Institute, The Magazine No. 3/2011

————————— ————————— ————————— —————————

Rusu+Bor}un Brand Growers cele mai frumoase logo-uri, ad-uri Și pagini de revistă — 036

White Building un simbol asociat arhitecturii de calitate — 088

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES Modă de România — 107

Harley {i Ducati despre cum e cu dragostea de două roţi — 134

COFFEE TIME

Fotografie: Circus Rug by Campana Brothers ©Estudio Campana / Nodus

004 — Numărul 03

010

DE CITIT – 5 lumi utopice și un paradox în 6 cărţi

012

DE URMĂRIT – Expoziţie ICR la PHotoEspana, Madrid

014

DE VĂZUT – Banderas prin ochii lui Almodovar

016

DE APLAUDAT – Concerte pe alese

018

DE ÎNVĂŢAT – Go - artă și exerciţiu mental deghizate sub forma unui joc

020

DE CUMPĂRAT – Who, what, when, where, why pentru 4 gadget-uri

022

DE IEȘIT – O friptură, un episod din M.A.S.H și o limonadă

024

DE ÎNDRĂGIT – Institute, The Café, după chipul și asemănarea noastră

026

DE CĂUTAT – 8 site-uri pentru inspiraţii de moment

LUNCH TIME

TEA TIME

031

COMUNICARE – 38 de Effie Awards pentru cele mai eficiente campanii

088

ARHITECTURĂ – Se poartă alb și sustenabil cultural

034

TEHNOLOGIE - Prima platformă pentru aplicaţii mobile

094

DESIGN – Mix de mobilier iconic

036

BRANDING - 3 ani de Rusu+Borţun Brand Growers

100

DIALOG – Despre arhitectura autohtonă și responsabilitate

043

FESTIVALURI – Best of AdPrint

107

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES – Modă de România

064

SOCIAL - Binele capătă formă la Gala Societăţii Civile

124

VOLUNTARIAT – Pentru o cauză umanitară sau pentru o dezvoltare durabilă

080

PROIECT – Fundaţia Friends for Friends

128

ARTĂ – Pictură, gravură, sculptură și televiziune

083

MULŢUMESC – Maria Apostol

134

MOTO – Ups and downs pentru Harley și Ducati

138

AUTO – Lotus, o marcă născută din pasiune

140

SPORT – Bouldering, escaladă și dor de munte

144

TURISM – Planeta subacvatică din Marea Roșie

Numărul 03 — 005

CONTRIBUTORS

Cătălin Varbiu – pasionat de muzică și fondator al Neon Entertainment, companie specializată în organizare de evenimente și activări de brand; a lucrat cu artiști precum Placebo, Muse, Massive Attack, Noisettes sau Mika, în calitate de Hospitality Manager.

Cătălin Rusu – Copywriter & Brand Consultant; în 2008 fondează Rusu+Borţun Brand Growers – agenţie de strategie și manifestare de brand, unde este Creative Director & Managing Partner

Liviu Redeleanu - Managing Partner WebTailors. Poate vorbi sute de ore despre mașini unor oameni total neinteresaţi de auto iar ei vor asculta cu plăcere și interes.

Marcel Borţun – arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Mihaela Iacob - PR Executive United, vorbește despre branduri, conturându-le personalitatea și oferindu-le culoare.

Simon Frison – graphic designer și pasionat de GO

Sorin Trâncă - Creative Director și Managing Partner Friends Advertising

Publisher ANDREI BORŢUN Editors IRINA FLOREA IOANA PÎRVU Writers ALEX MIHAI DINU Andreea Drăguţ DIANA ANGHEL FLORENTINA LOLOIU MAria neneciu Creative Director CĂTĂLIN RUSU Design RUSU+BORŢUN BRAND GROWERS Guest Designer simon frison

Oana Tănase – art director & critic, căutătoare de talente încă nedescoperite. Oficial, curator la MNAC.

Dragoș Borcănea - absolvent de Politehnică, și-a întors atenţia și creativitatea de de la știintele fixe către arta fotografică. În prezent este co-propietarul D-Studio, unde continuă să-și perfecţioneze munca.

DTP ANCA USCĂTESCU Advertising Director SILVIA FLOAREȘ Corectur` www.corectura.ro Distribu]ie

Tipar

Hârtie oferit` de:

Un proiect

Adresa redac]iei Știrbei Vodă 104 – 106 010108 București office@institute.ro

006 — Numărul 03

COFFEE TIME

Interviu închipuit // Antonio Banderas a mai îmbătrânit //se făcea că Almodovar mi-a mulţumit // La Piel que Habito

Utopii filă cu filă // lumi imaginate // să ne iubim, dar scuturaţi de fantasme

Friptură suculentă // leneveală // câte două episoade din M.A.S.H. în fiecare luni // grădina din spatele zgomotului // mâncăruri pe alese

Rememorări, investigaţii și reconstrucţii cenzurate // confruntare arhitecturală // un București paradoxal tras în poze

Snapshots la modul cool // dezordine ordonată // manifest grafic // surprize din meandrele internetului

Numărul 03 — 009

CULTURĂ

BOOK FUN*

* Rubrică dependentă de cărţi în care prietenii noștri de la bookaholic.ro ne vor confirma, lună de lună, că „a citi e bine”.

DE CE NU MAI DUREAZĂ DRAGOSTEA Alina Purcaru

Text

Paradoxul Iubirii de Pascal Bruckner, trad. Irina Mavrodin Editura Trei, București, 251 p., 29.00 RON

Alina Purcaru scrie de mult, foarte mult timp despre literatură, în publicaţii precum Observatorul Cultural, Cotidianul, Dilema, Dilemateca.

Pentru bookaholic.ro, ea e vocea critică ce vorbește cu pasiune despre cărţi și autori cunoscuţi sau de-abia descoperiţi.

010 — Numărul 03

De la psihologi, sociologi sau critici ai culturii, la mătuși derutate de „noua dezordine amoroasă“, un detașament eterogen de indivizi tot mai îngrijoraţi se întreabă de ceva vreme de ce se spulberă azi mai repede ca oricând relaţiile, de ce cuplurile cu greu trec de pragul celor 3 ani, profeţit de Beigbeder, pe scurt, de ce dragostea nu mai durează și nu ne mai salvează. În Pardoxul iubirii, Pascal Bruckner, un scriitor care nu e tocmai la primul flirt cu subiectul, încearcă un răspuns, mult mai nuanţat, mai așezat și mai cuminte decât ne-am fi așteptat, măcar după experienţa cinismelor hard-core din Luni de fiere sau din Hoţii de frumuseţe.

După ce face – din mers, citeţ și erudit – o istorie culturală a relaţiilor amoroase (inclusiv matrimoniale) din Occident, Bruckner spune ceva de foarte mult bun simţ: am idealizat atât de mult dragostea, i-am supralicitat atât de mult forţa și am așteptat așa de multe de la ea, că nu e de mirare să fi sucombat sub toate proiecţiile noastre.

Nu spune asta din punctul de vedere al unui psiholog, eseul lui are ancore istorice, religioase, antroplogice, inclusiv literare. O spune invocând secole în care mișcări, inclusiv politice, (a se vedea, mai aproape de noi, comunismul) au mizat de forţa iubirii de a coagula grupuri și au încercat să s-o arondeze priopriei ideologii.

Nici religia n-a făcut altceva, iar creștinismul îi oferă eseistului francez material stufos de analiză.

Nu sunt lucruri necunoscute, sunt doar aduse la un loc sub un unghi de sinteză care, de astă dată nu mai șochează prin iconoclasm, ci prin ... cuminţenie. Iubirea nu face minuni, ea leagă oamenii, dar ca să crească, o relaţie are nevoie de mult mai mult decât de senzaţiile tari ale primelor întîlniri: de grijă, de respect, de atenţie, plus multe altele. Nu există efect de 3 în 1, există în schimb multe utopii, naivitate cât încape, confuzie generalizată și infinit de multe fantasme. Mai rar interogaţii la rece și încă și mai rar indivizi care, dispuși să fie onești cu ei înșiși, nu confundă adrenalina începuturilor cu viaţa mai amplă a unei relaţii cu un om imperfect și capricios, cum e fiecare dintre noi.

Criza din relaţii vine la pachet cu una mai

amplă. Instituţiile prin care societate a încercat, de-a lungul secolelor, să normeze haosul iscat de eros în numele stabilităţii și al respectabilităţii sunt în plin impas de la mai ’68 încoace. Mariajul e una dintre ele, iar noile forme de coabitare, alternative la certificatul de căsătorie, sunt, după Bruckner, dovezi în plus ale unui paradox reactualizat: vrem și libertăţile celibatului, și confortul cuplului, dar nu ne mai convine rigiditatea convenţiilor. S-au câștigat nenumărate libertăţi, s-au spart tabu-uri, dar o dilemă mai veche apasă astăzi la fel de greu: să fii liber și singur, sau ocrotit, dar constrâns de un set de legi nescrise ale traiului în doi? „ Libertatea noastră în iubire are un preţ ce trebuie bine circumscris“, atenţionează Bruckner. „ (...) Libertatea nu este relaxare, ci un surplus de responsabilităţi. Ea rezolvă puţine probleme, dar multiplică paradoxurile. Această lume pare uneori brutală pentru că este «emancipată» și pentru că autonomia fiecăruia se ciocnește de autonomia celorlalţi și se rănește: niciodată constrângeri mai numeroase nu au împovărat umerii fiecăruia dintre noi. Această povară explică în parte o anumită duritate a poveștilor de dragoste contemporane“.

Nimic nou, s-ar putea spune, dar când au fost ideile déjà connu și băgate în seamă, și aplicate la viaţa noastră de zi după zi?

Nu la creștinescul „iubiţi-vă unii pe alţi“ își îndeamnă Bruckner cititorii, ci la mai prudentul „fiţi realiști!“! Să ne iubim, dar scuturaţi de fantasme și utopii, să ne construim propriul model, mai degrabă decât să ne forţăm poveștile în tipare moștenite, și, în general, să preţuim, în dragoste, ce-a fost al ei dintotdeanua, paradoxul inclusiv: „vitalitatea, puterea de a ţese legături, aprobarea dionisiacă a vieţii, minunată și totodată dureroasă.“ Paradoxul iubirii nu vehiculează teorii avangardiste în legătură cu tectonica vieţii nude, ori cu managementul crizelor în amor. E o carte cinstită, necesară fără îndoială, care te face atent la propriile pre-setări – și e foarte sănătos să le verifici din când în când. În plus, tonul cu care e scrisă, potolit, atent cântărit (tema obligă, ce-i drept) și empatic, lucrează clar în avantajul ei. Plus că un fost teribilist, acum sfătos și cuminţit nu e un spectacol care ţi se oferă chiar zilnic.

Bookaholic.ro înseamnă cărţi multe, o atitudine relaxată și un pic de umor : « Nu vrem să vorbim despre cărţi cu mâna la tâmplă, nici să scriem comentarii literare. Cărţile ne sunt prietene și așa vrem să le tratăm. »

Fahrenheit 451 Ray Bradbury Ușor moralizator, ușor nostalgic, Bradbury rămâne unul dintre poeţii science fiction-ului. Lumea lui este una a hedonismului datorat întreruperii relaţiei dintre om și ceea ce îl face cu adevărat uman – de unde și necesitatea arderii cărţilor, proces de care au grijă cei numiţi, ironic, „firemen”.

Romanul de căpătâi al lui Bradbury este trist; însă el demonstrează exact opusul teoriei lui Orwell, și anume faptul că spiritul uman nu poate fi înfrânt.

Nici măcar dacă-l lipsești de cărţi.

Deposedaţii Ursula K. Le Guin

5 LUMI IMAGINATE Ioana Epure

Text

Insula Aldous Huxley Pe insula Pala, locuitorii își construiesc lumea ideală, bună și luminoasă, preocupată de desăvârșirea spirituală, departe de organizarea societăţilor normale. Totuși, ultima carte a lui Huxley nu e doar o poveste frumoasă despre o societate ideală, este testamentul lui, o meditaţie profundă și tulburătoare asupra lumii în care trăim și asupra lucrurilor esenţiale în viaţă. Este o carte despre bunătate și cunoaștere.

