Buletin informativ, Noiembrie 2014 by Youth Euroclubs

DIALOGURI EUROPENE Buletin Informativ al EuroCluburilor de TINERI din Republica Moldova Noiembrie, 2014

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Ce este Uniunea economică și monetară? În general vorbind, Uniunea economică și monetară (UEM) face parte din procesul de integrare economică. Statele independente pot decide să își integreze în măsuri diferite economiile pentru a benefi cia de avantajele oferite de mărimea economiei, cum ar fi o mai mare efi ciență internă și o soliditate crescută în fața evenimentelor externe. Gradele de integrare economică pot fi împărțite în șase etape. Etape ale integrării economice v O zonă de comerț preferențial (cu tarife vamale reduse între anumite țări) v O zonă de liber schimb (fără taxe vamale pentru anumite bunuri sau pentru toate produsele comercializate între țările participante la această zonă) v O uniune vamală (cu aceleași taxe vamale externe pentru țările terțe și o politică comercială comună) v O piață unică (cu norme comune privind produsele și cu libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor, a forței de muncă și a serviciilor) 7 v Uniunea economică și monetară (o piață unică, cu o monedă unică și o politică monetară comună) v Integrarea economică completă (toate elementele enumerate mai sus, la care se adaugă politici fi scale și alte tipuri de politici economice armonizate) Integrarea economică și UEM în Europa Gradul de integrare economică în Uniunea Europeană (UE) variază. Toate țările UE fac parte din ceea ce numim UEM și formează o piață comună, cunoscută sub numele de piața unică. Toate statele își coordonează strategiile economice pentru a susține obiectivele UEM. Atunci când criteriile de convergență economică sunt îndeplinite, adoptarea euro ca monedă unică reprezintă o obligație înscrisă în tratatele UE. O serie de țări UE au atins deja un grad de integrare mai ridicat și, ca urmare, au adoptat moneda euro. Aceste țări formează zona euro și, pe lângă moneda unică, ele dețin și o politică monetară unică dusă de Banca Centrală Europeană. Țările UE care nu fac parte din zona euro își mențin propria monedă și își desfășoară propria lor politică monetară. Așadar, gradul de integrare economică în cadrul UEM reprezintă un hibrid între etapele patru și cinci de pe

lista de mai sus. Pentru a atinge integrarea economică deplină, toate țările UE ar trebui să se alăture zonei euro și să își armonizeze politicile fi scale, inclusiv impozitarea, precum și alte politici economice. Cu toate acestea, la data de 13 decembrie 2011, au intrat în vigoare noile norme ale UE în materie de guvernanță economică. Reprezentând un pas major în direcția integrării economice, aceste norme consolidează supravegherea și coordonarea politicilor fi scale și economice pentru toate țările UE. O serie de acorduri suplimentare încheiate între un număr mare de state membre ale UE vin în sprijinul acestor norme și le completează.

Lecțiile trecutului Integrarea economică între state independente nu este un fenomen nou. Uniunea Monetară Latină, din care au făcut parte Franța, Belgia, Elveția, Italia și Grecia, a existat din 1865 până în 1927. Uniunea Monetară Scandinavă, care a reunit Suedia, Danemarca și Norvegia, a durat din 1873 până în 1924. Zollvereinul german, probabil unul dintre exemplele cele mai de succes, a debutat printr-o uniune vamală între principatele germane, în 1834, pentru a ajunge la înfi ințarea unei bănci centrale, Reichsbank, și la adoptarea unei monede unice, Reichsmark, în 1875.

Spre o Uniune economică și monetară Încă de la sfârșitul anilor '60, ambiția de a construi UEM a fost o temă recurentă în dezbaterile privind Uniunea Europeană, datorită perspectivei stabilității monetare și a unui mediu propice pentru creștere economică și locuri de muncă. Totuși, o serie de obstacole politice și economice au stat în calea concretizării acestei idei, până la semnarea Tratatului de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul UE) în 1992. De mai multe ori, angajamentul politic redus, divergențele referitoare la prioritățile economice, lipsa convergenței economice și evoluțiile de pe piețele monetare internaționale aflate în afara controlului Uniunii, toate au avut un rol în blocarea progresului spre UEM. Cu toate acestea, a doua parte a secolului XX a fost marcată de încercarea permanentă a țărilor UE de a adânci cooperare economică, văzută ca o modalitate de a consolida legăturile politice dintre ele și de a proteja piața comună.

