cina de Crăciun este marcată de obiceiul de a pune într-una dintre prăjituri o bucăţică de aur, iar cel care găseşte metalul preţios se spune că va avea mult noroc în anul care urmează.

Peste tot – în case, pe străzi şi pe plaje, există obiceiul decorării cu „tufişuri de Crăciun” – tufe verzi cu flori mici şi roşii.

PRĂJITURA LAMINGTON Această prăjitură australiană a fost inventată pentru prima dată în Queensland, o rețetă apărând în ziarul Queensland Country Life în decembrie 1900. Potrivit Queensland Government House, lamington a fost creat de bucătarul celui de-al optulea guvernator al statului, Lord Lamington, pentru a hrăni vizitatorii neașteptați.

INGREDIENTE

Aluat 250 g făină 50 g unt 82% grăsime 6 ouă 75 ml apă 250 g zahăr coajă rasă de lămâie, vanilie 2 g sare

Glazura 60 g cacao 400 g zahăr 75 g unt 82% grăsime 300 ml apă esență de vanilie

Decor 200 g fulgi de cocos

15

MOD DE PREPARARE Blatul 1.

Se separă ouăle.

2.

Se bat albușurile cu un praf de sare, se adaugă 125 g zahăr și se mai bat până se obține o spumă

tare, fermă, lucioasă.

3.

Se bat gălbenușurile cu 125 zahăr, vanilia și coaja de lămâie până ce se obține o spumă.

4.

Se adaugă untul topit (călduț) și apa clocotită.

5.

Se adaugă treptat făina până se obține un aluat lipicios.

6.

Se adaugă cu lingura jumătate din albușurile bătute și aluatul va deveni cremos.

7.

Se toarnă acest amestec peste restul de albușuri și se amestecă cu grijă cu ajutorul unei spatule.

8.

Se toarnă aluatul obținut într-o tavă căptușită cu hârtie de copt.

9.

Se coace la 180oC timp de 15 minute.

10. Se scoate pe un grilaj, cu susul în jos, și se îndepărtează hârtia de copt.

11. Se lasă la răcit.

Glazura 12. Se amestecă cacaoa cu zahărul, se adaugă apa și se pune pe foc.

13. Se adaugă untul, după ce s-a încălzit.

14. Se lasă pe foc până ce se obține o cremă omogenă, fără cocoloașe. Însiropare 15. Blatul se taie în dreptunghiuri, se înmoaie în glazură astfel ca interiorul să rămână gălbui.

16. Se dă prin cocos.

17. Se scoate pe o tavă și se lasă un pic la zvântat.

Good appetite!

Profesor coordonator: Bojoga Mirela-Gabi Elevi participanţi: Manole Ioana Beatrice, Surcel Andreea Alexandra, clasa a X-a B

16

Capitala : Santiago de Chile Limbi oficiale : spaniolă Atestare : 1818 Chile, oficial Republica Chile, este o țară din America de Sud, învecinată cu Peru la nord, Bolivia la nord-est și cu Argentina la est.

Nu se știe cu exactitate, care este originea cuvântului Chile, dar sunt câteva ipoteze. Abatele Molina, susținea că numele provine de la denumirea unei păsări în limba mapuche. Conform teoriilor cronicarului spaniol din secolul XVII, Diego de Rosales, denumirea teritoriului provine de la coruperea numelui șefului tribului picunche (cacique), numit Tili, care a condus teritoriile văii Aconcagua,în timpul imperiului Inca (sec.

XV).

Alte teorii avansează ipoteza că numele ar proveni de la cuvântul mapuche chili, care înseamnă ”unde se termină pământul”, ”adâncul pământul”, sau cuvântul aymara tchili - însemnând zăpadă, sau cuvântul chin în limba quechua - care înseamnă rece.

Conquistadorii spanioli, pentru prima dată, au auzit acest cuvânt de la Incași și cei câțiva supraviețuitori ai expediției lui Diego de Almagro, care s-a terminat în 1536. Câțiva prizonieri se numeau oamenii Chili și, în consecință, termenul a fost extins, Almagro numind toată valea Mapocho cu acest nume și este citat ca fiind autorul universalizării denumirii.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Chile În Chile, copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad.

Aceste figurine se numesc ''pasebre''. Moş Crăciun (''Viejito Pascuero'') coboară pe coș și îşi alege câte o figurină de sub fiecare brad, din fiecare casă vizitată, lăsând în loc cadouri.

17

PAN DE PASCUA Pan de pascua este un tip de prăjitură cu fructe condimentate pe care oamenii din țara sud-americană Chile o consumă de obicei în timpul sezonului de Crăciun. Se caracterizează în principal prin textura sa dulce spongioasă și prin adăugarea de stafide și fructe confiate. Originea exactă a acestei prăjituri este necunoscută, deși este atribuită în general imigranților germani din țară. Astfel, este posibil ca pan de pascua să fi apărut în jurul secolului al XIX-lea, când a început o imigrație germană semnificativă în Chile, decenii după ce țara șia câștigat independența față de Spania în 1810.

Termenul „pan de pascua” înseamnă pâine de Paște. Acest lucru poate fi atribuit faptului că atunci când a fost introdus pentru prima dată, oamenii îl făceau și îl mâncau în timpul sărbătorilor de Paște. Acum prăjitura se mănâncă în mod tradițional la Crăciun, când chilienii se bucură de obicei de o felie sau două cu o băutură locală numită cola de mono. Tradus literal ca „coadă de maimuță medie”, cola de mono poate fi considerată echivalent cu lichior de ouă în Statele Unite.

INGREDIENTE Blat 230 g unt topit 70 g zahăr brun 100 g zahăr 4 ouă 420 g făină 8 g bicarbonat de sodiu 8 g scorțișoară 100 g nuci mărunțite 75 g vișine uscate tăiate mărunt 75 g stafide tăiate mărunt 5 g cuișoare 5 g nucșoară

18

7 g sare coaja rasă lămâie coaja rasă portocală 15 ml cafea 100 ml coniac 125 ml lapte 30 ml lichior anason 15 ml oțet Glazura 160 g zahăr pudră 40 g unt topit 2 ml extract vanilie 30 ml lapte 2 g sare

MOD DE PREPARARE Blatul

1. Se preîncălzește cuptorul la 180oC. 2. Se amestecă untul cu zahărul până se va obține o textură netedă și cremoasă.

3. Se adaugă ouăle, pe rând, și se bat până la omogenizare.

4. Se cern ingredientele uscate și apoi se va adăuga coaja de portocală și de lămâie.

5. Se omogenizează cafeaua, coniacul, laptele praf, lichiorul de anason, extractul de vanilie și oțetul.

6. Se alternează adăugarea ingredientelor lichide și solide la amestecul de ouă, amestecând bine.

7. Se adaugă nucile și fructele uscate.

8. Se căptușește cu hârtie de copt o tavă și se toarnă aluatul.

9. Se introduce în cuptor pentru 45 minute.

19

10. Se presară apoi zahăr pudră, fără a scoate blatul din cuptor, și se mai ține pentru încă 15 minute.

11. Se verifică dacă s-a copt folosind testul scobitorii.

12. Se lasă să se răcească, după coacere.

Glazura 13. Se cerne zahărul pudră și se adaugă untul topit.

14. Se adaugă sarea, vanilia și laptele și se amestecă până se obține consistenț dorită.

15. Stropiți prăjitura deasupra cu glazura obținută.

Buen apetito!

Profesor coordonator: Aghiniței Iuliana Elevi participanţi: Rondoleanu Rafaela, clasa a X-a B

20

Capitala : Seul Limba oficialǎ : coreeană Atestare : 03.10.2333 î.Hr. Coreea este o zonă geografică, o civilizație și un fost stat situat în Peninsula Coreei, în estul Asiei.

Acum peninsula este împărțită în Coreea de Nord și Coreea de Sud și se învecinează cu China la nord-vest, cu Rusia la nord-est și cu Japonia spre sud-est, dincolo de Strâmtoarea Coreei.

Una dintre cele mai vechi civilizații ale lumii, Coreea a apărut odată cu întemeierea regatului Gojoseon, în anul 2333 Î.Hr., conform legendei lui Dangun.

Numele Coreea derivă din numele Goryeo. Numele Goryeo a fost folosit pentru prima dată de vechiul regat Goguryeo în secolul al V-lea ca formă scurtată a numelui său. Regatul Goryeo din secolul al X-lea i-a succedat lui Goguryeo și astfel i-a moștenit numele, care a fost pronunțat de negustorii persani drept „Coreea”.

Ortografia modernă a Coreei a apărut pentru prima dată la sfârșitul secolului al XVII-lea în scrierile de călătorie ale companiei olandeze a Indiei de Est Hendrick Hamel. În ciuda coexistenței ortografiilor Coreea și Coreea în publicațiile secolului al XIX-lea, unii coreeni cred că Japonia Imperială, în perioada ocupației japoneze, a standardizat în mod intenționat ortografia asupra Coreei, făcând Japonia să apară în primul rând alfabetic.

După ce Goryeo a fost înlocuit de Joseon în 1392, Joseon a devenit numele oficial pentru întregul teritoriu, deși nu a fost acceptat universal. Noul nume oficial își are originea în vechea țară Gojoseon (Vechiul Joseon). În 1897, dinastia Joseon a schimbat numele oficial al țării din Joseon în Daehan Jeguk (Imperiul Coreean). Numele Daehan (Marele Han) derivă din Samhan (Trei Han), referindu-se la Trei Regate ale Coreei, nu la vechile confederații din sudul Peninsulei Coreene. Cu toate acestea, numele Joseon era încă utilizat pe scară largă de coreeni pentru a se referi la țara lor, deși nu mai era numele oficial. Sub stăpânirea japoneză, cele două nume Han și Joseon au coexistat. Au fost mai multe grupuri care au luptat pentru independență, cel mai notabil fiind Guvernul provizoriu al Republicii Coreea.

După capitularea Japoniei, în 1945, Republica Coreea a fost adoptată ca denumire engleză legală pentru noua țară. Cu toate acestea, nu este o traducere directă a numelui coreean. Drept urmare, numele coreean „Daehan Minguk” este uneori folosit de sud-coreeni ca metonim pentru a se referi la etnia (sau „rasa”) coreeană ca întreg, mai degrabă decât la statul sud-coreean.

21

Întrucât guvernul controlează doar partea de sud a Peninsulei Coreene, termenul informal Coreea de Sud a fost inventat, devenind din ce în ce mai comun în lumea occidentală. În timp ce sud-coreenii folosesc Han (sau Hanguk) pentru a se referi la ambele Coree în mod colectiv, nord-coreenii și etnicii coreeni care trăiesc în China și Japonia folosesc în schimb termenul Joseon.

Povești, obiceiuri și tradiţii coreene de Crăciun Deoarece creştinismul şi cultura

occidentală sunt

destul

de

noi în

Coreea, cele

mai

multe

dintre festivităţile de Crăciun sunt extrem similare cu cele găsite din Europa şi Statele Unite. Printre tradiţiile de Crăciun se numără: Schimbul de felicitari de Crăciun: felicitările de Crăciun în Coreea sunt în general mai puţin costisitoare decât felicitările în Statele Unite, şi au adesea scene, peisaje coreene, sau alte lucrări de artă. Cele mai multe felicitări vor folosi ”Season’s Greetings” în loc de expresia ”Merry Christmas”, cu scopul de a atrage un segment mai larg al populaţiei.

Filme de Crăciun: desene animate şi filme de vacanţă de Crăciun sunt populare în Coreea, în special pentru copii şi familii.

Schimbul de cadouri: copii

așteaptă cu nerăbdare sosirea lui Moş Haraboji, bunicul sau Moş

Crăciun, în Ajunul Crăciunului. Prietenii și membrii familiei, de asemenea, pot face schimb de cadouri de Crăciun în Coreea.

