The Little Journalist/Micul jurnalist-Revistă educativă pentru elevi

GUIDE BOOK FOR STUDENTS GHID PENTRU ELEVI 2021

All rights reserved. No part of this publication may be reproduced, in any form or any means, without permission in writing from the authors. ,,The Olga Lengyel Institute is not responsible for any uploaded or submitted content. The content reflects the views only of the European Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.”

„Learning past history for present and future-the Holocaust“ Să învățăm istoria trecutului pentru prezent și viitor-Holocaustul PROJECT FUNDED BY THE OLGA LENGYEL INSTITUTE

No. 4 ROMANIA, COSTEȘTI 2021

LICEUL TEHNOLOGIC COSTEȘTI COSTEȘTI TECHNOLOGICAL HIGH SCHOOL

HOLOCAUST PROJECT 2020-2021

ISSN 2601-9094, ISSN-L 2601-9094

2

COORDINATOR/COORDONATOR

Teacher/Profesor: Mrs. Drăguț Violeta, Costeşti Technological High School

COLLABORATORS/COLABORATORI STUDENTS/ELEVI: Mira Raluca, Ilie Valentin Iulian, Nan Marian Ilie, Stoica Bianca Maria, Neagoe Delia Adriana, Georgescu Valeriu-Ionut, Niță Alexandra Gabriela, Ciobanu Cristina, Adamache Delia, Cornea Mădălina, Popa Alexandra, Casian Gheorghe, Lungu Tudor Matei, Popa Flavia, Dancu TaniaDoinița, David Alexandra, Dicoi Anamaria, Boabeș Ana-Maria, Adamache Delia, Bădălan David, Cornea Mădălina, Toma Denisa, Gabriela Gherghina, Koteles Nora, Popper Emma, Sipor Dorka, Szanto Eduard TEACHERS/PROFESORI: Prof. Daniela Ghițulescu-Liceul Tehnologic Costești, Argeș Prof. Buliga Nicoleta Georgeta-Liceul Tehnologic ,,Nicanor Moroșan” Pârteștii De Jos Prof. Rotaru Alina Elena-Grădinița cu P. P. Nr.1, Buzău Prof. Violeta Telescu-Liceul Tehnologic Costești-Argeș Prof. Klementina Ardelean-Liceul Teoretic „Ady Endre” Oradea Prof. Cazacu Camelia-Școala Gimnazială Constantin Gh Marinescu Galați Prof. Mușat Daniela- Ionela-Liceul Teoretic „Constantin Noica ”, Alexandria Prof. Constantin Cornelia- Veronica-Liceul Tehnologic ,,Al. I. Cuza”, Slobozia, Ialomiţa Prof. Victor Gabriel Osăceanu- Școala Gimnazială "Zaharia Stancu", Roșiorii de Vede, Teleorman Prof. Gorescu Carmen-Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Botoșani Prof. Dragomir Diana- Oana-Liceul Tehnologic Costești, Argeș Prof. Felicia Năpîrcă-Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”Săveni Prof. Cichi Ani Felicia-Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Iași Prof. Sandu Mihaela Claudia-Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță, Podu Turcului Prof. Daniela Bălțatu-Palatul Copiilor, Piatra Neamț Prof. Grigore Georgeta- Scoala Gimnaziala Radu cel Mare, Târgoviste Prof. dr. Grecu Elena-Alina-Școala Gimnazială Nr. 1 Costeşti, Argeș Prof. Grecu Maria-Liceul Tehnologic Costeşti, Argeș Prof. Andras Zita –Emese-Școala Gimnazială Teliu, Brașov Prof. Roşu Alina-Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima’’ Piteşti, Argeş Prof. Dide Amalia Larisa Costina-Liceul Teoretic ,,Constantin Noica”, Alexandria, Teleorman Prof. Antocica Rodica, Liceul Teoretic Mălăiești, Republica Moldova Prof. Mihaela Catalina Tarcaoanu, Colegiul National Calistrat Hogas din Piatra Neamț 3

Prof. Ghitescu Teodora, Colegiul National Calistrat Hogas din Piatra Neamț Prof. Dragomir Dancu, Școala Gimnazială Păuca, Sibiu Prof. Alexandra Măriuță, Liceul Tehnologic Antim Ivireanu, București

EDITORS/EDITORI Mrs. Drăguț Violeta, Costeşti Technological High School Student Crucean Raluca, Pitești National College Zinca Golescu

CORRECTOR/CORECTOR Mrs. Daniela Ghițulescu, Costeşti Technological High School

TRANSLATION/TRADUCERE Mrs. Daniela Ghițulescu, Costeşti Technological High Schoo

4

Cuprins/Content Răni din trecut ................................................................................................................................................... 7 Wounds from the past....................................................................................................................................... 9 Holocaustul- o istorie ce nu trebuie uitată...................................................................................................... 10 The Holocaust - A History That Should Not Be Forgotten ............................................................................... 15 Opțional ,,Poporul evreu – Holocaustul” ........................................................................................................ 19 Optional "Jewish People - The Holocaust" ...................................................................................................... 23 Fizicienii evrei și proiectul Manhattan ............................................................................................................ 27 Jewish Physicists And The Manhattan Project ................................................................................................ 29 Mărturii ale unor supraviețuitori din ghetoul orădean ................................................................................... 31 Testimony Of Some Survivors From The Oradea Ghetto ................................................................................ 37 Lagărele de concentrare .................................................................................................................................. 43 Concentration Camps ...................................................................................................................................... 45 Holocaustul ...................................................................................................................................................... 47 The Holocaust .................................................................................................................................................. 49 Holocaustul, un ,,accident” în istoria umanităţii ............................................................................................. 52 The Holocaust, An "Accident" In History Of Humanity ................................................................................... 53 Cum văd românii, astăzi, Holocaustul? .......................................................................................................... 55 How Do Romanians See The Holocaust Today? .............................................................................................. 63 Holocaustul în România................................................................................................................................... 71 The Holocaust in Romania ............................................................................................................................... 77 Fenomenul migrației în Franța ........................................................................................................................ 83 The Phenomenon Of Migration In France ....................................................................................................... 85 Holocaustul ...................................................................................................................................................... 86 Bibliografie: ..................................................................................................................................................... 90 Holocaust ......................................................................................................................................................... 90 Clasificarea drepturilor omului ........................................................................................................................ 95 Classification of human rights ......................................................................................................................... 97 Incluziunea socială......................................................................................................................................... 100 Social Inclusion .............................................................................................................................................. 101 5

Impactul Holocaustului asupra societății ...................................................................................................... 102 The Impact Of The Holocaust On Society ...................................................................................................... 105 9 Octombrie................................................................................................................................................... 107 October 9 ....................................................................................................................................................... 109 Tradiţie, actualitate în lumea rromilor .......................................................................................................... 110 Tradition, Present In The Gipsy World .......................................................................................................... 112 Șanse egale prin educația multiculturală ...................................................................................................... 115 Equal Opportunities Through Multicultural Education ................................................................................. 117 Interculturalitate, multiculturalitate la nivel mondial ................................................................................... 119 Interculturality, Multiculturality Worldwide ................................................................................................. 121 Nu avem dreptul să uităm!............................................................................................................................ 124 We Have No Right To Forget! ........................................................................................................................ 129 De ce ar trebui să ştim mai multe despre Holocaustul din România ............................................................ 134 Why we Should Know More About The Holocaust In Romania .................................................................... 138 Holocaustul romilor ....................................................................................................................................... 142 The Gypsy’s Holocaust................................................................................................................................... 146 Podul Iloaiei ................................................................................................................................................... 150 Iloaiei Bridge .................................................................................................................................................. 151 Treblinka ........................................................................................................................................................ 153 Treblinka ........................................................................................................................................................ 153 Auschwitz....................................................................................................................................................... 154 Auschwitz....................................................................................................................................................... 155 Lagărul Auschroitz-Birkenau: infernul pe pământ......................................................................................... 156 Auschroitz-Birkenau camp: hell on earth. ..................................................................................................... 157 Dachau ........................................................................................................................................................... 157 Dachau ........................................................................................................................................................... 158 Orașul Auschwitz ........................................................................................................................................... 159 The town of Auschwitz .................................................................................................................................. 160 Auschwitz....................................................................................................................................................... 161 Auschwitz....................................................................................................................................................... 161

6

Răni din trecut Prof. Daniela Ghițulescu Liceul Tehnologic Costești, Argeș Jurnalul Annei Frank alături de tânăra lui autoare, a devenit un simbol al Nazismului și al Holocaustului. Publicat de tatăl autoarei după ce aceasta a murit în lagăr, această carte jurnal reprezintă simbolul suferinței tuturor celor asupriți și terorizați de regimul nazist.

Tânăra de 13 ani este o fată veselă, cu o bucurie de viață debordantă, dar care, născută în familia care nu se încadra în normele agreate de putere, a fost nevoită să se ascundă pentru o perioadă de aproape 2 ani. Împreună cu familia sa și cu alți 4 evrei, au stat ascunși într-o anexă crezând și sperând până în ultima clipă că perioada terorii se va sfârși și viața își va continua traseul obișnuit.

Din nefericire, așa cum s-a întâmplat cu mii de evrei, soarta nu le-a fost favorabilă și, fiind descoperiți în ascunzătoare, au fost duși în lagăre și, în scurt timp, au fost răpuși de boli, înfometare sau tratamente inumane concepute de mințile bolnave ale celor care se credeau superiori. Dintre cei 8 care au stat ascunși, doar tatăl Annei a supraviețuit, el fiind cel care s-a ocupat apoi de publicarea Jurnalului Annei și de înființarea unui Fond Anne Frank care se ocupă cu ajutorarea supraviețuitorilor Holocaustului.

Povestea Jurnalului nu este una obișnuită, deoarece din paginile sale, unde povestea începe înainte de izolare, răzbate un talent literar care ar fi putut avea un viitor, dar care, din păcate, a fost împiedicat să crească. Pe lângă spaimele pricinuite de teroarea izolării, tinerețea Annei răzbate prin paginile cărții. Kitty, așa cum își numește ea jurnalul, este martorul viu al trăirilor ei, al neputinței și frământărilor, al ororilor auzite care capătă proporții uriașe pentru un suflet așa de tânăr și al spaimei din fiecare zi care inundă sufletele locuitorilor Anexei. Totuși, tinerețea ei și optimismul nu încetează să se împletească cu tristețile iminente, sentimentalismul și dorința ei tinerească de a cunoaște, de a ști, de a învăța. Stările ei sunt schimbătoare, când veselă când preocupată de ce se întâmplă afară cu prietenii și cunoștințele ei. Tinerețea și firea ei rebelă reușește să anime atmosfera apăsătoare și monotonă a Anexei. Toate personajele sunt văzute și descrise prin ochii ei, reușind astfel să vedem societatea așa cum era trăită și simțită de victimele regimului.

Marcat de o tristețe imensă datorită finalului tragic al Annei și al celorlalți care se ascundeau cu ea, Jurnalul contrastează prin notele de veselie și optimism care reies din înscrierile autoarei. Ea nu încetează niciodată să spere că viața își va relua cursul obișnuit și se va putea întoarce la școală.

7

De fapt, în cei aproape 2 ani de izolare, Anne și sora sa Margot nu se opresc din studiu, pregătindu-se intens pentru un viitor în care ele cred, dar care le trădează.

Povestea Annei Frank a constituit subiect pentru foarte multe reinterpretări, în medii și forme diverse. Ultimul film apărut în 2019 numit Anne Frank: Povești paralele este o interpretare inedită a jurnalului. O reinterpretare împletită cu alte povești și declarații istorice. Povestea redată în jurnal este completată cu poveștile a 4 supraviețuitoare ale lagărelor, care împreună cu membri ai familiilor lor vin și își expun poveștile incredibile. Filmul contrastează cu nuanța optimistă față de cartea originală, deoarece dacă în jurnal aproape toți protagoniștii cad victime, în film , accentul se pune pe poveștile norocoase a celor care au reușit să supraviețuiască. Povestită de actrița Helen Mirren care citește din cartea Annei chiar din camera Annei din Anexă, sentimentul de optimism este dat de întâlnirea vechiului cu noul, bătrâneții cu tinerețea fetei care, pasionată și intrigată de rănile trecutului, urmărește traseul evreilor persecutați prin diferite lagăre și memoriale. Cele două se întâlnesc la finalul filmului în camera Annei, vechiul părăsește camera, lăsându-i locul noului, gândirii moderne și corecte.

Romanul grafic realizat de Ari Holfman și David Polonsky după jurnal este o altă variantă care atrage prin grafica specială și expresivă, care pune în valoare trăirile locuitorilor Anexei prin linii, desen, culoare și imaginație. Desenul final care surprinde fața Annei în multe ipostaze reflectă fără ajutorul cuvintelor multitudinea de trăiri și sentimente încercate de tânăra fata în cei doi ani chinuitori.

Bibliografie: Jurnalul Annei Frank 12 iunie 1942-1 august 1944, versiunea definitivă, Ed. Humanitas, București, 2012 Ari Holfman, David Polonsky – Jurnalul Annei Frank adaptare grafică, Ed.Humanitas, București, 2018 Anne Frank: Povești paralele, Sabina Fedeli, Anna Migotto, Editor Valentina Ghilotti, Produs de Didi Gnocchi, 2019

8

Wounds from the past Teacher: Daniela Ghițulescu Liceul Tehnologic Costești, Argeș Anne Frank's diary, along with its young author, became a symbol of Nazism and the Holocaust. Published by the author's father after she died in the camp, this diary book is a symbol of the suffering of all those oppressed and terrorized by the Nazi regime.

The 13-year-old is a cheerful girl, with an overflowing joy of life, but who, born in a family that did not fit into the agreed norms of power, was forced to hide for a period of almost 2 years.

Together with his family and 4 other Jews, they hid in an annex, believing and hoping until the last moment that the period of terror would end and life would continue its usual path.

Unfortunately, as was the case with thousands of Jews, their fate was unfavorable and, being discovered in hiding, they were taken to camps and soon killed by diseases, starvation or inhuman treatment conceived by the sick minds of those who thought themselves superior. Of the 8 who remained hidden, only Anne's father survived, and he was the one who then published the Anne's Diary and set up an Anne Frank Fund to help Holocaust survivors.

The story of the Journal is not an ordinary one, because from its pages, where the story begins before isolation, penetrates a literary talent that could have had a future, but which, unfortunately, was prevented from growing. In addition to the fears caused by the terror of isolation, Anna's youth pervades the pages of the book. Kitty, as she calls her diary, is a living witness to her feelings, helplessness and turmoil, heard horrors that take on enormous proportions for such a young soul and the daily fear that floods the souls of the inhabitants of the Annex.

However, her youth and optimism do not cease to intertwine with the imminent sadness, sentimentality and her youthful desire to know, to find out, to learn. Her moods are changeable, sometimes happy and sometimes worried about what is happening outside with her friends and acquaintances. Her youth and rebellious nature manage to animate the oppressive and monotonous atmosphere of the Annex. All the characters are seen and described through her eyes, thus managing to see society as it was lived and felt by the victims of the regime.

Marked by a huge sadness due to the tragic end of Anna and the others who hid with her, the Journal contrasts with the notes of joy and optimism that emerge from the author's entries. She never stops hoping that life will resume its normal course and she will be able to return to school. In fact, in the almost 2 years of isolation, Anne and her sister Margot do not stop studying, intensely preparing for a future in which they believe, but which betrays them.

Anne Frank's story has been the subject of many reinterpretations, in various environments and forms. The latest film released in 2019 called Anne Frank: Parallel Stories is a unique interpretation of the diary. A reinterpretation intertwined with other stories and historical statements. The story told in the diary is completed with the stories of 4 survivors of the camps, who together with members of their families come and tell their incredible stories. The film contrasts with the optimistic tone of the original book, because if in the diary almost all the 9

protagonists fall victim, in the film, the focus is on the lucky stories of those who managed to survive.

Narrated by the actress Helen Mirren who reads from Anna's book right from Anna's room in the Annex, the feeling of optimism is given by the meeting of the old with the new, the old with the youth of the girl who, passionate and intrigued by the wounds of the past, follows the path of Jews persecuted by various camps.

The two meet at the end of the film in Anna's room, the old leaves the room, leaving room for the new, modern and correct thinking.

The graphic novel made by Ari Holfman and David Polonsky after the diary is another variant that attracts with its special and expressive graphics, which highlights the feelings of the inhabitants of the Annex through lines, drawing, color and imagination. The final drawing that captures Anna's face in many ways reflects without the help of words the multitude of feelings and feelings experienced by the young girl in the two torturous years.

Bibliography: Anne Frank's Journal June 12, 1942-August 1, 1944, final version, Ed. Humanitas, Bucharest, 2012 Ari Holfman, David Polonsky - The Diary of Anne Frank graphic adaptation, Humanitas Publishing House, Bucharest, 2018 Anne Frank: Parallel Stories, Sabina Fedeli, Anna Migotto, Editor Valentina Ghilotti, Produced by Didi Gnocchi, 2019

Holocaustul- o istorie ce nu trebuie uitată Prof. Buliga Nicoleta Georgeta Liceul Tehnologic ,,Nicanor Moroșan” Pârteștii De Jos Denumirea proiectului : Holocaustul – O istorie ce nu trebuie uitată Tipul programului : activitate extracurriculară Grup ţintă: elevii de gimnaziu clasele a VII-a, a-VIII-a Scop: trezirea interesului național pentru evenimente istorice cu impact major asupra mentalului colectiv.

Obiective:  informarea elevilor asupra greşelilor trecutului; 10

         

aflarea unor date despre Elie Wiesel; stabilirea cauzelor care au dus la deportarea şi închiderea evreilor în lagare; descoperirea unor cuvinte cheie; stabilirea ierarhică a vinovaţilor pentru Genocid; evidenţierea felului în care războiul s-a reflectat în literatură şi film; elaborarea unor materiale (planşe) pe tema Holocaust- ului; socializarea elevilor, cooperarea prin intermediul unor activităţi de grup; atragerea elevilor înspre subiecte ce ies din sfera lor de cunoaştere ; stimularea elevilor în a afla cât mai multe despre această temă; studiind literatura de specialitate şi vizionând filme artistice.

Resurse umane: elevi de gimnaziu, cadre didactice.

Resurse materiale: afişe, foi, markere , aparat foto, cameră video,proiector, filme, flip – chart, consumabile, internet.

Motto Nu voi uita niciodată acea noapte, prima noapte în lagăr care mi-a transformat viaţa intr-o lungă noapte, noapte blestemată de 7 ori şi tot de 7 ori pecetluită…

Niciodată nu voi uita acele momente care mi l-au ucis pe Dumezeu şi mi-au distrus sufletul transformându-mi visele în cenuşă.

Niciodată nu voi uita aceste lucruri nici dacă aş fi condamnat să trăiesc cât Dumnezeu.

Niciodată …

Elie Wiesel, Noaptea Argument Nici de la trecerea a șase decenii de la drama evreilor, suferinţa lor teribilă nu este uitată.

Este importantă în acest sens comemorarea victimelor Holocaust-ului, care au plătit cu viaţa pentru simplul fapt că au existat, că au aparținut unui grup etnic atât de urât şi dispreţuit: evreii. Aceste victime şi-au trăit propria dramă parcurgând un traseu terifiant: decepţie, înfometare, teroare, dezumanizare. Au murit de frig, de foame, de epuizare, de toate au murit. Au călătorit cu oameni morţi în vagoane, fără să-şi dea seama. În ciuda tuturor metodelor de persecuţie, au existat oameni care au păstrat în suflet speranţa. Ea a fost cea care i-a însoţit şi i-a călăuzit în momentele în care erau forţaţi să se despartă de fraţi surori, mame. S-a încercat o dezrădăcinare a evreilor, o moarte spirituală pe lângă cea trupească. Cei rămaşi, martori ai atrocităţilor sunt aceia care s-au cutremurat citind acea binecunoscută lozincă din lagărul de la Auschwitz: „Arbait macht frei” (munca te eliberează). Ei sunt cei care au fost minţiţi, umiliţi de ofiţerii germani, terorizaţi, batjocoriţi, exterminaţi şi totuşi există supravieţuitori, există voci care condamnă, voci care nu ne lasă să uităm.

11

Noi, cei care ne cutremurăm la auzul dramei evreilor, suntem datori să îi păstrăm veşnic în memorie, să le celebrăm curajul şi demnitatea. De ce e importantă aducerea-aminte? Pentru evitarea greşelilor trecutului. Doar aflând despre ele, elevii noştri vor putea cântări, analiza, discerne.

Activitate pe grupe Fişă de lucru nr. 1 Studiaţi textul de mai jos: “Noi vrem, declara Hitler, să selecţionăm o pătură de stăpâni noi, străini de morala milei, o pătură care va fi conştientă că, pe baza apartenenţei sale la rasa superioară, are dreptul să stăpânească şi va şti să-şi instaureze şi să-şi menţină fără şovăială dominaţia asupra masei largi.”

Sarcină de lucru: În ce consta teoria nazistă a rasismului? Ce propagă ea?

Fişă de lucru nr.2 Studiaţi harta de mai jos:

Sarcină de lucru: Încercaţi să identificaţi unde erau construite Lagărele Morţii. De ce credeţi că erau poziţionate în acel loc?

12

Fişă de lucru nr. 3 Citiţi textul de mai jos: “O mie cincizeci şi doi de Häftling-i, tineri între 14 şi 20 de ani, stăm aliniaţi în rânduri de câte cinci, pe platoul din faţa barăcii nr.21 din lagărul E. Stăm dezbrăcaţi în pielea goală, în poziţie de drepţi. În faţa noastră, căpitanul SS dr. Mengele şi suita sa. Începe selecţionarea pentru crematoriu.

Din noi au dispărut amintiri, gânduri, dorinţe. N-a mai rămas decât frica de moarte.

Sunt cel mai slab şi mai mic de statură din rând. Dacă rândul era selecţionat, ei vor pieri numai din cauza mea. Dacă luau un altul, mai în puteri şi un pic mai înalt, ar fi fost în afara primejdiei. Eu nam vrut să stau cu ei, pornisem spre cei la fel de slăbiţi ca mine. Dar ei nu m-au lăsat. M-au adus înapoi. De regulă, dacă primul din rând e voinic, înalt, scapă tot rândul.”

Dar nu întotdeauna selecţionarea se realizează astfel. Alteori, Mengele ordonă defilarea deţinuţilor prin faţa lui, în pielea goală, unul câte unul. În dreapta şi în stânga lui Mengele, SS-iştii au făcut cordon. Cinci sunt în afara cordonului. Urmăresc arătătorul de la mâna dreaptă a lui Mengele. O mică tresărire a degetului înseamnă că cel ce trece în clipa aceea prin faţa lui, este selecţionat. Cei cinci SS-işti sar spre el, îl înşfacă şi-l aruncă în spatele cordonului, soarta lui este pecetluită.

Selecţionarea se putea realiza oricând: la două zile, sau în fiecare zi, sau-în aceeaşi zi- dimineaţa şi seara. Depinde.”

Liviu Beriş Sarcină de lucru: Descrieţi, cum se desfăşura “selecţionarea” pentru camerele de gazare în lagărul de la Auschwitz.

Fişă de lucru nr. 4 Citiţi textele de mai jos: „ (...) Cred că acolo ( la Auschwitz) au fost exterminate prin gazare şi ardere cel puţin 2500000 de victime; cel puţin 500000 de oameni au pierit de pe urma foametei şi a bolilor. Aşadar, cifra celor morţi ajunge la aproximativ trei milioane, adică 70-80% din numărul total al celor deportaţi la Auschwitz. (...) „Soluţia finală” a problemei evreieşti însemna exterminarea tuturor evreilor din Europa. În iunie 1942 am primit ordin să mă ocup de construirea unor instalaţii de exterminare la Auschwitz. În acest guvernământ existau deja pe atunci alte trei lagăre de exterminare: la Belzec, Treblinka, Volzec.”

Mărturia lui Rudolf Hỏss, comandantul lagărului de la Auschwitz „Evreii au fost deposedaţi aproape de întregul lor avut. Acum locuiesc câte 8-10 într-o singură cameră. Cei norocoşi sunt aceia care pot presta o muncă de care este nevoie, fiind transportaţi în fabricile germane. Restul, copiii, femeile bolnave, bătrânii sunt deportaţi în lagărul de exterminare de la Auschwitz- Birkenau, în Polonia”.

13

Raport diplomatic suedez, 1944 Sarcină de lucru: Identificaţi în textele prezentate informaţiile care demonstrează caracterul oficial, masiv şi organizat al politicii de exterminare practicate de regimul nazist.

Fişă de lucru nr. 5 Decret - lege privind statutul militar al evreilor: „ Art. 1. Evreii, indiferent de categoria din care fac parte, sunt excluşi de la serviciul militar.

Ei sunt obligaţi a plăti taxele militare statornicite prin legi, cum şi de a presta munci în interes obşesc potrivit nevoilor statului.

Art. 2. Sunt obligaţi, de asemenea, la taxe militare şi evreii care, din cauza condiţiilor fizice, ar fi găsiţi improprii pentru serviciul militar: (Monitorul Oficial, 5 decembrie 1940) Decret – lege privind evreii deportaţi: „Art. 1. Evreii de ambele sexe, de la 15 ani în sus, trimişi în Transnistria, vor fi pedepsiţi cu moartea, dacă se vor întoarce în ţară în mod fraudulos.

Art. 2. Oricine va înlesni evreilor să se întoarcă în mod fraudulos în ţară va fi pedepsit cu muncă silnică de la 5 la 25 ani”.

Monitorul Oficial, 22 decembrie 1942 Sarcină de lucru: Care sunt măsurile luate de regimul antonescian contra evreilor? Încercaţi să găsiţi deosebirile dintre cele două documente.

Fişă de lucru nr. 6 Sarcină de lucru: Încercaţi să comentaţi textul de mai jos: „Resuscitarea interesului faţă de Holocaust după anii ’70 -’80 a modificat datele configuraţiei unei culturi ideologice la nivel academic în consonanţă cu o cultură populară privind Holocaustul şi a determinat repoziţionarea sa în procesualitatea istorică retroproiectiv.

Holocaustul face parte din istoria politică şi culturală a Europei, aşa cum face parte din istoria poporului evreu. Dar semnificaţiile Holocaustului sunt diferite pentru fiecare context de civilizaţie şi comunitate care nu a renunţat la propria sa identitate. Din punct de vedere general uman, sigur, problema Holocaustului ni se relevă prin sistemul de coordonate etice şi prin mesajul pe care ni-l transmit peste ani cumplitele evenimente petrecute în anii ’30 - ’40 ai secolului trecut”. ( Mihail Milca, Holocaustul – radiografia unui genocid) Concluzii

14

O temă istorică poate fi abordată interdisciplinar, ea se poate concretiza în activităţi diverse, aplicându-se metode activ-participative care solicită implicarea elevilor. Astfel ei vor fi interesaţi, stimulaţi intelectual, devenind conştienţi de realităţile trecutului şi încercând să evite greşelile.

Participarea diverşilor parteneri a avut un efect benefic, elevii de gimnaziu.

The Holocaust - A History That Should Not Be Forgotten Prof. Buliga Nicoleta Georgeta Tehnological High School ,,Nicanor Moroșan” Pârteștii De Jos

Project name: The Holocaust - A Story Not To Be Forgotten Type of program: extracurricular activity Target group: middle school students, grades VII-VIII Purpose: to awaken the national interest for historical events with a major impact on the collective mind.

Objectives:  nforming students about the mistakes of the past;  

    

inding out about Elie Wiesel; establishing the causes that led to the deportation and imprisonment of Jews in the camps; discovering some keywords; hierarchical establishment of those guilty of Genocide; highlighting the way the war was reflected in literature and film; elaboration of materials (plates) on the theme of the Holocaust; socialization of students, cooperation through group activities; 15

 attracting students to subjects that go beyond their sphere of knowledge;  stimulating students to learn as much as possible about this topic;  studying specialized literature and watching art films.

Material resources: posters, sheets, markers, camera, video camera, video projector, movies, flip chart, supplies, internet Motto I will never forget that night, the first night in camp which turned my life into a long night night cursed 7 times and also sealed 7 times… I will never forget those moments that killed me God and destroyed my soul by transforming my dreams in ash. I will never forget these things nor if I were condemned to live as long as God. Never…

Elie Wiesel, Night Even since the six-decade drama of the Jews, their terrible suffering has not been forgotten.

It is important in this regard to commemorate the victims of the Holocaust, who paid with their lives for the simple fact that they existed, that they belonged to such an ugly and despised ethnic group: the Jews. These victims have lived their own drama along a terrifying path: disappointment, starvation, terror, dehumanization. They died of cold, hunger, exhaustion, they all died. They traveled with dead people in wagons without realizing it. Despite all the methods of persecution, there were people who kept hope in their souls. She was the one who accompanied and guided them in the moments when they were forced to separated from the brothers, sisters, mothers. An attempt was made to uproot the Jews, a spiritual death in addition to the bodily one. The remaining witnesses of the atrocities are those who shuddered to read that well-known slogan from the Auschwitz camp: "Arbait macht frei" (work frees you). They are the ones who have been lied to, humiliated by German officers, terrorized, mocked, exterminated. And yet there are survivors, there are voices that condemn, voices that do not allow us to forget. We, who tremble at the hearing of the drama of the Jews, are obliged to keep them forever in memory, to celebrate their courage and dignity. Why is it important to remember? To avoid the mistakes of the past. Only by learning about them will our students be able to weigh, analyze, discern.

Group activity Worksheet no. 1 Study the text below: "We want," said Hitler, "to select a blanket of new masters, foreign to the morals of mercy, a blanket that will be aware that, on the basis of its membership in the superior race, it has the right to rule and will know how to establish and maintain without hesitation the domination over the broad mass. " Workload: What was the Nazi theory of racism? What is she spreading?

Worksheet no.2 Study the map below:

16

Workload: Try to identify where the Death Camps were built. Why do you think they were positioned there?

Worksheet no. 3 Read the text below: "One thousand fifty-two Häftlings, young people between 14 and 20 years old, are lined up in rows of five, on the plateau in front of barracks no. 21 in camp E. We are naked, in an upright position.

In front of us, SS Captain Dr. Mengele and his entourage. The selection for the crematorium begins.

Memories, thoughts, desires have disappeared from us. All that remained was the fear of death.

I am the smallest and thinnest in line. If the line was selected, they would only perish because of me. If they took another, stronger and a little taller, it would be out of danger. I didn't want to stay with them, I had started for those as weak as me. But they didn't let me. They brought me back.

Usually, if the first in line is strong, tall, the whole row escapes."

• But selection is not always done this way. At other times, Mengele ordered the detainees to parade in front of him, naked, one by one. To Mengele's right and left, the SS cordoned off. Five are off the line. I'm following Mengele's right-handed pointer. A small twitch of the finger means that the one who passes in front of him at that moment is selected. The five SS men jump at him, grab him and throw him behind the cordon, his fate sealed.

• The selection could be made at any time: every two days, or every day, or - on the same day - in the morning and in the evening. It depends."

Liviu Beris Workload:

17

Describe how the "selection" for the gas chambers in the Auschwitz camp took place.

Worksheet no. 4 Read the texts below: "(...) I think that there (at Auschwitz) they were exterminated by gassing and burning at least 2,500,000 victims; at least 500,000 people died of starvation and disease. Therefore, the number of the dead reaches about three million, ie 70-80% of the total number of those deported to Auschwitz (...) The "final solution" to the Jewish problem meant the extermination of all Jews in Europe. In June 1942 I was ordered to build extermination facilities at Auschwitz. In this government there were already three other extermination camps at that time: at Belzec, Treblinka, Volzec”.

Testimony of Rudolf Hỏss, commander of the Auschwitz camp "The Jews were dispossessed of almost all their possessions. Now they live 8-10 in one room. The lucky ones are those who can perform the work that is needed, being transported to German factories. The rest, children, sick women, the elderly are deported to the Auschwitz-Birkenau extermination camp in Poland.

Swedish Diplomatic Report, 1944 Workload: Identify in the texts presented the information that demonstrates the official, massive and organized character of the extermination policy practiced by the Nazi regime.

Worksheet no. 5 Decree-law on the military status of Jews: "Art. 1. Jews, regardless of the category to which they belong, are excluded from military service.

They are obliged to pay the military taxes established by law, as well as to perform work in the common interest according to the needs of the state...

Art. 2. Military taxes and Jews who, due to physical conditions, would be found unfit for military service are also obliged: Official Gazette, December 5, 1940 Decree - law on deported Jews: "Art. 1. Jews of both sexes, aged 15 and over, sent to Transnistria, will be punished with death if they return to the country fraudulently.

Art. 2. Anyone who will facilitate the Jews to return fraudulently to the country will be punished with forced labor from 5 to 25 years”.

Official Gazette, December 22, 194) Workload: What are the measures taken by the Antonescu regime against the Jews?

Try to find the differences between the two documents.

Worksheet no. 6

18

Workload: Try commenting on the text below: "The resurgence of interest in the Holocaust after the 1970s and 1980s changed the data of the configuration of an ideological culture at the academic level in line with a popular culture on the Holocaust and determined its repositioning in the historical process retroprojectively.

The Holocaust is part of the political and cultural history of Europe, just as it is part of the history of the Jewish people. But the meanings of the Holocaust are different for each context of civilization and community that has not given up its own identity. From a general human point of view, of course, the problem of the Holocaust is revealed to us through the system of ethical coordinates and through the message that the terrible events that took place in the 1930s and 1940s of the last century send us.

Mihail Milca, The Holocaust - X-ray of a genocide Conclusions A historical theme can be approached interdisciplinary, it can be materialized in various activities, applying active-participatory methods that require the involvement of students. Thus they will be interested, intellectually stimulated, becoming aware of the realities of the past and trying to avoid mistakes.

The participation of various partners had a beneficial effect, middle school students.

Opțional ,,Poporul evreu – Holocaustul” Prof. Rotaru Alina Elena, Grădinița cu P.P. Nr.1, Buzău Cursul opţional îşi propune ca în decursul anului şcolar să aducă la cunowtinţă elevilor repere despre poporul evreu, cultura şi civilizaţia evreiască şi drama prin care a trecut acest popor.

Elevii vor fi familiarizaţi cu elemente semnificative ale istoriei, vor cunoaşte noţiuni despre poporul evreu, apariţia evreilor în Europa şi în România, antisemitism, legi potrivnice evreilor şi deciziile din anii ’30-’40. Vor sesiza asemănări şi deosebiri, evoluţii şi interferenţe culturale, vor cunoaşte elemente legate de aportul evreilor în societate aromânească.

Prin cursul propus elevii îşi vor îmbogăţi vocabularul, competenţele de comunicare şi interacţiune şi vor conştientiza accentul care trebuie pus pe valoarea umană, solidaritate, egalitatea şanselor, drepturile omului.

Obiective de referinţă şi exemple de activităţi de învăţare: Vor beneficia şi de observarea şi studiul unor documente autentice prin intermediul mijloacelor audio-video, a tehnologiei modern dar şi prin contact direct cu diverse opere.

19

- exerciţii pentru identificarea şi explicarea O1 – să cunoască termenii specifici culturii termenilor specifici culturii, civilizaţiei, religiei şi civilizaţiei evreilor; evreilor; - investigarea unor surse pentru a evidenţia interferenţele cu alte domenii; O2 – să redacteze scurte eseuri şi referate - Exemplificarea realizării unor eseuri şi referate despre istoria evreilor din România; correct concepute din punct de vedere ştiinţific (Poporul evreu, De ce Holocaust?, Evreii din România, Regimul antonescian şi evreii, Legislaţia antievreiască etc.); O3 – sã distingã geneza şi efectele unui - comentarea diferitelor interpretări; fapt istoric; - descoperirea unor noţiuni cu character religios O4 – să identifice şi să descrie aspect direct sau indirect şi surprinderea caracteristicilor religioase evreieşti; acestora - folosirea unor surse concludente pentru O5 – sã realizeze tabloul unei perioade identificarea aspectelor representative pentru o istorice identificând schimbãrile perioadă anume, precum şi a schimbărilor intervenite; produse; O6 – sã foloseascã în context noi termenii - conceperea unor articole despre evrei şi învãţaţi; Holocaust şi participarea cu diverse ocazii cu lucrări la diferite concursuri; O7 - sã-şi dezvolte încrederea faţã de capacitatea proprie de investigaţie şi - asumarea responsabilităţii pentru rezolvarea creaţie originală; unor sarcini diferite; O8 – să clasifice nedreptăţile săvârşite de - contactul cu diferite mărturii pe această temă; anumite popoare; O9 – să distingă influenţele unor - consultarea unor repere bibliografice sau conducători asupra unor decizii luate accesarea internetului pentru studierea legislaţiei împotriva evreilor. corespunzătoare; - studierea unor documente; Conţinuturi 20

Cap. I.Noţiuni introductive I.1. Prezentarea generală a cursului I.2. Ce este Holocaustul?

I.3. De ce trebuie studiat Holocaustul?

Cap. II. Poporul evreu în Antichitate II.1. Ţara Sfântă II.2. De la ,,hoinari’’ ai deşertului la întemeierea regatului evreu II.3. Regatul evreilor II.4.Religia evreilor II.5. Moştenirea culturală evreiască Cap. III .Evreii în Evul Mediu III.1. Evreii în spaţiul european III.2. Evreii în Ţările Române Cap. IV. Evreii din România IV.1.Manifestări antisemite IV.2.Antisemitismul european IV.3.Antisemitismul în România IV.4.Evreii în secolul al XIX-lea IV.5.Evreii în perioada 1914-1919 IV.6.Evreii în perioada interbelică IV.7.Gruparea legionară şi regimul antonescian IV.8.Legislaţia antisemită Cap. V. Holocaustul V.1.Definiţie.Terminologie V.2.Declanşarea acestui proces V.3.Acţiunile lui Adolf Hitler V.4.Statele şi regimurile implicate V.5.Acţiuni de solidaritate în România V.6. Sfârşitul celui de al II-lea război mondial Cap. VI. Evreii după al II-lea război mondial VI.1. Naşterea statului Israel VI.2. Prezenţa evreilor pe teritoriul României VI.3. Perceperea Holocaustului în perioada postbelică VI.4. Situaţia actuală Cap. VII. Realizare de proiecte. Recapitulare finală Strategii didactice Metode

Mijloace Harta 21

Buzz-groups Expunerea Investigaţia Descrierea Descoperirea Conversaţia Modelarea Problematizarea Studiul de caz Comunicarea Organizatorul grafic

Atlasul Planşe Reviste Pliante Planiglobul Imagini Literaturã de specialitate Dicţionare Material arheologic Tehnologia IT Mijloace audio-video

Modalităţile de realizare a evaluării: Evaluare iniţială Evaluare continuă (formativă) Evaluare cumulativă (sumativă, globală) Metode tradiţionale de evaluare:  probe scrise  probe orale  probe practice Fiecare din aceste metode tradiţionale are avantaje şi dezavantaje. Din acest motiv, ele trebuie combinate într-un mod optim.

Metode alternative de evaluare: Observarea sistematică a comportamentului elevului prin: fişe de evaluare/autoevaluare liste de control/verificare scări de clasificare investigaţia proiectul referatul portofoliul autoevaluarea Bibliografie Ancel J.,Transnistria, vol. 3, Editura Atlas, Bucureşti, 1998 Băluţoiu V., Vlad C-tin, Ghidul profesorului. Istorie clasa a V-a Bodor A., Boşcăneanu V., Istoria universal antică şi medievală. Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998 Bordet Marcel, Istoria Romei antice, Ed. Lider, Bucureşti, 1998 22

Cerghit I., Metode de învăţământ. Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 2006 Cristescu O., Păsăilă V., Teodorescu B., Tomi R., Istoria românilor. Epoca modern şi contemporană, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1997 Dorner Anton E., Evreii din comitatul Satu Mare în secolul al XVII-lea (1723-1760), Cluj-Napoca, 1998 Gyémánt Ladislau, Evreii din Transilvania. Destin istoric, Cluj-Napoca, 2004 Manea M., Pascu A., Teodorescu B., Istoria românilor. Din cele mai vechi timpuri până la revoluţia din 1821. Manual pentru clasa a XI-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998 Manolescu M., Evaluarea şcolară, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2006 Marinescu S., Dinescu R., Invitaţie la educaţie. Suport metodic pentru lecţii educative la gimnaziu şi la liceu, Ed. Carminis, Piteşti, 2003 Moshe Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania 1623-1944, Bucureşti,Ed. Enciclopedică 1994 Moshe Carmilly-Weinberger, Drumul vieţii, Cluj-Napoca, 1996 Nedelcu E., Morar E., Cultură Civică. Manual pentru clasa a VII-a Nedelcu E., Cultură civică. Caietul elevului clasa a VII-a, Ed. All Educational, Bucureşti, 1999 Oane S., Ochescu M., Istorie. Manual pentru clasa a VII-a, Ed. Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2000 Sanie S., Cultele orientale în Dacia Romană, Bucureşti 1981 Stoica D., Nedelcu E., Nedelcu M., Cultură civică şi antreprenorială. Manual pentru clasa a IX-a, Şcoala de Arte şi Meserii, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004 Vlădoiu D., Didactica tehnologiei informaţiei şi comunicării, Bucureşti, 2005 ***, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie clasele a IV-a – a VIII-a, Bucureşti, 2001

Optional "Jewish People - The Holocaust" Teacher Rotaru Alina Elena, Kindergarten No.1, Buzau The optional course aims to introduce students to the landmarks during the school year about the Jewish people, the Jewish culture and civilization and the drama that this people went through. Students will be familiar with significant elements of history, learn about the Jewish people, the emergence of Jews in Europe and Romania, anti-Semitism, anti-Jewish laws, and decisions of the 1930s and 1940s. They will notice similarities and differences, evolutions and cultural interferences, they will know elements related to the contribution of the Jews in the Aromanian society.

23

Through the proposed course, students will enrich their vocabulary, communication and interaction skills and will be aware of the emphasis that must be placed on human value, solidarity, equal opportunities, human rights. Reference objectives and examples of learning activities: They will also benefit from the observation and study of authentic documents through audio-video means, modern technology but also through direct contact with various works.

Content - exercises for identifying and explaining the O1 - to know the specific terms of the specific terms of the culture, civilization, religion Jewish culture and civilization; of the Jews; - investigating some sources in order to highlight the interferences with other fields; O2 - to write short essays and reports on the history of Jews in Romania; - Exemplification of the realization of essays and papers correctly conceived from a scientific point of view (The Jewish People, Why the Holocaust?, O3 - to distinguish the genesis and the The Jews of Romania, The Antonescu Regime and effects of a historical fact; the Jews, Anti-Jewish legislation, etc.); O4 - to identify and describe Jewish - commenting on different interpretations; religious aspects; - discovering some notions with direct or indirect religious character and capturing their O5 - to make the picture of a historical characteristics period identifying the changed changes; - the use of conclusive sources to identify the representative aspects for a certain period, as well O6 - to use in new context the learned as the changes produced; terms; - designing articles about Jews and the Holocaust O7 - to develop confidence in their own and participating on various occasions with works capacity for investigation and original in various competitions; creation; - taking responsibility for solving different tasks; O8 - to classify the injustices committed by certain peoples; - contact with various testimonies on this topic; - consulting bibliographic landmarks or accessing O9 - to distinguish the influences of some the Internet to study the corresponding leaders on some decisions taken against legislation; jews.

- studying some documents;

24

Content Chapter I. Introductory notions I.1. Course overview I.2. What is the Holocaust?

I.3. Why study the Holocaust?

Chapter II. The Jewish people in antiquity II.1. The Holy Land II.2. From the "wanderers" of the desert to the founding of the Jewish kingdom II.3. The Kingdom of the Jews II.4.Religion of the Jews II.5. Jewish cultural heritage Chapter III .The Jews in the Middle Ages III.1. Jews in the European space III.2. Jews in the Romanian Lands Chapter IV. The Jews of Romania IV.1. Anti-Semitic manifestations IV.2.European anti-Semitism IV.3. Anti-Semitism in Romania IV.4. The Jews in the 19th century IV.5.The Jews in the period 1914-1919 IV.6.The Jews in the interwar period IV.7.The legionary group and the Antonescu regime IV.8.Anti-Semitic legislation Chapter V. The Holocaust V.1.Definition.Terminology V.2. Triggering this process V.3.The actions of Adolf Hitler V.4. States and regimes involved V.5. Solidarity actions in Romania V.6. The end of World War II Chapter VI. Jews after World War II VI.1. The birth of the state of Israel VI.2. The presence of Jews on the Romanian territory VI.3. Perception of the Holocaust in the postwar period VI.4. The current situation Realization of projects. Final recap Teaching strategies Methods

Means

25

Buzz-groups Exposure investigation The description Discovery conversation Modeling Problem Case study communication The graphic organizer

Map Atlas drawings Magazines Flyers Planiglobul Images Specialty literature DICTIONARIES Archaeological material IT technology Audio-video media

Ways to perform the evaluation:  Initial evaluation  Continuous assessment (formative)  Cumulative evaluation (summative, global) Traditional evaluation methods:  written tests  oral tests  practical tests Each of these traditional methods has advantages and disadvantages. For this reason, they must be combined in an optimal way.

Alternative evaluation methods: Systematic observation of student behavior by:  evaluation / self-assessment sheets  control / checklists  classification scales Investigation The project The report Portfolio Self-assessment Bibliography Ancel J., Transnistria, vol. 3, Atlas Publishing House, Bucharest, 1998 Băluţoiu V., Vlad C-tin, Teacher's Guide. 5th grade History,

26

Bodor A., Boşcăneanu V., Universal ancient and medieval history. Textbook for the ninth grade, Didactic and Pedagogical Publishing House, R.A., Bucharest, 1998 Marcel Bordet, History of Ancient Rome, Lider Publishing House, Bucharest, 1998 Cerghit I., Teaching methods. 4th edition revised and added, Polirom Publishing House, Iaşi, 2006.

Dorner Anton E., Jews from Satu Mare County in the 17th Century (1723-1760), Cluj-Napoca, 1998 Gyémánt Ladislau, The Jews of Transylvania. Historical destiny, Cluj-Napoca, 2004 Manea M., Pascu A., Teodorescu B., History of the Romanians. From the earliest times until the revolution of 1821. Handbook for the 11th grade, Didactic and Pedagogical Publishing House, R.A., Bucharest, 1998 Manolescu M., School evaluation, Meteor Press Publishing House, Bucharest, 2006 Marinescu S., Dinescu R., Invitation to education. Methodical support for educational lessons in middle school and high school, Carminis Publishing House, Piteşti, 2003 Moshe Carmilly-Weinberger, History of the Jews of Transylvania 1623-1944, Bucharest, Encyclopedic Edition 1994 Moshe Carmilly-Weinberger, The Road of Life, Cluj-Napoca, 1996 Nedelcu E., Morar E., Civic Culture. Textbook for the seventh grade Nedelcu E., Civic culture. 7th grade student notebook, All Educational Publishing House, Bucharest, 1999 Oane S., Ochescu M., History. Manual for the 7th grade, Humanitas Educational Publishing House, Bucharest, 2000 Sanie S., Oriental Cults in Roman Dacia, Bucharest 1981 Stoica D., Nedelcu E., Nedelcu M., Civic and entrepreneurial culture. Manual for 9th grade, School of Arts and Crafts, Aramis Publishing House, Bucharest, 2004 Vlădoiu D., Didactics of information and communication technology, Bucharest, 2005 ***, Methodological guide for the application of the history programs grades IV - VIII, Bucharest, 2001

Fizicienii evrei și proiectul Manhattan Prof. Violeta Telescu, Liceul Tehnologic Costești-Argeș Albert Einstein, Niels Bohr, Richard Feynman, J. Robert Oppenheimer, Wolfgang Pauli, Otto Stern, Leo Szilard sunt cele mai cunoscute nume ale unor fizicieni celebri care au în comun originile evreiești. Sunt nume pe care elevii le aud la orele de fizică dar și în cazul orelor de istorie

27

în care se vorbește despre încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, numitorul comun fiind proiectul Manhattan.

La orele de fizică, elevii pot afla noțiuni despre acest proiect cu ajutorul unor materiale (de exemplu: "A Sense of Place," un videoclip despre explozia de la Hiroshima) și pot înțelege bazele științifice care au dus la bomba atomică, pot face comparații cu alte realizări științifice dar pot face și corelații cu ceea ce au studiat la istorie astfel încât să le rămână în memorie semnificația istorică a proiectului Manhattan.

Pentru elevii interesați se poate propune un dialog socratic despre decizia de lansare a bombelor într-o activitate extrașcolară/extracurriculară finalizată cu scrierea unui eseu despre proiectul Manhattan.

Proiectul Manhattan a început la 21 octombrie 1940 și a fost proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare (cunoscută și sub denumirea de bomba atomică) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit şi Canada având ca scop încheierea acestui război.

La acest proiect au lucrat fizicieni renumiți și succesul s-a materializat în dezvoltarea şi detonarea de test (testul Trinity) a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie 1945 lângă Alamogordo, New Mexico, a unei bombe cu uraniu îmbogăţit denumită „Little Boy” pe 6 august 1945 deasupra oraşului Hiroshima, Japonia, şi a unei a doua bombe cu plutoniu, denumită „Fat Man” pe 9 august 1945 deasupra oraşului Nagasaki, Japonia.

Proiectul Manhattan a fost un proiect controversat și controversele au început cu moartea atât de multor civili nevinovați în condițiile în care dacă fabricarea bombelor ar fi fost puțin întârziată nu ar fi fost nevoie să mai fie folosite. Se spune că mari savanți ar fi cerut crearea bombei atomice deși logica spune că guvernul ar fi trebui să o ceară pentru a pune capăt războiului nimicitor.

Savanții geniali, câțiva dintre aceștia fiind laureați ai premiului Nobel, care și-au adus contribuția la crearea acestei arme au fost:  J. Robert Oppenheimer, evreu american, director al Proiectului Manhattan, supranumit “tatăl bombei atomice“  Albert Einstein, evreu ajuns în America despre care se spune că, împreună cu Leo Szilard, la convins pe președintele american Roosevelt de necesitatea fabricării bombei  Niels Bohr, evreu danez,  Enrico Fermi (Premiul Nobel pentru Fizică în 1938)  Hans Albrecht Bethe, german de origine evreiască  Isidor Isaac Rabi, evreu din imperiul austro-ungar și prim consultant al lui Oppenheimer  Victor Frederick Weisskopf, evreu din imperiul austro-ungar,  David Joseph Bohm, evreu american,  Nicholas Kurti, evreu ungur, fizician,  Sir Rudolf Ernst Peierls, evreu german, a avut un rol major și în programul nuclear britanic,  Otto Robert Frisch, evreu austriac,  Edward Teller, evreu ungur, “părintele“ bombei cu hidrogen, 28

 Leó Szilárd, evreu ungur.

Fabricarea bombei atomice a dovedit, dacă mai era nevoie, ce fizicieni și chimiști geniali au existat de-a lungul timpurilor, de puterea spectaculoasă a unei echipe formată din astfel de genii care au lucrat necontenit pentru a dovedi că sunt mai buni decât germanii și prinși fiind de febra cercetărilor au neglijat aspectul moral al fabricării bombei atomice. Să fii fost un imbold faptul că aceste genii aceau origine evreiască și nemții erau porniți pe exterminarea acestei rase inferioare sau doar spiritele geniale au primat? Sau ambele variante? Personal, înclin să cred în ambele variante.

Majoritatea participanților la proiect, cel puțin în primele momente de după lansarea bombelor, nu au regretat tragedia nucleară din august 1945 considerând că cele două atacuri nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki au grăbit capitularea Japoniei, au scurtat cel de-al Doilea Război Mondial şi au salvat milioane de vieţi.

Mai mulți din cei implicați în proiectul Manhattan au avut mustrări de conștiință toată viața pentru implicarea în acest proiect, chiar dacă au admis că a fost mai mult decât necesar. Se știe astăzi că Robert Oppenheimer i-ar fi spus președintelui Truman că are mâinile pătate de sânge.

Ceea ce este mai grav, așa cum mai mulți elevi din clasa a XII-a au observat după studierea capitolului de Fizică nucleară, este că s-a deschis cutia Pandorei prin proiectul Manhattan și s-a mers mai departe cu fabricarea altor arme nucleare astfel că este o continuă întrecere între puteri mai mari sau mai mici, la nivel mondial, de a deține cât mai multe și mai distrugătoare arme nucleare. Întrebarea rămasă fără un răspuns din partea savanților demult decedați este dacă ar mai fi lucrat la o astfel de armă dacă ar fi știut despre viitoarea cursă a înarmării.

Bibliografie Cynthia C. Kelly, Richard Rhodes – The Manhattan project, Black Dog & Leventhal, 2009

Jewish Physicists And The Manhattan Project Prof. Violeta Telescu, Costești-Argeș Technological High School Albert Einstein, Niels Bohr, Richard Feynman, J. Robert Oppenheimer, Wolfgang Pauli, Otto Stern, Leo Szilard are the best known names of famous physicists who share Jewish origins.