Tranziția spre Uniunea economică și monetară actuală poate fi divizată în patru etape:

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Moneda unică ar completa piața unică

Dezbaterea privind UEM a reliefat necesitatea fi nalizării pieței unice, acest program adoptat în 1985 pentru înlăturarea barierelor rămase în calea liberei circulații a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. Era clar că va fi difi cil să se profi te pe deplin de benefi ciile pieței interne, în condițiile unor costuri relativ ridicate pentru mediul de afaceri, create de existența mai multor monede și a unor cursuri de schimb instabile. În plus, mai mulți economiști și guvernatori ai băncilorcentrale erau de părere că autonomia monetară națională era incompatibilă cu obiectivele comunitare de liber schimb, de liberă circulație a capitalurilor și de cursuri de schimb fi xe. Pentru mulți observatori, acest punct de vedere a fost confi rmat ulterior de perioada de instabilitate care a afectat ERM între 1992 și 1993, determinând retragerea lirei italiene și a lirei sterline, precum și creșterea marjei de fl uctuație la 15 %.

Realizarea deplină a pieței interne și eliminarea restricțiilor din calea unei integrări financiare crescute. Înființarea Institutului Monetar European pentru a consolida cooperarea dintre băncile centrale și pregătirea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). Planificarea tranziției la euro. Definirea viitoarei guvernări a zonei euro. Realizarea convergenței economice între țările UE. Fixarea definitivă a parităților fixe de conversie și tranziția la euro. BCE și SEBC sunt responsabile cu practicarea unei politici monetare independente. Punerea în aplicare, în țările UE, a unor norme bugetare obligatorii.

Criteriile de convergență de la Maastricht Necesitatea asigurării convergenței Criteriile de convergență – criteriile de la Maastricht – reprezintă obiectivele economice și schimbările instituționalepe care o țară trebuie să le realizeze înainte de adoptarea monedei unice și de intrarea în zona euro. Indicatorii macroeconomici din tabelul 1 (pagina 6) măsoară convergența. Criteriile de convergență de la Maastricht aveau ca scop să garanteze că economia unei țări UE era sufi cient de pregătită pentru adoptarea monedei unice. Aceste criteriiofereau o bază de referință comună pentru stabilitatea, soliditatea și sustenabilitatea fi nanțelor publice din țările candidate la zona euro, refl ectând convergența politicilor economice și capacitatea de a face față șocurilor economice. Criteriul cursului

de schimb a fost instituit pentru a demonstra că o țară UE își poate gestiona economia fără a recurge la deprecierea monedei sale

De la Maastricht la euro și la zona euro. Odată cu aprobarea obiectivului (UEM) și a condițiilor (criteriile de la Maastricht), Uniunea Europeană putea să avanseze. A doua etapă a UEM a început în iulie 1994 și a durat până la introducerea monedei unice în 1999. În această fază, au fost întreprinse diverse activități pregătitoare.

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

1991-1999 De la Maastricht la euro și la zona euro Odată cu aprobarea obiectivului (UEM) și a condițiilor (criteriile de la Maastricht), Uniunea Europeană putea să avanseze. A doua etapă a UEM a început în iulie 1994 și a durat până la introducerea monedei unice în 1999. În această fază, au fost întreprinse diverse activități pregătitoare.

1994

1995 Între 1994 și 1998, țările UE au realizat progrese semnifi cative în ceea ce privește convergența politicilor lor economice și au luat măsuri pentru a-și alinia fi nanțele publice la criteriile de la Maastricht.

1996

1997

1998

În 1994 a fost înfi ințat la Frankfurt Institutul Monetar European (IME). Predecesor al BCE, IME a inițiat coordonarea politicii monetare aplicate de băncile centrale naționale – potrivit Tratatului de la Maastricht, această politică trebuie să fi e independentă – și a stabilit detaliile practice ale monedei unice.

