Vocea Străzii #3

ANUL I

Nr. 3

11 ianuarie 2016

16 pagini

1 LEU

voceastrazii.com

office@voceastrazii.com

0040 726 191 341

DETALII ÎN PAGINILE 4 ȘI 5

Bârcea Mare.

Povești de groază din detenție:

bătăi, batjocuri și violuri DETALII ÎN PAGINA 5

Ai grijă de tine,

Valea Jiului! voceastrazii.com

DETALII ÎN PAGINA 2

DETALII ÎN PAGINA 2

2 | 11 ianuarie 2016

www.voceastrazii.com

REVOLTE

Ai grijă de tine, Valea Jiului! tuturor hăhăind că mineritul nu se va închide.

Sunt aceiași oameni care au transformat visul frumos al turismului în rechizitoriu pe masa procurorilor. Artizanii dezastrului actual sunt ei, conducătorii, cei care au în mână destinele noastre de două, trei, patru sau fără număr mandate, de parcă sunt înfipți în scaunele respective pentru vecie.

Sunt doar câteva zile de la anunțul oficial referitor la intrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara, sfârșitul lui 2015 însemnând momentul de final al industriei ce susține economic Valea Jiului. Sunt primele zile ale lui 2016 și acest nou an ar trebui să fie anul schimbărilor strategice, al noilor viziuni care să ne salveze, să scoată din impas mii de familii amenințate cu restructurarea. Însă cine sunt oamenii care pot genera această schimbare?

Informațiile inițiale arată că este vorba despre aceiași oameni, ”echipa de aur” a conducătorilor de administrații locale; fix aceiași oameni care-și spărgeau plămânii aclamându-l pe Traian Băsescu atunci când ne promitea

Dar să știți că există și suflu tânăr în politică.

Spre deosebire de PSD, care stă anchilozat în poziția de viitor câștigător al viitoarelor alegeri, chinuindu-se să-și polișeze vechii lideri pentru a se înțelege cu strada, în PNL o nouă echipă de tineri conducători decide viitorul Văii Jiului. Amarnică amăgire, deoarece strategia noului PNL se rezumă la zgâriatul ușilor primarilor în funcție, doar doar vor strânge un minim de voturi pentru a le asigura stabilitatea scaunelor șubrezite de atacurile adversarilor.

Idealul susținerii generației tinere în politică (la care am participat activ) are ca efect doar conectarea lor la sistemul politic dirijat de descendenții PCR și ai Securității, poleiți în ”noua ordine mondială”, a masonilor.

Dar – nu-i așa? – când ție ți-e bine, parcă și problemele celorlalți devin mai mici și cu cât îți este și mai bine, devin și mai mici, aproape invizibile.

Păcat de sărmanii oameni care au sperat în schimbare, păcat de o nouă generație sacrificată, a câta la număr oare? Singura schimbare, singura șansă a rămas migrația. Să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru șansa asta, altfel…

M-am cutremurat la drama Colectiv și am sperat, totodată, că revoltele vor zgudui viața politică, că a venit momentul când principiile și doctrina vor lua locul aranjamentelor și traseismului. Jalnică amăgire, fiindcă dinozaurii politici au întors doar capul spre mulțime și apoi au năpârlit instantaneu, creând noi sisteme de protecție personală, scoțând din pălării guvernul tehnocrat, care să deconteze eroziunea politică a societății și codurile de integritate, arma perfectă cu care să-i îndepărteze pe candidații indisciplinați.

La Petrila, acum, spre sfârșit de 2015, mi-a fost dat să văd maximul inepției politice: înlocuirea unui traseist politic (Costel Avram) cu un fost comunist (Ilie Păducel). Totul, în numele doctrinei liberale și a principiilor de integritate. Aștept să văd ce va urma. Nu știu ce transferuri se vor mai face, însă numele viitorilor primari este previzibil. Din păcate sunt aceleași nume pe care le știm de ani buni.

Totuși, poate se vor trezi liderii locali și județeni. Poate vor învăța din experiență că decapitările și înlocuirile unor traseiști cu alți traseiști nu aduc nimic bun; că politica noastră are nevoie de nume noi, de oameni capabili, care nu au fost scoliți în vechea doctrină comunistă.

Să ai un an nou fericit, Valea Jiului! Și doresc înțelepciune liderilor politici, care se joacă de-a Dumnezeu cu viețile voastre.

Adrian ZVÎNCĂ

Cum salvezi oameni în munte, jandarmule? Cu pulanul și pistolul?

Citesc știrea cu titlul ”Peste 10 persoane salvate din situații de risc de către jandarmii montani”. Mi se măresc ochii, ca la prost, citind cum, ”în ultimele 48 de ore, jandarmii montani au intervenit pentru acordarea primului ajutor a opt turiști care au suferit accidente pe pârtiile de schi din Brașov, Maramureș, Hunedoara și Suceava. (…) Jandarmii montani au intervenit alături de lucrătorii Salvamont, au evaluat starea persoanelor rănite și au acordat primul ajutor, ulterior transportând în

siguranță victimele, la punctele de acordare a ajutorului medical calificat”.

Pe lângă faptul că e a mia oară când în comunicatele de presă ale Jandarmeriei noi, salvatorii montani, suntem catalogați drept ”lucrători”, așa, ca ăia de curăță rigolele pe marginea drumului (cred că și ei au funcții care sună mai bine decât cea de ”lucrător”), mă deranjează tare mult cum își construiesc ei o imagine FALSĂ de apostoli ai salvării. În ce bază legală poate un jandarm să evalueze starea clinică a unui turist,

neavând cunoștințe medicale? Știți, noi, proștii ăștia din Salvamont, facem niște cursuri de prim-ajutor, de paramedici, avem și medici în formațiile de intervenție, mergem la tot felul de alte evaluări din doi în doi ani și tot nu ne substituim medicilor. În ce bază legală, tu, jandarm montan, poți acorda primul ajutor?

Pe cine salvezi tu, jandarmule, care mergi după turist în munte înarmat cu pulanul și pistolul, dârdâind de frig pe timp de iarnă, fiindcă șefii tăi – ăia puși politic, plini de epoleți din cap până-n picioare – nu-s în stare să-ți cumpere echipament adecvat de mers pe munte?

Cum de aveți tupeul, mă, ca prin comunicatele voastre să călcați în picioare munca de 70 de ani a Salvamontului din România? Ce facem? Repetăm istoria Ambulanței, care s-a trezit cu SMURD-ul pe cap și acum pleacă în intervenție amândouă structurile, irosindu-se banii statului pentru orgoliile epoleților?

Da, știu, oficial vă folosiți de acel articol de lege neclar care spune că

voi, jandarmii montani, aveți grijă de ”integritatea fizică” a cetățenilor României. De ce nu interveniți atunci să-i salvați pe amărâții care-și zdrobesc trupurile în accidente de mașină pe drumurile infecte ale României? De ce nu dați buluc peste bolnavii din spitale, în mijlocul operației? De ce nu-i adunați pe minerii sfârtecați de explozii în măruntaiele pământului?

Ah, a descoperit plagiatorul de Gabi Oprea, împreună cu gașca, o nișă de exploatat și vreți să ne închideți? Nu veți putea, mă!

Poate că om avea noi șefi puși politic care-s în stare să se gudure pe lângă voi zi de zi, însă noi, cei care știm meserie, nu o vom face. Niciodată! Știm cine sunteți și ce vreți, iar Salvamont România e mult mai prețios decât gradele voastre obținute dubios!

Păcat însă de jandarmii montani din teritoriu, care-s băieți faini, în marea lor majoritate, însă sunt obligați să execute ordine dictate de orgoliile voastre făcute la apelul bocancilor.

Sorin SANDA

www.voceastrazii.com

DE ZI CU ZI

11 ianuarie 2015

|3

Lupta condamnaților care-și vând trupurile

în închisorile românești

Când vânătorii ajung vânați. Cam așa s-ar putea descrie pedeapsa pe care o ispășesc sute de deținuți din România. Au greșit și plătesc cu libertatea, însă de orgiile colegilor lor sau de condițiile insalubre nu-i scutește nimeni. Înconjurate de garduri solide, ticsite de camere de supraveghere și de paznicii care stau cu ochii în patru, clădirile comuniste ale penitenciarelor, ce au zeci de ferestre, gratii și un aer greoi ce îi apasă pe cei care au ajuns să locuiască aici au devenit, în timp, clădiri vechi și insalubre.Așa arată penitenciarele din județele Hunedoara și Gorj.

La intrarea din Penitenciarul Târgu-Jiu, pe plăcuța de la intrare scrie cu majuscule de culoare galbenă pe un fundal albastru, că este o închisoare, însă aspectul penitenciarului te duce cu gândul la un castel din piatră. Știți vorba aceea, afară este vopsit gardul, iar înăuntru „leopardul”. Înăuntru, de fapt, în urmă cu câțiva ani, mai mulți deținuți au fost victime ale abuzurilor sexuale.

Conducerea de aici a confirmat, după ce pe internet au devenit virale fotografiile cu deținuții care întrețineau relații sexuale (menționăm că nu s-a sesizat nimeni cu privire la folosirea telefoanelor în penitenciar). S-au demarat anchete interne și au fost sesizate organele judiciare pentru cei care nu își doreau să fie abuzați de colegii de celulă.

De ce s-a ajuns aici?

Supraaglomerarea vădită. Într-o cameră erau găzduiți aproximativ 30 de deținuți, capacitatea unei camere fiind de 12 persoane. Aceștia dormeau câte trei în două paturi.

Această problemă nu a fost singura, deținuții mâncau pe jos și își depozitau mâncarea pe unde apucau, bineînțeles în condiții insalubre. „Pentru reducerea fenomenului de supraaglomerare, pe parcursul anului 2015, la nivelul Penitenciarului Tg Jiu a fost întreprinse măsuri specifice astfel încât indicele de ocupare s-a diminuat cu 30,51%. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, în cursul acestui an, în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu au fost executate lucrări de reparaţii la reţeaua de apă curentă, a fost efectuată revizia tehnică la centrala tehnică şi instalaţia de termoficare, au fost efectuate lucrări de intervenţii şi reparaţii curente la instalaţia sanitară şi electrică, au fost făcute demersuri în vederea achiziţionării de articole de cazarmament (233 saltele, 100 burdufuri pernă, 78 pături), a fost achiziţionată o maşină de spălat rufe industrială cu capacitate de peste 50 kg. De asemenea, au fost executate lucrări de reparaţii la nivelul camerelor de deţinere (înlocuiri de gresie şi faianţă, lucrări de hidroizolaţie, vopsiri lavabile) şi au fost montate ferestre din tâmplărie de PVC cu geam termopan la toate camerele de deţinere”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Marius Oborocea, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu. În prezent, fiecare cameră de detenţie este populată, în aşa fel încât să respecte normele europene potrivit cărora fiecărui deţinut trebuie să i se asigure șase metri cubi de aer şi este dotată cu grup sanitar şi baie. Acum, unitatea deţine autorizaţie de funcţionare igienico-sanitară.

Ce a determinat efectuarea unor îmbunătățiri?

Putem spune că presa, în principiu, ulterior Avocatul Poporului care a deschis o anchetă după ce ziarele au scris despre orgiile ce aveau loc în penitenciare și condițiile insalubre în care condamnații erau obligați să mănânce.

S-au schimbat și condițiile de igienă în bucătărie.

Calitatea hranei preparate a ajuns să fie verificată, zilnic, din punct de vedere organoleptic ( gust, compoziţie, aspect ), de către directorul unităţii sau de înlocuitorul la comandă şi un cadru medical, direct la blocul alimentar , fiind avizată distribuţia mesei pe secţiile de deţinere, prin semnătura din Registrul existent la blocul alimentar cu această destinaţie. Ca la Master Chef, putem spune. La

această operaţiune asistă zilnic, reprezentantul deţinuţilor care îşi consemnează în registru aprecierile. „Bucătăria este avizată. Se respectă condițiile igienicosanitare”, spun reprezentanții penitenciarului.

Multe schimbări în bine, dar de ce reclamațiile încă există?

Numai în acest an au existat 44 de reclamații din partea deținuților, majoritatea vizând supraaglomerarea și condițiile de detenție. Totuși, capacitatea legală de deţinere este de 487 locuri, iar la finele lunii decembrie, în custodia Penitenciarului Târgu Jiu se aflau încarcerate – 473 de persoane, indicele de ocupare fiind de 97,12 la sută.

Penitenciarul Bârcea Mare are peste 400 de locuri libere Hunedoara are mai puțini infractori. Și mai multe locuri libere. Condițiile de detenție asigurate persoanelor private de libertate se face cu respectarea tuturor drepturilor recunoscute acestei categorii prin legea 254/2013, a actelor normative conexe și a normativelor legislative în materie în vigoare cum sunt, spre exemplu, cele care privesc igiena personală și de grup. „Unitatea noastră are o capacitate de cazare de 1.120 de locuri iar la data de 18 decembrie 2015 aveam în custodie 668 persoane. Hrana este asigurată, la fel și asistența medicală, derularea și asigurarea participării la programe de reintegrare socială. Toaletele destinate folosinței de către persoanele private de libertate sunt amplasate la fiecare cameră de deținere în parte, iar în cadrul legislativ actual nu sunt supuse avizării din punct de vedere igienico-sanitar”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Normele de hrană pentru deținuți diferă între ele prin valoarea calorică și rețetar, iar meniul este decadal. Astfel, hrana zilnică a persoanelor încarcerate în penitenciarul nostru are o valoare de 2.855 calorii și poate conține preparate din carne, alimente de bază – cartofi, fasole, orez, legume, brânză, margarină, marmeladă, biscuiți. De asemenea, cu ocazia zilelor festive, deținuții primesc ca supliment și drepturile de hrană prevăzute, care adaugă un aport de 925 de calorii.

Sunt considerate zile festive: 1 ianuarie, Paștele, Sfinții Petru și Pavel, 1 decembrie, Crăciunul și 31 decembrie.

