Revista Dulciuri de Poveste ... la ceas de Centenar by Revista Dulciuri de Poveste

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”, București Strada Spătarul Preda nr.16 sector 5 Telefon: 021.555.28.76; 021.555.28.75; E-mail: colegiulmotoc@yahoo.com

Revista Dulciuri de Poveste... la ceas de Centenar

Nr.3/Decembrie 2018-ediție specială de Centenar

ISSN 2559-5385 ISSN-L 2559-5386

Colectiv de redacție:

Redactor coordonator: Prof. Bojoga Mirela-Gabi Redactor șef: Prof. Croitoru Mihaela Redactor șef adjunct: Prof. Stoica Mariana Lavinia

@ Cărticica Dulciuri de Poveste este o publicație anuală cu apariție în luna decembrie care are ca obiectiv principal crearea unui spațiu de manifestare a creativității, lucrului bine făcut în echipă a elevilor și profesorilor din cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Dumitru Moțoc, dar și un spațiu pentru cultivarea respectului şi descoperirea frumuseţii şi unicității culturale a fiecărei zone din România prin activitatea organizată cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Caracterul interdisciplinar al activităţii a vizat mai multe arii curriculare: limbă și comunicare, matematică și ştiinţe, om și societate, tehnologii.

DIN CUPRINS Cuvânt înainte

Istoria dulciurilor în România

Câteva date despre … echipele dulci

Dulciuri tradiționale românești. Povești, obiceiuri și tradiții.

Personalități marcante care au contribuit la făurirea statului național unitar român Rezultate și impresii

99 111

Curiozități de Crăciun de prin România adunate

117

Aritmogrif

120

Acrostih dulce

122 1

Cuvânt înainte "În istoria poporului român ziua de 1 Decembrie va fi pentru toate timpurile viitoare cea

mai frumoasă sărbătoare..." (V. Goldiș) Filă de poveste după filă de poveste, veți putea călători printre și prin județe şi veți putea afla mai multe despre tradițiile și obiceiurile poporului român, dar nu numai. Ascunse într-un buzunar tainic din haina poveştii, douăzeci și șase de reţete dulci, din ingredientele cele mai alese, te îmbie să le pregăteşti ca-n joacă şi să le savurezi fără să stai pe gânduri. Poveștile nu sunt diafane, dar sunt fascinante. La loc de taină ca niște secrete magice, stau ascunse douăzeci și șase de rețete dulci. Citind poveste după poveste, veți descoperi, una după alta, câteva bijuterii gastronomice pe care le puteți pregăti celor mici și mari deopotrivă. Această revistă ne îmbie cu dulciuri aromate, cu împletiri de gusturi și miresme crude și năvalnice, tămăduitoare pentru suflet. Altfel spus, ne îmbie la dulciuri de poveste într-un cadru festiv. Deși numele unora dintre aceste dulciuri de poveste ne duce cu gândul la preparatele bunicii, pentru a pregăti aceste bunătăți veți avea nevoie de câteva ingrediente tradiționale, foarte cunoscute celor care sunt fascinați de arome și gusturi inedite. Sunt toate rețete ușor de pregătit și gata de savurat în câteva minute. Adunând semințe, dar și nuci, miere sau fulgi de ciocolată, și alte ingrediente inedite, pregătiți-vă să le aflați misterul. Pentru că, împreunate cu magiun sau dulcețuri dau la iveală minuni felurite, de la plăcinte la prăjituri sofisticate. Veți afla cum se nasc aceste dulciuri de poveste delicioase, cum ar fi turta dulce, alivanca, poalele-n brâu sau cozonacii cu mac sau nucă și multe altele, folosind numai ingrediente autohtone de calitate. Aceasta revistă este scrisă inspirându-ne din bunătățile dulci tradiționale și rezultatul este unul pe măsură. O revistă cu 26 de rețete dulci tradiționale ce-și așteaptă rândul pentru a fi citite și apoi puse în practică. Realizarea acestei reviste cu cele mai grăitoare reţete dulci, şi reprezentări ale câte unui obicei de Crăciun pentru fiecare dintre județele României, are drept scop stimularea elevilor şi profesorilor în implicarea și participarea și la următoarele ediţii. Mulţumim tuturor celor ce au participat, şi vor participa la următoarele ediții Dulciuri de Poveste, şi au sprijinit şi sprijină în continuare desfăşurarea activității! 2

Prin fundamentul daco-roman, cultura gastronomică a poporului român a moştenit numeroase obiceiuri culinare: de la romani vine plăcinta, cuvânt care a păstrat sensul iniţial al termenului latin placenta, turcii au adus baclavaua, grecii melomacarona, de la bulgari banitsa iar tarta lintzer vine de la austrieci. Poporul român, fiind creştin încă de la începuturile formării sale, are o bucătărie ce cuprinde numeroase produse de praznic, rânduite în funcţie de anotimpul şi sărbătoarea pomenită alcătuite atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte şi produse lactate, cât şi din carne şi subproduse din carne. Dar pentru fiecare dintre noi, cum e şi în tradiţie, de altfel, un loc aparte îl au dulciurile, plăcintele, dulceţurile. Dulciurile nu au o tradiţie îndelungată în bucătăria românească. De ce? Simplu: în trecut, oamenii se axau cu precădere asupra cultivării meiului, grâului şi orzului, din care preparau turte coapte în cuptor sau uscate la soare şi pâine; în general, meniurile erau bazate pe fierturi, iar dulcele era considerat un lux. O dată pentru că nu se găseau dulciuri sub forma celor din prezent şi pentru că veniturile erau canalizate spre strictul necesar. Indiferent de influenţe, documentele dovedesc însă că meiul a fost cereala preferată a românului, până în urmă cu 200 de ani, când a fost înlocuit de porumb. Acesta a câştigat treptat teren, devenind din secolul al XVII-lea hrana de bază a românului. Aşa s-a născut probabil şi combinaţia, destul de reuşită de altfel, dintre mămăliguţă şi chiseliţa de prune sau cea de vișine. Pentru că zahărul apare târziu în istoria civilizaţiei umane, locuitorii teritoriilor româneşti foloseau- ca şi grecii și romanii- mierea și nectarul florilor ca îndulcitor. Cât despre creatorii acestor delicatese dulci, cofetarii români, aceştia au apărut în jurul anului 1700, ca urmaşi ai genovezilor de la Caffa, care ştiau să pregătească: “confetii”,”confetiones”, etc. 3

În 1774 exista în Bucureşti un cofetar vestitGheorghe Cofetarul- iar prin 1823 a trăit cofetăreasa Paraschiva. Cele mai multe dulciuri pe care aceştia le preparau erau: baclavale, prăjituri zaharica albe, roșii, galbene şi sarailiile zăcute în ghiulsui (apă de trandafiri). Pentru meşteşugul lor, cofetarii- “catastiful potensorilor din 1832, în număr de cincisprezece”- aduceau de peste hotare “coji de lămâie, de portocale, de naramze”, “chitre pentru dulceață” şi zahăr “măruntu praf” (C. C. Giurescu). Cu timpul meşteşugul a prins şi cofetarii s-au înmulţit, începând să împrumute şi altora din reţetele dulciurilor noastre. Ungurii au preluat de la noi cuvintele de dulceaţă şi prăjitură. Momentul de glorie al cofetăriei româneşti a fost marcat de apariţia Casei Capșa, înfiinţată de celebrul cofetar Grigore Capșa, cu studii înalte la Paris, fost elev al marelui Boissier. Toate reţetele realizate de Capșa erau rezultatul unui talent ieşit din comun şi a unei creativităţi pe măsură. Grigore Capșa preia idei de la marii maeştri cofetari francezi şi crează produse inedite, cu ocazia unor evenimente speciale sau care purtau numele unor personalităţi importante din epocă. Aşa a apărut celebra prăjitură Joffre, realizată cu prilejul vizitei în România a generalului Joffre sau “înghețata Rejeane”, dedicată unei actriţe franceze, care a susţinut câteva spectacole în Bucureşti. Mai târziu, în 1930, în România ia naştere prima fabrică de ciocolată, ce exporta bomboane după

reţetele

renumitei

„Case

Capşa”.

Specialiştii faimoasei cofetării au dezvăluit ulterior câteva dintre celebrele reţete de bomboane şi prăjituri pe bază de ciocolată, păstrate de-a lungul timpului. In anul 2006 un fost cofetar din Arad, Ioan Gui și-a făcut în casă, singurul muzeu al cofetăriei de la noi. El deține exponate numeroase, unele vechi de aproape un secol. Din colecția lui fac parte mașina de preparat înghețată, mașina de fabricat bomboane (ambele realizate în jurul anului 1920), mașina cu curele de transmisie pentru măcinat zahărul și, de asemenea, un agregat pentru prepararea marțipanului. Pe lângă acestea, arădeanul a adunat în colecția o mulțime de cărți de 4

specialitate, unice la noi în țară, precum și medalii și diplome obținute de-a lungul timpului de cofetarii români. În trecut, Aradul a fost unul dintre cele mai mari centre ale cofetăriei din Europa. Maeștrii ciocolatieri din Transilvania erau preferați la curtea imperială din Viena.

Nr. crt. 1.

Arad

Denumirea preparatului Prăjituri asortate

Bojoga Mirela-Gabi

Argeș

Negresă

Buciu Ramona Mihaela

Bacău

Prăjitură cu nucă

Strănutu Tănțica

Cozonac cu nucă

Fășie Lidia

Bistrița Năsăud Botoșani

Croitoru Mihaela

Brașov

București

8. 9. 10.

Călărași Constanța Dâmbovița

11.

Dolj

12.

Galați

13.

Giurgiu

14.

Gorj

Plăcintă cu brânză și stafide Prăjitură cu vanilie și mere Prăjitura București Ruladă Baclava Plăcintă cu dovleac Papanași cu smântână și dulceață Prăjitură cu brânză și stafide Plăcintă cu dovleac Cheesecake

15.

Harghita

16.

Ialomița

17.

Iași

18. 19.

Ilfov Maramureș

20. 21.

Neamț Prahova

22. 23.

Satu Mare Sibiu

24. 25. 26.

Tulcea Vâlcea Vrancea

Județ

Prăjitura Greta Garbo Cozonac muntenesc Plăcinte poale-n brâu Tartă cu mere Tartă cu gutui Învârtită cu mere Plăcintă cu telemea Prăjitura Kati Prăjitură săsească Cataif Negresă de post Plăcintă cu mere

Profesor coordonator

Elev

Clasa 9B

Apetrei Florentina

Manole Beatrice, Surcel Alexandra, Rondoleanu Rafaela Gherghina Alexandra, Nicolau Adriana Hohotă Roxana Mihaela, Manole Alina Nicoleta Tudor Florina, Constantin Emanuela Stanciu Andreea, Drăghici Alexandra Murgilaș Claudiu

Opran Felicia

Barbu Alexandra, Ursan Florina

10 A

Albu Măndița Drăghici Liliana Aghiniței Iuliana

Stoica Marius Cosmin Drăghici Alexandra Marin Valentina, Stan Raluca

10 B 9A 9C

Dumitriu Nela

Grigoraș Geanina

Șerban Carmen

Mierliță Mihai, Stoica Florin

Nedelcu Alexandra

Gostin Diana

11 A Î P

Coșmeleață Mihaela Sorina Tache Elisabeta

Butnaru Dana Valentina

9 A Î.P.

Popa Ștefan

12 D

Dedu Niculina

Ignat Elena

12 D

Pătroescu Maria

Badea Ioana Andreea, Grosu Camelia Iuliana Vlad Andreea, Stroe Marius Lăcătușu Corina, Hoffman Ancuța Grigore Robert, Matache Irina Nițu Ramona

12 A

Șerban Crina, Văgâi Georgiana Mihalache Irina, Vreanu Ana Maria Simion Victor Apostoiu Cristina Rondoleanu Alexandra, Andrei Cristina

10 C 10 C

Mladin Narcisa Neacșu Gabriela Eliza Dascălu Doina Speranța Stoica Lavinia Mariana Maier Natașa Delia Rusu Veronica Niculaie Mariana Coza Adriana Stanciu Rodica 6

11 D 10 A Î P 9BÎP 9A 11 B Î P

9 A Î.P

11 A

10 B 11 C 9C 9A

10 B I.P 12 A seral 11 A Î P

Reședința : Arad Limba oficialǎ : română, bulgară, germană, sârbă, slovacă, ucraineană Atestare : 1028 Arad este municipiul de reședință al județului cu același nume, la limita între regiunile istorice Banat și Crișana, România. Se află pe ambele maluri ale râului Mureș în Crișana și Banat (cartierele Aradul Nou, Mureșel și Sânnicolaul Mic). Numele de Arad pentru actualul oraș, reședință de județ are o origine contestată astfel e posibilă proveniența ca o formă adaptată a numelui Orod/Urod, un presupus cavaler maghiar al regelui Ștefan I al Ungariei, posibil primul ișpan al zonei. Sub administrația regatului maghiar, încă din secolul al XI-lea când a fost format Comitatul Aradului (în maghiară Arad vármegye), s-a folosit scrierea cu A, fără întrerupere, continuând și de la trecerea sub administrație românească după 1919. Puțini sunt cei care știu ce rol important a avut Aradul în Marea Unire din 1918. Povestea trebuie începută pe 12 octombrie 1918, atunci când Vasile Goldiș, pornind de la modelul Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, redactează unul dintre principalele documente ale Marii Uniri, cunoscut sub numele de ”Declarația privind dreptul de autodeterminare a românilor din Transilvania”. Documentul este citit în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida Voevod și trasează principalele coordonate ale națiunii române în drumul spre unitate națională. Consiliul Național Român Central se formează în octombrie 1918, după o întâlnire la Budapesta a reprezentanților Partidul Național Român și reprezentanții mișcării social-democrate din Transilvania în care aceștia s-au pronunțat pentru o colaborare în cadrul unui consiliu comun. Din Cinsiliu vor face parte Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ștefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad și șase socialiști: Tiron Albani, Ion Flueraș, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu și Baziliu Surdu. Acesta este momentul în care orașul Arad intră în povestea Marii Uniri. Aradul devine capitala celei dintâi guvernări românești asupra întregii Transilvanii.

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Arad Obiceiurile legate de Crăciun se mai păstrează și astăzi în unele localități din județul Arad. Cele mai importante sunt: colindatul, mersul cu steaua, căluşarii. La Covăsânț Crăciunul reprezintă cel mai mare praznic al anului. Pruncii mergeau să colinde pe la case, încă din dimineaţa de Ajun. Ei intrau strigând „Bună dimineaţa lui Ajun”. După urări, primeau de la gazde colaci, bani, nuci. În Ajun, în trecut, sub masă, se punea fân care simboliza ieslea. Mâncarea era una de post. În seara de Ajun şi Crăciun feciorii umblau la colindat până către dimineaţă. În perioada interbelică, ceata era însoţită de muzică şi de Țurcă. Când ajungeau la o casă colindătorii întrebau „Slobod îi a colinda?”. Dacă li se spunea că-i slobod, începeau să cânte colinda de intrare. Repertoriul cetei de colindători din Covăsânţ, a fost unul bogat, de la o casă la alta cântându-se, afară de cele obligatorii, şi colindele cerute de gazdă. Printre colindele covăsânţene se număra şi „Mioriţa zărăndană” (…). Alături de cetele de colindători, prin localitate umblau pe la case şi copii cu Steaua. Grupul era compus 6 prunci: Irod, Voltezar, Gaspar, Melchior, Diecelul şi Stelarul. Ei erau îmbrăcaţi în stihare albe, comănace de carton, cuzale şi încinşi cu brâie colorate. Irod avea în mână sabie, Voltezar, Gaspar, Melchior suliţe iar Stelarul o stea. Stelaşii erau însoţiţi de un om, numit „Iapă”, cu un clopoţel, cu care suna să vestească gazdelor venirea. În ziua de Crăciun, toată lumea merge la biserică. Femeile nu umblau una la alta în casă, ca să nu fie ceartă. La fel, membrii familiei nu îşi spun vorbe slabe ca să nu se certe tot anul. La Macea E un obicei vechi, străbun şi îndătinat la Macea. Colindatul începea în Ajun și se pornea de la un capăt al satului. Cu banda și cu sania, dacă vremea nu era prielnică. Feciorii colindau, fetele așteptau acasă, ca să-și poată dovedi puritatea, sufletul neîntinat și bucuria primirii colindătorilor. Gospodarii îi serveau pe feciori cu bucate special pregătite pentru această ocazie: plăcintă crocne, cârnați, cărdăboși. La Secusigiu În perioada interbelică, în Ajunul Crăciunului, dimineaţă devreme, femeile aruncau în curte mâncare păsărilor, înainte de răsăritul soarelui, ca acestea să nu strice semănăturile din grădină peste an. Grăunţele erau aruncate în cerc pentru ca păsările să se adune cât mai multe. Gospodarii erau atenţi la prima persoană care le intra în curte, fiindcă se credea că dacă aceasta e bărbat, vor avea în acel an viţel, iar dacă era femeie, viţea. În această zi, în Secusigiu preotul umbla prin sat şi sfinţea casele cu molitfă (apă sfinţită), cântând „Miluieşte Doamne”. De asemenea, se mergea la morminte cu tămâie, creangă de brad şi nuci. Seara, în toate casele se pregătea masa de Ajun. Se aducea fân şi se punea sub măsai (faţa de masă) şi într-un coş sub masă.

În acest coş se mai punea grâu, porumb, un drob de sare pentru „Calul lui Crăciun”. Prin casă se împrăştiau paie. Fânul şi paiele simbolizau grajdul unde a fost născut Cristos. Cina din Ajun era una de post. Înainte de a începe să mănânce, membrii familiei puneau câte puţin din fiecare fel de mâncare în fânul de sub masă, pentru Calul lui Crăciun. Apoi, cel mai bătrân bărbat din casă spunea Tatăl nostru şi începeau să mănânce. Practica punerii de mâncare în fân se repeta la toate mesele şi în ziua de Crăciun. După ce se termina cina din Ajun, cel mai bătrân bărbat din familie, cu un ciur de nuci în mână, însoţit de un copil cu un topor, mergea în grădină. Bătrânul ameninţa fiecare pom cu cuvintele: „Dacă nu rodeşti la vară, te voi tăia”. Din grădină se duceau la staulul oilor şi în grajuri, unde aruncau câte o nucă. După aceasta intrau în casă, unde avea loc un alt ritual menit să aducă sporul. Bătrânul, aşezat cu faţa spre masă, arunca peste cap nucile iar restul membrilor familiei, grupaţi în apropierea uşii se repezeau să le prindă. Vecinii se adunau mai mulţi la o casă şi stăteau de vorbă până la miezul nopţii, când ziceau că vine Moş Crăciun. Când începea să se întunece, prin sat porneau colindătorii. Acestor colindători de 12-14 ani li se spunea piţărăi. Când ajungeau la o casă ei întrebau: „Slobod îi a colinda?”. Dacă li se răspunea „Slobod” începeau cu colinda „Ciucur verde de mătasă/ Slobozâ-ne gazdă în casă/C-afară plouă de varsă etc”. Din repertoriul de colinde al satului mai făcea parte: Trei păstori, Steaua sus răsare, O ce veste minunată, Doamne a-tale cuvinte, etc. La plecare, gazda le dădea câte un colac mic numit în sat Uşurel sau Piţărău. Înainte vreme li se dădea şi cârnaţ, slănină, mere, nuci, alune, care erau adunate de Iapă. Odinioară în sat s-a mai umblat cu Capra, Steaua şi Irozii, ultimul un teatru popular religios. Legat de ziua de Ajun, în Secusigiu au funcţionat o serie de credinţe şi de interdicţii. Astfel nu se dădea nimic împrumut, ca să nu dea şi norocul din casă. Străinul care intra în casă nu avea voie să închidă uşa, doar gazda, fiindcă ar fi tăiat calea peţitorilor. Gunoiul adunat nu se arunca, ca să nu se arunce şi norocul din casă. Toată noaptea lampa rămânea aprinsă iar focul nu avea voie să se stingă în vatră. Dacă în noaptea Crăciunului ningea, oamenii ziceau că Moş Crăciun a venit călare pe un cal alb, dacă nu ningea ziceau că a venit călare pe un cal negru. În trecut, în ziua de Crăciun, dimineaţa, copiii duceau de pomană, pe la toate neamurile şi pe la vecini, colaci, cârnaţi, nuci şi lumânări. În această zi nu se mătura deloc în casă. Seara în comună se făceau baluri. A doua zi, după masa, datina este şi azi ca finii să se ducă la nănaş cu daruri. Mai demult duceau colac, cârnaţ, plăcintă. Colacul era rotund şi gol la mijloc. A treia zi de Crăciun se scotea fânul, care a fost pus sub faţa de masă şi sub masă şi se dădea la vite, pentru spor, iar mâncărurile rămase din Ajun se dădeau oilor. 9

La Șepreuș În sãptãmâna Crăciunului, femeile fãceau curățenie mare în casă. Odinioară, văruiau, murluiau. De asemenea se fãcea mai multă pâine, fiindcã între Crăciun și Bobotează nu se cocea, fiindcă se credea că este păcat. Tot acum se coceau și colacii care urmau să se dea colindătorilor. În dimineața de Ajun, devreme, pe la case începeau să umble pițărăii cu urări. Acești pițărăi erau în general copii mai mici de până în 12 ani. Când intrau în casă ei ziceau „Bună dimineața lu’ Crăciun”. Oamenii din sat considerau că dacă le intră în casă prima dată prunci, le va merge bine tot anul. Prin urmare, celor care veneau le dădeau colac și nuci. În Ajunul Crăciunului, seara, prin sat începeau să umble colindătorii. În Șepreuș se „corinda” fără muzicã. Odinioară, colindau seara atât copii mai mărișori, cât și feciorii. Aceștia umblau la colindat câte 4-5 și alegeau mai ales casele cu fete de măritat. Începeau de afară, „de la fereastră”, cu colinda de intrare „Ciucur verde de mătase”. În casă mai cântau două-trei colinzi și încheiau cu: „Să fii gazdă veseloasă/Să plătești colinda noastă/Con colac mândru, frumos/Dân pelița lui Cristos”. Pentru colindat, gazdele le dădeau băutură, cârnați, colac, plăcintă și bani. Unii feciori se fãceau goață, adică se mascau și umblau tot așa, câte 2-3, pe la case, speriind lumea. Se îmbrăcau în femeie, cu ciorapi trași pe cap, cât mai urâți. Cu multă vreme în urmă, în Șepreuș s-a umblat și cu țurca. Masca era din carton, avea un cioc mobil de lemn, semăna cu capul de barză. Pe deasupra se purta o haină lungă făcută din mai multe culori. Jocul Țurcii se desfășura pe uliță, dar se opreau și la casele unor neamuri. Țurca fãcea tot felul de sărituri și speria copiii cu ciocul. Pentru joc i se dădea bani, colaci, cârnați. În prima zi de Crăciun, băieții de școală mergeau prin sat cu steaua. Ei erau îmbrăcați cu haine albe de dieci, de la biserică, decorate cu cruci. Pe cap aveau coifuri de hârtie și duceau o stea din hârtie ținută pe un băț. Conducătorul avea o sabie de lemn. Obiceiul, introdus de învățători după Primul Război Mondial, se păstrează în Șepreuș și azi. Legat de ziua de Ajun, există o serie de credințe și tabuuri. Astfel, în ziua de Ajun și de Crăciun nu se dã nimic din casă fiindcă își dă norocul. În noaptea de Ajun, pentru prosperitate și pentru sănătate, nu era voie să se termine fânul în iesle și nici sã se stingă focul sau lampa. În ziua de Crăciun se mergea la biserică, după care urma o masă îmbelșugată, în credința că dacă masa de Crăciun este bogată, așa va fi tot anul. În această zi nu se făcea joc. A doua zi de Crăciun se slobozea jocul iar seara se făcea bal.

La Șicula Colindatul începea în seara de Ajun. Acest frumos obicei, al colindatului, este păstrat şi azi foarte bine în Şicula. Mersului la colindat sau „corindat”, i se mai zice „mersul cu duba”, deoarece instrumentul tradiţional de acompaniat era duba. Din acest punct de vedere există o asemănare cu colindătorii hunedoreni, care merg şi ei la „corindat cu duba”. Primii care merg cu „duba” sunt copiii. Colindele acestora sunt scurte şi vestesc sărbătoarea. În Şicula, copiii colindă şi un colind cu totul deosebit, care are ca temă vânătoarea. Acest colind se intitulează „Am plecat la vânătoare”. (…) Feciorii care colindau casele fetelor mai duceau cu ei şi un „highighiş”, pentru a încinge un joc. Cei care nu primesc colindătorii, ţinând uşa încuiată, sunt ironizaţi prin strigături, cum ar fi: „Cine nu ne lasă-n casă/N-ar avea ce pune pe masă/Numai oală cu pisat/Şi aceea din căpătat”. Alt obicei păstrat la Şicula este „steaua”. Steaua are ca protagonişti copiii, băieţii, cam între 7-14 ani, câte 5 în grup, organizaţi astfel: 3 sunt craii, unul este Irod şi unul este stelarul. Craii au în mână o sabie de lemn, pe cap poartă „comănac”, adică un fel de joben făcut din carton şi ornamentat cu hârtii colorate. Comănacul este foarte ascuţit în vârf. Irod are si el o sabie şi un comănac, iar stelarul are în mână steaua, iar pe cap, ca şi toţi ceilalţi comănac. Steaua are un mecanism bazat pe arc care are în faţă o stea din lemn, iar când este aruncat în faţă se alungeşte, pe urmă vine la loc. Aceştia cântă colinde precum: Cei trei crai de la răsărit, Steaua sus răsare, după cum se prezintă fiecare, ce rol are în piesă. Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de Crăciun, la Şicula îl reprezintă cu siguranţă, Căluşarii, un obicei străvechi, moştenit de la romani. La Şicula, ceata de căluşeri este formată din 11-15 feciori, care nu au făcut armata. Aceştia se aleg dintre ei, fiind prieteni, şi fac repetiţii din timp. Îşi aleg un vătaf, de obicei cel mai bun la joc, iar în prima zi de Crăciun încep dis de dimineaţă, de la casa „birăului” (primarului), să pornească pe uliţele satului. Ei merg pe drum jucând şi strigând strigături vesele. Cei ce vor să-i primească îi aşteaptă la poartă şi îi cheamă. Alături de ceata de căluşeri este întotdeauna un muzicant şi unul care duce colacii şi vinul primit, poreclit „iapa”. Cei care îi primesc îi mai cinstesc, în funcţie de obigaţie, şi cu bani. Cel care dă suma cea mai mare este „birău”. În trecut, fetele le mai dăruiau şi „turtele” care erau înşirate pe o aţă, pe care le legau la gât. Unde sunt fete mari, le şi joacă un joc sau două. A doua zi de Crăciun, pe la ora 10.00, căluşerii merg la biserică, unde sunt sfinţiţi de preot. La Birchiș „Umblatul cu dubele” sau „Dubașii” este o datină străveche, care se păstrează până în zilele noastre și o găsim în mai multe zone folclorice de pe Valea Mureșului, diferind de la sat la sat. Echipa de dubași 11

colindători are în componența ei pe cei ce cântă și bat dubele totodată și taraful. Feciorii îmbrăcați cu șube și cioareci, cu căciuli împodobite cu flori, tricolor și pană de fazan, ținând în mână dubele, la fel de frumos împodobite ca și căciulile, se adună la gazda unde au învățat colinzile în postul Crăciunului. De aici, încolonați cu căprarul în frunte și muzicanții (taraful) în urmă, dubașii pornesc cu colinzile pe la casele oamenilor. De obicei, dubașii mergeau mai întâi la biserică unde colindau preotului și familiei sale, apoi la primar, la dascăl, iar apoi la fete și feciori. Echipa de dubași din Birchiș poate fi întâlnită frecvent în spectacolele căminelor culturale, reprezentând județul în întrecerile de artiști amatori, prezentând programe de televiziune. Umblatul cu dubele se transcrie, ca modalitate de exprimare, și în categoria teatrului folcloric. Baladele cântate sau recitate, melodiile ce le însoțesc au un rafinament artistic unic, iar costumația, recuzita și șubele sunt elemente de decor ce dau spectacolului o notă de originalitate de necontestat. La Ostrov La Ostrov, în fața dubașilor, juca „țurca” (capra) – un joc specific, bătând ritmic din botul de lemn. O altă persoană are rolul de a aduna darurile, primite de la gospodarii satului, dubașilor: tradiționalul colac de grâu curat/Cum Dumnezeu l-a dat/cârnați, țuică, bani. Persoana se numește „iapă”, denumire care vine de la faptul că aceasta duce sacul în spate. La Căpâlnaș La Căpâlnaș, dubașii sunt însoțiți de „cerb”, care are și o baladă a sa. Oriunde ar avea loc această datină, ea este legată de sărbătorile de iarnă și se desfășoară sub formă de colind pe texte de baladă păstorească, vânătorească, de muncă, de dragoste, pentru față de măritat și fecior de însurat. Tot în categoria teatrului folcloric poate fi inclus și „Vertepul”, colind practicat și el cu prilejul sărbătorilor de iarnă (Ajunul Crăciunului). „Vertepul” este de fapt o simbioză între teatrul de păpuși și balada cântată. Grupul de colindători format numai din băieți umblă din casă în casă, interpretând balade specifice, pe scena improvizată evoluând concomitent și personajele care ilustrează balada.