Colindatul: grupuri de tineri se organizează frecvent pentru a colinda. Pornind de la biserică, ei vor vizita casele ale membrilor bisericii cântând colinde de Crăciun. De obicei, invită colindătorii pentru a le da băuturi calde şi alimente.

PRĂJITURĂ CU OREZ ȘI FRUCTE USCATE Prăjitura este un fel de tortuleț din orez glutinos, miere, nuci și fructe uscate. Este un dulce delicios, plin de aromă și ingrediente sănătoase așa cum o arată și denumirea preparatului în coreeană yaksik (yakmedicament, sik-mâncare). Coreeni cred, de multă vreme, că mierea este un medicament benefic pentru sănătate, așa că orice preparat realizat cu miere este bun.

22

INGREDIENTE 440 g orez glutenos Sos de caramel 50 g zahăr 60 ml apă Sos de condimente 50 g zahăr brun 30 ml sos de soia 30 ml ulei de susan/floarea-soarelui 15 ml ulei de susan 2 g praf de scorțișoară Frute, nuci. miere 14-15 curmale mari fără semințe sau 225 g merișoare uscate 50 g stafide 25 g merișoare uscate 85 g miere 25 g semințe de pin 1 cutie castane MOD DE PREPARARE Sos de caramel 1. Se pun într-un vas zahărul și 30 ml apă, la foc mare. Nu se amestecă pentru ca zahărul să nu cristalizeze.

2. Se mișcă tigaia circular, când începe să fiarbă, pentru a amesteca.

3. După 6 minute, când începe să clocotească, se dă focul la mic și se amestecă.

4. Când sosul devine maroniu, după 2 minute, se ia de pe foc.

5. Se adaugă 30 ml apă și se mișcă tigaia pentru a se amesteca bine.

6. Se lasă să se răcească.

Sos de condimente 7. Se amestecă zahărul brun, sosul de soia, uleiul de susan și pudra de scorțișoară într-un vas mic, amestecând cu lingura de lemn până ce se dizolvă zahărul.

23

Amestec de nuci 8. Se amestecă curmalele, stafidele, semințele de pin, castanele și merișoarele uscate într-un vas mare.

Pregătire orez 9. Se spală orezul.

10. Se pune într-un vas un coș căptușit cu un prosop de bumbac, la abur.

11. Se acoperă orezul cu marginile prosopului de bumbac.

12. Se adaugă 1250 ml apă în vas, se acoperă vasul și se fierbe pentru 40 minute la foc mediu.

13. Se amestecă orezul cu o lingură de lemn, astfel încât sî se gătească uniform.

14. Se reduce focul și se mai gătește încă 20 minute.

15. Se ia de pe foc.

Asamblare 16. Se transferă orezul fiert în vasul cu fructe.

17. Se adaugă sosul de condimente, sosul de caramel și mierea.

18. Se amestecă bine cu o lingură de lemn până ce tot lichidul este absorbit de orez.

19. Se pune din nou în coșul acoperit cu prosopul de bumbac și se adaugă 250 ml apă.

20. Se fierbe la abur pentru 30 minute la foc mediu.

21. Se ia de pe foc.

22. Se pune amestecul fierbinte într-o tavă tapetată cu folie de plastic.

23. Se amestecă bine cu o lingură de lemn, astfel încât fructele și semințele de pin să se distribuie uniform.

24. Se acoperă cu folia și se dă la rece pentru 20 de minute.

25. Se răstoarnă prăjitura și se taie în bucăți egale.

26. Se împachetează în folie de plastic.

27. Se poate păstra la congelator până la o lună.

28. Înainte de consum, se încălzește la microunde sau la temperatura camerei pentru a fi moale și ușor de mestecat.

Joh-eun seonghyang!

Profesor coordonator: Șărban Carmen Elevi participanţi : Răduță Simina, Vasile Maria, clasa a XII-a 24

Capitala: Havana Limba oficialǎ : spaniolă Atestare : 10.10.1868

Cuba este o țară insulară din nordul Americii Centrale, situată pe cea mai mare insulă din Antile (Cuba), Isla de la Juventud și câteva arhipelaguri. Se află la confluența Mării Caraibelor, Golfului Mexic și Oceanului Atlantic. La nord se află SUA și Bahamas, la vest - Mexic, la sud - Insulele Cayman și Jamaica, iar la sud-est - Haiti.

Denumirea „Cuba” provine din limba taino și, deși semnificația exactă nu este clară, aceasta poate fi tradusă ca „teren fertil” (cubao) sau ca „loc minunat” (coabana). Se spune că numele „Cuba” a fost dat de Cristofor Columb, după orașul Cuba din districtul Beja din Portugalia.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Cuba În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită ''nochebuena'' (''Noaptea cea bună''). Masa tradițională înseamnă pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagră servită cu orez și plante tradiționale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc și, într-o groapă săpată în pământ și plină de cărbuni acoperiți cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzică tradițională. Tradiția cubaneză de Crăciun nu include schimbul de cadouri sau nicio mențiune despre Moș Crăciun.

25

FURSECURI CU MAC CUBANO

Aluat

INGREDIENTE 175 g zahăr 200 g făină 3 ouă 2-3 g praf de copt 125 ml ulei 60 ml suc de portocale 50 g semințe de mac 2 g sare

MOD DE PREPARARE 1.

Se preîncălzește cuptorul la 190oC.

2.

Se căptușesc două tăvi cu hârtie pergament.

3.

Se cern făina, praful de copt și sarea.

4.

Se amestecă ouăle, uleiul, sucul de portocale și zahărul cu un mixer, la viteză mică.

5.

Se adaugă semințele de mac.

6.

Se adaugă restul de făină până se obține un aluat de consistență tare.

7.

Se pudrează suprafața de lucru cu făină și se întinde aluatul de 6 mm grosime.

8.

Se decupează fursecurile și se așează pe tavă la 2 cm distanță.

9.

Se coc timp de 10-12 minute până se rumenesc pe margini.

10. Se lasă la răcit.

Buen apetito!

Profesor coordonator: Nedelcu Alexandra Elevi participanţi: Vasile Iulia, Iancu Nicoleta Adriana, clasa a IX-a A învățământ profesional

26

Capitala : Cairo Limba oficialǎ : arabă Atestare : 3200 î. Hr. Egipt este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia.

Vechea denumirea a Egiptului se reflectă în tabletele liniare B grecești timpurii ca „a-ku-pi-ti-yo” și corespunde lui Ha (t) -ka-ptah "templul sufletului Ptah", zeul creator asociat cu Memphis, orașul antic al Egiptului.

Unul dintre numele Memfisului, a fost luat de greci ca numele întregii țări. Numele egiptean, Kemet, înseamnă „țară neagră”, posibil cu referire la solurile fertile negre din câmpiile inundabile ale Nilului, distincte de deșert sau „pământ roșu” al deșertului. În arabă este Misr, care derivă din Mizraim, numele unui fiu al Hamului biblic.

Povești, obiceiuri și tradiții egiptene de Crăciun Creştinii din Egipt postesc înainte de Crăciun timp de 43 de zile, consumând doar produse vegane care exclud orice fel de carne sau produse lactate cum ar fi pui, carne de vită, lapte, brânză și ouă. În Egipt, Crăciunul este sărbătorit în data de 7 ianuarie. În ajunul Crăciunului, egiptenii se duc la biserică purtând haine noi. Slujba de Crăciun se termină la miezul nopții, o dată cu sunetul clopotelor bisericii.

Apoi oamenii se duc acasă pentru a mânca gustarea tradițională de Crăciun numita fata, preparată din pâine, usturoi, orez și carne fiartă. În ziua de Crăciun, oamenii distribuie celor săraci "Zalabya" (gogoși) și "Bouri" (pește Mullet). În Egipt, Moș Crăciun este numit Baba Noel, ceea ce înseamnă părinte Crăciun.

27

BASBOUSA Basbousa este un desert popular în rândul egiptenilor; este un fel principal de mâncare egipteană în Eid și Ramadan și pentru creștini atunci când postesc, cum ar fi Postul Mare și Nașterea Domnului, deoarece poate fi făcut vegan.

Basbousa / basboosa este un termen din Orientul Mijlociu care se referă la un griș foarte dulce - un fel de tort. Verbal, în arabă, îi putem numi pe cei dragi „basbousa”.

INGREDIENTE

Blat 306 g făină 125 g unt clarificat 21 g miere 116 g zahăr 97 g iaurt 6 g praf de copt 45 g fulgi de cocos 10 g pastă de susan 14 g unt pentru uns

Sirop 200 g zahăr 42 g miere de albine 5 ml suc de lămâie 3 ml extract de vanilie/apă de trandafir sau de portocal Decor nuci, fistic

28

MOD DE PREPARARE 1.

Se preîncălzește cuptorul la 180oC.

Blat 2.

Într-un vas mare se amestecă bine făina, praful de copt, zahărul și nuca de cocos.

3.

Se topește untul și se adaugă mierea de albine.

4.

Se adaugă în amestecul de ingrediente uscate și se omogenizează bine.

5.

Se adaugă iaurtul și se amestecă până se încorporează.

6.

Se unge o formă rotundă de 30 cm cu pastă de susan și se toarnă amestecul de basbousa.

7.

Se așează deasupra nucile.

8.

Se dă la cuptor și se coace timp de 10 minute până ce se rumenește pe margini.

9.

Se ridică mai sus și se mai coace pentru încă 15-20 minute până ce devine maro-auriu.

Sirop 10. Într-o cratiță mică, la foc mediu, se amestecă ingredientele pentru sirop și se aduce la fierbere.

11. Când începe să fiarbă, se reduce focul și se fierbe timp de 10 minute.

12. Se oprește focul și se menține siropul cald.

13. Se toarnă siropul în mod egal peste basbousa și se acoperă imediat cu folie.

14. Se introduce în cuptorul oprit, dar cald, pentru încă 5-10 minute.

15. Se scoate și se taie în pătrate sau romburi.

‫فا بالهن ا‬

‫والش‬ Profesor coordonator: Strănutu Tănțica

Elevi participanţi: Bădinici Cristina Mariana, Neacșu Camelia Nicoleta, Matache Elena Andreea Clasa a XI-a A învățământ profesional

29

Capitala : Berna Limbi oficiale : germană, franceză, italiană, retoromana Atestare : 972 Elveția, denumită complet Confederația Elvețiană, este o republică federală formată din 26 de cantoane autonome. Consiliul Federal (guvernul) și Adunarea Federală (parlamentul) au sediul la Berna. Țara se situează în partea de vest a Europei Centrale, unde se învecinează cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud, și cu Austria și Liechtenstein la est.

Numele Elveția este un cuvânt compus care conține Switzer, un termen învechit pentru elvețieni, care a fost utilizat în secolele 16-19. Adjectivul englez Swiss este un împrumut de la Swiss Suisse, folosit și din secolul al XVI-lea. Denumirea Switzer provine din Schwiizer Alemannic, unul dintre cantoanele Waldstätten care au format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Elvețienii au început să adopte numele după războiul șvab din 1499, folosit alături de termenul pentru „confederați”, Eidgenossen (literal: tovarăși prin jurământ), folosit încă din secolul al XIV-lea.

Toponimul Schwyz însuși a fost atestat pentru prima dată în 972, sub numele de Vechile costume de calitate germană, în cele din urmă probabil legate de swedan „a arde” (cf. norvegianul vechi svíða „a cânta, a arde”), referindu-se la zona de pădure care a fost arsă și curățată pentru a construi. Numele a fost extins la zona dominată de canton și, după războiul șvab din 1499, a devenit treptat folosit pentru întreaga Confederație.

Numele elvețian german al țării, Schwiiz, este omofon cu cel al cantonului și al așezării, dar se distinge prin utilizarea articolului definit (d'Schwiiz pentru Confederație, dar pur și simplu Schwyz pentru canton și oraș ).