There are names that students hear in physics classes but also in the case of history classes where the end of the Second World War is talked about, the common denominator being the Manhattan project.

In physics classes, students can learn about this project using materials (for example: "A Sense of Place," a video about the Hiroshima explosion) and can understand the scientific basis that led to the atomic bomb. with other scientific achievements but they can also make correlations with 29

what they studied in history so that they remember the historical significance of the Manhattan project.

For interested students, a Socratic dialogue can be proposed about the decision to drop bombs in an extracurricular / extracurricular activity completed with the writing of an essay about the Manhattan project.

The Manhattan Project began on October 21, 1940, and was the project to develop the first nuclear weapon (also known as the atomic bomb) during World War II by the United States, the United Kingdom, and Canada.

Renowned physicists worked on this project and its success materialized in the development and detonation of the test (Trinity test) of a plutonium implosion bomb on July 16, 1945 near Alamogordo, New Mexico, of an enriched uranium bomb called "Little Boy" on August 6, 1945 over the city of Hiroshima, Japan, and a second plutonium bomb, named "Fat Man" on August 9, 1945 over the city of Nagasaki, Japan.

The Manhattan Project was a controversial project, and the controversy began with the deaths of so many innocent civilians, given that if the bombing had been delayed a little, it would not have been used. It is said that great scientists called for the creation of the atomic bomb, although logic says that the government should have asked for it to end the destructive war.

The brilliant scientists, some of whom were Nobel laureates, who contributed to the creation of this weapon were: • J. Robert Oppenheimer, American Jew, director of the Manhattan Project, nicknamed "the father of the atomic bomb" • Albert Einstein, a Jew arrived in America who is said to have convinced US President Roosevelt and Leo Szilard of the need to make the bomb • Niels Bohr, a Danish Jew, • Enrico Fermi (Nobel Prize in Physics in 1938) • Hans Albrecht Bethe, German of Jewish origin • Isidor Isaac Rabi, a Jew from the Austro-Hungarian Empire and Oppenheimer's first consultant • Victor Frederick Weisskopf, a Jew from the Austro-Hungarian Empire, • David Joseph Bohm, American Jew, • Nicholas Kurti, Hungarian Jew, physicist, • Sir Rudolf Ernst Peierls, a German Jew, also played a major role in the British nuclear program, • Otto Robert Frisch, an Austrian Jew, • Edward Teller, Hungarian Jew, "father" of the hydrogen bomb, • Leo Szilárd, Hungarian Jew. The manufacture of the atomic bomb proved, if need be, what brilliant physicists and chemists have existed over time, the spectacular power of a team of such geniuses who worked tirelessly to prove that they are better than the Germans and being trapped by the research fever they neglected the moral aspect of making the atomic bomb. Was it an impulse that these geniuses of Jewish origin and the Germans were set on exterminating this inferior race or only the genius spirits prevailed? Or both? Personally, I tend to believe in both.

30

Most of the participants in the project, at least in the first moments after the bombings, did not regret the nuclear tragedy of August 1945, considering that the two nuclear attacks in Hiroshima and Nagasaki hastened Japan's capitulation, shortened World War II and saved millions of lives.

Many of those involved in the Manhattan project had lifelong rebukes of conscience for their involvement in the project, even though they admitted it was more than necessary. It is known today that Robert Oppenheimer allegedly told President Truman that his hands were stained with blood.

What's worse, as many 12th graders noticed after studying the Nuclear Physics chapter, is that the Pandora's box was opened through the Manhattan Project and it went on to make other nuclear weapons so it's a continuum competition between higher and lower powers, worldwide, to own as many and more destructive nuclear weapons. The unanswered question from long-dead scientists is whether they would have worked on such a weapon if they had known about the upcoming arms race.

Bibliography Cynthia C. Kelly, Richard Rhodes -The Manhattan project, Black Dog & Leventhal, 2009

Mărturii ale unor supraviețuitori din ghetoul orădean Prof. Klementina Ardelean Liceul Teoretic „Ady Endre” Oradea Istoria oraşului Oradea este strâns legată de prezenţa comunităţii evreieşti pe aceste meleaguri, care și-a adus o contribuţie majoră la dezvoltarea urbei delimitate de râul Crișul Repede și părâul Peța1.

De-a lungul existenței, aceasta a trecut prin mai multe faze, trecând de la așezarea în acest areal, la întemeierea unei solide comunităţi cu toate instituţiile specifice, integrarea ei în viaţa oraşului, asimilarea culturii şi valorilor locale, prezenţa proeminentă în viaţa economică, socială și culturală şi, ulterior, abruptul sfârşit, însemnând exterminarea fizică, care într-o clipă a şters tot ce s-a făurit în sute de ani de istorie.

Poetul Ady Endre, care s-a format la Oradea, scria despre evrei următoarele: „Oraşul acesta, cu mulţimea sa de evrei, este ca şi cum cineva, în loc să pună dospeală în făină, ar fi pus un pumn de făină în dospeală; pâinea a crescut, aluatul a ieşit din coş; evreii din Oradea au înălţat oraşul 1

https://culturainmiscare.ro/evreii-din-oradea/

31

din starea sa provincială. Toate acestea au făcut din acest oraş un adevărat Paris pe malurile Peţei”. Această realitate face ca istoria oraşului Oradea să nu fie completă şi să nu poate fi spusă fără a include şi istoria comunităţii evreieşti care a trăit în acest areal2.

Cele două războaie mondiale, care au pustiit Europa în prima jumătate a secolului al XX-lea, au determinat și în Oradea schimbări substanțiale. Anii 1940-1944 au fost de-a dreptul catastrofali pentru evreii din Oradea. Orașul, considerat în general tolerant, în timpul acestor ani de mari încercări a rămas nepăsător. Locuitorii săi au privit cu indiferență alungarea și deportarea împreună evreilor din Oradea și localitățile din comitat3. În orașul de pe Crișul Repede a fost organizat cel mai mare ghetou din Ungaria, excepție făcând cel din Budapesta, înfiinţat însă mai târziu, în noiembrie 1944.

De fapt, în acest oraș au funcționat două ghetouri: unul pentru evreii din localitate, în care au fost înghesuite aproximativ 20-21.000 de persoane, aflat în apropierea Sinagogii Ortodoxe Hevra Sas din Oradea4 şi a Pieţei Mari, în zona cea mai dens locuită de evreii săraci; celălaltă, pentru cei aproape 8.000 de evrei aduşi din comunităţile rurale ale următoarelor douăsprezece districte: Aleşd, Berettyóújfalu (azi, în Ungaria), Biharkeresztes (azi, în Ungaria), Cefa, Derecske (azi, în Ungaria), Marghita, Oradea, Săcueni, Sălard, Salonta Mare, Sárrét (azi, în Ungaria) şi Valea lui Mihai. Mulţi dintre evreii acestor comunităţi au fost concentraţi în depozitului de lemne Mezey5.

Cu câteva zile înainte de 3 mai 1944, data prevăzută pentru începutul operaţiunii de ghetoizare în Transilvania de Nord, comisii speciale din oraşe şi comune - în componența cărora au intrat primarii, adjuncţii de prefecţi şi şefii unităţilor locale de jandarmerie şi poliţie - au ţinut întruniri, pentru a determina locaţia ghetourilor şi pentru a pune la punct logistica necesară adunării evreilor.

Deşi pretutindeni au fost urmate aproape aceleaşi proceduri, severitatea cu care s-a realizat ghetoizarea, precum şi locaţia ghetourilor şi condiţiile din interiorul acestora au depins de atitudinea individuală a primarilor şi a ajutoarelor lor. În consecinţă, în oraşe ca Oradea şi Satu Mare, ghetourile au fost stabilite în zonele cele mai sărace, în mare parte nelocuite de ne-evrei; în altele, ca Bistriţa, Cluj, Reghin, Şimleu Silvaniei şi Târgu Mureş, ghetourile au fost stabilite în cărămidării. Ghetoul din Dej se afla situat în Bungur, o pădure în care unii dintre evrei locuiau în barăci improvizate, iar alţii sub cerul liber.

La data de 2 mai 1944, primarii au elaborat instrucţiuni speciale adresate evreilor şi le-au răspândit în întreaga zonă aflată sub jurisdicţia lor.

Ghetoizarea celor aproape 160.000 de evrei din Transilvania de Nord a început la data de 3 mai 1944. Adunarea evreilor s-a făcut potrivit prevederilor Decretului nr. 6163/1944, de către echipe stabilite de edilii locali în componența cărora au intrat slujbaşi civili, profesori de şcoală

2

https://www.tikvah.ro/ro/evreii-in-oradea/istoria.html Tereza Mózes, Evreii din Oradea, Editura Hasefer, Bucureşti, 1997, p. 13 (în continuare: Tereza Mózes, Evreii...)

4 Lăcaș de cult evreiesc din municipiul Oradea, localizat pe Str. Mihai Viteazu, nr. 6. Edificiul a fost construit în anul 1890 în stil eclectic. Sinagoga ortodoxă din Oradea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Bihor din anul 2015, având codul de clasificare BH-II-m-B-01060 5 Lőwy Dániel, Az úri város zsidó lakosai. A nagyváradi zsidóság története (Locuitorii evrei din orașul noul. Istoria evreilor din Oradea), Magyar Unitárius Egyház Magyarországi Egyházkerülete, Budapest, 2015, p. 227-230; Erdélyi Néplap, 11-12 mai 1944, p. 5; Tereza Mózes, Evreii..., p. 193-199; http://www.yadvashem.org/yv/pdfdrupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20gina.pdf 3

32

primară sau secundară, jandarmi şi poliţişti, ca şi voluntari Nyilas. Unităţile erau organizate de către comisiile primăriilor şi acţionau sub jurisdicţia acestora6.

La Oradea, procedurile de închidere a evreilor în ghetou au demarat în dimineața zilei de 3 mai 1944 și au fost finalazate după 5 zile. Ghetoul Mare situat pe malul stâng al Crişului, între actualele străzi Avram Iancu, gen. Traian Moşoiu, Piaţa 1 Decembrie, în sud strada Crinului, urmată de strada Mihail Kogălniceanu, şirul de case de pe partea de est a Pieţei Independenţei şi, în cele din urmă, cercul era închis de strada Sucevei7. Ghetoul Mare avea o întindere de 130 iugăre, adică a cincisprezecea parte din teritoriul de 2.000 de iugăre al oraşului. În numai 5 zile, pe această suprafaţă a fost înghesuită aproape o treime din populaţia oraşului, care număra în acel moment 90.000 de locuitori. Nu au fost lăsați pe dinafară veteranii de război, infirmii, alienații mintal şi cei din Spitalul TBC, inclusiv pacienţii proaspăt operaţi. În acest perimetru, densitatea era atât de mare încât 15-16 evrei împărţeau o singură cameră.

Despre realităţile tragice din ghetoul orădean se deţin mai multe informaţii de certă însemnătate istoriografică, cele dintâi relatări aparţinându-i dr.-ului Miksa Kupfer, care a întocmit un „material informativ privind atrocităţile din ghetou”, redactat pe 16 formulare de „reţete”.

Memoriul conţine date detaliate privind „torturile la care erau supuşi” evreii în ghetou, unii dintre aceștia fiind „împinşi spre sinucidere”. Prin intermediul consulului general al României la Oradea, Mihai Marina, Memoriul a fost întregit cu alte informaţii culese din Transilvania de Nord de către membrii Consulatului General al României de la Oradea, care au ajuns în posesia Crucii Roşii Internaţionale de la Geneva (Elveţia) prin intermediul ambasadorului român în capitala elveţiană Vespasian V. Pella8.

Alte două scrieri memorialistice au văzut lumina tiparului în anul 1946. Este vorba despre cartea lui Katona Béla, Várad a viharban - Oradea în furtună9, și cartea scrisă de Béla Zsolt, Kilenc koffer - Nouă valize10, ambele descriind, cu lux de amănunte, realitățile din ghetoul orădean.

Cea dintâi lucrare are un cuvânt înainte semnat de Béla Zsolt -, unul dintre puținii supraviețuitori ai programului de exterminare în masă a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia -, care mărturisea că încă nu era capabil să o citească, de frica „fantomelor orădene”.

Cartea descrie în detaliu schimbările profunde petrecute în orașul de pe Crișul Repede în perioada ce a succedat primului război mondial și impactul acestora asupra vieții social-economice a evreilor. În continuare sunt relevate aspecte privitoare la soarta cruntă trăită de această comunitate odată cu declanșarea celei de-a doua conflagraţii mondiale și accentuarea politicii antisemite a autorităților maghiare: introducerea legilor antisemite, steaua galbenă (1944), Gestapo-ul în Oradea, 6

http://www.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut% 20gina.pdf, 7 Nagyvárad, 6 mai 1944, p. 1 8 Antonio Faur, Implicarea diplomatului roman dr. Mihai Marina în acţiunile de salvare a evreilor din Transilvania de Nord şi Ungaria (1944), Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2014, p. 45-57; Katona Béla, Oradea în furtună, Editura Teala, Oradea, 1946, p. 225-226; Viorel Faur, Primele referiri memorialistice despre ghetoul din Oradea (1944-1946), în Situaţia evreilor din Europa centrală la sfârşitul celui de-al doilea război mondial (1944-1945), coordonatori Antonio Faur, Ladislau Gyémánt, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2011, p. 67-69 9 Katona Béla, Várad a viharban (Oradea în furtună), Editura Teala, Oradea, 1946 10 Zsolt Béla, Kilenc kuffer (Nouă valize), Editura Magvető, Budapesta, 1980

33

organizarea ghetoului orădean, „căutătorii de comori” din fosta Fabrică de bere Dréher, situaţia medicilor evrei şi a spitalului de boli infecţioase, transformat ulterior în spital de tifos, despre diplomatul român Mihai Marina, transportul evreilor şi încercările disperate de salvare, Oradea fără evrei, armistiţiul și întoarcerea celor deportați11. În cartea autobiografică Nouă valize, publicistul şi politicianul de stânga12 Béla Zsolt rememorează aspecte referitoare la deportarea sa la o tabără de muncă din Ucraina, viaţa din ghetoul orădean, precum şi despre spitalul de tifos, unde i-a fost salvată viața de doctorul Miksa Kupfer, modalitatea în care a reuşit să scape cu viață din acel infern, drumul spre Budapesta şi, ulterior, spre Elveţia.

Părţi din carte au fost publicate, mai întâi, în paginile ziarului Haladás (Progresul), publicaţie săptămânală a Partidului Radical Maghiar din Budapesta, începând cu data de 30 mai 1946, unde Béla Zsolt deţinea calitatea de colaborator, ulterior redactor. Prima parte a lucrării, până la capitolul 30, s-a publicat până pe data de 6 februarie 1947, ce-a de-a doua parte văzând lumina tiparului între 20 şi 27 februarie a aceluiaşi an, când s-a întrerupt brusc, din cauza îmbolnăvirii autorului. Capitolele publicate urmau să ia forma unei cărţi în toamna anului 1947 - precum anunţa ziarul Haladás -, însă acest demers nu s-a mai materializat. Potrivit unor mărturii, cauza acestei stări de fapt s-a datorat atât temei sensibile, cât şi îmbolnăvirii autorului. Alte opinii invocă drept cauză a neterminării cărţii ameninţarea cu instanţa, proferată la adresa sa de către medicul Miksa Kupfer, cel care l-a salvat de la deportare. Béla Zsolt a izbutit însă să publice, începând cu data de 15 aprilie 1948, timp de 18 săptămâni, în paginile aceleiaşi publicaţii budapestane, lucrarea Moartea la Budapesta. Din cauza îmbolnăvirii autorului, în toamna anului 1948, urmată de moartea sa în luna februarie 1949, nici această carte nu a fost finalizată13.

Jurnalul Evei Heyman, o fetiţă de 13 ani, victimă a Holocaustului, a fost publicat de mama acesteia în anul 1948. Eva s-a născut la Oradea în anul 1931, din părinţi evrei. În 19 martie 1944, în perioada în care Germania nazistă invada Ungaria, Eva trăia cu bunicii ei, mama sa Agnes fiind divorţată şi recăsătorită cu cel de-al doilea său soț, publicistul Béla Zsolt14.

Eva a început să-și aștearnă gândurile și trăirile pe prima pagină a Micului său Jurnal la 13 februarie 1944, dată la care a împlinit vârsta de 13 ani. Era o fetiță exuberantă, inteligentă, înzestrată cu un spirit de observație dezvoltat, consemnând - cu o extraordinară acuitate - toate realităţile aflate sub semnul Holocaustului, realizând unul din documentele originale despre aplicarea „Soluţiei finale” asupra evreilor bihoreni. Viața i-a fost puternic marcată încă de la vârsta de 10 ani, când prietena ei cea mai bună, Marta Munczer, a fost luată împreună cu părinții, care naveau acte de cetățenie maghiară, vagonizați și deportați în Polonia de autoritățile poliția horthystă, unde și-au găsit sfârșitul. În Jurnal, Eva repeta obsesiv teama că va avea aceeași soartă împreună cu

11

Katona Béla, op.cit.

Membru al Partidului Radical Maghiar, prezent în viața politică între anii 1945-1949. Ultimul președinte al formațiunii politice între anii 1948-1949.

13 Zsolt Béla, op.cit. p. 400-401 14 http://www.tikvah.ro/ro/eva-heyman-ro/jurnalul-evei.html 12

34

familia, ca și prietena ei, Marta. Fetița a dorit cu disperare supraviețuirea, întregul Jurnal fiind străbătut de dorința ei de a trăi: „Eu nu vreau să mor! Am trăit atât de puțin”15! Éva Heyman a trăit clipele terorii instaurate de autorităţile maghiare, atât prin deposedarea totală de bunuri a familiei sale, ca şi a altor evrei orădeni, tratarea jignitoare a acestora, înghesuirea în ghetoul din oraş, condiţiile de viaţă îngrozitoare din acesta, experienţele tragice de aici şi, desigur, deportarea în lagărele morţii din Polonia.

Potrivit martorilor oculari, pe Eva a împins-o în duba morții Josef Mengele16 personal.

Ultima însemnare din Jurnal este din 30 mai 1944, când fosta bucătăreasă Szabó Mariska, a reușit să se strecoare în ghetou și să scoată jurnalul. Peste numai 3 zile, această „Anna Frank a Transilvaniei”, împreună cu bunicii ei, au fost vagonizați, găsindu-și sfârșitul la BirkenauAuschwitz la data de 17 octombrie 194417.

Prin acest jurnal parţial de ghetou, scris sub imperiul situaţiei trăite, Éva Heyman a lăsat, fără să-şi propună, una dintre cele mai valoroase surse documentare despre soarta evreilor din această parte a ţării. „Éva Heyman constituie, fără îndoială, un simbol al confruntării unei comunităţi ultragiate cu o infernală maşinărie nazistă, de eliminare a evreilor europeni din istoria continentului”, susţine prof. univ. dr. Antonio Faur18.

Jurnalul Evei Heyman aparține unei categorii privilegiate de izvoare istorice, care au reținut tot dramatismul unor situații limită. El nu este numai un document de rezonanță locală, ci și o relatare cu caracter de referință general-europeană, dar care nu este îndeajuns de bine cunoscut, impunânduse o mai largă difuzare a sa în mediile științifice și culturale, datorită veridicității sale19.

Sub îndrumarea lui Schön Dezső a văzut lumina tiparului la Tel Aviv, în 1981, cartea A tegnap városa. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve (Orașul de ieri. Cartea memorialistică a evreilor orădeni). În cele 456 pagini ale sale, cartea prezintă istoria locuitorilor evrei ai orașului de pe Crișul Repede, constituind un omagiu adus tuturor evreilor care au trăit prin părțile nordbihorene până la deportarea lor din vara anului 1944.

Autorul semnează mai multe capitole ale cărții care prezintă istoria evreilor orădeni, Sinagoga Sion, cartea cuprinzând și o serie de poze și reprezentări grafice cu locuri binecunoscute publicului orădean. Alte capitole prezintă mișcarea sionistă orădeană, memorii despe lagăre de muncă, despre viața sportivă a evreilor orădeni, legăturile poetului Ady Endre cu evreii orădeni, date statistice despre numărul evreilor în zona Bihorului, regulamentul de lagăr, modul cum a fost rechiziționat spitalul evreiesc, dar și despre Jurnalul Evei Heymann, memorii despre lagărul concentraționar din Auschwitz, peronul de la Birkenau, lista evreilor deportați din Oradea și

Oliver Lustig - coautor, Ecouri din Holocaust în literatura universală: o antologie, Editura AERVH, Bucureşti, 2005, p. 153-154 16 Supranumit „Îngerul morții” a fost un medic german care, în calitate de căpitan SS, a inițiat și condus odioasele „selecții” și experiențe diverse ale evreilor deportați din toată Europa pentru exterminarealor de la Auschwitz-Birkenau.

17 Oliver Lustig , op.cit. p. 153-154 18 https://adevarul.ro/locale/oradea/anne-frank-oradea-eva-heyman-copila-doctorul-mengele-impins-o-duba-mortiifetita-scris-jurnal-despre-ororile-holocaustului-1_55c0cf58f5eaafab2c3d0159/index.html, 19 Viorel Faur, op. cit., p. 66 15

35

Salonta, poezii despre Oradea și împrejurimi. Tot în această carte a fost cuprins și jurnalul lui Leitner Sándor: A nagyvaradi zsidok tragediaja - Tragedia evreilor orădeni20.

Alte două consemnări memorialistice relatează despre perioada războiului, oferind cititorului o imagine de ansamblu asupra acesteia. Jurnalul lui Radnóti Miklós povestește despre realitățile anului 1942 din Oradea și comitatul Bihor, cele 100 de zile ale muncii forțate la care a luat parte și atrocitățile prin care a trecut, iar profesoara Rózsa Ágnes prezintă realități din perioada războiului21.

Cărțile etnografei Tereza Mózes sunt o apariție mai recentă în bibliografia perioadei.

Născută în 1919 la Şimleul Silvaniei, Tereza Mozes a absolvit liceul la Oradea, de unde a fost deportată cu întreaga familie, la 25 de ani, la Auschwitz. A trecut apoi prin calvarul lagărelor naziste din: Riga, Stutthof, Spilve, Dorbek, Kaiserwald și Gutan, fiind eliberată de armata sovietică.

Drumul spre casă a reprezentat un nou calvar, care a durat peste jumătate de an, trecând prin Varșovia, Lublin, Cernăuți și Bielorusia. În urma traumelor suferite, nu i-a pierit dragostea de viață.

A absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea din Cluj, obținând licența în istoria artelor, etnografie, limba și literatura franceză. În anul 1967 și-a luat doctoratul la Institutul de Istoria Artei din București. Începând din anul 1946 şi până la sfârşitul carierei, s-a dedicat organizării şi reorganizării mai multor muzee din Oradea, munca cea mai importantă depunând-o la Muzeul Regional Crişana, unde a fost şefa Secţiei de Artă şi Artă populară. În această calitate a contribuit la îmbogăţirea şi diversificarea colecţiei de obiecte și ceramică populare. Tereza Mozes este autoarea mai multor cărţi de etnografie, dar şi a unui zguduitor volum de memorii ,,Decalog însângerat” , precum şi a monografiei ,,Evreii din Oradea”.

Volumul ,,Decalog însângerat”22 a văzut lumina tiparului în 1983, mai întâi în limba maghiară, apoi, în 1995, în limba română. Este una dintre puținele cărți consacrate exclusiv vieții din lagărele de concentrare pentru femei. A scris despre teribila traumă a unui lot de femei care, sau despărțit pentru totdeauna de părinți, de bunici și frați; mame care s-au despărțit pe veci de soți și copii în ziua sosirii lor pe rampa morții de la Birkenau23.

Monografia Evreii din Oradea24 a apărut în 1995, la început în limba maghiară, aceasta fiind tradusă în limba română și cumpletată, cu noi date, în 1997. ,,Evreii din Oradea” este un volum omagial dedicat istoriei iudaice din Oradea. Capitolele cărții consemnează istoria comunității din orașul de pe Crișul Repede; constituirea și întărirea comunității evreiești, emanciparea evreilor, aspecte din viața religioasă, culturală și economică; schimbările aduse de primul război mondial, mișcarea sionistă, învățământul și participarea la viața cultural-artistică din perioada interbelică, amenințarea fascistă, tragedia evreilor în perioada 1940-1944, detașamentele de muncă, ocupația germană, ghetoul din Oradea, drumul spre incertitudine, Auschwitz-Birkenau, după Auschwitz, Oradea fără evrei, din nou acasă, lista victimelor Holocaustului din Oradea și județul Bihor 25.

Schön Dezső, A tegnap városa. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve (Orașul de ieri. Cartea memorialistică a evreilor orădeni), Tel Aviv, 1981, 456 p.

21 http://epa.oszk.hu/00100/00181/00062/tarsadalom_01_lowy.htm 22 Tereza Mózes, Decalog însângerat, Editura Ara, București, 1995 23 Oliver Lustig, op. cit., p. 297-298; https://baabel.ro/2014/07/curriculum-tereza-mozes/ 24 Mózes Teréz: Váradi zsidók (Evreii din Oradea), Literator, Nagyvárad, 1995, 172 p.

25 Idem, Evreii ..., 411p.

20

36

În prezent autoarea trăieşte în Israel, venind anual în vizită la Oradea, unde şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă26.

Pe lângă jurnalele scrise în timpul celui de al doilea război mondial despre realitățile bihorene ale momentului, în ultimii ani au fost aduse în atenția publicului mărturii depuse de supraviețuitorii Holocaustului în procesul ghetourilor, scopul acestora fiind punerea sub acuzație a celor care au ordonat genocidul ,,poporului ales”. Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel“, Asociația Evreilor din România Victime ale Holocaustului, prin cărțile sale - Procesul ghetourilor din nordul Transilvaniei, care cuprinde mai multe volume alcătuite de Oliver Lusting, au fost editate la Editura AERVH, București, în 2007.

Mărturii despre Ghetoul Oradea sunt cuprinse în volumul II27. Această publicație întregește imaginea cititorului despre atrocitățile, suferințele, chinurile la care a fost supus poporul evreu.

Scrierile memorialistice au o serie de puncte comune, evidenţiind înrăutăţirea graduală a situaţiei populaţiei evreieşti odată cu adoptarea şi aplicarea legislaţiei antisemite, drama trăită de aceasta odată cu ghetoizarea, condiţiile precare de viaţă, interogatoriile prin care au trecut numeroşi evrei, deportarea etc. În concluzie, precizăm că prin studiul de faţă am actualizat câteva aspecte legate de soarta tragică a evreilor din Oradea şi judeţul Bihor în fatidicul an 1944, utilizând drept surse scrieri memorialistice și publicații locale ale epocii, care surprind cu exactitate înrăutățirea graduală a sorții comunității evreiești. Cu siguranţă, realitatea descrisă poate fi completată cu informaţii existente în alte lucrări, care abordează o tematică similară.

Testimony Of Some Survivors From The Oradea Ghetto Teacher, Klementina Ardelean Theoretical High School "Ady Endre" Oradea The history of Oradea is closely linked to the presence of the Jewish community in these lands, which made a major contribution to the development of the city delimited by the river Crisul Repede and the river Peța28.

26

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/diploma-de-excelenta-pentru-tereza-mozes Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel“ Asociația Evreilor din România Victime ale Holocaustului, Procesul ghetourilor din nordul Transilvaniei, volumul II - mărturii, volum alcătuit de Oliver Lusting, Editura AERVH, București, 2007, Ghetoul Oradea; http://www.survivors-romania.org/text_doc/oradea.htm 28 https://culturainmiscare.ro/evreii-din-oradea/ 27

37

Throughout its existence, it has gone through several phases, from settling in this area, to establishing a strong community with all specific institutions, its integration into city life, assimilation of local culture and values, prominent presence in economic life, social and cultural and, subsequently, the abrupt end, meaning the physical extermination, which in an instant erased everything that had been made in hundreds of years of history.

The poet Ady Endre, who was educated in Oradea, wrote about the following Jews: “This city, with its multitude of Jews, is as if someone, instead of putting leaven in flour, had put a handful of flour in the leaven; the bread grew, the dough came out of the basket; the Jews of Oradea raised the city from its provincial state. All this has made this city a real Paris on the banks of the Market”. This reality makes the history of Oradea incomplete and cannot be told without including the history of the Jewish community that lived in this area29.

The two world wars, which devastated Europe in the first half of the twentieth century, also led to substantial changes in Oradea. The years 1940-1944 were truly catastrophic for the Jews of Oradea. The city, generally considered tolerant, during these years of great trials remained indifferent. Its inhabitants watched with indifference the expulsion and deportation together of the Jews from Oradea and the localities in the county30.

The largest ghetto in Hungary was organized in the city on Crișul Repede, with the exception of Budapest one, which was established later, in November 1944.

In fact, two ghettos operated in this city: one for the local Jews, in which about 20-21,000 people were crowded, located near the Hevra Sas Orthodox Synagogue in Oradea31 and the Great Square, in the densest area inhabited by poor Jews; the other, for the nearly 8,000 Jews brought from the rural communities of the following twelve districts: Aleşd, Berettyóújfalu (today, in Hungary), Biharkeresztes (today, in Hungary), Cefa, Derecske (today, in Hungary), Marghita, Oradea, Săcueni, Sălard, Salonta Mare, Sárrét (today, in Hungary) and Valea lui Mihai. Many of the Jews in these communities were concentrated in the Mezey wood deposit32.

A few days before May 3, 1944, the date scheduled for the beginning of the ghettoization operation in Northern Transylvania, special commissions from cities and communes - which included mayors, deputy prefects and heads of local gendarmerie and police units - held meetings, to determine the location of the ghettos and to develop the logistics needed for the Jewish assembly.

Although almost the same procedures were followed everywhere, the severity with which the ghettoization was carried out, as well as the location of the ghettos and the conditions inside them depended on the individual attitude of the mayors and their aides. Consequently, in cities like 29

https://www.tikvah.ro/ro/evreii-in-oradea/istoria.html Tereza Mózes, The Jews of Oradea, Hasefer Publishing House, Bucharest, 1997, p. 13 (hereinafter: Tereza Mózes, The Jews ...)

31 Jewish place of worship in Oradea, located on Str. Mihai Viteazu, no. 6. The building was built in 1890 in an eclectic style. The Orthodox Synagogue of Oradea was included on the List of historical monuments in Bihor County since 2015, with the classification code BH-II-m-B-01060 32 Lőwy Dániel, Az úri város zsidó lakosai. A nagyváradi zsidóság története (Jewish inhabitants of the new city. History of the Jews of Oradea), Magyar Unitárius Egyház Magyarországi Egyházkerülete, Budapest, 2015, pp. 227-230; Erdélyi Néplap, May 11-12, 1944, pp. 5; Tereza Mózes, Evreii ..., pp. 193-199; http://www.yadvashem.org/yv/pdfdrupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20gina .pdf 30

38

Oradea and Satu Mare, ghettos were established in the poorest areas, largely uninhabited by nonJews; in others, such as Bistriţa, Cluj, Reghin, Şimleu Silvaniei and Târgu Mureş, ghettos were established in bricks. The Dej ghetto was located in Bungur, a forest where some Jews lived in makeshift barracks and others in the open air.

On May 2, 1944, the mayors issued special instructions to the Jews and spread them throughout the area under their jurisdiction.

The ghettoization of the almost 160,000 Jews in Northern Transylvania began on May 3, 1944. The assembly of the Jews was held according to the provisions of Decree no. 6163/1944, by teams established by local mayors, which included civil servants, primary or secondary school teachers, gendarmes and police officers, as well as Nyilas volunteers. The units were organized by the town hall commissions and acted under their jurisdiction33.

In Oradea, the procedures for closing the Jews in the ghetto started on the morning of May 3, 1944 and were completed after 5 days. The Great Ghetto located on the left bank of the Cris River, between the current streets Avram Iancu, gen. Traian Moşoiu, 1 Decembrie Square, south of Crinului Street, followed by Mihail Kogălniceanu Street, the row of houses on the east side of Independence Square and, finally, the circle was closed by Suceava Street 34. The Great Ghetto had an area of 130 acres, or one-fifteenth of the city's 2,000 acres. In just 5 days, almost a third of the city's population, which at that time numbered 90,000, was crowded on this surface. War veterans, the infirm, the mentally insane and those in the TB Hospital, including newly operated patients, were not left out. In this perimeter, the density was so high that 15-16 Jews shared a single room.

There are several information of certain historiographical significance about the tragic realities in the Oradea ghetto, the first reports belonging to Dr. Miksa Kupfer, who prepared an "informative material on the atrocities in the ghetto", written on 16 "recipe" forms. The memorandum contains detailed data on the "torture to which Jews were subjected" in the ghetto, some of whom were "pushed to suicide." Through the Consul General of Romania in Oradea, Mihai Marina, the Memorandum was completed with other information gathered from Northern Transylvania by members of the Consulate General of Romania in Oradea, who came into possession of the International Red Cross in Geneva (Switzerland) by through the Romanian ambassador to the Swiss capital - Vespasian V. Pella35.

Two other memorial writings saw the light of day in 1946. These are Katona Béla's book, Várad a viharban - Oradea in the storm36, and Béla Zsolt's book, Kilenc koffer - Nine suitcases37, both describing, in great detail, the realities from the Oradea ghetto.

33

http://www.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut% 20gina.pdf 34 Nagyvárad, May 6, 1944, p.1 35 Antonio Faur, Involvement of the Romanian diplomat Dr. Mihai Marina in the rescue actions of the Jews from Northern Transylvania and Hungary (1944), Crişurilor Country Museum Publishing House, Oradea, 2014, pp. 45-57; Katona Béla, Oradea in the storm, Teala Publishing House, Oradea, 1946, pp. 225-226; Viorel Faur, The first memorialistic references about the Oradea ghetto (1944-1946), in The situation of Jews in Central Europe at the end of the Second World War (1944-1945), coordinators Antonio Faur, Ladislau Gyémánt, University of Oradea Publishing House, Oradea , 2011, pp. 67-69 36 Katona Béla, Várad a viharban (Oradea in a storm), Teala Publishing House, Oradea, 1946 37 Zsolt Béla, Kilenc Kuffer (Nine Suitcases), Magvető Publishing House, Budapest, 1980

39

The first work has a foreword signed by Béla Zsolt - one of the few survivors of the program of mass extermination of Jews, planned and executed by the National Socialist regime in Germany, led by Adolf Hitler and his collaborators - who confessed that he was not yet able to read it, for fear of the "ghosts of Oradea."

The book describes in detail the profound changes that took place in the city of Crisul Repede during the period following the First World War and their impact on the socio-economic life of the Jews. Below are aspects regarding the cruel fate experienced by this community with the outbreak of the Second World War and the accentuation of the anti-Semitic policy of the Hungarian authorities: introduction of anti-Semitic laws, yellow star (1944), Gestapo in Oradea, organization of the Oradea ghetto , "Treasure hunters" from the former Dréher Brewery, the situation of Jewish doctors and the infectious diseases hospital, later transformed into a typhus hospital, about the Romanian diplomat Mihai Marina, the transport of Jews and desperate rescue attempts, Oradea without Jews, the armistice and the return of those deported38.

In the autobiographical book Nine Suitcases, left-wing publicist and politician39 Béla Zsolt recalls issues related to his deportation to a labor camp in Ukraine, life in the Oradea ghetto, and the typhus hospital, where his life was saved by Dr. Miksa Kupfer, the way in which he managed to escape with his life from that hell, the road to Budapest and, later, to Switzerland.

Parts of the book were first published in the pages of the newspaper Haladás (Progress), a weekly publication of the Hungarian Radical Party in Budapest, beginning on May 30, 1946, where Béla Zsolt held the position of collaborator, later editor. The first part of the paper, up to chapter 30, was published until February 6, 1947, the second part seeing the light of day between February 20 and 27 of the same year, when it was abruptly interrupted due to the author's illness. The published chapters were to take the form of a book in the fall of 1947 - as announced by the newspaper Haladás - but this did not materialize. According to some testimonies, the cause of this state of affairs was due to both the sensitive subject and the author's illness. Other opinions cite as a cause of the book's non-completion the threat to the court, issued against him by the doctor Miksa Kupfer, the one who saved him from deportation. However, Béla Zsolt managed to publish, starting with April 15, 1948, for 18 weeks, in the pages of the same Budapest publication, the work Death in Budapest. Due to the author's illness, in the autumn of 1948, followed by his death in February 1949, this book was not completed either40.

The diary of Eva Heyman, a 13-year-old girl, victim of the Holocaust, was published by her mother in 1948. Eva was born in Oradea in 1931, to Jewish parents. On March 19, 1944, while Nazi Germany was invading Hungary, Eva was living with her grandparents, her mother Agnes being divorced and remarried to her second husband, the publicist Béla Zsolt41.

Eva began to post her thoughts and feelings on the front page of her Little Diary on February 13, 1944, when she turned 13 years old. She was an exuberant, intelligent girl, endowed with a developed spirit of observation, recording - with extraordinary acuity - all the realities under the 38

Katona Béla, op.cit.

Member of the Hungarian Radical Party, present in political life between 1945-1949. The last president of the political party between 1948-1949.

40 Zsolt Béla, op.cit. pp. 400-401 41 http://www.tikvah.ro/ro/eva-heyman-ro/jurnalul-evei.html 39

40

sign of the Holocaust, making one of the original documents on the application of the "Final Solution" on Bihor Jews. Her life was strongly marked from the age of 10, when her best friend, Marta Munczer, was taken with her parents, who did not have Hungarian citizenship, wagoned and deported to Poland by the Horthy police authorities, where they have found their end. In the Journal, Eva obsessively repeated the fear that she would have the same fate with her family as her friend, Marta. The little girl desperately wanted to survive, the whole Journal being overwhelmed by her desire to live: “I don't want to die! I lived so little”!42 Éva Heyman lived the moments of terror instilled by the Hungarian authorities, both through the total deprivation of property of her family and other Jews from Oradea, their offensive treatment, the crowding in the ghetto of the city, the terrible living conditions in it, the tragic experiences here and, of course, deportation to death camps in Poland.

According to eyewitnesses, Josef Mengele43 personally pushed Eva into the van of death.

The last entry in the Journal is from May 30, 1944, when the former chef Szabó Mariska, managed to sneak into the ghetto and take out the journal. In just 3 days, this "Anna Frank of Transylvania", together with her grandparents, were wagoned, ending in Birkenau-Auschwitz on October 17, 194444.

Through this partial ghetto diary, written under the rule of the lived situation, Éva Heyman left, without proposing, one of the most valuable documentary sources about the fate of the Jews in this part of the country. "Éva Heyman is, without a doubt, a symbol of the confrontation of an outraged community with an infernal Nazi machine, for the elimination of European Jews from the continent's history", says prof. Univ. Dr. Antonio Faur45.

Eva Heyman's diary belongs to a privileged category of historical sources, which have retained all the drama of extreme situations. It is not only a document of local resonance, but also a story of general European reference, but which is not well enough known, requiring a wider dissemination in scientific and cultural circles, due to its veracity46.

Under the guidance of Schön Dezső, the book A tegnap városa was published in Tel Aviv in 1981. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve (Yesterday's City. The Memorial Book of the Jews of Oradea). In its 456 pages, the book presents the history of the Jewish inhabitants of the city on Crisul Repede, being a tribute to all Jews who lived in the northern parts of Bihor until their deportation in the summer of 1944.

The author signs several chapters of the book that present the history of the Jews of Oradea, the Zion Synagogue, the book also includes a series of pictures and graphic representations with places well known to the Oradea public. Other chapters present the Oradea Zionist movement, memoirs about labor camps, about the sports life of Oradea Jews, the connections of the poet Ady 42

Oliver Lustig - co-author, Echoes from the Holocaust in universal literature: an anthology, AERVH Publishing House, Bucharest, 2005, pp. 153-154 43 Nicknamed the "Angel of Death", he was a German physician who, as SS captain, initiated and led the heinous "selections" and various experiences of Jews deported from all over Europe for the Auschwitz-Birkenau exterminations.

44 Oliver Lustig, op.cit. pp. 153-154 45 https://adevarul.ro/locale/oradea/anne-frank-oradea-eva-heyman-copila-doctorul-mengele-impins-o-duba-mortiifetita-scris-jurnal-despre-ororile-holocaustului-1_55c0cf58f5eaafab2c3d0159/ index.html, 46 Viorel Faur, op. cit., p. 66

41

Endre with Oradea Jews, statistics about the number of Jews in the Bihor area, the camp regulations, how the Jewish hospital was requisitioned, but also about Eva Heymann's Diary, memoirs about the Auschwitz concentration camp, the Birkenau platform, the list of deported Jews from Oradea and Salonta, poems about Oradea and surroundings. Also in this book was included the diary of Leitner Sándor: A nagyvaradi zsidok tragediaja - The tragedy of the Jews of Oradea47.

Two other memoirs recount the period of the war, giving the reader an overview of it. Radnóti Miklós's diary tells the realities of 1942 in Oradea and Bihor County, the 100 days of forced labor he took part in and the atrocities he went through, and Professor Rózsa Ágnes presents realities from the war48.

The books of the ethnographer Tereza Mózes are a more recent appearance in the bibliography of the period. Born in 1919 in Şimleul Silvaniei, Tereza Mozes graduated from high school in Oradea, from where she was deported with her whole family, at the age of 25, to Auschwitz. She then went through the ordeal of the Nazi camps in Riga, Stutthof, Spilve, Dorbek, Kaiserwald and Gutan, being liberated by the Soviet army. The road home was a new ordeal, which lasted over half a year, passing through Warsaw, Lublin, Chernivtsi and Belarus. As a result of the traumas he suffered, his love of life did not perish. He graduated from the Faculty of History at the University of Cluj, obtaining a degree in art history, ethnography, French language and literature. In 1967 he received his doctorate from the Institute of Art History in Bucharest. From 1946 until the end of his career, he dedicated himself to the organization and reorganization of several museums in Oradea, the most important work being deposited at the Crişana Regional Museum, where he was the head of the Department of Art and Folk Art. In this capacity he contributed to the enrichment and diversification of the collection of popular objects and ceramics. Tereza Mozes is the author of several books of ethnography, but also of a shocking volume of memoirs "Bloody Decalogue", as well as the monograph "Jews of Oradea".

The volume "Bloody Decalogue"49 saw the light of day in 1983, first in Hungarian, then, in 1995, in Romanian. It is one of the few books devoted exclusively to life in women's concentration camps. He wrote about the terrible trauma of a group of women who were separated forever from their parents, grandparents and siblings; mothers who were forever separated from their husbands and children on the day of their arrival on the death row in Birkenau50.

The monograph Jews of Oradea51 appeared in 1995, at first in Hungarian, which was translated into Romanian and completed, with new data, in 1997. "Jews from Oradea" is a tribute volume dedicated to Jewish history in Oradea. The chapters of the book record the history of the community in the city on Crisul Repede; the establishment and strengthening of the Jewish community, the emancipation of Jews, aspects of religious, cultural and economic life; the changes brought about by the First World War, the Zionist movement, education and participation in the cultural-artistic life of the interwar period, the fascist threat, the tragedy of the Jews during 194047

Schön Dezső, A tegnap városa. A nagyváradi zsidóság emlékkönyve (Yesterday's City. The Memorial Book of the Jews of Oradea), Tel Aviv, 1981, 456 p.

48 http://epa.oszk.hu/00100/00181/00062/tarsadalom_01_lowy.htm 49 Tereza Mózes, Bloody Decalogue, Ara Publishing House, Bucharest, 1995 50 Oliver Lustig, op. cit., pp. 297-298; https://baabel.ro/2014/07/curriculum-tereza-mozes/ 51 Mózes Teréz: Váradi zsidók (Jews from Oradea), Literator, Nagyvárad, 1995, 172 p.

42

1944, the labor detachments, the German occupation, the Oradea ghetto, the road to uncertainty, Auschwitz- Birkenau, after Auschwitz, Oradea without Jews, again at home, the list of victims of the Holocaust in Oradea and Bihor County52.

The author currently lives in Israel, visiting Oradea every year, where she spent most of her 53 life .

In addition to the diaries written during the Second World War about the realities of Bihor at the time, in recent years the testimonies submitted by Holocaust survivors in the ghetto process have been brought to the public's attention, their purpose being to prosecute those who ordered the genocide to the chosen people. The National Institute for the Study of the Holocaust in Romania "Elie Wiesel", the Association of Romanian Jews Victims of the Holocaust, through its books - The ghetto trial in northern Transylvania, which includes several volumes by Oliver Lusting, were published by AERVH Publishing House, Bucharest, in 2007. Testimonies about the Oradea Ghetto are included in volume II54. This publication completes the reader's image of the atrocities, sufferings, torments to which the Jewish people were subjected.

The memorial writings have a series of common points, highlighting the gradual worsening of the situation of the Jewish population with the adoption and application of anti-Semitic legislation, the drama experienced by it with ghettoization, poor living conditions, interrogations that many Jews went through, deportation, etc.

In conclusion, we specify that through this study we updated some aspects related to the tragic fate of Jews in Oradea and Bihor County in the fateful year 1944, using as sources memorial writings and local publications of the time, which accurately capture the gradual worsening of the Jewish community. Certainly, the described reality can be completed with existing information in other works, which approach a similar topic.

Lagărele de concentrare Prof. Cazacu Camelia Școala Gimnazială Constantin Gh Marinescu Galați În primele săptămâni ce au urmat instalării la putere a lui Adolf Hitler, naziștii, a căror guvernare se baza pe decrete și dispoziții izvorând din „starea de asediu” declarată după incendierea Reichstag-ului din Berlin, au trecut la folosirea extensivă a violenței, care avea să devină în scurt 52

Idem, Jews ..., 411p. http://www.oradea.ro/stiri-oradea/diploma-de-excelenta-pentru-tereza-mozes 54 National Institute for the Study of the Holocaust in Romania "Elie Wiesel" Association of Romanian Jews Victims of the Holocaust, The Process of Ghettos in Northern Transylvania, Volume II - Testimonies, volume by Oliver Lusting, AERVH Publishing House, Bucharest, 2007, Oradea Ghetto; http://www.survivors-romania.org/text_doc/oradea.htm 53

43

timp un instrument important al statului nazist. Violența era la ordinea zilei, atât pe stradă, cât și în lagăre și închisori, unde cei ce se opuneau regimului – comuniștii, social-democrații, liberalii, o parte dintre conservatori – sau erau considerați o potențială amenințare – criminali, homosexuali, prostituate, vagabonzi, șomeri, membrii ai diferitelor secte religioase, precum Martorii lui Iehova, preoții catolici și luterani erau încarcerați, bătuți și, câteodată omorâți. Începând cu jumătatea anilor ’30, naziștii au căutat să exploateze economic prizonierii din lagăre. Controlul exercitat în Europa, mai ales după 1939, le-a oferit naziștilor o gamă largă de posibilități de exploatare economică a populațiilor din acele teritorii, mai ales celor considerate inferioare din punct de vedere rasial. S-au construit astfel numeroase lagăre de muncă forțată ce deserveau agricultura, carierele de piatră, marile întreprinderi din industria chimică sau de război, lagăre în care au murit mii de prizonieri din cauza condițiilor inumane de muncă. Autoritățile SS au dezvoltat chiar conceptul de „exterminare prin muncă”, folosit mai ales în cazul prizonierilor evrei.

Atunci când vor avea loc obiecții din partea unor oficiali naziști, după 1942, cu privire la iraționala „Soluție finală”, singura lor trimitere va fi folosirea rațională a exploatării până la moarte a evreilor, pentru a scoate astfel un ultim profit de pe urma lor.

Lagărele de concentrare naziste au fost înființate înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Evreii și „țiganii” au fost încarcerați în lagăre și supuși unui tratament brutal pentru că aparțineau unei alte „rase” a cărei existență „prejudicia” „rasa ariană”. Odată cu expansiunea nazistă în Est, numărul prizonierilor a crescut considerabil și astfel s-a produs o ierarhizare în cadrul lagărului, evreii aflându-se pe ultima poziție în cadrul acestei ierarhii. Lagărele erau folosite ca instrument pentru instituirea noii ordini rasiale pe care germanii o impuseseră în Est, aceasta fiind parte a unei politici deliberate de eliminare a indezirabililor”. Un prim pas concret în acest sens l-a constituit încarcerarea romilor în lagăre de concentrare, după ce, în prealabil, aceștia fuseseră plasați - încă din anul 1930 – în lagăre comunale special înființate. În 1942, un lagăr special pentru romi a fost creat în interiorul lagărului Auschwitz - Birkenau. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, au început să fie înființate lagăre de concentrare pe teritoriile ocupate mai ales în estul Europei, acestea devenind în scurt timp veritabile instrumente de implementare a terorii. Sute de mii de prizonieri din întreaga Europă au fost încarcerați într-o rețea ce cuprindea sute de lagăre, folosiți pentru a susține industria germană de război. Condițiile din lagăre erau inumane, mii de prizonieri au decedat din cauza foametei, a muncii grele și a abuzurilor, cel mai adesea bătăii administrate de paznici zeloși. Naziștii au folosit lagărele și pentru a-și implementa politicile rasiale în teritoriile ocupate, prizonierii din lagăre fiind tratați conform unei extrem de riguroase ierarhii rasiale. Sistemul lagărelor a atins perfecțiunea o dată cu deschiderea Complexului Auschwitz, care a servit drept lagăr de concentrare pentru polonezi și alte naționalități și lagăr de exterminare pentru evrei, peste 1.000.000 dintre aceștia fiind uciși la Auschwitz – Birkenau.

Sistemul lagărelor naziste a debutat cu înființarea celui de la Dachau, primul lagăr de concentrare oficial, permanent și organizat, aflat sub jurisdicția SS. Dachau era foarte diferit de primele lagăre. Construit în martie 1933, Dachau a servit ulterior drept model pentru organizarea celorlalte lagăre din al Treilea Reich. Sistemul lagărelor de concentrare a început să fie dezvoltat după 1936, când au fost create lagăre noi și de dimensiuni mult mai mari, unde nu mai erau aduși doar oponenții politici ai regimului. Un prim astfel de lagăr a fost cel de la Sachsenhausen, care

44

servea printre altele și pentru pregătirea personalului SS în vederea administrării lagărelor de concentrare ce urmau să fie construite în viitor. Odată cu expansiunea nazistă în estul Europei, lagărele au căpătat o nouă destinație: implementarea politicilor rasiale ale naziștilor. Tot acum, este înființat și un Birou Economico - Administrativ principal, coordonat de SS, care se ocupa de repartizarea prizonierilor în diferite lagăre în funcție de finalitățile stabilite în concordanță cu obiectivele ideologice naziste: reeducare, muncă, tranzit, exterminare.

Bibliografie: Ancel, Jean, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941, Ed.Polirom, Iaşi, 2005 Arendt, Hannah, Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

Concentration Camps Prof. Cazacu Camelia Constantin Gh Marinescu Secondary School Galați In the first weeks after Adolf Hitler's rise to power, the Nazis, whose government was based on decrees and provisions stemming from the "state of siege" declared after the burning of the Reichstag in Berlin, resorted to the extensive use of violence. it would soon become an important instrument of the Nazi state. Violence was the order of the day, both on the streets and in camps and prisons, where those who opposed the regime - communists, social democrats, liberals, some conservatives - or were considered a potential threat - criminals, homosexuals, prostitutes, vagrants, the unemployed, members of various religious sects, such as Jehovah's Witnesses, Catholic and Lutheran priests, were imprisoned, beaten, and sometimes killed.

Since the mid-1930s, the Nazis have sought to exploit prisoners in the camps economically.

The control exercised in Europe, especially after 1939, offered the Nazis a wide range of possibilities for the economic exploitation of the populations in those territories, especially those considered inferior from a racial point of view. Numerous forced labor camps were thus built that served agriculture, stone quarries, large enterprises in the chemical or war industry, camps in which thousands of prisoners died due to inhumane working conditions. The SS authorities even developed the concept of "extermination by labor", used especially in the case of Jewish prisoners.

When objections were raised by Nazi officials after 1942 about the irrational "Final Solution", their only reference would be the rational use of the exploitation of the Jews to death, in order to obtain a final profit from them.

Nazi concentration camps were established before World War II. Jews and "gypsies" were imprisoned in camps and subjected to brutal treatment because they belonged to another "race" whose existence "harmed" the "Aryan race". With the Nazi expansion in the East, the number of 45

prisoners increased considerably and thus there was a hierarchy within the camp, the Jews being on the last position in this hierarchy. The camps were used as a tool to establish the new racial order that the Germans had imposed on the East, which was part of a deliberate policy of eliminating the undesirables. A concrete first step in this regard was the incarceration of the gypsies in concentration camps, after they had previously been placed - since 1930 - in specially established communal camps. In 1942, a special camp for gypsies was created inside the Auschwitz-Birkenau camp. After the outbreak of World War II, concentration camps began to be set up in the occupied territories. Especially in Eastern Europe, they soon became real tools for implementing terror.

