Institute, The Magazine no 11

—————————— PRINT POWER POVEȘTI DIN Hârtie —044

—————————— dosar Book of success by glenfiddich —055

—————————— rdw 2014 design În spaŢiul public — 070

—————————— de s~rb~tori colecŢie de idei pentru zile de iarnĂ — 114-123

Numărul 11 — 003

004 — Numărul 11

dE vĂZUT | 3 filme în care dragostea nu învinge niciodat`

...................... 012

De cITIT | Pove[ti de succes de la Pixar [i roz tranchilizant

....................... 016

De CUMPĂRAT | Mici bucurii de designer, alese cu grij`

....................... 020

De VIZITAT | Frost Flowers [i colec]ia de art` UniCredit

....................... 024

de admirat | Fragilitatea memoriei la Aiurart

....................... 028

Numărul 11 — 005

festival | #ramaidetreaba [i succesele creativit`]ii române[ti ONLINE | Agen]ia anului la Internetics

....................... 032

. ...................... 037

Design | Liant între comunit`]i [i preocup`ri

...................... 070

Ecoturism | Destina]ii ce merit` trecute pe lista de vacan]`

...................... 086

Cultură | În culisele festivalului George Enescu

...................... 094

print power | Secretele letterpress-ului scrise în pove[ti din hârtie

....................... 044

...................... 050

Teatru | Situa]ia teatrului independent din România

....................... 102

Csr | Responsabilitatea social` nu înseamn` caritate

....................... 055

ARHITECTURă | Interven]ii salvatoare în spa]ii publice

....................... 128

Dosar | Exerci]iu de introspec]ie în Book of Success

006 — Numărul 11

Numărul 11 — 007

CONTRIBUTORS

Marcel Borţun – Arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Alex Mihai Dinu – Nu prea se uită la filme, dar e pasionat de ele. Când n-are cum să se uite la filme, pentru că e la muncă, promovează o școală de antreprenoriat.

Publisher ANDREI BORŢUN Editors IRINA FLOREA IOANA PÎRVU Writers MAria neneciu

Raluca Mirel – Raluca e 1/9 din echipa The Institute, învaţă la Facultatea de Litere și încearcă să rateze cât mai puţine festivaluri de film.

Dragoș Tuţă – Managing Partner – The CSR Agency este fondatorul primei agenţii de consultanţă specializată în CSR și Sustenabilitate din România și Președinte al CSR Think Tank – Comunitatea Coordonatorilor de CSR din ţara noastră.

Creative Director CĂTĂLIN RUSU Raluca Bătănoiu – A absolvit un master în știinţe sociale în Germania și unul în Media, Peace and Conflict Studies, la Universitatea ONU din Costa Rica. Acum locuiește în Bremen, Germania, unde lucrează la un institut de cercetare în sociologie.

Design

Publishing Design ANCA USCĂTESCU Advertising Director SILVIA FLOAREȘ Production Manager PAUL HORJEA Corectur` www.corectura.ro Tipar

Distribu]ie

Un proiect

Adresa redac]iei Gheorghe Lazăr 21 corp A, etaj 1 010102 București themagazine@institute.ro

008 — Numărul 11

Numărul 11 — 009

010 — Numărul 11

COFFEE TIME

O lectur` ca o panglic` de magneziu // puternic`, luminoas`, dar de scurt` durat`// Alberto [i p`c`nelele

Vaze de la Rob Ryan [i imprimeuri aurii de la Oral Kiely // design de pl`cere // dragoste la prima vedere

The Simpsons la raft // figurine de colec]ie // juc`rii urbane unicat

Accent pe art` [i pe cultur` // implicare [i sus]inere creativ`

Trei filme estetice // [i fran]uze[ti // nici m`car în vis dragostea nu învinge Numărul 11 — 011

Cultură

3 filme 3ste: "La vie d’Adèle", "L’inconnu du lac", "Les recontres d’après minuit" Alex Mihai Dinu

Text

Triste nu în "slang", triste pentru că la final ieși un pic sau un pic mai mult trist din sala de cinema.

Franţuzești, gay-themed, cu mult sex (uneori unsimulated sex), cu actori incredibil de frumoși, de la Cannes 2013, cu tristeţe, de neratat – cam asta au în comun cele trei filme. Și totuși atât de multe le despart.

"La vie d’Adèle" – Abdellatif Kechiche – Adèle, o puștoaică de o frumuseţe nu tocmai comună, dar răvășitoare și urmăritoare, își descoperă identitatea sexuală. Și așa o descoperă pe Emma, fata cu ochii și cu părul albastru. Și trăiesc o poveste de dragoste în care Adèle e fata frumoasă, care arată și se poartă straight, care gătește și face impresie bună pentru că e tânără, frumoasă și îndrăgostită, care vine dintr-o familie fără pretenţii și care vrea să devină educatoare/învăţătoare pentru că îi plac foarte mult copiii; iar Emma e tipa mai mare, mai lesbiancă, dominantă emoţional și intelectual, pictoriţă în ascensiune, cu prieteni mișto, cu părinţi mișto, cu gusturi mișto. Și deși dragostea și pasiunea le leagă, nodul nu e îndeajuns de bine făcut și se rupe.

Cele trei ore de film sunt deloc lungi și plictisitoare.

Pentru că ochii tăi simt ce au simţit stomacurile la masa din 012 — Numărul 11

"Babette’s Feast" (1987, Gabriel Axel, Danemarca): mâncare franţuzească, bogăţie, gusturi intense, poftă. Gura lui Adèle plină de lacrimi și muci, scenele lungi de sex dintre ele, ochii albaștri ai Emmei, stridiile, pastele bolognese, săruturile – toate sunt extrem de apetisante.

Nu e o poveste incredibilă, nu rămâi cu nimic după, doar cu ceva tristeţe. De ce e trist?

Pentru că ajungi să empatizezi foarte bine cu Adèle. Și pentru că "dragostea învinge" - e universal știut de femei, dar nu se aplică în universul lor.

"L’inconnu du lac" – Alain Giraudie – e un fel de "La vie d’Adèle", dar cu băieţi. E o exagerare, pentru că doar tema homosexualităţii și scenele multe și explicite de sex sunt elemente comune. "L’inconnu du lac" e un thriller despre cât de periculos e să duci o viaţă gay promiscuă.

Franck e un tip 30+ care își petrece după-amiezile de vară pe malul unui lac care e un loc de întâlnire pentru tipii gay. E cumva mai mult decât un loc de întâlnire, pentru că în păduricea de lângă lac se și consumă întâlnirile. O Sodoma unde promiscuitatea e atât de densă, că o poţi tăia cu cuţitul. Acolo Franck îl întâlnește pe Michel care îi place foarte tare, dar care

e cuplat. Problema cuplatului se rezolvă repede, pentru că peste două zile Michel apare singur, iar cei doi încep o poveste de dragoste. Consumată exclusiv pe malul lacului și transformată dintr-o poveste de dragoste într-una de groază, odată ce fostul iubit al lui Michel e găsit înecat în lac și poliţia împânzește locul.

Un film estetic (sic!), în care n-apare nicio femeie (sic!), cu o poveste tulburătoare, cu mult gay sex și cu multe întrebări care se nasc la finalul lui.

De ce e trist? Pentru că nici în lumea bărbaţilor (gay, cel puţin) dragostea nu învinge.

"Les rencontres d’après minuit" – Yann Gonzalez – un film ca un vis. Umed. Poezie, sex, frumuseţe, mult lirisim, mult oniric, personaje, orgie, miezul nopţii, soundtrack incredibil, dramă, Almodovar flavour, Xavier Dolan flavour, multă fantezie, mult basm – toate în filmul de debut al lui Yann Gonzalez.

Ali și Matthias se iubeau perfect. Doar că Matthias a trebuit să plece la război și a murit. O ţigancă travestit cu puteri supranaturale, impresionată de iubirea lor perfectă, i-a propus lui Ali să i-l redea pe Matthias cu două condiţii: ei doi vor fi nemuritori atât timp cât în ea va exista dorinţă, iar a doua ca el/ea să facă parte din viaţa lor pentru că se bucură cât poate de mult de iubirea lor perfectă. Iar Ali a acceptat.

Ca să-și păstreze dorinţa vie și ca să-l ţină pe Matthias în viaţă, cei trei organizau orgii la miezul nopţii. La orgia din această seară sunt invitaţi: La Chienne, La Star, L’Etalon și L’Adolescent. Care folosesc prima parte a orgiei ca prilej să-și spună poveștile și să asculte muzică fenomenală. Apoi urmează orgia care se termină prost pentru Ali și Matthias. Încă o dată, foarte liric, foarte oniric, foarte frumos.

De ce e trist? Pentru că nici măcar în vis dragostea nu învinge.

Numărul 11 — 013

CULTURĂ

SoldaŢii.

Poveste din Ferentari Alex Mihai Dinu

Text

Citisem ce mai scrisese Adrian Schiop și îmi plăcuse tare, tare mult. Căutând texte de-ale lui pe net, am văzut pe undeva că scria că îi place sau că a fost inspirat de Houellebecq. Am luat și am citit și tot ce-a scris Houellebecq. Mi-a plăcut și mai tare. Deci când a apărut "Soldaţii.

Poveste de Ferentari", atitudinea mea era cam de groupie. Am cumpărat-o imediat și lectura mea a fost ca arderea panglicii de magneziu: puternică, luminoasă, dar s-a terminat imediat.

După ce am citit-o, am așteptat să o citească și alţii, să scrie despre ea și să văd ce-au scris. În mod ciudat, nu s-a scris mult și nici nu mi-am regăsit feelingurile în vreuna din recenzii; care se învârteau între controversa că e sau nu primul roman gay din România, între faptul că e despre Ferentari sau despre middle-class versus Ferentari sau erau pur și simplu recenzii preţioase scrise de oameni preţioși.

Mie mi se păruse o carte despre pasivitate, despre cât de plăcută poate să fie durerea dominării, despre șmecherie.

Adi, autorul-narator, e un cvasiratat la vârsta a doua, cvasigay, doctorand în manele, cu o bursă de 2.200 lei/lună, mutat în Ferentari ca să le studieze și ca să se bucure de viaţa ieftină de acolo.

Alberto e un ţigan gras, care și-a petrecut ultimele două treimi din viaţă în pușcărie, actualmente fată-n casa vărului său, Borcan, un interlop din Ferentari. Și care înainte să ajungă în casa lui Borcan, fusese parcagiu la gară. În pușcărie, ca să răzbească, Alberto se învăţase cu bărbaţii și făcea asta ca să capete siguranţă și ţigări.

Adi și Alberto s-au cunoscut la o bodegă de pe Prelungire, Alberto l-a mirosit că ar putea să stoarcă ceva de la el, că e cam gay, iar Adi a picat imediat ca o muscă leșinată la gândul că o să-și 014 — Numărul 11

împartă patul cu un ţigan pușcăriaș din Ferentari. Și așa începe povestea lor. Care continuă cu Alberto trăgând să se mute la Adi, cu Adrian care ezită să își complice viaţa cu dubiosul de Alberto, dar care cedează și ajunge să se convingă pe el că ar putea să funcţioneze dacă îi face rost de acte și de un job. Cu banii ceruţi de Alberto și jucaţi la păcănele, cu banii ceruţi de Adrian prietenilor lui intelectuali ca să-l ţină pe Alberto lângă el, cu multă bere, cu sex, cu ieșiri în baruri, totul până când se termină banii.

Iar faptul că Adi pare în tot acest timp asumat și conștient de șmecheria și mangleala lui Alberto întărește ideea unei relaţii construite de dragul dominării. Și asta mi se pare măiestria celor 250

de pagini: că reușesc să argumenteze foarte bine o astfel de relaţie, ba chiar surprind foarte bine plăcerea unei astfel de dureri (la un moment dat, când cei doi stăteau în pat, Adi îi cere lui Alberto să se așeze peste el; Alberto ezită pentru că se gândește că o să-l strivească, dar Adi insistă).

O carte pe care nu trebuie să fii groupie ca s-o citești pe nerăsuflate, feelingoasă, la finalul căreia rămâi așa un pic strâmb de durere. Pentru că, pe de o parte, autorul-narator ţine atât de mult să fie sincer și lucid, încât asta devine greu de suportat, iar, pe de altă parte, la final îţi dai seama că povestea se termină în coadă de pește în septembrie 2013, adică în prezent, și asta aduce povestea lor deranjant de aproape de tine.

Numărul 11 — 015

Cultură

Creative Christmas sau cum să îţi menţii mintea creativă în vacanţa de iarnă Angela Naghi

Text Alexe Popescu

Foto

Poţi să revezi filmele de animaţie preferate. Sau să citești despre compania care deţine premiul neoficial pentru cea mai draguţă lampă din birou. La un click distanţă poţi să înveţi materiile uitate deja și să citești povestea din spatele platformei KhanAcademy.org! Sau să savurezi o acadea furată din brad și să citești despre efectele culorii roz-bombon și alte ciudăţenii la care reacţionăm fără să conștientizăm.

Oricare va fi alegerea ta, să nu uiţi să-l anunţi pe Moș ce preferi!

Magia Pixar povestea succesului unei companii "Wall-E", "Monsters University", "Finding Nemo", "Toy Story", "Cars", "Brave", "Ratatouille" sunt doar o parte dintre renumitele filme de animaţie ieșite de sub raza zglobiei și simpaticei lămpi Pixar.

Când pasiunea pentru artă și tehnologie se întâlnește cu flerul în luarea deciziilor strategice, când obsesia lui Steve Jobs pentru un produs de calitate se întâlnește cu imaginaţia jucăușă a lui John Lasseter, nu trebuie să ne mai mire că avem de-a face cu cea mai de succes companie producătoare de filme de animaţie din zilele noastre.

Fie că ești genul care vrea să știe mai multe decât majoritatea, fie că te interesează mecanismele interne care fac o companie de succes, fie că vrei să ai răspunsuri corecte la suita de întrebări "dar-de-ce? ", cartea semnată de David Price reușește să ofere multe faţete ale unei povești de Oscar.

016 — Numărul 11

Roz tranchilizant și alte influenţe neașteptate asupra felului în care gândim, în care simţim și în care ne purtăm Adam Alter este un tânăr profesor în psihologie socială care își începe prima carte cu descrierea unui experiment din anul 1979 prin care se demonstrează efectul tranchilizant al culorii rozbombon. Concluziile experimentului au fost repede îmbrăţișate: celulele închisorilor de provincie sunt zugrăvite roz pentru a calma deţinuţii turbulenţi, vestiarele roz în care erau primite echipele oaspeţilor garantau un scor câștigător pentru gazde, voluntarii United Way îmbrăcaţi în roz generau mai multe donaţii.

Toutuși, cartea lui Alter nu e despre cromoterapie, ci despre toate acele mici detalii pe care mai niciodată nu le observăm în jurul nostru, dar care ne influenţează deciziile – fie ele banale, de zi cu zi sau cruciale.

O singură școală pentru toată lumea Sal Khan, fondatorul platformei online gratuite KhanAcademy.org, ne povestește în carte începuturile acestei mișcări care angrenează zilnic milioane de elevi din toată lumea, dar și viziunea lui cu privire la sistemul educaţional care integrează tehnologia în procesul învăţării. O carte recomandată părinţilor, celor preocupaţi de viitorul societăţii, antreprenorilor online și, în special, celor care vor să urmeze personal sfatul lui Steve Jobs: "Stay hungry, stay foolish!". Profesoara mea din liceu probabil că nu m-ar crede dacă i-aș spune cum acum cred că analiza matematică e chiar folositoare!

Numărul 11 — 017

Design

Mixuri dintr-o iarnă pe uliţă Clișeele sunt uneori exact ce ne trebuie.

Imaginaţi-vă o iarnă fără o supă caldă, fără o cană de vin fiert savurată într-un parc sau fără un bol imens de ciocolată caldă pe care abia îl ţii între mănușile pufoase.

Imaginaţi-vă că nu am auzi niciun colind sau că nu am face o clasică bătaie cu bulgări de care să ne ferim în cazemată.

Imaginaţi-vă că nu ne încălzim privind poze cu blana de urs în faţa șemineului în timp ce, din căni pline cu ceai, ies aburi misterioși. Nu, acestea sunt clișee pe care le internalizăm și de care ne bucurăm de la primele semne ale iernii. Așadar, să avem o iarnă clișeică, adică tradiţională, în care să aducem tot felul de topping-uri originale care să ne ţină de cald.

Cooking Supa e miraculoasă. Supa vine încărcată de amintiri de când ne întorceam de la derdeluș cu mâinile îngheţate și ne aștepta poţiunea magică pe masă. Supa vindecă răceala mai repede ca aspirina săracului. Supa e de când lumea și pământul, e un preparat menţionat din cele mai vechi timpuri.

Denumirea de supă din limba engleză, "soup", vine de la termenul "sop" care, atunci când a fost amintit pentru prima dată în scrierile vremii, reprezenta o bucată de pâine sau lipie pusă într-o farfurie și acoperită cu o fiertură de carne și legume. Acest preparat se servea seara, sorbindu-l ușor și mestecând pâinea moale, fiind și mai ușor de digerat, dar având și un efect relaxant. Din acest motiv, masa de seară a fost denumită "souper", transformându-se în zilele noastre în "supper", adică cină. Tot de supă e legată și apariţia primului restaurant. Se întâmpla în Franţa secolului al XVI-lea, când cuvântul restaurant – ceva care se restaurează – a fost folosit prima oară de vânzătorii ambulanţi care aveau 018 — Numărul 11

antidotul extenuării: o supă concentrată și ieftină. În 1765, un antreprenor parizian s-a folosit de vânzarea acestor supe ca să deschidă primul restaurant, așa cum îl știm noi acum. În acest spaţiu se vindeau fierturile magice. Nu mai e nevoie de alte dovezi să demonstrăm că supa e un miracol fierbinte, unul în care legumele și carnea sunt cele mai bune prietene. În cinstea acestui preparat, vă propunem să servim o supă caldă, una ca-n copilărie.

Supă de pui cu găluște de griș Ingrediente: 1 pui de aproximativ 2 kg 300 gr rădăcină ţelină 100 gr rădăcină pătrunjel 2 morcovi mari sare, piper Puţin pătrunjel pentru servit Găluște de griș 2 ouă 7-8 linguri griș 1 linguriţă ulei Sare Preparare: Spălaţi puiul bine, tăiaţi-l în bucăţi mari și puneţi-l la fiert, la foc mic, într-o oală mare cu apă rece. Tăiaţi zarzavaturile în

bucăţi mari și puneţi-le la fiert cu puiul.

Adăugaţi 2 linguriţe de sare și fierbeţi la foc mic, spumând din când în când.

După ce nu se mai face spumă, se fierbe cu capac. Spumaţi supa cu o lingură cu găuri. Când vedeţi că nu se mai face spumă, mai lăsaţi la fiert încă 2 ore.

Așezaţi o strecurătoare desupra unei oale goale și strecuraţi supa.

Găluștele: Bateţi ouăle cu sare și ulei. Adăugaţi apoi grișul în ploaie, câte o lingură pe rând, amestecând după fiecare până obţineţi consistenţa dorită. Daţi focul pe mic astfel încât aceasta să nu clocotească, altfel găluștele s-ar împrăștia.

Cu o linguriţă formaţi găluștele în supă: înmuiaţi linguriţa în supă până se înfierbântă (câteva secunde), apoi luaţi aluat cu ea și scufundaţi-o în supa, cât să se desprindă gălușca. Repetaţi până terminaţi aluatul. Dacă observaţi că prima gălușcă se împrăștie, înseamnă că aţi pus prea puţin griș, vă opriţi și mai adăugaţi puţin.

Când aţi terminat de format găluștele, puneţi capacul și fierbeţi tot așa, la foc mic, pentru 10 minute. Opriţi focul și lăsaţi oala cu capac încă 5-10 minute.

Găluștele ies foarte pufoase.

Serviţi presărat cu pătrunjel și piper.

4. C2C – "Happy". Perfectă pentru dimineaţa de Crăciun când despachetaţi cadouri și pentru când simţiţi prima oară miros de cozonac.

5. Ella Fitzgerald – "Let’s do it". Merge ascultată în zilele libere, la relaxare totală, înainte de o ieșire romantică la un vin fiert.

6. The Neighbourhood – "Sweater Weather". De ascultat în casă înainte de un movie night.

MUZICĂ Când vine vorba de muzică pe timpul iernii, sigur se va ajunge și la Hrușcă, e imposibil să-l evitaţi în acest sezon.

Așa cum e imposibil să nu apară Chuck Norris când Van Damme face ceva cool, vezi episodul cu șpagatul pe camioane.

Playlist-ul nostru de ascultat când dă prima zăpadă are și melodii clișeice, și ceva care să ne salveze onoarea de hipsteri ai muzicii. Așadar, vă dăm 10 piese care să vă ţină de cald și să potenţeze magia iernii cu toate add-onurile de sezon.

1.

Queen – "A winter’s tale". Merge ascultată cu Hans Christian

7. Beck – "Everybody’s got to learn sometime". De ascultat în timp ce faceţi îngerași în zăpadă și nu mai contează nimic altceva.

Andersen re-reading și cu o ciocolată caldă cu bezele.

2. Dean Martin – "Walking in a winter wonderland". Merge ascultată în timp ce împachetaţi cadourile și vă scoateţi puloverul cu reni de la naftalină.

3. Bing Crosby – "White Christmas".

Merge ascultată când dă prima ninsoare, când vă pregătiţi să ieșiţi la prima bătaie cu bulgări.

8. Edward Sharpe & The Magnetic Zeros – "Home". Piesă pe care s-o ascultaţi înainte să vă reuniţi cu familia de sărbători.

9. Andy Williams - "It’s the most wonderful time of the year". Piesă de ascultat noaptea, la căști, când vă plimbaţi să vedeţi luminiţele.

10. Lily Allen –" Somewhere only we know". De ascultat după ce aţi terminat de decorat casa și beţi o cacao cu lapte și vă simţiţi ca-n copilărie.

GADGET Deși poate ar trebui să fim mai preocupaţi de gadgeturi care să ne facă viaţa mai ușoară în oraș după ce ninge, recunoaștem că gândim retrograd și

că ne pasă mai mult de cum facem să obţinem o bătaie perfectă cu bulgări.

Astfel, am găsit două gadgeturi care să facă joaca în zăpadă epică.

Sno-Baller nu e la fel de complex, e mai mult o matriţă pentru bulgări de zăpadă. Un gadget pentru perfecţioniști am putea spune, asta pentru că transformă omătul în bulgări perfecţi. Apoi, fiecare se descurcă așa cum poate cu viteza aruncării, forţa și direcţia.

Arctic Force Snowball Blaster – aruncătorul de bulgări. Această jucărie trimite globurile de zăpadă la peste 30 de metri distanţă. Are și o presă, astfel încât să așeze 3 bulgări perfecţi în linie. Apoi trageţi de un elastic și... kaboom. Let the fight begin. Îl găsiti pe wantoneofthose.com.

Îl găsiţi aici: sno-baller.com Numărul 11 — 019

Design

Flashmob de design Ioana Pîrvu

Text

Cum foarte rar se întâmplă, un e-mail mi-a atras atenţia și mi-a făcut poftă de design, de umblat prin oraș, de povești despre afaceri mici și reușite mari descoperite din întâmplare. M-am lăsat pe mâna instinctului și am ascultat povestea Roxanei și a mamei ei, care au deschis un magazin dichisit ce adună în rafturile turcoaz multe dintre obiectele de pe wishlist-ul meu. Vaze de la Rob Ryan, un ceas minunat din Taiwan (Haoshi Design), agende de la Christian Lacroix Papier, veselă din Belgia, imprimeuri tomnatice de la Oral Kiely, toate spun că designerii de la Clou Boutique sunt aleși pe sprânceană.

Toţi funcţionăm pe principiul "Dream Big!", vrem cât mai mult de la noi și, implicit, de la proiectele în care suntem implicaţi.

Visul Roxanei a pornit de la Londra, de când redecora camere ce tânjeau după personalitate. După câteva luni de căutări și de întrebări, a ajuns la concluzia că și gustul pentru frumos este un talent și a știut că un magazin de deco este ceea ce vrea să facă.

Povestea cu decor vesel a pornit într-un moment în care Roxana se afla într-un mic impas. După aproape trei ani de trăit în Londra și un master terminat în "International Business", nu reușea să-și găsească locul sau acel "job ideal" pe care ni-l dorim cu toţii. Mama ei mereu a visat că la un moment dat va avea un magazin de decoraţiuni, așa că un vis mai vechi de-ale ei, combinat cu o pasiune nouă de-ale Roxanei, a pus cărămidă peste dorinţă la Clou Boutique. Numele de "Clou" era în mintea mamei Roxanei încă de pe vremea când totul era un vis, iar ea a adăugat "Boutique" și "aia a fost, o decizie luată în mai puţin de trei minute și bătută în cuie", povestește Roxana.

Spaţiul din Dorobanţi le-a sărit în cale și a fost dragoste la prima vedere. Au văzut 020 — Numărul 11

anunţul fără nicio poză și au știut din prima că trebuie să ajungă acolo. Au mai vizitat vreo 2-3 spaţii, niciunul care să le îmbie să pună în rafturi o asemenea poveste. Așa că în iulie aveau deja locul, iar pe 7 august au deschis, după câteva luni de cercetat piaţa, de research, de întâlniri inspiraţionale și de vizite la târguri. Când ajungi la Clou, nu ai cum să rămâi impasibil la decorul inedit, aranjat și dichisit de Agnes Lukacs, dar și la energia pozitivă care te împresoară din toate părţile. Și e destul de sigur că n-o să pleci de acolo cu mâna goală și că o să aduni în pachete mici bucurii alese cu grijă. Căci numai așa poţi să rememorezi oricând experienţa și să reasculţi o poveste coerentă despre cum se amestecă industrialul cu romanticul și contemporanul cu vintage-ul. clouboutique.com Calea Dorobanţilor 132

Roxana Buzeţelu

owner Clou Boutique

Cum ai ajuns la design, care sunt pașii care te-au îndreptat spre o astfel de afacere?

La Londra, pe lângă vânarea jobului ideal, a trebuit să schimb aproximativ patru locuinţe. Tot greul acesta m-a ajutat, căci mutându-mă de colo-colo, de fiecare dată amenajam, adaptam lucrurile vechi la spaţiul nou sau mai cumpăram câte ceva. Astfel am descoperit o pasiune. În momentul în care am simţit efectiv că locul meu nu este acolo, că trebuie să ma întorc acasă, am stat și am discutat cu părinţii mei. Un magazin era o dorinţă de-ale mamei și în momentul în care am decis că asta facem și amândouă am crezut cu adevărat că ăsta este drumul, lucrurile au mers pur și simplu de la sine. În primul rând, nici eu, nici mama mea nu avem vreun background în design interior, arte sau orice de genul acesta. Abia acum voi începe niște cursuri și voi înţelege mai bine lucrurile. Faptul că acest magazin este făcut din pură pasiune cred că este un lucru definitoriu.

Ce ai învăţat de pe piaţa de deco de la noi, de la oameni, de la concurenţă?

Există magazinele de deco care sunt de ceva vreme în România, dar mi-a plăcut la nebunie să descopăr proiecte că Dizainăr sau Eclectico Studio, care aduc ceva nou și promovează designul. Sunt de părere că în ultimii ani piaţa s-a dezvoltat și că românul a devenit din ce în ce mai atent la design, la calitatea produselor și la povestea lor. În altă ordine de idei, de când am deschis am tot descoperit oameni minunaţi care, pe lângă jobul 9-18 au diferite pasiuni și creează lucruri foarte drăguţe. De când am deschis, îmi petrec majoritatea timpului aici și pot spune că toţi cei care ne trec pragul sunt oameni deschiși, în căutare de frumos și care apreciază sincer munca noastră.

Ce planuri ai pentru Clou Boutique?

Dacă ar fi să visez acum la planuri, aș visa să am câte un magazin în fiecare oraș mare din ţară. Sau poate și unul în Londra?! Că doar de acolo a pornit "visul".

Acum, tot ce îmi doresc este ca lumea să afle de acest magazin, să se bucure alături de noi, să vadă că este un proiect în care, înainte de toate, s-a pus foarte mult suflet. Încotro va crește, nu știu, dar sigur în direcţia bună.

Numărul 11 — 021

Design

Vitrina cu juc~rii IrinA Florea

Text

Personaje din Star Wars, Futurama, The Simpsons, Lord of the Rings s-au adunat pe rafturile unui mic magazin deschis în București, pe Brezoianu, la numărul 12. Stau nemișcate și cuminţi pe rafturile albe și frumos luminate, dar expresiile lor parcă trădează un complot de a da petreceri epice când luminile se sting.

Elena Bereandă și Bogdan Lucaci au deschis "Hedwig" cu scopul de a crea un grup de artiști pasionaţi de artă contemporană, cărora să le ofere ajutorul atât pentru a produce jucării, cât și vizibilitate prin intermediul magazinului.

Elena a vrut să-și deschidă propriul magazin după ce a descoperit lumea jucăriilor urbane în Viena, iar Bogdan avea deja "Hedwig" (care în germana veche înseamnă "luptător") care se ocupa de prototipare rapidă 3D și dezvoltase deja proiecte care implicau colaborări cu artiști, în mai multe feluri.

Avocat 8 ore pe zi, Elena se ocupă de designul jucăriilor urbane produse de Hedwig. "Încă de la început ne-am împărţit atribuţiile, Bogdan ocupându-se de partea tehnică a firmei, tot ce ţine de producţie, de la imprimare 3D, până la multiplicare și vopsire, iar eu de partea creativă, relaţia cu artiștii și promovare", povestește Elena.

"Pasiunea noastră a crescut cercetând și văzând cât de dezvoltat este acest curent prin alte ţări. Ne-am bucurat de faptul că ne-au călcat pragul foarte mulţi colecţionari, astfel că ne-am descoperit unii pe alţii având o pasiune în comun; nu-i putem considera clienţi, ei sunt de-acum prietenii noștri [...] Am întâlnit pasionaţi de action figures care ne-au lăsat într-o singură zi fără niciun personaj din toată colecţia.

022 — Numărul 11

Spre exemplu, așa s-a întâmplat cu jucăriile Star Wars, dar întâlnim și colecţionari de figurine create de designeri care-și măresc colecţia treptat, oferta fiind mult mai variată în acest caz", explică ea.

Pentru proiectul "Hedwig", Elena și Bogdan colaborează și cu Nicu Duţă (Kitra) - Art Director, pasionat de acest curent și designer de jucării urbane (îi puteţi vedea jucăriile și în magazinul Hedwig), și cu Mihai Ciocan, student, pasionat și el de lumea jucăriilor de design.

Magazinul are un design minimalist, cu mobilier alb, care pune în valoare obiectele expuse. Doar unul dintre pereţi a fost pictat de artista Buzu Ana Andronic.

La Hedwig sunt de găsit în prezent 141 de modele diferite, de la blind box, jucării de pluș și figurine din Comics/ Games/Seriale, până la jucării urbane unicat, modelate de artiști.

Multe dintre jucării provin de la parteneri din Europa și din Asia, iar altele sunt făcute de artiști români.

hedwig.ro Str. Brezoianu 12, București

Elena Bereandă, Creative Director Hedwig Ce personaje de desene animate îţi plac?

My guilty pleasure, Sailor Moon! Am copilărit cu acest personaj și îmi face plăcere să revăd câte un episod într-o duminică mohorâtă. Un alt personaj de care m-am îndrăgostit este Stitch din Lilo & Stitch, producţie Disney.

Cum aţi făcut selecţia de jucării pentru magazin?

Investiţia a fost făcută din economiile noastre, niciodată nu am privit Hedwig ca pe un business, iar achiziţionarea jucăriilor a fost făcută strict după gustul nostru, fără un studiu prealabil al pieţei. Este mai mult ca o colecţie personală, iar de câte ori se vinde un personaj de care inevitabil ne atașăm, întrebăm băieţii de la magazin "cine l-a cumpărat?"... cumva să ne asigurăm că e pe mâini bune.

Numărul 11 — 023

Cultură

Company and The Artist Ioana Pîrvu

Text Arhiva Unicredit și Unicredit Ţiriac bank

Foto

Arta rămâne singurul as din mână credibil, indiferent de perioada de tranziţie prin care trece o societate.

Sponsorizarea unui proiect cultural nu va fi niciodată o pierdere dacă proiectul este unul coerent, dacă dă valoare și ajută la evoluţia societăţii în care trăim.

Multe instituţii finanţează proiecte sporadice, marginale, unde nu există un angajament clar de ordin teoretic sau formal. Din aceasta cauză, creaţia artistică contemporană în România nu este structurată în cadrul societăţii într-un mod coerent, iar instituţiile și spaţiile de dialog care deschid căi de comunicare cu publicul se numără pe degetele de la o mână. Însă proiectele culturale în care UniCredit Ţiriac Bank a investit respiră implicare, conving ușor, pun accentul acolo unde trebuie și ne Proiecte UniCredit PAVILION - primul centru independent de artă și cultură contemporană din România, amenajat chiar într-un fost sediu al băncii. Pavilionul a devenit în scurt timp un punct de referinţă pe harta artistică a Bucureștiului și, din 2009, a găzduit numeroase expoziţii, evenimente discursive, dezbateri și proiecţii pe teme artistice.

Din 2013, Pavilion are un nou sediu - Str. C.A. Rosetti 36 (intrare din Str. Jean Louis Calderon).

Concursul de debut literar - proiect dezvoltat alături de o entitate non-profit, Asociaţia Catalist, care urmărește susţinerea scriitorilor talentaţi care nu au avut ocazia să își publice lucrările. Începând cu anul 2008, un juriu format din personalităţi ale lumii literare și academice alege câte un manuscris câștigător pentru fiecare categorie a concursului, respectiv roman, poezie și proză scurtă. Humanitas publică volumele câștigătorilor și le lansează în fiecare an la Gaudeamus.

024 — Numărul 11

confirmă valorile în care credem.

Există, la nivelul societăţii românești, o lipsă de înţelegere a artei contemporane, izvorâtă din lipsa unui context istoric corent. De vină este, bineînţeles, perioada comunistă, așa cum suntem obișnuiţi să spunem la orice pas, ori de câte ori ceva merge șontâc. Deși este drept că perioada comunistă nu a permis o dezvoltare organică a artelor vizuale și o continuare firească a mișcărilor de la începutul secolului al XX-lea, nu o mai putem găsi ţap ispășitor atunci când vine vorba de interesul consumatorilor de artă, de implicarea și de cunoștinţele acestora. Artiștii, curatorii, criticii de artă și, în general, toţi cei implicaţi în procesul de creaţie pleacă de la premisa unei independenţe totale faţă de realităţile economice ale momentului, poziţionare necesară pentru susţinerea unui discurs independent și autentic. Însă această premisă este adesea contrazisă de realitatea implementării unui proiect și sprijinul financiar necesar este, în general, asigurat de companii private și instituţii de stat.

Având în vedere contextul specific din România, UniCredit Ţiriac Bank a știut cum să abordeze proiectele în care s-a implicat, astfel încât să nu compromită independenţa actului artistic, dar, în același timp, să respecte valorile promovate la nivel internaţional. Mai mult decât atât, echipa din spatele departamentului de Identity & Communication al băncii a înţeles exact cum funcţionează creaţia artistică astăzi, a înţeles sistemul care dă valoare unei astfel de implicări și a setat un exemplu bun de demers solid din toate punctele de vedere, ce ajută

la structurarea unei gândiri critice în cadrul societăţii.

Având un program de sprijin al artiștilor debutanţi, UniCredit Ţiriac Bank a pus, nu de puţine ori, umărul la publicarea unei prime cărţi, la organizarea unui prim concert și la promovarea unui tânăr artist. În cazul lui Adrian Dan, artist vizual, școlit la Viena și Paris, compania s-a implicat în organizarea primei lui expoziţii din București, acum trei ani. De atunci, implicarea și susţinerea băncii în dezvoltarea artistică a lui Adrian au atins noi proporţii, iar de un an se muncește cot la cot la expoziţiile temporare din lobby-ul sediului central UniCredit Ţiriac Bank. Seria de expoziţii a demarat în 2012, în urma discuţiilor legate de noul sediu și de necesitatea unui spaţiu alternativ la parterul clădirii.

Așadar, conceputul gândit la unison a fost dialogul între spaţiu și oamenii care îl ocupă. Având în minte fraza "art is a state of encouter", formulată de Nicolas Bourriad (Nicolas Bourriad, Numărul 11 — 025

Cultură

"Relational Aesthetics", 1998), Adrian a încercat, la fiecare expoziţie, să formuleze un concept unitar ce poate da publicului instrumente noi de analiză și de înţelegere a lucrărilor ce le sunt puse în faţă. Ca target principal pentru formularea acestor idei a fost, în special, staff-ul UniCredit Ţiriac Bank, format din specialiști în economie și finanţe, oameni care poate nu s-au întâlnit des cu aceste tipuri de reprezentare vizuală ce lipsesc cu desăvârșire din contextul cultural românesc. În acest demers, echipa din România a fost sprijinită de cei ce gestionează colecţia Grupului și în special de Francesca Pagliuca, unul dintre curatorii internaţionali. Pentru fiecare dintre expoziţii, Adrian a purtat un dialog cu toate părţile implicate și s-a ocupat de selecţionarea lucrărilor disponibile ce articulau conceptul propus. De multe ori, având în vedere importanţa colecţiei, 026 — Numărul 11

multe lucrări sunt împrumutate muzeelor și organizarea unei astfel de expoziţii necesită o planificare minuţioasă și o formulare a conceptului cât mai ingenioasă. Prima expoziţie găzduită de noul sediu, intitulată "Spatial poetry", a definit dimensiunea poetică a spaţiului fizic prin prisma celor patru artiști selecţionaţi: Matthias Bitzer, Pierpaolo Campanini, Giuseppe Pennone și Andrei Roiter. Navigând prin diversele interpretări și descifrări ale spaţiului din lucrările prezentate, abordările estetice diferite și mediile de expresie diverse, se conturează poezia spaţiului. Pentru a doua expoziţie, conceptul de "flight tracking", linii ce desenează traiectorii de zbor ale avioanelor, a devenit un vector de expansiune pentru imaginaţia fiecăruia.

Adrian s-a folosit de lucrările lui Massimo Vitalli, Goran Trbuljak, Carlo Vasselchi și Darren Allmond.

Bank s-au implicat doar în proiecte coerente la toate nivelurile și cel mai bun exemplu este Pavilionul, o platformă de artă contemporană ce activează de zece ani în România.

Adrian Dan

artist [i curatorul expozi]iilor UniCredit

UniCredit Art Collection reprezintă una dintre cele mai valoroase colecţii de artă deţinute de mari companii din Europa. Remarcabilă prin amploarea istorică, colecţia include lucrări de o mare diversitate, de la artefacte preistorice mesopotamiene până la lucrări ale unor maeștri precum Canaletto sau Tintoretto.

Printre zecile de mii de piese care alcătuiesc această colecţie se numără operele unor faimoși artiști clasici sau moderni, precum Yves Klein, Fernand Léger, Giorgio Morandi, Kurt Schwitters, Giuseppe Maria Crespi, Dosso Dossi, il Guercino, Oskar Kokoschka, dar și cele ale unora dintre contemporanii de marcă, precum Christo, Georg Baselitz, Gerhard Richter, Andreas Gursky și Andy Warhol.

Care a fost cel mai important proiect la care ai lucrat până acum?

Nu cred ca aș putea să spun care este cel mai important proiect. Toate sunt importante pentru mine și fiecare are contextul său.

Proiectul de curatoriat cu UniCredit Ţiriac Bank este important pentru că mi-a dat ocazia să interacţionez cu o colecţie importantă și să colaborez cu o instituţie angajată în arta contemporană. Este o experienţă puţin atipică pentru un artist și eu preţuiesc experienţele care mă scot din zona de confort și care necesită o privire din altă perspectivă. Experienţele de acest gen mă ajută să abordez și proiectele artistice personale dintr-o perspectivă critică. Seria de expoziţii pe care le-am curatoriat a demarat după un proiect personal, în care banca m-a sprijinit, acesta fiind practic punctul de început al acestei relaţii. Este singura instituţie privată care a fost interesată și care s-a implicat activ în acest prim proiect al meu și cred că asta spune multe despre angajamentul celor de acolo de a sprijini tinerii la începutul carierei artistice. M-am implicat în acest proiect mai ales prin prisma relaţiei de colaborare cu Anca (n.r.: Anca Nuţă, Identity & Communication Director la UniCredit Ţiriac Bank), una dintre singurele persoane cu poziţie de top management din România care înţelege și depune eforturi foarte mari pentru a susţine arta contemporană. Cei de la UniCredit Ţiriac

Povestește-mi despre Frost Flowers, cea de-a treia expoziţie din serie, și despre conceptul din spatele ei.

