Refugiul din Grădină mai 2013
se distribuie gratuit împreună cu revistele Casa Mea și Domus
www.mrbricolage.ro
2
xxx | aprilie 2013
www.mrbricolage.ro
mai 2013
Este timpul să ieşim afară! Teoretic, suntem la un pas de vară, chiar dacă vremea ne ia prin surprindere de la o zi la alta. Luna mai deschide sezonul petrecerilor nocturne, al jocurilor de teren şi al relaxării în aer liber. Aşadar, grădina intră în vizorul nostru şi îşi deschide „porţile” pentru a ne oferi tot ce are ea mai bun. Însă, pentru ca atmosfera să fie perfectă, ea are nevoie de ajutorul nostru. După un sezon rece, în care atenţia i-a fost răpită, este timpul să fie răsfăţată. Primele pe listă sunt spaţiile verzi, adică florile, pomii şi gazonul. Acestora le aplicăm diverse tratamente de „revigorare”, folosind îngrăşăminte speciale şi ustensile adecvate. Apoi, trecem la mobilier şi finisaje, care au nevoie de un mic „lifting”. Fie că este vorba despre un nou strat de vopsea, o husă recondiţionată sau despre înlocuirea lui, mobilierul nu poate lipsi dintr-o grădină care se doreşte a fi a doua casă pe timpul verii. Să nu uităm de piscină, pe care trebuie să o curăţăm, sau de gardul din faţa casei, care parcă şi-a pierdut din strălucire şi care are nevoie de un pic de lac. Lista noastră continuă cu iluminatul, în cazul căruia avem mai multe opţiuni, pe care însă vă lăsăm să le descoperiţi în paginile ce urmează. Astfel, în luna mai, Mr. Bricolage vă propune soluţii de amenajare şi îngrijire a grădinii şi tot ce cuprinde acest spaţiu minunat. Tot ceea ce aveţi de făcut este să răsfoiţi ediţia de faţă, „să schiţaţi“ câteva cumpărături şi să ne bucuraţi cu o vizită. Noi vă aşteptăm cu drag!
Cu gânduri bune, Echipa Mr. Bricolage www.mrbricolage.ro
3
4
mai 2013
Mobilierul de exterior: design, materiale şi accesorii Orice grădină, terasă sau curte interioară are nevoie de mobilier pentru a putea fi „locuibilă”. În ultimul deceniu, modelele şi materialele din care este realizat mobilierul de exterior s-au diversificat considerabil, fapt care nu poate decât să ne bucure.
P
rezenţa mobilierului este obligatorie într-un spaţiu exterior în care se doreşte crearea unei atmosfere primitoare şi confortabile. Fie că vorbim de zona piscinei, de terasă, verandă sau grădină, acestea trebuie prevăzute cu o masă şi un set de scaune sau cu fotolii/canapea. Cum alegem mobilierul de exterior? Principalul aspect de care trebuie să ţinem cont în amenajare este suprafaţa disponibilă. De asemenea, contează foarte mult dacă aceasta este acoperită sau dacă se află sub cerul liber, deoarece în funcţie de acest lucru vom alege materialele. Referitor la suprafaţă, într-o grădină sau curte mică, lucrurile se simplifică, în sensul că nu vor încăpea foarte multe elemente, mai ales dacă lăsăm loc şi pentru flori, plante, pomi fructiferi etc. În această situaţie, cele mai recomandate sunt piesele de mobilier minimaliste, pliabile sau
din fier forjat. Scaunele vor lua locul fotoliilor sau şezlongurilor, alături de perne supradimensionate, pouffuri şi taburete, iar masa va fi limitată la o măsuţă de cafea, pe care o vom folosi şi pentru luarea micului dejun. Pe de altă parte, o curte interioară generoasă ne invită la răsfăţ. Cel mai probabil, din decor va face parte şi o piscină, ceea ce înseamnă că vom amplasa mobilierul în funcţie de poziţia acesteia. De asemenea, o zonă de barbeque şi un spaţiu de joacă sunt dorinţe realizabile pentru un proprietar care nu duce lipsă nici de spaţiu, nici de bani. Un alt aspect demn de luat în considerare îl reprezintă accesoriile, fără de care mobilierul poate părea incomplet. Ele sunt „sarea şi piperul” oricărei amenajări, chiar şi exterioare, motiv pentru care nu ar trebui să ezităm să le utilizăm. În funcţie de tipul de mobilier ales, putem apela la huse, perne decorative, feţe de masă colorate şi chiar la draperii (în cazul teraselor, al căsuţelor din lemn, foişoarelor etc.).