Pianul mecanic Kurt Vonnegut

Ioana Epure este pasionată de SF, muzică și cultura pop. Îi place la nebunie să scrie despre cărţi, oameni și tot ce o înconjoară și face asta foarte bine pentru bookaholic.ro.

Dacă ar fi trăit în anii 60, sigur ar fi fost o beatnică adevarată.

În stilul lui Vonnegut - nu tocmai science fiction, nu tocmai mainstream – poţi să simţi mereu o undă de ironie fină și, în același timp, de melancolie. Pianul mecanic nu face excepţie. Vonnegut ne propane o lume puternic industrializată, în care oamenii au fost înlocuiţi de mașini. Sună familiar, nu? Spre deosebire de alte distopii, care șochează prin brutalitate, romanul lui Vonnegut, e mai degrabă o metaforă împotriva industrializării și nu-și scoate ochii cu dictaturi și violenţă, ci te bate prietenește pe spate și-ţi spune, cu aerul unui prieten care-ţi poartă de grija: Păi, vezi?

1984 George Orwell Imaginează-ţi o lume care se află în permanenţă în război cu un dușman fictiv, în care ţi se interzice să scrii, să citești, să gândești. 1984 a fost unul dintre cele mai mari semnale de alarmă din literatură împotriva totalitarismului. “Big Brother” face deja parte din limbajul cotidian, ca și termeni precum “newspeak”, „thoughtcrime” sau „doublethink”.

Orwell știe, ca orice scriitor bun, că dacă vrea cu adevărat să demonstreze o idee, nu există metodă mai bună decât să-și transforme personajele în martiri. Nu există speranţă, nu există salvare – acolo unde acestea încă n-au dispărut, înseamnă că spiritul nu a fost încă înfrânt. Iar în 1984, tocmai asta e miza: dincolo de ororile dictaturii și ale opresiunii nu trebuie să rămână nimic, nici măcar o fărâmă de umanitate.

Subintitulată "o utopie ambiguă", Deposedaţii este mai puţin o lecţie cât un exerciţiu intelectual.

Se dau două planete diferite, în același sistem solar. Una asemănătoare Pământului, alta aridă, populată de coloniști cu principii total diferite. În Deposedaţii, Le Guin încearcă să răspundă la întrebarea: ce-ar fi dacă anarho-comunismul n-ar fi doar o tentativă eșuată a istoriei? Ce-ar avea de câștigat și ce-ar avea de pierdut o societate în care primești după nevoi și oferi după posibilităţi, lipsită de guvern, de legi și de noţiunea de proprietate privată, în care unica putere reală este opinia publică și unica pedeapsă posibilă e izolarea de societate? Deposedaţii aproape că-ţi oferă o lume perfectă – până când începi să înţelegi că perfecţiunea e ceva ce poţi păstra doar dacă nu te apropii prea mult.

PLAY BY THE… BOOKS Vrei să faci un party cu temă literară? Nimic mai simplu.

- Spune-le invitaţilor să se îmbrace conform unei perioade literare sau ca un personaj dintr-o carte.

Nu-i așa că ai vrea să-ţi vezi prietena îmbrăcată în Lolita? Sau prietenul pus la patru ace ca hedonistul Dorian Gray?

- Pregătește cocktailuri cu nume de scriitori. Știai că există Hemingway Daiquiri?

-Decorează locul cu citate alese cu atenţie. Evită-l pe Eminescu, mai bine un Henry Miller.

- Jucaţi mima pe teme literare - personaje, nume de cărţi, scriitori, tot ce vă trece prin cap. De exemplu: Bisisica, Cetăţeanul Turmentat, Veronica Micle, Beigbeder, Dacia Literară, Minunata lume nouă.

- Scrieţi poezii dadaiste - pentru asta, trebuie să aveţi pregatite dinainte câteva sute de cuvinte decupate.

Luaţi câteva și le combinaţi apoi. Absurd să fie!

- Faceţi mici lecturi. Nu multe, că nu suntem la cenaclu, ci la party, dar ar putea fiecare să citească jumătate de pagină din cartea lui preferată. Cu cât mai inedit fragmentul, cu atât mai bine.

- Schimbaţi cărţi între voi. Fiecare vine cu câte o carte și apoi trage la sorţi una din cărţile aduse de ceilalţi.

Numărul 03 — 011

O expoziţie cu lucrări de Călin Dan, Ion Dumitriu, Bogdan Gîrbovan, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Andrei Pandele, Vlad Nancă, Mircea Nicolae, Mona Vătămanu și Florin Tudor

CULTURĂ

Bucure{ti.

Ora{ paradoxal Oana TĂnAse

Text

PHotoEspaña, Festivalul Internaţional de Fotografie și Arte Vizuale, a fost inaugurat în 1998 iar anul acesta a avut loc cea de-a 11-a ediţie, în perioada 1 iunie – 12 iulie.

De la prima ediţie și până astăzi, sute de expoziţii au fost organizate de muzeele, centrele de artă si galeriile Madridului, Cuença devenind încă de acum trei ani o locaţie privilegiată a festivalului. Înscrisă în selecţia oficială a PHotoEspaña, expoziţia "București. Un oraș paradoxal" (găzduită de Museo de la Ciudad până în 12 septembrie și organizată de ICR Madrid) selecţionează lucrări ce umăresc angajarea unui dialog asupra realităţilor orașului, așa cum sunt ele identificate de generaţii distincte de artiști români.

Am revăzut de curând un scurtmetraj documentar realizat de Paul Călinescu în 1936, “București, orașul contrastelor”, primul film produs de Oficiul Naţional de Turism; deși nu l-am inclus în expoziţia prezentată la PHotoEspaña, el ar fi putut funcţiona ca introducere cinematografică a unei teme de discuţie asupra realităţilorde azi ale orașului, un oraș rând pe rând

02

012 — Numărul 03

construit și abandonat, confiscat și eliberat, chestionat și arhivat. O parte din lucrările selectate pentru expoziţia de la Museo de la Ciudad se adresează în bună măsură și celor interesaţi de istoria recentă a arhitecturii ori de antropologia spaţiului, și celor ce-l echivalează mental drept tribună principală a exerciţiului ideologic totalitar ori victimă pasivă a tranziţiei din ultimii 20 de ani. Sunt așadar selectate lucrări realizate în anii ’70 – ’80, fie cenzurate, fie ţinute secrete pe-atunci; investigaţii, reconstrucţii și rememorări declanșate odată cu debutul anilor ’90; proiecte recente de documentare a straturilor arhitecturale și sociale pe care Bucureștiul le conţine; mici întâmplări umane sau erori conjuncturale. Perspectiva artiștilor invitaţi nu este nicidecum cea a călătorului străin de istoria și de viaţa orașului; în plus, am evitat fotografia locurilor comune, discursul luminos-ilustrativ, farmecul unui „mic Paris“, în favoarea unor imagini adeseori paradoxale, deloc confortabile, polemice chiar. Expoziţia devine astfel scena unei confruntări.

03

01

01

Vedere din expoziţie – lucrări de Andrei Pandele, anii ’70-‘90

02

Vedere din expoziţie – lucrări de Bogdan Gîrbovan, seria 10/1, 2008

03

Vedere din expoziţie – lucrări de Iosif Kiraly, seria Reconstructions, după 2000

04, 05, 06 07

Vlad Nancă - Bukreș, serie de fotografii, 2007-2011 Mona Vătămanu și Florin Tudor – Halele Obor, serie de fotografii, 2003

04

05

06

07

Numărul 03 — 013

CULTURĂ

La piel que habito Pedro Almodovar ALEX MIHAI DINU

Text De obicei, îmi e la îndemână să scriu. În scris sunt ceva mai deștept, mai coerent, mai raţional și cred că și un pic mai frumos. Doar de obicei, pentru că sunt momente în care degetele mi se blochează pe tastatură: când scriu despre ceva/ cineva care îmi place cu adevărat. Atunci îmi e cel mai greu să îmi ordonez ideile, să îmi găsesc abordarea, să nu mă pierd.

Atunci mă gândesc și mă răzgândesc, aleg cuvinte și le pierd, găsesc rapid insighturi la care renunţ în secunda următoare.

Cele câteva rânduri de mai sus le-am scris în mai mult de o jumătate de oră, pentru că mă aflu exact în situaţia asta: Almodovar e regizorul meu preferat și am de scris un articol despre ultimul lui film.

Auzisem că lansează un nou film.

Pe toate celelalte le-am urmărit cu religiozitate și toţi apropiaţii mei știu că atunci când vine vorba de Almodovar mă port ca un fan Michael Jackson. Așa că, în ultima ședinţă de redacţie, când a venit vorba de rubrica de film, am zis că pagina o să fie despre alt film peste cadavrul meu.

Din ce se vede, n-a trebuit să mor, dar mă văd nevoit să scriu despre regizorul meu preferat și despre ultimul lui film, pe care n-am apucat să îl văd. Pentru că n-am fost la Cannes, acolo unde a fost proiectat prima oară, iar producătorii spanioli au amânat lansarea de la începutul verii pentru toamnă. Așa că tot un fel de sinucidere scriitoricească e pentru mine.

L-am descoperit pe Almodovar acum cinci ani, i-am văzut toate filmele pe nerăsuflate, i-am citit toate interviurile, am făcut prozeliţi pentru el și am așteptat entuziasmat în fiecare an un nou film de-al său. Așa că în cele mai frumoase vise ale 014 — Numărul 03

mele, materialul ăsta era un interviu cu el. Eu eram îmbrăcat drăguţ și emoţionat, și el avea aerul și lejeritatea unui geniu. Întrebările mele ar fi sunat ușor prostește, pentru că mi-ar fi tremurat vocea și aș fi vorbit cu prune în gură, dar el, ca un geniu ce e, ar fi văzut scânteia din spatele întrebărilor mele și m-ar fi dat și pe mine, și pe voi, pe spate cu răspunsurile. Și cum limitele acestui articol sunt cerul și cele 4.000 de semne, m-am gândit să îi pun întrebările. Și să răspund eu în locul lui.

Pentru că eu zic că îl cunosc destul de bine.

EU: Un horror despre trădare, anxietate,

singurătate, identitate sexuală, totul cu elemente de SF. Până aici sună a Almodovar, dar unde e Penelope?

ALMODOVAR: Ha-ha. Păi tocmai asta e, că nu vreau ca Penelope să sune a Almodovar.

EU: Eu cred că vrei.

ALMODOVAR: Bine, m-ai prins. 1-0 pentru tine. Următoarea întrebare.

EU: Un chirurg inventează un fel de piele super-rezistentă ca să-și ajute nevasta care a suferit arsuri grave într-un accident de mașină. Sună a temă anunţată anterior...

ALMODOVAR: Nu chiar, Robert (n.red.: chirurgul) n-are nimic din Beningno (n.red.: personajul principal din "Hable con ella"), dacă aici baţi. Subconștientul lucrează cumva înaintea mea și, întradevăr, temele pe care le abordez sunt anunţate în filme anterioare, dar nu e și cazul "La Piel que Habito". Am vorbit despre filmul ăsta încă din 2002.

EU: "La Piel que Habito" e inspirat de o carte, "Tarantula", a lui Thierry Joquet. De ce ai făcut asta? N-ai tu destule idei?

ALMODOVAR: Nu prea îţi înţeleg întrebarea. Cred că n-ai citit nimic care să îţi placă, până acum, cu adevărat.

EU: Mda. 1-1.

Almodovar: Ha-ha.

EU: Banderas? După 21 de ani? Cât de schimbat ţi se pare? Cum a fost să lucrezi cu el după două decenii?

ALMODOVAR: Nu mai e atât de frumos. În schimb, talentul îl mai are.

EU: În Volver îţi aduni toate "chicas de Almodovar" (n.red.: actriţele fetiș ale lui Almodovar). În "La Piel que Habito" l-ai vrut pe Banderas. Mi se pare că încerci o structură ciclică.