Pentru a treia expoziţie am decis să propun o abordare cu note conceptuale, o evadare din spaţiul reprezentării clasice. În conștiinţa generală, aceste linii trasate între domenii, de exemplu între matematică și creaţia artistică, sunt percepute ca ziduri peste care nu se poate trece sau poate chiar ca sisteme aflate în antiteză. În realitate însă, dacă vorbim de reprezentare vizuală, formele generate sunt în principiu similare, fie că o luăm pe drumul știinţelor exacte, fie pe cel al artelor vizuale. Am ales matematica, modelele grafice generate de formule matematice și fractalii, ca elemente ce pot avea același impact vizual ca o lucrare de artă. Ca și la expoziţiile anterioare, am avut în minte un public care relaţionează mai ușor cu știinţa exactă, urmărind ca prin această "întâlnire" să punem într-o perspectivă critică percepţia rigidă a acestor sisteme. Dintre artiștii aleși, Christine Streuli și Alexander Wolff sunt cei ce experimentează cu motive grafice puternice, păstrând și un substrat conceptual important, iar Armin Linke lucrează mai ales cu fotografie și video.

Spune-mi despre planurile tale pentru 2014, ce ai în agendă și ce ai pe wishlist? În 2014 urmează o expoziţie personală la Palais des Beaux-Arts în Paris, spaţiu aflat sub conducerea lui Nicolas Bourriaud, și continuarea proiectelor începute în ultimii ani. Cu UniCredit Ţiriac Bank pregătesc deja expoziţia următoare pentru luna ianuarie și sper să reușim să realizăm un catalog retrospectiv pentru primele patru expoziţii desfășurate pe durata a doi ani.

Numărul 11 — 027

Cultură

Fragilitatea memoriei Maria Neneciu

Text Dan Pierșinaru

Foto

Expoziţia "Mutaţie" a fotografului Dan Pierșinaru trasează noi perspective asupra felului în care ne raportăm la noi înșine și este structurată pe mai multe teme: alunecare, îngerografie, mișcare, plutire și salt.

Curatorul expoziţiei, Olivia Niţiș explică că acest proiect optează pentru un discurs auster și că focusul acestui discurs este procesul de uitare: "Entuziasmul unei trăiri sau panica unui moment înregistrate în imagini intră într-un process de estompare, mecanism de autoapărare al creierului care astfel poate asimila noi experienţe și trăiri.

Amintirea unui moment, a unei feţe, a unui obiect se modifică, intră într-un soi de mutaţie a neclarităţii înlesnind, în același timp, trecerea către altceva", explică ea.

Fragilitatea memoriei despre care vorbește fotografia lui Dan Pierșinaru este cea care obligă la efortul de conservare: "Instalaţia de fotografie este concepută pentru a ne îngloba în baza de date a unei minţi care a înregistrat imagini, stări, momente și care reconstituie un traseu tocmai prin abstractizarea produsă de uitare", a completat Olivia Niţiș.

Expoziţia are loc la Aiurart până la data de 14 ianuarie și este un exerciţiu de reflectare a limitelor memoriei la nivelul receptării imaginii și un prilej de reflecţie asupra acestora.

aiurart.ro Strada Lirei 21, București

028 — Numărul 11

Numărul 11 — 029

030 — Numărul 11

LUNCH TIME

Colec]ie de trofee Internetics // mai mult branded content

Mix de crea]ie pe [ine de tren // despre cum ar trebui s` renun]`m la ma[in`

Manete lungi [i ro[ii, pl`ci argintii [i cerneluri colorate // Nea Sile [i arta letterpress-ului // meseria e br`]ar` de aur

Stele [i înving`tori // publicitari de treab` // premiile ADC*RO la ArCuB

Mentori [i idoli // pe cine s` urm`rim în 2014 // istorii personale de succes

Numărul 11 — 031

Categorii de concurs

Comunicare

TV, Radio, Print, Out of Home // Online // Public Relations // Direct Communication // Media și Integrated Campaigns

ADC*RO Awards Raluca Mirel

Text

Cele 30 de agenţii participante la ADC*RO Awards, ediţia 2013, au fost premiate și aplaudate la începutul lunii decembrie, în cadrul Galei de premiere care a avut loc la ArCuB. Ne-am convins o dată în plus că industriile creative din România au nevoie de competiţii care să ridice standardele, să stimuleze ideile și să recunoască efortul de a comunica altfel.

ADC*RO. "Trebuie să apreciem și să aplaudăm acele lucruri care, conţinând o doză mare de creativitate, au mișcat oamenii cărora le erau adresate.

Membrii ADC România - reputaţi directori de creaţie, alături de specialiști apreciaţi din ariile pr, digital, media și btl, formează, cred, un grup bine blindat cu criterii profesionale, ca să ne arate cel mai frumos chip al industriei de comunicare românești în 2013."

Fabricat în România

"E greu să câștigi.

E și mai greu să #RămâiDeTreabă"

Desigur, exista varianta participării la festivalurile internaţionale. Multe dintre agenţiile românești au adunat trofee ce merită aplauze. Ce are în plus, însă, ADC*RO Awards este înţelegerea campaniilor în contextul în care au fost create, pentru că este esenţial să îţi poţi adapta comunicarea creativă publicului local.

"ADC Awards România există ca să identifice și să celebreze creativitatea aplicată în orice tip de comunicare a mărcilor. Vrem să aplaudăm excelenţa pe care o vom identifica în orice material sau suport de comunicare, fie el din zona pr, digital sau TV clasic, și să respingem mediocritatea și locul comun. ADC Awards este festivalul nostru local de creativitate, de aceea contextul trebuie luat în calcul; contextul este un factor major care influenţează ceea ce facem în fiecare zi", subliniază Ema Prisca, președinte 032 — Numărul 11

Pentru comunicarea ADC*RO Awards de anul acesta, Publicis a ales un ton autoironic, potrivit unui festival pentru creativi. Sub mesajul "E greu să câștigi.

E și mai greu să #RămâiDeTreabă", Publicis a creat o serie de video-uri și printuri care atacă unul dintre miturile urbane despre directorii de creaţie, acela că au un ego nemăsurat.

Implementarea conceptului a fost făcută de ADDV Euro RSCG.

Juraţii ADC*RO Awards 2013 Juriul de anul acesta a fost prezidat de Marco Cremona, Executive Creative Director la Y&R Moscova, care a acceptat invitaţia cu entuziasm: "În ultimii ani am fost fascinat de

rezultatele României pe scena creativă internaţională și sunt fericit că am fost ales să fiu președintele juriului pentru competiţia de anul acesta. Sper ca la acest festival să sărbătorim ideile care au reușit să îi miște și să îi implice pe români". Și pentru că un festival românesc care încurajează creativitatea în campaniile de comunicare pornește de la un juriu relevant pentru industria locală, anul acesta, pentru o evaluare cât mai precisă, el a fost format din 54 de creativi din agenţiile românești, mulţi dintre ei fiind membri ADC*RO. În paginile ce urmează vă invităm să faceţi cunoștinţă cu aceștia.

Agenţiile participante 23 Communication Ideas // 2ActivePR // AdProduction&IQAds // BORŢUN•OLTEANU // BrandUP Interactive // Digital Star // Draftfcb România // eJobs Group // Friends Advertising // Geometry Global // GMP Advertising&Webstyler // GolinHarris // Green Pixel Interactive // Jazz Communication // Kinecto International // Lowe & Partners (împreună cu Mobile Works și BNP) // McCann PR // Mercury360 Communications // MINDSHARE MEDIA // Next Advertising // Nicola Porter Novelli // Papaya Advertising // People Public Relationships Agency // Propaganda&V8 // Publicis România // Rogalski Damaschin Public Relations // Rusu+Borţun Brand Growers // SENIORHYPER (împreună cu Initiative Media) // The Geeks și THE PRACTICE România

01

02

03

04

07

08

09

10

13

14

15

16

05 Cornel Gologan Cornel Gologan este Creative Director Headvertising. A lucrat 4,5 ani la Radio Sky Constanţa, a fost timp de 3 luni Editor Pro TV și 2,5 ani redactor la Playboy. În paralel, a scris un an la Madame Figaro. De aproape 12 ani face parte din echipa Headvertising, ocupând în primii 7 ani poziţia de Copywriter, iar de 5 ani pe cea de Creative Director.

17

JURIUL TV, Radio, Print, Out of Home

18

19 01 Adrian Preda Adrian Preda este Creative Director Friends Advertising. Și-a început cariera în comunicare în 1996, la BDR Associates. În 1999 a devenit Copywriter, apoi, succesiv, Senior Copywriter, Deputy CD și Creative Director la Graffiti BBDO. Au urmat 2 ani în Croaţia la McCann Erickson Zagreb, încă 3 ani la Tempo și 2 ani Creative Director al MRM Worldwide București. A fost de patru ori membru al juriului New York Festivals și o dată PIAF. Este profesor de Creative Writing la FJSC și tutore al școlii ADC. 02 Andrei Cohn Andrei Cohn este Managing Partner și Creative Director Cohn & Jansen JWT. Povestea a început în 2002, când, împreună cu Peter Jansen și Cristina Jansen, Andrei a fondat agenţia de publicitate Cohn & Jansen. În octombrie 2010, agenţia s-a afiliat reţelei internaţionale JWT, devenind Cohn & Jansen JWT. 03 Bogdan Naumovici Bogdan Naumovici este Creative Director 23 Communication Ideas. A fost desemnat "Cel mai bun profesionist în publicitate al deceniului 20012010" pentru cele peste 100 de premii naţionale și internaţionale de creaţie și peste 30 de premii de eficienţă, pe care le-a obţinut în calitate de Creative Director Leo Burnett Romania și apoi ca managing partner 23 Communication Ideas.

04 Claudiu Dobriţă Claudiu Dobriţă este Creative Director Tempo Advertising. După ce a studiat Știinţe Politice, în 2002 a intrat în publicitate. A lucrat în echipele Leo Burnett, Grey, Draftfcb, Ogilvy Prague și, în prezent, Tempo. În 2013 a fost jurat la ADC*E Awards.

06 Dani Macarie A absolvit Facultatea de Filosofie și și-a dorit să devină fotograf. Și-a început cariera în publicitate în 1997, Copywriter la Euro RSCG. Apoi a intrat în echipa Grey, unde a devenit Creative Director pentru prima oară. A urmat Saatchi & Saatchi, apoi Ogilvy, unde a și rămas. În prezent este Creative Director la Ogilvy&Mather.

07 Daniela Nedelschi În 1998, la doi ani după absolvirea Institutului de Arhitectură "Ion Mincu" București, Daniela Nedelschi a câștigat un concurs pentru un job de Junior Art Director la Saatchi & Saatchi București.

Au urmat Leo Burnett și Grey, apoi NY School of Visual Arts. La întoarcerea în România a lucrat la GMP/MAP și din nou la Leo Burnett și Saatchi & Saatchi. Daniela este în prezent director de creaţie executiv la Saatchi & Saatchi Elveţia.

08 Ema Prisca Ema Prisca este Președinte ADC*RO. Lucrează în publicitate din 1999 și a făcut parte din echipele Focus Publicis, Tempo, Leo Burnett, Graffiti BBDO, Kardumen Spania, Grey România. În 2010 a absolvit Berlin School of Creative Leadership cu teza "How to the sell the Big Idea. A Tool Kit for advertising agencies". În prezent, Ema este Executive Creative Director Windfor's Communication Georgia.

09 Liviu David Între 1995 și 2003, Liviu David a făcut parte din echipa D'Arcy, ocupând întâi poziţia de Copywriter și apoi pe cea de Creative Director. Între 2005 și 2006 a lucrat ca Interactive Designer și apoi Interactive Art Director la Ogilvy Interactive Sydney. Din 2006 a devenit Creative Director Next Advertising, echipă din care face parte și în prezent.

10 Mihai Botărel Mihai Botărel este Associate Creative Director la Dentsu America LLC. Și-a început cariera în advertising în București în 2003, ca Junior Copywriter Ogilvy. În următorii 5 ani a lucrat la agenţii ca GMP Advertising sau Leo Burnett. La 25 de ani a intrat în echipa DDB Düsseldorf, Germania, iar în 2011 s-a mutat în New York la Tribal DDB. În prezent mai predă "Campanii digitale" la Miami Ad School.

05

06

11 12 11 Mihai Coliban Deși a absolvit Facultatea de Arhitectură, lucrează în publicitate de 16 ani. A început ca ilustrator, apoi a fost Art Director la Tempo Advertising. A lucrat în MediaPro, Leo Burnett și D'Arcy, unde a devenit Creative Director. A urmat Löwe, o perioadă de freelance și ACME Industries. Din 2007 este Creative Director BBDO Moscova.

12 Mihai Gongu Mihai Gongu este Creative Director GMP Advertising din ianuarie 2013. Împreună cu echipa GMP, a obţinut primul trofeu românesc de Best Independent Agency of New Europe la Golden Drum și Grand Prix la secţiunea Digital. Anterior, Mihai a fost Creative Director în Graffiti BBDO timp de aproape 3 ani. În ultimii 4 ani a făcut parte din juriile Eurobest, Golden Drum, New York Festivals, ADC*RO Awards și ADOR. 13 Octav Gheorghe Octav Gheorghe este Vicepreședinte ADC*RO. A absolvit Imagine Film, iar în publicitate a ajuns accidental, în 1995, la D'Arcy. În 2000 a co-fondat studioul de producţie video Factor. În 2002 a înfiinţat împreună cu Alina Gavrilă atelierul de creaţie Gavrilă&Asociaţii, unde, până în 2012, a ocupat funcţia de Creative Director.

14 Raluca Feher Raluca Feher este Creative Director Cap. Are o experienţă de 14 ani în publicitate și de 8 ani în jurnalism. Este "mama" zânului de la BT, a lui Toni Delaco, a vacii Fulga și inventatoarea fainoșagului de la Ardealul.

15 Răzvan Căpănescu Răzvan Căpănescu este Chief Creative Officer Publicis România. După ce a absolvit Facultatea de Drept, a fost Junior Copywriter la Yama Studios. Și-a început cariera în publicitate la Saatchi & Saatchi, apoi a lucrat pentru Ogilvy, McCann Erickson, TBWA și din nou Ogilvy. Din 2006 a intrat în echipa Publicis. Printre juriile festivalurilor din care a făcut parte se numără AdStars, Golden Drum, Eurobest, New York Festivals.

16 Sorin Trâncă Sorin Trâncă este fondator și Creative Director Friends Advertising.

17 Șerban Alexandrescu Șerban Alexandrescu are o experienţă de 18 ani în publicitate. De 13 ani este Managing Partner și Creative Director Headvertising, prima agenţie specializată strict în creaţie din România.

18 Ștefan Vasilachi Ștefan Vasilachi lucrează în advertising de 12 ani.

Juniorat și seniorat în multinaţionale, acum Head of Art la Geometry Global. Și-a început cariera la McCann Erickson, a continuat în Leo, Grey și GMP, iar acum coordonează cu precizie lucrările artistice ale departamentului de creaţie Geometry Global.

19 Valentin Suciu Valentin Suciu a intrat în advertising cu dorinţa de a face fotografie și film. A lucrat pentru scurt timp la BBDO și Lintas. A făcut parte timp de 5 ani din echipa D'Arcy și 7 ani din echipa Odyssey, agenţia pe care a co-fondat-o împreună cu un grup de oameni talentaţi și ambiţioși din D'Arcy. De la finalul anului 2011, a pus bazele unei noi agenţii: Jazz.

Numărul 11 — 033

Comunicare

24

25

20

21

26

27

22

23

28

29

(actualmente Orange), în cadrul căruia a ocupat funcţia de PR Leader.

30

31

32

33

Creative Officer. A studiat designul în New York la Sessions.edu și School of Visual Arts. A studiat Comunicare și PR la SNSPA București și digital media în cadrul European Masters in Interactive Multimedia, România. Este unul dintre membrii fondatori ai Creative Industries Association România.

34

35

JURIUL ONLINE 20 Adrian Alexandrescu Adrian Alexandrescu a lucrat timp de 3 ani, între 2006 și 2009, în cadrul Ogilvy Group ca Head of Direct & Digital Business. În prezent lucrează la Interactions, unde este co-fondator și partener.

21 Bogdan Niţu Bogdan Niţu este fondator (în anul 2000) și General Manager al agenţiei Webstyler. Pe lângă prezenţa în juriul primei ediţii a premiilor ADC, Bogdan a mai jurizat la Golden Drum, Effie România și Internetics.

22 Costin Radu Costin Radu activează în domeniul comunicării de peste 10 ani, fiind în prezent liderul agenţiei The Geeks. Dincolo de premiile de eficienţă și creaţie obţinute (printre care primul premiu Euro Effie din România), Costin a obţinut pentru activitatea sa două premii de excelenţă din partea International Advertising Association (IAA).

23 Cristian Pantazi Cristian Pantazi este Managing Director și Creative Director Kaleidoscope Proximity, parte a Proximity Worldwide.

24 Marius Deak Marius este unul dintre veteranii industriei online din România, având peste 19 ani de experienţă în comunicare și platforme digitale. Din 1999 conduce GreenPixel, cea mai longevivă agenţie independentă de marketing online din România. În cadrul GreenPixel, Marius coordonează departamentele de strategie și creaţie, fiind foarte implicat în aspectele creative ale principalelor proiecte derulate de agenţie.

25 Marius Ursache Deși are o diplomă în medicină, Marius a ales să lucreze în media și advertising. În 1999, la 22 de ani, a fondat Grapefruit, unde ocupă funcţia de Chief

034 — Numărul 11

26 Mugur Pătrașcu Mugur Pătrașcu este Managing Partner al agenţiei iLeo și profesor asociat al Facultăţii de Jurnalism și Știinţele Comunicării. Are 12 ani de experienţă în domeniul comunicării, dintre care 9 ani în digital.

După câţiva ani petrecuţi în televiziune, Mugur și-a început cariera în advertising la D'Arcy. Au urmat Leo Burnett și Grey, unde a condus regional comunicarea pe contul Kent.

27 Sorin Bechira Sorin Bechira este graphic/multimedia designer, cu o experienţă de peste 13 ani în domeniul vizualului.

Ocupă funcţia de Creative Director X3 și e activ în comunităţi internaţionale online de artă și design, membru al Keystone Design Union.

28 Vasile Alboiu Vasile Alboiu este Creative Director SeniorHyper.

Primul contact cu publicitatea l-a avut acum 15 ani.

Ultimele trei agenţii la care a lucrat au fost Ogilvy Interactive, Senior Interactive și, în prezent, după fuziunea cu Hyperactive, SeniorHyper.

29 Vlad Popovici Vlad Popovici este Managing Director Kubis. Și-a început cariera "digitală" ca freelancer, dezvoltând animaţii și aplicaţii interactive flash încă din liceu.

A evoluat din poziţia de Account Manager Kinecto la poziţii precum Digital Manager în agenţii de advertising precum Graffiti BBDO și Saatchi & Saatchi. Acum 5 ani a acceptat provocarea să construiască o nouă agenţie digitală full service Kubis.

JURIUL PUBlic RELATIONS 30 Alexandru Păiuș Alexandru Păiuș este Senior Partner Image PR, agenţie pe care o conduce din 1997. Și-a început cariera ca jurnalist, pe poziţia de redactor-șef al departamentului economic Mediafax. A pus bazele departamentului de comunicare al Mobil Rom

31 Claudia Mihalașcu Cu 9 ani de experienţă profesională în comunicare și relaţii publice, Claudia Mihalașcu este Business Unit Director Ogilvy Public Relations București. A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Comunicare și Relaţii Publice la Universitatea București, urmată de un master în Comunicare și Relaţii Publice în cadrul Université Catholique de Louvain, Belgia. Înainte să facă parte din echipa Ogilvy, Claudia a lucrat ca PR Executive în cadrul agenţiilor Action Global Communications și 2activePR. 32 Corina Bârlădeanu Corina Bârlădeanu este fondatoarea și General Manager 2activePR. Agenţia s-a alăturat din anul 2009 Fleishman Hillard, una dintre cele mai apreciate reţele de PR din lume, parte a grupului Omnicom.

33 Crenguţa Roșu Crenguţa Roșu este co-fondatoarea DC Communication. De 18 ani activează în domeniul comunicării comerciale și instituţionale în cadrul DC, după ce timp de trei ani a condus Biroul de presă al Guvernului, iar alţi doi a fost jurnalist la Tinerama.

Din anul 1995, Crenguţa a fost, succesiv, membru fondator al Asociaţiei Profesioniștilor în Relaţii Publice din România, membru International PR Association, membru fondator al Clubului Companiilor de Relaţii Publice și membru în Board-ul Centrului pentru Jurnalism Independent.

34 Eliza Rogalski Eliza Rogalski este fondatoare și Head of Corporate PR Rogalski Damaschin din anul 2007. Înainte, a făcut parte din echipa Tempo Advertising, ocupând funcţia de PR Director. Este membră a mai multor jurii internaţionale și locale de comunicare ca Romanian PR Award, Effie, Cannes, Golden Drum, Golden Hammer. Și-a construit cariera inspirată de îndemnul "Vom găsi drumul sau vom face noi înșine unul nou".

35 Hortensia Năstase Absolventă a CIPR, cu peste 14 ani de experienţă în domeniu, Hortensia Năstase este Managing Partner GolinHarris București. Din 2012, Hortensia a fost invitată de Globaltraining România să activeze ca lector al cursului de Public Relations & Media Management în cadrul programului de MBA oferit de CityUniversity of Seattle (CityU), unul dintre cele mai de succes programe de MBA din România și din lume.

36 Imola Zoltan Cu o experienţă de 14 ani în domeniul relaţiilor publice, Imola Zoltan este Managing Partner al agenţiei McCann PR, parte a McCann Group România. McCann PR este afiliată, din anul 2006, la prestigioasa reţea internaţională Weber Shandwick. Înainte de a înfiinţa McCann PR în anul 2004, a activat la Tempo Advertising, Image Promotion și BV McCann Erickson.

37 Ioana Mănoiu Cu 14 ani de experienţă în domeniul relaţiilor publice,

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

Ioana Mănoiu este Managing Partner GMP PR, lansată în 2005. A absolvit în anul 2010 Programul de Executive MBA din cadrul Berlin School of Creative Leadership și deţine un Certificat Profesional în Management de la Open University Business School (Codecs). În 2011, Ioana a reprezentat România în juriul Festivalului de Publicitate de la Cannes.

38 Larisa Petrini Larisa Petrini, Managing Partner Saatchi PR, conduce din 2008 operaţiunile de Public Relations și Corporate Social Responsibility ale grupului Centrade Saatchi & Saatchi din România, având o experienţă de peste 12 ani în domeniul comunicării. Larisa este membră a Asociaţiei Române de Relaţii Publice (ARRP) și este activ implicată în proiecte sociale, educaţionale și culturale.

39 Oana Bulexa Oana Bulexa, Managing Director al agenţiei The Practice, este absolventă a Academiei de Studii Economice București și are o experienţă de 12 ani în domeniul comunicării, de la jurnalism, la marketing direct și PR. După o experienţă de patru ani ca jurnalist de televiziune, Oana a început să lucreze în PR în 2005. În cei 7 ani petrecuţi deja la The Practice, a ocupat poziţii cu responsabilităţi din ce în ce mai mari, de la Consultant la Consumer Practice Director, apoi Head of PR Department, până la poziţia curentă de Managing Director.

40 Sorina Mihai Sorina și-a început activitatea în publicitate în anul 1999, în cadrul agenţiei Ogilvy&Mather, urmând ca în 2002 să facă pasul către domeniul relaţiilor publice în cadrul agenţiei Ogilvy Public Relations. În 2006 s-a alăturat agenţiei Nicola Porter Novelli, în calitate de Client Service Director. După doar câteva luni, a devenit Managing Partner al agenţiei, poziţie pe care o ocupă în continuare.

JURIUL Direct CommUNICATION 41 Anca Moraru Anca Moraru este de 5 ani BTL Director Propaganda.

A terminat facultatea de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea București și, pentru că nu voia să devină profesoară, a intrat în echipa de divertisment a TVR. Și-a început cariera în advertising la Prospero, de unde a plecat la Ogilvy. S-a mutat în echipa Mather Communications pentru a deschide o nouă divizie de BTL. Ulterior, a intrat în echipa Propaganda, pe care o consideră cea mai bună școală de creaţie de BTL. 42 Bogdan Kisescu Bogdan e co-fondator și partener Men In Black.

A absolvit Facultatea de Comerţ și Marketing din cadrul ASE București. În 1998, și-a început cariera în publicitate la agenţia D’Arcy. Pasionat de BTL, a lucrat în Saatchi&Saatchi și GMP. În 2006 a pornit propria agenţie, Men in Black, împreună cu alţi doi prieteni și colegi.

43 Bogdan Moraru Bogdan Moraru este Creative Director Draftfcb. Și-a început cariera în advertising la Prospero, de unde s-a mutat la Brands & Bears. Apoi, timp de 9 ani, a lucrat la Propaganda. Ulterior, a intrat în echipa Draft FCB, din care face parte și în prezent.

44 Liviu Ţurcanu Liviu Ţurcanu și-a început cariera în publicitate în anul 2003 ca Art Director Brands & Bears. Din anul 2010 este Creative Director la Mercury360. Împreună cu echipa sa de creaţie, a câștigat peste 10 premii la festivaluri locale și internaţionale de publicitate, ca ADOR, AdPrint, Golden Drum și Epica Award.

45 Mihai Fetcu Mihai Fetcu și-a început cariera în advertising acum 15 ani în grupul TBWA. De la Art Director, la Group Creative Director și acum, Creative Director, are experienţa a încă 3 grupuri mari de publicitate.

La Geometry Global, cea mai mare agenţie de activare de brand formată din G2 și Ogilvy Action, coordonează un departament format din 42 de creativi talentaţi.

46 Mircea Sebe Mircea Sebe are o experienţă de 15 ani în comunicare, specializat în trade, experiential, promo și shopper marketing. Și-a început cariera la D'Arcy (IMP - divizia de BTL), unde a petrecut aproximativ patru ani.

Ulterior, a lucrat aproape 10 ani la 141 România, care a devenit Ogilvy Action. În prezent colaborează cu ZERO. 47 Radu Pilat Radu Pilat lucrează în publicitate din 2002. Până în anul 2010 a făcut parte din echipa McCann. Din 2010 trece de la poziţia de Senior Copy la cea de Chief Creative Director la Momentum, începând în paralel un model de Community Marketing pentru Burn.

Din 2012 alege să se concentreze pe Community Marketing și pornește Heist Industries, singura agenţie de Community Marketing din România.

strategie, media buying, consultanţă media, cercetare și digital.

49 Bogdan Prăjișteanu Și-a început cariera în publicitate în 1994 la Grey Worldwide. În 1997 a devenit Media Director al agenţiei. În anul 2000 a pus bazele agenţiei Media Insight, parte a grupului WPP, care a devenit în mai puţin de 8 ani agenţie de Planificare a Comunicării și Implementare (CP&I). În 2007 agenţia a fost afiliată reţelei internaţionale Mediaedge, iar în 2012 a fost rebranduită MEC. Bogdan a condus agenţia MEC până în octombrie 2013, când a decis să-și finalizeze stagiul Alumni la Harvard Business School.

50 Claudia Chirilescu Claudia Chirilescu lucrează în publicitate din anul 1998. În 2003 a pornit propria agenţie de media, Spoon, pe care o conduce cu succes de 10 ani.

51 Corina Bernschutz A început să lucreze în advertising în 1995 pe research, profilare și setare de strategii de comunicare prin DM pentru un brand de ţigări. Între 1996 și 1998 a lucrat ca media manager pentru același brand. Au urmat 3 ani de planning în agenţia D'Arcy, iar în 2001 a intrat în echipa Starcom. După 2 ani ca director de buying la Starcom, a trecut la inovaţie și în prezent ocupă poziţia de Innovation Director.

JURIUL MEDIA

52 Dana Bulat A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE București și a urmat un Executive Programme la London Business School în anul 2010. Este fondatoare și director general United Media din 2006. Anterior, a lucrat la Universal McCann, unde în ultimii ani a acoperit poziţia de Head of Planning.

48 Alexandra Olteanu Alexandra Olteanu s-a alăturat echipei Initiative în 1995. Începând cu anul 2002, a coordonat departamentul de media buying al agenţiei. Din 2011, Alexandra este Managing Director Initiative, coordonând toate operaţiunile agenţiei, inclusiv

53 Oana Petroff Oana Petroff a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul ASE București. De opt ani este Chief Operating Officer Mindshare Romania.

Anterior, a ocupat timp de 6 ani poziţia de Local Lead pentru contul Unilever.

Numărul 11 — 035

036 — Numărul 11

Comunicare

Webstyler – o colec}ie de 52 de premii Internetics Irina Florea

Text

Cele mai bune proiecte online din România din ultimul an au fost premiate în cadrul galei Internetics, care a avut loc în luna octombrie.

Pentru a șasea oară, Webstyler a obţinut titlul "Agenţia anului", câștigând în total șase premii, printre care trofeul de aur la "Websites, Microsites and blogs promoting brands", cu "Ţara lui Andrei", pentru Petrom, și trofeul de argint la categoria "Interactive Campaigns - Digitally Led Campaigns", pentru campania "Why don’t you come over?", realizată pentru Gândul.info.

Bogdan Niţu, General Manager Webstyler, povestește despre importanţa premiilor, despre evoluţia industriei online, dar și despre cum și-ar dori să arate lucrurile în viitor.

Premii speciale la Internetics 2013 Best Web Design - lucrarea COS.ro, realizată de BrandUP Interactive pentru Corporate Office Solutions Best Use of Technology - lucrarea "Orange Interactive Orchestra", realizată de SENIORHYPER pentru Orange; "Live Tweets", semnată de MRM Worldwide România & BV McCann Erickson România pentru Coca-Cola și lucrarea "Cronovizor", semnată de Colorbitor Digital Best Newcomer - Colorbitor Digital, pentru lucrarea "Cronovizor".

Most Creative Client of the Year - Ursus Breweries Lista completă a câștigătorilor pe categorii și secţiuni o puteţi găsi pe www.internetics.ro Numărul 11 — 037

Comunicare

depășit borna 50. Mai exact, sunt 52 de premii. Ce mă bucură este faptul că am câștigat aceste premii în toate tipurile de categorii (campanii, site-uri, rich media, viral content, social media, e-mail, e-commerce etc.), demonstrând creativitate și gândire strategică în tot ceea ce înseamnă digital.

Care e reţeta succesului?

Cred că o agenţie digitală trebuie să fie, în primul rând, un consultant și de-abia apoi un implementator, un executant.

Din păcate, multe agenţii mizează strict pe implementare și se mulţumesc cu scuza "asta a vrut clientul". Cam greu să construiești un portofoliu de rezultate cu o astfel de atitudine.

Cred că diferenţa o vor face întotdeauna agenţiile care, înainte să execute, gândesc și provoacă.

Bogdan Niţu, General Manager Webstyler Ce înseamnă un nou titlu "Agenţia anului " pentru Webstyler?

Este cea de-a șasea confirmare din 12 participări la Internetics – cel mai important festival românesc dedicat comunicării digitale – înseamnă că suntem cea mai bună agenţie digitală locală. Este o performanţă remarcabilă care a venit la doar o zi după ce am primit cea mai înaltă distincţie și pe plan regional prin câștigarea primului nostru Grand Prix internaţional, la Golden Drum, alături de GMP. Într-o industrie în care dinamica la vârf a agenţiilor de digital este foarte mare, noi suntem singura prezenţă constantă din ultimii 12 ani pe podiumul Internetics, în jumătate din cazuri chiar pe cea mai înaltă treaptă a acestuia.

Este o realitate inclusiv matematică ce întărește statutul nostru de cea mai strategică și mai creativă agenţie digitală din România.

Ce înseamnă pentru tine, personal?

Am o bucurie mare că, într-un an în care, chiar dacă am avut multe provocări legate de faptul că am crescut semnificativ dimensiunea agenţiei, am reușit să păstrez focusul agenţiei pe creativitate și să fim, din nou, cea mai bună agenţie digitală din România. Titlul ăsta completează mândria că Webstyler este, și în 2013, cea mai performantă agenţie digitală românească în festivalurile internaţionale de anvergură.

Legat de gală, să știi că am fost surprins de câte emoţii am avut în sală. Cred că nici când am câștigat prima oară titlul ăsta nu am avut emoţii așa de mari. Am trăit niște momente foarte intense. Dovadă și discursul de pe scenă.

Câte trofee aţi câștigat în total la cele 13 ediţii de Internetics?

Cu cele 7 trofee câștigate anul acesta, am 038 — Numărul 11

Cum vă ajută premiile câștigate în relaţiile cu clienţii?

Premiile ne aduc, evident, notorietate.

Devenim o agenţie mai atractivă pentru clienţii care caută o agenţie cu adevărat creativă, dar premiile nu ne bagă clienţi în casă. Pentru fiecare client pe care ni-l dorim, muncim mult în pitch-uri pentru a-i demonstra ca suntem cea mai bună agenţie digitală care să adauge valoare business-ului lui.

Pe de altă parte, premiile pot funcţiona și ca adversarul nostru în relaţia cu clienţii pentru că pot crea percepţia că suntem scumpi. Suntem doar în cazul in care orice nu e dumping, e scump.

Ce companii / clienţi / lucrări ai vrea să vezi și anul viitor la Internetics?

Vreau să văd branduri din cât mai multe industrii, vreau să văd concurenţă serioasă în cât mai multe categorii. Spre exemplu, vreau să văd campanii creative pentru servicii.

Cât privește lucrările, vreau să văd cât mai multe idei de comunicare digitală și cât mai puţine idei de advertising "declinat" în advertising online.

Vreau să văd mai mult branded content.

Cum crezi că a stat zona de online marketing în ultimul an?

Pot spune că văd o evoluţie faţă de anii anteriori, mai ales în ceea ce-și propun unii clienţi, și asta se vede în bugetele care cresc de la an la an. De asemenea, sunt clienţi care au început să înţeleagă că digitalul trebuie tratat diferit, că nu e un canal de advertising, că poate avea roluri diverse în strategia de marketing și comunicare. Însă, în general, aștept mai mult. Când spun asta mă refer la faptul că prea puţine agenţii de digital știu comunicare și prea puţine agenţii de brand înţeleg digital. Pe de o parte, majoritatea agenţiilor digitale consideră că știu comunicare în digital pentru că știu cum funcţionează niște tool-uri, pe de altă parte agenţiile de publicitate încă nu au

înţeles că dacă în mediul digital gândești în termeni de advertising, ești depășit.

Ce vă cer clienţii?

Indiferent de formă, clienţii ne cer performanţă. Mă bucură să văd că, din ce în ce mai mult, clienţii ne cer să îi ajutăm pentru a atinge obiective ce presupun într-un final un return real al investiţiei în business și nu bifarea de KPIs de digital necorelaţi cu impactul în business.

Care crezi că sunt direcţiile de dezvoltare ale online marketing-ului în România, în următorii trei ani?

Marketingul online se va îndrepta în anii următori într-o direcţie destul de clară: brandurile vor oferi consumatorilor conţinut util pentru a putea dezvolta relaţii din ce în ce mai strânse cu aceștia.

Pe ce mizează Webstyler ?

Pe ceea ce a mizat întotdeauna: pe spiritul de forward thinkers. Adică pe consultanţă reală (nu spunem clienţilor ce le place să audă, ci ce au nevoie să audă) și pe soluţii creative ce adaugă valoare business-urilor lor.

Dacă ar fi să schimbi ceva la Internetics, ce ar fi?

Primul lucru pe care l-aș schimba ar fi site-ul. Internetics are nevoie de un site mai user friendly.

Apoi, chiar dacă a preluat deja unele elemente, aș prelua și mai mult din structura unor festivaluri precum Cannes Lions sau Eurobest. Spre exemplu, aș oferi mai multă importanţă, decât au azi, nominalizaţilor în fiecare categorie.

Nu în ultimul rând, mi-ar plăcea ca festivalul să aibă președinte de juriu și să văd la gală că, înainte de acordarea premiilor, președintele explică viziunea juriului, modul în care a gândit, ce tipuri de lucrări a premiat juriul.

Agenţiile câștigătoare la Internetics 2013 CAP & SENIORHYPER // CARAT România (alături de Mediafax Group) // Colorbitor Digital // GreenPixel Interactive // HMedia România // iLeo (cu Arsenoaiei & Mătășel) // Interactions // Kaleidoscope Proximity // Kinecto // Kubis // MRM Worldwide România (cu BV McCann Erickson România & UM România) // Publicis Bucharest // The Practice România și Webstyler (împreună cu GMP Advertising) În cifre 200 de lucrări și 42 de agenţii participante; Comunităţile partenere Internetics au reunit un public de aproximativ 2.000.000 de persoane, pe Facebook.

Numărul 11 — 039

Comunicare

Pe urmele Creative Express-ului Irina Florea

Text

Într-un tren, de la Innsbruck la Viena, 21 de tineri creativi din 12 ţări, îndrumaţi de 5 tutori, au căutat idei care i-ar putea convinge pe șoferi să renunţe la mașină pentru tren.

Proiectul, propus de Art Directors Club of Europe (ADC*E) companiei feroviare ÖBB și derulat împreună cu aceasta, a experimentat metoda de lucru "design thinking" dovedindu-i beneficiile pentru industria comunicării și a pus în mișcare reţeaua de cluburi locale ADC, care au trimis, toate, participanţi.

Primul proiect de acest tip organizat de ADC*E, Creative Express, a reunit în același tren de mare viteză creativi din Germania, Portugalia, Spania, Marea Britanie, România, Cehia, Finlanda, Ucraina, Italia, Rusia, Elveţia și Austria. Art Directors Club România i-a ales pe Mihnea Gheorghiu, Group Creative Director Publicis Groupe, și Sebastian Olar, Copywriter McCann Erickson, să reprezinte România în acest proiect.

Art Directors Club of Europe (ADC*E) este o asociaţie non-profit, fondată în 1990, al cărei principal obiectiv este acela de a oferi o voce industriei creative din Europa. ADC*E este o interfaţă a comunităţii de comunicare și design și continuă să caute și să promoveze talente din industria de advertising, dar și să organizeze ADC*E Awards - una dintre cele mai prestigioase competiţii de Advertising și Design din Europa. adceurope.org

040 — Numărul 11

Hans-Peter Albrecht

"Chief Conductor" Creative Express

Cum a apărut ideea acestui program? A fost implicat și clientul?

Mi-am dorit întotdeauna să pot lucra folosind metoda "design thinking". Să lucrez la "problemă" în "problemă".

Când am întâlnit-o pe Kristin HanuschLinser, Head of Communications ÖBB, și mi-a spus să o sun când voi avea o "idee creativă" pentru ÖBB, am dezvoltat Creative Express.

Cum aţi ales traseul pentru Creative Express?

Am căutat cel mai lung și mai frumos traseu prin Austria.

Ce aţi învăţat din experienţa acestui proiect?

Metoda "design thinking" funcţionează fabulos. Grupurile au venit cu idei pe care nu le-ar fi avut la birou. Rezultate bune într-un timp scurt; energie foarte bună rezultată din munca în grup; o experienţă plină de inspiraţie pentru tinerii creativi și tutori; Europa este o realitate și doar trebuie să facem lucrurile să se întâmple.

Mihnea Gheorghiu, Group Creative Director Publicis România Cum a fost călătoria cu Creative Express-ul?

