Toplitera nr. 2, an II by Viorica Lazar

Revista apare o dată la două luni. Următorul număr va apărea în iunie. Foto: Tudor Muntean Anul 1, II, Nr. 2, 2017 2016

topLitera r e vi s tă l i te r ar ă r e vi s tă l i te r ar ă

Ochi Căprui

~ debut

Ochi Albaștri

~ debut

Ochi Cenușii

~ debut

Aurul cules din spice Umple ochii ei căprui; Îți mărturisesc amice, Gustul lor e amărui!

Ochii tăi albaștri, dragă, Dintr-o ploaie azurie Picături ce cad în iarbă, Ah! Splendidă euforie…

Cenușiul de jăratic S-a mișcat în ochii tăi. Focul pâlpâie ostatic, Intr-o perlă de scântei.

Cafeniul prea tomnatic, Stors din boabe de cafea, Creionează singuratic Dramele de catifea…

Cu privirea ta albastră Prefăcuși câmpia-n mare. Văd o pasăre măiastră Pescărușul meu din zare.

Joacă umbra fără lene Dansul vechilor culturi, Iar cenușa chiar pe gene Făurește mici sculpturi.

Ochii ei purtați de fluturi, Calmi, în nopțile pustii, Aranjează așternuturi Pe sprâncene cafenii.

Ochi albaștri - o minune! Mi-a adus un musafir Pietre care poartă nume: Cer albastru de safir…

O fantomă, cea mai sură, Coborând din paradis, Mi-a jurat iubire pură Și-o plimbare prin abis.

Alexandra-Sorana Ciocălău Toplița

Fugeam

Alexandra-Sorana Ciocălău Toplița

Fugeam.... Fugeam.... Fugeam într-una de la geam, fugeam dar nu mă ascundeam. (Nu încercați așa ceva acasă. Zburați! de lațul larg vă lasă.) Fugeam.... Fugeam.... Fugeam și eu cum mai puteam, în pumni, în umeri, în poeme. Fugeam de lumea care geme prin bucurii, și-și duce moartea, mai departe, prin copii. Fugeam.... Fugeam.... Că așa îmi era scris pe geam în fiecare dimineață când nu știu cine se simțea prin ceață.

Ștefan Alexandru Ciobanu București

Toplița

Poezie

dureros a fi rămasul în viață armura de sînge în care omul stă fix cît poți însăila cu privirea ce poate o clipă ducă-se morții cîntecul mierlei adio mierlă structură zburătoare mai multă mai grea decît respirarea din urma a tot ce rămîne

uneori viața… uneori viața se încăpățâneaza să se înrădăcineze într-un punct, trec oameni, versuri, cântece, trec sori și ninsori. uneori viața, bulgăre de foc și lumină se disipează în mădularele neputinței, iși pierde strălucirea și puterea. uneori viața este prinsă de fire fragile și atârnă de surâsul dimineții, de surâs, de mâini întinse-n tăcere. uneori viața e numai tăcere, ce te coboară pe trepte nevăzute în adâncul de întuneric, pe coridoarele morții, in măruntaiele pământului, pământul din tine. îți atingi inima, iți atingi ochii, iți atingi buzele, atingi cicatricile, pântecele cuvintelor, atingi urmele celor ce au trecut prin tine și țipi. uneori viața se incăpățâneză să se înrădăcineze într-un punct…

Corina Moldovan Toplița

Alexandra-Sorana Ciocălău

sărmanul pom din pădurea plină cu pomi tristul dinte din gura plină cu dinți bietul fir de păr de pe creștetul acoperit cu păr să respirăm cîtă muncă să respirăm în somn ce baftă

Costel Suditu Buzău

Singurătatea

Fără să știu ce aștept...

Suferi în tăcere Şi nimeni nu te-ajută Toată lumea-i rea Iar inima se luptă.

motto: „adevărul fiecărui individ (...) se concentrează în clipele în care trăiește în tensiunea așteptării.” Marin Tarangul

Am aşteptat un timp Te-am aşteptat pe tine Am aşteptat să vii, Pe tine şi iar pe tine.

Așteptam (fără să știu ce aștept) și dintr-odată mi-am dat seama că din urmă - nu dinainte vine/devine clipa dezmărginirii pe care uneori o presimt lăuntrică așteptării ...dar nu o gîndesc ca pe o moarte deplină (ca pe o moarte de tot) * de fapt pentru ca moartea să fie nu doar moarte va trebui să mă trezesc înainte ca ea să devină în lăuntrul meu un gol ademenitor

O viaţă de aş sta, Să te aştept pe tine Inima-ar ceda, Dar nu pot fără tine. În fiecare seară Mă gândesc la tine Chiar şi când adorm Gândul mi-e la tine.

Oana Maria Şiklodi Toplița

TONIC într-un spirit tonic multe se pot aranja răsfoind cărţile ne mai sfătuiesc cu gimnastici antidepresive ceaiuri rozalii câte-o scrisoare deschisă eului dându-i chestionare tulburând şi trezind alchimii discrete-n chipul speciei femeii cu ochii trişti cerul gri pustiit zidul armat şi gândacii-ndoielii înnebunitor de vulgari caldă sclipirea perdelei sintetice în bucătăriile strâmte fură-ntunericului un rug mişcător... florile de sânge-ale genunchilor au brăzdat podele ameţitoare melancoliei umplu broaştele ruginii ale uşilor cu mirodenii cineva să se-aştepte la asemenea gesturi încântate speranţe visele flămânde pisici se freacă de uşi varsă prin încăperi laptele crud al aşteptării - cel cu o mie de feţe

Angela Nache Mamier

Franța

(asemeni celui orbitor și parcă visat atunci cînd m-am născut) * cu toate astea nu-mi dau seama dacă într-adevăr „m-am născut nemuritor și mor muritor” sau dacă m-am născut muritor și mor nemuritor cu toate astea sînt tot mai convins că numai în parte sîntem născuți că partea ne-născută o purtăm totuși în noi partea de care nu devenim conștienți decît în clipa ultimă ...sau abia dincolo în acel lăuntric dincolo