PRĂJITURI ASORTATE INGREDIENTE

Foi 8 linguri ulei 100 g zahăr 1 plic praf de copt 2 g sare 500-600 g făină 300 ml lapte 12

Umplutura 600 ml lapte 80 g amidon 4 linguri cacao pudră 200 g margarină 200 g zahăr 2 g sare esența de rom

Glazura

70 g margarină 3 linguri cacao pudră 80 ml apă 75 g zahăr MOD DE PREPARARE 1.

Se amestecă uleiul cu laptele și zahărul.

Se adaugă făina amestecată cu praful de copt și se frământă până se obține un aluat omogen și

elastic. 3.

Se împarte aluatul în trei bucăți și se întinde în foi.

Se înțeapă foile cu furculița, din loc în loc, și se coc pe fundul tăvii.

Se prepară crema: -

Se pun la fiert 500 ml lapte, iar restul se amestecă cu amidonul, sarea și zahărul

Se toarnă laptele fiert peste amestec și se continuă fierberea până ce amestecul se îngroașă

Se lasă apoi la rece

Se încorporează margarina în cremă și se aromatizează cu esența de rom

Se întinde crema, în două straturi, între cele 3 foi.

Se acoperă prăjitura cu hârtie de copt și cu o tavă pentru a se presa.

Se lasă prăjitura în loc răcoros timp de 24 de ore.

Se taie prăjitura, după ce foile s-au înmuiat.

10. Se toarnă deasupra glazura de ciocolată, fiartă la foc mic, și se presară cu nucă de cocos. 11. Se lasă la rece și apoi se porționează. Profesor coordonator: Bojoga Mirela Gabi Elevi participanţi: Manole Ioana Beatrice, Rondoleanu Rafaela, Surcel Alexandra Andreea - clasa a IX-a B 13

Reședința : Pitești Limba oficialǎ : română Atestare : 20.03.1388 În partea nordică, limita județului urmărește crestele înalte ale munților Făgăraș, traversează munții Piatra Craiului și culoarul Rucăr – Bran ce desparte județul Argeș de județele Sibiu și Brașov. La est limita cu județul Dâmbovița este mult mai lungă, traversând munții Leaota, Subcarpații Getici, piemontul Candești și câmpia Găvanu Burdea. Limita sudică dinspre județul Teleorman taie câmpia Găvanu Burdea. La sud-vest, județul Argeș se învecinează cu județul Olt, limita străbătând câmpia Română și piemontul Cotmenei, traversând văile din bazinul superior al râului Vedea. Limita vestică, dinspre județul Vâlcea, traversează valea râului Topolog. Denumirea judeţului Argeş vine de la râul Argeş, căruia dacii îi spuneau Argessos, care cel mai probabil însemna „strălucitor”. Aportul uman și material al locuitorilor județelor Argeș și Mușcel la înfăptuirea României Mari a fost semnificativ, atât prin miile de soldați care au făcut sacrificiul suprem pe câmpurile de luptă ale Războiului Întregirii Neamului, dar și prin activitatea unor oameni politici și militari, dintre care amintim pe cea a membrilor familiei Brătianu (Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu și Constantin I. C. Brătianu), a generalului Constantin Christescu, originar din Pădureți, județul Argeș (comandant al Armatei a I-a în 1917 și subșef al Marelui Cartier General Român în decursul anului 1918), Ion Antonescu (cu gradul de maior, a activat ca șef birou Operații în cadrul Armatei I), Ion Mihalache (ofițer combatant și decorat cu Ordinul ,,Mihai Viteazul”) și mulți alții. De amintit și faptul că preț de aproape două luni (octombrie-noiembrie 1916), în zona de Nord de Câmpulung Mușcel, unități române au ținut piept atacurilor repetate ale a trupelor germano-austro-ungare care încercau să pătrundă în Vechiul Regat, Mausoleul de la Mateiaș stând mărturie erosimului acestora. Povești, obiceiuri și tradiţii argeșene de Crăciun Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. Este o sărbătoare care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. În 14

fiecare colţ de pe glob datina Crăciunului îmbină elemente universal întâlnite, cum ar fi împodobirea bradului, cu altele, mai puţin cunoscute, specifice zonei. Tocmai despre aceste obiceiuri deosebite din Argeș va fi vorba în cele ce urmează. Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor, dacă vor veghea până la primul cântat de cocoş. În aşteptarea acestei minuni credincioşii obişnuiesc să ardă tămâie pentru ca grijile şi paguba din casă să fie alungate. Ei se roagă Mântuitorului Isus pentru îndeplinirea dorinţelor. În Ajunul Crăciunului, pe înserate, în toate satele şi oraşele din țară începe colindatul. Colindele şi cântecele de stea poartă deopotrivă mesajul profetic atât în legătură cu împlinirea făgăduinţei făcute de Dumnezeu protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi prin ei nouă tuturor, cât şi prin ceea ce va împlini Fiul lui Dumnezeu prin lucrarea Sa în lume. Colindătorii, copii şi adulţi, merg din casă în casă vestind prin cântec Naşterea Pruncului Isus. Gazdele oferă colindătorilor covrigi, fructe şi crăciunei (colăceii de Crăciun). De pregătirea colăceilor se ocupă gospodinele şi fetele acestora. Aluatul din care se prepară colăceii este pregătit cu drojdie, după reţeta pâinii. Se prepară colaci împletiţi din mai multe fâşii, colaci ce se dăruiesc oaspeţilor de seamă prezenţi la masa festivă de Crăciun. De asemenea, în satele din Argeș, bărbații aruncă în foc un braț de paie, spunând câteva cuvinte menite să atragă bogăția: “Atâtea paie, atâția miei, atâția purcei, atâția boi, atâtea oi, atâtea vaci, atâția turmaci (viței).” Se spune că în această zi nu trebuie să împrumuți nimic din casă, altfel vei alunga norocul. Cu câteva zile înainte de începerea sărbătorilor, are loc sacrificarea porcului. Aceasta are loc în ziua de Ignat, pe 20 decembrie. Tradiţia cu pricina este respectată îndeosebi la sat, unde totul se desfăşoară conform unui adevărat ritual. Originile acestuia datează din vremurile de dinaintea creştinismului, acesta din urmă aceptându-l ca o parte firească din viaţa comunităţii şi dându-i de asemenea o însemnătate spirituală întrucât bucatele astfel pregătite nu pot fi consumate până ce nu au fost sfinţite de preot. Bătrânii considerau capra ca fiind animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. La origini, jocul caprei (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fost un ceremonial grav, de cult. De-a lungul timpului acesta a devenit un ritual menit să aducă prosperitate în anul care vine. În zilele noastre, acest joc a rămas un pretext pentru revigorarea unor tradiţii din bătrâni, etalarea unor costume, covoare, ştergare tradiţionale în culorii vii. Un joc dramatic cu mască animalieră şi măşti umane, Jocul Caprei este purtat de tineri, îndeosebi de băieţi de vârstă şcolară în intervalul sărbătoresc dintre Crăciun şi Anul Nou. Capra prezintă de exemplu vestimentaţie şi ornamentică de Brezaie, mult mai simplificată însă, iar în personajele ce o conturează se află uneori şi Mutul sau Moşul. Obiceiul se întâlneşte în partea de deal şi câmpie acolo unde nu mai este atestat Colindul cu Brezaie, iar jocul prezintă în afara funcţiei de urare, aici redusă la formă finală, o orientare evidentă spre funcţia ludică şi chiar satirică. Obiceiul cunoaşte variante de la simplul joc al Caprei însoţit de textul cântat, până la forme propriu-zis dramatizate. O variantă de structură completă poate fi considerată Capra din 15

Vlădeşti, la care după formulele introductive de acceptare, jocul se desfăşoară în trei secvenţe. Prima constă într-un cântec cu text versificat şi particularizat, în funcţie de gazdă şi jocul imitativ al măştii, a doua secvenţă, cea centrală este o scenetă pe tema vânzării şi cumpărării Caprei şi în final o nouă secvenţă de joc al măştii şi cântec având un conţinut comic şi chiar satiric inspirat din viaţa satului. Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La sate, cu colinda merg copii şi flăcăii. Aceştia sunt organizaţi într-o ceată, cu o ierarhie bine stabilită, existând un conducător şi un loc de întâlnire. În trecut, flăcăii cu vârste cuprinse între 18-20 ani erau cei care mergeau la colindat. Aceştia îşi găseau o gazdă la care stăteau pe toată perioada sărbătorilor şi nu aveau voie să umble singuri pe uliţele satului, ci doar în ceată. Tot ce se petrece în această perioadă trebuie sa aibă un caracter augural, colindele caracterizându-se prin crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor, acestea atingând chiar limitele fabulosului. Obiceiul bradului de Crăciun a fost împrumutat din Europa apuseană. Se presupune că ar aparţine de fapt lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. La noi datina împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă (bradul de nuntă) sau la moartea unui flăcău sau fete mari. Ca obicei de Crăciun, era practicat până la sfârşitul secolului al XIX-lea de nemţii care locuiau la oraşe. După primul război mondial acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării. Jocul Ursului are o vechime apreciabilă în zona Argeş – Muscel, fiind practicat în trecut de ţiganii ursari care colindau satele, în sărbători jucându-şi ursul dresat la casele gospodarilor care îi primeau. În ultimii 50-60 de ani obiceiul nu a mai înregistrat o frecvenţă mare, dată fiind dispariţia acestei ocupaţii în cătunele meşteşugarilor rudari. S-a menţinut însă un timp ca un joc cu măşti, având o arie de răspândire în unele sate din nordul Muscelului şi mai exact în Măţău-Mioarele, Dragoslavele, Bughea de Sus sau Cetăţeni, CăpăţâneniArefu, Corbeni sau Cicăneşti, la câmpie în Şerbăneşti, Gliganu, Mozăceni, sau Lunca Corbului.

NEGRESĂ CU NUCI INGREDIENTE

Blat 300 g zahăr 200 g unt 4 ouă 100 ml lapte 200 g făină 1 plic praf de copt 50 g pudră de cacao 70% 1 linguriță esență de rom 1 praf de sare

Glazura

50 g ciocolată neagră 50 g smântână 150 g nucă pentru presărare MOD DE PREPARARE 1. Peste ouă se adaugă un praf de sare, zahărul tos și se amestecă folosind un mixer până când zahărul s-a dizolvat și se obține o cremă spumoasă. 2. Se adaugă untul moale și se amestecă. 3. Se pun romul și laptele și se amestecă. 4. Se adaugă pudra de cacao, praful de copt și făina, amestecând totul foarte bine. 5. Se pregătește o formă pentru copt, de 20×25 de centimetri, se răstoarnă aluatul și se nivelează. 6. Se pune tava la cuptor la o temperatură de 200 oC pentru aproximativ 20-30 de minute. Cuptorul trebuie să fie preîncins, foc sus-jos la cuptoarele electrice, foc mediu spre maxim la cuptoarele pe gaz. 7. Se pregătește glazura din ciocolata neagră și smântână pentru frișcă. Se pun într-un bol, se încălzesc pentru câteva minute la bain-marie. 8. Se amestecă bine, apoi se toarnă glazura cu grijă peste prăjitură, într-un strat cât mai uniform. 9. Se presară deasupra nucă măcinată, la fel, într-un strat cât se poate de uniform. Se lasă la rece, ca să se întărească ciocolata, apoi se poate tăia.

Profesor coordonator: Buciu Ramona Mihaela Elevi participanţi: Gherghina Alexandra, Nicolau Adriana – clasa a XI-a D 17

Reședința : Bacău Limbi oficiale : română, maghiară Atestare : 06.10.1408 Bacău, supranumit și „orașul lui Bacovia”, este situat pe râul Bistrița, pe care în oraș există două centrale hidroelectrice (Bacău I si Bacău II) ce acoperă o parte a consumului local de energie electrică. Orașul este traversat de drumurile europene E85 și E574 ce fac legătura cu Bucureștiul, cu nordul țării și cu Transilvania. Bacăul cu reşedinţa de judeţ cu acelaşi nume are o etimologie incertă. Denumirea poate proveni de la un conducător local numit Bako, de la boabele de strugure denumite bacă sau chiar de la zeul Bachus. În urmă cu o sută de ani, doi români curajoși au trecut munții într-un avion deschis ca să le ducă celor din Ardeal acordul României de Unire. Pe un ger cumplit, în noiembrie 1918 doi români ambițioși s-au urcat într-un avion fără carlingă hotărâţi să treacă peste Carpați. Aveau documente de importanță istorică ce trebuiau să ajungă în Ardeal: un sac plin de manifeste și scrisoarea primului ministru, Ion I C. Brătianu, adresată Consiliului Național Român Central prin care se comunica, oficial, dorința de unire cu Ardealul. Aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup au îndurat, timp de două ore, cât a durat zborul, temperaturi de -30 oC. Zborul Marii Uniri rămâne esențial atât pentru istoria aeronauticii, cât și pentru înfăptuirea Marii Uniri. Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Bacău În zona Bacăului, în seara de Ajun se face și acel dulce tradițional numit "pelincile Domnului" sau turte cu julfă. Așa cum este ușor de anicipat se face din turte subțiri, coapte pe plită și care sunt apoi umplute cu semințe de cânepă zdrobite sau nucă măcinată și mult zahăr. Tradiționalii colaci sunt și ei la loc de cinste. "În Ajunul Crăciunului femeile scoteau din cuptoare mulțime de colaci pentru colindătorii care începeau, pe înserat, să bată satul. În secolul al XVII-lea un călător străin care mergea spre Ucraina cere găzduire la un gospodar dintr-un sat din preajma Bacăului, chiar în Ajunul Crăciunului. Pe masă, călătorul vede o mulțime de colaci rumeni, frumos zidiți în așteptarea colindătorilor. Colindau nu numai copiii, dar și tinerii și mai bătrânii, în cete. 18

Cântecul lor, în rezumat, trezește gazdele și vestește ce s-a întâmplat la Bethleem. În satele catolice se cântă, pare-se, și Miorița. Purtau Steaua sau purtau Globul făcut dintr-o sită și o icoană de hârtie, uneori până la Bobotează". Sărbătoarea Crăciunului durează trei zile. În aceste zile oamenii sunt așteptați la biserici, la slujbele speciale care se fac, merg în vizită la rude și pun pe masă tot ce au mai bun.

PRĂJITURĂ CU NUCĂ INGREDIENTE

Aluat aluat dospit pentru plăcintă 400-500 g miez de nucă 200-300 g zahăr 50 g unt topit coaja de lămâie și portocală rasă esența de vanilie MOD DE PREPARARE 1.

Se macină miezul de nucă peste care se adaugă zahărul și aromele.

Se amestecă foarte bine până când se obține o consistență relativ uniformă.

Se presară blatul de lucru cu făină și se împarte în mai multe bucăți egale.

Se întinde foaia, se stropește cu unt și se presară din belșug cu miez de nucă.

Se rulează foaia ușor, de la o margine spre cealaltă și cu atenție se sigilează capetele, ca să nu

curgă umplutura, apoi i se dă formă de melc. 6.

Se unge tava, din belșug, cu unt și se pune prima bucată în mijloc.

La fel se va proceda și cu restul foilor, se rulează și apoi se pun în tava de copt, în jurul celei puse

în mijloc. 8.

Se lasă la dospit pentru 30 de minute, apoi se unge deasupra cu un gălbenuș de ou bătut.

Se pune la cuptor la 180oC pentru 40-50 de minute.

10. Imediat dupa ce se scoate din cuptor, se unge deasupra cu un sirop făcut dintr-o lingură de miere și o lingură de apă. Profesor coordonator: Strănutu Tănțica Elevi participanţi: Hohotă Roxana Mihaela, Manole Alina Nicoleta - clasa a X a A înv. prof. 19

Reședința : Bistrița Limba oficialǎ : română, maghiară Atestare : 16.07.1264 Bistrița-Năsăud este

un județ în Transilvania, România.

fost

înființat

în

anul 1968 prin

reorganizarea teritorială a Regiunii Cluj (din raioanele Bistrița și Năsăud). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Năsăud (interbelic), respectiv din Comitatul BistrițaNăsăud (antebelic). Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Bistrița. Se învecinează cu județele Cluj, la vest, Maramureș, la nord, Suceava, la est și Mureș la sud. Judeţul Bistriţa - Năsăud are denumirea slavonă a râului şi oraşului Bistriţa, care înseamă apă repede, precum şi a oraşului Năsăud, după cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor). Marele act al Unirii românilor săvârșit în ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, cetate sfântă a Neamului, este împletit cu o importantă contribuție a luptătorilor sângeorzeni. Ivirea soarelui libertății și înfăptuirii României Mari s-a petrecut în ziua de 28 octombrie 1918 când a venit la conducerea țării guvernul condus de generalul Coandă. Reprezentanții de seamă care și-au adus aportul la realizarea măreței cauze sunt: cu Gavril Tripon, președintele Consiliului Național Român al comitatului Bistrița-Năsăud, cu Victor Onișor, Vasile Pahone, Iulian Martian, Virgil Sotropa, Ion Păcurariu, vicarul Alexandru Halita (fratele lui Solomon). Povești, obiceiuri și tradiții bistrițene de Crăciun În satele din Bistriţa-Năsăud se păstrează mai multe obiceiuri pentru Ajunul Crăciunului, printre cele mai cunoscute fiind umblatul cu colinda, cu Țurca, Steaua, Viflaimul, Irozii şi Belciugarii. Adulţii pleacă la colindat după ce se înnoptează bine. Ei încep colindatul cu casa preotului şi continuă cu locuinţele primarului şi ale altor oameni de vază din sat, care sunt obligaţi să ţină poarta casei deschisă până în zori, semn că sunt bucuroşi de oaspeţi. Colindatul poate dura până dimineaţa şi este reluat şi în ziua de Crăciun. Cu Țurca (sau Capra) se merge, de regulă, în Ajunul Anului Nou, dar cei care se deghizează preferă să o facă la ambele sărbători, ca să adune cât mai mulţi bani. Țurca e jucată de doi tineri, unul dintre ei fiind ascuns sub o cergă ce acoperă un bot de capră din lemn. El trebuie să bată capra cu piciorul în pământ, în ritmul 20

muzicii, şi o face să clămpănească din fălcile de lemn, cântând: "Ţa, ţa, căpriţă, ţa..!" Cel de-al doilea cântă din fluier. La final, Turca îşi primeşte plata luând în gură bacnotele pe care i le oferă gazda. Mulţi oameni preferă să asiste la acest spectacol în curte şi să nu-i invite pe colindători în casă din cauza dezordinii pe care o face capra în timpul dansului. Nu se obişnuieşte ca spectacolul Caprei să fie răsplătit cu mărunţiş. Alte trei obiceiuri - Steaua, Viflaimul şi Irozii - sunt pe cale de dispariţie, ele fiind păstrate doar de membrii unor ansambluri folclorice, care obişnuiesc să le prezinte în diverse festivaluri. Cu Steaua umblă trei flăcăi care îi întruchipează pe cei trei magi şi cântă "Trei crai de la răsărit". Cel din frunte poartă o stea din lemn cu cinci colţuri, împodobită cu panglici tricolore. În cazul Irozilor, personajele sunt Irod, crunt şi neînduplecat, doi ostaşi romani şi cei trei magi. În timp ce Irod le cere ostaşilor să-l omoare pe Isus, magii îl apără pe prunc şi-l ameninţă pe Irod cu mânia cerească. Viflaimul este o formă de teatru cu măşti, care redă scena naşterii lui Isus, îmbinând dogma creştină cu ritualuri magice. În schimb, pe Valea Ilvelor este bine păstrat obiceiul ca sătenii să fie colindaţi de Belciugari. De exemplu, în satul Ilva Mare, în seara de Ajun de Crăciun, umblă tineri costumaţi în capre şi urşi care prezintă în faţa gazdelor câte o mică scenetă. Ei sunt Belciugarii. Calea lor e deschisă de o ceată de fete îmbrăcate în costume populare şi încălţate cu opinci, care au grijă să-i aştepte pe feciori în fiecare casă şi să creeze puţin suspans înainte de sosirea lor. După ce întâlnesc fetele, Belciugarii îşi dau jos măştile şi încing o petrecere chiar la gazde în casă.

COZONAC CU NUCĂ INGREDIENTE

Aluat 1000 g făină 8 gălbenușuri 500 ml lapte 2 gălbenuşuri 250 g unt 300 g zahăr 50 g drojdie esență de rom coajă rasă de lămâie 2 g sare 21

Umplutura 200 g nuci 75 g cacao 150 g zahăr 8 albușuri esență de rom stafide, rahat (opțional)

Pentru uns 2 ouă 50 g unt

MOD DE PREPARARE 1.

Se prepară maiaua, din drojdie, o linguriţă de zahăr şi lapte călduţ.

Se freacă untul cu 50 g zahăr.

Se cerne făina, se aşează pe blat, cu o adâncitură la mijloc.

Se toarnă maiaua, o cană cu lapte, ouăle întregi şi 2 gălbenuşuri frecate cu un praf de sare.

Se amestecă uşor ingredientele, apoi se adaugă untul.

Se frământă aluatul până ce se desprinde de mâini şi se lasă la cald, acoperit, să crească.

Se amestecă nuca cu zahărul şi cacaua, aromele, apoi se adaugă albușurile bătute spumă.

Se împarte aluatul în două, se întind foi, se umplu cu nucă şi se rulează.

Se ung tăvile cu unt şi se aşează cozonacii.

10. Se ung cozonacii cu ou bătut şi se dau la copt, 50 de minute. 11. Se lasă la răcit în tavă, apoi se scot şi se aşează unul lângă altul, dar cu o distanţă de 5 cm între ei.

Profesor coordonator: Fășie Lidia Elevi participanţi: Tudor Florina, Constantin Emanuela– clasa a IX-a B înv. prof.

Reședința : Botoșani Limbi oficiale : română, ucraineană Atestare : 1439 Botoșani este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Este așezat în partea de sud-vest a județului Botoșani, pe interfluviul dintre râurile Sitna și Dresleuca, spre vest între Dresleuca și Siret, apoi coboară între dealurile Crivăț, Agafton, Baisa, în adâncuri sprijinindu-se pe platforma Moldovei. Judeţul Botoşani îşi trage denumirea de la oraşul cu acelaşi nume care, potrivit Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche, a fost prădat şi ars de tătari la 1439. Potrivit cercetărilor istorice, numele oraşului vine de la un boier local pe nume Botaş. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene "Sfânta Maria" ce datează din 1350. Între secolul XIV și anii '70 ai secolului XIX, Botoșaniul, fiind amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești. Începând cu 1870 orașul a pierdut din zona de influență economică, deoarece a devenit un capăt de linie ferată secundară odată cu prelungirea liniei Liov-Cernăuți-Suceava; precum și datorită construirii liniei Dorohoi - Iași pe valea Jijiei. Târgul a devenit unul de importanță locală, înregistrându-se o scădere importantă a comerțului.Activitatea orașului s-a orientat din acel moment către industria agricolă, rolul principal avându-l producția agricolă a marilor moșii. Oraşul Dorohoi, ca oraş şi fostă capitală de judeţ cu relaţii directe cu Bucovina şi Basarabia, a fost o parte activă în realizarea Marii Uniri. Documentele vremii atestă numeroase implicări ale Dorohoiului în marele eveniment de la a cărui realizare sărbătorim 100 de ani. Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Botoșani Crăciunul este sărbătoarea cea mai încărcată de obiceiuri, tradiții, rituri, practici, credințe. În așteptarea Crăciunului și Anului Nou, oamenii devin mai buni, mai generoși și mai optimiști sperând ca Nașterea Domnului și Anul Nou vor veni cu sănătate, bunătate și pace. Pe vremuri, când oamenii se întâlneau în aceste zile și se salutau cu expresia “ Hristos s-a născut” , expresie

care

dispărut

din

bagajul

expresii 23

specifice

sărbătorilor

noastre

iarnă.

Jocurile de măști populare din Moldova sunt dovezi concludente ale existenței cultului fertilității și cultului morților-strămoși la traco-geți și daci. Nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat. Pe parcursul nopții de Ajun, cetele de flăcăi străbat ulițele, de la un capăt la altul al satului, pentru a vesti Nașterea Domnului. După rostirea colindei la fereastră, flăcăii sunt invitați în casă, sunt ospătați și răsplătiți. Sunt cazuri când, în casele cu fete, are loc o mică petrecere. Fata care urmează să se mărite este scoasă la joc fie de șeful cetei, fie de flăcăul care o simpatizează. În Ajunul Crăciunului femeile frământă aluatul pentru pâine și colaci. Se umblă cu " "Plugușorul", "Ursul", "Steaua", însă, cel mai cunoscut este "Căprița". Căprița este însoțită de un cioban, de mai mulți inși care vor dansa cu căprița și de un medic care o lecuiește, căci ea, nedorind să danseze, se face bolnavă. Nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă și nu se împrumută nimic. Fetele, pentru a-și vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastră, câte puțin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni și va gusta și fata îl va vedea. Există tradiția, ca sub masă pe care sunt bucatele pentru Crăciun, să se pună semințe. Numai așa semințele vor rodi și vor fi ferite de stricăciune.

