Institute, The Magazine No.5/2012 full version

————————— ————————— ————————— ————————— Îndr~gosti}i DE românia comori locale prin ochi strĂini — 044

Turism {i economie banii pleacĂ În vacanŢĂ — 066

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES tineri designeri romÂni — 069

Design nordic simplitate transformatĂ În virtute — 134

De citit | Pove[ti japoneze [i lecturi accesorizate

....................... 008

De văzut | Un film cu miez amar

....................... 010

De aplaudat | 5 live-uri pentru ....................... 012 la var` De Plimbat | Libertate pe dou` ro]i

....................... 016

De ieșit | Hart` pentru seri de prim`var`

....................... 020

De cumpărat | Gadgeturi de weekend

....................... 022

De conversat | 5 subiecte pentru o conversa]ie în lift

...................... 024

Numărul 05

003

Comunicare | Foto-semn`tura Carioca

....................... 031

economie | Puterea religiei

....................... 064

....................... 035

Turism | Vacan]a salveaz` economia

....................... 066

MeDIA | Edutainment în prime-time Istorie | Femei frumoase, drame [i culori puternice

....................... 038

Institute, The Special Files | Portretul designerului român la tinere]e

...................... 069

Interviu | 7 expa]i [i vie]ile lor de pe malul Dâmbovi]ei

....................... 044

Fashion | London Fashion Week

....................... 121

....................... 056

Design | Rapida ascensiune a fra]ilor Bouroullec

....................... 127

Mulţumesc | Luca Niculescu Proiect | shortCUT research sociologie, etnografie [i jurnalism

.......................058

creativitate | Virtu]ile designului nordic

....................... 134

Artă | Secretele viorii Stradivarius Elder-Voicu

........................ 060

Arhitectură | Rena[teri urbane ........................ 142

004 — Numărul 05

CONTRIBUTORS

Marcel Borţun – Arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Cătălin Rusu – Copywriter & Brand Consultant; în 2008 fondează Rusu+Borţun Brand Growers – agenţie de strategie și manifestare de brand, unde este Creative Director & Managing Partner.

Raluca Bătănoiu - A absolvit un master în știinţe sociale în Germania și unul în Media, Peace and Conflict Studies, la Universitatea ONU din Costa Rica. Acum locuiește în Bremen, Germania, unde lucrează la un institut de cercetare în sociologie.

Alex Mihai Dinu - Nu prea se uită la filme, dar e pasionat de ele. Când n-are cum să se uite la filme, pentru că e la muncă, promovează o școală de antreprenoriat.

Publisher ANDREI BORŢUN

Cătălin Varbiu – Pasionat de muzică și fondator al Neon Entertainment, companie specializată în organizare de evenimente și activări de brand; a lucrat cu artiști precum Placebo, Muse, Massive Attack, Noisettes sau Mika, în calitate de Hospitality Manager.

Dragoș Borcănea - Absolvent de Politehnică, și-a întors atenţia și creativitatea de la știinţele exacte către arta fotografică. În prezent este coproprietarul D-Studio, unde continuă să-și perfecţioneze munca.

Writers ANDREEA DRĂGUŢ MAria neneciu Creative Director CĂTĂLIN RUSU Design

Andrei Bălan – Strateg de comunicare, doctor în antropologie și autor ocazional.

Diana Anghel – Studentă la Fashion Design, Styling and Promotion în Londra. Plăcerea vinovată a Dianei e să joace la loto cu religiozitate.

Editors IRINA FLOREA IOANA PÎRVU

Cătălina Miciu – Mimo, pentru prieteni. În timpul liber mănâncă evenimente culturale pe pâine, altfel construiește identitate online pentru o bancă. O citiţi cel mai des pe gingergroup.ro.

Ana Chiciu – Field Scientist shortCUT, absolventă a unui master de Media Culture Studies la Universitatea din Maastricht – Faculty of Arts and Culture, fost manager de comunicare al Festivalului Freigeist din Olanda.

Guest Designer ANCA USCĂTESCU Junior Layouter Lucian Bran DTP ANCA USCĂTESCU Advertising Director SILVIA FLOAREȘ

Alina Purcaru – Scrie de mult, de foarte mult timp despre literatură, în publicaţii precum Observator Cultural, Cotidianul, Dilema, Dilemateca.

Mădălina Georgescu – E în stare să treacă de la Doctrina șocului la Ce bem? fără vertij intelectual, eventual trecând prin Ilf și Petrov.

Liviu Redeleanu – Managing Partner WebTailors, poate vorbi sute de ore despre mașini unor oameni total neinteresaţi de domeniu. Totuși, ei vor asculta cu plăcere!

Alina Floroi – Chief Research Officer shortCUT, unul dintre membrii fondatori Hydra Society, care a organizat primul eveniment TEDx în București și conferinţele Revival of the Fittest.

Corectur` www.corectura.ro Distribu]ie

Tipar

Eleonore Af SchaumburgLippe – Este licenţiată în Business Administration cu specializare în Cooperate Communication and Strategic Development – Copenhagen Business School, iar din 2011 este director executiv al UAPR.

Viorica Buică – A colaborat cu numeroase publicaţii din domeniul cultural, iar în prezent este redactorșef al revistei "igloo. habitat și arhitectură" și coordonează activitatea editorială a igloo media. A organizat evenimente importante din sfera arhitecturii (expoziţii, conferinţe, dezbateri etc.).

Un proiect

Adresa redac]iei Știrbei Vodă 104 – 106 010108 București office@institute.ro Numărul 05

005

006 — Numărul 05

COFFEE TIME

Blur la Jocurile Olimpice // The Stone Roses reunited // [tim ce o s` aplauzi la var`

Despre libertate [i frumos // spi]e, ghidoane [i butuci // conglomerat de arti[ti [i manifest`ri creative ﾃｮn spiritul PUMP

Zﾃ｢mbete [i pove[ti dulciamare de consum // o scen` ca un f`cut cu ochiul // o por]ie dubl` de teatru

Un pahar de pantera roze asortat la chiftelu]e cu busuioc // videoproiec]ii, dezbateri [i c`l`torii cu ma[ina timpului

Cum vor ar`ta internetul, tehnologia [i omenirea ﾃｮn general // nu l`sa trendurile s` te surprind`

Numﾄビul 05

007

culturĂ

BOOK FUN* cu accent pe lifestyle * Rubrică dependentă de cărţi în care prietenii noștri de la bookaholic.ro ne vor confirma că "a citi e bine".

Magnetul Japonia Alina Purcaru

Text

Japonia lui Lafcadio Hearn — Antologie de Donald Richie Editura Humanitas, București, 2010

Atracţia occidentalilor pentru Japonia e de mult istorie, dar faptul că fenomenul naște pandemie spune totuși mai mult decât c-am fi evazioniști, vânători de exotisme sau exploratori comozi ai unor spaţii suficient de nefamiliare cât să ne poată găzdui utopii de tot felul.

Atracţia pentru ce e diferit și greu de înţeles, pentru un stil de viaţă adesea imposibil de decodat nu e, cum ziceam, ceva nou. Poveștile celor mai fideli exploratori ai lumii nipone conţin mărturii contradictorii, tensionate și nu de puţine ori deformate ale unui peisaj suficient de închis în el pentru a-i induce în eroare și pe entuziast, și pe sceptic. Un domn pe jumătate grec, pe jumătate irlandez, pe nume Lafcadio Hearn, a trăit pe rând ambele ipostaze și atât de pătruns a fost de insolitul acestei ţări încât, chiar dezamăgit și contrariat fiind, a continuat să investigheze șarada care e Japonia și a scris, timp de 14 ani, cât a locuit aici, peste 4.000 de pagini despre această lume.

A fost contaminat de morbul nipon, iar primele impresii sunt entuziasm pur. În aprilie 1890 a ajuns la Yokohama, angajându-se să trimită periodic, către Harper’s Magazine, texte despre stilul 008 — Numărul 05

de viaţă de aici și despre propriile experienţe. Hearn a murit 14 ani mai tîrziu, la Tokio, lăsând o colecţie zdrobitoare de impresii, scrieri dedicate modului de viaţă japonez, plus antologii de basme nipone, povești cu fantome și reportaje. O mică parte, cam o zecime din ce a scris, a apărut și în România: Japonia lui Lafcadio Hearn, o antologie de texte făcută de Donald Richie și tradusă din limba engleză de Angela Hondru.

Cartea a fost publicată în colecţia "Nipponica" a Editurii Humanitas și, citind-o, descoperi o lume care poartă toate semnele unui context cu totul aparte (era Meiji, cu transformările și tensiunile ei), dar și modul în care cel care o observă își șlefuiește optica, la rândul ei tributară propriei vremi.

De la fascinaţia pentru un corp de valori necunoscut, pe care îl preferă civilizaţiei occidentale, Hearn ajunge la o înţelegere mai adâncă a unei culturi în care politeţea și discreţia pot fi la fel de bine citite ca semne ale unei mod de viaţă teribil de coercitiv, care strivește indivizii.

Antologia e organizată în așa fel încât să dea o imagine cât mai variată a subiectelor de care s-a interesat Hearn: superstiţii, locuri aparte, cutume, aspecte ale ritualurilor de tot felul – de la aranjarea unei grădini, până la complicatul ceremonial al coafării și foarte multe altele. Un alt lucru pe care antologatorul, Donald Richie, l-a luat în calcul a fost tocmai parcursul interior al lui Hearn, alogenul adoptat de iluzoriul tărâm nipon: de la adeziune intimă și elogiu la o viziune mai reţinută, ceva mai precis centrată pe realitatea francă pe care și-a propus s-o observe.

Observaţiile lui Hearn, iniţial un estet fascinat de insolitul unor forme și ritualuri ermetice pentru un novice, deschid, din aproape în aproape și din detalii mici, o lume în care mai mult se șoptește decât se declamă, una care mai mult sugerează decât afirmă. E adevărat, o lume din care exotismul transpare cel mai vizibil,

iar zonele de umbră și incursiunile în realităţi mai mixte sunt rare.

Iată-l pe Hearn făcând Japoniei un elogiu plin de adjective: "Perfecţiunea delicată a produselor artizanale, forţa suavă și gingășia obiectelor, strădania evidentă de a obţine cele mai bune rezultate cu minimum de material, atingerea unor scopuri mecanice prin cele mai simple mijloace, capacitatea de a înţelege asimetria ca valoare estetică, frumuseţea și gustul impecabil în orice, simţul armoniei în aranjarea culorilor și nuanţelor – toate acestea trebuie să vă convingă pe dată că Occidentul nostru mai are multe de învăţat de la această civilizaţie îndepărtată". Și iată-l pe Hearn după câţiva ani buni, în care a avut timp să-și pună mai multe întrebări: "Faptul că oamenii sunt cu toţii politicoși, că nimeni nu se ceartă, că lumea zâmbește, că durerea și necazurile devin invizibile celor din afară (...) par să demonstreze prezenţa unei comunităţi superioare din punct de vedre moral. Însă pentru specialistul în sociologie, asta ar reprezenta altceva, sugerând un fapt înspăimântător. I-ar dovedi că societatea a fost dominată sub imperiul unei uriașe coerciţii și că măsurile de constrângere s-au exercitat neîncetat mii de ani".

Modul în care observatorul descrie și problematizează, chiar dacă o face la început de secol, și dintr-un unghi mai mult nostalgic și conservator, e unul onest, deschis și atent. Întrebările care se adună la sfârșitul lecturii alimentează interesul pentru această civilizaţie al cărei magnetism rămâne direct proporţional cu ermetismul. Sunt lucruri scrise acum o sută de ani despre o lume care fascina și despre care se cunoștea foarte puţin. O lume care poate nu mai există. E interesant de testat ce proporţie de clișee și cât exotism intră azi în imaginea prin care încercăm să ne apropiem de stiluri de viaţă și de culturi îndepărtate, iar cartea lui Hearn e o ocazie optimă pentru genul ăsta de chestionări.

Pentru bookaholici dichisiţi Mădălina Georgescu

Text

Lectura bună nu se face cu una, cu două: trebuie cărţi, trebuie și accesorii. Așa că ne-am propus o listă de lecturi accesorizate cum trebuie, cu creaţii din România adică. Citim dichisit!

Ești la zi cu agenda culturală?

Nu poţi supravieţui nici în lumea evenimentelor, nici în cea a citatelor fără agendă. Iar cea mai recentă descoperire este cea creată de Alice, o ilustratoare care și-a încredinţat desenele agendei din hârtie reciclată.

Mi-aș nota în ea filmele pe care nu trebuie să le pierd, expoziţiile la care trebuie să merg, întâlnirile și interviurile de care cam uit, teatrele la care nu prea mai ajung. Și multe citate din rușii preferaţi - Vladimir Makanin, Tatiana Tolstaia, Venedikt Erofeev, Ludmila Uliţkaia -, pentru că fata de pe copertă îmi amintește de Anna Karenina.

O găsești în ceainăriile Bernshutz&Co și la allistrationshop.tumblr.com

E musai să porţi sacoșă din pânză!

Ce cărţi aș pune în această sacoșă? Am un top 3: "Iubire și Paradis", de Toni Morisson, și "Versez", de Iv cel Naiv. M-aș plimba prin oraș la braţ cu aceste 3 iubiri naive și fictive în cea mai responsabilă sacoșă.

Pentru că Atelierul de Pânză, cel care creează sacoșele, nu numai că folosește bumbac neînălbit chimic, dar este în sine un proiect social, ce oferă un loc de muncă persoanelor marginalizate sau cu dizabilităţi. Sacoșele frumos imprimate sunt de găsit în multe librării și magazine din ţară.

Află tot de pe atelieruldepanza.ro Veioza infidelă...

Un bec alb, înrămat de un autocolant negru, se făcu veioză. Așa începe povestea veiozei de deasupra noptierei tale, o veioză al cărei schepsis îndeamnă la lecturi infidele sau pur și simplu surprinzătoare. La lumina ei ar merge citit chilianul Roberto Bolano, infidelul McEwan, surprinzătorul Barnes și, de ce nu, și "Wikileaks - Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume". Tiny te așteaptă pe Tanaaa.ro.

Cu ochii în carte, dar și pe ceas Colţul de lectură al unui bookaholic ar trebui că aibă și un ceas. Pentru pasionaţii de viniluri, am ales unul mai special. Iar pentru cei care petrec deseori cu o cană aburindă în apropierea cărţii, am zis să fie sub formă de ceainic. Împăcăm cele două coordonate de lifestyle cu un ceas creat de "Ceasuri muzicale" după ideea unui designer estonian. Bine ai pornit în căutarea timpului pierdut! Sau poate vrei să încerci lectura "Deceniului pierdut al României", de Tom Gallagher. Te așteaptă o întreagă colecţie fantezist decupată pe Ceasurimuzicale.com

Veșminte cusute pe îndelete Avem o carte frumoasă, cum procedăm să o facem și mai și?

O împrumutăm la "Idei Cusute" și ne sfătuim despre ce hăinuţă i-ar veni mai bine: cu flori, cu dungi, cu pattern geometric, psihedelic, uni? Nu am putut rezista veșmintelor cusute, care sunt accesoriile perfecte pentru a da în dar o carte, sau a o păstra în decorul de toate zilele.

Am îmbrăca în ţinute vintage și cărţile Ioanei Pârvulescu "Întoarcere în Bucureștiul Interbelic" și "În intimitatea secolului XIX". Și le-am mai croi un costum cu dungi fine domnului Alain de Botton și unul cu imprimeu de pipă/mustaţă/ pălărie minunaţilor Ilf și Petrov.

LoL-ul - un personaj urban Un LoL, doi LoLi - așa li se spune acestor simpatice personaje urbane, care fac viaţa la birou mai frumoasă. Pentru că ei nu doar stau acolo, îţi vorbesc, au ceva de spus. LoLii sunt prietenii tăi fictivi, ieșiţi din paginile cărţilor, întrupaţi în carton, cu replica la rever. Nu mi se întâmplă să citesc foarte des la masa de lucru, dar mi se întâmplă des să subliniez, să notez. Ce bine mi-ar fi prins când citeam "Doctrina șocului", de Naomi Klein, sau "Capcanele istoriei", de Boia! Cu un LoL drăguţ alături, vremurile și regimurile descrise s-ar fi văzut mai line.

Sunt creaţi de Dan Pierșinaru și îi găsești la Wagner Arte.

Etajera cu "vino-ncoa" Roșie ca focul, să-ţi surâdă clasicii literaturii de pe ea!

Poate sta pe masă sau pe un raft (e și opritor, dar și stativ pentru cartea căreia îi dai prioritate în listă). Și totuși nu le-aș rezerva-o doar clasicilor literaturii, ci și acelor băieţi mai cool, nonconformiști, problematici. În capul etajerei, pe display, l-aș pune pe Daniel Arrase cu a lui "Nu vedeţi nimic", cea mai spectaculoasă carte de istoria artei.

Etajera vine de la Tanaaa.ro.

Numărul 05

009

culturĂ

Nader and Simin

A separation – Asghar Farhadi Alex Mihai Dinu

Text

M-am gândit mult dacă să scriu despre "The Artist" sau nu. Sau despre "Hugo". Dar, probabil, în momentul în care citiţi acest articol, au curs deja râuri de plumb și trilioane de 0 și 1 au fost ocupate pe servere pentru aceste două filme. Unii nostalgici au scris despre cât de mișto era cinematografia înainte și ceilalţi au scris despre cât de nostalgici sunt primii.

Eu scriu despre un film care n-a trecut tocmai neobservat, dar merită să treacă foarte observat: "Nader and Simin, A separation", al lui Asghar Farhadi. Zic că a trecut nu tocmai neobservat pentru că a câștigat Oscarul pentru film străin în 2012 și Ursul de Aur la Berlin în 2011. Și de ce zic că merită să treacă foarte observat o să argumentez în continuare. Înainte să apăs play și să înceapă filmul (cred că tocmai m-am autodenunţat), mi se zbăteau câteva gânduri în minte: cum de un film iranian a ajuns să fie premiat la Oscar, cum de un film iranian care a câștigat Oscarul a trecut de cenzură și ce legătură are premiul cu ultimele tensiuni din Iran.

Cu problema deja creată, a început filmul care a curs doar preţ de câteva minute până când mi-am dat seama că îmi place mult. În scena iniţială, regizorul distribuie rolurile: un soţ și o soţie care divorţează și, în locul judecătorului, camera de filmat, adică spectatorul.

Cei doi se ceartă pentru că el nu vrea să părăsească ţara, deși au obţinut o viză ca să emigreze. Și de aici curge și restul întrebărilor ei: de ce a zis iniţial că vrea să vină și acum s-a răzgândit, 010 — Numărul 05

de ce nu își dă acordul ca măcar fiica lor să poată emigra cu mama, de ce nu vede și el binele familiei așa cum îl vede ea, de ce refuză să-și interneze tatăl bolnav de Alzheimer într-un sanatoriu și să-și vadă de viaţa familiei etc. După înfăţișarea la divorţ care se termină în pom, cei doi merg acasă și se separă.

Ea pleacă la părinţii ei, fata decide să rămână cu tatăl, sperând astfel că își va face mama să se întoarcă, iar tatăl începe să caute o femeie care să îl ajute pe tatăl lui (care locuia cu ei) să se descurce cât rămâne singur în casă.

După nici 25 de minute de film, mi se demontaseră câteva mituri (Iranul nu e lumea a treia, cum credeam, familia din rolul principal era ca oricare altă familie medie din Occident – educaţi, cu bani, cu un stil de viaţă asemănător cu al nostru, soţia nu era obedientă în faţa bărbatului) și rămăsesem surprins în bine de câteva ori (nu păreau să existe judecători, ci, mai degrabă, un fel de bulibași, care te ascultau și împărţeau dreptatea, iar tipa care a fost angajată să aibă grijă de tatăl bolnav de Alzheimer, atunci când s-a văzut nevoită să-l schimbe, a sunat o prietenă sau un consilier religios să întrebe dacă este un păcat să facă asta).

Dacă la începutul filmului rolul de judecător pe care Farhadi mi l-a dat mi s-a părut dulce, pe măsură ce timpul se scurgea îmi dădeam seama că miezul era unul amar. Pentru că un incident aparent stupid deturnează atenţia de la divorţul celor doi și o direcţionează către o posibilă crimă. Și atunci începe jocul aproape psihedelic al regizorului cu mintea spectatorului. Pentru că, pe rând, personajele își prezintă adevărul,

pe rând, empatizezi cu fiecare și îi dai dreptate și tot pe rând îţi dai seama că te-ai înșelat. Nimeni nu ascunde adevărul, toţi au cumva dreptate și, de fapt, toţi sunt cumva vinovaţi.

Miezul mai e amar și pentru că Farhadi nu dă nicio șansă nimănui: personajele care iniţial păreau nevinovate se dovedesc pline de vină, copiii care pornesc nepătaţi sfârșesc mânjiţi și compromiși, nimeni nu scapă de coloana vertebrală bolnavă de cifoză și lordoză a naturii umane. E amar pentru că în final îţi dai seama că nu poţi să-ţi duci rolul la capăt.

Dacă după cele 120 de minute toate personajele se eliberează de adevăr (pentru că nu le poţi acuza că ascund minciuni, ci adevărul), tu, spectatoruljudecător, ai de luat atunci decizia. Și e al naibii de greu. E, de fapt, imposibil și e dureros. Pentru că pe tot parcursul filmului, dacă ar fi să se oprească brusc și să fii nevoit să dai un verdict pe loc, ai fi în stare. La final, nu mai ești; ești doar neputincios.

La finalul celor două ore, am făcut niște observaţii care cred că vor rămâne cu mine multă vreme de acum înainte: nu credeam în adevărul universal valabil nici înainte să văd filmul, dar acum nu mai cred în justiţie (cel puţin cea instituţionalizată), că religia nu e atât de degeaba pe cât credem uneori (filmul e profund marcat de islamism, dar ce e foarte interesant e că adevărul complet apare doar atunci când intervine religia), că bărbaţii iranieni vor fi capabili de un război pe care să-l ţinem minte (toţi bărbaţii lui Farhadi sunt ultravânoși, răzvrătiţi, căpoși, au accese violente, sunt orgolioși și pot fi incredibil de dedicaţi unei cauze) și că postura de judecător pe care o dobândim uneori și de care suntem tare mândri e foarte parșivă (n-o merităm și ar fi bine să ne dăm seama de asta și s-o refuzăm). Începusem să văd filmul cu niște întrebări în minte și la final pot să zic că am găsit răspunsurile: "Nader and Simin, A separation" a câștigat Oscarul pentru că e cel mai bun film al anului (da, știu, vorbe mari); iranian, neiranian, trebuia să câștige. A trecut de cenzură pentru că regizorul a fost deosebit de înţelept și pentru că problema pe care o tratează e în cu totul altă paradigmă decât cea a conflictelor interstatale. Nu știu încă ce legătură are cu recentele conflicte – judecaţi voi asta.

Numﾄビul 05

011

culturĂ

5 live-uri pentru la vară CĂTĂLIN VARBIU

Text

Blur, live, la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra – duminică, 12 august Proaspăt încununaţi cu distincţia "Outstanding Contribution to Music" la ediţia din acest an a Brit Awards (nu că ăsta ar fi motivul principal pentru care ar trebui să-ţi cauţi de pe-acum un bilet de avion), cei de la Blur au fost aleși cap de afiș la evenimentul din Hyde Park, organizat de primăria orașului Londra și intitulat sugestiv "Best of British". În afara hit-urilor clasice Blur, trupa va include în setlist cel puţin o piesă absolut nouă, conform declaraţiilor basistului Alex James. Ca și cum asta nu ar fi fost de-ajuns, evenimentul va aduce pe aceeași scenă alte două nume importante, în calitate de invitaţi speciali: New Order și The Specials.

The Stone Roses reunited Considerat de mulţi drept evenimentul muzical al anului 2012, reuniunea trupei The Stone Roses îi va aduce din nou împreună pe Ian Brown, pe John Squire, pe Gary "Mani" Mounfield și pe Alan "Reni" Wren, după o pauză care a durat 16 ani.

The Stone Roses a debutat pe scena indie britanică în 1989, cu albumul omonim, considerat de critica de specialitate drept unul dintre cele mai bune debuturi discografice din toate timpurile și având o influenţă majoră asupra multor trupe importante, printre care Oasis, Blur, Arctic Monkeys sau Coldplay.

Stone Roses vor ajunge în vara asta inclusiv la vecinii noștri unguri, ca headlineri ai festivalului Sziget, dar personal aș recomanda unul dintre cele două show-uri de la Heaton Park,

012 — Numărul 05

în Manchesterul natal, pentru plăcerea nepreţuită de a cânta "I Wanna be Adored" la unison cu 70.000 de fani devotaţi.

The Cure, la Frequency Festival, în Austria Robert Smith & co. au confirmat deja prezenţa la o serie de festivaluri europene, printre care Pink Pop (Olanda), Rock Werchter (Belgia), Optimus Alive (Portugalia) sau Roskilde (Danemarca). Cel mai aproape de noi ajung pe data de 18 august, la Frequency Festival, în Austria. Cei care și-au programat deja să participe la vreunul dintre aceste evenimente ar trebui să fie pregătiţi să "suporte" până la trei ore de live, cu o selecţie de melodii care va răsplăti atât așteptările fanilor hardcore, cât și așteptările celor recent convertiţi.

Cei de la The Cure sunt din ce în ce mai scumpi la vedere în ultima vreme, pronosticul meu fiind că după 2012 vor trece cel puţin doi ani până când vom avea ocazia să-i mai vedem pe vreo scenă. Minim am zis!

Arctic Monkeys, în America Pentru cine i-a ratat anul trecut,

am o veste bună și una proastă: AM plecă în turneu alături de The Black Keys în perioada martieiunie 2012. Vestea proastă este că turneul va ajunge exclusiv în America de Nord, așa că poate a venit vremea să reiei legăturile cu rudele din Boston sau cu fostul coleg de facultate stabilit la Vancouver.

Jack White, 4-in-1 Cu un album solo a cărui lansare este programată pentru finalul lunii aprilie, intitulat "Blunderbuss", jumătatea activă a defunctului grup The White Stripes și-a confirmat deocamdată prezenţa la două festivaluri europene: Radio 1 Hackney Weekend (Londra, 23-24 iunie) și Werchter Rock (Rotselaar – Belgia, 28 iunie – 1 iulie). Concertele susţinute de White se vor prezenta sub forma unei atractive oferte "4-in-1", setlist-ul urmând să includă piese aparţinând tuturor proiectelor muzicale lansate până acum de prolificul muzician: The White Stripes, The Raconteurs, The Dead Weather, la care se adaugă noul proiect solo.

Numﾄビul 05

013

Cultură

Un spectacol, te rog!

Cătălina Miciu

Text

Foto Alex Trăilă – Cupluri

În 2011, din 34 de spectacole de teatru pe care le-am văzut în ţară sau în afara ei, 11 au fost în/de bar (asta dacă pun la socoteală și Autobahn-ul petrecut într-o mașină pe străzile Clujului și Monoloagele Vecinului, văzut într-un autobuz).

Primul spectacol pe care l-am văzut în bar a fost la Green Hours. Trebuie că era într-o luni și era iarnă; anul – 2007.

O prietenă m-a dus la Kinky ZoOne, regizat de Radu Afrim.

Nu-mi amintesc detalii, dar știu că și acum, dacă închid ochii, pot intra în atmosfera aia creată de Afrim. "Mereu am fost adeptul teoriei, evident amendabilă, conform căreia un bar e un spaţiu de consum, cu spectatori care consumă și în care trebuie să faci spectacole de consum", declară Afrim, care a avut trei spectacole montate în bar, toate la Green – Kinky ZoOne, No Mom’s Land și America știe tot. "Nu-mi imaginez că vin prea mulţi la bodegă să le stea berea în gât auzind drame sociale sau texte activisto-teziste. Toate cele trei spectacole făcute de mine în club au avut un côté social, însă acesta era topit într-un show bolnav cu faze burlești de zile mari."

014 — Numărul 05

Constantin Cojocaru, unul dintre actorii cu care Afrim a lucrat cel mai mult, și care a jucat și în spectacolele lui de bar, crede că a juca în bar e mai greu decât a juca pe o scenă de teatru: "Ieșit din teatru, actorul, dacă vrea să rămână actor, este pândit de un mare pericol: strada îl demască și-l trece în ridicol! Totul este ok în bar dacă sinceritatea este totală, inteligenţa – la ea acasă, tu însuţi ești un personaj perfect plauzibil. De aici pleci în sugerarea personajelor spre deliciul consumatorilor, fără convenţia scorţoasă a scenei.

E ca un făcut cu ochiul, e ca un banc bine spus, fie hazos, fie serios. Dar, barul cere și frivolităţi care te pot îngropa!

Reziști numai cu bucuria curată a jocului ăla copilăresc, de începuturi."

Despre bucuria jocului vorbește și Andreea Vasile, o tânără actriţă pe care o puteţi vedea la Godot în Cupluri și Niște fete. Textele nu sunt de-o profunzime năucitoare, dar de fiecare dată după spectacol am plecat cu un zâmbet larg pe faţă. Un alt fel de a-ţi petrece seara cu prietenii, fără dureri de cap (bine, nu și dacă exagerezi cu berea). "Iubesc senzaţia pe care o am când, după ce

spectacolul s-a terminat, mă uit în sală și îi văd pe oameni zâmbind. Când nu se ridică imediat după aplauze să plece spre casă, ci mai stau la încă o bere și vorbesc despre spectacol. Și când, într-un final, după a nu-știu-câta bere, se ridică și în drumul spre ieșire se aude: Când se mai joacă? E porţia de energie de care am nevoie să merg mai departe...", spune Andreea.

Tot pentru o porţie de energie merg și eu să văd spectacole în bar. Actorii, de cele mai multe ori necunoscuţi publicului de masă al teatrelor mari, au o prospeţime în felul în care interpretează textele și o bucurie de a fi pe scenă care se transmite peste scaune și mase. În Cupluri (un spectacol în regia lui Vlad Zamfirescu, după textul lui David Lindsay Abaire), coleg de scenă cu Andreea e și Conrad Mericoffer, premiat anul trecut cu UNITER pentru debut pe scena TNB-ului, care joacă și în bar pentru că "teatrul de bar e mai accesibil tinerilor actori, regizori și scenografi."

Eugen Gyemant, care a regizat la Godot Bullets over Lipscani (dramatizarea unor texte de Woody Allen) și Julius Caesar, de Shakespeare, este unul dintre aceștia. A intrat pe lista regizorilor mei preferaţi după de am văzut drama lui Shakespeare transformată într-un cabaret savuros și pe Julius Caesar făcut superdivă. Spectacolul a avut premiera în ianuarie (scenografie și costume: Tudor Prodan; coregrafie: Andrea Gavriliu) și strânge laolaltă câţiva actori care sunt o bucurie pentru ochi și suflete îndrăgostite de teatru: Tudor Istodor, Dan Rădulescu, Emilian Oprea, Lucian Iftime, Ionuţ Grama și Andrei Seușan, și despre care cu siguranţă veţi mai auzi vorbindu-se, dacă nu știaţi deja de ei. De ce Shakespeare într-un bar? "Pentru că spectacolele independente îţi dau o libertate mai mare; nu e aceeași presiune ca în teatru.

E mai puţin stres", spune Eugen Gyemant. Același lucru

Baruri cu teatru

La Scena – Calea Călărașilor 55; 0727 795 380 Tralala Club – Lipscani 43 La Muse – Lipscani 53; 021 310 64 34 Clubul Prometheus – Piaţa Naţiunile Unite 3-5, bloc B2; 021 336 66 78

Godot Café-teatru – Strada Blănari 14; 021 316 16 82 Green Hours – Calea Victoriei 12; 0788 452 485

Teatrul LUNI de la Green Hours, "un struţocămil cu totul aparte, în sensul că nu e nici bar până la capăt, nici club de jazz până la capăt, nici teatru până la capăt și totuși, uneori, e toate astea la un loc, chiar puţin mai departe de capăt.

Green-ul are cel mai bun public, Green-ul are spontaneitatea pe care un teatru instituţionalizat n-o are, o piesă se face în trei săptămâni (cel puţin ale mele), Green-ul are tandreţe, Green-ul are un milion de bube-n cap, Green-ul are o doză mare de inconștienţă, Green-ul are nebunie, Green-ul are darul de a scoate ce-i mai bun din tine și uneori ce-i mai rău și aș putea s-o ţin așa la infinit, mi-am petrecut vreo 12 ani din viaţă pe-acolo." O declaraţie lungă de iubire pe care i-o face Lia Bugnar, dramaturg, actriţă, regizoare.

Unul dintre spectacolele care mi-au căzut cu tronc la finalul anului trecut și care se joacă și la Green e piesa Liei – Noi 4 – cu Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Ilinca Manolache și Maria Obretin, în regia Dorinei Chiriac, o producţie TEATRUL NU E O CLĂDIRE. O poveste dulce-amară la care râzi și te înăbuși ca o ceapă în ulei, doar ca să te simţi apoi din nou cu sufletul ușor ca un fulg. Mai ales când Lia, care-a scris textul, îţi și spune: "La teatru, fie el de bar sau de sală clasică, nu e nimic grav. Totul e ficţiune.

Viaţa e în altă parte. Noi doar ne jucăm de-a."

"De-a" s-a jucat și Iris

Spiridon, care i-a strâns în Trust Me If U Can pe Ana Ularu, Radu Iacoban și Istvan Teglaș. Ideea spectacolului e inspirată de un text de-al lui Neil LaBute, dar Iris a creat un show interactiv, în care publicul uită unde e graniţa dintre actor și personaj.

Eu, cel puţin, am pierdut-o și am intrat în jocul actorilor care și-au exersat spontaneitatea pe mine. N-a fost rău deloc, s-a/am râs teribil și am promis că voi reveni și nu mă voi lăsa prinsă din nou în mrejele lor. Dar Ana Ularu e-așa de frumoasă și de candidă în piesa asta, că ţi-e mai mare dragul să mergi și să încerci să o aperi de orice lucru rău care i s-ar putea întâmpla pe scenă și în afara ei. "Am avut mare noroc de public minunat la Green. Pentru noi, spectacolul

Foto Adi Bulboacă– Julius Caesar, Bullets over Lipscani, Noi 4

îl crede și Dan Rădulescu, al cărui personaj din Bullets over Lipscani – detectivul Keiser Lupowitz - o să vă mute fălcile din loc de râs, numai că din perspectiva actorului care are publicul chiar "sub nas": "La spectacolele din bar îmi place că atmosfera e mai relaxată.

Nu prea există rigiditatea aia pe care o are un anumit tip de public de teatru; și aici mă refer la genul de oameni care merg la teatru dintr-un fel de inerţie, fără să înţeleagă neapărat mare lucru sau fără să își dorească să înţeleagă mare lucru. Într-un bar, în schimb, nu prea îţi dorești să faci act de prezenţă dacă nu te bucură cu adevărat experienţa." Și, de fapt, nu are cum să nu te bucure experienţa, mai ales că ritualul unei seri la un spectacol de bar e simplu – îţi strângi prietenii, suni, îţi faci o rezervare (te rogi în gând și de cel care îţi rezervă să ai o masă cât mai aproape de scenă), vii cu jumătate de oră mai devreme, plătești biletul, comanzi ceva de băut și aștepţi să înceapă spectacolul. Dan Rădulescu, pe care îl mai puteţi vedea și pe scenele de la Teatrul de Comedie, ArCuB sau Metropolis, crede că e "destul de important pentru spectator să fie relaxat înainte să înceapă spectacolul. La teatrele din Occident e ceva normal să ţi se ofere (contra cost) un pahar de șampanie sau de vin ca să te relaxeze și să te binedispună."

Cam așa a pornit în ‘96

rămâne spectacol. Deversarea de adrenalină e aceeași ca pe o scenă mare", spune Ana, care s-a întors recent de la Berlinale cu titlul de Shooting Star. "E chiar bine să joci și în bar. E mai intim cumva. Și pentru voi, și pentru noi. Suntem mai aproape."

Tot la Green Hours se joacă și one-woman show-ul Copii răi (text: Mihaela Michailov; regie: Alexandru Mihăescu), unde Katia Pascariu (pe care o puteţi vedea jucând și la Odeon) e această multitudine de personaje îngrămădite toate în jurul sistemului de învăţământ românesc. Cu ea printre scaune te simţi din nou la școală, în bancă, atunci când tremurai de frică pentru că nu știai anii de domnie ai lui Mircea cel Bătrân sau ce înseamnă de fapt statul atenian.

Toată senzaţia e dată de spaţiul strâns și de apropierea dintre actor și spectator despre care vorbea și Ana Ularu: "Sigur că există limitări de spaţiu, tehnice, de costuri de producţie etc., pe care un bar le impune.

Libertatea barului vine însă din altă parte: te poţi adapta dacă știi ce vrei să transmiţi de fapt; constrângerile te obligă uneori la claritate, la esenţializare, ceea ce e foarte ok; adaptezi volumul, adaptezi tonul, mișcările. La teatru, publicul e al patrulea perete, așa se zice. La bar, aș spune că e un perete de ochi." Îmi place mult asta – să fiu o pereche de ochi dintr-un perete de ochi. Poate de-aia mă tot duc în baruri să văd teatru, nu doar să beau.

Numărul 05

015

DESIGN

Libertatea de pe dou~ ro}i Irina Florea

Text ALEXANDRU PREPELIŢĂ

Foto

Într-o cutie de mesteacăn cât o cameră mai mare stau ascunse în pereţi piese de bicicletă. Nu sunt o comoară demult ascunsă, sunt biciclete care așteaptă să fie asamblate și conduse pe drumurile orașului.

La Pump Shop 10 biciclete te primesc în sufrageria lor, te servesc cu o cafea și îţi pun niște muzică cu gust. Sunt de familie bună: Cinelli, Dodici, Milani… iar în sertarele ascunse în perete ţin piese care se pot transforma oricând în bicicleta ta.

Cel care le-a făcut "o casă" bicicletelor este Bogdan Bot, împreună cu prietenii lui, cu echipa de la SYAA și cu cei de la Three, care l-au ajutat să dea un nume și să creioneze personalitatea unui magazin de concept – Pump Shop.

016 — Numărul 05

Bogdan este avocat, în același timp snowboarder și pasionat de motociclete enduro. La o primă întâlnire poţi jura că și-a petrecut ultimii ani pe pârtie.

Scoate însă repede un teanc de cataloage de biciclete și până să apuci să te dezmeticești începe să îţi spună povestea fiecăreia, în parte.

Cu o tradiţie din 1927, Milani Cycles a fost înfiinţat de ciclistul Natale Milani și este în prezent sub managementul fiului acestuia, Celeste Milani. Bicicletele Milani sunt un echilibru perfect între tradiţie și progres, calitatea lor fiind asigurată și de o producţie limitată și atent urmărită până la cele mai mici detalii. Columbus au produs de la cadre de biciclete, șasiuri de Ferrari, mobilă până la beţe de schi. Iar Victoire fac doar butuci, foi de viteză și încă două tipuri de piese. Și sunt printre cei mai buni. Și câte și mai câte. Nu poţi să ţii pasul cu toate lucrurile pe care le povestește Bogdan, care a fost și a văzut fabrică cu fabrică și a cunoscut familii din Italia care construiesc biciclete de generaţii întregi.

S-a împrietenit cu toţi și i-a convins să îl lase să le aducă brandurile și în România.

Desigur, într-o companie cât se poate de selectă: Avenue Bikes, Cinelli, Columbus, Dodici, MBK, Miche, Milani, Taarnby, Taurus, Victoire. "În linii mari, Pump importă și distribuie mărcile de mai sus în pofida situaţiei financiare a ţării. Toate mărcile importate sunt din categoria mediu și premium, fapt pentru care publicul se restrânge considerabil. Practic, noi ţintim către câteva grupuri de clienţi: comunitatea de Fixie/Single speed; fete care vor ceva comod, de plimbare; clienţi exclusiviști, cei care nu prea merg cu bicicleta și fac un mare show-off când pedalează 15 minute până la cafenea; sportivi profesioniști sau mai entry level în competiţii; constructorii de biciclete de la zero. Pe un plan foarte

secund sunt excepţiile, doar la comandă, biciclete pentru copii, tandemuri", explică Bogdan pe nerăsuflate, dând desigur și exemple de branduri pentru fiecare categorie în parte.

Pump este un brand creat din pasiune și dragoste pentru biciclete, pentru design. Este un brand menit să susţină și să promoveze arta manufacturii de biciclete, să celebreze lucrul bine făcut.

De tot ce înseamnă "brand look & fill" Pump, a cărui principală trăsătură este "libertatea", s-a ocupat echipa de creativi de la Three. Pump Shop s-a deschis la mijlocul lunii martie în București, în incinta Club Fabrica. Amenajarea spaţiului este semnată de arh. Eliza Yokina, partener asociat SYAA. "Iniţial am căutat un spaţiu în centru, centrul vechi, Ateneu. Am găsit câteva, dar, pe lângă preţurile de Paris - New York - Londra, nici nu erau cele mai bune alegeri. Apoi, într-o noapte de insomnie cronică, am deschis televizorul pe Home&Living. Convingerea că la Fabrica e locul nostru a venit odată cu sfârșitul orei în care am văzut cum au înfruntat marea criză în anii 2000 argentinienii din Buenos Aires. Au lăsat centrul și au înflorit o zonă frumoasă, un cartier mic și periferic, Palermo. Acum este km zero în design, modă și artă, un loc foarte șic. Asta am gândit și noi, că trebuie să înflorim o zonă distrusă de timpuri dubioase, sărăcie, nepăsare și prost gust.

Noi și (sperăm) alţii ca noi...".

Pump nu înseamnă doar biciclete.

Vei găsi aici și obiecte create de artiști, precum tricouri în serie limitată sau o carpetă care se va schimba periodic și care va servi drept zona de asamblat bicicletele în showroom. Prima carpetă - "Răpirea din serai pe bicicletă" - a fost desenată de Bogdan Moraru.

FLAVIUS BOGDAN BOT Care crezi că este viitorul bicicletelor și al bicicliștilor în România?

Cred că bicicletele revin odată cu reinstalarea civilizaţiei. Vin vremuri în care de nevoie, de plăcere, din economie sau din drag de viaţă, fiecare dintre noi vom descoperi avantajele pedalatului. Acesta este mersul firesc, vine de la sine. Va fi bine, clar.

Eliza Yokina – Associate Partner SYYA

"Artiștii au un avantaj major: sunt oameni liberi. Aici se intersectează cu spiritul Pump. Artiștii vin la noi cu idei, noi mergem la ei cu idei, apoi producem serii mici de lucruri minunate. Am stabilit regula ca toate produsele semnate de artiști, fie tricouri, păpuși urbane, fotografii, accesorii, să nu fie niciodată vândute la preţ redus. Nu vrem să facem profit fabulos, vrem doar să comunicăm arta, în special cultura urbană legată de cultul bicicletelor. Fiecare colaborare are povestea ei și sigur există oameni care gustă povestiri frumoase așternute pe opere de artă.

Cum a ajuns Răpirea din Serai de la Mozart pe perete în casele românilor și apoi în arta lui Moraru? Tot la nevoia de libertate ajungem, libertatea lui Mozart, a lui Nea' Vasile de peste Deal, a lui Moraru, a tuturor. Asta ne place și în asta credem, libertate și iubire".

Cele două elemente care au fost definitorii pentru amenajare: personalitatea și pasiunea molipsitoare a lui Bogdan Bot și selecţia de branduri.

Bogdan, prin pozitivismul și optimismul lui, a pus în ecuaţie ingredientul necesar pentru un spaţiu plăcut. Apoi, brandurile prezente în magazin fiecare o referinţă în lumea bicicliștilor profesioniști sau amatori, au adăugat valoarea tehnică. Bicicletele lor sunt făcute de meseriași pasionaţi, printre fum de ţigară, multe căni de cafea, muzică bună, piese și unelte. Într-o atmosferă ca asta, metalul este încins până la roșu, geometría este adusă la perfecţiune, accesoriile devin piese de creaţie, culorile - un vis. Când le vezi, îţi dai seama că nu îţi trebuie decât o cutie în care să le pui, din material natural, nesofisticat, aproape neutru, rezistent, tehnic, dar și viu. O cutie care să funcţioneze bine și nimic mai mult, căci conţinutul îl avem deja.

Cum te-ai apropiat de "universul" bicicletelor?

Nu îmi place să merg pe jos sau să stau în picioare. De aici pornește totul.

Am descoperit trotineta, bicicleta, skateboardul, longboardul, scooterul, motocicleta și snowboardul și m-am atașat de fiecare până au devenit extensie a corpului. Așa am eliminat problema mersului pe jos, așa am devenit mai rapid, am văzut mai mult și mai departe, așa m-am simţit mai liber. Îţi place ceva, frânezi, admiri, apoi treci mai departe. Îmi plac lucrurile bine făcute, drept urmare nu putem să vindem frumos lucruri urâte și proaste. Vindem cum știm mai bine doar acele produse făcute din suflet și sudoare.

Cum ai convinge un necunoscut să vină la noul magazin Pump?

Shop-ul Pump. Da, sună a loc de comerţ, dar noi invităm oamenii la o cafea, să vorbim cu ei, să auzim intâi ce vor. Poate vor să ne cânte sau să spună o glumă, ne-am pregătit și pentru latura asta. Nu avem o recepţie cu POS și casă de marcat, avem o canapea, muzică bună și un espresso cremos. Și de ce să vii la cafea la noi?

Daca vrei o bicicleta specială, rară, handcrafted, cu istorie, în care să poţi să intervii și tu cu ceva, dacă vrei să asiști la construcţie și reglaje, atunci ai nimerit bine pe canapea. Cred că oamenii cu gusturi fine nu refuză o cafea bună, așa că nu trebuie aduși cu forţa în shop...

Verișorii din străinătate www.facebook.com/barcelonetabikesbicicletas www.ultracicli.com mashsf.com/photosets.php www.facebook.com/fixerati Numărul 05

017

DESIGN

Andrei Tripșa – Creative Partner Three Cum ai descrie Pump unui prieten care nu a mai auzit până acum de el?

Păi, în primul rând, i-aș zice să ia loc și să se relaxeze, mai ales la suflet. Pump este un BRAND, un brand care este despre LIBERTATE, fondat de un om cu spirit liber. Astăzi Pump aduce biciclete cool din Italia, Franţa etc., mâine poate vom vedea biciclete Pump, poimâine, cine știe, poate vom vedea haine Pump.

Am auzit despre "Free Stela" www.facebook.com/freestela. Care e legătura cu Pump?

Pump înseamnă Libertate. Este o glumă cu implicaţii serioase, Stela Popescu pare că este răpită de celebrul lanţ de farmacii, sedată și filmată, ea fiind un simbol pentru divertismentul românesc, totuși. "Free Stela" este o cauză apărută pe Facebook și propune s-o eliberăm pe Doamna Divertismentului Românesc de acest contract, semnând un alt contract cu noi (Pump) să nu facă nimic, să-și vadă de bătrâneţi. Deși este o glumă, este aproape un CSR, căci pune și o problemă în legătură cu folosirea responsabilă a celebrităţilor de către branduri. Ar fi frumos ca Pump să-i facă o ofertă.

Branduri reprezentate de Pump Avenue Bikes – Danemarca — www.avenue-cykler.dk Cinelli – Italia; www.cinelli.it Columbus – Italia — www.columbustubi.com Dodici – Italia — www.dodicicicli.com MBK – Danemarca — www.mbk-cykler.dk Miche – Italia—www.miche.it Milani – Italia — www.milanicycles.com Taarnby – Danemarca — www.taarnby-cykler.dk Taurus – Italia — www.taurusbiciclette.it Victoire – Franţa — www.victoire-cycles.com În curând live și pe: www.pumpshop.ro

018 — Numărul 05

ECHIPA PUMP Pump este un brand nou, o companie mică, așa că are mulţi colaboratori externi. Toţi fac câte ceva pentru Pump, fie că e vorba de design, strategii, comunicare sau de contabilitate și curierat, fiecare se implică în cel mai serios mod posibil. Ei au format o familie sub umbrela Pump, o gașcă de oameni liberi și creativi.

ALEXANDRU TRIPȘA — omul cel mai tehnic și practic din Pump.

Face biciclete de copertă din mormanele de piese. Omul știe ce face și e pasionat de biciclete și cultul din jurul acestora.

A lucrat doar în domeniu în România și Spania, așa că are întotdeauna un soare deasupra capului. E un consilier bun și o să vă povestească istoria fiecărei piese din shop.

FLAVIUS BOGDAN BOT — Co-owner Pump, se implică în toate și încearcă să aleagă soluţiile cele mai fericite pentru bunul mers al proiectului.

Pasionat de tot ce mișcă și se învârte.

ANDREEA LUANA BOT — pune lucrurile la punct în Pump. Este co-owner și un manager foarte bun. Vede toate detaliile afacerii, se ocupă în special de parte a doua a proiectului Pump, adică producţia de softgoods. Nu poate fi oprită să nu meșterească la biciclete pentru că are o parte tehnică de invidiat.

Numﾄビul 05

019

DE IEȘIT

Lacrimi și sfinţi Sătui de mâncăruri pe care le-aţi fi făcut voi mai bine acasă, de pizza sau paste, sau de fripturi uscate, sunt sigură că aţi sperat cu toţii că într-o bună zi se va deschide un loc unde să mâncaţi de fiecare dată ceva nou, altfel, dar în același timp cu iz românesc.

Prima dată am auzit despre sarmalele din carne de gâscă, fierte în vin, și despre mazărea caramelizată de la Lacrimi și Sfinţi.

Așa că, deși mulţi vorbesc în primul rând despre tematica și reușita amenajării noului restaurant din zona Lipscani, eu v-aș spune că se mănâncă grozav. Desigur, în timp ce ochiul se bucură și el de ingenioasa utilizare de piese Lego pentru redarea unor modele tradiţionale, de frumuseţea mobilierului

020 — Numărul 05

și a vaselor și de prezenţa domnului Mircea Dinescu, care supraveghează atent bucătăria.

E suficient să citești meniul ca să-ţi lase gura apă: chifteluţele sunt minunate, fierbinţi, din mușchi de viţel și ceafă de porc, cu busuioc, coriandru, alături de muștarul casei, iar zacusca este din vinete și legume întregi coapte pe grătar, înmiresmată cu ierburi locale. Vinul este de la Cetate, de la Dinescu, și recunosc că nu am rezistat la numele Panterei Roze, un demidulce de încercat.

Uitaţi-vă atent să nu rataţi firma discretă, perfectă, care anunţă surpriza unui loc amenajat în perfectă armonie cu ceea ce ţi se pune pe masă: mâncăruri românești, după reţete vechi de 100 de ani, dar reinterpretate, aromate și aduse în contemporan, folosind savoarea unor ingrediente locale și cât se poate de naturale.

Str. Șepcari 16

Energiea Când s-a deschis Energiea, la începutul lui martie, s-a creat mare vâlvă în oraș. Primul proiect al lui Cristian Corvin care nu e în centrul vechi, primul proiect provoked by Grolsch, prima locaţie care propune activităţi urbane variate, de la DJ set live până la ateliere, dezbateri, lansări, expoziţii și videoproiecţii.

Printre partenerii de evenimente și happeninguri, au fost deja Incubator 107, Fundaţia Friends for Friends, Veioza Arte, asociaţia Creativ, Spic&Bob. În două săptămâni, a devenit o locaţie de referinţă și o alternativă cool și foarte confortabilă la aglomeratul centru vechi. Și pentru că mașina timpului își face datoria, frântura de istorie din perioada de aur a tipografiei Energiea este readusă în primplan prin toate mijloacele: design, tematică, referinţe, concept. Arhitectul a însufleţit locul folosind prese și utilaje

tipografice, pentru a conserva și consemna originalul locului; forfoteala, agitaţia, dezbaterea și disputele tipice unei tipografii gălăgioase sunt încurajate, căci barul este un spaţiu al conversaţiei și al întâlnirilor productive, volumul muzicii e suficient de încet încât să te înţelegi cu partenerul de discuţii și destul de tare încât, atunci când se aglomerează, tot se aude. Cât despre mâncare și băutură, ai de unde alege.

Am băut un suc de merișor de la Ocean Spray, mi-a mai făcut cu ochiul un cidru de la Strongbow, lista de vinuri e destul de mare, la fel și cea de cafele. Mâncarea este aleasă pe sprânceană, bucătărie urbană ca la carte: legume la grătar, ruladă de pui cu rozmarin, supă cremă de ardei copţi, cotlet de porc cu sos de cimbru și piure Dijon, supă de morcovi cu ghimbir, doradă în sos de mușeţel. Numai bun pentru o seară de vineri relaxată, plină de idei și de planuri.

Str. Brezoianu, nr. 4

Bistro latina Când intri în Bistro Latina, te simţi ca în bucătăria de vară a unei case de la mare.

Am tras cu ochiul pe geam la micul restaurant de câteva luni bune, însă am făcut primul pas de-abia săptămâna trecută.

Mesele arată bine, decorul este simpatic, mobila de baie e pictată, iar mâncarea este foarte bună. Am fost de trei ori la masă, și de fiecare dată am mâncat câte o ciorbă gustoasă: de perișoare, de fasole și de văcuţă. Am înţeles că au și cele mai bune paste din centrul vechi și pare că locul e deja vestit pentru selecţia bună de vinuri și pentru cocktailurile nonalcoolice. E locul perfect pentru un prânz gustos și liniștit și pentru câteva ore de stat la taifas.

Str. Șelari, nr. 3

Pagini realizate de Irina Florea și Ioana Pîrvu | Foto ARHIVA BISTRO LATINA, arhiva lacrimi Și sfinŢi, Arhiva energiea

Numărul 05

021

Leisure-gadgeturi

Material realizat de ioana PÎrvu

Ne e gândul tot mai mult la vară, așa că, pentru rubrica de gadgeturi, am ales patru care să-ţi facă weekendurile mai frumoase. Fie că ai de gând să pleci la drum lung, fie că ieși la plimbare sau că stai închis în casă și nu ai chef de socializare, există un prieten cu carcasă care să distreze omul digital din tine.

PENTRU CĂLĂTORII Video Recorder Prestigio Road Runner 3 Nu, nu e vorba de pasărea vitezomană pe care se chinuia Coyote să o vâneze. Prestigio este o cameră video auto, martorul tău de încredere în orice situaţie neprevăzută sau accident din trafic. Cu o rezoluţie de 1920x1080Full HD și înregistrare la 30 de cadre/secundă, recorderul folosește o tehnologie avansată de compresie video, astfel încât perioada disponibilă pentru filmare este mai mare.

RoadRunner are un unghi de înregistrare de 120 de grade, care asigură o vedere panoramică, tehnologie HDMI, care garantează imagini și sunete clare și un ecran TFT de 2 inci, 022 — Numărul 05

cu module LED, pentru setarea clarităţii imaginii, contrastului și culorii. Din fericire, identifică orice cauză a accidentelor rutiere. Din păcate, nu poţi juca pe el Angry Birds!

PENTRU PLIMBĂRI ÎN PARC Căști Canyon – Stripes Edition S-a făcut frumos afară, a venit vremea să îţi iei playerul și căștile și să ieși la aer curat. Și cum accesoriile pentru calculator sau laptop au depășit de mult pragul simplei funcţionalităţi, transformându-se în declaraţii de stil cu o puternică amprentă personală, îţi recomandăm căștile Canyon din colecţia Stripes. Au mai multe culori decât două curcubeie puse unul peste altul și pun accentul pe fashion. Colecţia Stripes conţine: căști, mausuri, rucsaci, genţi pentru laptop, huse pentru iPad, boxe sau stickere.

PENTRU PETRECERI ÎN AER LIBER Logitech Mini Boombox Odată cu apariţia telefoanelor

inteligente și a tabletelor, a apărut și necesitatea minisistemelor care să fie parteneri de discuţie prolifici. Mini Boombox pare un ceas cool de bucătărie. De fapt, este un sistem audiodifuzor care oferă un sunet de calitate pentru filmele și muzica ta. Se conectează cu smartphoneuri și tablete prin Bluetooth, se încarcă prin USB și poate funcţiona până la zece ore, timp suficient pentru mai mult de trei filme, câteva albume de muzică și cele mai noi vești de la cei mai buni prieteni. Este atât de "mini" încât încape lejer într-o geantă obișnuită, prin urmare este foarte portabil și poate fi luat cu ușurinţă în excursii.