Adrian Iona Năvodari

înspre iertare toți pe rînd și fiecare cel puțin odată o bună înțelegere predomină în acest paradis al groazei

Regina cratiţelor Capabilă de a rămâne vie Plină de viaţă în acest corp stânjenit Povestea mea e banală, umană. Un singur poem, el singur N-ar şti s-o exprime; Deşi ridicolă, deşi învinsă, Nu-ngenunchez, Mângâi pereţii, vazele, boluri de aer – Martori fideli –Arome de plante se ridică În mica bucătărie. Respir adânc, îmi dau curaj, Regină a cratiţelor, Ochii mei sunt sufletul şi oglinda În care mă las surprinsă De mine, de voi; De câtva timp, Din cruzime, Pleoapele voastre veştejite Decapitează vise şi priviri Din tristul război...

Angela Nache Mamier

Franța

de rană nu ne mai desprinde nici timpul nici fecioarele răului îmbrăcate-n mireasă o bună înțelegere rarefiată ne obligă din umeri să exersăm amintiri fatale clama cu care ne prinde moartea în păr se ține tare ignoră stratul de mizerie dintre noi și fanta îngustă pe unde ne scurgem rușinați înspre iertare

Costel Suditu Buzău

Poezia este Poezia este un căcat găsit printre așternuturi în dimineața în care ți s-a spus, cu mâna peste analize, că o să ajungi într-un scaun cu rotile. Evit definițiile pleoștite cum că poezia este o lebădă cu gâtu-i lung înconjurând de trei ori luna sau bariera dintre sine-tine și buline. Poezie înseamnă să-ți tacă sufletul făcut sul din foi de dictando. Oricum o dai, morții încep să ne moară, rămânem din ce în ce mai linguri. Cât să fii de hom încât să faci poezie din așa ceva?

Ștefan Alexandru Ciobanu București

O stea Epiderma toarnă oglinzile vârstei Niciun cuvânt nu rămâne uitat Două torsuri topesc întunericul Nopţii cu grumaji de elastic Gurile ard solemne cuvinte Sunt cei câţiva pământeni Ce se-mbrăţişează până la adânci bătrâneţe – cu cele mai vii sentimente Eu locuiesc în centrul unui eminamente Fragil vârtej senzual Scriu elegii, epistole sentimentale Locuiesc o stea, mai fierbinte Cu cât îşi presimte sfârşitul…

Angela Nache Mamier

Franța

Ego Apusul corăbiilor Pe oceanul nevrotic Pluteşte ultima epavă Spre ochii mei, Ce-au furat nopţile verzi, Într-o răsturnată amforă. La solstiţiul imensului vis, Iubirea, Ascuns în axiomele firii Ca o rătăcire Prin ierburi tăioase Turnir, În alchimia de cai înaripaţi, Trăgând peste valuri, Corăbii-schelete.

Mihaela Pop Toplița

Secţiune transversală printr-o lacrimă Nu eram noi dintre aceia care să nu mai poată zâmbi, chiar dacă durerile ne înalţau exponenţial şi ameţeam privind din balcon dorinţele cum se roteau sub soare. Împărţeam acelaşi pat cu tine şi visam, fiecare la ale lui, precum boabele de mazăre şi fasole în păstăile lor, pe un singur arac. Uneori se mai întâmpla ca vreo insectă să ni se strecoare sub plapumă, dintr-un vis în altul… (mai ţii minte cum te-am pus să omori gândacul din visul tău, în visul meu?) Am mai gândit în somn cândva cum o lacrimă e facută din cercuri interioare suprapuse şi că, oriunde am secţiona-o, ne-am găsi în interiorul unei formei perfecte – unde am putea fi încă tare fericiţi!

Ada Carol București

adi.e. o frunză ne-am văzut într-o zi destul de friguroasă într-un loc ce-mi inspira căldură. sunete. piese. șah. mat, era totul în jur în timp ce te schimbai la față. zâmbete. copii. suflete pierdute ce nu își găsesc rostul pășind prin univers. frunză. culoare. calm în interior în timp ce îmi povestești cam tot ce se întâmplă în momentul de față. vânt. gard. cuvinte aruncate aiurea spre urechile mele în speranța de a-mi capta atenția. sunt pierdut în sine și poate nu înțelegi asta. putere. voință. speranța că te voi avea aproape crește încet și tu îmi joci jocul. adie o frunză. adie o parte din mine ce mă înclină spre poarta puțin deschisă dar ruginită a castelului meu. timp. uitare. vitejie ce îmi impune încet să mă opresc. te-am avut acolo, te-am avut aici, dar nu... tu te-ai uscat și’ncerci să iți iei zborul. adio frunză? adio? rece. întuneric. sălbăticie ce apare brusc și mă înfioară. alb. lumină. puțin soare ce vrea să-mi dea energie că vede și el că mă doare. rană. roșu. putoare și nu în sensul că’s leneș. renunț la iubirea ce ți-o arăt, natură... renunț la ce vrei să îmi arăți, fiindcă nu-mi place mirosul ce mi-l arunci cu ardoare în nări în timp ce afară e ger. renunț. dar știu că te vei întoarce. răcoare. adio?! oare?