PLĂCINTĂ CU BRÂNZĂ ȘI STAFIDE INGREDIENTE Aluat: 500 g făină 240 ml lapte 25 g drojdie 2 ouă 60 g unt 90 g zahăr 1 vârf cuțit sare 1 portocală (coaja rasă) Umplutura: 1000 g brânză de vaci dulce 250 g zahăr 5-6 ouă 1 portocală (coajă rasă) 50-60 g stafide 24

1 vârf cuțit de sare 1 plic zahăr vanilat 1 gălbenuș de ou 2 linguri unt MOD DE PREPARARE 1. Se cerne făina într-un vas, se adaugă drojdia și se amestecă. 2. Se adaugă treptat laptele călduț. 3. Se framântă aluatul și când capătă puțină consistență, se adaugă ouăle, zahărul, sarea, coaja de portocală și treptat untul moale. 4. Se frământă până când se obține un aluat elastic. Dacă aluatul se lipește de mână, se mai poate adăuga, treptat, cca 50-100 g făină. 5. Se pune într-un vas, se acoperă cu folie de plastic alimentară și se lasă aluatul la dospit, într-un loc călduț, ferit de curenți de aer rece, pentru 2 ore, sau până își dublează volumul. 6. Se pune brânza de vaci bine scursă într-un vas, se adaugă coaja rasa de portocală, ouăle, stafidele tocate în bucățele potrivite, grișul, zahărul vanilat și sarea. Se amestecă până când umplutura devine omogenă, apoi se pune în frigider. 7. Se răstoarnă aluatul dospit pe masa de lucru pudrată cu făină și se întinde într-o foaie dreptunghiulară de cca 7-8 mm grosime. 8. Se taie aluatul în pătrate de cca 7-8 cm. Se pune în centrul fiecărui pătrat câte 1 lingură plină de umplutură. 9. Se lipesc foarte bine două câte două colțurile opuse ale fiecărui pătrat. 10. Se pun plăcintele poale-n brâu în tava de copt tapetată cu hârtie de copt și se lasă să dospească cca 45 -60 m, acoperite cu o cârpă de bumbac, într-un loc călduț. 11. După ce au dospit, se ung plăcintele poale-n brâu cu amestecul de gălbenuș și lapte și se coc în cuptorul preîncălzit la 200°C, pentru 15-20 minute. 12. Se scot din tavă, se așază pe un grătar și după ce s-au răcit puțin, se pudrează cu zahăr pudră vanilat și se gustă cu foarte multă poftă. Sunt delicioase! Profesor coordonator: Croitoru Mihaela Elevi participanţi: Stanciu Andreea – clasa a IX-a A 25

Reședința : Brașov Limba oficialǎ : română, maghiară Atestare : 1234 Brașov este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov. Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief. Judeţul Braşov, fost Ţara Bârsei, nu are o etimologie unanim recunoscută. Sugestiile includ: - provine de la brad – cuvântul Brad este considerat de origine dacică de Haşdeu, I.I. Russu şi Olteanu. - o denumire slavă - denumire peceneagă, de la hidronimul Baraso, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulţi specialişti cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare şi mai învolburat atunci (bara šu = „apă cenuşie”). Teoria peceneagă este întărită şi de faptul că principale hidronime din zonă amintesc de pecenegi: Zizin, Bârsa, Tatrang (maghiară şi germană), Tömös (maghiară şi germană). Brașovul este cunoscut și datorită Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, ce se ținea aproape în fiecare an în centrul orașului. Stațiunea de iarnă Poiana Brașov se află la 12 km distanță de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă. Municipiul Brașov a reprezentat, de secole, unul dintre cele mai importante, puternice și înfloritoare orașe din zonă. Datorită poziției geografice privilegiate și a infrastructurii sale de astăzi, el permite dezvoltarea multor activități economice, culturale și sportive. Braşovul a fost întotdeauna o verigă în drumul pentru Marea Unire. A dovedit-o în 1600, prin popasurile unioniste braşovene ale lui Mihai Viteazul, şi le-a redeşteptat la 1848, cînd revoluţionarii de peste munţi elaborau la Braşov cele mai importante documente de unitate, dar şi în anii care au pregătit Marea Unire. Povești, obiceiuri și tradiţii brașovene de Crăciun Frumusețea județului Brașov stă tocmai în caracterul său multicultural.

Un obicei practicat în toată țara, preluat și în județul Brașov, este Capra. În toată Transilvania, el poartă numele de ”Țurca” și poartă cu sine semnificații profunde. Uciderea, bocetul, înmormântarea și învierea caprei reprezintă elemente specifice ruralului românesc. Dacă tradiția se respectă întocmai, poți vedea colindătorii cu capra între Crăciun și Anul Nou. Colindătorii merg prin cartiere și cu ”ursul”, un animal specific zonei. De fapt, ursul este superstarul munților Carpați și are o relație veche cu brașovenii. Ursul și colindătorii te vor vizita între Ajunul Crăciunului și Bobotează. Dacă, în ultimii ani, fiecare oraș a stabilit o dată aleatorie pentru împodobirea bradului, comuna Dumbrăvița este singura din județ care face acest lucru în ziua de Crăciun. Băieții sunt cei care aduc și înalță un brad mare, iar fetele îl împodobesc. Apoi, îmbrăcați în straie specifice, cu toții ”joacă” în jurul bradului dansuri tradiționale. Băieții și fetele din sat îi colindă, în luna decembrie, pe rând, pe cei care poartă numele de Nicolae, Ștefan și Vasile. În prima zi de Crăciun, îmbrăcați în costume naționale, făgărășenii merg la biserică și colindă credincioșii veniți la slujbă. A doua zi, ceata de feciori organizează tradiționalul joc popular, unde invită fetele la dans. Tradiția spune că feciorii sunt obligați să danseze cu toate fetele, iar o fată intrată în joc este datoare să danseze cu orice băiat o invită la dans. Un obicei popular perpetuat în Țara Făgărașului este ”irozii”. El este o piesă de teatru, prin care este pusă în scenă nașterea Domnului. Piesa este jucată în biserici, iar actorii sunt, de obicei, copii. La Rupea, în seara de Sf. Nicolae se alege ”tistia”, care este ”conducerea” cetei de feciori. Această conducere se va ocupa de organizarea colindatului, a adunării tuturor feciorilor și a fetelor și de organizarea Balului de Crăciun. Banii pe care îi strâng la colindat vor fi folosiți pentru organizarea, de Rusalii, a ”Jocului în Rond”. Ceata de feciori umblă prin curțile rupenilor și colindă. De Crăciun, feciorii și fetele se întâlnesc acasă la conducătorul feciorilor, Judele mare, de unde pleacă spre biserică. La finalizarea slujbei, colindă parohia și pornesc din nou prin oraș. În a treia seară de Craciun, cu banii din colindat se organizează un bal, unde feciorii și fetele vin îmbracați în costume populare. În localitatea Poiana Mărului, obiceiul presupune ca cetele de feciori, conduși de vătafi, să colinde pe la curțile gospodarilor care au fete de măritat. De obicei, asta se întâmplă în ajunul Crăciunului, după ce se lasă seara. A doua zi, aceștia participă la slujba de la biserică, după care au binecuvântarea să înceapă petrecerea și să scoată fetele la joc. În trecut, atunci când o fată era scoasă la joc, localnicii considerau că este pregătită pentru a fi mireasă.

PRĂJITURĂ CU VANILIE ȘI MERE INGREDIENTE Blat: 700 g făină 350 g unt 82% 125 ml smântână 20% 4 gălbenușuri 70 g zahăr 1 plic praf de copt 1 praf sare Umplutura: 3 kg mere dulci 150 g zahăr brun 2 plicuri zahăr vanilat 1 linguriță scorțișoară 30 g pesmet Sos: 250 ml smântână dulce 250 ml lapte 3 gălbenușuri 50 g zahăr 1 fiolă esență de vanilie MOD DE PREPARARE 1. Se frământă un aluat din toate ingredientele până ce se întinde ușor cu sucitorul. Dacă este nevoie, se adaugă 1-2 linguri cu smântână. 2. Se împarte aluatul în două și întinde două foi de mărimea tăvii de copt. 3. Se dau merele curăţate pe răzătoare, se storc și se amestecă cu zahărul brun și Bourbon, scorţișoara și pesmetul (de preferat, din biscuiţi). 4. Se așază merele în tavă peste prima foaie întinsă și acoperă cu cealaltă foaie. 28

5. Se înţeapă din loc în loc prăjitura cu mere şi sos de vanilie cu furculiţa și dă la cuptorul încins până ce prăjitura devine aurie. 6. Se taie numai după ce s-a răcit. 7. Pentru sos, se freacă gălbenușurile cu zahărul, iar smântâna se dă într-un clocot cu laptele. 8. După ce s-a răcorit, se toarnă peste crema de gălbenușuri și se amestecă, apoi se pune compoziţia pe baie de aburi și se lasă până ce se îngroașă puţin. Când este gata, se dă deoparte și se adaugă esenţa de vanilie. 9. Se servește prăjitura cu sos de vanilie după preferinţă.

Profesor coordonator: Apetrei Florentina Elevi participanţi : Murgilaș Claudiu– clasa a XI-a B înv. prof.

Limba oficialǎ : română, aromână, greacă Atestare : 20.09.1459 București este capitala României. Este cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Etimologia orașului Bucureşti își trage numele de la ciobanul Bucur care, dorind să-şi apere stâna de otomani, şi-a clădit pe malul Dâmboviţei o cetate şi o biserică. Câteva sute de ani mai târziu, datorită creşterii economice şi demografice a populaţiei din acea vreme, a devenit cetatea de scaun a domitorului Ţării Româneşti. Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”.Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau distruse de război, cutremure și programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. În ultimii ani, orașul a cunoscut un boom economic și cultural. Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România, și este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are facilități pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement. Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și județele României și este împărțit în șase sectoare. Bucureştiul a fost al doilea oraş unde s-a sărbătorit Marea Unire la 1 Decembrie 1918. Regele Ferdinand şi Regina Maria s-au întors triumfători în Capitală, după doi ani de refugiu petrecuţi la Iaşi. Oameni politici, membrii ai Guvernului şi Parlamentului au rămas în Bucureşti să sărbătorească Marea Unire, în timp ce la Alba Iulia era Marea Adunare Naţională.

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în București Sărbătoarea de Crăciun a reprezentat pentru bucureștenii celei de-a doua jumătăți a secolului al XIXlea, la fel ca si pentru bucureștenii din toate timpurile, un prilej de pietate, dar mai ales de bucurie și de petrecere. Încă din timpul postului, pe care unii îl țineau cu sfințenie, iar alții mai puțin, fiecare familie începea pregătirile pentru marea sărbătoare. Pregătiri tradiționale: curățenia generală în casă, înnoirea hainelor, prepararea mesei de sărbătoare. Curățenia obligatorie a caselor a fost semnalată până și de călătorii străini, căci de Crăciun orice român de la sat ori de la oraș intră în sărbătoare cu casa strălucind de curățenie, la fel cum caută să se înnoiască cu haine cumpărate de-a gata, ori făcute la croitor. Laborioasă era și pregătirea mesei de Crăciun. Gospodinele înfășurau sarmalele, umpleau caltaboșii, tocau și condimentau cârnații. Dulciurile preparate și ele cu trudă, dar și cu multă bucurie, erau la mare cinste, și astfel cozonaci, plăcințele, baclavalele și sarailii, ieșeau aburind din cuptor, gata de a fi puse la masă. Copiii, adunați roată pe podelele casei, hotărau unirea în cete și învățau cu sârg colindele tradiționale pe care urmau să le spună apoi din casă în casă, la sorocul potrivit. Nici împodobirea Stelei, cu care aveau să colinde în nopțile Crăciunului, nu era uitată de cei mici, dar și tineri, la fel ca și confecționarea straielor de Vicleim. Prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bradul împodobit de Crăciun se întâlnea la București, mai întâi în casele "nemților", apoi și în acele ale orășenilor avuți, pentru care inovația părea mai tentantă decât tradiția. Treptat, pomul de Crăciun a fost integrat firesc în sărbătoarea Crăciunului, extinzându-se în întreg orașul. Spre sfârsștul secolului al XIX-lea, Ajunul Crăciunului era considerat semnalul general al intrării bucureștenilor în marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Onorurile erau făcute mai întâi de către corurile de bărbați: corul Mitropoliei, cel de la Biserica Domnița Bălașa, precum și corul Operei Teatrului Național. Cântecele acestora de colind începeau la ora 20.00, și primul popas era făcut la Palatul Regal. Acolo se așezau în fața scărilor palatului și începeau colindele cu emoție și talent, căci auditoriul era dintre cel mai ales: majestățile lor împreună cu principii moștenitori și copii lor. După ce terminau de colindat, ușile erau larg deschise și oaspeții erau poftiți în sala de așteptare din josul aripii stângi a palatului, unde îi aștepta o masă încărcată cu covrigi, mere, nuci poleite, portocale, ceai din belșug, prăjituri, dar și tot felul de daruri. De la palat, corurile plecau spre reședința Mitropolitului pentru a-l colinda și pe acesta. O oră mai târziu, mahalalele bucureștene erau împânzite de glasuri cristaline de copii care, împărțiți în cete de câte trei, patru, ori cinci țânci, cântau cu bucurie "Bună dimineața la Moș Ajun La fel ca la țară, și la București, gazdele primeau colindătorii cu covrigi, mere și nuci poleite. Pe drum primeau bani de la trecători, bani care se duceau adesea pe un ceai cald cu scorțișoară, sau pe o ceașcă de salep, după care, cei mici își continuau colindatul. 31

În ziua Crăciunului, din nici o casă din București, oricât de săracă ar fi fost ea, nu lipsea de la masă tradiționalul purcel, cozonacii rumeni și gustoși precum și vinurile românești atât de căutate. Nimeni însă nu mânca înainte de a da de pomană pentru sufletul morților din familie. Pomana era dată rudelor, vecinilor, dar și cerșetorilor de pe stradă. După slujba bisericească fiecare își petrecea diferit ziua de Crăciun: copiii ieșeau la săniuș, ori să se dea pe gheață, tinerii plecau la petrecere, iar bătrânii mergeau și ei să mai stea de vorbă cu prietenii. Pe la unele case petrecerea era în toi, căci se auzeau lăutarii. Ziua trecea repede și seara orașul prindea a răsuna de cântece de Stea. În același timp, pe ulițe, se mai umbla și cu Vicleimul sau Irozii, un obicei adus probabil tot de către sașii din Ardeal, la fel ca și bradul de Crăciun. Aproape un veac, Irozii s-au bucurat de mare cinste, căci cântau colinde vechi și frumoase și apoi erau și strălucitor îmbrăcați. Cu timpul, ocârmuirea capitalei a interzis oficial Vicleimul, fără nici un rezultat însă, căci acesta a continuat să se practice încă mult timp prin mahalale. Bucureștenii sfârșitului de secol XIX, se delectau și cu spectacole de circ, care se desfășurau în acea perioadă în oraș. Caravanele încărcate cu oameni și animale se așezau cu precădere pe maidanele Brezoianului sau pe cel de la Palatul Poștelor. Așa au fost Circul lui Huttermann (care a ars în 1883), cel al lui Schull, al lui Schuchmann, precum și al lui Sidoli, toate având câte două reprezentații pe zi.

PRĂJITURA BUCUREȘTI INGREDIENTE

Blat:

Sirop:

4 ouă 120 g zahăr 2 ouă 100 g făină 20 g pudră de cacao 1 linguriţă sare 1 fiolă esenţă de vanilie 200 g zahăr tos 600 ml apă 2 lingurițe esență de rom

Cremă de cacao:

100 g ciocolată amăruie 200 g smântână pentr frișcă 1 linguriță esență de rom

Crema de fistic:

2 albușuri de ou 32

Glazură:

120 g zahăr tos 120 g unt 82% grăsime 1 picătură colorant verde 1 linguriță esență de fistic sau apă de flori 700-800 g zahăr fondant de cacao MOD DE PREPARARE

Se pregătește o tavă mai înaltă și pătrată, cu latura de cca 17 cm, și tapetată cu hârtie de copt.

Se încinge cuptorul la 175oC.

Se cerne făina împreună cu pudra de cacao.

Gălbenușurile se mixează cu vanilia.

Albușurile se bat spumă cu un praf de sare, apoi se adaugă treptat zahăr până se obține o bezea

tare. 6.

În bezea se încorporează alternativ gălbenușurile și amestecul de făină, prin răsturnare cu o

spatulă de silicon. 7.

Compoziția se toarnă în tavă și se nivelează.

Se introduce în cuptor pentru 30 minute. Se lasă să se răcească, după care se scoate din tavă și se

taie în trei felii orizontale. 9.

Pentru sirop se fierb apa cu zahărul, se ia de pe foc, se adaugă romul și se lasă să se răcească.

10. Se fierbe smântâna cu zahărul, se toarnă peste ciocolată, se lasă 2 minute, apoi se amestecă până se topește ciocolata și se obține o compoziție omogenă. 11. Se dă la rece pentru 2 ore, apoi se mixează la viteză mare 1-2 minute, până se obține o cremă fină. 12. Se adaugă romul și se transferă în poș. 13. Albușurile împreună cu zahărul pe bain-marie, amestecând în continuu cu telul, până se dizolvă zahărul. 14. La final se adaugă colorantul și esența de fistic. 15. Se așază prima felie de blat și se însiropează, peste care se așază un strat de cremă de cacao. Se așază a doua felie de blat, care se însiropează, peste care se așază crema de fistic. Se acoperă cu ultima felie de blat, se însiropează și se dă pentru minimum 2 ore la rece. 16. Se porționează și dă din nou la rece, până se pregătește fondantul. 17. Fondantul se încălzește la foc mic, amestecând să nu se ardă, până se lichefiază. 18. Se glasează prăjiturile cu fondant și se decorează cu cremă de fistic și de cacao. Se păstrează la 33

rece până la servire. Profesor coordonator: Opran Felicia Elevi participanţi: Barbu Alexandra, Ursan Florina – clasa a X-a B

Reședința : Călărași Limba oficialǎ : română Atestare : 1630 Călărași (în trecut, Lichirești și, temporar, Știrbeiu) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România. Este cel mai mare oraș al județului și unul din cele mai importante municipii din regiunea de dezvoltare Sud. Situat în sud-estul României, pe partea stângă a cursului brațului Borcea al Dunării. Etimologia judeţului Călăraşi își trage numele de la din cuvântul călăraş – corp militar auxiliar în evul mediu, în Ţara Românească. Povești, obiceiuri și tradiții călăreșene de Crăciun Din punct de vedere religios, Crăciunul, cea mai veche sărbătoare a omenirii, semnifică nașterea Domnului nostru Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis pe Pământ să ajute oamenii să devină mai buni, mai credincioși, mai îngăduitori și responsabili, mai toleranți și răbdători. În satele din Bărăgan, înainte de Crăciun, preotul umbla cu icoana din casă în casă, pentru a vesti Nașterea Domnului. Aceasta este o practică extrem de veche și este, de fapt, o vizită pe care preotul o face credincioșilor săi. Preotul poartă cu el o icoană care înfățișează scena nașterii Mântuitorului și fiecare casă și gospodărie este sfințită, credincioșilor dându-li-se icoana ca să fie sărutată. Un alt obicei premergător sărbătorilor Crăciunului întânit în satele din Bărăganul călărășean este sacrificarea porcului de Ignat. Obiceiul sacrificării porcului de Ignat, pe 20 decembrie, încă se mai practică pe acolo unde gospodarii cresc porci în propriile curți, pentru ca la Sărbătorile de iarnă sa aibă carne proaspată din care să-și prepare tradiționalele mâncăruri românești: tobă, piftie, caltaboși, afumătură și cârnați. Împodobitul bradului. Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând prin forma sa triunghiulara Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnificând cunoașterea și bogăția, asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele-fructele cunoașterii. Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele și panglici, simboliza pomul vieții, arborele fertilizator, de 35

bun augur. Simbolul bradului se regăsește în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ștergarele și iile. Colindele sunt cele mai importante obiceiuri care se practică și azi în zona etnoculturală a Dunării de Jos și brațului Borcea, începând din ajunul Crăciului, și până în ziua de Anul Nou. Din categoria acestora amintim: colindele de Moș Ajun, colindele de Crăciun, Steaua, Irozii, Brezaia, Plugușorul, Vasilca, Sorcova, Seara Sfântului Vasile. În ceea ce privește obiceiul ,,Vasilca”, acesta este un obicei practicat de Anul Nou, care oferă, totodată, şi o semnificaţie tăierii porcului la români. Ceremonialul acestui obicei, „Vasilca”, cuprinde mai multe secvenţe semnificative: expunerea divinităţii (capul porcului) gătită cu inele, cercei, brăţări, mărgele, flori şi uneori şi o basma, în faţa ferestrei sau în casa colindată; colinda cântată care narează viaţa Vasilcii în Raiul din pădurile de fag şi de stejar; coborârea în vale pentru a bea apă, moartea violentă şi incinerarea corpului; judecarea Vasilcii de un juriu în care apar bătrânul Crăciun şi Maica Precesta; urarea „La mulţi ani!” şi primirea darului.

RULADĂ CĂLĂRĂREȘEANĂ INGREDIENTE

Blat 100 g făină 4 ouă 100 g zahăr 30 g ulei 30 ml apă 3 ouă ½ lingurită praf de copt 3-4 linguri dulceață

Glazură 100 g ciocolată amăruie 25 g unt lapte

MOD DE PREPARARE 1.

Într-un vas se se bat albușurile spumă tare cu un praf de sare.

Se adaugă zahărul și se mixează până se obține o spumă densă și lucioasă.

Se toarnă apa clocotită și se mixează energic.

Se freacă gălbenușurile cu uleiul și esența de vanilie, după care se toarnă peste amestecul de

albușuri. 5.

Se încorporează făina amestecată cu praful de copt, amestecând ușor cu o spatulă (de jos în sus).

Se toarnă compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptor la foc mediu pentru 20

minute. 7.

Se scoate blatul cu tot cu hârtie și se răstoarnă pe o altă hârtie de copt presărată cu zahăr tos.

Se rulează blatul și se lasă să se răcească.

Se deface blatul și se întinde uniform dulceața, dup care se rulează strâns și se învelește în folie

alimentară. 10. Se dă la frigider pentru câteva ore. 11. Între timp se topește ciocolata cu o bucățică de unt, apoi se adaugă laptele pțin câte puțin, până ce glazura ajunge la consistența dorită. 12. Se toarnă glazura de ciocolată peste ruladă.

Profesor coordonator: Albu Măndița Elevi participanţi: Stoica Marius Cosmin - clasa a X-a B

Reședința : Constanța Limbi oficiale : română, albaneză, aromână, găgăuză, bulgară, greacă, turcă Atestare : 657 î.Hr. Constanța este municipiul de reședință al județului cu același nume, Dobrogea, România, format din localitățile componente Constanța (reședința), Mamaia și Palazu Mare. Denumirea județului Constanţa vine de la oraşul Constanţa, care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare. Antebelic, județul s-a format după ce România a anexat Dobrogea în 1878 prin tratatul de la Berlin. Cele mai mari personalități ale Constanței din perioada Marii Uniri – Ioan N. Roman, Ion C. Atanasiu, Oreste Tafrali, George Vâlsan, George Murgoci, Alexandru Lapedatu – au desfășurat o activitate îndârjită în favoarea intereselor Dobrogei. Ei se grupaseră în jurul ziarului Neamul Românesc, condus de Nicolae Iorga, rugând pe regele Ferdinand să nu primească spre semnare tratatul prin care Bulgaria a primit Cadrilaterul. Între sfârșitul celui de al Doilea Război Balcanic și cedarea Cadrilaterului în 1940, localitățile din zona Ostrov, au fost transferate județului Durostor. În timpul dictaturii carliste, județul a făcut parte din ținutul Mării. În 1950, a fost desființat de regimul comunist, iar teritoriul său a fost împărțit între raioanele Constanța, Băneasa, Medgidia și Hârșova ale regiunii Constanța. Constanța este unul dintre cele cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr., când pe locul actualei peninsule s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani, mai târziu a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea orașului. Ulterior, Constanța a suferit un declin sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci și de crescători tătari de cai și oi. Localitatea a redevenit oraș după construirea căii ferate Cernavodă-Constanța și a portului, în 1865, pentru exportul grânelor românești. După Războiul de Independență (1877-1878), când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanța, principal port al statului, a crescut continuu, deținând acest rol până astăzi. La 1 Decembrie 1918, anul Marii Uniri, Dobrogea doar ce scăpase de sub ocupaţia trupelor bulgarogermane, care au siluit şi au prădat. Cu toate acestea, la adunarea de la Alba Iulia, provincia istorică românească a avut reprezentanţi de seamă precum Nicolae Vălcăneanț. 38

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Constanța În Dobrogea, obiceiurile de Crăciun au un fond comun cu celelalte zone ale ţării, pentru că foarte multe au pătruns în această zonă prin transhumanţă, ca şi prin politica de colonizare a statului din cele trei valuri venite din Muntenia, Moldova şi Oltenia. Sărbătorile de iarnă la români au încă obiceiuri şi tradiţii bine conservate. Toate sărbătorile sunt însoţite de datini care pot fi laice sau păgâne (Anul Nou), ce reflectă obiceiurile de muncă sau ţin de relaţia om - natură, dar şi de datini creştine şi reprezintă relaţia dintre om şi divinitate (Crăciunul). De obicei, copiii colindă în dimineaţa Ajunului de Crăciun până la prânz. Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un asemenea colind, vechi de peste un secol şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş Ajun“, se mai întâlneşte numai în localităţile constănţene Rasova şi Băneasa, este „Chitii – Mitii“ (Chitii - mitii după sac/ Zgâii ochii la colac, Daţi colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă). Copiii din Dobrogea mai au câteva colinde specifice precum „Bună dimineaţa“, „Raza soarelui“ şi „Portocala“, care, de asemenea, au texte adaptate vârstei colindătorilor; după colindat, copiii sunt răsplătiți cu dulciuri specifice zonei, chiar dacă au origini turcești, cum ar fi baclavalele.

BACLAVA Ca mai toate dulciurile turceşti, baclavalele sunt foarte dulci şi consistente. Dacă reţeta originală se prepară într-o zi de muncă, gospodinele moderne o pot prepara repede, fără prea mari bătăi de cap. Cea mai complicată parte a reţetei de baclava este prepararea aluatului şi întinderea foilor, care trebuie să fie atât de subţiri încât să vezi prin ele. Secretul baclavalelor constă în siropul folosit. Acesta trebuie a fi turnat fierbinte peste prăjitura rece, sau siropul rece turnat peste prăjitura abia scoasă din cuptor.

INGREDIENTE 400 g foi plăcintă 250 g unt 250 g nuci ½ linguriță scorțișoară

Sirop 800 g zahăr 3 pahare apă ½ lămâie sau portocală

MOD DE PREPARARE 1.

Se așează jumătate din foile de plăcintă, pe rând, și se ung cu unt topit.

Se presară un strat de nuci măcinate, amestecate cu puțin zahăr și scorțișoară.

Se acoperă cu restul de foi, fiecare în parte, unse cu unt.

Se taie plăcinta, cu cuțitul înmuiat în unt topit, în romburi.

Se toarnă câteva linguri de unt.

Se dă la cuptor până se rumenește.

Se toarnă imediat siropul din apă, zahăr și coaja/zeama de lămâie sau portocală.

Se lasă să se „aşeze” 24 de ore înainte de a fi servită.

Profesor coordonator: Drăghici Liliana Elevi participanţi: Drăghici Alexandra – clasa a IX-a A

Reședința : Târgoviște Limba oficialǎ : română Atestare : 1368 Dâmbovița este un județ în regiunea Muntenia din România, cu reședința la Târgoviște. Denumirea judeţului Dâmboviţa vine posibil de la râul Dâmboviţa, format din cuvântul dâmb + sufix -iţa, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă. Ca întreaga Românie, la chemarea lansată de guvernul liberal pentru reîntregirea ţării în hotarele României Mari de la 1 decembrie 1918, fiii Dâmboviţei au ajuns la Alba Iulia şi s-au contopit cu marea de 100.000 de români veniţi din toate colţurile ţării. De altfel, judeţul şi-a adus tributul de sânge în Primul Război Mondial, remarcându-se faptele de vitejie ale ostaşilor din Regimentul 22 Infanterie (în luptele de la Mărăşti), dar şi căpitanul Ion Coravu, erou al neamului. În istoria României se află la loc de cinste şi „Eroul de la Cireşoaia”, istoricul literar Ion Grămadă, profesor la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, de unde s-a şi înrolat. Ostaşii dâmboviţeni au luptat cu curaj şi mânaţi de idealul unirii în marile bătălii cu armatele germane de la Mărăşeşti, Oituz, Pravăţ, în cinstea eroismului lor fiind ridicate şi cele 118 monumente din judeţ.