Pe lângă pachetele la care au dreptul, persoanele private de libertate pot primi anual trei pachete, în condițiile și

canititățile prevăzute, cu ocazia zilei naționale sau a altor sărbători religioase importante ale cultului sau religiei căruia/căreia îi aparțin și cu ocazia zilei de naștere.

Condamnații de la Bârcea Mare nu s-au plâns de condițiile de detenție de aici. „În prezent nu sunt înregistrate, în termen de soluționare, plângeri/reclamații ale persoanelor private de libertate privind condițiile întreținere/cazare/deetnție și nici nu avem cunoștință, până la această dată, de existența unor asemenea demersuri către alte entități juridice ori de existența unor dosare cu astfel de obiect pe rolul instanțelor de judecată și niciodată nu am fost obligați în vreun fel, pe acest aspect, prin hotărâri judecătorești.

Capacitatea camerelor de deținere din penitenciarul Bârcea Mare este de minim șase locuri și maxim 27 de locuri”, mai spune Florin Berar.

Ce promovează statul? Viitorul sau infractorul?

Păi, infractorul. Exceptând condițiile de nerespectare a igienei, un condamnat își asumă anumite riscuri când comite o faptă. Și când te gândești că ar putea fi în pericol copilul tău, sau un membru din familia ta nu mai ai o atitudine atât de pozitivă legată de condițiile în care aceștia trăiesc. Mai mult, este o închisoare, nu centru social.

Costuri aferente întreţinerii deţinuţilor: – 3,76 lei/zi norma de bază (exclusiv valoarea TVA) corespunde la 2.855 calorii: • OMJ nr. 3541/C/2012 stabileşte valoarea financiar actualizată a normelor de hrană a deținuţilor; • 204.299 mii lei cheltuieli curente de funcționare: încălzire, apă, carburanţi, hrană, medicamente, obiecte de inventar, reparaţii curente, materiale de întreţinere etc.

– 535 lei/lună/deţinut cost mediu întreţinere; – 94 lei/lună/deţinut contribuţie lunară CASS. Și adaug aici că alocația unui copil este de 84 de lei.

Cât despre reintegrarea socială a deținuților, nici nu poate fi vorba. Aceștia nu mai speră la un loc de muncă, pentru că spun ei, unul stabil nu-l vor găsi niciodată.

Majoritatea sunt considerați a fi oameni cu probleme psihice, nefiind apți pentru muncă.

Condamnații au o vorbă: „Dacă ai fost în pușcărie, nu faci nimic apoi. Am făcut, am plătit” și mulți dintre ei își asumă acest lucru.

Iulia BĂLUȘĂ

4 | 11 ianuarie 2016

OAMENI

www.voceastrazii.com

Bârcea Mare.

Povești de groază din detenție:

bătăi, batjocuri și violuri Bătut, batjocorit, sodomizat și violat de colegii de celulă, în penitenciarul Bârcea Mare, într-un sistem care-și are propriile reguli. Este povestea lui Ionuț*, din Petroșani, un tânăr care a plătit mai scump decât era nevoie o tentativă de furt ce l-a trimis trei ani în închisoare. O poveste dură, puternică, despre abuzați și abuzatori. Și un sistem care te înrăiește și nu te poate apăra când ai nevoie.

Reporter: Cum a început povestea ta?

Ionuț: Eram pe secția Carantină, imediat după transferul de pe arestul poliției. Trecuseră câteva zile, timp în care am început să socializez, să pun întrebări, cum era și firesc pentru cineva care ajunge acolo pentru prima oară. Întâmplarea a făcut ca în aceeași celulă cu mine să fie și niște foști ”amici” de-ai fratelui meu, care avuseseră ceva altercații cu el. Au fost toate bune și frumoase în prima lună. După ce perioada de carantină a luat sfârșit, am fost repartizați fiecare pe secții în funcție de durata pedepselor, gradul de pericol și așa mai departe. Pentru că procesul în care eram inculpat era încă în desfășurare, am fost transferat pe secția Preventivi. Acolo ”am picat” în aceeași camera cu niște ”bighidii”, adică persoanele incarcerate cu vârsta cuprinsă între 18-21 de ani. Unul dintre ei fusese cu mine și la Carantină, deci ajunsesem să legăm o oarecare prietenie. Toate păreau bune și frumoase. Parcă prea frumoase.

Reporter: Ce s-a întâmplat după aceea?

Ionuț: A venit seara. M-am pus în patul meu cu gândul să încerc să adorm, deși gândurile nu-mi dădeau pace. La un moment dat ceilalți parcă făcuseră o bisericuță acolo, într-un colt, au venit către mine și, pe un ton batjocoritor, mi-au zis să mă dau imediat jos din pat.

Reporter: Ai acceptat?

Ionuț: Am refuzat, firește. Atunci a început calvarul. M-au târât de păr jos din pat și au început să mă lovească cu pumnii și cu picioarele. ”Te crezi șmecher acum, mă?”, zicea unul din ei.

Reporter: Nu ai chemat pe nimeni în ajutor?

Alți colegi de celulă, gardieni?

Ionuț: Am încercat să urlu efectiv după ajutor, dar parcă pe măsură ce încercam să strig, mai tare veneau și loviturile lor.

Reporter: Îți mai amintești ce gândeai în acele momente?

Ionuț: N-o să uit niciodată. Îmi spuneam în sinea mea că o să rezist, o să fiu bine și o să supraviețuiesc.

Reporter: Era o practică obișnuită, un fel de ”urare de bun venit”?

Ionuț: Din câte auzisem înainte, cam așa se făcea ”primirea” noilor veniți în camera. Cum veniserăm toți odată, mi-am zis că nu o să văd sau o să pățesc așa ceva. Când mi-am dat seama că strigătele mele sunt în zadar, am paralizat efectiv de frică. Eram într-un nenorocit de coșmar! Era doar începutul, de fapt.

Reporter: Doar începutul…? Ce a urmat?

Ionuț: Am fost băgat în spălătorul camerei și de acolo în baie. Am fost înghesuit într-un colț și lovit cu pumnii și picioarele. Doi sau trei mă loveau, iar ceilalți stăteau și se amuzau, aruncându-mi cuvinte batjocoritoare, greu de reprodus. Geamul fiind deschis în baie, am început să strig din nou în speranța că cineva mă va auzi. Tot degeaba. .Atunci unul din ei, cel care părea a fi liderul găștii, mi-a spus să mă pun în genunchi. Continuam să țip: ”Nu! Nu! Nu” și pentru fiecare sunet pe care îl scoteam primeam câte un picior în stomac sau un pumn în față. Simțeam că nu mai am puteri și îmi doream ca totul să se termine odată.

Reporter: Ți-a spus să te pui în genunchi pentru ce?

Ionuț: Vâzând că nu mă las, ”liderul” le-a zis celor care priveau să mă țină de mâini și de cap. Pentru a întreține relații sexuale orale, nu știu cum să o spun mai frumos. Aș prefer să trecem peste partea asta, te rog. Pot spune doar că m-au imobilizat și în cele din urmă au reușit.

A venit fiecare dintre ei în fața mea… Mă țineau de păr și de mâini în timp ce eram în genunchi în interiorul băii. Mă strigau în cele mai josnice moduri cu putință. Atunci parcă ceva în mine s-a declanșat. Nu am putut nici să strig, nici să mă zbat. Îmi doream doar să… mor. Să nu fi existat. Să fi intrat atunci și acolo undeva în adâncul pământului și totul să înceteze.

Reporter: Te-au lăsat în pace după aceea?

Ionuț: Nu. Fără prea multe eforturi m-au legat cu o curea de mâini și m-au agățat de partea de sus a ușii de baie. Mi-au rupt toate hainele. M-au sprijinit de perete și în timp ce doi mă țineau, ceilalți au început să întrețină raporturi sexuale anale unul câte unul. Nu am simțit o durere mai violentă în toată viața mea.

Am început să tremur incontrolabil. Îmi doream să leșin, orice, numai să nu mai simt nimic. A fost o veșnicie. Un coșmar care nu se mai termina.

Reporter: Când te-au lăsat în pace?

Ionuț: După probabil câteva ore. Mai mult sau mai puțin, fiindcă am pierdut noțiunea timpului. M-au lăsat să zac acolo, pe betonul rece, într-o baltă de apă și sânge.

Reporter: Dar gardienii nu au intervenit?

Nu au auzit nimic? Adică umblă unii de nebuni în gașcă prin penitenciar și violează oameni?

Ionuț: De auzit mă îndoiesc că nu s-ar fi auzit. Erau cei din camera mea, era noapte, ușile erau închise. Gardienii, dacă veneau să se uite la vizete o făceau după bunul plac și chef.

Reporter: Cum ai reușit să revii în cameră, știind că acolo se aflau ei, abuzatorii tăi?

Ionuț: Într-un final, nu știu cum am ajuns să mă ridic și m-am dus la spălător să mă curăț de mizerie și de sânge. Nu am putut dormi. Începusem să simt durerea loviturilor în tot corpul. Am ajuns cumva în pat și am reușit să mă îmbrac rapid și cu teama de a nu înjunghiat sau lovit din nou. M-am uitat țintă la bec toată noaptea, ca și cum de acea lumină depindea tot restul existenței mele.

Reporter: Colegii tăi de camera dormeau?

Ionuț: Nu. Cei din cameră stăteau de ”șase” pe lângă ușă în cazul în care am de gând să fac vreo ”prostie” și să încerc să alertez gardienii. Îmi ziceam că va veni odată dimineața și totul va lua sfârșit. Dar nu a fost așa.

Reporter: Ți-au mai făcut rău?

Ionuț: Înainte de apelul de dimineață au venit la mine și mi-au zis că, dacă încerc ceva, orice, or să mă înjunghie acolo. Au pus pe unul din ei lângă mine, care stătea cu un obiect ascuțit la spatele meu, în timp ce eram încolonați pentru apel.

Reporter: Dar angajații închisorii nu au văzut în ce stare erai?

Ionuț: Și acum am vie în minte fața adjunctului închisorii, care s-a uitat puțin mai lung la mine și m-a întrebat dacă sunt bine.

Aveam gura încleștată și am îngăimat un ”da” în timp ce simțeam vârful unei cozi de lingură ascuțit sau ce-o fi fost cum se înfige în spatele meu. Apelul a trecut. Toți s-au pus să mănânce. Unul din ei a luat o farfurie de tablă, a pus niște brânză sfărâmată de la micul

www.voceastrazii.com dejun și mi-a aruncat-o lângă pat. Am refuzat să mănânc. I-am înfuriat parcă. ”Liderul” s-a ridicat din pat, a venit la mine și mi-a plesnit farfuria peste față. Mi-a zis că eu de acum înainte fac cum spune el și că dacă mă împotrivesc mă înjunghie pe loc. M-am uitat la el sfidător. Eram atât de furos încât nu îmi mai păsa de ce s-ar fi putut întâmpla. M-am ridicat și m-am dus să mă curăț. Ceilalți au început să râdă. Dar eu simțeam că și așa nu mai am nimic de pierdut.

Reporter: Nu te-au bătut din nou pentru că i-ai sfidat?

Ionuț: Ar fi ieșit probabil rău dacă nu ar fi deschis gardianul ușa ca să ne scoată la programul de plimbare. M-au forțat să ies cu ei, ca nu cumva ”să-mi treacă o idee prin cap”. Am ieșit afară în curte, acolo erau deținuți de pe mai toate secțiile. M-am dus într-un colt și mă uitam la cer, care era înnorat și mă rugam lui Dumnezeu să mă ia de pe pământ. Să mă omoare acolo și să termin cu mizeria asta de viață.

Reporter: Cât timp au mai continuat cu umilințele?

Ionuț: E de prisos să mai amintesc batjocurile la care am fost supus. Am fost umilit în cel mai josnic hal. Lucrurile au continuat încă așa vreo 10 zile. Devenisem un robot, cred. Întro seară au început să mă bată iar. Unul din ei a spart becul camerei și au pus o pătură pe mine și au început să mă bată iar. Mi-au dat cu sare și piper în ochi, m-au scuipat și m-au înjurat, nici nu mai aveam aer să respir. Atunci a venit salvarea mea.

Reporter: Sub ce formă a venit salvarea de care spui?

Ionuț: Deținutul care era responsabil de curățenia pe holuri a auzit zgomotele și s-a uitat pe ochean. A chemat imediat gardianul.

Acesta a deschis ușa și m-a scos afară. Eu încă tremuram și îmi lăcrimau ochii de la sare și piper. Nu am știut ce să fac. Îmi era o teamă morbidă să-i spun ce se întâmplă. Dar am făcuto. În câteva minute a venit intervenția. Toți gardienii disponibili de pe secții la acea oră au intrat în cameră și au strigat ”Alarmă!”. E cuvântul de care toți deținuții se feresc. Nimic bun nu urmează după asta. I-au culcat pe toți pe burtă și i-au luat la întrebări. A fost chemat comandantul de acasă în toiul nopții. Mi-au zis să-mi fac bagajele și m-au dus la infirmerie.

Reporter: A urmat o anchetă pentru a-i pedepsi pe vinovați?

Ionuț: Comandantul m-a luat în biroul lui să îmi pună întrebări, în timp ce ceilalți au fost bătuți și duși pe izolare. Au urmat trei luni de infirmerie, amenințări, cadouri de împăcare. Am fost dus la spitalul județean pentru expertiză medico-legală și tratament. După o săptămână, nu cred că mai aveam vreo urmă de piele alba

OAMENI

rămasă neînvinețită pe corp. Cele mai multe urme erau vechi, din prima seară. Celelalte, pe parcurs.

Reporter: Ai aflat de ce ți s-au întâmplat ție toate aceste lucruri oribile?

Ionuț: Aflasem pe perioada cât am fost internat de ce mi s-au întâmplat mie toate astea.

Cineva din camera de carantină, care avusese altercații cu fratele meu în trecut, îi ”plătise” pe colegii de celulă să ”îmi dea o lecție”. Doar că lucrurile au degenerat. Scuzele erau oricum de prisos și acum eram în faza în care eu eram cel care le va decide soarta.

Reporter: Cum le-ai decis soarta?

