1 minute read
Un fel de prefață
from Cronica Studentului nr. 51
by Silvia
Acest număr este unul tradițional pentru noi și comunitatea noastră, deoarece aniversăm și împlinirea a trei ani de la înființarea Asociației Building Hopes. Totodată, se conturează în jurul ediției cu numărul 5 a proiectului C.A.R.E. organizat de Asociația Building Hopes în luna decembrie. Astfel, avem un interviu cu Alice Popescu (instructor de Yoga și Meditație), facilitatorul atelierului de meditație ghidată organizat de asociație. Pe lângă acest interviu, avem și testimoniale ale participanților la acest workshop, dar și ale nouă, în calitatea noastră de organizatori și participanți la această activitate.
Lavinia Bușe, studentă la MCA, anul I, sondează, ca de fiecare dată, așa cum ne-a obișnuit, în cele mai adânci cotloane ale ființei noastre, într-un articol sensibil despre adevăratul spirit al sărbătorilor, descriind emoționant un carusel de simțiri care ne pot încerca, de la singurătate în mulțime la comuniune cu noi sau cu cei din jur.
Advertisement
Teodora Trifu ne vorbește despre ea și visul ei care a devenit realitate – ONG-ul Drum Deschis către Educație. Teodora, felicitări și mult succes! Alexandra Rățoiu (EAI engleză, anul I) ne povestește despre activitatea ei de voluntară și, dacă v-ați bucurat de mașinuța din Centrul Vechi, să știți că e meritul ei și al celorlalți spiriduși. Felicitări, Alexandra, pentru asta și pentru că ai reprezentat FEAA la Olimpiada Studenților Economiști în Formare.
Acest număr aduce și ceva nou, un articol în limba engleză de la Sabrina Catrina (ce nume frumoase), studentă în anul II la IEBA despre a fi cea mai tânără și totodată o femeie printre atâția pompieri (It’s not only a man’s world). Sabrina, te felicit și cred că sunt necesare astfel de articole, poate deschizi un blog și promovezi mai mult activitatea ta sau, de ce nu, să scrii o carte. Orice ai face, îți doresc mult succes în toate. Mă bucur că te-am cunoscut. Câștigătoarea premiului acestui număr este Sabrina, premiul fiind cartea Scrisori pentru studenții mei, în format digital). Toți colaboratorii primesc e-diplome realizate de graficianul Laurențiu Badea.
Vă mulțumim că ne sunteți aproape, ca cititori sau colaboratori! Vă dorim tuturor Sărbători fericite și un 2022 încărcat de magie!
Lect. dr. Silvia PUIU