Foarte lină. Tot simţeam că-mi lipsește ceva, și apoi mi-am dat seama ce: nu se auzea acel "tac-tac tac-tac. tac-tac tactac.", ăla cu care ne-a obișnuit CFR-ul nostru iubit. Ziceai că zbori. În afara de asta, minunat. Am cunoscut o grămadă de oameni noi, fiecare cu povestea și cu nebunia lui.

Ucraineni, ruși, portughezi, spanioli, nemţi, austrieci, sloveni etc. Apoi ne-au împărţit în echipe, ne-au dat brieful, ne-au urcat în tren și a trebuit să gândim și să executăm o campanie în drumul de 4 ore Innsbruck – Viena.

Fiecare grup de câte două echipe (copy+art) avea câte un "tutore", care ne ajuta cum putea. De exemplu, tutorele nostru era un neamţ care avea o casă de producţie cu sedii în LA, München și Paris, parcă. El a făcut jingle-ul McDonald's cu "I'm lovin it".

Era măricel, mereu vesel, cu o voce groasă și râdea foarte zgomotos. La aproape orice. În plus, la fiecare două fraze, strecura el cumva câte-o instigare la petrecut, băut și tehno. Noi doi ne-am înţeles foarte bine. A rămas că-l vizitez în München, să-mi arate el cum stă șmecheria pe-acolo.

Până la urmă, fiecare grup de patru persoane a funcţionat ca o echipă. În echipa mea au fost un rus, un portughez și un neamţ. Rusul, art la o agenţiuţă în Moscova, nu prea știa

engleza, dar desena foarte bine și avea google translate-ul ca homepage.

Portughezul era art la Lowe în Lisabona, foarte simpatic, nu de foarte mult timp în publicitate, punea o grămadă de întrebări și își dorea să devină mai bun cu fiecare lucru pe care-l făcea.

Neamţul era regizor, foarte energic și foarte… artist.

Prezentarea era în următoarea zi, la 10 de dimineaţă, într-un loc care se cheamă Bahnorama - era ceva gen gară/muzeu/turn cu priveliște/cafenea.

Noi le-am prezentat trei idei șefilor de la marketing de la ÖBB (CFR-ul Austriei). Ce m-a bucurat cel mai mult a fost după ce-am terminat prezentarea, când a venit un băiat la mine care lucra pe-acolo la bar să mă întrebe dacă exista ideea pe care am prezentat-o, că lui i-a plăcut mult și că vrea și el să participe. Oricum, cu toţii am făcut frumos și, na, le-a plăcut la oameni. S-a râs, s-a aplaudat și s-au dat fursecuri și antreuri și suc de mere proaspăt stors.

Lux. Ce ţi-a plăcut cel mai mult din tot proiectul ăsta?

Seara dinaintea prezentării. Am stat cu toţii în barul hotelului și am lucrat și am băut, și am lucrat și am băut până la 5 dimineaţa.

Dacă ar fi să îmbunătăţești proiectul ăsta, cum ai face-o?

L-aș face mai lung. Au fost două zile și a fost foarte pe fugă. Excelent ca exerciţiu creativ, dar e păcat că n-am apucat să petrecem foarte mult timp cu toţii, să aflăm mai multe unul despre celălalt. L-aș fi făcut măcar de trei zile.

Dacă ar fi să convingi șoferii din România să lase mașina pentru tren, ce le-ai spune?

Hah. Păi staţi așa să mă urc într-un tren spre Covasna și vorbim în niște ore.

Ce să zic. E mai greu. La noi trenul nu e la fel de bine dezvoltat ca la ei. Și sunt multe locuri în care nu poţi ajunge decât cu mașina (asta în cazul în care le zici să ia trenul zi de zi, în loc de mașină). Dacă CFR s-ar decide să facă o campanie similară (și cred că ar trebui), le-aș sugera să o facă vara și iarna, ca să mai deblocăm puţin drumurile spre munte/mare.

Trenul la noi are o imagine prăfuită.

Merge uneori. Când ești student sau când – să zic – ești cu grupul de băieţi spre o petrecere a burlacilor, sau când chiar nu ai altă opţiune. Dar în rest, na, mai trăim și-n România. Imaginaţi-vă că vreau să chem o fată la mare, să mergem la Mamaia. Și îi zic, "Hai la Mamaia. Cu trenul. O să fie super." În probabil 90% din cazuri o să mi se răspundă "A, ce drăguţ. Hai că… vorbim.

Dacă e".

Ce-i drept, CFR-ul rareori te duce exact unde trebuie să ajungi. Întotdeauna ai ceva de schimbat, așteptat, luat cashcaravete dubioase între gări și nu e comod deloc. Mai ales dacă ai și bagaje.

La noi trenul încă nu este văzut ca un mod de transport smart, ecofriendly, fun și mișto. Nu, frate. Mergi cu trenu', n-ai bani.

Așa că în primul rând aș umbla la imaginea CFR. Imaginaţi-vă că ar veni Virgin și ar face din CFR, CFVR. Să urci în trenul ăla să zici că ai urcat în- trun club pe șine. Să zică lumea "uite dom'le, că e și la noi ca-n străinătate!".

Toalete mișto, uniforme mai culeanu, muzică, wifi. Aș alunga tristeţea aia care domnește în orice vagon te-ai uita. Și apoi beneficiile mersului cu trenul ar ieși mai ușor în evidenţă (că sunt o grămadă).

Până atunci, poate că aș face niște locuri de parcare speciale – cum sunt alea private – doar pentru șoferii care au bilete de tren. De exemplu, mergi cu trenul o dată pe săptămână, ai 3 zile parcare asigurata în locurile astea. În benzinării aș pune poate la pompe un display care să calculeze, în funcţie de cât alimentezi, ce fel de bilet și până unde ţi-ai putea lua cu aceiași bani. Sau aș transforma vagoane dintr-un tren într-un mini-mall. Cu cluburi. Un vagon să fie vagonul Fratelli, unul Eden, unul H&M etc. Ceva gen, "nu mai mergi cu trenu', mergi cu trendu'." (*wink) Art Directors Club România (ADC*RO), membru ADC*E, este o asociaţie non-profit, al cărei obiectiv este de a promova excelenţa în creativitate, punând în legătură profesioniștii din industria de comunicare vizuală din România. www.adcromania.ro Numărul 11 — 041

Comunicare

Mercè Segú

Executive Director Art Directors Club of Europe

Care au fost principalele probleme cu care v-aţi confruntat?

Conexiunea slabă wi-fi, ceea ce a făcut puţin dificil accesul la Internet.

Dacă aţi putea schimba ceva la formatul proiectului, ce aţi face?

Ar trebui ca participanţii să petreacă mai mult timp împreună și ne-ar trebui resurse mai mari ca participanţii să poată călători mai din timp spre locul unde are loc proiectul. Unii dintre ei au ajuns dimineaţa și au lucrat apoi toată ziua până la 3 dimineaţa.

Care sunt cele mai importante beneficii ale acestui proiect - pentru participanţi, ADC*E, cluburile locale, sponsori, industrie?

Pentru participanţi: o oportunitate să lucreze într-un mediu diferit, să întâlnească alţi creativi din Europa, să întâlnească profesori buni cu care să-și împărtășească ideile.

Pentru ADC*E: să ofere ocazia unor tineri creativi să participe la acest tip de proiect și să implice cluburile locale. Aceasta este valoarea adăugată europeană pe care o oferă ADC*E cluburilor locale și reţeaua ADC*E este foarte utilă în acest tip de proiecte. Proiectul Creative Express a transformat în realitate capacitatea ADC*E și a membrilor săi de a organiza programe și evenimente paneuropene.

Rezultatul: mai multă acoperire media în toată Europa pentru toate ADC-urile, decât cu un proiect local.

Pentru sponsor: în primul rând, ÖBB 042 — Numărul 11

a dovedit cu acest proiect că se poate lucra foarte bine în timpul unei călătorii cu trenul. În al doilea rând, a fost o oportunitate unică ca tineri creativi europeni, talentaţi, să vină cu idei ce vor putea fi folosite de ei. Proiectele propuse de tinerii creativi pot fi o sursă de inspiraţie pentru ÖBB.

(Hannes Böker was a great coach - hope he’s reading this, hello, Hannes!), colegii de echipă (un ucrainean și un rus) foarte dezgheţaţi și ei. Multă efervescenţă creativă, cum era și de așteptat. Îi tot auzeai pe ăilalţi cum aveau idei și erau entuziasmaţi, că hai să facem o mașină cu ecrane, cu roţi de tren, cu nebunii, și intrai și tu în priză.

Care sunt următorii pași pentru implementarea ideilor apărute în timpul proiectului? ÖBB trebuie să cumpere ideile, dacă vrea să implementeze vreuna dintre ele. În acest moment, procesul este în plină derulare. ÖBB evaluează posibilitatea de a folosi oricare dintre idei.

Ce ţi-a plăcut cel mai mult din tot proiectul ăsta?

Vibe-ul. Innsbruckul, oamenii, inclusiv clientul, totul a fost bine, așa. Festivalul de publicitate organizat de ÖBB a fost über. Și hamburgerul mâncat în Viena a fost bun. Colegul din România, Mihnea Gheorghiu, foarte cool și el, nu știam. A reușit să bage un balon uriaș în metrou și în autobuz și în hotel. Crazy.

Bine, el e mai dezgheţat că a lucrat mult în străinătate. E mai rebel - are și un Mini decapotabil. A și fumat în tren, chiar dacă nu avea voie.

Sebastian Olar, Copywriter McCann Erickson Cum a fost călătoria cu Creative Express-ul?

Unde-s personalele românești când ai nevoie de ele? A fost rapidă, am săvârșit călătoria în patru ore, cred. Prea rapidă. La un moment dat, "prindeam" 220 la oră. Dacă ar fi mers și RailJet-ul ăla mai CFR-istic, poate că n-ar mai fi fost nevoie să stăm până la 6 dimineaţa în holul hotelului Ibis din Viena ca să terminăm prezentarea. Dar a fost bine.

Hannes Böker a fost un antrenor grozav

Dacă ar fi să îmbunătăţești proiectul ăsta, cum ai face-o?

Nu i-aș mai îmbrăca pe participanţi în hanoracele alea roșii, de zici că eram o sectă sau o tabără. Se dusese tot coolnessul. Gecile de piele Diesel acoperite de cârpe Fruit of the Loom... trist.

Dacă ar fi să convingi șoferii din România să lase mașina pentru tren, ce le-ai spune?

Le-aș zice că s-a inventat teleportarea. Te sui seara în tren în Oradea, te bagi în pat, adormi și spuf!, o clipă mai târziu te trezești în București. Practic faci 600 de kilometri sau câţi or fi în cât timp îţi ia ţie să adormi. Atât durează călătoria. Nu știu de ce n-au vrut rușii mei să prezentăm și ideea asta la ÖBB.

Numărul 11 — 043

Design

Pove{ti din hârtie Irina Florea

Text Fabrik & FRIENDS

Foto

O mașină neagră cu manete lungi cu vârf roșu și cu o placă argintie pe care stă inscripţionat Original Heidelberg mișcă silenţios un mecanism ca de ceas care ridică, împinge, așază, presează și apoi lasă deoparte cartoane mici, cu textură pufoasă, semne vizibile de tăiere și un logo rotund, cât un nasture, proaspăt tipărit în galben.

Mașina de tipărit letterpress și produsele proaspăt tipărite sunt manevrate, cu grijă și într-o ordine de farmacie, de Nea Sile, care așază cu meticulozitate cartoanele mici pe categorii, pe o masă pe care nu se mai află nimic altceva.

Totul a început ca un experiment: Nicoleta Radu a cumpărat mașina de tipărit letterpress din Germania și a instalat-o la Atelier Fabrik fără să știe dacă acest tip de imprimare ar putea avea succes comercial.

Etichetele frumoase pe care leaţi păstrat de la tricouri cu design Nicoleta Radu S-a născut în 1977. La 8 ani a început cu muzica: mandolină, violă și pian. Apoi a trecut printr-un liceu de matematică-fizică. În particular a studiat desen tehnic și artistic (pentru că voia să fie arhitect). A făcut jumătate de an de ASE și a părăsit școala, a încheiat la un moment dat cu SNSPA, "Comunicare și Relaţii Publice”. Primul job în domeniu a fost la RH Printing. Avea 21 de ani și era la al doilea job in viaţă. Primul a fost la 19. La 22 de ani a devenit unul dintre cei mai tineri antreprenori români și a pornit Fabrik.

Vasile Niţă (Nea Sile) S-a născut în 1950. În perioada 1965-1968 a făcut Liceul 16, "Dimitrie Marinescu". Apoi a urmat Școala de maiștri - poligrafie, între 19771978. În 1977 a câștigat trofeul "Cartea de Aur".

Primul lui job a fost la Combinatul Poligrafic Casa Scânteii. Din 2011 operează mașina de tipărit letterpress de la Atelier Fabrik.

044 — Numărul 11

Învăţământul specializat Învăţământul specializat pentru industria poligrafică în România a fost înfiinţat în anul 1948 prin apariţia la București a două unităţi școlare de profil: Școala Medie Tehnică de Arte Grafice și Școala Profesională de Arte Grafice "Dimitrie Marinescu".

Din anul 1966, Liceul Industrial de Poligrafie și Cinematografie, având o durată de 5 ani, a funcţionat ca unitate independentă până în anul 1968. În 1974 unităţile școlare s-au unit sub denumirea de "Grupul Școlar de Poligrafie și Cinematografie", urmând ca apoi să poarte numele de "Liceul Industrial nr. 16".

Din 2000 a fost redenumit în Colegiul Tehnic "Media".

românesc, cărţile de vizită care v-au plăcut fără să știţi exact de ce, ambalajele pe care parcă nu le-aţi fi aruncat, invitaţia la un eveniment la care nu v-aţi dus, dar pe care aţi pus-o în sertar – e foarte probabil ca cele mai multe dintre ele să aibă în comun letterpress-ul. Și Fabrik.

A durat șase luni ca Nea Sile să se obișnuiască cu "utilajul", cum îi spune el. Au căutat materialele potrivite, cernelurile perfecte și au făcut multe teste.

"Am petrecut mult timp alegând tipurile de hârtie. Nu existau atât de multe. Am rugat importatorul să ne aducă hârtii cu gramaje mai mari.

Pentru letterpress este nevoie de o hârtie mai groasă, cu o densitate mai mică, mai pufoasă, ca să se poată modela ușor", povestește Nicoleta.

"La materiale șmecheria este să ajungi să le alegi pe cele care se potrivesc, să înveţi cum se comportă fiecare. Acum avem 10-20 de tipuri de cartoane, cu care știm ce se întâmplă. Și alegem tipuri diferite, de la proiect la proiect, în funcţie de cum vrem să arate

produsul final".

Iniţial, au folosit cernelurile de pe offset, după aceea au achiziţionat cerneluri speciale. Iar când i-am vizitat eu la Atelier Fabrik testau câteva cerneluri proaspăt achiziţionate.

Nea Sile curăţă "valurile", mai întâi cu mecanismul încorporat al mașinii, apoi le scoate și le șterge cu cârpe curate, unse cu gaz, unul câte unul. Le manevrează cu grija unui ceasornicar, până ce sclipesc argintii.

Desigilează borcanul cu cerneală verde, despre care își dă seama de la prima privire că are o nuanţă frumoasă de turcoaz. Cu un vârf de hârtie ia o cantitate mai mică decât ar putea intra într-o linguriţă și unge valurile mașinii.

Cu aceeași grijă, de parcă ar unge-o cu cea mai scumpă cremă din lume.

Pornește mașina și o lasă să meargă în gol pentru a uniformiza cerneala.

Abia apoi încep testele cu verde.

Aceeași matriţă, același logo rotund cât un nasture. Uneori lasă valurile să treacă de două ori peste matriţă fără să tipărească, pentru a obţine o culoare mai puternică pe materialul tipografic.

Numărul 11 — 045

Design

Letterpress-ul a fost inventat în secolul al 15-lea și a fost cea mai sigură și mai folosită metodă de tipărire. Un proces laborios, dar plin de satisfacţii, letterpress-ul presupunea aranjarea literelor și a oricărui design înainte de presarea lor pe hârtie de bună calitate.

A fost urmat de apariţia tiparului modern litografic, care este folosit mai des pentru producţia unor tiraje mai mari, de exemplu ziare, reviste și cărţi. În ultima vreme, letterpress-ul a fost repus în drepturi în cercurile de designeri, fiind popular mai ales pentru tipărirea unor produse tipografice cu design simplu, dar cu textură unică.

După 1990 s-au deschis tot mai multe ateliere care produc materiale folosind letterpress-ul. Ţările unde au apărut primele astfel de ateliere sunt Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie și Australia.

Ucenic și profesor Premiat printre cei mai buni trei tipografi din România în 1977, Nea Sile se pregătește să predea ștafeta. Așa că, de ceva vreme, Nicoleta nu se mai ocupă doar să ţină în mișcare Fabrik, ci este și ucenicul lui Nea Sile, la mașina letterpress, în Atelier.

"Am șansa să învăţ de la cel mai bun.

Nu trebuie să se piardă tradiţia. Ar fi frumos să rămână în casă poveștile și tot bagajul lui. Este vorba despre a duce mai departe și despre responsabilitatea de a perpetua meseria de tipograf, meserie ce presupune artă și precizie".

Nicoleta și-a propus ca la sfârșitul lui 2014 să știe deja să opereze mașina și singură.

"Nu este vorba doar despre mașină și să înveţi să o folosești. Eu am început să învăţ încet-încet cum funcţionează, dar trebuie să știi și să o repari, dacă este cazul…", spune Nicoleta și enumeră etapele procesului de tipărire, de la montarea matriţei la folosirea cantităţii potrivite de cerneală, la așezarea "așternutului" pentru matriţă. Îţi trebuie doi ani ca să știi să operezi mașina, iar apoi trebuie doar să acumulezi experienţă făcând multe proiecte, tipărind.

"Trebuie să fii foarte bun din punct de vedere tehnic, dar contează foarte mult și partea artistică. E ca la pian: partitura e aceeași pentru toţi, dar sună diferit de la un artist la altul."

Nea Sile (Vasile Niţă) a făcut Liceul 16, "Dimitrie Marinescu", unde a învăţat meseria de tipograf.

A ajuns din întâmplare tipograf, căci se dusese să se facă mecanic pentru mașini de tipărit. Dar pentru că pe vremea aceea se făceau liste cu tipurile de meseriași de care era nevoie, a ajuns să fie trimis să înveţe să tipărească.

Se întâmpla în 1965 și totul a început 046 — Numărul 11

cu un profesor care îi obliga să aibă mereu o cârpă în buzunarul de la pantaloni, ca să fie mereu curaţi pe mâini.

A rămas să facă meseria asta pentru că i-a plăcut. I-a plăcut că era totul foarte curat, se lucra cu mare grijă și pentru că tipărea albume și reproduceri de artă. Mai târziu tipărea și un ziar pentru diaspora, pe care altfel nu l-ar fi putut citi - "Glasul Patriei".

A lucrat la Casa Scânteii, apoi la Coresi, "pepinieră de tipografi", cum îi spune el, iar în 1995 a plecat din Coresi. Se mândrește cu premiul "Cartea de Aur", pe care l-a câștigat în 1977, la 28 de ani, și cu apariţia de atunci în "Flacăra".

"Trebuie să îţi placă", spune Nea Sile despre meseria de tipograf și se vede că lui i-a plăcut mereu și doar dacă povestește despre concursul cu probă teoretică și probă practică la care a participat pentru trofeul "Cartea de Aur".

Când îţi arată fișetul în care își ţine toate instrumentele și piesele și când îţi spune istoria fiecăruia, este doar o confirmare.

Nea Sile a revenit la lucrul pe tiparul letterpress acum 15 ani. Când Nicoleta a cumpărat mașina, nea Sile a curăţat-o,

De ce ne place letterpress-ul E tactil Produsele tipărite letterpress au un efect de embosare, care le face mai plăcute și mai interesante la atingere. Pentru un efect special, se folosesc cartoane de foarte bună calitate, care dau un aspect mai preţios materialelor. Îţi scoate munca în evidenţă Letterpress-ul poate scoate un design în evidenţă.

Este idel pentru materialele personalizate Odată cu inovaţia tehnologică, am ajuns să cumpărăm produse tipărite în serii mari.

A rămas așadar loc pentru acele materiale personalizate, cu un aer de "altfel", care pot fi oricând un cadou perfect.

Povestea Materialele realizate pe letterpress vin la pachet cu povestea producţiei lor, care implică multă muncă și atenţie și pricepere.

Online pe: fabrik.ro atelierfabrik.tumblr.com facebook.com/atelierfabrik

a reverificat-o și s-a adaptat la noile materiale tipografice, apărute între timp.

"Eu mă ocup de partea de materiale, le caut, le testăm împreună, eu îi spun cum ar trebui să arate, ca să fie atractive pentru oamenii din zilele noastre", povestește Nicoleta. "Lucrăm strâns la partea asta, eu știu ce ar trebui să iasă, el știe să folosească utilajul. Eu îl învăţ pe el ce știu, el mă învaţă pe mine ce știe."

Așa că, după ce, de-a lungul timpului, a lucrat cu matriţe din zinc, magneziu, cupru, acum nea Sile apreciază noile materiale.

"E mai ușor, mai rapid, mai ieftin, mai eficient. Schimbarea materialelor în timp a fost o necesitate, o îmbunătăţire", spune el.

Dintotdeauna, cel mai mult lui nea Sile i-a plăcut momentul în care a obţinut Bunul de Tipar (BT-ul). Spune că pe vremuri tipografii se lăudau când obţineau BT-ul fluturând în aer coala tipărită.

Cel mai important crede că este studiul fișei de produs, care la Casa Scânteii decora pereţii, iar cea mai complicată etapă este executarea tiparului de probă pentru obţinerea BT-ului.

Pentru Nicoleta este fascinant să vadă prin ce operaţiuni trece o bucată de hârtie și ce iese la final.

"Azi totul se poate face și mai rapid, dar acestei mașini trebuie să-i acorzi timpul ei. E precum cozonacul sau pâinea.

Sau fotografia pe film. Sunt unele lucruri pe care trebuie să le faci în ritmul lor."

Amprenta timpului Comenzile de realizat letterpress sunt de

ABC de termeni tipografici Ceea ce rezultă în urma procesului de tipărire, se numește produs tipografic.

Pentru tipărire, se folosesc materiale tipografice și matriţe.

Matriţa se numește corect Clișeu, care este original sau copie. În prezent se produce din fotopolimeri.

Clișeul se așază pentru tipărire într-o Ramă de închis forma.

Procedura de așezare a clișeului în rama de închis forma se numeșter Operaţiune de închidere.

Pentru Operaţiunea de închidere se folosesc piese de fixare - Regleţi și Răstavuri.

Totul se măsoară în Puncte tipografice. Un punct tipografic are 0,376 mm.

Nonpareille este vechea denumire folosită la începuturile tipografiei pentru cea mai mică dimensiune a caracterelor – aproximativ 5 puncte. Aceste caractere erau unicat ("Non pareille", în franceza veche), din cauza lipsei de precizie a formei lor, datorită frumuseţii lor și datorită lizibilităţii lor, în ciuda dimensiunii mici.

Cicero este o unitate de măsură folosită în tipografie, care a fost utilizată pentru prima oară de Pannartz și Sweynheim în 1468 pentru editarea Epistolelor lui Cicero - "Ad Familiares". Dimensiunilea fontului a fost atunci numită "cicero". Reprezintă 1/6 din istoricul inch francez și se împarte în 12 puncte, cunoscute și ca puncte Didot. Este similar pica – sunt 1,063 pica într-un cicero.

Numărul 11 — 047

obicei pentru produse tipografice mici și preţioase – carduri, cărţi de vizită, invitaţii.

Dar pe mașina din Atelierul Fabrik s-au făcut și coperte de caiet sau coperte de catalog. Toate au fost însă mari cât cel mult un A4, căci mașina poate tipări doar până la această dimensiune.

"Produsele arată foarte simplu, dar spectaculos în același timp. E foarte important cum gândește graficianul materialul", explică Nicoleta. "Poţi să imprimi letterpress un material și să arate banal, oricât te-ai chinui, sau poţi să îl faci să arate spectaculos", adaugă ea.

Așadar, un grafician care pregătește materiale ce urmează să fie tipărite letterpress ar trebui să știe ce tip de imagine este cel mai potrivit pentru acest tipar.

Sunt două motive principale pentru care clienţii Fabrik aleg să tipărească letterpress. Pentru că materialul în sine arată spectaculos din punct de vedere vizual, iar din punct de vedere tactil, îl apreciezi de-adevăratelea când pui mâna pe el și simţi fiecare detaliu. Și ar mai fi un motiv: pentru că sunt și clienţi care se gândesc și la procesul din spate și înţeleg că este ceva cu adevărat deosebit.

"Un astfel de produs are nevoie de timpul lui, de atenţie. Fiecare bucată de hârtie se sortează, se taie cu grijă. Uneori ajungi să primești un pachet mic cât un pachet de ţigări, dar în spatele lui stă o săptămână de muncă", spune Nicoleta.

După ce a lucrat 15 ani doar pentru clienţi, ea și-a dat seama că sunt produse pe care nu s-a gândit nimeni să le comande.

De exemplu, o ramă foto pe care a făcut-o prima oară cu ocazia evenimentului pe care l-a organizat la Fabrik, în timpul Romanian Design Week 2013. S-a decis să dezvolte cât de curând și propriile produse de papetărie caiete cu coperta imprimată letterpress, cărţi poștale, felicitări, mici ilustraţii.

Sfaturi pentru designerii care lucrează materiale pentru letterpress • Folosește linii de cel puţin .25 ca să te asiguri că se vor vedea.

• Letterpress-ul folosește de obicei cel mult 2 culori și va fi mai scump pe măsură ce vei adăuga culori. Poţi folosi până la 4 culori, dar de cele mai multe ori este costisitor și nu e neapărat necesar.

• Dimensiunea fontului ar trebui să fie mai mare de 6 puncte pentru un rezultat optim.

• Folosește semne de tăiere.

048 — Numărul 11

Numărul 11 — 049

Comunicare

CSR-ul nu înseamnă caritate Dragoș Tuţă

Text

A fost o vreme când responsabilitatea corporativă a însemnat caritate și deși confuzia continua să apară, în zilele noastre nu mai este cazul să o definim doar prin actele filantropice. Conceptul de Corporate Social Responsibility (CSR) își poate găsi originea în donaţii sau sponsorizări, dar astăzi el are potenţialul de a crea un avantaj competitiv pentru companii și de a aduce o mare valoare societăţilor, manifestându-se chiar și la scară globală.

Azi caritatea este un instrument juridic și nu o strategie, pe când CSR-ul este (sau ar trebui să fie) un sistem de management. Dezbaterea poate părea nefondată dacă este privită din unghiul extremelor, la fel ca dezbaterea CSR versus Publicity. Cu toate acestea, unghiul corect din care trebuie să dezbatem pentru a fi relevanţi presupune să plecăm de la realitate, care spune că majoritatea companiilor au afirmat iniţial că sunt responsabile și au ales să demonstreze asta (la început) doar prin caritate.

050 — Numărul 11

Evoluţia s-a făcut lent, dar putem distinge patru etape diferite care marchează trecerea de la acţiunile filantropice la ceea ce înseamnă Responsabilitatea Socială Corporativă azi.

Faza 1. Într-o primă fază, companiile făceau donaţii fără ca acestea să fie în interesul stakeholderilor și, respectiv, al lor. Pentru că nu se preocupau foarte mult în ce direcţie merg actele de caritate, acestea erau făcute doar pentru că și competitorii le făceau și pentru că era la modă. Totodată, prin intermediul donaţiilor compania își făcea brandul cunoscut și numele auzit. De fapt, toate actele filantropice aduceau companiei beneficii doar pe partea de comunicare, fapt care nu are nimic de-a face cu a implementa o strategie de management de CSR în adevăratul sens al cuvântului.

Faza 2. În a doua fază, companiile au început, ușor, să identifice cauze relevante pentru stakeholderii lor și să realizeze că pe termen lung varianta primară nu era o soluţie potrivită. Identificarea unor cauze care se află în aria de interes a stakeholderilor companiei și intervenţia companiei cu sponsorizări, donaţii sau alte ajutoare caritabile marchează evoluţia în managementul gândirii strategiei de CSR a unei companii. Și totuși comunicarea actelor filantropice și publicity-ul au devenit la un moment dat dominante și au "sufocat" cauzele, producând semne de întrebare și neîncredere din partea stakeholderilor (în special din partea celor care nu erau implicaţi direct în cauzele sponsorizate). În practica extremă a acestei faze a luat naștere și conceptul de green-washing, datorită sensibilităţii problemelor de mediu și a potenţialului de comunicare pe care l-a oferit.

Greenwashing este o formă de PR sau de marketing

verde, de cele mai multe ori înșelător, folosit pentru a promova percepţia că produsele unei organizaţii, scopurile și/sau politicile sunt ecofriendly. Dovada că o companie este greenwashing vine de multe ori de la evidenţierea diferenţelor de cheltuieli: când semnificativ mai mulţi bani sau timp au fost cheltuiţi pe publicitatea "verde" (care își înclină deseori atenţia către mediu), decât s-a cheltuit de fapt pe practici ecologice. Eforturile de greenwashing pot varia de la schimbarea numelui sau a etichetei în ideea de a evoca mediul natural pe un produs care conţine substanţe chimice nocive în campanii publicitare extrem de scumpe. Astfel, cu ajutorul lor, companiile poluante devin în mintea consumatorului mai eco-friendly și, deși realitatea nu este aceeași, advertisingul și comunicarea o pot face să pară.

Faza 3. A treia fază pe scara evoluţiei CSR-ului s-a iniţiat în momentul în care companiile au început să analizeze problemele și oportunităţile generate de propriile activităţi. Au fost identificate, în acest mod, priorităţile de investiţii care pot aduce rezultate non-financiare și care pot scădea riscurile.

Au comunicat apoi reactiv publicului pentru a susţine afirmaţia "Suntem o companie responsabilă, vă rugăm să ne acordaţi încredere". Astfel se poate observa o creștere calitativă continuă nu doar în procesele de identificare a nevoilor stakeholderilor, ci și în modalitatea de comunicare. Pentru a reliefa evoluţia, vin cu un exemplu semnificativ: la început, companiile plantau copaci în jurul fabricilor poluante, dar mai apoi acestea au facut investiţii în retehnologizare, în vederea reducerii impactului de mediu, inovaţii pentru scăderea consumului de resurse naturale, programe de siguranţă și sănătate la locul de muncă etc.

Faza 4. În cea de-a patra fază, cea actuală, companiile au mers un pas mai departe și au început să facă programe relevante și ample de stakeholder engagement. Au aflat astfel, pe lângă temele legate doar de activitatea de zi cu zi a companiei, care sunt nevoile și oportunităţile stakeholderilor în relaţie cu activitatea companiei. În acest mod, companiile au reușit să afle ce rezultate non-financiare sunt cerute de stakeholderi pentru a le oferi ștampila de "companie responsabilă". Rezultatele pozitive ale acestei etape arată că organizaţiile au început să înţeleagă mai ușor că pe lângă o activitate internă de zi cu zi desfășurată în mod responsabil, pe lângă grija faţă de impactul de mediu, trebuie să investească necontenit în crearea de bogăţie în comunităţile stakeholderilor organizaţiei.

Comunităţile și stakeholderii bogaţi (atât din punct de vedere financiar, cât mai ales din punct de vedere educaţional, sanitar și cultural) le vor asigura companiilor o nouă resursă naturală pentru profit - stakeholderul cel bogat.

Prin urmare, folosirea actului de caritate (respectiv tipul de contract juridic prin care se acordă resurse financiare în exteriorul companiei) nu contează, atât timp cât obiectivele și strategiile sunt corecte și eficiente. Proiectele pot fi implementate și 100% prin acte de caritate, dar, în același timp, actele de caritate pot lipsi cu desăvârșire. În concluzie, CSR-ul nu se identifică doar cu actele caritabile, ci devine o strategie de business și o cultură organizaţională ce cuprinde: corectitudine și transparenţă economică; obiectivitate socială; comportament just; dialog cu comunitatea; echitate; principii și valori morale bine definite.

Numărul 11 — 051

Comunicare

Fericirea, jobul vieţii Raluca Bătănoiu

Text

"Ce vrei să fii, când o să crești mare?"p, au întrebat-o părinţii când a împlinit 13 ani. Oare voia să devină medic, precum mama, sau avocat, precum tata? Oare dorea să continue lecţiile de pian, să devină artistă, sau visa să fie o sportivă de performanţă? Oricare ar fi fost meseria aleasă de fiica lor, ei erau gata să o încurajeze, să investească în ea, să îi asigure un viitor de succes. Când o să fiu mare, vreau să fiu fericită, le-a răspuns ea serioasă. Părinţii au crezut că glumește, sau că nu a înţeles întrebarea. Însă ea o ţinea una și bună: nu voia altceva de la viitor decât să fie fericită, fiindcă fericirea este cel mai important lucru din viaţa unui om, după cum auzise, citise și văzuse la televizor ori pe Internet. O carieră, cita ea acum de undeva, aduce bani, dar nu și fericire. A fi performant într-un domeniu profesional, continuă ea pe același ton grav, înseamnă sacrificiu de sine. Așa că ea nu visa la nicio meserie. Ţelul ei suprem în viaţă, jobul ei permanent și full-time va fi să fie fericită.

Obsesia fetei, chiar dacă poate ne amuză, nu este ceva de neînţeles. O avem cu toţii. Promovată prin tot felul de sloganuri și citate de renume, fericirea a devenit o idee fixă: trebuie să fim fericiţi, trebuie să aspirăm la fericire, să ne lăudăm cu ea și să o expunem ca principiu de viaţă. Actuala economie de piaţă propagă ideea de fericire prin gratificare, accesibilă oricând, oricui și la orice preţ. Însă astfel fericirea devine o stare efemeră, dată de un moment anume, cel mai adesea de achiziţionarea unui produs, de bucuria unei clipe.

Apoi ea cere să fie înnoită, continuu și obsesiv, anulându-se 052 — Numărul 11

singură de la o zi la alta cu noi condiţii transformate constant în nevoi imperioase. Însă ceea ce se promovează drept scop suprem al omenirii este o idee relativ nouă. Pentru Herodot, fericirea reprezenta caracterizarea vieţii, a cărei recunoaștere se realiza doar prin moarte. Fericirea în sine era legată de noroc și de destin și numai zeii puteau decide cui să i-o atribuie. În Istoria Fericirii, Darrin McMahon notează faptul că în Antichitate a fi bun era mai important decât a te simţi bine. În timp ce în Orient ideile lui Buddha și Confucius luau amploare prin cultivarea spiritului, unde calea spre fericire se afla între desfătare și abstinenţă, cu accentul nu pe ego-ul personal, ci pe sentimentul de compasiune, în Grecia Antică, Aristotel promova cultivarea virtuţilor de sine pentru fericirea personală și armonia socială. Ulterior, creștinismul a înlăturat ideea de noroc și destin, iar fericirea a devenit promisiunea unei eternităţi în viaţa de după moarte. Abia în secolele XVII și XVIII, în perioada iluministă marcată de revoluţiile europene, fericirea a devenit un ideal de urmat, un ţel al vieţii ce putea fi atins. În 1776, Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite considera fericirea ca drept inalienabil al omului, alături de libertate și dreptul la viaţă. Conceptul de fericire atunci era strict legat de efortul de a crea o modalitate care să aducă la același nivel abilităţile omului cu dorinţele sale și modul în care este gratificat. Însă dezvoltarea economică din secolele următoare a dovedit că dorinţele și nevoile omului pot depăși abilităţile sale de compensare. În 2006, publicaţia The Economist sublinia paradoxul capitalismului ce a adus maselor un standard de viaţă cândva destinat exclusiv elitelor, dar în același timp a contribuit la deprecierea acestor luxuri transformându-le în necesităţi. A avea o casă, un job bine remunerat, familie și prieteni – cândva obiective majore de viaţă – azi reprezintă normalităţi, nu pentru că nu sunt importante, ci pentru că marea majoritate le are. Fericirea se cere a fi dincolo de toate acestea; se vrea a fi ceva suprem, dar accesibil.

La momentul actual, manualele cu sfaturi practice, filosofice, sociologice, psihologice sau religioase, ce ne învaţă (cum) să fim fericiţi, sunt, se pare, bestseller-uri. Fericirea a devenit o industrie lucrativă de tip literar, politic, social, publicitar sau farmaceutic, ce se reflectă în viaţa fiecăruia. Însă omniprezenţa acestei industrii, indiferent de domeniul

său, dovedește necesitatea ei și goana acerbă după fericire, aparent tot mai accesibilă, în realitate tot mai greu de obţinut. În secolul trecut, prosperitatea se măsura în PIB-ul naţional. Însă acest indicator nu are mereu de-a face cu bunăstarea la nivel individual. Deși studiile Eurobarometer arată că personale bogate sunt în general mai fericite decât cele sărace, totuși, contrar așteptărilor, ţările puternic industrializate nu se află în topul celor mai fericite naţiuni.

Corelarea dintre creșterea nivelului de trai și cea a prosperităţii personale nu este direct proporţională.

Conform studiului lui Richard Easterlin pe un segment de populaţie urbană din China în perioada 1990-2010, când producţia și consumul au crescut de patru ori pe cap de locuitor, satisfacţia chinezilor la nivel personal și cel al vieţii nu a crescut. Deși sub un regim politic diferit, SUA nu stă diferit la acest capitol. Potrivit studiului lui Peter C. Whybrow, cu cât compensarea este mai mare în rândul americanilor, cu atât cererea crește. Disatisfacţia apare nu din lipsa satisfacţiei, ci din imposibilitatea de a autocontrola setea de mai mult, de a echilibra dorinţa cu nevoia și potenţialul personal. În The Price of Civilization, Jeffrey Sachs pune accentul pe idealul americanilor de a avea un venit tot mai mare, ideal ce, chiar și când ajunge să fie atins, el nu mai poate oferi fericirea aspirată, pentru că afectează capitalul social, comportamentul etic și echilibrul psihic al indivizilor. În Raportul Mondial al Fericirii (World Happiness Report 2013), Danemarca se află în top, urmată de Norvegia, Elveţia și Olanda. Din cele 156 de ţări, România se află pe poziţia 90. Variabilele ce măsoară fericirea se referă, printre altele, la șomaj, corupţie, situaţie economică, speranţa de viaţă, libertatea de a lua decizii proprii. Acestea au fost măsurate la nivel general (statistici naţionale) și personal (chestionare).

Măsurătorile ţin cont de ambele aspecte ale fericirii: cea afectivă, ce ţine de emoţii și se manifestă pe termen scurt, și cea evaluativă, ce se referă la starea generală, pe termen lung. Raportul mai notează importanţa dezvoltării umane mai presus de cea economică.

OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) a elaborat în martie 2013 indicatori de măsurare a bunăstării (well-being) pentru ţările reprezentate, astfel ca acestea să fie evaluate la modul comparativ.

Organizaţia ia în considerare nivelul de satisfacţie personală

(subjective well-being) ce poate fi măsurat prin percepţia individuală și subiectivă a trei elemente de bază: calitatea vieţii (reușitele personale), aspectul afectiv (starea emoţională) și aspectul psihologic (sentimentul unei direcţii în viaţa personală). Însă fericirea ţine și de factori precum sexul, personalitatea, circumstanţele și vârsta indivizilor. Conform studiilor Eurobarometer, Gallup și American's Social Survey, deși mai predispuse depresiei, femeile sunt mai fericite decât bărbaţii. Extrovertiţii și cei care preferă să lucreze în echipă tind să fie mai fericiţi decât introvertiţii. În acest sens, studiile comparative au demonstrat că britanicii sunt mai fericiţi decât chinezii sau japonezii. Analizând situaţiile celor care se declară fericiţi, aceștia sunt căsătoriţi, ori într-o relaţie stabilă, sunt educaţi la nivel superior și au un job sigur (lipsa acestuia afectează nivelul de satisfacţie personală, chiar și când ajutorul de șomaj este echivalent cu salariul).