ALMODOVAR: Îmbătrânesc. La un moment dat, îţi dai seama că nu mai ești

sus, acolo în vârful valului, și tot ce îţi mai rămâne de făcut ca să salvezi aparenţele e să dai o aură de ciclicitate lucrurilor pe care le faci. Te ajută să dormi mai bine noaptea.

EU: De ce n-ai câștigat niciun Palme d'Or până acum?

ALMODOVAR: Nu știu nici eu. Mă întreb constant, an de an.

I-am mulţumit, mi-a strâns mâna, mi-a zâmbit și m-a felicitat. Și am plecat fericit.

Serios, mergeţi să vedeţi "La Piel que Habito". Din toamnă, în cinematografe.

Vă rog!

Numărul 03 — 015

Institute, The Café DIANA ANGHEL

Text

MISIUNE: crearea unui spaţiu în care publicitarii să fie familiari cu contextul TITLURI DIN CAFENEA: signcafe, WAD, i-D, Media&Rating, Monocle, The Institute PREFAŢĂ: Despre locuri demne de a fi vizitate vorbim în fiecare număr. Dar când vine vorba despre locul proaspăt creat după chipul și asemănarea noastră tragem aer în piept, clipim des și ne străduim să nu vă copleșim cu entuziasm.

Ce se întâmplă când se aduc la un loc titluri de la Cărturești și Igloo într-un decor aparent nefinisat, în care exerciţiul de stil nu e vizibil studiat? Răspunsul e Institute, The Café, un loc deschis recent pe Știrbei Vodă 104-106. Într-un oraș în care locurile de ieșit sunt ori așa-numitele malluri ale cafenelelor, ori sunt prea îndepărtate ca să poţi ajunge la ele cu ușurinţă, alternativa pentru socializare discretă apare sporadic și niciodată nu își confirmă stabilitatea. Așa că, pe lângă aceste inconveniente se suprapune surpriza de a nu ști niciodată dacă locul consacrat ieșirilor de socializare mai e sau nu ce a fost cu o săptămână în urmă.

Institute, The Café îţi asigură confortul de a întâlni la cafenea numai oameni care îţi plac și cu care ai ceva în comun. Pe lângă albumele de artă și titlurile internaţionale care tratează subiecte precum design, artă, cultură, marketing și comunicare, la Institute, The Café poţi bea rapid shot-ul-drog de cafea dimineaţa, poţi răsfoi relaxat una din reviste în timp ce iei clasicul mic-dejun franţuzesc sau poţi veni aici la prânz, pentru supa zilei. În plus, șansele să te întâlnești cu prieteni din agenţii, pe care în mod normal nu ai timp să îi vezi, sunt mari și asta fiindcă întotdeauna la mesele de lângă vei da peste vreun om de creaţie sau planner.

024 — Numărul 03

INSTITUTE, THE CAFÉ poate fi și locul unde să îţi bei cafeaua în pauza conferinţei pe care trebuie să o organizezi luna asta.

Două etaje mai jos poţi închiria o sală de conferinţe cu tot dichisul.

Trebuie doar să îi contactezi pe cei de la Litexco Știrbei Center: 021 313 60 39; stirbeicenter@litexco.com.

Numărul 03 — 025

LOVE CLICK

thecoolhunter.net radiografia globală a tot ce

Din meandrele internetului deslușim câte un click pentru fiecare zi a săptămânii plus încă unul pentru cool victims.

înseamnă termenul “cool”

DIANA ANGHEL

Text

casperfitzhue.co.uk tânăr din spaţiul mioritic emigrat în UK care are drept cuvânt preferat “to mesmerize”, cuvânt ce a devenit și crezul său artistic

garancedore.fr iubita deja ultra-celebrului Sartorialist, posesoare a unui site de street-style cu o abordare franţuzească din taste până în vârful fonturilor

doitreisi.ro periodic on-line de expresii estetice

026 — Numărul 03

banksy.co.uk pentru inspiraţie sporadică venită din partea unui gigant al artei stradale

wolvesandbucks. blogspot.com jurnal vizual, fascinant, ţinut de un cuplu francez

lorinix.net fotograf care nu aleargă după subiect, ci își creează singur cadrele, inspirate din picturile clasice cu peisaje

parisvsnyc. blogspot.com clișee surprinse de un iubitor al Parisului în New York

Numărul 03 — 027

MAI MARI SAU EGALI CU AȘTEPTĂRILE cĂtĂlin rusu

Text

Tudor nĂstase

Ilustra]ii

Povestea Rusu+Borţun Brand Growers începe oficial pe 1 iunie 2008 însă își trage seva dintr-o excursie în Serbia, de prin 2006.

Eu și Marc1 eram echipă de creaţie la Cohn&Jansen (actualmente Cohn&Jansen JWT) și-am plecat cătinel cu mașina la Belgrad să ţinem o prezentare pentru un client regional. Ghinionul a făcut să rămânem înzăpeziţi și fără benzină, într-o localitate sumbră numită Maidanek.

A colo, împingând mașina pe minus 15 grade, am simţit că putem fi o echipă și putem face cu drag lucruri importante împreună. În 2007, Marc "mă părăsea" și se întorcea la Millenium Communications pe post de Creative Director. Cu toate că era demisionar, n-am să uit niciodată ultimele 2 săptămâni în care nu cred c-am plecat vreodată mai devreme de 2 noaptea. Speram și simţeam că aceste nocturne n-o să fie ultimele...

Cu Andrei2 am tot vorbit despre proiectele lui, mai în glumă, mai în serios, și prin aprilie 2008, după o noapte de brainstorming la Marc și o cafea cu Andrei la Planter's, ne-am zis c-am putea pune de-un start-up.

Eram de 5 ani jumate la Cohn&Jansen și mi se rupea inima că plec, pe de altă parte, simţeam că putem fi un trident ofensiv, care poate face performanţă. Norocul a făcut ca în mai 2008 să lucrăm la un proiect în provincie, unde ne-am legat pentru ce avea să înceapă.

La sfârșit de mai am avut primul interviu de angajare, cu Florina3. Eram La Rocca și făceam planuri peste planuri. Am râs mult și, pe 1 iunie, copiii ședeau deja într-o cămăruţă în Gh. Lazar 21 și se băteau pe sala de meeting. În vara aia eram doar trei și aveam deja o groază de proiecte: lansam Gillette Fusion pentru P&G, o campanie de CSR pentru Coca-Cola Hellenic, campanii pentru Gala Societăţii Civile și Internetics, pregăteam rebrandingul AdPrint și desenam identităţi pentru Identis, Notting Hill, Acasa.ro, Markit și Greenworks. Marc nu se mai putea clona, așa că în

036 — Numărul 03

1

2

3

4

5

6

august am decis să luăm primul designer, pe Tudor4, care venea de la Sister&co. Îmi plăcuse mult un logo desenat de el și graţie lui Costin Radu, ne-am întâlnit. Mulţumim, Costin!

Tot în august a venit și Andra5 de la Leo Burnett. Îmi amintesc cu drag de un branding de mașină pentru Mercedes-Benz și pentru Copacul de Hartie, gândite de ea. Și de multe pitch-uri și prezentări făcute de Suzandra, printre care și Cupa Balcanică a Talentelor Gillette. La "piengi", cum scria Alexandra Lungeanu, am lucrat cu oameni foarte drăguţi și profi. Mulţumim pentru încredere Mirunei, lui Narcis, lui Costin și lui Sergiu.

La 1 octombrie eram în plin mercato și ne mutam într-un lăcaș nou, primul nostru sediu de pe Știrbei Vodă 61. Atunci ne-am luat primele monitoare Mac, la care s-au distrat Anca și Francisc. Anca6 venea de la Cohn&Jansen, ca DTP Manager iar Francisc7, Senior Designer de la Friends Advertising. Pe lângă puzderia de proiecte impecabil lucrate, pe lângă ordinea făcută în jur, Anca a fost și este "conștiinţa" agenţiei. Ne bucurăm zi de zi de câte o discuţie la marginea unei cafele opărite. În prag de Internetics, Raluca și Alina ne-au făcut cunoștinţă cu Flaviu de la Hostway, unul dintre clienţii noștri deja istorici.

Prin noiembrie, Silvia de la Millenium îmi recomanda o fată cu un zâmbet foarte cald în CV. Era Alexandra8 de la Leo care, la început, s-a șocat de ritmul în care lucram, iar apoi ne-a înţeles, corijat și ajutat ca nimeni alta. Merci, Silvi!

După succesul campaniei virale de la Internetics, filmată cu Boogie și Gontz, ne-am pus la masă cu Hostway să construim împreună un brand pentru bloggerii români. Așa s-a născut Blogway, desenat de Tudor și modelat de Francisc. Cu așa designeri talentaţi, eram un copywriter fericit.

O altă identitate desenată a fost ornitorincul celor de la Conformist - No Concept Store, care aduceau Marite et Francois Girbaud în România.

Pe sfârșit de an, am luat niște ţepe de la niște oameni reputaţi ai pieţei și am învăţat să zâmbim amar, iar eu am devenit control freak. Crisis was all around.

Cum Criza se uită și la oameni, mă trezesc într-o dimineaţă cu un telefon de la Unilever, că ne dorea la un pitch. Noi nu prea gustăm pitch-urile, dar am băgat și-am câștigat Rama. A fost meritul lui Andrei și al lui Marc. Între timp, eu cu Tudor făceam Smark, comunitatea oamenilor de marketing care crede că feedback-ul creează studii de caz. A fost foarte haios la filmare cu Naumovici, Ţugu, Alina Gavrilă și Cohn regizor.

Masa dinaintea vacanţei ne-a prins la modernul restaurant de pe Berzei numit Codrii Cosminului, cu icre de crap, pâine prăjită și ciorbă de perișoare printre vedetele festinului. Eram nouă: Florina, Tudor, Andra, Anca, Francisc, Alexandra, Andrei, Marc și cu mine. În 6 luni agonisisem deja venituri de 200.000 de euro. 4,3,2,1,0 la mulţi ani 2009! În ianuarie am fost super și-am crescut Tabărama, o platformă de activare pentru mame și copii, care asocia Rama cu educaţia. Margarina care "hrănește buna creștere" oferea superexperienţe care cresc supercopii.

Printre picături, am dat o fugă la AdPrint-ul din Poiană care făcea 10 ani și le-am făcut cadou un rebranding. La petrecerea de după, mi-am cerut iubita de soţie și spre bafta mea, a zis DA! Abia acum va scriu din semiluna de miere...

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

Apoi au urmat pitch-uri peste pitch-uri, dintre care am luat un brand foarte important pentru noi, bărbaţii - Gillette. Tot legat de Gillette, nu pot uita ședinţa foto cu Hagi, Popescu și Petrescu. Campania s-a desfășurat sub parasolarul “Starurile de ieri susţin starurile de mâine”. În primăvară am lansat Blogway, pentru cei care vor să-și facă blogul după cheful și asemănarea lor. Mai apoi ne-am întâlnit cu un antreprenor alături de care lucrăm multe proiecte cu mare drag: Cristi Olaru de la Auto1one.

Prin mai, a venit, pe producţie și project management, "colega Luiza"9, cum îi zice Ionescu, și-am început să zâmbim mai mult și mai cu poftă. Întrucât nu mai puteam duce toate conturile pe copy, oricât m-ar fi ajutat Marc, am angajat primul junior copywriter din istoria agenţiei, pe tânărul Alex10, 'nalt la stat și degrabă vărsătoriu de entuziasm. Eram deja 11, la un an de la lansare. Apoi a plecat Flo, care s-a lăsat de publicitate și studiază știinţe sociale la Londra.

Vara ne-am dus în Tabărama și copii din tabără ne-au încărcat cu o energie extraordinară. Unul dintre proiectele care merită să existe și de care suntem foarte mândri. Mulţumim Anei și colegelor de la Unilever pentru o relaţie atât de frumoasă între un client și o agenţie de brand. În august s-au petrecut două lucruri: venirea pe online a lui Gabi11, care ne-a deschis calea spre digital cu R+B CyberGrowers, și mutarea pe Mircea Vulcanescu 27, la Tomiţă. Viaţa mea se schimbase, lucram în curte, sub vișin și făceam grătar colegilor, de multe ori pe săptămână.

