Vocea Străzii #5

i WANTED ANUL I

Nr. 5

25 ianuarie 2016

16 pagini

1 LEU

voceastrazii.com

office@voceastrazii.com

0040 726 191 341

Simota: De la magnat la ocnaș

De la bișnițar mărunt la afaceri de milioane de euro cu statul, mai ales în domeniul energetic. De la ”copilul de mingi” al lui Miron Cozma la patron al Clubului Jiul Petroșani. A intrat și în politică, ratând scaunul de primar al municipiului Petroșani, dar a ajuns consilier județean, bun prieten în afaceri noi cu primăriile din Valea Jiului, propulsat de Mircea Moloț, fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Este vorba despre Alin Simota, singurul hunedorean aflat de mai multe ori în Top 300 Capital, în rândul celor mai bogați oameni din țară, având la un moment dat o avere estimată la 20 de milioane de euro.

Acum Alin Simota este de negăsit, fiind dat în urmărire națională și în consemn la frontieră, fiindcă mai are de executat câteva luni din pedeapsa de doi ani de închisoare, pentru conflict de interese. Pe rolul Tribunalului Hunedoara se mai află și alte două dosare grele, Simota fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat pentru fapte cu violență și infracțiuni economice.

Simona Oncescu Tunaru: „România este parte din mine și eu sunt parte din ea” voceastrazii.com

DETALII ÎN PAGINILE 12 ȘI 13

i

Alin Ocnasu' '

DETALII ÎN PAGINA 3

Devotament, disciplină şi sănătate: cu Alexandru Colobanea DETALII ÎN PAGINILE 14 ȘI 15

2 | 25 ianuarie 2016

LIFESTYLE

www.voceastrazii.com

Este inutil să încep să vă ţin o lecţie de biologie folosind cuvinte “grele” care nu îşi au rostul în acest context. Dar vă explic în cel mai simplu mod, crema hidratantă şi crema nutritivă sunt strâns legate între ele, cea din urma ajută celulele pielii să stea strâns legate unele de altele, cum fac cimentul şi cărămizile. În acest mod, pielea nu se exfoliază cu uşurinţă. Atenţie însă cu această cremă, pentru că este extrem de grasă, are tendinţa să încarce tenul, de aceea este bine să o aplicăm seara, înainte de culcare, după o curăţare în profunzime Pe cât pare de simplu, alegerea unei ci pentru că este imposibil. Moleculele de creme de faţă adecvată este una destul acid hialuronic sunt prea mari pentru a fi a tenului. Nu este indicată folosirea ei în de dificilă. Sunt mai mulţi factori care fiecare zi, doar când este nevoie. Acum pe absorbite de piele, chiar dacă crema ar trebuie luaţi în considerare. Cel mai timp de iarnă o puteţi folosi chiar de două important este tipul pielii: normal, mixt, conţine această substanţă, ea va rămâne ori pe săptămână. Dacă pielea este grasă lipită de piele, nicidecum absorbită. De gras, uscat, sensibil. Dar şi cremele se aceea se fac injecţii, în acest mod acidul va sau mixtă, nu mai este nevoie de o cremă găsesc în mai multe variante: hidratantă şi nutritivă. Oare care este ajunge exact acolo unde este nevoie. nutritiva ci doar de una extra hidratantă, ce diferenţa? Ce le deosebeşte şi mai ales Este important să ne informăm înainte de conţine vitamine. ce trebuie noi să alegem?! a face această alegere. Cum am spus şi Un alt mic sfat, având în vedere frigul şi Ah, cât de greu poate să fie? Este o până acum: nu este niciodată prea târziu. anotimpul: dacă pielea este extrem de cremă! Ne luăm după instinct, de cele mai Să revenim la crema hidratantă. uscată fiţi atente după aplicarea cremei multe ori după preţ şi după tipul Conceptul este unul destul de simplu: nutritive şi se poate simţi încă disconfortul ambalajului. Cutia cremei bio este verde, aplicată pe faţă, crema absorbită are pielii uscate: este suficient să umeziţi faţa simplă, poate se află într-o sticluţă de capacitatea de a atrage apa, făcând să sau să alegeţi o cremă care este şi plastic, în schimb cea comercială este roz, ajungă unde avem nevoie cel mai mult, hidratantă şi nutritivă în acelaşi timp. într-un recipient de sticlă, frumos adică la suprafaţă. Dar oare de ce este bine Diana BALABAN-DUCK, împachetat şi lucios. Ne vine în minte să să hidratăm pielea? Ştim cu toţii că Professional Make-upArtist/ optăm pentru cutiuţa roz, nu? Însă nu tot straturile pielii se regenerează o dată la un 2015 Form&Job Italy timpul ce este frumos este neaparat şi cel anumit timp. După o vârstă, trebuie să o mai bun. ajutăm să se regenereze în mod uniform: Ce se înţelege prin crema hidratantă? curăţăm, exfoliem, hidratăm şi “hrănim”. În Spune şi numele: hidratare=apă. Poate ne acest mod încercăm să lungim procesul de gândim că aceasta va conţine apă sau substanţe asemănătoare apei şi odată întins îmbătrânire a tenului. Mulţi cred că aplicând trei, patru produse pe piele vom pe faţă va hidrata pielea. Acesta este un îmbatrâni pielea şi mai repede. Din nou, concept greşit, mai ales pentru că acesta este chiar mesajul transmis în publicităţile acest concept este greşit. Bineînţeles, nu trebuie să aplicăm produse de proastă comerciale. În realitate, crema nu conţine calitate, sau ce conţin mulţi agenţi chimici. substanţe hidratante, pentru că sunt deja Crema-casera-hidratante-para-el-cuerpoprezente în straturile pielii. Nu v-aţi gândit la asta, nu-i aşa? Straturile pielii conţin apă, 3Hidratăm corpul, hidratăm pielea cu apă, o ajutăm sa atragă apa prin aplicarea iar crema vă ajută la atragerea acesteia la cremelor. Deja este un pas foarte suprafaţa feţei sau a corpului. important, ce ajută mult.

Cel mai concret exemplu ce îmi vine în minte este aceea a cremelor ce conţin acid Dar pe lângă apă, ce mai dăm corpului? hialuronic. Până recent şi eu credeam că Hrană! Pielea are şi ea nevoie de hrană. este adevărat. Greşit! Crema nu conţine Aici intervine crema nutritivă. Spre acid hialuronic, nu pentru că producătorii deosebire de crema hidratantă, aceasta nu vor să adauge acest ingredient cremei, conţine substanţe grase.

Crema de faţă, grea alegere!

www.voceastrazii.com

TARA BARONILOR

25 ianuarie 2015

|3

Simota: De la magnat la ocnaș De la bișnițar mărunt la afaceri de milioane de euro cu statul, mai ales în domeniul energetic. De la ”copilul de mingi” al lui Miron Cozma la patron al Clubului Jiul Petroșani. A intrat și în politică, ratând scaunul de primar al municipiului Petroșani, dar a ajuns consilier județean, bun prieten în afaceri noi cu primăriile din Valea Jiului, propulsat de Mircea Moloț, fost președinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Este vorba despre Alin Simota, singurul hunedorean aflat de mai multe ori în Top 300 Capital, în rândul celor mai bogați oameni din țară, având la un moment dat o avere estimată la 20 de milioane de euro.

Acum Alin Simota este de negăsit, fiind dat în urmărire națională și în consemn la frontieră, fiindcă mai are de executat câteva luni din pedeapsa de doi ani de închisoare, pentru conflict de interese. Pe rolul Tribunalului Hunedoara se mai află și alte două dosare grele, Simota fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat pentru fapte cu violență și infracțiuni economice.

Miron Cozma: ”Simota era pe acolo, pe la ușă, îmi spunea unchiule” La începutul anilor `90, Alin Simota era un tănâr modest, a cărui principală preocupare era bișnița sau, cum adesea îi plăcea să spună ”micul comerț de frontieră”.

A fost ”copilul de mingi” al fostului lider al minerilor, Miron Cozma, care l-a pus în legătură cu prietenul său Zaher Iskandarani, cunoscut la acea vreme drept ”Prințul Banatului”. La rândul său, Iskandarni era prieten cu nume sonore din politica românească, precum Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Viorel Hrebenciuc și alți social democrați importanți. Întrebat despre Simota cu ani în urmă, fostul lider al minerilor a răbufnit, supărat că fostul lui protejat nu l-a ajutat cât a fost în închisoare. ”Zaher Iskandarani a fost cel care l-a promovat pe Alin Simota în Valea Jiului. În vremea aceea, eu eram lider de sindicat, eram și la Clubul Sportiv Jiul și Simota era pe acolo, pe la ușă și îmi spunea ”unchiule”.

Simota a fost unul dintre copiii promovați de mine. Dar uite cum a dat din coate și a reușit atâtea. Când eu m-am dus la pușcărie, Simota avea vreo trei chioșcuri în piață și

câteva tarabe cu trei lucrușoare. Culmea ironiei, când s-au disponibilizat 16.000 de mineri, afacerile s-au înmulțit în mineritul Văii Jiului. A avut și el niște relații puternice de tot cu Compania Națională a Huilei, pentru că directorul general de atunci era Daniel Surulescu, colegul lui de partid. El făcea și afaceri pe linie de energie cu celelalte firme căpușă și făcea tot felul de vânzări. Am aflat ulterior că folosea și numele meu, că mă ajută la pușcărie, dar eu nu am primit niciun leu, nici eu, nici familia mea. Că eu cu ticăloșii și cu hoții nu fac afaceri”, declara în 2011, pentru Ziarul de Investigații, Miron Cozma.

Fosta Companie Națională a Huilei (CNH), vaca de muls a lui Simota De-a lungul anilor, paginile ziarelor au fost înnegrite de dezvăluirile legate de afacerile lui Simota, în special cele din domeniul energetic. A avut mai multe firme, toate câștigând contracte generoase cu statul.

Numai în 2007, de exemplu, SC Atomis International Prod SRL a câștigat un contract de 1,670 milioane de lei, cu FDFEE – Electrica Transilvania Sud, precum și cu Enel Distribuție Banat, pentru suma de 730.000 de lei, la care se mai adaugă contracte ”mai mărunte” cu SC Universal Edil Lupeni, pentru reabilitarea rețelelor termice.

Tot Atomis International Prod SRL a câștigat licitația organizată de Direcția Regională Vamală București, pentru servicii de reparare și întreținere a mașinilor și aparatelor electrice, precum și la Termoelectrica, prin Sucursala Electrocentrale Paroșeni, care a lucrat cu alte două firme în care Simota a fost acționar, Consmin și Simar.

Nu o dată organele de anchetă au luat în vizor afacerile lui Alin Simota cu CNH Petroșani, unde cap de afiș a fost tot Atomis International Prod. Un control al Finanțelor a arătat că, în anul 2003, societatea ar fi obținut peste 3.000.000 de lei facturate ÎN PLUS prin devizele de reparații întocmite de furnizor.

Controalele nu l-au împiedicat pe Simota să obțină alte contracte de la CNH, prin firmele controlate de el, care între 2006 și 2009 a mai primit peste 770.000 de lei pentru lucrări de amenajare a unui laborator

de monitorizare a factorilor de mediu sau pentru construirea stației de epurare a apelor de mină de la EM Petrila.

Avere din masa minerilor Tot de la CNH o altă firmă – GTS Company Petroșani - controlată de Sorin Avramescu (prieten bun și el cu mineritul) și Alin Simota a primit aproape 65.000.000 de lei doar pentru serviciile de servire și preparare a mesei cakde a minerilor, contract dat tot de directorul Daniel Surulescu, în 2007. La acestea se adaugă serviciile de spălătorie, curățenie a vestiarelor și echipamentelor de lucru din cadrul subunităților miniere ale CNH, valoarea totală ajungând la 11 milioane de euro.

Tot umflate au fost și facturile pentru alte lucrări cu statul. Curtea de Conturi a descoperit că Sima SRL a „umflat” facturile pentru lucrările de reparaţii şi modernizări ale Unităţii de Asitenţă Medico-Socială din Uricani, lucrări regăsite într-un contract încheiat între SC Simar SRL şi Primăria oraşului Uricani.

De-a lungul vremii, Simota a mai făcut parte din alte firme, înființate împreună cu nașul lui de cununie, Lucian Boghiu, fostul director general al Electrica. A avut o relație bună de colaborare și cu Toni Greblă, fostul prefect PSD de Gorj.

De la politică i s-a tras căderea În anul 2008, Simota a intrat în politică, în Partidul Național Liberal, candidând la funcția de primar al municipiului Petroșani, însă nu a reușit. A ajuns, în schimb, consilier județean, poziție din care - ajutat de Mircea Moloț - a obținut mai multe lucrări licitate de Consiliul Județean Hunedoara. În anul 2012, Simota a obținut un post de consilier local, iar afacerile nu au mai avut atât succes ca în trecut, firmele intrându-i, pe rând, în faliment, fiind târât prin tribunal de creditori și angajații care nu și-au primit salariile cu lunile.