Ionuț: Venise ziua procesului, prima instanță. A ”lega” un coleg de suferință în pușcărie e ca și cum te-ai sinucide. Aveam de ales între a spune adevărul sau a-i proteja pe ei în instanță și implicit să mă protejez pe mine.

Reporter: Cât a durat procesul?

Procesul a durat aproape trei ani, pe toată durata detenției mele.

Reporter: Ai primit amenințări de-a lungul procesului?

Ionuț: În tot acest timp am mai îndurat batjocuri și mi-a fost extrem de greu să îmi recapăt demnitatea. Dar am făcut-o. În timp ce îmi țineam agresorii în șah, în toți acești ani am început să desenez, am ieșit la lucru în blocul alimentar, iar către final la curățenie la sectorul ”Vizită”.

Reporter: Ți-au mai făcut rău fizic?

Ionuț: Nu. Nimeni nu a mai îndrăznit după aceea. Cazuri similare se întâmplă frecvent, însă foarte puține ajung în instanță din lipsă de probe. Eu însă aveam un dosar plin.

Reporter: Ți-ai făcut și prieteni în închisoare?

Ionuț: În toți cei trei ani de detenție mi-am făcut fel și fel de prieteni. Am început să aplic psihologia umană, nu doar să o citesc în cărți.

Căpătasem chiar și o oarecare notorietate.

Lucrând în sectorul ”Vizită”, facilitam introducerea de telefoane și alte bunuri, interzise de regimul de detenție. Eram un soi de cărăuș.

Reporter: Să revenim la proces. Cum s-a terminat?

Ionuț: A venit și ultima zi de proces.

Negasem timp de trei ani în fața instanței că toate astea s-au întâmplat, însă procurorii nu s-au lăsat ușor păcăliți și au făcut recursuri peste recursuri. Ajunseserăm la Curtea de Apel Alba Iulia, unde urma să se pronunțe sentința în curând. Eu mai aveam două săptămâni până la eliberare.

Reporter: Tocmai. Ai recunoscut adevărul?

Erau și probe în dosar, certificatul medico-legal, precum și dovezi despre perioada lungă de refacere din infirmerie…

11 ianuarie 2016

|5

Ionuț: Da, unii ar fi spus că atunci era momentul cel mai prielnic să profit. Dar nu. Nu am făcut-o.

Reporter: De ce nu?

Ionuț: Mi-am iertat agresorii în inima mea și am încercat să trec peste.

Reporter: Ai reușit să treci peste cele întâmplate și cum de ai putut să îi ierți?

Ionuț: Mi-a luat destul de mult timp. M-am autosugestionat. Mi-am spus că ceea ce nu te omoară te întărește. Și așa a fost. Ceea ce m-a uimit a fost să-mi văd agresorii laolaltă în aceeași camera cu o profundă părere de rău.

Le-am dat ocazia să mă cunoască, să vadă ce fel de om sunt. Și asta poate a contat. Nu mi-a fost nici frică să-i înfrunt.

Reporter: De unde știi că le-a părut rău și pur și simplu n-au vrut să-și salveze pielea?

Ionuț: Pentru că momentul lor de sinceritate a venit după ce s-a dat sentința. Nu ar mai fi avut niciun interes. Puteau pur și simplu să mă ignore. Nu e ca și cum spui un ”te rog, iartămă!” de frică. Sunt lucruri pe care le simți. În pușcărie ajungi să te maturizezi sau să te prostești mai rău decât erai atunci când ai venit. Am preferat prima variantă. A fost cea mai dură lecție de viață pe care am primit-o.

Uneori stau și mă gândesc că e un miracol că sunt viu, că nu am luat-o razna sau că nu m-am întors acolo.

Reporter: Te-ai mai întâlnit cu agresorii tăi după ce ai ieșit?

Ionuț: Da. M-am întâlnit cu unul dintre ei la câteva luni după eliberare. Eram pe stradă și m-a strigat. Recunosc că am avut un fior când l-am văzut. Dar m-am dus acolo. Ne-am dat mâna și după o discuție amicală ne-am văzut fiecare de drum. A fost ciudat.

Reporter: Cum ești acum?

Ionuț: Consider că am trecut peste. Încerc să duc un trai normal, să-mi văd de viață și de familia mea și să privesc spre viitor.

Reporter: Ai coșmaruri legat de cele întâmplate?

Ionuț: Nu. Nu am avut niciodată. Poate sunt eu prea realist. Acel coșmar mi-a ajuns pentru toată viața, cred, nu am nevoie să mai și visez ce mi s-a întâmplat.

Reporter: Cât de vinovat este sistemul din pușcării, care în cazul tău nu a funcționat?

Ionuț: În primul rând, pentru toate câte s-au întâmplat de vină sunt eu, că am ajuns într-un asemenea loc. În al doilea rând, da, sistemul are vina lui, pentru că nu e capabil să asigure protecție în asemenea cazuri. De fapt, capabil ar fi. Voință nu este. E prea multă indiferență.

Odată ce ești băgat în aceeași oală cu toți e mai rău ca la adăpostul de câini.

Interviu realizat de Anamaria SANDA *Numele a fost schimbat

6 | 11 ianuarie 2016

ROMANI IN FUGA

www.voceastrazii.com

Austria. “Prefer să fiu imigrant,

că am mai multe drepturi!”

Mulți dintre românii care s-au stabilit în Austria, dar care, din diverse motive, nu au încă un loc de muncă, nu pot să își facă asigurare de sănătate privată decât dacă renunță la asigurarea din România. Pe lângă acest aspect, deloc just, întocmirea documentelor necesare pentru obținerea unui domiciliu de rezidență precum și a obținerii dreptului de ședere este o adevărată cursă cu obstacole. Astfel, nu puțini sunt cei care susțin că ”este mai bine să fii imigrant”, ca ai mai multe drepturi în țările Uniunii Europene, uniune din care facem parte și noi, românii.

Austria. O țară frumoasă, o tară cu potențial, o țară în care sunt stabiliți mulți români. O mare parte dintre aceștia au reușit deja să își asigure o situație materială bună, au cel puțin un loc de muncă, au reușit să-și aducă și copiii cu ei, să-i înscrie la școală și își permit să viseze că cei mici vor avea, poate, un viitor mult mai bun decât cel pe care l-au avut ei în țara de baștină.

Pe partea cealaltă este o altă categorie de români, veniți de puțin timp în Austria. Ei se izbesc la tot pasul de răceala celor care îi privesc ca pe niște intruși, de cei care, în loc să îi îndrume îi pun pe drumuri. Așa se face că, de multe ori, legea pare că se schimbă de la un birou la altul, în funcție de cât îi ești de simpatic celui de la ghișeu. Într-o astfel de situație a fost și Raluca Popescu, o tânără mamă venită în Austria pentru a locui alături de tatăl copilului ei, angajat în Graz. Raluca beneficiază de indemnizația de creștere a copilului în România, dar din cauză că băiețelul ei are doar câteva luni, femeia nu poate să își caute un loc de

muncă în țara gazdă, fiind nevoită să stea acasă cu micuțul. ”Calvarul” ei a început când a mers pentru prima dată la Casa de Asigurări de Sănătate din Graz pentru a intra în posesia card-ului de sănătate. Aici, surprizele au început să curgă precum un izvor de munte, pentru simplul fapt că, tânăra, deși are același domiciliu, nu este căsătorită legitim cu tatăl copilului ei. ”Înainte să vin în Austria, Mihai (n.r. tatăl copilului) s-a interesat atât la locul de muncă, cât si la Casa de Asigurări dacă eu și copilul nostru putem sa devenim co-asigurați, adică să ni se facă și nouă card de sănătate când ajungem în Austria, chiar dacă eu nu mă angajez. Din ambele părți răspunsul a fost afirmativ. Când am pregătit dosarul cu documente, lucrurile s-au schimbat. În primă fază ni s-a spus că ni se face cardul doar după ce trec trei luni de la stabilirea domiciliului în țara gazdă, perioadă în care suntem considerați turiști. Din a patra lună de ședere, lucrurile ar fi trebuit să intre pe făgașul normal”, a declarat pentru , Raluca.

Femeia a așteptat cu nerăbdare trecerea acestei perioade, sperând că nici ea și nici micuțul să nu aibă nevoie de vreun consult medical (extrem de costisitor pentru cei neasigurați). ”Am numărat zilele până în decembrie și am mers din nou cu dosarul la Casa de Asigurări, sperând că de această dată voi primi cardul mult așteptat. Lucrurile însă nu au fost atât de simple.

Ajunsă la ghișeul cu pricina, funcționarul a privit cu atenție actele și mi-a spus că doar copilul are VOCEA STRAZII

dreptul la asigurare, eu, nefiind căsătorită, nu pot primi asigurarea doar după 10 luni în care am același domiciliu cu tatăl copilului, în Austria. Am vrut să optez pentru o asigurare privată însă, aceasta a fost condiționată de faptul că trebuie să renunț la asigurarea mea din România. Am ripostat! Nu am înțeles de ce? De ce dacă vreau să plătesc pentru asigurare în altă țară nu pot rămâne asigurat în țara mea? De ce mi se comandă și pe banii mei și pe sănătatea mea?”, mai spune femeia. În plus, de la ghișeul Casei de Asigurări de Sănătate, femeia a fost îndrumată către o altă instituție, de evidență a cetățenilor străini stabiliți în Austria, de unde tânăra femeie și copilul său trebuiau să își facă ”Dreptul de ședere”, un document fără de care nu poți să ai niciun drept în Austria. Aici însă, o altă surpriză! Funcționarii au cerut pe lângă o serie de documente și… cardul de sănătate. ”Nu-mi venea să cred ce aud! Cum să îmi ceară cardul pentru a-mi elibera dreptul de ședere și dincolo, la Casa de Asigurări să-mi ceară dreptul de ședere pentru a-mi elibera cardul. Cu alte cuvinte, eram prinsă între două instituții care mă ”pasau” între ele ca pe o minge pe ping-pong, fără a-mi da șansa să rezolv ceva”, continuă românca.

Ajunsă acasă, femeia a cerut sfatul unor cunoștințe aflate de mai mulți ani în Austria.

Aceștia însă au rămas la fel de consternați, susținând că ei nu au avut astfel de probleme.

Contrariată, Raluca a decis ”să ia taurul de coarne” și s-a întors la Casa de Asigurări pentru a cere lămuriri. Într-un final, după mai multe drumuri între cele două instituții, femeia a reușit să rezolve problema. Cei de la sănătate i-au dat un număr de asigurat, număr cu care a mers la biroul de evidență a cetățenilor străini, de unde i s-a eliberat dreptul de ședere. ”Pot să spun că din acest punct de vedere sunt mai liniștită, dar privesc cu teamă demersurile pe care trebuie să le fac pe viitor pentru a reuși să primesc alocația copilului și bineînțeles și pentru întocmirea altor documente ce-mi vor fi necesare pe parcurs. Știți, parcă prefer să fiu imigrant, că am mai multe drepturi”, încheie Raluca. În situația Ralucăi sunt și alți români care, fie nu au un loc de muncă stabil, fie nu muncesc decât part-Time sau fie doar trebuie să își întocmească anumite documente. În toate cazurile, răspunsurile de la ghișee sunt neclare, astfel încât oamenii trebuie să se înarmeze cu răbdare, să își ia pantofi rezistenți și să facă plinul la mașină, pentru a face acel ”du-te - vino” inevitabil, mai … digerabil.

Rodica MUNTOI

www.voceastrazii.com

ROMANI IN FUGA

11 ianuarie 2016

|7

#Români în fugă: s-o zic pe-a mea

ţări, se discută altfel. Nu este prestigiul locului de

Românii din străinătate ştiu că în România se poate trăi cel mai bine. Păcat că asta au uitat mulţi sau chinezoaică, nu prea contează. Important e ca dintre cei care au rămas în România, care se ascund în prietenia să fie pregătită de sacrificiu. faţa faptelor şi preferă să-şi continue scâncelile Românul din străinătate nu trebuie să despre sistem, dar nu încearcă niciodată să-l schimbe. demonstreze nimic, nimănui. Nici lui, nici necunoscuţilor rămaşi în România.

Sau să plece, pentru că avem o singură viaţă la Românii din străinătate vor să-şi facă familii. În dispoziţie şi trebuie să ne dăm toată silinţa ca s-o ciuda salariilor mici comparativ cu viaţa scumpă a trăim bine.

Eu ştiu bine şi îmi susţin încă opinia de la început.

Europei şi a absenţei bunicii care să-i dea o mână de Am văzut multe, recent, plecate de la chestii de ajutor cu babysittingul, ei încearcă. Se simt ajutaţi de superioritate, ca şi când în alte părţi din lume nu STAT şi riscă. Şi fac una dintre cele mai faine chestii există soare şi nu se poate sta bine. Adevăratul rasism de pe planeta asta: dau viaţă unei noi creaturi. pleacă din momentul în care cineva afirmă că Românii din străinătate urmăresc cu interes şi locuitorul României o duce mai rău ca ăla al Romei. pasiune întâmplările din ţara natală. În ciuda Timp frumos nu există numai în România, faptului că trăiesc în alte părţi şi ar putea să se mâncarea bună nu există numai în România. bucure de civilizaţia nouă, continuă să-şi ţină viu Vom reuşi să aflăm ce fac cu adevărat românii din sentimentul care-i leagă de România şi în cazul în care străinătate abia atunci când vom înceta să-i băgăm în al enşpelea neamţ, italian, spaniol, ar îndrăzni să-i zică categorii pe bază de paşaport şi mai ales, atunci când în glumă că „ţara noastră e la fel”, să poată fi capabil vom înceta să vedem lumea împărţită în „România” şi să-i dea un răspuns sociologic. Şi oricât de adevărate „Restul”.