Tot atunci am desenat multe identităţi și-am început parteneriate noi, cum ar fi cel cu Daniel Ghilinţă de la Italoparts.

Anul ăla am mers în primul teambuilding la Cerașu unde, printre altele nedetaliate aici, Francisc a desenat și niște Omega Friends pentru Unilever.

La sfârșit de toamnă a venit Luca12 tot pe online și Andra ne-a anunţat că vrea să schimbe industria.

"2009 fu an bun, identităţi se făcu, advertising se făcu" și începură să încolţească și niște firicele zdravene de online. După un an plin, ne dublasem cifra de afaceri, depășind 400.000 de euro și continuam să investim în oameni și în proiecte. Și așa am ajuns și în 2010.

Rebranding Italoparts Group în The Parts, rebranding Explore Travel, campanie AdPrint, exportăm Tabarama și în Bulgaria, pentru brandul Kaliakra.

Printr-un neconvenţional făcut pentru Auto1one l-am cunoscut pe Danu Temelie de la Euro Mini Storage. Ne ocupam 360 de acest brand și avem o relaţie plină de umor, de libertate absolută și de responsabilitate absolută.

Din ianuarie, suntem agenţia de brand a Medicover, frumoasă revedere pentru mine! Desenăm și comunicăm Petprod după o experienţă savuroasă cu dl. Jack Cutișteanu, facem rebranding la Auto Club Contact în 9695 alături de Horaţiu Nicolau și exportăm design, strategie și creaţie la P&G Geneva pentru un proiect Old Spice. Apoi vine proiectul gigant ANOFM, un cont foarte pe poziţionarea noastră - identitate și comunicare. Desenăm Club Fiat.ro și stabilim "accesul pe bază de pasiune". În primăvară câștigăm ING Mid Corporate și facem o campanie foarte frumoasă cu cei de la Carioca.

La 2 ani de Rusu+Borţun dădeam un interviu Mirei de la IQads și ne

desfătam strașnic la Hanul Haiducilor.

Sezonul estival a fost plin ochi: campanie Becel, excursie în Tabărama, finalizare rebranding grup în MilleniumnPeople, începem să lucrăm la Revista asta pe care o citești, băgăm campanie aniversară Internetics și campanie optimistă pentru Gala Societăţii Civile. Mai lucrăm o campanie pentru ING pe corporate și în sfârșit, filmăm ANOFM cu Laura Baron, Cristi Puiu și Andreea Păduraru. În prag de 30 de ani, eram un copywriter ferice din nou.

2010 a fost anul încercărilor pe HR. Unele ne-au ieșit, altele, dimpotrivă. Toate au fost experienţe memorabile și utile. Au venit: Mihnea13 , Radu14 , Anca T.15 , Ileana16 , Sonia17, Anca M.18 , Corina19 și Simon20.

Au facut sărbătorile cu noi, cam jumate.

Spre iarnă au plecat Gabi, pe online, la Valvis Holding și Luca, la Aeroport, trupa Aeroport.

Participăm cu "Aleea Scriitorilor" la Teacher's Film Festival şi câştigăm două premii alături de vreo 100.000 de vizualizări pe YouTube. Mulţumim, Costas!

Lucrăm Gillette la greu și pentru toată regiunea. Deja nu prea mai încăpem în casa lui Tomiţă, căruia îi mulţumim nespus, numărăm vreo 14 suflete, așa că Marc are inspiraţia să caute un sediu nou. Și așa, pentru ianuarie, ne pregătim de Strada Corbeni nr. 3.

Ne mutăm și ne crește numărul de fani de pe facebook.com/ rusuplusbortun. Mergem în teambuilding cu un client căruia i-am dublat cota de piaţă. Foarte frumos gestul lor, mulţumim! Înainte de sărbători aflăm că suntem invitaţi la un pitch european pentru Baumax. Adio vacanţă liniștită!

Irina Tudor de la financiar mă anunţă că depășim 800.000 de euro cifra de afaceri. Yes, we did it again!

2011 profesional începe la Viena în Muzeul Essl. Prezentări, decizii, amânări. Pierdem Baumax în faţa unei agenţii din Viena, dar câștigăm o nouă abordare de new business.

Marc se reapucă de pictat la mansardă. Pereţii casei se bucură, ca în reclame. Începem rebrandingul Medicover, pentru care lucrăm zi lumină, de la strategie la packaging, de la signalectică la OOH, and so on. Plâng după Medicul meu personal și-i zâmbesc Grupului European dedicat sănătăţii mele. Începem o colaborare frumoasă cu o echipă de consultanţi și dezvoltăm branduri importante pentru ţară. Nu zicem mai mult acum.

Desenăm încă o identitate pentru ANOFM și ne pregătim pentru alt proiect european. Ah, băgăm Cosmote și Unilever pe Social Media.

Plecăm în teambuilding la 2 mai și facem foc pe malul mării. Încercăm să ne strângem portofoliul, deretecăm prin casă, facem brainstorming pentru conceptul petrecerii de 3 ani. Ne salvează Ionescu, cu o idee foarte sensibilă. Dăm petrecere cu vreo sută de oameni care ne-au fost alături în acești 3 ani. Privim înapoi cu mândrie și înainte cu speranţă.

It was a great ride!

Numărul 03 — 037

Rusu+Bor}un = Brand Growers IRINA FLOREA

rusu+borŢun

Text

Foto

Am o prietenă bună care, de multe ori când ieșeam în oraș, mă ducea să ne mai uităm puţin la casa ei favorită din București, pe Corbeni nr.3. Ne duceam, ne așezam pe trotuarul de vizavi și visam la ce era înăuntru.

Anul ăsta am fost la ziua unor prieteni chiar în casa de pe Corbeni. Pentru că acolo locuiesc ei acum și pentru că au împlinit 3 ani de realizări. Rusu+Borţun sunt agenţia de branding și creaţie care desenează cele mai frumoase logo-uri, ad-uri și pagini de revistă pentru noi. Ei sunt Cătălin Rusu, Marc și Andrei Borţun, iar plusul dintre ei sunt oamenii pe care au reușit să-i coopteze în călătoria zilnică în căutare de idei, pe care o presupune munca lor.

Acum îmi place să cred că, de fapt, acum câţiva ani nu făceam decât să așteptăm ca prietenii noștri de acum să se mute în casa cu aer de sinagogă și, cu mult șarm, să ne ofere un cocktail Rusu, sau un cocktail Borţun.

Te bucuri de independenţa "promisă" ?

Mă bucur din plin și mă apasă din plin - adică sunt un antreprenor fericit. Faptul că suntem o agenţie condusă de un om de competenţă ne ajută să nu facem compromisuri în ceea ce privește portofoliul de lucrări. Vindem și trăim din lucrările cu care ne și lăudăm. Mă mai bucur zilnic de o "dependenţă sănătoasă" de Marc, de Andrei și de colegii care sunt plusul dintre Rusu și Borţun.

Care sunt cele mai neplăcute aspecte ale antreprenoriatului?

Contextul economic extrem de tracasant, dar pe care-l tratăm cu seninătate. Ne-am născut

CĂTĂLIN RUSU, creative director & managing partner

038 — Numărul 03

Cum va fi Rusu+Borţun la aniversarea de 10 ani?

Abia aștept să-i vad pe cei de la petrecerea din 1 iunie 2018!!! Sper să se strângă mulţi oameni încântaţi de alegerile lor profesionale care să se simtă bine împreună și să vorbească despre lucruri frumoase și bine făcute. Eventual de noi…

MARC BORŢUN, creative director & partner

De ce ai ales antreprenoriatul?

Sper să mă fi ales el pe mine… Glumesc doar pe jumatate când mă gândesc că la 16 ani vindeam produse Amway mai ceva decât vând acum ad-uri sau logo-uri. Eram antreprenor "schizofrenic", la o scară mult mai mică dar la fel de serioasă, încă din 2005.

Ziua eram angajat la creaţie, iar de cu seara eram antreprenor-începător, făcând branding. În 2008 m-am hotărât să am o viaţă normală noaptea, iar ziua să mixez brandingul și advetisingul într-o singură agenţie. Mă felicit c-am pornit pe acest drum cu Marc și Andrei, iar lor le foarte mulţumesc.

De ce branding?

Pentru că am vrut și vreau să fac creaţie à la long, iar ideile fără strategie sunt flori de-o zi. Apoi ţine și de un proces de maturizare, strategia și designul de brand trăiesc mai mult, îţi provoacă alte satisfacţii. Pentru că iubesc mult advertisingul am învăţat branding și invers. Sunt două discipline care, alături de online, te pot face să-ţi câștigi independenţa profesională. Asta încerc să le transmit zilnic și colegilor noștri.

și în asumarea cu sportivitate a victoriilor și a eșecurilor, aceste năzuinţe puse în practică au dus la rezultatele de azi. Am auzit acum vreo 5 ani de la un om de creaţie important că pentru a face o agenţie de succes ai nevoie de 3 lucruri: bani, oameni și clienţi.

Noi n-am avut niciunul dintre ele, am avut un pic de viziune, toate celelalte au venit firesc.

Cine/ce e plusul dintre Rusu și Borţun?

Semnul că se adună energii, valori, talent, caractere, cunoștinte, lucruri diferite de la oameni diferiţi. E tot ceea ce ne însumează pe mine, pe Andrei și pe Cătălin dar și tot ceea ce nu suntem. Din fericire, nu prea suferim de autosuficienţă, așa că plusul ăsta îi mai reprezintă și pe toţi oamenii pe care încercăm să-i adunăm între noi, să ne completeze, să crească odată cu noi și să ne challenge-uiască.

în criză și așa ni se pare o piaţă normală. Dar dincolo de asta, alegerea oamenilor potriviţi e procesul cel mai important și mai stresant.

Am avut și eșecuri de HR, dar privind în urmă sunt pe plus și încă bine.

Care au fost principalele 3 "ingrediente" care au pus Rusu+Borţun pe picioare?

Ca să răspund ca la o auditare de brand, am crezut și credem în rigoarea gândului strategic, în manifestarea talentului fiecăruia

Care e povestea și rolul fiecăruia dintre voi trei în Rusu+Borţun?

Andrei e cel mai creativ manager pe care îl cunosc. Și un mare iubitor de relaţionare cu oamenii... O face de când îl știu și o face și acum. Așa că rolul lui e să ne facă prieteni noi, să ni-i păstreze pe cei vechi, să gândească chichiţe de management și să ne ajute cu câte o idee tare din când în când, când îl întrebăm.

Cătălin e fostul tânăr copywriter talentat, care făcea din pasiune și branding, transformat într-un ciclon creativ-

managerial-intempestiv, care învarte și împinge și vuiește, încărcat de ambiţia și voinţa de a duce lucrurile mai departe.

Dacă nu vorbește la telefon, dă sms-uri, sau mailuri, sau se vede cu clienţii, sau merge în prezentari, sau gătește ceva, sau își trage un scaun lângă câte un coleg, sau râde, sau e nervos, sau se consultă cu mine, sau cu Andrei, sau se însoară... Îi admir forţa dar mă tem pentru sănătatea lui! Cred ca e clar care e rolul lui, nu?

Eu, cu voia dumneavoastră ultimul pe pistă, mă consider un produs al epocii căreia i-am fost repartizat... Am "învăţat" grafică și pictură și am ajuns să fac design și publicitate. Din fericire mă mai bucur din când în când de libertatea absolută pe care mi-o dă pictura, căpăcind astfel posibile regrete. În ceea ce privește munca de birou de zi cu zi, încerc să-mi contrazic firea artistico-lenicoasă și să mă organizez, să-i învăţ pe cei din jurul meu tot ce-am învăţat la rândul meu în 10 ani, să-mi pun "senioratul" la bătaie. Și să continui să învăţ și să mă distrez.

Cum va fi Rusu+Borţun la aniversarea de 10 ani?