De asemenea, omul de afaceri a fost condamnat la doi ani de închisoare într-un dosar în care este judecat pentru conflict de interese. Pus în libertate la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, magistrații Tribunalului Hunedoara au dispus, marți, reîncarcerarea lui Simota. Însă acesta este de negăsit, fiind dat în urmărire națională și în consemn la frontieră.

Anamaria SANDA

4 | 25 ianuarie 2016

SOCIAL

www.voceastrazii.com

Uricani, 2016. Circul foamei

trăiești greu. Pentru Petronela (9 ani), Sami (6 ani), Alexandra (4 ani) și Georgi (3 ani) sunt mai importante joaca și desenele animate.

Cel mai mare copil al familiei este Andrei (10 ani), care ne privește bănuitor când intră în casă. ”Au venit niște tanti la noi. Ne fac poze, sunt de la televizor ele”, îi spune Petronela, suficient de tare ca să auzim și noi. Îl întrebăm unde a fost, știind deja că a fost la biserică. ”Cu probleme am fost”, ne răspunde, scurt și apăsat, după care îi explică mamei, încântat, că ”domnului părinte îi place cum cânt”.

Ne mărturisește și că ”am grijă de frații murit un om. mei, o ajut pe mami și merg la biserică”.

Ionuț, fiul lui în vârstă de 28 de ani, ne ”Nu avem cu ce trăi” povestește: ”Tata a căzut pe scări, că nu Ajungem și la etajul patru, iar pe scară erau balustrade, a făcut hemoragie internă sunt țurțuri de gheață. Trebuie să calci cu și a murit”. Ne mai spune și despre ”medicii atenție, fiindcă nici aici nu e balustradă. care nu s-au uitat cum trebuie la el”, fiindcă ”Intră frig pe aici, peste tot, peste tot!”, ne ”așteptau să le dăm ceva și nu aveam. Eram arată Irina, o tânără de numai 21 de ani, dând săraci”. la o parte niște cearșafuri din geam, care El este unul dintre cei muncitori: ”am acoperă niște placaje și bucăți de burete, contract, în fiecare an, în aprilie, merg la menite să oprească gerul să muște din ei. cules șparanghel și la afine. Dar până atunci În garsoniera în care locuiește cu soțul și ce facem? Nu avem ce să facem. Urlă bebelușul ei cel mai important lucru este un foamea în noi”. reșou, conectat la rețeaua de energie Tot el ne povestește și cum, pe timp de electrică ”tot pe nașpa”. E tot frig însă, iar iarnă, se fac bani din furatul de cărbuni, din tavan curge apă, pereții sunt plini de scoși din mai multe galerii improvizate de ei, mucegai. Ca să nu simțim mirosul, a disperarea fiind mai mare decât frica de pulverizat în încăpere un parfum ieftin, moarte sau cea că ar fi prinși. Declarațiile greoi. integrale le veți putea urmări în reportajul „Pun burete la geam că intră frigul în video de pe www.voceastrazii.com, miercuri. casă, nu avem geamuri. Nu plătim nimic aici, ”Probleme de rezolvat” la 10 ani stăm pentru că nu avem unde să mergem. ”Trăim greu, nu am bani nici o pâine să iau”, ne spune Adriana, în timp ce-și cuprinde în brațe una dintre fetițe.

Este una dintre femeile condamnate să trăiască într-o garsonieră în care încap doar două paturi, în frig și mucegai, alături de cei cinci copii și soț.

Are două clase și nu lucrează. Vine dintr-o familie cu 12 copii și ne asigură că nu se ferește de muncă, știe cum e să care reprezentanții societății de gospodărire, Goscomloc, o percep lună de lună, societate ce-și strigă sărăcia mai ceva decât amărâții jecmăniți pe nedrept.

E blocul în care afli nenumărate povești de viață. Descoperi decădere, umilință, tristețe, neșansa de a te naște într-o familie fără educație, moarte. În urmă cu mulți ani aici a

Blocul 35, de pe Aleea Teilor, din Uricani. Vreo 20 de familii își duc traiul într-un bloc sinistru, aflat față în față cu ”Church of God” (Biserica lui Dumnezeu). Se pare că binecuvântările despre care se vorbește la slujbă, în fiecare duminică nu ajung și la acești oameni, obligați să trăiască într-o sărăcie lucie, disperată.

Mulți dintre ei nu au apă și sunt nevoiți s-o care din Jiu, pentru toaletă și spălat sau de la izvorul aflat la vreo doi kilometri, pentru băut. Unii, mai norocoși, au reușit să-și facă branșament separat la rețeaua de apă. Sunt și cei mai muncitori, care nu se codesc să facă cele mai diverse munci: strâng afine, ciuperci, muncesc cu ziua prin curțile momârlanilor, merg la cărbuni sau au contracte sezoniere în agricultură în afara țării.

Nu au nici energie electrică, chiar dacă fiecare, când ajungem noi, e branșat, cumva, la rețeaua electrică. Dovadă stau reșourile care le încălzesc locuințele, precum și televizoarele pornite. ”Toți avem curentul pe nașpa aici. Ei vin (cei de la Enel împreună cu jandarmii – n.r.), ne dezleagă, noi ne legăm înapoi, nu putem sta în frig, că avem copii”, mărturisește unul dintre cei care au acceptat să stea de vorbă cu noi.

Mai grav e când plouă, fiindcă șiroaiele de apă curg, cu generozitate, de la etajul patru până la parter, îmbibând pereții. Copiii li se îmbolnăvesc și atunci trebuie să caute cu disperare bani de medicamente. ”Urlă foamea în noi!”

Totuși, autoritățile consider că este un privilegiu să locuiești în blocul 35 de pe Aleea Teilor. Altfel nu se explică chiria pe

www.voceastrazii.com

Nu avem niciun alt venit în afară de cei 200 de lei pentru copil. Nu avem cu ce trăi, bărbatul meu nu are loc de muncă pentru că nu are unde, eu nici atât. Nu ne ajută nimeni, unde să stăm? Pe drumuri?”, spune Irina.

E dezghețată, chiar dacă are doar câteva clase. Spune repede și clar și nu are și de ce ar avea nevoie: ”Nu avem curent, ne mai legăm de la alți oameni. Ne plouă în casă, am pus un ciolofan și trebuie să pun găleata pe fotoliu să nu se facă apă în casă. Nu avem nici apă, cărăm de la izvor. Nu mă ajută nimeni, nici mama, că și ei sunt atâția, eu mă descurc singură. Am fost și la primărie și primarul a zis că nu are cum să ne ajute, a zis că toate locuințele sunt proprietăți și nu are de unde să-mi dea. Am trei cereri făcute la el și nu are de unde să-mi dea”.

Săptămâna trecută, femeia a ieșit cu copilul din spital, din cauza igrasiei și a frigului în care trăiesc. Nu este prima dată când bebelușul de doar un an și șase luni se îmbolnăvește la plămâni.

Așteaptă vara, când e mai bine, ca să muncească pe unde apucă: ”Vara este mai bine, mergem după afine, după bureți, pe la momârlani cu ziua. Cel mai dureros e iarna, nu avem niciun venit, nu avem unde să mergem să muncim, nu avem cu ce trăi. Mă duc pe unde apuc, oriunde e ceva de muncă și cu ziua și orice aș face”. Într-o altă garsonieră am întâlnit un bărbat ce locuia doar cu fiul lui în vârstă de cinci ani. De curând, mama băiatului s-a transformat în stâlpul familiei, și-a luat inima în dinți și a plecat în străinătate, în căutarea unei vieți mai bune, să-i ofere copilului său un trai decent. „Mă duc pe la oameni cu ziua, iarna merg să mai sparg lemne, că nu am ce să fac. Ne

SOCIAL

plătesc cu 50-60 de lei, ne ajung câteva zile, după aceea o luăm de la capăt”, spune bărbatul.

Dănuț Buhăescu, încă un an de promisiuni deșarte Ce spun autoritățile?

Mint, de la an la an. Chiar dacă Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani, nu a binevoit să ne răspundă, avem declarațiile lui legate de această situație, din 6 ianuarie 2015.

Promitea marea cu sarea și ne contrazicea, susținând că acei oameni n-o duc chiar atât de rău cum am prezentat noi lucrurile. „Vreau să-i ajut pe oamenii din blocul 35, care sunt la limita supravieţuirii. Le vom pune geamuri, le vom pune parchet, dar ei vor trebui să-şi dea interesul şi măcar să îşi zugrăvească. Banii vor fi din bugetul local şi nu vor fi folosiţi doar pentru blocul 35, ci şi pentru blocul 33 şi altele aflate în aceeaşi situaţie. E adevărat, vom interveni în locuinţele ce aparţin de primărie, nu în cele care au proprietari, că nu pot intra eu peste

25 ianuarie 2016

|5

om în casă să-i fac lucrări. Noi încercăm să le ridicăm confortul. Noi nu-i mai putem ajuta cu contractele la apă și energie electrică. Statul nu mai este jupân, să aibă toate serviciile”, declara la acea vreme primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu.

Mai mult, primarul susținea că nimeni de acolo nu a fost evacuate, chiar dacă locatarii nu sunt la zi cu plata chiriei: „Dacă calculăm, în blocul 35, 24 sunt proprietari şi doar o treime sunt apartamente ale primăriei. Două treimi sunt proprietăţi particulare. Cu o treime nu poţi rezolva problemele celorlalţi.

Dar să ştiţi că oamenii care nu sunt cu chiria la zi nu au fost evacuaţi, i-am lăsat în continuare să locuiască acolo şi am ajuns la o înţelegere cu ei. Noi nu aruncăm oamenii în stradă”.

De la acele declarații a trecut mai bine de un an. Oamenii se confruntă cu aceleași probleme, iar autoritățile par surde, fugind de responsabilitate. Miercuri puteți urmări reportajul complet pe www.voceastrazii.com

sau pe pagina de Facebook:

https://www.facebook.com/vocea.strazii.2015 Anamaria SANDA Iulia BĂLUȘĂ

6 | 25 ianuarie 2016

ROMANI IN FUGA

www.voceastrazii.com

Plătesc prețul suprem, pentru un trai mai bun munci pentru a-și întreține micuții. Visul ei a fost în zadar… Boala s-a agravat, iar femeia a fost nevoită să se întoarcă în țară. La scurt timp a murit. A scăpat de suferință… În urma ei însă au rămas patru copii care își plângeau mama, singurul lor sprijin. Patru copii rămași ai nimănui. Impresionați de caz, reprezentanții agențiilor de plasare a muncii din străinătate au demarat o adevărată campanie pentru a-i ajuta pe micuții rămași acum orfani.

Femei mai bolnave decât bătrânii pe care îi au în grijă Agențiile, din păcate, nu cer nici un act din care să reiasă care este starea de sănătate a femeilor, iar disperarea face ca acestea, (femeile) indiferent de gravitatea bolii, să aleagă acest drum: munca de îngrijitor. Așa se face că, în unele cazuri, femeia venită la Trei femei au murit Sărăcia, nevoia, lipsurile, dorința unui muncă este mult mai bolnavă decât bătrânul trai decent și nu în ultimul rând visul De aici se nasc adevărate drame. Multe unui loc de muncă bine plătit sunt doar cazuri sunt în rândul românilor cu afecțiuni pe care trebuie să îl îngrijească, iar boala câteva dintre motivele care îi îndeamnă devenite cronice, care ignoră boala și pleacă netratată poate duce la deces. pe cei mai mulți români să își lase casa, Totuși, de multe ori, în ochii românilor din familia și prietenii și să plece spre țările peste hotare în speranța că vor rezista dezvoltate din Europa. De cele mai multe muncii și vor câștiga suficienți bani pentru a străinătate, se vede când și când o vagă ori însă, bolile netratate în România își asigura un trai decent familiilor. Din păcate, urmă de speranță că în România se vor cer tributul, iar atunci, visul frumos se unele dintre despărțirile aparent temporare, schimba lucrurile în bine. Că se vor putea transformă în coșmar. Copiii rămân fără sunt definitive. întoarce acasă, la familiile lor, că vor putea mame, rămân ai nimănui… Până acum, trei femei au murit în străinătate, Așa se face că trei femei au murit până munci pe un salariu care să le asigure un îngrijind bătrâni mai sănătoși decât ele. acum în străinătate. O fată a făcut accident minim necesar pentru un trai decent. Că vor Nu puțini sunt românii care nu iau în vascular cerebral și a căzut pe jos, în baie, în putea să se trateze în spitale în care serios durerile sau stările de slăbiciune care casa în care era angajată. Pentru că era consultația și tratamentul nu este un lux, iar anunță că ceva nu funcționează săracă, cu greu i-a putut fi repatriat trupul. condițiile de spitalizare sunt decente. corespunzător în organism. Mulți dintre Deși momentan toate acestea sunt doar un aceștia nu merg la medic pentru că fie nu au O alta, de 49 de ani a făcut infarct și și-a dat ultima suflare tot la locul de muncă. vis, românii din străinătate continuă să spere timp, fie nu au bani pentru consult. Chiar și Un caz deosebit însă, a fost cel al unei că odată și odată aceste vise vor deveni dintre cei care merg la medic, mulți nu își femei din Jimbolia, care a venit la muncă în realitate. pot permite tratamentul. Așa, o serie de afecțiuni minore se agravează și devin niște Austria, deși era bolnavă de cancer. Femeia Poate curând… a lăsat acasă patru copii și spera să poată bombe cu ceas.

