Proiectul “Vocea ONG” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană Extinsă
Publicație editată de
Acestă publicație nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian Responsabilitatea pentru conținutul acesteia este asumată în întregime de FONSS
Anul III nr. 3 - MARTIE 2017
Se distribuie gratuit
Contractarea serviciilor sociale- până la urmă o achiziție directă
Interviu cu domnul Mihai Chirica, primarul Iașului Contractarea socială începută la Iaşi, este un demers care a pornit în urmă cu mai mult timp, ca un dialog firesc cu Primăria pentru soluționarea unor probleme sociale locale. Pentru unii care consideră ONG-urile doar ”cei care cer bani” și nu văd dezvoltarea produsă de organizații în comunitate, întrebarea logică ar fi: de ce şi-ar dori un primar să facă acest proces de contractare socială? Eu consider că e de fapt o necesitate şi din punct de vedere al legislaţiei, dar şi din punct de vedere al managementului serviciilor sociale. La noi, în administraţie, cea mai grea treaptă pe care trebuie să o depăşeşti este să înţelegi cu adevărat problema, ca să poţi lua decizia cea dreaptă. De ce şi-ar dori un primar să facă acest proces? În primul rând pentru faptul că, în ONG-uri, are oameni care se pricep la servicii sociale. ONG-urile de profil, care au un istoric relevant şi care au şi o activitate relevantă într-un anumit domeniu, cunosc problema, ştiu unde trebuie să puncteze, fără a face risipă de resurse umane sau financiare şi desigur, până la urmă, ce îl interesează pe un primar? Rezultatul: ca problema socială să dispară, dacă se poate ieftin şi repede. Aşa a fost clădită România asta de la început. Dar, uşor-uşor, începem să înţelegem că lucrurile pot fi şi în alt fel abordate. La început, după 1989, toată lumea avea impresia că primăria sau administraţia publică în general, trebuie să le facă pe toate. Ea gestiona sistemele energetice, ea gestiona transporturile în comun de toate felurile, şi toate le făcea, de fiecare dată, administraţia publică. Treptat aceste activităţi, şi în speţa noastră - serviciile sociale încep să fie abordate şi din perimetrul privat al prestatorilor. Este bine și din alt motiv: ce m-ar interesa pe mine să am o
www.fonss.ro
echipă extraordinar de stufoasă, căreia să îi plătesc salarii care, din păcate, devin din ce în ce mai costisitoare pentru administraţia publică, când un ONG îşi poate lua surse de finanţare multiple: de la Primăria Iaşi, de la primăria Paşcani şi de la alte administraţii publice locale sau centrale, pentru a presta servicii într-o formă de continuitate şi toată lumea are de câştigat. Eu vă spun un singur lucru: la Direcţia de Asistenţă Comunitară, cât timp mai stau eu la Primărie, nu mai angajez niciun om. Nu am niciun motiv să plătesc şi pe timp de vară şi pe timp de iarnă şi când au de lucru şi când nu au de lucru. Deşi, din analiza de nevoi pe care FONSS a făcut-o la nivelul Iașului, a rezultat clar, că e nevoie de mai mult personal la serviciul public, pentru satisfacerea problematicii sociale.. Este nevoie, dar tot aşa de bine putem asigura acele servicii pe care nu le putem acoperi noi, prin ONG-uri, care pot veni în sprijinul acestor categorii de persoane cu nevoie de asistență socială. E un experiment, să zicem. E un început. Bineînţeles nu va fi fulminant de la prima lui etapă, dar cu siguranţă ne vom îmbunătăţi mecanismul de contractare a serviciilor sociale, pe măsură ce vom căpăta şi noi experienţă. Crearea unui mecanism care să ducă la contractare, nu e deloc uşoară. Înseamnă să stai cu legea în faţă şi să vezi în ce măsură poţi să pui în practică ceea ce legea îţi permite. La Iaşi s-a întâmplat lucrul acesta, printr-o perioadă suficient de lungă de consultare, atât cu ministerele cât şi cu administraţia locală. Din punctul meu de vedere, este o formă de lărgire a câmpului şi a vizibilităţii, pentru că mai multe capete gân-
Ce servicii sociale vom avea mâine? Angela Achiței De foarte mulți ani, aud în spațiul public, replica ”nu avem bani”, chiar dacă discuția nu este despre bani. Singura prezență a unor ONG-uri în dialogurile cu autoritățile, este privită ca o solicitare de fonduri. Problema în sine nu este faptul că ONG-urile vor finanțare de la bugetul local sau de stat, pentru beneficiari care în final primesc aceste servicii gratuite, problema este de mentalitate și neînțelegerea corectă a rolului pe care îl au furnizorii de servicii sociale, în combaterea sărăciei alături de autorități. Pe de altă parte, deși nu avem nicio problemă ca autorități naționale să dezvoltăm programe de finanțare pentru IMM-uri, chiar dacă acestea fac în final profit pentru acționari, avem, se pare, o problemă foarte mare când vine vorba de ONG-uri, chiar dacă acestea fac profit social, așadar investit pentru comunitate. Deși jumătate din furnizorii de servicii sociale din România sunt ONG-uri, ele nu prea au acces la finanțare publică, iar dacă ne raportăm la alte state UE în care, ponderea finanțării publice ajunge pe la 80-90% din bugetul unui ONG. În ritmul în care se derulează lucrurile în România, vom ajunge la acest indicator, cel mai probabil, în secolul următor! De foarte mulți ani mă întreb: de ce autoritățile locale nu vor să vadă ONG-urile care furnizează servicii sociale ca niște investitori în comunitate? Este prea puțin că tu, ca ONG, creezi locuri de muncă pentru specialiști, că plătești taxe și impozite pe salarii, că încerci să faci și economie socială și să reinvestești tot profitul în programe sociale? Plătești taxe și impozite ca un SRL, inclusiv TVA, formezi gratuit viitori specialiști prin programele de voluntariat și internship, sau și mai important: transformi prin serviciile sociale și de ocupare persoanele asistate social în contributori la bugetul de stat și le redai demnitatea! De ce nu încercăm ca dincolo de cifre, de bani, să ne uităm la impactul pe termen mediu și lung, pe care îl au aceste ONG-uri în comunitate și în viitorul oamenilor?! Poate că ne este frică de aceste ONG-uri, că au dreptate de multe ori în problemele pe care le sesizează, că au puterea de a-și asuma exprimarea publică? Am putea însă, să vedem partea plină a paharului: aceste ONG-uri oferă un puls real al comunității și că feedback-ul lor, care este oferit și gratuit, poate produce o schimbare în bine... Sunt ONG-urile doar consumatori de resurse? Câte dintre autorități au inventariat sumele de bani aduse de aceste ONG-uri în comunitate prin proiectele europene implementate, câți bani au mobilizat de la mediul de afaceri prin campaniile de strângere de fonduri ș.a.?! Totul fiind investit în oameni, atât prin programe sociale, cât și prin contractele oferite firmelor locale. Nu avem baza legală ca să finanțăm/contractăm servicii sociale?