Consiliul European de la Madrid, din 1995, a aprobatnumele noii monede – euro – și a stabilit scenariul de trecere la moneda unică începând cu 1 ianuarie 1999.

În 1996, IME a prezentat designul ales pentru bancnotele euro. Monedele au urmat la scurt timp: toate au o față europeană comună, aleasă de public și confi rmată de Consiliul de la Amsterdam în 1997, și o față națională, al cărei design a fost lăsat la latitudinea fi ecărui stat membru participant.

Consiliul European de la Amsterdam din 1997 a stabilit normele și responsabilitățile Pactului de stabilitate și de creștere (PSC) care vizează garantarea disciplinei bugetare în cadrul UEM. Comisiei Europene i-a revenit responsabilitatea principală de a supraveghea respectarea PSC.

În mai 1998, un număr de 11 țări UE au îndeplinit criteriile de convergență și, în consecință, au format primul val de state care au adoptat euro ca monedă unică. Danemarca și Regatul Unit au decis să nu participe la a treia etapă a UEM, în timp ce Grecia și Suedia nu îndeplineau toate criteriile. BCE și Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) au fost înfi ințate în 1998, înlocuind IME. La 1 ianuarie 1999 a început a treia etapă a UEM.

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

1999 – 2002 Moneda euro este lansată La 31 decembrie 1998, paritățile fixe de conversie între monedele țărilor UE participante și euro au fost fixate irevocabil. La 1 ianuarie 1999, a fost introdus euro, iar Eurosistemul, format din BCE și băncile centrale naționale (BCN) din zona euro, a preluat responsabilitatea pentru politica monetară din noua zonă euro. Acesta a fost începutul unei perioade de tranziție care trebuia să dureze trei ani și să fie finalizată prin introducerea bancnotelor și monedelor euro și prin retragerea bancnotelor și monedelor naționale. În 2000, Consiliul a decis, pe baza propunerii Comisiei și după consultarea Parlamentului European, că Grecia îndeplinea condițiile necesare pentru adoptarea monedei unice. Această țară a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2001. Deși euro a înlocuit imediat monedele naționale, care deveneau subdiviziuni ale euro, acesta nu a existat la început decât sub formă de monedă scripturală. Bancnotele și monedele naționale au rămas în continuare modalitatea de efectuare a tranzacțiilor zilnice în numerar. În timpul perioadei tranzitorii, cercurile de afaceri și financiare au fost cele care au început să folosească euro ca modalitate de efectuare a tranzacțiilor zilnice care nu presupuneau numerar. Pentru piețele financiare, această tranziție a fost imediată – terenul era bine pregătit, iar tranzacțiile de pe piețele

Spre extinderea zonei euro Țările care au aderat la UE după introducerea monedei euro fac parte din UEM - ceea ce înseamnă că își coordonează deciziile economice cu cele ale altor țări UE și că băncile lor centrale fac parte din SEBC. Cu toate acestea, având în vedere că nu au intrat în zona euro odată cu aderarea la UE, statutul oficial al acestor țări este, până la adoptarea monedei unice, de „state membre care fac obiectul unei derogări”. Acest statut le este conferit prin Actul de Aderare și le obligă să devină, în cele din urmă, membre depline ale zonei euro. Noile țări UE nu au intrat în zona euro odată cu aderarea, deoarece nu au îndeplinit criteriile de convergență. Prin urmare, Tratatul de Aderare le acordă o perioadă de timp pentru a face ajustările necesare în vederea asigurării convergenței. Prima dintre noile țări UE care s-a alăturat zonei euro a fost Slovenia (în 2007), urmată de Cipru și Malta (în 2008), de Slovacia (în 2009), de Estonia (în 2011) și de Letonia (în 2014).

financiare se desfășurau exclusiv în euro. Pentru administrații și pentru societăți, perioada tranzitorie a fost mai lungă, deoarece acestea au procedat la trecerea graduală la euro a sistemelor de contabilitate, a tarifelor și a plăților. Pentru cetățeni, partea cea mai vizibilă a tranziției a fost apariția afișajului dublu al prețurilor în magazine, în benzinării etc. Această măsură se înscria într-o campanie mai vastă de publicitate, menită să familiarizeze publicul larg cu euro și cu viitoarea introducere a bancnotelor și monedelor.

