Vocea Străzii #4

ANUL I

Nr. 4

18 ianuarie 2016

16 pagini

1 LEU

voceastrazii.com

office@voceastrazii.com

0040 726 191 341

DETALII ÎN PAGINIA 3

Conducerea ApaServ, pregătită să ”sifoneze”

6.000.000 de lei din banii populației

O poveste de succes.

A luptat cu sistemul românesc

dar a reușit peste hotare voceastrazii.com

Pe urmele lui Brâncuşi

DETALII ÎN PAGINILE 4 ȘI 5

DETALII ÎN PAGININA 11

2 | 18 ianuarie 2016

DE ZI CU ZI

www.voceastrazii.com

Meteahna din spitalele românești ține pacienții departe de tratamente Mizerie, incompetență, infecții intraspitalicești și o boală cruntă ce se abate asupra sistemului medical din România. Pacienții au devenit cobaii medicilor ce au rămas în țară. Cei care și-au dorit să crească din punct de vedere profesional au plecat, departe, unde se câștigă mai bine, unde pot avea un trai decent și unde își pot practica meseria în liniște.

Sistemul sanitar românesc treversează o perioadă critică. Practic...este încremenit.

Medicii pensionabili nu-și actualizează cunoștințele, iar cei care vin de pe băncile școlilor, rar găsesc persoane competente de la care să învețe. Personalul din sistemul sanitar nu este tocmai cel cu care ne putem mândri.

Aici atrag atenția asupra asistentelor medicale, ce adesea par a fi modele scoase din reviste, ale căror unghii roșii ating de multe ori lungimea unui ac folosit pentru anestezii locale, iar saloanele de înfrumusețare fac adesea o treabă bună, deoarece de multe ori când ajungi într-un spital românesc ai impresia că ești la o prezentare de modă sau la o nuntă. Sunt sigură că avem genii în medicină și dacă managementul instituțiilor medicale ar fi unul adecvat, multe lucruri s-ar schimba, sau măcar ne-am putea trata decent.

Ca să mai demonstrăm încă o dată că dacă nu ești „cineva” ai cele mai multe șanse să mori uitat pe un scaun în sala de așteptare la urgențe, sau în cel mai fericit caz în ATI, aleg să vă povestesc ce-mi aud urechile într-o dimineață de sâmbătă.

O femeie din Valea Jiului mă contactează disde-dimineață. Îmi spune că e disperată și că nu

știe ce să mai facă. S-a lovit la o mână atunci când muncea în gospodărie, câteva zile mai târziu au început durerile și brațul s-a inflamat.

Văzând acest lucru a făcut primul pas în a se trata și a urmat recomandările. Practic, s-a dus la medicul de familie. Medicul i-a spus că să-și facă o radiografie.

Atunci, Mirela, în vârstă de 50 de ani, a plecat spre spital cu o trimitere. Și-a făcut radiografia, medicul de acolo i-a spus că nu este nimic rupt sau fisurat. Ulterior, femeia a revenit la medicul de familie cu radiografia, acesta spunându-i același lucru, nu e nimic, pe radiografie nu apare nicio ruptură, nimic grav. În continuare, medicul i-a spus că s-ar putea să fie clasica problemă, din cauza vârstei să fie reumatism și i-a prescris un tratament.

Sperând că medicul a găsit un diagnostic, Mirela și-a luat medicamentele și a așteptat să-i treacă durerea insuportabilă. A așteptat, o zi, două, trei, o săptămână. Durerea era din ce în ce mai proeminentă și îi afecta chiar și somnul.

A decis că trebuie să facă un consult amănunțit, dar în altă zonă a județului. A încercat la Hațeg, aici un medic care se pregătea să plece la pensie în câteva zile, i-a spus e o problemă la tendoane. Nu e bine, ai nevoie de operație. Vestea a picat ca un fulger pe femeie, care nu știa cine o va opera, medicul specialist de la Hațeg, spunându-i că el se pensionează și se retrage din sistem.

Aceasta l-a rugat să-i ofere o soluție, o alternativă. Medicul a îndrumat-o către un alt medic din Deva, unde era destul de greu să

ajungi din două motive, trebuia să ai foarte mulți bani și al doilea trebuia să ai o recomandare din partea cuiva.

Ajungând acasă, femeia și-a spus, voi căuta pe internet, doar nu e atât de imposibil să-l găsesc pe medicul ăsta. Și-a întrebat cunoștințele și a ajuns să primească un număr de telefon al unei angajate dintr-o administrație locală hunedoreană, care putea să o recomande medicului. „Am zis să încerc să o sun. Aveam o problemă și nu voiam să renunț, îmi doream să mă fac bine, să scap de dureri. Mi-a răspuns femeia și chiar a fost foarte amabilă. Mi-a pus o întrebare, dacă am o situație financiară bună.

I-am spus, sincer, că nu. Atunci aceasta, fiind impresionată de cazul meu a spus că îmi va da un număr al unui alt medic care mă poate ajuta și care nu va fi atât de costisitor”, povestește Mirela.

A început să dea telefoane. Numărul nu era al medicului pe care îl căuta, era al unui alt medic, coleg cu medicul pe care Mirela îl căuta. „Mi-a spus că el se ocupă de ORL, dar dacă medicul ortoped vrea să se ocupe de cazul meu, mă va contacta. Nu mă mai gândeam vreodată că mă va suna, dar a făcut-o în scurt timp și mia zis: Medicul vrea să vă consulte în legătură cu problema dumneavoastră”, mai spune femeia.

Medicul ortoped era din municipiul Hunedoara, iar Mirela a făcut tot posibilul și a ajuns la cabinetul particular. A rămas impresionată de aparaturile de acolo și de cât de modern era cabinetul, față de ceea ce există în spitalele de stat.

Medicul hunedorean i-a confirmat diagnosticul pus de medicul de la Hațeg și i-a spus că are nevoie de operație. Pentru consultație i-au ajuns banii pe care îi avea pregătiți. I-a prescris un tratament antiinflamator și când va finaliza tratamentul, atunci va fi operată.

Să revenim acum asupra sistemului medical. De ce trebuie să plătim asigurări și statul să țină un sistem încremenit? De ce nu ne putem trata în spitalele de stat, dacă tot plătim taxe? Chiar e necesar să ne plimbăm într-un județ întreg, printr-un sistem bolnav să putem beneficia de un diagnostic și un tratament corect?

Ei bine, cred că la aceste întrebări nu vom găsi prea curând un răspuns clar.

Din păcate, spun: Sănătate, ai trei de „NU” în România.

Iulia BĂLUȘĂ

www.voceastrazii.com

POLITICA LOR

18 ianuarie 2015

|3

Conducerea ApaServ, pregătită să ”sifoneze”

6.000.000 de lei din banii populației afișe. De asemenea, odată ce nu avem un om de profesie, ci unul politic, ne putem aștepta la astfel de practici. Aștept să prezinte un raport în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, să justifice aceste cheltuieli”, a declarat senatorul

Anul trecut, ApaServ Valea Jiului a avut venituri de 21.778.000 lei, cheltuieli de 18.059.000 lei, iar profitul a fost de 3.176.000 lei. La începutul acestei săptămâni însă, Costel Avram, directorul instituției, și-a prezentat în Consiliul de Administrație bugetul, estimând că în 2016 profitul ar trebui să fie de… 400.000 de lei.

Cum justifică Avram un profit mai mic în 2016, în condițiile în care structura ApaServ rămâne aproape aceeași, iar un metru cub de apă costă cu 40% mai mult? De asemenea, de ce cresc cheltuielile, dacă s-au investit milioane de euro în rețele? Sunt întrebări la care Costel Avram, în această perioadă, refuză să răspundă.

La un simplu calcul, profitul estimat ar trebui să ajungă undeva în jurul sumei de 6.000.000 lei.

Asta, în condițiile în care cheltuielile nu ar fi umflate.Unde vor ajunge, totuși, acești bani? ”Un prim răspuns îl avem: în buzunarele clientelei politice. Angajările se vor face pe baza carnetului de partid, că probabil în campania electorală le trebuie oameni care să lipească

UNPR Haralambie Vochițoiu.

Vochițoiu: ”Costel Avram are manea cu tata banilor” Senatorul mai precizează că sunt mai multe posibilități prin care banii de la ApaServ să ajungă în alte părți. ”Poate își schimbă mobilierul din birou, că văd din poze că are birou de șapte stele (Costel Avram – n.r.). Deci amărâții ăia care vin să plătească prețul tot mai scump la apă poate că nu au nici mobilă în casă. Nu știu… poate în campanie electorală, poate îi transferă la Roza Multiflora, am văzut că organizează tot felul de evenimente la concurență cu Primăria Petrila. Poate mai face o statuie la Pașcani, mai face un bust, poate una călare. E tata banilor, așa îi zic ăștia. E tata banilor europeni, așa îi place să zică la chefurile alea când e înconjurat de menestreli. Are manea cu tata banilor, Costel Avram”, spune Vochițoiu.

Costel Avram susține însă că documentele

”Veniturile totale realizate în anul 2015 sunt în sumă de 21.778 mii lei iar pe anul 2016 s-a prevăzut a se realiza 24.241 mii lei, o creștere de 11,31%”, se arată în nota de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli al ApaServ pe 2016. La capitolul ”Cheltuieli”, același document arată că ”în anul 2016 s-a prevăzut a se realiza cheltuieli totale în sumă de 23.679 mii lei iar în anul 2015 s-au realizat 18.059 mii lei, ceea ce înseamnă o creștere de 31,12%”. ”Profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit a fost prevăzut pe anul 2016 în sumă de 400 mii lei acesta fiind la sfârșitul anului 2015 în sumă de 3.176 mii lei”, se mai specifică în același document.

intrate în posesia noastră, datate cu 8 ianuarie 2016 și semnate de el conțin informații false, arătându-se și foarte deranjat de întrebările noastre. ”Este informație falsă! Eu atât vă spun, că informația pe care o aveți este falsă. Domnișoară, v-am spus, informația pe care o aveți este falsă.

Când o să aveți informații corecte, mă sunați și vă răspund. Domnișoară, haideți să nu mai vorbim, Când aveți informații corecte vă răspund, acum aveți o informație falsă. Bugetul este public, când va fi aprobat, vă voi da explicațiile de rigoare”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Costel Avram.

Pentru întregistrările audio și documentele integrale intrați pe www.voceastrazii.com Anamaria SANDA

4 | 18 ianuarie 2016

OAMENI

www.voceastrazii.com

O poveste de succes.

