9 Octombrie

Another incident in the city was the gunfire that was heard on June 28, after which the Jews were also suspected, in reality, the fire came from a German plane. German patrols lined the Jews and took them to the police headquarters. Several hundred Jews were then shot in the courtyard of the police headquarters; the massacre continued in the afternoon of that day and only at the intervention of General Stavrescu did the Germans bow down and cease fire on the Jews. Reports show that both Romanian and German soldiers were involved. General Antonescu then demanded the removal of the Jews from Iasi by train, in a camp in Calarasi; on the way to Călărași (40 wagons sealed with 2530 Jews), about 1400 people died who were exposed to severe conditions during transport, heat, heat, lack of air and water, forced them to extreme gestures and desperate that many could not resist. 1,011 Jews survived the 6 days of torment; these were called death trains.

The treatment applied to Jews by General Antonescu is different from that of Hitler. In 1941, the German and Romanian armed forces contributed to the mass murder of Jews in Bessarabia and Bukovina, then the Romanian authorities acted independently; the discrimination was followed by deportations, only that, in the case of Romania, they did not end in the gas chambers, but by shooting. Jews in Transnistria died slowly from typhus and hunger; the Jews were not the only ones persecuted, but also the gypsies, 11,441 gypsies were deported and then killed. Out of so many deported people, it has remained a list of names, victims of interests, hatred and racial discrimination.

Bibliography: The martyrdom of the Jews in Romania, 1940-1944. Documents and testimonies, document no. 27, pp. 89 Matatias Carp, The Black Book, The Sufferings of the Jews in Romania, 1940-1944, vol. IIA, The Pogrom of Iași, Bucharest, 1948 The old dilemma, the Holocaust in Romania - this great unknown and irritating, Petru Clej. www.wordpress.com, War for the Past

Motto:”Cine uită nu merită”

Profesor Grigore Georgeta Liceul Teoretic Dr. Mihai Ciucă, Săveni-Botoșani

Holocaustul este un cuvânt ebraic de origine greacă care înseamnă “sacrificiu”. Termenul de “Holocaust” este convenţional desemnând ansamblul crimelor comise de nazişti şi aliaţii acestora

împotriva mai multor categorii de victime: evrei, ţigani, opozanţi, etc. Dar cel mai mult de suferit au avut evreii. Ura împotriva evreilor,care într-o anumită măsură,exista şi înainte de Hristos, a fost răspândită de-a lungul secolelor prin intermediul Bisericii creştine. În Evul Mediu când termenul “antisemitism”(“ura împotriva evreilor”) nu exista, era de la sine înţeles că “evreul n-are voie să trăiască printre noi ca evreu”. Cu toate acestea evreii scăpau de persecuţii dacă renunţau la credinţa lor şi se converteau la creştinism. Încă de la începutul politicii antisemite se creează o imagine a evreului răufăcător,care profanează împărtăşania, otrăveşte fântânile,în general o unealtă a răului. Repetate de-a lungul veacurilor, aceste clişee s-au întipărit adânc în credinţele populare şi declanşează regulat prigoane care se sfârşesc de multe ori prin masacre. Consolidat antisemitismul îşi capătă caracterul său rasist la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost ridicat la rang de politică de Adolf Hitler –“rasa pură”. Atunci când naziştii au venit la putere în 1933, religia încetase să mai fie un semn distinctiv al evreului, acum nu mai era luat în considerare decât sângele. Nu mai avea importanţă adâncă un evreu şi mai multe generaţii împotriva lui fuseseră botezate, câteva picături de sânge evreiesc erau suficiente pentru a fi arătat cu degetul. Din acel moment deviza devenise: ”evreul n-are voie să trăiască printre noi”. Dar întrucât nici o ţară nu voia să-i primească pe evreii germani, au fost elaborate planurile “soluţiei finale”, iar deviza lui Hitler a devenit: ”evreul n-are voie să trăiască”. Învinuindu-i pe evrei de o conjuraţie de proporţii mondiale în care erau aruncate laolaltă acuzaţiile de comunism şi capitalism, lui Hitler nu i-a fost greu să convingă masele de justeţea exterminării lor.

Faptul că “evreul n-are voie să trăiască“ era o decizie al cărei secret a fost păstrat până la capăt de către apropiaţii lui Hitler. Nici măcar evreii nu au înţeles ce-i aşteaptă, dar asta s-a datorat în mare măsură faptului că ostilităţile împotriva lor nu erau un lucru nou. În lagărele de exterminare au pierit aproximativ 6 milioane de evrei: Auschwitz, Belzec, Maidanek sau lagărele morţii au reprezentat “mormântul mai multor evrei”. Faptul că unii evrei au reuşit să supravieţuiască s-a datorat purei întâmplări şi sfârşitului războiului care a venit mai repede decât socotise Hitler. De aceea nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat şi să ne călăuzească toleranţa pentru că fanatismul nu poate aduce nimic bun. De aceea “Cine uită nu merită”. Elevii Şcolii Nr. 3 ”Smaranda Gheorghiu” din Târgovişte sunt strănepoţii acelor copii care au avut norocul de a primi de la un evreu bogat sufleteşte şi cu drag de învăţătură, Samuel Iosif, comerciant şi mare industriaş din Târgovişte, proprietar al Fabricii de Spirt de pe Calea Ploieşti, pământ şi localul unde se află şcoala. Localul a fost construit în 1916 iar devizul şcolii a fost de 56.000 lei la vremea respectivă, iar Samuel Iosif a donat 40.000 lei, şi tot el a oferit şi un împrumut fără dobândă pentru diferenţă. Singura lui dorinţă a fost ca pe frontispiciu să se treacă şi numele Eliza şi Samuel Iosif, iar la şcoală să înveţe toţi copiii de sârbi, ţigani, români nefăcând discriminare rasială şi să se facă şi o sală de clasă destinată atelierului de tâmplărie ca elevii să înveţe o meserie.

Bibliografie: