30 de intrebari de asasa volumul V

Volumul V

2018

30 de întrebări de-acasă

Concept Tudor Iaşcenco La realizarea proiectului a mai colaborat Ion Cernei Redactare, machetare, design Elena Roman

Redacţia săptămânalului CUVÂNTUL este recunoscătoare protagonistului acestui volum, dl Eugen Statnic, pentru contribuţia financiară la editarea cărţii.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii 30 de întrebări de-acasă : [culeg. de interviuri cu personalităţi marcante din Rep. Moldova a ziariştilor de la “Cuvântul”: în vol.] / “Cuvântul”. Săptămânal regional independent; concept: Tudor Iaşcenco; colab.: Ion Cernei. – Rezina: S. n., 2018 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”) – . – ISBN. Vol. 5. – 2018. – 152 p.: fot. – 200 ex. – ISBN

Editura CUVÂNTUL

Culegerea de faţă cuprinde 15 interviuri cu personalităţi marcante din republică, originare din raioanele Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti şi publicate în paginile săptămânalului CUVÂNTUL în perioada februarie 2016 - aprilie 2018.

2

30 de întrebări de-acasă

O carte de zestre urmaşilor

Dacă e să prezint pe scurt acest volum, al V-lea, din seria de interviuri cu personalităţi marcante din aria fostului (sperăm că şi viitorului) judeţ Orhei, ar trebui să oscilez între două paralele. Protagoniştii răspund, în fond, la aceleaşi (cu mici excepţii) 30 de întrebări “de-acasă”, încadrându-se astfel în contururile unui început de enciclopedie. Fiecare în parte însă exprimă un punct de perspectivă asupra celor mai importante, dar şi mai complicate procese social-politice şi economice pe care le traversează românii Basarabiei moldave. Şi tot fiecare în parte îşi face o totalizare a propriei vieţi: la ce a sperat, spre ce a tins, ce a obţinut, ce lasă în urma sa. Dar nu uită nici de lucrurile mărunte care fac viața frumoasă. Datorită acestora, cartea se adresează în egală măsură tuturor categoriilor de cititori.

Iniţiativa directorului săptămânalului regional CUVÂNTUL Tudor Iaşcenco de a scrie şi a insera în paginile ziarului, împreună cu alţi colaboratori ai redacţiei, o serie de interviuri cu personalităţi contemporane a apărut ca urmare a unei nevoi reale de a acoperi acest gol or, marea majoritate a savanţilor, oamenilor care au atins culmi înalte în ştiinţă, sport, educaţie, serviciul public, mai puţin în arte, unii chiar cu renume mondial, sunt aproape că necunoscuţi acasă şi absenţi până acum în istoria localităţilor de baştină.

Iar înmănuncherea acestor texte în cele 5 volume este o pledoarie pentru cartea tipărită, într-o eră care va fi tot mai mult dominată de digital, dar în care vor exista întotdeauna doritori să dea în tihnă paginile cărţii pe care o citesc şi să poată lăsa de zestre urmaşilor o valoare materială, nu virtuală.

Volumul de faţă cuprinde 15 interviuri cu protagonişti importanţi şi reprezentativi, atât în plan local, cât şi naţional, internaţional, mondial, activi şi cu o poziţie bine structurată de viaţă, cu viziuni progresiste asupra tuturor proceselor care au loc în societate, interesanţi prin opinii, idei, lămurirea unei atitudini. Cred că e important faptul că fiecare dintre ei şi toţi împreună au o chemare, o responsabilitate civică şi un respect pentru neamul lor, pentru baştină, pentru valorile naţionale şi general umane şi prin aceasta vor servi întotdeauna exemplu de patriotism, iar pentru fiecare cititor de azi şi de peste ani - de mândrie că această palmă de pământ a născut oameni elevaţi, studioşi, cu adevărat merituoşi.

Elena Roman, redactoră-şefă, săptămânalul CUVÂNTUL

3

30 de întrebări de-acasă

4

30 de întrebări de-acasă

{tefan Tiron: Sistemul educa\ional din Moldova sufer= de cancerul corup\iei. Dar chirurgul a fost ]nl=turat ]nainte de ]ncheierea opera\iei Ştefan Tiron s-a născut la 1 noiembrie 1941, în satul Ţareuca, raionul Rezina.

A absolvit cu menţiune şcoala de 7 ani din satul natal, cu medalie de argint şcoala medie din Rezina şi tot cu menţiune Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii de Stat din Chişinău. Urmează aspirantura la Institutul Unional de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Surselor de Curent (VNIIT) din Moscova.

Activitatea de muncă şi-o începe ca profesor de fizică şi astronomie la şcoala medie din satul Bardar, Ialoveni, apoi 12 ani lucrează la filiala din Moldova a IVNIIT inginer, cercetător ştiinţific superior. Următorii 13 ani este asistent şi lector superior la Institutul Politehnic din Chişinău, în diverse funcţii la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, Ministerul Educaţiei, Institutul Enciclopedic al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În acelaşi timp Ştefan Tiron a fost vicepreşedintele Grupului de lucru pentru elaborarea Legii învăţământului, adoptată în 1995, expert în Comitetul pentru Educaţie al Consiliului Europei, membru al grupului de lucru pentru elaborarea Codului Educației, adoptat în 2014 ş.m.a.

Autor al 35 de articole ştiinţifice în domeniul fizicii semiconductorilor şi opticii neliniare, al 30 de articole de popularizare a astronomiei, co-autor al manualelor ”Astronomie” (2015) şi „Fizică. Astronomie” pentru clasa a XII-a (2011), al 27 de manuale de fizică, astronomie şi cărţi de popularizare a ştiinţei, traduse din limba rusă, al cca 10 lucrări în domeniul organizării învăţământului, etc. Vorbeşte engleza, franceza, germana, rusa şi e pasionat de arta fotografică.

5

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ştefan Tiron, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Casa părintească, mama, tata şi ... copilăria.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Părinţii mei – atât genetic, cât şi prin educaţia în familie. Mama, Hristina, mi-a dat lecţii de bunătate şi bunăvoinţă; tata, Dumitru – de muncă asiduă, punctualitate şi optimism. Viitorul mi-a fost marcat de lecţiile predate, în sens direct şi figurat, de învăţătorii de la şcoala din satul natal Ţareuca – în primul rând, de Gheorghe (Vasilievici) Ţăruş şi directorul şcolii, Lev (Lazarevici) Sapunaru; apoi de profesorii de la şcoala medie din Rezina, în primul rând, de profesoara de geografie Zoia (Alexandrovna) Coşciug, profesoara de limbă franceză Dina (Grigorievna) Barbalat şi profesorul de fizică Serafim (Rubinovici) Cogan.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Părinţii mei au fost oameni simpli: mama cu patru clase de şcoală românească, tata - cu şcoala primară neterminată. Au crescut şase copii, lucrând cele două hectare de pământ primite ca zestre de la părinţi, apoi, după confiscarea prin colectivizare a pământului şi a singurului cal pe care îl aveau în gospodărie - muncind în colhozul din sat.

Bunicii pe linia tatălui au fost oameni înstăriţi, însă nu bogaţi. Având şi ei şase copii, au împărţit între aceştia pământul pe care îl deţineau.

Bunicul pe linia mamei a fost originar din Turnu-Severin, iar bunica – basarabeancă.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Mişcarea de renaştere naţională din anii ‚90 ai sec. XX a generat schimbări radicale atât la nivel naţional, cât şi local. Este greu a da o apreciere univocă acestor schimbări, care au cuprins toate localităţile din Republica Moldova, inclusiv raionul şi satul meu de baştină. Ca un factor pozitiv, pe primul loc pun libertatea pe care a obţinut-o fiecare om de a-şi decide singur soarta, de a-şi organiza viaţa. Partea negativă este că mulţi consăteni nu au izbutit să-şi valorifice acest drept la baştină şi au luat calea pribegiei.

5. Care ar fi căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

6

30 de întrebări de-acasă Domeniul meu de activitate fiind departe de economie, aş putea doar să spun că, în opinia mea, situaţia s-ar redresa dacă politicienii s-ar concentra mai mult pe dezvoltarea economică, nu pe lupta politică.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit, cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita această onoare?

Cred că ar fi necesar să fie înveşnicită, printr-un monument cu nume concrete, memoria acelor consăteni care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi a celor care au fost deportaţi de regimul sovietic.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie? În primul rând, îmi amintesc de părinţii mei, care au făcut totul ca să supravieţuim în timpul foametei din anii 1946-47. În al doilea rând – de primii mei învăţători Ion (Aftenievici) Cibotaru şi Ion (Arsenievici) Andronic, ce cu dăruire ne-au instruit în timpurile grele de după foamete.

Anii adolescenţei sunt legaţi de pitorescul orăşel Rezina şi de Şcoala Medie nr.1, situată la 20 de metri de malul Nistrului, lângă Grădina publică, unde la sărbători cânta fanfara lui Caftanat.

8. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă? În general, da. Spun aşa, deoarece consider că totdeauna trebuie să mai rămână ceva de realizat.

9. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Familia şi prietenii, prin sfaturi şi sprijin moral.

10. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Sinceritatea şi punctualitatea.

11. Dacă Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Serata de absolvire a Şcolii Medii nr.1 din Rezina.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi savantul Ştefan Tiron?

Cred că nu mi se potriveşte calificativul de savant. Sunt mai degrabă cercetător şi cadru didactic. În calitate de cadru didactic şcolar şi universitar cu vechime de peste 25 de ani, mă mândresc cu faptul că întâlnesc deseori 7

30 de întrebări de-acasă în Chişinău şi în republică persoane, la prima vedere necunoscute, care mă salută şi spun că le-am fost profesor de fizică sau astronomie.

Ca cetăţean, mă mândresc cu faptul că în perioada 1990-2015 am avut onoarea să fiu consilier a opt miniştri ai învăţământului / educaţiei şi să contribui la promovarea noii politici educaţionale în Republica Moldova prin participarea nemijlocită la elaborarea Legii învăţământului din 1995 şi a Codului Educaţiei din 2014.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Nu mi s-a împlinit dorinţa din copilărie de a urma o şcoală de pictură.

14. Mai mult de două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Demult l-a pus Eminescu: suntem români şi punctum.

15. Care sunt principiile de viaţă ale lui Ştefan Tiron, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Sunt trei principii: onestitatea, principialitatea, punctualitatea.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Cel care trădează nu este prieten. Eu însă am prieteni adevăraţi. Iar colegii nu sunt neapărat şi prieteni.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Omul ca fiinţă socială nu poate să fie fericit fără a împărtăși fericirea cu cineva.

18. Aţi fost/sunteţi implicat în politică?

Nu am fost membru al PCUS. Politică însă face oricare prin actul de participare la alegeri. Personal, am participat întotdeauna la alegeri.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Nu mi-a plăcut şi nu-mi place când politica promovată după alegeri este în discordanţă cu promisiunile electorale.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

8

30 de întrebări de-acasă Îmi pun toată speranţa în generaţia născută şi educată după 1990, care să asculte şi de sfaturile înaintaşilor, celor care au luptat pentru afirmarea demnităţii naţionale în anii ‚90 ai secolului trecut.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Dacă am face o analogie cu ţara cunoscută ca Republica Macedonia, dar care semioficial este numită FYROM (Former Yugoslav Republic of Macedonia – Fosta Republică Iugoslavă Macedonia), pentru că Grecia nu o recunoaşte sub altă denumire, deoarece are și ea o regiune cu același nume, Republica Moldova ar fi să fie numită Fosta RSSM. Ca profesor de astronomie, aş face următoarea analogie: Republica Moldova este un satelit al planetei România, satelit care mai devreme sau mai târziu va cădea pe această planetă, pentru că nu are suficientă energie ca să rămână pe orbită.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Tiron?

Studiile la Universitatea de Stat din Moldova împreună cu viitoarea soţie.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Soţia – specialistă în biologie, fiul – designer (preşedinte al Uniunii Designerilor din Republica Moldova), prima nepoţică – designeră, a doua – studentă.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

Timp liber nu prea am, pentru că sunt angajat prin cumul în activitate didactică, redacţională, dar şi administrativă. Fiind pasionat de fotografie, practic această ocupaţie în clipele libere.

25. În casa familiei Tiron ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Prioritate au bucatele simple, nesofisticate, dar şi fructele, legumele.

Dintre băuturi este preferat îndeosebi vinul alb, dar în cantităţi mici.

9

30 de întrebări de-acasă 26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Decesul tatălui, moartea tragică a mamei şi a celor doi fraţi mai mici.

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Sistemul educaţional din Republica Moldova suferă de cancer - cancerul corupţiei. Este necesară o intervenţie chirurgicală urgentă, care a şi fost începută de ministra Maia Sandu. Din păcate, chirurgul a fost înlăturat înainte de încheierea operaţiei, fiind înlocuit cu o asistentă medicală. În ceea ce priveşte cultura, consider că plaiul nostru este bogat în talente autentice în toate genurile de artă, care menţin ştacheta la cel mai înalt nivel, aceste talente fiind cartea noastră de vizită cu care ne putem mândri în lume.

Totuşi, comparativ cu sportul, statul ar trebui să acorde mai multă atenţie susţinerii şi dezvoltării culturii.

28. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

Consider că şanse are, însă nu ar trebui să le rateze, ci să le valorifice.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Nefiind avizat în problema transnistreană, aş putea doar să spun că, în opinia mea, diferendul transnistrean nu va putea fi rezolvat decât prin implicarea mai activă a partenerilor externi şi neapărat cu participarea României.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

Aş dori să felicit şi să urez sănătate şi succes colectivului redacţional al săptămânalului CUVÂNTUL cu ocazia aniversării de 20 de ani de la fondare şi apariţiei nr. 1000 al săptămânalului, iar cititorilor – să sprijine şi să citească CUVÂNTUL, care îi reprezintă. La mulţi ani şi multe numere interesante!

10

30 de întrebări de-acasă

Alexandru Ro[ca: Nu-mi plac jocurile duble. }mi place s= fiu util societ=\ii

Alexandru Roșca s-a născut la 27 aprilie 1934 în satul Mândrești, județul Bălți (azi raionul Telenești). A absolvit Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău (1962). Cariera sa cunoaşte o ascensiune constantă: doctor (1971), doctor habilitat în științe filozofice (1988), membru-corespondent (1992), academician al Academiei de Știinţe a Moldovei (2000), director fondator al Institutului de Filozofie, Sociologie și Drept al AȘM (1991-2001), academician-coordonator al Secției de Științe Umanistice a AȘM (2000-2008), după ce activează în calitate de consultant științific la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM. Autor al peste 220 de lucrări științifice, inclusiv 6 monografii. A pregătit 21 de doctori și 4 doctori habilitați.

I s-a conferi Titlul Onorific “Om Emerit” (1999), Medalia „Dimitrie Cantemir” (2014). A fost nominalizat „Savantul Anului 2007” în domeniul științelor umanistice.

11

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Alexandru Roșca, ce subînțelegeți Dumneavoastră prin noțiunea „acasă”?

La majoritatea oamenilor din zilele noastre, locul nașterii și cel unde trăiesc nu mai coincid. Procesele conjugate ale industrializării, urbanizării, culturalizării, globalizării și migrației tot mai mult fac să ne naștem în unele locuri și să apunem în altele.

Pentru mine noțiunea “acasă” înseamnă, în primul rând, cuibul în care am văzut lumina zilei, am crescut și m-am format în timpuri extrem de grele alături de două surori mai mari și un frate mai mic, ca mai apoi să-mi iau zborul în lumea mare, ajungând acum să constat cu regret că, într-un final, nu voi mai reveni la el. E un destin nespus de trist, dar e o realitate comună pentru mii și mii de concetățeni deveniți orășeni în prima generație.

