www.sunetelive.ro
GRATUIT
APRILIE 2015
ROK OLE CTIV
10 ANI
Dosar despre festivalul cu o decadă în spate TAME IMPALA MADONNA GRIMES DEATH CAB FOR CUTIE
ISSN 2392-9820
Agendă muzicală proaspăt relaxată, versatil necesară, care împacă zona alternativă cu cea urbană, atentă la proiecte locale şi conectată la importuri. Başca, Sunete se ambiţionează să ajungă la oameni şi prin intermediul hârtiei. Din 2003. REDACTOR-ŞEF
Mihai Tiţa mihai.tita@zilesinopti.ro COLABORATORI
Paul Breazu Cristi Mărculescu Filip Standavid Andrei Bucureci LAYOUT & DTP
Claudiu Oană
claudiu@zilesinopti.ro Szabó Kinga - Noémi
kinga@zilesinopti.ro DISTRIBUŢIE
Dan Budoi
dan.budoi@zilesinopti.ro VÂNZĂRI
Speranţa Velicu
speranta.velicu@gmail.com PUBLISHER
Marian Gîlea
marian.gilea@zilesinopti.ro CONTACT
sunetelive.ro
facebook.com/sunetelive.ro evenimente@sunetelive.ro
DE MIHAI TIŢA
De ceva ani încoace, numărul exact depinzând de timing-ul fiecăruia dintre noi, luna aprilie înseamnă Rokolectiv. Cum iunie însemna B’estfest sau cum august a ajuns să fie important datorită unui foarte proaspăt Summer Well. Aprilie ăsta marchează şi fix 10 ani de existenţă a unui festival de muzică electronică unic în piesajul nostru, care nu şi-a făcut vreodată lista de artişti în funcţie de „Câţi oameni crezi că vin?”. Poate tocmai de aceea, astăzi vin atât de mulţi. Că sunt mulţi. Dintre ei, Paul Breazu a fost încă de la început. Mai mult decât atât, e un apropiat al colectivului care a pornit totul. Foarte potrivit, aşadar, să îngrijească un dosar (14 pagini, mai puţin nu se putea!) despre Rokolectiv, în care aflăm mai multe de la organizatori, dar şi de la trei oameni, fiecare cu rolul său în peisaj. Plus o listă cu 9 momente esenţiale. Altfel? Mai puţine piese, mai multe albume şi promitem mai multe viitoare-articole despre fenomenele conexe muzicii, de la arte la tehnologie. Sunete încearcă şi trebuie să facă faţă unor vorbe pierdute în vreun comentariu pe Facebook, citite de la Mihnea MihalacheFiastru (caută-l la pagina 32): „Muzica e atât de multă, că nu mai ai timp de altceva”.
sunetelive.ro aprilie 2015
FILTRU 10+1 PIESE ESENŢIALE DE LA KELELA, LEGOWELT, GRIMES, SHLOHMO, DEATH CAB FOR CUTIE ŞI AŞA MAI DEPARTE ALESE DE MIHAI TIŢA
FILTRU // 10+1 PIESE
BUCATA LUNII
01 Tame Impala
Let It Happen Post-hipioţii australieni au scos prima bucată după trei ani de când Lonerism repornea discuţiile despre importanţa unor The Beatles sau Pink Floyd
Pe a cincea piesă de pe Lonerism, Kevin Parker distorsionează cuvintele următoare, proiectate printr-o prismă multicoloră de orgi prăfuite şi pedale wah-wah: „But I just don’t know, How to feel right, A beautiful girl, Is wasting my life”. Despre singurătate (aproape glorificarea ei) a fost acel album, pus la cale alături de Dave Fridmann (Neon Indian, MGMT), ajuns rapid unul dintre cele mai lăudate ale ultimului deceniu – până acolo aş merge, da. Ce l-a făcut să nu fie o simplă pastişă a epocii distort-ului şaizecist? Nu pot spune exact.
sunetelive.ro aprilie 2015
Poate că tocmai digitalizarea de care spunea Parker, la un moment, comparând tobele lor cu ritmurile Daft Punk. Sau poate felul lejer şi deştept în care omul poza într-un „fumat” inocent. Revenind la influenţele din zona electronică, „Let It Happen” le duce mai departe. Poate fi chiar uşor confundată cu un side-project, iar orele petrecute în studio alături de Mark Ronson n-au trecut nici ele în van. Chiar şi chitara, spre ultimele două minute ale piesei (care durează aproape opt), e din altă lume. Una funk. Mark?
CELE MAI COOL TWEET-URI
Protoje „Just because you don’t know about it, does not mean it is not happening.”
02 Kelela A Message Charli XCX „Pizza dipped in vodka.”
Florence Welch „Thank you everyone. For all your kissing and dancing and jumping and general removing of clothes.”
Când Kelela Mizanekristos a scos Cut 4 Me acum doi ani, am zis că labelurile-surori Fade To Mind şi Night Slugs au cam atins vârfurile grime-ului şi dubstepului rafinat cu prefixul „post”. Nu neapărat din punct de vedere al producţiei, că sunt multe anterioare mai bune, dar EP-ul a avut meritul de-a fi penetrat în followerii unor Drake sau Kanye West, în acelaşi timp mulţumind puriştii genului, nehotărâţi, unii dintre ei, cu plăcerile unui RnB futurist, pe vocea sirop-de-tuse a doamnei. „A Message” e produsă prin 2012, cu Arca (omul care e pus osul la Vulnicura). Mai sunt alte cinci piese din perioada aia, şlefuite de-a lungul timpului, toate strânse pe un EP, Hallucinogen.
sunetelive.ro aprilie 2015
03 José Padilla
Day One TĂTICUL COMPILAŢIILOR CAFÉ DEL MAR SCOATE ANUL ĂSTA UN ALBUM DUPĂ VREO CINŞPE ANI DE LÂNCEZIT LA SOARE DUPĂ SET-URI LEJERE PRIN TOATĂ LUMEA. AIA EXOTICĂ, ÎN MARE PARTE. DE PE EL, AM PRIMIT SPRE ASCULTARE, LUNA TRECUTĂ, BUCATA ASTA, UN TUN DE SPUMĂ ŞI CLOPOŢEI BALEARICI CUM STĂ BINE ORICĂRUI COCKTAIL COLORAT.
FILTRU // 10+1 PIESE
04 Oscar Key Sung Premonition
În 2010, omul nostru se aventura într-un lo-fi minimalist alături de un bun prieten. Oscar + Martin era numele duo-ului şi făcea parte din portofoliul labelului australian Two Bright Likes, pe care merită să arunci un ochi. Peste ceva timp, a primit o ofertă de nerefuzat să producă albumul colaborării dintre Ghostpoet şi MeLo-X. Pas mare, da. A urmat un prim EP solo, Holograms, departe de trecutul său. Avant RnB, pe voce luxoasă, claro de sexy, cum se făcea demult. Şi continuă. Bucata asta va face parte de pe Altruism, EP care iese luna asta.
sunetelive.ro aprilie 2015
05 Grimes
REALiTi
Când tocmai credeam că am pierdut-o pe rârâita canadiană, iată că se întoarce la fata dulce şi naivă pe care o ştim de pe Visions. Bucata asta e chiar una de-acum doi ani, un demo care n-a mai apucat să intre pe un album aruncat la gunoi după „Go” (scrisă iniţial pentru Rihanna). La calitate tehnică îndoielnică (zice ea, da’ nu prea contează), dar de mare calitate indiepop (cu un posibil sample de la Darude sau Alice Deejay? Lol). Iar acum, aşteptăm.