Grătar de beton Catto dimensiuni: 114 x 65 x 217 cm, 360 kg, grill cromat: 67 x 40 cm 360 kg
Preţ: 599,00 lei
Set şervete 50 x 70 cm, diverse culori
Preţ: 11,99 lei
Set ratan Bahamas Set compus din masă Lord şi 4 scaune R80 Preţ: 749,00 lei
Preţ: 659,00 lei
Set mobilier de grădină Arizona Preţ: 1.399,00 lei
www.mrbricolage.ro
mai 2013
Ştergător rolă Astroturf disponibil în nuanţe variate, uşor de curăţat, perfect pentru uz casnic, dar şi pentru zone cu trafic intens (magazine, clădiri, birouri), lăţime: 0,91 m
Preţ/m.l.: 84,99 lei
Covoraş de intrare Baroque suport cauciuc antiderapant, margine cauciuc, 50 x 75 cm, 70 x 120 cm
Preţ: începând cu 19,99 lei
Pernă protecţie scaun d 40 cm, 100% bumbac,
Pernă protecţie scaun
diverse culori
40 x 40 x 2 cm, 100%
Preţ: de la 12,99 lei
bumbac, diverse culori
Preţ: de la 12,99 lei
Cum curăţăm piesele de mobilier? La capitolul materiale, plasticul este cel mai des întâlnit, şi asta datorită accesibilităţii şi întreţinerii foarte uşoare. Astfel, el nu are de suferit dacă îl prinde ploaia, spre deosebire de alte materiale. În plus, se găseşte într-o paletă cromatică foarte variată. Materialele naturale precum ratanul şi răchita sunt, de asemenea, rezistente, majoritatea producătorilor de mobilier pentru grădină apelând la ele. Clasicul maro este un „trademark” pentru orice amenajare exterioară. Lemnul natural masiv reprezintă „cireaşa de pe tort”, însă necesită o atenţie sporită. Deşi este foarte elegant, totuşi se pătează şi deteriorează uşor, dacă nu este „sigilat” cum trebuie şi curăţat cu soluţii speciale. Astăzi, pe piaţă există produse dedicate fiecărui material. Ele sunt sigure, deoarece conţin ingredientele corespunzătoare, în cantităţile ideale, sunt practice, iar rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor.
Faţă de masă din bumbac teflonat impermeabil, rezistent la murdărie, lăţime: 140 cm
Starwax, soluţie pentru curăţat teckul&lemnul exotic, 500 ml
Faţă de masă Bulgum
îndepărtează petele
suport din spumă,
alimentare, de grăsime,
protejează,
urmele de insecte, reînvie
lăţime: 140 cm
strălucirea lemnului
Preţ: 28,99 lei
Soluţie pentru curăţat plasticul
Preţ: 17,99 lei
Preţ/m.l.: 14,99 lei
Preţ/m.l.: 29,99 lei
Perdea predecupată Porto
Pavilion din aluminiu pliabil
cu bride, diverse
3 x 3 m, cu husă
culori, 140 x 260 cm
pentru transport
Preţ: 29,99 lei
Preţ: 229,00 lei
www.mrbricolage.ro
5
6
mai 2013
Înfrumuseţează-ţi grădina cu ajutorul finisajelor Finisajele sunt vitale atât pentru locuinţă, cât şi pentru spaţiul exterior, fie că ne referim la curtea interioară, grădină sau terasă. Aceste spaţii nu pot exista sau, mai bine zis, nu pot fi locuite, utilizate, dacă rămân nefinisate. Aşadar, finisajele sunt cele care completează orice construcţie şi amenajare.