An nou, monedă nouă La 1 ianuarie 2002, a avut loc cea mai mare operațiune de schimbare a monedei din istorie. A fost o provocare de o amploare fără precedent, care a implicat sectorul bancar, transportatorii de fonduri, comercianții cu amănuntul, sectorul de distribuție automată de numerar, precum și publicul larg. Pentru a evita blocajele în lanțul de aprovizionare, aproximativ 144 miliarde EUR, bani lichizi, fuseseră furnizați de băncile centrale către bănci (alimentare anticipată) și de către acestea comercianților cu amănuntul (alimentare anticipată secundară). Aceasta a însemnat că bancnotele și monedele euro erau disponibile în mare măsură în toate sectoarele, încă din primele zile ale lui 2002. Până la 3 ianuarie 2002, 96 % din bancomatele din zona euro livrau bancnote euro. Iar la o săptămână de la introducere, mai mult de jumătate din tranzacțiile cu numerar se efectuau în euro.

Scenarii privind adoptarea euro Chiar dacă toate statele care vor să se alăture zonei euro trebuie să respecte criteriile de c o nv e r g e n ț ă , p ro c e s u l e fe c t i v d e introducere a euro poate să varieze în cazul ultimilor intrați. Atunci când a fost creată moneda euro, țările UE fondatoare au beneficiat de o perioadă tranzitorie de trei ani între data adoptării euro ca monedă scripturală pentru tranzacțiile încheiate fără plată în numerar (1999) și data introducerii numerarului euro (2002). În „scenariul Madrid”, cum mai este numit, o perioadă tranzitorie de trei ani le-a permis cetățenilor și întreprinderilor să se pregătească pentru moneda unică, înainte de a o avea în buzunare. În timpul perioadei tranzitorii, aceștia au continuat să își folosească moneda națională pentru t ra n z a c ț i i l e î n n u m e ra r. Î n c a z u l următoarelor țări ale UE din zona euro, se aplică însă așa-numitul „scenariu Big Bang”, conform căruia ele adoptă numerarul euro odată cu aderarea la zona euro și își retrag rapid din circulație monedele naționale.

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Realizările de până acum Instituții puternice pentru o economie sănătoasă În pofida problemelor apărute în timpul crizei economice și financiare, cadrul instituțional pentru gestionarea UEM s-a dovedit a fi un succes real, reflectând angajamentul puternic al țărilor din zona euro de a consolida și mai mult guvernanța economică, dacă este cazul, și de a coopera în ceea ce privește aspectele economice de „interes comun”. Această cooperare este vitală pentru politica de creștere și locuri de muncă – precum și pentru îmbunătățirea nivelului de trai – pe care le promovează piața unică și UEM.

Țări precum Statele Unite și Japonia au o politică monetară centralizată și o politică fiscală centralizată, gestionate de un singur guvern. În zona euro, situația este diferită. Deși în zona euro există o politică monetară independentă și centralizată, condusă de BCE, politica fiscală, care se referă la aspectele de venituri și cheltuieli ale bugetelor naționale, este responsabilitatea guvernelor naționale, deși face obiectul unor serii de norme stabilite la nivel comunitar. În consecință, cooperarea și coordonarea dintre țările din zona euro în ceea ce privește aspectele de politică fiscală constituie elementul cheie al uniunii economice și monetare.

Moneda unică – în completarea pieței unice Utilizarea mai multor monede pentru tranzacții determină costuri suplimentare și face dificilă compararea prețurilor, chiar în cadrul pieței unice. Moneda unică – euro – elimină toate aceste dezavantaje și aduce beneficii atât consumatorilor, cât și întreprinderilor. Costurile aferente operațiunilor de schimb valutar la trecerea frontierei, așa-numitele costuri de tranzacție, au dispărut în zona euro. Aceasta reduce costurile călătoriilor, fie ele în scop de afaceri, de studii sau de turism. Înainte, dacă o persoană ar fi dorit să călătorească cu 1 000 de mărci germane în 15 țări din UE, schimbând bani în fiecare dintre acestea, la întoarcerea acasă ar mai fi avut în buzunar mai puțin de 500 de mărci, fără să fi cumpărat absolut nimic. Astăzi, cineva care ar pleca cu 1 000 de euro s-ar întoarce acasă cu aceeași sumă în buzunar. Euro contribuie la transparența prețurilor pe piața unică. Consumatorii și întreprinderile pot compara cu ușurință prețurile