Referitor la etate, studiile arată că de-a lungul adolescenţei fericirea este la nivel ridicat, după care scade treptat, când apar ambiţiile personale, stresul muncii, competiţia, grija și responsabilitatea de a fi părinte. Deși nu mai dispun de aceeași vitalitate, abia dupa vârsta de mijloc, oamenii reîncep să se bucure de viaţă. Studiile arată că fericirea celor de vârstă înaintată se datorează în mare măsură schimbărilor interne. Laura Carstensen, profesor de psihologie la Universitatea Stanford, este de părere că aceia care sunt conștienţi că se apropie de final știu să se bucure de clipa prezentă, canalizându-și energia pe sentimente și lucruri de amploare, nu pe emoţii de moment.

Așadar, bătrâneţea implică un grad de înţelepciune în care atingem stadiul acela suprem unde ne eliberăm de goana după satisfacţiile de moment date în general de materialism. Este fericirea aceea interioară, după ce ne-am învăţat lecţia vieţii, am tras linie și am înţeles mai bine cum stau lucrurile cu noi înșine și lumea în care trăim. Sau, altfel spus, ne întoarcem la valorile morale, la cultivarea virtuţilor personale din Grecia Antică și budism, așa cum propagă și Jeffrey Sachs în eseul său despre fericire, în care bunăstarea personală nu este de tip economic, unde primează bogăţia materială și spiritul competitiv, ci se referă valorile etice ce au în vedere bunăstarea psihică și personală a omului, ca individ și agent social.

Numărul 11 — 053

054 — Numărul 11

Toţi cei 10 pe care îi veţi descoperi în paginile ce urmează au răspuns la întrebările: 1 Cine a investit încredere în tine și a contat ?

Povestește-ne despre mentorul tău.

2 În cine investești tu încredere în 2014?

De ce ne-ai propune să-i urmărim și noi activitatea?

3 Care este colegul de generaţie despre care ne-ai povesti cu admiraţie? De ce?

Book of success În primul editorial al primului număr "Institute, The Magazine", spuneam că ne propunem ca această revistă să vorbească despre oameni speciali, locuri formidabile, organizaţii sau proiecte extraordinare.

Anunţam și că această revistă este gândită pentru oameni pe care îi respectăm foarte mult, fie că îi cunoaștem personal sau nu.

Primele 10 numere ne-au ajutat să aflăm că sunt foarte mulţi oameni respectabili și ne-a ajutat să cunoaștem din ce în ce mai mulţi.

Acest număr 11 conţine un dosar special The Institute & Glenfiddich, care vă prezintă 10 persoane pe care noi ne mândrim să le fi cunoscut și cu care credem că și Bucureștiul sau România ar trebui

Andrei Borţun CEO Millenium People

să se bucure că le cunoaște.

Pe acești oameni i-am rugat să facă un exerciţiu, nu la îndemână, de introspecţie, în urma căruia: să nominalizeze o persoană care i-a inspirat sau susţinut undeva la începutul a ceea ce urma să fie viaţa sau cariera lor; să nominalizeze un tânăr pe care ne propune să îl urmărim în următorii ani pentru că promite într-o mare măsură să merite atenţia și aprecierea noastră, pentru că într-o zi va fi cel mai bun; să nominalizeze o persoană care, astăzi, în timp ce scriem, se bucură de respectul său și pe care crede că și noi ar tebui să o descoperim.

Ce sperăm să facă acest dosar este să trezească în cât mai mulţi dintre cititorii revistei instinctul de a trece prin același proces, dacă se

poate cât mai des.

Nu este ușor nici să mulţumești, nici să-ţi arăţi respectul, nici să mijești ochii căutând un om care îţi merită suportul. Dar este frumos, nobil și deștept să cauţi compania celor mai buni.

Glenfiddich este cel mai premiat single malt din lume. Alături, începând de anul viitor, vom demara un proiect frumos, nobil și deștept: vom desena împreună un imens podium al celor mai premiaţi români.

Credem cu putere că noi toţi vom fi mai puternici și mai buni dacă din ce în ce mai mulţi dintre noi vom cunoaște și aplauda din ce în ce mai mulţi contemporani.

The Institute și Glenfiddich caută compania celor puternici și buni.

Numărul 11 — 055

Book of success

By Glenfiddich

Andi Vasluianu Andi Vasluianu este unul dintre cei mai apreciaţi tineri actori români, având până în prezent peste 100 de roluri în film și în teatru. "Despre oameni și melci", "Cealaltă Irina", "Cea mai fericită fată din lume", "Hârtia va fi albastră", "Marilena de la P7", "California Dreamin'" sunt doar câteva dintre filmele din distribuţia cărora a făcut parte.

1

Sanda Manu, datorită ei am învăţat să am încredere în mine, profesional. Un om cu adevărat pasionat de teatru și de pedagogie, un excelent povestitor, un om dur și aspru la prima vedere, dar cald, atent și melancolic dacă te uitai mai atent. Fraza pe care o s-o port cu mine toată viaţa: "Eu v-am pregătit pentru regizorii proști".

056 — Numărul 11

2

Sunt mai mulţi, dar o să numesc doar unul dintre ei, Andrei Huţuleac. Principala lui calitate e pasiunea de a învăţa, niciodată nu se oprește. Datorită acestei calităţi îi prevăd un viitor în meseria de actor. Are și comicul și dramaticul foarte bine dozate, o combinaţie între Mălăele și Caragiu. Îl cunosc de când a intrat în primul an de facultate și l-am văzut prima oară jucând în "Un exerciţiu de Comedia Dell'arte". Acolo, lua cuvinte din public și făcea rime pe moment, în cântec. L-am revăzut apoi în același spectacol la Alexandria, la festivalul Ideo Ideis. În sală se afla Lia Bugnar care i-a dat un cuvânt pe baza căruia să construiască. Fiind pe scenă, cu lumina reflectoarelor în ochi, el n-o vedea. Dar, în aplauzele sălii,

a făcut o rimă cu și despre Lia Bugnar. Îi recunoscuse vocea.

3

Pe Mimi Brănescu, pentru că e polivalent. Pe lângă actorie, este și un foarte bun scenarist și dramaturg. Este autodidact.

L-am cunoscut din facultate și știu cum a evoluat. Cum am spus, el nu s-a oprit la actorie.

Iar când scrie, o face pentru actori. Am jucat în piesa lui, "Acasă la tata", care între timp a fost și ecranizată, și va ajunge în cinematografe anul viitor.

Este unul dintre cei mai buni dramaturgi ai României. Și faptul că semnează "Las Fierbinţi" de patru sezoane, serial mai bun cu fiecare nou sezon, vorbește de la sine.

Andreea Bădală Andreea Bădală este fondatoarea brandului Murmur, brand la care au apelat până acum vedete precum Lady Gaga și Britney Spears.

Creaţiile sale au apărut în paginile celebrei reviste de modă Vogue UK, alături de piese ale unor nume de referinţă din industrie, cum ar fi Giambattista Valli sau Valentino.

1

Cel mai mult cred în mine părinţii mei. Am vrut pian la 7 ani, mi-au cumpărat, deși aveam clar alte priorităţi atunci. M-au înconjurat de albume de artă de când eram mică, pentru că îmi plăcea să desenez toată ziua. Tatăl meu este un exemplu de ambiţie și reușită.

E mândru că a copilărit la sat, a plecat singur în București la 14 ani, a învăţat 4 limbi străine la 30 și a început să colecţioneze artă la 40, deși a studiat economie. Crede în mine, dar fără să mă aprobe orice

ar fi. El a pus prima oară problema vandabilităţii hainelor pe care le fac, dincolo de idee.

2

Ruxandra Gheorghe, designerul brandului de lenjerie Ludique.

Pentru că nu e doar talentată, ci și ambiţioasă și conștientă de toate aspectele business-ului și de complexitatea lui. Când am văzut produsele Ludique, am sunat-o imediat și i-am spus că vreau să o cunosc și să o felicit pentru ceea ce face.

3

Barbu Bălășoiu, prietenul meu. A fost cu mine în liceu la "Tonitza", pe vremea când eu învăţam mult și el chiulea mult. Ani mai târziu, neam cunoscut și am ajuns să admir felul în care îmbină creativitatea, pragmatismul și atenţia la detalii în

viaţa de zi cu zi și în ceea ce face: imagine de film. La aceeași vârstă ca și mine, el a lucrat ca director de imagine pentru "O zi bună de plajă", care a luat Ursul de Aur la Berlin, și pentru "Aqui y alla", un lungmetraj care a fost premiat la Cannes.

Andreea Bădală a studiat designul vestimentar la Universitatea de Arte București și tehnologia tiparelor la London College of Fashion. După experienţa de lucru din România alături de designerii Maria Lucia Hohan sau Venera Arapu, Andreea a urmat stagii la Richard Nicoll, Tata-Naka, Emilio de la Morena și Alexander McQueen. O parte din piesele create și produse de designer au fost incluse direct pe podiumul London Fashion Week în colecţia prezentată de Emilio de la Morena. În aprilie 2011, Andreea Bădală a lansat brandul MURMUR. www.murmur.ro Numărul 11 — 057

Book of success

By Glenfiddich

01

02

Attila Kim Cu o colecţie frumoasă de premii la mai multe ediţii ale Bienalei de Arhitectură București și două nominalizări Mies van der Rohe (premiul Uniunii Europene pentru arhitectură contemporană), Attila KIM își semnează acum proiectele sub numele propriu, după parteneriatele din Studio Kim Bucsa Diaconu (SKBD) și LUNDI ET DEMI, birouri unde are calitate de membru fondator și partener.

1 Până acum am trecut prin multe situaţii definitorii pentru dezvoltarea mea personală și profesională. În toate aceste momente, am beneficiat de sprijinul și îndrumarea unor persoane la care mă gândesc mereu cu mult respect. Privind totul global, îmi este foarte greu să aleg o singură persoană. Totuși, ca să vă dau un răspuns, voi separa viaţa mea personală de cea profesională, deși susţinerea pe care o primesc din partea familiei mele și a prietenilor sunt un suport continuu și esenţial pentru echilibrul meu profesional. Pe parcursul formării mele profesionale au existat câteva persoane care mi-au oferit oportunităţi, care au devenit esenţiale pentru viitor. Un asemenea mentor este pentru mine arhitectul Vasile Mitrea. Mi-a fost profesor la școala de arhitectură, după care am predat câţiva ani sub îndrumarea lui. Pe lângă activitatea didactică, este un arhitect excepţional, care a proiectat una dintre clădirile mele preferate din ţară, vechiul sediu al Romtelecom din 058 — Numărul 11

03

Cluj-Napoca. O clădire brutalistă, care mereu m-a fascinat prin proporţii și textură. Anii când am predat alături de el, având tot sprijinul și toată încrederea dumnealui, m-au făcut să pun sub semnul întrebării convingerile mele de tânăr arhitect, să găsesc răspunsuri la întrebările legate de rolul profesional îndeplinit în societate și să construiesc un discurs raţional și responsabil în legătură cu munca mea. Cred că acei ani au definit în cea mai mare măsură direcţia dezvoltării mele profesionale și m-au ajutat să îmi conturez drumul.

2 Persoana în care îmi investesc încrederea de mult timp, pe care o respect pentru seriozitatea și responsabilitatea ei și care mereu reușește să mă surprindă prin creativitatea și prin naturaleţea gesturilor este buna mea prietenă Andreea Bădală. Ne-am cunoscut înainte să lanseze brandul Murmur, care de atunci, într-un timp extraordinar de scurt, a devenit cunoscut local și internaţional.

Am avut șansa să lucrez împreună cu ea și pot să spun că împărtășim o viziune profesională comună, deși domeniile noastre sunt foarte diferite. Elementul comun este abordarea pe care o avem faţă de activitatea noastră creativă. Cred că pentru oricine și din orice domeniu, Andreea Bădală poate să fie o sursă de inspiraţie, care ne demonstrează că succesul constă în încrederea pe care o avem în munca pe care o facem.

04

3 Costin Popescu este persoana care, alături de Andreea Bădală, este mereu un exemplu pentru mine. Experienţa lui de viaţă și modul în care privește și percepe lumea sunt o sursă continuă de energie. Provenind dintr-un mediu creativ, dar totuși analitic și fiind într-o căutare continuă, încearcă să ne facă să descoperim frumosul în lucrurile mărunte care ne înconjoară și să redefinim valoarea uitată a unor obiecte, obiceiuri sau oameni. Admiraţia mea faţă de el se bazează pe această atenţie pe care o are faţă de detaliile vieţii noastre cotidiene, pe lângă care trecem foarte des, dar odată observate ne fac să fim mai sensibili și să avem un alt mod de a percepe lumea în care trăim.

Attila Kim a studiat arhitectura la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. A făcut studii de masterat în domeniul reabilitării patrimoniului construit, în cadrul Universităţii Babeș Bolyai, Cluj Napoca și Studii doctorale (DLA) în cadul Universităţii de Artă Moholy Nagy, Budapesta, Ungaria.

A avut burse de studii în Slovacia, Ungaria, Statele Unite ale Americii și Olanda și o bursă de cercetare la New Europe College, București.

01 02 03 04

Club AviCola, Târgu Mureș, 2004 Casa Meda, Feleac, 2008 Reabilitare cinema Elvira Popescu, 2012 L'Institute-Librarie Café par Cărturești, 2009

Numărul 11 — 059

Book of success

By Glenfiddich

Camelia Șucu Premii și distincţii 2009 Locul 3 în Topul Filantropilor, realizat de Forbes, România Oscar pentru "Business Style", acordat de Business Woman Premiul "Forget-Me-Not", pentru contribuţia la îmbunătăţirea vieţilor copiilor abandonaţi și neprivilegiaţi din România, acordat de Blue Heron Foundation.

2008 Premiu pentru "Sponsorships & Contribution Programs" la Gala "People for People" 2007 Nominalizare pe primul loc în Top 100 al femeilor de succes din România – realizat de revista Capital Premiul de excelenţă – pentru femei antreprenor de succes, acordat de Camera de Comerţ a României 060 — Numărul 11

Antreprenor și femeie de afaceri, Camelia Șucu a fondat Mobexpert și Class Living, pe care îl și deţine în prezent. Este proprietara Iconic Food Wine & Design – concept store cu obiecte de design și a Pieţei de Gros.

1

Cei care au investit constant încredere în mine timp de o viaţă - și a căror investiţie cred că a fost fructificată deja - sunt părinţii mei. M-au crescut în spiritul unor valori care mi-au servit toată viaţa, m-au dat la școală și m-au ţinut la facultate, au crezut în mine și în alegerile mele chiar dacă n-au fost întotdeauna dintre cele mai confortabile.

Chiar atunci când am renunţat la medicină pentru antreprenoriat, părinţii mei au fost alături de mine, deși nu a fost deloc ușor. Eu când vorbesc despre încredere investită, nu mă pot gândi la ceva mai de termen lung și mai solid decât relaţia pe care am avut privilegiul să o am cu părinţii mei.

2

La fel ca atâtor oameni, îmi este greu să disting în perspectiva viitorului

certitudini, așa că singura certitudine pe care reușeșc să o am ajunge să fie cea legată de lucrurile pe care le fac eu însămi. Investesc încredere în echipa mea, în oamenii cu care lucrez, în proiectele pentru care uneori nu dorm noaptea, în planurile de termen lung care mă animă și pentru care îmi găsesc zilnic energia. În lumea de azi, recunosc că mi-e greu să girez activitatea altora, deși admir antreprenorii care dovedesc curaj și viziune. Cred în certitudinile pe care le pot contura eu însămi, deși depindem cu toţii de incertitudinile vremurilor în care trăim.

3

Mă uit cu simpatie, și am mai spus-o, la antreprenorii curajoși, de vârsta mea sau mai tineri. Mă uit cu admiraţie însă la cei care reușesc să inspire și să schimbe o lume întreagă. Admir un Richard Branson pentru o viaţă trăită frumos și pentru nebunia nobilă care îl caracterizează.

Chris Simion www.daya.ro

Chris Simion este regizor și scriitor de succes, fondatoarea Companiei de Teatru "D'AYA" și a Festivalului de Teatru Independent Undercloud.

1

În copilărie am avut trei întâlniri majore: părinţii mei, care mi-au dat libertatate totală, unchiul meu, care este pictor și care m-a învăţat că nu există limite sau dacă există sunt acolo unde mi le stabilesc eu, și duhovnicul meu, Părintele Sofian de la Mânăstirea Antim. Apoi am avut întâlniri majore în adolescenţă. Copilăria mea s-a produs în Maramureș, în Leud, întrun sat de pe Valea Izei. În sensul în care mai toate vacanţele eram acolo.

Pentru mine Bucureștiul însemna școală. Nimic altceva. Cei mai de suflet prieteni, universul meu de desfășurare, acasă însemna Leud. Revenind la adolescenţă... am avut întâlniri cu oameni care nu numai că mi-au dat încredere, dar care au și mers împreună cu mine. Asta a însemnat și o mare responsabilitate. Printre ei îi amintesc pe criticul literar George Pruteanu, care la lansarea primei cărţi, pe când aveam 16 ani, m-a etichetat a fi "un fel de pui de Cioran, în fustă lungă și neagră". Pe Moţu Pittiș, care mi-a scris prefaţa la a doua carte, "Dogmatica fericirii", pe când aveam 17 ani, și care

la un moment dat spune: "Citindu-ţi cartea, am tras și eu o concluzie. Vrei să fii fericit, prin urmare... iubește!".

Iar în 1999, după ce am dat la teatru, când am făcut primul meu spectacol, "Copilul divin", întâlnirea majoră cu Pascal Bruckner, împreună cu care am înfiinţat Compania de Teatru "D' AYA" și care s-a împlicat în acest proiect mai mult decât ca un Președinte Onorific.

2

Ţi-aș răspunde că investesc încredere în mine și în toţi cei cu care lucrez, și aici aș putea să dau câteva zeci de nume, de la actori care se află la început de drum, pe care îi iau în spectacolele mele căci pariez pe talentul lor și le dau o șansă, la actori cu experienţă a căror prezenţă mă bucură și mă onorează de fiecare dată. Aici pot să îi amintesc pe: Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marian Râlea, Florin Zamfirescu, Ioana Pavelescu, Anca Sigartău, Marius Manole, Cristi Iacob, Ilinca Goia și mulţi alţii, scenografa mea Adina Mastalier sau coregrafa Irina Strungăreanu.

Sunt nume în care investesc încredere necondiţionată pentru că sunt artiști care ard real pentru ceea ce fac. În 2014 aceste nume se vor regăsi în câteva producţii de teatru pe care o să le realizăm. De ce să ne urmăriţi? Pentru a vă umple sufletul de emoţie!

3

Am două prietene, îmi sunt ca două surori, ambele balerine, plecate de la Opera Naţională din București în momentul în care erau în plină glorie.

Acum fac carieră în străinătate, tot ca prim soliste, doar că la un cu totul alt nivel. Una este Monica Uta, care este în Germania, iar cealaltă este Cristina Uta, care s-a mutat în Austria. Le găsiţi pe google, sunt celebre și sunt românce.

O mai am din aceeași generaţie pe Ema Santamarian, artist plastic, ea locuiește în Statele Unite, pe Dumitru Gorzo care e tot pe pământ american, care e din același sat cu mine și care a fost prima mea dragoste la 11 ani, și pe Mirela Trăistaru, care nu a părăsit încă spaţiul românesc, dar care expune întruna în afară. De ce? Sunt oameni tineri, care au sufletul plin de credinţă, care sunt în permanentă mișcare, care nu se odihnesc, care se frământă, caută, se exprimă în valori autentice și fac performanţă dincolo de graniţele acestei ţări. Mai este Marius Herea, care a ajuns prin Canada și care compune muzică pentru filme, care creează partituri pe care le cântă orchestre celebre din lume. E ușor să fii vedetă la tine acasă. Dar când reușești să birui o altă cultură, să fii necesar unei alte naţii, să fii recunoscut pe plan internaţional... bătălia e cu totul alta.

Numărul 11 — 061

Book of success

By Glenfiddich

Emmanuel Damanakis S-a născut la Londra în '67, s-a mutat în Atena în '72 și în București în '89. De formaţie filolog-cârciumar, și-a pornit aventura antreprenorială cu Carioca în '92, Club 30 în '93, Keoke în '95 și companiile de BTL Arsenal în '99 și Skepsis în 2004. În 2009 a adus Haagen Dazs în România. Pe lângă Skepsis și Haagen Dazs, este implicat în proiecte online precum radiobaraka.ro și mancare.ro.

1

Aș fi nerecunoscător să spun că o singură persoană a contat și m-a ajutat să reușesc în ceea ce mi-am propus să fac. Parcursul e lung și anevoios și, atât pentru a supravieţui, cât și pentru a evolua, acumulezi întotdeauna know-how din mai multe surse. Totuși, cred că cel mai mult, mai ales în plan profesional, m-a influenţat Adrian Sârbu. Din generaţia lui - și mă refer la România de import-export a anilor '90, nu am cunoscut pe nimeni altcineva care să pună creativitatea și inovaţia pe primul loc, asta mai ales în maniera nemaiîntâlnită în care o făcea el. Adrian nu gândea cifre sau modele de business, el crea concepte și instituţii nemaivăzute - și asta m-a fascinat cel mai mult. Fiecare zi petrecută alături de el, inclusiv celebrele ședinţe furtunoase (confraţii de breaslă știu bine la ce mă refer!), a fost câte o lecţie din care mă inspir și acum. Până la urmă, dacă nu ești vizionar și inovator în ceea ce faci, cifrele nu te vor salva, oricât de promiţătoare ar părea, pentru că, în fond, ele nu sunt nimic altceva decât cifre, nimic 062 — Numărul 11

mai sec decât atât. În acest sens, evoc mereu un moment gravat în mintea mea, când împreună cu Adrian mergeam pe jos pe Calea Victoriei. Era primăvara lui 1994 și el îmi spunea: "Grecule, o să facem cea mai tare televiziune din România…" Și eu, în mintea mea ziceam: "Bine, bine, lasă...".

2

Investesc încredere, timp și bani în startup-uri de Internet, mai ales de genul celor care au un conţinut mai specializat și customizat pe o categorie de utilizator/ consumator educat în ce privește deciziile pe care le ia în orice situaţie și indiferent de miză.

Eu sunt de părere (și nu cred că-s singur pe plantaţie!) că nu s-au produs mari schimbări în Internet în ultimii ani, în afara faptului că el începe să ne ajute din ce în ce mai mult să ne dăm seama despre ce este vorba în propoziţie, unde ne poziţionăm în relaţia noastră cu mediul în care suntem activi. Societatea rulează multiple sisteme de operare, și nu mă refer aici la OSX sau Windows, ci la corporatism, zona euro, culte religioase etc. Acum apar triburi sociale noi, cu sisteme mai mult sau mai puţin închise unde Internetul devine mediul de exprimare principal, dar nu exclusiv!

Cu certitudine însă Internetul devine o referinţă mai mult decat trendy, benefică sau toxică, depinde de unde îl privești: el poate seduce sau oripila, construi sau distruge, informa sau amuza în funcţie, repet, de cât de avizat sau de selectiv este receptorul mesajelor pe care le transmite.

În ce ne privește în mod direct, cred că trendul este spre narativul nișat: grupuri mici, cu propriul "sistem de operare", Internetul fiind, hai să-i zic, "agregatorul" și liantul grupului respectiv. Trecerea de la cantitativ la calitativ va defini, sper, și era post-Google, dar mai e drum lung până atunci - și asta dacă, evident, voi câștiga pariul cu viaţa și Internetul se va orienta în această direcţie.

3

Bose Ovidiu Paștină, clar! El nu aparţine neapărat generaţiei mele, dar este colegul pe care l-am admirat constant pentru felul în care vedea și interpreta lumea.

Omul ăsta, de un talent colosal, inclusiv pedagogic, a avut răbdare cu indolenţa și incultura mea și m-a școlit în structura narativului. Lui îi datorez reţeta de succes pe care cred că am învăţat-o atât de bine încât o administrez constant: cum să canalizezi în direcţia dorită emoţia spectatorului la un eveniment public sau corporatist. Bose avea o manie: perfecţiunea - și asta mă scotea din minţi, ADN-ul meu de grec fiind total incompatibil cu precizia lui chirurgicală, care se arăta chiar și de sub aparenţele celui mai desăvârșit haos. Poate acest contrast ne-a ajutat să convieţuim (pentru că el, cu siguranţă, a clădit prin felul lui de a fi o prietenie nemaipomenit de rară) și să facem una dintre companiile cele mai vechi de BTL de pe piaţa locală.

Madeleine Florescu www.madisonperfumery.com Madeleine Florescu a deschis prima parfumerie de lux din România – Madison absolute beauty, în 2007. În 2011 s-a extins printr-un magazin în Budapesta, iar în 2013 a inaugurat un nou spaţiu dedicat frumuseţii la Reykjavík, capitala Islandei.

Identic conceptului aplicat la București și Budapesta, noul magazin reunește parfumerie, culoare, cosmetică de lux și salon de tratament într-un singur spaţiu exclusivist.

1

Nu a fost una singură. Mă bucur că am avut alături de mine mai multe persoane care au crezut în mine și de la care am avut de învăţat. Prima persoană care a recunoscut calităţile mele și datorită căreia am putut să le și dezvolt a fost mama mea. Întotdeauna am beneficiat de suportul ei, deși de fiecare dată primeam și o prelegere în ceea ce privește riscurile pe care urma să mi le asum. Acest lucru nu avea menirea să mă descurajeze, ci doar să mă facă și mai precaută. Apoi, cercul apropiat al familiei a fost tot timpul alături de mine. O altă perioadă definitorie în cariera mea a fost atunci când am lucrat în cadrul companiei japoneze de cosmetice Kanebo în America, timp în care am ocupat mai

multe funcţii, de la business manager, business manager regional până la director de vânzări. Șeful meu era mai în vârstă și presupun că nu mai avea răbdare să interacţioneze cu clienţii companiei, astfel încât prefera să discute cu mine, să plănuim împreună strategii, urmând ca apoi să mă ocup singură de clienţi precum Saks, Barneys sau Bergdorf Goodman.

Datorită lui am dobândit mentalitatea tipic americană "orice este posibil", spre deosebire de modul de gândire din România, în care lumea este mai preocupată de ce nu se poate realiza.

Când m-am întors în România, deja acumulasem o experienţă destul de vastă în domeniul cosmeticelor și eram pe picioarele mele. În Radu, soţul meu, am regăsit exact ceea ce aveam nevoie, un sprijin. El a devenit, așa cum îmi place mie să-l numesc, "demontatorul de probleme". Oricât de mare ar părea o anumită problemă la început, Radu reușește să o despice în frânturi de probleme, care deja par mult mai ușor de rezolvat.

2

Consider că domeniul meu este cel al produselor speciale, de nișă, indiferent de natura lor. MADISON absolute beauty nu oferă doar niște produse cu un miros plăcut, noi oferim povești și asigurăm ingredientele unor momente deosebite. Așadar, din acest domeniu parfumat, recomand să fim cu ochii pe oamenii din spatele brandurilor Murmur, Eclecticó Studio, Prăvălia cu Mirodenii, Pain Plaisir sau Rue du Pain.

Deși sunt branduri tinere, s-au afirmat repede pe piaţa din România datorită unui concept inedit și bine gândit de către niște oameni foarte creativi. Pe mulţi dintre ei nu numai că-i urmăresc, dar și colaborez cu ei, recunoscând și apreciind mult munca de pionierat pe care o depun. Spre exemplu, pentru un eveniment am inclus în universul MADISON, alcătuit din parfumuri, bijuterii și cosmetice, creaţiile Murmur realizate de designerul Andreea Bădală. Acestea s-au îmbinat perfect cu restul elementelor, schiţând împreună portretul femeii senzuale, elegante și puternice. Iar la fiecare eveniment, contăm pe ajutorul lui Ștefan Cozma, datorită căruia dăm naștere exact atmosferei pe care ne-o dorim.

3

Am mai mulţi colegi pe care îi admir.

Printre aceștia, se numără chiar persoanele cu care am legat prietenii încă din timpul școlii. În felul acesta, am putut să fiu martoră a procesului lor de dezvoltare. Falemi și Ioana Hintz sunt astfel de persoane. Cu o carieră sportivă de succes, Falemi a încercat întotdeauna să se dezvolte continuu. Sunt impresionată de faptul că se implică și că dă naștere la foarte multe proiecte care au ca scop binele comunităţii. Unul dintre aceste proiecte este "Cupa Cartierelor".

Acesta are menirea de a forma o comunitate puternică, reunind vecinii printr-o pasiune comună, și anume cea a fotbalului. Pe Ioana o admir datorită faptului că, pe lângă job, a găsit timp să se dedice hobby-ului său, deschizând un concept store cu branduri de haine de nișă. O altă persoană pe care o admir vine dintr-un alt domeniu. Este vorba de arhitectul Atilla Kim, un om extrem de pasionat și meticulos. Urmăresc cu mare plăcere proiectele pe care le desfășoară și mă bucur că se integrează într-un fel și în viaţa mea personală. Spre exemplu, vizitez cu mare drag atelierul de modă al Valentinei Vidrașcu și m-am bucurat să văd că și ea a colaborat cu el. Creaţiile sale sunt și mai bine evidenţiate acum datorită lui. De asemenea, a fost arhitectul a două dintre cele mai importante expoziţii de artă contemporană cu tema "Școala din Cluj". Prima a avut loc anul trecut la Műcsarnok & Kunsthalle din Budapesta, iar anul acesta în București, la MNAC, are loc o expoziţie retrospectivă a artistului Mircea Cantor.

Pe lângă multiplele proiecte pe care le-a coordonat până în acest moment, îl felicit și pentru premiile care i-au fost acordate, printre care se numără premiul internaţional Iakov Chernikhov.

Trebuie să adaug și faptul că am avut plăcerea să lucrăm împreună. Una dintre cele mai frumoase vitrine, pe care am realizat-o pentru magazin, a fost gândită și implementată de el cu ocazia colaborării dintre noi și Andreea Bădală. Lista cu persoanele pe care aș dori să le menţionez nu s-ar opri aici.

Cunosc multe care pregătesc acum proiecte foarte frumoase și cu care de-abia aștept să mă mândresc când vor fi gata.

Numărul 11 — 063

Book of success

By Glenfiddich

Mihai Pohonţu Mihai Pohonţu este Vice President Game Operations la The Walt Disney Company, Inc. Coordonează în prezent reţeaua de servicii de dezvoltare a jocurilor Disney Interactive, a cărei activitate se desfășoară pe trei continente.

1 De-a lungul timpului, am avut șansa să lucrez cu oameni extraordinari, care m-au inspirat nu numai prin geniul lor, dar și prin faptul că au făcut o investiţie intelectuală și emoţională în mine. Rolul lor formativ a trecut de limitele încadrării profesionale, creând o experienţă la nivelul valorilor, al filozofiei personale de viaţă. Ei mi-au oferit lentila magică pe care o folosesc până astăzi pentru a desluși aspectele imponderabile ale realităţii, fie că este vorba de psihologia oamenilor, fie că sunt principiile pe care pot construi entităţi sociale sustenabile și curentele ascunse care sugerează forma viitorului. Primul și cel mai important mentor pe care l-am avut a fost tatăl meu, Eugen Pohonţu, fizician de profesie, cu o uriașă bibliotecă în palmares, cu o poftă nesăbuită de viaţă și cu simţ liric - un amalgam de sublim și de contradicţii ce se pretează perfect creaţiei lirice, filozofiei și poeziei. De la tatăl meu am învăţat să gândesc abstract, am învăţat valoarea unui text adânc, a educaţiei. Mai mult, de la el am învăţat valoarea integrităţii, a respectului de sine și civitas. El mi-a inspirat nevoia de a fi mai bun, de a lupta până la capăt și de a ţinti tot mai departe.

Al doilea mentor pe care l-am avut a fost Scott Lahman, un businessman desăvârșit, executiv la Activision, unul dintre cei mai mari publisheri de jocuri din lume, apoi 064 — Numărul 11

co-fondator al JAMDAT Mobile, un start-up care a fost cumpărat pentru 500 de milioane de dolari de Electronic Arts. Scott este cel care mi-a dat prima șansă de a mă realiza în business (creând studioul din România) și cel care mi-a arătat pârghiile pe care le pot folosi pentru a construi echipe durabile și performante. El m-a învăţat cum să-mi gestionez timpul astfel încat să pot conduce echipe de sute de oameni și m-a învăţat să fiu un bun manager.

Al treilea mentor pe care l-am avut a fost John Pleasants, un alt businessman de excepţie, executiv la Electronic Arts și The Walt Disney Company, antreprenor realizat în Silicon Valley. De la John am învăţat cum să fii un lider vizionar și în același timp să rămâi onest faţă de tine, să ai curajul să te implici total în ceea ce faci, să iubești oamenii alături de care lucrezi și să faci totul pentru a asigura succesul lor. El m-a învăţat să ies din tipare, să-mi urmez nu numai intelectul, ci și inima.

2 Părerea mea este că a investi încredere în cineva este precondiţia unei relaţii umane normale. Eu am încredere în familie, în prieteni, în oamenii extraordinari cu care lucrez în fiecare zi, dar și în cei ce visează, în cei ce creează, în cei care văd universul ca un loc de joacă. Datorită acestui lucru, sunt mulţi pe care i-aș putea nominaliza, dar o persoană cu adevărat specială este Dragoș Hâncu, un antreprenor din România care construiește un studio de jocuri de la zero și care are planuri mari pentru anii următori. Studioul respectiv, numit Amber, are deja 30 de angajaţi programatori, artiști, designeri - la mai puţin de un an de la înfiinţare, Dragoș are în plan

să facă jocuri mobile artistice și inovatoare pentru o audienţă sofisticată. Sunt convins că veţi auzi lucruri foarte interesante despre Amber în următorii ani.

3 Am un respect imens pentru formidabilul regizor român Cristian Mungiu, reprezentantul de vârf al "noului val" cineatic din România.

Performanţa lui este extraordinară având în vedere condiţiile în care și-a creat filmele, bugetele subdimensionate, absenţa unei industrii veritabile. El este un tip inteligent, decent, modest - calităţi care întotdeauna trebuie apreciate, dar mai ales la un om de excepţie. Filmele lui sunt văzute și apreciate global, o performanţă la care trebuie să aspire fiecare artist român și o necesitate pentru evoluţia culturii noastre. Pentru a fi relevanţi în acest secol, trebuie să ne impunem internaţional. Acesta este de fapt și viitorul meu proiect - aș dori să creez premisele unui succes cultural pentru România prin tehnologie.

Mihai Pohonţu este, din 2012, VP Game Operations la The Walt Disney Company, Inc. General Manager la JAMDAT Mobile, care a fost achiziţionat de Electronic Arts, Mihai a fost, în perioada 2006-2007, General Manager al Electronic Arts Mobile (Romania) SRL. A continuat apoi la Electronic Arts Inc., unde a fost promovat de la Senior Director, Worldwide Quality Assurance, la VP General Manager, Central Development Services, până la VP General Manager, Mosaic.

Sebastian Burduja Cu studii la Stanford și Harvard, Sebastian Burduja este în prezent consultant în dezvoltare sustenabilă și politici publice în cadrul Băncii Mondiale (Washington, DC). Președinte de Onoare și membru fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, Sebastian crede în contribuţia pe care o pot avea în viitor, la evoluţia României, tinerii talentaţi plecaţi în străinătate.

1 Profesorul Larry Diamond de la Stanford University este unul dintre cei mai apreciaţi experţi în politica comparativă, fiind cel mai important exponent al comunităţii academice care studiază procesele de consolidare democratică.

Profesorul Diamond m-a introdus în tainele acestui subiect vital și mi-a oferit răspunsuri la întrebările care m-au preocupat încă din anii tulburi de după revoluţia din 1989: "Ce înseamnă o democraţie autentică? ", "Care sunt factorii care contribuie la consolidarea democratică? " și "Ce rol are procesul de integrare europeană a României în conturarea unui stat de drept puternic?".

Dincolo de cunoștinţele împărtășite, Profesorul Diamond a fost și este un adevărat mentor pentru mine, un om de mare caracter care, în ciuda unui program extrem de aglomerat, cu deplasări dese în toată lumea, și-a dedicat întotdeauna timp pentru a mă îndruma cu privire la evoluţia carierei mele, întoarcerea acasă și posibilitatea de a-mi aduce contribuţia la dezvoltarea României.

2 Am deplină încredere în voluntarii Ligii Studenţilor Români din Străinatate (LSRS).

Nu voi nominaliza pe nimeni în mod special, însă le mulţumesc celor care, de cinci ani, au creat o organizaţie credibilă și sustenabilă și, mai important, o casă departe de casă pentru mii de tineri români din întreaga lume. Prin proiectele și serviciile LSRS, toate gratuite și bazate numai pe voluntariat, elevii și studenţii români au avut acces la oportunităţi academice de top. Voluntarii Ligii s-au preocupat și de reorientarea acestor profesioniști către România, pe termen lung.

LSRS a devenit o punte între tinerii talentaţi din străinatate și piaţa muncii din ţară și a dezvoltat prima strategie de "brain regain" pentru România, "SMART Diaspora", pe modelul bunelor practici la nivel global. Vă propun să-i urmăriţi pe voluntarii LSRS nu doar prin prisma rezultatelor de până acum, ci mai ales datorită potenţialului pe care îl au de a deveni lideri autentici și de a schimba în bine România.

3 Am o sinceră admiraţie faţă de tinerii care militează pentru o Românie mai bună, faţă de "protestatarul" generic care a renunţat la blazare și scepticism pentru a-și exercita și apăra drepturile. S-a spus că tinerii de azi sunt generaţia pierdută a României.

Evenimentele din ultima vreme, manifestare a unei efervescenţe civice fără precedent în ultimii 20 de ani, ne dau speranţa că avem resursele necesare pentru a depăși profunda criză de lideri cu care ne confruntăm. Prin definiţie, un lider autentic

luptă pentru o cauză justă, care depășește interese și orgolii individuale, demonstrând competenţă, caracter și dorinţa de a lăsa ceva în urmă. Într-o lume globală și atât de complexă, nu avem nevoie de un lider providenţial, ci de o întreagă generaţie de lideri care să se reunească în jurul unor valori și obiective comune, să conlucreze cu responsabilitate pentru împlinirea unei viziuni proprii despre România de mâine.

Sebastian Burduja este peședinte de Onoare și membru fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate. A fost primul Președinte al LSRS (2009-2012). În prezent este consultant în dezvoltare sustenabilă și politici publice în cadrul Băncii Mondiale (Washington, DC). A absolvit cu titlul de Phi Beta Kappa Universitatea Stanford din Statele Unite și un program de dublu masterat la Harvard University: MBA la Harvard Business School și MPP la Harvard Kennedy School of Government. Între 2011 și 2012, Sebastian a fost consultant în cadrul Dalberg Global Development Advisors, o companie de consiliere strategică care dezvoltă strategii de ţară și proiecte de dezvoltare la nivel înalt pentru ţările emergente, în parteneriat cu organizaţii multilaterale ca G20, Banca Mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite ș.a.

Sebastian a efectuat stagii de practică în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) - Comisia Economică pentru Europa - la Geneva, în cadrul companiei de consultanţă McKinsey & Co. la București, la National Endowment for Democracy în Washington DC și la Freeman Spogli Institute for International Studies, Stanford CA. Numărul 11 — 065

Book of success

By Glenfiddich

Ștefan Iordache Fondator al grupului Leo Burnett, Ștefan Iordache este COO al grupului din care fac parte Leo Burnett, Starcom MediaVest, The Practice, iLeo, DigitalStar, 23, Tru Media și vicepreședinte al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România și al IAA România.

1

Reiner Erfert este omul căruia îi datorez cariera mea. În 1994 porneam cu Ioana o agenţie de publicitate. Reiner era atunci Chairman Leo Burnett pe Europa, cu responsabilitate directă pe deschiderea de noi birouri în Europa de Est. Ne-a văzut o singură dată, s-a prins că nu știam mai nimic despre marketing și publicitate, dar ne-a citit că eram copii buni, disperaţi să învăţăm și să facem ceva cu toată energia și cu tot entuziasmul din perioada aceea.

De la Reiner am învăţat extrem de multe, despre business, despre management, despre viaţă, despre cum să ai răbdare să crești oameni buni.

