Batem fierul la conac! Nr. 1

BATEM FIERUL LA CONAC! Ziar cultural de Țibănești * nr 1 / iulie / 2018 * tiraj 1000 exemplare

Î

n timpuri în care omul se așază aproape în exclusivitate pe bucuria clipei de azi, orice întreprindere de a readuce la lumină înfăptuirile înaintașilor, de a le restaura frumusețea inițială, și mai mult decât atât, de a le învesti cu noi și izbăvitoare virtuți, este un act deopotrivă de dizidență salvatoare și de cutezantă revenire pe calea firească a împreună lucrării omului cu Dumnezeu. În cadrul competiției Satele culturale ale României 2018, Asociația Cele mai frumoase sate din România a desemnat, ca finalistă, pentru obținerea titlului de Sat cultural, alături de alte localități, și comuna Țibănești din județul Iași, acest fapt consfințind dimensiunea culturală, civilizatoare, pe care proiectul propus de Domnul Arhitect Șerban Sturdza, „Batem fierul la conac!”, o conferă comunei Țibănești.

Biserica cu hramul Duminica tuturor sfinților, conacul Petre P. Carp și parcul pe care tatăl acestuia, Petrache Carp, l-a amenajat în apropierea conacului, în jurul anului 1830, sunt reperele cărora li se circumscrie viața unei comunități zidite pe fundamentul comuniunii.

Proiectul Domnului Arhitect Șerban Sturdza este legat organic de dezideratul înfloririi plenare a acelui tip de comunitate, unde viața liturgică se prelungește în viața cetății. Condițiile împlinirii acestei aspirații, așa cum se reflectă ele în proiect, sunt:

•

Renașterea culturală, prin consacrarea unei părți a conacului rezidențelor pentru scriitori, artiști, muzicieni (neuitând faptul că aici s-au ținut la jumătatea secolului al XIX-lea o parte din ședințele Societății Junimea), prin găzduirea unor școli de vară și a unui muzeu cu o agendă culturală apropiată de preocupările oamenilor din Țibănești; • Regenerarea unor meșteșuguri tradiționale, prin permanentizarea unor ateliere și cursuri de formare profesională; • Oferirea de servicii sociale pentru copiii aflați în dificultate.

Asumarea împlinirii acestor obiective, amintite în parte, anterior, este pentru inițiatori și colaboratori semnul unei vii conștiințe misionare, pentru creștinii din Țibănești, premisa reabilitării culturale și sociale și a înaintării lor în viața spirituală, iar pentru comunele și satele din jur, un model de parcurs.

Firește, pe cât de nobile sunt aspirațiile care au născut acest proiect, pe atât de complexe și de subtile pot fi încercările ce se pot ivi pe drumul împlinirii sale, dar împărtășirea aceleiași dorințe cu cea a Sfântului Apostol Pavel, de a putea mărturisi în final că „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit” (II Timotei 4, 7) și rezultatele frumoase care deja s-au arătat pe parcursul celor 10 ani de strădanie a tuturor celor implicați, (inițiatori, specialiști, autorități locale și locuitori ai comunei Țibănești), ne îndreptățesc să credem în reușita acestei lucrări.

Vobiscum Aș vrea pământul cer să fie; Senin și fără de hotar Și-același rod să fie-ntreaga vie; Să bem dintr-același pahar.

Să nu fie hotar; toți în stupină, Nectarul aceleiași flori să-l culegem.

Deasupra-ne aceeași lumină Într-aceeași apă să-nțelegem…

Să nu ne alegem din pom și din floare După mărime, după culoare…

S-avem aceeași cale împreună Aceeași doină s-o cântăm pe-aceeași strună…

Hai, îmbrăcați-vă haina de-albastru!

Avem legea cerului coborâtă-ntre noi Fiecare din noi e o stea sau un astru Iar drumul e liber, ‘nainte, ‘napoi… de Constantin Radu, poet și profesor mecanică la Liceul Tehnologic Petre P. Carp

† Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

copertă ilustrată de Dragoș Radu Dumitrescu

O comunitate zidită pe fundamentul comuniunii

Țibănești ieri și azi | 2

Fotopoetica de Gyuri Ilinca

D

Tradiții Creative de Vintilă Mihăilescu

T

radițiile sunt și trebuie să rămână o resursă, dar, ca orice resursă, și aceasta trebuie prelucrată pe gustul și cu mijloacele prezentului. Tradițiile nu sunt ca merele de aur care îl așteaptă pe Prâslea cel Voinic să le culeagă: ele trebuie cultivate. Iar „cultivarea” lor cere creativitate. Așa au apărut o sumedenie de inițiative de tradiții creative în toate colțurile țării, iar acestea s-au reunit în 2017 la Muzeul Țăranului Român în România Tradițiilor Creative.