la bunuri și servicii peste tot în UE.Aceasta a avut ca efect creșterea concurenței între furnizori și menținerea unei presiuni pentru reducerea prețurilor în zona euro. Această transparență este favorizată și de nivelul scăzut și stabil al inflației, deoarece variațiile prețurilor pot fi identificate cu ușurință. Concurența este stimulată și de dezvoltarea comerțului electronic, care facilitează compararea prețurilor practicate în mai multe țări. Costurile de tranzacție pot fi foarte importante – înainte de adoptarea euro, acestea erau estimate la 0,3-0,4 % din produsul intern brut al UE, adică 20-25 de miliarde de euro. Societățile suportau cea mai mare parte a acestor costuri, deoarece contribuiau la circulația bunurilor, persoanelor și capitalurilor în UE. Odată cu dispariția costurilor de tranzacție în zona euro, aceste fonduri sunt disponibile pentru investiții productive în materie de creștere și locuri de muncă, iar schimburile în interiorul UE sunt încurajate.

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Rolul internațional al euro Euro este o monedă internațională puternică. Datorită angajamentului țărilor din zona euro, modului ferm și vizibil în care BCE gestionează politica monetară, dimensiunii și ponderii zonei euro, în ansamblul său, euro a devenit o monedă atractivă la nivel mondial, precum dolarul american sau yenul japonez. Tabelul 2 compară anumiți indicatori economici majori din zona euro și din UE cu indicatori din Statele Unite și Japonia: Zona euro reprezintă un bloc solid și deschis din punctul de vedere al comerțului. Această deschidere, combinată cu forța monedei euro în UEM, conferă o serie de avantaje: Fiind cea mai mare putere comercială din lume, zona euro reprezintă o destinație atractivă pentru statele care doresc să stabilească relații comerciale cu piața unică. Societățile din zona euro pot factura și plăti în euro, ceea ce le reduce costurile și riscurile, permițându-le să realizeze o mai bună planifi care a afacerilor. Euro este o monedă de rezervă atractivă pentru alte țări. Aproximativ 24 % din rezervele lumii se păstrează acum în euro. Forța euro și utilizarea sa pe scară din ce în ce mai extinsă în schimburile comerciale internaționale conferă zonei euro o voce puternică în instituțiile și organizațiile fi nanciare internaționale, precum Fondul Monetar Internațional (FMI), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Banca Mondială. În timp ce țările UE sunt adesea direct reprezentate în cadrul acestor organisme, Consiliul Ecofi n, Comisia și BCE participă la reuniunile relevante ale acestor organizații internaționale fi e separat, fi e în cadrul unei delegații a UE.

Euro în cifre Pentru pregătirea lansării euro, s-au emis circa 14 miliarde de bancnote euro, în valoare de 633 de miliarde euro, și 52 de miliarde de monede euro, pentru care au fost necesare 250 000 de tone de metal. Aproximativ 7,8 miliarde de bancnote, în valoare de 140 de miliarde de euro erau disponibile în zona euro în dimineața zilei de 1 ianuarie 2002, când a fost lansată moneda euro în numerar. De atunci, cererea a crescut în mod constant, așa cum arată graficul de mai jos (vârfurile din grafic se datorează cererii suplimentare de bancnote din perioada Crăciunului): În ianuarie 2013, se aflau în circulație peste 14,7 miliarde de bancnote euro, în valoare de peste 880 miliarde de euro, și peste 101,9 miliarde de monede euro, în valoare de peste 23,4 miliarde de euro. Bancnotele pot fi retrase de la toate bancomatele din zona euro. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emisiunea de bancnote euro. Producția acestora este distribuită între băncile centrale naționale. Monedele euro sunt emise de țările din zona euro, în cantități aprobate de BCE.

perioade din istoria culturii europene: clasic, romanic, gotic, renascentist, baroc, rococo, arhitectura caracterizată prin utilizarea oțelului și a sticlei și arhitectura modernă. Toate prezintă elemente precum ferestre, porți sau poduri. Bancnotele au mărimi diferite, culori puternic contrastante și zone în relief, care ajută persoanele cu dizabilități vizuale să le recunoască.

