Revista Punkt, nr.42 by revista Punkt

www.punkt.md

o p i n i i

p l ă c e r i

c a r a c t e r e

nr.

IGOR BOȚAN Mylène Nicholas de March Horia-Roman Patapievici Angela Gladei Michael Bourdeaux Ilona Spătaru V. Leac Michel Pastoureau Chantal Thomas

NOROCoșii vs neNOROCiții Ménage à trois Lancea lui Calancea Gangsterii Jurnalului

MOLDOVENII ÎN CALEA TUTUROR RE(ȚE)LELOR

dependența de gadgeturi și de facebook

www.cartier.md

Casa Cărții,

bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, Chișinău. Tel./fax: 34 64 61. E-mail: casacartii@cartier.md

program: 10-18 Sâmbătă Duminică

Librăria9,

str. Pușkin, nr. 9, Chișinău. Tel.: 22 37 83. E-mail: libraria9@cartier.md

program: 10-18 Sâmbătă Duminică

Librăria din Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel.: 24 10 00.

E-mail: librariadinhol@cartier.md

program: 9-18 13-14 Sâmbătă Duminică

Librăria din Centru,

bd. Ștefan cel Mare, nr.126, Chișinău. Tel.: 21 42 03. E-mail: librariadincentru@cartier.md

Program: 9-18. Sâmbătă: 9-16. Duminică

CONTENT:

nr 42 / martie 2012

014.

Omul de pe copertă

IGOR BOŢAN LEHAMITEA

026.

de Angela Brașoveanu

Pu nkt profi

MYLÈNE NICHOLAS DE MARCH:

FRANCEZII SUNT IUBITI AICI

de Viorica Mija

COPERTA NOASTRĂ: Igor Boţan imagine: Andrei Şuşvaliuk

034.

Viața u nui artist. Prima probă

NOROCOŞII VS NENOROCIŢII

d e A l e x a n d r u Va k u l o v s k i

DIRECTOR Angela Braşoveanu redactor-şef adjunct

Viorica Mija

redactor-şef punkt.md

Moni Stănilă

040.

Meme nto Mo ni

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI CE NU SE

ÎNCEPE CU CUVÂNTUL SE SFÂRȘEȘTE CU BÂTA autori

de Moni Stănilă

Angela Stafii Ana Popenco Lucian Mîndruţă Virgil Pâslariuc

048.

Pu nkt profi

ANGELA GLADEI: DACĂ IEI ÎN CALCUL TRECUTUL,

Sorin Hadârcă Fernando Eichenberg

POŢI ANTICIPA VIITORUL…

de Sorina Ştefârţă

Sorina Ştefârţă Alexandru Vakulovski redactor/corector

Valentin Guţu

art director

Artemie Palii

web design

Mihai Roman

fotografi

Roman Rybaleov Florin Tăbârţă Zygodot & NikitinSasha Nata Moraru Maia Lefter

pr & evenimente

Corina Manole

pr & comunicare

Anastasia Taburceanu

contabil-șef tipar

Pu nkt profi

E-GUVERNAREA

Anshulesik

director publicitate

054.

Roman Roman

AU CONTRIBUIT: Ghenadie Nicu I Vlaicu Bunduchi I Arcadie Cotruţă I Gheorghe Erizanu I Mitoş Micleuşanu I Vasile Ernu I Boris Cremene I

d e A n a s t a s i a Ta b u r c e a n u

060.

TEMA NUMĂRULUI: SUNTEM DEPENDENŢI ŞI PUNKTUM. DE GADGETURI, DE FACEBOOK ŞI DE ALTE RELE MODERNE

060.

...ÎN CALEA TUTUROR RE(ŢE)LELOR...

Bons Offices

Paula Erizanu I Victor Chironda I Emilian Galaicu-Păun I

PUTEREA A CINCEA ÎN STAT

de Virgil Pâslariuc

062.

VIAŢA NOASTRĂ E FĂCUTĂ DIN BUTOANE ÎNŢEPENITE DAȚI LIKE LA ACEST TEXT ȘI VOI CÂȘTIGA 1 000 000 $!

de Lucian Mîndruță

PUBLICAȚIE PERIODICĂ INDEPENDENTĂ DESPRE OPINII, PLĂCERI și CARACTERE. Chişinău, strada Bucureşti 68, biroul 535. Telefon: +(373) 22 98 25, +(373) 22 98 16. Ne puteți vizita on-line pe www.punkt.md

GADGET CODEX DIVINATIO

(UPGRADAT PENTRU 2099)

de Mitoș micleușanu

066.

Facebook facebook.com/Revista PUNKT Twitter twitter.com/Revista PUNKT

064.

Indice Poşta Moldovei - 31841, Indice Moldpres - 31841

EXISTĂ VIAŢĂ ÎN AFARA FACEBOOK-ULUI?

de Sorin Hadârcă

nr. 42/martie 2012

CONTENT: 068. 070. 076.

ADIO. PLEC DIN ȚARĂ ȘI DE PE FB

136. de Arcadie Cotruţă

BUBA ELECTRONICĂ NOUA ERĂ

de Viorica Mija

Pu nkt pe glob

OZOARE UZBECE

148.

Pu nkt interior

MARINA RADENSCAIA-NOVICOVA 10 PIESE ALE REZISTENȚEI FRANCEZE

GADGETOVENI

de Corina Manole

082.

CEZAR A MURIT! TRĂIASCĂ INTERNETUL!

084.

MÉNAGE À TROIS

088.

Pe u nde trecuse pangolinul

de Moni Stănilă

d e A n a s t a s i a Ta b u r c e a n u

UN GRAV CAP DE ACUZARE

de Ghenadie Nicu

090. 104.

Excele nțe

de Paula Erizanu

142. 148.

O spoo n eu

TABULA RASA

112.

034.

GANGSTERS PERSONAL FILES

MICHAEL BOURDEAUX BISERICA INTOLERANŢEI, ANATEMA LUI PUTIN ŞI BINECUVÂNTAREA CHEFIRULUI

110.

de Victor Chironda

Pu nkt literar

V. LEAC SUNT UN BĂIAT DE TREABĂ

d e A l e x a n d r u Va k u l o v s k i

116.

090.

Pu nktul negru

MICHEL PASTOUREAU NEGRUL, O CULOARE PERICULOASĂ?

traducere de Emilian Galaicu-Păun

120.

Pu nkt profil

CHANTAL THOMAS TREI VEACURI DE PLĂCERE

de Fernando Eichenberg

124.

de Sorin Hadârcă

Pu nktograf

LANCEA LUI CALANCEA

de Ana Popenco

nr. 42/martie 2012

MERITUL CINIC OUL LUI DODON ŞI OMLETA POLITICĂ

JOHN ONOJE, DUŞMANUL nr.1 AL LUI VORONIN

Igor Dodon, președinte PSRM pentru calmitatea, cu care a privit cum zboară ouăle dușmanilor

Vladimir Voronin, preşedinte PCRM pentru daltonismul său politic și umorul negru

Se sparg ouăle de capul lui Igor Dodon. La modul direct. Un tânăr a aruncat cu un ou în proaspăt ouatul socialist. Incidentul politico-avicol a avut loc chiar la o conferinţă de presă, în cadrul căreia ieşitul din găoacele PCRM penea Alianţa şi fosta găinărie. Mesajul oului, care s-a dovedit a fi din cuibarul social-democrat, a fost interpretat filosofic, iar lumea a încercat să pătrundă chiar în profunzimea gălbenuşului: Dodon este un ou răsclocit de Alianţă? Oare va mai putea scoate pui? Mai are căldură să clocească o soluţie? Aşa cum întrebările despre ou şi găină rămân enigme ale Universului, nici Oul lui Dodon nu-şi va găsi Columbul, credem. Totuşi, trebuie să recunoaştem, în toată această istorie cu ouă, ne-a… spart gestul drăgălaş al comuniştilor! În momentele dramatice pentru fostul lor coleg, aceştia s-au declarat celulă avicolă, iar Mark Tkaciuk a inventat şi un slogan pentru noua imagine a partidului său: „PCRM - un partid cu ouă!”.

În fiecare lună, Vladimir Voronin îşi reia “ciclul de perle”. Nimic nu-i poate deregla acest mecanism natural: nici pierderea puterii şi nici diminuarea puterilor. Şi pentru că Alianţa nu reacţionează în niciun fel la îmboldirile şi imboldurile PCRM, Voronin a schimbat calibrul armei şi ţinteşte acum tot ce nimereşte în câmpul său vizual. Cum vede ceva mai puţin roşu, dă-i bătaie! Altfel nu putem explica remarcele sale rasiste la adresa lui Jonh Onoje, moldoveanul de culoare, dar cu sufletul de român. Stă omul cuminte şi protestează, pe picioarele lui, iar de pe partea cealaltă a străzii Vladimir Voronin îi strigă: ”Băi, dă-te jos din copaci!”. Se uită Jonh la picioare, se uită la Voronin și se gândește: ”Oare Voron-in o fi cioară neagră sau albă?”.

TOP CINCI! SERE-NADE PRENUPȚIALE

ȚARUL PUTIN ȘI MORCOVUL LUI MERKEL

LA FEMME FATALE

Marian Lupu, președinte PD; Mihai Ghimpu, președinte PL pentru că atunci când unul forțează nota, celălalt cântă la saxofon.

Vladimir Putin, ţar; Angela Merkel, cancelar pentru grija adânc ascunsă, pe care o poartă ţării acesteia

Domnica Cemortan, stewardesă pentru rolul ei determinant în naufragierea navei Costa Concordia

Marian Lupu declara anterior că, dacă va fi nevoie, „va forţa nota până la maxim” pentru a stabili data alegerii preşedintelui. Fraza i-a plăcut liderului liberal, Mihai Ghimpu, şi chiar i-a trezit asocieri artistice: „Mariane, nota o forţezi atunci cânţi la saxofon”. După asta, cam vreo lună, ba Lupu a forţat, ba Ghimpu a cântat, ba Lupu a aruncat sere-nadele, ba Ghimpu nu le-a mușcat. După lungi arii politice și v-arii scandaluri în sânul familiei, data nunţii a fost desemnată, numai că un mire sau o mireasă pentru ţară noastră încă nu a fost de găsit.

Potrivit Wikileaks, ţarul şi cancelarul se întâlniră și se sfătuiră ca l-apus de soare să ne-mpartă țara. Înțelegerea lor secretă presupune ca Moldova să fie ”împinsă” drăguț spre un acord cu Transnistria. Astfel, rmn ar obține o reprezentare de 5-15 la sută în Parlament. După care… povestea siropoasă a ajutorului prietenesc în procesul de reîntregire a țării s-ar sparge ca un balon de săpun duru-t: separatiștii s-ar alia cu comuniștii, iar Moldova încape toată pe mâna țarului, cu tot cu măruntaiele sale politice. Am impresia că Wikileaks ar putea scrie şi scenario pentru filme horror.

Moldova, bucură-te, ai și tu o Elodie – Domnica Cemortan! E femeia (slavă Domnului, vie), pentru care a făcut pasiune toată presa din Moldova, dar mai ales televiziunile. Așa am aflat unde-şi păstra chiloţeii Domnica, ce i-a strigat lui Sche(a)tino la despărțire și ce sutien purta în timpul plimbărilor pe punte cu căpitanul. Subiectul pare unul inepuizabil, de vreme ce Domnica, cum am fost informaţi, stă bine cu igiena și-și schimbă chiloțeii în fiecare zi!. nr. 42/martie 2012

autorii noștri: LUCIAN MÂNDRUȚĂ

Jurnalist notoriu și PR-ist de succes, Lucian Mîndruță pune, în acest număr, un cuvânt bun pentru Țara sa (deși aceasta se comportă cu el, conform tradiției și adeneului, ca o fată rea), poate obține postul de șefă pe departamentul comunicare a Raiului. Ce argumente scoate în frunte, vedeți în pagina 62.

SORIN HADÂRCĂ

Înainte de a se reprofila în domeniul politicilor publice, a pus umărul la dezvoltarea Băncii Naționale. Apoi, tot acest umăr a fost de tare mare ajutor la Rethink Moldova. Cititor înfocat și izvor nesecat de spirite pe care le presară pe blogul său, în așteptarea culegătorilor. În Punkt-ul de faţă „ţese”ozoare uzbece cu doi ochi şi o gură, cum declară. Și vorbește despre Facebook-ul bunelului său. (pag. 66, 136)

ANSHULESIK

Un parcurs profesional care intră în coliziune cu talentul și carisma. Cum le e firea amândurora, nu ocolesc semnele de interdicţie, ci deraiază conştient de pe carosabilul neted în proiecte neaşteptate, pline de controverse. Cum era şi de aşteptat, fotografii-artişti nu puteau trece neobservați de Punkt. În numărul de față, cu un film fotografic despre viața plină de dramatism a gangsterilor de la Jurnal și cu portretul lui Igor Boțan (pag. 14, 90)

VIRGIL PÂSLARIUC

Doctor în istorie și prodecan al facultății de Istorie și Filosofie a USM. Ne-a făcut dependenți de rubrica sa, pentru că în afară de fapte, pilde uitate, dar şi childuri băgate de la sine înţeles, aduce o nouă viziune asupra istoriei. Una mai puțin didactică, dar mai ancorată în realitățile în care ne ducem leatul, vorba premergătorilor. Acum ne vorbește despre seculi trecuți, comunicare și feisbuci...(pag. 60)

FERNANDO EICHENBERG

Este corespondent al cotidianului brazilian Zero Hora și comentator la TV5 Monde. Locuiește la Paris, dar ”pescuiește” prin toată lumea pesonalități care, spre marea noastră nedumerire şi dezamăgire, nu vor ajunge niciodată în Moldova. Totuşi, teleportate pe plai mioritic de talentul interpretativ al lui Boris Cremene, vip-urile adevărate ajung la... Punkt. În numărul deschis, citiţi despre Chantal Tomas, despre trei secole de plăcere. (pag. 120)

FLORIN TĂBÂRŢĂ

Pictor de profesie şi fotograf de vocaţie. Sau invers. Sau, mai degrabă, şi una, şi alta. Pe care le îmbină şi le pune să se ostenească pentru un scop comun. E „vocea raţiunii”, de care avea nevoie Punkt pentru a-şi „cuminţi” ideile trăsnite. Nu înghite sur realismul, dar are gust pentru tot ce e monumental şi gospodăreşte făcut. În Punktul acesta face portretele romantice a două femei puternice: Ilona Spătaru și Angela Gladei. (pag. 48, 54)

MONI & SANDU

Moni (poeta Moni Stănilă) spune că viaţa ei e un tren în viteză, dar a reușit (nu ştim cum) să-l tragă în vagon pe Sandu(scriitorul Alexandru Vakulovski). Ca după o călătorie de scurtă durată în acelaşi cupeu (cam de vreo 7 zile) să zică Moni: Postoi porovoz. S-au căsătorit. S-au stabilit la Chişinău, dar trenul încă tuc-tuc-tuc. Scriu. Fiecare în colţul lui. Acum au şi un loc comun. Punkt. În numărul prezent - Patapievici și Dolgan. (pag. 34, 40, 82, 112)

ROMAN RYBALEOV

Este fotograful cu care ne leagă o prietenie mai veche şi împreună cu care am trecut prin ciur şi prin dârmoi. Tocmai de aceea, reuşim să ne sincronizăm ideile, fără multă vorbăraie. De astă dată, Rybaleov a surprins un suflet francez și s-a dat pe sine în vileag, prin expoziția CENSORED. (pag. 26, 124, 142)

nr. 42/martie 2012

O mul de pe copertÄ&#x192;

IGOR BOȚAN UN TIMP, ÎNTREBAREA: „ AL CUI E IGOR BOȚAN?” DEVENISE UN SPORT INTELECTUAL NAȚIONAL. FIECARE AVEA PĂRERI, DEDUCȚII, SCHEME ȘI, MAI ALES, CONCLUZII. EVIDENT, DIFERITE. MARȚI, ZI DE CUMPENE, BOȚAN ERA AL LUI PLAHOTNIUC, PÂNĂ MIERCURI REUȘEA SĂ IA O CLOROFILĂ CORECTĂ, IAR VINEREA, CĂ VINE WEEKENDUL, SE LIPEA BRUSC DE COAJA GROASĂ A LUI VORONIN & CO. NEDUMERIRE. SUSPANS. ȘI IAR DE LA CAPĂT. „E UN TIP PROFUND, CARE ANALIZEAZĂ LUCRURILE DIN TOATE UNGHIURILE, TOCMAI DE ASTA ȘI STÂRNEȘTE SUPĂRĂRI. MARELE LUI DEFECT E CĂ NU-I SUFICIENT DE CINIC”, ZISE OAZU NANTOI, FOSTUL SĂU ȘEF DE LA ACADEMIE. BOȚAN A FOST ÎNTOTDEAUNA DEȘTEPTUL SATULUI, DAR SE VEDE CĂ DEJA POZIȚIA A DOUA (CARE UN TIMP ÎI PĂREA FOARTE CONVENABILĂ) ÎL IRITĂ. „POATE S-A COPT DEJA PENTRU UN ROL ÎN POLITICĂ”, ZISE VASILE BOTNARU, FOSTUL LUI COLEG DE LA EUROPA LIBERĂ. NATALIA MORARI NE-A PROMIS ȘI EA O PĂRERE, DAR S-A RĂZGÂNDIT. CE FACI? ÎL ÎNTREB. OBOSESC, RĂSPUNDE. ORICE SUNET DIN AFARĂ PARCĂ ÎI PRODUCE O DURERE FIZICĂ. SIMT ÎNCREȚIREA EPIDERMEI DINCOLO DE RECEPTOR. CE SĂ MAI VORBIM, TOTUL A FOST DEJA SPUS. MI-E LEHAMITE! LEHAMITE!!!

T E X T d e A N G E L A B R A Ș O V E A N U / F O T O d e A N D R E I Ș U Ș VA L I U K  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr 42/martie 2012 nr.

O mul de pe copertă

IGOR BOȚAN LEHAMITEA

Hai să vorbim despre lehamite, că e o temă bună. Cum o definești? Ce componente are și ce trebuie să amesteci ca să o obții? E starea în care fierb în permanență deja de ceva timp. Și cred că nu sunt singurul în oală. Cum o definesc? E o stare la polul opus al entuziasmului. Și contrastul de temperatură e cu atât mai puternic, cu cât entuziasmul se prăbușește mai brusc. Când ți s-a întâmplat să dai dovadă și de entuziasm? În ianuarie trecut, când eram convins că soarta ne zâmbește, că Povestea de Succes a Moldovei nu e un mit. Aveam o șansă fantastică... Și în această poveste de succes a apărut Doamna Hârca. Și Păpușarul... Exact. Am scris atunci, îndată după prima ne-alegere a președintelui – un articol care se numea Alianța Debusolată. Al doilea s-a numit Mitul despre Poveste. Din martie, lucrurile au devenit tot mai clare – povestea devenea mit, apoi a degradat în ceva care nici măcar nu are o denumire. Viața ta se suprapune pe politică? Anterior eram mult mai relaxat, dar așa s-a întâmplat că acum în fiecare seară trebuie să merg la Publika și, vrei, nu vrei, trebuie să-mi induc anumiți curenți și o anumită atmosferă. Ce lasă o amprentă grea asupra mea. Cu alte cuvinte, ca să fiu pe înțelesul tuturor, am devenit foarte svolocinoi. Pentru că e greu de suportat momentul când vorbești cu oameni pe care întotdeauna i-ai respectat, și vezi că încep să aiurească. Și dacă aș vedea acest lucru o dată în lună, ar trece cumva, dar când ești nevoit seară de seară, începi să te revolți. Revolta aceasta

are un anumit parcurs: te revolți pe ascendență, după care atingi apogeul – furia, după care vine lehamitea, după care devii irascibil. E normal să te implici atât de tare emoțional? Atunci când m-au convins să vin la această emisiune (și, ca să fie clar, m-au convins două doamne pe care le-am respectat întotdeauna, deci, cum se zice, cherchez les femmes - Liliana Vițu și Maia Metaxa), m-au convins cu tertipuri subtile, de genul: uite cât timp pierzi tu cu diferite interviuri, articole, păreri etc... Ai ocazia să scapi de toate astea! Faci cu noi un contract de exclusivitate și asta îți rezolvă problemele. Ai și onorariu, ai și o scuză pertinentă pentru toți cei care te trag de mânecă. Și te-ai lăsat manipulat... M-am lăsat manipulat cu o anumită plăcere. Dar înțelegerea era că trebuia să facă acest lucru o dată pe săptămână. Apoi Maia a preluat inițiativa și a zis delicat: dacă vii o dată, de ce să nu vii în fiecare zi? Tu trebuie să ne salvezi! Și iată așa am cedat. Și am nimerit în această capcană. Te simți un bun de consum curent? Nu știu dacă sunt un bun, poate sunt un rău de consum curent, dar am devenit svolocinoi. A meritat? Sau poate deveneai svolocinoi și fără Fabrika, din cauza crizei vârstei de mijloc, de exemplu? Puțin probabil. Pentru că, așa cum mă cunosc eu, sunt un om împăciuitor, îngăduitor, delicat. Dar îmi dau seama că, dacă nu mă fac svolocinoi, trebuie să plec de acolo. Dar, dacă aș zice că plec, aș trăda echipa.

Întotdeauna, în cazul tău, trebuie a primat asupra lui vreau? Care sunt proporțiile? Deja, cum am zis, mă cunosc foarte bine. Eu sunt un visător, dacă nu simt impulsuri externe, mă iau valurile visurilor, lectura, etc. Las lucrurile pe altă dată, aștept să se rezolve de la sine. Atunci când sunt angajat, răspunderea și frica de a nu submina un parteneriat mă mobilizează. E mai degrabă o luptă cu tine însuți? Da. Și mi-am zis, dom'le, dacă așa sunt croit, dacă doar asta mă disciplinează, hai să mă înham. Să ies din Laocoon-ul visurilor mele multe și împletite. Dar, ca orice medalie, are și revers. Ce e imprimat pe reversul medaliei tale? Că pe față știm că e profilul tău de rege al comentariului. Svolocismul și ura oamenilor. Ți-ai dorit această ură? Poate asta-i o formă de a atrage atenția asupra ta, de a provoca? La început nu mi-am dorit-o, chiar m-a luat pe nepregătite, dar acum m-am autoimunizat. Te întâlnesc oamenii în stradă și îți spun cuvinte foarte urâte. Și e OK. Te-ai simțit vinovat? Nu. Am fost surprins. Apoi m-am înfuriat și chiar i-am înjurat. Apoi mi-am dat seama că acest lucru nu trebuie să-l mai fac niciodată. Credeam că mă cunosc bine, dar uite că n-am știut că poate să-mi sară țandăra chiar în felul acesta. Sigur că vreau și eu, ca tot omul, să fiu iubit. Dar, după ce trec câteva luni de când începi să fii înjurat, ți se schimbă și reacția. Încerc să ghicesc cam de-ai cui admiratori sunt, ca să știu cu cine să devin mai caustic la

nr. 42/martie 2012

O mul de pe copertă

IGOR BOȚAN LEHAMITEA

emisiune. În cazul meu acesta este efectul – cu cât sunt mai presat, cu atât devin mai rău. Deși îmi dau seama că trebuie să mă mențin într-un anumit frame-book, să nu depășesc liniile roșii. Cine trasează liniile roșii? Doar eu și, sper, bunul meu simț. Eu am libertatea absolută în acest show. Și în aprilie vor fi 2 ani de când particip la el. 400 de emisiuni și toate improvizări. Din partea mea, desigur. A mai rămas ceva de spus după 400? Nu știu. Înainte aveam frica aceasta de megaexpunere, de inflație, de răsuflare, acum nu mă mai interesează. După o jumătate de an mi-am dat seama că trebuie să mă retrag complet din procesul de definire al emisiunii, pentru că există moderatoare, producător. Eu n-am timp. N-am! De asta, atunci când sunt întrebat ce fac, eu răspund: obosesc. Te afectează? Sigur că da. Vii uneori la emisiune și nici nu vrei să vezi pe nimeni. Ești obosit, nervos, nu te pregătești... Ți-am zis că ești un bun de consum curent. Peste o jumătate de an o să te expiri și o să te arunce la gunoi. De ce? Eu nu m-am cerut, nu mi-am dorit să fac acest proiect... Ce mă miră e că ăștia de la televiziune numi dau niciun semn – că e bine, că nu e bine... Am avut doar la început o discuție, când mi s-a spus că ar vrea să fiu un avocat al cetățeanului. Asta și fac de doi ani. O faci pe cetățeanul turmentat, cum ai zis. De fapt, e cel mai simpatic rol! Îți oferă atâta libertate! Așa că, atunci când am spus că sunt cetățeanul

turmentat, de fapt mi-am făcut un compliment. Și nu am încercat, cum spuneai tu, să-mi umflu ratingul. Deși... Păi, tu ai avut un acces atât de proeminent de autovictimizare: toți mă urăsc, nimeni nu mă suportă, dar eu sunt așa de bun!..Voi nu mă meritați! Da, la un moment dat, îți dai seama că devii un fel de actoraș care, ca să nu se plictisească seară de seară, face tot felul de lucruri... Întotdeauna crezi în ceea ce spui? De multe ori abordezi puncte de vedere diametral opuse, chiar pe parcursul aceleiași emisiuni. Și o susții cu o fervoare aproape adolescentină... Cred. Orice fenomen poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Eu am făcut fizică și știu că atunci când ai în față un fenomen, trebuie să-l analizezi cu diferite metode. Eu am libertate absolută și acesta este un lucru greu, să știi... Ce dividende ai scos tu din acest rol? Deocamdată numai pierderi. Dar ce dividende trebuia să am? Păi, politicienii cum au dus-o, așa o duc (unii dintre ei – chiar mult mai bine), tu ai hămăit la ei doi ani de zile și cu ce te-ai ales? Cu ura oamenilor din stradă? Cu ură, dar și cu potențial. Cu un potențial pe care eu nu vreau să-l dezvolt. Încă. Să nu-mi spui că vrei să intri în politică! Te pregătești moral pentru un rol în cazul în care acesta ți s-ar propune? Nu! Categoric. Dar, dacă mi s-ar face propuneri, le-aș trata ca pe un fel de balsam. Deși nu le-aș accepta.

Nu acum. Mi s-au propus funcții foarte înalte, de rang ministerial, locuri pe listele de partid. Și am refuzat. Vreau să fac ceea ce îmi place să fac. Ești născut pentru roluri de gradul doi? Eu sunt născut pentru laborator. Să stau în laborator și să fac experimente. De ce ai ieșit din laborator în această lume crudă? Pentru că s-a destrămat Uniunea Sovietică și nu mai erau bani pentru știință. Astăzi știința se face în colective mari, cu aparataj performant, cu participări la conferințe, dezbateri... Te-ai întoarce în laborator? Cred că deja e imposibil, am degradat din punct de vedere științific. Dar de ce anume politica? E o pâine mai ușoară? A fost un accident. Așa s-a întâmplat că în 93 a venit Dorin Tudoran la Chișinău (disident, scriitor, analist politic - n.r.) căuta oameni pentru IFES și m-a găsit pe mine. A fost interesant să stau lângă Dorin, șapte ani au fost o școală foarte bună pentru mine și pentru noi toți. Ai stat la umbra lui Dorin, acum stai la umbra Nataliei, ești o plantă de umbră? Eu nu mă simt la umbra Nataliei, noi suntem ca pisicile, absolut independenți. Fiecare se plimbă ziua pe acoperișurile sale, marcate în mod natural, iar seara ne întâlnim pur și simplu lângă o antenă. Ca în desenele animate. Asta nu ne obligă la nimic. Suntem prieteni, dar practic nici nu vorbim între noi. Eu aflu cine sunt invitații și care este tema, de obicei, pe la cinci-șase. Și,

CE ZICE FAȚA LUI IGOR BOȚAN ÎNCERCARE DE ANALIZĂ FIZIOGNOMICĂ

Posesorul acestei fizionomii dă semne clare de inteligență peste medie (înălțimea frunții și poziționarea urechilor mai sus de sprâncene), vederi largi și capacitatea de a opera cu noțiuni abstracte (lățimea frunții), se adaptează destul de ușor la orice mediu (linia tâmplelor), dar linia oarecum fadă a maxilarului are de zis că stăpânul său posedă mai puțină energie decât ar avea nevoie ca să-și valorifice inteligența. Ochii mari, vii, dar fără prea multă strălucire vădesc predispoziții spre reflecție, visare și mai puțin spre acțiune. Are un spirit de observație extrem de dezvoltat (partea de jos a frunții mult mai bombată decât partea de sus), cuta orizontală din mijlocul frunții trădează o anumită aspirație spre putere, iar sprâncenele arcuite denotă ambiția de a-și urma calea, în pofida opiniilor celorlalți. Lucru susținut și de unicul rid vertical dintre sprâncene - este destul de egocentric și axat pe propria părere. Cuta orizontală dintre frunte și nas indică, totuși, niște chinuri interne, o anumită contradicție dintre creier și inimă. Ridul care merge în jos de la ochi indică predispoziții spre depresii, gânduri negre, slăbiciuni și posibile pierderi materiale. Șanțul nazo-labial care se lărgește, apoi se pierde spre buza superioară indică o anumită revărsare inutilă a energiilor, dar și riscul de a trăi bătrânețile în singurătate și lipsuri. Buza de jos mult mai dezvoltată decât cea de sus șoptește că Igor are nevoie de mai multă dragoste decât oferă el însuși. Cuta de la mijlocul bărbiei indică atât posibilitatea de a obține funcții mari în stat, chiar în pofida voinței lui, dar și anumite probleme de sănătate sau pericole de otrăvire la mijlocul anilor 50. În general este fața unui om pozitiv, virtuos, pentru care respectul e sine este primordial. nr. 42/martie 2012

O mul de pe copertă

IGOR BOȚAN LEHAMITEA

precum am zis, nici nu am timp de cele mai multe ori să mă pregătesc. Păi, toți sunt deja previzibili pentru tine, știi ce o să spună fiecare. Mai ales că schemele lor interioare nu sunt atât de complicate. Știi ce bube au și ce avânturi... Da. Dar dacă se întâmplă să vină în studiou un om nou, comportamentul meu este altul - absolut binevoitor. Oricine ar fi. Chiar dacă imaginea omului respectiv e neagră de-a binelea. Încerc să-l descopăr eu singur, să-l descifrez și să nu mă ghidez după ceea ce se zice despre el. Dar, dacă a venit de mai multe ori și l-am scanat deja în toate felurile, nu mă mai tem să-l întrerup și să-l pun la punct atunci când începe să aiurească. Ai încercat să demonstrezi de mai multe ori că (pauză plină de respect) clasa politică este mai coruptă decât judecătorii. Clasa politică se supără și te dă în judecată. Iar judecătorii nu devin mai albi și mai inocenți după această pledoarie. Ai o soluție? Eu nu sunt naiv, îmi dau seama că corupția a existat întotdeauna. E suficient să citesc Biblia, iar eu revin la ea de multe ori. Lumea e coruptă și va fi coruptă. Dar există niște limite ale corupției, orice om corupt ar trebui să aibă liniile sale roșii de demarcare a granițelor. Am ajuns la putere, ne-am îmbogățit – O.K., dar există și lucruri pe care trebuie să le facem pentru binele public. Căci, dacă societatea se dezvoltă și ei, în paralel, se îmbogățesc, e normal, asta se întâmplă peste tot în lume. Dar dacă se depășesc toate limitele... Și de aici vine lehamitea mea – suntem o țară mică, subdezvoltată, la hotarele Uniunii Europene - am fi putut avea o șansă fantastică, atunci când coautori ai Poveștii de

Succes erau Guvernul și Comisia Europeană. Dar, ce au făcut politicienii? Într-o jumătate de an au distrus un mit, pentru care nici până atunci nu au făcut prea mult... Și am fost aruncați înapoi. Convingerea mea profundă este că cel mai mare pericol pentru Republica Moldova este să fie ignorată de către granzi. Atât de Uniunea Europeană, cât și de Rusia. Și cred că noi deja suntem acoperiți de acest pericol. Apostolul Pavel ne spune că orice putere e de la Dumnezeu, că puterea este sacră, iar ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este desacralizarea totală a puterii. Sunt doar niște parveniți, care vin să se îmbogățească, pentru care orgoliile, ambițiile și frustrările lor sunt gata să submineze puterea oricărei instituții. Poate din cauză că tu te gândești la un simbol și nu la oameni concreți? Poate, totuși mă gândesc că fiecare om, oricât de rău ar fi, are și partea lui bună... Este o luptă a binelui și a răului în el... Și, în același timp, tu negi politicienilor partea lor bună... Dar știi de ce? Pentru că ei ne cerșesc voturile. Voronin nu e comunist, Ghimpu nu e liberal. Ei operează cu niște mituri pe care societatea le acceptă și se joacă cu noi prin intermediul acestor mituri. Voronin nu e comunist pentru că nu poate un comunist să declare revoluție liberală atunci când are putere, iar partidul lui Ghimpu nu este unul liberal, ci unul naționalist. Și Voronin, și Gimpul practică un fel de etnobusiness. Pentru că exploatează strunele sentimentale ale electoratului. Pe polurile spectrului politic se află aceste două formațiuni care au acest hard core, adică nucleu tare. În centru - pe

stânga și pe dreapta tatălui sunt împăciuitoriștii, care au hotărât să valorifice nișa liberă. Problema ăstora este că nu au nucleu tare și depind de situație: dacă totul e bine – ei sunt pe cal alb, dacă lucrurile merg prost – ei cad. Anume astea se vor duce în jos dacă situația va rămâne instabilă. Ce a mai rămas după lehamite? Plonjarea în Nirvana, probabil. Eu nu am ambiții electorale. Dar peste două cicluri electorale s-ar putea să-mi doresc să devin membru al Parlamentului. Ca să am, la bătrânețe, acces la servicii medicale de calitate.. Ca să te tratezi la LecSanUpr, unde se zice ca sunt mai mult locotenenți SIS și mai puțin medici? Păi da, să am și eu, după ani de zbucium, o mașină, o sinecură.. Din partea cărui partid ai vrea să-ți tratezi reumatismul? Cred că sunt multe partide liberschimbiste care o sa vrea să mă adopte, de aia cum zici tu, îmi umflu ratingul. Ca să-mi pot eu alege platforma liber-schimbistă. Dar dacă e să vorbim sincer, sigur că mi-aș dori o sursă de venit stabilă, care să-mi permită să mă ocup de hobbyurile mele ... Acesta e visul fiecărui muritor de rând, nu ești cu nimic mai original. Dar care sunt totuși hobby-urile tale? Lectura. Dar, pe lângă Biblie, literatură și filosofie, vreau să mă mențin la curent cu ceea ce se întâmplă în fizică și matematică. Vrei să fii un fel de Ghepard, micul dumnezeu al ogrăzii, cu laborator de astronomie și biblioteci la mansardă?..

nr. 42/martie 2012

O mul de pe copertă

IGOR BOȚAN LEHAMITEA

Exact! Când eram în America, am vrut să-mi cumpăr un telescop, dar m-am temut că nu voi putea să-l transport intact până la Chișinău, apoi, mai târziu, l-am văzut la Kiev, și acest lucru mi-a dat speranță, m-am gândit că ar putea fi transportat mai ușor cu trenul. Zici de Ghepardul. Într-adevăr, vreau să-mi reconstruiesc reședința de la Cojușna: casa părintească - cu vie, pomi, priveliște. Cu internet și cărți de filosofie. Am atât de multe hobby-uri și interese, încât nu reușesc să le așez pe policioară și să am sentimentul satisfacției. Eu percep lucrurile de o manieră ordonată. Fiind un tip dezorganizat, definești lucrurile în măsura în care sunt în ordine? Asta e dorința mea, știu cum să le organizez, dar nu am timp ca să le fac. De exemplu, în fizică, sunt lucrări absolut fantastice despre viziunea asupra lumii. Sunt lucrări atât de frumoase și în biologie, chimie, științe sociale, și chestiile astea converg, și eu le citesc și îmi zic: uite, pentru asta merită să trăiești! Eu lucrurile astea le înțeleg! Să înțelegi planul divin e o sarcină care chiar merită toate eforturile! Și în loc de asta sunt nevoit să mă duc și să obosesc în fiecare zi la Fabrika. Interesant, un fizician vrea să-l înțeleagă pe Dumnezeu... Tocmai, eu îl percep pe Dumnezeu ca pe o figură transcendentală. A suflat, a dat legi lumii și nu se implică. Mai departe e treaba voastră. Sunt, la urma urmei, și laureați ai Premiului Nobel care sunt credincioși și care s-au ocupat de fizică doar ca să-l înțeleagă pe Dumnezeu. Ce distanță e dintre cel care ești și cel care ai fi putut fi?

Cred că e o mare distanță și sunt nevoit să recunosc că eu am ratat potențialul pe care l-am avut. Nu l-am realizat. Te mănâncă? Sigur că da. Știu că sunt un tip contemplativ, nu proactiv. Eu mă activez și devin chiar excesiv de proactiv doar atunci când sunt iritat, când vine cineva să mă înghimpe. Ești ca o stea de mare... Da-da. Hai că trebuie să mă destăinui acum. Eu regret uneori disoluția Uniunii Sovietice. Aveam o ocupație, aveam o poziție, eram într-un mediu foarte-foarte interesant, eram total apolitic, dar deja aveam un statut care îmi permitea să particip la conferințe științifice internaționale... Și totul s-a dus. Acesta e singurul meu regret.

E mare. Eu nu știu ce aș face dacă mi s-ar pune condiții. Sigur că la început îmi era teamă că o să mă epuizez, că o să mă plafonez. Mi-au zis-o și alții. Băi, ni se părea că întro jumătate de an o să te răsufli. Uite că mă țin și chiar vreau să aflu care îmi sunt limitele. Nu te simți răsuflat? Mă simt și îmi dau seama. Și trebuie să renunț la ceva. Trebuie să renunț la dorința de a fi iubit. Acum mi-e totuna. Să-ți spun care e lozinca mea? E cinică de tot: e important ca cei din jur să nu fie indiferenți. Unii ne vor iubi, unii ne vor urî. Care e cea mai mare victorie a ta și care e cea mai mare înfrângere? Cea mai mare înfrângere este abandonarea carierei științifice. Victoriile sunt mici și localizate.

Ai fost la studii în SUA, puteai să rămâi acolo și să faci știință. Nu, eu nu pot, societatea aia e atât de dinamică, acolo trebuie să dai vârtos din coate, iar eu sunt contemplativ... Am fost depășit foarte repede, pentru că e de-ajuns să nu fii în laborator doi ani de zile și ai căzut din circuit. Poți să înțelegi cum se întâmplă lucrurile, dar nu mai ești acolo.

Când, după o lovitură, ești nevoit să te aduni și să-ți reconstruiești respectul de sine, de ce îți amintești? Nu am mustrări de conștiință, mă pot uita în ochii oricărui om. Nu am făcut porcării, nu am avut relații pecuniare cu politicienii; atunci când au apărut măcar mici aluzii, am tăiat firul. E foarte ușor să te descalifici. Nu fac parte din niciun fel de gașcă.

Ești un fizician platonic deja? Da. E atât de încântător să citești fizica particulelor elementare, unde mintea omenească precede experimentul! Practic stai de vorbă cu Dumnezeu. Totul e atât de sincer în aceste cărți! Și eu le am în bibliotecă... Atunci când le citesc, îmi torn balsam pe suflet.