PENTRU DUMINICI FĂRĂ CHEF Samsung Smart - TV LED TV ES8000 Știam că va veni și vremea televizoarelor să-și schimbe definiţia, dar nu credeam că va veni peste noapte. În vreme ce telefoanele s-au redefinit complet în ultimii

ani, iar industria este în plină efervescenţă, televizoarele n-au beneficiat de aceeași atenţie.

Până acum! Omul digital este un consumator înrăit și pofticios, așa că trebuie doar momit cu cel mai inteligent televizor sau cu cel mai nou joc video 3D. Televizorul din living room se va comporta cam ca o imensă tabletă (fără ecran tactil, desigur) care va oferi internet, aplicaţii, jocuri și, în plus, televiziune tradiţională.

Totul HD și 3D, dacă e cazul, plus conectivitate WiFi cu celelalte aparate de prin casă.

Atât seria de televizoare Samsung Smart LED TV ES8000, cât și seria Smart LED ES7000 oferă tehnologie de ultimă oră ce transmite imagini clare în 2D și 3D. Tehnologia Micro Dimming Ultimate (Seria ES8000) analizează individual imaginea fiecăruia din cele câteva sute de „pătrăţele" în care este împărţit ecranul pentru a optimiza lumina LED și semnalul video pentru fiecare dintre acestea, mărind cantitatea de alb în zonele cu gradaţie scăzută. Această tehnologie elimină, de asemenea, efectul de halou precum și distorsionarea imaginilor cauzată de lumina difuză.

Numﾄビul 05

023

Comunicare

5 SUBIECTE pentru o conversa}ie prolific~ în lift Andrei Bălan

Text

Cele mai importante conversaţii profesionale au loc în lift. Va sugerez așadar cinci subiecte sau tendinţe care pot condimenta orice discuţie purtată în timpii morţi dintre etaje. Dacă aveţi nevoie și de o deschidere, încercaţi cu "Cel mai rău lucru pe care îl poţi face cu o tendinţă e s-o lași să te surprindă".

Televizoare vorbitoare Apropo de discuţii inopinate, ar cam trebui să ne pregătim să vorbim și cu televizoarele. După smartphoneuri, televizoarele încep și ele să devină smart, adică vin cu internet și aplicaţii precum aceea care permite controlul vocal, fără telecomandă, după modelul Siri. Mai mult, zvonurile spun că în perioada următoare Apple își pregătește intrarea pe piaţa TV-urilor. Și dacă ne gândim doar că ultimele intrări ale megacorporaţiei din Cupertino în categorii noi s-au lăsat cu iPod, iPhone și iPad, dacă presupusul iTV nu va fi revoluţionar, toată lumea va fi dezamăgită. Oricum, dacă nu petreceaţi deja suficient timp pe net, acum o puteţi face și prin televizor, iar pentru asta nici nu e nevoie sa așteptăm iTV-ul.

1

Curentul anti-Facebook Nu puţini sunt userii revoltaţi de impactul Facebook asupra intimităţii. În mod evident, mașinăria lui Zuckerberg hrănește multe gelozii și lasă fără job o grămadă de detectivi particulari. Și eu

2

024 — Numărul 05

mă declar puţin revoltat: nu mai vreau să fiu tag-uit în cele mai nepotrivite locuri, în cele mai nepotrivite momente, de către cei mai nepotriviţi oameni, sau ca profesorii mei din facultate să citească oripilaţi glumele cu tentă sexuală pe care colegii de la birou găsesc de cuviinţă să mi le aplice pe timeline. Și pentru că m-am săturat de echilibristica sharingului între diversele cercuri de cunoscuţi, mă gândeam să mă mut pe Google+.

Dar cum acolo e mai pustiu ca la Băile Herculane în octombrie, soluţia logică e sa caut medii mai nișate, câte unul pentru fiecare nevoie specifică. Adică o să îmi pun pozele pe Pinterest, o să mă anturez în conversaţii stupide cu necunoscuţi pe Twitter, o să-mi caut joburi pe LinkedIn și o să "cunosc oameni" pe OKCupid. Si poate că o să mai intru pe Facebook doar dacă vreau să-i spionez. Probabil că tocmai de la imperfecţiunile Facebook pleacă impulsul impetuos de nișare a pieţei de social media, care crește și se diversifică acum într-un ritm cu care nici Google nu reușește să ţină pasul.

Invazia meme-urilor Meme-urile (sau memele, după alţii) pot fi definite, pe scurt, ca unităţi replicative la nivel cultural (Wikipedia), personaje, expresii sau formule care se propagă printr-un înţeles care poate fi adaptat la diverse contexte în scopuri de obicei umoristice. Spre exemplu, figura lui Boromir din Stăpânul Inelelor arătând savant că "One does not simply

3

walk into Mordor" a fost transformată în meme prin înlocuirea intrării în Mordor cu diverse acţiuni de o dificultate comparabilă. Site-uri ca 4chan si 9GAG au crescut prin exploatarea memeurilor. Iar acestea s-au multiplicat și s-au popularizat până când s-au revărsat peste graniţele site-urilor de profil și au invadat blogurile și reţelele sociale. Probabil că nu mă aventurez dacă afirm că n-o să înţelegem mare lucru din umorul noii generaţii dacă nu recunoaștem meme-uri precum un trollface sau Me Gusta.

Ochelarii inteligenţi Pentru că, aparent, legătura cu smartphone-ul nu era suficient de intimă, acum tehnologia mobilă se pregătește să penetreze și ochelarii de soare. Cum? Prin transformarea câmpului vizual într-un display secundar al smartphone-ului. Vom putea urmări filme, citi mailuri, primi notificări în timp ce ne plimbăm pe stradă. Dar cea mai spectaculoasă funcţie a ochelarilor inteligenţi va fi aceea care face uz de augmented reality, oferind în timp real informaţii despre locurile în care ne aflăm, ca de exemplu: indicaţii pentru navigare prin GPS, rating-uri pentru restaurantele din apropiere sau programul cinematografului în faţa căruia abia am poposit. Și, cu toate că sună un pic SF, se pare că primul model de ochelari inteligenţi a trecut de stadiul de prototip în laboratoarele Google.

4

Advertising-ul integrat în conţinut Vremurile sunt grele pentru advertising-ul tradiţional, adică cel separat de conţinut. Tehnologia ne permite să-l evităm din ce în ce mai ușor. Să luăm doar exemplul facil al bannerelor online. Dacă încă le vedeţi, probabil e pentru că n-aţi descoperit aplicaţia care le blochează. Sau pentru că n-aţi întâlnit încă hackerul potrivit.

Privind la o scară mai largă, acest trend se observă în multe domenii de comunicare. Tehnologia le face zile grele advertiserilor, oferindu-le consumatorilor din ce în ce mai multe scurtături către conţinutul dorit. Două posibile soluţii ar fi eterna inventare de noi medii sau crearea de legături simbiotice între advertising și conţinut, după modelul brevetat de product placement.

5

Numărul 05

025

Comunicare

Expat’s guide to Romania* *Eleonore Af Schaumburg-Lippe, a Danish living in Bucharest and working for UAPR, tells great collectable stories about a foreigner's daily life in Romania.

Eleonore Af Schaumburg-Lippe

Text

If your company has allocated you here in Bucharest, you are one of the lucky ones, because the company will usually find an apartment or house for you, so you can just settle down.

When I moved to Bucharest, I was not in that situation, so I had to look for an apartment.

I got an agent, because I heard terrifying stories about people having bought an apartment without an agent, just to find out the landlord had sold the apartment out to two families or rented out an apartment that was not even their property.

I had one "demand" for the apartment: I wanted a nice view, believing that looking at grey blocks all day would not be very inspiring.

The first apartment I was shown was downtown Bucharest, near the Italian Church. When I entered the apartment I took the curtains away to see the view from the windows, expecting to see the beautiful church. What I saw was a grey cement wall just in front of the windows.

When I asked the agent "What is that grey wall?", she told me very happy: "That is the back of the Church".

In the next place there were a lot of things not 026 — Numărul 05

working and the furniture was almost falling apart. The landlord’s answer was just a gesture with the fingers, showing that if I paid him a little he would fix that. I was sure I did not want to rent from Mr. "I can fix it all, you just pay", also because he did not really strike me as the handyman type.

One of the issues being an expat in Romania is that many Romanians have a tendency to think that you are rich and intelligent.

Maybe this is also one of the reasons why foreigners like to stay in Romania. But when you look at apartments you can sometimes see coins in the eyes of the landlord like a jackpot machine and this man had a lot of coins in his eyes.

The next day I was shown an apartment of a friend of a friend and it was perfect for me: it had a view to a green garden and the only minus was the heating with gas ovens.

I said yes to the apartment, but soon after the gas ovens became a problem.

For a gas oven to heat up a room it would take an hour, but usually I would wake up and have an hour to get ready to go out the door, so it would not be warm. Since I was not allowed to have the

gas on during the night, some days it was minus 8 outside, but minus 12 in my apartment.

Then summer came and there was no air-conditioning.

My recommendation is to stay away from gas ovens, get central heating and be sure that there is air-conditioning, because life is just better with these things and you should not adapt and adjust in your own home, there will for sure be other experiences where you need to adapt and adjust instead.

Things got even worse.

One day, I got a phone call from the landlord: "Take care, there is a hole in the floor of your bathroom". I rushed home quite curious, because I was living on the 3rd floor.

Yes, there was a hole with a view directly down to the construction workers on the 2nd floor.

I found out that they were renovating the apartment on the 2nd floor and had discovered that the old pipes were leaking, so they had decided to drill up to my bathroom to fix the leak.

This is one of the reasons not to choose an older apartment; there are usually problems with the old water pipes.

I came back home after four days and I found out that the toilet had been taken out of the bathroom and placed in the living room, the hole was bigger than before, the water in the bathroom closed off and the whole apartment was neatly covered with dust. I was told "don’t worry,

nicioproblema, it will take two days".

I ended up staying at a hotel, in pensions and at friends’ places for three weeks. Then I began to search for a new apartment.

In the process I met some really "strange" people.

One landlord began to ask quite personal questions, going a little too far, and I realized that I was alone in an apartment with an unknown "strange" man. So my advice is: bring a friend when you go see apartments.

Another landlord wanted me to pay 6 months’ rent upfront. These are terms you should not agree to; usually the normal upfront payment is max. 1-3 months. Also when it comes to the commission of the agent, it is 50/50.

One landlord presented an 8 pages contract in Romanian. By the way, the landlord or agent shall pay for and make sure that the contract is in English, otherwise you can´t sign.

When I read the contract I began to laugh out loud, among other things I was not allowed to use the apartment for phone sex, sexual activities in front of a web camera and the landlord was allowed to pay unexpected visits etc. I just could not get myself to sign such a contract, even if it was a great apartment.

Luckily, I found a new apartment and I have been living there for around a month. So far, I cross my fingers for no surprises.

Numﾄビul 05

027

028 — Numărul 05

LUNCH TIME

Fotografie // art` // imagine // idei cu nemiluita // implementare exemplar`

Femei frumoase, drame, texte scurte [i culori puternice // postere de film cu istorii mari Expa]i îndr`gosti]i de România // stereotipuri desfiin]ate // Delta Dun`rii // Transilvania // Vama Veche

Pove[ti cu personaje fictive // buc`]i din zile de arti[ti // imagini iconice transformate în insighturi valoroase

Timpul curge altfel când Bach r`sun` dintr-un Stradivarius // secretele unei domni]e capricioase

Numărul 05

029

030 — Numărul 05

Comunicare

Semn~tura Carioca

01

02

03

04

Irina Florea

Text CARIOCA

Foto

Secretul din spatele multor premii câștigate de publicitatea românească și unul dintre elementele care face industria cu totul mai europeană este studioul foto Carioca.

Andrei Stoleru, Dragoș Coman, Dragoș Trăistaru și Mircea Dicu au pus bazele Carioca în 2000, când cei patru și-au deschis prima firmă. S-au poziţionat ca "furnizori de vizual" în piaţa de advertising - "Image concept house ". Au început cu producţie, fotografie și post producţie și pe parcurs au integrat și un departament de 3D. Lucrările lor au apărut de nenumărate ori în Lürzer’s Archive, jumătate din veniturile studioului provin din proiecte făcute cu agenţii din afară, dar cu toate acestea viaţa lor nu este așa cum s-ar aștepta mulţi: cu petreceri prelungite ca în filme, mult timp liber și vacanţe exotice.

Succesul nu a făcut decât să-i motiveze să caute performanţa în fiecare proiect și să-i impună pe plan european drept o echipă de profesioniști care poate transforma un ţânţar într-o fotografie cu un armăsar.

Bătea un vânt... a fost frumos până la urmă.

Când vine vorba despre printuri excelente, cât e meritul vostru, cât e al agenţiei?

Dragoș Coman: E greu de judecat. Bineînţeles, execuţia adaugă foarte mult, vinde ideea. Dacă ar conta doar ideea, ar însemna că tot ce facem noi aici este în van.

Oricum, depinde de modul în care este judecată o lucrare.

Mircea Dicu: E clar că execuţia aduce un plus. E greu de spus în procente, diferă oricum de la campanie la campanie. La noi se mai schimbă modul de a ilustra ideea, se îmbunătăţește.

Dragoș Coman: Ideea de bază nu se schimbă niciodată.

Când ajunge la noi, e deja destul de filtrată.

Unde aţi vrea să organizaţi o sedinţă foto?

Mircea Dicu: La CEC; aeroport; Ateneu; Banca Centrală din Elveţia; Statuia Libertăţii; Pierre 59 (cel mai mare studio foto). E mai important ce faci.

Dragoș Coman: Nu pot să zic că îmi place mai mult afară sau înăuntru, depinde ce se întâmplă, ce pozezi efectiv, cum sunt oamenii.

Am fost recent pe platou în Bucegi, cu mașini speciale.

Nu stăteau hainele pe oameni.

Dacă prietenii voștri vor să înveţe fotografie, ce cursuri din România le recomandaţi?

Dragoș Coman: Mi se pare un pic ciudat să înveţi fotografie.

Nu e de învăţat, îţi place sau nu. Cât despre aspectele tehnice, ele se învaţă și din cartea aparatului, e nevoie de concentrare, de memorie și ajungi să acumulezi.

Importante sunt plăcerea și curiozitatea de a vedea, de a compune, de a găsi imagini, înţelesuri în ceea ce vezi. E ca la un copil cu desenul: e vorba de înclinaţia spre desen, de dorinţa de a face ceva în domeniul ăsta.

E nevoie de curiozitate.

Dacă mergi la f64, sunt o grămadă de cursuri. Dar dacă te pasionează, într-o lună stăpânești tehnic un aparat.

Poate acum zece ani, când era pe film, era o mare parte de tehnică. Nu te poate învăţa nimeni celelalte chestii.

Regulile sunt aceleași ca în estetică și artă. Mai degrabă trebuie să te preocupe arta în general, decât să înveţi cum să stea un om ca să-i cadă bine lumina pe faţă.

E nevoie de studii mai serioase, vizuale, pentru cineva care vrea să fie profesionist.

Trebuie să fi văzut mult, de la Grecia Antică până

acum. Să poţi să raportezi ce ai văzut până acum cu ceea ce faci acum. Să poţi să spui de ce e asta mai frumoasă decât alta.

Nu am încredere în cursurile de fotografie. Poate doar ca hobby.

E fotografia artă?

Dragoș Coman: Dacă vrei tu să fie artă, este. Vorbind despre arta contemporană, intenţia de a face artă e artă.

Asumarea ei ca artă. Nu există altceva care să facă un obiect, o acţiune artă. Restul lumii va judeca cât de bună, de valoroasă este.

Ce faceţi voi este artă?

Andrei Stoleru: Nu, pentru că nu e asumată ca artă. Poate fi.

Dragoș Coman: Și în cazul pictorilor olandezi care făceau peisaje pentru clienţi, era un serviciu, nu era artă.

Michelangelo făcea artă.

Nu o asumăm ca artă pentru că, în primul rând, ideile nu sunt ale noastre. Scopul a ceea ce facem noi este de a vinde ceva. Nu te oprește nimeni să fii artist, să faci pozele tale, să pictezi.

01 Andrei Stoleru 02 Dragoș Coman 03 Dragoș Trăistaru 04 Mircea Dicu Numărul 05

031

Cel mai bine știu să facă Imagine, în general și foarte mult imagine de publicitate. Pe viitor vor să exploreze și alte zone ale imaginii.

A

Ce ar vrea să înveţe "Carioca nu e o individualitate, nu e un artist în sine. Automat, dacă intri pe alte zone, principiile se aplică. E vorba de o regie vizuală", explică băieţii de la Carioca.

Mai degrabă vor să evolueze în modul în care conduc un studio atât de mare și să îl promoveze mai bine afară.

B

A

A

alegi Carioca pentru "Calitate. Și nu doar a produsului final, ci și a work-ului. E destul de greu pentru un singur fotograf să facă vizualuri complicate. Au rămas și zone mai simple, dar, în prezent, aproape toate vizualurile sunt complexe, presupun multă post producţie, producţie, CGI. Agenţiile s-au obișnuit cu un mod de lucru; e altceva când totul e la pachet, e mai mult control, mai multă siguranţă. Acesta ar fi un avantaj.

Al doilea - calitatea estetică, pur și simplu."

B

Carioca în cifre: 400-500 cadre trase/ședinţă foto 50 de giga la sfârșitul unei ședinţe foto zeci de tera memorie 2 seturi de lucru, care se întind pe 2 mp 28 de lumini peste 700 de proiecte peste 1000 de vizualuri mai multe pe www.carioca.ro A: Making of B: Fotografie finală A

032 — Numărul 05

B

B

Fotografie și post producţie "Nu se poate trage o linie", e verdictul Carioca. Toate fotografiile au post producţie, pentru că e "imposibil altfel".

Dacă ar fi să aibă ceva în comun, toate fotografiile au post producţie: de la 10% la 80%.

A

B

A

B

Locuri neobișnuite unde au avut ședinţe foto Toaleta unui hotel; o peșteră; sub apă; în cușcă, cu vulpea, la grădina zoologică. Șalupe, bărci, elicoptere.

A

A

B

Proiecte personale Într-o vreme aveau o hârtie pe ușă cu tot felul de idei. Și alegeau de acolo. Era un obicei din facultate.

Nu e ca în cazul proiectelor comerciale pentru care primesc comandă. Aici au tot timpul o sumă de idei pe care ar vrea să le facă. Temele vin din preocupările lor și din ceea ce le place.

B

Numărul 05

033

034 — Numărul 05

comunicare

Ce n-am înv~}at de la televizor Irina Florea

Text

Departe de a fi independentă financiar sau politic, presa din România este la fel de departe de a-și exercita rolurile demne de un sistem democratic.

Dacă cele două aspecte deja amintite pot fi oarecum scuzate, datorită contextului și istoricului, există totuși o funcţie care pare a fi ignorată de întregul sistem massmedia din România.

Cea educativă. Ultima dată când am învăţat ceva urmărind o emisiune TV a fost când am nimerit pe un post străin, iar ultima oară când am descoperit ceva citind un articol dintr-o revistă/ziar a fost când am deschis un titlu străin.

Preocupările responsabile, de tipul educării audienţei în anticiparea unui viitor mai bun și al unei audienţe mai informate, cultivate, implicit mai bogate, sunt străine de mass-media din România. Presa românească s-a tabloidizat până la un nivel de unde nu pare că își mai poate reveni și promovează nonvalori și nonvedete care ghidează masele hipnotizate către un viitor care ar trebui să ne preocupe pe toţi: cu cine ne vom întâlni pe șosele, cine lucrează în administraţia publică, cu cine se vor împrieteni copiii noștri la grădiniţă, despre cine vom citi mâine în ziare???

Doi specialiști în comunicare, Alina Sîmpetru și Dan Petre, dialoghează despre situaţia actuală, despre soluţii, despre exemple, readucând pe agendele de pe birourile noastre un termen pe care nu îl auzim pentru prima dată: edutainment.

Care sunt exemplele pozitive pe care le-aţi da din grilele televiziunilor din România?

Dan Petre: Aici, din păcate, exemplele de acest tip sunt, din punctul meu de vedere, foarte puţine. Mă gândesc la următoarele emisiuni: 1. "Garantat 100%" (TVR); 2. "România te iubesc" (Pro TV); 3. "Apropo TV" – aici poate sunt mai subiectiv deoarece realizatorul Andi Moisescu este atât de aproape de industria noastră. Dincolo de acest lucru, cred că umorul și autoironia elegante au un rol de igienă culturală. Acești "watch dogs" sunt necesari pentru a semnala cu tandreţe ironică derapajele persoanelor publice care sunt, cu voie sau fără de voie, modele pentru întreaga societate; 4. CSID (Pro TV); 5. Campaniile sociale realizate sau susţinute de către posturi TV (ex. Campania Pro TV cu profesioniști remarcabili, dar discreţi din diverse domenii de activitate).

Alina Sîmpetru: Resursele necesare pentru obţinerea relevanţei și atractivităţii sunt în primul rând financiare. Expertiza profesională, timpul necesar documentării, costurile de realizare a materialelor video sau foto, integrarea de opinii specializate, montajul, editarea, efectele speciale – toate acestea și altele pot transforma o informaţie seacă și ușor de trecut cu vederea într-un mesaj convingător, memorabil, educativ, cu influenţă reală asupra mentalităţilor și valoare de diseminare ulterioară ("word-of-mouth").

Aceste costuri nu pot fi însă lăsate pe seama trusturilor media, căci, în cazul campaniilor educaţionale, ele reprezintă un cost nejustificat economic și nu o alocare eficientă de fonduri în scopul profitului.

Aș da aici și exemplul unui produs TV la nașterea căruia m-am implicat anul trecut – seria de emisiuni "Lecţia de Viaţă", produsă de ProTV împreună cu ING Asigurări de Viaţă și prezentată de Dana Rogoz și Dragoș Bucurenci, împreună cu medici SMURD. Mesajul este unul educaţional, instrumentele și talentul au provenit din elita reţetelor de producţie TV de succes, iar impactul a fost peste așteptări. A trebuit însă ca cineva să caute conceptul potrivit pentru mesajul dorit și să se muncească mult mai mult decât dacă s-ar fi dorit o campanie de spoturi.

Rezultatul a fost însă o înţelegere mult mai clară, detaliată și utilă a mesajelor din partea telespectatorilor, o interactivitate mai mare și o investiţie mai mică… adică ideal pentru toată lumea. De fapt, avem în principal o problemă de motivaţie.

Demersuri editoriale remarcabile în sensul susţinerii valorilor morale, umane și profesionale (care stau și la baza oricărui proces de formare continuă), precum emisiuni ca "Nocturne", "Înapoi la argument", "Garantat 100%", "Doamne de poveste" etc. nu reușesc să facă parte din obiceiurile de consum ale grupurilor ţintă cu risc mărit pe piaţa muncii din cauza lipsei de resurse care să le permită dezvoltarea unui format atractiv pentru acestea. Ele se bazează exclusiv pe elocvenţa invitaţilor, de cele mai multe ori reprezentanţi marcanţi ai profesiei lor, dar nepregătiţi pentru un discurs simplu, ușor de înţeles și atractiv pentru grupurile în discuţie.

Pe de altă parte, realizatorii implicaţi în acest tip de emisiuni formatoare de opinie, ca și cei implicaţi în realizarea programelor de știri, nu sunt motivaţi să urmărească o strategie solidă de promovare a valorilor formării continue (sau a altor mesaje educaţionale strategice) în lipsa încurajării unei strategii editoriale în acest sens.

Desigur, orice peisaj media sănătos trebuie să conţină atât programe elitiste, cât și programe valoroase de larg consum. Ceea ce remarcăm este că, în cazul nostru, acestea din urmă nu există pentru că nu sunt încă motivante financiar pentru operatorii media în lipsa unei strategii de susţinere a rolului formator al mass-media.

Direcţii posibile pentru agenda unui grup de lucru format din asociaţiile profesionale massmedia și autorităţi

• Sugestii de re-inventare a abordărilor trusturilor mass-media vs tematica editorială legată de crearea de valori, educaţie și dezvoltare personală a publicului larg;

• Identificarea rolului ideal al mass-media ca factor de informare și educaţie faţă de o piaţă a muncii cât mai performantă (prin dezvoltarea de cursuri, modele, oportunităţi de învăţare/ dezvoltare personală); • Identificarea principalelor bariere întâmpinate de mass-media în eforturile curente de educare/creare de valori și modele (atât la nivel de expertiză și bune practici, cât și la nivel investiţional);

Care sunt exemplele pozitive pe care le-aţi da din grilele unor televiziuni străine?

D.P.: Pentru mine, cele mai relevante exemple pozitive sunt emisiunile canalelor de tip National Geographic și Discovery (History, Discovery Science, Viasat History etc.). Mă refer în special la documentare, docudrame și emisiuni de popularizare a știinţei. M-aș mai referi apoi la programele culturale și educaţionale, în special cele ale posturilor europene. Aș menţiona aici în special postul DaVinci, profilat pe educare și popularizare a știinţei, sau posturi care transmit emisiuni culturale etc.

• Recomandări de soluţii strategice și priorităţi pentru optimizarea eforturilor mass-media în: — Motivarea propriilor angajaţi (redactori, realizatori de programe etc.); — Obţinerea de resurse din piaţa privată de capital (sponsori, clienţi media); — Avantaje și obligativităţi legal-fiscale (legislaţie, auto-reglementare, asociaţii sectoriale mass-media) etc.

Numărul 05

035

Ce modele care apar la TV în România credeţi că sunt demne de urmat?

D.P.: Din punctul meu de vedere, în această categorie intră persoane recunoscute de diverse segmente ale societăţii românești ca fiind modele de urmat. Nu există instanţe legitime și îndreptăţite care să desemneze cine este un model de urmat și cine nu (ex. Academia Română, Președinţie, Ministerul Culturii etc.). Lucrul acesta se petrece doar în societăţile totalitare. În democraţie, fiecare comunitate, fie ea profesională sau de orice alt tip, își desemnează implicit și de cele mai multe ori tacit cine sunt liderii de valoare, care devin astfel modele de urmat. De multe ori, aceste persoane nici nu își dau seama când ajung să fie considerate modele demne de urmat.

Sau nici nu își doresc acest lucru. Aici, conceptele de segmentare și grup ţintă folosite în marcomm, sau cele de valori și stiluri de viaţă (socio stiluri etc.) folosite în sociologie sunt esenţiale pentru a descrie și înţelege fenomenul.

Personalităţile care să fie recunoscute de către o întreagă societate ca fiind valori și modele de urmat sunt extrem de rare. În urma mai multor studii valorigrafice sau despre stiluri de viaţă, am constatat că în România acest proces are anumite particularităţi. De exemplu, persoanele celebre/modelele de urmat sunt împărţite în două mari categorii. Prima este categoria vedetelor mediatice. Acestea sunt de regulă persoane care au devenit celebre și sunt modele de urmat pentru anumite segmente ale societăţii românești datorită expunerii media, în special prin intermediul televiziunii. Acestea sunt considerate de către persoanele cu caracteristici sociopsihografice ridicate ca fiind mai degrabă "pseudovedete" sau "pseudomodele".

Pentru mulţi dintre aceștia însă, această rezistenţă este doar la nivel declarativ, la cel al așteptărilor determinate de normele sociale. În același timp, și persoanele cu caracteristici socio-psihografice mai scăzute, pentru care "pseudovedetele" sunt în mod real modele pe care le urmăresc constant și chiar le urmează, sunt adesea reticente în a recunoaște acest lucru. De asemenea, în special din cauza presiunii normei sociale. Cea de-a doua categorie cuprinde celebrităţile recunoscute și legitimate în special de segmentele cu caracteristici socio-psihografice ridicate (de regulă elite). Acestea sunt "modelele oficiale", recunoscute de către segmente largi ale societăţii și confirmate constant de către "establishment" (fie acesta cultural, politic, mediatic etc.). Aceste persoane sunt definite de regulă de performanţa sau succesul în domeniul de activitate din care provin. Aceste modele oficiale nu sunt însă la fel de influente și de puternice în planul realităţii, al vieţii de zi cu zi, fie că este 036 — Numărul 05

vorba de elite sau de oamenii obișnuiţi. În România, "domeniile" vieţii sociale care sunt cele mai "prolifice" în "producerea" celebrităţilor și a modelelor din cea de-a doua categorie sunt următoarele: 1. sport; 2. cultură (teatru, film, literatură etc.); 3. economie/business. În cazul primei categorii, acestea sunt: 1. mass-media (în special televiziune); 2. sport (în special sporturile populare – de ex. fotbal); 3. cultură (în special muzică). Știu că ceea ce voi spune acum va fi privit cu încruntare, dar mă simt dator să o fac. Cred că problema valorilor și a modelelor promovate de televiziuni și mai ales "degradarea" acestora este una falsă. Ca fenomen global, televiziunea este un canal de comunicare de masă care îndeplinește mai multe funcţii, iar cea de educare este doar una dintre ele. Și nici măcar cea mai importantă. Televiziunea este până la urmă o expresie fidelă a societăţii care a produs-o. Nici mai bună, nici mai rea. De aceea vom avea mereu acoperită toată gama posibilă, de la televiziuni tabloid sau programe "pubelă", până la televiziuni culturale/știinţifice sau programe "quality". Televiziunea nu poate modifica societatea în ansamblul ei deoarece este o parte mai mică a acesteia.

O astfel de încercare este precum cea de a te trage singur de păr din mocirlă.

Societatea în ansamblul ei decide explicit sau implicit, prin reglementările formale sau cele informale, atât tipul televiziunilor sale, cât și calitatea programelor acestora.

A.S.: Rolul mass-media, cel mai puternic educator pe parcursul întregii vieţi, ar trebui să fie conștientizat și în privinţa formării de valori etice, nu doar de promovare a informaţiei legate de programe de formare în sine. Ar trebui să învăţăm din felul în care sectorul privat a știut să-și optimizeze investiţia în massmedia atât pentru atragerea participării publicului în activităţi promoţionale punctuale, cât și în crearea de modele și valori asociate propriilor strategii (branduri). Datoria noastră nu este doar de a asigura participarea la o anumită activitate legată de oportunităţi de formare, ci și de a înţelege prin formare continuă tot ceea ce reușește să cultive valori etice și morale necesare unei pieţe a muncii profesioniste și competitive.

Pe de altă parte, aceste valori ar trebui să includă (așa cum vedem și în cazul brandurilor comerciale) elemente legate de responsabilitate socială, egalitate de șanse, voluntariat, implicare civică etc.

Trebuie să ne intereseze să transformăm mass-media dintr-un furnizor oarecare într-un partener pe care trebuie să îl sprijinim să își reinventeze abordarea subiectelor ce ţin de competenţă și competitivitate, de bucuria de a învăţa și de satisfacţia performanţei, fără a renunţa

Alina Sîmpetru, consultant strategie, are peste 15 ani de experienţă în comunicare și management în agenţiile de publicitate D'Arcy, Merlin Advertising și TBWA\Merlin. Alina a participat în ultima perioadă la proiecte naţionale din zona de educaţie și CSR.

Dan Petre este doctor în sociologie și specialist în știinţele comunicării, conferenţiar universitar la Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul SNSPA, unde predă cursul de comunicare publicitară. Este managing partner și director al departamentului de studii calitative al companiilor D&D Research și Testcentral. Are 16 ani de experienţă în marcomm și este membru în Board-ul IAA Romanian Chapter. la obiectivele de rating. Doar împreună putem însă identifica și aborda barierele și soluţiile cu privire la rolul pe care ar putea să îl aibă mass-media în revenirea românilor în topul celor mai bine pregătiţi profesioniști.

Mai ales în contextul unei crize economice și sociale, competitivitatea pe piaţa muncii trebuie să fie o prioritate pentru oricine, indiferent de nivelul de angajare sau de vârstă. Din păcate, însuși conceptul de învăţare sau de pregătire constantă pe parcursul întregii vieţi este străin majorităţii publicului românesc, iar participarea la programe de formare este una dintre cele mai scăzute din Europa, doar 14% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani participând în ultimii 5 ani la programe de formare continuă. În acest context, cea mai rapidă cale de schimbare a mentalităţilor este prin propunerea de modele vizibile și credibile pe care doar mass-media o poate face cu impact maxim. Ideea de succes prin profesionalizare nu poate avea succes atâta vreme cât modelele propuse zilnic la televizor dovedesc exact contrariul.

Care sunt televiziunile din România care se apropie cel mai mult de ideal?

D.P.: În opinia mea, în acest moment, televiziunea care a înţeles cel mai bine (intuitiv sau în urma unui proces îndelungat de tip încercare și eroare) este Pro TV. Apoi, TVR. Pentru mine, staţiile care se apropie cel mai mult de ideal sunt cele de tip Discovery și National Geographic. Cred că acestea se apropie cel mai bine de punctul de echilibru între presiunea obiectului de activitate al oricărei televiziuni – creșterea audienţei – și funcţia educativă a acesteia. Aș da aici exemplul cel mai aproape de idealul meu: seria de emisiuni educative realizate de postul Discovery în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.

A.S.: Peisajul mediatic se împarte într-o zonă restrânsă de conţinut elitist și una mult mai largă de conţinut "manelist", fără a avea puterea în acest moment de a crea și o zonă de mijloc, în care să se poată răspunde nevoii de valori reale, de modele valoroase.

Americanii au știut să facă asta cel mai bine. Oricât de ciudat ar părea, Oprah Winfrey a fost omagiată de către însuși Barack Obama ca fiind cel mai influent educator al Statelor Unite. Și nu doar pentru că și-a propus să introducă și elemente de caritate sau de interes social în emisiunile ei, ci pentru că a înţeles că nevoia de auto-perfecţionare, de cunoaștere, de valori este una general umană și reală – o potenţială nișă de captare a audienţei, dacă este abordată cu instrumente eficiente, ca orice subiect de top rating în mass-media.

Obiective pe termen lung pentru o strategie eficientă de susţinere a rolului formator al mass-mediei • Schimbarea mentalităţii asupra rolului mass-mediei – din furnizor în partener; • Eicientizarea investiţiei din bani publici în comunicare prin obligativitatea respectării bunelor practici; • Un transfer pozitiv de bune practici între sectorul privat și cel al programelor finanţate public - formarea continuă nu doar ca mesaj pentru public, dar și pentru propriii ei promotori, ca grup-ţintă specific, adresat prin programe dedicate; • Promovarea eficientă a conceptulului de edu-tainment – pregătirea resurselor umane din mass-media pentru a îmbina obiective de rating ambiţioase cu strategii educative de mesaj; • Facilităţi fiscale pentru companiile media care investesc buget și sprijin de difuzare propriu pentru campanii sociale/ culturale/educaţie (pe baza unor criterii de eligibilitate clare și a unei supervizări atente).

Ce emisiuni aţi face voi de la zero ?

A.S.: Există emisiuni absolut lăudabile, dar care se propun unor elite din start – și e OK să fie așa. Problema e că nu există emisiuni care să-și propună promovarea de valori către masele largi de audienţă. Cred că, de exemplu, serialele sunt un vehicul excelent pentru a promova mentalităţi și comportamente noi unor publicuri deja captive – din păcate, nu există mecanismele prin care producătorii să fie implicaţi sau motivaţi în această direcţie. Se cheltuiesc milioane pe campanii, fără a-și pune cineva problema că poate un spot de 30 de secunde nu este cea mai eficientă cale de a schimba mentalităţi…

D.P.: În opinia mea, soluţia nu este de a interzice sau de a forma cu forţa.

Televiziunea nu poate lupta cu inerţia schimbării sociale, ea poate doar să "urce pe val" și să se adapteze la modificările profunde ale consumatorilor de produse media: conversaţie în loc de monolog, implicare.

De aceea, eu aș milita pentru produse media care să iasă din formatul TV. Mă gândesc la emisiuni culturale sau de popularizare a știinţei de tip docudrama.

Mă gândesc la programe media dinamice și interactive, care să fie trans-categorii și să combine într-un singur produs: testimoniale, documentare, opinii ale unor specialiști recunoscuţi în domeniu, simulări, reconstituiri, oportunitatea de a conversa în timp real cu audienţele etc.

Cum credeţi că se poate rezolva punctual acest aspect legat de mass-media, în contextul actual – în care presa din România nu numai că nu este independentă, ci este și foarte afectată de criza economică?

D.P.: Am avut privilegiul de a participa la realizarea unor studii de medialogie, care au urmărit să analizeze și să înţeleagă această problemă majoră a mass-mediei românești.

Din păcate, rezultatele și concluziile au fost dramatice. Dependenţa organizaţiilor de media de diversele centre de putere economică și politică este atât de gravă (aproape totală), încât nici nu îndrăznesc să vorbesc despre acest subiect. Speranţele mele pentru următorii ani sunt la un nivel minim istoric: zero. Cred că fenomenul se va accentua, iar derapajele din perioada

Date de audienţă (februarie 2012) Românii au talent (Pro TV) – a făcut valori istorice de audienţă. Este emisiunea cu cele mai mari valori de la începerea măsurării moderne a audienţelor din România: 19,9 Rating și 51,7 Share (pe segmentul 18-49 de ani, urban); Vocea României (Pro TV) – 8,5 Rating, 26 Share (pe segmentul 18-49 de ani, urban)

electorală vor fi dramatice și atât de explicite, încât vor fi ușor de decodificat de către un număr mult mai mare de consumatori de produse media decât până acum.

Daca aţi avea puterea necesară – ce măsuri aţi lua pentru a stimula televiziunile să își exercite și rolul de educare?

A.S.: Am participat de curând la elaborarea unui capitol legat de rolul mass-mediei în cadrul unui document de strategie naţională de stimulare a participării la formare continuă a angajaţilor, în cadrul unui proiect strategic structural semnat "Învaţă pentru Tine". Ne-am consultat cu educatori, cu jurnaliști, cu psihologi, în căutarea răspunsului la această întrebare.

Mass-media, și ea participant în criza economică la rândul ei, caută modalităţi cât mai puţin costisitoare de a-și păstra audienţa: violenţă, corupţie, scandal, entertainment de calitate îndoielnică, dar ușor de realizat etc.

Ce ne învaţă mass-media despre etica muncii, curiozitatea de a învăţa, competitivitate, profesionalism? Și cine sunt modelele propuse pentru a ne forma atitudinea faţă de carieră? Cum putem să ne asigurăm de sprijinul strategic al mass-mediei în efortul de educare a unei pieţe a muncii bazate pe competitivitate și profesionalism, cum putem să facem din mass-media un formator și nu un "deformator"?

Cu toate acestea, ultima perioadă demonstrează o dorinţă din ce în ce mai mare a trusturilor media de participare la efortul de educare, de reabilitare a unui sistem viabil de valori – fără însă a-și putea permite investiţii cu adevărat eficiente.

Suntem într-un cerc vicios în care crearea de modele cu adevărat valoroase nu poate avea impact în lipsa investiţiilor puternice și pe termen lung, strategice, iar acestea nu au loc în lipsa unor politici motivaţionale (fiscal, de exemplu) în acest sens. Ideea nu este să dictăm de sus și să susţinem de la bugetul de stat emisiuni educative – strategie dovedită falimentară în multe ţări, inclusiv în Franţa -, ci să creăm un context favorabil trusturilor media și sponsorilor privaţi care au interesul și instrumentele necesare eficientizării oricărui astfel de produs media.

Avem nevoie de voinţă politică pentru promovarea unei strategii de edu-tainment pentru a face educaţia la orice vârstă accesibilă, relevantă și memorabilă, începând de azi. Avem nevoie pentru aceasta să învăţăm mai atent și din experienţa industriei de comunicare, reevaluând cadrul legislativ și de bune practici sub care se implementează investiţiile în mass-media din cadrul proiectelor educaţionale finanţate din bani publici pentru a le permite o mai mare eficienţă și un impact cu adevărat relevant.

Numărul 05

037

DESIGN

Posterele de film, istoria În wow minor a cinematografiei Maria Neneciu

Text

În zilele noastre, din ce în ce mai multe cinematografe au renunţat la posterele din hârtie în favoarea panourilor digitale, care le permit schimbarea rapidă și curată a informaţiei. Dar posterele nu vor muri, pentru că așa cum oamenii încă mai miros cărţi sau citesc ziare la micul dejun pe terase cu soare, posterele de film își vor găsi întotdeauna admiratori și stăpâni în pasionaţii de istorii mari, dar mai ales de istorii mici. Început cu accent franţuzesc Posterul de film s-a născut pe malurile Senei, în anul 1890 și a fost realizat de către Jules Cheret pentru un scurtmetraj numit "Projections Artistiques". Acesta era o litografie care înfăţișa o femeie ce ţinea în mână o pancartă pe care scria... numele filmului. Pentru câteva decenii, posterul de film a avut o evoluţie lentă și anevoioasă, la braţ cu cea a cinematografiei. Până în anul 1910, posterele erau sărace, simple afișe care anunţau titlul filmului printr-un text sec și prin elemente grafice zdrenţuite și, în cazuri rare de egocentrism, și numele regizorului.

Un cer fără stele Deși ne vine poate greu să ne imaginăm, până în anul 1910 nu exista nici măcar conceptul de star de cinema, actorii fiind anonimi. Da, anonimi! Asta se întâmpla deoarece producătorii se temeau să îi prezinte considerând că, odată deveniţi celebri, vor avea din ce în ce mai multe pretenţii financiare. Istoria le-a dovedit că aveau dreptate... Spectatorii însă erau din ce în ce mai curioși, voiau să își cunoască eroii de pe ecran, iar asta a devenit inevitabil odată cu legendara farsă pregătită de Carl Laemmle, proprietarul IMP. Acesta a reușit să o fure de la un studio rival pe Florence Lawrence, 038 — Numărul 05

cunoscută deja la acea vreme pentru rolul din "Biograph Girl". Ceea ce poate fi considerată prima farsă de PR din lume, dar și nașterea primului star de cinema, a constat în emiterea unui zvon conform căruia Florence era moartă, urmând o dezminţire publicată chiar de Laemmle, pe pagini întregi, într-unul dintre cele mai mari ziare locale. O săptămână mai târziu, când mai multă lume s-a îngrămădit să o vadă pe Florence Lawrence decât pe însuși președintele SUA care se afla într-o vizită oficială, a devenit clar pentru toată lumea că cinematografia nu avea să mai fie niciodată la fel. Odată cu recunoașterea vedetelor de cinema, acestea încep să ocupe și locul central pe posterele de film, care capătă și ele din ce în ce mai multă importanţă și... culoare.

Dacă vrei să faci o plimbare prin lumea posterelor de film vintage sau dacă vrei să începi să le colecţionezi, intră pe www. fffmovieposters.com. Acesta este site-ul lui Sherry Goldberg, o artistă americană care colecţionează postere încă din copilărie, când avea o pasiune obsesivă pentru obiecte cu Elizabeth Taylor, și a soţului ei, Mark, un pasionat de anii de aur ai Hollywoodului. Aceștia au reușit să colecţioneze sute de postere de valoare, care pot fi admirate la galeria lor, Scottsdale: Femmes Fatales & Fantasies, dar și pe site-ul lor, unde vei putea naviga, pe secole, prin istoria cinematografiei.

O istorie cu femei frumoase, drame, texte scurte și culori puternice, made in HOLLYWOOD Din anii ‘20, studiourile de producţie înșfacă problema și încep să-și dezvolte propriul stil de postere. Angajează artiști și ilustratori celebri, care să îi ajute să își vândă filmul cât ai bate din palme folosind o hârtie de dimensiuni considerabile.

MGM-ul era cunoscut la vremea aceea pentru cele mai elaborate și mai frumoase postere, fiind studioul care impunea trendurile în acest domeniu. Se foloseau culori pastelate, pe un fundal alb, iar calitatea ilustraţiilor era impresionantă. 20Century FOX, pe de altă parte, utiliza culori foarte puternice, care erau mai puţin artistice, dar foarte catchy, iar cei de la Columbia aveau să revoluţioneze posterul de film folosind pentru

prima dată în această industrie procesul de "culoare falsă" (se colorau artificial poze alb-negru). În curând, toate studiourile aveau să adopte această tehnică. Foarte puţine postere originale au reușit însă să treacă cu bine de marea recesiune și de cel de-al doilea Război Mondial însă. În 1943, industria cinematografică din America avea să se confrunte și cu impunearea monopolului NSS (National Screen Service), care devenea unica autoritate ce putea produce și distribui materiale promoţionale pentru orice film. Iar această situaţie a ţinut până târziu, în anii '80.

Anii '60 au reprezentat o perioadă de tranziţie, o revoluţie a mentalităţilor, iar asta s-a tradus în industria cinematografică în idei noi, în oportunităţi și în apariţia caselor de producţie independente. Europa producea un Numărul 05

039

DESIGN

"altceva" care devenea din ce în ce mai atractiv și pentru publicul american. Hollywood-ul începea să piardă bani pentru că era contaminat cu conservatorism și îi lipsea inovaţia, își neglija cel mai important public - tinerii - și trebuia urgent să facă un duș rece. În 1967 rupe Codul de Producţie din 1930, care era un cod rigid de cenzură, și introduce sistemul de rating, ceea ce le permite multor regizori mai mici, independenţi, să iasă în faţă și să producă filme valoroase și readuce Hollywoodul în poziţia de lider, pe care a iubit-o întotdeauna atât de mult. Posterele filmelor, pe de altă parte, nu reflectau fidel această revoluţie și schimbare de mentalitate. Deși au apărut și postere-experiment, mai artistice, majoritatea lor rămânea la același nivel: starul principal era în continuare în centrul atenţiei, supradimensionat, compoziţia era previzibilă, iar fonturile folosite erau aceleași. Cu toate astea, posterul american de film dovedea încă o dată că, deși nu este cel mai impresionant din punct de vedere artistic, știe cel mai bine să își vândă filmul.

040 — Numărul 05

Posterul de film s-a îndrăgostit de artă abia în Polonia și în Cehia, pe vremea... comuniștilor!

Nu puteam să vorbim despre istoria posterelor de film fără a face o reverenţă în faţa lucrărilor moderne din Cehia și Polonia, care au reușit să le redefinească funcţionalitatea, să le reinventeze estetica. Posterele de film din aceste ţări aflate sub comunism reprezintă probabil apogeul artistic la care au ajuns posterele la nivel internaţional. Între anii '50 și '70, artiști celebri au semnat aceste lucrări, încurajaţi de agenţiile de distribuţie, unii spun că de o concurenţă generalizată cu America, dar eu cred că mai ales de o perioadă în care expimarea artistică era încântată de orice oportunitate de a supravieţui. Dacă posterul polonez este cunoscut și aclamat în toată lumea, cel ceh a fost mai vitregit de istorie și mult mai puţin documentat. Motivul stă probabil ascuns în faptul că, în Cehia, posterul s-a maturizat complet mai târziu, abia în anii '60, în comparaţie cu Polonia, unde, pentru câteva decenii bune, începând cu tinerii ani '40, posterul de film se impunea pe scena artistică ca fiind un element-cheie, o oportunitate, un vis scurt și frumos. În ambele ţări s-au folosit tehnici artistice deosebite, fotocolajul fiind poate cea mai inovatoare dintre ele. Desenele erau combinate cu picturi și poze, colajele erau desăvârșite de fonturi unice, iar ideile erau extrase din subiectul filmului pentru a fi combinate cu alte mesaje și concepte și desăvârșite pe posterul acestuia. De multe ori, filmul se bucura de un poster cu o valoare artistică mai mare decât propriul lui conţinut.

Imaginile nu aveau legătură directă cu titlul filmului, imaginaţia și amprenta artistului care lucra la el deveneau

Pavel Rajčan, un pasionat și colecţionar din Praga, a reușit să strângă de-a lungul timpului peste 10.000 de postere cehești, a organizat mai bine de 50 de expoziţii prin toată lumea și și-a deschis și un magazin în capitala Cehiei. Îl puteţi urmări pe www.terry-posters.com, de unde veţi afla foarte multe despre artiștii acestei perioade. Tot despre posterele din Cehia comunistă a mai scris și Marta Sylvestrová, care a publicat în 2004 o carte - Czech Film Posters of the 20th Century - una dintre puţinele publicaţii despre această istorie. Cât despre posterele poloneze, te poţi delecta făcând o călătorie virtuală pe www.polishposters.com sau pe www. cinemaposter.com.

Numărul 05

041

DESIGN

vizibile, iar posterele prezentau un univers suprarealist, în comparaţie cu lucrările de la Hollywood sau din state europene, unde ele nu făceau decât să prezinte subiectul filmului într-o manieră grăbită, superficială. Filmele în sine care au fost realizate în Cehia în această perioadă au rămas în memoria colectivă drept cele care au conturat epoca de aur a cinematografiei naţionale, ce a fost încheiată brusc de invazia sovietică.

S-au produs în continuare postere în stilul anilor '50 și '60, dar nici o evoluţie semnificativă nu a mai fost sesizată.

Printre artiștii ale căror opere merită google-ite: Karel Teissig, Karel Vaca, Milan Grygar sau Zdeněk Ziegler, din Cehoslovacia, și polonezii Cialowicz, Jan Lenica și Maciej Zbikowski.

Anul acesta, în competiţia AdPrint există o nouă categorie, în care se vor premia cele mai bune postere de film. Pentru mai multe informaţii despre structura competiţiei AdPrint de anul acesta, intră pe www.adprintfestival.com.

042 — Numărul 05

Numﾄビul 05

043

COMUNICARE

Îndr~gosti}i de România Am pus sub lupă șapte expaţi și i-am întrebat despre viaţa lor pe malul Dâmboviţei: pe unde se plimbă, cum se distrează, ce ritmuri românești ascultă și ce le place să mănânce. Și tot șapte stereotipuri am reușit să desfiinţăm, căci am găsit un un britanic căruia îi place vinul, un american căruia îi place berea neagră, un suedez care preferă sa bea vișinată în loc de votcă, o prinţesă care asculta hip-hop românesc, un olandez

care a renunţat la bicicletă în favoarea mașinii, un spaniol care nu ţine nici cu Barcelona, nici cu Real Madrid, ci cu Rapid și un polonez care nu se plânge deloc, ba din contră, are numai cuvinte de bine!

Declaraţiile lor de iubire au fost multe, par făcute din suflet și sunt îndreptate către Ursus Black, Corcova Rosé, Delta Dunării, hip-hop, Fratelli, Rokolectiv, Sighișoara.

Umor englezesc pe malurile Dâmboviţei

descoperit într-o excursie la Sinaia.

Interviuri realizate de: Maria Neneciu, IRINA FLOREA, ANDrEEA DRĂGUŢ

Robert Marshall lucrează pentru Roy & Dâmboviceanu Corcova și ne povestește cu pasiune despre podgoria mehedinţeană ce a aparţinut odată prinţului Anton Bibescu. De câteva luni, ne petrecem împreună serile de joi, la Winey Party în cafenea.

Cum ai ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

M-am mutat în România în 2007, imediat după ce aceasta adera la UE. Era o ţară care plutea pe un val de optimism - Băsescu era încă popular la vremea aceea, iar în București producătorii de whisky și de ţigări organizau și sponsorizau o grămadă de petreceri în weekenduri. În anul acela nici nu a nins la fel de mult...

Cine a fost prima persoană pe care ai cunoscut-o aici?

Un membru al personalului de la Otopeni.

Nu l-am întrebat cum îl cheamă, dar mi-a lăsat o impresie foarte bună.

Dar primul brand românesc cu care ai interacţionat?

CFR-ul, Gusto, Ciucaș – pe toate le-am 044 — Numărul 05

5 lucruri pe orice TO DO list de România. Într-o ordine aleatorie: — Să vorbești fluent româna; — Să vizitezi mânăstirile din Moldova; — Să participi la maratonul București, ceea ce eu voi face în octombrie, pentru a strânge bani pentru Casa Speranţei; — Să mergi pe Transfăgărășan, un drum pe care imi doresc foarte mult să ajung; — Să petreci vara cât mai multe weekend-uri în Deltă;

Convinge pe cineva să viziteze România!

Am fost vocea campaniei care promova turismul românesc, așa că sper că am reușit deja în mod indirect să fac asta: www.youtube.com/ watch?v=JLh5NE09iLo

Cea mai frumoasă experienţă din România de până acum.

Ospitalitatea românească este o experienţă de fiecare dată. Să fii ghiftuit cu sarmale și îmbuibat de băutură, și asta cu orice ocazie posibilă, este pur și simplu minunat. Românii și englezii au mai multe lucruri în comun decât cred: bășcălia, autoironia, simţul umorului și văicăreala. Chiar mă simt ca acasă aici.

La ce evenimente ai fost în ultima vreme?

Lucrez pentru un producător de vinuri românești, așa că ultimele evenimente la care am participat au fost toate legate de vin. Îmi mai plac foarte tare: recitalurile de muzică clasică care au loc în fiecare miercuri la Palatul Șuţu și sunt și gratuite, Festivalul Rokolectiv, un festival de muzică hip organizat de niște oameni foarte drăguţi, OTA, care este deja o "instituţie" în București și petrecerile cu vin de la The Institute.

E din Lanchashire - UK, a studiat la Universitatea de arte St Martins din Londra, iar din 2007 s-a mutat cu tot cu umorul englezesc la București, unde se ocupa de evenimente pentru Corcova.

Românești și favorite: Cântec: Mihaela Mihai- De-ai fi tu salcie la mal Loc de ieșit: Beros & Van Schaik, un nou wine bar din București Băutură: De pe dealurile însorite din Mehedinţi, cultivat cu plăcere, vinul Corcova Muzeu: Zambaccian - are o colecţie de artă impresionantă. Merită văzut!

Arde, uite cum arde! În urmă cu trei ani, Shuja Shaikh a părăsit Statele Unite pentru România. A acceptat o provocare și s-a mutat la București pentru a coordona activitatea agenţiei de online Kubis Interactive.

Cum ai ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

Agenţia pe care o aveam și pe care o conduceam în 2009 în State a avut succes pe plan local și regional, avea o reputaţie foarte bună și asta cred ca i-a atras pe ownerii Kubis – care căutau un Managing Partner pentru România. La rându-mi, am fost atras oportunitatea de a lucra cu o companie multinaţională și șansa de a mă extinde global. Am reușit, între timp, să reorganizăm compania, să creăm o identitate și să ne creăm o reputaţie ca agenţie profesională, cu bune cunoștinţe tehnice și orientată către client. Acum vrem să ne dezvoltăm global și să combinăm talentul și experienţa echipei din România cu experienţa de business din State și suntem, probabil, singura agenţie care se poziţionează astfel în România. Schimbarea a fost extrem de "smooth" pentru că am găsit aici oameni plăcuţi, prietenoși care m-au ajutat să mă adaptez rapid.

Șpagat peste Europa

Peter Ambjörn s-a născut în ţara celor 24.000 de insule și a lucrat de-a lungul vieţii prin toate colţurile lumii, ca instructor și manager sportiv. Din 2010, "acasă" pentru el este în București, unde este Product Manager la World Class.

Cum ai ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

Prima oară am venit în România în 2000, cu

Descrie o zi obișnuită din viaţa ta în România.

O zi normală din viaţa mea în România înseamnă muncă, muncă și muncă. Îmi încep ziua de fiecare dată citind știrile internaţionale la birou și cu un "double tall latte" de la Starbucks și un croissant de la Mega Image (da, micul dejun arată la fel în fiecare dimineaţă!). Ziua continuă cu ceea ce înseamnă să lucrez la birou – cu o pauză de prânz rezervată pentru gimnastică. De obicei plec de la birou după ora 8.00 și închei ziua întâlnindu-mă cu prietenii și cu clienţii mei pentru cină sau cu sport – de obicei fotbal.

Cea mai frumoasa experienţă din România de până acum.

Delta Dunării – iubesc pescuitul și să îmi petrec timpul în natură.

La ce evenimente ai fost în ultima vreme?

O listă scurtă include: petrecerile "Happy Hour" la Kubis, aniversările unor prieteni și ale clienţilor, Internetics și petrecerea de deschidere a noului birou Kubis.

Care a fost prima persoană pe care ai cunoscut-o aici?

Vlad Popovici de la Kubis a fost prima persoană pe care am cunoscut-o când am ajuns. Vlad a preluat de curând de la mine funcţia de Managing Director al agenţiei. Și primul brand cu care ai interacţionat?

Fratelli este primul brand românesc care mi-a fost prezentat încă din prima zi în București.

5 lucruri de făcut în România.

