Mărturii ale unor supraviețuitori din ghetoul orădean

Most of the participants in the project, at least in the first moments after the bombings, did not regret the nuclear tragedy of August 1945, considering that the two nuclear attacks in Hiroshima and Nagasaki hastened Japan's capitulation, shortened World War II and saved millions of lives. Many of those involved in the Manhattan project had lifelong rebukes of conscience for their involvement in the project, even though they admitted it was more than necessary. It is known today that Robert Oppenheimer allegedly told President Truman that his hands were stained with blood.

What's worse, as many 12th graders noticed after studying the Nuclear Physics chapter, is that the Pandora's box was opened through the Manhattan Project and it went on to make other nuclear weapons so it's a continuum competition between higher and lower powers, worldwide, to own as many and more destructive nuclear weapons. The unanswered question from long-dead scientists is whether they would have worked on such a weapon if they had known about the upcoming arms race.

Bibliography Cynthia C. Kelly, Richard Rhodes -The Manhattan project, Black Dog & Leventhal, 2009

Prof. Klementina Ardelean Liceul Teoretic „Ady Endre” Oradea

Istoria oraşului Oradea este strâns legată de prezenţa comunităţii evreieşti pe aceste meleaguri, care și-a adus o contribuţie majoră la dezvoltarea urbei delimitate de râul Crișul Repede și părâul Peța1 . De-a lungul existenței, aceasta a trecut prin mai multe faze, trecând de la așezarea în acest areal, la întemeierea unei solide comunităţi cu toate instituţiile specifice, integrarea ei în viaţa oraşului, asimilarea culturii şi valorilor locale, prezenţa proeminentă în viaţa economică, socială și culturală şi, ulterior, abruptul sfârşit, însemnând exterminarea fizică, care într-o clipă a şters tot ce s-a făurit în sute de ani de istorie. Poetul Ady Endre, care s-a format la Oradea, scria despre evrei următoarele: „Oraşul acesta, cu mulţimea sa de evrei, este ca şi cum cineva, în loc să pună dospeală în făină, ar fi pus un pumn de făină în dospeală; pâinea a crescut, aluatul a ieşit din coş; evreii din Oradea au înălţat oraşul

1 https://culturainmiscare.ro/evreii-din-oradea/

din starea sa provincială. Toate acestea au făcut din acest oraş un adevărat Paris pe malurile Peţei”. Această realitate face ca istoria oraşului Oradea să nu fie completă şi să nu poate fi spusă fără a include şi istoria comunităţii evreieşti care a trăit în acest areal2 . Cele două războaie mondiale, care au pustiit Europa în prima jumătate a secolului al XX-lea, au determinat și în Oradea schimbări substanțiale. Anii 1940-1944 au fost de-a dreptul catastrofali pentru evreii din Oradea. Orașul, considerat în general tolerant, în timpul acestor ani de mari încercări a rămas nepăsător. Locuitorii săi au privit cu indiferență alungarea și deportarea împreună evreilor din Oradea și localitățile din comitat3 . În orașul de pe Crișul Repede a fost organizat cel mai mare ghetou din Ungaria, excepție făcând cel din Budapesta, înfiinţat însă mai târziu, în noiembrie 1944. De fapt, în acest oraș au funcționat două ghetouri: unul pentru evreii din localitate, în care au fost înghesuite aproximativ 20-21.000 de persoane, aflat în apropierea Sinagogii Ortodoxe Hevra Sas din Oradea4 şi a Pieţei Mari, în zona cea mai dens locuită de evreii săraci; celălaltă, pentru cei aproape 8.000 de evrei aduşi din comunităţile rurale ale următoarelor douăsprezece districte: Aleşd, Berettyóújfalu (azi, în Ungaria), Biharkeresztes (azi, în Ungaria), Cefa, Derecske (azi, în Ungaria), Marghita, Oradea, Săcueni, Sălard, Salonta Mare, Sárrét (azi, în Ungaria) şi Valea lui Mihai. Mulţi dintre evreii acestor comunităţi au fost concentraţi în depozitului de lemne Mezey5 . Cu câteva zile înainte de 3 mai 1944, data prevăzută pentru începutul operaţiunii de ghetoizare în Transilvania de Nord, comisii speciale din oraşe şi comune - în componența cărora au intrat primarii, adjuncţii de prefecţi şi şefii unităţilor locale de jandarmerie şi poliţie - au ţinut întruniri, pentru a determina locaţia ghetourilor şi pentru a pune la punct logistica necesară adunării evreilor. Deşi pretutindeni au fost urmate aproape aceleaşi proceduri, severitatea cu care s-a realizat ghetoizarea, precum şi locaţia ghetourilor şi condiţiile din interiorul acestora au depins de atitudinea individuală a primarilor şi a ajutoarelor lor. În consecinţă, în oraşe ca Oradea şi Satu Mare, ghetourile au fost stabilite în zonele cele mai sărace, în mare parte nelocuite de ne-evrei; în altele, ca Bistriţa, Cluj, Reghin, Şimleu Silvaniei şi Târgu Mureş, ghetourile au fost stabilite în cărămidării. Ghetoul din Dej se afla situat în Bungur, o pădure în care unii dintre evrei locuiau în barăci improvizate, iar alţii sub cerul liber. La data de 2 mai 1944, primarii au elaborat instrucţiuni speciale adresate evreilor şi le-au răspândit în întreaga zonă aflată sub jurisdicţia lor. Ghetoizarea celor aproape 160.000 de evrei din Transilvania de Nord a început la data de 3 mai 1944. Adunarea evreilor s-a făcut potrivit prevederilor Decretului nr. 6163/1944, de către echipe stabilite de edilii locali în componența cărora au intrat slujbaşi civili, profesori de şcoală

