VI
Persoana a doua
Cum sæ explici asta, negravitaflia, acea impresie minunatæ de plutire øi libertate, când te afunzi în tenebre øi noaptea explodeazæ într°o vâlvætaie orbitoare øi zece miliarde de stele se sting, dispar treptat cu un tremur de gheaflæ, øi o maree de scântei se dizolvæ într°o sclipire, în timp ce navighezi în derivæ prin întunericul færæ margini. Cum sæ explici senzaflia de scufundare ce te cuprinde la început, când te crezi pierdut într°un loc ciudat, dar vag cunoscut, pânæ ce descoperi cæ te afli în dormitorul casei tale. Deøi totul e nebulos øi o luminæ nouæ scaldæ mobilele øi obiectele, ca øi cum ai privi printr°o lentilæ descentratæ, reuøeøti sæ recunoøti patul matrimonial cu baldachin øi coloane ræsucite, prea elegant pentru gustul tæu, pe care l°ai pæstrat din respect faflæ de tradiflie, pentru cæ în el s°au næscut øi au murit mai multe generaflii din familia ta. Mæsufla de noapte e plinæ de sticlufle øi flacoane cu doctorii, ca de obicei, iar pe etajeræ se îngræmædesc de ieri acte øi dosare cu numele tæu imprimat cu litere roøii: Don Eladio Robles Sanz. Notar. Tamoga, gata de semnat, cu scrisul tæu mare øi ascuflit. În fafla ta, oglinda rotundæ a dulapului de mahon reflectæ imagini tremurânde: stræinul æsta în picioare lângæ pat e fiul tæu, Miguel, øi fetifla slabæ care aleargæ spre uøæ cu lacrimi în ochi este nepoata ta cea mare, øi femeia în vârstæ, mai degrabæ græsuflæ, care suspinæ, în genunchi la capul patului, este, de treizeci øi nouæ de ani, nevasta ta, Amalia; øi domnul acela serios øi chel, cu fafla ascuflitæ øi brunet, care se încæpæflâneazæ sæ descheie pijamaua bætrânului cu barba
78
JULIÁN RÍOS
gri øi ochi de peøte, ce zace în pat, øi care°øi pune urechea pe pieptul osos al bætrânului ca øi cum ar vrea sæ asculte un secret prodigios, domnul acela atât de serios este prietenul tæu Rey, doctorul Rey, øahist øi burlac înræit. Bætrânul stæ nemiøcat în pat, indiferent la toate, øi în oglindæ vezi craniul acela gri øi supt ce se afundæ în pernæ ca un pietroi, pieptul dezgolit, rece øi plat ca o lespede; vezi mâinile ce se odihnesc pe cutele pledului øi îfli spui „Ce ciudat“, miøti degetele øi°fli dai seama cæ da, sunt mâinile tale, pentru cæ te ascultæ, simfli cæ se strâng øi se desfac când vrei tu, øi totuøi le vezi liniøtite, abandonate între cearceafuri, stræine ca øi cum ar aparfline altcuiva, deja inutile, pentru cæ nu mai trebuie sæ apuce nimic, nu se poate prinde aerul, transparenfla aerului (ce neplæcute, degetele astea pæroase øi cu noduri ca niøte picioare de rac) øi atunci îfli vine sæ sari din pat, pentru cæ poziflia e de mult timp incomodæ, cu spatele fleapæn øi ochii ficøi în tavan, øi trebuie sæ pæræseøti patul færæ ca familia sæ°øi dea seama, încæpæflânafli cum sunt sæ stea de jur°împrejur, trebuie sæ scapi din cercul æsta asfixiant øi în timp ce te ridici în picioare ceilalfli nici mæcar nu te ating, aerul e un zid diafan. Sæ te strecori prin bariera asta de corpuri cere multæ îndemânare øi te temi cæ vor protesta øi te vor împiedica sæ te scoli, dar sunt foarte ocupafli sæ contemple patul, græmada aceea de aøternuturi în care zace un corp decrepit. Când îfli întinzi membrele te simfli vioi, a merge este o plæcere nouæ øi foarte veche, aproape uitatæ, trebuie sæ te întorci la primii ani ai copilæriei; te miøti cu grijæ la fel ca atunci, aøteptându°te sæ cazi în orice moment sau ca oasele sæ scrâøneascæ øi sæ te°apuce durerea în articulaflii øi sufocarea øi nodul în piept, ca în urmæ cu puflin timp, dar te afli deja aproape de uøæ øi continui sæ avansezi: miøcærile sunt suave, cu încetinitorul, ca øi cum timpul n°ar mai conta, avansezi, avansezi încet; dar nu øtii dacæ ajungi la uøæ în câteva secunde sau în câteva ore, ani, o eternitate, cum sæ explici asta, pânæ ce intræ Sir, bætrânul setter, dând din cap, scuturându°øi laflele de foc: în privirea
Persoana a doua
79
