Sunete octombrie 2015 by Revista Sunete

www.sunetelive.ro

GRATUIT

OCTOMBRIE 2015

Cornel Ilie

Timid la școală, vedetă în spatele blocului ELECTRONIC BEATS MORRISSEY DIIV KELELA THE DEAD WEATHER

ISSN 2392-9820

Agendă muzicală proaspăt relaxată, versatil necesară, care împacă zona alternativă cu cea urbană, atentă la proiecte locale şi conectată la importuri. Başca, Sunete se ambiţionează să ajungă la oameni şi prin intermediul hârtiei. Din 2003.

REDACTOR-ŞEF

Mihai Tiţa mihai.tita@zilesinopti.ro COLABORATORI

Paul Breazu Simona Rădoi Mihai Ghiduc

LAYOUT & DTP

Claudiu Oană

claudiu@zilesinopti.ro Szabó Kinga - Noémi

kinga@zilesinopti.ro DISTRIBUŢIE

Dan Budoi

dan.budoi@zilesinopti.ro VÂNZĂRI

Speranţa Velicu

speranta.velicu@gmail.com PUBLISHER

Marian Gîlea

marian.gilea@zilesinopti.ro CONTACT

sunetelive.ro

facebook.com/sunetelive.ro evenimente@sunetelive.ro

DE MIHAI TIŢA

La sfîrșitul anilor ’90, Alex Belciu termina un interviu pentru Formula AS cu o replică memorabilă, în cheie cațavenciană: „Nu mai ascultați prostii și în anul 2000”. Colegul său de trupă, cealaltă voce (dar nu neapărat a doua!), Cornel Ilie, completa: „Mi-aș dori să se facă numai muzică de calitate, să nu se mai asculte toate porcăriile comerciale”. Replica asta, venind într-o perioadă cînd Sarmalele Reci, Timpuri Noi, Vama Veche, Vița de Vie sau Zdob și Zdub erau în heavy rotation, pare, astăzi, neverosimilă și nelalocul ei. Atitudinea anti-pop (nu doar a lor) a continuat niște ani. Pînă prin 2010, cînd Vank înlocuia o literă și apărea Vunk, doar cu Cornel și Nicu Sârghea din vechea gașcă. „Stai pe spate și hai / Să aprindem artificii pe tavan” a fost primul refren în noua formulă. Au urmat „Vreau o țară ca afară / Să nu mă tragă nimeni pe sfoară” și „Pleacă, mîine o să-mi treacă”. Mai potolite, nu? Live, însă, povestea s-a schimbat. Vunk rimează cu entertainment. Echipă mare în spate. Logistică și marketing. Aici voiam să ajungem, nu? Urmează Morrisey, un „Cască urechea” cu East India Youth, care ajunge în Control Club, și Electronic Beats, un alt foarte necesar festival de muzică electronică proaspătă și de moment. Mult, puțin, cu asta mergem înainte. Citește niște muzică.

sunetelive.ro octombrie 2015

10+1 PIESE ESENȚIALE PE LUNA ASTA DE LA KELELA, DAVE GAHAN, THE DEAD WEATHER ȘI AȘA MAI DEPARTE ALESE DE MIHAI TIŢA

sunetelive.ro octombrie 2015

FILTRU // 10+1 PIESE BUCATA LUNII

01 Chromatics Shadow

Poate că momentul Drive, filmul-cult în regia lui Nicolas Winding Refn, a fost cel de care trupa din Oregon avea nevoie. Bucata „Tick of the Clock”, apărută pe acel soundtrack de colecție (și un an mai tîrziu pe, ha-ha, Taken 2), a trimis un val numeros de nostalgici către albumul din 2007, care purta un titlu parcă predestinat – Night Drive, scos la Italians Do It Better, casa de discuri unde, de fapt,

sunetelive.ro octombrie 2015

Chromatics a vorbit altceva și a descoperit pattern-ul pe care să insiste. Tot acolo a urmat, în 2012, Kill for Love, poate cel mai interesant al lor – că cel mai complet este, numărînd nu mai puțin de 17 piese. Atmosfera cinematografică și texturile cu rădăcini bine înfipte în italo-disco continuă și pe cea mai nouă piesă, care anunță albumul Dear Tommy, despre care, însă, nu-ți pot spune o dată exactă de lansare. Dar, ca orice colecție de piese care pot fi oricînd folosite pentru un film de categoria B (alo, John Carpenter), nici nu avem nevoie de vreun deadline.

AUZITE ŞI ROSTITE

Lauren Mayberry „It’s not about winning – it’s about whether we choose to let ourselves be beaten.”

02 Kelela Rewind

Noel Gallagher „As a live band Oasis got better as the songs got worse.”

Invenția casei de discuri Fade to Mind, un colectiv care a pus serios umărul la popularizarea sunetelor claustrofobe și obscure ale așa-ziului post-dubstep (vîrful muntelui e, astăzi, FKA twigs), Kelela Mizanekristos pregătește, pînă la un prim album de studio, EP-ul Hallucinogen, de pe care am mai auzit „A Message”, ieșită din mîna lui Arca. Recent, am primit „Rewind”, de data asta reponsabil cu producția fiind Kingdom.

03 Housse de Racket Turquoise

DUO-UL DIN CHAVILLE A PIERDUT PARCĂ DIN ENERGIA UNOR BUCĂȚI CA „ROMAN” SAU, MAI ALES, „CHATEAU”, AMBELE DE PE ALBUMUL ALESSIA, ȘI REVIN CU CEVA MAI PUȚIN SEDUCĂTOR. DAR SĂ AȘTEPTĂM, TOTUȘI, ALBUMUL – THE TOURIST PICĂ PE 30 OCTOMBRIE.

Jamie Woon „It’s quite common for me to start a song and then sit on it for two years before I finish it.”

sunetelive.ro octombrie 2015

FILTRU // 10+1 PIESE

04 Dave Gahan & Soulsavers

All of This and Nothing

Acum trei ani, Dave Gahan scotea un album întreg împreună cu cei doi Soulsavers, numitul The Light the Dead See, așternînd-și vocea caldă pe o combinație poate prea romantică de rock și gospel – chiar și așa, tot mai mișto decît Direcția 5! Iată că urmează un al doilea, Angels & Ghosts, setat pentru 23 octombrie, de pe care putem asculta un prim single memorabil prin refren, dar despre care nu pot să nu mă-ntreb cum ar fi sunat cîntat de, să-mi fie cu iertare, Noel Gallagher – aroma de Manchester e de partea mea.

sunetelive.ro octombrie 2015

05 Tinashe feat. Young Thug Party Favors

06 DâMFunK & Nite Jewel

Can U Read Me CALIFORNIANUL DAMON GARRETT RIDDICK TOCMAI A SCOS INVITE THE LIGHT, UN ALBUM PE CARE GĂSEȘTI DE LA GHETTOFUNK LA FUNKTRONICA, DAR NU ȘI ACEST SINGLE, GÎNDIT ÎN COLABORARE CU NITE JEWEL, CARE A GĂSIT ECHILIBRUL ÎNTRE VALURI SINTETICE ȘI RNB OPTZECIST. UN SLOW JAM, CUM SE ZICE PE COASTA DE VEST, FOARTE PE STILUL JANET JACKSON DUPĂ O NOAPTE ÎN STUDIO CU DEVONTE HYNES.

„In school, I felt like the world saw me as an idiot.”