Pretutindeni unde au reușit, aceste inițiative au pornit de la zestrea locului și au redat-o, îmbogățită, oamenilor locului. Împărtășită de comunitate și susținută de primărie, această zestre primenită s-a transformat în dezvoltare locală și a devenit mândria localnicilor. În 2017, împărtășind și susținând proiectul de tradiții creative a doi artiști, satul Pisc devine Sat Cultural al României. În 2018, dintre cele 14 sate care au ajuns în finală, Bobohalma a devenit noul Sat Cultural al României. În ambele cazuri, a fost nevoie de vreo zece ani de colaborare între inițiatori, comunitate și primărie, dar acum, cele două sate, despre care nu auzise prea multă lume până atunci, sunt modele urmate de multe altele din țară. În urmă tot cu vreo zece ani, o echipă de arhitecți a început o astfel de inițiativă la Țibănești, la conacul Petre P. Carp, cunoscută acum ca proiectul Batem Fierul la Conac! și devenită parte importantă a familiei tradițiilor creative. Zestrea și potențialul Țibăneștiului au devenit astfel cunoscute și ele, nu doar în țară, ci și în străinătate, iar Țibăneștiul a devenit la rândul său Sat Cultural al României. Împărtășită de comunitate și susținută de primărie, această inițiativă poate duce acum mai departe, la o dezvoltare locală de care să beneficieze toată lumea.

e mai bine de patru veri, mai mulți membri ai Școlii de Poetică Fotografică din București își așază tabăra de creație la conacul Petre P. Carp din Țibănești. Școala este găzduită cu generozitate de organizatorii atelierelor de meșteșuguri care se desfășoară aici.

Pentru cursanții mai noi sau mai vechi ai școlii, spațiul atelierelor, conacul în sine, comunitățile sătești din jurul incintei conacului, reprezintă ambianța perfectă pentru exersarea principiilor de estetică fotografică predate de-a lungul unui an de curs. Fiecare tabără se deschide cu o expoziție de prezentare și se încheie cu o alta în care se pun pe perete imaginile cele mai bune făcute în timpul taberei. Școala noastră cultivă fotografia de expresie, concentrată pe evidențierea simțămintelor și atmosferelor, în dauna aplicațiilor documentare ale acestui mijloc de exprimare vizuală. Un fotopoet tipic observă lumea din jur și izolează acele lucruri care reflectă starea sa interioară. Unele lucruri ne plac, altele nu. Unele ne transmit o stare de bine, tonică, altele o stare de melancolie, de anxietate.

Unele colțuri ni se par ciudate, desprinse de lumea reală.

Vrem să redăm ceea ce simțim și ceea ce suntem.

Venim vară-de-vară la Țibănești pentru că aici suntem alături de oameni care apreciază ceea ce facem și care ne lasă să ne desfășurăm. Ne place comuniunea creată în jurul meselor lungi din cantină. Ne plac încăperile în care traiul orășenesc inutil de confortabil se oprește, pajiștile și umbra nucilor sub care așternem corturile.

Conacul încă neterminat și nefinisat oferă spații nebănuite, fundaluri plastice și stranii, lumini care se strecoară prin unghere, oameni care trec prin toate aceste lumini. Încordarea lor asupra nicovalei, roții de olărit și uneltelor de dulgherit emană acele stări pe care le căutăm și le cultivăm. Umblăm adesea după umbre ale trecutului traversând săli tencuite cu miros de pământ și de cal, foșnind peste paiele care acoperă podelele.

Camere cu scaune bisericești, candelabre gigantice

Labirintul simțurilor la conacul Carp de Ioana VIOLET

P

entru al doilea an consecutiv în cadrul sesiunii de vară Batem fierul la conac!, un nou labirint al simțurilor s-a desfășurat la conacul Petre P. Carp (29 iulie-7 august 2017). În ambele sesiuni (2016 și 2017) sub egida asociației Artees-Franța (artees.artees.fr) am condus acest proiect și training ca artist și art-terapeut. Labirintul este un spațiu de învățare prin joc destinat copiilor între 7 și 12 ani din Țibănești. La sfârșitul trainingului, copiii devin protagoniștii unui “performance” care se desfășoară timp de câteva ore pentru un public de invitați. Din mărturiile adunate de la copiii care au participat la aventura labirintului simțurilor, câteva momente cheie se disting din această experiență.

Atelierul de desenat și povestit (în care li se cere să deseneze un labirint pe hârtie și să născocească o poveste inspirată de tema labirintului). Traversarea, de către fiecare dintre ei, a labirintului (sesiuni regizate pentru a-i iniția în domeniul celor 5 simțuri).

Performance-ul cu public. Fiecare copil devine locuitor al labirintului și are un rol precis în labirint pe durata acestui performance, în timp ce sunt primiți vizitatorii.

Cele trei ipostaze se amestecă uneori în relatările lor.

Povestea inventată are rezonanțe asupra sentimentelor reale, resimțite pe durata călătoriei senzoriale.

Este interesant de remarcat felul în care unii copii se ascund în spatele eroilor imaginați, pentru a exprima senzații sau emoții puternice.