2 https://www.tikvah.ro/ro/evreii-in-oradea/istoria.html 3 Tereza Mózes, Evreii din Oradea, Editura Hasefer, Bucureşti, 1997, p. 13 (în continuare: Tereza Mózes, Evreii...) 4 Lăcaș de cult evreiesc din municipiul Oradea, localizat pe Str. Mihai Viteazu, nr. 6. Edificiul a fost construit în anul 1890 în stil eclectic. Sinagoga ortodoxă din Oradea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Bihor din anul 2015, având codul de clasificare BH-II-m-B-01060 5 Lőwy Dániel, Az úri város zsidó lakosai. A nagyváradi zsidóság története (Locuitorii evrei din orașul noul. Istoria evreilor din Oradea), Magyar Unitárius Egyház Magyarországi Egyházkerülete, Budapest, 2015, p. 227-230; Erdélyi Néplap, 11-12 mai 1944, p. 5; Tereza Mózes, Evreii..., p. 193-199; http://www.yadvashem.org/yv/pdfdrupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20gina.pdf

primară sau secundară, jandarmi şi poliţişti, ca şi voluntari Nyilas. Unităţile erau organizate de către comisiile primăriilor şi acţionau sub jurisdicţia acestora6 . La Oradea, procedurile de închidere a evreilor în ghetou au demarat în dimineața zilei de 3 mai 1944 și au fost finalazate după 5 zile. Ghetoul Mare situat pe malul stâng al Crişului, între actualele străzi Avram Iancu, gen. Traian Moşoiu, Piaţa 1 Decembrie, în sud strada Crinului, urmată de strada Mihail Kogălniceanu, şirul de case de pe partea de est a Pieţei Independenţei şi, în cele din urmă, cercul era închis de strada Sucevei7. Ghetoul Mare avea o întindere de 130 iugăre, adică a cincisprezecea parte din teritoriul de 2.000 de iugăre al oraşului. În numai 5 zile, pe această suprafaţă a fost înghesuită aproape o treime din populaţia oraşului, care număra în acel moment 90.000 de locuitori. Nu au fost lăsați pe dinafară veteranii de război, infirmii, alienații mintal şi cei din Spitalul TBC, inclusiv pacienţii proaspăt operaţi. În acest perimetru, densitatea era atât de mare încât 15-16 evrei împărţeau o singură cameră. Despre realităţile tragice din ghetoul orădean se deţin mai multe informaţii de certă însemnătate istoriografică, cele dintâi relatări aparţinându-i dr.-ului Miksa Kupfer, care a întocmit un „material informativ privind atrocităţile din ghetou”, redactat pe 16 formulare de „reţete”. Memoriul conţine date detaliate privind „torturile la care erau supuşi” evreii în ghetou, unii dintre aceștia fiind „împinşi spre sinucidere”. Prin intermediul consulului general al României la Oradea, Mihai Marina, Memoriul a fost întregit cu alte informaţii culese din Transilvania de Nord de către membrii Consulatului General al României de la Oradea, care au ajuns în posesia Crucii Roşii Internaţionale de la Geneva (Elveţia) prin intermediul ambasadorului român în capitala elveţiană Vespasian V. Pella8 . Alte două scrieri memorialistice au văzut lumina tiparului în anul 1946. Este vorba despre cartea lui Katona Béla, Várad a viharban - Oradea în furtună9, și cartea scrisă de Béla Zsolt, Kilenc koffer - Nouă valize10, ambele descriind, cu lux de amănunte, realitățile din ghetoul orădean. Cea dintâi lucrare are un cuvânt înainte semnat de Béla Zsolt -, unul dintre puținii supraviețuitori ai programului de exterminare în masă a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia -, care mărturisea că încă nu era capabil să o citească, de frica „fantomelor orădene”. Cartea descrie în detaliu schimbările profunde petrecute în orașul de pe Crișul Repede în perioada ce a succedat primului război mondial și impactul acestora asupra vieții social-economice a evreilor. În continuare sunt relevate aspecte privitoare la soarta cruntă trăită de această comunitate odată cu declanșarea celei de-a doua conflagraţii mondiale și accentuarea politicii antisemite a autorităților maghiare: introducerea legilor antisemite, steaua galbenă (1944), Gestapo-ul în Oradea,