Iancu Cristolovean Toplița

nu ne cunoaștem... încă. nu ne cunoaștem încă. nu ne-am văzut. nu ți-am văzut ochișorii mari zâmbind la soare. nu ți-am văzut buzele umede zâmbind la privirea mea înduioșătoare. nu am apucat să îți ating urechiușele mici, drăgălașe și roșii când ești emoționată. nu am atins mânuțele dolofane cu degetele grase și pline de viață, nu. nu am ajuns să îți ating părul castaniu, blond, șaten, roșcat, sau poate chiar alb în timp ce-l bate vântul. nasul micuț dar simpatic, completând întregul chip nu l-am atins. să-l pun pe Ene.. să ajungă la genele tale să le sărute încet nu am ajuns, nici măcar o atingere a sprâncenelor nu am putut să am. nu ne cunoaștem încă... nu ți-am auzit vocea.. sunetul dulce al oricărui glas răstit, nu... nu l-am auzit. dinții albi ascunși sub buze nu.. nu-i văd deloc. nu am ajuns să-ți văd pielea strălucind în apă, să o ating încet cu un prosop de bumbac în timp ce te șterg cu grijă, nu. nu ți-am atins încet talpa să te gâdil să îmi zâmbești, să chicotești cam tare dar nu.. nici asta nu e. nu ți-am văzut sclipirea din ochii tăi negrii, căprui, verzi sau albaștrii când vrei să-mi spui ..... te iubesc. nu ne cunoaștem... încă. nu te-am văzut mergând tandru prin casă, gesticulând, nu te-am strigat Bianca, Diana, hai vino aici. nu.. nu am făcut astea. nu ne cunoaștem... încă. nu ți-am văzut lacrima clară străpunsă de-o rază, nu ți-am citit tristețea pe chip... nu. nu m-ai văzut zâmbindu-ți, nu m-ai văzut trist, nu ți-am transmis durerea din suflet... nu... asta doar pentru că nu ne cunoaștem. nu încă. nu te-am ținut în brațele mele, nu m-am jucat cu părul tău, nu ți-am sărutat fruntea când dormi, nu ți-am pus păturica pe tine...nu.. nu ne cu cunoaștem ... încă.

Iancu Cristolovean Foto: Taylor Leopold

Toplița

Destin

E ceas de sărbătoare

Ca ieri strigau cu toți Osana, Iar astăzi Te huleau, Isuse, Ți-au adâncit pe umeri rana, Silindu-Te să porți o cruce. Acum strigau: omoarăl! Mulți din cei ce le-ai vorbit Şi pentru ei vorbeai cu Tatăl, Spunând să-i ierte c-au greşit! Ce uşor Te-au acuzat Strigând: De ce nu faci minuni?! Doar Pilat Te-a vrut scăpat Şi el spălându-se pe mâini! Petru, cel ce L-ai iubit! Te-a lepădat aşa uşor! De trei ori, fugind grăbit, Tocmai cum le spusei lor. Iuda care Te-a vândut, Şi el a fost dintre ai Tăi! Dar mântuirea n-a văzut, Doar punga cu arginții săi. Ca ieri Te-au vrut mulți Împărat, Iar azi loveau cu mâini haine, Ba chiar o cruce-au înălțat, Lepădându-se te Tine! Al Tău destin a fost vestit, În Psalmi şi-n cartea lui Isaia, Dar moartea Ta, a oferit, Întregii lumi iertarea!

E timpul pentru muguri și plânsete de mieiCe mor doar pentru plata amarelor păcate, Oricât ar fi vreunii pe lume de atei, În fața jerftei sfinte le uită azi pe toate...

O altă faţă a lui Dumnezeu

Zâmbetul nostru este plânsul Lui şi dacă El râde poate că noi ne zvârcolim îndureraţi. Ca printr-un tunel din Alpi, ochii şi glasul Lui călătoresc prin voce şi priviri, E ceas de sărbătoare și-n slavă s-au deschis schimbându-şi tonul şi culoarea… Uși largi. Din ele curge mireasma-mbătătoare Odată, ne-a şoptit să ne-aruncăm în sus A harului, prin care, din cer ne-a fost trimis până ne facem altceva decât copii. Drept jertfă sfântă Mielul pentru răscumpărare. Deci, începând cu această iarnă, ne vom incendia săniile şi ne vom uita mereu Lumina Învierii de-atunci se varsă lin, în oglindă, împreună cu El, numai la noi. Și pacea curge peste însângerata glie, Din nou coboară îngeri din cerul cristalinAda Carol Creștinii se adună la ceas de bucurie. București Altarele sfințite în alb s-au îmbrăcat Bisericile toate par torțe vii, aprinse, Ce ard cântând cu patos „Hristos a înviat,” În corul cel de îngeri cu glasuri necuprinse…

Emilia Amariei Toplița

Daniel Voica

Întoarce-te Când seceta usucă și ploaia nu mai cade, Când în fântână apa e tulbure și scade, Când simți că n-ai putere și visele îți mor, Întoarce-te acasă și du-te la Izvor! Când pasul nu ți-e sigur și-ți fug de sub picioare Cărările ce-odată păreau așa ușoare, Când nu mai vezi lumină, e totu-ntunecat, Întoarce-te-n Lumina din care ai plecat! Când vorba nu se leagă și doar venin îți iese Din gura ce odată spunea cuvinte-alese, Când gândurile rele lovesc în tine greu Întoarce-te din cale și mergi spre Dumnezeu! Când nu mai ai iubire de dat aproapelui Și plin de răutate privești la viața lui, Când mâinile la fapte urâte sunt dedate, Întoarce-te la Sursa trăirilor curate! Când nu ai mângâiere și simți ca ești uitat Când lacrimile tale demult nu s-au uscat, Când crezi că se sfârșește și bine nu mai vine Iar viața ta-i o mare adâncă de suspine, Când teama te cuprinde și pace nu găsești, Când e prea grea povara trăirilor lumești, Când totul se dărâmă și toate merg în jos, Întoarce-te! Te-așteaptă, cu drag, Iisus Hristos!