Skepta

Puștoaica originară din Kentucky, care întoarce RnB-ul undeva la începutul anilor 2000, mai are puțin și ajunge la al doilea album, Joyride, iar de pe el ne-a dat spre ascultare chiar piesa ei favorită, una lascivă, dar, în același timp, stîngace ca un liceean care nu știe cum să agațe la bairam. Noroc cu Young Thug.

07 Miley Cyrus Lighter

Miley Cyrus & Her Dead Petz, albumul surpriză, moca, al starletei care nu prea se dă înapoi de la nimic în sedințele foto, e atît un exercițiu de stil, cît și o ascultare greoaie: 23 de piese și vreo 92 de minute pline cu texturi dintre cele mai variate. Dac-ar fi să ne oprim asupra unei singure etichete, însă, aș alege dream pop – pînă la urmă, e produs aproape în totalitate de Wayne Coyne (The Flaming Lips), care a simplificat și rafinat stilul obscen al fetei pînă la ceea ce putem numi, fără ocoliș, ca fiind un fel de manifest al unei generații care s-a cam plictisit de Lana del Rey. Hm, merg prea departe?

sunetelive.ro octombrie 2015

FILTRU // 10+1 PIESE 09 J ay Rock feat. Black Hippy Vice City

UNUL DINTRE MEȘTERII TOP DAWG ENTERTAINMENT TOCMAI A SCOS AL DOILEA ALBUM, 90059, PE CARE GĂSIM ȘI BUCATA ASTA, UNDE TOATĂ GAȘCA BLACK HIPPY (KENDRICK LAMAR, AB-SOUL ȘI SCHOOLBOY Q) ÎȘI DĂ CU PĂREREA LA REUNIUNEA DE CLASĂ.

08 D IIV

Dopamine

AU TRECUT CEVA ANI DE LA „DOUSED”, POATE CEA MAI BUNĂ PIESĂ DIN ULTIMII ANI CARE NE ÎNTORCEA CU GÎNDURILE LA GRUNGE (DA, CHIAR ACOLO!), ȘI ACEL ALBUM DE DEBUT OSHIN. DIN FERICIRE, COLECTIVUL DREAM POP DIN BROOKLYN ÎL SCOATE LUNA ASTA ȘI PE AL DOILEA, IAR DIN CEEA CE AUZIM PE „DOPAMINE” PUTEM TRAGE O SINGURĂ CONCLUZIE, MAI MULT SAU MAI PUȚIN PRIPITĂ: PRODUCȚIA E MULT MAI CURATĂ. ALTFEL, PARE CĂ VOM AVEA ACEEAȘI COLOANĂ SONORĂ PENTRU O SEARĂ PLICTISITOARE LA SKATE PARK.

sunetelive.ro octombrie 2015

10 The Dead Weather Cop And Go

Am să risc și am să zic că muzica avea nevoie de o bucată ca asta în 2015. Destupă-mi o bere ieftină, mă-ntorc la facultate, pentur că Jack White dă la toba mare cu încăpățînare, iar Alison Mosshart zbiară la noi ca și cum trebuie să promitem că de mîine ne căutăm un job serios. Iar dacă True Detective, sezonul al doilea, ar fi avut nevoie de o coloană sonoră mai decentă, atunci poate că albumul Dodge and Burn pe l-au scos ăștia ar fi fost numa’ bun.

10+1 Jam City Dream ’15

Jack Latham, aka Jam City, al cărui Classical Curves scos la Night Slugs în 2012 nu trebuie să fi trecut pe lîngă tine, ne oferă un mic EP din trei bucăți, Earthly Versions, care adună două remixuri ale unor piese mai vechi (le găsești pe Dream a Garden, scos în primăvară) și una proaspătă, această „Dream ’15”, un studiu hip-hop aproape sufocat cu tobe metalice și întors în timp undeva în era Nana și Down Low.

sunetelive.ro octombrie 2015

CASCĂ URECHEA

Alin Zăbrăuțeanu A treia parte din Omelette, proiect muzical abia ieșit astăvară, dar deja pe buzele tuturor celor care urmăresc scena alternativă, răspunde întrebărilor noastre făcute pe ochiuri. Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la intrebările astea? Mi-aș pune alte întrebări la care nu am răspuns. (Later edit: Recunosc că după a șasea întrebare am acceptat o invitație la cafea în oraș) Cînd a fost ultima dată cînd ai făcut ceva pentru prima dată? Săptămîna trecută am făcut anghinare la grătar. Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut? M-am îndrăgostit pînă peste cap, dar nici carbidul nu e de neglijat. Te-ai imbrăcat vreodată în femeie? În clasa a 11-a am purtat dresuri pe scena Casei de Cultură din Focșani, în fața unui liceu întreg. Ce desene animate îți plăceau cînd erai mic? Am fost fan Batman. Mi-am făcut singur un costum cu pelerină și am ieșit la acțiune în spatele blocului, pînă am mîncat bătaie de la vecinul de la parter, crezînd că sunt hoț. Cu cine aveai postere în cameră? Unul cu Țestoasele Ninja, unul cu Star Trek, unul cu Depeche Mode și restul postere din revistele Metal

Hammer ungurești (mi le amintesc pe cele cu Satyricon și Paridise Lost).

imaginația, curajul și dramul de inconștientă de care avem nevoie.

Ai un tic verbal? Fiind ușor circumspect din fire, m-am pricopsit cu un „Serios?”, după ce mi se povestește cîte ceva ușor neobișnuit.

Cum te-ai îmbătat prima dată? Am copilărit în Focșani și am băut must ca pe suc de mere nefermentat.

În ce mașină ți-ar plăcea să străbați tările nordice? Într-o rulotă în care să am o bicicletă și o barcă gonflabilă. Te pricepi să tai lemne? Mai degrabă să culeg surcele. Ai vînat vreodată? Nu, dar am făcut tir, un an. E util doar pentru controlul respirației. Ceafă sau cotlet? Anghinare. Cu ce animal n-ai vrea să dai vreodată nas în nas? Într-o perioadă am avut o fobie de urși. Îi visam în mod constant, uneori plimbînduse prin apartament. Mi-a trecut, însă tot n-aș vrea să mă întîlnesc cu unul să-i povestesc chestiunea asta. Ți se pare jenant romantismul? Dimpotrivă, mi se pare jenant antiromantismul. Cred că vine la pachet cu bunătatea,

sunetelive.ro octombrie 2015

Care-i cea mai nașpa sau ciudată chestie pe care ai mîncat-o? Tuslamaua e exponențial mai oribilă decît cea mai oribilă ciorbă de burtă, deși o ciorbă de burtă reușită e un adevărat pansament pentru burtă. Ai putea spune despre tine că ești un tip curajos? Un curajos uneori prea calculat. Dar n-aș avea curaj să mă iau la trîntă cu ursul. Trei lucruri pe care-ar trebui să știe să le facă orice bărbat. Să asculte, să-și păstreze calmul și să desfacă un borcan. Ai dansat vreodată pe „Gangnam Style”? Nu. Cred că cel mult am dat ușor din cap. Dă-mi o melodie care intră-n categoria „guilty pleasure”. Nu m-am simțit niciodată vinovat plăcîndu-mi ceva, cu

ALIN S-A NĂSCUT PE 23 IULIE 1984, ÎN SAT VIDRA. ÎI PLAC AFINELE, GENEROZITATEA ȘI AȘTERNUTURILE RECI.

atît mai puțin muzică. Cît de scump e prea scump? Atît cît să te simți mai mult vinovat decît bucuros pentru ce ai obținut. Care-i emisiunea ta preferată de la TV? Nu mai am televizor de 12 ani. La ce te gîndești noaptea-n pat? Uneori, ca în banc: „One sheep, two sheeps, old Macdonald had a farm, heeey Macarena”. Cum te-ai descrie dimineața? Lovit de tren, dar într-o stare relativ bună. Cît te costă chiria? 240 euro. Scump, dar nu prea scump.