Povești, obiceiuri și tradiţii dâmbovițene de Crăciun Colindul este unul din cele mai reprezentative obiceiuri de iarnă, îmbrăcând două forme de manifestare: a) colindul cu mască animalieră – care este considerat ca fiind cea mai veche formă de întâmpinare cu bucurie a Anului Nou. Măştile întâlnite în această regiune sunt: Capra/Brezaia, Vasilca şi Ursul. b) colindatul propriu-zis, când adulții și copiii merg din casă în casă, urând și vestind gospodarilor bucuria sărbătorilor de iarnă. Dintre cele mai cunoscute colinde, amintim: Moş Ajun, La Moş Ajun, Bună dimineaţa, Astă seară-i seară mare, La colindat, colindeţe. La sfârșitul uratului colindătorii sunt răsplătiți cu așa-zisele colindețe: covrigi, biscuiți, gogoși, mere, etc. Sorcova – este un obicei ce se păstrează din cele mai vechi timpuri în spațiul dâmbovițean. În Ajunul Anului Nou copiii de la sate și orașe colindă fiecare casă, cu sorcove viu colorate, ce au înlocuit în timp 41

crenguţele de pom înmugurite. Chiar dacă ea este atestată ca fiind de origine slavă („surova”), datina era întâlnită şi la romani, la Calendele lui Ianuar, odată cu darurile împărţindu-se şi crengi verzi (Steve), Steva reprezentând zeiţa sănătăţii. Steaua – este unul din obiceiurile cele mai des întâlnite în toate regiunile țării. Atestat încă din secolul al-XVIII-lea şi creat de către biserică sub influenţa creaţiilor luterane şi calvine, obiceiul umblatului cu Steaua este un real motiv de bucurie pentru toți copiii. În trecut, stelarii purtau “Steaua” îmbrăcați în costume populare sau în costume albe cu panglici multicolore, uneori având coifuri asemeni magilor cu numele personajelor biblice. Obiceiul în sine vestește nașterea Pruncului Isus. Steaua este reprezentată fizic printr-o stea, pe schelet de lemn, având în centru o icoană cu Nașterea Domnului, Fecioara cu Pruncul sau numai Isus. Pluguşorul şi semănatul – au un substrat agricol arhaic, urmărind prin „magia imitativă” să asigure abundenţa recoltelor, fiind practicat şi în Muntenia, precum şi în zonele limitrofe. Pluguşorul dâmboviţean cunoaşte două moduri de manifestare : unul scandat, recitat şi altul cântat, care se găseşte într-o frecvenţă mai mare faţă de primul. Tradiția spune că toate casele trebuie colindate, altfel va fi urmărită de ghinion tot anul. Colindul cu Vasilca – este un obicei păstrat în anumite zone și este sărbătorit în prima zi a anului, de Sfântul Vasile. Obiceiul constă în colindul unei cete formate din tineri sau adulţi care poartă o căpăţână de porc împodobită cu flori şi dantele numită “Vasilcă”şi se colindă cu ea pe la casele gospodarilor, colindătorii primind bucate şi bani. În curtea gospodarilor, muzicanţii cântă din instrumente (vioara şi ţambal), acompaniindu-şi vocea. Boboteaza – este serbată pe 6 ianuarie. În această, zi credincioșii merg la biserică și iau agheazmă (apă sfinţită), din care gustă de trei ori, dimineața, pe nemâncate. Agheazma rămasă este pusă într-o sticlă legată cu un buchet de busuioc și cu ea vor fi stropiţi cei bolnavi, fiind considerată că are puteri tămăduitoare. În Ajunul Bobotezei se ţine post, iar fetele pentru a-și afla ursitul, ţin post negru și își pun busuioc sub pernă. Iordanul – este sărbătorit pe 7 ianuarie, cand este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. Noaptea, tinerii necăsătoriţi merg la preot să-i ceară galetuşa şi busuiocul (buchetul de busuioc) pentru a o folosi în noaptea de Iordan, când merg pe la casele gospodarilor. “Iordanitorii” intră în casele sătenilor şi ,,aruncă în sus” mai întâi copiii ,, ca să crească mari”, apoi pe ceilalţi membri ai familiilor.

PLĂCINTĂ CU DOVLEAC Originea plăcintei este atribuită grecilor, care preparau o pastă din făină cu apă, la care se adaugă grăsime, pastă pe care o înfăşurau apoi în jurul unei bucăţi de carne. În anul 160 î.H., omul politic roman Marcus Porcius Cato a scris în De Agri Cultura despre cea mai populară plăcintă, denumită „Placenta“.

„Libum“, cum îi mai spuneau romanii, era asemănătoare cu prăjitura cu brânză şi era oferita ca jertfă zeilor. Odată cu dezvoltarea Imperiului Roman, rețeţa preparării plăcintei a ajuns în întreaga Europă. INGREDIENTE Aluat 700 g făină 25 g drojdie 350 ml apă 50 ml ulei 2 linguri de zahăr ½ linguriță de sare

Umplutura

2 kg dovleac zahăr dupa gust 1 linguriță de scorțișoară 2 linguri pesmet 1 linguriță de esență de vanilie ulei pentru uns

MOD DE PREPARARE 1.

Se curăță de coajă dovleacul și se dă pe răzătoare.

Se călește cu zahăr, scorțișoară și puțină sare, într-un vas, până se înmoaie.

Se adaugă pesmetul și esența de vanilie.

Pentru aluat se cerne făina într-un castron și se adaugă sarea.

Se suspensionează drojdia cu zahărul în 100 ml apă caldă.

Se toarnă amestecul peste făină, frământând ușor până ce consistența aluatului devine elastică și nu se mai lipește.

Se adaugă uleiul și se continuă frământarea.

Se lasă aluatul acoperit, 5-10 minute, apoi se porționează în 4-5 bucăți.

Se întind foi de aluat peste care se întinde umplutura de dovleac și tot așa până ce se termină foile.

10. Se introduce tava în cuptorul încins în prealabil pentru 30 de minute la 200oC până ce se rumenește. Profesori coordonatori : Aghiniței Iuliana Elevi participanţi: Marin Valentina, Stan Raluca- clasa a IX-a C 43

Reședința : Craiova Limbi oficiale : română, albaneză, vlax romani Atestare : 1475 Craiova este municipiul de reședință al județului Dolj, Oltenia, România, format din localitățile componente Craiova (reședința), Făcăi, Mofleni, Popoveni și Șimnicu de Jos, și din satele Cernele, Cernelele de Sus, Izvorul Rece și Rovine. Nicolae Titulescu s-a implicat în lupta pentru pregătirea Marii Uniri, în anii grei ai Primului Război Mondial. Un an mai târziu, acesta a înființat la Paris, alături de oameni politici din Regat și Transilvania, Consiliul Național al Unității Române. Astfel, N. Titulescu a fost recunoscut reprezentantul statului român de către marile puteri membre ale Antantei (Franta, S.U.A., Anglia, Italia). Denumirea județului Dolj vine de la slavicul dolu (vale) şi râul "Jiu" („Jiul de vale”). Este o zi de octombrie a anului 1857. La Craiova, în fața Școlii, lumea așteaptă înfrigurată vești de la București și Iași. Deodată, se simte o vibrație în aer... Se aud murmure șoptite care treptat se transformă în voci din ce în ce mai puternice. Adunările ad-hoc au hotărât: „Unire!” Oamenii încep să strige, bucuroși. Elevii și profesorii Școlii sunt printre cei care își exprimă satisfacția. Deodată, cineva începe să fredoneze un cântec. Mulțimea de oameni se prinde într-o uriașă horă, Hora Unirii. Între participanți, un absolvent al Școlii, tânărul Teodor Aman. Mintea lui fotografiază totul. Peste puțin timp, un tablou devenit simbol al Unității Naționale, este finalizat de mâinile lui măiestre: Hora Unirii la Craiova! În fața Școlii, cu participarea Elevilor și Profesorilor Școlii! Un prim pas către visul oricărui român patriot: România este pe cale să ia naștere, prin Unirea Țării Românești cu Moldova! Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Dolj În afara ritualului colindatului, specific Ajunului Crăciunului, și care este cel mai cunoscut, Oltenia are multe alte ritualuri dedicate celorlalte evenimente care întregesc ciclul sărbătorilor de iarnă. Toate aceste obiceiuri şi datini demonstrează continuitatea poporului român pe aceste meleaguri: „Irozii” sau „Vicleiul”, „Piţărăii” sau „Brezaia”, „Sorcova”, „Pluguşorul” sau „Datul la grindă”, „Mersul la moaşă” sau „Iordănitul”. Ritualul colindatului se desfăşoară începând din Ajunul Crăciunului până în dimineaţa zilei următoare. Grupul de şase până la treizeci de tineri aleg un vătaf care cunoaşte obiceiurile tradiţionale şi vreme de patruzeci sau optsprezece zile, ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucţia 44

necesară. În seara de 24 decembrie, îmbrăcaţi în straie noi şi împodobiţi cu flori şi zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele şi să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră şi, după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă şi îşi continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere şi rostesc urările tradiţionale. Colindătorii aduc sănătate şi bogăţie, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere şi pere mici”. În mai multe localităţi din județul Dolj, în seara de Ajun, gospodarii „vrăjesc” la foc: indiferent de vârstă sau sex, unul dintre locatarii unei case dă cu barda în foc şi zice: „Bună dimineaţa lui Ajun/Că-i mai bună a lui Crăciun / Într-un ceas bun!/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Cai încurători/ Oameni lucrători… Să se facă bucatele: porumbul, grâul etc.”, apoi scormoneşte în jar cu o nuia.

PAPANAȘI CU SMÂNTÂNĂ ȘI DULCEAȚĂ INGREDIENTE

Aluat 500 g brânză grasă de vaci 100 g zahăr 2 ouă 1 linguriță rasă bicarbonat de sodiu

Decor

1 lingură zeamă de lămâie 1 plic zahăr vanilat 1 vârf cuțit de sare 200 g făină 300 g smântână 200 g dulceață 100 g smântână 150 g dulceață 100 g zahăr pudră vanilat

MOD DE PREPARARE 1. Se cerne bine făina. 2. Se amestecă brânza de vaci cu zahărul, ouăle, sarea, zahărul vanilat și bicarbonatul stins cu zeama de lămâie. 3. Se adaugă făina și coaja de lămâie. 4. Se frământă aluatul până are o consistență moale. 45

5. Se pune uleiul la încins într-un vas adânc. 6. Se pudrează făină pe suprafața de lucru. 7. Se împarte aluatul în 8 bucăți pentru papanași și 8 bile pentru capace. 8. Se formează 8 discuri de aluat cu un orificiu central, având mâna pudrată cu făină. 9. Se introduc în vasul cu ulei încins, și se prăjesc la foc mic pe ambele părți, câte 2 papanași și 2 biluțe de aluat. 10.

După ce devin aurii, se scot capacele și papanașii și se scurg de excesul de ulei pe un prosop de

hârtie. 11.

Papanaşii se servesc cu smântână şi cu dulceaţă, dar şi cu zahăr pudră.

Profesor coordonator: Dumitriu Nela

Elev participant: Grigoraș Geanina Daniela -clasa a IX-a A înv. prof.

Reședința : Galați Limba oficialǎ : română Atestare : 1445 Galați este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Se află în apropiere de frontiera triplă sudică cu Republica Moldova și Ucraina. Denumirea judeţului Galaţi vine probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiţia. O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbescul kalhat (fortăreaţă). Este unul dintre cele mai mari centre economice din România. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre–Main–Rin. Viața economică s-a dezvoltat în jurul Șantierului Naval, Portului Fluvial, în jurul Combinatului Siderurgic și a Portului Mineralier. Bătăliile din vara și toamna anului 1917, desfășurate pe teatrul de operaţiuni militare din Moldova, au oprit ocuparea întregii ţări de către armatele Puterilor Centrale. A fost „marea victorie a războiului României pe teatrul sud-european al războiului european”. La Galaţi, în ianuarie 1918, s-a dat pentru prima dată în istoria militară a României o bătălie în care aviaţia, marina şi trupele terestre au conlucrat în acelaşi perimetru pentru apărarea teritoriului românesc. Povești, obiceiuri și tradiţii şi obiceiuri gălățene de Crăciun "Cum eşti în prima zi din an, aşa vei fi tot anul", spune o vorbă din bătrâni. Trecerea de la un an la altul însemna şi o purificare a a trupului, dar mai ales a sufletului. "Prima zi din an trebuia să te găsească curat. Spiritele rele erau astfel alungate, iar măştile, tălăngile ş.a. contribuiau la acest ritual. Aceste obiceiuri sunt atât de frumoase, de luminoase, nimic nu este violent sau bănuitor. Totul ţine numai de ideea de purificare". În Moldova, toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt ritualuri făcute pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei. Gospodinele trebuie să cureţe toată casa şi să prepare colaci, în vreme ce bărbaţii trebuie să aibă grijă să returneze orice obiect luat cu împrumut peste an. Tot în această zi, femeile coc un colac în forma cifrei opt, care în primăvară urmează să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce ară 47

pământul. Pregătită tot în ajun, masa de Crăciun trebuie să conţină în jur de 12 feluri de mâncare, majoritatea gătite din carnea porcului sacrificat în ziua Ignatului. În trecut, nimeni nu mânca până când preotul nu venea să sfinţească bucatele. În dimineaţa zilei de ajun, copiii cei mai mici merg cu colindul. După masă, urmează şcolarii, iar seara vine rândul tinerilor. "Colindătorii sunt aşteptaţi cu pâine, ofranda câmpului. Obiceiul provine tot din precreştinism şi trimite cu gândul la un zeu agrar, divinitate ce avea o importanţă covârşitoare în perioada respectivă. Colacul pe care îl gătesc femeile are în mijloc o rozetă solară, înconjurată de o margine închisă, pentru a nu putea intra relele. Atunci când flăcăul plecat la colindat primea un colac de la fată, el trebuia să ridice colacul spre cer şi să se uite. Oricum, în trecut, începutul anului era pe 1 martie, de aici şi trimiterile din colinde la florile de măr sau la florile dalbe".

PRĂJITURĂ CU BRÂNZĂ ȘI STAFIDE INGREDIENTE

Aluat 400 g de făină 270 g unt moale cu 82% grăsime 2 gălbenușuri 100-150 g de zahăr 150 g de smântână 25% grăsime 1 praf de sare coaja rasă de la 1 lămâie 1 plic de zahăr vanilat

Umplutura

Decor

1 kg de brânză de vaci grasă, bine stoarsă de zer 1 ou întreg (sau 2 ouă, în cazul în care aveți o brânză mai umedă) 150 g de zahăr 2 albușuri 1 praf de sare 100-150 g griș fin de grâu coaja rasă de la 1 lămâie 1 plic de zahăr vanilat 150 g de stafide zahăr pudră

MOD DE PREPARARE 1.

Untul moale se mixează într-un castron cu coaja rasă de la 1 lămâie, zahărul vanilat, sarea și zahărul, până ce zahărul se dizolvă și se obține o cremă spumoasă.

Se adaugă cele 2 gălbenușuri și se mixează în continuare până ce se încorporează în crema de unt.

Făina se adaugă în 3 tranșe, peste crema de unt cu gălbenușuri, amestecând cu o spatulă solidă sau cu lingura de lemn după fiecare nouă tranșă adăugată.

Se adaugă smântâna și se amestecă cu lingura de lemn/spatula încă 1 minut, apoi se frământă rapid. Se adaugă făină în plus doar dacă aluatul nu se leagă și e foarte lipicios. Eu am folosit făina tip 550 și nu a fost nevoie să adaug nimic în plus, am frământat doar până când aluatul s-a desprins de pe castron.

Aluatul se modelează într-o formă rectangulară și se împachetează în folie alimentară.

Se dă la frigider pentru ½ oră – 1 oră sau până a doua zi.

Se amestecă într-un castron brânza de vaci cu zahărul, coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat, stafidele și oul întreg.

Cele 2 albușuri se pun într-un castron, se adaugă 1 praf de sare și se bat spumă tare cu mixerul.

Se adaugă brânza de vaci apoi și grișul, din care vom păstra aproximativ ½ de lingură deoparte.

10. Se amestecă totul cu o spatulă până se omogenizează. 11. Se pornește cuptorul și se fixează la 180°C. 12. Pe planul de lucru presărat cu făină, se așează aluatul fraged. 13. Se împarte în 2 bucăți egale, se întind pe rând 2 foi cu dimensiuni apropiate de ale tăvii în care se va coace prăjitura. 14. Se rulează pe sucitor o foaie de aluat, se ridică de pe planul de lucru și se transferă deasupra tăvii, derulându-se de pe sucitor și lăsând-o să alunece în tavă, la locul ei. 15. Se presară grișul păstrat deasupra foii de aluat fraged din tavă. 16. Se toarnă peste foaia de aluat toată umplutura de brânză dulce, nivelând-o frumos într-un strat egal. 17. Se transferă în tavă, deasupra umpluturii, și a doua foaie de aluat, ajutându-ne tot de sucitor, așa cum am procedat și cu prima foaie. 18. Se perforează cu o furculiță din loc în loc. 19. Prăjitura cu brânză dulce se coace la o înălțime medie în cuptorul preîncins la 180°C, timp de 5560 minute, până când se rumenește frumos. 20. Prăjitura cu brânză dulce se va porționa, după ce s-a răcit, în forme după preferință. 49

21. Se servește prăjitura presărată cu zahăr pudră. Profesor coordonator : Șărban Carmen Elevi participanți : Mierliță Mihai, Stoica Florin – clasa a XI-a A

Reședința : Giurgiu Limbi oficiale : română, bulgară, turcă Atestare : 1394 Giurgiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România. Este un port fluvial important și un punct de frontieră cu Bulgaria. Denumirea județului Giurgiu vine de la oraşul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre şi numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul oraşului lor natal. Giurgiu se situează la marginea sudică a țării și a județului, pe malul stâng al Dunării, într-o zonă mlăștinoasă, la 65 km sud de capitala București, la granița cu regiunea Ruse din Bulgaria, regiune a cărei reședință, orașul Ruse, se află chiar pe malul opus al Dunării. Este reședința județului, și, alături de Ruse, unul dintre cele două centre ale euroregiunii transfrontaliere Ruse-Giurgiu. Orașul se află atat în Câmpia Burnazului, cât și în Lunca Dunării, solul fiind nisipos. Povești, obiceiuri și tradiții giurgiuvene de Crăciun Perioada sărbătorilor de iarnă constituie pentru poporul român prilej de manifestare a unor datini şi obiceiuri de o mare bogăţie, diversitate şi frumuseţe artistică, menite să aducă bucurie în sufletele oamenilor, să marcheze trecerea către o nouă perioadă calendaristică reprezentată de anul care vine. În aceste zile, cete de colindători cutreieră satele şi oraşele, mergând din casă în casă şi urând gazdelor sănătate, viaţă lungă, prosperitate în gospodării şi pe ogoare, ducând vestea Naşterii Domnului, venirea Anului Nou sau Botezul Domnului. Urarea copiilor de Moş Ajun, obicei numit în zona noastră folclorică şi Bobârnacii sau Colindețele, se practică în mai toate localitățile zonei, în seara zilei de 23 decembrie și contiunuă în dimineața zilei de 24 decembrie. Cu Moș Ajunul merg numai copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, colindând din casă în casă și scandând ,,cinci, babo, cinci" sau ,,doi, babo, doi", după numărul participanților din ceată. Gazda le oferă covrigi, nuci, bomboane, biscuiți. În ultimii ani, sub influența școlii, copiii cântă colindul ,,Ne dați ori nu ne dați", învățat la orele de muzică. În orașul Giurgiu, copiii au un colind anume de origine cultă: Colind de Moș Ajun. 51

Colindatul propriu-zis al adulților se practică în noaptea de 24 spre 25 decembrie la Găujani și în localitatea Valea Dragului. În această localitate, în cadrul comunității bulgare, colindele numite culade sunt cântate în limba bulgară și sunt adresate diferitelor situații întâlnite la casele colindate: casa cu flăcău, casa cu o fată de măritat, casa cu soți tineri etc. Un colind care se cântă frecvent, vorbește și despre frumoasa și netedami Românie (referire, probabil, la forma de relief unde s-a așezat comunitatea), cu bogatele ei holde de grâne. Cetele sunt formate de 18 bărbați adulți, care cântă antifonic, împărțiți în două grupuri de câte 9 persoane. Steaua, obicei practicat în zilele de Crăciun de cete formate din 2-3 băieți care cântă la fiecare casă ,,Steaua sus răsare" sau ,,Trei crai de la răsărit", primind, în schimb, bani. Acest obicei se găsește în toate localitățile vlăscene. La Putineiu, însă, ceata este formată numai din fete, practică întâlnită în ultimii ani și în orașul Giurgiu. Moș Crăciun este un obicei întâlnit numai în localitatea Cetățuia, comuna Găujani, și reprezintă recitarea și cântarea unui text de origine cultă (în care găsim și versuri de Elena Farago), de către o ceată formată din cinci tineri, dintre care unul îmbrăcat în Moș Crăciun, care poartă un brad împodobit. Ceata colindă în sat și în localitățile învecinate, în zilele de 25, 26 și 27 decembrie. Irozii reprezintă o formă de teatru religios care redă momentul Nașterii Domnului și se practică în următoarele localități: Meletie, comuna Băneasa, Prundu, Letca Nouă, Bila și Cămineasca, comuna Schitu, Mirău, comuna Stoenești, Pădureni, comuna Buturugeni, Teișor, comuna Bulbucata. La Prundu, acest obicei se numește Vecleem. Obiceiul se practică în zilele de 25, 26 și 27 decembrie. Ursul, obicei ce constă în mascarea unui colindător în urs și executarea unui dans specific pe melodii interpretate vocal, la fluier sau acordeon. Ursul este purtat cu un lanț de alt colindător, care dansează și el în ritmul muzicii. Îl întâlnim în localitatățile Putineiu și Malu, în zilele Crăciunului. Vizita este un obicei practicat de lăutarii din Frăteşti şi din alte centre lăutăreşti şi constă în alcătuirea unei formaţii din 4-5 instrumentişti, care colindă pe la casele oamenilor înstăriţi, cântând în cor, la fereastră, 2-3 cântece din folclorul neocazional. Gazda îi cinsteşte cu vin, bucăţi de carne prăjită, bani etc. Se merge cu Vizita în zilele de Crăciun, de Sfântul Ştefan, de Sfântul Ioan şi la alte sărbători mari din timpul anului. Corurile religioase. În zilele Crăciunului există obiceiul ca formaţiile corale din şcoli, licee, comunităţi religioase, să meargă pe la casele gospodarilor şi să interpreteze diferite colinde din repertoriul lor. Corurile de veche tradiţie din Giurgiu, Cântarea Dunării şi Lyra, cu o activitate de aproape 100 de ani, aveau obiceiul ca în sărbătorile Crăciunului să colinde personalităţile de vază ale oraşului. Capra are ca personaj central un colindător mascat în capră şi este un obicei care îmbină melodiile cântate la fluier sau acordeon cu dansul pe ritm de geampara al caprei şi cu dialogul ce se desfăşoară între personajele: ţăran, ciioban, doctor, babă, ginere şi mireasă. Obiceiul are loc în zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotează. Îl întâlnim în localităţile Oinacu, Comasca, Daia, Mârşa, Gogoşari, Găujani şi Stoeneşti. 52

Cântătoarea şi Florile dalbe sunt două colinde cântate la fereastră, în seara Anului Nou, numai în comuna Ghimpaţi. Ceata flăcăilor, însoţită de gogoriţă (buhai), cântă Cântătoarea, iar ceata de fete cântă Florile dalbe. Semănatul este un obicei practicat în localitatea Frăteşti unde particită fetele care nu au mai mers cu colindatul în anul respectiv. Se desfăşoară în seara de Anul Nou şi constă în scandarea unor urări de sănătate şi belşug. Fetele poartă în mâini străchini cu grâu verde pus la încolţit încă din seara de Sfântul Andrei. În timp ce fac urarea, fetele aruncă cu mâna boabe de grâu. Punţile. Este un obicei care se practică în seara de Anul Nou de către fetele ajunse la vârsta măritişului, pentru aflarea ursitei. Ele confecţionau coroniţe de busuioc cules dintr-un loc curat, numite punţi, le împodobeau cu funde colorate şi arnici roşu şi apoi le aşezau peste străchini noi, pline cu piftie de porc preparată în acest scop. Când se însera, luau ştergar ţărănesc, înfăşurau strachina şi puntea şi le ascundeau în diferite locuri din curte. Flăcăii căutau aceste punţi, în credinţa că, dacă vor găsi o punte, aceasta e a fetei sortite să-i fie soţie. Cu Sfântul Vasile este un colind cântat de fete şi băieţi de până la 14 ani, în seara de Sfântul Vasile, în localităţile Letca Nouă şi Ulmi. Ceata cântă un colind dedicat acestei sărbători religioase. La Letca Nouă, melodia colindului este de origine cultă (o variantă a cântecului „Trei culori" de Ciprian Porumbescu). Sorcova. Obicei întâlnit în toate localităţile zonei, practicat de cete care cuprind 2-3 copii, fete şi băieţi, cu vârste între 3 şi 7 ani. Acesta are loc în dimineaţa Anului Nou. Pluguşorul este întâlnit în toate localităţile şi constă în scandarea unui text în care se fac urări de sănătate şi an îmbelşugat. Se practică de către cete de copii şi tineri, având în mână bice şi clopoţei. În localităţile Izvoru, comuna Gogoşari, şi Letca Nouă, pe lângă textul recitat, colindătorii interpretează şi unele cântece învăţate în armată, unele colinde din repertoriul local şi chiar cântece preluate din creaţia cultă. La Putineiu şi Letca Nouă, membrii cetei de pluguşor colindă călare pe cai. Obiceiul se practică în seara zilei de Anul Nou. Plugul mare, organizat în trecut de majoritatea localităţilor, l-am întâlnit ultima dată în localitatea Pietrişu, comuna Găujani, în zilele de 1 şi 2 ianuarie 1998. Ceata de urători formată din şase tineri era însoţită de un atelaj format dintr-un plug de fier, tras de doi boi înhămaţi la jug. În părţile laterale ale jugului erau prinse două talăngi şi doi brazi împodobiţi cu benzi de hârtie colorată şi beteală argintie, iar plugul folosit la aratul ogorului era şi el împodobit cu un brad, hârtie colorată şi beteală. Începând de la intrarea în curtea gospodarului, conducătorul atelajului trăgea o brazdă de pământ, iar uneori invita şi pe gazdă să ţină coarnele plugului. Doi urători scandau textul, în timp ce aruncau cu mâna boabe de grâu luate din traistele purtate pe umeri. Patru dintre membrii cetei rămâneau în uliţa satului şi pocneau din nişte bice lungi, mânuite cu multă măiestrie, folosind ambele mâini. 53

Buhaiul este un obicei practicat în localitatea Prundu, de cete formate din băieţi ce poartă cu ei un buhai (instrument tradiţional, întâlnit în perioada sărbătorilor de iarnă) şi care cântă un colind însoţit de sunetele instrumentului respectiv. Acesta are loc în seara Anului Nou. Jianul şi Bujorul aparţin genului de teatru popular laic, în care se prezintă aspecte din viaţa vestitului haiduc Iancu Jianu sau Bujor. Obiceiul de a colinda cu Jianul îl găsim numai în comuna Oinacu, unde membrii cetei sunt călări pe cai şi reprezintă nouă personaje: Iancu Jianu, mireasă, patru haiduci, poliţai, poştă şi podar. În localitatea Mihai Bravu se practică Bujorul, obiceiul având loc în zilele de 1 şi 2 ianuarie. Vasilca este un obicei care are loc în ziua de Sfântul Vasile şi constă în purtarea unei căpăţâni de porc numită Vasilcă. Ceata formată din bărbaţi cântă mai multe colinde din repertoriul local, printre care cel specific Ce mi-e-n cer şi pe pământ. În zona la care ne referim, obiceiul este practicat numai de către membrii comunităţii rrome. Brezaia se întâlneşte astăzi numai în localitatea Prundu şi constă în alcătuirea unei cete, cu următoarele personaje: brezaie sau cioc, cinci turci, mutul, trei fete (băieţi travestiţi) şi muzicantul. Obiceiul are loc în ziua de Bobotează şi redă o luptă între turci şi mut şi salvarea fetelor, în timp ce acestea cântă la fereastră un colind Sculaţi, sculaţi, boieri mari. Fiind zi de Bobotează, mutul poartă un mănunchi de busuioc cu care botează gazdele. Botezatul. În ziua de Bobotează, cete de copii colindă prin sat cu găletuşe în care au aghiasmă, stropind cu crenguţe de busuioc pe cei colindaţi. Talionul este un colind întâlnit numai în localitatea Bolintin-Deal, în care grupul de copii ce poartă o icoană merge pe la casele oamenilor, cântând troparul specific sărbătorii de Bobotează. Iordănitul are loc în ziua de Bobotează când 2-3 tineri merg pe la casele cu fete de măritat, pe care le iordănesc, adică le stropesc cu apă, după care sunt invitaţi de gazdă, fiind serviţi cu diferite bucate şi băuturi. A doua zi, fata iordănită merge la grajdul vitelor şi dă de trei ori cu piciorul în bou. Dacă acesta se scoală, înseamnă că anul acesta fata se mărită.

