30 de intrebari de acasa seria III

Volumul III

R e z in a - 2 0 1 3

30 de întrebări de-acasă

Concept Tudor Iaşcenco La realizarea proiectului au colaborat Ion Cernei, Victor Sofroni, Stela Roman Redactor Elena Roman Machetare, design Elena Roman

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii 30 de întrebări de-acasă (culegere de interviuri ale ziariştilor de la “Cuvântul”) / “Cuvântul” Săptămânal regional independent; concept Tudor Iaşcenco. - Chişinău: ÎSFEP “Tipograa Centrală”, 2013 Vol. 3 - 2013, - 244 p. - 400 ex. - ISBN

Culegerea de faţă cuprinde 26 de interviuri cu personalităţi marcante din republică, originare din raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti şi publicate în paginile săptămânalului CUVÂNTUL în perioada august 2011 - mai 2013.

2

30 de întrebări de-acasă

DOR DE VEŞNICIA NEAMULUI… Satul moldovenesc trece astăzi printr-o grea încercare. E poate cea mai cumplită criză pe care a cunoscut-o de la război şi foamete încoace. E criza depopulării, e criza îmbătrânirii peste măsură fără şanse de întinerire, e riscul real al dispariţiei satelor noastre… Şi tot astăzi, tot mai des se foloseşte expresia: Veşnicia s-a născut la sat! Dar atunci când este utilizată, de regulă, nu este perceput sensul primar pe care l-a intuit marele lozof şi poet Lucian Blaga.

Satul doar atunci e generator de veşnicie când păstrează şi perpetuează matricea primară a neamului.

Secretul cărţii „Treizeci de întrebări de-acasă” rezidă în geneza noastră, în evoluţia istorică sinusoidală, în dorinţa noastră de armare ca naţiune, chiar şi atunci când am fost frânţi în două de frontiera de pe Prut. Şi poate cel mai elocvent argument în acest sens sunt primii doi protagonişti, care deschid volumul de faţă: poetul Dumitru Matcovschi şi actorul Mihai Volontir.

Destin de poet. Alături un destin de actor.

Figuri foarte diferite la prima vedere, dar foarte asemănători prin amprenta conştiinţei de neam pe care o poartă, prin demnitatea cu care-şi poartă blazonul de conştiinţe autentice româneşti. Şi astăzi, după grele încercări ale sorţii ei au rămas în picioare parcă conrmând unul dintre gândurile fundamentale ele ilustrului sociolog Dimitrie Gusti, că o 3

30 de întrebări de-acasă

naţiune poate exista în măsura în care îşi impune să e.

Autorul acestei serii de cărţi ajunse la volumul trei este Tudor Iaşcenco, redutabilul exponent al unei generaţii care a ştiut să facă jurnalism despre şi pentru oamenii de la sat.

S-a îmbogăţit de la ei cu acea prismă miraculoasă prin care lumea din preajmă şi lucrurile comune capătă un anume chip, o anume formă, un anumit statut….

Iar cele „Treizeci de întrebări de-acasă” reprezintă de fapt legătura cu pământul, legătură care lipseşte cu desăvârşire la mulţi dintre contemporanii noştri.

Aceste splendide pagini de mărturisiri asta şi fac— reînnoadă oamenii de locurile lor de baştină, risipesc mituri şi readuc miraculos personalităţile în leagănul copilăriei şi adolescenţei. Loc în care nu mai pot să nu e sinceri.

Copilăria n-o poţi minţi niciodată! Şi al doilea secret al acestei cărţi – ea demonstrează că am avut, avem şi vom avea personalităţi.

Chiar dacă ele fac parte din diverse generaţii, chiar dacă au viziuni diferite asupra vieţii contemporane, ele toate au un numitor comun—vin de Acasă, vin din Basarabia.

Iar Acasă în poda tuturor greutăţilor rămâne să vegheze VEŞNICIA… Iurie Colesnic, Maestru al Literaturii

4

30 de întrebări de-acasă

Viaţa este o luptă, cea mai grea din toate Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, la Vadul-Raşcov, judeţul Soroca. În 1961 absolveşte Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea Istorie şi Filologie. Încă ind student lucrează la ziarele “Moldova socialistă”, “Cultura”. Ca publicist s-a manifestat îndeosebi în anii 80-90 ai secolului trecut, când a fost redactor-şef al revistei “Basarabia”. Tot în acea perioadă devine unul din liderii Mişcării de Eliberare Naţională din Moldova. La 17 mai 1989 este strivit de un autobuz. După accident, care se presupune că ar  fost organizat, suportă peste 20 de intervenţii chirurgicale. În 1963 debutează cu placheta „Maci în rouă”. De-a lungul anilor editează peste 50 de cărţi de poezie, proză, dramaturgie, publicistică. Volumul de versuri „Descântece de alb şi negru”, imediat după apariţie, în 1969, este interzis de cenzura sovietică. Operele maestrului sunt traduse în limbile rusă şi lituaniană, iar piesele - montate de teatre dinMoldova, Federaţia Rusă, apreciate cu premii la diverse concursuri. Critica literară internaţională îl consideră drept unul din cei mai mari poeţi ai Republicii Moldova.

Membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova (2011), cavaler al „Ordinului Republicii”, Ordinului „Meritul cultural”, în gradul de mare oţer (România).

Compozitorii Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac au pus pe note mai multe din versurile poetului, care în scurt timp au devenit şlagăre. Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău şi al raionului Şoldăneşti. Liceul din Vadul-Raşcov îi poartă numele. Din 2011 la Vadul-Raşcov se organizează Festivalul Internaţional de Poezie şi Cântec „Acasă la Dumitru Matcovschi”.

5

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Dumitru Matcovschi! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- Locşorul sfânt, cel mai sfânt, altarul, unicul.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Natura, dincolo de ea omul nu există, omul de la munte şi cel de la câmpie sunt totalmente diferiţi. Natura zic şi tot la casa mea de acasă mă gândesc. Iar viitorul, dincolo de societate, e o iluzie, hai să nu facem apelul la pustiul mort. Familia, şcoala vin mai târziu, ce ţi-e scris – în frunte ţi-e pus, are un temei vorba veche.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Ştiu totul, mai întâi îmi cunosc arborele genealogic; şi bunicii, răzbunicii mei, şi părinţii au fost oameni ca toţi oamenii, ceea ce nu e deloc puţin. Rudele mele, pe ambele linii, Luca şi Matcovschi, preoţi au fost, mai târziu ruptaşi, care, citez: „au păstrat cu semeţie datina şi cultura clanului preoţesc, omenia şi capacitatea neostoită de a sări într-ajutorul aproapelui”.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Nu pot răspunde concret, casa părintească e singulară, e un tot întreg, nu există „lucruri” importante şi ne-importante, este o insulă de lumină casa mea de acasă, oază, cea mai veche şi mai aproape de toate, omul din oameni până la trecerea în neagra veşnicie nu pleacă în lume, părăsindu-şi casa părintească pe veci. Din păcate cosmopolitismul şi globalizarea au făcut şi mai fac încă din om neom, în antichitate, încă, la romani, dar şi la greci, nişte rătăciţi de neam se vedeau „cetăţeni ai universului”, a fost, după mine, o blasfemie acest cosmopolitism timpuriu, cum e şi globalizarea de azi. Umblă romii şi se bucură prin Europa ca ruşii, „biruitorii”, din cântecul „широка страна моя родная”.

Nu-i de bună.

Omenirea, ca să ajungă la familie, neam, ţară a avut de înfruntat mari piedici, oamenii de-a lungul secolelor de multe ori au fost nevoiţi să-şi braveze moartea, viaţa este decând este o luptă, cea mai grea din toate, şi acum să revenim iarăşi la turmă?

Să nu mai avem datini, ar însemna.

Să nu mai avem locşor sfânt.

Să nu mai avem nici un Dumnezeu.

Să ne e bine peste tot.

6

30 de întrebări de-acasă Nu sunt omul care se acomodează unde îl prinde vremea. Casa mea de acasă e la vad, la Nistru, la mărgioară. Totul îmi aminteşte de ea. Şi limba pe care o vorbesc, şi pâinea pe care o doresc întotdeauna de la mama, şi icoana la care, copil, mă închinam; rupt din sfânta realitate, omul se va transforma până la urmă în gânganie bipedă.

Casa de acasă dintotdeauna mi-a fost aidoma axei morale.

Casa în care s-a născut maestrul a fost transformată în muzeu, unde anual, în ziua naşterii scriitorului, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Poezie şi Cântec "Acasă la Dumitru Matcovschi"

5. Cum apreciaţi schimbările care au loc la baştină în ultimele decenii?

- Nu le apreciez, le neg, le deneg, nu poate  vorba de nici o schimbare spre bine, copământenii mei ca şi cum ar  azi străini la ei acasă, nu mai există, mi-e teamă, lucruri snte, nu mai există legi omeneşti în ţărişoară, dar şi în lume, animale bolnave acolo şi aici, peste tot, răul devine şi mai rău văzând cu ochii, neamul Kain încă nu s-a trecut, frate pe frate ameninţă, nu vom uita că acest Kain, ul drept al Evei şi al lui Adam a fost, copil 7

30 de întrebări de-acasă nelegitim adică, din  ori, or în Republica Moldova copiii din  ori partide politice au, pretind cel mai înalt post, ba chiar unul a şi fost de acum preşedinte al Republicii, să nu ne facem niznai. Lume pe dos lumea nouă.

Cum să apreciez debandada?

Ca pe o debandadă.

Democraţia noastră nu are nimic în comun cu democraţia.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Nu pot şi nici nu vreau să fac trimitere la nume concrete, omul pământului, basarabeanul de la mărgioară, merită scaunul de cinste, atâtea poveri a îndurat omul nostru, atâtea regimuri, şi-au bătut joc de bunul simţ toată hledia generalului bastard şi nu doar, răul cel mare vine, la noi,

Maestrul Dumitru Matcovschi la o întâlnire de suet cu Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din RM, Tudor Ţopa, publicist şi scriitor, Alexandru Reliţchi, preşedintele raionului Şoldăneşti, Teodor Furdui, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (de la stânga la dreapta), 20 octombrie 2012, Vadul-Raşcov 8

30 de întrebări de-acasă în Basarabia, de la primul preşedinte, în nici-un caz nu am avut dreptul să-l aburcăm în vârful vârfului, s-a înconjurat cu politicieni, cu infami, cu bezbojnici, Basarabia nu a avut parte de conducători buni, nici chiar de luptători nu am avut parte, noi, năpăstuiţii de dor, din nimic nu puteau răsări martiri, eroi naţionali, un preşedinte bun, cred, ar  însemnat mult, din păcate, de unde nu-i...

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Activist n-am fost niciodată. Ce înseamnă disident azi? Atunci deschideai abea gura şi nu mai existai. Au existat caractere şi capete plecate, slugi la dârloagă, atât. Puţine, foarte puţine caractere în această lume fără nume, eu am fost şi am rămas robul cuvântului, al adevărului mai bine zis, am crezut şi cred că aceasta e menirea creatorului de frumos, am căutat cuvântul ce exprimă adevărul. Nu susţin că întotdeauna l-am găsit, nu susţin că nu am păcate, pete pe mâini însă nu am, nici pe conştiinţă, deşi.... tot ce-i omenesc nu mi-e străin, iar a greşi e omeneşte.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e om.

- Să nu mi se vâre în suet.

- Să nu e certat cu morala.

- Să nu umble cu capul plecat şi cu mâna întinsă.

- Să nu atenteze la valorile naţionale.

- Să creadă ca şi mine, că „numele adevărat al nebuniei lui Eminescu adevărul e”.

- Să nu stoarcă prot din unionism, românism.

- Să nu-şi asume niciodată merite străine.

- Să nu vândă gogoşi.

- Să mă înţeleagă şi când plâng, şi când mă bucur.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Nu m-am realizat. Nu am avut condiţii de muncă, în primul rând, în denitiv, ce înseamnă a te realiza? Am o familie bună, soţia mi-a salvat viaţa, când a trecut peste mine autobuzul Struţului dacă nu era Alexandrina, doctorii n-ar mai  făcut minuni, ea a ştiut ce medicamente mi se administrează, când şi cine o face, or medicina noastră are personalităţi, puţine încă, are însă şi oameni întâmplători... Nu vorbim de rău azi.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

9

30 de întrebări de-acasă - Au fost oameni între oameni, nu voi face liste, ai casei m-au ajutat, oamenii mei dragi, dar la început, au existat nişte poeţi, hai să le spunem aşa, ei m-au invitat la redacţie, mi-au propus omeneşte să u concomitent şi student, dar şi „lucrător literar” la „Moldova socialistă”, zic de Pavel Boţu şi de Petru Darienco, a venit apoi Victor Teleucă, am mai avut colegi de redacţie cu suet de pâine caldă Mihail Gh. Cibotaru, Anatol Ciocanu, Anatol Gujel, Tudor Ţopa, Dumitru Coval, toţi au fost până a o întâlni pe Alexandrina, până în 1962...

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Casa de acasă. A devenit muzeu. Şcoala din sat, liceul teoretic îmi poartă numele, sora Valentina mai locuieşte în sat, la vad, eu rămân cel care am fost întotdeauna, nu dau Mărgioare pe nicio metropolă, pe nici un Paris, pe nici un Bucureşti, am fost şi am rămas om al pământului, aici eu cred în oameni şi în zei, aici mă plouă stelele cu şoapte, aici eu râd şi plâng cu toţi ai mei...

Cât mai există vadul, comuna de la mărgioară, exist şi eu. Rătăcit în lumea mare, omul e nimeni în fond. Unul din mulţi.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi poetul, dramaturgul şi publicistul Dumitru Matcovschi?

- Am scris câteva poeme care vor să rămână, „Basarabia”, cântecul de exemplu, dar şi „Bucuraţi-vă”, dar şi „Cu numele tău”, dar şi „Impostorii”, dar şi „Îngerii roşii”, dincolo de timp şi spaţiu, poezia însă ar putea nici să nu existe, or, noi venim dintr-o societate bolnavă, noi ne-am născut şi ne-am maturizat sub ocupaţie, am fost şi nu am fost cetăţeni, urmaşi răstrănepoţi ai Bătrânilor voievozi?

Piesele mele s-au montat atunci, când au fost scrise, Maşina de scris la care maestrul Matcov- cred că şi când nu voi mai  schi a creat o mare parte din operele sale acum se vor monta, dramaturgia este exponat în casa-muzeu din Vadul-Raşcov rămâne cea mai perfectă 10

30 de întrebări de-acasă artă, eu am avut multe premiere, poate chiar cele mai multe dintre toţi dramaturgii basarabeni, am trăit în teatru clipe veşnice, spectacole cu piesele mele au ocupat locuri de frunte la tot felul de festivaluri, concursuri, chiar şi în fostul imperiu sovietic. Fac trimitere la „Pomul vieţii”, montat la Tambov, în 1981. Fac trimitere la „Cântec de leagăn pentru bunici”, am trimis piesa, manuscrisul, tradus cuvânt în cuvânt, la Moscova, la un concurs unional şi a fost menţionată cu premiul întâi, abea după mi-au cerut-o teatrele noastre, a fost prima mea piesă, o aventură în fond, am vrut să ştiu ce pot şi ce nu pot.

13. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Multe sunt dorinţele. Întâi şi întâi nu m-am realizat pe deplin.

Nu am fost în stare să-mi înalţ o casă cu un pom în prag, am trăit cu iluzia, m-am poticnit, s-a întâmplat, am făcut şi un compromis, tânăr eram, la cătănie, nu sufeream hainele de culoare haki, gândeam în imagini, scriam versuri în coloană, dar şi la manevre, soldăţia nu era de mine, nici eu de ea şi am vrut să vin mai repede acasă, şi am venit...

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Suntem bolnavi de cea mai crâncenă boală, boala comunismului, aşteptăm îndurare de la neîndurători, ce popor din lume nu mai ştie, ca noi, de unde vine, ce limbă vorbeşte? Nici preşedintele Republicii Moldova nu e preşedinte, nici parlamentul parlament. Oameni de strânsură, cea mai mare calitate a omului, după mine curajul e, ai noştri, aleşii poporului, nu sunt, pur şi simplu, capabili să rezolve probleme de viaţă şi de moarte.

Cele două veacuri de Siberie, de străinime, de jap şi de jnap, de ocnă şi de dogmă ne-au prefăcut în oameni de ghips, de ceară, de piatră, ne temem de frică, nu suntem mândri de trecutul nostru glorios, vinovaţi sunt aşadar şi cei trei preşedinţi, dar şi legislativul poartă vină, au ajuns deputaţi oameni întâmplători, cum să voteze ce limbă vorbeşte mutul care toată viaţa a tăcut cu capul în jos?

Preşedintele Republicii Moldova bine ar  să consulte specialiştii în materie, Academia întâi şi întâi, or, Academia, dacă nu mă înşel, s-a pronunţat în câteva rânduri pe marginea limbii noastre literare, de ce nu ţinem cont de spusele ei?

Limba noastră este cea care a fost dintotdeauna, română.

Există graiul moldovenesc al limbii române, atât. În Basarabia locuiesc şi minorităţi de tot felul, dar aceasta nu înseamnă că istoria noastră, a băştinaşilor, trebuie să e istoria lor.

11

30 de întrebări de-acasă Şi nici limba noastră cea română alta decât este nu poate , mi-e scârbă de atâta lingvistică parlamentară, ba chiar şi de atâta integrare europeană mi-e lehamete... Uniune Europeană ca şi cum altă Uniune Sovietică ar , aceleaşi legi, aceeaşi limbă autoritară, care nu e limba maternă a tuturor popoarelor europene, dictatura pe scurt convine popoarelor mari, cât să ne mai zbatem ca peştele pe uscat rezolvând probleme fără tâlc?

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi omului de cultură Dumitru Matcovschi, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Eu nu pot minţi.

Dar niciodată nu pot.

Sunt credul, ceea ce nu-i de-a buna.

Eu nu mă pot acomoda unde mă duce vremea.

Am convingeri, nu cedez uşor, poate chiar niciodată. Şi categoric mai sunt uneori.

Nu mă pot folosi de toate drepturile mele.

Cetăţean de Onoare al Chişinăului sunt, locuiesc însă la porţile oraşului, la etajul al nouălea, dacă edilii oraşului se fac morţi în păpşoi, de ce să le aduc eu aminte?

Azi nu se mai gândeşte nimeni la omul de alături.

Strâmbii nu pot  îndreptaţi. În ţara orbilor cum să nu i şi tu orb? Ţin şi de literatură durerile mele azi.

De douăzeci de ani în Basarabia se editează maculatură.

Nu mai este poezia poezie, nu mai este poetul poet. Încerc să mă dau la fund, să nu public, dar mi-e greu, tare greu.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- De multe ori.

Azi... icoană e banul.

Ce fel de prietenie cu bani? Şi slava boală e. Şi prietenii mei oameni sunt, cu ambiţii, vremea romanticilor a trecut, toţi sunt practici, unii şi-au riscat viaţa luptând cu omul negru, alţii au cules rodul acelei lupte, revoluţia noastră în denitiv nu a schimbat nimic din concepţia turmei.

Au fost atunci protori, sunt şi azi protori, au fost atunci denunţători, sunt şi azi pârâtori, nu cerceta aceste legi, spunea George Coşbuc...

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

12

30 de întrebări de-acasă - Ceva mai sus am amintit de unul, compromisul de când eram la cătănie.

Ocolesc aceste momente.

Noaptea, pe târziu, îmi trag plapoma peste cap şi mă întorc la ele, la acele momente, să le trăiesc din nou de acum. Şi numai atât. Şi vremea parcă nu trece, dar nici nu vine.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu, omul adevărului nu face politică.

Politica nu ţine de adevăr.

Politica este o pacoste.

Care poezie cu poliPe 20 octombrie 2012 soţii Alexandrina şi tică?

Iar dacă totuşi am fă- Dumitru Matcovschi au venit la Vadul-Raşcov cut, înseamnă că m-am să-şi celebreze nunta de aur poticnit.

Poetului îi şade bine în opoziţie.

Am încercat să u poet. Încerc şi azi.

Oricum, n-am fost, nu sunt poet de curte, nici de duzină.

Cu mâna întinsă, la palat, n-am umblat. Şi mă mândresc, mă bucur.

Am cititorii mei, pentru ei scriu.

Am partea mea de dor, Basarabia.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

- Nu răspund la întrebare, autorităţile de la Chişinău sunt marionete, 13

30 de întrebări de-acasă n-au făcut politică, au minţit, au prostit suetul bun la toate, s-au complăcut în fotolii, scriu memuare azi, o carte, două, trei, se încumetă să mai creadă că şi aici vor excela, se vor arma ca memorialişti, după ce s-au armat ca preşedinţi, secretari de partid.

Nu avem bărbaţi, din păcate.

Ne-au condus nouăzeci de ani nişte rataţi.

Nişte vicleni.

Care autorităţi, de unde autorităţi?

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială în care s-a pomenit acum?

- Un tânăr, bine şcolit, un caracter, un basarabean de naţionalitate, la Mărgioară, nu vom uita, înainte-vreme au locuit căpitanii de plai, ei au ţinut piept hoardelor barbare, un basarabean de viţă, sper, până la urmă tot se va naşte. Să nu cerşească milă nici de la hoardă, şi nici de la fraţi, or, cum să uite basarabeanul că moşia noastră, palma de pământ dintre Nistru şi Prut „dădăori a fost mireasă, a treia – friptă şi arsă?”

Casa-muzeu „Dumitru Matcovschi” va păstra Furată Basarabia, pentru istorie nu numai vestigiile distinsei familii, trădată mereu. ci şi zestrea culturală a satului: covoare, ţoale, Şi în istorie, şi azi. icoane, obiecte de uz casnic, mărturii despre modul de trai al basarabenilor de la Mărgioară 21. Credeţi în vii14

30 de întrebări de-acasă torul ţării cu numele Republica Moldova?

- Aşi vrea să cred. Deocamdată însă greu de tot ne ducem povara. Basarabia, cu forţele proprii, nu se va putea apăra. România, din păcate, nu mai este România, iar vecinii de la Răsărit nu vor ceda Transnistria, Bugeacul nu mai e al nostru, al băştinaşilor, vina e doar a lor, a parlamentarilor aşa zişi, dintre toate fostele republici sovietice, noi şi Gruzia suntem cei mai pătimiţi, acolo republici autonome, la noi republici autonome.

Mi s-a lehămetit de atâta rezolvare paşnică a conictelor, cum să te împaci cu canalia?

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Matcovschi?

- Nu ştiu ce o  însemnând circumstanţă, pe vremea studenţiei mele familia se forma din... dragoste, azi banul e şi iubire, nu, mai bine să nu coborâm în amintire.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat?

- Soţia a fost şi este îngerul meu păzitor. Şi mama întotdeauna a ştiut cum să-mi aline durerile, să mă înţeleagă. Mama nu mai este, soţia prin câte a trecut...

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Nu am timp liber. Dacă nu scriu, mă gândesc, privesc televizorul, atât, mai citesc şi presa periodică, răsfoiesc şi cărţile de poezie, în deosebi poezia tânără mă înteresează, altfel se scrie azi decât în tinereţele mele, altă vreme, altă gândire, dar şi sentimentele ca şi cum nu ar mai  sentimente.

Puţini poeţi mai scriu azi cu un colţişor de inimioară. E bine? E rău?

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţia, în afară de ea, nimeni.

26. În casa familiei Matcovschi care bucate şi băuturi sunt preferate?

- Nu există preferinţe. Mâncăm ce avem, apă de la robinet nu folosim aproape deloc, dimineaţa soţia pregăteşte cafeaua, la masa de scris uiţi că eşti ămând.

27. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

- Nu fac prognoze. S-ar putea întâmpla să nu intre niciodată. Dacă nu ne vom uni cu Ţara, marea civilizaţie ne va ocoli.

15

30 de întrebări de-acasă 28. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Diferendul niciodată nu va  soluţionat. Să nu uităm că România a fost întotdeauna o ţară înconjurată de români.

Republica Autonomă Moldovenească anume creată a fost pentru a momi Basarabia, cred că fraţii noştri de peste Nistru ne vor înţelege, nu-i putem lăsa la îndemâna lui Ivan al lui Ivan, dar nici să cedăm Basarabia monstrului de la Răsărit nu vreau.

29. Poetul, înţelegem, este amărât de independenţa noastră?

- Mai mult, dezamăgit sunt, dezolat chiar, în această clipă. Dincolo de actul de independenţă, n-am realizat nimic. Am ajuns cea mai săracă ţară din Europa, este mimată independenţa noastră, nu vom uita că parlamentul a votat-o de frică, or, Piaţa Marii Adunări Naţionale fremăta, aştepta votul, de n-ar  votat-o, mulţimea ar  năvălit în sală. Nu vom uita iarăşi că independenţa una cu libertatea e, nicăieri şi niciodată libertatea nu se capătă fără sânge, s-a vărsat destul sânge şi la noi, dar cine a câştigat? Politrucii, secretarii comitetului central, Basarabia ca şi cum ocina lor personală, monstrul zic şi moral aici şi acum triumfă, Mărgioara a devenit peste noapte de nerecunoscut, blestemat să e orişice exod! În anii 1991-93 s-ar  putut face unirea.

Este şi vina României că nu s-a făcut.

Versurile mele, de altfel scrise în anul 1987, actuale şi azi rămân: Trecută prin foc şi prin sabie, furată, trădată mereu, eşti oare de dor, Basarabie; eşti lacrima neamului meu.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Aşi vrea să-i rog să ţină la neamul lor, să ţină foc în vatră, să nu le creadă veniţilor de aiurea care se jură că fraţi ne sunt, basarabeanul a fost dintotdeauna moldovean la Nistru şi român la Prut, limba noastră a fost şi este limba română, ţara noastră, Patria noastră, a fost şi este România, să dăm aşadar mână cu mână, să nu ne uităm pe sub sprâncene unii la alţii, să m ce-am fost odată, dar poate chiar şi mai mult, întoarcerea la origini să ne e sfântă, ul Isus în limba noastră primul cuvânt – ma-ma – a rostit, să vorbim limba mamei, să cinstim datina străbună, să credem într-un Dumnezeu, nu în bezbojnici.

16

30 de întrebări de-acasă

Un om se poate considera Om, dacă are cinste, onoare şi demnitate Mihai Volontir s-a născut la 9 martie 1934, în satul Glinjeni, raionul Rezina (acum raionul Şoldăneşti). A făcut studii la Şcoala Pedagogică din Orhei (1952-1955). La vârsta de 18 ani era învăţător la şcoala din satul Păpăuţi, Rezina. Apoi este numit director al căminului cultural din satul vecin Lipceni.

Din anul 1957 este actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-plan.

A debutat ca actor de lm la Studioul Cinematograc „Moldova-lm” în anul 1967, în lmul lui Gheorghe Vodă şi Vlad Ioviţă „Se caută un paznic”, interpretând rolul lui Ivan Turbincă. În total a creat peste 120 de roluri centrale în spectacole şi 40 de roluri – în lme. Laureat al Premiului Naţional al RSSM (a.1971). Rolul ţiganului Budulai din serialul TV „Ţiganii” (1979), iar mai târziu „Întoarcerea lui Budulai” (1984) i-a adus celebritate, transformându-l într-o gură marcantă a lmului moldovenesc din anii ’70-’80 ai secolului XX. Laureat al Premiului Naţional al Federaţiei Ruse (1980), Premiului „Fraţii Vasiliev” din Federaţia Rusă (1980), Artist al Poporului din RSSM şi URSS, cetăţean de Onoare al oraşului Gdansk, Polonia, al municipiului Bălţi, al raioanelor Floreşti şi Şoldăneşti, cavaler al „Ordinului Republicii”. În anul 2000 a fost desemnat drept actorul secolului XX în cinematograa moldovenească, iar în 2013 - premiul UNITEM „PersonalitateaŢării”. Laureat al Medaliei de Aur pentru creativitate a Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (2012). Doctor Honoris Causa al AŞM (2009).

17

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Mihai Volontir! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- Casa mea şi casa părinţilor mei, care, luate împreună, formează Patria mea. Eu m-am născut într-o pădure seculară, pentru că tatăl meu era pe atunci pădurar. Nu departe curgea un râuleţ, pe care erau mai multe mori de apă. Cei câţiva ani din copilărie, pe care i-am petrecut în pădure, printre păsări şi arbori, m-au marcat mult.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Părinţii, fraţii mai mari, primul meu învăţător, bunul meu profesorregizor Boris Harcenco.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Părinţii şi rudele mele au fost nişte oameni simpli. Ei erau prea modeşti ca să aştepte laude pentru orice faptă săvârşită. Ne-a evidenţiat familia poate doar faptul că tatăl meu şi-a făcut serviciul militar în armata ţaristă, de unde s-a întors acasă în grad de oţer, cu sabie, epoleţi şi pistol, toate înregistrate pe numele lui. Mai avea tata şi un ceasornic de argint. Românii l-au respectat, chiar dacă a servit în armata Rusiei ţariste, dar sovieticii l-au exterminat moral pentru că avea doi feciori în România.

Mai apoi dânsul s-a căsătorit cu maică-mea. Şi părinţii, şi bunicii, dar şi străbunicii mei au fost oameni respectaţi în Glinjeni.

4. Ce lucruri Vă amintesc mai des de casa părintească?

- Cântecele mamei, interpretate aşa, pentru sine, dar cu mult suet. Şi acum, când vorbesc de maică-mea, în urechi îmi răsună „Cucule cu pană sură”, „Nistrule, pe malul tău” cântate de mama. Tata a fost un om pedant, era foarte punctual, disciplinat. Anume de la el am moştenit calitatea de a-mi păstra în orice împrejurare demnitatea, de a ţine la propria reputaţie, a respecta omul şi a  respectat. Vorba lui era lege pentru ecare dintre noi, copiii.

Mi-am petrecut copilăria în perioada când pe meleagurile noastre a venit armata roşie. Eram prin clasa a doua. Cel mai neplăcut pentru mine, dar şi pentru alţi copii, a fost faptul că eram puşi să învăţăm şi să scriem cu grae rusească. Au urmat războiul, foametea, colectivizarea, deportările – o întreagă tragedie a neamului nostru. Aceasta a fost cea mai urâtă perioadă din viaţa mea. Şi nu numai. Pe fratele meu Andrei războiul l-a prins la o şcoală de muzică din Sibiu. Ion, alt frate, învăţa la şcoala de meserii din 18

30 de întrebări de-acasă Rezina şi împreună cu toată şcoala a fost evacuat peste Prut. Aproape două decenii n-am avut nici o veste de la ei. După dezgheţul hruşciovist de la sfârşitul anilor 50 ai secolului trecut, cei plecaţi în România au început să vină pe la rude. Fraţii Andrei şi Ion nu puteau veni pentru că numele lor era Volintir, cel adevărat, iar pe noi sovieticii ne făcuseră Volontir. Mai apoi Andrei a devenit dirijor la Teatrul Liric din Braşov, iar Ion – artist la acelaşi teatru.

Unicul lucru plăcut care-mi aminteşte de acei ani este casa noastră, una din cele mai frumoase în sat. Dar şi părul din ogradă, care făcea nişte pere deosebite, ce se coceau pe la nele lunii mai şi se păstrau până toamna tărziu. Şi pomul rotat cu cireşe dulci-amărui... Hoinăream prin grădină cu verişorii mei până toamna târziu. Ne potoleam foamea cu câte o hrincă de pâine şi o mână de cireşe, pere, mere sau struguri. Acestea au fost cele mai fericite clipe din copilăria mea.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Am plecat din sat pe la 18 ani. Într-un timp mergeam cu săptămânile în turnee prin raioane, inclusiv la Rezina, şi pe atunci eram des la Glinjeni. De la un timp cam rar merg încolo. Oricum, mereu am fost şi sunt cu gândul la baştină. Schimbările din ultimele decenii nu sunt prea îmbucurătoare. Satul a degradat mult, lumea pleacă pe un cap în căutarea unui câştig.

6. Dacă ar  cazul să e înveşnicite cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Regretatul Andrei Lupan din satul vecin, Mihuleni, dar şi consătenii mei Ilarion Matcovshi, profesor de limba şi literatura română, Simion Matcovschi. Numele lor cu adevărat merită să e înveşnicite în istoria localităţii, pentru tot ce au făcut pentru sat şi consăteni. Poate şi acum în Glinjeni sunt oameni care ar merita o asemenea onoare, dar nu-i prea cunosc.

7. La şcoală aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- N-am fost prea activ. Dar nu eram nici la coadă. Motivul era că nu doream să învăţ ceea ce nu-mi plăcea. Printre cele câteva cărţi din casa noastră era şi Biblia în coperte din piele, groase, legate cu argint şi cu lacăt.

Mama îmi spunea că mai fuseseră şi alte cărţi bune, dar le-au luat Andrei şi Ion cu ei în România. Eram şi eu năzbâtios, ca toţi semenii mei, dar profesorii mă considerau un băiat bun, sârguincios. De fapt, în copilărie şi tinereţe am avut mai multe momente triste, care mi s-au încrustat pentru 19

30 de întrebări de-acasă totdeauna în memorie: războiul, arestările intelectualilor, arderea cărţilor din biblioteca preotului Ioan şi a directorului şcolii de către nişte persoane rătăcite, prigonirile, foametea, deportările ş.a. Ziua munceam la cariera de piatră, iar nopţile - la încărcat vagoanele. Am fost prigonit şi umilit pentru că aveam doi fraţi în România şi că recunoşteam că sunt născut în judeţul Orhei, comuna Olişcani, Basarabia, lucruri complet interzise pe atunci.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Pentru a-mi deveni prieten, această persoană trebuie să e cinstită şi să nu e hapsână, făţarnică. Mă irită, îndeosebi, hapsânia. Unul dintre prietenii mei a fost actorul Victor Ciutac, un om deosebit şi un mare artist.

Mai târziu m-am împrietenit cu Boris Bechet, cam obrăznicel de re, dar e un băiat cumsecade. Acum, printre amici, îl am pe Victor Palii, un consătean de-al meu.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Cred că da. Zic aşa, deoarece la teatru spectatorul a venit mereu la Volontir. Şi acest lucru pentru mine a fost unul încurajator. Am creat peste 120 de roluri centrale în spectacole, peste 40 de roluri - în lme, circa 50 de cântece am cântat pe scenele din ţară, din România şi Federaţia Rusă. Am montat multe spectacole. Am muncit foarte mult şi acum pot să spun că sunt împlinit.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă realizaţi scopurile? În rolul lui Budulai - Mai întâi primul meu învăţător, Toma Şaptefraţi. Apoi actorul, regizorul şi pedagogul Boris Harcenco, care mi-a deschis larg uşile teatrului. El mi-a propus primul rol, cel al surugiului, în spectacolul „Chiriţa în Iaşi”. Mai apoi, după ce s-a pensionat, dumnealui venea la teatru şi jucam şah. De fapt, şahul era mai mult un pretext: venea să discutăm, mai ales despre teatru. Aveam pe măsuţă, într-o tavă, nişte 20

30 de întrebări de-acasă bucăţele mici de pâine neagră semiuscată şi ceai şi stăteam ore în şir. La început nu prea înţelegeam de ce profesorul îşi iroseşte timpul cu mine.

Apoi mi-am dat seama că astfel dânsul lucra cu mine, mă instruia. Într-o zi mi-a zis că-mi dă carte-blanche. Nu ştiam ce mai înseamnă şi asta, dar apoi un cunoscut mi-a explicat semnicaţia acestui termen. Boris Harcenco îmi dăruise o libertate deplină în lumea teatrului. Datorită lui, la vârsta de 34 de ani, am avut curajul să încep a monta spectacole şi să mă întruchipez în roluri mari.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Cât voi  în viaţă, de satul natal mă vor lega mormintele părinţilor şi ale bunicilor. Îmi stăruie în amintiri casa noastră frumoasă, cu două magazii, care semăna cu litera „П” din alfabetul rusesc; grădina cea mare, de vreo 50 de ari, cu o mulţime de pomi fructiferi. Cu regret, din casa părintească nu a mai rămas nimic. Nici cireşul, nici părul nu mai sunt. Mai am nişte veri şi nepoţi, dar, cu părere de rău, demult n-am mai trecut pe la ei.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi maestrul Mihai Volontir?

- Cel mai mult mă mândresc cu onoarea de a purta numele eroilor pe care i-am creat. Un timp eram numit Ion Nebunul, precum îl chema pe eroul meu din „Năpasta” lui Caragiale. După ce a apărut lmul despre Dimitrie Cantemir, îmi spuneau Mihai Cantemir. De vreo două decenii lumea îmi mai spune Budulai. Iar romii de la Soroca mă numesc în glumă „baronul” lor. Foarte puţini actori se bucură de o asemenea cinste. Tot timpul am fost mândru cu faptul că pot munci...

13. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi actorului Mihai Volontir?

- Un om se poate considera OM dacă are cinste, onoare şi demnitate.

14. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Parcă toţi mă iubesc. N-am suferit de această durere a trădării. Dar, mai ştiu eu ce simte lumea pentru mine?

15. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Sunt multe şi nu-mi place să-mi amintesc de ele.

16. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- În diferite etape am avut multe propuneri să-mi depun candidatura la alegerile parlamentare. Venea lumea din diferite raioane şi-mi zicea 21

30 de întrebări de-acasă să fac acest lucru. La rugămintea cetăţenilor din raionul Făleşti am fost ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Mai târziu n-am acceptat politica şi consider că locul meu de muncă cel mai potrivit este scena sau platoul de lmare. Nu m-am implicat în politică, dar pretenţii faţă de guvernanţi totdeauna am avut. Ceream să-i susţină pe pensionari şi pe veteranii de război, pe invalizi şi profesori şi, odată şi odată, să se întoarcă cu faţa spre educaţie şi cultură.

17. Ce Vă place şi ce nu Vă place în politica promovată de guvernanţii din Republica Moldova din ultimele decenii?

- Nu-mi place că în Parlamentul nostru de toate legislaturile au nimerit foarte mulţi oameni întâmplători, lipsiţi de o elementară înţelepciune omenească, absolut neiniţiaţi în munca de deputat şi în istoria neamului nostru.

18. Cine, în opinia Dumneavoastră, ar putea scoate Republica Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Orice ţară poate prospera numai având în frunte patrioţi adevăraţi ai neamului, pentru care scopul principal în viaţă nu este banul.

19. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Desigur, cred în viitorul acestei ţări. Dar dacă ar da Domnul să scăpăm de aceşti politicieni, care nu ştiu ce vorbesc şi ce fac, poate aş ajunge şi eu la nişte zile bune pentru Republica Moldova.

20. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, în opinia Dumneavoastră, ar putea pune punct în aceste dispute?

- Încă în primul Parlament al Republicii Moldova am cerut să se facă ordine în ce priveşte denumirea limbii. Din păcate, o mare parte din membrii acelui parlament erau nişte politicieni porecliţi, nu înţelegeau multe lucruri şi nici nu doreau să pătrundă în esenţa lor. Şi atunci, şi acum o parte dintre politicienii noştri măsoară istoria, limba şi alte valori ale neamului cu arşinul lor strâmb, ei nu ştiu nici cine au fost şi nici cine sunt. Deşi cuvântul hotărâtor în aceste probleme trebuie să fie cel al specialiştilor în domeniu. Academia de Ştiinţe a Moldovei, savanţi de talie mondială s-au pronunţat univoc: în Republica Moldova se vorbeşte limba română, istoria noastră este o parte inseparabilă a istoriei românilor. Din păcate, nişte politicieni de duzină, susţinuţi de către „eliberatori”, continuă să tulbure apele, inducând lumea în eroare...

22

30 de întrebări de-acasă 21. Câţi ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Eu sunt foarte pesimist la acest capitol. Prea mult timp şi într-un mod foarte serios s-a lucrat la mancurtizarea, deznaţionalizarea moldovenilor.

Din păcate, ai noştri au permis străinilor să le calce demnitatea în picioare.

Sub pretextul că puterea sovietică i-a învăţat pe gratis, i-a tratat, i-a hrănit şi i-a îmbrăcat ieftin, mulţi dintre concetăţenii noştri continuă să rămână în prizonieratul trecutului. Atunci erau tineri şi le era bine. Acum au îmbătrânit,

Decembrie 2010.Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Interpretul Anatol Mârzenco alături de soţii Eufrosinia şi Mihai Volontir după concertul de binefacere întru susţinerea maestrului Mihai Volontir. La concert au participat numeroşi artişti, printre care Geta Burlacu, Gheorghe Ţopa, Anatol Latâşev, Ana Barbu etc., iar sala a fost arhiplină. „Maestrul avea în ochi lacrimi de bucurie şi fericire. Mă bucur că, împreună cu toţi cei care au participat la concert, am reuşit să-l ajutăm pe maestrul Mihai Volontir. Dacă nu vom avea grijă noi de noi, atunci cine o va face?”, se întreabă Anatol Mârzenco 23

30 de întrebări de-acasă regulile de trai s-au schimbat şi lor le este rău. Aşa crede lumea, aşa cred politicienii susţinuţi de lumea noastră, care nu ştiu cum să iasă din situaţia ce s-a creat în ţară. Cei de la putere vorbesc de fel de fel de planuri şi strategii, dar în realitate, mi se pare, habar n-au pe ce lume trăiesc. Pentru a ajunge în UE, înainte de toate trebuie să ştim ferm cine suntem, ce vrem şi că apartenenţa la această comunitate trebuie s-o merităm...

22. Una din problemele-cheie ale Republicii Moldova este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Pe timpuri, mulţi ruşi au preferat să se stabilească în Цветущая Молдавия, Una din multele clipe de triumf ale artistului încetul cu încetul ocupând toate poziţiile– cheie din republică. Astfel Moscova şi-a format aici o coloană a cincea foarte puternică şi inuentă. Problema ar dispărea dacă aceşti cetăţeni şi urmaşii lor, care de decenii se aă pe pământul nostru, ar respecta poporul băştinaş, care le-a oferit, fără nici un fel de interdicţii, posibilitatea să se bucure de nişte condiţii de trai net superioare celor din ţara lor. Din păcate, timp de mai multe decenii, în loc ca cei veniţi să se acomodeze la condiţiile şi legile noastre, basarabenii au fost forţaţi să gândească altfel, să e conduşi de venetici, să aplece capul în faţa oricui.

23. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Primul a fost atunci când regizorul Boris Harcenko mi-a permis să ies în scenă. Acel rol secundar m-a făcut să cred în propriile puteri actoriceşti.

Al doilea moment crucial a fost invitaţia de a participa la crearea lmului „Budulai”.

24

30 de întrebări de-acasă De fapt, momente de cumpănă au fost multe. Odată noaptea soţiei mele i s-a arătat în vis Iisus Hristos, care parcă cobora spre dânsa din ceruri. Ea îi întindea un pumn cu apă, dar Iisus a rostit un singur cuvânt: „Şurubul”.

Dimineaţa, împreună cu nevasta ne-am urcat în maşină şi am plecat într-un sat. La o cotitură volanul s-a blocat. După cum s-a dovedit ulterior, asta se întâmplase din cauza unui şurub de la puntea din faţă a maşinii. După acest caz n-am mai urcat la volan.

24. Care circumstanţe au jucat un rol hotărâtor în formarea familiei Volontir?

- Munca, dragostea reciprocă, răbdarea şi scopurile bine formulate. Cu viitoarea mea soţie am făcut cunoştinţă la teatrul din Bălţi. Am înregistrat căsătoria a doua zi de Crăciun, în 1960. Dar ne-am cununat mai târziu, în România.

25. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Nevasta mea, Eufrosinia, e şi ea actriţă. Toată viaţa am muncit împreună la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Fiica noastră, Stela, a crescut alături de noi, la teatru, mergând cu noi deseori şi în turnee. Acum este diplomat, lucrează la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Nepoţica noastră, Cătălina, este dragostea şi bucuria familiei.

26. În momentele grele, pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Îngerul meu păzitor este nevastă-mea, Eufrosinia Dobândă–Volontir, care are grijă de mine ca de un copil. Şi aşa a fost mereu. Întotdeauna ea a dus tot greul familiei noastre.

27. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Nu prea am timp liber. Dar, în general, citesc dramaturgie, ascult muzică, iubesc mult natura. Dacă cineva mă invită să petrec în sânul naturii, nu pot refuza o asemenea propunere.

28. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Am vrut să turnez un lm artistic, „Nebunul din Codrii Orheiului”, care într-un fel să continue subiectul piesei „Năpasta” de I.L.Caragiale. Îl vedeam ca un lm-bilanţ al întregii mele activităţi de creaţie. Împreună cu regizorul Nicolae Ghibu vreo cinci ani am tot bătut pragurile demnitarilor din Chişinău. Şi ministrul culturii, şi preşedintele de la „Moldcinema”, şi alţii s-au jurat că ne vor susţine. A fost formată chiar şi o comisie guver25

30 de întrebări de-acasă namentală.

Filmul trebuia să apară pe ecrane încă în 2009. Dar, din ordinul nu ştiu cui, resursele preconizate au fost date pentru alt scenariu. Îmi pare rău, pentru că trebuia să e un lm bun, care să mângâie suetele oamenilor, să-i ajute să depăşească unele metehne, să e mai buni, să înţeleagă şi să preţuiască dragostea, limba, istoria, tradiţiile şi obiceiurile neamului.

29. În familia Dumneavoastră, ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Mâncarea tradiţională: sărmăluţele, plăcintele, mai ales cele coapte de nevastă-mea. Dar ce învârtită cu brânză de oi şi ce copturi face ea!... Cred că nicio gospodină nu mai poate coace asemenea bunătăţi.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Mai întâi, să  e sănătoşi, să aibă în preajmă totdeauna oameni buni, capabili să-i ajute. Să citească presa periodică şi cărţi şi să se străduiască să le înţeleagă. Să studieze şi să cunoască istoria adevărată a neamului şi să apere valorile poporului nostru. Să nu se lase furaţi de lenevie, îngânfare, invidie, ură. Să aibă grijă în permanenţă de suet şi să se bucure de orice zi trăită. Să-şi lucreze pământul, că e dat de Dumnezeu. Să creadă în viitorul Republicii Moldova şi să nu uite că sunt români...

26

30 de întrebări de-acasă

La noi, cei implicaţi în politică, toţi sunt patrioţi, dar numai pentru sine Tudor Stăvilă s-a născut la 23 septembrie 1952 în s. Ciocâlteni, Orhei. Absolvent al Colegiului de Arte Plastice „A.Plămădeală” din Chişinău (1973) şi al Academiei Naţionale de Arte Plastice şi Arhitectură din Kiev (1981). Director al Centrului Studiul Artelor al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM. Doctor habilitat în studiul artelor (2004), profesor cercetător (2010).

Activează în domeniul studiului artelor plastice naţionale începând cu anul 1981, cercetând colecţiile Muzeului Naţional de Artă al Moldovei (1981-1991, colaborator ştiinţic, şef de secţie, director-adjunct, director). În anii 19821986 a participat la elaborarea şi redactarea Enciclopediei „Literatura şi Arta Moldovei” în 2 volume, a programelor internaţionale privitor la patrimoniul cultural, realizate prin intermediul Comisiei Naţionale a RM pentru UNESCO (1995-1999). Bursier al UNESCO (Paris, 1998-1999). În calitate de cercetător ştiinţic, secretar ştiinţic, director al Institutului Studiul Artelor al AŞM a iniţiat şi a realizat manifestări republicane şi internaţionale cu participarea savanţilor în domeniu din Franţa, Germania, România, Rusia, Ucraina şi Belarusi, constituindu-se şi primele Consilii ştiinţice de susţinere a tezelor de doctor în studiul artelor, ind susţinute 12 teze de doctor şi doctor habilitat. Începând cu 1998 coordonează, în calitate de redactor-şef, revista „Arta”.

Menţionat cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1999), Premiul Naţional în domeniul Artelor, Premiul Asociaţiei Editorilor din România (2000).

Autor a peste 100 de articole ştiinţice şi a 10 monograi (inclusiv în colaborare) şi buclete.

27

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Tudor Stăvilă, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Probabil, locul unde se aă cei dragi, amintirile şi, cel mai important, când eşti la Bucureşti, Aachen sau Strasbourg, oricât ar  de util şi interesant, să aştepţi momentul când vei reveni. De exemplu, nu pot suporta deplasările cu o durată mai mare de 10 zile, oricât de tentante ar  ele. Am simţit acest lucru de nenumărate ori şi nu mi-l pot explica. Mi se pare că este vorba de un specic al vârstei cu toată nostalgia copilăriei şi a anilor de studenţie de la Colegiul de Arte, unde am studiat pictura şi Academia de Arte şi Arhitectură din Kiev, facultatea de Istorie a Artei.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- În primul rând, buneii Vladimir şi Efrosenia Roşca, din Sărătenii Noi, un sătuc pitoresc din raionul Teleneşti, de vre-o 20 de case amplasate între dealuri, cu o singură stradă, localitate unde mi-am petrecut copilăria şi verile. Chiar dacă erau originari din Ciocâlteni, ei au primit acolo pământuri, la poalele pădurii, au plantat viţă de vie şi livezi cu soiuri pe care nu le mai întâlneşti în alte părţi. Şi acum îmi aduc aminte de un nuc secular din vârful dealului din grădină, cum nu am mai văzut prin alte părţi. Şi nu în ultimul rând, părinţii Vasile şi Ana, oameni de o cumsecădenie rară, care m-au învăţat să preţuiesc rostul promisiunilor, punctualităţii, lucrurilor planicate, care trebuie făcute şi nu amânate.

Chiar dacă au trecut ceva ani de când nu mai sunt student, învăţ permanent de la cei 6 fraţi şi surori, de la prieteni şi colegi, încercând să u profesionist în meseria pe care o practic zi cu zi prin istoria artelor noastre, cunoscând, prin comparaţie, ajunsurile şi neajunsurile la acest capitol.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Şi părinţii, şi buneii sunt originari din Ciocâlteni. În perioada interbelică bunelul a fost primar, iar după ce s-a întors de pe front în 1945, ştiu că era printre puţinii dintre săteni care avea studii agronomice şi a fost un timp preşedinte de colhoz. Noua putere însă nu l-a menţinut prea mult în funcţie - cunoştea prea bine obligaţiile sale, dar şi ale celora care îl conduceau. Iar părinţii au dus-o toată viaţa pe câmpiile colhozului, îndemnându-şi copiii să facă carte, lucru care le-a reuşit.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Un covor ţesut de mama la vârsta de 6 ani şi, resc, fotograile cu imaginile din tinereţea lor, făcute de un fotograf itinerant din Orhei.

28

30 de întrebări de-acasă 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Cred că aceste schimbări sunt mai mult degradante decât înoritoare. Cu excepţia sectorului agrar, la Ciocâlteni alte servicii sau angajări în câmpul muncii nu există, tinerii părăsind satul. A dispărut muzeul, librăria, iar asfaltul care unea centrul satului şi cei 2 km de la traseul central e mai rău decât un drum de ţară.

E bine că s-a mai păstrat biblioteca, aată în grija Primăriei.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Am plecat din Ciocâlteni după 8 clase şi puţin cunosc istoria oamenilor din generaţia mai în vârstă. Despre un consătean - Ilie Cazacu, mi-a povestit regretatul academician Corlăteanu, cu care a studiat împreună la un liceu din Chişinău şi care l-a impresionat prin cunoştinţele şi omenia sa deosebită. Cu părere de rău, aşa şi nu am mai aat care a fost destinul lui, cu toate că în Ciocâlteni şi azi mai locuiesc descendenţii acestei familii. Univoc, însă, merită să e înveşniciţi ctitorii bisericii din sat, care au ridicat-o la începutul secolului XX. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Nici una, nici alta. Mă străduiam să studiez.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Sunt necesare calităţile de om şi savant pe care le are in-corpore un consătean de-al meu – Gheorghe Bobână, primul ciocâltenean care a susţinut teza de doctor în perioada sovietică şi a publicat mai multe cărţi consacrate istoriei gândirii losoce de la noi - Antioh Cantemir, Petru Movilă, Nicolae Milescu-Spătaru ş.a., şi care, pe lângă toate, este un om de omenie.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- În aspect profesional - da. Mi-au apărut mai multe cărţi despre istoria artelor naţionale din perioada secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX. Practic, despre tot ce a fost interzis în perioada sovietică – icoana medievală şi arta profesionistă din Basarabia interbelică. Până la sfârşitul anului sper să vadă lumina tiparului la editura „Arc” lucrarea „Icoana basarabeană din secolul XIX”, editarea căreia a fost nanţată prin intermediul Fondului Cultural Naţional de la Bucureşti. Mă bucur că după două decenii de cercetări, va apărea în sfârşit o lucrare despre arta basarabeană pe durata unui secol de existenţă.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Profesorii de la Kiev şi cunoştinţele obţinute, datorate unor oameni deosebiţi, 29

30 de întrebări de-acasă cum ar  Lada Mileaeva (artele medievale), Anna Zavarova (istoria şi teoria artelor, curente şi stiluri), Platon Bileţkii (arta europeană în evul mediu), Iurii Aseev (istoria arhitecturii), Vadim Klevaev (arta antică) şi mulţi alţii. Consider, că a fost norocul meu să studiez la Kiev cu asemenea profesori, că la Chişinău nici până astăzi nu există o facultate de istorie a artelor.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Mama, care a împlinit 80 de ani şi care şi-a văzut, cu o lună în urmă, toţi copiii, nepoţii şi strănepoţii.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi savantul Tudor Stăvilă?

- În special, cu cele 10 cărţi editate prin granturi şi nici una - cu bani din bugetul public. Mă mai mândresc cu nepoţica Soa, care va împlini 2 anişori.

13. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica de guvernanţilor din Republica Moldova din ultimele decenii?

- Cred că este una dintre cele mai umoristice întrebări la care răspund. Nu poţi aprecia ceea ce nu există. Avem o cultură şi o politică mai mult declarativă decât realizabilă, rămânând la Tudor Stăvilă cu istoricul de artă C. Ciobanu umbra unui provincialşi sculptorul D.Verdianu la Muzeul Naţional de ism specific, ceva de Artă din Chişinău genul sămănătorismului de origine naţională. La noi, cei implicaţi în politică, toţi sunt patrioţi, dar numai pentru sine. Acest lucru o demonstrează drumul lung şi anevoios al permanentei tranziţii la economia de piaţă. Ca să ne considerăm europeni trebuie să avem un fenomen similar Renaşterii europene din secolele XIV-XVI, care a devansat evul mediu ortodox cu 5 secole. Nu este sucient să vorbeşti despre implementarea iniţiativelor europene în Moldova, e nevoie de o mentalitate şi o cultură europene, ceea ce ne depăşeşte, având în vedere secolele care ne despart.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul 30

30 de întrebări de-acasă denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Din câte cunosc, savanţii şi oamenii de cultură demult au recunoscut că nu există o limbă moldovenească. Deci existenţa ei se datorează oamenilor din politică, cei care, încurcând lumea, adună anumite dividende în perioadele electorale şi uită imediat de acest subiect după ce se văd în posturi. Acest lucru demonstrează încă o dată provincialismul culturii noastre.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi savantului Tudor Stăvilă, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Punctualitatea, obligativitatea îndeplinirii promisiunilor, acumularea cunoştinţelor de care este nevoie pentru a realiza în viitor ceva diferit.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Nu cred, deoarece totdeauna am considerat că oamenii percep lucrurile altfel decât le văd personal şi acesta este un lucru normal. Te poţi considera trădat doar în cazul când vezi realitatea în alb şi negru, fără nuanţe şi tonalităţi.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Toată viaţa este compusă din momente plăcute şi mai puţin plăcute. Nu le poţi separa şi nu le poţi ignora. Ele sunt complementare. Niciodată nu am divizat viaţa şi lucrul meu după asemenea criterii.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Să mă ferească Sfântul Nicolae! Este unicul lucru pe care îl detest, fără echivocuri.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica guvernanţilor din Republica Moldova din ultimele decenii?

- Nu poţi aprecia ceea ce nu există, precum spuneam mai sus.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Cea mai bună variantă - declararea unui război vre-unei ţări europene şi capitularea imediată, înainte de a-l începe.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Cei care cunosc bine istoria înţeleg foarte bine că problema basarabeană niciodată nu s-a hotărât la Chişinău ori Bucureşti, ci undeva mai departe - la Paris, New York sau Moscova. Paradoxul nostru constă în faptul, că indife31

30 de întrebări de-acasă rent de viziunile anterioare ale partidelor sau politicienilor, ei, ajunşi odată la putere, imediat devin „statalişti”, fără excepţie.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Stăvilă?

- Artele.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Pe familie.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

- Îmi petrec timpul la masa de scris (la calculator), iar în zilele libere mă ocup cu grădinăritul sau meşteşugăritul.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Familia şi fraţii.

26. În casa familiei Stăvilă ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Cafeaua, răciturile, zeama şi ardeii umpluţi.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Apariţia cărţii „Arta plastică din Basarabia de la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX” (1990), susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în studiul artelor (1993, 2004) şi naşterea nepoţicăi Soa.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Dacă recuperăm secolele de întârziere faţă de nivelul culturii europene, atunci acest proces poate  realizabil într-o zi.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Depinde de interesele Rusiei şi Ucrainei, dar mai ales ale ultimei.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Am mulţi prieteni şi mulţi colegi din ţinutul Orheiului, ţinut cu un patrimoniu inegalabil cum este Orheiul Vechi, mănăstirea Curchi, monumentul lui Vasile Lupu, Codrii. Este unicul lucru de care cu adevărat trebuie să ne mândrim.

32

30 de întrebări de-acasă

Îndeosebi apreciez cumsecădenia Compozitorul Vladimir Beleaev s-a născut la 18 iunie 1955 în satul Chiperceni, raionul Orhei. Trei ani a studiat la Şcoala Medie Chiperceni, apoi la Şcoala de Muzică din Orhei, specialitatea baian. După ce a câştigat concursul republican, în 1968, a urmat studiile la Liceul-internat republican de Muzică “E.Coca” (actualmente “Ciprian Porumbescu”). În 1981 a absolvit Academia de Muzică “G. Muzicescu”, specialitatea Muzicologie şi Compoziţie. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Moldova (UCMM) din 1992, director al Fondului Muzical al UCMM (1994), vicepreşedinte al UCMM (1996), director adjunct la Teatrul Naţional de Operă şi Balet (2003 – 2008).

Este autor de muzică simfonică, vocală, camerală, scenică. Creaţiile sale au fost interpretate la festivaluri şi întruniri muzicale în Franţa, Germania, România, Austria, Spania, Danemarca, Rusia, Ucraina, China etc.

Laureat al Concursului de compoziţie consacrat aniversării de 50 de ani ai ONU (Chişinău, 1995). Maestru în Artă (2000). În prezent - preşedinte-interimar al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Moldova.

33

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Vladimir Beleaev! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Satul natal, casa părintească, familia.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Părinţii.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Mama a fost profesoară de limba şi literatura română la şcoala medie din Chiperceni, o re poetică, scria versuri şi de la care prima dată am auzit poezia lui Mihai Eminescu. Tata era promotorul vieţii culturale în Chiperceni: în diferite perioade – conducător de cor, de fanfară, de taraf, picta bine şi era un talentat interpret la baian.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Florile de toamnă, care creşteau în grădina din faţa casei.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- În mod diferit. Sunt lucruri bune şi mai puţin bune. Mă întristează faptul, că pleacă tineretul din sat şi se pierd o parte din tradiţiile frumoase, pe care le cunosc eu.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Îmi este greu să evidenţiez o singură persoană. Baştina mea este un sat de oameni harnici. Persoane demne de a  onorate au fost printre profesori, medici, agricultori...

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- În tot ce ţinea de creaţie şi muzică eram printre cei activi.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- La om îndeosebi apreciez cumsecădenia.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- În multe – da. Şi totuşi, sper că realizările încă vor continua.

34

30 de întrebări de-acasă 10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Părinţii, familia, mai mulţi profesori şi prieteni.

11. Ce Vă mai leagă de baştină?

- Casa părintească.

12. Cucesemândreşte îndeosebi compozitorul Vladimir Beleaev?

- Cu faptul că muzica pe care am compus-o de-a lungul anilor are interpreţii şi publicul său.

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Muzică profesionistă.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Poporul.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi compozitorului Vladimir Beleaev, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Respectul faţă de persoanele care mă înconjoară.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Colegi - s-a întâmplat. Prieteni - niciodată.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Ca oricare om.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu. 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

35

30 de întrebări de-acasă - Apreciez că totul este mult mai deschis. Nu-mi place confruntarea şi minciuna.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala criză politică, economică şi socială?

- Sper să cunoaştem în curând o aşa persoană.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Sunt sigur de viitorul ei.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Beleaev?

- Dragostea.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Familia.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

- Îmi place să citesc, să pescuiesc şi să comunic cu nepotul meu.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţia.

26. În casa familiei Beleaev ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Consumăm bucate simple, de sărbători ceva naţional cu un pahar de vin.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- La 33 de ani am făcut alegerea – am decis să devin compozitor profesionist.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Atât cât va trebui pentru construirea unui sistem de drumuri ca în Germania.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest scop?

- Eu cred în rezolvarea pozitivă a acestei probleme.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Sănătate, prosperare şi mult optimism.

36

30 de întrebări de-acasă

Nu accept făţărnicia şi ticăloşenia, celelalte slăbiciuni caut să le înţeleg...