sunetelive.ro octombrie 2015

SFÎNTUL PATRICK Cuvînt înainte de concert despre martiriul lui Steven Patrick Morrissey prin istoria recentă a pop-ului DE PAUL BREAZU

sunetelive.ro octombrie 2015

„Captain of games, solid framed, I stood on the touchline, / Hailstones, driven home in the car, no brakes, I don’t mind. / I’m so glad to grow older to move away from those darker years, / I’m in love for the first time and I don’t feel bad...” Funkista „Break Up the Family”, cea de-a opta piesă de pe Viva Hate, nu are de gînd să te mintă. Anii The Smiths ai lui Morrissey stau îngropați, în acel îndepărtat 1988, sub un munte de uitare, ridicat de vocalist piatră cu piatră într-un timp surprinzător de scurt: „Sunt bucuros că m-am maturizat atît de mult încît să pot fugi departe de toți anii ăia întunecați”. Între încăpățînarea stilistică a lui Moz și „infidelitatea” lui Johnny Marr au stat, totuși, cinci ani de glorie și patru strălucitoare discuri care au influențat major fața scenei și muzicii independente. The Smiths a însemnat enorm pentru trupe importante care au apărut mai tîrziu, de la Pulp la The National, via Arcade Fire. Cu teribilul Viva Hate, primul și, poate, cel mai interesant album din propria discografie solistică, englezul nu se despărțea

cu adevărat de The Smiths. Tonul albumului din 1988 păstra ceva din candoarea și chiar sound-ul ultimei opere a grupului din Manchester, Strangeways, Here We Come. La doar șase luni de la lansarea acestuia, Morrissey și producătorul Stephen Street, tipul care montase și acel amintit ultim disc din cariera The Smiths, reușeau să confecționeze un LP care se cățăra pe prima poziție în topul britanic, dar nu reușea să-i seducă pe americani, în pofida cronicilor admirative din Rolling Stone. Asta avea să fie, de fapt, însăși condiția muzicii lui Morrissey în țara care l-a adoptat din 1996: deocamdată, o nominalizare la Grammy-uri, pentru Cel mai bun album de alternative, și un loc decent, 21, în Billboard 200. Performerul era bombasticul și naționalistul Your Arsenal, lansat în 1992 de către legendara casă His Master’s Voice și produs de Mick Ronson, păianjenul venit de pe Marte pentru a-l acompania cîndva pe Bowie. Deși s-a străduit din răsputeri, rățoindu-se la toată lumea, de la Madonna la Jimmy Kimmel, de la Robert Smith la toți imigranți din Marea Britanie, de la Lady Gaga la Sioxsie Sioux, de la Kate Middleton la chinezii degrabă mîncători de cîini, vegetarianul PETA-ist Steven Patrick n-a reușit să iasă niciodată din pielea unui muzician indie. Unul vitriolant, dar suficient de insular încît să nu se facă auzit prea departe. Iar opera i-a urmat întocmai traseul declarațiilordinamită și al răfuielilor purtate cu limba înmuiată în acid. Cele unsprezece albume produse pînă astăzi sunt, cu mici excepții, atît de egale cu ele însele și cu autorul lor – romantice, mizerabiliste, arogante, autoreferențiale, claustrofobice. „E foarte simplu să fii batjocoritor, / E

sunetelive.ro octombrie 2015

foarte simplu să urăști, / Dar îți trebuie coaie să fii bun.” Într-un îndepărtat an 1986, pe un disc care se numea, vai!, The Queen Is Dead, o piesă, „I Know It’s Over”, cîntată de o formație botezată The Smiths îl apropia pe vocalist și versificator de o stare de grație pe care n-o va mai întîlni prea curînd. SPM a devenit, în toți anii ăștia care au trecut de la Strangeways, Here We Come, Morrissey, creatorul închis ermetic în propria capsulă artistică, demiurgul unei lumi în care moartea are ochii reflexiei stelelor în lacurile artificiale ale Los Angelesului, deasupra cărora stă suspendată la etajul al treisprezecelea al Turnului Capitol Records însăși fanata zeiță pop-porn Pamela Anderson.

CU TERIBILUL VIVA HATE, PRIMUL ȘI, POATE, CEL MAI INTERESANT ALBUM DIN PROPRIA DISCOGRAFIE SOLISTICĂ, ENGLEZUL NU SE DESPĂRȚEA CU ADEVĂRAT DE THE SMITHS. Ai toate motivele să-l detești pe Moz pentru – așa cum spunea acum cîțiva ani columnistul John Harris, de la The Guardian – „amestecul de conservatorism, parohialism și narcisism” din care e făcut. Pune peste toate astea și prezența înspăimîntătoare

sunetelive.ro octombrie 2015

Pe 14 octombrie, la Sala Palatului din București, Morrissey va performa pentru prima oară în capitala României, în cadrul unui eveniment produs de organizația Events. Biletele costă între 120 și 260 de lei, în funcție de distanța față de scenă, și se pot cumpăra online de pe eventim.ro sau din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV).

sunetelive.ro octombrie 2015

a eșecului: Morrissey n-a reușit să scape vreodată de ștampila pe care o urăște cu toată ființa, aceea de parte a defunctei, dar referențialei trupe The Smiths. Pe undeva, nici muzical nu a putut să se desprindă de ceea ce a însemnat cvartetul mancunian pentru istoria pop-ului independent, ducînd mai departe, împotriva propriei firi și, probabil, a propriei intenții, destinul acesteia. The Smiths n-ar fi existat fără Morrissey, Morrissey nu există fără (a apela constant la) The Smiths. Simți asta în soundul albumului care, paradoxal, trebuia să îl despartă definitiv de Johnny Marr și ceilalți, Vauxhall and I, dar și în „Sorrow Will Come in the End”, vituperanta scenă de la finalul LP-ului din 1997, Maladjusted, în care îl execută pe Mike Joyce: „Don’t close your eyes! / Don’t ever close your eyes! / A man who slits throats / Has time on his hands / And I’m gonna get you!”. Ciocanul apocaliptic al judecătorului lovește masa. Steven Patrick Morrissey, ești condamnat la șapte ani de abstinență creativă, la celibat, la a nu avea contract cu o casă de discuri și la a nu scăpa pe vecie de înfricoșătoarea marotă numită The Smiths! Niciun citat din Oscar Wilde n-a mai reușit să-l salveze pe Moz de data asta. Pe 17 mai 2004, SPM reușea să iasă din tunel. You Are the Quarry ajungea pe poziția a doua în topul britanic și pe cea de-a unsprezecea în Billboard 200. Un record. Ghilotina aceea care trebuia să-i desprindă, într-un alt vis umed al muzicianului, capul de trup abominabilei regine a Angliei croia și de data aceasta un album morrisseyan pînă în măduvă oaselor - trist, melodios, mîndru, iconoclast, adictiv –, care reușea să

sunetelive.ro octombrie 2015

rămînă fidel unui sensibil declin muzical adus de fiecare disc de la Viva Hate încoace, cu toate că mitraliera aceea mai mult decît falică de pe coperta LP-ului arăta o altă direcție de mers. „On returning: / I can’t believe this world is still turning, / The pressure’s on / Because the pleasure hasn’t gone / And I’m / Not sorry for, / For the things I’ve done / And I’m / Not looking for / Just anyone. / On competing: / Oh, when will this tired heart stop beating? / It’s all a game. / Existence is only a game / And I’m / Not sorry for. / For the things I’ve done / And I’m / Not looking for / Just anyone...” „I’m Not Sorry” ne spunea atunci care-i sunt motivele. Ringleader of the Tormentors (2006), Years of Refusal (2009) și World Peace Is None of Your Business (2014), cele mai proaspete trei albume din discografia lui Morrissey, participă și ele la declinul acela invizibil de care vorbeam mai devreme, balansînd cu grație între depresie și bombastică, între autoreflecție și mînie, între impotențe sonore și climaxuri digerabile. „Can you please stop time? / Can you stop the pain? / I feel too cold / And now I feel too warm again...” „Life Is a Pigsty” pînă și pentru Steven Patric Morrissey, omul care tocmai s-a vindecat miraculos de cancer.