PLĂCINTĂ CU DOVLEAC INGREDIENTE Aluat 250 ml apă minerală 25 ml ulei 50 g zahăr 400-450 g făină 1 plic praf de copt 1 praf de sare Umplutura 750 g plăcintar răzuit 125 g zahăr 50 g griș puțină scorțișoară MOD DE PREPARARE 1.

Se rade dovleacul pe răzătoarea mare și se amestecă cu zahăr.

Se călește și se adaugă puțină scorțișoară.

Se lasă să se răcească și se adaugă grișul.

Se amestecă făina cu zahărul, sarea și praful de copt, peste care se adaugă ulei și apă minerală.

Se frământă un aluat omogen, nelipicios și ușor moale.

Se lasă la fermentat 10-15 minute.

Se împarte aluatul în două părți egale și se întind în foi.

Se așază prima foaie în tavă, se întinde umplutura de dovleac peste ea, apoi se așază cea de-a doua foaie deasupra.

Se coace plăcinta cu dovleac pentru 40 de minute, la 180oC.

10. Se servește pudrată cu zahăr. Profesor coordonator : Nedelcu Alexandra Elev participant: Gostin Diana – clasa a XI-a înv. prof. 55

Reședința : Târgu Jiu Limba oficialǎ : română Atestare : 1385 Județul Gorj este unul dintre cele 41 de județe ale României. Reședința lui este municipiul Târgu Jiu. Denumirea judeţului Gorj vine de la slavicul gora (munte) şi râul „Jiu” („Jiul de munte”) . Izvoarele istorice atestă că încă din paleoliticul mijlociu purtătorii culturii și-au gasit adăpost în Gorj. Prima unitate administrativ-teritorială atestată documentar pe actualul teritoriu al județului a fost județul Jaleș. Teritoriul județului Gorj a fost o parte a regiunii istorice Oltenia de Nord. Acest județ a fost vreme îndelungată o unitate administrativă distinctă. Din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea județul a fost o parte distinctă a formațiunii politice condusă de Litovoi. Doar la sfârșitul secolului al XV-lea se poate vorbi de Gorj ca județ. Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj (sud-est), Mehedinți (sud-vest), Caraș-Severin (nord-vest), Hunedoara (nord) și Vâlcea (est). Cu un potențial turistic diversificat, județul Gorj este reprezentat de cadru natural pitoresc, monumente de artă și arhitectură de mare valoare artistică. Cetățenii județului Gorj au sărbătorit Unirea de la 1918 la Biserică. Pentru gorjeni, după doi ani de ocupație germană și austro-ungară, județul Gorjiu, așa cum era numit pe atunci, ziua de 1 Decembrie 1918 a avut o semnificație puternică. Autoritățile au anunțat un serviciu religios, ca drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că a scăpat judeţul şi oraşul de ocupaţia trupelor străine, ce a avut loc la Biserica Catedrală din oraș. Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Gorj Un obicei foarte răspândit şi practicat în zona Gorjului în ajunul Anului Nou, precum şi în prima zi a acestuia este Pluguşorul, una dintre datinile cele mai vechi ale românilor. Colindătorii urează sănătate şi belşug. În pocnet de bici, în sunet de clopoţei colindătorii îşi spun urarea însoţită de refrenul ”Ia mai mânaţi măi, Hăi, Hăi!”. Vorbind despre aratul pământului cu 12 boi, despre semănatul, seceratul şi măcinatul grâului, Pluguşorul este datina care descrie ocupaţia principală a poporului nostru – agricultura. Sânvăsaiul era un obicei de aflare a destinului practicat în seara de Revelion. Astfel, pe vatră ori pe plita încinsă erau aşezate boabe de grâu, fiecare purtând numele unor persoane de sex feminin şi masculin. 56

Boabele de grâu erau numite ţinându-se seama de afectivitatea dintre tineri. Datorită vetrei încinse, boabele săreau. Dacă boabele reprezentând fata se îndreptau spre cel care purta numele băiatului, se credea că fata umblă după băiat. Dacă ambele boabe sărind se apropiau se credea că tinerii se iubesc reciproc, iar dacă boabele săreau în sens opus era semn că tinerii nu vor fi împreună.

CHEESECAKE INGREDIENTE

Aluat 200 g biscuiți 80 g unt 3 linguri zahăr Crema de brânză 1 kg cremă de brânză 200 g zahăr 90 g făină 150 ml smântână pentru frișcă 3 ouă arome: vanilie sau coajă rasă de lămâie/ portocală

MOD DE PREPARARE 1. Se unge o formă, cu pereții detașabili, cu unt. 2. Se preîncălzește cuptorul la 200oC. 3. Biscuiții se macină fin și se trec într-un vas, adăugând 3 linguri zahăr. 4. Se topește untul și se toarnă peste amestecul de biscuiți și zahăr. 5. Se amestecă cu grijă, fără a se transforma într-o pastă, și se toarnă în forma pregătită. 6. Se distribuie amestecul, presând cu grijă, în strat uniform până la o înălțime de 4 cm. 7. Se introduce în cuptorul preîncis pentru 8-10 minute până devine auriu pe margini, apoi se reduce temperatura la 150oC. 8. Semințele de vanilie se adaugă în vasul cu smântână. 9. Se dă în clocot, apoi se ține pe foc mic timp de 10 minute. 10.

Se lasă să se răcească și se strecoară. 57

11.

Crema de brânză, zahărul și făina se pun în vasul mixerului și se bat până se omogenizează bine.

12.

Se adaugă smântâna, și aromele, și se continuă amestecarea până ce compoziția devine cremoasă.

13.

Se adaugă ouăle pe rând, amestecând bine.

14.

Crema de brânză se toarnă peste blat, se nivelează ușor și se dă la copt la 150oC timp de 50-0

minute, până marginile sunt ușor ridicate. 15.

Se lasă să se răcească și apoi se dă la rece pentru 3 ore.

16.

Se poate servi ca atare, cu fructe, sau pudrat cu zahăr.

Profesor coordonator: Coșmeleață Mihaela Sorina

Elev participant: Butnaru Dana Valentina -clasa a IX-a A înv. prof.

Reședința: Miercurea Ciuc Limbi oficiale : română, maghiară Atestare: 1558 Județul este situat în estul Transilvaniei și se învecinează cu județele Suceava, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov și Mureș. Reședința județului este municipiul Miercurea Ciuc. În ceea ce priveşte judeţul Harghita, denumirea provine posibil din har ("deal" sau "munte" în limbile semitice şi turcice). Pentru românii din Topliţa şi împrejurimi, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a constituit o adevărată renaştere naţională pe plan economic, politic şi social, spiritual şi cultural. Personalităţile româneşti născute în Topliţa şi împrejurimi, care au îndeplinit importante rosturi publice, la nivel naţional, în desfăşurarea evenimentelor care au condus la Marea Unire, au fost Elie Miron Cristea, teolog, publicist, întâiul Patriarh al României, regent şi prim-ministru al Guvernului României, membru de onoare al Academiei Române şi membru al delegaţiei care a dus Regelui Ferdinand actul Unirii la Bucureşti, născut la Topliţa; Octavian Codru Tăslăuanu, scriitor şi om politic român, parlamentar, ministru, publicist, născut la Bilbor; Emilian (Dumitru) Antal, teolog, publicist, născut la Topliţa, mitropolit al Bucovinei, stareţ al Mănăstirii „Sfântu Proroc Ilie” din Topliţa, nepotul Patriarhului Miron Cristea; Alexandru Nicolescu, teolog, doctor în Filozofie şi Teologie, publicist, mitropolit greco-catolic de Blaj, născut la Tulgheş, care, în Primul Război Mondial, a refuzat să semneze declaraţia de loialitate faţă de Austro-Ungaria, fiind considerat trădător; Elie Câmpeanu, învăţător şi preot la Subcetate-Mureş, apoi protopop greco-catolic al Districtului Giurgeului, care a militat pentru drepturile românilor şi unul dintre cei care s-a ridicat împotriva subordonării bisericii greco-catolice din Transilvania Mitropoliei greco-catolice maghiare de la Hajdudorog (Ungaria); dr. Tit Liviu Tilea, pe care evenimentele din toamna anului 1918 l-au găsit la Topliţa Română, unde a luat parte la pregătirea şi realizarea Marii Uniri, ales delegat al Cercului Electoral Reghin la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie de la Alba Iulia. Autorul remarcă şi faptul că la 1 Decembrie 1918, cei doi protopopi români de Alba Iulia, care au avut un rol foarte important în organizarea adunării, erau originari din comitatul Treiscaune şi din comitatul Ciuc, respectiv protopopul ortodox Ioan Teculescu, din Covasna, viitorul episcop al Armatei Române şi al Episcopiei de Cetatea Albă-Ismail Justinian Teculescu, şi protopopul greco-catolic Vasile Urzică, din Subcetate. 59

Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun din Harghita Înainte pe vremuri, în seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii, cete de colindători mergeau din casă în casă strigând: "Bună dimineaţa la Moş Ajun" şi îşi umpleau traistele cu covrigi, mere şi nuci, ca răsplată. Puteau merge slobozi prin gospodăriile oamenilor, fiindcă erau consideraţi purtători de noroc şi fericire. Din prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu "Steaua", iar cei mai mari cu "Cerbul" cu coarnele împodobite cu zurgălăi şi ciucuri, clănţănind din dinţi şi învârtindu-se pe loc, să îşi veselească gazdele. Sunt obiceiuri vechi de sute de ani, la care românii din nordul judeţului Harghita şi ceangăii din Valea Ghimeşului nu au renunţat, grupurile vesele şi gălăgioase de colindători dând farmec sărbătorilor de iarnă. Puţin cunoscute în restul ţării, colindele interpretate de maghiari în Ajun se numesc "kántálás", iar cele de Crăciun "regölés" şi evocă momente din viaţa lui Isus. Potrivit credinţei populare, dacă flăcăii mergeau cu "regölés" la fetele de măritat în ziua solstiţiului de iarnă, colindul lor avea o putere magică, unind perechile pentru totdeauna. Astăzi, aceste obiceiuri se mai păstrează doar în satele Chinuşu şi Locodeni din comuna Mărtiniş şi în localitatea harghiteană Remetea. În perioada Crăciunului, două obiceiuri se disting în tradiţia comunităţii maghiare: "Betleemul" şi "Az aprószentek" sau "Biciuirea fetelor". "Betleemul" prezintă naşterea Pruncului Isus. Macheta unei biserici catolice, construită din carton sau scânduri uşoare şi simbolizând oraşul în care s-a născut Mântuitorul, este purtată din casă în casă, iar colindătorii, costumaţi în Iosif şi Maria, în păstori şi cei trei crai de la răsărit, rememorează povestea biblică. Comicul situaţiei este asigurat, mai ales la secui, de un cioban surd, care nu înţelege niciodată ce i se spune, ce i se cere şi răspunde mereu anapoda, făcând lumea să râdă. "Az aprószentek" este un obicei destinat tinerilor înaintea căsătoriei. Cete de băieţi îmbrăcaţi de sărbătoare colindă în casele fetelor cu câte o nuia împodobită cu panglici colorate, predominant roşii - pentru că obiceiul vizează pasiunea şi dragostea, spun texte rituale şi urează. Urarea vizează frumuseţea fetei şi viitorul ei. Dacă li se permite ca fata să fie atinsă cu nuieluşa, băieţii mimează o biciuire. Numele lui Irod este rostit des în textele rituale, ca o aluzie la decizia acestuia de ordona pruncuciderea. Acest gest, de a acorda atenţie fetei, este, totodată, un prilej pentru ceata de băieţi să se uite în stânga şi în dreapta, cât este de aranjată casa, dacă este curăţenie, deci să vadă statutul familiei şi cât de harnică este fata de măritat. Pe de altă parte, dacă fata era veselă şi nu supărăcioasă, avea să fie o nevastă bună şi înţelegătoare. Desertul era un răsfăţ cu beigli umpluţi cu nucă sau cu mac şi stafide din belşug, jerbo (prăjitură stratificată cu multă nucă şi ciocolată), hájas - cel mai fin foietaj preparat vreodată -, plăcinte dulci şi sărate.

PRĂJITURA GRETA GARBO În ziua de Crăciun, în Harghita, desertul era un răsfăţ cu beigli umpluţi cu nucă sau cu mac şi stafide din belşug, jerbo (prăjitură stratificată cu multă nucă şi ciocolată), hájas - cel mai fin foietaj preparat vreodată -, plăcinte dulci şi sărate. În 1858 Emil Gerbeaud, cofetar și maestru chocolatier, alături de amicul său Henrik Kugler, a deschis Gerbeaud Cafe în Budapesta. Cafeneaua funcționează și azi, fiind una din cele mai vechi și de tradiție din Europa, iar în meniul ei figurează cam tot de pe atunci această delicioasă prăjitură, creată, evident, de domnul Gerbeaud (citit Jerbo). Pare-se că după câteva decenii, Greta Garbo ar fi ajuns la Budapesta și ar fi gustat această prăjitură, de care s-ar fi îndrăgostit pur și simplu, de aceea prăjitura a căpătat și numele acestei misterioase dive de cinema. INGREDIENTE

Foi 600 de g de făină 125 g de untură de porc sau 250 g de untură sau 150 g de unt cu 82% grăsime sau 300 g de unt 100 g de zahăr 1 ou 2 gălbenușuri 100-150 de ml de lapte 20 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată 1 praf de sare coaja rasă de la 1 lămâie (doar partea galbenă) Umplutură 1 borcan de gem de caise (370 de ml) 300 g nucă măcinată 200 g de zahăr 1 plic de zahăr vanilat Glazură 150 g de zahăr 50 g de cacao 50 g de unt 50 ml apă sau o glazură din 150 g ciocolată cu 70% cacao și 100 g smântână pentru frișcă, topite pe aburi 61

MOD DE PREPARARE 1.

Se pune drojdia într-un castronel și se freacă cu 1 lingură de zahăr până se lichefiază.

Se dizolvă cu 3 linguri de lapte călduț și se lasă drojdia deoparte.

Oul întreg și cele două gălbenușuri se bat cu restul de zahăr pentru foi și praful de sare.

Într-un castron încăpător se pun făina, coaja rasă de lămâie, untul și/sau untura și se frământă doar

până grăsimea se impregnează în făină, căpătând un aspect nisipos. 5.

Se adaugă ouăle bătute cu zahărul și sarea, apoi drojdia, la care se adaugă și restul de lapte (50100 ml).

Se frământă până se obține un aluat potrivit, care se adună într-o minge netedă, unsuroasă la atingere dar care este totuși destul de elastic.

Se pune aluatul pe planul de lucru și se modelează într-o minge, apoi se taie în 4 bucăți egale.

Se amestecă nuca măcinată cu zahărul și cu zahărul vanilat.

Se presară planul de lucru cu făină și se întinde cu ajutorul sucitorului o foaie dreptunghiulară cu dimensiuni apropiate de ale tăvii.

10.

Se rulează foaia pe sucitor și se ridică ajutându-ne de acesta, apoi se poziționează sucitorul deasupra tăvii (în prelabil unsă cu puțin unt sau căptușită cu hârtie de copt).

11.

Se derulează foaia de pe sucitor și se lasă să cadă la locul ei, în tavă.

12.

Se întinde într-un strat uniform 1/3 din gem și se presară cu 1/3 din nuca măcinată cu zahăr. Se uniformizează nuca într-un strat cu grosime egală.

13.

Se întinde a doua foaie și se transferă în tavă, peste umplutură.

14.

Se presează ușor cu palmele, ca să adere foaia de umplutura de dedesubt și se continuă.

15.

Se procedează la fel cu cea de-a treia foaie, deasupra căreia vom repartiza umplutura rămasă.

16.

Se întinde ultima bucată de aluat și se transferă foaia în tavă, acoperind bine umplutura.

17.

Se presează ușor cu palmele apoi se înțeapă din loc în loc cu un bețișor pentru frigărui, pătrunzând prin toate straturile.

18.

Se acoperă tava cu un șervet de bucătărie împăturit în două și se lasă să dospească 60 de minute.

19.

Când trec primele 45 de minute din timpul de dospire, se aprinde cuptorul și se fixează la 170oC.

20.

După ce prăjitura a dospit, se dă la copt, la o înălțime medie, și se va coace timp de 1 oră.

21.

Între timp, se pun într-o crăticioară zahărul, cacaoa și apa, se omogenizază și fierbe totul până se îngroașă și începe să fiarbă cu bulbuci mari. 62

22.

Se adaugă untul și se mai fierbe până ce compoziția are consistența unui aluat de clătite mai grosuț, care îmbracă perfect lingura. Se poate pregăti, în locul glazurii de cacao, o glazură de ciocolată.

23.

Se scoate prăjitura din cuptor și, cât e fierbinte, se toarnă deasupra ei glazura, întinzând-o repede cu un cuțit.

24.

Se lasă să se răcească bine și glazura să se întărească, doar după aceea se va porționa. Profesor coordonator : Tache Elisabeta

Elev participant: Popa Ștefan - clasa a XII- a D

Reședința : Slobozia Limba oficialǎ : română Atestare : 1594 Județul Ialomița se află situat în regiunea Muntenia, în Câmpia Bărăganului, diviziune estică a Câmpiei Române, pe cursul inferior al Ialomiței și la interferența unor vechi și importante drumuri comerciale, prin care capitala țării este legată cu Moldova și cu litoralul Mării Negre. Reședința județului este municipiul Slobozia. Judeţul Ialomiţa a primit numele după râul Ialomiţa, denumire de origine slavonă ialov („pustiu”). Ialomița a fost prezentă în evenimentele de mare rezonanță istorică din secolele XIX și XX: revoluția burghezo-democratică de la 1848, prin revoluționarul Ion Catina, unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, când în Divanul ad-hoc al Țării Românești erau cinci deputați de Ialomița, în frunte cu Mircea Mălăierul din Fierbinți, războiul pentru cucerirea independenței de stat din anii 1877-1878, unde au participat 1200 de ostași ialomițeni, dintre care s-a distins eroul-locotenent Rădulescu Ilie din Dimieni-Ograda, răscoalele țărănești din 1888, începute la Urziceni și cu ecou în Armășești, Broșteni, Alexeni, Condeești, Miloșești, Misleanu, Grivița și Slobozia, primul război mondial (1916-1918) și cel de-al doilea război mondial (1941-1945), în care jertfa a mii de ostași din Ialomița a fost pusă la temelia apărării și eliberării țării. Povești, obiceiuri și tradiții ialomițene de Crăciun Până în Ajunul Craciunului, gospodarii se ocupă cu tăierea porcului, femeile fac curățenie în casă și în curte, iar cei mici învață colinde și împodobesc bradul. Ulițele satelor sunt învăluite de mirosuri apetisante și de cântece vesele care anunță nașterea lui Isus. În aceasta perioadă, ialomițenii nu uită nici de cei care nu se mai află printre ei. În ziua de Ajun, sătenii își daruiesc unii altora grâu fiert, covrigi, vin și tuică fiartă, pomenind numele celor morți. În apropierea Crăciunului se formează diferite cete de colindători care merg să vestească sărbătoarea și să ureze gazdelor sănătate, belșug și noroc. Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunaţi în prag. Gazda îi răsplătește pe colindători cu bani, nuci, covrigi, mere, țuică și vin. 64

Alte obiceiuri din perioada dintre Crăciun și Anul Nou sunt: Steaua, Plugușorul, Sorcova și Capra.

COZONAC MUNTENESC INGREDIENTE Aluat 2 kg făină 1 l lapte gras 500 gr zahăr 350 gr unt 80% grăsime 100 gr drojdie proaspătă 150 gr stafide macerate în rom 10 gălbenuşuri 10 plicuri zahăr vanilina coaja de la 4 lămâi 20 gr sare

Umplutură

Uns

800 g nuci măcinate 14 albuşuri 400 g zahăr 500 g rahat 20 ml esenţă rom 100 gr cacao 4 gălbenuşuri 1 lingură miere 30 ml ulei măsline MOD DE PREPARARE

Se preîncălzește cuptorul la 210oC.

Se topește untul şi se lasă deoparte.

Se cerne făina de două ori.

Se separă albuşurile de gălbenuşuri și se presară sarea.

Se încălzește laptele.

Într-un bol mic se freacă drojdia proaspătă cu 50 g zahăr până se lichefiază.

Se adaugă ¾ din laptele călduţ peste drojdia lichefiată.

Se face o gropiţă în mijlocul făinii în care se adaugă laptele amestecat cu drojdie.

Se pudrează cu puţină făină (1 lingură) de pe margine și se acoperă vasul cu un prosop curat şi se 65

lasă maiaua să fermenteze cel puţin 30 minute. 10. Se freacă gălbenuşurile spumă împreună cu zahărul și apoi se adaugă coaja rasă de lămâie, vanilia, stafidele macerate în rom şi laptele călduţ rămas. (șodou) 11. Se amestecă până devine o pastă omogenă. 12. Se adaugă șodoul în maiaua crescută și se frământă aluatul (minimum 15 minute) adăugând puţin câte puţin untul topit. 13. Se acoperă vasul cu un prosop şi se lasă să fermenteze (până îşi dublează volumul). 14. Se tapetează tăvile cu hârtie pergament sau cu ulei şi făină. 15. Albuşurile se bat spumă. 16. Se adaugă zahărul şi se continuă frământarea cel puţin 15 minute. 17. Apoi, se adaugă nuca, esenţa de rom şi cacao. 18. Se împarte compoziţia în şase bucăți de aluat. 19. Fiecare bucată de aluat se întinde cu merdeneaua sau cu mâna unsă cu ulei. (aproximativ 2 cm grosime). 20. Peste foaia astfel întinsă se pune o parte din nuca pregătită şi rahat tăiat cubuleţe (cam de 1 cm pătrat), după care se ruluează. Se repeat procedeul și pentru celelalte cinci. 21. Apoi, se împletesc câte două rulouri şi se pun în tavă. 22. Se lasă 10 minute să crească. 23. Se ung cozonacii cu un amestec format din gălbenuşuri, miere și uleiul. 24. Apoi, se ung cozonacii şi se dau la cuptor pentru 60 min. Profesor coordonator: Dedu Niculina Elev participant: Ignat Georgiana Nicoleta – clasa a XII-a D

Reședința : Iași Limba oficialǎ : română Atestare : 06.10.1408 Iași este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Etimologia județului Iaşi își trage numele posibil de la populaţia sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”). Iașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916 și 1918 (în perioada Primului Război Mondial, atunci când Bucureștiul s-a aflat sub ocupație germană). Iaşul este şi va rămâne o permanenţă în conştiinţa acestui neam ca oraş al celor trei Uniri: 1600, 1859, 1918. În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Capitală politică în vremuri de război, Iașul a avut un rol important în procesul de unire desfășurat în anul 1918. De la Iași, autoritățile românești au coordonat procesul unionist și au asigurat reușita mișcărilor naționale din provinciile nou alipite, prin . Contemporanii nu au putut să nu remarce că veche reședință a domnilor Moldovei se transformase astfel în „leagănul Unirii”. Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Iași În Ajunul Crăciunului, ieşenii obişnuiesc să meargă cu colindatul la rude, prieteni şi vecini, iar în prima zi de Crăciun, copiii merg cu Steaua. „În toată Moldova, aceste obiceiuri sunt identice. În părţile Sucevei, se mai colindă şi în seara de Anul Nou. Colindătorii primesc de obicei colaci, mere, nuci şi câte un ban". Ieşenii care locuiesc în mediul rural obişnuiesc să pregătească o prăjitură specială pentru Ajunul Crăciunului, pelincele sau scutecele Domnului, după acelea care au slujit la naşterea lui Isus Hristos, după credinţa poporului. Preparatele sunt nişte turte din făină de grâu care se pregătesc pe plita sobei. Turtele se coc, după care sunt însiropate şi umplute cu miez de nucă. Sătenii mai folosesc şi seminţe de cânepă în locul nucilor, în acest caz prăjitura numindu-se julfă. „Pelincele Domnului sunt de post şi sunt servite pe 24 decembrie, atunci când vine 67

preotul cu Ajunul". Tradiţia de pe 25 decembrie de la Iaşi constă în Masa de Crăciun, la care se adună toţi membrii familiei. Aceştia se înfruptă din bucatele tradiţionale preparate din carne de porc: cârnaţi, chişcă, friptură şi răcituri (piftie). Restul zilei, ieşenii fac vizite la rude.

PLĂCINTE POALE-N BRÂU Povestea plăcintei „poale-n brâu” a fost ţesută în Moldova şi a fost transmisă la gura sobei, din generaţie în generaţie. Plăcintele „poale-n brâu” au căpătat acest nume pentru că gospodinele care le pregăteau îşi ridicau poalele catrinţelor şi le puneau la brâu. În Moldova, plăcintele poale-n brâu se servesc şi ca gustare sau pretext pentru un pahar de vin, şi la masa, ori la inceput ,ori la sfarsit. Dacă însă devin desert, atunci şi vinul se schimbă, de pildă într-o Tămâioasă sau Busuioacă”. INGREDIENTE

Aluat 500 g făină 240 ml lapte 7 g drojdie uscată/25 g proaspătă 2 ouă medii 60 g unt 90 g zahăr 1 vârf cuțit sare 1 portocală (coaja rasă)

Umplutură

350 g brânză de vaci bine scursă 150 g zahăr 2 ouă medii 2 linguri griș 1 portocală medie (coaja rasă) 50-60 stafide 1 vârf cuțit sare 1 plic zahăr vanilat 1 gălbenuș de ou + 2 linguri de lapte (pentru uns).

MOD DE PREPARARE 1.

Se cerne făina într-un vas, apoi se adaugă drojdia deshidratată și se amestecă sau se freacă 1

linguriță de zahăr cu drojdia proaspata si se adaugă în centrul făinii cernute. 2.

Se adaugă treptat laptele călduț și se începe frământarea aluatului până capătă puțină consistență.

Se adaugă ouăle, zahărul, sarea, coaja de portocală și treptat untul moale. 68

Se frământă până când se obține un aluat elastic.

Se pune într-un vas, se acoperă cu folie de plastic alimentară și se lasă aluatul la fermentat pentru

2 ore sau până își dublează volumul. 6.

Se pune brânza de vaci bine scursă într-un vas, se adaugă coaja rasă de portocală, ouăle, stafidele

tocate în bucățele potrivite, grișul, zahărul vanilat și sarea. 7.

Se amestecă până când umplutura devine omogenă, apoi se pune în frigider.

Se răstoarnă aluatul pe masa de lucru presărată cu făină și se întinde într-o foaie dreptunghiulară

de cca 7-8 mm grosime. 9.

Se taie aluatul în pătrate de cca 7-8 cm și se pune în centrul fiecărui pătrat câte 1 lingură de

umplutură. 10. Se lipesc foarte bine două câte două colțurile opuse ale fiecărui pătrat. 11. Se pun plăcintele poale-n brâu în tava de copt tapetată cu hârtie de copt și le lasă să dospească cca 45 -60 min. 12. Apoi, se ung plăcintele poale-n brâu cu amestecul de gălbenuș și lapte și coc în cuptorul preîncălzit la 200°C, pentru 15-20 minute. 13. Se scot din tava, se așează pe un grătar și după ce s-au răcit puțin, se pudrează cu zahăr pudră vanilat și se gustă cu foarte multa poftă.