Rodica MUNTOI

”Nu am să uit niciodată acest caz. Murise mama, iar în urmă au rămas patru copii singuri pe lume.

Un frate mai mare, două surori gemene și un băiețel micuț. Sărăcuții erau disperați că, pe lângă pierderea persoanei dragi, viața lor devenise un coșmar.

Locuiau în chirie și nu mai aveau posibilitatea să plătească costurile și cheltuielile casei. Ce să spun, situația devenise dramatică. Am dat telefoane, am strâns bani, am încercat să ajutăm cum am putut acei copii loviți de soartă. A fost groaznic! Într-un final, fiul cel mare a reușit să se angajeze. Mezinul familiei însă a fost dat în plasament”, a declarat, pentru Vocea Străzii, reprezentantul unei firme de intermediere a unui loc de muncă în Austria.

www.voceastrazii.com

DE ZI CU ZI

25 ianuarie 2016

|7

Salariu mare, viaţă puţină. nu-și permit nici să importe, nici întreţinerea nu ne-

de locul de muncă riscant şi de ambiţia fiecărui

abandonează învăţământul obligatoriu (care durează 16 ani), fascinaţi de câştiguri. Cu mina nu se moare de foame, dar în acelaşi timp, în zone centrale, din cauza activităţii de extragere, se crapă solul. Motiv pentru care au decis să mute centrul şi primăria într-o altă zonă, cu termen până acum, în 2016.

Publicaţia Der Spiegel a mai scos la suprafaţă, pe

tânăr care vrea să-şi asigure un viitor.

lângă salariile uriaşe, şi faptul că zona se

pot lucra în farmacii: Dar (tot) încăpăţânaţi

În oraşul suedez Kiruna nu sunt copii care să viseze altă meserie decât la cea de miner. Ţara în care mineritul este apreciat şi plătit bine, cu aproape 5000€ pe lună: un salariu aproape dublu faţă de media lor naţională, deja superioară Europei. Dar buzunarul gros se leagă

Niciodată soare. Totuşi, tinerii întrebaţi de

ar fi omorât – greu şi periculos, da, dar de ale noastre vorbim numai atunci când înghiţim în sec, văzând la alţii, că meseria asta antică le permite altora să trăiască mai bine. Împiedicaţi şi să emigreze din Valea Jiului (vedeţi poze), unde cu aşa calificări, evident, oamenii nu

depopulează, rezidenţii rămaşi, rămaşi mineri -

mineri. „Ce mai vor?” –Daţi-le o mină!

publicaţiile nemţeşti care tot au lăudat succesul

12.000 fiind un număr aproape egal cu un alt

Suediei, descriu oraşul Kiruna ca pe unul

recensământ făcut prin anii …’70. Transferurile

„plictisitor, unde nu ai nimic de făcut. Numai muncă.

Nu-i uşor să lucrezi la mulţi metri sub pământ, dar cu un aşa fluturaş de salariu îţi construieşti mai uşor bazele unui viitor stabil, o situaţie financiară sigură şi ai posibilităţi. Mai multe”.

Pe lângă mină, Kiruna oferă foarte puţine. În ciuda străduinţei lor de a atrage turişti, oraşul trăieşte în continuare (doar) pe cocoaşa activităţii.

Mină? Mineri? Avem şi noi! Păi da, dar.. diferenţa-i cercul de mărunţis: societatea suedeză, proprietate a statului, a vândut peste 26 milioane de tone de fier în lume (document din 2013), câştigând aproximativ 30 miliarde de coroane suedeze, echivalentul a 3,5 milioane de euro.

Posibilităţile oferite reprezintă însă şi probleme: se găseşte foarte greu personal tânăr, iar mulţi dintre copiii Suediei

colective sunt soluţiile inventate de societate, de

De titlu? Da. Acolo, aici, e aşa: Salariu ioc, viaţă deloc.

Nu ştiu cât de optimist aș putea să închei subiectul ăsta.

Sergiu BALABAN-DUCK

mină şi de sindicate, dispuşi să plătească până la un miliard de euro ca să dea viaţă oraşului.

Minele sunt din ce în ce mai rare în Europa. Poate pentru că „întreţinerea costă”, sau poate că îşi permit să cumpere materiale din alte ţări. Dar undeva prin România, acolo unde întreruperea vieţii şi muncii în subteran se face pe baza unor interese încurcate, ce scuze găsesc?

Acolo şi-au dat cu târnăcopul peste degete singuri, pentru că

Transilvania, locul întâi şi în

2016 În topul regiunilor bune de vizitat în 2016, publicat de Lonely Planet Italia săptămâna trecută, Transilvania ocupă primul loc, zona turistică fiind urmată de Islanda Occidentală, de Valle de Viñales (Cuba), de FriuliVeneţia-Giulia (Italia), Wiheke Island (Noua Zeelandă), Auvergne (Franţa), Hawaii (SUA), Baviera (Germania), Costa Verde (Brazilia) şi Sant’Elena (Mare Britanie).

Italienii şi nu numai ne promovează turismul în lume şi vorbesc de oraşele şi istoria noastră cu atât de multă pasiune, că fără puţin, ai zice că le aparţine. „Aruncă-ţi crucifixul şi lasă acasă căpăţânile de usturoi, pentru

că Transilvania de astăzi îţi poate face bucăţi toate ideile fixate: într-o secundă. E capabilă. Da, ecoul căruţelor trase de cai încă mai răsună prin păduri, dar românii, în curând vor fi nevoiţi să împartă strada cu taxiurile Uber, pline cu turişti şi vizitatori. Priveşte peste mitul lui Dracula şi o să fii uimit de toate galeriile de artă, ca ciupercile, una după alta, staţiuni montane cu un raport incredibil de preţ-calitate şi un bun sistem de excursii naturalistice. Epic! Înfinge adâng un ţăruş în inima stereotipurilor din Transilvania – regiunea asta a României care posedă castele în cupă şi munţi

învăluiţi de ceaţă. Astăzi, vizitatorii pot descoperi şi galerii de artă foarte creative, pot vedea urşi în sălbăticie, pot schia pe Carpaţi.

Transilvania şi România trăiesc o fază de renaştere. Cluj-Napoca a fost definit de prestigiosul editor de artă Phaidon -oraşul artelor al viitorului, iar Braşovul îi cheamă în egală măsură pe iubitorii de noapte şi vânătorii de vampiri. Pe străzile de ţară încă mai sunt căruţe şi cai, dar vor ajunge în curând şi taxiurile bucureştene, ticsite cu turişti de toate vârstele. Ofertele europene se înmulţesc, spre bucuria pasionaţilor de vacanţe „social”. În afara civilizaţiei, toţi ochii se îndreaptă spre creaturile periculoase dotate cu gheare: prădătorii reali, lupii şi populaţia de urşi care numără peste 6000 de exemplare. După recenta introducere a zimbrilor în Carpaţi, nu rataţi Haţeg, e aproape. În România mai există oportunităţi de a cunoaşte fauna sălbatică şi specii, creaturi unice în lume.

Guvernul continuă însă, eliberarea permiselor de vânătoare

pe animalele considerate periculoase şi nu lipsesc nici şantierele prăfuite, în mijlocul zonelor naturale. Dar atmosfera se schimbă în ţara asta, un timp, destul de faimoasă pentru luptele între câini şi urşi. Rezervele faunistice sunt sănătoase, iar în munţi există operatori atenţi la ambient: în sfârşit, bogăţiile naturale ale Transilvaniei şi nu numai, îşi obţin recunoştinţa meritată.” „Experienţe unice”, „curiozităţi” şi „shopping” completează descrierea făcută de agenţii italieni, care n-au uitat nici de renumitele sarmale turco-româneşti: „pline de carne măcinată, servite lângă mămăligă cu brânză de oaie şi bacon, specialităţile acestei zone”. Gulaşul şi papanaşii pregătiţi de grupurile etnice maghiare, sunt şi ele citate în prezentare, motive de laudă pentru cinstea bucătarilor gazde „sărbătoriţi cu brandy-ul local, ţuica, băutură ce n-are cum să lipsească de pe mesele acestor gospodari”.

Sergiu BALABAN-DUCK Foto: Dragoş Dula

8 | 25 ianuarie 2016

prejudecăţi, îşi răpesc singuri un drept al lor.

Dreptul la sănătate, la cunoaştere, dreptul de a trăi o viaţă complexă, bogată din punct de vedere spiritual, o viaţă echilibrată fizic şi psihic.

Pentru că, în ultimă instanţă, toate acestea se pot obţine - experienţa o dovedeşte - şi prin practicarea consecventă şi raţională a turismului, în primul rând al drumeţiei, care reprezintă cea mai autentică latură a turismului.

Realitate plăcută şi necesară, în permanentă Din fericire, există şi reversul plăcut al problemei, dezvoltare pe întregul mapamond, turismul continuă există cu alte cuvinte oameni, marea majoritate, care să rămână pentru foarte mulţi o...necunoscută. O fac turism din plăcere. Nu trebuie deci să surprindă bună parte dintre locuitorii planetei nu îl pot practica faptul că, uneori, turismul se transformă în pasiune. din motive obiective. Alţii preferă alte activităţi, într-o Sunt contaminaţi de o asemenea “boală”, oamenii oarecare măsură echivalente ca beneficiu asupra cu o anumită construcţie interioară, care nu dispun sănătăţii şi destinderii. Există şi o categorie neapărat de o constituţie fizică deosebită, dar “simt” indiferentă faţă de turism, cel puţin până la proba ,”gustă” şi “trăiesc“ muntele până în adâncul fiinţei contrarie. Curios însă, există şi oamenii...ostili lor. Am încercat să găsim un cuvânt românesc, turismului. ”Ce poate fi frumos pe munte?” îşi spun eventual un echivalent al unor expresii străine, care ei, ”De ce să pierd timp şi să cheltuiesc bani?” – să-i caracterizeze cât mai aproape de realitate pe auzim pe alocuri. Ba uneori, să facă afirmaţii de acesti fideli pasionaţi ai muntelui. Din păcate, genul “Să mă plătească şi tot nu m-aş duce..!”. Nu este dicţionarele nu ne-au fost de mare preţ. Cel mai întâmplător faptul că aceşti oameni, din fericire tot apropiat ni s-a părut cuvântul “montaniard“, dar mai puţini, nu sunt preocupaţi nici de alte activităţi, acesta provine din franceză. Germanii folosesc hai să le spunem extraprofesionale. Având astfel de expresia “Bergvagabunde” care s-ar traduce

Hoinarul munţilor...

Vocea autenticității În interiorul fiecăruia dintre noi există o scânteie unică a vocii autenticității. O scânteie cu care ne-am născut, o voce interioară, a noastră și doar a noastră. O voce ce nu poate fi învățată sau deprinsă. O scânteie de unicitate pe care trebuie sa ne-o reamintim. Cu trecerea anilor, lumea înconjurătoare, societatea distopică în care trăim, ne acoperă cu mii de alte glasuri. În faţa avalanşei de constrângeri şi reguli juxtapuse, vocea se estompează, se pierde, se ascunde

www.voceastrazii.com

ROMANIA MAGICA

în cochilia ei, undeva în interiorul nostru. În multe cazuri se uită cu desăvârşire.

Se spune că în ceaţă şi cei mai experimentaţi se pierd. Contururile devin confuze, constrastele neclare, culorile absente, formele fantomatice, claritatea estompată. Uneori, însă, în ceţuri, fie ele de orice natură, poţi să-ţi regăseşti cărarea pierdută. Spre tine, spre autenticitate, spre lume. Am văzut un om în mijlocul unei păduri învăluite în ceaţă. Calm. În focus. Doar el şi

“Vagabondul munţilor”, care nu sună grozav în limba română, chiar dacă e evident că sensul cuvântului nu este cel dat de traducerea cuvânt cu cuvant… În ceea ce ne priveşte am optat pentru “hoinar al munţilor“, acceptând ca, în definitiv, cel ce merge pe munte, de fapt ..hoinăreşte.

Nu este obligat să o facă şi totuşi o face, având în final un punct de referinţă – cabană, lac, vârf, munte – unde trebuie să ajungă dupa ce, în prealabil, acasă, a “hoinărit “ pe hartă şi a stabilit, neobligat de cineva sau de ceva, că vrea să meargă în cutare sau cutare loc. Sigur că “hoinar“, în sensul usual al cuvântului, înseamnă un om care merge fără rost şi fără o ţintă, dar a hoinări pe munte este cu totul altceva...