Am făcut multe lucruri de când locuiesc în România, o să fac un top cu cele cinci pe care le prefer: pescuitul în Delta Dunării, excursie până pe vârful Caraiman, petrecerile Kubis Happy Hour, cina cu USDA Ribeye la Red Angus, viaţa de noapte în Lipscani sau Fratelli – în funcţie de starea de spirit, grătar și bere în jurul unui foc de tabără în Poiana Brașov, alături de prieteni.

misiunea de a deschide primul World Class de aici. Eram plecat de acasă, din Suedia, de ceva ani buni și lucrasem deja în mai multe ţări, așa că eram obișnuit cu statutul de expat. Cu toate acestea, Bucureștiul mi s-a părut o provocare, deși atunci am stat doar șapte luni aici. M-am întors însă în 2010, pentru a deschide cea mai mare "academie de sănătate" WorldClass și pentru a deveni Product Manager pe România, funcţie pe care o ocup și de care mă bucur și acum.

Am un job frumos. Mă consider norocos pentru că fiecare zi arată altfel și pentru că am în jur o super echipă, iar de asta nu ai cum să te plictisești.

Cât de schimbat ai găsit Bucureștiul după 10 ani?

Aproape că nu l-am mai recunoscut. În cel mai bun sens al... expresiei. Mi se păreau altele clădirile, străzile, oamenii, mentalităţile. Poate pentru cineva care a stat în permanenţă aici aceste schimbări nu sunt la fel de evidente, dar acest oraș a crescut mult și frumos. Acum mă simt ca acasă aici.

5 lucruri pe care trebuie să le faci în România.

— să mergi la munte — să călătorești, să te relaxezi și să pescuiești în Deltă — să faci scuba în Marea Neagră — să explorezi cultura tradiţională

Românești și favorite: Cântec: Paraziţii feat. Câinele - "Arde" În oraș: În mod egal îmi place să îmi petrec timpul în pat sau la Red Angus (pentru că activităţile mele preferate sunt să dorm și să mănânc) Băutura: … Ursus Black

Cea mai frumoasă experienţă din România de până acum.

Culesul viei în Padina. Am fost acolo împreună cu prietenii mei și m-a impresionat foarte tare: familiile se reunesc pentru un weekend întreg și culeg strugurii. Muncesc împreună, se ajută unii pe alţii, iar mai târziu, spre seară, se bucură împreună în jurul unui grătar, ca, după câteva săptămâni, să bea vin din propria recoltă.

La ce evenimente ai fost în ultima vreme?

— Lansarea Absolut Vodka — Redeschiderea Restaurantului Chocolate — Deschiderea World Class Upground — Cirque du Soleil.

Convinge pe cineva să viziteze România.

România este o ţară plină de posibilităţi, cu o istorie bogată și o cultură aparte, fiind graniţa Europei cu Orientul. Relieful variază de la zone muntoase, unde se poate schia, până la mare, iar oamenii, cu precădere cei de la ţară, sunt extrem de ospitalieri și prietenoși.

Românești și favorite: Constanţa, Centrul istoric din Sighișoara, Branul, Sinaia, parcurile și lacurile din București Loc de ieșit: Radisson BluBar, Aqua, Palladium, La Vatra Băutura tradiţională: vișinata, Ursus Muzeu: Muzeul Satului Numărul 05

045

COMUNICARE

Prinţesa daneză și "Salata Palatului" Eleonore Af Schaumburg-Lippe s-a prezentat singură printr-un e-mail cât se poate de simplu, când a început să lucreze la Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR). Știam că este o prinţesă venită din Danemarca, așa că înainte să-i răspund la e-mailul primit am consultat mai multe persoane în legătură cu formula de salut pe care ar fi trebuit să o folosesc. Într-un final, mi-am început scrisoarea electronică, conform etichetei, cu "Your Serene Highness".

După ce am întâlnit-o pe Eleonore, una dintre cele mai prietenoase și mai simpatice persoane pe care le cunosc, m-am jenat de exprimarea mea pompoasă. Nu pentru că nu ar fi fost corectă formula de salut, ci pentru că nu am intuit prietenia și deschiderea pe care doar o prinţesă le poate afișa cu atâta lejeritate.

Daneza Eleonore este licenţiată în Business Administration cu specializare în Cooperate Communication and Strategic Development – Copenhagen Business School, iar din 2011 este director executiv al UAPR. A fost Project Manager pentru The Danish Adverstising Association (2007-2011), jurnalist și consultant de vânzări pentru People Magasine (20042005), Marketing Coordinator la Escales (2005-2007), jurnalist freelance pentru "Her og Nu" (2006-2010).

046 — Numărul 05

Cum ai ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

Când am venit în România eram project manager pentru Danish Advertising Association și coordonam de aici proiecte ce se desfășurau în Danemarca.

După câteva luni am devenit și Director Executiv al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), astfel încât pentru multă vreme am lucrat cu două computere și cu două telefoane.

Ajunsesem să răspund "Da" celor din Danemarca și "Hej" (salut în daneză) celor din România, ceea ce producea uneori confuzie, dar acum lucrez numai pentru UAPR și îmi place foarte mult ce fac.

Nu m-am gândit prea mult la cum va fi viaţa în România, pur și simplu mi-am făcut bagajele și am venit. Nu eram îngrijorată, ci foarte curioasă cum va fi să trăiesc în altă ţară. În primele luni am fost un fel de Cristofor Columb, în fiecare zi descopeream oameni noi, obiceiuri și locuri noi. Din fericire, încă am acest sentiment și în continuare sunt lucruri care mă impresionează și mă surprind aici.

Cel mai greu a fost faptul că nu-i aveam lângă mine pe prietenii mei și nici nu cunoșteam pe nimeni, așa că pentru orice problemă – la birou sau acasă, dacă mă durea un dinte – nu aveam pe cine să contactez – în Danemarca eram obișnuită să pot apela oricând la cineva. Aici trebuia să pornesc de la zero. Nu eram obișnuită să cer ajutor, m-am descurcat mereu singură, dar aici a trebuit să învăţ să fac asta și n-a fost ușor.

A fost o provocare și faptul că nu cunoșteam limba. Mult timp am crezut că Sala Palatului era o salată numită "Salata Palatului"; altădată am ajuns acasă și am spus că am mers cu un taxi religios și am stârnit multă nedumerire. Se numea CrisTaxi, iar bordul era înţesat de cruci și icoane, așa că am crezut că este un taxi în care poţi primi și consiliere religioasă - probabil a fost mai bine că nu știam româna la vremea respectivă.

Am învăţat să apreciez și să mă adaptez la toate aceste diferenţe culturale și sunt mult mai multe decât cele pe care le-am menţionat aici. Cu toate astea încă se întâmplă să greșesc sau să înţeleg greșit, dar în final totul se termină cu un zâmbet sau în hohote de râs.

Descrie o zi obișnuită din viaţa ta în România.

Nu există o zi obișnuită în România.

Mă trezesc dimineaţa cu o idee despre ce urmează să se întâmple pe parcursul zilei, dar întotdeauna intervine ceva și lucrurile evoluează complet diferit. Și ăsta este unul dintre motivele pentru care iubesc viaţa mea în România.

Cine a fost prima persoană pe care ai cunoscut-o aici?

Prima persoană a fost domnul Paleologu, care m-a luat de la aeroport.

De altfel, el este motivul pentru care am venit în România iniţial și împreună cu el am văzut și am experimentat o mulţime de locuri minunate de aici. Mă fascinează, suntem doi oameni foarte diferiţi, cu viziuni diferite asupra vieţii, dar sunt foarte mândră de el și de munca lui atât ca politician, cât și ca profesor; este un bărbat cu o mulţime de calităţi extraordinare și chiar dacă nu-i înţeleg întotdeauna umorul, am învăţat mult de la el și încă învăţ. Mi-a schimbat viaţa într-un mod pe care nu-l credeam posibil și-i voi fi mereu recunoscătoare pentru asta.

O experienţă memorabilă?

Cel mai mult m-au impresionat oamenii de aici. Am o părere extraordinară despre ei. România este o ţară a extremelor și îi admir realmente pe români pentru empatia, amabilitatea și solicitudinea lor. Sunt oricând gata să împartă din puţinul lor. Am cunoscut și oameni care nu sunt așa, capabili să-mi facă sângele să îngheţe în vene, dar aceștia au fost excepţii. Viaţa în România nu e mereu ușoară, poate fi o luptă, dar românii sunt luptători, foarte muncitori, cultivaţi, creativi în sensul bun și cu toţii își doresc o viaţă fericită pentru ei și pentru familiile lor.

Am și o povestioară despre cât de săritori pot fi românii. Trebuia să mă întâlnesc cu un prieten. Abia venisem aici, nu știam nici un strop de română, iar el îmi scrisese adresa pe o bucată de hârtie și asta era tot ce aveam. Nu știam cum să chem un taxi. Așa că am ieșit pe stradă și am arătat hârtia cu adresa unui om. El a oprit un alt bărbat care m-a luat de mână și am început să mergem, nu știam unde.

M-a dus la o staţie de autobuz, mi-a arătat cum să-mi cumpăr bilet, apoi a oprit o doamnă care urma să ia și ea autobuzul. Ne-am urcat amândouă, după care doamna m-a încredinţat altei doamne, întrucât ea trebuia să coboare înaintea mea. Am continuat călătoria cu

autobuzul așezată lângă noua doamnă.

Când am ajuns la destinaţie, ea mi-a arătat o casă și tot grupul din spatele autobuzului a început să ţipe "Acolo, aici". Am coborât, am făcut cu mâna și toţi oamenii din autobuz mi-au făcut cu mâna înapoi. Și așa am reușit să găsesc adresa fără să știu vreun cuvânt în română.

5 evenimente la care ai fost de curând? Concerte, petreceri sau alte evenimente publice.

Eu sunt foarte curioasă și sociabilă, așa că merg foarte des la concerte, recepţii și tot felul de evenimente. În ultima vreme, din cauza zăpezii, unele dintre ele s-au reprogramat, așa că am mers la mai puţine.

1. Am fost la o întâlnire a Danish Romanian Business Association la ambasada Danemarcei, unde am discutat planuri pentru mandatul danez din 2012; 2. Am fost la Operă, unde am văzut Adriana Lecouvreur în transmisiune directă de la Covent Garden, cu Jonas

Bancher cu medalie Steven van Groningen, președintele Raiffeisen Bank a făcut primul pas spre România la Olimpiada de la Los Angeles din 1984, când era în echipa de canotaj a Olandei. Atunci a cunoscut-o pe cea care i-a devenit, în 1986, soţie: Valeria Răcilă, campioană olimpică la proba de "simplu vâsle".

Cum aţi ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

Primul meu job în România a fost pe un proiect PHARE la BNR în 1993.

Eram oarecum familiarizat cu România, întrucât soţia mea este româncă. Însă mutarea aici, cu doi copii mici dintre care unul nici măcar nu împlinise 1 an, a fost o aventură. Am luat această decizie pentru că am avut încredere că putem face faţă oricărei situaţii. În România sunt multe probleme, dar întotdeauna se găsește o soluţie. În cele din urmă am reușit să găsim o casă, grădiniţă etc.

Nu ne-am fi descurcat dacă nu am fi avut deja experienţă în România.

Kaufmann și Angela Gheorghiu. A fost un spectacol extraordinar.

3. Un concert de violoncel la Ateneu; 4. Un concert Europa Fest la Loft; 5. Am fost la un eveniment grozav în Germania, la Buckeburg. Vărul meu locuiește acolo și a organizat un mic festival de muzică chiar de ziua lui. Au fost vreo 250 de invitaţi și am petrecut un weekend minunat la castel. Cu siguranţă a fost un eveniment de care îmi voi aduce aminte multă vreme.

Cum ai convinge pe cineva să vină în România?

Nimeni n-ar trebui să fie convins. Dacă Românești și favorite: Muzică: Puya, Smiley și Vama Locul favorit de ieșit: Lipscani Băutura locală preferată: Nu am o băutură favorită, pentru că nu prea beau. Poate o bere cu prietenii, vin fiert de Crăciun și ţuică doar de degustare. Altfel, vinurile Știrbey pentru evenimente.

Muzeu: Muzeul Naţional de Istorie a României – Tezaurul.

Descrieţi o zi obișnuită din viaţa dumneavoastră în România.

Partea interesantă a jobului meu este că zilele pot fi foarte diferite între ele și totuși toate normale. Sunt zile în care îmi petrec tot timpul în meetinguri interne, dar sunt și zile în care vizitez clienţi, sucursale etc. La prânz mănânc uneori ceva rapid la birou sau ies la masă cu un client.

Desigur, în fiecare zi sunt multe lucruri mărunte de făcut - telefoane, documente de semnat, decizii de luat, e-mailuri. Ţin legătura cu colegi de la alte bănci, cu media sau cu politicieni.

Seara particip la evenimente sociale sau la întâlniri cu asociaţiile și fundaţiile în care sunt implicat.

Dacă îmi rămâne timp și în funcţie de concursurile la care particip, mă antrenez: alerg, înot sau merg cu bicicleta.

Care a fost prima persoană pe care aţi cunoscut-o aici?

Din punct de vedere profesional, probabil că a fost Radu Gheţea, actualul președinte CEC. L-am cunoscut în 1993, în timpul unei vizite de lucru pe care am făcut-o împreună cu o companie de consultanţă în legătură cu un contract PHARE. Încă de pe vremea aceea era membru al Asociaţiei Române a Băncilor.

le arăt fotografii și le povestesc despre oamenii minunaţi de aici e suficient.

Top 5 lucruri pe care ţi-ai propus să le faci în România.

1. Să consolidez UAPR astfel încât să devină o asociaţie mai puternică, mai influentă, mai relevantă pentru industria de publicitate din România; 2. Să întăresc relaţia dintre România și Danemarca. Există foarte multe posibilităţi de colaborare între cele două ţări, în special în domeniul publicităţii și IT, care ar trebui fructificate; 3. Îmi doresc să particip la mai multe acţiuni caritabile; tocmai am acceptat să lucrez voluntar într-un centru pentru oameni fără adăpost din sectorul 4 și colaborez cu o organizaţie daneză care trimite echipament medical folosit sau nou din Danemarca în România. Vreau să mă implic cât mai mult în astfel de actvităţi; 4. Mi-am propus să fac un masterat aici; 5. Aș vrea să călătoresc mai mult prin ţară.

Steven van Groningen este președintele Raiffeisen Bank România din 2002. Are experienţă de banking în Olanda, România, Rusia și Ungaria. Ca membru al Echipei naţionale olandeze de canotaj a participat la două campionate mondiale și la Jocurile Olimpice din 1984. Astfel a cunoscut-o pe Valeria Răcilă, campioană olimpică la canotaj, și s-au căsătorit în 1986 în România.

Pe lângă funcţia de președinte al Raiffeisen Bank, deţine și funcţia de vicepreședinte al Asociaţiei Române a Băncilor și pe cea de președinte al Consiliului Investitorilor Străini în România. De asemenea, este membru al boardului United Way România și al Institutului Aspen din România și este implicat în numeroase organizaţii culturale și caritabile. Are un blog: www.stevenvangroningen.eu.

Numărul 05

047

COMUNICARE

Care a fost primul brand românesc cu care aţi interacţionat? Îmi vine în minte Dacia, în 1993 erau foarte puţine mașini de alt fel pe străzi.

Top 5 lucruri pe care v-aţi propus să le faceţi în România.

Să privesc urșii în Transilvania; O nouă excursie în Deltă; Să alerg din nou Maratonul Bucureștiului și să fiu mai bine pregătit de data asta; Să-mi iau vacanţă o vreme, să călătoresc prin ţară și să fac poze; Să rezolv problema parcărilor din București.

Manele, taxiuri și nostalgii de Vama Veche

momentul acela, a fost grozav să primesc acest job.

S-a născut la Castellón, Spania, în 1985. A studiat jurnalismul în Madrid și începând din 2009 este corespondent în România al agenţiei spaniole de presă EFE. Acesta este primul lui job serios.

Care a fost prima persoană pe care ai cunoscut-o aici?

Un vecin. Am încercat să vorbesc cu el în românește. M-a ajutat mult să învăţ limba.

Marcel Gascón este jurnalist, corespondent pentru agenţia spaniolă de presă EFE. Îi plac politica, ziarele, jurnalele și memoriile, muzica proastă de pe youtube și petrecerile cu costume.

Și primul brand românesc cu care ai interacţionat?

Manelele, și încă dinainte de venirea în România. Eu sunt din Castellón, un orășel de pe coasta Mediteranei în care s-a format o comunitate foarte mare de români. O parte dintre ei ascultă manele în barurile și în magazinele lor.

O experienţă memorabilă?

S-au adunat prea multe în 15 ani, iar neprevăzutul este la tot pasul.

5 evenimente la care aţi participat de curând? Concerte, petreceri sau alte evenimente publice.

Un concert la Ateneu, Romanian Business Leaders Summit, conferinţa "România Încotro" la BNR, un eveniment de strângere de fonduri pentru Blue Heron Foundation și am vorbit la un eveniment al Institutului Aspen din România despre sport și business.

Cum aţi convinge pe cineva să vină în România?

N-am întâlnit pe nimeni care să nu fie plăcut surprins de prima vizită în România, așa că, dacă vrei o surpriză plăcută, vizitează România.

Românești și favorite: Muzică: Poate veţi fi surprinși, dar îmi place noul imn naţional, care s-a schimbat de pe vremea când participam la concursurile sportive internaţionale. Îmi place mult muzica românească, de la cea populară la Enescu.

Prefer muzica clasică.

Locul favorit de ieșit: Cel mai bine e acasă Băutura locală preferată: Nu prea beau, așa că, să zicem, vinul roșu.

Muzeu: Muzeul Naţional de Artă al României, în special Galeria de Artă Modernă Românească.

Acolo se găsește o lucrare care a fost achiziţionată cu ajutorul nostru.

048 — Numărul 05

Cum ai ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

Am ajuns prima dată în România în 2006, fiind student Erasmus. Atunci am învăţat limba română, iar în 2009, pe vremea când locuiam în Spania și nu aveam niciun plan să revin, cineva de la agenţia spaniolă de presă EFE mi-a spus că sunt în căutarea unui jurnalist spaniol vorbitor de limba română. Pe vremea aceea nu lucram și nici nu aveam prea multe opţiuni de angajare, întrucât Spania era în pragul crizei economice. Pentru mine, în

Descrie o zi obișnuită din viaţa ta în România.

Mă trezesc la 9 dimineaţa și citesc presa românească. Fac rezumatul știrilor importante ale zilei pentru șefii mei din sediul central regional de la Viena. Ei aleg subiectele de interes, iar eu scriu articole pe aceste subiecte conform presei locale și - acolo unde este posibil - vorbind direct cu sursele: Guvernul, Președinţia etc. În timpul zilei fac interviuri pentru reportajele mele. Scriu săptămânal câte un reportaj mai amplu și mai personal decât știrile zilnice, pentru care folosesc propriile mele surse. În mod normal îmi rămâne timp să citesc și să beau o cafea în oraș. Încerc să fiu conectat în permanenţă la o televiziune de știri din România ca să pot scrie și trimite știri imediat ce se întâmplă ceva important.

Ziua mea se încheie pe la 7-8 seara, ora României, când ies la o bere cu prietenii, de obicei în zona Lipscani.

Top 5 lucruri pe care ţi-ai propus să le faci în România 1. Să vizitez Sighișoara; 2. Să merg la un târg popular cu mici și manele; 3. Un meci de fotbal pe stadionul Rapid din București; 4. Să vizitez vara Constanţa și Dobrogea; 5. Să vizitez un orășel din nordul Moldovei în miezul iernii.

Cea mai tare experienţă?

Poate primele excursii și petreceri din Vama Veche.

5 evenimente la care ai fost de curând? În ultimele săptămâni am participat doar la prostetele publice din Piaţa Universităţii și la câteva petreceri private acasă la prieteni.

Cum ai convinge pe cineva să vină în România?

I-aș arăta fotografii cu Bucureștiul în timpul verii, atunci când orașul este

Fashion, jazz, zen și seri cu Corcova Rosé Pawel Kurpiewski este Regional Visual Merchandiser @ H&M. Cunoaște toate locurile cool din București și adună colţuri din oraș într-o cameră Lomo.

Pawel s-a născut acum 24 de ani în Varsovia. În liceu a descoperit că-i plac: Fellini, să citească despre artă și fotografiile pe film. În liceu a început să deseneze haine și să își fotografieze prietenii îmbrăcaţi cu ele și mai târziu a învăţat să facă fotografie de modă.

Lucrează la H&M dintotdeauna, în locuri diferite, cu oameni diferiţi, făcând ceea ce îl pasionează.

foarte animat și intens. Târgurile, pieţele, căminele studenţești din Grozăvești și Regie, taxiurile galbene care merg cu viteză, ţiganii de la periferie, traficul haotic din pasajul Lujerului-Militari, restaurantele arăbești și turcești din Colentina, zonele înverzite din Kiseleff sau Drumul Taberei, fântânile comuniste de la Piaţa Unirii... totul acompaniat de o manea veche sau de un cântec oriental – ceva turcesc, grecesc sau evreiesc – drept coloană sonoră. Pentru mine, asta este cea mai atractivă imagine a României.

Cum ai ajuns în România (profesional vorbind)? A fost o tranziţie ușoară?

Am stat pentru prima dată în România în martie 2011 – luna în care au fost deschise primele magazine H&M în România. La vremea aceea nu știam că două luni mai târziu o să încep o nouă viaţă aici. M-am întors, așadar, în mai, ca Regional Visual Merchandiser în H&M. Sunt o fire curioasă, abia am așteptat să mă mut aici.

Descrie o zi obișnuită din viaţa ta în România.

Singura zi în care sunt la birou este lunea. În restul săptămânii călătoresc prin magazinele din București și din ţară. Cred că de asta iubesc atât de mult ceea ce fac: în fiecare zi se întâmplă ceva diferit, vizitez orașe noi, locuri noi. În zilele libere merg la Cărturești și caut noi muzici, cărţi, pierd vremea puţin și vara stau preţ de o limonadă în grădina Verona. Apoi mă plimb pe Calea Victoriei, iau prânzul în centrul vechi, eventual vizitez o nouă expoziţie la MNAC sau merg la un concert de jazz la Green Hours.

Care a fost prima persoană pe care ai cunoscut-o aici?

Mi-e greu să îmi amintesc, înainte să vin aici cunoscusem deja câţiva colegi în Varșovia. Prima persoană pe care am întâlnit-o aici este Diana, showroom manager în București.

Românești și favorite: Melodie: Câteva manele, câteva melodii clasice care-mi amintesc de petreceri reușite sau de diferite momente, de exemplu "Cine e de vină", de la Omul cu Șobolani. Sau câteva hituri de dance românesc, pentru că le auzi peste tot și sunt adevărata coloană sonoră a României Locul favorit de ieșit: Lipscani Băutura locală preferată: Silva Neagră Muzeu: Terasa și cinematograful de la Muzeul Ţăranului Român

Dar primul brand românesc cu care ai interacţionat?

Corcova.

Top 5 lucruri pe care ţi-ai propus să le faci în România.

1. Nopţile / serile de București (cel mai frumos e vara, plimbări pe stradă, pierdut vremea pe terase).

2. Muntii și întreaga Transilvanie.

3. Marea.

4. Mici prezentări de modă.

5. Și ceva ce nu am încercat încă - să îmi adun toţi prietenii, să ne urcăm în mașină și să călătorim prină.

5 evenimente la care ai fost de curând?

1. Bonobo @ Atelierul de Producţie 2. Chestionabil 17 cu Shlohmo & Salva, Popa NAN 82 3. COLOR pres - FRIENDLY FIRES NÔZE 4. Concert Morcheeba.

Convinge pe cineva să vină în România.

Vei fi surprins!

Românești și favorite: Cântec: The MOOod - "Stay right" În oraș: Atelierul Mecanic, Papiota, Grădina Verona, Cărturești, 22 Green Hours.

Băutura: Corcova Rosé Muzeu: MNAC. (am fost surprins când am fost acolo pentru prima dată, m-am simţit ca atunci când am vizitat Muzeul Reina Sofia în Madrid).

Numărul 05

049

COMUNICARE

Robert Marshall – Sales for Roy & Dâmboviceanu "pretentious, moi?"

How did you get to Romania (professionally)? Was this a trouble-free change of setting?

I moved here in 2007 the day after the Country officially joined the EU. Romania seemed to be riding on a wave of optimism - Basescu was popular and there was a wealth of whisky and cigarette sponsored parties every weekend in Bucuresti.

It didn't snow so much that year either.

Who was the first person you met here?

Passport control at Otopeni. I didn't ask his name but he was very nice.

How about the first Romanian brand you interacted with?

CFR (travel), Gusto (Pufeleti), Ciucas (Beer) on a train journey to Sinaia.

Top 5 things on your Romania "to do list" In no particular order: Speak fluent Romanian, Moldavian Monasteries, Bucuresti Marathon ( I will run in October to raise money for Casa Sperantei), Transfagarasan ( probably drive that one ), spend more summer weekends at the Danube Delta.

Your best experience in our country. So far…

Romanian hospitality. Being overfed with samale and plied with drink at any possible occasion is wonderful. In general, Romanians and the British share similar characteristics - the same self deprecating, absurdist sense of humour and we also like a good whinge, so I often feel at home.

Name 5 events you recently attended.

I work for a Romanian wine producer - Corcova - so the last events I attended were probably all wine related.

However some things I like are: Palatul Sutu - free entry to recitals of classical music every Wednesday at 7 O'clock.

Rokolectiv festival (annually)Impenetrably hip music for young ears, but the people who organise it are very nice.

OTA & The Institute winey parties.

050 — Numărul 05

Convince someone to visit Romania.

I provided the voice for the Romanian tourism campaign, so hopefully I've already convinced a few. www.youtube.com/ watch?v=JLh5NE09iLo ---------------------------------------------------------------------------------

Romanian favourites: Song: Mihaela Mihai: Salcie la mal - beautiful song from Romania's nicest MEP. Place to hang out: Beros& Van Schaik Bucharest's newest wine bar and shop Local drink: From the sunny hills of Mehedinti, cultivated with pleasure since 1497- it's Corcova (of course) Museum: Zabaccian - great little collection of Romanian art

Shuja Shaikh- CEO at Kubis Interactive "workout at the gym 4 times a week, as well as active in an array of adventure sports such as hiking, rock climbing, windsurfing" How did you get to Romania(professionally)?

The agency I owned and operated in the US was quite successful on a local and regional level, with an outstanding reputation in the quality of service and work it provided. I believe this reputation is what attracted the shareholders of Kubis in their search for a new Managing Partner at the time. As for me, the opportunity to work with multinationals and the potential to expand globally is what I found most attractive about the position.

Since then, we have successfully implemented our goals of reorganizing the company, adding structure, creating an identity, and developing a reputation as a professional, technically sound, client oriented creative online marketing agency. Moving forward, our goal is to develop a Global presence by combining the talents and skills of our team in Romania with the business expertise and experience from the U.S. - I believe we are the only company in Romania positioned this way.

Was this a trouble-free change of setting?

Yes, the change of setting was indeed trouble free; first of all, I love what I do now and can’t imagine doing anything else! In addition, I found the people in Romania to be quite easy going and friendly, so that made it easier to get acquainted to the new surroundings. And last but not least, I had a lot of work to do, so always being busy and pre-occupied with work played it's fair share in distracting me from the typical nuances associated with moving to a new country and adapting to a new culture...

Describe a normal day in your life in Romania.

A ‘normal’ day in my life in Romania has been work, work, and more work – ha! I start off every morning reviewing world news online in my office with a 'double tall latte' from Starbucks and a croissant from Mega Image (yes, the same exact breakfast every morning!). The rest of my day usually fills with typical work related issues, such as answering emails, making phone calls, and attending meetings – with my lunch break being used as my time to workout at the gym. My day at the office typically ends around 8, after which I concluding my evenings by either playing soccer or meeting friends or clients for dinner/drinks.

Who was the first person you met here?

Vlad Popovici – an employee at Kubis - was the first person I met when I arrived, and he also happens to be my successor as Managing Director of the agency for 2012…

How about the first Romanian brand you interacted with?

Fratelli… the first 'Romanian' brand I was introduced to on my first day in Bucharest...

Top 5 things on your Romania "to do list" I've done quite a lot in Romania, so instead I'll give you my recommendations based on what I've already done here: fishing in the Danube Delta, hiking to the top of Caraiman, Kubis Happy Hour ;-), USDA Ribeye at Red Angus, Bucharest nightlife (Fratelli, local pub, Lipscani... Whatever you're in the mood for that given day), BBQ and beer around a campfire in Poiana, Brasov with friends.

Your best experience in our country. So far…

The Danube Delta; I love fishing and the outdoors!

Name 5 events you recently attended. Concerts, parties, other public events.

I've been traveling quite a bit for work over the past several months, so I haven't been to many public events recently; with that in mind, here's my list: Kubis Happy Hour; client's birthday party; friend's birthday party; Internetics; Kubis new office launch party.

---------------------------------------------------------------------------------

Romanian favourites Song: Paraziţii feat. Câinele - "Arde" Place to hang out: I equally enjoy spending time at Red Angus or in bed (as my favourite activities are eating and sleeping) Local drink: Ursus Black

Peter Ambjorn - Product Manager for World Class Romanian "calm, honest and extremely hardworking" How did you get to Romania (professionally)? Was this a troublefree change of setting?

First time I got to Romania and Bucharest was year 2000. My mission was to open the first World Class Health Academy in Romania.

A very interesting and rumbling task.

As I already have been living abroad for many years the feeling "out of my country" was not very strange.

Now was the big challenge to feel at home in Bucharest. This time was not the time and I stayed only for 7 months. Second time I arrived here was August 2010 and at this time I took the mission to run our biggest center World Class Health Academy Downtown as well be the Product Manager for World Class Romanian.

This mission is still ongoing and I do it with joy every day. Each day is like a new day, never boring, always challenging. Great team and co-worker are important and I’m a lucky fellow to have this around me.

How changed was Bucharest after 10 yers?

I barely recognized it. The streets were different, the people were different, they acted different. For somebody that stays here for good, the change may not be so obvious, but for me it was. I feel at home now here.

Top 5 things on your Romania "to do list" — Tracking in the Carpathian — Relax, traveling & fishing at Donau — Scuba diving in Black sea — Explore more of the native culture Your best experience in our country.

So far…

The grape harvest with my friends in Padina. The families get thogether, picking grapes for a whole weekend and help each other. BBQ in the evening and then later on during the year or next year drink the wine you harvest.

Name 5 events you recently attended. Concerts, parties, other public events.

— Absolut Vodka Blank release — Reopening of Restaurant Chocolate — Grand Opening of World Class Upground — Circus Soliel Convince someone to visit Romania!

A country with different kind of

Numﾄビul 05

051

possibilities. Ski and track in the in mountains, swim at the sea. Follow a long cultural history as one of the boarder countries to the eastern.

Big hospitality and openness from the native people at the country side.

--------------------------------------------------------------------------------Romanian favorites Constanţa, Sighișoara and the old town, Bran with the castle, Sinaia, Bucharest parks and lakes Place to hang out: Radisson BluBar, Aqua, Palladium, La Vatra Local drink: Vișinata, Ursus Museum: Muzeul Satului in Bucharest

Eleonore af Schaumburg Lippe "really not good to cook", "a wonderful human mosaic in which humor / seriousness, lightness / depth, impulsivity / dedication goes into a higher unity" – as say my friends on facebook How did you get to Romania (professionally)? Was this a troublefree change of setting?

When I first came to Romania, I was working for the Danish Advertising Association as a project manager, managing projects in Denmark from Romania. After a few months I became Executive Director of the Romanian Advertising Association UAPR, so for a long time, I was working with two computers and two phones, which ended up that when I took the phone I would say "Da" to the Danish people and "Hej" (Danish word for "Hello") to the Romanians, which made some confusion sometimes, but now I only work for UAPR and I love my work.

I hadn’t really thought about how it would be to live in Romania, I just packed my bags and went to Romania. No worries, just curious on how it would be to live in another country. The first months was like being Christopher Columbus discovering new people, habits and places every day. And luckily I still have that feeling and I can still be impressed and amazed here.

The most difficult was not having my friends here and not really knowing anybody. If something was not working in the apartment or at my office, or a tooth was hurting, they were not around. All these, I took them for granted when I was living in Denmark and suddenly I had to begin from scratch. I was not used to ask for help, but was always managing my own life, and suddenly I had to ask people to help me, which was quite a challenge for me to do.

Also, the fact that I did not understand a word in Romanian was a challenge. For a long time I thought that Sala Palatului was a salad called "Salata Palatului".

052 — Numărul 05

One day I came home telling I had been in a religious taxi and friends were surprised. I had been in a CrisTaxi and since the whole front was covered with icons, I thought it was a taxi where you could get religious counseling; at that point it was probably good that I could not speak Romanian at all. All these cultural differences or habits, I have learnt to appreciate or adapt to, it still happens that I misunderstand or "go wrong" of people, but usually it ends up with a smile or in a laughter.

Describe a normal day in your life in Romania.

A normal day does not exist in Romania. I wake up in the morning having an idea about what will happen and something else always happens as the day evolves. And that is actually what I love about my life in Romania.

Who was the first person you met here?

It was my friend Mr. Paleologu, since he picked me up in the airport. He was actually the reason why I moved to Romania, and together with him, I have seen and experienced so many amazing places in Romania. He fascinates me, we are two very different people in some ways, with different approaches to life, but I am very proud of him and his work both as a politician and as a teacher; he is a man with a lot of good qualities even if I don’t always understand his humor, but I have learnt a lot from him. He has indeed affected and changed my life, in a way I thought not possible, and for that I will always be grateful.

Your best experience in our country.

I must say the people here. I have such a good impression of the Romanian people. Romania is a country of extremes, and I really admire the Romanians for their empathy, kindness and helpfulness, they share even if they only have little, I have also met some unkind people, that made my blood freeze, but the majority is the opposite. It is not always easy to live in Romania, and life can be a struggle, but the Romanians are real fighters, they are hard-working, very knowledgeable, creative in the good sense, and they all in all have the same wish of a happy life for themselves and their families.

I have a little story about how helpful Romanians can be. When I first arrived here, not knowing the language at all, I was going to meet a friend. He had only given me an address on a piece of paper.

I did not know at that point how to

get a taxi, but went down on the street showing the piece of paper to a man. He stopped another man and this man took me by the hand and walked with me. I found it very interesting. He went with me to a bus stop and showed me how to buy a ticket, then he stopped a lady, who had to go with the bus. The lady and I went in the bus and she talked with another lady, since the first lady had to go off before my destination and then I drove in the bus seated next to the new lady.

More people where now helping me, at a point I reached my destination and she pointed at a house, and the whole group in the back end of the bus started shouting "acolo, aici".

I went of the bus, waved goodbye to the people in the bus, and they all waved back. And I got to the address, without speaking a word Romanian.

Name 5 events you recently attended. Concerts, parties, other public events.

I am quiet social and curious at the same time, so usually I attend almost every day or every second day a concert, reception or even, but because of the weather most events have been postponed, so I haven’t attended so many events as I usually do.

1. I have been to a meeting in the Danish Romanian Business Association at the Danish Embassy, where we discussed what we will do in the group during the Danish Presidency in 2012.

2. At the Opera House where I saw the opera Adriana Lecouvreur, it was a live transmission from London Covent Garden, with Jonas Kaufmann and Romanian Angela Gheorghiu, it was an amazing concert, and their voices always take my breath away.

3. Then to a violin concert at the Athenaeum.

4. An Europa Fest concert at The Loft.

5. And then I went to a great event in Buckeburg, Germany. My cousin lives there and he arranged a music festival in combination with his birthday. We were around 250 people, partying at the castle for a whole weekend and that was indeed an event I will remember for a long time.

Convince someone to visit Romania.

Nobody should be convinced, just showing pictures and telling about the beauty and great people in Romania is enough…

Top 5 things on your Romania "to do list" 1. Build up UAPR to become a

stronger Association, with more influence that can really make a difference for the Romanian advertising industry; 2. Strengthen the relationship between Romania and Denmark, there are so many possibilities within Advertising and IT, where the two countries could and should collaborate; 3. Doing more charity work, I just said yes to work as a volunteer for a homeless center in sector 4 and I am working with a Danish organization, that is sending used or new medical equipment from Denmark to Romania and I want to be more involved in this kind of work in my spare time; 4. I want to get a Master’s Degree here in Romania; 5. Travel more in Romania.

--------------------------------------------------------------------------------Romanian favourites Song: Puya, Smiley and Vama Place to hang out: Lipscani Local drink: I don’t have a favorite drink, since I don’t really drink so much. Maybe a beer with friends, for Xmas "vin fiert" and for tasting the "ţuică", otherwise wine from Știrbey for social gatherings.

Museum: The National History Museum of Romania, The Gold Exhibition

Steven van Groningen President of Raiffeisen Bank Romania "Dutch Olympian married to Romanian Olympics Gold Medalist, happily living in Romania, running an Austrian bank while trying to maintain balance in life."

How did you get to Romania (professionally)? Was this a trouble-free change of setting?

My first job in Romania was on a PHARE project at the BNR in 1993. I was not new to Romania, my wife being Romanian. Moving with 2 little children, the youngest not even 1 year old, was a bit of an adventure. We took the step because we were confident we could handle everything, there are many probems but there is always a solution in Romania. Finding a place to live, kindergarten etc., all worked out. We wouldn't have done it if we would not have had experience in Romania.

Describe a normal day in your life in Romania.

The interesting part of my job is that my days can be very different and I can still consider them normal.

There are days that I am tied up with internal meetings all day, but on others I visit clients, branches. I might have a quick bite at my desk or go to reastaurant with a client for lunch. There are always many little thinks like phonecalls, documents to be signed, decision to be taken,

Numﾄビul 05

053

email. I also have contacts with colleagues from other banks, the media, politicians. In the evening there are usually social functions to attend or meetings of associations or foundations I am involved in. When I have the time and depending on what I am preparing for I will train (run, bike or swim).

Who was the first person you met here?

Profesionally that was probably Radu Gheţea, who is today the president of CEC bank. I met him when we were visiting in 1993 with a consulting company about the PHARE contract. At that time he was already involved in the Romanian Banking Association.

How about the first Romanian brand you interacted with?

I can only think of Dacia, there were few other cars in the streets those days.

Your best experience in our country.

Too many to count after 15 years, always unexpected.

Name 5 events you recently attended. Concerts, parties, other public events.

Concert at the Athenuem, Romanian Business Leaders Summit, "Romania Încotro" conference at tbe BNR, Fundraising event for Blue Heron Foundation, Speaking at an event of the Romanian Aspen Institute about Sport and Business.

Convince someone to visit Romania.

I have never met someone who wasn't pleasantly surprised on their first vist to Romania so if you want to be surprised in a positive way, visit Romania.

Top 5 things on your Romania "to do list" Watching bears in Transylvania; Visiting the Delta again; Run the Bucharest Marathon again, with more preparation this time; Taking some time to just travel around the country and to take pictures; Solve the parking problem in Bucharest.

--------------------------------------------------------------------------------Romanian favourites Song: You might be surprised but I like the (new) national anthem, it was changed from the days I was still competing on world level. But there is a lot af Romanian music that I like, from folk music to Enescu. I am more into classical music.

Place to hang out: I like to be at home.

Local drink: I don't drink a lot, so let's say it is red wine.

Museum: The Romanian National Museum of Art, especially the Romanian Modern Art Gallery. You can find a painting there that has been acquired with our help.

054 — Numărul 05

Marcel GascÓn – Correspondent for Spanish News Agency EFE "Politics, newspapers, journals and memoir books, bad music in youtube, facebook, twitter, Mourinho and Real Madrid, Romania, Israel, costume parties, grotesque situations."

How did you get to Romania (professionally)? Was this a trouble-free change of setting?

I arrived first time to Romania in 2006, as an Erasmus student. I learnt then Romanian, and in 2009, when living in Spain and with no plans to come back to Romania, somebody from the Spanish News Agency EFE told me they needed a Spanish journalist Romanianspeaker. I was then jobless and with not so many options to get a job, because the economic crisis was starting in Spain. It was great for me to get this job.

Describe a normal day in your life in Romania.

Wake up around 9 and read the Romanian press. I sum up the most important news of the day for my bosses in the regional headquarters of Vienna. They tell me what are they interested in and I write about these subjects, according to the local press and calling the direct source Government, Presidency and others - when it's possible. During the day I go to inverviews for my reports. I use to write a report with my own sources per week, longer and more personal than the everyday-news. Normally I have time to read or drink a cofee in a bar. I try to be always connected to a news Romanian television and I write and send news when something relevant appears. I consider my day finished around 7-8 o'clock - Romanian time. Then I use to go for a beer with friends, normally in Lipscani area.

Name 5 events you recently attended. Concerts, parties, other public events.

In the last weeks, only the political protests in Piaţa Universităţii, and some privates parties in apartments of friends.

Convince someone to visit Romania.

I will show him/her a video with photos of Bucharest in the summer, where the city is more intense and alive. The popular markets, the students in the campus of Grozăvești or Regie, the yellow taxis driving fast, the gipsies of the suburbs, the traffic chaos of pasajul Lujerului-Militari, the arab and turkish restaurants of Colentina, the green areas as Kiseleff or Drumul Taberei, the awful communist fountains of Piaţa Unirii... Everything with an old manele or oriental song - Turkish, Greek, Israeli - as a soundtrack.

That's for me the most atractive image of Romania.

Top 5 things on your Romania "to do list" 1. Visit Sighișoara. 2. Feel the atmosphere of a popular market, with maneles etc. 3. A football game at Rapid Bucharest stadium.

4. Visit Constanţa and Dobrogea, during the summer. 5. Visit a Moldavian small city during the hard winter.

--------------------------------------------------------------------------------Romanian favourites Music: Some manele songs, some old classic that remind me good parties or moments - "Cine e de vină" - Omul cu Șobolani, for example. Or some hits of Romanian Dance, because you can hear them everywhere and they are the true soundtrack of Romania.

Place to hang out: Lipscani Local drink: Silva Neagră Museum: The terrace and the cinema of Muzeul Ţăranului Român

Pawel Kurpiewski - Regional Visual Merchandiser at H&M "home is always where my heart is"

How about the first Romanian brand you interacted with?

Manele, I have to confess, before I came to Romania. I am from Castellón, a Spanish mediterranean city with a big community of Romanians. Some of them used to listen to manele in their bars or shops.

How did you get to Romania (professionally)? Was this a trouble-free change of setting?

I first came to Romania in March 2011 and I stayed here for one month during the opening of our first H&M stores in Romania. At that time I had no idea that in May the same year I would start my life here. I came back in May, signing a contract for Regional Visual Merchandiser position in H&M. I have always had a big portion of curiosity somewhere in me and moving here was pretty exciting.

Your best experience in our country.

Maybe the first trips and parties in Vama Veche.

Describe a normal day in your life in Romania.

The only workday that I'm in the office is Monday. The rest of the

Who was the first person you met here?

A neighbour. I tried to speak Romanian with him. That helped me to learn the language.

week I'm traveling in stores around Bucharest and the rest of Romania.

I think that's one of the reasons why I so much love what I'm doing. Everyday there’s something different, new places, new cities.

For a normal free day I like to go to Cărturești to check for new books, CD's, stay a while, and in summer take a lemonade in Gradina Verona; then walk through Calea Victoriei and have lunch in the old town, visit some new exhibition at the modern art museum and attend a jazz concert in green hours.

Who was the first person you met here?

Because I met a couple of Romanian people in Warsaw, my home city, it's really hard to say.

The first new person that I met and become friends with was Diana, our Showroom Manager.

How about the first Romanian brand you interacted with?

Corcova Top 5 things on your Romania "to do list" 1. Bucharest in the night (the best during the summer, just walking on the streets, sitting in garden bars).

2. The mountains and the whole Transylvania region.

3. The seaside.

4. Small fashion shows (with non famous designers).

5. One thing that I didn't try yet -> just take the car, friends and travel through the whole country – a combination of wild nature, amazing mountains and really cool cities.

Your best experience in our country. So far… I have one very good one, but I would like to keep for me. I think that's why it's the best.

Name 5 events you recently attended. Concerts, parties, other public events.

1. Bonobo in Bucharest @ Atelierul de Productie 2. Chestionabil 17 with Shlohmo & Salva, Popa NAN 82 3. COLOR pres - FRIENDLY FIRES - NÔZE 4. Morcheeba concert Convince someone to visit Romania.

You will be surprised, it’s more than you even think.

---------------------------------------------------------------------------------Romanian favourites Song: The MOOod -> Stay right Place to hang out: Atelierul Mecanic, Papiota, Grădina Verona, Cărturești, 22 Green Hours, everything just depends on my mood.

Local drink: Corcova Rosé Museum: Modern Art Museum (I was really surprised when I saw it for the first time, I felt like in Madrid in Reina Sofia museum).

Numﾄビul 05

055

CULTURĂ

Luca Niculescu 5 români cĂrora vreau sĂ le mulŢumesc

056 — Numărul 05

Mi-a făcut mare plăcere când am primit invitaţia de a spune "mulţumesc" în Institute, The Magazine. Plăcere, dar și puţină frustrare. În primul rând, de ce să vorbesc doar despre români? De ce să fiu patriot în gratitudine, când de fapt le mulţumesc unor oameni, nu unei cetăţenii? Dar, cum există atâţia români cărora simt că le datorez ceva, frustrarea a trecut repede. Mai greu a fost cu selecţia, așa că mi-am permis să nu dau nume ca titlu, să nu existe 5 persoane, ci 5 categorii. Uneori, categoria și persoana se suprapun (deși, la medici, aș avea o listă de zeci de nume), alteori nu. O găselniţă, poate, dar care mi-a permis să prezint un tablou ceva mai complet al recunoștinţei. Mulţumesc, deci:

Profesorului 1989, luna mai, sfârșitul clasei a 12-a.

Ultima oră de latină, gândurile zboară la examenul pentru facultate, care se apropie, și la adolescenţa care se încheie. Profesoara, Maria Morogan, amestec de severitate și bunăvoinţă, închide cartea și încheie ora cu zece minute mai devreme. "Am oprit ultimele minute că să vă spun câteva idei", zâmbește ea. Și urmează câteva minute de sfaturi despre viaţă. Nu îmi mai amintesc tot, dar una dintre

idei mi s-a întipărit în minte. Suna cam așa: "Încercaţi să vă bucuraţi de bucuriile aparent mărunte, cum ar fi o zi frumoasă, o carte bună, un zâmbet, o melodie. Dacă așteptaţi doar bucuriile mari, s-ar putea să nu vă bucuraţi niciodată". M-am gândit de multe ori la ce ne-a spus atunci. Cum m-am gândit și la ce mi-au spus alţi doi profesori: Silvia Florea, profesoara de germană din școala primară, mi-a scris în Oracol, invitându-mă să "învăţ limbi străine, pentru că am talent", iar Arie Matache, profesorul de literatură universală din facultate, mi-a făcut o urare înţeleaptă: "Nu îţi pot dori să ai numai noroc în viaţă, pentru că asta nu se va întâmpla.

Dar îţi doresc ca în toate necazurile pe care le vei avea, să ai și puţină baftă".

Ceea ce, până acum, s-a întâmplat.

Jurnalistului Mircea Iorgulescu a fost întâi o poveste. În septembrie 1989, aflat în convalescenţă în cabana unor prieteni din Bran, ascultam zilnic la Europa Liberă odiseea fugii criticului literar din România. Aveam să îl aud în primii ani de după Revoluţie la Europa Liberă și apoi să fiu coleg cu el la RFI. La început mă intimida. Iorgulescu era deja o legendă, vocea răgușită de multele pachete de ţigări putea să te înfricoșeze, cultura lui enciclopedică să te complexeze. Am descoperit apoi unul dintre cei mai buni parteneri de conversaţie care pot exista: discuţii de ore întregi la telefon despre cărţi, presă și viaţă, schimburi interminabile de e-mailuri, era omul care dădea lecţii fără să epateze și, în același timp, avea răbdare să asculte. Fidelitatea în prietenie putea să îi afecteze uneori raţionamentele: era excesiv, atât în apărarea, cât și în demolarea unei persoane sau a unei idei, dar o făcea cu atâta talent, încât îl admiram. Sfârșitul vieţii i-a fost umbrit de acuzaţiile de colaborare cu Securitatea. Într-o discuţie cu mai mulţi prieteni, ne-a spus că "nu a semnat și nu a colaborat" și am decis să îl credem. Cu atât mai mult cu cât îi cunoșteam pe câţiva dintre cei care îl acuzau și știam că o fac din oportunism, nu din convingere.

Iar în cei 15 ani în care am fost prieteni nu am simţit la el nici o umbră de duplicitate. A murit anul trecut, un an în care au mai dispărut doi scriitori la care am ţinut și cărora le mulţumesc

pentru ce mi-au dat: iubitorul de viaţă Fănuș Neagu și foarte discretul B. Elvin, autorul unei cărţi care ar trebui retipărită, "Datoria de a ezita". Ca și eseul-capodoperă al lui Iorgulescu despre lumea lui Caragiale, "Marea Trăncăneală". Extrem de actuală.

Regizorului La Bruxelles, într-o seară, la o cină cosmopolită cu politicieni, analiști și ziariști europeni. Bănuiam că se va vorbi, ca de multe ori, despre problemele Europei (mai mici pe atunci, criza nu începuse încă), despre declinul (dintotdeauna, nu-i așa?)

Americii și creșterea vreunui stat BRIC etc. N-a fost așa. Gazda noastră tocmai văzuse cu o seară înainte "A fost sau n-a fost", filmul lui Corneliu Porumboiu, și era entuziasmată.

A urmat o oră de discuţii despre România și filmele românești din "noul val", despre Porumboiu, Nae Caranfil, Cristi Puiu, Cristian Nemescu, Cristian Mungiu sau Radu Mihăileanu (francez, dar l-am numărat la români, firește).

S-a trecut apoi la literatură, s-a vorbit despre Marius Popescu și romanul său, "Simfonia Lupului", care avea succes în Elveţia, despre reeditarea cărţilor lui Celan în Germania, despre "Dimineaţa Pierdută" a Gabrielei Adameșteanu, apărută recent la Gallimard. Le mulţumesc deci lui Corneliu Porumboiu și celorlalţi regizori pentru că mi-au dat ocazia să "strălucesc" în acea seară (și în alte câteva), vorbind despre filmul românesc. E plăcut să se știe ceva despre ţara ta, altceva decât clișeele pe care le perpetuăm și noi, jurnaliștii.

Gastronomului Toamnă frumoasă în București, o dimineaţă de sâmbătă când îţi vine să ieși repede din casă și să te plimbi pe străzile care încă păstrează amintirea verii. Un magazin nou, mirosind a proaspăt. Nume franţuzești: terrine, foie gras, champagne, vinuri... În spatele tejghelei, proprietarul. Te simţi imediat

bine, pentru că nu are nici indiferenţa unora dintre comercianţii români, nici nu te acaparează obositor. "Sunt aici, dacă aveţi nevoie de mine", spune el, oferindu-ţi o "cafea, o ciocolată sau... un pahar cu vin, dacă nu e prea devreme". Niciodată nu e prea devreme pentru astfel de întâlniri. Au trecut șase ani de la întâlnirea cu Cristian Preotu, unul dintre oamenii care aduc bunulgust în România. Plecat în Franţa la 12 ani, s-a întors aici pentru a se ocupa de gastronomie și de comerţul cu vinuri. O face cu dăruire, cu pasiune și, în același timp, fără emfază. Iar mulţi bucureșteni au învăţat de la el ce este un vin bun.

Medicului 1 februarie 2009. În cabinetul lui Șerban Mihăileanu, cardiolog român din Paris.

Un concurs de circumstanţe - în care hazardul joacă un rol mare - m-a făcut să ajung la el pentru o ecografie cardiacă.

Care iese bine. Stau în faţa lui, pe un scaun. Se uită atent la mine, jucânduse cu un creion. Ezită 20 de secunde.

"Cât spuneaţi că mai staţi la Paris?", mă întreabă. "Cinci zile".

"Hmm... Nu păreţi a avea ceva, dar să facem totuși niște analize mai serioase". Și astfel mi-a salvat viaţa. Analizele "mai serioase" au arătat că aveam o afecţiune care, dacă nu era tratată chirurgical imediat, s-ar fi tradus printr-o "moarte subită" în mai puţin de o săptămână. În cele aproape două luni de spitalizare, Șerban Mihăileanu a trecut să mă vadă de nenumărate ori, deși e unul dintre oamenii cei mai ocupaţi pe care îi știu.

Acum câteva luni, când venise într-o vizită la București, îl prezint unui amic ca fiind "omul care mi-a salvat viaţa". "Nu eu am făcut-o", spune Șerban, cu zâmbetul lui fin și misterios, "ci Dumnezeu". Eu nu cred. Dar Șerban Mihăileanu crede. Și, de data asta, nu îmi permit să îl contrazic.

Jurnalist, redactor-șef al RFI România.

Absolvent al Facultăţii de Jurnalism, Universitatea București, și al unui master în jurnalism european, Universitatea din Strasbourg. Realizator de emisiuni de politică externă și internă la Money Channel, TVR 1 și, din primăvara lui 2012, la Digi 24. Corespondent în România pentru mai multe publicaţii franceze: Libération, France-Info, France Inter. Amator de literatură bună și de cine în compania unor oameni veseli și plăcuţi.

Numărul 05

057

BRANDING

Conectarea la realitate Alina Floroi și Ana Chiciu

Text ANNABella orosz

Ilustra]ie

Alina Floroi și Ana Chiciu ne prezintă instrumentul propriu de cercetare și de redare a realităţii numit "Target Narratives".

Rolul său este să decupeze fragmente de realitate pe care le recompune în personaje fictive pentru a-i ajuta pe creativi sau pe oameni de marketing să înţeleagă un segment de public-ţintă. Imersarea în lumea publicului-ţintă se face cu ajutorul poveștilor și al imaginilor iconice. shortCUT research folosește un mix de metodologii din sociologie, etnografie și jurnalism, tehnici multi-media și online, apoi distilează informaţia în insighturi valoroase, împachetate vizual.

Alina și Ana au studii și experienţă în comunicare, jurnalism și sociologie și cred că în lipsa unui demers calitativ de sondare, realitatea rămâne o fereastră închisă, un turn babel de opinii și comportamente indescifrabile.

Arhitectul Semaforul trece pe verde, dar Răzvan mai rămâne câteva momente cu privirea la intrarea într-un bloc, realizată în stil Art Nouveau. "Pe vremuri, arhitecţii aveau un loc privilegiat în București", își spune el. Un claxon îl scoate de pe gânduri și demarează.

Audi-ul A3 alunecă ușor pe bulevard. Dobro face o glumă la radio, după care intră o piesă de la Red Hot Chilli Peppers. Deja are bilet la concert. Cântă și el alături de vocalist. În zece minute ajunge în faţa barului care este în șantier. În ultimul timp, a avut multe lucrări cu baruri 058 — Numărul 05

și restaurante. Trece pe lângă oglinda deja instalată în holul de la intrare și se oprește preţ de 10 secunde să își verifice aparenţa. Brunet cu barbă, cu o freză care pare ușor neglijentă, îmbrăcat în cămașă peste care vine o vestă cu motive geometrice, cu pantaloni din denim și încălţat în ghetele luate weekendul trecut de la Roma. Își zâmbește aprobator. Dă mâna cu șeful de șantier și aruncă o privire în plan îndepărtat spre bar. "Domnu’ Groza, dar nu e bine barul!", spune Răzvan și face deja pași într-acolo.

Domnul Groza îl urmează cu o privire nedumerită, în timp ce Răzvan demonstrează cu

mâinile: "De aici până aici trebuie să aibă altă înălţime, cu jumătate de metru mai jos, pentru preluarea băuturilor".

Nedumerirea de pe faţa șefului de șantier îl face pe Răzvan să scoată Mac-ul din geanta de pe umăr. Îl pune pe bar și deschide imagini peste imagini pentru a arăta proiectul iniţial. „I-am lăsat pe băieţi să facă așa că e mai frumos și nu se pierde material", se apără șeful.

Răzvan dă un tur al parterului și înainte să plece îi spune domnului Groza: "Matale faci treabă bună, cum ai învăţat.

Dar ca să nu fie probleme, hai să facem cum am zis pe proiect. Mai vin în două zile, să văd atunci barul reparat!"