Profesor coordonator: Pătroescu Maria

Elev participant: Grosu Camelia Iuliana, Badea Ioana – clasa a XII-a A

Reședința : Bucureşti Limbi oficiale : română, albaneză, aromână, greacă, idiș Atestare : 23.03.1482 Județul Ilfov este un județ în Muntenia, România, ce înconjoară municipiul București. Reședința oficială este Buftea și majoritatea instituțiilor județene își au sediul acolo. Etimologia județului Ilfov este de origine slavonă. Județul Ilfov, cel mai mic județ al României ca suprafață, se află în Câmpia Română. În monografia "Județele României" din 1972 sunt menționate ca vecine ale Județului Ilfov județele: Ialomița la est, Buzău, Prahova și Dâmbovița la nord, Teleorman la vest și Bulgaria la sud. Nouă ani mai târziu, al cincilea județ al României ca suprafață, a fost dezmembrat: partea de sud-vest a format județul Giurgiu, partea de nordvest a fost alipită la Dâmbovița, partea de nord-est a fost trecută la Ialomița iar partea de sud-est a intrat în componența noului județ Călărași. Comunele care înconjurau zona capitalei au fost subordonate Municipiului București, sub numele de Sectorul Agricol Ilfov. În 1997, legea nr. 50/97 a reînființat județul Ilfov, în limitele fostului Sector Agricol Ilfov, scoțându-l totodată de sub tutela Municipiului București. Județul Ilfov cuprinde 34 de așezări rurale și opt orașe: Buftea, Otopeni, Voluntari, Bragadiru, Chitila, Măgurele, Popești-Leordeni, Pantelimon. Povești, obiceiuri și tradiţii ilfovene de Crăciun Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci. Prima zi de Crăciun se petrece alături de familie, în jurul bradului și a mesei încărcate de bunătăți. Înainte de degustarea bucatelor, gospodinele pregătesc apa norocului, o infuzie de plante (mușcată, mentă, levănțică) amestecată cu agheasmă, cu care stropesc casa. Obiceiul se repetă timp de 7 zile dacă familia a fost greu încercată înainte de Crăciun. Sărbătoarea nașterii lui Isus este simbolul vieții, al bunătății și speranței, perioada în care oamenii își îndreaptă atenția către valorile spirituale, dar și către comunitate.

Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un moş bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin. Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou; majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV – XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc. Ajunul este ziua în care românii împodobesc bradul de Crăciun şi, conform Enciclopediei Crăciunului, scrisă de Gerry Bowler, un obicei pe care există doar în ţara noastră şi în Ungaria este atârnarea de bomboane învelite în staniol în brad. Tot în Ajun, copiii merg la colindat. Unii dintre ei duc o stea în vârful unui par, iar, în stea, o lumânare luminează o scenă biblică. Masa de Crăciun este formată, conform tradiţiei, de carne de porc, ciorbă, sarmale în foi de varză şi cozonac şi, în unele regiuni, include o prăjitură ale cărei straturi de aluat simbolizează scutecele pruncului Isus. În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiţia populară, trebuie să amintească de înfăşurarea unei mâini cu degetele întinse aparţinând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la naşterea pruncului şi căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiţi pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt daţi colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroşi, iar colacii vor fi pentru flăcăi. Atmosfera sărbătorilor de iarnă se face simțită începând cu ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie), când copiii așteaptă nerăbdători cadourile din ghetuțe. Până în Ajunul Crăciunului, gospodarii se ocupă cu tăierea porcului, femeile fac curățenie în casă și în curte, iar cei mici învață colinde și împodobesc bradul. Ulițele satelor sunt învăluite de mirosuri apetisante și de cântece vesele care anunță nașterea lui Isus. În această perioadă, muntenii nu uită nici de cei care nu se mai află printre ei. În apropierea Crăciunului se formează diferite cete de colindători care merg să vestească sărbătoarea și să ureze gazdelor sănătate, belșug și noroc. Tipică Munteniei subcarpatice este ceata de fete care colindă în special flăcăii; odinioară, doar bărbații neînsurași îndeplineau acest obicei. Mai actuale sunt grupurile mixte și cele formate din membrii familiei, care vizitează cu precădere rudele, prietenii și vecinii. Ritual plin de culoare și originalitate, colindatul are rolul de a îndepărta spiritele rele și de a aduce prosperitatea. De Anul Nou, muntenii păstrează o tradiție foarte veche, de altfel întâlnită în toată țara: Capra. În această zonă, capra poartă numele de brezaia și are o semnificație care se pierde în negura vremurilor. Sătenii spun că măștile populare extrem de expresive sunt întruchiparea sufletelor celor decedați care au revenit pe 71

pământ; în ele sunt adunate spaimele, arhetipurile și legăturile cu lumea spiritelor, iar jocul lor reprezintă alungarea vechiului an și regenerarea. Spectacolul foarte colorat și vesel îmbină dansul, jocul, dialogurile comice, cântecele și urările, scoțând la suprafață și unele ironii și aluzii ținute în frâu de-a lungul anului. Tinerii dau în vileag greșelile sătenilor și îi scot în evidență pe cei mai păcătoși dintre ei; unii se simt rușinați, altii râd pe seama celor vizați, bucuroși că au scăpat de gura lumii. În acest timp, capra scoate sunete stridente care anunță moartea și renașterea, ciclu aflat în strânsă legătură cu practicile agrare. Anul Nou este celebrat cu gânduri bune, bucurii și cu speranța că va aduce sănătate, noroc și prosperitate.

TARTĂ CU MERE INGREDIENTE

Aluat 200 g făină 100 ml ulei 150 g zahăr 1 linguriță de sare 100 ml lapte 3 ouă 1 plic praf de copt 500 g mere 75 g stafide 2 lingurițe zeamă lămâie 1 linguriță scorțișoară măcinată 2 linguri făină 1 vârf cuțit sare

MOD DE PREPARARE 1.

Se bat ouăle cu zahărul pentru 3-4 minute.

Se adaugă adaugam și uleiul și se mixează bine.

Se adaugă treptat făina cernută și se amestecă până se încorporează perfect aluatului.

Se curăță merele și se taie în feliuțe subțiri.

Se adaugă în aluat împreună cu stafidele, scorțișoara și un praf de sare.

Se stinge praful de copt în sucul de lămâie și se încorporează în aluat.

Se trece o bucată de hârtie de copt printr-un jet de apă rece, apoi se stoarce bine și se tapetează forma de copt.

Se umple forma cu aluatul viitoarei tarte.

Se coace în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 40-45 minute.

10. Se servește tarta cu mere călduță pudrată cu zahăr pudră.

Profesori coordonatori : Mladin Narcisa Elevi participanţi : Vlad Andreea, Stroe Marius - clasa a X-a B

Reședința : Baia Mare Limbi oficiale : română, germană, ucraineană Atestare : 1229 Maramureș este un județ format din teritorii ale regiunilor istorice Maramureș, Ardeal și Crișana, situate în situat în nord-vestul României. În cazul judeţului Maramureş denumirea este probabil compusă din “mara” (origine traco-dacică: stâncă) şi Mureş. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Maramureș (din raioanele Șomcuta Mare, Baia Mare, Sighet, Lăpuș și Vișeu). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Maramureș (interbelic), respectiv din Comitatul Maramureș (antebelic). Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno-folcorice) distincte: Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului (jumătatea de nord-est a Maramureșului Istoric) și Țara Codrului (partea de sud-vest), la care se adaugă Zona Metropolitană Baia Mare. Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Baia Mare. Unirea Maramureşului cu România a fost proclamată pe 1 Decembrie 1918 în Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, provincia fiind socotită ca făcând parte, împreună cu Sătmarul şi Crişana din aşa numita Ţară Ungurească (vechiul Partium). Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun din Maramureș Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine. În Maramureş, tradițiile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre deosebire de alte zone, aici are loc "jocul moşilor" – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor. În satele din Maramureș, colindătorii iau cu asalt ulițele încă din Ajunul Crăciunului și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu “Steaua” sau cu “Capra”, reprezentații

răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărții “Tradiții de Crăciun” realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București. Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. Ceva mai aparte și consacrat în zona Maramureșului este “Jocul Moșilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morților. După ce au colindat toată noaptea, copiii și tinerii își iau bicele și ies pe ulițele satului. Cine le ise în cale este “croit” de biciul “moșilor”. “Moșii” maramureșeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute și bat la ușile oamenilor pentru a-i speria și pentru a le ura un an mai bun. O altă tradiție nelipsită în acest colț al României este “Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariției magilor și al păstorilor ce prevestesc nașterea lui Isus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostașii, moartea, dracul, moșul, străjerul și mulți alții, în funcție de cât de mare este ceata. Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe și nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale și păsări în gospodărie obișnuiesc să le dea mâncare pe săturate și o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli. În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. Cei superstițioși ung cu usturoi vitele, la coarne și la șolduri, pentru a alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă și geroasă.

TARTĂ CU GUTUI INGREDIENTE

Aluat

Decor

4-5 gutui 750 g făină 3 ouă 500 g zahăr 250 ml ulei 200 ml lapte 1 plic praf de copt 1 plic zahăr vanilinat Zeama de la o ½ de lămâie 20 g zahăr pudră

MOD DE PREPARARE 1.

Se spală bine gutuile, se curăță de coajă și apoi se taie în felii potrivite ca grosime.

Se stropesc cu zeama de lămâie, ca să nu se oxideze, și se păastrează pe o farfurie.

Se amestecă albușurile cu gălbenușurile împreună cu zahărul și zahărul vanilinat.

Se adaugă uleiul.

Praful de copt se stinge în lapte și apoi se adaugă în compoziție.

Se adaugă făina treptat.

Se preîncălzește cuptorul.

Se unge o tavă de copt cu ulei și se tapetează cu făină.

Se toarnă compoziția.

10. Se așază deasupra feliile de gutui. 11. Se introduce tava în cuptor, la foc potrivit, pentru 20-30 minute. 12. După ce s-a rumenit, se scoate prăjitura din cuptor și se lasă la răcit. 13. Se așază pe un platou și se presară cu zahăr pudră. Profesor coordonator: Neacșu Gabriela Eliza Elevi participanţi: Lăcătușu Corina, Hoffman Ancuța - clasa a XI-a C

Reședința : Piatra Neamț Limbi oficiale : română, maghiară, Atestare : 31.07.1431 Județul Neamț este un județ aflat în regiunea Moldova, în nord-estul României, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Principalele cursuri de apă sunt: Moldova, Siret (între Doljești și Secuieni), Bistrița (între Broșteni și Buhuși, Bistricioara, Bicaz, Cracău, Tarcău; principalele lacuri: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Altitudine maximă: Vf. Ocolașu Mare (M. Ceahlău) 1.907 metri. Etimologia județului Neamţ își trage numele de la oraşul Piatra Neamţ (“neamţ” cu sensul de “german” – teutonii construind o fortificaţie în zonă). Au fost numeroase personalităţi nemţene de-a lungul întregii istorii a neamului nostru, inclusiv în anii premergători şi anului Marii Uniri, cu precădere din a doua parte a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea. Între ele străluceşte ca o lumină aparte, V.A. Urechia (1834-1901), născut în Piatra Neamţ. De numele acestui savant patriot, istoric, pedagog, literat, etnolog, om politic etc, se leagă introducerea alfabetului latin, în locul celui slavon -1860, Legea învăţământului -1864, a Politehnicii din București – 1881, a Ateneului Român – 1860 la Iaşi şi 1865 la Bucureşti, a Academiei Române – 1867, precum şi a multor alte instituţii moderne, a unor asociaţii şi societăţi culturale, toate menite să contribuie la unirea tuturor românilor. Locuitorii fostului şi actualului judeţ Neamţ au demonstrat acte de omenie, de binefacere creştină, primind şi găzduind un număr mare de refugiaţi, contribuind cu hrană şi îmbrăcăminte pentru oştire, privând uneori, de strictul necesar pe proprii copii. Povești, obiceiuri și tradiții nemțene de Crăciun Județul Neamț este o zonă de munte unde tradițiile de Crăciun se păstrează din generație în generație. Deși stilul actual de viață produce contradicții și în cele mai izolate sate, tradițiile și obiceiurile sunt păstrate și

practicate, în special cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Tradițiile de Crăciun și Anul Nou reprezintă o atracție în sine ce poate fi experimentată de turiștii care se cazează la pensiunile tradiționale din Neamț. Casele moldovenești cu acoperiș înalt și streașină amplă deasupra prispei, care se regăsesc și astăzi sunt pline de căldură și ospitalitate. Aceste gospodării țărănești pline de lavițe, scoarțe, lăzi de zestre, mese, blidare, copai și multe alte obiecte sculptate în lemn de mâinile măiestre ale țăranilor, duc mai departe tradițiile și obiceiurile țăranului moldovean. Întâlnești în ținutul Neamțului o lume în care prezentul se împletește cu trecutul, păstrând astfel tradițiile nealterate pentru veșnicie, asemenea unui legământ sacru între Dumnezeu și oameni. De Crăciun în Neamț, ritualurile creștine se îmbină cu elemente ale mitologiei locale, unde fantasticul se împletește cu realitatea înconjurîtoare, asa cum este ea înțeleasă de oamenii satului și cum o făceau odinioară și străbunii. Sărbătoarea Crăciunului în Neamț are tradițiile ei specifice pornind de la brazi, colindători și cadouri, până la mâncărurile tradiționale moldovenești. Casele sunt pregătite pentru sărbătoare și ornamentate cu încrustații de origine vegetală sau geometrică pe cerdacuri și porți. Gospodinele se întrec pe ele în a găti care mai de care mai gustos și a sărbători împreună cu familia. În această zonă Crăciunul este sărbătoarea familiei, un prilej cu care se adună toată lumea la masă și gustă din bucatele tradiționale preparate în gospodărie. Nu trebuie să lipsească colacii și cozonacii cu nucă, ciorbă, preparatele din porc: tobă, lebăr, cârnați, tochitură, piftie (sau răcitură), șorici dar și delicioasele sărmăluțe în foi de viță pregătite la cuptor. De la sărbătoarea Crăciunului până la Anul Nou au loc o serie de manifestări la care participă toată colectivitatea, impresionând prin costumaţiile originale, muzică tradiţională, mesaj tematic şi recuzită.

ÎNVÂRTITA CU MERE INGREDIENTE

Aluat 700 g făină 60 g zahăr 350 ml apă 25 g drojdie ½ linguriță sare 50 ml ulei

Umplutura

2 kg mere 50-75 g zahăr zahăr vanilinat 1 linguriță scorțișoară măcinată 50-75 g pesmet ulei pentru uns 78

MOD DE PREPARARE 1.

Cuptorul se preîncălzește la 200°C.

Se spală merele și apoi se rad, cu tot cu coajă, pe răzătoarea mare.

Se pun merele la călit, într-un vas, cu zahărul și puțină sare.

După ce merele s-au înmuiat, se trage vasul deoparte și se adaugă pesmetul.

Se lasă la răcit și se aromatizează cu zahărul vanilinat și scorțișoara.

Se pune făina într-un vas peste care se adaugă sarea.

Se suspensionează drojdia cu zahărul, adaugând 100 ml apă călduță.

Se toarnă suspensia de drojdie în vasul cu făină.

Se frământă un aluat consistent și elastic

10. Se adaugă uleiul și se frământă în continuare până se încorporează bine. 11. Se lasă aluatul la fermentat 5-10 minute. 12. Se divizează aluatul în 5 bucăți egale. 13. Se întinde fiecare bucată de aluat sub formă de dreptunghi, se unge cu ulei și se pune o parte din umplutură. 14. Se rulează un sul și i se dă formă de melc. 15. Se așează învârtitele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. 16. Se ung bucățile de aluat cu puțin ulei și se presară zahăr tos. 17. Se introduce tava în cuptor unde se menține 25-30 minute. 18. Se servesc pudrate cu zahăr pudră vanilinat. Profesor coordonator: Dascălu Doina Speranța Elevi participanţi: Grigore Robert, Matache Irina - clasa a IX-a C

Reședința : Ploiești Limbi oficiale : română, greacă Atestare: 1503 Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România. Prinicipalul centru urban este municipiul Ploiești, reședința județului, oraș cunoscut pentru industria de prelucrare a petrolului, care se extrage în zonele deluroase ale județului, în preajma orașelor Boldești-Scăeni și Urlați. Etimologia județului Prahova vine de la râul cu acelaşi nume, denumire de origine slavonă (prahcataractă de apă). Ctitorul reședinței de județ, municipiul Ploiești, este marele voievod Mihai Viteazul, unificatorul pentru prima dată al tuturor românilor, geniu militar al poporului nostru. Județul este cunoscut și pentru regiunea turistică Valea Prahovei, aflată în partea de nord-vest și pentru zona viticolă Dealul Mare, cu podgoriile de la Tohani și Valea Călugărească. Povești, obiceiuri și tradiții de Crăciun în Prahova Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri este colindantul. În mai multe zone ale județului Prahova, obiceiul se menține neschimbat. Atmosfera este plină de emoție. Cele mai bogate localității la capitolul tradiții sunt la Valea Călugărească, Măgurele, Starchiojd, Izvoarele, Drajna, Izvoarele, dar în special în zona de munte, unde de altfel au fost înființate ansambluri de muzică populară și dansuri tradiționale. Diferă însă, de la o localitate la alta, costumația colindătorilor. Dacă în zona de munte, tradițională este bundița, la câmpie tradițională este cămașa albă din in, viu colorată. Se spune că dacă pleci la colindat ai noroc tot anul care vine. La fel, gospodarii care primesc colindători vor avea un an scutit de probleme. Împodobirea casei este o altă tradiție păstrată. Pomul de Crăciun și crenguțele de brad transformă locuința. Se spune că locuința trebuie decorată în verde pentru speranța unui an mai bun și în roșu, pentru a avea parte de iubire. La sate sunt tot felul de obiceiuri respectate cu strictețe. În ziua de Crăciun nu se mătură, pentru a nu alunga norocul și nu se spală farfurii, pentru a nu avea ghinion în noul an care vine..

În noaptea de 24 spre 25 decembrie, tinerele necăsătorite, la fel ca de Bobotează, își pot visa ursitul. În ziua de Crăciun, primul care trece pragul trebuie să fie obligatoriu un bărbat brunet sau șaten, pentru a nu aduce ghinion. După un post prelungit, se spune că este bine atunci când te așezi la masă să spui o rugăciune, pentru că aceasta nu va rămâne fără răspuns. Cât despre masa de Crăciun obiceiul este ca aceasta să fie una bogată. De pe ea nu trebuie să lipsească tradiționalul cozonac, bine crescut și rumenit. Colindele continuă în Prahova, după Crăciun, cu cele specifice Noului An, obiceiuri comune mai multor zone ale ţării, Dobrogea, Muntenia, Oltenia. „Pluguleţul“, aşa cum i se spune „Pluguşorului“ în Prahova se cântă pe la casele gospodarilor în Ajun de Anul Nou, iar în seara de 31 decembrie se merge cu „Colindul“. De data aceasta, registrul se schimbă. Copiii recită versuri care se referă la etape ale muncilor agricole şi descrieri ale gospodarilor, fac urări de bine pentru Noul An, trosnesc din biciuri şi agită puternic clopoţei, pentru a face un zgomot cât mai mare să „sperie“ relele şi nenorocirile. Un obicei specific satelor de câmpie din Prahova este „Plugul cel Mare“, o structură imensă, de obicei un car, mai nou un tractor, împodobit cu brazi şi multe flori de flăcăii satului. Împodobirea poate dura câteva zile, iar colindătorii, numiţi plugari, se îmbracă în pulovere roşii, peste care au veste de care agaţă batiste brodate de la fetele nemăritate. În cap au căciulă de astrahan, iar la brâu au mănuşi lucrate tot de fetele tinere. Cu cât are mai multe batiste şi mănuşi, cu atât este mai admirat plugarul. La obicei este cooptat întreg satul. Plugul Mare parcurge strada principală, iar flăcăii trosnesc din bice pentru a alunga toate relele, urând tuturor un an nou mai bun şi îmbelşugat. Cei mai înstăriţi săteni cer colindătorilor să le aducă Plugul Mare în curte, ca să le meargă bine tot anul, fiind răsplătiţi pe măsură. În dimineata Anului Nou, ca o continuare a Pluguşorului, în unele sate, copiii umblă cu „semănatul“. Aruncă seminţe de grâu, porumb sau orez prin case şi peste oameni, rostind o urare scurtă, pentru care primesc în schimb bani, fructe sau colaci. În ultimii ani, „semănatul“ a început să fie înlocuit, pe 1 ianuarie, cu „Sorcova“.

PLĂCINTĂ CU TELEMEA INGREDIENTE

Aluat 3500 g făină 2000 ml apă rece 100 g sare 40 ml oțet 700 g amestec unt cu margarină 50% 350 ml ulei Umplutura 4000 g brânză telemea 12 ouă 300 g griș

MOD DE PREPARARE 1.

Se cerne făina într-un vas mare.

Se spală ouăle, se dezinfectează și se clătesc cu apă rece.

Între timp, se fierbe grișul în 600 ml apă.

Se spală brânza telemea și se rade.

Untul se amestecă la temperatura de 35-40°C şi se amestecă cu uleiul.

Se frământă un aluat consistent din făină, apă, oțet și sare.

Se împarte aluatul în 16 bucăți egale.

Se modelează fiecare bucată de aluat rotund pe planșeta unsă cu ulei, după care se ung cu unt.

Se lasă la odihnă 30 minute.

10. Bucăţile de aluat se întind cu merdeneaua pe planşeta unsă cu ulei în foi rotunde cu diametrul de circa 25 cm, care apoi se ung cu unt şi se lasă în repaos aproximativ 30 minute. 11. Se amestecă brânza telemea cu grișul și ouăle până se obține o compoziție omogenă. 12. Se întinde prima foaie prin învârtire până ce se obține o foaie foarte subțire. 13. Se unge pe toată suprafaţa cu unt şi se pliază pînă ajunge la dimensiunea tăvii, îndepărtând marginile groase. 14. Se ia a doua foaie, se întinde la fel ca prima şi se unge cu unt. 15. Peste ea, se aşază prima foaie pliată, care constituie suportul plăcintei. 16. Se întinde apoi circa 1350 g umplutură, în strat uniform, și se acoperă cu foaia întinsă, prin 82

aducerea marginilor acesteia dedesubt. 17. Cele două foi rămase se suprapun şi din ele se întinde o foaie la fel ca prima dar de dimensiune mai mare peste care se aşază plăcinta şi se împătureşte. 18. Se unge cu unt şi se aşază în tava unsă și se lasă 10-15 minute în repaos. 19. Se introduce în cuptor şi se coace la temperatura de 180-220°C. 20. După coacere, plăcintele se scot din cuptor, se stropesc cu puţină apă (circa 30 ml) și se lasă să se răcească.

Profesor coordonator: Stoica Lavinia Mariana Elev participant: Nițu Ramona – clasa a IX-a A

Reședința : Satu Mare Limba oficialǎ : română, maghiară, ucraineană Atestare : 1181 Satu Mare este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, format din localitățile componente Satu Mare (reședința) și Sătmărel. În trecut, Satu Mare a fost reședința Comitatului Sătmar și a județului interbelic Satu Mare. Etimologia județului Satu Mare își trage numele de la Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în sec. al XI-lea. Traian Cavaşi, cel care a condus la Alba Iulia delegaţia plăşii de Satu Mare, în dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1918 spre Baia Mare. La Baia Mare urmau să se întâlnească potrivit unui consemn tactic de securitate delegaţiile din partea de nord-vest a ţării: Satu Mare, Ugocea, Maramureş. Gara din Baia Mare era ticsită de români şi de membrii gărzii naţionale înarmate cu puşti şi mitraliere… Văzduhul răsuna de cântece naţionale”. De la Baia Mare, delegaţiile au pornit cu un tren special pe valea Someşului, înspre Cluj. Delegaţiile din sudul judeţului Satu Mare s-au întrunit la Tăşnad. La Jibou, cele două grupuri de delegaţi dinspre Baia Mare şi Tăşnad, s-au întâlnit şi, sub coordonarea lui George Pop de Băseşti, s-au îndreptat spre Cluj. Ajunși la Alba-Iulia, sătmărenii s-au grupat în jurul tribunei, unde vorbea episcopul greco-catolic de Gherla, dr. Iuliu Hossu. Povești, obiceiuri și tradiţii sătmărene de Crăciun Ciclul sărbătorilor de iarnă s-a suprapus peste ciclul sărbătorilor păgâne, moştenind de la acestea din urmă numeroase credinţe, datini, superstiţii, care, deşi în aparenţă par a fi creştine, la origine, aparţin substratului arhaic păgân. Sărbătoarea Crăciunului este cea mai complexă, iar acesteia i se adaugă datinile şi obiceiurile de Anul Nou, de Bobotează. În trecut, manifestările specifice sărbătorilor de iarnă erau mult mai numeroase: colindatul cu steaua, cu Viflaimul, cu capra, cu pluguşorul, cu sorcova, Moşii, Chiraleisa. De asemenea, această perioadă era propice practicilor magice de măritiş (descoperirea ursitului, aducerea peţitorilor), de prosperitate, de fertilitate, de împlinire a omului, de înfrumuseţare.

În prezent, obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă se reduc la colindat şi, uneori, la manifestări dramatice (teatru cu măşti): Viflaimul, Moşii, Peştera, remarcându-se o continuă demitizare a lor. La colindat participă aproape întreaga colectivitate - de la cetele de copii, la cetele de tineri sau la cele ale bătrânilor. Se performează în special colindele religioase, dar şi cele laice, sau colindele legate de viaţa pastorală, care au asimilat balada, colindele cu caracter satiric.

PRĂJITURA KATI INGREDIENTE

Foi 200 g unt 82% grăsime 100 g zahăr 3 gălbenușuri 1 plic praf de copt 450 g făină 50 g smântână /50 ml lapte coaja rasă de lămâie 2 g sare

Crema 1 foaie zdrobită 150 ml lapte 150 g zahăr pudră 125 g unt 50 g gem de caise 50 g pudră de cacao 30 ml esență rom

Glazura 3 albușuri 200 g zahăr pudră

Decor 50 g ciocolată neagră

MOD DE PREPARARE 1.

Se mixează untul cu zahărul, ouăle, smântâna/laptele, coaja de lămâie.

Se încorporează treptat amestecul de făină, sare și praf de copt până se obține un aluat consistent.

Se lasă aluatul la rece pentru o oră.

Se împarte aluatul și se întind trei foi de aluat.

Se vor coace, pe rând, foile de aluat pe dosul tăvii, tapetate cu făină, la 170oC timp de 10 minute

(înainte de a le coace, se vor vor înțepa cu o furculiță din loc în loc). 6.

Se va zdrobi foaia nereușită și se amestecă cu pudra de cacao, laptele, esența de rom și gemul.

Se mixează untul cu zahărul pudră până devine spumă și se adaugă treptat peste amestecul

obținut anterior. 8.

Se așază prima foaie pe o planșă și se întinde crema, se acoperă cu a doua foaie și se presează ușor.

Se spumează albușurile cu zahărul pe bain-marie până se întărește.

