8 minute read
7. Elemente de focalizare a spațiului
from Criț
6. ELEMENTE DE FOCALIZARE A SPAȚIULUI
În ceea ce privește dotările de interes public ale comunei, acestea sunt concentrate în diverse puncte ale satului Criț. Aceste elemente de focalizare a spațiului se materializează prin construcții cu un puternic caracter reprezentativ și polarizator. Ele se diferențiază în cadrul satului prin dimensiunea parcelei și a clădirii precum și prin grupurilor sau categoriilor de persoane carora le este adresată.
Advertisement
Astfel, putem distinge patru poli distincți în organizarea satului. Primii doi, situați la poluri diametral opuse sunt constituiți de cele două biserici, cea fortificată, săsească, iar la capătul celălalt, pe alt deal, o biserică ortodoxă mai nouă, construită inițial pe ascuns de românii stabiliți în Criț și de aceea, aceasta nu are dimensiuni foarte impunătoare, însă poate fi la fel de ușor reperată.
Însă elementrul cel mai reprezentativ putem spune că este biserica evanghelică fortificată, care veghează de pe un deal care domină centrul satului și care acum poatra hramul Sfinților Petru și Pavel
În jurul punctului de intersecție a drumurilor, despre care sătenii spun ca ar semana chiar cu o cruce deformată, alte două elemente de focalizare a spațiului formează o unitate puternică, și anume barul satului și caminul cultural.
Barul este inima socială a satului, aproape în fiecare seara fiind plin cu bărbați din sat. Reprezentanți ai diferitelor etnii mai au ocazia de a interacționa la diferite baluri sau festivități de-a lungul anului în căminul cultural. Însă în toate aceste cadre se pot observa ierarhia socială. Factorii care determină poziția unui individ în ierarhia socială sunt mereu aceași: etnia, averea, familia, experiența, statutul de bun gospodar, succesul.
Un ultim puct de focalizare îl constituie școala primară și grădinița, aflate aproape de intrarea de pe drumul principal în sat. Cu toate că nu mai sunt multi copii ce frecventeaza această scoala, in fiecare zi se strang grupuri galagioase care populează și animă zona.
Această școală a fost construiă parțial din carămizile școlii inițiale ce se afla lângă biserica fortificată. Atunci când sașii au părăsit satul, prima școală a fost lăsată în paragină, găsindu-se noua locație
Deși nu este tocmai obiectul unei instituții publice și deține un caracter privat, pensiunea ”Casa cu Zorele” poate fi constituită ca un element de focalizare a spațiului, fiind vestită atât printre localnici cât și printre turiști și reprezentând de asemenea un reper în sat. Situată aproape de zona centrală, dar pe o uliță mai retrasă, această pensiune e cunoscută pentru faptul că atât exteriorul cât și interioriul au înghețat în sat spiritul săsesc de odinioară.
Pe lângă toate acestea, mai există anumite spații care permit interacțiunile sociale, și anume, cele trei magazine alimentare din sat. Chiar daca acestea nu se impun printr-un limbaj arhitectural anume, acestea fac parte din reperele oamenilor din sat.
BISERICA/ FORTIFICAȚIA
Biserica
Biserica fortificată din satul Criţ, loc în care acum mai bine de 400 de ani a fost adoptată prima lege şcolară rurală din Transilvania, se află pe un deal în mijlocul satului. În trecut această amplasare necesita prezenţa unui paznic al cetăţii care să fi fost cizmar sau măcar un bun meşter. Aceasta pentru simplul fapt că drumul către biserică este abrupt şi pavat cu pietre rotunde de râu. Mergând să participe la slujba de duminică, multe femei îşi rupeau aici tocurile, care erau întărite pe vremuri cu potcoave de cai. Aşadar un cizmar era absolut necesar pentru a face reparaţiile cu pricina înainte de intrarea în biserică.
În anul 1270 apare prima atestare a vechii bicerici, care pe atunci purta hramul Sfintei Cruci. Se spune că aceasta biserică era din lemn, dar nu s-a păstrat niciun fel de document referitor la înfățișarea acesteia. Unele presupuneri evocă totuși o imagine a acesteia ca fiind pictata pe una din bancile acesteia, care se mai păstreaza și astăzi în cel de-al doilea balcon al bisericii noi.
Între anii 1810-1813 s-au pus bazele construcției noii biserici, ce poartă acum hramul Sfinților Petru și Pavel. Acesta dispune de 460, însă registrele bisericii ne arată faptul că cei mai mulți dintre sașii prezenți la slujbe au fost 365.
La interior, biserica are o sală încăpătoare, cu două travee, și bolta în stil boemian, iar în tribune se păstrează încă strane din prima biserică. Altarul, orga și amvonul fac parte dintre înzestrările din secolul XIX, însă în biserică se păstrează și un potir de argint aurit ornamentat cu lujeri din secolul XVI, iar cele
Orga, aflată desupra altarului, a mai fost restaurată în 1822. În partea opusă, cele două rânduri de balcoane erau destinate bărbaților, fiind ierarhizate pe categorii de vârstă. Astfel, la cel mai de sus balcon stăteau bărbații tineri, umând ca mai jos, spațiul să fie atribuit celor trecuți de însurătoare, în jurul vârstei de 20-25 de ani. În final, jos își găseau locul vârstnicii. Femeile nu aveau voie să intre, ele așteptând afarâ până la sosirea preotului.
Pentru slujba de duminică sau înmormântări, preotul trimitea către vecinătăți un semn scris cu sigiliul bisericii, iar în caz de necesități exista și un clopot pentru alarmă.