A luptat cu sistemul românesc

dar a reușit peste hotare ”Dorul de țară nu ni-l poate stinge nici un sac de bani și nici o stare de bine dintr-o țară străină!” Asta ne spune o petroșăneancă, care a luptat ani de zile cu sistemul românesc, pentru a înființa un adăpost pentru femeile din Valea Jiului, victime ale violenței domestice. A bătut la toate ușile instituțiilor de stat, pentru a cere un ajutor, un sprijin cât de mic pentru sutele de cazuri sociale grave din zonă, dar fără niciun rezultat. Este vorba de Gabriela Spitska, o femeie care a crezut într-un sistem care nu merită crezut.

Fiecare încercare a femeii de a obține sprijin s-a lovit de un refuz categoric din partea autorităților, s-a izbit de răceala celor care promit o dată la patru ani, cu căldură, un trai bun și lipsit de griji, ca mai apoi să se lase tăcerea. Politicienii uită de săracii cărora le promit bunăstare în schimbul unui vot, uită promisiunile și obligațiile morale.

Cu un gust amar și obosită să lupte cu ”morile de vânt”, femeia a plecat peste hotare, în Austria, cu speranța în suflet că aici va găsi o lume mai bună. A fost nevoie să treacă alți ani pentru a ajunge în postura în care ajută femei cu povesti cumplite de viață să își găsească un loc de muncă sigur, în străinătate.

serie de lucruri bune, am avut și greutăți, dar cred că, totuși am reușit să alinăm într-o oarecare măsură sufletul zdruncinat de suferință a multor femei din Valea Jiului, care au apelat la noi.

”Puterea politică este preocupată maxim de cât investește și de cât primește de la cei care îi susțin, dar care nici într-un caz nu este interesată de viața fiecărui cetățean, în parte”.

Reporter: Și totuși, cum v-ați simțit în momentul în care, deși încercați să faceți ceva nobil pentru societate, v-ați lovit de răceala unui sistem nepregătit să intervină pe acest segment?

Gabriela Spitska: Din păcate, în țara noastră ”aplecarea” către cazurile sociale este diminuată de alte interese din lumea politică și socială. Așa se face că, atunci când bați la ușa unei instituții și ceri ajutor pentru o victimă a Reporter: Ani la rândul ați încercat să violenței domestice, te lovești de cele mai ajutați femeile abuzate, femeile care au căzut multe ori de o barieră, iar femeia, neavând ce victimă violenței domestice în România, unde, face, se întoarce în aceiași familie de unde a de altfel, ați derulat o serie de acțiuni în acest plecat. sens. Povestiți-ne câte ceva despre aceste De asemenea, interesele instituțiilor publice proiecte? ocolesc, de cele mai multe ori, interesele Gabriela Spitska: În primul rând, în oamenilor de rând, iar prea mulți pași spre România am încercat să abordez tot ceea ce chestia asta, nu se fac nici acum. Puterea ține de violența domestică și de drepturile politică este preocupată maxim de cât femeii și a copilului, un segment destul de investește și de cât primește de la cei care îi greoi, nefinanțat nici în prezent, pentru că susțin, dar care nici într-un caz nu este interesul instituțiilor abilitate este destul de interesată de viața fiecărui cetățean, în parte. scăzut referitor la această temă. M-am luptat Așa se face că sunt regiuni întregi care se foarte mult ca să deschid un Centru - Adăpost, confruntă cu lipsa de alternative. Aici, mergi dar șansele deschiderii au fost cam puține. În odată, ți se promit soluții, vii iar după trei luni schimb am reușit să rezolv foarte multe cazuri și observi că ești tot acolo de unde ai plecat. cu ajutorul donațiilor sau cu ajutorul Asta te face să te simți ca un cerșetor și ești sprijinului unor instituții. Am derulat și tentat să nu mai lupți. proiecte de conștientizare, de informare, un Am fost foarte dezamăgită de chestia asta, șir întreg de seminarii. Ce să spun, a fost o în Romania. Proiectele, în mare parte, au fost

făcute cu banii noștri, de la instituții neprimind nici măcar cei 5%. Am cerut primăriei din Petroșani, celei din Petrila, un spațiu, un teren, orice pentru a putea obține apoi finanțarea pentru adăpost, însă …nimic. Cea mai interesantă situație am întâmpinat-o la Petrila, unde ne-a fost repartizată o veche centrală electrică. Deci, trebuia să facem adăpostul în micul spațiu, care avea în total 10 metri pătrați. Sunt fără cuvinte…

”În anii 2003-2004 nu aveam nici măcar posibilitatea să muncesc cu contract. Deci, am lucrat ”la negru”. Am plecat cu teamă, cu bani puțini, am ajuns la o familie, nu cunoșteam limba, mi se părea totul ciudat, foarte greu, dar am avut șansa ca familia la care lucram să fie foarte deschisă înspre mine și m-au ajutat să învăț limba germană”.

Reporter: Văzând că în România nu aveți nicio șansă de reușită, ați ales să plecați în Austria. Cum a fost contactul cu străinătatea?

Gabriela Spitska: Contactul a fost cam dur, în primul rând pentru că, nivelul de informații pe care îl aveam despre țara în care am plecat, era minim. De asemenea, în anii 2003-2004 nu aveam nici măcar posibilitatea să muncesc cu contract. Deci, am lucrat ”la negru”. Am plecat cu teamă, cu bani puțini, am ajuns la o familie, nu cunoșteam limba, mi se părea totul ciudat, foarte greu, dar am avut șansa ca familia la care lucram să fie foarte deschisă înspre mine și m-au ajutat să învăț limba germană. Am muncit pentru o perioadă mai lungă, pentru opt luni de zile, până m-am

www.voceastrazii.com întors pentru prima dată în țară. Atunci am înțeles că visul este cu totul altceva decât realitatea. Pentru a ajunge să trăiești decent într-o țară străină, ai foarte multe bariere de trecut. Prima, și cea mai importantă este cunoașterea limbii țării în care vrei să te duci.

Majoritatea fetelor care vin în străinătate, cred că țara respectivă le va aștepta cu brațele deschise, că vor avea locuințe, locuri de muncă și mulți bani. Realitatea însă, este cu totul alta.

Ca să găsești locuință într-o țară străină, te costă, pentru început salariul pe o lună și încă ceva în plus, raportat la un salariu mediu din Austria. Din acest motiv, multe femei aleg calea îngrijirii de bătrâni, pentru că au cazare acolo unde lucrează, pentru că li se asigură hrana și asta este pentru ele o cale sigură de a pune deoparte niște bani pentru rezolvarea problemelor în România. Așa am făcut și eu. Nu este deloc ușor.

”Eu am muncit în sistemul de 24 de ore din 24 și de multe ori, seara, adormeam cu lacrimi în ochi, îmi era dor de familie, de țară”.

Reporter: Și totuși ați răzbit! Cât de greu a fost să ajungeți acolo unde sunteți acum?

Gabriela Spitska: Eu am muncit în sistemul de 24 de ore din 24 și de multe ori, seara, adormeam cu lacrimi în ochi, îmi era dor de familie, de țară. Atunci mi-am spus că nu pot trăi așa și trebuie să fac ceva pentru mine.

Ajunsesem să stăpânesc destul de bine limba, încât să pot să citesc legislația și cu ajutorul unei cunoștințe austriece, am reușit să îmi întocmesc pentru prima dată actele pentru deschiderea unei agenții de intermediere. Mi s-a părut o oportunitate, era sectorul pe care îl cunoșteam destul de bine. Mi-am făcut un anumit calcul, nu știam cu va fi, știam că trebuie să fac sacrifici însă am refuzat să mă dau bătută și am mers mai departe. Așa că, pas cu pas, am început să îmi fac un nume. Asta cu ajutorul fetelor pe care le-am contactat și au venit la muncă, făcând totul cu seriozitate și profesionalism. Așa, în ani de zile am reușit să dezvolt această firmă.

OAMENI

”Greutățile au venit din cauza imaginii pe care o are țara noastră, peste hotare”.

Reporter: Cu siguranță, în drumul dumneavoastră spre dezvoltarea firmei ați avut parte și de piedici. Mai precis, unde au fost acestea?

Gabriela Spitska: Greutățile au venit din cauza imaginii pe care o are țara noastră peste hotare. Totuși în ultimii ani, valul de femei venite în Austria, femei care au dovedit profesionalism și seriozitate, a început, cât de cât, să schimbe acea imagine ”șifonată” pe care o avea țara în ochii austriecilor. Acum, de multe ori, am satisfacția de a fi întrebată dacă muncesc cu forță de muncă românească, pentru că atunci este ok, bătrânii sunt liniștiți.

Să ajungem aici însă, repet, a fost nevoie să treacă ani de zile în care femeile și agențiile să facă o muncă de calitate.

Greutățile din străinătate, vin mereu din cauză că în țara noastră interesul instituțiilor de stat abilitate este destul de scăzut ca să facă o imagine reală a României. Nu cred că ar fi nevoie de eforturi mari pentru a se face cunoscut faptul că și România este o țară frumoasă, cu potențial, cu oameni educați și serioși. Am avut odată neplăcerea ca oamenii cu care trebuia să muncesc, să nu știe nici măcar unde este România. Avem o carență în ceea ce privește promovarea țării, mai ales aici, în Austria. Eu cred că nu doar Viena

18 ianuarie 2016

|5

trebuie să știe de România ci întreaga Austrie.

Sunt sigură că ar fi suficient să se facă un articol pe lună, în presa austriacă, despre frumusețile României și lucrurile se vor schimba în bine.

Am luat legătura și cu Ambasada, însă, nu s-a făcut nimic în acest sens.

”Dorul de România mia rămas viu în suflet” Reporter: Acum că aveți o situație bună în Austria, că aveți o firmă serioasă și căutată, o poveste de succes, aveți totuși momente de nostalgie, momente în care ați vrea să vă întoarceți în România?

Gabriela Spitska: Chiar dacă am plecat din țară, dorul de România mi-a rămas viu în suflet.

Indiferent unde te stabilești în lumea asta, uneori simți nevoia să te întorci acolo unde teai născut, au copilărit, ai trăit, în locurile de care te leagă multe amintiri frumoase. Ani de zile m-am simțit ca un om izgonit, ca un om care nu și-a găsit liniștea în România și care nu și-o găsește nici în străinătate. Am căutat foarte mult să mă pot adapta în străinătate. Eu cred că nu doar eu, ci toți cei care au depășit granițele țării, când auzim o mică frântură de melodie românească sau un cuvânt românesc, tresărim, ni se umple ochii de lacrimi. Dorul de țară nu ni-l poate stinge nici un sac de bani și nici o stare de bine dintr-o țară străină.