10. Se întinde bezeaua peste prăjitură. 11. Se ornează cu ciocolată și prăjitura se dă la rece pentru câteva ore.

Profesor coordonator: Maier Natașa Delia Elevi participanţi: Șerban Crina, Văgâi Georgiana – clasa a X-a C

Reședința : Sibiu Limbi oficiale : română, germană, maghiară, Atestare: 1191 Sibiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Păltiniș și Sibiu (reședința). Sibiul este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei. Denumirea județului Sibiu vine de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis – Cibinium). Stațiunea de iarnă Păltiniș se află la 37 km distanță de centrul municipiului, iar lacul glaciar Bâlea se află la aproximativ 75 km distanță de oraș. Municipiul Sibiu a reprezentat și reprezintă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă. Orașul a fost capitală a Transilvaniei între anii 1692-1791 și 1849-1865. A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul dintre orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România. În anul 2007 a fost Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg. După 1848, Sibiul a devenit rapid o casă primitoare pentru o seamă de personalități care au contribuit la făurirea Marii Uniri. Ioan Piuariu Molnar este unul dintre autorii și editorul documentului Supplex Libellus Valachorum din 1791, în care s-a cerut, cu mare curaj, recunoașterea națiunii române. Sava Popovici Barcianu a fost autorul a nu mai puțin de 14 manuale, plus încă două de gramatică. Gheorghe Lazăr, profesor la Școala de teologie din Sibiu. Tot la Sibiu a trăit și activat George Barițiu, cel care a devenit președintele ASTRA, iar în 1893, al Academiei Române. Onisifor Ghibu devine, după momentul 1 Decembrie 1918, secretar al Resortului de Instrucție și Culte condus de Vasile Goldiș, al Consiliului Dirigent. Ca o recunoaştere a rosturilor însemnate pe care Sibiul le-a îndeplinit în mişcarea românilor pentru libertate şi apoi pentru unitate naţională, la Alba Iulia s-a hotărât ca Sibiul să fie reşedinţa Marelui Sfat Naţional, adunare legislativă provizorie până la unificarea instituţională cu România, şi a Consiliului Dirigent, forul executiv provizoriu şi acesta. Astfel că după Marea Unire prezența lui Iuliu Maniu sau a lui Alexandru Vaida Voievod în cetatea seculară a Sibiului erau mișcătoare.

Fără îndoială, românii din ţinutul sibian au fost dintotdeauna propagatori şi luptători pentru idealul naţional. Iar privit în ansamblul său, instituții și oameni, marea ctitorie a Sibiului, urmărită cu înțelepciune, răbdare, pasiune, perseverență și jertfe a fost Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Sibiu Sărbătorile de iarnă înseamnă, în Mărginimea Sibiului, pentru tineri şi bătrâni deopotrivă, în primul rând tradiţie, cel mai important moment fiind întrunirea, în a patra zi de Crăciun, a cetelor de juni de la Sălişte, un obicei păstrat încă din 1895, care constituie şi o atracţie pentru turişti. În mod tradiţional, sărbătorile de iarnă în Mărginimea Sibiului încep de la Sfântul Nicolae. Atunci, tinerii necăsătoriţi din fiecare sat se adună şi formează o ceată de feciori sau juni. Regulile cetei prevăd ca unul dintre tineri să fie conducătorul, el purtând numele de "jude". Tinerii aleg o "gazdă", unde se întâlnesc zilnic, până în Ajun de Crăciun, pentru a repeta colindele. "Pe la mijlocul secolului al XX-lea, ceata se forma chiar înainte de Sfântul Nicolae. Ceata mare este formată din tineri necăsătoriţi, dar care au făcut armata, şi drăguţele lor. Tinerii necăsătoriţi, dar care încă nu făcuseră armata - iar acum adolescenţii -, formează ceata mică. De fiecare dată există un fel de comitet de conducere, există diferite funcţii în ceată şi fiecare este responsabil cu ceva: asigurarea hranei, a băuturii, a lemnelor pentru foc, a fondurilor necesare etc. În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcați în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului și a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineață, iar la final se duc direct la “ceată”, unde colindă “gazda”. Colindele pe care le repetă tinerii sunt asemănătoare, cu foarte puţine influenţe locale, existând însă colinde speciale pentru primar, pentru preot, pentru judele cetei şi pentru fetele de măritat. În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultați de tot satul. În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar și din localități de dincolo de munți, din județele Vâlcea și Argeș, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Săliște, care se ține anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată își prezintă jocurile tradiționale și mesajul, după care se prind cu toții în Hora Unirii. Tot în a patra zi de Crăciun, în localităţile Ludoş şi Avrig - din afara Mărginimii Sibiului - are loc obiceiul "Mătăhălilor". Tinerii de la cete se costumează cât mai urât posibil - în zdrenţe sau imitând ciori şi ulii - se vopsesc cu cremă de ghete şi pornesc spre casele fetelor din sat. Acolo, dansează, cântă şi îi murdăresc pe toţi ai casei cu cremă de ghete. În schimb, primesc carne, cârnaţi şi ouă cu care se va face mâncare la ceată, în noaptea de Revelion. 88

PRĂJITURĂ SĂSEASCĂ Hencleșul se găsește îndeosebi în comunitățile săsești din vechile sate transilvănene. Prezența este obligatorie la evenimente și sărbători tradiționale săsești. Se zice că hencleșul adevărat se desăvârșește doar în cuptorul cu lemne, unde se coace odată cu pita. Prăjitură cu tradiție, îi musai să fie dulce și aurie, strașnică și arătoasă ca cea mai faină săsoaică din sat. Umplutura hencleșului diferă de la o bucătărie la alta. Helga pune urdă, Gertrude folosește numai ouă, iar hencleșul lui Caroline îi musai să aibă smântână de bivoliță. INGREDIENTE

Aluat 250 ml lapte 20 g drojdie 75 g unt 100 g zahăr 3 ouă 600 g făină 100 ml ulei coaja rasă de la o lămâie 2 g sare

Crema 500 g smântână dulce 5 gălbenușuri 150 g zahăr esență de vanilie 2 g sare

Decor zahăr pudră marmeladă sau gem de prune

MOD DE PREPARARE 1.

Se pun într-un bol drojdia, 4-5 linguri de lapte călduț și o lingură de zahăr.

Se adaugă 250 g făină și se lasă maiaua la fermentat 15 minute.

Restul de făină se pune într-un vas împreună cu 100 g zahăr, coaja de lămâie și 2 g sare.

Se toarnă maiaua peste amestecul de făină.

Se adaugă ouăle, untul și uleiul.

Se frământă până se obține un aluat elastic și nelipicios.

Se întinde cu sucitorul și se împăturește în 4.

Se transferă apoi în tava pregătită.

Peste aluat se pune crema de smântână pregătită înainte din smântână, gălbenușuri, zahăr, sare

și esența de vanilie. 10. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180oC pentru 40-50 minute, până devine aurie. 11. Se scoate din cuptor și se lasă la răcit, după care se pudrează cu zahăr. 12. Opțional, la final se pun, la distanţă de 5 centimetri una de alta, mici grămezi de marmeladă de prune.

Profesori coordonatori: Rusu Veronica Elevi participanţi: Mihalache Irina, Vreanu Ana Maria – clasa a X-a C

Reședința : Tulcea Limbi oficiale : română, aromână, găgăuză, greacă, turcă, ucraineană Atestare : 1506 Tulcea este municipiul de reședință al județului cu același nume, Dobrogea, România, format din localitățile componente Tudor Vladimirescu și Tulcea (reședința). Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 - 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I - II d. C. , cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrânduse odată cu deschiderea canalului Sulina. Orașul a fost atestat documentar în anul 1506. S-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 și 1877. Județul Tulcea are denumirea compusă din “tul” (etimologie necunoscută) şi turcescul “cay” (râu, apă curgătoare). Povești, obiceiuri și tradiţii tulcene de Crăciun Obiceiurile de Anul Nou, gravitează în jurul jocurilor cu măști. În zonele din Dobrogea, colindele au ajuns prin intermediul celor stabiliți în regiune, care au adus și obiceiurile din alte zone. În comuna Luncavița din Tulcea, localnicii păstrează tradiția moșoaielor, obicei străvechi, ce are rolul de a vesti venirea sărbătorilor și de a alunga spiritele rele din gospodării. Moșoii au măști realizate din cătrună, un dovleac golit de miez. Dovleacul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă, încă din perioada verii, când se află pe câmp. El este suspendat și se formează astfel o curbură, care reprezintă nasul moșoiului, când masca este finalizată. Dovleacul este sculptat pentru a i se da forma unei fețe umane și se împodobește cu blană, coronițe sau ghirlande. Moșoiul este, de fapt, moșul casei, cel care are grijă de gospodărie. Costumația localnicilor din Luncavița care colindă cu Moșoaiele, constă, pe lângă mască și în atașarea unor coarne ce cerb și a unor clopote mari din tablă. Moșeicuța, soția moșoiului, poartă clopote de alamă și coarne mai mici, de regulă de țap. Varianta dobrogeană a “Caprei” este “Struțul”. Tradiționala costumație de Crăciun este făcută în această zonă dintr-o țesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundență pe malurile 91

lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moș Nicolae, pentru a începe repetițiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare avea un “cap” care se asigura de păstrarea tuturor tradițiilor, un ajutor, un contabil, un țuicar, un pisic și o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localități în care băieții se mai organizează după vechile obiceiuri. În nordul Dobrogei, în apropierea Munților Măcinului, cetele de feciori au și “Oleleul” – personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează. Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din piele de oaie și înarmat cu un buzdugan și cu o sabie din lemn. Costumația este completată cu beteală, clopoței și tălăngi pe care “oleleul” le bate din pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele. Tot în zona Dobrogei se găsesc și așa-numiții “moșoi”. Acești colindători cu măști colorate au devenit o emblemă pentru Luncavița, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măști pentru a simboliza prezența spiritelor strămoșești care alungă răul din calea nașterii lui Isus și vestesc un an mai îmbelșugat, cu liniște și bucurii. Moșoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măști făcute din tărtăcuțe, coarne de berbec, panglici colorate, flori și mărgele colorate.

CATAIF INGREDIENTE

200-300 g tăiței de casă 120 g unt 300 ml lapte 300 g zahăr 1 plic zahăr vanilinat coajă rasă de la o lămâie Decor 500 g smântână 50 g zahăr pudră 1 plic zahăr vanilinat

MOD DE PREPARARE 1.

Se topește untul și se toarnă deasupra tăițeilor aflați într-un vas.

Se dă forma în cuptorul preîncălzit la 180oC pentru 20 minute.

Se prepară siropul: laptele, zahărul, zahărul vanilat și coaja de lămâie, până ce dă în clocot și apoi se dă deoparte.

Se scoate forma din cuptor și peste tăițeii prăjiți, fierbinți, se toarnă siropul fierbinte.

Se lasă să se răcească în formă, apoi se dă la frigider pentru cel puțin 3 ore, pentru ca siropul va fi complet absorbit de tăiței.

Se răstoarnă pe platoul pe care va fi servit.

Se bate frișca spumă tare, se îndulcește și se adaugă și zahărul vanilat.

Se ornează cataiful cu frișcă și se poate presara cu fructe confiate, fistic.

Profesor coordonator: Niculaie Mariana Elev participant: Simion Victor – clasa a X-a B înv.prof.

Reședința : Râmnicu Vâlcea Limba oficialǎ : română Atestare : 08.01.1392 Județul Vâlcea este o unitate administrativă situată în sudul României. Județul Vâlcea se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș la est, județul Olt la sud și sud-est, județul Dolj la sudvest, județul Gorj la vest și județul Hunedoara la nord-vest. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Etimologia județului Vâlcea își trage numele fie din cuvântul slav “vâlk” (lup), fie din latinescul “vallicella” (vale îngustă). Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de aproape toate formele majore de relief: munți, dealuri subcarpatice, podiș și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la nord la sud, întregite de defileele ale Oltului și Lotrului, străjuite de munții Cozia, Căpățânii, Făgăraș, Lotru și Parâng. Aici între masivele de munți se află una din cele mai mari depresiuni intramontane din județ, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.

Povești, obiceiuri și tradiţii de Crăciun în Vâlcea În Oltenia, în fiecare gospodărie sunt pregătite “colinzile” – beţe de alun curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări câte “colinzi” sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o “colindă”, o lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi toată familia cina, iar cei mici plecau la colindat. Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin. Primele daruri de Crăciun se fac în unele sate din Vâlcea cu o zi sau două înainte de marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Cete de colindători pornesc din casă-n casă pentru a primi colindeţi. 94

Cele mai multe obiceiuri şi tradiţii de Crăciun şi Anul Nou s-au păstrat în satele de la munte, din nordul judeţului Vâlcea. În comuna Perişani, de exemplu, primele daruri se fac în ajunul Crăciunului, dis-de dimineaţă, când nu s-a luminat încă de ziuă. Cetele de colindători străbat satele de la un capăt la altul pentru a primi covrigi, dulciuri şi fructe. În alte zone din Vâlcea, copiii şi bătrânii pornesc după colindeţ în seara zilei de 23 decembrie. Cetele de colindători trec pe la fiecare poartă, de la un capăt în altul al satului, cântând: “Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne daţi!?” sau “Am venit şi noi o dată, la un an cu sănătate, / Dumnezeu să ne ajute la covrigi şi la nuci multe!”. Pentru fiecare dar primit, colindătorii spun “Bogdaproste!”.

În zona Horezu, dar şi în alte

localităţi, există tradiţia ca flăcăii să facă un foc mare în jurul căruia se strâng toţi colindătorii, iar apoi se merge din casă-n casă la colindat. În nordul judeţului, în Ţara Loviştei, tinerii se strâng în cete, îşi aleg un şef şi abia apoi pornesc la colindat. Acestora li se alătură câţiva flăcăi care au misiunea de a purta, în saci şi traiste, darurile primite. În Copăceni şi Racoviţa aceştia sunt numiţi «iepe», iar în Bumbuieşti şi Boişoara li se spune «măgarii băieţilor», sau «desăgari» în Titeşti şi Găujani”. Colindătorii se întorc acasă târziu, spre dimineaţă, după ce vor fi trecut pe la casele tuturor gospodarilor.

NEGRESĂ DE POST INGREDIENTE

Blat 280 g făină 240 ml apă 250-28- g zahăr 100 pudră de cacao 100 ml ulei 5 g sare ½ linguriță praf de copt/bicarbonat de sodiu 2 fiole esență de vanilie nucă, stafie, opțional

Decor zahăr pudră

MOD DE PREPARARE 1.

Se preîncălzește cuptorul la treaptă mare și se pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Se pune făina într-un bol și se face o gaură mică în mijloc.

Se adaugă restul de ingrediente uscate: cacao, sare, bicarbonat și zahăr și se amestecă cu un

tel. 4.

Se toarnă peste apa, uleiul și esența de vanilie.

Se amestecă totul bine cu ajutorul unui tel, până se obține un aluat destul de lichid dar

omogen. 6.

Se toarnă aluatul în tavă.

Se uniformizează aluatul cu o spatulă sau mișcând ușor tava.

Se dă la cuptor – micșorând focul la mediu spre mic – timp de 30 de minute.

Se scoate din cuptor și se lasă să se răcească.

10. Se pudrează cu zahăr și se taie în porții egale. Profesor coordonator: Coza Adriana Elev participant: Apostoiu Cristina – clasa a XII -a A seral

Reședința : Focșani Limba oficialǎ : română Atestare : 02.07.1431 Vrancea este un județ în regiunile istorice Moldova (la nord de râul Milcov) și Muntenia (la sud de râul Milcov) din România, iar reședința este municipiul Focșani. Principalele cursuri de apă sunt: Siret (între Adjud și Nămoloasa), Șușița, Putna, Milcov, Râmnicu Sărat (de la Ciorăști până la vărsarea sa în Siret). Cele mai mari altitudini le dețin vârfurile Lăcăuț (1776 m) și Goru (1784 m). Județe vecine: la nord-est județul Vaslui, la est județul Galați, la sud-est județul Brăila, la sud județul Buzău, la vest județul Covasna, la nord județul Bacău. Etimologia județului Vrancea își trage numele foarte probabil de la “frânc” care, în româna veche, însemna “occidental”. În ciuda aparenței sale liniștite, Focșanii- oraș prin excelență negustoresc – a trait cu intensitate frământările politice de la jumătatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focșănenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinței de unitate a românilor. Despărțit în două – Focșanii Moldovei și Focșanii Munteni – de un brat al Milcovului, orașul întruchipa, în acea vreme, situația celor două țări vecine și surori. Desființarea hotarului de la Focșani echivala cu Unirea celor două Principate și crea premisele punerii temeliei statului national unitar român. Momentul Marii Uniri de la 1918 reprezintă punctul de cotitură în istoria țării noastre. Și cum în Vrancea s-au scris pagini memorabile ale principalelor bătălii care au condus la făurirea Marii Uniri, la Focșani în 1859 au fost făcuți primii pași spre a construi o Românie Mare. Unirea Mare de la 1 Decembrie 1918 nu ar fi existat fără Unirea Mică de la 24 ianuarie 1859 și, evident, că România nu ar fi fost întregită dacă ostașii români nu și-ar fi vărsat sângele și nu ar fi oferit sacrificiul vieții lor ca să fie posibilă Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Povești, obiceiuri și tradiţii vrâncene de Crăciun De sărbători, în Vrancea se păstrează cu sfinţenie tradiţiile. În ziua de 24 decembrie, două sunt evenimentele majore din Ajunul Crăciunului. Un obicei specific Crăciunului este păstrat ca tradiţie, în Vrancea, de sute de ani. Aici, gospodinele pregătesc pe 24 decembrie un fel de turte speciale, numite simbolic „Scutecele lui Isus”, pe care le dau de pomană în ziua de ajun al Crăciunului. Turtele sunt făcute din făină, apă şi drojdie, coapte în foiţe subţiri, eventual pe plită şi aşezate una peste alta. Turtele sunt frăgezite în apă călduţă, apoi tăvălite prin nucă şi miere de albine. Aceste turte, despre care se spune că sunt scutecele lui Isus, sunt tradiţionale în Moldova, iar în Vrancea există mai multe moduri de preparare. Ori simple, ori se adaugă lângă turte şi colivă, grâul fiind de fapt elementul primordial, care simbolizează bogăţia. În ziua de Ajun copiii umblă cu colindul. Cetele bat uliţele satului intrând în fiecare ogradă. Se spune că dacă în această zi nu eşti colindat vei avea pagubă tot anu. Din bătrâni e lege ca de acum încolo, până după trecerea sărbătorilor, fiecare este dator să se înţeleagă şi să trăiască bine cu neamurile şi vecinii. Cei care au văzut spun că de Crăciun cerurile se deschid, dar minunea asta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu. Atunci se aude o toacă de sus şi încep să cânte cocoşii. Unii cer sănătate, ori bani, căci orişice ar cere, ei cred că vor dobândi. Tot în aceeaşi zi îşi fac apariţia şi primii colindători, care merg cu uratul din casă în casă. Primii care deschid acest ritual specific sărbătorilor de Crăciun sunt copiii, cu colindul „Sculaţi, sculaţi, boieri mari” . Acest cântec invocă practic trezirea rituală a gazdelor, spre a-i întâmpina ritualic pe colindătorii care aduc vestea Naşterii Domnului.

PLĂCINTĂ CU MERE INGREDIENTE

Aluat 500 g făină 200 g untură/unt 100 g smântână 1 ou 150 g zahăr 2 fiole esență vanilie 10 g praf de copt 2 g sare 98

Umplutura 1500 g mere 100 g zahăr 15 g scorțișoară pudră

MOD DE PREPARARE 1.

Se spală merele, apoi se dau pe răzătoarea mare.

Se pun merele la călit într-un vas cu zahărul, adăugând scorțișoara după 5 minute

Se amestecă bine și când se mai evaporă zeama se ia de pe foc și se lasă la răcit.

Într-un castron mare, se freacă untul cu zahărul.

Se adaugă esența de vanilie și oul și se bate ușor până rezultă un aluat cremos.

Se adaugă și smântâna, amestecând până la omogenizare.

Separat, se combină făina cu sarea și praful de copt și se adaugă peste aluat, amestecând bine

cu o lingură de lemn. 8.

Când aluatul se întărește, și nu mai merge amestecat cu lingura, se frământă cu mâna până

când nu mai este lipicios. 9.

Se împarte-l în 2 bile de aluat.

10. Se presară făină pe masă și se întinde cu făcălețul una din cele 2 bile de aluat. 11. Se pune prima foaie de aluat în tavă și se așează umplutura deasupra. 12. Se întinde și a doua bilă de aluat și apoi acoperă cu ea umplutura din tavă. 13. Se dă tava la cuptorul preîncălzit timp de 30-35 de minute. 14. Se scoate din cuptor și se lasă puțin la răcit. 15. Se presară zahăr pudră pe deasupra plăcintei și se porționează.

Profesor coordonator: Stanciu Rodica Elevi participanţi: Rondoleanu Alexandra, Andrei Cristina – clasa a XI-a A înv. prof.

REGELE FERDINAND I AL ROMÂNIEI (24 august 1865 – 20 iulie 1927) Majestatea sa Ferdinand I, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Istoria menţionează că, datorită admiraţiei sale pentru România, Regele Ferdinand, în numai 13 ani de domnie, dintr-un “necunoscut”, avea să devină regele României Mari, supranumit fie “Întregitorul”, fie “Ferdinand cel Loial”, pentru felul în care şi-a dedicat viaţa ţării sale. A trecut peste originea sa germană pentru a urma voinţa de unitate a poporului său, în timpul primului război mondial. Visul lui Ferdinand a fost, în egală masură, acelaşi cu al milioanelor de români – crearea României Mari prin alipirea Transilvaniei regatului român. Însă la acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii, care erau cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ale acelor locuri, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanşarea primului război mondial. Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în primul război mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari. În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, printr-o ceremonie spectaculoasă, Ferdinand este încoronat rege al României Mari la Alba Iulia, oraşul care avea să trăiască a doua Mare Unire. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania şi Bucovina de Nord. El a fost cu adevarat un “bun român” aşa cum a jurat în momentul încoronării sale. Unii istorici insistă că ar fi fost de fapt cel mai strălucit rege al Romaniei, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă şi introvertită. După război, în ciuda gravei crize economice şi a instabilităţii politice, a condus ţara pe drumul reconstrucţiei şi al armonizarii administrative. A realizat reforma agrară împărţind pământ ţăranilor, prioritate având veteranii de război şi familiile celor căzuţi în războiul pentru reintregirea ţării şi a promulgat Constituţia 100

din 1923. În urma acestor măsuri, Ferdinand îşi adaugă pe lângă renumele de “Lealul” şi “Întregitorul” şi pe cel de “Rege al Ţăranilor”. VASILE GOLDIŞ (12/24 noiembrie 1862, localitatea Mocirla, azi Vasile Goldiş, jud. Arad – 10 februarie 1934) Vasile Goldiş a fost un academician român, om politic, membru de onoare (1919) al Academiei Române. Slujind cu credinţă idealurile de libertate şi unitate naţională a românilor, Vasile Goldiş se numără printre inspiratorii şi organizatorii actului Unirii din 1918, cu tot ce a însemnat el pentru făurirea statului unitar român, printre gânditorii progresişti ai vremii care au promovat ideile generoase ale emancipării maselor populare şi ale înţelegerii între toate popoarele lumii. Vasile Goldiş însuşi, în calitate de deputat în parlamentul maghiar pentru circumscripţia Radna, între anii 1906-1910, a intervenit de numeroase ori (22 discursuri) împotriva diverselor legi asupritoare de naţionalităţi. Redactează împreună cu Emanoil Ungureanu şi Ioan Mihu un memoriu pe care acesta din urmă îl înaintează guvernului la 13 septembrie 1910 din partea Partidului Naţional Român ca răspuns la propunerile de tratative ale acestuia. Diferenţele de opinii faţă de tratativele cu guvernul maghiar crează în jurul anilor 1910-1911 grave disensiuni în cadrul Partidului Naţional Român având ca rezultat conturarea a două orientări diferite în problema formelor pe care este necesar să le îmbrace lupta de emancipare naţională: orientarea radicală susţinută în general de membrii tineri ai partidului grupaţi în jurul ziarului Tribuna, în frunte cu Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, Sever Bocu etc. şi cea moderată reprezentată de membrii mai vârstnici ai partidului. Vasile Goldiş face parte, mai întâi, din grupul intransigenţilor, apoi dându-şi seama că un conflict ar putea avea consecinţe ireparabile asupra activităţii partidului, adoptă o atitudine de compromis între cele două orientări încercând alături de Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu şi Ştefan Cicio-Pop să menţină unitatea de acţiune a românilor ardeleni. În aceste condiţii primeşte să conducă ziarul “Românul” fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, care după încetarea apariţiei în martie 1912 a ziarului “Tribuna” a devenit cartierul general al luptei politice româneşti, pregătind Unirea cea mare, anunţând pe orice cale prăbuşirea iminentă a Imperiului Austro-ungar. În calitate de director al ziarului, Vasile Goldiş refuză semnarea declaraţiei de fidelitate faţă de guvernul contelui Tisza în condiţiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act de curaj, calificat de autorităţile maghiare drept atitudine duplicitată şi lipsită de patriotism a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului “Românul” care va reapărea abia în preajma evenimentelor de la Alba Iulia. 101

La 1 decembrie 1918, Vasile Goldiş rosteşte la Marea Adunare de la Alba Iulia celebrul său discurs în care relevă asuprirea naţională şi socială exercitată de-a lungul veacurilor asupra românilor din Transilvania şi Banat, subliniind perenitatea acestora în condiţii vitrege, inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austroungare, a eliberării popoarelor asuprite şi a constituirii pe ruinele acesteie a unor noi state naţionale. După Unire, Vasile Goldiş a făcut parte din guvernele de la Bucureşti conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), A. Văitoianu (1919-1920), A. Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Naţional Român în circumscripţiile Radna (1919), Pecica şi Ineu (1922). EPISCOPUL IULIU HOSSU (30 ianuarie 1885, Milaş, Bistriţa-Năsăud – 28 mai 1970, Bucureşti) Iuliu Cardinal Hossu a fost un episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. Alături de predecesorii săi, episcopul Iuliu Hossu a contribuit decisiv la unirea Transilvaniei cu ţara-mamă. După terminarea primului război mondial, noua situaţie mondială favoriza formarea statelor naţionale. Prin urmare, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria şiau format organe politice proprii, aşteptând momentul prielnic înfăptuirii unirii politice cu România. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, noul episcop de Gherla, Iuliu Hossu, a vestit lumii Unirea tuturor românilor, prin citirea Declaraţiei de Unire. “Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România. A biruit Dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui”, a spus Iuliu Cardinal Hossu. “Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români”, a spus Iuliu Hossu după citirea declaraţiei. În ziua următoare este ales în delegaţia celor patru membri, doi uniţi (Iuliu Hossu, Alexandru VaidaVoevod) şi doi ortodocşi (Miron Cristea, Vasile Goldiş) pentru a prezenta la Bucureşti, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării Naţionale. În calitate de senator de drept al României întregite, activitatea sa parlamentară a vizat probleme vitale ale ţării precum întărirea unităţii naţionale, apărarea integrităţii teritoriale, apărarea drepturilor şi libertăţilor Bisericii.