„If Jay would only take me as his second wife, then I’d score an invitation to visit Obama.”
Madonna
06 Garden City Movement Recollections
Undeva între chillwave şi RnB, EP-ul de anul trecut scos de trioul israelian dovedea că n-ai nevoie de Los Angeles ca să înţelegi aluziile apusului sau pielea de găină de sub palmieri. Pe 6 aprilie, băieţii mai scot unul, Modern West (hm, posibilă ironie, dar nu putem spune asta încă). De pe el am ascultat „Recollections”, cu accent pe nişte percuţii lemnoase şi voce desfigurată.
sunetelive.ro aprilie 2015
FILTRU // 10+1 PIESE
08 Frikstailers Woranait
Rafa Caivano şi Lisandro Sona, doi argentinienii propăvăduitori de electrocumbia, care au trecut şi pe la Bucureşti, ne-au dat gratuit o bucată care marchează vreo nouă ani de existenţă. La 10 ani poate că ne vor da un album întreg, mai ştii? „Woranait” e la fel de intrigantă şi piperată cu boia de ardei iute ca şi producţiile anterioare, doar că ceva mai aglomerată în instrumente „adevărate”.
07 Shlohmo Buried
Deşi Henry Laufer produce încă de prin 2009 beaturi hip-hop subacvatice (ia descurc-o pe asta, Bonobo), are numa’ două albume mari şi late. Primul, scos în 2011, al doilea, Dark Red, vine anul ăsta. Promovat cu două video-single-uri, unul mai noise decât celălalt, promite a fi o experienţă mult mai psihedelică.
sunetelive.ro aprilie 2015
10 Death Cab For Cutie Little Wanderer
Albumul, cel de-al nouălea, poartă numele Kintsugi, iar asta e a patra piesă pe care-o auzim de-acolo, poate şi cea mai reuşită, fiindcă insistă pe tonuri prietenoase, nostalgice, şi aduce şi un plus la compoziţie, prin îndrăzneţ, pentru ei, de mult drum machine şi sintetizator. Foarte plăcută şi fix reascultabilă.
09 Legowelt Evaporate With Me 2 Infinity
OLANDEZUL CARE PUNE DE PESTE 15 ANI NOSTALGIE SINTETICĂ ÎN DEEP HOUSE-UL PE STIL CHICAGO ARE PATRU PIESE PROASPETE, CARE VOR FACE PARTE DE PE EP-UL ANACONDA FLOW, PROGRAMAT DE LANSARE PE 6 ALE LUNII CURENTE.
10+1 TR/ST
Slug
Canadianul care a trecut şi pe la Bucureşti, neaşteptat pentru mulţi dintre noi (cam aşa a fost şi cu Jessie Ware acum câţiva ani, îţi mai aduci aminte?), are single proaspăt. Unul nemaiauzit, chiar, pentru că nu-i de pe Joyland. Mişc spasmodic din corp pe înc-o pastişă pop, de
sunetelive.ro aprilie 2015
data asta una evidentă la Paul van Dyk şi a lui „Let Go”, reinterpretată în cheie synth-pop, cu un praf de zahăr eurodance peste refren cât să vină mişcările alea naive. Hm, stai, frăţior, că acum chiar vreau să reascult aia lu’ van Dyk. E şi mai bună, parcă.
CASCĂ URECHEA
Irina Bucescu
Aflăm despre tipa cu mai mult decât vocea din proaspăta trupă Temple Invisible că e şi o fire curajoasă, indiferent că vorbim despre săritul cu parapanta sau… consumul de alcool în primul an de şcoală Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la întrebările astea? M-aş plimba prin Nepal sau aş face baie în Pacific. Când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată? Miercurea asta am fost pentru prima dată în Belgia. Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut? Parapantă, în Vama Veche, la 600 de metri deasupra mării. Te-ai îmbrăcat vreodată în bărbat? Da. De la Coco Chanel încoace, toate ne îmbrăcăm în bărbat. Ce desene animate îţi plăceau când erai mică? Mă uitam pe VHS-uri la toate desenele Disney. Jungle Book, Mowgli, Baloo, Akela şi „I wanna be like you-u- u”. Cu cine aveai postere în cameră? N-am avut postere. Ai un tic verbal? Verbal, nu, de care să fiu conştientă. Dar am altele. În ce maşină ţi-ar plăcea să străbaţi ţările nordice? Într-un Mercedes V250. Te pricepi să tai ceapă ca la Master Chef?
N-am ajuns la acel nivel, dar mă descurc. Ai vânat vreodată? Nu, şi nici nu susţin acest gen de activitate. Ceafă sau cotlet? Nici, nici. Cu excepţia peştelui, nu mănânc carne. Cu ce animal n-ai vrea să dai vreodată nas în nas? Cu o hienă. Ţi se pare jenant romantismul? Absolut deloc. Tot ce e facut cu moderaţie e binevenit. Cum te-ai îmbătat prima dată? La 7 ani, am băut un pahar cu bere şi-am căzut lată în pat. După vreo trei minute, s-a prăbuşit un şifonier imens, lângă mine. Toata familia a sărit ca arsă, au venit toţi în cameră şi m-au găsit exact cum m-au lăsat: dormind, nestingherită. Care-i cea mai naşpa sau ciudată chestie pe care ai mâncat-o? Au fost mai multe, în anumite etape, ca de exemplu brânza Roquefort, care acum e brânza mea preferată. Sau melcii, despre care nu credeam că pot deveni preparate atât de fine şi complexe. Însă ar fi ceva ce încă nu pot procesa mental: stridiile. sunetelive.ro aprilie 2015
Ai putea spune despre tine că eşti o tipă curajoasă? Spun. Trei lucruri pe care-ar trebui să ştie să le facă orice femeie. Să se împace cu ea însăşi. Restul vine de la sine. Ai dansat vreodată pe „Gangnam Style”? Da... Dă-mi o melodie care intră-n categoria „guilty pleasure”. „All I Want for Christmas Is You”. Cât de scump e prea scump? Prea scump e ceva ce mă face să vreau să umplu un gol interior cu un lucru fizic. Care-i emisiunea ta preferată de la TV? Saturday Night Live. La ce te gândeşti noaptea-n pat? Am un ritm circadian sănătos, deci nu mă posedă niciun gând noaptea-n pat. Însă am o predilecţie în a vizualiza cosmosuri de toate felurile. Cum te-ai descrie dimineaţa? Cu cortexul relaxat şi la capacitate maximă. Cât te costă chiria? Mai mult decât îmi pot permite şi mai puţin decât face.
S-A NĂSCUT PE 8 MARTIE 1988, LA IAŞI. ÎI PLAC SPIRITUL CREATIV, MEDITAŢIA ŞI LOCURILE NECUNOSCUTE.
sunetelive.ro aprilie 2015
FILTRU // ALBUM
Mickey Mouse era luat de mult DE FILIP STANDAVID
Ce? Rock alternativ/indie, din 1993 încoace. Trupă-cult, pe care o știe cine trebuie (cam ca Yo La Tengo) și căreia, din când în când, îi mai scapă câte un semi-hit
Cum?
Chităreală melodioasă în cea mai mare parte și abrazivă când te-aștepți mai puțin,versuri livrescimpenetrabile (aici ai parte, între altele, de coioți care „merg pe vârfuri în zăpada dintr-un parc național” și de un romancier care crede că toate femeile sunt curve). Interludii absurde („God is an indian and you’re an asshole”), zdrăngăneală dansabilă („The Ground Walks, With Time in a Box”), minișocuri electro („Pistol” – cineva a ascultat Liars anul trecut!). Și-o voce foarte distinctă (Isaac Brock), ezitând mereu între șoaptă, mormăit amical și răcnet.