Mi-e dor de România!

Rodica MUNTOI

6 | 18 ianuarie 2016

LIFESTYLE

www.voceastrazii.com

atente să nu desfacem toate produsele de pe raft, pentru că uneori depinde şi de noi. Dacă notaţi schimbări de miros şi consistenţă, încetaţi imediat să-l mai folosiţi. Stiu că este greu, mai ales dacă este aproape nefolosit, dar este cel mai bine să evitaţi să rămâneţi cu o alergie pe viaţă din cauza aceasta.

Până recent şi eu obişnuiam să desfac şampoanele, gelurile de duş şi de baie, le miroseam, apoi le puneam la loc şi luam o sticlă ce se afla mai în spate. M-am lasat de obiceiul acesta când am aflat că nu fac bine. În acest mod, urmatorul client nu va avea probleme. Asta este valabil şi pentru detergenţii de rufe lichide. Ştiai care este diferenţa între gelurile de duş, gelurile de baie şi cremele de duş, aşa zisele “shower gel/ bath gel/ shower creme”? Diferenţa se află în concentraţie.

Gelul de duş este săpunul ce îl folosim în cantităţi mai mari, după cum ii spune şi numele – pentru duşul de zi cu zi. Gelul de baie în schimb este spumă de baie, pe care o diluăm cu apă, în cantităţi mici. Nu trebuie Atenţie mare la termenul de valabilitate confundate pentru că sunt extrem de agresive Nu este niciodată prea târziu să înveţi ceva nou. Este bine când ştim ceva despre al produselor. Majoritatea produselor pentru piele dacă le folosim pe post de săpun; produsele ce le folosim zilnic: ce conţin, cosmetice au termen de la 3 la 36 de luni de nu trebuie în niciun caz folosite direct pe când expiră, cum să le folosim, de ce să la deschiderea ambalajului. O cremă de piele. Cât despre cremele de duş, nu trebuie ne ferim, după ce trebuie să ne uităm calitate nu ar trebui să depăşească 12 luni, iar folosite zilnic, ci doar pentru a hidrata pielea, când cumpărăm un produs cosmetic şi dacă pe cutie scrie 24 de luni sau chiar mai aşa mai departe. în cantităţi mici. Şi vă mai dau un sfat: mai Ţineţi minte când mama, mătuşa sau bunica mult, vă sfătuiesc să nu cumpăraţi. La fel şi în bine folosiţ un săun solid decât cel lichid, ne spuneau să nu folosim creme încă de la 18 cazul fondului de ten. după care hidrataţi pielea cu o cremă de corp. ani, să nu ne dăm cu fond de ten şi machiaj pe Cât despre machiaj, farduri de ochi, rujuri Pentru că toate aceste tipuri de creme, geluri faţă pentru că sunt numai chimicale?! Aveau şi creioane, pot avea un termen de până la 36 pentru baie, nu sunt altceva decât marketing. dreptate. Însă produsele cosmetice au evoluat de luni. De aceea să fiţi atente când cumpăraţi şi evoluează înca pe zi ce trece, în bine. În un asemenea produs, să fie sigilat. Altfel nu Diana BALABAN-DUCK, zilele noastre avem nevoie de protecţie, veţi şti cu exactitate când produsul expiră.

Professional Make-upArtist / cremele ne ajută să ne ferim de factorii Prin urmare, la rândul nostru trebuie să fim 2015 Form&Job Italy externi, cum ar fi soarele şi razele ultraviolete, frigul şi microbii. Fondul de ten formează o barieră ce ne protejează tenul şi ni-l hidratează în acelaşi timp. Dar asta numai dacă folosim produsul perfect pentru noi, pentru ca fiecare avem un tip de piele diferit.

Există încă produse ce conţin chimicale care, odată aplicate pe faţă, sunt ca o folie de plastic ce nu lasă pielea să respire şi care în loc să hidrateze şi să protejeze au efectul opus. De aceea trebuie să ne ferim şi să fim atente la ce cumpărăm. Cel mai simplu, când nu suntem sigure despre alegerea noastră, este să consultăm un profesionist, care în teorie, ar trebui să ştie de ce produs avem nevoie. Un mic sfat este să încercaţi produsul inainte de a cumpăra o întreaga cutie. Să nu vă fie teamă să cereţi o mostră de luat acasa, în felul acesta veţi vedea dacă aţi făcut alegerea corectă înainte de a cheltui bani pe un produs ce nu vă face bine şi nu se adaptează tipului de piele.

Produse cosmetice: ştiai că?

Sfatul săptămânii: încercaţi produsele bio.

Nu veţi rămâne dezamăgite, promit!

www.voceastrazii.com

REVOLTE

18 ianuarie 2016

|7

Bătrâni care îngrijesc bătrânii altora Cine nu are bătrâni, să-i cumpere!

Acest proverb se pare că nu este de actualitate în România, țară unde vârstnicii au ajuns la limita subzistenței, iar banii de pensie, obținuți după o viață de muncă, nu le ajung, de cele mai multe ori, nici pentru medicamente. Așadar, bătrânii noștri, uită de boli și aleg să plece în străinătate să grijească bătrânii altora, bătrâni pe care țara lor îi sprijină și îi respectă.

Dacă o persoană, ajunsă la vârsta a treia, ar fi fost întrebată, cu două sau trei decenii în urmă, cum își vede bătrânețile, cu siguranță ar fi răspuns, fără a sta nicio clipă pe gânduri, că le vede liniștite, că va avea timp să se bucure de pensia îndestulătoare obținută după zeci de ani de muncă asiduă, că se va trata în stațiuni balneare și că, nu va avea grija zilei de mâine.

Ei bine, acum, în 2016, acești oameni, cu frunțile brăzdate de riduri adânci, privesc cu dezamăgire, lună de lună, cuponul de pensie, pe care este înscrisă o sumă minoră, o sumă care nu le ajunge de cele mai multe ori nici măcar pentru cheltuielile lunare. Sleiți de puteri, scârbiți de nivelul de trai , dar și apăsați pe umeri de greutatea creditelor bancare și a datoriilor, bunicii noștri privesc cu optimism, dar și cu teamă, spre țările dezvoltate din Europa și se gândesc, din ce în ce mai serios, să-și caute un loc de muncă acolo. Așa se face că, vrăjiți de mirajul salariilor de sute de euro, vârstnicii apelează fie la un nepot sau copil plecat peste hotare, fie la o firmă specializată cu plasarea forței de muncă în țările Uniunii Europene… și pleacă. Părăsesc țara pentru care au muncit ani de zile, țară care acum, când ar trebuie să-i sprijine, îi alungă.

Așa ajung bătrânii noștri să se apuce serios să studieze o limbă străină pentru a putea să fie acceptați în familii străine să grijească alți bătrâni. Este interesant de menționat că, de cele mai multe ori, femeile trecute de a doua tinerețe, care aleg să muncească în domeniul îngrijirii de bătrâni, peste hotare, își lasă acasă, poate soțul bolnav, imobilizat la pat, sperând că distanța va fi compensată cu câțiva bănuți în plus pentru tratament. Și ca să revin la subiect, agențiile din străinătate, specializate în plasarea unui loc de muncă, sunt luate cu asalt de vârstnici,

doamnă de 64 de ani, insistând că, dacă îi voi oferi un loc de muncă, pot să fiu sigură că va face față și nu va fi <<doborâtă>> de propriile-i probleme medicale”, a declarat pentru Vocea Străzii, Gabriela Spitska, reprezentant al unei firme de plasare a forței de muncă în domeniul îngrijirii de bătrâni din Austria. Și așa s-a născut fenomenul bătrânilor care îngrijesc alți bătrâni. A vârstnicilor care aleg să muncească în alte țări, pentru a-și putea asigura un trai decent în România. A oamenilor care după o viață de muncă nu pot să se odihnească ci, sunt nevoiți să reînceapă o muncă brută, costisitoare, o activitate care te solicită 24 de ore din 24, o muncă grea și pentru cei tineri…

Așa s-a născut clasa persoanelor cu chipul brăzdat de ani, de stres de muncă, care, nici în cel de-al doisprezecelea ceas al existenței lor nu se pot liniști… Grupa oamenilor în fața ”Am observat că în ultima perioadă, tot cărora guvernanții ar trebui să roșească, mai multe femei trecute de 60 de ani, grupa oamenilor în fața cărora, mulți dintre vorbitoare de limba germană, îmi cer un loc tinerii care plâng că nu este bun de muncă, în Austria, pentru a îngriji un smartphone-ul, că vor o tabletă mai bătrân. De cele mai multe ori, aceste femei, performantă sau o mașină cu mulți cai, ar împovărate de datorii la bancă sau pur și trebui să se aplece respectuos și să le sărute simplu dornice să-și ajute copiii sau nepoții, , mâna crăpată de la atâta muncă… Grupa îmi spun că speră să mai aibă putere, doi oamenilor pe care eu o respect din tot sau trei ani, să facă această meserie, deloc sufletul! ușoară. Chiar zilele trecute m-a abordat o Rodica MUNTOI unii chiar pensionați din sistemul sanitar (medici sau asistenți medicali), din administrație sau simpli muncitori, care doresc să îngrijească bătrâni imobilizați, care au nevoie de un asistent personal.

8 | 18 ianuarie 2016

ROMANIA MAGICA

www.voceastrazii.com

În sălbăticie, spre Oslea Absolut toate peisajele montane sunt, în esență, povești: povești pe care le citim, povești pe care le imaginăm și povești pe care le creăm. Vremea, ca de obicei pentru ianuarie și pentru înălțimile în care fronturile atmosferice se ciocnesc, se frământă și se întrepătrund, ne juca feste. Ceața deasă mi se lipise de ochi, conturând în jur doar siluete, ieșite din labirinturile imaginației.

Zăpada adâncă se lipea de bocanci și de pulpa piciorului, țintuindu-mă în loc, asemeni unui străjer al muntelui la datorie.

Prin frig și prin alb, în imperiul zăpezii, două siluete mignone înaintau, fără apărare în fața urgiei ce bătea dinspre sud. Frig țipător... Înaintam tăcut, spre vârf, printre pădurile de fag. Mai

sus, ceața adâncă se ridică și o priveliște menită cutezătorilor se deschide în fața ochilor.

Retezatul ne dă binețe de dincolo de vale, iar creasta șerpuindă a Oslei ne invită să-i urmăm cărările. Fixez aparatul pe trepied și declanșez. Și știu că mulți alții au urcat aici înaintea mea, cu ani în urmă... marii aventurieri ce au cucerit aceste vârfuri pentru prima data.