Hoinarul munţilor cunoaşte dinainte atât volumul de resurse pe care le va investi – efort fizic, timp, bani cât şi rezultatul: sănătate fizică şi psihică, vigoare morală, poftă de ….viaţă! El este deci conştient că în această ecuaţie, obţine – paradoxal – o valoare infinit mai mare, spre binele personal şi nu în ultimul rând al celor din jur... Nu vrem să absolutizăm ideea pentru care am pledat în rândurile de faţă. Aşa cum am mai spus-o, nu toata lumea poate face turism. Dar, să nu uităm că ne aflăm într-o regiune montană cu posibilităţi extraordinare de a practica turismul. Şi dacă cei din Deltă, să zicem, practică canotajul, care a devenit a doua lor natură, de ce nu am putea noi, cei din Valea Jiului, să practicăm tursimul în mod consecvent, plăcut şi util? Să devenim, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi, un hoinar al munţilor, în sensul bun al cuvântului, cel pe care am dorit să-l relevăm în aceste rânduri…

Aurel Dula ( 1934 – 1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

aparatul. Departe, acolo, în lumea ceţurilor de pe culme, scopul său îl aşteaptă – scopul său, nu un dragon de ideal ce trebuie doborât cu orice preţ, cu ghearele şi cu dinţii. Privirea sa e calmă, caldă, determinată. Acolo, unde valurile vântului şi anotimpurile şi curbura pământului devin unul şi acelaşi lucru. Unde toate lucrurile converg în unicitate. Acela e locul pe care îl caută cu întregul suflet. Nici un gând nu-i întrerupe echilibrul. Simte.

Căci inima e întotdeauna mai înţeleaptă decât va fi vreodată mintea. Doar cu inima poate vedea ceea ce este autentic; esenţialul este invizibil pentru ochi. În acel moment, în frigul iernii, în ceaţă şi tăcere, există doar el, camera foto, scopul său şi unicitatea – tot ceea ce reprezintă el însuşi. E o joacă, ca de altfel întreaga viaţă. Un joc ce nu va putea fi niciodată câştigat, doar jucat cu autenticitate. Mii de voci, de poveri, de greutăţi, de piedici, toate l-au izbit în viaţă şi i-au zguduit uneori temeliile. Dar nu este singurul. Nu există nici un suflet pe planeta noastră albastră care sa nu aibă o povara de purtat, care să nu fi cunoscut durerea, înfrângerea, suferinţa, trădarea, disperarea. Suntem toţi în aceeaşi barcă.

Dar vine momentul, rătăcind şi căutând o gură de aer proaspăt, pierdut prin ceţurile minţii, în care realizează ca a purtat o povară în cârcă

ROMANIA MAGICA

Teleobiectivul sau...luneta?

Vor zâmbi probabil sceptic, adepţii zeiţei Diana, parcurgând aceste rânduri care se vor o pledoarie pentru vânătoarea fără..puşcă. Vor fi concilianţi în acelaşi timp, acceptând că defapt, pasiunea lor nu se rezumă doar la momentul culminant al ei, acela când vânatul urmărit ore întregi sau poate zile, este răpus de glonte.

Autorul articolului de faţă, un ne-vânător, intuieşte prin ceea ce i-a oferit propria pasiune, că întreg ansamblul de peripeţii, momente de surpriză, situaţii limită ce se asociază vânătoarei propriu-zise fac savoarea şi ineditul pelegrinarilor pe urmele vânatului.

Cel ce vă "povesteşte" prin imagini câteva din întalnirile sale cu caprele negre, merge chiar mai departe, sperând că va câştiga de partea sa şi alţi partizani ai unui gen de vânătoare cu nimic mai prejos celei cunoscute şi practicate după toate canoanele scrise sau nescrise... Aşadar, este vorba despre vânătoarea cu aparatul foto!

Veţi recunoaşte din capul locului că purtătorul unei asemenea "arme" - chiar benefiicind de ultimele realizări în materie ale tehnicii - pleacă din start cu un handicap faţă de posesorul unei puşti adevărate!

Vânătorul de...imagini, parcurge cu aceleaşi imense satisfacţii fazele ce preced vânătoarea propriuzisă, ca să nu mai vorbim de clipa victoriei, când mulţumită dibăciei sale şi nu de puţine ori a unei experienţe îndelungate, reuşeşte să "răpună" trofeul pe care şi l-a ales cu aceeaşi minuţioasă atenţie.

Clipa când el apasă pe declanşatorul cutiuţei fermecate nu este cu nimic mai prejos decât cea în care vânătorul apasă pe

trăgaciul puştii, ba dimpotrivă, satisfacţia este amplificată de gândul că deşi "învins", vânatul va continua să traiască.

Apropierea, exceptând actul final al urmăririi, rămâne fără îndoială partea cea mai frumoasă, mai pasionantă, prin ceea ce solicită şi dă în schimb originalului vânător.

Capra neagră, un animal cu atâtea însuşiri ce îl feresc de nu mai puţinele primejdii, rămâne totuşi ceea ce este şi tocmai acele puţine însuşiri care îi mai lipsesc, îl fac uneori vulnerabil în faţa plusului de inteligenţă al omului.

Iată una din întâlnirile autorului cu caprele negre, care va pleda, speră el, în favoarea câştigării de teren a acestei pseudo - vânători.

Mă aflam, ca de obicei, de unul singur, într-una din căldările glaciare care-mi devenise atâta de familiare. Scotoceam de vreo două ore grohotişurile, şurlaiele şi acele tăpşane verzi suspendate - atâta de caracteristice habitatului specific minunatelor patrupede - dar în ciuda binoclului performant cu care eram echipat, nu desluşeam nici o urmă. Începusem să-mi pierd orice speranţă când deodată şuieratul strident al unui ţap solitar îmi readuse încrederea în posibilităţile unei reuşite. Întorc capul în mod reflex şi pentru o clipă rămân din nou descumpănit. Prea era departe ţapul şi mai ales prea la înălţime, ca să pot spera o cât de mică apropiere.

Mă gândeam că la primii paşi pe care îi voi face în direcţia sa, se va îndeparta, păstrând distanţa care să îl ferească de orice surpriză. Şi totuşi...Privindu-ne reciproc, observ că ţapul - probabil plictisit

- se aşează în culcuşul lui şi mă priveşte cu evidentă superioritate şi...dispreţ.

"Ce-o fi căutând ăsta pe-aici?" şi-o fi zis măria-sa de pe înălţimile muntelui...Într-o clipă mi-am făcut un calcul simplu şi fără să-i mai acord în aparenţă vreo importanţă, am pornit în jos în sens invers. Cu coada ochiului urmaream un bot de munte care curând se interpuse între noi. În acest moment, ştiindu-mă nevăzut, am început să urc din nou spre un reper pe care mi-l fixasem dinainte. În spatele reperului, un bolovan uriaş, acoperit de jnepeni, trebuia să-l reîntâlnesc pe "măriasa ", ţapul!

Este cred, inutil să vă spun, că în cele 2530 de minute cât a durat apropierea, mi-am pus în joc întreaga dibăcie de care eram capabil, astfel încât să nu mă fac simţit.

Fiindcă panta era mare, m-am ferit în primul rând ca nici o pietricică să nu alunece sub picioare. Ea ar fi antrenat în cadere şi alte pietre, iar zgomotul produs ar fi compromis temerara mea acţiune. În vreo două locuri am mers târâş ca indienii, pentru că mergând în picioare aş fi riscat să fiu văzut de "duşmanul" meu.

prea mult timp. E timpul s-o pună jos.

Să se oprească. Să renunţe la preocupări inutile. Momentul în care poate alege. Şi, cu un respir profund, ce pare să risipească ceaţa pădurii, face primii paşi. Trage primele cadre. Începe să păşească pe cărarea sa, ghidat de o voce. Spre ceea ce a fost menit să fie de când a intrat în această

Clipe

lume. În jur, totul e tăcere şi echilibru.

Nemişcare. Fulgi ce cad domol. O stână în mijlocul furtunii. Pădurea devine magică. Ochii devin clari. Munţii din depărtări, fulgii ce-i ating chipul şi se contopesc în iris, vântul ce poartă valurile zăpezii spre alte păduri, spre alte rătăciri.

Acum, joacă-te! Devino ceea ce ai fost menit. Clipa ta. Unicitatea ta, cea care ţi-a fost dăruită când te-ai născut.

Declanşează! Creează! Adu în lume acel ceva diferit, al tău, în aceast univers al fotografiei. Fă din viaţa ta o operă de artă! Dă tot ceea ce ai mai bun!

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

În lenta evoluție care a adus omul mai presus de animal, ne-am obișnuit să ne lăudăm cu degetul opozabil, cu mersul biped și cu un creier mai mare. Dar poate cel mai însemnat indicator al evoluției este acordarea unui statut important unor lucruri nepractice. Noi nu vrem să supraviețuim, vrem să trăim. Sa creăm.

Focul, care dă căldura, fascinează prin dansul dramatic al flăcărilor. Hrana, necesară vieții, a fost adaptată pentru plăcere.

Ritmul și melodia nu mai sunt simple mijloace de comunicare, ci armonii complexe care definesc culturile. Chiar și cel mai puțin sofisticat dintre noi e mișcat de combinația potrivită de note,

pași, arome sau jocuri de lumină.

Cei mai mulți dintre noi încercăm să aducem frumosul în viețile noastre, fie cu o vază de flori, fie un tablou pe perete ori pălăria perfectă. Fredonăm, adulmecăm, aranjăm, probăm și privim. Când ceva ce definim frumos ne merge la “suflet”, vrem să-l păstrăm. Și îl păstrăm, acel moment efemer, prin fotografie.

Fotografiile sunt dovada existenței noastre, a trecerii noastre prin lume. Sunt dovada că am trăit, am călătorit, am avut experiențe dintre cele mai variate și am iubit.

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

25 ianuarie 2016

|9

Pâna şi respiraţia, în ciuda dificultăţii traseului în pantă, am încercat să mi-o controlez astfel încat să nu fie auzită, din acest motiv trebuind să fac câteva pauze.

Mă gândeam atunci: nu cumva m-o fi simţit ţapul şi ma va şuiera dispreţuitor de pe altă stâncă şi mai îndepartată? Înaintam totuşi încurajat, căci la rândul meu nu auzisem nici un zgomot. În sfârşit, am ajuns la bolovanul acoperit cu jnepeni. Îmi aleg cu emoţie locul pe unde să ies, apreciind cam pe unde ar trebui să doarmă ţapul.

O ultimă verificare a aparatului cu mâna tremurindă, o ultimă respiraţie reţinută şi cu toată hotatarea sar dintr-o dată sus pe stâncă! Era acolo, la mai puţin de zece paşi!

S-a ridicat în picioare şi pentru o fracţiune de secundă ne-am privit în ochi...În clipa următoare aparatul declanşează cu o mişcare fulger şi abia atunci, uluit, ţapul dispare din câteva salturi în căldarea vecină. Prea tarziu însă, el fusese "doborât", dar bucuria rămăsese de partea ambilor combatanţi : învingător şi învins!

Text si foto : Aurel Dula http://dragosdula.wix.com/photos

8 | 25 ianuarie 2016

prejudecăţi, îşi răpesc singuri un drept al lor.

Dreptul la sănătate, la cunoaştere, dreptul de a trăi o viaţă complexă, bogată din punct de vedere spiritual, o viaţă echilibrată fizic şi psihic.

Pentru că, în ultimă instanţă, toate acestea se pot obţine - experienţa o dovedeşte - şi prin practicarea consecventă şi raţională a turismului, în primul rând al drumeţiei, care reprezintă cea mai autentică latură a turismului.

Realitate plăcută şi necesară, în permanentă Din fericire, există şi reversul plăcut al problemei, dezvoltare pe întregul mapamond, turismul continuă există cu alte cuvinte oameni, marea majoritate, care să rămână pentru foarte mulţi o...necunoscută. O fac turism din plăcere. Nu trebuie deci să surprindă bună parte dintre locuitorii planetei nu îl pot practica faptul că, uneori, turismul se transformă în pasiune. din motive obiective. Alţii preferă alte activităţi, într-o Sunt contaminaţi de o asemenea “boală”, oamenii oarecare măsură echivalente ca beneficiu asupra cu o anumită construcţie interioară, care nu dispun sănătăţii şi destinderii. Există şi o categorie neapărat de o constituţie fizică deosebită, dar “simt” indiferentă faţă de turism, cel puţin până la proba ,”gustă” şi “trăiesc“ muntele până în adâncul fiinţei contrarie. Curios însă, există şi oamenii...ostili lor. Am încercat să găsim un cuvânt românesc, turismului. ”Ce poate fi frumos pe munte?” îşi spun eventual un echivalent al unor expresii străine, care ei, ”De ce să pierd timp şi să cheltuiesc bani?” – să-i caracterizeze cât mai aproape de realitate pe auzim pe alocuri. Ba uneori, să facă afirmaţii de acesti fideli pasionaţi ai muntelui. Din păcate, genul “Să mă plătească şi tot nu m-aş duce..!”. Nu este dicţionarele nu ne-au fost de mare preţ. Cel mai întâmplător faptul că aceşti oameni, din fericire tot apropiat ni s-a părut cuvântul “montaniard“, dar mai puţini, nu sunt preocupaţi nici de alte activităţi, acesta provine din franceză. Germanii folosesc hai să le spunem extraprofesionale. Având astfel de expresia “Bergvagabunde” care s-ar traduce

Hoinarul munţilor...