Download?
Eu aș zice să-l iei pe tot, dar are aproape o oră. „Lampshades on Fire”, „Coyotes”, „Pups to Dust”. Și „The Best Room”. Și „Of Course We Know”. Știi ce? Ia ascultă-l tu pe tot și mai vorbim după!
Pentru cine?
Pentru cei gata convertiți (albumul aduce mult cu This is a long drive... și cu capodopera lor, The Moon & Antarctica) și pentru trecătorii curioși, dar dornici să investigheze – albumul e un soi de „best of”, dar numai cu bucăți noi.
sunetelive.ro aprilie 2015
Modest Mouse Strangers to Ourselves Epic Records 17 martie
sunetelive.ro aprilie 2015
FILTRU // ALBUM
sunetelive.ro aprilie 2015
Sexy şi rea DE PAUL BREAZU
În anul 2015, Madonna privește înapoi cu mândrie Dacă legenda spune că Lady Madonna are capacitatea de a vampiriza instant orice microgen muzical pe cale să explodeze în atmosfera pop, pe Rebel Heart, cel mai nou album al ei, lucrurile stau un pic altfel. De altfel, nici anteriorul LP, MDNA, n-a jucat prea bine cartea avangardei pop-ului electronic, ascunzându-se în spatele unor producții manieriste, ieșite din studiourile lui Martin Solveig și ale fraților Benassi, în care bombastica reușea să înghită pe nemestecate inteligența. Bătrânul vrăjitor William Orbit se vedea nevoit să scoată în 2012 castanele din foc, făcându-i cu ochiul chiar acelui nemuritor Ray of Light pe care-l inventase cu 14 ani înainte.
În 2015, la fel ca pe albumul anterior, Madge face echilibristică între propriul ei bestiar acustic optzecisto-nouăzecist – synth-uri alt-country, S.E.X., ambiental, gimnastică sadomaso, introspecție, texte îndoielnice, tabuuri, disco etc. – și stilistica invazivă a EDM-ul contemporan. Deschis de un lead single neinspirat, „Living for Love”, produs de Diplo, Rebel Heart performează coerent atunci când ambițiile blondei se întâlnesc nas în nas cu propria vulnerabilitate.
sunetelive.ro aprilie 2015
Madonna Rebel Heart Interscope 6 martie
FILTRU // ALBUME
Filosofii de viaţă, răguşite DE ANDREI BUCURECI
Londonezul Obaro Ejimiwe şi-a pus un crop din propria biopsie pe coperta celui de-al treilea album. Care nu se rezumă doar la atât Mai degrabă spoken word decât hip-hop britanic, Ghospoet face de fiecare dată albume concept. Dacă debutantul Peanut Butter Blues and Melancholy Jam a fost metoda sa de a spune „Hello” lumii întregi, discul cu numărul doi, Some Say I So I Say Light, venit după finishul unei relații amoroase, a fost un fel de „Adio”. Simplist vorbind, conceptul care oferă unitate cântecelor de pe noul disc e renașterea. Unul relativ melancolic, cu trimiteri către indie, jazz, post-pop şi electronica şi cu trei colaborări respectabile: Paul Smith de la Maximo Park, cântăreața de jazz alternativ Melanie De Biasio și Lucy Rose.
Ghostpoet Shedding Skin PIAS Recordings 17 martie
zonă. Genul ăsta de stângăcii sau nepotriveli au rămas valabile până astăzi, atunci când vorbim despre el. Nehotărât între extaz şi agonie, ambiţios din punct de vedere al construcţiei sonore (a avut „tupeul” să spună, la un moment dat, că ăsta e „un album de chitări”), Ghostpoet tre’ luat pe bucăţi. Pe de-a întregul, te sparge.
Am avut marea bucurie să-l văd performând live pe scena Street Delivery, chiar în 2011, când abia apăruse în peisajul, să-i zicem, hip-hop, etichetă pe care a denigrat-o cu fiecare ocazie. Poliția Capitalei nu a fost deloc „impresionată” și nu i-a permis să mai cânte cinci minute amărâte peste programul de liniște din
sunetelive.ro aprilie 2015
sunetelive.ro aprilie 2015
EVENTS ALESE DE MIHAI TIŢA
CINE: Jeru the Damaja UNDE: Colectiv CÂND: 18 aprilie DE CE? Ritm, învăţături şi
cuvinte murdare
sunetelive.ro aprilie 2015
Kendrick Jeru Davis scotea primul său album într-un 1994 destul de aglomerat. Printre altele, şi cu debuturile unor Saafir, Nas, Warren G sau Outkast. Din gaşca lui Gang Starr, privilegiat să-l aibă la producţie de DJ Premier, Jeru şi al său The Sun Rises In the East reprezintă un punct de reper în hiphopul pe stil educaţionaloprofetic. Au urmat şi altele, cel mai recent dintre ele, The Hammer, scos anul trecut, fiind motivul principal pentru care ajunge-n ţărişoară. Alături de The Beatnuts. În deschidere, Tecko Starr şi Dragonu aka 47.
EVENTS
CINE: Wovenhand UNDE: The Silver Church CÂND: 26 aprilie DE CE? Că ţi-a plăcut True
Detective
CINE: Behemoth UNDE: Colectiv CÂND: 21 aprilie DE CE? Altădată nu cred
Dac-ar fi să vorbim pe
bune despre David Eugene Edwards nu ne-ar ajunge juma’ de revistă. Cam atât de importantă e, pe luna asta, venirea psy-folkistului care a început cu 16 Horsepower şi a continuat cu ceea ce astăzi numim Wovenhand, un proiect care aduce la Bucureşti, în mare, albumul de anul trecut, Refractory Obdurate, pe care n-ai cum să nu-l asculţi de câteva ori într-o viaţă. Pentru că dacă nu credem în Dumnezeu, la domnul Edwards ne putem închina pentru nişte zeci de minute. În Silver Church, chiar!
că-i mai prinzi
Acum câţiva ani, Adam Darski câştiga un meci cu leucemia, dar pierdea o relaţie amoroasă cu popstarul Doda. După ce s-au liniştit apele, a băgat trupa-n studio, iar anul trecut a ieşit The Satanist, motivul principal pentru care îi revedem în patrie. Nu că merită, aş zice că-i esenţial. Ceva s-a schimbat.
sunetelive.ro aprilie 2015
CINE: Mono UNDE: Control CÂND: 17 aprilie DE CE? Post-rock
şi-un mojito
Patru japonezi care au început în 1999 prin a combina My Bloody
Valentine şi Sonic Youth, cum Takaakira Goto spunea într-un interviu, au rafinat ulterior treaba. Noise-ul a fost redus din intensitate, preferând solo-uri lungi sau violoncel. De aceea, în concertul de la Bucureşti vin însoţiţi de Alison Chesley, aka Helen Money, care a mai colaborat şi cu Antrax sau Broken Social Scene. Chiar dacă ţi se pot părea prea melodramatici, merită ajuns la concert, unde cel mai probabil că vor avea şi altceva de spus.