Aici, sus, în singurătate, mă aflu în compania lor selectă. Vocile și pașii lor au rămas pentru totdeauna tipărite în ecoul muntelui. Noi, exploratorii prezentului, trecutului și viitorului, deși despărțiți de decenii, străini ai vârstelor timpului, suntem uniți de pasiunea magnificului munte. Împărtășim povestea noastră prin cuvinte, prin povești și relatări, asemeni celei ce-o citiți acum și împărtășim experiențele

noastre prin fotografii. Aducem de acolo, din inima muntelui, o imagine, o frază, câteva cuvinte... cu toate că nimic nu poate captura în totalitate experiența de acolo, încercăm.

Există o fascinație negrăita a muntelui, o fascinație pe care o recunoști imediat în ochii montaniardului. O fascinație față de grandoarea lor, a maiestății înălțimilor, a splendorii liniei

stâncoase a piscurilor; toate ne vrăjesc iremediabil mintea și sufletul. Nimic nu se poate compara cu această magie a muntelui; aici, frumusețea se întâlnește cu asprimea, splendoarea îmbrățișează singuratatea și-mi descopăr o parte a ființei ce nu știam că există.

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

Povești-știutori Copacii spun povești… poveștile erelor trecute, poveștile evoluției, a timpului.

Poveștile iernilor grele, a primăverilor însorite, a vânturilor aprige, a furtunilor devastatoare. Poveștile erelor pământului, a trecerii oamenilor, a civilizațiilor trecute și moderne, poveștile animalelor sălbatice… Mai multe cuvinte pline de semnificație în foșnetul copacilor decât în gura omului modern.

Povești cu zmei și FețiFrumoși, cu haiduci ce-și încălzeau oasele la poalele lor în nopțile de pribegie, în jurul focului, povești cu Enti, cu

zâne și pitici și dumbrave minunate… Copacii spun povești pe care imaginația noastră le înțelege, le dezvoltă, le caută…

Copacii spun povești… poveștile stelelor ce și-au presărat atomii asupra lor, a cosmosului ce le-a dat naștere, a astrelor ce-au devenit parte din clorofila vieții ce le circulă prin vene… poveștile stelelor spre care se întind întreaga viața să le îmbrățișeze… poveștile unor vieți frumoase…

Copacii spun povești…

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

ROMANIA MAGICA

18 ianuarie 2016

|9

Valea Stânișoarei – Munții Retezat Gândul unei ascensiuni alpine în miez de iarnă se asociază la prima vedere cu termeni întâlniți curent în vocabularul alpiniștilor consacrați. Piolet, colțari, coardă – iată accesorii care nu pot lipsi din inventarul iubitorului de drumeție montană în anotimpul zăpezilor și al gerului năprasnic.

Cel puțin așa credeam, până în momentul când a avut loc excursia ce v-o descriu în continuare.

Cabana Pietrele, ianuarie 1973.

E sâmbă seara. În sala de mese, grupuri de turiști se destind după zile de muncă încordate, contaminați de optimismul general. Cei mai mulți se delectează cu... ”Mannix”, serialul american care nu s-a sfiit să urce până la asemenea altitudini, bineînțeles tot prin intermediul micului ecran.

La o masă alăturată, glumele și râsetele depășesc cu mult media pe sală, mulțumită probabil unui spor de... pahare golite peste plan. Într-un colț cineva inventează o poveste vânătorească și, culmea, este crezut. La masa noastră se fac planurile ascensiunii de a doua zi. Străbătusem de nenumărate ori Valea Stânișoarei în timp de vară. Atunci, cele două-trei ore de urcuș până la căldarea din ultima terasă glaciară ni se păreau o joacă, iar traseele noastre cuprindeau distanțe și obiective mult mai îndrăznețe. Acum însă...

Dar să pornim împreună, fără pioleți, colțari și coardă în această atât de frumoasă și parcă mereu altă Vale a Stânișoarei.

După un somn lung și odihnitor, un dejun nu foarte consistent și o ultimă verificare a echipamentului, în sfârșit pornim! Ca de obicei, în șir indian. Suntem opt. Ne angajăm în pas vioi pe cărarea ce, pentru început, are ca decor pădurea. O

pădure deasă de brazi, cu aer ozonat și tare, ce pătrunde adânc în plămânii noștri avizi de reîmprospătare.

Respirația devine mai ritmată, pasul mai cadențat și în curând toată lumea este preocupată doar de urcuș. Pârâul ce străbate valea, altădată zglobiu și gălăgios, acum tace. A înghețat demult și doar pe ici-colo, unde soarele a fost mai insistent, își dovedește existența prin câte un ochi albastru-verzui și oarece clipociri discrete.

Cărarea se întretaie adesea cu pârâul. Frați în timp de vară, ei s-au certat acum și gheața revărsată peste tot pare a fi fructul neînțelegerilor. Atenția noastră sporește în intensitate și nu o dată suntem constrânși la adevărate probe de echilibristică, dar gheața, nemiloasă, își cere jertfa și câțiva dintre noi suntem sacrificați: căzături fără urmări, care alimentează buna dispoziție.

Printre vârfurile tot mai rare ale brazilor falnici se zăresc primele creste. Încetul cu încetul, priveliștea se deschide și curând

brazii rămân în urmă, cedând locul jnepenișului acoperit parțial de nămeți, din cauza staturii sale nu prea înalte. Stâna ce în timpul verii este atât de animată, ne întâmpină azi pustie. Instinctiv mimăm gestul apărării în fața unei cete invizibile de câini ciobănești, împrăștiați acum prin cine știe ce ogrăzi din satele de la poalele munților. În locul ciobanului care ne ura ”bună ziua”, o pasăre fidelă acestor locuri își ia surprinsă zborul. Va reveni după plecarea noastră, reluând firul amintirilor din vară. Avertizați de ecoul vântului de pe creste, pornim mai departe. Pentru orice eventualitate îmbrăcăm hanoracele, precauție ce se dovedește a fi întemeiată, căci nu peste mult timp vântul coboară pe urmele noastre, amintindu-ne că ne aflăm în plină iarnă, la peste 2.000 m altitudine.

Pașii scârțâie pe crusta de zăpadă înghețată și înaintarea devine tot mai dificilă. Ne vine în ajutor antrenamentul excursiilor anterioare și în cele din urmă

eforturile noastre se văd răsplătite în clipa când zărim lacul Stânișoara. Ultimii metri, cei mai grei, sunt parcurși în tovărășia vântului acum dezlănțuit, care își revarsă din plin furia pe... obrajii noștri.

Ne revin în memorie pasajele citite despre marile ascensiuni montane din munți ce depășesc cu mult altitudinea la care ne aflăm acum. Și ca într-un film pe un ecran panoramic, ne rotim privirea parcurgând fiecare creastă, colț de stâncă, viroagă, grohotiș... toate încremenite întro monumentală frumusețe.

Recunoaștem Vârful Pietrele, Custura și Vârful Bucurii, Șaua și Vârful Retezatului. Până și vântul a încetat pentru o clipă și în liniștea neverosimilă auzim parcă o melodie fascinantă adusă pe unde nevăzute... Puțin după aceea ne întoarcem la cabană. Un gând nemărturisit ne însoțește: vom reveni la primăvară. Cu siguranță!

Aurel Dula ( 1934 – 1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

8 | 18 ianuarie 2016

ROMANIA MAGICA

www.voceastrazii.com

În sălbăticie, spre Oslea Absolut toate peisajele montane sunt, în esență, povești: povești pe care le citim, povești pe care le imaginăm și povești pe care le creăm. Vremea, ca de obicei pentru ianuarie și pentru înălțimile în care fronturile atmosferice se ciocnesc, se frământă și se întrepătrund, ne juca feste. Ceața deasă mi se lipise de ochi, conturând în jur doar siluete, ieșite din labirinturile imaginației.

Zăpada adâncă se lipea de bocanci și de pulpa piciorului, țintuindu-mă în loc, asemeni unui străjer al muntelui la datorie.

Prin frig și prin alb, în imperiul zăpezii, două siluete mignone înaintau, fără apărare în fața urgiei ce bătea dinspre sud. Frig țipător... Înaintam tăcut, spre vârf, printre pădurile de fag. Mai

sus, ceața adâncă se ridică și o priveliște menită cutezătorilor se deschide în fața ochilor.

Retezatul ne dă binețe de dincolo de vale, iar creasta șerpuindă a Oslei ne invită să-i urmăm cărările. Fixez aparatul pe trepied și declanșez. Și știu că mulți alții au urcat aici înaintea mea, cu ani în urmă... marii aventurieri ce au cucerit aceste vârfuri pentru prima data.

Aici, sus, în singurătate, mă aflu în compania lor selectă. Vocile și pașii lor au rămas pentru totdeauna tipărite în ecoul muntelui. Noi, exploratorii prezentului, trecutului și viitorului, deși despărțiți de decenii, străini ai vârstelor timpului, suntem uniți de pasiunea magnificului munte. Împărtășim povestea noastră prin cuvinte, prin povești și relatări, asemeni celei ce-o citiți acum și împărtășim experiențele

noastre prin fotografii. Aducem de acolo, din inima muntelui, o imagine, o frază, câteva cuvinte... cu toate că nimic nu poate captura în totalitate experiența de acolo, încercăm.

Există o fascinație negrăita a muntelui, o fascinație pe care o recunoști imediat în ochii montaniardului. O fascinație față de grandoarea lor, a maiestății înălțimilor, a splendorii liniei

stâncoase a piscurilor; toate ne vrăjesc iremediabil mintea și sufletul. Nimic nu se poate compara cu această magie a muntelui; aici, frumusețea se întâlnește cu asprimea, splendoarea îmbrățișează singuratatea și-mi descopăr o parte a ființei ce nu știam că există.

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

Povești-știutori Copacii spun povești… poveștile erelor trecute, poveștile evoluției, a timpului.

Poveștile iernilor grele, a primăverilor însorite, a vânturilor aprige, a furtunilor devastatoare. Poveștile erelor pământului, a trecerii oamenilor, a civilizațiilor trecute și moderne, poveștile animalelor sălbatice… Mai multe cuvinte pline de semnificație în foșnetul copacilor decât în gura omului modern.