Emilia Amariei Toplița

Foto: Emile Séguin

Eseu

Mâine – între realism şi idealism

Ce va aduce viitorul? Cum va arată lumea şi cum vom fi noi? Adesea ne punem astfel de întrebări. Cum e de aşteptat, răspunsul nu poate consta decât în ipoteze, scenarii în mai multe variante până la faptul împlinit. Ziua de mâine este o pagină albă. Mâine este, în esenţă, un mister. Mâine înseamnă vise, planuri, speranţă, incertitudine, teamă… Este un gol pe care încercăm să-l umplem, dar nu ştim cât din ce sperăm se va împlini. În realitate, mâine există doar Mâine, de multe ori, ne în clipa prezentă şi este acel împiedică să trăim azi şi ceva care ne face să pierdem o mare parte din viaţă fără să ne răpeşte din zile. vedem ceea ce ar trebui uneori să conteze mai mult: prezentul. Mâine, de multe ori, ne împiedică să trăim azi şi astfel ne răpeşte din zile.

vorba de popularitate, de şansă şi de ceea ce cere şi recunoaşte la momentul respectiv un grup de oameni ca fiind valoros din punct de vedere cultural. Ideea este că fiecare individ are posibilitatea de a alege unde şi între ce limite să se situeze. Putem ţinti la o treapă superioară sau la cea mai înaltă, dar important este altceva: să nu uităm cine suntem de fapt, să ajungem să ne simţim confortabil unde am ales să fim, să ne simţim bine cu noi înşine şi doar astfel astfel ceea ce facem va prinde valoare.

O zi de mâine mai bună nu se construieşte doar cu un scriitor strălucit, un artist înzestrat sau un cercetator remarcabil, ci prin contribuţia egală a tuturor membrilor unei societăţi. Se construieşte cu grijă, conştiinţă şi responsabilitate şi niciodată nu va depinde doar de cineva, chiar dacă mulţi deţin Suntem adesea întrebaţi cum vedem viitorul sau cum ne vedem puterea de a decide şi pentru alţii. Când vorbim despre un tablou în viitor. Cu ceva timp în urmă aş fi răspuns mai idealist la astfel de al viitorului, fie că suntem individualişti sau preocupaţi de soarta întrebări. Mulţi tineri vor să ajungă departe, îşi doresc să exceleze, să lumii, adevărul este că acesta nu se conturează doar cu vorbe se impună prin puterea exemplului, să schimbe lumea, dacă se poate. bune şi câteva mari Aspiraţii măreţe, planuri uneori prea mari. Adevărul este că dintre cei exemple, pentru că, ...important este altceva: care îşi doresc asta, unii reuşesc şi o ştiu, alţii reuşesc dar nu vor afla, aşa cum bine ştim, să nu uităm cine suntem ori n-au aflat, pe când alţii continuă să viseze pentru a realiza apoi nu toţi rezonează cu de fapt, să ajungem să ne că şi-au irosit existenţa rătăcind printre vise. O astfel de constatare acestea. Aşadar, nu ne trebuie să fie teribilă, însă nu toţi avem o asemenea menire, deşi nu putem construi viaţa simţim confortabil unde am renunţăm şi poate mai avem şi impresia că înfăptuim lucruri care vor în totalitate în funcţie ales să fim, să ne simţim dăinui în conştiinţa unora. Nu tot ceea ce facem, uneori absolut nimic de cursul lumii ce ne din ceea ce facem, contează pentru restul lumii şi nu pentru că ceva înconjoară şi nu putem bine cu noi înşine şi doar este cu mult mai bun decât altceva, ci pentru că orice selecţie este nici să ne desprindem astfel ceea ce facem va subiectivă şi corespunde gusturilor celor care fac selecţia asta. astfel încât să existăm fiecare după reguli prinde valoare. Orice învăţăm în viaţă învăţăm raportându-ne la cei mai buni, la proprii. Nu este posibil. profesionişti şi genii, ne creăm idoli şi tipare pe care credem că Până şi cel mai răzvrătit şi individualist va ajunge să fie influenţat trebuie neapărat să le urmăm pentru a reuşi. Asta ne încurajează de factori exteriori, fiind constrâns uneori să ia decizii distorsionate mai ales şcoala. Dar astfel ne pierdem tot mai mult identitatea şi pentru sine din cauza societăţii, pentru că nu suntem niciodată cu riscăm tot mai tare să nu ne mai regăsim sinele, iar asta mi se pare adevărat liberi şi probabil de aceea tânjim mereu după libertate. Deşi o mare problemă, cu care ne confruntăm des azi mai ales pentru că se crede că un creator – artist, scriitor – este liber prin arta sa, nu este avem o istorie bogată din care întocmai adevărat. De multe ori rezultatele muncii unui trebuie să învăţăm, indiferent De multe ori rezultatele muncii creator sunt dictate de vremea în care trăieşte şi mai ales de domeniu. O istorie atât de de cerinţa publicului. bogată încât ne putem petrece unui creator sunt dictate de viaţa făcând doar asta şi astfel Viitorul este o balanţă mereu instabilă pe care încercăm să vremea în care trăieşte şi mai existenţa noastră se poate o aducem la un aparent echilibru şi suntem responsabili de ales de cerinţa publicului. reduce doar la a fi învăţăcel. modul în care o mânuim. Fie că vorbim de literatură, artă, cinematorgrafie, din orice domeniu cunoaştem vârfurile. Dacă Cosmina Marcela Oltean ceri cuiva să dea un exemplu de artist, foarte probabil va răspunde Iași Leonardo DaVinci sau Michelangelo. Este bine, dar de ce să nu acordăm aceeaşi atenţie şi unor nume mai puţin cunoscute. Un nume mai puţin cunoscut nu înseamnă întotdeauna o personalitate mai puţin importantă. Faptul că un nume devine reprezentativ într-un domeniu, într-o anumită perioadă, este o chestiune complexă, fiind

Vremea elitelor culturale a apus!

științei, economiei și finanțelor, este incontestabilă. De neînțeles este atracția unora dintre ei față de mirajul puterii politice, cum neînțeleasă rămâne și încrederea aproape inocentă pe care o au față de propria lor capacitate de a găsi soluții eficiente pentru a schimba starea națiunii și a regăsi echilibrul evoluției socio-economice firești a țării noastre.