Elemente de siguranță Atât bancnotele, cât și monedele au elemente cu un nivel ridicat de siguranță, pentru a lupta împotriva falsifi cării. Imprimarea „în relief” poate fi identifi cată la atingerea bancnotelor, care mai au fi ligrane, fi re de siguranță și holograme vizibile pe ambele părți. Monedele sunt protejate prin compoziții metalice unice și prin alte caracteristici care pot fi recunoscute de mașinile care acceptă aceste monede.

Monedele euro au un design diferit Monedele euro au un design comun pe una dintre fețe, iar pe cealaltă un desen grafi c specifi c fi ecărei țări. Fiecare țară din zona euro și-a ales propriul set de elemente grafi ce, care să refl ecte istoria sau cultura sa specifi că. De multe ori, acestea au fost desemnate în cadrul unor concursuri. Pe lângă țările din zona euro, și Monaco, San Marino, Cetatea Vaticanului și Andorra au permisiunea de a emite monede euro. Elementele grafi ce comune ale mai multor monede prezintă o hartă a Europei care, în cazul unor monede de valori mai mari, diferă în funcție de data emiterii (monedele mai vechi au un design cu harta UE de dinainte de 2004). Cele mai noi, puse în circulație după 2007, arată Europa în întregime, pentru a refl ecta extinderea Uniunii). Un set cuprinzând toate monedele euro poate fi vizualizat la următoarea adresă internet: www.ec.europa.eu/euro

Monede comemorative pentru evenimente speciale Fiecare stat membru din zona euro poate emite, de două ori pe an, o monedă comemorativă de 2 euro. Aceste monede păstrează aceleași caracteristici și proprietăți și aceeași față comună ca și moneda obișnuită de 2 EUR. Deosebirea constă în motivul comemorativ de pe fața națională a monedelor.

Monede comemorative comune Cu ocazia a trei aniversări, toate țările din zona euro au emis o monedă de 2 euro, având același desen pe fețele lor naționale: 50 de ani de la Tratatul de la Roma, 10 ani de instituirea UEM și 10 ani de la introducerea bancnotelor și monedelor euro.

Sursa text, grafice: http://www.ec.europa.eu/; Comisia Europeană «O Europă, o monedă – Drumul către euro» Sursa poze: http://www.europarl.europa.eu/;

Bancnotele euro au toate același design Aceste modele au fost selecționate în cadrul unui concurs organizat în toată Uniunea Europeană. Proiectele declarate câștigătoare au fost inspirate de tema „epoci și stiluri în Europa” și au prezentat stilurile arhitecturale care au caracterizat șapte Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

OPORTUNITĂȚI Burse la care să aplici în timpul studenției

Bursele reprezintă o îndemnizație lunară, acordată studenților ciclului I şi II, care își realizează studiile prin învățământ la zi, în scopul stimulării activității şi sprijinului social. În perioada anilor de studii, în cadrul universităților, școlilor profesionale sau colegiilor, tinerii sârguincioși pot opta pentru două tipuri de burse: cele finanțate din bugetul de stat sau cele extrabugetare.

