Gânduri în vreme de pandemie, Alexandra Popa

Gânduri în vreme de pandemie

Bună tuturor! Sper că sunteți sănătoși și cu moralul destul de ridicat în această perioadă, în ciuda faptului că trecem pr i nt r- o s t a re de incertitudine permanentă.

În 11 martie 2020 a fost declarată la nivel mondial pandemia COVID-19 și toată lumea era în alertă, încet încet oamenii au început să se panicheze și să golească rafturile magazinelor, în timp ce nu existau încă restricții de izolare, sau distanțare socială și nu știai cu cine ai putea intra în contact, posibil suspect de acest virus.

V-ați gândit vreodată că viața voastră normală, în care simplul ieșit până la magazinul din colt, ar putea să însemne un pericol atât de mare? Că mersul la bunici sau părinți ar însemna infectare? Că ați putea să vă pierdeți job-ul, de pe o zi pe alta și că nu ați fi pregătiți pentru nimic din ce se întâmplă?

Ei bine, nici eu nu m-aș fi gândit vreodată, însă acum, mai mult ca oricând, mi-am dat seama cât de superficiali

suntem noi oamenii, când avem impresia că totul ni se cuvine, că suntem stăpânii supremi! Da, nu suntem supremi și pe zi

ce trece ne dăm cu toții seama (sau cel puțin, o parte din noi) că libertatea este relativă, că planeta nu ne va mai suporta mult timp și că cel mai de preț este să fim sănătoși.

Pentru mine, această pandemie a venit, ca pentru mulți probabil, fără să o conștientizez prea mult. Încercam să nu mă alarmez din orice știre privită la TV (care apropos, poate fi fake sau pentru rating), eram destul de optimistă, ba chiar făceam haz de necaz citind diverse glume apărute în online, pe seama virusului. Mi-am dat seama curând, însă, că gluma era de fapt, destul de serioasă și că aveam să iau parte la un eveniment, care cu siguranță va intra în istoria omenirii. Nu doar lumea întreagă va fi schimbată în urma acestei pandemii, cât și lumea MEA interioară și percepția asupra acestui fapt.

Am intrat în șomaj în cele din urmă, am simțit pe pielea mea incertitudinea și teama de a nu ști la ce să te aștepți. Cu toate acestea, sunt recunoscătoare faptului că am avut un loc, în care să îmi petrec izolarea, că mi-am păstrat sănătatea și că oamenii pe care îi iubesc îmi

sunt alături. Am ales totuși să privesc partea plină a paharului de fiecare dată, chiar dacă Universul meu interior a fost puțin zdruncinat, iar toată această perioadă de izolare a fost o oportunitate de a mă regăsi în micile plăceri, pe care le uitasem, în ultimul timp. Da, nu am fost cea mai productivă persoană, de cele mai multe ori am tras de mine să îmi dezvolt obiceiuri noi, sau pur și simplu să mă ridic de pe canapea, însă cred că cel mai important lucru este faptul că mi-am acordat timp și nu m-am judecat (prea tare). De altfel, în toată această

perioadă m-am informat din surse cât mai certificate, despre multe povești ale oamenilor care au avut de-a face, direct sau indirect, cu ceea ce înseamnă Coronavirus și la rândul meu am încercat să susțin, cât am putut, lupta pentru spitale, o familie aflată la nevoie, cât și micile afaceri locale, care au avut de suferit. De asemenea, a fost un prilej foarte bun pentru a citi mai mult, pentru a mă abona la diverse cursuri online, pentru a face fotografii, cât și pentru a practica yoga și meditația. Cu siguranță fiecare are propria poveste, propriile temeri și incertitudini în privința acestui fenomen, cu

siguranță întreaga omenire va avea de suferit și sper că vom învăța o lecție importantă la sfârșitul epidemiei. Să fim mai buni, mai recunoscători și să nu uităm că suntem doar în trecere  - cu drag,

Alexandra Popa

(vicepreședinte Asociația Building Hopes)