Eu în România n-am putut face nimic. Nici ar fi glumele străinului de tură pe situaţia politică măcar n-aş fi putut continua să stau pe banii tăticului, românească, din motive de orgoliu, nu vor să le dea în casa tăticului, pentru că n-am avut nici una, nici dreptate. În ciuda totului şi tuturor, vor continua să alta. Aş fi putut să mă angajez ca zilier pe la vreo iubească România şi românii. companie, care să mă amăgească din două în două Românii din străinătate ştiu (bine) că toată luni cu vreun contract. Dar n-aş fi putut niciodată să cultura lor, educaţia şi (se speră) viitoarele lor visez şi să încerc să-mi îndeplinesc visele. N-aş fi succese, sunt fructe date de ţara lor. Suferă atunci putut nici măcar să încerc să trăiesc viaţa pe care micând o văd că se scufundă. Când se întorc în vacanţe, am dorit-o. Trăiesc şi lucrez, studiez. Şi scriu. sau la vot (doar pentru a-şi face datoria de cetăţean.

Străinătatea ne oferă puţin şi niciodată n-o să Mulţi dintre ei cheltuie sute de euro, bani pe care reuşim să fim priviţi bine. Dar România nu ne oferă probabil nici nu-i au), după câteva zile de entuziasm nimic.

Străinătatea e curvă pentru că umblă mereu (mâncare, soare şi căldura apropiaţilor) încep să după interes. E şi autentică, pentru că-şi poate trăiască totul cu dezamăgire. Din punctul lor de schimba mereu clientul. România nu-i nimic. vedere, este foarte uşor să schimbi România: suficient Flaşnetează încă după politicieni şi sentimente, acelaşi să copiezi modelul de trai deja existent în străinătate. fel de instrumente. Şi din când în când, ne-ntâmplător, Dar nimeni nu face sau a făcut asta până acum. se mai opreşte câte-un câine şi mai…ridică din picior.

Românii din străinătate nu suferă de invidie.

Linişte.

Sergiu BALABAN-DUCK Nu şi-ar permite niciodată să-i zică unuia care a rămas

muncă, ci demnitatea oferită, indiferent de ce fel de

în România că „a făcut rău”, nici invers, „vorbeşti tu,

Ce fac şi ce nu fac românii în străinătate. De ce spun unii că o duc bine şi de ce zic alţii că o duc rău? De ce acela care a rămas în România pentru că a dat peste un loc de muncă mulţumitor sau trăieşte din pensia bunicilor ori pur şi simplu se chinuie să trăiască de pe-o zi pe alta, zice de alţii că sunt laşi? Că au plecat din România şi nu au (mai) suportat chinul pe care îl cunoaştem toţi? Ştiu că voi nu citiţi texte dintr-astea chinuitoare, dar ca să mă contraziceţi data viitoare atunci când spun că străinătatea este o curvă cu două feţe, iar România o traseistă neruşinată, aduceţi argumente. Nu ca alea.

Eu, comparativ cu alţii care comentează şi care-i dojenesc pe cei care spun că străinătatea e rea şi nebună, o cunosc. Nu mă aflu în faţa unui smartphone, pe-o bancă din centrul municipiului Petroşani. Eu trăiesc aici. Şi am început să trăiesc aici singur, fără surori, fraţi, neamuri sau cunoştinţe care să mă încalţe. Şi aveam 18 ani, nu 40. Şi nici nu ştiam ce-i aia factură şi salariu. Dar m-am aşezat. Că-i musai în cartierul care te adoptă, să începi să cunoşti oameni. Care te acceptă, aşa, ca străin ţigan şi furăcios ce eşti. Asta nu înseamnă că te-ai realizat şi că toată ţara asta care NU TE VREA, te consideră de-a ei.

Românii din străinătate nu-şi petrec dimineţile în garaj sau pe la fântânele ca să-şi spele maşinile. Mulţi dintre ei nici măcar nu au maşini. Au cel mult o bicicletă: mai rapidă în trafic, mai sănătoasă, cu zero probleme de parcare şi impact de poluare inexistent.

Românii din străinătate suferă de absenţa soarelui. Da, îşi petrec o mare parte a timpului lucrând şi ar avea oricum puţin timp la dispoziţie ca să se bucure de el. Bineînţeles că mulţi dintre ei sunt umiliţi de lucrul pe care-l fac, des, dintr-ăla pe care în România nu l-ar fi făcut. Şi nu pentru că ar fi avut riduri sub nas, ci doar pentru că acea muncă în România i-ar fi făcut să se simtă mult mai umiliţi şi folosiţi. Condiţii de salariu şi orar, ştim. În alte părţi,

profesie se vorbeşte. Nu iubesc şi nu pot să trăiască pe spatele societăţii. Mulţi dintre ei au plecat tocmai din motivul ăsta, au cunoscut alt sistem şi acum se chinuie să-l explice şi altora.

Românii din străinătate mănâncă românesc şi mănâncă acasă. Unde îşi gătesc singuri. Fără

sau prietena. C-o fi româncă, italiancă, argentiniancă

că ai reuşit să pleci”. Nu-i rasist şi nu se gândeşte că „străinul fură locul de muncă”, ci ştie bine că dacă cineva care nu cunoaşte limba, nu are cunoştinţe şi nici bani puşi de-o parte ca să supravieţuiască, reuşeşte să obţină un loc bun de muncă într-o ţară

ajutorul mamei sau bunicii, iar când sunt invitaţi sau

care nu-i a lui, înseamnă că este (pur şi simplu) mai

ies la o cină, dau drumul curiozităţii: italieneşti,

bun decât ăla care s-a născut şi a crescut acolo. Nu se

tailandeze, olandeze, sudaneze, peruviene. Sunt

simte vinovat pentru că a abandonat o navă care se

persoane curioase, adică. Nu se dau înapoi de la ceva

scufundă, dar speră să poată face bine României din

ce nu cunosc şi se aruncă nesiliţi în noi aventuri.

Românii din străinătate ies (mai ales) cu alţi români, dar lucrează, vorbesc şi se confruntă cu

afară. Românul din străinătate vrea să fie un martor

persoane din toată lumea în limbi ce le-au învăţat pe loc sau după mulţi ani de studiu în România. Fac şi vor continua să facă sacrificii. Nu-i uşor să-ţi abandonezi familia şi prietenii. Normal că dificultăţile unuia care a trăit o experienţă mai grea decât a unui

pozitiv a propriei naţii, vrea ca familia lui să fie mândră de el. Pentru că alegerea lui a fost dreaptă.

Se mai pierd cu timpul, orice viaţă parcurge probleme personale şi trăiri care nu-i oferă mereu posibilitatea de a se lega de condiţiile de trai din străinătate, dar un lucru e sigur: dacă în România ar

italian, englez, neamţ sau ce-o fi el, dar să fie acasă, să putea avea ce în termeni de civilizaţie şi meritocraţie au primit în alte ţări, poate că nu acum, dar cu fie înţelese mai uşor. Prietenii sunt familia lor. Dacă noaptea au o problemă, nu-i nici mama, nici tata, nici

siguranţă într-un par de ani şi-ar planifica o

sora sau fratele ca să fugă în ajutorul lor, ci prietenul

întoarcere stabilă.

8 | 11 ianuarie 2016

Aduceri

aminte ”...Peste zarea muntelui e așternut omătul greu. Acolo sus, departe de tumultul vieții, o liniște grea a acoperit zvonurile văilor înghețate și ele. Vântul încearcă să anime urmele de viață, dar zadarnic, căci brazii mai degrabă gem sub mângâierile sale... Până și vietățile muntelui, atât de fidele lui, au coborât de mult în tainicele păduri de la poale.

Doar câte o urmă ici-colo, și ea singuratică și grăbită, se ițește între două primeneli de zăpadă. Când soarele inundă firea, iar razele lui – sulițe zglobii – înțeapă piepturile stâncilor încremenite, senzația vieții renăscută în munți pulsează pentru o clipă.

Dar totul rămâne doar ca o părere... Și atunci încep aducerile aminte...

Ochii minții revăd pâraiele învolburate, curgând sprintene din piatră în piatră, aducând cu ele clocotul viu al muntelui. În iarba fragedă, boturi umede smulg seva vieții pe care noii veniți o regăsesc în ugerele pline. Florile muntelui, răsfirate de la poale

ROMANIA MAGICA

până în vârf răspândesc discret arome gingașe, ca însăși făptura lor. Și sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decât altele: bujori de munte, gențiene, flori de colț.

La stânele din marginea pădurii e forfotă mare. Câinii se hârjonesc cu Moș Martin venit să-și primească darea – o oaie rătăcită...

Este și aceasta o lege nescrisă a muntelui, dar tot viață înseamnă.

Pe cleanțuri, iezii de capră neagră se desprind cu salturi amețitoare, supravegheați îndeaproape de mamele lor, uneori gingaș, alteori dojenitor – când jocurile întrec măsura. În cleștarele iezerelor, păstrăvii săgetează oglinda apei, în căutarea musculițelor neglijente, făcându-i parcă în ciudă pescarului pironit din zori, pe marginea tăului alpin. În umbra molizilor falnici, un cerb își cheamă ciuta cucerită după victoria în lupta dreaptă cu rivalul.

Cocoșul de munte ascuns în crucea bradului se pregătește să înceapă rotitul. În toiul dragostei, nebun, orb, surd, mândrul logodnic cade uneori jertfa glonțului ucigător. Va împodobi apoi, împăiat de un meșter mare, holul casei neîntrecutului vânător. Sunt semne ale vieții și acestea...”. ”Aduceri aminte” este titlul unui articol scris de tatăl meu, Aurel Dula (1934 – 1993), un împătimit al muntelui și al fotografiei, articol găzduit în rubrica de turism a unicului cotidian local al Văii Jiului de dinainte de 1989 – Steagul Roșu...

După 27 de ani de la schimbarea de regim din 1989, îmi doresc mai mult ca oricând ca tot ceea ce ține de frumusețea Văii Jiului și a munților care o înconjoară să nu devină la un moment dat doar o aducere aminte...

Vreau și sper ca și generațiile care ne

www.voceastrazii.com vor urma să respire aerul curat din pădurile Parângului, Șureanului, Vâlcanului sau Retezatului Mic, să-și încânte la rândul lor privirea cu priveliștile unice ale munților, lacurilor și văilor de aici, și să păstreze și protejeze frumusețea locurilor pe care natura ni le-a dăruit cu atâta generozitate.

Din nefericire, trăim vremuri în care munții, apele, pădurile, flora și fauna României sunt privite de către unii din semenii noștri doar ca surse de îmbogățire imediată. Mai mult decât atât, unii dintre aceștia sunt tocmai cei puși să le păzească sau să le valorifice în scop constructiv potențialul turistic...

De asemenea, trăim vremuri în care mulți dintre cei care ajung pe malul unui pârâu de munte sau al unui lac glaciar găsesc că e normal să lase în urma lor urme de

”civilizație” – vetre de foc înconjurate de mormane de gunoaie și pet-uri. De aceștia trebuie să protejăm, inclusiv prin educație, pădurile, apele, flora și fauna din munții noștri.

M-am alăturat proiectului VOCEA STRAZII întrucât, după cum reiese și din numele acestuia, poate să devină vocea oamenilor cărora le pasă de ceea ce am moștenit și în continuare putem să păstrăm și să dezvoltăm aici, în Valea Jiului. Mă refer în primul rând la natură, dar și la tradiții și nu în ultimul rând la minerit...

Sper ca materialele care urmează a fi găzduite aici să fie și un argument pentru prezervarea naturii și a frumuseților ei, astfel încât acestea să nu devină doar aduceri aminte despre ce a fost odată frumos în Valea Jiului...

Dragoș DULA Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

ROMANIA MAGICA

11 ianuarie 2016

|9

Imperiul alb Trecând peste rigorile inerente gerului de ianuarie, acceptând fără voia noastră câte un lunecuș pe stradă sau un guturai, ne-am simțit atrași în miezul iernii de spectaculosul abundenței de zăpadă, de jocul fantezist al fulgilor jucăuși, de larma molipsitoare a copiilor ieșiți cu sănii, cu schiuri, cu patine, să guste din plăcerile iernii.

Am luat drumul Retezatului, cu speranța că eforturile noastre, riscurile la care ne expunem, vor fi până la urmă încununate de succes. Nu intenționăm să escaladăm – nici nu am fi putut-o face de altfel – vreunul dintre giganții acoperiți de gheață și cornișe de zăpadă, cum sunt în aceste zile Peleaga, Păpușa, Vf. Mare sau Vf. Retezat. Neam propus doar atingerea unei cote de perspectivă, un loc de unde să putem admira, cât mai plin și de aproape, panorama cetății de bazalt și granit pe care o știam pe dinafară din anotimpurile ”colorate”.

Am identificat acest loc în Plaiul Mic, situat în apropierea cabanei Buta și odată socotelile făcute, am pornit într-o dimineață senină din Câmpu lui Neag, neglijând aducerile aminte care spuneau că în vară am parcurs distanța până la cabană în aproape patru ore de mers! Temerile ne-au fost de la început îndreptățite, căci după ieșirea din șoseaua ce duce spre Câmpușel, am început să ne croim cărare în nămeții proaspeți de zăpadă, trecând pe rând la conducerea șirului indian compus din șapte temerari.

Am uitat destul de repede că am parcurs drumul până la cabană în opt ore de eforturi susținute. Ne-au rămas în schimb, pentru multă vreme întipărite în minte, peisajele

Diminețile de toamnă, cu bruma lor specifică și primele friguri înțepătoare, ce te țintuiesc în sacul de dormit, la căldură... cam asta mă gândesc că mă va aștepta acolo, sus, unde soarele își aruncă primele licăriri de geană. Urcăm din nou prin pădurile de fag, întortocheate și tăcute, o rețea a vieții ce pulsează nevăzută. Uneori ai impresia că giganții troli ai legendelor nordice au încremenit aici, în fuga lor.

Trupuri contorsionate, chipuri schimonosite... falnicii fagi ce numără deceniile întinzându-se spre cer.

Părăsim curând poteca bătută de culegători și țapinari... prea multe urme ale ”civilizației”, de la flacoane de plastic la conserve aruncate în neștire, chipsuri, doze de bere, cutii de Hell și câte o masă maronie, lăsată chiar în mijlocul potecii, ca să marcheze, probabil, înaintarea ”culturii și elevării spirituale a modernității”. O luăm pe alte căi spre locul în care ne-am decis să înnoptăm. Peste tot tranșee ale luptelor din prima mare conflagrație, urme de obuze... munții Vâlcan poartă încă vii cicatricile durerii.