Denumirea latină Confoederatio Helvetica a fost neologizată și introdusă treptat după formarea statului federal în 1848, revenind la Republica Helvetică Napoleonică, apărând pe monede din 1879, înscrise pe Palatul Federal în 1902 și după 1948 folosite în sigiliul oficial. (de exemplu, codul bancar ISO „CHF” pentru francul elvețian și domeniul de nivel superior al țării „.ch”, sunt ambele preluate din numele latin al statului). Helvetica este derivată de la Helvetii, un trib galic care trăia pe platoul elvețian înainte de epoca romană.

Helvetia apare ca o personificare națională a confederației elvețiene în secolul al XVII-lea, cu o piesă din 1672 a lui Johann Caspar Weissenbach.

30

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Elveția Potrivit datinii, Moș Crăciun (Samichlaus) nu le aduce numai copiilor dulciuri, ci el este și cel care vine cu bradul în casele oamenilor. Un alt obicei specific acestei țări este Parada ridichilor luminate. Tradiția spune că cei mici, ajutați de părinți, scobesc ridichi mari de lună, pe care apoi le împodobesc cu diferite crestături şi forme, mai ales cu steluţe şi brăduţi. Apoi, pun o lumânare în ridiche, agață leguma cu trei sfori și o folosesc drept lampion în drumul spre școală, unde se întâlnesc cu ceilalți colegi și cântă colinde. În partea franțuzească, elvețienii adoptă obiceiuri franțuzești, pe când în partea nemțească găsești obiceiuri nemțești și austriece, iar în cea italiană, nu prea faci diferența cu italienii mai din sud.

Crăciunul nu face nici el excepție, astfel încât în partea nemțească se gătește Christstollen, iar în partea italiană Panettone. Vedeta perioadei de iarnă este, ca în multe alte țări, turta dulce, numită cochet Pain d’épice, care și ea poate lua diferite forme în funcție de regiunea unde te afli: « biber » în Saint-Gall, un „vechi” produs de patiserie pe bază de miere; « Leckerli » în Basel din miere, migdale, coji de fructe zaharisite și kirsch; « Brunsli » în Basel din migdale și ciocolată; « Tirggel » în Zurich din făină și miere.

Pe lângă bulele de turtă dulce, unele dintre cele mai apreciate produse de Crăciun elvețiene sunt Basler Brunsli, adica biscuiții tradiționali de crăciun, inițial în Basel, dar cunoscuți și îndrăgiți în toate casele elvețiene.

PRĂJITURĂ ELVEȚIANĂ CU FRUCTE INGREDIENTE Blat 50 g margarină 6 ouă 130 g făină 125 g zahăr 5 g praf de copt

Umplutura 300 g smântână 100 g glazura de zahăr 400 g zmeură 15 g gelatină 31

MOD DE PREPARARE Blat 1.

Se separă gălbenușurile de albușuri.

2.

Se bat albușurile cu zahărul până când se obține o spumă omogenă.

3.

Se adaugă gălbenușurile.

4.

Se adaugă făina amestecată cu praful de copt și margarina, amestecând încet cu lingura de jos în sus pentru a nu pierde aerul înglobat.

5.

Se toarnă aluatul într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și se întinde uniform.

6.

Se introduce în cuptorul preîncălzit la 180oC pentru 10-15 minute, până ce devine maro-auriu.

7.

Se așează blatul copt, pe un prosop ușor umed, cu fața în jos.

8.

Se îndepărtează hârtia de copt și se rulează sub forma unui sul.

9.

Se lasă să se răcească.

Umplutura 10. Se bate smântâna cu zahărul pudră.

11. Se înmoaie gelatina în apă rece.

12. Se pune la foc mic până ce se dizolvă, după ce se umflă.

13. Se amestecă gelatina topită cu jumătate din cantitatea de zmeură.

14. Amestecul obținut se încorporează în frișcă.

15. Se desface foaia de ruladă, se întinde umplutura și se presară zmeură.

16. Se rulează sub forma unei rulade și se pune la frigider 17. Se servește presărată cu zahăr pudră sau cu un topping de ciocolată.

Guten Appetit!

Profesor coordonator: Opran Felicia Elevi participanţi: Popa Roxana Valentina, Cosma Mihaela Cosmina Clasa a XI-a A

32

Capitala : Nuuk Limba oficialǎ : groenlandeză, daneză Atestare : 1000 d.Hr.

Groenlanda este un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei.

Este un teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic și Oceanul Arctic, format din insula cu același nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) și o mulțime de insule și insulițe din apropiere.

Primii coloniști nordici au numit insula Groenlanda. În saga islandeză, islandezul Erik cel Roșu de origine norvegiană ar fi fost exilat din Islanda pentru omor. Împreună cu familia sa extinsă și cu sclavii săi, au plecat pe nave pentru a explora un pământ înghețat cunoscut că se află la nord-vest. După ce a găsit o zonă locuibilă și s-a stabilit acolo, el a numit-o Grœnland (tradus ca „Groenlanda”), presupus în speranța că numele plăcut va atrage coloniști. Saga lui Erik Roșu afirmă: „Vara, Erik a plecat să se stabilească în țara pe care o găsise, pe care a numit-o Groenlanda, deoarece a spus că oamenii vor fi atrași acolo dacă ar avea un nume favorabil” Numele țării în limba groenlandeză indigenă este Kalaallit Nunaat („Țara oamenilor”). Kalaallit sunt indigeni groenlandezi inuit care locuiesc în regiunea de vest a țării.

Povești, obiceiuri și tradiţii groenlandeze de Crăciun Un Crăciun tipic, tradițional groenlandez, începe în a patra duminică înainte de Crăciun (prima zi a Adventului). În Groenlanda, această zi importantă a fost sărbătorită în biserici și case. Bărbații localnici pot purta anoracul alb tipic pentru datele festive, alții pot fi îmbrăcați în costumul tradițional groenlandez. În săptămânile care duc la Crăciun în Groenlanda, decoruri colorate sunt expuse și luminate. Crăciunele sunt atârnate în multe ferestre.

Fiecare sat din Groenlanda pune un copac de Crăciun aprins pe un deal, așa că toată lumea o poate vedea - și oricine își poate permite să aibă un copac trimis din Danemarca, o decorează acasă pe 23 decembrie.

33

Decorurile tipice ale copacilor includ lumânări, ornamente și articole artizanale.

Copiii merg de la casă la casă într-un costum tradițional groenlandez, cântând colindele și este, în ansamblu, o experiență cu adevărat magică. Rețineți, de asemenea, că nu există lumină naturală în Groenlanda în decembrie și veți înțelege de ce farmecul sezonului de sărbătoare, cu toate lumânările și decorațiile sale, pare chiar mai special aici, în Groenlanda. În ajunul Crăciunului, există un serviciu tradițional de biserică, la care participă mulți în port național de culoare groenlandeză sau în anorac alb. După aceea, o parte importantă a Crăciunului din Groenlanda o constituie consumul de cafea și prăjituri, împreună cu mattak (piele de balenă cu blubber) și kiviak (carne de carne).

Cadourile includ adesea sănii tradiționale pentru copii sau îmbrăcăminte locală.

KIKS INGREDIENTE Aluat 150 g făină de secară 150 g făină de grâu 100-150 ml lapte 90 ml ulei de rapiță 50 g semințe de susan 17 g sare

Decor scorțișoară zahăr semințe de susan 1 ou MOD DE PREPARARE

1.

Se amestecă făina, sarea, laptele, uleiul și susanul și se frământă până se obține un aluat

omogen.

2.

Se pudrează cu făină suprafața de lucru și se întinde aluatul în strat subțire cu un sucitor.

3.

Se decupează aluatul în formele dorite.

34

4.

Se ung cu ou și se presară cu semințe de susan sau zahăr/scorțișoară.

5.

Se coc în tava căptușită cu hârtie de copt la 180oC timp de 10-15 minute.

God appetit!

Profesori coordonatori : Croitoru Mihaela Elevi participanţi: Marican Florentina, Marican Ioana Luiza, Mătărău Nora Clasa a X-a A

35

Capitala : Honolulu Limbi oficiale : hawaiiană, engleză Atestare : 1791

Hawaii este al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii care este localizat în arhipelagul insulelor Hawaii în Oceanul Pacific.

Statul Hawaii își trage numele de la cea mai mare insula Hawaiʻi. O simplă explicație a denumirii statului este că a fost numită după Hawaiʻiloa, o figură legendară din mitul hawaian. Se spune că a descoperit insulele când au fost unite pentru prima dată.

Cuvântul în limba hawaiană Hawaiʻi este foarte asemănător cu proto-polinezianul Sawaiki, cu semnificația reconstruită „patrie”.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Hawaii

Crăciunul în Hawaii a apărut în mod formal aici după anul 1820 atunci când misionarii protestanți au venit aici din New England. În vremurile de demult totuși, sărbătoarea creștină coincidea cu un festival tradițional hawaiian denumit Makahiki. Această celebrare dura de obicei vreo patru luni și includea numeroase ospățuri și jocuri. În anul 1856, regele Kamehameha al IV-lea, cunoscut și drept Alexander Liholiho, a declarat ziua de 25 decembrie ca fiind sărbătoarea Zilei Recunoștiinței în acest stat, primul pas ce a dus la Crăciunul în Hawaii așa cum este el sărbătorit azi.

Expresia Mele Kalikimaka se poate traduce prin Crăciun Fericit și după părerea unor lingviști, ea este preluată direct din limba engleză, doar că… , de-a lungul timpului Merry a devenit Mele iar Christmas s-a transformat în Kalikimaka.

Cel mai însorit, vesel și înflorit stat american sărbătorește Crăciunul în felul său unic. Pe parcursul întregii luni decembrie, în Honolulu se dau petreceri de Crăciun cu decorațiuni specifice, artificii și preparate locale 36

delicioase. Împodobit de sărbătoare, Honolulu are și un Moș Crăciun propriu, care de obicei este văzut circulând pe o placă de surf sau într-o canoe flancată de delfini. Moșul poartă cămăși înflorate și papuci de baie și nimic nu îi poate strica distracția atunci când își face apariția în mijlocul petrecerii de pe plajă.

PRĂJITURĂ HAWAIIANĂ

Aluat

INGREDIENTE 850 ml cocktail de fructe exotice 150 g unt 150 g zahăr 2 g sare 2 ouă 250 g făină 25 g nucă cocos 10 g praf de copt 60 ml zeamă de lămâie unt pentru uns

Glazură sucul din conservă 250 g zahăr pudră

MOD DE PREPARARE

1. Se toarnă conținutul conservei pe o sită pentru a se scurge lichidul într-un recipient.

2. Se taie fructele în bucățele mici.

3. Se bate untul cu zahărul și praful de sare.

4. Se adaugă zahărul și se amestecă totul până la dizolvarea zahărului.

5. Făina se amestecă cu nuca de cocos și praful de copt și se încorporează în amestecul de unt.

6. Se adaugă, la sfârșit, zeama de lămâie și fructele.

7. Se toarnă aluatul într-o formă unsă și tapetată.

37

8. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 200oC pentru 50-60 minute.

9. Se scoate prăjitura și se lasă la răcit.

10.

Se amestecă zahărul pudră cu sucul din conservă până se obține o consistență vâscoasă.

11.

Se toarnă glazura obținută peste prăjitură.

12.

Se ornează cu fructe din conservă.

Maikai ikaika loa ka makemake!

Profesor coordonator: Ghionea Ramona Elev participant: Vlad Andreea, Niculae Violeta Clasa a XI-a B

38

Capitala : Beirut Limba oficialǎ : arabă Atestare : 01.09.1920

Liban este o țară în Asia de Sud-Vest (Orientul Apropiat), situată pe țărmul estic al Mării Mediterane.