Hundreds of thousands of prisoners from all over Europe were imprisoned in a network of hundreds of camps, used to support the German war industry. The conditions in the camps were inhumane, thousands of prisoners died of starvation, hard labor and abuse, most often beatings by zealous guards. The Nazis also used the camps to implement their racial policies in the occupied territories, the prisoners in the camps being treated according to an extremely rigorous racial hierarchy. The camp system reached perfection with the opening of the Auschwitz Complex, which served as a concentration camp for Poles and other nationalities and an extermination camp for Jews, with more than 1,000,000 of them killed at Auschwitz - Birkenau.

The Nazi camp system began with the establishment of the Dachau, the first official, permanent and organized concentration camp under the jurisdiction of the SS. Dachau was very different from the first camps. Built in March 1933, Dachau later served as a model for organizing the other camps in the Third Reich. The concentration camp system began to be developed after 1936, when new and much larger camps were created, where not only the political opponents of the regime were brought. A first such camp was the one in Sachsenhausen, which also served for the training of SS personnel in order to manage the concentration camps to be built in the future. With the Nazi expansion in Eastern Europe, the camps gained a new destination: the implementation of the racial policies of the Nazis. Also now, a main Economic-Administrative Bureau is established, coordinated by the SS, which deals with the distribution of prisoners in different camps according to the purposes established in accordance with Nazi ideological objectives: re-education, work, transit, extermination.

Bibliography: Ancel, Jean, Prelude to murder. Pogrom from Iaşi, June 29, 1941, Polirom Publishing House, Iaşi, 2005 Arendt, Hannah, The Origins of Totalitarianism, Humanitas Publishing House, Bucharest, 1994

46

Holocaustul Profesor Mușat Daniela- Ionela Liceul Teoretic „Constantin Noica ”, Alexandria Există anumite evenimente în istoria modernă care au marcat întregul parcurs al omenirii, momente de criză, precum au fost cele două conflagrații mondiale. În cadrul acestor triste evenimente au degenerat și s-au manifestat doctrinele extremiste, cu care suntem toți familiarizați, astfel putem vorbi despre antisemitism și implicit de Holocaust.

Holocaustul a fost un eveniment hotărâtor în istoria lumii, care a depășit granițele geografice și care a afectat toate segmentele societății pe care le-a atins. După zeci de ani, societățile continuă să se confrunte cu memoria Holocaustului, în modalități care se intersectează cu realitățile noastre contemporane.

Holocaustul a reprezentat persecutarea sistematică și uciderea evreilor de către Germania nazistă și colaboratorii acesteia, sub conducerea lui Adolf Hitler, un genocid extins pe un întreg continent, care a distrus nu doar indivizi și familii, dar și comunități și culturi care s-au dezvoltat de-a lungul secolelor.

Potrivit specialiștilor prezenți la eveniment, în anii 1937-1944, pe lângă familiile de evrei, au fost exterminate și multe familii de etnie romă sau sinti, din diferite țări. Mai mulți ani la rând, autoritățile din Germania nu au vorbit despre crimele din timpul celui de-al doilea război mondial.

Principalele motive pentru care ştim ceva despre Auschwitz ne deformează înţelegerea Holocaustului: ştim despre Auschwitz pentru că acolo au existat supravieţuitori, şi au existat supravieţuitori deoarece Auschwitz a fost un lagăr de concentrare şi o fabrică a morţii, în acelaşi timp. Aceştia au fost în mare parte evrei vest-europeni, pentru că la Auschwitz aceştia erau trimişi de obicei. După Al Doilea Război Mondial, supravieţuitorii evrei din Europa de Vest au fost liberi să scrie şi să publice aşa cum doreau, pe cînd evreii est-europeni, prizonieri în spatele Cortinei de Fier, nu puteau. În Vest, amintirile despre Holocaust puteau (deşi foarte încet) să intre în scriitura istorică şi în conştiinţa publică.

Această formă de istorie a supravieţuitorilor surprinde inadecvat realitatea uciderii în masă. În 1943 şi 1944, cînd au avut loc majoritatea crimelor în rîndul evreilor vest-europeni, Holocaustul era, în mare măsură, complet. Două treimi dintre evreii care vor fi ucişi în timpul războiului erau deja morţi la sfîrşitul anului 1942. Principalele victime, evreii polonezi şi evreii sovietici, au fost omorîţi de gloanţele trase din cuiburi ale morţii sau de monoxidul de carbon din motoarele cu combustie internă, pompat în camerele de gazare din Treblinka, Belzec şi Sobibor din Polonia ocupată.

47

Auschwitz, ca simbol al Holocaustului, îi exclude pe aceia care au fost în centrul evenimentului istoric. Cel mai mare grup al victimelor Holocaustului – evreii ortodocşişi vorbitori de idiş din Poloniaa fost înstrăinat cultural de vest-europeni, inclusiv de evreii din Europa de Vest.

Pînă la un anumit grad, aceştia continuă să fie marginalizaţi în memoria Holocaustului. Fabrica morţii Auschwitz-Birkenau a fost construită pe teritorii aparţinînd azi Poloniei, deşi la acel timp erau parte a Reich-ului german. Auschwitz este, astfel, asociat cu Polonia din zilele noastre, de către oricine o vizitează, deşi acolo au murit relativ puţini evrei polonezi şi aproape nici un evreu sovietic. Cele două mari grupuri de victime aproape lipsesc din simbolul memorialului.

O viziune adecvată a Holocaustului ar trebui să plaseze Operaţiunea Reinhardt – uciderea evreilor polonezi din 1942 – în centrul istoriei sale. Evreii polonezi au fost cea mai mare comunitate evreiască din lume, iar Varşovia – cel mai important oraş evreiesc. Această comunitate a fost exterminată la Treblinka, Belzec şi Sobibor. Aproximativ 1,5 milioane de evrei au fost ucişi în aceste trei locuri, 780.863 numai la Treblinka. Doar câteva zeci de oameni au supravieţuit acestor fabrici ale morţii. Belzec, deşi pe locul al treilea în ceea ce priveşte crimele Holocaustului, după Auschwitz şiTreblinka, este foarte puţin cunoscut. 434.508 evrei au pierit în acea fabrică a morţii şi doar doi-trei au supravieţuit. Încă un milion de evrei polonezi au fost ucişi în alte feluri, unii la Chelmno, Majdanek sau Auschwitz, mulţi alţii împuşcaţi în acţiunile din jumătatea de est a ţării.

Una peste alta, chiar dacă numărul evreilor ucişi de gloanţe n-a fost la fel de mare ca al celor ucişi prin gazare, ei au murit de gloanţe în locuri uitate într-o amintire ceţoasă. A doua parte foarte importantă a Holocaustului este uciderea în masă prin împuşcare în Polonia de Est şi în Uniunea Sovietică. A început cu împuşcarea, de către SS Einsatzgruppen, a bărbaţilor evrei, în iunie 1941, urmată de uciderea femeilor şi a copiilor evrei, în iulie, şi exterminarea întregii comunităţievreieşti, în august şi septembrie. La sfîrşitul anului 1941, germanii împreună cu trupele locale auxiliare şi cu trupele române au omorât un milion de evrei din Uniunea Sovietică şiŢările Baltice. Este echivalentul numărului total de evrei ucişi la Auschwitz în timpul întregului război. Pînă la sfîrşitul lui 1942, germanii au împuşcatalţi 700.000 de evrei, iar populaţiile de evrei sovietici de sub controlul lor au încetat să mai existe.Pe scurt, Holocaustul a însemnat, în ordine: Operaţiunea Reinhardt, Shoah cu gloanţe, Auschwitz; sau Polonia, Uniunea Sovietică, restul. Din aproximativ 5,7 milioane de evrei omorîţi, trei milioane au fost cetăţeni polonezi înainte de război şi un alt milion – cetăţeni sovietici: luaţi împreună, 70% din total. Dupaevreii sovietici şi polonezi, următorul grup mare de evrei omorîţi au fost din România, Ungaria şi Cehoslovacia. Dacă îi luăm în calcul şi pe aceştia, caracterul est-european al Holocaustului devine şi mai clar.

Chiar şi această imagine corectată a Holocaustului conduce către un sens incomplet al amplorii politicilor de ucidere în masă a germanilor în Europa. “Soluţia finală”, cum îi spuneau naziştii, a fost la început numai unul dintre proiectele de exterminare care urmau să fie aplicate după un război victorios împotriva Uniunii Sovietice. Germanii au reuşit să îndeplinească anumite politici care au unele asemănări cu aceste planuri. Ei au expulzat o jumătate de milion de polonezi non-evrei din teritoriile anexate Reich-ului. Un Himmler nerăbdător a ordonat aplicarea unei prime etape a “General plan Ost” în estul Poloniei: zece mii de copii au fost ucişişi o sută de mii de adulţi – izgoniţi. Wehrmacht-ul a înfometat intenţionat aproape un milion de oameni în asediul Leningradului şi încă o sută de mii în oraşele ucrainene. Aproape trei milioane de soldaţi sovietici

48

capturaţi au murit de foame sau de boală în lagărele germane cu prizonieri de război. Aceşti oameni au fost ucişi intenţionat: în timpul asediului Leningradului, au existat planul şiintenţia înfometării oamenilor pînă la moarte. Dacă Holocaustul nu ar fi avut loc, acestea ar fi numite cele mai oribile crime de război din istoria modernă.

Germanii au ucis ceva mai mult de zece milioane de civili, în cele mai mari acţiuni de ucidere în masă, aproape jumătate dintre ei evrei, iar jumătate non-evrei. Şi evreii, şi non-evreii proveneau în majoritate din aceeaşi parte a Europei. Proiectul de a ucide toţi evreii a fost, în substanţă, realizat; proiectul de a distruge populaţiile slave a fost doar în mică parte aplicat.

Auschwitz este doar o introducere la Holocaust, iar Holocaustul e doar o sugestie a planurilor finale ale lui Hitler.

Studierea Holocaustului reprezintă o mare provocare deoarece acest subiect poate provoca suferințe sufletești, ca urmare a naturii sale traumatice, a proporțiilor sale și a modului sensibil în care interacționează cu probleme precum rasismul și antisemitismul, aflate într-o continuă dinamică.

Bibliografie: Wiesel, Elie, Friling, Tuvia, Ioanid, Radu, Benjamin, Lya & Ionescu, Mihail E. (edit.):International Commission on the Holocaust in Romania Final report (electronic resource, Comisia internațională pentru studierea Holocaustului în România), Polirom, 2004 Rozett, Robert &Spector, Shmuel (ed.): Encyclopedia of the Holocaust, edit. YadVashem in association with the Jerusalem Publishing House, 2000

The Holocaust Teacher Mușat Daniela- Ionela "Constantin Noica" Theoretical High School, Alexandria There are certain events in modern history that have marked the entire course of humanity, moments of crisis, such as the two world conflagrations. During these sad events, the extremist doctrines degenerated and manifested, with which we are all familiar, so we can talk about antiSemitism and implicitly the Holocaust.

The Holocaust was a decisive event in the history of the world, which transcended geographical boundaries and affected all segments of society that it reached. Decades later, societies continue to face the memory of the Holocaust, in ways that intersect with our contemporary realities.

The Holocaust represented the systematic persecution and killing of Jews by Nazi Germany and its collaborators, under the leadership of Adolf Hitler, a genocide spread across an entire continent that

49

destroyed not only individuals and families, but also communities and cultures that developed over the centuries.

According to the specialists present at the event, in the years 1937-1944, in addition to the Jewish families, many gypsy or Sinti families from different countries were exterminated. For many years in a row, the German authorities did not talk about the crimes during the Second World War. The main reasons we know something about Auschwitz distort our understanding of the Holocaust: we know about Auschwitz because there were survivors there, and there were survivors because Auschwitz was a concentration camp and a death factory at the same time. These were mostly Western European Jews, because they were usually sent to Auschwitz. After World War II, Jewish survivors in Western Europe were free to write and publish as they wished, while Eastern European Jews, prisoners behind the Iron Curtain, could not. In the West, memories of the Holocaust could (though very slowly) enter historical writing and the public consciousness.

This form of survivor history inadequately captures the reality of mass murder. In 1943 and 1944, when most of the crimes took place among Western European Jews, the Holocaust was largely complete. Two-thirds of the Jews who will be killed during the war were already dead by the end of 1942. The main victims, Polish Jews and Soviet Jews, were killed by bullets fired from death nests or by carbon monoxide from internal combustion engines, pumped in the gas chambers of Treblinka, Belzec and Sobibor in occupied Poland.

Auschwitz, as a symbol of the Holocaust, excludes those who were at the center of the historical event. The largest group of Holocaust victims - Orthodox Jews and Yiddish speakers in Poland - was culturally alienated by Western Europeans, including Jews from Western Europe. To some degree, they continue to be marginalized in the memory of the Holocaust. The AuschwitzBirkenau death factory was built on the territories now belonging to Poland, although at that time they were part of the German Reich. Auschwitz is thus associated with modern-day Poland by anyone who visits it, although relatively few Polish Jews and almost no Soviet Jews died there. The two large groups of victims are almost missing from the memorial symbol.

An appropriate view of the Holocaust should place Operation Reinhardt - the killing of Polish Jews in 1942 - at the heart of its history. Polish Jews were the largest Jewish community in the world, and Warsaw - the most important Jewish city. This community was exterminated at Treblinka, Belzec and Sobibor. About 1.5 million Jews were killed in these three places, 780,863 in Treblinka alone. Only a few dozen people survived these death factories. Belzec, although in third place in Holocaust crimes, after Auschwitz and Treblinka, is little known. 434,508 Jews perished in that death factory and only two or three survived. Another million Polish Jews were killed in other ways, some in Chelmno, Majdanek or Auschwitz, many others shot in the actions in the eastern half of the country.

All in all, even though the number of Jews killed by bullets was not as large as those killed by gassing, they died of bullets in places forgotten in a hazy memory. The second very important part of the Holocaust is mass murder by shooting in Eastern Poland and the Soviet Union. It began with the shooting of Jewish men by the SS Einsatzgruppen in June 1941, followed by the killing of Jewish women and children in July and the extermination of the entire Jewish community in August and September. At the end of 1941, the Germans, together with the local auxiliary troops and the

50

Romanian troops, killed one million Jews from the Soviet Union and the Baltic States. It is the equivalent of the total number of Jews killed at Auschwitz during the entire war. By the end of 1942, the Germans had shot 700,000 Jews, and the populations of Soviet Jews under their control had ceased to exist. Of the approximately 5.7 million Jews killed, three million were pre-war Polish citizens and another million were Soviet citizens: taken together, 70% of the total. After the Soviet and Polish Jews, the next largest group of Jews killed were from Romania, Hungary and Czechoslovakia. If we take them into account, the Eastern European character of the Holocaust becomes even clearer.

Even this corrected picture of the Holocaust leads to an incomplete sense of the extent of German mass murder policies in Europe. The "final solution," as the Nazis called it, was at first only one of the extermination projects to be implemented after a victorious war against the Soviet Union. The Germans have succeeded in pursuing certain policies that bear some resemblance to these plans. They expelled half a million non-Jewish Poles from the territories annexed to the Reich. An impatient Himmler ordered the implementation of a first stage of the "General Plan Ost" in eastern Poland: ten thousand children were killed and one hundred thousand adults - expelled.

The Wehrmacht intentionally starved nearly a million people during the siege of Leningrad and another hundred thousand in Ukrainian cities. Nearly three million captured Soviet soldiers died of starvation or disease in German prisoner-of-war camps. These people were intentionally killed: during the siege of Leningrad, there was a plan and intent to starve people to death. If the Holocaust had not taken place, they would have been called the most horrific war crimes in modern history.

The Germans killed just over ten million civilians in the largest mass killings, nearly half of them Jews and half non-Jews. Both Jews and non-Jews came mostly from the same part of Europe. The plan to kill all the Jews was, in essence, realized; the project to destroy the Slavic populations was only partially implemented. Auschwitz is just an introduction to the Holocaust, and the Holocaust is just a suggestion of Hitler's final plans.

Studying the Holocaust is a great challenge because this subject can cause emotional suffering, due to its traumatic nature, its proportions and the sensitive way in which it interacts with issues such as racism and anti-Semitism, which are in a continuous dynamic.

Bibliography: Wiesel, Elie, Friling, Tuvia, Ioanid, Radu, Benjamin, Lya & Ionescu, Mihail E.: International Commission on the Holocaust in Romania Final report, Polirom, 2004 Rozett, Robert & Spector, Shmuel: Encyclopedia of the Holocaust, edit. YadVashem in association with the Jerusalem Publishing House, 2000

51

Holocaustul, un ,,accident” în istoria umanităţii Prof. Constantin Cornelia- Veronica Liceul Tehnologic ,,Al. I. Cuza”,Slobozia, Ialomiţa Deseori, în calitate de profesor de istorie, elevii mei mă întreabă de ce este necesar să învăţăm despre trecut. La această întrebare, răspund, de fiecare dată, în felul următor: istoria este necesară pentru că ne ajută să aflăm şi să înţelegem ce s-a petrecut în trecut, şi dacă, implicaţiile evenimentului au fost negative, să nu repetăm aceleaşi greşeli, în prezent.

Titlul acestui eseu porneşte de la această consideraţie.

Din punctul meu de vedere, holocaustul a fost o pagină neagră în istoria omenirii, un ,,accident”, care a lăsat urme adânci până astăzi.

Literatura de specialitate este foarte bogată şi variată.

Pentru început, cred că ar trebui să pornim de la explicaţia termenului ,,holocaust”.

Genocidul evreilor în Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de ,,holocaust”, a fost o acţiune organizată programatic, pentru a cărei punere în practică au fost implicate toate instituţiile statului german. Etimologic, termenul desemnează ,,arderea completă”, ,,arderea de tot”, care denumeşte vechiul ritual iudaic, de sacrificiu, în care animale, sau bucăţi din acestea, sau plante erau arse pe altar pentru Iahweh (divinitatea evreilor). Aşadar, holocaustul se referă la moartea violentă a unui număr mare de oameni.

Ne aflăm în anul 1942, în plin război mondial, în Germania nazistă, condusă de Adolf Hitler. Luna ianuarie a aceluiaşi an este momentul în care se adoptă decizia de exterminare sistematică a tuturor evreilor din Europa, cunoscută sub numele de ,,soluţia finală”. Instituţia care urma să pună în aplicare acest plan diabolic a fost lagărul de exterminare. Aici, locul morţii lenteconsumatoare de timp, sau al execuţiilor prin împuşcare, prea costisitoare, a fost luat de tehnica gazării.

Camerele de gazare în care puteau să fie ucise mii de personae simultan, cu costuri minime, au transformat lagărul într-o adevărată uzină a morţii.

Foarte interesantă, în acest sens, este depoziţia lui Rudolf Hoss, comandantul lagărului de la Auschwitz, cel mai mare lagăr de gazare, construit vreodată (aflat, astăzi, pe teritoriul Poloniei şi devenit muzeu), la procesul de la Nurenberg, ce poate fi citită în culegerea de documente coordonată de prof. univ. dr Bogdan Murgescu, Istoria lumii în texte, de la începuturi până în zilele noastre, Bucureşti, Editura Teora, 1999. Ştim că istoria presupune existenţa documentului istoric. De câte ori citesc documentul mai sus amintit, elevilor mei, aceştia rămân consternaţi de ceea ce aud. În afară de acesta, care este o

52

sursă de primă importanţă, pot fi vizionate şi o serie de documentare care reprezintă mărturii directe ale supravieţuitorilor lagărelor de concentrare şi exterminare. ,,Soluţiei finale” i-au căzut victime, conform celor mai credibile surse, aproximativ 6 milioane de evrei ( desigur, numărul exact nu este cunoscut).

Un tratament asemănător le-a fost aplicat şi rromilor (termenul de atunci, ţiganilor), aproximativ 250. 000, dintre aceştia murind în lagăre, dar şi persoanelor cu probleme de sănătate (diverse handicapuri), homosexualilor, etc. În lagărele concentrare, apoi de exterminare erau aduşi toţi cei care aparţineau ,,raselor inferioare”, adversarii politici, membrii ai rezistenţei, prizonieri de război. Aceşia erau supuşi unui regim de lichidare lentă, instrumentată prin munca forţată (celebrul dicton ,,Munca te eliberează”), subalimentare, epidemii, ,,experimente” medicale.

Execuţiile sumare făceau, de asemenea, parte din viaţa cotidiană a acestor lagăre.

Supravieţuitorii erau supuşi unui program zilnic de dezumanizare, deţinuţii fiind mai curând trataţi ca obiecte, decât ca oameni. Evident, că drepturile omului nu erau respectate.

Ce mi se pare interesant este că unii dintre aceşti supravieţuitori au fost binecuvântaţi cu ani îndelungaţi, reuşind, în acest fel să-şi scrie memoriile, sau să povestească, în interviuri, experienţa nefastă pe care au avut-o. Închei acest scurt eseu exprimându-mi convingerea că niciodată, în istoria umanităţii o astfel de ,,experienţă” nu va mai fi repetată.

The Holocaust, An "Accident" In History Of Humanity Teacher: Constantin Cornelia- Veronica Technological High School ,, Al. I. Cuza ”, Slobozia, Ialomiţa Often, as a history teacher, my students ask me why we need to learn about the past. To this question, I answer, each time, as follows: history is necessary because it helps us to find out and understand what happened in the past, and if the implications of the event were negative, not to repeat the same mistakes, at the moment.

The title of this essay starts from this consideration.

From my point of view, the Holocaust was a black page in human history, an "accident" that has left deep traces to this day.

The literature is very rich and varied.

To begin with, I think we should start with the explanation of the term "holocaust."

53

The genocide of the Jews in World War II, known as the "Holocaust", was a programmatic event, the implementation of which involved all German state institutions. Etymologically, the term refers to "complete burning," "burning of all," which refers to the ancient Jewish ritual of sacrifice, in which animals, or pieces of them, or plants were burned at the altar for Yahweh (the deity of the Jews). So the Holocaust refers to the violent death of a large number of people.

We are in 1942, in the middle of the world war, in Nazi Germany, led by Adolf Hitler. January of the same year is the time of the decision to systematically exterminate all Jews in Europe, known as the "final solution." The institution that was to implement this diabolical plan was the extermination camp. Here, the place of slow, time-consuming death, or of too costly executions by shooting, was taken by the gassing technique.

The gas chambers, where thousands of people could be killed simultaneously, at minimal cost, turned the camp into a real death factory.

Very interesting in this respect is the deposition of Rudolf Hoss, commander of the Auschwitz camp, the largest gas camp ever built (now in Poland and turned into a museum), at the Nuremberg trial, which can be read in the collection of documents coordinated by prof. univ. dr Bogdan Murgescu, History of the world in texts, from the beginnings to the present day, Bucharest, Teora Publishing House, 1999.

We know that history presupposes the existence of the historical document. Every time I read the above document, my students are dismayed by what they hear. In addition to this, which is a source of prime importance, a series of documentaries can be viewed which represent direct testimonies of the survivors of the concentration and extermination camps.

According to the most credible sources, about 6 million Jews were victim to the "final solution" (of course, the exact number is not known).

A similar treatment was applied to the gypsies, approximately 250,000 of them dying in the camps, but also to people with health problems (various disabilities), homosexuals, etc.

All those who belonged to the "lower races", political opponents, members of the resistance, prisoners of war were brought to the concentration and then extermination camps. They were subjected to a regime of slow liquidation, instrumented by forced labor (the famous saying "Work frees you"), malnutrition, epidemics, medical "experiments".

Summary executions were also part of the daily life of these camps.

Survivors were subjected to a daily program of dehumanization, with detainees being treated as objects rather than people. Obviously, human rights were not respected.

What I find interesting is that some of these survivors have been blessed for many years, thus managing to write their memoirs, or to recount, in interviews, the unfortunate experience they had.

I conclude this short essay by expressing my conviction that never, in the history of humanity, will such a "experience" ever be repeated.

54

Cum văd românii, astăzi, Holocaustul?

Profesor: Victor Gabriel Osăceanu Școala Gimnazială "Zaharia Stancu", Roșiorii de Vede, Teleorman Cum văd astăzi românii Holocaustul? Cunosc românii despre ce este vorba și dacă da care este optica societății românești față de acest adevărat stigmat al istoriei omenirii? A existat un Holocaust românesc? Asupra cui apasă responsabilitatea pentru acest genocid? Care este opinia societății românești contemporane despre conducătorii țării de atunci, despre factorii responsabili sau nu în politica față de comunitatea evreiească a acelor timpuri? Ce atitudine și opinie au românii față de poporul evreu și statul Israel? De unde se informează românii? Sunt întrebări destul de delicate care, alături de altele, au făcut obiectul unor sondaje de opinie ale ultimilor ani, realizate de cunoscutul Institut Național pentru Studierea Holocaustului din România, "Elie Wiesel".

Pe baza acestor sondaje, urmărind aceste criterii, desigur, destul de pertinente, mi-am propus să realizez un studiu analitic și comparativ, pe baza căruia să se poată trage concluzii cât mai apropiate de adevăr. Am luat în calcul ultimele trei sondaje de opinie, ale ultimilor ani care relevă pulsul concret al momentului actual în raport cu această chestiune.

55

A. Sondajul Kantar TNS din mai-iunie 2015 a. Cu privire la viziunea românilor față de evrei în general și față de statul evreu, Israel, s-a scos la iveală faptul că românii percep pe evrei mai curând neutru, în mod echidistant, pentru peste jumătate dintre respondenți nefiind nici o problemă, dar nici un avantaj pentru România. Totuși, în parte s-a apreciat că această minoritate din România de astăzi aduce și beneficii României, 17% dintre respondenți apreciind că evreii au o contribuție folositoare în anumite regiuni și ocupații, iar 11% declarând ca această minoritate este o resursă valoroasă pentru țara noastră. Circa două treimi dintre respondenți sunt de acord că evreii au o relație bună cu restul populației, au multe personalități în diferite domenii și au multă influență pe plan internațional. Acest ultim punct este cel care întrunește și opinii mai puternice, în sensul că 34% dintre persoanele intervievate sunt total de acord că evreii au multă influență pe plan internațional.O tendință de dezacord clar se înregistrează în raport cu faptul că evreii acționează pentru destabilizarea societății în care trăiesc.

Evaluarea gradului de implicare a evreilor în instaurarea comunismului în România relevă o pondere mare a lipsei de opinie cu privire la aspectul evaluat. În ceea ce privește atitudinea față de statul Israel, acesta are o imagine destul de slab conturată, în apropierea unui punct de neutralitate, ceea ce face ca părerile respondenților să fie împărțite. Uneori statul Israel este negativ perceput, ca un stat care generează instabilitate în zonă, asocierea cu această caracteristică fiind indicată de 23% dintre respondenți, dar diferența față de media răspunsurilor nu este semnificativă din punct de vedere statistic.Rezultatele studiului arată că oamenii consideră că statul Israel are relații bune cu România, trei sferturi din persoanele intervievate menționând acest lucru. Atitudinea pozitivă este întărită și de faptul că 70% dintre respondenți cred că România ar trebui să strângă relațiile cu Israel. b. În ceea ce privește Holocaustul, cei mai mulți dintre respondenți declară că au auzit despre Holocaust (73%), dar acest lucru variază în funcție de nivelul de educație și de mediul de rezidență (crește o dată cu nivelul de educație, iar cea mai slabă cunoaștere se înregistrează în mediul rural).

Dintre persoanele care au declarat că au auzit despre Holocaust, majoritatea definesc acest termen spontan ca fiind “Exterminarea evreilor în perioada celui de-al doilea Război Mondial” (78%).

Următoarele semnificații pe care oamenii le asociază cu Holocaustul sunt: “Lagăre de concentrare naziste” (59%), “Camere de gazare” (46%) și “Deportări în masă” (40%). Holocaustul este localizat de marea majoritate a respondenților în Germania (73%); totuși, aproape jumătate dintre cei intervievați sunt de acord ca Holocaustul a avut loc și în alte țări din Europa (49%). Aproximativ un sfert dintre persoanele intervievate sunt de acord că Holocaustul a avut loc și în România. Dacă ne raportăm la persoanele care au auzit de Holocaust, ponderea celor care știu că Holocaustul a avut loc și în România crește la 34%. În rândul persoanelor care știu că Holocaustul a avut loc în România, Holocaustul este asociat în principal cu ”Deportarea evreilor în lagăre controlate de Germania nazistă” (80%), acțiuneurmată ca pondere de “Exproprierea bunurilor și evacuarea forțată din locuințe” (49%) și “Execuții în masă ale evreilor” (47%). c. Cât despre despre factorii responsabili pentru Holocaust, Germania nazistă este considerată ca fiind principalul responsabil pentru declanșarea Holocaustului în România (69%), urmată la mare distanță de Guvernul Antonescu (19%). Per ansamblu, atunci când sunt menționați toți factorii 56

responsabili, Germania nazistă este considerată ca factor responsabil de către 86% dintre respondenți, iar Guvernul Antonescu de peste jumătate dintre aceștia, urmat de URSS cu 15%.

Dacă ne raportăm doar la factorii interni, principalii responsabili indicați sunt Mișcarea Legionară (57%) și Ion Antonescu – în calitate de conducător al statului (54%). De remarcat că există o asociere puternică între Mișcarea Legionară și Holocaust, 29% dintre respondenți considerând că această organizație a fost în totalitate responsabilă de Holocaustul din România. La polul opus, Regele Mihai este cel mai puțin asociat cu factorii responsabili pentru Holocaust.

Despre imaginea Mareșalului Ion Antonescu, mai mult de o treime dintre respondenți nu pot face aprecieri asupra personalității sale ceea ce indică o slabă cunoaștere a activității acestuia, precum și a evenimentelor care au avut loc în perioada respectivă. Ion Antonescu este apreciat de unii dintre respondenți ca “mare patriot” (54%) și “mare strateg” (52%). 42% dintre cei intervievați sunt de părere că a luptat împotriva comunismului. În cazul asumpțiilor că Ion Antonescu “a fost un lider democrat” și că “a reîntregit România Mare” procentul indică ponderi similare a acordului și dezacordului cu privire la aspectele evaluate. Faptul că Ion Antonescu ar fi fost un “salvator al evreilor” întrunește doar 18% din opiniile pozitive, scorul indicând mai degrabă dezacordul cu acest aspect. Mareșalul Antonescu este considerat “responsabil pentru crime împotriva romilor” de 46% dintre persoanele intervievate. Deși perceput ca un dictator de 39% dintre respondenți, totuși nu se crede că el ar fi condus România la dezastru, evaluare confirmată și de procentul care indică dezacordul față de acest ultim aspect. În ceea ce privește cauzele care au stat la baza deciziei guvernului Antonescu, relația de subordonare față de Germania nazistă, dar și starea de război în care se afla țara sunt principalele cauze indicate de peste jumătate dintre respondenți. Singurul aspect legat de populația evreiască care ar fi putut duce la această decizie este asocierea cu mișcarea comunistă, factor menționat de aproape un sfert dintre cei chestionați.

Percepții despre Mișcarea Legionară indică o pondere ridicată a lipsei de opinie sau a nonrăspunsurilor în ceea ce privește evaluarea acesteia. Mai mult de o treime dintre respondenți nu pot face aprecieri asupra organizației Mișcarea Legionară. Oamenii își amintesc în principal faptul că a fost responsabilă pentru crime împotriva unor oameni politici români (53%). Aproximativ jumătate dintre persoanele intervievate sunt de părere că Mișcarea Legionară a fost anticomunistă, în timp ce 46% cred că a fost fascistă. Mai mult, această organizație este percepută ca fiind teroristă de 37% dintre participanții la studiu. În raport cu evreii, Mișcarea Legionară este considerată responsabilă pentru crime împotriva evreilor de 39% dintre respondenți. Existența unor partide cu mesaj antisemit în România este semnalată de 22% dintre persoanele chestionate. Partidul România Mare este cel mai frecvent menționat ca având mesaje antisemite (49% dintre cei care au identificat o organizație politică cu acest tip de mesaje). De remarcat ponderea mare de non-răspunsuri (25%) înregistrate la această întrebare. d. În problema importanței Holocaustului în istorie și a amploarei negative ca eveniment, comparativ cu alte episoade violente din istoria României, Holocaustul este perceput ca fiind la fel de grav de aproximativ 40% dintre respondenți. Totuși, un procent de 15% consideră că evenimentele din timpul Holocaustului au fost mai grave decât crimele comise de maghiari împotriva românilor din Transilvania de Nord între 1940-1944, decât crimele și persecuțiile comise

57

de comuniști împotriva românilor între 1945-1989, dar și decât omorârea soldaților români de către soldații sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca aspect particular, existența unei zile naționale de comemorare a Holocaustului în România este cunoscută de aproximativ un sfert dintre persoanele intervievate. Această pondere crește semnificativ în rândul persoanelor care au auzit de Holocaust. Dintre aceștia, doar 4 persoane au putut menționa data precisă pentru această zi de comemorare. Interesul în raport cu problema Holocaustului nu este deosebit de ridicat în rândul populației, doar 12% dintre respondenți declarându-se mult sau foarte mult interesați de acest subiect.

Deși nivelul de interes declarat este scăzut, totuși, o pondere de 32% dintre cei intervievați consideră că în România se vorbește despre Holocaust mai puțin decât este necesar. Peste jumătate dintre persoanele intervievate consideră că pentru evrei Holocaustul din România este un prilej de comemorare a unor victime nevinovate. Părerile sunt împărțite atunci când vine vorba despre faptul că evreii se folosesc de Holocaustul din România ca să câștige bani (8%) sau să dobândească proprietăți (3%). Un dezacord evident este exprimat în raport cu faptul că ”Evreii se folosesc de Holocaust ca să șantajeze sau să denigreze România”, aproximativ 60% nefiind de acord cu aceste afirmații. e. Referitor la sursele de informare pentru cei care se arată interesați de problematica Holocaustului, principala constă în posturile românești de televiziune (58%), urmate de internet (23%) și de literatura de specialitate (16%).

B. Sondajul Kantar TNS din septembrie - octombrie 2017 a. Evreii sunt percepuți mai degrabă neutru, aceștia nefiind nici o problemă, dar nici un avantaj pentru România. Deși, în opinia a 16% dintre români această minoritate aduce și beneficii României, există o scădere semnificativă a proporției persoanelor care consideră că evreii sunt o resursă valoroasă pentru țara noastră (8% față de 11% în 2015). Distanța socială mai mică în raport cu evreii rezultă din faptul că aceștia sunt acceptați în familie (15%), în grupul de prieteni (16%) sau ca vecini (16%), într-o măsură mai mare decât celelalte minorități.

Similar cu 2015, aproximativ două treimi dintre respondenți consideră că românii sunt în relații bune cu evreii. De asemenea, 64% sunt de părere că această minoritate are multe personalități importante în diverse domenii. Totuși, a scăzut numărul de respondenți care susțin că evreii sunt o minoritate importantă pentru România și care ar conduce la progresul societății Creșteri semnificative se observă în ceea ce privește procentul de respondenți care cred că ar fi mai bine ca evreii să trăiască în țara lor. Cu toate acestea, în 2017, mai puțini români blamează evreii pentru instaurarea comunismului în România. Tendințe de acord puternic, într-un mod pozitiv, se întâlnesc în ceea ce privește faptul că evreii au multe personalități importante în diverse domenii și faptul că au o relație bună cu românii. O tendință de dezacord clar se observă în cazul afirmației ”Evreii acționează pentru destabilizarea societății în care trăiesc”, care întrunește dezacordul a peste jumătate din persoanele intervievate. Ușor dezacord se observă și în cazul sprijinului acordat de evrei pentru instaurarea comunismului în România. b. În ceea ce privește percepția despre Holocaust, mai mulți dintre respondenți declară că au auzit despre Holocaust (68%), însă procentul este în scădere față de 2015 (73%). Dacă un respondent a auzit sau nu despre Holocaust, variază în funcție de nivelul de educație și de mediul de rezidență

58

(crește o dată cu nivelul de educație). Dintre persoanele care au declarat că au auzit despre Holocaust, majoritatea asociază acest termen cu “Exterminarea evreilor în perioada celui de-al doilea Război Mondial” (61%). Următoarele semnificații pe care oamenii le asociază cu Holocaustul sunt: “Lagăre de concentrare naziste” (54%), “Camere de gazare” (40%) și “Deportări în masă” (39%). Topul acestor asocieri este neschimbat comparativ cu cel obținut în 2015. În afară de evrei, românii consideră că și romii sunt victime, aproape jumătate indicând că romii sunt cei care au suferit cel mai mult de pe urma Holocaustului.

Majoritatea respondenților localizează Holocaustul în Germania (63%). 1 din 3 români cunosc faptul că Holocaustul a avut loc și în România, fiind cu 5 puncte procentuale mai mare față de 2015. Holocaustul din România este asociat mai ales cu deportarea evreilor în lagăre controlate de Germania (71%). Se observă și o creștere a procentului de respondenți care știu că evreii au fost deportați în Transnistria în perioada Holocaustului (38% față de 28% în 2015). Germania nazistă este considerată ca fiind principalul responsabil pentru declanșarea Holocaustului în România (55%), urmată la o distanță destul de mare de Guvernul Antonescu (22%). Atunci când sunt menționați toți factorii responsabili, Germania nazistă este considerată ca factor responsabil de către 77% dintre respondenți, iar Guvernul Antonescu de peste jumătate dintre aceștia (52%). c. Dacă ne raportăm la factorii care au declanșat și susținut Holocaustul în România, principalii responsabili indicați sunt Ion Antonescu (în calitate de conducător al statului - 54%) și guvernele României din perioada 1990-1994 (49%). În opinia respondenților, Regele Mihai are cea mai mică responsabilitate pentru Holocaustul din România, însă este percepută ca fiind semnificativ mai mare în 2017 (19% față de 6% în 2015).

Aproximativ 2 din 5 respondenți nu pot face aprecieri asupra personalității Mareșalului Ion Antonescu, ceea ce indică o slabă cunoaștere a activității acestuia, precum și a evenimentelor care au avut loc în perioada respectivă. În 2017 a scăzut ponderea respondenților care consideră că Antonescu a fost patriot (44% față de 54% în 2015) și strateg (46% față de 52% în 2015). De altfel, românii nu sunt de părere că ar trebui reabilitat pentru faptele sale și nici nu i se asociază meritul de a fi întregit România Mare. Există un trend ascendent al persoanelor care consideră că Antonescu a avut un impact negativ asupra României și a fost un criminal de război și al evreilor. Politica antisemită a guvernului Antonescu este pusă majoritar în baza influenței Germaniei asupra guvernului. Așadar, deși per total predomină o opinie oarecum pozitivă despre Ion Antonescu, există o scădere semnificativă a evaluărilor pozitive. Față de 2015, mai mulți români îl condamnă pe Antonescu ca fiind un conducător slab, conducând România la dezastre.

Rezultatele studiului indică o pondere ridicată a lipsei de opinie sau a non-răspunsurilor și în ceea ce privește evaluarea organizației Mișcarea Legionară, astfel că aproximativ 4 din 10 respondenți nu își pot exprima un punct de vedere. Despre Mișcarea Legionară oamenii își amintesc în principal, similar cu anul 2015, faptul că a fost responsabilă pentru crime împotriva unor oameni politici români (45%). 43% dintre persoanele intervievate sunt de părere că Mișcarea Legionară a fost anticomunistă (în scădere față de 2015). Mai mult, această organizație este percepută ca fiind teroristă de 37% dintre participanții la studiu. Mai mulți români decât în 2015 sunt total de acord cu faptul că Mișcarea Legionară a fost o organizație patriotică, creștină și democrată (+4 puncte

59

procentuale). În raport cu evreii, Mișcarea Legionară este considerată responsabilă pentru crime împotriva acestora de către 35% dintre respondenți.

Existența unor partide cu mesaj antisemit în România este semnalată de un sfert dintre persoanele chestionate (în creștere față de 2015). UDMR (Uniunea Democratică a Maghiarilor din România) este cel mai frecvent menționat partid care ar avea mesaje antisemite (39% dintre cei care au identificat o organizație politică cu acest tip de mesaje). De remarcat ponderea mare de nonrăspunsuri (34%) înregistrate la această întrebare, ceea ce ar putea indica faptul că există o cunoaștere slabă a mesajelor partidelor politice. d. În ceea ce privește importanța și locul în istorie, în comparație cu alte episoade de acest gen din istoria României, Holocaustul este perceput ca fiind la fel de grav de aproximativ 2 din 5 respondenți, datele fiind asemănătoare cu cele obținute în 2015.

Existența unei zile naționale de comemorare a Holocaustului în România este cunoscută de aproximativ un sfert dintre persoanele intervievate (23%). Această pondere crește semnificativ în rândul persoanelor care au auzit de Holocaust și mai ales în rândul celor care știu că Holocaustul s-a petrecut și în România. Dintre aceștia, 30 de persoane au menționat data precisă pentru această zi de comemorare. Interesul în raport cu problema Holocaustului este destul de scăzut în rândul populației adulte, doar 10% dintre respondenți declarându-se mult sau foarte mult interesați de acest subiect.

Cu toate că nivelul de interes declarat este foarte scăzut, 1 din 3 români consideră că în România se vorbește despre Holocaust mai puțin decât este necesar. Peste jumătate dintre persoanele intervievate (57%) consideră că, pentru evrei, Holocaustul din România este un prilej de comemorare a unor victime nevinovate. Se observă creșteri în ceea ce privește opinia despre folosirea Holocaustului de către evrei pentru a câștiga bani și proprietăți. Cu toate acestea, sunt mai puțini români care consideră că evreii se folosesc de Holocaust pentru a șantaja și denigra România, comparativ cu 2015. e. Cât despre mijoacele de informare mass-media, deși televiziunea rămâne pe primul loc în topul surselor de informare cu privire la Holocaust, este în scădere cu 16% față de 2015 (42% față de 58% în 2015), pe când internetul a câștigat +11% (34% față de 23% în 2015).

C. Sondajul Kantar TNS din octombrie-noiembrie 2019 a. În ceea ce privește opinia față de evrei, 11% dintre respondenții români apreciază că evreii sunt o amenințare sau o problemă, iar pentru romi nivelul de respingere crește la 61%. Distanța socială negativă, măsurată prin acceptarea apropierii de minorități, este de 22% față de evrei. Astfel 7% au răspuns că evreii „nu ar trebui să vină în România” și 15% că evreii doar „să viziteze” această țară.

Iar 21% vor ca ei „să trăiască în România”. Ceilalţi 57% acceptă o „apropiere” mai directă faţă de evrei. Față de romi, distanța se dublează, 30% răspund că nu ar trebui să vină în România și 11% doar să viziteze România. b. În privința Holocastului, sondajul arată că termenul este cunoscut de populația României, mai cu seamă în rândul persoanelor cu educație superioară și a celor rezidente în București și în mediul urban, iar cel mai slab grad de cunoaștere (notorietate) se înregistrează în rural. Deci în general, românii știu prea puține lucruri despre Holocaust. Cei mai mulți dintre respondenți declară că au 60

auzit despre Holocaust (76%), procent în creștere față de 2016 (68%). Dintre persoanele care au declarat că au auzit despre Holocaust, majoritatea asociază acest termen cu “Exterminarea evreilor în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial” (66%) și “Lagăre de concentrare naziste” (54%).

Următoarele semnificații pe care oamenii le asociază cu Holocaustul sunt: “Camere de gazare” (40%) și “Deportări în masă” (39%). Topul acestor asocieri este neschimbat comparativ cu cel obținut în 2017 și 2015. În afară de evrei, românii consideră că și romii au fost victime, jumătate indicând că ei sunt cei care au suferit cel mai mult de pe urma Holocaustului.

Majoritatea respondenţilor localizează Holocaustul în Germania (71%), o mare majoritate a auzit despre Auschwitz și ororile petrecute acolo. Însă când vine vorba despre istoria României lucrurile se schimbă dramatic, doar circa unul din patru români ştie că Holocaustul a avut loc şi în Romania și consideră că și evreii au avut parte de discriminare, deportare, exterminare, spoliere de bunuri etc., fiind cu 3 puncte procentuale mai mare față de 2017. Holocaustul din România este asociat mai ales cu deportarea romilor în Transnistria (49%). c. În privința responsabilității, lucrurile nu stau mai bine. Predomină aceeași prejudecată de decenii, respectiv externalizarea responsabilității. Astfel, din cei 28% care au informație despre Holocaustul din România, și la care facem referire în continuare, 69% consideră Germania principalul responsabil și numai 19%, regimul Ion Antonescu. În același registru se înscrie și identificarea acțiunilor care ar duce la Holocaust. Tot din acest grup de persoane, marea majoritate (80%) consideră că evreii români au fost duși în lagăre de concentrare ale Germaniei naziste. Numai 28%, în scădere față de 2017, amintesc deportările în Transnistria, acțiune care în realitate a fost de cea mai mare anvergură pentru distrugerea populației evreiești din România de după iunie 1941. La identificarea categoriilor de făptași, confuzia este de asemenea prezentă. Așa cum se menționează, dintre factorii interni, Mișcarea Legionară și Ion Antonescu, în calitate de conducător al statului, sunt principalii responsabili indicați, dar există o asociere mai puternică între legionari și Holocaust. În fapt situația este inversă: Ion Antonescu este marele responsabil, iar în perioada septembrie 1940-august 1944, după patru luni de guvernare, legionarii ies din scenă. d. Cât despre importanța fenomenului istoric, Holocaustul nu reprezintă o problemă de interes pentru cei intervievați. Numai 12% s-au declarat interesați. e. Sursele de informare sunt televiziunea (58%), internetul (23%), iar literatura de specialitate (16%) și școala (14%) se situează pe poziții slabe.

Concluzii: Raportat la percepția din perioada de după Revoluția din 1989, și, în general dinainte de 2010, situația ultimilor ani este oarecum schimbată, fapt care reiese din paralela cu sondajele anterioare, De exemplu, la ultimul sondaj menționat, cel mai recent, din 2019, față de cel făcut în 2007, numărul celor care afirmă că au auzit despre Holocaust este în creștere cu 12%, la fel și numărul celor care știu că Holocaustul a avut loc și în România (în creștere cu 6%) Procentul celor care consideră Guvernul Antonescu responsabil pentru declanșarea Holocaustului în România este în creștere cu 8%, iar cel al persoanelor care atribuie responsabilitatea Germaniei naziste este în scădere cu 10%.

Este drept, la modificarea viziunii față de această chestiune a Holocaustului evreiesc, care conduce la o situație mai apropiată de realitatea istorică, stă și propaganda informațională și

61

emoțională pe seama celor întâmplate atunci, prin învățământ, prin manifestările și simpozioanele tematice organizate și mai puțin prin mass-media.

O altă concluzie, desprinsă din cifrele, din procentele prezentate, este aceea că nu se poate spune însă că viziunea de astăzi a românilor față de evrei și problema Holocaustului este una pozitivă, favorabilă, e drept niciuna prea rea.

Există încă mentalități anitisemite, cum se observă. Practic, putem afirma că românii, în situații în care nu sunt implicați nu se apropie. Dacă se trezesc alături de evrei, în diverse conjuncturi de-a lungul vieții, stau lângă ei, dar nu caută neapărat să se apropie de ei. Există manifestări, este o situație care se poate transforma în anumite situații de criză în manifestări directe de antisemitism.

Ce se întâmplă în spațiile de socializare și în spațiul online dovedește că în România sunt încă multe mesaje ale urii cu caracter antisemit. Sunt grupuri de Facebook care promovează ura față de evrei. În consecință, poate că nu este întâmplător că, recent, în Parlamentul României, s-a votat o lege care este împotriva manifestărilor de antisemitism din România și caută să le penalizeze, să le sancționeze.

Pe o posibilă grilă a interpretărilor există cel puţin trei tipuri de discurs al memoriei circumscrise între negare şi recunoaştere a Holocaustului din România prin asumarea responsabilităţii: 1. memorizarea victimelor, 2. memoria necritică a Mişcării Legionare cu două subcategorii, eroizarea liderilor politici şi a militanţilor şi cea a elitei culturale extremiste şi 3. minimalizarea memoriei victimelor prin „etnicizarea” memoriei Holocaustului.

Cu alte cuvinte, în concepția românilor, tragedia exterminării evreilor din România este oare o invenție? Acesta este unul dintre riscurile promovării unei memorii publice inversate sau a uneia deformate. Cazul limită îl reprezintă recunoaşterea în public, astăzi, a lui Ion Antonescu ca pe un model al conducătorului de stat. A treia categorie, deşi recunoaşte Holocaustul, victimele şi responsabilii, consideră că promovarea publică a memoriei este una proprie evreilor. Mai mult, etnicizarea memoriei ar favoriza mascarea unor aşa numite tare ale militanţilor impunerii memoriei Holocaustului, cum ar fi apetenţa pentru marxism, (neo)comunism şi alte derivate de stânga. Dar simbolistica memoriei Holocaustului este cu atât mai puternică cu cât este una instituţional statală.

Pe de altă parte, elita culturală, cea academică sau cu vizibilitate media s-a poziţionat în favoarea promovării, fără bariere, a tot ce este sau consideră că este valoare spiritual naţională.

Una dintre concluziile puternice ale sondajelor este orientarea românilor mai ales după valori civice conservatoare şi tradiţionale.

Cu alte cuvinte, există încă la nivel de masă valori civice nemoderne, prejudecăţi xenofobe, etnice, rasiale sau acceptarea facilă a unor noi mituri lansate în postcomunism care departe de a stimula inhibă spiritul critic, participative ori solidarizarea pe considerente umaniste, etc. Aceste informații pot fi sursa primară pentru a înțelege unele reprezentări publice eroizante ale memoriei responsabililor de crime de război sau împotriva umanității. Unele opinii se opun în mod spontan discursului memorialistic al Holocaustului Neinformați, unii oamenii acceptă cu ușurință o simbolistică recuperatorie, care este însă unilaterală și reinventează personaje care, cel puțin etic, sau aflat în tabăra celor responsabili de discriminare, deportare, exterminare. De altfel, alături de evenimentul de la 23 august 1944, Holocaustul românesc rămâne unul dintre cele mai controversate

62

aspecte ale istoriei noastre și datorită viziunii diferite, contradictorii, a celor care au opțiune sau alta cu privire la personajele istorice de atunci, implicate în fenomen, mai ales Ion Antonescu.

Tocmai de aceea, problema Holocaustului necesită o mai intensă analiză, iar o concluzie finală este greu de dat. Însă nu putem să nu recunoaștem că, în societatea românească a zilelor noastre, se manifestă atitudini care, din păcate, contrastează puternic și periculos cu valorile democratice. Este necesară o mai bună informare a publicului românesc, iar mass-media, școala, instituțiile statului, toți factorii care pot fi implicați trebuie să prezinte, obiectiv, calitativ și cantitativ, acest fenomen istoric.

Bibliografie: http://www.inshr-ew.ro/ro/files/proiecte/Sondaje/Sondaj_opinie-INSHR-iunie_2015.pdf, accesat la 03.02.2021 http://www.inshr-ew.ro/ro/files/Kantar_TNS_Raport_INSHR_2017.pdf, accesat la 03.02.2021 http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Kantar-TNS-Raport-INSHR2019.pdf?fbclid=IwAR2rqqHuk10CbUno4b4i5GSdHFMQDO0AGHz9XAQV8uSQcDbJrdu6kmVCg4, accesat la 03.02.2021

How Do Romanians See The Holocaust Today?

Teacher : Victor Gabriel Osaceanu "Zaharia Stancu" Gymnasium School, Roșiorii de Vede, Teleorman How do Romanians see the Holocaust today? Do Romanians know what this is about and if so, what is the perspective of Romanian society towards this true stigma of human history? Was there a Romanian Holocaust? Who is responsible for this genocide? What is the opinion of the contemporary Romanian society about the leaders of the country at that time, about the factors responsible or not in the policy towards the Jewish community of those times? What attitude and opinion do Romanians have towards the Jewish people and the state of Israel? Where are Romanians informed? These are quite delicate questions that, among others, have been the subject of opinion polls in recent years, conducted by the well-known National Institute for the Study of the Holocaust in Romania, "Elie Wiesel".

Based on these surveys, following these criteria, of course, quite relevant, I set out to conduct an analytical and comparative study, based on which to draw conclusions as close to the truth as possible. We have taken into account the last three opinion polls, of the last years, which reveal the concrete pulse of the current moment in relation to this issue.