Deși nu mai sunt în satul natal de vreo 55 de ani, imaginea fizică și atmosfera spirituală ale lăcașului părintesc și satului natal îmi apar mereu în minte și în simțire. Iar cântecul pe versurile lui Grigore Vieru “Casa părintească nu se vinde” mă face să lăcrimez.

2. Cine V-a predat primele lecții care V-au marcat caracterul și viitorul?

La sigur că părinții, dar și cele două surori, de la care am învățat a citi și a scrie înainte de școală, precum și multe poezii. Prindeam cu urechea și memoram când ele își făceau în glas temele. Erau materii pentru elevi din clasele primare, dar care mi-au prefigurat într-o anumită măsură caracterul, chipul spiritual, m-au influențat în felul de a concepe elementar lumea. În nopțile de iarnă sora Nina (s-o odihnească Domnul în pace) ne citea (la lumina lămpii cu gaz, iar în anii grei 1946-1947 – la cea a opaițului) povești, basme, legende din biblioteca familiei, încropită de taică-meu pe parcursul unei vieți prea scurte.

Aceste lecturi erau permanente, cu excepția cazurilor când în odaie nu mai era nici o rază de lumină. Hrană în casă uneori nu era, dar de citit mereu se găseau niște cărți, mai ales la casele învățătorilor refugiați, ba chiar și la unii săteni de rând mai propășiți. Fiind deja prin clasele a treia - a patra în școala sovietică, umblam prin sat în căutarea cărților românești, iar într-o zi, împreună cu un prieten, am descuiat cu o sârmă ușa de la frontonul căsuței paznicului de la biserică, de unde am sustras o jumătate de sac de cărți. Fapt nedemn, dar pentru care nu mă autocondamn, deoarece acestea de mai mulți ani zăceau acolo, solicitate doar de şoareci. De nu le luam la timp, nu mai rămânea nimic din ele, iar pentru edificarea mea spirituală cred că mi-au fost utile.

3. Ce știți despre părinții și buneii Dumneavoastră, locul și rolul lor în viața comunității natale?

12

30 de întrebări de-acasă Despre bunei, cu regret, știu prea puțin, mai ales despre cei din partea mamei, Efimia Colesnic, originară din Ucraina (regiunea Vinița, raionul Iampol, satul Mihailovka, situat chiar pe malul Nistrului). În 1918 ea a rămas în Basarabia, aici s-a căsătorit cu Nicon Roșca. Tata la acel moment avea un serviciu la secretariatul prefecturii județului Bălți, iar mai apoi a fost notar de comună la Rădoaia, notar de plasă în Bursuceni-CoșcodeniFlămânzeni, notar în Mândrești (satul de baștină) - Ciulucani, secretar al sovietului sătesc Mândrești (1940 - 1941). A decedat cu câteva zile înainte de război, la vârsta de 37 de ani, iar cei patru copii au rămas numai cu mama până la trecerea ei în lumea celor drepți (1959).

4. Ce Vă aminteşte cel mai des de casa părintească?

Poveștile și cântecele mamei au rămas și până acum cu mine. În anii ei de adolescență și tinerețe mama participa frecvent la concursuri regionale ale artiştilor amatori, inclusiv pe scenele din Vinița, interpretând melodii populare, dar și romanțe, chiar și fragmente din “Наталка Полтавка”. În casa noastră, dar nu numai, adeseori se întrunea elita din Mândrești, alcătuită pe atunci din 4-5 învățători (între care și nănașii mei de botez), un felcer, preotul (și el nănaș la propriu), o familie din două generații mature de nemți. La astfel de serate mama era solicitată să cânte.

Pe lângă cântecele “Pe cărare sub un brad”, “Mână, Gheorghe, boii bine”, „Cucule, pasăre sură” ș.a. erau și romanțele Familia notarului din Mândreşti, judeţul „Выхожу один я на дорогу” Bălţi, Nicon Roşca. 1933 (pe versurile lui Lermontov), 13

30 de întrebări de-acasă “Гори, гори, моя звезда”, cântecele “По диким степям Забайкалья”, „Степь да степь кругом”, „Реве да стогне Днiпр широкий” ș.a.

Deși pe parcursul acestor șezători noi, copiii, trebuia să fim cuminți și să ne stăpânim în toate, ele ne plăceau, mai ales prin faptul că musafirii de fiecare dată ne aduceau ceva cadouri, iar în final ne lăudau pentru buna purtare.

Dar cel mai remarcabil eveniment care mi s-a întipărit în memorie la vârsta de numai 4 ani a fost o călătorie a întregii familii la Bălți cu limuzina proprietarului morii din sat, neamțul Albert Klenk, care la moment era încă în relații bune cu tatăl meu. Automobil luxos, într-un sat îndepărtat de la căile de comunicație, era pe timpurile acelea ceva din domeniul fantasticului.

Nu voi uita nicicând anii grei pentru familia noastră de după stingerea din viață a tatei. Mama, rămasă de tânără cu patru copii, înstrăinată de părinți și rude, fără profesie și mijloace de existență, căzuse în disperare deplină, pe care se străduia s-o ascundă de noi. Adesea o vedeam ștergându-și lacrimile fără ca să înțelegem întrutotul dramatismul situației și profunzimea reală a tristeților și durerilor ei. Ceva mai târziu sora mai mare, Tamara, care avea numai 12 ani, fiind elevă în clasa a patra, a fost angajată în niște funcții la primărie, de unde câștiga niscaiva bani, foarte necesari pentru subexistența noastră.

O perioadă și mai grea a urmat în a doua jumătate a anilor ‚40, marcați de foametea cumplită.

Deși prima clasă am făcut-o în satul Sofiana de lângă Izmail, școala medie generală am terminat-o în satul natal, fiind prima promoție de absolvenți (1954).

Amintirile de-acasă mă răvăşesc și prin faptul că aici m-am căsătorit (în 1956) cu Alexandra, fiica preotului din sat, Gheorghe Flueraru, aici mi s-au născut cei doi copii, Vitalie și Angelina. De-acasă s-au pornit toate, dar spre casă revenim doar din când în când la rudele în viață și la mormintele celor dragi.

5. Cum apreciați schimbările care au avut loc la baștină în ultimele decenii?

Schimbările au pornit din intențiile reașezării vieții economico-sociale a satului pe alte principii, considerate de reformatori ca fiind mai echitabile și mai eficiente. Însă rezultatele, sub mai multe aspecte, deocamdată par a fi adverse așteptărilor. Infrastructura economică, socială și culturală din perioada sovietică foarte rapid a fost distrusă, iar alta nouă se edifică prea încet. Această discrepanță generează mai multe procese de degradare a vieții din mediul rural. Ele sunt și vor continua să fie dureroase și păgubitoare 14

30 de întrebări de-acasă pentru prea multă populație legată de țarină, dar și pentru o mulțime de specialiști din diferite sfere de activitate din localitățile sătești. Nivelul actual al dezvoltării industriale, construcțiilor și serviciilor nu permite angajarea în câmpul muncii a celor eliberați din agricultură. O foarte mare parte a apților de muncă au luat calea spre alte țări, iar pentru unii perspectiva de a se mai întoarce acasă este cu totul problematică. Prea multe destine umane sunt frânte, desfigurate, derutate și spulberate în bezna deznădejdii. Case părăsite... Eroziunea etniei este în toi, deoarece rădăcinile sale cele mai puternice se află anume în mediul rural. Procesele de ruinare a satului vor putea fi stopate doar prin politici orientate spre armonizarea relațiilor, în primul rând economico-sociale, din sistemul oraș-sat, puternic dereglate acum.

6. Dacă ar fi cazul de înveșnicit cumva, în istoria localității natale, unele personalități din partea locului, cine, credeți, ar merita neapărat această onoare?

Indiscutabil și fără dubii maestrul și academicianul Gheorghe Mustea.

7. La școală și la facultate ați fost printre activiști sau disidenți?

Câte puțin și una, și alta. Am susținut ceea ce era pozitiv și am reacționat la negativ. Astfel procedez și în prezent.

8. Ce calități trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dumneavoastră?

Onestitate și indulgență.

9. Considerați că V-ați realizat în viață?

Cred că da, deși încă multe aș dori să mai fac.

10. Cine și cum V-a ajutat ca să Vă atingeți scopurile?

Acum, după atâția ani trecuți, îmi dau mai bine seama, că am avut noroc de învățători excelenți, pe care aș dori să-i evoc aici textual.

Cel care a avut un rol crucial în destinul meu pe făgașul învățământului școlar a fost Ivan (Vasilievici) Corman, care a insistat să revin în clasa a patra și să continui şcoala. Începând cu clasa a cincea, un impact serios în devenirea mea l-au avut așa pedagogi de vocație ca: Afanasie și Elena Voznâi, Alexandru Bucșan, Mina Lozanu (ulterior dr. habilitat, prof. universitar), Gheorghe Zaporojan, Alexandra Vasiucova, Victor Sidorenco, Victor Toncovidov (ulterior 15

30 de întrebări de-acasă

Alexandru Roşca (în centru) de vorbă cu acad. Serghei Kapiţa, profesor, doctor habilitat în fizică şi matematică, savant de talie mondială (cu rădăcini basarabene), vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Naturale a Rusiei (în stânga). docent în învățământul superior), Mihail Dăscălescu (ulterior docent la Universitatea din Cernăuți), Dimitrie Ciupercă (ulterior profesor la Școala Pedagogică din Orhei) ș.a. În școala superioară am avut ca profesori și îndrumători pe Afanasie Repida, decanul Facultății de Istorie și Filologie, Vera Pereva, Constantin Trachinberg, Vladimir Potlog, Vasile Grinco, Ion Osadci, Lev Caț, Vasile Cherdevarenco, Gheorghe Dodiță, Constantin Dobrovolschi ș.a.

O perioadă calitativ nouă în viața mea a început odată cu activitatea în cadrul universităţii pe care am absolvit-o, iar mai apoi în Academia de Știinţe a Moldovei. Ea a fost din start marcată de suportul profesorului universitar, membru-corespondent al AȘM (ulterior) Alexandru Zavtur, care m-a luat la catedra condusă de el, mi-a fost conducător științific la teza de doctor, m-a recomandat pentru funcția de șef de sector la Academia de Științe.

La o altă treaptă a ascensiunii mele am fost susținut de acad. Dimitrie Ursul. Domnia sa mi-a fost consultant la teza de doctor habilitat, m-a recomandat la titlul de membru-corespondent al AȘM. Datorez mult, de asemenea, acad. Arcadie D. Ursul, care m-a îndemnat insistent să particip la concursul de suplinire a funcției de director al Secției 16

30 de întrebări de-acasă de Filozofie și Drept (cu statut de institut) a Academiei de Știinţe a RSSM. O deosebită recunoștință am față de ex-președintele AȘM, acad. Andrei Andrieș, pentru buna înțelegere și sprijinul acordat la fondarea Institutului de Filozofie, Sociologie și Drept, dar și în perioada primului meu mandat de academician-coordonator al Secției de Științe Umanistice a AȘM. Sentimente de gratitudine exprim și actualului președinte al AȘM, acad.

Gheorghe Duca, pentru încrederea, exigența și loialitatea prin care am fost tratat pe parcursul celui de al doilea mandat la funcția nominalizată, dar și după epuizarea acestuia.

Desigur, promovarea mea la cele mai înalte titluri academice ar fi fost de neconceput fără susținerea (verbală, în scris și prin vot) a membrilor Academiei, în primul rând din cadrul Secției de Științe Umanistice (academicienii H.Corbu, C.Popovici, N.Corlăteanu, A.Lazarev, M.Cimpoi, S.Berejan, I.Druță, E.Doga, D.Matcovschi, membrii-corespondenți A.Zavtur, V.Zelenciuc, A.Timuș, Gh.Stratievschi, Gh.Singur ș.a.), dar și din celelalte secții ale AȘM. Am avut în permanență suport și din partea soției, întregii familii.

11. Vă mai leagă ceva de satul natal?

O soră, Tamara (86 de ani), verișoarele, nepoatele și alte rude.

12. Cu ce se mândrește îndeosebi omul şi academicianul Alexandru Roșca?

Cu faptul că ceea ce am obținut în viaţă a fost un rod al eforturilor perseverente, dar nu și al unor stratageme, care mi-ar pricinui acum păreri de rău.

Cu cei doi copii. Feciorul, la mijlocul anilor ‚80 era cel mai tânăr membru al Uniunii Pictorilor din URSS. Fiica şi-a luat doctoratul în arte, este Maestră în Arte, șefă de catedră la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Dar și cu nepotul de la fiică, Alexandru, doctor în politologie (care are și el un fecior în clasa a doua), cu nepotul de la fecior, care se distinge printr-o rară bunătate sufletească.

13. Ce apreciați și ce nu Vă place în politica guvernanților din Republica Moldova din ultimele decenii?

Ultimele decenii la guvernare s-au perindat diferite forțe politice, cu programe de activitate disonante, în unele privințe chiar diametral opuse. În actul guvernării n-a fost o continuitate, fiecare elită nou-ajunsă la putere începe prin critica distrugătoare a ceea ce au făcut antecesorii, vine cu obiectivele și abordările sale, ca în cele din urmă să ajungă la rezultate și mai 17

30 de întrebări de-acasă rele. Șase ani la rând s-a trăncănit ostentativ despre integrarea europeană ca, în final, să ne convingem că în realitate nu era decât un subterfugiu, pe care îl bănuiam mereu.

Apreciez elanul și intențiile etalate prin care cei înscăunați se încadrează în guvernare, dar detest interesele meschine pe care le urmăresc neabătut pe parcursul mandatului obținut.

Salut competiția partidelor politice în accederea lor la putere și în exercitarea ei, dar numai în cazul în care aceasta se face pentru a scoate societatea din impas și nicidecum pentru jecmănirea poporului și subminarea temeliilor țării. Adesea cei ajunși la pultul guvernării nu prea apasă, sau evită să apese pe butoanele care trebuie să le acționeze conform promisiunilor preelectorale.

Lasă de dorit modalitățile de accedere la putere, este practicată corupția politică. Toate acestea bulversează viața politică, afectează calitatea guvernării și calitatea vieţii oamenilor.

Ar părea să fie și niște scuze pentru factorii decizionali, care nu sunt îndeajuns de hotărâți în acțiunile lor, dată fiind întreaga complexitate de circumstanțe nefavorabile de ordin intern și extern în care ne aflăm. E ușor a critica privind lucrurile de pe margine, dar e mult mai greu să le gestionezi nemijlocit.

14. Două decenii nu mai contenesc discuțiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea și ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Dacă nu Parlamentul, atunci poporul prin referendum. Aceștea sunt unicii subiecți abilitați să rezolve problema în cauză. Academia de Științe și-a expus în repetate rânduri poziția, însă ea nu este un organ decizional în probleme general-naționale, mai ales cu tentă politică, pe care a căpătat-o chestiunea dată grație osârdiei a nu se știe cui.

Nu o dată am susținut în auditoriile studențești, că pe ambele maluri ale Prutului se vorbește aceeași limbă, dar o numesc diferit. Pe vremurile acelea, când și la academie, și la facultățile de filologie se spunea (desigur sub presiune) că limba moldovenească și cea română diferă între ele, aveam curajul să afirm contrariul.