Care e omul care te-a tulburat cel mai mult în viața asta? Apostolul Pavel. Din cei vii cred că sunt oamenii care m-au format. Profesoara de matematică și profesoara de literatură de la școală. Tinere, frumoase și foarte deștepte. La universitate, un șir de profesori absolut fantastici. După universitate, conducătorul meu științific Țuckerblat, care era o enciclopedie ambulantă. Pentru prima dată atunci mi-am dat seama că fizicienii erau mult mai citiți

Nu e prea mare contrastul că dimineața încerci să înțelegi planul divin și seara te duci să te cerți cu păcătoșii?

c arti care te formeaza LISTA LUI BOŢAN 1. Iosephus Flavius „ANTICHITĂŢI IUDAICE”

2. Михаил Булгаков „МАСТЕР И МАРГАРИТА” 3. Федор Достоевский „БРАТЬЯ КАРАМАЗОВЫ” 4. Bertrand Russell „A HISTORY OF WESTERN PHILOSOPHY” 5. Ilya Prigogine, Isabelle Stengers „ORDER OUT OF CHAOS” 6. Juan Antonio Llorente „ISTORIA CRITICĂ A INCHIZIŢIEI SPANIOLE” 7. Homer „ODISEEA” 8. Лев Толстой „ХАДЖИ МУРАТ” 9. Tomas Mann „DOCTOR FAUSTUS” 10. Franz Kafka „CASTELUL”

nr. 42/martie 2012

Proiect realizat împreună cu Librăriile Cartier şi ospoon.eu

O mul de pe copertă

IGOR BOȚAN LEHAMITEA

decât literații. Oazu Nantoi, care practic m-a readus la Academie după ce Academia a renunțat la tinerii specialiști. M-a ținut cu dinții și a zis că nu mă cedează. Fără nici măcar să mă cunoască. Știa că sunt din Cojușna, a venit cu autobuzul de rută, a mestecat glodul prin sat întrebând unde locuiesc, a găsit casa, eu dormeam, căci era vreo ora nouă dimineața, a vorbit cu maicămea și ea i-a spus că nu sunt acasă. Mi-a zis pe urmă: a venit unul chel și te-a căutat. Cine? Ei, nu știu ce vorbea de lucru... Nu-ți închipui cum am alergat la Academie! Am ajuns, gâfâind, și l-am întrebat: domnule Nantoi, ați fost la noi? Și el a zis simplu: da, uite i-am convins pe ăștia să rămâi. Dezinteresat. Pentru un băiat de la țară. A venit și a zis: băi, eu vreau să stea în laborator și să facă fizică. Apoi, când am nimerit altă dată la ananghie, m-a luat sub aripă Dorin Tudoran. Probabil ăștia sunt oamenii care m-au influențat. Am avut noroc de ei. Observi că întotdeauna ți-au apărut în cale oameni care, la un moment dat, te-au scos de guler dintr-un moment critic... Sigur că da. Căci ce avea pentru mine profesorul universitar Perlin, care, într-adevăr, era pe atunci un guru în fizică? De ce a vrut să mă ajute? Abia absolvisem facultatea, iar el era profesor-academician. Să mă sune pe mine, un biet absolvent (era tocmai anul când conducerea hotărâse să reducă numărul de aspiranți care rămâneau la catedră) și să-mi zică: băi, nu ceda, uite, îți găsesc un loc la Academie, la fostul meu elev, Țukerblat (Zuckerblatt). Iar Țukerblat mi-a zis la un moment dat, și acesta cred că a fost un moment crucial: băi Igor, eu sunt gata să plec în Israel, dacă tu mai joci jocuri la computer și într-un

an de zile nu-mi pui teza pe masă, rămâi singur cu problemele tale și cu teza ta. Jucai Tetris, domnu' savant? Da! Și fraza asta a avut asupra mea un efect colosal. Am făcut într-un an ceea ce trebuia să fac în patru. Știi de frică... Educația mea de la țară a fost simplă: învață și fii om. Asta am și făcut. Dar mai e și firea mea, care e în bătaia vântului în permanență. Trestie gânditoare! O! De ce ai zis că Mark Tkaciuk ar fi bun de prim-ministru? Ce argumente ai avut? A fost o glumă care a apărut după altă glumă, atunci când mi s-a propus să fiu președinte. Nu vreau să fiu președinte. De ce? O jumătate de țară vrea. O pătrime chiar delirează și se crede bună pentru acest job. Nu vreau. Eu sunt fizician, eu știu ce înseamnă să intri într-un mediu. Ori crăpi acolo, ori te lași modelat de mediu. Trebuie să accepți jocuri... Viața nu e acceptarea unor jocuri? Până la urmă – e. Părinții nu m-au întrebat dacă vreau să mă nasc. Du-te în lume și fă-ți loc cu coatele. Învață și fii om. Eu, când mă uit la politicienii noștri... ...sunt cu toții nefericiți. Da, sunt bogați, dar nu sunt fericiți. Și atunci na hrena popu garmoni, esli pop ne filarmoni? Sărac și nefericit sau bogat și nefericit: ce alegi? Sigur că e mai bine să fii bogat. Dacă totul ar fi bine cu apropiații

mei, aș fi fericit. Mie nu-mi trebuie mult, doar să am posibilitatea să fac ce vreau fără să mă simt constrâns de mijloace. Sunt sigură că soției tale îi trebuie... Da, soției mele îi trebuie. Îmi și arată uneori din deget: băiatul, ia seama! Iar eu, drept răspuns, am un argument imbatabil: ține minte, zece ani în urmă tu ai insistat, tu m-ai invitat la dans, tu m-ai ancorat, așa că... Te lași implicat în relații? Roșca are o vorbă pe chestia asta: efectul testiculului - participi, dar nu te bagi. Și ea? Și ea zice: o să-ți arăt eu ție. E frumoasă, e cu 13 ani mai tânără... Ești un mascul clasic... Privește emisiunea ta? Își dă cu părerea? Da. O să-ți spun o istorie. Ultima dată când a fost Marian Lupu la Fabrika a fost în martie anul trecut. Și, spre finalul emisiunii, a venit vorba despre legea antidiscriminare. Marian Lupu s-a uitat spre mine și m-a întrebat: domnule Boțan, dvs. sunteți homosexual sau heterosexual? Iar eu am făcut o pauză lungă, teatrală, și m-am uitat țintă la el. A înțeles că a nimerit într-o situație stupidă, și-a dres glasul și a zis: eu, de exemplu, sunt heterosexual. Și primul lucru care mi-a venit să zic, dar m-am reținut, a fost: a ia somnevaaaiusi! Vin acasă și soția mă întreabă din prag: băi, tu de ce n-ai răspuns la întrebarea domnului președinte? Mi s-a părut o glumă foarte bună, de care îmi vine și acum a râde. Vezi, nu e totul în jur numai lehamite!

nr. 42/martie 2012

Pu nkt profi

„MON DIEU!, DE CE MOLDOVA?” A FOST REACŢIA MAMEI SALE, ATUNCI CÂND MYLÈNE I-A SERVIT „LA FIERBINTE” VESTEA CEA MARE: ÎN CÂTEVA ZILE URMEAZĂ SĂ PLECE, ÎMPREUNĂ CU FAMILIA, ÎN MOLDOVA. FRUMOASA SCENĂ DE FAMILIE SE CONSUMA LA APROXIMATIV DOUĂ LUNI DE LA REVOLTELE STRADALE DIN APRILIE 2009. FAPTUL CĂ FIICA EI VA LOCUI CÂŢIVA ANI ÎNTR-UN ORAŞ DESPRE CARE INTERNETUL DĂDEA DETALI I ÎNFRICOŞĂTOARE, PĂREA INACCEPTABIL LA ACEA VREME... ACUM, PĂRINŢII VIN ŞI NEPOFTIŢI PE PLAIURI MIORITICE, CUTREIERĂ MOLDOVA DE-A LUNGUL ŞI DE-A LATUL, CUMPĂRĂ PUIEŢI, PE CARE ÎI COCOLESC PRIN AVIOANE ŞI APOI ÎI PLANTEAZA ÎN PREŢIOASA LOR GRĂDINĂ… MYLÈNE NICOLAS DE MARCH, VICEPREŞEDINTE ŞI DIRECTOR COMERCIAL LA MOBIASBANCĂ - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE, POVESTEŞTE (ÎNTR-O ENGLEZĂ GRASEIATĂ AVEC LE CHARME) DESPRE FAPTUL CĂ ÎNTOTDEAUNA EXISTĂ O CALE DE A TE ÎNDRĂGOSTI DE LOCURI ŞI DE OAMENI NOI.

TEXT de VIORICA MIJA / FOTO de ROMAN RYBALEOV  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

Mylène Nicholas de March:

FRANCEZII SUNT IUBITI AICI

nr. 42/martie 2012

Pu nkt profi

M YLÈ N E N ICH OLAS D E M AR C H: FRANCEZII SUNT IUBITI AICI

Care a fost reacţia dvs. atunci când aţi aflat că trebuie să mergeţi în Moldova? Ştiaţi ceva despre ţara noastră sau aţi google-it pentru a vă informa? Prima mea întâlnire cu Moldova a fost în anul 2007. Lucram la Paris, dar monitorizam Mobiasbancă, chiar din momentul în care a devenit parte a Groupe Société Générale. Veneam de 3-4 ori pe an, aşa că ştiam bine unde merg şi, mai ales, cine sunt oamenii cu care o să lucrez. Cât de aproape a fost originalul de ceea ce vă imaginaţi în avion? Am fost impresionată de tot ceea ce vedeam în jur, chiar din taxi. În prima vizită m-a întâlnit la aeroport un coleg, care venise cu două luni mai devreme decât mine, aşa că tot drumul mi-a povestit despre ceea ce se vedea după geam, în stânga şi-n dreapta. M-au impresionat porţile oraşului. Philippe, colegul meu francez, îmi povestise întreaga istorie, aşa că nu a fost greu să le recunosc. Ce aţi remarcat după aceste porţi? Natura, copacii şi, în scurt timp, oamenii, care sunt foarte prietenoşi, călduroşi şi au inima deschisă pentru comunicare. Atunci când am venit pentru prima oară în bancă, mă gândeam cum voi fi întâlnită, ce fel de colegi voi avea… În scurt timp, am simţit că sunt acasă… Am făcut cunoştinţă, am băut o cafea. Am remarcat un lucru, care m-a bucurat enorm, şi anume energia şi entuziasmul pe care le-am citit în ochii echipei. Aceasta se întâmpla în 2007, după care a urmat un concediu de maternitate…binemeritat. Când am revenit, eram dornică să mă implic în proiectele Société Générale. Am fost întrebată dacă vreau să merg în Moldova şi eu am răspuns - da. Nu a fost greu să mă decid, pentru că ştiam ţara, cunoşteam majoritatea

oamenilor cu care urma să lucrez. Desigur că, am navigat pe google puţin, împreună cu soţul meu, ca să vedem condiţiile de viaţă, pentru că aveam doi copii mici şi trebuia să ne organizăm viaţa cât mai bine. Care au fost primele impresii despre Chisinau, cum v-a părut oraşul, care au fost primele şocuri culturale? Pentru un francez este impresionant acest bilingvism şi capacitatea oamenilor de aici de a trece cu uşurinţă de la română la rusă, şi invers. Este ceva incredibil, căci aceste 2 limbi au rădăcini absolut diferite... V-a plăcut ceea ce îi nemulţumeşte pe mulţi moldoveni… Această calitate vorbeşte despre capacitatea moldovenilor de a învăţa şi a utiliza limbile. Şi e magnifique! Pentru mine este uşor să înţeleg româna, mi-ar plăcea să o pot vorbi. Ce vă lipseşte aici, la ce tabieturi aţi renunţat? Oceanul. Eu locuiam la Paris, iar părinţi lângă Bordeaux, foarte aproape de ocean. De fiecare dată când merg în Franţa, trec pe la părinţi ca să inspir acel aer inconfundabil şi, recunosc, să mânânc pe săturate „fructe de mare”, adică de ocean. Câteodată, atunci când ni se face un dor mai nebunatic de mâncarea franceză, căutăm împreună cu soţul un local unde se gătesc bucate din zona noastră. Dar, pe lângă aceste mici „inconveniente culinare”, există atâtea lucruri minunate. De exemplu, am fost impresionată că poţi găsi posibilităţi nenumărate pentru a anima copiii - locuri de joacă amenajate frumos, parcuri generoase. Nici în Franţa nu găseşti aşa ceva peste tot. De ce aţi acceptat să ieşiţi în „afară”, în timp ce Franţa reprezintă un

adevărat ”pământ al făgăduinţelor”, cel puţin pentru moldoveni ? Şi mie îmi spuneau mulţi: „Mylène, moldovenii pleacă cu miile din ţară, dar tu faci chiar invers?” Le spuneam că Moldova este o ţară frumoasă, care are nevoie să crească, să se dezvolte. Totuşi, cel mai trist fenomen legat de exodul moldovenesc este această despărţire a părinţilor de copii, această pierdere aproape irecuperabilă a rădăcinilor. Moldova are toate condiţiile pentru a deveni o ţară de succes. Să visezi la o altă ţară e uşor, e mai complicat să-ţi găseşti locul tău acolo. Decizia a fost una mai uşoară, de vreme ce familia v-a urmat? Când am venit, feciorul avea 9 luni, iar fetiţa 3 ani. Cea mai mare îngrijorare a noastră era cum să ne organizăm cât mai bine, aşa încât copii să nu simtă vreo diferenţă între ceea ce aveau acasă şi aici. Nu a fost deloc greu să ne adaptăm, ne-am documentat repede ce şi unde se vinde, mai ales că soţul mă ajută enorm. Dar nici nu are de ales, având în vedere programul meu supraaglomerat… Copii au prieteni moldoveni? Cu siguranţă că se împrietenesc foarte repede. Au un grup de prieteni, se întâlnesc, se joacă. E o bucurie să-i urmăresc. Pentru Société Générale, mobilitatea geografică şi funcţională este unul din principiile care guvernează politica resurselor umane… Ce aţi vrea să luaţi cu dvs., atunci când veţi urma o altă misiune, într-o altă ţară…. Am adunat foarte multe fotografii, care conţin amintiri frumoase despre aceea cum au crescut copiii mei, cum s-a dezvoltat echipa mea. Nu aş uita pentru nimic în lume cadourile

de la colegii mei: o ie şi chiar colierul pe care-l port acum l-am primit în dar de la ei. Desigur, aş lua şi nişte vin, că dacă ajung acasă fără o sticlădouă pentru tatăl meu, cu siguranţă, nu i-ar plăcea. Este un degustător excelent şi ştie să preţuiască un vin bun. Ce a zis tatăl despre Moldova? Unde ai ajuns, fata mea? Părinţii mei ne vizitează periodic şi le place să călătorim prin toată Moldova. Am fost împreună şi la Căpriana, şi la cetatea Soroca, şi la Ţâpova. Când au venit ultima dată, au cumpărat şi un puiet de cireş. Aşa că, atunci când mă voi întoarce în Franţa, voi mânca cireşe din Moldova. Aţi devenit bancher, în totală contradicţie cu domeniul la care visaţi… De la litere v-aţi reprofilat pe cifre… Vă puteţi imagina? Când eram copil visam să fac literatură. Cred că întro zi o să scriu ceva. La 18 ani stăteam la dubii - să fiu jurnalist sau să urmez o facultate economică. Atunci mama a rezolvat dilema într-o clipă şi… când a zic că-şi doreşte să devin inginer... Cred că această dorinţă m-a făcut să aleg totuşi o facultate economică... Dar nu renunţ la vis, voi scrie neapărat. Într-o zi. Soţul meu e artist şi acum lucrează la o carte de benzi desenate. Îmi mai ”plasează” atent surse de inspiraţie: ba îmi cumpără o carte despre cum se scrie o carte, ba, în discuţii, atinge mai voalat subiectul scrisului. De fapt, prima şi ultima mea experienţă scriitoricească s-a consumat atunci când făcusem cunoştinţă. Pe acel val romantic, am scris mai multe poezii, pe care le-am publicat în revista studenţească... În momentul de faţă am serviciul şi familia, care-mi ocupă tot timpul. Dar, cum v-am spus, nu renunţ cu una - cu două.

Suntem în luna femeilor, sărbătorită cu fast pe la noi... A fost o mare surpriză pentru mine. Într-o dimineaţă au venit colegii cu flori. Era de 8 martie, iar eu habar nu aveam ce se întâmplă. Normal, am avut nevoie de explicaţii. În Franţa există o zi oficială, dar nu este sărbătorită atât de mult. Dar aici, am primit felicitări chiar pe stradă… Plăcut, până la urmă. Toujours l’amour… Soţul s-a adaptat la acest regim de flori? A acceptat deja această tradiţie, dar nu se gândeşte prea mult la ea... Vă consideraţi o femeie puternică? Da, cred că da. Pentru că femeile, în general, sunt puternice. Au de făcut atâtea - şi serviciu, şi casă, şi copii. Dimineaţa pui maşină de spălat, găteşti… Îmi place să fac multe lucruri singură, pentru familia mea. Sigur, este viaţa de zi cu zi a tuturor femeilor. Dar mai sunt într-o poziţie, în care găseşti puţine femei. De aceea, am nevoie de această forţă interioară pentru a reuşi. De obicei, lumea afacerilor aparţine bărbaţilor, aşa că trebuie să fii de două ori mai puternică pentru a te impune. Dar este parte a jocului, iar mie îmi plac provocările. Aţi început de la ghişeul bancar… O, da, confirm. Am început cariera în calitate de ghişetier la bancă. Dar aşa cum orice soldat se visează general, e normal ca un casier să se vadă manager de bancă? Nu a fost un scop în sine. S-a întâmplat firesc. Nu mă gândeam atunci. Pur şi simplu voiam să fac ceva interesant, plin de diversitate, să lucrez cu oameni care au cap pe umeri şi inimă pentru lucruri frumoase.

Cât de importantă este pentru dvs. cariera? Foarte importantă. Pentru că e o parte dintr-un puzzle, în care există soţul, copiii şi...jobul. Fără serviciul meu, tabloul nu ar fi complet. Acum ştiu că atunci când voi îmbătrâni şi copiii vor pleca, nu-mi voi pierde echilibrul. Voi avea certitudinea că lumea mea nu se rotea numai în jurul familiei, ci se sprijinea pe mai mulţi piloni. Aţi putea accepta pur şi simplu rolul de soţie şi mamă, fără a avea o activitate profesională? Poate. Dacă ar exista foarte mulţi bani. Însă cunosc foarte multe mămici care s-au bazat doar pe familie şi atunci când copiii au plecat departe de casă, acestea au rămas singure, fără un punct de sprijin, iar ocupaţia lor zilnică este să aştepte copiii la geam. Eu nu aş vrea să fiu o povară pentru copiii mei . Mai ales că, sunt sigură, nici ei nu aşteaptă acest „sacrificiu”. Exceptând domeniul profesional, în ce relaţii sunteţi cu banii? Nu întotdeauna sunt un „rău necesar”, pentru că există… shoppingul. Ceea ce contează pentru mine este să pot oferi familie mele condiţii de viaţă bune, alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Dar trebuie să recunosc, în rarele mele escapade pe la magazine este greu să mă stăpânesc. Dar când am cardul cu mine, mă simt mai sigură şi mai... fericită. Ce părere aveţi despre atacurile raider, la care au fost supuse unele bănci din Moldova? Este un subiect complicat, care îngrijorează. Ceea ce e cert, nu e un semn bun pentru climatul de afaceri. Groupe Société Générale, fiind aici din 2007, încearcă să convingă companiile străine să vină în Moldonr. 42/martie 2012

Pu nkt profi

nr. 42/martie 2012

Pu nkt profi

M YLÈ N E N ICH OLAS D E M AR C H: FRANCEZII SUNT IUBITI AICI

va. Istoria cu raiderele nu creează o impresie prea bună, strică imaginea ţării şi zdruncină credibilitatea... Dar este o parte a mediului, de care trebuie să ţinem cont. Băncile, cel puţin cele din Moldova, preferă să lucreze cu persoanele juridice, mai puţin cu cele fizice. Pe de altă parte, Mobiasbancă întotdeauna are oferte deosebite pentru persoane fizice. Nu vă ademeneşte big fish-ul? Respectăm o tradiţie a băncii. Société Générale este o bancă universală, considerată una dintre cele mai mari bănci retail, creată de oameni pentru oameni. Chiar dacă să ai clienţii foarte mari poate părea destul de ademenitor, în jurul acestora se învârte o grămadă de lume, de aceea faptul că deservi atât persoane fizice, cât şi juridice face activitatea noastră mai interesantă. Ceea ce ne dorim e să fim alături de toţi clienţii noştri la orice moment al vieţii lor. Fie e vorba de viaţa unei companii (dezvoltarea afacerii), cât şi viaţa oamenilor în general. Ne străduim să fim utili şi necesari la orice etapă a vieţii şi să le oferim produse şi servicii de care ei au întradevăr nevoie. Ce înseamnă pentru imaginea băncii acest accent francez distinct şi principiile impuse de societatea-mamă? În ce măsură au trebuit ajustate, adaptate la mentalitatea şi condiţiile din Moldova? Principiile pe care ne bazăm sunt de natură generală: administrarea riscurilor, de conformitate, de satisfacţia clienţilor – principii pe care o implementăm cu succes. Încercăm să schimbăm mentalităţi şi să aplicăm practici existente în Europa. La început, îmi părea stranie obişnuinţa moldovenilor de a plăti totul cu bani cash… Reţeaua

de bancomate sau de puncte de achitare nu erau multe. Acum situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ, dar, totuşi, se poate mai mult. În orice magazin trebuie să poţi să te achiţi cu cardul. Este în beneficiul tuturor, atât al celor care vor să plătească, fără griji, cât şi a magazinelor, care scapă astfel de grija de a transporta banii. Cred în dezvoltarea serviciilor electronice. De fapt, şi produsele Mobiasbancă te duc, cel puţin cu gândul, în Franţa… Am observat şi eu o deschidere a moldovenilor pentru tot ce e francez. Şi lucrez într-o echipă care iubeşte Franţa. În luna februarie am avut o campanie, în cadrul căreia oricine ia un credit de la noi a putut câştiga o excursie de 5 zile la Paris. De fapt francezii sunt iubiţi aici – chiar atunci când urc într-un taxi şi şoferul află că sunt din Franţa zâmbeşte şi mă salută în franceză – Bon jour, madame. Şi dacă mă întorc la produsele noastre – chiar dacă au o alură franţuzească, ele sunt create şi lansate cu efortul colegilor mei de aici. Aveţi şi produse dedicate femeilor… Este o noutate pentru piaţa bancară de la noi… Este adevărat, e primul produs pentru femei, colecţia de carduri Cherie Cherie, lansat cu mesajul: “Fii specială!”. Este un card care oferă discount-uri în magazinele partenerilor noştri, cu un design special, care face aluzie la eleganţa şi frumuseţea posesoarelor. În luna femeilor doamnele şi domnişoarele din Moldova pot să devină posesoarele unor carduri mai speciale, cu preţuri şi oferte speciale. Cardul de debit va fi oferit gratis pentru o perioadă de un an, iar cel de credit are o reducere semnificativă la credit. Mă bucur că

avem deja un feedback pozitiv de pe piaţa locală. Produsul a fost lansat în decembrie, dar a devenit popular în rândul femeilor. Am lansat recent încă un produs inedit, util femeilor şi bărbaţilor ocupaţi – „e-factura”, achitarea automatizată a facturilor pentru serviciile comunale. Ador acest produs, el te scapă de grija de achita facturile, de a te deplasa şi de a sta la cozi. Avem contracte directe cu furnizori de servicii comunale, achitarea se face direct de pe contul clientului, deschis la bancă şi fără a fi prezentate facturile pe suport hârtie. Şi deoarece timp nu ne ajunge niciodată – putem măcar să nu-l irosim pe cel pe care îl avem. Sarcina dumneavoastră în bancă îmi pare foarte complicată, pentru că aici se reflectă efortul tuturor subdiviziunilor… Este adevărat. Noi gestionăm relaţia cu clienţii, activitatea de marketing, de lansare a campaniilor, de lărgire a reţelei… Tot noi gestionăm reţeaua noastră…. Mă bazez foarte mult pe echipa mea, sar şi pe colegii din alte subdiviziuni. Creştem împreună, învăţăm să comunicăm, să ne completăm cât mai eficient. Vă permiteţi să bateţi cu pumnul în masă, dacă situaţia o impune? Se întâmplă, uneori. Dar, de obicei, sunt bine dispusă, zâmbitoare şi cooperantă. Când e vorba de lucru, devenim serioşi… Ca în orice activitate trebuie să ştii unde vrei să ajungi, să alegi calea pe care vrei să o urmezi, să mergi într-colo împreună cu echipa şi să verifici dacă nu ai lăsat pe cineva în urmă... Nu e un lucru uşor, dar merită efortul. (Multumiri Cafe-Cafe pentru găzduirea ședintei foto)

nr. 42/martie 2012

Viața u nui artist. Prima probă

RUB RICĂ S USȚINUTĂ DE

NOROCOȘII NENOROCIȚII VS

ION SURUCEANU DESPRE MIHAI DOLGAN, DESPRE VREMURILE BUNE ȘI NEBUNE ALE NOROCULUI, DESPRE FANI FURIBUNZI, CENZORI ȘI TRENURILE ISTORIEI

L-AM ÎNTÂLNIT PE ION SURUCEANU LA STUDIOUL DE LA PALATUL FEROVIARILOR. CÂND A AUZIT CĂ VOM VORBI DESPRE MIHAI DOLGAN ȘI NOROC – S-A LUMINAT. AM DISCUTAT PRINTRE PALMIERII IMENȘI DE PE HOL, CEEA CE ÎMI CREA UN SENTIMENT DE IREAL. CUM IREAL PARE CĂ MOLDOVA A AVUT O FORMAȚIE CA NOROC, CARE A CUCERIT UNIUNEA SOVIETICĂ ȘI EUROPA. INTERVIUL E DOAR DIN ISTORIE, CHIAR DACĂ PARE O POVESTE.

T E X T d e A L E X A N D R U VA K U L O V S K I /  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr. 42/martie 2012

Viața u nui artist. Prima probă

 NO R O COȘI I vs NENO R O C I ȚI I

39  RU B R I CĂ S U SȚ I N U TĂ D E

Ion Suruceanu despre Noroc-ul lui Mihai Dolgan Ce știați despre Mihai Dolgan înainte de Noroc? Ca orice tânăr de pe vremuri, îl apreciam pe Mihai Dolgan ca pe un muzician. Până la formația Noroc, am avut ocazia să-l văd în formația de muzică populară Fluieraș, unde era acordeonist. Eu îl văzusem pe scenă ca acordeonist și credeam că în afară de muzică populară nu-și dorește nimic. Bineînțeles că muzica populară i-a rămas în suflet, dar valul muzicii occidentale, britanice, venite dinspre Beatles l-a furat. În acele timpuri era foarte greu să asculți muzică modernă occidentală, funcționau un fel de antene care bruiau radiourile din străinătate. Cortina asta de fier, cum i se spune, era ca să nu auzim politică, dar printre orele de politică era și muzică. N-am mai discutat cu Mihai Dolgan de ce a pus acordeonul în cui și și-a cumpărat clape. Alții aveau mașini, pe el nu-l interesa, din banii acumulați și-a luat un instrument performant, Farfisa, nu clape care ajungeau la noi, la care doar copiii ar trebui să învețe să cânte. Oriunde mergeam cu Noroc, ori înainte de concert, ori după, veneau oamenii la Mihai Dolgan să-i vadă clapele, veneau la Alexandru Cazacu să-i vadă chitara, la Valentin Goga să-i vadă tobele... În 1966 Mihai Dolgan a primit consimțământul de la Ministerul Culturii și de la

Filarmonica de Stat să facă o formație vocal-instrumentală, care a devenit în 1967 Noroc. Și-a găsit companioni care erau nebuni după muzică. Pe lângă Vasile Verdeș, Dumnezeu să-l ierte, despre mulți o să vorbesc la trecut..., un chitarist extraordinar, Ștefan Petrache, Olga Sorokina, Valentina Repețchi de la Bălți, Victor Legaci, Dumnezeu să-l odihnească – soliști... Exact la un an au parvenit schimbări, eu am venit în locul lui Victor Legaci, iar în locul lui Ștefan Petrache a venit Vlad Iscru, un bulgar de la noi, un băiat foarte cumsecade și un interpret foarte bun... Înainte de-a veni la Noroc, îl cunoșteați pe Mihai Dolgan? Noi ca toți tinerii de atunci eram bolnavi de formația Noroc, care într-un timp foartefoarte scurt a fost apreciată nu doar la noi în republică, dar și în toată Uniunea Sovietică... Maniera interpretativă, limba necunoscută au făcut să cucerească, pentru că Noroc era văzută ca o trupă străină. Pentru tineret Dolgan era un idol, și pentru mine - la fel. El

mi-a rămas idol chiar și după ce mi-a făcut propunerea să vin la formație. Saxofonistul și chitaristul Tudor Goraș, Dumnezeu să-l ierte, i-a șoptit lui Dolgan că mă cunoaște și m-a auzit cântând în pauze la Neaga, din Dan Spătaru, Muslim Magomaev... Victor Legaci, pe care l-am înlocuit, plecase la Leova, unde i-a fost repartizată soția. Eu i-am fost recunoscător. După asta mulți-mulți ani, când mergeam la Leova, ne primea foarte bine la Casa de Cultură pe care o conducea, se înțelegea bine cu Dolgan. A decedat și el, din păcate... Ca să devii membru Noroc trebuia să treci niște examene extraordinar de dure. Veneau din Rusia niște chitariști, soliști... Venise unul foarte bun la un moment dat, dar cânta doar în engleză. Dolgan a zis: cum să-l iau? Că doar eu promovez muzica noastră... Pentru Dolgan în prim-plan trebuia să fie arta autohtonă. De ce plâng chitarele, Cântă un artist, Manechine – trei hituri cu care se umpleau stadioane. Era prioritar să cântăm în română. Era ca cerul de

nr. 42/martie 2012

Viața u nui artist. Prima probă

 NO R O COȘI I vs NENO R O C I ȚI I

face sită de mătase – făcea. Majoritatea care au trecut prin mâinile lui Dolgan au devenit interpreți cunoscuți și sunt ferm convins că fiecare dintre ei, ca și mine, îi sunt recunoscători.

pământ între cei ce cântau doar în rusă și noi. Cu asta am câștigat mult. Nu vi s-a reproșat că textele erau în română? Nu. Noi făceam programul la Chișinău, aveam doar câte-un cântec în limba rusă. În 1969 ați avut un disc vândut în 2,5 milioane de copii... În 1969 a apărut primul și ultimul disc Noroc. Erau patru piese: De ce plâng chitarele, Cântă un artist interpretate de Mihai Dolgan, Dor, dorule o cântam eu, şi Deti solnța – Vlad Iscru. Noi am primit invitația să înregistrăm în Moscova, la casa de discuri Melodia. În Europa erau pe atunci festivaluri ale firmelor de discuri și în 1970 formația Noroc a reprezentat Uniunea Sovietică la Bratislava, pentru că vânduse cele mai multe discuri. Lira, așa se numea festivalul. A fost singura dată când o formație din Moldova a reprezentat Uniunea Sovietică la un astfel de festival. Și asta datorită lui

Mihai Dolgan, care a reușit să strângă lângă el niște băieți foarte buni. Mă închin în fața multor chitariști de la noi, dar așa ca Alexandru Cazacu n-a cântat și nu cântă nimeni. Pe lângă măiestrie, cred că mai este un dar de la natură, la Alexandru Cazacu ai impresia că chitara vorbește... Au fost mulți artiști pe care i-a adunat Mihai Dolgan... Cum a reușit Mihai Dolgan să-i adune? El a schimbat soarta multora. Eu mi-am dorit nespus de mult să fiu fotbalist. După studiile la școala din Suruceni, am încercat la tehnicumul de cultură fizică și sport, am crezut că acolo se fac fotbaliști. Uite că el m-a făcut interpret și-i sunt foarte recunoscător. Ștefan Petrache era student la tehnicumul electromecanic... Electromecanica n-a pierdut nimic, în schimb am câștigat noi toți cu Ștefan Petrache. Anatol Bivol era medic... Gheorghe Țopa tot prin mâinile lui Dolgan a trecut, Ricu Vodă... Dolgan, dacă avea din ce

Se zice că la Bratislava au vrut să vă întrerupă concertul și Mihai Dolgan n-a acceptat... N-a fost nimic îngrozitor. Acum, dacă ieși pe scenă cu fonogramă, ai trăsnit trei minute și gata. Acolo se cânta live și băieții, văzând ceea ce se petrecea în sală, au prins curaj. A improvizat unul, altul, așa că prestația s-a lungit. Dolgan parcă a presimțit că trupa va fi desființată... La întoarcere am mai făcut un program nou, am cântat prin iulieaugust în Ucraina și, în septembrie, când am venit acasă - ne-au desființat. De ce? Toți directorii de Filarmonici din Uniunea Sovietică stăteau cu gura căscată ca peștii care vreau macuc, așteptând Norocul. Cu noi făceau bani serioși. Plăteau filarmonicii noastre onorariul prestabilit și restul, destul de substanțial, le rămânea lor. Cred, că în fond, comportamentul spectatorilor i-a speriat pe cei de la minister și au hotărât să desființeze trupa. Au rupt garduri, au stricat scene, se dezbrăcau... La Vinița unul gol-goluț atârna lângă proiectoare, deasupra lui Dolgan. Se dădea huța-huța pe rampă. La Odesa unii au urcat în copaci, cu tromboane, cu acordeoane și cântau odată cu noi. Știau toate cântecele. Dar, înainte de-a urca în copaci, au spart un zid pe unde au intrat... La Hmelnițk era o sală nu prea mare în centrul orașului, împrejmuită cu un gard, pentru vreo 1500 de locuri. După probă, la primul acord, gardul

41  RU B R I CĂ S U SȚ I N U TĂ D E

a dispărut. În loc de 2000 au fost vreo 6-7 mii. Secretarii de partid din regiuni au trimis scrisori, plângeri fostului prim-secretar al CC. La început, aceste scrisori nu au fost prea băgate în seamă. Când ne-am întors acasă, în august, au venit la noi, pentru prima dată, formația Mondial. Și, la Teatrul Verde, la concert, tineretul nostru a bătut milițienii de pe cai, a făcut dezastru mare. Uite atunci s-au întors la scrisorile mai vechi: „Noi nu-i creadem pe ucraineni, dar voi ați văzut ce se face la noi?” I-au pus plângerea pe masă lui Ivan Ivanovici, fostul primsecretar al Comitetului Central și acela a zis: „Nu, fără să se mai gândească”... Poate că era normal să ne invite, să ne preîntâmpine... N-a fost să fie. Am înțeles că, totuși, ați mai avut concerte în afara Moldovei după desființare... Am fost desființați printr-un ordin. Dolgan a plecat imediat cu formația la Moscova și avea concerte în toată Uniunea Sovietică. De unde să știe lumea că Ivan Ivanâci a desființat Noroc-ul? Vreun an de zile au avut concerte pe lângă Filarmonica din Tambov, care-i angajase. Ați plecat atunci cu Noroc? În urmal desființării formației am fost transferat la orchestra de muzică ușoară Bucuria. Băieții au plecat la Moscova, iar eu cu Bucuria - prin Rusia. Când am ajuns la Breansk, într-o seară, după concert, m-a sunat Dolgan din Moscova: „Ionică, ce faci?” Eu când l-am auzit, am și început să lăcrimez. „Ei, cum e, Mihai...?” Nu eram obișnuit cu orchestra. „Lucrez, ce pot să fac...” Iar el: „Nu vrei să vii la mine?” „Vin, Mihai!” I-am spus unui băiat că, dacă voi fi căutat, să nu mă dea dispărut

la miliție, că am plecat la Mihai la Moscova. Nu am mai zis altcuiva. Mi-am luat valiza și am mers la gară. Am stat acolo vreo zece zile, cât am făcut programul. Apoi m-a chemat Dolgan deoparte și mi-a zis: „Ionică, o să trebuiască să pleci acasă. Uite, m-a sunat directorul – Aleksandr Sergheevici Fedco. Cei de la Ministerul Culturii au transmis prin el că, dacă nu vei veni înapoi acasă, vei fi descalificat...” L-am întrebat ce să fac și el mi-a spus să merg: „Lasă, mai trece timpul și o facem noi din nou lată...” M-am întors. Și... mi-au dat o mustrare. Un fleac. Dolgan a mai stat un an acolo, după care a trecut la Filarmonica din Cerkasî, Ucraina. În 1974, la începutul anului, Petru Lucinschi, pe atunci secretar la Comitetul Central, l-a ajutat pe Dolgan, a vorbit cu mai mulți să i se permită să se întoarcă acasă. Ne-au permis să refacem formația, dar numele de Noroc ne-a fost interzis categoric. Nu știu dacă nu chiar Lucinschi ne-a botezat Contemporanul. Ce aveau împotriva numelui Noroc? Noroc era pentru ei ca o pată neagră deja... „Unde Noroc-Noroc, după nebunia pe care ați făcut-o?” Dacă ne-ar fi lăsat numele, era altfel soarta noastră... La urma urmei, fuseserăm deja pedepsiți - trei ani trimiși din țară... Am reînceput turneiele cu Contemporanul dar, între timp, apăruseră deja sute de formații vocal-instrumentale, mulți treceau pe lângă afișe și nici nu înțelegeau ce scrie acolo. Care „corpontitano”... care „corintimpanu”... Greu, chiar și pentru moldoveni era greu să spună Contemporanul unei formații, ca să nu mai vorbesc de străini... Asta ne-a stopat oarecum. Mai târziu am revenit la Noroc, dar trenul plecase deja... Asta a fost. Fiecărui artist îi

este dat să ajungă până la o înălțime - care are har de la Dumnezeu. Dolgan a avut. A fost la o înălțime la care nu știu dacă va mai fi cineva de la noi. Cum era omul Dolgan? Foarte bun, simplu. Dar cât umor avea! Când lucra, părea sever, dar altfel nu se putea. Doamne ferește să bea cineva alcool înainte de spectacol. Nu ieșea nimeni amețit pe scenă. La Contemporanul s-a mai întâmplat, dar nu cu instrumentiștii, ci cu un mim. În general, băieții erau corecți, din respect pentru Dolgan. Ați spus că Noroc-ul v-a schimbat soarta... Da, când eram flăcău, jucam fotbal în echipa satului. Porecla mea în sat era Lev Iașin. Nimeni nu-mi zicea Ion, ci Leova. Doar mama îmi zicea Ion, ba chiar Nelu. Un prieten a venit odată la mine și a întrebat-o pe mama: „Leova e acasă?”. „Care Leova?” Așa era... Aveți nostalgii pentru perioada Noroc? Da. În primul rând, sunt fericit că am trecut direct la Noroc. Altora le-a fost mai greu, au trebuit să cânte pe la cluburi. Am mai cântat și eu, însă doar când eram student, cu Valentin Dânga, cu Alexandru Cazacu, cu Valentin Goga, la baza turistică Doina. În rest, direct de pe băncile studențești în Noroc, cea mai populară formație din Uniunea Sovietică. Asta-i o fericire, bineînțeles. De aceea i-am fost recunoscător lui Mihai Dolgan întotdeauna. Și acum. Pentru că Dolgan a fost cel care mi-a schimbat viața. nr. 42/martie 2012

Meme nto Mo ni

Horia-Roman Patapievici

CE NU SE ÎNCEPE CU CUVÂNTUL SE SFÂRSESTE CU , , BÂTA AM DEVENIT PENTRU CĂ AM CĂUTAT. DAR DACĂ NU AŞ FI CĂUTAT, CEL PE CARE ÎL CĂUTAM NU AR FI EXISTAT NICIODATĂ. LUCRURILE EXISTĂ NUMAI DACĂ TE HOTĂRĂŞTI SĂ LE ROSTEŞTI. LA FEL FĂPTURILE, DACĂ ACCEPŢI SĂ LE IUBEŞTI PENTRU CARNEA PE CARE O PUN ÎN CALEA LUMINII. Horia-Roman Patapievici , Zbor în bătaia săgeţii

T E X T d e M O N I S TĂ N I L Ă / F O T O d e VA S I L E B O T N A R U  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr. 42/martie 2012

Meme nto Mo ni

H ORIA-ROMAN PATAPI EV I C I CE NU SE ÎNCEPE CU CUVÂNTUL SE SFÂRȘEȘTE CU BÂTA

DE HORIA-ROMAN PATAPIEVICI AM AUZIT PRIMA DATĂ CÂND STUDIAM LA SIBIU. APĂREA ÎN ACELAŞI CONTEXT CU ANDREI PLEŞU ŞI GABRIEL LIICEANU. EU NU AVEAM TELEVIZOR, DAR O FOARTE BUNĂ PRIETENĂ DE-A MEA, VALERICA DAVID, MI-A SPUS: „NU SE POATE SĂ NU-L ŞTII! O SĂ VII LA MINE SĂ ÎŢI ARĂT O EMISIUNE”. APOI AM CITIT OMUL RECENT ŞI AM ÎNŢELES CĂ ESTE UNA DIN VOCILE NOTABILE ALE CULTURII ROMÂNE CONTEMPORANE. MI-A RĂMAS ÎN MINTE DEFINIREA OMULUI CU AJUTORUL VERBELOR: OMUL ANTIC ESTE AL VERBULUI A FI , OMUL EVULUI MEDIU ESTE STĂPÂNIT DE A ŞTI , DAR NOI, OAMENII RECENŢI, NE-AM REDUS LA A AVEA. FIIND O FIRE TRANŞANTĂ, NU O DATĂ, AFIRMAŢIILE SALE AU FOST DECUPATE DIN CONTEXT ŞI AU STÂRNIT POLEMICI FĂRĂ SFÂRŞIT. AŞA S-A ÎNTÂMPLAT ŞI ÎN CAZUL POETULUI MIHAI EMINESCU. ÎNSĂ, ÎN IANUARIE AL ACESTUI AN, PENTRU PRIMA DATĂ HORIA-ROMAN PATAPIEVICI, ÎN PUBLIC, SUSŢINE O CONFERINŢĂ DESPRE GENIALITATEA LUI EMINESCU ŞI DESPRE VIZIUNEA PARADISIACĂ A OPEREI SALE. MI SE PARE PROVIDENŢIAL FAPTUL CĂ ACEASTĂ PREZENTARE A AVUT LOC LA CHIŞINĂU. ŞI NU MĂ REFER AICI DOAR LA ORIGINILE LUI EMINESCU, CI ŞI LA CELE ALE LUI PATAPIEVICI AL CĂRUI BUNIC PATERN ERA DE LÂNGĂ CERNĂUŢI. BUNIC CARE A FOST UCIS DE SOVIETICI ŞI AL CĂRUI MORMÂNT NU A FOST DESCOPERIT NICIODATĂ. BUNICUL SĂU MATERN, OLTEAN DE ORIGINE, A FĂCUT PUŞCĂRIE ÎN ROMÂNIA SUB COMUNIŞTI. PĂRINŢII LUI AU AVUT DE SUFERIT DIN CAUZA DOSARELOR PĂRINŢILOR LOR, IAR TÂNĂRUL HORIA-ROMAN A SUFERIT ŞI EL DE PE URMA UNUI DOSAR PROST. FIINDCĂ DOSARELE ÎN COMUNISM ERAU SINGURELE „AVERI” CE SE TRANSMITEAU NEGREŞIT URMAŞILOR. ÎN CARTEA DISCERNĂMÂNTUL MODERNIZĂRII (HUMANITAS, 2009) AUTORUL RECUNOAŞTE CĂ PĂRINŢII LUI S-AU ÎNTÂLNIT CA URMARE A RĂSTURNĂRILOR POLITICE ŞI CĂ, ASTFEL, EL ESTE „UN PRODUS NEINTENŢIONAT AL CATASTROFELOR CARE AU RUINAT MULTE DINTRE ŢĂRILE ACELEI PĂRŢI A LUMII”. PORNIND DE LA ACESTE MĂRTURII ŞI DE LA CONFERINŢA PE CARE A ŢINUT-O ÎN CAPITALA NOASTRĂ, AM ÎNCERCAT SĂ AFLU DACĂ ÎI PLACE CHIŞINĂUL, DACĂ ÎL INTERESEAZĂ POLITICA, SAU DACĂ A COPILĂRIT, ÎN SATUL BUNICILOR SĂI MATERNI, CA ION CREANGĂ. DOAR CĂ TREBUIA SĂ PROFIT ŞI EU DE OCAZIE ŞI SĂ AFLU DE CE DANTE ŞI EMINESCU AU VIZIUNI DIFERITE SAU DE CE CRED UNII CĂ DACĂ ERAM ATEI ORI CATOLICI TRĂIAM ŞI NOI MAI BINE ÎN MOLDOVA. ŞI AM ÎNŢELES DIN DISCUŢIA NOASTRĂ CĂ SPIRITUALITATEA UNUI POPOR E TRIBUTARĂ ŞI BASMELOR, NU DOAR RELIGIEI. NOUĂ TUTUROR NE PLAC BASMELE, DAR CÂT ŞI PÂNĂ UNDE LE PUTEM ÎNŢELEGE? SAU CUM CITEŞTE BASMELE UN FILOSOF DE TALIA LUI HORIA-ROMAN PATAPIEVICI? SĂ VEDEM!