6 http://www.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut% 20gina.pdf, 7 Nagyvárad, 6 mai 1944, p. 1 8 Antonio Faur, Implicarea diplomatului roman dr. Mihai Marina în acţiunile de salvare a evreilor din Transilvania de Nord şi Ungaria (1944), Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2014, p. 45-57; Katona Béla, Oradea în furtună, Editura Teala, Oradea, 1946, p. 225-226; Viorel Faur, Primele referiri memorialistice despre ghetoul din Oradea (1944-1946), în Situaţia evreilor din Europa centrală la sfârşitul celui de-al doilea război mondial (1944-1945), coordonatori Antonio Faur, Ladislau Gyémánt, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2011, p. 67-69 9 Katona Béla, Várad a viharban (Oradea în furtună), Editura Teala, Oradea, 1946 10 Zsolt Béla, Kilenc kuffer (Nouă valize), Editura Magvető, Budapesta, 1980

organizarea ghetoului orădean, „căutătorii de comori” din fosta Fabrică de bere Dréher, situaţia medicilor evrei şi a spitalului de boli infecţioase, transformat ulterior în spital de tifos, despre diplomatul român Mihai Marina, transportul evreilor şi încercările disperate de salvare, Oradea fără evrei, armistiţiul și întoarcerea celor deportați11 . În cartea autobiografică Nouă valize, publicistul şi politicianul de stânga12 Béla Zsolt rememorează aspecte referitoare la deportarea sa la o tabără de muncă din Ucraina, viaţa din ghetoul orădean, precum şi despre spitalul de tifos, unde i-a fost salvată viața de doctorul Miksa Kupfer, modalitatea în care a reuşit să scape cu viață din acel infern, drumul spre Budapesta şi, ulterior, spre Elveţia. Părţi din carte au fost publicate, mai întâi, în paginile ziarului Haladás (Progresul), publicaţie săptămânală a Partidului Radical Maghiar din Budapesta, începând cu data de 30 mai 1946, unde Béla Zsolt deţinea calitatea de colaborator, ulterior redactor. Prima parte a lucrării, până la capitolul 30, s-a publicat până pe data de 6 februarie 1947, ce-a de-a doua parte văzând lumina tiparului între 20 şi 27 februarie a aceluiaşi an, când s-a întrerupt brusc, din cauza îmbolnăvirii autorului. Capitolele publicate urmau să ia forma unei cărţi în toamna anului 1947 - precum anunţa ziarul Haladás -, însă acest demers nu s-a mai materializat. Potrivit unor mărturii, cauza acestei stări de fapt s-a datorat atât temei sensibile, cât şi îmbolnăvirii autorului. Alte opinii invocă drept cauză a neterminării cărţii ameninţarea cu instanţa, proferată la adresa sa de către medicul Miksa Kupfer, cel care l-a salvat de la deportare. Béla Zsolt a izbutit însă să publice, începând cu data de 15 aprilie 1948, timp de 18 săptămâni, în paginile aceleiaşi publicaţii budapestane, lucrarea Moartea la Budapesta. Din cauza îmbolnăvirii autorului, în toamna anului 1948, urmată de moartea sa în luna februarie 1949, nici această carte nu a fost finalizată13 . Jurnalul Evei Heyman, o fetiţă de 13 ani, victimă a Holocaustului, a fost publicat de mama acesteia în anul 1948. Eva s-a născut la Oradea în anul 1931, din părinţi evrei. În 19 martie 1944, în perioada în care Germania nazistă invada Ungaria, Eva trăia cu bunicii ei, mama sa Agnes fiind divorţată şi recăsătorită cu cel de-al doilea său soț, publicistul Béla Zsolt14 . Eva a început să-și aștearnă gândurile și trăirile pe prima pagină a Micului său Jurnal la 13 februarie 1944, dată la care a împlinit vârsta de 13 ani. Era o fetiță exuberantă, inteligentă, înzestrată cu un spirit de observație dezvoltat, consemnând - cu o extraordinară acuitate - toate realităţile aflate sub semnul Holocaustului, realizând unul din documentele originale despre aplicarea „Soluţiei finale” asupra evreilor bihoreni. Viața i-a fost puternic marcată încă de la vârsta de 10 ani, când prietena ei cea mai bună, Marta Munczer, a fost luată împreună cu părinții, care naveau acte de cetățenie maghiară, vagonizați și deportați în Polonia de autoritățile poliția horthystă, unde și-au găsit sfârșitul. În Jurnal, Eva repeta obsesiv teama că va avea aceeași soartă împreună cu