Se învecinează cu Siria la nord și est și cu Israel la sud.

Numele Muntelui Liban provine din rădăcina feniciană l-b-n care înseamnă „alb”, cu referire la vârfurile sale înzăpezite sau la stâncile de cretă sau calcar. Aparițiile numelui au fost găsite în diferite texte din epoca mijlocie a bronzului din biblioteca Ebla și trei din cele douăsprezece tăblițe ale Epopeii lui Gilgamesh.

Numele este înregistrat în Egiptul Antic ca Rmnn, unde R a reprezentat canaanitul L. Numele apare de aproape 70 de ori în Biblia ebraică.

Libanul ca nume al unei unități administrative (spre deosebire de lanțul muntos) a fost introdus odată cu reformele otomane din 1861, ca Muntele Libanului Mutasarrifate, a continuat în numele statului Marelui Liban în 1920 și, în cele din urmă, în numele Republicii suverane Liban după independența sa în 1943.

Povești, obiceiuri și tradiţii şi obiceiuri libaneze de Crăciun Cu două săptămâni înainte de Crăciun, libanezii creştini pun diferite seminţe pe vată, pe mai multe farfurii şi le udă în fiecare zi, iar când acestea înverzesc sunt folosite pentru a decora figurinele din hârtie, reprezentând personaje biblice plasate în jurul ieslei.

Libanezii îşi vizitează rudele sau prietenii în dimineaţa de Crăciun, oferind drept cadouri cafea şi lichior, iar cina de Crăciun este cea mai importantă masă din întreg anul şi se desfăşoară în casa celor mai în vârstă membri ai familiei.

Familiile libaneze participă la slujba religioasă de la miezul nopții în Ajunul Crăciunului. Papa Noel (Moș Crăciun) face vizite personal la domiciliu sau la biserică pentru a oferi cadouri celor mici (haine sau bomboane). O cină tradiționala de Crăciun în Liban include curcan, salată libaneză cu friptură de rață (Tabouleh) și produse de patiserie cum ar fi un tort de miere (Baklava) sau Buche de Noel. În noaptea de Ajun,

39

când încep să bată clopotele bisericii la miezul nopții, aceasta este o indicație pentru toată lumea să se îmbrace în hainele lor cele mai bune și să se îndrepte pe jos spre cea mai apropiată biserică.

O tradiție libaneză impune ca de fiecare dată când un copil vine pe lume la acest moment al anului, mai ales atunci când acesta este băiat să se pregătească un fel unic de budincă. Acest tip de budincă este numit Mughly și se prepară din făină de orez, chimen, zahăr și alte mirodenii, și se servește în vase mici, acoperit cu nucă de cocos, stafide, migdale, alune zdrobite și nuci. Această budincă este oferită tuturor celor care intră în casă, membri ai familiei și prieteni.

NAMOURA INGREDIENTE

Aluat 200 g griș 150 g fulgi de cocos 175 g zahăr 2 g bicarbonat de sodiu 3 g praf de copt 2 g sare 235 g iaurt 85 ml ulei vegetal 120 ml lapte 30-40 g pastă de susan Decor semințe de pin, migdale

Sirop 80 g zahăr 60 ml apă 3 ml apă de portocal

40

MOD DE PREPARARE Sirop

1.

Se amestecă apa și zahărul.

2.

Se fierbe la foc mic timp de 5 minute.

3.

Se adaugă apa din floare de portocal.

4.

Se învârte și se oprește focul.

5.

Se amestecă bine, într-un vas mare, grișul, nuca de cocos, zahărul, bicarbonatul de sodiu.

6.

Se adaugă laptele și iaurtul și se amestecă.

7.

Se adaugă uleiul și se amestecă până se omogenizează.

8.

Se preîncălzește cuptorul la 180oC.

9.

Se unge forma cu pastă de susan și se toarnă aluatul.

Blat

10. Se lasă la odihnă pentru 30 minute.

11. Se taie aluatul crud în forme de romburi și se decorează cu câte o sămânță de pin sau jumătate de migdală.

12. Se coace namoura pentru 25 minute până devine auriu, având grijă să se întoarcă tava pentru a se coace uniform.

13. Se scoate prăjitura din cuptor și se stropește cu siropul de floare de portocal.

14. Se poate servi rece sau caldă.

Shahiat tayiba!

Profesor coordonator : Stanciu Rodica Elevi participanți : Bădinici Valentina Adriana, Gheorghe Irina Mihaela Clasa a IX-a A învățământ profesional

41

Capitala : Ciudad de Mexico Limbi oficiale : spaniolă Atestare : 1518 Mexic este o țară situată în America de Nord, mărginită de Statele Unite ale Americii la nord și Belize și Guatemala la sud. Este cea mai nordică țară hispanică din America Latină și cea mai populată țară vorbitoare de limbă spaniolă din lume. Întrucât Mexic este de fapt o republică federală, numele oficial complet este Statele Unite Mexicane.

Numele Mexic a fost descris în mod obișnuit ca fiind un derivat de la Mexica, autonimul poporului aztec, dar afirmația este controversată, deoarece există multe etimologii concurente pentru ambii termeni și dat fiind faptul că în multe surse vechi , „Mexica” apare pur și simplu ca modalitate de a chema locuitorii insulei Mexic (unde erau localizați Tenochtitlan și Tlatelolco) în nahuatl-ul lor natal; sugerând că în loc să fie Mexica sursa numelui „Mexic”, s-ar întâmpla contrariul.

Mēxihco este termenul nahuatl pentru inima Imperiului Aztec, și anume Valea Mexicului și teritoriile înconjurătoare, poporul său fiind cunoscut sub numele de Mexica. Termenii sunt clar legați; se crede, în general, că toponimul pentru vale a fost originea etnonimului primar al Triplei Alianțe aztece, dar ar fi putut fi invers. În epoca colonială, când Mexicul era numit Noua Spanie, acest teritoriu a devenit Intendența Mexicului.

După ce Noua Spanie a obținut independența față de Imperiul Spaniol, teritoriul menționat a devenit cunoscut sub numele de statul Mexic, noua țară numindu-se după capitala sa: Mexico City, care a fost înființată în 1524 deasupra vechii capitale Mexica din Mexic. -Tenochtitlan.

Potrivit unei legende, zeița războiului și patronul Mexica Huitzilopochtli dețineau Mexitl sau Mexi ca nume secret. Mexic însemna atunci „Locul Mexi” sau „Țara Zeului Războiului”.

O altă ipoteză sugerează că Mēxico derivă dintr-un portmanteau al cuvintelor nahuatl pentru „lună” (mētztli) și buric (xīctli). Această semnificație („Locul în centrul lunii”) s-ar putea referi la poziția lui Tenochtitlan în mijlocul lacului Texcoco. Sistemul de lacuri interconectate, dintre care Texcoco forma centrul, avea forma unui iepure, pe care mezoamericanii îl asociau pareidolic cu luna. O altă ipoteză arată că este derivată de la Mectli, zeița agavei.

42

Mexicul ar putea însemna „Centrul Lumii” și, de fapt, a fost reprezentat ca atare în diverse codici, ca un loc unde toți curenții de apă care traversează Anahuac („lume” sau „pământ înconjurat de mări ") converge (vezi imaginea de pe codexul Mendoza).

Mexicul cu un x moale, așa cum au pronunțat-o indienii, înseamnă: „unde este închinat lui Hristos” și „mexicanii” este același cu „creștinii”. . . . Mexi, așa cum l-au pronunțat indienii, este un cuvânt ebraic care înseamnă, luându-l din latina unctus, ceea ce noi numim „uns”, luându-l din grecul Chrestous, ceea ce numim „Hristos” și luându-l din ebraicul Mesci, ceea ce numim „Mesia”. În mod tradițional, se credea că numele Tenochtitlan provine de la Nahuatl tetl („stâncă”) și nōchtli („pere”, și adesea se crede că înseamnă „printre pere” care cresc pe stânci). Cu toate acestea, o atestare din manuscrisul de la sfârșitul secolului al XVI-lea cunoscut sub numele de „dialogurile Bancroft” sugerează că a doua vocală a fost scurtă, astfel încât adevărata etimologie rămâne incertă.

Sufixul -co este locativul nahuatl, făcând din cuvântul Mexic un nume de loc. Dincolo de aceasta, etimologia este incertă. S-a sugerat că este derivat din Mextli sau Mēxihtli, un nume secret pentru zeul războiului și patron al mexicii, Huitzilopochtli, caz în care Mēxihco înseamnă „locul în care trăiește Huitzilopochtli”.

Numele oficial al țării s-a schimbat pe măsură ce s-a schimbat forma de guvernare. Declarația de independență semnată la 6 noiembrie 1813 de deputații Congresului de la Anáhuac numit teritoriul América Septentrional (America de Nord).

Povești, obiceiuri și tradiții mexicane de Crăciun Sărbătoarea de Crăciun în Mexic începe cu Posadas, niște procesiuni care au loc în fiecare din cele 9 seri de dinaintea Ajunului Crăciunului. Între 16 și 24 decembrie, mexicanii dintr-un anumit cartier se adună împreună și merg pe străzi până ajung la o anumită casă. Aceasta este una din cele mai importante tradiții de Crăciun din Mexic. Vecinii joacă rolul familiei sfinte care caută adapost, și cântă un cantec alături de locatarii casei la care au ajuns, care joacă rolul gazdei care i-a primit în hambar. La sfârșit acești “pelerini” sunt primiți în casă unde are loc o petrecere cu multă mâncare și băutură, și unde se află și o pinata în forma stelei de Crăciun.

Unele tradiții de Crăciun în Mexic țin mai mult de categoria distracțiilor, una dintre acestea fiind numită “Pastorela”, care înseamnă “mica păstoriță”. Această tradiție a început acum multe secole, când preoții catolici puneau în scenă diverse fragmente din Biblie pentru a-i învăța pe indigeni ce este creștinismul. Pastorela este o formă de divertisment în care este pus în scenă fragmentul din Biblie în care păstorii îl vizitează pe Isus.

Această tradiție s-a modificat de-a lungul timpului și s-a transformat puțin în scene ceva mai comice, în care este reprezentată eterna luptă dintre bine și rău. De Ajunul Crăciunului (Nochebuena), una din cele mai 43

importante tradiții de Crăciun din Mexic, este ca toată lumea să mearga la slujba de la miezul nopții, după care să se întoarcă la casele lor pentru a ține o cină târzie. De obicei nu se dau cadouri în această zi, dar acest lucru se schimbă odată cu influențele culturale venite din partea Statelor Unite ale Americii.

Cântatul colindelor se numără de asemenea printre cel mai des întâlnite tradiții de Crăciun din Mexic, fiind cunoscut sub numele de “Villancicos”. Există numeroase cântece de Crăciun în limba spaniolă, dintre care unele sunt religioase (ca Noche de Paz, versiunea spaniolă a colindului Silent Night), iar altele sunt vesele și antrenante (ca Feliz Navidad, care înseamnă “Crăciun Fericit”).

ROSCA DE REYES Cu semnificație religioasă, Rosca de Reyes este o pâine tradițională mexicană sub formă de inel, reprezentând căutarea regelui evreilor de către înțelepți sau fuga în Egipt pentru a scăpa de pedeapsa lui Irod.

Se crede că Melchior, Gaspar și Balthazar, cei Trei Regi din Răsărit, au călătorit la Ierusalim călăuziți de o stea.

INGREDIENTE Aluat 125 ml apă 7 g drojdie uscată 565 g făină 150 g zahăr 3 ouă mari 3 gălbenușuri de ou 60 ml lapte 2 g sare 20 ml extract de portocale 169 g unt nesărat coaja rasă de portocală Glazura și decor 1 gălbenuș de ou 105 g făină 120 g margarină 90 g zahăr pudră 44

fructe uscate (smochine, citrice confiate, fășii de gutui, coji de portocale, cireșe 1 ou 15 ml apă sau lapte zahăr tos pentru pudrare 2-3 păpușele din plastic MOD DE PREPARARE 1.

