Frunză, Sandu, „The inexpressible. With Elie Wiesel on Philosophy and Theology ”in Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 19, spring 2008, pp. 3-29. Wiesel, Elie (chairmen of the commission), Friling, Tuvia, Ioanid, Radu, Benjamin, Lya & Ionescu, Mihail E. (eds.): International Commission on the Holocaust in Romania Final report (electronic resource, International Commission on the Study of the Holocaust in Romania), Polirom, 2004 ISBN 973-681-989-2 Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: the destruction of Jews and Roma under the Antonescu regime 1940-1944, Hasefer, 2006, ISBN 9789736301155 Armin Heinen, Romania, The Holocaust and the Logic of Violence, Alexandru Ioan Cuza University Publishing House, 2011, ISBN 9789736406461) Matatias Carp, The Black Book. The sufferings of the Jews in Romania. 1940-1944, Bucharest, Volume II. Pogromul de la Iași, Societatea Națională de Editură şi Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1948, 168 p.
Fenomenul migrației în Franța Prof. Dragomir Diana- Oana, Liceul Tehnologic Costești Franța secolului XXI este o țară multiculturală, membră a UE și a NATO, o țară ce respectă drepturile omului, un stat de drept cu piața liberă, dar o țară restrictivă în materie de imigrație. Francezii sunt de etnie europeană, galo-romano-germanică, dar imigrația recentă e noneuropeană, arabo-berberă și negroidă, majoritar islamizată. Adică total diferită de autohtoni, din punct de vedere genetic, cultural, religios, al mentalității colective. Dar francezii nu vorbesc de ,,etnie franceză", ci de ,,cetățenie franceză", iar în concepție oficială, un ,,francez"= ,,un cetățean francez". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța, ca și tară acolită Germaniei naziste, își predă proprii cetățeni, făcând parte din minoritatea evreiască, regimului de ocupație nazist și de asemenea expulza dizidenții politici anti-fasciști către țările lor de origine unde aveau să suporte consecințele convingerilor lor din partea regimurilor de extremă dreapta din aceste țări. Muncitorii veniți din țările aliate guvernului de la Vichy și Germaniei naziste aveau un tratament preferențial, astfel observându-se clar discriminarea în materie de politică de imigrație din acea perioadă. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Charles de Gaulle va semna ordonanța de urgență în materie de imigrație, decizie politică ce va arăta că Franța este o țară ce se declara doritoare de a găzdui imigranți. Se vehicula ideea acceptării unei cote de 300 000 de imigranți pe an grupați în categorii și selectați în baza originii lor etnice sau naționale. Piața muncii trebuia neapărat acoperită de venirea imigranților. Imigranții aveau permise de ședere valabile între 1-10 ani de la un 83