Medicul Victor Botnaru, şef Clinica medicală nr.2 la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N.Testemiţanu”, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, laureat al Premiului de Stat, internist principal la Ministerul Sănătăţii s-a născut la 6 iulie 1955 în satul Cinişeuţi, raionul Rezina. A absolvit şcoala medie din satul natal, apoi Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (1978). Urmează studiile postuniversitare la Centrul de Cardiologie din Moscova (1978-1983). În 1983 susţine teza de doctor, iar în 1991 - teza de doctor habilitat în medicină. În 1998 i se conferă titlul ştiinţico-didactic de profesor universitar. În perioada 1983-1995 este şef de laborator în cadrul Institutului de Cardiologie din Chişinău, din 1996 şi până în prezent este pe post de şef catedră la USMF “N.Testemiţanu”. În perioada 2010-2011 a activat în calitate de director general al Institutului de ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc”.

Autor al peste 300 de lucrări ştiinţice, printre care peste 30 de cărţi de specialitate (manuale, monograi, ghiduri, breviare, compendii).

37

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Victor Botnaru! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Pentru mine este mai curând una afectivă decât geogracă – locul unde îţi găseşti refugiul emoţional, unde viaţa se derulează în modul şi în ritmul pe care ţi le doreşti. Toate aceste criterii le întruneşte familia, în care împreună cu soţia am crescut doi copii (ei angajându-se deja pe propriile itinerare) şi familia din care descindem eu cu cele două surori, Ludmila şi Elena şi fratele Vasile, cu mama Aurica pe post de veghetoare a focului din vatră.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Oamenii simpli de la ţară. Remarcam cu bucurie la unii dintre săteni trăsăturile cele mai frumoase ale personajelor druţiene sau ale lui Lev Tolstoi, deşi observam şi caractere din “Divina comedie”. Şi totuşi, cea mai mare inuenţă a avut-o tatăl meu, care a trăit o viaţă scurtă, dar plină, cu demnitate şi dragoste de oameni. Din copilărie îmi amintesc scene cu săteni veniţi la noi acasă pentru „audienţă” la ul lui Moş Călin care să îi ajute să ticluiască o petiţie la raion sau la Chişinău, ori o cerere adresată consiliului sătesc ori unui avocat. Să mergi împreună cu tata prin sat mi se părea un calvar, pentru că se oprea pentru a sta de vorbă cu toată lumea, iar mie mi se părea atunci “adevărată risipă de timp”. Mai târziu, ajuns aproape de vârsta lui de atunci, mi-am dat seama cu câtă iscusinţă găsea cuvintele cele mai potrivite pentru oameni atât de diferiţi. Avea autoritatea omului care şi-a dobândit respectul şi nu s-a impus în virtutea unei funcţii. În raion mai multă lume îl cunoştea pe Ivan Calinovici (aşa îl numea toată lumea la vremea aceea). Ca pedagog era exigenţa întruchipată, în schimb ţinea ore foarte captivante.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Părinţii mei, Ion şi Ianuaria Botnaru, au fost pedagogi în sat. Au educat patru copii, în poda greutăţilor din acei ani au ţinut mult să aibă copii cărturari - surorile au studiat la facultatea de limbi străine a Universităţii de la Chişinău, iar fratele Vasile este un jurnalist recunoscut.

Bunelul din viţa tatălui, Călin Botnaru, a fost ţăran înstărit, care lucra pământul şi a insistat să-şi trimită ul cel mai mare la Şcoala Normală din Chişinău. Tatăl mamei mele, Em Scunschi, ţăran din Saharna, a căzut pe câmpul de luptă undeva în Polonia în timpul celui de al doilea război mondial.

38

30 de întrebări de-acasă 4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Gutuiele coapte, mustul “cu purici”, mieii şi iezii zburdând pe imaş, televizorul alb-negru, creta şi ghiozdanul şcolăresc, mirosul de carte proaspăt tipărită.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Nu le cunosc prea bine, dar se pare că toată ţara trece prin aceleaşi încercări.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Cu riscul de a  nemodest, dar sincer, am să mă refer la oamenii pe care îi cunosc cel mai bine – tatăl meu Ion Botnaru (lumea îl cunoaşte ca Ivan Calinovici) şi fratele meu, Vasile Botnaru.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- La şcoală am fost un activist convins: mă angajam în olimpiade la aproape toate obiectele de studiu, în toate activităţile extraşcolare, preferându-le în special pe cele sportive. În cadrul clubului turistic am mers (pe jos sau cu bicicleta) la Saharna, Vadul-Raşcov, Săseni (Călăraşi), Curchi. La şcoală a existat şi un “studiou cinematograc”. Am fost şi lider al organizaţiei comsomoliste şcolăreşti. La Institutul de Medicină din Chişinău la fel eram printre cei mai activi, inclusiv în sport, dar prioritatea o aveau studiile – am avut şi bursă de merit (purta numele lui Lenin pe atunci). În ultimii ani am şi lucrat în paralel cu studiile – pentru practică medicală, dar şi pentru banii de buzunar atât de necesari unui student de la ţară, care ştia foarte bine condiţia părinţilor.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Mai multe. Dar indispensabile sunt rigorile morale, empatia şi o losoe a vieţii apropiată mie. Se ştie, însă, că prieteniile se leagă în tinereţe, când nu ai prea mult discernământ, ci doar intuiţie.

9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider?

- Liderul trebuie să ştie să perceapă nişte necesităţi obiective, să formuleze ţintele pe termen lung şi scurt, să ia decizii în condiţiile decitului de informaţie şi, principalul, să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatele 39

30 de întrebări de-acasă activităţii. Nu sunt eu cel mai indicat să spun dacă m-au înzestrat sau nu părinţii cu aceste trăsături. Dacă e să vorbim de activitatea mea cotidiană, ea este una clinică, de medic practician, deci este axată pe pacient, persoana suferindă concretă şi mai puţin pe activităţi cu răsunet public de amploare.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Sunt tentat să cred că toate vin din familie, de acasă: temperamentul (care îl moştenim) şi ceea ce am văzut şi am trăit la etapa de formare a personalităţii. Restul se aşează pe această temelie.

11. Cum şi de ce aţi ales cariera de medic?

- Am ferma convingere că majoritatea absolută a celor care vin în medicină o fac din pornirea sinceră de a-i ajuta pe oamenii care suferă. Şi aceste aspiraţii sunt inerente tinereţii. Pentru a deveni un medic bun este nevoie

Cu studenţii 40

30 de întrebări de-acasă să munceşti foarte mult şi pe parcursul întregii vieţi, pe când pentru bani sau carieră există căi mult-mult mai lesnicioase decât medicina.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi medicul Victor Botnaru?

- Cu unele cercetări din domeniul cardiologiei preventive realizate conform rigorilor internaţionale (apropo, menţionate la timpul respectiv cu Premiul de Stat al Republicii Moldova în cadrul unui colectiv de autori, care au prezentat rezultatele cercetărilor experimentale şi clinice).

Cu consolidarea câtorva colective tinere şi competitive, în care s-au format un şir de discipoli, actualmente medici de excelenţă în diverse instituţii medicale din ţară, dar şi departe de hotarele ţării.

Cu o serie destul de impunătoare de cărţi de specialitate (peste 30 de manuale, compendii, ghiduri, breviare, monograi), în care împărtăşesc din experienţa şi cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor şi care au fost menţionate cu diverse premii (la Academia de Stiinţe a Moldovei şi la Saloane de carte) şi, principalul, care sunt extrem de utile pentru studenţi şi medici practicieni.

Cu faptul, că în era unor supraspecializări am reuşit să păstrez abordarea holistică, integrată a omului suferind, având anumite competenţe extinse pe cardiologie, pneumologie, imagistică, nefrologie, gastrologie, tuberculoză şi alte infecţii, deci, în linii mari, pe tot ce ţine de vastul domeniu al medicinii interne.

13. Numiţi câţiva pământeni, pe susţinerea cărora puteţi conta în orice moment.

- La o adică situaţia este exact inversă - pământenii cu probleme de sănătate se adresează la mine şi eu îi ajut cu plăcere.

14. Care sunt principiile de viaţă ale omului Victor Botnaru, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Nu accept în nici un caz făţărnicia şi ticăloşia, alte slăbiciuni încerc cel puţin să le înţeleg.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Prietenii la sigur că nu. Unii dintre colegi dacă au şi făcut-o cândva – faptul a rămas neconsemnat de mine. Respect dreptul ecărui coleg de a avea propriile principii morale, religioase, ideologice etc. Dar, în general, cei nimeriţi din întâmplare în echipă ne părăsesc la un moment, pentru că nu reuşesc să facă faţă acolo unde se munceşte din greu, extenuant, dar şi foarte captivant, astfel că rigorile se impun de la sine.

41

30 de întrebări de-acasă 16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Chiar nu-mi amintesc de nici unul. Cândva, în frageda tinereţe, luasem o decizie să procedez doar conform rigorilor mele morale. Generează multe incomodităţi, uneori neînţelegerea şelor, dar confortul conştiinţei împăcate ajută să le depăşeşti pe toate. Dar, cine ştie? Poate nu m-a pus încă viaţa la adevărate încercări?

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Never, cum zic britanicii. Chiar dacă tot ei zic „never say never”, sunt convins că e domeniul care nu are cum să mă tenteze vreodată.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Nu urmăresc în mod special viaţa politică. Dar din crâmpeiele surprinse ocazional pot spune că nu-mi place absolut nimic. Am devenit celebri în lume pentru incapacitatea de a găsi compromisul rezonabil. Mai grav însă, în opinia mea, este că politicul reectă, ca oglinda, starea de lucruri din societate.

19. De mai mulţi ani locuiţi la Chişinău. Unde Vă simţiţi mai “acasă”: acolo sau la baştină?

- De ecare dată când am ocazia să ajung la Cinişeuţi găsesc timp şi pentru o raită prin sat, la pas domol pe uliţele copilăriei, ca să-mi împrospătez amintirile, ştergând patina de pe pozele din care mă privesc foşti colegi, unii dintre ei deja trecuţi din viaţă. Dorinţa de a reveni “acasă” tot mai mult înseamnă a descinde în amintiri.

20. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi consăteni?

- Printre prietenii de familie au rămas două rude din Cinişeuţi: Liuba Golub şi Liuba Colesnic, care întruchipează soarta oamenilor de la ţară şi puterea lor de rezistenţă.

Printre colegii de lucru nu am nici rezineni, nici cinişeuţeni.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea cuplului Botnaru?

- Dragostea. Am avut fericirea să u acoperit de un sentiment copleşitor, atotcuprinzător. Mai rămân şi astăzi îndrăgostit de soţia mea. Iar circumstanţele au făcut să m colegi de facultate şi să locuim în acelaşi cămin studenţesc.

Am mereu în preajmă un foarte bun coleg de breaslă.

Mai nou şi ul Ion, dar şi nora Diana, sunt medici dotaţi cu opinii valabile.

42

30 de întrebări de-acasă 22. Care sunt preferinţele, planurile pentru viitor ale copiilor Dumneavoastră?

- Fiul, Ion, după absolvirea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” a ales să-şi continue formarea în medicină peste hotare.

Mezina, Marina, după absolvirea Academiei de Studii Economice din Moldova a lucrat la Curtea de Conturi, iar acuma activează în managementul unor proiecte internaţionale. Ca şi mulţi din generaţia tânără este pasionată de navigarea pe internet, de jocurile intelectuale, dar mie îmi place că, ind o re profundă şi sensibilă, reuşeşte să citească mult, să vizioneze cele mai importante spectacole, apariţii cinematograce.

23. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Cele mai reconfortante sunt plimbările în natură. Că doar avem atâtea locuri pitoreşti în Moldova!

24. Cine, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţia Alexandra.

25. În casa Dumneavoastră care bucate şi băuturi sunt cele mai preferate?

- Cele tradiţionale moldoveneşti. De la o vreme cu o amprentă consistentă a dietei hipocalorice, hiposodate şi cu conţinut scăzut de grăsimi.

26. Dacă ar  să reduceţi viaţa la un argument, care ar  argumentul dăinuirii Dumneavoastră?

- Contribuţia la pregătirea unor medici de valoare, deci, într-un fel, grija de generaţia, care ne va urma.

27. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Teamă mi-i că deocamdată batem pasul pe loc, dacă nu cumva mergem pe direcţia opusă. Dar, mai devreme sau mai târziu, oamenii vor avea sucientă înţelepciune ca să găsească luminişul sau, cum se mai spune, steaua călăuzitoare.

28. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Opinia mea de diletant este că prea multe şanse au fost ratate.

29. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitate să retrăiţi cel mai fericit 43

30 de întrebări de-acasă moment al vieţii Dumneavoastră, care ar  acesta?

- Poate naşterea primului copil.

30. Ce aţi mai vrea să spuneţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Că nimeni din afară nu ne poate salva, doar noi singuri, toată comunitatea şi ecare în parte avem şansa şi obligaţia să facem ordine în suetele noastre şi în ograda casei, vorbind la gurat.

44

30 de întrebări de-acasă

Şapte ani de-acasă contează mai mult decât cea mai avansată şcoală din lume...

Victor Onofrei s-a născut în 1975 la Chişinău, într-o familie de intelectuali, dar de la vârsta de 19 zile (după decesul mamei) şi până la 14 ani a trăit cu bunica, Lucheria Tanasevschi, la Şoldăneşti. Şi-a făcut studiile la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat mai întâi electrician la combinatul de cereale din Şoldăneşti; iar după facultate - lector universitar, avocat. În 2002 fondează Asociaţia Obştească de Protecţie a Drepturilor Acţionarilor «Legal Expert». În 2009 emigrează în Canada, unde este angajat contabil la o companie din Montréal. Îşi aprofundează cunoştinţele în domeniul contabilităţii la o şcoală de comerţ din acest oraş, iar în 2009 se înscrie la Universitatea HEC din Montréal la specialitatea Gestionare şi Management de Întreprinderi.

Din 2011 este şef al departamentului Contabilitate şi Tehnologii Informaţionale a unei Companii imobiliare.

45

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Victor Onofrei, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Acolo unde te aşteaptă oamenii dragi, unde se aud copiii jucându-se pe sub mese, unde răsună limba română şi se spun poveştile lui Ion Creangă.

2. Cine V-a predat primele lecţii, care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Bunica mea, Lucheria Tanasevschi.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Am fost crescut de bunei. Bunica toată viaţa a lucrat în şcoală, inclusiv şi director. Bunelul a muncit la baza de produse petroliere, iar după naşterea mea – la brutărie, unde veneam des şi eu.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Orice clipă petrecută în exteriorul casei, aerul curat şi grădinăritul pe care-l practic şi aici, în Canada, îmi trezesc sentimente puternice şi-mi amintesc de baştina mea.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Pe lângă patrimoniul ruinat şi furat, se distruge şi spiritul unui popor atât de puternic altădată. Se vede că aşa suntem noi, că suntem capabili să ne păstrăm identitatea numai când suntem înconjuraţi de duşmani şi când ne confruntăm cu multe greutăţi. În perioada când ne-a fost bine în ţara noastră, am făcut doar ce-i mai rău pentru neam şi ţară. Mediocritatea a venit la putere în Moldova. Nu Cu mezinul, acasă, la Şoldăneşti avem nişte repere de bază 46

30 de întrebări de-acasă concrete, proprii unei societăţi care tinde spre o dezvoltare durabilă.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Poporul şi muncitorii de rând, care au creat şi au dezvoltat toate lucrurile frumoase şi talentate. Un loc aparte cred că îl merită UNII profesori care au ştiut să transmită elevilor dragostea de ţară şi de neam.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am fost şef de grupă la Universitate, „candidat independent” la colegiu şi responsabil de plante şi prezervarea naturii la şcoală.

8. Ce Vă mai leagă de baştină?

- Amintirile şi mormintele buneilor şi cel al mamei mele.

9. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e simplu la suet şi înţelept în fapte.

10. Consideraţi că aveţi calităţi de lider?

- Da. 11. Cine şi când V-a ajutat să Vă dezvoltaţi aceste calităţi?

- Oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor. De la ecare am învăţat câte ceva. Nu pot să împart viaţa mea în bucăţi separate. Sunt toate strâns legate una de alta.

12. Cum s-a întâmplat că aţi ales juridica?

- A fost o întâmplare care, vorba ceea, a adus multe după sine.

13. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi juristul Onofrei?

- Cu faptul că Dumnezeu mi-a oferit posibilitatea să ţin lecţii în faţa numeroşilor studenţi de la Universitatea de Stat din Moldova. Consider că le-am transmis o bună parte din valorile pe care am reuşit să le acumulez şi cu care trăiesc.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

47

30 de întrebări de-acasă - Puterea îi aparţine poporului: acesta este un principiu de bază al democraţiei şi cred că doar POPORUL treaz la minte poate pune capăt acestui litigiu. Locuitorii provinciei Quebec din Canada nu discută despre limba pe care o vorbesc. Toţi ştiu că este limba franceză şi punctum. Provincia Québec este de 30 de ori mai mare decât Republica Moldova, dar nimeni nu se gândeşte să-şi renumească limba. Dimpotrivă, a fost creat un organism de Stat care se ocupă de protecţia limbii franceze.

15.Care sunt principiile de viaţă ale dlui Onofrei, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- 7 ani de-acasă contează mai mult decât cea mai avansată şcoală din lume...

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Nu pot zice „des”, dar au fost asemenea cazuri.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Am avut destule ca să mă readucă la principiile mele interne de bună educaţie.

18. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Să fac un tur în jurul lumii. Mereu am avut o dorinţă neogoită de-a călători şi de-a cunoaşte cât mai multe ţări şi moduri de viaţă.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica guvernanţilor din Republica Moldova din ultimele decenii?

- În Republica Moldova nu există o politică concretă de stat deja vre-o 20 de ani. Sunt doar nişte încercări ale celor care ajung la guvernare de a-şi proteja interesele personale şi averile agonisite în perioada „restructurării”.

20. Dacă Cel de Sus V-ar oferi fericita ocazie să trăiţi din nou cel mai notoriu eveniment din viaţa Dumneavoastră, care ar  acesta?

- Aş dori să u prezent la naşterea ului meu, Adrian. Momentul pe care l-am ratat din cauza formalităţilor şi birocraţiei ambasadei canadiene.

21. Printre prietenii de familie, colegii de lucru sunt şi pământeni?

- Când am lucrat la Universitatea de Stat din Moldova mă întâlneam câte odata cu Ion Ţurcanu, de baştină din Şoldăneşti. Aici, în Montréal, poate şi sunt pământeni, dar eu încă nu-i cunosc.

48

30 de întrebări de-acasă 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea cuplului Onofrei?

- Atracţia rească a unei femei faţă de un bărbat şi viceversa. Decisivă a fost şi dorinţa de-a avea copii sănatoşi şi dezvoltaţi.

23. Dacă ar  să Vă reduceţi viaţa la un argument, care ar  acesta?

- Din toate formele de existenţă ne-a fost dăruită cea mai extraordinară: de a ne naşte oameni şi de-a avea sentimente.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Călătorii, jocuri în exterior, grădinărit, comunic foarte mult cu ai mei, copiii ind în afara casei.

25. Cine, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Nici măcar eu nu mă cunosc pe deplin. Se spune că doar Dumnezeu ne ştie şi ne vede toate adâncurile suetului.

26. În casa familiei Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucatele noastre naţionale gătite după reţete rămase de la părinţi şi bunei. Experimentăm foarte mult în bucătărie şi încercăm şi bucatele altor popoare.

27. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră.

- În anul III la facultatea de drept au fost careva evenimente care mă impuneau să trec la secţia fără frecvenţă. Sunt mândru că am rezistat tentaţiei şi n-am făcut acest pas, lucru care mi-a determinat apoi cariera.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Cel putin 20. De fapt problema nu este în Republica Moldova, dar în oamenii care o populează. Dacă TOATĂ sau majoritatea lumii ar  pe deplin conştientă ce fel de schimbări trebuie de făcut şi ce stil de viaţă trebuie de ales – în 2-3 ani am putea chiar depăşi unele ţări din Uniunea Europeană.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Acest obiectiv ar  real numai prin renunţarea totală şi denitivă la acest teritoriu, care din punct de vedere istoric nu a aparţinut niciodată 49

30 de întrebări de-acasă Basarabiei. Da, ştiu că avem rude şi prieteni acolo, că sunt şi ei patrioţi, însă nu mai putem trage în spate acest „cadavru” care ne face şi pe noi să pierdem puterile şi să „murim” până la urmă.

30. Ce a-ţi mai vrea să spuneţi neapărat, prin intermediul CUVÂNTUL-ui, tuturor băştinaşilor, dar şi cititorilor din regiunea Orhei?

- Vă iubesc pe toţi ca pe nişte rude apropiate. Un poet român a spus: „vă iubesc pe ecare în parte, dar vă urăsc pe toţi împreună”. Ăsta este paradoxul de bază al naţiei noastre: când vii la om în ospeţie – nu găseşti persoană mai bună şi om mai gospodar. Însă când vine vremea să ne unim ca să facem un lucru împreună – tragem toţi în părţi diferite şi se rupe bucata de belşug pe care ar trebui s-o tragem în ograda noastră comună.

50

30 de întrebări de-acasă

Viitorul ţării de popor depinde Andrei Hariton, doctor habilitat, profesor universitar, s-a născut la 23 februarie 1933 în s. Stodolna, judeţul Orhei. Absolveşte cu menţiune şcoala medie incompletă din s. Lalova şi Şcoala Pedagogică din Orhei. Un an lucrează vicedirector şi profesor de matematică la şcoala din Obileni, raionul Cărpineni, apoi este înmatriculat la Facultatea Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, pe care de asemenea o absolveşte cu menţiune. Un an lucrează profesor de matematică la Şcoala Pedagogică din Soroca, de unde este transferat lector la Institutul Pedagogic din Tiraspol. Aici a activat 50 de ani, în calitate de lector, lectorsuperior, conferenţiar universitar, profesor (primul profesor universitar din R.Moldova la prolul didactica matematicii), în acelaş timp ocupând şi posturile de prodecan, decan al Facultăţii Fizică şi Matematică, prorector pentru activitatea ştiinţică, rector al Institutului Pedagogic din Tiraspol (10 ani), rector al Institutului de Perfecţionare a Cadrelor Didactice (10 ani), iar din 2003 până în prezent – şef al Catedrei Didactica Matematicii, Fizicii şi Informaticii la Universitatea de Stat Tiraspol cu sediul la Chişinău.

Autor a peste 120 de monograi, manuale, articole ştiinţico-metodice.

Cu participarea activă a lui A.Hariton la Universitatea de Stat Tiraspol a fost fondat Consiliul Ştiinţic şi Seminarul de prol pentru susţinerea tezelor de doctor şi doctor habilitat la didactica ştiinţelor reale, în 1979 a fost fondată Catedra Didactica Matematicii, Fizicii, Informaticii – prima catedră la această disciplină în Republica Moldova. A fost conducător ştiinţic al mai multor doctoranzi. Distins cu 12 decoraţii, printe care Ordinele “Insigna de Onoare”, “Gloria Muncii”, Titlul Onoric „Om Emerit”.

51

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Andrei Hariton! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Cuvântul „acasă” mă întoarce de ecare dată la casa părintească din Stodolna, raionul Rezina. Nici una dintre casele în care am locuit nu poate  comparată sueteşte cu casa părintească.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- A fost învăţătorul Alexandru Liza, de prin părţile Bieştiului, care m-a învăţat în clasa a IV-a şi Ion Vascan din satul Izvoare, care mi-a fost profesor în clasele a V-a şi a VII-a. După clasa a V-ea, pe care o absolvisem cu menţiune, hotărâsem să leg şcoala de gard, pentru a ajuta părinţilor în gospodărie şi la construcţia casei pe care o începuseră cu vre-o 20 de ani în urmă. Părinţii nu s-au pus de pricină, dar profesorul Ion Vascan m-a convins că nu trebuie în nici un caz să las şcoala. Mai mult, mi-a propus să merg din clasa a V-ea direct în clasa a VII-ea. Am acceptat, fapt care mi-a inuenţat în mare parte destinul.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Au fost oameni cinstiţi şi muncitori, ţărani săraci, iubitori de muncă şi de pământul natal. Tata, Zaharia Hariton, s-a născut la 1 aprilie 1906, iar mama, Antonina Hangan (dar în sat toată lumea-i spunea Elena) – la 1 august 1909, ambii originari din s. Stodolna. Eu am fost al doilea copil în familie. Fratele mai mare, Ionel, născut în 1930, a decedat la vârsta de 5 ani. Sora Lidia s-a născut mult mai târziu, în 1951.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Relaţii frumoase de familie, grijă şi stimă reciprocă între părinţi şi copii.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Negativ. Baştina mea – satul Stodolna, practic, a dispărut de pe harta Moldovei. Mai mult de jumătate din fostul sat Stodolna a fost mutat din cauza revărsării Nistrului ca rezultat al construcţiei hidrocentralei de la Dubăsari. Astfel Stodolna s-a comasat cu satul Lalova. Mai apoi mulţi băştinaşi au plecat la muncă în alte ţări, lăsând gospodăriile să se ruineze, bătrâni şi copii singuratici.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Această onoare o merită mai mulţi băştinaşi din satul Stodolna. Şi totuşi, 52

30 de întrebări de-acasă încep lista cu fostul director al şcolii medii din comuna Lalova, Mihai Hariton, un om, pedagog şi organizator de excepţie.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am fost unul dintre cei mai buni elevi şi studenţi. Toate tipurile de studii le-am nisat cu diplomă roşie. La Şcoala Pedagogică am fost preşedinte al organizaţiei sindicale, apoi secretar al organizaţiei comsomoliste. La Institutul Pedagogic am fost secretar al organizaţiei comsomoliste a facultăţii, apoi a institutului.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e muncitor şi cinstit.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Consider că da, însă mai am proiecte pe care sper să le realizez.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Darul de a munci, cultivat de părinţii mei, profesorii nominalizaţi mai sus şi ajutorul enorm pe care l-am avut permanent din partea soţiei.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Permanent revin la amintirile despre părinţi, rude, consăteni. Adesea, când sunt în faţa unor probleme grele, mă „sfătui” cu ei.

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi savantul şi pedagogul Andrei Hariton?

- Voi nominaliza doar câteva: - am fost circa 10 ani rectorul Institutului Pedagogic din Tiraspol – prima instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova; - circa 10 ani am condus Institutului de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Tiraspol, evacuat în 1992 la Chişinău; - am devenit primul profesor universitar la didactica matematicii din Republica Moldova; - sunt autorul a circa 120 de monograi, manuale şcolare, articole în domeniul didacticii matematicii; - sunt primul preşedinte al Seminarului de prol din ţară, pentru susţinerea tezelor de doctor în domeniul didacticilor ştiinţelor naturii.

13. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de guvernanţii din Republica Moldova în ultimele decenii?

53

30 de întrebări de-acasă

La baştină, împreună cu soţia, icele, părinţii Elena şi Zaharia şi nepoţica Lilia de la sora Lidia - Îmi place tendinţa de a transforma republica într-un stat european. Nu-mi place când acest ideal este exploatat în interese personale de majoritatea celor care ajung în fruntea statului. Mă nelinişteşte mult starea deplorabilă în care se aă învăţământul în Republica Moldova.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Savanţii lingvişti şi istoricii trebuie să-şi spună cuvântul argumentat şi hotărâtor în soluţionarea acestor două probleme.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi pedagogului Andrei Hariton, peste care nu se poate trece în nici un caz?

– 1. A  patriot adevărat al ţării care se numeşte Republica Moldova.

2. Dacă te numeşti specialist într-un anumit domeniu, atunci să munceşti permanent pentru a corespunde profesiei şi postului respectiv.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Au fost foarte puţini dintre aceştia, dar au fost.

54

30 de întrebări de-acasă 17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Au fost şi aşa momente. De exemplu, în 1987 am fost nelegitim eliberat din postul de rector al Institutului Pedagogic din Tiraspol. Ulterior această decizie a fost anulată şi am fost numit rector al Institutului de Perfecţionare a Cadrelor Didactice.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Orice post înalt şi mai ales cel de rector ai unei instituţii de învăţământ superior nu poate  în afara politicii. Rectorii ( 7 la număr atunci în ţară, dar nu 34 ca acum) erau membri ai organelor de partid şi sovietice de conducere.

19. În ce domenii s-au realizat membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia Feodora este pedagog de profesie, dar mulţi ani a lucrat la biblioteca Institutului din Tiraspol. Împreună am crescut trei ice, una dintre care, Maria, cu regret, nu mai este printre noi. Fiica Nina a lucrat profesoară, acuma e pensionară, iar mezina Raisa este economistă şi locuieşte în Ucraina.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Viitorul ţării de popor depinde. Poporul, care ar trebui să-şi aleagă în mod direct reprezentanţii săi în componenţa Parlamentului. Iar partidele - să ocupe un procent mic în Legislativ, pentru că partidele de la noi încă mai urmează să se „coacă”.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Mă mândresc cu Ţara mea, Republica Moldova, şi cred în viitorul ei.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Hariton?

- Exemplele demne de urmat ale familiilor părinţilor mei şi părinţilor soţiei.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- M-au ajutat cel mai mult soţia, copiii, prietenii adevăraţi.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Pentru mine timpul liber a fost permanent o noţiune relativă. Este vorba, în principiu, de timpul în afara orelor de curs. Acest timp este consumat pentru activitatea ştiinţică, citirea literaturii artistice. Din păcate, acum prea mult timp liber îmi ia situaţia politică din ţară. Aştept şi eu un sfârşit demn al evenimentelor de pe arena politică de la Chişinău.

55

30 de întrebări de-acasă 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Mă apreciez cel mai bine eu. Am fost permanent în activitate.

26. În casa familiei Hariton ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucatele tradiţionale moldoveneşti: sarmalele, plăcintele, zeama, mămăliguţa, ciorba cu fasole etc. Prefer vinul moldovenesc, în deosebi cel din poamă albă produs la Stodolna.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Unele dintre aceste momente le-am pomenit mai sus. Mai pot adăuga câteva şi anume: - după absolvirea Şcolii Pedagogice din Orhei mi s-a propus să urmez studiile la Universitatea „M.Lomonosov” din Moscova sau Institutul de Securitate din Leningrad, dar, împreună cu alţi colegi, inclusiv Feodora Balaban, viitoarea mea soţie, am decis să mergem la muncă în raionul Cărpineni, unde atunci era o criză mare de cadre pedagogice; - trecerea în anul 1959 de la Şcoala Pedagogică din Soroca la Institutul Pedagogic conform unui ordin al Ministerului Învăţământului de pe acele timpuri; - refuzul, după absolvirea facultăţii, de a mă încadra în activitatea politică, deşi funcţia de secretar al comitetului raional Soroca al comsomolului, care mi se propunea, părea o variantă foarte atrăgătoare; - evacuarea în 1992 a Institutului de Perfecţionare a Cadrelor Didactice din Tiraspol la Chişinău.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Nu mai puţin timp decât pentru soluţionarea diferendului transnistrean.

Or, cu această povară Moldova nu cred să e acceptată în UE. 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Nici o problemă de acest gen nu se rezolvă de la sine. Până acum conducerea Republicii Moldova nu a depus eforturile necesare pentru a o soluţiona.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Sănătate şi succese, iar colectivului redacţiei - spor în realizarea acestui proiect extrem de important – editarea unei enciclopedii a personalităţilor din regiunea Orhei.

56

30 de întrebări de-acasă

Mă mândresc că piesele mele sunt solicitate şi apreciate Sava (numele de scenă Saveliu) Cojocaru, compozitor, textier, interpret, s-a născut la 1 martie 1953 în satul Buciuşca, raionul Rezina.

Odată cu construcţia hidrocentralei de la Dubăsari, familia s-a strămutat la Saharna-Nouă. A absolvit şcoala medie din Rezina, Şcoala (azi colegiul) de Muzica “Ştefan Neaga” şi Institutul de Arte “G.Muzicescu” din Chişinău. Din 1983 conduce formaţii artistice de amatori din Chişinău. Între anii 1995-1999 este regizor de sunet la Radioul Naţional. În 1999 este numit conducător artistic la Palatul de cultură al feroviarilor din Chişinău, unde activează şi în prezent. A compus melodii pe versurile mai multor poeţi. În 1997 editează primul album muzical cu 16 piese întitulat ,,Iar eu mai trăiesc cu un vis”. În ultimii ani colaborează fructuos cu poetul Mihai Lescu, lansând două albumuri: “Toate dorurile noastre”.

Tot ei sunt autorii imnului oraşului Rezina. În 2007 îi apare un SD de autor: “Aşa sunt de felul meu”. Din 2003 este conducătorul artistic al studioului muzical pentru copii “Şansa ta” de la Palatul de cultură al feroviarilor, un adevărat laborator de creaţie pentru tinerele talente cu care a lansat, până în prezent, 12 albume cu muzică pentru copii. Autor a peste 200 de melodii.

Cetăţean de Onoare al comunei Saharna-Nouă.

57

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Saveliu Cojocaru! Ce subînţeleţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Baştina, clipele fericite ale copilăriei.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Cei şapte ani de-acasă au fost de la părinţii mei Domnica şi Vladimir Cojocaru, oameni simpli de la ţară.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Dintre bunei am cunoscut-o numai pe bunica Ana de pe tata. O femeie de o bunătate rară. Deşi eram mulţi nepoţi, ne împărţea la toţi din dragostea şi bunătatea ei. În ograda bunicii Ana s-a aat “grădiniţa” noastră, căci în timp ce părinţii erau la muncă noi, verii şi verişoarele, rămâneam în grija ei. Deosebit de bine ne simţeam când bunica ne aduna sub un nuc rotat şi umbros la o măsuţă rotundă cu scăunele mici, la o mămăliguţă cu zeamă de pui sau un clit de plăcinţele terfoase. Iar iarna ne adunam pe cuptor la bunica să-i ascultăm poveştile cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, balauri şi haiduci, fel de fel de snoave şi întâmplări din viaţă, cum numai ea ştia să povestească. Din păcate, demult nu mai este nici bunica şi nici nucul cel rotat.

Părinţii au fost oameni muncitori şi buni. Anume de la ei am învăţat că numai prin muncă asiduă îţi poţi atinge scopurile. Tata a fost unul din primii tractorişti din sat. Din zori şi până seara târziu se aa pe câmpurile colhozului. Seara când se întorcea obosit de la muncă ne împărţea, nouă, copiilor, câte o fărâmă din pâinea rămasă în straista sa, plină de colb şi care mirosea a motorină, “pâine de la iepure”, cum zicea el, care ni se părea deosebit de gustoasă.

Mama la fel muncea în colhoz, la norme, având şi sfeclă de zahăr, şi păpuşoi, şi răsărită, şi tutun, pe care noi, copiii, îl blestemam cel mai mult.

Când eram încă mici, mama nu ne lua la muncă în câmp, lăsând în grija noastră animalele şi păsările de pe lângă casă. Dar când venea vorba de tutun, sau “iarba dracului”, cum îi mai ziceau la noi, eram antrenaţi toţi, uneori şi noaptea, lucru care, desigur, nu ne plăcea deloc. În aceste zile cât o mai invidiam eu pe Anişoara, ica învăţătorului care trăia cu noi într-o mahala şi care nu avea normă de tutun şi toată ziua se plimba cu bicicleta, la care eu numai visam. Mama, sărmana, ne înţelegea şi ne tot promitea că după ce o să predăm tutunul la stat o să ne cumpere şi nouă bicicletă. Dar anii treceau şi bani pentru bicicletă aşa şi nu mai ajungeau.

Frumoase cuvinte de recunoştinţă port în suet şi pentru prima mea 58

30 de întrebări de-acasă învăţătoare, regretata Feodora Chişlean. Cât aş da astăzi ca să mă reîntorc măcar pentru o zi în acea dulce copilărie… Dornic de carte, tare mai vroiam să merg la şcoală, alături de fratele mai mare. Dar când a venit şi prima zi de şcoală, mă ţineam scai de fusta mamei şi nu vroiam nicidecum să intru în clasă. Atunci s-a apropiat învăţătoarea, m-a mângâiat cu mâna-i caldă pe cap, tot aşa cum făcea şi maică-mea, apoi m-a luat de mână şi m-a condus în clasa deja plină cu puşti alde mine.

Mai apoi, primăvara, eu eram acela care-i aduceam primei mele învăţătoare primii ghiocei, culeşi în pădurea de lângă sat cum numai se topea zăpada.

De aici şi mi s-a tras porecla ajustată de colegi: “Sava-ghiocel”.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Horele, şezătorile, clăcile şi, desigur, pâinea proaspătă scoasă din cuptor de mama; Hramul satului, când casa noastră se umplea cu oaspeţi veniţi din Buciuşca, Horodişte, Ţâpova în căruţe cu cai împodobiţi. Sau cum aş putea uita sărbătorile de Crăciun, când tata tăia porcul, iar noi, copilaşii, aşteptam să ne urcăm călare pe porc şi să primim câte o bucată de coadă ori de ureche.

Dar cea mai mare sărbătoare pentru noi era Paştele, când părinţii numaidecât ne cumpărau haine noi şi toată ograda şi toate ungheraşele casei miroseau a pască şi cozonac, iar noi ne furişam în casa mare să rupem câte o bucată de cozonac din partea de la perete ca să nu vadă mama…

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Schimbările din satul copilăriei, Saharna-Nouă, nu sunt prea îmbucurătoare.

Case părăsite, copii rămaşi cu anii în aşteptarea părinţilor plecaţi după câştig în lumea mare. Mă bucur însă că şi satul meu va avea o biserică, construcţia căreea deja se apropie de sfârşit.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Avem mai multe personalităţi, oameni de bună credinţă, care ar merita această onoare. Îi am în vedere pe foştii mei profesori IonTaban, Ion Beldiman, academicianul Constantin Turtă, savantul Emil Pugăcescu ş.a.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Pot spune doar că întotdeauna am promovat tradiţiile şi valorile noastre naţionale.

59

30 de întrebări de-acasă 8. Ce calităţi trebuie să posede un om, ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Verticalitate, inteligenţă, devotament.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Dacă mi s-a împlinit visul copilăriei de a deveni muzician, mă consider realizat.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- În primul rând, părinţii mei, în al doilea rând, cel mai devotat prieten de viaţă, soţia Larisa.

11. Vă mai leagă ceva de baştină?

- De ecare dată când revin acasă cu concertele mele anuale şi pe care le consider nişte dări de seamă în faţa consătenilor, mereu întâlnesc oameni dragi suetului, care mă întâmpină cu bucurie şi, desigur, mă strădui şi eu să destăinui lumii, prin creaţia mea, farmecul şi pitorescul plaiului natal.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi compozitorul Saveliu Cojocaru?

- Mă mândresc că piesele mele ajung la inima şi suetul ascultătorilor şi sunt solicitate şi apreciate de ei.

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Am avut mare noroc că Dumnezeu mi-a dat o soţie care e tot muzician, mă înţelege şi mă susţine în tot ce fac. Cu părere de Cu tradiţionalul concert anual pentru pămân- rău, copiii nu activează în tenii săi, în scena Casei de Cultură din Rezina domeniul muzicii.

60

30 de întrebări de-acasă 14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Punctul, de fapt, a fost pus de Marele Eminescu: suntem români şi punctum! În mod normal la acest capitol n-ar trebui să e nici un fel de discuţii, după ce şi-au spus cuvântul şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, personalităţi marcante din acest domeniu din diferite ţări, inclusiv Rusia.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi omului de artă Saveliu Cojocaru, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Onestitatea, toleranţa, bunătatea şi dragostea faţă de oameni.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Se mai întâmplă, ca la moldoveni.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Momentele grele prin care ne trece viaţa sunt ale noastre şi vrem noi ori nu vrem, trebuie să le trăim. Important este cum anume le trăim.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Politica în familia noastră se limitează la bucătărie.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Apreciez procesul renaşterii naţionale din anii 80-90 ai secolului trecut, revenirea la graa latină, tricolor, alte simboluri şi lucruri snte pentru neamul nostru. Nu-mi place comportamentul politicienilor noştri, care imediat cum ajung la Putere, uită de promisiunile electorale, de nevoile ţării şi ale poporului.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din mocirla politică, economică şi socială?

- Poporul Republicii Moldova, cu o conducere mai aproape de durerile şi interesele noastre.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Viitorul ni-l făurim noi înşine, deaceea viitorul tot de noi depinde.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Cojocaru?

- Dragostea reciprocă.

61

30 de întrebări de-acasă 23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Alături mi-au fost soţia şi prietenii devotaţi.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Vara mă refugiez la vila noastră modestă, mai aproape de pământ, în rest - tot muzică fac.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţia mea.

26. În casa familiei Cojocaru ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Răciturile cu mămăliguţă, plăcinţelele, sarmalele şi vinul de casă.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Cel mai crucial a fost momentul când m-am decis să mă consacru profesiei de muzician.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Acest termen depinde de modul cum vor  promovate la noi şi consolidate valorile democratice, cum ne vom dezbăiera de corupţie şi sărăcie.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest scop?

- Acest scop trebuie să e unul real, deoarece nu am auzit să existe vre-un stat normal care să dorească să cedeze vre-o palmă din pâmânt sau să se dezică de cetăţenii săi. Şi de o parte, şi de alta a Nistrului locuiesc semeni de-ai noştri, care s-au înstrăinat în oarecare măsură, în virtutea unor întâmplări nefericite.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Multă sănătate şi multă dragoste. Urez tuturor să e îndrăgostiţi de frumos, să-şi iubească aproapele, făcând doar bine celor din jur.

62

30 de întrebări de-acasă

Toată lumea mă cunoaşte, numai eu - nu Silvia Grigore s-a născut în familia profesorilor Vera şi Alexei Grigore din Jora-de-Jos, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii de Stat din Moldova, dar şi-a legat viaţa de activitatea scenică.

Activează în calitate de actriţă şi vocalistă în orchestra de muzică de cameră „Rapsodia”, la Teatrul Poetic, Teatrul Folcloric „Ion Creangă”, Teatrul Muzical pentru Tineret „Ginta Latină”, dar şi în calitate de producător al unei serii de concerte live sub genericul „Anotimpul dragostei”, de realizator al Festivalului de Muzică Folk “Primăvara care a fost”. În prezent – liber profesionistă, mai nou - şi prezentatoare tv.

CD-uri editate: „Ce folos”, „Postscriptum”, „Mai vino seara pe la noi”, „Melodii alese”, „Luminiţă, lampă mică”, „Găsisem cheia unui cântec”.

Laureată a diverse concursuri de muzică folk din Moldova şi Rusia.

Maestru în Arte din Republica Moldova.

63

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Silvia Grigore! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Este locul unde sunt aşteptată şi iubită.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Buneii Anastasia şi Vladimir Savin, părinţii Alexei şi Vera Grigore.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Buneii de pe mamă, Anastasia şi Vladimir Savin au fost primii pedagogi de origine din Jora-de-Jos. Ambii au făcut şcoala normală la români, iar studiile superioare - la sovietici. Bunica a fost mai mult decât un pedagog.

Ea învăţa toate elevele sale să croşeteze, să brodeze, să coase. Putea acorda primul ajutor medical. Cât timp în sat nu era medic, toată lumea venea la ea după ajutor. Avea aptitudini organizatorice deosebite. Organiza diferite manifestări culturale - în sat, la biserică, în şcoală.

Bunelul de asemenea a fost pedagog de vocaţie, cu aptitudini multilaterale. În şcoală a predat aproape toate obiectele, în afară de literatura rusă. Şi nu de atâta că nu o cunoştea, dar pentru că nu a avut ocazie. Cânta la vioară, era dirijor de cor şi organiza serate în şcoală. A publicat multe lucrări ştiinţice în domeniul pedagogiei şi a studierii limbii române. A fost decorat cu Ordinul “Drapelul Roşu de Muncă”, mulţi ani a fost membru al Comisiei ministeriale de aprobare a manualelor şcolare. A lucrat până ce a fost răpus de boală şi nu a mai putut merge la şcoală. În sat şi bunica Anastasia, şi bunelul Vladimir s-au bucurat de o stimă şi autoritate deosebite.

Deşi demult nu mai sunt în viaţă, toate satele din comuna Jora-de-Mijloc, toţi cei care i-au cunoscut îi pomenesc numai de bine.

Părinţii Alexei şi Vera tot sunt pedagogi, în prezent ambii ind la pensie.

Tatăl a predat geograa şi 25 de ani a fost director al Şcolii Medii Jora-deMijloc, mama a fost profesoară de zică. Ambii au făcut foarte mult pentru şcoala din sat, pentru generaţiile de copii care au studiat aici. În acea perioadă, graţie şi colectivului pedagogic de excepţie care activa acolo, Şcoala Medie Jora-de-Mijloc era considerată una din cele mai puternice din raionul Orhei.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Florile şi muzica veche.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

64

30 de întrebări de-acasă - Foarte negativ. A degradat nu numai economia, dar multe tradiţii vechi, inclusiv dintre cele formate în perioada sovietică, printre care erau o parte şi bune. Dar în loc nu s-a făcut aproape nimic.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Cel care a construit biserica în sat şi cei care l-au ajutat s-o facă.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Şi activistă, şi disidentă.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Cinste, omenie, verticalitate.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Încă nu.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Nimeni nu m-a ajutat.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Părinţii şi casa în care am crescut.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi artista Silvia Grigore?

- Cu ceea ce am reuşit să realizez, cu muzica mea şi, desigur, cu feciorul, care sper să e un bărbat adevărat.

13. Sunteţi biolog de specialitate, dar aţi preferat cariera de artistă.

De ce?

- Nu eu am preferat-o, ea m-a preferat.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Disputele vor dispărea, când toată lumea va cunoaşte la perfecţie limba.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţenei şi artistei Silvia Grigore, peste care nu se poate trece în nici un caz?

65

30 de întrebări de-acasă

În faţa publicului, cu chitara şi o piesă folk - Omul este un animal slab... Orice principiu poate  călcat în picioare, dacă la bătaie se pune ceea ce e mai scump în viaţă.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Daaaaaaaaa.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Multe, dar nu din vina mea.

66

30 de întrebări de-acasă 18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Trăind într-un stat nu poţi  apolitic, dar politica îmi displace totalmente.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Nu apreciez nimic, doar poate faptul că de la un timp politicienii au devenit mai şcoliţi şi pot, cel puţin, să-şi exprime corect nişte gânduri.

Dar asta nu înseamnă că ei îşi fac treaba cinstit şi pe măsura aşteptărilor poporului.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala criză politică, economică şi socială?

- Vre-o sută de europeni, angajaţi în guvern şi în parlament, cu leafă xă, foarte mare, dar care, luată în ansamblu, tot una ar  net inferioară cheltuielilor pe care astăzi ţara noastră le suportă pentru întreţinerea actualei armate de funcţionari şi parlamentari agramaţi şi corupţi.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Nu cred că am să ajung până în viitorul luminos al acestei ţări.

22. Dacă Domnul V-ar oferi posibilitatea să mai trăiţi odată 1-2 momente din viaţă, pe care le-aţi prefera?

- Nu vreau să-mi repet soarta.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Doar pe mine.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

- Citesc.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Toată lumea mă cunoaşte, numai eu - nu.

26. În casa familiei Grigore care bucate şi băuturi sunt preferate?

- Cele tradiţionale moldoveneşti.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Nu ştiu cum să descriu. Pot să spun doar că mă pregăteam să plec la aspirantură la biologie, în Moscova, era gata deja şi pachetul de documente, 67

30 de întrebări de-acasă urma să fac ultimul pas… În acest moment, ca din pod, a venit propunerea să activez în cadrul Filarmonicii Naţionale, pe scena profesională. Cred nici nu eu am luat decizia...Pur şi simplu m-au luat pe sus, fără ca să mă dumiresc. Nu ştiu nici până astăzi ce era în capul meu atunci.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- N-am idee, nu sunt nici analist politic, nici expert în economie. Dar, din câte înţeleg, mentalitatea noastră, gândirea socială rămâne cel puţin 50 de ani în urma celor din Uniunea Europeană şi alte ţări civilizate.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest scop?

- Când noi, cei de pe malul drept, vom trăi mai bine decât cei pe malul opus, problema cred că va dispărea de la sine. Sau asta se va întâmpla când ne vom dezvăţa a fura unul de la altul, adică… niciodată.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Doresc tuturor minte, înţelepciune, informare, să se înveţe să trăiască cu cap, nu să muncească aiurea, să creeze, să devină stăpâni pe viaţa lor....

68

30 de întrebări de-acasă

Am fost şi rămân un disident Andrei Mudrea s-a născut la 29 aprilie 1954 în satul Mitocul-Vechi, Orhei. În anii 1969-1973 studiază la Şcoala de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău. Între 1975-1985 studiază pictura în atelierul lui Mihai Grecu, concomitent activând ca profesor la Şcoala de Arte Plastice din Orhei. Apoi, timp de 30 de ani, face studii de sine stătător în muzeiele de artă din Chişinău, Bucureşti, Plovdiv, Moscova, Sankt-Petersburg, Roma, Veneţia, Paris ş.a.

Debutează expoziţional în 1978. În 1983 - prima expoziţie personală la Chişinău, urmată de altele la Krakov (1987); Odesa; Paris); Lisabona; Moscova (1988); Bacău (1990); Aachen (1990); Ancona (1993); Bucureşti (România, 1994); Budapesta (Ungaria, 1994); Germania (1998) şi expoziţii internaţionale de grup.

Director al Centrului Expoziţional „Constantin Brâncuşi” al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1993-1996).

Menţiuni şi distincţii: Premiul Tineretului din Moldova (1989); Premiul pentru elaborarea Stemei de Stat a RM (1990); Premiul special pentru pictură (Bacău, 1991; Chişinău, 1996 şi 1998); Diploma de Onoare, Saint Elpidio (Italia, 1994); Premiul II al Societăţii „Mitropolitul Varlaam” (1996); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din RM (2002, 2004, 2006) ş.a.

A făcut parte din echipele de creaţie a şase lme documentare şi trei lme artistice. Lucrările maestrului Andrei Mudrea sunt concentrate în trei cataloage personale, Enciclopedia Artiştilor Contemporani (1998), alte ediţii.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1989), al A.I.A.P. UNESCO (1996); 1991-1994 şi 1997-2003 – al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Maestru în Artă (2001).

69

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Andrei Mudrea! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Locul unde eşti aşteptat.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Sărăcia.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Au robit în zădar – toată viaţa.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Durerile.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Nu s-a schimbat nimic.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Cel care ar stârpi maa din Orhei.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am fost şi rămân un disident.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Calităţile de OM. 9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Aceasta o hotărăşte Dumnezeu.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Aici, nu te poate ajuta nimeni.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Nimic.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi artistul plastic Andrei Mudrea?

70

30 de întrebări de-acasă - Că am scăpat de Orhei.

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- În domeniul Sărăciei.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Numai Legea Ţării care nu există.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi omului de artă Andrei Mudrea, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Adevărul, Demnitatea, Omenia şi Legea.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Foarte des.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Foarte multe.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Numai politica adevărului.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Lipsa obrazului şi a Demnităţii Naţionale.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Numai Legea în faţa căreia toţi ar  egali, pornind de la judecători şi până la măturători.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Eu cred în Oameni, iar ei rămân tot mai puţini.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Mudrea?

- Dragostea.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel 71

30 de întrebări de-acasă mai mult?

- Numai pe propriile puteri.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Muncesc tot timpul.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Duşmanii.

26. În casa familiei Mudrea ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Numai cele preparate de soţia mea.

27. Descrieţi câteva momen te crucia le din via ţa Cu maestrul Mihai Grecu Dumneavoastră.

- Toată viaţa mea este crucială.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Ea nu va corespunde niciodată.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Transnistria este pierdută – pe Veci. Restul, sunt doar minciuni pentru a prosti Lumea.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Nu vă lăsaţi prostiţi şi înjosiţi. Lichidaţi maa din Orhei!

72

30 de întrebări de-acasă

Întreaga viaţă am făcut politică... culturală

Iustina Marian-Scarlat s-a născut în a. 1947 în s. Jora-de-Mijloc, raionul Orhei. Studiază la Colegiul Republican de Muzică “Ştefan Neaga” din Chişinău, specialitatea Dirijor de cor. În 1968 îşi începe activitatea în Capela Corală Academică “Doina”. În 1975 este angajată la Casa Republicană de Creaţie Populară (mai târziu Centrul Naţional de Creaţie Populară), unde a activat până în 2010, parcurgând calea de la specialist-metodist responsabil de activitatea formaţiilor corale de amatori până la cea de director.

Concomitent şi-a continuat studiile la Institutul de Arte “G.Musicescu”, specialitatea “Dirijat coral”, clasa profesorului universitar Em Bogdanovschi.

Pe parcursul anilor organizează concursurile naţionale: “La izvoare”, “Cânta-voi Domnului meu”, “Doina Nistrului”, “Cântecele Bugeacului”, “Ştefan, Ştefan, Domn cel Sfânt”, “Gavriil Musicescu”, primele trei ediţii ale Festivalului-concurs Naţional al Intepreţilor Cântecului Popular “Nicolae Sulac”. Autoarea cărţii “Arta adresată suetului (aspecte din activitatea formaţiilor corale de amatori) editată în 2004.

Interpretă de muzică populară, deţinătoare a Medaliei de Aur a primului Festival Unional de Creaţie Populară a Oamenilor Muncii (1975-1977), laureată a Festivalului Republican “Cântaţi cu noi”, membră a juriului la Jocurile Delce ale ţărilor CSI din Breansk, Erevan) şi Chişinău, Jocurilor Delce Mondiale din Saratov. Membră a Consiliului de conducere al Uniunii Muzicienilor din Moldova, Maestru în Artă, decorată cu Medalia “Meritul Civic”.

Compania “Teleradio-Moldova” a turnat două lme “Cântă Iustina Scarlat”.

73

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Iustina Scarlat-Marian! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- Pentru mine noţiunea „acasă” înseamnă loc sfânt, un refugiu unde te simţi cel mai bine, ocrotită de tot răul, încălzită de lumina Domnului şi de toţi cei dragi suetului.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Cu regret, nu-mi mai amintesc numele de familie al primului meu învăţător, dar noi îi spuneam Dmitrii Panteleevici şi era originar din satul Jura, de peste Nistru. Primele lecţii care mi-au marcat viitorul au fost părinţii mei, în special mama, care în zilele lungi de iarnă îmi cânta colinde, romanţe, îmi recita pasteluri de V.Alecsandri, versuri de M.Eminescu, pentru că le ştia din memorie.

De la ea am auzit despre Ştefan cel Mare, câte războaie a dus, câte mănăstiri a construit; despre balada “Meşterul Manole” etc. (făcuse patru clase la români).

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Bunelul pe linia paternă, Mihail Marian a fost un bun lemnar, vestit prin iscusinţa sa de a meşteşugări uşi, ferestre, butoaie, roţi de căruţă.

Bunelul pe linia maternă, originar din satul Jora-de-Sus, Filimon Ghilenschi, a fost mare gospodar, cu mult pământ în proprietate.

Tatăl meu, Vasile Marian, peste 30 de ani a lucrat brigadier în gospodăria agricolă din sat. A participat la Expoziţia Agricolă Unională de la Moscova, a fost menţionat cu Diplome de Onoare, medalii.

4. Ce lucruri Vă amintesc mai des de casa părintească?

- Mai des îmi amintesc despre modul în care se marcau la noi în casă sărbătorile creştine: Crăciunul, Paştele, Sfântul Vasile cel Mare ş.a. În mod obligatoriu dimineaţa se mergea la biserică, după ce se adunau la masa de sărbătoare părinţii, buneii, naşii, copiii. Tradiţia familiei noastre era că de Sfântul Vasile, ziua de naştere a tatălui nostru, ne adunam toţi pentru a-l omagia. Acolo am învăţat şcoala conduitei: cum să mă comport la masă, cum să comunic cu cei mai mari, cum să respect tradiţia. Des îmi amintesc de ceata de urători, care ne ura în ajunul Sfântului Vasile, cum mama cocea colaci special pentru ei.

Pentru toată viaţa mi-a rămas în memorie momentul când în una din dimineţile de mai, în ziua Sfântului Gheorghe, mama m-a trezit până la răsăritul soarelui, mi-a spus să merg în grădină, să mă spăl cu rouă, ca să am noroc, să u frumoasă. Îmi povestea că pe când dânsa era fată mare, în această zi, fetele mergeau la câmp să se spele cu rouă de grâu până la răsărit de soare.

Au fost şi multe alte momente.

74

30 de întrebări de-acasă 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Cultura unui popor porneşte de la bisericuţa din sat, de la predica unui preot, de la un pedagog înţelept, de la un educator talentat şi, nu în ultimul rând, de la activitatea bibliotecii, căminului cultural. Însă satul meu nu a avut noroc de un conducător care ar  construit o casă de cultură, o şcoală modernă. Posibilităţi au fost. Sovhozul „Nistru” era multimilionar, bine cunoscut în toată Europa. „Marea schimbare” a fost că edificiul modern – sediul cârmuirii sovhozului a fost distrus, furat până la temelie, spitalul din sat a fost închis, farmacie nu există. Pentru orice trebuinţă lumea face În scena Festivalului-concurs “Maria Drăgan” naveta la Orhei. împreună cu interpretele Veta Ghimpu-Munteanu În zilele de (în stânga) şi Ioana Căpraru (în dreapta) promovând duminică, la tinerele talente din toată ţara sărbători creştineşti bisericile sunt semipustii, cimitirele-s părăginite, de multe morminte cu anii nu se apropie nimeni.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Una din aceste personalităţi poate  Anastasia Filip Savin, originară din Jora-de-Jos, absolventă a Şcolii Normale „Doamna Niţa” din Chişinău (1925), care devine prima învăţătoare la şcoala din satul natal. Mai apoi nepotul ei, Vsevolod Grigore, devine Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite cu sediul la New-York.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Şi la şcoală, şi la facultate am fost printre activişti. Participam la toate 75

30 de întrebări de-acasă manifestările cultural-artistice în calitate de interpretă de muzică populară, de romanţe.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- La om apreciez înţelepciunea, inteligenţa.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Da.

Alături de somităţi din cultura şi arta naţională şi internaţională a fost membră a juriilor la numeroase festivaluri-concurs 10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- În primul rând mi-a marcat viitorul Ivan Nicolae Stegari, om şi pedagog de excepţie, de o cultură şi inteligenţă aparte, care mi-a fost profesor la şcoala medie din satul Susleni, pe care am absolvit-o în 1966.

Apoi Capela Corală Academică „Doina”, condusă de Veronica Garştea, Artistă a Poporului; Em Bogdanovschi, dirijor, profesor universitar, în clasa căruia am făcut studiile la facultate; Vitalie Angheluţov, directorul Casei Republicane de Creaţie Populară şi alţi oameni deosebiţi, de la care am avut ce învăţa.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Da: casa părintească, rudele, mormintele părinţilor.

76

30 de întrebări de-acasă 12. Cu ce se mândreşte îndeosebi omul de cultură Iustina ScarlatMarian?

- Consider că pot să mă mândresc cu întreaga mea activitate profesionistă şi, în deosebi, cu promovarea artei corale de amatori în Republica Moldova; succesele obţinute în domeniul interpretării cântecului popular; copiii Cristina şi Mihai, succesele lor în viaţa publică.

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţul, Iustin Scarlat, este profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, regizor, Maestru în Artă, Eminent al Învăţământului Public. Fiica, Cristina Scarlat-Gârlă este interpretă de muzică uşoară şi jazz, romanţe, laureată a mai multor festivaluri naţionale şi internaţionale, a evoluat pe scene de prestigiu din oraşele Oriol (Rusia), Minsk, Moghiliov şi Vitebsk (Belarusi), Varna (Bulgaria), în 21 de oraşe din România. Fiul, Mihai Scarlat, lucrează auditor energetic la o companie din Moscova.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- În această problemă trebuie să pună punct oamenii de ştiinţă.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţenei şi omului de cultură Iustina Marian-Scarlat, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- A munci cinstit, a manifesta corectitudine în raport cu oamenii, sinceritate şi respect reciproc în familie, credinţă în Domnul.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Au fost cazuri...

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Au fost, dar puţine.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Da. Întreaga viaţă am făcut politică... culturală.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Nu-mi place lăcomia demnitarilor, lipsa de competenţă profesională, declaraţiile false sau nechibzuite, îndeosebi cele ce ţin de noţiunea de patriotism. Partidele sunt distructive.

77

30 de întrebări de-acasă 20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică, socială?

- Un cerc mai restrâns de patrioţi adevăraţi, competenţi, cinstiţi, care şi-ar asuma responsabilitatea de soarta ţării şi ar  aleşi de partea înţeleaptă a poporului.

21.Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Aş vrea să cred.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dumneavoastră?

- Cugetul şi credinţa.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Soţul.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Сitesc din cărţile snte, port grijă de familie, nepoţi.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţul.

26. În casa familiei Scarlat ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucatele tradiţionale moldoveneşti şi vinul curat al pământului nostru.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Evenimentele vieţii mele s-au desfăşurat în mod obişnuit, fără răsturnări de situaţii.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Este cineva care ştie?

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Doar Moscova dacă ştie...

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Doresc tuturor să aibă noroc de conducători înţelepţi, iubitori de oameni, capabili de fapte bune. Multă sănătate, credinţă în Domnul şi în forţele proprii.

78

30 de întrebări de-acasă

După mirosul bulgărilor de ţărână mă întorc acasă Ion Manoli s-a născut la 22 iunie 1942, în comuna Mateuţi, judeţul Orhei.