CINE: Exit Oz UNDE: Control CÂND: 9 aprilie DE CE? Psihedelism şi analiză
pe context
Poate cel mai intrigant
proiect românesc al ultimilor (mulţi?) ani, în grupă cu explorările în proto-manelism ale colectivului Future Nuggets sau colajele pop gândite de Cocalar Cosmos, băieţii din Timişoara aduc pe scenă elementul apă, după ce albumul Împământenit, scos anul trecut, explora drone, post-metal şi saxofon (mlazz în loc de jazz, spun ei) la firul ierbii, prin unghiul mistico-folkist al patriei. De neratat. (Foto: Sebastian Tătaru)
sunetelive.ro aprilie 2015
ROK OLE CTIV 10 S-a născut în 2006, într-un moment în care viața culturală a Bucureștiului începea să dea Parisul pe Berlin. A crescut de la an la an, fără să vrea să devină mai mare. Între 23 și 26 aprilie 2015, Rokolectiv Festival bifează cea de-a 10-a ediție dintr-o istorie aventuroasă și provocatoare, care a adus în capitala României peste 250 de artiști esențiali în lumea muzicii electronice. DE PAUL BREAZU
sunetelive.ro aprilie 2015
sunetelive.ro aprilie 2015
Mihaela Vasile și Cosmin Țapu sunt oamenii din spatele festivalului Rokolectiv. De data asta i-am scos în față și i-am obligat să vorbească. Între ei. MV: Cum am început? CȚ: În 2006 era mult entuziasm și multă lipsă de experiență. Prima ediție a fost un experiment cu concerte și seturi de seară, nu neapărat „de club”. Încă de atunci se simțea un fel de efervescență în zona artsy. Ieșirea din tranziție își spunea cuvântul. Trăiam în pre-Facebook, făceam flyere, veștile se răspândeau offline. Tocmai am revăzut Myspace-ul nostru de atunci! Cam pueril… De la această primă ediție, publicul ne-a pus eticheta de „experimental”. Între timp, cuvântul ăsta a dobândit semnificații de genre și încă e folosit prost. Nu prea ne place, mai ales că Rokolectiv e un festival eterogen, cu muzică „în context”. MV: Da, erau alte timpuri. Nu exista cu adevărat un context pentru festival. Cu excepția câtorva site-uri, acoperirea în media era un dezastru. Media, mai ales cea mainstream, oscila între trunchierea comunicatelor de presă și formulări precum „festivalul de rock și arte conexe Rokolectiv” sau „propășirea minimal-ului pe tărâmuri mioritice”. Dar, deși vremurile s-au schimbat, nu există nici azi un context real pentru promovare. În lipsa unei prese de specialitate, a unor platforme dedicate, a unor radiouri, fie ele și
online, suntem limitați să ne axăm pe rețelele sociale, mai precis pe Facebook. Impactul post-festival e o altă problemă. În 10 ani cred că am avut maximum cinci-șase reviewuri pertinente. Ar fi ceva să se scrie mai mult și mai bine despre muzică în general, nu doar despre Rokolectiv. CȚ: Cum se face festivalul ăsta? MV: Se face cu un fin și uneori obositor joc de glezne. N-o să vorbim despre lipsa fondurilor publice și de faptul că, în cazul nostru (dar și al altora), s-a ajuns ca locul statului să fie jucat de corporații. În cazul nostru, burn, cu care avem un parteneriat de lungă durată. Rokolectiv e un festival cu un interval de timp limitat, patru zile, și cu un line-up asemenea, în medie cam patru-cinci act-uri pe seară. Iar selecția sunetelive.ro aprilie 2015
PRIMA EDIȚIE A FOST UN EXPERIMENT CU CONCERTE ȘI SET-URI DE SEARĂ, NU NEAPĂRAT „DE CLUB”. finală nu coincide mereu cu wishlist-ul. Dacă faci un festival nu înseamnă musai că aduci ce vrei. Selecția se face în funcție de ce îți permiți, în funcție de ce ambasade și centre culturale sunt mai „săritoare” și în funcție de ce artiști sunt disponibili chiar la data respectivă. Asta pentru cei care ne întreabă mereu: „De ce nu îl aduceți pe…?”. În plus, Rokolectiv ține cont și de
public și de cum funcționează lineup-ul la fața locului. Ne interesează să păstrăm un standard artistic, dar să funcționeze și în practică, să ne păstrăm publicul constant ca număr, dar și flexibil ca vârstă şi tip. MV: Mărimea contează? CȚ: Festivalurile cu conținut axat pe muzică electronică proliferează în Europa. Sunt din ce în ce mai mari, au din ce în ce mai mulți headlineri (de obicei aceiași), sunt din ce în ce mai la munte și la mare. Fenomenul e pus atât pe seama „supraprofesionalizarii” – artiștii nu mai decid singuri; alegerea e mai degrabă a management-ului, agenției de booking sau agenției de PR –, cât și pe seama schimbării de paradigmă de la producător la performer. Dacă nu mai vinzi muzică, trebuie să câștigi din live-uri. Dictatura headlinerilor e cumva un efect colateral. Ei nu sunt mereu cei mai interesanți artiști, ci cei care au în spate o agenție cât mai cunoscută și o mașinărie de produs hype cât mai eficientă. Nu ne-am dorit niciodată să „creștem”, să fim un festival cu multe scene și lineup-uri pline de nume mari. Când depășești o mie de oameni pe zi devine neinteresant, se pierde vibe-ul și conexiunea public-artiști-staff. Multe dintre act-urile invitate nici nu ar funcționa pentru audiențe foarte largi. Din păcate, sunt multe cazuri de artiști care au ceva de spus sau apar cu un sound proaspăt, dar după un an, doi de atenție au tendința să make it big, cu performanceuri adaptate pentru zeci de mii de oameni. Efectele sunt de multe ori ridicole. Încercăm să-i prindem înainte ca numele lor să explodeze și presiunea festivalurilor mari să-și spună cuvântul. Surprinzător, după 10 ani încă ne place ce facem. Ceea ce are evident legătură și cu mărimea. Deci, da, contează! sunetelive.ro aprilie 2015
DACĂ FACI UN FESTIVAL NU ÎNSEAMNĂ MUSAI CĂ ADUCI CE VREI. MV: La multe ediții ajungeam în punctul în care lineup-ul era aproape exclusiv masculin. Anul ăsta parcă e puțin mai bine, nu? CȚ: Am încercat să avem o reprezentare cât mai bună a celor două sexe, dar, așa e!, nu am reușit asta tot timpul, fie din pură conjunctură, fie din cauza altor contexte specifice. Anul ăsta, însă, avem patru act-uri feminine, foarte diverse ca stil: Gazelle Twin, Lena Wilikens, Aisha Devi și nou-venita în label-ul Comeme, Borusiade. Erau cinci în total, doar că Fatima Al Qadiri a anulat, „din motive personale”. Se pare că pentru unii „periferia” e bună doar ca sursă de inspirație sau când e în avantajul stardomeului și al calculelor de PR. Sunt puține producătoare, pentru că lumea muzicii electronice e foarte macho, rolul fetelor a fost decenii întregi limitat la acela de vocaliste. În București, norma e poate și mai machistă, misogină, homofobă și chiar rasistă. MV: Chiar a murit rave-ul? CȚ: De ceva vreme, mulți au declarat moartea rave-ului ca statement pentru o pseudorevoluție muzicală. Nu cred că rave-ul a murit, cel puțin nu în București. Cred că unii dintre noi au îmbătrânit. Aici problema e mai degrabă legată de faptul că nu există contextul propice. Noi nu am renunțat la rave, l-am împins doar mai spre dimineață în formatul festivalului. Noaptea e compusă mereu din două părți, cu beaturi întortocheate și act-uri mai performative la început, iar după ora două ne-am orientat
către limitările impuse de dancefloor, dar cu artiști care încă reușesc să împrospăteze muzica techno sau house. MV: Întrebarea e alta… a murit sound-ul white? Sau, altfel spus, asistăm la un declin al genurilor electronice produse în Europa, din punctul de vedere al capacității lor de a se reinventa? După 10 ani în care am adus peste 250 de artiști, parcă e din ce în ce mai greu să găsești nume fresh din Europa. CȚ: Nu e neapărat un declin, e un efect colateral al suprasaturării, de când cu democratizarea mijloacelor. Ți se pare că sună toate la fel, dar nu e musai așa. Iar influențe „exotice” au existat dintotdeauna în muzică. Doar că acum publicul a devenit din ce în ce mai interesat de „autenticitate”, iar „periferiile” reușesc să livreze la „centru” noutate, dar nu în sensul de world music, ci chiar de sound electronic actual. E cazul scenei din Lisabona, coagulate de label-ul Principe Discos, de la care l-am invitat anul ăsta pe angolezul DJ Maboku, sau al ZZK Records din Argentina, sau al revoluției muzicale din Egipt, de unde vin Islam Chipsy și E.E.K (de urmărit și filmul Electro Chaabi, care va fi proiectat anul ăsta la festival). După 50 de ani de hegemonie a genurilor derivate din Kraftwerk, muzică concretă, experimente de tipul BBC Radio Workshop şi aşa mai departe, e timpul ca Vestul să-și deschidă găoacea pe bune, nu doar să se „inspire”. CȚ: Care e balanța între retromanie versus now în programul Rokolectiv? MV: Evident, Rokolectiv e mai mult un festival axat pe nume ale momentului, dar a fost o onoare de fiecare dată când am putut să invităm și clasici, precum Jean-Jacques Perrey, Rodion G.A., Adrian Enescu, sunetelive.ro aprilie 2015
Jaki Liebezeit etc. CȚ: Cât despre opoziția asta dintre retromanie, fetișul vinilului, obsesia analogului versus noile producții/proiecte influențate de era post-internet, cu o mai mare aplecare spre estetică și concept, se pare că ea e în dezbatere continuă. Mulți sunt de părere că producția analogă a fost înlocuită de un fel de decadență digitală. Guys, e OK să apeși doar pe un buton, e OK să trimiți pe altcineva la gig în locul tău, e OK să nu dai 1.000 de euro pe lună pe viniluri, pentru că nu-i ai. În același timp, nu cred că e o schismă totală între cele două. Acum vedem și o mică migrație dinspre vizual spre muzică, cu multă estetică și concept. Unele proiecte reușesc, multe nu prea. Poate părea anacronic, dar cred că muzica actuală încă mai face apel la primitivismul percepției și emoției. MV: Un moment simpatic din ăștia 10 ani? CȚ: La ediția din 2008 de la Session, ziua, la proba de sunet, celor de la Underground Resistance li s-a făcut foame. Am trimis-o pe Mădălina, colega noastră, să ia ceva pentru ei și s-a întors cu vreo cinci kilograme de banane. Atât! Banane! Dar cred că analogia banane-rasism s-a declanșat doar în capul meu. MV: Și în al meu. Încă un moment cu UR. Dar unul romantic. Mike Banks era descris ca un rechin scump la vorbă și la vedere. De altfel, fuseserăm avertizați în rider-ul tehnic că la sfârșitul concertului e foarte important ca el să aibă acces direct în backstage, să nu interacționeze cu nimeni. La jumătate de oră după concert stăteam cu Mike Banks pe bordura din fața Complexului Cotroceni, ca la semințe, vorbind despre viață. Mi s-a părut un tătic blând, cu codițe împletite. Mi-a zis că i se pare că Bucureștiul seamănă cu Detroit.
CE ZICE BURN? Două întrebări esenţiale pentru Lavinia Văduva, music community coordinator @ burn De când a început, mai exact, colaborarea cu Rokolectiv, şi care au fost reperele comune dintre festival şi burn? Se întâmpla pe la jumătatea decadei Rokolectiv, prin 2011, pe fondul unui trend în care experienţele muzicale începuseră să dea o altă formă culturii şi practicilor locale. Festivalul se poziţionase timid, însă curajos, într-un context geograficsonor, publicul era deja liberalizat, poate chiar tot mai „demanding” în ce se definise ca fiind standard şi sete de nou. burn li s-a alăturat într-un moment favorabil, venind dintr-o potrivire firească, un fel de crez comun al celor care inovează prin mijloace creative, pe un filon muzical preferat. Care au fost provocările pe care le-aţi întâlnit în promovare şi aclimatizarea la o scenă relativ restrânsă? Provocarea relevanţei – să spunem povestea Rokolectiv într-un limbaj universal. Lucru pe care l-am împlinit cu fiecare ediţie prin realizarea documentarelor video care oferă ceva din flavour-ul special al festivalului, deschizând, an de an, un dialog cu artiştii prezenţi şi diminuând, astfel, aura „inaccesibilului” care învăluie, uneori, Rokolectiv.
sunetelive.ro aprilie 2015
toți ăștia veniți la petrecere. Le întrerup dansurile și momentele și le cer scuze cu zâmbetul generic al unei figuri absorbite de sine. Se uită la mine enervați, deranjați, îndrăgostiți, euforici, bucuroși sau surprinși și dau la schimb o grimasă indiferentă emoțiilor lor. Întind mâna și mișc într-o parte bucata din plastic cu care se termină cortul. Sunt pe „balcon”, pe Casa Poporului, deasupra mea e noaptea și, în față, sud-vestul orașului în care am trăit toată viața. Inspir adânc și îmi conectez gândurile cu corpul. Din mine iese din nou eu, doar că, de data asta nu mai e în fața mea, ci în spate. Mă prinde de mână și mă trage, nerăbdător, înapoi în cort.
eu DE MIHNEA MIHALACHE-FIASTRU Îmi aplec privirea și îmi place cum m-am încălțat. Vreau să ies din mine și nu, în același timp. E un eu care a plecat, merge înaintea mea și căruia nu-i mai e frică și un altul care vrea să rămână ghemuit undeva în abisul dintre coastele mele și care are grijă ca ăluia din față să nu i se întâmple ceva rău. Eu din fața mea fuge de mine și amândoi fugim de un voal care cade fără zgomot în urma pașilor noștri și care nu ne va prinde niciodată. Trec pragul și intru în cortul de pe terasa muzeului. Sute
de corpuri se agită în jurul meu, pe unele dintre ele le (re)cunosc, pe altele le voi cunoaște, după unele îmi va părea rău, după altele, nu. Simt cum eu care merge în față mă prinde de mână în întuneric și vrea să mă tragă după el, cu oamenii. Are o mână caldă, raza de lumină roșie care-mi luminează fața, de undeva de sus din stânga, de deasupra artiștilor. Îl trag cu putere în spate și îl bag la loc în mine ca să trecem împreună prin Rokolectiv. Îmi mișc umărul stâng din claviculă și cu el intru printre
sunetelive.ro aprilie 2015
ROKOLECTIV. MOMENTUL GOLD Habar n-am, nu-mi aduc aminte nimic memorabil, ceea ce cred că spune ceva și despre Rokolectiv, și despre mine, în egală măsură. Dar, cu toate astea, am fost la multe ediții, social, să mă învârt cu oameni, să mai vorbesc, să mai aflu, mi-a plăcut, a fost ca în spatele blocului, doar că nu ieșeam la joacă cu mingea, ci cu inele pe degete și lanțuri de gât.
Scurtele memorii ale Tipului cu Guest Listu’
compact de party bros care mă întreabă fornăind cum sunt fetele de pe dancefloorul de sus, de pe terasă. Ești hipsterul perfect de laborator care a parcurs toate edițiile Rokolectiv și plătește întotdeauna biletul. Ești artistul copleșit de situația de a performa pe spinarea Godzillei lui Ceaușescu. Sunt eu, din fericire pentru tine, nicio asemănare cu vikingul techno responsabil cu face control-ul la Berghain.