15. Care sunt principiile de viață ale cetățeanului și savantului Alexandru Roșca?

Mă strădui să penetrez lucrurile măcar un pic dincolo de aparențe și să nu le văd doar în alb-negru. Sunt indulgent față de cei care împărtășesc 18

30 de întrebări de-acasă idei și valori divergente cu ale mele. Nu-mi plac jocurile duble. Îmi place să fiu util societăţii şi celor din jur.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Probabil că astfel de exerciții au fost mărunte, ele nu mi-au schimbat cursul vieții, nu mi-au afectat crucial destinul și nu au meritat să fie reținute în memorie.

17. Aţi fost/sunteţi implicat în politică?

Da, deoarece am fost membru al PCUS. Dar cetățean în afară de politică nu prea există. Unii o fac numai la urna de vot, alții o fac și în mod public, iar cei care nu participă la scrutine, demonstrează și ei prin aceasta o anumită conduită politică, cea de eschivare de la obligațiunile cetățenești, de transpunere a problemelor societății, ba și celor personale, în seama altora.

18. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică și socială?

Se spune, că nimeni nu poate să iasă din mlaștină trăgându-se pe sine de păr. De aici pare să rezulte, că din mocirlă nu ne vor scoate cei care ne-au aruncat în ea. Eu, însă, sunt înclinat să cred, că din mocirlă ar putea totuși să ne scoată anume cei, care ne-au îmbrâncit în ea, fiindcă numai ei știu cum au făcut treaba aceasta. Dar dacă protagoniștii nu vor binevoi să-și deturneze „opera”, atunci va rămâne să mizăm pe forțe politice noi, pe care poporul le va aduce la putere nu prin confruntări violente, ci prin voturile acordate în timpul scrutinelor. Însă aici apare o altă problemă - cea care vizează corectitudinea realizării scrutinelor și evidențierii rezultatelor.

19. Ați avut în viață multe momente de care nu Vă place să Vă amintiți?

Oameni cu un comportament absolut decent, ireproșabil n-au fost, nu-s și nici nu vor fi vreodată. Așa precum a spus Elbert Hubbard, fiecare din noi, măcar cinci minute în zi, devine un netot veritabil, însă înțelepciunea constă în aceea ca să nu fie depășită această limită.

Există, desigur, o doză de exagerare în cele spuse de scriitorul american, dar adevăr este că noi aproape zilnic putem avea motive de a nu fi întru totul satisfăcuți de felul cum am procedat într-o situație sau alta. Intensitatea regretului pentru fapta săvârșită depinde de gravitatea acesteia, precum și de nivelul de cultură, de conștiință autocritică a subiectului. Ceea ce pentru cineva este o faptă nedemnă, pentru altcineva poate să pară insignifiant, lipsit de importanță.

19

30 de întrebări de-acasă Am săvârșit, totuși, cel puțin două fapte nesăbuite, de pe urma cărora cineva, probabil, a avut de suferit și, de aceea, nu le pot uita, deși au trecut ani mulți de atunci.

20. Credeți în viitorul țării cu numele Republica Moldova?

Cred, deși mult va depinde de faptul cine, cum și încotro ne vor conduce.

21. Care circumstanțe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Roșca?

Dorința ambelor părți, dar și acordul deplin al părinților.

22. În momentele grele pe cine V-aţi bizuit și cine V-a ajutat cel mai mult? În anii de adolescență m-au ajutat mult surorile și familiile lor, alte rude apropiate. După căsătorie familia mea a fost ajutată de tatăl-socru, deoarece eram student. În această situație am fost susținut și de soție, care era în serviciu, precum și de nănașii de cununie.

După transferarea la oraș am beneficiat de un împrumut financiar masiv acordat de familia unei surori a soției pentru construcția prin cooperație a apartamentului, în care locuiesc până acum.

23. Cu ce preferați să Vă ocupați în timpul liber?

Cu treburile de la vilă.

24. Cine Vă cunoaște cel mai bine?

Membrii familiei.

25. În casa familiei Roșca ce bucate și băuturi sunt preferate?

La sărbători: răcituri, cighiri, sarmale, pește umplut, rață coaptă în rolă cu mere. În zile obișnuite: zeamă, fileu de pasăre, friptură cu brânză de oi și mămăliguță, pește prăjit cu mujdei, ficat de găină, colțunași. Din băuturi alcoolice preferăm coniacul, vodca, țuica, vinurile roșii și albe. Nicidecum berea.

26. Descrieți câteva momente cruciale din viața Dumneavoastră.

Decizia de a mă transfera la oraș (în 1962-1964 am lucrat învățător în școala de 8 ani din Susleni, raionul Orhei).

Decizia de a mă preocupa de cercetări în domeniul științei social-filozofice.

20

30 de întrebări de-acasă

Familia academicianului Alexandru Roşca 27. Câți ani, în opinia Dumneavoastră, i-ar trebui Republicii Moldova ca să corespundă standardelor de integrare în Uniunea Europeană? În UE au fost integrate țări fără să corespundă pe deplin criteriilor stabilite. În cazul unei situații geopolitice adecvate, aceasta ar putea să se întâmple și în cel mai apropiat timp.

28. Una din problemele-cheie ale Republicii Moldova este soluționarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Nu am o clarviziune asupra acestui subiect. Este o ecuație cu multe necunoscute.

29. Ce dorință ne-împlinită aveți? În plan profesional încă nu mi-am îndeplinit dorința de a elabora un studiu social-filozofic la tema: „Omul ca făuritor și beneficiar de valori spirituale”, ceea ce în condițiile de astăzi este o problemă foarte actuală și importantă. În plan personal o dorință neîmplinită vizează intențiile de a ridica datele din Arhiva Națională cu privire la procesul de judecată dintre tatăl meu, Nicon Roșca și Albert Klenk. În romanul “Cucoara” al pământeanului Ion 21

30 de întrebări de-acasă Constantin Ciobanu acesta din urmă figurează cu numele de familie Möller (din limba germană – Moraru). Mă interesează problema conflictului apărut între doi foști prieteni, precum și modul în care a decurs această acțiune judiciară, care a dus familia noastră la ruinare. A fost o istorie locală, dar pentru mine demnă de a fi studiată, descrisă și transmisă celor care mă vor urma.

Remarcă: toponimul Cucoara este denumirea unui deal, care desparte satele Ciulucani și Mândrești de satul Budăi, baștina scriitorului I.C.Ciobanu.

30. Ce ați mai vrea să transmiteți neapărat consătenilor, dar și tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Am ocazia potrivită pentru a recunoaște în fața iubiților mei consăteni că sunt măcinat de un profund sentiment al vinovăției față de ei pentru că n-am participat practic prin nimic la viața publică a satului. Dealtfel, nici nu am fost solicitat vreodată la careva întruniri, cu excepția celei consacrate aniversării a 55-a a primei promoții de absolvenți ai clasei a zecea. Însă evenimentul a coincis cu o delegație a mea peste hotare, fapt regretabil, care mi-a zădărnicit doleanța de a-mi revedea foștii colegi.

Pe această cale aș vrea să transmit tuturor celor care mă știu, precum și celor din generațiile mai noi, să depășească greutățile timpului, să-și găsească locul în viață, iar dacă vor părăsi meleagurile natale - să păstreze amintirea căminelor părintești și tot ce e legat de noțiunea „acasă”.

Cititorilor CUVÂNTUL-ui le doresc multe bucurii de la copii, nepoți și strănepoți, care să-i viziteze cât mai des, iar aceștia, la rândul lor, să aibă parte cât mai îndelungată de părinți, bunei și străbunei, la care oricând ar putea să se întoarcă acasă cu vederea, sau cu totul, deși ultima variantă lucrează mai slab.

22

30 de întrebări de-acasă

Valeriu Baltag: Unii arunc= bolovanul ]n groap=, iar al\ii ]l scot din groap=.

Pe c`nd solu\ia ar fi astuparea gropii Valeriu Baltag, doctor în ştiinţe fizico-matematice, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Matematică şi Informatică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei este originar din Verejeni, Teleneşti. A absolvit şcoala medie din satul natal cu medalie de aur, iar Facultatea de Matematică şi Cibernetică a Universităţii de Stat din Moldova - cu menţiune. Activitatea de cercetare la institut o îmbină cu cea de profesor de matematică la Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prim”.

Autor şi coautor al 46 de publicaţii ştiinţifice în domeniul ecuaţiilor diferenţiale şi al 46 de publicaţii metodice în domeniul matematicii preuniversitare şi universitare. Editor şi coordonator al ediţiei “Olimpiade matematice” (2002), coautor al manualului de matematică pentru clasa a V-a (2005-2009), al cărţii “Olimpiadele de Matematică ale Republicii Moldova (1957-2001)”, manualului “Elemente de analiză matematică”, al culegerii de exerciţii şi probleme pentru elevii claselor a IV-a, etc. Din 1993 participă în calitate de membru al juriului, conducător al echipei de elevi din RM şi evaluator la Olimpiadele Internaţionale de Matematică. Organizator al Concursurilor Internaţionale de Matematică la Chişinău, Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (2006, 2010).

Mai mulţi ani este preşedinte al Consiliului Olimpic la matematică, al juriului Olimpiadei republicane de matematică, al Comisiei republicane de verificare a lucrărilor de BAC, membru al Consiliului Societăţilor de Matematică din RM şi România, vicepreşedintele AO “Promovare prin Inteligenţă”, etc.

23

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Valeriu Baltag! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Pentru mine noțiunea “acasă” semnifică revenirea acolo unde ești întotdeauna așteptat și primit.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Am crescut într-o familie de pedagogi și am fost permanent în vizorul părinților mei, care s-au străduit asupra educației și instruirii mele.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Buneii mei din Verejeni, Alexandru și Maria Baltag au avut 4 copii: Minodora, Pavel, Alexei și Inochentie. Bunica Maria era cea care decidea momentele cruciale din familie. Tatăl meu, Alexei, din cauza războiului, a fost nevoit să repete anii de învățătură și a terminat studiile medii mai târziu decât unchiul Inochentie. Astfel, la decizia sfatului familial, unchiul Inochentie pleacă să învețe la Universitatea de Stat din Chișinău, iar tăticul, lăsat acasă ca ajutor părinților, s-a înscris la secția fără frecvență a Universității de Stat din Bălți. Ambii au ales matematica.

Buneii mei din Clișova, raionul Orhei, Anton și Maria Digor au avut 6 copii: Nicolae, Toader, Liuba, Zinovia,Varvara, Maria și Lidia. Mămica mea, Varvara, iarăși prin decizia familiei, a fost trimisă la învățătură la școala medie-internat din Telenești, unde s-a întâlnit cu tatăl meu. După finalizarea studiilor medii în anul 1956 hotărăsc să formeze o familie și se înscriu ambii la Universitatea din Bălți. Mama și-a ales facultatea de limbi străine, specialitatea limba franceză. După primul an de studii au fost angajați ca profesori la școala medie din satul Văsieni, Telenești, unde în anul 1957 m-am născut eu.

Au revenit la Verejeni în 1960, angajându-se la școala medie din sat.

Tăticul a fost şi director de școală, iar mămica, un timp - șefă de studii.

Cancerul nemilos o stinge din viață în anul 1990. Peste 13 ani a plecat în neființă și taticul.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Evident, în ultimele decenii în sat s-au produs mari schimbări. Pozitivul se manifestă prin faptul că sătenii nu și-au pierdut speranța în ziua de mâine. Momentul negativ este exodul uman, case frumoase construite și părăsite, pământ lăsat de izbeliște.

24

30 de întrebări de-acasă 5. Ce Vă aminteşte cel mai des de casa părintească?

Butoaiele pentru vin, pe care le făceam împreună cu tăticul ca salahor pe timpuri, când încă eram elev; nucii și merii sădiți de noi în grădină sunt amintiri care zgândăresc mult sufletul meu.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

Aș opta pentru elevul tatălui meu, profesorul de matematică Mihail Străjescu, deputat în primul parlament al Republicii Moldova, un mare patriot al neamului.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

Am fost pionier și comsomolist ca și mulți alții de seama mea. Pasionat de matematică, am participat la cercuri atât în școală, cât și la facultate. În fiecare an luam parte la conferințele științifice studențești. Dar în același timp citeam cărți în grafie latină şi în limba rusă cu griful “Самиздат”, ascultam discuri ale cenaclului „Flacăra”.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Profesionalismul, verticalitatea în gândire și fapte, responsabilitatea.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

La cel de-al 60-lea răboj, să spui că ai făcut totul ce-ai dorit este prea devreme, dar să nu spui nimic ar fi păcat. Consider că am mers pe făgașul predestinat mie: să am o familie, să-mi fie alături soția Valentina, fiul mai mare Daniel cu nora Irina și nepotul Natan, să-l avem sănătos pe fiul mai mic Iulian, care acum activează în Cipru, fiind maestru internațional la șah.

Sub aspect profesional consider ca realizare participarea mea în activitatea Institutului de MatemaEditor şi coordonator al ediţiei tică și Informatică al Academiei de “Olimpiade matematice” Științe a Moldovei, unde muncesc 25

30 de întrebări de-acasă

Mândria unui pedagog sunt elevii lui. Profesorii Cinic, Izman şi Baltag cu cei 6 elevi din Republica Moldova la olimpiada de matematică din România deja al 37–lea an, fiind doctor în științe matematice și cercetător conferențiar titular; participarea în proiectele Liceului “Prometeu-Prim” (20 ani), Liceului Academiei de Științe a Moldovei (8 ani), participarea în mișcarea olimpică matematică la nivel național și internațional (28 ani).

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

La diferite răscruci ale făgașului meu am avut susținere de la: părinții mei; unchiul Inochentie Baltag, doctor în științe matematice, conferențiar universitar, care pe timpuri, când eram elev, la orice sosire acasă, la Verejeni, îmi aducea câte o carte de matematică; academicianul Constantin Sibirschi, care mi-a fost conducătorul tezei de doctor și care mi-a oferit posibilitatea să devin discipolul unei școli de ecuații diferențiale, cunoscută în țară și peste hotarele ei; colegul și prietenul meu Boris Cinic, cel care m-a implicat în activitatea de pregătire a elevilor noștri pentru concursurile internaționale de matematică.

11. Dacă Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

26

30 de întrebări de-acasă Momentul în care, într-o atmosferă solemnă, asistat de bunii mei părinți, am primit atestatul de studii medii şi Medalia de aur.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi omul şi profesorul Valeriu Baltag?

Cu manuale de matematică pentru elevii claselor a V-a, cărți de matematică competitivă scrise pentru elevi dornici de performanțe.

13. Care-i cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Să rezolv o problemă matematică celebră.

14. Mai mult de două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Ca pedagog eu cred în noile generații de cetățeni ai arealului românesc. Şi doar măsura timpului o va decide Bunul Dumnezeu.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi pedagogului Valeriu Baltag, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Nu trișa, nu te ascunde de tine însuţi, fii luptător. În rest - fă cu mine, fă ca mine, fă mai bine decât mine.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? Și nu o dată...

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să devină fericit?

Fără de dragostea celor dragi.

18. Aţi fost/sunteţi implicat în politică?

Nu fac parte din partide politice. Dar semnez opțiuni care sunt benefice pentru noi, românii din Republica Moldova. De exemplu, am semnat „Scrisoarea celor 66”, publicată la 17 septembrie 1988 în ziarul “Învățământul public”.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Nu-mi place tot ce s-a întâmplat în ultimele decenii în Republica Moldova: unii aruncă bolovanul în groapă, iar alții îl scot din groapă. Pe când soluția ar fi astuparea gropii.

27

30 de întrebări de-acasă 20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Generațiile tinere care, prin maximalismul lor, vor dori să trăiască bine aici și acum.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Dacă Uniunea Europeană va primi Republica Moldova ca țară–membră, atunci prin muncă avem șansa de a scăpa de sărăcie. Nepoții și strănepoții noștri vor decide dacă mai este nevoie de suveranitate.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Baltag?