Înainte de a apărea o întrebare, cuvântul s-a manifestat printr-un enunţ imperativ. V-aş ruga să începem cu o poveste despre cuvânt. Omul civilizat, cred, trăieşte între aceste două reguli existenţiale: „La început a fost Cuvântul” (Evanghelia după Ioan) şi „Ce nu se începe cu cuvântul se sfârşeşte cu bâta” (Dimitrie Cantemir). Radu Vancu susţinea într-o emisiune la Radio Arena că întotdeauna calitatea unui artist e direct proporţională cu calitatea omului respectiv. El argumenta folosindu-se de exemplul lui Céline, care a scris cele mai bune cărţi ale sale înainte de a deveni colaboraţionist. Ce părere aveţi dumneavoastră, este sau nu omul egal cu artistul din el? Nu este. Caracterul e expresia altor forţe sufleteşti decât geniul, oricare ar fi domeniul său de manifestare. Geniul unui artist are, fireşte, legătură cu caracterul său, dar nici nu poate fi dedus din acesta, nici nu îi este subordonat. Cât priveşte exemplul evocat de Dvs., am dubii că evenimentul de ruptură din viaţa lui Céline este colaboraţionismul. Pentru mine, el e o consecinţă, adică un accident: dacă Franţa nu era ocupată, Céline nu ar fi colaborat, dar tot ar fi fost autorul ignominiei Bagatelles pour un massacre. Caracterul extrem al resentimentelor, antipatiilor şi urilor sale sunt definitorii pentru Céline, nu colaboraţionismul; or, acest caracter extrem este prezent şi în Voyage au bout de la nuit, şi în Mort à crédit, anterioare şi colaboraţionismului, şi cărţii Bagatelles pour un massacre. Geniul său este acelaşi în toate. Dar geniul nu este caracterul. Sau, ca să pun această concluzie în forma unui faimos aforism heraclitian, geniul nu îi este omului caracter.

Având în vedere că în 96 aţi publicat o carte de eseuri intitulată Politice, aş vrea să ne sintetizaţi cum e astăzi politica în România şi Republica Moldova, şi cum ar trebui să fie. Faptul că am publicat în 1996 o carte cu titlul Politice nu presupunea că mi-aş fi arogat vreo competenţă politică specială. Revendicam acolo, cu destulă emfază, o competenţă civică, care refuză să lase politica exclusiv ori numai pe seama politicienilor. Credeţi în politică? Cred că e inevitabilă, dar nu cred în ea. Într-un sens, ca om privat, detest politica. Detest invazia politicii în viaţa noastră. În alt sens, ca persoană întoarsă spre spaţiul public, sunt convins că decenţa vieţii noastre, ca oameni moderni, e strâns legată de politică. Cum spunea Napoleon, politica e destinul lumii moderne. Întrucât îl privea, el se gândea, fireşte, la geopolitică, la politica de putere. Există şi un sens „civil” al acestui dictum. Ca cetăţean, ştiu că libertăţile mele, precum garanţia de viaţă privată nesupravegheată şi de individualism neconstrâns – de care, după părerea mea, sunt legate exigenţele esenţiale ale unei vieţi respirabile – depind de politică, dar nu de orice politică, ci de politica statului liberal de expresie democratică. Existenţa statelor liberaldemocratice depinde de două lucruri: de existenţa capitalismului, care înseamnă ordinea socială a proprietăţii private; şi de existenţa spiritului public liberal, adică de exigenţele morale ale libertăţii individuale, ale integrităţii sufleteşti, ale respectului faţă de persoana umană şi ale demnităţii personale. Nu există spirit public liberal într-o societate dacă membrii ei nu preţu-

iesc libertatea lor (şi a altora), dacă nesocotesc integritatea lor sufletească (şi a altora), dacă nu pretind respect pentru propria persoană, dacă nu se lasă ghidaţi de obligaţia de a respecta demnitatea celorlalţi (şi a lor proprie). Democraţia liberală nu înseamnă doar prosperitate economică şi alegeri libere: înseamnă în special o cultură a demnităţii persoanei şi a libertăţii individuale, care constituie atât fundamentul economiei de piaţă, cât şi conţinutul democraţiei procedurale. Acestea sunt definiţiile. Iar ele fixează exigenţele – în lumina acestora puteţi deduce cam ce reproşez sau aş putea reproşa politicii din România sau din Republica Moldova. Situaţiile sunt diferite, desigur, dar multe reproşuri sunt asemănătoare. Pentru mine, cum vedeţi, problema ţine în mod esenţial de ceea ce am numit mai înainte cultură a demnităţii personale şi ordine a libertăţii individuale, pentru sine şi pentru alţii. Aţi vizitat Chişinăul de curând. Ce v-a atras atenţia în mod special? Casele scunde, respiraţia străzilor, spaţiile largi, dealurile pe care e răspândit Chişinăul. O anumită atmosferă molcomă, o discreţie, o cuviinţă de modă veche. Toate acestea mi-au plăcut. Mi-au atras atenţia, desigur, şi mizeria care roade din faţadele caselor precum igrasia, care face ca aproape toate să fie aproape ruinate (mizerie care vine din comunism), şi urâţenia de ţoapă a caselor para-moderne, făcute din oţel deja ofilit şi sticlă de duzină (urâţenie care vine din aroganţa celor care au tras lozuri gros-câştigătoare în tranziţia spre capitalism, mulţi dintre ei penali, toţi, în mod uniform, ignari). nr. 42/martie 2012

Meme nto Mo ni

H ORIA-ROMAN PATAPI EV I C I CE NU SE ÎNCEPE CU CUVÂNTUL SE SFÂRȘEȘTE CU BÂTA

La conferinţa din Chişinău despre Eminescu spuneaţi că imaginarul geniului nu e influenţat de spaţiul geografic în care se naşte; cu toate acestea, aţi făcut diferenţa dintre Dante şi Eminescu folosindu-vă la un moment dat de concepţiile asupra lumii ale catolicilor, pe de o parte, şi ale ortodocşilor, pe de altă parte. Am înţeles eu greşit? Imaginarul funcţionează ca un rezervor comun, în timp ce formele de expresie sunt individuale. Diferenţa dintre Dante şi Eminescu, între altele, este religios-teologică, nu geografică. Primul vine dintr-o tradiţie filosofică în care spaţiul a fost gândit geometric, Eminescu dintr-una care l-a tematizat în chip simbolic. Topografia catolică a spaţiului e geometrică, deoarece creştinismul latin s-a impregnat de moştenirea spiritului geometrizant al grecilor; topografia bizantină a spaţiului e simbolică, deoarece creştinismul grec a refuzat geometrismul, în favoarea simbolicii iconice. Ptolemeu şi tratatele ştiinţifice despre sferă nu au avut nicio posteritate în Bizanţ, au făcut însă şcoală în Occident. Vedeţi reprezentările Bunei Vestiri din Renaştere, care sunt tridimensionale şi animate de o perspectivă geometrică, prin contrast cu cele bizantine, greceşti ori slave, care sunt plane şi animate de raporturile simbolice dintre personaje. Când spuneam că imaginarul nu e influenţat de geografie, invocam un rezultat bineştiut al morfologiei religiilor, potrivit căruia miturile şi simbolurile religioase sunt invariante la geografie, spaţiu, timp. Ca şi raţiunea, simbolismul religios e universal; simbolurile, ele, sunt individuale – sunt plăsmuiri culturale, adică. La fel sunt şi reprezentările filosofice ori ştiinţifice complexe,

cum e spaţiul. Rapid spus, concepţia despre spaţiu nu este un invariant geografic, deoarece depinde puternic de tradiţiile filosofice, religioase şi ştiinţifice care îi alimentează şi justifică reprezentările. În cadrul unei discuţii, un jurnalist afirma că toate ţările care au mers alături de catolici sunt mai prospere. Cum vi se pare această afirmaţie? Credeţi că în spaţiul esteuropean situaţia sociopolitică e tributară religiei? Teza clasică priveşte corelaţia dintre etica protestantă a muncii şi capitalism, şi este a lui Max Weber. Un filosof francez, pe nume Georges Gusdorf, a riscat teza că America de Nord a fost colonizată de prosperitatea protestantă, iar America de Sud, de înapoierea catolică. Werner Sombart i-a replicat lui Weber că raţionalizarea vieţii sociale a fost făcută, înainte de puritani, de morala tomistă, deci de catolici, iar mulţi istorici au pus în contrast contractualismul şi raţionalismul din Occidentul catolic cu înţelegerile personale şi particularismul cutumiar al Orientului ortodox. Prosperitatea, ca şi civilizaţia modernă, în sens larg, sunt consecinţe societale ale capitalismului economic. Capitalismul înseamnă: proprietate individuală, plus garanţii juridice acordate de societate dreptului la proprietate individuală, plus garanţii ale libertăţii de iniţiativă individuală – adică acel tip de ordine socială care e bazat pe proprietatea privată. Religia e un element important al societăţii, deoarece configurează atitudinile sufleteşti care stau la originea acţiunilor şi deciziilor noastre. Moravurile determină obiceiurile, iar legile pozitive depind puternic de spiritul public; or, acesta, în absenţa referinţelor la atitudinile morale do-

minante, care au rădăcină religioasă, este ininteligibil. Multe din lucrurile, bune ori rele, care fac regula în societatea noastră pot fi puse în legătură cu atitudini care au rădăcini, oricât de îndepărtate, în credinţele noastre religioase. V-aş răspunde, în concluzie, printr-un exemplu: felul în care se învoiesc personajele din povestirile lui Creangă. Dacă urmăriţi sub specia contractualismului modern modul în care se negociază şi se cade la o înţelegere în lumea noastră rurală, veţi rămâne uimită – este personalizat, lipsit de posibilitatea invocării unei garanţii, ireproductibil, greu (dacă nu imposibil) de formalizat juridic, bazat pe acceptarea unei bune-credinţe nelimitate şi supus tuturor riscurilor care decurg din limitele inevitabile ale acesteia. Tipul de contract care vine din tradiţia noastră rurală este localist, puţin susceptibil de a fi universalizat, lipsit de spirit juridic şi străin de concepţia unei societăţi a intereselor legitime aflate simultan în conflict, competiţie şi cooperare – trăsătură esenţială a societăţilor moderne. După Muşatin-ul lui Mihai Eminescu, axis mundi ar fi Moldova, după teologi – e acolo unde apare sau se face semnul crucii, în opinia unui tiran (probabil) – e propria lui voinţă. Dumneavoastră ce credeţi, cum se poate decide axis mundi? Nimeni nu poate decreta prezenţa unui axis mundi. El este unde poate fi găsit, nici nu se face, nici nu se construieşte, nici nu se inventează. Când Eminescu, în poezia sa vizionară, a identificat Moldova cu ceea ce vechii romani numeau totus orbis terrarum, nu a făcut-o naţionalist, ci mitologic: potrivit interpretării pe care am dat-o eposului Muşatin, a gândit Moldova şi centralitatea ei

nr. 42/martie 2012

Meme nto Mo ni

H ORIA-ROMAN PATAPI EV I C I CE NU SE ÎNCEPE CU CUVÂNTUL SE SFÂRȘEȘTE CU BÂTA

Care este feedbackul internaţional vizavi de activităţile ICR-ului? În 2010, un raport asupra activităţii mai multor institute naţionale de cultură, între care ICR, a fost publicat de către Rod Fisher, directorul European Fundation din Londra şi influent evaluator de politici culturale din UE. Potrivit evaluării acestuia, ICR se află alături de British Council în avangarda unei schimbări de paradigmă în domeniul politicilor culturale, prin trecerea de la diplomaţia culturală clasică la „cooperarea culturală directă, people to people”, spre care şi British Council, şi ICR s-ar fi orientat, potrivit lui Fisher, în ultimii ani. Feedbackul este deci foarte bun. În Uniunea Europeană, ICR se află la vârf: ca prestigiu, ca influenţă, ca dinamism, ca expertiză, ca parteneriate.

Chişinău, Mitteleuropa la Timişoara, spaţiul balcanic pentru Bucureşti? Eu văd cultura română ca pe o cultură de aculturaţie permanentă şi continuă. Transilvania este marcată de influenţa spaţiului maghiar şi german-periferic (săsesc), Basarabia este marcată de influenţa spaţiului rusesc, Moldova este marcată de influenţa culturii aulice polone (poate, chiar, lituano-polone), apoi de influenţa elementului social evreiesc, Muntenia este marcată de influenţa spaţiului balcanic şi turcesc, Banatul şi Bucovina sunt marcate de influenţa spiritului central-european. Iar Muntenia şi Moldova, împreună, au fost adânc influenţate de faptul de a fi fost centrul renaşterii culturii neogreceşti în secolul al XVIII-lea. Peste toate aceste influenţe lingvistice, demografice, instituţionale şi sociale se aştern straturile de influenţă propriu-zis culturală, politică şi instituţional-socială ale marilor influenţe pe care le-au suferit principatele române şi, mai apoi, România (de la Regat la România Mare): influenţa franceză, cea germană, italiană şi, în cele din urmă, ruso-sovietică. Acum suntem masiv aculturaţi de o influenţă globalizantă americană, iar instituţional de cultura societală a Uniunii Europene. Suntem cultura multor intersecţii culturale. Încă de când, ca români cu conştiinţă de sine românească, am început să scriem despre noi şi despre alţii, a fi român a însemnat „a fi român şi încă ceva pe deasupra”. Iar acest „încă ceva” a însemnat, cultural vorbind, foarte multe lucruri diferite de-a lungul istoriei.

Există particularităţi distincte ale culturii române sau aceasta se încadrează în spaţii geografice mai extinse, cum ar fi cultura slavă în

Preocupările unui filosof depăşesc întotdeauna timpul imediat – de cele mai multe ori pornesc de la origini şi vor să ajungă la finalitate.

sub specie paradisi. Centrul lumii este locul în care Cerul comunică cu Pământul; acolo unde se află sursa vieţii şi rezolvarea contradicţiilor conţinute în polarele prin care lumea noastră sublunară este în mod propriu şi curent caracterizată – acolo se află Centrul lumii şi pe acolo trece axis mundi. Locul Centrului lumii nu poate fi fixat ca urmare a unei decizii, ci este consecinţa unei corecte identificări, din partea omului, a locului prin care Cerul şi Pământul comunică şi unde polarele sunt abolite. Axis mundi poate fi găsit, nu construit. Potrivit viziunii panoramice, pe care am evocat-o în conferinţa mea, este locul din care devine vizibil întregul locuirii, întregul creaţiei – totus orbis terrarum.

De aceea v-aş întreba dacă preocupările de acest tip convieţuiesc cu amintirile personale. Copilăria lui Horia-Roman Patapievici se poate asemăna cu cea a lui Ion Creangă? Sub raportul fericirii, da. Am avut copilăria tuturor copiilor cu părinţi la oraş şi bunici la ţară. Amintirile mele din copilărie sunt deopotrivă fericite şi pilduitoare. Uneori îmi pare că mi s-a transmis o lecţie de iniţiere. În ce? Bunicii mei, când îi văd acum cu ochii memoriei, îmi fac semne privitoare la ceva ce, prospectiv, nu retrospectiv, îmi apare ca fiind cheia sensului în viaţă. Ei sunt acum captivi, precum gâza în chihlimbar, în amintirile mele referitoare la copilăria mea. De acolo, fără vorbe, repetând mereu lucrurile pe care mi le reamintesc despre ei, îmi spun ceva ce încă nu pricep pe de-a-ntregul. Ceva de care depinde nu doar supravieţuirea lor, în trecut, ci şi viaţa mea, în viitor. Fericirea copilăriei implică promisiunea oricărei fericiri viitoare. În prima fericire verificăm neliniştiţi posibilitatea existenţei celor viitoare. Dacă nu am fi fost copii, nu am fi ştiut cum să identificăm fericirea. În copilărie, simţurile sunt în paradis, iar corpul pe pământ. Aşa se formează sufletul: el se cunoaşte întâia dată pe sine ca alungare din rai şi ca nostalgie a paradisului. Tragedia vieţii adulte este că sufletul astfel format nu se recunoaşte nici în simţurile aflate în captivitatea pământului, nici în trupul care alunecă zi de zi, tot mai mult, sub pământ. Internetul: util, nociv, indispensabil, cronofag? Toate la un loc. Are, ca orice instrument, exact valoarea celui care îl întrebuinţează.

nr. 42/martie 2012

Pu nkt profi

ANGELA GLADEI:

DACĂ IEI ÎN CALCUL TRECUTUL, POŢI ANTICIPA

VIITORUL…

CRED CĂ AM RĂMAS BOUCHE BÉE CÂND MI-A SPUS CĂ PRIMA EI FACULTATE A FOST… ISTORIA - PROBABIL, ÎNTOTDEAUNA AM INVIDIAT OAMENII CARE AU ŞTIUT SĂ SE AUTODEPĂŞEASCĂ. ŞI CE ALTCEVA, DACĂ NU AUTODEPĂŞIRE, ESTE PENTRU UN ABSOLVENT DE ISTORIE CAPACITATEA DE A SE „REFORMATA” ŞI A AJUNGE, ÎNTR-UN TIMP DESTUL DE SCURT, O PUTERNICĂ FEMME D'AFFAIRE? PRAGMATICĂ ŞI EXIGENTĂ, ANGELA GLADEI RECUNOAŞTE CĂ ISTORIA NU A PLECAT DE TOT DIN VIAŢA EI. ÎŞI SEMNALEAZĂ PREZENŢA PRIN CĂRŢILE PE CARE LE CITEŞTE, PRIN VACANŢELE PE CARE LE PETRECE PRIN MUZEE ŞI, MAI ALES, PRIN FAPTUL CĂ O AJUTĂ ÎN BUSINESS. „ISTORIA M-A ÎNVĂŢAT SĂ STRUCTUREZ LUCRURILE ŞI SĂ TRAG ÎNVĂŢĂMINTE DIN EVENIMENTE CONSUMATE DEJA. M-A ÎNVĂŢAT SĂ VĂD CAUZELE, DERULAREA PROPRIU-ZISĂ A EVENIMENTULUI, SĂ TRAG CONCLUZII ŞI SĂ VIN ŞI CU ALTERNATIVE, DACĂ E POSIBIL. DACĂ IEI ÎN CALCUL TRECUTUL, POŢI ANTICIPA VIITORUL…”.

T E X T d e S O R I N A Ş T E FÂ R ŢĂ / F O T O d e F LO R I N TĂ B Â R ȚĂ  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr 42/martie 2012 nr.

Pu nkt profi

AN GE LA GLADE I: ÎN BUSINES S, INCLUSIV ÎN LEASING, TREBUIE SĂ FII CREATIV

Angela, ce este leasingul în Moldova şi ce este leasingul pe timp de criză? Leasingul este un instrument financiar care-ţi permite accesul la finanţare, în special, atunci când nu ai garanţii adiţionale. Pentru că însuşi obiectul leasingului serveşte drept garanţie. Schema e simplă: clientul vrea să-şi cumpere un activ - utilaj, automobile sau încăperi de producţie. Dacă el are cel puţin 30 la sută din valoarea activului, noi venim cu restul de 70%, devenind totodată proprietari al obiectului. Clientul ca şi cum îl răscumpără de la noi în rate, plătind şi o dobândă, şi devine proprietarul acestuia abia după ce plăteşte totul. Pe timp de criză, însă, această schemă comportă unele riscuri pentru companiile de leasing. În Ucraina sau România, bunăoară, unde leasingul a atins un nivel important de dezvoltare, multe companii de leasing s-au pomenit în stoc cu active pe care le-au luat de la clienţi rău-platnici şi care nu-şi găsesc stăpân nici până astăzi, pentru că nu pot să le vândă. De ce cuvântul „leasing” sperie mai mult decât „credit”? Probabil, motivul e mai mult psihologic - în cazul leasingului, clientul nu deţine proprietatea, pe când la creditare el a proprietar al bunului pe care îl gajează. Uneori mi se pare că, în general, percepţia de proprietate e văzută deformat la noi. În Vest, omul îşi poate plăti casa pe parcursul întregii vieţi… şi e OK. În Est, altele sunt priorităţile omul e stresat când vede că în acte scrie că „proprietar este Compania „Total Leasing”... Tocmai aceste prejudecăţi, să le zicem - la care se adaugă şi zeci de momente care ţin de taxare, TVA, posibilitatea de

a trece utilajul în capitalul social etc. - ne-au făcut să inaugurăm şi o activitate de creditare în cadrul companiei noastre. Care este raţionamentul existenţei unei companii de leasing, dacă există creditarea şi e mai simplă? Nu e mai simplă. Dimpotrivă, pe alocuri, leasingul este un instrument mai lejer de finanţare. Dacă vorbim de vehicule, bunăoară, aici leasingul e mult mai simplu decât procesul de creditare, care e mult mai îndelungat şi mai stufos. Uneori perfectăm un contract de leasing în câteva ore chiar… Sau, în cazul creditelor, acestea pot fi garantate doar cu utilaje sau imobile. Dar de la o ÎMM (Întreprinderi Mici şi Mijlocii), cu care lucrăm noi, e foarte greu să pretinzi şi garanţii imobile. Deseori fondatorul acesteia ia încăperea în chirie, porneşte afacerea şi pentru el este foarte important să nu i se solicite garanţii suplimentare. Şi atunci găseşte ca oportunitate compania de leasing. Nu înseamnă că noi nu analizăm clientul şi capacitatea lui de rambursare, dar cert e că anumite lucruri le facem cu o altă viteză, mult mai rapid. Lucraţi cu Biroul Istoriilor de Credite? Da. Suntem doar două companii de leasing acolo, restul fiind bănci. Ni s-a propus să participăm, reieşind din ponderea noastră pe piaţă şi posibilitatea de a oferi date. Căci în acest birou, ca să obţii informaţii, trebuie şi să dai. Nu există riscul ca unii clienţi, mai puţin „ortodocşi”, să prefere alte companii, unde nu li se vor contabiliza eventualele păcate? Noi informăm clientul şi decizia

finală îi aparţine. Însă, nici nu am nevoie de un client care nu vine la mine doar din cauza că informaţia se duce la Biroul Istoriilor de Credit. Pentru că eu înţeleg din start că interesul lui nu e să-şi onoreze obligaţiile, ci să găsească o cale de evitare a unor angajamente. Nu este suficient să ai 30% pentru a accesa un leasing, trebuie să probezi şi că eşti de bun-simţ şi bun-platnic. Probezi, de obicei, cu cifre - cu certificat de salariu, dacă eşti persoană fizică sau cu o istorie de creditare, care este foarte importantă. Doar desfăşurând un business corect şi profitabil eu voi fi credibilă, respectiv finanţatorul meu îmi va da bani în continuare. Nu neg, contează dinamica, dar contează şi calitatea, credibilitatea, angajamentele onorate. Şi credibilitatea nu se câştigă uşor… Sigur, poţi să-ţi spui scopul de a atrage mai mulţi clienţi şi să uiţi de celelalte, dar o asemenea abordare nu va fi de durată. Calitatea portofoliului a devenit un imperativ necesar pentru a accesa finanţare şi pentru a da o continuitate businessului. Altfel e nonsens. De unde luaţi banii? Suntem o companie cu capital străin sută la sută. Acţionarii noştri sunt EFMO, o bancă olandeză de stat, ELF un fond de investiţii ai cărui proprietari finali sunt investitori cu renume - BERD, Banca Mării Negre, DEG, banca germană de stat. Iniţial, am putut să atragem zece milioane de euro, în două tranşe, apoi am diversificat. Acum suntem în negocieri cu încă două instituții financiare străine. Sunt structuri care atrag o atenţie majoră la calitatea managementului companiei de leasing şi la calitatea portofoliului.

nr. 42/martie 2012

Pu nkt profi

AN GE LA GLADE I: ÎN BUSINES S, INCLUSIV ÎN LEASING, TREBUIE SĂ FII CREATIV

Care e componenta portofoliului, respectiv profilul clientului? Să ştiţi că şi la noi, dar şi în Ucraina sau România profilul clientului s-a schimbat semnificativ. Dacă acum trei ani, când am venit în „Total Leasing”, raportul dintre maşini cumpărate în leasing şi utilaje era de 97% la doar 3%, astăzi lucrurile stau cu totul altfel. De asemenea, s-a schimbat raportul dintre persoane fizice/juridice - dacă la început acesta era cam de 50 la 50, acum e de 63% persoane juridice faţă de 37% persoane fizice. Ne-am deplasat spre zona businessului şi e performanţa care ne-a reuşit graţie faptului că am diversificat serviciile şi ne-am orientat şi spre creditare. Dar, spre deosebire de leasing, oferim credite doar pentru business, nu şi pentru consum. Lucrând cu businessul, v-aţi făcut o imagine a structurii industriilor? Industriile sunt aceleaşi care contribuie la formarea PIB-ului nostru - servicii, comerţ, puţină agricultură şi mai puţină producere. Predomină serviciile, în proporţie de circa 41 la sută. Asta reflectă, de fapt, structura businessului pe ţară. Evident, ar fi ideal să predomine producerea, care este fundamentul unei economii sănătoase. Şi pentru că la noi producerea înseamnă, înainte de toate, agricultură, în anul ce s-a scurs am finanţat cu 9% din portofoliu acest domeniu. Nu e mult, dar e încurajator, în situaţia în care, atunci când am venit la „Total Leasing”, agricultura aproape că nu figura în portofoliul nostru de finanţare… Ca şi regiunile, de altfel. Cum se reflectă astăzi regiunile în portofoliul „Total Leasing”? Aş putea spune că ne-am axat pe regiuni. Ne-a reuşit, iniţiind un

program nu prea sofisticat, pe care l-am intitulat „One day office” şi care s-a dovedit eficient. Am stabilit contacte cu primăriile din regiuni, iar o zi din săptămână sau din lună mergeam într-o anumită localitate, unde ne întâlneam cu agenţii economici şi promovam instrumentul de leasing sau de creditare. Le-am dat posibilitatea să studieze şi una, şi alta, ca să decidă în cunoştinţă de cauză. Am fost insistenţi şi am avut rezultate. Am început colaborarea cu un clientdoi, apoi au început să ne caute oamenii pe noi. Ori de câte ori am fost solicitaţi, consultantul nostru a ieşit în teritoriu. Astfel, majoritatea agenţilor economici care au beneficiat de finanţarea noastră nu sunt din Chişinău. Ce alte inovaţii îţi aduc succes într-un domeniu atât de dificil? Trebuie să fii proactiv. Şi criza ne-a ajutat, făcându-ne să ieşim din birou, să ne intensificăm eforturile. Acum noi suntem în căutare de clienţi. Parcă nu am inventat nimic nou, dar, în acelaşi timp, nu toţi fac acest lucru. Dar e greu să fii proactiv, dacă oamenii cu care lucrezi sunt mai inerţi… Din fericire, nu se referă la echipa noastră. Compania „Total Leasing” există de cinci ani de zile, eu sunt aici de un an și jumătate. În principiu, am păstrat nucleul de specialişti în leasing, pe care l-am „moştenit”, iar suflul nou l-am adus cu şi prin domeniul creditării, unde am cooptat experţi din industria bancară. E adevărat că aceşti noi colegi sunt… tot vechi, pe care i-am adus de la fostul meu loc de muncă, „ProCredit Banc”. Este o instituție de la care, de altfel, poţi să iei exemplu - este o adevărată şcoală de business.

Şi această şcoală nu se supără când, plecând, iei cu tine şi alţi oameni? Cred că au fost mici supărări, dar sper că au trecut. Acum am găsit şi un segment de colaborare reciproc avantajos. Supărările trec, dacă eşti pragmatic, logic, dacă eşti conştient de valoarea omului. Am muncit ca o echipă şi a fost cu adevărat o echipă de performanţă în domeniul bancar. Eu credeam că echipa contează mai mult în zonele de creaţie… Nu e adevărat, finanţele tot sunt creaţie! Mai ales că e un segment cu o competiţie foarte mare. Trebuie să fii creativ şi flexibil ca să cunoşti profilul clientului, să-i arăţi că-i înţelegi businessul şi nevoile. Dacă nu-i cunoşti afacerea, nu ai ce căuta la client - doar, poate, pentru a susţine un monolog. Dar el va uita de tine imediat cum vei închide uşa biroului său. Acest lucru nu se învaţă uşor - e nevoie de multă carte, dar şi de abilităţi psihologice, de comunicare. Trebuie să simţi clientul, să te informezi în prealabil, să-i cunoşti industria în care lucrează şi nivelul la care se poziţionează. Doar astfel poţi să-l abureşti… Nu e cuvântul potrivit, deloc. Abureala e posibilă pe moment, dar nu e o strategie care-ţi asigură succes de durată. Căci omul îşi dă seama când e aburit... Noi nu facem abureală, dovadă şi faptul că-i spunem clientului cum, bunăoară, să obţină subsidiile ori să-şi asigure viitoarele roade. Ori îi spun că, pentru afacerea lui, nu-i este convenabil leasingul, ci creditul; îl atenţionez, la momentul semnării contractului, despre eventuale riscuri sau momente mai delicate, cum ar fi

penalităţile, obligativitatea asigurării sau a reviziei tehnice la maşină. Pe mulţi i-am învăţat nu doar cum să aibă acces la finanţare, ci chiar cum să deschidă o întreprindere mică şi mijlocie, bunăoară. Cum vă asiguraţi că nu daţi greş? Uneori urmărim până şi modul în care omul îşi gestionează gospodăria. O afacere poate fi de succes dacă omul care stă în frunte îşi poate ghida colegii prin propriul exemplu. Pe ce s-a bazat succesul Angelei Gladei? Întotdeauna am ştiut că vreau să fac ceva serios. Dar nu poţi construi prea multe de unul singur şi, fără a avea în preajmă oameni care să te susţină şi la bine, şi la rău, nu poţi vorbi de progres. Iar dacă nu lucrezi asupra ta, progresul nu este sustenabil. E vorba deopotrivă de calităţi personale, de negociere, de interacţiune umană şi de lucru în echipă -, dar şi de ceea ce reprezintă şcoala, continuitatea în domeniu. Criza ne-a pus pe mulţi la încercare, ne-a făcut să ne întrebăm dacă facem faţă lucrurilor. E important să păstrezi dorinţa de autoinstruire, pe care nu toată lumea o are. Ştiu că am ajuns aici datorită oamenilor cu care am lucrat şi mediului în care am colaborat, dar aş vrea ca fiecare să înţeleagă că într-un mediu nu ajungi întâmplător, trebuie să-ţi doreşti să fii acolo, să ai anumite aspiraţii… Eu mi-am dorit mereu să lucrez într-o structură cu care să mă mândresc, nu doar care să mă salarizeze. Satisfacţia venea doar atunci când realizam ceva. Am avut situaţii și când am mers împotriva curentului. Trebuie să ai valori şi coloană vertebrală, care îţi permit, în anumite

situaţii, să-ţi spui cuvântul, chiar dacă el va fi contrar aşteptărilor generale. Și, ori eşti acceptat, ori nu. În al doilea caz, tragi concluzia de rigoare: mediul acesta nu e pentru mine, îmi trebuie altceva. Deci, trebuie să fii în permanentă căutare şi să nu-ţi pierzi identitatea. Dar să ai şi noroc. Ce înseamnă noroc în această zonă? Să nu-ți fie frică să o iei de la capăt. Şi primul job să fie cu oameni buni… În cazul meu a fost „Victoriabank”, unde am lucrat şapte ani şi unde m-am format, de fapt. Am avut în jur oameni de la care am putut să învăţ, am fost pusă în situaţii de presiune la care a trebuit să reacţionez. Am început ca asistenta dlui Ţurcanu şi credeţi-mă că era extrem de exigent. Când am înţeles că vreau să fac banking în continuare, am mers la o Facultate de Economie. Examenele le dădeam în pauza de prânz, iar de învăţat învăţam atunci când adormea fetiţa noastră… După absolvire am rămas încă mult timp în anticameră, devenind un fel de mascotă a „Victoriabank”, după cum îmi spuneau cei de la BERD… Când am rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil, am realizat că nu e suficientă nici economia şi am aplicat pentru un masterat în Business Administration, la o şcoală franceză de business care a avut o perioadă filială la Chişinău. MBA m-a ajutat să-mi structurez experienţele şi cunoştinţele pe care le aveam deja, dar şi să însuşesc practici noi. Apoi a venit „ProCredit”, care mi-a oferit şansa de a mă afirma. Tocmai de aceea, am încercat să aplicăm principiile de acolo şi la „Total Leasing”. Nu facem şedinţemonolog - ne împărtăşim rezulta-

tele, analizăm situaţia, discutăm. Abordarea a dat rezultate - avem şi opinii, şi iniţiative, şi inovaţii. A trebuit să lupţi mai mult decât bărbaţii din business ca să reuşeşti? Cred că da, percepţia sceptică faţă de o femeie în business îşi spune cuvântul. De fapt, cariera mea a început din clipa în care am plecat din instituţia în care lucra şi soţul meu, şi unde eram privită ca umbra lui. Chiar dacă o începusem ambii de la zero, el avansase mult mai repede… Aşadar, am plecat, mi-am scos pecetea de pe frunte şi am mers înainte. Apropo, nu am văzut o atitudine diferenţiată faţă de bărbaţi şi femei la „ProCredit Bank”. Acolo, dacă întruneai condiţiile de performanţă, erai apreciat pe deplin. Fiecăruia i se dădea o şansă la succes - conta să vrea şi să o poată valorifica. Ce altă şansă aşteaptă să fie valorificată? Pentru moment, îmi place foarte mult ceea ce fac. M-ar tenta o afacere proprie, dar aceasta încă n-a prins contur. Dacă ajung să o fac, va fi exclusiv pe domeniul financiar, pe care l-am învăţat, îl cunosc şi ştiu cu ce se mănâncă… Ceea ce ar trebui să înţeleagă toţi top-managerii din RM e că, chiar dacă eşti angajat, ca un lucru să-ţi reuşească şi să se soldeze cu un rezultat frumos, trebuie să faci ca şi cum ai face pentru tine. Contează cum eşti construit în interior şi dacă ai valori. Am trecut prin diferite etape profesionale, prin diferite poziţii şi întotdeauna am muncit de parcă ar fi „al meu”. Şi se pare că nu am greşit. nr. 42/martie 2012

Pu nkt profi CU MAI MULTE LUNI ÎN URMĂ, AM VĂZUT UN REPORTAJ DESPRE ACEEA CUM VĂCARII DIN KENYA TRIMIT SMS-URI AUTORITĂŢILOR. PĂREAU MULŢUMIŢI CĂ NU TREBUIE SĂ SE ÎNDEPĂRTEZE DE COADA VACII ŞI SIGURI PE FAPTUL CĂ VOR PRIMI UN RĂSPUNS. ATUNCI CÂND A FOST LANSAT PROGRAMUL E-GUVERNARE LA NOI, MI-AM SPUS: „CĂ N-O FI VĂCARII KENYENI MAI BENGOŞI DECÂT CIOBANII NOŞTRI!”. MAI ALES CĂ SUNTEM FRUNCEA ATUNCI CÂND E VORBA DE PREZENŢA INTERNETULUI, DAR ŞI A TELEFONIEI MOBILE. CĂ VA FI MAI PUŢINĂ BIROCRAŢIE ŞI CORUPŢIE ÎN URMA IMPLEMENTĂRII E-GUVERNĂRII, E UŞOR DE DEDUS. RĂMÂNE ÎNSĂ O ÎNGRIJORARE: SĂ NU NI SE ÎNTÂMPLE CA ŞI OZON-ILOR – NU-MI RĂSPUNZI LA SMS, EU ÎŢI SCRIU ATÂT DE DES… DE ACEEA, AM DECIS SĂ AFLU DETALII DESPRE CUM VA FUNCŢIONA ACEASTĂ GUVERNARE ELECTRONICĂ ŞI ÎN CE MĂSURĂ VIAŢA OMULUI DE RÂND SE VA SIMPLIFICA. LA MODUL PRACTIC.

E-GUVERNAREA PUTEREA A CINCEA ÎN STAT interviu cu Ilona SPĂTARU, coordonator PR şi Comunicare, Centrul de Guvernare Electronică

T E X T d e A N A S TA S I A TA B U R C E A N U / F O T O d e F LO R I N TĂ B Â R ȚĂ / V E S T I M E N TAȚ I E d e M O S C H I N O  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr 42/martie 2012 nr.

Pu nkt profi

E-GUVE RN ARE A PUTEREA A CINCEA ÎN STAT

Cum, la modul practic, e-Guvernarea poate schimba în bine viețile oamenilor? Prin simplificare. e-Guvernare înseamnă, pe de o parte, interacţiunea digitală dintre autoritățile statului. De cealaltă parte, este vorba de interacțiunea digitală a instituțiilor cu cetățenii. Această interacţiune se produce prin Internet, cu ajutorul poştei electronice, al site-urilor, portalurilor şi rețelelor de socializare, tot mai populare în ultima perioadă, sau cu ajutorul telefonului mobil. Aşadar, contactul cu cetățenii este direct, guvernarea se află conectată la opinia publică, iar oamenii sunt cu ochii pe autorităţi. Astfel, actul de guvernare este unul transparent, iar cetăţenii pot influenţa deciziile puterii. Sporește și accesul la serviciile publice. La fel, crește calitatea acestor servicii. Din 2012 moldovenii vor putea realiza tot mai multe din tranzacţiile lor oficiale pe Internet. Vor economisi timp, bani și nervi. Până în 2020, toate serviciile publice din Republica Moldova vor fi disponibile în format electronic. Nu vor fi anulate însă nici serviciile oferite pe cale tradițională, direct la instituțiile publice. Oamenii vor putea alege să acceseze date și servicii din fața computerului sau să meargă în vizită la funcționari. Sunt gata oare moldovenii să facă acest pas „electronic”? Oamenii au făcut deja cu încredere acest pas. S-au digitizat, dacă vreți. Ei sunt zi de zi pe Internet. În mare parte pentru a comunica cu cei dragi aflați în străinătate. Peste 60 la sută din populația urbană navighează constant pe Internet. 80% din tinerii moldoveni sunt zilnic online, iar RM se numără printre primele state din lume care beneficiază de o viteză mare a Internetului. În tot mai multe țări, relația

statului cu cetățeanul se produce prin intermediul computerului și al telefonului mobil. Chiar și așa, rolul tehnologiei în e-Guvernare este de doar 20 la sută. Restul înseamnă reforme, schimbare de mentalitate și comportament, procese care nu se realizează peste noapte. Toţi funcţionarii din ministere pot face faţă noilor tendinţe în conducere? Sigur că există rezistență din partea unor funcționari. E și normal. Tot ce e nou sperie. Încetul cu încetul, lucrurile se vor schimba, și asta odată cu perceperea modului în care procesele aduc beneficii. e-Guvernare înseamnă totuși utilizarea pe larg a tehnologiilor informaționale. Pentru ca publicul să participe la acest proces, este nevoie de o „tehnologizare în masă a maselor”? Majoritatea moldovenilor folosesc telefoanele mobile. În fiecare an crește numărul celor care au acces la computer și Internet. La sate, acolo unde situația la capitolul tehnologizare este mai precară, e-Guvernarea ajunge prin centre comunitare și biblioteci. Avem parteneriate cu agenția UN Women și IREX. Aceste agenții internaționale deschid centre comunitare și renovează biblioteci în Republica Moldova. Locațiile sunt dotate cu computere conectate la rețeaua Internet. Astfel oamenii care nu au computere personale vor putea merge la centrele comunitare și biblioteci pentru a accesa servicii electronice. Noi îi vom instrui în acest sens. Cum și când va avea loc acest proces, asigurarea cu tehnică și conexiune la rețelele de internet, dar și învățarea publicului cum să le utilizeze?