A. The Kantar TNS survey from May-June 2015 63

a. Regarding the vision of Romanians towards Jews in general and towards the Jewish state, Israel, it was revealed that Romanians perceive Jews rather neutral, equidistantly, for over half of the respondents being no problem, but neither an advantage for Romania. However, in part it was appreciated that this minority in Romania today brings benefits to Romania, 17% of respondents appreciating that Jews have a useful contribution in certain regions and occupations, and 11% declaring that this minority is a valuable resource for our country. About two-thirds of respondents agree that Jews have a good relationship with the rest of the population, have many personalities in different fields and have a lot of international influence. This last point is the one that gathers stronger opinions, in the sense that 34% of the interviewees totally agree that Jews have a lot of influence internationally. There is a clear tendency of disagreement in relation to the fact that Jews act to destabilize society in which they live. The evaluation of the degree of involvement of the Jews in the establishment of communism in Romania reveals a large share of the lack of opinion regarding the evaluated aspect. Regarding the attitude towards the state of Israel, it has a rather weak image, close to a point of neutrality, which makes the respondents' opinions to be divided.

Sometimes the state of Israel is negatively perceived as a state that generates instability in the area, the association with this characteristic being indicated by 23% of respondents, but the difference from the average of the answers is not statistically significant that the state of Israel has good relations with Romania, three quarters of the interviewees mentioning this. The positive attitude is also strengthened by the fact that 70% of respondents believe that Romania should strengthen relations with Israel. b. Regarding the Holocaust, most of the respondents state that they have heard about the Holocaust (73%), but this varies depending on the level of education and the environment of residence (it increases with the level of education, and the poorer knowledge is recorded in rural areas).

Of those who said they had heard of the Holocaust, most define it spontaneous term as “Extermination of Jews during the Second World War” (78%). The following meanings that people associate with the Holocaust are: “Nazi concentration camps” (59%), “Gas chambers” (46%) and “Mass deportations” (40%). The Holocaust is located by the vast majority of respondents in Germany (73%); however, almost half of those surveyed agree that the Holocaust took place in other European countries (49%). About a quarter of the interviewees agree that the Holocaust also took place in Romania. If we refer to the people who heard about the Holocaust, the share of those who know that the Holocaust also took place in Romania increases to 34%. Among those who know that the Holocaust took place in Romania, the Holocaust is mainly associated with "Deportation of Jews to camps controlled by Nazi Germany" (80%), action followed by a share of "Expropriation of property and forced eviction" (49% ) and “Mass executions of Jews” (47%). c. As for the factors responsible for the Holocaust, Nazi Germany is considered to be the main responsible for the outbreak of the Holocaust in Romania (69%), followed by the Antonescu Government (19%). Overall, when all the responsible factors are mentioned, Nazi Germany is considered a responsible factor by 86% of the respondents, and the Antonescu Government by more than half of them, followed by the USSR with 15%. If we refer only to the internal factors, the main leaders indicated are the Legionary Movement (57%) and Ion Antonescu - as head of state (54%). It should be noted that there is a strong association between the Legionary Movement and the

64

Holocaust, with 29% of respondents considering that this organization was entirely responsible for the Holocaust in Romania. On the other hand, King Mihai is the least associated with the factors responsible for Holocaust.

Regarding the image of Marshal Ion Antonescu, more than a third of the respondents cannot make assessments on his personality, which indicates a poor knowledge of his activity, as well as of the events that took place during that period. Ion Antonescu is appreciated by some of the respondents as “great patriot” (54%) and “great strategist” (52%). 42% of those interviewed believe that he fought against communism. In the case of the assumptions that Ion Antonescu “was a democratic leader” and that he “reintegrated Greater Romania” the percentage indicates similar weights of agreement and disagreement regarding the evaluated aspects. The fact that Ion Antonescu was a "savior of the Jews" gathers only 18% of the positive opinions, the score indicating rather the disagreement with this aspect. Marshal Antonescu is considered "responsible for crimes against gypsies" by 46% of respondents. Although perceived as a dictator by 39% of respondents, it is still not believed that he would have led Romania to disaster, an assessment confirmed by the percentage that indicates disagreement with the latter. Regarding the causes that were the basis of the Antonescu government's decision, the relationship of subordination to Nazi Germany, but also the state of war in which the country was, are the main causes indicated by more than half of the respondents. The only aspect related to the Jewish population that could have led to this decision is the association with the communist movement, a factor mentioned by almost a quarter of those surveyed.

Perceptions of the Legionary Movement indicate a high weight of lack of opinion or nonresponses regarding its evaluation. More than a third of the respondents cannot comment on the Legionary Movement organization. People mainly remember that it was responsible for crimes against Romanian politicians (53%). About half of those interviewed believe that the Legionary Movement was anti-communist, while 46% believe it was fascist. Moreover, this organization is perceived as terrorist by 37% of study participants. In relation to Jews, the Legionary Movement is considered responsible for crimes against Jews by 39% of respondents. The existence of parties with an anti-Semitic message in Romania is reported by 22% of respondents. The Greater Romania Party is most often mentioned as having anti-Semitic messages (49% of those who identified a political organization with this type of message). Note the high share of non-answers (25%) recorded to this question. d. In terms of the importance of the Holocaust in history and its negative magnitude as an event, compared to other violent episodes in the history of Romania, the Holocaust is perceived as just as serious by about 40% of respondents. However, 15% believe that the events of the Holocaust were more serious than the crimes committed by Hungarians against Romanians in Northern Transylvania between 1940-1944, than the crimes and persecutions committed by communists against Romanians between 1945-1989, but also than the killing of Romanian soldiers by Soviet soldiers during World War II. As a particular aspect, the existence of a national day of commemoration of the Holocaust in Romania is known by about a quarter of the interviewees. This share is increasing significantly among people who have heard of the Holocaust. Of these, only 4 people were able to mention the exact date for this day of commemoration. The interest in relation

65

to the issue of the Holocaust is not particularly high among the population, only 12% of the respondents declaring that they are more or very interested in this subject.

Although the level of declared interest is low, however, a share of 32% of those interviewed consider that in Romania there is less talk about the Holocaust than necessary. More than half of the interviewees consider that for the Jews the Holocaust in Romania is an occasion to commemorate innocent victims. Opinions are divided when it comes to the fact that Jews use the Holocaust in Romania to earn money (8%) or to acquire property (3%). An obvious disagreement is expressed in relation to the fact that "Jews use the Holocaust to blackmail or denigrate Romania", about 60% disagreeing with these statements. e. Regarding the sources of information for those who are interested in the Holocaust, the main one consists of the Romanian television chanels (58%), followed by the internet (23%) and the specialized literature (16%).

B. The Kantar TNS survey from September - October 2017 a. The Jews are perceived rather neutrally, as they are not a problem, but no advantage for Romania.

Although, in the opinion of 16% of Romanians, this minority also benefits Romania, there is a significant decrease in the proportion of people who consider Jews to be a valuable resource for our country (8% compared to 11% in 2015). The shorter social distance from Jews results from the fact that they are accepted in the family (15%), in the group of friends (16%) or as neighbours (16%), to a greater extent than other minorities.

Similar to 2015, about two thirds of respondents believe that Romanians are on good terms with Jews. Also, 64% believe that this minority has many important personalities in various fields.

However, the number of respondents who claim that Jews are an important minority for Romania and that would lead to the progress of society has decreased. Significant increases are observed in the percentage of respondents who believe that it would be better for Jews to live in their country.

However, in 2017, fewer Romanians blame Jews for establishing communism in Romania. Strongly agreeing tendencies, in a positive way, are found in terms of the fact that Jews have many important personalities in various fields and the fact that they have a good relationship with Romanians. A clear tendency of disagreement is observed in the case of the statement “Jews act to destabilize the society in which they live”, which meets the disagreement of over half of the interviewees. There is also a slight disagreement in the case of the support given by the Jews for the establishment of communism in Romania. b. Regarding the perception of the Holocaust, several of the respondents state that they have heard about the Holocaust (68%), but the percentage is decreasing compared to 2015 (73%). Whether or not a respondent has heard of the Holocaust varies depending on the level of education and the environment of residence (increases with the level of education). Of those who said they had heard of the Holocaust, most associated the term with "the extermination of Jews during World War II" (61%). The following meanings that people associate with the Holocaust are: “Nazi concentration camps” (54%), “Gas chambers” (40%) and “Mass deportations” (39%). The top of these associations is unchanged compared to the one obtained in 2015. Apart from Jews, Romanians

66

consider that gypsies are also victims, almost half indicating that they are the ones who suffered the most from the Holocaust.

The majority of respondents locate the Holocaust in Germany (63%). 1 in 3 Romanians know that the Holocaust also took place in Romania, being 5 percentage points higher than in 2015.

The Holocaust in Romania is mainly associated with the deportation of Jews to camps controlled by Germany (71%). There is also an increase in the percentage of respondents who know that Jews were deported to Transnistria during the Holocaust (38% compared to 28% in 2015). Nazi Germany is considered to be the main culprit for the outbreak of the Holocaust in Romania (55%), followed at a considerable distance by the Antonescu Government (22%). When all the responsible factors are mentioned, Nazi Germany is considered a responsible factor by 77% of the respondents, and the Antonescu Government by more than half of them (52%). c. If we refer to the factors that triggered and supported the Holocaust in Romania, the main culprits indicated are Ion Antonescu (as head of state - 54%) and the Romanian governments from 19901994 (49%). According to respondents, King Mihai has the least responsibility for the Holocaust in Romania, but is perceived as significantly higher in 2017 (19% compared to 6% in 2015).

Approximately 2 out of 5 respondents cannot make assessments on the personality of Marshal Ion Antonescu, which indicates a poor knowledge of his activity, as well as of the events that took place during that period. In 2017, the share of respondents who consider that Antonescu was a patriot (44% compared to 54% in 2015) and a strategist (46% compared to 52% in 2015) decreased. In fact, Romanians do not believe that he should be rehabilitated for his deeds, nor is he credited with the merit of having completed Greater Romania. There is an upward trend of people who consider that Antonescu had a negative impact on Romania and was a war criminal and of the Jews. The anti-Semitic policy of the Antonescu government is based mainly on Germany's influence over the government. Therefore, although overall a somewhat positive opinion about Ion Antonescu predominates, there is a significant decrease in positive evaluations. Compared to 2015, several Romanians condemn Antonescu as a weak leader, leading Romania to disaster.

The results of the study indicate a high share of lack of opinion or non-response in terms of evaluation of the organization Legionary Movement, so that about 4 out of 10 respondents can not express a point of view. People mainly remember the Legionary Movement, similar to 2015, the fact that it was responsible for crimes against Romanian politicians (45%). 43% of the interviewed people think that the Legionary Movement was anti-communist (decreasing compared to 2015).

Moreover, this organization is perceived as terrorist by 37% of study participants. More Romanians than in 2015 totally agree with the fact that the Legionary Movement was a patriotic, Christian and democratic organization (+4 percentage points). In relation to Jews, the Legionary Movement is considered responsible for crimes against them by 35% of respondents.

The existence of parties with anti-Semitic message in Romania is reported by a quarter of respondents (increasing compared to 2015). UDMR (Democratic Union of Hungarians in Romania) is the most frequently mentioned party that would have anti-Semitic messages (39% of those who identified a political organization with this type of message). Note the high share of non-responses (34%) to this question, which could indicate that there is a poor knowledge of the messages of political parties.

67

d. Regarding the importance and place in history, compared to other episodes of this kind in the history of Romania, the Holocaust is perceived as equally serious by about 2 out of 5 respondents, the data being similar to those obtained in 2015.

The existence of a national day of commemoration of the Holocaust in Romania is known by about a quarter of the interviewees (23%). This share increases significantly among people who have heard of the Holocaust and especially among those who know that the Holocaust also took place in Romania. Of these, 30 people mentioned the exact date for this day of commemoration.

Interest in the issue of the Holocaust is quite low among the adult population, with only 10% of respondents declaring that they are more or very interested in this topic.

Although the level of declared interest is very low, 1 in 3 Romanians consider that in Romania there is less talk about the Holocaust than necessary. More than half of the interviewees (57%) consider that, for Jews, the Holocaust in Romania is an occasion to commemorate innocent victims. There are increases in the view of the use of the Holocaust by Jews to earn money and property. However, there are fewer Romanians who believe that Jews are using the Holocaust to blackmail and denigrate Romania, compared to 2015. e. As for the media, although television remains the number one source of information on the Holocaust, it is down 16% compared to 2015 (42% compared to 58% in 2015), while the Internet gained + 11% (34% compared to 23% in 2015).

C. The Kantar TNS survey from October-November 2019 The results of the study indicate a high share of lack of opinion or non-response in terms of evaluation of the organization Legionary Movement, so that about 4 out of 10 respondents can not

68

express a point of view. People mainly remember the Legionary Movement, similar to 2015, the fact that it was responsible for crimes against Romanian politicians (45%). 43% of the interviewed people think that the Legionary Movement was anti-communist (decreasing compared to 2015).

Moreover, this organization is perceived as terrorist by 37% of study participants. More Romanians than in 2015 totally agree with the fact that the Legionary Movement was a patriotic, Christian and democratic organization (+4 percentage points). In relation to Jews, the Legionary Movement is considered responsible for crimes against them by 35% of respondents.

The existence of parties with anti-Semitic message in Romania is reported by a quarter of respondents (increasing compared to 2015). UDMR (Democratic Union of Hungarians in Romania) is the most frequently mentioned party that would have anti-Semitic messages (39% of those who identified a political organization with this type of message). Note the high share of non-responses (34%) to this question, which could indicate that there is a poor knowledge of the messages of political parties. d. Regarding the importance and place in history, compared to other episodes of this kind in the history of Romania, the Holocaust is perceived as equally serious by about 2 out of 5 respondents, the data being similar to those obtained in 2015.

The existence of a national day of commemoration of the Holocaust in Romania is known by about a quarter of the interviewees (23%). This share increases significantly among people who have heard of the Holocaust and especially among those who know that the Holocaust also took place in Romania. Of these, 30 people mentioned the exact date for this day of commemoration. Interest in the issue of the Holocaust is quite low among the adult population, with only 10% of respondents declaring that they are more or very interested in this topic.

Although the level of declared interest is very low, 1 in 3 Romanians consider that in Romania there is less talk about the Holocaust than necessary. More than half of the interviewees (57%) consider that, for Jews, the Holocaust in Romania is an occasion to commemorate innocent victims. There are increases in the view of the use of the Holocaust by Jews to earn money and property. However, there are fewer Romanians who believe that Jews are using the Holocaust to blackmail and denigrate Romania, compared to 2015. e. As for the media, although television remains the number one source of information on the Holocaust, it is down 16% compared to 2015 (42% compared to 58% in 2015), while the Internet gained + 11% (34% compared to 23% in 2015).

C. The Kantar TNS survey from October-November 2019 d. As for the importance of the historical phenomenon, the Holocaust is not a matter of interest to those interviewed. Only 12% said they were interested. e. The sources of information are television (58%), internet (23%), and literature (16%) and school (14%) are in weak positions.

Conclusions: Compared to the perception of the post-Revolutionary period of 1989, and generally before 2010, the situation of recent years is somewhat changed, which is in parallel with previous surveys,

69

For example, in the last mentioned survey, most recently in 2019, compared to the one made in 2007, the number of those who say they have heard about the Holocaust is increasing by 12%, as well as the number of those who know that the Holocaust took place in Romania (increasing by 6%) The percentage of those who consider the Government Antonescu responsible for the outbreak of the Holocaust in Romania is increasing by 8%, and that of those who attribute responsibility to Nazi Germany is decreasing by 10%.

It is true that the change in the vision of this issue of the Jewish Holocaust, which leads to a situation closer to the historical reality, is also informational and emotional propaganda about what happened then, through education, through thematic events and symposia organized and less through mass media.

Another conclusion, derived from the figures, from the percentages presented, is that it cannot be said that today's vision of Romanians towards Jews and the problem of the Holocaust is a positive, favorable one, it is true that none is too bad.

There are still anti-Semitic mentalities, as can be seen. Basically, we can say that Romanians, in situations where they are not involved, do not approach. If they happen to meet Jews in various circumstances throughout their lives, they stay with them, but they do not necessarily seek to approach them. There are manifestations, it is a situation that can turn in certain crisis situations into direct manifestations of anti-Semitism. What is happening in the social spaces and in the online space proves that in Romania there are still many messages of anti-Semitic hatred. There are Facebook groups that promote hatred of Jews. Consequently, it may not be accidental that, recently, in the Romanian Parliament, a law was voted that is against the manifestations of antiSemitism in Romania and seeks to penalize them, to sanction them.

On a possible grid of interpretations there are at least three types of discourse of memory circumscribed between denial and recognition of the Holocaust in Romania by assuming responsibility: 1. memorization of victims, 2. uncritical memory of the Legionary Movement with two subcategories, heroization of political leaders and militants and that of the extremist cultural elite and 3. minimizing the memory of the victims by "ethnicizing" the memory of the Holocaust.

In other words, in the conception of the Romanians, is the tragedy of the extermination of the Jews in Romania an invention? This is one of the risks of promoting an inverted or distorted public memory. The limit case is the public recognition, today, of Ion Antonescu as a model of the head of state. The third category, although it recognizes the Holocaust, the victims and those responsible, considers that the public promotion of memory is one of the Jews. Moreover, the ethnicization of memory would favor the masking of so-called strongholds of militants for the imposition of Holocaust memory, such as the appetite for Marxism, (neo) communism and other derivatives of the left. But the symbolism of Holocaust memory is all the stronger as it is a state institutional one.

On the other hand, the cultural, academic or media visibility elite has positioned itself in favor of promoting, without barriers, everything that is or considers to be a national spiritual value.

One of the strong conclusions of the surveys is the orientation of Romanians especially according to conservative and traditional civic values.

In other words, there are still mass-level civic values, xenophobic, ethnic, racial prejudices or easy acceptance of new myths launched in post-communism that far from stimulating inhibit the

70

critical spirit, participatory or solidarity on humanistic grounds, etc. This information can be the primary source for understanding some heroic public representations of the memory of those responsible for war crimes or crimes against humanity. Some opinions spontaneously oppose the uninformed Holocaust memorial discourse, some people easily accept a recuperative symbolism, which is unilateral and reinvents characters who, at least ethically, were in the camp of those responsible for discrimination, deportation, extermination. In fact, along with the event of August 23, 1944, the Romanian Holocaust remains one of the most controversial aspects of our history and due to the different, contradictory vision of those who have one option or another regarding the historical characters of that time, involved in the phenomenon, especially Ion Antonescu.

That is why the problem of the Holocaust requires a more intense analysis, and a final conclusion is difficult to give. But we cannot fail to recognize that, in today's Romanian society, there are attitudes that, unfortunately, contrast strongly and dangerously with democratic values. It is necessary to better inform the Romanian public, and the media, the school, the state institutions, all the factors that can be involved must present, objectively, qualitatively and quantitatively, this historical phenomenon.

Bibliography: http://www.inshr-ew.ro/ro/files/proiecte/Sondaje/Sondaj_opinie-INSHR-iunie_2015.pdf, accesed at 03.02.2021 http://www.inshr-ew.ro/ro/files/Kantar_TNS_Raport_INSHR_2017.pdf, accesed at 03.02.2021 http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Kantar-TNS-Raport-INSHR2019.pdf? fbclid = IwAR2rqqHuk10CbUno-4b4i5GSdHFMQDO0AGHz9XAQV8uSQcDbCrr6, accesed at 03.02.2021

Holocaustul în România Prof. Gorescu Carmen Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Botoșani „S-a întâmplat o dată. Ar fi trebuit să nu se întâmple, dar s-a întâmplat. Trebuie să nu se mai întâmple vreodată, dar s-ar putea. De aceea educația despre Holocaust este fundamental.”

Cu aceste cuvinte puternice a început Göran Persson Forumul Internațional despre Holocaust de la Stockholm, din anul 2000. Pe parcursul celor trei zile ale Forumului, rolul educației a fost subliniat în mesajele transmise de șefii de stat, de profesori, de istorici și de supraviețuitori. Părea clar pentru toți cei adunați la Stockholm, la o jumătate de secol după finalul Holocaustului, că este responsabilitatea comună a comunității internaționale în a sprijini tânăra generație să reflecteze

71

asupra istoriei Holocaustului și consecințelor sale. Educația a fost și rămâne piatra de temelie a eforturilor derulate de IHRA pentru a se asigura că memoria Holocaustului nu va fi uitată niciodată.

Holocaustul înseamnă omorârea de către Germania nazistă a şase milioane de evrei. Dacă persecuţia nazistă a evreilor a început in 1933, uciderea lor în masă a avut loc în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Germanii şi colaboratorii lor au avut nevoie de patru ani şi jumătate pentru a omorî şase milioane de evrei. Nu a fost nicio scăpare. Criminalii nu erau bucuroşi doar cu distrugerea comunităţilor, ei au vizat fiecare evreu care se ascundea şi au vânat fiecare fugar.

Păcatul de a fi evreu era atât de mare, încât fiecare dintre ei trebuia să moară – bărbatul, femeia, copilul, responsabilul, dezinteresatul, renegatul, cel sănătos şi cel creativ, cel bolnav şi cel leneş – toţi trebuiau să sufere şi să moară, fără nicio păsuire, fără speranţă, fără vreo posibilă salvare, fără nicio şansă de alinare (Yad Vashem).

Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român în anii 1937-1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944. În timpul Holocaustului, regimul nazist a persecutat sau a ucis şi alte grupuri considerate „rase inferioare”: romi, slavi. De asemenea, au fost persecutaţi pe criterii ideologice comunişti, socialişti sau comunităţi pe criterii religioase sau de gen precum Martorii lui Jehova sau homosexualii.

Un procent semnificativ al comunităţii evreieşti din România a fost distrus în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Deportarea şi uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din Basarabia, Bucovina şi judeţul Dorohoi. Transnistria, partea din Ucraina ocupată aflată sub administraţie românească, a fost folosită ca un imens spaţiu pentru uciderea evreilor.

Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135 000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o ţară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară. Comisia a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi în România şi în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb, Comisia a ales să definească două limite între care se plasează această cifră, aşa cum reiese din cercetările contemporane: Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941. Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria. În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca). Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti. Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.

72

Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportaţi. Din cei 25 000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11 000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.

Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România a conchis, împreună cu majoritatea cercetătorilor de bună-credinţă ai acestui domeniu, că autorităţile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea, cât şi pentru punerea în practică a Holocaustului.

Aceasta include deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali în Transnistria; execuţiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi; discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor,concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forţată din zonele rurale şi concentrarea lor în capitale de judeţ şi în lagăre, precum şi utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forţată sub aceeaşi administraţie. În acelaşi timp, Comisia conchide că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă, fiind implicat direct în măsurile represive împotriva evreilor.

Totodată, nu trebuie omis rolul membrilor unor partide şi organizaţii fasciste în promovarea ideologiei antisemite şi în declanşarea violenţei împotriva evreilor înaintea aplicării soluţiei finale de către Ion Antonescu. La climatul ostil evreilor înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi-au adus contribuţia semnificativă membrii Ligii Apărării Naţional Creştine, Partidului Naţional Creştin, Mişcării Legionare (cunoscută în diverse etape şi sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier).

Măsuri antisemite în timpul guvernului Goga şi al dictaturii regale Instaurarea guvernului condus de Octavian Goga (Decembrie, 1937 –Februarie, 1938) a marcat momentul în care antisemitismul a devenit o politică de stat sistematică. Principalele măsuri îndreptate împotriva minorităţii evreieşti au fost:  Închiderea ziarelor pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei;  Interdicţia ca evreii să aibă licenţe de de comercializare a băuturilor alcoolice;  Interzicerea utilizării limbii idiş în administraţia din Basarabia şi nordul Moldovei;  Revizuirea cetăţeniei evreieşti prin Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938, în urma căruia unui număr de 225222 de evrei li s-a retras cetăţenia, ceea ce a echivalat cu pierderea drepturilor politice, a dreptului de a profesa, pierderea proprietăţilor şi a mijloacelor de existenţă. În timpul dictaturii regale (Februarie, 1938 – Septembrie, 1940), legislaţia antisemită adoptată de guvernul Goga a fost menţinută în vigoare, aceasta având ca efect excluderea socială a evreilor. Mai mult, Decretul-lege nr. 2650 din august 1940 a modificat statutul juridic al evreilor şi a făcut posibilă excluderea acestora din departamentele guvernamentale, numeroase profesii, din comitetele de conducere ale unor întreprinderi publice sau private şi deposedarea de proprietăţi în mediul rural. Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în urma ultimatumului impus de URSS în vara anului 1940 a fost urmată de violenţe fizice declanşate de armata română în teritoriile cedate.

73

În Dorohoi şi Galaţi, populaţia civilă şi armată română au iniţiat atacuri de mare amploare împotriva evreilor, iar uciderea a sute de evrei a fost tolerată de către statul român.

Pogromul de la Bucureşti, 21-23 Ianuarie 1941 Dorind preluarea întregii puteri în stat, legionarii au declanşat un val de teroare împotriva evreilor, care a inclus arestări, maltratări, asasinate, jafuri, devastarea şi incendierea templelor, sinagogilor, instituţiilor evreieşti, precum şi a întreprinderilor şi gospodăriilor care aparţineau evreilor. Bilanţul Pogromului de la Bucureşti a fost unul tragic: 616 magazine devastate, ridicarea a mii de evrei din case, de pe stradă, din sinagogi şi instituţii evreieşti fără deosebire de sex şi vârstă, 151 de evrei ucişi şi 60 de evrei răniţi, 25 de temple şi sinagogi devastate.

Politici antisemite în perioada februarie-iunie 1941 Politica de românizare a continuat după înlăturarea legionarilor de la guvernare, identificându-se mai multe măsuri cheie:  continuarea limitării dreptului la muncă al evreilor prin anularea contractelor de muncă a ucenicilor evrei;  continuarea politicilor de expropriere prin Decretul-lege nr. 842 din martie 1941, care prevedea trecerea imobilelor urbane evreieşti în patrimoniul statului;  înfiinţarea Centrului Naţional de Românizare, care avea rolul de a centraliza întreaga activitate de românizare şi de administrare a bunurilor evreieşti.

Pe lângă politica de românizare, au fost adoptate şi alte măsuri antisemite:  în cazul infracţiunilor contra ordinii publice, evreilor li se aplicau pedepse duble în comparaţie cu cele aplicate creştinilor;  excluderea cultului mozaic de la subvenţiile acordate cultelor din bugetul statului;  interzicerea convertirii la creştinism a evreilor;  interzicerea căsătoriilor între funcţionarii publici şi evrei;  anularea dreptului la liberă circulaţie între localităţi;  restricţii în privinţa raţiei alimentare.

Evacuări,strămutări şi internări în lagăre Pe 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dat un ordin care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural şi semiruban şi concentrarea acestora în reşedinţele de judeţ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de kilometri până la noile destinaţii iar proprietăţile rămase erau preluate de autorităţi sau jefuite de către localnici. Odată ajunsi în capitalele de judeţ, din cauza aglomeraţiei, evreii au fost afectaţi de epidemii şi lipsa hranei necesare.

Evacuarea a 50-60000 de evrei din întreaga ţară a fost completată de internările în lagăre. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani au fost transportaţi şi internaţi în condiţii inumane. Transportul spre lagărele din Oltenia s-a făcut în vagoane de marfă, fără opriri, evreii ajungând la destinaţii într-o stare de degradare.

Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie – 6 Iulie 1941 Pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Minsiterului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei

74

acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate. În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, in conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5000 de evrei, din care au supravieţuit 1011, în timp ce dintr-un număr de 2700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea. În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13000 de evrei.

Politica de purificare etnică în Basarabia şi Bucovina, Iulie-Septembrie 1941 În primele zile după declanşarea războiului, trupele române şi germane au pătruns în satele şi oraşele din Basarabia şi Bucovina unde au fost declanşate acţiuni pogromiste. În câteva zile au fost ucişi mii de evrei în Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. Pe 17 iulie, 1941, trupele române şi germane întră în Chişinău unde se defăşoară un alt măcel de proporţii, evaluat de Matatias Carp la circa 10000 de morţi. Supravieţuitorii acestor pogromuri sunt deportaţi peste Nistru, unde mor fie din cauza alimentaţiei precare şi condiţiilor locative, fie din cauza ostilităţii trupelor germane care în acel moment controlau Transnistria şi care refuzau să îi primească. Din cei 25000 de evrei izgoniţi de trupele române dincolo de Nistru au supravieţuit doar jumătate.

Deportările în Transnistria, 1941-1942 În cadrul Acordului de la Tighina, semnat pe 30 august 1940 de către reprezentanţii României şi ai Germaniei, Transnistria a fost subordonată autorităţilor româneşti. Pe 14 septembrie 1941 a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina care erau închişi în lagărele din Vertujeni, Secureni şi Edineţ. Convoaiele de evrei erau conduse de ofiţeri şi escortate de către jandarmi. Marşul zilnic trebuia să acopere 30 de kilometri iar evreii rămaşi în urmă erau executaţi pe loc. Pe 9 octombrie a început deportarea a peste 26000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate. În aceeaşi lună, aproximativ 9000 de evrei din Dorohoi sunt deportaţi, majoritatea bătrâni, copii şi femei întrucât bărbaţii erau la munca obligatorie. Totodată, sute de evrei din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei au fost deportaţi pentru pretinse infracţiuni. În luna octombrie, 1942 deportările în masă au fost suspendate.

Evreii deportaţi în Transnistria au fost supuşi unui regim de exterminare prin foamete sau boli. Deportaţii au fost înghesuiţi în locuinţe părăsite, fără posibilitate de încălzire şi în condiţiile

75

unei lipse totale de igienă. Situaţia era agravată atât de lipsa alimentelor şi medicamentelor, cât şi de interdicţia de a părăsi ghetourile fără autorizaţie.

Deportarea în Transnistria a fost concepută de autorităţile antonesciene ca o variantă românească a Soluţiei Finale. Conform unor calcule, în Transnitria au fost lichidaţi între 115000 şi 118000 de evrei locali şi între 105000 şi 120000 de evrei români au fost omorâţi sau au pierit din cauza condiţiilor de viaţă impuse în lagăre şi ghetouri.

Printre cei supuşi regimului de exterminare din Transnistria au fost şi mii de familii de romi, deportaţi din ordinului mareşalului Ion Antonescu pe parcursul anilor 1942-1943. Din 24000 de romi deportaţi (atât nomazi, cât şi sedentari) au supravieţuit doar 14000.

Holocaustul a rămas o lacrimă vie, care răscolește sufletul omenirii și în zilele noastre. A fost o teroare, o grozăvie și durere imensă pentru cei care l-au cunoscut și pentru cei care și-au pierdut familiile .

27 ianuarie 1945 - Sfârşitul ororilor de la Auschwitz Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Forţele germane încercaseră timp de două săptămâni să reziste trupelor Armatei Roşii şi 231 de soldaţi ruşi pieriseră în luptele pentru eliberarea lagărului.

Au fost salvaţi doar 7.500 de deţinuţi care păreau mai mult morţi decât vii. Mai mult de un milion patru sute de mii de oameni fuseseră ucişi aici.

Pentru a acoperi urmele crimelor comise la Auschwitz, înaintea atacului Armatei Roşii, SSul a detonat camerele de gazare şi a început să mute supravieţuitorii în alte lagăre, eliberate ulterior de către soldaţii britanici. Alţi deţinuţi au fost încolonaţi şi obligaţi să pornească la drum, zi şi noapte, iar cei care rămâneau în urmă erau ucişi pe loc. 56.000 de deţinuţi au plecat de la Auschwitz în "marşul morţii" şi pentru aproape 15.000 dintre ei a fost ultimul drum.

Negarea Holocaustului, în diversele sale forme, constituie o expresie a antisemitismului. Încercarea de a nega genocidul evreilor este un efort de a exonera național-socialismul și antisemitismul de vina sau de responsabilitatea privind genocidul împotriva poporului evreu.

Forme ale negării Holocaustului includ, de asemenea, acuzarea evreilor, pentru exagerarea sau crearea Shoah-ului pentru câștiguri de natură politică ori financiară, ca și cum Shoah-ul însuși ar fi fost rezultatul unei conspirații premeditate de evrei. În acest caz, scopul este acela de a-i învinovăți pe evrei și de a legitima, încă o dată, antisemitismul.

Scopurile negării Holocaustului privesc adesea reabilitarea unui antisemitism explicit și promovarea unor ideologii politice și a unor condiții potrivite pentru apariția unui eveniment similar cu acela pe care îl neagă.

Distorsionarea Holocaustului se referă, între altele, la: 1. Eforturile intenționate de a scuza sau de a minimiza impactul Holocaustului sau al principalelor elemente ale sale, inclusiv ale colaboratorilor și ale aliaților Germaniei naziste.

2. Minimizarea brutală a numărului de victime ale Holocaustului, în contradicție cu datele furnizate de sursele credibile.

3. Încercările de a-i învinovăți pe evrei pentru cauzarea propriului genocid.

76

4. Afirmațiile care prezintă Holocaustul drept un eveniment istoric pozitiv. Aceste afirmații nu constituie negarea Holocaustului, dar se află într-o legătură strânsă cu aceasta, ca o formă radicală a antisemitismului. Ele ar putea sugera că Holocaustul nu a mers suficient de departe în atingerea scopului său de a implementa “Soluția Finală pentru Chestiunea Evreiască”.

5. Încercările de a estompa responsabilitatea pentru înființarea lagărelor de concentrare și a lagărelor morții, proiectate și conduse de Germania nazistă, prin aruncarea răspunderii asupra grupurilor etnice.

Bibliografie: Frunză, Sandu, „Inexprimabilul. Cu Elie Wiesel despre filosofie şi teologie” în Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 19, spring 2008, pp. 3-29.

Wiesel, Elie (preșidentele comisiei), Friling, Tuvia, Ioanid, Radu, Benjamin, Lya & Ionescu, Mihail E. (edit.): International Commission on the Holocaust in Romania Final report, Polirom, 2004 Radu Ioanid, Holocaustul în România: distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 19401944, Hasefer, 2006 Armin Heinen, România, Holocaustul și logica violenței, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, 2011 Matatias Carp, Cartea Neagră. Suferințele evreilor din România. 1940-1944, București, Volumul II. Pogromul de la Iași, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1948

The Holocaust in Romania Teacher Gorescu Carmen Theoretical High School „Dr. Mihai Ciucă ”Săveni, Botoșani "It simply came to our notice then. It shouldn't have happened, but it did. It should never happen again, but it could. That is why education about the Holocaust is fundamental. ” With these strong words, Göran Persson started the Stockholm International Holocaust Forum in 2000. During the three days of the Forum, the role of education was emphasized in messages from heads of state, teachers, historians and survivors. It seemed clear to all gathered in Stockholm, half a century after the end of the Holocaust, that it was the common responsibility of the international community to support the young generation in reflecting on the history of the Holocaust and its consequences. Education has been and remains the cornerstone of the IHRA's efforts to ensure that the memory of the Holocaust will never be forgotten.

The Holocaust means the Nazi Germany's killing of six million Jews. If the Nazi persecution of Jews began in 1933, their mass murder took place during World War II. It took the Germans and their collaborators four and a half years to kill six million Jews. There was no escape. The criminals 77

were not only happy with the destruction of the communities, they targeted every Jew who was hiding and hunted every fugitive. The sin of being a Jew was so great that every one of them had to die - the man, the woman, the child, the responsible, the selfless, the renegade, the healthy and the creative, the sick and the lazy - all had to suffer and die, without any step, without hope, without any possible salvation, without any chance of relief (Yad Vashem).

The Holocaust in Romania refers to the persecution and extermination of Jews in the territories controlled by the Romanian state in 1937-1944, ie from the first anti-Jewish laws of the Goga-Cuza government until the coup d'etat of August 23, 1944.

During the Holocaust, the Nazi regime persecuted or killed other groups considered "inferior races": gypsies, Slavs. They were also persecuted on the basis of communist, socialist, or religious ideological criteria such as Jehovah's Witnesses or homosexuals.

A significant percentage of the Jewish community in Romania was destroyed during World War II. Deportation and systematic killing were applied to Jews in Bessarabia, Bukovina and Dorohoi County. Transnistria, the part of occupied Ukraine under Romanian administration, was used as a huge space for killing Jews.

The number of Romanian Jews and Jews in the territories under Romanian administration killed during the Holocaust could not be established with absolute precision. The conclusion of the International Commission for the Study of the Holocaust in Romania in this regard is that, during the Holocaust, in Romania and in the territories under its control, between 280,000 and 380,000 Romanian and Ukrainian Jews were killed or died. The Holocaust also killed about 135,000 Romanian Jews living in Hungarian-led Northern Transylvania, as well as 5,000 Romanian Jews living in other European countries at the time. Referring to Romania, Raul Hilberg stated that no country, except Germany, was involved in the massacre of Jews on such a scale. The Commission decided not to mention a single conclusive figure on the number of Jews killed in Romania and in the territories under its authority. Instead, the Commission has chosen to define two limits between which this figure is placed, as shown by contemporary research: Between 45,000 and 60,000 Jews were killed in Bessarabia and Bukovina by German and Romanian troops in 1941. Between 105,000 and 120,000 deported Romanian Jews died as a result of expulsions in Transnistria. In the Transnistrian region, between 115,000 and 180,000 local Jews were liquidated (especially in Odessa and the Golta and Berezovca districts). At least 15,000 Jews from the Kingdom were killed in the Iasi Pogrom as a result of other anti-Jewish measures. About 132,000 Jews were deported to Auschwitz in May-June 1944 from northern Transylvania, ruled by Hungary.

Many of the deported gypsies also died. Of the 25,000 gypsies (half of them children) sent to Transnistria, about 11,000 perished. Centuries-old nomadic gypsy communities have disappeared forever.

The International Commission for the Study of the Holocaust in Romania concluded, together with most of the well-intended researchers in this field, that the Romanian authorities bear the main responsibility both for the planning and for the implementation of the Holocaust. This includes the systematic deportation and extermination of most Jews from Bessarabia and Bukovina, as well as some Jews from other parts of Romania to Transnistria; the mass murder of Romanian

78

and local Jews in Transnistria; the mass executions of Jews during the Pogrom of Iasi; the systematic discrimination and degradation to which all Romanian Jews were subjected during the Antonescu administration, including the expropriation of property, dismissal from work, forced eviction from rural areas and their concentration in county capitals and camps, as well as the massive use of Jews male forced labor under the same administration.

At the same time, the Commission concludes that Ion Antonescu's responsibility for killing Jews in Bessarabia, Bukovina and Transnistria is indisputable, being directly involved in repressive measures against Jews.

At the same time, the role of the members of some fascist parties and organizations in promoting the anti-Semitic ideology and in starting the violence against the Jews before the application of the final solution by Ion Antonescu should not be omitted. Members of the National Christian Defense League, the National Christian Party, the Legionary Movement (known in various stages as the Legion of Archangel Michael or the Iron Guard) made a significant contribution to the climate hostile to Jews before the outbreak of World War II. Anti-Semitic measures during the Goga government and the royal dictatorship The establishment of the government led by Octavian Goga (December, 1937 - February, 1938) marked the moment when anti-Semitism became a systematic state policy. The main measures against the Jewish minority were:  Closure of newspapers that the government considers owned or dominated by Jews;  Prohibition for Jews to have licenses to sell alcoholic beverages;  Prohibition of the use of Yiddish in the administration of Bessarabia and northern Moldova;  Revision of Jewish citizenship by Decree-Law no. 169/22 January 1938, as a result of which a number of 225222 Jews had their citizenship revoked, which amounted to the loss of political rights, the right to profess, the loss of property and livelihood.

During the royal dictatorship (February, 1938 - September, 1940), anti-Semitic legislation adopted by the Goga government was maintained, resulting in the social exclusion of Jews. Moreover, Decree-Law no. 2650 of August 1940 amended the legal status of Jews and made it possible to exclude them from government departments, numerous professions, from the management committees of public or private enterprises and the dispossession of property in rural areas. The surrender of Bessarabia and northern Bukovina following the ultimatum imposed by the USSR in the summer of 1940 was followed by physical violence triggered by the Romanian army in the ceded territories. In Dorohoi and Galati, the Romanian civilian and military population launched large-scale attacks on Jews, and the killing of hundreds of Jews was tolerated by the Romanian state.

The Bucharest pogrom, January 21-23, 1941 Wanting to seize full power in the state, the legionaries unleashed a wave of terror against Jews, which included arrests, ill-treatment, assassinations, robberies, devastation and burning of temples, synagogues, Jewish institutions, and Jewish businesses and households. The balance of the Bucharest Pogrom was tragic: 616 shops devastated, thousands of Jews picked up from their homes,

79

on the streets, in synagogues and Jewish institutions regardless of gender and age, 151 Jews killed and 60 Jews injured, 25 devastated temples and synagogues.

Anti-Semitic policies between February and June 1941 The Romanianization policy continued after the removal of the legionaries from the government, identifying several key measures:  continuing to limit the right to work of Jews by canceling the employment contracts of Jewish disciples;  continuation of expropriation policies by Decree-Law no. 842 of March 1941, which provided for the transfer of Jewish urban buildings to the state patrimony;  the establishment of the National Center for Romanianization, which had the role of centralizing the entire activity of Romanianization and administration of Jewish property.  In addition to the Romanianization policy, other anti-Semitic measures were adopted:  in the case of crimes against public order, Jews were given double punishments compared to those applied to Christians;  the exclusion of the mosaic cult from the subsidies granted to the cults from the state budget;  banning the conversion of Jews to Christianity;  prohibition of marriages between civil servants and Jews;  cancellation of the right to free movement between localities;  restrictions on food ration.

Evacuations, relocations and internments in camps On June 21, 1941, Ion Antonescu issued an order providing for the evacuation of Jews from rural and semi-rural areas and their concentration in county residences. Jewish columns traveled tens of kilometers on foot to new destinations and the remaining properties were taken over by the authorities or looted by the locals. Once in the county capitals, due to the congestion, the Jews were affected by epidemics and the lack of necessary food.

The evacuation of 50-6,000 Jews from across the country was completed by internment in camps.

Men between the ages of 18 and 60 were transported and hospitalized in inhumane conditions. The transport to the camps in Oltenia was made in freight wagons, without stops, the Jews reaching their destinations in a state of degradation.

The pogrom in Iasi, June 28 - July 6, 1941 The pogrom in Iasi was part of Ion Antonescu's ethnic cleansing plan and was anticipated by the measures taken several days before the actual launch of the pogrom actions. Thus, on June 19, an order sent to the Ministry of National Propaganda demanded the identification of "Jews, communist agents and sympathizers" and a ban on their movement. On June 22, the first day of the war, posters were posted in Iasi instigating the pogrom and blaming the Jews for their alleged collaboration with the Bolsheviks and the USSR. With the first Soviet airstrikes on June 24 and 26, Iasi officials blamed Jews for complicity with Soviet airmen, claiming that several Jewish civilians were guiding the pilots using signals and showing them their targets about what had to be bombed.

80

On the morning of June 29, convoys of Jews from various neighborhoods of Iasi were directed to the Police Headquarters, where at 3 p.m., the massacre began during which Jews were robbed, beaten and killed. The survivors of the massacre were taken to the station to be evacuated, according to the orders given by Ion Antonescu. The Jews were crammed into freight cars, used to transport carbide, whose windows were clogged, making the atmosphere inside suffocating. These are the conditions under which two trains were set in motion, nicknamed the "Death Trains". In the first train that was going to Calarasi, 5,000 Jews were taken, of which 1011 survived, while out of a number of 2700 Jews boarded the train to Podu Ilioaiei, only 700 survived. The main causes of death were asphyxiation and dehydration.

During the massacre at Chestura in Iasi and on the death trains, it is estimated that over 13,000 Jews died.

Ethnic purification policy in Bessarabia and Bukovina, July-September 1941 In the first days after the outbreak of the war, Romanian and German troops entered the villages and towns of Bessarabia and Bukovina where pogrom actions were launched. In a few days, thousands of Jews were killed in Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. On July 17, 1941, Romanian and German troops entered Chisinau where another largescale massacre took place, estimated by Matatias Carp at about 10,000 dead. The survivors of these pogroms are deported across the Dniester, where they die either because of poor food and housing conditions, or because of the hostility of German troops who at the time controlled Transnistria and refused to receive them. Of the 25,000 Jews expelled by Romanian troops across the Dniester, only half survived.

Deportations to Transnistria, 1941-1942 Under the Tighina Agreement, signed on August 30, 1940 by the representatives of Romania and Germany, Transnistria was subordinated to the Romanian authorities. On September 14, 1941, the deportation of Jews from Bessarabia and Bukovina, who were imprisoned in the Vertujeni, Secureni and Edinet camps, began. Jewish convoys were led by officers and escorted by gendarmes. The daily march was to cover 30 kilometers and the Jews that could not walk were executed on the spot. On October 9, the deportation of over 26,000 Jews from Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului and other nearby localities began. In the same month, about 9,000 Jews from Dorohoi were deported, most of them elderly, children and women, as men were forced to work. At the same time, hundreds of Jews from the old Kingdom and southern Transylvania were deported for alleged crimes. In October 1942, mass deportations were suspended.

Jews deported to Transnistria were subjected to a regime of extermination by hunger or disease. The deportees were crammed into abandoned homes, with no possibility of heating and in conditions of total lack of hygiene. The situation was aggravated both by the lack of food and medicine, and by the ban on leaving the ghettos without permission.

The deportation to Transnistria was conceived by the Antonescu authorities as a Romanian version of the Final Solution. According to some calculations, between 115,000 and 118,000 local Jews were liquidated in Transnistria and between 105,000 and 120,000 Romanian Jews were killed or perished due to the living conditions imposed in camps and ghettos.

81

Among those subjected to the extermination regime in Transnistria were thousands of gypsy families, deported by order of Marshal Ion Antonescu during the years 1942-1943. Of the 24,000 deported gypsies (both nomads and sedentary), only 14,000 survived.

The Holocaust has remained a living tear, stirring the soul of mankind even today. It was a terror, a horror and a huge pain for those who knew it and for those who lost their families.

January 27, 1945 - The end of the horrors of Auschwitz January 27 marks the release of Nazi concentration camps and the end of the Holocaust in which 6 million Jews were killed by the Nazi regime during World War II. German forces had been trying for two weeks to resist Red Army troops, and 231 Russian soldiers had been killed in fighting to liberate the camp.

Only 7,500 detainees who appeared to be more dead than alive were rescued. More than one million four hundred thousand people had been killed here.

To cover up the crimes committed at Auschwitz before the Red Army attack, the SS detonated the gas chambers and began moving the survivors to other camps, which were later liberated by British soldiers. Other detainees were lined up and forced to leave on the road, day and night, and those left behind were killed on the spot. 56,000 detainees left Auschwitz in the "death march" and for almost 15,000 of them it was the last road.

Holocaust denial, in its various forms, is an expression of anti-Semitism. The attempt to deny the genocide of the Jews is an effort to exonerate National Socialism and anti-Semitism from the guilt or responsibility of the genocide against the Jewish people.

Forms of Holocaust denial also include accusing Jews of exaggerating or creating the Holocaust for political or financial gain, as if the Holocaust itself were the result of a premeditated Jewish conspiracy. In this case, the goal is to blame the Jews and legitimize, once again, antiSemitism.

The aims of Holocaust denial are often to rehabilitate explicit anti-Semitism and to promote political ideologies and conditions conducive to the emergence of an event similar to the one it denies.

Holocaust distortion refers, among other things, to: 1. Intended efforts to excuse or minimize the impact of the Holocaust or its main elements, including those of Nazi Germany's collaborators and allies.

2. The brutal minimization of the number of Holocaust victims, contrary to the data provided by credible sources.

3. Attempts to blame Jews for causing their own genocide.

4. Statements that present the Holocaust as a positive historical event. These statements do not constitute Holocaust denial, but are closely linked to it, as a radical form of anti-Semitism. They might suggest that the Holocaust did not go far enough in achieving its goal of implementing the "Final Solution to the Jewish Question."

5. Attempts to blur responsibility for the establishment of concentration camps and death camps, designed and run by Nazi Germany, by shedding responsibility for ethnic groups.

Bibliography:

82

Frunză, Sandu, „The inexpressible. With Elie Wiesel on Philosophy and Theology ”in Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 19, spring 2008, pp. 3-29.

Wiesel, Elie (chairmen of the commission), Friling, Tuvia, Ioanid, Radu, Benjamin, Lya & Ionescu, Mihail E. (eds.): International Commission on the Holocaust in Romania Final report (electronic resource, International Commission on the Study of the Holocaust in Romania), Polirom, 2004 ISBN 973-681-989-2 Radu Ioanid, The Holocaust in Romania: the destruction of Jews and Roma under the Antonescu regime 1940-1944, Hasefer, 2006, ISBN 9789736301155 Armin Heinen, Romania, The Holocaust and the Logic of Violence, Alexandru Ioan Cuza University Publishing House, 2011, ISBN 9789736406461) Matatias Carp, The Black Book. The sufferings of the Jews in Romania. 1940-1944, Bucharest, Volume II. Pogromul de la Iași, Societatea Națională de Editură şi Arte Grafice „Dacia Traiană”, 1948, 168 p.

Fenomenul migrației în Franța Prof. Dragomir Diana- Oana, Liceul Tehnologic Costești Franța secolului XXI este o țară multiculturală, membră a UE și a NATO, o țară ce respectă drepturile omului, un stat de drept cu piața liberă, dar o țară restrictivă în materie de imigrație.

Francezii sunt de etnie europeană, galo-romano-germanică, dar imigrația recentă e noneuropeană, arabo-berberă și negroidă, majoritar islamizată. Adică total diferită de autohtoni, din punct de vedere genetic, cultural, religios, al mentalității colective. Dar francezii nu vorbesc de ,,etnie franceză", ci de ,,cetățenie franceză", iar în concepție oficială, un ,,francez"= ,,un cetățean francez". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Franța, ca și tară acolită Germaniei naziste, își predă proprii cetățeni, făcând parte din minoritatea evreiască, regimului de ocupație nazist și de asemenea expulza dizidenții politici anti-fasciști către țările lor de origine unde aveau să suporte consecințele convingerilor lor din partea regimurilor de extremă dreapta din aceste țări. Muncitorii veniți din țările aliate guvernului de la Vichy și Germaniei naziste aveau un tratament preferențial, astfel observându-se clar discriminarea în materie de politică de imigrație din acea perioadă.

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Charles de Gaulle va semna ordonanța de urgență în materie de imigrație, decizie politică ce va arăta că Franța este o țară ce se declara doritoare de a găzdui imigranți. Se vehicula ideea acceptării unei cote de 300 000 de imigranți pe an grupați în categorii și selectați în baza originii lor etnice sau naționale. Piața muncii trebuia neapărat acoperită de venirea imigranților. Imigranții aveau permise de ședere valabile între 1-10 ani de la un 83

caz la altul, cu mențiunea că imigranții aveau permisiunea să exercite doar o singură profesie pe teritoriul Franței și trebuia să declare fiecare schimbare de domiciliu.

Perioada 1945-1975 a fost o perioadă de dezvoltare economică din istoria Franței. Venirea muncitorilor din Italia și din nordul Africii a dus la o evoluție pozitivă a politicii în materie de imigrație. Legile în domeniul imigrației în Franța aveau să fie revizuite și modificate și datorită apartenenței la Comunitatea Europeană, iar mai apoi la Uniunea Europeană care promovează libera circulație de bunuri, servicii, capitaluri și persoane. Uniunea Europeană a fost de fapt factorul decisiv ce a promovat libera circulație în Franța a muncitorilor din Polonia, România sau Bulgaria.

Problema romilor din Franța este de actualitate încă din 2007 (anul aderării la UE al României și al Bulgariei), iar incapacitatea acestora de a putea face față nevoilor sociale și de integrare a dus la speculații care mai de care mai exagerate, ducând la o atitudine de discriminare în spațiul public.

Războiul din Siria a produs o altă problemă la nivel internațional în secolul XXI, și anume Criza Refugiaților, iar UE a cerut marilor puteri ca și Franța și Germania să primească o cotă semnificativă de refugiați sirieni. Astfel, s-au stabilit măsuri noi privind migrația: cote pentru primirea profesioniștilor, se oferă mai multe locuri pentru studenții străini și se desființează taberele ilegale de refugiați. În Franța, majoritatea imigranților provin din Europa, din Maghreb, Turcia și Africa, inclusiv vechile colonii franceze. Un bun exemplu pentru această situație este Zinedine Zidane, fotbalist și personalitate franceză, care la origine este fiul unei familii de imigranți francezi.

Imigranții, în special cei care aparțin unor ,,minorități vizibile" (prin culoarea pielii, de exemplu) sunt din păcate adesea victime ale discriminării în Franța.

Referitor la locurile de muncă și la plata acestora, s-a observat prin diverse studii că un imigrant câștigă în medie de trei ori mai puțin decât un non-imigrant; de asemenea, aceștia sunt de două ori mai expuși în a câștiga mult sub medie și a trăi sub pragul sărăciei. Iar angajatorii preferă să aleagă un candidat de origine franceză decât un candidat ce provine din Africa sau Africa de Nord.

Fenomenul migrației este însă unul prezent, iar Europa secolului XXI cunoaște o permanentă mișcare de populații, cauzele ei fiind complexe.