THE SMITHS N-AR FI EXISTAT FĂRĂ MORRISSEY, MORRISSEY NU EXISTĂ FĂRĂ (A APELA CONSTANT LA) THE SMITHS.

CASCĂ URECHEA

East India Youth Britanicul William Doyle ajunge la București pe 8 octombrie, la cîteva luni după ce i-am lăudat proaspătul album Culture of Volume. Aveam și niște întrebări pentru el. Ce-ai face acum, în loc să răspunzi la intrebările astea? Nimic. Totul m-a condus către acest interviu. Întrebarea mai seriosă e alta. Ce voi face după ce voi răspunde la toate întrebările? Care va fi următorul meu scop în viață? Cînd a fost ultima dată cînd ai făcut ceva pentru prima dată? Anul ăsta. M-am jucat shuffleboard la SXSW. Viața mea nu mai e la fel de-atunci. Care a fost cel mai periculos lucru pe care l-ai făcut? Cînd eram mai tînăr obișnuiam să merg pe bicicletă fără cască de protecție și cu muzica la volum maxim. Era să fiu lovit de cîteva ori. Dar mîine s-ar putea să-ți răspund altfel. Trăiesc periculos. Te-ai imbrăcat vreodată în femeie? Nu, dar nici nu exclud posibilitatea. De obicei, port costume, dar cred că hainele arată bine pe tine indiferent că sunt de bărbat sau femeie și ar fi interesant să amestecăm puțin lucrurile. Ce desene animate îți plăceau cînd erai copil? Cam tot ce era pe

Nickelodeon. Hey Arnold, The Wild Thornberries, As Told By Ginger etc. Chiar și Recess and Digimon... Dar cel mai mult îmi plac The Simpsons. Mi se pare cel mai bun show animat din toate timpurile. Cu cine aveai postere în cameră? Unul cu toate personajele Simpsons. Sum 41. System of A Down. Linkin Park. Muse. Astea au fost primele. Mai tîrziu, am avut trei cu Radiohead. Ultima dată cînd am lipit un poster pe perete a fost cu filmul Rushmore. În ce mașină ți-ar plăcea să străbați tările nordice? Nu știu să conduc, așa că o voi alege pe cea cu cel mai mare spațiu pentru picioare. Te pricepi să faci focul? Probabil, deși n-am încercat. Ai vînat vreodată? În fiecare zi vînez primejdia. Cu ce animal n-ai vrea să dai vreodată nas în nas? Ah, cu păianjeni. Sufăr de arahnofobie. Grav. Vorbesc serios. Ți se pare jenant romantismul? Bineînțeles că nu. Dar mai

sunetelive.ro octombrie 2015

ușor cu afișarea lui în public. Cum te-ai îmbătat prima dată? A fost de nota 10. Mi-a plăcut atît de mult că am mai făcut-o. Care-i cea mai nașpa sau ciudată chestie pe care ai mîncat-o? Sper să mănînc balenă cînd ajung în Islanda, anul ăsta. Trei lucruri pe care ar trebui să știe să le facă orice bărbat. Să se spele, să gătească și să distrugă patriarhatul. Ai dansat vreodată pe „Gangnam Style”? Am observat oameni care au făcut asta și mi-am dat seama că nu e pentru mine. Dă-mi o melodie care intră-n categoria „guilty pleasure”. Nu mă simt vinovat pentru că-mi place ceva. Dar, fie, aleg „Sussudio” cîntată în varianta Phil Collins Big Band. Cît de scump e prea scump? 750 de lire! Cum te-ai descrie dimineața? Cel mai stimulat și creativ. Dimineața e cea mai bună perioadă să stai de vorbă cu mine.

WILLIAM DOYLE S-A NĂSCUT PE 29 IANUARIE 1991, LA BOURNEMOUTH. ÎI PLAC CĂRȚILE, INTERNETUL ȘI MESERIA DE ACUM.

sunetelive.ro octombrie 2015

MUZICA CUCEREȘTE ORAȘUL Telekom aduce în

premieră la București Electronic Beats, un festival urban inedit, cu două zile de muzică live. Evenimentul va avea loc în perioada 2 - 3 octombrie şi va găzdui artişti internaţionali şi din România.

sunetelive.ro octombrie 2015

În anul 2000, Deutsche Telekom pornea Electronic Beats, o platformă versatilă de promovare a muzicii electronice proaspete prin intermediul revistei și a concertelor live pe teritoriul Europei. Festivalul ajunge anul acesta și în București, iar noi îi vom vedea pe scenă pe unii dintre cei mai respectabili și provocatori producători de muzică electronică, precum Actress, Hudson Mohawke sau DJ Hell. În același timp, are loc și competiția pentru DJ-ii români, Native Sessions: Future Techniques – Bucharest, organizată în parteneriat cu Native Instruments, producătorul programului Traktor DJ şi lider în producţia de muzică electronică şi DJ. Marele cîştigător va avea ocazia de a mixa în deschiderea festivalului şi va primi echipamente Native Instruments în valoare de 1.600 euro. De asemenea, pentru a veni în sprijinul comunităţii de DJ din România, Telekom şi Native Instruments vor organiza „Native Sessions” în cadrul festivalului – sesiuni de instruire live pentru cei care aspiră să devină producători de muzică electronică şi DJ. Workshop-ul se va desfăşura pe 3 octombrie, la Club Control.

ARTIȘTI

DJ Hell

Unul dintre cei mai importanți promoteri și producători ai scenei techno nemțești, DJ Hell, a cărui carieră a început încă din 1985 și constă în numeroase colaborări și release-uri, aduce regimul Detroit la București.

Francesca Lombardo

Regina label-ului Crosstown, păstorit de meșterul Damian Lazarus, este parte importantă a scenei electronice din ultimii 15 ani, producțiile ei păstrînd o semnătură unică de ritmuri hipnotice și texturi profunde.

LINE-UP Vineri, 2 Octombrie @ Atelierul De Producție Brandt Brauer Frick & Ensemble Francesca Lombardo TEN FÉ Nipple’s Delight

Hudson Mohawke

În 2003, la doar 15 ani, Ross Birchard ajungea în finala DMC UK, unul dintre cele mai mari campionate de DJ-ing. A rămas pînă astăzi cel mai tînăr finalist. Cîțiva ani mai tîrziu, își lua aliasul Hudson Mohawke, iar în 2009 scotea primul album, Butter, la Warp Records, care avea nu doar să schimbe ideea de hiphop și funk, dar îl convingea pe Kanye West că are mare nevoie de el la GOOD Music. De-atunci, arma secretă a Glasgow-ului a mai produs bucăți pentru John Legend, Azealia Banks, Drake, Pusha T sau Lil Wayne. Îl așteptam deja de prea mult timp.