Burse finanțate din bugetul de stat Bursele de studii Se acordă studenţilor ciclului I şi II, semestrial, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. Bursele de studii sunt de trei categorii, cuantumul lor constituind: 720 lei – categoria I; 650 lei – categoria II şi 560 lei – categoria III. La bursele de studii pot candida studenţii ciclului I şi II, admişi la studii cu finanţare bugetară, precum şi studenţii admişi la studii cu taxă, care realizează integral, în termenele stabilite, planul de învățământ pentru un semestru/an de studii, obţin note de promovare şi numărul stabilit de credite: 30 – pentru un semestru şi 60 pentru un an de studii. Nu pot beneficia de burse de studii studenţii ciclului I şi II, implicaţi în programe de mobilitate cu acoperire financiară în formă de granturi, inclusiv bursa şi studenţii bursieri ai diverselor organizaţii (cu excepţia organizaţiilor sportive). Bursele de studii se acordă semestrial, conform rezultatelor sesiunii de examinare, şi se achită lunar, în limitele mijloacelor alocate în acest scop. Selectarea candidaţilor la burse se realizează în cadrul facultăţilor, în ordinea descrescătoare a mediei notelor obţinute la sesiunea de examinare. Pentru studenţii anului I de învăţământ, semestrul I de studii, bursele se stabilesc în funcţie de media notelor de la concursul de admitere. Acordarea burselor se realizează prin ordinul rectorului, în baza propunerilor facultăţilor. Burse sociale Se acordă, la cerere, studenţilor ciclului I şi II, care provin din familii social vulnerabile. Cuantumul bursei sociale este stabilit de către Guvern şi constituie 320 lei lunar. La bursa socială pot pretinde studenţii ciclului I şi II:

- rămaşi fără îngrijirea părinţilor, cu statut de copil orfan; - invalizi de gradul I şi II; - cu deficienţe fizice şi senzoriale; - cu ambii părinţi invalizi sau pensionari; - ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, în războiul din Afganistan sau la lichidarea – consecinţelor avariei de la C.A.E.Cernobâl; - din familiile cu trei şi mai mulţi copii; - familişti cu copii. Pentru a candida la bursa socială, studenţii din categoriile menţionate urmează să prezinte anual/semestrial acte de certificare a situaţiei familiale. Bursele sociale se acordă semestrial, selectarea candidaţilor realizându-se în cadrul facultăţilor, în funcţie de realizările academice ale studenţilor şi a stării familiale. Lista nominală se aprobă prin ordinul rectorului. Studenţii ciclului I şi II, beneficiari ai bursei sociale, pot candida în condiţii generale şi la bursa de studii.

Burse de merit Se acordă studenților ciclului I şi II, începând cu anul al II-lea de studiu, în funcție de performanțele obținute în activitatea academică, științifică şi extra-curriculară. Pentru studenţii ciclului I şi II se acordă următoarele tipuri de burse de merit, finanţate din bugetul de stat: & Bursa Republicii – 12 burse – 1.320 lei. Este destinată studenților din instituțiile de învățământ superior de stat, ciclul I. & Bursa Guvernului – 30 burse – 1.100 lei; Este destinată studenților din instituțiile de învățământ superior de stat, ciclurile I şi II. & Bursa Președintelui – 15 burse – 1.200 lei (pentru învățământul superior); 5 burse – 930 lei (pentru învățământul mediu de specialitate); & Bursa Gaudeamus – 20 burse – 800 lei (doar pentru învățământul mediu de specialitate). Studenţii ciclului I şi II, care studiază în programe cu durata de studii de trei ani pot candida la bursa de merit începând cu semestrul III, iar studenţii care studiază în programe cu durata de studii mai mare – începând cu semestrul VII. La bursa de merit pot candida studenții ciclului I şi II, care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9,0 în domeniile de studiu real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) şi nu mai mică de 9,5 în domeniile de studiu umanitar şi care participă activ la cercetări ştiinţifice, conferinţe, concursuri etc. Bursa de merit se poate acorda şi studenților ciclului I şi II, care au obţinut în unul dintre ultimii doi ani de studii în învățământul preuniversitar distincții la olimpiadele școlare internaționale şi au fost înscriși în învățământul superior în afara concursului de admitere.

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Pentru a participa la concursul bursei de merit este necesar ca studenţii candidaţi să completeze şi să prezinte un dosar care va conţine: &

& &

& & &

curriculum vitae, ce va cuprinde, în mod obligatoriu, cele mai relevante activităţi extracurriculare, pe perioada studiilor universitare, aria de interese, abilităţile; certificatul academic, vizat la serviciul studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv din ultima sesiune; scrisoare de recomandare din partea consiliului facultăţii; scrisoare de recomandare din partea senatului universitar; copiile celor mai relevante materiale pe perioada studiilor, ce atestă participarea la conferinţe şi seminare ştiinţifice, concursuri, olimpiade etc.; lista publicaţiilor ştiinţifice, cu datele bibliografice complete şi copiile publicaţiilor din ultimii doi ani de studii; alte materiale relevante.