11 Katona Béla, op.cit. 12 Membru al Partidului Radical Maghiar, prezent în viața politică între anii 1945-1949. Ultimul președinte al formațiunii politice între anii 1948-1949. 13 Zsolt Béla, op.cit. p. 400-401 14 http://www.tikvah.ro/ro/eva-heyman-ro/jurnalul-evei.html

familia, ca și prietena ei, Marta. Fetița a dorit cu disperare supraviețuirea, întregul Jurnal fiind străbătut de dorința ei de a trăi: „Eu nu vreau să mor! Am trăit atât de puțin”15! Éva Heyman a trăit clipele terorii instaurate de autorităţile maghiare, atât prin deposedarea totală de bunuri a familiei sale, ca şi a altor evrei orădeni, tratarea jignitoare a acestora, înghesuirea în ghetoul din oraş, condiţiile de viaţă îngrozitoare din acesta, experienţele tragice de aici şi, desigur, deportarea în lagărele morţii din Polonia. Potrivit martorilor oculari, pe Eva a împins-o în duba morții Josef Mengele16 personal. Ultima însemnare din Jurnal este din 30 mai 1944, când fosta bucătăreasă Szabó Mariska, a reușit să se strecoare în ghetou și să scoată jurnalul. Peste numai 3 zile, această „Anna Frank a Transilvaniei”, împreună cu bunicii ei, au fost vagonizați, găsindu-și sfârșitul la BirkenauAuschwitz la data de 17 octombrie 194417 . Prin acest jurnal parţial de ghetou, scris sub imperiul situaţiei trăite, Éva Heyman a lăsat, fără să-şi propună, una dintre cele mai valoroase surse documentare despre soarta evreilor din această parte a ţării. „Éva Heyman constituie, fără îndoială, un simbol al confruntării unei comunităţi ultragiate cu o infernală maşinărie nazistă, de eliminare a evreilor europeni din istoria continentului”, susţine prof. univ. dr. Antonio Faur18 . Jurnalul Evei Heyman aparține unei categorii privilegiate de izvoare istorice, care au reținut tot dramatismul unor situații limită. El nu este numai un document de rezonanță locală, ci și o relatare cu caracter de referință general-europeană, dar care nu este îndeajuns de bine cunoscut, impunânduse o mai largă difuzare a sa în mediile științifice și culturale, datorită veridicității sale19 . Sub îndrumarea lui Schön Dezső a văzut lumina tiparului la Tel Aviv, în 1981, cartea A tegnap városa. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve (Orașul de ieri. Cartea memorialistică a evreilor orădeni). În cele 456 pagini ale sale, cartea prezintă istoria locuitorilor evrei ai orașului de pe Crișul Repede, constituind un omagiu adus tuturor evreilor care au trăit prin părțile nordbihorene până la deportarea lor din vara anului 1944. Autorul semnează mai multe capitole ale cărții care prezintă istoria evreilor orădeni, Sinagoga Sion, cartea cuprinzând și o serie de poze și reprezentări grafice cu locuri binecunoscute publicului orădean. Alte capitole prezintă mișcarea sionistă orădeană, memorii despe lagăre de muncă, despre viața sportivă a evreilor orădeni, legăturile poetului Ady Endre cu evreii orădeni, date statistice despre numărul evreilor în zona Bihorului, regulamentul de lagăr, modul cum a fost rechiziționat spitalul evreiesc, dar și despre Jurnalul Evei Heymann, memorii despre lagărul concentraționar din Auschwitz, peronul de la Birkenau, lista evreilor deportați din Oradea și