A absolvit şcoala medie incompletă din Mateuţi şi cea completă din Şoldăneşti, Şcoala Pedagogică din Orhei, Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi, Institutul de Limbi Străine „Maurice Thorez” din Moscova, Institutul de Lingvistică din Moscova. Doctor habilitat în lologie, profesor universitar.

A făcut cursuri de reciclare profesională la Universitatea „La Sorbonne” din Paris, Institutul de Limbi Străine din Kiev, Universitatea „Paul Valéry” din Franţa, Universitatea „M.V.Lomonosov” din Moscova, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Lisabonna. Cunoaşte franceza, rusa, spaniola. Şi-a început activitatea de muncă în calitate de învăţător în s. Lingura, (azi raionul Cantemir), apoi doi ani a fost profesor de limba franceză în şcoala medie din s. Ignăţei, raionul Rezina. În perioada 1968-2006 lucrează la Institutul de Stat „A. Russo” din Bălţi: asistent la catedra Limba Franceză şi Fonetică, lector superior, decan interimar şi decan al Facultăţii Limbi Străine, profesor universitar. În 2006 este angajat în funcţia de director al Departamentului Limbi Străine şi profesor universitar la catedra Filologie franceză, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). În prezent profesor la ULIM. Autor a 5 monograi, 3 manuale şi peste 200 de articole publicate în ţară şi în străinătate. Eminent al Învăţământului Public din Republica Moldova, decorat cu mai multe medalii.

79

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ion Manoli! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Acasă este un cuvânt magic, care te ajută să faci gânduri ce vrăjesc: „Mi-e dor de tine, casă”; „Vreau să merg acasă”; „ Mă duc să mai văd cemi face casa...” Bineînţeles, alături de acest cuvânt mai vine unul tot atât de dulce şi de drag: mama, cu expresiile sacre: „Mi-e dor de tine, Mamă!” „Oare ce mai face Mama?”

Mă duc acasă cu gândul, cu trenul, cu speranţa... Îmi este dor întotdeauna de casa de la Măteuţi, cum se pronunţă prin părţile noastre, de drumurile ce duc spre ea. Acasă înseamnă cărările spre pădurea Ghidrihanei, spre Fântâna lui Moş Tofan; acasă mai înseamnă locul unde se întâlneşte tot neamul. Cu anii omul poate uita multe, dar este imposibil să uite de Mamă şi de Casă...

Dacă cineva mi-ar cere să creez un aforism, o maximă ori o sentinţă despre Casă, apoi, poate că stângaci, dar sincer aşi zice: „Casa (părintească) este un ţărm, care ne atrage spre el şi pe timp frumos şi pe timp de furtună”; ori: „Dacă vrei să-ţi vindeci rănile pe care ţi le-a făcut viaţa, du-te acasă şi te pocăieşte”; ori: „Un artist mare e un rege, dar dacă n-are casă, nu va putea domina lumea fanteziei.”

Scriind aceste rânduri mi-a venit o idee de a elabora un dicţionar de aforisme, care au în structura lor cuvântul-cheie “casă”. Ce capodoperă lexicogracă ar putea !..

Din toată poetica naţională, cel care a fost legat de casa părintească prin toate brele vizibile şi invizibile ale existenţei sale a fost, desigur, Grigore Vieru - el ne-a lăsat poeme-testamente despre casa părintească: „Venii târziu acasă/ Să văd ce-i spune tu”..., ori „Casa părintească nu se vinde”...

Mi-e dor de bulgării de ţărână de la Măteuţi, mi-e dor de tine, casă...

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Primele lecţii le-am luat de la peisajele uluitoare de pe Valea Ciornei, de la morile plasate de-a lungul unui râuşor rătăcit în vale, de la stejarii şi frasinii care erau toţi ai mei... Pe urmă a venit primul meu învăţător Gheorghe Nichifor, care avea grijă să ne aducă ziare ca să putem scrie pe chenarul alb netipărit al lor. Caietele de scris încă lipseau.

Nume de neuitat: Mihai Pantelemon Ţurcanu cu soţia sa Nina, Vasile Semion Ursachi cu soţia sa Alexandra, Daniil Alexandru Melnic cu soţia sa Anastasia... Ei au fost cei care ne-au făcut să credem că după anii de foamete vor veni şi zile mai bune. Dar venerez mereu un nume al unei distinse Doamne, profesoară de română de la Şcoala Pedagogică din Orhei 80

30 de întrebări de-acasă (1958-1960). O numeam Clara Benţioni Sadâcov, o evreică de o inteligenţă ranată şi de o cultură universală de indiviat, cu o limbă română de excepţie (da, da, pe acele timpuri de restrişte, Ea slujea cu delitate şi apăra grandoarea şi frumuseţea limbii române). Anume de la Ea am învăţat că limba, ca şi omul, trebuie să aibă trei mari calităţi: mai întâi de toate să e clară; apoi să  e numaidecât clară şi în ultima instanţă să e absolut clară... În viaţa lungă de şcolire şi universalizare am avut noroc de personalităţi notorii, numele cărora şi azi le pronunţ cu respect şi pietate: profesori de la Măteuţi şi Şoldăneşti, Orhei şi Bălţi, Paris şi Montpelier, Moscova şi Kiev, Chişinău şi Bucureşti...

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoatră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Mama mea – Elizaveta Matcovschi (n.1910) era originară din Glinjeni, acelaşi judeţ Orhei. Tatăl ei, adică bunelul meu de pe mamă – Ion Matcovschi era primarul comunei Glinjeni, iar bunica Agaa, care avuse şase copii, era gospodină. Din cele auzite de la Mama, neamul Matcovschi era venit din Polonia şi situat pe văile Glinjenilor în secolul al XIX-lea.

Pe linia tatei – Zosim Manoli (n.1910) l-am avut pe bunelul Iacob şi pe bunica Ana Manoli, care erau veniţi din satul din apropiere – Ciorna şi pe care măteuţenii i-au poreclit Ciorneni. Erau oameni simpli şi truditori. Au ţinut coarnele plugului, au tras brazda, au semănat, au crescut şi educat mulţi copii. Bunica Ana a trăit o viaţă lungă, peste o sută de ani. Pentru vremurile celea buneii mei erau consideraţi gospodari înstăriţi: aveau pământ pe care-l dădeau în arendă, aveau cai şi pluguri de arat. Aveau multe vite. Numele lor erau pronunţate de către săteni cu mult respect. Dacă se întâmpla ca eu să fac ceva nesăbuit, apoi mi se arunca câte o replică de felul: ”Bunelul tău nu ar  procedat aşa!”

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Casa părintească era aşezată în mijlocul satului Măteuţi şi eu mă mândream că am de mers mai puţin decât alţii până la şcoală, la magazin ori la gară...

Era o casă de la ţară cu tindă, casă mare şi camera unde mâncam, unde-mi făceam lecţiile şi unde dormeam. Era un microcosmos într-un univers cald, intim, unde brâiele albastre de pe hornul casei se întunecau pe parcursul lunilor de iarnă şi de primăvară. De cum mama ajungea în ajunul sntelor sărbători de Paşti, scotea toate peretarele şi lăicerele casei, le ducea la cel mai mare izvor din sat, la Velniţă, le spăla în apă rece şi curată venită din adâncuri, dădea pereţii cu un var albăstrui, reînnoia brâiele albastre, 81

30 de întrebări de-acasă cocea păscuţe şi... aşteptam Paştele. Doamne, cât farmec şi câtă curăţenie în această sintagmă magică ”Sărbătorile de Paşti: Învierea lui Hristos”!

O rugam pe mama să arbă ouăle cât mai mult ca să e vârtoase, ca apoi să putem să le ciocnim şi să le spargem pe ale ”adversarului”, apoi să putem să achităm ”taxa” la scrânciobul din mijlocul satului. Ne învârteam cu roata şi ajungeam în vârf, ca de acolo să admirăm frumuseţea satului, a sărbătorii, a Învierii.

Au fost anii cei mai frumoşi şi cei mai fericiţi dintr-o viaţă de adolescent. Eram pur şi simplu fericit, doar atât. Ştiam un singur lucru: A Înviat Hristos! şi ziceam cu drag când întâlneam un matur: “Hristos a Înviat!”

Fără ca să ştiu, eram entuziasmat de toate, căci îl aveam pe Fiul lui Dumnezeu cu mine.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- N-a fost nici o perioadă de timp de când am plecat din Măteuţii mei dragi (1955) ca să nu mă  interesat cum o duce satul, ce mai fac oamenii de la baştină. În tinereţe veneam des în sat şi mă întâlneam cu oamenii lui, cu prietenii de şcoală, cu demnitarii satului...

Apoi, după înmormântarea părinţilor: mama în 1972, tata în 1984, a fratelui Vladimir în 1995 a urmat o perioadă nebuloasă de meandre, de reticenţe şi de... durere.

Dar am ţinut legătura cu satul prin primarii locului: cu dl Andrei Vacaru, mai ales cu dl Ion Ştirbu, iar în ultimul timp cu harnicul şi neobositul primar Mihai Mârzencu. Am mai avut persoane, care mă „documentau” la capitolul ”Ce mai face satul Măteuţi?” Este vorba de familia de profesori din localitate, dotaţi cu o rară neţe, acurateţe şi bunătate - dnii Anton şi Minodora Rusu.

E clar că mă bucură schimbările în bine, care au loc în satul meu: şcoala s-a primenit, a fost reparată, drumurile au devenit mai bune. A sosit conducta de apă în sat. Îmi închipui cât de fericiţi sunt sătenii, care au apă potabilă în casă. Şi câte alte lucruri s-au schimbat! Şi toate-s făcute de oamenii satului, pe care-i cunosc mereu săritori la nevoie, gospodari, diriguitori de bine şi de bunuri. Păcat că lumea pleacă din sat din cauza mizeriei din ţară.

Dar sunt sigur că lucrurile se vor schimba neapărat şi se vor transforma între timp în bine. Începând cu un anumit moment, în vieţile noastre timpul se măsoară în înălţime: după statura copiilor. Cea mai mare fericire pentru mine este că Măteuţii au un viitor frumos prin oamenii săi, care ţin la el şi îl venerează.

82

30 de întrebări de-acasă 6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Aceasta ar  cu siguranţă Mama - o statuie – un simbol al tuturor. Mamelor, care aşteaptă să vină trenul în gară, iar pe cărăruie să urce feciorii şi icele satului, care au plecat demult, care nu au mai fost de lung timp acasă şi care în sfârşit vin să şteargă lacrimile încremenite pe chipul Mamei...

O altă statuie–simbol ar  cea a tuturor deportaţilor din sat, tuturor Donicilor, Ţurcanilor, Ursachilor, Donţeştilor, care au fost ridicaţi şi duşi în Siberii de gheaţă şi de urgie.

Eram copil încă, dar înţelegeam multe şi mai ţin minte şi acum noaptea de iulie 1949 când au fost ridicaţi şi deportaţi toţi gospodarii din sat. A doua zi dimineaţa, tot satul era zguduit de un muget infernal de vite legate de cu seară la ieslele lor. Erau priponite şi nu avea cine să le dezlege şi să le dea libertate, căci stăpânii animalelor erau încărcaţi deja în vagoane.

A fost cea mai lugubră noapte şi cea mai oribilă zi din viaţa unui copil.

Toţi aceşti martiri merită o statuie cu un soclu de neclintit: un tată, o mamă, un bunel şi un copil care nu se vor despărţiţi, chiar ind ameninţaţi de pistoale şi cizmele ruseşti.

Plăci comemorative pot  mai multe, amplasate pe pereţii ediciilor de valoare, cu indicaţia numelui persoanei înveşnicite şi cu un micro-text informativ general uman.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- N-am fost printre activişti din simplul motiv că eram un copil zguduit, huiduit, speriat de tot ce era legat de Stalin, de colectivizare, de comunism.

Când la 5 martie 1953 am sosit bucuros de la şcoală, indcă ne-au eliberat de la ore pe motivul morţii lui Stalin, mama a pus mâna pe o nuia şi a început să mă bată, rugându-mă să plâng. Nu înţelegeam nimic. Să plâng pentru cine, de ce ? Frica de atunci a intrat în mine şi n-am mai devenit niciodată activist, dar nici disident vădit. În suet am fost tot timpul un adversar al lui Vova Ulianov, al lui Hruşciov, al tuturor fantomelor istorice.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Pot accepta prietenia cuiva dacă acesta este gata: * Să spună şi să apere adevărul. Ştiu că adevărul este o făclie, dar una îngrozitoare; o privim clipind când trecem pe lângă ea şi ne este frică să nu ne aprindă. Să ne aducem aminte vorba lui Aristotel: ”Prieten îmi este Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”.

83

30 de întrebări de-acasă * Să nu e indiferent: Mă tem de mine, mă tem de tine, dar mai tare mă înspăimântă indiferenţa noastră, zice un cântec al lui Joe Dassin. * Să nu trădeze. Este mai bine să i rău, decât să i trădător, vorba clasicului: ”Dacă cineva trădează azi, i convins că mâine va  şi el trădat”.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Rar om care poate considera că a atins apogeul realizării. Ceea ce se cere de la un om obişnuit sper că am realizat: a) Am făcut studii de excepţie: Bălţi, Moscova, Kiev, Paris, Montpelier, Sesimbra. b) Am construit mai multe case pentru mine şi pentru nepoţii mei. c) Am crescut un copil de excepţie (azi funcţionar în corpul diplomatic de la Londra). d) Am sădit copaci, care ar putea face o livadă de invidiat şi după proporţii şi după speciile de arbori sădiţi. e) Mi-am consacrat viaţa (50 de ani vechime în muncă) educaţiei, studentului, cercetării ştiinţice. f) Sunt cel mai longeviv decan din istoria de decănie universitară: am rezistat în această funcţie practic fără întrerupere 30 de ani – record demn de Guiness Book.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Cică un prieten este un dar pe care ţi-l faci singur. Eram tânăr, eram visător şi aveam o taină, o artă de a smulge spinul din inima unui obidit. O făceam din iubire faţă de seamănul meu şi legam prietenii. Anume ei m-au ajutat să-mi ating scopurile. Cel mai bun prieten al meu a fost şi rămâne Vladimir Deleu. Ne-am împrietenit, ne-am unit, ne-a făcut un singur unison dragostea de a face studii la o facultate de limbi străine, de a vorbi uent o limbă, apoi alta...

Dar am avut şi un prieten strict modo al meu – Intuiţia. Eu cred că intuiţia este prietenul de forţă al omului contemporan. Un autor modern P. Coelho zice că intuiţia este alfabetul lui Dumnezeu. Aşa şi este: ceea ce e mai autentic, mai pur, mai preţios în viaţă, în ştiinţă se dătoreşte intuiţiei.

Cele mai trâmbiţate realizări, descoperiri nu s-au făcut cu ajutorul unui imens număr de observaţii şi experienţe, ci cu lumina intuiţiei. Iată de ce aşi recomanda tinerilor, debutanţilor în ale prieteniei să-şi consulte mai întâi de toate intuiţia şi apoi să deschidă larg porţile pentru prietenii care vor să intre.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

84

30 de întrebări de-acasă - Mă mai leagă familia de profesori Rusu, nominalizaţi mai sus, primarul satului Mihai Mârzencu şi, bineînţeles, mormintele părinţilor.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi savantul şi profesorul Ion Manoli?

- Parţial eu am răspuns deja la subiect în p.9. Mai pot adăuga nişte amănunte: - fac parte din mica, dar puternica cohortă de doctori habilitaţi, profesori universitari pe care îi are Măteuţii şi cu numărul cărora sper că se mândreşte satul; - am scris 5 monograi, 3 manuale şi peste 200 de articole publicate în ţară şi în străinătate; - am muncit în calitate de profesor universitar, cum se mai zice, o viaţă de om. În carnetul de muncă am doar 3 inscripţii de încadrare în câmpul muncii: 1. în calitate de învăţător la clasele primare (1960-1961), comuna Lingura, Cahul; 2. de asistent, lector superior, conferenţiar şi profesor la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi (1968-2006); 3. de profesor universitar la catedra Limbi Romanice, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (2006-prezent).

Pe parcursul vieţii mele administrative, de-a lungul anilor de predare a materiei lingvistice n-am produs nimănui dureri: n-am exmatriculat nici un student din cauza că nu a reuşit la cutare ori cutare disciplină academică.

Aşi  putut uşor s-o fac, însă n-am făcut-o dintr-un singur motiv religios: Ajută-mă, Doamne, să fac bine în numele Tău... Şi Dumnezeu m-a ajutat.

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- La toate discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale în Republica Moldova au răspuns genial mai multe personalităţi şi centre ştiinţice notorii: M. Eminescu: ”Suntem români şi punctum!”

E. Coşeriu, lingvist de talie mondială: ”Denumirea exactă a limbii vorbite în Basarabia este limba română.”

Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Lingvistică are o poziţie certă, unică şi imperturbabilă: limba de atat a Republicii Moldova este limba română.

Dacă lumea politică din Republica Moldova ar tinde spre Adevăr, Lumină şi Onestitate ştiinţică, dacă lumea politică n-ar  laşă, mincinoasă, perdă şi tâlhară, apoi cu certitudine că această lume ar numi corect limba lui Eminescu şi Mateevici...

85

30 de întrebări de-acasă Atâta timp cât politicienii vor bâlbâi lucrurile, faptele, evenimentele, atâta timp cât noi le vom permite ca ei să ne prade, tot atâta timp ei ne vor jupui şi ne vor lăsa săraci de Ţară, de Limbă, de Popor, de Istorie, de Verticalitate.

Minunea se va întâmpla doar atunci, când nici unul, absolut nici unul din politicienii de azi nu vor mai avea acces la conducere. Exemplul Ţărilor Baltice în acest sens ar  de bun augur.

Deci, este un singur răspuns: ”Poporul, Noi, Redacţia săptămânalului CUVÂNTUL”.

14. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi savantului Ion Manoli, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Voi elucida aici doar câteva principii de viaţă după care mă ghidez, care seamănă mai mult a Crez: 1) A aspira, a căuta, a nu găsi, dar a nu ceda. Deşi primele 3 acţiuni din acest slogan sunt reale şi mai realizabile, ultima acţiune din motto este tot mai greu de înfăptuit.

2) Să nu insult niciodată pe nimeni, care la un moment dat cade, ori se poticneşte în viaţă. Să nu insult niciodată o femeie.

3) Respectul. Încerc să respect orice om care se respectă. Încerc să respect opiniile controversate ale oponenţilor mei, dar în măsura în care ei îmi răspund cu acelaşi tact.

4) Mă tem şi fac tot posibilul să evit ipocrizia (făţărnicia). Făţărnicia este una din cele mai grele arte de care poate să se mândrească răutatea omenească (A. D. Henopol).

5) Respect religia ecărui om, dar mai întâi o apăr şi o respect pe a mea, chiar dacă nu întotdeauna ortodoxia este cea mai perfectă. Vorba lui Gh.Asachi: „Religia este singura putere înaintea căreia te poţi pleca fără a te înjosi”.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Este poate cel mai dureros capitol din tot chestionarul redacţiei CUVÂNTUL: trădarea. Geneza trădării. Trădarea de către prieteni.

Sunt mândru de mine că n-am suferit de acest cusur iremediabil pentru unii. Misterul trădării încă nu este descifrat. Am fost trădat în momente când ştiam că se va întâmpla. Uneori preziceam trădarea prin intuiţie. Ştiam ziua, ceasul când va avea loc. Îmi părea că sunt un clarvăzător, un mag, un exorcist. Când se întâmpla actul trădării mă bănuiam pe mine însumi şi mă întrebam: unde, la ce moment n-am fost corect? Nu găseam răspunsul şi urma… despărţirea şi tăcerea – cele mai autentice remedii împotriva trădării.

86

30 de întrebări de-acasă Sunt nişte tablete pastelate vericate de timp.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Am avut (nu multe).

Mi-a spus o domnişoară că mă iubeşte. Aveam doar 18 ani. Vorbele mele spuse ca răspuns mă fac să-mi e ruşine şi azi de cele zise.

Un doctorand, un amic de al meu mi-a cerut un material ştiinţic pe care-l aveam deja, cu scopul ca să-l folosească. El ştia că eu nu prea aveam nevoie de el. Nu i l-am dat şi am refuzat demersul prin nişte şiretlicuri. Nu m-am simţit bine ce am făcut. Îmi pare rău şi acum.

La unele întrebări ale copiilor mei (ică şi ginere) nu răspund cum ar  bine s-o fac, ţinând cont de vârsta şi experienţa mea. Recunosc, am remuşcări după aceea.

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu, n-am făcut niciodată politică şi nu-mi pare rău. În Republica Moldova la ora actuală acest domeniu de activitate este cel mai scârbos, deşi bine plătit şi privatizat.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Unicul fapt real şi merituos în politica promovată de actualii guvernanţi este blocul de piatră cu o inspiraţie invizibilă şi ilizibilă, instaurată în Piaţa Marii Adunări Naţionale în memoria deportaţilor în Siberia. Interpretarea acestui act de memorie de toţi, absolut de toţi politicienii actuali (cu mici excepţii), este nu numai una neghioabă, ci şi odioasă, îndreptată împotriva la tot ce am avut şi avem mai scump – Memoria Naţională.

O metaforă plină de causticitate, dar şi de adevăr îmi persistă. Un guvern şi un parlament care vin în ecare dimineaţă la ieslea ţării, trişează, spun minciuni, seamănă zarvă şi după ce ecare şi-a înfulecat bucata (porţia) se duc în barurile şi cazino-urile de noapte ale Chişinăului să râdă şi să-şi bată joc de noi… Odios şi sinistru tablou, o adevărată Ghernică basarabeană…

19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Mânia şi ura poporului. Numai această armă poate opri catastrofa care este la un pas de noi. Înlocuirea tuturora cu personalităţi notorii, care au urmat cele mai prestigioase universităţi ale lumii (Sorbona, Haidelberg, Oxford, Harvard, Berlin, Bucureşti, Madrid) şi care în esenţă (cu mici excepţii) spală latrinele Europei. Numărul acestora demult a depăşit cifra 87

30 de întrebări de-acasă 3000. Trei mii de personalităţi de care actuala guvernare nici nu vrea să audă: politicieni, economişti, jurişti, istorici gata pregătiţi profesional.

Poporul trebuie să ştie de existenţa acestei armate salvatoare şi să-i ajute ca să vină şi să facă ordine în ţară cât mai repede.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- E posibil o creatură contemporană cu denumirea: Statele Unite ale Europei. Noi, ca parte componentă a acestui stat, avem şansa reală de a  salvaţi. Există variante: a) Unirea cu Ţara-mamă; b) Devenim un dominion (o enclavă) a Rusiei; doar din 1812-2012 noi am fost în componenţa Rusiei şi de facto şi de jure.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Manoli?

- Întoarcerea mea de la cătănie (din armată) în 1966, când am revenit la Facultatea de Limbi Străine, Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Am nimerit în grupa 301, unde şefă de grupă era cea mai frumoasă domnişoară de la curs, din universitate, din lume. Avea un nume de primăvară: Liliac Larisa. Eram de statură un pic mai jos şi mi-a trebuit să depun eforturi întru cucerirea ei: să  u eminent, să cânt, să dansez, să declam, să inventez ca să m împreună. După doctorantură (1972) ne-am ocializat tot la Măteuţi şi până în prezent suntem împreună. O idilă, care aşi vrea să nu se termine niciodată.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Eu mai profesez, deşi sunt pensionar. Soţia este pensionară, e casnică şi ghidează cursul cotidian al familiei. Fiica este diplomat. Nepoţii FlaviuSebastian – 10 ani, elev în cl. a IV-a la Liceul „Mircea Eliade” din Chişinău, iar Darius-Cosmin – 4 ani frecventează o grădiniţă de copii din Londra.

Ginerele este funcţionar la o ambasadă străină.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Răspunsul meu la acest capitol este simplu: cei care au fost cu mine şi la bine şi la rău, şi la greu şi la uşor sunt: - Dumnezeu şi credinţa sinceră în El; - soţia mea şi copiii mei; - şi prietenul meu încă din anii de militărie de la Sevastopol Vasile Daniliuc, care locuieşte nu departe de casa mea de la ţară, unde îmi petreceam vacanţele vara.

88

30 de întrebări de-acasă

Florile recunoştinţei 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Nici nu prea cunosc bine noţiunea de timp liber, dar ştiu că există.

Am început a aduna o bibliotecă „a casei” încă din 1958. Erau timpuri când, dacă aveai de gând ca să demonstrezi cuiva că eşti bogat, cu adevărat bogat, îl chemai pe invitat în bibliotecă şi îi arătai bogăţia: - colecţia de literatură universală – sute de volume; - colecţia de literatură pentru copii – zeci de volume.

Opera completă a lui Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Tolstoi, Dostoevski, Cehov, Balzac, Stendhal… Volume, ediţii... Mai am şi acum o colecţie de cărţi în miniatură.

Am o frumoasă colecţie de dicţionare: de la cele explicative, de neologisme, de arhaisme, de regionalisme, până la cele de mituri şi simboluri, vise şi obiceiuri, dicţionare de picturi şi forme, de culori şi numere, de maxime şi cugetări, de aforisme şi butade…

Toate aceste surse sunt ca nişte copii, care aşteaptă să e deschise, mângâiate, citite, analizate, decodate, comentate, interpretate…

Mă uit câteodată la vreo carte pe care n-am deschis-o demult şi nostalgia amestecată cu o ruşine implicită mă invadează şi mi se reproşează: încă nu m-ai deschis, încă nu mi-a venit rândul de a  citită.

Urmează o promisiune vagă, ruşinoasă şi legată de noţiunea „timp liber”.

89

30 de întrebări de-acasă Mai am nişte copăcei în livadă, care aşteaptă şi ei să le vină rândul pentru a  îngrijiţi, pentru a schimba o vorbă cu ei. Au şi copacii tainele lor şi prietenii lor.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- N-am admis nimănui să mă cunoască în profunzime. Poate numai Dumnezeu a avut şansa. Vroiam să u un microunivers cu taine mari, cu taine mici, vroiam să u şi un mic mister. Mă gândeam, că dacă cineva ar cunoaşte tainele micro-universului meu, apoi acel cineva ar cădea îndată într-un plictis insuportabil, într-o dezamăgire. Nu-mi doream ca apropiaţii mei să se dezamăgească. Există totuşi o persoană în viaţa mea, care cunoaşte practic totul despre mine – e vorba de soţia mea. Câteodată ea exclamă: „Eu te cunosc bine!” Şi eu mă bucur pentru ea. „A cunoaşte – nu înseamnă a înţelege” zice M. Eliade.

26. În casa familiei Manoli ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Am dus o viaţă cu adevărat de gurmand. Am crezut în mâncare şi îmi pare că am făcut din ea un cult nesănătos. Carnea, mezelurile „de rmă”, băuturile ranate (coniacuri cu vârsta de 10, 20, 30 de ani, whisky scoţian, vinurile din Mileştii Mici) n-au dispărut nicicând. Însă toate au fost până la vârsta de 60 de ani. Acum am devenit prudent, ascultător de sfaturile medicului de familie şi ale cardiologului. Dar recunosc, nici acum nu urmez o dietă strictă, am devenit mai losof, mai prudent, mai select. Doar un sfat mai am pentru cei, care n-au atins încă vârsta sexagenarului: să te scoli puţin ămând de la masă. Imaginează-ţi un japonez, care consumă orice, dar care nu consumă mai mult decât 200 grame la o singură masă. Ştiu că este un sfat greu de urmat.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Momente cruciale au fost puţine, dar dureroase, nebuloase şi implacabile.

Vroiam să-mi fac studiile la universitate, s-o promovez cu brio, dar am fost chemat în armată, ind deja student la anul III. Îmi părea că totul s-a sfârşit, că s-a prăbuşit universul. Îmi veneau gânduri negre, pline de pesimism şi ură…

Un alt moment pe care eu îl consider cu adevărat crucial a fost unul cu adevărat tragic.

Era iunie 1972 şi era xată ziua susţinerii primei mele teze de doctor.

Dar am primit o telegramă de la Măteuţi în care eram anunţat că a murit subit Mama. Credeam că cineva mi-a jucat o farsă. Dar n-a fost să e aşa.

Am lăsat totul baltă, am plecat în aeroportul Vnukovo, am plâns pe lângă 90

30 de întrebări de-acasă aviatori să-mi înţeleagă durerea, arătându-le telegrama; închipuiţi-vă că a fost unica mea călătorie lângă cabina piloţilor. Azi nu-mi mai pot imagina ca un asemenea gest să e posibil. Am sosit la timp acasă şi am cunoscut cea mai profundă durere: separarea de Mama pentru totdeauna.

Era anul 1984 şi planicam susţinerea tezei a doua de doctor, întru obţinerea titlului de doctor habilitat şi iar a urmat o lovitură de destin – a decedat Tata.

Vreau să mă împac cu ideea că e vorba pur şi simplu de nişte coincidenţe fatale, de o cazuistică de timp şi de fapte. Nimic mai mult, dar copilul fatalist din mine e încă viu…

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Dacă vom tolera prezenţa politicienilor actuali, apoi cu certitudine că Republica Moldova în următorii 50-100 de ani nu are nici o şansă să se integreze în Europa. Europa tolerează erori făcute cu măsură, prostii pardonabile, erorile comise de politica actuală în afară că sunt impardonabile, imbecile, ele mai sunt şi iremediabile, şi irecuperabile. Concluzia e simplă: să nu tolerăm sub nici un aspect neghiobismul politic actual.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Ar  un miracol să ni se întoarcă Sudul Basarabiei şi Cernăuţii Bucovinei cu regiunea Herţa în schimbul Transnistriei atât de râvnită de ruşi.

Ruşii nu vor ceda această enclavă-poartă spre Balcanii istorici cu una, cu două. Nu ne rămâne decât să luptăm pe căi diplomatice ca să nu mai cedăm şi acest teritoriu.

Pe parcursul sec. XX au fost răpite atâtea bucăţi teritoriale din trupul Moldovei istorice, că practic a mai ceda alte bucăţi (ca la Palanca) înseamnă crimă împotriva Neamului, Istoriei, împotriva simbolului sacru Ştefan cel Mare.

Mai sper că Istoria e mânată de oameni, care simt, sunt obligaţi să-i simtă pulsul.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Consătenilor, măteuţenilor le pot spune doar atât: sueteşte eu n-am plecat niciodată de acasă. Eram pe muntele Mont Blanc din Franţa, dar îmi apăreau în ochi văile Măteuţilor, eram în pădurile de la Permi, dar îmi apăreau stejarii de la Ghidrihana, sorbeam din sursa unui izvor din Bulgaria, 91

30 de întrebări de-acasă dar mă gândeam la apa curată ca lacrima din Prăbuşiturile Cracului, luam cina într-un restaurant din Normandia, dar în realitate o vedeam pe Mama, servindu-ne cu toate bune ale casei…

Măteuţii este cea mai frumoasă localitate din lume, iar oamenii satului sunt cei mai buni gospodari şi gospodine.

Rog consătenii mei să-mi ierte faptul că nu am scris până acum nici o carte despre ei, în care, cu siguranţă aş  putut să-i adun într-o singură icoană (vorba poetului Grigore Vieru) pe toţi colegii mei de şcoală şi de joacă: Gheorghe Donica, Ion Ursachi, Ion Ştirbu, Nicu Ursachi, Ion Cucu, Tudor Cucu, Ion Ţurcanu, Ion Catană, Andrei Manole şi câţi alţii. Pe toţi îi port în inimă ca pe cei mai autentici aliaţi din copilărie.

Nu mai sunt tânăr şi îmi asum dreptul de a da o modestă povaţă sinceră şi binevoitoare: Nu vă certaţi, prieteni dragi,/ Uniţi-vă’ntr-un dor de codru şi de fraţi… În nal o vorbă pentru echipa verticală a săptămânalului CUVÂNTUL şi pentru toţi cititorii acestuia: Mă bucură meseria pe care o faceţi, admir viziunea şi planurile redacţionale, dar cel mai mult mă fascinează anvergura cuvântului pe care-l diriguiţi. Honoré de Balzac zicea: „Oamenii pot  ucişi; cuvintele – nu”.

Vă doresc inspiraţie, spirit de analiză şi să aveţi puteri de a rezista cu onor la orice critică. A nu trăda cuvântul pe care-l ghidezi este o artă.

Bucuraţi-vă că puteţi  slujitorii deli ai acestei arte.

92

Noi trăim într-o ţară cu democraţie nefuncţională şi o economie “în principiu liberă” Valeriu Muşinschi s-a născut în a. 1930, în oraşul Rezina. În 1954 absolveşte Facultatea de Fizică la Universitatea de Stat din Moldova. În 1960 susţine teza de doctor, iar în 1974 – de doctor habilitat în zică. În 1976, prin decizia Comisiei Supreme de Atestare a URSS (Moscova), obţine titlul de profesor universitar. Activează în această calitate la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, universităţi din Praga (Cehia), Soa (Bulgaria).

Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnicii (1983), autor a peste 3600 de publicaţii, inclusiv 5 monograi şi 17 brevete de invenţii în domeniul opticii, spectroscopiei materialelor semiconductoare, convertizoarelor de imagini şi transmisiei optice a informaţiei.

93

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Valeriu Muşinschi! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- În opinia mea, noţiunea “acasă” are mai multe aspecte: semnică spaţiul în care individul s-a născut şi s-a dezvoltat ca reprezentant al neamului; dar şi temelia formării acestuia ca parte componentă a societăţii cu caracterul spiritual naţional.

Pentru mine acestea sunt următoarele: a) când mă au departe de Moldova noţiunea “acasă” se asociază cu spaţiul carpatic-dunărean-nistrean şi poporul din acest teritoriu cu rădăcini adânci în istorie, care depune eforturi pentru a păstra limba şi tradiţiile, a se arma ca parte componentă a populaţiei bătrânului continent cu numele Europa; b) când sunt în ţară, noţiunea “acasă” include frumosul oraş Chişinău, în care m-am armat ca specialist în domeniul îndrăgit şi unde îmi continuu activitatea; apartamentul, în care sunt aşteptat de iubita mea soţie Camelia, cu care suntem împreună 50 de ani, am crescut şi educat doi copii; c) al treilea aspect al noţiunii “acasă” pentru mine este locul unde m-am născut, cu numele Rezina, unde mi-am petrecut copilăria alături de părinţii iubiţi, sub tutela cărora am făcut primii paşi, mi-am făcut primii prieteni, am urmat şcoala; d) în mod general, “acasă” este spaţiul în care a avut loc “scânteia”, aprinsă de părinţi şi primii profesori de şcoală şi care în cele din urmă s-a materializat în şapte ani de acasă.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Primele lecţii care au contribuit la formarea caracterului meu le-am primit de la părinţi, ele rămânând cele mai profunde lecţii de dragoste faţă de tot ce mă înconjoară, corectitudine şi responsabilitate, perseverenţă şi devotament cauzei pe care am urmat-o şi persoanelor care m-au însoţit.

Au urmat apoi lecţiile profesorilor de şcoală dna Daria (Iacob) Parfentiev (Cerba) - profesoară de limba română, cu inima ca o pâine caldă, dl Vasile (Teodor) Dorma – profesor de matematică, ambii prin complexitatea cunoştinţelor pe care le deţineau au contribuit esenţial la implantarea dragostei de cunoaştere a evenimentelor în profunzime, la educarea interesului de cunoaştere şi manifestând verticalitate în viaţa cotidiană.

Devotamentul faţă de zică ca ştiinţă, care a contribuit substanţial la modicarea şi perfecţionarea activităţii umane în general şi performanţelor mele personal, a fost cultivat în anii de studenţie de profesorul universitar A.Bấlog, care m-a impresionat atât prin cunoştinţele sale, cât şi prin modul neordinar de ieşire din situaţii delicate.

94

30 de întrebări de-acasă 3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Cu regret, nu i-am mai prins în viaţă pe buneii mei şi unicele informaţii despre dânşii le-am avut de la tata Petru, care-mi povestea cum tatăl său, Roman Muşinschi, un copil de numai câteva luni, a fost trecut într-o albie de lemn peste Nistru, în orăşelul Rezina, de către tatăl său, participant la răscoala polonezilor din 1863-64. Devenind matur, bunelul şi-a consacrat viaţa muncii agricole. Cu agricultura s-a ocupat şi tatăl meu, care în primul război mondial a participat la luptele din Galiţia. Întors de pe front în 1918, el s-a căsătorit cu mama mea, Elizaveta, care provenea dintr-o familie de gospodari din satul vecin, Stohnaia. Prin anii 30 ai secolului trecut familia noastră era una înstărită.

Avea în proprietate o casă mare şi frumoasă cu un balcon lung, situată pe malul Nistrului, 4 ha de pământ arabil şi o vie de 1,7 ha, plantată cu viţă de soiuri nobile, situată lângă Izvorul ardelenilor, la intrarea în oraşul Rezina.

Datorită muncii asidue părinţii se bucurau de stimă şi respect în orăşel, toţi cei patru copii au făcut studii. Începând cu primăvara anului 1941, situaţia s-a înrăutăţit radical: familia a fost deposedată de caii frumoşi şi puternici, care au fost rechiziţionaţi de organele puterii sovietice în legătură cu pregătirea de război. În aprilie 1944 tatăl, în vârstă de 51 de ani, a fost mobilizat în armata sovietică, din care nu s-a mai întors. În consecinţă, din 1945 mama, împreună cu mine, eram obligaţi să asigurăm munca în gospodărie şi să achităm statului impozite în bani şi produse: lapte, lână, ouă etc. Pentru mine adolescenţa a luat sfârşit la numai 14 ani neîmpliniţi. În calitate de „cap” al familiei, am dezmembrat căruţa de doi cai, rămasă de la tata, în două bucăţi, înjghebând din partea dinainte un fel de „trăsură” pe două roţi, la care înhămam un biet cal luat dintr-o herghelie abandonată de o unitate militară şi astfel am izbutit să lucrăm pământul.

După deportările din 6-7 iulie 1949, noi am fost impuşi să dăm pământul şi inventarul agricol în colhoz.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- În primul rând – fotograa părinţilor, pe care o am pe masa de lucru din apartament. De ecare dată, surprins de privirile lor, îmi amintesc de casa noastră de pe malul Nistrului, înconjurată de pomi fructiferi seculari. Îmi provoacă o mare tristeţe amintirile despre ultimele clipe petrecute împreună cu tata. În mai 1944, unitatea în care fusese încadrat împreună cu alţi consăteni şi bărbaţi din satele mejieşe urma să-şi schimbe locul de antrenament militar undeva în partea stângă a Nistrului. Nu-mi amintesc cum am aat despre acest lucru, dar am alergat să-mi iau rămas bun (mama era bolnavă).

Ne-am întâlnit pe şoseaua dintre Cinişeuţi şi Ţareuca. Tata m-a luat în braţe, 95

30 de întrebări de-acasă având în spate echipamentul soldăţesc, şi aşa împreună am urcat panta şoselei.

Ajunşi la capătul podului provizoriu peste Nistru, ne-am despărţit, ca să nu-l mai văd vreodată.

Deseori îmi amintesc cum în martie 1944, ind singur acasă, m-am trezit cu doi soldaţi sovietici, care încercau să deschidă beciul. Impus de dânşii, le-am deschis uşa. Ei au tras din revolvere întâi într-un butoi cu vin, apoi în altul, găurindu-le. După ce au băut pe săturate - au plecat, ca peste vre-o 20 de minute să vină un pluton întreg, unii aveau deja şi căldări. Au băut şi au luat cât au putut, restul vinului a curs în beci din butoaiele găurite.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- După construcţia barajului de la Dubăsari, nivelul apei în Nistru s-a ridicat mult, Rezina s-a pomenit în zona inundată şi aproape în întregime a fost strămutată pe deal, unde odinioară erau plantaţiile de viţă de vie europeană. Într-un timp relativ scurt Rezina a devenit un orăşel modern, cu blocuri locative în mai multe etaje, şcoli noi, spital, Casă de cultură etc., însă lipsesc grădinile care duceau faima localităţii. Nu mai este grădina publică care impresiona prin ambianţa copacilor decorativi şi a pomilor fructiferi – situaţie mai rar întâlnită.

După decesul mamei revin cam rar la Rezina, de regulă, la Paştele Blajinilor. În ultimii ani constat cu regret că feţele oamenilor nu mai emană acea căldură şi bunăvoinţă ca altă dată, lumea este tot mai tristă şi mai neliniştită de exodul masiv al tinerilor, persoanelor apte de muncă, priveşte cu neîncredere în ziua de mâine. Toate acestea sunt consecinţele activitaţilor nechibzuite şi incerte ale guvernărilor şi clasei politice din ţară. Este o tragedie, când populaţia nu mai are încredere în autorităţi.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Am plecat demult din Rezina şi nu dispun de informaţie pentru a da nişte nume concrete. Cert este însă faptul că aceste personalităţi ar putea  identicate, cu concursul săptămânalului CUVÂNTUL, în cadrul unei analize transparente, multilaterale, obiective a faptelor celor care, pe parcursul secolelor, au fost implicaţi în viaţa localităţii, şi-au adus contribuţia la dezvoltarea şi promovarea imaginii Rezinei.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am fost printre cei mai stăruitori şi disciplinaţi elevi şi studenţi. În permanenţă am fost şeful clasei şi al grupei studenţeşti, am participat la activi96

30 de întrebări de-acasă tatea extracurriculară. Cu plăcere îmi amintesc despre evoluările sportivilor din şcoala noastră la sărbătorile oraşului, care aveau loc pe scena Casei de cultură.

Nu am fost disident, dar nu puteam suporta nedreptatea şi imoralitatea. În acest context îmi amintesc un caz. După primul an de studenţie toată vara i-am ajutat mamei la construcţia unei case noi, în locul celei demolate în rezultatul revărsării Nistrului. În august, când m-am întors la facultate, am aat că, spre deosebire de alţi studenţi cu o stare materială mult mai bună, dar şi „relaţii”cu comisia de repartizare, eu nu mai am loc în căminul studenţesc. Nedreptatea m-a făcut să depun cerere rectorului, ca să-mi elibereze documentele pentru a-mi găsi un alt loc de studii sau muncă. Rectorul V.Cepurnov mi-a reproşat ”lipsa de patriotism” faţă de universitate şi m-a convins să rămân. Analizând la rece situaţia, am înţeles că, lipsit de careva susţinere, cu excepţia ajutorului pe care îl aveam de la mama, salvarea mea rezidă într-o autodisciplină de er şi o muncă asiduă în domeniul ales.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Capacitatea de a munci, devotament domeniului în care activează, sinceritate şi corectitudine, verticalitate şi demnitate.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- În linii mari - da. Am obţinut tot ce a fost posibil în condiţiile de viaţă de care am avut parte. Am o familie cu care mă mândresc. Copiii s-au aranjat în viaţă şi încearcă să-şi realizeze scopurile lor. Împreună cu soţia continuăm să muncim şi să implementăm în conştiinţa tinerei generaţii, concomitent cu esenţa legilor zicii, noţiunile de comportament destoinic într-o societate sănătoasă.

Trebuie să recunosc, că la ultimul capitol întâlnim tot mai multe dicultăţi, pentru că societatea contemporană, în opinia noastră, dă tot mai multe semne de degradare şi vina principală cred că o poartă forţele politice.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- În activitatea mea ştiinţico-didactică m-am bucurat de ajutorul mai multor persoane, cărora, protând de posibilitatea oferită de CUVÂNTUL, ţin să le mulţumesc, în mod public, din tot suetul. Este vorba, în primul rând, de părinţi, care demult nu mai sunt în viaţă. Tata, având numai studiile şcolare, necătând la greutăţile cu care se confrunta în perioada interbelică, a făcut tot posibilul pentru ca să fac studii gimnaziale. Îmi amintesc cu câtă bucurie şi mândrie îi vorbea tata unei rude că eu am susţinut examenul de admitere în gimnaziu cu nota 9,25. Dar mie, după ce m-a felicitat, mi-a spus: „Vezi că mai ai mult de muncit”. Un ajutor deosebit l-am avut din partea mamei, care, 97

30 de întrebări de-acasă rămânând singură, în condiţiile dure de după război, a insistat să urmez şcoala şi studiile universitare.

Am fost ajutat foarte mult de colegul de catedră de la USM, în prezent dr. Vitalie Târziu. Dânsul, ind absolvent al aceleiaşi facultăţi, avea mai multă experienţă, care mi-a prins foarte bine la nisarea cu succes a lucrării de doctorat. Rămân recunoscător şefei de laborator la Institutul de Fizică a Semiconductorilor al Academiei de Ştiinţe a URSS din Sankt-Petersburg, dr.

Irina Mocian, cercetător experimentat, la care am apelat de mai multe ori în calitate de doctorand; profesorului D.N.Nasledov, şef de laborator la Institutul Fizico-Tehnic al Academiei de Ştiinţe a URSS. 11. Vă mai leagă ceva de oraşul natal?

- Bineînţeles, că da. În cimitirul din Rezina odihneşte mama, cu care mă întâlnesc sueteşte în ecare an. Venind la Rezina, ţin neapărat să cobor până la fosta casă de cultură de pe malul Nistrului, să trec pe la locurile unde am copilărit. Neapărat mă opresc la izvorul de la marginea oraşului, care îmi aminteşte de via noastră. Mergând pe strada principală a oraşului îmi amintesc cu tristeţe cum l-am însoţit pe tata la război.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi savantul şi profesorul Valeriu Muşinschi?

- Aş putea menţiona şcoala de optică şi spectroscopie, care a apărut şi s-a dezvoltat odată cu activitatea mea la catedra cu acelaşi nume de la USM. Mă mândresc cu discipolii mei, mulţi dintre care au devenit doctori şi doctori habilitaţi. Cu rezultatele ştiinţice, apreciate la noi în ţară şi peste hotare, cu cele 17 brevete de invenţii, manualele, monograile, ghidurile didactice şi sutele de alte lucrări ştiinţice, cu cei peste 600 de tineri specialişti în spectroscopie - soft-ul care a căpătat o largă utilizare în domeniul actualei nanotehnologii.

Mă mândresc cu membrii familiei mele, cu rudele şi prietenii, care şi-au menţinut verticalitatea în condiţiile deloc uşoare ale ultimilor 20 de ani.

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia, Camelia, este conferenţiar universitar, doctor în fizică şi matematică şi activează din primele zile ale fondării la Universitatea Tehnică a Moldovei. Depune eforturi enorme şi se bucură de rezultatele muncii sale. Se mândreşte cu generaţiile de studenţi, la pregătirea cărora şi-a adus contribuţia, mulţi dintre care ulterior au devenit profesori şi academicieni.

Feciorul Corneliu a absolvit Institutul Militar de Telecomunicaţii din Kiev. Din 1992 a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al RM, a urmat pregătirea în Centrul European de Studii în Securitatea Economică ”George C.Marshall” din Germania, în prezent este reprezentant al ONU în diverse state din Europa 98

30 de întrebări de-acasă şi Asia. Fiica lui şi nepoata mea, Corina, urmează studiile la o universitate din Anglia. Feciorul Radu, absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii de Stat din Moldova, ind şocat de atitudinea societăţii din Moldova faţă de ştiinţele exacte, după evenimentele din 1989 a absolvit Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrare din Bucureşti şi MBA al Universităţii din Cambridge (Anglia). Îşi continuă activitatea în Sistemul Bancar Raiffeisen (Austria).

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Discuţiile interminabile pe aceste două teme au devenit ridicole şi nu fac cinste cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent din care tabără fac parte. Ele sunt determinate de divizarea societăţii pe criterii etnice, sunt stimulate de interesele elementelor proruse din societate, precum şi de nişte interese politice meschine. Strigător la cer este faptul că chiar unii din preşedinţii statului nu cunosc (sau nu au dorit şi nu doresc să recunoască) denumirea corectă a limbii pe care o vorbesc. Savanţii şiau expus opinia, iar documentele istorice, inclusiv opera poetului Eminescu denotă clar: „limba noastră este română şi punctum”, iar denumirea Cu soţia Camelia, feciorii Corneliu şi Radu corectă a istoriei neamului nostru este istoria românilor. Este şi mai trist faptul că unii politicieni, dar şi aşa-numiţi cercetători ştiinţici, recurg conştient la falsicarea documentelor istorice, tratarea subiectivă a acestora şi a evenimentelor, fapt pentru care nu sunt taxaţi de societate.

Eu consider că există, totuşi, o posibilitate de a pune capăt acestor discuţii inutile: să aducem la putere nişte lideri politici capabili să manifeste curaj şi voinţă, ca şi Alexandru I.Cuza în anii 1859-65, şi să facă modicările de rigoare în Constituţie. Atât timp cât politicienii nu vor manifesta responsabilitate civică şi verticalitate naţională, vom rămâne de râsul popoarelor 99

30 de întrebări de-acasă cu care contactăm, iar rivalitatea din interiorul societăţii va continua.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi savantului Valeriu Muşinschi, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Trebuie să i conştient de faptul că viaţa îţi este oferită pentru un interval limitat de timp, în care poţi realiza ce ţi-ai programat, reieşind din interesele proprii şi doleanţele membrilor societăţii din care faci parte. În acest context m-am străduit să u corect şi cinstit în relaţiile cu colegii, prietenii, rudele şi membrii familiei, opiniile cărora le-am respectat şi cărora le-am acordat ajutorul disponibil. În activitatea ştiinţică şi didactică consider important respectarea principiilor lozoce şi metodologice, caracterul intransigent şi bazat pe adevăruri ştiinţice. Nu pot ceda interesele naţionale, precum nu pot accepta neglijenţa şi interesele meschine, tipurile de fobie. Respect mândria naţională şi tot ce se referă la armarea onestă a personalităţii. Nu accept inconsecvenţa politicienilor care trădează interesele poporului şi ale electoratului.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Prietenii - nu. Unii dintre foştii mei colegi şi-au permis această slăbiciune şi acum, când ne întâlnim, observ pe feţele lor unele efecte, pe care eu nu leaş suporta.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Voi remarca doar unele. În după-amiaza zilei de 28 iunie 1940 eram cu prietenii pe malul Nistrului.

Deodată, din cealaltă parte a râului, în bărci de cauciuc au apărut mulţi militari.

Speriat, am fugit acasă, unde era numai fratele mai mare, apoi am alergat la vie să le spun părinţilor că ruşii au trecut Nistrul. Îmi era tare frică. Cu un an în urmă, într-o seară, pe timp de iarnă, fusesem martor cum grănicerii de pe celălalt mal al râului au împuşcat o familie întreagă - tatăl, mama şi doi copii, care, protând de gheaţa ce acoperise Nistrul, încercaseră să se refugieze în Basarabia.Victimele au zăcut pe gheaţă până noaptea, când grănicerii ruşi, după întâlnirea cu reprezentanţii pichetului de grăniceri români, au retras cadavrele.

Am avut nefericirea să u martor al foametei din anii 1946-47. Nu pot uita cum într-o seară din iarna anului 1946, un cunoscut de-al mamei, care ne-a adus nişte vreascuri din pădure, s-a aşezat la gura sobei să se încălzească, potolindu-şi foamea cu o bucată de macuh. Iar peste câteva zile am aat că nenea Timofei s-a stins din viaţă.

Mă dor evenimentele legate de deportările din 1940 şi 1949. Nu pot să uit semnele de adio date de o colegă de şcoală în timp ce se urca împreună cu rudele într-un camion pentru a  deportaţi în Siberia. După ani de suferinţă 100

30 de întrebări de-acasă în regiunea Kurgan, Lenuţa s-a întors la baştină, dar în scurt timp a decedat.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu am fost angajat în politică. Consider că este o activitate murdară, incompatibilă cu demnitatea, în care îşi găsesc locul foarte multe mediocrităţi.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Guvernanţi noştri au făcut lucruri bune, mai puţin bune şi deloc bune.

Printre lucrurile bune aş menţiona Declaraţia de Independenţă, la elaborarea şi adoptarea căreia un rol deosebit au jucat aşa personalităţi devotate cauzei naţionale ca Gheorghe Ghimpu, Leonida Lari, Alexandru Moşanu, Lidia Istrati etc., care, într-o luptă acerbă cu forţele nomenclaturiste, şoviniste şi antinaţionale, au izbutit să obţină victoria în şedinţa Parlamentului din august 1991.

Nu mi-a plăcut comportamentul primului preşedinte al Republicii Moldova în evenimentele din ianuarie–iunie 1992, când a fost eliberat liderul separatist de la Tiraspol I. Smirnov, capturat cu riscul vieţii de către oamenii generalului Ion Costaş; cum au guvernat agrarienii şi comuniştii, care au fost preocupaţi doar de realizarea propriilor interese şi a intereselor unor forţe ostile poporului.

Anume ei au scindat societatea noastră, au creat problemele legate de limba şi istoria ţării ş.a.

Nu-mi place lupta permanentă între Preşedinţie şi Guvern, legată de tendinţa unor persoane de a acapara puterea absolută în stat, soldată cu o serie de consecinţe grave cum ar  enclava Găgăuzia, nerespectarea legislaţiei, corupţia în justiţie, oligarhizarea puterii etc.

Sunt nemulţumit de fosta guvernare comunistă, dar şi de actuala, care nu numai că n-au întreprins nimic pentru evidenţierea şi tragerea la răspundere a persoanelor care au furat averea poporului, devenind proprietari ai unor averi fabuloase, dar au şi promovat activ la putere multe persoane cu „mâini murdare”. În linii mari se poate arma că în ultimii 20 de ani Moldova a avut parte de un regim pseudo-democratic. De aici şi situaţia social-economică precară în care ne aăm. Conform datelor instituţiei cu caracter internaţional Heritage Foundation Index of Economic Freedom, Republica Moldova ocupă locul 124 în lume în domeniul libertăţii economiei, încadrându-se între India şi Nigeria. Noi trăim într-o ţară cu democraţie nefuncţională şi o economie „în principiu liberă”.

Un lucru extrem de important pe care vreau să-l menţionez este faptul că după 2009 am obţinut mai multă libertate de exprimare, mass-media a devenit mai independentă.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, 101

30 de întrebări de-acasă economică şi socială în care s-a pomenit?

- Situaţia economică, socială şi culturală în Republica Moldova poate  redresată numai în circumstanţe politice sănătoase şi civilizate. Cu regret, pe parcursul ultimilor 20 de ani Moldova este arena unei lupte acerbe dintre partidele politice, unicul şi principalul scop al cărora este acapararea puterii, împărţirea portofoliilor şi soluţionarea problemelor personale ale liderilor acestor partide. După venirea la putere, toţi uită de interesele şi problemele cetăţenilor.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Moldova a ajuns la situaţia actuală în mare parte datorită indiferenţei manifestate de o bună parte din societate, de care s-au folosit unele partide. Şi totuşi eu sunt convins că situaţia poate  schimbată spre bine. Este nevoie ca lumea să nu e indiferentă faţă de activitatea autorităţilor locale şi centrale. Un rol deosebit aici trebuie să-l joace intelectualitatea. Valoricând ecient experienţa acumulată în primii ani de luptă pentru cauza naţională, forţele cu adevărat democrate ar putea aduce Moldova în Comunitatea Europeană, asigurând aici un nivel de viaţă decent.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Muşinschi?

- Iubirea reciprocă şi înţelegerea responsabilităţii unei familii. Străduinţa de a trece peste toate obstacolele întâlnite ulterior şi susţinerea reciprocă s-au consolidat după naşterea copiilor. Ne-am convins că am procedat corect şi avem de ce ne bucura.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Părinţii, ulterior soţia mea, mai mulţi colegi.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Când copiii erau acasă, cu toată familia frecventam instituţiile de cultură.

Acum o parte de timp îl dedicăm refugiului în spaţiul virtual oferit de Internet, alta - lotului de pământ, obţinut de către soţie de la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde am amenajat o grădină frumoasă cu pomi fructiferi şi viţă de vie şi care îmi oferă posibilităţi pentru o relaxare totală. Anume acolo primesc o deosebită plăcere în ecare week-end, din iunie până în octombrie. Ziua de muncă este urmată de deschiderea televizorului şi răsfoirea ziarelor din care spicuiesc informaţiile despre tot ce se întâmplă în lume şi, în special, în ţară.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţia, cu care întotdeauna am găsit limbaj comun. Mă cunosc foarte bine 102

30 de întrebări de-acasă feciorii şi nepoţica. Mă cunosc colegii de facultate de la Universitatea de Stat din Moldova şi alte instituţii de peste hotare, cu care am avut şi mai am posibilitatea de a mă întâlni şi a discuta. Mă cunosc discipolii mei, cărora le-am acordat ajutorul de care aveau nevoie.

26. În casa familiei Muşinschi ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucatele moldoveneşti gătite de soţie, apreciate şi de mulţi colegi şi cunoscuţi: salate din legume proaspete, zeamă de pui, sosuri din carne de pasăre, colţunaşi şi plăcinţele cu poalele în brâu. De la masă nu trebuie să lipsească un vin bun sec.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Nu am avut „fericirea” să mă confrunt cu astfel de momente, dar au fost destule cazuri dicile. Eu am absolvit facultatea pe timpul când eram obligaţi să plecăm la muncă acolo unde hotăra comisia de repartizare. Fiind unul dintre cei mai bine pregătiţi absolvenţi şi, ca şef al grupei, am intrat la decanat cu un sfert de oră înainte de repartizare, unde am aat că am fost repartizat la Institutul Pedagogic din Tiraspol. Ulterior, în cabinetul rectorului, unde avea loc repartizarea, şeful comisiei m-a întrebat unde aş dori să-mi continui activitatea. I-am răspuns că sunt gata să plec oriunde aş putea să aplic cunoştinţele acumulate.

Mi s-a propus una din şcolile raionului Ungheni. Cinismul cu care am fost tratat mi-a provocat mare durere suetească, încât peste câteva zile am ajuns în spital.

Necătând la faptul că Inspectoratul şcolar al raionului a fost informat la timp că din motive de sănătate la 1 august nu mă voi putea prezenta la şcoală, conducerea acestuia a făcut o sesizare la Ministerul Educaţiei, care a intentat procesul de „pedepsire” care a durat câteva luni. Până la urmă, după ce am fost admis la doctorantură, nu fără susţinerea profesorului S.Lealicov, litigiul de judecată împotriva mea a fost casat.

Al doilea caz se referă la perioada anilor 1993-94, când se discuta chestiunea cu privire la desemnarea unui nou rector al Universităţii de Stat din Moldova, unde activam peste 50 de ani, ultimii 30 - în calitate de şef al catedrei de optică şi spectroscopie. Inspirat de principiile democraţiei, mi-am permis şi să-mi expun părerea despre candidaturile la postul de rector. După instaurarea în post a noului rector mi s-au creat aşa condiţii, că am fost nevoit următorii 10 ani să activez peste hotare.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Cu regret, şansa Republicii Moldova de a intra în comunitatea europeană a fost ratată prin lupta pentru putere a fostului preşedinte P.Lucinschi şi Guvernului I.Sturza. Acest adevăr istoric trebuie înţeles de către popor. Acum situaţia s-a 103

30 de întrebări de-acasă schimbat radical. O eventuală aderare poate avea loc numai în condiţiile în care nu va mai exista diferendul transnistrean şi Moldova va corespunde rigorilor de aderare. Ţinând cont de faptul că la capitolul reforme şi redresarea relaţiilor cu vecinii, de 20 de ani batem pasul pe loc, procesul de „pregătire” către aderare poate continua la innit. Între timp opoziţia prorusă, protând de bulversarea minţilor unei părţi a cetăţenilor Republicii Moldova, încearcă să distorsioneze şi mai mult situaţia. Moldova ar avea nevoie de 4-5 ani de muncă serioasă pentru a corespunde rigorilor Uniunii Europene. Dar pentru aceasta este nevoie de unirea eforturilor populaţiei de pe întreg teritoriul ţării, care să impună voinţa sa liderilor partidelor politice aate la guvernare.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Diferendul este determinat de interesele meschine ale demnitarilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Această situaţie le asigură posibilitatea unor afaceri protabile. Având în vedere că aceste interese au pătruns şi în domeniul politicului, problema devine şi mai complicată. Evenimentele din ultimul timp, pare-se, demonstrează că populaţia de pe ambele maluri începe să înţeleagă cine este vinovat de cele întâmplate. În aceste condiţii societatea civilă ar trebui să sporească presiunea asupra Puterii, cerându-i acţiuni concrete de schimbare a situaţiei. Ţinând cont de poziţia Rusiei de a menţine sub control propriu această regiune, în tratative trebuie să se implice mai activ UE şi SUA, lucru care depinde mult de iniţiativele şi poziţiile guvernării de la Chişinău. O posibilă variantă ar  admiterea pe teritoriul Republicii Moldova a forţelor NATO, fapt ce ar stimula voinţa politică a UE şi SUA de a se implica în problemele regiunii şi ar impune Moscova să-şi revadă poziţiile.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat pământenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Rezinenilor le-aş dori să conştientizeze că soarta lor depinde de capacitatea de-a impune Puterea să-şi facă datoria cu cinste. Le doresc să e vigilenţi şi activi în demascarea şi contracararea activităţii aşa numiţilor „salvatori ai poporului” de tipul lui Tkaciuk, Voronin, Dodon şi Ko, care sunt preocupaţi de revenirea la putere şi acapararea de noi averi. Cititorilor le doresc multă sănătate, curaj şi o viaţă decentă pe care o merită, încredere, optimism şi luciditate în opera de a alege, inclusiv cu ajutorul publicaţiei CUVÂNTUL, grâul de neghină, pentru a atinge obiectivele la care speră.