Vineri, 2 Octombrie @ Guesthouse DJ Hell Weval Alexandra

Ten Fé

Proaspeții londonezi au scos un prim EP anul trecut, 50/50, produs împreună cu Luke Smith (Petite Noir, Attaque), iar anul acesta pregătesc albumul de debut alături de Ewan Pearson (Jagwar Ma, M83, The Rapture). Contextul e numai bun.

sunetelive.ro octombrie 2015

Sâmbătă, 3 Octombrie @ Studio Martin Totally Enormous Extinct Dinosaurs (DJ Set) Max Graef + Kickflip Mike Live MissI Sîmbătă, 3 Octombrie @ Control Hudson Mohawke Actress Monty Clunk Informații suplimentare și bilete, pe electronicbeats.net

Actress Darren Cunningham, unul dintre cei mai curioși actori ai scenei electronice, e o encilopedie în (doar!) patru albume. Deși diferite, toate au ca premiză deconstrucția muzicii electronice și, pe alocuri, a hip-hop-ului, alintîndu-ne cu o gamă largă de experiențe: de la retro-futurism la miresme africane (chiar așa!).

Totally Enormous Extinct Dinosaurs

De cînd a debutat în 2009, la label-ul Greco-Roman, Orlando Higginbottom a scos memorabilul album Trouble, a remixat bucăți ale unor Disclosure, Foals sau Little Dragon și a pornit propriul label, Nice Age.

Brandt Brauer Frick Ensemble Cu trei albume scoase la respectabila casă de discuri și management !K7, proiectul lui Brandt Brauer ajunge la București inundînd scena cu un mix inedit de muzică electronică și clasică. O simfonie dansabilă de neratat.

CORNEL ILIE Timid la școală, vedetă în spatele blocului DE SIMONA RĂDOI FOTOGRAFII PETRU IVU

sunetelive.ro octombrie 2015

La jumătatea anilor ’90, un băiat din Dorobanți risca totul și alegea muzica, după ce rămînea repetent la Management. Noi zicem că a scos-o la capăt. Iar „vina” e numai a lui. Nu știm mare lucru despre tine... Cine ești, de fapt, la tine acasă? Acasă, între patru pereți, mă distrez foarte tare. Sunt puțin mai rezervat în public, poate dintr-o teamă de a nu fi judecat. Nu e așa mare diferența, nu încerc să par cine nu sunt, doar încerc să nu arăt în totalitate cine sunt. Cînți la duș, te joci pe calculator, cum te distrezi acasă? Nu îmi place să mă joc pe calculator, cred că aș deveni foarte pasionat. M-am jucat la un moment dat, prin ’99, un joc numit IGI, care era un fel de Counter Strike. Am pierdut foarte multe zile în perioada aia. Cum îți închipuiai că o să fie viața ta cînd o să fii mare? Exact așa o vedeam, făcînd muzică. Am crescut într-o familie de ingineri care asculta Beatles, Abba, mult jazz și country. Cînd aveam vreo 4-5 ani mi-am făcut un set de tobe din perne și cratițe. După care, fratele meu, care e mai mare

cu patru ani, a adus o casetă cu John Lennon. Am devenit foarte pasionat de muzica aia și am început să strîng cam tot ce avea legătură cu Beatles. Cît de fan Beatles ești? Am o colecție impresionantă de viniluri originale, toate albumele lor și ale componenților după ce nu au mai făcut parte din Beatles. Am un dulap întreg numai cu fotografii, fotografii rare, benzi de magnetofon, tot. Crescînd cu muzica asta, mergeam pe stradă și îmi închipuiam că o să fiu eu pe scenă și toată lumea o să fie acolo. Nu zic că trăiesc asta, dar mă imaginam făcînd asta. Doar că pe vremea aia eram atît de timid încît nici pe vecinii de bloc nu îi salutam. Cum te-ai apucat efectiv de muzică? Prin clasa a treia, ai mei au vrut să mă trimită într-o tabără, iar eu le-am cerut să îmi cumpere chitară dacă vor să mă duc. Am mers la orele de muzică, profesoara mi-a arătat cîteva acorduri și am intrat în corul școlii, unde eram un fel de rezervă a fetei care cînta la chitară. În același timp, unul dintre colegi învăța la tobe. Era Nicu. De atunci ne cunoaștem și cîntăm împreună. Am fost chiar și la Cîntarea României, toate fazele. Practic, așa am început, participînd la Cîntarea României. Și uite unde ai ajuns... Am fost autodidact. La chitară am început de-atunci să cînt singur, apoi am făcut niște cursuri de chitară clasică, dar care nu mi-au folosit la absolut nimic. Mai tîrziu, am avut șansa să întîlnesc oamenii potriviți, am fost atent la ce am greșit și de ce am ajuns în anumite situații. Am căutat să-mi învăț lecțiile, atît în plan personal, cît și profesional.

sunetelive.ro octombrie 2015

Cum o ardeai la 20 de ani? Asta înseamnă prin ’96... A fost o perioadă complicată, aia în care îți spuneam că am pierdut multe zile jucîndu-mă pe calculator. În anul ăla au murit și mama și cele două bunici. A fost un punct de cotitură emoțional pentru noi, băieții din familie, eu, fratele meu și tata. Era un moment în care, terminînd liceul, trebuia să găsesc un loc de muncă, să merg la facultate, că altfel trebuia să merg în armată și asta chiar nu îmi doream. Neavînd nici bani pentru a continua să fac muzică, m-am angajat la Canal 31, ceea ce a devenit Pro TV. Eram inginer de sunet și cel mai tînăr angajat. Între timp, intrasem și la Facultatea de Imagine de Film, unde am pierdut vreo

„AM CRESCUT ÎNTR-O FAMILIE DE INGINERI CARE ASCULTA BEATLES, ABBA, MULT JAZZ ȘI COUNTRY” trei ani degeaba. Facultatea nu mi-a hrănit pasiunea. Ești plin de surprize. Bine, prima dată m-am înscris la examen la o facultate particulară, la Management. Doar că nu am ajuns la examen. În „Noi o scoatem la capăt” e un vers despre asta: „Sunt student la Management”. Așa că am dat la Imagine, fratimiu era deja student acolo. Și cu muzica ce ai făcut? Păi prin ’97 ne-am apucat să facem niște piese, lucrurile au început, ușor, să se miște, iar la 22 de ani am zis că nu mai vreau să fac nimic altceva în afară de muzică. M-am gîndit să dau totul, ca să primesc

sunetelive.ro octombrie 2015

„LA ȘCOALĂ NIMENI NU ȘTIA CINE SUNT EU, CUM MĂ DISTREZ, CE VOCE AM, DAR CÎND AJUNGEAM ÎN SPATELE BLOCULUI ERAM CEL MAI GĂLĂGIOS ȘI FĂCEAM TOATE PROSTIILE”