E cald deja; soarele ne mângâie chipurile și ne dă energie. Deasupra noastră doi corbi ne însoțesc, curioși, cu zborul lor planat și câte

de iarnă ce ni s-au perindat succesiv în fața ochilor, fascinația, încântarea, poezia fanteziilor iernii, pe care natura generoasă ni le-a oferit pentru a ne astâmpăra setea de frumos.

N-am uitat nici seara de cabană atât de intimă și plină de farmec, pe care împreună cu cabanierul am petrecut-o în bucătăria mică, devenită dintr-o dată o inedită și ospitalieră gazdă.

A doua zi, spre plăcuta noastră surpriză, aceeași vreme senină, care contează atât de mult în mijlocul munților, ne-a întâmpinat odată cu prima mângâiere a soarelui.

Cu toate acestea, la început, bocancii noștri scârțâiau sub apăsarea pașilor, mușcând din zăpada încă înghețată care, fără să vrea, ne favoriza astfel un urcuș lipsit de neplăcutele înfundări până la genunchi. Fără să ne grăbim, înaintăm încet spre șurlăul prin care vara se urcă atât de simplu și ușor în Șaua Buții și ocolind mult spre versantul sud-estic al Drăgșanului, am învins în cele din urmă și ultimul metru din altitudinea pentru care luptasem. Și-odată cu acest ultim metru, imaginea mult dorită ne-a apărut dintr-o dată în toată măreția ei, copleșindu-ne!

Retezatul, complet alb, era aici, în fața noastră, încremenit peste adânca vale a Lăpușnicului, aparent încremenită și ea. Coama Slăveiului, Judele, Bucura, Peleaga și Păpușa, străji tăcute în uniforme albe de sărbătoare, se profilau într-un contrast orbitor pe albastrul din ce în ce mai adânc al cerului. Frumosul nostru munte hiberna liniștit, bătrânește, sub mantia ocrotitoare a uriașei hermine albe, oferind celor șapte prieteni ai săi o imagine unică: Imperiul Alb al Retezatului!

Aurel Dula ( 1934 - 1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

Mai am un singur dor un croncănit, ca de salut; pajiștile alpine s-au transformat deja din verdele hrănitor în galbenul tomnatic, auriu, ce se întinde spre orizont. Prin pâlcurile de pădure, de-a lungul izvoarelor Brăiței, e încă răcoare... câteva ciuperci întârziate ce ne vor completa masa de seară. Trilul pițigoilor pe care probabil i-am speriat din fuga lor febrilă după hrană. Urmele unei vulpi ce-a scormonit într-o scorbură. O turmă de mistreți în căutare de jir... E lumea lor aici, a vietăților pădurii, iar noi suntem doar simpli vizitatori. De multe ori, cotropitori și distrugători, urmele civilizației moderne ce anihilează. Zeci de ochi curioși ne urmăresc probabil la fiecare pas.

Vântul ne așteaptă pe culme... ne adulmecă, ne mângâie și apoi ne biciuie cu tărie; apoi devine o boare călduță ce ne acompaniază pașii, parcă spunându-ne că s-a plictisit singur, aici, în liniștea piscurilor. Înfometați ca niște lupi de stepă, întro Mongolie a Vâlcanului, ne alegem locul de înnoptat în infinitele ierburi.

E liniște aici... soarele coboară leneș dincolo de valea Cernei. Întreagă salbă de piscuri a Vâlcanului, Oslei,

Retezatului și Godeanului ne e desfășurată înaintea ochilor. Factorul WOW!!!

Se aprind stelele pe catifeaua nopții; linia orizontului e roșie, purpurie, violacee, albastru saturat.

Luceafărul de seară e sus. Întreaga vale se aprinde de lumini. O ultimă licărire de lumină pe crestele îndepărtate ale munților Parâng... cerul se inundă de lumina Căii Lactee.

Factorul WOW, episodul 2!

Mă întind în iarba deasă... atâtea lumi acolo, sus, atâția sori, atâtea

posibilități infinite. Jos, la liziera pădurii, se aude lătratul unei vulpi, apoi foșnete. E cald și bine aici. Și e pace. Îmi vin în minte versuri din școală: ”Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie osmnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin”.

Noapte bună, lume frumoasă!

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

8 | 11 ianuarie 2016

Aduceri

aminte ”...Peste zarea muntelui e așternut omătul greu. Acolo sus, departe de tumultul vieții, o liniște grea a acoperit zvonurile văilor înghețate și ele. Vântul încearcă să anime urmele de viață, dar zadarnic, căci brazii mai degrabă gem sub mângâierile sale... Până și vietățile muntelui, atât de fidele lui, au coborât de mult în tainicele păduri de la poale.

Doar câte o urmă ici-colo, și ea singuratică și grăbită, se ițește între două primeneli de zăpadă. Când soarele inundă firea, iar razele lui – sulițe zglobii – înțeapă piepturile stâncilor încremenite, senzația vieții renăscută în munți pulsează pentru o clipă.

Dar totul rămâne doar ca o părere... Și atunci încep aducerile aminte...

Ochii minții revăd pâraiele învolburate, curgând sprintene din piatră în piatră, aducând cu ele clocotul viu al muntelui. În iarba fragedă, boturi umede smulg seva vieții pe care noii veniți o regăsesc în ugerele pline. Florile muntelui, răsfirate de la poale

ROMANIA MAGICA

până în vârf răspândesc discret arome gingașe, ca însăși făptura lor. Și sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decât altele: bujori de munte, gențiene, flori de colț.

La stânele din marginea pădurii e forfotă mare. Câinii se hârjonesc cu Moș Martin venit să-și primească darea – o oaie rătăcită...

Este și aceasta o lege nescrisă a muntelui, dar tot viață înseamnă.

Pe cleanțuri, iezii de capră neagră se desprind cu salturi amețitoare, supravegheați îndeaproape de mamele lor, uneori gingaș, alteori dojenitor – când jocurile întrec măsura. În cleștarele iezerelor, păstrăvii săgetează oglinda apei, în căutarea musculițelor neglijente, făcându-i parcă în ciudă pescarului pironit din zori, pe marginea tăului alpin. În umbra molizilor falnici, un cerb își cheamă ciuta cucerită după victoria în lupta dreaptă cu rivalul.

Cocoșul de munte ascuns în crucea bradului se pregătește să înceapă rotitul. În toiul dragostei, nebun, orb, surd, mândrul logodnic cade uneori jertfa glonțului ucigător. Va împodobi apoi, împăiat de un meșter mare, holul casei neîntrecutului vânător. Sunt semne ale vieții și acestea...”. ”Aduceri aminte” este titlul unui articol scris de tatăl meu, Aurel Dula (1934 – 1993), un împătimit al muntelui și al fotografiei, articol găzduit în rubrica de turism a unicului cotidian local al Văii Jiului de dinainte de 1989 – Steagul Roșu...

După 27 de ani de la schimbarea de regim din 1989, îmi doresc mai mult ca oricând ca tot ceea ce ține de frumusețea Văii Jiului și a munților care o înconjoară să nu devină la un moment dat doar o aducere aminte...

Vreau și sper ca și generațiile care ne

www.voceastrazii.com vor urma să respire aerul curat din pădurile Parângului, Șureanului, Vâlcanului sau Retezatului Mic, să-și încânte la rândul lor privirea cu priveliștile unice ale munților, lacurilor și văilor de aici, și să păstreze și protejeze frumusețea locurilor pe care natura ni le-a dăruit cu atâta generozitate.

Din nefericire, trăim vremuri în care munții, apele, pădurile, flora și fauna României sunt privite de către unii din semenii noștri doar ca surse de îmbogățire imediată. Mai mult decât atât, unii dintre aceștia sunt tocmai cei puși să le păzească sau să le valorifice în scop constructiv potențialul turistic...

De asemenea, trăim vremuri în care mulți dintre cei care ajung pe malul unui pârâu de munte sau al unui lac glaciar găsesc că e normal să lase în urma lor urme de

”civilizație” – vetre de foc înconjurate de mormane de gunoaie și pet-uri. De aceștia trebuie să protejăm, inclusiv prin educație, pădurile, apele, flora și fauna din munții noștri.

M-am alăturat proiectului VOCEA STRAZII întrucât, după cum reiese și din numele acestuia, poate să devină vocea oamenilor cărora le pasă de ceea ce am moștenit și în continuare putem să păstrăm și să dezvoltăm aici, în Valea Jiului. Mă refer în primul rând la natură, dar și la tradiții și nu în ultimul rând la minerit...

Sper ca materialele care urmează a fi găzduite aici să fie și un argument pentru prezervarea naturii și a frumuseților ei, astfel încât acestea să nu devină doar aduceri aminte despre ce a fost odată frumos în Valea Jiului...

Dragoș DULA Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

ROMANIA MAGICA

11 ianuarie 2016

|9

Imperiul alb Trecând peste rigorile inerente gerului de ianuarie, acceptând fără voia noastră câte un lunecuș pe stradă sau un guturai, ne-am simțit atrași în miezul iernii de spectaculosul abundenței de zăpadă, de jocul fantezist al fulgilor jucăuși, de larma molipsitoare a copiilor ieșiți cu sănii, cu schiuri, cu patine, să guste din plăcerile iernii.

Am luat drumul Retezatului, cu speranța că eforturile noastre, riscurile la care ne expunem, vor fi până la urmă încununate de succes. Nu intenționăm să escaladăm – nici nu am fi putut-o face de altfel – vreunul dintre giganții acoperiți de gheață și cornișe de zăpadă, cum sunt în aceste zile Peleaga, Păpușa, Vf. Mare sau Vf. Retezat. Neam propus doar atingerea unei cote de perspectivă, un loc de unde să putem admira, cât mai plin și de aproape, panorama cetății de bazalt și granit pe care o știam pe dinafară din anotimpurile ”colorate”.

Am identificat acest loc în Plaiul Mic, situat în apropierea cabanei Buta și odată socotelile făcute, am pornit într-o dimineață senină din Câmpu lui Neag, neglijând aducerile aminte care spuneau că în vară am parcurs distanța până la cabană în aproape patru ore de mers! Temerile ne-au fost de la început îndreptățite, căci după ieșirea din șoseaua ce duce spre Câmpușel, am început să ne croim cărare în nămeții proaspeți de zăpadă, trecând pe rând la conducerea șirului indian compus din șapte temerari.

Am uitat destul de repede că am parcurs drumul până la cabană în opt ore de eforturi susținute. Ne-au rămas în schimb, pentru multă vreme întipărite în minte, peisajele

Diminețile de toamnă, cu bruma lor specifică și primele friguri înțepătoare, ce te țintuiesc în sacul de dormit, la căldură... cam asta mă gândesc că mă va aștepta acolo, sus, unde soarele își aruncă primele licăriri de geană. Urcăm din nou prin pădurile de fag, întortocheate și tăcute, o rețea a vieții ce pulsează nevăzută. Uneori ai impresia că giganții troli ai legendelor nordice au încremenit aici, în fuga lor.

Trupuri contorsionate, chipuri schimonosite... falnicii fagi ce numără deceniile întinzându-se spre cer.

Părăsim curând poteca bătută de culegători și țapinari... prea multe urme ale ”civilizației”, de la flacoane de plastic la conserve aruncate în neștire, chipsuri, doze de bere, cutii de Hell și câte o masă maronie, lăsată chiar în mijlocul potecii, ca să marcheze, probabil, înaintarea ”culturii și elevării spirituale a modernității”. O luăm pe alte căi spre locul în care ne-am decis să înnoptăm. Peste tot tranșee ale luptelor din prima mare conflagrație, urme de obuze... munții Vâlcan poartă încă vii cicatricile durerii.

E cald deja; soarele ne mângâie chipurile și ne dă energie. Deasupra noastră doi corbi ne însoțesc, curioși, cu zborul lor planat și câte

de iarnă ce ni s-au perindat succesiv în fața ochilor, fascinația, încântarea, poezia fanteziilor iernii, pe care natura generoasă ni le-a oferit pentru a ne astâmpăra setea de frumos.

N-am uitat nici seara de cabană atât de intimă și plină de farmec, pe care împreună cu cabanierul am petrecut-o în bucătăria mică, devenită dintr-o dată o inedită și ospitalieră gazdă.

A doua zi, spre plăcuta noastră surpriză, aceeași vreme senină, care contează atât de mult în mijlocul munților, ne-a întâmpinat odată cu prima mângâiere a soarelui.

Cu toate acestea, la început, bocancii noștri scârțâiau sub apăsarea pașilor, mușcând din zăpada încă înghețată care, fără să vrea, ne favoriza astfel un urcuș lipsit de neplăcutele înfundări până la genunchi. Fără să ne grăbim, înaintăm încet spre șurlăul prin care vara se urcă atât de simplu și ușor în Șaua Buții și ocolind mult spre versantul sud-estic al Drăgșanului, am învins în cele din urmă și ultimul metru din altitudinea pentru care luptasem. Și-odată cu acest ultim metru, imaginea mult dorită ne-a apărut dintr-o dată în toată măreția ei, copleșindu-ne!

Retezatul, complet alb, era aici, în fața noastră, încremenit peste adânca vale a Lăpușnicului, aparent încremenită și ea. Coama Slăveiului, Judele, Bucura, Peleaga și Păpușa, străji tăcute în uniforme albe de sărbătoare, se profilau într-un contrast orbitor pe albastrul din ce în ce mai adânc al cerului. Frumosul nostru munte hiberna liniștit, bătrânește, sub mantia ocrotitoare a uriașei hermine albe, oferind celor șapte prieteni ai săi o imagine unică: Imperiul Alb al Retezatului!