Povești cu zmei și FețiFrumoși, cu haiduci ce-și încălzeau oasele la poalele lor în nopțile de pribegie, în jurul focului, povești cu Enti, cu

zâne și pitici și dumbrave minunate… Copacii spun povești pe care imaginația noastră le înțelege, le dezvoltă, le caută…

Copacii spun povești… poveștile stelelor ce și-au presărat atomii asupra lor, a cosmosului ce le-a dat naștere, a astrelor ce-au devenit parte din clorofila vieții ce le circulă prin vene… poveștile stelelor spre care se întind întreaga viața să le îmbrățișeze… poveștile unor vieți frumoase…

Copacii spun povești…

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

ROMANIA MAGICA

18 ianuarie 2016

|9

Valea Stânișoarei – Munții Retezat Gândul unei ascensiuni alpine în miez de iarnă se asociază la prima vedere cu termeni întâlniți curent în vocabularul alpiniștilor consacrați. Piolet, colțari, coardă – iată accesorii care nu pot lipsi din inventarul iubitorului de drumeție montană în anotimpul zăpezilor și al gerului năprasnic.

Cel puțin așa credeam, până în momentul când a avut loc excursia ce v-o descriu în continuare.

Cabana Pietrele, ianuarie 1973.

E sâmbă seara. În sala de mese, grupuri de turiști se destind după zile de muncă încordate, contaminați de optimismul general. Cei mai mulți se delectează cu... ”Mannix”, serialul american care nu s-a sfiit să urce până la asemenea altitudini, bineînțeles tot prin intermediul micului ecran.

La o masă alăturată, glumele și râsetele depășesc cu mult media pe sală, mulțumită probabil unui spor de... pahare golite peste plan. Într-un colț cineva inventează o poveste vânătorească și, culmea, este crezut. La masa noastră se fac planurile ascensiunii de a doua zi. Străbătusem de nenumărate ori Valea Stânișoarei în timp de vară. Atunci, cele două-trei ore de urcuș până la căldarea din ultima terasă glaciară ni se păreau o joacă, iar traseele noastre cuprindeau distanțe și obiective mult mai îndrăznețe. Acum însă...

Dar să pornim împreună, fără pioleți, colțari și coardă în această atât de frumoasă și parcă mereu altă Vale a Stânișoarei.

După un somn lung și odihnitor, un dejun nu foarte consistent și o ultimă verificare a echipamentului, în sfârșit pornim! Ca de obicei, în șir indian. Suntem opt. Ne angajăm în pas vioi pe cărarea ce, pentru început, are ca decor pădurea. O

pădure deasă de brazi, cu aer ozonat și tare, ce pătrunde adânc în plămânii noștri avizi de reîmprospătare.

Respirația devine mai ritmată, pasul mai cadențat și în curând toată lumea este preocupată doar de urcuș. Pârâul ce străbate valea, altădată zglobiu și gălăgios, acum tace. A înghețat demult și doar pe ici-colo, unde soarele a fost mai insistent, își dovedește existența prin câte un ochi albastru-verzui și oarece clipociri discrete.

Cărarea se întretaie adesea cu pârâul. Frați în timp de vară, ei s-au certat acum și gheața revărsată peste tot pare a fi fructul neînțelegerilor. Atenția noastră sporește în intensitate și nu o dată suntem constrânși la adevărate probe de echilibristică, dar gheața, nemiloasă, își cere jertfa și câțiva dintre noi suntem sacrificați: căzături fără urmări, care alimentează buna dispoziție.

Printre vârfurile tot mai rare ale brazilor falnici se zăresc primele creste. Încetul cu încetul, priveliștea se deschide și curând

brazii rămân în urmă, cedând locul jnepenișului acoperit parțial de nămeți, din cauza staturii sale nu prea înalte. Stâna ce în timpul verii este atât de animată, ne întâmpină azi pustie. Instinctiv mimăm gestul apărării în fața unei cete invizibile de câini ciobănești, împrăștiați acum prin cine știe ce ogrăzi din satele de la poalele munților. În locul ciobanului care ne ura ”bună ziua”, o pasăre fidelă acestor locuri își ia surprinsă zborul. Va reveni după plecarea noastră, reluând firul amintirilor din vară. Avertizați de ecoul vântului de pe creste, pornim mai departe. Pentru orice eventualitate îmbrăcăm hanoracele, precauție ce se dovedește a fi întemeiată, căci nu peste mult timp vântul coboară pe urmele noastre, amintindu-ne că ne aflăm în plină iarnă, la peste 2.000 m altitudine.

Pașii scârțâie pe crusta de zăpadă înghețată și înaintarea devine tot mai dificilă. Ne vine în ajutor antrenamentul excursiilor anterioare și în cele din urmă

eforturile noastre se văd răsplătite în clipa când zărim lacul Stânișoara. Ultimii metri, cei mai grei, sunt parcurși în tovărășia vântului acum dezlănțuit, care își revarsă din plin furia pe... obrajii noștri.

Ne revin în memorie pasajele citite despre marile ascensiuni montane din munți ce depășesc cu mult altitudinea la care ne aflăm acum. Și ca într-un film pe un ecran panoramic, ne rotim privirea parcurgând fiecare creastă, colț de stâncă, viroagă, grohotiș... toate încremenite întro monumentală frumusețe.

Recunoaștem Vârful Pietrele, Custura și Vârful Bucurii, Șaua și Vârful Retezatului. Până și vântul a încetat pentru o clipă și în liniștea neverosimilă auzim parcă o melodie fascinantă adusă pe unde nevăzute... Puțin după aceea ne întoarcem la cabană. Un gând nemărturisit ne însoțește: vom reveni la primăvară. Cu siguranță!

Aurel Dula ( 1934 – 1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

10 | 18 ianuarie 2016

DE ZI CU ZI

Greșeală de comunicare între instituții, aceasta pare să fie varianta celor aflați la întâlnire. ”Am participat la acea întâlnire și să știți că lumea vrea să lucrăm, să ne dezvoltăm. S-a considerat că restul reprezintă comunicări greșite între instituții, comunicări greșite către presă și s-a convenit ca fiecare instituție responsabilă de caz să fie ea cea care face comunicatul de presă și îl prezintă celorlalte, ca să nu mai pară cuiva că este nedreptăți și, dacă nu este corect, să îndrepte”, a declarat, pentru Vocea Străzii, Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj, care a participat la întâlnirea menționată.

Sabin Cornoiu mai precizează că această lipsă de comunicare a apărut și în urma faptului că nu toate formațiile Salvamont din acțiuni de salvare fără a avea județe au un echipament tehnic, abilitatea legală de a o face. prin intermediul căruia să fie La finalul acestei săptămâni a puși la curent despre starea unei avut loc o întâlnire între salvări toți factorii care face reprezentanții DSU, ai Salvamont, ai Jandarmeriei și parte din DSU. ai Inspectoratului pentru ”Totul pleacă de la faptul că Situații de Urgență (ISU), în nu s-a reușit în toate județele să cadrul căreia s-au discutat se monteze un echipament prin problemele amintite.

Despre nemulțumirile

www.voceastrazii.com care salvatorii să fie puși în conferință directă cu accidentatul, pentru că prin echipamentul ăsta o să audă toată lumea convorbirea (noi, ISU, medicul coordonator și jandarmul) și atunci se vede cine este responsabil de caz și cine este cel mai apropiat să intervină. Și atunci, dacă noi suntem la telefon, spunem că știm unde este cazul, avem echipă în apropiere sau a noastră ajunge cel mai repede, atunci e clar că nimeni nu se mai bagă peste cazul ăla. Acum comunicarea e de ordin tehnic.

Noi, care eram titularii de acțiuni, nu puteam vorbi cu toate celelalte instituții implicate, care nu știau dacă ne găsesc sau nu.

dintre salvamontiști și jandarmi:

Treaba asta se va elimina, deja

”greșeală de comunicare”

echipamentul de care spun”,

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au luat atitudine în urma articolului publicat de Vocea Străzii, în care era dezvăluit conflictul mocnit dintre jandarmii montani și salvamonști, primii fiind acuzați că se implică în

sunt județe unde s-a montat spune șeful Salvamont Gorj.

Totodată, în cadrul întâlnirii s-au făcut și propuneri de modificare a procedurii de salvare, propuneri ce vor fi discutate în perioada următoare.

Anamaria SANDA

În 2016 te invităm să schiezi la Straja, cea Schiază în Straja cu noi! mai căutată stațiune montană din județul Hunedoara, aflată în plină dezvoltare în

ultimii ani. Școală de schi, mâncare bună, cazare, distracție și adrenalină. Asta îți oferim dacă alegi să te perfecționezi în taina schiului în cadrul școlii noastre de schi.

Oferta include: 6 nopți cazare la hotel de 3*; 3 mese/zi/persoană; cursurile de schi; instructori de schi profesioniști, care sunt și salvatori montani.

Tarif: 1.140 lei/persoană.

Contact:

P

tel.: 004 07200 156 46/004 0726 191 341 transilvania.adventure@gmail.com office@transilvania-adventure.com www.transilvania-adventure.com

www.voceastrazii.com

OAMENI

18 ianuarie 2016

| 11

Pe urmele lui Brâncuşi „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.” Asta zicea Constantin Brâncuşi.

Lecţia artiştilor contemportani ne-o predă, printre alţii, şi Alin Neacşu. S-a născut pe 23 aprilie 1975, la Iaşi şi a studiat ce-i place şi ce face, la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. Este căsătorit, are un copil, mulţi prieteni şi este şi o voce a străzii. „În străinătate am plecat pentru că studiile din ţară nu mi-au satisfacut nevoia de cunoaştere şi de împlinire artistică. Am lucrat aproape doi ani la Carrara, unde am cărat marmură şi am învăţat arta şlefuirii exact ca pe vremea lui Michelangelo“ , povesteşte artistul, într-unul din interviurile oferite.

Primul contact mai serios cu arta l-a avut în anul 1985, când a devenit elevul Liceului „Octav Băncila“ din Iaşi, iar în anul 1998 a terminat studiile la Universitatea de Arte „George Enescu“, specializarea sculptură. Cunoştinţele acumulate în toată această perioadă nu i-au fost suficiente,

aşa că între anii 1999-2000 a urmat o bursă privată post-universitară în Catania – Italia, specializându-se în sculptura clasică, modernă si brâncuşiană.

Alin Neacşu spune că studiile în Italia despre Brâncuşi l-au impresionat atât de mult încât acum simte că marele artist face parte din el. „Timp de aproape zece ani am făcut sculptură clasică, dar de vreo trei ani m-am desprins de ea şi nu neapărat din dorinţa de a modela forme brâncuşiene. Pot imita sută la sută un Brâncuşi, dar vreau să aduc o prospeţime în nişte teme nefinalizate de acesta. O fac pentru sufletul meu şi, totodată, pentru că este apreciată de cei din jur. Sunt colecţionari, atât aici, cât si în străinătate, care preferă acest tip de artă“, povesteşte Alin.