Ilustratoarea Primul vernisaj solo. Nu mai e ca la școală, de data asta e serioasă treaba, își zice Mona întinzând aţa dentară dintr-o parte în alta. Din pick-up-ul de dincolo se-aude Curtis Mayfield. Mona își prinde-n coadă părul lung și negru, mulţumită că are o tunsoare care nu-i dă niciodată bătăi de cap. Trage pe ea pantalonii roșii și sacoul ăla pe care l-a cumpărat de la flee marketul din Berlin. Își amintește că ipod-ul n-are baterie, îl pune la-ncărcat și-și rulează o ţigară. Se gândește să ia o merdenea de pe drum. Chei, telefon, geanta cu materiale. Parcă n-a uitat nimic. Oprește pick-up-ul, își pune căștile ipod-ului în urechi și dă play

Designerul de modă

Personajele de mai jos sunt fictive, iar întâmplările sunt din genul de lucruri care i s-ar putea întâmpla unui astfel de personaj.

La baza creării personajelor se află trăsături disparate ale persoanelor din grupuri reprezentative de arhitecţi, designeri sau artiști.

Ultima gură de expresso e momentul când Dragoș ar trebui să își înceapă, în sfârșit, ziua. Totuși, mai trage un pic în jos de newsfeedul de la Facebook să vadă ce-a mai zis lumea. Deschide câteva poze postate de Ovidiu Buta. Lovește cu rapiditate ecranul IPadului și apoi oftează. "Gata, la treabă!". E ora 11 și în cafeneaua French Bakery mai sunt câţiva clienţi care deja discută afaceri.

Dragoș înfundă ţigările, Ipad-ul și telefonul în geanta supradimensionată și se îndreaptă spre un taxi. "Carol Davila 43, vă rog". Se lasă pe banchetă cu geanta în braţe, dar iese din visare când sună telefonul. E Daniela, de la revistă. "Hello! Dragă, acum mă duc la atelier și până

ultimului album Norzeatic.

Se hotărăște să nu care laptopul, oricum în galerie nu e wi-fi.

Cu bicicleta ar trebui să ajungă la timp în Rosetti. Îi vine-n minte roata lui Duchamp și se amuză gândindu-se că el cu-așa bicicletă sigur ar întârzia.

Uită să se oprească la patiserie. O ia pe Verona, aruncă din mers o privire peste graffiti-ul la care a contribuit și ea. E frumos și e în stradă, unde arta se consumă nemijlocit.

O-ntrerupe vibraţia telefonului. Oprește bicicleta și-l scoate din buzunar. Bateria e pe zero.

Hotărăște rapid că așa fatalitate e de-a dreptul previzibilă într-o zi ca asta.

"Salut, Mona! Bogdan la telefon, de la agenţie...

Avem o problemă. Clientul a dat un mail cu modificări.

E urgent, din păcate. Poţi veni?" Moare telefonul.

Pentru câteva secunde, Mona rămâne cu ochii prinși în ecranul stins al Nokia-ului ei vechi. Apoi, cu un gest amplu, își trage mai bine geanta pe umăr și întoarce bicicleta, pornind ferm în direcţia patiseriei.

diseară sunt gata hainele pentru shooting, garantez", o asigură el. Vocea feminină din telefon primește vestea fericită și continuă să turuie.

Sprâncenele lui Dragoș se ridică în timp ce întregul corp se apleacă înainte: "Mergem la Berlin?...Nu, nu știam!".

Conversaţia se încheie pe o notă înaltă de entuziasm.

"Merci, pupat!". Taxiul trece de Biserica Elefterie, când se aude din nou telefonul.

Dragoș își dă ochii peste cap și răspunde: "Da, mamă!...

Lasă-mă cu astea că mergem la Săptămâna Modei de la Berlin! Da, știu că trebuie să mergem la notar... Da, știu că din banii de moștenire pot să acopăr investiţiile în atelier... Da, mama, te pup!". Taximetristul așteaptă răbdător ca Dragoș să își găsească portofelul în geanta enormă.

Numărul 05

059

culturĂ

Timpul curge altfel când Bach r~sun~ dintr-un Stradivarius IOANA PÎRVU

Text

A cântat la Street Delivery un recviem pentru o casă de patrimoniu, a cântat la metrou la Victoriei și a donat banii nevăzătorilor, a cântat în Piaţa Presei Libere, în proiectul de artă contemporană „Replacing Lenin", a cântat pe scena Ateneului, alături de Romanian Piano Trio, în teniși și în tricouri colorate, cu chipuri de compozitori pe ele. Alexandru Tomescu a făcut întotdeauna lucruri mai puţin previzibile pentru un violonist, însă, oriunde a atins coardele, a reușit să suspende timpul și să le transmită spectatorilor pasiunea din sufletul lui și măiestria mâinilor sale.

Din 2007, valoroasa vioară Stradivarius-Elder-Voicu se află în posesia lui, iar pentru că anul acesta expiră termenul de utilizare, l-am rugat pe Alexandru să ne dezvăluie secretele acestei domniţe capricioase și să povestească depre cum s-au descoperit unul pe altul în acești cinci ani. În 2007, prin concurs, ai intrat în posesia viorii Stradivarius Elder-Voicu. Până atunci, pe ce alte viori ai mai cântat? De unde a început drumul spre studiul viorii?

Drumul spre studiul viorii a trecut prin... pian. Făcusem deja un an de pian, dar m-am decis să trec la vioară, pentru că încă de pe la șase ani am simţit că acesta este instrumentul care mi se potrivește.

Era o jucărie fascinantă de care nu mă mai săturam și nu am simţit niciodată că pierd ceva petrecând mai puţin timp afară la joacă. Așa că i-am convins curând pe părinţii mei că destinul meu nu era acela de a deveni doctor sau avocat, așa cum își doreau ei, ci acela de a servi muzica.

Până să obţin Stradivariusul, am cântat pe mai multe viori și de toate m-am atașat într-un fel sau altul. Am cântat cinci ani pe o vioară cehească, iar concursul Marguerite Long-Jacques Thibaud l-am câștigat cu o vioară ungurească. În acest moment 060 — Numărul 05

nu cânt exclusiv pe Stradivarius, am o a doua vioară croită exact pe dimensiunile Stradivariusului, botezată – firesc – "Transilvanius". Poartă semnătura unui lutier extrem de talentat și în același timp foarte tânăr: Silvian Rusu.

Ai resimţit într-un mod deosebit clipa întâlnirii cu vioara Stradivarius ElderVoicu?

Cred că nu există violonist care să nu fie emoţionat când ţine în mână un Stradivarius. Viorile făurite de marele lutier cremonez sunt adevărate capodopere.

Este incredibil cum a reușit să ajungă la combinaţia perfectă între diferitele esenţe de lemn, cum a știut să dozeze exact ingredientele lacului ce acoperă vioara.

Secole de-a rândul, generaţii întregi de lutieri au căutat (și caută în continuare!) cu ardoare secretul lui Stradivari. În van însă, fiindcă nu este unul singur, ci o sumă de secrete, care interacţionează unul cu celălalt. Unii au crezut că este lacul – da, dar nu e totul; alţii s-au oprit asupra lemnului – da, dar nu îndeajuns. Și așa, legenda merge mai departe...

Câte instrumente a creat Antonio Stradivari și câte mai sunt acum în lume?

Stradivari a fost foarte longeviv: peste 90 de ani, un record în epocă! Și nu doar longeviv, ci și extrem de muncitor: a construit instrumente muzicale până în ultimul an al vieţii sale, ultima sa vioară, numită "Lebăda" poartă inscripţia: "d’anni 93". Stradivari însuși era mândru de performanţa sa și a dorit să o menţioneze explicit pe eticheta instrumentului.

Puţină lume știe că Stradivari a construit și viole, violoncele, chitare, harpe, lăute, o întreagă familie de instrumente.

Numărul lor total ar fi putut depăși 1.000 de exemplare. Desigur, războaiele, distrugerile provocate de incendii, revoluţii și alte evenimente nefericite au redus și

Alexandru Tomescu reușește să comunice într-un fel aparte cu vioara Stradivarius, să fie un muzician al secolului XXI care înţelege și vorbește limba unei viori create în 1702. Proiectul "Stradivarius-ElderVoicu: 2008 - 2012" se va încheia în mai, cu un turneu în 20 de orașe din ţară și cu un spectacol total: muzică clasică - integrala sonatelor pentru vioară solo de Eugene Ysaye și teatru non-verbal.

Alexandru Tomescu se va afla pe scenă alături de Ana Pepine și Paul Cimpoieru, doi tineri și talentaţi actori, membri ai Companiei de Teatru PassePartout - Dan Puric.

reduc în continuare numărul lor. În clipa de faţă putem vorbi despre câteva sute de instrumente autentice semnate de Antonio Stradivari. Dintre acestea, câteva zeci se încadrează în perioada lui de aur, cuprinsă între anii 1700 și 1720, iar dintre ele foarte puţine, le poţi număra pe degetele de la două sau trei mâini, mai sunt păstrate într-o stare foarte bună.

Vioara Stradivarius Elder-Voicu face parte din această elită.

Viorile stradivariene au fost botezate de-a lungul timpului (Soil, Elder, Ţușcan, Medici, Fleming etc.) și fiecare are o istorie pe măsură. Care e istoria viorii Elder-Voicu? Cum a ajuns în România?

Această vioară a fost cumpărată de Guvernul României în 1956 pentru Maestrul Ion Voicu. Gheorghe Gheorghiu-Dej însuși a impus achiziţionarea ei, auzind că marele violonist nu avea un instrument pe măsura talentului său. Uimitor, nu-i așa? Te-ai aștepta la orice, mai puţin la asta: ca un stat comunist, care credea cu desăvârșire în clasa muncitorească, să cheltuiască 70.000 de franci elveţieni (cât a costat vioara), pentru un domeniu pe care îl credea burghez. Dar iată că așa s-a întâmplat și ne putem bucura astăzi de sunetul unui instrument de o valoare excepţională. Astăzi valoarea ei depășește 2 milioane de euro, fiind practic

nepreţuită. Este un instrument aflat într-o stare excepţională de conservare, iar în interior încă se mai vede inscripţia făcută în 1702 de marele lutier: "Antonius Stradivarius Cremonensis Faciebat Anno 1702".

Dreptul de folosinţă a viorii Stradivarius are un termen fix - 5 ani, iar anul ăsta expiră termenul de utilizare. Nu ţi se strânge inima la gândul despărţirii?

Eu sper să nu existe nicio despărţire. Mă voi prezenta la concurs și sper să am privilegiul să mai cânt cel puţin cinci ani pe această vioară. Totuși, mi-aș dori ca de data aceasta să nu mai fiu singurul concurent, așa cum s-a întâmplat în 2007. Vioara Stradivarius este o domniţă pentru a cărei mână merită să se lupte cât mai mulţi. Și să învingă cel mai bun.

Care e istoria celor 4 turnee Stradivarius de până acum?

Istoria turneelor Stradivarius a început chiar în momentul în care am primit dreptul de a cânta pe această vioară. Făcând parte din Patrimoniului Naţional al României, mi s-a părut firesc ca fiecare român să aibă dreptul să o asculte în cel puţin un concert. Și cum altfel aș fi putut realiza acest lucru, dacă nu printr-un turneu? Deja realizasem o astfel de serie de evenimente, cu proiectul MusicOn, deci știam că există disponibilitate pentru muzica clasică.

Prima ediţie a avut loc în 2008 și a fost un real succes, toată lumea voia să vadă vioara și mulţi au fost surprinși să descopere că nu este nici mai mare, nici mai mică decât o vioară normală, că nu este poleită cu aur și nici bătută în diamante.

Dar toţi s-au bucurat de sunetul ei de-a dreptul inconfundabil. În următorii doi ani am adăugat o dimensiune caritabilă evenimentului. Dacă în 2009, împreună cu TVR am reușit să strângem 120.000 de euro care s-au îndreptat către Asociaţia Naţională pentru Nevăzători, în 2010 am contribuit la protezarea auditivă a zeci de copii. Iar 2011 a fost anul de cotitură în istoria turneului. Am pornit într-o reală aventură, propunându-mi să interpretez Integrala Capriciilor pentru vioară solo de Niccolò Paganini în 15 orașe din România, într-un recital neîntrerupt.

Ineditul acestor recitaluri a constat în faptul că fiecare Capriciu a fost însoţit de o proiecţie video special concepută. A fost primul spectacol multimedia de muzică clasică din România și s-a bucurat de un real succes. Peste tot sălile au fost arhipline, iar în câteva orașe am fost nevoit să reiau a doua zi recitalul pentru sute de oameni care nu prinseseră bilete în seara precedentă.

Anul acesta aventura Stradivarius merge și mai departe, dar nu vă dezvălui încă decât că merită să asistaţi. Vă promit că nu veţi regreta.

Cel mai frumos moment trăit cu vioara Stradivarius.

Nu mă pot rezuma la unul singur. Sutele

de concerte pe care le-am susţinut cu vioara Stradivarius conţin tot atâtea momente de emoţie intensă. Vioara nu este un obiect, este o fiinţă cu care chiar relaţionezi în fiecare secundă.

Fiecare piesă cântată pe Stradivarius este un dialog între ceea ce îi cer eu și ceea ce oferă ea, evoluăm împreună, ne descoperim unul pe altul. Are și ea zile bune și zile în care este capricioasă.

Dar indiferent de lucrurile acestea, momentele petrecute cu ea sunt nepreţuite.

Ce diferenţiază un Stradivarius de celelalte viori? Care e diferenţa dintre un Stradivarius și un Guarnieri?

Aș putea să mă apuc să vă enumăr 1.000 de amănunte de natură tehnică și nu numai, însă orice explicaţii aș da pălesc în faţa realităţii. E foarte simplu: veniţi la un concert și vă convingeţi live de magia sunetului italian. Ce pot să vă spun este că un Stradivarius este foarte ușor de identificat chiar și pentru cineva care nu este obișnuit cu sălile de concerte. Acest lucru a fost vizibil și la experimentul de la metrou...

Diferenţa dintre un Stradivarius și un Guarnieri: cea dintre perfecţiune și aspiraţia către ea. Stradivari a reușit să obţină nu doar un sunet incredibil de calitativ și de puternic în același timp, ci și o frumuseţe și o perfecţiune inegalabile a construcţiei viorii.

Guarnieri, în schimb, a lucrat mult mai inegal, nu întotdeauna cu materiale de cea mai bună calitate, însă obţinând de multe ori rezultate spectaculoase.

Pentru mine, Stradivari este simbolul perfecţiunii; practic, după el nu s-a mai putut îmbunătăţi semnificativ nimic în ceea ce privește construcţia viorii.

Perfecţiune în sensul dat de Brâncuși: atinsă atunci când ai terminat de înlăturat ceea ce nu este esenţial.

Cum se îngrijește o vioară Stradivarius?

Care sunt secretele ei?

O vioară Stradivarius se îngrijește ca o vioară normală. Paradoxal, nu este mai fragilă decât un instrument de dată mai recentă. Și închipuiţi-vă câtor războaie, revoluţii, inundaţii și altor accidente le-a supravieţuit această vioară. Totuși, a cânta pe un asemenea instrument nu e doar un privilegiu, ci și o responsabilitate; astfel, având în vedere valoarea sa extraordinară (și nu mă refer aici doar la bani), cred că e important să fie păstrată în condiţii de maximă securitate, pentru ca generaţii întregi de acum înainte să se poată bucura de sunetul său extraordinar. De aceea mă bucur că îi am lângă mine pe agenţii Securitas, care de ani întregi îmi sunt alături mie și viorii. Ne-am împrietenit încă de la primele evenimente. Nu trece nimeni de ei. Cât despre secretele viorii,

ca un gentleman, le voi păstra ca atare – secrete !

Cu cine ai face un duet?

Cu un alt artist care să mă inspire, să mă ducă mai departe decât am îndrăznit eu să merg. Un mare jazzman spunea că îi place să improvizeze alături de muzicieni care sunt mai buni decât el – iată un punct de vedere excelent!

Cum s-ar numi un film regizat de Alexandru Tomescu? Și ce ar avea pe lista de soundtrack-uri?

Un film regizat de mine ar avea cu siguranţă un titlu legat de cultura asiatică, iar în ceea ce privește sound track-ul, cred că aș recurge la ceva care să se potrivească acestei lumi fascinante, pe care nu mă satur să o explorez și care este Asia. Mi-ar plăcea să concep întregul film în jurul muzicii, al sound track-ului și nu invers. Cred că muzica are o forţă uriașă în a ne direcţiona sentimentele și afectele, mult mai mare decât ne imaginăm noi de fapt.

Care e piesa pe care îţi place cel mai mult să o cânţi acum, primăvara?

Nu am o piesă favorită în funcţie de anotimp. În condiţiile în care sunt nevoit să mă împart între 1.000 de programe de recitaluri și concerte, cu greu pot să mă gândesc la o singură piesă. Însă marea virtute a muzicii este că reușește să aducă primăvara chiar și toiul iernii.

Pentru a aduce însă puţină primăvara în aceste dimineţi cenușii de început de martie, prefer Bach – preludiul în Mi major, poate cea mai tonică și mai optimistă piesă scrisă pentru vioară solo!

Ce-ai fi dispus să faci ca să nu fie nevoie să te mai desparţi de vioara Stradivarius?

Cred că adevărata iubire este aceea care știe să lase libertate absolută celui iubit. Ţin foarte mult la vioara Stradivarius, am văzut-o înflorind în acești ultimi cinci ani în care am cântat pe ea, sunetul ei a devenit de la un concert la altul din ce în ce mai expresiv și mai puternic. Însă toate acestea nu mă fac să fiu posesiv sau să îmi doresc să o monopolizez. Dacă va exista cineva în mâinile căruia vioara Stradivarius va suna mai bine, o voi da mai departe, bucuros că mi-am pus amprenta asupra sunetului ei, așa cum au făcut-o maestrul Ion Voicu și atâţia alţii înaintea mea.

Program Turneu Stradivarius-ElderVoicu 2012* Brașov – 7 mai | Târgu Mureș - 8 mai | Cluj – 10 mai | Oradea – 11 mai | Arad – 13 mai | Timișoara – 14 mai | Craiova – 16 mai | Pitești - 17 mai | Constanţa – 19 mai | Tulcea – 20 mai | Galaţi – 22 mai | Bacău – 23 mai | Iași – 24 mai | București – 29 mai *pentru mai multe detalii despre turneu și datele concertelor, intră pe www.facebook.com/AlexandruTomescuOficial

Numărul 05

061

062 — Numărul 05

tea TIME

Francezilor le place Spania // milioane de turi[ti // Germania vedeta Europei

Design romﾃ｢nesc // cum se transform` talentul ﾃｮntr-un produs vandabil // pove[ti cu m`t`suri, creioane [i schi]e Staruri, eroi [i iconuri scandinave // lucruri bine f`cute [i perfect de simple // designul nordic conduce lumea

Invazia armatei de design // jocuri de crea]ie // iste]ime // idei peste a[tept`ri

Spa]ii publice reinventate // gr`dini botanice printre [ine de tren // referin]e istorice integrate ﾃｮn contemporan Numﾄビul 05

063

CULTURĂ

Capitalul religiei {i cultul economic raluca bĂtĂnoiu

Text

"Spune-mi la cine te rogi sau în cine crezi, și îţi zic cum stai cu banii". Sună absurd? Nu chiar, mai ales dacă ai în vedere că în actuala criză monetară din UE, Europa protestantă plătește pentru deficitul financiar din părţile catolice și ortodoxe.

Ideea că afilierea la o anumită religie poate influenţa spiritul lucrativ și dezvoltarea economică nu este una nouă. Încă din 1905, sociologul german Max Weber a identificat o așa-zisă "etică protestantă" ca forţă în dezvoltarea capitalismului, în contrast cu părţile catolice din Europa unde situaţia financiară nu era la fel de prosperă. Tocmai pentru că religia protestantă nu absolvă păcatele umane, Weber era de părere că protestanţii vor munci mai mult și își vor da tot timpul silinţa de a optimiza lucrurile.

Etica protestantă implică disciplina spiritului calvinist, înclinat producţei intense și consumului moderat.

Conform unui studiu din 2003 care încearcă să arate cum anume religia influenţează comportamentul ("People's opium? Religion and economic attitudes", 064 — Numărul 05

realizat în Cambridge, Massachusetts, la National Bureau of Economic Research), nivelul de încredere între cetăţenii unei societăţi poate avea efect direct proporţional cu creșterea PIB-ului naţional.

Tradiţia catolică, spune studiul realizat în Massachusetts, pune accentul pe o credinţă de tip vertical, unde biserica este în vârful ierarhiei, lucru care impune respectul faţă de superiori, afectând armonia dintre adepţii acestei credinţe. Studiul afirmă că religia catolică creează o cultură segregată, cu prejudicii și intoleranţe, care afectează spiritul economic. Ca rezultat, catolicismul, în contrast cu protestantismul, favorizează proprietatea privată, competiţia, dar și plătirea de mită și evadarea fiscală, făcând abstracţie de bunurile colective și de victimele sau efectele implicite ale corupţiei.

Similar religiei catolice, nici cea ortodoxă nu are o viziune pesimistă asupra greșelilor umane, spunând de la bun început că fiecare om păcătuiește ("păcatul e uman"). Acest fapt poate fi interpretat ca un impediment împotriva corectitudinii și disciplinei (necesare formării unei economii funcţionale și prospere), lăsând loc mereu indulgenţei și absolvirii de vină. În 1997, Robert Grier a realizat un studiu despre influenţa catolicismului asupra economiei, susţinând că lipsa prosperităţii pe teritoriul Americii de Sud este cauzată de coloniile europene, care au impus religia catolică. Studiul lui Grier se bazează nu doar pe fostele colonii spaniole în comparaţie cu cele britanice (protestante), dar și pe cele franceze din Caraibe și Africa, unde același spirit catolic a încetinit dezvoltarea economică.

Protestantismul pune accentul pe eliberarea omului prin educaţie, pentru a putea citi (și interpreta) Biblia, pe când

catolicismul dă importanţă claselor sociale și eliberării celor săraci din pătura cea mai de jos. Sociologul Robert D. Woodbery, de la Universitatea Texas, susţine că misionarii au ajutat educaţia, tehnologia și instituţiile civice în Statele Unite, contribuind la creșterea economică și depășind în secolul XIX nivelul de trai din Mexic, cu mai multe resurse interne, dar colonizat în spirit catolic.

După evenimentele din septembrie 2001, studiile ce combină religia și economia au căutat să se centreze pe creștinism (ce implică cele trei mari grupuri: catolic, protestant și ortodox) comparativ cu celelalte religii predominante, în special cea musulmană.

Religia economiei se ocupă cu studiul comportamentului economic al cetăţeanului în funcţie de religia la care aderă. Ideea la bază este că orice alegere umană este una de tip raţional, inclusiv cea a celui care se va sinucide în numele Divinităţii. Importantă este motivaţia omului ce poate fi dată de religie, ca determinant socio-cultural. Motivele din spatele deciziilor sunt cele ce afectează situaţia economică. Studiind religia și comportamentul economic care derivă din credinţa într-un anume cult poate ajuta la înţelegerea motivaţiilor celor ce activează pe piaţa economică și cum pot fi influenţaţi într-o anumită direcţie. În general, religia musulmană este asociată cu un nivel economic scăzut.

Situaţia este cauzată în primul rând de anumite reguli din Coran, precum interdicţia de a plăti dobândă (așazisa riba), ori faptul că părinţii trebuie să-și împartă averea tuturor copiilor, împiedicând menţinerea unui capital stabil care să dea naștere unor firme sau afaceri active pe piaţa economică. Un alt motiv

ar fi practicile islamiste precum cea waaf care permite familiilor să creeze locuri de muncă pentru rudele lor, micșorând astfel contribuţia economică la economia pe scară mai largă.

Pe de altă parte, Indonezia, ţara cu cea mai mare populaţie musulmană, a înregistrat constant creșteri economice.

Chiar și în Orientul Mijlociu anumite state își menţin economia la un nivel ridicat, deși aceasta nu are nimic de-a face cu religia oamenilor, pentru că nu contribuţiile lor ajută la prosperitatea ţării, ci resursele naturale de care statul beneficiază pentru o elită restrânsă.

Religia musulmană este extrem de diversă nu doar în diferite ţări, dar chiar și în interiorul acestora unde comunităţile pot practica islamismul în diverse forme.

Exemple aici sunt Turcia, Ghana, India sau Malaezia unde influenţele creștine își fac simţit efectul. Un studiu recent citat de The Economist realizat pe populaţia musulmană din Turcia subliniază o corelare pozitivă între respectul faţă de cultura islamică și succesul economic.

Conform profesorului american Timur Kuran, autor a diverse studii despre economia ţărilor musulmane, mulţi turci au adoptat credinţa islamo-calvinistă, ce combină caractersticile a două religii diferite, și permite oamenilor de afaceri să se folosească de relaţiile religioase pentru a acumula capital și pentru a extinde reţeaua de activităţi. Kuran este de părere că problema nu este atât schimbarea doctrinei religioase, care până la urmă poate fi interpretată și practicată în diverse moduri, ci mai degrabă influenţarea instituţiilor religioase (biserici, moschei, sinagogi).

Toate religiile pun accentul pe virtuţii precum disciplina, sacrificiul de sine, sinceritatea și generozitatea.

Anumite credinţe susţin că o viaţă plină de corectitudine îi va ajuta pe enoriași să ajungă în rai. Un studiu din 2003 al Universităţii Harvard constată că nu atât religia are efect asupra comportamentului economic, cât felul în care oamenii își imaginează "viaţa-de-după-moarte".

Realizat pe 59 de ţări, având în vedere religii precum creștinismul, islamismul, budismul și hinduismul, studiul arată o legătură strânsă între creșterea economică și schimbarea felului în care religia este practicată. Totodată, rezultatele afirmă că cei care cred în purgatoriu tind nu atât să se ducă mai mult la biserică, dar să devină mai productivi economic.

Religia poate determina averea unei familii. În SUA fundamentaliștii și evangheliștii au în general o situaţie economică precară, pentru că fac parte din familii numeroase și au datoria de a-și împărţi capitalul. În religia hindusă practicile religioase cer acumularea de capital comun în cadrul familiei, extins apoi prin legăturile (căsătorie) cu alte familii.

Religia evreiească implică reciprocitatea între oameni și schimbul bilateral, ajutând la un comerţ prosper, în timp ce kibbutzurile moderne o duc mai bine decât cele seculare, tocmai datorită nivelului de încredere pe care evreii îl au între ei prin practicarea laolaltă de ritualuri comune.

Budismul consideră că materialismul dănuează purificării spirituale, ţelul suprem în această religie. Totuși, conform studiilor, budiștii care ajung să aibă un statut financiar ridicat tind să se convertească la protestantism, precum o fac sud coreeni.

Religia poate schimba și viziunea politică. Publicat anul trecut, Studiul Baylor Religion constată că americanii cred că Dumnezeu îi ajută pe cei onești și muncitori, succesul creându-se prin muncă

și sârguinţă, astfel că așteptările nu vin de la guvern. Studiul meţionat notează că o astfel de gândire reflectă în special susţinătorii partidului republican, subliniind că americanii cu un standard de viaţă scăzut și fără educaţie la nivel superior consideră că Dumnezeu are un plan pentru viaţa lor, iar partidul de la guvernare nu poate juca un rol determinant în rezolvarea situaţiei economice la nivel naţional.

Deși s-a dovedit că religia are efect asupra economiei unei ţări, totuși rămâne valabilă întrebarea cum anume credinţa poate fi modelată, pentru a aduce prosperitate. Mulţi se tem de imperialismul occidental ce ignoră alte religii, promovând creștinismul ca supremaţie. Până la urmă, toate religiile au un capital al lor, important este cum pot influenţa cultul economic de la nivel individual, la cel general, colectiv și instituţional. În plus, studiile arată că în timp ce un val de secularizare predomină tot mai mult lumea occidentală (marcată de creștinism), în celelalte părţi apare o radicalizare a religiilor locale, ca formă de definire comunitară, de multe ori sursă de conflicte.

Religia diferă nu doar prin modul în care este practicată, ci prin valorile pe care le inspiră, modificând felul în care este aplicată economic. Cu toate acestea, toţi suntem adepţii unei religii (că este creștină, hindusă, ateistă sau orice altceva), însă important este ce valori se extrag din aceasta. Acele valori formează, motivează o anume orientare politcă, definesc modul de acumulare de capital și apoi de contribuire la bunurile publice. Actuala criză UE nu se bazează pe religie, dar are ca sursă credinţa într-o anume guvernare, care, în anumite ţări, cu anumite religii, a dat chix.

Numărul 05

065

Turism

Vacan}a salveaz~ economia

Anul trecut am fost în trei vacanţe.

Dintre ele, una a fost mai lungă decât de obicei, celelalte două au fost de scurtă durată. Dintre ele, una a fost în România și o alta în Germania.

M-am uitat peste statisticile, previziunile și tendinţele internaţionale în ceea ce privește turismul și se pare că vacanţele mele sunt mai mult decât reprezentative pentru ce se întâmplă la nivel mondial în industria turismului.

World Tourism Organization (WTO) prezintă în programul "Tourism 2020 Vision" o serie de tendinţe ce se pot observa la nivel internaţional. Printre ele, se arată că turiștii fac mai degrabă mai multe călătorii scurte decât o vacanţă mai lungă, ceea ce încurajează autorităţile din turism să dezvolte produse turistice care să atragă turiști care stau mai puţin și cheltuiesc mai mult.

Germania a fost în topul preferinţelor de vacanţă ale europenilor în 2010, deși mulţi dintre aceștia, din cauza contextului economic, au preferat să își petreacă vacanţa pe propriile meleaguri. Tot pentru a optimiza cheltuielile, mulţi europeni au optat pentru vacanţe mai lungi, scăzând costurile legate de transport.

Turismul, factor semnificativ pentru dezvoltarea regiunilor europene Uniunea Europeană este o destinaţie turistică majoră, cu șase state membre care se află în top 10 destinaţii ale operatorilor de turism, de aici și potenţialul turismului de a contribui la creșterea economică, dar și a ratei de angajare, a dezvoltării zonelor rurale, periferice.

066 — Numărul 05

Irina Florea

Text

World Tourism Organization (UNWTO) încurajează guvernele europene să susţină turismul și să considere acest sector drept unul care poate sprijini revenirea economică, datorită capacităţii sale de a aduce bunăstare și de a crea locuri de muncă în cadrul regiunii.

Infrastructura creată în scopuri turistice contribuie la dezvoltarea locală; se creează și se păstrează locuri de muncă, ceea ce contracarează declinul industrial sau rural. Turismul sustenabil implică întreţinerea și dezvoltarea patrimoniului cultural și natural, de la arte până la gastronomia locală, sau conservarea biodiversităţii.

Importanţa turismului este evidentă pentru economie și doar dacă ne uităm la raportul dintre veniturile din turismul internaţional și produsul intern brut. Cele mai mari venituri din turism internaţional în 2010 le-au avut Spania, Franţa, urmate de Italia, Germania și Marea Britanie. Germania a înregistrat și cele mai mari cheltuieli în turism internaţional – un total de 58.596 milioane de euro în 2010.

"UNWTO World Tourism Barometer and Statistical Annex of" include rezultate preliminare pentru turismul internaţional din primele opt luni ale lui 2011.

Sosirile internaţionale au crescut cu 4,5% în perioada ianuarie – august 2011. Destinaţii din lumea întreagă au înregistrat un total de 671 milioane de sosiri de turiști internaţionali, cu 29 de milioane mai mulţi decât în aceeași perioadă a lui 2010. Europa a avut cea mai mare creștere, în ciuda nesiguranţei economice (+6%).

La nivel global, creșterea turismului a depășit așteptările în termeni de volume. Cât despre 2012, se prevede o

creștere de 3-4%, puţin mai jos decât în 2011.

Contrar tendinţei din ultimii ani, creșterea numărului de sosiri în primele opt luni ale lui 2011 a fost mai mare în cazul economiilor avansate (+4,8%) decât în cele emergente (+4,2%), datorită rezultatelor foarte bune ale Europei. În Europa de Nord și în Europa Centrală și de Est, revenirea care a început în 2010 a prins elan anul trecut.

Același lucru este valabil pentru unele destinaţii sud-europene, care au beneficiat de pe urma îndepărtării turiștilor de zona Orientului Mijlociu și a Africii de Nord.

Faptul că europenii și-au petrecut vacanţa acasă sau în regiune se datorează atmosferei curente de incertitudine politică și economică. În plus, prosperitatea din multe economii emergente cuplată cu forţa monedelor acestora au adus turiștii de la distanţe mari în Europa.

Multe destinaţii din Europa raportează mari creșteri în sosiri din diverse pieţe din Asia, Africa și America de Sud. Europa de Nord și Europa Centrală și de Est au fost marii beneficiari ai acestei tendinţe, atât în ceea ce privește turismul de plăcere, cât și cel de afaceri.

Pe de altă parte, cererile pentru staţiuni de pe litoralul din Grecia, Cipru, Portugalia sau Spania, venite pentru a înlocui Orientul Mijlociu și Africa de Nord, au revigorat aceste destinaţii și economiile lor cu probleme.

Particularizând, încasările din turism ale Greciei, care au o contribuţie importantă în economia ţării (15-18% din PIB), au crescut anul trecut cu 9,45%, la 10,5 miliarde de euro, potrivit estimărilor Uniunii Operatorilor din Turism (Sete).

Creșterea din Asia și Pacific nu a fost la fel de mare ca de obicei. În timp ce destinaţii din sud-est și Asia de Sud au continuat să crească mult, creșterea numărului de sosiri a fost slabă în Asia de Nord-Est (parţial din cauza declinului numărului turiștilor care provin din Japonia) și în Oceania.

Și sosirile în China au fost puţine, dar asta poate și din cauza anului precedent foarte bun, datorat Shanghai Expo.

Republica Coreea se bucură de multă atenţie din partea media, datorită succesului fenomenului coreean "Hallyu" și turismului pentru cumpărături.

Turismul în Asia de Sud-Est crește puternic, iar Thailanda și-a revenit după dezastrele recente. India are o economie care crește aproape la fel de repede precum China, propulsând atât sosirile, cât și plecările de turiști.

Sri Lanka începe să-și revină și micile naţiuni specializate în turism – Nepal, Bhutan, Maldive – o duc bine.

Sosirile în Oceania, în schimb, au stagnat.

America de Sud conduce în continuare creșterea turistică din America, dar și din lume, beneficiind de pe urma tendinţelor economice pozitive din subregiune, dar și de pe urma integrării regionale în creștere. În Statele Unite, economia slăbită, încrederea scăzută a consumatorilor și a oamenilor de afaceri, dolarul slăbit au ţinut turiștii aproape de casă, în timp ce aceeași slăbiciune a dolarului a adus vizitatori din zonele mai prospere ale lumii. Această combinaţie a crescut performanţa turismului. Departamentul Comerţului din SUA a cotat turismul drept unul dintre cele mai prospere sectoare ale economiei.

Printre top 10 destinaţii internaţionale, cei mai mari beneficiari – SUA și Spania - generează chiar mai mulţi turiști decât cei pe care îi primesc. Și creșterile numărului de sosiri din Italia, Germania și UK au fost semnificative. În ceea ce privește zonele ce generează turiști, cheltuielile pe călătorii în străinătate au continuat să fie foarte mari în economiile emergente – China, Rusia, Brazilia și India. Și pieţele mature precum Germania, SUA, Canada, Franţa și Italia au performat bine, în timp ce călătoriile din Scandinavia, Republica Coreea și Australia au fost foarte numeroase.

Cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru europeni* Spania Germania Franţa Italia Austria

Principalele destinaţii de vacanţă pentru americani din SUA în Europa* UK Italia Franţa Germania Europa de Est

*Potrivit German National Tourist Board, "Incoming-Tourism Germany Edition 2011, facts and figures 2010" Top 10 beneficiari de pe urma turismului în 2010* SUA – 103,5 miliarde dolari Spania – 52,5 miliarde dolari Franţa – 46,3 miliarde dolari China – 45,8 miliarde dolari Italia – 38,8 miliarde dolari Germania – 34,7 miliarde dolari UK – 30,4 miliarde dolari Australia – 30,1 miliarde dolari Hong Kong – 23 miliarde dolari Turcia – 20,8 miliarde dolari *potrivit World Tourism Organization

Top 10 cele mai vizitate orașe de turiști internaţionali în 2010* Paris – 15,2 milioane turiști Londra – 14,7 milioane turiști New York – 9,7 milioane turiști Antalya – 9,2 milioane turiști Singapore – 9,2 milioane turiști Kuala Lumpur – 8,9 milioane turiști Hong Kong – 8,4 milioane turiști Dubai – 7,4 milioane turiști Bangkok – 7,2 milioane turiști Istanbul – 6,9 milioane turiști

de locuitori ai Europei, Erste Grup are peste 17,4 milioane de clienţi în 8 ţări;

Lumea se mișcă cu o viteză ameţitoare. În timp ce ai citit articolul nostru și ţi-ai imaginat unde ai vrea să îţi petreci următoarele vacanţe, a trecut deja un sfert din zborul tău spre weekendul prelungit pe care îl petreci cel mai probabil într-un oraș din Germania. Sau poate la Paris?

Oriunde te-ai îndrepta, te ajutăm să faci faţă cu succes

Tendinţe mediteraneene Introducerea graduală a monedei unice în Uniunea Europeană are multiple efecte pozitive pentru industria turismului din Europa, principalul beneficiu fiind creșterea numărului călătoriilor intraregionale (ajutate desigur și de înmulţirea liniilor aeriene low cost). În perioada următoare va continua consolidarea operatorilor turistici în Europa – vor rămâne micile companii și marile companii care le vor înghiţi pe cele medii.

Din punct de vedere social, segmentul mare reprezentat de seniori, rata crescută de divorţ, căsătoriile târzii, famiile cu un singur părinte, toate acestea înseamnă că turismul va avea mai multe gospodării de deservit. În plus vor apărea și zone noi de interes, pentru cei preocupaţi de mediul înconjurător și impactul lor asupra acestuia.

"Tourism 2020 Vision" prevede că sosirile turistice la nivel internaţional vor ajunge la 1,56 miliarde până în anul 2020.

Asta înseamnă o creștere medie de 4,1% pe an, în perioada 1995-2020.

Potrivit WTO, până în 2020, se așteaptă creșteri mai mari în regiunea est-mediteraneeană, adică în Cipru, Turcia și Israel - toate cu un volum dublu faţă de media europeană. Și ţările din Europa Centrală și de Est vor crește din punct de vedere turistic, ca urmare a diversificării pachetelor turistice în afara orașelor mari, spre zonele rurale.

Parcurile tematice vor deveni din ce în ce mai populare, oferind turiștilor o gamă largă de atracţii și facilităţi într-o zonă relativ compactă.

Previziunile pentru sosirile turistice internaţionale în Europa spun că aceastea vor ajunge la 717 milioane în 2020. Rata de creștere a sosirilor în Europa de Vest va fi cea mai scăzută

agendei tale încărcate prin intermediul serviciilor Erste Private Banking oferite de BCR. Vei beneficia de soluţii financiare inteligente și de relaţii bancare bazate pe încredere și profesionalism.

Ar trebui să știi că: • Din cele peste 730 de milioane din toate subregiunile europene și până în 2020 Europa Centrală și de Est vor atrage mai mulţi vizitatori decât Europa de Vest. Cele zece ţări balcanice vor ajunge la 79 milioane de turiști internaţionali în 2020, iar destinaţiile turistice din top – Grecia, Turcia, Bulgaria, România, Croaţia – vor primi cea mai mare parte dintre turiști – peste 92%.

Previziunile arată că în Europa, Franţa va rămâne ţara cu cei mai mulţi turiști – până în 2020 vor fi 106 milioane de persoane care o vor vizita. În ceea ce privește ţările de unde vor proveni cei mai mulţi turiști – Germania va rămâne în top Europa. Și Franţa va genera mulţi turiști, aflânduse în top 5.

Programul prevede că vor fi mai mult de 729 de milioane de turiști europeni care vor călători peste hotare până în 2020.

Francezilor le place Spania Potrivit documentului "Le 4 Pages de la direction générale de la competitivité, de l'industrie et des services", turiștii care au călătorit în Franţa și-au prelungit vacanţele și și-au crescut cheltuielile din timpul acestora. În 2010, numărul sosirilor de turiști străini în Franţa s-a stabilizat: 76,8 milioane de turiști străini în 2010, care au cheltuit în medie 60 euro/zi.

Totuși, dinamica sosirilor și nopţilor petrecute în Franţa de turiști germani și din Brazilia, Rusia, India și China contrastează cu dificultăţile celorlalte ţări, mai ales ale celor europene. Numărul turiștilor britanici a fost în scădere cu 1%, chiar și cei din Benelux au fost mai puţini.

S-au văzut problemele Irlandei, Portugaliei și Greciei – a scăzut numărul

• Deși suntem atât de mulţi și de diferiţi, Erste Grup are soluţii de investiţii personalizate, adaptate perfect nevoilor și stilului fiecăruia de viaţă; • Fiecare dintre clienţii Erste Private Banking beneficiază de asistenţă constantă a Bancherului Personal care îi este dedicat în exclusivitate; • Poţi avea acces 24/7 la serviciile BCR. turiștilor din aceste zone cu 13%.

Francezii călătoresc din ce în ce mai mult în străinătate, Spania fiind destinaţia lor străină favorită în 2010 (urmată de Marea Britanie și Statele Unite ale Americii). În 2010, turiștii francezi au petrecut un total de 1,14 miliarde de nopţi în timpul călătoriilor lor făcute în scop personal.

Din ele, 940 milioane au fost pe teritoriul francez și 205 milioane în străinătate.

Cheltuielile făcute de turiștii francezi au crescut cu 4,9%.

Germania, preferata europenilor în 2010 Cu o imagine internaţională sportivă, aflată încă sub influenţa Cupei Mondiale de Fotbal din 2006, dar și cu o latură culturală, datorată muzeelor, designului foarte dezvoltat aici și muzicii, Germania a fost cea mai populară destinaţie pentru europeni pentru prima dată în 2010, imediat după Spania. Germania este și în topul destinaţilor de business din Europa.

Potrivit German National Tourist Board, "Incoming-Tourism Germany Edition 2011, facts and figures 2010", Germania este piaţa cea mai mare de turism domestic din Uniunea Europeană, cu o cotă de piaţă de 7% din totalul nopţilor petrecute de străini în Uniunea Europeană.

Pieţele de unde vin cei mai mulţi turiști în Germania sunt: Europa (76%), America (10%), Asia (9%). În topul celor care preferă wurștii sunt: Olanda, SUA, Elveţia, UK, Italia, Austria, Franţa, Belgia, Danemarca, Spania. Cele mai populare orașe printre turiști sunt Berlin, München, Frankfurt.

Previziunile German National Tourist Board (GNTB) sunt optimiste: cu

Idei online Internetul, ca instrument de promovare și vânzare în turism, va fi din ce în ce mai utilizat până în 2020, potrivit World Tourism Organization Inspiră-te de aici: stiu1loc.blogspot.com – pentru idei românești în locuri mai puţin străbătute www.cotemaison.fr – pentru vacanţe mediteraneene cu gust www.notcot.org – va trebui să cauţi printre gadgeturi și obiecte de design și recomandările turistice eco monocle.com – suplimentelele lor tipărite Alpino și Mediterraneo vor fi nu doar o lectură rafinată de vacanţă, ci și o sursă de idei pentru vacanţele viitoare www.daltravel.ro – pentru vacanţe exotice verificate și atent ghidate

ajutorul marketingului inspirat, Germania va putea să atingă un total de 70-80 de milioane de nopţi petrecute pe teritoriul său de turiști străini, cei mai mulţi din Europa, până în 2020. Tot GNTB arată cum China va deveni principala sursa asiatică de turiști pentru Germania.

Jocurile Olimpice de Vară și Jubileul Reginei Marea Britanie a investit în cea mai mare campanie de imagine din toate timpurile, propunându-și să ajungă în 2012 la 30,7 milioane de turiști, care să cheltuiască 17,6 miliarde de lire. Toate acestea în contextul Jocurilor Olimpice de Vară și al Jubileului Reginei din 2012, care au determinat VisitBritain să prevadă și un plus de 4,6 milioane de turiști străini, până în 2014/2015, care să cheltuiască 2,3 miliarde de lire sterline, Potrivit Visit Britain, "IPS Monthly Release – November 2011 Results", vizitele totale pe 2011 (perioada până în septembrie inclusiv) au fost 28,49 milioane, cu 3% peste nivelul din 2010.

Cheltuielile din străinătate au ajuns la un record de 1,3 miliarde lire sterline în luna noiembrie, iar în perioada ian-nov. cheltuielile totale făcute de turiști în Marea Britanie au fost de 16,5 miliarde lire sterline. Ţările din Uniunea Europeană sunt singurele care nu au adus mai mulţi turiști în UK, faţă de 2010. S-a putut observa că a crescut numărul turiștilor din America de Nord, din ţările europene din afara EU27 și din ţările din afara acestor două regiuni.

Cât despre călătoriile britanicilor în străinătate, acestea au fost mai puţine în comparaţie cu anul anterior.

Numărul 05

067

068 — Numărul 05

Despre frumos, numai de bine! Ne sensibilizează, ne încurajează fanteziile, ne deschide minţile și ne transportă în lumi imaginate. L-am căutat de zor în jurul nostru și l-am găsit, în cantităţi considerabile, printre acuarele diluate pe mătăsuri, printre povești inedite cu sclipiri de talent, printre culori și tușe plăcute ochiului nostru obosit de urât și banal.

Numărul 05

069

PORTRETUL DESIGNERULUI ROMâN la tinere}E Dosar coordonat de IOANA PÎRVU

Planul a fost unul simplu și complex: am vrut să schiţăm, din idei, cuvinte, obiecte și amintiri, portretul tânărului artist român. Pe unde a studiat, ce îi place să facă, cum și-a propus să crească, pe unde își caută muzele, cum definește și cum simte succesul. Așa că am aruncat un ochi curios și odihnit de jur-împrejur și am căutat avântul, determinarea, talentul, pasiunea și frumosul. Le-am căutat cu suspiciune, pentru că le duc dorul în fiecare zi, pentru că pare că își pierd locul și își schimbă sensul, iar urâtul câștigă teren și devine norma care se uită chiorâș la frumos, la decent, la bine. Așa am descoperit 25 de tineri artiști care ies din paradigma consumeristă și fac loc unui idealism simplu și conștient, promotor al ideilor exemplare de design și creaţie.

I-am întrebat, pe rând, despre experienţe, dorinţe, și ambiţii, am ars etape ca să ajung la răspunsuri wow și la declaraţii curajoase, am vorbit despre idoli, despre culori, despre planuri și plăceri și despre cum se poate transforma talentul într-un produs vandabil. Am aflat că sunt mânaţi de o nestăvilită poftă de a crea, că știu să-și împartă talentul cu graţie, că nu privesc arta prin clișee și că își clădesc personalităţile creative cu pasiune și răbdare.

Am descoperit și care sunt laitmotivele care definesc formarea și dezvoltarea designerului de România: școala românească știe să pregătească artiști buni, criza nu e tot timpul un lucru rău, ba chiar încurajează creativitatea și lasă timp de idei și documentare, să trăiești din design e o aventură, piaţa se mișcă și lucrurile încep să prindă contur.

Am adunat, așadar, în povești cu mătăsuri, creioane și schiţe, argumente că viaţa e frumoasă, stimuli pentru simţuri, idei și imaginaţie și ingrediente subtile, care demonstrează că lucrurile funcţionează, că există pasiuni, întâlniri miraculoase și oameni de bine. În demersul nostru de a descoperi frumosul și manifestările lui ne-au fost alături ROD, designist.ro, Atelierul de Print și Molecule F, platforme coerente care expun, susţin și promovează designul românesc de autor.

070 — Numărul 05

ModĂ Lena Criveanu Lucian Broscăţean 109 Laura Lazăr Sandra Galan GraficĂ Ciprian Vrabie Irina Dobrescu Mădălina Andronic Cristiana Radu Vali Petridean Veronica Neacșu Bijuterie Raluca Buzura Andra Lupu Virginia Toma Maria Filipescu Design de obiect & AmenajĂri Interioare Agnes Luckacs Silvia Cornea Eliza Yokina (SYAA) Mânadelucru YAU Concept NEXT Design No Time Cai Verzi pe Pereţi Anca Fetcu

Atelierul de Print – o prăvalie online, care transformă tușurile și cernelurile ilustratorilor în printuri de artă. Fiecare print este certificat printr-un număr de serie în cadrul ediţiei limitate, este semnat de artist, ștampilat de Atelier și însoţit de un Certificat de Autenticitate. Tehnica folosită pentru printul de artă se numește giclee printing, iar suportul ales, o hârtie mată de 270 g/mp, asigură lucrării o durabilitate de până la 200 de ani.

ROD – este un proiect ce își propune să expună, să promoveze și să vândă design românesc. Este o platformă deschisă și un centru de iradiere pentru ceea ce înseamnă design autohton. Proiectul a fost demarat de echipa Cărturești în decembrie 2011, cu Târgul de Crăciun, iar din februarie au început să strângă propuneri de proiecte pentru perioada martie-iunie 2012. Din cele peste 200 de aplicaţii pe care tinerii artiști le-au trimis, au fost alese lucrări semnate de 59 de creatori din România. În Mansarda vei găsi idei, obiecte funcţionale și frumoase, povești și tendinţe, recontextualizări și interpretări ironice, design și designeri.

Molecule F - Dacă ai concentra moda românească într-o capsulă, ai obţine Molecule F, o mică, dar rafinată parte a designului românesc. Platforma online este un proiect unic în România, un concept menit să adune la un loc viziunile celor care au demonstrat în timp calitatea designului lor. Proiectul reunește, într-un amalgam atent selecţionat, designeri ale căror colecţii nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei persoane care știe ce aport de imagine reprezintă stilul.

Selecţia afișată este una riguroasă și constă în unicate sau produse în serie limitată.

O parte semnificativă a produselor expuse este concepută în mod exclusiv pentru Molecule F.

Lena Criveanu

croiuri armonioase, picturi și imprimeuri diafane Lena este o femeie cu principii și trăiri puternice, face totul din pasiune și asta se simte din felul în care vorbește despre munca ei. Anul acesta a fost prezentă pentru a doua oară la Berlin Fashion Week, cu o colecţie despre "pasiunea cu care trebuie să ne trăim viaţa"- In tango steps.

Când ai început să creezi povești cu tăieturi, cusături și pense?

Domeniul acesta m-a atras dintotdeauna și am cochetat cu "tăieturi, cusături și pense" până când s-a transformat într-o pasiune atât de puternică încât am început să ignor aproape tot ce există în jurul meu. Atunci mi s-a sugerat să studiez Arte, de fapt fashion design, chiar dacă de-abia terminasem Facultatea de finanţe. A fost o provocare, iar de atunci nimic nu a mai fost la fel ca înainte. Facultatea mi-a pus mintea în ordine, mi-a confirmat intuiţiile, mi-a dat o structură solidă, pe care eu îmi construiesc continuu propria identitate.

Cred că pe drumul pe care mă aflu eu pasiunea înseamnă meserie și meseria înseamnă pasiune.

Cum au evoluat lucrurile din 2006 până acum?

De-a lungul timpului lucrurile au evoluat foarte frumos. Am avut șansa să lucrez într-un alt atelier în care am învăţat foarte mult, înainte de a-mi deschide atelierul personal. Cum în viaţa mea exista foarte multă culoare, am început în 2006 prin a propune o colecţie veselă. Reacţia clientelor a fost: "Ce frumoasă colecţie, dar ceva negru nu aveţi ?" Cam așa a început totul. Astăzi știu să gestionez mai bine relaţia dintre artă și comerţ, dintre inspiraţie și produs finit. Sunt norocoasă, am reușit să realizez două colecţii în fiecare an din 2006 și până astăzi. Aceste colecţii sunt analizate permanent de scouterii internaţionali, iar selecţionarea de către IMG pentru a-mi prezenta colecţiile la Berlin Fashion Week mă motivează să lucrez la fel de mult și în viitor. Este o bucurie uriașă să prezinţi alături de brandurile internaţionale, dar și o responsabilitate enormă, pentru că orice greșeală înseamnă eliminarea imediată din acest cerc exclusivist! Și ar fi păcat!

01 Percepţii 2009 02 In Tango Step 2012 – 2013 03 Fragile 2007

01

Cum s-au transformat, cum s-au adaptat, cum ai dezvoltat imprimeul și elementele organice în creaţiile tale?

O colecţie înseamnă în primul rând documentare, multă documentare. Din momentul în care am ales tema colecţiei (aici, inspiraţia este determinantă!), fiecare element care va participa la realizarea colecţiei este analizat și trecut prin validări multiple: ţesăturile, culorile, croiurile, accesoriile, totul. Fiecare element trebuie să se înscrie în tendinţele lumii, să mă definească pe mine și, în același timp, să participe la demonstraţia ideii lansate în temă! Cel mai des folosesc ţesături din fire naturale, dar cu diverse texturi și finisaje.

Imprimeul a apărut în colecţiile mele tot ca urmare a sensibilităţii și atracţiei mele faţă de culoare, faţă de pictură. Dar mai mult decât atât, am reușit prin 02

03

Numărul 05

071

04 Percepţii 2009 05 Berlin Fashion Week 2011 06, 07 Schiţe Woody Allen, Björk

elaborarea lui în diverse forme atât organice, cât și cu influenţe din sculptură, să dau pieselor mele acea unicitate căutată la fiecare creator, dar și o identitate fiecărei colecţii în parte.

Ce proiect ţi-a adus până acum cea mai mare satisfacţie?

Colecţia "Percepţii" din 2009 - o colecţiemanifest. Am avut ca sursă de inspiraţie Bucureștiul, orașul în care trăim două milioane de oameni. Am încercat să arăt, în felul meu, viaţa pe care o ducem. A fost o colecţie diferită pentru că libertatea de exprimare nu a fost îngrădită de considerentele comerciale. Iar cum viaţa mea se petrece și în afara atelierului de creaţie, îmi doresc să particip la vară la Regatta Mării Negre, în calitate de skipper. Asta înseamnă că lunile de învăţat teorie, de practică pe mare, de emoţii și responsabilităţi se vor închide frumos într-un brevet internaţional de skipper și în posibilitatea de a conduce un iaht în largul mării!

Care sunt artiștii tai preferaţi?

Galliano, Ţuculescu, Frida Kalho, Brâncuși, Freddy Mercury.

Cum e școala de modă românească? Cum ai caracteriza generaţiile viitoare de designeri?

Pentru generaţiile viitoare de designeri, sincer, am speranţe. Nu la nivel majoritar, pentru că asta este regulă în zona artistică, indiferent de domeniu, mulţi chemaţi, puţini aleși. Ţine și de validarea pe care ţi-o conferă publicul căruia i te adresezi, dar și de dorinţă, ambiţia și eforturile pe care fiecare le depune personal pentru a-și transforma talentul într-un produs vandabil. În realitate, azi, sunt mai mulţi designeri talentaţi decât își imaginează publicul și lumea. Mă întreb câtă lume știe de Laura Popovici, care a terminat Facultatea de Design de la Cluj și lucrează azi pentru Hermes, după ce câteva sezoane a lucrat pentru Vuitton. Este drept ca și noi trebuie să depunem eforturi conștiente să ne promovăm, dar chiar nu există un sistem azi în România.

Despre școala românească, eu știu ce direcţie și ce suport mi-a oferit mie și ce alte nevoi aș mai fi avut și cum am încercat să completez din alte surse. Dar pentru mine a fost a doua facultate, și evident că am abordat lucrurile mult mai înţelept decât cei care pășesc la 18 ani în școală,

04

și cred că e nevoie de mai mult. Scouterul de la IFM (Institutul Francez al Modei), aflat vara trecută în România, în calitate de membru al juriului la Festivalul de modă Pasarela, organizat de Institutul Francez la București, a declarat că problema nu constă în lipsa talentului, ci în nivelul școlii românești de design de modă.

Cumpără de aici: www.welovecouture.ro www.moleculef.ro www.contemporist.ro Concept store Iconique Showroomul propriu

05

Cu ce este pavat drumul către succes al unui artist român?

Din fericire, și din nefericire în același timp, afli cum a fost drumul doar când l-ai parcurs deja... Sigur este plin de greutăţi, pornind de la lipsa finanţării și până la dimensiunea pieţei de artă, indiferent de forma ei. Iar ca să treci de toate greutăţile, ai nevoie, ca în basmele noastre dragi, de companioni devotaţi și de un dram de noroc sau… și mai mult noroc. De pe margine poate părea distractiv ce facem noi în atelier, dar este foarte multă muncă, 99% este transpiraţie. Poate fi și altfel, dar nu la nivelul la care vreau și la care mă lupt eu să ajung. Când intri în artă nu mai există zile libere, nu mai există concediu, gata, tot timpul te uiţi în jur, tot timpul observi, totul te inspiră. De fapt, drumul este pavat cu viaţa ta.