Pentru a primi o bursă de merit, candidații trebuie să obțină la sesiunea de vară din anul de studii 2014-2015 o medie mai mare de 9 puncte. De asemenea, trebuie de prezentat: & & &

activităţile educaţionale, culturale, sportive; activitatea ştiinţifică; publicaţiile.

Studenții ciclului I şi II, care beneficiază de bursă de merit, nu pot candida în perioada respectivă la bursa de studii. Candidații la bursa de merit sunt propuși senatului/consiliului profesoral de către consiliul facultății/consiliul de administrație. Dosarele candidaţilor se vor prezenta la Ministerul Educaţiei în termen de cel mult zece zile după finalizarea sesiunii de vară, însoţite de o scrisoare semnată de rectorul/directorul instituţiei şi o copie a recomandării senatului/consiliului profesoral. Lista finală a câștigătorilor de burse de merit (de regulă câte o persoană, două din cadrul fiecărei universități din ţară). Bursa de merit este aprobată prin hotărâre de Guvern, respectiv, prin decretul Preşedintelui (Bursa Preşedintelui).

Burse finanțate din surse extrabugetare Burse de Merit pentru cei mai buni studenţi ai ţării

financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al Companiei Orange Moldova. Valoarea fiecărei dintre cele 50 de burse acordate în anul trecut a fost de 12.000 lei. Evaluările se fac în baza dosarelor prezentate de participanţi, dar şi a unor probe: eseu, interviu. Pe parcursul celor optsprezece ediţii anuale ale programului peste 4.300 de studenţi au aplicat la concurs, dintre care 1.180 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar Ceremonia Festivă de decernare a burselor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova. De obicei, concursul se lansează în noiembrie, iar rezultatele se anunță în februarie. Pentru mai multe detalii urmăriți pagina www.eac.md. Bursa de Merit AGEPI În scopul promovării Sistemului National de protectie a proprietatii intelectuale, sustinerii si dezvoltarii potentialului intelectual si creativ al tinerilor, motivarii studentilor care au manifestat calitati apreciabile in cadrul studiilor in domeniul proprietatii intelectuale, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) anunţă concursul BURSA DE MERIT AGEPI pentru doi dintre cei mai buni studenți ce își face studiile la Academia de Studii Economice, facultatea Business și Administrarea Afacerilor, specialitatea Managementul proprietății Intelectuale (MPI). Câștigătorii vor benefica, în perioada septembrie-iunie, de cite o bursă în valoare de 1.000 de lei lunar. Mai multe detalii găsiți aici. Bursa Sur-Place Fundația Konrad Adenauer acordă burse de studiu studenților talentați. Candidații trebuie să demonstreze faptul că sunt preocupați de viața politică și activ implicați în comunitate, precum și receptivi la valorile creștin-democrate. Aplicaţia este deschisă studenţilor înscrişi la universităţile din Republica Moldova, în ciclul de licenţă. Ei trebuie să aibă rezultate academice deosebite şi să facă dovada implicării lor în societate şi în politică. Candidaţii trebuie să stăpânească cel puțin o limbă străină, cunoştinţele de limbă germană reprezintă un avantaj. Bursa se acorda iniţial pentru o perioadă de 12 luni, putând fi prelungită în funcţie de rezultate. Deadline pentru aplicare: 20 noiembrie, detalii și cum puteți aplica, vedeți aici: Bursa Sur-Place Pe motiv că proiectele se restructurează, în acest an, bursele VictoriaBank și Moldcell nu se vor acorda.

Sursa: diez.md

Concurs organizat anual de Centrul de Informaţii Universitare (CIU), sub egida Consiliului Rectorilor din RM, cu suportul Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Opiniile exprimate în această publicație nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.