G
rădina necesită un număr moderat de finisaje, care însă sunt foarte importante. Ţinând cont de faptul că ele sunt supuse intemperiilor zi de zi, indiferent de anotimp, nu trebuie să le ignorăm sau să facem compromisuri atunci când le alegem. Principalele finisaje dintr-o grădină sunt cele de la nivelul aleilor. În cazul lor, posibilităţile variază în funcţie de
buget, de preferinţe, dar şi de celelalte spaţii care există în curte. De exemplu, într-o grădină mare putem întâlni un loc de joacă, o zonă de barbeque, o piscină şi chiar un teren de tenis. Fiecare necesită însă finisaje diferite. Astfel, în cazul piscinei, este recomandată o vopsea pe bază de apă, cu uscare rapidă, antiderapantă, care să împiedice formarea algelor, a ciupercilor şi sedimentelor. Referitor
Vopsea Titan Blue, 4 l pentru piscine de beton,
Vopsea roşie pentru terenul de tenis, 10 l,
pe bază de apă, cu uscare
vopsea decorativă şi de
rapidă, antiderapantă,
protecţie, pentru interior/
împiedică formarea
exterior, foarte rezistentă
algelor, a ciupercilor şi
la abraziune şi intemperii,
a sedimentelor, inodoră,
antialunecare, specială
acoperire: 8-10 mp/l/strat
pentru terenuri de tenis
Preţ: 59,99 lei
la spaţiul din jur, acesta necesită o placare rezistentă la umezeală, motiv pentru care cele mai indicate finisaje sunt plăcile de gresie sau marmură. O altă sugestie este aceea de a folosi vopsele speciale pentru terenurile de tenis sau volei. Acestea se aplică peste suprafaţa de beton sau asfalt, delimitând prin culoare terenul de restul grădinii. De asemenea, aleile au nevoie de atenţie şi de o îngrijire periodică.
de asfalt sau beton, acoperire: 8-12 mp/l/strat
Preţ: 224,00 lei
Mochetă gazon diverse grosimi, lăţime: 4 m, 100% polipropilenă, trafic intens
preţ/mp: începând cu 13,99 lei
www.mrbricolage.ro
Ele nu sunt doar zone practice, de acces, ci şi decorative, dacă ne gândim să creăm un design anume. De fapt, este foarte important să ştim că finisajele influenţează foarte mult aspectul final al spaţiului exterior. Astfel, putem opta pentru pavele din piatră naturală sau cărămidă cu diferite forme şi culori. Pentru un design sofisticat, putem crea cu ajutorul gazonului spaţii verzi, dar care să reziste
mai 2013
Policarbonat, 4 mm, dimensiuni disponibile: 1,05 x 2 m, 2,1 x 1,5 m, 3 x 2,1 m, culoare: bronz
Preţ/mp: 15,99 lei
Gresie Sare&Piper
Gresie Ceralam
gri deschis, 33 x 33 cm, pentru exterior,
31 x 61,8 cm, porţelanată,
porţelanată, rezistentă la îngheţ şi dezgheţ
rezistentă la îngheţ şi dezgheţ
preţ/mp: 21,99 lei
preţ/mp: 59,99 lei
Marmură decorativă granulaţie: 8-12 mm,10 kg
Preţ: 19,99 lei
la trafic. Marmura decorativă este ideală pentru finisarea unor spaţii mai mici, pe care dorim să le scoatem în evidenţă. Nu trebuie să uităm nici de borduri. Ele definesc şi delimitează şi mai bine aleile, fiind elemente decorative foarte apreciate. În ceea ce priveşte întreţinerea lor, este bine ca din când în când să le aplicăm fie un strat de lac, fie soluţii dedicate, pe care le găsim în comerţ.