Vocea autenticității În interiorul fiecăruia dintre noi există o scânteie unică a vocii autenticității. O scânteie cu care ne-am născut, o voce interioară, a noastră și doar a noastră. O voce ce nu poate fi învățată sau deprinsă. O scânteie de unicitate pe care trebuie sa ne-o reamintim. Cu trecerea anilor, lumea înconjurătoare, societatea distopică în care trăim, ne acoperă cu mii de alte glasuri. În faţa avalanşei de constrângeri şi reguli juxtapuse, vocea se estompează, se pierde, se ascunde

www.voceastrazii.com

ROMANIA MAGICA

în cochilia ei, undeva în interiorul nostru. În multe cazuri se uită cu desăvârşire.

Se spune că în ceaţă şi cei mai experimentaţi se pierd. Contururile devin confuze, constrastele neclare, culorile absente, formele fantomatice, claritatea estompată. Uneori, însă, în ceţuri, fie ele de orice natură, poţi să-ţi regăseşti cărarea pierdută. Spre tine, spre autenticitate, spre lume. Am văzut un om în mijlocul unei păduri învăluite în ceaţă. Calm. În focus. Doar el şi

“Vagabondul munţilor”, care nu sună grozav în limba română, chiar dacă e evident că sensul cuvântului nu este cel dat de traducerea cuvânt cu cuvant… În ceea ce ne priveşte am optat pentru “hoinar al munţilor“, acceptând ca, în definitiv, cel ce merge pe munte, de fapt ..hoinăreşte.

Nu este obligat să o facă şi totuşi o face, având în final un punct de referinţă – cabană, lac, vârf, munte – unde trebuie să ajungă dupa ce, în prealabil, acasă, a “hoinărit “ pe hartă şi a stabilit, neobligat de cineva sau de ceva, că vrea să meargă în cutare sau cutare loc. Sigur că “hoinar“, în sensul usual al cuvântului, înseamnă un om care merge fără rost şi fără o ţintă, dar a hoinări pe munte este cu totul altceva...

Hoinarul munţilor cunoaşte dinainte atât volumul de resurse pe care le va investi – efort fizic, timp, bani cât şi rezultatul: sănătate fizică şi psihică, vigoare morală, poftă de ….viaţă! El este deci conştient că în această ecuaţie, obţine – paradoxal – o valoare infinit mai mare, spre binele personal şi nu în ultimul rând al celor din jur... Nu vrem să absolutizăm ideea pentru care am pledat în rândurile de faţă. Aşa cum am mai spus-o, nu toata lumea poate face turism. Dar, să nu uităm că ne aflăm într-o regiune montană cu posibilităţi extraordinare de a practica turismul. Şi dacă cei din Deltă, să zicem, practică canotajul, care a devenit a doua lor natură, de ce nu am putea noi, cei din Valea Jiului, să practicăm tursimul în mod consecvent, plăcut şi util? Să devenim, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi, un hoinar al munţilor, în sensul bun al cuvântului, cel pe care am dorit să-l relevăm în aceste rânduri…

Aurel Dula ( 1934 – 1993) Foto: Dragoș Dula Pe Dragoș îl mai găsiți aici: http://dragosdula.wix.com/photos

aparatul. Departe, acolo, în lumea ceţurilor de pe culme, scopul său îl aşteaptă – scopul său, nu un dragon de ideal ce trebuie doborât cu orice preţ, cu ghearele şi cu dinţii. Privirea sa e calmă, caldă, determinată. Acolo, unde valurile vântului şi anotimpurile şi curbura pământului devin unul şi acelaşi lucru. Unde toate lucrurile converg în unicitate. Acela e locul pe care îl caută cu întregul suflet. Nici un gând nu-i întrerupe echilibrul. Simte.

Căci inima e întotdeauna mai înţeleaptă decât va fi vreodată mintea. Doar cu inima poate vedea ceea ce este autentic; esenţialul este invizibil pentru ochi. În acel moment, în frigul iernii, în ceaţă şi tăcere, există doar el, camera foto, scopul său şi unicitatea – tot ceea ce reprezintă el însuşi. E o joacă, ca de altfel întreaga viaţă. Un joc ce nu va putea fi niciodată câştigat, doar jucat cu autenticitate. Mii de voci, de poveri, de greutăţi, de piedici, toate l-au izbit în viaţă şi i-au zguduit uneori temeliile. Dar nu este singurul. Nu există nici un suflet pe planeta noastră albastră care sa nu aibă o povara de purtat, care să nu fi cunoscut durerea, înfrângerea, suferinţa, trădarea, disperarea. Suntem toţi în aceeaşi barcă.

Dar vine momentul, rătăcind şi căutând o gură de aer proaspăt, pierdut prin ceţurile minţii, în care realizează ca a purtat o povară în cârcă

ROMANIA MAGICA

Teleobiectivul sau...luneta?

Vor zâmbi probabil sceptic, adepţii zeiţei Diana, parcurgând aceste rânduri care se vor o pledoarie pentru vânătoarea fără..puşcă. Vor fi concilianţi în acelaşi timp, acceptând că defapt, pasiunea lor nu se rezumă doar la momentul culminant al ei, acela când vânatul urmărit ore întregi sau poate zile, este răpus de glonte.

Autorul articolului de faţă, un ne-vânător, intuieşte prin ceea ce i-a oferit propria pasiune, că întreg ansamblul de peripeţii, momente de surpriză, situaţii limită ce se asociază vânătoarei propriu-zise fac savoarea şi ineditul pelegrinarilor pe urmele vânatului.

Cel ce vă "povesteşte" prin imagini câteva din întalnirile sale cu caprele negre, merge chiar mai departe, sperând că va câştiga de partea sa şi alţi partizani ai unui gen de vânătoare cu nimic mai prejos celei cunoscute şi practicate după toate canoanele scrise sau nescrise... Aşadar, este vorba despre vânătoarea cu aparatul foto!

Veţi recunoaşte din capul locului că purtătorul unei asemenea "arme" - chiar benefiicind de ultimele realizări în materie ale tehnicii - pleacă din start cu un handicap faţă de posesorul unei puşti adevărate!

Vânătorul de...imagini, parcurge cu aceleaşi imense satisfacţii fazele ce preced vânătoarea propriuzisă, ca să nu mai vorbim de clipa victoriei, când mulţumită dibăciei sale şi nu de puţine ori a unei experienţe îndelungate, reuşeşte să "răpună" trofeul pe care şi l-a ales cu aceeaşi minuţioasă atenţie.

Clipa când el apasă pe declanşatorul cutiuţei fermecate nu este cu nimic mai prejos decât cea în care vânătorul apasă pe

trăgaciul puştii, ba dimpotrivă, satisfacţia este amplificată de gândul că deşi "învins", vânatul va continua să traiască.

Apropierea, exceptând actul final al urmăririi, rămâne fără îndoială partea cea mai frumoasă, mai pasionantă, prin ceea ce solicită şi dă în schimb originalului vânător.

Capra neagră, un animal cu atâtea însuşiri ce îl feresc de nu mai puţinele primejdii, rămâne totuşi ceea ce este şi tocmai acele puţine însuşiri care îi mai lipsesc, îl fac uneori vulnerabil în faţa plusului de inteligenţă al omului.

Iată una din întâlnirile autorului cu caprele negre, care va pleda, speră el, în favoarea câştigării de teren a acestei pseudo - vânători.

Mă aflam, ca de obicei, de unul singur, într-una din căldările glaciare care-mi devenise atâta de familiare. Scotoceam de vreo două ore grohotişurile, şurlaiele şi acele tăpşane verzi suspendate - atâta de caracteristice habitatului specific minunatelor patrupede - dar în ciuda binoclului performant cu care eram echipat, nu desluşeam nici o urmă. Începusem să-mi pierd orice speranţă când deodată şuieratul strident al unui ţap solitar îmi readuse încrederea în posibilităţile unei reuşite. Întorc capul în mod reflex şi pentru o clipă rămân din nou descumpănit. Prea era departe ţapul şi mai ales prea la înălţime, ca să pot spera o cât de mică apropiere.

Mă gândeam că la primii paşi pe care îi voi face în direcţia sa, se va îndeparta, păstrând distanţa care să îl ferească de orice surpriză. Şi totuşi...Privindu-ne reciproc, observ că ţapul - probabil plictisit

- se aşează în culcuşul lui şi mă priveşte cu evidentă superioritate şi...dispreţ.

"Ce-o fi căutând ăsta pe-aici?" şi-o fi zis măria-sa de pe înălţimile muntelui...Într-o clipă mi-am făcut un calcul simplu şi fără să-i mai acord în aparenţă vreo importanţă, am pornit în jos în sens invers. Cu coada ochiului urmaream un bot de munte care curând se interpuse între noi. În acest moment, ştiindu-mă nevăzut, am început să urc din nou spre un reper pe care mi-l fixasem dinainte. În spatele reperului, un bolovan uriaş, acoperit de jnepeni, trebuia să-l reîntâlnesc pe "măriasa ", ţapul!

Este cred, inutil să vă spun, că în cele 2530 de minute cât a durat apropierea, mi-am pus în joc întreaga dibăcie de care eram capabil, astfel încât să nu mă fac simţit.

Fiindcă panta era mare, m-am ferit în primul rând ca nici o pietricică să nu alunece sub picioare. Ea ar fi antrenat în cadere şi alte pietre, iar zgomotul produs ar fi compromis temerara mea acţiune. În vreo două locuri am mers târâş ca indienii, pentru că mergând în picioare aş fi riscat să fiu văzut de "duşmanul" meu.

prea mult timp. E timpul s-o pună jos.

Să se oprească. Să renunţe la preocupări inutile. Momentul în care poate alege. Şi, cu un respir profund, ce pare să risipească ceaţa pădurii, face primii paşi. Trage primele cadre. Începe să păşească pe cărarea sa, ghidat de o voce. Spre ceea ce a fost menit să fie de când a intrat în această

Clipe

lume. În jur, totul e tăcere şi echilibru.

Nemişcare. Fulgi ce cad domol. O stână în mijlocul furtunii. Pădurea devine magică. Ochii devin clari. Munţii din depărtări, fulgii ce-i ating chipul şi se contopesc în iris, vântul ce poartă valurile zăpezii spre alte păduri, spre alte rătăciri.

Acum, joacă-te! Devino ceea ce ai fost menit. Clipa ta. Unicitatea ta, cea care ţi-a fost dăruită când te-ai născut.

Declanşează! Creează! Adu în lume acel ceva diferit, al tău, în aceast univers al fotografiei. Fă din viaţa ta o operă de artă! Dă tot ceea ce ai mai bun!

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

În lenta evoluție care a adus omul mai presus de animal, ne-am obișnuit să ne lăudăm cu degetul opozabil, cu mersul biped și cu un creier mai mare. Dar poate cel mai însemnat indicator al evoluției este acordarea unui statut important unor lucruri nepractice. Noi nu vrem să supraviețuim, vrem să trăim. Sa creăm.

Focul, care dă căldura, fascinează prin dansul dramatic al flăcărilor. Hrana, necesară vieții, a fost adaptată pentru plăcere.

Ritmul și melodia nu mai sunt simple mijloace de comunicare, ci armonii complexe care definesc culturile. Chiar și cel mai puțin sofisticat dintre noi e mișcat de combinația potrivită de note,

pași, arome sau jocuri de lumină.

Cei mai mulți dintre noi încercăm să aducem frumosul în viețile noastre, fie cu o vază de flori, fie un tablou pe perete ori pălăria perfectă. Fredonăm, adulmecăm, aranjăm, probăm și privim. Când ceva ce definim frumos ne merge la “suflet”, vrem să-l păstrăm. Și îl păstrăm, acel moment efemer, prin fotografie.

Fotografiile sunt dovada existenței noastre, a trecerii noastre prin lume. Sunt dovada că am trăit, am călătorit, am avut experiențe dintre cele mai variate și am iubit.

Text și foto: Bogdan Dan Pe Bogdan îl mai găsiți aici: https://bogdandanphotography.wordpress.com

25 ianuarie 2016

|9

Pâna şi respiraţia, în ciuda dificultăţii traseului în pantă, am încercat să mi-o controlez astfel încat să nu fie auzită, din acest motiv trebuind să fac câteva pauze.

Mă gândeam atunci: nu cumva m-o fi simţit ţapul şi ma va şuiera dispreţuitor de pe altă stâncă şi mai îndepartată? Înaintam totuşi încurajat, căci la rândul meu nu auzisem nici un zgomot. În sfârşit, am ajuns la bolovanul acoperit cu jnepeni. Îmi aleg cu emoţie locul pe unde să ies, apreciind cam pe unde ar trebui să doarmă ţapul.

O ultimă verificare a aparatului cu mâna tremurindă, o ultimă respiraţie reţinută şi cu toată hotatarea sar dintr-o dată sus pe stâncă! Era acolo, la mai puţin de zece paşi!

S-a ridicat în picioare şi pentru o fracţiune de secundă ne-am privit în ochi...În clipa următoare aparatul declanşează cu o mişcare fulger şi abia atunci, uluit, ţapul dispare din câteva salturi în căldarea vecină. Prea tarziu însă, el fusese "doborât", dar bucuria rămăsese de partea ambilor combatanţi : învingător şi învins!