Anii petrecuţi în străinătate l-au învăţat pe ieşean că dacă vrea să trăiasca din artă, trebuie să iasă din carapacea artistului retras în singuratate, pentru a crea. „Din punctul ăsta de vedere, occidentalii sunt net superiori, dar dispun şi de un financiar în plus faţă de omul contemporan român. De aici pleacă totul. Occidentalii văd obiectul de artă nu doar ca

pe un exponat într-un muzeu, ci şi ca o posibilitate de înfrumusetare a locuinţei, iar artiştii străini au spirit întreprinzator, care îi ajută să-şi valorifice lucrările“, mai spune Alin Neacşu Cine îl cunoaşte pe Alin ştie că şi acesta îşi doreşte o Românie curată. Una care să-şi poată preţui şi construi un viitor. Una din care să nu mai fim nevoiţi să plecăm. „Oamenii şi-au pierdut din candoarea copilăriei şi nu mai cred în idealuri şi altruism”, mai spune supărat, Alin.

Portofoliul său conţine peste 190 de lucrări din bronz, marmură, piatră şi lemn, a căror beneficiari sunt persoane fizice, juridice şi instituţii de stat din România, Italia, Franţa, Elveţia, Norvegia, Cipru, Grecia, Turcia, Germania şi Egipt.

Premiul de recunoaştere artistică internaţională, acordat de Asociaţia Artiştilor Plastici Italieni şi Primăria oraşului Troina – 2003 Premiul SIKANIA – Iulie 1999 – Sicilia, Italia; Şi de la noi, doar recunoştinţă?

Să ne preţuim oamenii. Că dacă omenirea nu ar fi avut români, ar fi fost nevoită să-i inventeze.

Sergiu BALABAN-DUCK

12 | 18 ianuarie 2016

O scrisoare de la Fernando, din Brazilia

OAMENI

de ţară, mâncare, natură muzică, limbă şi atmosferă. E din cauza românilor ca tine, care încă mai cred în ţara lor, indiferent de ce se întâmplă, merită să te întorci acolo şi să te bucuri de „perla Europei”.

Vă mulţumesc pentru sutele de mesaje primite şi miile de distribuiri pe care le-a avut articolul. Celor care au criticat, le mulţumesc şi lor.

S-ar putea să aveţi dreptate, ştiţi? Poate că România chiar este o ţară căcăcioasă. Ştiţi de ce?

Pentru că oameni ca voi împrăştie rahatul ăsta peste tot în lume. Spuneţi tuturor despre câinii fără stâpâni, despre ţigani, despre cât de săracă este ţara în care locuiţi. Şi vă înşelaţi. Eu nu am fost un simplu turist care s-a lălăit pe acolo cu buzunarul ticsit cu bani, printr-un hotel din Predeal. Eu am trăit în România un an şi jumătate.

Am avut un loc de muncă, am plătit facturi, am urmărit alegerile prezidenţiale, am urmărit scandalul Roşia Montana, am vizitat o mulţime de oraşe, de la Oradea la Fernando Castilho Cintra din Sao Paolo, a ţinut încă o dată să-şi spună Constanţa şi de la Suceava la părerea despre ţara care l-a găzduit 17 Timişoara – şi majoritatea, pe luni de zile. Nu-i vreun ambasador sau bicicletă. politician, nu-i nici vreun fotbalist dat Nu m-am dus la hoteluri fiţoase afară de Becali. De ce i-ar scrie cu vreo maşină închiriată, ci am Fernando, României? făcut autostopul şi m-am cazat la „Pentru că am notat. Să listezi chestii, merge. Oamenii preferă să citească topicuri cabane din Retezat (cel mai în schimbul unui lung şi plictisitor eseu. Am frumos loc de pe Pământ în opinia mea), Ceahlău, Cozia şi multe avut o medie de 50 de prieteni noi pe zi, altele. Am învăţat limba română oameni din toată România şi multe, multe, multe mesaje. Unii mi-au mulţumit, alţii m(„Da, eu, vorbesc română mă!” au criticat. Şi pentru ambele tipuri de evidenţiază textul scris în engleză oameni, aş vrea să completez. de Fernando). Dacă te duci pe Vă mulţumesc dacă apreciaţi ce am scris. web doar ca să spui cât de rea e A fost întradevăr spontan şi mi-au trebuit ţara ta, te sfătuiesc să călătoreşti.

Da, să călătoreşti. Şi ştii ce? Te 20 de minute ca să scriu. Din cauza sfătuiesc să vii la mine în ţară, în românilor ca tine am avut inspiraţie. Din Brazilia. Aş putea chiar să te cauza românilor ca tine m-am îndrăgostit

www.voceastrazii.com găzduiesc, ştii? Aici, ţara plajelor minunate şi verilor fără sfârşit, unde anul trecut (2015), am avut un total de 59.000 de omoruri comise pe tot teritoriul ţării, cel mai mare număr din lume. Aici, unde 15% din populaţie trăieşte sub linia sărăciei extreme, unde plătim cele mai mari taxe guvernamentale de pe planetă. Pot recunoaşte uşor urâcioşii ăştia ca voi de care ţara mea e sătulă. Şi pentru toţi ceilalţi care ştiu să aprecieze România şi înţeleg cât de frumos este să fii înconjurat de stilul intact şi de cultura ţărănească, de frumoasele oraşe medievale, de o economie care nu fuge spre abuzuri ale cărţilor de credit şi care nu fac o groază de datorii prin lume, doar ca să-şi facă nişte amărâte de autostrăzi – „pentru că asta înseamnă dezvoltare”, de cel mai rapid internet de faţa Pământului, pentru voi toţi, am un singur cuvânt : Mulţumesc!

Vă mulţumesc pentru că m-aţi făcut să mă simt acasă, într-o ţară unde am văzut atât de multe şi pe care le-aş vrea şi în ţara mea. Pentru toţi ceilalţi, călătoriţi. Mergeţi să vizitaţi lumea, apoi reveniţi. O să realizaţi cât de înfricoşător de norocoşi sunteţi pentru că v-aţi născut în ţara asta.” În Martie 2015, pe 14, acesta făcea o listă de 60 de lucruri pe care le-a învăţat în şi de la România, postare care avea să devină subiect principal de bârfă şi sursă de cititori pentru câteva dintre publicaţiile bune ale Capitalei.

Sergiu BALABAN-DUCK

www.voceastrazii.com 1. Dracula este un vampir în afara României.

2. Acelaşi individ, Vlad Ţepeş, este şi erou naţional.

3. În timp ce vampirii beau sânge, singura chestie pe care am iubit s-o beau, a fost vişinata.

4. O altă băutură dată dracului e Ţuica, pe care ungurii o cheamă Pălincă, dar e acelaşi lucru.

5. Cei mai mulţi dintre moldoveni, munteni şi ceilalţi, habar n-au ce se întâmplă cu ungurii în Ardeal.

6. Românii fumează o cantitate absurdă de ţigări. Fumează în case, în restaurante, chiar şi în Mall-uri.

7. Românii se descalţă întotdeauna atunci când intră în casă.

8. Cred că românii preferă să-şi mențină mai degrabă mai curate podelele decât plămânii.

9. Călătoria în România este una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am.

Dealuri, munţi, văi, canioane, râuri, le au pe toate.

10. Cine călătoreşte prin România, o face pe drumurile româneşti. Sunt în condiţii bune, însă au un număr absurd de curbe.

11. La fel, călătorind prin România, s-ar putea să te treacă pişarea. Nu-i bai; sunt atât de multe case pe marginile drumurilor încăt e mult mai uşor să ajungi într-o baie decât într-un boschete.

12. Maramureş este un loc fericit. Oameni fericiţi, costume fericite, culori fericite, până şi cimitir fericit.

13. Singurii nefericiţi în Maramureş sunt câinii ciobăneşti. Ei nu sunt fericiţi. Ei nu te plac. Fugi.

14. De fapt, doar dacă nu eşti într-un oraş, de fiecare dată când vezi un câine, fugi.

15. O altă tactică ar fi să cari după tine „mici”. Cum eu sunt vegetarian, nu m-am supărat să le dau mici câinilor.

16. Vegetarian fiind, pot spune că românii iubesc carnea.

17. Sarmale, tocăniţă, slănină, cârnaţi, le aveţi pe toate, mâncători de carne.

18. Românii mănâncă supă în fiecare zi a vieţii lor.

19. Taxiurile din România sunt ridicol de ieftine. În Bucureşti ele pot costa şi 1.29/km.

20. O altă modalitate uşoară de a călători este cu autostopul. Românii o fac foarte des şi returnează favorul.

21. Românii se aşteaptă să-i plăteşti când faci autostopul. Bineînteles, poţi spune „Nu am bani” când urci în maşină, dar poţi da

OAMENI

peste un şofer frustrat care să ţipe „ÎNCHIDE UŞA” la sensibilul de tine (true story).

22. Cel mai bun mod de a călători în România, după părerea mea, este cu trenurile inter-regio. Sunt ieftine, confortabile, precise şi de obicei, destul de lejere (mai prinzi şi trenuri aglomerate).

23. Totuşi, poţi rămâne într-un tren timp de 12 ore pe ruta Suceava – Mureş, chiar în perioada Anului Nou. Atunci vei înţelege ce înseamnă „aglomerat”.

24. Românii iubesc să schieze.

25. Schiatul în România este absurd de scump.

26. Mi-au trebuit trei zile ca să învăţ să schiez. Schiatul nu este pentru brazilieni sau alţi locuitori ai ţărilor tropicale.

27. Însă odată ce ai învăţat, te vei îndrăgosti de acest sport. Aşa mi s-a deschis o nouă uşă către partea mea preferată a României: munţii.

28. România are cele mai frumoase privelişti pe care le-am văzut vreodată. Şi toate de pe vârfurile munţilor.

29. Munţii din România au cărări frumoase pentru excursionişti, cabane pentru călători pentru a se caza peste noapte şi locuri de campat la cort, pentru cei mai îndrăzneţi.

30. Până acum ar fi trebuit să ghiciţi că o călătorie în România este destul de ieftină.

31. Interesant este că foarte mulţi români nu au urcat vreodată pe munte.

32. Ceea ce este şi mai interesant este faptul că de cele mai multe ori, românii supraestimeaza locuri simple precum Mamaia sau Mănăstirile din Bucovina şi subestimează locuri minunate (Bucureştiul, de exemplu).