Medierea artistică – ecouri în comunitatea satului De-a lungul procesului de creație al labirintului, ne-am propus să aflăm cum ne apropiem de comunitatea satului. Obiectivul final fiind un performance, ocazia de-a iniția contactul cu părinții, se conturează de la bun început.

Datorită implicării profesoarei lor (Irina Brânzei) și a asociației Maria, schimburile noastre cu însoțitorii copiiilor s-au continuat până la reprezentația finală. În același timp, ni s-a părut esențial să sprijinim schimbul între copii și voluntarii participanți la restaurarea conacului. De îndată ce s-au implicat în construcția labirintului, copiii au putut să observe îndeaproape atelierele, uneltele și materialele sau activitățile desfășurate de voluntari. Noi credem că această proximitate cu șantierul în curs a sporit imaginația copiilor, lăsând urme în memoria lor și că în mod sigur va naște vocații. În mod evident punctul culminant al acestei experiențe îl constituie performance-ul final. Publicul (cca. 50 de invitați), cuprinde în părți egale părinții, rudele și prietenii copiilor dar și membrii echipei internaționale de voluntari. În urma parcurgerii labirintului barierele de limbaj cad. Pe măsură ce fiecare vizitator se lasă ghidat în labirint de către tinerii performeri, emoțiile ies la iveală. La final invitații își pot împărtăși experiențele unice din timpul acestui periplu. Acest «voiaj imaginar» le-a amintit în mod neașteptat părinților și bunicilor diverse evenimente și întâmplări din trecut legate de conac. Le mulțumim tuturor participanților pentru participare și îi așteptăm cu noi explorări!

legate cu odgoane, pereți albi, podele scânduroase, balustrade de fier forjat, balcoane cu basoreliefuri, curte ca o pădure. Tărâmul ideal pentru fotografie.

Ne place să colindăm prin satele din jur, mai cu seamă prin cele care gravitează în jurul unor meșteșuguri specifice cum ar fi Schitu Stavnic sau a celor în care fiecare curte este un instrument de fanfară – Zece Prăjini. Ne plac serile de după câte o zi toridă, când mergem să ne scăldăm în vreun lac din împrejurimi. Ne place această pace activă cu seri în care cineva vorbește celorlalți despre lucruri interesante. Ne plac expozițiile din Sala Franceză și ne bucurăm de oamenii din sat care vin și ne privesc lucrările. Ne plac focurile de sfârșit de tabără. Totul e bine aici, iar verile acestea s-au așezat definitiv în mințile, în inimile și în fotografiile noastre.

Viitorul îl vedem ca pe o sută și ceva de ani dispuși simetric după cei o sută și ceva de ani de când durează conacul și spectrul lui Petre P. Carp și al urmașilor săi. O sută și ceva de ani de creație, de fierărit, de dulgherit, de nuielărit, de tarafuri, de focuri, de contemplații, de căruțe care străbat câmpuri nesfârșite și de fotopoetică.

3 | Țibănești ieri și azi

Țibănești – promisiunile unui teren etno-antropologic partea I de Ciprian Voicilă

N

e-am pornit, Iris Șerban și cu mine, spre Țibănești, din București, în seara zilei de 27 iulie 2017. Cu trenul. La cușetă. Orele s-au scurs cu încetinitorul: ba ațipeam, ba mă lăsam în voia fanteziilor crude pe care le regăseam în Maestrul lui Bulgakov. Am ajuns pe la ora 6 dimineața în Iași. Țibăneștiul este situat la vreo 50 km depărtare de capitala moldavă, așa că aveam ceva de așteptat până să ajungă la noi etnomuzicologul Florin Iordan – prietenul și colegul nostru- care avea să ne conducă la destinație.

A urmat un drum, pe alocuri hurducăit (de!, șoselele din satele românești se aseamănă izbitor unele cu altele în privința decrepitudinii și a dezinteresului pe care îl manifestă față de ele autoritățile). Ajunși la conacul familiei Carp, am luat micul dejun și am făcut cunoștință cu Alexandra Mihailciuc, arhitect și coordonatoarea proiectului „Batem fierul la conac!”. Nu peste multă vreme ni s-a alăturat arhitectul Șerban Sturdza, inițiatorul proiectului și proprietarul conacului. Dânșii ne-au întrebat cam care sunt direcțiile noastre de cercetare, noi le-am cerut o listă cu persoanele dispuse să stea de vorbă cu noi. Pornisem de la Muzeul Țăranului cu intenția de a cerceta, pe de o parte, urmele lăsate în memoria colectivă a Țibăneștiului de Petre P. Carp (întemeietorul „Junimii”- împreună cu Titu Maiorescu și Vasile Pogor-, prim-ministru în două rânduri: între 19 iulie 1900-27 februarie 1901 și 14 ianuarie 191110 aprilie 1912) și de membrii familiei sale. Pe de alta, ne interesau meseriile tradiționale și obiceiurile tradiționale din ciclul calendaristic.