Text si foto : Aurel Dula http://dragosdula.wix.com/photos

10 | 25 ianuarie 2016

www.voceastrazii.com

POLITICA LOR

Mirajul conducătorului suprem sau cum să păcălești electoratul democratic Privesc de ceva timp lecțiile de pseudodemocrație pe care clasa politică le servește periodic electoratului. Toată această competiție care vizează viitorul orașului în care trăiești este de fapt un teatru ieftin, cu actori care ne zâmbesc la tv, ne fac cu mâna sau ne îmbrățișează pe stradă, gândind că promisiunile goale de conținut o să-i propulseze în piramida politicii. Dacă politica ar fi un sport, ar fi plin de politicieni excluși din joc pe motiv că nu respectă regulile. Însă politica nu este sport și nici divertisment, ci este ceva serios, care are un impact mare asupra vieților oamenilor. Ei cred că este permis să încalci toate regulile: de bun simț, morale sau legale. Doar știm cum e în politică: învingătorul ia totul.

Valea Jiului, 2016. Ne aflăm în plin sezon de transferuri politice.

Primarii negociază cu toate partidele, promițând tuturor că vor candida din partea lor.

Singurul joc care îi poate transforma în conducătorii supremi ai micilor comunități subjugate. Și totul în interesul oamenilor. Dacă nu s-ar gândi la oameni, s-ar da numaidecât la o parte, dar proiectele fără de care comunitatea ar

muri nu pot fi duse la îndeplinire decât de ei.

Conducătorii supremi.

Să vedem și regulile jocului.

Se da un primar cu notorietate și trei, patru partide.

Primarul imbatabil promite fiecărui partid că va candida din partea lui, cu condiția să îndepărteze orice persoană care ar putea să-l deranjeze electoral sau personal, bonus la conducerea organizației locale să fie o persoană agreată și pentru discreditare totală să mai fie și un candidat cu rol de iepure (ca în cursele de câini) dispus să-i cedeze locul atunci când domnia sa va binevoi să se decidă.

Final de repriză.

Partidele sunt annihilate, așteptând cu un zâmbet tâmp finalul meciului, mai mult chiar, bucurându-se și împărțind trofeul victoriei ipotetice.

Dar timpul trece și cum legea asta electorală nu permite să candidezi din partea mai multor partide odată, trebuie să decizi. Nu e o problemă să câștigi, nu există contracandidați sau, mă rog, există, dar sunt doar așa, ca să spună electoratului ce tare e primarul și cum nu au

șanse să-l învingă, problema este cum să-ți urmărești interesele în așa fel încât să creadă oamenii că o faci pentru ei. Le vinzi iluzia că viitorul lor depinde de traseismul tău, de înțelegerile pe care le faci tu și doar tu le poți face cu cei ce ți se aseamănă și populează toate palierele politice, căci doar familia traseiștilor este numeroasă.

Mirajul conducătorului suprem care se propagă pe toate palierele politice naste monștri.

Monștri care se sfătuiesc, indiferent de partidele din care fac parte, cum să-și păstreze poziția și să-și conserve privilegiile. Monstri care împart orașele ca pe jucării, ”tu iei Valea Jiului, Brad și Orăștie, eu Hațeg, Deva și Hunedoara”, ”bă, nu-ți pun contracandidat la Vulcan dacă-mi dai voturile la consiliul județean”. Monștri care încearcă să ne păcălească că fără ei universul local se prăbușește. Monștri care arareori sunt înlăturați de justiție.

Ce rol mai au oamenii în jocul ăsta? Păi, ce ar fi teatrul fără spectatori? …și printr-o eroare au fost trecuți în lege cu numele de electorat.

Final de joc.

Adrian ZVÎNCĂ

rezultatele referendumului care l-a validat pe Traian Băsescu drept președinte. În calitate de tânăr politician eram revoltat de ignoranța Europei la dorința clară a românilor care doreau să-l înlăture pe Traian Băsescu din fruntea țării.

Astfel, am abordat subiectul cu Dan Radu Rușanu. Explicația acestuia m-a uimit. Băsescu a fost lăsat la președinția țării pe post de controlor al acțiunilor antidemocratice ale USL. Cum noi, românii, nu aveam capacitatea de a nu depăși limitele democratice din proprie voință, era nevoie de o contrabalansare a puterii în stat. Înainte de a publica cel mai recent promovate de Guvernul Boc, a dus, Perfect adevărat. articol pe ”Vocea Străzii”, Anamaria prin ”iscusința” marilor politicieni, la Totuși au scăpat câteva măsuri și m-a rugat să am o opinie legat de nașterea celei mai antidemocratice așa ne-am ales cu legea care tururile de scrutin. Iar materialul de structuri politice: USL. garantează primarilor mandate pe față vine ca o completare la ceea ce Măsurile brutale și lipsite de orice viață. am de scris. Nu intenționez să urmă de moralitate - și totodată De ce spun asta? E simplu. Orice continui în același ton, ci prefer să aflate la limita legalității – luate de primar are notorietate maximă și fac o retrospectivă a evoluției USL în parlament sunt cunoscute și intenția de vot cunoscută. Să luăm, politice (mai bine zis involuție). discutate; nu cred că mai este ceva de exemplu, un vot de 30%. Teoretic, Din punctul meu de vedere, anul de spus, însă îmi permit să abordez ceilalți 70%, chiar împărțiți egal între 2012 a fost cel mai dramatic an într-o anumită temă efectul acestora. doi candidați, ar face ca respectivul pentru democrație. Ura viscerală În 2012, la Țebea, la comemorarea să piardă mandatul. Doar teoretic, împotriva fostului președinte Traian lui Avram Iancu, am avut plăcerea de întrucât, practic, acesta va avea grijă Băsescu și împotriva măsurilor a-l reîntâlni pe Dan Radu Rușanu. să impună suficienți candidați în așa economice aberante și inutile, Momentul era imediat după fel încât să fragmenteze votul

Un pas până la

democrație

contracandidaților, până la procente ce ar fi inferioare celor 30%, asigurându-i succesul. Dacă ar exista un al doilea tur, cele 70% ar reveni unui contracandidat și ar face ca acesta să câștige.

Aritmetica e simplă, nu?

Democratic este să reprezinți majoritatea cetățenilor, dar, ca în fabula lui Grigore Alexandrescu ”Că voi egalitate, dar nu pentru căței”, cui să-i pese de democrație?

A venit momentul dramatic Colectiv. Momentul resetării clasei politice, momentul care a dus la apariția guvernului technocrat care va salva națiunea. Una dintre cererile străzii a fost legată de legea electorală.

Guvernul RĂZGÂNDAC a reușit în locul resetării politice să își reseteze memoria, făcând ceea ce știu politicienii să facă mai bine: să-și conserve privilegiile, că doar susținerea guvernului nu vine din stradă, ci din parlament, iar susținerea parlamentarilor vine de la primari. Iar dacă primarii vor mandate pe viață, pentru binele națiunii…

SĂ FIE MANDATE PE VIAȚĂ!

Adrian ZVÎNCĂ

www.voceastrazii.com

POLITICA LOR

25 ianuarie 2016

Cine suntem?

Sfârșit de ianuarie a lui 2016. Oameni care îngheață în case de frig, care își spală copiii cu apă adusă din Jiu și sunt obligați de un sistem putred să fure cărbuni pentru a-și asigura existența. Sărăcie lucie. Oameni fără speranță, care nu mai cred în textele politicienilor, ce le promit din patru în patru ani că va fi bine. Mii de familii moarte de îngrijorare pentru ziua de mâine, fiindcă se închid minele. Copii tineri care nu știu să-și trăiască tinerețea, ci aleg să ia calea străinătății pentru a avea cu ce să se întrețină. Șanse și vieți irosite, într-o zonă în care până și existența unui chioșc amărât de pâine ține de cât de bine te înțelegi cu primarul din localitate și acoliții săi. Asta e Valea Jiului din 2016, iar lucrurile nu se vor schimba prea curând.

Eventual, peste ani, vom avea știri despre Valea noastră părăsită, populată cu oameni în vârstă, cărora le este mult prea teamă s-o ia, din nou, de la zero. Și-au irosit atâtea începuturi doar...

Nu mă pot abține să nu-mi pun tot mai multe întrebări legate de situația în care ne aflăm.

Cine ești, tu, politicianule, care îndrăznești să te pui în fața maselor de oameni cu scopul de a le conduce viețile, când, de fapt, tu trăiești din munca lor? De ce vrei întotdeauna, prin minciuni bine plasate în campanie, să îți câștigi propria existență? De ce vrei, prin furt, să lași săracă o întreagă națiune? Din națiunea aia furată va face parte și copilul tău, care poate nu va fi atât de norocos ca tine.

Eurodeputatul ce reprezintă județul Hunedoara în Parlamentul European este atent la politica hunedorenilor, însă crede că așteptările oamenilor au crescut și că aceștia sunt mult mai atenți la felul cum se comportă politicienii pe scena politică. „Urmăresc ce se întâmplă în județ pentru că sunt președinte al UDMR Hunedoara. Ce se întâmplă aici și ce se întâmplă în întreaga țară e o căutare, eu asta aș spune acum.

Suntem în perioada căutărilor. Sunt foarte multe teorii cu ce s-a întâmplat în noiembrie la Colectiv, cu ce înseamnă acest lucru. Un lucru e clar în județul Hunedoara și în înteaga țară se schimbă așteptările cetățenilor față de politicieni. Sunt așteptări noi, oamenii s-au săturat de vorbe goale, de demagogie, de incompetență.

Oamenii vor mai multă credibilitate, vor tineri în politică, competenți și nepătați care nu au fost implicați în scandaluri de corupție de delapidare, de deturnare de

| 11

întâlnim aceleași fețe, sub alte sigle, numite pompos partide? Când de fapt sunt frății ale corupției și furtișagului de joasă speță.

Mi s-a reproșat că am ceva cu sistemul, că sunt revoltat Cine ești tu, alegătorule, care îți votezi propria- împotriva lui. Nu, nu sunt împotriva sistemului, că, ți sclavie? Istoria demonstrează că, prin votul dacă n-am avea nicio formă de organizare, ar fi nostru, distrugem generații nenăscute. Și totuși haos. Sunt împotriva celor care sunt căpeteniile mergem în același ritm de autodistrugere. De ce acestei națiuni, prin votul nostru, și nu-și fac tu, bătrâne, pui umărul la o viață chinuitoare, fiind treaba. Avem o sumedenie de servicii, create încântat de darurile false pe care ei, politicienii, ți chipurile pentru societate, când, de fapt, sunt le fac doar o dată la patru ani? Nu te gândești la pentru protecția sistemului. copii? La nepoți? La cei care te sună odată la Când ați văzut un polițist atacând un sistem, câteva luni din străinătate, în timp ce tu, aici, te răzvrătindu-se împotriva abuzurilor din el, stingi încet ca o lumânare? abuzuri care-l au și pe el drept țintă? Când ați Cine ești tu, muncitorule, care trudești pentru văzut că un jandarm ia la bătaie un parlamentar? ultimul leu, iar parte din truda ta merge către un Dar cu siguranță ați văzut cum erau târâți pe jos politician ce-ți zâmbește ademenitor, în costum de și pocniți ei, oamenii simpli, care nu mai suportă firmă, că pentru votul tău îți va face viața mai sistemul și parlamentarii. Noi, cei care votăm, nu bună? Cine ești tu, tinere, care alegi să pleci din facem nimic altceva decât să plătim jugul și biciul țară, fiindcă aici nu-ți găsești locul și-ți sunt celui care ne asuprește. E și asta o formă de sfărâmate visele sub bocanci la fiecare colț de sclavie, întrucât sclavia a supraviețuit miilor de stradă? ani, într-o formă sau alta.

Vorbim întotdeauna despre schimbări, despre Cine, în slujba cui se află? Eu plătesc ca tu să sisteme, despre ce nu e bine. Însă nu știm cum să lucrezi pentru mine, politicianule! Să-mi reprezinți punem umărul la aceste schimbări. De ce te zona, să nu-i lași pe alții să ne fure cu tot cu case. mulțumești cu o promisiune, o găleată, o plasă de De ce distrugem generații nenăscute prin ceea ce pâine, pentru care-ți vinzi viitorul în următorii facem acum, în prezent, cu bună știință? patru ani? De ce nu ai curaj să-l tragi la O vorbă din popor spune că un croitor măsoară răspundere pe cel care îți promite că îți va face de mai multe ori și taie o singură dată. Vine viața bună? Promisiunea ține de onoare, nu? perioada alegerilor. Să ne gândim bine ce vom Când ți-a promis, ar fi trebuit să fie sigur că te va face cu viața noastră! ajuta. Chiar nu ți se pare dubios că, de 26 de ani Sorin SANDA

Liderul UDMR spune că partidul din care face parte are o deviză clară – fără alianțe politice, permise fiind doar alianțele electorale. „Cred că avem șanse de a câștiga parlamentari din județul Hunedoara.

Dacă vom avea parteneri suntem Alegerile locale, primul fonduri”, a declarat, pentru Vocea pregătiți să încheiem înțelegeri obiectiv pe masa UDMR Străzii, Iuliu Winkler, electorale, dar doar acel soi de „Poți reuși la locale doar dacă îți europarlamentar. alianțe prin care UDMR-ul nu își faci o rețea de filiale.