Habar n-am. Probabil că o să facem ceva frumos cu cifra 10. Probabil că ne va trebui un spaţiu uriaș, fiindcă anul acesta, la 3 ani, au fost prezenţi colegii, foștii colegi, clienţii, partenerii, prietenii... și au fost mulţi. A fost cu multă bucurie și multe amintiri. Probabil că peste 7 ani vom fi cu toţii mai deștepţi, mai orgolioși, mai bogaţi, mai bolnavi, mai bătrâni. Probabil că vom avea motive să ne sărbătorim.

Care este povestea casei în care aveţi acum sediul?

Nu am reușit să aflam exact ce și cum dar știm că e construită înainte de 1895.

Oamenii se referă la ea în diverse feluri... casa olandeză, biserica, sinagoga, casa cu fantome. Primăvara, studenţii de la arhitectură o desenează de pe trotuarul de vizavi. E clar că e o casă specială care înflăcărează imaginaţia. Mie îmi place că are caracter, e o casă făcută cu grijă pentru detalii și cu intenţia clară de a fi deosebită.

Tipul ăsta de demers se aseamănă cu cel la care ne raportăm și noi în meseria noastră, mai ales în contextul general românesc care nu valorizează atenţia la detalii, dedicarea și

particularitatea actului de creaţie autentică.

M-am bucurat enorm când am găsit-o, când i-am cunoscut pe cei mai eleganţi proprietari la care puteam spera, când am început să o amenajăm și să ne bucurăm de ea. Povestea casei nu e doar o proiecţie dinspre trecut, povestea se scrie încă, și astăzi facem și noi parte din ea.

foarte lungă. Este fratele meu geamăn și astfel avem o istorie comună de 34 de ani.

Eu și geamanul meu suntem însă foarte diferiţi, iar când eram mult mai tineri ne făceam reproșuri de personalitate, fiecare considerând că anumite atribute ale celuilalt reprezintă un defect, o carenţă de caracter...

Astăzi vedem aceleași atribute ca fiind calităţi importante, fie și doar pentru relaţia noastră de bussiness, dacă nu mai mult. Dar avem și câţiva numitori comuni puternici și, într-un fel, completarea a ceea ce avem în comun eu și Marc vine din povestea lui Cătălin. Pe el l-am cunoscut acum vreo 10 ani, când eu eram în juriul unei competiţii pentru studenţi, iar el încerca, pe o mică scenă atunci, să câștige, NEAPĂRAT locul 1.

Atunci nu a reușit, mie și altora din juriu ni s-a părut că își dorește prea mult lucrul ăsta.

Ca și în povestea de mai devreme, astăzi mă bucur că vrea să fie foarte bun, cel mai bun.

Dintre toate business-urile în care ești implicat, ce are particular Rusu+Borţun? Încrederea pe care mi-o dă prezenţa fratelui meu, în acte și în faţa biroului, și dinamica pe care o generează entuziasmul, pasiunea și disponibilitatea întru schimbare a lui Cătălin.

Cât de important este sediul pentru business-ul pe care îl aveţi, în industria în care activaţi?

Importante în bussiness-ul nostru sunt multe alte lucruri până la sediu. Oamenii, talentul lor, documentarea, aspiraţiile, team work-ul, atmosfera, relaţia cu clienţii, managementul. Sediul, locul în care toate cele de mai sus se manifestă, e important dar nu esenţial.

Un "nice to have" binevenit atunci când e frumos, funcţional și bine plasat în oraș.

Am văzut în câteva rânduri sedii ultra cochete, în care se investise mult, dar nu erau mobilate cu lucruri esenţiale: viziunea creativă și oameni care s-o împlinească.

Concluzia e că un spaţiu de work și business, oricât de fandosit ar fi, nu-ţi aduce reputaţie pe termen lung. Mă bucură să merg în fiecare zi într-un spaţiu care a căpătat acea personalitate și acea degajare creativă specifică breslei noastre. Nu aș fi putut schimba atelierul de pictură cu un cubical.

Lucrez totuși out of a box!

Care sunt diferenţele dintre cum îţi imaginai Rusu+Borţun acum 3 ani și ce a ajuns el să fie acum? Îmi imaginam că vor avea mult timp liber care, cumulat cu talentul, inteligenţa și cunoașterea partenerilor, va face ca toate bussiness-urile și proiectele mele să se bucure de atenţie la detalii din partea lor, să beneficieze de consultanţa care să mă facă pe mine și pe clienţii grupului și mai fericiţi decât suntem acum. Din păcate pentru scenariul ăsta, din fericire pentru scenarii viitoare, Rusu+Borţun a crescut foarte repede, foarte mult și cred că și foarte bine, făcând din mine clientul care trebuie să se resemneze, zâmbind însă, în faţa P&L-ului.

Cum va fi Rusu+Borţun la aniversarea de 10 ani?

Rusu va fi neschimbat în bine iar Borţun tot 2, deci foarte bine.

ANDREI BORŢUN, partner Tu povestești mereu despre oameni și despre cât de importanţi sunt ei. Spune povestea oamenilor Rusu+Borţun.

Despre Marc am multe povești sau o poveste

Pentru ce client ţi-ai dori să lucreze Rusu + Borţun, dintre cei pe care nu îi are deja în portofoliu / de ce?

Pentru o Românie mai mulţumită de ea însăși. Pentru că astăzi nu o avem în portofoliu și pentru că astăzi, tocmai pentru că nu o avem în portofoliu încă, este neliniștită și frământată mai mult decât este cazul. Și asta nu e bine pentru fetele mele care într-o zi nu vor mai fi copii.

Numărul 03 — 039

Numărul 03 — 041

Participanţi în cifre: 72 de echipe 17 ţări

COMUNICARE

Best of AdPrint IRINA FLOREA

Text

45 de agenţii 258 printuri 37 de trofee decernate

AdPrint 2011 a început pe întregul glob cu artificii, pahare pline de șampanie, îmbrăţișări și săruturi sub vâsc, pe 1 ianuarie, la miezul nopţii. Întreaga lume a sărbătorit alături de noi începutul perioadei de înscrieri.

Au participat lucrări din Austria, Bulgaria, Cipru, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Spania, Ucraina.

Câștigătorii s-au regăsit într-o expoziţie care a avut loc în perioada 20 aprilie – 19 mai pe un suport neconvenţional - gardul ce înconjoară Muzeul Naţional de Artă al României. Îi puteţi revedea și în următoarele pagini, dar și pe www.adprint.ro.

JURIU ADPRINT

AdPrint este singurul festival european de publicitate care premiază cele mai bune echipe de creaţie pentru excelenţă

în print. Misiunea AdPrint Festival este de a promova printul și valorile sale la nivel internaţional.

Cea de-a 12-a ediţie a festivalului european ce premiază exclusiv printul a avut un juriu prezidat de Carl Le Blond - Deputy Executive Creative Director of Ogilvy Group Rusia, care l-a avut coleg de echipă pe Tony Strong, Copywriter, AMV BBDO, London.

Anul acesta competiţia a fost restructurată în AdPrint BEST USE OF, susţinut de Lürzer's Archive, AdPrint Press & Magazine și AdPrint Outdoor & Poster, pentru a sublinia pasiunea și respectul pe care le avem pentru print.

Ne-am bucurat și la această ediţie de suportul Lürzer’s Archive, partener tradiţional alm festivalului, căruia i s-au alăturat în 2011 Art Directors Club of Europe (ADC*E) și Berlin School of Creative Leadership.

Carl Le Blond - Deputy Executive Creative Director of Ogilvy Group Russia – Jury President

Tony Strong Copywriter, AMV BBDO, London

Paola Manfroni Founding Partner and Creative Director, Marimo, Italy

Assunta Squitieri Creative Director, Marimo, Italy

Peter Ampe Creative Director, Duval Guillaume Brussels

Katrien Bottez Creative Director, Duval Guillaume Brussels

Stefan Schmidt Creative at Large\ TBWA Europe and Chief Creative Officer TBWA\ Germany

Kurt Georg Dieckert Chief Creative Officer TBWA\ Germany and Managing Director TBWA Berlin

Stefan Wübbe Creative Director, Kolle Rebbe, Hamburg

Rolf Leger Creative Director, Kolle Rebbe, Hamburg

Gideon Amichay Chief Creative Officer and Partner, Shalmor Avnon Amichay/Y&R Interactive Tel Aviv

Tzur Golan Executive Creative Director and Partner, Shalmor Avnon Amichay/Y&R, Tel Aviv

Michael Weinzettl Editor-in-chief, Lürzer’s Archive

Martin Spillmann Creative Director, Spillmann/Felser/Leo Burnett, Zürich

Peter Brönnimann Creative Director, Spillmann/Felser/Leo Burnett, Zürich

Xavier Beauregard Vice President and Executive Creative Director, Draft FCB Paris

Laurent Bodson Creative Director, Young&Rubicam France

Dă pagina să vezi câștigătorii AdPrint 2011

Numărul 03 — 043

COMUNICARE

01

01

ECHIPĂ: Mark Fairbanks AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Fingers PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

044 — Numărul 03

02

02 ECHIPĂ: Mark Fairbanks

AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Minds PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

03

04

03 ECHIPĂ: Mark Fairbanks

04 ECHIPĂ: Mark Fairbanks

AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Plasticine PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment

AGENŢIE: Abbott Mead Vickers BBDO London PRINT: Museum of Childhood Campaign EXECUŢIE: Teacher PREMII: Best Use of Art Direction, Bronze Angel Category B: Outdoor&Poster - Art, Culture, Media & Entertainment, Silver Angel Category C: Press&Magazine - Art, Culture, Media & Entertainment Numărul 03 — 045

TEA TIME

Cine n-are stâncă de căţărat, să nu-și cumpere // să se ducă la bouldering mai întâi

Desene suprarealiste // mesaje la vedere // finetul face impresie bună // PRAF de ironie // tricouri à la Laura Vărgălui

Lămpi cu etichetă // sa mergi la Intro e ca și cum te-ai uita pe tehcoolhunter // mix de design britanic, italian și scandinav

Design de București // ateliere de idei și branduri valoroase // o tură prin conceptstore-urile din oraș

Voluntariatul nu este un comportament burghez și nu înseamnă sa dai “join cause” pe Facebook

Numărul 03 — 087

SUSŢINE PROIECTUL WHITE BUILDING Ca sponsor al White Building: Vei deveni un susţinător al esteticii arhitecturii, al valorii sale culturale și al durabilităţii acesteia;

Vei lua parte la un dialog pe teme de arhitectură cu elita culturală din România.

Află mai multe: scrie-i Silviei la silvia.floares@ milleniumpeople.ro

Se poart~ alb IRINA FLOREA

Text

Gândește-te la clădirea ta favorită.

Gândește-te acum la clădirea ta favorită care este, în același timp, elegant integrată în spaţiul în care a fost construită. Gândește-te acum la clădirea ta favorită care va avea șanse să rămână și favorita nepoţilor tăi, tocmai pentru că nu îi va fi greu să își păstreze locul alături de casele lor.

Acum, dacă ar fi ca această clădire să fie o culoare, ce culoare ar fi ? Nu, nu mă refer la vopsea, mă refer la ce culoare ar reprezenta-o cel mai bine într-un cod al culorilor.

Cei de la Igloo Media cred că albul. Și pentru că o cred cu tărie au lansat anul acesta proiectul "White Building". Și-au propus ca an de an să caute clădiri sustenabile din punct de vedere cultural și să le acorde distincţia "White Building".

"Așa cum Green Building certifică arhitectura responsabilă faţă de mediul natural, White Building își propune să recompenseze valoarea culturală pe care orice fel de clădire o aduce spaţiului în care se inserează. Certificarea White Building reprezintă o marcă a sănătăţii culturale a unui edificiu, o metaforă a excelenţei, un simbol asociat arhitecturii 088 — Numărul 03

de calitate", explică arh. Bruno Andreșoiu, director Igloo Media.

Pentru prima ediţie a evenimentului White Building, care va avea loc în decembrie 2011, o echipă de specialiști de la Igloo Media a făcut o selecţie de 15 proiecte care vor concura pentru a obţine certificarea "White Building".

Cele 15 proiecte, publicate deja în revista igloo (www.igloo.ro), vor fi și subiectul website-ului www.whitebuilding. ro, ce va fi lansat în luna septembrie.