sunetelive.ro octombrie 2015

totul. Un an mai tîrziu, Atomic TV se lansa cu piesa noastră, „Independent”. Ce era cool pe vremea aia? Era foarte cool să ai telefon mobil – mare fiță –, să mergi cu mașina cu geamul deschis și să asculți muzică tare (Coco Jambo, Casablanca). Cool erau și terasele alea din Drumul Taberei… Grizzly a ars, iar Hardrock a fost dărîmat. Karma. Păi și vă duceați din Dorobanți tocmai în Drumul Taberei? Ne duceam unde era distracția. Pe vremea aia, în Dorobanți nu era nimic, cred că existau prin zonă Why Not și Martin, unde se punea techno și jungle. Ah, și erau cool sălile de billiard. Bine, și orice fată care se uita la tine înapoi era ceva cool. La 20 de ani asta era o validare. Cum a fost prima iubire? Prima, așa mai conștientă, a fost undeva la sfîrșitul școlii generale, începutul liceului. Era o fată mai mică cu doi ani și ne-a plăcut multora de ea. Apoi, a fost primul sărut, în Herăstrău. Evident, nu am dormit cu o noapte înainte, știam ce va urma. Ne-am dat întîlnire și am mers prin parc, să ne plimbăm. Tot drumul m-am gîndit cum să fac, dacă o să-mi placă asta, știi, toate întrebările alea. N-a fost neapărat o relație, ci mai degrabă o pasiune. Pînă pe la vreo 20 de ani nu am avut nicio relație. Ai cîntat vreodată serenade unei tipe? Eram cu băiatul ăsta care a plecat în Germania, Alex, cu care eram și vecin de bloc, iar atunci cînd voiam să impresionăm o fată, o sunam pe fix și stăteam amîndoi cu chitările lîngă telefon și

sunetelive.ro octombrie 2015

cîntam, ori clasice, ori spre Gipsy Kings. Te-a ajutat în viața sexuală faptul că știai să cînți la chitară? M-a ajutat pentru că depășeam niște praguri de comunicare, ajungeam să vorbim mai repede și lucrurile se desfășurau altfel. Dar, să știi, că ajută mult mai mult să știi să cînți la pian. (Rîde) Prima bătaie? Nu m-am bătut niciodată. Prima dezamăgire? Prin școala generală. Știi, cînd joci fotbal și vrei să dai gol ca să te aplaude toată lumea?! Poate acum am o vagă dezamăgire, pentru că simt că nu m-am distrat așa cum se spune că trebuie să o faci în timpul școlii. Aveam două vieți: una în curtea școlii și una la bloc. La școală nimeni nu știa cine sunt eu, cum mă distrez, ce voce am, dar cînd ajungeam în spatele blocului eram cel mai gălăgios și făceam toate prostiile. Mi-au lipsit distracțiile alea din interiorul școlii. Păi și ce făceai în timpul liceului? Nu am foarte multe amintiri din perioada aia. Știu că aveam un profesor de matematică, diriginte, care ne dădea castane și palme peste cap. În parelel, am lucrat la TVR, într-un proiect pe care îl făcea Jana Gheorghiu. Să-ți zic cum a fost: TVR căuta niște tineri mai creativi, să facă un fel de cerc de tineret. Nouă, băieților de la bloc, ne plăcea să ieșim pe stradă cu o cameră video, să luăm interviuri oamenilor, recomandîndu-ne de la TVR. Așa ne distram noi. Pînă ne-a prins un tip care chiar lucra la TVR și a zis că nu ne cunoaște. Noi am luat-o la fugă, el după noi, să ne propună să venim la cercul ăla. Apoi am participat la un

„CÎND VOIAM SĂ IMPRESIONĂM O FATĂ, O SUNAM PE FIX ȘI STĂTEAM AMÎNDOI CU CHITĂRILE LÎNGĂ TELEFON ȘI CÎNTAM, ORI CLASICE, ORI SPRE GIPSY KINGS”

Trupa Vunk te invită pe 7 octombrie 2015 la Sala Polivalentă din București să faci parte dintr-UN NOU UNIVERS, primul concert din România care se va desfășura sub forma unui eveniment multimedia.

sunetelive.ro octombrie 2015

festival din ăsta cu vreo 30 de țări, unde era necesar să trimitem un filmuleț despre cum se vede România după Revoluție. Premiul cel mare era un Macintosh. S-a făcut un concurs de scenarii, pe care noi l-am cîștigat, făcînd o paralelă între „Fetița cu chibrituri” și România. Am luat primul loc, am stat vreo două săptămîni prin Franța, iar după asta chiuleam de la liceu cînd voiam noi, pentru că toți profesorii știau că suntem artiștii de la TVR. Ai avut tricouri cu formații cool ca toți adolescenții? Am avut cu Alice Cooper, Metallica, Anthrax, iar de la noi am avut tricou cu Iris, pentru că doar ei aveau tricouri la vînzare. Am fost la concertul ăla de Iris 15 ani, parcă, și de acolo mi-am luat tricoul. Un concert la care ți-ai fi dorit să ajungi, dar a fost imposibil? Aș fi vrut să văd Queen, cu Freddie Mercury. I-am văzut, în schimb, anul acesta cu Adam Lambert, care e foarte mișto. Și, desigur, la un concert John Lennon mi-ar fi plăcut să ajung. Ce melodie ai avut ringtone la telefon? De vreo doi ani am ca ringtone piesa de pe genericul serialului cu Larry David, Curb Your Enthusiasm se numește. În acești doi ani, doar doi oameni au știut ce piesă e. S-a întîmplat să te cerți rău cu cineva pe teme muzicale? Să ajungi să nu mai vorbești cu omul ăla? Nu chiar, dar ceva asemănător s-a întîmplat în formația noastră, care din patru oameni, cît avea atunci cînd am început, a ajuns la doi, undeva prin 2004-2005, ceilalți doi plecînd în Germania și SUA. Cu Alex, cu care mai

sunetelive.ro octombrie 2015

făceam din piese la acea vreme, spărtura s-a produs și pentru că artistic începeam să nu mai gîndim la fel. Nu ne-am înțeles nici ca prieteni, dar nici n-am mai găsit chestia aia comună, pentru că fiecare voia altceva. A fost un fel de ceartă, o ruptură. Cum arăta pentru tine showul ideal la 20 de ani versus cum arată acum? Pe vremea aia puteai cel mult să îți dorești să ai niște piese pe care să le cînte publicul cu tine. În ceea ce privește punerea în scenă, tehnic vorbind, nu prea aveai la ce să visezi. Am fost la MJ, am văzut tot, ne-am emoționat și aia a fost. Nu aveai cum să crezi că poți avea tehnica aia. În România aveai cel mult o orgă de lumini. Deci, cam asta era, să ai versul ăla pe care să îl știe toată lumea. Pînă la urmă, asta e cel mai important și se pupă cu mesajul pe care îl cîntăm acum, „Este timpul să te întorci la tine”. Sunt momente în viață cînd te trezești și îți dai seamă că nu acolo vrei să fii. Cum m-am trezit eu în ’98, că mă duc la serviciu cu tură fixă, că mă duc la facultate... Eu ce vreau să fac în viața asta? Și mi-am schimbat drumul total, m-am întors la mine. Văd mai multe exemple de oameni neîmpliniți decît oameni împliniți. Cred că e timpul să ne întoarcem la chestiile simple. Urmează să aveți un concert șmecher. Da, la fiecare spectacol încercăm să facem ceva nou, și, pe lîngă asta, prin experiența pe care o oferim, să plimbăm fiecare spectator cu mintea prin sufletul lui. Concertul ăsta e o experiență multimedia, încercăm să comunicăm cu lumea care nu a putut să ajungă pentru că stă în alt oraș, dar să poată să ia parte la experiența aia în același timp. Baftă!

EVENTS ALESE DE MIHAI TIŢA

CINE: UNDE: CÎND: DE CE?