Aurel Dula ( 1934 - 1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

Mai am un singur dor un croncănit, ca de salut; pajiștile alpine s-au transformat deja din verdele hrănitor în galbenul tomnatic, auriu, ce se întinde spre orizont. Prin pâlcurile de pădure, de-a lungul izvoarelor Brăiței, e încă răcoare... câteva ciuperci întârziate ce ne vor completa masa de seară. Trilul pițigoilor pe care probabil i-am speriat din fuga lor febrilă după hrană. Urmele unei vulpi ce-a scormonit într-o scorbură. O turmă de mistreți în căutare de jir... E lumea lor aici, a vietăților pădurii, iar noi suntem doar simpli vizitatori. De multe ori, cotropitori și distrugători, urmele civilizației moderne ce anihilează. Zeci de ochi curioși ne urmăresc probabil la fiecare pas.

Vântul ne așteaptă pe culme... ne adulmecă, ne mângâie și apoi ne biciuie cu tărie; apoi devine o boare călduță ce ne acompaniază pașii, parcă spunându-ne că s-a plictisit singur, aici, în liniștea piscurilor. Înfometați ca niște lupi de stepă, întro Mongolie a Vâlcanului, ne alegem locul de înnoptat în infinitele ierburi.

E liniște aici... soarele coboară leneș dincolo de valea Cernei. Întreagă salbă de piscuri a Vâlcanului, Oslei,

Retezatului și Godeanului ne e desfășurată înaintea ochilor. Factorul WOW!!!

Se aprind stelele pe catifeaua nopții; linia orizontului e roșie, purpurie, violacee, albastru saturat.

Luceafărul de seară e sus. Întreaga vale se aprinde de lumini. O ultimă licărire de lumină pe crestele îndepărtate ale munților Parâng... cerul se inundă de lumina Căii Lactee.

Factorul WOW, episodul 2!

Mă întind în iarba deasă... atâtea lumi acolo, sus, atâția sori, atâtea

posibilități infinite. Jos, la liziera pădurii, se aude lătratul unei vulpi, apoi foșnete. E cald și bine aici. Și e pace. Îmi vin în minte versuri din școală: ”Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie osmnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin”.

Noapte bună, lume frumoasă!

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

10 | 11 ianuarie 2016

POLITICA LOR

abordare… nu că vii și te bagi cu bocancii în casa mea. Ni s-a spus că el este primarul în funcție și de asta trebuie să îl acceptăm, că el nu a fost plătit de stat , ci de mină, dar înainte PCR era statul.

Pe timpul lui Păducel s-au închis cinci mine în Petrila. Și a anunțat și cu mândrie așa? Păi cum să anunți tu cu mândrie când tu ai fost la conducere din 89 încoace și a mai rămas o mină în Petrila. Ce titlu de mândrie e ăsta că s-au închis cinci mine în Petrila? Înseamnă că n-ai făcut nimic. PSD-ul îl dă afară pe ușa din dos și Nemulțumiri mari în Partidul Național noi îl luăm în brațe, ca pe un bobo mic, îl ținem ca pe Liberal. Ilie Păducel, primar al Petrilei încă din 1988, candidează pentru un nou mandat de un bibelou. Asta mă deranjează. Eu mi-am făcut o primar din partea național liberalilor. De ce e casă, mi-am mobilat-o, mi-am aranjat-o și când să mă scandal, pe lângă faptul că Păducel le-a fost, practic, mut în ea tu vii, îmi tragi un picior în fund și îl bagi băgat pe gât național liberalilor petrileni? Pentru că pe altul. Cam asta văd eu ca o comparație”, PNL a defilat cu adoptarea celor 10 criterii de precizează Constantin Zaharia. integritate pentru candidații la alegerile locale, iar Dorina Niță, președintele PNL Petroșani, se declară Ilie Păducel a fost, între 1981 și 1988 secretarul și ea nemulțumită de numirea lui Păducel, Comitetului de partid la EM Lonea. considerând că nu este persoana potrivită în partidul La punctul 1 al Decalogului PNL se face referire la pe care-l reprezintă.

Lustrație, precizându-se următoarele: ”a. Să nu fi fost ”Eu consider că Ilie Păducel nu este potrivit. Eu nu membru sau colaborator al fostei Securităţi şi să nu îl cunosc personal pe dânsul, dar, pe baza a fi fost dovedit ofiţer acoperit. b. Să nu fi deţinut numeroase mărturii pe care am avut ocazia să le funcţii retribuite în aparatul de conducere al ascult de la cei care au fost lângă el în politică, fie în Partidului Comunist Român, la orice nivel”. fostul PSD, fie în fostul PD, am aflat că domnul Mai mult, prin această mișcare sunt scoși din joc Păducel nu e un om care se ține de cuvânt. Promite doi oameni: Costel Avram, liderul filialei PNL Petrila, azi și mâine face exact contrariul a ceea ce promite. care astfel devine un simplu membru de partid și Mai mult, nu se încadrează cu persoanele care eu Dorin Curtean, căruia i se promisese că el este cel m-aș aștepta să fie în PNL. Vor decide forurile care va candida la Primăria Petrila în 2016.

Alina Cîrstoiu: ” Dacă va fi el desemnat oficial superioare ale PNL dacă aceste criterii de integritate și de București, înseamnă că una zicem la au fost respectate sau nu de Păducel și atunci, televizor și alta facem în fapt” cumva, această problemă o să se tranșeze. Ideea este ”Chiar nu știu dacă în final va fi sau nu candidat, că, chiar dacă cei de la centru spun că criteriile de pentru că eu știu că colegii mei de la Petrila au făcut integritate sunt îndplinite, eu tot am mari îndoieli niște contestații, conform statutului Partidului vizavi de Păducel vizavi de modul în care el înțelege Național Liberal pentru a reglementa niște aspecte că se face politică”, concluzionează Dorina Niță. care s-au întâmplat, niște etape care s-au ars mult Adrian David: ” Eu nu voi susține un candidat prea repede și în afara statutului. Dacă va fi el care încalcă un principiu al partidului” Adrian David, președintele CJ Hunedoara, desemnat oficial și de București, înseamnă că una coordonator al filialelor PNL din Valea Jiului, crede zicem la televizor și alta facem în fapt. Președintele că Ilie Păducel este persoana potrivită pentru Petrila.

PNL Hunedoara (Bogdan Țîmpău – n.r.) a declarat ”Cred că Ilie Păducel este potrivit pentru orașul ieri, în cadrul ședinței la care am participat, că noi Petrila pentru că și-l doresc oamenii. Și nu pot decât suntem puși în fața unei decizii politice”, a declarat să mă bucur că vrea să candideze din partea Alina Cîrstoiu, președintele PNL Vulcan.

Partidului Național Liberal și astfel să obținem un Constantin Zaharia: ”PSD-ul îl dă afară pe ușa din dos și noi îl luăm în brațe, ca pe un bobo scor foarte bun acolo. Ca tânăr politician, mi-aș dori mic” să fie un tânăr care să fie preferatul petrilenilor și nu Constantin Zaharia, președintele PNL Uricani, un om cu o experiență mai mare, cum e domnul susține că are o problemă cu ”trecutul istoric” al lui Păducel. Dar eu, unul, mă bucur să îl am ca și coleg.

Ilie Păducel și că abordarea conducerii județene nu a Sigur o să aducem în discuție criteriile de integritate, fost cea dorită. ne bazăm ca în fiecare situație, ca la fiecare ”Mă deranjează trecutul lui istoric și conducerea candidatură pe onoarea celui care spune că nu parcă a dat altă directivă. Ce facem? Schimbăm încalcă niciun criteriu de integritate”, a declarat vechii cu mai vechi? Poate dacă ar fi fost altă Adrian David, pentru VOCEA STRAZII.

Ilie Păducel, dihonia ce rupe PNL

www.voceastrazii.com Dacă se va dovedi, totuși, că acele criterii de integritate au fost încălcate în cazul lui Păducel? ”Fără discuție, nu va fi candidatul nostru! Scopul unui partid politic este de a câștiga alegerile.

Mijlocul sau metodele pe care le adoptăm la nivel național le respectăm cu sfințenie. Eu nu voi susține un candidat care încalcă un principiu al partidului”, precizează David.

Acesta mai spune că, totuși, îi pare rău pentru Dorin Curtean, cel care până zilele trecute spera să fie anunțat oficial drept candidatul PNL la Primăria Petrila: ”Îmi pare rău pentru Dorin Curtean. Eu nu am renunțat la ideea de a-l apropia de PNL și sper să facem echipă pentru 2016, chiar dacă nu pentru Primăria Petrila, pentru un alt obiectiv. E un om pe care îl apreciez sincer, un tânăr politician care are capacitatea de a se transforma într-un politician feroce”.

Bogdan Țîmpău: ”Decizia a fost luată!”

Bogdan Țîmpău, președintele PNL Hunedoara, declară că Păducel a fost trimis în lupta electorală sub fanionul formațiunii politice pe care o conduce la cererea ”fanilor” din Petrila, care l-au votat de fiecare dată, din 1988 până în 2012. ”Ilie Păducel a fost numit candidatul PNL la Petrila pentru că așa consideră cetățenii din orașul Petrila, conform sondajului efectuat în localitate. Este un om care a câștigat toate competițiile electorale la care s-a prezentat, decizia a fost luată în biroul reunit al PNL pe județul Hunedoara. Eu cred că sunt niște lupte de orgolii acolo, nu este nimic altceva. Am toată încrederea că în cel mai scurt timp echipa liberală din Petrila va fi una omogenă și concentrată pe alegerile locale”, este de părere Țîmpău.

Liderul național liberalilor mai susține că decizia a fost luată în acest caz, nemafiind nevoie de votul celor de la București: ”Bucureștiul stabilește candidaturile pentru primarul reședinței de județ și pentru președintele consiliului județean. Aia e responsabilitatea biroului național. Toate celelalte candidaturi sunt responsabilitatea biroului județean.

Biroul județean reunit deja s-a exprimat. Avem vot cu majoritare zdrobitoare în care Ilie Păducel a fost desemnat candidat al PNL la Primăria orașului Petrila. Decizia este luată!”.

Totodată, Țîmpău a explicat cum a funcționat ”mecanismul” prin care era plătit pe vremea comunismului primarul Petrilei pentru funcția politică pe care o deținea în cadrul Partidului Comunist Român. ”Domnul Ilie Păducel a fost în același timp

primarul orașului Petrila și secretarul general al PCR pe Petrila. El primea banii pentru că era primar.

Domnia sa nu a fost plătită de PCR. PCR-ul plătea pe cei care lucrau la județeana de partid și la nivel central. Restul erau plătiți de întreprinderile în care lucrau, nu de către PCR. Dacă cineva își dorește neapărat să interprezete rău voitor niște criterii găsește un motiv pentru care nu e bun. Din 89 până acum, Ddomnul Păducel a cîștigat fiecare dintre alegeri. Nu cred că cineva din Petrila nu-l cunoaște cu lucruri bune și mai puțin bune. M-aș putea aștepta din partea adversarilor lui politici să nu candideze, de asta mi-e greu să înțeleg adversitatea asta internă”, spune liderul filialei județene a PNL.

www.voceastrazii.com Dorin Curtean, amăgit și dezamăgit Dorin Curtean, proaspăt amăgit și dezamăgit de PNL, consideră că se aștepta la o astfel de mișcare din partea lui Păducel. ”Nu mi se pare un lucru absolut surprinzător. Era de așteptat că va trage sforile să ajungă acolo unde crede că există puterea. Așa se punea problema, am avut niște discuții cu cei de la PNL. Ei, asta e viața politică până la urmă. Vom vedea și dacă va fi candidat în continuare la PNL Păducel. Dacă își încalcă propriile reguli cei de la București, înseamnă că au făcut o reformă mare în PNL și atunci probabil cetățenii, pentru reformele pe care le fac în propriul partid, le vor da votul după cum merită, nu? Rămâne de văzut, scena politică e în fierbere, lucrurile s-au înfierbântat destul de tare. Păducel încă își dorește să candideze, chiar dacă susținea sus și tare că nu va mai fi candidat, eu am spus-o și o repet: Păducel va dori să candideze până la adânci bătrâneți, așa că urmărim scena politică. Vom vedea dacă PNL-ul de la biroul național îl va accepta, atunci lucrurile vor fi clare, dacă se mai întîmplă în șase luni și alte surprize, asta rămâne să urmărim”, ne sugerează Dorin Curtean.

Va candida totuși la Primăria orașului Petrila?

Curtean spune că da: ”Eu deja am o direcție clară. Am spus că voi candida. Nu voi sta neapărat în PNL. Mă voi gîndi foarte bine și voi lua o decizie înțeleaptă.

Vom vedea. Nu aștept neapărat să-l valideze sau nu pe Păducel. Eu am posibilitatea să candidez din partea oricărui partid, nu doar PNL sau PSD. Lumea nu stă doar în două partide. Surprize pot apărea multe. Nu stă totul în Păducel. Păducel nu este un om care nu poate fi învins”.

Costel Avram: ”Alături de Ilie Păducel eu nu pot face politică” Cel mai revoltat în tot acest scandal este Costel Avram, primul tras pe dreapta în cadrul organizației PNL Petrila. Acesta spune că va lua o decizie după ce va primi un răspuns oficial de la conducerea partidului de la București. ”Voi aștepta de sus să văd care este răspunsul oficial și voi accepta răspunsul oficial, dar trebuie să vină și de la București și de la comisia de arbitraj de la județ, că am făcut sesizare și la secretariatul general al partidului, să ne spună dacă regulamentele PNL sunt respectate. Eu nu am nimic cu Ilie Păducel, ci am cu modul cum a fost adus și modul cum nu s-a respectat statutul”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Costel Avram.

Avram mai susține că, dacă nu era ”decalogul” PNL, nu ar mai fi existat niciun scandal legat de Păducel, care acum este acuzat că a fost plătit de Partidul Comunist Român în anii 80, când era secretar de partid. ”Ilie Păducel nu este alb ca zăpada, conform decalogului. Dacă nu era decalogul, se pare că era alb ca zăpada. Orice prim secretar era plătit de la Partidul Comunist Român. Primul secretar Ilie Păducel era plătit jumătate din salariu pe statele de plată ale Partidului Comunist Român și jumătate de la consiliul popular al orașului Petrila. Eu nu cred că este normal să vină unul de afară, mai ales unul ca Ilie Păducel. Primii secretari comuniști vin și preiau frâiele PNL? Eu m-am abținut în primirea lui Ilie Păducel. Cei de la biroul județean au încălcat regulamentele și statutul”, precizează Costel Avram.