Procesul este în derulare. Centrul de Guvernare Electronică a început instruirile. Mergem prin universități, școli, comunități profesionale și discutăm despre e-Guvernare. Parteneriatul cu UN Women a demarat în anul 2011. Au fost deschise deja mai multe centre comunitare unde oamenii pot învăța cum să folosească computerul. Recent și IRE, cu suportul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates, a lansat proiectul de renovare și reutilare a bibliotecilor sătești. Prin intermediul acestor inițiative vom ajunge mai aproape de oamenii de la țară, le vom explica în ce constau avantajele guvernării electronice și le vom demonstra cum acest proces le poate simplifica existența. Este prevăzut un buget pentru asigurarea cu calculatoare și terminale electronice a localităților din Republica Moldova? Centrul de Guvernare Electronică este umbrela care asigură sinergia sectorială în domeniul e-Guvernării. Nu ne propunem să cumpărăm computere, venim cu soluții tehnologice pentru lansarea proceselor de modernizare a guvernării, în special pentru aplicarea unei infrastructurii tehnologice comune pentru autorități și a serviciilor electronice pentru cetățeni. Dorim să folosim avantajele tehnologiei pentru a crește eficiența autorităților și pentru a îmbunătăți interacțiunea dintre Guvern și cetățeni. Pe lângă educația IT pentru populație, este nevoie și de o instruire IT a funcționarilor de stat. Aceștia au fost deja instruiți sau urmează încă? Am lansat un amplu program de instruire și pentru funcționarii publici. Prima rundă a avut loc în februarie 2012. Au fost instruiți peste 30 de funcționari și specialiști din dome-

niul IT. Cursul va fi repetat până la sfârșitul lunii aprilie în alte 3 runde. În cadrul lor vor fi instruiți aproximativ 100 de funcționari publici. Am organizat și vom continua să organizăm seminare pentru comunicatorii guvernamentali pe teme cum ar fi deschiderea datelor cu caracter public și eficiența utilizării rețelelor de socializare în vederea asigurării transparenței guvernamentale. Am invitat la Chișinău inovatori care să motiveze comunitatea spre modernizarea tehnologică. Printre ei se numără și renumitul statistician suedez Hans Rosling, cel care a animat cifrele pe hărți digitale și a demonstrat cum acestea pot schimba cursul țărilor și viețile oamenilor. Cine poate garanta că funcționarii de stat, chiar și cei instruiți, nu vor sabota interacțiunea digitală cu cetățenii și nu vor drege șmecherii în sistem cu scuze de genul „a căzut serverul” sau „ne pare rău, dar nu avem acces la baza de date”? „No risk, no fun”, așa ne-a spus directorul general pentru informatică din cadrul Comisiei Europene, Francisco GARCIA-MORAN, când a venit în Republica Moldova ca să ne inspire să construim e-Guvernarea. Vă asigur că în sectorul public avem mulți colegi care doresc să schimbe lucrurile în bine. Muncim împreună. Sigur că există și funcționari care încă nu au înțeles utilitatea guvernării electronice. Trebuie să fim conștienți că procesul de modernizare tehnologică a guvernării abia a demarat, urmează pas cu pas să ne atingem obiectivele. De unde putem lua garanția că acum corupția şi birocraţia din structurile administrațiilor publice locale se va reduce? Îmi amintesc de un citat evocat odată de președintele american nr 42/martie 2012 nr.

Pu nkt profi

E-GUVE RN ARE A PUTEREA A CINCEA ÎN STAT

Bill Clinton: „Life has no guarantees”. Știa el ce zice. Nu putem fi siguri de nimic, dar, totodată, cest lucru nu trebuie să ne împiedice să fim optimiști și să schimbăm anumite lucruri care nu ne plac. Inițiativa de deschidere a datelor cu caracter public „Date deschise”, pe care o promovează Centrul de Guvernare Electronică, vine să aducă informațiile și datele în slujba cetățenilor. Ei pot lesne vedea cât de eficient sunt cheltuiți banii publici, care sunt domeniile cele mai transparente și unde mai avem mult de muncă pentru a realiza progrese. Republica Moldova se pregătește să adere la „Parteneriatul pentru guverne deschise”, o alianță globală între executivele lumii, care propune și dezvoltă măsuri concrete pentru promovare a tansparenţei guvernamentale și aplicare a inovaţiilor tehnologice în beneficiul cetățenilor. Guvernul de la Chișinău a elaborat un plan de acțiuni pentru un guvern deschis, iar documentul se află acum în dezbateri publice. Acesta stabilește o serie de angajamente, pe care executivul și le-a asumat în efortul de asigurare a transparenței și combatere a corupției. Documentul va fi prezentat la forul global al „Parteneriatului pentru Guverne Deschise” din Brazilia, în luna aprilie. Republica Moldova are mari șanse să devină atunci membră cu drepturi depline a Alianței. Așa cum ați spus, una din misiunile Centrului de Guvernare Electronică este oferirea e-serviciilor. Ce fel de servicii publice pot fi deja accesate online? Momentan, în Republica Moldova sunt disponibile 11 servicii publice în versiune electronică. Alte ţări au mii sau chiar sute de mii de astfel de servicii. Uniunea Europeană recomandă statelor membre prestarea

în format electronic a 20 de servicii. Pentru că Republica Moldova doreşte să adere la Uniunea Europeană, trebuie să se ghideze de această recomandare. Printre priorităţile Centrului de Guvernare Electronică pentru 2012 se numără: e-Cazier (depunerea online a cererii pentru obţinerea cazierului judiciar); înregistrarea online a angajaţilor la Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM); e-Legislație (acces la legislație în versiune electronică); acces online la documentele din domeniul construcțiilor. Lista serviciilor și registrelor electronice care vor fi disponibile din 2012-2013 numără încă 11 servicii electronice. Printre acestea: programarea online la medic, programarea online în audiență la prim-ministru, aplicarea online pentru vize, comandarea electronică a actelor de stare civilă, eliberarea facturii fiscale electronice etc. Revoluțiile online, mai nou, au devenit un „pericol de stat”, e-guvernarea ca mecanism va beneficia de „social media” sau rețelele sociale în procesul de guvernare? Centrul de Guvernare Electronică promovează rețelele de socializare ca mecanism de eficientizare a instituțiilor publice. O parte din ministere și instituțiile statului folosesc cu succes rețelele de socializare (Facebook, Twitter, Sladeshare, Linkedin, Youtube, Flickr) pentru a-și promova activitățile și pentru a consulta opinia cetățenilor. Am organizat câteva seminare pentru comunicatorii guvernului la care le-am vorbit despre avantajele rețelelor de socializare. Vom mai organiza astfel de evenimente. Vom lansa și un proiect-pilot în cadrul căruia vom deschide conturi pe „social media” pentru ministerele care nu folosesc aceste rețele. Sigur că

trebuie delimitate clar diferențele dintre conturile personale și cele instituționale și scopurile acestora. Pe paginile instituționale nu venim să postăm fotografii sau comentarii personale, ci să acționăm în numele instituției. Nivelul de utilizare a Internetului în țară nu este atât de înalt. Ce se va face în această privință? În acest subiect cred ca mai multe detalii vă pot oferi partenerii noștri de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. Cu siguranță există politici de extindere a rețelei Internet în Republica Moldova. Ceea ce-și propune guvernarea electronică este să eficientizeze serviciile publice și să le facă mai accesibile pentru oameni. Așa cum vă spuneam, am inițiat parteneriate pentru a ajunge cât mai aproape de oamenii simpli și nevoile lor. Cât timp preconizați că va dura procedura de educare a populației, adaptarea la noile tehnologii? Campania de comunicare, lansată pe 1 februarie, va dura aproximativ un an, timp în care vom povesti oamenilor ce înseamnă e-Guvernarea și care sunt beneficiile acestui proces. Prima etapă a campaniei este una de conceptualizare a procesului, urmează etapele de prezentare a produselor. Așa cum vă spuneam, primele servicii electronice vor fi lansate de Centrul de Guvernare Electronică chiar din acest an. Vom comunica despre ele și vom învăța oamenii cum să le acceseze. Portalul serviciilor publice servicii. gov.md, platformă care va prezenta toate serviciile publice, disponibile atât în mod tradițional, cât și electronic, este în construcție și va fi lansat în următoarele săptămâni.

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

...în calea tuturor

( )

re TE , lelor... De

Virgil PÂSLARIUC

UN CLICK ÎN ADÂNCURILE ISTORIEI POATE SCOATE PE DESKTOP MĂRTURII CLARE DESPRE FAPTUL CĂ NEVOIA DE SOCIALIZARE (UN FEL DE CHAT-UIRE, CUM AR VENI) A APĂRUT ÎNAINTE CA OMUL SĂ POATĂ SCOATE DOUĂ-TREI VORBE COERENTE. DE LA CIOLANELE DE MAMUT LĂSATE LA INTRAREA ÎN PEŞTERĂ (PENTRU INFORMAREA COMUNITĂŢII PRIVIND TALENTELE VÂNĂTOREŞTI ALE LOCATARILOR) ŞI PÂNĂ ÎN PREZENT, ELEMENTELE DE SOCIALIZARE S-AU PERFECŢIONAT CONTINUU. TOTUL O FI PORNIT DE LA BANALA SENZAŢIE DE...FOAME ŞI DE LA CONŞTIENTIZAREA FAPTULUI CĂ E MAI UŞOR SĂ OBŢII „CARNEA CEA DE TOATE ZILELE” ÎN GRUPURI. DECI, PREISTORICII CREEAU REŢELE ÎN LUPTA PENTRU RESURSE, LA ÎNCEPUT PENTRU SUBZISTENŢĂ, APOI PENTRU A OBŢINE NIŞTE AVANTAJE DE ORDIN MATERIAL ŞI SIMBOLIC. ACEASTĂ COEZIUNE SOCIALĂ „ DE NEVOIE” TREBUIA SĂ SE MENŢINĂ CEL PUŢIN CÂŢIVA ANI, PENTRU CA INDIVIDUL SĂ FIE EDUCAT ÎN ASEMENEA MANIERĂ, ÎNCÂT SĂ POATĂ ASIMILA CÂT MAI MULTE CUNOŞTINŢE DESPRE LUMEA ÎNCONJURĂTOARE. DIFERENŢIEREA SOCIALĂ, FORMAREA UNOR STRUCTURI ETATICE (ORAŞE-STATE, REGATE, IMPERII ETC.) DEPINDEAU DEJA DE MODUL ÎN CARE SE PRODUCEAU ANUMITE SOLIDARITĂŢI DE GRUP.

omunicarea și interacţiuniea dintre oameni a devenit o problemă prioritară tipului nostru de civilizaţie, numită postindustrială sau informaţională. Distanţele încep să se micşoreze cu viteză mare, datorită progreselor tehnico-ştiinţifice (vaporul, trenul, avionul, „rutiera”), oamenii începând să se simtă „strâmt” pe Terra. Dacă acum 50 de ani se credea că în cel mai apropiat timp umanitatea va reuşi să depășească plafonul „gravitaţional” prin progresele transporturilor (explorarea spaţiului cosmic, inventarea unor aparate de zbor individuale), totuşi, revoluţia s-a produs în tehnologiile informaţionale şi telecomunicaţii. Cercetările recente arată că dacă industria automobilistică s-ar fi dezvoltat în aceleaşi ritmuri ca cea informaţională, atunci un automobil în etapa actuală ar fi costat cât un pachet de ţigări (bine, acesta din urmă este în permanentă creştere şi nu este exclus ca un pachet de ţigări să coste cât un automobil într-un viitor palpabil!). Deși s-a atins un grad înalt de autonomie al indivizilor după revoluţia industrială, când ni s-au făcut accesibile mai multe bunuri (societatea de consum) nu s-a soluţionat însă şi problema comunicării. Izolarea indivizilor a fost una dintre preocupările de bază ale societăţilor totalitare, care încercau să slăbească efectul cumulativ al mulţimii asupra maşinăriei statului. Paradoxal, cu cât suntem mai mulţi, cu atât suntem mai singuratici. De aceea, comunităţile moderne încearcă să refacă solidarităţile sociale în funcţie de interesele de grup şi profesionale. Termenul de „reţea socială” este folosit pentru prima dată în ştiinţele socioumane de către John A. Barnes în 1954. Apariţia internetului (1969) permite o nouă modalitate de interacţiune între indivizii posesori de PC-uri, uniţi prin reţelele virtuale. În 1978 cei de la BBC utilizează pentru prima oară conexiunea prin „dialup”. Prima pagină de internet, GeoCities, va deveni atât de populară, încât va fi vândută din 1999 cu 3,57 miliarde companiei Yahoo. Noţiunea de „medii sociale” începe să definească diferite activităţi care integrează tehnologiile, utilizând inteligenţa colectivă în spiritul colaborării în reţea (mai nou prin intermediul unor tehnologii de tipul Web 2.0) . Primele medii sociale au fost lansate în 1997 (SixDegrees.com), care vor uni milioane de utilizatori. Peste doi ani, compania Google lansează pagina de blogging (de unde vine şi numele). În iule 2003 este lansată reţeaua MySpace, cumpărată în 2005 pentru suma de 580 de milioane de dolari. În anul 2004, absolventul Harvard Mark Zuckerberg, lansează reţeaua socială numită Facebook, platformă care iniţial era prevăzută doar pentru campusul universitar de la Harvard, obţinând rapid o popularitate extraordinară. Peste

doi ani compania Yahoo încearcă să o procure pentru suma astronomică de 1 miliard de dolari SUA, dar fără succes. În decembrie 2010 va valora deja pe piaţă uriaşa sumă de 50 de miliarde. În martie 2006 este lansată platforma Twitter, care permite trimiterea în timp real a unor mesaje de până la 140 de cuvinte. Nu ştim câte cuvinte au fost folosite în primăvara lui 2009 pentru a mobiliza tineretul moldovean după alegeri, dar denumirea de Twitter revolution s-a încetăţenit pentru evenimentele din 7 aprilie. Lansat de un politolog rus, termenul a fost forţat, deoarece în acel moment la acea reţea erau abonate doar câteva zeci de basarabeni. Mai degrabă telefonia mobilă a fost cea care a mobilizat tineretul pentru acţiuni radicale (de aceea, unii vorbesc de Orange revolution). Cauzele acelei „ieşiri” rezidau înainte de toate în frustrarea pe care au resimţit-o tineretul în urma alegerilor, a suspiciunii că acestea au fost falsificate. Reţelele de socializare – Facebook, Odnoklassniki – ofereau posibilitate de informare inedită privind evenimentele, mai ales în condiţiile unei cenzuri din partea Puterii. Presa, televiziunile, posturile de radio erau controlate de către autorităţi. Singura zonă a libertăţii, aflată în afara controlului rigid, a fost Internetul. Și el un loc de lupte aprige între agenţii puterii şi cei ai schimbării. Orice postare de pe forumuri constituia un câmp de bătălie. Dar anume în acest mod opinia publică internaţională a aflat că în Moldova există o puternică voce care este CONTRA. Prin intermediul reţelelor oamenii puteau să se organizeze (flash-moburi). Acum de acestea se ocupă doar partidele, discreditând o idee cândva frumoasă), să formuleze idei, să dezbată nişte probleme şi chiar să facă presiuni fără precedent (vă amintiți de grupul acela anonim (Ciclon?) - a promis pedeapsa capitală deputatului din opoziţie care va da „votul de aur”?). Societatea noastră civilă s-a cristalizat, de fapt, în jurul acestor reţele. Fenomenul paznicului de la un magazin din Ungheni, care a devenit peste noapte „stea”, bătând la uşa Eurovisionului, este strâns legat de ele. În cazul dat s-a încercat o autoflagelare de genul „cu cât mai stupid, cu atât mai reprezentativ”. Era imaginea pe care ne-o creaserăm nouă înşine. Dar nu numai Moldova se afla în calea tuturor re(ţe)lelor. Evenimentele din Africa de Nord au avut drept catalizator informaţia liberă care circula prin Internet („primăvara arabă”). Mişcarea protestatară, antiguvernamentală din Rusia este şi ea un fenomen al mediilor electronice pe care autorităţile (încă) nu le pot controla. Chiar şi în Occident, grupurile de presiune asupra autorităţilor (gen Occupy sau protestele din Grecia) se constituie în jurul reţelelor de socializare. Prin intermediul lor oamenii încearcă să schimbe lumea cu care nu sunt de acord… nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

VIAŢA NOASTRĂ E FĂCUTĂ DIN BUTOANE ÎNŢEPENITE Dați like la acest text și voi câștiga 1 000 000 $! T E X T d e L U C I A N M Î N D R U ȚĂ F OTO d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A

e câţi oameni e nevoie să schimbi lumea? De toţi!", spune un vechi proverb japonez pe care tocmai l-am inventat acum. Sigur, la o adică, te mulţumeşti şi cu jumătate din ei. Jumătate, da' fideli. Sclavi. Scribi. Că ăia ai faraonului, dar mai ca lumea îmbrăcaţi. Şi nu toţi bărbaţi, normal. E nevoie şi de sclave. Vorbesc de facebook. Această galeră la care ne-am condamnat singuri şi la care tragem câteva ore pe zi, sub puntea vaporului global, transpiraţi şi cu mintea golită de gânduri. Like. Comment. Share. "Hai, mai repede, mai repede!", se aude de undeva din background. E zeul de pe server, veşnic nesătul, singura creatură mitologică în stare să se hrănească cu degetele noastre, tocite pana la sânge pe tastatură. Exagerez, nu până la sânge. Nu mai am sânge de mult, l-am vândut pe curent electric pentru laptop. Dar să vă zic adevărul: Planul meu de a cuceri lumea s-a împotmolit într-o joi la prânz. Atunci când am înţeles că destinul e o tastatură pe care verşi cafea şi ea scrie singură, în scurt-circuit, cuvinte fără sens. Atunci când am realizat că oricâţi prieteni virtuali aş avea, oricâtă lume mi-ar răsplăti cu like şi share vorbele smulse din carne şi aruncate pe wall în fiecare zi, orice aş face pe ecranul ăsta alb cu albastru, viaţa mea nu se va schimba cu nimic. Nimic nu trece ecranul, nici măcar un fir de păr din portretul fetelor care îmi cer, nevinovate, prietenia cu care nu au ce face. Şi pe care le-o dau, deşi n-am nimic de oferit. Planul meu era să-i fac pe toţi să mă placă şi apoi să le cer să iasă din casă şi să ia cu asalt, într-o ofensivă obligatoriu triumfătoare, depresia unui om la 40 de ani. 40? Cifra e imposibil de exprimat în lumea asta virtuală, în care orice e de ieri e vechi şi orice e de săptămâna trecuta e arheologie. La fel ca şi planul meu, care s-a învechit înainte ca măcar sirenele de atac aerian să sune, imaginar, pe pagina de news. E vremea de o avertizare meteo: acest text e scris la rece, într-un beci în care îmi ţin părerile de rău, atârnate precum cârnaţii în pivniţa bunicului. N-ai voie aici cu lumânări, pentru că sentimentele de altădată sunt foarte combustibile. Oricând pot sări în aer, cu consecinţe incalculabile. Incalculabile, pentru că eu nu ştiu multă matematică. Deci să vin la subiect. Îmi plac gadgeturile. Şi le urasc. Miau luat plăcerea de a citi o carte, pentru ca nu mai înteleg cuvintele peste care nu poţi trece cu mouse-ul şi da click. Mi-au luat plăcerea de a mai vedea un film, pentru că timpul înţelegerii mele s-a scurtat până la dimensiunea unui clip pe youtube, 3 minute maxim. Mi-au luat chiar gândurile, pe care le înlocuiesc cu înca o privire în ecran. Cu încă

o pagină de Safari (da, Mac user) deschisă spre altceva, mereu înainte, încontinuu în căutarea unui sfânt potir al sensului net-ului, care nu e decât un alt cuvânt mai modern, pentru sensul vieţii simplu, acela al bunicilor noştri. Ei, da, nu l-a promis Isaac Asimov, în prima carte cu roboţi? Nu ţineţi minte? Era doar o chestiune de calcul! Nici vorbă, ar spune păţania unui alt Isaac, Newton, şi el căutător de ace în carul cu fân al întâmplărilor de fiecare zi. Când Newton a descoperit calculul integral, el de fapt îl căuta pe Dumnezeu. Nu l-a găsit. Dar nu putea lăsa locul gol. Aşa că a aşezat, în miezul întunericului pe care i-l arăta telescopul lui, raţiunea. Nu l-am cunoscut personal pe Newton, fireşte. Dar ideea lui de a împroprietări vidul cu spaţiul dintre planete a fost până la urmă aplicată pe pământ. Acum, vidul dintre planete stă între noi. Şi îl străbatem într-un costum de cosmonaut construit dintr-o tastatură cu 365 de butoane, câte una pentru răsăritul automat al fiecărei zile. "Login" în loc de bună dimineaţa. "Pause" în loc de suspin. "Save" în loc de restul amintirilor deja depăşite. Lol. Trăim într-un vid electronic. Ni s-a promis că va fi populat de idei. Şi e de fapt o grădină zoologică cu poze cu pisicuţe şi bebeluşi care râd nervos, cu apeluri la calm şi îndemnuri la isterie. Am inventat maşini care să propage geniul şi ele au sfârşit prin a însămânţa câmpuri nesfârşite de buruieni. De prostii. De banalităţi. Care, ca nişte lipitori cerebrale, extrag din mintea noastră tot ce-am citit cu sens altădată. Tolstoi. London. Verne. Nichita. Şi-n locul lor aşază noua literatura, fără nume, personaje sau autor. Online. Cândva, vor face o puşcărie cu numele ăsta. Se potriveşte. Dar să închei. Cu un îndemn. Press any key. Aşa scria pe vremuri pe câte-un ecran modest de 14 inchi, deasupra unei tastaturi murdare de cafea şi de texte prea lungi şi ridicole. Şi eu mai am un ecran din ăsta, în debara, pierdut sub hainele rămase mici ale copiilor. Probabil că am citit mii de pagini pe el. Cu mult mai multe decât sunt în bibliotecă. Press any key însă, te rog, dragă cititorule. Press tare, apasă hotărât, până când tasta asta se rupe, până când degetul îţi iese pe partea cealaltă, cu bucăţi de plastic şi circuite integrate în urma lui. Scoate-l apoi şi vezi dacă ai reuşit să faci vreo gaură în maşinărie. Şi dacă da, du-te în faţa oglinzii, ridică tastatura asta găurită la ochi şi aruncă o privire înainte. Ei da. Acela, de fapt, eşti tu. Offline. nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

TEXT de MITOȘ MICLEUȘANU F OTO d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A

GADGET CODEX DIVINATIO (upgradat pentru 2099) 01: Să nu-ţi imaginezi vreodată că

tu alegi un GADGET, atunci când îl cumperi, fiindcă GADGETUL îşi alege cumpărătorul, nu invers!

02: Nu flirta niciodată cu un GADGET pe care nu-l vei cumpăra! Ultimele GADGETURI au tehnologia ascunsă „Vendetta” şi te pot teroriza cu mesaje ameninţătoare ani la rând! 03: Nu uita, GADGETUL este o fiinţă în devenire şi dacă nu îl vei trata cu dragoste, urmaşii urmaşilor GADGETULUI de astăzi se vor răzbuna pe urmaşii urmaşilor tăi! 04: Înainte de culcare, plasează-ţi

GADGETUL pe un suport moale, de dorit, într-o cutiuţă cu vată, iar înainte de a stinge lumina nu uita să-i spui: „Noapte bună, iubitul meu cibernetic! Mâine te voi butona toată ziua, îţi promit!” Apoi înveleşte GADGETUL cu o plăpumioară de catifea albastră, cu steluţe!

05: Sărută GADGETUL înainte de

culcare, dar nu pe ecran, că e plin de bacterii!

06: Dacă nu ai folosit GADGET-ul

într-o zi, calmează-l cu mângâieri tandre sau cu un masaj la ecran!

07: Poartă-te frumos mai ales cu

GADGETURILE masive, electrocasnice, fiindcă ele au tendinţa de a se răzbuna cel mai odios! Un caz celebru este cel al doamnei Mărioara Peng Lee din capitală, care a uitat să-i spună GADGETULUI (un vibrator cu memorie cuantică): „Somn uşor, puişor!”. În acea noapte nefastă, vibratorul deprimat s-a aruncat de pe frigider şi a murit! Sau cazul domnului Petru Kong, din capitală, care a uitat maşina de bărbierit la amantă. GADGET-ul şi-a căutat stăpânul, s-a ascuns sub pat şi într-o noapte l-a ras pe tot corpul. Acest incident a dus la divorţ, fiindcă soţia domnului Petru Kong, descoperind că soţul ei nu mai are păr pe picioare, şi-a imaginat că acesta a devenit între timp homosexual şi l-a părăsit.

08: Nu te uitadupă alte GADGETURI, decât dacă băgi GADGETUL tău în săculeţul negru special, ca să nu devină gelos. Cu alte cuvinte, unde-s două GADGETURI, gelozia creşte! 09: Nu săpa groapa unui GADGET! Ştii deznodământul!

10: GADGET pe GADGET se scoate!

11: Nu uita, GADGETUL nu uită! 12: Dacă ai hotărât să renunţi la GADGETURI în general, trebuie să mergi la cursurile de renunţare treptată! Altfel rişti să faci „febră de asceză bruscă”. 13: Dacă doreşti un GADGET se-

cond-hand, asigură-te că persoana de la care cumperi GADGETUL este de acelaşi sex cu tine. Altfel poţi compromite orientarea sexuală a GADGETULUI procurat.

14: Nu lăsa GADGETUL la încăr-

cat mai mult decât trebuie, ca să nu păţeşti precum domnul Valeriu Chan Wuang, care a fost nevoit să-şi interneze GADGETUL pentru liposucţie subatomică!

15: Nu te lăsa intimidat de isteriile

GADGETURILOR părăsite! Ai răbdare un an-doi, până se uzează Circuitul Emoţional din interiorul GADGETULUI. Evită pe cât posibil recidivele emoţionale, dar mai ales nu-i spune niciodată GADGETULUI: „Hai să rămânem prieteni!” sau „Avem nevoie de o pauză!”, fiindcă asta poate prelungi isteria şi suferinţa GADGETULUI de la doi la patru ani!

16: Nu lăsa prea mult mesajele necitite în memoria GADGETULUI, fiindcă El le poate folosi împotriva ta! În acest sens este de reţinut cazul domnului Boris Ming Hu Pan, care aştepta un mesaj de la soţia lui plecată pe Lună, la cules Rodii Astrale. Mesajul a venit, dar domnul Boris n-a fost pe fază şi GADGETUL a transformat mesajul soţiei acestuia din „Borea, mă întorc sâmbăta asta!” în „Borea, nu mă mai întorc! Găseşte-ţi pe altcineva!”. Astfel s-a mai ruinat o căsnicie din cauza GADGETULUI răutăcios! 17: Dacă ai zgâriat GADGETUL, Doamne fereşte să-l ungi cu “zelionkă” sau “cremă de copii”! Doar bandajează-l tandru şi spune-i că totul va fi bine! 18: Dacă GADGETUL tău s-a virusat şi strănută, Doamne fereşete să apelezi la soluţii băbeşti, cum a procedat, bunăoară, doamna Elvira Sun Sang de la Vorniceni. După ce GADGETUL ei a răcit, ea a avut proasta inspiraţie să-l ungă cu usturoi şi să-l pună pe sobă! 19: Dacă observi că GADGETUL tău se

întunecă la ecran şi dă butoanele peste cap, mergi urgent la Centrul de sfinţit GADGETURI! Sunt cunoscute nenumărate cazuri de GADGETURI posedate sau bântuite! Unele ajung să scuipe venin, iar asta se tratează doar cu ciocanul!

20: Dacă eşti în vârstă şi doreşti un GADGET de ultimă generaţie, mai bine renunţă! Diferenţa prea mare de vârstă între GADGET şi stăpân duce la lipsa de comunicare, incompatibilitate şi, în cele din urmă, GADGETUL te va părăsi pentru un stăpân mai energic şi maidibace! Doar dacă avi ce să-i oferi GADGETULUI, în afară de pesimism şi lentoare, poţi spera la o relaţie prelungită, dar nu uita, GADGETURILE de ultimă generaţie sunt foarte pretenţioase şi nu le poţi mulţumi doar cu o atitudine filosofică asupra existenţei! 21: În cele din urmă, doamnelor, nu vă lăsaţi păcălite de GADGETURI firave, subţiri şi fragile, translucide şi piţigăiate! Mai bine un GADGET de modă veche, decât unul prea sensibil, care va ceda mai devreme sau mai târziu în faţa uraganului de GADGETURI care se apropie! nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

EXISTĂ VIAȚĂ ÎN AFARA FACEBOOK-ULUI?

i de zi străbunicul Efimie se dedica unui ritual matinal: își punea sacoul în carouri, își lua scaunul de lemn și se instala în fața porții, sprijinit în indispensabila-i cârjă. Din fața porții străbunicul Efimie urmărea status update-urile trăcătorilor: iată trece o tovarășă echipată cu patru sacoșe; iată un mecanic cu o cheie în buzunar; iată colegul său de breaslă cu niște sticle goale; iată o ceată de pionieri antrenați în colectarea maculaturii; iată niște comsomoliști care adună fier uzat. Străbunicul era domn, nu făcea comentarii și nu punea like sau dislike. Avea creion chimic și blocnotes. Pe peretele casei erau răstignite piei de cârlani. Sărate din belșug, pieile își așteptau ceasul învierii, urmând să se întoarcă în circuitul naturii sub formă de gulere și cușme. Astăzi ne dedicăm unui nou ritual. Urmărim status update-uri în rețele sociale – care pe Facebook, care pe Twitter, care pe Odnoklassniki. Care pe toate trei odată. Bineînțeles, se întâmplă să ne aflăm la o terasă și să observăm cu coada ochiului lumea reală: o doamnă care claxonează vehement la BMW, un țigănaș care insistă să-i spele parbrizul și așa curat, un sexagenar care ține pasul la următoarea ședință din spatele monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, niște studenți trăgând din berici, o tânără verificându-și poșta electronică. Imediat ne aducem aminte că trebuie să facem la fel și scoatem din buzunarul hainei sau din rucsac gadgetul preferat: un iPhone, un iPad sau un laptop, sau, în cel mai rău caz, un simplu și banal telefon mobil. Fără aceste obiecte, aflate în imediata apropiere, ne simțim ca și orfani, deconectați din rețea, scoși din priză. Există teorii care susțin că Facebook-ul ține locul mahalalei din ziua de ieri. Satul global este ținut laolaltă de aceeași necesitate vitală – nevoia de a sta la taifas. Numai că vecinii tăi în satul global sunt un venezuelean pe care l-ai cunoscut în facultate, un irlandez trăsnit cu care ai băut o bere în avion, colegul de școală care a emigrat în Canada, tușa Vera care a plecat la muncă în Italia și încă o sută de „prieteni” pe care îi cunoști la față numai după

TEXT de SORIN HADÂRCĂ

poza din profil. Vrei să știi cu ce se ocupă, din ce călătorii s-au întors, ce cărți sau articole citesc, ce muzici ascultă, care li-i statutul actual al relației și cât de des au strănutat între pauza de cafea și cea de prânz. N-are treabă faptul că „prietenii” se află la kilometri distanță – în spațiul virtual e tot acolo. Există alte teorii care susțin că, fără aplicații precum Twitter, multe revoluții recente ar fi fost amânate pentru ultima decadă din secolul XXV. Viteza amețitoare cu care se face schimbul de informații în ziua de astăzi, în tandem cu anonimitatea mesagerului, au făcut posibile adunările spontane în grupuri mai mari de trei indivizi: de la flashmoburi inocente la mitinguri de protest de proporții. Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și Piața Tahrir din Cairo au făcut cunoștință pe cale empirică cu seriozitatea ciripitului pe Twitter. În trecut dictatorii apărau cu orice preț televiziunea; astăzi deconectează internetul și întrerup rețeaua mobilă. E clar, nu? Prin intermediul unor aplicații precum Skype sau Dropbox colaborarea online e floare la ureche. Vrei videoconferință – nicio problemă. Vrei acces la fișiere din orice colț al planetei – nicio problemă. Nevoia de a lua un bilet de avion pentru a negocia cu partenerii este o chestie mai mult de etichetă decât o necesitate vitală. Se lucrează online, se învață online, se face business online. Vrem noi sau nu, gadgeturile schimbă radical modul de viață. Lumea a devenit oarecum mai plată dacă stai să te gândești că aceleași muzici sunt ascultate, aceleași filme privite și aceleași știri citite… nu, nu de la Nistru pân' la Tisa, ci pe întreg mapamondul. Prin ele există mai multe provocări, dar și mai multe oportunități. Iar versiunile noi apar și apar… Și, totuși, noi și cu străbunicul Efimie, odihnească-se în pace, folosim un gadget care nu s-a schimbat timp de secole. Se cheamă scaun. Are patru picioare și o spetează. E indispensabil atunci când ai nevoie să te oprești din mers ca să-ți tragi sufletul. Și, de exemplu, să bagi în seamă că, da, există viață dincolo de Facebook.

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

Adio.

T E X T d e A R C A D I E C O T R U ŢĂ F OTO d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A

Plec din țară și de pe fb EU M-AM ÎNTORS ACASĂ DUPĂ O PERIOADĂ MAI DEPARTE DE CERNOZIOMUL NOSTRU. M-AM ÎNTORS PENTRU CĂ MI-ERA DOR DE CASĂ ŞI DE OAMENI. PENTRU CĂ AM REALIZAT LA UN MOMENT DAT CĂ EU PERCEP MOLDOVA DEJA NUMAI DIN PERSPECTIVA ŞTIRILOR ŞI A DISCUŢIILOR SKYPE. AM ZIS SĂ REVIN PENTRU CA SĂ ÎNŢELEG. SĂ MĂ ÎNŢELEG. SĂ VĂ ÎNŢELEG. Am rămas puţin surprins de ce am descoperit. O Moldovă în doi timpi. O societate tăiată la mijloc care e atât de diferită, atât de departe una de alta, încât.. de fapt, voi – cititorii acestei pagini – sunteţi parte dintr-o societate; dintre una din acele societăţi: lumea facebook i se zice. Lumea facebook trăieşte o mare parte a timpului său apăsând butonul like, făcând share la fel de fel de youtuburi sau articole, fiind în relaţii prieteneşti cu oameni pe care ori nu i-a văzut niciodată, ori i-a văzut în cadrul vreunui eveniment tot pe facebook creat, ridicând procrastinatul la nivel de artă, participând la off-lineuri, bloguind etc. Această lume citeşte ştiri şi mai comentează din când în când, i se bucură ochii când alţi prieteni de-ai lor le bagă câte un like la status-uri despre arhitectură în Chişinău sau vreo pagină creată ca semn de protest la.. (bagă

ce vrei aici: cinematografe în rusă, politicieni nedemni de voturile noastre, sfârşitul lumii şi aşa mai departe). Cealaltă lume – cea reală – nu are facebook. De fapt, mulţi nu au nici televizor. Ei joacă fotbal desculţi, beau apă rece din căldarea scoasă din fântână şi nu îi deranjează atât de mult ce istorie învaţă la şcoală – atâta timp cât este un profesor acolo care să îi înveţe ceva. Această lume am descoperit-o eu în ultima jumătate de an, prin serviciul pe care l-am avut. O lume ce poate şi vrea dar nu are posibilitatea. Lumea asta nu are pagini pe facebook, nu are comunităţi sau grupuri de susţinere, nu are cartele de reducere la mai-toatebarurile-din-Chişinău; dar lumea asta este sinceră; mai sinceră. Şi eu fac parte din lumea facebook. Aşa mi-a fost dat, nu am ales eu. Şi mă bucur când lumea comentează vreun articol al meu; şi mă bucur când sunt inundat de like-uri, share-uri şi tot felul de astfel de manifestări de solidaritate şi susţinere. Am pornit şi eu o pagină; dar eu m-am dus şi am dat 8 lei (pe lună) şi mi-am deschis şi o cutiuţă poştală. Un experiment social (pentru mine). O detaşare pentru alţii. E vorba de amSecret.com. Aşa se face că avem cu toţii secrete. Le ţinem strâns la piept, le protejăm, le uităm undeva adânc în subconştient

şi ni le zicem doar în vise (şi atunci tot încet-încet, să nu ne-audă nimeni). Secretele astea deseori ne limitează, ne opresc din unele avânturi, ne construiesc viziuni diferite/eronate despre alţi oameni. Secretele astea trebuie scoase la suprafaţă. Pentru ca să ne eliberăm. Şi oricât de mare ar fi un secret vă garantez că el încape pe o foiţă mică, pe un card poştal. Îţi alegi un card ori îl faci (din ce vrei: colaje, bucăţi de ziare, litere decupate), îţi scrii secretul şi îl trimiţi pe o adresă. Tu eşti şi rămâi anonim. Secretul tău nu mai este secret însă. Iar asta e bine. De ce? Încearcă şi o să înţelegi. Rezultatul a fost...hmm...straniu. Lumea facebook este reticentă. Ea se teme să iasă din virtual şi să-şi scrie secretele pe foaie. Ea se simte bine, în largul ei, în click-urile şi like-urile de la laptop. Provoac-o să iasă din fotoliul său comod şi o să vezi că e fricoasă. Lumea reală are secrete...tari. Dar la lumea reală e mai greu să ajungi. Dacă ajungi descoperi chestii de care şi mie mi-e frică uneori. Un fel de secret pe jumate deschis. O lume continuă să apese butoane, alta continuă să alerge desculţă. Eu? Eu plec. Ori eu nu-s gata încă pentru ţara asta, ori ţara încă nu e gata pentru mine. Vă pup şi vă iubesc, muritorilor; altă dată, poate...

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

Buba electronica NOUA ERĂ DE LA CUBICE-RUBICE ŞI SPIRALELE MULTICOLORE, PE CARE LE ARUNCAM PESTE CEAFA COLEGILOR DE ŞCOALĂ, LUMEA GADGETURILOR S-A SCHIMBAT ŞI NE-A SCHIMBAT. FIE ŞI CU FIŢE ECOLOGICE, RECOMANDATE CU TOATĂ FORŢA ÎNCĂLZIRII GLOBALE DE PRODUCĂTORI, GADGETURILE ŞI LUMEA VIRTUALĂ NE PUN PE BUTUCI, DACĂ AJUNG SĂ DEVINĂ TRUP DIN TRUPUL NOSTRU ŞI BIBLIE, ÎN ACELAŞI TIMP. AŢI OBSERVAT, PROBABIL, DACĂ NI SE IAU DRĂGUŢELE DE GADGETURI, FIE ŞI PENTRU O SCURTISIMĂ PERIOADĂ, INTRĂM ÎN SEVRAJ. DEVENIM LABILI PSIHIC ŞI UMBLĂM FĂRĂ SĂ ŞTIM PE CE LUME NE AFLĂM, CA DEPENDENŢII DE DROGURI, ALCOOL SAU FUMAT. NI-I RĂU DE-ATÂTA BINE? GADGETOMANIA DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII? AM ÎNTREBAT-O CU INIMA ÎN DINŢI ŞI IPADUL SUBSUOARĂ PE DOAMNA DOCTOR LIUBA MUNTEANU, SPECIALIST ÎN NEUROLOGIE ŞI ELECTROFIZIOLOGIE.