sa e o sclipire de spaimæ, pare gata sæ saræ pe stæpân, dar apoi dæ din coadæ øi trece pe lângæ el. Ai ajuns deja pe coridor øi prima noutate este liniøtea, o liniøte atât de densæ cum n°a existat niciodatæ în casæ, casa adormitæ; nu se aude zumzetul stræzii, nici scârflâitul duøumelei gæurite de carii, nici zgomotul paøilor ce te conduc la verandæ. Prin geamuri se vede piafla, aceeaøi piaflæ dintotdeauna, dar în centru e fântâna dærâmatæ cu mulfli ani în urmæ, cu firicelul ei de argint izvorând liniøtit din jgheabul de piatræ mâlos. La casa din faflæ au reparat acoperiøul, au vopsit în alb toate cele opt balcoane de pe fafladæ, piatra e curæflatæ de mâzgæ øi în gang geamurile strælucesc din nou: cu siguranflæ este iar locuitæ pentru cæ tocmai s°a deschis uøa principalæ øi în faflæ aøteaptæ o træsuræ cu doi cai; vizitiul se dæ jos de pe capræ, deschide portiera øi din cupeu coboaræ un cavaler cu redingotæ, cizme înalte øi joben alæturi de douæ domniøoare în doliu øi intræ tofli în casæ. E greu sæ°fli aminteøti când i°ai mai væzut, dar domniøoara mai înaltæ are ochii verzi, eøti sigur, øi când nu va mai fi tânæræ va merge în fiecare dimineaflæ la slujbæ øi are o carte de rugæciuni cu coperfli de fildeø care sclipesc în penumbra bisericii øi se aøazæ mereu aproape de altarul cel mare pe un scaun tapiflat cu mætase roøie. Din celælalt colfl al pieflei a dispærut clædirea Poøtei øi în locul ei se aflæ un øopron dæræpænat: în golul obscur al intrærii tremuræ o sclipire de foc øi în fund se profileazæ silueta unui bærbat corpolent, în cæmaøæ, ce loveøte liniøtit nicovala cu un ciocan. Cât timp dai o raitæ prin casæ, distanfla se micøoreazæ, te trezeøti dintr°o datæ în capætul opus al culoarului øi°fli atrag atenflia læmpile cu gaz, agæflate pe perete. Te opreøti în fafla ultimei încæperi, biblioteca. Bâjbâi câteva clipe øi te hotæræøti sæ intri pentru cæ din cealaltæ parte a uøii nu vine niciun zgomot. Un bætrân mærunflel, cu pærul alb øi favorifli, înfæøurat într°un halat albastru spælæcit, stæ aøezat la un birou pe care se înalflæ într°un echilibru instabil teancuri de cærfli præfuite. Cufundat în lecturæ, înmoaie din când în când penifla într°o cælimaræ de bronz øi mâzgæleøte repede ceva. La început crezi cæ te°a simflit
80
JULIÁN RÍOS
intrând, pentru cæ îøi înalflæ capul øi se întoarce spre tine. Identifici imediat capul acela de huhurez, ochii færæ pleoape, uluifli øi limpezi, înconjurafli de cearcæne adânci, nasul scurt øi coroiat înfipt pe fafla gælbejitæ. Este acelaøi bætrân prins pe pânza tabloului cel mare din salon, îmbræcat elegant cu frac, stræbunicul tæu, Raimundo Robles, eruditul familiei, traducætor al Cosmosului1 lui Humboldt øi comentator al lui Buffon2 øi Linneo3, autor al unui exhaustiv catalog al florei din zonæ øi al unei curioase monografii despre Olaus Magnus4. fii se pare cæ observi un zâmbet afectuos pe buzele lui zbârcite, dar privirea bætrânului nu se opreøte la tine, se pierde în mormanul de cærfli ce acoperæ peretele din fund. Stai în spatele lui øi te uifli peste umær la literele mici øi înghesuite ce umplu marginile cærflii voluminoase, scrisul înflorit care te fascina de°a dreptul când erai mic, în special vechea culoare maro a cernelii øi sclipirea câte unui fir de nisip printre litere. Pe o servantæ sunt câteva farfurii cu resturi de mâncare øi o carafæ de cristal gravat plinæ cu un lichid chihlimbariu. Îfli aminteøti vechea poveste de familie ce proslævea voinfla de muncæ a bietului stræbunic, închis în bibliotecæ, în timp ce tânæra lui soflie se plictisea în casa asta 1
Cosmosul — titlul unei ample lucræri asupra mediului înconjurætor, sintezæ a ideilor kantiene despre unitatea fenomenelor naturale, aparflinând geografului øi naturalistului german Alexander Humboldt (1769–1859). 2 Georges°Louis Leclerc, comte de Buffon (1707–1788), aristocrat francez cu studii de drept øi medicinæ, autor al unei importante enciclopedii în 44 de volume privind domeniul øtiinflelor naturii: Histoire naturelle. 3 Carl Nilsson (Carl Linnaeus, Carlos Linneo, Carl von Linné) (1707–1778) naturalist suedez, autorul unei clasificæri ale cærei principii fundamentale stau la baza taxonomiei øtiinflifice; considerat, de asemenea, pærintele ecologiei. 4 Olaus Mansson (Olaus Magnus) (1490–1557) cleric øi scriitor suedez, autor al unei interesante opere despre popoarele nordice: Historia de gentibus septentrionalibus.