Ce finisaje alegem însă pentru terasa aflată în prelungirea casei? Pentru un look familiar, cald, putem apela la o podea din lemn. În felul acesta, terasa va continua într-un mod firesc interiorul, cel puţin la nivel vizual. Nu în ultimul rând, trebuie să aducem în discuţie vopselele pentru
gard şi panourile din lemn sau policarbonat, care se folosesc de obicei în zona din spate a grădinii, unde vrem să ne protejăm de privirile indiscrete ale vecinilor şi să obţinem mai multă intimitate. De menţionat ar fi faptul că este indicat să alegem vopseaua pentru gard în funcţie de materialul din care este realizat acesta. www.mrbricolage.ro
7
8
mai 2013
Soluţii eficiente pentru iluminatul în grădină Iluminatul ocupă un loc fruntaş în amenajarea grădinii. În afara efectelor vizuale pe care le creează, corpurile de iluminat sunt înainte de toate eficiente şi necesare în orice spaţiu interior sau exterior.
Î
n primul rând, trebuie să luaţi în considerare suprafaţa grădinii. Dacă aceasta este mare, aveţi nevoie de corpuri de iluminat cu intensităţi şi sisteme de dispersie diferite. În schimb, într-o grădină mică, iluminatul se realizează mult mai uşor. Iluminatul în grădină poate fi de două feluri: de veghe şi activ. Cel de veghe se referă la acele corpuri de iluminat capabile să creeze o atmosferă nocturnă plăcută, care să transmită un singur mesaj: „la această adresă locuieşte cineva şi casa nu este părăsită”. Un fel de semnal de alarmă pentru răufăcători. De asemenea, iluminatul de veghe poate înfrumuseţa faţada clădirii sau grădina. În ceea ce priveşte iluminatul activ, acesta se referă la o intensitate mai puternică a luminii, necesară în anumite zone ale spaţiului exterior. De exemplu, dacă obişnuiţi să organizaţi petreceri în nopţile de vară, aveţi nevoie de corpuri de iluminat care să „întreţină” atmosfera. Câteva „punctecheie” la care noi ne-am gândit sunt: terenul de fotbal/tenis, zona unde sunt amplasate masa şi grătarul, dar şi altele, precum intrările (în curte, casă, garaj etc.). Aplicele sunt ideale pentru pereţii exteriori ai casei şi, automat, pentru iluminarea terasei, dacă aceasta este construită ca anexă. Proiectoarele/reflectoarele sunt recomandate pentru o iluminare focusată şi la distanţă, în timp ce spoturile pot fi folosite pentru a delimita pe timpul nopţii aleile din grădină. alte soluţii pe care le puteţi avea în vedere sunt felinarele şi torţele.