104

30 de întrebări de-acasă

Nu este exclus că ne vom întoarce înapoi la sapa noastră îndrăgită de lemn

Iuri Platon s-a născut în satul Mateuţi, raionul Rezina. A absolvit Şcoala de Arte Plastice pentru Copii Dotaţi din Chişinău, apoi Institutul de Arte din Tallin, Estonia. Nouă ani a lucrat profesor la Institutul de Arte din Chişinău, iar din 1996 este artist liber profesionist în Germania. În 1987 devine membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din URSS, iar peste trei ani - şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici din R.Moldova. În anii 1997-98 iniţiază şi organizează la Chişinău primul şi al doilea simpozion internaţional al sculptorilor.

Activitatea de artist plastic a lui Iuri Platon a fost apreciată cu nouă premii prestigioase, inclusiv Premiul Ministerului Tineretului şi Sporturilor din Republica Moldova (1992), Premiul de Stat al Republicii Moldova (1996), Premiul întâi al Simpozionului sculptorilor Radio Europa Liberă, Republica Cehă (1997), Bursă a Cercului de Artă din Meppen, Germania (2000-2004), Premiul întâi la concursul „Memoria Jertfelor Regimului Stalinist”, Chişinău, R.Moldova (2009) ş.a. În perioada 1991-2008 a avut peste 20 de expoziţii individuale în Republica Moldova, Germania, Spania, Italia, Franţa şi tot cam la atâtea a participat împreună cu alţi artişti plastici.

105

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Iuri Platon! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Când eram copil noţiunea de „casă” era pentru mine satul natal. Când eram student în Estonia, acasă era Moldova, tot ce ţine de această ţară.

Odată ce trenul trecea pe teritoriul Moldovei, gata, mă simţeam ajuns acasă. Într-o perioadă de timp şi la Chişinău mă simţeam acasă. Mai ales în partea veche a oraşului, unde am trăit, crescut şi învăţat de la 11 ani, la şcoala internat de arte plastice. Cunoşteam pe de rost toate cartierele. Fiecare stradă îşi avea sunetele şi mirosul ei, pe care le-am învăţat şi îndrăgit.

Acum pentru mine acasă nu mai înseamnă nici Moldova, nici Chişinăul, şi nici satul Mateuţi, de unde mă trag. Pentru mine acasă înseamnă doar casa mea, atelierul unde lucrez. Acasă mai este şi atelierul meu de la Orheiul Vechi, unde am o casă de refugiu. Dar pot să zic că sunt acasă când mă au în curtea părinţilor mei.

De foarte mulţi ani stau cu un picior în Moldova şi altul în Germania, unde este familia mea şi unde am un atelier pe care îl închiriez deja de 15 ani în oraşul Leipzig. De ecare dată când vin de undeva, din Moldova sau din Europa, odată ce intru în atelier şi arunc valiza pe podea, simt automat că am ajuns acasă.

Chişinăul s-a schimbat foarte mult, de când copilărisem eu şi până acum, a devenit cu totul alt oraş, s-a schimbat şi lumea, şi Moldova s-a schimbat foarte mult. Acum eu nu mai simt că armonizez cu ea, de aceea acasă sunt doar în atelier.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Mămica. Eu am început să desenez devreme, numai că pentru mine aceasta era o pasiune chiar de la începuturi. Dacă mă apucam să desenez ceva de dimineaţă nu mă mai lăsam până în seară. Mama a fost întotdeauna învăţătoare, a lucrat în şcoală şi educaţia copiilor a fost meseria ei, iar primele lecţii de desen tot ea mi le-a predat. Apoi am învăţat un an la şcoala de pictură din Rezina, unde am fost primul elev înmatriculat. Însă mai serios am învăţat după clasa a patra, când am venit la şcoala medie internat de arte plastice de la Chişinău. Maestrul Victor Marinescu mi-a fost unicul profesor timp de şapte ani, cât am stat la internat.

Dar primul profesor probabil că a fost Dumnezeu.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Despre buneii şi străbuneii mei ştiu foarte multe. Străbuneii şi bunelul 106

30 de întrebări de-acasă meu au fost meşteşugari. Străbunelul meu, Vasile Ţurcan, a avut un atelier foarte mare de tâmplărie şi erărie şi şcoаlă de meşteşugari. Un atelier de manufactură adevărată, cu utilaj englezesc, olandez, nemţesc şi făceau ocolo practic tot, de la butoaie şi geamuri, până la mobilă şi căruţe. Lucrau în trei, străbunelul meu şi cei doi i ai săi, ambii absolvenţi ai şcolii de meşteşugari şi ucenici. Când a trecut din viaţă, străbunelul a lăsat atelierul ilor. Ei au lucrat împreună până la 28 iunie 1940, atunci s-a terminat cu atelierul, şcoala, manufactura, utilajul. Aceasta a fost o tragedie. Bunelul a continuat să se ocupe cu meşteşugăritul, dar a fost impus să lucreze în colhoz. Atelierele bunelului au devenit atelierele colhozului, totul a fost dat forţat-de bună voie. Numai datorită acestui fapt bunelul nu a fost deportat.

El mai avea acasă un atelier improvizat, mic de tot, pe care l-am apucat şi eu. Bunelul era încrezut că eu voi duce ştafeta, iar pe la vreo patru ani bunelul m-a luat la el, zicând că sunt destul de mare şi e timpul să încep a învăţa meseria. Aveam locul meu în atelier, sculele mele. Când pleca bunelul undeva la instalat, neapărat trebuia să u şi eu cu el. Am chiar şi o amintire de la cinci ani, când mi-am accidentat un deget. Şi acum port defectul acesta.

Pe lângă pedagogie, mama întotdeauna s-a ocupat şi se ocupă cu foarte multe lucruri. A selectat folclor. Acum se ocupă cu elevii din mai multe sate, are un colectiv etno-folcloric, participă la festivaluri.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Mereu când mă au în afara Moldovei, când se schimbă anotimpurile şi simt aerul schimbărilor, mirosul de pământ, tot la ce pot să mă gândesc este dorinţa de a lăsa totul şi a veni acasă. Ţăranul în mine s-a născut atunci când mi-am luat o gospodărie în Butuceni, la Orheiul Vechi. Atunci, prima dată în viaţă am început să sădesc şi eu ceva, pentru că, deşi m-am născut la ţară, niciodată nu mi-au plăcut lucrările agricole.

Toamna, când cad frunzele, iarăşi sunt cu gândul acasă. Aşa probabil este ecare om, îşi derulează ecare amintire de mii şi mii de ori.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- După părerea mea subiectivă, în ultimii 15-20 de ani, satul Mateuţi a mers numai spre degradare, ca toate satele din Moldova. Lumea care locuieşte permanent în Moldova este obişnuită şi nu observă, nu-şi dă seama de aceasta. Ea nu prea înţelege starea în care se aă şi i se pare că aşa este normal. Întotdeauna când patologia ajunge la proporţia de a  majoritară, ea devine normă. Deci atmosfera din satul Mateuţi pentru lumea de acolo 107

30 de întrebări de-acasă pare normă. Comparând cu situaţia de 20 de ani în urmă, când eu eram adolescent, satul Mateuţi şi toate satele din Moldova erau complet altfel, mult mai îngrijite, mai frumoase ca aspect, lumea era mai gospodăroasă.

Acum ai senzaţia că oamenii distrug tot ce pot distruge. Mulţi dau vina pe sărăcie, eu zic că oamenii sunt săraci deoarece sunt degradaţi. Lumea şi din punct de vedere moral, psihologic de asemenea s-a schimbat. Ea a devenit foarte indiferentă. Nu-i interesează absolut nimic, nu vor să lucreze nici măcar în gospodăria lor. Nu-i interesează nici cum se îmbracă, nici cum arată, nici cu ce se ocupă copiii. Pot sta părinţii şi copiii în curte, copiii înjură părinţii şi pe ei nici măcar nu-i deranjează acest lucru. Părinţii înjură copiii şi ei nici nu reacţionează, considerând acesta un lucru foarte normal.

Cel mai grav este că nici nu ştiu care ar  ieşirea din această degradare. Îmi imaginam înainte că dacă chiar ar veni nişte extratereştri şi i-ar da ecărui ţăran câte o sută de mii de lei, când am veni peste o lună să vedem ce s-a schimbat nu vom vedea nimic. Una e să ajuţi omul când el vrea ajutat şi alta e să-l ajuţi când el nu o vrea.

Când stai la poalele muntelui, nu poţi vedea muntele ca atare, doar îndepărtându-te şi primind o perspectivă poţi vedea cum el arată cu adevărat.

Numai atunci îţi poţi da seama de situaţia şi degradarea Moldovei, când cunoşti modul de viaţă al altor societăţi.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Au fost gospodari mari pe care s-a ţinut tot satul, au fost preoţi, evident că au fost multe personalităţi pe care eu nu pot să le ştiu, dar maică-mea ar putea vorbi despre multe dintre ele. Cred că cei care se ocupă de istorie le ştiu.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am fost activist numai în ceea ce ţine de specialitate. Am învăţat la şcoala internat de arte plastice, de aceea ştiam că arta plastică îmi va  profesie pe toată viaţa şi în şcoală şi la facultate eram printre liderii la specialitate, elevii care făceau carcasa clasei. Lucram foarte mult, inclusiv şi facultativ şi foarte mulţi colegi îmi urmau pilda. În rest, nu m-am implicat niciodată în nimic. Nu mi-a plăcut nici să u comsomolist, nici activist. Doream să u lăsat în pace ca să mă ocup de meserie şi de studiu.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

108

30 de întrebări de-acasă - Dacă aţi  întrebat aceasta pe un copil, probabil că el ar spune că un prieten trebuie să e bun la inimă, cuminte... Dar eu nu cred că prietenii se aleg după calităţi, la fel cum nu-ţi poţi alege familia după calităţi. Prietenii se aleg singuri de la sine. Eu, spre exemplu, am avut şi am prieteni care au calităţi care nu-mi plac. Ei şi ce dacă nu-mi plac? Oricum îmi sunt prieteni.

Eu tot am calităţi care nu le plac multor prieteni, dar aceasta nu înseamnă că nu putem  prieteni. Eu cred că prietenia e un lucru care se formează în mod natural şi trebuie să reziste în timp. Nu poţi să cunoşti azi o persoană şi mâine să zici că ai un prieten nou. Trebuie să treacă foarte mult timp ca să-ţi dai seama că el îţi este prieten şi adevăraţii prieteni pot  doar cei din copilărie, cei cu care ai crescut. Cu trecerea timpului devine mult mai greu să-ţi găseşti un prieten, poţi să-ţi faci un amic, un cunoscut bun.

Pentru mine prietenii sunt colegii de la internat, pentru că am fost ca o familie, învăţam împreună, locuiam împreună, iar timp de şapte ani desigur că s-a legat o prietenie care rezistă în timp.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Viaţa este un lucru in nit. Marele Michelangelo în ultimii săi ani de viaţă a zis că el tocmai atunci a înţeles ce este sculptura şi cum trebuie ea să e. El zicea că dacă ar mai avea câteva zeci de ani de trăit abia acum ar începe să facă sculptură adevărată.

Dacă zici că te-ai realizat înseamnă că e gata, nu mai ai pentru ce să trăieşti. Doar un om care nu a avut un alt scop în viaţă decât să facă o familie, să-şi crească copiii şi să-i vadă la casa lor poate să zică că s-a realizat. Un om de creaţie, unul de ştiinţă, un intelectual niciodată nu va zice că s-a realizat.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Întotdeauna soarta mi-a trimis în cale oameni absolut străini, care m-au ajutat. Nu-s credincios, dar asta mă face să gândesc că o forţă superioară a avut grijă de mine. Încă la şcoala de arte plastice am avut noroc de profesorul meu, Victor Marinescu. După şcoală am avut noroc de o profesoară care din propria iniţiativă s-a apucat de capul meu şi a zis că ea trebuie să lucreze cu mine. Acum, când lucrează un profesor cu un elev se numeşte ore facultative şi costă bani grei. Pe atunci dumneaei nici nu s-a oferit, ci s-a impus, a zis că de azi înainte ai să vii de două ori pe săptămână la mine, ai să aduci lucrările şi eu am să-ţi spun ce să faci mai departe. Nici nu realizam că astfel de servicii ar putea costa bani.

După şcoala internat rămăsesem între cer şi pământ. Cât eram elev aveam un acoperiş deasupra capului, iar după absolvire nu vroiam să plec la 109

30 de întrebări de-acasă părinţi la Mateuţi - după ce am crescut în oraş nu-mi mai imaginam ce voi face la sat. Mai târziu am avut noroc de un alt profesor, Roman Manevici, un sculptor care, neindu-mi nici rudă, nici cunoscut bun, când am ajuns întâmplător la el în atelier, mi-a zis: înţeleg că nu ai unde dormi noaptea aceasta, poţi să rămâi la mine. A doua seară s-a repetat discuţia. Şi tot aşa timp de un an m-a adăpostit în atelierul său. La un moment dat a început să mă întrebe cum stau cu banii, mănânc ceva sau nu. Deşi avea copii proprii şi nu putea să mă întreţină la nesfârşit, m-a luat de ucenic, timp de un an am lucrat cu el. Nu m-a ajutat numai material, dar am şi trecut la el o şcoală foarte serioasă.

Toată viaţa am avut noroc de oameni foarte de treabă care s-au ataşat de mine atât de serios, de parcă le-aş  fost cineva apropiat.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Doar părinţii, casa părintească şi amintirile din copilărie. Merg destul de rar la Mateuţi, când vin, comunic numai cu părinţii - de mic Sculptură. Trei treimi de cale, gresie, am plecat din sat şi de aceea puţin 2008, or. Meppen, Germania ce mă leagă de baştină. Locurile unde am copilărit trezesc emoţii şi sentimente de ecare dată, dar din păcate şi ele s-au schimbat.

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi artistul plastic Iuri Platon?

- Nu mă mândresc cu nimic şi nici nu-mi pot imagina cum aş numi ceva cu ce m-aş putea mândri. Dacă aş avea premiul Nobel, poate m-aş mândri. În rest, cu ce aş putea să mă mândresc?

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Noi în familie suntem trei persoane şi toţi trei acum locuim separat.

110

30 de întrebări de-acasă Soţia este actriţă de profesie, a lucrat toată viaţa în teatru, cinema. Acum locuieşte la Berlin. Cinci ani cât a stat în Moldova a lucrat la teatru. În Germania a lucrat în mai multe teatre şi a avut foarte multe roluri în lme. În ultimul timp activează mai mult ca actriţă de lm.

Feciorul mi-am dorit foarte mult să nu aibă nimic în comun cu arta, dar nu a ieşit. Slavă Domnului că nu a dorit să se facă pictor, ca şi taică-său, dar totuşi inuenţa mamei este evidentă. Vrea să e neapărat regizor de lme, lucrează de vreo 4-5 ani în calitate de asistent al şefului de producere al unei companii de lm de la Berlin. E un lucru care-i aduce satisfacţie, dar e unul provizoriu, pentru că doreşte în continuare să-şi atingă visul de a studia regia. Mulţi oameni din Moldova nu-şi pot imagina că, dacă părinţii au bani şi îţi doreşti să devii student la o facultate, să nu te primească. În Germania şi în lumea modernă aşa ceva nu există. Studiile nu se plătesc, contra plată nu te primeşte nimeni la universitate. Totul se bazează numai pe cunoştinţe, iar concurenţa este foarte mare. Sunt facultăţi la care nu există concurenţă, dar la regie este una extrem de mare. De aceea, deja de câţiva ani el tot încearcă şi nu reuşeşte, dar speră.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- De mai mult de două decenii eu ştiu că limba pe care o vorbesc eu, o vorbesc părinţii mei şi au vorbit-o buneii şi străbuneii mei este româna.

Eu nu am avut niciodată dubii la acest capitol. În Estonia, eram vreo 25-30 de studenţi moldoveni, scriam cu caractere latine şi când trimiteam câte o scrisoare acasă, adresa pe plic tot o scriam cu caractere latine. Am ştiut mereu că limba mea este româna, nici nu ne închipuiam că poate să se numească altfel. Există dialect moldovenesc al limbii române, în el vorbeşte şi toată Moldova de peste Prut. Dar limba e română. La noi, aşa cum vorbesc oamenii prin sate, nici nu e în dialectul moldovenesc al limbii române, ci o limbă alcătuită din jargoane, care nu are nimic în comun nici cu limba română, nici cu limba rusă. Dar ei numesc asta limbă moldovenească. Toată Austria vorbeşte limba germană, nu există limba austriacă. Austriecii nu pun problema limbii. Ei ştiu că Austria este ţară aparte, nu are nimic în comun cu Germania, dar se vorbeşte limba germană. În Elveţia sunt trei limbi de stat, ei nu se apucă să amestece toate limbile în care vorbesc pentru a crea limba elveţiană.

Trebuie să treacă măcar încă o generaţie pentru ca toată lumea de la noi să înţeleagă denumirea corectă a limbii.

111

30 de întrebări de-acasă 15. Care sunt principiile de viaţă ale omului de artă Iuri Platon, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Nu pot fura şi nu am putut niciodată. Nu prea pot minţi, dacă se întâmplă să o fac, mint doar nişte nuanţe foarte mici atunci când vreau să fug de la întrebare. Nu-mi pot imagina cum l-aş bate pe cineva - nu-mi ajunge fantezie. Nu mi-am permis niciodată să distrug natura. Nu-mi imaginez să iau toporul şi să merg în pădure pentru a tăia ceva. Nu-mi imaginez cum aş putea omorî un animal. Când eram copil şi adolescent eram pescar obsedat, dar obsesia mea s-a terminat când am devenit conştient că peştele nu poate ţipa, dar pe el tot îl doare.

Principiile mele se rezumă la faptul că omul trebuie să trăiască în echilibru cu natura. Sunt aceleaşi principii care stau la baza religiei, cu toate că nu sunt un om credincios, dar mă conduc de aceste principii de bază.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Cred că nu există nici un om care nu a fost trădat măcar o dată.Trădarea este un lucru resc, deşi e dureros. De ecare dată când eşti trădat te prinzi că nici nu te-ai gândit niciodată că persoana dată va face aşa ceva. De ecare dată trădarea vine tocmai de la persoana de la care te-ai aşteptat cel mai puţin. Niciodată nu i-am iertat pe cei care m-au trădat, însă de ecare dată m-am prefăcut că nu am observat, nu mi-am dat seama. Niciodată nu am încercat să mă răzbun. Am suferit, s-a trecut, pot în continuare să comunic cu ei, să lucrez împreună, putem avea interese comune, dar nu voi uita niciodată ce au făcut.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Sigur că au fost, în viaţa oricui sunt astfel de momente, dar ceva de proporţii astronomice nu mi s-a întâmplat.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Întotdeauna am vrut să u la curent şi am urmărit ce se face în politică, dar direct nu m-am implicat niciodată. Încă  ind elev nu eram de acord cu politica statului sovietic. De aceea nu am vrut să u comsomolist. Am fost în organizaţia comsomolistă pentru că pe atunci era imposibil să nu faci parte din ea, dar când am plecat din şcoală, când am fost student la facultate, nu am stat la evidenţă nici o zi şi prima şi ultima dată am fost pedepsit pentru acest lucru după anul patru la facultate. Atunci de obicei studenţii de la toate instituţiile de învăţământ superior din Estonia mergeau la practică peste hotare în ţările socialiste. Cu toate că eram cel mai bun student, primeam bursă majorată, eram exemplar, 112

30 de întrebări de-acasă atunci când a fost aşată lista celor care merg la practică, eu nu guram printre ei. Am întrebat la caterdă de ce nu am fost în listă şi mi s-a răspuns: pentru că nu sunt în organizaţia comsomolistă. Şi atunci mi-au zis: мы, эстонцы, выполняем советские правила с немецкой точностью. Însuşi faptul că am plecat în Estonia să învăţ şi nu la Moscova, Petersburg sau Kiev era deoarece aveam o cu totul altă viziune şi nu eram de acord cu politica de atunci.

După absolvire, cu toate că am avut şanse să rămân în Estonia, am revenit în Moldova tot din considerente politice, deoarece era în toiul aşa-numitei perestroika, mi se părea că Moldova sigur va ajunge nivelul Europei în foarte scurt timp. Mă gândeam că dacă nu plec acum în Moldova, când ţara are nevoie de mine, cine o va face pentru mine? M-am întors, am predat la Institutul de Arte, credeam că fac un lucru foarte mare pentru stat.

La mitinguri nu am participat niciodată. În 87, când m-am întors în Moldova, în ecare zi când mă duceam spre atelier treceam prin piaţă, vedeam ce se face, stăteam un pic şi ascultam, ştiam că trebuie să u la curent. La prânz şi seara iarăşi alergam în piaţă, dar mereu pe primul loc puneam şi pun lucrul, profesia mea.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- De pe timpurile bălaei Mioriţa încoace consider că nu s-a schimbat nimic în politica Moldovei. Balada Mioriţa este absolut genială, ea explică foarte bine caracterul moldoveanului. Mioara, cu mintea ei de oaie, îl avertizează pe cioban că ceilalţi doi vor să-l omoare şi îi spune că are posibilitatea să acţioneze, are câini bărbaţi, are cai învăţaţi, are timp să se pregătească şi să-şi organizeze o strategie. El însă nu vrea nici să lupte, nici să facă nimic altceva, ci să aştepte când vor veni ceilalţi doi să-l omoare. Dar ind romantic şi foarte poetic el îi spune mioriţei: noi, poporul nostru, suntem sentimentali, poetici, leneşi şi incapabili de a organiza ceva. Alianţa pentru Integrare Europeană, care guvernează acum ţara, se aseamănă foarte mult cu acelaşi baci moldovean. Nu mi-a plăcut în politică faptul, că politicienii noştri niciodată nu au putut să se mobilizeze, nu au fost capabili de fapte concrete, întotdeauna au luptat numai pentru idee, pentru emoţii, numai cu lozincile. Avem o conducere foarte poetică şi nu una constructivă şi lucrativă de care este nevoie. Aici nu sunt de vină politicienii, dar mentalitatea noastră naţională. Până la urmă ecare popor este demn de conducerea sa.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

113

30 de întrebări de-acasă - Numai cele patru milioane de persoane ale Moldovei, dacă şi-ar schimba toţi mentalitatea, principiile de gândire. Eu întotdeauna ziceam că moldovenii au ştiut şi trebuie să ştie numai de ciomag. Multă lume crede că numai o dictatură ar putea salva Moldova, indcă moldoveanul poate  muncitor şi cinstit numai forţat. Eu cred că asta nu este soluţia.

21 Credeţi în viitorul statului Republica Moldova?

- Nu cred că Moldova are foarte mare viitor. Dacă Moldova intra în Europa, pentru ea asta ar  fost o salvare, pentru că în primul rând aveau să vină cadre străine, ar  fost testaţi specialiştii din toate structurile, ar  mai puţină corupţie şi mai mult profesionalism. Ar dispărea specula, principiul de a cumpăra de undeva foarte ieftin şi de a vinde la noi foarte scump.

Ar veni concernele mari europene, care ar avea liale la noi şi mărfurile ar  exact aceleaşi ca şi în Europa la aceleaşi preţuri. Nimeni nu ar mai cumpăra roşiile aduse, care au termen de valabilitate de un an, sigur că toţi ar cumpăra produse calitative.

Aceasta ar  o posibilitate de a începe a face ordine în Moldova. Europa ar pune condiţii dure, Moldova ar  obligată să construiască drumuri bune, spitale cum sunt în toată lumea, şcoli, grădiniţe care ar corespunde standardelor europene. De aceea am aşteptat şi m-am bucurat foarte mult când a apărut această idee de a merge spre Europa, deşi acum îmi dau seama că nu este exclus că ne vom întoarce înapoi la sapa noastră îndrăgită de lemn.

Aceste probleme nu sunt provizorii, este deja un fel de mod de viaţă, un stil de a trăi al Moldovei.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Platon?

- Atunci când un băiat se îndrăgosteşte de o fată, totul se petrece de la sine, se hotărăşte undeva Sus. Pe timpul meu tineretul avea altă părere despre familie. Când eram student la Tallin jumătate din căminul studenţesc era alcătuit din familii şi cam câţi studenţi erau, cam tot atâţea prunci. Viaţa era altfel, mai simplă. Acum tinerii se hotărăsc mult mai greu.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit?

- Am avut un caz când vroiam să devin student în Estonia. În Moldova facultate de arte plastice nu era, deci noi puteam studia numai în afara Moldovei, dar fără relaţii, fără aşa-numitul blat practic era imposibil să răzbaţi. În alte republici puteau să devină studenţi numai feciorii de artişti sau feciorii cuiva. Eu trei ani m-am chinuit ca să pot primi o repartizare la studii în Estonia, pentru că pe atunci nu puteai  admis dacă nu aveai 114

30 de întrebări de-acasă îndreptare din Moldova. Exista Ministerul Studiilor Superioare şi Medii de Specialitate, de unde trebuia să obţin îndreptarea. La 7 iulie începeau examenele de admitere, deci până la 1 iulie trebuia să mă prezint în Estonia.

Era deja sfârşitul lui iunie şi eu aşa şi nu puteam obţine îndreptarea. Trei ani mă tot purtau ca pe un copil prost, pentru că părinţii mei nu aveau relaţii şi eu de unul singur, copil de 17 ani, umblam prin ministere şi insistam să-mi dea şi mie îndreptare. Sigur că toţi îşi băteau joc de mine şi pur şi simplu mă purtau din cabinet în cabinet. La un moment m-am dat întro isterie, pierdusem denitiv controlul asupra mea, începusem să le zic celor din birou tot ce în mod normal nu îmi permiteam să spun cuiva. Le-am zis că sunt birocraţi, minciunoşi, că fără blat nu poţi intra la nici un institut. Au încercat să mă dea afară din birou, m-au ameninţat că vor chema miliţia, dar eu am zis că nu ies pentru că eu vreau să învăţ, iar mie nu îmi permit, de trei ani îmi pun piedici.

Până la urmă cei din birou mi-au spus să vin a doua zi, iar eu le-am zis că nu ies, rămân şi dorm acolo. Şi era printre toţi o persoană care la un moment dat a zis că poate eu am dreptate, poate că anume astfel de oameni trebuie de trimis la studii. Mi-a spus să vin a doua zi la ora 9 şi mi-a promis că se va ocupa de mine. A doua zi dimineaţă respectivul repede mi-a perfectat toate documentele, m-a trimis la Institutul Politehnic să depun documentele, a doua zi trebuia să primesc repartizarea şi să zbor la Tallin pentru că era ultima zi când se depuneau actele. El m-a sfătuit mai întâi să cumpăr bilet la avion şi după aceea să merg să depun documentele la Institutul Politehnic, iar dacă nu vor  bilete să-i spun şi el se va strădui să-mi găsească. Bilete evident că nu mai erau. Dânsul a sunat pe undeva şi mi-a găsit bilet, m-a întrebat dacă îmi ajung bani pentru ca să-l cumpăr.

Am luat repartizarea, el mi-a strâns mâna şi mi-a zis că mă aşteaptă peste patru ani, când va trebui să mă repartizeze la serviciu. Peste patru ani când am venit, ministerul nu mai exista. Evident că persoana care m-a ajutat nu mai era şi eu nu am reuşit măcar să-i mulţumesc.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Îmi place să nu fac nimic. Eu pot să vă spun ce nu-mi place să fac în timpul liber. Nu-mi place să merg la vânătoare, nu-mi plac motocicletele şi motocicliştii - cred că un om inteligent nu poate  motociclist iar un motociclist - om inteligent. Nu-mi plac localurile, restaurantele, cafenelele, cluburile de noapte; nu-mi place biliardul şi casinoul. Practic ceea ce le place la persoanele noastre VIP, mie nu-mi place. Îmi place să mă plimb şi, în majoritatea cazurilor, de unul singur în mijlocul naturii. De trei ori pe zi fac câte un cerc prin tot centrul oraşului.

115

30 de întrebări de-acasă Toţi cunoscuţii mei îmi cunosc obiceiul şi de ecare dată când mă întâlnesc zâmbesc. Am şi în Germania locurile unde îmi fac cercurile mele. Este şi un prilej de a face nişte mişcări zice, meditez, pur şi simplu îmi aduc corpul, suetul şi creierul într-o armonie. Am foarte multe ocupaţii, pasiuni. Îmi place tâmplăria, puţinele lecţii ale bunelului meu nu au trecut în zadar. Cred că e mai mult genetic, dar am îndrăgit şi practicat întotdeauna tâmplăria.

În atelier 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Cred că criticul de artă Tudor Braga. Este o glumă, dar există şi un procent de adevăr. Nu ştiu cine m-ar cunoaşte cel mai bine, atâta ştiu doar că eu singur pe mine nu mă cunosc.

26. În casa familiei Platon ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Niciodată nu am făcut cult din alimentaţie. De mulţi ani noi toţi trei membri ai familiei locuim aparte, este un mod de viaţă civilizat, modern şi de aceea  ecare din noi suntem cu bucătăria noastră. Eu mă alimentez practic tot aşa ca şi atunci când eram student - când şi ce îmi cade. Mai 116

30 de întrebări de-acasă puţin folosesc cărnuri. Îmi place tot ce ţine de peşte, legumele şi nu-mi place bucătăria sosticată. Prefer să iau masa acasă, la restaurant merg numai dacă asta cere profesia sau interesele de serviciu.

Referitor la băuturi, nu-mi place vodka, vodka colorată cu vopsea galbenă pe care moldovenii nu ştiu de ce o numesc coniac. Din băuturi alcoolice consum vinuri seci şi deoarece vinurile moldoveneşti sunt de o foarte proastă calitate şi foarte scumpe, comparativ cu vinurile produse în alte ţări, sunt nevoit să consum vinuri străine. Când mă au în Moldova din alcool consum vinurile de casă, cu toate că nu le consider vinuri foarte bune, dar dacă nu există alternativă atunci mă rezum la ceea ce e mai bun din ce-i rău.

Din băuturile calde, prefer ceaiul, doar acel negru infuzie, fără adaosuri.

Sunt conservativ, îmi place tot ce este simplu, pur şi primitiv.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Practic am descris deja toate momentele. A rămas primul şi cel mai important eveniment în viaţa mea ca profesionist - odihna în tabăra pionierească de la Peresecina. Acolo am hotărât că dacă părinţii nu pot trece cu traiul la Chişinău, atunci o voi face singur. A venit mătuşa mea de la Chişinău să mă ia de la tabără şi i-am spus că rămân la ea, pentru că eu trebuie să învăţ la şcoala de pictură. Când au venit părinţii să mă ia acasă, le-am spus că decizia mea nu se discută şi ei nu au avut încotro.

Un alt moment important a fost faptul că după şcoală am încercat să intru la facultatea de arte plastice de la Petersburg. S-a întâmplat că nu am reuşit. Sigur că atunci a fost o tragedie foarte mare pentru mine, dar îmi dau seama că a fost foarte bine, pentru că în anul care a urmat am realizat că Petersburgul nu era pentru mine, iar locul meu este Tallinul şi dacă studiam acolo, probabil, că mă formam un profesionist cu totul altfel.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Dacă ar  o stabilitate politică şi va rămâne guvernarea democrată, putem avea o şansă. Acum nu poate nimeni investi aici nimic pentru că nu există stabilitate politică. Eu am un proiect foarte mare cu monumentul deportaţilor care trebuie să e în faţa Gării Feroviare şi care este început, dar nu se mişcă tot din aceeaşi cauză că nu există stabilitate politică şi nimeni nu ştie ce va  cu Moldova până în seară. Dacă situaţia s-ar schimba, cred că integrarea ar putea să se întâmple într-un timp foarte scurt, pentru că un stat atât de mic ca Moldova ar putea să se isprăvească cu tot ce trebuie să înlăturăm şi să depăşim într-o perioadă foarte scurtă.

117

30 de întrebări de-acasă Atunci când se vorbeşte de nivel european nu ştiu de ce toată lumea are în vedere numai nivelul material. Moldova are mult mai multe automobile pe cap de locuitor decât, de exemplu, Germania. Apartamentele nu sunt mai rele decât cele din Europa, mobilierul este mult mai scump, utilajul este mult mai costisitor, moldovenii se îmbracă mult mai scump şi mai bine şi folosesc telefoane mobile mult mai scumpe decât europenii. Şi asta pentru că noi suntem materialişti şi punem accentul pe aceasta. Dar nimeni nu se gândeşte că cea mai mare diferenţă între Moldova şi Europa este diferenţa spirituală şi cea de mentalitate. După ce vii din Europa îţi dai seama că noi mintal, moral şi spiritual suntem mult mai degradaţi decât cei din Europa, încât nu ştiu dacă vreodată vom ajunge la nivelul europenilor.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Nu exclud faptul că încă zeci de ani această problemă nu va  soluţionată.

Unica soluţie, în opinia mea, este ca Moldova să meargă la compromis şi să recunoască Transnistria, să mute hotarul Europei pe Nistru şi să-i ajute pe toţi cei care vor vrea să treacă cu traiul în Republica Moldova. Numai că nici un guvern, nici un preşedinte, nici un politician nu va merge vreodată la un astfel de pas pentru că va  considerat drept cel mai mare trădător al naţiunii. De aceea acest compromis nu este posibil. Dar alte soluţii nu există, chiar dacă Transnistria s-ar uni înapoi cu Moldova, această unire ar  doar una ocială, politică, iar toată lumea de acolo, deja înrăită şi întărâtată împotriva Moldovei, ar continua să pună beţe în roate pentru statul nostru.

Aşa numitul guvern al Transnistriei este alcătuit din criminali, eu nu cred că Moldova are nevoie de astfel de cetăţeni.

Din cauza Transnistriei Moldova nu se poate integra în Uniunea Europeană.

Dacă nu exista diferendul transnistrean, care a fost special provocat pentru ca Moldova să nu poată face acest pas, noi deja era să m în Europa, odată cu România şi Bulgaria.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Să reecteze asupra lucrurilor de care vorbeam mai sus, să tragă careva concluzii, să e un pic mai autocritici şi să încerce să-şi mai schimbe un pic mentalitatea. Le mai doresc să  e sănătoşi!

118

30 de întrebări de-acasă

Şansa reînvierii presupune renaşterea intelectuală şi spirituală a neamului nostru Valeriu Capsâzu, doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar, s-a născut la 5 august 1957 în satul Pistruieni, raionul Teleneşti.

A absolvit Şcoala Pedagogică din Orhei (1976), Universitatea de Stat „M. Lomonosov” din Moscova, Facultatea Economie (1984), a făcut doctorantura la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe a URSS (1984-1989).

A activat în calitate de colaborator ştiinţic la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe a URSS (1984-1991); referent superior la Ambasada Republicii Moldova la Moscova (1991-1992); şef de secţie la Ministerul Economiei şi Reformelor al Republicii Moldova (1993 – 1995); membru al consiliului societăţii “Moldtelecom” (1998-2002); lector superior la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (2000-2002).

Din 2003 până în prezent - administrator la ÎS “Centrul de Expertiză şi Evaluare”; din 2002 până în prezent - conferenţiar universitar, şef catedră la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Ştiinţe Economice. Preşedinte al ONG „Centrul de Studii şi Analize Economice, Sociale şi Politice” (1998 până în prezent).

Consilier de stat de rangul 2.

119

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Valeriu Capsâzu! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Cuvântul „acasă” este mult mai complex şi cuprinzător decât ar putea  explicat. În înţelegerea mea „acasă” este mama, sora Vera şi fratele Constantin, familiile lor şi alte rude, profesorii ce m-au învăţat şi foştii colegi de clasă, oamenii din sat, pe care i-am ştiut în copilăria mea, noua generaţie de copii şi adolescenţi, care, fără îndoială, vor  continuitatea noastră şi care, cred, vor  mai buni, mai deştepţi şi înţelepţi, mai cunoscători şi mai prosperi ca cei din generaţiile precedente. În aceşti copii şi adolescenţi, cu surprindere, recunosc chipul părinţilor lor, cu care am copilărit. Dumnezeu să le dea sănătate la toţi, noroc şi împlinire. „Acasă” este amintirea şi locul unde au trăit regretaţii tatăl meu şi fratele Boris, buneii, rudele şi consătenii plecaţi în lumea celor drepţi. „Acasă” este Răutul cu izvoarele sale, fântânile şi stâncile noastre pitoreşti, câmpiile şi dealurile, cutreierate cu bucurie în perioada copilăriei. „Acasă” este şi o nostalgie după tot ce a fost, un regret de ceva ce nu s-a reuşit.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat destinul şi viitorul?

- Şcoala din sat, în care am învăţat, era de opt ani. Am avut noroc de buni pedagogi, care erau respectaţi de săteni şi care formau un colectiv de profesionişti dedicaţi meseriei, conduşi de o personalitate remarcabilă a satului nostru – directorul şcolii, regretatul Afanasie Chiriţa. Deschisă în 1924, şcoala din sat a fost un start bun pentru consătenii mei, mulţi dintre care şi-au continuat studiile.

Nu este uitat şi primul învăţător al acestei şcoli– Nicolae Bobu, mormântul căruia este îngrijit de săteni.

Personal am avut un mare noroc de prima mea învăţătoare – dna Silvia Nicov, Dumnezeu să-i dea sănătate, care m-a învăţat şi îndrumat patru ani, dându-mi nu doar cunoştinţe, dar şi dragoste de cunoaştere, exemplu de omenie şi dăruire, fapt ce mi-a inuenţat destinul şi calea profesională – sunt profesor şi fac cercetare. În clasele a V-a - a VIII-a am fost îndrumat la diferite obiecte de mai mulţi profesori, inclusiv de dl Ion Şeremet, soţia lui, dna Veronica Şeremet, dl Ion Mogoreanu, dl Ion Cobâlaş, dl Vasile Corman, etc. Toţi au muncit cu o mare dăruire de sine, fapt ce mi-a format şi atitudinea faţă de viaţă şi lucrurile ce mă înconjoară.

O recunoştinţă deosebită o am faţă de dna Ioana Chiriţa, care i-a convins pe părinţii mei să continuu studiile la Şcoala Pedagogică din Orhei - o şcoală de elită pentru acele timpuri. Acolo am fost învăţat de profesori cu înalte calităţi profesionale, morale şi civice – dl Victor Plămădeală, dna 120

30 de întrebări de-acasă Serama şi dl Dumitru Sava ş.a. În condiţiile regimului sovietic ei ne-au educat în aşa fel, că printre absolvenţii aceştei şcoli, cu mici excepţii, nu vor  găsiţi mancurţi sau vânzători de neam. Şcoala Pedagogică din Orhei, ind un cuib al românismului şi conservării conştiinţei naţionale, mi-a dat nu doar cunoştinţe şi o profesie, dar m-a învăţat să gândesc şi mi-a format poziţia civică de patriot al neamului.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Nu am ştiut oameni care să nu-şi iubească părinţii. Mama şi tatăl meu au fost şi rămân cei mai deosebiţi.

Tatăl meu – un om cu onoare, calmitate, gândire şi înţelepciune proprie lui, calităţi apreciate nu doar de mine, a plecat la Dumnezeu, ne-a crescut, îndrumat şi ne lipseşte.

Mama mea – un vârtej de energie, darnică, bună la suet, luptătoare pentru dreptate (dar deloc naivă), îngrijindu-ne cu jertre de sine, a căutat să ne intre în voie, să m corecţi Mama şi să creştem asiguraţi, ajutându-ne până în prezent să trecem prin labirinturile vieţii. Slavă Domnului că este alături de noi şi ne susţine – sfătuindu-ne, dojenindu-ne la maturitatea noastră, trimiţându-ne „de acasă” şi noutăţi, şi îndrumări, şi diferite bunătăţuri. Îmi amintesc cum mama a dojenit odată un câine foarte rău cu cuvintele: „cum nu ţi-i ruşine”, la care acela s-a ascuns în cuşcă umil.

Caracteristic pentru părinţii mei, precum şi pentru toată generaţia de după război, ce a îndurat foame, înfricoşare de Siberia, derutaţi de valorile comuniste anticreştine, a fost o trăinicie bazată pe vechile tradiţii de a munci, a  cumsecade, a „avea ruşine”, a trăi onest, a preţui familia, a  ca lumea etc. Inuenţa comunistă a avut roade, poate că, în duplicitate şi în o oarecare făţărnicie – a arăta ateism slugăilor comunişti, a se cununa, 121

30 de întrebări de-acasă boteza, îngropa creştineşte, s nţi casa şi pasca pe furiş, dar totodată, a şi petrece sincer, cu bucurie înălţătoare, sărbătorile creştine, a trăi, face cruce şi pomeni pe Dumnezeu sincer în propria intimitate.

Alţii erau buneii mei – Vera şi Matfei Capsâzu, Zinaida şi Grigore Morari - mai sinceri, mai tradiţionali, mai statornici în plan spiritual, ataşaţi şi promotori ai valorilor veşnice. Generaţia mea a ştiut de Dumnezeu, în mare parte, de la buneii noştri. O mare inuenţă spirituală asupra mea a avut bunicuţa mea Zinaida Morari, care ne-a insuat regulile frumoase de convieţuire cu oamenii. Până în ultimele ei zile era ca un paznic al moralităţii celor apropiaţi – susţinând pe cei obijduiţi, dând la „brazdă” pe cei ce au încălcat din normele convieţuirii, folosind magia cuvintelor „cum de nu ţi-i ruşine!”. Şi în timpurile grele ne-a învăţat să trăim frumos, cu demnitate, simplu, cu sens şi în corespundere cu cele mai bune tradiţii creştineşti. Îmi amintesc că atât părinţii, cât şi buneii mei au preţuit şi au omagiat doar sărbătorile creştine. Din sărbătorile sovietice, menţionau ziua de 9 mai prin pomenirea celor nenorociţi în războaie. Au fost pacişti (dacă să folosim acest cuvânt) şi au denigrat războiul şi violenţa, au venerat comportamentul şi modul de viaţă frumos, au fost buni creştini şi au susţinut moralitatea creştină ca esenţă, condiţie a unei vieţi corecte şi frumoase. Ne învăţau să ştim ce este păcat şi şă iertăm, iar ei, prin exemplul lor, porneau ziua cu „Tatăl nostru” şi încheiau ziua cu aceeaşi rugăciune, şoptită ca o taină.

4. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Prietenia este o dragoste sacră, pură. Prietenii vin de la Dumnezeu.

Cum spune un prieten de al meu, Mihai Strugulea: „Nu poate  noţiunea de „prietenie adevărată sau prietenie neadevărată” – prietenia sau este, sau nu este”. Dacă prietenia este, ea deja după esenţa sa nu poate să nu e adevărată, nobilă, curată etc., deoarece invers – nu este deja prietenie. Din toate calităţile de prieten evidenţiez sinceritatea şi corectitudinea.

5. Aveţi calităţi de lider? Când aţi descoperit că le posedaţi?

- Sunt activităţi ce pot  realizate în mod individual, dar sunt activităţi ce se realizează ecient de mai multe persoane în comun, nemaivorbind că sunt activităţi ce pot derula doar în echipă. În acest caz apare necesitatea organizării. Şi cum spune menţionatul deja Mihai Strugulea „liderul este o persoană care poate mobiliza echipa la „fapte eroice”. În acest context, cred, că ecare om poate  lider, problema constă în a  bun organizator al faptelor bune. Căci vorba veche, un nebun aruncă o piatră în râu, iar doi cuminţi nu o pot scoate. Cred că pot organiza şi am unele calităţi de lider, 122

30 de întrebări de-acasă ca şi oricare altă persoană care îşi asumă responsabilitatea de a propune şi realiza o activitate, ce necesită organizare. Am învăţat acest lucru, mai cu seamă, de la mama mea, care şi astăzi, la 76 de ani, Dumnezeu sa-i dea sănătate şi mulţi ani înainte, dacă este necesar, poate în scurt timp să organizeze cu succes o activitate destul de complicată. În fond, consider că problema nu constă în lipsa de lideri buni – o aşa persoană se găseşte oricând, problema constă în prezenţa persoanelor, care ar putea să lucreze creativ şi ecient în echipă. Este mult mai comod să activezi singur, decât să lucrezi în concordanţă cu alţii. Necesitatea lucrului în echipă vine de la ecienţa mai mare a acesteia faţă de lucrul individual.

6. Cine şi când V-a ajutat să Vă armaţi în calitate de profesionist?

- Am învăţat de la toţi ce m-au înconjurat şi am avut buni colegi şi dascăli. La Universitatea de Stat din Moldova am colegi de calicare înaltă.

M-a îndrumat (şi nu doar pe mine) regretatul Valeriu Umaneţ, profesor universitar, şef de catedră la Universitatea de Stat din Moldova – un om de o rară erudiţie şi onestitate, un bun profesionist şi un bun român şi patriot al neamului.

Cea mai mare provocare a timpurilor noastre este trecerea societăţii omeneşti la o nouă etapă – etapa postindustrială bazată pe cunoaştere, cercetare, informaţie şi noi instituţii, dar în special pe normele morale.

7. Cum s-a întâmplat că aţi ales economia ca profesie?

- Aici este meritul unchiului meu, savantul, dr. habilitat, profesorul Anton Moraru, care m-a sfătuit înainte de a intra la universitate să aleg această profesie. De unde a ştiut dumnealui că peste ani această profesie avea să  e foarte răspândită?! Eu vedeam realizarea mea profesională în domeniul dreptului, iar bunicuţa Zinaida mă sfătuia să învăţ de preot. Nu regret alegerea mea şi orice muncă este bună dacă eşti pasionat de ea, îţi aduce bucurie şi ai rezultate.

8. La şcoală şi în facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Am căutat un refugiu în activităţile general umane şi nu atât de ideologizate de regimul comunist.

Citeam „criticile doctrinelor” pentru a înţelege esenţa teoriilor „burgheze”.

Am conştientizat existenţa lui Dumnezeu, citindu-l pe Hegel.

Am căutat miezul adevărului recitindu-l pe Marx, dar găsind logica lui Heghel.

Am conştientizat că „drumul spre infern este pavat cu intenţii bune”.

Am înţeles că orice adevăr descoperit de oameni este relativ, absolut 123

30 de întrebări de-acasă este doar Dumnezeu. Dumnezeu ne dă dreptul la libera alegere, dar păcatul rămâne al ecăruia. Nu toate ideile şi, în special, impunerile vin de la Dumnezeu. Astfel, am devenit ca esenţă adept al liberalismului.

9. Vorbiţi-ne despre prietenii Dumneavoastră.

- Am mulţi şi buni prieteni – din copilărie, cu care nu ne-am văzut zeci de ani, de la Şcoala Pedagogică din Orhei, din armată, în Moscova, unde am activat 14 ani, în Moldova, Cehia, SUA şi alte ţări. Fiecare în parte este Personalitate, îmi este drag, îl respect şi îi sunt recunoscător. Sunt foarte bucuros să comunic cu ecare. Regret despărţirea de cei ce au plecat în altă lume.

De sărbători, la baştină, între rude şi consăteni 10. Aţi făcut în viaţă şi altceva în afară de economie şi pedagogie?

- Am practicat şi munca în câmp, am fost tâmplar, constructor în detaşamente ştudenţeşti, măturător de stradă, paznic, muncitor de prol larg în perioada studenţiei, funcţionar public. În prezent îmbin activităţile 124

30 de întrebări de-acasă de pedagog, cercetare, business şi consulting.

11. De ce, în opinia Dumneavoastră, noi, moldovenii, nu am reuşit să creăm o clasă politică, capabilă să ducă poporul nostru pe drumul dezvoltării democratice şi europene?

- Istoric potenţialul intelectual şi spiritual al basarabenilor a fost constrâns la limită. „Talpa” „producea” intelectuali, iar soarta îi împrăştia prin lume. Vorba lui Petru Cărare: când Cristofor Columb a păşit pe pământul Americii a întâlnit un basarabean cu pielicele de vânzare.

Să nu mergem departe - câţi români basarabeni, intelectuali de probă înaltă, activează în diferite domenii de mare complexitate în SUA, Canada, Rusia şi alte ţări? Insuccesul nostru, cât de neplăcut este să recunosc, este determinat de insucienţele intelectuale şi spirituale ale elitei basarabene, secătuite de deportări, genocid, emigrări şi posibilităţi reduse de creştere.

Iar sarcinile şi obstacolele au fost prea mari. Deja în anii 90 am recunoscut, că provocările interne şi externe sunt mult mai mari decât potenţialul elitei moldoveneşti. Ieşirea am văzut-o în asistenţa externă multilaterală din Occident.

12. Povestiţi câteva momente cruciale din cariera Dumneavoastră.

- Calitatea studiilor şi aportul profesorilor de la şcoala din Pistruieni, studiile la Şcoala Pedagogică din Orhei şi la Universitatea de Stat din Moscova, lucrul la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe din URSS, susţinerea din partea părinţilor şi rudelor.

13. Care sunt principiile de viaţă ale omului şi savantului Valeriu Capsâzu, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- A nu dăuna. Omenia. Corectitudinea. Sunt responsabil nu doar de mine, dar şi de copilul meu. La tot e voia Domnului.

14. Prietenii, colegii V-au trădat vre-o dată?

- Nu-mi amintesc. În genere, prietenii nu pot să te trădeze.

15. Aţi avut multe momente în viaţă, de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Atunci când nu am ajutat, când am făcut ceva rău şi când am fost laş.

16. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Sunt pasionat de lucrul la pământ, de citit, de discuţii la teme libere şi alte activităţi.

125

30 de întrebări de-acasă 17. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Cred că mama.

18. În casa Dumneavoastră, ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Preferăm alimentele naturale de la ţară şi de sezon. Prepar când este posibil fără limită urzică - mama are grijă să-mi trimită.

Din băuturi nu-mi plac cele ce sunt mai tari ca vinul de casă, ind amator de ultimul.

19. Cum apreciaţi schimbările care au loc în Republica Moldova în ultimele decenii?

- În fond, consider că cea mai pronunţată calitate a neamului nostru este individualismul şi orientarea către eu-l său şi familia sa. O altă calitate pronunţată este nihilismul faţă de puterea statală, privită ca externă eu-lui său, distanţarea de voinţa statală privită ca un rău inevitabil şi acceptabil.

Semenii noştri nu sunt dispuşi la revoluţii sociale, ci doar la revolte împotriva atentării la esenţa eu-lui său. Mişcarea de eliberare naţională şi acţiunile în masă din anii 90 ai secolului trecut au avut loc anume pentru protejarea esenţei eu-lui etnic.

20. Cum vedeţi viitorul Moldovei în următorii 10 ani?

- Pentru a prognoza viitorul urmează să examinăm trecutul – vectorul evoluţiei omeneşti nu poate avea direcţii absolut cardinale, dar totul este în voia Domnului.

Calea, destinul unui om depinde nu atât de împrejurări, cât de acţiunile sale de ecare clipă, de voia Celui de Sus. 21. Există termene de comparaţie pentru criza pe care o traversăm?

- Criza are caracter sistemic şi spiritual major, este inevitabilă, are menire de tratare a stării nefavorabile a economiei, necesită timp pentru decurgere.

22. Când, în opinia Dumneavoastră, Moldova va ajunge în Uniunea Europeană?

- Prognoza indică termenul de cel puţin 10-15 ani, dar cazul anului 1918 ne conrmă adevărul, că nu aduce anul cât aduce ceasul. Până la urmă, importă calea.

23. Unde Vă simţiţi mai “acasă”: la Chişinău ori în satul de baştină?

- Şi la Chişinău, şi la Pistruieni.

126

30 de întrebări de-acasă 24. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Mi-aş  dorit mai mulţi copii; să nu mă opresc în perfecţiunea personală; să ajut apropiaţii mai mult.

25. Ce calităţi apreciaţi la om?

- Omenia, simpleţea, inteligenţa.

26. Sunteţi optimist în ce priveşte ameliorarea statutului intelectualului în Republica Moldova?

- Deja am menţionat mai sus, că omenirea este la începutul unei noi etape a evoluţiei sale, etapă bazată pe cunoaştere, cercetare, informaţie şi progres spiritual. La această etapă, rolul intelectualului devine o dominantă. Ţările ce vor avea dezvoltare a ramurilor cunoaşterii, cercetării, informaţiei, vor avea progres spiritual, vor deveni mult mai prospere. În caz contrar, vor degrada până la dispariţie. Problemele noastre au rădăcini de secole, factorul geopolitic a marginalizat potenţialul uman. Primele şcoli în Japonia au fost deschise în secolul V, pe când la noi primele şcoli pentru populaţia autohtonă au apărut doar după 1918. Legea conservării ne arată că nimic nu poate ieşi din nimic. Emigrările excesive de secole, deportările şi genocidul sovietic al păturilor înaintate ale populaţiei, asuprirea şi demoralizarea comunistă vor lăsa amprente de lungă durată. La acest lucru indică şi faptul, că după obţinerea independenţei, a fost ratată posibilitatea reintegrării neamului şi prosperării, redirecţionându-ne pe aşa zisa „cale latino-americană” – drum al corupţiei, fărădelegilor şi făţărniciei, căderii bunului simţ şi spiritualităţii. Cauza principală rămâne insucienţele intelectuale şi de inteligenţă ale elitei naţionale, ce nu au permis de a acţiona corect în momente critice ale istoriei moderne. Pe aceasta şi mizează vrăjmaşii noştri – să ne îndobitocească denitiv. În aceste condiţii rolul intelectualului rămâne decisiv. Şansa reînvierii presupune renaşterea intelectuală şi spirituală a neamului.

27. Care este obiectul activităţii Dumneavoastră la moment?

- La Universitatea de Stat din Moldova dau cunoştinţe studenţilor şi mă strădui să îi învăţ să înveţe şi să cerceteze. Fac cercetare şi consulting economic.

28. Vă consideraţi un om satisfăcut de viaţă?

- Da! Este păcat să nu i mulţumit de ce ţi-a dat Dumnezeu. Viaţa în viziunea mea este o cale de la Dumnezeu spre Dumnezeu, ce are sensul creşterii spirituale, îmbogăţirii sueteşti. Fără îndoială că simt şi nemulţumiri 127

30 de întrebări de-acasă şi regret de ceea ce nu reuşesc, dar conştientizez că Dumnezeu îmi corectează calea prin încercări.

29. Dacă ar  să reduceţi viaţa la un argument, care ar  argumentul dăinuirii Dumneavoastră?

- Fiecare trebuie să e responsabil de acţiunile sale. În rest, e voia Domnului!

30. Dacă Cel de Sus V-ar da posibilitatea să trăiţi din nou cel mai fericit moment al vieţii Dumneavoastră, care ar  acesta?

- Naşterea copilului meu.

128

30 de întrebări de-acasă

Sub aspect moral mi se pare că lumea sărăceşte…

Liliana Platon s-a născut la10 aprilie 1978, în satul Mateuţi, raionul Rezina. A absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, specialitatea decor teatral, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, specialitatea tapiserie, iar masteratul l-a făcut la Universitatea Tehnică din Moldova în domeniul designului industrial. Din 2003 lucrează lector superior la Catedra Design Interior la Universitatea Tehnică din Moldova.

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. A participat cu lucrările sale la mai multe expoziţii personale şi în grup atât în ţară, cât şi peste hotare. Multe lucrări ale artistei se aă în colecţii private din Canada, China, Elveţia, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Olanda, România, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina.

Laureată a Premiului Municipal al Tineretului în domeniul ştiinţei, tehnicii, literaturii şi artelor, decernat de Primăria municipiului Chişinău (2003), diplomantă a mai multor concursuri de artă.

129

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Liliana Platon! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Acasă este locul unde te simţi bine, unde oricând eşti aşteptat, unde te poţi reîncărca cu energie atunci când eşti epuizat, unde îţi regăseşti familia.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Desigur, caracterul se modelează întâi şi-ntâi în cei ”şapte ani de-acasă”, în familie, apoi se cizelează pe parcursul vieţii.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Părinţii şi buneii sunt cei care ne-au marcat pe noi, urmaşii lor, deaceea merită un respect enorm din partea noastră. Conştientizez acest fapt, deşi trebuie să recunosc, că uneori nu sunt atât de generoasă cum ar trebui faţă de părinţii mei. Rolul lor în viaţa publică nu m-a prea interesat, chiar dacă ştiu că au desfăşurat o activitate vastă în cadrul comunităţii natale. Îl am în vedere atât pe bunelul Ilie Ţurcan, cât şi pe mama, Elena Platon, care activează şi azi în domeniul cultural-artistic din satul natal Mateuţi. Ei au reuşit să facă lucruri mari pentru consăteni. Apreciez părinţii pentru rolul lor primordial în viaţa mea şi susţinerea pe care mi-o acordă.

Motiv rustic, inspirat din peisajul baştinii 130

30 de întrebări de-acasă 4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- De părinţi şi de casa părintească nu uit niciodată, port mereu cu mine dorul de ei, dar şi de grădina bine îngrijită, casa cu geamurile blânde.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Ca peste tot, schimbările poartă aspecte materiale, care par să contribuie la revigorarea satului, dar sub aspect moral mi se pare că lumea sărăceşte, este prea dependentă de cei plecaţi la muncă peste hotare.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Onoare merită cei care muncesc, mai ales meşterii iscusiţi; persoanele care au pus umărul la dezvoltarea şi bunăstarea satului; gospodarii care ştiu să-şi organizeze bine familia; intelectualii ce au ştiut să cultive inteligenţa şi înţelepciunea în oameni...

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- La şcolile de specialitate şi facultate am fost preocupată de profesie, de artă, că nici nu ştiu când au trecut anii. Plasticienii sunt predispuşi la o manifestare mai melancolică, cu un fon emoţional profund şi o sensibilitate romantic-deosebită, ceea ce îi face mai diferiţi de ceilalţi.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Prietenia se verică în timp, doar aşa cunoşti caracterul şi intenţiile omului. Nu suport făţărnicia, minciuna, trădarea.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Mă realizez în continuare, sub toate aspectele frumoase ale vieţii.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Părinţii, soţul, fraţii, chiar şi copiii mei. Cu susţinerea lor îmi ating scopurile.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Părinţii şi casa părintească sunt cele mai mari valori care mă leagă indispensabil de baştină.

131

30 de întrebări de-acasă 12. Cu ce se mândreşte îndeosebi omul de artă Liliana Platon?

- În primul rând, cu familia şi copiii mei, sub alt aspect mândria nu o pot accepta.

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- N-aş vrea să fac deducţii patriotice, sunt oameni care trebuie să caute răspunsuri la aceste întrebări, pentru că ţine de profesia şi competenţa lor.

Din păcate, nu ştiu de ce nu o fac…

14.Care sunt principiile de viaţă ale cetăţenei şi omului de artă Liliana Platon, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Familia şi cariera profesională sunt două extreme între care mă împart permanent, căci nu vreau s-o neglijez nici pe una.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Am avut şi aşa experienţă, urmată de anumite dezamăgiri, după care totuşi mai las loc de comunicare sau chiar o prietenie, dar deja cu careva rezerve. Nu pot rupe denitiv o relaţie de prietenie din iniţiativa mea, dacă nu sunt motive prea grave.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Sunt câteva.

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu-mi place politica.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- E greu de analizat politica ţării noastre. Forma şi conţinutul nu prea corespund, vorbele şi faptele... îmi creează dezgust.

19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Nu sunt prea versată în acest domeniu, dar cred că politicienii noştri se simt bine şi aşa şi nu prea tind spre careva schimbări cardinale.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

132

30 de întrebări de-acasă

Butuceni - Timpul va arăta.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dumneavoastră?

- Dorinţa şi plăcerea de a avea familie.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Cu soţul ne-am făcut studiile împreună la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, dar în domeniul artelor activez doar eu.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Familia îmi este sprijinul principal la bine şi la greu.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

- Îmi face plăcere să împletesc, să cos, să improvizez în domeniul vestimentaţiei.

133

30 de întrebări de-acasă 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- De asemenea membrii familiei.

26. În casa familiei Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Nu facem un cult din mâncare, dar, totuşi, avem careva preferinţe.

Aceste bucate, de regulă, le pregătim acasă.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Momente cruciale nu am avut. Am trecut prin mai multe greutăţi, mai ales atunci când am plecat la studii.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Nu pot să fac careva presupuneri, poate să nu corespundă niciodată.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Depinde de cât de insistente în interese sunt autorităţile de pe ambele maluri ale Nistrului.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Salut cititorii CUVÂNTUL-ui, le urez sănătate, pace şi roade frumoase.

134

30 de întrebări de-acasă

Suntem în stare să ne creem un viitor demn şi să fim stăpâni pe el Simion Musteaţă s-a născut la 6 decembrie 1940, în satul Pecişte, raionul Rezina. A absolvit Institutul Pedagogic de Stat „A.Russo” din Bălţi, Facultatea Pedagogia Învăţământului Primar şi Muzică (1961) şi Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea Fizică şi Matematică (1970).

A lucrat învăţător la o şcoală din Chişinău, metodist, şef al Cabinetului metodic, şef al Direcţiei raionale de Învăţământ Frunze din municipiul Chişinău. În 1972 este promovat în funcţia de şef de direcţie la Ministerul Învăţământului, unde activează, cu unele întreruperi, până în anul 2000, inclusiv în funcţiile de viceministru şi prim-viceministru. Mai mulţi ani activează în diferite posturi din cadrul Guvernului Republicii Moldova, iar din 2004 şi până în prezent este prorector la Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova.

Doctor în pedagogie (1996), conferenţiar universitar, Consilier de Stat al Republicii Moldova de clasa I, rangul întâi. Autor al peste 60 de lucrări ştiinţice, manuale, concepţii de dezvoltare a învăţământului din Republica Moldova etc. Eminent al Învăţământului din Republica Moldova (1974); Eminent al Învăţământului din URSS (1978), cavaler al Ordinului „Drapelul Roşu de Muncă” (1986).