Odată planul tactic stabilit, ne-am îndreptat spre primărie ca să facem cunoștință cu autoritățile locale, să le cerem câteva sugestii în privința oamenilor cu care am putea sta de vorbă. Dânșii ne-au îndemnat, amabil, să mergem, mai întâi, la Eugen Cogean, fost primar, care profesase (chimia și biologia) la școala generală și la liceul tehnologic din satul Țibănești.

„Nu chiar mulți boieri s-au îngrămădit să împroprietărească țărani. Numai de-aici îți dai seama că, într-adevăr, au fost sufletiști” Dialogul cu domnia sa, a fost o alternanță între trecut și prezent, între imaginea aproape mitică a Țibăneștiului de ieri și cea realistă a Țibăneștiului actual. De la el am aflat avatarurile prin care a trecut domeniul familiei Carp: din 1949, când s-au confiscat proprietățile private, pe domeniul conacului a funcționat IAS-ul, iar mai apoi s-a înființat o școală. „IAS-ul au făcut prăpăd cât au stat acolo.

Erau aleile betonate, canalizare, apă, cișmele, bazine, curent electric. Jaf au făcut tot. Au distrus tot. Când acolo s-a făcut școala, prin ‚’55-’56, s-a refăcut tot, s-au făcut reparații. A funcționat școala până în ‚‘78, iar din ‚‘78 (acolo, pe domeniul conacului) a intrat Clubul Copiilor și a funcționat până prin 2000.” I-am cerut fostului primar amănunte privind conacul de odinioară. Ne-a povestit, în detaliu: „Castelul a fost construit de părinții lui Petre P. Carp, care sunt înmormântați într-o capelă în parc, pentru că în jurul castelului este un parc de 8 hectare. Și capela este mai la deal. Capela a fost construită în 1919, după primul război mondial, pentru că un fiu al lui Petre P. Carp a murit pe front. El a fost înmormântat aicea în parc, după care s-a făcut capela respectivă, prin proiectul lui Eiffel. Eiffel a fost coleg cu Carp, prin Germania, la facultate, cam așa ceva. Și el a făcut proiectul după care s-a construit capela. Iar castelul prima dată a fost construit medieval, din piatră, numai parterul. Și cu arcade la interior.

Asta s-a întâmplat prin o mie opt sute treizeci și ceva. Când au venit ei aici și au cumpărat proprietățile, toate. După care s-a ridicat nivelul. Și aici au lucrat în special deținuți. Cu un inginer neamț. Două niveluri s-au ridicat după aceea. Arată foarte bine castelul. Eu l-am prins în perioada lui: cu un balcon sus, cu arcade, cu tot ce trebuie. Familia Carp avea vreo treizeci și șase de angajați. Aveau foarte multe acolo: sector zootehnic, piscină, câteva mii de hectare de teren pe care îl cultivau, livadă, iazuri, herghelie de cai, grajduri pentru vite.

Când eram eu mic era parc public. Se făcuse un teren de fotbal acolo. Și acolo se făceau toate distracțiile, baluri, petreceri, învățătorii se adunau din tot raionul Negrești - că aparțineam de raionul Negrești - și țineau acolo conferințe, ziua învățătorului. Meciuri de fotbal, de tenis, de handbal. Se organizau multe activități sportive. După care, prin ‘58-’59 s-a înființat aici o școală agricolă. A funcționat vreo șase ani.

Un muzeu la Țibănești de Doinița Cristian

U

n mic muzeu încearcă să închege poveștile unei comunități așezate în lână, piele, lemn sau piatră. Deschis în 2016, muzeul a captat atenția unor cercetători, antropologi și folcloriști pentru inițiativa, pentru firescul amenajării și libera alăturare a unor obiecte foarte diferite, selectate de comunitate. Muzeul strânge o istorie personală a ultimului secol fără pretenții academice sau stilistice. Un loc în care procesul vorbește despre vitalitatea și resursele unei comunități și bate rezultatul final.

Povestește Doinița Cristian, inițiatoarea muzeului: „Spun despre primul muzeu că a fost primul meu copil. L-am făcut acum vreo.., să tot fie 15 ani. S-a înființat atunci Ziua Fiilor Satului, pe care o serbăm și acum. Muzeul era în Gang (anexa conacului) la etajul 1. Eu, fiindcă voiam să atrag atenția primarului din vremea aceea, am lansat ideea că această sală să fie vizionată mai des și atunci am combinat-o c-o sală de lectură. Ei, toate lucrurile au dispărut. Nu le-am mai văzut. S-au dus. E o istorie lungă.

Am simțit de atunci chemarea asta în mine, să fac ceva, să rămână ceva de pe urma noastră și de pe urma celor care ne-au adus pe lume. Și-atunci m-am dus la conac și am vorbit cu Șerban Sturdza să-mi dea o cameră în folosință. Ne-am înțeles și-am început.

Să știți că încetul cu încetul îmi declară oamenii că au avut lucruri dar că le-au dat pe foc.