Bibliografie: Histoire de l’ immigration en France de la fin du XIX-e siècle à nos jours, Ralph Schor, 1996 Histoire des étrangers et de l’ immigration en France, Yves Lequin, 1992

84

The Phenomenon Of Migration In France Teacher Dragomir Diana- Oana, Costești Technological High School 21st century France is a multicultural country, a member of the EU and NATO, a country that respects human rights, a rule of law with a free market, but a restrictive country in terms of immigration.

The French are of European, Gallo-Roman-Germanic ethnicity, but recent immigration is non-European, Arab-Berber and Negro, mostly Islamized. That is, totally different from the natives, from a genetic, cultural, religious point of view, of the collective mentality. But the French do not speak of "French ethnicity", but of "French citizenship", and in the official conception, a "Frenchman" = "a French citizen".

During World War II, France, as a country acolyte to Nazi Germany, surrendered its own citizens, being part of the Jewish minority, to the Nazi occupation regime and also expelled antifascist political dissidents to their countries of origin. to bear the consequences of their beliefs on the part of far-right regimes in these countries. Workers from countries allied with the Vichy government and Nazi Germany were given preferential treatment, with clear discrimination in immigration policy at the time.

At the end of World War II, Charles de Gaulle will sign the emergency ordinance on immigration, a political decision that will show that France is a country that declares itself willing to host immigrants. The idea of accepting a quota of 300,000 immigrants per year grouped into categories and selected on the basis of their ethnic or national origin was being circulated. The labor market had to be covered by the arrival of immigrants. Immigrants had residence permits valid for 1-10 years from one case to another, with the mention that immigrants were allowed to practice only one profession in France and had to declare each change of residence.

The period 1945-1975 was a period of economic development in the history of France. The arrival of workers from Italy and North Africa has led to a positive evolution of immigration policy.

Immigration laws in France were to be revised and amended due to membership in the European Community, and later in the European Union, which promotes the free movement of goods, services, capital and people. The European Union was in fact the decisive factor that promoted the free movement in France of workers from Poland, Romania or Bulgaria. The issue of Roma in France has been relevant since 2007 (the year of accession to the EU of Romania and Bulgaria), and their inability to meet social and integration needs has led to more and more exaggerated speculation, leading to an attitude discrimination in public space.

The war in Syria has caused another international problem in the 21st century, namely the Refugee Crisis, and the EU has called on the great powers for France and Germany to receive a significant share of Syrian refugees. Thus, new measures have been established on migration: 85

quotas for the reception of professionals, more places are offered for foreign students and illegal refugee camps are being abolished.

In France, most immigrants come from Europe, the Maghreb, Turkey and Africa, including the former French colonies. A good example of this situation is Zinedine Zidane, a French footballer and personality who is originally the son of a family of French immigrants. Immigrants, especially those belonging to "visible minorities" (by skin color, for example) are unfortunately often victims of discrimination in France.

Regarding jobs and their pay, it has been observed through various studies that an immigrant earns on average three times less than a non-immigrant; they are also twice as likely to earn well below average and live below the poverty line. And employers prefer to choose a candidate of French origin than a candidate from Africa or North Africa.

However, the phenomenon of migration is a present one, and the Europe of the 21st century is experiencing a permanent population movement, its causes being complex.

Bibliography: History of Immigration in France from the Late Nineteenth Century to the Present, Ralph Schor, 1996 History of foreigners and immigration in France, Yves Lequin, 1992

Holocaustul Prof. Felicia Năpîrcă, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”Săveni Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român în anii 1937-1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944. Potrivit istoricului Raul Hilberg, includerea soartei evreilor din teritorii foste românești înainte de 1940, dar care nu se aflau sub control românesc în momentul faptelor, constitue o definiție eronată a Holocaustului în România. Mai precis aceasta privește evreii care, indiferent de cetățenia lor, au fost fie persecutați sau uciși de agenți ai statului român (sau de particulari precum Legionarii) în teritoriile controlate de acest stat la momentul faptelor (inclusiv și mai ales Transnistria), fie predați Germaniei naziste.

Exterminarea a şase milioane de evrei, realizată de statul german sub Adolf Hitler în timpul celui de-al doilea război mondial, nu a putut fi înţeleasă. Întrebarea persistă: cum s-a putut întâmpla aşa ceva....?

Termenul de Holocaust s-a impus în cultura istorică europeană şi nord americană abia la sfârşitul anilor 1970, când, în mod convenţional, cei mai mulţi dintre istorici au decis să folosească 86

acest termen pentru a desemna distrugerea evreilor europeni. Cuvânt ebraic de origine greacă ˝holocauston˝ însemnând ˝sacrificiu˝ este folosit alături de ˝Shoah˝ care are înţelesul de ˝catastrofă˝ pentru a desemna ansamblul genocidurilor şi crimelor comise de nazişti şi aliaţii acestora împotriva mai multor categorii de victime: evrei, ţigani, homosexuali, handicapaţi, opozanţi politici şi religioşi (martorii lui Iehova) dar şi împotriva elitei poloneze, a populaţiei ruse şi sârbe şi a prizonierilor de război.55 Atât termenul de Holocaust cât şi cel de Shoah s-au impus în ultimele decenii în conştiinţa istorică a lumii întrucât reflectă conştientizarea naturii şi magnitudinii fără precedent a tragediei evreilor europeni de la mijlocul secolului XX. Exterminarea fizică, la scară şi cu ajutorul mijloacelor industriale, a evreilor din Europa, gândită de nazişti în termenii genocidului total, rămâne cel mai important aspect al Holocaustului. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că Holocaustul înseamnă, totodată, suma tuturor acţiunilor antievreieşti coordonate şi implementate de regimul nazist din Germania şi aliaţii săi europeni între anii 1933 şi 1945: privarea evreilor de drepturile lor civile şi economice, segregarea şi înfometarea, deportarea şi ghetoizarea. În Europa, evreii au constituit din cele mai îndepărtate timpuri o minoritate care se diferenţia clar prin credinţă, cultură şi mod de viaţă de majoritatea creştină. Atitudinea creştinilor europeni în ceea ce îi priveşte pe evrei a fost întotdeauna ambivalentă. Au existat perioade în care se poate vorbi de relaţii cordiale şi chiar de solidaritate între creştini şi evrei, dar şi manifestări de ură şi izbucniri de violenţă împotriva evreilor, ca parte a acestei lungi şi complexe istorii.

Dacă la începutul Evului Mediu, până în secolul XII evreii din Europa deţineau o poziţie privilegiată, începând cu secolul al XIII-lea istoriografia occidentală consemnează primele manifestări ale antiiudaismului popular. Această ostilitate se baza pe două învinuiri ce au alimentat antiiudaismul până târziu în secolul al XVII-lea. Astfel, din partea oamenilor de rând şi a mediilor negustoreşti venea acuzaţia de camătă, în timp ce din partea Bisericii venea acuzaţia ˝deicidului˝.

Se conturează astfel în secolul XIII o nouă situaţie pentru evrei, ei reprezentând ˝imaginea celuilalt, a străinului neînţeles, păstrător îndărătnic al religiei sale, cu comportări şi un stil de viaţă total deosebite de cele ale comunităţii gazdă˝.56 În aceste condiţii evreilor din Europa occidentală încep să li se acorde ultimatumuri ce îi sileau să aleagă între convertire şi expulzare. Şi dacă la început expulzarea a reprezentat o alternativă la convertire, treptat ea va deveni alături de excludere un obiectiv clar al militantismului antievreiesc modern.

Despre o relativă îmbunătăţire a situaţiei evreilor europeni putem vorbi abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în perioada Revoluţiei franceze, când, pe baza ˝Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului˝ începe un proces de emancipare prin care evreii sunt văzuţi mai puţin prin prisma religioasă şi încep să primească drepturi civile egale.57 Ulterior, în secolul XIX, a apărut şi s-a dezvoltat un concept nou, antisemitismul, care a adăugat antiiudaismului medieval o nouă componentă, cea rasială. Antisemitismul german a atins cota cea mai înaltă în perioada interbelică prin ideologia nazistă care, descria istoria umană ca o luptă între rase. ˝Rasa ariană˝ urma să ocupe poziţia cuvenită, cea de rasă superioară, să subjuge ˝rasele 55

Chioveanu, M., ˝Holocaustul, un avertisment al istoriei˝, IRIR, Bucureşti, 2005, p. 1 Delumeau, J., ˝Frica în Occident˝, vol. 2, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p. 138 57 Dawidowicz, L., ˝Războiul împotriva evreilor˝, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 49 56

87

inferioare˝ şi să pornească războiul împotriva evreilor. Naziştii îi calificau pe evrei ca fiind o periculoasă anti-rasă care ameninţa bunăstarea lumii.

Această ideologie a devenit un stimulent important în procesul ce a condus la anihilarea evreilor din Europa între anii 1938 şi 1945.

Antisemitismul. Ideologia nazistă Ideologia nazistă s-a născut odată cu primul război mondial când, Germania a cunoscut o triplă criză – politică, economică şi morală, iar evreii ˝începeau să devină o explicaţie pentru tot ce mergea prost˝. Această creştere a antisemitismului Hitler a consemnat-o succint în ˝Mein Kampf˝: ˝situaţia era şi mai rea, din punct de vedere economic. Poporul evreu devenise realmente ˝indispensabil˝. Păianjenul începuse să sugă încetişor sângele poporului german.... În acest fel, din iarna 1916-1917, aproape toată producţia se afla în realitate sub controlul finanţei evreieşti˝. 58 Direcţiile de acţiune au fost stabilite prin programul Partidului Nazist (NSDAP) din 24 februarie 1920. Idealul nazist este dominaţia totală asupra unei lumi din care au fost eliminate ˝rasele inferioare˝, religiile şi bolşevismul şi în care, dintre ˝rasele ariene˝, ˝rasa germană˝ ar urma să deţină o putere nelimitată. Nici una dintre aceste afirmaţii nu are de fapt bază ştiinţifică sau teoretică şi nu sunt de fapt o doctrină, ci au o funcţie de propagandă, de îndoctrinare a maselor. În ianuarie 1933, după o luptă politică strânsă întinsă pe o perioadă de 10 ani, Adolf Hitler a fost numit de preşedintele Paul von Hindenburg, Cancelar al Germaniei. În tot acest timp, Hitler îi blamase constant pe evrei, pe care îi făcea responsabili de înfrângerea Germaniei în primul război mondial, cât şi de greutăţile economice pe care le întâmpina naţiunea germană, multe apărute pe fondul acestei înfrângeri. Dictatura naţional-socialistă a început prin aşa numita ˝preluare a puterii˝ de către Hitler, urmată imediat de monstruosul său abuz de putere, de agresiune împotriva vecinilor Germaniei, de război şi crime îngrozitoare. Nefiind mulţumiţi doar cu acapararea puterii politice, juridice şi cu deţinerea controlului asupra multora dintre instituţiile statului, naziştii au vrut să schimbe integral structura socială în acord cu propria viziune. Aceasta a fost implementată prin preluarea organizaţiilor de tineret, a sindicatelor şi a diferitelor asociaţii profesionale, prin propagandă desfăşurată în instituţiile culturale şi în cadrul sistemului educaţional, dar, şi prin teroare şi violenţă instituţionalizată. În ciuda contribuţiei şi integrării lor în societatea germană, începând cu 1933 evreii au fost gradual excluşi prin intermediul unei lungi serii de legi şi decrete, care au culminat cu Legile rasiale de la Nürnberg din 1935, legi care i-au deposedat de cetăţenia germană şi le-au interzis căsătoria cu persoane având o altă etnie şi religie decât cea evreiască. Au fost excluşi din şcolile de stat, li s-a interzis accesul în funcţiile plătite de stat, satisfacerea serviciului militar, ajungându-se până la interdicţia de a frecventa magazinele germane sau de a ocupa un loc în mijloacele de transport în comun.

A doua jumătate a anului 1938 a cunoscut o radicalizare a politicii antisemite a Reichului german şi o intensificare a acţiunii de confiscare a proprietăţilor evreieşti - ˝arianizare˝. Acest lanţ de evenimente a culminat cu Noaptea de cristal – 9 / 10 noiembrie 1938 – în urma căreia au murit 99 de evrei iar alţi peste 33.000 au fost arestaţi şi internaţi în lagăre de concentrare.

58

Hitler, A., ˝Mein Kampf˝, vol. 1, Ed. Beladi, Bucureşti, p. 179

88

După Noaptea de cristal presiunea pentru emigrare - o intrigă secundară în planurile lui Hitler – se intensifică însă evreii din Germania devin ostatici ai Reichului căci majoritatea statelor îşi închiseseră porţile în faţa lor.

Pe 30 ianuarie 1939, Hitler a lansat declaraţia de război împotriva evreilor promiţând ˝exterminarea rasei evreieşti din Europa˝. Din acest moment, ˝Soluţia Finală˝ a intrat în faza de programare operaţională. În timp ce realizau planurile pentru invazia din Polonia, Hitler, Himmler şi Heydrich au finalizat şi prima etapă a ˝Soluţiei Finale˝ - concentrarea evreilor pe măsură ce erau consolidate cuceririle din Polonia. Etapa a doua, şi ultima, a ˝Soluţiei Finale˝ - exterminarea sistematică – trebuia să se sincronizeze cu atacul asupra Rusiei, când, ˝iudeo-bolşevismul˝ urma să fie distrus.

Procesul anihilării evreilor europeni în lagărele de exterminare a început cu deportarea lor în masă la sfârşitul anului 1941. Artizanul ˝Soluţiei Finale˝, cel puţin în privinţa primei părţi a procesului adică numărarea, arestarea şi transportul evreilor spre locurile de exterminare, a fost Adolf Eichmann. Pe întreg parcursul anului 1941 s-au desfăşurat testări şi experimente privind tehnicile de ucidere în masă la care s-a adăugat şi Acţiunea T-4 în cadrul căreia se estimează că au fost ucise între 800.000 şi 1.000.000 de persoane. În aceste circumstanţe s-a desfăşurat pe 20 ianuarie 1942 Conferinţa de la Wansee (într-o vilă de recreere a SS-ului din suburbiile Berlinului) la care au participat un număr restrâns de oficiali ai partidului nazist, ofiţeri SS şi reprezentanţi ai principalelor instituţii ale statului pentru a stabilii ultimele detalii privind aplicarea ˝Soluţiei Finale˝. Secretul unei reuniuni determinative pentru viitorul imediat al evreilor din cel de-al Treilea Reich, a fost atât de bine păstrat, încât abia în 1947 a fost găsit Protocolul încheiat cu această ocazie.

La Conferinţa de la Wansee au fost stabilite direcţiile principale de acţiune în cadrul Soluţiei Finale. Prima etapă prevedea selectarea evreilor apţi de muncă şi deportarea lor în teritoriile din Est. Celor care supravieţuiau ˝selecţiei naturale˝ (foamete, frig, boli) urma să li se aplice în final un ˝tratament special˝. Aceştia nu puteau fi lăsaţi în viaţă pentru că reprezentau elementul cel mai rezistent al rasei evreieşti şi ar putea duce în timp ˝la renaşterea acesteia aşa cum o făcuse de atâtea ori în istorie˝. Apoi a fost prezentată situaţia statistică a evreilor din Europa care, departe de a fi foarte exactă era foarte cuprinzătoare. Erau persoane vii în toată Europa care în acel moment nici nu bănuiau că soarta le-a fost hotărâtă, că trebuiau să moară, să dispară de pe pământ......

Deportările au demarat în martie 1942 când, primul lot de evrei slovaci a sosit la Auschwitz şi când, evreii din ghetoul Lublin au început să fie deportaţi către Belzec. La 27 martie 1942, Goebbels nota în jurnalul său: ˝Începând cu evreii din Lublin toţi evreii din Guvernântul General sunt pe cale să fie deportaţi către est. Procesul este destul de barbar şi nu face să fie descris mai detaliat. Nu va mai rămâne mare lucru de evrei˝.59 Peste tot deportările au fost realizate prin stratageme, teroare şi forţă, ˝strămutarea pentru muncă în est˝ reprezenta principala minciună folosită pentru a ascunde evreilor adevărata soartă care îi aştepta.

Majoritatea victimelor Holocaustului şi-au găsit moartea în lagărele de concentrare şi exterminare naziste create strict în acest scop. Primele lagăre de concentrare organizate în Germania au fost înfiinţate în 1933 (în jur de 50) şi nu reprezentau încă tipul pus ulterior la punct de SS. 59

Dawidowicz, L., Op. cit., p. 140

89

Începând din 1936 SS a înfiinţat lagăre de concentrare în amplasamente fixe cuprinzând lagărul propriu-zis, cazărmile şi coloniile SS. Astfel, au luat fiinţă cele trei lagăre principale ale SS-ului: Dachau – lângă München, Buchenwald – lângă Weimar şi Sachsenhausen lângă Berlin – Oranienburg.60 Destinaţia principală a lagărelor de concentrare a fost munca forţată a prizonierilor care constituiau o forţă de muncă gratuită, iar întreţinerea lor însemna un efort financiar minim. Pe porţile principale ale lagărelor existau inscripţii mobilizatoare: la Dachau şi Auschwitz era inscripţia ˝Munca eliberează˝, în timp ce la Buchenwald era scris: ˝Dreaptă sau nedreaptă – e patria mea!˝61 Prizonierii din aceste lagăre deserveau agricultura, carierele de piatră şi marile întreprinderi din industria chimică sau de război.

Vara anului 1941 a marcat lansarea unei noi acţiuni: construirea lagărelor de exterminare, o modalitate a autorităţilor naziste de a scăpa de orice contact între ucigaşi şi victimele lor. Astfel au fost amenajate şase centre de exterminare: Chelmno şi Auschwitz, pe teritoriul polonez încorporat Reichului, Treblinka, Sobibor, Majdanek, şi Belzec în Guvernământul general.

Bibliografie: Chioveanu, M., ˝Holocaustul, un avertisment al istoriei˝, IRIR, Bucureşti, 2005 Delumeau, J., ˝Frica în Occident˝, vol. 2, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p. 138 Dawidowicz, L., ˝Războiul împotriva evreilor˝, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 49 Hitler, A., ˝Mein Kampf˝, vol. 1, Ed. Beladi, Bucureşti, p. 179 Kogon, E., ˝Reţeau morţii˝, Ed. Politică, Bucureşti, 1987, p.53

Holocaust Teacher Felicia Năpîrcă, Theoretical High School „Dr. Mihai Ciucă” Săveni The Holocaust in Romania refers to the persecution and extermination of Jews in the territories controlled by the Romanian state in 1937-1944, ie from the first anti-Jewish laws of the Goga-Cuza government until the coup of August 23, 1944. According to historian Raul Hilberg, the inclusion the fate of the Jews from the former Romanian territories before 1940, but who were not under Romanian control at the time of the facts, is an erroneous definition of the Holocaust in Romania. More specifically, this concerns Jews who, regardless of their citizenship, were either persecuted or killed by Romanian state agents (or individuals such as the Legionnaires) in the territories controlled by this state at the time of the events (including especially Transnistria) or 60 61

Kogon, E., ˝Reţeau morţii˝, Ed. Politică, Bucureşti, 1987, p.53 Idem, p.69

90

handed over to Germany. Nazis (the case of Jews of German citizenship in Romania and those of Soviet citizenship who fled the Einsatzgrupe crossing the Bug to Transnistria) Definition of the Holocaust The extermination of six million Jews by the German state under Adolf Hitler during World War II could not be understood. The question persists: how could something like this happen ...?

The term Holocaust came into force in European and North American historical culture only in the late 1970s, when, conventionally, most historians decided to use the term to denote the destruction of European Jews. Hebrew word of Greek origin ˝holocauston˝ meaning ˝sacrifice˝ is used alongside ˝Shoah˝ which has the meaning of ˝sastrophe˝ to denote the set of genocides and crimes committed by the Nazis and their allies against several categories of victims: Jews, Gypsies, homosexuals, the disabled, political and religious opponents (Jehovah's Witnesses) but also against the Polish elite, the Russian and Serbian population and prisoners of war.62 Both the term Holocaust and the Holocaust have prevailed in recent decades in the historical consciousness of the world as they reflect the awareness of the unprecedented nature and magnitude of the tragedy of European Jews in the mid-twentieth century.

The physical extermination, on a large scale and with the help of industrial means, of the Jews in Europe, conceived by the Nazis in terms of total genocide, remains the most important aspect of the Holocaust. However, we must not forget that the Holocaust is also the sum of all antiJewish actions coordinated and implemented by the Nazi regime in Germany and its European allies between 1933 and 1945: depriving Jews of their civil and economic rights, segregation and starvation, deportation and ghettoization.

In Europe, Jews have long been a minority that clearly differed in faith, culture, and way of life from the Christian majority. The attitude of European Christians towards Jews has always been ambivalent. There have been times when one can speak of cordial relations and even solidarity between Christians and Jews, but also manifestations of hatred and outbursts of violence against Jews, as part of this long and complex history.

If at the beginning of the Middle Ages, until the twelfth century, the Jews of Europe held a privileged position, starting with the thirteenth century, Western historiography records the first manifestations of popular anti-Semitism. This hostility was based on two accusations that fueled anti-Semitism until the late seventeenth century. Thus, the accusation of usury came from the common people and the business community, while from the Church came the accusation of "murder."

Thus, in the thirteenth century, a new situation emerged for the Jews, representing "the image of the other, of the incomprehensible stranger, stubborn keeper of his religion, with behaviors and a lifestyle totally different from those of the host community." 63 Under these conditions, Western European Jews began to be given ultimatums that forced them to choose between conversion and expulsion. And if at first expulsion was an alternative to conversion, it will gradually become, along with exclusion, a clear goal of modern anti-Jewish militancy.

62 63

Chioveanu, M., ˝The Holocaust, a warning of history˝, IRIR, Bucharest, 2005, p. 1 Delumeau, J., Fear in the West˝, vol. 2, Meridiane Publishing House, Bucharest, 1986, p. 138

91

We can speak of a relative improvement in the situation of European Jews only at the end of the eighteenth century, during the French Revolution, when, on the basis of the "Declaration of the Rights of Man and of the Citizen" begins a process of emancipation through which Jews are seen less through religious point of view and begin to receive equal civil rights.64 Later, in the 19th century, a new concept emerged and developed, anti-Semitism, which added a new component to medieval anti-Semitism, racialism. German anti-Semitism reached its highest level in the interwar period through Nazi ideology, which described human history as a struggle between races. The "Aryan race" was to occupy its proper position, that of the superior race, to subjugate the "inferior races," and to start the war against the Jews. The Nazis called the Jews a dangerous anti-race that threatened the welfare of the world.

This ideology became an important stimulus in the process that led to the annihilation of Jews in Europe between 1938 and 1945.

Anti-Semitism. Nazi ideology Nazi ideology was born with the First World War, when Germany experienced a triple crisis - political, economic and moral, and the Jews "began to become an explanation for everything that was going wrong." This rise of anti-Semitism was briefly noted by Hitler in ‚Mein Kampf˝: ˝the situation was even worse, from an economic point of view. The Jewish people had become truly "indispensable." The spider had begun to slowly suck the blood of the German people .... In this way, from the winter of 1916-1917, almost all production was in fact under the control of Jewish finance.65 The directions of action were established by the program of the Nazi Party (NSDAP) of February 24, 1920. The Nazi ideal is the total domination over a world from which the "inferior races", religions and Bolshevism were eliminated and in which, among the "Aryan races", the German race would have unlimited power. None of these statements have in fact a scientific or theoretical basis and are not in fact a doctrine, but have a function of propaganda, of indoctrination of the masses.

In January 1933, after a close 10-year political struggle, Adolf Hitler was appointed by President Paul von Hindenburg, Chancellor of Germany. All this time, Hitler had constantly blamed the Jews, making them responsible for the defeat of Germany in the First World War, as well as for the economic hardships facing the German nation, many of which had emerged as a result of this defeat. The National Socialist dictatorship began with Hitler's so-called "takeover" of power, followed immediately by his monstrous abuse of power, aggression against Germany's neighbors, war and horrific crimes. Not content only with seizing political and legal power and having control over many state institutions, the Nazis wanted to completely change the social structure in accordance with their own vision. This was implemented by taking over youth organizations, trade unions and various professional associations, through propaganda carried out in cultural institutions and within the educational system, but also through terror and institutionalized violence.

Despite their contribution and integration into German society, from 1933 onwards Jews were gradually excluded through a long series of laws and decrees, culminating in the Nuremberg Racial 64 65

Dawidowicz, L., The war against the Jews˝, Hasefer Publishing House, Bucharest, 1999, p. 49 Hitler, A., Mein Kampf˝, vol. 1, Beladi Publishing House, Bucharest, p. 179

92

Laws of 1935, which deprived them of German citizenship and they forbade them to marry people of a different ethnicity and religion than the Jews. They were excluded from state schools, denied access to state-paid positions, satisfaction with military service, and even banned from attending German shops or occupying a seat on public transport.

The second half of 1938 saw a radicalization of the anti-Semitic policy of the German Reich and an intensification of the action of confiscation of Jewish property - "Aryanization". This chain of events culminated in the Crystal Night - November 9/10, 1938 - in which 99 Jews died and more than 33,000 were arrested and interned in concentration camps.

After Crystal Night, the pressure for emigration - a secondary intrigue in Hitler's plans - intensified, but the Jews of Germany became hostages of the Reich because most states had closed their gates to them.

On January 30, 1939, Hitler issued a declaration of war against the Jews, promising "the extermination of the Jewish race in Europe." From this moment, the "Final Solution" entered the operational programming phase. While making plans for the invasion of Poland, Hitler, Himmler and Heydrich also completed the first stage of the "Final Solution" - the concentration of the Jews as the conquests of Poland were consolidated. The second and final stage of the "Final Solution" systematic extermination - was to be synchronized with the attack on Russia, when "JudeoBolshevism" was to be destroyed.

The process of annihilating European Jews in extermination camps began with their mass deportation in late 1941. The mastermind of the "Final Solution", at least in the first part of the process, was the counting, arrest and transport of Jews to extermination places was Adolf Eichmann. Throughout 1941, tests and experiments were carried out on mass killing techniques, to which was added Action T-4, which estimated that between 800,000 and 1,000,000 people had been killed.

In these circumstances, the Wansee Conference (in a recreation villa of the SS in the suburbs of Berlin) was held on January 20, 1942, attended by a small number of Nazi party officials, SS officers and representatives of the main state institutions. to establish the final details regarding the application of the ˝Final Solution˝. The secret of a decisive meeting for the immediate future of the Jews of the Third Reich was so well kept that it was not until 1947 that the Protocol concluded on this occasion was found.

The main directions of action in the Final Solution were established at the Wansee Conference. The first stage involved the selection of able-bodied Jews and their deportation to Eastern territories. Those who survived the "natural selection" (hunger, cold, disease) were to be given a "special treatment" in the end. They could not be left alive because they were the most resilient element of the Jewish race and could lead in time to "its rebirth as it had done so many times in history." Then the statistical situation of the Jews in Europe was presented, which, far from being very accurate, was very comprehensive. There were living people all over Europe who at that time did not even suspect that their fate had been decided, that they had to die, to disappear from the earth......

The deportations began in March 1942 when the first batch of Slovak Jews arrived in Auschwitz and when Jews from the Lublin ghetto began to be deported to Belzec. On March 27,

93

1942, Goebbels noted in his journal: "Beginning with the Jews of Lublin, all Jews in the General Government are about to be deported to the East." The process is quite barbaric and he does not describe it in more detail. There will be little left of the Jews’66. Everywhere deportations were carried out through stratagem, terror and force, the "relocation to work in the east" was the main lie used to hide from Jews the true fate that awaited them.

Most Holocaust victims were killed in Nazi concentration and extermination camps set up strictly for this purpose. The first concentration camps in Germany were established in 1933 (around 50) and did not yet represent the type later developed by the SS. Since 1936, the SS has set up concentration camps in fixed locations, including the camp itself, the barracks and the SS colonies. Thus, the three main SS camps were formed: Dachau - near Munich, Buchenwald - near Weimar and Sachsenhausen near Berlin - Oranienburg.67 The main destination of the concentration camps was the forced labor of prisoners who were a free labor force, and their maintenance meant minimal financial effort. On the main gates of the camps there were mobilizing inscriptions: at Dachau and Auschwitz was the inscription "Work liberates", while at Buchenwald it was written: "Right or wrong - it's my homeland!"68 Prisoners in these camps served agriculture, stone quarries, and large enterprises in the chemical or war industry.

The summer of 1941 marked the launch of a new action: the construction of extermination camps, a way for the Nazi authorities to escape any contact between the killers and their victims. Thus, six extermination centers were set up: Chelmno and Auschwitz, on Polish territory incorporated into the Reich, Treblinka, Sobibor, Majdanek, and Belzec in the General Government.

Bibliography: Chioveanu, M., ˝The Holocaust, a warning of history˝, IRIR, Bucharest, 2005 Delumeau, J., Fear in the West˝, vol. 2, Meridiane Publishing House, Bucharest, 1986, p. 138 Dawidowicz, L., ˝The war against the Jews˝, Hasefer Publishing House, Bucharest, 1999, p. 49 Hitler, A., Mein Kampf˝, vol. 1, Beladi Publishing House, Bucharest, p. 179 Kogon, E., ˝They kept the dead˝, Politică Publishing House, Bucharest, 1987, p.53

66

Dawidowicz, L., Op. Kogon, E., ˝They kept the dead˝, Politică Publishing House, Bucharest, 1987, p.53 68 Idem, p.69 67

94

Clasificarea drepturilor omului Profesor: Cichi Ani Felicia Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Iași Aşa cum nu există o unanimitate în privinţa definirii drepturilor omului, tot astfel nu există un consens în privinţa clasificării lor, iar exemplele care urmează au mai mult un rol orientativ pentru înţelegerea conceptului. a) În funcţie de relaţiile sociale ocrotite (“trei generaţii de drepturi ale omului”) Inspirat din reglementările Revoluţiei franceze, Karel Vasak, jurist francez şi teoretician al drepturilor omului, a avut ideea împărţirii lor în trei generaţii. Astfel: - prima generaţie ar fi a drepturilor civile şi politice (liberté); - a doua generaţie ar fi a drepturilor economice, sociale şi culturale (egalité); - a treia generaţie ar fi a drepturilor solidarităţii (fraternité). În doctrină s-a mai afirmat că drepturile civile şi politice ar fi “drepturi negative”, în sensul în care statele trebuie doar să se abţină de a se amesteca în exercitarea lor liberă de către persoane. De exemplu, dreptul de a nu fi suspus torturii presupune ca autorităţile statuluisă nu tortureze persoanele aflate pe teritoriul statului. Sau, dreptul la libertate înseamnă ca nimeni să nu fie arestat arbitrar.

Libertatea de exprimare presupune inexistenţa cenzurii statale etc. Spre deosebire de acestea, drepturile economice, sociale şi cultural ar fi “drepturi pozitive”, înţelegând că pentru exercitarea lor este nevoie de o acţiune a statului. De exemplu, pentru a avea posibilitatea de a munci şi a beneficia de asigurări sociale, statul trebuie să se îngrijească de existenţa locurilor de muncă, să pună în practică un sistem de asigurări etc. In fine, drepturile solidarităţii ar fi “drepturi colective”, pentru că purtătorii lor sunt nu persoane fizice individuale, ci colectivităţi/comunităţi de oameni. În realitate, acestă împărţire în drepturi negative şi drepturi positive este destul de simplistă, pentru că este greu de conceput cum doar prin neintervenţia statului s-ar putea asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor civile şi politice. În fapt, statele au chiar obligaţia de a asigura, din toate punctele de vedere, mediul potrivit exercitării acestor drepturi şi obligaţia de a intervene atunci când ele sunt încălcate. Astfel, trebuie să existe o legislaţie internă şi mecanisme judiciare (poliţie, tribunale) care să garanteze că drepturile pot fi exercitate, iar încălcarea lor este sancţionată. Dar aceasta înseamnă tocmai o acţiune pozitivă a statuluişi nu doar una de abţinere. În acelaşi timp trebuie precizat că distincţia dintre drepturile civile şi politice, pe de o parte şi drepturile economice, sociale şi culturale, pe de altă parte, a influenţat întregul proces de codificare a drepturilor omului după cel de-al doilea război mondial şi până în prezent. Dacă Franklin D.Roosevelt vorbea de cele “patru libertăţi” (the Four Freedoms) fără a face distincţie între aceste categorii de drepturi - libertatea cuvântului şi de exprimare (freedom of speach and expression) 95

- libertatea de a venera/libertatea religioasă (freedom of worship) - libertatea de a nu fi supus privaţiunilor (freedom from want) - libertatea de a nu te teme (freedom from fear) Nu acelaşi lucru se poate spune despre felul în care au fost redactate instrumentele de drepturile omului.

Pe fondul conflictului ideologic de la sfârşitul războiului, cele două Pacte internaţionale care au fost adoptate de către ONU au fost diferite în funcţie de categoriile de drepturi reglementate, diferenţa esenţială dintre ele constând în mecanismele de punere în aplicare: - drepturile civile şi politice (de exemplu, dreptul la viaţă, dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inhumane sau degradante, dreptul de a nu fi ţinut în sclavie, dreptul la libertatea personală, dreptul la un process correct şi echitabil, libertatea de exprimare, libertatea de conştiinţă şi religioasă, dreptul la viaţă privată, libertatea de asociere, libertatea de întrunire, dreptul de a candida în alegeri şi de a vota etc.) sunt drepturi pentru a căror nerespectare persoana poate cere sancţionarea celor culpabili, în cadrul unui proces; ea este de asemenea îndreptăţită să obţină un remediu adecvat în cazul violării drepturilor sale; există chiar şi mecanisme specific internaţionale de plângere prin care se constată că statul a violat drepturile unei persoane; - drepturile economice, sociale şi culturale (de exemplu, dreptul la muncă, dreptul la asigurări sociale, dreptul la odihnă, dreptul la sănătate, dreptul la locuinţă etc.) sunt formulate mai degrabă sub forma unor recomandări care ţin cont în mod esenţial de puterea economică a fiecărui stat; în privinţa mecanismelor de control pentru respectarea acestor drepturi, trebuie spus că ele sunt cu mult mai slabe, practice reducându-se la rapoarte pe care statele trebuie să le prezinte diferitelor organisme internaţionale, prezentând progresele făcute.

Pe de altă parte, ar fi, de asemenea, prea simplest să considerăm că diferenţa între cele două categorii de drepturi este doar una care a avut la bază împărţirea lumii în cele două blocuri ideologice.

Dacă ar fi fost doar atât, atunci ea nu s-ar fi manifestat şi în cadrul Consiliului Europei care, la origine, cuprindea doar democraţiile vest-europene. Şi totuşi, Convenţia europeană a drepturilor omului nu se referă decât la drepturi civile şi politice, mecanismele de control şi aplicare fiind prevăzute numai pentru acestea. Carta social europeană a fost adoptată mulţi ani mai târziu, iar mecanismul de aplicare nu prevede o procedură în faţa Curţii Europene. Aceasta înseamnă că distincţia dintre cele două categorii de drepturi este mai profundă, cauzele ei putând fi identificate în însăşi filosofia care a generat conceptul de drepturi ale omului şi în conformitate cu care se face diferenţa între “drepturi” – cele civile şi politice şi “aspiraţii” – cele economice, sociale şi culturale. În ceea ce priveşte drepturile solidarităţii – drepturile minorităţilor -, deşi preocupări pentru codificarea lor juridică în cadrul ONU au existat permanent, ele au căpătat numai o parţială ocrotire la început, prin Convenţia cu privire la crima de genocide sau Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. Abia după căderea regimurilor comuniste şi o dată cu formele violente de manifestare a intoleranţei naţionale şi religioase din Europa Centrală şi de Est ca şi din fosta Uniune Sovietică s-a reuşit atât la nivelul ONU cât şi al Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa şi al Consiliului Europei să se adopte documente care se adresează exclusive minorităţilor. b) În funcţie de deţinătorul drepturilor: drepturi individuale şi drepturi colective

96

Dacă faptulcă o persoană individual este deţinătoarea drepturilor omului este dincolo de orice discuţie, nu aceeaşi este situaţia cu drepturilecolective, adică acele drepturi al căror deţinător nu este o persoană, ci un grup de persoane, fie că acestea sunt grupate formal într-o persoană juridică, fie informal în cazul diferitelor comunităţi.

Chestiunea drepturilor colective a fost şi mai este puternic contestată de unele state, mai ales din perspectivă politică, cauza acestei contestări aflându-se mai ales în susţinerile făcute de numeroase minorităţi naţionale potrivit cărora drepturile lor nu sunt drepturi individuale, ci colective. S-a ajuns până acolo încât s-a contestat însăşi existenţa drepturilor collective în sine, ca drepturi ocrotite de dreptul internaţional, în ciuda faptului că există documente internaţionale care reglementează drepturi ale căror subiecte nu pot fi decât collective. Aşa sunt, de exemplu “dreptul popoarelor la autodeterminare”, “dreptul la dezvoltare economic şi socială”, “dreptul de a participa la şi de a beneficia de <moştenirea comună a omenirii>”, “dreptul la pace”, “dreptul la un mediu sănătos”, “dreptul la ajutor umanitar în caz de dezastru”. La acestea trebuie adăugat că subiectul ocrotit de Convenţia cu privire la crima de genocide este tot un subiect colectiv, dreptul la existenţă fiind recunoscut colectivităţii ca atare. În ceea ce priveşte drepturile minorităţilor trebuie să spus că deşi multe din ele sunt drepturi ale persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, exercitarea lor putând fi făcută individual sau în comun cu alţii, există însăşi drepturi care fie pot fi considerate colective, fie au o dimensiune colectivă, în sensul în care exercitarea lor individual este practice imposibilă. De exemplu, recunoaşterea minorităţii ca atare este un drept colectiv, căci ea are în vedere nu fiecare individ în parte, sau suma acestor indivizi, ci însăşi comunitatea. Dreptul de la instrucţie în limba maternă este un drept care aparţine fiecărei persoane, dar exercitarea sa în cadrul unei şcoli se face numai în comun cu alţii, în afara acestei dimensiuni collective reglementarea însăşi fiind inutilă, căci în particular fiecare are dreptul să înveţe cum doreşte.

Extrem de important este însă sublinierea faptului că protecţia drepturilor colective nu poate fi făcută în dauna celor individuale, acestea din urmă prevalând asupra primelor. Drepturile care aparţin fiecărei persoane pot fi reclamate nu doar în relaţia acesteia cu statul, ci şi cu celelalte persoane, inclusiv cu comunitatea căreia îi aparţine.

Classification of human rights Teacher: Cichi Ani Felicia, "Virgil Madgearu" Economic Technological High School, Iași Just as there is no unanimity on the definition of human rights, so there is no consensus on their classification, and the following examples have more of a guiding role in understanding the concept.

97

a) Depending on the social relations protected (“three generations of human rights”) Inspired by the regulations of the French Revolution, Karel Vasak, a French jurist and human rights theorist, came up with the idea of dividing them into three generations. So: - the first generation would be of civil and political rights (liberté); - the second generation would be of economic, social and cultural rights (egalité); - the third generation would be the rights of solidarity (fraternité).

The doctrine also stated that civil and political rights would be "negative rights", in the sense that states should only refrain from interfering in their free exercise by individuals. For example, the right not to be subjected to torture presupposes that the state authorities do not torture persons on the territory of the state. Or, the right to liberty means that no one is arbitrarily arrested. Freedom of expression presupposes the non-existence of state censorship, etc. In contrast, economic, social and cultural rights would be "positive rights", understanding that their exercise requires state action.

For example, in order to be able to work and benefit from social insurance, the state must take care of the existence of jobs, put in place an insurance system, etc. Finally, solidarity rights would be “collective rights”, because their bearers are not individual individuals, but communities of people.

In reality, this division into negative and positive rights is quite simplistic, because it is difficult to conceive how only the non-intervention of the state could ensure the unhindered exercise of civil and political rights. In fact, states even have the obligation to ensure, in all respects, the right environment for the exercise of these rights and the obligation to intervene when they are violated.

Thus, there must be internal legislation and judicial mechanisms (police, courts) to ensure that rights can be exercised and their violation is sanctioned. But this means precisely a positive action of the state and not just one of abstention.

At the same time, it should be noted that the distinction between civil and political rights, on the one hand, and economic, social and cultural rights, on the other, influenced the whole process of codifying human rights after the Second World War and until present. If Franklin D. Roosevelt spoke of the "four freedoms" without distinguishing between these categories of rights - freedom of speech and expression - freedom of worship / freedom of religion - freedom from want - freedom from fear The same cannot be said of the way human rights instruments have been drafted.

Against the background of the ideological conflict at the end of the war, the two international Covenants that were adopted by the UN were different depending on the categories of rights regulated, the essential difference between them being the implementation mechanisms: - civil and political rights (eg the right to life, the right not to be subjected to torture or inhuman or degrading treatment, the right not to be held in slavery, the right to personal liberty, the right to a fair and just trial, the freedom to freedom of conscience and religion, the right to privacy, freedom of association, freedom of assembly, the right to stand for election and to vote, etc.) are rights for which the trial; she is also entitled to obtain an appropriate remedy in the event of a violation of her rights; there are even specific international complaint mechanisms finding that the state has violated a person's rights;

98

- economic, social and cultural rights (eg the right to work, the right to social security, the right to rest, the right to health, the right to housing, etc.) are formulated rather in the form of recommendations which take into account essentially the power economic development of each state; With regard to the control mechanisms for the observance of these rights, it must be said that they are much weaker, practical, reducing to the reports that states have to submit to the various international bodies, showing the progress made.

On the other hand, it would also be too simplistic to consider that the difference between the two categories of rights is only one that was based on the division of the world into the two ideological blocs. If that were the case, then it would not have manifested itself in the Council of Europe, which originally included only Western European democracies. And yet, the European Convention on Human Rights refers only to civil and political rights, the mechanisms for control and enforcement being provided only for them. The European Social Charter was adopted many years later, and the enforcement mechanism does not provide for a procedure before the European Court. This means that the distinction between the two categories of rights is deeper, its causes can be identified in the very philosophy that generated the concept of human rights and according to which the difference is made between "rights" - civil and political and "aspirations". ”- the economic, social and cultural ones.

With regard to the rights of solidarity - the rights of minorities - although concerns for their legal codification within the UN have always existed, they have received only partial protection at first, through the Convention on the Crime of Genocide or the Convention on the Elimination of All Forms of racial discrimination. Only after the fall of the communist regimes and with the violent forms of manifestation of national and religious intolerance in Central and Eastern Europe and the former Soviet Union did it succeed both at the UN level and at the Organization for Cooperation and Security in Europe and the Council of Europe to adopt documents that are addressed exclusively to minorities. c) Depending on the rights holder: individual rights and collective rights If the fact that an individual is the holder of human rights is beyond any discussion, the same is not the case with collective rights, ie those rights whose holder is not a person but a group of people, whether they are formally grouped in a legal person, or informally in the case of different communities.

The issue of collective rights has been and still is strongly contested by some states, especially from a political perspective, the cause of this challenge being mainly in the claims made by many national minorities that their rights are not individual rights, but collective. It has gone so far as to challenge the very existence of collective rights themselves, as rights protected by international law, despite the fact that there are international documents that regulate rights whose subjects can only be collective. Such are, for example, “the right of peoples to self-determination”, “the right to economic and social development”, “the right to participate in and benefit from the <common heritage of mankind>”, “the right to peace”, “the right to a healthy environment "," the right to humanitarian aid in case of disaster ". To these must be added that the subject protected by the Convention on the Crime of Genocide is also a collective subject, the right to exist being recognized to the community as such.

With regard to the rights of minorities, it must be said that although many of them are rights of persons belonging to national minorities, their exercise can be done individually or jointly with others, there are rights themselves that can either be considered collective or have a collective dimension, in

99

the sense that their individual exercise is practically impossible. For example, the recognition of the minority as such is a collective right, because it does not consider each individual, or the sum of these individuals, but the community itself. The right to instruction in the mother tongue is a right that belongs to each person, but its exercise in a school is done only in common with others, outside this collective dimension the regulation itself is useless, because in particular everyone has the right to learn as they wish.

It is extremely important, however, to emphasize that the protection of collective rights cannot be done to the detriment of individual rights, the latter prevailing over the former. The rights that belong to each person can be claimed not only in his relationship with the state, but also with other people, including the community to which he belongs.

Incluziunea socială Prof. Sandu Mihaela Claudia Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță, Podu Turcului Respectarea drepturilor tuturor indivizilor societății este un aspect dezirabil, dar, din păcate, ne confruntăm frecvent cu discriminarea sau cu lipsa respectului pentru statutul apartenenților la grupurile vulnerabile. Comportamentul ostil al elevilor poartă denumirea de Bullying, făcând referire la intimidarea și terorizarea colegilor mai timizi, introvertiți ori dintr-o familie defavorizată.

Fenomenul nu este întâlnit doar în unitățile școlare, ci și la mass-media, la job ori în cartier.

Umilirea colegilor are ca punct de plecare o anumită slăbiciune a persoanei exploatate. Bullying-ul se opune incluziunii care presupune tocmai excluderea agresiunii fizice și psihice, evitarea excluderii sociale.

Bullying-ul presupune mai multe aspecte: victima, agresorul sau grupul care inițiază umilința – mobbing-ul, spectatorii-bystanders și prejudiciul provocat de abuzul fizic ori emoțional.

Termenul „bullying” s-ar traduce prin „intimidare”, dar nu se rezumă doar la asta, pornește de la etichetare, batjocură, răspândire de zvonuri, până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copii îl învață de la adulți, copii mai mari, televizor. Agresorul pare că nu are empatie și chiar se bucură că produce durere celorlalți. Dorește să domine și să înjosească, exagerează în situații obișnuite. Agresorul abuzează de putere pentru a-i răni pe ceilalți, deliberat și în mod repetat.

Ceea ce nu conștientizăm este că agresorul a fost la rândul său victimă și perpetuează un comportament jignitor. Există două categorii de oameni: cei care sunt jigniți și depășesc momentul și cei care devin abuzivi la rândul lor. Dorind să obțină atenție și popularitate, ei continuă comportamentul agresiv.

100

Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de personae, diferențelor pe care acestea le prezintă (înălțime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potențial de învățare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying, comportament din cauza căruia am avut cu toții de suferit și mai ales, un comportament pe care toți l-am manifestat. Cu toții am jignit și am fost jigniți și ne dorim incluziune socială.

Geniul Albert Einstein considera că: Lumea nu este amenințată de cei răi, ci de cei care permit răul.

Social Inclusion Teacher Sandu Mihaela Claudia Alexandru Vlahuță Technological High School Respecting the rights of all individuals in society is desirable, but unfortunately we often face discrimination or disrespect for the status of members of vulnerable groups. The hostile behavior of students is called Bullying, referring to the intimidation and terrorization of more shy, introverted colleagues or from a disadvantaged family.

The phenomenon is not only found in schools, but also in the media, at work or in the neighborhood. The humiliation of colleagues has as a starting point a certain weakness of the exploited person. Bullying opposes inclusion which involves the exclusion of physical and mental aggression, the avoidance of social exclusion.

Bullying involves several aspects: the victim, the aggressor or the group that initiates the humiliation - the mobbing, the spectators-bystanders and the damage caused by the physical or emotional abuse.

The term "bullying" translates as "intimidation", but it is not limited to this, it starts from labeling, mockery, spreading rumors, to physical violence. Bullying behavior is felt especially when there are differences in economic, racial, cultural, age, etc., and children learn it from adults, older children, television. The aggressor seems to have no empathy and is even happy to cause pain to others. He wants to dominate and degrade, he exaggerates in ordinary situations. The aggressor abuses his power to hurt others, deliberately and repeatedly.

What we do not realize is that the aggressor was also a victim and perpetuates an offensive behavior. There are two categories of people: those who are offended and out of date and those who become abusive in turn. Wanting to gain attention and popularity, they continue the aggressive behavior.

101

We can talk about physical, verbal, sexual or mental bullying. Manipulation, gossip, coercion, criticism, lies, exaggerated comic addressed to a person or a group of people, the differences they present (height, weight, eye color, hair color, cognitive level, learning potential, race, ethnicity, religion , disability, type of family, level of culture, etc.) is bullying behavior, behavior because of which we all suffered and especially a behavior that we all manifested. We have all been offended and we have been offended and we want social inclusion.

The genius Albert Einstein considered that: The world is not threatened by the wicked, but by those who allow evil.

Impactul Holocaustului asupra societății Profesor: Daniela Bălțatu Palatul Copiilor, Piatra Neamț Mărturia arhitectului Simion Simion, unul din martorii Pogromului împotriva evreilor din Iași, din 1941: ”Era cam la 400-500 de metri de Prefectură. Și ce să fac, mi-am zis? Aveam totuși un ausweis (permis) nemțesc pentru mașină și am zis cu ăsta poate o să pot trece. Și am plecat...

Am ajuns la vreo 100-150 de metri de Prefectură și am fost opriți de un cordon de soldați români toți erau români și din camioanele din față și din cele din spate. M-am oprit acolo. Nu ne-au mai dat voie să înaintăm. După vreo jumătate de oră, trei-sferturi de oră, era un grup mare de cetățeni, înconjurați de armată, care veneau; intraseră prin curți, dinaintea Prefecturii, și au scos evreii... Erau femei, copii, care urlau, țipau, și cordonul din armata română îi dădea la o parte și pe aceia (pe bărbați) îi înghesuia pe șosea, ca să-i bage în Prefectură. La un moment dat s-au oprit, am auzit un răpăit de mitralieră de vreo zece-cinsprezece minute și s-a făcut liniște... A mai durat cam jumătate de oră pînă am putut să plec înainte. Înainte de Prefectură, am văzut că erau cadavre pe caldarîm, pe trotuare, și niște oameni trăgînd de aceste cadavre să le ducă spre margine... Iar pe șanț curgea sîngele celor care erau împușcați. Erau și în curtea Prefecturii - unde se adunau cadavre - dar erau și oameni vii... Am trecut mai departe, să merg spre Vaslui. Mi s-a spus că spre Vaslui este unitatea respectivă. Înainte pe drum, la vreo 400-500 de metri, cînd trebuia să o iau pe șosea la dreapta, în față era un magazin cu obloanele trase. Noi mergeam foarte încet și la un moment dat un cetățean, civil, mergea înainte și în spate era un soldat neamț pe care nu l-am mai văzut de atunci. Ajunsese în fața magazinului, iar în față era un cetățean care vroia să ridice oblonul. Celălalt, care venea cu neamțul, la un moment dat i l-a arătat și a spus: „ăla este...”. Neamțul a scos revolverul și l-a împușcat în fața magazinului. Era singurul neamț pe care l-am văzut și am plecat mai departe. Am trecut destul de greu și, cînd am ajuns la Prut, unitatea îl trecuse deja. Și nu ne-au mai dat voie, nu am mai putut să trec. Cu chiu, cu vai, m-am întors la Bacău... Asta este ceea ce am văzut acolo.”

102

În groapa cu morți:” În drum spre Transnistria, execuțiile sumare ale evreilor, începute în iulie – august 1941, au continuat, iar unii au scăpat ca prin minune, ca de pildă Shabs Roif. Am fost îndreptați spre Nistru, în județul Soroca, într-o pădure pe malul râului. Era o ploaie mocănească și acolo am fost în groapa cu morți timp de o noapte.

Erau acolo niște gropi care fuseseră deja astupate până să venim noi, iar o a treia groapă nu era chiar plină. Eu aveam pe atunci 11 ani și alergam pe acolo cu alți copii, la vârsta aceea nu înțelegeam chiar tot ce se întâmplă.

Ei căutau de acum oameni să umple groapa. I-au aliniat pe marginea gropii și au deschis focul. Am căzut cu toții în groapă, iar eu eram plin de sânge, dar nu era al meu, ci al unui bărbat cu care căzusem în groapă. Țin minte că i se adresau ofițerului “Domnule locotenent”. Ulterior am citit că era vorba de Roșca și încă unul care au declarat că au împușcat 500 de evrei.” își amintește Shabs Roif. În cele două exemple de mai sus, am încercat să redau doar o infimă parte din crimele comise împotriva umanității și în speță asupra evreilor din România și nu numai.

Holocaustul din România a fost recunoscut oficial de statul român în anul 2004, cînd a fost publicat Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, raport elaborat de o comisie prezidată de Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului originar din Sighetul Marmației și laureat al Premiului Nobel pentru Pace 1986.

Raportul, care are 424 de pagini, a ajuns la concluzia că statul român se face responsabil de moartea a 280 – 380 .000.000 de evrei și 11 mii de rromi în perioada 1940 – 1944.

Dar, după 16 ani de la publicare, acest raport este fie foarte puțin cunoscut, fie concluziile sale sânt contestate. Sondajele de opinie arată că doar în jur de o treime dintre români acceptă faptul că în România a avut loc un Holocaust, adică genocidul populației evreiești.