Cu Valentina suntem consăteni și am fost educați în familii de pedagogi, am învățat în aceeași clasă până într-a VIII-a, după care Valentina și-a continuat studiile la Şcoala Pedagogică din Orhei, iar eu, după şcoala medie, am fost înmatriculat la Facultatea de Matematică și Cibernetică a Universității de Stat din Chișinău. La Verejeni, la o întâlnire cu absolvenții, ne-am revăzut: ea era învățătoare și studentă la secția fără frecvență a Universității de Stat din Bălți. În anul 1981 ne-am căsătorit și ne-am stabilit cu traiul la Chișinău.

23. Cu ce se ocupă membrii familiei Dumneavoastră?

Soţia este bibliotecară și pedagog social la Școala privată de Creativitate și Inventică „Prometeu - Junior”, Daniel a absolvit juridica la Universitatea de Stat din Moldova și lucrează în domeniul comerțului. S-au căsătorit cu Irina în 2015 și pe 10 decembrie 2015 am devenit bunel. Natan Baltag este primul meu nepot și țin foarte mult la el. Ocupația lui primordială este de a crește sănătos.

Iulian și-a făcut studiile universitare în Cipru, la specialitatea Turism și management hotelier. Actualmente, face practică în domeniu și, în același timp, joacă șah pentru un club din Nicosia.

24. Cum preferaţi să petreceţi timpul liber?

Problema timpului liber la noi în familie se rezolvă sporadic prin ieșirea în sânul naturii undeva prin preajma Chișinăului sau prin plecarea la țară în zilele de sărbători. În vacanțele școlare colectivul nostru pedagogic pleacă la munte (de obicei, în România).

25. În casa familiei Baltag ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Sarmale în foi de varză murată și un vin alb sec.

28

30 de întrebări de-acasă

Alături de colegii de la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prim” 26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Două momente din viața mea le consider cu adevărat cruciale. În anul1982 eram aspirant la secția de zi a Institutului de Matematică cu Centru de Calcul al Academiei de Științe a RSSM. Îl aveam pe Daniel în fașă. În acel moment primesc citaţie la comisariatul militar pentru a trece comisia ca să plec pe trei luni în Tomsk, unde erau pregătiţi rezerviștii pentru a fi încorporaţi în contingentul redus al trupelor sovietice din Afganistan.

Susținut de soție și direcția Institutului de Matematică, care au semnat un demers către superiorii de la comisariatul militar, am obținut o amânare, apoi situația militară a devenit mai calmă și cu asta s-a terminat.

Anul 1984. Am prezentat la Consiliul Științific al Institutului teza de candidat în ştiinţe, cum se numea pe atunci doctoratul. În ultimul moment se decide că trebuie să susțin teza în orașul Gorki (actualmente Nijnii Novgorod) din Rusia.

Călătoria era pe cont propriu, distanțe mari, dar refuzul nu se accepta.

Cu ajutorul lui tăticu am trecut și peste asta.

27. Credeţi că Republica Moldova a avut şansa de a se integra în Uniunea Europeană alături de Republicile Baltice?

La momentul respectiv nu erau șanse pentru Republica Moldova de a se integra în Uniunea Europeană, pe când Republicile Baltice aveau suportul total al Germaniei.

29

30 de întrebări de-acasă 28. Câţi ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

Dacă politicienii noștri vor astupa groapa cu tot cu bolovan, iar UE va integra Republica Moldova, atunci câteva decenii vor fi suficiente pentru instaurarea unei civilizații normale în arealul nostru.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Soluționarea diferendului transnistrean depinde de interesele geopolitice ale marilor puteri SUA și Rusia.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Doresc tuturor pace, sănătate, bucurii de la copii și nepoți, roade mari în glie şi succese în ocupaţiile pe care le au.

30

30 de întrebări de-acasă

Constantin B`rc=: Situa\ia din \ar= poate fi redresat= doar cu respectarea unor condi\ii concrete, drastice, prin mare responsabilitate [i contribu\ie personal= Constantin Bârcă (pseudonim literar Tache Bârcă), s-a născut la 1948, în comuna Hligeni, judeţul Orhei. Absolvent al Facultăţii de Filologie, secţia Ziaristică, Universitatea de Stat din Chişinău (1972). Începând cu 1976, a semnat mai multe volume de proză satirică şi umoristică, traduceri, alcătuiri, culegeri de satiră şi umor, nuvele şi povestiri, publicistică: „Tăria firului invizibil” (1976), „Ixul cunoscut” (1979), „Piatra de încercare” (1983), „Moneta fermecată” (1984), „Portretul şi alte nuvele” (1986), „Poarta cu buton” (1989), „Deportări şi neodeportări” (1990), „Eu şi boborul - boborul şi eu” (2009), „Cu norii în cap” (2013), „Iedul cu trei capre” (2014), „Şezătoarea de sâmbătă spre Europa” (2015), dar şi proză satirică şi umoristică, publicistică sub cuţitul cenzurii: „După chip şi asemănare” (1980), „Umbre” (1981), „Între Eva şi Adam” (1988), „Un an în deplasare” (1989). Este autor de scenarii documentare pentru „Moldova-film”, piese, schiţe umoristice pentru Radio Moldova, TVM, publicaţii periodice. Membru al Uniunii Jurnaliştilor şi Uniunii Scriitorilor, laureat al mai multor concursuri de creaţie.

31

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Constantin Bârcă! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

E un cuvânt foarte încăpător – universal, aş zice. E ca şi numele de botez, de care nu te desparţi niciodată, pentru că e imposibil s-o faci. În linii mari, poţi spune că e Începutul începuturilor tale: primul ochi către lumina zilei, prima gură de aer, prima picătură de lapte matern, primul strop de apă... prima fărâmă de pâine... primul pas... prima şotie copilărească... prima trântă pe toloacă... prima învăţătoare... prima notă... prima dragoste... prima... Totul şi toate pe care le-ai avut şi le-ai urmat ţin, se cuprind în această noţiune dragă şi scumpă – ACASĂ!

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Am avut nenorocul să rămân fără mama Alexandra de la vârsta de opt luni, iar pe tata Toadere să-l pierd când nu împlinisem zece ani. În schimb, am avut-o pe bunica Hartina, care mi-a fost şi mamă, şi tată, şi bunic, şi bunică – un om extraordinar, inteligent, înţelept şi de o bunătate sufletească nemărginită! Cu două clase „la ruşi”, fără alte şcoli şi facultăţi, în afară de cele ale vieţii, pline de lipsuri şi greutăţi, nevoi şi suferinţe. Ea mi-a modelat caracterul: să mă bucur de soarele răsărit, de ploaia curată, de bucata de pâine agonisită cinstit... Să-i respect pe oamenii mai în vârstă, să mă feresc de proşti şi răi, să nu jinduiesc la avuturi străine... Să muncesc, să mă pornesc, dar să ştiu clar încotro, pentru ce şi de ce...

Tot ea, mama Hartina, m-a ajutat să-mi croiesc drum în viitor, insuflându-mi încrederea în propriile forţe, răbdare, îndârjire şi voinţă. Dat fiind faptul că eram singur, neapărat şi că nimănui nu permiteam să mă calce, să-mi scuipe în suflet, unii „gospodari” din Hligeni îmi preziceau un viitor... de bandit, ocnaş, ostrovar (mă vedeau, probabil, un fel de deputat de mai dincoace). Însă nu a fost pe a lor, pentru că o aveam... pe mama Hartina, cel mai înţelept pedagog în ale vieţii întortocheate şi zbuciumate, care m-a ajutat, m-a sprijinit în toate, ca să fiu om.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Tot cu mama Hartina am să continui. Nici acum, la 67 de ani ai mei, nu pot înţelege cum puteam noi trăi cu 12 ruble pensie, cum de reuşea ea să lege tei de curmei, ca să iasă din încurcătură, pentru că niciodată nu m-a lăsat flămând, nespălat, nedormit, neîndrumat, ne pus pe calea cea dreaptă în fel de fel de cazuri şi împrejurări. Avea tărie de caracter, era sigură în toate ce făcea, avea cuvânt de onoare, cuvânt greu, pe care toată lumea punea preţ.

Pe bunicul Gheorghe îl ţin minte, dar mai multe despre el cunosc din spusele 32

30 de întrebări de-acasă mamei Hartina: era om gospodar, aşezat, cumpătat, aspru cu cei care-i ieşeau din cuvânt; cu vecinii, cu oamenii de treabă era corect, ospitalier, oricând gata să le sară în ajutor cu ce putea. Mai era şi un bun apicultor, lemnar, o făcea pe „doctorul” în diverse maladii, se pricepea... Era şi un bun vânător, invitat pe timpuri de boierii din judeţul Orhei la vânătoare. „Veneau cu săniile, cai frumoşi, se opreau la noi, îl luau şi... îmi povestea mama Hartina. Uneori înoptau, petreceau până dimineaţa... Au venit însă sovieticii... Ne-au luat şi pământ, şi cai, şi vite... Ne-au purtat pe drumuri, prin judecăţi... Cu chiu-cu vai am scăpat de Sibir... Poate de aceea că bunicul tău vorbea bine ruseşte şi „noua vlaste” avea nevoie de el, să le tălmăcească „românilor” voinţa lor... Numai că tot haimanalele satului l-au pândit, i-au sărit dintr-un copac, când se întorcea prin pădure, de la Mateuţi, l-au doborât la pământ, l-au bătut cu patul puştii şi l-au lăsat să zacă...”

La 1956 bunicul s-a stins din viaţă. Eu eram în clasa întâi.

Ce au lăsat după ei? Verticalitatea omenească, demnitatea, dragostea şi sârguinţa în toate. Pe alocuri poate că au şi greşit, iertate fie-le greşelile!...

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Nicicum, pentru că schimbări nu s-au prea produs. Spre bine, spre îmbunătăţire, am în vedere. Constat aceste lucruri prin comparaţie, desigur, cu ceea ce am văzut eu în copilărie, cu ceea ce am lăsat la plecare şi cu ceea ce văd când revin la baştină. Pe timpuri Hligenii şi hligenenii arătau altfel: case îngrijite – acum mai toate dărăpănate, îmbătrânite, multe dintre care – părăsite; garduri din piatră, înălţate fără un pic de mortar, care împrejmuiau gospodăriile oamenilor, de ţi se părea că fiecare în parte e o cetate-cetăţuie, acum – risipite, desfundate, îngunoiate... Dacă pe timpuri, sâmbătă de sâmbătă, fiecare gospodar ieşea „la clacă”, având grijă ca porţiunea de drum să fie în ordine, să măture, să strângă, să facă într-aşa fel, ca să nu fie arătat cu degetul, azi dai doar de hopuri, gropi, gunoi şi... lume îmbătrânită de timpuriu, gârbovită, fără dinţi... bărbaţi ciupiţi şi neraşi, chiar şi „cocoane” aghesmuite, de cu noaptea în cap. Mă doare sufletul, amintindu-mi că pe vremuri, în copilăria mea, aşa ceva nu era. Un flăcău văzut beat... nu mai avea trecere. Despre femei la pahar... Doamne fereşte!... Am lăsat o lume frumoasă, pe care, acum, când mai vin, n-o mai văd. Au dispărut horele din mijlocul satului, tradiţiile şi obiceiurile de sărbători – fără pompă, băutură, frigărui, înjurături şi... muncă în dodii, viaţă chinuită. „Schimbări”? Da: primarul vrea, dar nu poate, fiindcă bugetul nu-i permite; lumea, care a mai rămas, tot vrea, dar tot nu poate, pentru că... Astfel de „schimbări”, de fapt, s-au produs nu numai în satul meu de baştină, ci în întreaga Republică Moldova, din care cei cu intelect, apţi de muncă, tineri fug în lumea largă.

33

30 de întrebări de-acasă 5. Care ar fi căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Republica Moldova nu are economie. De la 1989 încoace a fost distrusă şi furată. Care mai de care a profitat de situaţii peste situaţii, unii din partidul comunist, alţii din comsomol, restul – din „la colhoz pe dealul mare”. Peste noapte s-au făcut businessmani, şi-au ridicat palate, acareturi, cu garduri betonate, de 3-4 metri, şi-au procurat limuzine de mii şi mii de euro, au deschis SRL-uri, „afaceri” etc. Din hoţii, coţcării şi minciună, furând. În interes de partid şi de gaşcă „au condus nărodu’ şi ţara spre integrare”, spre „un viitor luminos întru fericirea boborului (mai conduc şi azi!).

Despre o redresare a situaţiei, pe cât înţeleg eu, nu putem vorbi, pentru că... nu avem cap, nu avem voinţă politică, nu se vrea. Situaţia poate fi redresată doar cu respectarea unor condiţii concrete, drastice, prin mare responsabilitate şi contribuţie personală. Nu pentru propria burtă şi fotoliu!

Redresarea trebuie făcută din interiorul sufletului, nu de la tribună, de la microfon, cu „una în gând, alta pe limbă şi pe a treia o fumez”. Cei care sar de pe un partid-partiduţ ca puricele de pe un câine pe altul, doar ca să profite, nu sunt în stare să schimbe ceva în interes de stat, mai ales că „statul”, creat tot de ei, este un fel de votcină proprie.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita această onoare?

Dacă... Nu ar fi cazul de înveşnicit trecutul ori de repetat istoria localităţii natale, pe ansamblu, cred eu, pentru că au fost vremuri grele, multă suferinţă, foamete, deportări, omucideri, multă durere, multe lacrimi. Au fost însă şi zile cu soare, au fost şi oameni vrednici, puternici, de bună credinţă, care au luptat, au muncit, au rezistat, au învins.

Cu mult drag îmi amintesc de mama Hartina, de bunicul Gheorghe, care nu ceda nici un dram din ceea ce credea că e sfânt, de tata, care muncea zi şi noapte şi care, tragic, a plecat la Ceruri...

Cu multă pietate îmi amintesc de talentatul şi înţeleptul nostru dascăl de şcoală – Toma Şaptefraţi, care a picurat din harul dat de Dumnezeu în sufletele zecilor de generaţii, pe urmele căruia am păşit şi eu...

Cu bucurie, dar şi cu strângere de inimă, îmi amintesc de unchiul Mihai Volontir, actorul, omul de cultură... Pe ei, dacă aş putea, i-aş înveşnici, în primul rând. Dacă...

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

34

30 de întrebări de-acasă Cum a murit tata... Cum, într-o toamnă târzie, desculţ, pentru că mama Hartina îmi dusese încălţările la ciubotarul din sat, sărind pe fereastră, am fugit la şcoală. Ochiurile de gheaţă pe care călcam, desculţ, roşeau... Mă gândeam la prima noastră învăţătoare – Epistemia Guzun: ce are să zică, dacă nu mă duc?

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Prietenii, adevăraţii, cred că au o singură calitate: PRIETENIA. 9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Cred că da: am făcut facultate, am cutreierat, ca jurnalist, lumea, un şir de ţări, am avut marea onoare şi fericire să descopăr, zilnic, ceva nou, interesant... oameni, caractere, talente... (dar şi multă ipocrizie, mizerie, fals şi prostie!). Împreună cu soţie-mea, Efrosinia, am crescut şi am educat doi copii minunaţi, frumoşi, harnici, responsabili şi respectuoşi... Am scris, am făcut publicistică, literatură, filme documentare, am editat nişte cărţi...