Da ce să fac cu ele doamnă? Adică pentru ei nu mai au nicio valoare. Că-s lucruri vechi, că-s cu stricăciuni pe ele, că-s roase de molii,.., mă rog. De unde am putut să colectez ceva am făcut-o cu mare drag dar și cu amărăciune în suflet pentru că am văzut că erau lucruri abandonate. Generații întregi au crescut copii și nepoți cu acul în mână. Asta m-o durut pe mine că practic unii oameni le-au zvârlit „luați-le doamnă”, munca lor care amintește de tinerețe, pricepere, timp, frumusețea lucrului de mână și așa mai departe.. nu mai valorează nimic. Eu am lucruri strânse de la Țibănești, Jigoreni, Glodeni, Recea, Răsboieni. Și voi continua. Ceea ce acum e o gămălie, mâine va fi prețios. Și va vorbi despre noi după ce noi nu vom mai fi. De aceea zic și aici, poate mă aude cineva, dacă au lucruri vechi de dat să le aducă la muzeu.

Mai știți ce senzație la deschiderea muzeului când am ieșit cu horă-n stradă și am blocat-o de parca-n lumea-ntreagă nu mai era loc de bucuria noastră, eram din toate părțile, de toate vârstele? Când ceva e împărtășit se-mbogățește toată lumea, tu că faci bucurie, altul că o vede, copiii că mai văd lucruri dispărute, bătrânii că-și amintesc de tinerețe.”

Parcul a fost închis. Terenul de fotbal suspendat. S-a făcut plantație de pomi acolo. Clubul a menținut o parte. Școala a întreținut tot parcul ăsta”.

L-am întrebat care erau relațiile dintre familia Carp și țibăneșteni. Ne-a continuat povestea care, într-adevăr, parcă părea desprinsă din alte vremi: „Eu cu cine am discutat, cu bătrânii care au lucrat acolo, mi-au zis că ei au fost foarte mulțumiți de felul în care au fost tratați și plătiți. Și au vorbit întotdeauna frumos despre familia Carp. S-au purtat foarte frumos cu cetățenii din sat. I-au ajutat foarte mult. O parte din sat care se cheamă «Zecime», unde sunt cam peste o sută de locuri, au fost date de familia Carp tinerilor și și-au construit case. Deci au fost împroprietăriți. Și le-a dat și lemn de casă, că avea pădure multă. Le-a dat și câte o pereche de boi. Când le-a murit băiatul pe front, le-a dat de pomană o sută de perechi de boi. Partea aceea de sat se cheamă și acuma «zecime». Nu apare în acte oficial. La noi toată lumea spune „zecime” de la zece prăjini, cât le-a dat la fiecare, adică șaptișpe ari. Și acum se păstrează proprietățile. Nu chiar mulți boieri s-au îngrămădit să împroprietărească țărani [râde].

Numai de-aici îți dai seama că, într-adevăr, au fost sufletiști”.

De la domnul Eugen Cogean aflăm amănunte despre viața cotidiană a Țibăneștiului contemporan. De pildă, că în anul 2017 elevii de la Țibănești au luat bacul întrun procent de 75 la sută. Îl întrebăm când și cum s-au construit blocurile din Țibănești - uimitoare pentru turistul privitor, datorită contextului pregnant rural. Ne spune că multe blocuri au fost ridicate în perioada în care comuna Țibănești a fost propusă pentru urbanizare, prin 19691970. Numeroși localnici au primit apartamente în locul caselor demolate. După spusele domniei sale, blocurile din Țibănești însumează cam 200 de apartamente. Tinerii au tendința să vândă apartamentele moștenite și să părăsească Țibăneștiul. Pe de altă parte, unii care lucrează în Occident cumpără aici apartamente în care vin să își petreacă vacanțele. O viitoare cercetare în Țibănești ar presupune să studiem cum se învecinează blocul cu casa și ce efecte are acest tip de vecinătate asupra stilului de viață al țibăneștenilor.

Ermina Cocea – „Au fost o bunătate de oameni!” ...

Continuarea în următorul număr BFLC!

Biblioteca bisericii Duminica Tuturor Sfinților de Ana Alexandrescu

Neculai Dumitriu, preotul Bisericii Duminica Tuturor Sfinților din Țibănești (construită de Marele Postelnic Ioan Carp în 1821), care slujește parohia din 1985, se îngrijește în prezent de înființarea unei biblioteci în clădirea din curtea lăcașului care a fost finalizată iarna trecută. În cameră spațioasă de la etaj, care urmează să fie mobilată în curând cu rafturi, preotul a adunat deja un număr impresionant de volume, pe care ni le-a arătat cu bucurie după slujba de duminică. Până de curând, cărțile au fost păstrate în casa parohială, însă în viitor părintele își dorește ca ele să poată fi citite de oricine este interesat.