Ignoranță – în bună măsură, dar și rea credință – mai ales în zona naționalistă a opiniei publice, care nu acceptă că Ion Antonescu și regimul său, alături de legionari în mai mică măsură, au avut un rol activ în inițierea și punerea în practică a Holocaustului din România. În afară de Pogromul de la Iași și Trenurile Morții (iunie – iulie 1941) – episod parțial cunoscut din perioada comunistă, dar al cărui bilanț real (peste 13 mii de morți) este fie minimalizat, fie pus pe seama militarilor germani aflați în oraș la începutul războiului împotriva URSS – alte masacre și pogromuri comise în teritoriile sub administrație românească sunt practic necunoscute. În această lucrare, vreau să mă refer exclusiv asupra evenimentelor petrecute pe teritoriul României și anume, Pogromul de la Iași.

Se estimează că au fost masacrați între 1000 și 14.000 de evrei din Iași, iar alți 2713 au pierit în trenurile morții; rapoartele oficiale, nu pot preciza numărul exact al victimelor și împiedică formarea unei imagini clare asupra comportamentului criminal al forțelor germane și a incompetenței autorităților militare române. Evreii din Moldova au fost ținta măsurilor luate de Generalul Antonescu, pe fondul îndoielilor armatei asupra atașamentului evreilor față de statul român.

Orașul a fost traversat în două rânduri de două raiduri aeriene (25 și 26 iunie). Evenimentele sângeroase au pornit de la faptul că, anumite persoane au transmis semnale avioanelor rusești cu

103

ajutorul radiourilor (ulterior au fost confiscate radiourile evreilor și aceștia persecutați, deoarece ei erau cei bănuiți).

Trei evrei au fost executați prin împușcare pe 26 iunie, de către sergentul Mocanu, la locul de retragere al garnizoanei. Poliția a primit ordin să marcheze locurile unde se aflau bombele neexplodate în urma raidurilor aeriene sovietice; pirotehniștii chemați să se ocupe de acest lucru au fost arestați mai apoi, sub acuzația că marcau cu var alb bombele neexplodate. Același sergent Mocanu, i-a executat pe cei 5 pirotehniști fără să fi primit vreun ordin de undeva, ci doar pentru că așa a considerat el.

Un alt incident petrecut în oraș, erau focurile de armă care s-au auzit în 28 iunie, în urma cărora tot evreii erau bănuiți ;în realitate, focurile proveneau de la un avion german. Patrulele germane au încolonat evreii și i-au dus la sediul Poliției. Câteva sute de evrei au fost atunci împușcați în curtea sediului Poliției; masacrul a continuat în după- amiaza acelei zile și doar la intervenția generalului Stavrescu, germanii s-au înduplecat și au încetat focul asupra evreilor.

Rapoartele arată că, erau implicați atât soldați români cât și soldați germani. Generalul Antonescu a cerut atunci îndepărtarea evreilor din Iași cu trenul, într-un lagăr din Călărași; în drum spre Călărași (40 de vagoane sigilate cu 2530 de evrei), au murit cca 1400 de persoane care au fost expuse la condiții severe în timpul transportului, căldura, canicula, lipsa aerului și a apei, i-au obligat la gesturi extreme și disperate la care mulți nu au rezistat. Au supravițuit 1011 evrei în cele 6 zile de chin; acestea au fost denumite trenurile morții.

Tratamentul aplicat evreilor de generalul Antonescu este diferit de cel al lui Hitler. În 1941 forțele armate germane și române, au contribuit la uciderea în masă a evreilor din Basarabia și Bucovina, apoi autoritățile române au acționat independent; discriminarea a fost urmată de deportări, doar că, în cazul României, acestea nu s-au terminat în camerele de gazare, ci prin împușcare.

Evreii din Transnistria au avut o moarte lentă din cauza tifosului și a foametei; evreii nu au fost singurii persecutați, ci și rromii, au fost deportați 11.441 de rromi și apoi uciși. Din atâta omenire deportată, a rămas o listă de nume, victime ale unor interese, ale urii și discriminării rasiale.

Bibliografie: Martiriul evreilor din România, 1940- 1944. Documente și mărturii, documentul nr. 27, p. 89.

Matatias Carp, Cartea neagră, Suferințele evreilor din România, 1940- 1944, vol. IIA, Pogromul de la Iași, București, 1948.

Dilema veche, Holocaustul din România - acest mare necunoscut și iritant, Petru Clej. www.wordpress.com , Războiul pentru trecut

104

The Impact Of The Holocaust On Society Teacher: Daniela Bălțatu Children sPalace, Piatra Neamț Testimony of the architect Simion Simion, one of the witnesses of the Pogrom against the Jews from Iași, from 1941: "It was about 400-500 meters from the Prefecture. And what should I do, I thought? I still had a German ausweis (permit) for the car and I said with that maybe I can pass. And we left ... We reached about 100-150 meters from the Prefecture and we were stopped by a cordon of Romanian soldiers - they were all Romanians from the front and rear trucks. I stopped there. They didn't let us go any further. After about half an hour, three-quarters of an hour, there was a large group of citizens, surrounded by the army, coming; they had entered the courtyards, in front of the Prefecture, and took out the Jews ... There were women, children, shouting, screaming, and the cordon of the Romanian army was pushing them aside and crowding (the men) on the road to put them in the Prefecture. At one point they stopped, I heard a machine gun rumble of about ten or fifteen minutes and there was silence ... It took about half an hour before I could go farther. Before the Prefecture, I saw that there were corpses on the pavement, on the sidewalks, and some people pulling these corpses to take them to the edge ... And on the ditch flowed the blood of those who were shot. They were also in the courtyard of the Prefecture - where corpses were gathered - but there were also living people ... I went on, to go to Vaslui. I was told that the unit is to Vaslui.

Before on the road, about 400-500 meters, when I had to take the road on the right, in front was a shop with shutters pulled. We were walking very slowly and at one point a citizen, a civilian, was walking forward and behind him was a German soldier whom I had not seen since. He had arrived in front of the store, and in front of him was a citizen who wanted to raise the shutter. The other, who was coming with the German, at one point showed it to him and said: "that is ..." The German pulled out his revolver and shot him in front of the store. He was the only German I saw and I went on. We had a hard time, and by the time we reached the Prut, the unit had already passed. And they didn't let us, we couldn't pass. With a sigh, I returned to Bacau ... That's what I saw there. " In the pit of the dead: “On the way to Transnistria, the summary executions of the Jews, which began in July-August 1941, continued, and some miraculously escaped, such as Shabs Roif. We were headed to the Dniester, in Soroca County, in a forest by the river. It was raining hard and there I was in the grave with the dead for one night.

There were some pits there that had already been plugged by the time we arrived, and a third pit wasn't quite full. I was 11 years old at the time and I ran there with other children, at that age I didn't really understand everything that was happening.

105

They were now looking for people to fill the pit. They lined them up on the edge of the pit and opened fire. We all fell into the pit, and I was full of blood, but it was not mine, but that of a man with whom I had fallen in the pit.

I remember addressing the "Lieutenant" to the officer. Later I read that it was about Roșca and another one who declared that they shot 500 Jews”, Shabs Roif remembers.

In the two examples above, I tried to report only a tiny part of the crimes committed against humanity and in this case on the Jews in Romania and beyond.

The Romanian Holocaust was officially recognized by the Romanian state in 2004, when the Final Report of the International Commission for the Study of the Romanian Holocaust was published, a report prepared by a commission chaired by Elie Wiesel, Holocaust survivor from Sighetul Marmației and winner of the Prize Nobel Peace Prize 1986.

The report, which has 424 pages, concluded that the Romanian state is responsible for the deaths of 280-380,000,000 Jews and 11,000 Roma between 1940 and 1944.

But 16 years after its publication, this report is either very little known or its conclusions are being challenged. Opinion polls show that only about a third of Romanians accept the fact that a Holocaust took place in Romania, ie the genocide of the Jewish population.

Ignorance - to a large extent, but also bad faith - especially in the nationalist area of public opinion, which does not accept that Ion Antonescu and his regime, along with legionnaires to a lesser extent, had an active role in initiating and implementing The Holocaust in Romania.

Apart from the Pogrom from Iași and the Death Trains (June - July 1941) - a partially known episode from the communist period, but whose real balance (over 13 thousand deaths) is either minimized or attributed to the German military in the city at the beginning of the war against the USSR - other massacres and pogroms committed in the territories under Romanian administration are practically unknown.

In this paper, I want to refer, exclusively, to the events that took place in Romania, namely, the Pogrom of Iași.

It is estimated that between 1,000 and 14,000 Jews from Iasi were massacred, and another 3,713 perished in the death trains; official reports cannot specify the exact number of victims and prevent the formation of a clear picture of the criminal behavior of German forces and the incompetence of the Romanian military authorities. The Jews of Moldova were the target of the measures taken by General Antonescu, against the background of the army's doubts about the attachment of the Jews to the Romanian state.

The city was crossed twice by two air raids (June 25 and 26). The bloody events started from the fact that some people transmitted signals to Russian planes with the help of radios (later the radios of the Jews were confiscated and they were persecuted because they were the suspects).

Three Jews were shot dead on June 26 by Sergeant Mocanu at the garrison's retreat. Police were ordered to mark the locations of unexploded bombs following Soviet air raids; the pyrotechnicians called to deal with this were later arrested on charges of marking unexploded bombs with white lime. The same Sergeant Mocanu, executed the 5 pyrotechnicians without having received any order from somewhere, but only because he considered it so.

106

Another incident in the city was the gunfire that was heard on June 28, after which the Jews were also suspected, in reality, the fire came from a German plane. German patrols lined the Jews and took them to the police headquarters. Several hundred Jews were then shot in the courtyard of the police headquarters; the massacre continued in the afternoon of that day and only at the intervention of General Stavrescu did the Germans bow down and cease fire on the Jews.

Reports show that both Romanian and German soldiers were involved. General Antonescu then demanded the removal of the Jews from Iasi by train, in a camp in Calarasi; on the way to Călărași (40 wagons sealed with 2530 Jews), about 1400 people died who were exposed to severe conditions during transport, heat, heat, lack of air and water, forced them to extreme gestures and desperate that many could not resist. 1,011 Jews survived the 6 days of torment; these were called death trains.

The treatment applied to Jews by General Antonescu is different from that of Hitler. In 1941, the German and Romanian armed forces contributed to the mass murder of Jews in Bessarabia and Bukovina, then the Romanian authorities acted independently; the discrimination was followed by deportations, only that, in the case of Romania, they did not end in the gas chambers, but by shooting.

Jews in Transnistria died slowly from typhus and hunger; the Jews were not the only ones persecuted, but also the gypsies, 11,441 gypsies were deported and then killed. Out of so many deported people, it has remained a list of names, victims of interests, hatred and racial discrimination.

Bibliography: The martyrdom of the Jews in Romania, 1940-1944. Documents and testimonies, document no. 27, pp. 89 Matatias Carp, The Black Book, The Sufferings of the Jews in Romania, 1940-1944, vol. IIA, The Pogrom of Iași, Bucharest, 1948 The old dilemma, the Holocaust in Romania - this great unknown and irritating, Petru Clej. www.wordpress.com, War for the Past

9 Octombrie Motto:”Cine uită nu merită” Profesor Grigore Georgeta Școala Gimnaziala Radu cel Mare, Târgoviste Holocaustul este un cuvânt ebraic de origine greacă care înseamnă “sacrificiu”. Termenul de “Holocaust” este convenţional desemnând ansamblul crimelor comise de nazişti şi aliaţii acestora 107

împotriva mai multor categorii de victime: evrei, ţigani, opozanţi, etc. Dar cel mai mult de suferit au avut evreii.

Ura împotriva evreilor,care într-o anumită măsură,exista şi înainte de Hristos, a fost răspândită de-a lungul secolelor prin intermediul Bisericii creştine. În Evul Mediu când termenul “antisemitism”(“ura împotriva evreilor”) nu exista, era de la sine înţeles că “evreul n-are voie să trăiască printre noi ca evreu”. Cu toate acestea evreii scăpau de persecuţii dacă renunţau la credinţa lor şi se converteau la creştinism. Încă de la începutul politicii antisemite se creează o imagine a evreului răufăcător,care profanează împărtăşania, otrăveşte fântânile,în general o unealtă a răului. Repetate de-a lungul veacurilor, aceste clişee s-au întipărit adânc în credinţele populare şi declanşează regulat prigoane care se sfârşesc de multe ori prin masacre.

Consolidat antisemitismul îşi capătă caracterul său rasist la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost ridicat la rang de politică de Adolf Hitler –“rasa pură”.

Atunci când naziştii au venit la putere în 1933, religia încetase să mai fie un semn distinctiv al evreului, acum nu mai era luat în considerare decât sângele. Nu mai avea importanţă adâncă un evreu şi mai multe generaţii împotriva lui fuseseră botezate, câteva picături de sânge evreiesc erau suficiente pentru a fi arătat cu degetul. Din acel moment deviza devenise: ”evreul n-are voie să trăiască printre noi”. Dar întrucât nici o ţară nu voia să-i primească pe evreii germani, au fost elaborate planurile “soluţiei finale”, iar deviza lui Hitler a devenit: ”evreul n-are voie să trăiască”. Învinuindu-i pe evrei de o conjuraţie de proporţii mondiale în care erau aruncate laolaltă acuzaţiile de comunism şi capitalism, lui Hitler nu i-a fost greu să convingă masele de justeţea exterminării lor.

Faptul că “evreul n-are voie să trăiască“ era o decizie al cărei secret a fost păstrat până la capăt de către apropiaţii lui Hitler. Nici măcar evreii nu au înţeles ce-i aşteaptă, dar asta s-a datorat în mare măsură faptului că ostilităţile împotriva lor nu erau un lucru nou. În lagărele de exterminare au pierit aproximativ 6 milioane de evrei: Auschwitz, Belzec, Maidanek sau lagărele morţii au reprezentat “mormântul mai multor evrei”. Faptul că unii evrei au reuşit să supravieţuiască s-a datorat purei întâmplări şi sfârşitului războiului care a venit mai repede decât socotise Hitler.

De aceea nu trebuie să uităm ce s-a întâmplat şi să ne călăuzească toleranţa pentru că fanatismul nu poate aduce nimic bun. De aceea “Cine uită nu merită”.

Elevii Şcolii Nr. 3 ”Smaranda Gheorghiu” din Târgovişte sunt strănepoţii acelor copii care au avut norocul de a primi de la un evreu bogat sufleteşte şi cu drag de învăţătură, Samuel Iosif, comerciant şi mare industriaş din Târgovişte, proprietar al Fabricii de Spirt de pe Calea Ploieşti, pământ şi localul unde se află şcoala.

Localul a fost construit în 1916 iar devizul şcolii a fost de 56.000 lei la vremea respectivă, iar Samuel Iosif a donat 40.000 lei, şi tot el a oferit şi un împrumut fără dobândă pentru diferenţă.

Singura lui dorinţă a fost ca pe frontispiciu să se treacă şi numele Eliza şi Samuel Iosif, iar la şcoală să înveţe toţi copiii de sârbi, ţigani, români nefăcând discriminare rasială şi să se facă şi o sală de clasă destinată atelierului de tâmplărie ca elevii să înveţe o meserie.

Bibliografie:

108

Lia Benjamin, Evreii din România între anii 1940-1944, vol 1, Editura Hasefer, 1993

October 9 Motto: "Whoever Forgets Is Not Worth It" Professor Grigore Georgeta Secondary School Radu cel Mare, Târgoviste The Holocaust is a Hebrew word of Greek origin meaning "sacrifice." The term "Holocaust" is conventionally referring to all the crimes committed by the Nazis and their allies against several categories of victims: Jews, Gypsies, opponents, etc. But the Jews suffered the most.

Hate against the Jews, which to some extent existed before Christ, has been spread over the centuries through the Christian Church.

In the Middle Ages, when the term "anti-Semitism" ("hatred of Jews") did not exist, it was selfevident that "the Jew is not allowed to live among us as a Jew." However, the Jews escaped persecution if they renounced their faith and converted to Christianity.

From the beginning of anti-Semitic politics, an image of the wicked Jew is created, who desecrates communion, poisons wells, generally a tool of evil. Repeated over the centuries, these clichés have become deeply ingrained in popular beliefs and regularly trigger persecutions that often end in massacres. , it was not difficult for Hitler to convince the masses of the justice of their extermination.

The fact that "the Jew is not allowed to live" was a decision whose secret was kept to the end by Hitler's confidents. Not even the Jews understood what awaited them, but this was largely due to the fact that the illnesses against them were nothing new. Approximately 6 million Jews perished in the extermination camps: Auschwitz, Belzec, Maidanek, or the death camps were the "grave of several Jews." The fact that Consolidated anti-Semitism acquired its racist character at the end of the 19th century and was elevated to the rank of politics by Adolf Hitler - the "pure race".

When the Nazis came to power in 1933, religion had ceased to be a hallmark of the Jew, now only blood was considered. He was no longer of profound importance to a Jew, and several generations had been baptized against him, a few drops of Jewish blood were enough to be pointed at. From that moment the motto had become: "the Jew is not allowed to live among us." But as no country wanted to receive German Jews, plans for a "final solution" were drawn up, and Hitler's motto became: "The Jew is not allowed to live."

Accusing the Jews of a worldwide conspiracy in which the accusations of communism and capitalism were thrown togethersome Jews managed to survive was due to pure chance and the end of the war that came sooner than Hitler had thought.

109

That is why we must not forget what happened and let our tolerance guide us because bigotry cannot bring anything good. That's why "He who forgets is not worth it."

The students of School No. 3 "Smaranda Gheorghiu" from Târgovişte are the greatgrandchildren of those children who were lucky enough to receive from a Jew rich in spirit and with a love of education, Samuel Iosif, merchant and great industrialist from Târgovişte, owner of the Spirits Factory on Calea Ploieşti, the land and the place where the school is located.

The restaurant was built in 1916 and the school's estimate was 56,000 lei at the time, and Samuel Iosif donated 40,000 lei, and he also offered an interest-free loan for the difference.

His only wish was that the names Eliza and Samuel Iosif should be written on the front label, and that all the children of Serbs, Gypsies, Romanians should be taught at school without racial discrimination and to make a classroom for the carpentry workshop for students to learn a trade.

Bibliography: Lia Benjamin (ed.), Jews in Romania between 1940-1944, vol 1, Hasefer Publishing House, 1993

Tradiţie, actualitate în lumea rromilor Prof. dr. Grecu Elena-Alina, Școala Gimnazială Nr. 1 Costeşti, județul Argeș Rromii au venit în Europa ca o națiune unită prin limbă, cultură și origine, dar în grupuri mici și răspândite pe o arie mare. Ei nu au avut putere politică sau militară, o religie a lor, sau un teritoriu cu care să se identifice. Pielea lor închisă și stilul de viață normal au creat încă de la început în mintea europenilor o imagine negativă despre rromi. Aceștia practicau ghicitul ca ocupație și foloseau blesteme pentru a se răzbuna, astfel încât ei erau asociați cu magia neagră – lucru deosebit de grav în societățile aproape paranoice din evul mediu, cu privire la religie. Totuși, au supraviețuit și și-au păstrat specificul etnic, în ciuda agresivității sociale și politice la care erau supuși. Datorită stilului lor de viață și discriminării, rromii nu au avut pentru mult acces la sistemul judiciar și nu au putut să-și apere drepturile, ba chiar nici să-și exprime punctul de vedere.

Printre posibilităţile de integrare a rromilor în societate este şi aceea a asimilării culturale a acestei etnii. Se pune întrebarea dacă ea are sau nu astăzi o justificare sau viabilitate în lumea actuală. În variantă exclusivistă, evident, ea nu are viabilitate. Există un fenomen natural de asimilare culturală, parţială ⁄ totală, a unui număr restrâns de indivizi din etnia rromă. Cele mai expuse fenomenului sunt categoriile de rromi mai integrate social, cele aflate într-o comunicare permanentă cu majoritarii. În special, lăutarii, fierarii, florăresele etc., cu toate că nu îşi neagă apartenenţa la etnia rromă, în mare măsură, nu cunosc limba propriului neam şi nu manifestă vreo tendinţă pentru a o 110

învăţa. Ei îşi educă copiii în spiritul culturii române şi al valorilor europene. Această categorie de indivizi prezintă un grad avansat de românizare, deşi mai redus decât al rudarilor, dar un grad deplin de integrare socială. Dacă această categorie de persoane prezintă o adeziune benevolă la cultura majoritarilor, ar fi regretabil să se constate, la nivel politic, tendinţa de asimilare culturală a minoritarilor.

Conform unui raport elaborat de Comisia Mondială pentru Cultură şi Dezvoltare, înfiinţată în anul 1991 sub egida UNESCO, se trăieşte ,,într-o lume în care zece mii de societăţi distincte se regăsesc în aproximativ două sute de state”. De-a lungul istoriei, diferitele tipuri de comunităţi etnoculturale s-au încadrat în condiţii distincte în comunităţile politice şi cadrele statale existente, ceea ce determină în bună măsură situaţia lor actuală, natura problemelor cu care ele se confruntă şi nu în ultimul rând, strategia etnopolitică pentru care optează, relaţia ce vor să o întreţină naţiunile majoritare. La originea pluralităţii etnoculturale se găseşte faptul că anumite comunităţi, care pe vremuri formau societăţi active şi complete din punct de vedere instituţional, inclusiv cu tradiţii de autoguvernare, au fost încorporate într-un stat mai mare. Încorporarea a avut loc de regulă, împotriva voinţei lor, ca urmare a colonizării, cuceririi sau cedării de teritoriu de la o putere imperială la alta, dar există şi exemple în care încorporarea s-a produs în mod voluntar, ca rezultat al federalizării.

Deja s-a vorbit despre profundele deosebiri dintre cultura rromani, de origine asiatică, aproape primitivă, nescrisă, incompatibilă din multe puncte de vedere cu cea europeană, evoluată şi rafinată. Firesc este să fie pusă întrebarea în ce măsură există, totuşi, similitudini şi compatibilităţi între cele două forme de cultură.

O compatibilitate demnă de evidenţiat, la nivel cultural, este dată de sistemul de valori eticoreligioase bine-rău, existent atât în cultura rromă tradiţională, cât şi în cea europeană, prin filiera religioasă. Astfel, rromii, prin tradiţie, cred în două principii: Del (principiul binelui) şi Beng (principiul răului), dar care se manifestă cu potenţialităţi echivalente în lumea înconjurătoare, spre deosebire de creştinism, unde, deşi există aceleaşi valori, binele este predestinat să învingă. Această asemănare, în construcţia sistemului de valori morale, atât la rromi, cât si la creştini, a făcut posibilă adoptarea cu uşurinţă de către rromi a religiei creştine cu întreaga ei structură de valori şi simboluri.

Iată o posibilă poartă spre compatibilizarea celor două lumi. Sigur că doar prin educaţie, rromii pot fi, într-o primă fază, făcuţi să accepte, ca opţional, în paralel, sistemul de valori europene. Într-o a doua fază, valorile acestui sistem se vor întrepătrunde cu cele tradiţionale rromani, ducând la o sinteză compatibilă într-un grad înalt cu sistemul valorilor europene.

O altă preocupare în cadrul tematicii rrome, despre care s-a vorbit mult în ultimii ani, este problematica marginalizării şi automarginalizării ca realităţi ale lumii rromilor şi, de aici, necesitatea eliminării acestor tare ale vieţii sociale în care sunt implicaţi, atât de mult, aceşti minoritari. Abordarea unei asemenea teme corespunde unei realităţi şi unei necesităţi şi pretinde o abordare profesionistă, tehnică şi eficientă.

Marginalizarea se impune ca unul dintre cele mai actuale şi sensibile subiecte referitoare la lumea rromă. Se poate spune acest lucru, deoarece, frecvent, acest subiect, fiind abordat în totală necunoştinţă de cauză, în consecinţă, concluziile sunt distorsionate, în neconcordanţă cu realitatea şi, prin aceasta, periculoase pentru echilibrul social din orice comunitate în care există şi rromi. Atât

111

marginalizarea, cât şi automarginalizarea, ca reacţie derivată, trebuie tratate ca fenomene complexe, cu amplă derulare în timp, în plan social, fără a fi neglijate rădăcinile lor culturale, rasiale, psihologice, juridice şi politice. Astfel, marginalizarea apare ca o permanenţă a condiţiei sociale a tuturor rromilor din lumea europeană, indiferent de condiţia lor de robi fără drepturi şi speranţă sau nomazi rătăcitori prin lume. Este singurul fenomen ce caracterizează toate comunităţile rrome, fără excepţie. Rromii sedentari au fost marginalizaţi social şi cultural printr-un statut special, altul decât al majoritarilor, iar rromii nomazi au fost marginalizaţi prin prigoană, restricţii şi neincludere în viaţa socială.

Automarginalizarea este doar un reflex nefast datorat permanentizării marginalizării şi necomunicării, realităţi ce au marcat viaţa comunităţilor rromani din România şi nu numai. Din cauza marginalizării permanente, mulţi dintre etnicii rromi au pierdut capacitatea de a se racorda firesc la context, ajungând să aibă o atitudine de reţinere faţă de acesta şi, prin neimplicare, să ajungă la automarginalizare. Se prefigurează, astfel, soluţia tratării cauzelor acestor fenomene şi nu a efectelor lor, aşa cum se încearcă astăzi în cele mai multe demersuri. În spatele a ceea ce se vede, există secole de istorie, tradiţie, oprimare, condiţii specifice de evoluţie, specific rasial şi cultural şi, în consecinţă, este riscant să te pronunţi asupra unor fenomene cu aşa o vechime şi continuitate, cunoscând doar aparenţele de manifestare a lor.

Bibliografie Achim, Viorel, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 Cherata, Lucian, Ţiganii. Istoric, specific, integrare socială, Craiova, Editura Sibila, 1999 Pons, Emmanuelle, Ţiganii din România – o minoritate în tranziţie, Bucureşti, Editura Compania, 1999

Tradition, Present In The Gipsy World Prof. Dr. Grecu Elena-Alina, Secondary School Nr. 1 Costeşti, Argeș county The Gypsy came to Europe as a nation united by language, culture and origin, but in small groups and spread over a large area. They had no political or military power, no religion of their own, or territory to identify with. Their dark skin and normal lifestyle created a negative image of the Gypsy in the minds of Europeans from the very beginning. They practiced fortelling as an occupation and used curses to take revenge, so they were associated with black magic - a particularly serious thing in the almost paranoid societies of the Middle Ages, regarding religion.

However, they survived and retained their ethnic specificity, despite the social and political aggression to which they were subjected. Due to their lifestyle and discrimination, the gypsy did not 112

have much access to the judiciary and were unable to defend their rights or even express their views.

Among the possibilities of integrating the gypsy in the society is that of the cultural assimilation of this ethnic group. The question is whether or not it has a justification or viability in today's world. In the exclusive version, obviously, it has no viability. There is a natural phenomenon of cultural assimilation, partial ⁄ total, of a small number of individuals from the Roma ethnicity. The most exposed to the phenomenon are the more socially integrated categories of Roma, those in a permanent communication with the majority. In particular, fiddlers, blacksmiths, florists, etc., although they do not deny their belonging to the gypsy ethnic group, to a large extent, do not know the language of their own people and do not show any tendency to learn it. They educate their children in the spirit of Romanian culture and European values. This category of individuals has an advanced degree of Romanianization, although lower than that of relatives, but a full degree of social integration. If this category of people has a voluntary adherence to the culture of the majorities, it would be unfortunate to see, at the political level, the tendency of cultural assimilation of minorities.

According to a report by the World Commission on Culture and Development, set up in 1991 under the auspices of UNESCO, people live "in a world where ten thousand distinct societies are found in about two hundred states." Throughout history, different types of ethnocultural communities have been classified under different conditions in existing political communities and state cadres, which largely determines their current situation, the nature of the problems they face and last but not least, the ethnopolitics strategy for which they opt, the relationship that the majority nations want to maintain. At the origin of ethnocultural plurality it is the fact that certain communities, which once formed active and complete societies from an institutional point of view, including with traditions of self-government, have been incorporated into a larger state.

Incorporation usually took place, against their will, as a result of colonization, conquest, or cession of territory from one imperial power to another, but there are also examples in which incorporation occurred voluntarily as a result of federalization.

There has already been talk of profound differences between gypsy culture, of Asian origin, almost primitive, unwritten, incompatible in many ways with the European one, evolved and refined. It is natural to ask to what extent, however, there are similarities and compatibilities between the two forms of culture.

A compatibility worthy of emphasis, at the cultural level, is given by the system of ethicalreligious values, good-bad, existing both in the traditional gypsy culture and in the European one, through the religious chain. Thus, the gypsy, by tradition, believe in two principles: Del (the principle of good) and Beng (the principle of evil), but which manifests itself with equivalent potentialities in the surrounding world, unlike Christianity, where, although there are the same values, good is predestined to win. This resemblance, in the construction of the system of moral values, to both gypsies and Christians, made it possible for the gypsy to easily adopt the Christian religion with its entire structure of values and symbols. Here is a possible gateway to the compatibility of the two worlds. Of course, only through education can the gypsy be, in a first phase, made to accept, as an option, in parallel, the system of European values. In a second phase,

113

the values of this system will intertwine with the traditional gypsy ones, leading to a synthesis compatible to a high degree with the system of European values.

Another concern in the gypsy issue, which has been talked about a lot in recent years, is the issue of marginalization and self-marginalization as realities of the gypsy world and, hence, the need to eliminate these forces of social life in which these minorities are involved. Approaching such a topic corresponds to a reality and a need and demands a professional, technical and efficient approach.

Marginalization stands out as one of the most current and sensitive topics related to the gypsy world. This can be said because, frequently, this subject, being approached in total ignorance, consequently, the conclusions are distorted, inconsistent with reality and, therefore, dangerous for the social balance of any community in which there are gypsies. Both marginalization and selfmarginalization, as a derived reaction, must be treated as complex phenomena, with ample development in time, in social terms, without neglecting their cultural, racial, psychological, legal and political roots. Thus, marginalization appears as a permanence of the social condition of all gypsies in the European world, regardless of their condition as slaves without rights and hope or nomadic wanderers around the world. It is the only phenomenon that characterizes all gypsy communities, without exception. Sedentary gypsies were socially and culturally marginalized by a special status other than that of the majority, and nomadic gypsies were marginalized by persecution, restrictions, and non-inclusion in social life.

Self-marginalization is just a bad reflex due to the perpetuation of marginalization and noncommunication, realities that have marked the life of gypsy communities in Romania and beyond.

Due to the permanent marginalization, many of the gypsy ethnics have lost the ability to connect naturally to the context, ending up having a restrained attitude towards it and, through noninvolvement, to reach self-marginalization. Thus, the solution of treating the causes of these phenomena and not of their effects is foreshadowed, as it is tried today in most approaches.

Behind what is seen, there are centuries of history, tradition, oppression, specific conditions of evolution, racial and cultural specificity and, consequently, it is risky to rule on phenomena with such antiquity and continuity, knowing only the appearances of their manifestation.

Bibliography Achim, Viorel, Gypsies in the history of Romania, Bucharest, Encyclopedic Publishing House, 1998 Cherata, Lucian, The Gypsies. Historical, specific, social integration, Craiova, Sibila Publishing House, 1999 Pon, Emmanuelle, Gypsies in Romania - a minority in transition, Bucharest, Compania Publishing House, 1999

114

Șanse egale prin educația multiculturală Prof. Grecu Maria, Liceul Tehnologic Costeşti, județul Argeș În mod frecvent, prezența oamenilor diferiți conduce la dezinteres și indiferență, ceea ce, în cele din urmă, nu reprezintă altceva decât o formă de discriminare. Aceasta se manifestă în multiple domenii, de la furnizorii de servicii publice până la oportunități de angajare, nivel al producției, locuințe, organizare politică și reprezentare, acces la educație.

O altă manifestare a noastră față de diversitate o reprezintă prejudecățile și stereotipurile, fie în forma lor negativă, ceea ce gândim despre ceilalți (intoleranță, rasism), sau pozitivă, ceea ce gândim despre noi înșine (arianism). Ele generează un comportament discriminatoriu.

Instituțiile de învățământ trebuie să ia măsuri potrivite pentru eliminarea oricărei forme de discriminare prezente în interiorul lor. Acestea trebuie să-i ajute pe elevi să-și dezvolte identități nondiscriminatorii, să achiziționeze și să dezvolte cunoștințe, valori, atitudini și abilități necesare pentru combaterea inechităților sub toate formele lor. În privința aceasta, pedagogii au nevoie să-și conștientizeze propriile prejudecăți, să fie corect formați, să ia în considerare condițiile sociale și nevoile minorităților. Esențial este să se recunoască importanța rolului social, economic și chiar cultural pe care îl joacă și l-au jucat grupurile minoritare în interiorul societății.

Toți copiii trebuie educați pentru a participa deplin și a contribui la societatea democratică.

Aceasta înseamnă că trebuie să le fie transmise principiile democratice de bază. În felul acesta, ei se angajează în apărarea valorilor democratice, dobândind cunoștințele, deprinderile, atitudinile și abilitățile necesare. Ele includ un angajament față de o ordine socială dreaptă și umană, încredere mutuală, respect pentru drepturile și identitățile celorlalți, deschidere, abilități analitice, abilități interpersonale. În acest context, educația rromilor constituie o problemă nerezolvată încă, cu vizibile consecințe în plan social. Dificultățile întâmpinate sunt generate de următoarele categorii de cauze: legate de modul de viață al rromilor (sărăcie, tradiții), cele ce țin de atitudinea cadrelor didactice și a altor factori responsabili, implicați în educația rromilor, o lipsă de corelare legislativă privind protecția socială și politică educațională.

Adesea nedeclarată, marginalizarea rromilor merge de la atitudinea mai puțin binevoitoare față de elevi, așezarea acestora în ultimele bănci, până la lăsarea de izbeliște a claselor în care învață copiiirromi. Unele școlisunt reticente față de introducerea studiului limbii rromani sau față de unele măsuri de adaptare a procesului de învățământ la nevoile concrete educaționale ale elevilor rromi.

Elevii rromi ajung de multe ori în situații de eșec și abandon școlar. Mulți dintre ei nu termină gimnaziul. Atunci se pune întrebarea: cât li se datorează, celor care abandonează școala, acest fapt, și cât școlii? Nu puțini sunt învățătorii și diriginții care exclamă la începutul anului școlar, cu 115

amărăciune și revoltă disimulată: Nu știu ce să mă fac, fiindcă am trei țigani în clasă! Și aceasta, înainte de a-i cunoaște.

Ar trebui ca toți educatorii să-și imagineze un copil de șase-șapte ani, pe care, într-o zi de septembrie, mama îl ia de mână și îl duce într-un loc, despre care a auzit întâmplător, acolo unde știe că a fost fratele mai mare, însă numai pentru câteva luni. Copilul este șocat, intră într-o lume pe care nu a văzut-o niciodată. Aici nu înțelege mai nimic din ce se spune și nu poate comunica decât cu câțiva din cei din jur. Zilele trec și în locul în care se află, nu se vede mai nimic sau nu se aud prea multe cuvinte pe care să le înțeleagă. Din când în când, femeia cu care stă patru ore pe zi se apropie de el și îi spune ceva. Coșmarul continuă până când, mama, sătulă de plânsul zilnic al copilului venit acasă, îi îndeplinește dorința: va face orice i se cere, dar să nu se mai ducă la școală.

Exemplul este unul extrem, însă relevă una dintre nevoile principale ale unor elevi rromi, probabil ale celor mai defavorizați: învățământul în limba maternă ori mai bun decât acesta, învățământul bilingv, în care româna să fie învățată prin intermediul limbii rromani. Aceasta nu este, totuși, de ajuns. Handicapul lingvistic derivă dintr-unul social sau se împletește cu acesta. Copilul de șaseșapte ani nu este cu nimic vinovat, pentru că a auzit ori a vorbit doar limba rromani sau pentru că nu a putut fi dus la grădiniță. Mai mult, nu are nicio vină, deoarece părinții lui stâlcesc limba română și nu l-au putut învăța, fiindcă în ghiozdanul lui, dacă există, sunt doar două caiete și un pix ori pentru că în locul în care trăiește, apa curentă e doar un vis. Dincolo de lipsa îmbrăcămintei sau a condițiilor materiale și ambientale pentru învățare, copiii rromi sunt alienați progresiv față de școală, datorită atitudinii colegilor și/sau cadrelor didactice ori datorită absențelor și rămânerilor în urmă.

Toți copiii trebuie să învețe să trăiască și să interacționeze pozitiv în această lume diversă.

Atingerea acestui deziderat presupune implicații majore la toate nivelurile învățământului obligatoriu: politică, structuri, organizații, administrație, relații între școală și comunitate; restructurarea și formarea personalului; pedagogie; evaluare; selecția și repartiția elevilor; tutoratul; sistemul educativ și servicii, cum ar fi hrană, mediul fizic și, în general, etosul școlii. Să schimbăm ideologia ce respinge sau subordonează grupurile minoritare, să facem în așa fel ca deținătorii puterii să opereze într-o manieră justă și umană.

Egalitatea șanselor trebuie să semnifice, în fapt, oferirea de opțiuni multiple pentru capacități și aptitudini diferite, o educație pentru toți, o educație deschisă pentru toate persoanele, indiferent de vârstă și condiții socio-economice, o educație pentru fiecare, în funcție de nevoile sale specifice, evitându-se omogenizarea și încurajându-se diversitatea, care să creeze premisele egalității șanselor de acces în viața socială.

Bibliografie Achim, Viorel, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 Crețu, Carmen, Curriculum diferențiat și personalizat, Iași, Editura Polirom, 1998 Dănescu, Elena, Educația integrată a elevilor cu cerințe educative speciale, Pitești, Editura Univ. din Pitești, 2010 Pons, Emmanuelle, Ţiganii din România – o minoritate în tranziţie, Bucureşti, Editura Compania, 1999

116

Equal Opportunities Through Multicultural Education Teacher Grecu Maria, Costeşti Technological High School, Argeș Frequently, the presence of different people leads to disinterest and indifference, which, in the end, is nothing more than a form of discrimination. This manifests itself in multiple areas, from public service providers to employment opportunities, level of production, housing, political organization and representation, access to education.

Another manifestation of our diversity is prejudice and stereotypes, either in their negative form, what we think about others (intolerance, racism), or positive, what we think about ourselves (Arianism). They generate discriminatory behavior.

Educational institutions must take appropriate measures to eliminate any form of discrimination within them. They must help students develop non-discriminatory identities, acquire and develop the knowledge, values, attitudes and skills needed to combat inequities in all their forms.

In this regard, pedagogues need to be aware of their own prejudices, to be properly trained, to take into account the social conditions and needs of minorities. It is essential to recognize the importance of the social, economic and even cultural role that minority groups play and have played within society.

All children must be educated to participate fully and contribute to a democratic society.

This means that basic democratic principles must be passed on to them. In this way, they engage in the defense of democratic values, acquiring the necessary knowledge, skills, attitudes and abilities.

They include a commitment to a just and humane social order, mutual trust, respect for the rights and identities of others, openness, analytical skills, interpersonal skills.

In this context, gypsy education is an unresolved issue, with visible social consequences.

The difficulties encountered are generated by the following categories of causes: related to the way of life of gypsy (poverty, traditions), those related to the attitude of teachers and other responsible factors involved in gypsy education, a lack of legislative correlation on social protection and educational policy.

Often undeclared, the marginalization of gypsy goes from the less benevolent attitude towards students, their placement in the last benches, to the abandonment of the classes in which gypsy children study. Some schools are reluctant to introduce the study of the Romanian language or to some measures to adapt the educational process to the concrete educational needs of gypsy students. Gypsy students often end up in situations of failure and school dropout. Many of them do not finish high school. Then the question arises: how much is owed to those who drop out of school, this fact, and how much to the school? There are many teachers and leaders who exclaim at the 117

beginning of the school year, with bitterness and disguised revolt: I don't know what to do, because I have three gypsies in class! And this, before you know them.

All educators should imagine a six- or seven-year-old child, whom, one September day, his mother takes by the hand and they go to a place he has heard about by chance, where he knows that he was the older brother, but only for a few months. The child is shocked, he enters a world he has never seen. Here he no longer understands anything being said and can only communicate with a few of those around him. The days go by and where they are, you don't see anything or you don't hear too many words to understand. From time to time, the woman he stays with for four hours a day approaches him and tells him something. The nightmare continues until the mother, fed up with the daily crying of the child who comes home, fulfills his wish: he will do whatever is asked of him, but not to go to school.

The example is an extreme one, but it reveals one of the main needs of some gypsy students, probably of the most disadvantaged: education in the mother tongue or better than this, bilingual education, in which Romanian is learned through the gypsy language. This is not enough, however.

The language disability derives from or intertwines with a social one. The six- to seven-year-old is not guilty of anything, because he heard or spoke only the gypsy language or because he could not be taken to kindergarten. Moreover, he is not to blame, because his parents barely speak the Romanian language and could not learn it, because in his backpack, if any, there are only two notebooks and a pen or, because in the place where he lives, the running water is only a dream.

Beyond the lack of clothing or the material and environmental conditions for learning, gypsy children are progressively alienated from school, due to the attitude of colleagues and / or teachers or due to absences and lagging behind.

All children must learn to live and interact positively in this diverse world. Achieving this goal has major implications at all levels of compulsory education: politics, structures, organizations, administration, school-community relations; staff restructuring and training; pedagogy; evaluation; selection and distribution of students; tutoring; the education system and services such as food, the physical environment and the school ethos in general. To change the ideology that rejects or subordinates minority groups, to make the holders of power operate in a just and humane manner.

Equal opportunities must mean, in fact, offering multiple options for different abilities and skills, an education for all, an education open to all people, regardless of age and socio-economic conditions, an education for each, according to his needs, avoiding homogenization and encouraging diversity, which creates the premises for equal access to social life.

Bibliography Achim, Viorel, Gypsies in the history of Romania, Bucharest, Encyclopedic Publishing House, 1998 Crețu, Carmen, Differentiated and personalized Curriculum, Iași, Polirom Publishing House, 1998 Dănescu, Elena, Integrated education of students with special educational needs, Pitești, Univ. from Pitesti, 2010 Pon, Emmanuelle, Gypsies in Romania - a minority in transition, Bucharest, Compania Publishing House, 1999

118

Interculturalitate, multiculturalitate la nivel mondial Prof. dr. Grecu Elena-Alina, Școala Gimnazială Nr. 1 Costeşti, județul Argeș Trăim astăzi într-o eră a globalizării economice şi culturale. Oamenii din ţări şi culturi diferite comunică frecvent în variate ocazii. Cunoaşterea reciprocă nu se reduce la cunoaşterea limbii în care comunică celălalt, ci şi la cunoaşterea culturii şi a tradiţiilor în care s-a format acesta. Deşi este un fapt obiectiv, fireasca diferenţă dintre cei care aparţin unor culturi diverse şi care se află, tot mai adesea, în ipostaza de a învăţa împreună, poate antrena o serie întreagă de dificultăţi care, ignorate în procesul educativ, se pot transforma în prejudecăţi şi rădăcini ale unor posibile conflicte.

Educaţia interculturală este necesară încă de la grădiniţă, pentru faptul că matricea culturală influenţează din prima copilărie comportamentul personal, relaţiile, valorile şi atitudinile, lăsând urme adânci asupra personalităţii individului. Multiculturalitatea aduce multe elemente pozitive, dar, în acelaşi timp, implică şi anumite dificultăţi. Copiii trebuie să înţeleagă că cei din jurul său sunt altfel, dar totodată sunt persoane asemănătoare lui. Dacă acest lucru este înţeles încă din copilărie, atunci anumite probleme legate de convieţuirea şi interacţiunea cu oameni diferiţi, probleme ce se pot ivi mai târziu, pot fi prevenite.

Problematizările pe marginea subiectului de multiculturalitate se leagă înainte de toate de discrepanţa profundă ce se regăseşte între realitatea etnoculturală a lumii, pe de o parte, şi aranjarea ei din punct de vedere etnopolitic, pe de altă parte. În cele o sută nouăzeci şi şase de state recunoscute în momentul de faţă de către comunitatea internaţională, sunt vorbite în jur de şase sute de limbi şi trăiesc între patru mii – şase mii de etnii sau grupuri etnoculturale.

Pluralitatea etnică este rezultatul imigrării indivizilor care provin din zone defavorizate ori subdezvoltate ale lumii şi care aparţin unor comunităţi etnoculturale specifice. Comunităţile, care au fost încorporate în cadre statale noi, alcătuiesc de regulă, societăţi paralele, mai mult sau mai puţin segregate în interiorul naţiunilor politice, ce urmăresc dobândirea diferitelor forme de autonomie sau autoguvernare, considerând că numai pe această cale pot asigura păstrarea culturii, a limbii şi a formelor de existenţă comunitară caracterizată prin tradiţii specifice (comunităţi întâlnite şi sub denumirea de minorităţi naţionale).

Dacă se face referire la partea culturală a lumii rromilor şi la influenţele pe care aceasta le-a avut în amplificarea ori favorizarea fenomenului rasist, se poate spune că rromii au fost şi sunt singura minoritate numeroasă, de altă rasă, de pe continentul european. Din punct de vedere cultural, ei sunt moştenitorii unui patrimoniu restrâns, total neeuropean, fără afinităţi cu specificul cultural din acest spaţiu. Pentru rromi, limba a fost necontenit un bastion al rezistenţei în faţa

119

pericolului asimilării de către alte populaţii, mereu sedentare şi cu o cultură scrisă, cu tradiţie îndelungată. Dacă nu ar fi avut acest argument al rezistenţei, rromii ar fi fost demult asimilaţi.

Este ştiut faptul că, în contactul a două culturi, învinge oricând cultura superioară, impunându-şi structurile şi sistemul de valori. Rromii au rezistat, paradoxal, ca purtători ai unei culturi orale, neevoluate în sens tradiţional, faţă de culturile populaţiilor cu care au venit în contact.

Acest lucru pare să contrazică principiul confruntării culturilor care spune că, în astfel de contacte, învinge cultura mai evoluată. În aparenţă, chestiunea este valabilă, dar, privită mai atent, această confruntare deţine două aspecte specifice: nu totdeauna contactul rromilor cu alte populaţii poate fi numit confruntare culturală. De cele mai multe ori, a fost vorba de schimburi de informaţii superficiale, relaţii cu o încărcătură peiorativă unilaterală, persecuţii, dispreţ etc. Confruntare adevărată cu populaţia majoritară se întâlneşte doar la rromii vătraşi, lăutari şi rudari. S-a văzut deja că aceste trei ramuri ale rromilor au sfârşit prin a-şi pierde identitatea culturală, păstrându-şi-o pe cea antropologică. Nu întâmplător, aceste populaţii sunt şi singurele ramuri sedentare ale rromilor, aşadar populaţii obligate de statutul lor să accepte confruntarea cu celelalte populaţii conlocuitoare.

Un alt aspect, care a făcut ca limba rromani să reziste totuşi prin celelalte ramuri rrome şi să reprezinte un argument al rezistenţei acestei etnii, îl înfăţişează calitatea şi specificul acestei limbi.

După cum demonstrează deja studiile existente, rromii vin din India şi au moştenit o limbă, variantă a limbii sanscrite. Singurul lucru nestudiat suficient este acela al consistenţei relaţiei limbii rromani cu limba mamă –sanscrita. În urma unor comparaţii, făcute între cele două limbi, s-a ajuns la concluzia că relaţia acestora este extrem de strânsă, atât la nivel lexical, cât şi la nivelul structurilor gramaticale.

Tocmai înrudirea aceasta de esenţă a limbii rromani cu cea sanscrită, în care s-a creat o mare cultură scrisă, poate explica rezistenţa de excepţie a acestei limbi în faţa altor limbi şi culturi.

Standardul unanim acceptat pentru o limbă primitivă, în care nu s-a creat cultură scrisă, este un lexic de două – trei mii de cuvinte şi structuri gramaticale precare. Limba rromani are, însă, în limbajul uzual, opt – nouă mii de cuvinte şi structuri gramaticale identice cu cele sanscrite. Iată un alt argument serios privind consistenţa şi originea nobilă ale limbii rromani. Se poate spune, în acelaşi timp, că această limbă, deşi nu s-a manifestat printr-o cultură scrisă, prezintă deschideri excepţionale spre aşa ceva şi nu ar fi o mirare dacă în viitor limba rromani ar deveni o punte de legătură a limbilor europene cu aşa numitul fond lingvistic indo-european.

Dacă o asimilare culturală a etniei rromani nu este de dorit, fiind un proces nedemocratic, se pune întrebarea dacă nu cumva interculturalitatea ar fi o soluţie demnă de încurajat.

Interculturalitatea reprezintă varianta de dorit pentru populaţiile care convieţuiesc, aşa cum, multiculturalitatea înseamnă o soluţie în cazul conlocuirii unor populaţii. De fapt, ambele variante ale culturalităţii corespund unor stadii de integrare a populaţiei rromani în viaţa populaţiei majoritare. Astfel, multiculturalitatea corespunde conlocuirii, în sensul de locuire împreună, adică derularea vieţii în acelaşi loc, fără a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar, respectate de către toţi cei implicaţi în context.

Convieţuirea presupune în schimb vieţuirea în comun, după aceleaşi reguli, împreună, atitudinea de tolerare fiind în acest caz fără sens. În cazul acestei abordări, convieţuirea apare ca o consecinţă a

120

conlocuirii, ca o prelungire, în variantă superioară, a acesteia. Se încearcă astfel o redefinire a cuvântului toleranţă, purtător al unor conotaţii peiorative, până în prezent cu sensul de: suportat, acceptat în mod concesiv, cu statut de inferioritate, supus unei inevitabile precarităţi etc. În altă concepţie, toleranţă înseamnă: reciprocitate bine definită prin înţelegere şi, în situaţii speciale, solidaritate umană dincolo de identitatea etnică. În acelaşi timp, convieţuirea, pe lângă vieţuirea împreună, presupune interculturalitatea, aşa cum, conlocuirea, pe lângă sensul de locuire împreună, presupune multiculturalitatea.

Deja s-a vorbit despre profundele deosebiri dintre cultura rromani, de origine asiatică, aproape primitivă, nescrisă, incompatibilă din multe puncte de vedere cu cea europeană, evoluată şi rafinată. Firesc este să fie pusă întrebarea în ce măsură există, totuşi, similitudini şi compatibilităţi între cele două forme de cultură.

Discutarea semnificaţiei exacte a acestor termeni este imperios necesară. Din nefericire, în modul în care a fost până în prezent abordată, tema a fost şi compromisă rapid prin subiectivitate şi necunoaştere. Ceea ce a fost tratat până în prezent este doar vârful aisbergului.

Bibliografie Cherata, Lucian, Ţiganii. Istoric, specific, integrare socială, Craiova, Editura Sibila, 1999 Cherata, Lucian, Integrarea europeană şi problema rromilor, Craiova, Editura Arves, 2005 Uniunea Europeană (Proiect finanţat prin PHARE), Ghid de practici pozitive pentru educaţia copiilor rromi (2004), Romani Criss

Interculturality, Multiculturality Worldwide Prof. Dr. Grecu Elena-Alina, Secondary School Nr. 1 Costeşti, Argeș Today we live in an era of economic and cultural globalization. People from different countries and cultures communicate frequently on various occasions. Mutual knowledge is not reduced to the knowledge of the language in which the other communicates, but also to the knowledge of the culture and traditions in which it was formed. Although it is an objective fact, the natural difference between those who belong to different cultures and who are, more and more often, in the position of learning together, can lead to a whole series of difficulties that, ignored in the educational process, can turn into prejudices and roots of possible conflicts.

Intercultural education is necessary since kindergarten, because the cultural matrix influences from early childhood personal behavior, relationships, values and attitudes, leaving deep marks on the personality of the individual. Multiculturalism brings many positive elements, but, at the same time, it involves certain difficulties. Children need to understand that those around them 121

are different, but at the same time they are like him. If this is understood from childhood, then certain problems related to coexistence and interaction with different people, problems that may arise later, can be prevented.

The problems on the subject of multiculturalism are linked first of all to the deep discrepancy that is found between the ethnocultural reality of the world, on the one hand, and its arrangement from the ethnopolitical point of view, on the other hand. In the one hundred and ninety-six states currently recognized by the international community, about six hundred languages are spoken and between four thousand and six thousand ethnic groups or ethnocultural groups live.

Ethnic plurality is the result of immigration of individuals who come from disadvantaged or underdeveloped areas of the world and who belong to specific ethnocultural communities.

Communities, which have been incorporated into new state frameworks, usually form parallel societies, more or less segregated within political nations, which seek to acquire various forms of autonomy or self-government, considering that only in this way can they ensure the preservation of culture, of the language and forms of community existence characterized by specific traditions (communities also known as national minorities).