Nu îmi aduc aminte să fi întâlnit pe cineva care să îmi spună cu atâta diplomaţie și tact că am greșit ceva și să mă motiveze să îmi doresc tare de tot să fiu cât de bun pot, ba mai mult, ca să fie mândru de mine.

066 — Numărul 11

2

Aș putea vorbi despre mulţi oameni din grup de care eu sunt tare mândru, pe care îi apreciez mult și care fac lucruri extraordinare pentru agenţiile pe care le conduc de anul acesta: Lorand Boti Balint, MD la Leo Burnett, Alexandra Iavorschi, MD la Starcom MediaVest, Andreea Boaca, MD la iLeo, Monica Jitariuc și Oana Bulexa, MDs la The Practice, sau colegi care conduc agenţii din grup de câţiva ani deja: Costin Radu, MD la The Geek, Laurenţiu Dumitrescu, MD la Digital Star.

Cum însă trebuie să aleg doar unul dintre ei, sarcină grea, o aleg pe Alexandra Iavorschi, MD Starcom MediaVest România. Alexandra a preluat în primăvară managementul agenţiei și a adus un suflu care e foarte adecvat contextului actual: colaborare nu doar în organizaţie, ci și cu alte organizaţii, indiferent că sunt furnizori, alte agenţii din grup, clienţi; introducerea tools-urilor și tehnologiilor nou-lansate pe pieţe superdezvoltate; implementarea unui mod de lucru care este foarte avansat din punctul de vedere al planificării comunicării și, cel mai important, o atitudine care nu este neapărat specifică managerului român, atitudinea de "can do". Pentru orice există o soluţie, dacă te uiţi pozitiv și analizezi obiectiv situaţia, cazul, tema și dacă îţi baţi capul, cu dorinţa

de o obţine cel mai bun outcome.

Credeţi-mă, e o atitudine cu care nu mă întâlnesc foarte des în businessul românesc.

3

Cred că generaţia mea s-a concentrat pe realizarea personală și marea majoritate a reușit asta. Mă uit la colegii de liceu și la cei de facultate și mai toţi au o carieră frumoasă, în domenii extrem de diferite. Niciunul dintre noi nu a dat societăţii înapoi (dacă mă înșel, îmi cer iertare). Cred că avem o obligaţie morală să facem asta, cred că ar fi trebuit să ne implicăm în proiecte care să schimbe în bine și să construiască ceva nou și nu am făcut-o. Cred că nu e timpul pierdut, avem încă destulă energie, ce ne lipsește e probabil motivaţia. Așa că, cel puţin din acest punct de vedere, mai trebuie să aștept motive de admiraţie.

Născut și crescut în București, a început Institutul de Construcţii din București (meseria tatălui) și a terminat Facultatea de Textile de la Iași (meseria bunicii). A pornit în publicitate împreună cu sora sa în 1994 și de atunci numai asta face și se declară foarte fericit.

Se bucură că merge la muncă în fiecare zi și dorește același lucru tuturor.

Numărul 11 — 067

068 — Numărul 11

tea TIME

Importan]a designului în spa]iul public // nu exist` idei noi, doar remixuri foarte bune // într-un final, totul este conectat

Rezumat minimalist al istoriei designului // la scar` de 1:6 // de la epoca me[te[ugului la procesul de produc]ie în mas`

Pe copii nu-i po]i p`c`li // jurnal de culise // înv`]are creativ` [i tehnici de ascultare

Pe portativul capitalelor europene // festival de mare ]inut` // cum se fabric` "Enescu"

Interven]ia salvatoare a arhitecturii // comunit`]ile locale caut` solu]ii // interogarea tradi]iilor

Numărul 11 — 069

Design

Romanian Design Week 2014 – "Design your world" Maria Neneciu

Text

01

Adi Bulboacă, ARHIVA RDW

Foto

Sărbătoare a designului autohton ce-și propune să promoveze designul valoros, interacţiunea dintre specialiștii din diverse ramuri ale designului, apropierea unui public cât mai larg de domeniile pe care își propune să le acopere, dar și generarea contextului necesar dezvoltării acestor discipline în România, Romanian Design Week – ediţia 2014 va avea loc în perioada 16-25 mai.

RDW 2014 se va concentra pe importanţa designului în spaţiile publice.

Designul este un liant între comunităţi și preocupări, iar focusul acestei ediţii va fi pe mediul pe care îl împărţim cu toţii, pe spaţiul colectiv și pe modul în care designul ne ajută să comunicăm, să interpretăm și să ne îmbunătăţim viaţa.

Ediţia din 2014 va include următoarele domenii: Graphic Design, Branding și Publicitate, Arhitectură, Urbanism și Design Interior, Fashion Design, Product Design și Lifestyle Design (care va include Food Design, Sound Design și Digital Design).

Romanian Design Week 2014 va fi un eveniment care va vorbi despre viaţa urbană, iar tema va fi declinată atât în expoziţia centrală, care va fi amenajată la Palatul Știrbei din București, cât și în evenimentele colaterale ce vor trasa harta RDW 2014. Cei interesaţi să fie pe această hartă vor putea aplica printrun Call for Projects, care va fi lansat la sfârșitul anului, pe site-ul evenimentului: www.romaniandesignweek.ro "Designul nu este un lux, că el este 070 — Numărul 11

02

peste tot și nu se referă la branduri sau la produse exclusiviste. Designul este atât în pieţe publice, în localuri, în parcări, în hainele pe care le purtăm zi de zi sau în lustra la a cărei lumină citim seara. Designul este un limbaj, o modalitate de a înţelege și de a interpreta lumea. De aceea, prima ediţie Romanian Design Week (în 2013 a avut loc ediţia Preview) va aborda importanţa designului în zona publică, în zona comună, propunând o abordare macro, urmând ca, la ediţiile viitoare, discuţia să se apropie de spaţiul intim și de individ", explică alegerea temei arhitectul Attila Kim, Creative Consultant al proiectului.

03

01, 02, 03 Expoziţia centrală, Palatul Știrbei 04 Expoziţia centrală, proiectul "Death by Diamonds and Pearls", Carioca 04

Designul este peste tot

05

06

Ce au în comun modul în care îţi organizezi ziua, reţeaua de cunoștinţe și prieteni, o porţie delicioasă de paste, modul în care interacţionezi cu alţi oameni sau modul în care înveţi, un dulap cu șase sertare, rochia purtată de Audrey Hepburn în "Breakfast at Tiffany’s" sau un interior luxos din Palatul Versailles? Toate implică dorinţa de a schimba ceva, planificare, încercări, greșeli, procese, acţiune, pe scurt, toate implică design. Toate sunt rezultatul unei dorinţe, al unui limbaj și al unor procese.

La intersecţie 08

09

Spaţiile publice cu care ne intersectăm ne influenţează, că realizăm sau nu în mod conștient asta, iar câteodată ne intrigă sau ne impresionează suficient încât să devină puncte de referinţă pentru noi. Ele vorbesc atât despre valorile și specificul local, despre trăsăturile orașului, ale străzii, despre cadrul mai general în care se situează, cât și despre "publicul" sau "consumatorul" lor, despre preferinţele și obiceiurile celor care îl folosesc sau care îl tranzitează. Spaţiile publice sunt de multe ori rezultatul suprapunerii mai multor funcţii, mai multor roluri, valori și obiceiuri. Indiferent dacă ne referim la o piaţă publică, la un spaţiu expoziţional, la faţada unei clădiri, la un bar sau la un magazin, spaţiile publice pot deveni actori importanţi în educaţie, ele fiind un "profesor" insistent pentru retina noastră,

07

unul pe care cu greu îl putem ignora și, cu siguranţă, nu la nesfârșit.

Cu cât un om se expune mai des și mai asumat unor lucrări, unor "execuţii" ce au ca rol înfrumuseţarea și îmbunătăţirea vieţii, cu atât sunt șanse mai mari ca acesta să dobândească în timp atât un simţ estetic, cât și unul critic mai dezvoltat. Există în ultimul timp din ce în ce mai multe discuţii și teorii care urmăresc tocmai această influenţă pe care spaţiile cu care ne intersectăm o are asupra modului în care învăţăm și ne raportăm la lucruri.

05 Evenimente colaterale RDW Preview, Magazinul Eva

06 Evenimente colaterale RDW Preview, expoziţia Verde'n faţă, Carol 53

07, 09 Evenimente colaterale RDW Preview, Remembering in order to forget, Anda Roman 08 Evenimente colaterale RDW Preview, Acuarela

Numărul 11 — 071

De trecut în calendar 16-25 mai 2014 – Romanian Design Week

Spaţiul public, ca loc de ciocnire și de dezvoltare a ideilor noi. Și bune.

Se spune că nu există idei noi, ci doar remixuri foarte bune, iar diversitatea, atât la nivelul intereselor individuale, cât și la nivelul comunităţii, este un element esenţial și obligatoriu, iar spaţiul comun devine foarte important în această ecuaţie.

Se vorbește din ce în ce mai mult despre importanţa locurilor în care oameni cu background-uri diferite se pot cunoaște și pot schimba experienţe. Fără a intra prea mult în marea discuţie a diversităţii culturale, care este percepută ca motorul principal al unui oraș creativ, Romanian Design Week își propune să vorbească mai degrabă despre importanţa dialogului interdisciplinar. "Într-un final, totul este conectat: oamenii, ideile, obiectele. Calitatea conexiunii este cheia calităţii per se", declara celebrul Charles Eames. Încă de la ediţia Preview, Romanian Design Week și-a propus să crească calitatea acestor conexiuni, să creeze contextul necesar interacţiunii, din convingerea că ideile noi se nasc tot timpul la graniţa cu alte preocupări. În 2014, RDW își propune să folosească spaţiul public ca pretext și oportunitate pentru a duce acest dialog mai departe.

Spaţiul public, ca exemplu de urmat Spaţiile publice din România au cunoscut o transformare accelerată în ultimii ani.

Dacă luăm doar cel mai simplu exemplu, cel al localurilor și barurilor, a fost suficientă apariţia câtorva locuri care s-au bucurat de viziunea și de talentul unui arhitect sau designer de interior, pentru ca preocuparea pentru design a celor care își deschid noi afaceri din zona aceasta să crească vizibil. Apetitul și interesul pentru design au devenit un criteriu de departajare pentru clienţi, care vin, apreciază, compară, învaţă.

10, 12 Expoziţia centrală, Palatul Știrbei

11 Evenimente colaterale RDW Preview, expoziţia București Optimixed, Acuarela

13

Evenimente colaterale RDW Preview, Intro Trend Book

072 — Numărul 11

10

When you look at things you are already designing

11

Modul în care observăm și percepem mediul înconjurător este esenţial pentru felul în care ne "construim" viaţa, pentru modul în care ne definim și apoi rafinăm preferinţele și "gusturile", dar și pentru maniera în care imaginăm și realizăm apoi propriile noastre proiecte, indiferent din ce zonă sunt acestea. Obiectele, spaţiile și infomaţiile care ne înconjoară și pe care le alegem sau nu devin deci foarte importante, iar spaţiile comune pe care le împărţim sunt cu atât mai interesante pentru că nu reflectă doar propria manieră de a vedea lumea și propriile preferinţe, ci sunt un colaj de idei și de viziuni ce pot naște idei noi și proiecte noi. Designul nu se rezumă doar la un limbaj și la relaţionare sau proces, el înseamnă în ultimă instanţă acţiune, presupune a produce, a realiza, a face lucuri noi, iar motivul pentru care acest subtitlu a rămas în engleză este pentru că în limba română nu există (încă) un verb pentru "design". Încă.

12

13

Numărul 11 — 073

Cultură

În loc de titlu creativ Maria Neneciu

Text Bogdan Cârstina

Foto

Primul Forum Naţional al Industriilor Culturale și Creative a avut loc, la sfârșitul lunii octombrie, la București. Acesta a reușit să reunească politicieni, investitori, educatori, antreprenori, dar și peste 300 de tineri artiști, muzicieni, arhitecţi, designeri, publicitari sau profesioniști din industria audiovizualului.

Evenimentul și-a propus să genereze un discurs public pe tema industriilor creative și culturale românești, atât de necesar pentru schiţarea unei strategii naţionale cu privire la exploatarea creativităţii autohtone, dar și a construirii unor formaţiuni instituţionale care să reprezinte interesele sectoarelor creative în faţa autorităţilor publice.

Andrew Senior a deschis seria prezentărilor, cu un discurs "britanic", proactiv, orientat către viitor. Acesta a explicat că pentru a deveni un "hub al creativităţii", Bucureștiul trebuie să-și consolideze infrastructura culturală, dar mai ales pe cea digitală.

"Cât de orientată este România spre viitor?

Răspunsul la această întrebare va clarifica și disponibilitatea de a susţine industriile creative. Bucureștiul are potenţial să devină un hub regional al creativităţii în zona esteuropeană, dacă este sprijinit de infrastructura culturală potrivită: reţele, echipamente și spaţii de lucru care să permită valorificarea forţelor creative din zonă", a declarat Andrew Senior, expert în economie creativă la UNESCO. Acesta a vorbit despre revoluţia globală produsă de industriile culturale și creative - o revoluţie alimentată de tehnologie și infrastructură comunicaţională, bazată pe puterea reţelelor, dar înrădăcinată în tradiţii și manifestări culturale. Marile hub-uri globale ale creativităţii, cum sunt New York-ul și Londra, sunt caracterizate de reglementări clare în privinţa legilor de copyright, sisteme educaţionale impecabile, noduri de transport puternice și susţinere din partea administraţiei locale.

Tot la începutul prezentărilor, Adrian 074 — Numărul 11

Ciocănea, secretar de stat la Ministerul Economiei, a punctat cele trei priorităţi naţionale cu privire la consolidarea sectorului: cartografierea comunităţilor creative românești, stabilirea unor criterii clare de finanţare pentru industriile creative și formarea unei instituţii care să reprezinte vocea sectorului creativ și cultural în faţa autorităţilor publice.

O altă pistă importantă pentru creșterea impactului creativităţii în România este dezvoltarea clusterelor creative și a polilor de competitivitate regionali, conform Christinei Leucuţa, directorul Politicilor industriale și mediului de afaceri din Ministerul Economiei, care a vorbit despre importanţa consolidării unor concentrări geografice de instituţii și companii interconectate în domenii creative (clustere) și necesitatea afilierii acestora la organizaţii similare europene.

Unul dintre cele mai importante subiecte ale zilei de conferinţe a fost însă finanţarea proiectelor din zona creativă.

"Sunt mulţi pași de făcut pentru împrietenirea dintre sursele publice de finanţare și comunităţile creative", a declarat Andreea Grecu, fondator al Asociaţiei Operatorilor Culturali din România. Aceasta a vorbit despre sursele publice de susţinere a industriilor culturale și creative din România, printre care CNC (fond dedicat cinematografiei), AFCN (fond de sprijin pentru proiecte culturale și editoriale), dar și programul-cadru al Uniunii Europene dedicat industriilor culturale și creative. Cât despre programul "Europa Creativă", acesta va avea un buget de 1,8 de miliarde de euro și va intra în vigoare în 2014. În cadrul Forumului au fost prezentate și două agenţii guvernamentele europene pentru susţinerea creativităţii, care ar putea deveni modele de urmat, și anume: Hamburg Kreativ Gesellschaft (kreativgesellschaft.org) și Catalan Institute for Cultural Companies (www20.gencat.cat), din Spania.

Alte subiecte detaliate în cadrul Forumului

Naţional al Industriilor Creative au fost: evoluţia investiţiilor private în arta românească și susţinerea industriilor creative prin sistemul educaţional, proiecte de lege pentru susţinerea industriilor creative în România, care include și programe de sprijin pentru profesioniștii creativităţii, printre care programul "Stimularea dezvoltării startup-urilor în Industrii creative" și programul "Scutire la impozitul pe profit în industriile creative".

Discuţiile despre un cadru mai general de susţinere a industriilor creative devin din ce în ce mai necesare, tocmai pentru că acestea presupun în general dialog și conectivitate, iar genul de eveniment care reușește să aducă în aceeași sală reprezentanţi ai ministerelor, cu discursul lor de multe ori rigid și încremenit, antreprenori de succes, care pot vorbi despre problemele cu care se lovesc, tineri studenţi, designeri, muzicieni, reprezentanţi ai unor instituţii publice și politicieni sau specialiști în domeniu din străinătate nu poate fi decât o iniţiativă utilă.

Numărul 11 — 075

Design

Istorie pe patru picioare Maria Neneciu

Text Intro Design

Foto

Istoria scaunului este un rezumat minimalist, abstract, al istoriei moderne a lumii. Deși aparent tratează doar evoluţia unei piese de mobilier, ea urmărește de fapt traseul cultural, artistic, inovaţiile tehnologice ale vremii, modificările sociale, evoluţia esteticii și a comportamentului de consum. Expoziţia "100 de miniaturi", organizată de Intro Design (www. introdesign.ro) în perioada 22 octombrie-5 noiembrie, la Promenada, și-a propus să traseze această istorie a scaunului, de la Revoluţia Industrială și până la experimentul artistic din ziua de azi, prezentând momente-cheie din istoria designului, prin intermediul mini-exponatelor ce pot fi cuprinse... în palmă.

A lua un loc...

Istoria scaunului i-a fascinant întotdeauna chiar și pe cei mai mari designeri și artiști ai tuturor timpurilor, aceștia manifestând mereu un interes aparte pentru acest obiect, care reușește să vorbească atât de frumos despre

076 — Numărul 11

evoluţia designului și despre "obiectivele" acestuia, atât cele funcţionale, educaţionale, cât și cele estetice. Piesele din cadrul expoziţiei au fost organizate cronologic și sunt însoţite de schiţe, fotografii și reproduceri după documente originale, reușind astfel să evidenţieze schimbările și curentele majore ale acestei istorii. De la epoca meșteșugului, la procesul de producţie industrială și până la apariţia noilor tehnologii și materiale, istoria designului în general și a scaunului în particular a urmărit evoluţia socio-economică și geo-politică mondială, iar această expoziţie a oferit o ocazie perfectă celor dornici să aprofundeze un univers estetic aparte.

Design 1.6 Miniaturile reproduc întocmai, la o scară de 1:6, creaţii originale de renume precum "Stuhl No. 14", primul scaun realizat din lemn curbat, cu care Michael Thonet a pus bazele producţiei industriale, sau "Barcelona", un scaun creat pentru familia regală spaniolă, devenit un simbol al mișcării moderniste. Nu au lipsit nici modelele experimentale, la graniţa dintre

design și artă, precum "Bocca Lip Sofa", un omagiu adus pictorului suprarealist Salvador Dali, sau "W. W. Stool", un scaun ca o piesă de sculptură fantezistă creată de Philippe Starck la începutul anilor ‘90 pentru regizorul Wim Wenders.

Conceptul expoziţiei "100 de miniaturi" îi aparţine renumitului producător de mobilier Vitra, singura companie ce deţine drepturile de distribuţie a întregii colecţii Charles & Ray Eames.

Stuhl No. 14 Acest scaun este un simbol al Revoluţiei Industriale și unul dintre cele mai vândute scaune ale tuturor timpurilor. Între 185 și 1930, au fost vândute peste 50 de milioane de exemplare.

Este primul scaun care a folosit tehnica lemnului curbat și a devenit rapid unul dintre cele mai recognoscibile piese de mobilier din lume. Le Corbusier spunea despre acest produs: "Niciodată nu a fost creat un scaun cu un design mai elegant și un obiect practic realizat cu mai multă precizie", iar un scaun care îl are în rândul fanilor pe Corbusier nu poate fi decât un obiect care va rămâne întotdeauna în istorie. Punct.

Un singur lucru ar mai merita menţionat: istoria urbană spune că varianta realizată cu partea de jos din rafie s-a născut deoarece acest scaun era atât de popular în cafenele și terase, iar găurile permiteau scurgerea mai rapidă a lichidului, în cazul în care un pahar s-ar fi vărsat pe scaun.

Scaun cu accent catalan și sânge nobil Scaunul Barcelona este un simbol al mișcării moderniste. Deși mulţi arhitecţi și designeri din era Bauhaus își propuneau să realizeze case și piese de mobilier impecabil finisate, pentru omul comun, povestea scaunului Barcelona este una mai... nobilă. El a fost gândit și realizat de către Ludwig Mies van der Rohe și de Lilly Reich pentru Casa Regală din Spania, cu ocazia deschiderii Expoziţiei Internaţionale din 1929, care a avut loc în Barcelona.

Numărul 11 — 077

Design

Wired, by Eames Semnate de cuplul Eames, scaunele Wire reprezintă o variaţie a originalului Eames Plastic, cu o carcasă dintr-o singură bucată și cu o formă organică.

Spre deosebire de predecesorul său, Wire are o structură complicată din punct de vedere tehnic și este realizat în totalitate din oţel cromat.

Istoria colorată a scaunului Panton Scaunul Panton are nevoie de o singură introducere: este primul scaun realizat exclusiv din plastic turnat. Este un clasic al designului modern, creat în anul 1960 de către Verner Panton. Este un scaun ușor, confortabil, flexibil, făcut în întregime din polipropilen. Panton a fost unul dintre primii designeri danezi care au rupt legătura cu tradiţia scandinavă de producţie manuală în lemn și a avut curajul (sau intuiţia?) de a lansa un produs atipic, realizat din plastic turnat. Fascinaţia lui pentru scaunele fără picioare a fost vizibilă încă de pe vremea când studia la Universitatea din Copenhaga. În anul 1955 a produs primul scaun în formă de S, care făcea parte dintr-o întreagă colecţie, dar abia după ce a descoperit magia noilor materiale și toate oportunităţile tehnice pe care acestea le aduceau a realizat, la sfârșitul anilor ‘50, prototipul Panton, care avea acea curbură specifică ce permitea loc pentru picioare, prototip pe care l-a expus la vremea respectivă la un târg specializat, în speranţa că va găsi un manufacturier interesat să îl producă.

Cum succesul acestui obiect s-a lăsat așteptat, Panton s-a văzut nevoit să se reîntoarcă la produsele realizate din lemn laminat, care erau atât de populare la vremea respectivă. În 19621963, el s-a dus cu scaunul la Vitra și abia după ce i-a cunoscut pe celebrii proprietari Vitra, Willi și Rolf Fehlbaum, cei ce aveau să schimbe imaginea designului la nivel internaţional, a reușit, alături de noile metode tehnice găsite împreună cu aceștia, să producă scaunul Panton așa cum îl vedem în ziua de azi în cele mai șic interioare din toată lumea.

078 — Numărul 11

Bocca Sofa Canapeaua inspirată de Mae West Lips Sofa, realizată de Salvador Dali în 1937, râmâne una dintre cele mai spectaculoase piese de mobilier din lume. Este genul de obiect care transformă orice fereastră într-un ochi deschis și orice tablou sau obiect decorativ într-un pistrui.

Design organic Inspirându-se din natură, fraţii Bouroullec alătură bine-cunoscutelor Alge acest scaun din poliamidă a cărui formă sugerează o frunză, cu nervuri și tulpiniţe. Este realizat din poliamidă vopsită în diverse culori, este stivuibil și utilizabil atât în interior, cât și în exterior. Este un produs care vorbește despre adaptabilitate - una dintre temele esenţiale cu care lucrează designerii astăzi.

Numărul 11 — 079

Design

Obsesia Eames Scaunul Eames Plastic este o obsesie a tuturor celor pasionaţi de design. De ce se întâmplă asta nici nu mai contează foarte mult, marea majoritate a noastră încercând să nu își mai pună această întrebare, deși motive sunt multe și destul de... evidente.

Un adevărat icon modernist, cu o istorie de peste 50 de ani, Eames Plastic Chair a fost realizat prima dată pentru Concursul "Low-Cost Furniture Design" organizat de Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA). Soţii Eames au dedicat mulţi ani cercetării din spatele acestor scaune, mai precis realizării unei carcase a cărei formă să se muleze perfect pe corp. După îndelungi experimente și un studiu asiduu despre curbarea placajului de lemn și aluminiului turnat, un alt material le-a captat atenţia celor doi: fibra de sticlă ranforsată cu rășină de poliester. Acest plastic nou, care la vremea respectivă era considerat un material obscur în industria de mobilier, a făcut posibilă adaptarea designului carcasei la metodele producţiei industriale. Cei doi designeri au profitat de avantajele acestui material.

080 — Numărul 11

Numărul 11 — 081

Design

Versatilitate {i design reinterpretat IOANA PÎRVU

Text

În viaţă poţi să faci două lucruri. Să zici "nu pot pentru că…" sau "pot dacă". E simplu să găsești scuze, însă atunci când îţi dorești ceva până în pânzele albe, știi exact la ce trebuie să renunţi ca să poţi merge mai departe. Răzvan Ciobanu a aflat că schimbarea nu poate să vină forţat, ci din interior, iar în ultimul an a devenit un project manager al vieţii sale.

Toate proiectele pe care le face stau sub umbrela unui master plan: să fie fericit.

După ce s-a trezit într-o Românie care nu-i mai plăcea deloc și în care considera că nu mai are prieteni și șanse, după un an și jumătate de planuri, idei, gânduri și reconectări, Răzvan a aflat că degeaba ai un talent, dacă nu știi să-l folosești, degeaba afli ce să faci cu el, dacă nu ai șansă și degeaba ţi se oferă oportunităţi, dacă nu ai curajul să-ţi depășești limitele pentru a le accepta. A redeschis atelierul de trei luni, a descoperit ca îi place să 082 — Numărul 11

coasă costume de teatru și să croiască povești, a rămas îndrăgostit de fashion, dar a găsit pasiunea pentru "obiect", pentru designul interior, pentru decor și stil. Căci, nu-i așa, e o nebunie să faci zi de zi același lucru și să te aștepţi la rezultate diferite. Așa că a pornit în expediţia regăsirii de sine, a început să exploreze, să se implice și să "pună punctul pe i" acolo unde a fost sigur că e ceea ce-și dorește.

Pentru Răzvan, tot ce s-a întâmplat în ultimul timp se traduce prin "încă o șansă", una din multele de care a avut nevoie pe parcurs. Nu crede în norocul chior, care vine peste tine, ci în puterea fiecăruia de a ști să-și folosească oportunităţile. "Cine spune că nu i se oferă șanse în viaţă e mincinos. În general, e din vina noastră dacă le ratăm", spune el. Acum este într-o nouă

etapă, mai exclusivistă, mai rafinată și cu mult, mult mai multă experienţă. Cu toate acestea, nu îi plac canoanele sau barierele. Iubește să facă rochii, dar a descoperit că îi place să combine texturi, să creeze ambienturi și să accentueze detalii. Designul de interior este o latură artistică și de business pe care n-a promovat-o foarte mult. A făcut multe case, a început cu locuinţa unor prieteni și a continuat cu proiecte demo și cu

spaţii publice. Ultimul proiect a fost o mansardă, transformată într-un duplex, iar de câteva luni bune lucrează la colţul de cool-hunting realizat în showroomul Innova.

Pentru Răzvan, orice spaţiu poate avea o poveste originală cu un minim de efort, dar și cu un pic de curaj, prin folosirea unor elemente de decor care să adauge valoare. Adoră confortul unei canapele bune, ce respectă nevoia de relaxare, dar și forma specială a unui produs de designer. Așa că, toate aceste concepte și preferinţe le-a transpus întrun colţ cu personalitate, care recomandă tot ce este mai hip pe piaţa de design.

Pentru această primă amenajare, căci vor urma multe altele, Răzvan a ales piese pe care le-a folosit de multe ori în proiectele de design interior, oiecte pe care le știe bine și cărora le-a dat o altă definiţie. Este un admirator declarat al oglinzilor Françoise Ghost, desenate de Philippe Starck pentru Kartel, și, pentru că îi place verstatilitatea lor, s-a folosit de transparenţa ramelor pentru a evidenţia textura pereţilor îmbrăcaţi în mochetă preţioasă. Pentru pereţi și tavan a ales, de la Carpet&More, o mochetă specială pentru proprietăţile sale, Carezza, în nuanţe de alb și mov. Este o mochetă din poliamidă, o fibră antistatică care nu întreţine arderea, proprietăţi ce par ideale, mai ales că protejează și împotriva Numărul 11 — 083

Design

Innova Interiorism promovează un număr impresionant de branduri de top, ale celor mai mari producători europeni: Minotti, B&B, Giorgetti, Fendi Casa, Missoni Casa, Flos, Ingo Maurer, semnate de designerii contemporani cei mai importanţi - Antonio Citerio, Philippe Starck, Ferruccio Laviani, Patricia Urquiola, Rodolfo Dordoni sau Ron Arad.

radiaţiilor solare și e foarte ușor de curăţat cu detergent industrial. "Am ales această soluţie, în locul tapetului sau al oricărei alte forme de zugrăveală, pentru că mocheta poate transmite stări.

Este senzaţională la atingere și creează un spaţiu în care obiectele de mobilier par că plutesc". Canapeaua este "pop", de la Kartel, iar scaunul roșu de bar este Charles Ghost. "L-am ales pentru că poate înlocui o comodă înaltă, iar la nevoie îţi asigură și un loc în plus de stat în orice zonă a unei încăperi. Eu l-am prezentat ca suport pentru lampa cu aspect industrial de la Flos." Ca soluţie pentru a îmbrăca un colţ al oricărei încăperi, fie minimalistă, fie clasică, a ales lampa cu franjuri din mătase de la Fam Buena. "Mi s-a părut ingenios sistemul de prindere și faptul că o poţi muta oricât de des vrei. Tot corner-ul meu este despre versatilitatea obiectelor alese."

Cea mai confortabilă piesă din amenajare este Grande Papillio de la B&B, un fotoliu pe care Răzvan îl consideră necesar în orice casă. Lângă el, a pus o masă de la Viccarbe, Shape, care se poate transforma, în funcţie de stare și de nevoi, în suport pentru cărţi, pentru laptop sau într-un corp de iluminat.

Pentru primul său corner de coolhunting, Răzvan a gândit și o linie de obiecte de decor "Black Label". Linia concepută pentru home design cuprinde mai multe soluţii confortabile pentru decor sau pentru purtat în interior.

O serie de cardigane din ţesături călduroase, halate care inspiră relaxare, perne confortabile din ţesături speciale.

Urmează și așternuturi pentru pat și tot felul de alte mici obiecte care să facă din confortul interior un statement la fel de memorabil și de fascinant ca o rochie de seară.

"M-am îndrăgostit de pernele decorative din materiale specifice rochiilor, dar perfecte ca rezistenţă și ca impact vizual pentru a completa o încăpere. Acum am ales, pentru canapeaua Pop, două perne din puf de gâscă, îmbrăcate în material paietat. Și o pătura confortabilă și călduroasă pentru fotoliul Grande Papillio, care aduce și un plus cromatic."

084 — Numărul 11

Răzvan Ciobanu, Designer Cum ai ajuns să faci proiecte în design interior? Când ţi-ai dat seama că îţi place lucrul cu obiecte, lumini și texturi?

Fashionul este prima mea dragoste și acolo am să rămân. Partea de design interior este doar o extensie a ceea ce am învăţat eu să fac, a reperelor pe care mi le-am format în modă. Îmi place mult să lucrez cu textile pentru casă, pături, draperii, cuverturi, să refolosesc texturi și să le găsesc o altă întrebuinţare. Toate lucrurile astea le-am învăţat din mers, pe parcurs. De exemplu, n-am găsit niciodată pătura perfectă, care să ţină și de cald, dar care nu zgârie și nu se agaţă, așa că am încercat să folosesc textile și materiale pe care alţii nu le-ar folosi în design interior. Îmi place să cred că știu să combin lucruri, să adun piese de mobilier care aparent nu au nicio legătură și să le fac să arate bine împreună. Nu m-am îndoit nicio secundă de talentul meu. Am avut doar momente în care m-am întrebat dacă mai sunt în stare să mă joc cu materialele. În momentul în care am deschis studioul, mă temeam că am uitat. Ei bine, n-ai cum să uiţi.

Mai mult, mi-am dat seama că asta vreau să fac cu adevărat. Și nu știu niciodată unde mă va purta imaginaţia, știu doar că acum sunt plin de adrenalină și dorinţa de a crea.

Lucrurile se mișcă în zona asta pentru că fac asta doar pentru oameni care își doresc să lucreze cu mine. Am facut și lucrări cu buget mic, cu eticheta Ikea, am căutat soluţii ieftine.

Eu nu cred în micii meseriași, care lucrează la comandă, din PAL și plăci prefabricate. Însă nu-mi plac nici randările și simulările 3D ale arhitecţilor. Îmi place cel mai mult să lucrez cu ruleta la faţa locului.

Pe ce proiecte ai lucrat în design interior și de care ești cel mai mândru?

Cel mai frumos proiect al meu a fost un champagne bar, Mobar. Din pacate, s-a închis la foarte puţin timp după lansare. Bugetul a fost foarte mare pentru un spaţiu foarte mic.

La acest proiect am lucrat cu Innova, de unde am luat multe lămpi de la Philippe Starck.

făcute de mână. Cel mai mult îmi place însă Porca Miseria, mi-ar placea să văd una live.

La fel, când văd un scaun, mă uit tot timpul la cum e făcut, îmi place să remarc fiecare detaliu. Și da, sunt un fan al mobilierului Fendi. Cam asta este opulenţa dusă la extrem. Am lucrat cu Fendi pentru două proiecte, este într-adevăr foarte scump, însă tot ce fac este ireproșabil. Canapelele lor sunt perfecte pentru oamenii leneși, pentru dupăamieze prelungite, pentru relaxare absolută.

Și, dacă îmi amintesc bine, acolo am folosit prima dată rașina și am lucrat bine cu cei de la Poltrona Frau, de unde am luat fotoliile Chesterfield. Însă cele mai dificile proiecte sunt cele făcute pentru mine, nu prea știu să pun frână, dar acum am început să le iau treptat, să nu mă mai aventurez.

Cum lucrezi cu clienţii tăi pe design interior?

Care sunt pașii pe care îi parcurgi de la concept la implementare? Îmi place să știu multe despre oamenii pentru care lucrez, să le știu ritualurile, plăcerile. Îi întreb ce îi enervează, cum se relaxează, cum își petrec vacanţele, pe unde ies în weekend. Atunci când discuţi, îţi vin idei.

Când mă interesează ceva, "citesc" idei și "gândesc" în imagini reprezentative. Pentru mine, modalităţile ideale de lucru sunt acelea în care există un schimb permanent de idei, unde descoperi lucruri noi și prilejuiești descoperirea altor lucruri. Îmi place lucrul în

echipă, dar cu independenţa membrilor săi, nu-mi plac constrângerile.

Pe cine admiri și pe cine urmărești din umbră, din designul de produs? Îmi plac obiectele frumoase, care au poveste. Îmi place mult Zaha Hadid, mi se pare "wow" și aș vrea să fiu macar 5 minute în capul ei. Mi se pare ca poate să pună în aplicare orice îi trece prin minte. Karim Rashid a adus plasticul la alt nivel, însă nu-mi place mereu.

De Philippe Starck m-am îndrăgostit de la început, îmi place tot ce face, de la scaunul Miss Lacey, care mi se pare remarcabil, până la combinaţiile de inox și traforaj pe care le exploatează la maxim. La corpuri de iluminat îmi place Ingo Maurer, visează ceva noaptea și transpune în lumina de a doua zi. Îmi plac și corpurile lui foarte simple, cum e Johnny B. Good. Iar anul trecut a scos J. B. Schmetterling, un bec smplu, cu inel de plastic de care sunt atârnate opt insecte

Povestește-mi un pic despre Hamlet, primul tău proiect de costume de teatru?

Hamlet a fost un proiect ambiţios, în care ne-am implicat la maxim, cu toţii. Mi-a plăcut mult să lucrez costume de teatru. Am amestecat tuluri, materiale cu paiete, material de mochetă, stofe. La fiecare costum în parte, procesul a fost fascinant. Și la Hamlet, a fost foarte importantă echipa. Și Maia și Tudor sunt niște profesioniști. La fel și cu Marcel Ţop, regizorul. Când el vorbea despre ceva, în mine se formau imagini, nu se înregistrau cuvinte. Ceea ce prezint eu poate influenţa spectacolul, creaţia mea are nevoie să se plieze pe viziunea regizorului.

Cum a început colaborarea cu Andreea de la Carpet&More? Te-am auzit vorbind foarte mult despre mochete și despre cum ai implicat acest material în proiectele tale de design.

Pe Andreea am cunoscut-o când mi-am redecorat atelierul. E adevărat, sunt fan mochetă și a senzaţiei pe care ţi-o imprimă. Îmi place și lemnul, dar nu-mi plac soluţiile care există în România. Am lucrat împreună și pentru showroom-ul Innova. Colaborarea pentru Hamlet a fost de foarte bun augur, căci am exemplificat într-un mod foarte clar atât apropierea fizică (umană) faţă de aceste materiale, cât și aportul lor maxim la crearea celor mai potrivite stări și emoţii, în armonie cu intenţia și dorinţele noastre.

Numărul 11 — 085

Cultură

Trasee ecoturistice IRINA FLOREA

Text Sorin LupȘa, Victor MuȘat și sorin nainer

Foto

Ţara Dornelor-Parcul Naţional Călimani, Ţara Haţegului-Parcul Naţional Retezat, Târnava Mare-Podișul Hârtibaciului, Ţara Branului-Parcul Naţional Piatra Craiului, Tușnad-Sfânta Ana, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Nordul Dobrogei-Parcul Naţional Munţii Măcinului sunt, toate, destinaţii de ecoturism din România ce merită să ajungă pe lista voastră de vacanţă.

Cei care vor avea grijă ca aceste destinaţii să rămână pe agendele voastre și să ajungă pe ale cât mai multor turiști sunt oamenii de la Asociaţia "Ivan Patzaichin – Mila 23", alături de Asociaţia de Ecoturism din România (AER).

Asociaţia "Ivan Patzaichin – Mila 23" a lansat iniţial campania "Descoperă Rowmania", prin care și-a propus să descopere și să promoveze trasee pe apele din România unde există premise pentru practicarea ecoturismului cu barca cu vâsle. În ultimii ani, în baza parteneriatului cu AER, încearcă să explice conceptul de ecoturism și să promoveze acest tip de turism și zonele în care se poate practica. În prezent, promovează împreună destinaţii precum localităţi aflate în apropiere de parcuri naturale, rezervaţii și zone protejate și unde există luciu de apă, trasee ecvestre sau pentru ciclism.

Centrul pentru Ecoturism în România Cele două asociaţii au inaugurat în septembrie 2013 Centrul pentru Ecoturism, amplasat în Biblioteca Naţională a României, din București, iar în lunile octombrie și noiembrie au organizat o serie de conferinţe-întâlniri care au prezentat sub formă de studii de caz tipurile de activităţi de ecoturism ce se pot desfășura în România, explicate de către cei care le practică și le oferă publicului.

086 — Numărul 11

Conferinţele practice "Recomandat de Ivan Patzaichin: ARGUMENTE PENTRU ECOTURISM ÎN ROMÂNIA" au urmărit creșterea interesului pentru ecoturism, ca oportunitate de diferenţiere a României pe piaţa turismului european și mondial.

Programul se adresează oricui dorește să-și planifice o vacanţă, dar și specialiștilor care activează în turism, studenţilor în geografie și economia turismului, cercetătorilor în domeniu, media de specialitate, publicului larg interesat.

"Prin această serie de conferinţe ne-am propus să consolidăm o platformă de dialog între operatorii cu activitate de ecoturism, teoreticienii acestui domeniu, viitorii practicieni, studenţii și presa de specialitate, pentru că noi credem că este vorba de efortul consolidat al acestor stakeholderi ca să demonteze conceptul și să-l transforme în oportunităţi care să fie capabile să atragă marele public către activităţi specializate de tipul: cicloturism, turism ecvestru, excursii pe apă, combinate cu turismul cultural, culinar și

de aventură", explică echipa Asociaţiei "Ivan Patzaichin – Mila 23".

Din primăvara anului viitor, centrul va fi activ mai ales în aer liber, pe platforma dinspre Dâmboviţa din vecinătatea clădirii.

Aici vor fi amplasate insule plutitoare care vor promova destinaţiile ecoturistice din România, pentru a aduce în București puţin din atmosfera vacanţelor care oferă activităţi variate și experienţe memorabile, în mijlocul naturii și alături de oamenii locului.