POLITICA LOR

11 ianuarie 2016

| 11

Acesta mai adaugă că ”Bogdan Țîmpău vrea să fie un mic dictator. Nu așa se conduce o filială județeană”.

Ce va face Avram dacă șefii organizației naționale îl vor dori în continuare pe Păducel la Petrila? Răspunsul este unul clar: ”Alături de Ilie Păducel eu nu pot face politică”.

Ilie Păducel: ”Primul om care m-a invitat în PNL a fost Costel Avram” Totuși, din ce spune Domnul Avram i-a cerut să vină sa candideze ca Păducel, în urmă cu trei luni Costel Avram nu avea nimic împotriva candidaturii lui din partea PNL și nici primar din partea Partidului Național Liberal”, nu i se părea că ”primii secretari comuniști vin și precizează Vasile Costache. preiau frâiele PNL”.

Atunci de ce e supărat Costel Avram? ”Eu nu știu. ”Eu am venit în PNL pentru că primul om care m-a Chiar nu mai înțeleg care e discuția. Și la ședința de invitat în PNL a fost Costel Avram. A venit la Petrila și birou, când a fost primirea domnului primar la mi-a spus așa: ”Nu mă interesează Primăria Petrila, Petrila, dacă am încercat să zicem ceva, a zis (Costel mă interesează consiliul județean și pe urmă Avram – n.r.) că suntem mincinoși”, se plânge Parlamentul României și te rog să te gândești, Costache. domnule primar, să preiei organizația PNL și să Bogdan Țîmpău, din postura de proaspăt ”mic rezolvi problemele să avem candidat și primar de la dictator” a avut și el ceva de zis: ”Eu, un mic PNL”. Și așa am ajuns la PNL. În urmă cu vreo trei dictator?! Nu vreau să comentez decât atât: în luni, în birou la directorul de la Edil Urban s-a Partidul Național Liberal se respectă litera și spiritul întâmplat asta. După aceea am avut discuții și cu statutului de la început până la sfârșit. Că îi convine copreședinții organizației PNL de la județ și în biroul cuiva sau nu, asta deja e treaba fiecăruia”.

Anamaria SANDA județean s-a votat și la ora când vorbim Păducel este primit în PNL și validat pentru candidat de primar al orașului Petrila”, a declarat Ilie Dacă ești hoț, vom scrie că ești În atenția lui Costel Avram și a Păducel. hoț. Dacă ți s-a întâmplat ceva fanilor săi: dacă noi am prezentat Primarul Petrilei mai nedrept, chiar dacă ești hoț pe alte cazul cu scandalul din PNL Petrila spune că nu înțelege de planuri, vom prezenta lucrurile în modul în care am făcut-o (adică ce Avram e așa de nedrepte de care ai avut parte. supărat, din moment ce la obiectiv), nu înseamnă că ne-am Spre deosebire de voi, pe mine și împrietenit. Nu am uitat că finele anului 2015 a primit și o scrisoare de echipa mea chiar ne interesează să oamenilor din Valea Jiului le mulțumire de la el: ”Nu ne facem treaba bine; ”treabă tremură mâna înainte de a trage știu de ce e supărat pe bună” înseamnă să nu ne fie rușine apa la baie, din cauza facturilor mine. Eu nu sunt supărat să ne uităm în oglindă. imense pe care sunt obligați să le pe el. Eu am și o scrisoare plătească din bani pe care nu îi au.

Iar VOCEA STRAZII e despre stradă în care îmi mulțumește și problemele ei. Despre oamenii În concluzie: dragă Castiel, pentru colaborarea înainte de a ne mai da tu vreun like, ăia pe care voi, politicienii, îi călcați excepțională pe care am în numele ApaServ, poate ar trebui în picioare, îi luați drept proști și vă avut-o în 2015. Eu nu pot să îți dai demisia. Pentru noi ești tot bateți joc de ei, fără milă, crezândusă fiu cu două fețe”. același manager prost de care am i niște cretini absoluți. Așa se Martorii lui Păducel scris și vorbit la VOCEA STRAZII, nu explică faptul că-i vopsiți pe Varianta lui Păducel e s-a schimbat nimic. La fel, nu am comuniștii de ieri și ni-i prezentați susținută de Vasile uitat că mai mult de 80% din presa drept ”buni de vot”.

Costache, directorul Edil noastră e cumpărată de tine.

Noi nu v-am uitat. Eu nu v-am Urban, în biroul căruia s-a Legat de materialele noastre, uitat. Și voi face tot posibilul să purtat discuția despre atragem atenția că noi, la VOCEA arăt cât de penibili sunteți în venirea primarului la PNL. STRAZII, scriem CUM vrem și cum prostia voastră fără margini, ”Noi eram într-una din este corect, nu cum încearcă ”să ne crezând că puteți cumpăra proiecte zile și a avut loc acea și oameni de parcă ar fi jucării. întâlnire. La acea întîlnire sugereze alții”. NIMENI, NICIODATĂ, nu va pune mâna pe VOCEA STRAZII. Mergem mai am participat eu, unul dintre foștii consilieri VOCEA STRAZII, închipuindu-și că am departe! Cu mine, Iulia, Sergiu, Adi, PNL, Zoli Benche, domnul putea deveni trompeta cuiva.

Sorin, Dan, Dragoș și Romi. primar și Costel Avram.

Niște lămuriri

12 | 11 ianuarie 2016

www.voceastrazii.com

REVOLTE

Demodați sau competenți?

Primarii din alte țări nu sunt luați

prin surprindere de zăpadă, în ianuarie Iarna aceasta, zăpada a venit mult mai târziu decât în alți ani, în toate țările Uniunii Europene. Dacă în Valea Jiului primarii au fost luați (ca de fiecare dată) prin surprindere de ninsorile din ianuarie, în alte țări utilajele au intervenit prompt, fără a fi însoțite de alaiul de jurnaliști plătiți să laude un lucru care ar fi firesc să se facă.

Fie sunt demodați, fie sunt competenți. Este vorba de primarii din Austria care, odată cu primii fulgi de zăpadă au și dispus să se intervină pe toate drumurile publice din localitățile pe care le cârmuiesc. Acest lucru a fost privit cu stupoare de românii aflați în

pomenit faptul ca s-a intervenit pentru deszăpezire, așa cum se obișnuiește în Valea Jiului, unde în spatele sărăriței sunt adunați jurnaliștii pregătiți să laude ”bravura” edililor preaiubiți.

Iată că se poate să se folosească utilajele de deszăpezire pentru deszăpezire și nu pentru ”parada de toamnă”, așa cum se obișnuiește la Petroșani, de exemplu.

Văzând acestea, este imposibil să nu existe și un mare semn de întrebare: Oare primarii de aici sunt demodați sau cei din Valea Jiului, cu nărav?

Rodica MUNTOI

vizită în această țară. ”Nu mi-a venit sa cred când am văzut că nici nu a început bine să ningă că deja au fost scoase utilajele de deszăpezire pe străzi. Oricât de tare a nins, drumurile (toate!!! – n.r.) au fost aproape uscate. Oare unde au fost instruiți primarii de aici, să-i trimitem și pe ai noștri în practică?!”, a declarat Stefan Mihăiță, un român venit în vizită în Austria.

De asemenea, este de remarcat faptul că în nicio publicație locală sau regională din Austria, nu a fost nici măcar din greșeală

Sângele de român strigă când vede nedreptatea!

A trecut mai bine de un an și jumătate de când am încetat să scriu, de când am încetat să lupt cu sistemul românesc. Un sistem atât de bolnav încât nu cred că are un tratament eficient, nu încă. Atât de

bolnav încât a închis și continuă să închidă, pe veci, voci nevinovate dar, totodată, să dea voce celor care s-au obosit să trăiască precum struții, cu capul plecat, adânc afundat în nisip.

Am plecat departe de tot ce înseamnă România, dar nu am reușit să devin indiferentă. Mai mult, sângele meu de român a început să fiarbă și să-mi strige în vene văzând mizeria și minciuna în care se afundă tot mai tare frații mei români rămași în țară. Am fost revoltată când am văzut cum alte popoare își încurajează și susțin cetățenii să rămână în țara lor, să muncească pentru bunăstarea lor și nu pentru a celor aflați la putere.

Am fost revoltată să văd cum oameni de valoare, cu studii, cu ”meseria în mână”, au fost nevoiți să plece din România în alte țări, să suporte umilințe, să fie tratați cu o răceală greu de imaginat, iar toate acestea pentru că România i-a alungat, i-a condamnat să fie slugi în alte țări pentru a scăpa de sărăcie și

umilință. Da, asta m-a obligat să revin la promisiunea pe care mi-am făcut-o când am început să lucrez ca jurnalist, și anume să scot la lumină lucruri pe care alții nu au curaj (sau interes!) să o facă.

Să devin ”vocea celor fără voce”, să strig după adevăr mai tare decât o mie de voci la unison, să nu mă sperii de presiuni, de amenințări și să scriu mereu ADEVĂRUL, chiar dacă acesta este incomod pentru ”preaiubiții noștri conducători”. Nu mă voi opri să arăt românilor că se poate trăi și frumos, liniștit, fără stres. Nu mă voi opri să trag semnale de alarmă când drepturile noastre, a românilor vor fi încălcate sau violate cu nerușinare de cei care ar trebui să le apere. Nu mă voi opri să fiu și să rămân VOCEA STRAZII! Rodica MUNTOI

www.voceastrazii.com

DE ZI CU ZI

11 ianuarie 2016

| 13

CEH în insolvență.

Angajații vor grevă generală Minerii din Valea Jiului vor declanșarea grevei generale, după ce Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență. În vreme ce sindicaliștii susțin că există alte măsuri în afara insolvenței de păstrare a locurilor de muncă și acontinuării producției, factorii de decizie din CEH spun că insolvența e cea mai bună soluție, întrucât complexul energetic a înregistrat pierderi uriașe din prima zi de funcționare. ”Nu,nu este o soluție intrarea în insolvență, penru că nu îndeplinește condițiile necesare pentru protecția personalului și a zăcământului.

Ori în insolvență nu mai poți să faci o protecție adecvată personalului și zăcămintelor de huilă.

Nu ai resursele financiare necesare. Înseamnă că vom avea brusc câteva mii de șomeri în Valea Jiului”, precizează Adrian Jurca, liderul sindicatului Noroc Bun. Au vreo vină liderii de sindicat din minerit pentru această situație?

”Încă de la înființare știm că acest complex energetic a fost condus de mâna politică. Este unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici.

Cel de-al doilea îl reprezintă faptul că România este singura țară din Uniunea Europeană care aplică și respectă regulamente europene adaptate pentru producători, ce au la bază un mix energetic. Ori a mă pune pe mine să concurez pe piața liberă de energie cu hidro, eoliană, cu nuclearul sau altcineva, înseamnă că din start mă provoci la o luptă nedreaptă și inegală”, spune Petre Nica.

Se pregătesc de grevă generală Tot el spune că săptămâna aceasta vor fi făcute

Consiliului de Administrație a CEH, susține că

toate demersurile pentru declanșarea grevei

și ei sunt contabilizați cu 50-52 de lei. Datoriile

generale, arătându-și nemulțumirea față de firma

CEH-ului sunt de 1,2 miliarde. S-a pornit cu

numită administrator judiciar al CEH.

pierderi din a doua zi de înființare a CEH. Am

”Această decizie nu este una definitivă și că noi facem toate demersurile pentru a nu rămâne la mâna unei firme de garsonieră din Craiova. Întrun târziu au înțeles, oricum săptămâna viitoare

insolvența este singura soluție, din cauza pierderilor mari. ”Eu am preluat în urmă cu șase-șapte luni conducerea CA-ului de la Complexul Energetic Hunedoara, când pierderile erau de 1,1 milioane de lei pe zi. Acum sunt de 820.000 de lei, reducând niște cheltuieli, reorganizând, aducând utilaje de la Mintia. Le-am tot răsucit ca să tot scădem aceste pierderi. Nu știu ce vină aș avea eu în cele șase luni, când știm că CEH-ul a luat ființă în decembrie 2012 și pierderile sunt pe costuri.

Minerii scot cărbunele cu 128-130 lei gigacaloria

cerut o analiză economică la sânge și insolvența este singura soluție”, a declarat, pentru VOCEA , Aurelian Ghimpău.

STRAZII

În cererea de deschidere a procedurii

vom strânge semnături pentru o grevă generală și insolvenței depusă la Tribunalul Hunedoara de lăsăm justiția și cei care sunt parte în proces să către reprezentanții CEH se arată că datoriile își facă treaba”, a declarat Petre Nica.

Legat de administratorul judiciar, Adrian Jurca are o altă variantă. ”Actualul administrator judiciar este numit provizoriu, potrivit Legii Insolvenței. După ce va avea loc Adunarea Creditorilor, cine deține peste 50% din creanțe va numi administratorul judiciar. ”Legat de vina liderilor de sindicat, ei pot demonstra oricând toate demersurile făcute pentru a menține locurile de muncă. Dar mai sunt și lideri care au înțeles că lupta înseamnă să ne legăm cu lănțicuri de garduri și să facem circ”, mai spune Jurca.

Ce ar fi de făcut de acum înainte? ”Cred că toate demersurile noastre trebuie orientate spre obținerea unui plan de închidere pe o perioadă cât mai lungă. Știu că și sindicatele au bube în cap, dar oamenii trebuie să înțeleagă că, de data asta, chiar au nevoie de sindicate foarte bine orientate și care nu știu să îi reprezinte”, este de părere Jurca.

Petre Nica, liderul Sindicatului Muntele, este de părere că cea mai mare vină pentru stuația în care se află acum mineritul o are politicul.

Noi, Sindicatul ”Noroc Bun”, nu avem niciun interes legat de cine este numit. Cei care cred că le vor fi tăiate facilități, salarii de inspector social, delegat sindical, mașini, delegații, speră probabil că, dacă fac scandal, cineva se intimidează și le lasă în continuare”, susține Jurca.