Preotul, care păstrează în altar obiecte bisericești vechi de care se îngrijește cu dragoste și pe care le folosește la slujbe, ne-a arătat, printre altele, potirul de argint-1839, cădelnița-1873 și o evanghelie datând din 1821, făcută la teascurile tipografiei de la Mănăstirea Neamț, toate obiecte donate de familia Carp. Preotul Neculai Dumitriu se implică frecvent în activitățile culturale ale satului și este un catalizator al comunității. Părintele a încurajat cu înțelepciune activitățile de la conacul Petre P. Carp și a luat parte la atelierele de metaloplastie pentru copii din anii trecuți. El a participat personal la execuția sfeșnicului de fier forjat care este acum în biserică și a fost donat de către Asociația Maria parohiei în anul 2007, împreună cu icoana Sfântului Petru realizată de Petre Sberea.

Preoții care au slujit pentru Țibăneșteni (din 1940): Alexandru Popa, Dumitru Tălpălaru, Ionel Roată, Zaharia Ion Curteanu, Neculai Dumitru.

Epitropi: Vasile Burduja, Ion Anania, Dumitru Florea, Costică Stoica, Costică Timofte.

Cântăreți de seamă: Dumitru Cogen, Ion Voinea, Vasile Burduja.

Bat toaca: Sebastian Rotaru, Bărboja Dimitri.

De 12 ani Batem Fierul la Conac!

16

Workshopuri naționale și internaționale

4

Cărți

25

Expoziții naționale și internaționale

3

Concerte Workshopuri cu copii locali

20

Elevi trimiși la studii în Franța

2

Participanți în programe Apariții în presă Ani de cursuri gratuite de fierărie pentru elevi locali

3500+ 150+ 10

De ce Țibănesc ei?

Farmecul extraordinar al proiectului Batem fierul la conac! este această permanentă experimentare și acest joc cu materiile, cu gesturile și cu visele.

Această țesătură trebuie să rămână vie. Poate o să sune pesimist dar eu cred că exact asta ar trebui: ca acest conac să nu se termine niciodată!

Vintilă Mihăilescu, antropolog Nu aș fi putut bănui niciodată dinainte că satul în care pășeam pentru prima dată acum doi ani, ca în necunoscut, într-o Moldovă îndepărtată, avea să devină pentru mine un Loc atât de cuprinzător: loc de răgaz, regăsire, restaurare, revenire, „rencontre”-uri nemaipomenite, formatoare Țibănești.

Aici se aplică tencuială pe pereții deveniți reci, se (re)construiesc sobe ca să aprindem focul dinăuntru, în speranța ca Locul, conacul și cu parcul său vor deveni spațiul de intersecție între meșteri și ucenici, între profesori și studenți, între lumea din sat și cea dinafară lui, de aproape sau de foarte departe, un spațiu unde să aibă loc „trocul” între oameni, fiindcă fiecare avem de dăruit și primit ceva de la cel de lângă. E un spațiu al întâlnirii cu sine, cu celălalt, al punerii laolaltă, împreună în jurul mesei, în jurul focului, în jurul cuptorului, al sobei, al forjei, al chitarei, al horei, în care cu cât mai mulți joacă, cu atât mai bine.

Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, eu tot „țibănesc” de o vreme încoace.

Andreea Chirca, student arhitect Copiii se duc la fierărie din curiozitate, sunt impresionați de ceea ce văd și începe să le placă.

Focul îl are pe vino-ncoace. Cei mai buni, au fost trimiși în Franța, deci este o oportunitate dacă ești serios și te ții de treabă. Pe mine obiectele de la fierărie nu mă atrăgeau la început, dar am învățat să le apreciez în special datorită muncii grele depuse pentru a le obține.

Elena Rusu, bucătăreasă Lucrezi de curg apele pe tine! Oameni speciali la suflet meșterii! Normal că preferi ceva făcut de mână, așa cum preferi o țesătură făcută de mână, trudită cu drag față de una făcută de o mașină.

Doinița Cristian, învățătoare

Volum și text de Alexandra Mihailciuc

A

rta feroneriei este o carte născută în Țibănești. Volumul onorează meșteșugul fierăritului. Prima parte poate fi considerată un manual de fierărie - Sylvain Gabriel, calfă călătoare și fierar, petrece un an la atelierul „Batem fierul la conac!” lucrând cu copiii din sat și strânge într-un curs exerciții și noțiuni necesare pentru o primă inițiere în tainele fierăriei. În timp, materialul este actualizat cu suita de obiecte, activități și noțiuni teoretice dobândite în intervalul 2012-2017, sub amprenta fierarilor Léo Coutant, Sébastien Palomas, Fabien Monestier, Antoine Deroo, Pierre Hosta, Victor Hornez coordonați de către arhitecții Alexandra Mihailciuc și Șerban Sturdza. În același timp volumul poate fi considerat și un album al fierului în contemporaneitate, arătând seria de obiecte create în acest context în decurs de 10 ani, împreună cu gândurile celor care s-au intersectat cu materialul din postura de făuritori, desenatori, folcloriști, etnologi, colecționari. Acest volum este despre o istorie modernă, despre povești care se scriu acum.