Pentru realizarea acestora, Asociaţia "Ivan Patzaichin – Mila 23" va lansa un concurs internaţional de proiecte la care vor fi invitaţi să participe arhitecţi și designeri.

Tot în această zonă, în luna mai 2014 va fi inaugurat sezonul de activităţi pe Dâmboviţa, pe ochiul de apă dintre Biblioteca Naţională și Podul Unirea.

De-a lungul verii va fi deschis un spaţiu de reconectare la natură chiar în mijlocul orașului, unde bucureștenii vor putea vâsli în bărci de lemn, în plimbări de agrement și în competiţii între echipe de 10 + 1.

Competiţie de vâslit pe Dâmboviţa 15 echipe care au însumat 165 de persoane au participat la competiţia de vâslit în canotca de 10+1 organizată la sfârșit de septembrie pe Dâmboviţa.

Competiţia de canotcă de 10+1 este parte a campaniei "Descoperă Rowmania". În cadrul acesteia, au mai avut loc și alte evenimente, în ţară, (minifestivaluri pe apă) în orașe străbătute de râuri sau cu deschidere la la apă: Călărași, Târgu Mureș, Giurgiu, Galaţi, Alba Iulia, Arad, Tulcea.

"Ne propunem să continuăm campania «Descoperă Rowmania» și în 2014, cu evenimente din mai până în septembrie, când sperăm că vom deschide pentru vâslit mai multe râuri și lacuri din ţară. În București, pe lângă această etapă a campaniei, vom organiza începând din primăvară mai multe concursuri și plimbări cu canotca pe Dâmboviţa, parte a programului Centrului pentru Ecoturism de la Biblioteca Naţională", explică cei de la Asociaţie.

Numărul 11 — 087

Cultură

Urban Delta

Compania de Turism Lent antreprenoriat social în Delta Dunării Prima și cea mai importantă zonă de acţiune spre care s-a orientat Asociaţia "Ivan Patzaichin – Mila 23" prin proiectul Rowmania a fost Delta Dunării, lucru firesc, având în vedere legătura lui Ivan Patzaichin cu natura și cu oamenii Deltei.

Mișcarea Rowmania este însă mult mai amplă; pe de o parte îndeamnă la viaţă sănătoasă prin intermediul sportului cu vâsle, iar pe de altă parte propune punerea în valoare a unui capital natural de o frumuseţe și bogăţie aparte: apele României. De aici la ecoturism n-a fost decât un pas.

Pentru a înţelege dificultăţile domeniului și a ieși din abordarea strict teoretică, au iniţiat în 2012 un experiment, care s-a transformat în 088 — Numărul 11

Centrul de Ecoturism Rowmania Crișan (Delta Dunării). Împreună cu AER, au pus bazele Companiei de Turism Lent, o întreprindere socială care în iulie 2012 a inaugurat acest Centru, în prezenţa Ambasadorului Statelor Unite de atunci, dl. Mark Gitenstein.

"Ne place să credem că acesta poate reprezenta un proiect-pilot de antreprenoriat social în slujba dezvoltării durabile a viitoarei infrastructuri verzi a Deltei Dunării: vâslind cu Rowmania – turism lent în beneficiul naturii și al comunităţilor locale", spune echipa Asociaţiei "Ivan Patzaichin – Mila 23". Din oferta Centrului fac parte ture de una sau de mai multe zile cu canotca, cu ghidare și interpretare, cazare și mâncare tradiţională, pentru descoperirea naturii și culturii locale. Centrul de la Crișan este primul din viitoarea reţea de centre

Urban Delta este o instalaţie urbană care promovează Delta Dunării ca destinaţie pentru turismul lent și o platformă temporară work in progress, care și-a propus să apropie urbanitatea de natură, tradiţia de designul contemporan, având ca punct de plecare cultura tradiţională cotidiană din Delta Dunării.

A fost deschisă publicului în perioada 24 septembrie – 15 noiembrie 2013 și a fost inaugurată cu ocazia Festivalului Enescu. Instalaţia a fost amplasată în spaţiul public de pe Bd. Magheru nr. 9, din București, și în vitrinele magazinului EVA – DESIGN ROMÂNESC. Au fost invitaţi arhitecţi, fotografi, muzicieni și 13 dintre cei mai în vogă designeri români ai momentului, care deja expun la Eva – Design Românesc și, împreună cu Asociaţia "Ivan Patzaichin – Mila 23", aceștia au recreat atmosfera Deltei Dunării prin instantanee vizuale și sonore.

Ideea unei instalaţii artistice care să promoveze natura și patrimoniul imaterial al Deltei Dunării face parte din filozofia brandului PATZAIKIN: să folosești design modern, tehnologii inovatoare și instrumente creative prin care să reinterpretezi tradiţii.

Rowmania ce vor fi create în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Asociaţia "Ivan Patzaichin – Mila 23" a alocat aproximativ 160.000 de euro evenimentelor din campania "Descoperă Rowmania", ale Festivalului de la Tulcea și continuării traseului până la Sfântu Gheorghe, precum și seriei de conferinţe de la Biblioteca Naţională. rowmania.ro

Numărul 11 — 089

Cultură

Plecare cu premeditare Ioana Pîrvu

Text Brad Florescu

Foto

Brad Florescu și Elena Stanciu, oameni de media și publicitate, au lăsat totul baltă și s-au mutat în Thailanda. Merg prin lume, îndrumă oameni și scriu povești de călătorie pe Tedoo, unul dintre cele mai pline de inspiraţie site-uri din .ro. Citind serialele de pe tedoo (deja 13 la număr), se conturează o lume care, deși la mii de kilometri de casă, îţi pare foarte aproape.

Lucrurile, oamenii și locurile, observaţiile și filozofiile sunt atât de la îndemână, încât te simţi acasă încă de la primele rânduri.

argumentează de fiecare dată alegerea.

Zilnic.

Pentru ei, călătoria înseamnă cunoaștere, curiozitate și un anumit mod de a vedea lucrurile, și nu bifarea unor obiective sau relaxarea la piscina de la all inclusive. Deși pentru fiecare dintre noi există mirajul că "la un moment dat am să las totul în urmă și am să mă duc pe o plajă/sus pe munte/la ţară/în pădure și am să trăiesc simplu", cred că nu toţi am ști ce să facem odată ajunși "acolo". Am fi turiști programaţi, nu călători liberi. Am vorbit cu Brad și cu Elena despre această libertate, despre "acasă", despre felul profund în care urmăresc lucrurile care îi interesează cu adevărat, despre paradoxurile turismului cu ghidul în mână și despre cum se poate trăi din plimbări și am înţeles că atunci când călătoritul devine viaţa ta, începi să aparţii mai multor lumi deodată.

Ce a fost cel mai greu până acum?

Brad: Să scriu în timp ce toată lumea din jurul meu bea bere și cântă la chitară.

Tedoo e plin de istorii si de amintiri strânse de peste tot. Care e cea mai pregnantă dintre ele, la care faceţi apel mereu și care vă argumentează, de fiecare dată, alegerea pe care aţi făcut-o?

Brad: Noi suntem într-un business al amintirilor frumoase. Asta "producem" pentru cititorii noștri și pentru noi înșine.

Aproape în fiecare zi avem o trăire frumoasă pe care o consolidăm în memorie. E greu, deci, să pun degetul pe un singur moment.

Dar, ca să îţi răspund la a doua parte a întrebării, imaginea mării și a cerului ne 090 — Numărul 11

Aveţi multe materiale despre cum să călătorești low cost și despre cum să-ţi gestionezi bugetele. Voi cum aţi reușit să strângeţi bani și să economisiţi ca să puteţi călători? De la ce v-aţi abţinut și în ce aţi investit?

Elena: Am muncit mult și ne-am negociat bine contractele. Ne-am abţinut de la tot ceea ce nu ne îmbogăţește cu adevărat viaţa.

Cum se poate antrena un călător profesionist? Ce trebuie să citească, ce nu trebuie să-i lipsească din atitudine și din agendă, la ce trebuie să renunţe?

Brad: Trebuie să călătorească și să înveţe cât poate de bine legile naturii, pe care traiul urban sedentar le suprimă sau neglijează. Să fie curios, să vadă în jurul său întrebări, nu răspunsuri.

Ce aţi învăţat de când sunteţi plecaţi și ce aţi uitat "cum se face"?

Brad: Am învăţat să am răbdare și să înţeleg că omul din faţa mea face ceea ce face pentru că vrea să fie fericit. Dacă fericirea lui intră în conflict cu a mea nu înseamnă că omul respectiv îmi vrea răul sau viceversa.

Cred că asta este principala lecţie.

Trăiţi din călătorii? În afară de Toshiba, Sony și Momondo, care mai sunt brandurile care vă însoţesc peste tot?

Brad: Nu călătorim cu branduri, ci cu produse și servicii de calitate. Poate că sună ipocrit din partea unui fost publicitar, dar asta este situaţia. Ne alegem clienţii după calitatea a ceea ce oferă, lucru care ne simplifică și nouă viaţa. E mult mai ușor să

scrii un review pentru un produs bun decât să încerci să ridici în slăvi unul mediocru.

Am refuzat destui clienţi – mai ales din zona agenţiilor de turism – din acest motiv. În afară de Toshiba, SONY și Momondo avem parteneriate de ani buni cu TAROM, Air France, KLM și Tourism Authority of Thailand (Biroul pentru Balcani).

Care este strategia de investiţie a banilor pe care îi obţineţi din site?

Brad: Nu avem o strategie propriu-zisă. E mai degrabă o tradiţie. Prioritatea bugetară o reprezintă călătoriile. Locuind într-o zonă atât de bogată în atracţii, putem să decidem dimineaţă că plecăm 10 zile în insule. Lucru pe care-l fac chiar acum, în

timp ce-ţi răspund la interviu. Mi-au venit în vizită niște prieteni, m-au rugat să le fac un traseu pentru sudul Thailandei și le-am zis: "Știţi ceva, decât să vă explic, mai bine merg cu voi". Cheltuielile "domestice" vin pe plan secundar. Cheltuim pentru traiul de zi cu zi ce ne rămâne. Din fericire, e destul.

Se poate vorbi de o terapie prin călătorie?

Brad: Sunt câteva boli care pot fi vindecate prin călătorii, deși eficienţa "terapiei" depinde de modul în care este administrat "medicamentul". Printre aceste boli se numără: intoleranţa, ignoranţa, lăudăroșenia și xenofobia. Sunt doar câteva.

Acasă este acolo unde...

Brad: ...e motanul nostru, Domnul Pangururan. Casa e acolo unde ţi se aciuează o pisică. În clipa în care pisica s-a "stabilit", ești și tu la tine acasă. Noi am fost destul de nomazi întotdeauna – mutaţi din provincie la București, apoi din apartament în apartament – așa că nu ne deranjează să ne relocăm "un pic" mai departe. Și în Thailanda ne-am mutat de mai multe ori.

Ba am schimbat casa, ba localitatea. Pisicul nostru e deja de trei ani cu noi și ne ajută să ne simţim acasă în fiecare loc nou.

Trei cărţi de aventuri și travelling care deschid mintea. Și trei jurnaliști de travel care te conving să pleci de-acasă fără să mai stai pe gânduri.

Brad: Am să numesc câţiva autori: Herman Melville, Herman Hesse, Jack London, Jules Verne, Joseph Conrad, Robert Louis Stevenson, Mircea Eliade. tedoo.ro Numărul 11 — 091

Design

Textile SF Maria Neneciu

Text Institutul Francez din București

Foto

Hainele pe care le purtăm zilnic pot fi, în cel mai bun caz, o declaraţie de stil și de eleganţă. Ele nu pot face prea multe pentru noi, dar ne ajută la nivel de imagine și de încredere în sine, ceea ce, este adevărat, nu e puţin lucru. Dar dacă ne imaginăm că acestea ar putea să îţi schimbe ziua, să "gândească" pentru tine, să te monitorizeze sau chiar să îţi salveze viaţa? Și nu, scena propusă nu este decupată dintr-un film Science-Fiction, ci este chiar una plauzibilă.

Trăim în era tehnologiilor de vârf, iar materialele textile ţin și ele pasul cu această evoluţie. Din ce în ce mai multe companii au început să producă în masă articole care folosesc textile inteligente, un domeniu ce, până nu demult, era dedicat exclusiv zonei de cercetare. În laborator În contextul concurenţei din ce în ce mai acerbe la nivel mondial, cercetarea și inovaţia devin elementele esenţiale pentru dezvoltarea oricărui domeniu. Sectorul textil, cel puţin la nivel european, este foarte activ în iniţiativele luate în domeniul cercetării și dezvoltării. Comisia Europeană a definit chiar și o agendă de priorităţi de cercetare, dezvoltare și inovare pentru a asigura competitivitatea durabilă în industria de îmbrăcăminte. Cercetarea din domeniul materialelor textile este esenţială și pentru că descoperirile pe care aceasta le aduce devin o permanentă sursă de inspiraţie pentru designeri și pentru artiști, dar și pentru că generează evoluţie economică și socială.

Echipele de cercetare din acest domeniu au de cele mai mult ori o structură atipică, în sensul că sunt formate atât din designeri, cât și din sociologi, fizicieni, antropologi, chimiști sau informaticieni. Identificarea unor nevoi reale, evaluarea comportamentelor și analizarea schimbărilor sociale sunt esenţiale atunci când încerci să "îmbraci" viitorul.

Deși pentru cineva care nu este familiarizat 092 — Numărul 11

cu acest domeniu aceste invenţii pot părea de multe ori ușor inutile, niște simple structuri SF, al căror singur rol este de a ajuta câte un designer excentric să realizeze o ţinută pe care nu o să o poarte nimeni, niciodată, cercetarea în domeniul materialelor textile are de fapt un obiectiv mult mai practic, care ţine mai degrabă de realizarea unor echipamente ce pot îmbunătăţi viaţa de zi cu zi, structuri rezistente la foc, la temperaturi extreme, materiale ce permit pielii să respire, inovaţii extrem de utile atât pentru articolele sportive, uniformele și hainele de protecţie, cât și pentru hainele de zi cu zi, pentru toată industria. Este evident că inovaţia este și principalul "susţinător" al creativităţii, noile structuri permiţând imaginaţiei să construiască "arhitecturi" din ce în ce mai curajoase.

Expoziţia Futurotextiles Pornind de la proiectul lille3000, expoziţia Futurotextiles propune o viziune de ansamblu asupra nenumăratelor utilizări ale textilelor contemporane, inclusiv în zona artistică, deloc neglijată.

Expoziţia se află la jumătatea distanţei dintre cultură și tehnologie și se bazează pe trei obiective importante: cel educativ, pentru că ne arată originea și evoluţia textilelor în lume și dovedește cum inovaţia în acest domeniu schimbă relaţia noastră cu lumea, cel știinţific, pentru că scoate în evidenţă caracteristicile tehnice ale textilelor "viitorului", și cel al designului, întrucât structurile și caracteristicile acestor textile reprezintă o sursă de inspiraţie pentru orice designer.

Expoziţia, care a ajuns și la București în perioada 15 octombrie - 17 noiembrie, a fost de fapt a treia ediţie Futurotextiles, actualizată.

Textilele "tehnice" au un rol foarte important în Franţa. Cu o cifră de afaceri de patru miliarde de dolari, Franţa a devenit al doilea producător din Europa, iar într-o regiune

precum zona Calais-ului, a cărei istorie este strâns legată de această industrie, importanţa cercetării în acest domeniu este evidentă.

Textilele tehnice sunt peste tot: în avioane, în mașini, în costumele de protecţie ale pompierilor, în echipamentele sportive, în accesorii decorative etc. Futurotextiles a dorit să demonstreze și ambiţia Franţei în domeniul inovaţiei în acest domeniu. Expoziţia este una optimistă, pentru că dovedește atât implicarea guvernamentală, cât și cea privată, în domeniul cercetării unui domeniu ce poate îmbunătăţi producţia, stilul de viaţă, poate fi responsabil și sustenabil.

PROTEX Protecţia este unul dintre obiectivele principale ale cercetării de ani, evoluţia acesteia fiind una destul de impresionantă.

Probabil, cele mai populare sunt materialele cu imprimeu camufaj, Gore-TEX-ul, materialele impermeabile, costumele de

de metal, pentru a obţine un fel de dantelă 3D, realizată manual, cu un război "de ţesut".

scufundări sau articolele sportive, însă evoluţia acestei zone de cercetare este mult mai amplă și mai subtilă și doar o parte din materialele descoperite ajung să fie folosite în producţia în masă.

100% INOX este un produs spectaculos care, deși pare o mânușă tricotată, este rezistentă la temperaturi de 800 de grade Celsius și se folosește ca protecţie dec către cei care lucrează cu tensiune electrică mare.

Cloud Dress Jum Nakao, autorul celebrei rochii din hârtie care a fost prezentată în 2004 la Sao Paulo Fashion Week, a realizat o nouă piesă-șoc, o rochie-nor, realizată dintr-un material special, creat de designerul de textile Luce Couillet, un absolvent al ENSCI (École Nationale Supérieure de Création Industrielle), care lucrează intercalând straturi de împletituri de poliester cu fire

Wooden Dress O rochie pe jumătate din material textil, jumătate din lemn: acest material are mai multe avantaje, este util pentru forme arhitecturale complexe, dar este totuși moale, miroase și oferă un sentiment familiar, deși are un aspect futurist. Rochia este realizată de designerul Lea Peckre, iar designerul materialului este Elisa Strozyk.

Sleep Suit Costumul Sleep Suit, realizat de Forrest Jessee, îţi oferă posobilitatea să dormi oriunde. Este realizat dintr-o spumă specială, ușoară și permite mularea pe orice suprafaţă.

Mood Sweater Acest pulover care arată starea de spirit a celui care îl poartă a fost gândit de Kristin Neidlinger, o fostă dansatoare și specialistă în medicina dansului.

Este un costum kinetic, care detecteză starea de excitare a celui care îl poartă.

Funcţionează cu senzori de tipul "Galvanized Skin Response (GSR)", care sunt folosiţi și la detectorul de minciuni.

Senzorii înregistrează transpiraţia și gradul de nervozitate și le transfomă într-un cod de culoare, arătând practic instantaneu emoţia resimţită de cel care o poartă.

Numărul 11 — 093

Cultură

Dincolo de cortina Festivalului "George Enescu" Interviu cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al festivalului

Maria NENECIU

Text Andrei Gîndac, Sergiu Iczkovits și AGERPRES

Foto

Festivalul "George Enescu" a devenit un fenomen, un eveniment ce pune Bucureștiul pe portativul capitalelor europene și reușește timp de o lună să îl transforme în cea mai importantă scenă a muzicii clasice din Europa.

Cele mai importante orchestre din lume, 28 de zile, peste 150 de spectacole, mai bine de 4.500 de artiști, așa se rezumă reţeta de magie propusă de Festivalul "George Enescu". Și pentru că ediţia de anul acesta a reușit să fie cu adevărat "răsunătoare", am stat de vorbă cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al festivalului și "magicianul" de la "Enescu". Am fost în sediul acestora pentru a face interviul, iar după ușile birourilor Artexim nu am găsit grandoarea spectacolelor cu care ne-am obișnuit la începutul toamnei, ci pereţi tapetaţi de dosare pe care erau trecute etichete cu Wagner și Otello, o mașină Xerox 094 — Numărul 11

supradimensionată, oameni care alergau dintr-o cameră în alta și o atmosferă ce sugera că te afli într-o instituţie publică, una în care se muncește însă.

Ce înseamnă "George Enescu" în cifre, din punctul de vedere al organizării?

La ediţia de anul acesta am avut aproximativ 3.000 de artiști străini, peste 1.500 de artiști români, iar asta a presupus peste 9.000 de nopţi de cazare. Echipa din jurul festivalului este formată din 80 de persoane, dar echipa permanentă are doar 10 persoane. Anul acesta au fost 28 de zile de spectacole, dar la ediţia din 2015 numărul acestora va fi cu siguranţă mai mic, deoarece bugetul a scăzut cu 25%. Anul acesta am avut

aproximativ 20.000 de turiști străini, care au venit special pentru festival, faţă de 16.000, iar aceste cifre se referă doar la turiștii care au venit printr-o agenţie, deci numărul lor real a fost probabil mult mai mare.

Se pare că orice discuţie despre acest festival ajunge inevitabil la buget. Știu că au existat tot felul de scenarii și de discuţii pe marginea acestuia. Înţeleg că s-a mai lămurit situaţia, între timp?

Da, s-a mai lămurit, în sensul că știm că pentru 2015 bugetul va fi redus cu 25%, ceea ce va duce probabil la scurtarea perioadei evenimentului la 17, maximum 21 de zile, dar vom păstra același standard de calitate, aceeași structură artistică.

Numărul 11 — 095

Cultură

sau la Lucerna, de exemplu, cu o structură asemănătoare festivalului nostru, atunci părem foarte mici.

Cum construiţi programul, structura? Vă ocupaţi dumneavoastră direct de partea de conţinut?

Da, noi ne ocupăm direct de el și avem grijă să devină posibil. Eu sunt implicat direct în dialogul cu orchestrele și în invitarea artiștilor.

Nu este ușor, dar de când festivalul se bucură de un nume sonor, a devenit mai ușor să convingi cele mai mari orchestre din lume să vină la București. Cât despre cum îl construim, ne interesează o anumită structură de festival, ceea ce presupune că trebuie să renunţăm la o parte dintre propunerile care vin către noi și că trebuie să respectăm o anumită direcţie.

De câţi ani aveţi sentimentul acesta că este mai simplu să aduceţi nume mari? Când aţi simţit că acest festival a ajuns la maturitatea de care dă dovadă azi?

Cred că din 2005 festivalul a început să aibă o anumită ţinută și să devină recunoscut la nivel internaţional, iar o recunoaștere 096 — Numărul 11

absolută s-a întâmplat la ediţia din 2011 și la cea din acest an.

Când vorbiţi despre structură de festival vă referiţi la un reper anume? Dacă ar fi să vă comparaţi cu alte festivaluri, care ar fi acestea?

BBC Proms-ul ar fi probabil principalul nostru etalon. Un alt festival cu care ne dorim să fim comparaţi este Lucerna. Acestea sunt cele două festivaluri cu care cu siguranţă nu ne luăm la întrecere, dar la care ne uităm tot timpul. Salzburgul, de exemplu, este cu totul alt gen de festival, știu că multă lume ne-a comparat cu acesta, dar acolo sunt spectacole de operă, este un fel de stagiune în sine. Festivalurile trebuie comparate nu numai la nivel de mărime, ci și ca structură, la nivel de conţinut. Multă lume a comentat că "Enescu" este prea mare, că România nu are nevoie de un festival de asemenea dimensiuni, dar dacă ne uităm la Proms

Cât de important este George Enescu în ecuaţia programului?

Acesta este unul dintre obiectivele festivalului, de aceea nu se numește Festivalul Toamnei, este esenţial ca orchestrele să includă Enescu în programul lor. Am avut orchestre care au preluat ulterior Enescu și în stagiunile lor permanente, ceea ce este extraordinar.

Cum a fost ediţia 2013?

A fost cea mai grea ediţie. Din toate punctele de vedere.

De ce?

Probleme… locale, atât în legătură cu finanţarea, cât și cu abordarea evenimentului.

Noi, Artexim, suntem o instituţie publică care ţine de Ministerul Culturii, de care depindem direct, de acolo fiind cei care aprobă, verifică rapoartele etc. Au fost probleme la ediţia de anul acesta inclusiv cu Sala Palatului. În general, toate problemele au fost de organizare, artiștii au fost mulţumiţi, publicul, la fel. Am avut un feedback foarte bun.

A fost o ediţie de un mare succes…

Da, pentru public se pare că nu a fost obositor, așa cum a fost pentru noi, faptul că sălile au fost pline și că inclusiv la ultimele concerte, care au fost și cele mai grele, am

dedicat exclusiv celor cu mulţi bani, dar și că nu este sustenabil să avem preţurile atât de mici. Eu cred că publicul demonstrează că aceste critici nu sunt fondate. Este adevărat, mulţi oameni fac eforturi financiare pentru a veni la spectacole, dar nu par să regrete asta și vin de la ediţie la ediţie. Pentru 2015 vrem să facem mai multe variante de abonamente și soluţii de plată, tocmai pentru a diversifica oferta.

Cât efort este necesar pentru a face "magie"?

Organizarea acestui festival este un efort de doi ani, noi deja lucrăm intens pentru 2015.

Povestiţi-mi ce confirmări aveţi deja pentru 2015?

Filarmonica din Berlin, care vine pentru prima dată la București, Filarmonica din San Francisco, care vine și ea în premieră.

Mai avem deja confirmări de la London Symphony, de la Royal Liverpool și de la Viena. Vom avea nume la fel de mari ca anul acesta, cu siguranţă. De regulă așa lucrăm, prima dată stabilim orchestrele mari, iar ulterior trasăm tot programul.

vândut toate biletele nu poate decât să ne bucure. Din punctul de vedere al încasărilor, faţă de 2009, am avut încasări triple.

Cum și cine este publicul "George Enescu"?

Avem oameni de toate felurile, sunt și oameni cu mulţi bani, dar și pensionari și mulţi tineri, vin și profesioniști din domeniu, dar și elevi.

Toţi au în comun un respect pentru muzică, este un public bun, iar faptul că se aplaudă mai puţin în timpul concertelor decât în alte săli de renume din lume ne dovedește că este un public educat. S-a vorbit foarte mult și despre preţul biletelor, unii spun că sunt prea mari, alţii că ar trebui să le mărim, am primit critici și că acest festival este elitist,

În contextul scăderii bugetului cu 25%, vă gândiţi și la alte variante de finanţare? Cât de importante au fost sponsorizările, de exemplu, la această ediţie?

Valoarea lor este destul de mică. Raportat la bugetul total al festivalului, sponsorizările înseamnă aproximativ 5%, în condiţiile în care vânzarea biletelor acoperă 10-11% din buget, ceea ce este destul de bine. Ne-am dori să crească valoarea sponsorizărilor, ne-am dori și sponsori noi, în afară de cei care sunt în mod tradiţional alături de noi, dar, la noi în România, mulţi sponsori cred că a sponsoriza un eveniment se reduce la cât de vizibil ești la eveniment și mai puţin la importanţa asocierii în sine. Iar asta ţine de educaţie. Noi ne dorim sponsori educaţi.

Ce a însemnat efortul de comunicare a acestui eveniment?

De toată partea de comunicare și imagine se ocupă Oana Marinescu, care a lansat pentru aceasta ediţie și proiectul "Bucureștiul creativ", prin care a reușit să implice entităţi care nu sunt direct implicate în universul acesta al muzicii. În echipa de comunicare au lucrat 5 oameni, iar de partea creativă și design s-au ocupat niște studenţi. Nu lucrăm cu agenţii de publicitate, ăsta este un principiu de la care nu abdic.

O grădină a Festivalului "Bucureștiul creativ" s-a dorit o declaraţie publică a celor care s-au săturat de nuanţele de gri și de tonurile agresive din spaţiul public și care își asumă responsabilitatea generării unei schimbări în societate prin actul de creaţie. Proiectul a presupus trasarea unei hărţi a spaţiilor-cheie din București, care au fost reinventate prin artă urbană și prin elemente vizuale.

Numărul 11 — 097

Cultură

Explore Dance Festival Maria Neneciu

Text WASP

Foto

Explore Dance Festival este singurul festival internaţional de dans contemporan și performance din România. Ediţia de anul acesta, a opta la număr, s-a desfășurat sub semnul "eXchange", tema de anul acesta regăsindu-se atât în spectacole, cât și în celelalte activităţi, precum workshop-uri, concerte, filme sau discuţii. Festivalul a durat mai mult de cinci săptămâni și s-a tradus în peste 100 de artiști din România și din străinătate, care și-au prezentat cele mai recente creaţii, în ateliere și diferite formate de lectures și artist talks.

Programul de anul acesta a fost unul impresionant, printre artiștii care au venit la București numărându-se și celebrul Raimund Hoghe, fostul dramaturg al Pinei, dar și unii dintre cei mai celebri coregrafi de azi: Eszter Salamon, Christoph Winkler sau Collete Sadler.

"Pas de deux" de Reimund Hoghe A fost probabil cel mai așteptat performance din cadrul festivalului... și nu a dezamăgit.

Termenul de "Pas de deux" vine din baletul clasic al secolului al XIX-lea și reprezintă punctul culminant al unui dans în doi, iar spectacolul oferit de Raimund Hoghe și Takashi Ueno preia ceva din virtuozitatea dansului clasic, prin mișcările mâinilor și prin gesturile elegante. Cei doi dansatori se dezvăluie treptat, lent, izolat. Spectacolul este hipnotic, un dialog între corpuri, între lumi, între timp și spaţiu, între dragoste și moarte.

Dansul vine să ajute la analizarea relaţiei dintre cele două corpuri implicate. Hoghe și Ueno caută cine sunt și unde ar putea duce interacţiunea lor. Spectacolul se construiește pe simetrie și discordanţă, pe asemănări și unicitate, pe etape și pe călătorii și este unul pe care cu greu îl poţi uita. O fantomă care te bântuie rămâne în urma lui. Universul lui Raimund Hoghe este unul ce pare să producă timp. Cu o seară înainte de reprezentaţia din București, acesta a ţinut și o conferinţă la 098 — Numărul 11

care și-a prezentat universul aparte și a vorbit despre celelalte opere ale sale. "Ideea este să te uiţi acolo unde aparent nu este nimic", a sugerat el. Performance-urile lui își propun să fie absolute, iar acesta a vorbit despre necesitatea unităţii operelor în general: "în orice creaţie totul trebuie să fie conectat cu totul, ca și în viaţă". Iar dansul are "talentul" de a sintetiza totul până la cel mai mic spasm, până la mișcarea involuntară a ...celui care îl urmărește. Raimund a vorbit despre dansul contemporan în general, concluzionând că "sunt doar oameni. Când lucrezi doar cu corpul și emoţiile, totul devine esenţial, pur".

Raimund s-a născut în Wuppertal și și-a petrecut începutul carierei ca scriitor pentru ziarul german "Die Zeit". Din 1980 până în 1990 a fost dramaturg pentru Pina Bausch, iar în 1990 și-a lansat propria trupă de dans, iar în 2006 și 2008 a câștigat Prix de la Critique, este actualmente considerat unul dintre cei mai spectaculoși coregrafi.

"Melodrama" de Eszter Salamon Spectacolul "Melodrama" este un solo documentar în care Eszter Salamon reia interviuri realizate în 2006 și 2012 cu o femeie dintr-un sat din sudul Ungariei și care, întâmplător, are același nume cu artista. Rezultatul este o meditaţie nu doar asupra posibilităţii de a intra în pielea altcuiva, dar asupra măsurii în care speranţele și dorinţele depășesc determinările de clasă, vârstă, localizare sau religie.

Eszter Salamon este o coregrafă maghiară ce lucrează în Berlin. În ianuarie 2014 este artist invitat la MOMA, New York, și va avea o expoziţie solo timp de trei luni, în cadrul seriei de expoziţii "Satellite" la Jeu de Paume, Paris.

Christoph Winkler în RechtsRadikal În ultimii ani, femeile au devenit din ce în ce mai active și mai prezente în diverse mișcări de dreapta. Multă vreme, ele au fost tratate ca un partener subordonat, ca niște casnice sau mame neînsemnate. Astăzi însă, din cinci neo-naziști, unul este o femeie, iar din 10 atacuri de dreapta, unul este comis de o femeie. Spectacolul analizează acesta evoluţie printr-o cercetare a diverselor forme de expresie fizică ce pot comunica traumele severe prin care a trecut corpul feminin radical de dreapta. Fiindcă ideologia de dreapta este cu adevărat extremă și lasă urme atât în interior, cât și la exterior.

Christoph Winkler a studiat coregrafia la cunoscuta School for Drama Ernst Busch. În 1998 a început să profeseze independent coregrafia în Berlin, iar în 2007 a fondat BERLIN GOGOS – Agenţia pentru Dans Contemporan GoGo, ca metodă de analiză a mecanismului de exploatare a dansului contemporan.

Numărul 11 — 099

"We are the monsters" de Colette Sadler "We are the monsters" a fost creat din dorinţa lui Colette Sadler de a democratiza accesul și participarea în artă și dans, îndreptându-și atenţia către un public nou - copiii, pe care îi vede ca pe o potenţială forţă a schimbării. În spectacolele lui Colette Sadler vedem trupuri sfidând legile fizicii în căutarea libertăţii de mișcare, nelipsite de umor, care reușesc să relativizeze limitele acestei forme artistice, dansul.

Colette Sadler s-a născut la Glasgow, a urmat studii de balet la Scottish Ballet, apoi studii de licenţă în artă la Londra. În 2002 a început să își dezvolte propria coregrafie realizând un numar de spectacole solo. Din 2006 locuiește în Berlin și își promovează activitatea prin turnee în Europa. Pe lângă activitatea coregrafică, Colette organizează și workshopuri de dans.

100 — Numărul 11

Numărul 11 — 101

Cultură

Independen}i, dar uni}i…

Maria Neneciu

Text Andrei GÎndac, IonuŢ Dobre, Camelia Sirli

Foto

Teatrul independent a crescut în ultima perioadă în România, devenind o alternativă reală la teatrul instituţionalizat, dar și o oportunitate pentru mulţi tineri actori de a juca și de a se face remarcaţi.

O nouă iniţiativă - Festivalul Naţional de Teatru Independent și-a propus încă de la prima ediţie, care a avut loc în luna noiembrie, să promoveze și să susţină "libertatea" teatrului și să încurajeze teatrul experimental și proiectele cu părinţi, dar fără stăpâni.

Festivalul Naţional de Teatru Independent a debutat printr-o dezbatere legată de situaţia teatrului independent din România, care a fost moderată de Cătălin Ștefănescu și a reunit creatori, directori, actori și critici de teatru independent, dar și de stat, jurnaliști și bloggeri, printre care: Sanda Manu, Alice Barb, Chris Simion, Lia Bugnar, George Ivașcu, Radu Afrim, Voicu Rădescu sau Marius Manole.

102 — Numărul 11

Discuţiile s-au referit atât la libertatea artistică pe care un teatru independent o are, cât și la relaţia pe care acesta o are sau pe care ar trebui să o aibă cu teatrul de stat, despre statutul actorului în România, despre eficienţa acestor proiecte, despre teatru social și experimental, despre spaţiile alternative în care se poate juca teatru și despre... viitor.

Festivalul își propune, pe lângă competiţia în sine, să devină un instrument de susţinere a teatrului independent, dar și un pretext de a demara acest gen de dialog, atât de necesar dezvoltării teatrului independent. Festivalul speră să aducă împreună profesioniști din domeniu în ideea consolidării unei comunităţi active și să pună în legătură această comunitate cu posibili colaboratori și sponsori care pot sprijini realizarea și distribuirea producţiilor independente pe viitor. El este organizat de Fundaţia Godot și Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 și la prima ediţie a reușit să transforme Bucureștiul în singura scenă de teatru independent, cu 13 piese în secţiunea Concurs și alte 31 de piese în secţiunea OFF. Am stat de vorbă despre această primă ediţie a festivalului cu Daniel Popa, directorul artistic al festivalului, actor, regizor și produc[tor de spectacole.

De ce s-a simţit nevoia unui festival de Teatru Independent la noi?

Am intuit că e timpul. După un calcul simplu, realizezi că anual termină facultăţi de profil sute de absolvenţi. Unde se duc toţi creatorii ăștia de teatru? Se duc și își fac meseria pe unde pot. Asta nu înseamnă resemnare, înseamnă luptă pentru ce zici că te arde.

Dacă nu poţi fără, azi chiar ai unde să te exprimi. Și altfel, festivaluri independente au mai fost, mai sunt. Dar unul naţional de anvergura celui pe care l-am "stârnit" noi cred că este o premieră, din punctul

meu de vedere. Nu ne așteptam însă nici noi ca din București să aplice 71 de trupe independente. Și 27 din ţară. Nu e minunat?

Este.

Care sunt principalele lui obiective?

Recunoașterea, promovarea, încurajarea și premierea creatorilor de teatru independent. Și foarte important, baza unei viitoare asociaţii a independenţilor care să funcţioneze ca un mic stat în stat, dacă vreţi.

Fără organizare, nu avem vreo șansă. Uniţi însă....

Cât de mult s-a dezvoltat acest gen de teatru la noi în ultimii ani?

Dezvoltarea fenomenului este, spre surprinderea tuturor, invers proporţională cu interesul statului pentru cultură în general în ţara asta. Dar sunt sigur că teatrul independent va deveni în scurt timp noul Spectacolele din Concurs Act – Orfani // Asociaţia Culturală Catharsis – Niște fete // Asociaţia UNTEATRU – Ce zile frumoase // Compagnie 28 & Teatrul Luni de la Green Hours – Don't cry baby // Fundaţia Calea Victoriei 2007 – Bullets over Lipscani // Asociaţia UNTEATRU – Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de... // Compania Art NOMORE – Sfârșit.

Work in progress // Teatru Luni de la Green Hours & Asociaţia ARENA – 7 zile din viaţa lui Simon Labrosse // Teatrul nu e o clădire – 7 dintr–o lovitură // Scrie despre tine/ Asociaţia Link Center – Stand Up Please // Teatru FiX (Iași) – Dreaming Romania // AUALEU TEATRU (Timișoara) – O noapte furtunoasă // Compania Teatrală BIS (Sibiu) – Cehov, Trei drame ridicole // Grand Floor Group (Cluj) – 10 lecţii de iubire cu I mic.

Numărul 11 — 103

Cultură

mainstream, din cauză că sistemul nu și-a făcut bine calculele când a mărit numărul de locuri de la secţia actorie sau regie.

Deci, într-un fel, statul a contribuit fără să vrea la nașterea, dezvoltarea și, în cele din urmă, la impunerea pe piaţa culturală românească a teatrului independent.

Oare asta a fost strategia lor de fapt de la bun început? Sunt sigur.

De cine este organizat acesta și cât de grea a fost realizarea acestei prime ediţii?

Această primă ediţie ar fi fost imposibil de realizat fără sprijinul moral și, mai ales, financiar pe care Fundaţia Godot l-a primit cu atâta generozitate din partea Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 București și al Primăriei Sectorului 3 și al AFCN. Iată că o mână de oameni am reușit să mișcăm o ţară întreagă. Înţeleg că vă doriţi să fiţi și o platformă de sprijin pentru producţiile de gen. Aveţi și alt tip de proiecte pe care doriţi să le organizaţi de-a lungul anuluii, în acest sens?

Da, ne-am dori foarte tare să reușim măcar să începem discuţiile, dacă nu chiar să punem bazele unei asociaţii a creatorilor independenţi de teatru, o platformă care să sprijine, să îndrume, să faciliteze, să modereze, să negocieze și în general să facă viaţa independenţilor mai ușoară. Mai trăibilă. Afară sunt foarte multe posibilităţi pentru teatrul independent, sunt organizaţii specializate în festivaluri din zona est-europeană, EEPAP de exemplu, care sprijină iniţiative ca ale noastre, trebuie doar să dovedim că avem de ce să fim sprijiniţi. Important e să ne unim. Și altfel, tare ne-am dori ca fiecare ediţie a acestui festival să aibă loc în alt oraș. Evident, avem nevoie de sprijin. În continuare. Totul depinde de această primă ediţie. De răspunsul publicului, dar, zic eu, și de cel al participanţilor. Pentru ca un festival să își atingă scopul, participantul care nu a fost chiar atât de norocos încât să plece acasă cu un premiu atunci măcar să poată spune că pleacă cu niște spectacole văzute care i-au dat de gândit sau măcar cu niște contacte noi în telefon în vederea unor noi proiecte, sau măcar cu niște zile și nopţi minunate petrecute alături de oameni ca el sau chiar mai buni și care l-au motivat să meargă mai departe.

Atunci, da, o a doua ediţie își are locul.

Noi sperăm să ne vedem și anul viitor.