Persoana a doua
81
tristæ øi umedæ øi sæptæmâni de°a rândul nu reuøea sæ°l vadæ decât atunci când el întredeschidea uøa doar atât cât sæ primeascæ mâncarea øi sticloiul cu ceai rece pe care°l savura ca pe o bæuturæ. Respecfli izolarea bætrânului, plæcerea lui solitaræ de a mâzgæli foaie dupæ foaie poate cu unicul scop ca dupæ mulfli ani un copil sæ se minuneze în fafla hieroglifelor lui. Închizi uøa în urma ta øi cobori pipæind balustrada scærii întunecate (pentru o clipæ te temi cæ ai greøit casa) øi traversezi parterul ghidat de evantaiul luminos ce bræzdeazæ dalele spre colflul din fund. Salonul este plin de oameni care vorbesc animafli în liniøte. Te orbeøte strælucirea, lumina vie ce pare sæ se înalfle de jos, din scândura ceratæ øi lustruitæ a podelei. Din nou te gândeøti cæ ai fæcut o greøealæ øi ai pætruns într°o casæ în care are loc o petrecere de carnaval pentru cæ doar aøa se explicæ de ce toate persoanele acelea sunt îmbræcate cu costume atât de pestrifle, din diferite epoci. Încerci sæ te descurci printre grupuri, sæ gæseøti vreun cunoscut, ca atunci când nimereøti neinvitat la o særbætorire. Câteva persoane îfli par vag familiare. Îfli ia ceva timp sæ faci legætura dintre acele figuri însufleflite øi pline de viaflæ øi imaginile sepia împræøtiate prin vechiul album cu fotografii. Lângæ pian, aøezatæ pe un fotoliu sculptat cu modele aurite, o frumoasæ doamnæ de vreo treizeci de ani priveøte glacial miøcærile celor prezenfli. În timp ce°i admiri pærul negru øi lucios, care°i cade în cârlionfli pe gâtul fin, împodobit cu o panglicæ de catifea verde, bustul flanfloø, talia strânsæ øi subflire, fusta impresionantæ cu crinolinæ, de culoarea somonului, øtii cæ nu poate fi altcineva decât frumoasa Edelmira, cea de-a doua nevastæ a stræbunicului. O doamnæ de øaizeci de ani, osoasæ, cu un øal negru cæzut peste brafle, se îndreaptæ spre ea øi°fli astupæ vederea. Uøile salonului, ce comunicæ cu sala de jocuri (încuiatæ de mai bine de jumætate de secol) sunt larg deschise. În centru, un grup de bærbafli înconjoaræ masa de biliard. Este masa pe care°ai descoperit°o în explorærile tale infantile, dezmembratæ øi acoperitæ de colb în pod. Bilele de sidef par sæ se rostogoleascæ ore în
82
JULIÁN RÍOS
øir pe tapetul verde; ai impresia cæ timpul e gæurit øi tu te dedublezi, træieøti în mai multe epoci, cum sæ explici asta, øi treci dintr°una în alta cu aceeaøi uøurinflæ cu care, copil fiind, særeai dintr°o cæsuflæ în alta a øotronului. Cea dintâi surprizæ, ce ciudat, a fost sæ°l descoperi lângæ tine pe unchiul Emilio, îmbræcat marinar øi fumând un trabuc monumental; øi puflin mai încolo, dormitând pe o sofa, cu picioarele încruciøate øi un ziar desfæcut pe genunchi ca un pled, bunicul Eladio, atât de gras, cu vesta descheiatæ, pærul ciufulit øi fafla aprinsæ, ca în amintirile tale din copilærie. Øi tânærul acela firav în costum alb, cu mustæfli øi ochelari de sârmæ, care se apleacæ spre masa de biliard, trebuie sæ fie Claudio, fratele mai mic al bunicului, care°a emigrat în Cuba la optsprezece ani. Te privesc de parcæ nici n°ai fi acolo; te supæræ în special cæ nu°fli dau atenflie øi