If we refer to the cultural part of the gypsy world and the influences it had in amplifying or favoring the racist phenomenon, we can say that the gypsies were and are the only large minority, of another race, on the European continent. From a cultural point of view, they are the heirs of a small, totally non-European heritage, without affinities with the cultural specificity of this space.

For the gypsies, the language was constantly a bastion of resistance to the danger of assimilation by other populations, always sedentary and with a written culture with a long tradition. If they did not have this argument of resistance, the gypsy would have been assimilated a long time ago. It is known that, in the contact of two cultures, the superior culture always wins, imposing its structures and value system. The gypsy resisted, paradoxically, as bearers of an oral culture, not evolved in the traditional sense, compared to the cultures of the populations they came in contact with. This seems to contradict the principle of confronting cultures, which says that in such contacts, the more evolved culture prevails.

Apparently, the issue is valid, but, more closely, this confrontation has two specific aspects: not always the contact of the gypsy with other populations can be called a cultural confrontation.

Most of the time, it was about exchanges of superficial information, relations with a unilateral pejorative load, persecutions, contempt, etc. True confrontation with the majority population is found only in the hearty, fiddler and rudari gypsies. It has already been seen that these three branches of the gypsies ended up losing their cultural identity, preserving their anthropological one.

Not coincidentally, these populations are the only sedentary branches of the gypsies, so populations forced by their status to accept confrontation with other cohabiting populations.

Another aspect, which made the gypsy language resists through the other gypsy branches and represent an argument for the resistance of this ethnic group, is the quality and specificity of this language. As existing studies already show, the gypsy came from India and inherited a language, a variant of the Sanskrit language. The only thing not studied enough is that of the consistency of the gypsy language relationship with the mother tongue - Sanskrit. Following some

122

comparisons, made between the two languages, it was concluded that their relationship is extremely close, both at the lexical level and at the level of grammatical structures.

It is this essential kinship of the gypsy language with the Sanskrit language, in which a great written culture has been created, can explain the exceptional resistance of this language to other languages and cultures. The unanimously accepted standard for a primitive language, in which no written culture has been created, is a lexicon of two to three thousand precarious words and grammatical structures. The gypsy language has, however, in the usual language, eight - nine thousand words and grammatical structures identical to the Sanskrit ones. Here is another serious argument about the consistency and noble origin of the gypsy language. It can be said, at the same time, that this language, although not manifested through a written culture, presents exceptional openings to such a thing and it would not be a wonder if in the future the gypsy language would become a bridge of European languages with such the so-called Indo-European linguistic background.

If a cultural assimilation of the gypsy ethnicity is not desirable, being an undemocratic process, the question arises whether interculturalism would not be a solution worthy of encouragement.

Interculturality is the desirable option for coexisting populations, just as multiculturalism means a solution in case of coexistence of some populations. In fact, both variants of culture correspond to stages of integration of the gypsy population in the life of the majority population.

Thus, multiculturalism corresponds to coexistence, in the sense of living together, ie the development of life in the same place, without assuming for this only a mutual tolerance within well-established rules and, necessarily, respected by all those involved in the context.

Coexistence instead involves living together, according to the same rules, together, the attitude of tolerance being in this case meaningless. In the case of this approach, coexistence appears as a consequence of cohabitation, as an extension, in a superior variant, of it. An attempt is thus made to redefine the word tolerance, which has pejorative connotations, so far with the meaning of: supported, accepted concessively, with inferior status, subject to an inevitable precariousness, etc. In another conception, tolerance means: well-defined reciprocity through understanding and, in special situations, human solidarity beyond ethnic identity. At the same time, coexistence, in addition to living together, presupposes interculturality, just as coexistence, in addition to the meaning of living together, presupposes multiculturalism.

There has already been talk of profound differences between gypsy culture, of Asian origin, almost primitive, unwritten, incompatible in many ways with the European one, evolved and refined. It is natural to ask to what extent, however, there are similarities and compatibilities between the two forms of culture.

Discussing the exact meaning of these terms is imperative. Unfortunately, in the way it has been approached so far, the topic has also been quickly compromised by subjectivity and ignorance.

What has been treated so far is just the tip of the iceberg.

Bibliography Cherata, Lucian, The Gypsies. Historical, specific, social integration, Craiova, Sibila Publishing House, 1999

123

Cherata, Lucian, European integration and the gypsy problem, Craiova, Arves Publishing House, 2005 The European Union (PHARE funded project), Guide to positive practices for the education of gypsy children (2004), Romani Criss

Nu avem dreptul să uităm!

Profesor Andras Zita –Emese Școala Gimnazială Teliu, Brașov Principiile unei societăți se interiorizează la nivel de individ prin valori. Valorile sunt transmise din generație în generație. Întrebarea firească este: Ce valori transmitem?

Să nu transmitem „valori” care promovează căi și mijloacele greșite de a câștiga, să, nu-I învățăm pe tineri ura, șovinismul, dar să-I învățăm respectul vieții. Să-i învățăm să aibă empatie. Empatia te ajută să nu îți fie frică de alți oameni, chiar dacă vorbesc altă limbă, au alte obiceiuri, se îmbracă diferit. Empatia te ajută să înțelegi că fiecare persoană are foarte multe în comun cu tine, că toți avem familii, îi iubim, ne temem de anumite lucruri, și că de fapt „suntem programați genetic să ne pese unii de alții, să ne ajutăm. Dar ține de tine să faci primul pas!”69 Rolul în comportamentul unui copil îl au părinții, școala nu poate suplini absența unei educații solide. Studiul de la Universitatea din Minnesota consideră că nu doar nivelul scăzut de empatie, ci lipsa sau slabul control asupra impulsurilor și emoțiilor, deci educația primită, valorile interiorizate duc sau nu la cruzime așa cum s-a întâmplat în cel de al Doilea Război Mondial. „Valorile” promovate prin Hitlerjugend, prin propaganda nazistă au dus la dezastrul de a ucide 6 milioane de evrei. Activitățile din școlile naziste se bazau pe antrenarea fizică și ideologică; ea cuprindea printre altele îndoctrinarea rasistă, învățarea diferențierii raselor umane etc. Tinerii erau înflăcărați de idei greșite, informațiile primite erau distorsionate și lipsa contactului cultural le-a format niște idei greșite în suflet și în minte.

După al Doilea Război Mondial, omenirea a realizat necesitatea unei legislații care să vegheze la respectarea drepturilor omului, așa s-a născut Declarația Universală a Drepturilor Omului care a fost adoptată la 10 decembrie 1948, în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale ONU. Mai târziu, în Europa se înființează Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau cum este cunoscut, CEDO. Reprezintă garantul respectării regelementărilor prevăzute în Convenției Europene a Drepturilor Omului și în Protocoalele aferente. ”Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale”este un document elaborat de Consiliul Europei, ce cuprinde drepturile și libertăți fundamentale, fiind 69

https://adrianvintu.net/2016/08/05/ce-este-empatia-si-de-ce-este-esentiala-pentru-o-viata-bogata/

124

semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma. Majoritatea drepturilor cuprinse în convenție sunt drepturi civile și politice. A intrat în vigoare la data de 3 septembrie 1953. ”Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.”70 Holocaustul din timpul celui de al Doilea Război Mondial arată clar necesitatea acestui tip de legi care să reglementeze legile tuturor statelor pentru că: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unii faţă de alții în spiritul fraternităţii.”71 Interesant este că avem atâtea legi care reglementează drepturile omului, și totuși am avut diferite situații când aceste legi nu s-au respectat, un exemplu este genocidul din Rwanda din 1994 sau „masacrul comis asupra musulmanilor la Srebrenica.”72 Trăim într-o lume care nu poate învăța din propriile greșeli sau o lume în care permanent trebuie să ne asigurăm de respectarea drepturilor omului prin educația tinerilor, formarea unei culturi politice solide a masei de alegători. Cred că trebuie să respectăm să tindem ca societate, la o educație culturală și politică adecvată, astfel situațiile sus menționate nu se vor mai repeta. Din acest motiv este important să vorbim despe Holocaust, despre atrocitățile săvârșite în lagărele de concentrare de la Bełżec, Sobibór și Treblinka, Auschwitz, Birkenau. „Au servit ca „fabrici de moarte”, în care germanii SS și polițiștii germani au ucis aproape 2.700.000 de evrei prin asfixiere cu gaze otrăvitoare, împușcături și muncă extremă în condiții de foame”73 Știm de mult că istoria și, în special, istoria care modelează conștiința istorică a societății, nu este scrisă exclusiv și, de fapt, de istorici specialiști. Menținerea, reproducerea și, în anumite situații, transformarea memoriei, în special memoria comună a națiunii, este o chestiune de cultură politică care se află de obicei sub controlul statului.De câte ori se repetă o idee, se vorbește despre un eveniment, ea devine o parte a memoriei colective. Cred, că trebuie repetate mărturile supraviețuitorilor din lagăre, ca să nu mai fie necesar ca un fost nazist să confirme Holocaustul pentru că unii tindeau să creadă că nici nu s-a întâmplat. Un exemplu elocvent este speța fostului contabil de la Auschwitz, Groning care a simțit nevoia de a spune lumii despre Holocaust, unei lumi care creadea că nici nu a fost real. El la 93 de ani a fost judecat și condamnat pentru autodenunțul făcut.

Holocaustul înseamnă omorârea de către regimul nazist a şase milioane de evrei. Tindem să credem că alegerea lui Hitler, în 30 Ianuarie cancelar al Germaniei, este momentul declanșator prin Legile de la Nürnberg adoptate la data de 15 septembrie 1935 „au fost de fapt un set de două legi: Legea cetățeniei Reich și cea pentru protecția sângelui și a onoarei germane”74. Lipsa educației civice, lipsa unei culturi politice a dus la urmarea în masă a ideilor promovate de Hitler. După căderea bursei în 1929 de pe Wall Street a dus în multe state europene la prăbușirea economiei, 70

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului https://www.ohchr.org/en/udhr/documents/udhr_translations/rum.pdf 72 https://www.dw.com/ro/mo%C5%9Ftenirea-grea-a-r%C4%83zboiului-s%C3%A2rbo-croat/a-18230006 73 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_lag%C4%83relor_de_concentrare_naziste 71

74

https://ro.eferrit.com/legile-din-nuremberg-din-1935/ 125

nici Germania nu era într-o situație mai bună. Se naște ideea „Spațiul vital” (în germană: Lebensraum) pentru „omul nou”, anexarea unor provincii, dar la toate aceste acțiuni politice și militare puterile europene nu au făcut nimic din dorința de a menține pacea.

Totuși, primul regim naționalist din Europa era regimul lui Mussolini, numit sau „Il Duce”. Ideile lui Mussolini „Luptați, lucrați, ascultați!”, deveneau deviza pentru toți oamenii regimurilor naziste. Astfel se forma un cetățean subordonat regimului, care nu avea, nu putea pretinde dreptul la o viață privată.” În 1938 au apărut două decrete rasiale.”Persecuția evreilor în Italia a avut loc în două etape distincte. Prima a durat din septembrie 1938 până la 25 iulie 1943 și era caracterizată prin legislație anti-evreiască: Profesorii și studenții evrei au fost interziși din școli, evreii au fost concediați din armată și din serviciul civil, drepturile lor de proprietate au fost restricționate, au fost evrei care se mutaseră în Italia în ultimii douăzeci de ani au fost expulzați, nou-veniții nu obțineau permis de intrare în țară și căsătoriile mixte au fost interzise.”75 ”Cele mai grave atrocități antisemite au avut loc din primăvara anului 1941 la Benghazi când un rezident evreu a fost ucis, mai târziu la Tripoli și apoi mai 1942 în Spalato s-au făcut ravagii în sinagogă, evreii au fost abuzați.76”77 Potrivit studiului efectuat de Michaele Scharfati reiese că nu s-au găsit documente oficiale naziste care includea Italia în „soluția finală”. Un singur act din 23 septembrie 1942 ”Reichssicherheitshauptamt, Circulara emisă de RSHA) sub controlul celui de-al treilea Reich Șefii poliției germane din aceste domenii (cu excepția celor italiene) au fost informați că evreii de naționalitate italiană pot fi „imediat deportați” în Europa de Est.”78 În 1943 Ministrul de externe al României a înaintat un act la Ambasada Italiei din România prin care cerea respectarea drepturilor evreilor de cetățenie română potrivit cercetării SARFATTI, MichaeleGliebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione specificând că România tratează în același fel toți oamenii indiferent dacă sunt arieni sau nu dacă, ceea ce solicita și de la Guvernul Italiei ”Franco Trandafilo, ambasador italian în România, ministrul afacerilor externe al Republicii Socialiste Italiene, 18 decembrie 1943: „... fra romeni ariani e romeni semiti”; „… Usare lotresso tressamento '; ASMAE, MAE, RSI-Gabinetto, b. 164, fasc. IV-1”79 Semne care au prevestit catastrofa s-au văzut încă din 1933 când Germania a părăsit Conferința de Pace de la Geneva și Liga Națiunilor. Următorii pași au venit ca niște elemnte raționale dacă privin istoria, însă politicienii de atunci, au ales să nu se implice.

Germania anexează Zona Saar Germaniei prin referendumul în 1935, iar în 1936 zona RenaniaPalatinat, stabilită ca zonă demilitarizată, este anexată Germaniei. Acesta este momentul în care marile puteri ale Europei nu fac nicio mișcare, desi Germania acționează nerespectând Tratatul de Pace, Hitler spunea: „totul este posibil, dacă este permis”. Statele europene au acceptat invadarea teritoriilor de către Germania și anexarea acestora.

Germanii şi colaboratorii lor au avut nevoie de patru ani şi jumătate pentru a omorî şase milioane de evrei. „Nu a fost nicio scăpare. Criminalii nu erau bucuroşi doar cu distrugerea comunităţilor, ei au vizat fiecare evreu care se ascundea şi au vânat fiecare fugar. Păcatul de a fi 75

http://www.hdke.hu/files/csatolmanyok/06_MicheleSarfart_Azsidok_deportalasa_Olaszorszagban.pdf Michele Sarfatti, Gli ebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione, Torino, Einaudi, 2000, 201, 202 77 http://www.hdke.hu/files/csatolmanyok/06_MicheleSarfart_Azsidok_deportalasa_Olaszorszagban.pdf 78 Michele Sarfatti, Gli ebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione, Torino, Einaudi, 2000 79 Michele Sarfatti, Gli ebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione, Torino, Einaudi, 2000 76

126

evreu era atât de mare, încât fiecare dintre ei trebuia să moară – bărbatul, femeia, copilul, responsabilul, dezinteresatul, renegatul, cel sănătos şi cel creativ, cel bolnav şi cel leneş – toţi trebuiau să sufere şi să moară, fără nicio păsuire, fără speranţă, fără vreo posibilă salvare, fără nicio şansă de alinare”80 (Yad Vashem).

Drepturile omului au fost încălcate, Germania a încercat exterminarea completă a populației evreiești din țările anexate sau ocupate. Conferința Wanseei (Berlin), din 20 ianuarie 1942 deschide lungul drum de chin al evreilor, negrilor, homosexualilor, al bolnavilor mintali. Acest plan a fost gândit de către Adolf Eichmann, cel care nu avusese studii superioare și lucrul acesta îl făcea deosebit de dornic de a ieși în evidență în fața lui Hitler. Exterminarea evreilor a fost numită de naziști ENDLÖSUNG, adică soluția finală. Mai mult de jumătate din cei 11 milioane de evrei din Europa, aproximativ 6 milioane de oameni, au fost uciși în timpul războiului. Majoritatea victimelor a murit în așanumitele lagăre de concentrare. Erau lagăre ale morții în care victimele erau executate în masă prin diferite metode. Cele mai mari două lagăre ale morții au funcționat lângă Auschwitz-Birkenau și Treblinka. Uciderea se făcea prin gazul Zyklon-B, aceste cristale se transformau într-un gaz ucigător.

Holocaust Memorial Miami Beach vorbește despre durere, despe cunoaștere despre comemorare (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Holocaus t_Memorial_Miami_Beach.jpg) Cunoașterea este singura cale prin care putem să evităm repetarea greșelilor care au dus la exterminarea a 6 milioane de evrei și mii și mii de țigani, oameni bolnavi sau pur și simplu oamneni care au susținut valorile unei societăți civilizate, oponându-se regimurilor totalitare și astfel ajungând să fie exterminați.

Memorialul din curtea sinagogii din str. Dohany utca, Budapesta vorbește despre amintirea celor exterminați în timpul holocaustului. Pe fiecare frunză este trecut numele unui evreu ucis de legile barbare a perioadei naziste. Când vântul mișcă frunzele de metal se aude un „cântec”. „Amintește-ți! Amintește-ți!” ne este cântat de toți cei care au suferit, au murit, dar și de copiii care nu au putut să se nască, ori au murit înainte să ajungă un Frédéric François Chopin, Arhimede din Siracuza sau alți iluștrii oameni de știință sau de cultură. Dacă ei trăiau, poate azi zburam pe alte planete, vorbeam cu extratereștrii, înțelegeam taina sculpturilor de pe Insula Paștelui etc. Noi trebuie să înelegem că pierderea acestor oameni nu este o pierdere doar pentru evrei, ci și pentru omenire. (http://rabbi.zsinagoga.net/2014/07/20/151-holokauszt-emlekmu-magyarorszagon/) 80

http://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/

127

Monumentul din metal „Pantofii de la Dunăre” din Budapesta vorbește de o atrocitate fără precedent din perioada deportării evreilor. Planul a fost condus de către însăși Adolf Eichmann, care a și locuit în acea perioadă în Budapesta. Când vezi monumentu începi să auzi povestea fiecărui om ucis doar pentru faptul că a fost diferit prin cultură, religie, etc. (http://rabbi.zsinagoga.net/2014/07/20/151-holokauszt-emlekmu-magyarorszagon/) Aș dori să închei cu vorbele lui Arthur Henderson: „Indiferent ce facem sau ratam să facem va influența istoria. ”Noi nu avem dreptul să uităm!

Bibliografie Duroselle, Jean- Baptist-Istoria relațiilor internaționale, Editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006 Hotărâri CEDO pentru România- Editura Best publishing, București,2009 Conf. Dr. Univ. Cătană, Luciana – Emilia-Dreptul Uniunii Europene- Curs- Facultatea de Drept, Târgu Mureș, 2018 Surse: https://www.apador.org/asistenta-cedo-consultanta/ https://romania.europalibera.org/a/de-ce-este-condamnat%C4%83-rom%C3%A2nia-la-cedo%C8%99i-chttps://www.juridice.ro/cedoum-aplic%C4%83-deciziile/30438116.html https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/eu_human_rights_convention.html?locale=ro 5https://romania.europalibera.org/a/rom%C3%A2nia-suspend%C4%83-drepturile-omuluiurmeaz%C4%83-scenarii-dure-activarea-art-15-din-cedo-/30500019.html https://lege5.ro/Gratuit/g42tknrx/protocolul-aditional-nr-1-1952-la-conventia-pentru-aparareadrepturilor-omului-si-a-libertatilor-fundamentale https://www.helsinki.hu/ilias_ahmed_nagykamara/ https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7035/hu/ https://drkarsai.hu/emberi-jogok-europai-birosaga/ https://mandiner.hu/tag/europai_emberi_jogi_birosag https://www.academia.edu/8505387/Curs_Drept_UE https://cantemir.ro/cursuriudc/1sem1/Facultati/Drept/Anul%202/ Dr.%20Uniunii%20Europene/curs%20dreptul%20UE%202018.p dfhttps://www.consilium.europa.eu/media/30379/qc3111407roc. pdf https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro https://www.ohchr.org/en/udhr/documents/udhr_translations/rum. pdf http://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/ https://adrianvintu.net/2016/08/05/ce-este-empatia-si-de-ce-esteesentiala-pentru-o-viata-bogata/ http://tortenelemcikkek.hu/node/819

128

We Have No Right To Forget!

Teacher Andras Zita – Emese Secondary School Teliu, Brașov The principles of a society are internalized at the level of the individual through values.

Values are passed down from generation to generation. The natural question is: What values do we transmit?

Let's not transmit "values" that promote the wrong ways and means to win, let's not teach young people hatred, chauvinism, but let's teach them respect for life. Let's teach them to have empathy. Empathy helps you not to be afraid of other people, even if they speak another language, have different habits, dress differently. Empathy helps you understand that each person has a lot in common with you, that we all have families, we love them, we are afraid of certain things, and that in fact “we are genetically programmed to care for each other, to help each other. But it's up to you to take the first step!”81 The role in the behavior of a child is played by the parents, the school cannot make up for the absence of a solid education. The University of Minnesota study considers that not only the low level of empathy, but the lack or weak control over impulses and emotions, so the education received, internalized values lead or not to cruelty as happened in World War II. The "values" promoted by Hitlerjugend through Nazi propaganda led to the disaster of killing 6 million Jews. Activities in Nazi schools were based on physical and ideological training; it included, among other things, racist indoctrination, learning to differentiate the human races, and so on. Young people were inflamed by wrong ideas, the information received was distorted and the lack of cultural contact formed some wrong ideas in their souls and minds.

After the Second World War, mankind realized the need for legislation to ensure respect for human rights, thus was born the Universal Declaration of Human Rights which was adopted on December 10, 1948, during the third session of the UN General Assembly. Later, the European Court of Human Rights or as it is known, the ECHR, is established in Europe. It is the guarantor of compliance with the regulations set out in the European Convention on Human Rights and its Protocols.

The "Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms" is a document prepared by the Council of Europe, which includes fundamental rights and freedoms, and was signed on November 4, 1950 in Rome. Most of the rights contained in the convention are civil and political rights. It entered into force on 3 September 1953. “The Convention has been ratified by almost all the member states of the Council of Europe, it is one of the newest constructions of the international institutional system. The Convention and its Additional Protocols protect several

81

https://adrianvintu.net/2016/08/05/ce-este-empatia-si-de-ce-este-esentiala-pentru-o-viata-bogata/

129

fundamental rights and freedoms held by individuals, individuals, or various social entities, with the exception of any state structure."82 The Holocaust during the Second World War clearly shows the need for this type of law to regulate the laws of all states because: “All human beings are born free and equal in dignity and rights. They are endowed with reason and conscience and should act towards one another in a spirit of brotherhood.”83 Interestingly, we have so many laws governing human rights, and yet we have had various situations where these laws have not been respected. An example is the 1994 Rwanda genocide. Or "the massacre of Muslims in Srebrenica."84 Do we live in a world that cannot learn from its own mistakes or a world in which we must constantly ensure respect for human rights through the education of young people, the formation of a solid political culture of the electorate? I believe that the laws must be respected, that we as a society must strive for an adequate cultural and political education, so that the above-mentioned situations will not be repeated. For this reason it is important to talk about the Holocaust, about the atrocities committed in the concentration camps at Bełżec, Sobibór and Treblinka, Auschwitz, Birkenau. "They served as 'death factories' in which the German SS and German police killed nearly 2,700,000 Jews by asphyxiating them with poison gas, shooting and extreme hunger work."85 We have known for a long time that history, and especially the history that shapes the historical consciousness of society, is not written exclusively and, in fact, by specialist historians.

Maintaining, reproducing and, in some cases, transforming memory, especially the common memory of the nation, is a matter of political culture that is usually under state control. Whenever an idea is repeated, an event is talked about, it becomes a part of collective memory. I think that the testimonies of the survivors in the camps must be repeated, so that it is no longer necessary for a former Nazi to confirm the Holocaust because some tended to believe that it did not happen. An eloquent example is the case of the former Auschwitz accountant, Groning, who felt the need to tell the world about the Holocaust, a world he thought was unreal. At the age of 93, he was tried and convicted for self-denunciation.

The Holocaust means the Nazi regime's killing of six million Jews. We We tend to believe that the election of Hitler, on January 30, the chancellor of Germany, is the trigger for the Nuremberg Laws adopted on September 15, 1935: the law of Reich citizenship and the law for the protection of German blood and honor”86. The lack of civic education, the lack of a political culture led to the mass pursuit of the ideas promoted by Hitler. After the stock market crash in 1929 on Wall Street led to the collapse of the economy in many European countries, Germany was not in a better situation either. The idea of the "living space" (German: Lebensraum) for the "new man", the annexation of some provinces, was born, but in all these political and military actions the European powers did nothing out of the desire to maintain peace.

82

https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului https://www.ohchr.org/en/udhr/documents/udhr_translations/rum.pdf 84 https://www.dw.com/ro/mo%C5%9Ftenirea-grea-a-r%C4%83zboiului-s%C3%A2rbo-croat/a-18230006 85 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_lag%C4%83relor_de_concentrare_naziste 83

86

https://ro.eferrit.com/legile-din-nuremberg-din-1935/ 130

However, the first nationalist regime in Europe was Mussolini's regime, called "Il Duce".

Mussolini's ideas "Fight, work, listen!" Became the motto for all people of the Nazi regimes. This formed a citizen subordinated to the regime, who did not have, could not claim the right to a private life. "In 1938 two racial decrees appeared. "The persecution of Jews in Italy took place in two distinct stages. The first lasted from September 1938 to July 25, 1943 and was characterized by anti-Jewish legislation: Jewish teachers and students were banned from schools, Jews were fired from the army and civil service, their property rights were restricted, they Jews who had moved to Italy in the last twenty years were expelled, newcomers were not allowed to enter the country, and mixed marriages were banned."87 "The worst anti-Semitic atrocities have taken place since the spring of 1941 in Benghazi when a Jewish resident was killed, later in Tripoli and then in May 1942 in Spalato, the Jews were abused in the synagogue.88”89 According to the study carried out by Michaele Scharfati, it appears that no official Nazi documents were found that included Italy in the "final solution". A single act of 23 September 1942 (Reichssicherheitshauptamt, Circular issued by the RSHA) under the control of the Third Reich German police chiefs in these areas (except the Italian ones) were informed that Jews of Italian nationality could be "immediately deported" to Eastern Europe."90 In 1943, the Foreign Minister of Romania submitted an act to the Italian Embassy in Romania requesting the observance of the rights of Jews of Romanian citizenship according to the SARFATTI, MichaeleGliebrei nell'Italia fascista research. Vicende, identità, persecuzione specifying that Romania treats all people in the same way regardless of whether they are Aryans or not, which he also requested from the Italian Government ”Franco Trandafilo, Italian Ambassador to Romania, Minister of Foreign Affairs of the Italian Socialist Republic, December 18, 1943 : "... between Aryan Romanians and Semitic Romanians"; „… Use the braiding address'; ASMAE, MAE, RSI-Cabinet, pp. 164, fasc. IV-1”91 Signs of the catastrophe have been seen since 1933 when Germany left the Geneva Peace Conference and the League of Nations. The next steps came as rational elements when it comes to history, but the politicians of that time chose not to get involved.

Germany annexed the Saarland to Germany in a referendum in 1935, and in 1936 the RhinelandPalatinate area, established as a demilitarized zone, was annexed to Germany. This is the time when the great powers of Europe do not move, although Germany acts in violation of the Peace Treaty, Hitler said: "everything is possible, if allowed." European states have agreed to invade and annex Germany.

It took the Germans and their collaborators four and a half years to kill six million Jews. "It simply came to our notice then. The criminals were not only happy with the destruction of the communities, they targeted every Jew who was hiding and hunted every fugitive. The sin of being a Jew was so great that every one of them had to die — the man, the woman, the child, the responsible, the selfless, the renegade, the healthy and the creative, the sick, and the lazy — all had 87

http://www.hdke.hu/files/csatolmanyok/06_MicheleSarfart_Azsidok_deportalasa_Olaszorszagban.pdf Michele SARFATTI, Gli ebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione, Torino, Einaudi, 2000, 201, 202 89 Michele SARFATTI, Gli ebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione, Torino, Einaudi, 2000,p.101 90 http://www.hdke.hu/files/csatolmanyok/06_MicheleSarfart_Azsidok_deportalasa_Olaszorszagban.pdf 91 Michele SARFATTI, Gli ebrei nell’Italia fascista. Vicende, identità, persecuzione, Torino, Einaudi, 2000,p.105 88

131

to suffer and die. without any step, without hope, without any possible salvation, without any chance of relief ”92(Yad Vashem).

Human rights have been violated, Germany has tried to completely exterminate the Jewish population in annexed or occupied countries. The Wansea Conference (Berlin), on January 20, 1942, opens the long road of torment of Jews, blacks, homosexuals, the mentally ill. This plan was conceived by Adolf Eichmann, who had no higher education, and this made him especially eager to stand out in front of Hitler. The extermination of the Jews was called ENDLÖSUNG by the Nazis, meaning the final solution. More than half of Europe's 11 million Jews, about 6 million people, were killed during the war. Most of the victims died in the so-called concentration camps. There were death camps in which the victims were executed en masse by various methods. The two largest death camps operated near Auschwitz-Birkenau and Treblinka.

The killing was done with Zyklon-B gas, these crystals turned into a killer gas.

Holocaust Memorial Miami Beach talks about pain, about knowledge about commemoration.

Knowledge is the only way we can avoid repeating the mistakes that led to the extermination of 6 million Jews and thousands and thousands of gypsies, sick people or simply people who supported the values of a civilized society, opposing totalitarian regimes and so on. becoming exterminated.

The memorial in the courtyard of the synagogue on Dohany utca Street, Budapest talks about the memory of those exterminated during the Holocaust. On each leaf is written the name of a Jew killed by the barbaric laws of the Nazi period. When the wind moves the metal leaves, a "song" is heard. "Remember! Remember! ”it is sung to us by all those who have suffered, died, but also by children who could not be born, or died before a Frédéric François Chopin, Archimedes of Syracuse or other illustrious scientists or culture.

If they lived, maybe today we would fly to other planets, talk to aliens, understand the secret of the sculptures on Easter Island, etc. We must understand that the loss of these people is not only a loss for the Jews, but also for humanity.

The metal monument "Shoes on the Danube" in Budapest speaks of an unprecedented atrocity during the 92

http://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/

132

deportation of Jews. The plan was led by Adolf Eichmann himself, who lived in Budapest at the time. When you see the monument, you begin to hear the story of each man killed just because he was different in culture, religion, and so on.

I would like to conclude with Arthur Henderson's words: “Whatever we do or fail to do will influence history. We have no right to forget!”

Bibliography Duroselle, Jean-Baptist-History of International Relations, Social and Political Sciences Publishing House, Bucharest, 2006.

ECHR decisions for Romania - Best publishing house, Bucharest, 2009.

Conf. Dr. Univ. Cătană, Luciana –Emilia-European Union Law- Course- Faculty of Law, Târgu Mureș, 2018.

Bibliography website: https: //www.apador.org/asistenta-cedo-consultanta/ https://romania.europalibera.org/a/de-ce-este-condamnat%C4%83-rom%C3%A2nia-la-cedo%C8%99i-chttps: //www.juridice.ro /cedoum-aplic%C4%83-deciziile/30438116.html https: //www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/eu_human_rights_convention.html?locale=ro https://romania.europalibera.org/a/rom%C3%A2nia-suspend%C4%83-drepturile-omuluiurmeaz%C4%83-scenarii-dure-activarea-art-15-din-cedo- /30500019.html https://lege5.ro/Gratuit/g42tknrx/protocolul-aditional-nr-1-1952-la-conventia-pentru-aparareadrepturilor-omului-si-a-libertatilor-fundamentale https://www.helsinki.hu/ilias_ahmed_nagykamara/ https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7035/hu/ https://drkarsai.hu/emberi-jogok-europai-birosaga/ https://mandiner.hu/tag/europai_emberi_jogi_birosag https://www.academia.edu/8505387/Curs_Drept_UE https://cantemir.ro/cursuriudc/1sem1/Faculta/Drept/Anul%202/Dr.%20Uniunii%20Europene/curs% 20dreptul%20UE%202018.pdf https://www.consilium.europa.eu/media/30379/qc3111407roc.pdf https://europa.eu/european-union/law/treaties_en https://www.ohchr.org/en/udhr/documents/udhr_translations/rum.pdf http://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/ https://adrianvintu.net/2016/08/05/ce-este-empatia-si-de-ce-este-esentiala-pentru-o-viata-bogata/ http://tortenelemcikkek.hu/node/819

133

De ce ar trebui să ştim mai multe despre Holocaustul din România Prof. Roşu Alina, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima’’ Piteşti, Argeş Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român în anii 1937-1944, ceea ce înseamnăde la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944. Potrivit istoricului Raul Hilberg, includerea soartei evreilor din teritorii foste românești înainte de 1940, dar care nu se aflau sub control românesc în momentul faptelor, constitue o definiție eronată a Holocaustului în România.

Antisemitismul în România înainte de război.

Discriminarea antisemită și persecuția au fost frecvente în România dinainte de război. Cei mai persecutați evrei sunt cei care trăiesc lângă granița cu Uniunea Sovietică deoarece sunt (adesea greșit) asociați cu comunismul sovietic. Mișcările fasciste, cum ar fi Garda de Fier, sunt populare în rândul publicului larg; mulți români își susțin cererea de a expulza evreii din țară. În septembrie 1940, regele Carol al II-lea a fost obligat să abdice. Un guvern de coaliție format din ofițeri militari de dreapta radicală preia puterea și solicită trimiterea unei misiuni militare germane în România. La 20 noiembrie 1940, România s-a alăturat oficial alianței Axis (Germania, Italia, Japonia). Guvernul a adoptat rapid mai multe măsuri restrictive împotriva evreilor români. Este, de asemenea, obișnuit ca membrii Gărzii de Fier să jefuiască sau să confisce în mod arbitrar afaceri deținute de evrei. Mulți evrei sunt, de asemenea, atacați și chiar uciși, în mijlocul străzii, fără alt motiv decât să fie evrei.

România a participat la invazia Uniunii Sovietice în iunie 1941. La câteva zile după începerea atacului, autoritățile române au efectuat pogromuri în orașele nou ocupate. La cererea germanilor, dar și din proprie inițiativă, armata și jandarmeria română au masacrat mii de evrei.

Pogromul comis la 27 iunie 1941 de români în orașul Iași a lăsat peste 13.000 de morți. De asemenea, autoritățile române înființează ghetouri și lagăre de concentrare. Foarte puțini prizonieri internați în aceste lagăre vor supraviețui.

Expresia ,,Shoah în România’’ desemnează persecuția și exterminarea evreilor din România, care a început în 1937 cu măsurile discriminatorii ale guvernului lui Octavian Goga, a continuat și s-a agravat în 1940 odată cu înființarea „Statului. Național-legionar”, a devenit sistematică în 1941 cu regimul Antonescu și a încetat în seara zilei de 23 august 1944 când Antonescu a fost răsturnat și România s-a alăturat Aliaților. Se referea la comunitatea evreiască din România care, conform recensământului din 1938, număra aproape 790.000 de oameni. Victimele au fost identificate de o comisie de anchetă, „comisia Wiesel”, care s-a bazat pe lucrări istorice anterioare, dar și pe arhive militare românești, accesibile din 1990.

134

În 1952, potrivit lui Raul Hilberg, doar 53% din cei 790.000 de evrei români din 1938 locuiau încă acolo. În 2003, președintele României Ion Iliescu a înființat o comisie de anchetă condusă de Elie Wiesel pentru a face lumină asupra istoriei persecuției și exterminării evreilor sub regimul Antonescu: conform concluziilor acestei comisii, cei 47% dispăruți (aproape 380.000 de persoane) fie au emigrat în Palestina din România (aproximativ 90.000 de oameni), fie din regiunile ex-românești ale URSS (36.000 de oameni), fie au fost victime ale regimului Horthyste după cesiunea nordului Transilvaniei în Ungaria (130.000 de oameni din care 120.000 au fost deportați în Germania) și a regimului Antonescu în timpul Operațiunii Barbarossa (250.000 de oameni care au devenit sovietici prin cesiunea teritoriilor către URSS unde locuiau, dintre care peste 120.000 au pierit în Transnistria; la aceasta trebuie adăugate alte 4.000 Evrei deveniți sovietici care au fugit în est în timpul atacului germano-român și care au fost depășiți de Einsatzgruppen și uciși în Ucraina). În total, dintre cei 380.000 de persoane dispărute, există 290.000 de victime și 126.000 de strămutați sau emigrați.

La fel ca Franța lui Pétain, România lui Antonescu este un stat care a fost direct implicat, dincolo de așteptările naziștilor, în deportarea și implementarea distrugerii evreilor europeni prezenți pe teritoriul său. Regimul Antonescu a participat la moartea sau expulzarea a aproape jumătate din populația sa evreiască de dinainte de război, dar totuși s-a desolidarizat de planul de exterminare nazist și în 1942 a refuzat să permită deportarea evreilor români în lagărele germane de exterminare, ceea ce explică de ce 53% din populația evreiască a supraviețuit perioadei de război.

Din cei 756.930 de evrei români din 1938, 420.000 și-au schimbat naționalitatea în 1940, când România a cedat suprafețe mari URSS, Ungariei sau Bulgariei, 369.000 au păstrat cetățenia română și 356.237 au apărut la recensământul din 1951. Dar de-a lungul anilor, comunitatea se ofilește, emigrând în Israel, Franța sau Statele Unite, iar evreii au numărat doar 146.274 în recensământul din 19563, 24.667 în recensământul din 1970, 9.670 în recensământul din 1992 și 6.179 în recensământul din 2002 (vezi Demografia României). Mai mult, din cei 420.900 de evrei care au devenit sovietici, bulgari sau maghiari în 1940, două treimi au pierit între 1941 și 1944, victime ale regimurilor lui Ion Antonescu. Între un sfert și o treime dintre evreii care au rămas români au fost, de asemenea, victime ale regimului Antonescu, sau 47% dintre evreii români în 1938. Înainte ca România să devină oficial un aliat al Germaniei naziste și să cadă sub influența sa, societatea românească (la fel ca alte societăți europene contemporane) avea un număr mare de evrei integrați (inclusiv în sfere politice, economice și academice.), Precum și o minoritate de tradiționaliști care trăiau în comunitățile îndreptate asupra lor (în special în nordul și estul țării).

Opinia publică cunoaște curenți mai mult sau mai puțin antisemiti, condusă de partidele naționaliste și xenofobe inițial foarte minore. După Marea Depresie, creditul acestor partide a crescut în opinia publică, în special în rândul micilor burghezi săraci care au aderat la tezele prim-ministrului Octavian Goga (care a luat primele măsuri numerus clausus în universități și profesiile liberale în 1937) sau Garda de Fier, o mișcare violent antisemită. În timp ce opinia rămâne împărțită, aceste partide de extremă dreaptă primesc un anumit sprijin popular și oficial atunci când cer ca evreii din România să fie excluși din pozițiile de influență sau expulzați direct din țară4. Într-adevăr, baza electorală a acestor partide este acum recrutată și printre muncitori și săraci din mediul rural, care au fost marginalizați sub regimurile imperiale austro-ungare și ruse și care își imaginează evreii ca

135

fiind agenți ai imperialismului sovietic sau maghiar, sau din nou corupți occidentali capitalism, ilustrat de escapadele lui Carol al II-lea și ale amantei sale (de origine evreiască) Elena Lupescu (căsătoria lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu va fi oficializată în Brazilia în 1947).

Primele măsuri de excludere datează din decembrie 1937, când guvernul Goga retrage cetățenia română de la 120.000 de evrei; unii dintre succesorii lui Goga continuă pe aceeași linie și pronunță interdicții profesionale care încă afectează doar oamenii de religie evreiască5. La 8 august 1940, noile interdicții profesionale nu mai afectau doar oamenii de credință evreiască, ci și Marranes (creștini de origine evreiască). Căsătoriile mixte sunt interzise. Aceste diferite forme de discriminare se aplică în special (dar nu exclusiv) Ashkenazimului vorbitor de idiș din Galiția și Rusia, a cărui naturalizare a avut loc după 1918.

Dintre cei 756.930 de evrei români din 1938, situaƫia este astfel: -420.000 au schimbat naționalitatea în 1940, când România a cedat regiuni vaste URSS, Ungariei sau Bulgariei (țări legate atunci de Germania prin tratate de prietenie); -369.000 păstrează cetățenia română și -356.237 apar în recensământul din 1951, dar de-a lungul anilor, comunitatea se rareşte, emigrând în Israel, Franța sau Statele Unite, iar evreii sunt doar 146.274 în recensământul din 1951 și 6.179 în recensământul din 2002 (vezi ,,Demografia României’’).

Din toamna anului 1940, când au fost înăsprite măsurile de excludere profesională, câteva mii de evrei pe lună au părăsit România în Palestina (aproximativ 80.000 de oameni, datorită asociației Aliyah prezidată de Eugène Meissner și Samuel Leibovici). Nu toți vor reuși, mai ales după ce aliații i-au declarat război României (decembrie 1941), ceea ce i-a făcut cetățeni ai unei țări inamice, cărora nu li s-au mai acordat vize pentru Palestina, dovadă fiind tragedia de la Struma (printre altele). Filmul lui Radu Mihaileanu ,,Trenul vieții’’ evocă și aceste tragedii. În regiunile cedate Ungariei (nordul Transilvaniei), regimul amiralului Horthy a refuzat deportarea evreilor în ciuda insistențelor lui Hitler. Dar când naziștii au invadat Ungaria și au instituit regimul Crucii Săgeții, au deportat 120.000 de evrei din aprilie 1944, adică 80% din populația evreiască de pe acest teritoriu (150.000 de oameni). În regiunile cedate URSS (nordul Bucovinei și Basarabiei), evreii nu vor fi îngrijorați ca atare de autoritățile sovietice, dar cei dintre aceștia care erau comercianți își vor pierde proprietatea (naționalizată) și cei care fuseseră oficiali ai statului român vor fi deportat în Kazahstan ca „lacai al unei puteri de exploatare”. Pentru ei, intrarea în război a României lui Antonescu în timpul Operațiunii Barbarossa din 22 iunie 1941, a marcat începutul Shoah-ului.Într-adevăr, regimul Antonescu îi consideră fără discriminare ca „henchmenii bolșevismului”. Majoritatea masacrelor au fost efectuate de trupele române în zonele de război, adesea în colaborare cu Einsatzgruppen german, dar s-a produs o mulțime de persecuții și în spate.

Imediat după 22 iunie, un incident care a implicat dezertorii care au tras asupra armatei a declanșat pogromul de la Iași: 12.000 de evrei au fost masacrați sau închiși în trenuri unde au murit încet, de sete sau de foame. La sfârșitul lunii iulie, românii alungă între 25.000 și 30.000 de evrei din Basarabia la est de Nistru, în Podolia (Transnistria), unde sunt masacrați de germani. Românii au primit ulterior Transnistria: puteau trimite 160.000 de evrei acolo în condiții atât de precare încât doar 135.000 erau încă în viață la sosire8. Jumătate din cei 320.000 de evrei din Basarabia,

136

Bucovina și districtul Dorohoi au fost uciși în lunile următoare intrării României în război. După primele masacre, acestea sunt încă victime ale pogromurilor, adunate în ghetouri înainte de a fi trimise în Transnistria în aproximativ cincisprezece lagăre de concentrare. În România însăși, corupția se hrănește cu spolierea evreilor în toate formele sale. Chiar și după căderea Gărzii de Fier, regimul Antonescu, încă un aliat al Germaniei naziste, a continuat politica de persecuție și masacru a evreilor și, într-o măsură mai mică, a romilor. Din 1943 încoace a fost introdusă munca forțată impusă evreilor pe drumuri și lucrări de terasament: 40.000 de bărbați sunt repartizați la muncă zilnică lângă reședința lor, aceștia trebuie să se prezinte dimineața cu lopate și târnăcopuri și să aducă de multe ori prânzul.

Alături de politica regimului Antonescu față de populația evreiască, naziștii vor exercita presiuni pentru ca această politică să se conformeze liniilor principale ale Soluției finale, adică, clar, începând cu 1942, exterminarea sistematică a evreilor. Dar regimul Antonescu, care însuși masacrase atât de mulți evrei în Basarabia, Bucovina și Transnistria, a arătat atunci reticență. La sfârșitul anului 1941, SS Gustav Richter și Radu Leca, plenipotențiar român pentru afaceri evreiești, obținuseră de la Mihai Antonescu crearea unui consiliu evreiesc marionetă: Centrala Evreilor din România ("Central of Jewish in Romania"), dar, în același timp, Wilhelm Filderman și Confederația Societăților Evreiești din România continuă să opereze și să organizeze ajutoare pentru evreii din Transnistria. În noiembrie 1941, ambasada Germaniei la București a făcut ca România să-și piardă interesul pentru soarta evreilor români din Germania, dar în „protectoratul” Boemiei-Moraviei și în celelalte țări cucerite, consulii români au continuat să protesteze și să intervină. când evreii de naționalitate română sunt amenințați. În iulie 1942, Ambasada României la Berlin a subliniat că evreii maghiari din Germania nu au fost deportați și că România cu greu ar putea accepta că evreii români au fost tratați mai rău decât cei din Ungaria. Tot în iulie 1942, spre marea bucurie a lui Adolf Eichmann, șeful RSHA, naziștii par să fi obținut toate acordurile pentru a continua deportarea evreilor români prezenți în districtul Lublin din Polonia ocupată și în august, Radu Leca se află la Berlin pentru a parafa acordul, dar acesta a fost slab primit și, prin urmare, se va strădui să întârzie operațiunea. Poate că a fost mituit și pentru asta.

Natura definitivă a schimbării românești nu le-a apărut germanilor decât în decembrie 1942, când au aflat că Antonescu plănuia să autorizeze între 75.000 - 80.000 de evrei să emigreze în Palestina în schimbul unei indemnizații mari. Spre deosebire de celelalte țări din Europa Centrală și de Est, unde o mare parte a evreilor au fost direcționați spre lagărele de exterminare, 53% dintre evreii români vor supraviețui războiului, în ciuda diverselor persecuții la care sunt supuși.: muncă forțată, spoliere și legile de excludere. Matatias Carp, în Cartea Neagră („Cartea neagră”), amintește că dintre cei 756.930 de evrei români din 1938 și din cei 369.000 care și-au păstrat cetățenia în 1940, 265.000 (majoritatea erau evrei care au devenit sovietici în 1940) au fost exterminate sub responsabilitatea guvernului fascist al lui Antonescu.

Guvernul român a semnat un armistițiu cu Uniunea Sovietică la 23 august 1944. Cel puțin 270.000 de evrei români au fost uciși sau au murit de rele tratamente în timpul Holocaustului.

Bibliografie:

137

Carol Iancu, La Shoah en Roumanie : les Juifs sous le régime d'Antonescu (1940-1944):documents diplomatiques français inédits,Montpellier, Université Paul Valéry, coll. « Sem », 2000 Radu Ioanid (préf. Paul Shapiro), La Roumanie et la Shoah : destruction et survie des Juifs et des Tsiganes sous le régime Antonescu : 1940-1944 [« Evreiisubregimul Antonescu »], Paris, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, 2002 https://fr.wikipedia.org/wiki/D%C3%A9mographie_de_la_Roumanie https://www.franceinter.fr/emissions/la-marche-de-l-histoire/la-marche-de-l-histoire-20-fevrier2019

Why we Should Know More About The Holocaust In Romania Prof. Roşu Alina, Technological High School "Dimitrie Dima" Piteşti, Argeş The Holocaust in Romania refers to the persecution and extermination of Jews in the territories controlled by the Romanian state in 1937-1944, which means from the first anti-Jewish laws of the Goga-Cuza government until the coup of August 23, 1944. According to historian Raul Hilberg, the inclusion the fate of the Jews from the former Romanian territories before 1940, but who were not under Romanian control at the time of the facts, is an erroneous definition of the Holocaust in Romania. Anti-Semitism in Romania before the war.

Anti-Semitic discrimination and persecution were common in Romania before the war. The most persecuted Jews are those who live near the border with the Soviet Union because they are (often wrongly) associated with Soviet communism. Fascist movements, such as the Iron Guard, are popular with the general public; many Romanians support their demand to expel Jews from the country.

In September 1940, King Charles II was forced to abdicate. A coalition government made up of radical right-wing military officers takes power and calls for a German military mission to be sent to Romania. On November 20, 1940, Romania officially joined the Axis alliance (Germany, Italy, Japan). The government quickly adopted several restrictive measures against Romanian Jews.

It is also common for members of the Iron Guard to rob or arbitrarily confiscate Jewish-owned business. Many Jews are also attacked and even killed in the middle of the street for no other reason than to be Jews.

Romania participated in the invasion of the Soviet Union in June 1941. A few days after the attack began, the Romanian authorities carried out pogroms in the newly occupied cities. At the request of the Germans, but also on their own initiative, the Romanian army and gendarmerie 138

massacred thousands of Jews. The pogrom committed on June 27, 1941 by Romanians in the city of Iasi left over 13,000 dead. The Romanian authorities are also setting up ghettos and concentration camps. Very few prisoners from these camps will survive.

The phrase "Holocaust in Romania" refers to the persecution and extermination of Jews in Romania, which began in 1937 with the discriminatory measures of the government of Octavian Goga, continued and worsened in 1940 with the establishment of the "State National-Legionnaire”, became systematic in 1941 with the Antonescu regime and ended on the evening of August 23, 1944 when Antonescu was overthrown and Romania joined the Allies. He was referring to the Jewish community in Romania which, according to the 1938 census, numbered almost 790,000 people. The victims were identified by a commission of inquiry, the "Wiesel Commission", which was based on previous historical works, but also on Romanian military archives, accessible since 1990.

In 1952, according to Raul Hilberg, only 53% of the 790,000 Romanian Jews in 1938 still lived there. In 2003, the President of Romania Ion Iliescu set up a commission of inquiry led by Elie Wiesel to shed light on the history of the persecution and extermination of Jews under the Antonescu regime: according to the conclusions of this commission, the 47% missing (almost 380,000 people) either emigrated to Palestine in Romania (approximately 90,000 people), either from the ex-Romanian regions of the USSR (36,000 people), or were victims of the Horthyste regime after the cession of northern Transylvania to Hungary (130,000 people of whom 120,000 were deported to Germany) and the Antonescu regime during Operation Barbarossa (250,000 people who became Soviets by ceding their territories to the USSR where they lived, of whom over 120,000 perished in Transnistria; to this must be added another 4,000 Jews who became Soviets who fled east during the attack). German-Romanian and who were overtaken by the Einsatzgruppen and killed in Ukraine. In total, of the 380,000 missing people, there are 290,000 victims and 126,000 displaced or emigrated2. Like Pétain's France, Antonescu's Romania is a state that was directly involved, beyond the Nazis' expectations, in the deportation and implementation of the destruction of European Jews present on its territory. The Antonescu regime participated in the death or expulsion of almost half of its pre-war Jewish population, but still disassociated itself from the Nazi extermination plan and in 1942 refused to allow the deportation of Romanian Jews to German extermination camps, which explains why 53% of the Jewish population survived the war.

Of the 756,930 Romanian Jews in 1938, 420,000 changed their nationality in 1940, when Romania ceded large areas of the USSR, Hungary or Bulgaria, 369,000 retained Romanian citizenship and 356,237 appeared in the 1951 census. Over the years, the community withered, emigrating to Israel, France or the United States, and Jews numbered only 146,274 in the 19563 census, 24,667 in the 1970 census, 9,670 in the 1992 census and 6,179 in the 2002 census (see Demography of Romania).

Moreover, of the 420,900 Jews who became Soviets, Bulgarians or Hungarians in 1940, two-thirds died between 1941 and 1944, victims of Ion Antonescu's regimes. Between a quarter and a third of the remaining Romanians were also victims of the Antonescu regime, or 47% of Romanian Jews in 1938. Before Romania officially became an ally of Nazi Germany and fell under its influence, Romanian society (like other contemporary European societies) had a large number of integrated Jews (including in political, economic and academic spheres.), as well as a minority of

139

traditionalists living in the communities targeted on them (especially in the north and east country).

Public opinion is more or less anti-Semitic, led by nationalist and xenophobic parties, which are initially very minor. After the Great Depression, the credit of these parties increased in public opinion, especially among the poor petty bourgeois who adhered to the theses of Prime Minister Octavian Goga (who took the first numerus clausus measures in universities and the liberal professions in 1937) or the Iron Guard, a violent anti-Semitic movement. While opinion remains divided, these by far-right parties receive some popular and official support when they demand that Jews in Romania be excluded from positions of influence or expelled directly from the country.

Indeed, the electoral base of these parties is now recruited from among rural workers and the poor, who have been marginalized under the Austro-Hungarian and Russian imperial regimes and who imagine their Jews as agents of Soviet or Hungarian imperialism, or again corrupt Western capitalism, illustrated by the escapades of Charles II and his mistress (of Jewish origin) Elena Lupescu (Charles II's marriage to Elena Lupescu will be formalized in Brazil in 1947).

The first measures of exclusion date from December 1937, when the Goga government withdrew Romanian citizenship from 120,000 Jews; some of Goga's successors continue along the same lines and issue professional bans that still affect only people of the Jewish religion. On August 8, 1940, the new professional bans no longer affected only people of Jewish faith, but also Marranes (Christians of Jewish origin). Mixed marriages are prohibited. These various forms of discrimination apply in particular (but not exclusively) to Yiddish-speaking Ashkenazi in Galicia and Russia, whose naturalization took place after 1918.