Aurelian Ghimpău: ”S-a pornit cu pierderi din a doua zi de înființare a CEH” La rândul lui, Aurelian Ghimpău, președintele

complexului sunt în valoarea de 1.672.398.873 lei.

Principalii creditori sunt: – Statul Român cu 496.627.233 lei – Băncile cu 437.230.573 lei – Administrația Fondului de Mediu cu 538.216.725 lei – Furnizorii de servicii și materiale cu 166.310.229 lei Anamaria SANDA

14 | 11 ianuarie 2016

TURISM

www.voceastrazii.com

-Muntele nu este nici proiectul ăsta încă se mişcă – muzeu, nici parc de SweetMountains„ distracţie Reţeaua asta pe care au Ăştia din Torino au reuşit gândit-o ei, leagă sute de să resusciteze zona montană, structuri acompaniate de deşi sunt înghesuiţi de austrieci biologi, ghizi alpini (nu şi nemţi. Şi-au îndreptat atenţia jandarmi), ecomuzee, parcuri şi (în mod special) spre turismul mai ales producători locali. Din naţional, de unde se câştigă februarie 2015, băieţii ăştia au (adevărat) puţin, dar se câştigă format o echipă (pe care acum au de unde s-o plătească) care constant. Şi au făcut aşa, o promovează şi distribuie şedinţă generală, unde s-au strâns laolaltă toţi ţăranii (şi ăia informaţii după principiile unui turism susţinut. de la primării şi primărie), Asta vreau şi eu în Valea cabanierii şi voluntarii. Şi acolo Jiului – au decis ei (au ţinut neapărat) http://www.sweetmountain Parângul – un munte patron. Şi responsabil. Sau s.it/. Mă simt iar ca în exemplul să construiască un portal de nelocuit, unul care suferă. responsabil. Sau şi patron.

Dar deosebit. Şi sălbatic. În de la început. Un părinte rău, informare. Un loc în care să-şi Şi ca să par un tătic rău, unu viaţă doar câteva săptămâni care-i bagă pruncului pe gât dintr-ăla care-şi hrăneşte copilul împartă spiritul proiectului şi pe an, rănit de un turist care credinţa într-un turism cu viitor. nişte vitamine. Esenţiale. muşcă din el şi fuge înapoi la mult iubit cu o mâncare pe care Ăştia din Parâng ar şti cum se I-a costat puţin peste 100€, nu vrea s-o înghită, deşi n-a oraş. Noi, demenţii ăştia de face. Ăia de la Petroşani nu prea site-ul ăla. Şi precizez că gustat-o niciodată şi pe care, la Vocea Străzii, ne-am îi lasă. promis să schimbăm ceva. aparent, n-o place, vă zic vouă italienii sunt cei mai proşti „Că orice drum parcurs Păi încercăm. Dacă aveam informaticieni din Europa. Da. cum fac alţii. Vă zic şi vă arăt, până la capăt duce exact noi banii şi influenţa unora, Acolo, au pus cap la cap toate nicăieri. Escaladează apoi vă garantez că n-o să vă nu ne mai băteam gura ci informaţiile pe care le deţin şi a muntele atât cât să te doară burtica, pentru că e treceam la fapte. Dar n-avem convingi că e munte. Din ieşit o hartă informaţională. De „mmmm”. Capito? :) nici bani nici influenţă, vârful muntelui nu poţi să -Nimeni să nu meargă la unde orice papleacă poa’ să-şi avem beţe-n roate. Mai vezi muntele –Frank devreme mi-a zis unu’ : „auzi munte ca să găsească oraş selecteze tipul de vacanţă, Herbert” -Nimeni nu are dreptul să bă? Tu eşti prea serios. Ce C-aşa cum munţii cresc din perioada şi activitatea, în aducă oraşul la munte atâta ziare şi prostii, nu seceta mărilor, aşa s-au lăfăit şi funcţie de muşchiu’ lui.

-Turistul nu este o marfă, vedeţi că sunteţi singurii se lăfăie alţii în bogăţie după ce ci o persoană „Deja suntem la o distanţă care se pişă contravânt?” ne-au stors pe noi.

-Cabanierul nu este un ruşionasă între sensibilitatea Reţeta e simplă: Idei, echipă, servitor, ci o gazdă Faceţi ceva şi pentru ăia de-or turistică a văilor vorbitoare de bani şi comunicare. Am fost -Dacă oaspetele şi să vină după voi. Nu mai furaţi. germană şi ospitalitatea văilor martorul mai multor începuturi cabanierul nu-şi vorbesc, Punct. noastre alpine. Un turism care de proiecte de-ale noastre care pierd amândoi Şi gândiţi-vă la treaba asta cu -Turismul nu mănâncă respectă timpii, folosinţa, aveau de gând să arate că portalu’ ieftin şi bine făcut, la muntele, ci îl hrăneşte. Îl ritualurile, până şi muntele încă-i îmbrăcat în care să contribuie toţi. Poate fi alimentează munte, proiecte care credeau că imperfecţiunile.

Din cauza -Călătorul responsabil este un început. turistul este oaspete, nu şi curios, respectuos şi atent persoanelor care au vrut, Sergiu BALABAN-DUCK

Rece. Numai vechiul turism

salvează muntele

www.voceastrazii.com

LIFESTYLE

11 ianuarie 2016

| 15

Super-ritualul de înfrumuseţare Sărbătorile au trecut, vacanţa s-a încheiat şi un nou an a început. Dar iarna nu s-a terminat: frig, zăpadă, ploi, nu se ştie niciodată ce ne rezervă ziua. Trebuie să avem grijă de pielea noastră în permanenţă. Aici intervine ritualul de înfrumuseţare, aşa cum îmi place mie să îl numesc. Pe lângă hainele groase ce ne acoperă, ne apără de vânt şi frig, avem nevoie şi de alte atenţii.

Pentru început corpul trebuie hidratat, atât pe interior cât şi pe exterior. Este nevoie de multe fructe, vitamina C în special, dar şi de proprietăţile fibrelor. Aşa menţinem pielea sănătoasă, elastică şi luminoasă, ajutate fiind de cremele hidratante şi uleiurile esenţiale pe care le iubesc. Trebuie să ne facem timp pentru noi, oricât de haotică ar fi viaţa noastră.

De ce avem nevoie în trusa noastră personală? În primul rând de o cremă hidratantă pentru corp, una pentru mâini şi una pentru faţă, pe lângă care adăugăm o mască de argilă sau după preferinţe preparată în casă, din fructe, miere, ulei de măsline sau iaurt. Simplu nu? Eu am să mă axez în schimb pe îngrijirea feţei, aceasta fiind specializarea mea.

Mereu am fost de părere că mai bine cumpărăm o crema bună decât zece de toate aromele posibile. O astfel de cremă o puteţi achiziţiona din farmacii sau pur şi simplu de

pe internet. Nu vă faceţi griji pentru preţuri, spre surprinderea voastră veţi vedea că nu sunt foarte “umflate”. Un mic sfat ce îmi place să îl dau tuturor femeilor este însă, atenţie mare la ingrediente; un exemplu este crema ce conţine vitamina C, miere, extract de melc, acid hialuronic şi multe altele, dar costă o nimica toată. Cu siguranţă nu va face nimic din ce promite, din contră, conţine mai multe chimicale decât una normală.

Îngrijirea tenului este una foarte simplă, dar foarte importantă. Nu durează mai mult de zece minute din timpul nostru, fie dimineaţa fie seara, procesul este acelaşi.

După degresarea şi demachierea feţei în profunzime cu un detergent special procurat din comerţ sau pur şi simplu cu săpun neutro/delicat şi apă călduţă, niciodată prea fierbinte. Când tenul este curat, întindem masca după preferinţe şi

urmăm indicaţiile de pe ambalaj; clătim cu apă călduţă spre rece, din abundenţă.

Aplicăm crema hidratantă cu mişcări circulare pe întreaga faţă, gât şi decolteu, evintând însă conturul ochilor, pentru care există creme speciale. În ceea ce priveşte hidratarea acestora, este mereu bine venită metoda feliilor de castravete proaspăt. Am terminat!

Tenul este pregătit pentru aplicarea machiajului sau pentru culcare şi va fi pregătit pentru factorii externi care ne “bombardează” faţa la fiecare minut.

Am să fac două paranteze: masca de faţă nu trebuie aplicată zilnic, este de ajuns de două ori pe săptămână, iar crema hidratantă nu trebuie să lipsească nicio zi din uzul personal, aceasta o putem aplica şi de două ori pe zi, în funcţie de nevoie.

Sunt multe de spus despre îngrijirea feţei, dar acestea sunt cele mai importante pe care trebuie să le cunoaştem şi să le aplicăm în fiecare zi, deoarece când pielea radiază sănătoasă, radiem şi noi de fericire.

Diana BALABAN-DUCK

16 | 11 ianuarie 2016

OAMENI

Ion Barbu: Nu mina m-a făcut, că am intrat în mină ca și caricaturist și am ieșit de acolo ca și artist angajat.

Reporter: Ce tip de caricatură vă Caricaturist (Artist Planetar) reprezintă?

Ion Barbu: Caricatura neagră.

– creionată de artistul Ion Barbu Reporter: De ce o afinitate pentru acest tip?

Ion Barbu: Așa sunt eu, mai negru de În urmă cu câțiva ani a decis să-și felul meu. recapete viața. A lucrat ca inginer topograf 15 ani în Mina Petrila. Spune Reporter: Nu v-a schimbat timpul? că este sentimental și că s-a atașat de Ion Barbu: M-am schimbat cum se mina în care a lucrat. Are 63 de ani și schimbă orice om îi se albește părul. se recomandă simplu: caricaturist.

Reporter: Petrila este o lume. Într-o dimineață senină de ianuarie, Ion Ion Barbu: Nu am spus eu, a spus I.D. Barbu ne-a întâmpinat la Casa Memorială Sîrbu, eu cred că înainte de toate, cum a lui Ion Desideriu Sîrbu. Am ajuns la el, fiecare om e o lume, la fel și Petrila e o cu ajutorul fratelui său și spun că mi-am lume. I.D. Sîrbu a vorbit și din patriotism dorit să-i iau un interviu de când am intrat local la modul genial și cred că ce scrie la în lumea presei. Mi-au spus că e dificil, că intrarea în Petrila reprezintă cea mai bună nu vorbește cu oricine, că s-ar putea să lucrare de advertising pentru un oraș. mă desființeze.

Reporter: Sunteți inițiatorul curentului Ce am văzut eu, un bărbat înalt, cu niște de a scrie pe clădiri în Valea Jiului… ochi mari și o privire clară, îmbrăcat cu o Ion Barbu: Curentul de a scrie peste haină neagră și cu o șapcă pe cap ce avea tot exista și înainte, doar că eu am înlocuit simbolul mineritului . Vocea malcomă și o inscripțiile în care erau folosite barbă albă și deasă ce aduce a om blând. „înjurături” cu niște lucruri mult mai Pare un pustnic, deși îi sunt mereu alături inteligente.

Reporter: Ce ar putea descoperi cei o echipă de tineri arhitecți. E un artist care vizitează Petrila, pe clădirile din neînțeles, un om cu mintea deschisă, e oraș? nonconformist. Am discutat cu el la o Ion Barbu: Deocamdată nu se pot găsi masă din lemn, în spate, o bibliotecă îngrijită. Toate cățile aveau locul și rostul foarte multe, pentru că au avut grijă să le dea jos și să le acopere cu polistiren. Eu lor, pe pereți multe fotografii și citate reprezentative ale lui I.D. Sîrbu. Deasupra am crezut în ideea aceasta de a expune capului, un candelabru rotund plin cu literatura română pe becuri, iar lângă fiecare bec erau prinse cu pișcători fotografii ale marilor scriitori. tot ceea ce ne înconjoară, gândind Reporter: Ce înseamnă Mina Petrila că cineva care pentru dumneavoastră? citește ar învăța Ion Barbu: E o frântură din viață, ceva bun. Putea să faptul că am lucrat 15 ani acolo, cred că fie un punct de spune destul de mult. Fiind o fire mai atracție pentru sentimentală, m-am atașat de niște locuri în care am petrecut ani buni din tinerețe. oricine care venea.

Reporter: Ce ați muncit la Mina Petrila? În perioada asta în Ion Barbu: Am fost topograf de sector. care lumea citește Reporter: Cum ați ajuns caricaturist? atât de puțin, poate

Lumea lui I.D. Sîrbu

www.voceastrazii.com îi este foarte greu lumii să mai citească o carte, dar o casă o poate citi oricând. E și la vedere, e și mai comprimat ca scriere, este și pe înțelesul lor, că scrierile sunt însoțite de desene infantile, așa că au toate ingredientele aici.

Reporter: Ce ar trebui să știe oamenii care vizitează Petrila, despre mina din oraș?

Ion Barbu: Oamenii care intră în Petrila ar trebui să afle chiar la intrarea în Petrila, despre mina Petrila. Sunt niște date esențiale cu care poți atrage. Putem aminti aici că în incinta minei a fost cea mai mare spălătorie de cărbuni din Europa, faptul că a fost cea mai adâncă mină din Valea Jiului, faptul că funcționează o instalație de extracție de pe timpul Războiului care nu s-a defectat niciodată, faptul că Regele Carol al II-lea a inaugurat preparația din Petrila, faptul că Ion D. Sîrbu a fost cel mai bătrân vagonetar al Minei Petrila. Mai mult, Corul Madrigal a cântat în Sala de Apel a Minei Petrila și de amintit este faptul că pe frontul cărbunelui și-au pierdut viața atâția oameni. Amintesc de istoria minei Petrila, dar și în același timp sunt cârlige ca să-i agațe pe toți cei interesați să vină să vadă, să fie dispuși să plătească să viziteze.

Pentru Ion Barbu, salvarea clădirilor de la Mina Petrila, ce vor deveni monumente istorice, sunt motive în plus de a merge mai departe. Acest lucru îi dă energie și puterea de a-și continua ideile pe care le are pentru dezvoltarea orașului Petrila.

Iulia BĂLUȘĂ Sursa foto: Lucian Murărescu