Regula nu a schimbat-o nimeni dormitorul rămâne o cameră pentru dormit şi făcut sex, nu pentru altceva… ˝

Specialiştii şi ne-specialiştii raportează cu fidelitate şi la unison valuri de epidemii, al căror unic simptom comun este oboseala cronică. Această sleire de puteri generalizată ar fi indusă de aşa-numita „boală electronică”… Cât de argumentate ştiinţific şi medical sunt aceste avertismente? Nu avem motive să o facem pe Toma necrediciosul și să ne

acoperim ochii. Odată ce am permis tehnologiilor performante să intre in viața noastră, trebuie să fim gata să conștientizăm și să ne asumăm riscurile. Vrem-nu vrem, neam transformat în ființe care pot fi impuse să funcționeze non-stop, 24 de ore din 24. Însă ciclul zi-noapte este parte indispensabilă din noi, organismul uman nefiind adaptat la un ritm de viață fară odihnă. „Arderea” nopților în compania gadgeturilor își pune, pic cu pic, amprenta pe sănătatea noastră. Am ajuns să dormim, în medie, cu 90 de minute mai puțin decât este necesar pentru revigorarea organismului. Sunt date generale, pentru că în cazuri izolate e vorba de o lipsă mai critică a somnului. Astfel, gadgeturile

T E X T d e V I O R I C A M I JA / F OTO d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

BUBA E LECTR O NI CĂ NOUA ERĂ

care ne fac viața mai productivă şi mai interesantă sunt, în acelaşi timp, şi cauza principală a extenuării organismului. Orice dispozitiv conectat în odaie înainte de somn poate induce o stare de alertă a organismului şi suprimarea producerii melatoninei - hormonul somnului. Deci, cu voia noastră și nesiliți de nimeni, chemăm la noi, în loc de povestea de seară, boala. Trebuie să închidem gadgeturile în timpul nopţii, ca să ne asigurăm condiţii corecte de somn. Regula standard pentru igiena somnului nu a schimbat-o nimeni dormitorul rămâne o cameră pentru dormit şi făcut sex, nu pentru altceva. Este greu de demonstrat „boala electronică”, atâta timp cât această boală nu se exprimă în „bube pe corp” şi în „mâncărimi”. Ce resimt totuşi pacienţii în cazul oboselii cronice, legată ombilical de electronice? Nu ne-ar ajunge degete la mâini să le numărăm: senzaţia de oboseală permanentă, fatigabilitate, lipsa de energie, durerile musculare, iritabilitatea, cefaleea, scăderea atenţiei, diminuarea capacităţii de concentrare, vertijuri, frisoane, dureri articulare… Cine se apucă să diagnosticheze acest monstru electronic, care are atâtea simptome comune cu bolile de orientare mai tradiţională? E foarte greu să descoperi. Dar o analiză atentă a vieţii pacientului ne ajută. Asta e, gadgeturile ar trebui să ajute omul să facă mai multe lucruri cu mai puțin efort, dar acestea au redus capacitatea sa de concentrare la câteva minute. Și, stând toată ziua în fața ecranului, poți descoperi seara că nu ai făcut nimic. Ceea ce produce, în mod inevitabil, stres și jale. Ca a doua zi, de dimineață, să o iei iarăși de la început. Până la urmă, rămân destul de puțini oameni care, utilizând tot mai multe gadgeturi, nu se pierd pe sine. N-a mai rămas mult până ne pricopsim cu o diagnoză recunoscută oficial, așa cum s-a întâmplat și cu sindromul oftalmologic computerizat - când pacienții care petreceau zile întregi la computer acuzau aceleași simptome: înroșirea și uscarea ochilor. Ce-i de făcut? Deocamdată, cea mai rapidă reacție a avut-o industria turismului: atât în SUA, cât și în Europa au apărut deja digital detox vacation - stațiuni sau hoteluri, unde utilizarea tehnicii este interzisă sau este practic imposibilă. Tot mai multe hoteluri se declară digitaly free, în acestea nu numai că lipsește cu desăvârșire wi-fi-ul, dar și în camere nu se mai instalează telefoane și televizoare, iar turiștii sunt rugați să lase în camera de păstrare toate gadgeturile cu are au venit în vacanță. Nu rezistă toată lumea, dar cei care o fac, recunosc că au dormit mai bine și s-au odihnit mai

interesant. Sisteme de luptă cu dependența se pot instala și în condiții casnice, de exemplu, puteți instala Freedom, un program care vă blochează internetul și poșta în anumite ore, dar, fără autodisciplină sau un jandarm casnic, îl veți deconecta destul de rapid.. În experiența dvs. ați documentat cazuri de boală generată de folosirea gadgeturilor? Cu ce mijloace terapeutice ați „operat”? În fiecare zi. Copiii încep să devină dependenţi de la vârste tot mai fragede. Zilnic se adresează pentru consultații și electroneuromiografie cel puțin 4 -5 pacienți, care prezintă simptome ori maladii ca rezultat al utilizarii excesive a computerului, smartphonului, iPadului etc. În plus, mulți dintre ei îşi creează o lume vituală, care nu are nicio legătură cu realitatea. În timp, se izolează şi încep să aibă tot felul de fobii. Avem pacienţi care nu mai pot avea relaţii reale, pentru că sunt dependenţi de comunicarea pe internet. Dacă e să ne oprim mai mult la caracterul somatic al dereglărilor, cel mai frecvent sunt diagnosticate neuropatiile compresive și sindroamele de „tunel al nervilor periferici”, o patologie cauzată de poziția nonfiziologică și forțată a mâinii sau a piciorului, cu comprimarea nervilor; durerile de spate și de cap, probleme din ce în ce mai frecvente, mai ales la tinerii și adulții care stau multe ore în fața calculatorului.

Ținerea laptopului direct pe genunchi poate scădea numărul spermatozoizilor la bărbați... Există vreo soluţie pentru a scăpa de această oboseală, în afară de abdicarea de la gadgeturi? O soluție unică nu există, din păcate. Dar, totodată, este demonstrat și nu mai merită să ne îndărătnicim - există un procent foarte mic de oameni care suferă de insomnie ca boală, restul sunt jertfele dispozitivelor electronice, care-i țin treji, „în priză”. Fiecare persoană trebuie să ia atitudine faţă de starea de sănătate a propriului organism. La naştere primim un potenţial vital determinat genetic. Cum îl păstrăm şi îl menajăm depinde de fiecare în parte. Cum îl păstrăm, așa îl avem… Sună mai dur, dar tot adevărat. Este nevoie doar de puțină voință și disciplină, pentru a menţine un regim sănătos de viaţă. Trebuie să ne impunem un orar și un regim adecvat. Somn nu mai puţin de 7-8 ore pe zi. Bineînţeles, o excludere totală a gadgeturilor din viaţa noastră nu este posibilă, oricât ne-am dori acest lucru, dar ele trebuie utilizate cu cap și dozat.

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

BUBA E LECTR O NI CĂ NOUA ERĂ

O câștigătoare a Premiul Nobel (un motiv în plus să o credem!) și specialistă în toxicologie, a șocat lumea când a numit telefonul mobil pericol public și a declarat că folosirea acestuia poate determina apariția cancerui la creier… Pe glob sunt utilizate estimativ 5 miliarde de telefoane mobile. Pentru moment, nu există studii care să arate expres că telefonul mobil este responsabil de cancerul cerebral. Studiile sunt controversate. Telefoanele mobile prezintă totuși riscuri certe pentru sănătate. Sunt efectele secundare, demonstrate statistic: reduce cu 37 la sută capacitatea de concentrare, iar „vibrațiile fantomă", sunt raportate de către 50 la sută dintre utilizatorii de telefoane mobile. Un alt „fruct interzis, dar dulce” al civilizației – laptopul… și folosirea îndelungată a acestuia, cică, ar provoca de la dureri de cap până la probleme sexuale? Studiile au demonstrat că folosirea îndelungată a laptopurilor poate obosi ochii și poate provoca dureri de cap puternice. Mai mult, ținerea laptopului direct pe genunchi poate scădea motilitatea și numărul de spermatozoizi la bărbați. E deja demonstrat științific, așa că bărbații ar trebui să fie vigilenți și să țină la distanță gadgeturile de locurile strategice.

E un fel de „club al alcoolicilor anonimi”, dar cei care vin aici au de luptat cu alt șarpe... În Marea Britanie există o clinică în care se încearcă tratarea dependenței de internet și calculator… Schemele de tratament sunt similare cu cele care se aplică în cazurile dependenței de droguri și de alcool… Și în această situație, aproape totul e în mîinile pacienților și ale lui Dumnezeu? Este un pionier în terapia dependenței de jocurile online, dar și de internet în general. E un fel de „club al alcoolicilor anonimi”, dar cei care vin aici au de luptat cu alt șarpe. Dependenții sunt ghidați înapoi în viața reală prin discuții individuale și de grup, excursii pe bicicletă și jocuri cu mingea. Dependența e o problemă, atâta timp cât fiecare al treisprezecelea om își verifică facebookul înainte de a se ridica din pat. Dependența, zic unii specialiști, este hormonală. Hormonul plăcerii, dopamina, se secretă doar atunci când organismul primește o nouă doză de informație. Scanăm frenetic și halucinant spațiul din jur, căutând și găsind motive ca să ne abatem de la obligațiile noastre imediate: un mesaj pe mail, o poză pe fb, un like, un dislike, un apel telefonic... Receptorii dopaminei sunt excitați – suntem mereu în așteptarea unei informații mai interesante decât ceea ce facem acum, explică Garry Small, unul dintre cei mai cunoscuți neuropsihologi din SUA, profesor de psihiatrie

la Universitatea California din Los-Angeles. Statisticile vin să-i susțină afirmațiile: un utilizator mediu deschide de 37 de ori pe oră alte și alte ferestre. 79% dintre respondenții unui sondaj pe această temă au recunoscut că nu se despart de gadgeturi nici în vacanță sau în călătorii care n-au nicio legătură cu lucrul. Savanții studiază deja de câțiva ani repartizarea atenției între om și celelalte ustensile. Gadgeturile au preluat multe funcții care altă dată erau privilegiul conștiinței. Acum concresc tot mai mult cu ființa noastră, așa că degrabă am putea să ne punem întrebarea unde ne terminăm noi și unde încep instrumentele. Savanții nu sunt preocupați doar de aspectul filosofic al temei, ci și de influența directă asupra creierului care este mereu ținut în încordare. Numărul sinuciderilor de la fabrica Foxconn este, la fel, un subiect de discutat. Numită și „Expresul Sinucigașilor”, aici chinezii își pun capăt zilelor nu numai din cauza condițiilor draconice de muncă, dar se aud voci, datorită unui câmp magnetic care îi influențează… Ce variantă credeți că este plauzibilă? Muncitorii de la această fabrică au, mai degrabă, un regim de lucru extrem de dur, fără respectarea igienei muncii. Bineînțeles, organismul cedează și, întâi de toate, sistemul psihoemoțional. Dacă am face un top 3 al celor mai periculoase gadgeturi, care ar fi acestea? Nu sunt date concrete despre gradul de nocivitate al gadgeturilor. Le putem considera mai nocive pe cele utilizate mai des și timp mai îndelungat. Culmea cinismului, alături de gadgeturi care ne fură din sănătate, există gadgeturi –indicatoare ale stării de sănătate -cântare inteligente, căști care îți urmăresc ritmul cardiac și aparate care îți arată cum reacționezi la stres… Cât de inofensive sunt acestea? Tehnologiile moderne oferă utilaje performante în toate domeniile medicale. Gadgeturile, atât de diagnostic, cât și pentru monitoring teoretic, sunt testate înainte de a fi expuse pe piața medicală. În plus, un gadget de diagnostic nu este folosit non-stop de pacient, ci pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel este redus și riscul nocivității. Pe lângă cântarele electronice, pe care le găsim în fiecare casă cu fete, există gadgeturi care măsoară parametrii sistemului cardiovascular, care determină cu exactitate perioada de fertilitate a femeii, care efectuează de la distanță o radiografie pulmonară. Așa că e greu să subestimezi utilitatea acestora. Până la urmă, ca și în toate domeniile, excesul face mult rău. Și ca întotdeauna – măsura astupă gura!

HAND SHAKE THEORY Există o teorie, conform căreia orice om de pe planetă poate ajunge să contacteze orice alt om de pe planetă prin intermediul a doar 6 persoane cu care este conectat. Facebook-ul a dat peste cap această teorie - poți să ajungi oricând la oricine doar prin intermediul a câteva click-uri. Tu la cine vrei să ajungi?

că află știrile prin intermediul Facebook-ului. Între timp, în doar 20 de minute pe Facebook sunt partajate peste 1 milion de link-uri, sunt acceptate 2 milioane de cereri de prietenie şi sunt trimise aproape 3 milioane de mesaje.

OBSESIA FB Faceebook-ul are 500,000,000 de utilizatori activi - adică aproximativ fiecare al 13-lea locuitor al planetei. Jumătate din aceștia sunt logați pe fb în fiecare zi. 48% din utilizatorii cu vârstă între 18-34 ani verifică Facebookul atunci când se trezesc, 28% dintre ei fac acest lucru chiar înainte de a ieşi din pat. Lunar sunt cheltuite pe Facebook peste 700 de miliarde de minute, zilnic sunt instalate peste 20 de milioane de aplicaţii şi peste 250 de milioane de oameni interacţioneză cu Facebook-ul prin intermediul altor site-uri. Peste 200 de milioane de oameni accesează Facebook-ul prin intermediul telefonului mobil. Oamenii care folosesc Facebook de pe dispozitivele lor mobile sunt de două ori mai activi pe Facebook decât non-utilizatorii de telefonie mobilă. 48% dintre tineri au declarat

STATISTICI BANALE Fiecare utilizator fb are: - în mediu 130 de prieteni în listă; - câte 8 cereri de prietenie pe lună; - un minim de 55 de minute pe zi logat pe fb; - un minim de 25 de comentarii pe lună - 3 invitații la evenimente în lună; - este membru a 13 grupuri. FB este tradus în 70 de limbi, inclusiv româna. Dacă Facebook-ul ar fi un stat, ar fi al treilea ca dimensiune după China și India.

RECORDURI În seara de revelion au fost încărcate pe facebook 750 de milioane de fotografii.

- femeile se descriu pe fb mai mult decât bărbații (preferințe, activități, povestiri, fotografii) CIUDĂȚENII Facebook-ul a devenit atât de influent, încât în SUA a fost "oficializată" o nouă tulburare mentală - Facebook Addiction Disorder (dependența de facebook). Moldova se află pe locul 116 dintre 213 de țări ultilizatoare de facebook Moldova este pe locul 10 în topul țărilor cu cea mai înaltă viteză de accesare a internetului. Pe locul 1 în top este poziţionată Coreea de Sud (31,11 Mbps), locul 2 este ocupat de Lituania (30,62 Mbps), iar pe locul trei este situată România (24,08 Mbps). De asemenea, Republica Moldova este pe prima poziţie privind raportul dintre viteza de download existentă şi cea promisă de Internet Provider, fiind uni-

BĂRBAȚII VS FEMEILE - femeile au cu 55% mai multe postări pe fb decât bărbații; - 31% dintre utilizatorii fb declară că sunt SINGLE (se declară celibatari 33% dintre bărbați, iar dintre femei - 26%); - 43% dintre utilizatorii fb declară că sunt căsătoriți sau într-o relație (bărbați - 42%, femei - 47%)

ca ţară care depăşeşte pragul de 100% (101.46%).

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

Gadgetoveni DE MAI MULȚI ANI TRĂIM VREMURI CÂND INFORMAȚIA ȘI TIMPUL SUNT CELE MAI SCUMPE LUCRURI. ACEST FAPT A MOTIVAT DEZVOLTAREA „SCULELOR”, CU AJUTORUL CĂRORA SE POATE LIVRA ORICE TIP DE INFORMAȚIE, ÎNTR-O PERIOADĂ SCURTĂ DE TIMP ȘI APROAPE ORIUNDE. UNA DINTRE INVENȚIILE CARE AU CONTRIBUIT LA ACEASTĂ DEZVOLTARE ESTE TELEFONUL. ÎN ȚARA NOASTRĂ LUMEA NU AVEA NEVOIE DE TELEFOANE, DEOARECE OAMENII RAREORI PĂRĂSEAU LOCALITATEA, IAR COMUNICAREA ÎN ACESTE MEDII SE PRODUCEA GRAȚIE UNEI REȚELE BINE PUSE LA PUNCT, CARE CUPRINDEA O ARIE DE ACOPERIRE IMPRESIONANTĂ. CU TOȚII CUNOAȘTEM VITEZAFULGER DE RĂSPÂNDIRE A ȘTIRILOR ÎN SAT. ACEASTĂ TEHNOLOGIE ȘI-A DEMONSTRAT EFICACITATEA DE-A LUNGUL ANILOR, IAR PRIN „ANI” SE AU ÎN VEDERE MIILE DE ANI... CU TIMPUL ÎNSĂ, LUCRURILE S-AU SCHIMBAT ȘI AU INTRAT PE PIAȚĂ ALTE TIPURI DE TEHNOLOGII. UNII EXPERȚI CONSIDERĂ CĂ NEÎNCREDEREA ÎN PRECEDENTA METODĂ DE COMUNICARE A FOST INSUFLATĂ DE CĂTRE PRODUCĂTORII DE TELEFOANE, PENTRU A-ȘI MAXIMIZA PROFITURILE. MAI TÂRZIU, CONVORBIRILE DE ACEST TIP PUTEAU FI VĂZUTE ȘI ÎN FILME, UNDE ACTORUL PREFERAT VORBEȘTE CU PERSOANA DRAGĂ PRIN INTERMEDIUL TELEFONULUI. ACEST TRUC A FOST NUMIT DE CĂTRE EXPERȚI ”PRODUCT PLACEMENT”, EFECTUL ACESTUIA FIIND DORINȚA TELESPECTATORILOR DE A FACE ANUMITE LUCRURI ÎNTR-UN ANUMIT FEL. ULTIMUL SONDAJ EFECTUAT DE COMPANIA MAGENTA CONSULTING DEMONSTREAZĂ UN ADEVĂR INCONTESTABIL – MOLDOVENII CHIAR SUNT GADGET-BEGET.

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

Telefonul preferat de către moldoveni aparține producătorului finlandez Nokia (74%). Pe locul doi s-a poziționat Samsung (33%), acesta fiind apreciat de fiecare al 3-lea respondent, iar smartphone-ul Iphone de la Apple l-a atras aproximativ pe fiecare al 5-lea (18%). 12% dintre participanți preferă Sony Ericsson, 10% - LG, 7% - BlackBerry, 6% - Motorola, 4% - HTC și 2% - Philips. Unii oameni sunt foarte mulțumiți de faptul că sunt conectați mereu la tot ce se întâmplă, iar alții ar deconecta telefonul pentru a se bucura de puțină liniște. Gadgeturile au schimbat și comportamentul elevilor, pe care mai rar îi vezi jucând fotbal, board-game-uri etc., servindu-le și drept sursă de inspirație în timpul examenelor și al lucrărilor de control. Telefoanele mobile au devenit într-atât de necesare și de performante, încât mulți deja nu mai iau în seamă daunele care pot fi cauzate de utilizarea acestora. Oare, abonându-te la un pachet nou, nu ar trebui să ți se ofere și o asigurare medicală?

Mărcile preferate de telefoane mobile, N=2458, % Nokia

Smartphone se traduce ca

Samsung

telefon deștept. Indiferent

Iphone

de nivelul de inteligență al

potențialului consumator,

Sony Ericsson

această denumire este una

atrăgătoare, deoarece toți

BlackBerry

adoră lucrurile deștepte.

Motorola

Însă majoritatea uită că

HTC

lucrurile deștepte devin

Philips Alta 0

cu adevărat astfel doar

0,2

sub influența inteligenței 20

proprietarului lor.

Participanții la cercetare au fost rugați să indice nivelul de fericire pe o scală de la 1 la 7. Pentru a vedea adepții căror mărci se consideră mai fericiți, ne-am propus să calculăm media nivelului de fericire în funcție de marca preferată. Cele mai fericite par a fi persoanele a căror marcă preferată este Iphone (5.85 puncte), BlackBerry (5.77 puncte) și HTC (5.74 puncte). Probabil, aceste gadgeturi cu adevărat sunt de folos și ușurează viețile oamenilor, influențând pozitiv nivelul de fericire al acestora. Însă e imposibil de afirmat cu siguranță că telefoanele determină într-adevăr fericirea, cu atât mai mult inteligența. Este de menționat faptul că mărcile indicate mai sus nu sunt cele mai accesibile, ceea ce indică și capacitatea de plată a participanților care influențează nivelul de fericire.

Nivelul de fericire, în funcție de marca preferată de telefoane mobile, % Iphone, N=424

5,85

BlackBerry, N=177

5,77

HTC, N=98

5,74

Nokia, N=1778

5,63

Samsung, N=791

5,56

LG, N=251

5,55 5,53

Philips, N=59

5,46

Sony Ericsson, N=281 5,43

Motorola, N=134 5,00

5,50

6,00

Au fost analizate și răspunsurile referitoare la marca preferată, în funcție de nivelul social specificat de participanți (pe o scală de la 1 la 9). Persoanele cu un nivelul social mai înalt preferă într-o măsură mai mare telefoanele Iphone (6.13) și BlackBerry (6.07). În urma acestui rezultat putem spune că persoanele care se identifică cu produsele acestor mărci se văd pe o treaptă mai înaltă de pe scala socială, în comparație cu ceilalți.

Nivelul social, în funcție de marca preferată de telefoane mobile, % 6,13

Iphone, N=419

6,07

BlackBerry, N=172 HTC, N=101

5,82

Philips, N=61

5,82 5,73

Sony Ericsson, N=276

5,63

Nokia, N=1779

5,59

LG, N=256

5,58

Samsung, N=788 5,18

Motorola, N=130 5,00

5,50

6,00

6,50

Ne-am propus să aflăm de ce persoanele care preferă Iphone și BlackBerry se consideră mai fericite și la un nivel social mai înalt decât ceilalți. Adepții mărcii Iphone sunt în mare parte persoane necăsătorite și aflate în concubinaj (care preferă Iphone cu cel puțin 15 p.p. mai mult decât celelalte categorii). Același lucru poate fi spus și despre fanii BlackBerry. Aceste mărci de telefoane sunt perfecte pentru aceste două categorii de oameni, pentru celibatari cel puțin din două motive: deoarece pot petrece mult timp în aplicațiile acestora, fără a mai avea nevoie de viața reală și pentru că le pot utiliza spre a-și găsi a doua jumătate, mai ales că un astfel de gadget asociază posesorul acestuia cu un om de succes. Concubinii, la fel, pot utiliza numeroasele funcții pentru a stăpâni dorul, expediind poze și o sumedenie de mesaje pe minut. Este de menționat faptul că în urma oficializării relațiilor scade preferința potențialilor consumatori față de mărcile propriu-zise.

Telefonul mobil preferat, în funcție de statutul marital, % Celibatar, N=786

Concubinaj, N=115

Casatorit, N=1320 Divortat, N=114 Vaduv, N=123

50 Nokia

Samsung

70 Iphone

90 Sony Ericsson

110 LG

10 5

9 12

130 BlackBerry

150 Motorola

170 HTC

190 Philips nr. 42/martie 2012

Mărcile Nokia și Iphone sunt preferate într-o măsură mai mare de bărbați, iar Samsung - de femei. Cât priveşte celelalte mărci, diferențele sunt ne-

Mărcile preferate de telefoane mobile, în funcție de sexul respondentului, %

semnificative. Se spune că femeile simt necesitatea de a spune zilnic aproximativ de două ori mai multe cuvinte față de bărbați. În cazul sexului frumos,

Nokia

telefoanele mobile de pe rafturile magazinelor ar putea deveni mai colorate și cu câte o baterie au-

Samsung

xiliară în set. Până la apariția pe piața autohtonă a telefoanelor cu display touch screen, se putea crea impresia că majoritatea telefoanelor erau inventate

Iphone

pentru a cuprinde toate segmentele de consumatori în același timp. Majoritatea telefoanelor erau

Sony Ericsson

de culoare neagră, iar pe butoanele compacte se puteau citi două alfabete concomitent.

Studiul dat a fost efectuat de Compania Magenta Consulting cu scopul de a evidenția

BlackBerry

preferințele moldovenilor în ceea ce privește telefoanele mobile. Datele au fost colectate prin

Motorola

intermediul sondajului trimestrial Magenta National Screening,

HTC

pe un eșantion de 3000 de respondenți, în 133 de localități urbane și rurale (marja de eroare

Philips

0,3

Alta

www.consulting.md

Masculin, N=1095

constituie 1.7%, la un nivel de încredere de 95%).

Femenin, N=1363

0,2 0

nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

T E X T d e M O N I S TĂ N I L Ă

CEZAR A MURIT! TRĂIASCĂ INTERNETUL!

nternetul îmi aminteşte cumva de acest anunţ la moartea unui Cezar. Fiindcă nu o dată ne vine să spargem computerele, ca în momentul imediat următor să strigăm: trăiască internetul!

Cine nu a fost curtat & lăudat & căutat & găsit & bârfit & înjurat pe internet. Acum treizeci de ani, era mai simplu. Apărea câte unul la colţul blocului, îţi striga una de mamă şi o rupea la fugă. Tu – după el! Dacă îl prindeai, îi dădeai o mamă de bătaie. Acum, dacă cineva vrea să îţi spună ceva, te caută pe blog / facebook. Acolo, cu un nume care poate avea diferite rădăcini, de la cele mai spectaculoase la cele mai autosuficiente, intră bossul, bigmanul ori socraticul şi te înjură. Dacă ai un blog bun, îi găseşti IP-ul. Dacă eşti nestăpânit şi uşor de provocat, îi răspunzi. În mod normal ar trebui să îl ignori. La o atenţionare mai serioasă, se invocă libertatea de expresie. Există şi în modă libertate, dar tot te ia poliţia dacă te flenduri fără haine prin oraş. Libertatea de expresie nu e aşa cum o înţeleg agresorii cu ID-uri false pe net. Ca să te exprimi liber, se impun totuşi câteva reguli de conversaţie. Să te ridici la nivelul discuţiei, să respecţi normele cuviinţei cel puţin în egală măsură cu conlocutorul tău, să ştii despre ce vorbeşti. Fiindcă nu vorbim de libertate de înjurare sau libertate de proastă-creştere şi nici despre libertate de aberat. Cuvântul expresie în DEX este definit astfel: „Construcție concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee” . Să înjuri şi să jigneşti oameni nu are nimic de a face cu o idee. Iar dacă tot vrei să fii agresiv pe net, ca ceea ce spui să te

exprime liber pe tine, dă-ţi numele şi datele de contact. La nevoie, şi numele unui stadion; există oameni care vor să se exprime non-verbal după ce au fost înjuraţi de oameni plictisiţi de viaţă. Eu afirm cu tărie că pe blogurile mele nu se comentează liber. Că, dacă ar depinde de mine, aş impune moderarea tuturor mesajelor de pe internet. Libertatea de expresie a oricărui nesimţit nu poate anula libertatea mea de acţiune. Pe blogul meu, pe conturile mele – nu înjură nimeni. Mai ales nu pe mine. Şi nu cred că atitudinea mea e antidemocratică. Nu vreau să fiu înjurată, nu îmi plac oamenii care înjură sub nume false, şi vă îndemn pe toţi: ştergeţi-i din blogurile voastre, banaţi-i pe nesimţiţii care înjură, fiindcă nu poate fi libertatea indiferent cui peste libertatea mea. În concluzie: egocentrismul te salvează de indispoziţie! PS 1. Deschizi un site şi găseşti fraieri care să comenteze, să înjure, să contra-înjure pentru rating – dacă nu-i găseşti, înjuri tu! Aşa a crescut şi Unimedia. PS 2. Să îi propunem lui Andi Moisescu o nouă rubrică la Apropo TV – „Şi eu am fost înjurat pe internet”. Invitaţi speciali Andrei Pleşu, Ştefan cel Mare şi Iisus Hristos. PS 3. Cuvintele licenţioase măresc traficul pe bloguri. Deci, dacă alţii înjură, autorul nu se discreditează. PS 4. Poţi fi tu cel care înjură şi contra-înjură pe propriul site. Sau care îi propune o rubrică lui Andi Moisescu. Sau care strecoară un cuvânt menit să-ţi crească traficul. Poţi fi tu ăla pe care îl voi scoate de la blogroll. Internetul a murit! Trăiască internetul!

nr. 42/martie 2012

Tema nu mﾄビului

CENSORED!

MÉNAGE À TROIS T E X T d e A N A S TA S I A TA B U R C E A N U I M AG I N I d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A

Soțul meu este pasionat de tot felul de chestii ... din astea ..., mă rog, de fiecare dată când vede una nouă, trebuie neapărat s-o aibă. Ne-am căsătorit recent. Deși, trebuie să recunosc, știam de patimile lui și până a ne căsători. La început nu acordam mare atenție pasiunii lui. După, chiar îl încurajam, atunci când îmi solicita părerea. Acum îmi dau seama că totul mergea spre asta. Într-o zi oarecare de noiembrie, îmi așteptam soțul acasă, la cină. Mi-a telefonat să-mi spună că mai întârzie un pic. Era evident, merge după ea. Presimțeam, plus că îmi și menționase asta ceva mai înainte. A venit acasă tare fericit. Normal, pentru că o avea și pe ea alături. Ni s-au făcut prezentările de rigoare. Educată fiind, am și complimentat-o (un fel de ice breaking phrase). Am luat cina împreună, iar el nu o slăbea din priviri. După cină, seara noastră tot cu ea a fost umplută - ce știe, ce poate, cum arată. Am discutat o bucată bună de noapte cu ea despre tot, începând de la afișele cinematografelor și terminând cu rețete de prăjituri pentru Crăciun. Am încercat să dau dovadă de un comportament firesc. Nu disperam. Îmi spuneam: ”Totuși, sunt eu stăpâna acestei case!” Ca să ne trezim a doua zi dimineța, țoți trei în pat. Eu o întrebam despre sex, cu replicile-șablon utilizate în asemenea cazuri. E și vina mea că s-a ajuns aici, dar mândria nu îmi permitea să manifest nici măcar o mică doză de gelozie. Acum, ei sunt mai mereu împreună - ea îi setează muzica, are grijă să îl anunțe despre vremea de afară, tot ea formează numărul meu de telefon, atunci când sunt în drum spre casă..., ca să fie cina gata. Atitudinea mea, totuși, are o scuză, îl iubesc prea mult pentru a renunța așa de ușor. O să mă judecați, dar sunt gata să îl împart pentru moment cu alta, doar să nu-l pierd. Mai ales că - știu - este ceva temporar. Îi va ieși alta nouă în cale și asta va fi uitată ușor, căci așa funcționează el. Specialiștii spun chiar că un ménage à trois este o terapie benefică pentru cumplurile căsătorite, pentru a scăpa de rutina matrimonială. Și mai e ceva - sunt mai bună decât ea. E inteligentă, suplă, accesibilă, dar nu există nimic perfect și eu îi cunosc fițele. Știu că foarte curând o să-l plictisească - ea necesită multă grijă, ea nu-l poate servi veșnic și e dependentă de o sursă de energie electrică. Ș-apoi, rama ei de metal, rece la atingere, și faptul că mereu e plină de amprentele celor care o ating nu îl vor face niciodată fericit. În plus, eu nu am termen de garanție, precum are ea - Siri, femeia-robot din telefonul 4S al soțului meu. nr. 42/martie 2012

Tema nu mărului

SUNTE M D EPEND ENȚI ȘI PU NKTU M DE GADGETURI, DE FACEBOOK ȘI DE ALTE RELE MODERNE

1. Apple iPAD 3

2048 x 1536 pixeli, 25.4 cm, un procesor A6 quad-core Tegra 3 și fibrele din carbon ar putea să restabilească standardul de aur al tabletelor din nou, după ce anul trecut Android și Transformerul companiei ASUS au făcut concurență serioasă iPAD-urilor 1 și 2 în 2011.

2. PlayStation Vita

Care teren de joacă când poți să ai toate jocurile care-ți plac în buzunar? Camere duale, care te fac să intri și mai tare în joc (sau cel puțin să-ți pară că ai intrat), cu touchscreen și mai sensibil și panel tactil în spate - un lucru e clar: Sony nu glumește.

3. Windows Kinekt

Un nou nivel de interactivitate pentru utilizatorii de PC și de tablete este oferit de Windows Phone 7-style Metro UI. Promițând o întreagă serie care abundă de noi programe și caracteristici cum e Kinekt for Windows pentru control în bază de gesturi, aplicațiile HTML5, care utilizează integral servicii cloud din mediul online și suportul cip ARM, e clar că Microsoft e gata să dea lovitura. Atât în tablete, cât și în PC-uri. Gadgetul se lansează oficial la sfârșitul anului.

4. Samsung Galaxy III

În timp ce Samsung Galaxy S II se apropie de prima aniversare, Galaxy S III urmează să fie lansat cu un motor quad-core complet, 2 GB de RAM, un ecran de 11.7 cm și o cameră incredibilă de 12MP. Noi credem că trebuie să ne așteptăm la cel mai puternic gadget Samsung produs până acum.

5. Televizorul Apple

Nemulțumit să domine doar piețile de tablete și de telefoane smart, Apple țintește să se instalze și în dormitoarele noastre. Se zvonește că viitorul televizorului e AirPlay, un aparat mobil care urmează să se adapteze la control prin gesturi. În mod clar, Apple TV va fi mai mult decât un televizor smart mediu, el va include și puternicul procesor A6 destinat tabletei iPAD 3, pe lângă lentile speciale și control prin voce. iTV nu va revoluționa doar industria televizoarelor la fel cum a făcut-o iPhone-ul pe piața de telefoane

smart, ci s-ar putea ca Apple să se depărteze de canalele prin satelit tradiționale. Zvonurile zic că septembrie e luna în care apare televizorul Apple. Abia așteptăm.

6. Amazon Kindle Fire

Kindle Fire nu va omorî iPadu-urile, pentru că, de fapt, Kindle e un fel de anti-iPad. Kindle Fire nu mixează caracteristicile computerului cu cele ale unui telefon smart, cât e o metodă de distracție în transport. Și e jumătate ca preț față de iPad.

7. iPhone 5

Mai subțire, cu un ecran de 10 cm, procesor quadcore, NFC și sunet SIM integrat. Cam așa se preconizează a fi următorul model iPhone. După ce pentru a lansa iPhone 4S am așteptat 16 luni de la lansarea iPhone 4, nu putem prevesti cu cât vor amâna cei de la Apple lansarea acestui model. Circulă zvonul că asta s-ar întâmpla prin septembrie.

8. Nokia Lumia 900

Cel mai incitant e că Nokia Lumia 900 va debuta noua versiune Windows Phone 7, zis și Tango. Lumia 900 se va lansa la cel mai mare show pentru consumatorii de electronice la CES, în Las Vegas.

9. Netflix!

Serviciul video la cerere care oferă mii de filme și seriale gratuite contra unei taxe lunare (mai puțin valabil pentru Moldova, mai mult pentru SUA) ne va da șansa să scoatem filme gratuit în prima lună, sugerându-ți și ce filme să privești în dependență de la ce filme ai ales să te uiți până acum și în dependență de ce au ales și prietenii tăi. Netflix va fi disponibil pe iPhone, iPad, Android, Wii, box 360 și PS3. Netflix e în negocieri acum și cu televizoarele smart!

10. Nintendo Wii U

Urmarea popularului aparat de joc Nintendo Wii pare să își schimbe și look-ul. Wii U va include și control prin atingere, și panou de control adițional care să servească drept o a doua fereastră pentru a vedea jocurile în mod mai creativ, și va avea și o calitate mai bună a imaginii echivalând PS3 și Xbox 360. Se lansează după 1 aprilie.

3. 10.

CELE

MAI

AȘTEPTATE

GADGET-URI

ale anului 8.

2012 7.

Pe u nde trecuse pangolinul

UN GRAV CAP DE ACUZARE

TEXT de GHENADIE NICU I M A G I N E d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A

Un text emoţionant, de bun-rămas (pleca pentru o vreme, probabil în SUA – dacă asta înseamnă „peste mări şi ţări”), de Codrin Liviu Cuţitaru, într-un număr al Ziarului de Iaşi. De ce scriem, ce ne animă, ce motivaţii adânci stau la baza efortului nostru scriptic – plătit, vai, de mizerie, de regulă, depreciat sau privit cu ostilitate? Aceasta e tema. C.L.C. nu dă un răspuns propriu-zis. Poate descrie, dar nu şi explica, noimele îi scapă, cu toată luciditatea (eclatantă!) de care dă dovadă: „Am scris frenetic acasă, la Universitate, în bibliotecă, pe volanul maşinii, în tren, în avion, dimineaţa, după-amiază, seara, noaptea, vesel, trist, relaxat, angoasat, optimist, sceptic, sănătos, bolnav, de mînă, direct pe computer, pe foaie velină, dictando, albastră, albă, roz, îngălbenită, cu pixul, cu creionul, cu stiloul, flămând, sătul,

obosit, odihnit, în zile de lucru, de sărbători, în momente de criză sau echilibru, pe parcursul unor eşecuri ori victorii, adică – aşa cum ştim că se zice – la bine şi la rău. Pot explica, fără probleme, cum am scris, cât am scris, despre ce am scris şi unde am scris. Mai greu mi-ar fi să spun de ce am făcut-o (şi o fac în continuare) cu atâta consecvenţă”. În fond, înainte să plece, Codrin Liviu Cuţitaru ne serveşte o aporie – grea, exasperantă, dar impunând prin caracterul inexorabil al simetriei: „As fi vrut să articulez un argument postmodern şi să vă încânt cu noţiuni teoretice, cum ar fi, bunăoară, «texistenţa» lui Mircea Cărtărescu. Scriu (scriem) pentru că textul înlocuieşte, îmbunătăţeşte şi pozitivează viaţa, fiind, cum spuneam, o struțocămilă ontologică, o «texistenţă». Nu cred însă că mai este cineva dispus – nici măcar scriitorii – să accepte un asemenea transfer. Scrisul ţine de viaţa contemplativă, pe când lumea, cu formidabilele ei derulări de imagini şi experienţe, de viaţa activă. Cum le poţi combina fără a cădea în paradoxal şi derizoriu? Mi-ar fi plăcut, totodată, să explic virtutea scriiturii prin accesul său necondiţionat la ascunzişurile din viaţa activă şi astfel să-i declar supremaţia în faţa existenţei anodine. Dar, să admitem, cine poate pleda împotriva contraargumentului covârşitor că viaţa (fie şi anodină) operează cu fapte (măcar în principiu indubitabile), pe când scrisul (în mod asumat), numai cu speculaţiile asupra acestor fapte. În sfârşit, aş fi dorit să înţeleg textul din unghiul funcţionalităţii sale epistemologice (ca depozitar, altfel spus, al istoriei ca atare), însă unde se află relativismul şi ficţionalul mai acasă altundeva decât pe patul procustian al istoriografiei? Nu voi reuşi, prin urmare, să constat – cu precizie de metronom – motivele pentru care scriu şi, cu atât mai puţin, pe cele pentru care scriem. Bănuiesc că, până la un punct, am putea găsi o minimă consolare în chiar această raţiune majoră a propriei noastre neputinţe argumentative. Scrisul rămâne, în resorturile de adâncime, o problemă de intimitate (în ciuda aspiraţiei lui către manifestarea publică) şi, de aceea, rădăcinile sale sunt, ultimativ, intime”. Inevitabil, m-am gândit cu această ocazie la mine însumi. Eu de ce scriu? De ce continuu să fac o muncă nu că prost, ci de-a dreptul batjocoritor plătită? De ce am scris, de pildă, luni la rând, săptămână de săptămână, cu o consecvenţă de maniac, pentru foaia noastră raională, fără a fi deloc remunerat, măcar simbolic, de amorul conformităţii, deci absolut – absolut! – gratuit? Este, într-adevăr, cum îi scriam prin 2003 doamnei Sârbu, la Democraţia, „mica mea formă de fericire”? Cum trebuie să înţeleagă omul de alături, cititorul, soiul acesta, aparent rizibil, de devoţiune? Dar e oare devoţiune aici? În ce măsură în obstinaţia aceasta de a scrie – ca şi în tenacitatea de a publica – intră un complex psihanalizabil – complexul marginalului nesocializat?