Am fost înconjurat de oameni cumsecade, prieteni devotaţi, cu care mă mândresc, cărora le port tot respectul.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Am avut-o pe mama Hartina, am avut şi pedagogi buni în şcoala din Hligeni – Epistemia Guzun, Toma Şaptefraţi, Lidia Volontir, Valentina Mocreac, Maria Antonovici, Vladimir Matcovschi, dar şi la Rezina – Petru Nicolai, Zoia Coşciug, Eudochia Bernaz, Pinea Popouţan... O vreme, pe Toma, căsătorit cu tanti Serafima, sora unchiului Mihai Volontir, aveam ciudă, pentru că, nereuşind să intre de-a binelea în clasă, ordona: „Bârcă, la tablă!” Nu-şi lăsa geanta pe masă, că şi dicta: „Scrie!... Analizează!... Pune întrebări clasei!...

Răspunde!” Într-o bună zi însă, am înţeles ce vrea: să fac carte! La Rezina, Petru Nicolai tot aşa proceda. Nici pe învăţătorul de fizică, Pinea Popouţan, nu pot să-l uit. Parcă îl văd, îl aud: „Leahu (cel mai bun prieten al meu şi coleg de bancă, Eugen), explică lumii ce înseamnă circuit închis-deschis.

Bârcă, manualul ştie lecţia pe nota „cinci”, învăţătorul – pe „patru”, iar dumneata ai toate şansele să-l ajungi şi să-l întreci pe învăţător!...” Toţi aceşti mari pedagogi, împreună şi fiecare în parte, aveau un unic „instrument” de atingere a scopului – convingerea prin propriul exemplu.

Ulterior, şi la facultate am avut profesori de elită – Ludmila Rădăuţan, Gheorghe Dodiţă, Dumitru Coval, Vitalie Marin, Ion Dumeniuc, Nicolae Corlăteanu, Constantin Bârliba, Ion Ciocanu... oameni de caracter, talent, înzestrare, cultură şi capacităţi enorme de muncă, muncă, muncă. Profe35

30 de întrebări de-acasă

36

30 de întrebări de-acasă sorul Constantin Bârliba, chiar din prima lecţie de logică, vorbindu-ne despre silogisme, mă ridică, mă întrebă cum mă numesc. Îi spun: „Bârcă”.

Zâmbi şi unde făcu: „Păi, dumneata ştii că suntem neamuri?” Am căscat gura de mirare. „Da, dumneata Bârcă, eu – Bârliba, adică de la ”bâr, oiţă” ne tragem. Ha-ha-ha!...” Au izbucnit în „Ha-ha!” toţi colegii. Am râs şi eu, dar, din acea clipă, Logica mi-a părut şi mai dragă.

Iar la redacţia „Moldovei Socialiste” de pe timpuri am avut onoarea să lucrez îndemnat de oameni cu har deosebit – Vasile Coţofan, Vasile Severin, Victor Mucerschi, Vasile Scutaru, Pavel Cristea... bunul şi talentatul om de litere, scriitorul Mihail Gh. Cibotaru, cu care, ani lungi, am prăşit buchiile scrisului şi pe paginile revistei „Moldova”.

Revista „Moldova” a fost o Casă Mare de creaţie şi talent, cumsecădenie şi colegialitate, pragul căreia l-au trecut sute, mii de oameni de cultură, artă, literatură. Am trecut prin exigenţa scriitorului, secretarului de redacţie, Alexandru Gromov, delicateţea aristocratică a poetului Anatol Ciocanu, seriozitatea şi responsabilitatea domnului Mitrofan Vătavu, bunătatea sufletească a „fetelor noastre” (aşa le numeam noi), Anişoara Gondiu şi Anastasia Rusu-Haraba, măestria fotografică a lui Mihai Potârniche şi Izea Zemşman... Toţi de la „Moldova”!

11. Dacă Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Ziua de 2 ianuarie 1973, Germania... apariţia pe lume a Victoriei, primul nostru copil. Şi chipul luminat al mamei.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi omul de litere Constantin Bârcă?

Ca cetăţean? Că, în mare parte, ceea ce mi-am pus în gând să fac - am făcut în mod cinstit; nu am suferit de carierism, invidie, nu m-am lăcomit la munca altuia, nu mi-am vândut prietenii, nu am călcat în picioare Adevărul, Istoria, Memoria străbunilor, Limba poporului din care mă trag.

Ca publicist? Că nu am trecut „nepăsător şi rece” pe lângă atâtea şi atâtea evenimente, dureri, bucurii, dar şi necazuri întâmplate pe această palmă de pământ, numită Republica Moldova.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

S-o mai am, s-o stăpânesc şi s-o văd împlinită. Cu anii, cu cei dragi, ACASĂ pre nume ÎNTREGIRE. 14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul 37

30 de întrebări de-acasă denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Două decenii? De ce numai două? „Controversa” e de la 1812 încă, a distrus, a spulberat, a făcut mult-mult rău minţii sărmanilor români-basarabeni-moldoveni, a dominat peste suflete, scuipând cu venin de sus, învrăjbind şi înstrăinând.

Limba a fost şi nu poate fi denumită altfel, precum bate vântul în capul unora, decât Limba Română. Istoria Republicii Moldova poate fi denumită doar istoria Republicii Moldova, de la „independenţă şi suveranitate” încoace. Punctul stă sus-sus, pus de ştiinţă, neinventat, nepolitizat, dar se mai vrea curăţat de făţărnicie, ipocrizie, trădare, minciună, interes de gaşcă partinică şi meschin.

15. Care sunt principiile de viaţă ale lui Constantin Bârcă, peste care nu se poate trece în nici un caz? „În viaţă sunt lucruri sfinte de care te poţi apropia doar cu sufletul”, îmi spunea mama Hartina şi eu, pionier cu cravată roşie, revoltat, întrebam: „Care sunt ele, dacă la şcoală directorul ne spune că sfinţi nu sunt?” „Ai să creşti, ai să înţelegi!” îmi răspundea ea. Făcându-mă mare, mi-am dat seama: cuibul de unde ţi-ai luat zborul, limba în care ai rostit prima dată cel mai scump cuvânt - „mamă!” şi neuitarea, revenirea la ai tăi, ACASĂ.

Peste aceste lucruri sfinte, pe care eu le văd ca principii de viaţă, într-adevăr, în nici un caz nu se poate trece!

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Colegii (unii) – da! Chiar şi cei cu care am dormit cândva pe acelaşi pat pliant, am băut din aceeaşi cană, am rupt şi am mâncat din aceeaşi coajă de pâine. Făcându-se mari nacialnici, m-au trădat, de fapt, nu numai pe mine... Prietenii adevăraţi – nu!

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Fără lumină, aer, bucata de pâine, stropul de apă şi împlinire sufletească.

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Politică de partid-partiduţ şi enteres, vorba marelui Caragiale, - nu am făcut! Pentru adevăr – da! Dar a nu face politică, precum cred unii, e tot politică, pentru că e o atitudine a omului faţă de anumite lucruri, acţiuni, întâmplări, oameni, evenimente etc.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

38

30 de întrebări de-acasă Noi nu avem politicieni, avem oameni băgaţi, rătăciţi în politică, în guvernare, grupaţi de anumite scopuri urâte în partide, formaţiuni, fracţiuni... la al treilea cântat al cocoşului - gata să trădeze, să vândă şi limba, şi neamul, şi ţara. Noi avem o sumedenie de aşa-zişi politicieni, promovaţi, tot de noi, din alegeri în alegeri. Într-o astfel de „politică” ei sunt namber uan, după cum s-a exprimat de la tribună un ales al boborului.

Dacă cineva mi-ar demonstra că de la 1989 încoace clasa „politică” de la noi a făcut ceva coerent, util şi de durată, zău că l-aş îmbrăţişa... „Politica” autorităţilor, de la 1989 încoace, e ca o fată cu un picior pe un mal, cu celălalt pe alt mal, îndrăgostită-lulea de propria imagine, de care nu vrea să se despartă, pardon de comparaţie.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Doar revenirea la Ţară, ACASĂ! Categoric!

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Nu are viitor!

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Bârcă?

Dragostea, sinceritatea, deschiderea sufletească, încrederea reciprocă, susţinerea în clipe de cumpănă şi dificultate.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Eu – mai încăpăţânat, uneori poate că prea sigur pe situaţie, nu pot ierta falsul, trădarea... Soţia – exigentă, poate chiar destul de severă, uneori, dar iertătoare, înţelegătoare, tolerantă... o bună gospodină, în multe mă depăşeşte... Copiii: fiica Victoria, după caracter îmi seamănă, harnică, muncitoare... cu caracter. Fiul, Tudor, a luat mult din trăsăturile mamei, dar, uneori, e îndârjit şi încăpăţânat, ca şi tată-său. Ăsta e portretul, dacă-l pot numi aşa.

Cea mai scumpă şi mai mare anexă la acest portret sunt, desigur, nepoţii – Ana, Alexandru (I), Victor, Teo, Alexandru (II) şi Andreea.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber? „Fiind băiet, păduri cutreieram...” scria Mihai Eminescu. De mic, îmi plăcea mult să hoinăresc de unul singur sau cu câinele, Bobu. Toate coclaurile, hăţişurile, toată pădurea până la Alcedar şi până la Nistru, toată Fundătura, Rădiul, Ponoarele... erau ale mele. Şi grădinile de zarzavaturi, desigur, în 39

30 de întrebări de-acasă care ne mai scăpam noi, copiii, de-şi făceau semnul crucii babele şi... ne pomeneau doar de bine. Îmi plăcea şi să citesc. Ajunsesem chiar şi la poliţa cu operele lui Lenin, Stalin... din care nu înţelegeam nicio boabă, dar... altele, mai multe, cu părere de rău, în biblioteca sătească nu erau. Bucurie de nedescris pentru mine a fost când, urcând în podul casei, am dat de o ladă de vechituri, în care am descoperit şi nişte cărţi editate până la 1917. Erau de-ale bunicului Gheorghe. Drept că în ruseşte – Saltâkov-Şcedrin, Krâlov, Turghenev, Cehov, Gogol... din care am prins a citi, la o lumânare, ascuns sub pat, de ochii mamei Hartina, învăţând, în felul acesta, şi ceva ruseşte.

Cu hoinăritul am dus-o bine şi frumos în toţi anii de jurnalism, grădinile vecinilor au rămas în copilărie, cititul s-a mai păstrat, se ţine de mine, pentru că e o boală foarte molipsitoare. Asta e!

25. În casa familiei Bârcă ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Fiecare-i cu gustul său, numai eu – cu al meu. Soţia e o mare bucătăreasă, inventează, găteşte foarte gustos şi frumos. Eu însă, nu sunt prea pofticios, dar de Paşti, bunăoară, o rog să-mi pună pe masă o farfurie de răcituri cu... mămăliguţă. Aşa mă ospăta mama Hartina, fie-i ţărâna uşoară!.. Tot din copilărie duc dorul vărzarelor cu cireşe amare din livada noastră, turtişoarelor cu mac, laptelui de buhai – o băutură din seminţe de cânepă, măcinate la marcoteţ. Numai că astfel de bucate, azi, nu se mai fac...

De sărbători, zile de naştere, cu alte ocazii preferăm un vin bun, de casă, pe care singur îl fac ori prietenii mi-l oferă. Drept că la un pahar de vorbă, personal, pot sta cu prietenii şi cu alte ocazii.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră. Însuratul... Parcă nu, parcă da... că nici până acum nu-mi vine a crede...

Apoi venirea pe lume a primului copil, departe de casă, la Veimar, unde, de bucurie, aruncându-mi privirile la geamul de la etaj, de unde mămica mi-l arăta, am căzut în cazangerie, pentru că lipsea capacul unei fântâni prin care se vărsau cărbunii aduşi de camioane... Eram la redacţie. Toată ziulica m-am zvârcolit, aşteptând marea veste... Sunând la maternitate a mia oară, poate că, aflu că am un fiu... Emoţii, nu-mi găseam locul. Tot atunci intră un cinovnicel. Îi spun noutatea familială, dar el mă întreabă: „De ce anume acum? Redactorul de dimineaţă aşteaptă darea de seamă despre adunarea generală, pe care trebuia s-o scrii!..”

Momente cruciale au fost şi atunci când i-am pierdut pe cei mai dragi, rude şi prieteni, în vârstă, dar şi tineri. Mama Hartina deseori spunea: „Viaţa, dragule, te hurducă, pentru că nu e şosea netedă...”

40

30 de întrebări de-acasă

41

30 de întrebări de-acasă 27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Netemeinicia ştiinţifică şi lipsa coerenţei, când unul vine, se înscăunează, strică tot ce s-a zidit până la el şi... pleacă, făcând drum altui „deştept” din partid; lipsa cadrelor calificate, pentru că cele de mai ieri au plecat, cele noi, bune, prost remunerate – nu vor să lucreze, fug; corupţia, sub toate aspectele ei – o mare pacoste, de fapt, nu numai în educaţie şi cultură, ci pretutindeni. Banul a ajuns „a toate făcător”, inclusiv a cumpărării şi vânzării de suflete vii sau moarte, dacă ne luăm după Gogol.

Ministerele şi miniştrii călători nu trebuie să inventeze biciclete şi roţi, ci să muncească în sudoarea frunţii, să-şi dea seama ce fac, cum trebuie să facă întru schimbare şi îmbunătăţire, nu întru nimicire şi distrugere, zburătăire a cadrelor şi a discipolilor mai capabili şi mai talentaţi ca ei.

Cam aşa îmi imaginez, darea-ar Domnul să nu am dreptate!...

28. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

De una singură – nu! Cu o conducere de papură, răstignită în RăsăritApus – categoric nu!

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv? În Transnistria, decenii şi decenii s-a lucrat mult întru spălarea creierilor, învrăjbire de oameni, mutilare de suflete şi ură faţă de altele şi de alţii, inclusiv, sau poate că în primul rând, faţă de tot ce e românism. În capul mesei a fost cocoţată minciuna şi frica. Da, lumea a suferit mult, au pierit cu miile, fără nicio vină, dar şi pentru că s-a lăsat manipulată, a fost prea credulă. Mă tem că acest diferend transnistrean degrabă nu se va soluţiona.

Pe de o parte, că nu se doreşte, pe de alta, că acolo rusul şi pumnul lui e încă tare, stă ameninţător de asupra capului. În parte, cu vrerea alor noştri.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Multă sănătate, urări de mai mult bine, mai multe bucurii şi succese, pentru că, sunt absolut sigur, le merită, pentru că sunt oameni destoinici şi fac lucruri bune, utile, de laudă, sunt la ei ACASĂ şi asta nu trebuie s-o uităm niciodată!

42

30 de întrebări de-acasă

Rodica Perciun: Un prim pas cu care trebuie s= ]ncepem ar fi redresarea situa\iei [i solu\ionarea problemei legate de managementul stabilit=\ii financiare a statului

Rodica Perciun s-a născut în oraşul Rezina. Este fiica arhitectului Ion Perciun şi profesoarei Aurica Perciun. După Şcoala Medie nr.1 din Rezina a absolvit Facultatea de Management la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM). Câţiva ani este lectoră la Facultatea Relaţii Economice Internaţionale de la ASEM, apoi lucrează la diverse instituţii de rang naţional în calitate de consilieră şi consultantă. Din 2006 este cercetătoare ştiinţifică coordonatoare, apoi şefă a Secţiei Politici Financiare şi Monetare la Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Ministerului Economiei, totodată predă la Facultatea Ştiinţe Economice de la Universitatea de Stat din Moldova. Doctoră în economie din 2001, conferenţiară cercetătoare în domeniul finanţe, monedă, credit din 2011. Autoare a 5 monografii, inclusiv una editată în Germania. Laureată a Premiului AȘM în domeniul social și economic „Paul Bran”, a.2016.