Se toarnă apă călduță într-un vas și se adaugă drojdia.

2.

Se amestecă cu furculița până la dizolvare și apoi se lasă la odihnă 5-10 minute.

3.

Se adaugă 125 g făină și se acoperă vasul cu folie de plastic.

4.

Se lasă într-un loc cald timp de 25 minute, până își dublează volumul.

5.

Se amestecă într-un vas mare făină, ouă, gălbenușuri, zahăr, extract de portocale, coajă de portocală, sare și unt.

6.

Se amestecă până se sfărâmă untul.

7.

Se adaugă amestecul de drojdie și se amestecă.

8.

Se adaugă făină dacă este necesar.

9.

Se așeză pe o suprafață aluatul pe o suprafață pudrată cu făină și se frământă până devine neted și moale, timp de 15-20 minute.

10. Se pune într-un castron uns cu unt și se acoperă cu folie de plastic.

11. Se lasă la cald pentru odihnă pentru 90 de minute, până își dublează volumul.

12. Se prepară glazura amestecând margarina cu zahărul până devine o cremă.

13. Se adaugă făina și gălbenușul și se amestecă până se obține o pastă.

14. Se trece aluatul pe o suprafață înfăinată și se frământă de câteva ori.

15. Se formează o bilă rotundă și se face o gaură în formă de inel la mijloc.

16. Se transferă pe o tavă acoperită cu hârtie de copt unsă cu unt.

17. Se lasă să dospească până își dublează volumul, timp de aproximativ 45 minute.

18. Se amestecă laptele cu oul.

19. Se preîncălzește cuptorul cu 20 minute înainte la 190oC. 20. Se unge aluatul cu oul pentru a forma o crustă aurie.

21. Se formează din pasta de zahăr și se decorează aluatul.

45

22. Se așează câteva fructe, prin presare ușoară, pe aluat.

23. Se presară zahăr și se coace pentru 10 minute.

24. Se reduce temperatura la 190oC și se coace încă 10 minute sau până capătă o culoare maro-aurie.

25. Se trece pe un grătar pentru a se răci.

26. Se introduc păpușelele din plastic în fundul pâinii.

27. Se vor atenționa consumatorii cu privire la existența lor.

Buen apetito!

Profesor coordonator : Rusu Veronica Elev participant: Marin Emanuela Claudia, Lincă Bianca Georgiana Clasa a X-a B

46

Capitala: Wellington Limba oficialǎ : engleză, maori, neozeelandeză Atestare : 1643 Noua Zeelandă este o țară insulară compusă din două insule mari și mai multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific.

Exploratorul olandez Abel Tasman a văzut Noua Zeelandă în 1642 și a numit-o Staten Land „în onoarea statelor generale” (parlamentul olandez). El a scris: „este posibil ca acest pământ să se alăture lui Staten Land, dar este incert”, referindu-se la o masă terestră cu același nume la vârful sudic al Americii de Sud, descoperită de Jacob Le Maire în 1616. În 1645, cartografii olandezi au redenumit țara Nova Zeelandia după provincia olandeză Zeeland. Exploratorul britanic James Cook a anglicizat ulterior numele în Noua Zeelandă.

Aotearoa (adesea tradus ca „țara norului alb lung”) este numele actual maori pentru Noua Zeelandă. Nu se știe dacă Māori avea un nume pentru întreaga țară înainte de sosirea europenilor, Aotearoa făcând referire inițial doar la Insula de Nord. Māori avea mai multe nume tradiționale pentru cele două insule principale, inclusiv Te Ika-a-Māui (peștele lui Māui) pentru Insula de Nord și Te Waipounamu (apele pietrei verzi) sau Te Waka o Aoraki (canoe Aoraki) pentru Insula de Sud. Hărțile europene timpurii etichetau insulele Nord (Insula Nord), Mijloc (Insula Sud) și Sud (Insula Stewart / Rakiura). În 1830, producătorii de hărți au început să folosească „Nord” și „Sud” pe hărțile lor pentru a distinge cele două mari insule și până în 1907 aceasta era norma acceptată. Consiliul Geografic din Noua Zeelandă a descoperit în 2009 că numele Insulei de Nord și Insulei de Sud nu au fost niciodată formalizate, iar numele și denumirile alternative au fost formalizate în 2013.

Aceasta a stabilit numele Insulei de Nord sau Te Ika-a-Māui și Sud Insula sau Te Waipounamu. Pentru fiecare insulă, se poate folosi fie numele în limba engleză, fie Māori, sau pot fi utilizate împreună.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Noua Zeelandă Majoritatea tradiţiilor de Crăciun din Noua Zeelandă au fost aduse pe teritoriul acestei ţări de către emigranţii englezi care au început colonizarea ţinutului la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În ultimii 20-30 de ani, personajul „Tatălui Crăciun” a fost supus numeroaselor schimbări, ajungând să semene din ce în ce mai 47

mult cu „Santa Claus” din Statele Unite şi Irlanda. Totodată, populaţia acestui stat a fost forţată să se schimbe sub cultura maoră.

Totodată, Noua Zeelandă este cel mai indicat loc de pe mapamond dacă vrei să petreci o zi de Crăciun cu foarte multe ore de lumină.

Copacul care este împodobit de Crăciun în această ţară se numeşte “Pohutukawa” şi este o specie arboricolă comună acestor zone, care în luna decembrie prezintă eflorescenţe roşii. Acest pom de Crăciun mai aparte a devenit un simbol important, drag şi cunoscut tuturor neo-zeelandezilor, prezent atât în colindele specifice zonei, cât şi pe felicitările de Crăciun.

Alături de Pohutukawa, un rol aparte îl are şi un alt personaj, de această dată din regnul animal. Kiwi, pasărea naţională a acestei ţări, nu poate zbura, însă în perioada Crăciunului poate fi observată în vârfurile copacilor, sub diverse forme decorative. De asemenea, această pasăre s-a tranformat într-o adevărată sursă de inspiraţie pentru felicitările şi decoraţiunile de Crăciun, devenind un personaj omniprezent.

O atracţie specifică o constituie „Brazii de Crăciun Telecom”, două construcţii poziţionate strategic – una pe malul Wellington-ului, cealaltă în Ponsoby, Auckland, cu o înălţime de 7 etaje şi 375.000 de beculeţe, care formează peste 16 milioane de combinaţii coloristice posibile. O cabină de telefon poziţionată la baza fiecărui „brad” permite apelanţilor să sune direct la Polul Nord, vocile lor activând în mod „magic” luminiţele.

PAVLOVA

Pavlova este un desert devenit tradițional în Australia și Noua Zeelandă, țări care încă își dispută paternitatea asupra prăjiturii. Faimosul desert făcut din bezea și fructe de pădure are o istorie strâns legată de o

48

foarte cunoscută balerină din Rusia, Anna Pavlova, prim balerină a Baletului Imperial Rus și a baletului rus Diaghilev. În 1911 ea și-a înființat propria companie de balet cu care a început să bată lumea-n lung și-n lat. A fost primul turneu mondial din istorie. În anul 1926 Anna Pavlova și baletul ei au ajuns și în Australia și Noua Zeelandă unde publicul a fost cucerit de grația și talentul său.

Despre Anna Pavlova, presa de la acea vreme scria că: „Nu dansează; se înalță și plutește ca și cum ar avea aripi”. De aici, ne putem da seama cât de diafană și delicată este această prăjitură care poartă numele celei care a revoluționat lumea baletului.

Australienii spun că desertul Pavlova a fost inventat în 1934 de chef Bert Sachse la ordinele lui Elizabeth Paxton, directoarea hotelului Esplanade din Perth, care își dorea un desert elegant și original în meniul restaurantului său.

De partea neozeelandeză, biograful Annei Pavlova, susține că, un bucătar din Wellington a creat acest desert în onoarea balerinei. Desertul a fost realizat din două blaturi de bezea, frișcă bătută și fructe proaspete: căpșuni, kiwi, fructe de pădure etc. Forma prăjiturii ar fi fost inspirată din ținuta de scenă a balerinei.

Pavlova este un dulce echilibrat și ușor ca un fulg, cu blat de bezea crocantă la exterior și moale în interior, cremă de frișcă și garnisit cu fructe proaspete. Vizual, straturile de bezea și cremă de frișcă amintesc de tutu-ul balerinei.

INGREDIENTE

Blat

5 albușuri de ou 220 g zahăr pudră 8 g amidon 5 ml oțet alb

Crema 375 ml smântână pentru frișcă 559 g zahăr pudră 5 ml esență Decor fructe

49

MOD DE PREPARARE 1. Se separă albușurile de gălbenușuri, ouăle fiind reci.

2. Se lasă albușurile la temperatura camerei.

3. Se preîncălzește cuptorul la 170oC. 4. Se bat albușurile spumă într-un vas.

5. Se încorporează zahărul treptat.

6. Se spumează albușurile, pentru a se dizolva zahărul, până devin tari și lucioase.

7. Se adaugă amidonul și oțetul și se mai bat timp de 5-7 minute până se încorporează.

8. Se căptușește o tavă cu hârtie de copt.

9. Se pune în forma rotundă, cu diametrul de 20 cm, jumătate din cantitate și se uniformizează de 4-5 cm.

10.

Se transferă pe tava de copt și se introduce la cuptor la 100oC timp de 60-90 minute.

11.

Se lasă să se răcească peste noapte în cuptor.

12.

Se scoate din tavă, se ornează cu frișcă și se decorează fructe.

Good apetit!

Profesor coordonator: Niculaie Mariana Elevi participanți: Vlad Alexandru Ștefa, Voiculeț Florin Ionuț Clasa a IX-a D învățământ profesional

50

Capitala: Chișinău Limbi oficiale : română Atestare: 1359 Republica Moldova este un stat situat în sud-estul Europei. Se învecinează cu România la vest și cu Ucraina la nord, est și sud. Republica Moldova este un stat fără ieșire directă la mare, însă are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 430 de metri la extremitatea sa sudică, prin intermediul căreia are acces potențial și la Marea Neagră.

Istoria Moldovei poate fi urmărită âncepând cu anii 1350, când a fost fondată Principatul Moldovei, precursorul medieval al Moldovei și României moderne. Principatul a fost vasal al Imperiului Otoman din 1538 până în secolul al XIX-lea. În 1812, în urma unuia dintre mai multe războaie ruso-turce, jumătatea estică a principatului, Basarabia, a fost anexată de Imperiul Rus. În 1918, Basarabia a devenit pe scurt independentă ca Republica Democrată Moldovenească și, în urma deciziei Parlamentului (Sfatul Țării), s-a unit cu România. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost ocupat de Uniunea Sovietică, care a recuperat-o din România și s-a alăturat acesteia ca ASSR moldovenesc, până la dizolvarea URSS. În 1991, țara a declarat independența drept Republica Moldova.

Etimologia numelui Moldova, inițial numele unui râu, este discutată. Majoritatea cercetătorilor, se referă la cuvântul gotic (mulda), care înseamnă „praf, noroi, mină”.

Conform legendelor, voievodul român Dragoș se afla la vânătoare și urmărea un bour pe care-l rănise.

L-a hăituit prin pădure până a ajuns la o apă. Aici bourul a trecut prin vad, dar cățeaua lui Dragoș, pe nume Molda, s-a înecat în apele adânci și repezi ale râului. Fiara a fost ucisă, iar Dragoș a dat râului numele de „Moldova”, după numele cățelei sale.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun din Republia Moldova Crăciunul în Republica Moldova este celebrat la 7 ianuarie în fiecare an, pe stil vechi, la fel ca în Rusia sau Ucraina. O parte a populației sărbătorește (și) pe stil nou, la 25 decembrie, această dată fiind declarată oficială de către parlament.