Decizia în ceea ce privește certificarea clădirilor va aparţine unui juriu format din personalităţi culturale. Publicul larg va putea vota pentru favorite pe site-ul mai sus amintit, iar rezultatul vox populi va fi de asemenea făcut public, în cadrul evenimentului de anunţare a câștigătorilor. "Înţelegem prin sustenabilitate culturală crearea de valoare culturală durabilă, capacitatea unei acţiuni de a răspunde la nevoile culturale ale prezentului fără prejudicierea viitoare. Dificultatea de a găsi o sumă de repere măsurabile, pozitive, general valabile pentru recunoașterea sustenabilităţii culturale ne-a condus către o abordare mai puţin obișnuită în domeniu. Propunem, ca atare,

definirea arhitecturii sustenabile cultural nu printr-o sumă de calităţi pozitive, ci printr-o sumă de negaţii a ceea ce cu siguranţă nu poate fi", explică Bruno.

"Astfel, o clădire, pentru a putea fi considerată cultural sustenabilă și certificată "White Building", trebuie: să nu ignore și să nu afecteze semnificativ valorile preexistente ale locului; să nu producă dezechilibre nestudiate și neasumate în structura urbană sau mediul natural în care se inserează; să nu fie rezultatul exclusiv al constrângerilor economice și tehnice, lipsită de concept, de fundamentare ideatică; să nu se facă purtătoarea unor mesaje derizorii, lipsite de profunzime, valoare culturală și contemporană; să nu folosească materiale precare, ieftine, care îmbătrânesc repede și urât și schimbă necontrolat aspectul iniţial al clădirii", detaliază el.

Proiectul "White Building" continuă direcţia deja pornită de revista “Igloo.

Habitat & Arhitectură”, editată de Igloo Media, și anume cea de a construi o platformă de comunicare între breaslă și publicul larg, platformă care să promoveze calitatea în arhitectură și design, dar și nevoia de patrimoniu și de cultură urbană.

MNAC Proiect: Arh. Adrian Spirescu Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

CASĂ FLOREASCA Proiect: HAX, Arh. Viorel Hurduc, Arh. Diana Hurduc, Arh. Dana Cheţea Loc: București Foto: Ana Ariadna Hurduc

OLYMPIA TOWER Proiect: PZP Arhitectura / Aukett Fitzroy Robinson; Arh. Liviu Zagan, Arh. Costin Beekman, Arh. Robert Popescu, Arh. Marian Mihaescu, Arh. Octavian Gugu / Arh. Paul Phillips, Arh. Monika Mayova Loc: București Foto: Cosmin Dragomir

SEDIU UAR Proiect: Arh. Dan Marin, Arh. Zeno Bogdănescu Loc: București Foto: George Vasilache

Numărul 03 — 089

PENSIUNE TURISTICĂ SĂLCIUA Proiect: SKBD, Arh. Attila Kim, Arh. Tiberiu Bucșa, Arh. Adriana Deaconu Loc: Sălciua de Jos, Jud. Alba Foto: Dacian Groza, Zoltania

CASA NT1 Proiect: Igloo Architecture, Arh. Bruno Andreşoiu, Arh. Ana Diaconu, Arh. Mircea Stroescu Loc: Jud. Buzău Foto: Șerban Bonciocat

THE ARK – BURSA MĂRFURILOR Concept: Arh. Teodor Frolu Proiect: Re-Act Now Studio, Arh. Mario Kuibus, Arh. Irina Plesnilă, Arh. Roxana Dumitriu, Arh. Elena Toader, Arh. Cristina Chivu, Arh. Adela Toma Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

CASA TALEA Proiect: Arh. George Bălan Loc: Talea, Jud. Prahova Foto: Șerban Bonciocat

090 — Numărul 03

OLYMPIC HOUSE Proiect: Graphic Studio, Arh. Dragoș Perju, Arh. Remus Hârșan, Arh. Nemes Karoly; Coordonator proiect complex: Prof. Dr. Arh. Barbu Emil Popescu Loc: București Foto: Arh. Radu Malașincu

BANCA TRANSILVANIA Proiect: DSBA, Arh. Dorin Ștefan, Arh. Emil Burbea, Arh. Ștefan Firmiţă, Arh. Irina Dragomir, Arh. Ioana Ardelean Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

CRAMA AVINCIS Proiect: BBM Group, Arh. Alexandru Beldiman Loc: Jud. Vålcea Foto: Cosmin Dragomir

CASA DE LÂNGĂ LAC Proiect: Artline, Arh. Radu Teacă, Arh. Peter Marx, Arh. Liviu Fabian Loc: Jud. Buzău Foto: Peter Marx

Numărul 03 — 091

CLUB BOSCO Proiect: SYAA, Arh. Eliza Yokina, Arh. Adrian Soare Loc: Neptun Olimp Foto: Andrei Mărgulescu

CASĂ STRADA CANTILLI Proiect: Arh. Șerban Sturdza, Arh. Andreea Hangiu Loc: București Foto: Șerban Bonciocat

IMOBIL DE APARTAMENTE MCN Proiect: ADN BA, Arh. Andrei Şerbescu, Arh. Adrian Untaru, Arh. Sebastian Șerban, Arh. Bogdan Brădăţeanu Loc: București Foto: Andrei Mărgulescu

IGLOO MEDIA

societate care își caută

În afara revistei lunare

igloo pocket, igloo profil,

Editura Igloo Media este

încă reperele în domeniu.

Igloo habitat & arhitectură,

igloo guide, iglooart,

specializată în publicarea

Pe langă activitatea de

situată la interferenţa

igloo books, Anuala de

cărţilor de arhitectură,

editură, Igloo Media a

dintre arhitectură, design,

Arhitectură a Municipiului

design interior și

fost de-a lungul anilor

cultură urbană și artă

București și Arhitecturi

patrimoniu, iar misiunea sa,

foarte activă in breaslă,

contemporană, editura

văzute prin Igloo, toate

declarată încă de la început,

organizând expoziţii,

mai numără următoarele

cuprinzând titluri care se

este ridicarea standardelor

conferinţe și concursuri

serii editoriale – igloo

adresează specialiștilor, dar

culturii vizuale într-o

de arhitectură și design.

patrimoniu, igloo best,

și publicului larg.

092 — Numărul 03

106 — Numărul 03

Ateliere pline de idei și de branduri valoroase, haine inspirate din basme, tricouri cu tăieturi pe inimă şi dorinţe împlinite, așa se traduce designul vestimentar contemporan românesc.

Am strâns povești despre boutique-uri chic, am făcut apologia tricoului basic à la Laura Vărgălui, am aflat despre tendinţe de la Li Edelkoort și le-am împachetat pe toate într-un dosar special de modă MADE in RO.

Numărul 03 — 107

LAURA VĂRGĂLUI, Q&A Care e implicarea Laurei Vărgălui în povestea PRAF ?

Este un proiect iniţiat și coordonat de mine.

De ce T-shirts?

Noi vrem să spunem ceva, vrem să ne manifestăm credinţele și trăirile și aveam nevoie să proiectăm toate acestea pe ceva.

Este cea mai facilă cale de a ajunge la oameni și, prin ei, către lume.

Cum ţi-a venit ideea numelui?

Numele îi aparţine partenerului meu, Paramon Ditu, cel care a realizat și etichetele.

Cum alegi colaboratorii?

Nu îi aleg, cine are ceva de spus și vrea să o facă prin Praf este binevenit.

Colaboratorii noștri sunt oamenii din jurul nostru.

Arta de a face tricouri Material realizat de DIANA ANGHEL

Foto

D-Studio

108 — Numărul 03

E greu să scrii despre Laura Vărgălui. Nu la fel de greu însă precum e să o faci să-ţi zâmbească, spre exemplu.

Ce m-a fascinat întotdeauna la ea a fost nonșalanţa cu care își asumă orice face. De la ţinute suprarealiste în contexte cel puţin închistate până la homemade video-uri à la Almodovar postate pe youtube. Oricum, cred că e imposibil să n-o vezi pe Laura Vărgălui la vreun party de nișă. Va fi întotdeauna îmbrăcată cu totul altfel decât oricine de acolo. Și asta fiindcă Laura este un personaj. E imposibil însă să preconizezi din ce poveste va ateriza data viitoare.

Memorabil este episodul în care a apărut la o petrecere simandicoasă îmbrăcată într-o rochie albă pe care scria cu cifre mari portocaliifosforescent „-70”. În modă, Laura a trecut prin mai multe etape: a fost (și încă este) stilist, a avut conceptstore-ul Cochet sau a (re)creat haine inspirate din poveștile pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului. Acum, împreună cu Paramon Ditu, a scos o linie de tricouri - PRAF. 100% à la Laura Vărgălui.

Pe Laura o puteţi găsi pe General Budișteanu 18, pe www.praf.co sau la numărul de telefon 0754999400.

Tricoul preferat?

Am mai multe: tăieturile pe inimă, God, Noi ăștia câţiva, Fiica ploii. Dar toate modelele noastre rezonează undeva cu mine, cu un moment din viaţă, cu o realitate, cu un adevăr.

Care e filozofia PRAF? Un brand-manifest, un mod de a privi realitatea dincolo de aparenţe.

Planurile Laurei: "Mă simt împlinită de când am decis să descopăr frumosul în interior. Să îl creez și să îl șlefuiesc până o să ajung să îl consider divin. Legat de asta, îmi doresc să lucrez la o colecţie în care să scot din interior în exterior opera mea de artă în variantă completă."

ALEXANDRU CIOMÂRTAN barman Îmi place să amestec băuturi. Îmi place să cred că atunci când fac un cocktail am mai pus o cărămidă împotriva globalizării gustului.

Termenul îmi pare și mie puţin exagerat uneori, dar încă nu am găsit altul care să esenţializeze ceea ce vreau să spun. Încerc să aduc și să integrez în cultura de bar arome românești, precum siropul de brad, socată sau vișinată, arome ce rezonează până la ultimul fir de păr cu noi, românii. Iubesc diversitatea aproape religios. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o ţară în care oamenii preferă gustul în detrimentul brandului, în care oamenii nu mai beau ambalaje desenate frumos și în care zâmbesc mai mult. Îmi plac tricourile PRAF pentru că se ghidează după principiul “puţin, dar bun”. T-shirturile Laurei Vărgălui înseamnă diversitate, iar diversitatea este „the very spice of life. That gives it all its flavour”.

Numărul 03 — 109

IULIA DOFIN personal shopper Urmez Facultatea de Știinţe Politice la Universitatea din Toronto și îmi ocup o parte din timpul liber ca personal shopper. Asta înseamnă că-mi place să umblu în toate magazinele din Toronto, să tocesc străzile pieţelor de vechituri sau să urmăresc site-uri de cool-hunting.

La același nivel pe scara pasiunilor este căţăratul, mai specific, "bouldering-ul". Sper ca la terminarea facultăţii să îmi pot lua un an sabatic și să merg să mă caţăr în câteva zone recomandate de fanaticii acestui sport. Mă fascinează să călătoresc. Am călătorit în Namibia, Pakistan, Thailanda, Dubai, Spania, Austria, Grecia, SUA și Cuba. Și dacă ar fi să mă mut mâine din Toronto, m-aș muta înapoi în Windhoek. Îmi plac tricourile PRAF. Cel care mi-a atras în primul rând atenţia a fost materialul. Apoi mesajele și designul tricourilor. Cred că se potrivesc foarte bine pe diverși oameni cu diverse personalităţi.