www.mrbricolage.ro
Lumânări parfumate la pastilă, pahar, diverse arome
Preţ: de la 2,99 lei
Proiector cu led 1 x 10 W
Preţ: 62,90 lei
Lanternă cu protecţie la apă bec krypton
Preţ: de la 6,90 lei
Proiector cu led cu senzor de mişcare culoare: gri, 1 x 10 W
Preţ: 89,90 lei
mai 2013
Plafonieră Rocks din sticlă albă sablată, d 250 mm,
Lămpi solare,
1 x 60 W, E27
led, baterie Ni-mH, diverse modele
Preţ: 9,90 lei
Preţ: începând cu 3,99 lei
Aplică de perete pentru exterior 1 x E27, max. 60 w, d 14 cm, IP 44, alb/negru
Preţ: 89,99 lei
Lichid lampă petrol antimuşte, 1 l Preţ: 19,99 lei
Familie corpuri iluminat de exterior Atlanta model clasic, din aluminiu cu sticlă, 1 x E27, max. 60 W, IP 44
Preţ: 69,99 lei
Familie corpuri iluminat de exterior Koblenz model clasic, din aluminiu cu sticlă, 1 x E27, max. 60 w, IP 44
Preţ: 74,99 lei
Acestea din urmă au şi avantajul că ţin ţânţarii şi alte insecte la distanţă. Nu în ultimul rând, există corpuri de iluminat pe bază de senzori care, deşi mai scumpe, sunt economice. Aşadar, investiţia iniţială va fi atenuată în timp. Chiar dacă nu sunt sisteme performante, lanternele, felinarele mobile sau lumânările contribuie şi ele la iluminarea grădinii. Ultimele reprezintă o alternativă accesibilă şi foarte şic la sistemul clasic de iluminat. Este adevărat că intensitatea luminilor nu se compară cu cea a unui bec, însă atmosfera pe care o creează este incomparabil mai frumoasă. www.mrbricolage.ro
9
10
mai 2013
Căsuţa de lemn: spaţiul de depozitare ideal pentru grădină Fiind situată la exterior, grădina este tot timpul „expusă”. De aceea, trebuie să aveţi grijă, atât din motive estetice, cât şi de siguranţă, ce lucruri doriţi să lăsaţi la vedere şi de care vă puteţi lipsi pentru o perioadă mai îndelungată. Noi vă propunem să luaţi în considerare amenajarea unei căsuţe din lemn.
Căsuţă din lemn Montana 3 x 2 m, elemente de 28 mm grosime
Preţ: 2.799,00 lei
O
astfel de căsuţă este ideală din mai multe puncte de vedere. În primul rând, oferă un spaţiu suficient de mare pentru a îndeplini nevoile voastre de www.mrbricolage.ro
stocare. În al doilea rând, reprezintă un element decorativ ce vă aminteşte de căsuţa de joacă din copilărie, cu diferenţa că de data aceasta este cât se poate de funcţională. Apoi, prin
designul ei, care de cele mai multe ori este în acord cu arhitectura casei, aduce un plus decorativ grădinii. Pentru a-i spori eficienţa, căsuţa de lemn are nevoie de puţin ajutor.
mai 2013
Cutie depozitare diferite mărimi, transparente, din plastic de bună calitate, pentru depozitarea sau transportarea diferitelor obiecte
Preţ: de la 12,45 lei
Termometru funcţii: măsurarea temperaturii exterioare şi interioare, stocarea valorilor minime şi maxime, semnalarea schimbării temperaturii, cablu sondă de măsurat: 1,5 m
Preţ: 29,45 lei
Garnitură mâner + şild pentru interior, distanţă între axe: 72 mm
Preţ: 21,45 lei
Broască pentru uşa de interior
Raft metalic, 5 poliţe reglabile din lemn
corp broască cu finisaj zincat, pentru interior, distanţă
dimensiuni: 180 x 90 x 45 cm,
între axe: 72 mm
capacitate: 175 kg/poliţă şi 265 kg/
Preţ: 24,90 lei
poliţă, montare rapidă, fără şuruburi
Preţ: de la 129,99 lei
Greblă reglabilă pentru gazon 38-58 cm
Preţ: 69,90 lei
Set mini-unelte Mini-lopată, grădină cu geantă 340 mm pentru transport, Preţ: 7,90 lei Preţ: 24,90 lei
Mini-plantator, 350 mm
Preţ: 7,90 lei
Scarificator 30 cm, 10 dinţi
Preţ: 49,90 lei
Mini-greblă,
Mini-săpăligă, Mini-cultivator,
340 mm
340 mm
Preţ: 7,90 lei De exemplu, câteva poliţe, rafturi sau etajere sunt folositoare pentru aşezarea ghivecelor de flori sau a produselor de curăţenie. De asemenea, cutiile de carton îȘi vor dovedi şi ele utilitatea. De exemplu, în ele puteţi
365 mm
Preţ: 7,90 lei
păstra jucăriile copiilor, hainele de grădinărit, dar şi ustensilele mai mici. În schimb, pe cele mai mari le puteţi agăţa pe interiorul pereţilor căsuţei, cu ajutorul unor cuie mai lungi. Nu uitaţi să securizaţi cum trebuie
Preţ: 7,90 lei
căsuţa, mai ales dacă intenţionaţi să păstraţi în ea şi lucruri mai valoroase. În funcţie de designul ei, puteţi opta pentru o uşă de tip garaj, cu balamale mai mari, sau pentru o uşă de interior cu broască clasică şi, evident, cu cheie. www.mrbricolage.ro
11
12
mai 2013
Feerie de culori şi miresme Felul în care va arăta grădina voastră depinde numai şi numai de alegerile pe care le faceţi. Amenajarea spaţiului exterior este într-adevăr o responsabilitate, dar şi o bucurie. Având în vedere faptul că florile şi plantele sunt cele care definesc în mare parte termenul de „grădină”, trebuie să acordaţi atenţie speciilor pe care urmează să le plantaţi, pentru ca, în perioada de înflorire, simţurile voastre să radieze.
