Șanse egale prin educația multiculturală

Prof. Grecu Maria, Liceul Tehnologic Costeşti, județul Argeș

În mod frecvent, prezența oamenilor diferiți conduce la dezinteres și indiferență, ceea ce, în cele din urmă, nu reprezintă altceva decât o formă de discriminare. Aceasta se manifestă în multiple domenii, de la furnizorii de servicii publice până la oportunități de angajare, nivel al producției, locuințe, organizare politică și reprezentare, acces la educație. O altă manifestare a noastră față de diversitate o reprezintă prejudecățile și stereotipurile, fie în forma lor negativă, ceea ce gândim despre ceilalți (intoleranță, rasism), sau pozitivă, ceea ce gândim despre noi înșine (arianism). Ele generează un comportament discriminatoriu. Instituțiile de învățământ trebuie să ia măsuri potrivite pentru eliminarea oricărei forme de discriminare prezente în interiorul lor. Acestea trebuie să-i ajute pe elevi să-și dezvolte identități nondiscriminatorii, să achiziționeze și să dezvolte cunoștințe, valori, atitudini și abilități necesare pentru combaterea inechităților sub toate formele lor. În privința aceasta, pedagogii au nevoie să-și conștientizeze propriile prejudecăți, să fie corect formați, să ia în considerare condițiile sociale și nevoile minorităților. Esențial este să se recunoască importanța rolului social, economic și chiar cultural pe care îl joacă și l-au jucat grupurile minoritare în interiorul societății. Toți copiii trebuie educați pentru a participa deplin și a contribui la societatea democratică. Aceasta înseamnă că trebuie să le fie transmise principiile democratice de bază. În felul acesta, ei se angajează în apărarea valorilor democratice, dobândind cunoștințele, deprinderile, atitudinile și abilitățile necesare. Ele includ un angajament față de o ordine socială dreaptă și umană, încredere mutuală, respect pentru drepturile și identitățile celorlalți, deschidere, abilități analitice, abilități interpersonale. În acest context, educația rromilor constituie o problemă nerezolvată încă, cu vizibile consecințe în plan social. Dificultățile întâmpinate sunt generate de următoarele categorii de cauze: legate de modul de viață al rromilor (sărăcie, tradiții), cele ce țin de atitudinea cadrelor didactice și a altor factori responsabili, implicați în educația rromilor, o lipsă de corelare legislativă privind protecția socială și politică educațională. Adesea nedeclarată, marginalizarea rromilor merge de la atitudinea mai puțin binevoitoare față de elevi, așezarea acestora în ultimele bănci, până la lăsarea de izbeliște a claselor în care învață copiiirromi. Unele școlisunt reticente față de introducerea studiului limbii rromani sau față de unele măsuri de adaptare a procesului de învățământ la nevoile concrete educaționale ale elevilor rromi. Elevii rromi ajung de multe ori în situații de eșec și abandon școlar. Mulți dintre ei nu termină gimnaziul. Atunci se pune întrebarea: cât li se datorează, celor care abandonează școala, acest fapt, și cât școlii? Nu puțini sunt învățătorii și diriginții care exclamă la începutul anului școlar, cu

amărăciune și revoltă disimulată: Nu știu ce să mă fac, fiindcă am trei țigani în clasă! Și aceasta, înainte de a-i cunoaște. Ar trebui ca toți educatorii să-și imagineze un copil de șase-șapte ani, pe care, într-o zi de septembrie, mama îl ia de mână și îl duce într-un loc, despre care a auzit întâmplător, acolo unde știe că a fost fratele mai mare, însă numai pentru câteva luni. Copilul este șocat, intră într-o lume pe care nu a văzut-o niciodată. Aici nu înțelege mai nimic din ce se spune și nu poate comunica decât cu câțiva din cei din jur. Zilele trec și în locul în care se află, nu se vede mai nimic sau nu se aud prea multe cuvinte pe care să le înțeleagă. Din când în când, femeia cu care stă patru ore pe zi se apropie de el și îi spune ceva. Coșmarul continuă până când, mama, sătulă de plânsul zilnic al copilului venit acasă, îi îndeplinește dorința: va face orice i se cere, dar să nu se mai ducă la școală. Exemplul este unul extrem, însă relevă una dintre nevoile principale ale unor elevi rromi, probabil ale celor mai defavorizați: învățământul în limba maternă ori mai bun decât acesta, învățământul bilingv, în care româna să fie învățată prin intermediul limbii rromani. Aceasta nu este, totuși, de ajuns. Handicapul lingvistic derivă dintr-unul social sau se împletește cu acesta. Copilul de șaseșapte ani nu este cu nimic vinovat, pentru că a auzit ori a vorbit doar limba rromani sau pentru că nu a putut fi dus la grădiniță. Mai mult, nu are nicio vină, deoarece părinții lui stâlcesc limba română și nu l-au putut învăța, fiindcă în ghiozdanul lui, dacă există, sunt doar două caiete și un pix ori pentru că în locul în care trăiește, apa curentă e doar un vis. Dincolo de lipsa îmbrăcămintei sau a condițiilor materiale și ambientale pentru învățare, copiii rromi sunt alienați progresiv față de școală, datorită atitudinii colegilor și/sau cadrelor didactice ori datorită absențelor și rămânerilor în urmă.

Toți copiii trebuie să învețe să trăiască și să interacționeze pozitiv în această lume diversă. Atingerea acestui deziderat presupune implicații majore la toate nivelurile învățământului obligatoriu: politică, structuri, organizații, administrație, relații între școală și comunitate; restructurarea și formarea personalului; pedagogie; evaluare; selecția și repartiția elevilor; tutoratul; sistemul educativ și servicii, cum ar fi hrană, mediul fizic și, în general, etosul școlii. Să schimbăm ideologia ce respinge sau subordonează grupurile minoritare, să facem în așa fel ca deținătorii puterii să opereze într-o manieră justă și umană. Egalitatea șanselor trebuie să semnifice, în fapt, oferirea de opțiuni multiple pentru capacități și aptitudini diferite, o educație pentru toți, o educație deschisă pentru toate persoanele, indiferent de vârstă și condiții socio-economice, o educație pentru fiecare, în funcție de nevoile sale specifice, evitându-se omogenizarea și încurajându-se diversitatea, care să creeze premisele egalității șanselor de acces în viața socială.

Bibliografie Achim, Viorel, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 Crețu, Carmen, Curriculum diferențiat și personalizat, Iași, Editura Polirom, 1998 Dănescu, Elena, Educația integrată a elevilor cu cerințe educative speciale, Pitești, Editura Univ. din Pitești, 2010 Pons, Emmanuelle, Ţiganii din România – o minoritate în tranziţie, Bucureşti, Editura Compania, 1999