Ce reprezintă, sub acest aspect, scrisul? O compensare? Iluzia unui statut altminteri inexistent? Nu ar trebui oare luaţi la un rost profund, minuţios, extrem de pedant şi absolut inclement, scriptorii? Nu cumva oamenii care, aşa sau altfel, premeditat ori involuntar, prin simplul efect de contaminare... ideatică, formează opinia publică, nu cumva oamenii aceştia ar trebui să fie examinaţi cu atenţie şi calificat relativ la... posibilitatea alienării lor? Sunt unul dintre ei şi s-ar cădea, poate, să fiu mai prudent. Dar nebunia este, uneori, mai lucidă decât luciditatea însăşi, vede mai mult, este mai conştientă, adesea, decît atitudinea rezonabilă: cine nu e în toate minţile se află, de fapt, de cele mai dese ori, în deplinătatea absolută a facultăţii sale, se are, cum s-ar spune, pe el însuşi la cheremul său personal, dispune după pofta inimii de propria lui identitate şi cred că trebuie să ne temem de spiritele capabile de incizii infinitezimale, de oamenii care pot citi în plan secund, în subsidiarul aparenţelor, de cei care sunt apţi a străbate, cu aplomb, pe muchia imperceptibilă a nuanţei. A fi scris, a fi aşternut câteva litere pe hârtie, a fi tastat nişte cuvinte pe monitorul primitor – iată o culpă ad-hoc, implicită, un grav cap de acuzare!... Scriu zilnic, preponderent jurnal, mici note de lectură, fişe în beneficiul unor mereu temporizate cristalizări. Laptopul îmi stă treaz cu săptămânile. Dacă îi scotocesc prin măruntaie, dau peste clituri de texte, peste vrafuri de propoziţii: mii de fişiere în care sintaxa se aglutinează obscur spre un anume text comun. Nu m-am întrebat niciodată până acum de ce m-am dedat acestei ocupaţii. Am început, inconştient (nu ingenuu!), prin clasa a cincea, şi între timp, chiar dacă am învăţat ceva despre coabitarea autorului cu eul său profund, despre ficţiunea vorbitoare şi tăcerea sinistră a identităţii sale ireductibile, raportul acesta nu s-a modificat. Raţiunile nevoii de a scrie, ale actului scriptic în sine, ale mecanicii sale îmi sunt inaccesibile azi ca şi odinioară. De finalitatea actului în cauză sunt conştient, o pot anticipa, câteodată chiar până la nivel de sintagmă. Dar resortul prim – acolo unde se produce declicul, unde începe, de fapt, totul – îmi rămâne necunoscut. Codrin Liviu Cuţitaru are copleşitor de multă dreptate: „rădăcinile sale sînt, ultimativ, intime”; altfel zis, subliminale, preraţionale – cu tot paradoxul! Structură, cum îl definesc Wellek şi Warren, propagându-se logic, deci, după legile succesiunii şi gradaţiei, în pasul apostolic juxtaliniar, procesualitate sui-generis, scrisul are – hélas! – o origine laxă, diformă, mereu preeminentă slabelor noastre puteri de exprimare. Ştim sigur ce scriem (cu excepţia acelora care par a nu avea discernământul propriului demers!), nu putem şti însă de ce anume, din care imbold fundamental. Miezul mult pilduitorului aticism este inextricabil şi abscons...

nr. 42/martie 2012

Aleco Matragucci - cunoscut în lumea interlopă ca Pianistul. Dat în cautare prin toata Italia, încă din 1932. Renumit pentru bestialitatea și sângele rece cu care își ucide victimele - omor prin muzică. Andrea Bollo - cunoscut în lumea interlopă ca TzoDzedik (origini Poloneze). Dat în căutare în toată Italia din 1934. Renumit prin numărul impunător de inimi zdrobite și făcute zob. Stelitta Popucci - agent FBI sub acoperire. Celebră prin infiltrările sale subtile în lumea criminală și spectaculoasele demascări ale Clanurilor Pucci și Trucci. Lollla Ojovani - agent special în Polizzia di Carabinieri Italia. Cunoscută prin arestările celor mai vestiți Gangsteri ai anilor '30 - Fabrizzio ochi de Sticlă și Giuzeppe Măcelarul Fotografi: Andrei Șușvaliuk, Irina Lesik (www.anshulesik.com) Vestimentație: Ele - Rhea Costa (Leogrand Hotel), Ei - Ted Lapidus (MallDova) Make-up și coafură: Victoria Casianenco, Nina Ionova, Anna Diacova - Salon Afrodita (str. 31 August, 79/1) Stil: Upgrade Studio (str. Sciusev, 39) Locație: Vinoteca - wine room & restaurant (str. Alexandru cel Bun, 98A) nr. 42/martie 2012

nr. 42/martie 2012

100

101

nr. 42/martie 2012

102

103

nr. 42/martie 2012

104

105

nr. 42/martie 2012

106

107

profil

MICHAEL BOURDEAUX BISERICA INTOLERANŢEI, ANATEMA LUI PUTIN ŞI BINECUVÂNTAREA CHEFIRULUI t e x t d e PAU L A E R I Z A N U

MICHAEL BOURDEAUX A FĂCUT PARTE DIN PRIMA PROMOȚIE DE SCHIMB DE STUDENȚI DINTRE MAREA BRITANIE ȘI URSS, ÎN 1959, EXPERIENȚĂ CARE L-A FĂCUT SĂ ÎȘI CONSTRUIASCĂ ÎNTREAGA CARIERĂ, PRIN INSTITUTUL KESTON PE CARE L-A FONDAT ULTERIOR, ÎN JURUL STUDIERII ROLULUI RELIGIEI ÎN URSS ÎN CADRUL MIȘCĂRILOR SOCIETĂȚII CIVILE ȘI DE REVENDICARE A DREPTURILOR OMULUI. A FOST CONSILIER PENTRU DREPTURILE OMULUI AL LUI MARGARET THATCHER ȘI ARE UN DOSAR DE PESTE 600 DE PAGINI LA POLIȚIA STASI DIN GERMANIA. PENTRU ACTIVITATEA SA I-A FOST DECERNAT PREMIUL TEMPLETON, AȘAZISUL ECHIVALENT ÎN SPIRITUALITATE AL PREMIULUI NOBEL. MICHAEL BOURDEAUX ESTE DOCTOR ÎN ȘTIINȚE ȘI PREOT ANGLICAN CU GRADUL DE CANON. DE CE L-AM ADUS LA ”LEGILE PE CARE NU LE OBSERVĂM”, CONFERINȚA DIN 3 DECEMBRIE 2011, ORGANIZATĂ ÎN CADRUL PLATFORMEI OSPOON.EU? ÎN AFARA DOMENIULUI SĂU DE EXPERTIZĂ, CARE NI S-A PĂRUT ESENȚIAL PENTRU A STABILI CONTEXTUL SOCIAL ȘI GEOPOLITIC ÎN CARE S-A DEZVOLTAT RELIGIA ÎN SPAȚIUL NOSTRU, AM VRUT UN DISCURS AL UNUI PREOT CARE SĂ POATĂ FI DETAȘAT, ACADEMIC, CU REFERINȚE ISTORICE ȘI ARGUMENTAT. PENTRU CĂ AM VRUT SĂ ADUCEM UN PREOT TOLERANT ȘI DESCHIS, CU UN NIVEL FOARTE ÎNALT DE EDUCAȚIE ȘI CARE SĂ NE ADUCĂ AMINTE CĂ RELIGIA, CA FENOMEN SOCIAL, ESTE, DE FAPT, UN DREPT AL OMULUI, ALĂTURI DE LIBERTATEA DE GÂNDIRE, EDUCAȚIA SAU ORIENTAREA SEXUALĂ. nr. 42/martie 2012

108

Excele nțe

M ICH AE L BOURDE AUX BISERICA INTOLERANŢEI, ANATEMA LUI PUTIN ŞI BINECUVÂNTAREA CHEFIRULUI

„ Cifrele sunt simple, filosofia e dificilă…” Pentru contrast. După conferință, dl Bourdeaux ne-a spus că nu a avut niciodată o audiență atât de tânără și interesantă în ultimii 20 de ani și că avem cea mai bună miere. Înainte de conferință, dl Bourdeaux mi-a scris un e-mail în care și-a exprimat o singură condiție (de fapt, mai mult rugăminte) pentru șederea sa aici: să îi cumpărăm 2 cutii de chefir. A intuit că asta poate părea amuzant, de aceea a explicat că foarte probabil în hotelul în care va fi cazat nu se

Marea Britanie, sistemul A-levels îți permite să alegi 3-4 obiecte, respectiv numărul de elevi care fac limbi străine la liceu e limitat, n.r.) erau eligibili, dar a trebuit să trecem examene săptămânale pentru a rămâne înscriși în curs! A fost mult de muncă, dar și o experiență fantastică. 5000 de bărbați au fost instruiți între 1952 și 1957. Nu cred că armata are multe în comun cu limbile, cu excepția necesității traducătorilor oriunde în afara țării (Afganistan ar fi un exemplu la zi - au foarte puțini traducători acolo). Limbile străine

//Da, există mult interes pentru Rusia în Marea Britanie (deși cred că s-a redus după colapsul comunismului Putin șterge orice entuziasm!)/ va servi chefir, iar el s-a obișnuit cât a stat la Moscova să bea chefir la micul dejun. Mai jos e istoria unei vieți și viața unei istorii; o privire dinăuntru, dar din afară asupra Bisericii în spațiul post-sovietic, dar și în lume, asupra singurei instituții care susține că deține Adevărul. De ce ați decis să urmați cursuri militare la 18 ani? Cum se combină studiile militare cu limbile străine și cu teologia? Ce au în comun? Cifrele sunt simple, filosofia e dificilă. Toți tinerii trebuiau atunci să facă 2 ani de armată. Guvernul nostru a decis în perioada Războiului Rece, care era foarte rece la începutul anilor '50, că are nevoie de traducători din rusă în cazul unui război. Singura posibilitate de a-i antrena a fost selectarea băieților din armată (eu eram în Foțele Aeriene) pentru un curs intensiv. Cei care studiaseră limbile străine la liceu (în

și religia? Toți pastorii și preoții ar trebui să se poată simți confortabil în limbile antice - neapărat greaca și poate și ebraica. În cazul meu, am simțit că am talent la învățarea limbilor străine și am vrut să îi ofer asta lui Dumnezeu, așa se explică și cariera mea. Am devenit (dacă îmi permiteți să spun asta) unul dintre cei mai importanți experți în problema religiei în Rusia și nu aș fi putut să reușesc fără cunoașterea limbii. Pare să existe o mare pasiune pentru Rusia și cultura rusă în Marea Britanie. De unde vine acest interes? De ce ați ales să studiați franceza și rusa la facultate? Da, există mult interes pentru Rusia aici (deși cred că s-a redus după colapsul comunismului - Putin șterge orice entuziasm!). Interesul acum se axează pe muzică și literatură și foarte puțin pe politica rusă. Părinții mei, care aveau o educație rudimentară (tatăl meu era bruta-

rul satului), au decis ca eu să am o educație bună, lucru dificil în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când creșteam eu. În mod miraculos, predarea a fost superbă - profesori foarte buni și cu experiență, prea bătrâni pentru a face parte din armată. Predarea englezei și a limbilor moderne era îndeosebi excelentă. Accentul se punea pe Goethe, Schiller ș.a. Apoi a venit serviciul militar și rusa, și a părut logic să merg înainte pe această cale - împreună cu franceza - la Oxford. Nu am realizat atunci că va fi munca mea de o viață. Vocația a apărut atunci când am fost plecat la Moscova, fiind selectat în cadrul primului schimb de studenți dintre Marea Britanie și Rusia, în 1959. Cei 20 de studenți britanici care au plecat în Uniunea Sovietică în 1959 studiau literatura, în timp ce studenții sovietici au mers în Marea Britanie pentru a studia/spiona științe și tehnologie. Cum a fost realizată selecția participanților la schimb? Nu era Marea Britanie la fel de interesată de a spiona inovații? Da, sigur că noi eram interesați de științele și tehnologiile sovietice, dar tendința era ca absolvenții limbilor străine să fie interesați de arte sau istorie. Mulți cercetători, fizicieni și ingineri ar fi vrut foarte mult să meargă în acel prim schimb, dar ei nu cunoșteau rusa. Abia după, realizând posibilitatea, ei au început să învețe rusa spre a se califica pentru schimbul acesta de studenți care a ținut mulți ani. În grupa mea aveam un singur student din științele exacte, un absolvent de agricultură și un geograf. Cei mai mulți dintre studenți s-au dedicat apoi mediului academic. Era, într-adevăr, Marea Britanie mai interesată să-și dezvolte mediul

109

academic decât orice altceva? Decât serviciile secrete, de exemplu? Cum explicați acest lucru? Cred că serviciile noastre secrete au beneficiat și de noua cunoaștere a limbii ruse. Știu că 2 dintre cei care au mers în schema de schimb de studenți (unul chiar în promoția mea) au lucrat sigur pentru serviciile secrete, dar probabil că au existat mai mulți colaboratori despre care nu știu pur și simplu. Eu nu am avut nicio conexiune cu serviciile secrete, dar știu că, în anii 70, aceștia au început să citească informația despre religie, a cărei sursă principală eram eu. Poate au simțit că Institutul Keston se descurca atât de bine, încât nu aveau nevoie să își folosească propriile resurse în cercetarea religiei! Niciodată nu am primit un penny de la ei, deși am avut o dată o prelegere la CIA în Washington DC și știu că și ei ne citeau informația. Despre ce ați discutat la CIA? De ce aspecte erau ei interesați? Asta s-a întâmplat cam prin 1970 - nu îmi amintesc exact data. Am fost mai mult sau mai puțin împins către asta. Eram oaspetele Departamentului de Stat al SUA, ai cărui oficiali voiau să știe tot ce aflam despre disidenții din URSS. În mod neașteptat, ei mi-au spus: „Am vrea să repetați această prelegere pentru 'Agenție'" (așa numeau ei Departamentul). Am fost luat prin surprindere, dar am decis să o fac. Am insistat însă ca această prelegere să nu fie secretă - nu voiam să fiu acuzat apoi de cooperare cu niște servicii secrete. Așa că, atunci când am revenit în Marea Britanie, am anunțat public participarea mea la prelegere, dar nimeni nu a părut foarte interesat nici atunci, nici acum. Am vorbit destul de banal atunci, descriind două lucruri: baza solidă și natura împrăștiată a protestului religios în URSS și

calitatea energizării religioase în rândul tinerilor. Audiența mea - cam 30 de inși - a părut foarte interesată și a pus întrebări inteligente, dar am rămas surprins de cât de puține știau ei. Totuși, o „agenție” avea un buget de miliarde de dolari, în timp ce bugetul meu era de câteva mii de lire! Ne-ați povestit despre cum ați fost consilier al lui Margaret Thatcher. Care au fost evenimentele pe care le-ați discutat cu ea și informația pe care i-ați furnizat-o? Discuțiile le-am avut între 1983 și 1989, dar ea știa despre activitatea noastră și mai devreme, mai ales din emisiunile radio pe care le aveam duminică dimineața despre procesele ce țineau de Biserica Rusă, actele de persecuție etc. Au fost multe exemple. Unul concret ar fi persecutarea lui Valeri Barinov, muzicianul rock creștin din Leningrad. Dna Thatcher a reușit, prin influența ei, să asigure eliberarea cântărețului din închisoare și eventuala imigrare a acestuia în Marea Britanie. Și mai importantă a fost eliberarea Irinei Ratușinskaia, poetă creștină, în 1987. Fiecare caz în parte este o poveste incredibilă. Puteți să ne spuneți despre cum i-ați cunoscut pe Saharov, Meni, Soljenițân? Nu l-am cunoscut niciodată pe Saharov, dar am scris mult despre el. Fr Alexander Meni i-a spus emisarului meu în Rusia că o întâlnire cu mine ar fi prea periculoasă pentru el, dar Meni a vorbit cu alți membri Keston, care au avut posibilitatea de a vizita Rusia. Pe Soljenițân l-am cunoscut la prima lui ieșire în Occident. Apoi am tradus pentru el când a vizitat Londra în 1983, pentru a-și lua premiul Templeton. Mai târziu, el a scris și o prefață pentru una dintre cărțile mele.

De ce arhiva Institutului Keston a fost dată Universității Baylor? Pentru că, din păcate, suportul financiar al Institutului Keston a dispărut după 1991. De unde și-a obținut Colegiul Keston suportul financiar până în 1991? Nu am avut niciodată suficient ajutor financiar pentru a acoperi toate cheltuielile, dar în pofida acestui lucru, în zilele noastre bune, aveam 25-30 de oameni muncind full sau part-time pentru noi. De aceea, arhiva noastră e atât de vastă. Cu toții au lucrat pentru salarii minime. Nu am avut niciodată sprijin "instituțional" - din partea guvernului, bisericii oficiale sau a vreunei universități, cu excepția unor sume ocazionale pentru studii de cercetare. De exemplu, nu am fost plătit pentru conferința mea ținută la CIA! 90 la sută din ajutorul nostru venea de la indivizi care realizau că ceea ce făceam noi era important. Celelalte 10 - de la congregații sau biserici. Cu toții au fost foarte loiali și au continuat să ne susțină până în 1989, - apoi brusc tuturor li s-a părut că noi ne terminasem deja lucrul (eu am zis că era abia începutul) și, respectiv, au încetat donațiile. Câțiva ani la rând am tot căutat o universitate britanică sau chiar europeană cu care să colaborăm. După promisiuni inițiale, Oxford ne-a refuzat. A fost o dezamăgire foarte mare, dar în cele din urmă Universitatea Baylor face o treabă bună în păstrarea arhivei noastre. Acum trebuie doar să mai investească întrun program de studii interconectat. Ați spus că aveți 625 de pagini la poliția Stasi din Berlin, în care nu există nicio mențiune privind experiența dvs. din Moscova. Despre ce sunt atunci? Am fost șocat de cât de ignorante erau observațiile din aceste pagini. nr. 42/martie 2012

110

Excele nțe

M ICH AE L BOURDE AUX BISERICA INTOLERANŢEI, ANATEMA LUI PUTIN ŞI BINECUVÂNTAREA CHEFIRULUI

Multe dintre ele reprezentau copii sau fragmente de articole de presă despre munca noastră, în special cea care se referea la RDG. Altfel spus, informația era publică și oricine cu timpul și resursele necesare ar fi putut-o accesa și colecta. Ei trimiteau agenți la ședințele noastre publice, la discursurile și la prelegerile mele. Ulterior, aceștia prezentau un raport despre ce a spus fiecare vorbitor. Când treceam odată granița din Berlinul de Vest în cel de Est (pe la punctul vamal Charlie), mi-a fost reținut pașaportul timp de

intolerantă decât alte instituții religioase. De ce credeți că se întâmplă asta, în pofida suportului pe care l-a oferit pentru stabilirea drepturilor omului? Biserica Ortodoxă nu a luptat pentru drepturile omului în niciun fel oficial - leadershipul era mult prea timid în perioada comunistă. Indivizii, în schimb, la nivelul de jos, erau extraordinari. Biserica Ortodoxă a fost intolerantă mai mereu și, cam trist, dar și-a restabilit această tradiție.

//Biserica Ortodoxă nu a luptat pentru drepturile omului în niciun fel oficial - leadershipul era mult prea timid în perioada comunistă. Indivizii, în schimb, erau extraordinari./ o oră. Abia după mulți ani motivul a devenit clar. Dosarul conținea o copie xerox a întregului pașaport, cu toate vizele și ștampilele vamale și cu momentul în care agenții Stasi țineau cu degetele documentul deschis. Am suspectat la un moment dat că aveam un spion în cadrul staffului, dar nu am văzut în dosar nicio referință la lucruri mai secrete. Ați observat anumite schimbări în percepția religiei, după colapsul URSS-ului? Foarte complicat. Nominal, Biserica Ortodoxă are un suport enorm, dar nu prea mulți oameni merg întradevăr într-un lăcaș acum. Oricum, ortodoxia a devenit aproape o religie de stat, unde Patriarhul Kirill susține politicile de stat, iar Putin, în schimb, susține Biserica. Biserica Ortodoxă pare mult mai

Cum puteți explica apatia Bisericii Ortodoxe, dacă e să o comparăm cu cea Catolică, cu cea Anglicană sau cu bisericile protestante, la nivel de caritate și lucru social? La nivel local, nu este atât de apatică. Cunoaștem multe parohii individuale în Rusia care sunt implicate din plin în acțiuni caritabile. Problema e că această activitate nu e organizată la nivel național, cum e în cazul catolicilor sau al anglicanilor. Contextual, care credeți că ar trebui să fie relația Stat-Biserică în Rusia și în republicile ex-sovietice? Biserica ar trebui să realizeze inadecvarea legii cu privire la religie și culte din 1997 și să îi ceară Statului să o anuleze (în mod curios, chiar în contextul ultimelor proteste din Rusia, legea respectivă a fost menționată de zero ori, deși e esențială în cadrul asigurării drep-

turilor omului). Biserica trebuie să realizeze că nicio lege nu ar trebui să îi garanteze superioritatea asupra altor culte și religii. Legile cu privire la religie, la înregistrarea cultelor de către stat etc. sunt toate niște piedici. În Marea Britanie, de exemplu (dar și în Statele Unite), noi existăm bine-mersi și avem libertate religioasă completă, cu legi care o garantează. Credeți că în diversitatea globală de confesiuni și credințe de azi religia ar trebui să fie afișată public? Da. Europei nu ar trebui să îi fie frică de moștenirea ei creștină și să o pună la cârmă. Vedeți ce spune ex-președintele Lituaniei și un prieten al meu, Landsbergis. În niciun caz aceasta nu diminuează dreptul musulmanilor de a coexista liber. Noi am trăit cot la cot cu evreii timp de multe secole (deși i-am persecutat în Evul Mediu). Și, în final, o întrebare care a fost pusă și în cadrul conferinței: cum poate religia să concureze cu puterea tot mai mare a științei și prin urmare a ateismului? Întorcându-ne la rădăcinile ei. Știința nu poate demonstra adevărul sau ne-adevărul religiei. Chiar și ateii cei mai reprezentativi admit asta. Avem în Marea Britanie (și în SUA) mulți oameni de știință care cred în Dumnezeu. De fapt, nu cred că ateismul are "o putere tot mai mare" în Marea Britanie. Eu locuiesc într-o comunitate cu un nivel intelectual foarte ridicat (Oxford, n.r.) în comparație cu media națională, și cei mai mulți de aici ar susține că profesorul Dawkins și atei similari nu mai sunt în ofensivă.

111

nr. 42/martie 2012

112

TEXT de VICTOR CHIRONDA I M AG I N E d e Z YG O D OT& N I K I T I N S A S H A

TABULA

RASA SE SPUNE CĂ PENTRU SCHIMBAREA UNUI SISTEM POLITIC ESTE NEVOIE DE VREO 6 LUNI.

PENTRU SCHIMBAREA UNUI SISTEM ECONOMIC – CAM 6 ANI. IAR PENTRU SCHIMBAREA UNUI SISTEM DE ÎNVĂȚĂMÂNT – ÎN JUR DE 60 DE ANI. DECI, ÎN PERIOADA NECESARĂ SCHIMBĂRII UNUI SISTEM EDUCAŢIONAL POT AVEA LOC CAM 120 DE SCHIMBĂRI DE SISTEM POLITIC ŞI 10 SCHIMBĂRI DE SISTEM ECONOMIC. DACĂ NE UITĂM LA SECOLUL AL XX-LEA ÎN TOATĂ COMPLEXITATEA SA, VEDEM CĂ ANUME AŞA ȘI S-A ÎNTÂMPLAT.

e mici, copiii merg la grădiniţă, apoi la şcoală. După asta, fac o specialitate sau o facultate. Ulterior, cei care vor şi au posibilitatea merg pe calea cercetării şi fac masterate sau doctorate. Dar aceştia sunt foarte puţini. Marea majoritate a tinerilor e plămădită de sistem, ca niște boţuri de plastilină – specialişti „cu studii superioare” în toate domeniile vieţii. Iar cei care nu se încadrează în sistem rămân în casta

etichetată „fără studii superioare”, oameni cu care statul îşi acoperă necesitatea de forţă de muncă brută, oameni care lucrează mult şi se mulţumesc cu puţin. Aveam un prieten în copilărie. Era dintr-o familie simplă. Mama lui era tencuitor-zugrav şi făcea reparaţie prin case şi apartamente. Tatăl era şofer de autobuz într-un sat. Prietenul meu era destul de ager, dar „învăţa rău”, vorbind în termenii şcolii noastre. Profesorii nu-l agreau pentru că el era năzbâtios şi nu prea se ţinea de carte. S-au chinuit

113

o perioadă să-l „educe”, apoi au scuipat şi l-au lăsat în pace. În clasa a IX-a, şcoala l-a expulzat din sistem. I-a înmânat oficial un certificat de absolvire a nouă clase şi i-a dat de înţeles că nu va fi acceptat în clasa X. Nici el nu s-a rupt tare să facă liceul. A luat geanta şi a plecat cu un unchi la Odesa, la construcţii. Armata de „constructori” moldoveni a primit în rândurile sale încă un „ostaş al cimentului şi ghipsokartonului”. Am petrecut alături copilăria şi îl știam bine. Avea o minte ageră, dar nu îi plăcea să citească. Eu îi povesteam despre Jules Verne şi aventurile eroilor lui. Împreună visam să călătorim, să luptăm, să fim eroi, la fel ca în romane şi în filme. Calcula în gând mai bine şi mai repede decât mine, dar lui nu îi plăcea matematica. Se pricepea la făcut „bombe fumigene” şi la topit plumb din acumulatoare uzate, dar habar nu avea de chimie. Se orienta bine în pădure şi pe dealurile pe care le colindam cu bicicletele, dar nu prea ştia geografie. Era mai puternic şi mai îndrăzneţ decât mine. Probabil, dacă se năştea până în secolul al XX-lea avea să devină un bun luptător, marinar, explorator sau chiar ofiţer de armată. Pentru că avea potenţial fizic, dar şi intelectual. Eu îi povesteam despre istorie, geografie, fizică, chimie, literatură şi el mă asculta foarte atent. Punea întrebări. Am impresia că el a prins de la mine mai multe decât de la şcoală. Avea un drive, un fel de scânteie, cu care mă aprindea şi pe mine de obicei. Şi asta nu-i permitea să se încadreze în sistemul de învăţământ modern, unde trebuie să stai 10 ore pe zi aşezat şi să bagi în tine informaţie. Pentru asta sistemul l-a rebutat. Acest sistem nu acceptă oamenii cu iniţiativă, energie şi drive. Oamenii care văd lucrurile diferit. Oamenii care nu pot sta în cutiuţă. De ce? Simplu. Pentru că sistemul are nevoie de oameni instruiţi, dar nu inteligenţi. Oameni care să asigure producţia de bunuri şi servicii într-un domeniu îngust și care să gândească doar în limitele acestuia. Cei care nu se conformează, sunt etichetați și îndepărtați din sistem. Ei nu au capacități intelectuale mai reduse. Ei nu sunt cu nimic mai proști. Ei pur și simplu au altă construcție mentală, foarte greu de încadrat într-un sistem. Dacă nu corespunzi normelor, sistemul încearcă să te modeleze. Dacă nu reușește – te elimină din circuit. Aceasta e chintesenţa educaţiei în secolul al XX-lea. Muncitorii trebuie să fie calificaţi pentru a fi productivi.

Dar nu trebuie să fie prea inteligenţi ca să poată înţelege că sistemul îi foloseşte ca pe nişte roboţi. Imaginaţi-vă că aveţi un robot care vă ajută în munca dvs. Nu prea v-aţi bucura dacă el ar începe într-o zi să vă ceară o parte egală din venit sau să se întrebe de ce el munceşte pentru dvs. şi nu invers. În şcolile noastre se învaţă multă matematică, chimie, fizică, biologie, limbă (română). Mai puţină istorie, literatură, limbi străine, geografie. Şi aproape deloc filosofie, bazele statului şi dreptului, comunicare, artă și sport. În Grecia Antică era fix invers. Aici apare diferenţa dintre „învăţătură” şi „instruire”, pe care sistemul actual le vrea sinonime. Dar ele nu sunt şi nu vor fi sinonime pentru că au rădăcini diferite. Filosofia greacă, buddismul, daoismul şi alte curente filosofico-religioase îl învăţau pe om să gândească complex. Să poată îngloba lumea în creierul său. Să vadă totul „de sus”. Ca pe un întreg. Astfel omul se poate plasa „la locul său”. Poate aborda şi analiza lucruri şi fenomene complexe. Poate face deducţii logice şi poate emite argumente corecte. Poate pătrunde în miezul unei probleme şi poate adopta o poziţie faţă de aceasta. Iar din şcolile noastre (şi nu numai ale noastre) ies roboţei instruiţi care au în cap multă informaţie, dar puţine abilităţi. Ei ţin minte toate formulele pe de rost, dar nu sunt în stare să formuleze un argument. Nu pot scrie un text coerent. Nu ştiu cum funcționează propriul stat, propria comunitate. Nu ştiu care este rolul lor în societate. Secolul al XXI-lea impune o altă paradigmă a educaţiei. Aşa cum a impus o nouă paradigmă a politicii, a economiei, a oraşelor, a statelor, a comunităţilor. Acest secol nu mai are nevoie de furnici învăţate să facă un anumit lucru standardizat. El are nevoie de personalităţi. Conceptul de „Noi” (comunitatea) cedează teren conceptului „Eu” (personalitatea). Cine înţelege acest lucru – are succes. Asta a înţeles Steve Jobs şi asta a încercat să transmită în renumita sa adresare către absolvenţii universităţii din Stanford. Nu v-aţi întrebat niciodată ce ar fi ajuns Alexandru Macedon, Iulius Caesar, Genghis-han sau Ştefan cel Mare dacă nu ar fi învăţat de la oameni ca Aristotel şi alţi gânditori ai timpurilor lor, ci ar fi mers într-o şcoală ca a noastră? Poate contabili? Sau poate jurişti? Sau poate zidari-tencuitori, ca prietenul meu?…

www.ospoon .eu nr. 42/martie 2012

114

T E X T d e A L E X A N D R U VA K U L O V S K I /

V. Leac V. Leac 115

SUNT UN BĂIAT

DE TREABĂ CÂND ÎL VEZI PENTRU PRIMA OARĂ PE POETUL ARĂDEAN V. LEAC,

AI IMPRESIA CĂ AI ÎN FAŢĂ DOI METRI DE LITERATURĂ. BĂIAT GLUMEŢ, DE TREABĂ,

CU CAPUL DOBĂ DE CARTE. NEBUN DUPĂ CÂINI – CĂRORA LE VA DEDICA URMĂTORUL VOLUM DE POEZIE. CU O GEANTĂ PLINĂ DE CĂRŢI ŞI DE MERE PENTRU PRIETENI. AM PRIMIT ŞI NOI, CU OCAZIA LECTURII LA CENACLUL REPUBLICA. Născut în 1973, Năsăud. Volume: Apocrifele lui Gengis Khan (2001) - Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad; Sera cu bozii (2003); Seymour: sonata pentru cornet de hârtie (2005; 2006); Dicţionar de vise (2006); Toţi sînt îngrijoraţi (2010). Membru fondator al grupării literare Celebrul animal şi al revistei Ca şi cum.

Vasile sau V. Leac? Din 2005, V. Leac. A fost anul în care mi-am dat seama că ştiu, sau măcar intuiesc, ceea ce vreau să scriu, cum trebuie să nu scriu de aici înainte. A fost o schimbare importantă pentru mine. Tot ce ştiam despre scris până în 2005 nu mai era valabil, nu-mi amintesc exact cum s-au petrecut lucrurile, dar mă bucur că s-au întâmplat.

mamei. Când eram mic, prin clasa a 4-a, le ziceam alor mei că, atunci când o să fiu mare, şi dacă voi avea un băiat o să-i pun numele Confucius – îmi plăcea foarte mult cum sună, îmi închipuiam că numele ăsta ascunde ceva interzis, ceva porcos. Acum îmi place la nebunie când cineva mă strigă Leac sau Leacule. M-am obişnuit şi împăcat cu ideea, e ceva imanent.

Te superi când prietenii îţi spun Vasile? În liceu toţi îmi spuneau Leac sau Leacule, şi nu-mi convenea, pe atunci îmi plăcea Vasile. Dar ce vorbesc eu aici? Niciodată nu mi-a plăcut numele, de multe ori am avut senzaţia că numele meu este nepotrivit, că trebuia, eram sigur, să mă cheme altfel, mă rog, nu ştiam exact cum, dar altfel, clar. De exemplu, mi-ar fi plăcut să mă cheme Alexandru Maxian, Maxian e numele de fată al

Pseudonimele, schimbarea numelui nu ţin de o anumită schizofrenie (mai mult sau mai puţin literară)? Mai degrabă de o anumită atitudine, aici e o întreagă filosofie: în primul rând faţă de tine, de suportabilitatea propriei persoane; nu toţi ne iubim, nu-i aşa? Te suporţi mai uşor ştiind că o parte din insuportabilitate îi este atribuită, i-o atribui pseudonimului, adică ACELUIA (Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi?). Alţii pur şi simplu nr. 42/martie 2012

116

Pu nkt literar

V. LE AC SUNT UN BĂIAT DE TREABĂ

au un nume stupid, altora le e frică să se expună, în felul acesta se protejează. Poate că la mine nu-i vorba chiar de un pseudonim, mai degrabă e o cenzură, o simplificare. Îmi pare rău că în 2005 nu mi-a trecut prin minte să semnez doar Leac, dar n-am fost suficient de inspirat, pe atunci încă nu eram total detaşat de aşa-zisa mare artă. Pentru unii scriitori, artişti, schimbarea numelui e similară cu renaşterea, mai mult sau mai puţin. În fine, e complicat. Pentru fiecare individ existând particularităţi singulare, specifice. Ai nişte poeme foarte faine cu căţei. Femeile din preajma ta nu-s geloase pe căţei? La noi în famile a existat tot timpul cel puţin un câine (sună amuzant, ştiu). Încă nu mi s-a reproşat că acord mai multă afecţiune câinilor. Să ştii că şi câinii sunt geloşi pe femei. Mi s-a întâmplat odată următoarea fază: eram acasă şi dansam cu şoţia, şi la un moment dat a apărut Jacky, care a început să sară pe noi, să ni se încurce în picioare, vreau să-ţi spun că nu s-a lăsat până nu am renunţat la dans. Pot spune – şi o spun şi cei care mă cunosc – că sunt un băiat de treabă. De multe ori mi s-a întâmplat, cred că la toţi ni s-a întâmplat asta, cel puţin o dată în viaţă, să mă fac înţeles mult mai uşor în faţa unui câine decât în faţa mai ştiu eu cui. Acum locuiesc singur şi e foarte bine aşa. În viaţa asta a mea, de până acum, doar câinii şi copacii nu m-au dezamăgit. Uite că facem versuri patetice! Cu recitalul tău de la Cenaclul Republica ai intrat la ştiri mondene în Moldova. Reportajul începea cu descrierea vestimentaţiei tale. Ţi se pare ok? Da, am observat. M-am simţit ca la emisiunea „Floarea din grădină”. Pe vremuri, în România era emisiunea asta, unde participanţii, cântăreţii de muzică populară, trebuiau chiar la început, înainte să cânte, să-şi prezinte costumul popular. Eu am crezut că aşa se face aici. Acum mi se pare puţin comic. Toată lumea ştie cum arată un tricou şi nişte blugi. Probabil că domnişoarei de la Noroc TV i s-a impus asta, să-mi descrie vestimentaţia, cine ştie. Se spune că fiecare acţiune de-a noastră nu e gratuită, că totul înseamnă ceva. Vara asta eu cu Moni ţi-am dat un tricou cu harta Moldovei, tu ne-ai dat acum un tricou cu harta României. Ce-o fi însemnând asta? Pentru mine înseamnă un gest de prietenie, de preţuire faţă de voi. Eu cred în aceste mici daruri, care definesc persoana respectivă mult mai mult decât bănuieşte ea, cu excepţia grecilor, nu? Spunea cândva cineva că doar

ceea ce dăruieşti nu-ţi poate fi furat. Sună destul de subversiv în cazul Moldovei şi al României. Ar fi mişto ca data viitoare când ne întâlnim să avem amândoi tricouri cu o singură hartă. Ziceai că te muţi în Moldova dacă îţi găseşti job. Când te muţi? Nu am primit nicio ofertă, deocamdată. Da, m-aş muta în Chişinău. Toţi vor să plece în Occident, şi din România şi din Moldova, băieţii şi fetele vor glorie şi bani, foarte bine că vor. Eu însă tare aş vrea să mă mut în Moldova, mi s-ar părea o mişcare grozavă dacă ar şi reuşi. Nu e un gest eroic şi nici unul demonstrativ, e mai degrabă unul social, normal, demografic. Ce te-a atras în Moldova? Chişinăul e un oraş burlesc, e aventuros să trăieşti aici. Îţi dă senzaţia că oraşul e într-o continuă boemă. Eu am nimerit într-o perioadă foarte rece, veneam de la o temperatură de + 4 grade, şi când am ajuns aici, erau -15 grade. Numai ce mă aclimatizasem şi eu aici la voi, când a şi trebuit să-mi fac bagaju’ şi să mă-ntorc în România. Totul se derulează foarte repede. Am vizitat Piaţa Centrală, e fascinant ce poţi vedea acolo. Cu tot frigul de afară vânzătorilor părea că nici nu le pasă, zâmbeau şi te trăgeau de mânecă să cumperi ceva. Barurile şi cluburile sunt şi ele greu de trecut cu vederea. Bomboanele Bucuria, vodca Spicul de aur, ciuperci marinate, peşte afumat şi moldovencele, ce vrei mai mult? Vorba lui Ivan Turbincă: „Aici e de mine”. Ai întotdeauna în geantă cărţi şi mere pe care le oferi prietenilor. Ţi-a fost greu să-ţi goleşti geanta în Moldova? Am golit-o fără niciun efort. Şi aş mai goli-o de multe ori la fel de uşor. Ce cărţi ai acum în geantă? Am Texte Iova de Gheorghe Iova, Marele Clepsidru de Paul Neagu (poeme), Macnair cel orb (povestiri canadiene), Pagini alese de J. H. Pestalozzi (o achiziţie recentă), două mere galbene, un pix, un creion, o gumă de şters şi o agendă cu însemnări proprii. Cărţile sunt cool? Sunt printre lucrurile cool, intră în primele 10 lucruri cool. Şi le spun tuturor: dacă ajungeţi prin Chişinău, nu rataţi Librăria din Centru de pe bd. Ştefan cel Mare, nr. 126, o să aflaţi ce părere au avut indienii despre moldoveni. Pe curând, Moldova.

117

nr. 42/martie 2012

118

Michel

traducere de Emilian GALAICU-PÄ&#x201A;UN

PASTOUREAU

Negrul, o culoare periculoasa?

119

egrul se poate arăta în egală măsură rebel sau transgresiv. „Bluzele negre”, „rockerii”, Black Panthers şi toate mişcările sau grupusculele care, în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, şi-au afişat revolta sub formă de haină neagră, au avut mai mulţi strămoşi, unii foarte îndepărtaţi. Bunăoară piraţii: începând cu secolul al XIV-lea, în Marea Mediterană, câţiva piraţi barbari îşi aleg drept vexillum o bucată de pânză albă împodobită cu un cap de maur negru, încins cu o fâşie albă1. La începutul epocii moderne, pe portulane şi pe hărţile geografice, acelaşi însemn este mereu asociat cu piraţii, chiar dacă capul de maur tinde să devină un cap de mort, iar culorile se inversează: negru pentru fundal, alb pentru figura craniului. Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, capul de mort apare tot mai rar sau chiar dispare cu totul, dar rămâne pavilionul negru, de-acum înainte emblema tuturor piraţilor, nu doar din Marea Mediterană, dar şi din majoritatea mărilor de pe glob. Drept urmare, acest pavilion negru îşi face apariţia pe pământ: diverse mişcări şi tendinţe anarhice sau nihiliste îl adoptă ca emblemă. Pe plan politic, acest negru rebel şi anarhist nu trebuie confundat cu alte două tonuri de negru. Pe de o parte, negrul, net conservator, al partidelor Bisericii, active şi influente în Europa secolului al XIX-lea, dar apoi şterse: este negrul preoţilor în sutană şi al costumului tradiţional al clerului. Pe de-alta, negrul poliţist şi totalitar al miliţiilor partidului fascist italian („cămăşile negre” – camicie nere – organizate începând cu 1919, pentru a susţine ascensiunea la putere a lui Benito Mussolini) şi cel, mai mortifer, al SS (Schutzstaffel) şi al Waffen-SS ale regimului nazist, având pe dreapta cămăşile cafenii ale SA (Sturmabteilung), lichidate în 1934. Cel puţin aceste diferite tonuri de negru – reacţionar, anarhist, nihilist, fascist, hitlerist – nu sfârşesc prin a se întâlni şi a reuni, în una şi aceeaşi culoare, tendinţele cele mai extremiste. Una dintre cele mai constante caracteristici ale simbolicii occidentale, într-adevăr, este de a face să fuzioneze sau să se învecineze extremele. Să fie oare la fel pe plan ideologic şi politic? Astăzi, negrul rebel şi transgresiv s-a atenuat mult, dacă nu chiar s-a compromis. A te îmbrăca în negru pentru a-ţi proclama revolta, respingerea convenţiilor sociale sau ura faţă de autoritate nu mai sunt suficiente pentru a te face remarcat. Doar câţiva adolescenţi neadaptaţi o mai fac, asociind haine de piele negre, piercing-uri variate şi comportamente excentrice sau provocatoare. Dar lucrul acesta nu mai trezeşte curiozitatea nimănui, nici măcar a sociologilor.