110 — Numărul 03

DIANA MĂRĂȘOIU redactor Joy La început am fost o intrusă în lumea presei. Ziua eram contabil part-time, seara traduceam diverse texte pentru a ajuta la scrierea unor articole din Bolero. Germana, limba pe care o studiez de la trei ani și pe care am detestat-o multă vreme, m-a ajutat să ajung în universul la care nici măcar nu îndrăzneam să visez. Astăzi sunt redactor la revista Joy. Aici îmi beau cafeaua rece cu cele mai calde colege din lume. Am acces la reviste lucioase și îndrăzneţe, care trezesc wanderlustul chiar și celor mai stabile persoane de pe Pământ și cunosc oameni despre care aș putea scrie romane. Îmi plac tricourile PRAF pentru că sunt mereu în căutarea acelui detaliu "la vedere", care va face diferenţa între oamenii de pe stradă sau dintr-un club. Iar mesajele imprimate pe ele și, mai ales, povestea materialului lor, din care se fabrică scutecele de bebeluș, le-au transformat pentru mine în cadoul perfect oferit persoanelor care se deschid inocent în faţa mea. De ce "Fiul stelelor"? Pentru că, lucrând într-un mediu cu atât de mult estrogen în aer, îmi mai schimb din când în când sexul, pentru a contrabalansa discuţiile care se îndreaptă spre pante roz. Ceea ce nu-mi voi schimba niciodată însă este spiritul ludic, care-mi aduce de multe ori eticheta "cu capul în nori".

Numărul 03 — 111

Bogdan Voicu ofiţer consular la Ambasada Danemarcei Mă ocup, ca toţi ceilalţi, cu făcutul vieţii mele mai frumoase. Numai că mie îmi place să cred că prin făcutul vieţii mele mai frumoase îi ajut și pe alţii să își facă viaţa mai frumoasă. Adică design de interior. Eu îmi fac viaţa mai frumoasă amenajând și celorlalţi le fac viaţa mai frumoasă amenajându-le interiorul. Win-Win situation.

Mă fascinează tot universul pe care ţi-l poţi construi acasă și mă mai fascinează cum unii pot trăi în case urâte sau cel puţin nebăgate în seamă.

Mie îmi place să le bag în seamă. Și pentru asta

112 — Numărul 03

am lansat și un proiect online - ochisoru13.com, nu dau detalii, că n-am plătit spaţiu publicitar în revistă. Și dacă viaţa mea pare boemă, ţin să demontez asta, pentru că de design de interior mă ocup doar în timpul liber. În timpul ocupat sunt ofiţer consular la Ambasada Danemarcei.

Imi plac tricourile PRAF pentru că fac praf industria tricourilor de la noi. De mult timp voiam poezie pe tricouri, iar ei nu cred neapărat că mi-au intuit mie nevoia, ci doar au avut sensibilitatea pe care o așteptam. Pentru că sunt croite mișto și pentru că cineva are curajul să facă tricouri pe bune și în Ro.

ALINA GAVRILĂ-BORŢUN Managing Partner & Creative Director Gavrilă&Asociaţii Mie nu-mi plac tricourile. Nu m-am dus niciodată special să-mi cumpăr un tricou. Și în rarele dăţi în care achiziţionez totuși unul, e alb. Și mă uit foarte atent la material, croi, finisaje.

Adică alb, alb, dar care-i inovaţia, care-i treaba, pentru ce bag mâna în buzunar? Din atelierul Laurei Vărgălui am achiziţionat două bucăţi deodată și am revenit pentru al treilea. Destul de repede. Ce m-a secerat? Nu e un tricou. Și doar prin faptul că nu e confecţionat din "material de tricou" și e "treabă". Și asta mi se pare o temă.

Frumos rezolvată folosind un material banal și "so passé" din care mamele acum niște zeci de ani făceau scutece pentru bebeluși. Adică FINET. 100% bumbac, ieftin, moale și confortabil, rezistent la spălări repetate, alb. Adică toate răspunsurile la întrebarea: "Cum trebuie să fie un material de tricou?".

Tricourile Laurei ridică curajos statutul finetului, iar acesta, recunoscător, răspunde dându-le o ţinută aparte, cu un soi de demnitate modestă, aproape japoneză. Apoi un croi frust și simplu, mai simplu, un strop mai abrupt, cu mâneci suflecate ușor, cu nonșalanţă.

Completat de grafică și typography ok. De mesaje à la Vărgălui ironice, autoironice. Dar din astea, bune, vezi, găsești, te poţi plictisi de ele. Ce rămâne însă e finetul, Finetul cu "F", tricoul din 2011 din finet! Și, câteodată, acesta este decorat din nou curajos, cu un guler de matelot sau de regină, depinde cine-l poartă. He he he... și Laura merge până la capăt ca un adevărat samurai al Finetului, iar într- un buzunar secret, în spatele tricoului îmi strecoară cu umor o sabie strălucitoare... de jucărie! Ce mai e de zis? Poate doar: trăiască tricoul din finet!

Numărul 03 — 113

IULIA BURTEA blogger (www.dreamsize.ro) și freelancer copywriter Am haine care-mi sunt atât de dragi încât nu le port ca să nu le accidentez.

Iar Dreams Size Zero, blogul meu, se referă la vise, speranţe, așteptări schiloade, mărunte. Cred că e o boală de care suferim mulţi dintre noi din teama de eșec sau de judecăţile celor din jur. Am creat blogul chiar din nevoia de a surprinde în fotografii și cuvinte slăbiciunile mele și fericirea care îmi scapă printre degete. Fiecare post unește într-o poveste hainele și stările mele de spirit dintr-o zi anume.

Aș vrea să rămână reprezentativ pentru felul meu de a fi, ca un jurnal amoros și vestimentar cât se poate de sincer, simplu și direct. Fără artificii, pentru că lucrurile profunde mă deprimă. Revenind la haine, îmi plac diverse piese în sine la fel de mult cât îmi plac combinaţiile dintre ele. Îmi plac texturile naturale și aparenţa lor organică, dar îmi place în același timp minciuna lucioasă pe care o spun texturile sintetice. Hainele mă inspiră să mă port într-un anume fel, să dansez sau să mă retrag într-un colţ, îmi dau curaj sau mă împing spre melancolie.

Tricourile PRAF îmi plac pentru că pot fi purtate cu egală lejeritate în pat, la brutărie, când te faci praf sau când te aduni din bucăţi.

114 — Numărul 03

Numărul 03 — 115

What everyone has seen but not yet noticed DIANA ANGHEL

Text Institutul Francez București STudio Edelkoort

Foto

Când am aflat de conferinţa de presă susţinută de Gert van de Keuken (Creative Director la Studio Edelkoort) la București, în cadrul evenimentului Pasarela, organizat de Institutul Francez, nu eram sigură dacă am înţeles bine. Exista cineva care putea să anticipeze – chiar și cu câţiva ani înainte – care vor fi următoarele tendinţe?

Uimirea a fost și mai mare când am aflat că aceste previziuni despre care urma să aud nu erau numai pentru modă, ci și pentru călătorii, design interior sau agricultură. Toate astea sunau intrigant. În plus, stârneau controverse precum: "nu e oare posibil ca, formulând care sunt tendinţele pentru sezoanele următoare, să fie tocmai aceasta cauza pentru care vor fi acele tendinţe și nu altele?".

116 — Numărul 03

Dilemele au devenit rapid forme fără fond, fiindcă studioul Edelkoort din Paris se ocupa, încă din 1991, de astfel de studii și expertize. Studioul a avut clienţi din domenii diverse: industria auto, industria hârtiei, industria cosmetică, accesorii și bijuterii, textile. Asta a însemnat experienţă acumulată de-a lungul anilor și concretizată apoi în previziunile despre care ziceam. Într-adevăr, o parte dintre acestea sunt formulate și pe baza studiilor de piaţă, însă pentru a face astfel de prognoze – pentru următorii ani – e nevoie de mai mult de atât. E nevoie de o intuiţie fantastică și de un simţ al observaţiei remarcabil. A reuși să te detașezi cu atât de multă luciditate de contextul social e cu adevărat impresionant. Iar dacă are cineva

Li Edelkoort Născută în Olanda, în anul 1959, Li Edelkoort a studiat modă și design la School of Fine Arts, în Arnhem.

După absolvire a devenit așa-numitul “trend forecaster” în departamentul de conducere al magazinului olandez De Bijenkorf. Acolo și-a descoperit talentul de a simţi trendurile ce urmau să vină și și-a dezvoltat abilitatea de a face previziuni despre ceea ce consumatorii ar vrea să cumpere în sezoanele următoare. Asta a adus-o în 1975 la Paris, unde a fost mai întâi consultant independent. Ulterior a creat Trend Union.

Trend Book La fiecare șase luni, Lidewij Edelkoort concepe publicaţia generală Trend Book, care vorbește despre principalele tendinţe cu doi ani în avans. Printată în ediţie limitată de numai 250 de exemplare, această carte prezintă tendinţele în imagini, cuvinte și materiale care provin de peste tot din lume și sunt atent asamblate de echipa Trend Union.

impresia că seminariile ţinute de Studio Edelkoort nu sunt mai mult decât o prezentare în care nu se spune nimic concret greșește.

Cei care au fost la seminariile susţinute chiar de Li Edelkoort – la care intrarea costă 300 de lire – spun că ceea ce ai de făcut în timpul prezentării, dar și după, este să gândești lateral: "Lasă-ţi imaginaţia să rătăcească. Ce înseamnă pentru cultura spălatului/gătitului/ mâncatului/comunicării faptul că suntem obsedaţi de fosile? Sau de apă? Sau de păsări? Nu e atât de simplu precum pare, dar când Li dezvoltă fiecare temă, apar imediat și tiparele" (Collyn Ahart, strateg și scriitor în domeniul culturii și al designului).

Pe trendtablet.com – platforma de social media curatată de Lidewij

Edelkoort – sunt explicaţii despre cum se nasc tendinţele și despre cum evoluează și, în plus, detaliază modurile în care acestea interacţionează cu viaţa noastră zilnică. De exemplu, mișcarea slowfood a fost inspirată din viaţa păsărilor migratoare care folosesc produsele locale pentru a se hrăni sau a-și construi cuibul. Tot pe trendtablet.com există imagini care arată modul în care resurse naturale precum apa, piatra, nisipul și creta influenţează creaţiile designerilor.

O altă creaţie marca Edelkoort este revista Bloom, care analizează prin fotografii inspiraţionale principalele tendinţe ale sezoanelor următoare din grădinărit, botanică și floristică și felul în care acestea interacţionează cu moda, modul de a ambala produsele sau designul interior.

Pentru mai multe informaţii despre Studioul Edelkoort și activităţile adiacente acestuia intraţi pe www.edelkoort.com

Numărul 03 — 117

134 — Numărul 03

Dragoste de dou~ ro}i IRINA FLOREA

Text Ce se discută la o masă unde stau umăr la umăr un harleyist melancolic și un ducatist sportiv? Se evocă vremuri demult apuse, se visează la Vama Veche, se străbat, în vorbe, kilometri de libertate, apoi se încing șeile și se pun la bătaie caii putere.

Bogdan Naumovici, director de creaţie 23 Communication Ideas și posesor al unui Harley Davidson Rocker C, și Răzvan Vâlceanu, General Manager România BitDefender și posesor al unui Ducati Monster 696 povestesc în cafenea despre cum e cu dragostea de două roţi.

Cum ar arăta Easy Rider pe Ducati și Top Gun pe Harley?

Răzvan Vâlceanu: Caraghios. Nu s-ar potrivi.

Bogdan Naumovici: Pe Easy Rider nu îl văd pe unul de viteză, indiferent că e Ducati sau ce vrei tu, ar fi arătat oarecare. Rider e o poveste despre libertate, despre decizii proprii, despre o viaţă pe care ţi-o asumi, despre America…e o legendă foarte frumoasă.

Tom Cruise cred că ar fi fost memorabil și pe Harley. Și nu, nu datorită lui Tom Cruise.

Lucky Strike sau Marlboro?

BN: Între Lucky Strike și Marlboro o să aleg întotdeauna Marlboro. Cel puţin Marlboro cum era pe vremea mea, pe vremea când era cu cowboy-ul. Între timp, Marlboro a făcut nebunia să

renunţe la cowboy și să tragă alături de toate celelalte branduri de ţigări: către clubbing, către lifestyle. Era leading brand mondial, acum va fi o ţigară ca toate celelalte.

RV: Au omorât cowboy-ul… n-au mai avut ce face.

BN: Nu, nu. Cowboy-ii erau câte șase în fiecare an, erau alţi șase în fiecare an. Șase luni de zile… toate pozele alea pe care le vedeaţi frumoase pe outdoor erau făcute în șase luni, cât stăteau în Utah. Scoteau 1.000-2.000 de fotografii în șase luni. Trecând prin râu, adăpostindu-se de zăpadă într-o peșteră… toate poveștile alea frumoase.