B. Dolan Control 23 octombrie S tai drept în faţa maşinăriei

Prin 2010, cînd încă nu aveam nişte Tyler, the Creator sau Kendrick Lamar, un bărbos din Rhode Island (o combinaţie între Fred Durst şi Tito Ortiz) scotea Fallen House, Sunken City, un al doilea album din carieră care avea să devină o mică bombă nucleară în comunitatea fanilor unui gen pe care doar o criză financiară îl putea reînsufleţi – numitul spoken word. Coperta? O maimuţă disperată, căţărată pe Empire State Building, care ameninţa că-şi zboară creierii. Trimitere evidentă către Twelve Monkeys şi faptul că omul nu are nevoie să vină din viitor ca să vadă unde suntem.

sunetelive.ro octombrie 2015

EVENTS CINE: Hindi Zahra UNDE: Sala Radio CÎND: 15 octombrie DE CE? Country alternativ cu arome

marocane

Hindi Zahra a părăsit Marocul cînd avea doar 15 ani, plecînd la Paris împreună cu tatăl ei. Trei ani mai tîrziu, undeva spre sfîrşitul anilor ’90, se angaja la Muzeul Luvru şi începea să picteze şi să exerseze diferite instrumente muzicale, pentru ca în 2010 să scoată primul ei album la Blue Note Records, o casă de discuri respectabilă în lumea world music şi jazz. Zahra ajunge la Bucureşti ca să-şi promoveze al doilea material, Homeland, pentru o excursie sonoră interesantă printre folk, jazz şi country alternativ, peste care se aruncă un pumn de condimente berbere.

CINE: Label Night / Lobster Theremin UNDE: Control CÎND: 17 octombrie DE CE? Electronică parcă pusă cu mîna

Label-ul pornit acum doi ani de londonezul Jimmy Asquith primeşte o binemeritată noapte la Bucureşti, servindu-ne o delicată porţie de techno mai mult sau mai puţin greoi – catalogul lor înseamnă atît Chicago house și deep house răcoros (ca o ceaţă de munte!) de la nume precum Palm Trax, Mooduct sau Hidden Spheres, dar şi techno acidulat de la Steve Murphy sau Manse – acesta din urmă chiar ajunge la București, împreună cu Asquith și Imre Kiss.

sunetelive.ro octombrie 2015

EVENTS

CINE: Hugo Race &

The True Spirit

UNDE: Control CÎND: 30 octombrie DE CE? Cover-uri după

Leonard Cohen

Mă rog, nu chiar cover-uri, dar ceva să placă la toţi fanii The National. Hugo Race, australianul care a trecut doi ani şi prin Nick Cave & the Bad Seeds, pornea spre sfîrşitul anilor ’80 o trupă care suna a David Gilmour pus pe The Doors. Ceva mai tîrziu, mult mai tîrziu, au ajuns către Leonard Cohen şi un alternative rock romantic cîntat cu cruciuliţe la gît mai ceva ca-n primul sezon True Detective. În deschidere, ai noştri trubaduri Robin and the Backstabbers.

CINE: UNDE: CÎND: DE CE?

Matias Aguayo FORM 17 octombrie Shot după shot Chilianul Aguayo, un musafir deja obişnuit al scenei noastre, revine într-o noapte dedicată propriului label, Comeme, însoţit de Philipp Gorbachev. Echipa noastră joacă cu Borusiade căpitan şi două vîrfuri împinse: Andrei Rusu şi Giuser. Meciul demonstrativ are loc la FORM, un spaţiu proaspăt, pe care-l găseşti pe Vasile Lascăr 173 – undeva între cei doi moldoveni Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu. Îmbracă tricoul larg şi colorat, comandă un vin roşu cu cola şi dansează seismic.

sunetelive.ro octombrie 2015

LOLI TA COȘ MA RURI LOR TALE

Există o colecție întreagă de cîntărețe de care se îndrăgostesc revistele de modă, la fel de durabilă ca orice trend vestimentar – cîteva sezoane. Vara aceasta s-a purtat Petite Meller, un soi de retro-nimfetă cu mult roz. DE MIHAI GHIDUC

sunetelive.ro octombrie 2015

Vocea bună e supraestimată. Ca un artist solo să reușească pe scena muzicală de azi îi trebuie multe lucruri, dar nu și posibilitatea de a aborda octavele ca Marie Callas. Cînd e ultima dată cînd ai auzit despre o tipă că are o voce senzațională și nu te-ai gîndit că e probabil cam urîțică? Adevărul e că vocile senzaționale eșuează în pseudo-star systemul șușelor televizate din categoria X-Factor, ascensiuni rapide la statutul de idol al gospodinelor, urmate de căderi în irelevanță cu aceeași viteză cu care se schimbă sezoanele TV. Reușita e un plan bun de marketing. E acel USP pe care-l vînează orice CMO, ca să vorbesc în slang de corporație (USP e „unique selling point” și CMO e „chief marketing officier”, pentru cei a căror singur interes legat de ASE e soarta bilei de pe clădirea din Romană). Un artist nu reușește în lumea ultraaglomerată de azi doar cu voce și o melodie, are nevoie de posibilitatea de a fi definit de public printr-o singură propoziție care să-l individualizeze între 100.000 de alți artiști disperați după atenție. O știi pe franțuzoaica aia care o arde ca o Lolită întîrziată cu pretenții filozofice? Ăsta e un USP. E propoziția care o definește pe Petite Meller, iar ce urmează mai jos sunt doar detalii care ajută la explicarea acestei identități artistice. Care, evident, poate fi exprimată și cu alte cuvinte – într-un comentariu de pe YouTube e numită un „coșmar pedo arian” sau ceva de gen. Petite Meller e o franțuzoaică care locuiește în Londra, a crescut în Tel Aviv, își filmează clipurile pe Coasta de Azur, în New York sau în Africa, a dat unul dintre hiturile verii („Baby Love”) și a studiat

filosofia la Sorbona. Evident, n-a răsărit chiar peste noapte pe scena muzicală. Cocheta de mult cu muzica și cu imaginea asta de Lolita pe heroină – a fost unul dintre membrii grupului multinațional electro-pop Terry Poison, în care vedetă era însă Daisy Palmer, o tipă ce colaborase cu Goldfrapp. În clipul piesei „Smack Snack” din 2009 o reîntîlnim îmbrăcată aproape similar, doar că brunetă și fără exces de blush roz, cîntînd la clape și făcînd backing vocals. Din toată interacțiunea ei cu filosofia, la Sorbona, lecțiile despre Freud par să-i fi dat cele mai bune idei artistice. Astfel a apărut o imagine care pare să fie visul oricărui producător de clipuri pentru RedTube sau a bărbaților care-și trăiesc fanteziile nabokoviene doar prin role playing, o „fetiță” de o vîrstă nedefinită (dar evident legală), cu trup adolescentin și care nu și-ar permite să se machieze zi de zi fără un discount serios la raionul de blush-uri din Sephora. Vorbesc mai mult depsre imagine, pentru că Petite Meller se definește în primul rînd prin cele trei clipuri pe care le-a lansat pînă acum, toate pline de referințe cinematografice și aluzii filosofice, și toate filmate cu regizorii A.T.Mann și Napoleon Habeica și stilizate de japonezul Nao Koyabu. „Backpack”, clipul de debut, funcționează ca un pin de Google Map și îi setează originile. Evident, Franța – artista susțină că s-a inspirat din călătoriile ei din copilărie