...Timp de secole, toate hainele şi ţesuturile ce se atingeau nemijlocit de corpul uman trebuiau să fie albe sau nevopsite. În egală măsură, din raţiuni de igienă şi materiale: erau puse la fiert, ceea ce le decolora; dar mai cu seamă din motive ce ţin de morală: culorile vii, am spuso şi am tot repetat-o, erau considerate drept impure sau necuviincioase. Apoi, între sfârşitul secolului al XIX-lea şi mijlocul secolului al XX-lea, albul dessous-urilor, lenjeriei de corp, cearşafurilor, prosoapelor, ţinutelor de baie etc. s-a colorat treptat, fie transmiţând ştafeta unor culori pastel, fie graţie dungilor3. Ceea ce era încă de neconceput pe la 1850 a devenit relativ un lucru curent trei generaţii mai târziu: a purta un jupon albastru, o cămaşă verde, dessous-uri roz, a ieşi pe umăr cu un prosop roșu sau a te culca în cearşafuri reiate. În cazul dessous-urilor, au apărut palete noi, care s-au încărcat puţin câte puţin de conotaţii sociale şi morale. Unele culori au fost considerate mai feministe, altele mai cuminţi, altele mai erotice. Începând cu anii 60, publicitatea a făcut din acestea un adevărat cod: „Spune-mi ce culoare porţi pe dedesubt şi-ţi voi spune cine eşti”. În contrast cu albul, culoare cuminte şi igienică, negrul a avut vreme îndelungată reputaţia de a fi indecent sau amoral, fiind rezervat femeilor libertine, dacă nu chiar profesionistelor dezmăţului. Astăzi, nu mai este deloc cazul. Nu doar că negrul nu are nicio conotaţie ce ar trimite la prostituţie sau la obscenitate, dar de circa douăzeci de ani el a devenit în Europa occidentală, în locul albului, culoarea cea mai purtată în materie de dessous-uri feminine. Multe femei ce se îmbracă în negru preferă să poarte, pe sub fustă, pantaloni sau bluză clasică, mai degrabă dessous-uri de această culoare decât albe tocmai pentru a nu fi observate. Altele consideră că negrul este foarte cuminte, sau că se potriveşte mai bine culorii pielii. Altele – mai ales acestea – constată că, pe ţesuturile sintetice contemporane, negrul este culoarea ce rezistă cel mai îndelungat la spălări repetate. Mai mult decât negrul, totalmente banalizat, astăzi alte culori iau în sarcină dimensiunea erotică – sau ceea ce mai rămâne – a dessous-urilor. Nu atât roşul, care altădată jucase rolul de culoare seducătoare sau depravată, ci mai degrabă movul, culoarea pielii, sau chiar albul. Acesta din urmă nu-i poate la fel de inocent ca altădată. În tot cazul, este culoarea pe care, de-acum înainte, bărbaţii o citează atunci când sunt întrebaţi care-i culoarea care, pusă pe o frumoasă piele de femeie, le trezeşte dorinţa. Singurele domenii în care negrul pare să fi rămas o culoare periculoasă sau transgresivă sunt faptele de limbă şi superstiţiile. Ele vehiculează sensibilităţi şi sisteme nr. 42/martie 2012

120

Pu nktul negru

M ICH E L PASTO U R EAU NEGRUL , O CULOARE PERICULOASĂ?

de valori venite de departe, pe care nici schimbările din societate, nici progresele tehnice, nici chiar mutaţiile de sensibilitate nu reuşesc să le transforme sau să le eradicheze. În toate limbile europene, există astfel numeroase locuţiuni de uz curent ce subliniază dimensiunea secretă, interzisă, ameninţătoare sau funestă a culorii negre. Cităm în cazul francezei: „marché noir” (piaţă neagră), „travail au noir” (muncă la negru), „mouton noir”, „bête noire” (oaia neagră), „liste noire” (lista neagră), „livre noir” (cartea neagră), „trou noir” (gaura neagră), „serie noire” (seria neagră), „messe noir” (misa neagră), „avoir des idées noires” (a avea idei negre), „broyer du noir” (a fi muncit de gânduri negre), „marquer d’un pierre noire” (a marca cu o piatră neagră) etc. Expresii asemănătoare, punând în scenă un negru negativ sau neliniştitor, se regăsesc în toate limbile occidentale. Uneori, totuşi, pentru aceeaşi expresie culoarea se schimbă de la o limbă la alta: pentru beat, de exemplu, franceza spune „être noir”, pe când germana zice „blau sein” (a fi albastru); la fel franceza califică un roman poliţist „roman noir”, în timp ce italiana vorbeşte despre „giallo” (galben), metonimie făcând aluzie la coperta broşată a acestor lucrări. Aceste schimbări de culoare de la o limbă la alta nu sunt foarte numeroase, dar constituie documente pertinente de istorie culturală. Proverbele şi dictoanele nu au ezitat să vehiculeze până mai ieri un anume număr de superstiţii referitoare la culoarea neagră. Ele constituie o mărturie a supravieţuirii credinţelor sau comportamentelor uneori foarte vechi. Bunăoară, nefericirea pe care ţi-o poate cauza întâlnirea cu un animal negru (pisică, câine, găină, berbec şi, mai ales, cioară sau corb): „O pisică neagră dimineaţa, o scârbă seara”, „Cine vede un corb negru îşi vede sfârşitul”; sau chiar cu un individ îmbrăcat în negru: „Pelerină neagră-n depărtare, schimbă-ţi a ta cale”. Dacă totuşi întâlnirea a avut loc, există reţete pentru a conjura soarta rea: să-ţi faci semnul crucii, să încrucişezi două degete, să „faci coarne”, să porţi cu sine o piatră sau o amuletă neagră. Într-adevăr, o idee străveche pretinde că negrul ar îndepărta negrul sau că Diavolul, el însuşi negru, s-ar teme de negru4. În satele europene, aceste superstiţii, încă foarte vii

în anii 50, au dispărut astăzi. Pretutindeni simbolica neagră a căzut în desuetudine. Chiar doliul şi moartea sunt din ce în ce mai puţin asociate cu această culoare, fiind înlocuită uneori cu gri sau violet, sau ocultată în totalitate5. Iar ceea ce este adevărat în cazul negrului negativ este şi în cazul negrului valorizant. „Şicul” pe care-l putea reprezenta altădată redingota, smochingul, roba sau taiorul negru şi-a pierdut superbia, într-atât această culoare a devenit omniprezentă în hainele cotidiene, bărbăteşti şi femeieşti. Însăşi autoritatea nu se mai exprimă deloc în negru, nici în palatele de justiţie, nici pe terenurile de sport. Poliţiştii şi jandarmii se îmbracă în albastru, judecătorii poartă de cele mai multe ori haine civile, iar arbitrii au părăsit negrul pentru a se afişa în culori vii. Drept urmare, ei şi-au pierdut o parte din putere: deciziile unui arbitru îmbrăcat în negru sunt respectate, pe când cele ale unui arbitru îmbrăcat în roz, galben sau oranj… Astăzi, luxul negrului, născut pe la sfârşitul secolului al XIV-lea şi încă bine prezent acum două sau trei generaţii, nu se mai exprimă decât prin caviar şi în packagingurile unor produse foarte scumpe (bijuterii, parfumuri). Cât despre preeminenţa negrului asupra celorlalte culori, aceasta este rezervată centurii de judo şi pistelor de schi, două domenii proprii sportului. Aiurea, pretutindeni aiurea, negrul pare să fi intrat în rând, după cum o arată anchetele de opinie asupra noţiunilor de culoare preferată. De la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, atât în Europa, cât şi în Statele Unite, aceste sondaje dau aproape mereu aceleaşi rezultate, oricare ar fi sexul, vârsta sau mediul social al persoanelor interogate. Or, printre cele şase culori de bază – albastru, verde, roşu, alb, galben, citate aici în ordinea preferinţei –, negrul nu este nici cea mai apreciată (albastru), nici cea mai puţin iubită (galbenul): pentru prima dată în istoria sa, el se situează pe la mijlocul gamei6. Să fi devenit oare, în sfârşit, o culoare medie? O culoare neutră? O culoare ca oricare alta? (Fragment din studiul Negru. Istoria unei culori, de Michel Pastoureau, în curs de apariţie la Editura Cartier.)

1. Această imagine a rămas până în zilele noastre blazonul Corsicii. Cel mai vechi exemplu se află în Armonial universel du héraut Gelre (pe la 1370-1395): Bruxelles, Biblioteca Regală, ms. 15652-15656, fol. 62 verso. 2. Istoria drapelului negru rămâne a fi scrisă. Despre drapelul roşu, în schimb, istoricul dispune de un studiu excelent: M. Dommanget, Histoire du drapeau rouge des origines à la guerre de 1939, Paris, 1966. 3. M. Pastoureau, L’Etoffe du Diable. Une histoire des rayures et des tissus rayés, Paris, 1991, p. 102-111. 4. I. A. Opie, A Dictionary of Superstitions, Oxford, 1989, p. 64; D. Laclotte, Le Livre des symboles et des superstitions, Bordeaux, 2007, p. 123. 5. În Europa, marea perioadă a negrului vestimentar asociată doliului ține de Primul Război Mondial şi anii 1918-1925. 6. F. Birren, Color. A Survey in Words an Pictures, New York, 1961, p. 64-68; E. Heller, Wie Farben wirken. Farbpsychologie, Farbsymbolik, kreative Farbgestalttung, Hamburg, 1989, p. 20 şi passim; M. Pastoureau, Dictionnaire des couleurs de notre temps, ediţia a 2-a, Paris, 1999, p. 178-184.

121

nr 42/martie 2012 nr.

122

Pu nkt profil

CHANTAL THOMAS

123

ÎN TIMPUL LECŢIILOR DE FILOSOFIE DE LA COLEGIU, CHANTAL THOMAS A ÎNŢELES CĂ LIBERTATEA NU ESTE DOAR CEEA CE-ŞI ADJUDECA ÎN DISPUTELE APRINSE CU PĂRINŢII, CI ŞI O MATERIE VASTĂ DIN PROGRAMA ŞCOLARĂ. APOI, ÎN PERIOADA STUDENŢIEI, A FOST MARCATĂ DE PASAJELE DIN FEDON-UL LUI PLATON, ÎN CARE SOCRATES, FIIND ÎN ÎNCHISOARE, DEZVĂLUIE EUFORIA ELIBERĂRII DE LANŢURILE CARE ÎI STRÂNGEAU GLEZNELE. DUPĂ CARE - PLATONIANA DEDUCŢIE CĂ PLĂCEREA VINE ODATĂ CU ÎNTRERUPEREA DURERII. CHANTAL A RĂMAS DEZAMĂGITĂ DE CONCLUZIILE DIRECTE ŞI DECIDE SĂ GĂSEASCĂ O EXPLICAŢIE A EI, O NOŢIUNE ÎN CARE PLĂCEREA SĂ FIE DESEMNATĂ MAI AMPLU, NU DOAR PRIN CONTRARIUL DURERII. FILOSOF DE MESERIE ŞI DIRECTOR AL PRESTIGIOSULUI CENTRU NAŢIONAL DE CERCETARE ȘTIINŢIFICĂ DIN FRANŢA, CHANTAL THOMAS AFIŞEAZĂ UN CURRICULUM COERENT, CARE CONŢINE CHIAR ŞI INTERVIURILE EI DIN ADOLESCENŢĂ. BIBLIOGRAFIA EI CUPRINDE, ÎN AFARA OPERELOR CAPTIVANTE DESPRE PERSONAJE SEDUCĂTOARE, CUM AR FI MARQUIS DE SADE, CASANOVA ŞI DON JUAN, O SERIE DE LUCRĂRI DESPRE PLĂCERILE CĂLĂTORITULUI. DEŞI ESTE CONSIDERATĂ UN SPECIALIST REDUTABIL ÎN ISTORIA SECOLULUI AL XVIII-LEA, THOMAS „COCHETEAZĂ” NIŢEL ŞI SUSŢINE CĂ ACEASTĂ ETICHETĂ ESTE O PURĂ ÎNTÂMPLARE, GENERATĂ DE INTERESUL PENTRU ANUMIŢI AUTORI ŞI BIOGRAFI, DAR NU ŞI DE EPOCA ÎN SINE. FILOSOFUL GERMAN FRIEDRICH

NIETZSCHE, CITAT DE

THOMAS, VORBEŞTE DESPRE O PROBLEMĂ A PERSOANELOR CARE SUNT ÎN CĂUTAREA AGREMENTULUI, A DISTRACŢIEI. ATUNCI CÂND ACESTEA ÎŞI ATING SCOPUL, NU MAI ŞTIU CE SĂ FACĂ, PENTRU CĂ TIMPUL ÎNCREMENEŞTE PENTRU ELE. CHANTAL THOMAS CONSIDERĂ CĂ ÎN SOCIETATEA MODERNĂ DEZVOLTATĂ EXISTĂ FOARTE MULT AGREMENT ŞI DOAR O DOZĂ MICĂ DE PLĂCERE. CRITICÂND STANDARDIZAREA ŞI INDUSTRIALIZAREA CERTĂ A ZONEI DE AGREMENT, THOMAS CREDE CĂ SECOLUL AL XVIII-LEA, ÎN CARE ÎŞI TRĂIEŞTE MAJORITATEA ZILELOR SALE DE CERCETĂTOR, POATE SĂ NE ÎNVEŢE MULTE LUCRURI DESPRE ADEVĂRATA PLĂCERE. ÎNCLINAŢIA SA PENTRU LITERATURA LIBERTINĂ ŞI PENTRU „RAPOARTELE” DOAMNELOR DE SALON SUNT DOAR DOUĂ DINTRE SURSELE GÂNDIRII SALE DE MANIERĂ HEDONISTĂ.

T E X T d e F E R N A N D O E I C H E N B E R G / T R A D U C E R E Ş I A DA P TA R E d e B O R I S C R E M E N E  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr. 42/martie 2012

124

Pu nkt profil

CH ANTAL TH OMAS TREI VEACURI DE PLĂCERE

m discutat cu Chantal Thomas pe terasa însorită a apartamentului ei parizian, de lângă minunatul parc Buttes-Chaumont, despre devierile de comportament şi despre faptul cum interpretează oamenii moderni necesitatea revenirii la uman şi la senzual. Sedusă de spiritul aventurier şi de romanele picante ale secolului al XVIII-lea, Chantal Thomas a fost atrasă imediat de aceste scrieri reprezentative. Studiul ei elogios, de 254 de pagini, despre Sade a răsturnat unele precepte filosofice tradiţionale. „Opera lui este importantă nu în sensul plăcerii cotidiene, ci în cel al excesului. Sade a scris cu o forţă de revoltă. El nu a cedat nicio secundă”. Chantal aminteşte despre o frază a marchizului, pronunţată în carceră, atunci când călăii au distrus jurnalul lui intim: „Tot ce mi s-a luat voi reface”. „Ghinionul şi pedeapsa i-au marcat viaţa, dar nu şi istoriile lui. În cărţile sale, din contra, visul trăieşte liber, fără bariere şi inhibiţii”. Chantal crede că cel care a reuşit să intre sub pielea lui Sade a fost cineastul spaniol Luis Bunuel. Şi explică de ce. „El are, de asemenea, acest sentiment destul de pronunţat al excesului, al veşnicei surprize aduse de corpul erotic. Sade, la rândul său, scrie într-o manieră sublimă şi de o eleganţă perfectă. El combină violenţa pornografică cu rafinamentul sintaxei limbii franceze. Se joacă cu „fantezia absolută”şi face din plăcerea lui o proclamaţie de martir”. Casanova, dimpotrivă, are drept scop plăcerea imediată, crede Chantal. „Casanova este un dansator. Şi, de fiecare dată, se apropie de cădere. De fapt, toţi cred că el va cădea, dar nu, se ridică şi merge mai departe. El niciodată nu se depărtează de ceea ce ştie şi aşteaptă corpul său. Este unic în specia sa prin faptul că şi-a dedicat existenţa plăcerii.” Vitalitatea şi singulrlitatea acestui secol de plăcere esenţială şi de pasiune pentru risc transpare încă la Diderot. „El lucra la Enciclopedie, un monument de cunoaştere a veacurilor trecute, de la 12 până la 15 ore pe zi. Traversa întreg Parisul pentru a ajunge în arhive şi biblioteci, după care se întorcea acasă să-şi scrie romanele. Astăzi acest lucru

este de neimaginat. Sau elveţianul Jean -Jacques Rousseau, care a scris Iulia sau Noua Eloiză, un „roman de dragoste al tuturor secolelor”. Toate femeile plângeau şi doreau să fie iubite aşa cum era iubită Iulia. Ceea ce a perceput societatea a fost uriaşul ei potenţial de a lupta pentru viitor. Rousseau merge mai departe şi scrie Visările unui hoinar singuratic, un manifest al izolării absolute. Scriitorul a fost atât de stângaci în percepţia lumii din jur, dar a reuşit să redea cu precizie ritmul fericirii sale”. În agenda istorică scrisă de Chantal Thomas toate lucrurile se aranjează şi devin clare chiar şi pentru diletanţi. „Secolul al XVIII-lea a trăit plăcerea fără sentimentul de vină, trecând pe lângă nefericire şi nebunie. În schimb, secolul al XIX-lea a adus separarea muncii de bucurie, a datoriei de sărbătoare. În această perioadă, nebunii şi moartea au fost ţinuţi departe de restul societăţii. Şi în literatură se dă prioritate romanelor sociale, iar viaţa devine un calcul matematic, în care cifrele se utilizează cu mare exactitate.” Revenind la timpul prezent, Chantal Thomas mărturiseşte că nu se simte în apele ei în mediul anumitor tratări contemporane ale plăcerii. În studiul Cum să-ţi susţii libertatea, Thomas, utilizând replici mieroase, caricaturi istorice, citate şi confesiuni, descrie isteria generată de individul contemporan, care este prins într-o frenetică preocupare de a-şi „ocupa” timpul. Există mereu o certă obsesie pentru sărbători şi o frică permanentă de lipsă de timp. Vacanţele sunt planificate, pe itinerarele turistice, cu o extremă anticipare şi sunt dictate, în mare parte, de publicitate. A sta pe o faleză, cu imprevizibilul la orizont, e interpretat ca ceva îngrozitor. Lumea îşi doreşte un agrement înrămat şi programat”. Thomas se pronunţă în favoarea micilor escapade turistice, de fiecare zi. Potrivit ei, industria turistică a omorât acest tip de călătorii şi, împreună cu acestea, o bună parte a lumii. Chantal Thomas îl preferă pe Corto Maltese, un călător rătăcitor din poveştile desenate ale lui Hugo Pratt; un pachet turistic de o săptamână în Kenya sau oferte de tipul: „Cum să cunoşti Veneţia într-o singură zi”.

125

Îl preferă pe aventurierul de Paris-Ernest Hemingway şi sărbătoarile în aer liber organizate de agenţiile de turism şi însoţite de slogane onirice despre libertate. Adoră călătoriile lui Gustave Flaubert în Orient, descrise în scrisorile lui, o adevărată „maşină de produs autenticul”. Preferă fraza scrisă de Diderot într-o carte poştală trimisă de la Sankt Petersburg: „Am înţeles că am realizat cea mai frumoasă călătorie doar atunci când m-am întors” sau divagaţiile şi acuzaţiile făcute de Guido Ceronetti în O călătorie în Italia: „În turism nu există nici viață, nici moarte, nici fericire, nici durere, există doar turismul, atunci când nu este prezent nimic altceva decât privaţiunea de restul, prin intermediul unei plăţi”. Chantal Thomas se pronunţă, de asemenea, împotriva „bulimiei culturale” din epoca noastră. Excesul de solicitări culturale, în opinia ei, se termină prin a impune o viziune turistică a manifestaţiilor. „Îmbogăţeşte-te prin cultură”, zic sloganele la modă, de fapt, propunând un repaos, dar nu plăcere şi învăţare”. Într-o zi a rămas uluită de o coadă gigantică, în ploaie, la intrarea într-un muzeu care urma să deschidă o expoziţie a lui Paul Cezanne. „Aceste necesităţi create obligă persoanele să nu piardă cumva evenimentul. Societatea noastră impune lucruri, în loc să ne încurajeze să căutăm propriul nostru ritm. Trebuie să ne asumăm gustul nostru, chiar dacă el este fragil. Multe pânze din expoziţiile mediatizate sunt acolo doar pentru faptul că au fost cândva la Luvru sau în alte muzee renumite.”

miţi un act eroic, cum ar fi o traversare a oceanului

Din punctul ei de vedere, plăcerea de astăzi este legată în mod eronat de aceste impuneri culturale şi are o strânsă legătură cu banii. „Este ceva completamente opus anilor 70, atunci când ideea prevalentă era plăcerea gratuită, iar tot ce se putea cumpăra nu valora nimic. Era o etică de deposedare, forţată până la masochism. Astăzi asistăm la fenomenul invers - avem nevoie mai mult de puterea banului decât de obţinerea independenţei.”

nord-americana Susan Sontag. „Am simţit acelaşi

Chantal Thomas condamnă dictatura zilnică promovează cu insistenţă imaginea fericirii în doi. „Reiese că atunci când persoanele sunt singure, nu ştiu ce să facă, iar viaţa lor nu valorează mare lucru. Ca să ai succes de unul singur, trebuie să co-

sau o escaladare de munte. Singurătatea este văzută ca un moment între doua poveşti de dragoste, ca un interval de timp în aşteptarea cuiva, ca o intersecţie, dar nu şi ca un moment în sine, care poate fi hedonic.” Chantal Thomas crede că multe lucruri care ţin de problema libertaţii sunt legate astăzi de indisponibilitatea individului şi nu de problematica intelectuală. Odată, într-un bistrou din capitala franceză, situat la colţul străzilor Rennes şi Notre-Damedes-Champs, un bărbat i-a adresat o întrebare de genul: „Sunteţi liberă în această seară?”. Chantal a răspuns pe aceeaşi lungime de undă: „Da, sunt liberă şi aş fi fericită să pot rămâne în aceeaşi stare”. Libertatea continuă să fie o temă preţioasă pentru Chantal Thomas. Îi place să evoce ultimul episod al biografiei contesei du Barry, ultima favorită a regelui Ludovic al XV-lea, „o adevărată meseriaşă în ale plăcerii”. Condamnată la ghilotină de către Comitetul Revoluţionar, în 1793, madame du Barry nu a demonstrat reacţii eroice la pronunţarea verdictului, tipând şi plângând tot drumul spre eşafod. Dar, în momentul fatal, cu gâtul în dispozitivul de execuţie, l-a rugat pe călău să-i mai dea doar o singură clipă! Cu două zile înainte de discuţia noastră, Chantal Thomas s-a întâlnit cu lucru şi la ea. Susan suferea de cancer şi se vedea clar că nu pierde niciun minut din viaţa sa. Pentru ea plictiseala nu există. Sunt persoane care au trăit situaţii extreme, dar au rămas vigilente. Nu au avut această atitudine de a-şi risipi, săptămână de săptămână, viaţa.” La fel face şi Chantal Thomas - nu își irosește zilele şi respinge anestezia cotidiană. Ea este în căutarea plăcerii, fără să ţină cont de reversul ei - durerea. Are în cap şi o nouă carte. Va scrie despre o zi. Despre frumuseţea unei zile. Carpe diem.

nr. 42/martie 2012

126

Pu nktograf

127

L-AM VĂZUT PRIMA DATĂ ÎN LIFT. EU URCAM LA 5, IAR EL S-A OPRIT LA 4. AM REUȘIT SĂ-I REMARC TOTUȘI ALURA DE ARTIST. ATUNCI NICI NU BĂNUIAM CĂ ESTE UN PERSONAJ IMPORTANT AL SHOWBIZULUI AUTOHTON. ACUM ÎMI DAU SEAMA CĂ, PE FUNDALUL VEDETELOR-FLUTURE ȘI AL HITURILOR DE-O ZI, ALEX CALANCEA SARE ÎN OCHI. FĂRĂ SĂ SE FORȚEZE, ATRAGE CA UN MAGNET ARTIȘTI BUNI ȘI FANI „ÎNRĂIȚI”. BANDUL SĂU A AJUNS, FIRESC ȘI SIMPLU, UN BRAND GREU ÎN MUZICA NOASTRĂ UȘOARĂ. ȘI PENTRU CĂ, LA PUNKTOGRAF, MĂ AMBIȚIONEZ SĂ ADUC DOAR MASCULI ADEVĂRAȚI, GĂSIȚI AICI UN EXEMPLAR UNIC.

TEXT de ANA POPENCO / FOTO de ROMAN RYBALEOV  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

nr. 42/martie 2012

128

Pu nktograf

LAN CE A LUI CAL ANC EA

Conservatorul a fost pentru mine un Rubicon, pe care trebuia să-l trec pentru a-mi urma pasiunea... Pari bărbatul fără vârstă, după teribilismul adolescentin cu care te avânţi în proiecte dintre cele mai inedite... Dacă mă gândesc un pic, mi-aş da 35. De fapt, ignor în totalitate cifrele şi mă consider un exemplar tânăr. Să ştii că, dacă mă focusez pe vârstă, pierd viaţa. Pentru mine este very important ceea ce fac şi cum îmi trăiesc momentul. Ţi-ai educat ca un spartan acest punct de vedere sau înţelepciunea, cum se ştie, vine odată cu înaintarea în vârstă ? Eşti altul decât la 25 de ani? Atunci abandonasem o facultate, cu năstruşnicul gând de a începe alta. Am dorit să schimb politehnica pe muzică. Luptam cu această decizie. Oare fac bine? Oare mă voi descurca? Eram clasicul student cu „burta suptă”, dar mai degrabă flămând de artă. Instinctele primare mi-au luat-o înainte şi m-am dus să studiez la Conservator. Aşa cum eram, un băiat care nu făcuse muzică până în acel moment, fără şcoală de muzică în sat, cum obişnuim să citim în CV-urile interpreţilor noştri. Conservatorul a fost pentru mine un Rubicon, pe care trebuia să-l trec pentru a-mi urma pasiunea. Eram pe un drum nou, pe care, din fericire, păşesc mai convingător acum. Dar sunt în căutare. Sper ca pe la 95 de ani să găsesc măcar o treime din ceea ce caut. Când ai înţeles că ai făcut alegerea perfectă? Îmi aduc aminte drumul pe care-l parcurgeam atunci când mergeam la şcoala din satul vecin. Şi din stânga, şi din dreapta era o privelişte extraordinară, care mă făcea fericit. Atunci s-a produs...explozia. Mi-a proiectat o imagine în faţa ochilor. Am înţeles că voi fi pe scenă.

Prin yoga, încerc să-mi identific propriul Dumnezeu... Tot în căutarea de sine ai ales să faci yoga? După ora unu noaptea, atunci oraşul se linişteşte, iar oamenii agitaţi uită pentru câteva ore de griji, înţeleg că e momentul perfect să fiu cu mine însumi. Dacă aş locui la ţară, probabil, aş medita şi ziua. Dar nu foarte de dimineaţă, fiindcă practicarea meditaţiei cu noaptea în cap te induce în altă stare. De ce? Noi nu simţim, dar atunci când apune sau răsare soarele, în organism au loc schimbări la nivel energetic. Acestea nu sunt compatibile cu sistemul nostru de recepţie. Prin yoga, încerc să-mi identific propriul Dumnezeu. Prin credinţă dorim să atingem divinul, iar yoga, din acest punct de vedere, ne oferă o soluţie foarte bună de autocunoaştere. Dar merg câteodată şi la biserică.

129

nr. 42/martie 2012

130

Pu nktograf

LAN CE A LUI CAL ANC EA

De ce câteodată? Pentru că am mulţi prieteni care sunt preoţi. Chiar şi prietenul meu din copilărie este acum paroh al bisericii din sat. Nu sunt gata să merg la el şi să-i spun ce am pe inimă, pentru că îl percep mai întâi de toate ca pe un amic. Merg la biserică, dar nu pentru mărturisiri. Nu e vorba de încrederea pe care trebuie să o simt în faţa părintelui, dar nu sunt gata să mă destăinui. Şi meditaţiile? Doar zece la sută. Nu vreau profunzime, ci mai degrabă o stare de relaxare. Eu fac asana, mă focusez spre starea mea de bine la nivel mental. Încerc să-mi dirijez energia spre mâini, spre virtuozitatea de care am nevoie în scenă. Deocamdată, nu am nevoie de meditaţii. Am încercat de câteva ori şi m-am speriat. Am înţeles că subconştientul este un abis, în care e atât de uşor să te pierzi. Cu cât te cufunzi mai mult în el, cu atât devii mai dependent. Pe de altă parte, creierul este pus foarte puţin la treabă în ultima perioadă. Înainte vreme, subconştientul era solicitat mai des. Doar nu existau calculatoare la fiecare colţ de casă? Oamenii se bazau pe intuiţie. Apropo, mama mea e fenomenală din acest punct de vedere. Simte de la distanţă ce se întâmplă în viaţa noastră. Astăzi, din păcate, suntem prea ocupaţi sau prea leneşi pentru a ne asculta intuiţia şi a crede. De când faci yoga? Fac yoga de când eram sudent la Politehnică. Am avut noroc de profesori tare buni. Din păcate, ei s-au aprofundat prea mult în tehnicile de amplificare a stărilor induse de meditaţie. Și-au părăsit părinţii, familiile şi au plecat în India. Anume acest moment m-a speriat, de aceea mi-am pus limite când e vorba de meditaţii. E atât de grav? În final, toţi purtăm o mască. O atitudine pe care o acceptăm şi pe care o primim „la pachet” din partea oamenilor. Cu toţii zâmbim într-un fel şi rostim melodios la comandă: „Bună ziua, doamnă. Cum o mai duceţi?” Aceasta denotă doar faptul că suntem bine educaţi. Însă o mască pe care o acceptăm. Dar putem fi noi înşine doar atunci când suntem singuri în faţa oglinzii din baie. Îţi mai scoţi, cel puţin din când în când, masca?

Eu încerc să spun întotdeauna ceea ce gândesc. De aceea par uneori dur.

Nu am îmbrăcat costum şi papion ca să încep să fiu fericit... Căsătorit? Oficial nu, adică nu am îmbăcat costum şi papion ca sa încep să fiu fericit. Am continuat fericirea fără acte semnate cu gaşca la ЗАКС. Avem un copil minunat, care pe 17 mai va face 3 ani. Odată cu apariţia lui Damian, am înţeles ce poate fi mai important decât muzica. Somnul lui e atât de dulce... E liniştită muzica pe care o simt atunci când doarme. Această iubire nu poate fi comparată cu iubirea faţă de o femeie sau faţă de muzică. E o iubire plină de admiraţie, mândrie şi dorinţă de a-i oferi o viaţă bună, cu discuţii educative, ca între tată şi fiu. Ai fost prezent la naştere? Nu, nu am fost...Dar am avut senzaţia că l-am născut eu. Eram afară. Ascultam un hard rock la volum mare. Atunci, timpul trecea foarte greu... Când l-am văzut prima dată pe Damian nu ştiam cum să-l iubesc. Ce trebuie să fac? Era un şoc în care devenisem expert. Dar am înţeles apoi care au fost intenţiile acelui şoc. Te face să te întrebi cum ţi-ai trăit viaţa până acum fără el. Cum e femeia de lângă tine? Frumoasă şi talentată. Ea la fel ca mine - face muzică. Poate din acest motiv acasă nu abordăm subiecte legate de muzică. Ea a făcut o şcoală mai clasică, iar eu aduc energia mai punk, mai drive, relaţiei noastre. Înainte făceam lupte libere şi tot drive-ul îl revărsam pe tatami. Acum am lăsat luptele, din cauza fracturilor. Dar, câteodată, băieţii din formaţie îmi spun că eu parcă aş lupta cu muzica. Poate au dreptate. Într-un fel,

131

nr. 42/martie 2012

132

Pu nktograf

LAN CE A LUI CAL ANC EA

lupt cu ea, din clipa în care nici nu realizam că ea va exista în faţa mea. Pe ce note se aplanează conflictele entre vous? Sunt omul care se enervează repede, dar căruia îi trece la fel de repede. Viola, dimpotrivă, îşi iese mai greu din fire, dar are nevoie de mult timp să iasă din stare. Asta mă enervează cel mai mult... (râde 5 secunde). Câteodată trebuie să aştept şi o săptămână ca să-i treacă. Bine, sunt unele tehnici care fac ca supărarea să se evapore... Cum sunt celelalte femei? Nu am văzut nicio altă ţară cu atâtea femei frumoase la kilometru pătrat. Am impresia că, totuşi, multe dintre ele caută un profit din relaţii. Probabil, această dorinţă se trage încă din Uniunea Sovietică. Din moment ce li s-a oferit libertatea, pe care au avut-o dintotdeauna americanii (femeile lor îţi spun în faţă ceea ce vor), se tem parcă să fie fireşti. Pretind la un statut pe care ele însele şi l-au inventat. Într-un cuvânt, fiţe de femei scumpe. Dar, slavă Domnului, că sunt frumoase. E de menţionat încă un moment, pe care l-am remarcat şi în relaţia cu Viola. Înainte era clar că bărbatul face banii, iar femeia copiii. Acum şi femeia doreşte să se manifeste şi să-şi merite sâmbetele ei libere, ca să iasă cu prietenele la o vorbă „ca între fete”. O să-i ţin parte Violei... Apreciez femeile care îşi doresc zile pline de lucru. E mult mai comod să nu-ţi doreşti nimic şi să motivezi că nu-ţi reuşesc toate... Dar să nu uităm că bărbatul e mai puternic decât femeia (schiţează un zâmbet), iar aceasta asigură armonia între sexe. Ne simţim mai importanţi atunci când înţelegem că aveţi nevoie de noi. Părerea mea este că bărbatul totuşi trebuie să facă bani (râde cu

poftă ), dar privesc opened mind aceste roluri. Mi-e frică totuşi că unor bărbaţi ar putea să le placă prea mult fotoliul din faţa televizorului, atunci când femeile lor lucrează. Se admite o astfel de ecuaţie, dar să-și schimbe şi rolurile. Bărbatul dedică timp copilului, iar femeia jobului. Darrrr, eu prefer să fie invers. Fiindcă eu nu aş fi atât de sigur de mine. Femeia trebuie să vină cu căldura, cu florile, cu ceaiul, cu dimineţile superbe (râde la fel cu o poftă molipsitoare). Cu o mâncare caldă? Da, da, nici fierbinte, nici rece. Mai ales atunci când ţi-i foame. Eu, de fapt, sunt un alintat. Când eram mic, mama gătea de trei ori pe zi. Înainte aveam impresia că am nevoie ca în casă să fie întotdeauna mâncare. Acuuuuma e altfel. Sunt femei cărora le place să gătească şi aceasta ar fi o cale prin care şi-ar arăta iubirea. Şi Viola găteşte? Viola găteşte bine, dar rar. De mai multe ori mi-a zis că-mi va dovedi iubire prin altceva, nu prin gătit. „Vrem noi sau nu vrem, dar sexul conduce lumea...”

Vrem noi sau nu vrem, dar sexul conduce lumea... Plângi? Nu-mi place să-mi ascund lacrimile. Plâng rar şi cu motiv. De fapt, ultima dată am plâns la un film. Am fost şocat. Fiindcă subiectul nu era chiar trist. Mi-a atins vreo strună. Eu pot plânge. În familia mea s-a întâmplat să nu ne vedem toţi fraţii împreună vreo zece ani. În momentul în care ne-am adunat de ziua mamei, începusem să spunem toasturi. Când unul se ridica în picioare să-şi rostească discursul, toţi ceilalţi începea să plân-

gă. După ce se aşeza, râdea din nou cu toţii. La următorul, iarăşi lacrimi. Şi aşa, de cinci ori. Fiindcă suntem cinci fraţi. Trădarea ...e legată tot de lacrimi? Fiecare o concepe diferit. Dacă te referi la trădarea sexuală, să nu uităm că noi ne bazăm pe instincte, iar în fiecare dintre noi trăieşte un animăluţ. O trădare pe plan sexual, nu e atât de gravă ca trădarea gândită conştient. Asta e părerea mea. Nu-mi place să pun întrebări de genul: „M-ai înșelat?”. În situaţia în care la bază a stat instinctul şi clipa, unele trădări trebuie iertate. De ce? Fiindcă nu au fost conştientizate. Regulile astea tot de oameni au fost stabilite. Dacă am urma principiul să facem ceea ce simţim, foarte multe femei şi-ar trăda bărbaţii şi foarte mulţi bărbaţi şi-ar trăda femeile. Dar asta nu e o trădare. Ar fi un mic secret. Cu ceva timp în urmă, un prieten al meu îmi explica că secretul e bun atunci când ţi-e ruşine să-l recunoşti, dar te bucuri atunci când îţi aduci aminte de el. O dorinţă realizată. Din păcate, foarte rar suntem noi înşine. Ascundem undeva departe dorinţa şi imaginaţia, fiindcă nu e voie să spunem ceea ce dorim. Ai putea ierta trădarea? Da... Ce, nu mai sunt bărbat? Ba nu. Eşti un bărbat sincer. Şi flirtul? Dacă nu ar fi flirtul... Alea cuminţele sunt neinteresante. Flirtul e un imbold, cu condiţia principială să fie şi de bun-gust. Admiri ţinutele parţial dezgolite? Doar în cazul în care sunt expuse pe merit. Vrem noi sau nu vrem, dar sexul conduce lumea. La fel e şi în muzică, şi în politică.

133

16 CĂRŢI DE LUX, CÂT O BIBLIOTECĂ! ABONÂNDU-VĂ LA TIMPUL, PUTEŢI CÂŞTIGA NOUA COLECŢIE ENCICLOPEDICĂ FUNDAMENTALĂ

„CRONICA ILUSTRATĂ A OMENIRII” ÎN 16 VOLUME DE LA EDITURA LITERA

PAŞII PENTRU A INTRA ÎN CONCURS: Pasul 1: Mergeţi la cel mai apropiat oficiu poştal. Pasul 2: Cereţi de la lucrătorul poştal care vă deserveşte o fişă de abonament. Pasul 3: Completaţi fişa de abonament cu datele personale şi indicaţi în dreapta sus ediţia la care doriţi să vă abonaţi. În concurs vor intra toate abonamentele perfectate pentru o perioadă de la 6 la 9 luni pentru ediţiile de cotidian (luni joi), săptămânal (vineri) sau complet (luni - vineri). Pasul 4: Faceţi o copie la fişa de abonament şi o expediaţi sau o aduceţi la redacţia TIMPUL (str. Al. Şciusev, nr. 98) sau o trimiteţi scanată la adresa electronică concurs@timpul.md. Fişa trebuie să fie însoţită de un talon în care să indicaţi numele, prenumele, numărul de telefon, adresa poştală şi/sau adresa electronică. Perioada desfăşurării concursului: 1 februarie – 26 martie 2012. Fiecare fişă de abonament contează.

POŞTA MOLDOVEI

Preţul abonării, lei 3 luni

6 luni

9 luni

PM21753 Timpul luni

32,70

65,40

98,10

109,00

PM21592 Timpul vineri

54,99

109,98

164,97

183,30

PM23592 Timpul vineri (pensionari, invalizi)

50,79

101,58

152,37

169,30

PM24592 Timpul vineri (persoane juridice)

93,99

187,98

281,97

131,30

PM21751 Timpul luni, marţi, miercuri, joi

91,05

182,10

273,15

303,50

PM23751 Timpul luni, marţi, miercuri, joi (pensionari, invalizi)

90,15

180,30

270,45

300,50

PM24751 Timpul luni, marţi, miercuri, joi (persoane juridice)

113,55

227,10

340,65

378,50

PM21752 Timpul complet

146,04

292,08

438,12

486,80

PM24752 Timpul complet (persoane juridice)

208,44

416,88

625,32

694,80

ABONAŢI-VĂ CHIAR ASTĂZI LA TIMPUL – ZIARUL CARE RELATEAZĂ FAPTELE AȘA CUM SUNT ELE.

10 luni

nr. 42/martie 2012

134

Niște cărți

cu GH EORGH E E RI ZANU

C U

B U C L U C

URMĂTORII 100 DE ANI

(Editura Litera, 2009)

de George Friedman. Traducere din engleză de Valentina Georgescu

La începutul secolului al XX-lea, Chișinăul, capitala provinciei țariste Basarabia, avea 131 de mii de locuitori. Componența națională, după criteriul limbii materne, era următoarea: evreii reprezentau 45,93 la sută, vorbitori de limbă rusă (ucraineni, ruși, bieloruși) – 30,16 la sută și vorbitori de română (moldoveni) – 17, 58%. Numărul știutorilor de carte era de 39,3 la sută. Din 15 decembrie 1892 se dă în exploatare Uzina de Apă, primul apeduct orășenesc. În 1901 orașul avea 270 de magazine de îmbrăcăminte, 254 de depozite, 427 de hoteluri, hanuri, cârciumi, 684 de prăvălii și 54 de magazine cu articole industriale. Din 1889 funcționa tramvaiul cu cai, care a fost înlocuit în 1911 de cel electric. Bugetul orașului era completat din accize asupra băuturilor spirtoase,

George Friedman este fondatorul și directorul Stratfor, agenție privată de analiză geopolitică, numită și „CIA din umbră”. Probabil, cartea trecea neobservată. Dar ceva vreme în urmă George Friedman a efectuat o călătorie de documentare în Europa de Est. A vizitat Bucureștii și Chișinăul. Extrem de documentat, cu un ochi ager, cu o frază cu iz de hippy plasată în romanul clasic al secolului XIX, și-a publicat notițele geopolitice. N-am găsit o definiție mai fericită a Republicii Moldova decât la Friedman: „după 70 de ani de separare de România, Republica Moldova a devenit ceva mai mult decât o provincie românească, departe de a fi o provincie rusă şi ceva mai puţin decât o naţiune.” De la poveștile cu zâne, de pe când eram mici, și până la bătrânețea

berii, tutunului, zahărului, petrolului și chibriturilor. Zonele cele mai rău famate erau Malina Mare și Malina Mică. „Pericolul cel mai mare e degenerarea fizică… Nu numai beția prin sine este amenințătoare, ea merge mână în mână cu sifilisul și tuberculoza”, se spunea într-un articol de presă de atunci. Școala este chemată spre „formarea și dezvoltarea morală a tinerei generații”. Biblioteca publică orășenească era vizitată zilnic de circa 150 de cititori. În noiembrie 1897 Chișinăul a fost imortalizat pe roll-film de unul dintre reprezentanții fraților Lumiere. La începutul secolului apar primele cinematografe: Odeon, Orfeum, Clubul polonez, Colosseum. Prețul unui bilet era de 20 -50 copeici. Și lumea privea Crâșma sângeroasă, Contele de Monte Cristo, Arma răzbunării.

senilă, care va veni, noi vrem happy end-uri. Friedman iese din tipare. Cartea se citește ca „un thriller geopolitic”. Țările sau organizațiile mondiale care par că astăzi domină lumea vor deveni istorie. Iar războaele nu fac parte din istoria trecută. Ele urmează să vină. Altfel, apocaliptic, dar lumea văzută de Friedman, are toate șansele să fie așa cum o analizează el. Cu eșecul Rusiei, colapsul Chinei, dispariția NATO și a Uniunii Europene. Nu sunt previziuni. Sunt analize geopolitice. Documentate, argumentate. „Dacă resuscitarea Rusiei se va dovedi o criză de proporții minime, rușii vor domina Asia Centrală și Caucazul și vor absorbi, probabil, Republica Moldova, dar nu vor putea să absoarbă și statele baltice”.