15 Oliver Lustig - coautor, Ecouri din Holocaust în literatura universală: o antologie, Editura AERVH, Bucureşti, 2005, p. 153-154 16 Supranumit „Îngerul morții” a fost un medic german care, în calitate de căpitan SS, a inițiat și condus odioasele „selecții” și experiențe diverse ale evreilor deportați din toată Europa pentru exterminarealor de la Auschwitz-Birkenau. 17 Oliver Lustig , op.cit. p. 153-154 18 https://adevarul.ro/locale/oradea/anne-frank-oradea-eva-heyman-copila-doctorul-mengele-impins-o-duba-mortiifetita-scris-jurnal-despre-ororile-holocaustului-1_55c0cf58f5eaafab2c3d0159/index.html, 19 Viorel Faur, op. cit., p. 66

Salonta, poezii despre Oradea și împrejurimi. Tot în această carte a fost cuprins și jurnalul lui Leitner Sándor: A nagyvaradi zsidok tragediaja - Tragedia evreilor orădeni20 . Alte două consemnări memorialistice relatează despre perioada războiului, oferind cititorului o imagine de ansamblu asupra acesteia. Jurnalul lui Radnóti Miklós povestește despre realitățile anului 1942 din Oradea și comitatul Bihor, cele 100 de zile ale muncii forțate la care a luat parte și atrocitățile prin care a trecut, iar profesoara Rózsa Ágnes prezintă realități din perioada războiului21 . Cărțile etnografei Tereza Mózes sunt o apariție mai recentă în bibliografia perioadei. Născută în 1919 la Şimleul Silvaniei, Tereza Mozes a absolvit liceul la Oradea, de unde a fost deportată cu întreaga familie, la 25 de ani, la Auschwitz. A trecut apoi prin calvarul lagărelor naziste din: Riga, Stutthof, Spilve, Dorbek, Kaiserwald și Gutan, fiind eliberată de armata sovietică. Drumul spre casă a reprezentat un nou calvar, care a durat peste jumătate de an, trecând prin Varșovia, Lublin, Cernăuți și Bielorusia. În urma traumelor suferite, nu i-a pierit dragostea de viață. A absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea din Cluj, obținând licența în istoria artelor, etnografie, limba și literatura franceză. În anul 1967 și-a luat doctoratul la Institutul de Istoria Artei din București. Începând din anul 1946 şi până la sfârşitul carierei, s-a dedicat organizării şi reorganizării mai multor muzee din Oradea, munca cea mai importantă depunând-o la Muzeul Regional Crişana, unde a fost şefa Secţiei de Artă şi Artă populară. În această calitate a contribuit la îmbogăţirea şi diversificarea colecţiei de obiecte și ceramică populare. Tereza Mozes este autoarea mai multor cărţi de etnografie, dar şi a unui zguduitor volum de memorii ,,Decalog însângerat” , precum şi a monografiei ,,Evreii din Oradea”. Volumul ,,Decalog însângerat”22 a văzut lumina tiparului în 1983, mai întâi în limba maghiară, apoi, în 1995, în limba română. Este una dintre puținele cărți consacrate exclusiv vieții din lagărele de concentrare pentru femei. A scris despre teribila traumă a unui lot de femei care, sau despărțit pentru totdeauna de părinți, de bunici și frați; mame care s-au despărțit pe veci de soți și copii în ziua sosirii lor pe rampa morții de la Birkenau23 . Monografia Evreii din Oradea24 a apărut în 1995, la început în limba maghiară, aceasta fiind tradusă în limba română și cumpletată, cu noi date, în 1997. ,,Evreii din Oradea” este un volum omagial dedicat istoriei iudaice din Oradea. Capitolele cărții consemnează istoria comunității din orașul de pe Crișul Repede; constituirea și întărirea comunității evreiești, emanciparea evreilor, aspecte din viața religioasă, culturală și economică; schimbările aduse de primul război mondial, mișcarea sionistă, învățământul și participarea la viața cultural-artistică din perioada interbelică, amenințarea fascistă, tragedia evreilor în perioada 1940-1944, detașamentele de muncă, ocupația germană, ghetoul din Oradea, drumul spre incertitudine, Auschwitz-Birkenau, după Auschwitz, Oradea fără evrei, din nou acasă, lista victimelor Holocaustului din Oradea și județul Bihor25 .

20 Schön Dezső, A tegnap városa. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve (Orașul de ieri. Cartea memorialistică a evreilor orădeni), Tel Aviv, 1981, 456 p. 21 http://epa.oszk.hu/00100/00181/00062/tarsadalom_01_lowy.htm 22 Tereza Mózes, Decalog însângerat, Editura Ara, București, 1995 23 Oliver Lustig, op. cit., p. 297-298; https://baabel.ro/2014/07/curriculum-tereza-mozes/ 24 Mózes Teréz: Váradi zsidók (Evreii din Oradea), Literator, Nagyvárad, 1995, 172 p. 25 Idem, Evreii ..., 411p.