51

Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. În mod tradiţional, la colindat merg doar bărbaţii şi flăcăii. Cu timpul însă, în cetele de colindători s-au strecurat şi fete, iar astăzi practic la colindat merg doar copiii. Prin obiceiul micuţilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, se vesteşte Naşterea Mântuitorului. Colindele de iarnă sunt texte rituale cu conţinut religios închinate Crăciunului şi Anului Nou. Majoritatea colindelor încep cu formula „Steaua sus răsare” evocând astfel momentul cînd, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii.

Colindătorii primesc de la gazde diverse daruri ceea ce se presupune că aduce noroc şi belşug în casa gospodarului. De obicei, colindătorii primesc colaci, dulciuri, nuci, fructe, dar şi bani.

O tradiţie veche, dar respectată cu sfinţenie la sat este „mersul cu icoana” care simbolizează un fel de colind al preoţilor care intră cu icoana Naşterii Domnului în toate casele din localitate binecuvântând astfel gospodăriile şi creştinii. Umblatul cu icoana este vestirea unei mari bucurii, fie a Naşterii Domnului, fie a Botezului Mântuitorului, când apele se sfinţesc şi întreaga natură se înnoieşte. Preoţii spun că tradiţia umblatului cu icoana reprezintă un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii. Este o slujbă săvârşită pe uliţe şi pe străduţe.

Atunci când vorbim despre tradiţiile de Crăciun, un loc aparte îl ocupă gospodinele şi toate obiceiurile lor. Femeile coc colaci, pâine şi Crăciunei, un fel de prăjituri în formă de cifra opt neîncheiată. Aceştia sunt oferiţi colindătorilor şi puşi la icoană. În unele regiuni, Crăciuneii sunt ţinuţi la icoană până la Bobotează, iar în altele, aceştia sunt împărţiţi vitelor.

PLĂCINTĂ CU BRÂNZĂ INGREDIENTE

Foi 400-500 de g de făină 250 ml lapte 8 g zahăr 5 g sare 3 g praf de copt 3 g drojdie uscată sau 1 g drojdie comprimată 75 ml ulei vegetal Umplutură 25 g făină 75 g amidon 1 kg brânză Ungere 1 gălbenuș 25 ml apă 52

MOD DE PREPARARE

1.

Se pune drojdia într-un castronel și se freacă cu 1 lingură de zahăr până se lichefiază.

2.

Se adaugă și restul ingredientelor și se frământă până se obține un aluat moale, pufos.

3.

Se lasă la fermentat, acoperit cu un prosop, pentru 30 minute la loc cald.

4.

Se îmaprte în 6 bile egale.

5.

Se lasă la odihnă pentru 20 de minute.

6.

Se întinde fiecare puțin și se dă prin amestecul făină-amidon.

7.

Se așează una peste alta, în număr de trei, și se întind dinspre mijloc spre marginea foii cât mai subțire.

8.

Se desprinde fiecare foaie, înlăturând cu o perie excesul de făină-amidon.

9.

Se unge fiecare foaie cu puțin ulei și se pun grămăjoare de umplutură.

10.

Se unge fiecare plăcintă umplută cu ou.

11.

Se dau în cuptorul preîncălzit la 180oC, pentru 25-30 minute.

12.

Se vor unge cu amestec apă-ulei, dup ce se scot din cuptor.

Poftă mare!

Profesor coordonator : Fășie Lidia Gina Elev participant: Sîrbu Georgiana, Sali Anghel Clasa a IX-a învățământ profesional

53

Capitala : Moscova Limba oficialǎ : rusă Atestare : 882 Extinsă pe aproape toată Asia de Nord și pe o mare parte din Europa de Est, Rusia se întinde pe unsprezece fuse orare⁠ și cuprinde o gamă largă de tipuri de mediu⁠ și forme de relief.

De

la

nord-vest

spre

sud-est,

Rusia are

frontiere

terestre⁠

cu Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahs tan, China, Mongolia și Coreea

de

Nord.

Are frontiere

maritime⁠

cu

Japonia în Marea

Ohotsk și

cu SUA (statul Alaska) în Strâmtoarea Bering.

Numele Rusia este derivat din Rus', numele unui stat medieval astăzi tradus în română ca Rutenia și populat în mare parte de către slavii răsăriteni. Acest nume propriu a devenit ulterior mai proeminent și țara a început să fie numită de către locuitorii ei „Russkaia zemlea”, care poate fi tradus ca „Pământul rusesc” sau „Țara Rusilor". Numele Rus⁠ în sine provine de la rusii medievali, negustori și războinici suezi⁠ care au trecut Marea Baltică și au fondat un stat centrat în Novgorod, care mai târziu a devenit Rusia Kieveană.

Versiunea latină a numelui Rus' era Rutenia⁠, de unde numele de Rutenia. aplicat mai ales regiunilor de sud și de vest ale teritoriilor fostului stat medieval, adiacente Europei Catolice. În scopul de a distinge Rusia Kieveană de alte state derivate din ea, este numită Rutenia Kieveană de către istoriografia modernă.

Modul standard de denumire a cetățenilor Rusiei în română este „ruși”; în rusă cuvântul fiind rossiane.

Există însă două cuvinte rusești care se traduc în română ca „ruși”. Unul este „русские” (russkie), care de cele mai multe ori înseamnă „etnici ruși”. Altul este „россияне” (rossiane), care înseamnă „cetățeni din Rusia⁠, indiferent de etnie”.

Povești, obiceiuri și tradiții rusești de Crăciun În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradiţională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca şi ceaiul. Apoi, sunt lăsate

54

firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopţii, în memoria defuncţilor. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moş Gerilă.

La țară, în trecut, podeaua caselor era acoperită cu fân, iar pe masă se puneau paie și numai deasupra lor faţa de masă, în amintirea faptului că Mântuitorul s-a născut într-o iesle și nu într-un palat princiar. În seara de Ajun, peste tot se auzeau colinde și alte cântece de Crăciun. Rușii aveau obiceiul să amenajeze într-o lădiţă - o peşteră - un teatru de păpuşi, cu scene pe tema Naşterii Domnului. În amintirea darurilor oferite Pruncului sfânt de magi - aur, ca unui rege, tămâie, ca unui zeu şi smirnă, ca unui om - oamenii îşi făceau cadouri unii altora.

Ghicitul este o tradiție care a început în vremurile pre-creștinismului Rusiei (și nu este acceptată de Biserica Ortodoxă Rusă). În mod tradițional, ghicirea era efectuată de femei tinere, necăsătorite, care se adunau la o casă sau la o baie (BAnya) - o saună rusă. Femeile purtau doar cămașele de noapte și își păstrau părul liber. Femeile și bărbații căsătoriți nu aveau voie să ia parte la ritualuri de ghicire. În schimb, femeile în vârstă făceau заговоры (zagaVOry): ritualuri bazate pe cuvinte concepute pentru a aduce prosperitate familiilor lor.

Se adună cești sau căni, câte persoane sunt prezente. Unul dintre următoarele obiecte este pus în fiecare ceașcă (un obiect pe ceașcă): un inel, o monedă, o ceapă, puțină sare, o bucată de pâine, ceva zahăr și apă. Toată lumea rând pe rând alege o ceașcă, ținând ochii închiși. Obiectul ales reprezintă viitorul apropiat. Un inel înseamnă o nuntă, o monedă înseamnă bogăție, pâinea înseamnă abundență, zahărul înseamnă momente fericite și râsete, o ceapă înseamnă lacrimi, sare înseamnă momente dificile, iar o cană cu apă înseamnă viață fără schimbări. În Rusia de astăzi, multe ritualuri ghicitoare implică întreaga familie. Citirea tarotului, citirea frunzelor de ceai și ghicirea bazei de cafea sunt, de asemenea, frecvente. În mod tradițional, în ajunul Crăciunului, femeile tinere ieșeau afară și îl întrebau pe primul bărbat văzut cum îl cheamă. Se credea că acest nume ar fi numele viitorului lor soț.

55

FULGI DE ZĂPADĂ INGREDIENTE Aluat 220 g făină 125 g zahăr pudră 250 g unt 2 g sare 5 ml esență de vanilie 175 g nuci mărunțite

Decor

320 g zahăr pudră MOD DE PREPARARE

1.

Se preîncălzește cuptorul la 200oC.

2.

Se căptușesc două tăvi cu hârtie de copt.

3.

Se cerne amestecul de 125 g zahăr pudră cu făina și sarea.

4.

Se amestecă într-un castron mare amestecul de solide cu untul, vanilia și nucile.

5.

Se amestecă până ce aluatul se leagă și toate ingredientele sunt încorporate.

6.

Se toarnă restul de zahăr pudră pe o farfurie plată.

7.

Se formează bile de aluat de 2,5 cm.

8.

Se așează pe tavă și se coc timp de 10-12 minute, până se rumenesc ușor pe fund.

9.

Se scot și se tăvălesc fierbinți prin zahărul pudră fiecare, pentru 30 secunde, apoi se întorc.

10. Se scot pe grătar pentru a se răci.

11. După ce s-au răcit, se tăvălesc din nou prin zahăr. Приятного аппетита!

Profesor coordonator: Dascălu Doina Speranța Elev participant: Berceanu Ștefania Liana Roxana, Dumitrescu Andrei Ciprian Clasa a X-a

56

Capitala : Belgrad Limba oficialǎ : sârbă Atestare : 2006

Serbia, oficial Republica Serbia, este o țară situată la răscrucea Europei Centrale cu Europa de SudEst, în sudul Câmpiei Panonice și în Balcanii centrali. Statul suveran se învecinează cu Ungaria la nord, cu România la nord-est, cu Bulgaria la sud-est, cu Macedonia de Nord la sud, cu Croația și cu Bosnia și Herțegovina la vest și cu Muntenegru spre sud-vest. Țara revendică o frontieră cu Albania prin teritoriul disputat⁠ Kosovo. Capitala sa, Belgrad, se numără printre cele mai vechi și mai mari orașe din sudestul Europei.

Originea denumirii de „Serbia” este neclară. Diverși autori au menționat numele sârbilor și sorbilor în diferite variante: Surbii, Suurbi, Serbloi, Zeriuani, Sorabi, Surben, Sarbi, Serbii, Serboi, Zirbi, Surbi, Sorben, etc. Ei au folosit denumirile acestea pentru cu referire la sârbi și sorabi în zone în care prezența lor istorică (sau actuală) nu a fost și nu este contestată (în special în Balcani și Lusația), dar există și surse care menționează nume identice sau similare în alte părți ale lumii (mai ales în Sarmația Asiatică din Caucaz).

Teoretic, rădăcina * sъrbъ a fost pusă în legătură cu cuvântul rusesc paserb („fiul vitreg”), cu cel ucrainean prîserbîtîțea („a se alătură”), vechiul indic sarbh- („a lupta, a tăiaa, a ucide”), latinescul sero („a alcătui, a constitui”), și grecescul siro („a repeta”). Cu toate acestea, lingvistul polonez Stanisław Rospond⁠ (1906-1982) a derivat denumirea de Srb de la srbati. Cercetătorul sorab H. Schuster-Šewc a sugerat o conexiune cu verbul proto-slav pentru „a sorbi” * sbrb-, de unde se trage și cuvântul românesc.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Serbia Conform calendarului georgian, sârbii sărbătoresc Crăciunul începând cu 6 ianuarie, seara de Ajun. În această seară, sârbii cărășeni vor participa la ritualul arderii crengilor de stejar.

De la Crăciun şi până la Botezul Domnului, sârbii se salută cu urarea „Hristos s-a născut!”, răspunsul fiind „Adevărat, s-a născut!”.