C A R T E A

D E

L A

E S T

D E

V E S T

VIAȚA COTIDIANĂ ÎN ORAȘUL CHIȘINĂU LA ÎNCEPURUL SECOLULUI AL XXLEA (1900 – 1918) de Lucia Sava

(Editura Pontos, 2010)

C A R T E A

135

D E

P E

N O P T I E R Ă

ȚESUT VIU. 10 X 10

(Editura Cartier, 2011)

de Emilian Galaicu-Păun

Regula generală, arareori încălcată, vrea ca regele să fie întotdeauna cel mai puternic. În Africa e vorba de leu, elefant sau rinocer. În Asia: leu, tigru sau elefant. În America: vultur, urs sau jaguar. În Europa a fost ursul. Inițial, unii istorici, vorbesc de o religie a ursului. Grecii l-au introdus în mitologie. Fiica regelui Arcadiei, Callisto, care era de o frumusețe extraordinară, făcuse jurământ de castitate și vâna împreună cu prietena ei Artemis, sora geamănă a lui Apollo, fiica lui Zeus, zeița vânătorii. Într-o zi, spune legenda, Zeus o văzu și se îndrăgosti de Callisto. Luă înfățișarea lui Artemis și se uni cu ea. Fata rămâne grea. Furioasă, când a aflat, Artemis trage în Callisto cu o săgeată. Astfel o eliberează de copil.

Este cartea despre care se vorbește cel mai mult în Republica Moldova. Și, totodată, este cartea despre care se tace cel mai mult în Republica Moldova. Exegeții literari vor spune că este o carte greu de îngurgitat. Că este un test al IQ dumneavoastră. Depinde. Este un roman care poate fi citit ca un roman de familie. Poate fi citit și ca un roman de dragoste. Poate fi citit și ca un jurnal. Poate fi citit și ca o carte erotică. Poate fi citit și ca o enciclopedie. Poate fi citit și ca un roman livresc. „Ţesut viu, 10X10 este o biografie (încă una) a noastră, a ţării (a ţărilor!) noastre, a unei societăţi şi a unui copil (un bildungsroman), din ultimele câteva decenii. Dar este şi istoria scrierii acestei istorii. Autodescriindu-se, cartea este şi viaţa / realitatea, dar este şi scena pe care se joacă aceasta. Într-un fel, în povestea de dragoste se sublimează istoria

C A R T E A

D I N

R A F T

URSUL. ISTORIA UNUI REGE DECĂZUT de Michel Pastoureau

(Editura Cartier, 2008)

C A R T E A

seducerii unei Cititoare de către un Narator. Cartea este istoria (fabula, trama), dar şi scriitura, care ia forma de palimpsest: pe pergamentul care era ceva scris (stratul cultural din memoria naratorului), se scrie, apoi se şterge stratul textual anterior, pentru a face loc unei alte istorii, unui alt început (putem spune că romanul are 10 începuturi, zece nuvele, fiecare dintre ele pretinzând a fi centrală sau prima). Dar inscripţiile anterioare niciodată nu dispar cu totul. Iar pergamentul pe care se brodează această ţesătură / textură maiestuoasă a faptelor (şi spuselor) este chiar pielea, chiar trupul, chiar fiinţa naratorului. Polifonic, hypertextual, romanul, „este scris în 3D” şi are nevoie, bineînţeles, şi de nişte ochelari speciali (ochii minţii, ochii lecturilor anterioare) pentru a-l parcurge,” spune Mircea V. Ciobanu.

Și o transformă în ursoaică. Callisto rătăcește prin munți sub înfățișare animală. În timp ce fiul ei, Arcas, crește și devine rege al Arcadiei. Întro zi, fiind l-a vânătoare, o întâlnește pe mama sa, metamorfozată în ursoaică. Este gata s-o ucidă. Zeus, pentru a evita o asemenea crimă, îl preface pe Arcas în ursuleț. Apoi îi urcă pe ambii pe bolta cerească. Unde devin două constelații: Ursa-Mare și Ursa-Mică. Masacrarea fizică a urșilor în perioada lui Carol cel Mare se datorează, mai degrabă, venerării ursului de către europeni din perioada religiilor păgâne decât fricii de urs. Ursul era cel mai important rival al lui Christos. Biserica creștină a fost cea care l-a ucis inițial pe urs. Iar cavalerii l-au eliminat din heraldică. Înlocuidu-l, în secolul XIII, cu un animal imaginar, de pe alte pământuri, leul. nr. 42/martie 2012

136

F O T O d e N ATA M O R A R U

e l i r u Vin

e c i f o Filos

PURȘĂSK, DECI SUNT SEXY Nu a fost doar un slogan. Observăm că au succes oamenii cu tupeu. Atât în relații interpersonale, cât și la căutarea unui job sau creșterea profesională. Ajungem, cum spunea Kant, să nu îi mai putem suporta pe cei care își adjudecă dreptul de a lua tot ceea de ce au nevoie, doar pentru că ei există. Un soi de diferență dintre sublim și frumos. Noi suntem doar frumoși, ei sunt sublimii. Cei care purșăsk, conduc lumea. Mai mult, în căutarea succesului, ne raportăm la celălalt, ca la o oglindă. Îl subjugăm prin propria personalitate. Fetelor le plac băieții răi, băieților le plac fetele cu tupeu. De ce spunem atât de des Eu? Pentru că, spune Hegel, și are dreptate, avem nevoie de confirmarea permanentă a existenței în fața omenirii. Dacă spun Eu, atunci îmi confirm odată în plus că exist. Și atunci pot face orice. Sunt puternic, deștept și frumos. Doar că există printre noi cei care își afirmă existența mai cu tupeu. Ei purșăsk. Pe ei îi observăm primii. Așa-i, Ronin Terente? Gândit inițial ca purșăsk, deci exist, tema a luat contururi sexy datorită lui Dumitru Alaiba și campaniei Citesc deci sunt sexy a Ionelei Costachi. Multă lume nouă, vinurile Fabula și minți ascuțite, pregătite să disece și purșăskul și ce înseamnă a fi sexy. Explicați ce înseamnă să fii sexy. Unul peste altul, exemplele sunt destul de puține. Oare un concept, aparent atât de simplu generează atâta jenă, mă întreb? Se ajunge la concluzia că a fi sexy, înseamnă și a purși, dar și altceva: acord cu tine însuți, inteligență și siguranță. Tatiana Buianina: a fi sexy nu înseamnă neapărat a ieși în evidență prin purș. Suntem sexy atunci când gândim. Apoi se trece încet spre seducție. Pentru că oare de ce vrem să fim sexy? Nu pentru a seduce, a ne face iubiți și doriți?

Alex Cosmescu: Pentru a fi iubit de femei, un bărbat trebuie să întrunească trei condiții: să fie liderul altor bărbați, să aibă în preajmă multe femei, să demonstreze grijă și protecție față de ele. Totodată, spune Alex, în încercarea de a demonstra grija și implicarea, fii atent. Femeile nu apreciază gesturi de grijă excesivă, de interes excesiv. Zic da și dau cadre feminine. O femeie pentru a fi sexy își iubește corpul, se acceptă pe sine, este deschisă spre învățare. Purșul are ceva în comun cu astea? Îl întreb pe Alexandru Vakulovski: tu când ai publicat Pizdețul, te simțeai sexy? Zâmbește pe sub mustăți. Hm. Ce e purșul de fapt? E tupeu sau mai mult? Ajungem să definim purșul ca pe o acțiune care invadează spațiul, mintea și spiritul celuilalt. A purși poate însemna a îți lua tot ce dorești. Fără ca să ceri. Atunci întreb, te ajută la ceva? Ți-ai luat și ai plecat. Vă plac cei din troleibuze, maxi-taxi, stradă, care își iau ce le trebuie? Nu. Atunci? Citim din Nietzsche, așa grăit-a Zarathustra, fragmentul cu Supraomul. Cine e supraomul, cum se ajunge la el? Octavian Schițco: poate că noi suntem supraoameni deja. Dacă purșim, devenim supraoameni sau rămînem doar o punte de legătură dintre maimuță și supraom? Am ajuns la concluzia că a fi sexy și a fi admirat și iubit nu e legat de a purși, deși nu se exclud una pe alta. Filosofic spus, a purși nu este o condiție suficientă pentru a fi sexy. Pentru data viitoare am decis să citim o carte. Au sunat multe titluri bune bune de tot. Am ales Istoria sexualității de M. Foucault. Pentru a înțelege mai bine ce este acel drive care ne permite sau nu să fim mulțumiți de propriul corp. Punkt

137

nr. 42/martie 2012

Punkt pe glob

O Z O A R E U Z B E C E TEXT de SORIN HADÂRCĂ/

 DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

139

DRUMUL M-A CHEMAT. „NIMIC ÎN SPATELE MEU, TOTUL ÎN FAȚA MEA, DUPĂ CUM ÎNTOTDEAUNA SE ÎNTÂMPLĂ PE DRUM.” A ZIS KEROUAC. EU MI-AM PUS LUCRURILE ÎN RUCSAC. UZBEKISTAN SĂ FIE. O BUCATĂ DIN FOSTA MEA PATRIE RENEGATĂ. SUFICIENT DE EXOTICĂ PENTRU O SCHIMBARE DE PERSPECTIVĂ. SUFICIENT DE VIRGINĂ CA SĂ NU FIU PLIMBAT DE CONȚINUTUL GHIDURILOR TURISTICE. TONALITATEA: LAMPA LUI ALADDIN. MODALITATEA: AVION CHIȘINĂU-ISTANBULTASHKENT ȘI TREN TASHKENTSAMARKAND - BUHARA. AM PORNIT PE DRUMUL MĂTĂSII ÎNARMAT CU DOI OCHI ȘI O GURĂ. UN OCHI DE ECONOMIST, CARE SĂ EXAMINEZE CATACOMBELE TRANZIȚIEI, ȘI UN OCHI DE, CHIPURILE, POET, CARE SĂ DESCIFREZE ORNAMENTELE UZBECE. ȘI O GURĂ CARE SĂ VĂ SPUNĂ ACEASTĂ POVESTE.

nr. 42/martie 2012

140

Pu nkt pe glob

OZOARE UZ BECE

Unul cu Stan Salam. Nu din ăla din categoria mezelurilor, altfel spus cârnat, ci cel mai natural Salam Aleikum. În jurul meu se întinde Asia. E foarte mare. Și, pentru moment, trebuie de remarcat că-i foarte întunecată. Da, da, căci scriu la lumina lumânării. Romantic, n-ai ce spune. Se pare că economia uzbecă a dat de belea. Zilnic au loc deconectări de electricitate. Într-o țară care exportă gaz natural. Natural. Primul contact cu criza s-a întâmplat la aeroport. Birouri de schimb valutar – ioc. Bancomate – doar în hoteluri de lux. Rezolv problema cu taximetristul. N-am făcut operațiuni de schimb valutar în mașină din epoca tranziției. De pe vremurile de mult apuse, când inflația galopa prin Republica Moldova, tânără și independentă. Am și uitat cum e. Socotesc răbdător somii. Răbdător e cuvântul potrivit, căci cea mai mare bancnotă este de 1000 de somi. Întâmplător, e și cea mai mică. Șaizeci și opt, șaizeci și nouă, șaptezeci. Uzbecilor li s-au promis bancnote de 5000 de somi de revelion. Ei sunt fericiți. O sută cincizeci și doi, o sută cincizeci și trei. Ce bine că nu m-am decis să schimb două sute de euro. Mi s-a explicat că băncile nu lucrează sâmbăta și duminica, iar birouri de schimb valutar nu există în natură. Două sute treizeci și opt. De mii. Gata. În schimb, biletul de tren e ca și gratis. Șapte euro pe banii noștri de la Tashkent la Samarkand. În compartiment este televizor. La televizor dau telenovele uzbece. Sunt fascinante. Ațipesc nestingherit și deschid ochii doar ca să văd vreun câpceac care se conturează pe fundalul munților cenușii. Satele sunt albe. Vacile sunt negre. Uzbekistanul seamănă leit cu decorul din Command & Conquer. Geometric, cenușiu și lipsit de statisticieni.

Dar oamenii sunt foarte serviabili. Se luminează la față când aud de Chișinău, iar cei care au avut fericirea să-l vadă îl trec la aceeași categorie cu Bucureștiul, Budapesta și Berlinul. Occident, bre! Arhitectura uzbecă medievală e o bijuterie. Hanii n-au făcut economie de lazurit. Domurile moscheilor și ale mausoleelor rivalizează cu bolta cerească. Arabescurile ceramicii sunt halucinante. Eu în general am o slăbiciune față de arhitectura musulmană. M-am molipsit în Andalusia și Istanbul. Iar Registan, care-i un complex arhitectural format din trei medrese – Ulugh Beg, Sher-Dor și Tilya-Kori, e o supradoză de frumusețe. La mausoleul lui Tamerlan întâlnesc un filosof de cartier. Îl cheamă Muhamad și, chiar dacă-i tiz cu profetul, se declară ateu. L-a citit pe Aristotel, Platon și Karl Marx. Karl Marx le pune capac tuturor. Iar Tamerlan este pentru uzbeci la fel cum e Alexandru Macedon pentru greci. Și Petru I pentru ruși. Și Napoleon pentru francezi. A clădit un imperiu care se întindea de la Constantinopol până la Delhi. Și avea capitală la Samarkand. Bătrânelul e un simpatic. Îi zic să-l aibă Allah în pază, iar el zâmbește șiret. A prins glumița. Ciudat. Lumină nu e, dar wi-fi – e. Stai că e și lumină! Pace vouă.

Bibi Hanâm În Samarkand e pace. Le soleil brille și les oiseaux chantes. Sau nu păsările? Nu, nu ele. E Ahtiyor, care cântă la tar. Un fel de chitară uzbecă. Ahtiyor cântă, băieții îi toarnă coniac uzbec, iar el cântă la tar fără să se îmbete. Numai că mai duios. Da. Mai duios. Eu stau la masa vecină, mănânc shurpa și mantî și ascult cum cântă Ahtiyor. Și mă gândesc – oare democrația e făcută pentru toată lumea? Ia-l pe Tamerlan, de pildă. S-a

declarat bine-mersi descendentul lui Genghis Han, a ținut în mâini sultanatul din Rum și pe cel din Delhi, a iubit-o pe Bibi Hanâm și a făcut din Samarkand capitala lumii. Mausoleul lui Bibi Hanâm e un diamant de zece carate, chit că e la un kilometru depărtare de cel al lui Timur. (Mai inspirat, Shah Jahan și-a plasat mausoleul mult-iubitei sale Mumtaz Mahal chiar vizavi de al său.) Sau ia Shah-i-Zinda, de pildă. O splendoare! Un oraș al morților demn de valea faraonilor. Cel mai tare m-au impresionat necropolele anonime. Beneficiază de flori și somi uzbeci. Chiar dacă nu li se cunoaște numele, o fi fost răposații importanți pe vremuri, din moment ce s-au aciuat în Shah-i-Zinda! Mergem mai departe. Cu taxiul până la Observatorul lui Ulugbek. Călătoria costă una mie somi. Adică 40 de cenți. Taximetristul a făcut armata cu doi moldoveni. Îl ține minte pe Lucinschi (evident, nu din armată). Îi zic că noi avem la activ cinci președinți. Cinci la unul pentru Republica Moldova. Îmi zice că în sultanatul vecin s-a înnoit președintele. A vrut să fie fiul răposatului, dar n-a putut. În anul când a murit Turkmenbași, odrasla a intrat în cartea recordurilor prin cea mai mare pierdere la cazinou. Nu e de mirare că stanele sunt sărace în pofida gazului natural. În schimb la Monaco se trăiește bine! Deci e bună democrația? Mirzo Ulugbek a fost sultan și astronom. A determinat cu precizie durata anului, a examinat petele de pe lună și a fost sursă de referință pentru astronomii europeni din epoca Renașterii. S-a bătut (cu câștig de cauză!) cu mongolii când aceștia dădeau semne de neliniște. Am numărat șapte mirese care depuneau flori la monumentul lui. Soacrele lor zâmbeau luminos cu dinți din aur. Ăsta-i visul uzbec: un domnitor luminat și binevoitor. Dar asta nu depinde de uzbeci. Depinde de Bibi Hanâm.

141

nr. 42/martie 2012

142

Pu nkt pe glob

OZOARE UZ BECE

Inshallah să fie!

tare.

Spațiul privat

La Buhara e mirific. Lampa lui Aladdin nu șagă! Mulți italieni, francezi și japonezi. Hoteluri cazone la tot pasul. Uzbeci mai rar – pesemne că-s poftiți la nuntă cu toții. Traversez orașul medieval cu spațiul privat în sân. Îmi depozitez uimirea și fascinația pe rafturile memoriei. Ca să le fac ulterior publice. Nu cumva supraapreciem privatul? În Asia oamenii trec imediat la subiect. Starea civilă, vârsta, meseria. Nu le pasă de nuanțe psihologice. Lucrurile sunt cât se poate de simple și transparente în Asia. Și ele chiar sunt.

În Orient spațiu privat nu e. Nimeni n-are nevoie de el. Poate de asta n-au democrație. Fiindcă la noi lumea ține la individualism, iar la ei – ba. Deci așa. Merg în tren cu un bătrânel. Victimă a represaliilor sovietice. Familia e decimată. Samarkand, Dușanbe, Fergana, Moscova, Dubai și New York. Îi plac munții. Într-adevăr, stepa dintre Samarkand și Buhara parcă-i presărată cu cenușă. Cenușie, carevasăzică. Dincolo în munți e mare veselie: animale sălbatice, flori, apă de izvor, imaș. Dincoace: cârtițe și sacsauli. Omul merge la un nepot care-și căsătorește fiica. În zece minute mi-a servit toată biografia. Alceva ce să spună? Că a fost la cinema? Că a fost la teatru. Chițibușlâcuri. Îi zic de Moldova, de prețuri, de economia de piață. Lumea trăiește mai bogat, deși tot de prin Itălii se trage avutul. Despre mine tac chitic. Spațiu privat, după cum a fost anunțat. - Și tu cum așa călătorești singur? Era și timpul. Așa și pe dincolo, îi zic. Dezleg spațiul privat. El înțelege totul. Orientalii în general înțeleg totul. Mai puțin de cinema și de teatru. Normal că, din moment ce sufletul îi deschis, urmează invitația la nuntă. - O să bem ceai… o să stăm la sfat – tu și cu mine… vedem și orașul… eu sunt tare bun de ghid, zice omul. Ei na! E simpatic bătrânelul, n-ai ce spune, dar chiar așa, nitam-nisam și la nuntă? Am eu planurile mele. Evident, el insistă. Zice că-s prizonierul lui acuma. Hehe… prizonier! Refuz politicos, ca să nu-l supăr. El mă tentează cu cazarea pe gratis, excursii etc. Am hotelul plătit, zic. Of… Cum să-i explici omului că e OK așa. Program individual, vezi mai multe, mănânci când vrei, traversezi orașul în viteza preferată, schimbi planurile după cum poftești. Sper că nu s-a ofensat prea

Pa laturi sunt patru perne. Te așezi turcește și bagi picioarele sub ogheal. De la sobă vine cald. În față ai un televizor plasmă color. Pe etajeră stau niște cărți rusești din epoca sovietică. Însori ceaiul și-l sorbi fierbinte. Simți cum soba din pântec o întrece pe cea de pe podea? Iei un miez de nucă. Târâș-grăpiș, odaia se transformă într-un cort. În Uzbekistan se simte foarte bine acest du-te-vino. În ceștile de ceai e China. În covoare sunt Sciția și Persia. În condimente sunt Arabia și India. Pe tăvile de metal e Caucazul. În uniformele miliției e Sovetski Soiuz.

Zic așa și mă cufund în lectură. Spațiul intim al cărții. Acolo unde nu se intră cu tot poporul. Unde e loc pentru nuanțe psihologice. Întâmplător e un roman oriental. Naghib Mahfuz – descifrează bătrânelul cu două perechi de ochelari pentru lectură. „Am fost în Egipt”, zice. Nilul – o apă imensă. Alexandria, Cairo, Aswan… Iar în stepa asta cenușie nimic nu e.

Te uiți la fețele astea mălăiețe și vezi cum sciții se încrucișau cu grecii, iar sângele mongol se amesteca cu cel persan. Iar ei n-au habar. Le pasă de Tamerlan și de prețul la motorină. Ei mișună sub soarele sclipitor ziua și visează sub luna cea rece noaptea. Visele lor sunt seci ca fructele uscate, dar păstrează dulceața amintirilor. Iei o stafidă. Iei un gât de coniac. Simți? Auzi?

Caravanserai

Dar ce stăm noi așa de parcă avem nouă vieți de trăit? Hai, la drum!

Din curtea hotelului octogonal din Buhara se vede luna. E grasă și frumoasă. Umbrele sunt negre ca smoala, iar suprafețele luminate sclipesc ca diamantele. Pe bune. Eu aș vrea să le vezi și tu, dar n-ai încotro, trebuie să mă crezi pe cuvânt. Printre litere nu se vede, însă aici, în curte, e o scară și, dacă urci pe ea, poți să pipăi luna cu mâinile. Mmm… E rece. În secolul XVII, clădirea respectivă era un caravanserai. Negustorii istoviți de cenușiul stepei uzbece mânau peste noapte la han. Făceau naveta Beijing-Constantinopol. Priveau această lună. Din ea i-au plămădit pe Aladdin și pe Sindbad. Din ea au ieșit Ali Baba și cei patruzeci de hoți. Una din odăi e ceaihana. Pe mijlocul ei stă o sobiță acoperită cu ogheal.

264.000 de somi Relax, pescarilor și bucătăreselor, este vorba de somi uzbeci, care nu au nimic în comun cu spațiile acvatice sau cele gastronomice. Atâta am avut în buzunar dimineața (portmoneele sunt prea mititele pentru a face față căpiței de bancnote). Ei și niște gânduri senine precum că-mi voi achita cu acești bani hotelul și voi cheltui partea rămasă pe suvenire. Socoteală perfectă, numai că cea de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Târgul – un hotel cu pretenții europene, dar cu dosea sovietică, s-a arătat intransigent față de propunerea mea de colaborare. Hotelul deja-i plătit cu cardul, și cu asta basta. Nu au niciun chef să numere hârtiile mele. Și io ce

143

mă fac cu somii? Îi duc la schimb valutar? Nu e voie. Numai dacă ai dovadă că i-ai schimbat anterior în Uzbekistan. Și eu evident că nu am. Tu lui mama lui de regulament valutar! Pomenesc de bine Banca Națională a Uzbekistanului. Doar în gând, bineînțeles. Îmi aduce aminte de epoca tranziției la noi. Trilema macroeconomică zice așa: nu poți avea politică monetară independentă, curs de schimb controlat și cont curent deschis pentru comerțul extern - toate în același timp. E demonstrat matematic și empiric. La una din cele trei trebuie să renunți neapărat. Noi am renunțat la controlul valutar și avem inflație moderată și comerț extern liberalizat. Uzbecii s-au încâlcit definitiv în trilema gordiană și au hotărât să le aibă pe toate și… nimic. Ei pretind că nu au inflație, dar… au cozi la motorină. Ei zic că somul e stabil, dar… pe piața neagră cursul valutar e cu 70% mai înalt decât cel oficial. Ei zic că au comerț liber, dar… pun bețe în roate tadjicilor. (Cu tadjicii, pe vremurile de mult apuse, existase o sinergie perfectă – Dușanbe dădea energie hidroelectrică pe timp de vară, când curgea puhoiul din munți și sugea energie termică pe vreme de iarnă. Însă sinergia a picat în fața geopoliticii.) Dar parcă banii sunt o problemă? Salariul mediu al uzbecilor e $70. Al nostru e $200. Soluția economică este evidentă: shopping!!! Zis și… umblat pe străzi în căutarea unor magazine decente. Ca să fie clar: Tashkentul actual seamănă cu Chișinăul nostru cu vreo 10 ani în urmă. Predomină buticurile cu Abibas. Îmi cad tronc inimii o pereche de cizme Made in Turkey, fără firmă, dar foarte calitative și niște mănuși de piele. Normal că deasupra somilor mai adaug niște euro. Dar problema e rezolvată – somii s-au întors în circuitul economic autohton și n-au ce să-mi mai roadă buzunarele. …Sărmanele cizme vechi care au cunoscut praful Samarkandului și pe cel de Buhara. M-am despărțit solemn de ele în „piața roșie” din Tashkent. Aleikum masalam! M-am întors bine-mersi în timpul prezent încălțat în cizme și încărcat cu impresii. Mașina timpului a funcționat impecabil: am descoperit trecutul Asiei Centrale în două ipostaze. Primul, mai la suprafață, care seamănă leit cu trecutul nostru post-sovietic. Celălalt, mai ocult, care ține de imperiile dispărute și de drumul mătăsii. Al doilea mi-a fost drag mie în mod special. nr. 42/martie 2012

144

RYBALEOV NECENZURAT Art-salonul Stelei Moldovanu a devenit încet-încet, un centru cultural unde se întâmplă multe, unde se adună lume, unde răsar și se realizează idei. Expoziția de nuduri fotografice ale lui Roman Rybaliov este unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte realizate aici. Pe lângă deja megacunoscutele nuduri feminine, Râbaliov și-a expus, spre admirațiune și analiză detaliată, și propriul organism. Ba chiar l-a multiplicat, oferindu-le ocazia să-i poarte patrimoniul, măcar pe durata vernisajului, multora dintre admiratorii și prietenii săi. Putem să zicem că odată cu dezbrăcarea lui Rîbaliov a sosit, în mod oficial, primăvara artistică la Chișinău.

145

nr. 42/martie 2012

146

147

nr. 42/martie 2012

148

149

nr. 42/martie 2012

150

Pu nkt interior

Marina Radenscaia-Novicova

10 PIESE

ALE REZISTENȚEI FRANCEZE

AERUL RUSTIC FRANŢUZESC SPARGE GRANIŢELE ŞI ÎŞI FACE (PE NESIMŢITE) LOC ÎN TOT MAI MULTE CASE. PRE NUMELE LUI ORIGINAL, PROVENCE, STILUL SE MULEAZĂ CA O STOFĂ FINĂ, CU IMPRIMEURI DE LEVĂNŢICĂ ARSĂ DE SOARE, PESTE TOATE CELE PATRU COLŢURI „COLŢUROASE” ALE CASEI. DESIGNERUL DE INTERIOR MARINA RADENSCAIA-NOVICOVA CREDE CĂ PROVENCE ESTE STILUL CEL MAI PRIMITOR PENTRU LUCRUŞOARELE CU VALOARE SENTIMENTALĂ, PE CARE LE ADUNĂM DE-A LUNGUL VIEŢII. IAR MOLDOVENII SUNT MARI EXPERŢI ÎN AŞA CEVA. „TRĂIM ÎN CASA VISURILOR NOASTRE DE UN AN ȘI JUMĂTATE, DAR TOATE OBIECTELE AU FOST ADUNATE TIMP DE 6 ANI, ÎN PERIOADA ÎN CARE AM STAT LA APARTAMENT. LE PĂSTRAM ÎN CUTII, PE LA VECINI, PRIN ŞOPROANE – TOATE ÎȘI AȘTEPTAU CUMINȚELE LOCUL BINE MERITAT.” MARINA NU FACE PARTE DIN TAGMA DESIGNERILOR CARE PROPUN SOLUŢII COSMICE, FUTURISTE. „ÎN VIZIUNEA MEA, AMENAJAREA DE INTERIOR NU TREBUIE SĂ FIE DOAR O ALINIERE A OBIECTELOR ÎN SPAȚIU, CI MAI DEGRABĂ UN LOC ÎN CARE SĂ ÎNCAPĂ ŞI SĂ SE ÎMPACE TOATE OBIECTELE DRAGI NOUĂ.” CHIAR DACĂ I-A FOST GREU SĂ SE DECIDĂ, MARINA A ALES TOTUŞI 10 PIESE DE REZISTENŢĂ DIN CASA SA, FIECARE DINTRE ELE CU O ISTORIE PERSONALĂ ÎN SPATE.

TEXT de CORINA MANOLE /  DORIȚI SĂ DISCUTAȚI CU AUTORII ȘI CITITORII REVISTEI "PUNKT"? ACCESAȚI SITE-UL www.punkt.md

151

nr. 42/martie 2012

152

Pu nkt interior

MARINA RADE NSCAI A- NOV I COVA 10 p i e s e al e rezi ste n țe i fran ceze

Pivele. Mi se par foarte autentice și arată bine întro bucătărie adevărată. Eu și soțul meu, atunci când gătim, folosim tot felul de condimente și mirodenii. Deci, fiecare piuă are condimentul său.

Căluțul de lemn. Este unul dintre obiectele preferate, aș putea spune chiar „iubite”. Îmi doream de mult un astfel de căluț de lemn. Acum îmi dau seama că se integrează perfect într-un decor în stil Provence. Îl căutam de ceva timp, dar el mă aștepta cumincior în Germania.

Colivia. Are rol pur decorativ. Atunci când am cumpărat-o, tot de la o piață de vechituri din Germania, era neagră și foarte veche. Am curațat-o, am vopsit-o în alb și i-am dat o nouă viață.

153

Ceainicele albe. Am o slăbiciune pentru veselă albă, din porțelan „biscuit”, în același stil Provence prezent și în casă. Cumpăr orice, oricând și oriunde găsesc. Preferatul meu este ceainicul cel mai înalt, găsit la o unguroiacă din Cluj-Napoca, produs de „Wedgwood”, companie englezească de ceramică.

Comoda din lemn. Arată ca un cufăr. Depozitez în ea tot felul de mărunțișuri, desene, agende, borcane cu tot felul de recuzită. Este genială. Am păstrat-o exact așa cum am cumpărat-o, pentru a-i proteja spiritul timpului.

Bibelourile de porțelan. În miniatură arată cu totul altfel. Le colecționez, iar prietenii noștri, știind despre acest lucru, îmi suplinesc colecția. Rățuștele arată atât de bine pe pervazul de marmură. Parcă ar fi pe apă. nr. 42/martie 2012

154

Pu nkt interior

MARINA RADE NSCAI A- NOV I COVA 10 p i e s e al e rezi ste n țe i fran ceze

Îngerașii Mitea și Motea. I-am înfiat din Galeria Alexander. Au trăit cu noi în fostul apartament și s-au mutat în noua casă, pe cămin. Stau deasupra motto-ului vieții mele: „Unii visează toată viața, iar alții își transformă viața într-un vis”.

Rodiile. Potrivit tradiţiilor evreieşti, sunt simbolul virtuții. Se spune că are 613 semințe, care ar corespunde cu cele 613 porunci ale Torei. Fiind evreică, desigur că am creat și acest colțișor cu menora, cel mai vechi simbol evreiesc, și câteva rodii, pe care le-am uscat și le-am dat cu un strat de lac nelucios. Rodiile uscate au un aspect și o structură deosebite.

155

Colecția „Spărgătorilor de nuci”. A fost cumpărată de soțul meu, din Austria. Intrase într-un magazin și când i-a văzut, m-a sunat ca să mi-i descrie. A vrut să-mi aleg unul. Fără nicio ezitare i-am răspuns: „Îi vreau pe toți!”. Ador această poveste. Mai ales în ajunul sărbătorilor de iarnă îi scot pe toți în prim-plan. Cealaltă poveste preferată este „Alice în Țara Minunilor”, care m-a inspirat în decorarea bucătăriei. Nu-mi imaginez cum aș trăi fără aceste motive de basm, prezente în viața mea.

Sipetul vechi. Este al mamei şi e confecţionat din alpaca. Ceasul vechi de buzunar este al bunicului sau al străbunicului, nici nu mai știu exact, foi cu note muzicale, levănţică uscată… Le-am scos din nou la vedere, pentru că vreau să revin la fosta mea pasiune – pianul. Poate pentru că recent mi-am cumpărat un pian foarte și foarte vechi. Am găsit pe cineva care să-l restaureze și, când va deveni funcțional, voi relua lecțiile de pian. Iar levănţica, mmm, este peste tot în casă. O cultiv și în grădină. E specifică stilului Provence.

nr. 42/martie 2012

156

P RESI DENT protectie dentara de clasa prezidentiala Globalizarea are un punct alb, omis ca o carie la inventarierea efectelor pozitive ale fenomenului, şi anume zâmbetul hollywoodian. Încet-încet, dinţii devin mai aproape decât părinţii şi pentru moldoveni. Şi asta pentru simplul motiv că, în lumea modernă, un zâmbet sănătos şi frumos te ajută să treci face-control-ul în locuri&comunităţi spre care ţi se îndreaptă gândurile şi paşii. Dar aşa cum niciun produs de îngrijire dentară, demn să se atingă de dinţii noştri, nu a fost inventat la noi, ne rămâne să privim cu invidie neprefăcută peste gard şi peste deal. Ca să luăm ce e mai bun. Pornind de la pasta de dinţi, periuţe şi terminând cu aţa dentară sau apa de gură. Din aceste puncte de vedere, gama PresiDENT poate deveni expertul nostru, pentru că oferă o soluţie complexă, bazată pe tradiţie şi perfecţionată continuu graţie tehnologiilor inovaţionale aplicate.

PRESIDENT - re-inventarea cultului danturii perfecte

Doi italieni, savanţi de profesie, Giuseppe Kiko şi Ettore Talia, au construit în 1971 primul laborator ştiinţific specializat în elaborarea mijloacelor igienice, cosmetologice şi medicale - Betafarma. Inspiraţi de arealul geografic în care s-au născut şi au crescut (regiunea Piemonte, renumită pentru zecile de soiuri de mentă, care cresc, de la Dumnezeu chemare, pe toate pantele şi cărările), aceştia s-au gândit să împartă oamenilor din toată lumea darurile acestui pământ. Lirica se opreşte aici, pentru că puterea plantelor medicinale a fost combinată cu tehnologii de ultimă oră, utilizate în premieră absolută. Totuşi, formulele savanţilor s-au dovedit a fi prea tehnologizate, de aceea producţia a putut fi pusă pe bandă rulantă abia peste doi ani, atunci când, la Milano, a fost construită prima fabrică capabilă să transforme visul în realitate şi ideile inovaţionale într-un proces tehnologic continuu. Istoria nouă a laboratoarelor Betafarma se leagă de Maria Grazia Pravettoni, care este considerată „mama” gamei PresiDENT, o serie de produse pentru îngrijirea bucală, concepută şi realizată după reţete inedite. Într-un timp-record, de la o marcă transnaţională, PresiDENT devine un brand internaţional.

Seria PRESIDENT: italiano vero si maseaua de minte

Seria stomatologică PresiDENT este produsă doar de întreprinderi italiene, specializate în domeniul farmaceutic, deoarece este nu numai o linie de îngrijire, dar şi un remediu redutabil în lupta cu problemele dentare. Tehnologiile de ultimă oră, dar şi dotarea fabricilor Betafarma, asigură condiţii pentru lansarea preparatelor, care au la bază formule complexe. La baza producerii este pus standardul de calitate ISO, supravegheat îndeaproape de o echipă formată din stomatologi şi tehnologi. De aceea, termenul de valabilitate al pastelor de dinţi PresiDENT este de 5 ani. Primele două cifre de pe codul de bare al oricărui ambalaj PresiDENT sunt 8 şi 0, ceea ce reconfirmă descendenţa italiană a tuturor produselor. Filosofia Betafarma include trei componente: specialiştii calificaţi, tehnologiile moderne şi controlul permanent al calităţii. Totodată, respectarea principiilor de activitate şi doleanţele consumatorilor au contribuit la faptul că produsele PresiDENT şi-au câştigat cu rapiditate clienţi fideli în multe colţuri ale lumii.

PRESIDENT: calitate la pachet

Zilnic suntem puşi în faţa misiunii complicate de a alege dintre diferitele produse dedicate igienei şi sănătăţii orale. Medicii recomandă un mic truc, menit să ne ajute. Astfel, din zecile de mărci care ni se propun, ar trebui să optăm pentru acelea care sunt produse de companii cu nume şi istorie. Din acest considerent greu de neglijat, orice efect am vrea să obţinem în urma utilizării pastei de dinţi, PresiDENT este compania care oferă oportunitatea de a ne face selecţia dintr-o gamă variată de produse, dar care se completează reciproc. Astfel, dacă “ne-am împrietenit” cu un produs PresiDENT, celelalte, cu siguranţă, i-ar putea face companie bună, iar împreună ar forma o echipă excelentă, care ar veghea sănătatea şi frumuseţea dinţilor noştri.

PRESIDENT: pentru dinti care stralucesc de sanatate

Pentru o curăţare perfectă, care să ajungă şi în locurile cele mai dificile, avem nevoie de o pastă de dinţi perfect adaptată la necesităţile noastre, de o periuţă potrivită, dar şi de aţa dentară sau apa de gură potrivite construcţiei anatomice a danturii. Toate aceste produse trebuie să facă parte dintr-un ritual zilnic de îngrijire şi protecţie. PresiDENT pune la dispoziţie o paletă destul de largă, astfel încât, cu ajutorul stomatologului, să putem identifica produsul perfect pentru un zâmbet cuceritor. Prezentăm 4 game din grandioasa suită, fiecare cu notele ei distincte, dar care se sincronizează într-o simfonie a purităţii şi strălucirii.

157

www.presi-dent.ru

Gama PRESIDENT Classic: tradiţie şi inovaţie

Profilaxia cariei dentare, efect antibacterial şi antiinflamator, sistem unic abraziv RDA 75

Apa de gură protejează împotriva cariei dentare, gingivitei şi tartrului

Asigură îndepărtarea eficientă a plăcii bacteriene şi a resturilor de alimente

O aţă dentară unicat, produsă din fibre vegetale. Îndepărtează eficient depunerile dentare, fără a traumatiza gingiile

Gama PRESIDENT White: albul sănătos

Pe lângă efectul de înălbire, pasta contribuie la remineralizarea smalţului dinţilor graţie substanţelor care intră în compoziţia pastei

Oferă un plus de înălbire şi are efect intensiv de îndepărtare a plăcii dentare

Creată pentru persoanele care fumează. Datorită formei unice, preîntâmpină formarea tartrului dentar

Efect terapeutic şi profilactic garantat, cu o senzaţie de prospeţime care durează

Gama PRESIDENT Sensitive: delicateţe şi eficienţă

Creată pentru dinţi sensibili, dispune de calităţi antiinflamatoare şi de atenuare a durerii

Gelul garantează o îngrijire perfectă a danturii sensibile. Acţionează delicat şi întăreşte smalţul

Conferă o senzație unică de prospețime

O aţă dentară delicată, impregnată cu infuzie de romaniţă, care oferă o curăţare delicată, cu efect terapeutic

Gama PRESIDENT Active: îngrijire şi...terapie

Combate eficient hemoragiile şi întăreşte ţesuturile moi. Se utilizează periodic, la apariţia problemelor

Întăreşte gingiile şi oferă un puternic efect antibacterian

Special concepută pentru dantura cu probleme. Conţine peri foarte subţiri, delicaţi la atingerea zonelor sensibile nr. 42/martie 2012

158

Pu nkte pe Aprilie NUMĂRUL URMĂTOR:

DUPĂ UN NUMĂR CU GADGET,  TRECEM LA PROBLEME MAI GET-BEGET, ÎN CARE PERFORMANŢA ȘI REVOLUŢIILE ÎNCĂ URMEAZĂ. STRIGĂTOR LA CER! UN TOP AL CELOR MAI URÂTE CAPITALE DIN LUME A ASCUNS CHIȘINĂUL PE LOCUL 5. OARE DE CE UMERII SĂI ALBI DE PIATRĂ NU MAI PAR ATRACTIVI STRĂINILOR?

Interviu din viitor. Cu preşedintele ţării, oricine ar fi El. Sau Ea.

Vă prezentăm 8 politicieni care au pus mâna şi umărul. Îmbrăcaţi la patru ace.

Am pus un pariu. Cu Nataşa. Că există viaţă şi dincolo de capitală. În numărul viitor, vă prezentăm dovezile.

După ce a stat cu o mămăligă (de câţiva metri în diametru) pe Podul de Flori, pictorul Ghenadie Popescu a rupt graniţa, ascuns după un gard de cravate. Pe care vă invităm să le probaţi.

...ne place