Din perspectiva unei definiţii spontane şi de largă accesibilitate, prin noţiunea de „elită” desemnăm o categorie de persoane remarcabile, care s-au afirmat prin realizări valoroase, într-un domeniu specific Vremea elitelor culturale autentice a apus. Politizarea vieţii de activitate. Extrapolând, aş putea spune că există, atâtea categorii intelectuale a avut un impact negativ şi a determinat o răsturnare, de elite, câte domenii de gândire, cunoaştere sau activitate există. definitivă, cred, a piramidei valorilor. Selecţia elitelor se face astăzi, Fiecare epocă istorică sau culturală îşi desemnează elita specifică. după criteriul mediatizării, în funcție popularitatea și averea persoanei Mai mult, pleiada oamenilor valoroşi dintr-o epocă, respective și a fidelității se împarte pe categorii. În cadrul lor facem distincţie ...e bine să reținem că semnul sau infidelității față de un între elita ştiinţifică, elita politică, elita economică şi sau un președinte de evoluţiei sau involuţiei unui stat, al partid elita culturală, a unei naţii, a unui popor. Întemeietorii partid. Mult mai gravă este maturității unui neam este dat de dispariția respectului față de unor noi domenii de activitate, oamenii de geniu, marii exploratori sau inventatorii, personalităţile sclipitoare respectul pe care îl acordă trecutului orice tip de autoritate, de de pe scena istorică, politică, culturală sau economică lege, normă, regulament și și elitelor culturale autentice. atitudinea oscilantă în fața a omenirii îşi găsesc întodeauna un binemeritat loc pe palierul elitelor naţionale și universale. ideii de infracționalitate a cărei gravitate se modifică în funcție de categoria socială, nivelul de În privinţa criteriilor de selectare şi de delimitare a categoriilor de educație și treapta politică pe care se află infractorul. persoane menite să facă parte din clasa elitelor sociale şi culturale, există cel puţin două criterii de evaluare, respectiv: timpul şi În aceste condiții asistăm neputincioși la fenomenul inversării societatea contemporană elitelor respective. Criteriul timpului are valorilor. Contemporanii, sau cel puțin o mare parte din ei, adoră un caracter universal. Timpul este un judecător obiectiv, nemilos îmbuibații, mincinoșii și corupții își bat joc de tradițiile naționale și şi absolut. Dimpotrivă, criteriile epocilor istorice sunt subiective şi normele de conduită specifice bunului simț. Este firesc ca o societate, trecătoare. De asemenea, termenii de evaluare şi separare a valorilor cum este cea din ţara noastră, care a trecut pe sub tăvălugul unor de non-valoare, diferă de la o generaţie la alta, de la o categorie schimbări politice şi sociale majore, să îşi schimbe etaloanele de socială la alta sau chiar valorizare dar atunci când în jurul nostru vedem atâta de la un categorie de gen Fotbaliştii, afaceriştii vicleni, nesimţire, superficialitate, ignoranţă şi un apetit exagerat la alta. pentru îmbogățire rapidă, e imposibil să nu te lași prins de îmbogăţiţi peste noapte, valul îngrijorării. E imposibil să nu fii de acord cu vorbele reprezentanţii sub-culturii iau locul profetice ale lui Mircea Eliade care scria: „Ce oameni Secolul actual se confruntă cu o creştere excepţionali trec pe lângă noi, anonimi şi noi admirăm modelelor de viaţă valoroase. a numărului criteriilor de prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit despre evaluare, cu o răsturnare periculoasă a sistemului de valori. Tinerii ei presa şi opinia publică” 1 de astăzi încearcă să-şi croiască destinele după modelul VIP-urilor. Fotbaliştii, afaceriştii vicleni, îmbogăţiţi peste noapte, reprezentanţii Și totuși, elitele culturale sunt reprezentate, încă, în rândul scriitorilor, sub-culturii iau locul modelelor de viaţă valoroase. În antichitatea dascălilor, jurnalişti și artiştii, care fac cinste oraşelor unde îşi greacă, tinerii atenieni se formau în jurul unor maeştrii. Astăzi, desfăşoară activitatea. Aceștia pot fi un sprijin de neînlocuit pentru Michael Jackson, Lady Gaga, sau mai ştiu eu cine..., sunt transformaţi cultura locală şi naţională. Ei încearcă să se apropie de tânăra în idoli. generaţie, de marea masă a ne-elitelor prin fapte de cultură şi modele de creaţie literară sau ctitorire pedagogică, remarcabile şi originale. Trebuie să deschidem ochii şi să privim în jurul nostru. Societatea contemporană îşi etalează proprii idoli şi se mândreşte cu adevăratele De aceea e bine să reținem că semnul evoluţiei sau involuţiei unui valori, dar o face cu timiditate ascunzându-i sub un con de umbră. stat, al maturității unui neam este dat de respectul pe care îl acordă Să luăm aminte şi la trecutului și elitelor culturale autentice. Prin urmare, fenomenul pătrunderii la personalitățile pe care le promovăm! Atenţie la Selecţia elitelor se face astăzi, după atenţie unor intelectuali modelele pe care le urmăm! criteriul mediatizării, în funcție români precum: Gabriel 1 Liiceanu, Andrei Pleşu, A se vedea : http://cuvintecelebre.ro/false-valori/ popularitatea și averea persoanei Andrei Marga, Răzvan respective și a fidelității sau Teodorescu, Ana Liliana Moldovan Blandiana etc., în spaţiul Tîrgu Mureș infidelității față de un partid sau un aşa-ziselor elite politice. președinte de partid. Din nefericire, bunele intenţii ale oamenilor de cultură - de a evada de sub apanajul literaturii şi al culturii româneşti şi de a se implica în viaţa politică - s-au soldat, de cele mai multe ori, cu rezultate negative, ce au pus sub semnul întrebării mitul elitelor culturale antedecembriste şi dizidente româneşti. Valoarea intelectuală a universitarilor, scriitorilor, specialiștilor din domeniul