D
acă nu apelaţi la un peisagist, există câteva trucuri prin care vă puteţi decide asupra unei specii sau alteia. Astfel, atunci când vine vorba de cromatică, încercaţi să alegeţi florile ţinând cont de preferinţele voastre în materie de culori. De exemplu, trandafirii se găsesc într-o mare varietate coloristică, ceea ce înseamnă că reprezintă o alegere foarte bună. Plantele veşnic verzi sunt, de asemenea, recomandate, având în vedere că se întreţin uşor şi se potrivesc oricărui tip de grădină. Detalii precum dimensiunea petalelor/ bobocilor,„densitatea” lor, dar şi înălţimea plantelor sunt aspecte pe care le puteţi lua în considerare, dacă sunteţi o persoană minuţioasă şi doriţi ca imaginea grădinii voastre să fie una impecabilă. Pentru o amenajare „bogată”, apelaţi la specii curgătoare sau căţărătoare, pe care amplasaţi-le în zone înalte, precum ferestrele
casei sau grinzile terasei. Un bun exemplu ar fi petuniile, pentru care aveţi nevoie de jardiniere şi suporturi speciale din plastic şi fier forjat.
Nu uitaţi nici de accesoriile decorative! Ghivecele cu forme diferite, din piatră sau ceramică, şi bordurile din plastic, extrem de uşor de montat, care au rolul
Trandafir ghiveci 20 cm
preţ: 34,99 lei
Petunia ghiveci 9 cm
preţ: 2,99 lei
www.mrbricolage.ro
Magnolia George Henry h: 50-60 cm
preţ: 59,99 lei
mai 2013
Cizmă Scarpone, din piatră
Ghiveci Franceze, din piatră
preţ: 59,99 lei
lungime: 60 cm
preţ: 49,99 lei
Jardinieră din plastic 60 cm
preţ: 7,99 lei
Suport din fier forjat pentru jardinieră lungime: 60 cm
preţ: 24,99 lei
Rezervor apă pluvială, 360 l, cu alimentare laterală din burlan
preţ: 269,00 lei
Thuja smaragd în ghiveci h: 60-80 cm
preţ: 18,99 lei
Mini-bordură din plastic, 5,8 m preţ: 44,90 lei
de a delimita anumite zone, vor oferi grădinii un farmec aparte. Şi plantele suculente, care sunt „candidatele” ideale pentru o amenajare modernă, pot fi aşezate în ghivece atractive. Tot la capitolul decorativ, trebuie să adăugaţi şi un rezervor pentru apă cu un design inedit, care nu dăunează aspectului general al grădinii, ci îi aduce un plus de originalitate. Acesta se amplasează în dreptul burlanului de la casă şi foloseşte doar apa pluvială colectată în timp, fiind deci ecologic. Şi, pentru că mai sus am menţionat cuvântul „miresme”, primăvara avem cele mai multe arome. Narcisele, zambilele, freziile, liliacul şi lăcrămioarele sunt primele care ne vin în minte. Însă mai există şi iasomnia, crinii, gardenia, trandafirii, lavanda sau regina-nopţii. www.mrbricolage.ro
13
14
mai 2013
Secretele unui gazon frumos şi sănătos Gazonul este binevenit întotdeauna în orice tip de grădină. Desigur, există proprietari care aleg să paveze toată suprafaţa curţii, însă ei trebuie să ţină cont de faptul că o „pată de culoare” verde va aduce mai multe beneficii, cel puţin la nivel vizual.