Volumul demonstrează ceea ce încercăm să le transmitem elevilor noștri: actualitatea meseriei de fierar și multiplele ei utilități atât în ceea ce privește restaurarea-conservarea unor confecții la clădiri istorice cât și în zona de noutate a mediului construit. Fierarul nu se mai limitează la potcovărie sau repararea unor unelte gospodărești, gama de produse pe care le poate executa începe cu mici obiecte vandabile (sfeșnice, corpuri de iluminat), scaune și se termină cu lucrări de mari dimensiuni, garduri, scări, grilaje. Fierăria nu este o meserie demodată iar nevoia societății în zona prelucrării metalelor la cald este evidentă, mai ales în contextul dispariției meșterilor.

O parte din obiectele pe care le-am executat la Țibănești au fost îndrăgite și cerute pentru evenimente, de aceea ne bucurăm să publicăm și câteva fotografii de la nunta familiei Crăcană la care am fost părtași. Atracția țibăneștenilor pentru conac și grădină, ne-a făcut să ne gândim la posibilitatea de a deschide într-un viitor apropiat un spațiu dedicat nunților.

Plimbându-ne prin sat și împrejurimi, l-am cunoscut pe dl. Filuță Stamatin, fierar destoinic din Glodenii Gândului dar și multe gospodării de foști fierari. Ne-ar plăcea să ne strângem cu toții, să împărtășim experiențe și povești. Cartea noastră se încheie cu o listă a tuturor acestor oameni, din toată țara și suntem mândri că pe lângă fierăria Batem fierul la conac!, am putut promova câțiva fierari serioși ai zonei.

Pe nicovala acestor oameni, s-a făurit lumea așa cum o știm acum, de aceea purtăm un adânc respect și continuăm să găsim direcții noi și să batem fierul la conac!

Din fierăria noastră mică această carte și povestea de aici au călătorit în 4 continente și au trecut prin mâinile a mii de iubitori ai poveștii meșteșugurilor și manualității.

Cultural | 8

AFSR - Asociația Cele mai frumoase sate din România a decernat satului Țibănești titlul de “Sat cultural al României”, titlu obținut de către Asociația Maria pentru proiectele și acțiunile din perioada 2007-2017 precum și pentru ceea ce și-a propus în 2018.

Comunele finaliste care au obținut alături de Țibănești titlul de „Sat cultural al României”: Sadu (județul Sibiu), Vorona (județul Botoșani), Drăguș (județul Brașov), Vălișoara (județul Hunedoara), Corbi (județul Argeș), Ruginoasa (județul Iași), Municipiul Târnăveni, Satul Bobohalma (județul Mureș), Țânțăreni (județul Gorj), Pădureni (județul Vaslui), Piscu (comuna Ciolpani, județul Ilfov), Recea (județul Maramureș), Dofteana (județul Bacău), Gălăuțaș (județul Harghita), Miroslava (județul Iași), Moroeni (județul Dâmbovița), Comorile României - Țara Hangului (județul Neamț), Prejmer (județul Brașov).

De ce e important un titlu de sat cultural?

• Intrăm într-o rețea care se promovează integrat, mărind impactul și notorietatea satului și a comunităților; fiecare sat poate învăța din experiența celorlalte, preluând programe culturale valabile sau nerepetând experiențe defectuoase • Se pot valorifica economic produse locale/culturale și se pot crea locuri de muncă în valorificarea unor branduri locale • Vizibilitatea crescută aduce turiști care investesc în comunitatea locală generând circuite economice sustenabile • Titlul de sat cultural aparține fiecărui locuitor în parte și poate fi folosit ca „ștampilă” în propriile produse sau acțiuni. Mai multe explicații la fierăria Batem fierul la conac!

De ce propunem un ziar și-o hartă?

Dragă cititorule, Un ziar cultural este un mod de a te recomanda ca om, ca parte a unei societăți, este un element identitar care vorbește despre lumea din care vii. Dincolo de ziare formale si hărți pur tehnice (geografice, topografice sau tematice), ceea ce leagă o comunitate și o recomandă este o hartă a legăturilor dintre oameni, a culturii locale, a elementelor valoroase pe care vrem să le transmitem mai departe.

Ziarul Batem fierul la conac! își dorește să fie un instrument util vizitatorului, turistului dar și un mod de reprezentare al comunității pentru ea însăși. Este un loc unde sperăm ca fiecare să se regăsească și să privească cu bucurie către moștenirea lui culturală, către posibilitatea antrenării unor tradiții creative, către căi ale viitorului, parțial deschise de titulatura de sat cultural pe

Țibănești - Sat cultural al României

Activități în 2018

Școala de teatru pentru nevăzători, Asociația Tandem 2-9 iulie 2018 Oferim 3 locuri gratuite pentru oameni din Țibănești care doresc să participe la construcția unei piese de teatru. Înscrieri deschise*.

Serate comunitare în cadrul workshop-ului Batem fierul la conac!