La ce lucrezi acum? Care îţi sunt planurile pentru anul ăsta?

Lucrez la un parteneriat care să dea altă dimensiune activităţii mele. Altfel, pregătesc o colecţie pentru un târg care se va desfășura în aprilie în Dubai și firește pregătesc următoarea colecţie, respectiv tendinţele pentru primăvarăvară 2013. Este prea devreme să dau detalii, doar ce m-am întors de la Premiere Vision, târgul de la Paris unde se cristalizează tendinţele. Dar vă promit că în fiecare articol pe care am să-l propun va fi și mai multă pasiune pentru viaţă, și mai multă dragoste! Și pot spune că va fi multă, multă culoare, și, din fericire pentru mine, asta cer și tendinţele în 2013!

06

Ce ai vrea să ţi se întâmple cel mai mult?

Aș vrea să creez pentru un spectacol de opera și balet.

Cu ce i-ar îmbrăca pe: Woody Allen, pentru o petrecere în Ţara Minunilor a lui Alice Bjork, pentru o plimbare cu Salvador Dali 07

072 — Numărul 05

Lucian Brosc~}ean

forme abstracte, asimetrii și volume incitante Lucian spune povești despre viaţă în noile tipuri de medii urbane, iar garderoba personajelor lui este compusă din piese hibrid, cu detalii reformulate și volumetrii atipice. Are o experienţă solidă în lumea modei – este preparator universitar la Fashion Design UAD Cluj, a fost prezent deja de trei ori la Berlin Fashion Week și are la activ o grămadă de premii, printre care un internship de trei luni la casa vieneză de modă Wendy&Jim, care a avut colaborări cu Levi's sau Comme des Garçons.

Cum a fost drumul de la pasiune la meserie? Întotdeauna am fost fascinat de modă. De mic făceam schiţe și tot timpul mi-am dorit să studiez și să devin fashion designer. Mai mult decât o pasiune, moda e dimensiunea în care, și prin care, pot să mă exprim, pot să vorbesc despre diferite aspecte.

Nu aș putea să mă văd făcând altceva. Meserie a devenit odată ce am absolvit și am început să lucrez la colecţii, miniserii, proiecte...

Povestește-mi despre proiectele tale, experimente, încercări, prezentări, festivaluri, târguri.

De la prima colecţie și până în acest moment, fiecare proiect a fost foarte important și m-a ajutat să înţeleg diferite aspecte ale creaţiei, inclusiv nenumărate obstacole și moduri în care pot să văd și să concep altfel haina. Au fost două tipuri de dimensiuni - pe de o parte fashion show-urile și pe de altă parte proiecte de fashion art la care am lucrat. Colecţiile „Nomadic Symptoms", „Sky Mirror", „Isolated Dislocation", „Enclosed Garden", „Inverted Perspective" și „Dream Map" au spus fiecare câte o poveste despre diferite experienţe culturale pe care le-am avut.

Prezentările de podium au fost însoţite de un alt tip de prezentări - sub formă de instalaţii, proiecte video și photoshootinguri - în diferite galerii de artă contemporană, unde am avut plăcerea să lucrez cu niște curatori foarte buni.

De la Romanian Fashion Week Iași și până la cele trei colecţii pe care le-am prezentat la Mercedes-Benz Berlin Fashion Week în 2011 și 2012, pot să vorbesc despre multe contexte în care am avut onoarea de a-mi prezenta creaţiile în faţa unui public profesionist al cărui feedback m-a ajutat foarte mult. Contextul cultural m-a și inspirat și m-a făcut să înţeleg aspectele diferitelor tipuri de lifestyle-uri contemporane și impactul lor decisiv asupra hainelor. Experienţele pe care le-am avut până acum sunt un traseu personal care este în aceeași măsură cerebral și emoţional.

Alături de cine ai crea o ţinută din cap până în picioare? Nu trebuie neapărat să fie fashion designer…

Mi-ar plăcea foarte mult să creez o ţinută pentru și împreună cu Cindy Sherman - o artistă pe care o admir pentru forţa creativă, poetica gestului și emoţiile puternice pe care le transmite.

01

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Nina Simone, Philip Glass, Karlheinz Stockhausen, Brothers Quai, Vanessa Beecroft, Mona Hatoum, Hussein Chalayan, Rei Kawakubo... am foarte mulţi artiști preferaţi...

02

sunt indirect legate de modă. De cele mai multe ori e osmotic legată de experienţele culturale pe care le am. Starea în care mă aflu influenţează și ea acest mecanism al generării conceptelor și poveștilor. Repet obsesiv aceste două cuvinte concept și poveste - și fac asta pentru că ele chiar sunt esenţiale pentru înţelegerea a ceea ce fac. Mă poate inspira o carte pe care am devorat-o, un film bun, o imagine bizară, orice are acel ceva care îmi provoacă o reacţie puternică, poate să fie chiar și ceva ce detest.

Care sunt materialele pe care le folosești cel mai des?

Batistul, stofa de lână, fetrul, bumbacul peliculizat, tricotul de bumbac.

Cum e școala de modă românească? Cum ai caracteriza generaţiile viitoare de designeri?

Având în vedere că predau la Fashion Design UAD Cluj - pot spune că am și o altă perspectivă asupra acestui aspect. În cadrul secţiei, unde sunt asistentul doamnei lect. univ. dr. Elena Basso Stănescu, se lucrează permanent la crearea unor platforme de promovare pentru studenţi și pentru absolvenţi. Oportunităţile pe care ei le au de a merge în diferite contexte, de a-și expune creaţiile în medii profesioniste și de a participa la concursuri naţionale și internaţionale îi motivează foarte mult și ajută la creșterea competitivităţii și nevoii de a avea know-how-ul necesar. Școala clujeană de modă are o tradiţie în organizarea Galelor de Fashion Design la sfârșitul fiecărui an universitar, moment în care creaţiile studenţilor sunt vizionate de profesioniști din domeniu și de angajatori. Cred foarte mult în generaţiile viitoare și sunt sigur că mulţi dintre absolvenţi își vor găsi un loc în această industrie a modei.

De unde vine inspiraţia?

Toate conceptele colecţiilor mele sunt un rezultat al modului în care mă raportez în acel moment la problematici ce ţin de viaţa în noile tipuri de medii urbane. Fie că e vorba de viteză, fie că e vorba de mobilitate sau de claustrare, conceptele sunt ca un barometru al emoţiilor pe care vreau să le transmit. Ele evoluează firesc, reflectând raportul meu cu ceea ce se întâmplă în jur și nu în ultimul rând cu propriile mele experienţe mai mult sau mai puţin bune. Toate se transformă în funcţie de astfel de repere exterioare și interioare. Inspiraţia pentru proiecte vine întotdeauna din elemente care 03

Numărul 05

073

1, 05, 08 0

02, 07 03 04

06

Cum este perceput designul de autor la noi? Care sunt plusurile și minusurile pieţei?

Concept-store-urile, platformele online și revistele promovează din ce în ce mai mult designul românesc, produsele unicat sau miniseriile.

Acesta ar fi marele plus. Un minus e că astfel de produse nu pot fi altfel decât de nișă, tocmai de aceea dezvoltarea unei afaceri e o misiune foarte complicată, dar nu imposibilă.

Enclosed Garden FW 2011 - 2012 Inverted Perspective 2012 Sky Mirror FW 2009 - 2010 Proiect de grup Fabrica de pensule, 2009 Dream Map FW 2012 - 2013

04

07

Cu ce este pavat drumul către succes al unui artist român?

Cu foarte, foarte, foarte multă muncă, cu un strop de noroc și multă responsabilitate. Drumul e departe de a fi unul liniar, e cu adevărat labirintic, e presărat cu inevitabile obstacole, dar și cu satisfacţii. E ca un drum iniţiatic din care trebuie să se înveţe enorm. Pe lângă toate lucrurile care ţin de profilul jobului, pentru mine e o mândrie că pe eticheta mea scrie și made in RO. Mă regăsesc în acest context cultural și cred foarte mult în moda românească.

Ce ai vrea să ţi se întâmple cel mai mult?

Să creez haine pentru un film avangardist, pentru o piesă de teatru neconvenţională sau pentru un spectacol de dans postmodern.

05

Cu ce i-ai îmbrăca pe: Woody Allen, pentru o petrecere în Ţara Minunilor a lui Alice „Ţară a minunilor" cinematografice a fost și filmul „Alice" pe care l-a regizat în 1990 (asta ca o paranteză). L-aș îmbrăca într-un costum smart și spirited - atitudinea lui e destul de suprarealistă pentru o astfel de ipotetică petrecere.

Johnny Depp, pentru o expoziţie Jean Michel Basquiat Într-o ţinută boho-chic, în culori neutre, accesorizată cu o eșarfă pictată manual cu o structură care să amintească de pictură expresionistă.

Bethanie Mattek Sands, la premiera unui film al lui Andy Warhol Într-o rochie edgy, în tehnică digital print, care să poarte semnătura inconfundabilă a lui Mary Katrantzou.

Bjork, pentru o plimbare cu Salvador Dali În ţinuta suprarealistă cu sertare purtată de personajul feminin din lucrarea „Girafă în flăcări" sau în hainele Meninei din „La Perle", o altă creaţie genială a lui Dali.

08

Cumpără de aici: Molecule F Entrance office@lucianbroscatean.ro 06

074 — Numărul 05

109

pasiune, originalitate accesibilă și idei purtabile

01, 04 The Escape Tee FW 2011 - 2012 02 View my profile 2010 03 [Tema] 109 05 ThanatoTurism SS 2010

Marina Moldovan și Ioana Dumitrescu au demonstrat că ideile inovatoare și originalitatea pot deveni cele mai purtabile piese vestimentare. Fetele au o abordare ironică și relaxată a vieţii și asta se vede în tot ceea ce fac, căci din creaţiile lor rezidă pasiune pentru forme, culori, estetică, artă aplicată.

Cum a pornit totul?

Totul a început la finalul anului 2009, când eu și Marina ne-am întâlnit și am hotărât să construim acest brand, 109. După câteva luni, am lansat și prima noastră colecţie-capsulă, intitulată "View my profile", o serie de topuri unicat din mătase, fiecare fiind imprimat digital cu reproducerea unui tablou renumit, căruia îi corespundea câte un mesaj-clișeu Facebook.

Cine este 109?

109 este un brand care produce haine în serie limitată, iar noi credem cu tărie că acest lucru ne garantează menţinerea unui nivel sporit de calitate; de aceea, am preferat să ne rezumăm la a opera vânzări la showroomul nostru sau prin intermediul anumitor magazine bucureștene, cum este The Place Concept Store, iar în curând vom lansa și propria platformă de online shopping. În ceea ce privește colaborările, mereu am fost și vom continua să fim deschise la colaborări cu diverși artiști, pe platforma pe care am gândit-o pentru brandul nostru, "109+1"; până în prezent, pe această platformă am lucrat împreună cu Otilia Mihalcea o serie de accesorii din piele pentru colecţia "Sport Negru" și alături de Cosima Opartan, pentru colecţia de tricouri "ThanatoTurism". Ideile care au alimentat colecţiile noastre s-au schimbat odată cu fiecare, noi nu suntem de părere că

moda este o artă în sine, ci mai degrabă o formă de artă aplicată. În modă, putem vorbi despre concept doar în măsura în care vine în sprijinul componentelor principale: producţie și promovare; scopul lui este de a contura mai bine, pentru public, un context sau o stare de spirit care să acompanieze produsul.

Care sunt materialele pe care le folosiţi cel mai des? În general, preferăm să folosim materiale naturale și în mod special bumbacul, fie poplinuri sau tricoturi. Sunt cele mai prietenoase și nepretenţioase.

La ce lucraţi acum?

Momentan lucrăm la evenimentul de lansare al colecţiei de Primăvară/Vară 2012, ce va avea loc la începutul lui aprilie. Visăm ca în viitorul nu foarte îndepărtat să deschidem un spaţiu multifuncţional care la bază să fie showroom (pentru 109), dar în care să putem strânge spirite creative cu care să colaborăm, care să expună și să se expună.

Ce proiect ţi-a adus până acum cea mai mare satisfacţie?

Fiecare lansare de colecţie ne aduce mari satisfacţii și bucurii. Momentul în care îţi dai seama că lumea înţelege ce ai vrut să spui și pe deasupra mai și apreciază ce faci îţi umple sufletul, ego-ul și, cu puţin noroc, și buzunarele!

Alături de cine ai crea o ţinută din cap până în picioare? Nu trebuie neapărat să fie fashion designer…

Ricardo Tisci.

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Sunt absolut îndrăgostită de munca lui Lucien Freud; cred că este cel mai pe sufletul meu și ar trebui să fie un exemplu pentru mulţi artiști. Un altul ar fi Hussein Chalayan, care este unul dintre puţinii designeri care a trecut pragul dintre modă și artă prin prezentărileperformance; este incredibil cum transformă

01

catwalk-ul în scenă de artă contemporană. În același timp, dă dovadă de extraordinar de multă substanţă în tot ceea ce a făcut, începând cu prima sa colecţie din 1995.

Cum e școala de modă românească? Cum ai caracteriza generaţiile viitoare de designeri? Școala de modă românească are multe hibe, la fel ca și celelalte forme de învăţământ din România, dar observ că nu a constituit un impediment pentru designerii tineri. În ultima vreme, lucrurile chiar au început să se miște și să răsară tot mai multe valori, care, evident, migrează spre ţări cu pieţe mai fertile. Am câţiva prieteni care deja au plecat la cursuri în Belgia, la școala din Antwerp. Dacă e să ne referim la școala de modă ca și curent, e foarte haotic și nedefinit. Și poate dacă nu s-ar mai copia atât de mult, lucrurile ar începe să capete sens. Încă nu suntem originali și autentici. Asta ar trebui să fie lupta. Piaţa se formează încet și sigur. Dar, din păcate, designerii sunt încă percepuţi ca mici manufacturieri, mai ales din cauza faptului că nu au resurse pentru a se dezvolta.

Cu ce este pavat drumul către succes al unui artist român?

Cu multă răbdare, perseverenţă și talent.

Cred că fără aceste trei atribute nu ai cum să reușești. De fapt, se aplică pentru orice fel de artist, designer sau spirit creativ. Dar fără puţin noroc sau o șansă, nu cred că ai cum să reușești în această ţară cu regim special și probabil nicăieri în ume.

Cu ce i-ai îmbrăca pe: Woody Allen, pentru o petrecere în Ţara Minunilor a lui Alice, Johnny Depp, pentru o expoziţie Jean Michel Basquiat, Bethanie Mattek Sands, la premiera unui film al lui Andy Warhol, Bjork, pentru o plimbare cu Salvador Dali, Vanilla Ice, pentru un prânz cu Isaac Asimov?

Este destul de greu să încerci să schimbi stilul unor trendsetteri atât de grei precum

02

Numărul 05

075

cei înșiruiţi aici. Probabil că Woody ar putea să-și pună o simplă jachetă de motociclist pe el și să facă furori acolo, în ţara lui Alice, atâta vreme cât își păstrează ochelarii, în timp ce Ice ar trebui să facă totuși niște eforturi pentru întâlnirea cu Asimov: să-și achiziţioneze un costum Armani, eventual pe negru, și să-și lase favoriţi. Cred că lui Depp i-ar fi cel mai ușor la expoziţie, îmbrăcând o pereche de colanţi verzi American Apparel, niște bocanci și confundându-se cu peisajul. În ceea ce o privește pe Bethanie (cred că e cea mai grea sarcină), ar putea să renunţe la echipamentul sportiv în favoarea unei rochii mai lungi și mai sobre, asortată la un sacou bărbătesc negru, fără bijuterii.

Bjork scoate de la naftalină rochia ei emblematică în formă de lebădă și sigur îl dă gata pe Dali, nu are cum să dea greș; poate se alege și cu un portret.

04

03

05

Laura Laz~r

imprimeuri psihedelice, texturi avangardiste și fantezii din latex Pentru Laura, munca e o evadare într-o ţară a minunilor. Un designer într-o permanentă căutare, a studiat moda la lstituto di Moda și a lucrat mulţi ani ca stilist la câteva dintre revistele de modă din România. Inspirată de perioada anilor ’60, Doll Parts, colecţia primăvară-vară 2012, are la bază elemente goth-noir și contemplă iubirile si durerile femeii moderne.

Cum a fost tranziţia de la pasiune la meserie?

Pasiunea a fost dintotdeauna, însă drumul a fost anevoios. Iniţial a început ca o joacă, iar încet, încet joaca s-a transformat într-un business. Mereu am asemuit drumul meu cu cel al Scufiţei Roșii sau al lui Alice în Ţara Minunilor. Mereu întâlnești obstacole și personaje care te vor încetini sau care te opresc din ascensiune. Mi-a fost greu să înţeleg că moda nu e doar o joacă, ci e o meserie palpabilă și trainică. Mi-a fost foarte greu în anii cât am fost studentă pentru că deja îmi găsisem o cale și știam că trebuie să lucrez pentru a putea să-mi îndeplinesc visul.

Am început ca stilist la reviste de modă și totul doar pentru a reuși să pun bazele unui atelier, să reușesc să-mi creez lumea mea. Iar în momentul când eram în atelierul meu, miam dat seama că lupta va continua, că ceea ce a fost greu până atunci va deveni acum serios.

Doar că atunci când iubești ceea ce faci, orice

076 — Numărul 05

sacrificiu devine insesizabil. Este ca atunci când devii părinte. Poate că la început crezi că va fi o joacă, însă când îţi ţii puiul în braţe, îţi dai seama că înainte nu ai trăit cu adevărat și că ai atâta forţă în tine cât să poţi continua la nesfârșit apărând și iubind.

Care sunt materialele pe care le folosești cel mai des?

Jerseul, pentru că este cel mai confortabil și mai comod; latexul, pentru că este incintant, trezește fantezii. Îmi plac materialele care îmi permit joaca. Anul trecut am început să lucrez piele și mătase și alăturarea lor îmi place foarte mult.

Ce proiect ţi-a adus până acum cea mai mare satisfacţie?

Acum doi ani am făcut un scurtmetraj pentru o colecţie. Era o idee-fantasmă care mă bântuia, am lăsat deoparte toate preconcepţiile și am făcut ceea ce am simţit.

"Nensha" este proiectul care mi-a dat curaj să încerc și de atunci îndrăznesc să fac totul "altfel". Mă întreb câţi oameni știu ce înseamnă cuvântul, câţi oameni au reușit să privească dincolo de imagine, cine a înţeles cu adevărat mesajul…

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Nu mi-a plăcut niciodată să urmăresc un idol

01

01 Nensha W 2010 – 2011 02 Marigold dress 03 Doll Parts SS 2012 04 Factory SS 2010

03

La ce lucrezi acum?

Acum lucrez la colecţia de toamnă-iarnă 2013.

Hainele sunt gata din ianuarie, însă conceptual mai am de creionat la proiect. Este o colecţie provocatoare, care a pornit dintr-o joacă cu super-heros. Încerc să termin shop-ul online, lucrez de ceva timp la el și aștept să văd finalizarea.

02

cu ardoarea unui copil imatur. Când aveam 11 ani l-am descoperit pe Jim Morrison și odată cu asta am descoperit o lume diferită, o altfel de viaţă sau mai bine zis cum artiștii trăiesc visând și se luptă în viaţă. Așa am ajuns să citesc Oscar Wilde, William Blake sau George Sand, să iubesc pop-art-ul și pe al său "crazy child" Andy Warhol, să înţeleg fricile și umbrele minţii umane, să vreau să descopăr și să învăţ shamanismul sau istoria indienilor amerindieni.

Cum e școala de modă românească? Cum ai caracteriza generaţiile viitoare de designeri?

Eu am studiat în Italia, însă am o prietenă care a studiat în România și din păcate la noi lipsește cu desăvârșire simţul practic. Școala nu te învaţă să creezi un brand, un business.

Vin generaţiile viitoare, care au șanse incomensurabile faţă de noi. Gustul se naște și se educă, lucrurile de valoare încep să prindă contur (cel puţin într-o lume civilizată).

Cu ce este pavat drumul către succes al unui artist român?

Cu multă muncă, talent și noroc întotdeauna.

Poate că este mai greu decât pentru cei care s-au născut într-o lume deschisă, înclinată spre artă. Cu toate astea, avem artiști care au scris istorie, însă, de câţiva ani, cad barierele din nou, așa că ar trebui să luptăm să le dărâmăm și să le depășim.

Cu ce i-ai îmbrăca pe: Woody Allen, pentru o petrecere în Ţara Minunilor a lui Alice Clar ar fi Pălărierul Nebun. Parcă îl și văd cu vocea tremurândă pe sub o pălărie mare și frecându-și mâinele cu niște mănuși albe, așteptând să mai spună o poveste încâlcită.

Johnny Depp, pentru o expoziţie Jean Michel Basquiat Cred că l-aș împrumuta pe Edward Scissors al lui Burton. I s-ar potrivi perfect atât ca look cu părul răvășit, cât și ca vis neîndeplinit. Doi creatori bântuiţi de demenţă în căutarea iubirii veșnice.

Bethanie Mattek Sands, la premiera unui film al lui Andy Warhol I-aș crea o rochie din mingi de tenis, iar ochii i-aș acoperi cu o mască realizată din plasa rachetei de tenis.

Bjork, pentru o plimbare cu Salvador Dali Eu aș lăsa-o goală. Parcă îi văd pe malul mării, iar ea este goală, purtând doar cizmele lui în picioare. Poate i-aș pune la gât un lanţ cu un ceas pandantiv. Și, într-adevăr, aș vrea să o văd cu părul lung și ușor buclat.

Vanilla Ice, pentru un prânz cu Isaac Asimov Hmmm... i-aș lăsa pantalonii largi, dar i-aș pune o beretă cu însemnele comuniste. El "rapeiește" despre libertate, așa că ar fi o glumă bună să poarte insigne sovietice.

Cumpără de aici: Showroom-ul din Gheorghe Lazăr 13 04

Numărul 05

077

Sandra Galan prêt-à-couture, brocarturi și comori uitate

01

Sandra a absolvit secţia de design vestimentar din cadrul Universităţii București și a făcut trei cursuri de specializare la prestigioasa școală Central Martins din Londra. Prima ei colecţie a avut iz tradiţional și a adus în prim-plan ţesături românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar de curând a lansat prima colecţie de genţi de seară, căptușite cu imprimeuri digitale colorate, inspirate din lada de zestre a bunicii.

Cum a fost drumul de la pasiune la meserie? Întotdeauna am avut o pasiune pentru designul vestimentar, trăiesc și respir moda zi de zi.

Primele amintiri pe care le am din copilărie sunt cu mine desenând la nesfârșit fete cu părul lung, îmbrăcate în haine (poate prea) asortate și accesorizate. Analizând plasticitatea, compoziţia și cromatica schiţelor naive și spontane pe care le făceam, drumul de la pasiune către meserie îmi pare extrem de firesc.

ţinut de Laurent Edmond (designerul de la linia artizanală de la Maison Martin Margiela) și de fostul său profesor, Tony Delcampe (directorul Universităţii "La Cambre", din Belgia), am participat datorită faptului că am fost finalista concursului Arts of Fashion Foundation, prezidat de Veronique Branquinho, la Miami.

Ce experimente și încercări ai mai făcut? Ţinând cont de faptul că lucrez obiecte unicat, fiecare comandă, fie că este vorba despre o rochie de mireasă sau un costum de teatru, are un concept și o poveste specială și reprezintă o nouă provocare, o experienţă și, de ce nu, un experiment. Creez piese complexe, dar purtabile, și îmi place să-mi definesc stilul ca fiind prêt-à-couture. Hainele mele denotă un aer încrezător, dar totodată relaxat, și o versiune a feminităţii care evocă o atitudine sofisticată, intelectuală, cu o doză de extravaganţă. Particip la târguri și prezentări de profil, atât naţionale, cât și internaţionale. Colecţia de tricotaje pentru sezonul de primavără-vară 2012, "Openwork on Riviera", a fost prezentată la târgul Prêt-à-Porter Paris.

La cursurile de la Central Saint Martins am trăit o experienţă multiculturală unică și am învăţat să gândesc "outside the box". Am lucrat cu profesioniști despre care doar citisem până atunci, am avut acces la informaţie și tehnologie inspiraţională și am avut colegi talentaţi cu backgrounduri extrem de diferite. La workshopul

078 — Numărul 05

De unde vine inspiraţia? Încă de la colecţia de debut, cea de licenţă, am fost fascinată de ţesăturile tradiţionale românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, brodate manual cu fir de aur și argint. Am lansat linia de piese unicat "Heritage", cu scopul de a integra în moda contemporană aceste adevărate comori uitate, folosind broderii originale și imprimeuri digitale inspirate de acestea. Însă viaţa nu este compusă doar din gale, nunţi și evenimente caritabile… așa că am simţit nevoia să lansez o colecţie prêt-à-porter de tricotaje, accesibilă, comercială, în care atât mamele, cât și fiicele își pot găsi piese moderne, ușor de purtat. Am păstrat elementele caracteristice esteticii mele: multifuncţionalitate, drapaje feminine, supradimensionarea volumelor, deconstrucţii ingenioase și mult iubita nonculoare negru. Găselniţa colecţiei de primăvară-vară 2012, "Openwork on Riviera", este textura 02

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Lista e infinită... Dali, David LaChapelle, Brâncuși, Magritte, Degas, Picasso, Anthony Hopkins, Warhol, Bridget Riley, Depeche Mode, Newton.

01, 02, 04 Heritage 03 Innocently Dark FW 2011 - 2012 05 tartan MANIA

Cum este perceput designul de autor la noi? Care sunt plusurile și minusurile pieţei? Încă se face confuzia între designer și croitoreasă sau serie limitată și unicat. O piesă de autor (bijuterie, haină, pantof) va fi întotdeauna mai scumpă decât un produs realizat în serie, costul de producţie al prototipului fiind întotdeauna cel mai ridicat. Designul de autor este un produs de lux, conceptual și de multe ori nu comercial, lucrat manual cu detalii atent realizate, mult mai atrăgător estetic decât varianta produsă în serie. În industria modei românești, există mulţi designeri talentaţi, însă ne lipsește un sistem bine organizat, așa cum ne lipsește și o săptămână a modei (una, nu două, trei sau nici una) oficială, organizată la standarde europene, cu criterii de selecţie clar stabilite.

La ce lucrezi acum?

Chiar acum, masa de lucru este acoperită de schiţe și mostre de materiale pentru rochii de seară care vor dănţui la Balul Vienez.

Cu ce i-ai îmbrăca pe: Johnny Depp, pentru o expoziţie Jean Michel Basquiat Pălărie, sacou cu imprimeu tip graffiti inspirat de lucrările lui Basquiat, t-shirt cu mesajul "Believe it or not, I can actually act" și jeanși.

Bethanie Mattek Sands, la premiera unui film al lui Andy Warhol Nu într-un outfit confecţionat din mingi de tenis!

Bjork, pentru o plimbare cu Salvador Dali I-aș face o ţinută dramatică, cu linii sculpturale și digital print șocant, inspirată de rochiile Skeleton și Tears (create de Elsa Schiaparelli în colaborare cu Dali – 1938, "Circus Collection").

Vanilla Ice, pentru un prânz cu Isaac Asimov Depinde. Unde merg să mănânce?

Ceva SF. Păstrăm freza absurdă din anii '90.

Măcar așa i-ar capta atenţia lui Asimov.

04

03

Cumpără de aici: British Gallery (Str. Paris 14 A, București) Iheart concept store (Bd. Dacia 76) www.molecule-f.com www.moja.ro

originală realizată din tricot ajurat sau cu motive geometrice 3D, textura compusă și amplasată decorativ pe fiecare piesă, jucându-mă cu dimensiunea și creând efecte optice. De curând, am lansat prima colecţie de genţi de seară, intitulată "The Glam Life Carriers", formată din 11 modele unicat căptușite cu imprimeuri digitale colorate, inspirate de ţesăturile tradiţionale românești.

Sunt o romantică incurabilă și viaţa de zi cu zi mă inspiră: călătoriile, tradiţia, muzica, familia, noaptea, arta, amintirile, visele, folclorul, viitorul, istoria costumului, natura, dragostea.

Care sunt materialele pe care le folosești cel mai des?

Tactilitatea joacă un rol esenţial, așa că prefer să investesc în materiale de calitate și să fac combinaţii inedite de ţesături cu texturi diferite.

Prefer materialele naturale pline, cu greutate, din care pot obţine volume sculpturale mai spectaculoase: brocart, tafta, triplu voal de lână, piele. Însă folosesc și voaluri, vâscoză și mătase.

Alături de cine ai crea o ţinută din cap până în picioare?

Rick Owens.

05

Numărul 05

079

080 — Numărul 05

CIPRIAN VRABIE

Desenul, ca o joacă și simboluri reinterpretate Pe Ciprian l-am descoperit pe Molecule F, unde a lansat de curând "Playing With Pencils", prima colecţie de eșarfe și batiste imprimate digital pe mătase, cu grafică realizată iniţial în creion. Ciprian este arhitect și designer de interior, desenează cu măiestrie stickere, perne și colecţii de felicitări, în care tradiţia și tiparele populare românești sunt deconstruite, simbolurile sunt reinterpretate, iar imaginile copilăriei capătă o dimensiune suprarealistă.

01

foarte mulţi artiști. Îmi place designul nordic, îmi plac: Josef Frank, Klaus Haapaniemi, Dylan Martorell, Sanna Annukka, Keseg Agnes.

Când ai început să desenezi povești?

Desenul a fost felul meu de a mă exprima încă din copilărie. În momentul alegerii unei facultăţi, am oscilat între pictură și arhitectură. Am ales arhitectura știind că nu mă va îndepărta de desen, ba chiar va balansa pornirile lirice cu unele practice, inginerești.

Ceea ce fac acum a început într-o joacă, pe o plajă pustie, când, cu zeci de hârtii după mine, am început primele schiţe cu peștișori, floricele și tot felul de elemente vegetale... opusul planurilor riguroase de proiecte arhitecturale. Joaca a continuat, desenul a prins contur și... desenez.

Care dintre proiectele tale îţi e cel mai drag?

Proiectul meu actual gravitează în jurul unui concept simplu: creez o grafică care poate fi imprimată pe diverse suporturi materiale: carton, lemn, plastic, textil. În funcţie de obiectul final apelez la imprimare digitală, serigrafie, gravare.

Prin aceste tehnici am creat diverse obiecte și accesorii: printuri digitale tip tablou, pernuţe decorative, eșarfe și batiste de buzunar pentru bărbaţi, tricouri, cartoline și autocolante de perete. Acest proiect îmi este cel mai drag pentru că e relativ nou, de aproximativ un an și crește încet, cu foarte multe satisfacţii.

Evident că au fost și alte proiecte, în special proiectele mele de arhitectură, însă și aprofundarea designului e o satisfacţie mare pentru mine.

Referitor la mătase... tehnologia actuală permite, mai mult ca niciodată, imprimarea pe diferite fibre naturale fără a fi necesare tehnici complicate. Cum domeniul modei este unul care mă atrage, mi s-a părut firesc să fac pasul acesta către imprimarea pe textile, în special pe mătase, care e un material nobil și provocator.

Cine sunt ilustratorii tăi preferaţi?

Nu știu dacă am un ilustrator preferat, am văzut sute de lucrări extraordinare la foarte,

Unde se intersectează cele două direcţii arhitect-ilustrator? Care dintre ele ţi-a oferit mai multe satisfacţii de-a lungul timpului?

Sunt două lucruri pe care le fac în paralel cu plăcere și de fapt două meserii diferite care au la bază același instrument... creionul.

Satisfacţia vine, cred, atunci când schiţa ta prinde formă arhitecturală, devine spaţiu interior, obiect de design sau chiar un mic obiect decorativ.

La ce lucrezi acum?

Tocmai am terminat o grafică dedicată perioadei 1-8 martie, pentru o firmă de publicitate. Însă lucrez pentru o colecţie de imprimeuri pe textile pentru sezonul cald, o colecţie de genţi și trebuie să definitivez o suită de propuneri grafice pentru o comandă de la un beneficiar englez.

02

Top 3 cărţi pentru care ai vrea să faci ilustraţie?

Sunt trei cărţi pline de imagini și imaginaţie pe care mi-aș dori să le ilustrez: fabulosul Grimus al lui Salman Rushdie, Șotronul lui Julio Cortazar și Cronica păsării arc de Haruki Murakami; Ce înseamnă să fii ilustrator de România?

E pretenţios spus ilustrator de România, cred că fiecare are calea lui și modul lui de a se exprima și, evident, de a răzbate. În zilele noastre graniţele naţionale sunt din ce în ce mai diluate, astfel încât nu cred că există un specific al ilustratorului de România. Oricum, eu nu sunt un caz reprezentativ, deoarece sunt un caz particular de arhitect care se joacă, uneori, cu creioanele colorate. Sunt convins însă că, dacă există un dram de talent, determinare și muncă rezultatele se vor vedea.

03

Cumpără de aici: www.ciprian-vrabie.com www.molecule-f.com 01 Ilustraţie câmpenească 02, 03, 04 Batiste de buzunar

04

Numărul 05

081

CRISTIANA RADU Alandala land și lumea vulpiţelor cochete Pe Cristiana o știu de pe vremea când scria în Ziarul Financiar și în Time Out despre arte și artiști. Însă anul trecut i-am descoperit desenele la avanpremiera "Bookătăriei de texte și imagini 2", expoziţie-teasing unde mai mulţi ilustratori au pregătit o porţie copioasă și gustoasă de printuri digitale. Creionează personaje pe hârtie de la trei ani și a desenat ciuperci zâmbăreţe, planete de buzunar și elefanţi cocheţi pentru povestea lui T.O. Bobe și pentru poeziile cu umor suprarealist ale Gretei Tartler.

Când ai început să desenezi povești cu vulpiţe, fete roșcate și carusele?

De desenat, desenez ca toţi copiii, de când am putut ţine un creion în mână. Spre deosebire de majoritatea lor însă, eu nu m-am oprit. La trei-patru ani, desenele erau cu șoricei și cu mâţe, care intrau și ieșeau din pagină și făceau tot felul de giumbușlucuri. În timp, s-a dezvoltat o întreagă faună, care m-a însoţit întotdeauna, pe marginea foilor de curs și a notiţelor de tot felul, în excursia scrisă prin arta contemporană, în compania listelor de cumpărături și a registrelor de mică contabilitate zilnică. De fapt, ele traduc grafic lumea, o fac inteligibilă... și de multe ori îmi înlesnesc relaţia cu ea.

Povestește-mi mai multe despre personajele tale.

Pe unde s-au născut, pe unde le place să umble, ce prieteni au?

Noi și noi personaje prind acum viaţă din întâlnirea cu textele primite sau din intersecţia dintre obsesiile personale cu micile și marile întâmplări ale vieţii de zi cu zi. Din întâlnirea cu dorinţele celorlalţi... Pe peretele unei prietene s-a iscat de pildă o neașteptată poveste cu vreo doi balauri, niște râme și căţei multicolori și o planetă de buzunar, după dorinţele și poruncile fermecătoarei comanditare (Clara, 5 ani). Din când în când, câte un personaj își ia zborul de pe hârtie și devine un personaj "în carne și oase" sau, mai bine spus, unul de pluș și catifea.

Povestește-mi despre proiectele tale, experimente - la ce ai lucrat, care îţi e cel mai drag, care a fost primul?

După Masteratul în Arte Vizuale terminat în 2006, am ales să rămân în zona artei, scriind despre ea. Am ales în schimb ilustraţia ca obiect de lucru pentru că, fiind o "artă aplicată", nu poartă din start încărcătura gravă a artei vizuale contemporane, atât de greu de detașat azi de sensul ei critic și de implicarea politică și socială.

01

Cum își pune amprenta o ilustraţie într-o carte?

Cum se situează ea între literatură și grafică?

O ilustraţie bună este o "poveste paralelă", nu descrie vizual textul, nu îl dublează, ci îl completează, "arată" ceea ce există acolo nespus. Un ilustrator bun nu e un decorator, ci un interpret, un autor suplimentar, a cărui "poveste" vizuală o îmbogăţește pe cea scrisă, o dezvoltă, o continuă. O ilustraţie ar trebui să conţină la rândul său un miez profund, comunicând în multiple feluri și multiple straturi ceva despre noi, despre lumea în care trăim.

Alături de cine ai desena o carte?

Alături de un dtp-ist bun și de o editură responsabilă. Dincolo de asta... alături de Lewis Carrol cred că m-aș distra destul de bine... Iar Michael Ende mi-ar fi un mentor bun. Ca și Shaun Tan. Care sunt artiștii tăi preferaţi all time?

Marea mea iubire sunt primitivii italieni și flamanzi, ca și autorii manuscriselor miniate. În afară de ei, am o listă de „artiști preferaţi" în sens larg extrem de eclectică, în care se regăsesc, de pildă, Adriana Mihăilescu, extraordinară ilustratoare a anilor '70-'80, Bosch, Shaun Tan, Amanita Design, Harms, Bulgakov... Iar o listă extinsă cu preferinţele personale în materie de ilustraţie de carte, cu linkuri cu tot, puteţi găsi pe blog (storytellingimages.blogspot.com).

3 cărţi pentru care ai vrea să faci ilustraţie?

1. "Povestea timpului", de Adina Rosetti, 2.

"Cești și povești", de Irene Caţan, 3. "Povestea cizmuliţelor certăreţe", de Victoria Pătrașcu.

Cum, nu aţi auzit de ele?... Ei, desigur, doar nu e vorba de niște cărţi publicate! Cu alte cuvinte, mi-ar face o mare, mare plăcere să ilustrez texte noi, proaspete... M-am săturat de veșnicii Grimm și de tot cortegiul lor de pedepse medievale. Aș vrea niște povești de azi, pentru copiii de azi, așa cum găsim din belșug de altfel pe toate pieţele de carte străine...

Ce înseamnă să fii ilustrator în România? Înseamnă să fii pasionat cu adevărat de chestia asta. Să trăiești din altceva, poate ca ilustrator în publicitate, și să ai opţiuni 02

082 — Numărul 05

foarte limitate ca ilustrator de carte, cel puţin în cazul colaborărilor cu edituri românești.

Noi am avut destui ilustratori buni și destule cărţi frumoase pentru copii – înainte de '89. După, a existat un singur lucru: profitul.

Fără subvenţii ca în alte ţări, fără o politică editorială coerentă, cu un public larg cu gusturi închistate, tradiţionalist-realiste până în măduva oaselor (ca de altfel în artele vizuale), editorii au ales fie variantacărţii-ieftine cu ilustraţii foarte prost plătite, făcute pe genunchi de pe azi pe mâine, fie varianta-cărţii-ieftine nu foarte noi, cumpărate din străinătate pe mai nimic. Sigur, există și excepţii (Editura Vellant), dar sunt rarisime.

Cum ai defini piaţa ilustraţiei de carte din România? În general, oferta de carte conţine în străinătate o mulţime de picture-book-uri cu istorii proaspete pentru grupe mici de vârstă, iar ilustratorul e de multe ori și autorul textului. Există desigur și basmele (Andersen, Grimm, Perrault...) cu care suntem atât de familiari, acestea fiind o nișă îngustă, însă, din întreaga ofertă. Noi nu avem decât

04

aceste „culegeri" de povești, lipsindu-ne atât albumele de ilustraţie (bazate pe imagine și conţinând o singură poveste cu puţin text), cât și cărţile educaţionale. Asta din cauză că editorii se tem că părinţii nu vor cumpăra o singură poveste, iar cărţilor educaţionale nu le vor vedea rostul. S-ar părea că nici unii, nici alţii nu se gândesc deloc cu ce își mobilează mintea copiii lor și nu înţeleg necesitatea educaţiei. De fapt, nici nu știu dacă există un sondaj de opinie serios printre potenţialii cumpărători (toate prietenele mele susţin că ar dori să cumpere și nu au de unde exact aceste picture-book-uri cu puţin text pe pagină și exact acest tip de carte educaţională pe care o întâlnim pe orice altă piaţă străină), însă discrepanţa dintre piaţa de carte românească și cea occidentală rămâne în continuare una șocantă.

03

Cumpără de aici: www.atelieruldeprint.ro

01 Bookătăria de texte și imagini 2 (în curs de

aparitie), Vrăjitoarea 02 Bookătăria de texte și imagini 1, Ţopăiala 03 Harap Alb, Fomilă 04 Harap Alb, Alegerea prinţesei

Numărul 05

083

IRINA DOBRESCU

Acuarele pastelate și aventura fără sfârșit a frumosului Irinei nu i-au plăcut mereu poveștile. La început a crezut că desenul trebuie să spună adevăruri grave. Mai târziu a știut că poate revrăji lumea cu el. De atunci desenează prinţi și prinţese, doamne pătrate cu genţi verzi și harap-albi îmbrăcaţi în buline. Ca membru fondator al Clubului Ilustratorilor, a participat la expoziţii de grup în diverse orașe ale Europei, inclusiv în Londra, Veneţia, Paris, Madrid. A desenat copertele pentru seria "Ghidul xenofobului" și pentru "Mecanica Inimii", o alegorie creată din vise, imagini, sclipiri și fantasme.

01

Care e povestea ceșcutelor, a vrajitoarelor și a bicicletelor din lucrările tale? În anul IV de faculate am făcut un proiect despre biblioteca bunicilor, cu un prinţ și o prinţesă-spiriduși care navighează printre și prin cărţi, dar și printre bibelouri, ceșcute și cutiuţe. Înainte de asta, atitudinea mea era cu totul alta, aveam impresia că arta este despre adevăruri grave, universalităţi, concluzii, chestii serioase. Mie mi-a făcut bine să mă relaxez un pic, toate au venit de la sine, idei, proiecte, un (oarecare) stil, drept urmare. Îmi dau seama că au căpătat contur doar aceste două personaje, prinţul și prinţesa, pe care le-am tot plimbat după mine de-a lungul câtorva ani - și ele pe mine după ele. În stadiul de proiect mai sunt un lup - maestru al deghizărilor -, o bunicuţă cartoforă, niște

prieteni de-ai mei pe care am vrut să-i transform în personaje de bandă desenată poliţistă și niște personaje în formă de inimi care se numesc inimi. Din fericire, nu numai pe ei îi consider personajele mele, ci pe oricare personaj de carte care-mi place. Când mă apuc de lucru, când îmi intru în "pielea de profesionistă", când îmi ascut creioanele, am grijă și să consider povestea pe care o ilustrez a mea personală, cu dreptul de a umbla în lumea respectivă ca la mine acasă.

Prin ce aventuri ai trecut alături de personajele tale?

Așa cum ziceam, nu mă bazez (mai deloc) pe talentul meu narativ pentru a-mi trăi aventurile, ci pe cel al scriitorilor adevăraţi.

Mi-a plăcut foarte mult să descopăr misterul cărţii blestemate alături de Father Brown, de exemplu, ilustrând o carte de bandă desenată.

Simţeam că Father Brown e și personajul meu, din moment ce hotăram să semene cu un văr de-al meu, sau că vrăjitoarea Yoli-Zoli din altă carte îmi aparţine de drept din moment ce eu o îmbrăcam, eu o tundeam, eu îi mobilam casa și

eu o puneam să dea cu aspiratorul.

Care dintre proiectele tale îţi e cel mai drag? În afară de cele pe care le-am amintit, cel al cărţii "Prinţul în palatul de sticlă" poate fi semnificativ, mai ales prin faptul că reflectă o colaborare foarte frumoasă cu Alina Darian, scriitoarea. Ne-am pus ideile cap la cap în întâlniri și discuţii exaltate prin cafenele, printre hârtii, cărticele, printuri. La antipod, dar într-un sens cât se poate de bun, a fost și întâlnirea cu Victoria Pătrașcu, scriitoarea povestirii "Ziua în care a fugit Somnul", care m-a inspirat pentru a reda atmosfera plină de trăinicie și starea de siguranţă deplină pe care o pot simţi copiii. A fost captivant să ilustrez două cărţi de antologie românească: "Care-i faza cu cititul" și încă una în curs de apariţie, cu scriitori ca Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Ioana Pârvulescu, mai ales că m-am simţit în mijlocul evenimentelor (a celor din povestiri, dar și a celor culturale actuale).

Multe proiecte sunt (încă) "la sertar", al meu sau al altora. "Madame Biscornue" e o carte cu o doamnă pătrată pe care nimeni nu o vrea, se pare că nici măcar editurile. (Însă povestea se termină cu bine...)

O capră cu trei iezi și un Harap Alb care încearcă să ţină pasul cu vremurile sucombă chiar la final, odată cu editura care dă faliment.

Despre primul am vorbit - poate că el îmi e cel mai drag și încerc să mă intorc la "elanul tineresc" pe care îl aveam atunci. Presupun că acum am căpătat o tehnică mai bună, - e posibil să fie însă necesar să uiţi de tehnică dacă vrei să dai de un "filon de inspiraţie".

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Vermeer, Holbein, Bruegel, Rubliov, Paul Klee, Horia Bernea.

Ai avut colaborări cu agenţii de publicitate?

Da, și am încercat să găsesc aspecte care-mi plac (în afară de bani) în tema respectivă. În general, am reușit, au fost însă momente când "lucrul la comandă", în special cu termenul foarte strâns, mi-a creat o "alergie" la desenat pentru luni la rând.

La ce lucrezi acum?

Pot să menţionez un proiect în care se încearcă recrearea lumii lui Ion Creangă într-o casă, un

02

084 — Numărul 05

centru numit "Harap Alb". Eu voi realiza niște ilustraţii care se vor transforma în machete 3D. 3 cărţi pentru care ai vrea să faci ilustraţie?

"Charlie și fabrica de ciocolată", de Roald Dahl, "Vântul prin sălcii", de Keneth Graham, "Alice în Ţara Minunilor", de Lewis Carroll.

Ce înseamnă să fii ilustrator în România? În afară de aspectul de business al profesiei, care e discutabil, cred că înseamnă să te folosești de bagajul cultural românesc, al tău și al cititorilor. Spun asta cu toate că modelele mele în ilustraţie sunt exclusiv occidentale, cu toate că aspiraţiile mele pot fi deseori către valori ale culturii occidentale, cele mai multe cu totul demodate, însă acestea sunt poate tot trăsături românești.

03

01 Coperta Mecanica Inimii de Mathis Malzieu 02 Madame Biscourne – Fără Gravitaţie 03 Povestea satului Nimica Toată 04 Madame Biscourne – Tramvai

Cumpără de aici: www.atelieruldeprint.ro www.cargocollective.ro/irinadobrescu

04

m~d~lina andronic Zâna zorilor, folclor și vulpi stacojii Lucrările Mădălinei sunt insiprate din lucruri simple și copilăroase, din petice colorate și fustele bunicii, din basme cu pisici și prinţese, din călătorii sprâncenate și menajerii zgomotoase. Toate astea se amestecă cu un masterat în ilustraţie în Marea Britanie, cu proiecte și planuri măreţe, cu pasiune și multe creioane colorate și produc un cocktail savuros de artă și mici bucurii.

01

Când ai început să desenezi povești cu prinţese, maci și bufniţe?

La început au fost pereţii din holul casei învăţam să scriu cifrele până la 10, după care îmi răsplăteam efortul cu câte o prinţesă. Sau le lăsam "dedicaţii" alor mei pe paginile de la mijlocul agendelor de serviciu. Tot cu prinţese.

Pe parcurs, s-au perindat prin desenele mele o sumedenie de personaje și povești, însă constant, conștient și cu simţ de răspundere, le-am centralizat pe toate în ultimii doi ani.

Pe unde s-au născut personajele tale, pe unde le place să umble, ce prieteni au?

Dacă nu se născuseră odată cu basmele de demult sau nu le-am reinventat odată cu "Deadevăratelea", atunci sigur, sigur majoritatea au cetăţenie britanică. Așa s-a născut mai toată gașca din ilustraţiile mele și de atunci am rămas prieteni de nădejde. Îi ţin cu mine într-un creion și-i duc peste tot - stăm la ceaiuri și povești parfumate, ne ţinem de mână, ne facem planuri de vacanţă și visăm să

02

01 Surprise your Loved One 02 Copertă oogli, supliment igloo - Dream City

Numărul 05

085

ne împrietenim cu locuri la fel de colorate și exuberante ca și noi.

Povestește-mi despre proiectele tale, experimente - la ce ai lucrat, care îţi e cel mai drag, care a fost primul?

Am studiat arte plastice încă din școala primară, dar de-abia în ultimul an al facultăţii mi-am dat seama că rigurosul graphic design pe care îl alesesem parcă nu e atât de tolerant cu prietenii mei coloraţi și frumos îmbrăcaţi din ilustraţii. Așa că mi-am exasperat profesorii, transformându-mi proiectul de licenţă într-o carte ilustrată pentru copii, am făcut lumină în lumea basmelor cu dezvăluiri incendiare "De-adevăratelea" din baia Ilenei și din cămara lui Fomilă, apoi mi-am luat jucăriile și am plecat în Londra. Acolo am făcut un masterat în ilustraţie și a fost primul an în care am stat și toată ziua am ilustrat, și-am ilustrat, și-am ilustrat, cu simţ de răspundere și cu dorinţa de a-mi găsi un drum, un stil, o direcţie pe croiala mâinii și a firii mele. Anul în care am studiat acolo a fost hotărâtor pentru direcţia aleasă, foarte mulţi factori au influenţat mai mult sau mai puţin conștient alegerile făcute pe hârtie - sistemul educaţional de acolo mi-a oferit îndeajuns de mult timp liber pentru căutări, schiţe, încercări și mi-a impus studiu îndelung al propriilor ilustraţii, cerând socoteală pentru orice decizie; dorul de casă s-a materializat în influenţe folclorice și teme românești; cerul în permanenţă gri m-a determinat să îmi înmoi pensula numai și numai în culori optimiste, vii, strigătoare; vulpile au sărit de sub frunzele din parcuri direct în acuarelele mele, iar cerbii veneau lunar de acasă să mă viziteze.

Am lucrat la cărţi (chiar acum sunt în pragul de a termina prima mea carte ilustrată), am colaborat cu edituri pentru felicitări și proiecte colective, îmi place să desenez ce gătesc, să umplu sufragerii cu postere colorate; am expus în România și în afara graniţelor, am fost primită cu aceeași căldură și zâmbet peste tot și mă așteaptă o listă lungă de proiecte și experimente pentru anul acesta: o expoziţie toată numai a mea, un shop online, o serie de produse textile, o carte cu povești, încă o carte - tot cu povești, o carte cu și despre mâncarea cea mai sănătoasă și o încercare de a pune bazele unui mic și delicios studio de arts&crafts alături de prietenul meu. Toate îmi sunt la fel de dragi și n-aș renunţa la niciunul, în ciuda zilelor care au doar 24 de ore, nu 25, pentru toate am planuri nebune și entuziasmul se acumulează pe zi ce trece!

06

086 — Numărul 05

Alături de cine ai desena o carte?

Mary Blair - ilustratoare pentru Disney în anii '50 - pentru mine este uimitoare de fiecare dată când privesc ilustraţiile ei.

Culori fabuloase și imaginaţie nebună cred că aș învăţa într-o zi cât alţii în 7 ani și aș tot desena până s-ar face 10 cărţi, nu una!

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Să zicem că mi-ar plăcea să casc gura la nesfârșit într-un locșor care i-ar aduna sub același acoperiș pe: Schiele, Hundertwasser, Dulac, Elvgren, Mary Blair, Rebecca Dautremer.

03

La ce lucrezi acum?

Tocmai am terminat prima mea carte ilustrată - o ediţie foarte simpatică a "Zânei Zorilor", a lui Slavici. A fost proiectul meu de master, are puternice influenţe folclorice românești și sunt tare bucuroasă că a fost primit cu braţele deschise de o editură de aici, de acasă.

3 cărţi pentru care ai vrea să faci ilustraţie? Și coperte de album. Și afișe de film!

Aș alege cam așa: Cărţi: E.E. Cummings - "Complete Poems", "Ivan Tarevici și lupul cenușiu" (colecţia Povești Fermecate Rusești) și cred că aș ilustra și-un Jamie Oliver.

Coperte de album: She&Him - "Volume 2", Beach Boys - "Pet Sounds", Iron&Wine "Around the Well".

Afișe de film: "The Royal Tenenbaums" Wes Anderson, "Il Conformista" - Bernardo Bertolucci, "Where The Wild Things Are" - Spike Jonze.

Cum ai defini piaţa ilustraţiei de carte din România?

Din câte am văzut eu la întoarcerea acasă, piaţa este crudă, tânără - deși România a avut de-a lungul vremii nenumărate ediţii minunat ilustrate, însă cred că zac uitate undeva în poduri. Multe edituri sunt reticente și preferă să meargă pe succese sigure, cumpărând drepturi din străinătate, însă există un interes crescând în ceea ce privește ilustraţia românească. Se nasc proiecte care au ca punct central ilustratori români tineri, cărora li se dă o șansă reală și palpabilă și acest lucru nu poate decât să mă bucure. Bineînţeles, nu ne putem compara cu ce se întâmplă în Franţa, Marea Britanie sau Italia, însă o piaţă crudă va avea mereu avantajele ei - artiștii își pot educa publicul, își pot permite experimente și încercări, pot urca destul de repede pe scena largă. Încă există loc pentru toată lumea, păstrându-se totuși o competiţie benefică intre artiștii care au posibilitatea să facă lucruri deosebite. Sau cel puţin optimismului meu așa îi place să creadă!

04

05 03 De-adevăratelea 04 5 o'clock Thames 05 Oh my dear, have no fear, Postcarden – a mini living green city 06 Mint Minded Lady

Cumpără de aici: www.atelieruldeprint.ro www.madiandronic.com www.de-adevaratelea.blogspot.com madi.andronic@gmail.com

01

Vali petridean

Situaţii fantastice și desene pentru zâmbete deștepte Vali este Group Creative Director la Publicis România și unul dintre românii care au apărut în "Lürzer’s Best 200 Illustrators": în 2010, cu o familie de amish plimbată printre nori de un cârd de gâște și cu mafioţii din "1930", și în 2011, cu lucrările "Lisa", "Noe" și "Ciclul Vieţii". Și tot el a ilustrat, minunat și rotund, poeziile lui Iv cel Naiv.

01 1930 02 Monociclu 03 Nunta 04 Noe 05 Concert

02

Când ai început să desenezi povești?

Cred că "a desena povești" e o expresie ușor pleonastică. Orice desen își are povestea, e o poveste în sine. Dar, ca să răspund, am început să desenez, ca orice copil, cam pe la 3 ani. Erau niște lupi care să băteau în cozi.

Care este povestea personajelor tale?

O parte dintre personajele pe care le desenez, poate sună ciudat, reprezintă ipostaze de-ale mele. Momente din mine. Alteori, chiar dacă sunt personaje existente, copil, tată, iubită, mâţe, pești ori păsări, toate-s ilustrate prin propriul meu filtru.

Poate-i mai simplu s-o zic altfel: eu nu te ilustrez pe tine cum ești, ci cum te văd eu. Cu unele personaje trăiesc de o viaţă, practic trăiesc o "aventură" continuă alături de ele, de când mă știu. E simplu – ești cineva, trăiești cu altcineva, lângă ceva, sigur într-un peisaj. Trebuie doar să te uiţi în jur și să "treci" personajele "pe curat". Sunt și personaje

care se nasc în timpul lucrului, apar pur și simplu sau pentru că e nevoie de ele.

Care este cel mai drag proiect? Încerc să mă angajez doar în proiecte pe care le-aș face cu plăcere, deci nu pot pune degetul pe unul anume, să zic "ăsta e cel mai cel". Toate sunt... Dacă ar fi să numesc un prim pas, "Nunta" e prima lucrare executată într-un stil nou, dar nu mă caracterizează o singură manieră de a ilustra lucrurile. Ca proiect de suflet, anul trecut am ilustrat poeziile lui Iv cel Naiv din volumul "Versez", publicat de Editura Vellant.

Care sunt ilustratorii tăi preferaţi?