57

Dacă pe vremuri era tăiat un trunchi de stejar din pădure, acum acesta a fost înlocuit de un mănunchi de crengi din stejar. Semnificația însă, a rămas aceeași: mănunchiul îl simbolizează pe Iisus Hristos care intră în lume și în case, astfel că, după slujbă, oamenii se întorc acasă cu paiele sfințite, paie ce reprezintă ieslea în care s-a născut pruncul Iisus.

O tradiție în unele case sârbești spune că în cele trei zile de Crăciun întreaga casă trebuie transformată în peștera unde a fost născut Mântuitorul Iisus Hristos. Tocmai de aceea, sârbii obișnuiesc să împrăștie paie pe jos în casă, aceleași paie cu care au venit de la biserică și care aduc noroc și protejează casa. După ce paiele sunt așternute peste tot, se servește masa în mijlocul casei, pe o pătură pe pământ. Din masa de Ajun nu lipsesc cozonacii și vinul, cozonaci care simbolizează viața, sănătatea și reprezintă toate animalele din ogradă. În alte familii sârbești cel care lăsa cadouri seara sub brad nu era Moș Crăciun, ci Îngerașul. Camera cu bradul împodobit era încuiată cu o săptămână înainte, iar doar în seara de Ajun copiii, împreună cu întreaga familie, aveau voie să intre în cameră și să despacheteze cadourile.

BUREK CU BRÂNZĂ Burek, ca și multe alimente din Balcani și din întreaga lume, are o istorie lungă, confuză și adesea de dispută. De obicei se spune că a apărut în Turcia, în timpul Imperiului Otoman, dar alţii se întorc și mai departe, spunând ca a fost populară în Roma antică.

De fapt, produsele de patiserie umplute datează din timpuri preistorice și în cele din urmă s-au răspândit în întreaga lume, motiv pentru care pot fi găsite în Anglia, samosas în India și empanadas pe peninsula iberică.

Dar în țările odată atinse de Imperiul Otoman, versiunile de burek au o importanță deosebită, fiind consumate aproape zilnic. Din Africa de Nord, până în Asia Centrală, acest felde mâncare rămâne un aliment popular, de stradă. În țările musulmane, carnea de vită tocată poate fi combinată cu miel, mai degrabă decât cu carne de porc. Israelienii folosesc adesea margarina, mai degrabă decât untul. Rezultatele finale sunt aproape toate recunoscute ca börek, dar fiecare este infuzată cu aromele, și cu tradițiile culturale ale unei anumite regiuni. În 2012, când Lonely Planet a numit burekul ca fiind unul dintre primele 10 alimente stradale din lume, ei și-au recunoscut ubicuitatea pe tot cuprinsul Balcanilor, totuși aceasta a fost versiunea Bosniei pe care au lăudat-o. Nu există nicio îndoială că țara are în serios burek-making. Aluatul subțire este adesea înfășurat strâns în jurul umpluturii, mai degrabă decât aranjat într-o manieră alternativă, proces mult mai consumator de timp.

Adesea se prepară ispod saca, care înseamnă literalmente "sub clopot", dar se referă la o tigaie gigantică din fontă cu un capac în formă de cupolă. Și mai degrabă decât să cerem burek-cu-carne sau burek-cu-brânză, în Bosnia burek este pur și simplu versiunea plină de carne, în timp ce toate celelalte au un nume specific, cum 58

ar fi zeljanica menționată mai sus. Oamenii din Bosnia sunt mândri de această tradiție culinară și nu vor ezita să-ți ia brațul, trăgându-te la buregdzinica lor preferată.

INGREDIENTE

Foi

1 pachet de foi de plăcintă

Umplutură

200 g brânză sărată 200 g iaurt sau smântână sau 200 ml

lapte 2 ouă + 1 ou pentru uns 100 ml ulei 100 g smântână sau 100 ml lapte

MOD DE PREPARARE 1.

Se pun într-un vas două foi de plăcintă și se stropesc cu ulei.

2.

Se taie jumătăți de foi, se strâng, se așează una lângă alta.

3.

Se rade brânza și se toarnă jumătate din cantitatea de smântâna amestecată cu ou.

4.

Se așează alt strat de foi strânse (precum cocoloașele de hârtie), fără a apăsa, apoi se pune brânză

și amestec de smântână.

5.

Se pune al treilea strat de foi și se toarnă restul de smântâna cu ou.

6.

Se stropește plăcinta cu puțin ulei și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180oC, timp de 40-45

minute, până devine aurie.

7.

Se scoate din cuptor, se stropește cu puțin lapte și se acoperă cu un prosop pentru a se aburi.

8.

Se scoate pe un platou pentru și se porționează. Добар апетит!

Profesor coordonator: Buciu Ramona Mihaela Elev participant: Gherghina Alexandra Irina, Nicolau Adriana Alexandra Clasa a XII-a 59

Capitala : Kiev Limbi oficiale : ucraineană Atestare : 882 Ucraina este o țară în Europa Orientală. Are frontieră cu Rusia - în nord-est, Belarus - în nord, Polonia, Slovacia și Ungaria -

în

vest, România și Republica

Moldova -

la

sud-vest, Marea

Neagră și Marea Azov - la sud.

Numele "Ucraina" provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce înseamnă "teritoriu de graniță" sau "în teren", "în țara". Este derivat din u ("lângă") și substantivul slav krai ("regat, ținut"). Teritoriul și-a primit acest nume fiindcă în momentul invaziei tătare din secolul al XIII-lea se afla în zona de frontieră a Rusiei medievale. A fost cunoscută (mai ales în perioada țaristă) și sub numele de "Rusia Mică", prin contrast cu "Rusia Mare", când principatul său medieval s-a separat de restul Rusiei, în urma invaziei tătare. În limba ucraineană kraina înseamnă "țară".

Povești, obiceiuri și tradiţii ucrainene de Crăciun Ucrainienii sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, pe 7 ianuarie. Seara, în Ajun, fiecare familie se așează la masă și începe să mănânce atunci când primele stele apar pe cer. De obicei pe masă se află nu mai mult de 12 feluri de mâncare, care reprezintă câte o lună din an.

Multe tradiții se leagă de fertilitatea pământului. De Crăciun, pe podea și sub fața de masă se așează semințe de grâu.

De Sărbătoarea Nașterii Domnului sunt legate o mulțime de obiceiuri frumoase. Copiii care merg cu ,,Steaua” își confecționează o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată și cu crenguțe de brad sau vâsc, în mijlocul căreia se află de obicei și o iconiță ce o înfățișează pe Maica Domnului cu Pruncul. În seara din Ajunul Crăciunului colindă doar copiii, iar la miezul nopții începe slujba la biserică – osenosne. La masa de Crăciun participă familia restrânsă sau extinsă, servirea mesei fiind precedată de o rugăciune. În prima zi de Crăciun umblă băieții la fete, însoțiți de instrumente muzicale – acordeon, ceteră, tobă, dar acest obicei este tot mai rar. Cuplurile căsătorite colindă în seara celei de-a doua zile de Crăciun, iar 60

în seara a treia, se merge în pețit. În trecut, părinții erau cei care negociau răspunsul, iar întrebările din timpul ceremonialului de pețit erau codificate: „Aveți otavă de vândut?” – pentru fetele tinere; „Aveți fân de vândut?”

– pentru fetele mai coapte; „Aveți paie de vândut?” – pentru cazurile mai dificile dintr-un punct de vedere sau altul în raport cu mentalitatea comunității.

Ucrainienii obișnuiesc să pună în bradul de Crăciun și un păianjen cu pânză artificială. Tradiția spune că păianjenul le va aduce noroc în noul an. Legenda spune că o văduvă sărmană locuia împreună cu copiii întro colibă. Copiii au ochit în fața colibei un pom pe care vroiau să-l împodobească de Crăciun, dar nu aveau globuri sau alte deocorațiuni. De supărare, femeia a plâns toată noaptea, iar a doua zi de dimineață, când s-a trezit a văzut că pomul era acoperit cu pânză de păianjen, iar în clipa în care prima rază de lumină a zilei de Crăciun le-a atins pânzele s-au transformat în aur și argint, iar familia amărâtă n-a mai fost niciodată nevoită să traiască de azi pe mâine. În lumina soarelui, aceasta strălucea și era de o frumusețe rară. De atunci, ucrainienii cred că aduce noroc să vadă o pânza de păianjen în dimineața de Crăciun.

PAPANAȘI UMPLUTI

Papanașii sunt un desert tradițional. Este posibil ca acest cuvânt să provină din latinescul papa, care înseamnă (printre altele) „mâncare de copii”.

Aceste gogoşi delicioase au o legendă amuzantă care vine tocmai din … Danemarca. Un căpitan de vas, încercând să strunească cârma în timp ce mânca o gogoaşă, probabil luat prin surprindere de valurile puternice, a înfipt desertul într-una din spiţele cârmei ca să îşi poată folosi ambele braţe şi a salvat generaţii întregi de gospodine de la coacerea miezului problematic.

61

INGREDIENTE

Aluat

30-40 g făină 20 g griș 500 g brânză dulce 50 g zahăr 2 ouă 2 g sare

Pregătire 2 l apă 2 g sare Décor 100 g zahăr pudră cu aroma de vanilie 500 g fructe mici(cireșe, prune etc) 100 g smântână

MOD DE PREPARARE

1.

Se spală și curăță fructele de codițe.

2.

Se amestecă brânza dulce cu zahărul, ouăle și sarea, cu ajutorul unui tel sau mixer, până se dizolvă

zahărul.

3.

Se încorporează făina și grișul.

4.

Se rupe din aluat și se modelează papanașii sub formă turtită precum și căpăcelele, care și ele vor

fi umplute cu un fruct mic.

5.

Se pun cireșe care se acoperă cu aluat.

6.

Se pune la fiert apă și sare într-un vas.

7.

Se adaugă papanașii pe rând, când apa începe să clocotească.

8.

Se lasă să fiarbă timp de 10 minute.

9.

Se scot și se lasă la scurs.

10. Se stropesc cu smântână și se pudrează cu zahăr.

62

11. Se pot decora cu fructe. Хороший апетит!

Profesori coordonatori : Neacșu Gabriela Eliza Elevi participanţi : Hoffman Ancuța, Burdiman Gabriela Clasa a XII-a

63

Capitala : Caracas Limbi oficiale : spaniolă Atestare : 1498 Venezuela (denumire oficială: República Bolivariana de Venezuela) este o țară situată în nordul Americii de Sud, cuprinzând terminațiile nordice ale Munților Anzi (care depășesc 5000 m), câmpia fluviului Orinoco și Podișul Guyanelor (care ajunge la 3000 m), dispuse în ordine de la nord-vest spre sud-est. Pe un afluent al râului Caroní se află cascada Angel, cea mai înaltă din lume (978 m). În Venezuela predomină populația de origine europeană. Venezuela este una din țările cele mai urbanizate din America Latină. În 1499, o expediție condusă de Alonso de Ojeda a vizitat coasta Venezuelei. Casele pe picioroange din zona lacului Maracaibo i-au reamintit navigatorului Amerigo Vespucci de orașul Veneția, astfel că a numit regiunea Veneziola, care în limba toscană contemporană (limba maternă a lui Vespucci) însemna "Mica Veneție". Numele și-a dobândit forma actuală de ortografie ca urmare a influenței spaniole. unde sufixul -uela este folosit ca termen diminutiv; astfel, sensul original al termenului ar fi „Mica Veneție”. Cu toate acestea, deși povestea despre Vespucci rămâne versiunea cea mai populară și acceptată pentru a explica originea numelui țării, mai există o altă explicație după Martín Fernández de Enciso, un membru al echipajului lui Vespucci și Ojeda. În lucrarea sa Summa de Geografía el afirmă că au găsit o populație băștinașă, care s-au numit Veneciuela sugerând că numele de „Venezuela” poate că a evoluat din cuvântul nativ.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun din Venezuela În fiecare Ajun de Crăciun, locuitorii orașului merg la biserică dimineața devreme – până aici, totul este normal – dar, din motive cunoscute doar de ei, merg cu rolele. Acestă tradiție unică este atît de populară în oraș, încât, pe străzi este interzisă circulația mașinilor, ca oamenii să poată veni pe role până la biserică în siguranță, înainte de a se întoarce acasă pentru tradiționala cină de Crăciun cu tamales (pachețele umplute cu carne și gătite la aburi în pănuși de porumb).