Proză

„Ego sum qui sum” - Eu sunt ce sunt

Îmi făcea plăcere să o văd rănită. Când îi vedeam ochii înlăcrimați, simțeam o plăcere adâncă. Mă hrăneam cu nefericirea ei. Şi cu toate acestea, nu pleca. Alegea mereu să rămână. Eram surprins, bineînțeles. Ce persoană s-ar înjosi atât de tare pentru unul care nici măcar nu o iubeşte, nu o apreciază? Îmi place să o ignor, să o văd cum fuge după atenția mea pe care nu o primeşte niciodată. Eram curios cât de departe va avea puterea să meargă, să suporte nefericirile

Ayah

unui bipolar. Uneori mă gândesc, ştii? Poate ar trebui să fiu aşa cum vrea ea, un iubit ideal. Însă de fiecare dată când voiam să încerc să o fac fericită, mi se întuneca sufletul, privirea şi îi spuneam cuvinte duri şi reci care se înfingeau în inima ei precum nişte săgeți menite să împrăştie venin. Ea însă era calmă, încerca să zâmbească, să se comporte normal. Dar eu ştiam că se ascunde în camera ei şi plânge. O auzeam. Astăzi, am rănit-o într-un mod iremediabil. ,,Mă iubeşti?", m-a întrebat. ,, Nu ştiu, nu cred", i-am răspuns.

{

„Doar morţii văd sfârşitul războiului.” - Platon Mami plânge și se uită la mine și mă întreabă „Ești bine, Ayah, iubire?” Mami are praf pe faţă și pe haină și pe batic și pe dinți și când vorbește cu mine mă sperii și îmi vine și mie să plâng, dar eu sunt băiat mare și nu plâng. Dar mami plânge tare și ţipă și întreabă unde este tati și zice că Jamal și Abdullah s-au dus și eu nu știu unde s-au dus și nenea cu mănuși albe și cu barbă, de lângă noi, ţine în mână un caiet și o întreabă pe mami ceva și mami se oprește puțin și vorbește cu nenea cu barbă și cu caiet și cu pix și apoi plânge iar. Și nenea cu barbă se uită la mine și se uită la buba mea din frunte și scrie ceva în caietul lui și apoi o întreabă iar pe mami și ea răspunde. Cred că mami plânge pentru că și ea are bubă în frunte și o doare. Tati nu este cu noi. Am întrebat-o pe mami unde este tati și mi-a zis că o să vină și el. Mai sunt și alți oameni mari și copii care plâng și strigă și unii stau culcaţi în paturi, dorm, unii și-au tras cearșaful peste față ca să poată să doarmă mai bine. Mă uit după mami care se plimbă și se ține de cap și apoi vine iar lângă mine și mă mângâie și se uită la mine și apoi mă ia în brațe și ne așezăm pe o bancă moale cu piele maro pe ea și Mahmud se așază lângă noi și îl ține în brațe pe Ishmael. Pe bebe îl cheamă Ishmael Mohammed și nici el nu plânge și Mahmud îl ține învelit cu o pătură plină de praf, îl ține la piept și Mahmud plânge, dar el nu țipă ca mami. El plânge încet și nu se uită la Ishmael. Nu îl văd pe bebe pentru că are pătura trasă peste cap, dar eu știu cum arată pentru că Heba, mama lui, care stă deasupra noastră, a venit cu el la noi acum mai multe zile și ni l-a arătat și toți l-am mângâiat. L-am mângâiat și eu și mama și tati și Jamal și Abdullah și Ishmael avea pielea roz și moale și mirosea a lapte. Știu, pentru că am întrebat-o pe Heba dacă mă lasă să-l pup și ea a râs și m-a lăsat să-l pup și mirosea a lapte. Cu Ishmael nu m-am jucat încă. E prea mic, dar când o să fie mare o să ne jucăm împreună așa cum mă joc cu Mahmud. Mahmud este mai mare decât mine și când vine la noi face pe calul și mă lasă să-l călăresc și aleargă cu mine în cârcă prin casă până când se supără mami și ne zice să fim cuminți că îl supărăm pe nenea Jaser care stă sub noi. Pijamaua mea e murdară de praf și sânge de la bubă, dar mami o s-o spele și o să fie ca nouă. E pijamaua portocalie cu dinozaurul Dino pe care mi-a dat-o tati cadou de ziua mea. Tati de ce nu este aici cu noi? Unde e tati? Când m-am culcat, a venit să mă îmbrace cu pijamaua și să-mi spună povestea cu Sindbad marinarul și eu am adormit și am