Un partid cu Europarlamentarul hunedorean pierde identitate. Adică nu suntem mai spune că dualitatea PNL-ului nu conducere centrală la București nu interesați să promovăm oameni pe poate primi voturi la Hunedoara face bine. listele altor partide sau pe listele „Concret ce se va întâmpla, eu văd dacă nu are filiale locale, dacă nu are altor coaliții”, spune Iuliu Winkler.

Iulia BĂLUȘĂ aceste mișcări și sigur că marele PNL oameni să convingă. Eu cred că este loc pentru toată lumea, dar oamenii nu se simte foarte bine pentru că această dualitate nu face bine. Există vor fi convinși numai în măsura candidaților cu credibilitate. În ce comparația pe cele două privește UDMR, la alegerile locale componente, vechiul PNL și vechiul noi suntem micuți, noi avem puțini PD-L și acest lucru se întâmplă în alegători, vrem să rămânem prezenți toată țara. Vedem noile formațiuni în Deva, Hunedoara, Valea Jiului și care își fac loc pe scena politică și acolo unde avem filiale. Vom avea ALDE și ceilalți. Eu cred că la candidați tineri, vom avea candidați alegerile locale se va întâmpla o oarecare fărâmițare și eu cred că vor femei. Nu vom face noi politica în județul Hunedoara, dar nici nu cred fi câteva din aceste noi partide care că putem să fim ocoliți”, afirmă vor reuși să obțină procente destul europarlamentarul. de mari”, mai spune Iuliu Winkler.

Iuliu Winkler, europarlamentar:

„Oamenii s­au săturat de vorbe goale, de demagogie, de incompetență”

„ Nu avem interes pentru altfel de construcție politică, decât alianța electorală”

12 | 25 ianuarie 2016

OAMENI

www.voceastrazii.com

Simona Oncescu Tunaru: „România este parte din mine și eu sunt parte din ea” De mii de ori a admirat stelele, însă niciodată nu a ajuns atât de sus, printre ele. Trăiește din plin visul american și-și mai dorește să călătorească în spațiu. Mărturisește că acest lucru nu este un moft, ci o chemare pe care o simte cu toată ființa ei. „Cea mai mare dorință personală este să călatoresc în spațiu, în această viață și să plutesc printre stele, admirându-le. Este mai mult o chemare decât o idee” Nu vorbim despre un film science fiction, ci despre o poveste reală. E povestea Simonei, o petroșăneancă ce își dorește să admire stelele în toată splendoarea lor.

Viața este o serie de întâmplări. Nu a fost o întâmplare să o cunosc, pentru că putea fi remarcată imediat. Mi s-a părut diferită și am ajuns să ne cunoaștem. Fiecare dintre noi este diferit, este unic, viața noastră este unică. Nuanțele oamenirii sunt mai închise sau mai deschise, în funcție de unghiul din care le privești.

Nu îmi plac bagajele, încerc să călătoresc fără acestea, este mai ușor. Singurele bagaje pe care le am sunt experiențele de viață și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Am sosit împreună cu partenerul meu, am reluat câteva legături, au trecut zece ani însă peste ele, cei mai mulți s-au relocat în alte țări sau orașe.

Avem părți bune și părți rele. Eu încerc să caut părțile bune ale oamenilor. Îmi plac oamenii care au visuri, care vor să aibă un viitor și care nu se mulțumesc cu puțin. Uneori mă simt ca un regizor în căutarea filmului perfect, un film cu actori care vor să ajungă la stele și să le domine.

Ca regizor pe scena scrisului, îmi doresc să dau naștere unui film cald, uman și plin de emoție.

Actorul meu de astăzi este nemaipomenit, este special și totodată avem de învățat de la el. Și mai știu că acest film este unul cu final fericit.

Simona Oncescu Tunaru se află pe scena vieții zi de zi și nu s-a lăsat orbită de lumina reflectoarelor. A rămas umană și simplă. Și-a creionat un viitor pe care mulți dintre noi nu ar reuși măcar să-l viseze.

Deocamdată își trăiește visul american și o face din tot sufletul.

Menționez că nu a uitat limba română când a traversat oceanul, ba mai mult a devenit un model pentru români, pentru că s-a apucat de scris, în limba română, pentru români.

Reporter: Povestește-ne cum a început totul. Cum ai ajuns în America?

Simone O.T.: Povestea mea a început într-un decor de vis, printre câmpii și coline, respirând aer curat în liniște, la țară, în comuna Țânțăreni, județul

Gorj. Pe la vârsta de șase ani am ajuns în Petroșani și am început studiile primare la Școala I.G. Duca.

Am absolvit Colegiul Național de Informatică, ”Carmen Sylva” și mi-am continuat călătoria, mai întâi la București și apoi la Cluj, unde am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir”.

M-am întors la Petroșani și am deschis un club, unde organizam multe evenimente. Între timp, am înțeles că am nevoie de mai multe informații în domeniul hotelier și am continuat studiile la ”Florida International University”, Facultatea de Turism, în Statele Unite ale Americii.

M-am întors în România în 2008, mi-am cunoscut partenerul de viață, ne-am căsătorit, am continuat să lucrez alături de familia mea. Pentru aproape un an am locuit la Londra, unde am studiat Literatura Clasică și Filosofia. Am revenit în SUA la sfârșitul lunii august, 2015, fiind norocoasa câștigătoare a loteriei vizelor.

Reporter: Ce bagaj aveai și pe cine aveai drept sprijin când ai ajuns în SUA? Simone O.T.: Nu îmi plac bagajele, încerc să călătoresc fără acestea, este mai ușor. Singurele bagaje pe care le am sunt experiențele de viață și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Am sosit împreună cu partenerul meu, am reluat câteva legături, au trecut zece ani însă peste ele, cei mai mulți s-au relocat în alte țări sau orașe.

Reporter: Cu ce îți ocupi timpul acolo? Ai un job?

Simone O.T.: Sunt bucuroasă să împărtășesc că sunt agent de investiții imobiliare în Miami la cea mai mare companie imobiliară din SUA, Keller Williams, și că fac parte din Asociația Realtorilor din Miami, de asemenea și din Asociatia Națională a Realtorilor din SUA. Miami este o locație excelentă pentru a cumpăra o proprietate rezidențială sau comercială, iar majoritatea clienților sunt investitori internaționali.

Ținând cont că sunt despărțite de un ocean, mentalitățile sunt destul de diferite, la fel ca și cultura și tradițiile. Însă, în 2016, cu ajutorul tehnologiei, ne aliniem cu toții la o gândire la o scară mai largă, universală.

Da, cea mai mare dorință personală este să călatoresc în spațiu, în această viață și să plutesc printre stele, admirândule. Este mai mult o chemare decât o idee.

www.voceastrazii.com

OAMENI

Simone O.T.: Iubesc să scriu, iar câteodată scrisul devine o necesitate, o trăire, un sentiment. Scriu de prin 2010, am publicat deja o carte, există alte proiecte în curs de scriere.

Reporter: Ce alte pasiuni mai ai?

Simone O.T.: Călătoriile, să cunosc oameni noi, să ajung în locuri noi, citesc mai mult decât scriu, alerg de câteva ori pe săptămână, yoga, contemplarea naturii, visele.

Reporter: Ce obiective profesionale ai?

Simone O.T.: Vreau să fiu un Realtor de Top in compania Keller Williams, peste doi ani să devin Broker și să lucrez cu investitori internaționali, pentru proprietați cu vedere la Ocean în Miami si împrejurimi.

Reporter: Mi-ai spus că îți dorești să călătorești în spațiu. De unde această idee?

Simone O.T.: Da, cea mai mare dorință personală este să călatoresc în spațiu, în această viață și să plutesc printre stele, admirându-le. Este mai mult o chemare decât o idee.

Reporter: Îți dorești să rămâi în America sau vrei să te întorci în țară?

Simone O.T.: Pentru următoarea perioadă voi Reporter: Ce îți place cel mai mult acolo, dincolo de rămâne aici, însă nimic nu este permanent, pot veni în ocean?

România, oricând. Orice este posibil.

Simone O.T.: Soarele pentru 365 de zile și oceanul Reporter: Spune-mi câteva lucruri despre Atlantic, mixul de oameni din toată lumea, faptul că proiectele tale, despre „Ghidul/ Cum să te porți intru în contact cu oameni noi, zilnic. ca să fii cool?” și despre colaborarea cu cei de la Reporter: Cum sunt percepuți românii în America?

Karta Graphic?

Simone O.T.: Nu cred că ne cunosc îndeajuns pentru Simone O.T.: “Ghidul” este răspunsul sincer și a avea o părere, depinde foarte mult de românii pe care direct la comportamentul societății românești din i-au cunoscut personal. De obicei, când le spun că sunt prezent și încearcă să ofere oportunitatea de din România, primesc doar feedback pozitiv, ceea ce e îndrumare. Este împărțit pe titluri :”La bine, nu?

Hypermarket”, “În trafic”, “La Mall” etc. În fiecare Reporter: Cât de diferită este gândirea americană, titlu este prezentat un caz concret în care comparativ cu cea europeană? aproape oricare dintre noi s-a aflat cel puțin odată în viață. Începem prin a ne schimba noi Simone O.T.: Ținând cont că sunt despărțite de un înșine, astfel încât exemplul bun să devină ocean, mentalitățile sunt destul de diferite, la fel ca și "exemplul cool”. Ghidul se poate citi online pe cultura și tradițiile. Însă, în 2016, cu ajutorul site-ul meu simoneot.com tehnologiei, ne aliniem cu toții la o gândire la o scară Sunt onorată să fiu selectată printre co-autorii mai largă, universală.

Reporter: Știu că îți place să scrii. E o pasiune veche antologiei "Cuplul, în căutarea paradisului pierdut", sub îndrumarea poetei Ana Nedelcu care sau ai descoperit-o după ce ai călătorit în State?

Sunt onorată să fiu selectată printre co-autorii antologiei "Cuplul, în căutarea paradisului pierdut", sub îndrumarea poetei Ana Nedelcu care este filolog, jurnalist și traducător, făcând parte din numeroase antologii internaționale, cu poezii și proză scurtă în engleză, română, franceză și spaniolă.

25 ianuarie 2016

| 13

este filolog, jurnalist și traducător, făcând parte din numeroase antologii internaționale, cu poezii și proză scurtă în engleză, română, franceză și spaniolă.

Antologia va fi lansată în următoarele zile de editura Karta Graphic Ploiești. Formatul este inedit, literatură deosebită, co-autori pe măsură, precum și invitați speciali din lumea academică și culturală.

Tema primei antologii este menită să invite doritorii în a le exprima talentul scriitoricesc în materie de proză scurtă şi poezie. Antologia se poate comanda de la Editura Karta Graphic Ploiești.

Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?

Simone O.T.: Nu pot descrie România în cuvinte, ar fi prea modeste pentru frumusețea și înțelepciunea plaiurilor Românești. România este parte din mine și eu sunt parte din ea.

Reporter: Ce înseamnă America pentru tine?

Simone O.T.: America este un loc minunat, o gazdă perfectă, care mă face să mă simt ca acasă.

Reporter: Care sunt cuvintele cheie pentru un tânăr român aspirant la o carieră în America?

Simone O.T.: Încredere în forțele proprii, muncă, seriozitate, curiozitate, gândire pozitivă!

Interviu realizat de Iulia BĂLUȘĂ

14 | 25 ianuarie 2016

OAMENI

www.voceastrazii.com

Alexandru: Clar nu. Din contră, îşi pot aduce un plus de feminitate: abdomen plat, talie îngustă, fund ferm şi bombat, braţe subţiri, etc. Şi să fiu mai concret, femeile spre deosebire de bărbaţi, îşi dezvoltă mult mai puţină masă musculară, mai ales din cauza testosteronului, hormon care se găseşte la bărbaţi într-o doză mult mai mare.

Reporter: Cât timp ai tras de fiare ca să faci muşchi? Eu, dacă sunt puţin rezistent (adică slab) şi merg la sală trei luni, o să ajung la fel de muşchiulos?