U
n gazon sănătos reprezintă „fundaţia” pe care se dezvoltă celelalte plante şi flori, în timp ce unul neîntreţinut nu face decât să aducă „prejudicii” întregii amenajări exterioare. Teoretic, gazonul nu este pretenţios şi se pretează oricărui tip de sol. Ce-i drept, iubeşte solurile nisipoase, motiv pentru care vă recomandăm să adăugaţi nisip în pământul în care îl veţi semăna. De obicei, solul se pregăteşte toamna, din timp, când se sapă, iar pe parcursul iernii se lasă să „respire”. După câteva luni, adică la începutul primăverii, se seamănă seminţele. Aveţi grijă să presăraţi seminţele uniform, astfel încât să nu se formeze goluri. De asemenea, ţineţi cont de prognoza meteo. Dacă se anunţă ploi abundente, amânaţi această lucrare, deoarece seminţele neprinse se pot deplasa cu uşurinţă. În general, după aproximativ 10 zile, gazonul va fi încolţit, iar într-o lună va atinge înălţimea de 7 cm, moment în care îl puteţi tunde. Odată ajuns la maturitate, necesită o îngrijire permanentă. Mai ales pe timpul verii, trebuie să-l udaţi zilnic, atât dimineaţa, cât şi seara. Pentru irigare,
apelaţi la sisteme automate, care vă vor salva foarte mult timp. Dacă sunteţi pasionat de grădinărit şi aveţi timp, udaţi iarba cu un furtun racordat la o sursă de apă. în cazul în care grădina nu este foarte mare, puteţi folosi, evident, clasica stropitoare. Pentru a fi cât mai mult timp verde, sănătos şi frumos, gazonul are nevoie de vitamine, pe care şi le extrage din îngrăşăminte. Cele pe bază de azot, fosfor şi potasiu îi vor asigura strălucirea şi trăinicia. Gazonul trebuie tuns în funcţie de rolul pe care-l are. înălţimea optimă a gazonului decorativ este de aproximativ 3 cm, spre deosebire de cea a gazonului destinat traficului (alee, loc de joacă pentru copii etc.), care va fi mai mare, având în vedere că este supus „tocirii”. Pentru ca această activitate să fie plăcută şi relaxantă, apelaţi la maşini de tuns speciale.
Şi, pentru că Mr. Bricolage se gândeşte la tine, luna aceasta, lansează campania “După muncă şi răsplată”, constând într-un pachet promoţional pentru grădinărit, compus dintr-o maşină de tuns gazonul şi un grătar rotund. Maşină de tuns gazonul GGP-Italy electrică, putere: 1000 w, lăţime de tăiere: 32 cm, sac colector: 28 l
+
Grătar rotund 35 cm
preţ de vânzare promo: 159,00 lei
Gazon clasic, 1 kg/3 kg Preţ: de la 18,99 lei
Îngrăşământ universal, 1 l Preţ: 9,99 lei * produsele din acest supliment sunt disponibile doar în magazinul Mr.Bricolage BucureŞti.
www.mrbricolage.ro
Stropitoare, 10 l Preţ: 19,90 lei
mai 2013
www.mrbricolage.ro
15
16
mai 2013
www.mrbricolage.ro