I Alexandra Dobandi Toplița

visat că eram cu corabia și eram Sindbad și apoi s-a auzit un bubuit tare afară și m-am trezit și m-am speriat și pământul s-a mișcat și se auzeau oameni țipând. Și când a intrat tati în cameră și a aprins lumina, s-a auzit mai întâi vuuuuuuuuuum din ce în ce mai tare și apoi o bubuitură mare de tot și s-a făcut noapte și au căzut toate în cameră și era praf și îmi intra în nas și nu puteam să respir și apoi... Apoi nu mai știu. Apoi s-a făcut iar lumină și niște oameni cu lanterne și lopeți strigau și mă trăgeau de mâini ca să mă scoată afară și mă întrebau dacă sunt bine și apoi un nene m-a dus în brațe la mașina roșie cu luminițe deasupra și mami era și ea acolo și avea sânge și era murdară pe față și plângea și m-a luat în brațe când m-a văzut, dar nenea acela cu haina roșie și cu dungi care luceau n-a lăsat-o până nu s-a uitat la mine și m-a căutat prin păr să vadă buba și m-a apăsat pe burtă și pe mâini și pe picioare și m-a întrebat dacă mă doare. Apoi ne-am urcat în mașină și am venit aici și aici nu era tati și nici Abdullah nu era și nici Jamal, doar oameni mulți care stăteau pe bănci, pe scaune, pe jos, unii cu bube mai multe, alții cu mai puține și oameni cu haine albe și cu măști albe pe faţă și cu mănuși albe și care îi întrebau pe oameni dacă sunt bine și ce îi doare și scriau în caietele lor. Mi-e somn și vreau să dorm și mami mă ține în brațe și doar oftează. Nici Mahmud nu mai plânge și îl ține pe Ishmael în brațe. Ishmael nu s-a trezit deloc de când am venit aici. O tanti a adus doi copii mai mari decât mine și ei nu știu unde e mama lor și o caută prin camere, prin paturi, pe sub pături și ea nu e aici. Iar tanti i-a așezat pe amândoi pe un scaun și le-a zis să o aștepte acolo până se întoarce ea și ei stau și nu vorbesc și se uită la noi și la ceilalți oameni. Și ei sunt murdari de praf pe față și au plâns. Știu eu, pentru că se vede că au plâns. Și tot vin oameni și e lume multă și unii tot mai plâng. Și apoi un nene cu haina roșie și cu încă un nene cu haina roșie vin cu un pat cu roţi și în patul ăla doarme cineva și e învelit cu o pătură și mama se ridică și mă pune în locul ei pe bancă și se duce la pat și dă pătura la o parte și începe să țipe tare de tot, și se urcă peste nenea din pat și îl ia în brațe și apoi se trântește pe jos și plânge tare, tare de tot și îl strigă pe tati. Eu mă dau jos de pe bancă și mă duc lângă ea și-l văd pe tati dormind și are și el o bubă mare la cap și atunci o trag pe mami de mână de lângă pat și-i spun: „Mami, de ce nu-l lași pe tati să doarmă?” și mami se uită la mine și mă ia în brațe și mă pupă pe obraji și mă strânge tare în brațe și ne așezăm pe jos, lângă pat, iar domnul cu barbă și cu caiet vine la noi și o întreabă pe mami pe ce stradă locuim în Aleppo, și eu îi fac semn să vorbească încet pentru că tati e obosit și doarme.

Gabriel Florin Macsim

Buzău

Pisi - O, buni! - Buni! - Ce-i? - Ce-ai pățit? - Nimic, m-am zgâriat, aici, la mână.. - Dă să văd mâna. Da, pisica unde-i, de ce-i atâta apă prin ogradă? - Oh, buni, nu mă certa, n-am vlut să-i fac rău. - N-o văd nicăieri, unde o dispărut pisica noastră, săraca. Ce-i cu furtunu ăsta, de ce-i aicea? - Numa am vlut șă-i fac baie. Oh, Buni. Oh, buni, ce m-am speriat de tare. - Am vlut s-o bag în covata aia, si n-a vlut să stea, a sărit pește tot plin

curte, uite ce proștii a făcut. N-am vlut să o omor. Am vlut să-i fac baie că n-a făcut baie. Niciodată în toată vacanța așta. - Păi de ce ai fost rea, nu trebuia să sperii pisica. - Oh, buni, te-am strigat, da n-ai venit. Oale mai vine-napoi? - Nu a mai plecat niciodată din curtea asta! Să-ți fie rușine ție! - Oh, buni, lasă că vine înapoi. Așa ș-a uitat de urât la mine. Sigur s-a dus să se supere puțin pe mine. Să fie puțin tristă. Lașă că o să vină. Am să-i prind o păsirică când vine, că îi place păsărica, că îi curge sânge. Cred că se ascunde, stă dreaptă si nu mișcă, ca să n-o vadă păsărica. Da, da, uite, buni, așa face pișica, gl, gl, gl, gl, gl, când înghite păsărica. Am văzut eu cum a omolât păsărica, și am vrut să o spăl pe la gură, să fie curată și să mă plimb cu ea. E murdală și e rea pisica, lasă buni, nu fii trisltă, că vine înapoi pisica.

Tanti Vicki

Toplița

Foto: Florian Klauer Foto: Sarah Mak

Cronică literară

Lirismul ce nu percepe bariere umane. Scrisul lui Daniel Voica

„Pe Dumnezeu nu-l vezi, îl simți,/ El este-n tot ce ne-nconjoară,/ E în natură, în univers,/ În tot ce ochiul îți încântă,/ În toate-i Dumnezeu!” Alteori, în stil ușor patetic, poetul revine la condiția omului simplu și ne îndeamnă să trăim clipa prezentă:„Mereu în viață te loveşti,/ Dentrebări ce te frământă,/ Dar cât viața nu-i trecută,/ Mereu tu clipa să-ți trăiești,/ Să nu regreți vremea pierdută!”