29 iulie-12 august Invităm comunitatea să ni se alăture în fiecare seară la prezentări și proiecții susținute de către specialiști în domeniul artelor vizuale și mediului construit. Consultați programul existent pe pagina de facebook Țibănești. Școala de Poetică Fotografică din București își așază tabăra de creație la conacul Petre P. Carp din Țibănești 29 iulie-10 august.

Oferim 8 locuri gratuite pentru tineri din sat (între 12 și 22 ani) și aparat fotografic pe durata workshopului (5 locuri pentru școala de fotografie, 3 locuri pentru școala de cinematografie). Înscrieri deschise*.

Vrem să facem o expoziție fotografică temporară cu fotografii istorice ale satului, conacului și obiceiurilor.

Cei care vor aduce fotografii, vor beneficia de către un portret fotografic realizat de artiștii școlii. Toate fotografiile se returnează după expoziție. care Țibăneștiul a primit-o în această primăvară.

De aceea, vei găsi aici, deopotrivă, monumente de arhitectură și elemente valoroase pentru «slow-tourism» bucate locale alese, sau simple dar savuroase, contacte pentru plimbări cu căruța, meșteri sau artiști locali în gospodăria cărora poți vedea culisele obiectelor, date de târguri și zile de sărbătoare. Săteni, antropologi, arhitecți sau fotografi întâlnindu-se în Țibănești. Cultură și agricultură.

Ca orice cartare a unui teritoriu viu și dinamic, ziarul și harta pot suferi de lipsuri, fisuri, erori. De aceea, te invităm să le creștem și să le scriem împreună. La adresa prodidbucuresti@gmail.com sau pe pagina de facebook Țibănești, primim sugestii privind îmbogățirea materialului sau cereri pentru echipa de redacție a următorului număr.

Să știi că nu suntem singuri! Alături de noi, în satele Piscu (Ilfov), Șona (Brașov) și în satul Țigănești (Raionul

Ateliere pentru copii și cursuri de limbă franceză 1-10 august Oferim ateliere și cursuri gratuite pentru 15 copii cu vârste între 7-12 ani. Înscrieri deschise*.

Festivalul fierarilor Batem fierul la conac!

25 iunie-14 iulie 2018 Refacem gardul istoric al conacului Petre P. Carp. Avem porțile deschise pentru curioși, localnici, vizitatori și presă începând cu 26 iunie. Învățare & transmitere - Școala de vară Batem fierul la conac!

29 iulie-12 august Experimentăm meșteșuguri și tehnici experimentale: frescă, olărit, tencuieli tradiționale cu lut și balegă, construcție de sobe, împletituri vegetale.

6 locuri gratuite pentru tineri țibăneșteni. *Înscrieri deschise pe facebook Țibănești.

Programul cultural „Batem fierul la conac!” este pe lista proiectelor culturale cărora le-a fost atribuit logo-ul „ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL” Toate activitățile proiectului vor fi promovate de către Institutul Național al Patrimoniului și vor căpăta o vizibilitate la nivel național și european.

Strașeni) din Republica Moldova, sătenii își comunică gândurile prin ziare sătești iar noi le citim de fiecare dată cu bucurie căutând lucruri frumoase care pot fi aduse și în comunitate noastră. Țibănești-ul pe harta României este un punct. Un punct puțin cunoscut dar în același timp un loc care-și leagă numele de Petre Carp și de societatea Junimea, un perimetru unde muzica răsună în pasionantele acorduri ale tarafurilor din 10 Prăjini, în care frumusețea colinelor dulci punctate de spiritualizatele case albastre se întretaie cu existența unor fragmente de sat și natură, aproape nealterate. Iata cum acest punct se dilată infinit si devine centrul lumii noastre!

Un ziar cultural este un mod de a povesti pentru cei de aproape și pentru cei de departe despre tine! Un ziar cultural construiește. Are curgere vie și rubrici variabile.

Frământă idei. Spune de bine. Întretaie povești din trecut și viitor. Ascultă pe toată lumea. Aduce binele. Invită redacția din sat și din oraș. Aduce oamenii împreună!

Iată de ce am născut Batem fierul la conac!

Redacția ziarului Batem fierul la conac! mail: prodidbucuresti@gmail.com facebook: Țibănești powered by Asociația Maria

Au mâncat o mămăligă moșind ziarul BFLC! Alexandra Mihailciuc și Andrei Tache.

Inițiat de Asociația Maria - Doina și Șerban Sturdza.

Made în Țibănești. Copyright Asociația Maria, 2018

Tipărit cu susținerea grupului Le Manoir

Începând cu anul 2007, Asociația Maria din Țibănești, desfășoară împreună cu partenerii săi activități prin care întărește coeziunea socială prin educație și cultură. Proiectele prin care catalizează dezvoltarea comunităților locale se axează pe: patrimoniu cultural, meșteșuguri tradiționale, tehnici experimentale, materiale și tehnici de construcție sustenabile, activități sociale de primă necesitate.