Decorată cu Diploma de Onoare a AȘM. A fost declarată „Savantul Anului” de către Institutul Naţional de Cercetări Economice (a. 2012, 2014).

43

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Rodica Perciun! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Pentru mine noțiunea „acasă” cu sens geografic ar însemna curtea blocului nr. 14 din strada 27 August, unde mi-am petrecut cele mai fericite momente din viață, unde am copilărit cu prietenii și colegii de școală, unde îmi așteptam părinții să se întoarcă de la serviciu. „Acasă” mai înseamnă și ograda bunicilor de pe mamă din Cinișeuți, și casa bunicii de pe tată, Ana, din Pripiceni-Răzeși, raionul Rezina. Anume acolo am înțeles, poate la început inconștient, un alt sens al noțiunii „acasă”. Bunica îmi recita poezia lui Vasile Alecsandri „Rodica”, pe care o învățasem pe de rost, la vârsta de 4 anișori. Iar tata îmi citea propria sa poezie „Acasă”: „Mă-ntorc din nou la tine, sătucul meu din vale,/ Să-mi văd copilăria pe care mi-o păstrezi - / În tufele de vie, în tril de ciocârlie,/ În doina hăulită la stână în amiezi.”

Vor trece ani ca să-l înțeleg pe Lucian Blaga, că „veșnicia s-a născut la sat”.

De aceea pot constata, că noțiunea „acasă” este identică şi cu noțiunea „veșnicie”.

Azi, trăind într-o lume globalizată, „acasă” înseamnă locul unde trăiesc cei dragi și scumpi sufletului tău.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Mama Aurica, profesoară de biologie și tata Ion, cunoscut prin părțile Rezinei ca Ivan Borisovici, arhitect de profesie, dar un îndrăgostit de istorie și poezie, mi-au fost primii și permanenții învățători. În familia noastră, de când am început a înțelege viața, nu țin minte să fi fost divizare în mari și mici, toți erau cu aceleași drepturi. Spre deosebire de alte familii, noi (eu și fratele meu) ne-am adresat părinților, bunicilor cu apelativul „tu”, însă am avut tot respectul și stima față de ei. În familia noastră cartea s-a aflat la loc de cinste și tot cartea este și va rămâne unul dintre cei mai buni învățători.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Știu aproape totul și aș avea multe de spus, dar voi fi laconică. Mama a fost profesoară de biologie în Şcoala Medie nr. 1, actualmente LT „Alexandru cel Bun”. Conform afirmărilor mai multor colegi, dar și din propria experiență, pot spune că mama a fost o profesoară severă, iubea ordinea în toate, astfel elevii se alegeau cu performanțe la disciplina dată. Tata a activat în administrație, la începutul carierei - în managementul urban, iar din anul 1983 a deținut funcția de arhitect-șef al orașului și raionului Rezina.

Astfel, tata este cunoscut ca unul din creatorii orașului modern Rezina, dar și ca poet, publicist, consilier raional și orășenesc. Pentru merite deosebite 44

30 de întrebări de-acasă i s-a conferit titlul „Cetățean de Onoare al orașului Rezina”. Bunicii, după mamă și după tată, s-au născut în perioada interbelică, toată viața au locuit la țară, fiind buni gospodari, dar şi personalități apreciate de consătenii lor.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii? Știți, aș putea să nu mă înscriu în standard, dar am să afirm că adevăratele schimbări au avut loc atunci, prin anii 70-80 ai secolului trecut. Aș spune că Rezina a crescut odată cu generația mea. Anume în acei ani cu toții ne bucuram de dezvoltarea furtunoasă a urbei noastre: cinematograful „Victoria”, Casa de cultură, oficiul poștal, farmacia, magazine, diferite edificii publice, străzi noi asfaltate, etc. Sunt bucuroasă de șoseaua recent reparată Rezina – Orhei. Cred că viitorul Rezinei rămâne a fi încă un viitor. La fel vreau să exprim încrederea că acest viitor va fi unul benefic și reușit. De altfel, o altă cale nici că există.

5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Aici aș avea multe de spus, dar cel mai bine am făcut acest lucru în publicațiile mele (monografii, articole, prezentări la diverse manifestări științifice, studii), unde mi-am expus viziunea asupra mai multor probleme care necesită o redresare și reformă urgente. Succint, aș expune doar o singură idee: situația în care se regăsește economia națională, începând cu anul 2015, este o consecință a lipsei unui management eficient al stabilității financiare sistemice (mă refer la delapidările masive de fonduri, încălcări grave în activitatea bancară, managementul finanțelor publice, administrarea fiscală, pasivitatea Băncii Naţionale a Moldovei). În condiţiile actuale problema asigurării securităţii naţionale şi economice capătă o amploare şi importanţă tot mai semnificative. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii economice a unui stat este starea sectorului financiar al acestuia, capacitatea lui de a finanţa în cantităţi necesare şi în condiţii acceptabile totalitatea actorilor la viaţa economică. Sistemul financiar al unui stat trebuie să-şi asigure existenţa unei „marje de siguranţă” pentru situaţii neprevăzute şi extraordinare, în vederea oferirii, în special autorităţilor publice şi altor agenţi economici, a unei pauze de timp, utilă pentru a răspunde la apariţia oricăror ameninţări posibile şi a preveni, neutraliza, sau cel puţin a minimiza pierderile economico-sociale potenţiale.

Deci, stabilitatea financiară sistemică este un element integrant al securităţii economice şi naţionale. Studierea managementului stabilității financiare sistemice are ca scop analiza şi prognozarea unui spectru larg de factori determinanţi ai stabilităţii sistemului financiar, prin care sunt relevate pericolele şi locurile 45

30 de întrebări de-acasă nevralgice din cadrul funcţionării lui. Stabilitatea financiară sistemică este asigurată printr-un şir de activităţi realizate în sfera financiară, în conexiune cu următoarele sectoare: monetar-creditar, economic, social, financiar internaţional, etc. De aceea, noţiunea şi strategia stabilității financiare sistemice trebuie să fie reflectate şi abordate în conceptul general al strategiei de stat al securităţii economice, precum şi în politica economică, bugetară şi monetar-creditară.

Consider deci că un prim pas cu care trebuie să începem ar fi redresarea situației și soluționarea problemei legate de managementul stabilității financiare a statului.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, numele unor personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita această onoare?

Această întrebare, pe cât s-ar părea de simplă, pe atât este de anevoioasă.

Or, o localitate cu o istorie de peste cinci secole, care pe parcursul anilor a fost hotar de lumi, de state, a fost reședință de comună, voloste, plasă, raion, nu ne oferă un răspuns ușor. Și totuși, personal aș pleda pentru înveșnicirea figurii legendarului Alexa, despre care la 5 februarie, 1495, diacul Matei scria la Iași: „se vinde un sat pe Nistru, la gura Rezinei, anume satul Rezina, unde Alexa a fost vătăman”. Statuia acestui vătăman aș amplasa-o în rondoul (giratoriul) de la intersecția străzilor Orhei, 27 August și Matrosov.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Păstrez în amintire multe evenimente frumoase din copilărie legate de buneii mei (sau mama și tata, că așa îi numeam) Efimia și Vladimir Colesnic, bunica Ana Perciun, primii mei prieteni și colegi, cu care am crescut încă de la grădiniță: Rodica Pânzari, Vica Pazurati, Ion Țurcan, Vitalie Grițco, Lilia Argatu, Slavic Borș (de fapt, erau 2), vecinii noștri Ianic și Roma Burlaciuc. Desigur, nu pot să trec cu vederea și profesorii mei dragi de la Școala nr. 1, am să menționez doar câteva nume: dna Ana Migorean, diriginta, dl Valentin Vizitiu, dna Valentina și dl Nicolae Grițco și toți profesorii, pe care îi respect mult până în prezent.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Fidelitatea, sinceritatea, onestitatea.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Dificilă întrebare! Este cam prematur să fac totaluri. Pentru acest moment consider că am atins nivelul planificat. Am casă, am familie, am serviciu pe plac.

46

30 de întrebări de-acasă 10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile? În primul rând, Bunul Dumnezeu, apoi familia (părinții, soțul Aurel și feciorul Cristian), care mă ajută, înțeleg și susțin în toate încercările mele.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

23 decembrie 2005, ziua nașterii fiului nostru, în ajunul Crăciunului (stil nou), de ce și poartă numele Cristian.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi Rodica Perciun? Știți, mă mândresc cu faptul că trăiesc. Viața este cea mai mare comoară dată fiecăruia dintre noi. Mă mândresc cu fiu-meu Cristian, cu soțul, cu părinții și rudele. Ca cercetătoare mă mândresc cu faptul că am devenit laureată a Premiului Academiei de Știinţe a Moldovei ”Paul Bran”, că lucrările mele sunt citate, sunt invitată să țin lecții publice la universitățile din Moldova, dar și în România.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Sunt încă multe dorințe neîmplinite, dar deoarece doresc să se realizeze, nu pot să le spun.

14. Mai mult de două decenii nu contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Punctele deja au fost puse. S-au expus savanții noștri și cei din exterior, Academia de Științe a Moldovei, s-a expus și Curtea Constituțională, etc.

Dacă atât de mult îl venerăm pe Eminescu, de ce nu-l și ascultăm? Eminescu pe parcursul vieții sale să fi scris doar fraza „Suntem români și punctum!” și rămânea un geniu.

Poporul, marea lui majoritate, demult au înțeles că românii și basarabenii sunt un singur neam și au o singură limbă. Rămâne să mai înțeleagă și unii politicieni, care mai degrabă ar trebui să se numească intriganți. În problema dată nu este atât o neînțelegere, cât o încăpățânare.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţenei şi omului de ştiinţă Rodica Perciun, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Fiecare din noi pe parcursul vieții își determină propriile principii.

Sunt principiile generale ale umanității creștine, adică cele 10 porunci. Mă strădui să le respect pe toate.

47

30 de întrebări de-acasă

Masă rotundă în problemele stabilităţii financiare a Republicii Moldova, organizată şi moderată de Rodica Perciun, dr. în economie, şefa Secţiei Politici Financiare şi Monetare la Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (în centru, alături de directorul Institutului Naţional de Cercetări Economice, dr. habilitat, profesor universitar Alexandru Stratan.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

S-a mai întâmplat, însă nu des.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Spuneam că viața este fericire. Savanții susțin, că dacă vegetația ar dispărea de pe planeta noastră, omenirea ar trăi doar 18 minute. Așa că voi spune: un om nu poate fi fericit fără flori, fără aer, fără apă cristalină, fără cei dragi, care împreună adunate se numesc fericire.

18. Aţi fost / sunteţi implicată în politică?

Nu, și nici nu intenționez.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Sondajele și opiniile publice ne arată continuu, că nu prea avem ce aprecia.

Prea mult stăm pe același loc, prea des se schimbă guvernările, prea multe greșeli, prea multe fărădelegi.

La care, dacă mai adiționăm și lipsa educației și experienței profesioniste ale unor factori de decizie, ne dă dreptul să constatăm faptul unui tupeu total.

48

30 de întrebări de-acasă 20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială? În principiu salvarea (anume așa trebuie să fie tratată situația) noastră depinde doar de noi. Trebuie în sfârșit să învățăm a alege grâul de neghină.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Spre marele meu regret, cred cu greu.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dumneavoastră?

Soarta.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Familie iubitoare, veselă, gălăgioasă, unită, democratică - fiecare în parte (de la mic la mare) cu drepturi egale și fiecare în parte tratat drept o personalitate. Toleranți la neajunsurile fiecăruia, uniți în idei, viziuni și scopuri.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber? În principiu, timpul liber îl dedic lui Cristi, dar mai reușesc să citesc, să privesc un film bun. Deseori, în vacanță - că atunci mai am timp liber mergem în călătorii.

25. În familia Dumneavoastră ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Cele din bucătăria noastră naţională.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Anul 1990 - studentă la Academia de Studii Economice din Moldova.

Anul 1995- tânără specialistă în domeniul economie și management.

Anul 2001 - doctoră în științe economice.

Anul 2005 – mamă.

Anul… urmează….

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Fundamentul educației și culturii rămân „cei 7 ani de-acasă”. Spre marele nostru regret, mai mult de un sfert din populaţia aptă de lucru se află peste hotarele ţării la muncă sau în căutarea unui loc de muncă. Asta înseamnă copii care cresc fără un părinte sau fără ambii, fapt care are implicaţii negative multiple asupra educaţiei şi integrării sociale a acestora.

49

30 de întrebări de-acasă O altă problemă este schimbarea și devalorizarea sistemului de valori, cauzată, în mare parte, de fenomenul exodului de creiere.

28. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

Pe moment – nu! Cu ultimele schimbări în Uniunea Europeană (mă refer la referendumul din Marea Britanie), este foarte greu de spus ce va urma. Însă un lucru cert este, că Republica Moldova nu se va integra în UE până nu se vor face reforme adevărate și schimbări radicale.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dumneavoastră, este acest obiectiv?

El va deveni real atunci când se va dori cu adevărat soluționarea problemei.

Dar pentru aceasta trebuie să existe voință politică și curaj din partea Chișinăului.

Cazuri similare în istorie există. Un exemplu elocvent este Ciprul, care este membru al UE. Un lucru este clar: problema dată este o ancoră legată de picioarele Republicii Moldova, care în orice moment poate să ne ducă în adâncuri.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat cititorilor CUVÂNTUL-ui din regiunea Orhei?

Vreau să închei acest dialog cu un fragment din preferata mea poezie a lui Mihai Eminescu ”Glossă”.

Stimate cititor al CUVÂNTUL-ui!

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, De te cheamă, Tu rămâi la toate rece.

Fie ca visele dumneavoastră de azi să devină realitate, speranțele de mâine – împliniri, iar orice cădere considerați-o un pas înainte! Și nu uitați că acasă este cel mai bine!

50

30 de întrebări de-acasă

Alexei Cem`rtan: La Cob`lea flac=ra credin\ei nu s-a stins niciodat=

Alexei Cemârtan s-a născut în satul Cobâlea, actualmente raionul Şoldăneşti, la 17 martie 1936. A absolvit Tehnicumul de Finanţe şi Credit din Bender, specialitatea finanţist, Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, Şcoala Superioară de Partid pe lângă CC al PCUS, or. Moscova.

Activitatea de muncă a început-o în a. 1955 în calitate de inspector fiscal în raionul Nisporeni. În continuare este şef al Inspectoratului Fiscal din raionul Călăraşi, şef al Direcţiei Financiare din raionul Camenca, şef-adjunct al Direcţiei Finanţe în Agricultură din cadrul Ministerului Finanţelor, şef al Direcţiilor Centrale Finanţe ale Ministerului Agriculturii, Comitetului Agroindustrial, Uniunii Agrarienilor. În perioada 1990-1996 exercită funcţia de prim-viceministru al Finanţelor, comisar general de stat al Gărzii Financiare a RM, iar în anii 1996-2004 pe cea de şef al Vistieriei de Stat - Tezaurul „Depozitarul de Stat al Republicii Moldova de aur, diamante, pietre scumpe şi metale preţioase”.

Decorat cu ordinul „Gloria Muncii”, o medalie a Republicii Armenia pentru ajutorul acordat la lichidarea consecinţelor cutremurului de pământ şi două medalii ale Republicii Moldova. Deţine gradul de funcţie „Comisar general de stat al Republicii Moldova” şi gradul de calificare ”Consilier de stat al Republicii Moldova”, gradul I, clasa I.

51

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Alexei Cemârtan, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea „acasă”?