Nu ar trebui să ne mire nașterea unui poet profund precum Daniel Voica, azi și aici pe plaiurile atât de râvnite de alții. Pentru acesta poezia esta ca o casă. Chiar de la „poartă” ne întâmpină un glas pe cât de hotărât să iubească, să se jertfească, pe atât de nostalgic: „De În registrul tematic regăsim tot atâtea elemente lirice câte poate puteam în tinerețe/ Să te-opresc să nu-ți iei zborul”. Apreciem în cuprinde și viața: așteptarea, speranța, nerăbdarea, versurile sale sănătatea în gândire, resemnarea, simțirea înduioșată, empatia, iubirea, Poetul reușește să pătrundă regretul, îndurerarea etc... Și asta se întâmplă la toate cea care ne face să ne simțim bine în pielea noastră de cititor: „M-am personajele (un exemplu ar fi Scrisoarea unui tată coaja tare a religiosului, hotărât să-ți vin de hac,/ Fericire îndurerat). dar și a cotidianului, ceea păcătoasă,/ Și de acuma am să tac,/ Să te fac invidioasă!.” Pas cu pas, ni se ce demonstrează lipsa În înțelegerea esențialului, pașii făcuți sunt câștigați de dezvăluie tot mai mult din chinurile poet pentru totdeauna. Poate, tocmai de aceea, poetul barierelor lirismului său... creației, chinuri care nu pot ignora este mai autentic în versuri precum: „Undeva într-un luciditatea și autochestionarea: „Azi colț al lumii,/ Oamenii, printr-o fereastră,/ Cu atâta drag sufletul vreau să-mi ascult,/ Să stau puţin cu el de vorbă,/ Că de privesc afară,/ Soarele ori lumina lunii!”Dacă va sta la fel de departe durere s-a umplut,/ Şi orice-i spun nu mă aprobă”. de formulele clișeu de genul „tu îmi ești comoara vieții”, căci ce e poezia autentică, dacă nu o continuă înnoire a versului, Daniel Voica Deși nu ne ține o predică, Daniel Voica își urmează uneori o subtilă va continua să urce pe piedestalul cu poeți valoroși ai literaturii chemare lăuntrică de profet și atunci el ne vorbește de deșertăciunea române. Spiritul său poetic este de multe ori interogativ, și este trăită de ființa umană, în absența trăirii cu Dumnezeu. Interesante bine că este așa. Maturitatea de care ne face conştienţi poetul prin sunt aici, pentru continuarea meditației asupra iubirilor simple și meditaţiile versificate nu șterge dorința de a afla cât mai multe, nici nefalsificate, iubirea pentru divinitate (Domnul cu tine), iubirea de din capacitatea sa de evoluție. De la mirajul copilăriei, (când credeam părinți (Pentru mulți ești doar o oarecare), sau pentru feminitate (La că fericirea,/ Se măsura cu ce primeam!”) poetul parcurge drumul mulți ani, aleasă doamnă). sacrificiului de sine, fără a deplânge bătrânețea, ba chiar văzând-o în puritatea ei spirituală, autoironic, aceasta fiind susumată „alb” sau Poetul reușește să pătrundă coaja tare a religiosului, dar și a „ghioceilor”. cotidianului, ceea ce demonstrează lipsa barierelor lirismului său: „Două lighene pentr-un om!/ Mereu o luptă ce frământă!/ Însă de Daniel Voica este poetul care a înțeles că sărăcia de care e imperios vrei roade în pom,/ Ştergar îți pune! Ce-i rău uită!”( Două necesar să ne temem e doar cea lighene). Daniel Voica este poetul care sufletească. De aceea poate, la Daniel Voica „lacrima” este privită Chiar romantic uneori, poetul încearcă să simtă frământări a înțeles că sărăcia de care e cu înțelepciune, ca o haină a interioare ca Eminescu odinioară:„Iar când va fi să plec imperios necesar să ne temem purității. din lume,/ De mână să mă strângi ușor!/ Iar eu șopti-voi e doar cea sufletească. În materie de metafore poetul nu al tău nume,/ Cu-atâta dor, cu-atâta dor!” în aceeași idee, ce ne surprinde în poemele lui Daniel Voica este ușoara abuzează, parcă simțind anume cuprindere și surprindere a esențialului „Ce siguranță-n mâna tatei!/ riscul unei prea fățișe poetizări: „Sunt un pom cu multe frunze,/ dar Ce linişte când eşti cu mama!” Inedită ar putea să ni se pară și postura fructele-s așa de rare!/ Fă-mi credința să lucreze,/ Fii rădăcina mea de trubadur al iubirii: „Căci privești din când în când/ În al meu suflet cea tare!” amărât,/ Şi-a mea iubire-i doar în gând,/ Căci tu aşa ai hotarât!” Fără a face apel la stiluri poetice exuberante, poetul jubilează cu O simplă filozofie a iubirii, o artă naivă, transpare din versurile sale preponderență pe teritoriul ideilor fundamentale, oscilând ca între bine închegate mai ales din punct de vedere al sensului: „Toți dorim schimbare și statornicie, considerându-se om simplu și, poate tocmai şi ne rugăm,/ Să fim cu cel ce l-am iubit!/ Deci grijă s-avem cum de aceea, imaginea candorii sale lirice, e reprezentată prin imaginea trăim,/ Nu care-i ceasul cel sortit!”Copleșit de candoare, eul poetic copilului. vorbește în limbajul simplu al acesteia: „Erai la noi în grădinuță,/ Cu ochii ațintiți spre stradă,/ Iar lacrimile-n batistuță/ Le-ascundeai să nu Viorica Macrina Lazăr se vadă” sau „Ce n-aş da să fiu iar mic/ S-alerg prin curte la bunica,/ Toplița Să mă cheme-n casă un pic,/ Că e gata mămăliga!”demonstrând că poetul valorizează în primul și primul rând lucrurile simple. Se întâmplă uneori, părând că atinge înălțimile trăiri spirituale, ca poetul să discearnă, că între îndatorirea oricărui poet este și Credința:

Echipa Consilieri editoriali Călin Vlasie Nicolae Băciuț Lazăr Costel Redactor–șef Viorica-Macrina Lazăr Editori Luminița Csiki Mihaela Ilisan Mirela Laczko-Rusu Ligia Cătinean Cristina Coșarcă Anca-Maria Hângan-Țifrea Cristina Pop-Dobrean Liliana Matei Mihaela Nuț Anda Elena Ianoși Alexandru Ciubîcă Doina Țifrea Aurora Pașcan Aurica Ujică Georgeta Lung Andra Borș Floarea Natea

Contact Autori Angela Nache Mamier Ștefan Alexandru Ciobanu Alexandra-Sorana Ciocălău Emilia Amariei Mihaela Pop Iancu Cristolovean Oana Maria Şiklodi Corina Moldovan Daniel Voica Adrian Iona Costel Suditu Ada Carol Cosmina Marcela Oltean Alexandra Dobandi Liliana Moldovan Gabriel Florin Macsim Tanti Vicki Viorica Macrina Lazăr

Concepție grafică Doriana Negruț FotografiE Tudor Muntean Taylor Leopold Emile Séguin Sarah Mak Kendall Lane

Vă așteptăm cu drag lucrările la adresa de e-mail: toplitera@yahoo.com

REALIZATOR Biblioteca Municipală „George Sbârcea” Sponsor Romaqua Group ISSN 2537 - 1606 ISSN-L 2537 - 1606

Foto: Kendall Lane