33. Bucureşti este un oraş minunat.

Bineînţeles că nu are o arhitectură precum Budapesta, Cracovia sau alte oraşe din Europa de Est, însa are muzee, parcuri şi viaţă de noapte – ceea ce puţine alte oraşe au.

34. Oamenii spun că sunt foarte mulţi câini fără stăpân în Bucureşti.

35. Sincer, am vazut mai mulţi câini alergându-mă în timp ce mă plimbam cu bicicleta, decât am văzut într-o săptămână în Bucureşti.

36. Nu am văzut foarte mulţi câini vagabonzi în Bucureşti.

37. Limba română este frumoasă. Sună frumos şi este uşoară pentru brazilieni.

38. „Cu carne de vacă nu se moare de foame” – şi translatorul automat al browserului a crezut că scriu în portugheză.

18 ianuarie 2016

| 13

39. Cu toate acestea, cea mai obscură parte a limbii române este dativul.

40. Ah! Dativul!

41. Poţi spune „mi-e foame”, „Mi-e sete”, „Mi-e somn”, dar nu poţi spune „mi-e oboseală”.

42. Ahhhh! Dativul!

43. Românii vorbesc cu umerii. Observaţii! Când cineva spune „păi, nu ştiu…”.

44. Urmaţi acelaşi exerciţiu de mai sus şi fiţi atenţi la gurile şi la bărbiile lor.

45. Ungurii nu vor recunoaşte asta niciodată, dar au accent românesc. Modul de a spune „Nu ştiu” este acelaşi ca „Nem tudom”.

46. Modul meu preferat de a-mi exersa limba română era cu şoferii care mă luau cu autostopul.

47. De multe ori mă întrebau ce dracu fac într-o astfel de ţară dacă sunt brazilian.

48. Aceşti şoferi nu ştiau că sistemul de sănătate românesc este incredibil, că aici există o rată mai mică de omor decât în Norvegia şi că este ţara cu cea mai rapidă creştere a economiei din ţările est-europene.

49. În general, românii se plâng de România. Ei găsesc tot timpul să se plângă: politică, economie, societate…

50. Se înşeală.

51. Am învăţat ce înseamnă patru anotimpuri: veri calde, toamne reci, ierni reci şi primăveri superbe.

52. România are toate cele patru anotimpuri, cu două avantaje imense spre deosebire de ţările nordice: iarna există soare. Vara nu este înnorat.

53. România are o faună superbă: vezi des caprioare, capre negre ocazional, iar urşii şi lupii sunt invizibili.

54. Odata am călcat pe urmele unui urs – atunci am fost cel mai aproape de el.

55. Românii sunt latini în vorbire, însă nu sunt latini şi în sânge.

56. Când intri într-un birou, trebuie să dai mâna cu bărbaţii şi doar să faci cu mâna femeilor.

57. Românii se aşteptau ca eu, brazilian, să joc fotbal foarte bine…greşit.

58. Chiar şi la câteva luni după ce încheiase Cupa Mondială, auzeam „Deci, îţi place echipa germană” de la oameni…

Duceţi-vă dracu’!

59. Cei mai mulţi români de 18 ani au doar două vise în minte: să se mute în Anglia sau să se mute în orice altă ţară care nu este România.

60. În timp ce românii visează să plece, eu visez că mă voi întoarce cândva.

14 | 18 ianuarie 2016

Cu ochii larg închiși

Nu, nu e vorba despre thrillerul erotic din 1999 al lui Stanley Kubrick, "Eyes Wide Shut".

Vorbesc despre mine, despre tine, despre noi toți. Da, cu ochii larg închiși. Societatea noastră e așa de generații. Suntem orbi la ceea ce se întâmplă chiar sub nasul nostru.

Această "stare de orbire" s-a amplificat de-a lungul istoriei și continuă să o facă în tot mai multe aspecte ale vieții noastre.

Această "orbire" s-ar putea traduce în multe feluri însă astăzi vreau să vorbesc despre cea mai periculoasă formă existentă în zilele noastre. Alterarea percepției.

Cineva a spus odată că "percepţia dictează realitatea". Nu cred că a avut nici cea mai vagă idee despre profunzimea înţelesului acestor cuvinte la acea dată. Felul în care percepem lucrurile ne afectează în mod direct gândirea, atitudinea, personalitatea şi acţiunile noastre, adică ceea ce suntem.

Ce este percepția?

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte percepţia astfel: "Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; (...)facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere."

Nimic neobişnuit până acum. Ai nevoie de capacitatea de înţelegere şi cunoaştere pentru a percepe tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.

Aceste capacităţi se dobândesc prin experienţă, începând de la o vârstă fragedă şi continuând să se dezvolte pe parcursul vieţii de adult. Deducem de aici că fiecare persoană percepe lucrurile diferit atât pentru că este într-un stadiu de dezvoltare a percepţiei diferit, cât şi pentru faptul că mediile din care provine şi factorii care îl influenţează în acest proces sunt diferiţi.

DE ZI CU ZI

Unde este problema?

Menţionam anterior că procesul de dezvoltare al percepţiei începe de la vârste fragede. Principalii responsabili pentru asta în viaţa unui copil sunt părinţii, tutorii, rudele şi cadrele didactice. Sună bine nu? Dar oare aşa este?

Nu este nici un secret faptul că în ziua de azi, copiii petrec foarte mult timp în faţa televizorului sau chiar pe telefon (a se citi smartphone, tabletă sau orice dispozitiv conectat la internet). Cum îi afectează asta pe cei mici?

Creierul se dezvoltă pe măsură ce îl foloseşti. Televizorul e ca o mâncare gata mestecată: nu-i mai simţi savoarea. Rezultă că, în dezvoltarea cognitivă a copilului, vizionarea programelor tv fac mai mult rău decât bine. Imaginile luminoase cu succesiune rapidă obosesc creierul copilului, agitându-l, neliniştindu-l. Secvenţe audio stridente, montaje rapide, flash-uri puternice, toate acestea supra-stimulează un creier în plină dezvoltare. Programele educaţionale pentru televiziune destinate celor mici întârzie dezvoltarea limbajului.

Telespectatorul-copil priveşte, ascultă, dar nu interacţionează cu alţi vorbitori, nu vorbeşte, nu îşi exersează limbajul propriu, sau o face greşit. Percepţia are şi ea de suferit.

Televiziunea, jocurile video sau internetul, au capacitatea de a genera dependenţe puternice. Viaţa socială are de suferit, indiferent de vârsta celui dependent.

Un alt pericol este mesajul erotic, care stimulează imaginaţia copiilor şi contribuie la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Lipsa asociată a unor informaţii avizate poate duce la dezechilibre în perioada pubertăţii şi adolescenţei, o percepţie vagă şi deformată a sexualităţii, protecţiei şi limitelor.

Sunt doar câteva exemple din viaţa unui copil "modern".

Dar ce se întâmplă în timpul vieţii de adult?

E aproape imposibil de enumerat toţi factorii care contribuie la dezvolatarea percepţiei unui adult dar voi enumera câteva despre care o să şi vorbim în cele ce urmează.

Mass-media, publicitatea, politica, religia, pornografia, anturajul şi situaţia financiară.

Să începem cu mass-media. Nu e nici un secret că uneori ştirile ne sunt prezentate

www.voceastrazii.com într-un mod eronat. Denaturarea adevărului cu scopul de a manipula opinia publică deci implicit alterarea percepţiei este o practică destul de des întâlnită. Uneori aceste ştiri sunt atât de bine "concepute" încât îi este aproape imposibil omului de rând să îşi dea seama care este adevărul de fapt. Aceste tipuri de ştiri induc în mod constant în eroare populaţia. Efectele sunt devastatoare în timp. În spatele acestora se ascund deseori interese politice şi muşamalizări ale unor situaţii mult mai grave sau mult mai puţin grave decât sunt ele în realitate.

Publicitatea nu se lasă nici ea mai prejos.

Vă amintiţi expresia "percepţia dictează realitatea"? Ei bine această expresie este de fapt una din regulile de bază în marketingul de astăzi. Prezintă-i clientului tău ceea ce vrea să audă sau să vadă nu ceea ce ai tu de oferit de fapt. Uite aşa ne fură ochii un produs sau serviciu de care probabil nu aveam întradevăr nevoie dar am fost convinşi că fără el viaţa noastră nu ar mai fi la fel, în societate nu am mai fi la fel de "cool" sau am rămâne în urmă (cu ce?). O societate condamnată la consumerism. Ai, nu ai nevoie, trebuie să îl ai.

Politica deşi se vrea un instrument de dezvoltare al societăţii în care trăim nu a scăpat nici ea de flagelul manipulării percepţiei. Acest lucru este tot mai evident în perioada campaniilor electorale. Nu de puţine ori aţi auzit declaraţii însufleţitoare însoţite de un car de promisiuni ale unor lideri politici care mai apoi şi-au urmat doar propriile interese făcând uitate toate promisiunile anterioare. Mai nou, pentru că metoda "vorbelor goale" nu mai are acelaşi efect s-a mers mai departe. De exemplu, observ tot mai des în ultima perioadă cuvintele: dreptate şi integritate, vehiculate în politicul din România. Un lucru bun am putea spune. Să nu uităm însă că în numele acestor idealuri au murit milioane de oameni nevinovaţi în războaiele istoriei. Ce ne face să credem că interesele de acum ar fi mai onorabile ca în trecut? Nu mă mulţumeşte faptul că nu trebuie să lupt literalmente într-un război ce nu-i al meu sprijinind interesele mai marilor ţării. De suferit am de suferit oricum, şi eu şi tu şi noi toţi de pe urma deciziilor mânate de interese meschine. Deformarea percepţiei la acest nivel este pur şi simplu josnică. Să foloseşti idealuri nobile drept blazon ca să câştigi lumea de partea ta e de neconceput şi totuşi se întâmplă.

Religia a jucat un rol foarte important în dezvolatarea societăţii noastre însă nu s-a dovedit a fi întotdeauna aşa de "sfântă" cum

www.voceastrazii.com am perceput-o noi. Să luăm cruciadele de exemplu. Câte vieţi au fost masacrate în numele religiei? Religia (indiferent de doctrină) s-a vrut a fi percepută o putere absolută în societate şi şi-a urmărit îndeaproape interesele lăsându-i pe enoriaşi să creadă că este voia lui Dumnezeu (indiferent care ar fi fost acesta). Şi a fost pentru multe secole. Poate mai este şi în ziua de azi. Aşazişii lideri spirituali au avut grijă ca enoriaşii lor să îi perceapă aşa cum şi-au dorit, nu cum erau ei în realitate. La urma urmei şi Hitler a fost considerat "cel mai mare conducator de oşti al tuturor timpurilor" de către reacţiunea germană, nu? Astăzi, deşi aparent religia nu îşi mai face simţită prezenţa aşa cum o făcea odinioară, ea încă există. De când s-a început promovarea libertăţii de exprimare am asistat la o explozie de culte şi secte religioase, care mai de care mai diferite. Tot mai mulţi fanatici religioşi care recurg la acte de violenţă şi abuzuri extreme, deşi actele lor nu au nici un suport moral sau religios.