DE JULIEN BRITNIC Hello back, s-ar putea să-ți aduci aminte de mine ca prin ceață, acea ceață pixelată care îi învăluie într-o pseudo-uitare pe toți funcționarii de la poștă, IT-iștii sau curierii cu care ai interacționat vreodată. Am fost Tipul cu Guest List-ul la mai multe ediții Rokolectiv și, spre deosebire de tine, îmi aduc foarte bine aminte cine ești. Ești ușor-nedumeritul care m-ai întrebat ce fel de rock cântă trupele dintrun festival numit, atât de „in your face”, Rokolectiv. Ești cameoleonul care
s-a pretins a fi din partea tuturor institutelor culturale din București (inclusiv Liga Arabă). Ești „prietenul bun” al unui duo de DJ-i care are de susținut un set în seara asta, dar — ce lapsus teribil! — nu știi prea bine cum îi cheamă. Ești apariția cu tocuri de 10 centimetri care nu știe că trebuie să urce sisific scările celor patru etaje ale MNACului până la paradisul promis. Ești connoisseur-a Wiki care știe albumele şi proiectele solo ale tuturor artiștilor din line-up, în speranța obținerii unui free entry. Ești grupul
sunetelive.ro aprilie 2015
ROKOLECTIV. MOMENTUL GOLD Momentul ludic-rave interactiv al „șamanului de Burger King” Dan Deacon, un remix ironic al pogo-ului concertelor hardcore clasice: într-una dintre sălile mari ale MNAC-ului, în ambianța noise-dansantă tipică lui, Deacon a provocat un clash fizic între mai mulți membri ai audienței, confruntare care nu s-a lăsat cu vânătăi, ci cu LOL-uri isterice.
Omul cu camera
Rokolectiv! Să filmez documentarele a trei ediții de festival a presupus să transpir un pic, dar și să văd fiecare performance, să rămân până la sfârșit, noapte de noapte. Poate că altfel n-aș fi făcut-o, cine știe?! Poţi să mă numeşti stahanovist, dar să știi că parte din plăcere la Rokolectiv e chiar munca. Există oameni în staff-ul festivalului pe care nu-i văd în celelalte zile ale anului și care-și fac apariția în fiecare lună aprilie. Ce e minunat la Rokolectiv e că un grup de oameni mișto se adună timp de câteva zile pentru a face lucrurile să funcționeze. Și o fac. Ne auzim peste zece ani. Dacă Rokolectiv-ul n-o să fie aici și la următoarea întâlnire, Bucureștiul va deveni un oraș mai sărac.
DE TOM WILSON Zece ani? Pe bune? Poate nu sunt chiar singura persoană căreia nu-i vine să creadă că a trecut atâta timp de atunci. Încep: în tot timpul ăsta, Rokolectiv a reușit să aducă la București artiști din prima ligă, precum Matias Aguayo, Underground Resistance, Jimmy Edgar. Mai sunt și alții. Mihaela (n.r – Mihaela Vasile) și Cosmin (n.r. – Cosmin Țapu) au un fler ieșit din comun, aducând la festival muzicieni care imediat după ce pleacă din București devin absurd de faimoși (Disclosure e doar un nume
dintr-o lungă listă). În fine, pentru mine Rokolectiv nu înseamnă asta, ci altceva. Vorbesc aici despre descoperiri stranii, despre oameni despre care habar n-aveam că pot exista: artiști dubioși țopăind și țipând pe ringul de dans, travestiți în pisici. Totuși, chestiile de care m-am bucurat cel mai tare n-au presupus mâini ridicate în aer la 5 dimineața, la auzul trucurilor vreunui DJ, sau bătăi cu pumnul în piept la auzul vreunui riff crocant de sintetizator. Nu, eu m-am bucurat de muncă la
sunetelive.ro aprilie 2015
ROKOLECTIV. MOMENTUL GOLD Implică o întâlnire cu un vechi prieten: Sean Canty, parte a duo-ului Demdike Stare. Cu Sean am copilărit într-un orășel din East Lancashire. Am băut o bere, am vorbit despre trecut, despre vechi cunoștințe, despre straniul mod în care universul aduce oamenii împreună. De fapt, cred că ăsta e cel mai bun lucru pe care îl face Rokolectiv.
sunetelive.ro aprilie 2015
ROKOLECTIV FESTIVAL ÎN CADRE ISTORICE PE-AL 10-LEA ÎL FOTOGRAFIEM ANUL ĂSTA
Am fost acolo. În toți cei nouă ani de până acum. Am auzit. Am văzut. Am ratat câteva chestii. Am uitat. Am ținut minte.
2006
Prima vizită oficială a Rokolectiv la MNAC În acel îndepărtat an, în care NASA reușea să aducă în laboratoarele sale prima punguță de praf de pe o cometă, Bucureștiul privea și el cu încredere spre viitor. Din acest motiv, patru fete și-un băiat – o să le scriu numele aici, într-o ordine pur întâmplătoare: Mădălina Oltean, Mihaela Vasile, Despina Bădescu, Oana Livadariu, Cosmin Țapu – inventau ceea ce istoria va indexa ca fiind primul „festival de muzică electronică și arte vizuale conexe” din București. Rokolectiv pe numele lui, foarte noul festival își făcea cuib în noul Muzeu de Artă Contemporană al României, inaugurat cu doi ani înainte într-o aripă a înfricoșătoarei Case a Poporului de către înfricoșătorul Adrian Năstase, la doi pași de ceea ce va deveni înfricoșătoarea Catedrală a Mântuirii Neamului. De atunci, MNAC-ul a rămas strâns lipit de memoria publicului, devenind locul prin care au trecut nume importante ale scenei de muzică electronică și pe interminabilele scări ale căruia a urcat o audiență din ce în ce mai bine îmbrăcată.
sunetelive.ro aprilie 2015
2007
Et in backstage-ul de la Preoteasa ego... Ediția punk a Rokolectivului s-a întâmplat în 2007, când primele două zile de festival au evadat de pe marmura răcoroasă a MNAC-ului pentru a se opri la parterul Casei de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, cu aproximativ un an înainte ca peacolo să treacă Marky Ramone și Michale Graves. A fost frumos în anul acela, atât de frumos încât râurile de alcool din backstage și de pe scenă – domnii Ezechiel Pailhès și Nicholas Sfintescu sunt rugați să nu mai toarne votcă pe Korg-urile alea și pe băiatul ăla amețit din primul rând! – și privirea ușor adormită a pisicii sălbatice Uffie au rimat eufonic cu sunetele dezacordate ale pianinei din colț și cu privirea abătută a corbului Nevermore de pe umărul puștiului Jimmy Edgar. Sau poate că arătarea aia nu stătea pe umărul lui Jimmy, și tot festivalul din 2007 a fost o iluzie. Aș fi fost tentat să cred, dacă la un moment dat n-ar fi apărut un Mac îmbrăcat în scoarță de lemn din rucsacul unui domn, Thomas Brinkmann, pe care îl salut de aici, din anul 2015.
