Arta de a vedea licurici în beznă, Felicia Bocai

ARTA DE A VEDEA LICURICI ÎN BEZNĂ

Imaginează-ți următorul tablou: Crăciun, Anul

Nou, râsete, veselie, povești din locuri frumoase, întâlnit o mulțime de oameni noi, toți cei dragi lângă tine, ziua îndrăgostiților, inimioare, roșu, dragoste, iubire, copii râzând, cupluri ținându-se de mână, bunici cu nepoți la plimbare, copii cu părinți la locurile de joaca, și, dintr-o data, tabloul se transformă într-o singură tema sumbră pentru toți locuitorii acestei planete, iar pandemie, stare de urgență, restricții, epidemie, măști, spitale, zone galbene, zone roșii, criză și, bineînțeles, Coronavirus și Covid-19 (cele mai întâlnite cuvinte pe buzele noastre de ceva timp încoace), panica și stresul cauzate de “pierderea” rutinei și a libertății devin tabloul ultimelor trei luni din viața noastră.

Cum tabloul s-a modificat brusc, nimic din ceea ce știam ieri nu mai e la fel și, dintr-o dată, nu știi cum va arăta mâine pentru nimeni. Acesta ar fi putut fi un articol despre schimbările majore aduse în viața mea și temerile și gândurile negre avute în ultimele trei luni, ce lucruri am descoperit despre sine în această perioadă și cum voi acționa diferit după ce ne

vom imuniza la acest virus, însă am decis acum ceva timp că în orice situație, oricât de grea va fi ea, voi privi partea plină a paharului și voi încerca să găsesc o cale pentru a fi bine indiferent de cât de greu îmi este, iar articolul de astăzi este despre cum am ales să privesc altfel tot ce nu am putut face pe timpul pandemiei.

Sunt un om care preferă libertatea de mișcare, căruia îi plac schimbările esențiale, însă care își păstrează cu sfințenie activitățile și lucrurile care îi îmbogățesc mintea și sufletul, dar dincolo de acestea, sunt un om căruia îi place să respecte reguli care țin de bunăstarea mea și a celor din jur, sunt un om căruia îi place să fie informat corect și care filtrează informația fără a-și da cu presupusul în ceea ce îl depășește și mai departe, sunt un om care nu se panichează și încearcă să găsească soluții.

Pentru că nu am vrut sa ies cu moralul la pământ din această pandemie, am preferat să îmi mențin calmul și să fac tot ce ține de mine ca viața mea să nu își piardă cursul firesc, astfel, am ales surse oficiale din care să mă mențin la curent cu informațiile și cu respectarea regulilor impuse și am ținut morțiș să găsesc soluții despre cum aș putea acționa încât viața mea să nu mi se schimbe.

Pentru că viața unui om se împarte între viața personală și viața profesională, încep cu cele opt ore de lucru care s-au desfășurat absolut normal ca și la birou, cu aceeași listă făcută la începutul unei zile, cu o cafea făcută la ibric înainte de a începe programul de lucru și cu stabilirea sarcinilor împreună cu superiorul direct, deci, pe acest plan, nicio schimbare în afară de cea de cadru, nu am lucrat diferit, nu mi-a fost dificil și m-am trezit de luni până vineri la ora la care obișnuiam să mă trezesc și când nu trebuia să lucrez de acasă. În ceea ce privește viața personală, impactul nu a fost unul dezastruos, ci doar unul diferit, pentru că tot ceea ce iubesc și îmi place să fac, a fost transpus ca acțiunea unui film într-un singur loc - casa în care locuiesc: de la prieteni la sport, de la familie la citit, de la mers pe jos la citit. Fiind în era tehnologiei, să fim sinceri, că de cele mai multe ori, ne vedeam persoanele dragi tot la web sau îi auzeam tot la telefon. Deci întâlnirile cu prietenii mei s-au desfășurat absolut normal, doar că într-o altă perspectivă, nu la terasa, restaurant sau pub, ci la web, vinul sau cafeaua nu au lipsit, cum de altfel nici prietenii, cu aceeași veselie și mult râs, iar de Paște, nu am mai ciocnit cu familia un ou, ci am băut un pahar de vin la web și ne-am uitat

în albumele de când eram mică. Sportul a ținut morțiș să nu se dezlipească de mine, pentru că, înainte cu o zi de impunerea restricțiilor, mi-am cumpărat o saltea și câteva articole pentru sport și am continuat zilnic, uneori simțindu-mă ca și cum aș fi mers la sală pentru că online aveam program împreună cu instructorul (dna. General) și colegele. Mi-am menținut aceleași ore de mâncat si aceleași obiceiuri alimentare. Cititul și-a menținut același entuziasm, chiar s-a intensificat ca si în zilele libere de până acum, căci de data aceasta am scutit niște timp pentru el prin lipsa drumului zilnic până la serviciu și înapoi, TV –ul a rămas închis ca și până acum, deschizându-se doar pentru Netflix, pisica își primește mereu aceleași 30 de minute de joacă la zece seara. Muzica se aude la fel, iar natura și pulsul ei au putut fi simțite, ușor diferit și în momentele de luat aer de pe balcon. Voluntariatul s-a făcut cu mască, dezinfectant și mănuși sau de pe telefon, la un mesaj distanță sau pur și simplu, la telefon sau Facebook când cineva era descumpănit

Singurul dezastru întâmplat în această perioadă a fost anularea unei excursii în martie, aparent pentru mine,

“toate drumurile duceau la Roma”, însă mai târziu, aveam să înțeleg că banii recuperați pentru drumul de la Roma urmau să ia calea către ceva mai frumos de atât: viața sub forma cea mai pură.

Deci pentru mine, nu s-a schimbat nimic în starea mea fizică, în felul în care muncesc, în relația cu oamenii mei de suflet, în raport cu ceea ce îmi face plăcere să fac, ci doar scena s-a schimbat, totul petrecându-se în locul în care locuiesc, însă mi-au fost mai vizibile două lucruri: panica dezlănțuie monștrii de lângă noi, iar dezastrul comun ne poate mobiliza în fapte bune.

Cicero spune ca “obișnuința este a doua natură” și cred că nu suntem obișnuiți să privim o situație din toate unghiurile, însă știu că in toata izolarea asta am înțeles mai bine următoarele două lucruri:

1. Nimic nu durează la nesfârșit sub aceeași formă, poate singurul care nu își va schimba forma rămâne cerul, însă totul este în continuă schimbare. Poate pentru mulți, situația a venit ca un dezastru, pentru unii ca o binecuvântare, pentru unii a adus o conștientizare, pentru alții poate și mai multă nepăsare și beznă a mintii, însă după această perioadă, poate vom învăța cu toții că nimic nu rămâne neschimbat la nesfârșit și că toți suntem responsabili pentru ziua de mâine și că pe umerii propriilor conștiințe stă viitorul acela frumos la care visăm toți.

2. Toții suntem capabili să ne adaptăm, să ne ascuțim mințile pentru a filtra situații, acțiuni, informații și să găsim soluții pentru propriul bine și binele celor din jur.

Felicia Bocai