64

PRĂJITURĂ CU CREMĂ DE VANILIE

Blat

INGREDIENTE 5 ouă 100 g zahăr 25 g zahăr aromat cu lămâie/vaniliant 50 ml ulei 125 g făină 2 g praf de copt

Crema

Decor

4 gălbenușuri 100 g zahăr 25 g amidon 500 ml lapte 150 g unt esența de vanilie 20 g zahăr pudră

MOD DE PREPARARE Blatul 1.

Se bat albușurile spumă tare cu un praf de sare.

2.

Se adaugă zahărul și zahărul aromat și se mixează până se va obține o spumă densă și

lucioasă.

3.

Se adaugă gălbenușurile frecate cu ulei și se omogenizează amestecând ușor.

4.

Se încorporează făina amestecată cu praful de copt, amestecând cu spatula de jos în sus.

5.

Se preîncălzește cuptorul la 180oC.

6.

Se toarnă aluatul în tava căptușită cu hârtie de copt.

7.

Se introduce tava în cuptor pentru 30 de minute, până se rumenesște deasupra.

8.

Se scoate și se lasă la răcit pe un grătar.

9.

Se taie în două jumătăți.

Crema 10. Într-un vas gălbenușurile se mixează cu zahărul până se albesc, după care se adaugă amidonul și se omogenizează.

11. Se toarnă laptele amestecând ușor și se pune vasul pe foc mic.

12. Se fierbe la foc mic până se îngroașă.

13. Se dă deoparte și se lasă la răcit, amestecând din când în când pentru a nu se forma pojghiță.

65

14. Se adaugă untul bătut, puțin câte puțin, amestecând bine.

15. Se aromatizează cu esență de vanilie.

16. Se unge o foaie cu crema de vanilie și se așează cealaltă deasupra.

17. Se dă la frigider pentru minimum 60 minute.

18. Se pudrează cu zahăr aromat.

Buen apetito!

Profesor coordonator: Stoica Mariana Lavinia Elevi participanţi: Nișu Ramona, Stanciu Andreea Clasa a X-a

66

FOTOGRAFII ALE PRODUSELOR DULCI

67

68

69

Prof. Șărban Carmen: O idee minunată de a extinde de la nivel european, la întreg mapamondul acest proiect de tradiţie al nostru “Dulciuri de poveste”. Un proiect din care am învăţat în fiecare an şi reţete delicioase dar şi lucruri interesante şi tradiţii din ţările alese!

Prof. Mihaela Croitoru : "Dulciuri de Poveste ... pe mapamond", o activitate interesantă, un periplu "dulce" prin toată lumea, în speranța de a afla ce ingrediente secrete fac fiecare preparat deosebit.

Prof. Stoica Lavinia: Preparatele prezentate nu doar că au fost atractive, dar au spus câte o poveste care a născut în fiecare emoții.

Elev Vlad Andreea : Unic! Ne-a făcut să ne explorăm limitele, să încercăm ceva nou, să aflăm mai multe despre preparatele dulci tradiționale de Crăciun și din alte părți ale lumii.

Elev Manole Beatrice : "Dulciuri de Poveste ... pe mapamond" a fost un eveniment mai special față de altele, o activitate pe care nu o facem in fiecare zi. A fost extraordinar, dar trebuie repetată experiența mai des.

Elev Bădinici Valentina : A fost pentru prima dată când am participat la o astfel de activitate. O experiență de neuitat care sper să se repete cât mai curând!

70

1. În Africa de Sud, copiilor li se spune povestea lui Danny, un băiețel care și-a supărat bunica mâncând prăjiturile lăsate pentru Moș Crăciun. Furioasă, bunica l-a omorât pe Danny, despre care se spune că acum bântuie casele în ziua Crăciunului.

2. Copiii din Austria își petrec Crăciunul cu frica lui Krampus, un demon despre care se spune că apare doar în această perioadă și îi bate cu o nuia pe copiii care au fost răi.

3. Poșta din Canada recunoaște adresa „Moș Crăciun, Polul Nord, Canada, HOHOHO”. Toate scrisorile trimise la această adresă sunt deschise și primesc un răspuns.

4. În Cehia, fetele necăsătorite stau lângă o ușă și își aruncă un pantof peste umeri. Dacă pantoful cade cu vârful spre ușă, ele se vor căsători în următorul an.

5. În luna decembrie, orașul Remedios din Cuba este gazda festivalului Parrandas. Cu această ocazie, orașul se împarte în două tabere și fiecare tabără trebuie să construiască un aranjament tematic din becuri, pentru a întâmpina Crăciunul.

6. În Ajunul Crăciunului, familiile din Estonia merg la saună împreună.

7. Etiopienii sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. În această zi, oamenii poartă haine albe, iar bărbații joacă ganna – un joc rapid, în care se folosesc crose și mingi de lemn.

8. Festivalul Lampioanelor Gigantice, are loc în fiecare an, în duminica dinaintea Ajunului Crăciunului, în orașul San Fernando, “Capitala Crăciunului” din Filipine. Ele sunt luminate cu becuri electrice și strălucesc într-o multitudine de modele, asemenea unor caleidoscoape.

9. Ca și portughezii, și finlandezii își aduc aminte de cei decedați în ziua de Crăciun. Familiile din Finlanda aprind lumânări la mormintele celor dragi, iar cimitirele se transformă într-un loc feeric.

10. Germanii ascund o bucată de murătură în pomul de Crăciun, iar primul copil care o găsește primește un mic cadou.

11. În Groenlanda, rețetele tradiționale de Crăciun nu sunt pentru cei slabi de înger. Spre exemplu, se mănâncă Mattak – piele crudă de balenă, servită cu grăsime.

12. În Guatemala, fiecare familie face curat în casă înaintea Crăciunului. În fiecare cartier se formează o grămadă imensă de gunoi și mizerie, în vârful căreia se pune o figurină ce-l reprezintă pe diavol.

Apoi, grămezii i se dă foc.

13. În Islanda, se spune că cei care nu primesc haine noi până în Ajunul Crăciunului vor fi devorați de un animal mitologic, pisica Yule, care, conform legendelor, mișună pe dealurile islandeze.

14. În loc să-l aștepte pe Moș Crăciun, copiii din Italia o așteaptă pe Befana, o vrăjitoare prietenoasă care aduce jucării și dulciuri pe 5 ianuarie.

71

15. În Japonia, Crăciunul este egal cu KFC. Datorită unei campanii publicitare din 1974, familiile japoneze preferă să mănânce la KFC în Ajunul Crăciunului. În această perioadă este vândut de 10 ori mai mult decât în mod normal, iar pentru a prinde masa este nevoie de rezervare în prealabil.

16. În Marea Britanie, Moș Crăciun le lasă copiilor cadourile într-un ciorap. Cu toate acestea, copiii care au fost răi vor găsi în ciorap, în loc de cadouri, o bucată de cărbune.

17. În Norvegia nu se face curățenie în Ajunul Crăciunului. Toate măturile sunt bine ascunse, pentru a nu fi furate de vrăjitoare.

18. În locul bradului, în Noua Zeelandă se împodobește un arbore ornamental, cu o coroană bogată de flori roșii, denumit Metrosideros excelsa sau Pomul de Crăciun din Noua Zeelandă.

19. Zwarte Piet sau Peter cel Negru, este ajutorul lui Moş Crăciun din Olanda. Sinterklass ajunge în ajunul zilei de Sf.Nicolae pe un vapor cu sclavul său Zwarte Piet, portretizat în procesiuni publice în mai multe oraşe. Din 1850, copiilor care nu se poartă frumos de-alungul anului li se spune că vor fi luaţi în Spania de către Peter cel Negru unde trăieşte Sinterklaas.

20. În Portugalia, Crăciunul este și un moment de amintire a celor decedați. În dimineața de Crăciun, familiile pun farfurii și tacâmuri și pentru cei decedați, pentru a-i comemora.

21. De Crăciun catalanii îl au pe țio de Nadal, denumit și șuteanul care se defeca. De obicei acestuia I se pictează o față și este acoperit cu o pătură, iar în noaptea de Ajun este pus în șemineul aprins, unde este bătut cu bețe de către întreaga familie.

22. În Slovacia, cel mai în vârstă bărbat din casă ia o lingură de budincă loksa, pe care o proiectează pe tavan – cu cât se lipește mai tare, cu atât mai bine.

23. O tradiție suedeză implică budinca festivă de orez, în care cineva ascunde o migdală decojită.

Conform legendelor, persoana care găsește migdala se va căsători în anul ce urmează.

24. Ucrainenii nu se dau în vânt după beteală și globuri. Ei împodobesc pomul de Crăciun cu pânze de păianjen și păianjeni artificiali, originea acestei tradiții stând într-o legendă din Europa de Est. 25. În capitala Venezuelei, Caracas, oamenii participă la slujba din Ajunul Crăciunului într-un mod original: drumul spre biserică îl parcurg pe… role.

72

Având la dispoziție modelul primului sector, provocarea este să descoperiți și să rezolvați întregul careu (linie-coloană) .

1

2

3

4

8

5

6

9

7

73

ARITMOGRIF A 1 2 3 4 5 6 7 8 B Află numele fiecărei țări pe baza indiciilor de mai jos și vei descoperi pe verticala A-B cuvântul care le reprezintă pe toate.

Indicii: 1. Festivalul Sculpturii de ridichi se organizează înainte de Crăciun, în această țară nord-americană.

2. Țară unde Moșul face surfing de Crăciun.

3. Creștinii postesc timp de 43 de zile înainte de Crăciun în această țară arabă.

4. Țară insulă unde Crăciunul coincide cu Ziua Recunoștinței.

5. Țară ”soră” cu România unde Crăciunul este sărbătorit pe rit vechi.

6. Banii reprezintă cel mai popular cadou de Crăciun în această țară asiatică.

7. În Ajunul Crăciunului locuitorii acestei țări sud-americane aprind lampioane de hârtie.

8. Pînă și brazii de Crăciun sunt importați aici deoarece este prea rece.

74

A venit babă din munți,

Cine-i meșter iscusit

Peste râuri făcând punți

Și cu iarnă a venit

și a prins spunând povești,

Și-n fiecare dimineață

Flori de gheață la ferești.

Îmi pictează flori de gheață?

În iarna grea, pe ger cumplit,

Barbă albă, zâmbet blând,

Pe drum o sanie-a venit,

Te așteptăm în Ajun,

De reni e trasă orişicum,

Să ne-aduci la toţi de toate,

E sania lui ...?

Fericire, sănătate.

Spune tu, de ştii tu oare,

Care-i moşul ăsta oare?

Albă ca şi creta,

Din nori el se iveşte

Moale ca lâna,

Şi-n palmă se topeşte

Uşoară ca pana,

Ghici ce e?

Piere ca spuma.

Când coboară de la munte,

Stă pe loc și nici nu-i pasă

Căpăta veșmânt de gală,

și-i atâta de răcit!

Cu o mândră stea în frunte

Dar nu vrea să vină-n casă…

Și podoabe de beteală.

Că nu-i place! – L-ați ghicit?

Fără căi și fără roate,

Tot cu vârfu-n jos

O nălucă cu tălpici

Crește, mereu crește,

Fuge pe șosea de lapte …

Soare-l dă jos!

Ce-o fi asta?… Ghici!

Gerul îl ocrotește!

75