2008
Jean-Jacques Perrey + DoraVideo = <3 Dacă o să mă autoflagelez vreodată în prime time pe scena Rokolectivului, o s-o fac pentru că am ratat performance-ul unuia dintre cei mai amuzanți tipi din istoria muzicii. Jean-Jacques Perrey, tânărul ăla de 79 de ani (împliniți în acel an), care i-a cunoscut destul de bine pe alde Edith Piaf, Salvador Dali, Robert Moog și Gershon Kingsley, a trecut pe la MNAC, alături de David Chazam, pentru un show cu Korg SP și ondiolină despre care prietenii mei încă mai vorbesc. Pentru că l-am ratat pe Perrey, am ales să-l țin minte pe Yoshimitsu Ichiraku, alias DoraVideo, un toboșar care a scuturat (de râs) pereții austeri ai MNAC-ului și ediția din acel an.
sunetelive.ro aprilie 2015
2011
Scotch, galben fluo și hârtie de calc
2009
MoHa! Din Norvegia, cu mult zgomot În 2009, Rokolectiv își planta pe afiș o sumedenie de cuburi și își dedica programul, în mare parte, ringului de dans. Excepția s-a numit deja tradiționala seară de la MNAC, locul în care un duo norvegian, MoHa!, ne-a făcut pilaf ideile despre ce deranj pot face în Casa Poporului un set de tobe, un sintetizator, o chitară, o sumedenie de cabluri, un bec și-un stroboscop.
Poate că pentru prima oară în glorioasa-i istorie de doar șase ani, Rokolectiv are un afiș pe care să-ți vină să-l iei acasă, să-l pui în ramă și să-l agăți în geam. Designer-ul care l-a creat se numește Otilia Mihalcea. Îi scriu. Îmi răspunde destul de prompt: „Hey, da, eu l-am făcut. Îmi amintesc, parcă a fost ieri. Ca pentru orice lucru pe care-l fac, îmi caut constrângeri. Mi-e greu să lucrez, în general. Țin minte că a fost primul festival care s-a întâmplat sus la MNAC, în cortul de plastic. Mie mi-a rămas în cap chestia asta cu transparența și am vrut să o păstrez și în materiale. PVC, clar. A fost cam scumpă și cam anevoioasă colaborarea cu tipografia, așa că le-am făcut în ultima clipă pe calc. Flyer-ul era la fel, informația se compunea prin suprapuneri. La afiș, primul gând a fost cum să fac cu logo-urile. Nu înțeleg obiceiul ăsta al sponsorului, să se vrea pe afiș. Sunt convinsă că niciun consumator de festival nu citește astfel de informaţii. Așa a apărut scotch-ul cu logo-uri. Utilitar și scos un pic din layout. Restul e typography și serigrafie. Și galben fluo. Era la modă în 2011. Kiss! O.”.
2010
Fluturându-și ciucurele roșu, monstrul Rochițe înghite acadelele copiilor mustafa în Piața de Flori La exact 10 ani de la lansarea faimosului program „Fabricat în România”, un proiect muzical numit Rochițe se strecura voios pe scena The Ark. Pe muzica lui Sillyconductor, cu o mască manufacturată de Ioana Nemeș și imersat în fantasmagoriile vizuale ale lui Dreamrec, monstrul ăsta, interesat de savoarea „rimelor copilărești fără sens”, își făcea apariția la auzul celui mai straniu „melanj de field recording pus pe beat, vocilor înregistrate sub apă, sample-urilor din muzica simfonică, sunetul mașinilor de ritm din antichitate și folclorului neaoș”.
sunetelive.ro aprilie 2015
2012
Rodion. Istorie-n magnetofon Înainte de a ajunge în grădina Strut Records, Rodion Roșca s-a oprit, împreună cu Future Nuggets și Batiscaf Radio, pe terasa MNAC-ului, cu magnetofon, benzi și microfon. Rezultatul? Cincizeci de minute de muzică venite de pe o altă planetă.
2013
You Spinn Me Round. Și Rashad Dacă Bucureștiul e, citându-l pe Mike Banks, Micul Detroit, terasa MNAC-ului a ales, în 2013, să devină Micul Chicago. Spinn și Rashad (RIP) au plantat footwork-ul în ghetoul îmbrăcat în plastic al Rokolectivului, mântuindu-ne la 160 bpm exact deasupra fundației din beton mult prea armat a Catedralei.
2014
Pierdut poem electronic radiofonic. Îl declar regăsit la Rokolectiv Invitatul de onoare al festivalului de anul trecut s-a numit Adrian Enescu. Scurt pe doi, omul ăsta e actorul din rolul principal al unui film care se poate numi „muzica electronică românească”. N-a venit singur, ci împreună cu o fantastică operă, un poem electronic scris în anul de grație 1978 pentru radio, numit Cele 12 lumi ale visului.
sunetelive.ro aprilie 2015
RE:LIVE AM FOST LA The Noise Ĺ&#x;i AraabMuzik
sunetelive.ro aprilie 2015
RE:LIVE
The Noise în general Patru sibieni care aduc zgomot, nu muzică, din 2011, s-au pus pe concerte. Miza e promovarea EP-ului autointitulat, care merită toată atenţia
DE MIHAI TIŢA FOTO: C ĂTĂLINA DRĂGHICI OVIDIU GÎNFĂLEAN
sunetelive.ro aprilie 2015
„Cel mai bine e să mergi să-i vezi” e o vorbă pe care o pot spune despre majoritatea trupelor de la noi, pentru că una e ce fac în studio, alta e când urcă pe scenă. Şi cu cât vin mai puţini oameni, cu atât parcă-s mai diferiţi. Evident, nu-i o regulă. Pe EP-ul autointitulat, patru băieţi din Sibiu cântă undeva între Klaxons şi The Family Rain, plus ceva din zona balearic şi un strat subţirel de postpunk. Ei bine, de stratul ăla subţirel se profită pe la jumătatea setlistului, cu două sau trei bucăţi la vreo 14 lei fără ştampilă pe bon depărtare de zona lor de confort. Dar revin. Pe pagina de YouTube, fiecare piesă din cele şase de pe EP are câte o copertă diferită. Colaje fotorealiste, cu iz tropicalo-pop-art, foarte complementare cu influenţele balearice despre care povesteam. Departe, însă, de fineţea unor Metronomy, să zicem. „Dazzler” şi „Voyager” sunt reuşitele, cred eu.
Tocmai „hitul” cu tot cu videoclip, „Instant Drama”, mi se pare bucata nefructificată. Tempo prea grăbit, tobe mitraliate greu de justificat, riff cam OCS, gâtuit şi nelalocul său. Plus un refren la x4. De două ori era suficient, mai ales că e meschin în vorbe. Iar la tempo-ul ăla... Mă-nvârt în jurul cozii. Adică vreau structură, aia vreau să zic. Tocmai fiindcă nu-s fideli influenţelor şi direcţiei, revin la partea aia post-punk din timpul concertului (eu i-am prins în Control, fotografiile-s mai intime, de anul trecut, din Sibiu). Foarte reuşită. Efect pe microfon cât vocea lui Grigoraş să ducă spre Ian Curtis. Explozii lungi, synth-uri psihedelice. Culori solide, în clarobscur, pe spate. N-or fi ei Six Finger Satellite, dar au foarte reuşit vreo 10 minute apăsătoare şi reflexivo-autiste. Combinând astea două lumi, Friendly Fires ar putea fi pe-aproape.
sunetelive.ro aprilie 2015
RE:LIVE
AraabMuzik @ Eden Făuritorul de beaturi hiphop cum bunica n-a auzit în tinereţile ei, a trecut scurt şi la obiect prin temniţele unui club cu nume de paradis
DE MIHAI TIŢA
sunetelive.ro aprilie 2015
La 23:57 pornesc dinspre Icoanei către susbsolul Edenului. Intrarea e păzită de patru îngeraşi în alb, care vor să te convingă se tragi din iarba dracului. Trec. Trap. Freza vibrează, mâinile se ridică în aer, ca pe un colac de salvare imaginar, în jurul corpului. Două-trei piese prind, apoi linişte. Intră Abraham Orellana. 25 de ani în buletin. Aproape 10 de când a intrat minor în gaşca Dipset, datorită skillurilor la MPC Series. Multe bucăţi pentru Cam’ron şi, în acelaşi timp, un fenomen pe YouTube. Un magician cu obsesii juke/footwork via ghetto house, dar şi, atenţie, capitolul la care atrage cel mai bine, gabber sau EDM. Şi mai ascuţit, vreau să zic trance. De ăsta din urmă, însă, n-am prea avut parte. Ceea nu e nici rău, nici bine. E că aşa a vrut omul să ne bubuie în ora aia şi jumătate cât a durat până când să ne îndreptăm marea majoritate către garderobă, cu regretul că nu neam dat în petec mai mult.