Lângă biserică, în afara fortificațiilor, există o platformă verde înconjurată de copaci, care pe vremuri folosea ca loc de dans. Aici îșî aveau locul toate manifestările și balurile pentru diferite sărbători, fiind și în apropierea vechii cârciumi care se afla chiar peste drum.
Fortificația
Forma ovală a fortificațiilor este atipică pentru zona Rupea, fapt ce contribuie la datarea acesteia din sec. 15.
Zwinger Parch- Parcham- definea o zonă protejată de pe timpul cavalerilor. Fortificatia avea 5 turnuri de aparare din care au mai ramas numai 4. In 1925 a cazut unul dintre ele si nu s-a mai refacut. Se mai pot vedea astăzi aproximativ 60 cm din zidurile acestuia.
Turnul Nord-Estic s-a prăbușit și el dar a fost reconstituit cu acoperiș piramidal. Restul turnurilor au acoperișul într-o singură apă. Turnurile au trecut prin cateva restaurari - in anii 70; Acestea au 3 nivele și numai turnul vestic si nordvestic mai păstrează acoperișul inițial (cel cu o singură apă).
Intrările pentru fiecare nivel al turnului nu sunt una sub cealaltă și sunt protejate de o streașină largă care oferea protecție și scării de lemn In incinta fortificatiei se aflau 2 shop-uri [?] , de o parte si de alta, unde se tineau animalele in caz de atac.
Tot din motive de securitate, 20% din recolte [grau, ovaz, etc] se strangea de aemenea in incinta fortificatiei, in hambare.
Cele 5 turnuri corespundeau celor 5 strazi ale satului, fiecare cu turnul ei. Acestea mai erau folosite pentru depozitarea alimentelor [slanina, carne]. Existau doua chei pentru acest turn, dintre care una la preot si una la “tatal de vecinatate” iar pentru a-ti taia o bucata de slanina, mai era nevoie de un martor care se asigura ca nu iei din alta parte decat din ce-i al tau. Zidurile cetatii erau mult mai inalte inainte, dar cu timpul au fost acoperite cu pamant. Din dotarea lor mai făceau parte și găuri sau nișe pentru lichide fierbinți sau pentru arme.
Pentru că în partea nord-vestică, zidurile erau mai scurte, din motive de protecție acestea au fost dublate pe din afara, creîndu-se astfel două încăperi- zwingere- care au folosit o bună perioadă drept închisoare temporară. Ulterior, un alt zid a fost adăugat, de data aceasta pe latura sud-estică, și în interior, spațiul devenind un shop pentru animale care puteau fi adăpostite aici în caz de atac.
În 1908, lângă turnul Vestic apare o intrare pentru căruța care ducea morții, de unde aceasta își ia și denumirea de ”poarta leșurilor”.
În incinta fortificației există o fântână veche din zidarie, cu acoperiș piramidal care a fost trecută in lista monumentelor istorice alfate in sat.
MONUMENTE ISTORICE
Satul este cunoscut ca fiind un loc de care am putea spune ca abundă în obiecte și monumente clasate ca fiind istorice și astfel vom prezenta o listă cu mândriile localnicilor.
Situl arheologic de la Crit din Sat Crit, Comuna Bunesti – 6958
Situl arheologic de la Crit din Sat Crit, Comuna Bunesti Denumire: Situl arheologic de la Crit Datare: sec. II – III p. Chr. Localizare: Biserica evanghelica Adresa: Sat Crit, Comuna Bunesti (Biserica evanghelica) Judetul: Brasov Regiune istorica: Transilvania Cod LMI: BV-l-s-B-11271
Ansamblul rural Str. Principala din Sat Crit, Comuna Bunesti
Denumire: Ansamblul rural Str. Principala Datare: sec. XVIII – XIX Localizare: Str. Principala, ambele laturi ale strazii, intre nr. 15 si 188. Adresa: Sat Crit, Comuna Bunesti (Str. Principala, ambele laturi ale strazii, intre nr. 15 si 188.) Judetul: Brasov Regiune istorica: Transilvania Cod LMI: BV-ll-a-B-11660
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Sat Crit, Comuna Bunesti – 7480
Ansamblul bisericii evanghelice fortificate din Sat Crit, Comuna Bunesti Denumire: Ansamblul bisericii evanghelice fortificate Datare: sec. XV – XIX Localizare: 25 Adresa: Sat Crit, Comuna Bunesti (25) Judetul: Brasov Regiune istorica: Transilvania Cod LMI: BV-ll-a-A-11661
Biserica evanghelica din Sat Crit, Comuna Bunesti – 7481
Biserica evanghelica din Sat Crit, Comuna Bunesti Denumire: Biserica evanghelica Datare: 1810 -1813 Localizare: 25 Adresa: Sat Crit, Comuna Bunesti (25) Judetul: Brasov Regiune istorica: Transilvania Cod LMI: BV-ll-m-A-11661.01
Fantana din Sat Crit, Comuna Bunesti – 7482
Fantana din Sat Crit, Comuna Bunesti Denumire: Fantana Datare: 1753 Localizare: 25 Adresa: Sat Crit, Comuna Bunesti (25) Judetul: Brasov Regiune istorica: Transilvania Cod LMI: BV-ll-m-A-11661.02
Incinta fortificata, cu cinci turnuri, trei zwingere (nord – unul si sud – doua) din Sat Crit, Comuna Bunesti
Denumire: Incinta fortificata, cu cinci turnuri, trei zwingere (nord – unul si sud – doua) Datare: sec. XVI – XVII Localizare: 25 Adresa: Sat Crit, Comuna Bunesti (25) Judetul: Brasov Regiune istorica: Transilvania Cod LMI: BV-ll-m-A-11661.03