Apoi, toţi oamenii care au crescut Marlboro au ieșit la pensie și au venit puștii din urmă, care crescuseră cu disco în cap și l-au făcut brand de discotecă.

RV: În liceu fumam Lucky Strike foarte mult. Pentru liceu a fost ok. Nu s-au ridicat mai mult de atât.

BN: În afara de faptul că au intrat în Formula 1, nu mai știi mare lucru despre ei. Pe vremea aia, Button avea Lucky Strike pe mașină când s-a lansat.

RV: Marlboro e un brand frumos. Nu îl consum dar dintre cele două, clar îl prefer.

Ce traseu se vede cel mai bine de pe Ducati/Harley?

BN: Niște serpentine. Drum de munte… poveste de genul ăsta.

RV: Autostradă, cu viteză și cu linii drepte.

Numărul 03 — 135

Recomandă un traseu unui Harley/ Ducati !

BN: Germania. Autobahn fără limită de viteză.

RV: Vama Veche. Mergi frumos, poţi să parchezi pe plajă, bei prima bere…

BN: Da, clar, mergem des acolo. Harleyul de obicei preferă să o ia pe lângă autostradă. Din păcate, mai nou, nu prea avem termeni de comparaţie. Ca să mergi la mare și să eviţi autostrada trebuie să o iei pe drumuri praf. Dacă ai avea alternativă, e mult mai mișto să mergi pe drumul "celălalt": e mai gol, e mai pitoresc, mai treci printr-un sat, mai ai serpentine.

Cum salută un ducatist un harleyist și vice versa?

BN: Ca toată lumea, ori din cap, ori cu mâna.

RV: Depinde cum poţi. Ori lași mâna jos, ori, dacă nu poţi, dai din cap.

Câţi kilometri pe motocicletă ai la activ?

RV: 5.000. Mă dau de trei ani.

BN: 25.000-30.000. Eu de cinci ani. Eu am mai fost cu băieţii de la Harley, în Grecia, în Austria. De acolo s-au adunat kilometri mulţi. Și acum doi ani am stat 45 de zile la Vamă.

De ce ai ales Ducati/Harley?

BN: Eu nu voiam o motocicletă, eu voiam un Harley. Mi-am cumpărat dinainte să am motor toate accesoriile, tricourile, hainele. Știi… încercai să te apropii de povestea asta… Până la urmă, întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu prima mea motocicletă.

136 — Numărul 03

Chiar întâmplarea. Cei care aduceau hainele Harley în România își luaseră trei motociclete să decoreze magazinele.

Au rămas cu motocicletele pe stoc și, pentru că eram prieten cu directorul de marketing de acolo, am zis: "Nu-mi dai mie una dintre ele ?". Nu aveam carnet.

Un an și jumătate nu am avut timp să îmi iau carnetul. Stăteam cu ea în curte și înnebuneam de oftică.

Dar de ce ai vrut Harley?

BN: Pentru că vorbește despre libertate, despre America, despre masculinitate.

Eu sunt mai curios să-mi spună cineva de ce îl atrage Kawasaki sau Suzuki sau cum face diferenţa între ele. Dar Harley… cred că e destul de banal de ce te atrage. Are o poveste… de la motocicleta soldaţilor americani în Al Doilea Război Mondial până la toate filmele, toate Easy Rider-ele, toate Hell’s Angels-urile, toate poveștile sunt cu Harley. Eu despre restul motocicletelor nu știu povești.

RV: Eu am pornit invers. Am văzut niște motocicliști, am văzut ce fac, ce stil de viaţă au și am zis: "trebuie să îmi iau motor, să mă oblige să merg la sală, să rămân fit pentru următorii 10-15 ani". Am căzut în timpul școlii de șoferi de m-am săturat și am zis: "N-o să-mi iau motor

second-hand, o să-mi iau ceva la care să ţin, că poate o să am mai multă grijă". Și am văzut toate modelele noi. Mi-a plăcut Monster-ul, nu era nici mare, nici mic, era destul de mare pentru începători.

BN: Cât are? 800?

RV: Da, 784 de cai. Mi-a plăcut cel mai mult design-ul, când l-am văzut în showroom. Văzusem tot ce era pe piaţă.

După aceea am descoperit că trage ca dieselul din ture joase, că demarează repede, că e sportiv și performant. Dar iniţial a fost designul. Am vrut să am motor și să am motiv să fiu în formă să pot să-l călăresc cum trebuie. Primele dăţi mă urcam și mă cam durea spatele când mă aplecam brusc. Îţi exersează niște mușchi pe care nu îi faci în mod normal la volan, la birou…

Dacă ţi-ai lua o a doua motocicletă, ce ar fi ea?

BN: Ar fi un Harley Electra Glide. Prima mea motocicletă a fost Touring, de drum lung, cu parbriz, cu șa comodă.

O regret câteodată. Rocker-ul e mai chopper, arată mai bine, e mai sport, mai puternică, dar n-are confortul celeilalte.

Aș păstra Rocker pentru distanţe scurte și Electra Glide pentru distanţe lungi

- are antenă, casetofon, e o mașină pe două roţi.

RV: Ducati 848 se numește și e super sport. Viteză pură.

Ce întâmplare ai de povestit de pe drumurile străbătute pe motocicletă?

BN: Când am fost anul trecut în Grecia, mergeam la o întâlnire Harley de 10.000 de oameni. La un moment dat, prin munţi, ne rupsesem de grupul cu care am plecat din România (18 motociclete). Am rămas doar cu un prieten și începuse ploaia. I s-a desprins schimbătorul de viteze și nu putea să mai meargă. La prima benzinărie ne-am oprit și ne-am întâlnit cu un grup care venea la aceeași întâlnire. Toţi aveau 70-80 de ani, niște bărbi lungi, unii și cu nevestele după ei… Noi ne-am dus să ne luăm niște imbusuri să încercăm să reparăm motorul. Dar motorul fiind american, imbusurile nu se potriveau pentru că nu erau în inchi, erau în centimetri. A venit unul dintre nemţii din grup, a văzut ce problemă avem, și-a adus imbusul, a pus mâna, i-a reparat motocicleta. Noi i-am zis: "Dăm și noi o bere?". El: "Lasă, ne vedem pe acolo". Normal că nu ne-am văzut acolo, erau 10.000 de oameni. Și asta este

doar una dintre poveștile astea, în care cei cu Harley se ajută. Asta e legenda: nu trece niciun harleyist pe lângă tine, dacă te vede oprit pe marginea drumului cu orice problemă. Se oprește și te întreabă de sănătate. În Austria, când am fost în 2007, erau 60.000 de Harley. Parada dura o zi întreagă, în jurul unui lac care avea vreo 30 km. Și era plin, câte 3-4 pe un rând.

GPS-ul ne-a dus pe un drum greșit, ne-a prins ploaia și am ajuns în pădure. Eram 11-12 Harley din România. Într-un final, am găsit satul unde trebuia să ajungem.

Era cald și frumos și noi aveam costume de ploaie… Le-am lăsat pe toate acolo și am plecat unde era adunarea, la vreo 20 km. Am plecat liniștiţi și, cât eram noi la adunare, mâncam, beam o bere, a început ploaia. Era septembrie, ploaie rece rău. Am plecat înapoi. Unul dintre noi avea costumul de ploaie la el. Totuși nu și l-a pus, că i-a fost rușine: "sunteţi toţi despuiaţi, rămân și eu fleașcă".

Solidaritate.

RV: Primul weekend în care mi-am luat eu motocicleta e memorabil. De-abia îmi luasem permisul miercuri. Vineri mi-am ridicat din showroom motorul.

Era cea mai călduroasă zi din 2008 și eu aveam costumul de piele pe mine.

L-am dus acasă. A doua zi, cu încă opt ducatiști, am plecat la Cheia. Până atunci mersesem doar prin poligon. Am mers, mai mult sau mai puţin escortat de ei, cu maxim 80-90 km la oră, am trecut de DN1. Când au început primele curbe, cei doi care erau ultimii în spate au trecut rapid pe lângă mine. Eu am încetinit și am rămas singur. Mi-am dat seama ce am de făcut. Prima curbă, viraj la 90 de grade. De acolo m-am văitat tot drumul… Din când în când, ceilalţi mă mai așteptau. Pe drumul spre București am rămas singur. Am avut o mână înţepenită o săptămână.

Atunci mi-am dat seama de limitele mele.

Cum e comunitatea?

RV: Eu nu cred că, fiind vorba despre același brand, deodată te unește ceva când te întâlnești cu un om.

Când ai aflat că are motor, atunci se simte o apropiere. Deja ai subiecte de conversaţie.

BN: Harley e organizat. Există și Harley Owners Group în București. Există mai multe cluburi, dar ăsta e clubul oficial de Harley. Toată vara, aproape în fiecare săptămână, e o acţiune. Am fost în câteva plimbări cu ei.

Numărul 03 — 137

EDITORIAL

ANDREI BORŢUN

Pre[edinte Millenium People

146 — Numărul 03

Publicitatea şi arhitectura au luat un avânt semnificativ în deceniul trecut, ajutate de domeniile marketing-ului şi construcţiilor. Dezvoltarea acestor domenii nu a fost însă urmată îndeaproape şi de democratizarea lor. Mă refer la dezbaterea publică, pe care o întâlnim în jurul nostru doar sub forma unui val unanim şi constant de nemulţumire şi dezamăgire care generează bombăneli, înjurături, ţipete.

Ne place să fim doar pasiv nemulţumiţi, în timp ce dezbaterea publică este insuficient compensată de diverse competiţii, de la campanii electorale până la festivaluri de publicitate sau concursuri de arhitectură.

Ne-am decis să facem ceva. În acest număr al Institute, The Magazine veţi citi despre un nou proiect gândit de igloo şi dezvoltat împreună cu The Institute.

White Building caută cu tot dinadinsul corectul şi normalul, frumosul şi excelenţa, cu scopul de a ne face pe cât mai mulţi dintre noi atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru şi la ce ne vom dori când vom sta următoarea dată în faţa unui arhitect.

Lipsa unor reguli clare care să privească dezvoltarea oraşelor noastre din ce în ce mai curate, dar din ce în ce mai urâţele, ar trebui să preocupe pe cât mai mulţi dintre noi şi nu doar pe arhitecţi. În arhitectură, însă, e linişte. Între arhitecţi nu apar tensiuni în public, dar între timp se demolează frumosul şi se construieşte urâtul sau ciudatul sau nelalocul lui.

În schimb, între oamenii de publicitate există tensiuni şi conflicte, există scandal bazat sau nu pe teorii, principii şi abordări diferite. Tipul ăsta de energie din publicitate a dus în anii trecuţi la performanţă, iar anul ăsta performanţa a fost reeditată şi recunoscută plenar la Cannes.

Un alt proiect la care lucrăm urmează să vă arate ce s-a întâmplat mai bun şi mai corect, eventual mai frumos sau excepţional în publicitatea românească în ultimii zece ani. Este un proiect care va închide un deceniu de timiditate, urmată de exaltare, urmată de resemnare şi teamă şi va starta un nou deceniu de decenţă seniorială, talent confirmat şi recunoaştere, admiraţie reciprocă între concurenţi direcţi, între oamenii de creaţie şi cei de marketing, între tineri şi bătrânii, deja, ai industriei.

Premiile "10 ani de creativitate românească" vor fi acordate de toţi directorii de creaţie români, reuniţi într-un juriu ce va urmări toate lucrările înscrise în concurs pentru a căuta campaniile şi lucrările care, fiecare la vremea ei, a făcut DIFERENŢA într-o categorie sau în interiorul breslei.

Ce bine ar fi ca tensiunile publicitarilor de care vorbeam mai sus să existe şi în breasla arhitecturii şi din asta să reiasă standarde şi din asta să iasă nişte case şi pieţe şi oraşe care peste 100 de ani să fie vizitate de milioane de turişti chemaţi aici de o campanie publicitară bine gândită.

Numărul 03 — 147