104 — Numărul 11

CODEX

Numărul 11 — 105

Cultură

Pove{ti pentru copii {i idei pentru oameni mari Ioana Pîrvu

Text Octav Ganea

Foto

Sunt cei mai spontani, mai critic-inteligenţi și mai nemiloși spectatori. Copiii sunt spectatorii pe care orice regizor și orice echipă de actori și-i dorește. Sau nu. Depinde de cât de dispuși sunt să primească răspunsuri dure, comentarii uneori crude, reacţii imprevizibile și întrebări încuietoare. Copiii sunt cei în care ar trebui să se investească enorm, căci ei vor intra sau vor ocoli sălile de spectacol și de cinema peste doi, cinci, zece ani. Și dacă nu prind startul cum trebuie, s-ar putea să ajungă să nu-i intereseze.

Jos pălăria!

Recent, am avut parte de una dintre cele mai relaxante, mai amuzante, mai emoţionante și mai optimiste experienţe: spectacolul "Pușculiţa" și prima mea întâlnire cu echipa Teatrului Vienez de Copii. Mi-am descoperit, cu ajutorul lor, slăbiciunea: anii de școală primară și sentimentul inegalabil dinainte de fiecare serbare de sfârșit de an.

La astfel de spectacole, reacţia spectatorilor este întotdeauna imprevizibilă, iar performanţa micilor actori nu e niciodată altceva decât un mare succes. Copiii nu se ridică în picioare la sfârșitul spectacolului și nu aplaudă frenetic dacă nu le-a plăcut cu-adevărat. Nu fac compromisuri și nu zâmbesc aproape niciodată, doar râd cu gura până la urechi. Nu sunt manipulabili, nu poţi să-i duci cu vorba, dar știu cum să participe direct, total, nemărginit. Nu-i poţi păcăli cu nimic tocmai pentru că au un simţ al adevărului care nu poate fi fentat în vreun fel. Însă nimic nu poate înlocui 106 — Numărul 11

emoţia vie, larma bătutului din palme, replicile în cor pe care o sală de copii le dă micilor actori de pe scenă, acolo unde, la sfârșit, mulţi urcă să le dea flori. Cei care înţeleg și simt acest lucru sunt răsplătiţi infinit.

Teatrul Vienez de Copii funcţionează în Austria din anul 1994. Sylvia Rotter, fondatoarea lui, și-a dorit iniţial doar să creeze un cadru prin care să-i apropie pe copii de marea literatură. În decursul anilor însă, a dezvoltat o metodă în cadrul căreia jocul de teatru este învelișul extern, esenţa fiind cooperarea și educaţia. Din 2008, Teatrul Vienez de Copii își desfășoară activitatea și în România, la Oradea și București. Trupele de teatru, formate din copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, pregătesc în fiecare an montări scenice ale unor piese clasice și, toamnă de toamnă, susţin în faţa publicului ministagiuni încântătoare, cu aplauze la scenă deschisă. După ce anii trecuţi au jucat "Visul unei nopţi de vară" de W. Shakespeare, "Bolnavul închipuit" de Molière și "Gâlcevile din Chioggia", de Carlo Goldoni, în lunile

octombrie și noiembrie ale acestui an s-a jucat "Pușculiţa", de Eugène Labiche. În spatele acestei montări unice, limited edition, stau luni de muncă, antrenamente și repetiţii, o echipă de actori profesioniști și o metodă de lucru creativă. Jocurile de energizare, de respiraţie, de voce, ritm, atenţie, memorie, improvizaţie au rezultate impresionante: copiii câștigă flexibilitate, o mai bună capacitate de concentrare și rezistenţă la stres.

Metoda este eficientă doar dacă sunt aplicate precis regulile ei de bază: ascultarea reciprocă, concentrarea pe câte o singură activitate o

În fiecare februarie, teatrul face o completare de trupă, prin ateliere de selecţie. În jur de 1 martie încep cursurile, copiii vin de două ori pe săptămână, timp de trei luni și jumătate. Se mai face, opţional, o școală de vară de două săptămâni, pentru cei care rămân în oraș. Apoi cursurile reîncep odată cu școala, în septembrie, și până în noiembrie e program intensiv, însemnând cursuri de două ori pe săptămână, repetiţii generale de weekend și seria de spectacole (șapte pe stagiune).

dată, încredere, implicare totală, conștientizare, colaborare și folosirea imaginaţiei. Dezvoltarea acestor abilităţi prin învăţare, prin joc și teatru înseamnă pregătire pentru viaţă, căci fiecare ședinţă de antrenament e o lecţie de lucru în echipă, în cadrul căreia tinerii actori învaţă că fiecare element își are locul și rostul lui precis, întregul neputând fi format fără fiecare piesă a puzzle-ului. Exploatând comicul inteligent al textului, doamna Rotter a adus la viaţă poveștile unei familii haotice ca și cum acestea ar ieși chiar din gura lor. Combinând umorul cu sarcasmul și implicarea totală a micilor actori, spectacolul amintește de plăcerea ascultării unei povești bune, de euforia pe care ar trebui să o simţi atunci când ești la teatru și de starea de bine pe care ţi-o dă o repriză sănătoasă de râs și de conștientizare a valorii.

Mai mult de atât, trezește o nevoie de continuitate, în care îţi doreși ca acest șir de apariţii și de intervenţii să nu se mai termine.

Trupa de actori a muncit cu seriozitate sub atenta îndrumare a coordonatorilor artistici. Aceștia au lăsat povestea să se desfășoare fluent și bine ritmat, într-un decor aerisit, despre care am aflat că vine direct de Numărul 11 — 107

Cultură

la Viena. Nervul, gălăgia, concentrarea, sinceritatea veritabilă și agitaţia continuă, însoţite de melodii simple și vesele au amplificat reacţia sălii. Copiii înţeleg convenţia, simt audienţa și alternează momentele de sinceritate veritabilă cu glume și cu poante care să ducă show-ul cât mai aproape de noi. Punct ochit, punct lovit, căci credibilitatea și emoţia vin tocmai din combinaţia de comic și patimă.

Jurnal de culise Despre metoda de lucru și despre pregătire, repetiţii și ateliere, am vorbit cu una dintre coordonatoarele artistice ale teatrului, Raluca Urea, actriţă, membră a Companiei de teatru Passe Partout Dan Puric. Am aflat că lucrul începe cu jocuri și exerciţii, fie de memorie, fie de respiraţie, fie de dicţie. Apoi se ajunge la lucrul pe text, care începe ca un joc, se construiește povestea, se vorbește despre personaje, despre personalităţile, pasiunile și motivaţiile lor, despre viaţa construită pe care o trăiesc. Apoi copiii își aleg personajul pe care cred că ar putea să-l interpreteze cel mai bine și abia apoi trec la textul dramatic, propriu-zis. Un alt accent pe care se lucrează intens este muzica, divizată în ritm și cântec.

"Lucrăm foarte mult pe jocuri de ritm. De exemplu, avem trei grupuri care cântă un canon: începe primul, iar celelalte două încep pe rând, ceva mai târziu. Asta antrenează creierul fantastic. Este foarte greu și antrenant să îţi asculţi propriul grup. Este deja altceva faţă de cântecul pe cuvinte, unde textul este foarte important", explică Raluca Urea.

Un alt aspect important, de la care pleacă tot programul de pregătire, este piramida impuls-reacţie-observaţie.

Important este, așa cum povestește Raluca, să observi copilul, să faci în așa fel încât să vezi în ochii lui când e plictisit, când e fericit, când e mulţumit sau trist. Exerciţiile și cursurile Teatrului Vienez dau copiilor idei-cheie, sfaturi și îndrumări despre viaţă: cum să rezolve probleme, cum să lege prietenii, cum să dobândească încredere în oameni.

"Important este să setezi niște reguli, apoi toţi le vor respecta. Întotdeauna sunt împreună, niciunul dintre ei nu e mai star decât ceilalţi, nu iese nimeni în faţă. Știu că spectacolul iese dacă se implică toţi în aceeași măsură, dacă lucrează împreună și dacă fac echipă bună. Trebuie să asculte, să înveţe și să fie deschiși la orice", 108 — Numărul 11

povestește Raluca despre modul de lucru.

Cu Andreea Grindean, organizatoarea cursurilor și cea care trage sforile în spatele cortinei, am vorbit despre partea financiară a acestui proiect, despre cei care îl sprijină și despre cei care se implică.

Am aflat că există o carte în curs de publicare, tradusă din germană în cadrul unui proiect cu fonduri europene, care a fost realizată cu ajutorul UNATC și care promovează metoda de învăţare Rotter.

"Este un fel de manual care ajută părinţii și profesorii să lucreze mai bine cu copiii, accentuându-le punctele tari și diminuându-le punctele slabe", spune Andreea despre curs.

Dar au nevoie, în egală măsură, și de sponsori care să ajute să ducă această iniţiativă către școli, căci ar fi mult mai simplu să instruiască profesorii, să ducă vestea acestui proiect: "Dacă dorim să facem un lucru profesional, este nevoie de bani. Vrem să facem lucrurile bine, cu seriozitate. Da, avem nevoie de mult ajutor, dar putem să facem multe!", mărturisește Andreea.

"Teatrul pentru adulţi, jucat de copii", așa cum îl explică fetele, este un act de responsabilizare culturală cu efecte de care ar trebui să fim mult mai conștienţi decât suntem. Am învăţat, timp de patru ore printre ei, că teatrul te face să te simţi viu și că este o bucată de viaţă.

Sylvia Rotter

fondator [i regizor Teatrul Vienez de Copii

Cum lucraţi cu copiii? Care sunt punctele-cheie ale metodei Rotter?

Principiul meu este "dulce și amar".

Copiii au o mare libertate și le este îngăduit să fie chiar "sălbatici". Cât mai activi, cât mai creativi, cât mai năzdrăvani. Însă atunci când spun stop, este stop! De exemplu, îmi amintesc cum în primul an, în Viena, lucram într-o cameră care se afla la parter. Copiilor li s-a părut mult mai interesant să intre și să iasă pe fereastră decât pe ușă. Și atâta vreme cât nu se puteau răni, era mult mai distractiv să le permitem asta și, în general, să le îngăduim tot ce le trece prin cap. Când ne ducem la ţară, copiii au voie să meargă prin apă, să se caţere în copaci, să sară garduri, atâta vreme cât înţeleg unde este pericolul. Un moment-cheie a fost atunci când i-am văzut pe nepoţii mei jucându-se, timp de o jumătate de zi, cu o bucată de lemn pe o pajiște, fără să se plictisească. Apoi s-au tăvălit în nămol și am avut parte de cel mai elocvent exemplu despre cum copiii se pot bucura nemărginit și despre cum

Numărul 11 — 109

110 — Numărul 11

Arhivă proiecte Teatrul Vienez de Copii 2008 deschiderea oficială a activităţii în București 2009 "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare 2009 Masterclass Diane Travis, Teatrul Naţional București 2010 Participare la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2010 cu piesa "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare (6 iunie 2010) 2010 "Bolnavul închipuit" de Molière 2011 Further Training - Echipa de coordonatori a participat la o formare susţinută de Diane Travis și Sylvia Rotter în Styria, Austria.

2011 Tabăra de vară pentru copii în Styria , Austria.

2011 "Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni 2012 Masterclass Sylvia Rotter, U.N.A.T.C. 2012 "Risipitorul" de Ferdinand Raimund 2013 Masterclass Diane Trevis 2013 Tabăra de vară Fundata

ani. Deci asta dorim să îi învăţăm pe copii: autocontrolul.

pot să exploateze orice context pentru a se distra.

Munca noastră este despre cum să le dezvolţi copiilor autodisciplina. Și autodisciplina este în orice faci în viaţă, cheia este în autocontrol. În Statele Unite ale Americii a fost făcut un exerciţiu foarte interesant, un experiment, în anii ’60 cred (n.r., The Marshmallow Test, Walter Mischel). Un profesor le-a adus unor copii bezele.

Copiii erau foarte mici, aveau 4-5 ani, erau filmaţi, dar ei nu știau asta.

Profesorul le-a spus: dacă nu mâncaţi sau nu vă atingeţi de bezea cât timp eu sunt plecat, mai primiţi una. Și i-a

filmat. Nu pot să uit, unii dintre copii erau ca niște micuţi șoricei. Au fost trei grupuri: copiii care nu s-au atins de bezele deloc, copiii care și-au mâncat bezeaua aproape instantaneu și cei care erau ca niște șoricei și o scobeau ușor, o atingeau, o pupau, în speranţa că nu se vede. Interesant la acest experiment este faptul că profesorul a urmărit traiectoria vieţii acestor copii. Iar 3040 de ani mai târziu a putut dovedi că acei copii care au avut autocontrol la vârsta de 4 ani au fost de departe mai de succes în viaţă (atât în viaţa profesională, cât și în viaţa privată) faţă de cei care nu l-au avut la vârsta de 4

Cum sunt copiii din România? Cum lucraţi cu ei, cum reacţionează?

Unul dintre multele motive pentru care îmi place să lucrez în România este potenţialul emoţional al copiilor.

Pe care vor să-l exprime, abundă de sentimente pe care sunt gata să le arate. Cei mai mulţi copii au o mulţime de sentimente, dar fie nu sunt pregătiţi să le arate deoarece nu pot sau se simt jenaţi să o facă sau pur și simplu nu știu că au aceste sentimente, nu și-au dezvoltat capacitatea de a le înţelege sau nu au rămas vreodată în contact cu ele. A juca implică, de asemenea, multă emoţie. Există gusturi diferite în privinţa teatrului, dar mie îmi place emoţia. Dacă nu vezi emoţie pe scenă, poţi alege să citești o carte. Toată varietatea de sentimente umane ar trebui arătată pe scenă.

Mi-aţi vorbit despre importanţa psihologiei și a colaborării cu un neuro scientist. Cu cine lucraţi acest aspect, aveţi un colaborator permanent?

Acum câţiva ani, am fost la o prelegere în Viena, la Stadthalle, la care au participat 2.000 de profesori și unde profesorul Manfred Spitzer, directorul Clinicii Universitare de Psihiatrie din Ulm, a explicat modul în care funcţionează creierul și felul în care lucrurile se leagă între ele. A fost fascinant și m-am gândit că trebuie să facem un studiu asupra muncii noastre, Numărul 11 — 111

Cultură

PUȘCULIŢA Cetăţenii unui mic orășel de provincie decid, după o rundă de cărţi, să spargă pușculiţa lor, pușculiţa care păstrează "controlul jocului". Mândri de deţinerea a 491 de franci și 20 de centime, stabilesc să meargă la Paris, unde doresc să experimenteze ceva "de neuitat" și să aibă parte "de un final epocal". Dar, încă de acasă sunt dezbinaţi în privinţa utilizării comorii lor comune, iar pe drum conflictele devin imposibil de ascuns; se plâng cu privire la evenimentele izbitoare care au loc; confuzia conduce compania pușculiţei în situaţii amuzante, ameninţătoare și absurde. Ei devin victime ale unor fraude, ale unor erori și, nu în ultimul rând, propriile lor victime.

"Pușculiţa" începe complet inofensiv și se transformă tot mai mult într-o situaţie în care evenimentele grăbite fac personajele să simtă ca și cum le-ar fugi pământul de sub picioare.

Eugène Labiche a iubit efectele de teatru, confuzia sălbatică și întâlnirile neașteptate. "Noi ne-am amuzat, pe alţii i-am făcut să râdă, sper să ne fie iertat", spunea Labiche.

deoarece dintr-o dată am înţeles mai bine ce facem noi. După primul studiu care a fost de succes, profesorul Spitzer m-a contactat și de atunci lucrăm împreună. E o poveste extraordinară deoarece mi-am dorit să vorbesc cu el, lucru care nu este foarte ușor de făcut, pentru că e foarte ocupat și implicat în multe proiecte. Pe de altă parte, foarte puţini ar fi pus în practică munca lui. El spune că dacă îţi dorești pentru copilul tău performanţă la matematică, trebuie să faci cu el multe exerciţii care implică cele 5 degete de la mână. Și am înţeles că în baza acestor exerciţii de coordonare lucrăm noi, de fapt. Am realizat că, dacă oamenii fac multe exerciţii de motricitate și coordonare, asta chiar îi ajută. Dacă învaţă cum să asculte, vor avea de învăţat, dacă privesc la distanţe diferite, își antrenează ochii. În munca noastră este o știinţă mixtă, dinamică.

Cum vi se pare că evoluează copiii, cum se transformă, cum îi schimbă experienţa de la Teatrul Vienez de Copii?

Cred că există multe niveluri, iar primul nivel este însuși scopul muncii noastre: prin teatrul nostru ne dorim să aducem bucuria comunicării. Acești copii sunt aici, vin aici pentru că și-au făcut prieteni, se simt o echipă puternică, nu trebuie să-și dovedească nimic unii altora, nu trebuie să se laude, să întreţină ierarhii. Pur și simplu le place să fie unii cu ceilalţi. Pentru un tânăr de 19 ani poate fi chiar o relaxare să vorbească cu un copil de 7 ani. Se 112 — Numărul 11

amuză împreună, se ajută, se susţin, învaţă unii de la alţii. Copiii trebuie să se obișnuiască unul cu altul, să înveţe să se apropie, să se asculte, să se ajute.

Lent, cu pași mici-mici, toate aceste etape sunt atinse, îndeplinite. Fără certuri, fără revoltă, fără prea multe reproșuri. Chiar și când acestea vin, în sfârșit, sunt în continuare blânde, decente.

anume le place un film sau altul. Fiecare sesiune are o temă anume, ilustrată cu exemple din filme. Vor exista și elemente practice în curs, sesiuni în care copiii vor fi invitaţi să treacă prin etapele de realizare a unui film. Vor putea să filmeze, să joace, să aleagă cadrele cele mai bune și să le monteze. "Dincolo de subiectivitate, filmul, ca orice altă formă de artă, se poate judeca după anumite criterii valorice. Copiii vor învăţa să fie mai pretenţioși cu filmele pe care le văd, vor aprecia un film bun la adevărata lui valoare și vor putea amenda cu mai multă ușurinţă și dezinvoltură clișeele, adică formulele standardizate prin care un cineast leneș o ia pe scurtătură în încercarea de a impresiona. Nu vor mai cădea în capcanele cinematografice și se vor bucura cu atât mai mult atunci când vor constata că se află în faţa unui film puternic, convingător și autentic", povestește Radu Muntean despre implicarea lui în proiect.

Atelierul de cinematografie le deschide copiilor lumea de dincolo de scenă și de ecran, ajutându-i să descopere cum lucrează un actor, cum jocul devine realitate, să descopere o cale către o altfel de educaţie, către definirea personalităţii.

În loc de aplauze

Exerciţii de imaginaţie Contrar aparenţelor, pentru copiii din generaţia "ipad & facebook" există și alte opţiuni. Astfel, școlarii de la Avenor College, coordonaţi de o echipă puternică de tutori, Radu Jude și Radu Muntean, sunt familiarizaţi cu universul cinematografiei, al actorilor și al scenelor de urmărit. Atelierele își propun să educe gustul elevilor în alegerea produselor audiovizuale, să-i convingă de avantajele vizionării unui film într-o sală de cinema și să le deschidă noi perspective despre lume și oameni prin intermediul peliculei.

Scopul clubului este, așa cum povestesc organizatorii, acela de a ajuta copiii să devină spectatori educaţi de cinema. Cu puţină răbdare, ei vor putea deprinde ceea ce se numește discernământ

cinematografic, mai exact, acel bagaj de cunoștinţe care ne lipsește și unora dintre noi, care permite deosebirile dintre un film bun de unul prost. Aici copiii învaţă cum se face un film, care sunt etapele de realizare și în ce constă munca celor care participă la realizarea unui film. Vor afla că, deși filmul nu ar putea exista fără actori, nu poate fi făcut fără cei care fac posibile reproducerea fidelă a unor alte realităţi: scenografii care confecţionează și gândesc decorurile de pe scenă sau platourile de filmare și costumele, dramaturgii și scenariștii care imaginează și scriu povești credibile cercetând istoria și documentându-se continuu din realitate, cascadorii și antrenorii, coregrafii și dansatorii, machiorii și mulţi, mulţi alţii care contribuie la crearea lumilor închipuite. Asta nu înseamnă că filmul își va pierde din mister, dar va deveni mai ușor de înţeles de ce

Atât teatrul, cât și filmul formează adulţi capabili să înţeleagă și să interogheze lumea în care trăiesc. Ambele se traduc printr-o modalitate de educare, un mod de regăsire și de definire a personalităţii.

Nu de puţine ori s-a vorbit despre nevoia de a introduce în școli programe coerente de educaţie artistică, care să depășească statutul pe care artele îl deţin în pregătirea elevilor. Dacă muzica sau "desenul" și-au găsit cu greu locul în programele școlare, educaţia prin teatru sau prin film este cea mai vitregită. În acest context, activităţi teatrale educative, cum sunt cele organizate de Teatrul Vienez de Copii sau clubul de cinematografie, organizat de Avenor School, sunt oaza de normalitate, sunt două modalităţi prin care copiii se pot maturiza frumos, prin care vor căuta poveștile care să le fie aproape și în care să creadă. Merită, deci, încurajate, susţinute și lăudate până în pânzele albe.

Clubul de cinematografie de la Avenor College Începând de anul acesta, în cadrul programului de educaţie non-formală al școlii particulare Avenor College, fosta școală Little London, se desfășoară un club de cinematografie. Clubul îi are ca lectori pe unii dintre cei mai cunoscuţi regizori români ai momentului, Radu Muntean și Radu Jude.

Numărul 11 — 113

design

15 mici bucurii pentru o iarn~ mai frumoas~ Ioana Pîrvu

Text Băneasa Shopping City

Foto

Începe să miroasă a sărbători, așa că e timpul să căutăm răsfăţuri și lucruri care fac zilele geroase un pic mai prietenoase și serile lungi un pic mai distractive.

Dar nu orice fel de lucruri, ci dintre cele care au pe cartea de vizită designul și bunul-gust, lucruri create cu grijă și cu atenţie. Am adunat din Băneasa Shopping City, într-o colecţie numai bună pentru zilele de vacanţă ce urmează, 15 bucurii care definesc o alternativă la febra cumpărăturilor de Crăciun și la toate produsele lipsite de mesaj care o încununează.

2. Pâine aburindă Ceramica colorată Emile Henry e greu de caracterizat ca fiind doar "vase de gătit." E mai mult decât atât!

Compania din Marcigny, Franţa, înfiinţată încă din 1850, produce ceramică specială, rezistentă la șocuri mecanice și termice. Printr-un procedeu tehnologic unic, ceramica devine rezistentă la modificări bruște de temperatură - vasele pot fi băgate direct din frigider în cuptor, la 250°C. În plus, nu își pierd culoarea originală niciodată, așa că sigur vor face multe mese de Crăciun copioase și delicioase. Vasul special este perfect pentru o pâine făcută ca în cuptorul pe lemne al bunicii. Capacul bombat permite coacerea uniformă și oferă umiditate constantă, aspecte importante în prepararea unei pâini gustoase.

De asemenea, un alt secret este că permite apei rezultate în urma condensului să curgă înapoi pe suprafaţa pâinii, pentru a fi absorbită în totalitate până la sfârșitul coacerii.

Așadar, poftă bună la pâine cu miez pufos și ușor și coajă crocantă și aurie. pentrugatit.ro facebook.com/KitchenShop

1. Munţi de ciocolată Simplă, albă, cu lapte sau neagră, cu alune, cu migdale, cu cireșe sau portocale, cu miere și nuci, cu alune și stafide, cu fistic, cafea și cherry, cu piper și ghimbir, cu pepene galben și măr sau poate bomboane de brad cu jeleu și marţipan, nu putem spune cu adevărat că a venit Crăciunul dacă nu vorbim despre multă ciocolată. Cutia plină de bunătăţi de la Neuhaus e un leac miraculos pentru pofticioșii de trufe, de portocale în ciocolată și de arome fine și e o răsplată bună pentru zilele în care trebuie să suporţi un ger de crapă pietrele.

3. Aromaterapie

neuhaus-praline.ro facebook.com/NeuhausRomania

bamboo.ro facebook.com/bamboo.magazinedeco

114 — Numărul 11

Pentru momente de răsfăţ în serile de iarnă, alege aromele preferate, bucură-ţi simţurile și relaxeazăte. Formele interesante și lumina caldă și blândă ca-n povești învăluiesc casa în parfumul târgurilor de Craciun și emană note dulci și delicate.

4. Un concert de cameră și colinde ritmate Pentru o seară în care răsună colindele, îţi recomandăm să faci cadou copiilor un pian digital cu coadă, care să asigure fondul muzical iernatic.

Conservatory Grand Piano ajută la dezvoltarea capacităţii de a percepe melodii și structuri ritmice, e numai bun pentru gesticulat și bătut din palme sau jocuri de dansat și cântat și sigur va face atmosferă de sărbătoare la orice oră. facebook.com/ImaginariumRomania imaginarium.ro

6. Aromaterapie pentru mâini Bestseller în categorie, Hand Therapy din colecţia Gardeners e o fericire pentru mâini. Are în compoziţie unt de shea, salvie, lavandă și lămâiţă și te va ajuta să treci cu bine de zilele geroase de iarnă. Brandul Crabtree & Evelyn a fost creat având ca sursă de inspiraţie, pe de o parte, activitatea lui John Evelyn, botanist din secolul al XVII-lea, iar pe de altă parte, frumuseţea și calităţile extraordinare ale mărului sălbatic. Și astăzi, numele Crabtree & Evelyn susţine respectul pentru natură și încrederea că ingredientele cele mai bune se găsesc în plante. crabtree-evelyn.com

5. O pereche de șoșoni Pentru că frigul începe de la degete, o pereche de papuci de casă groși și călduroși e întotdeauna bine-venită. Ia-ţi de lână colorată, cu căptușeală și blăniţă și vor deveni aliaţii perfecţi în zilele reci. accessorize.com facebook.com/accessorize-romania

7. O listă de dorinţe cu stil Stiloul cu etichetă Karl Lagerfeld poate așterne pe hârtie toate gândurile tale despre anul care a trecut sau lista ta de rezoluţii pentru 2014.

S.T. Dupont are o moștenire îndelungată, veche de 140 de ani, de prelucrare magnifică a celor mai preţioase și nobile materiale. Prelucrarea metalului, aplicarea lacului și combinarea unor materiale excelente sunt rezultatul unor cunoștinţe nepreţuite, transmise din generaţie în generaţie la Dupont. el-unico.com Numărul 11 — 115

design

10. Bunătăţi regești

8. O felie de cozonac Amintirea dimineţilor cu colindători, a sobei dogorind și a meselor în familie este completă doar cu o felie cu miros îmbietor de cozonac cald. Cu cacao, nuci, stafide și rom, ca la bunica, alegeţi rafinamentul absolut la Boutique Restaurant Chocolat Créateur de Goût.

Foie gras, pain d’épices, confit și vinuri alese, pentru amatorii de delicatese franţuzești sunt mai populare decât colindatul. Și e clar că de Sărbători au alt gust !

Așa că iarna asta adună-ţi prietenii la o masă festivă fără sarmale și răsfaţă-i cu o selecţie din coșul Le Coffret de Monsieur le Comte. cadouri-lemanoir.ro facebook.com/le-manoir

facebook.com/ChocolatRO

11. Tehonologie pentru un an nou fericit 9. Momente trase pe film Crăciunul nu are un buton de reluare, așa că ai nevoie de un aparat foto care să ţină pasul cu vacanţa ta.

Pentru că știi că fotografiile cele mai bune ies în situaţii spontane, extreme sau impulsive și multe dintre ele se irosesc doar din cauza unui aparat foto care lipsește, fă-ţi cadou un Nikon. Rezistent la apă, la șoc și la îngheţ, Nikon 1 AW1 face faţă indiferent dacă ești pe pârtia de schi sau într-o aventură arctică. facebook.com/YellowStore

116 — Numărul 11

Chiar dacă iarna înseamnă o continuă fugă după cadouri pentru cei dragi, ia o pauză numai pentru tine. Cu un ecran generos de 10 inch și cele 100 de cărţi preinstalate, cu tableta UTOK 1000 Q poţi fi mai aproape de personajele tale preferate, răsfoind în pauzele de shopping. Iar dacă firul acţiunii devine monoton, te poţi aventura oricând în lumea jocurilor 3D sau în universul filmelor și serialelor preferate. utok.com

12. O pipă cu poveste Pentru că lucrurile old fashioned au devenit "the new black", o pipă cu personalitate sigur va face mai suportabile serile geroase. A fuma pipă iarna e o consolare, căci atunci când strângi căușul fierbinte în mână, uiţi de frig. A fuma pipă presupune ceva din plăcerea colecţionarului, aduni și folosești zeci de ustensile, schimbi sute de tutunuri, îţi îngrijești instrumentele, dăruindu-le celor vechi și merituoase un loc. Alege unul dintre modelele limitate de la Davidoff, cu poveste de design în spate. davidoff.com

14. O combinaţie perfectă între ciocolată și cafea Dincolo de a-ţi stârni pofta poftelor, prăjiturile Cinnabon sunt coapte după metode bine stabilite.

Aluat cald, proaspăt preparat, umplut cu ciocolată și cafea, acoperit cu glazură de cremă de brânză și presărat cu zahăr brun și celebra scorţișoară Makara, iar la final stropit cu cafea, Chocolate Espresso Minibon este un desert care te face să te lingi pe degete. Festin de iarnă! cinnabon.ro

13. Bucurii pentru brad Inventate și reinventate, mai mari sau mai mici, din diferite materiale și modelate după tendinţe sau după dorinţe, decoraţiunile de brad sunt cele de care nu ne putem lipsi în decembrie. zarahome.com

15. o baie relaxantă Cu un design inspirat de tradiţia Crăciunului, acest cadou este perfect pentru toţi fanii înrăiţi ai băilor lungi și relaxante. Diversitatea aromelor redă energie multă și o stare de mai bine. lush.ro

Numărul 11 — 117

Design

Laboratorul s~rb~torilor de iarn~ Maria Neneciu

Text ROD și BDC

Foto

Sărbătorile de iarnă sunt încărcate cu multe gânduri bune și cu multe planuri curajoase pentru noul an și sunt, în general, o perioadă în care ne dorim să fim recunoscători, să facem cadouri speciale celor dragi, să ne bucurăm de "acasă", să ne înconjurăm de lucruri frumoase și să cumpărăm căni noi, pentru viitoarele cafele lungi, savurate alături de prieteni vechi. Sesiunea de cumpărături din această perioadă nu ar trebui însă să se transforme într-un chin, ci poate fi o bucurie în sine, dar pentru asta ai nevoie de puţină organizare, de câteva liste, dacă te știi genul uituc, dar mai ales de o companie plăcută și de niște destinaţii atent alese. Și orice ai face, nu lăsa totul pe ultimul moment.

Micul târg de cadouri deștepte O librărie în prag de Crăciun concentrează multă bucurie pe metru pătrat. Dacă aveţi nevoie de dovezi, treceţi pe la Târgul Cărtureștilor, ajuns anul acesta la a opta ediţie. Deschis între 30 noiembrie și 31 decembrie, târgul din Librăriile Cărturești este un mic laborator de fericire. Ingredientele: mirosul de cărţi noi, decoraţiunile ingenioase, papetăria de sărbătoare, jucăriile, turta dulce, ceaiurile sau ceștile frumos aranjate, totul cu muzică și lumini calde.

Pentru lecturile de vacanţă, treceţi pe la raftul de noutăţi, unde vă așteaptă direct din tipar noul volum semnat de Iv cel Naiv și Vali Petridean, "Nesfârșesc", sau "Best of: proza scurtă a anilor 2000", de Marius Chivu (editor). N-ar trebui ratate nici "Părul Venerei" de Mihail Șișkin sau cartea cu sâmburi de zâmbet, "Zâmburi", de Adriana și Ștefan Liuţe.

Pe rafturile ROD vei găsi agende cu modele noi semnate de Pisica Pătrată, Vali Petridean și Maria Surducan – pentru inspiraţia zilnică a celor care iubesc ilustraţia românească. Gusturile cosmopolite au la 118 — Numărul 11

dispoziţie carnete și agende pentru 2014 de la Moleskine, Paperblanks, Legami, Pomegranate sau Roger la Borde. Iar cine crede în continuare în puterea scrisului de mână poate testa pe îndelete noutăţile din domeniul instrumentelor de scris (de la Lindauer, Parafernalia, Worther, Pillot, Mark’s Tokyo Edge, Moleskine, Kimmidoll).

Tot în cadrul târgului, în spaţiul dedicat creativităţii autohtone, ROD, s-au adunat produse gândite special pentru Sărbători:

globuri și decoraţiuni de Crăciun de la Kihi-Kiha, niște pacheţele frumoase de la Woodish, surprize speciale de la Cai verzi pe pereţi, ceramică semnată de Alina Constantinescu sau Mădălina Teler, pantofi creaţi de Bianca Georgescu și jucării concepute de Mihai Stamati.

Probabil că zona cea mai populară din librărie în această perioadă este cea care găzduiește decoraţiunile pentru brad, casă și birou: clopoţei și reni din porţelan, brăduţi și Moși Crăciun pufoși, bufniţe și inimioare, căluţi din lemn, ghirlande din ceramică și îngerași din sticlă împodobesc temporar rafturile librăriei. În zona dedicată gastronomiei găsești dulceţuri fine, turtă dulce în forme simpatice, vinuri pentru masa de Crăciun, ceaiuri de iarnă cu scorţișoară, migdale sau marţipan.

Se spune că, de Crăciun, toate drumurile duc acasă. Pentru Târgul Cărtureștilor merită să faceţi un mic ocol.

Numărul 11 — 119

Design

Design your Christmas Proiectul Design Your Christmas este iniţiat de Bucharest Design Center, un târg de o lună, de design românesc și austriac, o primă întâlnire a comunităţii designerilor de produs de la noi cu cei din regiunea austriacă Styria-Graz.

Aceștia și-au unit eforturile pentru a aduce în atenţia publicului românesc obiecte speciale de design, pe care le puteţi cumpăra de la Cărtureștiul din Băneasa Shopping City. Mai multe informaţii despre acest proiect găsești și pe www.bucharestdesigncenter.org.

120 — Numărul 11

Dacă vrei să îţi "desenezi" sărbătorile ideale, trebuie să nu uiţi că acestea adoră mănușile groase, desenele animate, filmele alb-negru, mirosul de scorţișoară și de prăjituri la cuptor, că se cuibăresc în general acasă, că au dimineţi lungi, sub pături tricotate, și că sunt vesele și gălăgioase.

Va trebui să te aprovizionezi din timp cu obiecte speciale și să faci cele mai inspirate cadouri. Și noi credem că este păcat să nu profiţi de ocazie pentru a te bucura și de un târg de Crăciun bine organizat. Iar dacă faci parte dintre norocoșii care își vor petrece sărbătorile pe alte meleaguri, te sfătuim să te interesezi din timp ce târguri de Crăciun găsești prin zona respectivă.

Site-urile www.christmasmarkets.com și www.welovechristmasmarkets.com sunt surse bune pentru un research iniţial.

Numărul 11 — 121

Toţi experimentaliștii de la Anti-mall au fost recrutaţi în urma provocării Unleash your creativity, în care zeci de oameni s-au întrecut pentru titlul de creativ al creativilor. Au acceptat provocarea Grolsch și au demonstrat că pasiunea este, de fapt, căptușeala creativă a jobului.

Design

Ceasul de{tept~tor al creativit~}ii IOANA PÎRVU

Text

În fostul magazin București de pe Lipscani, s-au întalnit, timp de trei zile, unicul, specificul, creativul. Produsele în serie, stereotipia și blazarea nu au fost deloc binevenite, iar pasiunile au devenit legi. Proiectul Anti-mall a demonstrat că se poate! Se poate să fim pasionaţi, entuziasmaţi, se poate să schimbam ceva și să trăim din ceea ce ne place.

122 — Numărul 11

Grolsch Awakening, campania care include experimentul Anti-mall, înseamnă să te trezești și să vrei să schimbi ceva din viaţa ta în bine. Prin creativitate, îndemânare, skill, pe cont propriu, stând drept în faţa oricăror provocări ce ţi s-ar putea ivi în cale.

Awakening înseamnă că ceasul deșteptător al creativităţii a sunat și că trebuie să ne dăm seama că viaţa fără pasiunea există doar în nuanţe de gri. Reinterpretarea mall-ului, un

simbol al produselor de serie, într-o manieră anti-conformistă, a adus împreună minţi creative, care au dat un nou rol spaţiului de pe Lipscani. Acolo au strâns exemple demne de urmat, demne de bookmarkuit și de revizionat pentru zilele în care creativitatea este mofturoasă și nu vrea să vină în vizită.

Pentru că noi credem în experimentaliștii care schimbă lucruri făcându-le, am vorbit cu minţile creative din spatele proiectului despre cum a evoluat Grolsch Awakening, despre strategia din spate și despre oamenii pe care i-au cunoscut în campanie.

Care sunt componentele proiectului Awakening? De unde a început, prin ce etape a trecut și către ce se îndreaptă?

Proiectul Awakening se adresează oamenilor care, prin intermediul abilităţilor naturale, pot face lucruri extraordinare. Am pornit de la acea nevoie a oamenilor de a-și exprima creativitatea adormită și de a câștiga energie pozitivă după orele petrecute la muncă. Platforma experimentalist.ro,

Hiperrealism într-un subsol Felix Deac are 29 de ani, este absolvent de Arte Plastice, dar de aproximativ cinci ani lucrează într-un magazin care comercializează electrocasnice. Felix a mărturisit că, pentru el, "munca" este de fapt artă, iar serviciul de zi cu zi "un hobby". După ce se termină programul, își ocupă timpul cu ce-i hrănește sufletul: sculptura.

Realizează lucrările mari în subsolul blocului, iar pe cele de dimensiuni mai reduse le lucrează acasă.

gândită ca un spaţiu de joacă al ideilor care pot prinde formă, a fost pusă la dispoziţia acestor creativi de după ora 18:00. Am gândit și câteva tool-uri pentru a începe această descoperire: am lansat provocări și am implicat și artiști, ca sursă de inspiraţie.

Creativii au avut la dispoziţie mai multe domenii în care să se dezlănţuie: creative recycling, DIY, fotografie, design, muzică și au fost încurajaţi de artiști să își urmeze pasiunile. Comunitatea este în continuare activă pe platforma experimentalist.ro.

Experimentaliștii își împărtășesc constant experienţele, evenimentele de care sunt interesaţi, ultimele proiecte la care au lucrat.

Am sperat ca acest proiect să inspire cât mai multe persoane să dezvolte proiecte creative în timpul liber. Și nu ne-am oprit aici, am lansat Grolsch Anti-Mall, am provocat experimentaliștii creativi să încerce timp de trei zile cum este să trăiască doar din pasiunea lor. Am lansat această invitaţie prin intermediul unei provocări pe platforma experimentalist.ro, prin care 15 persoane au fost special recrutate pentru a face bani din pasiunea lor. Schimbarea urmarită de noi prin Awakening și-a propus iniţial ca fiecare individ în parte să își manifeste creativitatea în tot ceea ce face. Acum însă, a venit momentul pentru o acţiune colectivă care să îi determine pe oameni să adopte un nou stil de viaţă și să își pună în aplicare ideile.

Care a fost cel mai creativ proiect pe care l-aţi descoperit și cea mai neobișnuită poveste de artist după ora 18.00 pe care aţi aflat-o?

Pe parcursul acestei campanii s-a dovedit, încă o dată, că sunt foarte mulţi cei care investesc timpul liber într-o pasiune. Am

primit răspunsuri cât se poate de năstrușnice la provocările pe care le-am lansat și am aflat poveștile unor oameni deosebiţi. Am cunoscut-o pe Iulia, pasionată de tir cu arc, pe Ana-Maria, care face torturi dupa ce termină programul la bancă, pe Dan Gușu, un operator de calculatoare și reţele care se transformă seara în break-dancer și pe mulţi alţii.

Cum s-a tradus implicarea lui Dobro, a lui Bitză și a băieţilor de la OCS în proiect? Va fi o colaborare pe termen lung sau se vor mai implica și alţi artiști?