Of the 756,930 Romanian Jews from 1938, the situation is as follows: -420,000 changed their nationality in 1940, when Romania ceded vast regions of the USSR, Hungary or Bulgaria (countries then linked to Germany through treaties of friendship); -369,000 retains Romanian citizenship and -356,237 appear in the 1951 census, but over the years, the community dwindles, emigrating to Israel, France or the United States, and Jews are only 146,274 in the 1951 census and 6,179 in the 2002 census.

Since the fall of 1940, when measures of professional exclusion were tightened, several thousand Jews a month have left Romania for Palestine (approximately 80,000 people, thanks to the Aliyah association chaired by Eugène Meissner and Samuel Leibovici). Not everyone will succeed, especially after the Allies declared war on Romania (December 1941), which made them citizens of an enemy country, which were no longer granted visas for Palestine, as evidenced by the Struma tragedy ( among others). Radu Mihaileanu's film "The Train of Life" also evokes these tragedies.

In the regions ceded to Hungary (northern Transylvania), Admiral Horthy's regime refused to deport Jews despite Hitler's insistence. But when the Nazis invaded Hungary and instituted the Arrow Cross regime, they deported 120,000 Jews in April 1944, or 80% of the Jewish population in that territory (150,000 people).

In the ceded regions of the USSR (northern Bukovina and Bessarabia), Jews will not be worried as such by the Soviet authorities, but those who were traders will lose their (nationalized) property and those who were officials of the Romanian state will be deported to Kazakhstan as "Lackey of an exploiting power." For them, Antonescu's entry into the war during Romania's

140

Operation Barbarossa on June 22, 1941, marked the beginning of the Holocaust. Indeed, the Antonescu regime considered them without discrimination as "the henchmen of Bolshevism." Most of the massacres were carried out by Romanian troops in war zones, often in collaboration with the German Einsatzgruppen, but there was a lot of persecution in the back as well. Immediately after June 22, an incident involving deserters who fired on the army triggered the pogrom in Iasi: 12,000 Jews were massacred or imprisoned in trains where they died slowly, of thirst or hunger. At the end of July, Romanians expelled between 25,000 and 30,000 Jews from Bessarabia east of the Dniester, in Podolia (Transnistria), where they were massacred by the Germans. The Romanians later received Transnistria: they could send 160,000 Jews there in such precarious conditions that only 135,000 were still alive on arrival8. Half of the 320,000 Jews in Bessarabia, Bukovina and the Dorohoi district were killed in the months following Romania's entry into the war. After the first massacres, they are still victims of pogroms, gathered in ghettos before being sent to Transnistria in about fifteen concentration camps.

In Romania itself, corruption feeds on the plundering of Jews in all its forms. Even after the fall of the Iron Guard, the Antonescu regime, another ally of Nazi Germany, continued the policy of persecution and massacre of Jews and, to a lesser extent, of the gypsies. Forced labor imposed on Jews on roads and earthworks has been introduced since 1943: 40,000 men are assigned to daily work near their residence, they have to show up in the morning with shovels and pickaxes and often bring lunch.

Along with the Antonescu regime's policy towards the Jewish population, the Nazis will exert pressure for this policy to conform to the main lines of the Final Solution, that is, clearly, starting with 1942, the systematic extermination of Jews. But the Antonescu regime, which itself had massacred so many Jews in Bessarabia, Bukovina and Transnistria, was then reluctant. At the end of 1941, SS Gustav Richter and Radu Leca, Romanian plenipotentiary for Jewish affairs, had obtained from Mihai Antonescu the creation of a puppet Jewish council: the Central of Jewish in Romania, but at the same time Wilhelm Filderman and the Romanian Confederation of Jewish Societies continue to operate and organize aid for Jews in Transnistria.

In November 1941, the German embassy in Bucharest caused Romania to lose interest in the fate of Romanian Jews in Germany, but in the "protectorate" of Bohemia-Moravia and other conquered countries, Romanian consuls continued to protest and intervene. when Jews of Romanian nationality are threatened. In July 1942, the Romanian Embassy in Berlin stressed that Hungarian Jews in Germany had not been deported and that Romania could hardly accept that Romanian Jews had been treated worse than those in Hungary. Also in July 1942, to the great joy of Adolf Eichmann, the head of RSHA, the Nazis seem to have obtained all the agreements to continue the deportation of Romanian Jews present in the Lublin district of occupied Poland and in August, Radu Leca is in Berlin to initiat the agreement, but it was poorly received and will therefore endeavor to delay the operation. Maybe he was bribed for that too.

The definitive nature of the Romanian change did not appear to the Germans until December 1942, when they learned that Antonescu was planning to authorize between 75,000 and 80,000 Jews to emigrate to Palestine in exchange for a large allowance. Unlike the other countries in Central and Eastern Europe, where a large proportion of Jews were sent to extermination camps,

141

53% of Romanian Jews will survive the war, despite the various persecutions they are subjected to: forced labor, looting and exclusion laws. Matatias Carp, in the Black Book ("Black Book"), recalls that of the 756,930 Romanian Jews in 1938 and of the 369,000 who retained their citizenship in 1940, 265,000 (most were Jews who became Soviets in 1940) were exterminated under the responsibility of Antonescu's fascist government.

The Romanian government signed an armistice with the Soviet Union on August 23, 1944.

At least 270,000 Romanian Jews were killed or ill-treated during the Holocaust.

Bibliography: Carol Iancu, The Holocaust in Romania: Jews under Antonescu's Regime (1940-1944): Unpublished French Diplomatic Documents, Montpellier, Paul Valéry University, coll. "Sem", 2000 Radu Ioanid (pref. Paul Shapiro), Romania and the Holocaust: Destruction and Survival of Jews and Gypsies under the Antonescu Regime: 1940-1944 ["Evreiisubregimul Antonescu"], Paris, Editions de la Maison des Sciences de l ' Homme, 2002 https://fr.wikipedia.org/wiki/D%C3%A9mographie_de_la_Roumanie https://www.franceinter.fr/emissions/la-marche-de-l-histoire/la-marche-de-l-histoire-20-fevrier2019

Holocaustul romilor Prof. Dide Amalia Larisa Costina Liceul Teoretic ,,Constantin Noica”, Alexandria, județulTeleorman La 3 octombrie 1385, are loc prima atestare documentară a robiei romilor pe teritoriul românesc când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, confirma dania de 40 de sălaşe de “aţigani” Mănăstirii Tismana, dăruiţi de către domnitorul Vladislav MănăstiriiVodiţa, cu aproximativ 20 de ani înainte. Documentul confirma că ”40 de sălaşe de aţigani sa fie slobozi de toate slujbele şi dăjdiile de venitul domniei mele”. În Transilvania, în jurul anilor 1400, un boier Costea stăpânea în Ţara Făgăraşului satele: Viştea de Jos, Viştea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, “precum si 17 ţigani de cort”. În Moldova, romii sunt amintiţi pentru prima dată, într-un act din 2 august 1414, din timpul lui Alexandru cel Bun, care dăruia 3 sate lui pan Toader Pitic ,,pentru credincioasa lui slujbă: un sat la Cobâla, unde este casa lui, unde şesteţ a fostVeriş Stanislav, iar alt sat la gura Jeravaţului, unde cade in Bârlad, anume unde au fost cneji (de ţigani) Lie şi Ţiganeştii, iar al treilea sat pe Bârlad, unde are alta casă a lui, unde sunt cneji (de ţigani) Tamaş şi Ivan”.

142

În Țările Române, robia nu era identică cu iobăgia în Transilvania, rumânia în Ţara Românească sau vecinia în Moldova. Față de țăranul dependent, boierul nu era stăpân absolut, însă față de rob, era stăpân absolute putându-l să-l vândă sau să aibă drept de viață și de moarte asupra acestuia. Vaillant, «dacă ţăranul este şerb, ţiganul este întru totul rob...», «statul îi vinde [pe ţigani], particularii îi cumpără, iar călugării stau şi ei cu mâna-ntinsă»93. În cele două Principate, existau mai multe categorii de robi: domnești, mănăstirești și boiereștii94. Prin meseriile pe care le exercitau, robii țigani aduceau stăpânului numeroase venituri și prestau orice fel de muncă care i se solicita din partea stăpânului. Ei intrau în posesia acestora prin tranzacția de vânzare-cumpărare sau danie. În același timp, condițiile de viață în care-și duceau traiul zilnic erau inumane95. Printre meseriile practicate de către aceștia se numărau: agricultori, pădurari, grădinari, slujnice, feciori de casă, bucătărese, spălătorese, cameriste, croitorese, pitari, vizitii, birjari, cizmari, lăutari, argaţii, îngrijitori şi crescători de animale. Robul țigan era considerat bun mișcător, stăpânul putându-l pune la orice fel de muncă, îl putea vinde sau cumpăra, lasă moștenire, îi putea atribui diferite pedepse fără a fi tras la răspundere. Însă, nu aveau dreptul de a le lua viața. În Transilvania romii nu au fost robi, ci se aflau sub jurisdicţia oraşelor pe lângă care trăiau. În timpul Imperiului Austro-Ungar, împărăteasa Maria Tereza şi mai târziu fiul său Iosif al II-lea, a inițiat o politica de asimilare forțată a romilor. Prin urmare se interzice ţiganilor să mai locuiască în corturi și nu mai puteau deţine cai sau căruţe, nu aveau voie să se mai mute dintr-un loc în altul, trebuiau să plătească impozite etc96. În data de 19 iunie 1783, la Cernăuţi, împăratul Iosif al II-lea a dat un ordin prin care robia era desfiinţată în Bucovina, însă boierii şi mănăstirile nu voiau să renunţe la o mână de lucru neplătită şi care se afla la dispoziţia lor. Ei argumentau că starea de robie este „cea mai potrivită pentru ţigani, fiind în avantajul ţiganilor97. La 22 august 1785, Iosif al II-lea a dat o patent prin care desfiinţa robia în Ardeal. Un an mai târziu, „în 1786, s-a dat o ordonanţă imperială privind servitorii. Raporturile lor cu stăpânii trebuiau să fie voluntare şi să se bazeze pe un contract cu aceştia98“ Conform Regulamentelor Organice din Ţara Românească – 1831 și Moldova – 1832 era anexate şi Regulamente pentru îmbunătăţirea soartei ţiganilor statului (în Țara Românească) și „Regulamentul pentru statornicirea ţiganilor“ (Moldova) care prevedeau: lichidarea nomadismului, îndeletnicirea lor cu lucrarea pământului, repartizarea a câte 5-6 familii de ţigani într-un sat pentru a-I dispersa etc99.

93

E. Pons, De la Robie la asimilare, p. 16.

PravilaluiVasileLupu - un cod de legiadoptatîn 1646. http://www.tipariturivechi.ro/document/pravile-imparatesti.

95 G. Potra, Contribuţiuni la istoriculţiganilor din România, Ed. MihailDascăl, 2002, p. 31.

96 Viorel Achim, Ţiganii în Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,1998, p. 215.

97 Ibidem.

98 P. Petcuț, D. Grigore, M. Sandu, Istoria şi tradiţiile romilor, manual pentru clasa VII, Ed. Ro Media, Bucureşti, 2003, p. 57.

99 Panaitescu I.C., „Robii. Aspecteţigăneşti” // Bucureşti: TipografiileRomâniei Unite, 1928, p. 35-40.

94

143

În anul 1834, Ioan Câmpineanu era primul boier care-şi elibera robii romi pe care-I moştenise de la părinţii săi100.

La 22 martie 1843, în Ţara Românească a fost dată prima lege prin care au fost eliberaţi robii domneşti: „Lege pentru desfiinţarea dajnicilor de sub adminstraţia Vorniciei Temniţelor şi trecerea lor sub administraţia ocârmuitorilor de judete. 101“ La 31 ianuarie 1844, în Moldova au fost eliberați robii mănăstirești de către Mihail Sturdza. Astfel, se adopta Legea „pentru regularisirea țiganilor mitropoliei, a episcopiilor și mănăstirile îndeobște.102“ Revoluţionarii paşoptisti din Ţara Românească cuprinseseră în Programul lor din 9 iunie 1848 şi „desrobirea ţiganilor prin despăgubire“, fiind constituită „Comisia pentru liberarea robilor“, formată din Cezar Bolliac, Ioasaf Znagoveanu şi Petrache Poenaru, care a eliberat chiar 20.000 de „bilete de slobozenie”103. De altfel, şi în „Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova“, s-a cerut, în august 1848, la Cernăuţi, desfiinţarea robiei104. Însă, prin înfrângerea revoluției de la 1848, problema țiganilor a rămas neschimbată.

Impresionat de sinuciderea unui tânăr bucătar țigan care s-a sinucis deoarece nu era liber pentru a se căsători cu o tânără liberă, domnul Grigore Ghica hotăra, în decembrie 1855, să elibereze ţiganii din Moldova105. În Moldova, la 10 decembrie 1855, domnitorul Grigorie Alexandru Ghica abolea robia prin „legiuirea pentru desființarea sclaviei, regularea despăgubirei și trecerea emancipaților la dare106. La 20 februarie 1856, în Ţara Românească, domnul Barbu Ştirbei abolea robia prin „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“, prin despăgubire107. Țiganii eliberați nu au primit pământ sau foarte puțin pentru care trebuiau să plătească dări foarte mari. Au început să-și găsească ocupații precum prelucrarea metalelor si a lemnului și alte ocupații precum procurarea si vinderea sticlelor goale sau ghicitul, cerșitul108. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Antonescu a discutat la 7 februarie 1941, scoaterea romilor din București, invocându-se criterii de ordine publică și socială, nu rasială. Ion Antonescu dorea construirea a 3-4 sate compacte în Bărăgan, cu câte 5.000–6.000 de familii și, după asanarea Bălților Dunării, să-i mute acolo pentru a se ocupa cu pescuitul. Astfel, mareșalul Ion Antonescu, la începutul lunii mai 1942, a emis Ordinul Președinției Consiliului de Miniștri nr.

26.756/1942 către Ministerul Afacerilor Interne prin care îi cerea să întreprindă toate studiile și demersurile în acest sens.

George Potra, Contribuţiuni la istoriculţiganilor din România, MihailDascăl Editor, București, 2002, p.103.

AnaleleParlamentare ale României, XII/1, Bucureşti, (1890-1915), p. 301-304 102 AnaleleParlamentare ale României, XII/2, Bucuresti, (1890-1915), p. 424) 103 Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date şimărturii, EdituraȘtiințifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.

536-537 104 Ibidem 105 George Sion,Emancipareaţiganilor,înSuvenirecontemporane, Bucureşti, 1888 106 Viorel Achim, ŢiganiiînIstoriaRomâniei, Ed. Enciclopedică, București, 1998 107 George Potra, Contribuţuni la istoriculţiganilor din România, MihailDascăl Editor, Bucureşti, 2002, p. 109 108 CatalinZamfir, E. Zamfir, Țiganiiîntreignorareșiîngrijorare, Editura Alta, 1993 100 101

144

În 1942, Ion Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a 24.617 de cetățeni români de etnie romă, dintre care jumătate au supraviețuit și s-au înapoiat în România. Aproximativ 11.000 au murit de frig, inaniție și epidemii109.

Nu aș fi putut să-mi termin lucrarea fără un studiu de caz. Astfel, întrebându-mi elevii de etnie, dacă au bunici sau străbunici care au trait astfel de evenimente, am descoperit-o pe Ionela Nina Lincan, de etnie romă după mama.

Voi relata ceea ce mi-a scris această minunată elevă din clasa a X-a, strănepoata Marghiolei Năstase,din comuna Vitănești, sat Siliștea, județul Teleorman, care la momentul deportării avea 10 ani. ,,Întrebând multe persoane și încercând să culeg informații despre acest infern la care au fost supuși romii, am găsit un om blând, necăjit care a spus povestea despre holocaustul romilor în lacrimi.

“Pe 10 Septembrie 1942, cu jandarmi și poliție ne-au ridicat dimineața la ora 6. Ne-au dus la niște grajduri, la marginea Alexandriei și acolo după 2 săptămâni ne-au dus la Turnu Măgurele, iar după am ajuns în Transnistria într-un tren de vite. Am muncit în agricultură. În decembrie, ne-au dus în altă parte, iar acolo am fost peste 25.000 de romi și n-aveam căldură, singura mâncare pe care o aveam erau 400g de făină, n-aveam apă. Trebuia să umbli pe câmp, naveam nici măcar găleți.

Dimineața la ora 8 pleca căruța cu jandarmul și polițaiul, umblau din casă în casă, care era mort îl ducea la marginea comunei unde erau niște tranșee rămase în urm arăzboiului și îl aruncau din căruță. În luna februarie, s-au curățat mai mult de jumătate. Când a trebuit să vină din nou frigul guvernatorul ne-a spus să ne urcăm în căruțe că ne duce în România, nu a fost adevărat. Ne-au dus la o fermă cu 7 grajduri, foarte mulți țigani adunați și băgați în grajduri, am stat acolo până la sfârșitul lunii aprilie și după ne au dat afară din grajd. Un jandarm român ne-a dat niște hârtii pe care scriau că țiganii sunt evacuați. De acolo, am plecat în coloană până la Tiraspol, mergeam câte 5-7 km, nemâncați. Când am ajuns la Tiraspol, ne-au băgat într-o groapă, iar după în alt grajd unde am stat 3 săptămâni nemâncați, ne mai aduceau soldații din porția lor.

A venit unul de la unitatea militară și ne-a spus să plecăm la gară că ne așteaptă un tren. Când am ajuns la Alexandria, am tras fiecare la casele noastre și am rămas aici până în momentul de față”.

Doar auzind acestea mi s-a făcut pielea de găină, imaginați-vă să trăiți în asemenea infern.

Toți in ochii mei sunt niște eroi!! În concluzie, unul din motivele principale pentru care acest holocaust al romilor a început a fost culoarea pielii. Și cu toate astea trecând 79 de ani de la moartea lor culoarea pielii încă este o problemă. Fenomenul de bullying în rândul romilor a crescut, inclusive eu mi-am luat bully din acest motiv. Așa că vă întreb, noi nu suntem oameni? Cu ce sunteți voi mai buni, cei care dați cu hate din acest motiv? Vă spun eu, cu nimic special”. Ionela Nina Lincan, elev Liceul Teoretic ,,Constantin Noica”, Alexandria.

A. Duțu, M. Retegan, Război și societate, vol. I, RAO, 2000; Jean Ancel, Contribuții la IstoriaRomâniei.

Problemaevreiască 1933-1944, vol. I, București, 2001, partea a II-a, pp. 111-142 109

145

Bibliografie: Ancel Jean, Contribuții la Istoria României. Problema evreiască 1933-1944, vol. I, București, 2001, partea a II-a Catalin Zamfir, E. Zamfir, Țiganii între ignorare și îngrijorare, Editura Alta, 1993 Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date şi mărturii, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1982 A. Duțu, M. Retegan, Război și societate, vol. 1, RAO, 2000 George Sion, « Emanciparea ţiganilor», în Suvenire contemporane, București, 1888 George Potra, Contribuţuni la istoricul ţiganilor din România, Mihail Dascăl Editor, Bucureşti, 2002 E. Pons, De la Robie la asimilare P. Petcuț, D. Grigore, M. Sandu, Istoria şi tradiţiile romilor, manual pentru clasa a VII-a, Ed. Ro Media, Bucureşti, 2003 Panaitescu I.C., Robii. Aspecte ţigăneşti // Bucureşti: Tipografiile României Unite, 1928 Pravila lui Vasile Lupu un cod de legi adoptat în 1646. http://www.tipariturivechi.ro/document/pravile-imparatesti Viorel Achim, Ţiganii în Istoria României, Editura Enciclopedică, București, 1998

The Gypsy’s Holocaust Teacher Dide Amalia Larisa Costina “Constantin Noica” Theoretical High School, Alexandria, Teleorman County On October 3, 1385, the first documentary attestation of gypsy slavery on Romanian territory took place when the ruler of Wallachia, Dan I, confirmed the donation of 40 “gypsy” dwellings of Tismana Monastery, donated by Vladislav Vodita Monastery, about 20 years before.

The document confirms that "40 gypsy settlements will be free from all jobs and hopes for the income of my reign."

In Transylvania, around the 1400s, a boyar Costea ruled in the Land of Făgăraş the villages: Viştea de Jos, Viştea de Sus and half of Arpaşul de Jos, "as well as 17 tent gypsies".

In Moldavia, the Roma are mentioned for the first time, in an act from August 2, 1414, from the time of Alexander the Good, who gave 3 villages to Pan Toader Pitic, for his faithful service: a village in Cobâla, where his house, where you are was Veris Stanislav, and another village at the mouth of Jeravaţ, where it falls in Bârlad, namely where there were cneji (of gypsies) Lie and Gypsies, and the third village on Bârlad, where he has another house of his, where there are of gypsies) Tamas and Ivan ”.

146

In the Romanian Lands, slavery was not identical with slavery in Transylvania, Romania in Wallachia or the neighborhood in Moldova. To the dependent peasant, the boyar was not the absolute master, but to the slave, he was the absolute master, being able to sell him or to have the right of life and death over him. Vaillant, "if the peasant is a Serb, the gypsy is entirely a slave ...", "the state sells [the gypsies], the individuals buy them, and the monks are also outstretched."110 In the two Principalities, there were several categories of slaves: princely, monastic and 111 boyar. Through the trades they exercised, the gypsy slaves brought the master numerous incomes and performed any kind of work required of him by the master. They came into their possession through the sale-purchase or gift transaction. At the same time, the living conditions in which they lived daily were inhumane.112 Among the trades practiced by them were: farmers, foresters, gardeners, maids, housekeepers, cooks, laundresses, maids, tailors, pitari, visitors, birjari, shoemakers, fiddlers, argatians, caretakers and animal breeders. The gypsy slave was considered a good mover, the master being able to put him to any kind of work, he could sell or buy it, leave a legacy, he could assign various punishments to him without being held accountable. However, they did not have the right to take their lives. In Transylvania, the gypsies were not slaves, but were under the jurisdiction of the cities they lived near.

During the Austro-Hungarian Empire, Empress Maria Theresa and later her son Joseph II initiated a policy of forced assimilation of the Roma. Therefore, the gypsies are forbidden to live in tents and they could no longer own horses or carts, they were not allowed to move from one place to another, they had to pay taxes, etc.113 On June 19, 1783, in Chernivtsi, Emperor Joseph II issued an order abolishing slavery in Bukovina, but the boyars and monasteries did not want to give up unpaid labor at their disposal.

They argued that the state of slavery is “the most suitable for gypsies, being to the advantage of gypsies.114 On August 22, 1785, Joseph II granted a patent abolishing slavery in Transylvania. A year later, “in 1786, an imperial ordinance on servants was issued. Their relationships with their owners had to be voluntary and based on a contract with them."115 According to the Organic Regulations of Wallachia - 1831 and Moldova - 1832 were annexed Regulations for improving the fate of state gypsies (in Wallachia) and "Regulation for the stabilization of gypsies" (Moldova) which provided: liquidation of nomadism, their occupation of land, distribution of 5-6 gypsy families in a village to disperse, etc.116 In 1834, Ioan Câmpineanu was the first boyar to release his Roma slaves, whom he had inherited from his parents.117

110

E. Pons, From Robie to Assimilation, p. 16.

Pravila lui Vasile Lupu - a code of legislation adopted in 1646. http://www.tipariturivechi.ro/document/pravileimparatesti 112 G. Potra, Contributions to the historians of the Romanian gypsies, Mihail Dascal Publishing House, 2002, p. 31 113 Viorel Achim, Gypsies in the History of Romania, Encyclopedic Publishing House, Bucharest, 1998, p. 215 114 Ibidem 115 P. Petcuț, D. Grigore, M. Sandu, Istoria şi tradiţiileromilor, textbook for class VII, Ro Media Publishing House, Bucharest, 2003, p. 57 116 Panaitescu I.C., „Slaves. Aspecteţigăneşti ”// Bucharest: TipografiileRomâniei Unite, 1928, p. 35-40 117 George Potra, Contributions to the historians of the Romanian gypsies, Mihail Dascal Editor, Bucharest, 2002, p.103 111

147

On March 22, 1843, the first law was issued in Wallachia by which the princely slaves were released: "Law for the abolition of the dajnics under the administration of the Vornicia of the Dungeons and their passing under the administration of the county rulers".118 On January 31, 1844, the monastery slaves were released in Moldova by Mihail Sturdza. Thus, the Law "for the regularization of the gypsies of the metropolis, of the bishoprics and of the monasteries in general" is adopted.119 The Pasoptist revolutionaries from Wallachia included in their Program of June 9, 1848, the "liberation of the gypsies through compensation", being constituted the "Commission for the release of slaves", formed by Cezar Bolliac, Ioasaf Znagoveanu and Petrache Poenaru, which issued even 20,000 "tickets freedom”.120 In fact, in the "Wishes of the National Party in Moldavia", in August 1848, in Chernivtsi, the abolition of slavery was demanded.121 However, with the defeat of the 1848 revolution, the gypsy problem remained unchanged.

Impressed by the suicide of a young Gypsy cook who committed suicide because he was not free to marry a free young woman, Mr. Grigore Ghica decided, in December 1855, to release the Gypsies from Moldova.122 In Moldavia, on December 10, 1855, Prince Grigorie Alexandru Ghica abolished slavery by “legislating for the abolition of slavery, regulating compensation and passing the emancipated to pay taxes.123 On February 20, 1856, in Wallachia, Mr. Barbu Ştirbei abolished slavery by "Legislation for the emancipation of all gypsies in the Principality of Wallachia", by compensation.124 The liberated gypsies did not receive land or very little for which they had to pay very large donations. They began to find occupations such as metal and wood processing and other occupations such as buying and selling empty bottles or guessing, begging.125 During the Second World War, Ion Antonescu discussed on February 7, 1941, the removal of the Roma from Bucharest, invoking public and social criteria, not racial. Ion Antonescu wanted to build 3-4 compact villages in Bărăgan, with 5,000–6,000 families each, and, after rehabilitating the Danube Ponds, to move them there to engage in fishing. Thus, Marshal Ion Antonescu, at the beginning of May 1942, issued the Order of the Presidency of the Council of Ministers no. 26,756 / 1942 to the Ministry of Internal Affairs by which he asked him to undertake all studies and steps in this regard.

In 1942, Ion Antonescu ordered the deportation to Transnistria of 24,617 Romanian citizens of gypsy ethnicity, half of whom survived and returned to Romania. About 11,000 died of cold, starvation and epidemics.126 118

Romanian Parliamentary Annals, XII / 1, Bucharest, (1890-1915), pp. 301-304 Parliamentary Annals of Romania, XII / 2, Bucharest, (1890-1915), p. 424) 120 Cornelia Bodea, 1848 in Romanian. A history in the date of the testimony, Scientific and Encyclopedic Publishing House, Bucharest, 1982, pp. 536-537 121 Ibidem 122 George Sion, Emancipation of the Gypsies, in Contemporary Souvenirs, Bucharest, 1888 123 Viorel Achim, Gypsies in the History of Romania, Encyclopedic Publishing House, Bucharest, 1998 124 George Potra, Contributions to Romanian Gypsy Historians, Mihail Dascal Editor, Bucharest, 2002, p. 109 125 Catalin Zamfir, E. Zamfir, Gypsies in Intercourse and Concern, Alta Publishing House, 1993 126 A. Duțu, M. Retegan, War and society, vol. I, RAO, 2000; Jean Ancel, Contributions to the History of Romania.

Jewish Problem 1933-1944, vol. I, Bucharest, 2001, part II, pp. 111-142 119

148

I could not have finished my paper without a case study. Thus, asking my ethnic students if they have grandparents or great-grandparents who lived through such events, I discovered Ionela Nina Lincan, of Roma ethnicity after her mother.

I will tell you what this wonderful 10th grade student wrote to me, Marghiola Năstase's great-granddaughter, from Vitănești commune, Siliștea village, Teleorman county, who was 10 years old at the time of deportation. ,,Asking many people and trying to gather information about this hell to which the Roma were subjected, I found a gentle, troubled man who told the story of the gypsy holocaust in tears.

“On September 10, 1942, they picked us up with gendarmes and police at 6 o'clock in the morning. They took us to some stables, on the outskirts of Alexandria and there after 2 weeks they took us to Turnu Măgurele, and then we arrived in Transnistria in a cattle train. I worked in agriculture.

In December, they took us elsewhere, and there were over 25,000 gypsies and we had no heat, the only food we had was 400g of flour, we had no water. You had to walk in the field, I didn't even have buckets.

At 8 o'clock in the morning, the cart with the gendarme and the policeman left, they went from house to house, which was dead, took him to the edge of the commune where there were some trenches left after the war and threw him out of the cart.

In February, more than half were cleaned. When the cold had to come again, the governor told us to get in carts that would take us to Romania, it was not true. They took us to a farm with 7 stables, a lot of gypsies gathered and put in stables, we stayed there until the end of April and then they kicked us out of the stable. A Romanian gendarme gave us some papers that said that the gypsies were being evacuated. From there, we went in a column to Tiraspol, we walked 5-7 km, without food. When we arrived in Tiraspol, they put us in a pit, and then in another stable where we stayed 3 weeks without food, the soldiers brought us their portion.

One came from the military unit and told us to leave the station because a train was waiting for us. When we arrived in Alexandria, we each drove to our homes and stayed here until now ".

Just hearing this made me shiver, imagine living in such hell. They are all heroes in my eyes!!

In conclusion, one of the main reasons why this gypsy holocaust began was the color of the skin. And yet 79 years after their death, skin color is still a problem. The phenomenon of bullying among gypsies has increased, including me being bullied for this reason. So I ask you, aren’t we human? What are you, the ones who hate us for this reason? I'm telling you, nothing special."

Ionela Nina Lincan, student of the Theoretical High School "Constantin Noica", Alexandria.

Bibliography: Ancel Jean, Contributions to the History of Romania. The Jewish Problem 1933-1944, vol. I, Bucharest, 2001, part II Catalin Zamfir, E. Zamfir, Gypsies between ignorance and concern, Alta Publishing House, 1993 Cornelia Bodea, 1848 in Romanian. A history in data and testimonies, Scientific and Encyclopedic Publishing House, Bucharest, 1982

149

A. Duțu, M. Retegan, War and society, vol. 1, RAO, 2000 George Sion, "The Emancipation of the Gypsies", in Contemporary Souvenirs, Bucharest, 1888 George Potra, Contributions to the history of gypsies in Romania, Mihail Dascăl Editor, Bucharest, 2002 P. Petcuț, D. Grigore, M. Sandu, History and traditions of the Roma, textbook for the 7th grade, Ed. Ro Media, Bucharest, 2003 Panaitescu I.C., Robii. Gypsy aspects // Bucharest: Tipografiile României Unite, 1928 http://www.tipariturivechi.ro/document/pravile-imparatesti Viorel Achim, Gypsies in the History of Romania, Encyclopedic Publishing House, Bucharest, 1998

Podul Iloaiei Elev:Mira Raluca Liceul Tehnologic Costesti Prof. coordonator: Dragut Violeta Podu Iloaiei este un oraș în județul Iași, Moldova, România, format din localitățile componente Budăi și Podu Iloaiei și din satele Cosițeni, Holm și Scobâlțeni. Orașul se află în centrul județului, pe malurile Bahluiului, la vărsarea Bahluiețului în acesta. Este străbătut de șoseaua națională, care leagă Iașul de Roman. La Podu Iloaiei, din acest drum se ramifică șoselele județene. Prima duce spre nord la Erbiceni, Belcești, Cotnari, Ceplenița, Scobinți și Sirețel, al doilea drum duce spre sud la Popești și Mădârjac. Orașul este un mic nod feroviar, având gară pe calea ferată Pașcani-Iași, de la această gară ramificându-se o linie secundară ce duce la Hârlău.

Trei obiective din orașul Podu Iloaiei sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură aflate în localitatea urbană de reședință: biserica „Sfântul Nicolae” (1832), spitalul (fost han, 1830) și gara. În iunie 1870 a fost dată în funcțiune linia de cale ferată Pașcani-Iași, construită prin concesiune de către concernul austriac Offenheim. Micul târg Podul Iloaiei se afla pe acest traseu de cale ferată, la o distanță de 23 km de orașul Iași. La sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a construit la Podu Iloaiei o gară cu un etaj.

La 30 iunie 1941, Gara Podu Iloaiei a fost capătul traseului unui "tren al morții". În dimineața acelei zile a plecat din Iași un tren de marfă cu aproximativ 2.000 de evrei ieșeni deportați de autorități, două treimi dintre aceștia murind din cauza extenuării și a deshidratării în cele opt ore cât a durat drumul. În prezent, orașul Podu Iloaiei se află pe magistrala de cale ferată 606 (Iași - Târgu Frumos Pașcani), care are o lungime de 76 km. Distanța de 23 km până la Iași este parcursă într-un timp de 25 minute.

150

În ziua de 30 iunie 1941, au plecat din Gara Iași două trenuri încărcate cu evrei care urmau să fie deportați. Acele trenuri au fost denumite ulterior "trenurile morții". Primul tren a plecat spre Călărași, parcurgând acest drum în șapte zile, iar cel de-al doilea a mers spre Podu Iloaiei, făcând până acolo opt ore.

Al doilea tren a plecat spre Podu Iloaiei în dimineața zilei de 30 iunie 1941, pe la orele 5-6 dimineața. El avea 18 vagoane și transporta 1.902 evrei, în ultimul vagon aflându-se cadavrele a 80 de evrei care fuseseră împușcați, înjunghiați sau bătuți. Vagoanele de lemn erau mici și erau folosite pentru transportul materialelor de construcții. În fiecare vagon au fost înghesuiți peste 100 de evrei ieșeni. Deși distanța între Iași și Podu Iloaiei este de 23 km pe calea ferată, "trenul morții" a parcurs-o în opt ore. Condițiile în care a avut loc călătoria au fost inumane: evreii erau înghesuiți în vagoane strâmte, cu gemulețe de 25x60 cm închise cu obloane, căldura de afară era de peste 35 grade, iar oamenii nu au primit hrană și apă de băut, așezați pe marginea șinelor, iar a doua zi au fost aduși evreii supraviețuitori pentru a-i încărca pe morți în căruțe și a-i duce la cimitirul evreiesc din localitate unde au fost îngropați în gropi comune.

Din cei 1.902 evrei care au plecat din Iași (conform raportului oficial), au ajuns la destinație doar 708. Sute de evrei au murit pe drum din cauza extenuării și deshidratării. Pentru a supraviețui, au trebuit să-și bea urina și transpirația stoarsă din haine. Cei care se prăbușeau mureau pentru că alții cădeau peste ei și nu se mai puteau ridica de jos. La Podu Iloaiei, când s-a oprit trenul și au trebuit să coboare, s-a constatat că majoritatea erau morți, iar cei care supraviețuiseră arătau ca niște cadavre vii. Cei care au scăpat cu viață au fost cazați la familiile evreiești din localitate. În timpul nopții au fost descărcate cadavrele din tren și au fost îngropate în gropi comune

Iloaiei Bridge Student-Mira Raluca Technological High School Costesti Coordinating teacher: Dragut Violeta Podu Iloaiei is a city in Iași County, Moldova, Romania, consisting of the component localities of Budai and Podu Iloaiei and the villages of Cosițeni, Holm and Scobâlțeni. The city is located in the center of the county, on the banks of the Bahlui River, at the mouth of the Bahluieț River. It is crossed by the national road, which connects Iași with Roman. At Podu Iloaiei, from this road branch the county roads. The first leads north to Erbiceni, Belcești, Cotnari, Ceplenița, Scobinți and Sirețel. The second leads south to Popești and Mădârjac. The city is a small railway junction, with a station on the Pașcani-Iași railway, from this station a secondary line branching leading to Hârlău.

151

Three objectives from Podu Iloaiei are included in the list of historical monuments in Iași county as monuments of local interest, all being classified as architectural monuments located in the urban locality of residence: the church "Saint Nicholas" (1832), the hospital (former inn, 1830) and the train station.

In June 1870, the Pașcani-Iași railway line was put into operation, built by concession by the Austrian concern Offenheim. The small fair Podul Iloaiei is located on this railway route, at a distance of 23 km from the city of Iași. At the end of the 19th century, a one-storey railway station was built at Podu Iloaiei.

On June 30, 1941, Podu Iloaiei Station was the end of the route of a "death train". In the morning of that day, a freight train left Iasi with about 2,000 Jews from Iasi deported by the authorities, two thirds of them dying due to exhaustion and dehydration in the eight hours that the road lasted.

Currently, the town of Podu Iloaiei is located on the railway line 606 (Iași - Târgu Frumos Pașcani), which has a length of 76 km. The distance of 23 km to Iasi is covered in a time of 25 minutes.

On June 30, 1941, two trains loaded with Jews were about to be deported from Iași Station.

Those trains were later called "death trains". The first train left for Călărași, traveling this road in seven days, and the second went to Podu Iloaiei, making it eight hours.

The second train left for Podu Iloaiei on the morning of June 30, 1941, around 5-6 in the morning. It had 18 wagons and carried 1,902 Jews, the last wagon containing the bodies of 80 Jews who had been shot, stabbed or beaten. The wooden wagons were small and were used to transport construction materials. More than 100 Jews from Iași were crammed into each car. Although the distance between Iași and Podu Iloaiei is 23 km by rail, the "death train" traveled in eight hours.

The conditions in which the trip took place were inhumane: the Jews were crammed into narrow wagons, with 25x60 cm gems closed with shutters, the heat outside was over 35 degrees, and people did not receive food and drinking water.

Of the 1,902 Jews who left Iasi (according to the official report), only 708 reached their destination. Hundreds of Jews died on the road from exhaustion and dehydration. In order to survive, they had to drink their urine and sweat squeezed from their clothes. Those who collapsed died because others fell on them and could no longer get up. At Podu Iloaiei, when the train stopped and they had to get off, it was found that most of them were dead, and those who had survived looked like living corpses. Those who escaped alive were housed with local Jewish families.

152

Treblinka Elev:Ilie Valentin Iulian Liceul Tehnologic Costesti Prof. coordonator: Dragut Violeta Treblinka este un sat situat în estul Poloniei, situat în cartierul actual Gmina Małkinia Górna, în județul Ostrów Mazowiecka din Voievodatul Mazovia, la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Varșovia. Satul se află aproape de râul Bug, cu aproximativ 350 de locuitori.

Este cunoscut ca locul din timpul celui de-al doilea război mondial al unuia dintre lagărele de exterminare naziste germane, numit după sat. Se estimează că 850.000 de oameni au fost uciși aici în timpul Holocaustului din Polonia, din vara anului 1942 până în octombrie 1943. În plus, Treblinka I Arbeitslager, un lagăr de muncă forțată, a funcționat la aproximativ șase mile distanță, din iunie 1941 până la 23 iulie 1944. În această perioadă, se estimează că peste 10.000 de prizonieri au murit din cauza execuțiilor, malnutriției, bolilor și maltratării.

Sursa: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Treblinka_(sat)

Treblinka Student: Ilie Valentin Iulian Costesti Technological High School Coordinating teacher: Dragut Violeta Treblinka is a village in eastern Poland, located in the current Gmina Małkinia Górna district, in the Ostrów Mazowiecka county of the Masovian Voivodeship, about 80 kilometers 153

northeast of Warsaw. The village is close to the Bug River, 350 inhabitants.

It is known as the site during World War II of one of the German Nazi extermination camps, named after the village. An estimated 850,000 people were killed here during the Polish Holocaust, from the summer of 1942 to October 1943. In addition, the Treblinka I Arbeitslager, a forced labor camp, operated about six miles away, from June 1941 until on July 23, 1944. During this period, it is estimated that over 10,000 prisoners died as a result of executions, malnutrition, disease and illtreatment.

Source: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Treblinka_(sat)

Auschwitz Elev: Nan Marian Ilie Liceul Tehnologic Costesti Prof. coordonator: Dragut Violeta Oświęcim este un oraș în voievodatul Polonia Mică, Polonia, o reședință a județului cu același nume. Aici au existat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial lagărele de concentrare notorii de la Auschwitz. Localitate are o populație de 40.324 locuitori.

Orașul se află la 50 km vest de Cracovia la confluența râurilor Vistula și Soła.

Oświęcim se află la intersecția dintre Drumul Național nr. 44 cu drumul local nr. 933, și este la extremitatea nordică a drumului local nr. 948. Orașul vechi Oświęcim este situat la est de râul Sola, cu Piața Principală (Rynek Glowny) în centru. Stația de cale ferată este de peste râu, în nord-vest a orașului, cu muzeul principal muzeu în partea de vest a orașului. Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau este în satul Brzezinka, la vest de stația de cale ferată. Combinatele chimice sunt situate la est de oraș.

Stația de autobuz principală a orașului se află în partea de est a orașului. Serviciile de transport feroviar sunt disponibile spre Cracovia, Katowice și Czechowice-Dziedzice, iar pe plan internațional către Viena și Praga. Cel mai apropiat aeroport este situat la 60 de kilometri, la Cracovia Balice. În acest oraș a fost construit unul din cele mai maari lagăre de exterminare, astăzi muzeu.

154

Auschwitz Student: Nan Marian Ilie Costesti Technological High School Coordinating teacher: Dragut Violeta Oświęcim, Poland, a county seat of the same name. The famous Auschwitz concentration camps existed here during World War II. The city has a population of 40,324 inhabitants.

The city is located 50 km west of Krakow at the confluence of the Vistula and Soła rivers.

Oświęcim is located at the intersection of National Road no. 44 with the local road no. 933,

and is at the northern end of the local road no. 948. The old town of Oświęcim is located east of the river Sola, with the Main Square in the center. The railway station is across the river in the northwest of the city, with the main museum in the west of the city. The Auschwitz-Birkenau State Museum is located in the village of Brzezinka, west of the railway station. The chemical plants are located east of the city.

The city’s main bus station is in the eastern part of the city. Rail services are available to Krakow, Katowice and Czechowice-Dziedzice, and internationally to Vienna and Prague. The nearest airport is 60 kilometers from Krakow Balice. One of the largest extermination camps, today a museum, was built in this city.

Source: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/O%C5%9Bwi%C4%99cim

155

Lagărul Auschroitz-Birkenau: infernul pe pământ Elevă: Stoica Bianca Maria Liceul Tehnologic Costești Prof. coordonator: Dragut Violeta Orașul polonez Oświęcim, se afla la 50 de kilometri vest de Cracovia, la confluenţa râurilor Vistula şi Soła. În timp, lagărul s-a extins – atât în termeni organizaţionali, cât şi spaţiali. La momentul apogeului dezvoltării sale, anume în vara lui 1944, Auschwitz deţinea 40 de kilometri pătraţi, unde erau deţinuţi aproximativ 135.000 de oameni, ceea ce însemna numai 25% din numărul total al oamenilor închişi în întreg sistemul lagărului de concentrare.

Pe parcursul celor cinci ani de existenţă, modul de operare al lagărului s-a schimbat mult. Așa cum se decisese la început, în 1940, fără să fie, de fapt, implementat – la un lagăr de concentrare, un spaţiu unde prizonierii erau anihilaţi treptat şi cu toate ustensilele la îndemână şi, în final, la un nou tip de lagăr, un centru de exterminare imediată după modelul oferit de Treblinka sau Bełżec. Aşadar, istoria, conform acestor etape, poate fi împărţită astfel:de la fondare, din 1940, până în primele luni ale lui 1942, Auschwitz a funcţionat exclusiv ca un lagăr de concentrare, unde numai munca te elibera – conform dictonului macabru ce străjuia intrarea în lagăr.Din 1942 până în octombrie 1944, lagărul a continuat să fie unul de concentrare, dar, simultan, funcţiona şi ca cel mai mare centru pentru uciderea în masă a evreilor, polonezilor sau ţiganilor.

Organizarea lagărului: BI, primul dintre segmentele construite la Birkenau, a fost construit în satul Brzezinka – ai cărui locuitori au fost evacuaţi înainte – în iarna dintre 1941 şi 1942, iar în restul anului 1942, a fost divizat în două sectoare, BIa şi BIb. Acest segment conţinea 62 de barăci de locuit – 30 din cărămidă şi 32 din lemn – şi 10 barăci unde se aflau camera pentru spălat, toaletele, 2 bucătării, 2 băi comune şi 2 barăci ce funcţionau ca magazii.

Sursa:https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lagarul-auschwitz-birkenau-infernul-pepamant 156

Auschroitz-Birkenau camp: hell on earth.

Student: Stoica Bianca Maria Costești Technological High School Coordinating teacher: Dragut Violeta The Polish town of Oświęcim is located 50 kilometers west of Kraków, at the confluence of the Vistula and Soła rivers. Over time, the camp has expanded - both in organizational and spatial terms. At the height of its development, in the summer of 1944, Auschwitz owned 40 square kilometers, where about 135,000 people were detained, which was only 25% of the total number of people imprisoned in the entire concentration camp system.

During the five years of its existence, the mode of operation of the camp has changed a lot.

As it was decided at the beginning, in 1940, without actually being implemented - in a concentration camp, a space where the prisoners were gradually annihilated and with all the tools at hand and, finally, in a new type of camp, an immediate extermination center following the model offered by Treblinka or Bełżec. Thus, history, according to these stages, can be divided as follows: from its founding in 1940 until the first months of 1942, Auschwitz functioned exclusively as a concentration camp, where only work frees you - according to the macabre saying that guarded the entrance From 1942 to October 1944, the camp continued to be a concentration camp, but at the same time it also functioned as the largest center for the mass murder of Jews, Poles and Gypsies.

Source:https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lagarul-auschwitz-birkenau-infernul-pepamant

Dachau Elevă: Neagoe Delia Adriana Liceul Tehnologic Costești Prof. coordonator: Dragut Violeta Dachau este un oraș cu cca 40.000 de locuitori, situat în districtul Dachau, regiunea administrativă Șvabia, landul Bavaria, Germania, la 20 km de München.

157

Datorită așezării sale geografice, Dachau a fost, începând cu secolul al XIX-lea, un loc preferat de pictori. Atrași de ținuturile mlăștinoase și pitorești de la sudul orașului, pictorii se stabileau cu plăcere în Dachau. Densitatea artiștilor deciși să locuiască la Dachau a fost atât de mare, încât în jurul anului 1900 se zvonea că fiecare a zecea persoană întâlnită pe stradă în Dachau era în mod cert pictor.

Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist înființat în Germania, pe terenul unei fabrici de muniții abandonate lângă orașul Dachau, la aproximativ 16 km de München. Lagărul de concentrare și-a început activitatea la 22 martie 1933, la ordinele lui Heinrich Himmler, comandantul suprem al Germaniei.

Dachau Student: Neagoe Delia Adriana Costești Technological High School Coordinating teacher: Dragut Violeta Dachau is a city of about 40,000 inhabitants, located in the district of Dachau, the administrative region of Swabia, Bavaria, Germany, at a distance of 20 km from Munich.

Due to its geographical location, Dachau has been a favorite place for painters since the 19th century. Attracted by the swampy and picturesque lands to the south of the city, painters settled in Dachau with pleasure. The density of artists determined to live in Dachau was so high that around 1900 it was rumored that every tenth person they met on the street in Dachau was definitely a painter.

158

Dachau was the first Nazi concentration camp set up in Germany on the site of an abandoned ammunition factory near the town of Dachau, about 16 km northwest of Munich, Bavaria. The concentration camp began operations on March 22, 1933, on the orders of Heinrich Himmler, the Germany supreme commander.

Orașul Auschwitz Elev: Georgescu Valeriu-Ionut Liceul Tehnologic Costești Prof. coordonator: Dragut Violeta Orasul Auschwitz, oraș în suburbiile căruia, germanii au construit cel mai mare centru de ucidere în masă. În cinci ani, în complexul de lagăre de concentrare de la Auschwitz au murit un milion de oameni:evrei, ţigani, polonezi, ruşi etc. Lagărul de Concentrare de la Auschwitz a fost ocupat și eliberat în 1945 de către trupele sovietice. Evacuarea lagărului de către germani a început la jumătatea lunii ianuarie, în 1945, dar Armata Roşie a deschis porţile lagărului abia pe 27 ianuarie.

Baza lagarului de concentrare din Auschwitz a fost constituita din 22 de baraci din caramida construite inaintea razboiului in suburbiile orasului polonez Oswiecim,aflat la 50 de kilometri vest de Cracovia la confluența raurilor Vistula si Sola. In timp,lagarul s-a extins atat in termeni organizationali cat si spatiali. La momentul apogeului dezvoltarii sale,anume in vara lui 1944,Auchxitz detinea 40 de kilometri patrati,unde erau detinuti aproximativ 135.000 de oamenii,ceea ce insemna 25% din Nunu Teodor Marian numarul total al persoanelor inchisi in intreg sistemul de lagar de concentrare.

Pe parcursul celor 5 ani de existență,modul de operare a lagarului s a schimbat de mult de la un lagăr al carui rason izolarea elementelor sociale considerate inamice catre ragimul nazist. După închiderea camerelor de gazare în octombrie 1944, în ultimele două luni de funcţionare, în contextul situaţiei critice în care se afla 159

cel de-al Treilea Reich şi al ofensivei sovietice, lagarul a intrat în ultima fază, cea a lichidării, care a culminat cu evacuarea prizonierilor. Întrucât era greu de administrat un complex atât de mare, lagărul a fost împărţit în trei divizii, pe 22 noiembrie 1943, fiecare beneficiind de un anumit grad de autonomie.

The town of Auschwitz Student: Georgescu Valeriu-Ionut Costești Technological High School Coordinating teacher: Dragut Violeta The city of Auschwitz, a city in whose suburbs, the Germans built the largest mass murder center. In five years, one million people died in the Auschwitz concentration camp complex: Jews, Gypsies, Poles, Russians, and so on. The Auschwitz Concentration Camp was occupied and liberated in 1945 by Soviet troops. The evacuation of the camp by the Germans began in midJanuary 1945, but the Red Army did not open the gates of the camp until January 27.

The base of the Auschwitz concentration camp consisted of 22 pre-war brick barracks in the suburbs of the Polish city of Oswiecim, located 50 kilometers west of Krakow at the confluence of the Vistula and Sola rivers. Over time, the camp has expanded in both organizational and spatial terms. At the height of its development, in the summer of 1944, Auchxitz owned 40 square kilometers, where about 135,000 people were detained, which was 25% of the total number of people imprisoned in the entire concentration camp system. During the 5 years of existence, the mode of operation of the camp has changed a long time from a camp whose reason is the isolation of social elements considered enemies to the Nazi regime. After the closure of the gas chambers in October 1944, in the last two months of operation, in the context of the critical situation of the Third Reich and the Soviet offensive, the camp entered the last phase, that of liquidation, which culminated in evacuation of prisoners.

Because it was difficult to manage such a large complex, the camp was divided into three divisions, on November 22, 1943, each benefiting from a certain degree of autonomy.

160

Auschwitz Eleve: Niță Alexandra Gabriela și Ciobanu Cristina Liceul Tehnologic Costești Prof. coordonator: Dragut Violeta Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei.

Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

Lagărul a fost divizat în trei părți: Auschwitz I, lagărul inițial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul execuțiilor a aproximativ 70.000 oameni, majoritatea prizonieri de război polonezi și sovietici.

Auschwitz II (Birkenau), lagăr de exterminare, unde cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 țigani au fost uciși.

Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagăr de muncă pentru uzina Buna-Werke aparținând concernului IG Farben.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului.

Sursa: Www.wikipedia.ro

Auschwitz Students: Niță Alexandra Gabriela and Ciobanu Cristina Costești Technological High School Coordinating teacher: Dragut Violeta Auschwitz is the German name for the nearby town of Oświęcim, located about 60 kilometers west of Kraków in southern Poland.

161

One of the reasons why this town was chosen is the fact that it was a very developed railway junction, with 44 parallel lines, which facilitated the transport of such a large number of Jews and other nationalities from all over Europe.

The camp was divided into three parts: Auschwitz I, the original concentration camp that was used as the administrative center for the entire complex, was the site of the executions of about 70,000 people, most of them Polish and Soviet prisoners of war.

Auschwitz II (Birkenau), an extermination camp, where at least 1.1 million Jews, 75,000 Poles and about 19,000 Gypsies were killed.

Auschwitz III (Monowitz), which was used as a labor camp for the Buna-Werke plant belonging to the IG Farben concern.

Known as the largest Nazi extermination camp, Auschwitz became the iconic place to implement the final solution, a major element in the implementation of the Holocaust.

Source: Www.wikipedia.ro

Lungu Tudor Matei

162

163

164

Bădălan David 165

Cornea Mădălina

166

Toma Denisa

167

Koteles Nora, Popper Emma, Sipor Dorka, Szanto Eduard

168

Gabriela Gherghina 169

Don't repeat it!

THE LITTLE JOURNALIST MICUL JURNALIST 170