Sunt atât de mulţi încât mi-e mai ușor să spun despre cei pe care nu-i prefer... De principiu, nu apreciez nici o ilustraţie care putea fi făcută oricând de un aparat de fotografiat, chiar dacă a fost executată de un maestru. Nu prea gust nici lucrările care în primă fază îţi iau ochii (fapt datorat aceluiași maestru), dar în substrat, acolo unde-ar trebui să stea trăirea, simţirea, nu prea e nimic. Parcă prefer stângăcia simţită în detrimentul măiestriei fără de trăire. Am propriul criteriu: maistru, mai sus – maestru, apoi măiastru. Ideal ar fi să fie toate la un loc, în egală măsura. E din ce în ce mai greu să răzbată cineva prin stratul ăsta de încărcătură cotidiană și să ajungă să admire trăirea pe care fiecare artist/om o investește într-o lucrare - mai pe scurt, până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii!

Cum resimţi dualitatea artist-publicitar?

Nu o simt ca pe-o dualitate. Lucrurile, la modul ideal, se intersectează, iar intersecţia în sine e

03

Numărul 05

087

destul de vastă. Când înveţi (sau ești constrâns) să-ţi petreci majoritatea timpului în intersecţia asta, satisfacţiile vin din ambele părţi. Nu pot zice nici că nu există compromisuri, dimpotrivă, satisfacţia de care vorbeam vine în urma ușurinţei cu care ești capabil să accepţi un compromis. Bineînţeles, limita acceptării e la bunul simţ al fiecăruia. Nimeni nu trăiește în propriul glob de sticlă, trebuie să te mulezi zi de zi, dar să nu uiţi de tine. Adică să ţii cursorul între varza din tine și capra care o să-ţi dea mereu târcoale.

Ce probleme întâmpini atunci când lucrezi "la comandă"?

Cred că am o deformare profesională: pentru altcineva nu pot lucra altfel, nu mai pot lucra în lipsa unui deadline. Sunt delăsător, așa că trebuie să mă împingă ceva de la spate, să fiu contra timp.

Spune-mi câteva campanii semnate de tine. De care ești cel mai mândru? Îmi aduc aminte prima campanie la care mi-am adus aportul. Era o campanie pentru Renault Thalia (Symbol). Era primul meu proiect ca art director în Publicis și s-a terminat cu bine. În rest... am luat mici premii, am ajuns de 2 ori în "Lűrzer 200 Best Illustrators Worldwide" alături de niște oameni pe care chiar îi admir și îi apreciez (Noper, Sorin Sorășan și Carioca). Și mai primesc uneori câte un e-mail de la câte un om care-mi spune că îi place ce fac, și asta mă bucură.

multe ori tu vii cu "art"-ul în urma "direction"-ului impus de client. Dar asta face parte din farmecul de fiecare zi al industriei, apropo de compromisuri.

Bine că există "clienţi".

Cumpără de aici: www.valipetridean.com www.atelieruldeprint.ro

La ce lucrezi acum?

Nu încep ceva la care să lucrez până ce termin.

Sunt semi-haotic, încep 3-4 proiecte la care lucrez în paralel, în funcţie de stare. Cel mai mult îmi place (și îmi displace în același timp) să amân momentul începerii unei lucrări, chiar dacă am lucrarea în cap de nu știu când. Trebuie să mă simt bine, să mă simt în stare și să știu că nimic nu mă va deranja.

Așa trebuie să înceapă. Așa mă uit și la filme, de-asta am un mare vraf de dvd-uri pe care nu le-am văzut încă. Acum, de exemplu, lucrez la o aplicaţie iPhone, la o icoană, la un Rahan și reiau un peisaj mai vechi. Asta după ce termin și înainte să reîncep slujba.

Cât accent crezi că pun "clienţii" români pe artdirection?

Sunt clienţi și clienţi. Unii sunt mai educaţi într-ale imaginii, alţii nu remarcă vreo diferenţă între un art și un... tip cu photoshop. Din păcate, de cele mai

04

05

Veronica Neac{u afecţiuni pisicești și iepuri familiști Vero desenează personaje care nu se vor nici amuzante și nici feminin-copilăroase, personaje fantastice care te fac să visezi frumos. Le spune poveștile prin detalii și patternuri bine construite, în tehnica monocromiei. În rest, pictează pereţi visători, pregătește prima carte cu ilustraţii și text scris integral de ea și ar vrea să ilustreze DEX-ul.

02

Când ai început să desenezi povești cu ratoni și urși?

Ca toată lumea, când eram mică, atunci probabil începe totul. Dar la un moment dat, când am crescut, am vrut să trec la lucruri serioase, așa că am urmat drumul profesional în a "construi" vulpi și ratoni. Nu îmi amintesc un moment anume sau exact definit în care au început să apară creaturile, știu doar că ele se dezvoltă tot mai mult, crește "grupul de prieteni"!

Povestește-mi mai multe despre personajele tale.

Sunt foarte diferite tipurile de desen pe care le abordez, de la un gen mai funny și ușor de "citit" până la personaje mai complexe pe care nu le poţi încadra în niște tipare anume. De născut, s-au născut peste tot unde au fost dorite, dar mai ales la mine,

01

088 — Numărul 05

pe masa de lucru! Uneori, umblă în grupuri mai mari, sunt prietenoase și vesele, iar alteori se izolează și ajung într-o zonă mai tristă.

Povestește-mi despre proiectele tale - la ce ai lucrat, care îţi e cel mai drag, care a fost primul?

Prima experienţă editorială se numește "Bookătăria de texte și imagini". Este prima

iniţiativă care adună la un loc o serie de nume importante de scriitori și ilustratori români. Am participat la proiect prin intermediul Clubului Ilustratorilor români, din care fac parte. În felul ăsta am avut bucuria de a ilustra câteva texte. Anul care tocmai a trecut am avut prima expoziţie personală, la galeria Magazinului Naţional de Artă Contemporană. Cei curioși se pot uita pe blogul expoziţiei: cugricualbcunegru.blogspot.com În rest, pregătesc multe proiecte pe mai multe zone, chiar și în zona jucărie/obiect am niște planuri mai serioase. Am câteva lucrări care au rămas la stadiul de prototip, anul acesta sper să fac o serie limitată care se va face vizibilă pe undeva prin București.

Mai sunt aproape de finalul realizării unei cărţi cu text și ilustraţii făcute integral de mine, care se anunţă a fi gata prin luna iunie, va fi o carte trilingvă, mai multe nu cred ca are sens să divulg pentru ca obiectul în sine trebuie văzut – citit, altfel stric farmecul.

01 Yearning for sweets 02 Friendship down 03 Desen mic în peniţă 04, 05 CuGriCuAlbCuNegru

Cumpără de aici: www.atelieruldeprint.ro ursvechi.blogspot.com cugricualbcunegru.blogspot.com dumbravacuvulpi.blogspot.com

Alături de cine ai desena o carte?

Alături de Yuri Norshteyn.

Ai avut colaborări cu agenţii de publicitate?

Da am avut contact și cu zona asta. Cred că depinde foarte mult de cât de maleabil ești ca artist, poate însemna o experienţă din care ai ce învăţa. În cantităţi moderate poate face chiar bine, în exces, nu este o zonă care să se muleze prea mult pe stilul meu.

Care e lucrarea ta preferată?

Dacă e vorba de lucrarea mea preferată dintre ale mele, atunci răspunsul ar fi un desen foarte, foarte mic, făcut în peniţă, care îl reprezintă pe Moș Ene. Iar dacă este vorba despre alţi artiști… hmmm, aleg "Blau Mantel" a lui Paul Klee.

03

3 cărţi pentru care ai vrea să faci ilustraţie?

Dacă ar fi să aleg, cred că cel mai mult îmi doresc să ilustrez texte noi, la prima vedere, nu neapărat din hiturile literaturii. Aș ilustra totuși "Fantastic Mr.Fox". Aș ilustra anumite melodii care îmi plac, și aș ilustra DEX-ul.

Ce înseamnă să fii ilustrator de România? Înseamnă să îţi placă ceea ce faci suficient de mult încât să nu te demoralizezi.

04

05

Numărul 05

089

090 — Numărul 05

Andra Lupu mici minuni metalice

A terminat Arte și Design la Cluj și face niște inele fantastice. Abordează bijuteria ca pe o operă de artă, se joacă printre forme și texturi și creează iluzii și plăceri purtabile.

Lucrurile care ies din mâinile ei sunt precise, geometrice, abstracte, minunate.

Cum a început povestea bijuteriilor tale? Care a fost prima bijuterie creată și purtată?

Prima colecţie realizată de mine a fost în timpul facultăţii, ea reprezintă lucrarea de licenţă, cu care am încheiat cei 4 ani de studiu la secţia Design a Universităţii de Arte și Design din Cluj Napoca. Colecţia se intitulează "Jocuri de umbre". Realizată din porţelan și rășini epoxidice colorate, propune o altă abordare a bijuteriei, și aceea că fiecare piesă este concepută astfel încât să formeze podoaba în unitate cu umbra proiectată pe suprafaţa pe care este așezată, în consecinţă pe pielea purtătorului.

Ce materiale folosești? Spune-mi care este mixul perfect între formă, textură și material.

Tratez bijuteria ca pe un joc continuu de forme și texturi, propun moduri noi de abordare a materialelor, a îmbinării acestora, a purtării lor.

Totul pornește de la un concept, iar materialul este doar mijlocul de exprimare. Îmi plac formele geometrice, clare, contrastele între plin și gol, iar materialul în care mă exprim cel mai bine este argintul combinat cu lemn sau pietre preţioase. Dar nu mă opresc aici, experimentez orice tip de material care mijlocește transpunerea ideii în bijuterie.

Cum este percepută bijuteria de autor la noi?

Care sunt plusurile și minusurile pieţei?

Bijuteria de autor este admirată și achiziţionată în primul rând de iubitorii de artă, care nu urmăresc valoarea intrinsecă a piesei, ci procesul aflat în spatele acesteia, inovaţia, creativitatea, unicitatea. În bijuteria de autor ai o libertate totală, nu ești constrâns de factori precum durabilitatea, ergonomia, luxul, ea este o provocare atât pentru autor, cât și pentru purtător, a cărui personalitate o marchează cu identitatea să. Faptul că preţul bijuteriei de autor este adesea comparat cu preţul bijuteriei de serie o face mai inabordabilă, nu doar din punct de vedere financiar. Publicul care urmărește acest tip de creaţie căută mai mult decât o bijuterie, caută intimitatea pe care o oferă, originalitatea sa profundă. Bijuteria contemporană este o lucrare de artă, care are la bază un concept, o identitate, ea nu este un accesoriu, este un obiect autosuficient. Acest tip de bijuterie este punctul central al unei aparenţe.

Cumpără de aici: andralupu.com Numărul 05

091

Raluca Buzura

Povești din porţelan cu geometrii perfecte 01

Raluca Buzura este un nume deja cunoscut în zona designerilor români de accesorii.

Este din Cluj, dar i-am admirat bijuteriile supradimensionate și perfect echilibrate la ultimele ediţii Autor. Anul trecut a expus, în cadrul Festivalului Pasarela, instalaţia "Monarchy Collection", o serie spectaculoasă, contrastantă și de o eleganţă cu totul aparte.

Cum a început povestea bijuteriilor tale din porţelan și lut?

Povestea bijuteriilor începe din facultate. Încă de pe atunci aveam o preferinţă pentru lucrările compuse dintr-o multitudine de piese mici, așa că privind la un moment dat într-o direcţie mai pragmatică, acele piese mici s-au transformat încetul cu încetul în accesorii.

Cum a fost drumul de la pasiune la meserie?

E vorba de pasiune în continuare, nu am privit niciodată ceea ce fac ca pe o meserie. E mai degrabă ca o poftă pe care trebuie să ţi-o satisfaci, o idee care îţi sălășluiește în minte și la un moment dat trebuie să iasă la suprafaţă și să se lase materializată.

Care a fost prima bijuterie creată și purtată?

E greu să delimitez momentul în care am trecut de la un accesoriu hand-made înspre bijuterie, și prin urmare care a fost prima bijuterie creată/purtată. Pot în schimb să spun când am început să iau în serios ideea designului de bijuterie: odată cu prima ediţie a bine-cunoscutului târg "Autor".

Povestește-mi un pic despre colecţiile tale și despre instalaţia "Monarchy Collection" de la Pasarela.

Până acum, fiecare colecţie pe care am realizat-o se distingea complet de cea anterioară: au fost la început piese decorative, apoi am experimentat minimalismul și ulterior forme organice.

Fiecare încercare și căutare ajută în cele din urmă în a-ţi defini propriul stil sau direcţia în care vrei să creezi în continuare.

092 — Numărul 05

Colecţia Monarchy, cu care încercam să reeditez fastul monarhal, a fost pentru mine punctul în care am conștientizat tipul de demers pe care vreau să îl dezvolt de aici încolo.

Ce părere ai despre târguri, ajută?

Târgurile sunt benefice atât timp cât nu sunt în exces, pentru a nu ajunge la un punct de saturaţie. E bine să păstrezi un contact direct prin intermediul târgurilor cu publicul doritor de bijuterie contemporană, pentru că astfel devenim conștienţi unii de alţii. Dintre târgurile la care am fost prezentă, cel mai profilat pe această nișă este "Autor", însă am mai participat și la târgurile organizate de Idelier, Genuine.ro, Fashion Picnic@British Gallery, Traiectoria.

Cum este percepută bijuteria de autor la noi? Care sunt plusurile și minusurile pieţei? În primul rând, există un mic segment din populaţie care poate să facă diferenţa între ce înseamnă bijuteria clasică și cea de autor, însă și mai puţini sunt aceia care o preferă pe a doua în detrimentul celei dintâi. Asta nu înseamnă decât că bijuteria contemporană este un teritoriu nou pentru România, atât pentru artiști, cât și pentru public. Partea bună este că se manifestă un interes tot mai mare pentru această zonă, iar interacţiunile designerilor cu publicul ajută la o mai bună înţelegere aspura a ceea ce înseamnă bijuterie de autor.

Ce materiale folosești?

Prefer materialele ceramice: fineţea porţelanului și sobrietatea lutului negru în combinaţie cu diferite inserţii metalice sau aplicaţii pe suport textil, cu precădere piele artificială. Încerc totuși ca de la o colecţie la alta să aduc ceva nou și la sectorul materiale, ultima descoperire fiind aurul coloidal (peliculă fină de aur aplicată pe suprafaţa porţelanului glazurat).

Cărui stil vestimentar se potrivesc accesoriile tale?

Nu cred că ar trebui să existe restricţii în ceea ce privește stilul sau contextul în care sunt purtate. Pot fi purtate atât la o

ţinută casual, cât și la una elegantă. Pot fi potrivite oricărui moment al zilei, atâta vreme cât există un simţ estetic al imaginii de ansamblu.

Spune-mi care este mixul perfect între formă, textură și material.

Forma organică/suprafaţa netedă lucioasă/ material: porţelan.

Designul românesc contemporan în trei cuvinte.

Viitorul sună bine!

Cumpără de aici: tuxedoconfessions.com designercraft.eu ralucabuzura.blogspot.com

Virginia Toma

COLIERE cu dichis pentru zile frumoase Virginia e preocupată de designul de bijuterie din 2006, iar de atunci creaţiile ei fac zilele mai frumoase. Îi place să experimenteze și să mixeze texturi, tehnici și forme. Sclipirile metalului, catifelarea mătăsii, parfumul lemnului și al rășinilor, toate se susţin și formează universul jucăuș al bijuteriilor ei.

Cum a început povestea bijuteriilor tale?

Totul s-a întâmplat firesc. Am început să fac bijuterii pentru mine, să experimentez tehnici și materiale diferite. Apoi am hotărât să fac un blog și tot în aceeași perioadă au apărut târgurile prin intermediul cărora am hotărât să fac publică această pasiune. Asta se întâmpla acum 5 ani. De atunci lucrez constant, experimentez în continuare, dar sunt puţin mai organizată în acest demers.

Care a fost prima bijuterie creată și purtată?

Cu siguranţă era o pereche de cercei.

Cum este percepută bijuteria de autor la noi?

Pot să spun că bijuteria de autor și-a găsit locul în cotidian, a început să fie purtată, apreciată și să trezească interes. Chiar dacă acest lucru nu se întâmplă la o scară largă, este evident că se acordă mai multă importanţă detaliului faţă de întreg. Și aici mă refer la impactul pe care îl are o bijuterie, la faptul că acest detaliu are puterea de a sublinia personalitatea celui care o poartă. Încă nu se poate vorbi de o piaţă în adevăratul sens al cuvântului, deoarece lipsește o platformă permanentă și coerentă de expunere și promovarea autorilor de bijuterie, cu excepţia târgului bianual Autor și a platformei online Extins.

Designul românesc contemporan în trei cuvinte.

Experiment, detaliu, amprentă locală.

Trei accesorii care nu trebuie să lipsească din cutia de bijuterii a oricărei femei?

Fiecare accesoriu, pe lângă valoarea lui artistică, are un rol bine determinat în vestimentaţie. Orice femeie știe instinctiv să folosească bijuteria pentru a transmite valorile proprii. Bijuteria pontenţează calităţile existente: un colier atrage privirea asupra chipului, un inel subliniază eleganţa mâinilor, o broșă devine centrul de interes al unei vestimentaţii în funcţie de locul unde este plasată.

Un sfat pentru fashioniste…

Să fie instinctive.

Cărui stil vestimentar se potrivesc accesoriile tale?

Fiecare piesă pe care o realizez este de sine stătătoare, iar cea care alege să o poarte îi găsește un loc în vestimentaţia sa. Deși există o strânsă legătura între bijuterie și vestimentaţie, această alăturare este posibilă după ce bijuteria respectivă părăsește atelierul și este purtată într-un context independent de creatorul ei.

Spune-mi care este mixul perfect între formă, textură și material.

Exista o legătură organică între un anumit material și forma pe care acesta o poate lua prin prelucrarea lui. Forma este condiţionată de material, iar textura definește materialul.

Cumpără de aici: www.virginiatoma.blogspot.com ROD Numărul 05

093

Maria Filipescu

Broderii metalice și noduri cu simbol După studii de design vestimentar, Maria a absolvit Academia de Artă Nicolae Grigorescu, secţia creaţie sticlă/metal/ bijuterie. Bijuteriile ei sunt un labirint de detalii ascunse, de elemente surprinzătoare și de simboluri nebănuite. Colecţiile Mariei sunt aglomerări creative de lanţuri, zale, lacăte, chei și șuruburi, concretizate în compoziţii complexe, cu texturi bizare.

Creează cu aceeași plăcere voalete, centuri sau broșe de umăr, toate de o expresivitate incredibilă.

Când ai început să creezi povești cu tic-tac?

Ideea de bijuterii din mecanisme de ceas s-a instalat cu mult timp în urmă, undeva pe la sfârșitul facultăţii, era una din temele pentru lucrarea de diplomă… dar până să o pun și în practică au mai trecut câţiva ani.

Ca la orice început, mi-a fost greu, nu eram sigură dacă am vreo șansă de afirmare, îmi era teamă să investesc într-o pasiune care consumă, într-o nișă foarte îngustă pe atunci.

Povestește-mi puţin despre conceptele colecţiilor tale. Cum au evoluat, cum s-au transformat, cum s-au adaptat?

"Cronos", "Androgyn", "Literalis", "Bounds" sunt provocările din fiecare an. "Cronos" este prima colecţie, subiectul cu mecanisme de ceas mă măcina de multă vreme, aveam multe schiţe, idei și totul a venit de la sine.

A fost foarte apreciată, încă am comenzi după 5 ani, evident total transformate, sunt mereu alte piese. Colecţia "Androgyn" a fost o încercare de bijuterie unisex, am preluat ideea emancipării femeii de la începutul secolului XX în aceeași manieră în care bărbaţii zilelor noastre accesează zone specific feminine, mă refer la termenul de "metrosexuali" atribuit lor. "Literalis" a conţinut piese masive, voluminoase, iar pe suprafeţele fiecărei bijuterii erau gravate aforisme în latină. Colecţia "Bounds" s-a numit așa pentru că majoritatea volumetriilor și broderiilor metalice erau obţinute din suprapuneri de lanţuri, zale, noduri… legături.

Alături de cine ai crea o ţinută din cap până în picioare? Nu trebuie neapărat să fie fashion designer…

Ca un deziderat… Karl Lagerfeld, în zona rafinată, minimală și Vivienne Westwood, în zona de experiment.

094 — Numărul 05

Cum e școala de modă românească? Cum ai caracteriza generaţiile viitoare de designeri? Școala de modă românească scoate designeri buni, vedem rezultatele din ce în ce mai des, sunt recunoscuţi peste tot… poate mai puţin la noi în ţară, din cauza pieţei încă în formare. Avem designeri talentaţi.

Cum este perceput designul de autor la noi?

Care sunt plusurile și minusurile pieţei?

Designerul român încă nu și-a câștigat pe deplin statutul la noi. Lucrurile se mișcă mai greu, publicul nu înţelege mereu preţurile mai mari faţă de articolele de serie, nu înţelege o piesă unicat și încă nu-și dorește asta în mod deosebit, dar învaţă repede, împrumută din gustul și aprecierea europenilor.

Cumpără de aici: www.molecule-f.com www.mariafilipescu.com www.fashionaperitiv.com

Numﾄビul 05

095

096 — Numărul 05

Numﾄビul 05

097

Wall sticker Cu umbrelĂ // Cai verzi pe pereţi // 53cm x 73cm – 75 lei // 105cm x 145cm – 125 lei // caiverzipepereti.com Cuier Philippe // Anca Fetcu // 280 lei // ancafetcu.com Vise despre case // text și ilustraţii de Eliza Yokina //45 lei, Ed. igloomedia // igloo.ro

098 — Numărul 05

Print Amish Visiting Holland // Vali Petridean // 50cm x 50cm, 140 lei // atelieruldeprint.ro Batistă de buzunar Mist Grey // Ciprian Vrabie // 90 lei // Molecule F BroȘe // Virginia Toma // 50-60 lei // virginiatoma.blogspot.com Print Valentine's Dream // Cristiana Radu // 30cm x 40cm - 65 lei // 50cm x 70cm - 130 lei // atelieruldeprint.ro

Bolero din piele naturalĂ Și organza // Sandra Galan // preţ la cerere // Molecule F Batiste de buzunar Neo polenta și Curly one // Ciprian Vrabie // 90 lei // Molecule F Agende îmbrĂcate // YAU Concept // preţ la cerere // yau.ro

Bolero bicolor din piele naturalĂ // Sandra Galan // 952 lei // Molecule F Print Friendship 1 // Veronica Neacșu // 30cm X 40cm - 65 lei // 50cm X 70cm - 130 lei, atelieruldeprint.ro Broșe și insigne // Virginia Toma // 50-60 lei // virginiatoma.blogspot.com Lampa/Cuier Root Sereis // syaa // preţ la cerere // syaa.ro

Numărul 05

099

Lampă robinet // YAU Concept // 350 lei // yau.ro Batistă de buzunar // Ciprian Vrabie // 90 lei // Molecule F Print Party // Mădălina Andronic // 30cm x 40cm - 65 lei // 50cm x 70cm - 130 lei // atelieruldeprint.ro Print No Gravitation // Irina Dobrescu // 30cm x 40cm - 65 lei // 50cm x 70cm - 130 lei, atelieruldeprint.ro

100 — Numărul 05

Suport de prĂjituri din Corian // Agnes Lukacs // keksikok.blogspot.com Butoni // 3 perechi asortate + cutie de lemn // Silvia Cornea // 55 lei, funklinks.ro Versez de Iv cel Naiv // reeditare, ilustraţii de Vali Petridean // 32 lei, Ed. Vellant // librarie.carturesti.ro Jacheta tweed // Lena Criveanu // 769 lei // Molecule F

Batistă de buzunar Zig-zag // Ciprian Vrabie // 90 lei // Molecule F Cuier Marlin // Anca Fetcu // 185 lei // ancafetcu.com Ceas Paint // NoTime Design // preţ la cerere // notime.ro Broșe și insigne // Virginia Toma // 50-60 lei // virginiatoma.blogspot.com Butoni, 3 perechi asortate + cutie de lemn // Silvia Cornea // 55 lei // funklinks.ro

Eșarfă Folk // Ciprian Vrabie // 270 lei // disponibil pe Molecule F Lampa Lier // Anca Fetcu // 345 lei // ancafetcu.com Print 36 faces // Mădălina Andronic // 30cm x 40cm - 65 lei // 50cm x 70cm - 130 lei // atelieruldeprint.ro Lampa Filter // Anca Fetcu // 270 lei // ancafetcu.com

Numărul 05

101

Lampă Animal YAU // YAU Concept // 350 lei // yau.ro Ceas colecţia In za woods // Silvia Cornea // 220 lei // ROD Print Pisic-raton cu gât lung // Veronica Neacșu // 30cm x 40cm 65 lei // 50cm x 70cm - 130 lei // atelieruldeprint.ro Batic Ocean // Ciprian Vrabie // 190 lei // Molecule F

102 — Numărul 05

Ceas Silly Fish // No Time // 165 euro + TVA // notime.ro Lampa Terrier // Anca Fetcu // 340 lei // ancafetcu.com Pictorial realizat de – D-Studio Concept – Ioana Pîrvu

Numﾄビul 05

103

Agnes Luckacs lumea colorată a ideilor bune

Pe Agnes o știu de câţiva ani, de când am făcut o ședinţă foto într-unul dintre apartamentele amenajate de ea, o casă colorată ca o gelaterie. A terminat Arte și Design la Cluj, a lucrat ca fotograf de fashion, ca art director, iar acum face design de interior, de bijuterii și de obiect. Și, mai nou, face și food styling.

Lucrează cu pasiune, nu se plictisește niciodată de munca ei, are mereu idei și le implementează cât ai zice "design".

La ce proiecte ai lucrat, care îţi e cel mai drag, care a fost primul?

Pun multă pasiune în ceea ce fac, nici nu pot să delimitez unele lucrări de altele ca intensitate a plăcerii. Fie că e vorba de amenajări, de design de obiect sau de food design, toate mă fac fericită, mă ţin trează noaptea, nu mă plâng niciodată că am multă treabă.

Cine mă cunoaște știe că nu câștigul mă ghidează în ceea ce fac, au fost perioade bune din punct de vedere material, dar și proaste, dar niciodată nu mă simt descurajată. Și criza financiară m-a făcut mult mai creativă.

Cum a fost drumul de la pasiune la meserie?

Scurt. Au mers paralel, am lucrat din anul pregătitor la facultate la prima publicaţie foto pe atunci, după - ca fotograf de fashion, au urmat agenţiile de publicitate și din 2005 am propriul business de design interior.

104 — Numărul 05

Ce proiect ţi-a adus până acum cea mai mare satisfacţie?

Fiecare face parte din istoria și din evoluţia mea.

De obicei, proiectele personale îţi oferă cele mai mari satisfacţii, avându-mă pe mine "beneficiar".

La apartamentul în culori de șerbet de fructe, de exemplu, am avut libertate de exprimare, ceea ce mi se pare că un designer obţine cel mai greu într-un proiect de amenajare. Nici la amenajarea agenţiei United Media nu am avut restricţii.

E greu să produci un obiect în România? Care ar fi cea mai mare problemă pe care trebuie s-o ia în considerare cei care vor să facă design de produs?

De anul trecut m-am hotărât să mă focusez mai mult pe design de obiect. Problemele sunt de promovare, de producţie și de vânzare.

Costurile prototipurilor sunt mari și nici nu există foarte mulţi producători dispuși să investească în designeri și în proiectele lor. Anul ăsta a dat norocul peste mine, l-am întâlnit pe Robert Savu, de la Ekero.ro. Dacă ar fi mai mulţi ca el, sigur am fi deja o ţară cu obiecte de design care se și vând, dacă nu aici, măcar afară…

01 02 03, 04, 05 06 07

Suport de prăjituri din Corian Amenajare casă șerbet de fructe Amenajare United Media Masă placaj de fag și Corian Cosmos shop

01

02

Cum ia naștere un proiect Agnes Lukacs? Care sunt principiile după care te ghidezi în alegerea și conceperea proiectelor pe care le semnezi?

Mă feresc să vorbesc despre asta, este un proces destul de "intim", fiecare proiect este diferit, fiecare beneficiar de asemenea. În timp înveţi să creezi niște reguli, patternuri pe care le urmezi, dar nu e de ajuns. Din păcate, dacă vrei să și trăiești dintr-o muncă de creaţie trebuie să știi să te mulezi foarte bine pe cerinţele clientului, conceptul de multe ori este viziunea lui ușor rafinată de către designer.

Ce mix creează identitatea unui loc, ce asocieri de elemente si sentimente? În primul rând, oamenii care trăiesc/lucrează/intră

03

04

în locul respectiv fac să aibă un vibe pozitiv. Un pic de bun-gust, un pic de bun-simţ și gata locul.

Nu ai nevoie nici măcar de bugete generoase ca să creezi ceva memorabil. Cunoaștem cu toţii astfel de locuri.

Care îţi sunt planurile pentru anul ăsta?

Pe lângă design de obiecte, mi-am propus să trec de la rezidenţiale la proiecte mai "publice".

La asta lucrez și bineînţeles la încă 1000 de mici proiecte, invitaţii/provocări din partea multor oameni. Aproape în egală măsură activez și ca food designer, am început să am din ce în ce mai multe proiecte. Și gătesc ocazional pentru Atelierul Mecanic supe și prăjituri.

Designul românesc contemporan, în trei cuvinte.

Prematur/de multe ori caraghios/promiţător.

Cu ce este pavat drumul către succes al unui designer român?

Cu multă autopromovare.

05

Cum se văd industriile creative din România de la biroul unui designer?

Unele, cum ar fi fashion designul, foarte bine. Îmi place ce se întâmplă și în designul de bijuterii.

Industria publicităţii bănuiesc că bine, după premii, însă nu am tangenţe concrete.

Povestește-mi puţin despre proiectul "Kek și Kok". De când ai început să brodezi torturi?

Proiectul numit Kek și Kok (keksikok.blogspot. com) există din 2011 și iniţial am vrut să testez dacă pot crea o alternativă la torturile de marţipan ultra încărcate, modele simple și cu un pic de design. Ulterior mi-am dat seama că vreau mai mult, vreau să fac și suporturi de tort/tăviţe/ mese/feţe de masă și așa mai departe. Am creat blogul Kek și Kok, care nu este unul culinar cu reţete (de altfel, nici nu există reţete scrise), ci o prezentare/portofoliu cu ce am mai făcut pentru unii sau alţii.

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Sunt mulţi, un exemplu ar fi Jeff Koons, bine cunoscut pentru reproducerile lui după obiecte banale. Sculpturile lui sunt niște bibelouri gigantice, un adevărat rege al kitsch-ului.

Dacă ar fi să alegi un designer pentru o zi de duminică perfectă, cine ar fi?

Soţii Ray & Charles Eames.

Casa ta, în patru cuvinte. Care e colţul tău preferat?

Suntem între două case, tocmai ne amenajăm apartamentul nou. Cea veche este mică, înghesuită, dar cosy. Cea nouă e luminoasă, spaţioasă și evident frumoasă.

07

Ai vreun design icon pe care ţi l-ai dori în sufragerie?

Iconul principal deja există de anul trecut, un Eames Lounge chair, dar evident aș mai avea o listă lungă, fiindcă suntem toţi trei (copilul inclus) robii obiectelor.

Ce ai lua cadou de casă nouă pentru: Zavaidoc: O invitaţie la "Lacrimi și Sfinţi", plus niște feţe de masă brodate de Maria Popistașu.

Jules Verne: I-aș da colecţia mea de Jules Verne, nu mai am nevoie de ea!

Jean Michel Basquiat: Jumătate de București și o duzină de spray-uri.

Vanilla Ice: Premiile mele de locul 2 sau 3 pentru design interior, vreau să scap de ele!

Kenny din South Park: Un borcan cu șapte vieţi.

Cumpără de aici: keksikok.blogspot.com agneslukacs-facts.blogspot.com

06

Numărul 05

105

Silvia Cornea

Trofee de vânătoare la ora exactă Prima dată am auzit vorbe de bine despre Funklinks, o colecţie de butoni coloraţi, accesorii în forme trăsnite, care se pot asorta la papioane dintre cele mai sobre. Apoi am aflat de Silvia și de toate lucrurile pe care le face: că a terminat design industrial, că amenajează birouri, că face ceasuri și lămpi și că visează cu ochii deschiși la povești.

Cum a fost drumul de la pasiune la meserie?

Totul a venit cumva de la sine. În clasa a XI-a, pe când mă hotărâsem deja să dau la Psihologie, mi-am dat seama că nu asta îmi doresc cu adevărat. Și pentru că desenam destul de mult și îmi plăcea, am început să fac pregătire pentru Design. Așa s-au aranjat lucrurile! Pe atunci voiam să mă înscriu la secţia de modă, dar profesorul meu m-a ghidat către design industrial și mare dreptate a avut, pentru că sunt înnebunită după obiecte de tot felul, după texturi de materiale și forme. Iar din anul III am început încet, încet să lucrez - mai întâi, la un birou de amenajări cafenele, standuri expoziţionale, evenimente, costume - , apoi ca freelancer. Și de aici, s-au întâmplat multe.

Cumpără de aici: www.funklinks.com ROD

Designul românesc contemporan în trei cuvinte.

Nou, simpatic, (totuși) timid.

Ce părere ai despre târguri, ajută?

Da, dacă sunt bine promovate. Te ajută să intri ușor în contact cu clienţii, să-i cunoști. Ţine foarte mult de perioada aleasă, de cum te prezinţi și de promovare, din partea ta, ca designer, și din partea organizatorilor.

Spune-mi care este mixul perfect între formă, textură și material atunci când vine vorba de design de obiect. Îmi plac foarte mult materialele naturale, în special lemnul, pentru că mereu m-a fascinat fibra lui. La fel de mult îmi plac textilele, care pot avea o textură uneori extrem de fină, alteori pot crea volum sau pot fi foarte dure. De asemenea, mă atrage foarte tare și ideea combinaţiilor de materiale naturale cu altele plastice și uneori neconvenţionale. Oricum, colecţionez tot felul de mostre și bucăţi de materiale pe care le găsesc peste tot, pentru că mă ajută să mă inspir pentru proiecte în lucru și viitoare. Nu știi niciodată de ce ai nevoie în atelier sau ce poate să iasă doar dacă te uiţi la o bucată de sârmă!

La ce lucrezi în prezent și ce pregătești pentru anul viitor?

Pregătesc o serie de corpuri de iluminat, ceasuri și în curând și obiecte mai mari de mobilier.

Ideal, mi-ar plăcea extrem de tare să amenajez

106 — Numărul 05

un hotel și să am un shop de design cu multe obiecte; să reușesc să pun în practică toate schiţele pe care le mâzgălesc și la care ţin. Nu în ultimul rând, la un atelier ca lumea, unde să pot să-mi pun în practică ideile, cu ce tehnologii de lucru vreau și am chef și oameni interesanţi, cu care să colaborez.

Cât de greu e să faci design de produs în România?

Nu cred că este de fapt atât de greu pe cât ne-am obișnuit să zicem că este. Ai într-adevăr acces mai greu la tehnologie modernă în România, dar cred că trebuie să te zbaţi mai tare și să lucrezi, pentru că iese treaba până la urmă.

Unde îţi produci creaţiile?

Acasă, momentan, în colţul de lucru; iar băieţii de la Spot Design mă ajută să îmi tai formele la laser pentru ceasuri.

Ce sfat le-ai da tinerilor absolvenţi care vor s-o ia pe drumul designului?

Să nu se demoralizeze dacă pare greu uneori.

Te ridici și-ţi vezi de drum. Iar dacă cumva aleg design interior sau de produs, să nu se sperie și să fugă repede spre graphic, pentru că nu sunt proiecte de la început - le cauţi, le gândești. Eu

sunt o optimistă de fel și am învăţat în timp că se poate. Uneori pică și din cer, dar trebuie să te miști mereu.

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Sunt mulţi: Alvar Aalto, Saarinen, soţii Eames, Konstantin Grcic, Paola Lenţi, Monet, Pierre Koenig și Van Der Rohe, și lista poate continua până mâine, mi-e greu să aleg dintre atâţia oameni talentaţi.

Dacă ar fi să alegi un designer pentru o zi de duminică perfectă, cine ar fi?

Un designer cu care să iau masa și să povestim vrute și nevrute? Patricia Urquiola, clar, o designeriţă din Spania care îmi place foarte mult, pentru că îmbină arta tradiţională cu designul contemporan. Lucru care mă atrage și pe mine și pe care l-am făcut/testat/încercat și eu la lucrarea de licenţă ("Arta tradiţională în habitatul contemporan").

Ai vreun design icon pe care ţi l-ai dori în sufragerie?

Da, mai multe chiar, printre care, neapărat, un Tulip chair, de la Knoll by Eero Saarinen. În primul rând, am nevoie de mult spaţiu unde să stea relaxate toate obiectele pe care le visez.

Numﾄビul 05

107

Eliza Yokina Arhitectură, alegorii și provocări creative După ce a lucrat la mai multe birouri de arhitectură din România, a fondat SYAA (Soare & Yokina Associated Architects) împreună cu Adrian Soare. Biroul lor de arhitectură și-a confirmat poziţia în linia întâi a arhitecturii locale prin câștigarea marelui premiu al Anualei de Arhitectură București, în 2009. A fost doar un început, căci de atunci Eliza a strâns în portofoliu o grămadă de premii și distincţii, a publicat o carte pentru copii care provoacă vizual, a făcut "Paper Movie", un clip de tip stop motion care a fost proiectat prin Europa la diverse muzee și festivaluri, și pregătește un proiect de design de bijuterie.

Cum a fost drumul de la pasiune la meserie?

Am dat peste ele deodată.

Povestește-mi puţin despre conceptele din spatele amenajărilor tale. Cum au evoluat, cum s-au transformat, cum s-au adaptat?

Nu am căutat neapărat un demers conceptual, mă simţeam oarecum nepregătită pentru asta. O perioadă am încercat să învăţ lucruri de bază. De exemplu, preocupări de genul configurării unui spaţiu, volumetrie, lumină, funcţionalitate, apoi tehnologie, punerea în practică a materialelor și a sistemelor constructive, comportamentul lor în timp, m-a preocupat să experimentez combinaţii între materiale, ce senzaţii provoacă și ce atmosfera creează, să observ contraste, să încerc prin amenajare să creez anumite stări ale casei. În sensul acesta practica pentru mine a însemnat o metodă de învăţare.

De multe ori, ceea ce înţelegem prin concept este doar o idee, o temă care ajută ca proiectul să fie coerent, coagulat, să aibă identitate, ori știm cu toţii că un concept este mai mult decât atât, în sensul acesta consider că e nevoie de mai multă aprofundare în abordarea conceptelor.

lucrurilor. Cel mai important lucru este însă mai greu de definit, dar ţine de experienţa cu care te apropii de acea Arhitectură. De curând vorbeam cu o colegă și am fost impresionată să aflu că scrie doctoratul pe tema începerii/nașterii unui proiect, în sensul ăsta cred că mai bine nu încerc să dau un răspuns exhaustiv.

Ce mix creează identitatea unui loc, ce asocieri de elemente și sentimente?

Astăzi dăm multă importanţă identităţii, începem să nu ne mai putem raporta la un loc sau la un lucru decât indentificându-l, simţind diferenţele și deosebirile faţă de altele. Cred că e un mecanism de gândire facil și indus de practica din ultima perioadă.

Astăzi, un oraș sau o regiune, ca să atragă vizitatori, trebuie să-și inventeze propriul brand. Și de aici decurg foarte multe alte mecanisme de organizare și funcţionare cu avantajele sau dezavantajele lor.

Există orașe, arhitecturi, cartiere sau zone de peisaj care, deși nu au o identitate "declarată", sunt de valoare tocmai prin existenţa lor tacită.

La ce lucraţi acum? Care sunt planurile pentru anul ăsta?

Cu bucurie, la căsuţa Minei (n.r. fiica Elizei) și a surioarei ei. Îmi place acest proiect deoarece se află la limita dintre abstract și real, dintre construcţie, mobilier sau machetă. Îmi place ambiguitatea sa.

Planul - să producem în SYAA schimbările la care ne-am tot gândit în ultima vreme, să facem un sediu nou, să reorganizăm puţin lucrurile, să ne gândim mai mult și mai bine la proiecte, să ne răzgândim poate.

Designul românesc contemporan, în trei cuvinte.

Chiar dacă există designeri români, încă nu aș putea să folosesc sintagma "design românesc". În orice caz, deși mă aflu într-un dosar despre design, sunt arhitect. Uneori arhitecţii proiectează și altfel de obiecte decât clădiri, atât.

Ai vreun design icon pe care ţi l-ai dori în sufragerie?

Stimez obiectele, în alte circumstanţe cred că aș înfiinţa o colecţie de "objects of desire".

Care sunt locurile din București pe care un designist veritabil n-ar trebui să le ocolească?

Aș vrea peste câţiva ani să pot răspunde Design Museum București.

Ce ai lua cadou de casă nouă pentru: Zavaidoc – Habibi Coffee Table – Philipp Mainzer, E15 Jules Verne – Smoke Chair – Maarten Baas, Moooi; Jeremy Irons – Wire Chair – Nendo; Bjork – fotoliu Antler – Nendo, Cappelini.

Cu ce este pavat drumul către succes al unui artist român?

Să consideri valorile vechi, dar să le poţi abandona pentru a crea unele noi, să ai curaj și putere pentru a fi sincer, cu siguranţă nu asta este cheia succesului, dar poate fi un demers valabil.

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

Olafur Elliason, Christo Javacheff, Michelangelo.

Dacă ar fi să alegi un designer pentru o zi de duminică perfectă, cine ar fi?

Junya Ishigami.

Ce proiect ţi-a adus până acum cea mai mare satisfacţie?

Am colaborat cu un birou de arhitectură din Japonia - Fujimoto Architects, în proiectarea unei case la Snagov. Fără să intru în detalii, ar fi mult de povestit, spun doar că atunci am experimentat ce înseamnă să-ţi depășești propriile limite, să abandonezi preconcepţii și certitudini, să fii cu mintea liberă. Îmi mai sunt dragi în mod special "Vise Despre Case" și "Paper Movie".

Cum ia naștere un proiect SYAA? Care sunt principiile după care vă ghidaţi în alegerea și conceperea proiectelor pe care le semnaţi?

Eu asociez acest moment cu un vis, deși evident nu poate fi doar atât. Aș vrea să nu facem rabat la calitatea spaţiului și apoi la calitatea fizică a

01 Casa Minei 02 Vise despre case 03 Casa la ţară pentru familia mea/Casă pentru degetul meu mijlociu - Macheta/inel

03

108 — Numărul 05

01

Casa ta, în patru cuvinte. Care e colţul preferat?

Simplă pe dinafară; sofisticată pe dinăuntru; ambiguă; înaltă. Dimineţile petrecute în seră sau pe terasa înconjurată de ziduri.

02

Numﾄビul 05

109

designist.ro

despre cum poate fi rupt cercul vicios al designerului necunoscut Elis Popescu și Mădălina Georgescu sunt jurnaliste de ani buni. Sunt serioase, spontane și mai ales patrioate, căci le atrage atenţia orice pune punctul pe design românesc. Pe Elis o știu de mult, de pe vremea când era redactor-șef la o revistă de amenajări interioare, iar pe Mădălina am cunoscut-o anul trecut, de când a început să scrie pe bookaholic.ro. În 2011 s-au hotărât să facă o pauză de print și au început să exploreze posibilităţile nebănuite ale online-ului. Au simţit că, deși multe idei frumoase vin din România, prea puţină lume știe de ele.

De unde a pornit ideea unui proiect online? S-a ajuns la asta după un plan bine desfășurat sau așa au evoluat lucrurile?

Designist: Da, am pus la cale un plan, însă multe idei s-au conturat spontan, pe parcurs. Am vrut să umplem un gol sau, mai bine zis, să completăm firesc o zonă mai puţin explorată la modul acesta mai "designish", dar și mai precis ţintit. Pentru ca oamenii să-și dorească altceva, trebuie să le și arăţi că există altceva chiar aici, în spaţiul lor geografic, pentru că regula proximităţii funcţionează negreșit. Și vrem să le comunicăm asta cât mai prietenos cu putinţă. Site-ul Designist.ro e un circuit, dacă vrei, căutăm idei, primim vești, dăm undă verde și apoi dăm sforă-n ţară. Și uite așa sperăm că vom educa gusturi (deci ne asumăm și un rol didactic) și că vom trezi dorinţe pentru decoruri luminoase, pentru reciclări creative, design mai experimental, bricolaj sau food design. Pur și simplu, vrem să-i teleportăm pe oameni într-o lume nu neapărat nouă, dar privită din altă perspectivă și, prin urmare, altfel. Să le ascuţim simţurile pentru un lifestyle frumos la modul general. Asta le va folosi deopotrivă și creatorilor, dar și consumatorilor finali de design. În România, nu există încă o cultură sau o istorie a designului, acum se conturează, iar noi facem parte din procesul ăsta.

Sau, cel puţin, asta ne dorim.

Cum se văd industriile creative din România de la birourile voastre?

D: Se văd din ce în ce mai conturat, însă câteodată doar din biroul nostru. Și asta pentru că, dacă ar fi să ne întrebăm prietenii, am primi probabil același răspuns: designerii din România se văd și nu prea. Și încă nu îi putem contrazice cu totul, dar suntem pe cale să o facem programat. Tot căutând și vorbind ba cu un designer, ba cu altul, aflăm de multe lucruri: unele acum se pregătesc, altele acum se comunică etc. Însă în lipsa unei căutări constante, e posibil ca toate acestea să treacă pe lângă tine - pentru că se întâmplă altundeva, nu neapărat în spaţii publice. Noroc că sunt iniţiative de a aduce aceste lucruri la lumină: ROD, Autor, târguri de cadouri. Altfel, staţi pe aproape, scoatem și noi toate dosarele, le facem publice.

110 — Numărul 05

Cu ce este pavat drumul către succes al unui artist român?

D: Răbdare, perseverenţă și neapărat o bună comunicare. Sunt mulţi artiști foarte buni, mulţi designeri foarte buni care nu sunt foarte cunoscuţi: numele lor sunt pe lista câtorva cercuri și atât.

Comunicarea pe zona asta, de design românesc, cam lipsește - nu chiar cu desăvârșire, dar nu e o comunicare constantă, organizată etc. În același timp, creatorul nu trebuie să fie și PR, dar până una alta nu are încotro. Și chiar depășind acest obstacol, unde să se promoveze în lipsa unui buget de comunicare?

Designist rimează cu…

Mădălina: The finest! Și mai rimează cu relaxat, curios, pasionat, curajos, firesc, simplu, dar nu simplist, cu suflet, deci sufletist.

Dacă ar fi să alegeţi un designer pentru o zi de duminică, cine ar fi?

M: Hayon, definitely! Duminică e ziua în care ne permitem să fim cât mai destinși, în care respiră liber și creativ energiile săptămânii. Lunea, în schimb, m-aș întoarce la un designer nordic, poate Staffan Holm, să mă organizez. Iar în rest aș mixa pentru cele 5 zile rămase: un designer belgian, un olandez, un german, un britanic și un japonez.

Un accesoriu perfect pentru bibliotecă ar rima cu titlul cărei cărţi?

M: Mi-au cam luat ochii Animal Index, ale designerului Hiroshi Sasagawa: separatoare care ies dintre cărţi cu coarnele în faţă (cerbul și girafa), dar și cu spatele (porcul) - ca să nu mai amestec lista de așteptare cu cele deja citite. Bineînţeles că ar rima cu "Ferma animalelor", dar și cu "Pădurea norvegiană", cu "Zâtul" (Tolstaia), cu "Tihna" sau cu "La pescuit de păstrăvi în America".

Ce aţi lua cadou de casă nouă pentru: M: Woody Allen – O pernă mare: un fel de Karakiri în jurul căreia să-și încolăcească ochelarii și nasul, și să stea ca un copil mare și nătăfleţ, dus pe gânduri; Boy George – Un șifonier colorat hipnotic pop - Trip îi spune și e un hibrid cool marca Seletti; Zavaidoc – L-aș scoate din casă și l-aș duce la "Lacrimi și Sfinţi"; Robert Downey Jr – Veioza-pistol semnată de Starck, hai că l-ar prinde! Jules Verne – un avion mic, pe care să i-l agăţ de lustră.

Designist rimează cu …

Elis: Poate rima și cu multe cuvinte românești: fantezist, activist și maratonist (în design, evident!), parolist… Mai puţin cu daltonist, cred, pentru că Designist se creionează și din multe culori frumoase.

Dacă ar fi să alegeţi un designer pentru o zi de duminică, cine ar fi?

E: Greu de ales. Aș forma un grup internaţional în care i-aș include pe Benjamin Hubert, Donna Wilson, Anca Fetcu, arh. Corvin Cristian și singaporezii Timo Wong și Priscilla Lui, de la Studio Juju. Am lua un prânz tradiţional la "Lacrimi și Sfinţi", apoi ne-am plimba prin oraș și am bea o cafea la Institute, the Café. Ar fi poate cea mai frumoasă zi de design multicultural.

Un accesoriu perfect pentru bibliotecă ar rima cu titlul cărei cărţi?

E: Un accesoriu perfect pentru un colţ de lectură ar fi un lampadar, o veioză sau o aplică pentru bibliotecă din familia "Bellevue by Arne Jacobsen".

Varianta pe alb ar merge și cu Alain de Botton, și cu Jonathan Safran Foyer, și cu Nick Hornby, iar cea pe negru ar aduce și un pic de lumină demonică pentru a intra în atmosfera unui roman de Dostoievski sau de Pascal Bruckner.

Ce aţi lua cadou de casă nouă pentru: E: Woody Allen – un colaj cu cele mai frumoase decoruri de film ("Midnight in Paris" va fi inclus) sau o oglindă de baie în formă de ochelari, by Maria Yasko; Boy George – o fructieră realizată din două plăci de vinil cu albume din anii ‘80; Zavaidoc – un ţambal din ceramică de Cucuteni; Robert Downey Jr – un tapet în alb și negru, cu Charlie Chaplin multiplicat la nesfârșit; Jules Verne – o lustră în formă de glob pământesc care, aprinsă, să proiecteze pe podea numele unei ţări diferite, timp de 80 de zile. Oare i-ar plăcea sau i s-ar părea cam futurist?

Pentru dosarul dedicat designului românesc, Madalina și Elis au cusut următoarele povești cu mare plăcere. Au vorbit cu fetele de la Cai verzi pe pereţi, cu arhitecţii de la Arhidot, Next Design și Mânădelucru, cu Elena de la YAU și cu Anca Fetcu, le-au aflat secretele, experienţele, idealurile și planurile de viitor.

NO TIME

componente. Problema cu producţia constă în nivelul scăzut al calităţii execuţiei, de aceea am și ales ca o parte din manoperă, partea de asamblare, să o facem chiar noi. Și chiar avem de ce să ne lăudăm, pentru că produsele ies mult mai bine așa. Apoi, ar mai fi un obstacol: costurile foarte mari de producţie și calitatea în general redusă a pieselor executate. Pot să menţionez aici și o foarte mare lipsă de interes și viziune a producătorilor autohtoni. Ei nu oferă deloc suport unui designer, care de cele mai multe ori are foarte multe idei bune, dar nu și mijloace pentru a le concretiza.

ora exactă se dă de la București

Sunt toate elementele ceasurilor produse la noi?

Nu, nu toate. Importăm mecanismele de ceas, pentru că la noi a fost imposibil să găsim unele care să nu facă zgomot. Internetul este sfânt, așa că am căutat un furnizor pentru așa ceva în străinătate. Doar în Anglia am găsit unul care să corespundă cerinţelor noastre de calitate și preţ, așa că am ajuns să le aducem tocmai de acolo.

Numește trei must have-uri care pot transforma aventura de creaţie a designerului român întruna cu "happy end".

Mult talent și inspiraţie, resurse financiare semnificative și o foarte mare doză de tenacitate. Trebuie să te lupţi foarte mult și cu foarte multe mori de vânt până vei reuși să răzbaţi dincolo de opacitatea multora dintre cei implicaţi într-un asemenea demers.

01

Cum v-a venit ideea unui brand de ceasuri?

A apărut cumva dintr-o necesitate. La vremea când a început totul, adică acum doi ani, era destul de greu să găsim pentru amenajările noastre soluţii decorative variate pentru perete. În felul ăsta ne-a venit ideea să începem să producem noi astfel de piese. Și cum nu am dorit să fie doar simple elemente de decor, am decis să creăm un obiect care să fie și decorativ, și funcţional.

02

No time înseamnă un trio arhitectural: Arthur Ţinţu, Dana și Vlad Boștină. Toţi trei au terminat Arhitectura (Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu), s-au împrietenit, iar în 2005 au fondat Arhidot Design (www.arhidot. ro). Au trecut fiecare și împreună prin proiecte de anvergură sau amenajări interioare, prin design de produs, scenografie și grafică. I-am cunoscut pe Arthur, Dana și Vlad acum câţiva ani. Și atunci, ca și acum, desenau case, povesteau cu ce proiecte participă la concursuri, ce obiecte le-ar plăcea să creeze. De doi ani încoace, colecţia No time a crescut, s-a maturizat și upgradat. Iar pe site-ul biroului lor de arhitectură au apărut deja desenele 3D ale unor piese de mobilier și accesorii noi. De curând căutau nume pentru un nou brand de design românesc, care să le includă. Între timp, au terminat conceptul unei case tip.

Staţi cu ochii pe ei și pe ceas, sunt semne că în curând va ticăi ceva nou.

De ce No Time?

Nu ești prima persoană care ne pune întrebarea asta… Nu am avut o idee clară de la început.

Am căutat în primul rând un nume sonor, cu o anume rezonanţă și ușor de reţinut, iar din moment ce piesele noastre se vor a fi mai mult decât simple instrumente de măsurare a timpului, am vrut ca numele să inspire cumva acest lucru, să fie poate și o ironie la adresa funcţiunii lor, camuflată cumva de latura decorativă. Știu că aţi desenat un număr mai mare de ceasuri. Cum aţi hotărât care dintre ele vor intra în producţie?

Da, iniţial am creat un număr foarte mare de modele și am făcut o primă triere, care a ţinut cont de mai multe aspecte: design, fezabilitate în execuţie, potenţial de vânzare etc. Apoi am început să le trimitem prietenilor și cunoscuţilor o listă cu finalistele, pentru a afla care sunt cele mai apreciate și cu un real potenţial de vandabilitate. În urma acestui sondaj, am făcut selecţia finală pentru producţie. Un an și jumătate am mers cu gama respectivă. Acum însă am redus lista de modele, ţinând foarte mult cont de succesul pe care l-au avut până acum.

Cum e să faci design de produs în România?

Care sunt probele de foc ce trebuie trecute?

Principalele dificultăţi sunt ridicate de partea de producţie și achiziţionare a pieselor

Iar modelul tău în designul de produs contemporan ar fi...

Sunt foarte mulţi pe care îi apreciez și de la care am încercat să învăţ câte ceva, dar dacă este să dau un nume acela ar fi Dieter Rams. Din punctul meu de vedere, omul acesta reprezintă pentru designul contemporan același lucru pe care îl reprezintă Mies van der Rohe pentru arhitectura modernă.

Care e cel mai recent motiv de sărbătorit pentru No Time?

Ne lăudăm cu noul Eclipse, cu diametrul de 90 cm, care arată chiar spectaculos! Deja ne pregătim să-l introducem pe listă ca produs standard.

03

01 Ceas Braille 02 Ceas Nautilus 03 Ceas Paint

Cumpără de aici: notime.ro Numărul 05

111

YAU

Flori, fete sau băieŢi, lămpi, designuri, arhitecŢi

01 Lămpile Miaumiau și Hamham,

din colecţia Animal YaU 02 Lampa 3D 03 Lampa Robinet 04 Lampa Titirez

YaU Concept este un tânăr brand românesc, lansat în anul 2008. De aproape 4 ani, lucrurile merg bine și evoluează din ce în ce mai frumos și mai prolific, pentru că în spate este o muncă de echipă, pentru care cel mai bun cuvânt descriptiv este pasiunea. Și pentru că nicio echipă nu este completă fără omul care visează, Elena Mădălina Toader este cea care joacă acest rol zi de zi, clipă de clipă. Este arhitect, a absolvit Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", în 2006, iar după 3 ani de experienţă acumulată într-un birou de arhitectură, a hotărât să facă ceva lumină în designul românesc și uite așa s-a născut YaU.

01

Ce înseamnă "YaU"?

YaU înseamnă You and Us: să facem lucruri împreună!

Ce creaţi și personalizaţi Voi pentru Noi? În momentul de faţă, YaU are două direcţii majore: Evenimente și Design floral, pe de-o parte, și Arhitectură, Amenajări interioare și Design de obiect, pe de altă parte. Dacă iniţial am început cu Evenimente, nevoia de a detalia și personaliza a dezvoltat partea de obiecte (YaU Shop) și design floral (YaU flori). Îţi plac lămpile și te joci cu lumina…

Lămpile și joaca cu lumina au apărut ca o necesitate și din dorinţa de a personaliza diferite locaţii pentru evenimente. Ulterior, YaU Shop s-a concretizat într-un portofoliu online pentru obiecte YaU, dar și într-un site de design românesc deschis și altor artiști. YaU Shop a ajuns să completeze foarte bine YaU Arhitectura (o direcţie axată pe proiectare și amenajări, care se dezvoltă lent, dar sigur).

02

03

bunica. La asta s-au adăugat mult studiu despre tehnici de florărit și întreţinere, precum și bagajul existent despre compoziţie, ceea ce a pus bazele unei direcţii bine conturate. YaU flori a apărut, de asemenea, dintr-o nevoie și din dificultatea colaborării cu furnizori de flori de pe piaţa din București. YaU flori și YaU evenimente sunt ca două mănuși care fac pereche și, implicit, nu pot exista una fără cealaltă. Cele două direcţii majore conturate la YaU sunt foarte diferite, dar cu multe lucruri în comun. Principiile sunt aceleași, doar materia primă diferă!

E greu să faci o lampă?

Depinde de lampă. Este un efort considerabil să treci de la stadiul de idee sau schiţă la un prototip.

Ideea, povestea obiectului și felul în care tu aduni și filtrezi informaţia din jurul tău sunt foarte importante. Peste aceste două componente, partea tehnică și funcţionarea obiectului, sunt aspecte care până la final fac sau nu diferenţa.

Dacă ai fi un buchet de flori, ai fi compusă din…?

Ranunculus alb. E delicat și puternic în același timp.

Pasiunea pentru flori de unde vine?

Dragostea pentru flori mi-a fost transmisă de 04

112 — Numărul 05

La YaU lumina vine și dintr-o cană. Când rămâi fără cafea, preferi o cană de… lumină?

Lumina vine dintr-o cană începând din 2011, când am creat lampa "Robinet", "Căniţele suspendate I și II" și "Căniţele bunicii". Dar, în fiecare an, colecţiile YaU de obiecte vor fi diferite. După cum spuneam, depinde de moment și de inspiraţie.

Cum e să faci design de produs în România?

Să faci prototipuri în România, indiferent de domeniu, este o provocare. Partea tehnică și lipsa meșterilor fac ca realizarea prototipurilor să fie mai dificilă. Oamenii care pun în operă ceea ce este pe hârtie trebuie educaţi, antrenaţi și stimulaţi.

Este difcil, dar nu imposibil. Începem să strângem și noi în echipă oameni care visează, care vor să facă lucrurile diferit și care încearcă să găsească soluţii. La YaU, în proporţie de 80-90%, reinventăm și recombinăm lucruri, creăm structuri de la zero pentru a putea ajunge la imaginea dorită.

Ce crezi că-i lipsește peisajului local pentru a putea accelera designul de produs românesc?

Sprijin moral și financiar pentru tinerii designeri, competiţie constructivă, parteneriate între designeri, că doar uniţi sunt mai puternici. Aș vrea să aud mai des oameni spunând: "Bravo că ai fost curajos…uite, eu aș mai adăuga aici și asta, ce părere ai?" în loc de "Vezi că aici ai greșit!".

Zi-mi trei calităţi pe care trebuie să le aibă un designer de produs în România, ca să reușească.

Curaj, talent, perseverenţă.

Care sunt în general reacţiile la obiectele create de voi? În general, străinii și românii plimbaţi, educaţi și expuși la tot ce înseamnă design sunt în proporţie de 70% clienţii noștri pentru obiecte. A fost un domn de 70 de ani, englez, care s-a îndrăgostit de lampa YaU Robinet. A stat 15 minute în vitrină și a studiat-o, după care a intrat și m-a întrebat dacă chiar se aprinde de la robinet. Mi-a zis că o iubește și că o vrea. Preţul a fost pentru el un amănunt nesemnificativ.

De unde vin cel mai des proiectele, cum se încheagă?

Din recomandări în proporţie de 70%.

Este un business foarte personalizat, care se dezvoltă în mare parte prin "word of mouth". Lucrurile bine făcute și clienţii mulţumiţi sunt cea mai bună recomandare.

Care e cel mai recent lucru cu care se laudă YaU? 1. În curând, noua colecţie YaU Shop 2012, cu tema Industrial/Mecano; 2. YaU flori a intrat în albumul "International Floral Art 2012-2013" – concurs internaţional de design floral, organizat o dată la doi ani de Editura Stichting Kunstboek, din Belgia.

Cumpără de aici: shop.yau.ro

01

Mânadelucru Ce design pot face ȘASE mâini dibace Mânadelucru înseamnă de fapt o mână de oameni - arhitecţii Dorin Ștefan Adam, Mădălina Iftimi și Artenian Soldea - a căror preocupare este să facă. De la design de obiect până la proiectarea Bisericii Ortodoxe Române din Alcalá de Henares.

Nu au de ce să se cosmetizeze gratuit, așa că și-au ales un nume 100% românesc, pe care l-a adus Mădălina, ca moștenire, în firmă, și care îi amintește de afacerea ei cu perne și pufuri din vremea facultăţii. În 2008 și în 2010, munca Mâiniidelucru s-a soldat cu nominalizări la Bienala de Arhitectură din România.

Nu toţi arhitecţii fac trecerea la design de obiect.

Pe voi ce v-a provocat?

Ideea că într-un anumit loc poate sta numai un anumit obiect. Negăsind de cele mai multe ori "acel" obiect pe piaţă sau fiind infinit deasupra bugetului pus la dispoziţie, am preferat să îl desenăm exact așa cum ni-l imaginam, pentru ca mai apoi să ajungem la faza de manufacturare. Mai mult decât o provocare este și o pasiune foarte mare pentru obiect, material și cum se transformă materialul brut în obiect.

La Mânadelucru cine e mâna de fier?

La Mânadelucru există, într-adevăr, mai multe degete și fiecare se pricepe mai bine la altceva, astfel încât să facă mâna să lucreze: Ștefan coordonează lucruri, aduce proiectele, desenează, manageriază și face foarte bine pe PR-ul, Mădă face research, se entuziasmează și încearcă să ţină la zi ceea ce e pe rol, iar Arti eficientizează cel mai bine tot ceea ce intră în birou. În principiu, degetele astea formează mâna de fier.

02

Cum s-a născut scaunul Make-up?

Scaunul prezentat este mai degrabă o husă multifuncţională ce poate fi pusă pe orice tip de scaun, cu condiţia să încapă în diametrul cilindric propus al husei. Nici măcar condiţionarea legată de diametru nu este una restrictivă întrucât husa e făcută dintr-un material termoizolant cumpărat la rolă în cantităţi industriale, astfel încât el poate îmbrăca aproape orice. Ideea creării unui "scaun" care să poată masca un mobiler mai puţin atractiv sau foarte uzat și să fie după "personalitatea fizică" a utilizatorului lui (materialul ușor modelabil ia forma corpului utilizatorului) vine în contextul în care Ordinul Arhitecţilor din București ne-a cerut pentru Anuala de Arhitectură 2011 amenajarea cu un buget minim a unei mici părţi a Sălii Dalles, astfel încât locul de desfășurare a evenimentelor să fie ceva mai individualizat și să arate o minimă preocupare pentru design. Știam scaunele de Numărul 05

113

01, 02 Macke Up Chair 3, 04, 05 Masa Miriapod 0

la Sala Dalles și aerul lor sărăcăcios, astfel încât ne-am gândit la ceva care să le acopere, să le cosmetizeze, pe principiul unui make-up. După câteva zile în care am umblat pe la depozite după material, husele au fost confecţionate de noi la faţa locului, în noaptea de dinaintea deschiderii. Ne-au ajutat la cusut câţiva prieteni și studenţi, a fost distractiv…

Unde s-ar simţi acasă scaunul Make-up?

Poate fi folosit în orice spaţiu. De la casă, birou, sală de conferinţe până la baruri sau alte spaţii publice, ideea fiind tocmai aceea de a "machia" un spaţiu mai nefericit. Însă locul lui este acolo unde oricine are îndrăzneala să își asume ce are și să își acopere scaunul vechi sau care nu-i mai place cu o husă care să-l îmbrăţișeze.

Care au fost reacţiile?

Oamenii au fost foare încântaţi, majoritatea zâmbeau când le vedeau. Se așezau cu puţină reţinere, părea probabil cam instabil, însă din momentul în care se așezau, nu mai conteneau cu pipăitul. A fost foarte amuzant să vedem profesori de la Universitate și oameni cu ceva mai multă greutate (și la propriu, și la figurat) cum se lăfăiau în scaunele ce le preluau formele... Organizatorii evenimentului au fost cu atât mai încântaţi cu cât husele vor mai putea fi folosite și în cadrul altor evenimente.

Credeţi mai mult în cosmetizare și reciclare decât în crearea unui lucru nou-nouţ? Sau credeţi mai degrabă în găsirea unei soluţii on the spot, personalizate?

Credem în necesitatea de adaptare la ceea ce găsim, în soluţiile personalizate, fie că este vorba despre un obiect nou-nouţ sau despre unul resuscitat. De cele mai multe ori, limitările impuse dau naștere unor obiecte mult mai interesante decât cele convenţionale, ca în cazul mesei Miriapod, care trebuia așezată într-un spaţiu destul de îngust.

114 — Numărul 05

Ce mai puneţi la cale? Am auzit de o masă?

Punem la cale o mică familie de obiecte, pe care le vom folosi într-o serie de amenajări acum în lucru. Masa Miriapod am manufacturat-o pentru amenajarea unei cafenele din Ploiești, împreună cu o mare parte din mobilierul de acolo. Are multe picioare, de unde și denumirea. Ne-am imaginat-o ca pe un animăluţ lung, ce se mișcă prin spaţiul acela îngust, în care trebuiau băgaţi cât mai mulţi oameni (cerinţe de profitabilitate).

03

Aveţi un scaun faimos preferat? Sau mai puţin faimos...

Scaunul meu preferat (n.r. al lui Ștefan) este cel pe care stă acum, la mine în casă, un minunat tablou.

Este vorba de scăunelul pe care stătea mereu bunicul, la ţară. Cred că știi scăunelele acelea mici, foarte joase, făcute de bunici pentru copii. Scaunul a mucegăit la un moment dat, era să moară, l-am periat, l-am băgat la căldurică și acum stă cuminte și grizonat la locul lui. Are o formă foarte simplă și nimic din designul de umplutură, cu care ne hrănim astăzi. Pe lângă acesta, prea multe preferinţe pur estetice, pe care le schimbăm în funcţie de starea în care ne prinzi...

04

Ce dezaprobaţi la alegerile oamenilor de pe la noi în materie de design?

Tapetul cu flori aurii și mobilierul de club de Lipscani (cu atât mai mult când e pus în casa omului).

Cum ar arăta un obiect Mânadelucru cu tema "Te invit să comunicăm"?

Exact cu gândul asta am croit masa Miriapod: "masa comunicării". Inspiraţia ne-a venit de la cunoscutele mese de pomană, acelea lungi, unde toată lumea vorbește cu toată lumea, indiferent de distanţă.

05

Next Design

Când mai multe bucăţele de lemn stau împreună la o cafea Next este în primul rând un birou de arhitectură din Cluj-Napoca. Iar în al doilea rând, îl putem numi și un studio de design. Asta pentru că în conturarea proiectelor de amenajare interioară s-a întâmplat să tot strecoare piese semnate de ei. Mihaela și Radu Cătinaș, care au creat acest birou pe vremea când Radu se ocupa de graphic design, iar Mihaela studia arhitectura. Și-au dat seama că ideile lor se întâlnesc pe un teren comun și așa s-a născut Next. Din 2005, de la primul lor proiect consistent (amenajarea unui penthouse de 160 mp), au continuat să experimenteze creativ în cadrul relaţiei arhitectură - design interior - design de obiect.

Pentru că sunt convinși că cele mai bune rezultate apar atunci când se ocupă de un proiect de la A la Z. Experimentele au dus la această măsuţă, care reciclează resturile de lemn și le pune laolaltă într-un pattern frumos dungat și dozat. Mai mult, spun ei, există puţine locuri în natură unde se întâlnesc esenţe lemnoase atât de diverse.

Aţi terminat măsuţa în 2011, dar când s-a conturat proiectul ei?

Măsuţa de cafea este pentru noi un proiect destul de nou, primele discuţii pe tema aceasta le-am avut undeva în iulie 2011. Însă înainte de proiectul măsuţei, ne-am aventurat constant în domeniul designului de obiect. Începutul a fost proiectul de amenajare a unui penthouse, în 2005, acolo au avut loc primele noastre experimente. A urmat, în 2007, conceptul unui brand numit "coffice", unde am experimentat mai multe elemente de design de obiect: masă, lampă, canapea. În 2008 am avut ocazia să amenajăm un alt apartament, de 120 mp, unde am creat mai multe concepte interesante: masă de dining cu picior din sticlă, un pat cu noptiere retractabile, mobilier media cu aparatură ascunsă și altele.

Cum a apărut ideea și nevoia de a o realiza: a fost vorba de un proiect de amenajare, unde nici o altă măsuţă de pe piaţă nu se potrivea; sau aţi vrut pur și simplu o piesă de design responsabil, sustenabil, din resturile de lemn care altfel ar fi fost aruncate?

Proiectul nu are legătură cu un spaţiu anume, ci mai degrabă cu dorinţa noastră de a alătura într-un singur calup mai multe esenţe lemnoase. Am vrut să folosim tot materialul pe care mama natură îl oferă, fără a arunca nimic: paltin, cireș, stejar, fag, nuc și frasin se suprapun într-un pattern contemporan, transformându-se în linii de culoare. De ce să nu poată deveni "ceva" și cel mai mic lemn?

Ei bine, se poate! Iar nouă ne place și ne bucurăm să admirăm fiecare fibră a fiecărei linii din lemn. Plus că fiecare obiect va fi unicat prin însăși unicitatea incontestabilă a fiecărei fâșii de lemn.

A fost dificil să o realizaţi? Cum aţi tratat lemnul?

Ideea de a crea un CALUP de lemn nu este una simplu de realizat, cu atât mai mult cu cât vrei să îl realizezi dintr-o multitudine de esenţe lemnoase. Iniţial se face o selecţie a bucăţilor de lemn care se pot recicla. Ele se aranjează după un pattern și se îmbină prin presare. Calupul rezultat astfel este ulterior prelucrat pentru a i se da forma dorită și apoi izolat cu un lac ultralucios.

De unde luaţi diversele resturi de lemn și unde le mixaţi grafic sub formă de blat? Cu ce producător(i) colaboraţi?

Bucăţile de lemn reciclate rezultă în urma activităţii de producţie a fabricii de mobilier care ulterior și realizează blaturile.

Colaboratorii noștrii pentru acest proiect sunt: Vestmeridian Satu Mare și Eastman Cluj.

Putem cumpăra măsuţa? Trebuie să facem o comandă? Cam cât ar dura și costa?

Măsuţa de cafea a fost realizată în serie mică, pe două dimensiuni: 40 x 120 cm și 60 x 60 cm. După epuizarea seriei se poate executa la comandă. În cazul unei comenzi, poate dura 2-3 săptămâni, iar costul unei măsuţe este de 800 ron (60 x 60 cm) și 1.000 ron - pentru măsuţa cu dimensiunile 40 x 120 cm.

Mie îmi pare că seamănă cu o băncuţă, dar și cu o săniuţă. Pentru voi forma a fost dictată de tehnica de asamblare a diverselor bucăţele?

Am vrut să punctăm ideea de măsuţă din "lemn masiv". Măsuţa noastră chiar este din lemn și este masivă (are 45 kg, în varianta 120 x 40 cm). De fapt, e o interpretare a ideii de masivitate într-o manieră modernă.

What’s Next? Plănuiţi și alte obiecte de design?

Ne gândim la o serie de obiecte care să poată convieţui în același spaţiu. Lângă măsuţă ar trebui să existe și un mobilier de șezut, o lampă, un raft pentru cărţi sau orice altceva vor dori să devină liniile noastre de lemn.

La ce lucraţi acum?

Momentan executăm prototipul unui corp de iluminat. Și în același timp finalizăm un proiect de amenajare complet: o locuinţă unifamilială.

Care ar fi designerul contemporan și/sau arhitectul contemporam care vă inspiră?

Unii dintre designerii și arhitecţii care ne inspiră sunt Toyo Ito și Tokujin Yoshioka.

Dar mai mult decât ei, ne inspiră lucrurile care ne înconjoară la tot pasul - spaţiile pe care le parcurgem și în care trăim.

Numărul 05

115

CaiI verzi pe pere}i

chiar există! Și Ana, și Bianca au terminat Arhitectura, iar lucrul într-un birou de design interior le-a făcut să pună la cale evadarea în "Cai verzi pe pereţi", care au apărut desenaţi pentru prima oară acum doi ani. Cum libertatea merge mână în mână cu imaginaţia, nu au dus lipsă nici de idei, nici de proiecte. În afara căluţilor creaţi pentru casele oamenilor cu apetit pentru fantezie, s-au ocupat de proiecte de amenajare, au făcut și un pic de web și graphic design și au continuat să deseneze. "Cai verzi pe pereţi" înseamnă povești visate cu ochii deschiși. Mai înseamnă un atelier de creaţie și visare, unde ilustraţiile iau forma stickerelor și ajung să deseneze povești pe perete.

Cum v-a venit ideea să creaţi stickere decorative?

Noi două suntem arhitecţi de interior, de fapt. Când ne-a venit ideea lucram împreună la o firmă de design interior. Ca arhitect te documentezi mai tot timpul și încerci să fii la curent cu ultimele invenţii și trăsnăi. Aflasem de stickerele de perete de ceva timp.

Apoi, ne-am gândit că putem face propriile noastre desene pe care să le prelucrăm. Cine nu-și dorește ca desenele lui să își găsească o aplicabilitate așa de rapidă? Ne-a plăcut mult ideea asta fiindcă îţi oferă libertate de creaţie, sunt ușor de folosit și nu prea scumpe comparativ cu alte finisaje sau decoraţiuni.

Așa că, la scurt timp ne-am dat demisia și am inceput să lucrăm pe cont propriu pentru cai verzi și, din când în când, amenajări interioare.

Când a fost gata primul sticker și când s-a vândut primul?

Acum doi ani, un pic înainte să ne lansăm site-ul și profilul de Facebook. Am experimentat un pic cu mașina de tăiat ca să prindem experienţă și prima comandă nu a întârziat prea mult să apară. A fost vorba despre un T-rex mic și un liliac mai mare decât el.

Cine e în spatele creaţiei stickerelor - tot voi sau mai sunt și alţi prieteni, colaboratori implicaţi?

Deocamdată suntem doar noi două și beneficiarii, pentru că de multe ori lucrăm după ideile lor. Ei ne dau o descriere a ceea ce le-ar plăcea și noi desenăm și le punem fanteziile pe pereţi. Ne place să desenăm și să găsim aplicaţii practice pentru stickere, pe lângă cele decorative. De exemplu, avem autocolante metru pentru copii, stickere cu tablă de scris cu creta și mai pregătim tot felul de lucruri noi.

Idei sunt, cu timpul e mai greu. Sigur că, la un moment dat, ne vom dori și colaboratori pe partea de creaţie. Acum ne mai ajută prietenii la montaje și alte lucruri practice.

Unde produceţi stickerele?

Avem un mic atelier, amenajat în demisolul clădirii în care locuim împreună. Așa, putem să ne împărţim munca destul de ușor, în funcţie de timpul fiecăreia. Nu arată ca un atelier de producţie obișnuit. Este o cameră micuţă, luminoasă, zgomotoasă și în care se vede că se muncește cu plăcere.

01

Ce își propune "Cai verzi pe pereţi"? În spatele fiecărui desen există de cele mai multe ori o poveste, o întâmplare din ziua respectivă, o imagine zărită cu coada ochiului pe stradă sau pe internet. Spre deosebire de alţi artiști, noi expunem la beneficiari acasă. Luăm cu noi doar o poză și amintirea expresiilor lor de fericire. Ne place mult să ne cunoaștem și să interacţionăm cu clienţii noștri, mai ales când lucrăm ceva personalizat. Cu cei mai mulţi dintre ei rămânem prieteni. Ne place să se știe că nu suntem o fabrică de stickere, ci un atelier de creaţie și visare.

Visele devin realitate, iar caii verzi de pe pereţii proprietarilor sunt visul nostru de libertate.

Acum, după doi ani, "Caii verzi pe pereţi" au crescut suficient încât să stea independent pe picioarele lor?

Din păcate, încă nu reușim să ne susţinem strict din "Cai verzi pe pereţi". De cele mai 02

116 — Numărul 05

01 Cu umbrela 02 Cu balonul 03 Nori de ploaie 04 Omi context 05 Buhu

03

05

multe ori trebuie să lucrăm mult pe lângă, pentru a ne plăti chiria. Dar suntem sigure că este doar o perioadă dificilă și am fost încă de la început conștiente că va fi greu, din cauza situaţiei economice generale și a lipsei de capital. Treceam printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar și tot ce am investit la început a fost doar muncă. Aveam și cutter-plotterul de la un prieten foarte bun, care nu-l folosea. Încet, încet, am investit cât ne-am permis și am reușit ca, din banii strânși, să cumpărăm materiale ca să putem continua.

Am continuat să profesăm ca arhitecţi și graphic designeri ca să ne putem susţine căluţii, care acum sunt destul de măricei și pe din ce în ce mai mulţi pereţi.

Cum v-aţi promovat?

Principala formă de promovare folosită, în afară de Facebook, a fost clasicul "din gură-n gură" sau, cum spun comunicatorii, goodwill PR. Munca noastră ne recomandă și am observat că, acolo unde este pasiune, povestea merge mai departe. Dragoș Bucurenci este unul dintre beneficiarii cu care ne mândrim cel mai mult.

Spiritul critic și cunoștinţele despre artă pe care le are ne-au ușurat mult munca, așa că a ieșit un proiect cu totul special. Stickerele lui au fost special desenate după ce am vazut interiorul.

Am căutat împreună soluţia cea mai potrivită și a avut mare încredere în noi. Rezultatul a

04

fost că am mai colaborat și pentru decorarea tematică cu stickere a birourilor Asociaţiei MaiMultverde, un proiect de care suntem tare mândre.

Aţi putea face un top al celor mai îndrăgite și luate acasă stickere ale voastre?

Destul de greu. Ne vom limita la un Top 3 al modelelor de pe site: "Cu balonul", "Meteo" și "Frunze-n vânt". Dar nu sunt cu mult mai prejos nici "Cu umbrela", "Evadarea unui mim", "Amsterdam", "Girafa metro", "Pisici", "Space invaders", "Girafele", "Omi", "Viaţă de nor" etc.

Dar la voi acasă, ce "Cai verzi" stau pe pereţi?

Cum avem o pasiune comună pentru păpuși și jucării vechi care stau expuse prin living, am asortat un set de marionete, iar în bucătărie ne ajută doi căluţi verzi. Unul din ei zboară cu un balon din autocolant special, pe care se poate scrie cu creta. Este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în bucătărie. Gata cu post-it-urile și cu bileţelele de pe frigider!

Aţi avut multe comenzi pentru pictură murală și stickere personalizate?

Comenzile de pictură murală au fost destul de puţine, dar de neuitat. Una dintre ele a constat în ilustrarea unor expresii de genul "nuca în perete", "cai verzi pe pereţi" sau "a tăia frunze la câini".

Ne-am mutat acasă la acel domn pentru câteva zile, cu tot cu pensule și vopseluri, și a ieșit excelent. Ne-am dat seama că percepţia noastră asupra cailor verzi pe pereţi este împărtășită și de alţii.

O comandă foarte drăguţă de sticker, creată după ideea beneficiarilor, a fost o hartă a lumii ale cărei contururi sunt delimitate de numele marilor orașe din ţările respective. Este un model pe care îl vom introduce și pe site la un moment dat. Beneficiarii și-au dat deja acordul să le folosim ideea.

Ce își mai propune "Cai verzi pe pereţi" acum, când e deja cunoscut? În principiu, nu vrem să schimbăm foarte multe în modul de lucru, deși o evoluţie sau dezvoltare este inevitabilă. Ne dorim foarte tare să mărim și numărul beneficiarilor, dar dacă avem de ales între producţie și creaţie, o vom alege întodeauna pe a doua: "Nu lasăm la calitate".

Mai vrem sa creștem numărul de modele de pe site și, de asemenea, am introdus de curând o nouă rubrică - "WallDeco". Aici, deocamdată, avem două modele de oglinzi decupate din plexiglass. Este un material care imită întocmai oglinda, dar care poate fi mult mai ușor modelat. Astfel, putem combina încă o dată designul cu o funcţiune practică. Pe viitor ne dorim să mai inventăm și alte trăsnăi de decor interior pe care să le promovăm prin această rubrică.

Cumpără de aici: caiverzipepereti.ro ROD Mansarda Cărturești Numărul 05

117

Anca Fetcu Designul comunică, deci există

Anca Fetcu a absolvit Universitatea Naţională de Arte din București, secţia design de produs, în 2008. Anul terminal i-a adus o bursă Erasmus în Marea Britanie, la Universitatea din Wolverhampton, unde și-a luat și diploma, finalizând cu o expoziţie foarte bună la Londra.

Traseul profesional începe în advertising, ca graphic designer, însă dorinţa de a face design de produs o face să exploreze diferite colaborări cu studiouri de design locale, printre care și Lectura Form, pentru care a creat o serie de obiecte de papetărie, genţi și huse din materiale reciclate. În 2010, reprezintă Elle Decoration România la EDIDA (Elle Decoration International Design Awards), "Young Talents on Show", în Milano. În 2009 revine în domeniul graficii publicitare, lucrează apoi ca designer pentru Design Concept Store-ul Iqonique, din București, pentru ca în 2011 să-și lanseze propriul său brand de design – "By Anca Fetcu". Anca creează ingenios, ludic și unitar "Story Shaped Homes".

Adică dă formă obiectelor sale cu o poveste, iar povestea e în fiecare dintre noi.

Cum arată casa ta? E plină de obiecte create de tine?

Da, și constat că nu toate merg împreună. În facultate aveam un ţel: să-mi pot amenaja casa exclusiv cu obiecte create de mine. Nu ca un gest narcisist sau de infatuare, ci ca rezultat al împlinirii unui vis mai mare, acela de a-mi face meseria la un nivel cât mai înalt. Casa mea este boemă. În afară de lămpi, ce altceva mai aduce lumină la tine acasă, în viaţa ta? În casă, lumina de la hotă. Întotdeauna mi-a plăcut. În viaţă, lumina vine din energie, din experienţe, adrenalină, explorare, dragoste…

Funcţionează ca un fel de lanternă eco.

Ca să rămâi în lumea poveștilor, te agăţi de un cuier-caracatiţă sau mai degrabă te lași purtată în zbor de un porumbel sub formă de cuier?

Hmmm… Mai degrabă mă agăţ de mine. Nu vreau să mă pierd pe mine și lucrurile în care cred. Povestea e în fiecare dintre noi.

Cum ai conceput brandul tău – "Story Shaped Homes"?

Fiecare obiect pe care îl creez spune o poveste. Și, pentru că în timp așa mi-am creat obiectele, mi-am dat seama că ceea ce fac eu sunt obiecte cu poveste, de unde și brand line-ul meu "Story Shaped Homes": case construite în jurul unor povești. Da, au un nume, sunt personaje, ţi se adresează, au o istorie a lor, fiecare a făcut ceva, fiecare te așteaptă, e o interacţiune acolo.

118 — Numărul 05

01

02

Cine sunt locatarii casei accesorizate cu obiecte "By Anca Fetcu"?

Sunt oameni tineri, și nu mă refer la vârstă.

Sunt firi visătoare, care cred în continuare în libertate.

E greu să produci un obiect de design în România?

A trebuit s-o iau un pic invers, adică să studiez cam ce se poate face la noi în ţară, ca să știu cum să gândesc un obiect și, ca atare, alegerile pe care le-am făcut au fost tocmai ca să le pot transforma într-un produs finit. Dar așa mi-am creat un stil. Sau poate e prea mult spus stil…

Mi-am ales câteva materiale de bază și niște tehnologii destul de simple de producţie, iar asta îmi permite să-mi explorez diverse idei și să merg înainte fără să mă poticnesc în producţie.

Ce te-a învăţat anul petrecut în Anglia?

Producţie și iar producţie. Însă la nivel personal, experienţa asta m-a învăţat să am curaj, să nu mă subestimez, să fiu mult mai sociabilă, mi-a dezvoltat latura asta.

La modul ideal, care e proiectul la care visezi?

Să știi că la asta nu m-am gândit în mod special. Mie îmi place foarte mult designerul Jaime Hayon, pentru că este atât de teatral și are o nebunie artistică aparte, încât cred că mi-ar plăcea să am posibilităţile tehnice și financiare să-mi dau frâu liber imaginaţiei,

03

încât să pot crea, ca el, obiecte fără să mă constrâng. Visul meu ar fi să am o piaţă care să le înţeleagă, să le accepte și să le încurajeze.

Ce atuuri trebuie să aibă un designer pentru a reuși să pătrundă pe piaţă?

Chiar am să le spun cu simţ de răspundere: pasiune reală și tenacitate. Ţi se închide o ușă, intri pe alta sau pe geam. Iar asta nu înseamnă insistenţă faţă de o persoană anume, ci că nu te lași la modul general. Apoi mai e nevoie de deschidere faţă de ce ţi se întâmplă. Trăindu-ţi viaţa, extragi lucrurile bune din ea și asta îţi dă inspiraţie, te ajută să fii firesc.

Designer în România sau mai bine nu? Îmi iubesc meseria, deși sunt multe impedimente: nu e un domeniu bine așezat, nu există o nișă de producători pe zona aceasta de obiecte mai pretenţioase, cu nivel de execuţie mai atent. Prin urmare, este o luptă să găsești producătorul potrivit, asta dacă nu vrei să te oprești la stadiul acela de designer artizan, care creează obiecte unicat, sigur, aduse la un nivel cât mai ok de producţie, dar până la urmă

04

05

06 01 Etajera Melt-down 02 Terrier 03 Dripping Light 04 Pitagorically Bright 05, 08 Liar 06 Lovers 07 Filter 09 Cuierul Philippe

07

08

tot artizanale. Un alt impediment ar fi o piaţă de desfacere corespunzătoare, încrederea și deschiderea consumatorului faţă de designul românesc. Este o realitate tristă până la urmă că tinerii designeri sau cei care studiază meseria asta, când termină facultatea, intră într-o panică generală… "Eu ce fac?"… și toţi ajung să lucreze în advertising sau în zone conexe acestuia. Și eu am făcut asta. Iubesc zona asta, însă ei și-au ales la un moment dat să facă design de obiect și se simt constrânși să facă altceva. Cred că ar trebui să prindă curaj, dar pentru asta trebuie ajutaţi prin concursuri de design, prin diverse expoziţii, târguri, locuri în care să existe interacţiune și unde să nu coste o avere să participe. Evenimente, platforme care să ajute comunitatea nu doar să rămână în viaţă, ci să crească cumva.

Planuri de viitor?

Pe plan profesional mi-am pus în minte (poate că este un ţel cu bătaie lungă) să deschid o cale.

Nu știu, poate e prea mult și pompos spus, dar la nivel de design românesc insist să le demonstrez tinerilor că poţi face design de obiect în România.

Nu e simplu, dar asta nu înseamnă că trebuie să te lași bătut. Ai o mare satisfacţie să vezi că de obiectele create de tine ajung să se bucure mai mulţi oameni, că nu sunt doar la tine acasă, protejate și iubite de tine și de familia ta. Da, asta îmi doresc: să-mi fac meseria și să demonstrez că se poate.

Ai o creaţie proaspătă, cuierul Duck. Cum a apărut?

Grafic, cuierul este destinat copiilor, deși aș fi putut să-l tratez într-o zonă în care poate să placă și unui adult, dar e copilăros, e vesel. Pentru că e new entry, este disponibil deocamdată doar pe galben. Acum îl testez. Poate o să înceapă să mă irite pe mine ceva la el și apoi voi ști ce să nu mai fac la următoarea producţie. Cred eu că este simpatic. Ţi-a rămas în cap vreun film cu decoruri/ interioare/accesorii geniale?

Da! "Alice în Ţara Minunilor", "Charlie and the Chocolate Factory", "Austin Powers". Brilliant!

Cumpără de aici: www.ancafetcu.com ROD Mansarda Cărturești

09

Numărul 05

119

120 — Numărul 05

DESIGN

Fiindc~ moda e tot o poveste Diana Anghel

Text [i foto

Colega mea de apartament lucrează la o revistă de modă și are o obsesie. În discuţiile purtate cu persoane noi, are mereu grijă să se scuze că lucrează în modă și că nu e doctor sau astronaut.

N-am înţeles niciodată complexul ăsta de inferioritate pe care îl încearcă unii când își dau ei seama că nu fac parte din cei șapte care vor salva planeta de la dezastru.

Poate că n-am avut niciodată vocea asta în capul meu care să mă facă să mă simt prost pentru că vreau să lucrez în modă tot restul vieţii mele, fiindcă am fost înconjurată de oameni care își doreau să lucreze în publicitate pentru tot restul vieţii lor. Ador să vorbesc cu publicitarii despre modă. Știu că indiferent de ce mi-ar spune despre asta, sigur nu mă vor acuza niciodată că este un domeniu superficial. Ar fi ca și cum ţi-ai face un tatuaj cu: "Sunt vegetarian", dar ai posta poze pe Facebook cu tine luând prânzul la McDonald’s. Dar divaghez.

Când am aflat că o să fac un internship la London Fashion Week 2012, mi s-a părut că am devenit brusc mai deșteaptă.

Era ca și cum bara mea de experienţă se umpluse dintr-o dată. Ba, mai mult, urma să explodeze în curând. Iar eu nici măcar nu începusem nimic. Primele zile au fost groaznice: despachetat cutii cu produse de la sponsorii care aveau să ajungă în front row, organizat băncile pe care urma să stea invitaţii – și când zic organizat, mă refer la mutat bănci dintr-o parte în alta -, instalat standere și oglinzi de make-up etc.

Dacă se întreabă cineva de ce e nevoie de niște studenţi la modă pentru a face toate lucrurile astea, ei bine… și eu m-am întrebat. Iar răspunsul e unul cât se poate de banal: pentru că așa afli că glam-ul nu e glam destul, până când o căruţă de oameni nu își dau tot interesul pentru asta.

E ca atunci când ai văzut prima dată o poză cu J.Lo nemachiată. Abia atunci îţi dai seama că cineva și-a pierdut nu știu câte ore s-o photoshopeze pentru reclama aia perfectă de la șampon (nu știu dacă a făcut reclamă la șampon, zic și eu).

Dar după primele zile… a venit magia.

Magia aia sub formă de fashion show. Întotdeauna am fost de părere că un show de modă e echivalentul unei piese de teatru contemporane. La prima vedere, pare totul absurd, dar când s-a terminat, viaţa ta capătă brusc alt sens. Hainele, castingul, coregrafia – sigur aţi observat mersul disperat al unor modele, totul e

gândit dinainte -, stylingul, organizarea propriu-zisă a show-ului (lumini, spaţiu, mărimea catwalk-ului, invitaţi) sunt făcute de o echipă imensă de oameni. Totul pentru zece minute de show. Dar când ești la trei metri de catwalk și se stinge lumina, ţi se cam măresc ochii și îţi cam vine să caști gura. Și asta nu pentru că vrei să vezi ce se mai poartă sezonul care vine (asta e propagandă capitalistă a unor reviste), ci pentru că mori de curiozitate să vezi ce poveste ţi se mai livrează de data asta, pentru că vrei să vezi radiografia lumii în care ești contemporan, pentru că teatrul – sub o formă sau alta – există de câteva mii de ani. Iar noi ne-am dat mereu în vânt după el. Și uite așa, povestea îmbracă un ambalaj scump, la fel ca produsul ăla din magazin pe care îţi vine să dai mai mulţi bani doar fiindcă e învelit în hârtie premium. Iar restul e industrie.

Numărul 05

121

DESIGN

Într-un oraș care s-a poziţionat în lumea modei ca fiind sinonim cu inovaţia și cu tinerii designeri, Vauxhall Fashion Scout înseamnă prima treaptă pe care ești prezent-anonim-viitor-mare-designer.

Vauxhall Fashion Scout este on schedule în cadrul London Fashion Week și descoperă tineri și foarte talentaţi designeri de la prezentările colecţiilor de absolvire a facultăţii cărora le sponsorizează showurile de modă. În cadrul London Fashion Week, Vauxhall Fashion Scout acordă mai multe premii: "MERIT AWARD" (câștigătorul primește sponsorizare pentru show, spaţiu de expoziţie în Londra și Paris și suport pentru dezvoltarea businessului) - pentru cel mai bun nou designer din fiecare sezon și "ONES TO WATCH" ("ONES TO WATCH" și "ONES TO WATCH MEN" - câștigătorii primesc sponsorizare pentru show back to back și ajutor în dezvoltarea businessului) - pentru designeri foarte talentaţi, dar care trebuie urmăriţi pe mai multe sezoane pentru a-și stabili o linie clară în design. Cred că e inutil să spun câtă presă, câţi buyeri și câţi ochi sunt îndreptaţi asupra ta. De asemenea, e inutil să spun câtă presiune e pe acești designeri și cum plâng în backstage după ce se termină prezentarea. Fiindcă toţi știu că o astfel de șansă poate să apară o dată în viaţă și dacă acum nu spui ceva, s-ar putea să rămâi mut pentru tot restul vieţii tale. Am vorbit cu Martyn Roberts, directorul Vauxhall Fashion Scout despre presiunea pe care o simt organizatorii, cei care decid viaţa acestor tineri designeri.

Cine alege designerii pentru Vauxhall Fashion Scout?

Martyn Roberts: În fiecare sezon, avem aproximativ 160-180 de designeri care aplică la noi. Toţi sunt noi, nu se știe nimic despre ei. Apoi avem un juriu care decide designerii pentru Vauxhall Fashion Scout.

Reducem numărul acestora la aproximativ 60 și ulterior juriul se uită la colecţiile celor rămași. Așa aleg MERIT AWARD, ONES TO WATCH și restul pentru catwalk. În juriu se află oameni de la vogue.com, revista POP, Selfridges, Browns. Așa că avem o selecţie de media și buyeri. Am avut în juriu celebrităţi precum Zara Martin (n.r. - actriţă, model și prezentatoare TV din Londra), dar și designeri cunoscuţi, precum David Koma și Maria Schwab. Am avut-o în juriu și pe Susie Bubble (stylebubble.typepad.com).

Ne orientăm spre oameni care pot lucra cu acești tineri designeri.

Cât de multă presiune e atunci când alegi următorul mare designer? Există loc pentru decizii greșite?

M.R.: Oh, o groază! E foarte greu să alegi 122 — Numărul 05

mai multe ori: "sunt capabili să evolueze?", "ce idei noi aduc?" etc. Credem că toţi designerii cu care lucrăm au un talent uriaș, dar ca să devii un mare designer e nevoie de mult mai mult decât atât. Totul depinde de dezvoltarea unui business și de restul de implicaţii.

următorul mare designer. De cele mai multe ori, ne putem da seama dacă am luat decizia corectă doar în 2-3 ani. Nu e ca și cum un designer face prima colecţie și apoi imediat devine faimos. În mod normal, trebuie să treacă mai multe sezoane ca să aflăm. Lucrăm îndeaproape cu câștigătorul categoriei "MERIT AWARD", iar decizia e luată cu foarte mare seriozitate. Ne documentăm foarte mult despre toţi designerii, rămânem la unul sau doi, apoi mergem la ei și discutăm. Nu mergem la ei și pur și simplu îi anunţăm că au câștigat "MERIT AWARD". Trebuie să verifici de

Îţi poţi aminti de o situaţie dificilă pe care a trebuit să o rezolvi?

M.R.: Câteodată e foarte dificil pentru juriu să aleagă corect. Uneori, suntem într-o cameră și avem toate colecţiile pe umerașe, în faţa noastră și e foarte greu să ne imaginăm cum ar arăta pe catwalk, cum o să se desfășoare tot show-ul. Câteodată e foarte complicat să ne dăm seama încotro se îndreaptă un designer, din moment ce mulţi dintre ei sunt la prima colecţie pe care au realizat-o vreodată. Iar dificultatea apare atunci când încercăm să le înţelegem viziunea. Dacă ne gândim acum la Christopher Kane sau la David Koma, înţelegem care le este viziunea. Dar când vorbim de designeri noi, tocmai fiindcă sunt atât de proaspeţi în viziune, uneori se întâmplă să își schimbe direcţia. Am avut un designer pe care l-am promovat foarte mult, dar, din păcate, acesta își dorea foarte mult să creeze colecţia pe care credea că alţii voiau s-o vadă. Dar ce voiam noi de la el era să își materializeze propria viziune și să ne transpună si pe noi acolo.

Care e cea mai mare satisfacţie pe care o ai cu acest job?

M.R.:Cea mai mare satisfacţie e să văd

că acești designeri minunaţi au propriile show-uri și expoziţii, că fac o vânzare sau că cineva important vine la ei să discute despre conceptul colecţiei și să le spună că ideile lor sunt uimitoare. Îmi place că promovăm și susţinem acești noi designeri. Astăzi a fost Men’s Day și am avut "ONES TO WATCH MEN", iar pentru ei a fost incredibil să se afle aici, după ce toată viaţa lor au visat să fie pe catwalk.

Am mers în backstage după show să îi felicit și, când le-am văzut feţele, erau atât de fericiţi și de entuziasmaţi!

Care sunt planurile Vauxhall Fashion Scout pentru viitor?

M.R.: Vauxhall Fashion Scout e o parte importantă a London Fashion Week și e unul dintre lucrurile care deosebesc London Fashion Week de alte locuri.

Oamenii vin aici să vadă idei noi, iar noi trebuie să continuăm să creștem și să îi susţinem pe acești designeri. Avem sponsori precum Vauxhall, Tony and Guy și The Body Shop, care ne ajută să finanţăm show-urile. Le oferim designerilor tot ceea ce au nevoie și ce vor la un nivel profesionist. Dar știi și tu… totul trebuie să se încadreze într-un buget. Așa că, în viitor, căutăm mai mulţi sponsori, căutăm să lucrăm și mai aproape de designeri și să îi ajutăm să își dezvolte businessul. Pentru "MERIT AWARD" și pentru "ONES TO WATCH" avem o mulţime de meetinguri care ne așteaptă. Urmează să vedem reacţia presei și a buyerilor ca să stabilim pașii următori.

Numărul 05

123

branding

Invazia armatei de design Andreea Drăguţ

Text

DESIGN ARMY este o agenţie de design pe care o urmăresc de multă vreme de la miile de kilometri care despart Bucureștiul de Washington DC. Virtual, par aproape. Și când îi urmărești de atâta vreme chiar îţi devin extrem de familiare lucrările lor. Virtual am cunoscut-o și pe Pum, cea care a deschis agenţia în 2003, împreuna cu Jack Lefebure - soţul. Ea se descrie cel mai bine: deloc complicată, decisă și isteaţă. Așa e!

Pum Lefebure este co-fondator și director de creaţie al agenţiei DESIGN ARMY și își asumă că tot ce înseamnă "muncă" de creaţie și intră pe ușile firmei trece și prin mâinile sau pe sub privirea ei. S-a născut în Bangkok și acum lucrează în Washington DC. Asta înseamnă că amprentează o anumită sensibilitate globală designului american și că aduce o viziune creativă dintr-un unghi diferit: celălalt colţ al globului.

Lucrările semnate de ea rezonează cu oameni de orice factură.

Excelează în viziunea pe care o impune campaniilor pe care le semnează și intră în jocul de creaţie atunci când vine vorba despre branding, corporate identity sau design conceptual.

Printre clienţii DESIGN ARMY găsim nume mari, precum: Adobe, GE, Disney, Chronicle Books, Ritz Carlton, Neenah Paper, The Washington Ballet sau Verizon. Pentru toţi aceștia, Pum a creat campanii multi-premiate în competiţiile de design. De curând, a jucat rolul de director de creaţie în echipa care a realizat primul număr al revistei "Washingtonian Bride and Groom".

Graphic Design USA a inclus-o în topul celor 50 de Oameni de Urmărit (50 People To Watch) și Washington Business Journal a numit-o "Rising Star" în lumea femeilor de afaceri.

N-aș ști niciodată să-i pun întrebările potrivite, așa că am încercat să fiu cuminte și să întreb despre lucruri simple.

124 — Numărul 05

Pum Lefebure — Director de crea]ie DESIGN ARMY

Care a fost primul tău proiect de design? Și care este cel mai recent?

La primul "proiect" de design am lucrat în liceu: ni se cerea să alegem o formă și să ne jucăm cu dimensiunile ei, cu repetiţia și cu cu ritmul. Totul în alb și negru. Am ales un cerc. Privind în retrospectivă, cred că încă e unul dintre proiectele mele preferate. Ar trebui să îl caut și să îl scot din arhivă.

Acum lucrez la o ședinţă foto de mare anvergură pentru un editorial Color Consumption. Este creaţia mea – „copilul" ultimelor șase luni. Ideea e simplă, dar destul de greu de pus cap la cap. Am mers până în Carolina de Nord să facem fotografiile.

Care este top 3 al artiștilor tăi preferaţi? Cei care te-au inspirat și care ţi-au influenţat lucrările de-a lungul timpului?

1. Willem de Kooning (culorile lui mă inspiră) 2. Alexander Calder (jucăuș și curajos.

Formele pe care le folosește sunt iconice) 3. Fiica mea, Sophie – Sper că va desena mereu așa cum o face acum, în copilărie. Lucrările ei sunt energice și emană libertate. Nu știe încă ce este "arta".

Pum Lefebure is a co-founder and creative director of Design Army in Washington DC, where she is responsible for overseeing all creative coming through the firm's doors. An award-winning creative director with a keen attention to detail, Pum has successfully led the creative development of numerous high-profile campaigns both nationally and abroad. As a native of Bangkok, she brings a global sensibility to American design - a creative point of view that draws from different cultures and resonates with diverse audiences.

Her clients include Adobe, GE, Disney, Chronicle Books, Ritz Carlton, Neenah Paper, The Washington Ballet, Verizon, and recently she was the creative director for the premier issue of the Washingtonian's Bride and Groom magazine.

Pum was named by Graphic Design USA as one of the top 50 People to Watch, and was awarded as a Rising Star by the Washington Business Journal's Women Who Mean Business.

What was your first design project? And what is your latest?

My first "design" project was done while in college; we had to pick a single shape and play with scale, repetition, and rhythm. It had to be done only in black and white. I picked circle; and to think of it - it's still one of my favorite projects I ever had - may need to dig that out of the archives!

Latest: I'm planning a big photo shoot for a Color Consumption editorial. This has been my baby for the past 6 months. The idea is simple but it's quite complicated to put together; and we have to drive to North Carolina to shoot it.

Your top 3 all time favorite artists? The ones that inspired you and your work through time?

1. Willem de Kooning (His color inspires me) 2. Alexander Calder (Whimsical and bold. The shapes are so iconic.)

3. My Daughter (Sophie) - I hope that she will draw like a her younger years old forever. Her work is full of freedom and energy. She doesn't know what "Art" is yet.

Cea mai frumoasă copertă de revistă pe care ai văzut-o este…

WIRED, iunie 1997. Logo-ul Apple înconjurat de spini, cu textul "Rugaţi-vă!"

De ce obiect din biroul tău nu te-ai despărţi?

De paharul cu apă. Trebuie să îmi hidratez creierul ca să funcţioneze întreaga zi.

Cel mai drag proiect de design pe care l-ai realizat împreună cu Jake, partenerul tău în agenţie și în viaţă, este...

Albumul "Washington Ballet WONDERLAND". Cred că a avut un impact impresionant în Washington și în împrejurimi. A întors privirile de la imaginea de oraș gri, conservator și a schimbat modul în care e văzut din afară. Îmi place să pot să schimb cultura creativă din locul în care locuiesc, cred că acesta este motivul pentru care nu

The best magazine cover you ever saw was for…

WIRED June 1997. See attached. Apple logo with Thorn wrap around with the word Pray.

What item you couldn’t do without in the office?

A glass of water. I need to keep my brain hydrated to function all day.

locuiesc în New York. Orice om de creaţie ar trebui să aibă ocazia să schimbe ceva, să facă o diferenţă.

Vei juriza AdPrint ca Președinte al juriului dedicat DESIGN ANGELS. Deviza DESIGN ARMY spune că designul ar trebui să depășească orice așteptări. Ce așteptări ai de la competiţia DESIGN ANGELS? Ce ţi-ar plăcea să descoperi?

Lucrări conceptuale. La limita unde se întâlnesc isteţimea și frumuseţea.

Designul ar trebui să fie grozav de privit și să îţi activeze mintea în același timp.

Your favorite design project along with your partner in business and in life, Jake?

The Washington Ballet WONDERLAND book.

I think the book has made an impact for Washington DC area. It changed how people view about our city - typically as a conservative gray city. I like being able to shape the creative culture in my city; I guess that's why I'm not in New York. Every creative needs to have the opportunity to make a difference.

You’re heading the AdPrint DESIGN ANGELS Jury. Design Army believes that design should exceed expectations. What are your expectations from the Design Angels competition? What type of works would you like to see?

Conceptual work. It needs to be where beauty and brains meet. Design should please the eyes and activate the mind.

Numărul 05

125

126 — Numărul 05

DESIGN

Ce vr~ji au mai f~cut fra}ii Bouroullec Maria Neneciu

Text

Pe aripile funcţionalităţii și pe muzica inovaţiei, rafinate, dar cu un umor subtil, proiectele semnate de Ronan și Erwan Bouroullec se află la intersecţia disciplinei cu poezia.

Fraţii-minune Ronan și Erwan Bouroullec sunt unii dintre cei mai populari și mai prolifici designeri ai secolului XXI, lucrările lor fiind expuse în vitrinele celor mai exclusiviști producători, dar și în cele mai faimoase muzee, în care și-au asigurat intrarea datorită abordării experimentaliste căreia i-au rămas fideli de-a lungul timpului.

Născuţi într-un mic sat din Franţa în anii 1971, respectiv 1976, Ronan și Erwan lucrează împreună de mai bine de zece ani, uniţi de perfecţionism și de o viziune comună asupra designului și a funcţionalităţii lui. Colaborarea lor este un dialog permanent, care se hrănește din diferenţele lor de temperament și care conferă echilibru și fineţe deciziilor finale și proiectelor ce se nasc din acestea.

Creaţiile lor, fie că vorbim de obiecte de design, de structuri textile antifonare, de amenajări interioare sau de proiecte de arhitectură, sunt rafinate, subtile, au un puternic accent organic, dar suferă și de ideile geometriei, sunt structurale, dar și optice. Există o funcţionalitate a romantismului și o melancolie a inovaţiei în fiecare element și idee marca Bouroullec, care transformă produsele acestora într-o declaraţie de stil, dar nu una ostentativă și gălăgioasă, ci una argumentată, logică, firească.

Stilul lor este specific unei noi generaţii: 20+. Estetica se naște din mutaţiile nevoi lor sociale: de a migra, de mișcare, de schimbare, iar obiectele din jurul nostru ar trebui să se adapteze, să fie modulare, înţelegătoare, universale.

Ascensiunea lor pe scena designului Numărul 05

127

DESIGN

internaţional a fost una spectaculoasă. În anul 1997, Giulio Cappellini surprindea acele "calităţi de aur" în proiectul "Disintegrated Kitchen", cu care fraţii Bouroullec participau la Salonul de Mobilă de la Paris, și le oferea acestora șansa de a face primele lor proiecte industriale pentru Cappellini (www. cappellini.it), producătorul italian de design la limita realităţii cu fantezia, un "start" la care visează cu ochii închiși sau deschiși orice tânăr designer. Au urmat un proiect pentru Issey Miyake, în 2000, pentru care au amenajat un magazin din Paris, iar apoi legendara și decisiva întâlnire cu Rolf Fehlbaum, de la Vitra, din 2002, care s-a finalizat cu conceperea unui nou sistem de birouri pe nume Joyn și cu un parteneriat special, care a dat naștere unor icoane ale designului contemporan: algele de la Vitra (www.vitra.com), canapeaua Alcove, Worknest-ul, Scaunul Lent (Slow Chair), cel vegetal (The Vegetal) sau pasărea (L’Oiseau). Din 2004, fraţii Bouroullec au lucrat pentru toată lumea bună a designului mondial: pentru Magis (www. magisdesign.com) au semnat faimosul scaun Steelwood, dar și două colecţii complete de mobilă, au mai lucrat pentru Alessi, Kartell, Established and Sons, Ligne Roset, Axor, Mattiazzi, Flos sau Mutina, iar pentru producătorul danez Kvadrat (www. kvadrat.dk) și-au imaginat nori textili, ce par să plutească cu graţie deasupra ideilor contemporane.

Cei doi s-au îmbarcat și în proiecte de arhitectură (casa plutitoare), dar și în proiecte de amenajări interioare - magazine, hoteluri sau restaurante celebre. Dar fraţii Bouroullec vor rămâne în istoria designului internaţional în primul rând datorită prototipurilor și formelor imaginate și experimentelor permanente pe care le fac, fie că vorbim de materiale, tehnici, structură, funcţionalitate sau estetică.

Ei au urcat pe scena mare a designului mondial mai rapid poate decât ar fi fost firesc, având, printre multe altele, și avantajul că și-au făcut apariţia într-o perioadă vitregită, după o lungă perioadă în care școala franceză de design încerca cu disperare să mai producă ceva ce putea fi pus în aceeași frază cu Philippe Stark.

Influenţele celor doi fraţi sunt similare, după cum chiar ei au declarat, și se referă la Morisson, Konstantin Grcic, Ettore Sottsass, Andrea Branzi sau Gaetano Pesce.

128 — Numărul 05

Deși cei doi nu și-au ascuns niciodată fascinaţia și aprecierea faţă de designul industrial și capacitatea lui de a reproduce în mod nelimitat modele, considerând că acesta îţi permite dezvoltarea, autodepășirea și îmbunătăţirea permanentă a ideilor, prototipurile și produsele unice au rămas totuși iubirea lor de o viaţă.

Ronan și Erwan au experimentat tot timpul și s-au jucat mereu cu ineditul, iar expoziţia Kreo din Paris a fost pentru mult timp locul lor de "joacă", unde își expuneau unicatele și mici bucăţele din suflet. Galeria a reprezentat pentru ei schiţa creionată la masă, pe șerveţelul mototolit, o plăcere vinovată a

De vizitat!

Vitra Design Museum/Album Exhibitions 2 3 februarie 2012 – 3 iunie 2012, în fiecare zi, de la 10.00 la 18.00 Vitra Design Museum, Charles-Eames-Str. 2 79576 Weil am Rhein, Germania Expoziţia se concentrează pe schiţele și desenele celor doi fraţi, schiţe care au o valoare artistică proprie, dar include și poze cu produsele finale, oferind o viziune de 360⁰ asupra lucrărilor Bouroullec, dovedind totodată complexitatea procesului de creaţie și producţie. Este o incursiune prin elemente de zi cu zi care îi inspiră pe cei doi și prin etapele care duc la nașterea unui obiect.

De vizitat!

Bivouac Exhibitions /Centre Pompidou-Metz, Franţa 7 octombrie 2011 – 30 iulie 2012 www.centrepompidou-metz.fr Expoziţia este încununarea muncii de mai bine de 15 ani a fraţilor Bouroullec, o plimbare printre produsele industriale și prototipurile acestora realizate de-a lungul timpului. Gândită ca o tabără temporară, este intenţionat privată de alte elemente scenografice în afară de produsele designerilor.

creativităţii neîngrădite de calcule, softuri sau măsurători. Designul este la graniţa raţionalului cu creativitatea brută, ce nu cunoaște obiective sau orgolii, iar nevoia de a te juca cu tehnici si materiale pe care industria nu le agreează din motive obiective (pentru ei), ispita de a iubi greșeli, de a trage o gură sănătoasă de aer curat între două proiecte descrise de eficienţă, toate astea sunt firești pentru cei care nu lucrează doar în ţara pragmatismului, și acela calculat și exploatat la maximum. Cercetarea pe care prototipurile o presupun este magie pură pentru cei care cred încă în diferenţele pe care creativitatea o poate face în viaţa noastră. Scaune cu etichete de mii de euro în cele mai căutate showroomuri de design din lume, checked! Expoziţii în muzee și galerii de artă contemporană, checked! Relevanţă, checked! Originalitate, checked!