Dobrovolschi, Bitză și băieţii de la OCS au fost primii care au răspuns provocării Grolsch și au avut un rol esenţial în dezvoltarea proiectului și încurajarea ideilor creative. Dobro a fost cel care a lansat oficial provocarea Grolsch prin intermediul unui spot TV, iar Bitză și trupa OCS au adăugat ritmul provocării cu "Pasiunile înving legi" și "Ridică-te și mergi în mâini". Noi încurajăm implicarea artiștilor din toate domeniile, ei fiind dovada vie că se poate să faci din pasiunea ta un job real, dar prin Awakening ne propunem să descoperim artiștii care își urmează pasiunea în timpul liber. Pentru Grolsch Anti-Mall, Dobro este cel care invită la creativitate colectivă și care amendează clișeele conformismului.

Un zâmbet și o chitară Se urcă pe scenă, întotdeauna cu emoţii. O voce puternică, pătrunzătoare inundă sufletele pe ritm de folk. Ea este Adriana Andreica, fata cu zâmbetul mereu pe buze. Are 34 de ani, lucrează în cercetare la Institutul de Chimie din Cluj-Napoca și la o firmă privată. Prima chitară, povestește artista, i-a cumpărat-o fratele ei.

Numărul 11 — 123

Design

Povestea locului Ioana Pîrvu

Text

Cât de des ajungi la o întâlnire într-un birou nefamiliar și ești brusc lovit de invidie? Și te simţi răsfăţat din "secunda doi" când ieși din lift, și ai vrea să nu mai pleci de acolo, niciodată? Dacă poţi să-ţi amintești ultima dată când ai experimentat un astfel de amestec ciudat de euforie și de gelozie după ce ai pășit în biroul altora, înseamnă că vei înţelege exact ce o să povestim mai jos și că o să ne ţii isonul de-a lungul unui mic tur prin sediile prietenilor noștri creativi.

Avem deja un traseu preferat și de fiecare dată când trecem printr-unul dintre sediile lor ne gândim că am vrea și noi așa uși, așa ferestre mari, așa stickere pe pereţi sau o superbă grădină. La Prodid, curtea adâncă și înverzită și casa-muzeu transformă vizita într-o călătorie cu mașina timpului și ne duce cu gândul departe de treburile zilnice, la vremuri demult apuse. La DDB, brandingul deștept și mobila cu accente fac creativitatea să se simtă ca la ea acasă. Pe Leonida 7 neam muta oricând, printre lămpile de designer și cotloanele cu istorie, iar la the hub, pereţii coloraţi și atmosfera degajată, de cafenea cu stil, te îmbie la muncă... În toate aceste spaţii e vorba de confort, de atenţie la detalii, de materiale curajoase, de design funcţional și de o atmosferă în care ai vrea să zăbovești cât mai mult.

Biroul-muzeu Spaţiul Prodid s-a născut ca o conjunctură.

Fiind o moștenire, a avut o devenire progresivă și nu a ajuns încă la maturitate, fiind în permanentă transformare, "ca un organism viu". Astfel, un Muzeu de Artă Comparată, fosta locuinţă a lui Barbu Slătineanu, s-a transformat în sediul biroului de arhitectură, spaţiul păstrând câteva dintre piesele rămase după sechestrul comunist.

Stampe, mobilier, ceramică, arme, costume, cărţi, colecţie numismatică, obiecte de artă - muzeul a intrat în casă și a fost transformat într-un loc de joacă și într-un câmp de luptă. "Amestecul ăsta face ca lucrurile să se întâmple cu o anumită naturaleţe și să fie asimilate fără încordare - mănânci din farfuriile pictate de Barbu Slătineanu și, între două linguri de borș, străbat forma, culoarea.

Sunt lucruri care te amprentează fără să 124 — Numărul 11

realizezi", povestesc rezidenţii casei.

Casa-muzeu din Cotroceni a devenit, pas cu pas, biroul lor, iar spaţiul de lucru a fost cucerit progresiv. Din casă cu istorie, echipa Prodid pune umărul la revigorarea patrimoniului și clădește definiţii pentru noua arhitectură.

Alexandra Mihailciuc

Prodid

Cine a amenajat sediul? Care este conceptul din spatele amenajării?

A fost amenajat de către noi toţi, din aproape în aproape. Conceptul, dacă poate fi vorba de așa ceva, este firescul. Devenirea progresivă a generat ceva mai mult decât conceptul unitar, definitiv, care exclude creșterea. Spaţiul este ca un tablou fără ramă, un tablou neterminat cu toate posibilităţile deschise. Atelierul acumulează acum… în timp ce eu scriu și până la publicarea articolului vor fi apărut desigur alte "artefacte".

Cât de importante credeţi că sunt sediul biroului și amenajarea lui pentru industria în care activaţi?

Pentru noi e vital să privești dincolo de raţiunile economice și de cele de vizibilitate pe care ţi le oferă o anumită "plasare", e vorba de o geografie afectivă - povestea locului, raportul tău cu spaţiul,

structura cartierului, relaţiile dintre "vecini". Toate acestea pot antrena proiecte și pot contura o platformă-suport. Amenajarea e importantă, dar nu în maniera în care sunt concepute interioarele birourilor de arhitectură acum, care tind să devină "vitrină". Noi suntem "laborator" - ăsta e un atelier. Pentru noi este un spaţiu în care se face totul, inclusiv viaţa socială, un loc în care se întâlnește o familie care își sărbătorește "devenirile".

Ce spune sediul despre voi – clienţilor, angajaţilor, prietenilor?

Pot răspunde la "ce mi-a spus mie?", fiindcă "ce spune?" rămâne o impresie doar bănuită, care se modifică și ea după mai multe vizite. Obsesia pentru scaune, prezente peste tot, era parcă o invitaţie către exterior, am fost poftită să șed. O anumită normalitate reieșea din faptul că puteai intra "fără recomandare". O istorie care abundă, nefiind apăsătoare, ci incitantă, motivantă. Am văzut trecutul locuit de tineri. Am simţit că nu există "paradă" sau vreun plan programatic de impresionare. Am plecat însoţită de copii pe o alee tomnatică - "Mai vii pe la noi?".

Activează la The Hub Mind it Plantăm fapte bune Life after work

Condimentat cu design The Hub este o reţea de birouri de coworking, fondată în 2005 la Londra și extinsă acum cu mult succes la nivel global. În România mai există iniţiative bazate pe închirierea de spaţii de lucru, însă The Hub oferă un concept cu bătaie lungă și câteva principii de bază care includ un spaţiu creativ, flexibil, prietenos și funcţional, un smartoffice mai bine zis, unde să vii cu plăcere și să te branșezi fără efort atât în ciberspaţiu, cât și printre oameni. Căci aici este vorba mai mult decât în orice altă parte de shared collaboration, de contacte, de idei, de discuţii și de informaţii, de orice iese dintre cei patru pereţi ai unui birou obișnuit.

Mai mult decât atât, inovaţia, așa cum povestește Daniel Matei, Marketing Manager HUB Bucharest, pornește aici de la o solidaritate și o colaborare greu de conceput într-un mediu convenţional corporatist. The Hub organizează întâlniri cu experţi-invitaţi, dezvoltă reţele și își provoacă abonaţii la generarea de conţinut valoros pentru toată lumea. În plus, nu e nimic aici care să sugereze o muncă de birou convenţional: ideile cele mai bune vin din situaţiile de relaxare și în locurile cele mai informale: în zona de community lunch, în bibliotecă, în bucătărie.

Masa din bucătărie este punctul central de interacţiune dintre cei din Hub, iar miercurea la prânz se întâmplă "Sexy Salad", adică toată lumea face o salată și face conversaţie cu

ceilalţi. De amenajarea celor două etaje ale clădirii de pe strada Halelor s-a ocupat arh.

Dragoș Scurtulescu, stickerele de pe pereţi sunt de la fetele de la Cai verzi pe pereţi, iar holurile colorate, bucătăria mereu animată și spaţiile de lounge te fac să te simţi ca acasă, combinând ce e mai bun într-o cafenea și ce e mai cool într-un spaţiu de birouri. La The Hub există spaţii pentru 2-4 persoane, zone "de Skype" pentru 1, 2 sau 3 persoane, dar și arii de reuniune pentru ocupanţii unui întreg microbuz, la etajul destinat evenimentelor. Cei mai mulţi membri vin aici pentru loc și rămân pentru oameni, toţi sunt marketeri, IT-iști, PR-iști, ONG-iști, traineri, inovatori, deschiși la discuţii, la colaborări și cu mintea deschisă spre feedback.

Hub-ul este deschis din iunie 2012 și amenajarea celor două etaje a costat între 50.000 și 200.000 de euro. Fondatorii sunt: Vlad Craioveanu, Oana Păun și Alexandra Pode.

Cifre la the Hub 50 de membri din prima zi 200 de membri în prezent 60 de omeni în set-up de co-working 200 de oameni dacă e eveniment 140 de oameni în set-up de teatru 290 mp de inovare socială 30 de secunde până în centrul vechi 30% antreprenori 30% freelanceri Numărul 11 — 125

Design

Evadarea în grădină Felul în care arată biroul te face s-o pornești mai cu chef dimineaţa sau, dimpotrivă, să-ţi dorești să nu mai pleci din livingul tău, cu vedere la parc. Pe Leonida 7, birourile sunt împărţite între mai multe studiouri de arhitectură: Tegmark, unulaunu, easternworks, stardust, atelier 13, ideogram, o comunitate de arhitecţi foarte diverși, care devine capabilă să-și suprapună interesele, să caute convergenţa și să-și însușească firesc spaţiul ocupat.

Configuraţia curţii, holurile multe și compania plăcută au făcut din spaţiul de la Icoanei un nucleu al celor încrezători, activi și exigenţi.

Brîndușa Tudor

Stardust

Cine a amenajat casa? Care este conceptul din spatele amenajării?

Amenajarea, dacă putem să-i spunem așa, e rezultatul unei iniţiative colective, iar intenţia din spatele ei a fost aceea de a crea un ambient mai puţin formal, dar în același timp fondul unei atitudini degajate și esenţializate.

Cât aţi investit în amenajarea sediului?

Transformările s-au realizat în mod progresiv, dar în ultima intervenţie s-au investit câteva mii de euro.

126 — Numărul 11

Roxana Memetea

Managing Partner DDB România

Cât aţi investit în amenajarea sediului actual?

Am investit, în primul rând, mult entuziasm și energie, iar acest lucru se simte. Pentru amenajare am folosit elemente de decor produse in house, care dau spaţiului o notă intimă și jucăușă.

Ce spune sediul despre voi – clienţilor, angajaţilor, prietenilor?

Că avem personalitate! Și, în același timp, întreaga clădire vorbește despre o poziţie solidă pe piaţă, prin dimensiuni și prin toate facilităţile oferite angajaţilor și invitaţilor.

Galben de DDB Cei de la DDB au o filozofie deschisă - "we are guided by playbooks, not rulebooks!", spun ei, așa că s-au îngrijit să aibă un mediu de lucru care să inspire creativitatea și să faciliteze interacţiunea între departamente.

Se mândresc cu sediul lor și primesc deseori felicitări pentru terasa deschisă cu panoramă 360 de grade asupra Bucureștiului.

"E un loc foarte fain unde să-ţi începi ziua la o cafea! Și bineînţeles că aici îi găsim pe creativi de fiecare dată", povestește Roxana Memetea, Managing Partner DDB România.

Atmosfera din sediul lor e un amestec foarte armonios de eleganţă și confort, de idei și implementarea lor creativă. O echipă de

arhitecţi, împreună cu designerii de la The Group, a creat un spaţiu primitor, punând accentul pe o cromatică în nuanţe calde, combinate cu look-ul și cu feel-ul DDB Worldwide. Clădirea în sine este și ea foarte încăpătoare, sunt trei etaje cu suprafeţe mari, unde activează majoritatea echipelor din cadrul The Group: creaţie, media, PR, producţie. "Într-un business cum este cel de advertising, e nevoie de un spaţiu central și ușor de accesat de către angajaţi și de parteneri, atât cu mașina, cât și cu mijloacele de transport în comun – de aceea zona Dorobanţi-Victoriei a fost un criteriu important", adaugă Roxana.

Numărul 11 — 127

Design

Arhitectura salv~rii Ioana Pîrvu

Text

Nu vom vorbi despre recuperarea patrimoniului. Și nici despre conservare, reabilitare sau reinterpretare. Vom vorbi despre intervenţia salvatoare a arhitecturii în spaţille care strigă "ajutor!", despre construcţiile care apar acolo unde nevoia se simte cel mai acut. Fie că este vorba de construcţii pentru comunităţi aflate în impas, fie că este vorba despre zone care pot fi exploatate deștept, am încercat să construim un scurt traseu turistic prin sudul ţării, care să ne poarte prin locuri pline de farmec, care își spun povestea cu accent pe "implicare".

Am pornit de la Mizil, de la o biserică ridicată în aval cu o tradiţie aproape dispărută, cea a bisericilor de lemn din Muntenia, am trecut pe la o clinică dentară din Izvoarele, în Giurgiu, o construcţie pentru comunitate, am ajuns la Snagov ca să vizităm o intervenţie într-o zonă ce merită să fie exploatată și să ascultăm povestea unui han modern, reinventat într-o bio fermă ecologică, și am luat-o spre nord, până la Șinca Veche, unde am urmărit transformarea schitului rupestru într-un proiect comunitar.

Toate aceste proiecte au avut la bază nișe lipsuri resimţite acut de comunitate, nicidecum niște mofturi sau niște răsfăţuri, iar scopul lor este să ofere oamenilor o nouă imagine asupra comunităţii, să crească nivelul de trai, să dezvolte orașele de provincie.

Comunităţile locale sunt cele care au căutat soluţii pentru niște spaţii de care se simt legaţi și, oarecum, dependenţi. La fel, cele patru proiecte s-au bazat pe o serie de observaţii legate de moștenirea existentă și au încercat, înainte de toate, să o pună în valoare, prin conștientizarea a ceea ce avem în posesie.

Fie că sunt finalizate, fie că sunt în desfășurare, proiectele au un impact diferit în spaţiul și contextul cărora aparţin și sunt unite de un discurs comun, de transpunerea în forme esenţializate a unei forme de implicare publică și socială, punctând cu succes specificul locurilor în care se integrează.

128 — Numărul 11

Biserica de lemn din Mizil Proiect: Abruptarhitectura Adresă: Mizil, judeţul Prahova Mizil este un oraș mic de câmpie crescut dintr-o staţie de poștalion pe drumul spre Moldova. În anii ‘90 a început să se dezvolte către est un cartier de case, pe care locuitorii săi l-au numit de la început "Dallas", după numele celebrului serial redifuzat la acea vreme. Dallas-ul dădea un bun spaţiu de manifestare dorinţei oamenilor de a-și face case, dorinţă înăbușită în perioada comunistă.

Deși planificat cu parc, centru comercial, grădiniţă și biserică, setea de proprietate privată i-a făcut pe oameni să uite de toate acestea. La iniţiativa unui preot energic, s-a înfiinţat o nouă parohie și a început construcţia unei biserici mici de lemn, o soluţie care putea fi finalizată repede și cu puţini bani.

Biserica de lemn este asociată astăzi, invariabil, cu modelul maramureșean care a proliferat inadecvat, devenind un fel de chitbiserică instalat atopic de la munte la mare.

Tema proiectului a presupus tocmai așezarea într-o altă tradiţie, aproape dispărută, cea a bisericilor de lemn din Muntenia. Așa cum povestesc cei de la Abrupt Arhitectura, proiectul s-a născut din interogarea acestei tradiţii și din încercarea de a o interpreta critic, iar elementele tipice au suferit o serie de transformări cu specific local: pridvorul se reduce la o simplă adâncitură către interior, mica turlă de lemn în care atârnă clopotul devine un turn-turlă ce decomprimă vertical interiorul, arătându-se în afară ca o amplificare a acoperișului, iar turnulclopotniţă este învelit în împletitură de nuiele, strecurând aerul și sunetul.

Numărul 11 — 129

Design

Bio ferma și Casa Vlăsia Proiect: BBM Group (Alexandru Beldiman, Doina Butica, Moise Mathe) Proiect arhitectură de interior: Arh. Marius Marcu Lapadat Peisagistică: FOAIE VERDE SRL – Nicolas Triboi Adresă: comuna Snagov, judeţul Ilfov Povestea fermei Vlăsia a început în 2006, când un cunoscut dezvoltator imobiliar a cumpărat pe autostrada București-Ploiești, spre Snagov, 35 de hectare de teren. În plin boom imobiliar, planul se contura în jurul unei zone rezidenţiale cu 500 de case. Însă a venit criza și proiectul, așa cum era gândit atunci, părea să se năruiască. Prima sugestie pentru ieșirea din acest impas a venit din partea unui colaborator apropiat al investitorului, peisagistul Nicolas Triboi. El a avut ideea să planteze o livadă de nuci, pe trei hectare, care să fie exploatată în regim ecologic.

Aceasta a fost scânteia care a aprins ideea dezvoltării unei ferme ecologice. S-au mai plantat două hectare de viţă-de-vie și alte două cu pomi fructiferi, iar pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi a fost amenajată o grădină de legume ecologică. Au fost cumpărate animale, oi capre, porci, a fost săpat un loc pentru heleșteu, iar cu pământul rezultat, Nicolas a început să reamenajeze peisajul. De aici și până la ideea construirii unui hotel în care turiștii să se poată bucura de aerul curat și de produsele ecologice ale fermei nu a mai fost decât un pas. Proiectul fermei ecologice este amplasat în apropierea pădurii Vlăsia, lângă fostele ferme ale familiei Ceaușescu. Proiectul multifuncţional are ca piesă principală un han cu două etaje, cu 35 de camere de cazare, recepţie, sală pentru mic dejun, sală multifuncţională, comerţ alimentar și nealimentar, restaurant, cofetărie, patiserie, cramă, precum și spaţii de producţie a produselor tradiţionale românești, o bucătărie ce permite prepararea de produse ecologice, spaţii tehnice și de depozitare. De asemenea, proiectul conţine o ministaţie de epurare, construcţii anexe pentru adăpostirea animalelor domestice, un lac de agrement și unul piscicol. Amenajarea spaţiilor verzi a presupus realizarea intrărilor pietonale și auto, a teraselor, precum și realizarea unei expoziţii dendrologice, cu platforme și spaţii de loisir, locuri de joacă pentru copii, chioșcuri, mobilier stradal. Compoziţia de arhitectură are la bază tipologia construcţiilor de han, de incinte mânăstirești din secolul al XIX-lea, ansamblul de clădiri cu diverse funcţiuni fiind grupate în jurul unei curţi interioare. În partea opusă intrării în incintă, la poalele dealului artificial, se află "bolta" de intrare în cramă.

Tot de la nivelul curţii interioare, urmând traseul galeriilor, se pot vizita unităţile de producţie.

130 — Numărul 11

Clinica Izvoarele Proiect: Laboratorul de Arhitectură Adresă: comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu Izvoarele este o comunitate de aproximativ 5.000 de oameni și este compusă din șase sate: Izvoarele, Chiriacu, Radu Vodă, Dimitrie Cantemir, Petru Rareș și Valea Bujorului, ocupând partea de vest a judeţului Giurgiu. În prezent, comuna nu are o clinică dentară, ci doar un mic cabinet medical, cu un singur doctor, care are program doar câteva ore pe zi. După întâlnirile cu primarul de la Izvoarele și cu oamenii din sate, problema a fost definită, iar lipsa clinicii dentare pentru nevoile de zi cu zi, dar și pentru urgenţe nu a mai putut fi trecută cu vederea. Contribuţia municipalităţii a constat într-un fost dispensar, construit în 1905, odată cu multe alte clădiri din localitate. Noua propunere de clădire a Laboratorului de Arhitectură încearcă să aibă toate funcţionalităţile unei clinici dentare (cabinet medical, recepţie/sală de așteptare, laborator de recoltare, arhivă, zona de sterilizare), dar să fie și un spaţiu multifuncţional. Înţelegând nevoile și maniera de a trăi într-o comună, echipa de arhitecţi a adaptat designul construcţiei la ceea ce le era familiar localnicilor, inserând elemente specifice și tradiţionale.

Tehnic și estetic, clădirea conservă cele mai importante elemente tradiţionale: lemnul ca material principal, utilizat pentru faţadă și unul dintre cele mai cunoscute elemente românești, veranda, care este definiţia pentru funcţionalitate și socializare. S-au utilizat panouri solare, ca element inovator, ce poate duce la ideea dezvoltarii comunităţii și a arhitecturii locale. Un alt avantaj al proiectului este spaţiul multifuncţional, care include un spaţiu de joacă pentru copii și un loc de întâlniri pentru comunitate, transformând astfel clădirea într-un spaţiu de interacţiune.

Numărul 11 — 131

Design

Schitul rupestru de la Șinca Veche Proiect: Prodid Adresă: Șinca Veche În apropiere de satul Șinca Veche, la poalele munţilor Făgăraș, există un perimetru de peisaj cultural care include vestigiile unei civilizaţii dacice și două biserici rupestre datând din secolul al XVII-lea. Acest proiect este ambiţios și de lungă durată și are în vedere mai multe intervenţii de natură culturală și socială: reconstrucţia versantului prăbușit al peșterii și regenerarea peisajului înconjurător, regularizarea unui râu și îmbunătăţirea accesurilor pentru pelerini, construcţia unui lăcaș de rugăciune și a unei mici mânăstiri pentru patru călugări, construirea unui centru de educaţie și formare în meșteșuguri tradiţionale (dulgherie, fierărie, împletituri), reîmpădurirea unei suprafeţe adiacente de cinci hectare.

Așa cum declară echipa de arhitecţi, șansele de succes ale proiectului sunt condiţionate de găsirea unui echilibru între amploarea intervenţiilor și forţa generatoare a teritoriului, în egală măsură pitorească și socială. În acest proiect, ca și în celelalte de până aici, totul este conceput în așa fel încât să implice comunitatea. Mai mult, participarea este aici activă, căci construcţiile pot fi executate și întreţinute de oamenii locului, folosind materiale locale regenerabile (lemn, material vegetal).

132 — Numărul 11

Numărul 11 — 133

Calupul de idei

și convorbirea – publicată în două părţi – pe care am avut-o cu arhitectul Adrian Soare, lasă în urmă un calup de idei a cărui coerenţă merită a fi relevată acum, la cea de-a zecea prezenţă* în chenarul acestei rubrici: Frumosul nu circulă singur prin lume, el fiind doar expresia unei structuri complexe și fluide…

Arh. Marcel BorŢun

Text

În arhitectură trăim în mod continuu... și de aceea ... arhitectura este condamnată să exprime ... întregul corp social, secţionat pe toată verticala.

Arhitectura contemporană devine tot mai mult «arhitecturi» foarte dificil de încadrat în stiluri și chiar în curente.

În primele zece chenare ale acestei rubrici am încercat să comunic câteva caracteristici și câteva probleme ale arhitecturii – unele care decurg din substanţa acestei îndeletniciri care a însoţit istoria în mod continuu, iar altele specifice arealului românesc și care ţin mai ales de organizarea actuală a profesiei și de relaţia acesteia cu societatea.

Uitându-mă, însă, peste textele publicate, mă întreb dacă tonul revendicativ, care dă uneori în lamentaţie, nu compromite scopul iniţial – acela de a vorbi altfel despre arhitectură, tocmai pentru a însenina atmosfera, dar mai ales pentru a lărgi interesul acordat acestui tip de creaţie, iar asta, în primul rând prin reușitele arhitecţilor noștri sau de aiurea, și dacă descrierea unor realităţi inconfortabile și eventuale propuneri de ameliorare a acestora nu ar fi mai convingătoare printr-o expresie a discursului mai relaxată, mai amicală?... Sau, și mai mult, dacă problemele arhitecţilor n-ar trebui să rămână… ale arhitecţilor ? Și totuși… îmi place să cred că atât eseurile, cât

134 — Numărul 11

În ţările cu economie de piaţă funcţională, precaritatea culturii estetice... este absorbită de marile firme care domină producţia de bunuri...

Publicul de arhitectură este un public consumator – fie că știe sau nu. Al nostru (cel românesc) este neinformat, ne-întrebat și ne-înţeles. De aceea este și manipulabil.

Ordinul Arhitecţilor și Uniunea Arhitecţilor trebuie să conlucreze eficient și să devină, prin intermediul massmedia, vocile autorizate în informarea și educarea publicului.

Ar trebui început cu transparentizarea sistemului decizional care este răspunzător de orașele noastre.

Indivizii se plâng de instituţii, iar instituţiile se plâng de legislaţie... Societatea Civilă are o reacţie slabă în faţa dezastrului.

Adrian Soare: Probabil că orice profesie creatoare are o zonă unde se pătrunde mai greu – cu toate

(*) Este a zecea prezenţă în Numărul 11 al revistei, pentru că Numărul 9 a fost rezervat exclusiv proiectului Romanian Design Week - Preview, iniţiat de The Institute.

posibilităţile de informare și studiu – și mă gândesc la zona unde operează talentul și meșteșugul.

A.S. Nu trăim într-o elitocraţie, ci într-o democraţie pe care unii dintre noi am dori-o să fie o meritocraţie, asta neînsemnând că persoanele cu merite în activitatea lor pot decide orice, în toate cazurile și în numele tuturor!

De aceea consultarea se numește publică, pentru că este destinată unui public larg...

A.S. Eu leg bunul gust – cel general, de toată ziua – de acel bun simţ care ar trebui să guverneze relaţiile între oameni și care se deprinde din prima copilărie.

Drept consecinţă, în arhitectură, bunul gust înseamnă să aplici, când construiești o clădire, un spaţiu, niște reguli de politeţe faţă de ceilalţi. Mi se pare evident că atunci când respectul și politeţea în relaţiile dintre oameni suferă, ele nu se regăsesc nici în ceea ce construim și asta se vede în calitatea produsului de arhitectură.

M.B. Ne întoarcem la etică? Eu obișnuiesc să spun că frumosul nu circulă singur prin lume... Dar ce ai zice dacă aș afirma că în profesii care creează bunuri simbolice, precum arhitectura, bunul gust se absoarbe în profesionalism și, evident, în talent? Nu crezi că bunul gust se manifestă doar atunci când alegem între lucruri deja realizate, finite? Proiectarea de arhitectură, ca și pictura, muzica sau literatura, pornește de la o foaie albă și ajunge la o expresie ce presupune o complexitate de forţe pe care bunul gust în sine nu o poate gestiona!

A.S. Eu zic că orice om are dreptul și poate să creeze.

Când se îmbracă și iese pe stradă, acest om face o "creaţie" – creează imaginea sa pe stradă! Faptul că, uneori, în spatele vestimentaţiei sale se află un designer nu înseamnă decât că acesta l-a ajutat să creeze.

A.S. Coerenţa înseamnă pentru mine capacitatea de a face lucrurile în comun și de a ţine cont de ceilalţi, de a crea în aceeași linie cu ceilalţi. Această capacitate

ar trebui să fie un lucru banal. Îmi doresc să vină cât mai curând momentul când beneficiarul îi va spune arhitectului: fii mai responsabil!

A.S.: Eu văd arhitectura, care este fără-ndoială un act cultural, mai degrabă ca pe un act cultural-etic decât ca pe unul în primul rând artistic și mai cred că se insistă pe latura artistică a meseriei și că de aici vin libertăţi greșit înţelese... și odată cu ele, o diminuare a responsabilităţii arhitectului.

A.S. Constrângerile au o valoare edificantă în orice act creator, te pun pe un drum care altfel ar fi mult prea personal și deci, arbitrar... Aș reveni la carenţa de responsabilitate, pentru că în primul rând ea creează un peisaj urban – și, în general, construit – care întreţine și amplifică, la rândul său, disoluţia socială: comunitatea nu se regăsește în acest peisaj.

M.B. Să recunoaștem însă că această carenţă de responsabilitate a arhitectului ţine de carenţa de responsabilitate generală. Ceea ce este într-adevăr grav este că cea a arhitecturii – aceasta înţeleasă ca oglindă a timpului trăit de o societate – o întreţine și o justifică pe cea generală... Faptul că aproape tot ce s-a construit la noi în ultimii 20 de ani nu a ţinut cont de ce e în stânga și în dreapta, de legi, norme sau cutume, este expresia – dincolo de incompetenţa instituţiilor – a unui individualism primitiv și gregar care sabotează coabitarea.

A.S. Eu pun semnul egal între civilitate și arhitectura medie – aceea care nu ne deranjează și care, exersată cu suficientă consecvenţă, ar produce și valori peste medie. Dar văd aici două probleme: beneficiarul, care se vrea unic și care consideră normal să beneficieze de avantajele orașului – dar nu și să se supună unor constrângeri ale acestuia, redescoperind bucuria de a locui și de a trăi împreună – dar și arhitectul, care se consideră singurul cunoscător în arta construirii și care trebuie să creeze "valoare" la fiecare lucrărică...

M.B. Una dintre căutările mele atunci când mai umblu

Numărul 11 — 135

prin ţară este aceea de a descoperi construcţii cu spirit – dar neproiectate de arhitect – și, din păcate, nu mă bucur prea des...

A.S. Dar ţi s-a întâmplat să vezi multe case frumoase făcute de arhitecţi? Cred că la fel de rar... N-ar fi mai potrivit să-i ajutăm pe oameni să-și redescopere o tradiţie de care să fie mândri și pe care s-o păstreze, pentru noi toţi? Și a venit cutremurul din '77… Am vizualizat atunci și am înţeles pentru prima dată fragilitatea unei case, a unui oraș și, în fine, a unei lumi așa cum o știam, pentru că acest cutremur a fost, cred și acum, o piatră de hotar în biografia acestui București încercat și chiar în istoria recentă a ţării. Ceva s-a rupt în sufletul nostru, o schimbare esenţială s-a produs în mentalul colectiv, care ne-a timorat și a relativizat odată mai mult valorile la care trebuie să ţinem necondiţionat. Organele de partid și de stat au profitat prompt: dacă tot reconstruim, să reconstruim la scară mare, dacă o ditamai clădire cade atât de ușor, să demolăm cât vrem și unde vrem, începând cu Biserica Enei… și s-a deschis marele șantier care a distrus din oraș atât cât a putut distruge în 12 ani… și cred că, deși pe alte coordonate decizionale, distrugerile din următorii 22 de ani au în background mentalităţi și neputinţe care ne însoţesc din această perioadă, a buldozerelor.

Cred, însă, că însușirea de a idealiza trecutul – mai recent sau mai îndepărtat – este garanţia că putem proiecta un viitor coerent și de o anume calitate, de a vedea în el lucruri măreţe sau doar frumoase, sau doar corecte… dar mai presus de orice, că putem colora viitorul cu inefabila poetică a lucrurilor finite – poetica fără de care ne vom descoperi, mereu, ca fiinţe nefericite.

Fapt este că "lumea așa cum o știm" pare tot mai precară – expoliată de gratuitatea faptei și de aura gândului înalt, de poezia lucrului mărunt sau de speranţa dată de un viitor previzibil – timp în care grecii sunt tot mai greci,

136 — Numărul 11

nemţii tot mai nemţi… românii tot mai români.

Unde greșim, ce ne lipsește? Nu avem bani, nu avem sistem, nu avem oameni? Am putea pretinde că suntem mulţumiţi, că e în firea noastră să luăm lucrurile așa cum vin și să mai facem o cruce că nu e mai rău… sau să preluăm sintagma fotbaliștilor noștri care vorbesc la televizor după înfrângeri: "Viaţa merge înainte!".

Dacă am face toate astea n-am face altceva decât să ne minţim, pentru că toate studiile europene indică cote foarte scăzute ale mulţumirii populaţiei noastre – la diferite niveluri și din varii motive – și ne plasează printre cele mai nefericite popoare ale continentului. Oricum, în spaţiul public – cu rare excepţii – nu vorbim și nu acţionăm ca niște oameni mulţumiţi și încrezători… Avem de lucru!

Dacă vorbim despre starea arhitecturii contemporane de la noi, încep prin a spune că, dincolo de nonarhitectura inocentă și veselă – dominantă, dincolo de cea onestă și corectă – pe care o descoperim dacă o căutăm cu ceva perseverenţă și dincolo de câteva eșecuri cu pretenţii, ceea ce rămâne de luat în seamă li se datorează în mare parte arhitecţilor școliţi după 1990. O spun și premiile Bienalei de arhitectură, ale Anualelor și ale concursurilor naţionale.

România moștenește din perioada comunistă nenorociri care se înlănţuie și converg spre nenorocirea cea mai tristă, pentru că este palpabilă și continuă ca prezenţă: urâtul ca stare normală a mediului construit.

O prea mare majoritate a populaţiei noastre vieţuiește inconfortabil (fără măcar să bănuiască) în confortul indiferenţei faţă de calitatea lumii edificate.

Modernizarea comunistă a ţării s-a rezumat la industrializarea forţată, cu corolarul ei – urbanizarea accelerată, care a distrus simultan atât satul – ca tradiţie vie și funcţională, cât și orașul – atât cât apucase să se constitue ca civilizaţie urbană de tip apusean. Omul cel nou, ajungând la masa critică care i-a permis să facă legea – fie la nivel instituţional, fie în propria

ogradă – debarasat de legi morale și de cutume, și-a schimbat ţelul tradiţional de performanţa vieţii lui de "a intra în rândul lumii", cu ţâfna "ieșirii din rând", într-o concurenţă primitivă cu vecinul. E de ajuns să comparăm gardurile dinspre uliţă din satele mai bătrâne, încă neatinse de "înfrumuseţarea" modernităţii, care sunt din aceeași ulucă pe sute de metri, cu cele din satele prospere, unde nu găsești două garduri așijderea.

Consider că în culisele "frumosului" lucrează valori umane dintre care nu pot lipsi onestitatea, consecvenţa, adecvarea la realitate, dar și curajul, spiritul comunitar, compasiunea sau iubirea. Atunci când resimţim absenţa "frumosului", resimţim de fapt carenţe de structură – adică de caracter… De aceea cred că bunul gust sau simţirea pentru frumos nu ţin în primă instanţă de instruire, ci de educaţie în sensul ei complex și profund.

Controlul imaginaţiei pentru crearea unui "real posibil" – fie el și conotat simbolic – este, cred, doar un pas. Mai departe, spre marea arhitectură, avem nevoie – pe lângă o societate care să și-o dorească – de relaxare și de curaj.

Revenirea la democraţia liberală și la capitalism din anii '90 a fost un spectacol pe cât de haotic, pe atât de fascinant, pentru că, deși era produs doar de o mică parte a populaţiei, demonstra o forţă de re-setare care cu greu va fi evaluată vreodată în toată măreţia ei. De la navetiștii pe ruta București – Istanbul care au transformat cuvântul "boutique" în butic, până la ziariștii care înfiinţau publicaţii editate în zeci de mii de exemplare sau foștii și actualii securiști care ocupaseră import-exportul românesc, toţi acești oameni deveneau patroni. Lor li se adăugau cetăţenii străini care vedeau în noile teritorii din Est oportunităţi de tot felul… Mijloacele erau minimale – capitalul pentru investiţii încropit ad-hoc, legislaţia confuză și incompletă – dar sereleurile se înregistrau pe bandă rulantă, cu sedii sociale, puncte de lucru și tot tacâmul aferent.

În "Loc și locuire" din Numărul 5 al acestei reviste mă foloseam de conceptele lui Heidegger – locul ca "pământul natal" al arhitecturii, spaţiul (Raum-ul) ca "rânduiala, cedare și eliberare" în vederea limitării faţă de haos, "luminișul" destinat locuirii și apărat de forţele incontrolabile – pentru a explica de ce un anume teren care trebuia construit era deja un "loc", care-și "aștepta" casa. Și pentru că în fenomenologia heideggeriană noţiunea de "locuire" e folosită în sensul ei de maximă generalitate, în proximitatea "fiinţării", dar și prin faptul că locuinţa a fost primul "program de arhitectură" din care s-au dezvoltat toate celelalte, putem spune că și "sediu de firmă" trebuie să fie un "loc" – adică un spaţiu apărat de forţe ostile și incontrolabile. Iar, dacă reducem sintagma la cuvântul "sediu" – înţeles de data asta ca loc geometric al tuturor eforturilor noastre de dezvoltare individuală și ca societate – putem să ne imaginăm doar un scaun și o masă, în lumina caldă a unei zile de lucru. Îmi doresc ca acest extras de opinii și întrebări – acest calup de idei, cum spuneam – să le dea cititorilor puţin de gândit, măcar cât bem o ceașcă de cafea, și asta nu pentru că am făcut efortul de a-l pune în pagină, ci pentru simplul motiv că, am convingerea, problematica spaţiului construit ne privește pe toţi și mult mai mult decât suntem dispuși să credem. Această problematică necesită și în același timp generează cunoaștere, educaţie, etică și morală – acele virtuţi omenești care nu au altă răsplată în afară de ele însele.

Fără pretenţia unei noi definiţii, aș spune că "arhitectura este sculptura a cărei materie primă este spaţiul", spaţiu care este locuibil și, odată constituit, este amenajat în funcţie de program.

Putem accepta că această sculptură a spaţiului a însoţit de la începuturi – și căo va face mereu – uluitoarea poveste a omenirii, de la amenajarea peșterilor cu pereţi pictaţi și până la proiectarea orașelor pentru planeta Marte!

Numărul 11 — 137

EDITORIAL

IRINA FLOREA

Editor

138 — Numărul 11

Când o să fiu mare, vreau să mă fac tipograf. Tipograf de cărţi pe care vrei să le răsfoiești de multe ori, nu doar să le citești, să le pipăi. Și să fac multe caiete cu coperte frumoase, de colecţie. Și cât mă gândesc la asta, nu uit că este probabil a zecea meserie pe care vreau să o fac când o să mă fac mare. Nu că n-aș fi mare deja.

Fiecare meserie pe care am avut-o în imaginaţia mea n-a venit pentru că voiam să fiu ca mama, ca tata, ca sora mea, ca băiatul de vizavi. Le-am ales una câte una și de fiecare dată parcă aveau ceva de-a face cu spusul poveștilor.

Am vrut să fiu pensionară ca să ascult povești la pick-up, să mă joc și să mă uit la diapozitive. Gunoieră nu știu de ce am vrut să fiu, eram prea mică. După, am vrut să fiu dactilografă. Mergeam la mama la serviciu – ea este inginer constructor și proiecta la IPSCAIA – și mă duceam în camera dactilografelor și scriam la mașină cu orele. Îmi plăcea la nebunie cum se mișcau literele și se imprimau pe hârtie.

După dactilografă, m-am visat, ce-i drept, poetă, povestitoare, scriitoare, nu aveam un cuvânt pentru asta. Și la un moment dat soluţia a devenit jurnalist. Deja pe la 13 ani eram sigură că asta trebuie să fiu. Și am ţinut-o tot așa. Până când pe la 20 nu mi-a mai ajuns și m-am

visat fotoreporter, făcătoare de site-uri web (nu a durat mult) și, desigur, publicitară – art director nu știam ce înseamnă, așa că mai mult pe strategie aș fi vrut.

Recent, lucrurile au devenit iar clare. Când am aflat cât de cât cum e să fii tipograf și cum e cu letterpressul, m-am gândit că mi-ar plăcea să fiu tipograf. Mi s-a întâmplat iar să mă văd cum aș lua-o de la capăt cu o altă meserie.

E un sentiment tare plăcut – să descoperi noi meserii care te aduc din nou în ultima bancă de la geam, unde te gândești cum o să fie când o să fii mare.

E sentimentul ăla că ai vrea să înveţi ceva nou, că e timp, că mâine o iei de la capăt. Și e frumos așa.

Așa că, la început de an, vă doresc să descoperiţi cel puţin un lucru nou pe care să vreţi să-l învăţaţi și care să vă trezească dimineaţa în loc de alarma de la telefon.

P.S.: Trebuie să citiţi povestea despre Fabrik de la pagina 44. Și dacă vă întrebaţi, aș mai fi vrut să fiu: inginer instalator, arhitect, taximetrist, bucătar, librar, gestionar, expert în finanţe. Dar nu vi le-am zis mai devreme, pentru că nu mai puteam să spun că am visat doar la meserii de experţi în povești.

—————————— PRINT POWER POVEȘTI DIN Hârtie —044

—————————— dosar Book of success by glenfiddich —055

—————————— rdw 2014 design În spaŢiul public — 070

—————————— de s~rb~tori colecŢie de idei pentru zile de iarnĂ — 114-123