Am plecat din sat mai mult de 60 de ani în urmă. La început ”acasă” însemna pentru mine baştina. Acum - casa în care trăiesc, familia, copiii, nepoţii şi strănepoţii, prietenii. Aflându-mă deseori în delegaţii peste hotare, când zic „acasă” subînţeleg Moldova. Noţiunea dată o mai identific şi cu limba, neamul, ţara, tricolorul.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Fireşte, pe primul plan rămân părinţii, prin bunătatea, omenia, credinţa lor în Dumnezeu. Un rol important l-au jucat consătenii, rudele apropiate.

De mic copil le ajutam părinţilor în gospodărie. În copilăria mea nu erau colhozuri, fiecare ţăran îşi lucra singur pământul, din care se hrănea. Astfel, am învăţat o sumedenie de lucrări utile de la părinţi şi consăteni.

O mare influenţă au avut profesorii. Îi ţin minte foarte bine pe învăţătorii Alexandra Odobescu, Feodor Maluda, Alexandru Barcari, Vasile Cemârtan.

Mai târziu m-au ajutat mult să învăţ limba rusă şi să însuşesc profesia de finanţist profesorii de la Tehnicumul de Finanţe şi Credit din Bender Elena Halina, Galina Mincenoc, Ion Stoianov, Ion Motornâi, directorul Ion Dodin ş.a.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Părinţii şi buneii mei au fost oameni cu demnitate, binevoitori, credincioşi, au avut familii numeroase, care se îndeletniceau cu agricultura.

Străbunelul Ion Cemârtan prin anii 1880-1905 a fost preot în sat la biserica de lângă Stejarul lui Ştefan cel Mare, sau cum se spunea oficial, Cobâlea Nouă. Bunelul Dumitru Cemârtan a participat la Primul Război Mondial, a fost grav rănit, s-a întors acasă, iar în 1915 a decedat. Bunelul din partea mamei, Grigore Lesnic a fost printre gospodarii de frunte din sat.

Tata Pavel şi mama Ana Cemârtan au fost oameni de rând, născuţi şi crescuţi în vremuri grele. În viaţa comunităţii participau de rând cu majoritatea consătenilor, funcţii de conducere nu au deţinut.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Prin anii 70-80 ai veacului trecut se părea că satul înfloreşte, erau multe persoane tinere, se construiau case, obiective social-culturale, se reparau drumurile. Apoi a urmat stagnarea, perestroika, criza economică, mulţi tineri 52

30 de întrebări de-acasă au plecat peste hotare în căutarea unui trai mai decent. Oamenii rămaşi şi casele au îmbătrânit. Dar sunt şi unele semne care insuflă speranţă, sătenii s-au ales cu câte 2-3 ha de pământ, însă mulţi dintre ei nu reuşesc să se descurce în condiţiile noi şi Cobâlea a început să degradeze.

5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile de redresare a situaţiei din economia naţională a Republicii Moldova?

Absorbţia raţională a fondurilor europene, o colectare mult mai bună a taxelor şi impozitelor, precum şi distribuirea surselor financiare ale statului la investiţii, nu la cheltuieli, ar fi cele mai bune soluţii pentru ameliorarea economiei ţării noastre.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit, cumva, în istoria localităţii natale unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita această onoare?

La Cobâlea flacăra credinţei nu s-a stins niciodată, fapt care a favorizat apariţia mai multor personalităţi notorii. Biserica a fost un izvor de lumină în toţi anii grăbitului şi halucinantului secol XX, inclusiv şi datorită părintelui Ioan Sochircă. Cobâlea a dat ţării multe personalităţi notorii: academicianul Simion Cibotaru şi poetul Arhip Cibotaru, artista de operă Tatiana Lisnic.

Aceste nume deja sunt înveşnicite în istoria satului şi memoria sătenilor.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Desigur, chipurile părinţilor, fraţilor, dar şi casa noastră situată la vreo 50 de metri de pădure, mahalaua noastră, Valea Grosului, caii, primele lecţii de călărie... Îmi amintesc cu deosebită plăcere de sărbătorile frumoase - Crăciunul, Paştele, Hramul, când la noi veneau în ospeţie fraţii, surorile tatei şi ale mamei din Cuşmirca, Olişcani, Valea Norocului. La masă se serveau bucate gustoase, vin, se colinda, se ura şi se cânta. Îmi plăceau clăcile organizate, când oamenii îşi ridicau case, efectuau alte lucrări unde era nevoie de multe braţe de muncă.

Cu un respect deosebit îmi amintesc de vecinii noştri Sofroni şi Eudochia Odobescu, Lucheria şi Vasile Crudu, Nicolae şi Eugenia Vieru, care se bucurau sincer de succesele noastre şi se întristau când ne confruntam cu neplăceri. În anul 1952 am absolvit şcoala de 7 ani din Cobâlea şi am plecat să-mi continui studiile la Tehnicumul de Finanţe şi Credit din Bender. La început 53

30 de întrebări de-acasă îmi venea foarte greu pentru că toate obiectele se predau în limba rusă. Am avut noroc de profesoarele moldovence, care după ore ne traduceau lecţiile respective în limba noastră. La absolvirea tehnicumului deja ne descurcam uşor cu limba rusă. Atunci primeam o bursă de vreo 20 de ruble. De acasă nu aveam aproape nici un ajutor, pentru că părinţii primeau pe an pentru munca în colhoz circa 100-120 de ruble. Ne trimiteau uneori câte un săcuşor de pesmeţi şi cu aceasta trăiam şi învăţam. În timpul vacanţei de vară ne dădeau bursa pe 2-3 luni înainte, mai lucram căruţaş în colhoz şi cu aceşti bani îmi cumpăram îmbrăcăminte.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Calităţile pe care ar fi bine se le posede un prieten sunt multe, dar eu în prim plan pun omenia şi reciprocitatea.

Extrem de importantă pentru menţinerea unor interacţiuni sănătoase este loialitatea. Fiecare om face greşeli şi este foarte important când cei din preajmă înţeleg, pot să ierte şi să susţină depăşirea problemelor.

Dacă-ţi tratezi cu bunătate şi respect prietenul, poţi să speri la o atitudine reciprocă.

Un prieten adevărat este acela care te acceptă aşa cum eşti, pe care te poţi baza oricând, singur, desigur, procedând la fel.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Da, pe deplin.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Am avut fericirea să am în preajmă tot timpul oameni buni, care m-au apreciat, m-au sfătuit şi m-au susţinut. Au fost foarte mulţi şi când am lucrat la Nisporeni, Călăraşi, Camenca, la Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanţelor. Mă închin în faţa lor.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Cele mai fericite momente ţin de naşterea feciorilor, de asemenea naşterea nepoţilor şi strănepoţilor. Dacă ar fi posibil de mai trăit odată viaţa, n-aş schimba nimic.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi Alexei Cemârtan? În primul rând cu profesia de finanţist, care mi-a permis să particip activ la multe evenimente ce ţin de dezvoltarea Moldovei. Mulţi ani am luat parte 54

30 de întrebări de-acasă la prognozarea economiei naţionale şi traducerea acestor planuri în viaţă.

Fireşte, mă mândresc mult cu familia mea.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

De a-mi trăi bătrâneţile într-o Moldovă înfloritoare, alături de oameni fericiţi. Sunt nevoit să constat, că Moldova are încă foarte mult de făcut pentru ca visul meu să se împlinească măcar parţial.

14. Mai mult de două decenii nu contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Pe cât de simplă pare la prima vedere problema, pe atât este şi de complicată. Pe vremurile lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi până în anii 1855-1860 meleagurile noastre erau în componenţa Statului Moldova. Oamenii vorbeau în limba moldovenească. Buneii, părinţii mei au vorbit în limba moldovenească, în această limbă vorbesc şi eu.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului Alexei Cemârtan, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Fă bine celor dragi, dar nu-i fă dependenţi de tine. Manifestă-ţi compasiunea faţă de cei săraci şi nu aştepta nimic în schimb. Respectă părerea celuilalt, chiar şi când este contra afirmaţiilor tale. Iartă nu pentru că nu ai avea dreptate, ci pentru a fi liber. Caută mereu dialogul pentru a înţelege, a cunoaşte şi construieşte ceva solid. Nu-ţi uita prietenii, chiar dacă te-au neglijat şi consideră anii care au trecut precum o zi. Lasă-te ajutat (corectat), căci nimeni nu s-a născut sau este perfect. Cere iertare atunci când greşeşti.

Doar acela care are pacea, speranţa, iubirea în inima lui, le poate oferi şi celorlalţi. Nu cântări ceea ce oferi tu şi cât îţi oferă el, important e ca tu să oferi totul fără a cere nimic. În tot ceea ce faci, scopul să fie mereu acela de a da viaţă. Nu este important cum sunt alţii, ci cum eşti tu. Iubeşte ceea ce eşti, ceea ce faci şi pe cei, pe care îi întâlneşti zilnic. Acceptă omul în totalitatea lui, nu doar parţial, pozitiv. Ai o singură viaţă, trăieşte-o cu demnitate, curaj şi înţelepciune. Aceste principii au fost pentru mine călăuză în viaţă.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Singura prietenie adevărată este cea care s-a născut fără motiv. Implicarea efectivă şi sacrificiile pe care le faci de bună voie sunt, din punctul meu de vedere, piatra de temelie a unei prietenii adevărate. Prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de 55

30 de întrebări de-acasă nimeni şi de nimic. Indiscutabil, cel mai bun şi adevărat prieten în viaţa mea a fost soţia Lidia, cu care am trăit împreună 55 de ani, am crescut şi educat doi copii. În afară de aceasta am avut doi prieteni din copilărie şi până la adâncă bătrâneţe - Antip Surugiu şi Dumitru Prisăcari. O viaţă întreagă am trăit într-o înţelegere reciprocă.

Da, prietenii nu întotdeauna procedează aşa cum aşteptăm, ne supărăm, dar, peste un timp, înţelegem că ei au fost motivaţi să procedeze anume aşa. Am suferit foarte mult când am trecut prin asemenea momente, dar până la urmă am iertat.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Cred că un om nu poate fi fericit dacă îşi atinge scopurile fără a depune eforturi. Fericirea care vine fără strădanii de obicei nu prea este apreciată.

Pentru a fi fericit e necesar să fii responsabil de tot ce faci.

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Nu m-am implicat direct niciodată în activitatea unui partid. Ca cetăţean particip la alegeri.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de guvernanţii de la Chişinău din ultimele decenii?

Deloc nu-mi place faptul că de la independenţă au trecut mai mult de două decenii, dar nicidecum nu ne putem decide ce fel de stat, societate vrem să edificăm. Contextul politic regional cere reievaluarea de către guvernanţi a priorităţilor de politică internă şi externă. Instabilitatea politicii interne, lipsa unui consens naţional afectează foarte mult situaţia din ţară. Este necesară reformarea platformelor de dialog dintre reprezentanţii instituţiilor publice şi societatea civilă. Susţinerea iniţiativelor asociative, încurajarea dezbaterilor publice şi aprecierea corectă a recomandărilor experţilor neafiliaţi politic reprezintă alţi factori de care ar trebui să ţină seama guvernările, dar şi partenerii externi ai Republicii Moldova. Avem nevoie de multă transparenţă în ce priveşte activitatea autorităţilor de toate nivelele.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Devenind un stat suveran, Republica Moldova a demontat sistemul administrativ de gestionare a economiei centralizate, dar nu a reuşit să creeze în loc un alt sistem eficient. Cel mai grav, în opinia mea, este că la noi nu a 56

30 de întrebări de-acasă

În cadrul delegaţiei Republicii Moldova la negocierile de procurare a utilajului pentru combinatele de şampanie din ţara noastră. Germania, 1989.

Alexei Cemârtan - al treilea din stânga. fost determinat un consens naţional privind viitorul ţării, direcţiile generale de dezvoltare politică, economică, socială a ei, care să devină prioritare pentru toate formaţiunile politice, toată societatea.

Din acest impas Moldova ar putea fi scoasă de o coaliţie puternică de politicieni realişti, responsabili şi capabili să pună interesele ţării mai presus de cele personale şi de grup. Iar interesele principale ale Republicii Moldova astăzi sunt: dezrădăcinarea corupţiei, modernizarea şi creşterea competitivităţii economiei autohtone, integrarea ei în comunitatea europeană şi stabilirea unor relaţii trainice reciproc avantajoase cu alte ţări, mai ales cele din vecinătate.

21. Credeţi în viitorul ţarii cu numele Republica Moldova?

Din punct de vedere constituţional şi moral suntem datori să credem.

Doresc ca Republica Moldova să rămână un stat independent şi integru.

Sper să ajung să văd Moldova o ţară prosperă, cu cetăţenii săi reveniţi acasă şi muncind pentru ţara noastră.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Cemârtan?

Ne-am cunoscut cu viitoarea soţie, Lidia, când învăţam la Tehnicumul 57

30 de întrebări de-acasă de Finanţe şi Credit. Ea era orfană, părinţii decedase în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Era şi a rămas sinceră, puternică, binevoitoare.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Ne-am căsătorit în 1955, după absolvirea tehnicumului. Împreună am crescut şi am educat doi feciori, Iurie şi Pavel. Liantul familiei noastre a fost anume soţia. Feciorii au câte două facultăţi, sunt stimaţi de toţi care-i cunosc.

Iurie este un profesionist apreciat în domeniul construcţiilor, lucrează în mun. Chişinău. Pavel a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, unde un timp a fost lector. În prezent locuieşte în Marea Britanie, este doctor în ştiinţe, activează în Londra.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber? În anul 1998, fiind deja de vârstă pensionară, am luat parte activă la constituirea Asociaţiei obşteşti a veteranilor muncii din domeniul finanţelor publice din Moldova „Veteran financiar”. De atunci şi până în prezent sunt preşedinte al Consiliului de Administrare al acestei Asociaţii, care are scopul de a ocroti drepturile şi interesele veteranilor, a asigura o situaţie meritată în societate, a spori rolul lor în viaţa sociala, economică şi culturală din ţară. În afară de aceasta, mai mult de zece ani sunt preşedintele comisiei de revizie a Asociaţiei obşteşti a organizaţiilor veteranilor din Republica Moldova. Aşa că practic timp liber nu am.

25. În casa familiei Cemârtan ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Zeama de găină, sarmalele, friptura cu mămăliguţă şi brânză de oi, plăcintele, colţunaşii. Din băuturi preferăm sucurile şi vinul sec moldovenesc.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Absolvirea tehnicumului şi a facultăţii, primii ani de muncă la Nisporeni, căsătoria şi naşterea feciorilor, primirea primului apartament.

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Moldova? Începând cu anul 1991, sistemul educaţional a suferit transformări cardinale. Dar, cu părere de rău, pe lângă tendinţele pozitive sunt şi foarte multe probleme, generate în primul rând de criza politică, economică şi socială din ţară.

Actualul sistem de protecţie a copilului, mai ales a copiilor cu dizabilităţi, pentru care internatele erau unica soluţie, mi se pare foarte vulnerabil şi 58

30 de întrebări de-acasă

Omagiat de colegi imperfect, pentru că nu oferă serviciile sociale necesare acestor categorii.

Modalitatea de optimizare a şcolilor a condus la aceea, că mulţi copii au rămas în afara şcolii. Şi cultura din Republica Moldova suferă din cauza lipsei unei politici bine chibzuite în domeniu pe termen lung la nivel naţional şi regional.

Instituţiile care au menirea de a promova valorile culturale se menţin pe linia de plutire în mare parte datorită finanţărilor din partea organizaţiilor internaţionale, investiţiile şi contribuţiile statului în acest domeniu fiind umilitoare.