135

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Simion Musteaţă! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea ”acasa”?

- Este un cuvânt neobişnuit, cu un sens adânc de nostalgie şi de dor de locul unde te-ai născut, unde ai copilărit, unde te-ai contemplat cu cele mai dragi şi scumpe persoane - părinţi, rude, semeni. Acasă înseamnă casa părintească, mahalaua de la coada râpii, colinele cu viile deosebite şi copacii fructiferi seculari, pădurea din valea satului, hârtopul cu livezile renumite, bahna, iazurile, izvorul cu apă cristalină şi lecuitoare din fundul hârtopului şi mireasma ademenitoare a orilor de câmp. Într-un cuvânt - un paradis al copilăriei fericite. Holde, coline, podgorii, izvoare curate, săteni harnici şi gospodari, o vatră strămoşească, cu un condensat moral de invidiat. Acasă chiar m-am şi născut, am fost primit în această lume de bunica Manea, vrednică şi neobosită făcătoare de minuni lumeşti.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Primele lectii, desigur, au fost ale părinţilor şi, în primul rând, ale mamei.

Au fost nişte lecţii simple de comportament, onestitate, relaţii omeneşti şi stimă deosebită faţă de muncă şi produsele ei. “Să nu râvneşti la ce nu-i al tău, totul se dobândeşte prin sudoare proprie şi propriile eforturi’’. Astfel, şcoala tradiţională a celor şapte ani de-acasă a fost pusă la baza formării caracterului şi personalităţii mele. La aceasta şi-au adus contribuţia părinţii, buneii, rudele, sătenii. Un deosebit rol în formarea mea morală l-a avut sora mai mică a tatălui - tanti (mătuşa) Iulita, care ne-a transmis frumuseţea şi farmecul cuvântului, poeziei, poveştilor, precum şi pioşenia rugăciunii.

Avea vre-o 5 clase ale şcolii române. Noi, nepoţii, aşteptam cu nerăbdare serile lungi de iarnă, când ea ne plimba prin lumea basmelor.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Părinţii şi buneii - din viţă de ţărani, gospodari şi întotdeauna stăpâni pe situaţie. Bunelul Simion Musteaţă gestiona tehnologia creşterii tutunului, bunica Irina, o femeie vrednică în toate, venea în ajutor şi cu un sfat potrivit, şi cu o acţiune productivă de lecuia toate bolile - atât zice, cât şi morale.

Pe buneii din partea mamei, spre regret, nu i-am apucat. Bunelul Pavel Stoian a căzut pe câmpul de luptă în primul război mondial, iar bunica Ana Stoian a mai trăit doar câţiva ani. Au rămas orfani şapte copii în grija fratelui mai mare de 14 ani – nanul Iaşa Stoian. Pe mama Ileana a adoptato un vecin mai înstărit, Leonid Mârleanu, care a pierdut averea la jocul în cărţi şi ulterior a decedat, mama ind nevoită să revină în familia orfană.

Despre şcoală nici vorbă nu putea , pentru că a făcut corvoadă în 136

30 de întrebări de-acasă gospodărie şi la muncă în câmp.

Tata Gheorghe a urmat două clase la şcoală, iar apoi - munca în gospodărie şi grija de fraţii şi surorile mai mici. Părinţii uniţi în căsnicie, îmbibaţi de muncă şi morala vetrei strămoşeşti, susţinuţi de o dragoste reciprocă, şi-au pornit propria familie de la zero şi au reuşit să demonstreze întregii comunităţi că, cu dragoste, bună înţelegere şi muncă cinstită se macină şi munţii. Şi-au făcut casă, gospodărie, aveau căruţă, cal, pământ, au crescut copii, au cununat, au botezat, au avut o viaţă plină şi relativ fericită. Tata ind un bun gospodar s-a învrednicit de funcţia de prim preşedinte în unul din kolhozurile organizate în satul natal, a mai avut şi alte funcţii, însă harul de bun gospodar şi de a le face pe toate din inimă şi cu suet nu l-au părăsit niciodată. Mama, blândă la suet şi înţelegătoare, bună şi harnică gospodină a pus temelia vieţii în familie.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Atunci când văd o gospodărie îngrijită, cu toate lucrurile aranjate la locurile lor. Şi, desigur, pregătirea şi însăşi sărbătorile de Crăciun, Paşti, Duminica Mare.

Mult înseamnă atmosfera, tradiţiile, curăţenia. Colinzile, urăturile, jocurile totul îţi trezeşte orii copilăriei.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- S-au făcut lucruri bune şi mai puţin bune. Încep cu primele – în Pecişte s-a deschis un liceu teoretic, clădirile căruia au fost reparate şi reamenajate. Elevii sunt mai informaţi, cu viziune proprie asupra lucrurilor. S-a redeschis grădiniţa într-un local nou, copiii sunt pregătiţi pentru şcoală. S-a construit un drum de la biserică până la cimitir şi drumuri prin alte părţi ale satului, unde nu puteai ajunge pe timp rău; s-a construit o nouă casă de cultură, unde se organizează şi ceremoniile tradiţionale (nunţi, cumetrii); satul a fost conectat la conducta de gaze naturale; s-a construit un apeduct, de la care se aprovizionează cu apă o parte din gospodării; au fost amenajate mai multe izvoare. Toate acestea s-au făcut din iniţiativa primăriei, cu aportul sătenilor. Dar…, mai sunt la Pecişte şi suprafeţe mari de pământ nelucrat, multe case părăsite, copii lăsaţi în grija neputincioşilor bătrâni, oameni împovăraţi de nevoi, boli, sărăcie. A îmbătrânit satul. La Paştele Blajinilor se înviorează, mai vin la cimitir copii, nepoţi, rude şi cam atât. Astăzi e trist în satul meu natal.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi ar merita neapărat această onoare?

- În primul rând, ţăranul simplu. El a fost acela care s-a zbătut şi le-a învins 137

30 de întrebări de-acasă pe toate: război, foamete, deportări, colectivizare, privatizare, abandon.... Persoane remarcabile – Andrei Racu, Ion Palii – foşti preşedinţi de colhoz, care au schimbat aspectul economic şi social al satului.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Şi la şcoală, şi la facultate am fost o persoană serioasă, printre cei din frunte.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e onest, vrednic la lucru, cinstit şi constructiv.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- În mare măsură da, însă au mai rămas rezerve nevaloricate.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Prima mea învăţătoare, Melania Musteaţă, care ne-a invitat (pe mine şi verişorul Nicolae) la şcoală în clasa I şi tot ea cu soţul ei, Feodor Purice, m-au înrolat în clasa a VIII-a în semestrul II (în ianuarie 1955), bunii profesori de la scoală (Şevciuc Grigore, Negrea Vladimir, Costrova Tatiana, Voiţ Vasile, Bigovschi Andrei, Talpă Elizaveta) şi mulţi alţii din preajmă. Un rol deosebit l-a avut Andrei Mitelman, învăţător în clasele primare şi matematică în clasele a V-a, a VI-a, un om responsabil, înţelegător şi exigent.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Mă leagă nostalgia, dorul de casă, de săteni. Mai am verişori, nepoţi. Mai sunt semeni cu care am copilărit (Feghea Musteaţă, Ion Ursu ş. a.).

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi savantul Simion Musteaţă?

- Am fost nevoit să-mi realizez visul cu întârziere (am absolvit a doua facultate – matematică şi zică, care urma a  prima). Muncind în şcoală, în secţia de învăţământ, la minister, am apărat şi o teză în problemele reformării învăţământului. Am fost coordonatorul primei Concepţii a dezvoltării învăţământului în Republica Moldova, aprobată de Parlament în decembrie 1994. Am fost de asemenea coordonatorul elaborării primei Legi autohtone a Învăţământului (iulie 1995), care, după aproape 17 ani, serveşte drept călăuză şi astăzi. Au mai fost Programe de dezvoltare a învăţământului, încuviinţate de Guvern. Şi nu în ultimul rând – Proiectul de reformare a învăţământului mediu de cultură generală, aprobat de Parlament (1996) şi implementat în întreaga republică (1997-2003). Datorită acestui Proiect s-a reuşit să repunem învăţământul pe obiective centrate pe educaţie (elev). S-a făcut o reformă 138

30 de întrebări de-acasă curriculară, s-au perfecţionat toate cadrele din învăţământul preuniversitar, s-au elaborat manuale axate pe obiective de instruire, pe alte repere s-a pus evalu-

Celebrarea jubileului Universităţii Cooperatist Comerciale din Moldova area rezultatelor şcolare. S-a purces şi la mai multe proiecte: în grădiniţele de copii – Educaţie timpurie (în comun cu unităţile de învăţământ din România); programul „Pas cu pas”; învăţământul de alternativă; şcoala „Valdorf”; „Montessori”; a fost încurajat învăţământul privat. Şi, principalul, s-a pus fundamentul organizării şi desfăşurării învăţământului liceal. Datorită acestor schimbări s-a reuşit sincronizarea învăţământului nostru preuniversitar cu cel european.

Printre lucrările de bază: monograa „Bazele ştiinţice ale dezvoltării învăţământului în Republica Moldova” (1997); Evaluarea rezultatelor şcolare (1997, 2001) – manuale de matematică în clasele primare (I-IV) şi ghiduri pentru profesori. Mai departe - munca în şcoala superioară, la Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova în calitate de prorector, conferenţiar universitar; proiecte mai mari şi mai mici – implementarea Sistemului de Management al Calităţii şi certicarea lui externă; parteneriatul universităţilor cu întreprinderile; învăţământul electronic şi altele.

13. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

139

30 de întrebări de-acasă - Soţia e profesoară, mai bine de 40 de ani e şefă de studii în Liceul „Antioh Cantemir”. Feciorul e inginer-electronist. Fiica, după o descurajare în învăţământ, face programe pentru telefonia mobilă, la „Orange”.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- În privinţa denumirii limbii ociale au putut demult să se determine şi politicienii, şi savanţii. De la bun început nu trebuia limba implicată în politică. Şcoala s-a determinat încă pe timpurile când eram în scaun la minister, s-a determinat univoc şi corect de la bun început şi chiar guvernările „agresive” limbii n-au putut face nimic. Se impune soluţionarea: ori de modicare a articolului din Constituţie, ori de evitat determinarea prin articol constituţional. Determinarea denitivă urmează totuşi să o facă Academia de Ştiinţe a Moldovei.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi savantului Simion Musteaţă, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Lupta pentru adevăr, dreptate. Argumentul justicat – la baza deciziilor, acţiunilor.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- În fond, cred că nu, însă slăbiciuni au fost.

17. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Sunt multe lucruri plăcute pe care ţi le aminteşti, dar şi altele nepotrivite, dar care permit a scoate învăţăminte şi e bine să revii la ele.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Am făcut o singură politică prin promovarea profesionalismului, competenţei, omeniei.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Apreciez insistenţa actualului Guvern de a face faţă cerinţelor impuse de realităţile prin care trecem. Nu-mi place iresponsabilitatea persoanelor împuternicite de popor (partide) cu funcţii de decizie (conducători de parlament, de partide, ministere, unităţi economice).

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

140

30 de întrebări de-acasă - Nişte demnitari responsabili, oneşti, cu grijă faţă de ţară, faţă de poporul ei, faţă de copii şi tineri.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Cred. Deşi suntem la intersecţia intereselor marilor puteri cu mult mai impunătoare, trebuie să rezistăm, să ne concentrăm. Suntem în stare să ne creem un viitor demn şi să m stăpâni pe el.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Musteaţă?

- Familia Musteaţă s-a format în urma unui banal control medical în anii de studenţie, când un tânăr a întâlnit o inţă ce l-a copleşit din start. Mai departe interesul reciproc pe parcursul a mai mulţi ani a crescut şi s-a dezvoltat într-o familie.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Întotdeauna am avut susţinere de la oamenii pe care şi eu dezinteresat i-am ajutat, le-am venit în întâmpinare. Dar m-am bizuit pe faptele proprii.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Timp liber e prea puţin, însă care este se dedică sportului (volei), lucrărilor agricole la vilă, bucătăriei. Avem un club de voleibal de aproape 40 de ani (Hai noroc!), preşedintele căruia sunt.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Soţia.

26. În casa familiei Musteaţă ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucatele tradiţionale moldoveneşti: răcituri din cucoş, sărmăluţe, zeamă, plăcinte, vin simplu de casă (de prin părţile Rezinei, de la Pecişte).

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- La vârsta de 4 ani m-am pomenit oaspete de onoare cu părinţii la o nuntă din sat. S-au întipărit în memorie toate: căruţa, caii, mirele, mireasa, jocul la mireasă, cununia.

Altul: în mijlocul iernii - de la sanie, la şcoală în clasa I şi la nele anului de învăţământ eram eminent – puteam citi, scrie, număra, cunoşteam toată tabla înmulţirii. Şi ultimele lecţii în acel an făcute de Grigorescu, directorul şcolii, un om bun la inimă şi cu cineva dintre noi, copiii, care ne evidenţiam, în braţe (metodă de stimulare).

141

30 de întrebări de-acasă Mai departe - foametea cumplită care a curmat viaţa multor măhăleni şi în deosebi a semenilor mei, prieteni de joacă. Deportările din vara anului 1949: bocete, răcnete, plânsete, vuiet de maşini, împuşcături, iar noi, toată familia şi jumătate de mahala ascunşi în salcâmi, la 4 km de la casă, cu toate cele necesare - animale, căruţă, tacâmuri, avere...

După examenele de absolvire la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” în 1957, imediat îmbarcaţi într-un tren marfar, ne-au dus la ţelină. Am rămas copleşit de întinsurile acelui meleag, frumuseţea Irtâşului şi, cel mai neobişnuit, ne-au plasat pe o insulă în mijlocul acestui râu şi timp de o lună şi jumătate, până au dat brumele, am tot pregătit fân, locuind într-o colibă pe malul râului. În februarie 1968, la numai două luni de când bunica şi-a văzut nepoţelul, am primit o telegramă despre moartea mamei la o vârstă prea timpurie (57 de ani). O veste incredibilă, zguduitoare pentru mine la 28 de ani. Mi-am luat rămas bun de la toate: copilărie, sat, casă părintească, pentru prima dată m-am simţit orfan. Calea înapoi spre Chişinău a fost atât de lungă şi atât de chinuitoare, cu drumuri întroienite, geruri crâncene, gândurile ind toată vremea la mama. Rana aceea sângerează şi astăzi. În 1990 o mare bucurie – descătuşarea şi aspiraţiile libertăţii, posibilitatea construirii unui învăţământ autohton cu o autonomie deplină. Atunci am avut în Parlament vre-o 44 de deputaţi din rândurile învăţătorimii, care au fost convocaţi la minister de către dl Zidu, consultaţi şi, în rezultat, s-a elaborat proiectul Concepţiei dezvoltării învăţământului, care a fost consultat şi la Moscova, şi la Consiliul Europei. Dar tocmai în decembrie 1994 Concepţia a fost aprobată de Parlament.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Putem corespunde standardelor europene în 10 - 15 ani, cu condiţia că ulterioarele guvernări nu vor schimba vectorul european.

29. Una din problemele –cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Soluţionarea diferendului transnistrean e în afara ţării noastre. Ţinând cont de circumstanţe şi interese, încă mulţi ani înainte soluţia nu va  găsită. Totul depinde de atitudinea Rusiei.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Vrednicie, sănătate, optimism, credinţă creştină şi să mizăm pe puterile proprii.

142

30 de întrebări de-acasă

Moldova are nevoie de un lidermare patriot Lidia Dolghier s-a născut la 20 septembrie 1958 în regiunea Kurgan, într-o familie de gospodari deportaţi din satul Păpăuţi, raionul Rezina.

A absolvit Facultatea de Pediatrie şi doctorantura la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” din Chişinău, Comitetul European de Educaţie în Anesteziologie şi Terapie Intensivă, a făcut cursuri de perfecţionare în România, Rusia. Doctor în medicină (1994), conferenţiar universitar la USMF „N.Testemuţanu”. În paralel activează la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, este consultant în domeniul anestezie terapie intensivă pediatrică la Serviciul republican „AVIASAN”, lector-formator în proiectul „Repemol” care se ocupă de instruirea medicilor şi asistentelor medicale în acordarea SVAR şi terapiei intensive de urgenţă copiilor, specialist principal al Ministerului Sănătăţii în ATI pediatrică, vicepreşedinte al Asociaţiei medicilor ATI din Moldova, expert al Consiliului Naţional de Acreditare în Sănătate, expert medical la Procuratura Generală din Republica Moldova, membră a Comisiei de Atestare a medicilor ATI din Republica Moldova, etc. Autoare a 78 de publicaţii ştiinţice, inclusiv manuale. În afară de limba maternă - româna, posedă limbile rusă, engleză, franceză.

143

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Lidia Dolghier, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- „Acasă” este Moldova când mă au peste hotarele ei, „acasă” este Păpăuţul, când sunt la Chişinău.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Părinţii, îndeosebi tata, care a fost cărturar - făcuse şcoală bună cu românii.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Părinţii mamei mele erau ruşi şi au trecut Nistrul fugind în Basarabia de regimul ţarist. De aici li se trage şi numele – Rusnaci. Erau ţărani cu o gospodărie mare. Bunicul de pe linia tatei a fost inginer la căile ferate, venit din Sankt-Petersburg. A participat la proiectarea şi construcţia căii ferate Râbniţa - Şoldăneşti. Atunci a făcut cunoştinţă cu bunica, ică de boier răzeş din Lipceni.

Părinţii: tata – Emanuil Moscovciuc a făcut şcoala superioară agricolă la Iaşi, specialitatea agronom, apicultor. A avut o prisacă de aproape 300 de stupi, 150 hectare de pământ, vite, două mori pe valea râului Ciorna. În 1944 a fost mobilizat în armata sovietică, participând în război până la sfârşit. Din 1945 până în 1948 a fost apicultor la prisaca mareşalului Jukov în Georgia, munţii Abhaziei, lângă lacul Riţa. Întors la baştină în primăvara anului 1949, nu s-a bucurat mult de pace şi libertate. Într-o noapte de iulie a fost trezit şi urcat cu familia (trei copii şi soţia) într-un camion şi dus la staţia Şoldăneşti. Împreună cu alte familii, ridicate în acelaşi mod, au fost deportaţi în Siberia. Au ajuns în regiunea Kurgan în septembrie. Pe câmpuri era deja zăpadă. Şi-au săpat bordee, unde şi au iernat. Mai mult de jumătate din copiii deportaţilor au murit în acea iarnă. Multe scrisori a trimis tata din Kurgan mareşalului Jukov, dar cred că la destinaţie n-a ajuns nici una. Părinţii au stat acolo până în anul 1964, timp în care m-am născut şi eu, în 1958. Reveniţi la Păpăuţi, au construit o nouă casă - cea mai mare şi mai frumoasă din sat, cu livadă şi prisacă.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Când văd vre-o albină pe oare, de asemenea mierea dulce ce se vinde la piaţă.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Sunt mai multe schimbări negative decât pozitive: drumuri deteriorate, apeductul s-a distrus, şcoala şi baia s-au ruinat, păpăuţenii aşa şi nu au parte 144

30 de întrebări de-acasă de gaze naturale, dar trăiesc într-un mediu poluat de uzina de ciment din preajmă, multe case părăsite şi distruse, tot mai puţină lume întâlneşti prin sat, în schimb în ecare mahala sunt deschise magazine şi baruri.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Trebuie înveşnicite numele păpăuţenilor deportaţi şi celor decedaţi pe câmpurile de luptă, despre ei trebuie să ştie satul, copiilor să li se spună la scoală, aşa cum învăţam noi biograile decabriştilor, eroilor războiului civil, etc.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Întotdeauna am fost printre activişti: liderul pionierilor şi comsomoliştilor.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Hărnicie, sinceritate, credinţă.

9 . Co ns id er aţi că V-aţi realizat în Cu soţul, acasă, la Păpăuţi viaţă?

- Mai este loc şi timp (să dea Domnul) pentru noi realizări.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Soţul, profesorii mei, prin susţinerea lor şi neobosita lor muncă în formarea mea atât personală, cât şi profesională.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Eu nu m-am rupt niciodată de satul natal. Cât au trăit părinţii eram în sat în ecare lună, chiar şi mai des. Acum a rămas casa părintească şi pământul de lângă ea. Soţul, care este dintr-un sat cu mine spune: cum ieşim la pensie nu mai stăm o zi în Chişinău. Acolo sunt rudele, mormintele părinţilor, acolo voi rămâne şi eu pe veci. La Chişinău sunt doar în „deplasare de serviciu” .

145

30 de întrebări de-acasă 12. Cu ce se mândreşte îndeosebi Lidia Dolghier?

- În primul rând cu familia mea, după care urmează realizările profesionale în domeniul anesteziologiei şi reanimatologiei pediatrice, cu discipolii mei - doctori, care zilnic salvează zeci de vieţi omeneşti în spitalele din ţară şi de peste hotarele ei.

În sala de operaţie

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Cetăţenii Republicii Moldova prin referendum, nimic nu este mai bun decât referendumul.

14. Care sunt principiile de viaţă ale dnei Lidia Dolghier, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Sunt prea obiectivă, principială şi nu pot ierta neglijenţa şi imprudenţa 146

30 de întrebări de-acasă în activitatea profesională - suntem doctori şi în mâinile noastre este viaţa omului. Cer de la toţi sacricii, pentru că numai sacricând ceva am ajuns unde sunt acum.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- A fost cândva, dar şi acum, nu toţi rezistă principiilor mele de viaţă.

Asta nu mă afectează, sunt puternică şi-mi continui calea vieţii lângă cei rămaşi. Vorba ceea: prin greutăţi - spre stele.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Am avut, dar să spun că multe – nu.

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Au fost careva tentative, dar nu e pe placul meu. Permanent fac politică în domeniul promovării modului sănătos de viaţă, dezvoltării medicinii în general şi specialităţii anesteziologie şi terapie intensivă – în special.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Sunt dezamăgită: speranţe multe, dar rezultate puţine.

19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Moldova are nevoie de un lider-mare patriot, cu mână tare ca Fidel Castro, Aleksandr Lukaşenko şi alţii.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Cred, dacă vom avea un aşa lider.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dumneavoastră?

- Insistenţa şi perseverenţa soţului meu Ion, care a aşteptat cu răbdare timp de cinci ani ca să-i spun „da”.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţul este inginer în domeniul transportului. Fiicele şi ginerii activează în domeniul medicinii şi farmaciei.

23. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Să nisez teza de doctor habilitat, să fac a doua facultate - dreptul.

147

30 de întrebări de-acasă 24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Fac ordine în gospodărie, grădină, dădăcesc nepoţica.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Familia şi colegii de serviciu - sunt o re deschisă.

26. În casa familiei Dolghier ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucate tradiţionale moldoveneşti, în special sarmalele, plăcintele, răcitura, friptura şi vinul din via de la Păpăuţi.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Au fost câteva: când în loc de Institutul de Arte pe care toţi mi-l recomandau pentru că cântam şi dansam foarte bine am ales Institutul de Medicină; mai apoi, după absolvirea Institutului de Medicină cu diplomă roşie nu am plecat la Moscova la aspirantură în domeniul alergologiei, ci am rămas să fac internatura la Chişinău, lângă mama ce rămăsese singură şi ica de un an.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Cred că nu mai puţin de 10 ani.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Rusia nu va ceda plaţdarmul transnistrean niciodată, doar dacă i se va opune Uniunea Europeană, în componenţa căreia poate vom  şi noi.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Dragii mei pământeni, nu uitaţi de unde aţi plecat în viaţă, de vatra pe care aţi crescut, de izvorul ce v-a potolit setea când veneaţi de la câmp cu părinţii, de troscotul din curtea casei şi busuiocul din grădină. Reveniţi, ajutaţi oamenii, şcoala, primăria cu ce puteţi.

Iar ziarului CUVÂNTUL îi doresc să prospere mulţi ani înainte!

148

30 de întrebări de-acasă

Am plecat în lume şi nicidecum nu pot ajunge din nou acasă Ion Certan, doctor în istorie, conferenţiar universitar, prorector la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, s-a născut în Sărătenii-Noi, comuna Ratuş, Teleneşti, în familia lui Vladimir şi Anghelinei Certan. După şcoala medie incompletă din Zăicanii-Vechi şi-a continuat studiile la Şcoala Pedagogică din Călăraşi, pe care a absolvit-o cu diplomă de merit. După satisfacerea serviciului militar, şi-a continuat studiile la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o în 1975, de asemenea cu diplomă de merit. Şi-a început cariera profesională ca profesor la şcoala medie din satul Slobizia-Mare, Vulcăneşti. Din 1977 este inspector şcolar la Direcţia Învăţământ Cahul, în anii 1986-1996 - director al şcolii medii Roşu, raionul Cahul, în 1996-1999 – profesor la colegiul privat „Genius” din Cahul, iar din 1999 se încadrează în activitatea didactică şi de cercetare la Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul, în calitate de lector superior, conferenţiar universitar, şef al catedrei Istorie şi Ştiinţe Sociale, prorector activitate didactică şi calitate.

A participat activ la Mişcarea de Eliberare Naţională din Moldova, este membru al Asociaţiei Istoricilor din Moldova şi participant la Congresul de Constituire al acesteia.

Autor a circa 30 de lucrări ştiinţice şi ştiinţico-didactice, dintre care o monograe de autor şi peste 20 de studii despre istoria partidismului din Moldova.

149

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ion Certan! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- Casa părintească, cea care, după expresia lui Grigore Vieru, „nu se vinde”, la propriu şi la gurat. Părinţii, familia, satul, colegii de şcoală, de copilărie.

Satul, pe o gură de rai, cu toate odoarele lui: Chiurchii, Holmul, Fântâniţa, Parul lui Mănălache, la Izvor, Nucarii, la Cruce, Poieniţa, Codrii, Teii – o podoabă unicală în toată lumea, un codru de tei, care în timpul înoririi emană o mireasmă îmbătătoare la distanţe de kilometri şi care era farmacia verde a sărătenenilor şi a satelor din jur, dar şi un loc de vacanţă pentru studenţii instituţiilor de medicină din republică, culegând aici „ceaiul” autohton - oarea de tei pentru farmacii.

Despre renumita pădure de tei a scris ica mea, Georgeta, lucrarea ei ind premiată la un concurs republican.

Casa părintească, satul natal pentru mine nu-i o noţiune banală. Este patria mea, este locul unde aş vrea să mor şi să u înmormântat. Eu, de fapt, nu m-am desprins niciodată de acolo, deşi de la vârsta de 15 ani i-am fost doar oaspete.

Chiar dacă demult locuiesc departe de casă, am casa mea, făcută de mine, cea părintească rămâne pentru mine „acasă”. Eu trăiesc cu gândul că, mai devreme sau mai târziu, tot o să mă întorc la ea. Pur şi simplu, am plecat în lume şi nicidecum nu pot ajunge din nou acasă. Dorul de casă, de satul natal cu oamenii lui, de tot neamul meu îmi stăruie în inimă şi în gând şi în toată inţa mea neîncetat.

Dorul de mamă, fraţi şi surori, bunei, nepoţi, de tot neamul meu mă macină, iar revederea este o adevărată sărbătoare pentru mine.

2. Cine V-a predat primele lecţii, care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Mama, care ne-a crescut şi educat pe noi, cei 8 copii, dintre care fraţii Feodor şi Vasile au murit în aceeaşi zi, în 1968, la vârsta de 13 ani şi, respectiv, 8 ani, ca urmare a unei intoxicări cu ciuperci, caz mediatizat în presa republicană şi raională drept neglijenţă criminală din partea autorităţilor în păstrarea şi utilizarea chimicalelor în Moldova – „grădina în oare a Uniunii Sovietice”. După această tragedie, mama nu şi-a mai revenit, rămânând marcată pentru tot restul vieţii.

Datorită mamei, am cunoscut limba română în grae latină, studiind în paralel programa claselor primare după manualul pentru învăţământul primar de până la anul 1940, descoperit în podul casei bunicii mele, Maria. Atunci am însuşit imnul „Deşteaptă-te, române” şi pagini din trecutul mare al neamului românesc.

Datorită mamei şi la insistenţa ei, am reuşit să fac studii complete la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. După câteva săptămâni de învăţătură la Călăraşi, m-am întors acasă, pentru că nu puteam suporta despărţirea de tot ce îmi era drag. Cu lacrimi în ochi i-am spus mamei, că nu mă duc de acasă, măcar facă ce-o vrea cu mine. A doua zi dimineaţă, mama, lăcrimând şi ea, mi-a pus valiza în mână şi mi-a poruncit să plec la şcoală. Până azi îmi stăruie în memorie tabloul în care eu 150

30 de întrebări de-acasă merg înainte, urmat de mama, cu valiza în mână, amândoi plângând ca la mort.

La Şcoala Pedagogică am avut noroc de profesori cu nume mare. Interesul faţă de istorie mi l-au inoculat profesorii D. Moloman, A. Lişman, iar dna Iulia Roman mi-a educat simţul şi responsabilitatea pentru scrisul frumos.

La Universitate dragostea şi responsabilitatea pentru şi în faţa istoriei mi-au fost bătute în cuie de profesorii Vladimir Potlog, S. Şlaien, Constantin Drahenberg ş.a. Datorită lor şi altora ca ei am devenit, sper, un bun istoric. Încă în tinereţe am jurat că nimeni nu va cunoaşte istoria mai bine decât mine. Şi perseverez în această lucrare.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Mama mea, Anghelina, născută în 1921, venea din familia gospodarilor din sat, Haralampie Erhan, născut în 1890, originar din s. Ocniţa, Orhei, şi Maria, născută în 1898, botezată Cojocaru, din Sărătenii-Vechi, Orhei.

Tatăl Vladimir, născut în 1903, venea din familia de gospodari Toader şi Zavastia din satul Zăicanii-Vechi, despre care nu ştiu alte amănunte, ei ind decedaţi mult înaintea naşterii mele.

Buneii Erhan s-au aşezat cu traiul în sat în 1918, după serviciul militar în armata rusă a bunelului, cavaler al Ordenului „Sfântul Gheorghe” din timpul primului război mondial. Mai ştiu că dânsul a slujit în cadrul regimentului de husari Kiev, care purta numele regelui Neapolului Eduard al VII-lea. Mama este a doua ică din cei 11 copii: Eugenia, Mitrofan, Iustin, Natalia, Alexandru, Eufrosinia, Elisaveta, Irina, Ion, Tudor. În 1944 bunelul Haralampie Erhan, acuzat de activitate antisovietică, a fost judecat la 25 de ani de detenţie în Gulag împreună cu ul său mai mare, Mitrofan, fără drept de corespondenţă în primii 10 ani de detenţie, ani în care bunica Maria, în ziua arestării lor, le ridica parastas, ind convinsă că ei sunt morţi. În perioada „dezgheţului hruşciovist”, în 1956, aceştia au revenit acasă. Fiind distrus zic şi moraliceşte, bunelul a murit în anul 1957. Bunica, rămasă singură, a reuşit să-şi salveze toţi copiii în timpul foametei.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Păstrez o impresionantă colecţie de fotograi, pe care o răsfoiesc cu regularitate. Amintirile din copilărie, sărbătorile de iarnă şi de Paşti, pe care le aşteptam cu nerăbdare, pregătirile pentru urat şi colindat, în echipele în care eram organizator de echipă şi solist. Bunele calităţi vocale le-a observat fratele bunelului, moş Petrea, care i-a zis mamei: Anghelină, e păcat că nu-s alte vremuri, căci ce popă ai face din el! De altfel, trebuie să mărturisesc că de mic copil am învăţat primele lucruri frumoase şi snte nu de la şcoală, ci de la părintele Vasile, originar din Teleneşti, care slujea în unica biserică deschisă 151

30 de întrebări de-acasă pe atunci, cea din Coropceni. Predicile sale erau discursuri celebre ca limbaj, expresie, conţinut şi credinţă. Aici am auzit prima şi ultima dată cea mai frumoasă nuvelă scrisă vreodată şi ieşită din gura Mântuitorului - Întoarcerea ului risipitor - şi comentariile la ea, făcute de părintele Vasile. Modul acesta de predicare mi-a slujit drept lecţie bună în meseria mea de istoric pe viitor.

La snţirea monumentului de la mormântul mamei, tot părintele Vasile avea să zică: Dumnezeu să te ierte, Anghelină, căci iertată este orice mamă, care are asemenea copii ca ai tăi!

Tot în casa părintească am auzit expresia concentrată a ceea ce suntem noi, moldovenii, nu din gura învăţătorului ateist şi moldovenist, ci din gura

Împreună cu rudele şi familia, 21 noiembrie a. 2000 ţiganului Condrea din Coropceni, venit în sat, cum o făcea de obicei, să mai repare din încălţămintea gospodarilor, căci era cizmar de meserie. Acesta, întrebat ind de bunica Maria, cine este mama lui, a răspuns losoc, că el nu are mamă şi că el este făcut de o mătuşă de-a sa. Exact ca în cazul moldovenilor, care zic că n-au o patrie-mumă, România, şi nici nu ştiu precis de unde se trag pe acest pământ.

Din fericire, azi sunt în viaţă fratele Mihail, care locuieşte în Ratuş, sora Maria - în sat, sora mai mare, Iulia - în Suhuluceni, iar mezinele Valentina şi Zavastia - în Chişinău şi care mi-s dragi ca ochii din cap. Ne întâlnim cu toţii la mormintele părinţilor de Paştele Blajinilor, la hramul satului şi cu multe alte ocazii. Ştiu că toţi ne aşteptăm unul pe altul în musarie cu drag.

Cel mai drag îmi este să mă au la sora Maria şi cumnatul Vasile din satul natal, unicul loc unde mă simt deosebit de liber, cald şi bine, „ca acasă”.

152

30 de întrebări de-acasă 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc în satul natal în ultimele decenii?

- Schimbarea principală, după mine, constă în trezirea la viaţa de gospodar şi la credinţa rească creştină. În mare măsură s-a păstrat nivelul bunăstării oamenilor, în ecare an se mai înalţă case noi. Principalul este libertatea exprimării, alegerii. Consătenii mei se bat cu pumnul în piept spunând că „nici un sărătinean n-a votat şi nu va vota niciodată comuniştii, pentru că e păcat”. S-a mai păstrat, probabil, în ei din sângele arcaşilor lui Ştefan cel Mare.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva în istoria localităţii natale numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Toţi consătenii, pentru că au mai rămas aşa cum sunt după secole de dominaţie rusească. Consătenii căzuţi pe fronturile celui de-al doilea război mondial.

Consătenii, jertfe ale gulagurilor, deportărilor comuniste şi ale foametei organizate din 1946-1947.

Fraţii Simion şi Pavel Boescu, primii consăteni cu studii superioare pedagogice în perioada de până la 1940 şi care au profesat în instituţii din Bucureşti până la moartea lor în ultimul deceniu al sec. XX. 7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Şi una şi alta. Cel mai mult am participat în colectivele de activitate artistică din cadrul şcolii pedagogice: taraf, fanfară, cor, colective de dansatori, apoi cercul literar şi dramatic. Pe parcurs mi-am dezvoltat aceste aptitudini, devenind profesionist în dirijare corală şi viorist în prestigioase colective de muzică populară, cu care am evoluat şi pe scenele Moscovei, dar şi la televiziunea centrală Ostankino în cadrul proiectului „Chipul prietenului”. Despre acestea mărturiseşte şi lmul documentar turnat la Moscova la comanda conducerii satului Slobozia-Mare.

Un bun pedagog trebuie să e capabil de toate acestea în munca sa cu copiii.

De altfel, trebuie să spun că prima menţiune a mea a fost Diploma Ministerului Educaţiei „Pentru merite în educaţia estetică a copilului”.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Calităţile formulate în cele 10 porunci biblice.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- În mare măsură, da. Deşi totdeauna există loc pentru mai mult.

10. Cine V-a ajutat să Vă atingeţi scopul?

153

30 de întrebări de-acasă - Şcoala şi familia.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Totul. Memoria părinţilor, bunicilor şi fraţilor care, din păcate, nu mai sunt în viaţă şi cu care mă întâlnesc doar la cimitir, de Paştile Blajinilor, în ecare an. În această zi mă întâlnesc acolo cu toţi consătenii mei, vii şi morţi, prieteni din copilărie, colegi.

Apoi casa părintească în care, deşi locuieşte vărul meu Nicu, rămâne locul tot atât de scump, ca întotdeauna, tezaur de amintiri despre tot şi despre toate câte s-au întâmplat cu mine, şi bune şi rele. Aici aud paşii mamei, vocile părinţilor, fraţilor şi surorilor.

Apoi memoria strămoşilor, urmaşilor arcaşilor lui Ştefan cel Mare, din care îmi trag originea.

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi omul, pedagogul şi savantul Ion Certan?

- Cu familia mea; cu faptul că sunt istoric; că am susţinut cu succes teza de doctor în istorie; că am condus mulţi ani Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii de Stat „B.P.Haşdeu” din Cahul; că ocup postul de conferenţiar universitar la această catedră; că am asigurat, în mare măsură, acreditarea specialităţilor istorie cu un rezultat foarte înalt; că la instituţia noastră a crescut mult numărul colaboratorilor cu grade ştiinţice şi titluri ştiinţico-didactice; cu faptul că am elaborat şi predat cursurile respective; că particip activ la recalicarea şi perfecţionarea profesorilor şcolari de istorie; că am publicat o lucrare monogracă şi mai multe studii, lucrări metodico-didactice; că am exercitat conducerea ştiinţică a 25 de teze de licenţă şi de masterat; că am fost membru al comisiilor pentru elaborarea nomenclatorului domeniilor de formare profesională; delegat la Congresul de constituire a Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova şi rămân membru activ al ei; cu funcţia pe care o exercit, cea de prorector activitate didactică şi calitate; cu stagiul realizat în anul 2006 în Egipt şi cu cel realizat în Polonia în 2009...

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Puterea legislativă.

14. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi pedagogului Ion Certan, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Patriotismul, umanismul, credinţa în tot ce este frumos şi sfânt.

154

30 de întrebări de-acasă 15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Unii colegi da, prietenii niciodată.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Eu nimic şi pe nimeni nu uit.

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Aş  fost, poate, un talentat om politic. Dar a La deschiderea anului şcolar. În stânga – Ion trebuit să aleg între poliCertan, directorul Şcolii Medii Roşu, Cahul. La tică şi istorie. Tema mea de cercetare este istoria microfon directorul gospodăriei Vasile Cotună, partidismului în Republica originar din Chiştelniţa Moldova. Tema tezei de doctorat a fost „Activitatea partidelor de stânga în Republica Moldova”. De aceea a trebuit să u în afara oricărui partid, deşi aproape toate partidele mă consideră membru al lor, indcă lucrez mult în arhivele partidelor politice din Moldova.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Nu-mi place inconsecvenţa, primitivismul şi lipsa patriotismului. Apreciez consolidarea forţelor democratice şi orientarea proeuropeană a acestora.

19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Uniunea Europeană şi revenirea la Patria-mamă.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- A nu confunda ţara cu statul. Nu există ţară, ci statul Republica Moldova. Există o unică ţară aşezată în hotarele Daciei istorice, Patria tuturor urmaşilor ei, românii. Eu cred în viitorul ţării cu numele România a tuturor românilor, indiferent cum se autodenumesc ei şi unde locuiesc: în hotarele sau în afara hotarelor României.

155

30 de întrebări de-acasă 21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Certan?

- Dragostea faţă de soţie şi apoi de copiii mei.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia, Parascovia, este pedagog, talentată profesoară de chimie; ul Mihai – jurist; icele Liliana şi Georgeta – economiste.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Familia.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Prefer scrisul, lectura, treburile casnice.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Familia şi prietenii.

26. În casa familiei Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Bucate din carne şi peşte, băuturi nealcoolice.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Căsătoria, naşterea copiilor, susţinerea tezei de doctor în istorie şi apariţia monograei „Stânga politică în Republica Moldova”, numirea în funcţia de şef de catedră şi apoi cea de prorector activitate didactică şi calitate a Universităţii de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Exact atâţia cât să se desprindă de Rusia.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Depinde de poziţia Europei şi României, pe de o parte şi de cea a Rusiei şi Ucrainei, pe de altă parte.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Le doresc tuturor locuitorilor satului Sărătenii-Noi şi celor din regiunea Orhei să nu uite că sunt români şi stăpâni pe-acest pământ.

156

30 de întrebări de-acasă

Mă mândresc cu familia şi tot ce-am reuşit să realizez Ion Palii s-a născut la 5 decembrie 1947, în satul Pecişte, raionul Rezina. După şcoala medie Ignăţei a absolvit cu eminenţă Facultatea Horticultură la Institutul Agricol din Chişinău şi Şcoala Superioară de Partid din Kiev (calicarea profesor de sociologie).

Activitatea de muncă şi-a început-o în anul 1970, imediat după facultate, în funcţia de agronom-şef al gospodăriei agricole din satul natal. La 25 de ani este ales preşedinte al aceleiaşi gospodării, la 31 – vicepreşedinte al Comitetului Executiv Rezina, responsabil de complexul agroindustrial.

Trei ani activează în componenţa CC al PCUS, după ce este ales primsecretar al Comitetului Raional Cahul al PCUS, preşedinte al Comitetului Executiv Cahul. În calitate de viceministru al Agriculturii, iar apoi de director executiv al Agenţiei pentru Restructurarea Agriculturii a fost unul din promotorii activi ai reformelor în sectorul agrar, motiv pentru care a suferit mult după venirea la putere a comuniştilor, rămânând fără un loc de muncă.

Deputat în primul parlament al Republicii Moldova. Din 2009 – primvicepreşedinte al AS “Parlamentul-90”. Funcţionar public de rangul 1, consilier de stat al Republicii Moldova de clasa III. Cavaler al ordinelor „Insigna de Onoare”, „Ordinul de Onoare”, medalei „Meritul Civic”.

157

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ion Palii! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- Pentru mine noţiunea „acasă” înseamnă mai întâi satul Pecişte, care înglobează în sine casa parintească, părinţii, buneii, consătenii mei, care m-au crescut, m-au educat, m-au şi format ca om şi ca personalitate.

Fără a obijdui pe cineva dintre consătenii care au plecat demult „de acasă”, aş vrea să remarc că pentru mine această noţiune are un sens mai profund poate decât pentru alţii, pentru că şi începutul activităţii mele ca specialist a început şi a continuat tot „acasă”. Am muncit împreună cu consătenii mei şi împreună cu ei am reuşit să realizăm multe lucruri frumoase.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Mai întâi buneii, părinţii mamei, pentru că pe ai lui tata nu i-am apucat. Când m-am născut, bunelul Andrei Belibov şi bunica Ileana purtau în suet o rană proaspătă, îşi pierduse feciorul Ion în război. De atâta m-au şi numit Ionică, şi prima perioadă a copilăriei am petrecut-o cu ei. La vârsta de 3-4 ani bunelul mă învăţa limba rusă, să citesc cărţi în slavonă şi când avea oaspeţi îi plăcea mult să-şi demonstreze realizările în educaţia nepoţelului. Mă învăţa foarte multe lucruri gospodăreşti: cum se îngrijeşte viţa de vie, cum se construieşte o colibă, cum se pregăteşte vinul şi multe altele. Bunica Ileana nu învăţase la şcoală, dar era o femeie deosebită şi a reuşit să-mi cultive multe calităţi bune ce ţin de morală şi cumsecădenie.

A doua parte a copilăriei, după ce am fost înscris la şcoală, a continuat mai mult în casa părintească, pentru că eram deja bun de ajutor. Aveam responsabilitatea să îngrijesc de cei mai mici (am fost cinci copii în familie, eu ind cel mai mare) şi de mai multe treburi din gospodărie. Mama, care terminase 7 clase, doar în zilele de duminică îmi ajuta la pregătirea lecţiilor, controla ce am făcut în timpul săptămânii. Tata, care avea doar 4 clase, mă orienta mai mult la muncă, uneori eram supărat pe dânsul şi tocmai prin clasa a opta am înţeles că el avea dreptate. El se străduia să ne facă să înţelegem, că dacă doreşti să obţii ceva în viaţă, trebuie să munceşti.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Despre buneii de pe tata ştiu doar că bunelul Simion Palii a venit la Pecişte de undeva de prin părţile Floreştilor şi s-a angajat să muncească la un boier, Barabutea Buric. Probabil, era un lucrător bun, pentru că boierul i-a dat o bucată de pământ pe un mal de râpă, unde şi-a zidit o casă. Presupun că a fost un om gospodar, pentru că pe parcursul vieţii sale, pe acest teren, a mai durat încă trei case pentru ecare din feciorii lui. Despre bunica 158

30 de întrebări de-acasă Mărioara ştiu doar că a fost originară din satul Gordineşti.

Despre buneii de pe mama câte ceva deja am spus. Ţin minte că bunelul Andrei după colectivizare, când a fost deposedat de pământ, cal, căruţă şi tot inventarul agricol, era responsabil de pregătirea făţărilor şi înjghebarea unor adăposturi temporare, unde erau depozitate cerealele colhozului.

Bunica era ocupată cu treburile casnice şi ţinea învăţători în gazdă. Trebuia de trei ori pe zi să le gătească de mâncare, să le spele etc. Între timp mai practica şi croitoria, doar în scopuri personale şi de binefacere pentru cei care aveau nevoie.

Atât buneii cât şi părinţii în viaţa comunităţii au avut rolul de a  buni gospodari, de a-şi educa bine copiii şi nepoţii, de a-i învăţa să muncească, dealtfel, ca şi mulţi alţi pecişteni. La noi era o regulă nescrisă: în ecare sâmbătă neapărat trebuia să e măturată ograda, dar şi partea de la drum de lângă gospodăria noastră.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Faptul că pe atunci părinţii şi noi, copiii, permanent eram ocupaţi cu ceva, în afară de zilele de duminică, când aveam liber, deşi nu chiar întotdeauna.

N-am să uit niciodată zilele de Paşti, de Hram şi de Crăciun, când se făcea o curăţenie generală în casă şi în ogradă, apoi urma gătitul bucatelor tradiţionale, iar noi, copiii, în aceste zile eram absolut liberi.

N-am să uit şi serile târzii când, după o zi de muncă noi, copiii, adormeam în jurul cuptoruşului, aşteptând până erbea laptele de oaie, proaspăt muls, în ceaunul din care numai ce se răsturnase mămăliga, ori până se cocea o fripturică de pui. Şi, desigur, în primul rând, îmi amintesc de casa părintească, de MAMA şi TATA, care demult au plecat în lumea celor drepţi.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- După colectivizare la Pecişte s-a trăit greu. Tocmai prin 1957-58 s-a simţit o îmbunătăţire, când la cârma colhozului „Kalinin” a venit Georghe Efremov din Ignăţei. Oamenii harnici erau relativ bine răsplătiţi pentru muncă. Conducerea a început să ţină sfat cu oamenii, apăruse câteva cercuri de artişti amatori, se organizau diverse întruniri cu sătenii, la care se discutau cele mai stringente probleme ale comunităţii. Dar asta nu a durat mult. Peste puţin timp colhozul nostru a fost unit cu cel din Pripiceni, apoi am fost anexaţi la cel din Ignăţei.

Toată averea gospodăriei din Pecişte (fermele de vite, maşinile, caii şi căruţele) au fost trecute la Ignăţei, chiar şi cerealele se depozitau acolo. Tocmai în 1966, din iniţiativa contabilului-sef al colhozului Andrei Racu, originar din Pecişte, la 159

30 de întrebări de-acasă noi iar a fost organizat un colhoz aparte, în frunte cu acel Andrei Racu. Atunci în Pecişte au început nişte schimbări cu adevărat esenţiale în toate domeniile: construcţia şcolii, a grădiniţei de copii, magazinului universal, băii, electricarea satului, construcţia şoselei Pecişte-Sămăşcani, mai multor obiective de producere: ferme, depozite, brigada de tractoare cu un atelier de reparaţii şi bază de combustibil.

O altă perioadă furtunoasă de dezvoltare economică şi socială a satului au fost anii 1973 - 1978, când a apărut primul în raion sediu administrativ-tip, drumuri asfaltate cu trotuare, a început telefonizarea satului, formaţiile de artişti amatori, fanfara noastră ocupau locuri de frunte la festivalurile raionale. Îmi amintesc cum prin 1976, numai dupa câteva zile de concediu m-a telefonat secretarul doi al comitetului raional de partid Panteleimon Gavriliţă, spunându-mi că trebuie să mă întorc urgent la serviciu, pentru că primul secretar al CR al PCUS de la Râbniţa a convenit cu primul de la Rezina să organizăm la Pecişte un seminar pentru cadrele de conducere din sectorul agrar al raionului Râbniţa. Ne-am pregătit mai ceva ca de Paşti. Într-o singură noapte, cu forţele proprii am aşternut un strat de piatră spartă pe strada centrală, mai mult de trei km şi nimeni nu a zis că a obosit. Piatra o încărcam şi o transportam de la Sămăşcani. Pe la ora patru dimineaţă Stepan Baleca, secretarul de partid din Sămăşcani ne ruga să ne mai potolim, să lăsăm lumea să doarmă, că de altfel oamenii au să-i alunge din sat, dar peciştenii nu s-au oprit până n-au terminat de încărcat.

La baştină, în mijlocul familiei şi al rudelor 160

30 de întrebări de-acasă Eram bucuros şi mândru de consătenii mei. Şi ei erau mândri că râbniţenii veniseră să înveţe a munci şi a trăi de la pecişteni.

A treia perioadă de dezvoltare a satului a început odată cu venirea în funcţia de primar a dlui Tudor Bivol. Îi sunt recunoscător, îi mulţumesc mult pentru tot ce face, îi doresc multă sănătate şi succese în continuare. Dar şi pe consăteni aş vrea să-i îndemn să-i acorde mai multă susţinere şi ajutor în toate începuturile bune şi frumoase.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Cei mai buni gospodari care au făcut lucruri mari pentru dezvoltarea şi prosperarea satului natal, au fost mereu alături şi au împărţit cu sătenii toate bucuriile şi necazurile. În viziunea mea această onoare ar merita-o Andrei Racu, pentru că anume datorită curajului şi eforturilor depuse de dumnealui s-a produs o cotitură radicală în viaţa satului Pecişte, în mentalitatea consătenilor.

Cred că ar  o onoare pentru pecişteni, pentru satul nostru, dacă strada centrală şi liceul ar purta numele acestui om.

Nu ar trebui să uităm de moş Toderică Musteaţă şi moş Gheorgieş Musteaţă, dacă nu numai consătenii, dar şi puterea sovietică prin 1949 i-au recunoscut drept cei mai buni gospodari şi le-au încredinţat conducerea celor două arteluri agricole formate în urma colectivizării.

De ce nu ar merita şi Nicolae Gligor, care toată viaţa a conlucrat cu tot satul în ramura tutunăritului? Fiodor Batog, unicul dintre peciştenii deportaţi, care a revenit la baştină şi a trăit cu grijile satului până la adânci bătrâneţe în calitate de conducător la diferite sectoare de producere? Ori primul şofer din sat, Gheorghe Ursu, primul mecanizator, Iustin Câşlaru? Şi mulţi alţii.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Printre activişti şi nu numai la şcoală şi facultate, dar oriunde m-a purtat destinul. Peciştenii, ba chiar şi rezinenii cunosc bine acest lucru, inclusiv graţie publicaţiilor din presa locală.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e sincer, modest şi cumsecade.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Şi da şi nu. Sunt satisfăcut de ceea ce am reuşit să realizez în familie, în domeniile şi la sectoarele care mi-au fost încredinţate. Dar îmi pare rău că 161

30 de întrebări de-acasă satul de baştină nu arată aşa cum mi-l închipuiam eu prin anii 70, ca de altfel şi agricultura Moldovei nu arată aşa cum o vedeam eu când, împotriva voinţei mele, am fost desemnat viceministru al agriculturii.

Am avut ocazia să fac multe stagieri peste hotare, să studiez experienţa agricultorilor din mai multe ţări: Germania, Olanda, Cehia, Suedia, SUA, Noua Zeelandă, Grecia, Albania, Ţările Baltice, România, Ucraina şi altele.

Am conlucrat mult la acest subiect cu Banca Mondială. Aveam nişte viziuni clare privind privatizarea şi dezvoltarea agriculturii private, dar în virtutea realităţilor politicii moldoveneşti nu am reuşit să le promovez. Consecinţele sunt dramatice - s-a distrus infrastructura de producere, oamenii au plecat peste hotare, iar noi, după două decenii de reforme, importăm mărar şi pătrunjel din Turcia, untură şi jumere de prin toate colţurile lumii.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Desigur familia şi, în primul rând, soţia, dar şi mulţi oameni cu care am conlucrat pe parcurs şi care erau încrezuţi că scopurile mele erau corecte şi îndreptate spre binele oamenilor. Şi aici aş vrea să-l numesc pe Andrei Racu, primul meu preşedinte, care într-un singur an (după care a fost transferat să conducă o gospodărie mai mare, la Alcedar) mi-a dat o lecţie extraordinară în ce priveşte arta de a conduce, de a gospodări şi de a lucra cu oamenii.

Când, la doar 25 de ani, am devenit preşedinte al colhozului din Pecişte, mult m-au ajutat Anatolie Corâtnic, Lavrenti Cuşnir, Vasile Domenti, Panteleimon Gavriliţă, VladimirAfanasiev,Alexandru Marcu şi mulţi alţii. Trebuie să menţionez că nu numai la Pecişte şi Rezina, dar şi cahulenii au crezut în mine. După ce PCUS a fost interzis, cahulenii mi-au încredinţat în continuare conducerea raionului, deja în funcţia de preşedinte al acestuia. Îmi amintesc cu recunoştinţă de G.Popazu, şeful Direcţiei Învăţământ şi vicepreşedinte al raionului, M.Guslicov, şeful trustului de construcţii, N.Todos, V. Chirca şi St.Marinov, conducători din complexul agroindustrial, F.Sabi, comisar de poliţie, A. Arutiunov, comandant al trupelor de grăniceri din sudul Moldovei, T.Papana, secretarul executivului raional, V. Rogai, redactor-şef al ziarului raional şi alţii.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Doar amintirile şi trăirile pentru ceea ce se întâmplă acolo. De asemenea mormintele buneilor, părinţilor şi celor doi fraţi decedaţi, la care merg în ecare an de Paştile Blajinilor şi de ecare dată când trec pe acasă.

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi Ion Palii?

- Cu familia mea şi cu tot ce am reuşit să realizez acolo unde am activat. Îndeosebi aş vrea să mă refer la două situaţii. Atunci când sudul ţării era invadat 162

30 de întrebări de-acasă de separatişti, iar Divizia de trupe aeropurtate din Bolgrad şi Breansk, trupe speciale de grăniceri din Kiev năvăliseră asupra raionului Cahul „să creeze prin forţă Republica Moldovenească de Sud”, eu şi colonelul Leonid Bolocan, pe atunci comisar de poliţie la Anenii Noi, dar temporar numit comandant al oraşului Cahul, sustinuţi de o bună parte din conducătorii de Participant la un act istoric de importanţă întreprinderi din oraş am crucială pentru ţară şi pentru neam: deputatul făcut tot posibilul ca plan- Ion Palii (în stânga) semnează Declaraţia de Inurile urzite de Moscova dependenţă a Republicii Moldova să eşueze. Ce-i drept, asta m-a costat un atac de cord, pe care, de altfel, l-am suportat pe picioare. Şi al doilea caz. Când eram viceministru al Agriculturii şi agrarienii obţinuseră majoritatea în Parlament, o săptămână întreagă mi se cerea insistent de către biroul permanent al Parlamentului să prezint o notă informativă prin care să argumentez necesitatea trecerii pământului din proprietate privată (Codul Funciar a fost adoptat de primul Parlament) în proprietate de stat. Nu am executat indicaţia, ca să nu devin cioară albă în istoria Moldovei şi asta m-a costat un infarct extins, de la care m-au salvat Dumnezeu şi medicii.

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Eu cred că punctul l-au pus demult chiar savanţii în materie din Federaţia Rusă, care au conrmat că basarabenii vorbesc limba română. Dar discuţiile controversate se vor termina atunci când noi, cetăţenii Republicii Moldova, vom alege în Parlament oameni pe care îi cunoaştem bine, politicieni preocupaţi de problemele neamului şi ale ţării, dar nu nişte oameni de duzină adunaţi pe listele partidelor politice, care-s dominate de interese politice şi scopuri meschine.

14. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului Ion Palii, peste care nu se poate trece în nici un caz?

163

30 de întrebări de-acasă - Munca, sinceritatea, demnitatea, obiectivitatea în orice situaţie, bunul simţ, dragostea de Patrie şi de neam.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Prietenii nu, colegii da. Primul caz a fost încă când eram elev la şcoala din Ignăţei, al doilea - la Cahul, într-un moment de grea cumpănă pentru ţară.

Durerea acelor răni o mai simt şi acum.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Doar câteva. Primul s-a întâmplat după o conferinţă de partid, la care a participat şi Petru Lucinschi. După o lungă numărare a voturilor, proces care a durat până la miezul nopţii, s-a dovedit că pentru mine au votat majoritatea delegaţilor şi am fost reales în funcţia de prim-secretar. Dar când am ieşit din casa de cultură, delegaţii, peste 700 de oameni, se rânduise pe ambele părţi ale străzii, de o parte moldovenii, de cealaltă parte - vorbitorii de limbă rusă şi eu, de unul singur, a trebuit să trec prin acest coridor. Nimeni nu s-a apropiat, nimeni n-a scos un cuvânt.

Al doilea moment a fost dezmăţul voluntariadei din sudul republicii la începutul anilor 90 ai secolului trecut, al treilea - perioada guvernării lui Voronin.

17. Aţi făcut în viaţă şi politică.

- Da, în calitate de consilier local şi raional la Rezina şi Cahul, dar şi de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ind ales în mod democratic. De fapt, în toate funcţiile pe care le-am ocupat, dar şi în cea actuală de prim vicepreşedinte al Asociaţiei Obşteşti „Parlamentul – 90” am făcut politică.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Apreciez doar activitatea dlui Vlad Filat, chiar dacă şi faţă de domnia sa am unele rezerve. Cred că guvernarea cu claca este un lucru destul de complicat şi haios, şi, totuşi, anume Vlad Filat este politicianul, care face câte ceva pentru ţară. În rest – foaie verde! Ce putea să-mi placă în timpul guvernării comuniştilor, dacă Voronin opt ani nu a făcut altceva decât demagogie şi dezmăţ?

Nu mă satisface nici politica actualilor politicieni, pentru că ei, ajungând în vârful piramidei, au uitat de interesele cetăţenilor şi ale ţării, îngrijindu-se doar de interesele proprii şi cele de partid.

Dar, sincer vorbind, mai mult mă deranjează atitudinea alegătorilor, indiferenţa lor de propria soartă, de soarta ţării şi viitorul copiilor şi nepoţilor.

Unii nu merg la alegeri, alţii votează pentru cel care-i dă o vodkă sau un kilogram de crupe.

164

30 de întrebări de-acasă 19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- În viziunea mea, ar  deajuns un lider politic, dar care ar avea curajul să-şi asume înalta responsabilitate pentru tară şi popor.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Da, încă mai cred, dar asta nu-i sucient. În asta trebuie să creadă şi consătenii mei, toţi cetăţenii republicii. Şi nu numai să creadă, dar şi să contribuie plenar la prosperarea Republicii Moldova.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Palii?

- Cei şapte ani de-acasă, munca, responsabilitatea, dragostea reciprocă.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Sotia, Soa, cum a început-o la Pecişte, aşa şi îşi continuă, acum la Liceul “Vasile Vasilache” din Chişinău activitatea de profesoară de limba franceză.

Feciorii Oleg şi Victor la Pecişte au frecventat doar grădiniţa. Şcoala au începuto la Rezina, 4 ani au continuat-o la Chişinău şi au absolvit-o la Cahul. Apoi au făcut Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova. Victor a studiat în paralel şi managementul la Academia de Studii Economice din Moldova.

După absolvire Oleg s-a angajat la BC ”Moldova-Agroindbank”, de mai mulţi ani deţine funcţia de şef al Direcţiei recuperare credite problematice.

Victor şi-a început activitatea de muncă în calitate de lector la Academia de Studii Economice din Moldova, apoi şef al Catedrei de Drept, a susţinut teza de doctor în drept. De 10 ani este administrator al unei companii private.

Fiica Alexandrina a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea Relaţii Economice Externe şi s-a lansat într-o afacere privată. Toţi sunt căsătoriţi. Avem doi nepoţi şi două nepoţele, care deja învaţă la liceu, iar noi cu soţia… mai aşteptăm.

23. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- La vârsta mea şi pe lângă cele ce am reuşit să le realizez îmi doresc doar să u sănătos, să mă bucur de succesele copiilor şi nepoţilor.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Prefer să mă ocup de soluţionarea problemelor familiei şi, desigur, lucrul în grădina de la vilă. Am şase ari de teren într-o cooperativă pomicolă pe care cultiv de toate: fructe, struguri, pomuşoare, carto, legume, trandari şi altele. Am un „viciu”: îmi place ca grădina să e permanent în ordine exemplară. Aceste griji îmi dau satisfacţie şi sănătate.

165

30 de întrebări de-acasă 25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Desigur soţia, fără nici o discuţie.