Alexandru: Sincer, mie mi-au trebuit şase ani ca să ajung la forma actuală. Aş fi ajuns la această formă poate chiar în jumătate din timp, dacă dispuneam de toate informaţiile şi o condiţie financiară favorabilă. Este mult mai uşor să practici un sport atunci când ai un suport. Atunci când apelezi la un antrenor personal, practic, tu trebuie doar să dai tot ce e Pe Alexandru îl cunosc din liceu, suntem formă fizică de invidiat sunt multe sacrificii de mai bun şi să ai voinţă, de restul se va ocupa colegi de generaţie. Am venit de la Petrila antrenorul tău. Ce-i drept, în trei, patru luni se făcut. În clasa a XII-a, uneori, ca să strang bani pe jos de vreo două ori, eu că-mi fumasem pentru abonamentul de la sală, mergeam pe jos vor vedea diferenţele, dar lucrurile de calitate mărunţişul de maxi-taxi, el pentru că-şi strângea banii de buzunar ca să meargă la de la liceu până acasă, aproximativ 12-14 km, ca necesită timp. Este mult mai uşor să te îndopi să economisesc banii. Părinţii mei nu prea erau cu mâncare de orice fel şi să creşti cu un sală. Aşa cum povesteşte în interviul de astăzi, pe Vocea Străzii. de acord cu mersul la sală. Apoi am fost nevoit procent ridicat de grăsime. Contează şi cum Instructorul Alexandru, aşa cum îl alintă arăţi, nu doar kg acumulate sau pierdute, în să învăţ să nu mai pierd timpul, să îmi fac prietenii şi cunoştinţele, absolvent al funcţie de obiectiv. ordine în viaţă, să îmi programez timpul mai Universităţii Titu Maiorescu Bucureşti, Reporter: Eşti şi bucătar? De unde atâtea bine. Am învăţat importanţa meselor şi a orelor Facultatea de Drept Târgu-Jiu, a reuşit să-şi facă de odihnă. De multe ori mi s-a întamplat să nu informaţii pe pagina ta de facebook? timp pentru a ajuta şi alţi oameni să facă sport, merg la club, fiindcă aveam antrenament a doua Alexandru: Corect, am început să postez din să mănânce sănătos, să piardă în greutate şi să zi. ce în ce mai des poze şi „din bucătărie”. se simtă bine în pielea lor.

Reporter: Cât de mult contează părerile Adevărul este că acest sport nu rămâne un După ce am terminat liceul, am lucrat în colectivului? Cum se vede fitness-ul în Valea simplu sport, devine un stil de viaţă. Eşti nevoit diverse domenii, doar după terminarea Jiului şi cât de atrasă este lumea de activităţile să înveţi să găteşti, asta dacă nu îţi permiţi un facultăţii am început să mă axez pe sport. În astea? bucătar personal care să îţi pregătească toate perioada facultăţii am avut o perioadă de doi mesele. Referitor la informaţii: sunt certificat Alexandru: Vorbind fără perdea, în Valea ani în care am lucrat 12 ore pe zi, mergeam şi la Jiului tind să cred că aproximativ 70-80% din naţional şi internaţional în acest domeniu, am sala şi am reuşit şi să termin, am luat licenţa cu cei care ajung într-o sală, o fac doar atunci când citit o colecţie de peste 400 de reviste şi cărţi 9,40 despre sport şi nutriţie, am vizionat peste 200 sunt foarte nemulţumiţi de felul cum arată sau În primul rând, pot spune că de mic mi-a şi mai grav, când ajung în stadiul de a-şi pierde de ore de documentare, filme, filmuleţe şi aşa plăcut să fac sport, orice tip de sport. Pe mai departe. increderea de sine din cauza condiţiei fizice. vremea când eram la liceu, aveam doar 57 kg la Ce-i drept, asta m-a aproape 19 ani, pe vremea aceea jucam basket determinat şi pe mine să sau streetball oriunde, cu oricine, dar asta nu încep. Contează mult m-a ajutat să am o condiţie fizică prea bună. părerea celorlalţi vis-aCum m-am apucat? Aveam în clasă colegi care vis de acest sport, mai mergeau la sală, până şi două colege făceau ales că majoritatea au mişto de mine, că sunt mai slab decât ele.

Atunci, după două nevralgii toracice şi vestea fost îndoctrinaţi cu nişte că am gastrită sau început de ulcer, am decis că idei absurde: „nu creşti trebuie să fac ceva mai mult pentru corpul meu, dacă tragi de fiare”, „ca şi femeie, rămâi fără atât pentru sănătate cât şi pentru condiţia feminitate” şi altele. Ar fizică. trebui să fie luate în Reporter: şi te-ai apucat direct de sală? Ai considerare mai multe urmat sfaturile cuiva, sau a fost pură iniţiativă informaţii fixe, ştiinţifice, proprie? nu doar acele mituri.

Alexandru: Sincer, am început la Reporter: Deci femeile îndrumarea unui fost prieten, cel mai bun pe vremea aceea. A fost foarte greu la început din care trag de fiare, nu se deformează, nu? multe puncte de vedere. Dacă îţi doreşti o

Devotament, disciplină şi sănătate: cu Alexandru Colobanea

www.voceastrazii.com Reporter: Vor oamenii din Petroşani să slăbească, să mănânce sănătos şi să facă sport?

Alexandru: Sunt atât persoane care vor să slăbească, cât şi persoane care doresc să îşi dezvolte musculatura, de ambele sexe. Din pacate, lumea se cam fereşte de mersul la sală din două motive: Unele persoane au impresia că vor râde ceilalţi sau vor face glume pe seama lor, iar de cealaltă parte, majoritatea au impresia că dacă mănânci toate porcariile zilnic, „faci muşchi”. Sau dacă te înfometezi, slăbeşti şi bei nu ştiu ce ceaiuri minune, iei pastile minune, slăbeşti.Total neadevărat.

Reporter: Cât de avansată este Valea Jiului în categoria „obezitate”?

Alexandru: Din păcate cunosc şi am văzut foarte multe persoane obeze. Chiar şi mama a avut 110kg, iar în prezent, de mai bine de jumătate de an se menţine la 5759kg, fiind atentă doar la cantitate. Am postat poze cu persoane care au slăbit un număr considerabil de kg, dar nu prin înfometare, ci prin câte patru-cinci mese recomandate.

Reporter: Cum adică? Dacă mănânci de mai multe ori pe zi în cantităţi mai mici, e mai bine?

Alexandru: Desigur. Totul ţine de echilibru, indiferent de obiectiv. De multe ori cred că a auzit multă lume de la doctori: „trei mese de bază si două gustări zilnic”. Chiar şi la slabit contează mult să nu se ducă la extrem prin înfometare, fiindcă de cele mai multe ori apare efectul yo-yo (revenirea sau depăşirea vechii greutăţi).

Nu sunt perfid să spun că eu mă feresc complet de zahăr, sare şi grăsimi. Zahărul apare inclusiv în fructe, iar grăsimile în nuci, alune, migdale sau avocado. Nici măcar sportivii profesionişi, să nu creadă cineva că mănâncă tot timpul anului doar mâncare sănătoasă. Există perioade când pur şi simplu te poţi răsfăţa şi îţi poţi face poftele. Asta te ajută psihic să nu renunţi. Fiecare îşi are rolul, dar nu trebuie abuzat.

Reporter: Cât de important este pentru copii? De la ce vârstă ar trebui să se apuce de sală? Există o vârstă minimă?

Alexandru: Cel mai important pentru copii ar fi alimentaţia şi sportul, de orice tip, nu neapărat fitness. Există mulţi sportivi care au început foarte devreme, iar acum au rămas în istorie. Arnold Schwarzenegger a început la 14 ani. Şi mai sunt şi alţii de talie mondială. Sunt de părere că atâta timp cât se lucrează

OAMENI

25 ianuarie 2016

| 15

corect, nu are cu ce să afecteze, din nici un Sunt pe drumul spre succes. Sunt un om punct de vedere. Aş spune chiar că ajută la o împlinit, dar încă nu consider că am ajuns la bună dezvoltare. acel nivel.

Reporter: Sportul ca sportul, dar cum Împlinit fiindcă fac ceea ce îmi place. merge afacerea? Ce notă merită Petroşani, „Devotament. Disciplină. Sănătate.” , aşa îşi Hunedoara la materia sport/fitness? descrie Alexandru meseria.

Alexandru: Aş spune doar că totul are un Sergiu BALABAN-DUCK început. Consider că sunt abia la începutul Pe Alexandru, instructorul, îl mai găsiţi şi aici: drumului, mai am mult de parcurs ca să c.alexandru.personal.trainer pe #Instagram şi ajung unde mi-am propus. Am fost în peste C Alexandru Antrenor Pers pe #Facebook 20 de săli şi peste tot am întâlnit atât – Fitness trainer, sunt băieţii ăia care persoane foarte capabile, devotate în ceea ce te aleargă printr-o sală de sport până ţi fac, cât şi instructori care nu sunt în stare să se ridică firele de păr în cap, cam aşa vorbească, corect, în limba română. Nu cred cum a descris Valentin Roman ieri, că pot da un calificativ, fiindcă în orice vânătoarea unui vânător: „Nu să te domeniu poţi întâlni persoane care nu omor, doar să te hărțuiesc, să-ți ”picure” înţelegi ce caută acolo, indiferent de oraş. gloanțe în jur în ritm intens, în timp ce Cât despre investiţii, cel mai important este creierul ți s-ar inunda de endorfină, să ai strictul necesar, nu să mergi să-ţi etalezi trupul ți-ar fi asaltat de adrenalină fiţele. Aici este o altă lume: nu hainele şi banii produsă în exces când ai căuta soluții să scapi. Ritmul cardiac crește rapid, contează, ci caracterul şi felul cum arăţi şi fluxul sangvin face ca venele să-ți evoluezi. pleznească de încordare, membrele Reporter: Câţi „elevi” ai acum în dotare? reacționează instinctiv, să fugi, dar să Şi cât eşti de aproape de termenul „succes”? n-ai unde. Cunoști senzația? Ar fi bine s-o încerci, că ”ăsta-i talentul”. Sigur Alexandru: Asta chiar e o întrebare la te-ai pișa pe tine, hăituit așa.” care nu se poate răspunde. Încă sunt la Dar merită. început şi oricum, depinde de mulţi factori.

16 | 25 ianuarie 2016

www.voceastrazii.com

CARTE & FILM

Brent Schlender și Rick Tetzeli își propun să infirme mituri și stereotipuri despre Steve Jobs. Sprijinindu-se pe fapte, date și mărturii, cei doi autori pun sub semnul întrebării perspectiva convențională, unidimensională despre Jobs, anume aceea că, pe tot parcursul vieții sale, acesta a fost „jumătate geniu, jumătate ticălos”, un lider irascibil și egoist, care-și umilea fără regrete prietenii și familia deopotrivă.

După ce au stat de vorbă cu persoanecheie din cercul de apropiați ai lui Jobs , Schlender și Tetzeli au început o poveste diferită, aceea a unui om care s-a luptat cu propriile slabiciuni și care, cu timpul, a învățat să-și pună mai bine în valoare extraordinarele calități. Cei doi autori demonstrează că răsunătorul succes al lui

Jobs la Apple s-a datorat nu numai alegerii produselor potrivite, ci și unei schimbări de comportament și atitudine. Cei doi arată cum a devenit mai răbdător, cum a învățat să aibă încredere în colaboratorii apropiați și cum a descoperit importanța creșterii graduale a companiei, în locul celei fulminante, declanșate printr-un singur produs menit să schimbe configurația pieței.

O relatare bogată, revelatoare, care va schimba felul în care îl privim pe Jobs, cartea ne arată cum unul dintre cele mai colorate și mai vii personaje ale epocii noastre a reușit să-și împletească neobosita pasiune cu un stil de management tot mai matur, creând astfel una dintre cele mai valoroase și mai iubite companii de pe planetă.

Produs publicat în 2016 de Publica Data apariției: Ianuarie 2016

20 de filme româneşti, aşteptate la cinema în 2016 Potrivit Cineuropa, circa 20 de filme româneşti vor ieşi în cinematografe în 2016, cu diverse întoarceri de regizori importanţi, aşteptaţi să surprindă publicul local. Family Pictures de Cristian Mungiu, Sierra Nevada de Cristi Puiu, Scarred Hearts de Radu Jude şi 6,9 on the Richter Scale de Nae Caranfil sunt programate pentru toamna următoare.

Cinematografia românească poate, în 2016, să dispună publicului o gamă destul de vastă de stiluri şi genuri lucrate de regizorii noştri.

Primăvara este din ce în ce mai populară în ceea ce privește producția internă, cu șase filme planificate pentru lunile următoare. Thriller-ul Orizont va fi prima lansare națională în 2016, pe 12 februarie, urmat de drama atmosferică a Ruxandrei Zenide – The Miracle of Tekir pe 4 martie și Illegitimate de Adrian Sitaru, pe 18 martie. Drama lui Cătălin Mitulescu – By the Rails va fi, de asemenea, disponibil în luna martie. Aprilie și mai vor vedea lansarea a două comedii: Lie to Me Nicely in the Old Town de Iura Luncașu și #Selfie69 de

Cristina Iacob, continuare a #Selfie, filmul național român cel mai popular în 2014 (102.000 de telespectatori).

2016 aduce şi opere regizate de femei, printre categorii găsim Breaking News de Iulia Rugină, Double de Catrinel Dănăiaţă şi That Trip We Took with Dad de Anca Miruna Lăzărescu. Şi Bogdan Mirică va prezenta primul său lungmetraj, Dogs, un thriller interpretat de Dragoş Bucur, în a doua jumătate a anului.

Anca Damian debutează In Perfect Health, Radu

Potcoavă pregătește premiera filmului The Summer Has Ended, iar Dan Chişu, regizorul care a filmat acum câţiva ani „Ceva bun de la viaţă” în Valea Jiului – Mina Petrila şi Băniţa, regizorul independent şi cel mai prolific al României, se întoarce cu The Birthday Party. Vom mai asista la debutul în limba engleză a lui Radu Mihăileanu – History of Love şi la comedia lui Paul Negoescu, Two Lottery Tickets.

Sergiu BALABAN-DUCK