Islamismul de exemplu, care până mai ieri era perceput "doar" o religie majoritară pe plan mondial a devenit, se pare, un pericol pentru civilizaţia vestică. De ce? Percepţia bat-o vina! Ce credeaţi, că şi-au schimbat doctrina peste noapte? Nu! Doar percepţia s-a schimbat în lumina evenimentelor recente.

Pornografia. Da aţi citit bine. Pe lângă faptul că este una dintre cele mai profitabile industrii de pe planetă, ea ne afectează percepţia tuturor.

Consumatorul de pornografie nu este doar acel bărbat slinos ce se îndoapă cu un burger în timp ce priveşte o scenă hardcore pe internet, ferit de ochii soţiei. Nu. asta e doar o percepţie. Adevărul e mult mai tulburător! Consumatorul de pornografie modern e copilul tău, fratele tău sau sora ta, soţul sau soţia ta, preotul tău sau politicianul tău favorit. Nu spun că viaţa sexuală într-un cuplu nu ar putea fi condimentată din când în când cu câte o producţie erotică. Poate fi chiar benefic în viaţa de cuplu. Ceea ce e alarmant însă este uşurinţa cu care adolescenţii şi minorii din ziua de azi au acces la astfel de materiale. Ei nu au încă maturitatea şi discernământul necesar pentru asta. Vedem tot mai des copile îmbrăcate provocator mergând la şcoală sau auzim tot mai des cazuri de viol la ştiri. În ceea ce îi priveşte pe adulţi nici percepţia lor nu e mai în siguranţă de atât. Vedem tot mai des divorţuri ale căror cauză este infidelitatea sau.. incompatibilitatea sexuală? Suntem expuşi pornografiei în cele mai nebănuite moduri. De la reclame mascate difuzate pe canalele naţionale de televiziune la ambalaje de seminţe de floarea soarelui. Sloganuri având conotaţii sexuale întâlneşti la tot pasul fie că e vorba despre mărimea care contează sau "satisfacţie". Nu sunt de părere că un anume fel de viaţă sau practică sexuală e mai bună decât alta. Spun doar că aceste aspecte ar trebui să ţină strict de preferinţele şi limitele fiecărui cuplu. Sexul nu este o modă. Am fost "educaţi" să-l percepem în acest fel. Deci iarna asta se poartă sexul oral sau nu?

DE ZI CU ZI

Anturajul, cum de altfel se ştie, ne influenţează nu doar percepţia dar şi obiceiurile, comportamentul şi limbajul. Să luăm de exemplu faimosul experiment social "5 maimuţe şi o scară". Pe scurt, nişte cercetători au închis 5 maimuţe într-o cuşcă în mijlocul căreia au aşezat o banană pe o scară. Oridecâteori o maimuţă ar fi încercat să se caţere pe scară să ia banana, cercetătorii aruncau apă peste celelelalte maimuţe aflate jos. De la un timp, când vreuna din ele încerca să se caţere, celelalte maimuţe o luau la bătaie. Nici una nu a mai îndrăznit să se caţere oricât de mare era tentaţia. Acum urmează partea interesantă. Una din maimuţe a fost înlocuită şi fireşte a încercat să se caţere să ia banana.

Instant a fost trasă jos şi bătută de celelalte maimuţe şi în scurt timp a înţeles că indiferent de situaţie nu e bine să se caţere pe scară. Pe rând, toate maimuţele au fost înlocuite şi rezultatul a fost mereu acelaşi chiar dacă nu mai primiseră nici un duş rece. Dacă ar fi fost posibil să întrebăm maimuţele de ce fac asta probabil ne-ar fi spus: "Nu ştiu. Aşa se face pe-aici!". Aşa este şi cu anturajul. Dacă e format din persoane de acest gen o să ajungeţi să deveniţi una din ele. De ce?

Pentru că percepţia lor asupra realităţii se va răsfrânge treptat dar sigur şi asupra voastră.

Situaţia financiară este de departe unul din factorii care ne influenţează viaţa cel mai mult.

Nu mă refer aici la nivelul de trai în sine sau la beneficiile unei vieţi îndestulate ci la percepţia noastră asupra valorilor materiale. Banii, încă din cele mai vechi timpuri, au constituit o alternativă practică pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii. Vorbesc de vremurile când încă prăpastia dintre categoriile sociale nu era aşa de vizibilă ca acum. Ce sunt banii în ziua de azi? Cu siguranţă veţi crede că sunt exact acelaşi lucru. Oare aşa este? De ce apar crize economice din ce în ce mai des cu efecte din ce în ce mai devastatoare? De ce aproape fiecare om de pe planetă este îndatorat într-o măsură sau alta? Includem aici şi guvernele ţărilor lumii, instituţii, corporaţii, etc. Simplu. Pentru că banii nu mai sunt un instrument de plată aşa cum au fost ei concepuţi, ci un instrument de control. Banii sunt datorii. Au ajuns să fie nişte cifre generate electronic sau pe hârtie, a căror valoare, de cele mai multe ori, nu se poate echivala în vreun tezaur al vreunei ţări sau orice altceva palpabil. Atunci să nu vă mire de ce atâtea colapsuri economice, de ce atât de multă sărăcie, de ce atât de mari diferenţe între clasele sociale şi aşa mai departe. Îmi este cu neputinţă să dezvolt în detaliu oricare din factorii enumeraţi mai sus. Aceştia se răsfrâng în oricare aspect al vieţii noastre şi ne afectează fără să ne dăm seama uneori. Luate separat: mass-media, publicitatea, politica, anturajul, religia, pornografia şi situaţia financiară, arată deja destul de înfricoşător atunci când sunt folosite împotriva noastră şi nu în

18 ianuarie 2016

| 15

sprijinul nostru, cum ar fi fost normal defapt. Şi nu uitaţi! Nu sunt TOŢI FACTORII! Acum luaţi-le pe toate împreună şi amestecaţi-le. E greu de imaginat din această perspectivă? Poate da.

Dar e simplu. Percepţia noastră ESTE cocktailul acestor elemente. De felul cum am ştiut să le asimilăm în viaţa noastră depinde şi acurateţea percepţiei noastre actuale. Nu cred totuşi că cineva, oricât de bine intenţionat şi bine informat ar fi fost, să poată să aibă o percepţie pură asupra lucrurilor. Poate mă înşel. Însă chiar şi aşa nu ne opreşte nimeni să ne folosim perspicacitatea şi discernământul.

Din cele mai vechi timpuri omenirea a fost în căutarea unor adevăruri fundamentale dar de cele mai multe ori i-a fost alterată percepţia în cele mai josnice moduri. Poate vă amintiţi că în antichitate oamenii credeau că pământul are literalmente margini şi e sprijinit de patru elefanţi aflaţi pe o ţestoasă. Acum această ipoteză vi s-ar părea pe cât de absurdă pe atât de amuzantă.

Istoria ne-a demonstrat că are tendinţa să se repete.

Cu alte cuvinte şi noi suntem probabil victimele unor dezinformări de proporţii aşa cum au păţit şi predecesorii noştrii. În orice caz, oricare ar fi adevărul, manipularea percepţiei există şi este mai subtilă ca oricând. Suntem inundaţi din toate părţile cu informaţii. De noi şi numai de noi depinde felul în care le percepem. Nu îi lăsaţi pe alţii să o facă în locul vostru. Fiţi obiectivi atât cât se poate pentru că la urma urmei e în joc viaţa voastră şi viitorul generaţiilor ce vor veni.

Rămâneţi cu ochii larg... deschişi!

Romwald CHEZU

16 | 18 ianuarie 2016

DIVERSE

www.voceastrazii.com

În același stil fermecător, inconfundabil care a făcut din ”Vânătorii de zmeie” un bestseller international, Khaled Hosseini spune în ”Splendida cetate a celor o mie de sori” povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacrificiul suprem și a unui oraș care, în ciuda tuturor vicisitudinilor, se încăpățânează să renască din propria-i cenușă. În timp ce pe fundal se derulează evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani – ocupația sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil și teroarea instaurată de regimul Taliban – două femei cât se poate de diferite descoperă cât de mare este puterea dragostei și ce orori pot fi îndurate în numele ei. ”Splendida cetate a celor o mie de sori” a ocupat primul loc pe lista de bestselleruri a prestigiosului The New York Times Book Review și a fost tradusă în peste 35 de limbi. În fiecare dimineață, Christine se trezește fără să știe cine este.

De îndată ce adoarme i se șterge orice amintire. Până și soțul ei, Ben, i se pare un străin, care îi explica în fiecare zi cine este, ce s-a întâmplat până acum și cum a devenit amnezică. Încurajată de doctorul ei, Christine începe să țină un jurnal al amintirilor din acea zi. Doar că, într-o bună zi, deschizându-l, descoperă că a scris în el ceva straniu: “Să nu ai încredere în Ben”. Dintr-odată, începe să pună sub semnul întrebării tot ce i-a spus soțul ei până atunci.

Oare ce tip de accident a aduso în această stare? În cine să aibă încredere?

De ce ar minți-o Ben? O carte vândută în peste 30 de țări, care a devenit bestseller încă de la apariție în SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Bulgaria, Olanda și Belgia.

Drepturile de ecranizare au fost vândute, la începtul acestui an, casei de producție a celebrului regizor Ridley Scott.

Rowan Joffe, scenaristul thrillerului 28 Weeks Later și al dramei The American, va adapta cartea pentru marele ecran. În 2008, S.J. Watson era un ORL-ist de 30 și ceva de ani, care lucra cu copiii surzi. El s-a înscris la un curs de șase luni organizat de Faber Academy destinat celor care doresc să învețe să scrie romane. Trei ani mai târziu, Watson face senzație pe scena literară internațională, având contracte în 40 de țări, un proiect cinematografic la Holywood și un thriller psihologic aclamat deopotrivă de public și de critici – Înainte să adorm.

Watson a inceput și a abandonat, rând pe rând, alte 20 de romane înainte de a găsi ideea acestui roman.

Produs publicat in 2011 de Trei Data aparitiei: Ianuarie 2011