Fenomenul migrației în Franța

Frunză, Sandu, „The inexpressible. With Elie Wiesel on Philosophy and Theology ”in Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 19, spring 2008, pp. 3-29. Wiesel, Elie (chairmen of the commission), Friling, Tuvia, Ioanid, Radu, Benjamin, Lya & Ionescu, Mihail E. (eds.): International Commission on the Holocaust in Romania Final report (electronic resource, International Commission on the Study of the Holocaust in Romania), Polirom, 2004 ISBN 973-681-989-2 Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: the destruction of Jews and Roma under the Antonescu regime 1940-1944, Hasefer, 2006, ISBN 9789736301155 Armin Heinen, Romania, The Holocaust and the Logic of Violence, Alexandru Ioan Cuza University Publishing House, 2011, ISBN 9789736406461) Matatias Carp, The Black Book. The sufferings of the Jews in Romania. 1940-1944, Bucharest, Volume II. Pogromul de la Iași, Societatea Națională de Editură şi Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1948, 168 p.

Prof. Dragomir Diana- Oana,

Liceul Tehnologic Costești

Franța secolului XXI este o țară multiculturală, membră a UE și a NATO, o țară ce respectă drepturile omului, un stat de drept cu piața liberă, dar o țară restrictivă în materie de imigrație. Francezii sunt de etnie europeană, galo-romano-germanică, dar imigrația recentă e noneuropeană, arabo-berberă și negroidă, majoritar islamizată. Adică total diferită de autohtoni, din punct de vedere genetic, cultural, religios, al mentalității colective. Dar francezii nu vorbesc de ,,etnie franceză", ci de ,,cetățenie franceză", iar în concepție oficială, un ,,francez"= ,,un cetățean francez". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța, ca și tară acolită Germaniei naziste, își predă proprii cetățeni, făcând parte din minoritatea evreiască, regimului de ocupație nazist și de asemenea expulza dizidenții politici anti-fasciști către țările lor de origine unde aveau să suporte consecințele convingerilor lor din partea regimurilor de extremă dreapta din aceste țări. Muncitorii veniți din țările aliate guvernului de la Vichy și Germaniei naziste aveau un tratament preferențial, astfel observându-se clar discriminarea în materie de politică de imigrație din acea perioadă. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Charles de Gaulle va semna ordonanța de urgență în materie de imigrație, decizie politică ce va arăta că Franța este o țară ce se declara doritoare de a găzdui imigranți. Se vehicula ideea acceptării unei cote de 300 000 de imigranți pe an grupați în categorii și selectați în baza originii lor etnice sau naționale. Piața muncii trebuia neapărat acoperită de venirea imigranților. Imigranții aveau permise de ședere valabile între 1-10 ani de la un

caz la altul, cu mențiunea că imigranții aveau permisiunea să exercite doar o singură profesie pe teritoriul Franței și trebuia să declare fiecare schimbare de domiciliu. Perioada 1945-1975 a fost o perioadă de dezvoltare economică din istoria Franței. Venirea muncitorilor din Italia și din nordul Africii a dus la o evoluție pozitivă a politicii în materie de imigrație. Legile în domeniul imigrației în Franța aveau să fie revizuite și modificate și datorită apartenenței la Comunitatea Europeană, iar mai apoi la Uniunea Europeană care promovează libera circulație de bunuri, servicii, capitaluri și persoane. Uniunea Europeană a fost de fapt factorul decisiv ce a promovat libera circulație în Franța a muncitorilor din Polonia, România sau Bulgaria. Problema romilor din Franța este de actualitate încă din 2007 (anul aderării la UE al României și al Bulgariei), iar incapacitatea acestora de a putea face față nevoilor sociale și de integrare a dus la speculații care mai de care mai exagerate, ducând la o atitudine de discriminare în spațiul public. Războiul din Siria a produs o altă problemă la nivel internațional în secolul XXI, și anume Criza Refugiaților, iar UE a cerut marilor puteri ca și Franța și Germania să primească o cotă semnificativă de refugiați sirieni. Astfel, s-au stabilit măsuri noi privind migrația: cote pentru primirea profesioniștilor, se oferă mai multe locuri pentru studenții străini și se desființează taberele ilegale de refugiați. În Franța, majoritatea imigranților provin din Europa, din Maghreb, Turcia și Africa, inclusiv vechile colonii franceze. Un bun exemplu pentru această situație este Zinedine Zidane, fotbalist și personalitate franceză, care la origine este fiul unei familii de imigranți francezi. Imigranții, în special cei care aparțin unor ,,minorități vizibile" (prin culoarea pielii, de exemplu) sunt din păcate adesea victime ale discriminării în Franța. Referitor la locurile de muncă și la plata acestora, s-a observat prin diverse studii că un imigrant câștigă în medie de trei ori mai puțin decât un non-imigrant; de asemenea, aceștia sunt de două ori mai expuși în a câștiga mult sub medie și a trăi sub pragul sărăciei. Iar angajatorii preferă să aleagă un candidat de origine franceză decât un candidat ce provine din Africa sau Africa de Nord. Fenomenul migrației este însă unul prezent, iar Europa secolului XXI cunoaște o permanentă mișcare de populații, cauzele ei fiind complexe.

Bibliografie: Histoire de l’ immigration en France de la fin du XIX-e siècle à nos jours, Ralph Schor, 1996 Histoire des étrangers et de l’ immigration en France, Yves Lequin, 1992