26. În familia Palii ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- La noi în familie se serveşte tot cu ce ne-am obişnuit de la bunei, parinţi şi socrii de la Ignăţei. Bineînţeles, mesele de sărbători sunt ceva mai deosebite, cu răcituri, sărmăluţe şi alte bucate gătite de soţie. Dintre băuturi se admite câte un pic de coniac şi vin bun din cele seci. Dar chiar şi la sărbători cel mai mult sunt solicitate sucurile din fructe, pomuşoare, struguri şi legume, crescute în grădina noastră şi tot acolo preparate de mine.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Crucială a fost ziua de 11 februarie 1973, când am fost ales preşedinte al colhozului din satul natal. Era chiar a doua zi după nunta mea. La acel moment gospodăria, după o perioadă de înorire, iarăşi ajunsese la sapă de lemn: cu un milion de ruble datorii, oamenii neachitaţi pentru întreg anul 1972, fermele rămase fără furaje. Dar slavă Domnului, m-am descurcat. Cum, numai eu ştiu şi soţia.

Al doilea moment a fost şi mai greu. S-a întâmplat asta când „m-am rupt de la pământ”, atunci când am părăsit casa buneilor în care locuiam la Pecişte. A fost nevoie de foarte mult timp ca să mă deprind la oraş. În patru ani cât am lucrat la Rezina am făcut două tentative de a mă întoarce „acasă”, dar… fără succes. Mai departe toate schimbările le-am suportat mai uşor.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui RepubliciiMoldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Pornind de la realităţile de pe scena politică a Moldovei, îmi vine greu să fac careva prognoze. Totuşi cred că va veni timpul când vom ajunge acolo.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Acest lucru va deveni real doar atunci când se va schimba mentalitatea politicienilor din Federaţia Rusă şi cei din stânga Nistrului vor vedea că cei de pe malul drept trăiesc mult mai bine decât ei.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Desigur, doresc tuturor în primul rând sănătate, succese şi prosperare, o Moldovă europeană şi să înţeleagă că Moldova poate deveni o ţară bogată numai cu concursul turor cetăţenilor.

166

30 de întrebări de-acasă

Important este ca politicienii să se implice mai puţin în modelarea istoriei Igor Corman s-a născut la 17 decembrie 1969, în satul Ciulucani, raionul Teleneşti. A absolvit Facultăţile de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, România, unde a făcut şi doctorantura, în 1996 apărându-şi teza de doctor în istorie. Studii post-universitare la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, Colegiul „George Marshall” din Germania. Cariera profesională şi-a început-o în 1995 la Ministerul Afacerilor Externe, Direcţia Analiză Politică şi Planicare. Peste doi ani pleacă la Ambasada Republicii Moldova în Germania, unde activează în calitate de secretar III, secretar II, secretar I – responsabil de relaţiile politice; însărcinat cu afaceri a.i. În perioada 2001-2003 este şef al Direcţiei Generale Europa şi America de Nord la Ministerul Afacerilor Externe, următorii cinci ani – ambasador al Republicii Moldova în Germania şi prin cumul în Regatul Danemarcei, iar în 2009 este ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat, preşedinte al Comisiei politică externă şi integrare europeană. Posedă limbile germană, engleză, rusă.

Decoraţii: Medalia „Meritul Civic” (Republica Moldova), Ordinul „Marea Cruce de Merit” (Germania).

167

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Igor Corman! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- M-am simţit ca acasă timp de mai mulţi ani cât am stat la Berlin, unde am reprezentat ţara. Sunt acasă la Chişinău, unde activez în prezent. Dar, bineînţeles, în primul rând, “acasă” este şi va  mereu satul natal Ciulucani, raionul Teleneşti, unde m-am născut, am copilărit, am crescut.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Părinţii şi buneii în cei şapte ani de acasă.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Bunelul a fost învăţător, tata a condus o perioadă gospodăria agricolă.

Ambii şi-au adus cum au putut contribuţia la dezvoltarea satului. Au fost oameni gospodari, şcoliţi, modeşti, cu care mă mândresc.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Ograda şi grădina care trebuiau îngrijite, lucrările agricole de primăvară, vară şi toamnă şi, desigur, sărbătorile tradiţionale de iarnă.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Cu părere de rău, nu totdeauna sub aspect pozitiv. Majoritatea satelor au degradat, multă lume pleacă. Nu mai există acel entuziasm, viaţa activă, care erau mai înainte. Aceste schimbări au loc în zonele rurale din întreaga ţară. În acelaşi timp, foarte mult depinde şi de gospodarii satelor. Este plăcut să văd cum în satul natal, odată cu alegerea noului primar, lucrurile se schimbă spre bine, se repară grădiniţele, se construiesc stadioane, sunt mai multe proiecte pe cale de implementare.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva în istoria localităţii natale numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Localitatea a dat mai multe personalităţi, care s-au manifestat cu succes în diferite domenii. După părerea mea, toţi ar merita apreciere pentru ceea ce au realizat.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Nici una, nici alta. Am încercat pur şi simplu să fac carte.

168

30 de întrebări de-acasă 8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e Om. 9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- La vârsta mea de 42 de ani, cred că e devreme să fac totalurile.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Oriunde am fost, am avut noroc să dau peste oameni buni, care m-au susţinut şi m-au ajutat. Eu, la rândul meu, m-am străduit să nu-i dezamăgesc.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Da, încerc să menţin legătura cu satul natal, să merg acolo nu doar în campanie electorală şi să-mi ajut cum pot consătenii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi omul şi politicianul Igor Corman?

- Cu familia mea, soţia şi cei doi feciori.

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Istoria este şi va rămâne aşa cum a fost. Diferite sunt doar interpretările şi ele ţin de meseria istoricilor. Probabil, întotdeauna vor exista opinii diferite.

Important este ca politicienii să se implice mai puţin în modelarea istoriei. În ceea ce priveşte limba de stat, ştim cu toţii că ea este una, dar o numesc în mod diferit. Cel mai rău e că din această cauză se încearcă divizarea societăţii.

Dacă dorim o societate unită, ar trebui să m mai toleranţi unii faţă de alţii. Iar punctul în dispută va  pus atunci, când majoritatea covârşitoare a cetăţenilor va avea aceeaşi poziţie.

14.Care sunt principiile de viaţă ale omului, diplomatului, parlamentarului Igor Corman, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Toţi suntem oameni, toţi greşim, dar nu pot să accept trădarea şi minciuna.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Foarte rar.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

169

30 de întrebări de-acasă - Nu-mi amintesc niciunul dintre acestea.

17. Cum s-a întâmplat că aţi intrat în politică?

- Foarte întâmplător. Nu m-am gândit niciodată la cariera politică, dar nu am putut să nu accept în 2009 invitaţia de a face parte dintr-o echipă care şi-a propus să schimbe lucrurile în ţară. Şi mă simt bine în echipa Partidului Democrat, ţinând cont de viziunile şi principiile pe care le am.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Multe lucruri nu-mi plac: mai ales faptul că nu este pus în prim plan interesul ţării, ind de multe ori umbrit de certurile mărunte, precum şi lipsa

Igor Corman în cadrul unei întâlniri de lucru cu reprezentanţa Ministerului de Externe din Croaţia maturităţii, unităţii, indispensabile pentru soluţionarea problemelor şi asigurarea unui viitor demn pentru ţara noastră. Totodată, apreciez că în ultima vreme s-au tras anumite învăţăminte şi este promovat un curs strategic unic şi bine denit care, cu siguranţă, ne va aduce acolo unde ne este locul – în familia popoarelor europene.

19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- O putem face doar cu toţii împreună, cu sprijinul prietenilor şi partenerilor 170

30 de întrebări de-acasă noştri. Dar este important să dorim cu adevărat acest lucru şi să avem încredere în propriile puteri.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Cu siguranţă.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Corman?

- În viaţa unei familii toate circumstanţele sunt importante, iar încrederea, respectul reciproc sunt temelia unei familii trainice, unite, care se consolidează, se testează cu anii.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- La moment, toţi fac ştiinţă: soţia denitivează teza de doctor, ul mai mare face studii la universitate, iar cel mai mic – la şcoală.

23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- Întotdeauna m-am bazat în primul rând pe familia mea, care este o cetate unde pot să mă retrag oricând pentru a găsi susţinere şi înţelegere. De asemenea, mă ajută şi prietenii, pe care nu îi am mulţi, dar adevăraţi.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- În cercul familiei, indiferent de ocupaţie. În mod deosebit, ne place să petrecem timpul în mijlocul naturii. E modalitatea în care ne relaxăm şi ne detaşăm de stresul cotidian.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Se consideră că ecare om îşi cunoaşte cel mai bine propriul eu. Dar, cred că există şi aici rezerve.

26. În casa familiei Corman ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Prefer bucatele gătite de soţie şi de mama. Din băuturile cele mai preferate sunt vinurile bune moldoveneşti.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Îmi vine greu să răspund care momente au fost cruciale. Toate etapele vieţii mele au decurs într-o anumită măsură una din alta. Importante au fost începutul studiilor la Universitate, serviciul militar, întemeierea familiei, naşterea copiilor, debutul în serviciul diplomatic, numirea în funcţia de ambasador, alegerea în calitate de deputat în Parlament…

171

30 de întrebări de-acasă 28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Comparabil cu faza în care ne aăm, Estonia şi Croaţia, de exemplu, au reuşit în opt ani. Dar depinde cum vom munci cu toţii: ecare la locul său. De fapt, noi deja suntem într-un proces profund de integrare şi tot ce facem nu are menirea să obţinem doar calitatea de membru al Uniunii Europene, dar, în primul rând, să construim o Moldovă europeană la noi acasă. Trebuie să preţuim ecare pas pe această cale, să facem bine şi temeinic sarcinile care ne revin şi să nu visăm doar la staţiunea nală.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Cred, că va deveni real atunci, când majoritatea cetăţenilor din partea stângă a Nistrului vor dori să e împreună cu cetăţenii de pe malul drept. Pentru aceasta Moldova trebuie să devină prosperă şi atractivă şi atunci nimeni nu va putea crea impedimente pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Vreau să le doresc sănătate şi bunăstare, curaj şi mult spor în tot ceea ce întreprind, gânduri pozitive şi încredere în propriile puteri. Doresc tuturor să aibă siguranţa zilei de mâine, să privească cu optimism la viitorul european al ţării noastre. Acest viitor depinde de ecare din noi şi numai împreună vom putea construi o Moldovă prosperă.

172

30 de întrebări de-acasă

Mă simt vinovat că prea puţin am făcut pentru satul meu Academicianul Alexandru Ciubotaru, profesor universitar, doctor habilitat în biologie s-a născut la 20 februarie 2013, în satul Şipca, raionul Şoldăneşti. A absolvit Şcoala Agricolă din Cucuruzeni şi Institutul Agricol din Chişinău. Activitatea de muncă şi-a început-o în a. 1956 în calitate de laborant, doctorand la Academia de Ştiinţe a Moldovei. În 1964 este numit director, şef de Laborator Citologie şi Embriologie al Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, funcţie în care se aă până în a. 2006, cu o întrerupere de aproape opt ani (1988 – 1995), când conduce Grădina Botanică de Stat din Ialta, Crimeea.

Alexandru Ciubotaru este fondatorul Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, întemeietorul şcolii ştiinţice de cito-embriologie din Republica Moldova şi al „Revistei Botanice”, autor a mai bine de 700 de publicaţii ştiinţice apărute în ţară şi peste hotare, inclusiv 24 de monograi, a 12 brevete de invenţii şi 6 adeverinţe, a mai multor soiuri de plante.

Conducător ştiinţic a circa 60 de doctoranzi şi consultant ştiinţic a 12 teze de doctor habilitat.

Cavaler al „Ordinului Republicii”, ordinelor „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, „Gloria Muncii”, „Serghii Radonejskii” gradul III, medaliei de argint „Carl Linne” (Suedia), Medaliei Internaţionale (European Fortunity), medaliei academice „Dmitrie Cantemir”, medaliei „Gheorghii Pobedonoseţ”, Diplomei „Doctor Honoris Cauza” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi (România), titlului „Om Emerit”.

173

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Alexandru Ciubotaru! Ce suvînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- Cuvântul „acasă” pentru mine se asociază cu familia în care m-am născut, cuibul părintesc, cu tot ce m-a înconjurat când am deschis ochii în această lume. Păstrez cu snţenie în memorie acel sfânt chip al mamei.

Când îmi aduc aminte de casa părintească, gândurile mă întorc în copilărie şi de ecare dată mă cuprinde o nostalgie neogoită după acei ani şi satul natal, grădinile pe care le cutreieram în căutarea cuiburilor de păsărele, primelor fructe din livezile lui moş Gădiac, mersul după ouă roşii de Paşti, lunca pe care păşteam vitele, miriştea pe care strângeam spicele coapte.

Scăldatul sub arşiţa soarelui şi săniuşul pe cel mai mare viscol mă făceau să uit de casă.

2. Cine V-a predat primele lecţii, care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Prima învăţătoare a fost mama. Iar la şcoala primară învăţătoare mi-a fost Lidia Gheorghe Ciubotaru (verişoara). Dânsele au jucat un rol deosebit în formarea caracterului meu. De fapt, caracterul omului depinde mult de substratul genetic - particularitate înnăscută şi moştenită, transmisă de la părinţi. Iar viitorul omul şi-l construieşte singur, în dependenţă de capacităţile sale, mediul social etc.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Bunelul după mamă (născut în satul Cobâlea) a fost Ion Ciulcu, iar pe bunica o chema Natalia. Pe bunelul de pe tată îl chema Lachi (născut în Şipca în 1860), iar pe bunica - Irina. Mai multe lucruri despre strămoşii mei şi localitatea natală le-am aat de la doctorul în ştiinţe istorice, scriitorul, publicistul şi bunul meu consătean Vlad Ciubucciu, care-mi spunea: „Savantul, profesorul universitar, academicianul Alexandru Ciubotaru de fapt s-a născut în satul străvechi Cobâleanca, atestat la 11 aprilie 1580 cu numele de Glăvăneşti, acum satul Şipca, raionul Şoldăneşti. Este urmaş al unei stufoase dinastii ciubotăreşti, despre care avem ştiri până la generaţia a şasea. Ctitorul acestei dinastii ţărăneşti a fost un moş Lache, adică Mihalache, ocial Mihail Ciubotaru, născut în 1730. Satul era plin de ciubotari, dar preferau opinca. În Şipca, Mihuleni şi Cobâlea ciubotăreştii au sosit de peste Prut - de la mănăstirea Golia, care pe timpuri avusese pământuri în stăpânire pe aici. Că pe acolo, în Ieşi, străbunii lor încălţau lumea în ciubote.

De regulă, prin vechea capitală a Moldovei, cei care meştereau ciubotele erau numiţi cizmari, sau căputari, însă aăm că ciubotarii nu întotdeauna 174

30 de întrebări de-acasă au cusut ciubote, alţii poate chiar defel. Căci „ciubota” înseamnă un fel de agent scal care strângea amenda (”ciubota”), sau pe alocuri ciubotari erau numiţi implicaţii, plătitori ai ”ciubotei”. ... Aşa dar, de la Lache se trage Nachi, adică Andronachi, ocial Andrei Mihalache Ciubotaru, căsătorit cu Evdochia (1774-1839), care îl are pe Hartene (1815-1885). Hartene sau ocial Artemie Andrei Ciubotaru, care mulţi ani la rând a onorat biserica din Şipca în calitatea modestă de (icusar) staroste. În 1858 un fecior al acestui Hartene, Pavel, învaţă la seminarul teologic din Chişinău ”volnosluşateli”, dar ... s-a întors la plug.

Prin anii 70-80 ai sec. XIX, când procesul de denaţionalizare era în toi, moş Hartene îşi împluse casa cu o droaie de copii – 6 fete şi 5 băieţi, între care îl diferenţiem pe Lache (1860), adică Gavrilache, ocial Gavril Artemie Ciubotaru. Moşul Lache şi mătuşa Irina lui Ilie au fost părinţii lui Andrei Ciubotaru, tatăl savantului nostru (Alioşa, cum îi spuneau în familie şi cum îi mai zic şi până astăzi în sat semenii).

Neamul acesta ciubotăresc l-a ştiut lumea dârz, plin de demnitate, cu su etul mereu în palmă, se aă în onor şi la mic şi la mare, la bogat şi la sărac. Ţăranii ciubotăreşti din Şipca (judeţul Orhei) nu mai coseau de mult timp ciubote, nici nu mai adunau ”ciubote”, ca prin rar meşteşug să-şi ridice sus supranumele. Plugărind din zori şi până în noapte, omenind lumea, ei în cuvântul simplu şi blând Ciubotaru turnau alt sens: gospodari sadea şi oameni de omenie. Iar strănepotul lor Alexandru, ajungând la Chişinău, agonisindu-şi hrinca de pâine ca aspirant (doctorant), apoi în denitiv doctor şi doctor habilitat în ştiinţe biologice, s-a priceput cu dibăcie moştenită din strămoşi cum să facă, ca un cuvânt atât de ordinar, Ciubotaru, să capete o nouă noimă, o strălucire neaşteptată. Profesorul, doctorul habilitat Alexandru Ciubotaru, specialist unic în probleme de embriologie şi citogenetică a plantelor de cultură şi oră spontană, director viager de onoare al Grădinii Botanice din Chişinău, ex-director al Grădinii Botanice „Nichita” din Ialta ş. a.”, scrie Vlad Ciubucciu cu referire la arborele meu genealogic.

Continuând despre părinţi voi spune că, mama Ana (19.I.1902-14.

IX.1991) s-a născut în familia lui Ion şi Natalia Ciulcu din satul Cobâlea, Şoldăneşti, în care au crescut trei fete (Melania, Ana şi Lucheria) şi un fecior (Alexandru). Agricultura a fost ocupaţia de bază. Pe fecior l-au dat devreme la învăţătură (la Soroca, Dorohoi), apoi la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie şi Geograe, a lucrat pofesor la Liceul Militar din Chişinău. În primele zile de ocupaţie (1940) a fost arestat şi exilat într-un Gulag stalinist, unde s-a şi pierdut. Totul s-a ţinut în secret şi biata bunică Natalia până la adânci bătrâneţe era încrezută că Alexandru este viu şi neapărat va veni s-o vadă.

175

30 de întrebări de-acasă Buneii de pe linia tatei, cănd m-am născut, nu mai erau în viaţă. Îmi amintesc doar casa bunicului Lache din partea de sud a satului şi care avea sub streaşină o prispă lată şi lungă, pe care au crescut tatăl meu, Andrei şi fraţii lui: Ion, Pror, Alexandru, Toader şi două surori, Maria şi Nadia.

Bunicul Lache avea prisacă şi când scotea mierea, chema vecinii să le dea câte o hrincă mare de pâine unsă cu miere. Familia noastră avea multe rude, care se întâlneau la sărbători, la biserică, nunţi, botezuri etc. Au trăit în pace şi linişte, numai războiul şi bătrâneţile i-au despărţit şi înstrăinat.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Tot ce a fost legat de primii 14 ani de viaţă în cuibul părintesc, după care am mers la Şcoala Agricolă din Cucuruzeni, Orhei (1947). Am început să muncesc la vârsta de 12 ani ucenic la moara din sat, unde tata Andrei era mecanic. Acasă veneam obosit, dar mândru că şi eu contribui la întreţinerea familiei.

Mi-au rămas în amintire pe totdeauna chipurile învăţătorilor, abecedarul, corul bisericesc în care cântam de copil sub conducerea dascălului Bergher. La o lecţie de cânt am pufnit în râs de faptul cum înstăritul Bergher se încreţea la faţă şi manevra cu camertonul pentru a lua nota ”Do”, tot impunându-ne s-o luăm de la început. Dascălul s-a enervat şi a aruncat cu camertonul în mine, lucru care m-a făcut s-o şterg afară. Casa noastră era chiar alături de şcoală. În ogradă, cânepa scoasă de la murat era aşezată în glugi şi eu, simţind că Bergher vine după mine, m-am ascuns în una dintre glugi. Dascălul înfuriat, împreună cu mama umblau prin ogradă, strigându-mă şi repetând: ”Unde-i faraonul de copil, doar n-a putut să intre în pământ?” Am ieşit din gluga de cânepă numai după ce Bergher a plecat şi i-am declarat mamei că mai mult nu mă duc la lecţiile lui. În iarna anului 1944 afară ningea liniştit, iar în casă prietenele mamei se aranjaseră direct pe stratul gros de paie aşternut pe podeaua de lut. Era duminică şi femeile se adunau la noi să le mai citesc din Psaltire. Deodată o explozie a zguduit casa. Un proiectil a explodat în grădină. Schijele au sfârtecat o uşă, făcând ţăndări geamurile. Toţi au zbughit-o care încotro.

Eu m-am trezit într-o văgăună de la marginea satului. În primăvara aceluiaşi an, războiul s-a cotilit spre apus. Într-o zi m-am dus într-un tufăriş de după cimitir să aduc nişte uscături pentru foc, dar am dat de o mitralieră „Maksimov” pe roţi şi o cutie cu o bandă de cartuşe. Uitând de vreascuri, am luat cutia cu cartuşe, mitraliera şi am pornit spre casă.

Am intrat în ogradă pe din dosul casei şi am ascuns trofeiele într-o scârtă de ciocleji. Zilnic umblam la ciocleji ca să hrănesc vaca, dar şi controlând dacă mitraliera e la loc. Se vede că taina mea a devenit cunoscută cuiva, 176

30 de întrebări de-acasă pentru că într-o zi ne-am pomenit în ogradă cu miliţianul Ţăbârnă, însoţit de încă două persoane. Cum au intrat, imediat s-au îndreptat spre gluga de ciocleji. Eu în acel moment eram chiar lângă mitralieră. Ţăbârnă m-a înşfăcat de o ureche şi m-a dat altuia, iar el a scos mitraliera şi ghiozdanul plin cu cartuşe. Careva din ei a întrebat: ”Ce facem cu acest partizan?”. Ţăbârnă s-a întors spre mine şi le-a spus că îl cunoaşte bine pe tata, care-i om de treabă: ”Dă-i drumul, i-a face maică-sa o celfăneală bună”.

Mama m-a găsit în ogradă, aşezat pe o piatră şi plângând. Şi a spus doar: ”Du-te şi te spală, apoi om vorbi”...

De mic copil mi-au fost dragi hulubii (prin clasa a III-a aveam deja un cârd de hulubi de diverse rase), dar mai ales câinii, cu care iarna mergeam să prindem iepuri, iar vara îi înhămam la cărucioare construite de mine. În vara anului 1945 autorităţile au impus ecare familie să lucreze gratuit în mod obligatoriu 3-4 săptămâni la construcţia drumurilor. Oamenilor din Şipca li s-a dat sectorul de drum dintre Ţahnăuţi şi Cinişeuţi. Alături de alţi consăteni am muncit acolo şi eu. Mărunţeam cu ciocanul bolovani mari, aduşi din cariere. M-au mâncat ţânţarii în pădurea dintre Ţahnăuţi şi Cinişeuţi timp de 3 săptămâni. Lucrul greu m-a maturizat. În iarna anului 1946 zilnic mergeam pe jos la şcoala din Şoldăneşti, împreună cu Andrei Leviţchi şi Vasile Sandic. De regulă, pe la ora 4.30 ne întâlneam la marginea satului. Uneori porneam şi mai dimineaţă, cu speranţa să găsim pe calea ferată câte vre-o sfeclă de zahăr. Noaptea, la cotitura de lângă Şoldăneşti, trenurile încărcate cu sfeclă, care se îndreptau spre Râbniţa, de obicei micşorau viteza şi unii ţărani încercau să tragă cu nişte căngi lungi din vagoane câteva sfecle pentru a-şi potoli foamea. Pe întuneric sărmanii mai scăpau cu vederea câte o sfeclă şi noi eram în culmea fericirii când le găseam. Într-o dimineaţă geroasă din iarna lui 1946, la marginea satului am ieşit numai eu. Văzând că ceilalţi nu vin, m-am pornit singur. La marginea Şoldăneştilor, pe gheaţa pârăiaşului, am văzut o grămăjoară de grâu. Mi-am scos repede puloverul în care am strâns grijuliu tot grâul, întorcându-mă acasă. Mama s-a bucurat nespus. A întins grâul pe lejancă să se usuce. Apoi l-am măcinat la râşniţă şi am avut un timp cu ce ne prinde foamea.

5. Cum apeciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Schimbări pozitive în satul Şipca de facto nu au avut loc. Ceea ce aşteptam cu toţii - locuri de muncă bine plătite, îmbunătăţirea situaţiei socialeconomice prin organizarea mai multor întreprinderi, reparaţia drumurilor, a instituţiilor social-culturale etc. nu s-a întâmplat. Compătimesc locuitorii 177

30 de întrebări de-acasă satului natal, dar şi raioanelor din fostul judeţ Orhei. Dar cred că dacă neam uni eforturile, am pune în mişcare toate forţele intelectuale, originare din ţinutul Orhei, inclusiv şi cele care astăzi se aă peste hotare, am reuşi să schimbăm situaţia. Cred că şi noi, coautorii rubricii „30 de întrebări de-acasă” am putea contribui la atingerea acestui scop. Se cer schimbări neordinare, bine gândite, argumentate din punct de vedere nanciar. În primul rând, se cer schimbări cardinale în organizarea producţiei agricole. Dorim să ne integrăm în Uniunea Europeană, dar nu vrem să înţelegem, că acolo nu putem intra cu standardele sovietice. Mie mi-a plăcut mult cum activează o cooperativă din regiunea Reims, satul Vergi (Franţa) specializată în producerea vinului Bordo. Colectivul de circa 120 de viticultori este condus de o persoană dintre ei, angajată prin concurs pe un termen de 4 ani. Toţi, inclusiv conducătorul, lucrează pentru produsul nal. Conducătorul primeşte un salariu ceva mai mare decât un muncitor de rând, pentru că semnează contractele de vânzare a producţiei şi poartă răspundere de calitatea ei, duce evidenţa muncii ecăruia, etc., lucruri cunoscute detaliat de tot colectivul. Toată tehnica, materialele, construcţiile aparţin membrilor cooperativei (ecare deţine cota sa). Conducătorii se schimbă, dar colectivul lucrează liniştit, toate problemele se rezolvă împreună, pe loc. Am povestit multor persoane, inclusiv de la Ministerul Agriculturii despre experienţa ţăranilor francezi. Mi s-a spus că în Moldova situaţia-i alta. Mie mi se pare că agricultura noastră este afectată nu atât de chimicale, cât de gestionarea proastă. Avem nevoie de o reorganizare a întregului sistem agrar, începând cu pregătirea specialiştilor şi terminând cu departamentele agricole. Trebuie revăzute multe acte normative, care nu mai funcţionează în folosul ţăranului.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Am plecat demult din sat şi nu cunosc atât de bine consătenii, ca să mă pot pronunţa.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Din copilărie îmi plăcea să u printe primii şi la lucru, şi la învăţătură, deşi niciodată n-am aşat, nici chiar indirect, acest lucru.

8. Ce calităţi trebue să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- De când mă ţin minte, am optat pentru o prietenie omenească, cinstită 178

30 de întrebări de-acasă şi necondiţionată. Pentru mine prietenia nu este condiţionată de naţionalitate, profesie, vârstă sau sex. Îmi plac oamenii harnici, simpli, deştepţi, deschişi, neinvidioşi, nelacomi, descurcăreţi. Cu un adevărat prieten trebuie să te simţi liber în toate situaţiile. Am avut şi am mulţi prieteni în patrie şi în străinătate, lucru care mă bucură nespus.

9. Consideraţi că aveţi calităţi de lider?

- Despre calităţile mele ştiinţico-manageriale s-a vorbit şi s-a scris în zeci de caracteristici, mai ales când am participat la diverse concursuri: pentru postul de director al Grădinii Botanice din Chişinău şi al Grădinii Botanice de Stat din Ialta (Crimeea, Ucraina), obţinerea titlurilor de membru corespondent şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Republicii Autonome Crimeea.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă realizaţi scopurile?

- Nimeni nu se naşte savant, poet sau manager. E drept şi faptul că universităţile nu fac matematicieni, pictori, astronomi, chiar şi politicieni... Ca să devină cineva, omul trebuie să e înzestrat de la natură (părinţi) cu acel dar de a  şi să reuşească să-l dezvolte, acumulând cunoştinţe, experienţă.

Universităţile oferă informaţii despre tot ce este cunoscut, dar cunoştinţele, experienţa se obţin în urma unei munci personale asidue, consecvente. Eu am avut alături multe personalităţi marcante, de la care am avut ce învăţa.

11. De ce aţi preferat să Vă ocupaţi de ştiinţă?

- Încă înainte de a primi diploma de agronom cercetător, şeful catedrei selecţia şi ameliorarea plantelor de câmp prof. A. Kovarschi mi-a propus să prelungesc lucrul ştiinţic început la catedră în anul 1953 în domeniul citoembriologiei. Pe parcursul a mai bine de jumătate de secol am lucrat în domeniul citologiei celulei vegetale, toembriologiei, citogeneticii, ameliorării şi selecţiei plantelor, dar şi amenajării, înverzirii şi arhitecturii peisagere.

Ocupaţia de cercetare ştiinţi că am descoperit-o şi am ales-o încă ind pe băncile Şcolii Agricole din Cucuruzeni (1949-1950), lucrând cu doctorul în agricultură G.Hariuc, profesorii Nicolae Lupan, Olga Curova şi alţi pedagogi de forţă. Însă momentul culminant a fost, desigur, vizitarea muzeului darvinist de la catedra profesorului A. Kovarschi.

De la primele cunoştinţe cu microstructura celulei am simţit o atragere nemaipomenită faţă de activitatea de cercetare.

Pasiunea din copilărie faţă de pictură (pe care o practic până azi), s-a combinat foarte reuşit cu cea pentru activitatea ştiinţică – managerială.

179

30 de întrebări de-acasă 12. Cu ce se mândreşte îndeosebi savantul Alexandru Ciubotaru?

- O întrebare delicată! Sunt pus în situaţia să răspund care copil îmi este mai drag, atunci când toţi îţi sunt scumpi. În 1961 am devenit doctor în ştiinţe biologice (specialitatea citoembriologie), iar peste trei ani am fost ales director al Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Analizând situaţia, am ajuns la concluzia că Grădina Botanică, ca instituţie şi direcţie ştiinţică va avea perspectivă dacă voi soluţiona trei probleme: 1) amenajarea unei Grădini Botanice contemporane, pe un teren nou; 2) pregătirea şi promovarea unor cadre ştiinţice naţionale, dornice de muncă şi cu spirit de iniţiativă; 3) reformarea tematicii cercetărilor ştiinţice şi dezvoltarea noilor direcţii ştiinţice în problemele regionale şi fundamentale. După aproape 50 de ani de muncă în domeniu pot arma că am izbutit să realizez cu succes toate aceste sarcini.

Alexandru Cibotaru Împreună cu profesorii Wilkins şi Djensen (de la stânga la dreapta) delegaţi la Congresul al IX-a Internaţional al Botaniştilor, SUA, Seatlee, 1969 180

30 de întrebări de-acasă Am efectuat cercetări fundamentale în domeniul botanicii structurale folosind metodica cea mai înalt apreciată – microscopia electronică în centrele de prol din străinătate (Institutul de Genetică al Universităţii din oraşul Lund, Suedia 1967-1968) şi în centrele ştiinţice din fosta Uniune Sovietică (Grădina Botanică Centrală a Academiei de Ştiinţe din Moscova, Institutul de Botanică al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă, SanktPetersburg, Institutul de Botanică al Academiei de Ştiinţe a Ucrainei, Kiev şi Institutul de Biologie Moleculară al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă, Moscova).

Mă mândresc cu cele 26 de monograi şi mai mult de 700 de articole ştiinţice publicate în ţară şi peste hotare în limbile română, rusă, engleză, franceză, dar şi cu faptul că am reuşit să reprezint cu succes ştiinţa moldovenească la peste 150 de congrese, conferinţe, simpozioane în diferite centre ştiinţi ce din URSS, SUA, Anglia, Franţa, India, Suedia, România, Turcia, Japonia, Australia, Austria, Cipru etc.

Am restructurat şi instituit o amplă tematică, inclusiv de cercetări fundamentale şi structural-admin-organizatorice, care au permis majorarea numerică şi pregătirea a peste 100 de doctori şi doctori habilitaţi în ştiinţe, care în prezent lucrează în diferite universităţi şi instituţii din ţară şi de peste hotare. În anii 1964 -1975 Grădina Botanică – sector ştiinţic - a fost adusă la rigorile instituţiilor ştiinţice academice (după numărul de doctori habilitaţi, de laboratoare şi de cercetări ştiinţice, tematica aplicativă şi fundamentală, nivelul de pregătire a cadrelor ştiinţice, etc). Astfel, în 1975 Comitetul de Stat Unional în domeniul Ştiinţei şi Inovării a acordat Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei statutul de instituţie ştiinţică (GB (I) AŞM).

M-am impus în domeniul amenajării şi arhitecturii peisagere, am proiectat şi am construit un şir de microgrădini botanice pe terenul Grădinii Botanice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, am proiectat şi am condus lucrările de organizare şi construcţie a Parcului dendrologic de la complexul memorial (militar) «Cap de pod Şerpeni», complexul (militar) în memoria ostaşilor germani căzuţi în cel de-al doilea război mondial (1941 – 1945) de la Chişinău, parcul central dendrologic de la compexul monastic Curchi şi altele.

Cu toate aceste realizări mă mândresc şi urmăresc cu atenţie evoluţia lor.

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Cuvântul hotărâtor aparţine specialiştilor în materie, care, de fapt, 181

30 de întrebări de-acasă demult au declarat că limba pe care o vorbim noi, basarabenii, este limba română. Sunt de acord în totul în problema dată cu multstimaţii savanţi N. Corlăteanu, S. Ciubotaru, S. Berejan, A. Ciobanu.

Discuţiile care mai continuă sunt provocate de emisarii “fratelui mai mare” pentru a ne dezorienta şi deznaţionaliza, a ne distrage de la alte probleme cardinale. Povestea a început încă în anul 1812,  ind actualizată în 1940 şi 1944 cu ajutorul baionetelor şi tancurilor ruseşti. Academia de Ştiinţe a Moldovei, dar şi alte academii occidentale, academicienii din străinătate, inclusiv din Rusia, au demonstrat documental de unde provenim şi ce limbă vorbim noi, moldovenii basarabeni.

Să nu uităm că, dacă în politică adevărul vine de la cel mai puternic, în ştiinţă adevărul este unul. Cu părere de rău, politicienii moldoveni, de dragul unor foloase provizorii, preferă să ducă lumea în eroare. Lucru care, din păcate, le reuşeşte...

14. Care sunt principiile de viaţă ale dlui Alexandru Ciubotaru, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Întotdeauna am stimat înţelepciunea, raţiunea omenească şi n-am tolerat linguşirea, şmecheria celora, care cu orice preţ caută să-şi atingă scopurile meschine, înşelăciunea, făţărnicia, neobiectivitatea, aprecierile pripite din motive mercantile. Îmi plac oamenii harnici şi modeşti, tineretul descurcăreţ, dar neinvidios.

Am condamnat şi am luptat împotriva plagiatului ştiinţic şi altor nenormalităţi, pentru adevăr şi am suferit pentru păreri neadmise la curtea „boierilor”.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- S-a întâmplat, dar ar  prea dur să spun cuvântul ”des”. În principiu nu prea au fost motive. Ca director de instituţie n-am fost implicat în intrigi şi acţiuni preconcepute faţă de subalterni sau careva răfuieli. Niciodată n-am făcut abuz de putere şi am stimat părerea subalternilor.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Da, am avut şi câte odată îmi amintesc. Asta-i viaţa!

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Prea puţin. Şi anume aici mi-au găsit nod în papură. În anii 80 cuiva nu i-a plăcut cum selectam cadrele ştiinţice (dădeam prioritate băştinaşilor) şi m-au sancţionat cu o mustrare aspră pe linie de partid.

182

30 de întrebări de-acasă

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimul deceniu?

- Mă informez mai mult din mass-media. Eu cred că vectorul răsăritean ne va impune încă multe probleme, pentru a ne împiedica orientarea spre democraţia adevărată, libertate şi progres. Avem nevoie de personalităţi proeminente autohtone, politicieni modeşti şi cinstiţi, mari patrioţi ai neamului, cu o viziune clară, susţinută şi apreciată de majoritatea populaţiei.

Moldova a avut asemenea personalităţi: Ştefan cel Mare şi Sfânt, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza-Vodă şi alţii. Astăzi, din păcate, politicienii noştri rămân angajaţi mai mult în slujba propriilor interese decât a ţării şi poporului pe care sunt obligaţi să-l servească.

19. Dar în domeniul în care activaţi?

- Majoritatea celora, care lucrează în sfera cercetărilor ştiinţice, cu politica nu se ocupă. Cunosc doar dispoziţiile orale din partea conducerii.

20. Unde Vă simţiţi mai ”acasă”: la Chişinău sau în satul de baştină?

- Mai „acasă” desigur, mă simt la baştină, când sunt printre ai mei. Atunci acest sentiment îl retrăiesc într-un mod deosebit. Nu îmi pot imagina câte incomodităţi morale, psihice, nostalgice suportă părinţii, care sunt nevoiţi să-şi lase copiii şi să plece la lucru în străinătate. Eu sunt nespus de fericit când am posibilitatea să u la baştină măcar şi pentru o singură zi.

21. Ce Vă mai leagă de satul natal?

- Durerea pe care o simt faţă de rude, colegi şi prietenii din copilărie, consăteni, care se confruntă cu lipsa locurilor de muncă, sărăcia. Cunosc sate care se bucură de alt climat social şi material, au case de cultură, şcoli renovate, drumuri bune şi o infrastructură socială normală. Într-un fel mă simt vinovat că prea puţin am făcut pentru satul meu.

22. Printre colegii de serviciu şi prietenii de familie sunt şi consăteni?

- Da, sunt şi nu puţini: profesorul universitar şi familia lui Constantin L. Matcovschi, omul de afaceri Ion Sandic, regretatul colonelul M.D. Ciorici ş. a.

23. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia mea – Tatiana, doctor în biologie, a lucrat cercetător ştiinţic superior, apoi coordonator până la pensionare (1988), a decedat în 2008.

Feciorul Artur este sculptor, membru al Asociaţiei Sculptorilor şi Pictorilor din Federaţia Rusă, locuieşte cu familia în Sankt-Petersburg. Fiica Nina 183

30 de întrebări de-acasă este diplomat şi are o pasiune deosebită pentru artă şi design, iar soţul ei este arhitect, lucrează în Chişinău. În familia icei s-au născut 3 copii, cel mai mare este arhitect, iar ceilalţi doi învaţă la liceu.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Toată viaţa am fost împreună cu familia, în majoritatea cazurilor mergeam cu toţii la ţară, la părinţi, uneori plecam la pădure. Soţia Tatiana m-a însoţit în multe din deplasările mele de serviciu.

În cabinetul de lucru, muncind asupra unei opere de sinteză 25. Cine, credeţi, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Au fost mama şi soţia, acum - copiii şi surorile.

26. În casa Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Nu sunt amator de mâncăruri speciale. Îmi plac ciupercile în diferite componente, prefer ciorba, zeama moldovenească şi adesea am plăcere de 184

30 de întrebări de-acasă sarmale, mămăliguţă cu brânză, mujdei şi jumere, sau cu tocană. Dar îmi place şi sparanghelul gătit în condiţii de casă.

27. Povestiţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Mai sus am deschis unele paranteze despre năzbâtiile copilăreşti, dar şi din adolescenţă, pe care nu le pot uita. Am avut asemenea momente şi în activitatea ştiinţică, cea administrativă. În prezent lucrez la o retrospectivă a operei mele, unde voi mărturisi cititorului mai multe momente deosebite din viaţa mea.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Integrarea în Uniunea Europeană eu nu o percep ca un colac de salvare.

Mai important este ca în numele acestui scop Moldova să se concentreze asupra soluţionării principalelor probleme economice şi sociale, să-şi ridice economia şi nivelul de trai la standardele europene. Ar trebui să ne claricăm şi cu falşii prieteni, care şi-au asumat rolul de „salvatori”, iar odată ajunşi aici s-au declarat stăpâni şi pe masă şi pe casă. Până nu ne vom clarica, o să ne tot zbatem în corabia rămasă în mijlocul mării, certândune spre care mal să plutim. Mi se pare că încă mulţi ani va trebui să ducem această cruce grea şi numai nişte evenimente de cotitură ne-ar putea ajuta să schimbăm situaţia.

29. Una din problemele-cheie ale Republicii Moldova este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

- Problema dată a fost impusă dinafară şi acest cui al lui Pepelea în casa noastră ne va provoca multă bătaie de cap. Mitropolitul Macarius, nimerind între „ciocan şi nicovală” s-a hotărât la dezbinarea insulei Cipru. Am avut ocazia să u de câteva ori şi chiar să lucrez în oraşul Pafos (în sectorul grec). Ciprioţii greci au fost acceptaţi în Uniunea Europeană. Nu am face mare păcat dacă am merge pe aceeaşi cale. Osul din gura lupului nu-l vom scoate cu una, cu două. Transnistria demult a fost prefăcută într-o bombonică şi o bâtă, cu care ne măgulesc şi ne ameninţă. Suntem într-o capcană.

Animalul, piciorul căruia cade în capcană, uneori preferă să rămână fără picior decât să e jupuiat de piele.

30. Ce aţi mai dori să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Regiunea Orhei dispune de un potenţial economic şi uman de excepţie.

Dar este nevoie de consolidarea şi coordonarea acelor forţe, care în comun 185

30 de întrebări de-acasă ar putea face lucruri mari.

Dragi şi scumpi săteni, compatrioţi, nu pierdeţi speranţa, altfel nu veţi ieşi la mal. Străduiţi-vă ca ecare să vă faceţi treaba bine, cinstit şi la timp.

Păstraţi cinstea ţărănească, bunele tradiţii şi relaţii. Purtaţi grija de părinţi şi de copii, păstraţi dragostea de casa părintească, de neam şi de plai, respectaţi înaintaşii, promovaţi în structurile puterii, la toate nivelurile, oameni de treabă, încercaţi în lucru, capabili să facă faţă aşteptărilor şi nu aventurieri, demagogi, tâlhari. Vă doresc multă sănătate şi un viitor reformat de adevăraţi martiri ai neamului, care întotdeauna au existat în Moldova...

186

30 de întrebări de-acasă

O viaţă de om împlinit Poetul şi traducătorul Vladimir Rusnac s-a născut la 22 iunie 1936 în satul Ciorna din preajma oraşului Rezina, judeţul Orhei. După absolvirea şcolii de şapte clase din Ciorna urmează studiile la şcoala medie nr. 1 din Rezina, apoi la Facultatea de Fizică şi Matematică a Institutului Pedagogic din Tiraspol.

Mai mult de zece ani lucrează la câteva publicaţii periodice. În acest răstimp publică şi cicluri de poezie lirică, satirică şi umoristică, epigrame. În 1969-1970 este redactor la editurile „Cartea Moldovenească” şi “Lumina”, apoi şef de secţie la Comitetul de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune. Din octombrie 1979 se consacră în întregime muncii literare.

Debutează cu placheta de versuri satirice şi umoristice “Poamă acră” (1969), urmată de cărţile “Ultima modă” (l982) “Cioara celebră” (1984), “Lumânărele” (I996). În 1987 apare volumul selectiv “Mărgeanul zilelor”, iar peste zece ani volumul de sinteză “Sntele rădăcini”. În anii următori apar cărţile “Patimile vieţii”, “Fabule”, “Scrieri alese”, “Fără tine”, iar în 2011 - volumul antologic “Adânc de mare şi adânc de cer”. Pentru copii semnează cărţile “Cine stinge stelele” (1972), “M-a chemat la el izvorul” (1977), “Bobiţa de poamă” (1983) “Ţărmul de aur al zilei” (1985), “Telegrama” (1986), pentru tineri - “Zi de sărbătoare” (1973), „Cântecele verii” (1975),”Sunt fragezi zorii ţării” (1984). Plachete şi cicluri de versuri i-au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, georgiană, tătară, armeană, azeră etc.

Trudeşte şi în domeniul traducerii artistice, tălmăcind pentru cititorii de limbă română din literatura georgiană, rusă, armeană, azeră.

Decorat cu medalia “Meritul Civic”.

187

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Vladimir Rusnac! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Această noţiune, neţărmurit de largă şi sfântă, cuprinde, în primul rând, cuibul de lumină şi căldură numit casa părintească, palma de pământ cu oglinda cerului cel veşnic deasupra lui, unde Bunul Dumnezeu trimite din împărăţia Sa inţei nou-născute Darul Vieţii, binecuvântându-i primele ţipete vestitoare de venire pe lume. „Acasă” reprezintă mănăstirea suetului, bucuria fără de margini a mamei văzându-şi cu ochii inimii pruncul născut.

“Acasă” este leagănul şi cristelniţa cu acără de agheasmă în care preotul săvârşeşte actul de taină al botezului.

“Acasă” este baştina şi mireasma pâinii din copilărie, graiul şi dragostea părinţilor, baladele şi doinele noastre nemuritoare.

“Acasă” este şcoala şi drumurile ce ne-au adus la ea, dealurile şi pădurile seculare moştenite prin iubire, începutul de istorie a inţării noastre, rădăcina de foc a neamului din care facem parte, respirarea adâncă a brazdelor trase de părinţi, legănarea în văzduhul vetrei strămoşeşti a spicelor cu clopote de aur.

“Acasă” pentru mine sunt Ciorna şi Rezina, dealurile sacre ce leagănă sub ceruri veşnicia, bătrânul Nistru cu unduiri de apă dulce, prezentul şi trecutul aşezării omeneşti, mormintele în care odihnesc părinţii şi strămoşii, zbuciumul lor întruchipat în fapte demne de aleasă preţuire şi adâncă memorie.

“Acasă” întruchipează izvoarele inimii ce poartă în adâncuri dragostea de Ţară şi oameni.

“Acasă” este glasul din noi care cuvântă mereu în altarul de vis şi de dor până-n ultima clipă de viaţă.

2.Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Am avut norocul să mă nasc într-o familie de buni gospodari, ţărani harnici, frumoşi la suet şi la chip. Precum e şi resc, primele lecţii de viaţă, dar şi multele altele ulterioare, le-am avut de la ei. Comportamentul lor de oameni adevăraţi îl vedeam în ece zi, echilibrul suetesc era prezent în tot ce făceau. Privirea lor emana căldură şi lumină. Prin cuvânt înţelept, rostit la timp potrivit, mi-au trezit sentimentul de dragoste pentru ei şi surorile mele, pentru prietenii familiei noastre şi amicii mei de joacă.

Dimineaţa şi seara, prin rugăciuni în faţa icoanelor din casă, iar duminicile frecventând biserica mi-au transmis credinţa în Tatăl Ceresc. În casa părintească am absolvit academia cumsecădeniei, am aat lumina binelui 188

30 de întrebări de-acasă şi dreptăţii, adevărului şi cinstei, bucuria muncii şi semnicaţia demnităţii.

Au urmat alte şi alte lecţii — ale ierbii şi frunzei verzi, ale izvoarelor şi ploilor calde, ale orilor şi razelor cereşti, сompletându-se, desigur, cu farmecul cărţilor şi sămânţa fără de moarte a cuvintelor semănată cu drag de bunii mei învăţători din Ciorna şi Rezina.

Lecţii de neuitat mi-a predat clipă de clipă Măria Sa Viaţa.

3.Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Tatăl meu, Toader Rusnac (n. 1908), şi maica mea, Agaa (născută Gheorghiţă, 1910), s-au căsătorit în 1929, dând viaţă la trei copii: Olga (n. l932), Tatiana (n. l934) şi subsemnatul (n. l936). Până la cel de al doilea război mondial tatăl, ţăran ind, a purtat credinţă brazdelor câmpului, legănând din primăvară până în toamnă pruncii ţărânii — grâu şi porumb, oarea soarelui şi viţă de vie, iar pe malul Nistrului, unde ne era şi casa, îngrijea o gură de rai, livada cu o suprafaţă de peste un hectar. În 1944 sovieticii l-au mobilizat în armată, trecând pe jos tot iadul războiului până la Berlin. Dumnezeu a avut grijă de el, aducându-l viu acasă în primăvara lui 1946. În lipsa tatei lucrările de câmp, gospodăria casei şi creşterea celor trei copii s-au aat în grija mamei. În anii foametei cumplite, organizate de bolşevici, familia noastră a supravieţuit datorită hărniciei tatălui, care a adus din pădure câteva tone de ghindă, a uscat-o în cuptor, a măcinat-o făină (foarte amară) şi, amestecând-o cu făină din tescovină de poamă, făceam din ea mămăligă. Mai târziu, în toamna lui 1949, când cu forţa în sate se creau colhozurile, tatăl Toader se împotrivea “intrării benevole” în gospodăria colectivă, ind închis 3 zile şi 3 nopţi, fără mâncare şi apă, în beciul sovietului sătesc. Fiind eliberat, a auzit vestea că fabrica de zahăr din Râbniţa, distrusă de război, angajează muncitori pentru restabilirea întreprinderii. Astfel tatăl meu a devenit muncitor, scăpând de jugul colectivizării. Aici a lucrat până la pensionare. A decedat la vârsta de 80 de ani în 1988. Şapte ani mai târziu a plecat în lumea celor drepţi şi dulcea mea mamă.

Pe bunica şi bunelul din partea tatălui nu i-am cunoscut, ei au încheiat viaţa pământească înaintea naşterii mele. Nici pe bunelul din partea mamei nu l-am cunoscut. El a avut un destin tragic. Fiind om cu carte, dascăl la biserică, în vâltoarea evenimentelor din 19l8 a fost numit preşedinte al sovietului sătesc Ciorna, dar a fost împuşcat după două luni de activitate, ordonându-i-se înainte de execuţie să-şi sape singur groapa în curtea spitalului din sat. De câteva ori l-am rugat pe tata sa-mi spună cine i-а curmat viaţa bunelului Carp Gheorghiţă. Am auzit de ecare dată acelaşi răspuns: 189

30 de întrebări de-acasă românii. Că acesta e adevărul adevărat sau altul nu dispun de dovezi.

Aşi vrea să-l cred pe tata, dar am unele îndoieli — în timpul execuţiei bunelului, tata avea doar 10 ani şi s-ar putea să nu  înţeles cine i-а dorit moartea.

Bunica Elena, soţia dascălului Carp Gheorghiţă, în casa căreia familia părinţilor s-a stabilit cu traiul spre sfârşitul anilor 30, mă iubea foarte mult. Îmi spunea Vladimiraş. Când mă întorceam de la şcoală, mă întâmpina cu masa pusă, se interesa ce note am, care îmi sunt relaţiile cu prietenii. Duminicile mă lua cu ea la Mănăstirea Saharna, parcurgând pe jos, dus şi întors, 14 km. Plecările noastre la acest lăcaş sfânt şi-au găsit, mai târziu, oglindire în poezia “La Mănăstirea Saharna”. Bunica avea un suet plin de lumină. Şi relaţiile ei cu mama erau foarte bune. S-a stins din viaţă la vârsta de 85 de ani, în 1969.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Bună întrebare. La Chişinău, în casa mea, am o icoană, Maica Domnului cu Pruncul Iisus. Ori de câte ori în ochii mei se reectă o rază de lumină din icoană, îmi amintesc de cuibul părintesc, unde în casa mare era o asemenea icoană, în faţa căreia maica mea rostea cu glas scăzut rugăciunea Tatăl Nostru.

Foarte des spre casa părintească îmi îndreaptă gândurile o pictură

Cu părinţii, acasă, la baştină. 1971 190

30 de întrebări de-acasă excelentă, executată în ulei pe pânză de maestrul şi prietenul familiei mele regretatul Mihail Petric. Este o lucrare în care cerul luminează în zorii dimineţii apele Nistrului, râu sfânt pentru mine, pe malul căruia mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa. Casa părinţilor era situată la o azvârlitură de băţ de leagănul apelor de cristal, cu prundiş pe fund şi specii de peşti de care mi-i tare dor să le văd jocul. Îmi amintesc de casa părintească, desigur, fotograile, unele fântâni din sate, având colac de piatră, căldare din metal legată cu lanţ de un vârtej. O astfel de fântână aveam şi noi la drum, în preajma casei. În curţile unor ţărani gospodari observ stive de trunchiuri de copaci.

La vederea lor îmi amintesc imediat de a doua casă a părinţilor mei, în faţa căreia tata a stivuit trunchiurile copacilor tăiaţi din grădina noastră inundată în timpul construcţiei centralei hidroelectrice de la Dubăsari, trunchiuri, pe care le păstra drept amintire despre fosta gură de rai. La început aceste trunchiuri dădeau mlăji care ajungeau la 1-1,5 metri lungime, parcă demonstrând setea lor de viaţă. Trunchiurile celea au stat nefolosite mulţi ani. Tata nu se hotăra să le ardă, motivând cu durere că ele-i amintesc de tinereţea lui.

Când văd câte o casă cu olane roşii, tot îmi răsare în faţa ochilor casa părinţilor, unica în sat cu astfel de acoperiş.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- Timpul nestăvilit lucrează atât în bine, cât şi în rău. De schimbările în bine mă bucur prea puţin, ele au apărut nu la dorinţa băştinaşilor, ci au fost impuse de situaţii tragice. Frumuseţea Rezinei din partea ei de jos a dispărut sub apele Nistrului nevinovat, istoria veche a oraşului s-a scufundat, asemeni “Titanicului”, pentru veci în întunericul nechibzuinţei demnitarilor care în anii 50 ai secolului trecut au dorit “stele mari la Dubăsari”, aruncând suetul Nistrului şi mii de destine în iadul suferinţelor omeneşti.

O parte a oraşului Rezina s-a căţărat pe deal, lăsând în vale oglinda spartă a Nistrului, strigătul raiului pierdut, durerea şi blestemul strămoşilor. De fapt a luat inţă un alt oraş, nu spun că-i mai urât, dar nici mai frumos nu este. Seamănă cu o pasăre numai cu o singură aripă. Acest transplant de destin al oraşului va purta în sine multă vreme umbra neagră a lipsei de noroc, a jertfei fără de rost la Altarul Vieţii.

Soarta Ciornei e şi mai groaznică. Din sat aproape că n-a rămas nimic.

Totul a dispărut fără urmă, tabloul de-a lungul drumului din Rezina spre podul de cale ferată trezeşte sentimentul de sfârşit de lume. Iertată  e-mi comparaţia, dar nici cel de al doilea război mondial n-a distrus baştina 191

30 de întrebări de-acasă mea, Ciorna şi Rezina, cum au făcut-o “împăraţii” sovietici.

Printre sutele de case de la baştina mea, dispărute, a fost şi casa noastră, mare şi frumoasă, caldă şi luminoasă, leagăn de noroc şi istorie a familiei.

Cu lacrimi în ochi, tata a fost nevoit s-o strice, să taie livada şi să caute o palmă de pământ departe de brâul de apă al Nistrului pentru înălţarea altei case. Altfel vorbind, am fost deportaţi, smulşi din cuibul drag şi aruncaţi în bătaia vântului năprasnic.

Tragedia aceasta a baştinei este reectată în mai multe poezii ale mele: ’’Casa copilăriei”, “Purtăm în noi şi cimitirul”, “Livada copilăriei”, “Pe Valea Ciornei”, “Infernul din Ciorna” şi altele. Cu durere a scris despre răstignirea baştinei mele pe crucea nedreptăţii Agnesa Roşca în eseul “Izgonirea din rai”, publicat în ianuarie 2003. Poeta a cunoscut bine această vatră strămoşească, părinţii ei, protoiereul Vasile Roşca şi mama Irina, ind din Pereni, judeţul Orhei, evacuându-se din Chişinăul bombardat în 1944, au trimis-o să înveţe la şcoala nr.1 din Rezina, şcoală, unde mai târziu am studiat şi eu.

Aşi vrea să spun ceva de bine despre “transformările” din localitate, dar inima se împotriveşte, nu poate admite minciuna. Satul Ciorna se aă azi mai mult în ţintirim. Acesta-i adevărul. Clopotul lui nu poate  înăbuşit, în el, până sus în ceruri, ţipă trecutul baştinei mele, pe care am iubit-o şi o iubesc şi acum, aşa schilodită cum este.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat aceasta onoare?

- Îmi este greu să răspund. Am plecat din Ciorna şi Rezina la facultate în septembrie 1954, vizitând baştina de 2-3 ori pe an, apoi destinul m-a purtat cu serviciul în decurs de şase decenii la Teleneşti, Bălţi, Orhei, Chişinău şi este resc să nu cunosc toate personalităţile marcante. Pot să vin doar cu o sugestie: dacă din Ciorna sau Rezina avem participanţi la războiul de la Nistru din 1992, sacricându-şi viaţa, ar  creştineşte să se instaleze pe faţadele caselor în care au locuit câte o placă comemorativă. Ar , de asemenea, bine ca în Rezina o stradă să poarte numele maestrului Nicolae Lupov, conducătorul ansamblului de cântece şi dansuri populare “Floricica”.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Eu sunt un om obişnuit, simplu, ca mulţi, mulţi alţii, niciodată n-am râvnit să plutesc printre stele, să demonstrez că am capacităţi deosebite.

Astfel indu-mi rea, nici la şcoală, nici la facultate n-am fost printre activişti, dar nici printre disidenţi. Mi-am văzut de treburile mele, fără să 192

30 de întrebări de-acasă orbesc pe cineva cu lumini extravagante, nereşti cugetului omenesc. Aşa mi-au fost şi părinţii.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Calitatea sau titlul onoric de prieten nu se obţine prin dispoziţie cerească, nici prin decret prezidenţial, nici prin proprie dorinţă nestrămutată. Precum se creează în pământ zăcămintele în anumite straturi şi în anumite secvenţe de timp ce lucrează la acumularea lor, astfel şi rea umană este predispusă spre acumulare de boabe de aur magice, din care izvorăşte marea lumină sacră de valori perene ce nu pot  contestate. Totdeauna i-am considerat prieteni doar pe cei care cu adevărat s-au învrednicit de marele nume de Om, făcând dovada de suet şi caracter integru, având în comportament şi gândire curăţenie morală, verticalitate, cumsecădenie, generozitate, dragoste pentru tot ce-i acără de Adevăr (convenabil sau nu). Viaţa ecăruia este un lm care derulează în faţa ochilor lumii clipă de clipă. Tendinţa cuiva de a schimba, prin machiaj, viclenie, şiretlicuri, lmul eu-lui său spre a-i da aureolă de înger, este dezgustătoare, omorând pentru totdeauna orile de vis ale prieteniei.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Ar  păcat să mă plâng. Am trăit o viaţă mare, străduindu-mă să las ţării drept moştenire Lumină pusă în cuvânt, scriind şi editând peste 30 de cărţi de poezie — lirică şi civică, satirică şi umoristică, de dragoste, circa o mie de epigrame, peste 300 de fabule pline de înţelepciune esopică, volume care mi-au adus o largă popularitate, ind înalt apreciate de critica literară şi miile de cititori.

Am efectuat traduceri din literatura universală, clasică şi cea contemporană a multor popoare. Pe versurile mele mulţi compozitori au scris zeci de cântece frumoase, printre aceştea ind Constantin Rusnac, Teodor Zgureanu, Zlata Tkaci, Eugen Mamot, Tereza SobolevschiCorj, Nicolae Gribincea, Savelie Cojocaru, Galina Pâslaru, Iurii Matveev (Moscova),Oxana Dumbravă şi alţii.

Precum am menţionat şi cu alte ocazii, în cărţile ce-mi poartă numele, am semănat întreaga mea dragoste de acest popor, de această ţară, de acest timp al meu şi al contemporanilor mei. Râvnitele mărgăritare ale poeziei mi le-a oferit însăşi viaţa, în ele joacă o rază de soare, emanând căldura necesară apropierii cugetelor, spiritelor, comunicării reşti între oameni, transmiterii ştafetei de cultură din inel în inel în nesfârşita Coloană a cunoaşterii de sine şi de Univers.

193

30 de întrebări de-acasă

Cu Grigore Vieru. 1984 Am avut norocul s-o întâlnesc pe marea poetă a neamului Agnesa Roşca, devenindu-mi şoţie şi prietenă, având cu ea un suet comun pe parcursul a patru decenii, plecând, secerată de cancer, în lumea celor drepţi la 30 iunie 2009. Împreună cu ea am trăit aceleaşi bucurii, acelaşi vis şi rost al existenţei noastre pe pământ. În amintirea ei am scris cartea “Fără Tine”, editată în 2010. Dumnezeu îmi ţine aprinsă lumina dragostei de viaţă, ajutându-mă să realizez proiectele la care lucrez. Prin tot ce am făcut în activitatea mea spre binele ţării şi neamului meu, mă pot considera un om împlinit.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Fără rădăcinile sănătoase ale familiei n-aş  obţinut nimic. Tatăl meu a făcut totul pentru a mă scoate în lume, străduindu-se în anii de studenţie să mă ţină la izvoarele cărţii. Desigur, m-a ajutat şi destinul, înţelepciunea mea de a trăi cu picioarele pe pământ, acăra inimii şi dorul mereu de orizonturile spirituale ale neamului. În drumul de înălţare spre cerul acestor orizonturi m-au ajutat clasicii noştri, Eminescu şi Alecsandri, Creangă şi Coşbuc, Goga şi Blaga. Un ajutor important mi-a acordat Agnesa Roşca, 194

30 de întrebări de-acasă citindu-mi tot ce am scris, sugerându-mi cu lumina gândirii sale necesitatea cizelării unei anumite fraze sau unei metafore.