„CRED CĂ REGIZORUL MEU PREFERAT E MICHELANGELO ANTONIONI”

sunetelive.ro octombrie 2015

– și desigur tot ce înseamnă Nouvelle Vague – clipul e realizat în aceleași locații ca și neterminatul L’enfer a lui Henri-Georges Clouzot. Dacă Godard ar fi filmat Lolita, cadrul de deschidere ar fi existat cu siguranță în filmul lui. Următorul clip, „NYC Time”, în care Petite Mellier e plimbată ca un copilaș în brațele unui tip cu alură de redneck pe care nu-l vedem decît din spate, printr-o Americă suburbană cu aer retro, e, conform propriilor declarații, o trimitere la înregistrările care i-au inspirat muzica. Hitul „Baby Love” se vrea mai îndrăzneț și la fel de retro, dar întors spre dispăruta lume colonială – nicio surpriză aici, contemporană cu Freud. Aceeași Lolită crescută, dar nematurizată, într-un peisaj african cu girafe și un cor de copii de culoare mult prea veseli, filmați în așa fel încît nu știi dacă vrei să admiri contrastele sau să te enervezi pe „exploatarea” ce transpiră de-acolo, o altă trimitere evidentă la felul în care vedeau europenii Africa în perioada colonială – de aici și referința la arieni în comentariul ăla de YouTube. Ca să-și întărească imaginea de Lolită filosofică, Petite Meller își completează videoclipurile cu alte două filmări pe care le găsești pe canalul ei de YouTube, un pseudo-dicționar psihanalitic cu titulatură științifică (Dictionary: Petite Meller’s Guide To Freud) și un interviu între două întrupări ale personalității ei filmat sub forma unei ședințe de terapie (neluată foarte în serios, pentru că avem totuși o Lolită aici), numit la fel de retro An Interview With Petite Meller, By Petite Meller. Apropo de interviuri, într-unul pentru V Magazine (revistele de fashion o iubesc, desigur), această

sunetelive.ro octombrie 2015

„MAGIA NEW YORK-ULUI M-A CONVINS SĂ CÎNT PROPRIUL MEU GEN DE MUZICĂ PE CARE ÎL NUMESC NUVO JAZZY POP”

sunetelive.ro octombrie 2015

Lolită Size Zero asociază „Baby Love” cu conceptul lacanian de jouissance, o chestie pentru care a trebuit să sap puțin prin adîncurile netului ca să explic aici că, în postructuralism e asociată cu o plăcere excesivă, transgresivă, extrasă din durere și din divizarea individului (sau ceva de gen). Și care mai înseamnă, desigur, în stilul caracteristic jocurilor de cuvinte atît de plăcute de francezi, și juisare, cuvînt pentru care nu e cazul să fac săpături – asta dacă riști săți accepți fanteziile.

„ASEMENEA VISELOR, VIAȚA MEA PARE O SERIE DE CIOCNIRI ÎNTÎMPLĂTOARE” Evident că nu poți vinde doar imagine publicului de azi, ai nevoie totuși și de muzică, altfel ar fi ajuns și Corina supervedetă internațională. În ciuda referințelor retro, soundul lui Petite Meller e cît se poate de 2015. Nu e atît de franțuzoaică încăt să-și tragă și muzica din yé-yé girls, reîncarnările din anii ’60 a fanteziilor masculine, unele cinstite, de music-porn mainstream, nu din astea frizînd coșmarul ca în cazul ei. „Backpack” e lucrată cu Amir Margalit, un producător din Tel Aviv specializat în Ableton, iar pentru „Baby Love” s-a îndreptat spe Mecca electropop-ului – Stockholm – și a lucrat cu Jocke Åhlund, cel care i-a dat ideea de a se îndrepta spre un sunet un pic afro-pop care a generat tot conceptul ulterior (motiv pentru care

sunetelive.ro octombrie 2015

se zvonește că va compune o piesă pentru o campanie H&M). Petite Meller spune că au inspirat-o discurile cu Fela Kuti și LadySmith Black Mombazo pe care le-a ascultat în copilărie, dar își asumă drept surse de inspirație muzicală și pe Dizzy Gillespie, Duke Ellington, Charles Aznavour, Ricchi e Poveri și Kool and the Gang, într-un amalgam la fel de complicat și eclectic ca și în cazul imaginii ele artistice. Pînă să-și lanseze album, nu-i poți judeca muzica decît după cele trei piese lansate pînă acum și cele cîteva remixuri care le însoțesc. Dar faptul că Island Records a ales să investească în ea spune multe despre puterea unei imagini bine alese. Dacă ești, ca mine, un ins care ascultă muzica fără să acorde mare atenție versurilor, o să găsești „Baby Love” ca o melodie uplifting, numai bună de pus pe ringurile de dans ale verii ce-a trecut, la vreo petrecere cu piscină. Dacă asculți puțin și versurile, n-o să descoperi vreun Freud sau Lacan acolo, ci mai degrabă o coerență de nivelul O-Zone. Asta în ciuda mesajului inclusiv politic pe care Petite Meller susține că vrea să-l transmită prin clip. Parcă uzurpîndu-i tronul lui Bono, ea leagă cumva în interviurile ei apariția corului de copii din Kenya în videoclip de celebra poveste a fetelor nigeriene răpite de Boko Haram (#bringbackourgirls lovește departe). Dar adevărul e că, dincolo de toate referințele cinematografice, filosofice, literare, muzicale care sunt amestecate în proiectul ăsta muzical, Petite Meller va rămîne, pentru publicul larg, o Lolită tîrzie cu alură de model, un vag touch franțuzesc și pretenții filosofice.

MENTAL ON METAL

CU PAUL BREAZU

Noul val local de heavy metal Dacă o scenă poate fi construită de/în jurul un/ui club – iar exemplele ar putea curge cu o frecvență generoasă, de la The Warehouse la CBGB, de la The Cavern Club la Paradise Garage –, Bucureștiul are Question Mark.

PLAY În subsolul întunecos din Pasagiul Victoriei se croșetează o scenă. Band-uri de care nu ai auzit niciodată dacă nu ești de-al casei – sau, la fel de bine, dacă nu treci foarte des pragul unor Underworld sau Fabrica, alte două locante care marșează zilele astea copios pe metal –, precum Epilectic Outbreak, Void Forger, Ropeburn, Killer Victim, Till Lungs Collapse, Negative CORE Projects, Berserkers, Concurrency In Knowledge sau Visions of Madness. Între crust și sludge, death-, hard-, postși metalcore, doom și noise, stoner și black, noile trupe bucureștene accesează DIYul cu o euforie dezarmantă, susținute de o comunitate numită Headfullofnoise, de un fanzine apărut în 2014,

Hard Times, și de un festival anual, Underground Metal Fest (care anul acesta a avut loc în Question Mark, între 24 și 26 septembrie). Dacă în ultimii mulți ani hardcore metal-ul – mai ales cel neaoș – a suferit, prezentul arată decent și viitorul se întrevede cel puțin interesant. În octombrie la Question Mark vor performa Negative Approach (Statele Unite), pe 04.10), Lostbone (Polonia) și Crossbone (România), pe 8, Odd Crew (Bulgaria), Berserkers și Saddayah (România), pe 22, dAsh și Sleepless (Ungaria), pe 23, Tuber (Grecia) și Avalanche Street (România), pe 30, Reccurent Pain, Disgraced Life (Austria) și Take No More (România), pe 31.

sunetelive.ro octombrie 2015

NOUL VAL: 10 PIESE ALESE

1. Void Forger „Automation” 2. Key to the Crown „Atlas” 3. The Boy Who Cried Wolf „It’s Just A Rebel, Sir!” 4. Epilectic Outbreak „A Glimpse in Hell” 5. Ropeburn „Ropeburner” 6. Till Lungs Collapse „The Divide” 7. Deadeye Dick „Bad Things Worth Every Second” 8. Killer Victim „The Killer Victim” (Live at Underworld) 9. Negative CORE Project „Save the Fucking Puppies” 10. Crossbone „Wasted”