Numărul 05

129

DESIGN

Algele de la malul designului contemporan Sau arhitectură la milimetru. Algele Bouroullec sunt făcute din plastic, se montează printr-un singur click, repetă obsesiv același model organic și sunt o soluţie inedită de comunicare între spaţii. Acest proiect este o dovadă clară a flirtului permanent al fraţilor Bouroullec cu mai multe domenii, de la arhitectura mare la piese de mobilier și până la soluţii de mini arhitectură, panouri antifonare sau... alge. Această zonă intermediară este ofertantă pentru designerii francezi deaorece împinge creativitatea în zone slab exploatate de aceasta. De la cabana mobilă pe care ţi-o montezi singur, norii

Bouroullec, care reușeau să creeze în masă un "ceva" nedefinit clar și până la cărămizile antifonare, cei doi fraţi s-au plimbat prin zone nerevendicate încă de un domeniu suveran și au făcut-o cu eleganţa și succesul caracteristic.

Algele sunt doar un exemplu de proiect semnat de aceștia, care pleacă de la un obiect replicabil în masă, dar deschide larg poarta utilizatorului de a-l modifica, personaliza sau reinterpreta. Dintre designerii contemporani, ei reușesc probabil cel mai bine să scoată în evidenţă funcţia utilizatorului, concept despre care deși se vorbește de mult, nu este atât de vizibil integrat în proiectele designului modern.

Ronan și Erwan Bouroullec s-au născut în Franţa, Brittany. Nimic din copilăria lor liniștită dintr-un sat de lângă Quimper nu prevestea o carieră de succes in designul mondial.

Ronan (1971) nu a excelat în școală și nici măcar în facultatea din Paris, unde studia Industrial Design nu s-a remarcat. Abia după câţiva ani și un curs de design de mobilă la Școala Naţională de Arte Decorative a înţeles el ce va urma să facă în viaţă. După terminarea facultăţii, a produs și expus prototipuri de mobilă și ceramică, care prevedeau deja un stil aparte, curat și flexibil.

— Bucătăria "Disintegrated Kitchen", cea care i-a atras atenţia Giulio Cappellini în 1997, propulsându-i pe fraţii Bouroullec în liga mare, era fix un exemplu de flexibilitate și modularitate. Era o bucătărie personalizabilă,

130 — Numărul 05

care schimba regulile jocului. Bucătăriile nu se mai fac pe comandă, nu se mai moștenesc cu proprietatea, ci se gândesc.

— din 2000, produc pentru cele mai renumite firme de design modern din lume, au avut zeci de expoziţii prin întreaga lume, au primit nenumărate premii și recunoașteri.

Premii (selecţie): — Designerii anului la Salonul de Mobilă, în 2002 — Grand Prix du Design (Paris, 1998) — New Designer Award, la Târgul Internaţional de Mobilă Contemporană de la New York (ICFF New York, 1999) — Danish Design Award (Copenhagen, 2010)

Idei Iluminate Acest corp de iluminat s-a născut din dorinţa de a crea o lampă care să ofere o infinitate de variante de a ajusta lumina artificială, care devine astfel, la nivel simbolic, naturală, poziţionându-se în spaţiu așa cum ar face o plantă. Este o nouă tipologie de lampă, care, cu ajutorul cablurilor lungi și întortocheate, permite orientarea luminii. Aceasta este versiunea industrială a unui proiect mai vechi (lianele) al fraţilor/designeri, realizat în 2012 pentru Galeria Kreo din Paris.

Scaunul cu fier la cap de la Magis Scaunul SteelWood reușește să găsească poteca între două materiale tradiţionale: metal și lemn. Metalul îi oferă avantajul de a îmbătrâni frumos, dobândind o patină specială în timp, iar lemnul îi conferă eleganţă, combinaţia dintre cele două fiind, de fapt, cea care atrage cu adevărat atenţia. Produsul a fost dezvoltat în colaborare cu cei de la Magis și este unul dintre cele mai de succes obiecte de mobilier contemporan.

Nașterea lui a fost posibilă în urma unei cercetări tehnologice de lungă durată.

Este un obiect adaptabil, integrându-se atât pe terasa unui bistrou parizian, dar și în jurul unei mese intime de familie sau într-un spaţiu cu iz industrial.

Numărul 05

131

DESIGN

Slow Chiair, FastForward Design Scaunul lent a fraţilor Bouroullec s-a născut dintr-o obsesie mai veche a acestora legată de tricotaje și de materiale textile. Producerea lui a fost un pariu cu tehnologia. Cei doi designeri aveau mari așteptări de la textilele împletite și de la capacitatea acestora de a performa. Ideea acestui produs a plecat de la intuiţia că acest material este capabil să ţină corpul uman, preluând subtil forma acestuia. Este un proiect inedit, care vorbește despre legăturile dintre material și formă.

132 — Numărul 05

Numﾄビul 05

133

DESIGN

Simplitate transformat~ în virtute Nu trebuie să fii expert în design ca să îţi dai seama că lucrurile care au pe etichetă Made in Danemarca, Finlanda, Suedia sau Norvegia sunt simple, frumoase și bine făcute, iar piesele de mobilier sunt dintre cele care nu strigă din toţi plămânii "sunt un obiect de design!". De la veselă până la bătătoare de covoare, de la feţe de pernă până la foarfece, ideile, timpul și măiestria designerilor nordici au fost îndreptate către funcţionalitatea lucrurilor de care avem nevoie în fiecare zi. Talentul, educaţia și experienţa artiștilor fac în așa fel încât până și cel mai simplu ambalaj de carton să arate prea bine ca să nu fie arătat.

Design heroes

Material realizat de ioana PÎrvu

Nordul este casa unora dintre cele mai recognoscibile branduri de design interior.

Vaza lui Alvar Aalto, scaunele lui Bruno Mathsson sau ale lui Arne Jacobsen, canapelele lui Erik Jørgensen, textilele Kvadrat și tapetul de la fermLiving, sticla decorativă de la Iittala sau electrocasnicele de la Bang&Olufsen, e greu să găsești un interior bine gândit care să nu aibă măcar una dintre semnăturile de mai sus. Am ales trei designeri scandinavi-eroi care au făcut istorie în anii ’50 și care continuă să fie prezenţi în casele noastre.

134 — Numărul 05

Kaj Franck (1911 – 1989) S-a născut în Vyborg, Finlanda. Creaţiile sale reprezintă esenţa designului finlandez, căci a reușit să înlăture tot ce era în exces, păstrând doar esenţialul. În timpul vieţii, a primit foarte multe premii de design, iar produsele semnate de el au fost expuse în muzee din întreaga lume. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt paharele Kartio și setul de ceramice Teema.

Nanna Ditzel (1923 – 2005) S-a născut la Copenhaga și a studiat la Royal Academy of Fine Arts. A creat o serie de modele de mobilier care exploatează vioiciunea în formă și culoare, semnele distinctive ale activităţii sale.

Compania Nanna Ditzel Design a fost preluată de cele trei fiice ale sale iar multe dintre modelele NannaDitzel sunt încă în producţie (bijuteriile pentru Georg Jensen, textilele pentru Kvadrat și mobilierul pentru Frederica). nanna-ditzel-design.dk Bruno Mathsson (1907 – 1988) S-a născut la Värnamo, în sudul Suediei. A fost promotorul simplităţii și eleganţei formelor.

Mobilierul lui a creat precedente în design și tehnologie, iar metodele lui de producţie au inclus îndoirea și modelarea lemnului stratificat cu jet de apă fierbinte. A creat între anii '30 și '40, însă piesele lui sunt și acum vânate de mulţi colecţionari.

Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt scaunele Eva, Swivel și Grasshopper. bruno-mathsson-int.com

design stars

Harri Koskinen Este, probabil, cel mai mare designer contemporan din Finlanda și conduce biroul de design Friends of Industry, creând de la mobilier, sticlă și textile până la ceasuri, difuzoare și sticle de vodcă Finlandia. Lucrează cu unele dintre cele mai mari branduri de design din lume – Artek, Iittala și Marimekko, Magis, Muji, Swarovski și Issey Miyake – și a luat cele mai importante premii: Compasso d’Oro în 2004, Pro Finlandia

"Design scandinav" e o sintagmă care spune deja mult, iar când vine vorba despre mobilier sau despre obiecte de decor, despre clădiri sau despre aparatură, simplitatea, funcţionalitatea și utilizarea tehnologiilor moderne sunt stâlpii pe care se sprijină designul nordic.

Desi detașarea de succesul creaţiilor de la mijlocul secolului trecut e un proces complicat și anevoios, ultimii cinci ani au fost prolifici pentru tinerii artiști și pentru studiourile noi de design.

Noul val de creativitate, raspândit în lume de Normann Copenhagen, Mater, Muuto sau Iittala, nu este în contradicţie cu valorile trecutului, ci, mai degrabă, dezvoltă și experimentează noi forme, noi viziuni și noi strategii de marketing și vânzări.

Award în 2007 și Torsten și Wanja Söderberg Award în 2009. Creaţiile lui sunt o combinaţie perfectă de tradiţie și inovare și au la bază cei trei piloni ai designului nordic: funcţionalitatea, simplitatea și calitatea. harrikoskinen.com

Refer Staer Companie de design cu sediul în Danemarca, care oferă un iluminat de calitate exclusiv pentru piaţa profesională și privată. Designul promovat de aceasta se bazează pe un look extravagant, dar cu o expresie pur scandinavă. refer-staer.dk

Jonas Bohlin Și-a început cariera cu un succes scandalos, a ofensat funcţionalitatea suedeză la absolvirea Colegiul Naţional de Arte și Design, in 1981 cu scaunul Concrete, o sculptură de oţel și beton inserată într-o instalaţie artistică, care a simbolizat ideea suedezilor despre post-modernism. scandinaviandesign.com/ jonasbohlin/cv.htm

Norway Says Au luat premiul pentru designerul anului în Norvegia și o grămadă de alte premii internaţionale.

Designerii sunt Torbjörn Anderssen (n. 1976), Andreas Engesvik (n. 1970), Voll Espen (n. 1965) și Hallgeir Homstvedt (n. 1977).

Cultura companiei se bazează pe idei puternice, prietenii pe termen lung, cunoștinţe și experienţă. Cele mai populare modele ale lor sunt produse pentru Muuto.

Numărul 05

135

DESIGN

www.muuto.com

Design HOT SPOT Normann are un concept store imens în Copenhaga, Muuto se axează pe nișa tinerilor consumatori, Iittala produce iconuri ale lui Kaj Franck, Alvar Aalto și Hari Koskinen, fermLiving are la bază o agenţie de design grafic și produce cele mai cunoscute modele de tapet din nord, Hay a strâns în portofoliu cei mai premiaţi tineri designeri.

Toate aceste branduri nu doar că formează o platformă pentru tinerii artiști locali și le înlesnește calea către producţie, ci și pavează drumul către o nouă generaţie de designeri nordici, ce păstrează și revitalizează valorile clasice ale creaţiei scandinave.

www.normann-copenhagen.com

www.iittala.com

www.foraform.no

136 — Numărul 05

FACTS - Premiul de design Kaj Franck (10.000 euro) a fost înfiinţat în 1992, pentru a recompensa un designer sau un studio ale cărui lucrări aduc inovaţie în designul industrial.

- Helsinki este capitala designului în 2012, câștigând în faţa a 46 de orașe din 27 de ţări.

- În 2010 s-a înfiinţat Universitatea Aalto, constituită din Universitatea Tehnică din Helsinki, Universitatea de Studii

Economice și Universitatea de Arte și Design, formând o generaţie de profesioniști, versaţi atât în design, cât și în economie.

- Danish Design Centre a fost fondat în 1978 pentru a promova industria naţională de design și pentru a încuraja competiţia în mediul de business prin investiţia în industriile creative.

- În 1997, Danemarca a fost prima ţară din lume care a inclus designul în agenda politică, având ca scop dezvoltarea socială. Acum, ţara este un lider

în definirea designului ca un motor de schimbare în domeniile business, politic și social.

- În catalogul Siegfried Giedion, Alvaro Aalto se bucură de o mai mare atenţie decât Le Corbusier, arhitectul Braziliei. A primit Medalia de Aur pentru Arhitectură de la Institutul Regal din Anglia și Medalia de Aur a Institutului American de Arhitectură.

www.kostaboda.com

www.hayshop.dk

www.ferm-living.com

Numărul 05

137

design icons Școala scandinavă de design și arhitectură a dat lumii piese de mobilier care au fost îndrăgite de public, au vândut în număr mare și au devenit tot mai populare.

După care au ajuns celebre și au sfârșit prin a face istorie. Deși au fost create între anii '40-'60, toate piesele sunt vânate și astăzi și mulţi dintre noi visează să le aibă în sufragerie.

Savoy Vase - Lansată la târgul mondial de la Paris în 1937, vaza lui Alvar Aalto a fost o senzaţie internaţională. Forma sa misterioasă a fost subiectul unor speculaţii; unii spun că se bazează pe schiţele lui Aalto: "pantalonii scurţi de piele ai femeii-eschimos. Alţii speculează că forma de lichid ar putea fi inspirată de liniile peisajului finlandez. Indiferent de originile sale îndoielnice, un lucru rămâne indiscutabil: frumuseţea ei este universal valabilă. Acum este produsă în serie de artiștii de la IIttala, în conformitate cu viziunea sa.

Panton Chair – scaunul cu formă fluidă și ergonomică a fost creat de Verner Panton, unul dintre cei mai influenţi designeri din Danemarca. Este realizat în întregime din plastic și nu are îmbinări și articulaţii. O altă inovaţie pe care au adus-o aceste scaune în anii ’60 a fost posibilitatea de a le stivui unele peste altele atunci când sunt depozitate, pentru economie de spaţiu.

138 — Numărul 05

Ball Chair – Eero Aarnio considera că a sta într-un scaun este o experienţă unică; de aceea, de cele mai multe ori, creaţiile sale izolează de mediul exterior și oferă un mare grad de confort și intimitate. Proiectat în 1963, Ball Chair se plasa în avangarda acelor vremuri. O noutate a fost și materialul, fibra de sticlă.

Egg Chair - faimosul scaun sub formă de ou a fost creat în 1958, pentru un hotel din Copenhaga.

Proiectat de arhitectul danez Arne Jacobsen și produs acum de Fritz Hansen, Egg Chair a devenit sinonim cu designul scandinav.

PH Artichoke - produsă de Poul Henningsen în 1958, maiestuoasa lampă Artichoke e bazată pe același principiu al abajurului multistratificat.

Artichoke îmbină elemente asemenea unei petale pentru a compune formă. Prin mărimea sa impunătoare, Artichoke emană o lumină dramatică potrivită pentru spaţiile comerciale elegante și pentru spaţii domestice mari.

Cosmin Cioroiu

Cosmin este profilul artistului român, școlit prin afară: talentat, încrezător, cu planuri măreţe.

După ce a terminat UNArte, Secţia ceramică-sticlă-metal, a decis să încerce altceva, în altă parte. Danemarca a fost prima oportunitate care i s-a ivit la momentul respectiv, nu a fost nimic planificat. Așa a ajuns să facă un curs de un an la o școală de bijuterie din Copenhaga.

După ce a terminat cursul, s-a hotărât să se mute în Copenhaga și să studieze designul de produs la Royal Danish Academy of Fine Arts, School of Design.

A fost un drum anevoios, cu multe obstacole, dar nu s-a dat bătut și până la urmă a reușit să fie acceptat ca student. Acum lucrează la proiectul de diplomă, prin care încearcă să găsească soluţii noi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii adulţilor de peste 65 de ani.

Cum ai ales sticlă și ceramică?

Părinţii mei sunt absolvenţi de UNArte. Tatăl meu și-a ales ca material de exprimare sticla, iar mama, culoarea. Faptul că tatăl meu are o înclinaţie mai puternică spre design de produs și a avut la dispoziţie un material care l-a ajutat să se exprime și-a pus amprenta asupra deciziei mele de a studia sticla și ceramica.

Aceasta mi-a oferit posibilitatea să descopăr materiale noi, dar și forme deosebite.

Cum percepi relaţia dintre vechi și nou? Cum lucrezi la proiectele care implică reconversia sau reactivarea unui spaţiu deja existent, cum este Staging the City?

Nu poţi accepta noul dacă nu preţuiești vechiul. În cazul proiectului "Staging The City" am folosit calitatea și istoria

locului respectiv pentru a realiza conceptul meu.

Am investigat elemente ''ascunse'' ale zonei și am încercat să creăm noi modalităţi de combinare ale acestora, cu scopul de a crea un nou spaţiu public.

Pe ce icon din designul nordic ai fi vrut să fie numele tău?

Numai pe unul singur? Greu de spus… Prima mea alegere ar fi Scaunul "Y", realizat de Hans J. Wegner, deoarece în opinia mea e o întâlnire fericită între material, formă, meșteșug și funcţionalitate.

Sunt fascinat de faptul că designul scaunului "Y" e din anii '50 dar încă e în producţie, bucurându-se de o cerere foarte mare în rândul consumatorilor.

Cum și-a pus amprenta designul nordic asupra stilului tău?

Locuind în Danemarca de ceva timp și fiind aproape de modul scandinav de a privi designul a trebuit să îmi schimb modul de a privi un produs. Toate caracteristicile care ţin de formă, funcţionalitate și decoraţie sunt aduse la minimum, deși produsul final are efect maxim.

Felul în care privesc și concep un proiect ce are în spate un obiect e bazat pe filosofia "Less is more".

La ce lucrezi acum? Care îţi sunt planurile pentru anul ăsta? În prezent lucrez la proiectul final de masterat de la Royal Danish Academy of Fine Arts, School of Design, care trebuie să se termine la jumatea lui Iunie. Planul meu este să deschid un studio de design împreună cu Kathrine Loenstad. Ceramica Kathrinei și sticla mea vor fi cărămida fundaţiei acestui studio, care sperăm că va aduce designul de produs acolo unde este util.

Care sunt artiștii tăi preferaţi?

M. C. Escher, C. Brâncuși, Pushwagner, Charles Eames, Arne Jacobsen, Hans J. Wegner, Finn Juhl, Cecilie Manz.

Numﾄビul 05

139

DESIGN

Frumuse}ea Nu Vine din Interior Liviu Redeleanu

Text

Acum câţiva ani, la un salon auto, am auzit un designer vorbind despre mașina pe care tocmai o crease. Am ascultat fascinat, descoperind în același timp elemente de design despre care vorbea cu pasiune.

Mașina îmi plăcea, dar acum înţelegeam mai clar și de ce. Nu era un supercar exotic, era o mașină cu care te-ai întâlnit probabil chiar azi pe la vreun semafor, Jaguar XF. Designerul era englez și probabil studiase la Royal Art College din Londra. Catedra de design auto din cadrul acestei prestigioase instituţii a fost condusă de Ken Greenley, și el designer auto. Una dintre creaţiile sale a fost Ssangyong Rodius – una dintre cele mai urâte și mai dizgraţioase mașini produse vreodată. Am citit la un moment dat că forma a fost inspirată de un iaht de lux. Mie mi se pare că se aseamănă mai degrabă cu Quasimodo: un monstru cu o inimă bună – are un motor Mercedes. După ce a fost votată de câteva ori ca fiind una dintre cele mai urâte mașini care bântuie șoselele, Ken Greenley a fost întrebat dacă este de acord cu această opinie. Răspunsul lui a fost ceva apropiat de "Doar nu vrei să răspund la această întrebare când sunt treaz". Dar Ssangyong Rodius nu este singurul design care nu ar fi trebuit vreodată transpus în metal… Mai există foarte multe exemple de ofense vizuale pe patru roţi sau cel puţin erori stilistice.

Aș începe cu o generalizare: toate mașinile coreene din anii ’90, începutul anilor 2000. Toate arătau de parcă erau modelate din plastilină de niște copii de grădiniţă. Încercau să fie "drăguţe", dar nu erau nimic mai mult decât niște ustensile lipsite de personalitate.

Daewoo, îl știţi. A produs de-a lungul timpului o serie de mașini care dacă ar fi fost feluri de mâncare s-ar fi numit generic terci.

La fel de interesante și de savuroase. Printre favoritele mele se află Tacuma și Leganza (de succes pe la Constanţa – așa zicea o melodie dance/manea de prin ’90).

KIA: Pride, Shuma, Sportage – la fel de plăcute la vedere și la atingere ca niște meduze. Și cam la fel de dinamice.

140 — Numărul 05

Hyundai: Accent, Elantra… și Coupé.

Ultima merită o menţiune specială: se voia un fel de mașină sport, dar în afară de faptul că avea doar două uși și un profil oarecum "sportiv", îi lipsea orice altă calitate ca să o califice în categorie. Avea niște motoare astmatice și o dinamică aproximativă, care probabil a inspirat designul părţii frontale care sugerează spaima de dinaintea impactului cu un copac.

Cu toate mașinile enumerate te poţi întâlni pe stradă. Dar vei vedea că au dezvoltat o trăsătură comună: au aspectul unei mașini neiubite. Niciuna dintre mărcile astea nu se află pe lista vreunui pasionat de mașini. S-au remarcat de-a lungul timpului doar prin faptul că au infestat drumurile cu niște obiecte fie foarte urâte, fie, la fel de grav, absolut neremarcabile. Dar există schelete și prin dulapurile unor mărci cu mult mai mult pedigree. Alfa Romeo este cunoscută mai ales pentru că face mașini frumoase. Nu cele mai bune, dar frumoase.

Este greu să găsești printre mașinile lor una care să nu fie frumoasă sau cel puţin interesantă. Dar există. Pe la începutul anilor ’80, Alfa nu o ducea prea bine. Și a făcut un parteneriat cu Nissan. Copilul rezultat din această relaţie s-a numit Alfa Romeo Arna. A fost genul de copil care a luat doar defectele de la ambii părinţi: designul de la Nissan și mecanica/electrica de la Alfa. Era de fapt un Nissan Cherry, o mașină cu atributele estetice ale unei cutii de carton, în care fuseseră îndesate unele dintre cele mai puţin fiabile circuite electrice și niște motoare capricioase. În 1986, Alfa Romeo a fost cumpărată de către Fiat, în felul acesta a fost salvată și a putut să facă în continuare mașini proaste, dar arătoase.

Un scenariu similar s-a petrecut și la marca britanică Triumph. La începutul anilor ’80, era în pragul falimentului, a făcut un parteneriat cu Honda, și-a pus emblema pe un model japonez mediocru, i-au spus Triumph Acclaim (ironic, nu?), a fost un dezastru, iar Triumph a dat faliment în ’84 și nu a mai fost salvată de nimeni.

Renault a adus de-a lungul timpului

foarte multe inovaţii în industria auto, inclusiv prin design (de exemplu, Renault 16 a fost primul hatchback). Dar a dat și niște rateuri destul de mari. Renault VelSatis a fost răspunsul francezilor la dominaţia germană în segmentul sedanurilor mari (BMW Seria 5, Mercedes E Class). Pentru că nu aveau nicio șansă folosind o reţetă tradiţională, au avut o abordare neconvenţională în categorie.

"Très bien", doar că mașina a sfârșit prin a arăta ca un dric dintr-un film SF din anii ’70.

Un alt exemplu este o mașină care chiar îmi place: Renault Avantime. Problema a fost că nu a înţeles nimeni ce este: un coupé, dar prea mare și prea înalt ca să fie sportiv, un monovolum, dar cu două uși și portbagaj prea mic, ca să fie practic. Toţi au spus "très belle" și s-au dus mai departe… Și în gama actuală Renault există niște erori grave. Prima, și care mă irită cel mai mult, este Koleos: este un SUV cu un design care trebuie să îl facă să nu arate ca un SUV. Și atunci, ce este? Nimic! Și asta au cumpărat și oamenii… A doua este Laguna, în trecut un model de succes, acum la a treia generaţie.

Cred că designul este făcut de același om care a desenat și prima generaţie în 1993, doar că între timp a orbit. Și în acest mod simplu au reușit, doar prin design, mașina fiind de altfel foarte competentă, să o facă atât de puţin atrăgătoare încât vânzările să fie dezastruoase. Foarte probabil nu va mai exista o a patra generaţie Laguna. Închei cu o mașină al cărei design a reușit să pună capăt abrupt și dizgraţios istoriei de 84 de ani a unei mărci: Pontiac. Mașina se numește Pontiac Aztek și a fost rezultatul unor focus grupuri și a unor studii elaborate menite să elucideze ce își doresc oamenii de la o mașină. Toate aceste date s-au introdus într-un computer care, după operaţiuni complexe și care nu sunt la îndemâna unui simplu muritor, a venit cu răspunsul despre cum trebuie să fie. A fost ceea ce s-ar putea numi "design by committee". Nici măcar nu există un designer pe care să dai vina.

Iar mașina, Pontiac Aztek, a înglobat toate aceste dorinţe. Adică a ieșit o shaorma cu de toate.

01

02

03

04

05

06

07

01 Alfa Romeo Arna 02 Hyundai Coupﾃｩ 03 Renault Avantime 04 Daewoo Leganza

05 Ssangyong Rodius 06 Renault Laguna 07 Triumph Acclaim 08 Pontiac Aztek

08

Numﾄビul 05

141

DESIGN

01 Northala Fields, Londra 02 Lurie Garden, Chicago 03 Portul din Tel Aviv 04 High Line, New York 05 Parc urban, Luxembourg

01

02

Rena{teri urbane sub semnul designului Viorica Buică, Silvia Gugu

Text

Deși mulţi specialiști l-au declarat aproape îngropat, speriaţi de dezvoltarea urbană necontrolată și de invazia automobilelor, spaţiul public a reușit să se reinventeze, răspunzând chiar nevoilor diferite pe care le au locuitorii orașelor de astăzi. Suntem cu toţii mai grăbiţi, mai puţin inocenţi, mai poluaţi, mai doritori de nou și de neconvenţional, dar ne dorim în egală măsură să ne relaxăm într-un mediu natural, să interacţionăm în spaţii frumoase, să găsim oaze urbane în care să ne abandonăm.

03

În timp ce pieţele (neo)tradiţionaliste se "topesc", identitar și formal, sub presiunea sesiunilor (continue și extinse) de shopping, un nou tip de spaţiu public, cu un design viguros și sincer, puternic tocmai prin claritatea și nonconformismul demersului, își face loc pe vechi șine de tren, în zone industriale abandonate, în colţuri obscure sau printre gunoaie. Și încurajează, cu ironie istorică și creativitate (poate) vizionară, mersul la pas, prezenţa firească a naturii/vegetaţiei și libertatea în utilizare.

05

142 — Numărul 05

04

DEȘEURI METAMORFOZATE Northala Fields, Londra Proiect: Igor Marko, Peter Fink (FoRM Associates, Londra); Peter Neal (ecologie) Foto: FoRM Associates Un vechi proverb englez spune: „If life gives you lemons, make lemonade" și cam așa a apărut și parcul Northala Fields în districtul Ealing din Londra.

Echipa FoRM Associates - artistul și urbanistul Peter Fink, arhitectul Marko Igor și ecologistul Neal Peter – a câștigat concursul de idei lansat în 2000 nu numai pentru caracterul iconic al artei peisagere și pentru diversitatea de funcţiuni a proiectului propus, ci și pentru ingenioasa strategie de finanţare: valorificarea depozitării pe situl de 18 hectare a deșeurilor netoxice provenite de la o serie de șantiere masive din Londra. Munţii de balast provenit de pe trei șantiere (terminalul 5 al Aeroportului Heathrow, stadionul Wembley și un mare mall din White City – preluat contra sumei de 7 milioane de euro) au stat la baza (în sens propriu

și figurat) reliefului proeminent al parcului, alcătuit din patru dealuri conice între 20 și 35 de metri, aliniate strategic de-a lungul autostrăzii adiacente pentru a bloca poluarea sonoră, vizuală și noxele. Spre deosebire de alte spaţii de relaxare din Londra, Northala Fields este un parc dinamic, ce-și îmbie vizitatorii să se caţere, să exploreze, să fie activi. După doi ani de implicare intensă a comunităţii locale, a apărut un întreg sistem de spaţii recreaţionale - trasee, locuri de joacă, peluze, precum și o reţea de lacuri de pescuit, singura resursă de acest fel în capitala britanică, zone împădurite la limita și pe cuprinsul terenului, pajiști și poieni. Succesul unei astfel de metamorfoze radicale ţine în mare măsură de capacitatea de a schimba percepţia populaţiei asupra unui loc, de a transforma repulsia în responsabilitate și atașament, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea directă a oamenilor în viaţa proiectului.

Numărul 05

143

DESIGN

UN ORAȘ ÎNTR-O GRĂDINĂ Lurie Garden, Chicago Proiect: Gustafson Guthrie Nichol LTD, Piet Oudolf, Robert Israel Foto: Gustafson Guthrie Nicho, Piet Oudolf Într-un oraș celebru pentru arhitectură, de la Școala de la Chicago până la City Beautiful, designul unui parc ce avea să reprezinte "curtea din faţă" a metropolei trebuia să fie pe măsură. Un adevărat centru civic în aer liber, Millennium Park așterne la picioarele orașului un potpuriu de artă publică, arhitectură peisageră și pavilioane muzicale, în centrul căruia se află o graţioasă grădină botanică: Lurie Garden.

Inaugurată în 2004, este considerată cel mai mare acoperiș verde din lume, de dimensiunea a trei terenuri de fotbal.

Amplasat deasupra parcării destinate vizitatorilor lacului Michigan și zonei centrale, proiectul ce are drept motto "Urbs in Horto – oraș într-o grădină" face trimitere, prin multiplele straturi și contrastele ce-l caracterizează, la primele eforturi ale centrului urban de a birui terenul mlăștinos prin pavaje de lemn.

Grădina e închisă de un gard viu masiv, pe structură de metal, care limitează traficul pietonal în timpul evenimentelor cu public numeros, iar în interior o alee-pod îi conduce pe vizitatori prin peisajul vegetal aproape oniric, oferindu-le o experienţă intensă, relaxantă și provocatoare totodată.

Magia grădinii se datorează în mare măsură horticultorului Piet Oudolf, cel care a realizat și plantarea parcului High Line și care este promotorul curentului cunoscut drept "New Wave Planting Style", prin care plante native și perene, bulbi și ierburi sunt folosite pentru a realiza o amenajare peisagistică relaxată, cât mai naturală.

Designul ia în considerare aspectul și evoluţia fiecărei plante, în toate fazele de creștere, precum și forma frunzelor, capsula seminţelor, silueta hibernală, astfel încât peisajul e într-o continuă transformare, schimbându-și culorile, textura și forma în funcţie de anotimp.

144 — Numărul 05

VIADUCT ORGANIC High Line, New York Proiect: Diller Scofidio + Renfro Arhitectur` peisager`: James Corner Field Operations Foto: Iwan Baan Postindustrial și avangardist, parculviaduct High Line – o "zonă" de renaștere în New York, în plan conceptual și fizic, dar și un brand, un stil de viaţă - a stabilit noi parametri culturali și de design pentru spaţiile publice contemporane, devenind un model pentru multe alte centre urbane.

Calea ferată de marfă care alimenta halele din Chelsea a fost ridicată pe piloni în 1930 pentru a pune capăt accidentelor cauzate de traficul la nivel, însă după 20 de ani de activitate, când industria automobilelor a luat amploare, o parte din ea a fost demolată, iar restul a rămas în ruină. În 1999, Robert Hammond a aflat dintr-un ziar despre decizia de demolare și, după ce l-a întâlnit la o ședinţă comunitară pe această temă pe Joshua David, singurul opozant, au înfiinţat împreună o organizaţie pentru prezervarea

căii ferate și valorificarea ei. Au urmat un album de fotografii care a impresionat prin farmecul romantic-decrepit al locului, o campanie de atragere a cât mai multor susţinători pentru organizaţia "Friends of the High Line", până la nume precum Edward Norton sau Diane Von Furstenberg, și în sfârșit un concurs de reconversie câștigat de Diller Scofidio + Renfro cu un proiect care alătură organicul și anorganicul, zonele de intimitate cu zone sălbatice și spaţii pietonale. Îmbinarea acestora se realizează impecabil și într-un mod fluid prin intermediul pavajului din dale longitudinale căruia i se adaugă mobilierul din lemn, cu forme simple.

Imaginea generală este una minimalistă, încurajând prin naturaleţea sa flaneurismul, plimbarea fără scop, utilizarea liberă a unui spaţiu care-ţi permite să contempli orașul, dar și istoria lui (ca să nu mai vorbim de faptul că a ridicat valoarea imobiliară în Chelsea cu o medie de treizeci de procente).

Numărul 05

145

DESIGN

DUNE DE RELAXARE Portul din Tel Aviv Proiect: Mayslits Kassif Architects Foto: Galia Kronfeld, Adi Brande, Iwan Baan După ce activitatea comercială a docurilor a încetat, în jurul anului 1965, portul din Tel Aviv a fost abandonat și neglijat în ciuda frumuseţii deosebite a ţărmului, aproape unic în Israel. De-abia în 2003, administraţia a decis să organizeze un concurs pentru reabilitarea zonei, câștigat de echipa Mayslits Kassif Architects, care a reușit în doar câţiva ani să transforme acest loc uitat, dar unic al orașului într-un centru primitor și plin de viaţă, ce redefinește într-un mod dinamic spaţiile publice deschise. Bucurându-se de o imensă popularitate în rândul cetăţenilor, proiectul ce acoperă cinci hectare de port a putut evita dezvoltările imobiliare ample, cerute de importanţi jucători economici: în locul construirii unor noi clădiri, au fost recuperate vechile hangare, iar restul eforturilor s-au concentrat în crearea unor spaţii publice de calitate, deschise și interactive.

Strategia de design a fost una unică prin faptul că a propus o suprafaţă extinsă, fără ierarhii, presărată din când în când cu elemente ondulatorii care fac referire la dunele mitologice pe care a fost construit portul, dar care permit totodată să fie interpretate liber și încurajează activităţi nestructurate. În prezent, această platformă urbană deosebită atrage tot soiul de iniţiative publice și sociale – de la manifestări artistice la activităţi de protest, care demonstrează formarea unei sfere publice puternice în jurul locului și atrag noi investiţii în zonă. Devenit în scurt timp cel mai apreciat spaţiu de relaxare din Tel Aviv, cu peste două milioane de vizitatori în fiecare an, acest proiect este un model pentru redefinirea relaţiei dintre un centru urban și zona sa de ţărm/deschidere către mare.

146 — Numărul 05

FURNALE RESUSCITATE Parc urban, Luxembourg Proiect: AllesWirdGut Architektur Foto: Roger Wagner Dispariţia industriei siderurgice în zona de graniţă dintre Luxembourg și Franţa, încă de pe la mijlocul anilor ’90, a lăsat în urmă vaste zone industriale, care s-au degradat rapid, generând peisaje dezolante, evitate programatic de oameni. Primul plan complex de recuperare și (re)dezvoltare a provinciei a avut în vedere situl de 120 de hectare din Belval-Ouest, care urmează să primească un centru al știinţei și al inovaţiei, alături de multe alte programe culturale, sportive, comerciale și gastronomice, însă toate într-o linie de valorizare a "moștenirii" industriale.

Piaţa urbană, concepută de echipa AllesWirdGut între furnalele unei foste oţelării și chiar în spaţiile acesteia, este un exemplu de creativitate atât în ceea ce privește reconversia unui sit industrial, cât și în crearea unui spaţiu public neîngrădit, deschis unor multiple utilizări și interpretări, capabil să înglobeze cu naturaleţe contemporanul

imediat și referinţele istorice pentru a oferi o identitate puternică zonei. Scopul declarat al amenajării a fost acela de a nu șterge urmele trecutului, zonele cu materiale brute, ruginite sau invadate de mușchi, ci de a le integra într-un design unitar, aproape discret, în care spaţiile largi sunt punctate din când în când cu mesteceni și locuri de relaxare sau de reflecţie. Materialele alese – beton, lemn și oţel netratat – au capacitatea de a se metamorfoza în timp (dar și pe timpul nopţii, sub lumini calde), construind permanent o poveste a locului.

Numărul 05

147

Loc Și locuire arh. Marcel BorŢun

Text

Primul sfat pe care l-am primit ca proaspăt stagiar pus să "faţadeze" blocuri de locuinţe a fost să nu-mi bat capul cu faţadele posterioare și cu etajele tehnice, pentru că… nu se văd. Am replicat că, din fericire, totul se vede – poate mai puţin din coloana oficială – precum și cu teoria mea despre omogenitatea sferică a obiectului de arhitectură, de la infrastructură până la ultimul detaliu, teorie care înţelegea răspunsul la tema de proiectare ca pe o voinţă coerentă și inconfundabilă, care include conceptele de reprezentare simbolică, stilistica expresiei și materialele puse în operă… Îmi imaginam obiectul de arhitectură ca fiind sferic – iar așezările, ca pe o alăturare și intersectare de sfere care comunică în toate direcţiile și în toate sensurile – și pentru nevoia de a vizualiza cât mai adecvat rolul vecinătăţii și al contextului în demersul de proiectare; iar prin obiect de arhitectură înţelegeam orice construcţie care poate fi locuită – sau, cum spuneam altundeva în această rubrică: care circumscrie silueta umană, de la ghereta santinelei până la palatul împăratului – și care este edificată pe baza unei teme de proiectare, explicită sau nu. Îmi plăcea să cred – cred și acum – că orice obiect de arhitectură este cu adevărat unic, și asta tocmai datorită amplasamentului – sit și context, a temei de proiectare – program și necesităţi particulare, dar și a beneficiarului – psihologie și cultură, toate acestea

148 — Numărul 05

aglutinându-se într-o condiţionare irepetabilă.

Aveam să aflu mai târziu că aceste consideraţii – și altele câteva – se înscriau într-un discurs amplu și mult mai înalt, scris și desenat de cei mari, numit generic rezistenţa la modernism, iar mai nuanţat regionalism romantic, menit să expliciteze falii precum cea dintre modernism și postmodernism sau cea dintre arhitectură socială și consumerism.

Iniţiat ca reacţie la "Charta de la Atena" din 1933 și ca ecou la întrebările asupra locului și locuirii ale lui Martin Heidegger din "Originea operei de artă" și din "Construire, locuire, gândire", acest discurs se reanimă în anii '70 și '80 prin importanţi arhitecţi și teoreticieni precum Thomas L.Shumacher - 1971, Kennet Frampton - 1974, Christian Norberg-Schutz - 1976, Robert Stern -1 977, Raimund Abraham - 1982, Juhani Pallasmoa - 1986 sau Steven Holl - 1989.

Pe toţi aceștia, precum și pe mulţi alţii – structuraliști, deconstructiviști, semiologi, semanticieni, contextualiști, intertextualiști etc. – i-am regăsit într-o năucitoare concentrare a faptelor de gândire a arhitecturii și urbanismului care este cartea lui Cosmin Caciuc, intitulată critic "Suprateoretizarea arhitecturii", apărută în 2007 la Paideia, în colecţia "Spaţii imaginate", coordonată de Augustin Ioan. Îmi permit să recomand această carte tuturor arhitecţilor și viitorilor arhitecţi, dar și ne-arhitecţilor care au nevoie de un tablou sintetic al efortului de conceptualizare într-o activitate eminamente creatoare – dar plasată incert între artă, tehnologie, știinţă, sociologie, filozofie și… ideologii.

Descoperim un abuz al teoretizării acolo unde arhitecţii, în marea lor majoritate, se folosesc de intuiţie, empatie, cultură estetică și o bună înţelegere a realului?... Probabil că da! E bine de știut însă că marile opere de arhitectură ale secolului trecut nu au apărut din zona părerilor și opiniilor sau dintr-un simplu talent de acuarelist.

Cu credinţa că cititorii – unii deja fideli – ai Institute, The Magazine sunt interesaţi de cum este gândită o construcţie de către un arhitect român așezat, așa cum cred, undeva la jumătatea distanţei dintre intuiţie și conceptualizare, le propun un comentariu la cinci proiecte proprii – comentariu doar pigmentat cu formulări și concepte proprii teoriei de arhitectură, cu precădere celei de tip hermeneutic. Am ales numai locuinţe, pentru că acest program se explică mai direct prin noţiuni ca loc și locuire – cu toate că într-o citire fenomenologică acestea sunt valabile pentru orice tip de spaţiu care este ocupat de om în vederea vieţuirii.

Foto GEORGE VASILACHE

Casa E – locuinţă de vacanţă la Cerașu, Prahova – 2003 Aflat într-o zonă de grădini și fâneţe încă neconstruită, terenul cu o suprafaţă de 7000 mp era minunat ca natură, dar fără o legitimitate a locuirii – care trebuia creată. Am căzut de acord cu proprietarii - totodată și buni prieteni – să amplasăm casa cât mai în spate, acolo unde terenul se ridică brusc și-și accentuează panta, încercând astfel să raportez locul curăţat și pregătit pentru locuire "la panorama satului", a dealurilor de dincolo de sat, a munţilor de dincolo de dealuri și a cerului care-și schimbă lumina, indiferent de anotimp, de la un ceas la altul. Astfel am împărţit

fascinaţia amplasamentului în două componente disjuncte: 1 - bucuria parcurgerii lui "la picior" – numită de mine parcurgere tactilă – pe sub coroanele copacilor, printre căpiţele de fân sau în jurul bălţii cu nuferi creată odată cu casa și 2 - percepţia empatică, de tip mistic – în sensul localizării sale în această lume, între cer și pământ – la care ai acces privind și ascultând peste acest parcurs anecdotic, de la înălţimea și dinăuntrul spaţiilor locuibile – interioare sau exterioare – care devin astfel loja din care ne bucurăm de context (șemineul, televizorul sau masa de biliard din mansardă fiind doar ingredientele slabe ale locuirii).

Disjuncţia este accentuată de crearea spaţiului intermediar, cu stâlpi, ca spaţiu de protecţie – una dintre funcţiile ezoterice ale pridvorului tradiţional – pe toată faţada de sud, care cuprinde și accesul principal al casei.

Conotaţia paradoxală de conac ţărănesc, de la care am plecat în definirea expresiei de arhitectură, mi-a permis să folosesc materiale locale, dar mai ales să diferenţiez semnificantul celor patru faţade care, chiar dacă decurg organic dintr-un același volum, se raportează în mod specific la funcţiunile zonale ale terenului și la parcursul peisagistic, căci punctele cardinale generează în împrejurul acestui loc patru lumini și patru tipuri de energie surprinzător de diferite.

Evident, este iarăși vorba de "lucrarea" naturii asupra locuirii și a fiinţei asupra fiinţării.

Numărul 05

149

Foto GEORGE VASILACHE

Casa B – locuinţă în București – 2003 Amplasamentul a fost iniţial generos, având însă un context de vecinătate vid – deci nesigur, susceptibil de a fi victima abuzurilor imobiliare ulterioare construirii casei – ipoteză confirmată, în câţiva ani, peste așteptări. Doar imensa peluză a Satului Francez de dincolo de strada pustie era în măsură să relaţioneze cu noua construcţie, drept pentru care planimetria parterului se compune după axe perpendiculare la stradă și la această peluză, cel mai important fiind cel care leagă curtea din faţă, accesul principal, spaţiile de zi, terasa și curtea din spate printr-un traseu de transparenţe și lumini, paralel cu cel secvenţial, al pasajului exterior. Planimetria etajelor 1 și 2 dezvoltă o triadă volumetrică: zona matrimonială, golul livingului, cu pasarela și zona fiului, cu dormitor și studio în mansardă.

150 — Numărul 05

Conceptul care a generat plastica arhitecturală a fost cel de morfologie fragilă, care încearcă să se exprime atât la exterior – prin demonstraţia că volumele se constituie din suprafeţe, iar acestea sunt generate de linii, care la rândul lor sunt generate de puncte, cât și la interior – prin fluidizarea spaţiului printre mari suprafeţe plane sau curbe, rigide sau moi, opace sau transparente; funcţiunile principale reușesc să nu fie camere, ci un continuu sculptural a cărui materie primă este spaţiul și care devine o însumare de locuri anvelopate unitar.

Fragilitatea propusă de proiect și exprimată la exterior printr-o compunere de foi subţiri – asta însemnând o înglobare semnificativă de tehnologie nouă – a fost șansa acestei case, salvând-o ca prezenţă tare, cu propria poveste și legitimitate, astăzi, când este inclusă într-un front de blocuri.

Foto MARIUS RETEGAN și MARCEL BORŢUN

Casa R – locuinţă de vacanţă la Valea Doftanei, Prahova – 2008 La prima vizită la teren făcută împreună cu beneficiarii, aceștia îmi spuneau că înainte de a-l cumpăra văzuseră încă vreo zece terenuri și că… au ales pân-au cules, cu referire la faptul că ne uitam, în fond, la o coastă de deal prăvălindu-se într-o pantă de 40 de grade spre coada lacului de acumulare Paltinul. Era o toamnă târzie care aurise întregul peisaj, brăzdat de verdele închis al coniferelor în care lumina soarelui se absorbea în pete verticale. Peste noi era un

albastru fără pic de nori, iar jos, într-un colţ al văgăunii, tremura oniric apa lacului ca un argint înverzit. Vraja se destrămă pentru o clipă: "Putem face aici o casă?" . "Vom face aici o casă", am răspuns și… am făcut-o.

Locul se numește Râpa Genii și se află într-o zonă de fâneţe, la 2-3 km de intrarea în sat, iar singura vecinătate locuibilă este o căsuţă albă care se zărește dincolo de apa lacului.

Cu ambiţia de a construi cât mai puţin situl, am amplasat spaţiile de zi la nivelul accesului, dormitoarele și băile la nivelul inferior – relaţionat cu iarba terenului printr-o terasă, iar și mai jos, la nivelul curţii dinspre lac, un al doilea acces, o sală de jocuri și ceva spaţii tehnice. Cele trei niveluri sunt glisate între ele spre lac, după panta terenului. Descriu toate acestea pentru a argumenta că arhitectura acestei case a fost generată de sit, dar dincolo de panta generatoare de volumetrie, putem afirma în termenii lui Heidegger că pământul ei natal o ascunde dinspre exterior în peisaj – mai ales dinspre drum – pentru a o deschide dinspre interior spre o belvedere extrem de largă și compusă din planuri succesive.

Am accentuat ascunderea dinspre drum evitând să creez o "faţadă" care risca să fie nesemnificativă, propunând în schimb imaginea unei învelitori din ţiglă antichizată, în două ape cu umbre mari, care plutește peste un contur de lumină – o "fâșie de râpă" perimetrală, citită, din interiorul spaţiului de zi, ca o a doua deschidere.

Numărul 05

151

Foto ȘERBAN BONCIOCAT / IGLOO MEDIA

Casa K – locuinţă în Paradisul Verde – Corbeanca, Ilfov – 2009 Cu o suprafaţă construită totală de 2500 mp, cu parter în formă de "U" și demisol general – inclusiv sub curtea interioară -, această locuinţă beneficiază de un teren quasidreptunghiular de 4560 mp, cu o cădere de 2,5 m la jumătatea lungimii sale, spre lacul Valea Mocanului, care-l bordează pe latura de S-E. Într-un context exclusiv rezidenţial și fără excese imobiliare, acest amplasament este unul dintre cele mai valoroase atât datorită formei și suprafeţei, cât și prin vecinătăţile sale, cele laterale – imobile cu construcţii de calitate -, iar cea din spatele terenului – lacul deja menţionat. La toate acestea se adaugă vegetaţia abundentă a întregii zone care filtrează lumina în varii intensităţi și nuanţe – în funcţie de anotimp și de ceasul zilei. Fac această descriere pentru a explica de ce – vorbind în termenii propuși de Heidegger – locul, pământul natal al arhitecturii care urma să apară, Raum-ul ca rânduială, cedare și eliberare în vederea unei limitări faţă de haos și de entropic, în sfârșit luminișul destinat locuirii erau, din momentul primei vizite la teren, toate acolo, gata făcute – ca o moștenire.

Mai rămânea să facem o casă, dar una cam mare, cu suprafeţe peste cele obișnuite și cu funcţiuni complementare locuinţei stricto sensu: piscină interioară cu anexe generoase, sală de dans cu scenă pentru orchestră, home cinema, salon de biliard și pistă de bowling, care, din fericire, puteau fi amplasate într-un demisol care să se deschidă spre lumină – cu piscina și cu anexele ei, amplasate în zona căderii de teren – pe toată înălţimea.

Le-am propus beneficiarilor o casă numai cu demisol și parter, acesta din urmă acoperit cu "foi" în planuri înclinate și dispus în jurul unei mari curţi interioare 152 — Numărul 05

deschise spre lac. A trebuit să explic intenţiile care susţineau această ocupare a terenului: împărţirea spaţiului exterior din afara volumului parterului în trei referenţiale: cel "reprezentativ", al curţiiparc din faţa casei și susţinut de faţada de acces care va exprima statutul social și cultural al proprietarilor, cel "intim-casnic" (dar și al oaspeţilor-prieteni) al curţii interioare spre care se deschid – direct sau prin intermediul unor galerii vitrate – toate spaţiile parterului și cel "al meditaţiei" impus de peisajul cu valenţe metafizice al curţii din spate, care coboară lin spre malul lacului, acolo unde putem amplasa un foișor pentru "odihnă spirituală".

Propunerile au fost acceptate, proiectate și realizate – inclusiv foișorul, desenat de arhitecţii peisagiști care au amenajat întregul sit.

Marea încercare stilistică a fost în acest caz – al locului deja constituit – să propun o arhitectură "fără stil", în sensul de a nu a aduce un aport explicit cultural – evident, în măsura în care se poate opera cu o astfel de contradicţie, căci gândirea, când este logos, este și cultură – oricum, de a exprima cât mai onest funcţiunile și parcursurile percepţiei de tip psihologic.

Detaliile și materialele – dar și instalaţiile casei – s-au dorit, de către beneficiari, din capul locului dintre cele

mai preţioase, rezultând o casă "inteligentă", cu o îmbrăcăminte "high tech" care domină peisajul în zona de reprezentare, deschizându-se, dar care se supune acestuia în zona de meditaţie, ascunzându-se – ca să ne exprimăm iarași cu concepte heideggeriene.

cu punctul de foc amplasat în mijlocul casei, la vatra din centrul locuinţei antice grecești, care, sub ocrotirea zeiţei Hestia, în-fiinţa locuirea, dar și la Mircea Eliade, cu consideraţiile sale despre omphalos – axis mundi, care pune locul în armonie cu nivelurile cosmice ("axa calitativă a spaţiului", după Norberg-Schulz) –, în timp ce mă gândeam la toate acestea, beneficiarii proiectului, și ei prieteni dragi ca și în cazul casei de la Cerașu, au venit să-mi spună că, dacă facem un șemineu, și-l doresc în mijlocul livingului, undeva între locul de discuţie și atelierul de pictură.

Găsisem împreună ţărușul care fixează șarpele subpământean al lui Eliade, elementul edificator atât de necesar în cazul unui sit fără istorie! Am desenat terasa acoperită cu șarpanta pe stâlpi care să apere locul dinspre pădurea din proximitate și am construit situl – în sensul lui

Frampton, pentru nuntirea cu casa – minimal și punctual: o pantă-taluz înierbată, care urcă peluza terenului spre vitrina atelierului de pictură (această funcţiune colată la programul curent de locuinţă și cu rezultate minunate după finalizarea casei, când prietenul meu a transformat un vis veleitar într-o activitate recompensată cu premii internaţionale… dar asta e o altă poveste – vezi și nr. 3 al acestei reviste). În contextul limitării valorii întregii investiţii – cochetând cu ideea că frumosul nu costă mai mult decât urâtul –, proiectul propune o diferenţiere de reprezentare între interior și exterior, acesta din urmă exprimându-se prin cele mai ieftine materiale de pe piaţă, și asta din câteva motive: 1 – smerenia și minimalismul solicitate de proprietari, 2 – vecinătatea marelui hambar galben, 3 – fascinaţia mea

de vibraţie romantică pentru statutul ultimei case din sat și 3 – coincidenţa de a proiecta concomitent casa de 3-4 milioane de euro din Paradisul Verde – comentată mai sus – ale cărei costuri se bazau, parcă, pe un sac fără fund. Efortul investiţional a fost ceva mai mare la interior, conceput însă și el fără artificii decorative și ca o succesiune discursivă de funcţiuni asamblate într-un spaţiu total, cu un minim de uși, în care lumina intră dinspre toate punctele cardinale – conform preceptelor de acum o sută de ani ale aceluiași F. L. Wright. Relaţia interior-exterior (adică dintre locuirea în jurul vetrei și luminișul re construit prin transformarea câmpiei cu orizontul ei îndepărtat în limitare – proiectând-o pe ferestreecran), la parter și la etaj, mai tare sau mai slabă, este susţinută pe trei faţade – a patra fiind cea dinspre… hambarul galben.

Numărul 05

153

Foto BOGDAN CHIRIŢOIU și MARCEL BORŢUN

Casa C – locuinţă în Corbeanca, Ilfov – 2010 Este ultima casă pe dreapta când ieși din comună spre Paradisul Verde. Dacă la stânga drumului parcelele erau construite până la pădurea care delimitează intravilanul, pe partea dreaptă am găsit o zonă "în așteptare", o succesiune de terenuri libere întreruptă doar de un hambar uriaș, din tablă cutată de culoare galbenă, în care se creșteau cai. În spatele acestor terenuri se întinde, preţ de vreo 2 km, câmpia… după care, la orizont tremură silueta unui nou cartier. Astfel că aveam la stânga pădurea, în faţă câmpia și la dreapta – după un lot viran – hambarul… Cum puteam crea locul, luminișul, pământul natal al viitoarei case din această mie de metri pătraţi? În timp ce mă gândem la marele arhitect american F. L. Wright, care, la casele din prerie începea proiectul

EDITORIAL

IRINA FLOREA

Editor

154 — Numărul 05

Un obiect iubit este un obiect care are viaţă. Începe să meargă prin casă, să iasă pe terasă, să se plimbe prin lume. Se împrietenește cu alte obiecte pe care se așază, pe care le completează, pe care le organizează. În plus, fiind în centrul atenţiei, are ocazia să fie admirat și apreciat de un public mai larg. E mai curat, mai lustruit, capătă accesorii sau chiar o culoare nouă.

Un obiect care nu este iubit este doar un trofeu al posesorului și, la scurt timp după ce a fost achiziţionat, se transformă în mobilă. Îmi place să fiu înconjurată de obiecte cu viaţă, și nu de mobilă.

Așa că orice obiect, fie că a fost creat de un designer acum aflat pe buzele tuturor revistelor din lumea largă, fie că a fost salvat de uitare de printr-un subsol plin de unghere și cutii, îl trec printr-un filtru: voi iubi noul ibric?

Sună cel puţin exagerat, dar adevărul este că nu mi-au plăcut niciodată bibliotecile pline de cărţi care nu coboară de pe ultimul raft și nici vitrinele cu porţelanuri înţepenite. La fel, nu mi-ar veni să

mă așez la o masă cu scaune la care nu ai da niciodată o petrecere din cauza riscului de dureri de spate și nici nu aș colecţiona fotolii prea scumpe pe care nu aș putea să adorm.

N-aș zice că apreciez doar partea funcţională a obiectelor.

Cred însă că, oricât de mult și le-ar dori lumea acum, nu ar trebui să fie un motiv suficient. Trebuie să mi le doresc și eu.

Așa că am propria listă cu dorinţe: mi-aș construi oricând propriul "cartier" cu rafturi în formă de case de la ferm living (www.ferm-living.com); mi-aș organiza din ce în ce mai bine biroul, dacă aș avea un voucher nelimitat la Muji (www.muji.eu); sunt câteva rochii de la DAY Birger et Mikkelsen pe care nu le-aș uita pe umeraș (www.day.dk); mi-aș amenaja un colţ de citit perfect lângă o bijuterie de lampă de porţelan de la Wagner Arte (www.wagnerarte.ro); promit că într-o bună zi nu voi mai avea nici măcar un mixer alb, pentru că îmi voi îmbrăca bucătăria de la bodum (www.bodum.com).

Numﾄビul 05

155

156 — Numărul 05