Ea mi-a preţuit înalt harul de liric şi fabulist, rugându-mă să-i dau să citească zilnic câte o poezie sau fabulă nouă, pe care avea grijă să le vadă publicate. Astfel, a pus la cale editarea volumului “Fabule”, apărut în 2004 cu susţinerea nanciară a Universităţii de Stat din Moldova (rector pe atunci era Gheorghe Rusnac). Bucurându-se de mare stimă şi preţuire în societate, Agnesa Roşca a găsit sponsori, înlesnindu-mi editarea şi altor cărţi, printre acestea “Sntele rădăcini”, “Patimile vieţii”, “Scrieri alese”. M-au ajutat prin frumoasa apreciere a lucrărilor mele Grigore Vieru, Liviu Damian, Victor Teleucă, Nicolai Costenco, Spiridon Vangheli, alţi prieteni.

11. Cum s-a întâmplat că aţi devenit scriitor?

- În adolescenţa mea am dorit să u ziarist, dar în adâncul suetului Duhul Divin pregătea spiritul pentru lucrarea cuvântului artistic. Primele poezii le-am scris în clasa a cincea, printre ele ind şi transpunerea în versuri a povestirii lui Grigore Adam “O serbare”. Au urmat apoi poezii despre mamă, surori, natură, păsări şi furnici. La facultate am publicat încercările mele poetice în ziarul orăşenesc “Dnestrovskaia pravda” din Tiraspol, precum şi traduceri din creaţia lui Boris Krapcean în ziarul raional din Slobozia.

Primii poeţi de expresie română pe care i-am văzut au fost Nicolai Costenco, proaspăt eliberat din Gulagul sovietic şi Victor Teleucă, sosiţi la Tiraspol pentru o întâlnire cu studenţii Institutului Pedagogic de atunci. Împreună cu Cristofor Ivaşcu, venit la studii din Vălenii Vulcăneştilor, frecventam şedinţele cenaclului literar din Chişinău, condus de Liviu Deleanu, unde a fost discutat şi un ciclu de versuri semnate de mine. Aici, la cenaclu, am făcut cunoştinţă cu Grigore Vieru, Liviu Damian, Andrei Strâmbeanu, Gheorghe Vodă şi alţi tineri, care peste ani, devenind scriitori, au fost numiţi poeţii generaţiei de aur.

După facultate, la redacţia ziarului din Teleneşti am făcut cunoştinţă cu Petru Cărare, care, alungat din Chişinău de mai marii timpului, a venit să se angajeze la lucru tocmai în zona codrilor. Ne citeam unul altuia poeziile, împreună cu el am dat viaţă cenaclului literar din localitate, pe care l-am condus. Publicam în ziarele şi revistele republicane “Moldova Socialistă” , “Cultura”, “Tinerimea Moldovei”, “Femeia Moldovei”, “Chipăruş” şi altele. În 1969 am fost invitat în calitate de redactor la Editura “Cartea Moldovenească”, publicând în acelaşi an prima plachetă de versuri “Poa195

30 de întrebări de-acasă ma acră”. Au urmat apoi alte şi alte cărţi, culminând cu volumul de poezii “Adânc de mare şi adânc de cer”, editat în 2011. În prezent pregătesc pentru tipar cartea de poezii “Adă-mi în suet lumină”, lucrând totodată la o nouă ediţie de “Scrieri alese”. Creaţia este respiraţia mea, de sănătatea căreia am grijă mai bine de cinci decenii.

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi poetul şi cetăţeanul Vladimir Rusnac?

- În preajma casei în care locuiesc de aproape 55 de ani am sădit în anii tinereţii zeci de copaci, în care cântă păsări măestre, mângâindu-mi auzul şi inima. Mă mândresc când pot să-mi ajut prietenii cu sfaturi bune, că împreună cu 157 de colegi de breaslă am semnat în 1988 istorica Adresare către oamenii de bună credinţă din republică, în care se revendica trecerea scrisului nostru la graa latină, iar limba maternă a moldovenilor (româna) să e decretată ca limbă de stat. Mă mândresc că am participat la Marea Adunare Naţională din 27 august 199l, zi istorică de proclamare a Independenţei Moldovei.

Mă mândresc că neamul nostru strămoşesc a creat şi ne-a lăsat moştenire un folclor, obiceiuri şi tradiţii deosebit de bogate şi frumoase.

Mă mândresc mult cu prietenii mei, cu reuşitele lor în diverse domenii.

Am o deosebită plăcere văzând cititorii aplecându-se asupra cărţilor mele, auzind cântecele compuse pe versurile mele. Mă mândresc cu tinerii însetaţi de cunoştinţe, cu pruncii ţării gângurind în dulcea limbă strămoşească, mă mândresc cu tot ce Omul a creat frumos în numele Vieţii.

13. Care-i cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

- Împreună cu Agnesa Roşca am dorit să văd Grecia, leagănul civilizaţiei, să avem o casă pe ţărmul mării. Anii au trecut, iar dorinţa a rămas ca o oare neînorită.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Problema nu-i simplă. Un pustiu, apărut în urma unor erupţii vulcanice, unde sub lava de foc au ars rădăcinile vii, e greu de readus la viaţă. Într-un asemenea pustiu bolşevicii lui Stalin au transformat gândirea şi conştiinţa sutelor de mii de basarabeni, injectându-le serul fricii de a medita şi spune liber ce s-a întâmplat cu poporul dintre Nistru şi Prut, cu limba şi istoria noastră. Fiind robiţi de minciună, acestora le este greu să accepte adevărul istoric. Să m înţelegători şi răbdători, să nu forţăm 196

30 de întrebări de-acasă timpul deşteptării. Cât de mult am vrea, soarele nu răsare mai devreme decât atunci când îi este vremea. Încetul cu încetul, nevăzut, văzduhul adevărului va aera conştiinţa, celulele de gândire a acestor persoane. O bună parte din populaţie de acum nu are îndoieli că denumirea limbii ociale este limba română. Chiar nici sămânţa de grâu semănată în brazdă nu răsare toată deodată. Timpul lucrează, să lucrăm şi noi, fără grabă, cu înţelepciune şi înţelegere, la promovarea adevărului.

Forţele politice, factorii de decizie încă nu sunt gata, dar nici nu vor să ia deciziile cuvenite. E prerogativa parlamentului să facă acest lucru, dar, cu părere de rău, deputaţii la ora actuală au culori şi interese politice diferite. Eu nu cred nici în posibilitatea de a rezolva problema pe calea unui referendum. Poporul, am în vedere majoritatea lui, nu este pregătit să spună DA, iar dacă ar decide acest lucru, rezultatele ar  masiv falsicate.

Să urcăm în munţii Adevărului încet, cu chibzuinţă, fără să trezim în suetul oamenilor suspiciuni că li se fură limba. În sate şi oraşe vin noi generaţii, tineri botezaţi cu agheasma adevărului. Măria sa Timpul şi aceşti tineri, care în viitorul apropiat vor conduce şi ţara, vor pune punct în această problemă, semănând lumina eternă a limbii române şi în pustiul creat de foştii şi actualii comunişti, puterea cărora este alimentată de întunericul imens şi minciună.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi omului de cultură Vladimir Rusnac, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Ca om născut pe pământ, ca u al acestui neam strămoşesc, unit în cuget şi simţire, am aceleaşi principii de viaţă pe care le are poporul meu. Aceste principii nu sunt altele decât cele morale, binecuvântate de Creatorul lumii, întruchipând Adevărul şi Dreptatea, Lumina Binelui şi Evlavia, Pacea şi Toleranţa, Curăţenia Suetească şi Bucuria Inimii, Cumsecădenia şi Iertarea de păcate. Am fost şi sunt împotriva întunericului şi urii, aroganţei şi pedepsirii celor nevinovaţi, jefuirii comorilor naţionale şi îmbogăţirii pe seama celor săraci, şantajului şi trădării, orgoliului şi manipulării minţilor omeneşti, ingratitudinii şi lipsei de bun simţ, demagogiei şi laşităţii, trândăviei şi violenţei, corupţiei şi dezmăţului.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Dacă a fost trădat Iisus Hristos, de ce n-ar putea  trădat un muritor de rând, Vladimir Rusnac? Trădările sunt la modă, ele produc trădătorilor satisfacţie, îi fac să se simtă fericiţi! Eu n-am fost trădat des, dar de 2-3 ori mi s-a servit cupa cu vinul trădării. Prima dată a fost în anii tinereţii, când un prieten, în vinele căruia alergau şi 200 grame de sânge donat de mine 197

30 de întrebări de-acasă pentru а-i salva viaţa, peste câteva luni după ieşirea din spital a votat un document de ticăloşie împotriva mea!

S-au scurs 18 ani şi iarăşi acelaşi ”prieten” a mai votat un document care lovea în destinul meu. De ce a procedat aşa?! Probabil, trădarea îi este meseria! La începutul anului 2013 m-а trădat şi un coleg de breaslă.

A făcut-o din invidie. Aşa-i viaţa, unde creşte grâu, creşte şi neghină.

17. În opinia Dumneavoastră, ce-i trebuie unui om ca să devină fericit?

- Există mai multe feluri de fericire, unele de-o clipă, altele de durată, unele imaginare, altele reale. Fiecare dintre noi vrea să e fericit, dar oarea fericirii nu înoreşte pe loc pustiu. Primii cunosc această superbă stare suetească cei care au ţară, neam, casă şi un loc de muncă. În ţara fericirii adevărate, dacă există o astfel de ţară, ne duce doar pasărea muncii, lumina gândului ce rodeşte în fapte de bine. Sunt şi făcători de rele, care, în conştiinţa lor, se cred fericiţi şi făuritori de fericire. Ferească sfântul!

Nicăieri nu există mări neţărmurite de fericire. Să ne bucurăm că există pământ şi soare, văzduh sub cer şi apă în izvoare, că iarba e verde, grâul că-şi sună aurul în spice. Să m fericiţi că cineva ne zâmbeşte, că ciocârlia cântă în suetul dorului.

Secundele vin şi se duc, purtând cu ele stropii de rouă ai fericirii. Prin muncă şi dragoste să culegem din orile vieţii nectarul magic al bucuriei supreme botezată fericire.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu. Nu fac parte din niciun partid. Politica pe care o fac e poezia.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Despre care politică e vorba?! Ea lipseşte cu desăvârşire. În faţa poporului şi în faţa microfoanelor se joacă un fel de teatru şi atât. Politica bună presupune lansare şi realizare de programe naţionale de dezvoltare bine gândite, capabile să evoluţioneze starea de lucruri, încununându-se cu schimbarea în bine a vieţii. În lipsa acestei politici, ce putem vorbi de bine?! Dacă cineva din autorităţi încearcă să facă ceva, zeci de ziduri îi răsar în cale!

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Cu siguranţă, poporul, fără jocul de-a baba-oarba al politicienilor.

198

30 de întrebări de-acasă Din păcate, o bună parte din popor nu lucrează pentru prosperarea vieţii sale, argăţind pentru o bucată de pâine în ţări străine. Acasă au rămas copiii şi bătrânii şi câteva sute de mii de oameni apţi de muncă, dar nici ei aproape că nu produc nimic, cumpără şi vând sau încălzesc scaunele în diferite birouri. Când ţara îşi va aduna din lumea largă poporul făuritor de bunuri, el, acest popor, va înălţa cu mâinile sale drapelul victoriei asupra sărăciei. Fără oameni nicio minte de demnitar, cât de luminoasă ar , nu-i în stare să facă nimic. Să ne rugăm ca cei plecaţi să revină la vatra strămoşească, să desfundăm împreună din mocirlă izvoarele vieţii.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Omul cât trăieşte trebuie să creadă în ziua de mâine. A semăna, spunea Alexandru Macedonski, e o datorie. Suntem datori să semănăm sămânţa speranţei în inima ecăruia. Ea, speranţa comună, va găsi forţa motrice de înălţare spre lumina de viitor a Moldovei. Să nu credem în acest viitor nu avem dreptul. Moldova e viaţa noastră, a strămoşilor care au odrăslit pământul şi nu putem să ne lipsim de ea. Viitorul Republicii Moldova este în frumoasa grădină de ţări europene. În acest viitor сred cu snţenie.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Rusnac?

- Angajarea mea în redacţia literatură artistică originală a Editurii “Cartea Moldovenească”, unde de mai mulţi ani activa redactor superior poeta Agnesa Roşca. Ne-am văzut, ne-am îndrăgostit reciproc şi ne-am unit destinele, ind siguri că împreună vom culege din grădina vieţii orile fericirii. N-am greşit. Am cules aceste ori timp de 40 de ani.

23. Cu ce se ocupă membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia, precum am spus mai înainte, a plecat în ceruri şi scrie ode Bunului Dumnezeu. Fiica Valentina este profesoară la Gimnaziul “M.Eminescu” din Orhei, ul Vladimir, inginer-constructor de profesie, acum programator, bun specialist în electronică, de mai mulţi ani s-a stabilit cu traiul în Canada. Alt u, Vlad, inginer-silvic, îşi câştigă pâinea reparând televizoare.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- De fapt, timp liber am puţin, dar îl folosesc raţional, cu folos. Îmi place să mă plimb. Am în preajma casei un frumos parc, în care dimineaţa şi după amiază îmi bucur suetul ascultând cântecele păsărilor, urmărind jocul veveriţelor, freamătul frunzişului verde, creşterea luminii în ochii 199

30 de întrebări de-acasă orilor. Când am timp liber mai mult, plec la pescuit, această pasiune o am de la vârsta de cinci ani, practic înotul, joc şah, citesc şi pictez, discut cu prietenii, ascult muzică, primesc oaspeţi.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Cel mai bine m-au cunoscut părinţii şi soţia, acum — colegii de breaslă Tudor Palladi, Ion Anton, Tudor Ţopa, Ion Proca, Iuliu Cârchelan, Ionel Căpiţă, redactorul-şef al revistei “Făclia” Tudor Rusu, compozitorii Constantin Rusnac şi Teodor Zgureanu, interpreţii de cântece populare Nicolae Gribincea şi Galina Pâslaru, directoarea Centrului Academic Internaţional “Eminescu” Elena Dabija, directoarea Bibliotecii Publice “Ovidius” Elena Butucel, profesorul de limba română, rezineanul Vlad Afanasiev, prietenul pescar Alexei Ţurcanu.

26. În casa familiei Rusnac ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- În familia mea n-au existat gurmanzi, ne-am alimentat normal, asigurând existenţa cu tot ce recomandă ştiinţa medicală. N-am făcut abuz nici de alimente, nici de băuturi. Când era în viaţă soţia găteam bucate simple, naturale, fără sosticări. Acestea au fost bucate din pui de găină, carne de viţel feartă, peşte (aproape în toată ziua) preparat în diferite feluri — zeamă de şalău, crap sau biban, peşte copt în rolă sau prăjit, bucate din legume şi fructe. Desigur, nu ne-am lipsit de plăcerea de-a avea uneori la masă friptură de iepuraş, plăcinte şi sarmale. Dintre vinuri, am preferat Cabernet, Negru de Purcari, Româneşti, Sovinion, Muscat, Chardonay.

Unele dintre bucatele şi vinurile enumerate îmi fac plăcere şi acum, servindu-le cu prietenii.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- În vara lui 1966 starea sănătăţii mele s-a înrăutăţit, medicii-cardiologi de la Spitalul Clinic Republican, situat atunci pe strada Toma Ciorbă, miau propus operaţie pe cord. Am fost internat în Secţia cardiovasculară şi pregătit de patru ori pentru intervenţie chirurgicală, dar în ultimul moment, când eram deja pe masa de operaţie, consiliul medical contramanda intervenţia. După patru luni de aare în spital, m-am deplasat la Kiev, la Clinica “Amosov”. Fiind examinat, am revenit acasă întristat. La 24 aprilie anul următor am suportat, totuşi, această operaţie la inimă.

Dumnezeu a vrut să mă nasc a doua oară. În luna iulie 1970, împreună cu Agnesa Roşca, zburam cu avionul din Caucazul de Nord la Tbilisi. Peste câtva timp de zbor în calea noastră între pământ şi cer a apărut un zid de foc, pe care îl creau fulgerele neîntrerupte. Perturbaţiile atmosferice 200

30 de întrebări de-acasă purtau avionul ca pe-o frunză ruptă de vânt. Piloţii au executat aterizare forţată pe aeroportul oraşului cecen Groznâi. Cu broboane de sudoare pe faţă, pasagerii îşi pierduseră graiul de emoţii neplăcute. În starea aceasta m-am aat şi eu cu soţia.

Un alt moment crucial, tot în timpul zborului, l-am trăit în noaptea de 28 decembrie 1991. Ne întorceam cu Agnesa Roşca de la casa de creaţie din Ialta. Din cauza condiţiilor meteorologice, dar, pare-se, a factorilor politici - dezmembrarea Uniunii Sovietice - zborurile spre Chişinău erau sistate.

Ne-am înţeles cu piloţii avionului care zbura din Simferopol la Vilnius, cu escală la Odesa, să ne ia şi pe noi, fără bilete (!), dându-le 100 de ruble. La Odesa ningea de nu se vedea pământul.

Pentru a nu rata pista de aterizare, piloţii au efectuat câteva încercări, izbutind abia la a patra încercare Cu soţia, poeta Agnesa Roşca aterizarea oarbă, prin raţie, zdruncinându-ne bine. Nimeni în viaţa asta nu ştie unde şi ce îl aşteaptă. De fapt, orice zi trăită este crucială, ind inelul de legătură al întregului şirag de zile viitoare. Se rupe acest inel, se termină viaţa omului.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă criteriilor de integrare în Uniunea Europeană?

- Nu sunt prooroc. Când se va realiza această sfântă aspiraţie, o stea de pe cerul destinului ne va da de ştire.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Diferendul transnistrean este o problemă mult mai complicată, mai dureroasă decât denumirea corectă a limbii ociale de care am vorbit ceva 201

30 de întrebări de-acasă mai devreme. Peste Nistru sunt fraţii şi surorile noastre, care respiră numai cu gândul aerul libertăţii, aându-se sub talpa separatiştilor venetici, comisari şi cazaci instruiţi şi dirijaţi de Kremlin, bastionul din munţii satanici ai urii pentru tot ce-i românesc, limbă şi neam, istorie şi datini strămoşeşti. În gândurile negre ale vulturilor din Kremlin nicidecum nu-şi aă loc dorinţa de a da libertate porumbelului transnistrean, căzut pradă. Într-o discuţie de acum 42 de ani cu un general rus mi-a fost dat să aud, că Moldova (atunci nici nu se vorbea de Transnistria) este de veacuri (ispokon vekov) pământ rusesc! Mentalitatea, setea Rusiei de a  stăpână pe noi şi noi pământuri străine n-o să dispară. Cu atât mai mult acum, când Moldova aspiră să facă parte din familia europeană, e greu de crezut că cei care au acaparat pământurile din stânga Nistrului, creând acolo aşa zisa republică transnistreană, ţinându-şi forţele militare în coastele Uniunii Europene, vor ceda acest picior de plai, acest punct strategic pentru interesele ruseşti. “Negocierile” purtate de liderii de la Tiraspol (sânge din sângele rusesc) nu-s altceva decât un teatru de măşti politice, scris şi regizat de Kremlin pentru a  jucat o viaţă întreagă pe malul Nistrului.

Dar Chişinăul nu are altă soluţie, altă alternativă, mimează şi el dorinţa de a rezolva problema, ind, desigur, conştient că în condiţiile create integrarea este imposibilă. Se tărăgănează timpul, se consumă mijloace băneşti, căci Moscova, prin gura liderilor de la Tiraspol spune acum şi va dicta şi în viitor un răspicat NU soluţionării diferendului.

Moldova lui Ştefan cel Mare a scăpat de sub inuenţa Porţii Otomane abia peste trei secole. Să aibă oare şi Transnistria nevoie de atâta aşteptare?!

Inima noastră de oameni paşnici, creştini, mai crede că acest pământ, această icoană a neamului va  adusă acasă.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Fiecare din noi vine pe lume spre a dărui altora, în măsura posibilităţilor, daruri din Darul Vieţii, snţind clipele cu agheasma dragostei pentru tot ce este nobil şi frumos, demn de cântec şi înalţare. Niciodată să nu uităm că avem o baştină, o ţară, un popor din care facem parte, o datorie sfântă de semănători ai Binelui pe moşia nemărginită a suetului omenesc.

Pământenilor şi tuturor cititorilor săptămânalului le doresc să-i bucure mereu lumina Adevărului semănat cu grijă în brazda de rod a CUVÂNTULui, iar colaboratorilor — sănătate şi inspiraţie de а da viaţă izvoarelor ce oglindesc veridic multitudinea de mari probleme aate sub cârma vremii.

202

30 de întrebări de-acasă

Ca să fie fericit, omul, în primul rând, trebuie să fie liber Ştefan Topală s-a năşcut la 19 [22] martie 1938 în comuna Curleni (astăzi Podgoreni), judeţul Orhei. A absolvit Tehnicumul Agricol din Cucuruzeni şi Facultatea de Agronomie a Institutului Agricol din Chişinău.

Face doctoratul la Institutul de Botanică „V. L.Komarov” din Leningrad al Academiei de Ştiinţe a URSS, după ce este angajat colaborator ştiinţic inferior la Grădina Botanică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În 1972 susţine teza de doctor în biologie la specialitatea Citologia Plantelor, iar în 1988 – cea de doctor habilitat. Peste un an devine şef al Laboratorului „Hibridarea distantă a plantelor.” Ulterior conduce laboratoarele „Plante horti-viticole” şi „Plante netradiţionale”. Din 2002 ocupă funcţia de colaborator ştiinţic principal al Grădinii Botanice (Institut) a AŞM. A publicat circa 300 lucrări ştiinţice, inclusiv 3 monograi în limbile română şi rusă. Ştefan Topală este primul şi unicul savant din Republica Moldova, care a efectuat, înregistrat în Registrul de Stat şi certicat în AGEPI două descoperiri ştinţice de epocă: „Sinteza genomului nou al viţei de vie” (2007) şi „Un tip nou de sterializare a gametotelor” (2009).

Ultima ediţie a lucrării „Cariologia, poliploidia şi hibridarea distantă a viţei de vie”, ind susţinută de câte două institute de specialitate din Rusia, Ucraina, România, câte un institut din Bulgaria şi R.Moldova a fost înaintată la Premiu OIV în domeniul viticulturii pentru anul 2012.

203

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ştefan Topală! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

- În sensul strict al cuvântului - locul unde m-am născut, localitatea de unde sunt originar. În cazul meu - satul Curleni, menţionat documentar prima dată la 12 aprilie 1620. Însă acest sat îşi trage originea şi denumirea încă de pe vremea domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1430) şi nepotului acestuia Ştefan cel Mare (1457-1504) ca Cruceşti, de altfel şi cea mai mare moşie a satului se numeşte până-n prezent tot Cruceşti. Dar comuniştii din Rezina, în complicitate cu cei locali, la 5 februarie 1986, l-au rebotezat în Podgoreni, [Подгору (-ное)] ca să-l rusice şi să se asemene cu satul vecin Zagoreni [Загору - (ное)]. Denumirea aceasta trebuie neapărat schimbată şi de revenit la prima denumire istorică a satului - Cruceşti. În sensul larg al cuvântului se subînţelege ţara, Patria mea Moldova. Când în anul 1967 m-am întors din Novosibirsk pe calea aerului, apoi cu trenul până la Chişinău, în genunchi am sărutat pământul Moldovei, la fel cum preşedinţii şi miniştrii sărută steagul ţării, când depun jurământul de credinţă, că pe durata mandatului vor sluji ţara şi poporul Moldovei. Unde m-aş  aat - în AlmaAta, Novosibirsk, Kustanai, Celeabinsk, Slavgorod, Leningrad, Moscova, Ialta, Bucureşti, Braşov, Ruse, Plovdiv, Soa, Varna, Toronto, Niagara, Ottawa totdeauna am dorit să mă întorc în Moldova, în Chişinăul meu cel „mic”, unde mă simt cel mai bine, ca la mine acasă.

2. Cine V-a predat primele lecţii, care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Din clasa întâi (învăţătoarele N.I.Mihu, A.S.Tăutu) şi până la obţinerea gradului de doctor habilitat în ştiinţe biologice şi titlului de profesor am fost ajutat, susţinut de oameni buni, de mai multe naţionalităţi: moldovenii N.P.Lupan, G.G.Hariuc, B.P.Pucalov, I.G.Ustian, V.E.Micu, N.I.Guzun, C.Ia.Dadu, V.Gh.Canţer, ruşii V.I.Ferapontov, V.I.Milcevskii, G.Ia.Rudi, A.E.Kovarskii, A.A.Cebotari, M.S.Navaşin, A.A.Feodorov, P.V.Korobeţ, N.A.Malinovskii, Iu.A.Malicikov, ucraineanul P.Ia.Golodriga, evreul M.S.Ştiţman ş.a.

Dar întotdeauna am avut şi duşmani pe potriva realizărilor mele-n ştiinţă, majoritatea ind „kaghebişti” invidioşi din anturajul meu ori din sferele înalte ale conducerii academiei, care şi-au manifestat ura chiar şi la jubileul meu de 75 de ani prin subaprecieri şi etichetări de genul „fecior de kulak”, element antisovietic, «враг народа». Consecinţele regimului stalinist bazat pe teroare, crime sângeroase, lagăre de concentrare m-au însoţit toată viaţa şi mă însoţesc până-n prezent.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

204

30 de întrebări de-acasă - Străbunelul meu, Ştefan Topală se trage din greci, eleni, care au fost ocupaţi de turci 300-400 de ani, adică grec deja turcit dea binelea. La vârsta de 28 de ani, având 0,5 kg de aur, cantitate solidă pentru vremurile celea, a fugit în Moldova (judeţul Orhei, satul Curleni), unde a cumpărat 52 de desetine de pământ bun şi a îninţat o familie, căsătorindu-se apoi cu cea mai frumoasă şi bogată fată din sat – Anastasia. Graţie acestor fapte şi indici de valoare pentru secolul XIX şi XX a intrat în hrisoavele timpului. A avut doi băieţi: Hristache şi Ivan – bunelul meu, dar şi două sau trei fete. Tata – Gheorghe (Joja) Topală a avut două surori (Ana şi Elisaveta) şi un frate, care a decedat de tânăr. S-a căsătorit în 1926, posedând 20 de ha de pământ arabil plus încă 5 ha ale mamei primite ca zestre. Astfel el se considera un agricultor înstărit, dar care şi-a lucrat lotul de sine stătător, fără să utilizeze munca altor ţărani sau arendaşi. Cu toate astea, la sosirea sovieticilor, am avut de suferit de rând cu alţi gospodari din sat multe tragedii: la 29 iunie 1940 l-au împuşcat pe fratele mai mare – Petrică Topală, care abia împlinise 12 ani, iar în 1949 familia noastră a fost deportată în Siberia pe motiv că ar  fost familie de chiaburi. Astfel, rămas la vârsta de un an orfan de tată şi cu mama fugară de autorităţile sovietice, scos din casă şi aruncat în drum ca o căldare de scrum la vârsta de 10-11 ani, am fost nevoit de unul singur să-mi câştig existenţa şi acoperiş deasupra capului, iar mai apoi şi pe alţii să-i ajut la nevoie, ind peste tot umilit, călcat în picioare, desconsiderat şi marginalizat în drepturile elementare.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- De casa părintească îmi aminteşte frica groaznică pe care am tras-o în timpul războiului, în 1944, când în sat reveniseră soldaţii ruşi. Era în sâmbăta Paştilor, în casă eram singur cu bunica de pe linia mamei, cu mâca Mărioara adică. De odată au tăbărât în odaie vreo 20 de soldaţi beţi criţă, cu strigăte şi înjurături ruseşti, din care nu înţelegeam nici un cuvânt, mă ameninţau, gesticulau energic, ceva cereau, dar nu pricepeam ce. Până la urmă au adus un braţ de lemne, au aprins focul în cuptor şi au aruncat peste ele o grămadă de găini, pe care tot aici le-au jupuit de piele. La sfatul mâcăi Mărioara l-am chemat pe vărul Leonid Topală, care ştia ruseşte, şi el mi-a lămurit că ei cer să mă urc în fundul cuptorului şi să nu mi se audă nici respiraţia, în caz contrar o să mă împuşte ca pe un iepure la vânătoare. Aşa şi am stat, speriat de moarte, până dimineaţă. Îmi mai amintesc foametea pe care am tras-o, mâncând miez de ciocleje şi de băţ de răsărită dat la râşniţă, nalbă, lobodă, ştir, oare şi seminţe de ulm, foarte rar - ghindă. Apoi raidurile activiştilor de câte 20-30 de oameni, călări pe cai, care strângeau postavcă (impozite) de la ţărani şi deportările oamenilor nevinovaţi. Şi acum îmi răsună în urechi strigătele, bocetele disperate ale femeilor şi plânsetul jalnic al copiilor...

205

30 de întrebări de-acasă 5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- În ansamblu pozitiv, deşi cei care le-au făcut nu în toate cazurile au fost competenţi, obiectivi şi responsabili faţă de cetăţeni. De aceea mulţi oameni au rămas obijduiţi, n-au ştiut cum să se adapteze şi să prote de libertatea pe care au obţinut-o gratis, fără luptă şi sacricii. Mulţi din aceştia până azi au nostalgie faţă de regimul sovietic, care-i asigura cu locuri de muncă (plătită ori neplătită drept, dar o aveau şi n-au simţit tragedia transformării lor într-o masă amorfă, lipsită de creier şi dispariţia lor ca naţiune, deoarece prin toate mijloacele era forţată contopirea tuturor oamenilor în conglomeratul de naţiuni, aşa numitul „norod sovietic”, adică transformarea ecărui individ în Homo sovieticus), în timp ce în economia de piaţă ecare trebuie să pună în mişcare tot creierul şi abilităţile pentru ca să evolueze, adică să facă, să producă aceea ce se cere pe piaţă nu numai pentru a supravieţui, dar şi pentru a prospera ca persoană, comunitate, naţiune. Din păcate, la noi în sat, ca şi în alte sate din Moldova ori în alte foste republici unionale, numai nacealnicii comunişti s-au ales cu bunuri materiale îndeajuns, în timp ce majoritatea locuitorilor sunt săraci lipiţi pământului. De aceea sunt nevoiţi pe toate căile legale şi ilegale să emigreze în alte state în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, cu riscul chiar de a-şi ruina familia, mai ales în cazul când emigrează mama sau ambii părinţi, copiii ind lăsaţi în grija bunicilor sau în voia soartei. Această tragedie naţională nu ştiu dacă va  depăşită în viitorul apropiat.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Indiscutabil, această onoare în satul nostru o merită Grigore I. Mihu, care la vârsta de 20 de ani a săvârşit cea mai inspirată faptă - şi-a jertt viaţa pentru tricolor cu deviza paşoptistă pe buze: „Ori învingem, ori murim!!!”

Timp de aproape un an a activat ca membru al organizaţiei ilegale studenţeşti din Orhei „Majadahonda”, care a fost trădată de un turnător şi lichidată în a.

1941. Majoritatea membrilor au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie, iar pentru 8 membri, inclusiv G.Mihu, a fost pronunţată sentinţa capitală prin împuşcare. A fost reabilitat la 22 aprilie 1992.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- La şcoala de 7 ani din satul Cuizăuca şi la Tehnicumul Agricol din Cucuruzeni am fost un elev sârguincios obişnuit, care era printre cei cu note bune şi foarte bune, nemanifestând nici un fel de alte activităţi, deoarece, s-o spun pe şleau, eram încă fraged, verde pentru ceva ieşit din comun. Altceva la facultate.

206

30 de întrebări de-acasă Aici m-am maturizat şi la anul trei m-au ales proforg (preşedinte al organizaţiei sindicale) din 14 studenţi propuşi la funcţia dată, unde pentru prima dată am manifestat capacităţi de bun organizator. Grupa noastră doi ani la rând a ocupat primul loc între cele 101 grupe studenţeşti după indicii la învăţătură, activitate sportivă şi lucrări practice. Din 22-24 de studenţi 14 erau eminenţi, restul aveau doar 4 şi 5 şi numai unul avea o singură notă de 3. Din acea vreme am început activitatea de corespondent activ la ziarul «За сельскохозяйственные кадры», unde am publicat aproape 20 de articole sub îndrumarea lui A. Steţiurenco. Din studenţii grupei noastre 14 persoane au devenit doctori şi doctori habilitaţi.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- În primul rând, trebuie să e pur şi simplu Om; în al doilea, să înţeleagă ce a avut în vedere Poli Robson, când a exclamat despre România: „Te iubesc ca un nebun”; în al treilea, să e onest, sincer şi totdeauna să spună adevărul aşa cum este el, fără a-l înfrumuseţa ori schimonosi. Nici într-un caz să nu mă mintă sau să manifeste ipocrizie, înşelăciune, pe care eu le simt şi le văd de la o poştă. Să e om al credinţei şi adevărului, drept şi simplu, muncitor şi să iubească aproapele, cum ne învaţă sfânta scriptură ori cum ne iubeşte pe noi, păcătoşii, însuşi Bunul Dumnezeu.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Am realizat câte ceva, dar nu tot ce am dorit şi ce am putut. Totdeauna s-au găsit persoane care mă puneau să lucrez pentru interesul lor personal, în scopuri bine mascate şi sosticate, numai ca să nu mă prolez în faţa mulţimii mai deştept ca dânşii. De când mă ţin minte toţi mă ţin în umbră şi-mi fac numai pacoste din invidie, ca nu cumva, Doamne fereşte, să arăt mai bine decât dânşii. Numai însuşi Bunul Dumnezeu a vrut ca eu să văd şi să observ aceea, la ce alţii se uită de secole, dar nu văd nimic.

Niciodată nu pot spune că sunt realizat pe deplin şi mai mult nu pot face nimic, deoarece totdeauna este loc pentru a-ţi desăvârşi realizările şi pe tine însuţi, pentru a deveni un Om mai bun decât cum eşti aici şi acum.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- La diferite etape au fost diferite personalităţi, inclusiv cele menţionate anterior, care m-au ajutat din dragoste, bunătate, dar nu din obligaţiune sau din ordinul cuiva. Mult m-a îndemnat să intru la aspirantură V.E.Micu, deşi eu mă ţineam cu dinţii de kolhoz. În obţinerea unor rezultate ştiinţice inedite m-au ajutat mult P.I.Apruda, N.I.Guzun, K.V.Smirnov, V.K.Lipatov, T.I.Ţurcanenco C.Ia.Dadu, dar şi dl academician Valeriu Canţer. Nimic în lume nu poate  207

30 de întrebări de-acasă comparat cu bunătatea, ajutorul dezinteresat şi susţinerea a două mari personalităţi din satul Zahorna, raionul Şoldăneşti: Constantin Dadu şi Valeriu Canţer.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi odată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

- Într-adevăr ar  o minune, dar trebuie să mărturisesc, că n-a fost doar un singur astfel de moment, ci mai multe, de aceea aş alege momentele când am fost vizitat de muza cerească şi am făcut descoperiri ştiinţice unicale chiar în lume, ducând astfel faima ţării mele.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi savantul şi cetăţeanul Ştefan Topală?

- Sunt multe lucruri cu care mă mândresc. Când eram student la Institutul Agricol eram mândru că am reuşit împreună cu colegii să ocupăm primul loc în înstitut doi ani la rând şi să m premiaţi cu excursii în oraşele Leningrad şi Moscova. În anul 1987 articolul meu: «Семейство Vitaceae Juss» a ocupat primul loc pentru prima dată de când exista Grădina Botanică.

Am fost mândru de faptul, când pentru prima dată în lume, în aanul 1971, împreună cu colegii din Institutul „Magaraci”, am creat genomul triploid şi am obţinut primul hibrid triploid cu 2n=57.

Am simţit o mândrie mare şi deosebită atunci, în 1982, când pentru prima dată după 150 de ani de la lansare am conrmat ipoteza lui C.Darwin (1859) de provenienţă a viţei de vie de cultură de la strămoşul ei sălbatic – viţa de vie sălbatică de pădure „Vitis silvestris Gmel”, prin asemănarea perfectă a cariotipelor (corespunderii unuia altuia).

De asemenea foarte mult mă mândresc cu cele două descoperiri de epocă, i.e. sinteza genomului nou al viţei de vie şi tipul nou de sterilizare a gametoţilor, depistat în premieră la hibrizii distanţi de F3, dar şi cu faptul, că eu sunt primul om în lume, care am eliminat din cariotip (nucleu) cromozomul impar şi am demonstrat citologic veridicitatea acestui fapt ştiinţic. În 2004 am fost fericit când în F5 am văzut un butuc plin cu struguri de densitate normală şi cu bobiţe de mărime, la fel, normală, ca la soiurile standard europene, deşi acest butuc aparţinea unui urmaş, descendent de la hibridul steril DRX-55. În 2005, am conrmat citologic eliminarea (scoaterea) cromozomului impar (fără soţ) al 39-lea, „buclucaş”, intrigant ori „scandalagiu” din nucleul celulelor sau cariotipul hibridului steril DRX-55, „catâr plantar”, vegetal, care conţinea în celulele somatice 39 de cromozomi (2n=39). Actul eliminării cromozomului impar al 39-lea în acelaşi timp mărturisea despre nisarea sintezei genomului nou al viţei de vie la hibrizii distanţi autofertili, ce conţineau în celule somatice deja 38 de cromozomi (2n=38), adică am reuşit să alcătuim, să sintetizăm un 208

30 de întrebări de-acasă

Ştefan Topală, savantul care a făcut descoperiri unicale în lume în domeniul viţei de vie nou set haploid funcţional de cromozomi, care include totalitatea de gene a viţei de vie din cromozomii a două specii – una de cultură, iar cealaltă – sălbatică. În 2009 am descoperit tipul de sterilitate „totală”, adică când am efectuat descoperirea: „Un tip nou de sterilizare a gametoţilor, depistat în premieră la hibrizii distanţi F3 de viţă de vie”. În cazul sterilităţii totale descoperite de noi la viţa de vie înseamnă că oricum am poleniza orile cu polen propriu ori străin de la alt sort, totdeauna planta nu leagă boabe cu seminţe viabile; referitor la animale asta înseamnă femele absolut sterpe, indiferent dacă masculii cu care sunt încrucişate sunt fertili ori sterili.

Mai pot adăuga, că tot timpul m-am mândrit şi cu harul de orator pozitiv, dat de la Dumnezeu şi multe, multe alte calităţi ale mele, apreciate de prieteni şi duşmani pe parcursul anilor.

13. Ce dorinţă neîmplinită aveţi?

- Să public măcar un articol în revista „Vitis”. Nu ştiu de ce colegiul de redacţie al acestei reviste internaţionale pe specialitate ani la rând, sub diferite pretexte subiective, inventate, nu doreşte în nici un caz să publice „Sinteza genomului nou, care s-a efectuat în Republica Moldova pentru prima dată-n lume”, deşi 209

30 de întrebări de-acasă în pagina Web este menţionat fapul, că aceasta a avut loc anume în Moldova.

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- În chestiunea dată ar putea şi ar trebui să-şi spună cuvântul autoritar Academia de Ştiinţe a Moldovei. Nici un om pe lumea asta, oricât de mare ar , nu poate forma o limbă. Asta se referă şi la tov. Stalin, care primul în 1940 a cerut ca din momentul acela toţi să treacă de la limba română la limba moldovenească, iar alfabetul latin să e înlocuit cu cel kirilik. Mai mare crimă decât asta, adică să interzici o limbă vie vorbită şi s-o înlocuieşti cu una complet articială, falsă, imaginară. Limbile sunt creaţia lui Dumnezeu şi nimeni nu-i în drept să le anuleze ori să le falsice după placul său. Pe glob există mai mult de 130 de limbi, care poartă diferite denumiri şi nu-i deloc obligatoriu să se numească cum se numeşte geograc regiunea, unde această limbă circulă şi se vorbeşte uid. Cel mai elocvent exemplu serveşte limba engleză. Oare ar  putut Stalin să schimbe denumirea corectă a acestei limbi după dorinţa sa în Marea Britanie, Australia, SUA, India, Canada, Noua Zeelandă după modelul limbii moldoveneşti provenită din cuvântul Moldova, adică în limba britanică, australiană, americană, indiană, canadiană? Sigur, că nu, indcă toate aceste popoare ştiu, că vorbesc limba engleză. La fel se poate spune şi despre limba germană, care se vorbeşte uid nu numai pe teritoriul Germaniei unite, dar şi-n Austria. Şi nimănui nu i-a venit în cap s-o numească austriacă, cum Stalin a falsicat, a redenumit limba română în moldovenească, inventând cuvinte ca „mânăştergură”, „gâtlegău” etc. în locul celor existente.

Tot astfel ştiau toţi moldovenii până la 1940 că vorbesc româneşte, după cum au menţionat şi cronicarii Costin, Ureche şi alţii. În acelaşi mod ne putem pronunţa şi despre istorie. N-a existat, nu există şi nici nu va exista vreodată un om pe lume, care poate face istoria unui popor.

Istoria aparţine şi este făurită de oameni, popoare, naţiuni, mase largi, organic unite într-o comunitate, dar nu de un singur om. Canada, de exemplu, n-are istoria sa naţională, indcă până în anul 1750 n-a existat pe mapamond. De aceea elevii din Canada învaţă în şcoli şi instituţii Istoria popoarelor şi ţărilor din Europa (Franţei, Marii Britanii, Germaniei etc.). Noi provenim de la daci şi traci, care s-au încrucişat cu romanii, deci avem istoria noastră de 2000 de ani, indiferent cum o numim a românilor ori geto-dacilor şi trebuie s-o învăţăm, ca s-o ştim. Şi nici un fariseu ipocrit nu trebuie să-şi bage nasul în istoria noastră ca paranoicul de Stalin şi pseudosavanţii comunişti.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi omului de ştiinţă 210

30 de întrebări de-acasă Ştefan Topală, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Principii, ca idei fundamentale de care m-am condus şi mă conduc ca cetăţean şi om de ştiinţă sunt multe, dar în fond ele se bazează pe iubirea de Patrie şi pământul pe care m-am născut; dragostea de muncă, ca izvor al tuturor bunurilor de care ne folosim zilnic; iubirea de aproapele, indiferent de-mi este prieten sau duşman; iubirea de adevăr şi lupta continuă pentru obţinerea datelor adevărate despre un fenomen ştiinţic sau altul; intoleranţa faţă de minciună şi tot ce este fals, nedemn pentru noţiunea de om integru, de asemenea faţă de laşitate, faţă de oamenii şmecheri, antihrişti pentru care nu există lucruri snte, care nu iubesc munca cinstită, fură milioane şi miliarde muncite de mii şi mii de concetăţeni.

După mine, în Moldova încă nu s-a născut omul politic, care să se conducă de principiile morale şi creştine asemenea lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. În ştiinţă poţi obţine ceva important, dacă nu calci în picioare principiul adevărului, dreptăţii şi egalităţii tuturor oamenilor ca oameni, dacă nu-i desconsideri după principiul că-i de al nostru ori îi de al vostru. Adevărul e unul şi-i scump, pentru ca să-l obţinem gol-goluţ, trebuie să muncim din plin şi să plătim mult.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Totdeauna şi toţi, afară de unul. Între moldoveni ziua în amiaza mare poţi căuta cu lumânarea şi nu ştiu dacă vei găsi unul, care să nu trădeze pe aproapele său.

17. În opinia Dumneavoastră, ce-i trebuie unui om ca să e fericit?

- Ca să e fericit, omul, în primul rând, trebuie să e liber. Omul privat de libertate nici într-un caz nu poate  fericit. În al doilea rând, prin muncă onestă şi strădanie să-şi câştige mijloacele de existenţă, bucăţica cea de pâine pentru azi şi pentru mâine. Să e sănătos pentru a-şi etala şi prola toate abilităţile atât în producerea bunurilor materiale, cât şi a celor spirituale. Omul bolnav îi limitat în posibilităţi. Trebuie să aibă cele mai necesare lucruri: casă, masă, pâine, apă, sare, pomi sădiţi, vie aleasă, o familie sănătoasă, nepoţi şi nepoate frumoase, care să-l motiveze la fapte noi. În concluzie, fericirea, monumentul, opera şi castelul de vară trebuiesc construite cu propriile mâini, prin chin şi strădanie şi numai atunci eşti fericit cu adevărat, când simţi ce a zis poetul: tu trăieşte, chinuieşte şi-ai s-auzi cum iarba creşte.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Nu. Un slujitor al ştiinţei nu poate din principiu să se ocupe de politică.

Pentru că politicienii, în fond, sunt nişte mincinoşi, unul mai mare decât altul, trăiesc în murdărie şi aruncă spumă înveninată unul asupra altuia. De multe ori uită ce au promis, fac jurăminte false, tot încearcă să lege o minciună de alta ca să producă impresia că spun adevărul.

211

30 de întrebări de-acasă 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Sunt multe momente pozitive, care merită o apreciere înaltă, dar eu nu-s specialist în materie şi nu mă pot pronunţa categoric. Cu toate astea, am primit cu satisfacţie multe documente, adoptate la Adunările Naţionale, inclusiv Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991. În anii de guvernare neocomunistă toate cuceririle poporului băştinaş au fost furate şi marginalizate, diminuate, ascunse prin sertarele birocraţilor parlamentari, iar Moldova a fost condusă ocial şi real din umbră de comuniştii-kaghebişti, care au fost demascaţi de popor abia după 20 de ani.

O deosebită apreciere merită condamnarea crimelor regimului totalitarcomunist, bazat pe teroare, exterminare a popoarelor, lagăre de concentrare, deportări şi transferuri de populaţie în Siberia, Orientul Îndepărtat şi regiunile pustii ale republicilor asiatice. Comuniştii, socialiştii şi complicii acestora până-n prezent nu-s de acord cu condamnarea şi în cazul în care vor ajunge iarăşi la putere vor nega şi distruge imediat dovezile care au mai rămas, aidoma cum au ars Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. În numele poporului la noi conduc mulţi venetici şi adevăraţi duşmani ai poporului şi naţiunii, ii şi icele adevărate ale acestui multpătimit popor e au fost nimiciţi, e au fost impuşi să emigreze în diferite ţări, iar cei rămaşi abea de-şi mai duc zilele.

Unii lideri şi deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană s-au dovedit a  „patrihoţi” şi maoţi. Cu astfel de conducere Moldova e sortită la pieire, dispariţie totală şi ireversibilă. Pe de altă parte, comuniştii lui Voronin şi socialiştii lui Dodon, cât şi complicii acestora visează la restabilirea vechiului regim sovietic comunist-totalitar-stalinist, îl propagă în continuare, amăgesc lumea noastră întunecată, mancurtizată timp de circa 70 de ani, uitând că mortul de la groapă nu se întoarce înapoi.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Doar o supraputere economică, să zicem ca SUA, însă aceasta e prea departe, ne despart multe ţări, mări şi oceane şi nu ne sunt fraţi, ca să-i doară rănile noastre. Ne-au ajutat şi ne vor mai ajuta multe state, dar dacă fruntaşii locali consideră, că tot ce vine din afara ţării le aparţine lor, fură ca-n codru, lăsând oamenii simpli să rămână în continuare fără drumuri, locuri de muncă, studii de calitate, întunecaţi, înapoiaţi, maltrataţi, marginalizaţi, mancurtizaţi, situaţia nu se va schimba. Ar  bine să vină la putere nişte personalităţi adevărate, care să pună în capul mesei Legea şi Justiţia, să facă regulă între deputaţi şi maoţi, să revină la Democraţia Poporului, adică la alegeri nu pe liste de partid, ci pe circumscripţii. Moldovenii nu-s ca nemţii şi deci economia şi starea socială a 212

30 de întrebări de-acasă majorităţii oamenilor va  deplorabilă încă mult timp, se va înrăutăţi mai mult, indcă egoismul moldoveanului nu cunoaşte limită şi pofta de a se îmbogăţi pe seama şi munca altora a luat amploare şi nimeni din poporul băştinaş nu-i în stare s-o stopeze. Din prăpastia în care ne-am pomenit eu nu prea văd ieşire, decât să ajungem la fund şi acolo poate ne vom da seama ce trebuie să facem.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Aş vrea să cred, dar poate oare cineva să viseze la un viitor prosper în ţara aceasta, dacă totul e bazat pe hoţie, furt, înşelăciune şi omor calicat de oameni, unde se vinde şi se cumpără tot: organe, virtute, soveste, cunoştinţe, grad ştiinţic, diplome, ranguri, titluri şi funcţii de tot genul? Cu toate astea, odată şi odată, va veni şi sfârşitul acestui dezmăţ. Se va întâmpla asta în rezultatul unei lupte crâncene. Poporul, ieşind învingător din această luptă, va  mândru de victoria sa şi se va apuca cu mâinile proprii să-şi edice fericirea şi viitorul pentru generaţiile următoare. Nimeni nu cheamă la revoluţii, care de fapt sunt devastatoare pentru societate, dar îndemn pe ecare să conştientizeze faptul, că salvarea naţiunii şi a ţării este în mâinile noastre. Deci, nimeni în lume nu-i în stare să salveze poporul moldovean de rele şi nevoi, decât însuşi Poporul Moldovean! Moldovenii sunt cunoscuţi în lume ca oameni buni, muncitori, talentaţi, modeşti, harnici, ospitalieri, cu o deosebită cumsecădenie, dar şi viteji, luptători cu bărbăţie pentru drepturi egale, fraternitate şi echitate socială.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Topală?

- Dragostea. Am o familie sănătoasă, alcătuită din părinţi şi 2 feciori.

23. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia mea, Zinaida Topală, a fost economistă la Departamentul de Statistică din Chişinău. Mezinul, Dragoş lucrează inginer la Compania „Orange”.

Feciorul mai mare, Decebal, acum lucrează în Canada, inginer în domeniul computerelor la o companie mare din Toronto. Ambii sunt specialişti de forţă, îşi cunosc preţul, sunt demni de părinţii lor, contribuie la prosperarea Moldovei, creşterea potenţialului ei economic.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Înainte de pensionare preferam în vacanţă să merg la mare. Marea şi oceanul totdeauna m-au încântat prin imensitatea şi puritatea apelor, iar munţii m-au fascinat, deşi am avut ocazia doar de 2-3 ori să merg la munte.

Acum ore în şir lucrez la calculator şi de la asta am satisfacţie, mai ales, că unele din lucrările mele sunt postate pe internet, unde le poate accesa, 213

30 de întrebări de-acasă consulta orice om şi în orice colţ al globului pământesc.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- Familia şi colegii de lucru din diferite instituţii din ţară, dar şi de peste hotare. Totdeauna am avut un comportament natural, resc, fără urme de îngâmfare, niciodată nu mi-am dat aere că-s deosebit sau posed careva calităţi speciale cum fac alţii, care graţie unor circumstanţe de moment şi conjunctură politică au obţinut nişte ordine, titluri.

26. În casa familiei Topală ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Preferăm să bem apă plată, cvas ţărănesc, bere blondă proaspătă de la fabrică sau neagră din Canada, vin curat de la ţară, vin de marcă, de colecţie, coniac de Familia Topală în vacanţă în Canada şapte stele şi rom clasic din Canada. Referitor la bucate - borşuri, zeamă de pui, răcituri, sarmale, sosuri, cât şi multe feluri de pastramă şi salamuri, învârtită cu brânză de oi, copturi cu magiun, dulceaţă de trandar, miez de nucă...

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Chiar la vârsta de 6 ani am putut să u împuşcat dintr-o nefastă întâmplare, la 10 ani – tăiat pentru un alt borş, la 11 ani – mâncat de viu de şobolani, la 15 ani – îngheţat între suluri de omăt pe dealul Mincenilor, iar la 33 de ani am scăpat ca prin urechile acului şi numai datorită faptului, că nu mai trăia Stalin, altminteri riscam să u împuşcat în ceafă tot aşa, cum au fost împuşcaţi cei 22 de mii de oţeri prizonieri polonezi în 1940, în Khatyni. În anul 1948, cu un car la care erau înhămate două vaci, m-am dus cu consateanul Arcadie Vartic să duc postavca la Chiperceni. L-a întoarcere ne-am oprit în Bieşti, la mătuşa lui, să mâncăm ceva. Consăteanul, după ce s-a şuşotit 214

30 de întrebări de-acasă cu mătuşă-sa, mi-a şoptit: „Acuş mătuşa ne va da un borş cu carne dulce de copil… După aceea o să te taie pe tine, pentru un alt borş”. Şi acum mă trec ori reci şi mă mir cum de n-am leşinat la auzul acelor vorbe.

Când pe măsuţa cu trei picioare a apărut o strachină mare de borş şi o mămăliguţă, am zis că mi-i sete. Am înşfăcat căldarea goală şi am zbughit-o afară.

Lăsând căldarea lângă poartă am rupt-o la fugă şi nu m-am oprit până la Curleni.

Noaptea spre 6 iulie 1949 am petrecut-o într-o casă părăsită din satul Chiştelniţa. Eram singur. Din pod se auzea chiţcăitul şoarecilor, iar prin odaie se fugăreau nişte şobolani ca nişte motani. Până azi mă mir cum de-am supravieţuit în acea noapte sinistră.

Pe când învăţam la şcoala din Cuizăuca, după lecţii, într-o sâmbătă la început de februarie 1954, trebuia să merg la mama, care lucra în Şcoala Agricolă din Saharna. După ce am trecut pe lângă conacul lui Matei Cotruţă din Mincenii-de-Jos, am luat-o la deal spre Saharna. Treptat s-a întunecat şi s-a pornit un viscol straşnic. Îngheţasem bocnă, mă trăgea la somn. Deodată am desluşit o căsuţă solitară. Am bătut la uşă. Stăpâna casei, care s-a dovedit a  Ecaterina Crijanovschi, mi-a deschis uşa. Până dimineaţă am dormitat pe un scăunel mic, lângă sobă. Pe toată viaţa i-am rămas recunoscător acestei femei din Mincenii-de-Sus, pe care Dumnezeu a răsplătit-o pentru bunătatea ei, dâruindu-i o viaţă pământească lungă de 96 de ani.

Deoarece numele de familie şi prenumele meu erau schimonosite în stil rusesc, la începutul anilor 70 m-am adresat la Arhiva republicană cu cererea să mi se elibereze o nouă Adeverinţă de naştere, în care era indicat numele: Topală, prenumele: Ştefan şi o nouă zi, adevărată a naşterii. Cu acest document m-am adresat la secţia de paşapoarte a sectorului Centru din capitală. După o examinare minuţioasă a cererii şi documentelor suplimentare, şeful instituţiei m-a invitat la o discuţie tête-á-tête. Mai întâi dânsul m-a întrebat de ce vreau să modic actul de identitate, la care i-am răspuns: pentru că a fost perfectat greşit, de fapt, falsicat. La auzul acestor cuvinte, dânsul s-a înfuriat şi, ridicându-se în picioare, cu voce tare, a rostit: Ştii ce, tinere, acestea-s vorbe goale, dumneata eşti naţionalist... şi îmi pare foarte rău că nu mai este Stalin. Pentru asta ar trebui să i împuşcat în ceafă ca prizonierii polonezi în Khatyni, fără nici un fel de drept la replică ori apel!... Până la urmă, totuşi, mi-a semnat cererea.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

- Cel puţin două-trei secole. Dar după ce s-or scurge două-trei sute de ani nu ştiu dacă pe teritoriul dintre Prut şi Nistru va mai rămâne vreun basarabean.

Nu ştiu de ce îmi pare, că în urma exodului masiv al basarabenilor aceste locuri vor  acaparate masiv de slavi.

215

30 de întrebări de-acasă 29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- Rusia îţi dă un deget, ca mai apoi să-ţi înşface mâna întreagă. Prima dată a făcut o republică moldovenească autonomă, ca mai apoi să pună mâna pe toată Basarabia. Ce a rămas din republica autonomă şi din capitala ei, Balta? Exact astfel se va întâmpla cu noi peste câtva timp, în cazul în care, eventual, Rusia ne dă transnistria ca pe o bomboană ademenitoare, ca mai apoi să pună mâna «всеръез и надолго» pe întreaga Basarabie, da poate şi pe alte teritorii până la strâmtoarea Bosfor. Nu întâmplător în timpul URSS toate obiectele strategice au fost construite pe malul stâng al Nistrului. Ruşii văd şi judecă cu două-trei secole înainte faţă de noi, care nu putem prevedea ce va  peste o săptămână sau o lună.

Ruşii i-au întrebat şi-i pot întreba oricând pe moldoveni: ce caută-n Moscova, ce au pierdut acolo? Moldovenii însă nici nu încearcă să cârâie ce caută ruşii în centrul Chişinăului ori de ce ei calcă-n picioare orile puse la monumentul lui Ştefan cel Mare? Fiindcă suntem slabi, n-avem demnitate. La 7 aprilie 2009 pe tinerii moldoveni i-au bătut poliţiştii lui Voronin şi Greceanâi, au omorât trei oameni şi în loc să e traşi la răspundere stau în Parlament. Acţiuni de acest gen sunt planicate şi pentru alţi moldoveni. Pur şi simplu, încă n-a sunat ceasul. De aceea diferendul transnistrean nu va  soluţionat precum şi-o doreşte Moldova. În cel mai bun caz va  o variantă care să-i convină mai mult Rusiei.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- La toţi consătenii mei din Curleni (Cruceşti), le doresc multă, multă sănătate, să e uniţi unul cu altul şi la bine şi la greu, să iubească aproapele ca pe sine însuşi, să e mândri de fapta eroică a lui Grigore I. Mihu şi să imortalizeze chipul lui de Erou al Moldovei şi al satului prin edicarea în faţa Primăriei a unui bust de bronz, pe care să e înscrise ultimele sale cuvinte. Numai astfel putem contribui la înveşnicirea eroilor noştri, dar nu celor străini-venetici şi altoi la tânăra generaţie patriotismul, iubirea nestăvilita faţă de Patria-Mamă şi satul natal Curleni.

Le mai doresc să e uniţi în confruntarea cu greutăţile de orice gen, pentru că numai astfel vor izbuti să învingă. Consolidaţi pământul mai jos de iaz, cultivaţi legume timpurii, ecologic pure şi în cantităţi mari, ca banii, mierea de mai, laptele şi bunurile pământului să curgă gârlă-n Curleni. Faceţi ca satul nostru să intre în circuitul turistic naţional şi internaţional, atunci faima satului Cruceşti şi a locuitorilor lui va  dusă în toată lumea, iar dumneavoastră vă veţi spăla odată şi pentru totdeauna de uneltirile satanei. Nu uitaţi de trecutul glorios al satului şi faceţi tot posibilul ca generaţiile viitoare să benecieze de un viitor falnic.

216

30 de întrebări de-acasă

Am făcut şi fac politică în lumea artelor

Andrei Negură s-a nascut la 16 august 1956, în s. Echimăuţi, raionul Rezina. A absolvit Colegiul Republican de Arte Plastice „A.Plămădeală” din Chişinău, Academia de Textile „A. N. Cosâghin” din Moscova şi Academia de Arte Decorative, Budapesta, Ungaria. Activitatea de muncă şi-a început-o în calitate de profesor la Şcoala de Arte Plastice pentru Copii din Rezina, apoi trece la Asociaţia de Artă Populară „Artizana” din Chişinău. Debutează cu tapiserie la Salonul de Primăvară, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, în 1980. În 1988 fondează Catedra Arte Textile la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Chişinău. În perioada 1992-93 exercită funcţia de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din R.Moldova, după ce se consacră totalmente muncii de creaţie. În perioada 1985-2012 lucrările lui Andrei Negură sunt expuse la peste 60 de expoziţii naţionale şi internaţionale, personale şi în grup, ind înalt apreciate în România, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Olanda şi alte ţări.

Laureat al numeroase premii de prestigiu internaţional. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici „UNESCO”, Paris, Franţa, Asociaţiei „Art Collegium International”, Uniunii Artiştilor Plastici din România.

217

30 de întrebări de-acasă 1. Maestre Andrei Negură! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Pentru mine „acasă” înseamnă vatra părintească, mama şi tata, fraţii şi sora, neamurile, satul natal. Aşa era în copilărie. Acum „acasă” înseamnă şi Moldova, Chişinău. Satul Echimăuţi a rămas o plăcută amintire, ceva ce nu mai poate  întors.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- În formarea şi creşterea unui copil foarte mult depinde de norocul pe care îl are de la Dumnezeu. Primele lecţii de „artă” le-am primit de la mama. Ea a trebuit să e învăţătoare la clasele primare, dar s-a întâmplat aşa că, după război nu a putut să-şi continue studiile la Şcoala Pedagogică din Orhei.

La şcoală am avut-o învăţătoare pe dna Olga Tudose. Fiind lider la desen, la lecţiile la acest obiect deseori îmi ajutam colegii. Astfel m-am ales cu porecla „pictorul”. Dar prin clasa a treia desenul nu mă mai interesa. La îndemnul fratelui mai mare, Valentin, am început să pictez. Îmi amintesc că la început am pictat nişte portrete ale mamei, mătuşii Feodosia, ale tatei.

Le-am atârnat pe perete într-o odaie. Când te uitai de afară prin geam aveai impresia că în casă cineva este. Era asta prin 1967. Din România a venit în ospeţie fratele tatei, Jenică şi soţia sa Maricica. Uitându-se prin geam, au alertat-o pe mama, spunându-i că cineva este în camera de alături. Mama a alergat în odaie, dar n-a găsit pe nimeni. Apoi şi-a dat seama că oaspeţii s-au speriat de feţele ciudate de pe portretele mele, cam de jumătate de metru  ecare. Aceasta a fost prima mea expoziţie şi primul impact al lucrărilor mele asupra publicului. Vrând să se dea drept femeie cultă, tanti Maricica m-a întrebat de ce nu fac pictură „în ulei”. I-am răspuns: acuş facem. Am turnat nişte ulei de oarea soarelui în acuarelă şi hai să pictez.