FILM
Zero cuvinte, maxim impact UN FILM SONOR CU SURDO-MUȚI ȘI O BUCATĂ DE CINEMA SUFICIENT DE PERFECTĂ ȘI FEROCE CÂT SĂ FIE O CAPODOPERĂ
Filmul ucrainean de artă care-a făcut vâlvă maximă la Cannes e un deliciu foarte hardcorist și o dovadă de perfecțiune indiscutabilă. Subiectul e simplu: un liceu cu internat plin de adolescenți la fel de confuzi, furioși, întreprinzători și abuzivi ca orice adolescenți. Doar că sunt surzi și regizorul Miroslav Slaboshpitsky nu dă nici subtitluri, nici indicii și face spectatorul, de orice fel ar fi el, să privească altfel filmul și să reacționeze cu totul altfel la niște chestiunii specific adolescentine. De la câștigarea prin bătaie a
sunetelive.ro aprilie 2015
locului din gașca de băieți duri, până la avorturi și trafic (țigări, carne vie, bani să iasă) lucrurile sunt, de fapt, mundane pentru un colț lipsit de reguli și supraveghere din spațiul ex-sovietic. Dar suprinși cu gesturile din limbajul surzilor ca singură justificare (hieroglifică de-a dreptul) pentru acțiunile lor, protagoniștii din The Tribe sunt pur și simplu fascinanți. Cer atenția și toate rezonările emoționale ale spectatorului cum nici măcar eroii din filme de Oscar nu o fac.
RECOMANDĂRILE LUI MĂRCULESCU
CEL ALES ODISEEA UNUI LICEAN CARE AJUNGE AGENT SECURIST, APOI ÎN LEGIUNEA STRĂINĂ, APOI SE ÎNTOARCE ÎN ȚARĂ PENTRU O ULTIMĂ RUNDĂ DE OMORURI ȘI CLARIFICĂRI. CEL MAI THRILLER DE ACȚIUNE ROMÂNESC DE LA TERAPIE PENTRU CRIMĂ ÎNCOACE.
24 aprilie
Marussia
Furious 7
O mamă și fiica ei hălăduiesc, lipsite de adăpost prin Paris. Sunt rusoaice, sunt excentrice, sunt sincer fascinante și sunt două persoane care se susțin, se protejează și se joacă de-a viața boemă. Un film complet diferit, capabil de poezie și adevăr, deloc tributar clișeelor și conformismelor.
Al 5-lea F&F era cel mai demențial film de acțiune armată posibil. Al 6-lea a fost cel mai cool film din zona James Bond, doar că fără agentul 007. Pe al 7-lea film Furios și Iute îl așteptăm pentru că foarte multe chestii. Jason Statham vs. The Rock & Vin Diesel? Exact ce trebuie pentru filmele de acțiune.
2013 Regia: Eva Pervolovici
GET HARD COMEDIE PE BAZĂ DE BANCHER PLIN DE IFOSE CRETINE CARE SE VEDE NEVOIT SĂ ÎNVEȚE CÂTE CEVA DESPRE VIAȚA DIN ÎNCHISOARE. DIN NEFERICIRE PENTRU EL, PROFESORUL LUI DE THUG LIFE N-A FOST VREODATĂ BĂIAT DE ACȚIUNE SAU LA ZDUP.
27 martie
sunetelive.ro aprilie 2015
2015 Regia: James Wan
ARTE
SCULPTURILE INSPIRATE DIN BREAKDANCE ALE LUI TAKU OBATA
Pentru o gaşcă de b-boys dintr-un orăşel japonez, Unity Selections au destul de multe videouri pe YouTube. Printre membrii fondatori e şi omul nostru, Taku Obata, care din 2008 e şi masterand în sculptură al Facultăţii de Arte din Tokyo. Inevitabil, a văzut legătura dintre cele două arte (cea mai mare dintre ele fiind, probabil, posturile exagerate, care denotă libertatea de expresie), iar expoziţia „Bust a Move” a ajuns pân’ la New York.
sunetelive.ro aprilie 2015
MENTAL ON METAL
CU PAUL BREAZU
O noapte în țara lui Negură Bunget Pe 20 martie 2015, Negură Bunget și-a lansat, cu un concert la Colectiv, noul album, Tău Întâmplător au ba, trupa asta pare a fi cel mai relevant produs fabricat în România metal-ului ultimelor două decenii. De la Zîrnindu-să, aventura întunecată într-o protolimbă română venităde-nu-se-știe-unde, NB a mizat continuu pe negru & Negru, descărcând tone de exotism transilvan în lumea fascinantă a black metal-ului și construinduși o imagine percutantă în interiorul ei. Sunt destule motivele pentru care s-a ajuns aici. Câteva dintre ele se numesc bucium, toacă, fluier, nai, cobză, tălăngi și-un cămeșoi atemporal. Altul ar putea suna astfel: band-ul ăsta vine tocmai de la Timișoara, locul în care, de la Phoenix încoace, folk
rock-ul își trăiește traiul și își mănâncă mălaiul. Poate că această comparație cu Phoenix nu e deloc întâmplătoare. Și deloc forțată. Negură Bunget și-a găsit în fostul taraf al haiducilor psihedelici condus de Nicolae Covaci – cel din anii de diamant ai bijuteriilor Cei ce ne-au dat nume, Mugur de fluier și Cantafabule – o sursă care se decupează cu destulă claritate în muzica lor. Pe undeva, NB sună cel mai bine live atunci când comută, iertată-mi fie impietatea, frați blackeri!, pe trip-ul unui prog rock un pic mai prăpăstios și mai mânios decât cavalcadele secției ritmice de pe „Negru Vodă”. Din acest motiv, „Pămînt”, opener-ul discului din 2010,
Tău,
prima parte a unei trilogii dedicate Transilvaniei, a fost editat anul acesta de label-ul german Lupus Lounge/ Prophecy Records, fiind lansat în martie printrun turneu național.
sunetelive.ro aprilie 2015
Vîrstele pămîntului, rămâne și astăzi climaxul unui live Negură Bunget. A fost OK la Colectiv, moshpit-ul e la locul lui, fetele încă stau binemersi pe umerii băieților, negrul e din nou, ca în fiecare an din ultimii 200, la modă, o trupă din Polonia, Northern Plague, a sunat excelent, iar NB a avut vreo 20 de minute celeste, în restul timpului împărțindu-se între a suna cam nouăzecist și a-și etala rastelul cu instrumente tradiționale. Dacă a fost ceva care să mă dezamăgească definitiv, acel ceva s-a numit proiecția video care le-a însoțit live-ul trupeților timișoreni, una la fel de obosită ca fotografia văzută prin camera aproape oarbă a unui telefon mobil.