102

CONSTANTIN MUŞAT (n. 10 septembrie 1890– d. 13 august 1917, zona Oituz) a fost un militar român, erou de război din timpul Primului Război Mondial, căzut pe câmpul de luptă în a treia bătălie de la Oituz. Muşat provenea dintr-o familie de ţărani agricultori, din judeţul Călăraşi. În adolescenţă a plecat la Bucureşti, unde s-a calificat în profesia de croitor, pe care avea să o practice în satul natal până la încorporarea în armată. A participat la acţiunile militare din Primul Război Mondial în campaniile anilor 1916 şi 1917, fiind încadrat în funcţia de comandant de grupă în Compania 2 din cadrul Batalionului I al Regimentului 2 Grăniceri. A luat parte cu unitatea din care făcea parte la ofensiva din Transilvania şi bătălia de pe Valea Oltului, în care a suferit o serie de răni uşoare. În cursul luptelor din zona Râpa Roşie din timpul Bătăliei de la Râmnicu Sărat a fost rănit grav, fiindu-i ulterior amputat antebraţul stâng. La sfârşitul convalescenţei a refuzat să fie clasat medical, cerând să i se aprobe reîntoarcerea pe front, fapt pentru care avea să fie citat prin ordin de zi pe armată de către regele Ferdinand. Reîntors la unitatea sa, a participat la acţiunile militare ca aruncător de grenade, căzând la datorie la 31 iulie/13 august 1916, în luptele de pe Dealul Chioşurile - Caşin. Conform relatărilor camarazilor de arme, ultimele sale cuvinte ar fi fost îndemnul adresat ajutoarelor sale „Grenade, băieţi! Grenade Băieţi!”, care aveau să fie ulterior gravate pe monumentele ridicate în cinstea sa. „Caporalul Muşat căzuse străpuns de un glonţ dum-dum şi fusese găsit cu jumătate de corp deasupra tranşeei, cu mâna întinsă spre duşman, aşa cum îşi aruncase ultima grenadă.” Pentru faptele sale de arme a fost avansat post-mortem, la gradul de sergent. Conform Regelui Ferdinand, Muşat a dat o pildă frumoasă camarazilor săi. A fost una dintre jertfele luptei duse pentru unitatea naţională şi a rămas în memoria colectivă a românilor, fiind de asemenea unul dintre prototipurile eroilor de război tipici. Este printre figurile ale căror fapte au fost eternizate în bronz şi piatră (statuia „Caporal Erou Constantin Muşat” – Brăila, pe Calea Călăraşilor; în satul Floroaica din judeţul Călăraşi), sau consemnate în tratate de istorie sau opere literare. ION I.C. BRĂTIANU (20 august 1864 – 24 noiembrie 1927) Cunoscut şi ca Ionel Brătianu a fost inginer, om politic, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923. Devine membru al Partidului Naţional Liberal încă din 1895. A condus guvernul României timp de 12 ani, contribuind direct la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea şi realizarea reformei agrare şi a celei electorale, la consolidarea statului naţional unitar român. În momentul în care I.I.C. Brătianu preia conducerea Partidului Naţional Liberal, în anul 1910, se prefigurează şi opţiunea politicii externe a partidului, aceea de a desprinde România de Tripla Alianţă şi de a 103

o orienta spre tabăra Antantei, singura orientare politică compatibilă cu idealul major, acela de a uni pe toţi românii în graniţele aceluiaşi stat. Actul de Unire a Transilvaniei cu România de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 încheie procesul de formare

statului

naţional

unitar,

care

Ionel

Brătianu

avusese

contribuţie

majoră.

La 29 noiembrie 1918 se constituie un nou guvern liberal, condus de I.I.C. Brătianu, în componenţa lui regăsindu-se, pentru prima dată în istoria ţării, şi miniştrii din provinciile istorice româneşti unite cu ţara mamă. Acest guvern ratifică actul de unire a Transilvaniei cu România (Decretul-lege din 13 dec. 1918 pentru unirea Transilvaniei şi a celorlalte ţinuturi din Ungaria locuite de români cu Regatul României) şi cel al unirii cu Bucovinei cu România (decretul-lege din 19 dec. 1918 relativ la Unirea Bucovinei cu Regatul României). După Marea Unire, oamenilor politici le revenea răspunderea de a găsi mijloacele adecvate pentru a asigura dezvoltarea României ca stat european. Ion I.C. Brătianu a dominat viaţa politică din România cu autoritate. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie. Dominând cu autoritate viaţa politică a României timp de două decenii, Ion I.C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi ale istoriei naţionale. El aprecia că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor şi a demnităţii poporului român. ALEXANDRU VAIDA-VOEVOD (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna - d. 19 martie 1950, Sibiu), a fost un om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. VaidaVoevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni. După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc. Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii care „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. După acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii de la Alba-Iulia pentru a fi ratificată. În 1919, când recunoaşterea Unirii intra în impas la Paris, regele Ferdinand a apelat la Alexandru Vaida – Voevod şi la abilităţile sale politice pentru a obţine acordul internaţional pentru România Mare. 104

Odată cu ridicarea lui Mircea cel Bătrân ca domn (cel mai reprezentativ domnitor al Țării Românești, 1355 – 31 ianuarie 1418), Marele Ban preia pentru teritoriul Olteniei atribuțiile domniei, dispunând și de o cancelarie în cadrul căreia se redactează acte după forma celor domnești. Astfel titlul de Mare Ban al Craiovei însemna cea mai înaltă dregătorie, Banul Craiovei fiind în perioada medievală al doilea om în stat după domnitorul Țării Românești. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Marea Bănie cunoaște un moment de criză datorat îndeosebi tentativelor agresive ale turcilor pentru instaurarea unei dominații efective in Țara Românească. Marea Bănie ajunge din nou o instituție de prim ordin în timpul lui Mihai Viteazul. MIHAI VITEAZUL (n. 1558, Floci, Țara Românească – d. 9/19 august 1601, Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Țării Românești între Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care avea să se realizeze în secolul al XX-lea. ECATERINA

TEODOROIU (născută Cătălina

Vasile

Toderoiu la 14

ianuarie 1894,

Vădeni, Târgu-Jiu) a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

105

MIRON CRISTEA (18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita). La botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş ia fost un vestit cioban din Săliştea Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: „Să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă! Rolul său în înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918 este absolut remarcabil, fiind unul dintre cei mai însemnaţi lideri ai românilor transilvăneni. Începând cu data de 8 noiembrie 1918, Miron Cristea, în calitatea de Episcop de Caransebeş, a hotărât să nu mai fie pomenit în bisericile din eparhia sa numele împăratului Frantz Joseph, preoții urmând a se ruga „pentru înalta noastră ocârmuire națională” și „pentru Marele Sfat al națiunii române”. A participat, apoi, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, aflându-se în fruntea delegaţiei românilor bănăţeni – în faţa cărora a înălțat o rugăciune, care „a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor de față „, aşa cum se afirma în presa vremii. După citirea proclamației de Unire de la Alba Iulia, Episcopul Miron Cristea a ținut o înflăcărată cuvântare „Măritei Nații Române”, în care a afirmat: „idealul fiecărui popor ce locuiește pe un teritoriu compact trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea alte dorințe. Numai din unirea tuturor românilor de pretutindeni vom putea răzbi… Oricât de tare ar fi zidul Carpaților, care, până acum, ne-a despărțit de frații noștri… ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și n-avem lipsă să retezăm Carpații , căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima românismului…”. A fost apoi şi membru al delegaţiei românilor transilvăneni care a prezentat actul Unirii la Bucureşti, în 14 decembrie 1918, alături de episcopul unit de Gherla, Iuliu Hossu, ei fiind prezenţi la istoricul moment de înmânare către regele Ferdinand a Actului Unirii. O deosebită cuvântare a rostit Miron Cristea cu ocazia primirii în Gara de Nord a delegației românilor transilvăneni, delegație care ducea Declarația de Unire a Transilvaniei cu România: „Cînd am fost ultima dată aici, nici unul din noi, nici măcar în vis n-a îndrăznit a visa că venirea noastră viitoare în capitala românismului va avea misiunea epocală de a închina întreg pământul nostru strămoșesc: Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul, patriei mame, adică scumpei Românii! „. O altă cuvântare a fost susţinută în fața unei mulțimi mari de bucureșteni adunați lângă statuia lui Mihai Viteazul, în care Miron Cristea a comunicat întregii mulțimi Hotărârea adoptată la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918: „unirea pe vecie a întregului nostru pământ strămoșesc cu patria mamă, cu scumpa noastră România…” La 7 iunie 1919 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar la 18 decembrie 1919 a fost ales mitropolit primat al României întregite, fiind înscăunat o zi mai târziu. 106

Miron Cristea a fost primul Patriarh al României şi cel care a devenit, mai apoi, timp de un an, primministru al României. TIRON ALBANI (2 martie 1887, Gârbova de Sus, jud. Alba – 12 septembrie 1976, Oradea) După trei clase elementare făcute în satul natal, orfan fiind, fuge la Caracal unde e ucenic în atelierul de tâmplărie al bunicului său. Ca muncitor tâmplar, ia contact cu cercurile socialiste şi parcurge autodidact literatura care circulă în aceste medii. În urma unei greve, este expulzat, pleacă la Budapesta integrându-se mişcării muncitoreşti de acolo. Urmează la Budapesta „o clasă de liceu particular, două clase de gimnaziu muncitoresc şi Academia ziaristică, plus cursurile seminariale ale Universităţii libere. Trimite corespondenţe la ziarul „Cometa” din Craiova, la „Foaia poporului” din Sibiu şi la „România muncitoare” (Bucureşti). În 1913 devine redactor al săptămânalului „Adevărul”, publicaţie a secţiei române a Partidului Social Democrat din Ungaria, fiind chiar deţinut trei luni pentru delict de presă. Este editor şi redactor responsabil la ziarul „Adevărul” din Sibiu (1918-1919), „Tribuna socialistă” (Sibiu-Cluj, 1919-1921), „Dezrobirea”, organ al Partidului Socialist din Transilvania (Cluj, 1921) şi „Dreptatea” (Braşov, 1921). Între 1920 şi 1945 a colaborat la publicaţiile: „Facla” (Cluj), „Aurora” (Bucureşti), „Tribuna” (Cluj), „Santinela”, „Nădejdea poporului” (Oradea), „Ştirea” şi „Libertatea poporului” (Arad). A mai colaborat şi la alte gazete şi reviste, cum sunt revistele orădene „Familia”, „Gazeta de vest”, „Noua gazetă de vest”, „Cele trei Crişuri”, „Neamul românesc”.

fost

membru

Sindicatul

presei

române

din

Ardeal

şi

Banat.

Membru în Comitetul Central al Partidului Social Democrat din Ungaria şi în Consiliul Naţional Român Central, a desfăşurat o intensă activitate printre muncitorii şi ostaşii români din Budapesta, apoi în centrele muncitoreşti din Ardeal. Ca politician Tiron ALBANI era un fruntaş socialist, care împreună cu Ioan FLUERAŞ şi Iosif JUMANCA au fost principalii lideri care în ianuarie 1906 formau la Lugoj secţia românească a Partidului Social-democrat din Ungaria, iar în ceea ce priveşte evenimentele din 1918, ei erau convinşi că lupta de eliberare socială şi lupta de eliberare naţională sunt indisolubil legate astfel că, pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, conducătorii socialişti au luat hotărârea de a conlucra cu Partidul Naţional Român pentru organizarea luptei naţionale a românilor din Transilvania şi Banat. Conlucrarea dintre cele două partide s-a înfăptuit ca o dorinţă firească şi comună de eliberare socială şi naţională: „Şi dacă poporul român manifesta pentru eliberare naţională şi dezrobire socială o făcea pentru că în mintea lui aceste idealuri se contopeau, formând o singură credinţă. Pentru el faptul că socialişti ‘conlucrează’ cu naţionali este o chezăşie” – spunea fruntaşul socialist Tiron ALBANI . Tiron ALBANI făcea parte din Consiliul Naţional Român Central, organ politic format la data de 30 octombrie/12 noiembrie 1918 şi constituit din reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi ai Partidului Social 107

Democrat, care a preluat controlul Transilvaniei în acele zile având rolul de organizare a luptei naţionale a românilor din Transilvania şi devenind structura centrală a luptei românilor pentru Unire. ION

CONSTANTIN

INCULEȚ (5

aprilie 1884, Răzeni, Gubernia

noiembrie 1940, București, România)

fost

Basarabia

un om

politic român,

președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. Om politic, profesor, academician, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia şi militant pentru drepturile românilor din Basarabia, Ion Inculeţ s-a născut la 5 aprilie 1884 la Rezeni, judeţul Lăpuşna, Basarabia. Ion Inculeţ a fost ales preşedinte al Republicii Democratice Moldoveneşti (2 dec. 1917 - 27 mart. 1918). După votarea unirii cu România, la 27 martie 1918, Ion Inculeţ deţine mai multe portofolii în guvernul României: ministru al Basarabiei (9 apri. 1918-14. febr 1919; 27 sept.-12 dec. 1919; 13 mart. - 2 mai 1920; 19 ian. 192230 mart. 1926), al Sănătăţii (6 iun. 1926- 16 nov. 1928) şi al Internelor (14 nov. 1933 - aug. 1936); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Stat (aug.1936-nov. 1937), ministru al Comunicaţiilor (nov.-28 dec. 1937). A fost senator şi deputat din 1919, activitatea politică a desfăşurat-o în cadrul Partidului Ţărănesc din Basarabia (al cărui preşedinte a fost în perioada 1921-1923) şi apoi, din 1923, în cadrul Partidului Naţional Liberal. Pentru meritele sale culturale şi ştiinţifice a fost ales la 10 octombrie 1918 membru al Academiei Române. OCTAVIAN GOGA (1 aprilie 1881, Rășinari, Sibiu – 7 mai 1938, Ciucea, Cluj) Cel mai adesea cunoscut doar ca poet și membru al Academiei Române, acesta a fost și politician de extremă dreaptă și prim-ministrul României în perioada 1937-1938. Fiu de preot și învățătoare, acesta se lansează publicistic la doar 17 ani în ziarul Tribuna din Sibiu. A fost vașnic apărător al drepturilor țăranilor, criticând adesea modul de guvernare al politicienilor vremii. A fost arestat din acest motiv. A luptat mereu pentru alipirea Transilvaniei la România. Din cauza activității sale politice în România, guvernul maghiar de la Budapesta i-a intentat lui Goga – ca cetățean austro-ungar – un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie. S-a înrolat în armata română și a luptat ca soldat, în Dobrogea. La încetarea ostilităților și semnarea păcii de la București, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând în Franța. În vara anului 1918 s-a constituit la Paris 108

„Consiliul național al unității române”, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obținerea unității statale românești. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors în România Mare. GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI (1 august 1835, Băsești – 23 februarie 1919) Provenind dintr-o veche familie românească, atestată cu titluri nobiliare încă din secolul XVII, George Pop s-a născut la 1 august 1835 în localitatea Băseşti. Şcoala primară a urmat-o în localitate, iar următoarele 6 clase, la gimnaziul din Baia Mare. Au urmat ultimii doi ani la Liceul cezaro-crăiesc din Oradea, susţinerea bacalaureatului şi studiile la Academia de Drept din Oradea. În anul 1859, a fost mobilizat în timpul războiului dintre Austria şi Regatul Sardiniei, un an mai târziu începându-şi cariera juridică şi administrativă, remarcându-se ca judecător şi administrator cercual, consilier la Episcopia judeţeană a orfanilor sau prim-pretor. În 1872, beneficiind de încrederea cetăţenilor români şi maghiari, a fost ales deputat în cercul CehuSilvaniei. A mai obţinut două mandate de parlamentar, în anii 1875 şi 1878, în pofida unei legi electorale cenzitare şi extrem de restrictive pentru naţiunile nemaghiare care făceau parte atunci din Monarhia austroungară. George Pop de Băseşti a devenit factorul coagulant al mişcării naţionale a românilor, reprezentată atunci de Partidul Naţional Român (PNR) din Banat şi Ungaria şi de Partidul Naţional Român din Transilvania. Personalitatea sa se manifestă din 1880 şi până în 1918 în evenimentele importante din evoluţia mişcării naţionale. Cu puțin înainte de startul Primului Război Mondial, Gheorghe Pop de Băsești face parte dintre cei 10 reprezentați ai partidului care intră în tratative cu contele Tisza în problema drepturilor naționale ale românilor din Transilvania. Luptătorul pentru drepturile românilor din Transilvania nu a participat la război. Avea deja peste 75 de ani în 1914. A redevenit activ la sfârșitul războiului, când Unirea deja devenea realitate. A fost președintele Marii Adunări de la Alba Iulia. La sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu dezintegrarea Monarhiei bicefale, i-a fost dat „bătrânului naţiei” George Pop de Băseşti să-şi vadă împlinit visul unirii românilor. Mai mult, a prezidat Adunarea Naţională de la 1 Decembrie 1918. Simţea că Dumnezeu l-a învrednicit în acest sens şi, nu întâmplător, a doua zi, la încheierea şedinţei Marelui Sfat Naţional (al cărui preşedinte a fost ales), apelează la Sfânta Scriptură: „Iar acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu”. Peste puţin timp, la 23 februarie 1919, destinul pământesc al lui George Pop de Băseşti se încheia.

109

ENEA GRAPINI (16 septembrie 1893, comuna Șanț, Bistrița-Năsăud – 1 martie 1980, București) Unul dintre cei mai activi fruntași ai social-democrației române din Transilvania primelor decenii ale acestui veac a fost Enea Grapini. A văzut lumina zilei în familia preotului greco-catolic Pamfiliu Grapini (1855-1949), distinsă personalitate culturală a vremii, căreia românii din această zonă îi datorează, între altele, și Monografia comunei Șant, editată în 1903, de Tipografia A. Baciu din Bistrița. Enea Grapini a urmat cursurile școlii primare în comuna natală, primele clase liceale la Bistrita și ultimele la liceul Gherla. Despre studiile universitare, iată ce spune el însusi într-un interviu acordat în 1978: ”Grație unei burse a Administrației fondurilor grănicerești din Bistrița, am putut urma Politehnica și am devenit inginer, profesie pe care, în paranteză fie spus, am exercitat-o timp de 54 de ani încheiați!”. Nu a practicat meseria de inginer imediat după absolvirea Institutului Politehnic, fiind atras de luptele politice care, în condițiile primului război mondial și ale prăbușirii Imperiului austroungar, au căpătat o amploare deosebită. A fost ales în 1918 membru în Consiliul Naţional Român Central, participând la dezbaterile acestuia şi la tratativele cu delegaţia ungară, care au avut loc în noiembrie 1918 la Arad. A contribuit la definitivarea rezoluţiei Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Ultimul dintre cei șase social-democrați care au făcut parte din Consiliul National Român Central, Enea Grapini s-a stins din viață la 1 martie 1980, la Bucuresti; a fost înhumat la Bistrița, la 3 martie 1980. SAMOILĂ MÂRZA (18 septembrie 1886, Galtiu, Alba – 9 decembrie 1967, Alba Iulia) Vestea destrămării Imperiului Austro-Ungar l-a găsit chiar în capitala habsburgilor, Viena. Alături de alţi conaţionali, a plecat spre satul lui din inima Ardealului. În dimineaţa de 1 Decembrie, înainte de a pleca spre Cetatea Albei-Iulia, aflată la vreo 15 kilometri de sat, şi-a aliniat consătenii pentru fotografie şi uite aşa delegaţia de la Galtiu a rămas în istorie. Samoilă Mârza a trăit până în 1967. A avut timp destul să rememoreze şi să povestească celor mari şi celor mici cum a fost ziua Unirii. Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia. "Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii - n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia", 110

A făcut doar fotografii de exterior, pentru că n-a fost primit înăuntru. N-avea mandat de reprezentant oficial. Organizatorii, spune legenda locului, îl tocmiseră pe fotograful oraşului, ungurul Bach, să imortalizeze momentul. Numai că-n ziua cu pricina, Bach a fost de negăsit. Se zice că a dispărut câteva zile din oraş, până a trecut sărbătoarea. Samoilă Mârza a fotografiat mulţimea adunată pe câmpul lui Horea. În total, 14 imagini. Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns "fotograful Unirii" din întâmplare. Avea 32 de ani iar in timpul primului război mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia. Din fotografiile realizate în istorica zi de 1 Decembrie, Samoilă Mârza a făcut un album numit “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” şi l-a trimis Regelui Ferdinand, prim-ministrului Ionel Brătianu, generalului Berthelot. Despre exemplarul primit, Nicolae Iorga menţiona şi în memoriile sale. Politicienii vremii au considerat fotografiile lui Mârza suficient de grăitoare pentru a ilustra voinţa românilor din Ardeal de a se uni cu România. Astfel că albumul a fost inclus şi în documentaţia prezentată de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris. Samoilă Mârza a reuşit, de-a lungul timpului, să imortalizeze evenimente istorice importante, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928-manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire. Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze. În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918. Fotografiile lui Samoilă Mârza au ajuns celebre, însă de "fotograful Unirii" îşi mai amintesc doar istoricii.

111

FOTOGRAFII ALE PRODUSELOR DULCI TRADITIONALE

112

113

114

115

Prof. Mihaela Croitoru : "Dulciuri de Poveste la ceas de ... Centenar", o activitate de o emoție unică, interesantă, plină de "dulce" pentru toți cei implicați. Prof. Stoica Lavinia: O ediție parcă mai frumoasă ca niciodată, cu preparate deosebite și gustoase, cu elevi și cadre didactice ce au participat în număr mare la o activitate deosebită. Prof. Adriana Coza: Dulciuri de Poveste-poveşti frumoase cu trimitere spre tradiţii și redescoperirea identității naționale. Cu paletă largă de culori şi arome, produsele au stârnit interesul (inclusiv cel olfactiv) tuturor participanţilor. Prof. Doina Speranța Dascălu: În România sărbătoarea Crăciunului este perioada cu cele mai multe și variate tradiții și obieciuri ce sunt transmise din generație în generație. În centrul sărbătorilor se află familia și credința într-un an mai bun. La ceas de Centenar, "Dulciuri de Poveste", ne-a prezentat preparate tradiționale specifice. Fiecare preparat a însemnat, atât pentru elevi cât și pentru profesori, ocazia de a prezenta cu mândrie o amintire, o retrăire cu fiecare dulce și obicei din zone dragi sufletelor noastre. 116

Elev Grosu Camelia : Am retrăit prin intermediul "Dulciuri de Poveste ... la ceas de Centenar", perioada sărbătoririi tradițiilor în familie alături de cei dragi, bucurându-mă, în mod egal,de o altfel de interacțiune atât cu elevii, cât și cu colegii. Elev Stoica Florin : A fost o experiență inedită și abia aștept ediția următoare. Elev Manole Ioana Beatrice : "Dulciuri de Poveste" - un eveniment aflat la a 5-a ediție, pregătit cu minuțiozitate și care a reușit să ne îmbie și să-l savurăm fără a sta pe gânduri. Elevii, coordonați de profesori inimoși, au pregătit o împletire de arome, gusturi și miresme parfumate, în stil tradițional.

117

Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor, în prima zi de Crăciun, va avea parte de un

an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă. 2.

În tradiția creștin-ortodoxă, se spune că acela care pune vâsc în casă va avea un an îmbelșugat, fericire

și pace în familie. 3.

Gospodinele știu că toata casa trebuie curățată lună înainte de Ajun, când nu mai au voie să dea cu

mătura, pentru că o veche superstiție spune că așa se alungă norocul din casă. 4.

În ziua de Ajun, cei care voiau să afle cum vor sta cu sănătatea în anul care urmează tăiau pe jumătate

un măr. Dacă fructul avea viermi la interior, credința era că omul va fi urmărit de boală. Un măr putred însă anunța moartea. 5.

Creștinii nu au voie să bea rachiu în Ajunul Crăciunului.

De Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un obicei vechi: tăierea porcului. Se zice că porcul care n-a

fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. 7.

Varianta dobrogeană a Caprei este Struțul.

Obiceiul împodobirii pomului de Crăciun s-a suprapus peste un vechi obicei al incinerării Butucului

(zeul mort) în noaptea de Crăciun. Acest obicei simboliza moartea şi renaşterea divinităţii şi a anului la solstiţiul de iarnă. Obiceiul a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sîrbo-croaţi. 9.

În seara de ajun, fata care vrea să știe dacă se va mărita anul viitor trebuie să meargă afară. Ia un braț de

lemne tăiate mărunt și le va pune sub masă. După ce termină toată lumea de mâncat fata trebuie să le numere. Dacă numărul va fi cu soț ea se va mărita anul viitor. 10. Tot în seara de Crăciun fetele care doresc să-și cunoască viitorul ursit pun sub perna pe care vor dormi săpunul și pieptănul urmând astfel să-l viseze pe alesul lor. 11. În ajunul Crăciunului și zilele următoare omul trebuie să se ferească să se certe fiindcă tot anul va fi în ceartă și ocară. 12. O tradiție specifică Munteniei, Olteniei și Banatului este ca gospodinele să prepare un aluat folosit pentru a alunga deochiul animalelor din gospodărie. Astfel, animalele vor fi sănătoase tot anul și vor da mai mult lapte. 13. În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru a aprinde un trunchi de stejar tânăr (badnajak) 118

în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei. 14. În Banat cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea o recoltă foarte bună în anul următor. 15. Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se vor aşeza bucatele sărbătoreşti, să se pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se dau apoi la vite, ca să aibă casa linişte şi bogăţie. 16. În Oltenia, Pițărăii este un obicei de pe vremea dacilor care semnifică sacrificiul adus divinității drept multțumire pentru rodnicia pomilor și a holdelor. 17. În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. Ei sunt primiți de gazde și cinstiți cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și vin. 18. Cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru că acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sita, că în anii următori să facă ouă mai multe. 19. În Alba, se păstrează un obicei vechi Pițăratul, unde copiii care merg cu colindul primesc un pițărău (colac) făcut din aluatul care rămâne de la pâine sau de la cozonac. După credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. 20. În Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”. 21. La Mărișel, o localitate de lângă Cluj, există un obicei străvechi numit „Junii Mărișelului”: un grup de 10 tineri necăsătoriţi, care în fiecare an vin la biserica din sat, după care ies în faţa lăcașului de cult, dansează şi colindă. La un moment dat, junii, le invită la dans pe fetele care nu sunt căsătorite. 22. La Dumbrăviţa, în județul Braşov, se păstrează o tradiţie veche de două secole. E singura localitate din ţară în care bradul se împodobeşte chiar în ziua de Crăciun. Pomul de Crăciun va rămâne în centrul comunei până după Bobotează. Vătafii, adică tinerii care au făcut şi armata, şi penaşii, feciorii care urmează să se însoare, sunt cei care aduc în centrul comunei bradul. 23. În Transilvania, De Crăciun, nu se dă cu mătura, nu se spală rufe și nu se dă cu împrumut. Cei care au animale și păsări în gospodărie obișnuiesc să lea dea mâncare pe săturate și o bucată de aluat dospit, despre care spune că le-ar feri de boli. 24. În Ajunul Crăciunului pomii fructiferi se leagă cu paie pentru a fi mai roditori în anul care vine. 25. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă, este semn că iarna va fi lungă și geroasă. 119

26. În Moldova, pe lângă împodobirea bradului, se decorează unele gospodării cu plante: busuioc, măghiran și bumbișor, purtătoare de noroc. 27. Masa din Ajunul Crăciunului, în Moldova, nu se consumă până nu este sfințită de preotului satului. Nimeni nu are voie să descopere masa până nu intră preotul pe ușă. Preotul sființește masa, gustă primul din bucate și apoi cei ai casei. 28. În Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă; nu se împrumuta nimic. 29. În Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun și le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Colacii trebuie să fie rotunzi precum Soarele și Luna. 30. În ziua de Ajun femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ține departe șerpii de gospodărie. 31. Femeia care face colacii pentru Crăciun, se duce în grădină cu mâinile pline de aluat și zice către fiecare pom așa: „măr, păr, etc astfel de rodnic, să fii cum stă aluatul pe mâinele mele”.

120

ARITMOGRIF A

B Prin soluționarea cerințelor de pe orizontală veți descoperi pe verticala A-B cuvântul care definește anul 2018: 1. Personalitate politică din Basarabia care a contribuit la Marea Unire 2. Președintele Marii Adunări de la Alba Iulia 3. Regele României Mari 4. Prim-ministru al României, de fel din Argeș 5. Eroina de la Mărășești 6. Social-democrat din Bistrița care a făcut parte din Consiliul Naţional Român Central 7. Precursor viteaz al Marii Unirii din Marea Bănie 8. Fotograful Unirii

121

SOLUÈ&#x161;IE ARITMOGRIF

122

ACROSTIH

De prin România culese, Uitatele rețete de demult, La lumină-s aduse de un grup inimos de Cadre didactice și elevi deopotrivă Entuziaști a le prezenta într-un moment istoric deosebit. Căci cu mic cu mare, chiar și cei de peste hotare, avem un vis Este visul dulce al tuturor românilor: Națiunea românească să propășească și Trebuie să nu înceteze să dovedească în timp Eroilor ce și-au dat viața ca Noi să ne bucurăm de libertate, că A noastră țară va rămâne mereu unită Răzbind orice fel de greutate și nedreptate.

123