indiferenfla asta e øi mai dureroasæ când te îndrepfli spre bærbatul din fafla ta øi desfaci braflele øi mergi cætre el pentru cæ fli°ai recunoscut tatæl, bærbatul acela puternic, cu fafla mare øi træsæturi blânde pe care l°ai væzut pentru ultima datæ la øapte ani, în dimineafla cenuøie când l°au adus acasæ întins într°o cæruflæ hodorogitæ, dupæ ce asistase o naøtere într°un sat vecin; øi el (fruntea aceea înaltæ øi mirosul pielii lui nu le vei uita niciodatæ) îfli întoarce spatele øi se îndreaptæ spre salon frecându°øi lobul urechii cu acel gest caracteristic de ezitare pe care fli°l aminteøti atât de bine. Trebuie sæ ieøi de aici, sæ°fli recapefli simflul de orientare, sæ intri în ordinea veche, în ordinea timpului. Acum eøti pe culoar, în fafla uøii cu geamuri øi scaræ de piatræ ce duce în grædinæ. În spatele geamurilor pâcloase se disting aleile cu camelii øi castanul pe care°ai dat ordin sæ°l taie acum jumætate de secol. De°abia ai timp s°o zæreøti pe fata cu pær scurt øi fustæ albæ care aleargæ, cu picioarele goale, spre chioøcul de lemn cu acoperiø fluguiat pe jumætate ascuns sub refleaua deasæ de buganvilia. Umbra aceea albæ, veriøoara Nina, se evaporæ îndepærtatæ ca amintirile primului tæu amor: insomnia disperatæ la cincisprezece ani, complicitatea unei veri sufocante øi siestele în hamac, sub
Persoana a doua
83
castanul umbros, pærul Ninei pe gura ta, mirosul de muøeflel al pærului ei, øi pe urmæ furia øi gustul lacrimilor când ei i s°a næzærit sæ se mærite, atât de tânæræ, cu stræinul acela odios. Cum sæ explici graba, dorinfla ce te împinge spre spælætorie, încæpere care în copilæria ta însemna doar miros de leøie øi de rufe umede. Lângæ fereastræ o fatæ coase aplecatæ asupra lucrului, acul din mâna ei este o razæ de luminæ ce stræpunge pânza. Întoarce capul spre uøæ când intri, tresare læsând sæ°i cadæ cusætura din mânæ øi aleargæ spre tine (nu e nicio îndoialæ, acum da, te°a recunoscut; nu este încæ bætrâna ce se vaitæ øi delireazæ agonizând de°a lungul unei nopfli interminabile, ci mama cu inima largæ pe care fli°o reconstruieøti în memorie), øovæie câteva clipe øi miøcæ din cap a descurajare la început, face un pas înapoi øi spune „nu“ cu un gest, surâzând acum satisfæcutæ. Simfli o apæsare imensæ, ca øi cum oasele tale s°ar fi umplut cu plumb, øi cazi din nou în noapte øi te°nvârteøti în întunericul færæ margini øi un val cald creøte øi se propagæ ca un ecou øi zece miliarde de stele se aprind pe rând ca luminile unui oraø îndepærtat øi stræfulgerarea este un ocean luminos, Calea Lactee, øi simfli din nou greutatea copleøitoare øi furnicarul græbit al vieflii. Aluneci, chircit în spafliul întunecat øi cald, te întorci øi ræmâi ancorat în pat, øi auzi voci tot mai apropiate, cuvinte disparate: „injecflie cu adrenalinæ“... „stop cardiac“... „a reacflionat“... „îøi revine“... „trei minute cât o veønicie, Dumnezeule“... Priveøti mirat chipurile ce stau în jurul patului, aplecate spre tine, øi crezi cæ te°ai trezit din somn øi nu înflelegi de ce Amalia îfli særutæ mâinile øi doctorul Rey surâde øi°øi øterge fruntea cu mâna øi fiul tæu surâde øi în ochi i se citeøte atâta fricæ.