Ce s-a întâmplat nu mai spun... Important că după aceasta au urmat studiile la şcoala-internat nr.1 din Chişinău şi în paralel la şcoala de pictură pentru copii, iar în 1971 am fost admis la Colegiul Republican de Arte Plastice „A.Plămădeală”, pe care l-am absolvit în 1975. În acelaş an m-am întors în satul natal ca să deschid acolo o lială a şcolii de arte plastice pentru copii din Rezina. Apoi mi-am continuat studiile la Moscova, Budapesta sub îndrumarea profesorului M.Dubinciuk, strănepot al renumitului pictor Cisteakov, acel Cisteakov care i-a fost profesor lui Ilia Repin.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

218

30 de întrebări de-acasă - Părinţii mei, Vasile şi Alexandra, au fost oameni simpli. După ce colectivizarea le-a luat totul, au muncit în colhoz. Ştiu că neamul Negureştilor şi cel al Nagurneştilor totdeauna au fost consideraţi în sat oameni gospodari.

Străstrăbunelul meu Nicolae Negură a avut un fecior născut la 1791. Simion a avut mai mulţi copii, unul dintre care, Ştefan, născut la 1827, l-a avut pe Tudorache, născut la 1851. Elisei, feciorul lui Tudorache, născut la 1882, a fost căsătorit cu Maria Luchian, născută la 1854 la Chişinău. Prin 1854 un fecior de-a lui Nicolae Negură, Ion, născut în 1812 şi soţia lui Maria, au trecut cu traiul în s. Drăsliceni. De la ei, probabil, şi se trage neamul negureştilor din Drăsliceni, acum destul de numeros.

Mama se trage din neamul Nagurneştilor, cel mai vechi reprezentant al căruia, cunoscut de mine, este Tudor Nagurnea, născut la 1775. Feciorul lui Tudor, Vasile, născut la 1805 a avut un fecior, Parfenie (1853), care a fost tatăl bunelului Nichifor, decedat la 1935.

Despe bunelul Elisei ştiu că era considerat în Echimăuţi unul din cei mai buni legumari, făcea cel mai bun vin alb din sat şi a avut 9 copii.

4. Ce lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

- Foarte des o văd în vis. De exemplu, cum mama scoate din cuptor pâinea, plăcinte, oalele cu lapte, alte bucate pe care azi le vedem doar în vise, pentru că nu se mai prepară. Îmi amintesc de curtea noastră tot timpul plină cu ori, bine amenajată.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- De unele mă bucur, altele mă întristează. Totuşi, cred că ceea ce se face, spre bine se face.

6. Dacă ar  cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

- Gospodarii satului represaţi pe nedrept de regimul stalinist. Ar  bine de ridicat în memoria lor, dar şi a celor care au murit pe front, în centrul satului, o troiţă.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

- Nu cred că pot să mă numesc disident, dar mergeam la Moscova numai ca să procur literatură română. Disidenţii, atunci, de cele mai multe ori, infundau puşcăriile. Mulţi însă erau impuşi de situaţie să se adapteze regimului, ca să supravieţuiască cumva. Eu întotdeauna am fost preocupat 219

30 de întrebări de-acasă de arte şi în acest domeniu am avut parte de profesori buni: şi la Chişinău, şi la Moscova, şi la Budapesta.

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

- Să e sincer şi onest.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

- Şi da şi nu. De la un timp mă gândesc mult la casa părintească, că ar  bine s-o restaurez, s-o transform într-un fel de bază de creaţie pentru pictori, dar când de la dorinţă trec la posibilităţi pe dată mă întristez şi mă resemnez...

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

- Eu n-am fost protejatul cuiva. Mama a fost persoana care tot timpul m-a încurajat şi m-a binecuvântat cu „Dumnezeu să te ajute!” Şi cred că Bunul Dumnezeu a auzit şi a reacţionat la rugăminţile mamei.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

- Casa părintească, mormintele părinţilor şi rudele, fratele, care locuieşte în Echimăuţi.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi maestrul Andrei Negură?

- Sincer vorbind, nu prea ştiu cu ce aş putea să mă mândresc în mod deosebit. Poate cu faptul că am reuşit să fac studii fundamentale în arta tapiseriei, studii care m-au ajutat ulterior să mă impun cu lucrări de valoare în acest domeniu? Sau cu contribuţia mea la fondarea catedrei de arte textile, pe care am şi condus-o mai mulţi ani? Am participat la numeroase expoziţii internaţionale la care lucrările mele au fost înalt apreciate şi premiate cu Premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, România; Medalia de Argint, Salonul de Inovaţie şi Inventică „Eureka”, Bruxelles, Belgia; Marele Premiu „Placheta de Aur”, Salonul de Artă Contemporană, Marseille, Franţa; Medalia de Aur „Meritul şi Devotamentul” pentru contribuţia adusă la dezvoltarea artelor plastice universale, Franţa; Marele Premiu „Placheta de Aur”, Salonul de Artă Contemporană, Cannes, Franţa, etc.

220

30 de întrebări de-acasă În 2006, la comanda “Rotary International Club” am creat 40 de tablouri pentru Congresul lor centenary, care la fel au fost înalt apreciate. Tapiseriile mele sunt expuse în case prestigioase din Spania, Olanda, Franţa, SUA. În unele case din Franţa există colecţii împresionante din lucrările mele. Am fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici într-o perioadă foarte dicilă, când la Nistru era război, iar în ţară – dezastru.

13. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii ociale, a istoriei Republicii Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

- Pentru mine, la acest capitol, niciodată n-au existat semne de întrebare.

Noi, moldovenii, suntem români ca toţi românii ce locuiesc în afara actualului stat românesc. Ruşii ce locuiesc la Chişinău şi cei de la Vladivostok tot ruşi se numesc şi aceeaşi limbă vorbesc. În lume sunt o mulţime de ţări şi popoare limba cărora n-are nimic în comun cu denumirea statelor.

Austriecii, de exemplu, vorbesc germana, americanii – engleza, canadienii – engleza şi franceza. Problema noastră este că, nu fără susţinerea regimului sovietic, am îmburuienit foarte mult limba română din Basarabia, ca unii „teoreticieni” să poată „argumenta” diferenţa limbii „moldoveneşti” de cea română. Dar e destul să renunţăm la „zdrasti”, „bolniţă”, „davai”, „să şibă” ş.a. gunoaie de acest gen, ca să ne convingem că limba noastră este anume limba română.

14. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi omului de artă Andrei Negură, peste care nu se poate trece în nici un caz?

- Corectitudinea în relaţiile cu oamenii, onestitatea în toate, nu face rău nimănui.

15. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Trădarea la români (inclusiv la românii basarabeni) este un fel de sport naţional, vechi de când lumea. Iisus Hristos tot a fost trădat, ce să mai vorbim de noi, nişte muritori de rând? De la un timp am devenit mai precaut în relaţiile cu colegii şi prietenii.

16. Aţi avut în viaţă multe momente de care nu Vă place să Vă amintiţi?

- Din păcate...Nu-mi place să-mi amintesc de cazul când am fost nevoit să demisionez din funcţia de preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Am avut nefericirea să conduc această organizaţie în anii 199293, când se destrăma URSS, era în toi războiul de la Nistru. În perioada 221

30 de întrebări de-acasă sovietică unora statul le dădea apartamente, le vindea fără rând automobile. Când am fost ales preşedinte al Uniunii asemenea posibilităţi nu mai existau, dar lumea continua să măsoare activitatea mea cu arşinul vechi. Eu credeam că toţi înţeleg că situaţia s-a schimbat şi nu găseam de cuviinţă să ies cu explicaţii. Dreptatea mea a ieşit la suprafaţă peste câţiva ani. Unii colegi au alergat să-şi ceară scuze...

17. Aţi făcut în viaţă şi politică?

- Da, am făcut şi fac politică în lumea artelor. Sunt adeptul lui Dostoievskii, convins că „frumosul va cuceri (odată şi odată) omenirea”.

18. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica moldovenească din ultimele decenii?

- Apreciez tendinţa de apropiere de valorile şi standardele occidentale.

Nu-mi place oscilarea multor politicieni de-ai noştri între vest şi est, tendinţa de „a suge” concomitent de la două vaci, campania sterilă iniţiată în ultimul timp cu scopul de a duce Moldova într-o uniune vamală absolut iluzorie, foarte periculoasă pentru viitorul ţării noastre.

19. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

- Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Sper că următoarea generaţie de politicieni va reuşi să realizeze acest scop.

20. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

- Noi suntem sortiţi să m împreună cu România. Aşa s-a creat situaţia că de mai mulţi ani eu locuiesc ba în Moldova, ba în România, ba în Franţa. Am călătorit mult şi în Rusia şi pot arma în cunoştinţă de cauză: Republica Moldova este o parte inseparabilă a României şi cândva unirea totuna se va întâmpla.

21. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Negură?

- Studiile la Moscova şi apoi la Budapesta. Prin anii 80 Ungaria era un fel de paradis pentru noi, cei veniţi din lagărul comunist.

22. În ce domenii activează membrii familiei Dumneavoastră?

- Soţia mea, Lia Şeremet, de asemenea este pictoriţă. Feciorul DragoşAndrei, care recent a împlinit 6 ani, din câte înţeleg, va merge pe urmele noastre.

222

30 de întrebări de-acasă 23. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit şi cine V-a ajutat cel mai mult?

- M-am bizuit şi am fost susţinut, în primul rând, de familie, în al doilea rând, de fraţi, rude.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

- Pentru mine o asemenea noţiune nu prea există. Dar în pauzele dintre alte ocupaţii, îmi place să citesc.

25. Cine, în opinia Dumneavoastră, Vă cunoaşte cel mai bine?

- De la un timp acest om este nevastă-mea.

26. În casa familiei Negură ce bucate şi băuturi sunt preferate?

- Nu suntem gurmanzi, mâncăm ca toată lumea.

Ne plac bucatele bine gătite, din băuturi preferăm palinca şi vinul roşu sec de calitate, ceaiurile.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

- Mi-am creat cariera pas cu pas, prin muncă asiduă. Poate de atâta nu am sesizat careva schimbări radicale. Posibil, un Cu ul Dragoş-Andrei şi soţia Lia moment crucial a fost decizia de a pleca la studii în Ungaria. La Budapesta am ajuns la 1 septembrie 1980. Toată lumea vorbea magheara, eu nu înţelegeam nicio boabă. După două luni de studii intense, într-o seară, când mă întorceam cu autobuzul la cămin, stând alături de doi îndrăgostiţi, m-am prins la gândul că pricep aproape tot ce vorbeau ei. Tot aşa în 1994, când eram la Paris. În câteva 223

30 de întrebări de-acasă zile, ascultând atent băştinaşii, am început să mă descurc şi să comunic cu lumea de acolo.

28. Câţi ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană?

- Pe de o parte, acest lucru depinde de elita politică a republicii, pe de alta – de noi, cetăţenii. Situaţia se poate schimba în orice moment. În 1990 cineva îşi putea închipui că peste un an nu va mai  URSS, Republica Moldova va  ţară independentă şi cetăţenii noştri vor putea călători liber în toată lumea?

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

- După mine, marele nostru „prieten” Rusia, pe care mulţi concetăţeni o venerează, niciodată nu va renunţa la acest teritoriu, pe care l-a jinduit mult timp. Cel mai echitabil ar  ca Rusia să-şi retragă trupele şi să-şi apere mai bine frontierele de la est. Dar nu prea cred ca aceasta să se întâmple...

Dacă nimic nu se va schimba, peste vreo 50 de ani puţini îşi vor mai aminti că această regiune a fost parte componentă a Republicii Moldova. Cum de altfel s-a întâmplat cu Cernăuţii, Hotinul, Cetatea Albă, Chilia şi alte teritorii ale noastre luate cu hapca de „prieteni”.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

- Dragii mei, nu uitaţi că sunteţi români, români-basarabeni!

Echimăuţenilor le doresc multă sănătate, să nu dispere or, ziua de mâine cu siguranţă va  mai bună. Eu sunt convins că noi toţi vom trece cu succes şi această cumpănă, după ce situaţia în Moldova se va îmbunătăţi radical.

224

30 de întrebări de-acasă

Osândă şi realizări Reecţii la o aniversare În ajunul aniversării a 20-ea de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, membrii Cenaclului „Basarabia” şi alţi activişti ai Mişcării de Eliberare Naţională din teritoriu s-au întâlnit iarăşi la Rezina. Dominată de amintiri despre evenimentele cruciale din anii 80-90 ai secolului trecut, discuţia deseori trecea la subiecte mai recente şi chiar de ultimă oră, ca apoi iarăşi să revină la începuturi. Atunci dna Nadejda Brânzan, medic de profesie şi deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, băştinaşă din Rezina, mi-a sugerat să aştern pe hârtie dovezile despre acele evenimente, pentru că, din voia destinului, timp de 45 de ani, am fost unul din cronicarii acestui meleag, martor şi participant nemijlocit aproape la toate evenimentele de anvergură din teritoriu. „Ar  bine ca generaţiile următoare să cunoască din primele surse cum s-a ajuns la independenţă, ce s-a întâmplat în raionul Rezina în acei ani de grea cumpănă, cum au evoluat oamenii, comunităţile din teritoriu, cine şi ce urme a lăsat în istoria acestui meleag”, a spus cu convingere dna Brânzan.

Tumultul acelor ani, evenimentele ce s-au perindat în teritoriu şi protagoniştii acestora cel mai elocvent s-au păstrat în colecţiile îngălbenite de vreme ale ziarului raional „Farul Nistrean”, în echipa căruia mi-am făcut datoria 27 de ani, inclusiv în perioada 1976-1995 în calitate de redactor-şef. În redacţia noastră de atunci se adunaseră o mână de jurnalişti cu pană şi caracter, care au reuşit să transforme ziarul într-o adevărată tribună a maselor, una din cele mai apreciate publicaţii locale din republică. În paginile „Farului Nistrean”, în mod deschis şi principial, cititorii dezbăteau cele mai diverse şi actuale subiecte economice, politice, sociale ale timpului. Ziarul era un generator permanent de idei, sugestii, care impuneau autorităţile, cititorii la diverse acţiuni şi decizii de o importanţă vitală pentru comunităţile din teritoriu şi nu numai...

La început a fost lupta pentru limbă de stat şi grae latină... În iarna anului 1990, scriitorul Dumitru Matcovschi, unul din liderii Mişcării de Eliberare Naţională din Moldova (MENM) şi deputat în Sovietul Suprem al URSS, remarca într-o discuţie cu persoanele sale de încredere din raionul Rezina că rezistenţa autorităţilor de la Chişinău şi Moscova 225

30 de întrebări de-acasă faţă de revendicările MENM este extrem de puternică. Limbă de stat cred că, totuşi, vom obţine, cât priveşte graa latină, şansele sunt discutabile, spunea maestrul, menţionând că rezultatele vor depinde mult de susţinerea Mişcării de către mase, de consecvenţa în acţiunile ei.

Rezultatele însă au întrecut toate aşteptările...

Comunitatea din raionul Rezina se deosebeşte de cele din raioanele vecine Orhei, Teleneşti printr-un conservatism şi un pragmatism specic zonelor de frontieră. Dar în anii 80 – 90 ai secolului trecut această comunitate a explodat cu o mulţime de acţiuni neaşteptate. Forţa motrice a acestora a fost, desigur, intelectualitatea, în special, de la spitalul raional, redacţia ziarului raional, şcoala medie nr. 2 din Rezina şi alte instituţii de educaţie din raion, uzina de ciment, din satele Ignăţei, Echimăuţi, Mateuţi, Ghiduleni ş.a. În continuare mă voi referi doar la câteva momente, dintre cele mai răsunătoare, cu un impact deosebit în istoria raionului şi destinele unor oameni şi care, în opinia mea de martor şi participant nemijlocit, merită să e cunoscute de urmaşi.

În dezbateri s-a născut adevărul Dezbaterile publice la tema limbii de stat şi graei latine au început în paginile ziarului raional cu mult înainte de a  publicate proiectele de legi „Cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti” şi „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti” propuse de Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM. Tonul dezbaterilor l-au dat activiştii Mişcării de Eliberare Naţională din Moldova, jurnaliştii noştri. Şi mai aprinse au devenit discuţiile după publicarea proiectelor de legi de alternativă ale Uniunii Scriitorilor, în care erau înglobate opţiunile fruntaşilor MENM. În detrimentul poziţiei autorităţilor de partid şi sovietice, ziarul nostru rezerva pentru aceste dezbateri pagini întregi, din număr în număr. Opiniile erau dintre cele mai contradictorii.

La 25 aprilie 1989, de exemplu, „Farul Nistrean” publica un articol cu un titlu foarte sugestiv: „Nu ne trebuie limbă de stat”, semnat de Gheorghe Mocruşin, membru al biroului CR al PCM, cunoscut în teritoriu ca un bolşevic principial şi cu inuenţă. În unul din numerele următoare,Veaceslav Şeremet, învăţător la şcoala din Pereni, scria de ce nu poate  de acord cu veteranul: „Aveţi dreptate când armaţi că trebuie să ne conducem de legi, bazate pe egalitate, prietenie, echitate. Dar despre ce echitate poate  vorba dacă în cei peste 20 de ani de când locuim în acelaş raion n-am auzit de la Dumneavoastră nici un 226

30 de întrebări de-acasă cuvânt în limba mea, dacă tot timpul eu am fost nevoit să vorbesc ruseşte?”

Alături Ion Botezatu, directorul şcolii medii Gordineşti scria: „Ticluirea proiectelor trebuie luată de la început. Membrii comisiilor de resort să ia ca bază proiectul Uniunii Scriitorilor şi să elaboreze o singură lege, dar bună”.

Uneori participanţii la dezbaterile pe marginea proiectelor de legi cu privire la limbă şi alfabet operau cu argumente de ordin economic şi social. În numărul din 25 februarie 1989, de exemplu, ziarul publica două ecouri la articolul „Nu întotdeauna ne sfătuim cu poporul”, autorul căruia pleda pentru limbă de stat şi grae latină, abordând şi problema cadrelor naţionale din republică. Un ecou era semnat de 13 specialişti de la uzina de ciment din Rezina, care informau redactorul-şef, că o copie a răvaşului a fost trimisă la Comitetul Central al PC al Moldovei. Autorii se indignau că ziarul şi-a permis să pună la îndoială politica partidului şi guvernului de repartizare şi promovare a cadrelor, prin ce a insultat specialiştii invitaţi la uzina de ciment. În celălalt ecou rezineanul Andrei Gârlea trata aceeaşi problemă, dar de pe alte poziţii. Dânsul scria că în 1980 la şantierul uzinei de ciment din Rezina au venit 15 tineri specialişti moldoveni pregătiţi special pentru această întreprindere la un institut din Leningrad. „Dar aici din start ni s-a dat de înţeles că noi suntem de prisos. Eram impuşi să efectuăm nişte lucrări necalicate: completam fel de fel de şe, măturam, descărcam vagoane etc.

Eram indignaţi, ne-am adresat la direcţia uzinei, la Ministerul Industriei Materialelor de Construcţie, am scris chiar şi la ziarul „Комсомольская Правда” că nouă nu ni se oferă locuri de muncă, dar în acelaş timp sunt invitaţi noi şi noi lucrători de la alte întreprinderi. De exemplu, în postul de inginer superior pentru completarea armaturii electrotehnice a fost invitat şi angajat M.Voronov, învăţător de biologie... Dar nu eram auziţi.

După articolul din „Комсомольская Правда” am fost numiţi „răzvrătiţi neobrăzaţi” şi eliberaţi de la fabrică „conform cererilor depuse”. Ne-am împrăştiat care şi încotro. Rezineanul Serghei Doroganici a plecat la aspirantură, peste doi ani a susţinut teza de candidat în ştiinţe, apoi şi cea de doctor, este şef de catedră la un institut unional din Leningrad. Nicolae Gladchii este şef de secţie la Asociaţia Ştiinţică de Producţie „Krasnâi treugolnik” din acelaş oraş, B.Magaleas – şef de laborator la trustul specializat al Ministerului Industriei Materialelor de Construcţie al republicii ş.a.m.d. Din cei 15 colegi repartizaţi la uzina de ciment, acolo a rămas doar unul. Din 26 de specialişti special pregătiţi pentru această întreprindere, la uzină lucrează numai 6... În perioada cât ne-am aat la uzină, au fost date în exploatare câteva blocuri de locuit. Dintre ai noştri nimeni nu a 227

30 de întrebări de-acasă primit apartament. Locuinţele erau repartizate celor invitaţi, care după un an-doi le-au lăsat rudelor ori le-au vândut, plecând la Chişinău sau în alte părţi”, scria Andrei Gârlea, menţionând că aminteşte despre aceste lucruri în speranţa că cineva va trage învăţăminte din greşelile comise la uzina de ciment din Rezina şi nu numai.

Noi ne făceam datoria, chiar dacă riscurile erau destul de serioase Într-o dimineaţă la raicom a venit o delegaţie de aşa-numiţi internaţionalişti de la uzina de ciment din Rezina. Aceştea erau indignaţi că tematica ziarului era predominată de opinii „naţionaliste” şi i-au declarat lui Nicolae Proca, secretarul doi al CR Rezina al PCM, responsabil de sectorul ideologic, că dacă nu vor  luate măsuri cu redacţia care, potrivit lor, ieşise totalmente de sub controlul partidului, ei se vor adresa la conducerea Comitetului Central de la Chişinău sau vor ajunge chiar la Moscova. După plecarea delegaţiei Nicolae Proca m-a invitat la etajul doi (redacţia noastră se aa în aceeaşi clădire, la primul etaj). Dar n-a reuşit să-mi expună subiectul plângerii că a sunat telefonul.

Din primele vorbe am înţeles că telefona cineva de la CC al PCM, care la fel era nemulţumit de ziar. Discuţia care a urmat între noi a fost foarte neplăcută pentru ambii. Până la urmă ne-am înţeles: dânsul pregăteşte un articol amplu în care încearcă să demonstreze poziţia partidului şi autorităţilor republicii în problemele funcţionării limbilor şi inecienţa trecerii limbii moldoveneşti la graa latină, pe care ziarul îl va publica chiar în numărul următor. Zis şi făcut.

Numai că acel articol a provocat un val şi mai mare de ecouri-replici, pe care noi nu am putut să nu le publicăm. Nicolae Proca a mai revenit încă de două ori la temă, articolele ind urmate de noi pagini de scrisori, autorii cărora combăteau poziţia ocială cu noi şi noi contraargumente.

Sau alt exemplu. În numărul din 30 martie 1989 ziarul nostru a publicat un articol despre un incident care s-a produs în ajunul alegerilor deputaţilor poporului din URSS. Alegerile fusese xate pentru ziua de duminică 26 martie.

Iar pe 25 martie redacţia radiodifuziunii locale urma să difuzeze o emisiune specială, care conţinea şi alocuţiunile a trei persoane de încredere ale candidaţilor pentru alegerile de deputaţi ai poporului Anatolie Belitcenco, Vasile Catrinici şi Dumitru Matcovschi. Emisiunea însă nu a fost difuzată. Investigând cauzele acestui incident ieşit din comun, jurnaliştii de la „Farul Nistrean” au stabilit că în ajun la redacţie a venit V.Gulca, instructor la raicom, declarând că vrea să asculte emisiunea. Iar dimineaţă, când autorul, Alexandru Ceban, s-a dus la centrul raional de telecomunicaţii s-o pună pe post, şeful acestuia, V.Cecalin, 228

30 de întrebări de-acasă i-a declarat că emisiunea nu poate  difuzată. Urmărind rul evenimentelor, autorul articolului a stabilit că celor de la raicom li s-a părut că prezentarea lui A.Belitcenco este mult mai palidă decât a celorlalţi doi candidaţi şi i-au cerut lui Alexandru Ceban să schimbe accentele. Dânsul nu a dorit şi emisiunea aşa şi nu a ajuns în eter.

Peste câteva zile eu eram în cabinet la Nicolae Proca, când i-a telefonat un şef de la sectorul de presă al CC al PCM foarte indignat că cei de la „Farul Nistrean” „şi-au luat nasul la purtare”, permiţându-şi să critice în ziar deja şi un secretar al raicomului, „lucru prea de tot, pentru care trebuie traşi la răspundere...”, cerea şeful de la CC. N.Proca i-a răspuns că de fapt nu s-a întâmplat nimic grav. Secretarul raicomului a fost criticat pe dreptate, pentru nişte acţiuni reprobabile, a spus N.Proca. Şi aşa din număr în număr. Desigur, raicomul, securitatea, detaşamentul destul de impunător de demnitari „internaţionalişti” din teritoriu nu agreau un asemenea comportament din partea organului de presă al CR al PCM. Redacţia era bombardată cu fel de fel de preîntâmpinări, iar redactorul aproape după ecare număr era invitat la covor ori la raicom, ori la securitate, ori la procuratură.

Făcând o paranteză, voi menţiona, că poziţia secretarului II al CR al PCM a fost ulterior apreciată după merit de cetăţenii din teritoriu. În 1990 Nicolae Proca, nu fără susţinerea Frontului Popular din Moldova, a fost ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, aproape concomitent ind numit şi preşedinte al Executivului raional. A fost eliberat din funcţia de preşedine al executivului înainte de încheierea mandatului printr-un decret al preşedintelui Mircea Snegur, pentru că s-a pronunţat vehement împotriva intrării R.Moldova în CSI, dar şi politicii promovate de agrarieni. Majoritatea deputaţilor din primul Parlament s-au ales cu apartamente în Chişinău, au făcut carieră în organele de stat sau afaceri prospere în diverse domenii. După asta, Nicolae Proca a revenit în şcoală, la funcţia de profesor de istorie, dedicându-se plenar educaţiei tinerei generaţii. În două decenii de la acele evenimente situaţia în ce priveşte libertatea cuvântului în Moldova a avansat mult comparativ cu anii 80-90 ai secolului trecut. Şi totuşi, astăzi încă multă lume se fereşte să-şi exprime deschis opiniile politice. Atunci cei care aveau curajul să expună public nişte opinii diferite de politica ocială riscau mult. Oricum, în dezbaterile publice privind statutul limbii de stat şi întroducerea graei latine, modalităţile de alegere a deputaţilor poporului, federalizarea URSS, împuternicirile autorităţilor publice locale, etc., care se desfăşurau activ, inclusiv în paginile ziarului raional, a patricipat multă lume. Printre cei mai activi şi consecvenţi promotori ai obiectivelor Mişcării 229

30 de întrebări de-acasă de Eliberare Naţională din Moldova au fost medicii Nadejda Brânzan, Maria Vrabie, Mihai Grosu (Rezina), asistenta medicală Maria Nicolai (Mateuţi), pedagogii Ion Andronic (Rezina), Veaceslav Şeremet (Pereni), Nicolae Jereghe (Lalova), Liuba Onciu (Zahoreni), arhitectul Ion Perciun, inginerii Valeriu Rusu, Andrei Gârlea (Rezina), lucrătorii de cultură Maria Brânză, Svetlana Grăjdean şi alţii, întruniţi sub amura Cenaclului „Basarabia”. Echipa de creaţie a ziarului raional din acea perioadă, unica din presa locală, aproape en-corpore a semnat public (în revista „Literatura şi Arta”) pentru proiectele de legi privind limba de stat şi graa latină propuse de Uniunea Scriitorilor.

Astfel jurnaliştii s-au pronunţat deschis împotriva politicii ociale, lucru ieşit din comun pentru reprezentanţii unei publicaţii de partid şi pentru care am nimerit în dizgraţia autorităţilor de partid şi sovietice şi am avut de suferit.

Despre ecienţa acestor dezbateri, puterea de convingere a argumentelor utilizate de participanţi mărturiseşte şi faptul că alegerile în Sovietul Suprem de deputaţi ai poporului din URSS pe circumscripţia electorală Rezina, într-o luptă acerbă cu ministrul securităţii din RSS Moldovenească Gheorghi Lavranciuc, susţinut masiv de nomenclatura de partid şi sovietică centrală şi locală, le-a câştigat scriitorul Dumitru Matcovschi, unul din liderii MENM, iar în

Tudor Ţopa (în centru) susţinut de Grigore Vieru şi Tudor Iaşcenco la o întâlnire cu alegătorii în campania electorală pentru alegerile deputaţilor poporului în Sovietul Suprem al RCC Moldoveneşti din 1990 230

30 de întrebări de-acasă

Alături de ica Nadejda Brânzan, la o întâlnire cu deputatul poporului în Parlamentul URSS, Dumitru Matcovschi, a urcat în scenă şi mama, Maria Muşinschi, cu speranţă în viitorul mai bun al copiilor şi nepoţilor săi circumscripţia Râbniţa, unde favoritul nomenclaturii era Anatolie Belitcenco, directorul general al uzinei metalurgice moldoveneşti a învins brigadierul Vasile Catrinici din Cuşmirca, Şoldăneşti.

Apropo, în numărul ziarului trimis cititorilor în ajunul alegerilor noi am insertat şi un aş electoral color dedicat candidatului Dumitru Matcovschi, elaborat şi tipărit de noi în taină de autorităţi, lucru pentru care am avut mari neplăceri, dar care practic nu mai contau alături de victoria lui Dumitru Matcovschi. Şi mai tumultoasă a fost campania electorală pentru alegerile deputaţilor poporului în Sovietul Suprem al RCC Moldoveneşti din 1990, Legislativul care curând s-a transformat în primul Parlament al Republicii Moldova, ţară suverană şi independentă. În cele cinci circumscriţii electorale formate în raionul Rezina pentru alegerea deputaţilor în Forul legislativ suprem al republicii pentru cele 5 mandate de deputat au concurat câteva zeci de pretendenţi. Dar până la urmă, nu şi fără ajutorul ziarului nostru, alegătorii rezineni i-au delegat în parlament pe Nadejda Brânzan, Nicolae Costin, Vasile Domenti, Nicolae Proca şi Tudor Ţopa, personalităţi care ulterior au îndreptăţit încrederea acordată.

231

30 de întrebări de-acasă

Aşa a fost înălţat bustul lui Mihai Eminescu în Rezina Ideea de a inveşnici la Rezina numele poetului Mihai Eminescu s-a născut în cadrul Cenaclului literar “Spicuşor” ce activa pe lângă ziarul raional “Farul Nistrean”. Colega noastră Liuba Catrinici citise într-un articol că în curtea unui atelier de sculptură din Chişinău stătea uitat un bust al Poetului. Dar propunerea jurnaliştilor de a procura şi instala bustul în oraşul Rezina a prins aripi mai târziu. Iniţiativa colectivelor redacţiei ziarului “Farul Nistrean”, şcolii medii nr. 2 şi spitalului raional de a aduna mijloace pentru înălţarea la Rezina a bustului Marelui Poet a găsit răsunet în inimile a mii de rezineni, de diferite vârste şi profesii, la începutul Anului Eminescu (1989) ind susţinută de zeci de colective. Ziarul a revenit de mai multe ori la temă, informând cititorii despre mersul colectării banilor, lucrările de proiectare şi realizare a bustului, soclului, acţiunile de selectare şi amenajare a terenului etc.

Monumentul a fost inaugurat duminică, 17 iunie 1990. Cu două zile înainte revista „Literatura şi Arta” pentru prima dată a apărut în grae latină. Numărul se deschidea cu articolul subsemnatului, ”Strada M. Eminescu”. Un articol similar în acele zile a apărut şi în „Farul Nistrean”. În ambele noi raportam cititorilor că pentru monument au fost adunate peste 25 mii de ruble, publicând şi lista donatorilor. Alături de iniţiatori, în listă mai gurau peste 70 de colective de la întreprinderi, gospodării agricole, şcoli, instituţii de stat, organizaţii obşteşti, biserici, persoane zice. De exemplu, colhozul “Patria” donase 1073 ruble, uzina de ciment - 2553 ruble, şcoala nr.1 din Rezina - 1251 ruble, comitetul raional de partid - 235 ruble, Ministerul Culturii - 100 ruble, grădiniţa de copii din s. Mateuţi - 105 ruble ş.a.m.d. Între timp, sculptorul Dumitru Rusu, arhitectul Andrei Răzlog din Chişinău şi meşterul-pietrar Ion Lozan din Cosăuţi lucrau asupra bustului şi a soclului. O comisie specială formată din reprezentanţi ai autorităţilor, colectivelor – iniţiatoare şi specialiştilor în domeniu au examinat circa zece variante de amplasare a monumentului, dar până la urmă au dat prioritate locului din faţa sediului primăriei oraşului, la porţile viitorului bulevard Mihai Eminescu. În legătură cu înălţarea monumentului şi în baza propunerilor orăşenilor, comitetul executiv al Sovietului Orăşenesc de deputaţi ai poporului a schimbat denumirea străzii 25 лет Октября în bulevardul Mihai Eminescu. Tot atunci alte străzi au fost rebotezate în Alexe Mateevici, B.P. Haşdeu, Basarabia, Voluntarilor etc. În ajunul festivităţii de inaugurare a bustului la redacţie a venit o scrisoare din Piteşti, România. “Mare bucurie mi-a adus vestea din revista “Literatura şi Arta”, că în orăşelul multelor şi plăcutelor amintiri ale copilăriei mele se 232

30 de întrebări de-acasă va înălţa monumentul-bust al lui Mihai Eminescu, scria autorul răvaşului, profesorul Vladimir Tanov, originar din satul Ciorna, o suburbie a oraşului Rezina.

M-a bucurat şi vestea că unele străzi ale oraşului nistrean îşi vor recăpăta denumirile reşti şi dragi inimilor moldovenilor: “Mihai Eminescu”, “Bogdan Petriceicu Haşdeu”, “Alexe Mateevici”.

Aş veni la Rezina, după aproape jumătate de veac, să particip la acea mare sărbătoare a sărbătorilor, la inaugurarea bustului geniului eminescian. M-aş porni la drum, mergând pe jos şi desculţ, zi şi noapte, copleşit de admiraţie şi mare cucernicie, ca şi creştinul spre Ierusalim, ca şi evreul spre Bustul Marelui Eminescu înălţat în “Zidul plângerii” speranţelor vii, centrul oraşului Rezina ca şi mahomedanul spre Mekka… Aş veni în mijlocul rezinenilor foarte fericiţi, cu multe ori, fredonând cântece, la solemna inaugurare, aş veni şi veni…

Părinţii mei au trăit la Ciorna, tata ind preot. Eu am absolvit cursul integral de liceu la gimnaziul teoretic din Rezina în 1936, iar apoi - Liceul “B.P.Haşdeu” din Chişinău. Soţia este originară din Căuşeni. Toată viaţa amândoi am lucrat învăţători la Piteşti. În prezent suntem pensionari.”

La inaugurarea bustului au participat poetul Bogdan Istru, deputatul poporului din RSS Moldovenească Valentin Mândâcanu, preşedintele Societăţii Internaţionale “Mihai Eminescu” din Iaşi, Dumitru Grumăzescu. Un sobor de preoţi a săvârşit un Te-deum dedicat Poetului nepereche. Au răsunat multe cuvinte de laudă în adresa celor care au contribuit la înălţarea monumentului, s-a vorbit despre locul şi rolul operei eminesciene în luteratura română şi cea universală, au fost recitate versuri din creaţia condeierilor băştinaşi.

Dl Vladimir Tanov din Piteşti n-a reuşit să vină – situaţia în Ţara Românească era foarte complicată după revoluţia din decembrie 1989. Dar sărbătoarea a fost anume aşa cum şi-o închipuia dumnealui: cu multe ori şi cântece, zâmbete şi voie bună, poezie şi nemărginită căldură suetească…

233

30 de întrebări de-acasă

La straja sănătăţii şi a mediului În anii 80-90 ai secolului trecut, regiunea Rezina-Râbniţa, unde erau amplasate uzina metalurgică, cele două uzine de ciment, fabrica de zahăr şi cea de textile, câteva complexe zootehnice solide, multe alte întreprinderi industriale cu tehnologii departe de standardele moderne, plus două artere rutiere cu un trac extrem de intensiv, pe bună dreptate era considerată una dintre cele mai problematice în republică sub aspect sanitar-ecologic. În această situaţie, noi, ziariştii locali, eram pur şi simplu osândiţi să ţinem sub un control deosebit problemele de mediu, care erau multilateral şi profund reectate în pagina lunară „Natura şi noi” şi în reportaje aparte. Dar cel mai important în această ordine de idei era impactul eforturilor noastre.

La începutul verii 1988 în partea de sud-vest a or. Rezina începuseră lucrările de terasament pe locul unde urma să e construită o fabrică de prelucrare a anvelopelor uzate. Articolul despre efectele viitoarei întreprinderi asupra mediului şi sănătăţii populaţiei din teritoriu a bulversat opinia publică. Populaţia a început să bombardeze autorităţile locale şi centrale cu scrisori, au urmat şi nişte mitinguri de protest. Lucrările de construcţie au fost suspendate, iar ulterior autorii ideii au renunţat complet la ea.

Istoria cu secţia de producere a perlitei, prima şi unica în R.Moldova, care urma să e construită în preajma uzinei de ciment a fost mai complicată. Sesizaţi de câţiva cititori din s. Ciorna, noi am iniţiat o investigaţie. Deja primele documentări au conrmat suspiciunile ciornenilor. Administraţiile raionului şi oraşului ne-au declarat că habar nu au de această întreprindere şi produsul ei. Încetul cu încetul însă am stabilit că un an şi ceva în urmă o comisie rezervase deja un teren pentru secţia de perlită pe teritoriul uzinei de ciment din Rezina; că secţia urma să producă anual circa 90 mii m3 de perlită şi nisip perlitic pentru fabrica de articole din beton armat din Râbniţa. De la nişte colegi din Lituania, unde funcţiona o asemenea întreprindere, am aat că perlita este un fel de sticlă vulcalnică, care, ind încălzită până la 1000-1200 de grade îşi măreşte volumul de 10-20 de ori, transformându-se într-un material poros şi foarte uşor, care se foloseşte ca material izolant şi ca agregat pentru betoane.

Potrivit experţilor, chiar funcţionând normal, secţia urma să arunce zilnic în atmosferă câteva zeci de tone de praf perlitic, foarte nociv pentru mediu şi sănătatea oamenilor. Destinată pentru fabrica de betoane din Râbniţa, secţia se preconiza să e amplasată la Rezina, spuneau experţii, anume din motive ecologice, deoarece oraşul din stânga Nistrului era închis pentru asemenea întreprinderi pe o perioadă de 15 ani.

Articolul nostru a fost discutat la o adunare generală a cetăţenilor oraşului şi satului Ciorna, care s-a pronunţat categoric împotriva construirii acestei 234

30 de întrebări de-acasă întreprinderi. Deşi autorităţile din Chişinău şi, mai ales, Ministerul Industriei Materialelor de Construcţie, insistau ca lucrările de construcţie să e începute cât mai repede, direcţia „Moldstroiremont” primise documentaţia şi tehnica necesare, autorităţile din Rezina, presate de opinia publică, nu au riscat să autorizeze realizarea proiectului.

Alt articol de problemă, „Fântâni uitate” (24 septembrie 1988) a servit drept motiv pentru adoptarea de către Sovietul raional de deputaţi ai poporului a unei decizii, prin care autorităţile publice locale erau obligate să întreprindă măsuri concrete în vederea intensicării educaţiei ecologice a cetăţenilor, amenajării şi întreţinerii în ordinea cuvenită a surselor de apă potabilă. Sovietul raional considera raţional de a desfăşura în toate localităţile raionului, în prima duminică a lunii iulie, Ziua Fântânilor, precedată de diverse acţiuni de reparaţie, curăţire, amenajare a surselor de apă. În câţiva ani majoritatea fântânilor şi izvoarelor din raionul Rezina fusese aduse în ordine, în localităţi se organizau concursuri pentru cea mai bună amenajare a surselor de apă potabilă, în care se implicau activ colectivele de muncă, populaţia. După venirea la putere a agrarienilor, iar apoi - a comuniştilor, această tradiţie a fost dată uitării...

Cum a început restabilirea complexului monastic „Sfânta Treime” de la Saharna Raionul Rezina se mândreşte mult cu mănăstirile sale, mai ales cu cele două monumente inedite de istorie, arhitectură şi cultură - mănăstirile Saharna şi Ţâpova. Dar astăzi puţini cunosc drama prin care au trecut aceste mănăstiri în anii puterii sovietice şi cum acestea au revenit în serviciul creştinilor. În anii 60 ai secolului trecut complexul monastic „Sfânta Treime” de la Saharna a fost închis, localul ind transformat în ospiciu pentru persoane cu dizabilităţi psihice severe. Mişcarea de Eliberare Naţională a contribuit şi la descătuşarea suetelor, aspiraţiilor spirituale ale poporului, cea mai elocventă oglindă a acestor schimbări ind, desigur, ziarul local. În anii 1988-90 „Farul Nistrean” înserează multe materiale dedicate problemelor legate de trecutul şi prezentul monumentelor de istorie şi cultură din teritoriul raionului Rezina, ocrotirea şi utilizarea acestora după destinaţie. Munca jurnaliştilor noştri a fost apreciată cu premiul I în ediţia 1989 a concursului republican de creaţie „Ocrotirea monumentelor – cauză a întregului popor”.

Iar la începutul anului 1990 locuitorii comunei Saharna Nouă au pus tranşant în faţa autorităţilor problema retrocedării complexului monastic Saharna în serviciul creştinilor. Sub presiunea populaţiei şi graţie implicării cointe235

30 de întrebări de-acasă resate în soluţionarea acestei probleme a deputaţilor Tudor Ţopa, Nadejda Brânzan, Nicolae Proca, Nicolae Costin, care reprezentau raionul Rezina în primul Parlament al Republicii Moldova ş.a., la 1 octombrie 1990 complexul îşi recapătă statutul de mănăstire, stareţ ind numit arhimandritul Adrian (numele laic - Iurie Baciu), originar din raionul Soroca.

Mănăstirea Saharna a redevenit un important obiectiv religios şi turistic Toate îmobilele complexului erau într-o stare deplorabilă, peste tot domnea o mizerie de nedescris. Autorităţile din start au declarat că nu vor putea contribui cu ceva esenţial la lucrările de restabilire a complexului, pentru că nu ajung nici nanţe, nici materiale de construcţie, nici braţe de muncă: în utimii ani parohiilor le fusese retrocedate peste 300 de localuri ale fostelor biserici, care necesitau cheltuieli foarte mari.

Acţiunea care a jucat un rol hotărâtor în revitalizarea complexului monastic Saharna şi despre care lumea a aat din ziarul nostru a fost pe cât de simplă, pe atât şi de originală. Într-o zi de iunie 1991conducătorii de întreprinderi, gospodării agricole, instituţii din raion au primit de la Executivul raional o telefonogramă prin care a doua zi erau invitaţi la o consfătuire la... mănăstirea Saharna. La poarta mănăstirii oaspeţii au fost întâmpinaţi de preşedintele Executivului Nicolae Proca, deputatul Tudor Ţopa, stareţul mănăstirii părintele Adrian şi 236

30 de întrebări de-acasă subsemnatul. Mai întâi le-am făcut o excursie prin mănăstire, povestindu-le istoria acestui locaş sfânt. Apoi i-am condus pe toţi la mănăstirea rupestră, la Izvorul Minunilor. Mai mulţi invitaţi au rămas frapaţi de frumuseţea locurilor, istoria lor neobişnuită, inclusiv a complexului monastic „Sfânta Treime”. „Am cutreierat în lung şi-n lat Caucazul şi nici nu bănuiam că alături avem locuri de o asemenea frumuseţe”, recunoştea Serghei Popel, directorul gospodăriei agricole din s. Cogâlniceni.

Când ne întorceam de la mănăstirea rupestră, călugării ne-au întâlnit într-o poeniţă cu masa pusă. Ridicând primul toast, Nicolae Proca a menţionat că Executivul raional a decis, din toată sărăcia administraţiei raionului, să ofere pentru restabilirea Mănăstirii Saharna 30 de mii de ruble. Ion Durbală, preşedintele gospodăriei agricole din comuna Saharna Nouă, a preluat iniţiativa, juruind mănăstirii câteva hectare de pământ arabil şi vaci de lapte. În continuare la toţi cei prezenţi li s-a oferit cuvântul şi ecare a promis personal sau în numele colectivelor pe care le reprezentau, să contribuie cu ceva la restabilirea mănăstirii. Subsemnatul şi Tudor Ţopa am xat atent toate ajutoarele juruite – bani, materiale de construcţie, animale, pomi şi butaşi pentru viitoarea livadă şi vie, etc. , reproducând lista în reportajele de la această acţiune în „Farul Nistrean” şi „Moldova Suverană” . Ulterior ambele ziare au revenit de câteva ori la întrunirea de pomină de la Mănăstirea Saharna şi promisiunile făcute de participanţii la ea, constatând că majoritatea s-au ţinut de cuvânt. Astfel, în doar câţiva ani, cu aceste ajutoare şi contribuţia deosebită a administraţiei şi întregului colectiv al mănăstirii, complexul monastic „Sfânta Treime” a devenit de nerecunoscut.

Martori şi cronicari ai evenimentelor Ziariştii din Rezina au fost în centrul tuturor evenimentelor din acei ani, care s-au desfăşurat în teritoriu, inclusiv şi a conictelor declanşate de apologeţii separatismului transnistrean. Şi nu întâmplător anume noi am fost ţinta unor acţiuni masive de defăimare desfăşurate de forţele separatiste din stânga Nistrului.

Pe la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut, tipograa din Rezina, una din cele mai rentabile în regiunea de centru a republicii, trebuia să e modernizată.

Dar până la urmă investiţiile respective au ajuns ...la tipograa din Râbniţa, cea din Rezina ind transformată în lială a celei de peste Nistru, cu scopul ca în câţiva ani să e închisă. Astfel către începutul anilor 90 la tipograa din Rezina rămăsese doar câţiva lucrători, majoritatea utilajului ind vândut şi noi mergeam să tipărim ziarul la Râbniţa.

237

30 de întrebări de-acasă În seara zilei de 2 noiembrie 1990, după ce am trimis responsabila de ediţie cu paginile pentru tipar la tipograe, răsfoiam presa republicană. Peste vre-o 20 de minute responsabila de ediţie s-a întors speriată, declarând că podul peste Nistru este blocat de camioane încărcate cu pietriş şi o mulţime de oameni agitaţi, înarmaţi cu vergi de metal, le permit să treacă în partea cealaltă numai râbniţenilor.

Am încercat să fac legătură cu cineva din autorităţile râbniţene, dar mi s-a spus că toţi sunt la miting, în piaţa centrală. Împreună cu responsabila de ediţie am decis să mai facem o încercare de a ajunge la tipograe. Pe pod, un oţer de miliţie, care dirija acţiunile râbniţenilor, a acceptat să ne facă legătură prin raţie cu „statul major al apărării oraşului”. Ne-a răspuns Anatolie Kaminschii, preşedintele Executivului orăşenesc. După ce i-am lămurit situaţia, dânsul a ordonat ca omul nostru să meargă la tipograe, însoţit de doi colaboratori ai miliţiei, dar fără automobil, spunând că ziarul ne va  adus la pod cu altă maşină. În cele peste două ore cât s-a tipărit ziarul am stat pe pod, străduindu-mă să claric lucrurile. Întrebat din ce motive podul a fost blocat, un oţer de miliţie mi-a spus că râbniţenii au fost ridicaţi de autorităţile oraşului să apere localitatea de detaşamentele de voluntari concentrate în apropierea Rezinei şi care intenţionează să treacă Nistrul. Mulţimea de oameni înarmaţi cu vergi de metal umpluse tot spaţiul rămas între camioane, urmărind cu suspecţie pe cei care îşi făceau loc să treacă într-o parte sau alta. În câteva automobile am observat lăzi cu sticle. De la mai mulţi rezineni angajaţi la întreprinderile şi instituţiile din Râbniţa, care se întorceau acasă după o zi de muncă, am aat că oraşul erbe în adevăratul sens al cuvântului. Zeci de oameni cu megafoane mişună prin autobuze, magazine şi cheamă bărbaţii să se adune pe malul Nistrului pentru a apăra oraşul de voluntarii ce intenţionează să asalteze oraşul dinspre Rezina. O coloană întreagă de autobuze cu râbniţeni a plecat în ajutor celor din Dubăsari, unde deja s-au produs cocniri între populaţie şi miliţie, sunt victime, spuneau sursele noastre, precizând că, potrivit unor informaţii, sticlele din autocamioane ar  pline cu lichid inamabil. Între timp pe pod a apărut un grup de şoferi de la cariera din Ciorna, care erau gata să ridice toată baza auto cu BELAZ-uri şi KAMAZ-uri grele ca „să cureţe podul de separatişti”. Le-am spus să nu se lase provocaţi, că cineva asta şi aşteaptă.

Pe la ora 24 la Executivul raional s-au adunat reprezentanţii administraţiei raionului şi oraşului care au decis să instituie la capul de pod dinspre Rezina un post din 2 miliţieni cărora li s-a pus sarcina să nu admită vre-o provocare care ar duce la o eventuală vărsare de sânge.

Iar a doua zi, pe la ora 11, reprezentanţii administraţiei publice din Râbniţa au fost invitaţi de colegii din Rezina ca să inspecteze pădurile din împrejurimi.

238

30 de întrebări de-acasă Desigur, n-au găsit nici urmă de voluntari. Circulaţia pe podul de peste Nistru a fost restabilită în aceeaşi zi, dar relaţiile dintre cele două oraşe, care într-un timp se considerau chiar părţi ale aceleiaşi localităţi, s-au deteriorat. Încetul cu încetul, cei câteva mii de locuitori din partea dreaptă a Nistrului care lucrau la întreprinderile şi instituţiile din Râbniţa au fost impuşi să se concedieze, relaţiile dintre autorităţi s-au răcit capital, de o parte şi de alta a podului au apărut posturi vamale, în partea râbniţeană – şi grăniceri. Dar sânge în această zonă nu s-a vărsat, deşi Râbniţa în scurt timp a devenit unul din bastioanele separatismului transnistrean, unii apologeţi ai căruia ar  vrut să-şi demonstreze capacităţile...

La 20 august 1991 sovietele orăşeneşti Râbniţa, Dubăsari, Tiraspol au salutat puciul de la Moscova, iar mai apoi preşedintele executivului orăşenesc Râbniţa Anatolie Kaminschi, recunoştea că armamentul – 1500 de pistoale automate, o cantitate mare de muniţii, mijloace de transport şi telecomunicaţii militare moderne etc. a fost pus la dispoziţia separatiştilor de către Ministerul Apărării al URSS. Totodată, întreprinderile din regiune au început să producă diverse tipuri de armament şi munţii. La uzina metalurgică din Râbniţa câteva autocamioane de mare tonaj au fost transformate în maşini blindate de luptă, lucru xat de fotograful nostru, care a avut nevoie de câteva permise pentru a ajunge în secţia mecanică şi reparaţii unde, clandestin, se făceau aceste lucrări. Iar după ce fotograile şi informaţiile respective au nimerit în presă, nişte colegi de breaslă din Râbniţa ne-au transmis că noi am nimerit în lista neagră a securităţii transnistrene şi ar  bine să ne ţinem cât mai departe de malul stâng...

De la ziar de partid – la ziar public În 1991, după ce puciul de la Moscova a suferit eşec, Partidul Comunist din Moldova a fost declarat în afara legii, iar publicaţiile periodice editate de acesta au fost trecute în subordinea autorităţilor publice. După o perioadă scurtă de editare într-un format bilingv (până atunci ziarul apărea în două variante – română şi rusă, editate separat), „Farul Nistrean” a început să apară numai în limba română (dublarea publicaţiei nu era avantajoasă din punct de vedere economic, chiar şi în perioada sovietică tirajul variantei ruse nu depăşea 2000 de exemplare, pe când cea română avea 14-15 mii exemplare). „Farul Nistrean” a fost reînregistrat, în calitate de fondatori gurând deja Comitetul Executiv raional Rezina (50%) şi colectivul redacţiei (50%). Un rol important în democratizarea presei locale l-a jucat primul Parlament al Republicii Moldova, prin decizia căruia în 1992 redactorii-şe ai ziarelor locale au fost scoşi din subordinea autorităţilor publice locale şi conrmaţi în funcţie prin hotărâri ale Legislativului. Această decizie a coincis cu descătuşarea, liberalizarea activităţii uniunilor de creaţie. Uniunea Jurnaliştilor din URSS este transfor239

30 de întrebări de-acasă mată în Confederaţie a uniunilor jurnaliştilor din ţările formate în baza fostelor republici sovietice. Graţie faptului că subsemnatul reprezenta presa locală din Republica Moldova în Consiliul Confederaţiei Uniunilor Jurnaliştilor din CSI toată informaţia, dar şi tumultul frământărilor, schimbărilor de care era cuprinsă atunci lumea de creaţie din spaţiul postsovietic ajungea direct în redacţia noastră, inuenţând politica editorială, tematica ziarului, relaţiile noastre cu autorităţile, formaţiunile politice, cititorii. Astfel noi am înţeles cum trebuie să arate un ziar cu adevărat public, în calitatea sa de instrument de control al societăţii asupra activităţii organelor puterii şi ne străduiam ca „Farul Nistrean” să corespundă în totul predestinaţiei.

Ei au dispărut, CUVÂNTUL prosperă O mare parte din problemele cu care se confruntă în ultimele două decenii ţara noastră se datorează Partidului Democrat-Agrar, care a ajuns la putere în anul 1994 (54 de mandate în parlament din 104), ca doar peste câţiva ani să dispară în genere de pe scena politică din Republica Moldova (la alegerile parlamentare din 1998 nici nu a trecut pragul electoral de 4%). Anume agrarienii au stopat sau au compromis mai multe reforme iniţiate de primul parlament, dar şi cursul proeuropean al Republicii Moldova, au xat în legislaţia noastră mai multe mine cu efect întârziat, efectele cărora le mai simţim şi astăzi.

Dar în destinul echipei noastre de jurnalişti şi a ziarului „Farul Nistrean” agrarienii au jucat un rol dublu. Pe de o parte, anume ei, venind în primăvara lui 1995 la putere şi în raionul Rezina, au pecetluit istoria victorioasă a „Farului Nistrean” ca publicaţie cu multe tradiţii frumoase, susţinută şi apreciată de cititori, transformându-o într-un ziar de buzunar subordonat completamente intereselor celor de la conducerea raionului (dar deja fără echipa noastră de ziarişti combativi, cu verticalitate, reformatori). Vrerea autorităţilor agrariene de a-şi subordona politica editorială a ziarului şi a o dirija reieşind din interesele lor, ne-au impus să căutăm alte variante de a ne face onest meseria. Astfel, în noiembrie 1995, majoritatea jurnaliştilor din echipa „Farului Nistrean” demisionează în semn de protest faţă de politica PDAM şi fondează primul săptămânal regional independent din Republica Moldova – CUVÂNTUL. Ce a fost mai departe – este deja o altă istorie, dar, în fond, cu aceiaşi protagonişti. Parţial această istorie este punctată în primele două volume ale culegerii „30 de întrebări de-acasă”, mai deplin – în cele 17 colecţii anuale ale ziarului CUVÂNTUL. Am continuat şi continuăm să susţinem şi să promovăm valorile democratice şi general-umane. Înainte de a da la tipar acest volum ne-am zis că ar  bine să contabilizăm 240

30 de întrebări de-acasă cel puţin o parte din acţiunile noastre de impact care ne-au ajutat să lărgim în permanenţă aria difuzării ziarului, adunând în jurul CUVÂNTUL-ui noi şi noi prieteni şi susţinători. Un rol deosebit în această ordine de idei l-au jucat concursurile “Omul anului”, „Prietenii deli ai CUVÂNTUL-ui”, “Cele mai active ocii poştale şi difuzori voluntari ai CUVÂNTUL-ui”, “Talente tinere”, “Iniţiative civice”, “Cel mai activ primar/ consilier local” etc. În listele laure-

Echipa CUVÂNTUL-ui, cu primul număr al ziarului (de la stânga la dreapta): Ludmila Povstenco, Liuba Catrinici, Tudor Iaşcenco, Ion Şova, Lilia Vetrilă, Elena Roman şi Victor Sofroni. În rolul de fotograf - Mihai Povstenco aţilor acestor concursuri se regăsesc sute de personalităţi din raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti, de diferite vârste şi ocupaţii, multe din care menţionează cu mândrie aceste performanţe în CV-urile dumnealor.

Un proiect deosebit s-a dovedit a  şi rubrica “30 de întrebări de-acasă”, foarte apreciată atât de protagonişti, cititori, cât şi de instituţii de prestigiu din ţară. Anume pentru publicaţiile la această rubrică în anul 2011 CUVÂNTUL şi subsemnatul s-au învrednicit de premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei “Pârghia lui Arhimede”. În acelaş context trebuie să remarc că, în cei 17 ani de activitate, în activul echipei noastre s-au adunat circa 50 de premii în diverse concursuri naţionale şi internaţionale de creaţie. Meritul aparţine întregii echipe, inclusiv: Elena Roman, redactor–şef, Victor Sofroni, reporter, împreună 241

30 de întrebări de-acasă cu care mai mulţi ani am lucrat la “Farul Nistrean”, apoi am fondat şi servim CUVÂNTUL, Ion Cernei, reporter pentru raioanele Orhei şi Teleneşti, Ion Perciun, reporter pentru raionul Rezina. Amintind doar câteva din cele mai recente succese, voi menţiona că, în anii 2011 şi 2012, CUVÂNTUL s-a clasat pe locul I în concursul Asociaţiei Presei Independente “Cea mai bună acţiune de impact social”, în 2012 - pe locul II Mihail Ionaşcu, preşedintele gospodăriei în concursul “Cea mai ecientă agricole din Ignăţei, una dintre cele mai campanie media de monitorizaprospere în raionul Rezina, a fost printre re a utilizării banilor publici”, primii laureaţi ai premiului “Omul anului” iar munca subsemnatului a fost instituit de săptămânalul CUVÂNTUL, apreciată de Clubul de Presă premiu pe care-l înmânează Tudor Iaşcenco din Chişinău, Comitetul pentru Libertatea Presei şi Centrul în cadrul unei ceremonii solemne pentru Jurnalism Independent cu premiul “Jurnalistul anului 2012”, de Asociaţia Presei Independente - cu premiul I “Cel mai bun manager” şi premiul III pentru “Cea mai bună investigaţie jurnalistică”.

Apropo, trei din cei cinci membri ai echipei noastre de creaţie de şase ori s-au învrednicit de cel mai prestigios premiu de creaţie pentru breasla noastră - “Jurnalistul anului”, o perDoi dintre protagoniştii volumului II al formanţă unicală pentru presa culegerii “30 de întrebări de-acasă”: dr. locală din Republica Moldova. în economie Nicolae Ambrosi (în stânga) Tudor Iaşcenco, fondator şi director şi academicianul Sergiu Chilimar (în al săptămânalului dreapta) în discuţie cu Tudor Iaşcenco la CUVÂNTUL lansarea cărţii 242

30 de întrebări de-acasă

CUPRINSUL 1. Dor de veşnicia neamului ...................................................................... 3 2. Viaţa este o luptă, cea mai grea din toate .................................................. 5 3. Un om se poate considera Om, dacă are cinste, onoare şi demnitate......... 17 4. La noi cei implicaţi în politică, toţi sunt patrioţi, dar numai pentru sine...... 27 5. Îndeosebi apreciez cumsecădenia ......................................................... 33 6. Nu accept făţărnicia şi ticăloşenia, celelalte slăbiciuni caut să le înţeleg..... 37 7. Şapte ani de-acasă contează mai mult decât cea mai avansată şcoală din lume ... 45 8. Viitorul ţării de popor depinde ........................................................... 51 9. Mă mândresc că piesele mele sunt solicitate şi apreciate ......................... 57 10. Toată lumea mă cunoaşte, numai eu - nu ....................................... 63 11. Am fost şi rămân un disident ......................................................... 69 12. Întreaga viaţă am făcut politică... culturală ........................................ 73 13. După mirosul bulgărilor de ţărână mă întorc acasă .............................79 14. Noi trăim într-o ţară cu democraţie nefuncţională şi o economie „în principiu liberă” ................................................................................... 93 15. Nu este exclus că ne vom întoarce înapoi la sapa noastră îndrăgită de lemn ................................................................................................... 105 16. Şansa reînvierii presupune renaşterea intelectuală şi spirituală a neamului nostru ................................................................................................. 119 17. Sub aspect moral mi se pare că lumea sărăceşte ................................. 129 18. Suntem în stare să ne creem un viitor demn şi să m stăpâni pe el ..... 135 19. Moldova are nevoie de un lider-mare patriot ............................... 143 20. Am plecat în lume şi nicidecum nu pot ajunge din nou acasă ............ 149 21. Mă mândresc cu familia şi tot ce-am reuşit să realizez ....................... 157 22. Important este ca politicienii să se implice mai puţin în modelarea istoriei ............................................................................................... 167 23. Mă simt vinovat că prea puţin am făcut pentru satul meu ................... 173 24. O viaţă de om împlinit ................................................................. 187 25. Ca să e fericit, omul, în primul rând, trebuie să e liber ................... 203 26. Am făcut şi fac politică în lumea artelor ...................................... 217 27. Osândă şi realizări ....................................................................... 225

243