28. Credeţi ca Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

Geografic noi suntem în Europa. Dezvoltarea de mai departe a ţărilor de pe continentul european decurge aşa, încât ţara noastră nu poate să rămână în afara acestui proces. Sunt ferm convins că Moldova are toate şansele să se integreze în Comunitatea Europeană şi să trăiască conform standardelor europene.

29. Una din problemele-cheie ale Republicii Moldova este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

59

30 de întrebări de-acasă Diferendul transnistrean diferă de celelalte conflicte care au apărut după prăbuşirea URSS pentru că nu are la bază motive etnice sau religioase. Eu cred că se apropie timpul când cei de la Tiraspol vor înţelege că statutul de marionetă într-un joc politic n-are viitor. Iar la Chişinău vor înţelege că până nu va deveni stat unit, Moldova riscă să rămână un stat de categoria a doua.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Stimaţi pământeni şi colaboratori ai săptămânalului CUVÂNTUL! Sunt nespus de bucuros de această posibilitate de a-mi expune aici gândurile.

Vreau să vă transmit tuturor: să fiţi sănătoşi, să aveţi în preajmă totdeauna oameni buni, capabili să vă dea o mână de ajutor la nevoie, să studiaţi şi să cunoaşteţi istoria adevărată a neamului, să apăraţi valorile poporului nostru. Să obţineţi realizări însemnate şi să vă bucuraţi de ele!

60

30 de întrebări de-acasă

Eugen Statnic: Pentru mine mai important= a fost |ara, [i nu regimul Eugen Statnic s-a născut pe 30 iunie 1929 în s. Pripiceni-Răzeşi, judeţul Orhei. A crescut în sudul Basarabiei, la baștina părintească. După refugiul din 1944, absolvă Politehnica din Timișoara. Activează în România, obținând succese remarcabile în construcția de televizoare (1960-80). Apoi – și în Apus (1982-2011), devenind un specialist de talie mondială în electronică, domeniul Surse şi sisteme de lumină. Istoric autodidact (cu o bibliotecă de unicat, dar şi cu abilităţi şi cunoştinţe unice în domeniu), a publicat în România (2014) şi în Republica Moldova (2015) sinteza istorică „Părinţii războaielor”. Este inițiatorul și susținătorul financiar al editării lucrării de popularizare „Din istoria veche a Basarabiei” (Bacău, 2014). Ajunsă şi în Republica Moldova, cartea a generat un mare interes, fiind apreciată cu premiul Salonului de Carte de la Chişinău (2015). Aceasta l-a determinat să pregătească o ediţie aparte pentru Basarabia, completată, dar și cu un tiraj care, potrivit dlui Statnic, să ajungă „pentru toate bibliotecile, şcolile şi bisericile româneşti dintre Prut şi Nistru, întru luminarea tineretului, ca el să cunoască trecutul Basarabiei, în spiritul adevăratei istorii a ei”. „Eu mă consider sufleteşte „răzeş din Orhei”, care, exact după 80 de ani (1931-2011), am revăzut locul naşterii, satul Pripiceni-Răzeşi, pe care îl purtam în suflet aşa cum l-am cunoscut din povestirile mamei mele, Nadejda (1900-1997), prima mea învăţătoare, enciclopedia mea, căreia îi datorez viaţa, sănătatea, lumina minţii şi puterea sufletului, adică totul”, afirmă dl Eugen Statnic într-o scrisoare către CUVÂNTUL. 61

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Eugen Statnic! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Pentru mine “acasă” înseamnă locul unde am văzut lumina zilei şi am făcut primii paşi pe lungul drum al vieţii, locurile de care se leagă primele amintiri. Din povestirile mamei știu de Pripiceni, de Trifeşti, unde rude ne erau familia preotului Emilian Barbăroşie şi verişorii Cleopatra, Nil şi Lidia; de Scorţeni, unde preoteasă era sora tatălui meu, Larisa, soţia preotului Mârza şi verişoara Lilica-Agnes; de Chiştelniţa, de unde se trăgea profesorul de teologie Ilie Tocan, cu soţia Raisa şi băieţii Nicolae, Victor şi Leonid, cu care am fost prieteni toată viaţa de după refugiul din 1944. Ştiu de Cinişeuţi, de Saharna, de Pecişte şi Olişcani, de Horodiştea de lângă Țâpova, dar și de “călugării din stânca Nistrului”, unde după 80 de ani m-a condus dna Iftodi din Lalova, în toamna lui 2011.

“Acasă” este pentru mine casa în care m-am născut, lângă frumoasa biserică din Pripiceni, unde am fost botezat la 1 iulie 1929 şi unde azi păstoreşte părintele Serghei Cozma Botnari din Mateuţi şi care în fiecare duminică citeşte în pomelnic numele preotului Arcadie (1893-1982), tatăl meu care, timp de șapte ani (1924-1931) a preoțit la Pripiceni, iar mama a fost învăţătoare la şcoala primară din sat. Peste patru ani, în septembrie 2015, am revăzut, cu emoţie, încă o dată Pripicenii, unde, împreună cu profesorul Vasile Şoimaru am participat la o slujbă în biserica nu prea plină cu enoriaşi. Sufleteşte, pentru mine Pripicenii sunt “acasă”, ca şi Orheiul, dar şi toată Basarabia.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Mama a fost primul meu dascăl, învățător, profesor şi prima mea enciclopedie, o enciclopedie vie, cu multe pagini nescrise. O chinuiam pe mama cu zeci de întrebări zi de zi şi an de an, de când mă ştiu. Noi am fost patru copii: Larisa (1921), Valeriu (1923), eu (1929) şi Victoria (1941). Cum în anii 1933-1936, înainte de a merge la şcoală, cei mai mari erau la liceu la Chișinău şi, respectiv, Bolgrad, eu eram “singur” acasă şi am beneficiat de toate cunoştinţele mamei.

Mama a fost şi primul meu profesor de istorie, căci anume de la dânsa am cunoscut legendele biblice, viaţa lui Hristos, dar şi legendele vechilor greci, adică legendele olimpice: Samarineanul milostiv, Neputinciosul din Capernaum, Nunta din Cana Galileei, Muntele Golgota, Grădina Ghetsimani; eroii de la Troia, despre cele șapte minuni ale lumii, Sparta, Atena, Maraton şi Olimpia, cu toţi zeii… Și toate acestea – înainte de a merge la şcoală, pe 15 septembrie 1936. Răbdarea mamei mi-a dat temelia cunoaşterii şi mi-a turnat în suflet pentru totdeauna bunătatea şi mila.

62

30 de întrebări de-acasă

În septembrie 2015, la Pripiceni, participând la o slujbă în biserica unde a slujit tatăl meu şi unde am fost botezat.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Părinţii, bunicii şi străbunicii mei sunt toţi din sudul Basarabiei, eu tot de la mama ştiind multe despre ei, doar că acestea le-am aflat mult mai târziu. Pe linie paternă, toţi înaintaşii au fost preoţi, începând cu Grigore (1780-1831), care, la 1806, a venit cu armata lui Kutuzov ca preot militar, iar după război a fost răsplătit cu o moşie de 60 de desetine la Eschipolos, un sat moldovenesc de pe malul lacului Sasâc, la sud de vechiul orășel Tatarbunar, acolo unde se termină Valul lui Traian (el începe la Prut, lângă Vadul lui Isac și, după 127 km, ajunge la Sasâc). Cum la fiecare sfârşit de limes / sistem de apărare roman era statornicită cel puţin o cohortă într-un castru (lagăr) militar fortificat, este sigur că acest castru s-a aflat pe vatra satului Eschipolos. O jumătate a acestui nume e turcească (eski = vechi), iar alta – grecească (polos / polis = oraş), ceea ce ne spune că la 1484, când 63

30 de întrebări de-acasă turcii au cucerit Chilia şi Cetatea Albă, localitatea exista.

Am scris mai mult despre Eschipolos şi Pripiceni, aceste două sate fiind baștina sau patria mică a străbunicilor mei şi a mea. Copiii şi nepoţii mei sunt apatrizi, adică ei nu mai au patrie, deoarece, actualmente, şcoala şi societatea din mai multe ţări europene elimină din educaţie sentimentul apartenenţei etnice şi legătura sufletească cu patria, urmărindu-se minimalizarea rolului credinţei şi al conştiinţei naţionale… Se cheltuie zeci de miliarde pentru a se ajunge la o societate numită “multi-culti”, un om fără rădăcini, fără opinie, fără cunoştinţe de istorie, un individ incult, ateu, fără aspiraţii, o marionetă pe scena politică, uşor de manipulat. Mediile audio-vizuale fac educaţia pe această linie a turbo-capitalismului dominat de o oligarhie financiară, care poartă necontenit războaie, chipurile, întru apărarea păcii, distrugând ţări întregi şi omorând milioane de oameni nevinovaţi pentru a impune regimurile dorite, marionete pe scena mondială. În neamul meu s-au amestecat români moldoveni dintre Prut și Nistru, ruşi (veniţi în Basarabia după 1812 pentru a se simţi aici stăpâni), o prinţesă poloneză, un profesor german, dar şi români dintre mocanii / ciobanii din părțile Sibiului, care, după anul 1300, au devenit locuitori băştinaşi, mai ales în câmpia Chiliei, dar şi în tot Bugeacul, ba chiar până la Bug, Nipru, în Crimeea şi Caucaz. Și nu numai ca transhumanți, adică păstori care se mutau sezonier cu turmele lor spre locuri cu pășune mai mănoase, ci și ca locuitori aşezaţi în sate vechi şi sălaşe / aşezări vremelnice. Ei trăiau / trăiesc de peste 25 de generaţii la Dunărea de Jos, de la Giurgiuleşti pe Prut până la Palanca pe Nistru… la Vulcăneşti, Colibaşi, Cartal, Babele, Frecăţei, Împuţita, Barta, Cişmeaua Văruită, Potcoava, Băneasa, Fântâna Zânelor, Valea Perjei, Dumitrești, Eschipolos, Mahala (Noul Caragaci), Sărăria, Sărata, Satul Nou, Frumușica, Minciuna sau Furata, Plăcinta, Roșia. Dar acolo existau și câteva sate cu nume turcești: Erdec-Burnu, Ceamașir, Hagi Curda, Cioburciu, Buduri, Cioara-Mârza, Kizil, Anadol, Kitai sau Batâr, ca și unele rebotezate, după 1812, cu nume rusești: Borisovca, Furmanca, Pocrovca, Novo Selivca sau Cosa.

Dacă aş fi copilărit doar la Pripiceni, aş fi știut numai româna, aşa cum o vorbeau, cu 90 de ani în urmă, răzeşii respectuoşi faţă de mazili. Grație însă faptului că am copilărit în sate sud-basarabene, am învăţat de la alți copii, cât de cât, să vorbesc și în alte limbi: bulgăreşte (în anii 1932-´35) – la Cuporani (azi Rivna), dialectul hahol al limbii ucrainene (anii 1935´39) - la Martaza; nemţeşte (în 1939-´41) – la Sărăria. Sub ocupația din 1940-´41 a trebuit – în şcoala deja sovietică – să învăţ, timp de un an, și limba ucraineană (oficială), iar limba rusă am început să o învăț la Tighina, continuând, în anii 1941-´44, la Chişinău, chiar în curtea Liceului „Bogdan 64

30 de întrebări de-acasă Petriceicu Haşdeu”: în pauză elevii orăşeni conversau ruseşte, ca noi, colegii lor de clasă, veniți de la ţară, să nu fi înţeles chiar totul…

Mi se pare necesar și util să mai relatez ceva despre unele detalii privind învățământul din Basarabia, căci, ca și multor altor, mi-a influențat decisiv viața ulterioară. La liceul menționat aveam colegi cu nume autentice basarabene, uneori și pitorești: Mămăligă, Mălai, Castravete, Chistol, Roadedeal, Hrib, Scurtu, Chioru, Barbăroşie, Plămădeală, Plăcintari, Morari, Ciubotari, Botnari, Crivăț, Caisân, Gobjilă, Ciomârtan, Costin, Țanțuc, dar şi Bobicov, Nevzorov, Soloviov, Melnic, Tcacenco, Arzamasov. Precum vorbesc aceste nume, majoritatea elevilor Liceului „B.P. Haşdeu” erau din familii de români moldoveni din Basarabia – inclusiv copii de gospodari de la ţară, dar, evident, și de preoţi, și de învăţători. Poate, cam 20 la sută erau basarabeni care aveau ca limbă maternă rusa și aparțineau, în mare parte, la intelectualitatea orăşenească de cultură clasică rusă, intelectualitate care, aş zice, era nu numai integrată în societatea românească, ci și de orientare net anticomunistă. Învățau cu noi și câțiva găgăuzi, ei fiind de orientare românească, unii proveneau din familii bilingve. Am avut şi câțiva colegi din Vechiul Regat, mai ales din Oltenia (Diaconescu, Văgâi, Buzuloiu). Nefiind tocmai tari la învățătură, ei toţi, nu pricepeam de ce, erau bursieri, ceea ce provoca nemulţumirea noastră, a elevilor care îndeplineam primul criteriu legal de obţinere a bursei – media anului şcolar – , dar nu o aveam, totuși… Încă o dovadă a faptului că învățământul secundar în Basarabia (licee, şcoli normale) era de calitate. După 1944, câţiva ani am comunicat intens cu foştii colegi de la fostul nostru liceu „B.P. Haşdeu”. De la ei știu precis că aproape toţi au devenit premianţi la liceele din Muntenia, Oltenia, Transilvania, unii chiar premianţi absoluţi, și nu în niște comune oarecare, ci la Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Cluj şi Braşov… nemaivorbind de Târgu Jiu, Piteşti, Buzău sau Focşani. Elevii noştri aveau succese deosebite, mai ales la materie de cultură generală: limba română, istorie, geografie și „dexterități”, precum erau numite muzica, desenul, sportul şi limbile străine. (Eu, bunăoară, în anul 1944 vorbeam cursiv rusa, ucraineana, bulgara şi germana, iar la absolvirea liceului însușisem bine şi franceza, italiana, studiate facultativ, ba făcusem și latina pe parcursul a șase clase. Engleza am învăţat-o în timpul cursurilor de limbă rusă, devenită, în România de după 1948, obligatorie şi în instituțiile de învățământ superior.)

Așadar, din anii de şcoală făcuți în Chişinăul de până la 1944, am plecat - și nu e vorba doar de subsemnatul - cu o pregătire foarte temeinică, care, precum ziceam, ne-a ajutat să fim fruntași în unele privințe și după refugiu, chiar întrecea nivelul de atunci în unele astfel de școli din Vechiul Regat și din 65

30 de întrebări de-acasă Transilvania. Faptul se explică în mare parte, cred, prin aceea că noi eram mult mai puternic motivați pentru a obține cunoștințe cât mai temeinice. Deoarece ne dădeam bine seama că fără astfel de cunoștințe, chiar dacă nu ar fi venit urgia din 1944, nouă, unor tineri din Basarabia – o provincie nu numai că periferică, ci și doar nu demult revenită acasă, ba încă și fiind una care rămânea puternic influențată de elementele subversive cominterniste – ne-ar fi fost nu tocmai ușor să ne afirmăm, să concurăm cu absolvenții liceelor din Vechiul Regat. Iar după ce, în 1944, ne pomeniserăm refugiați, această din urmă împrejurare a devenit absolut indiscutabilă. Dar nivelul intelectual relativ înalt al multor tineri basarabeni de atunci se explică, fără nicio îndoială, și prin influența benefică din partea culturii clasice ruse. Căci, chiar dacă, după Unire, acei tineri au avut norocul de a nu mai trăi nemijlocit în spațiul acestei culturi, valorile ei îi influențau – cu deosebire, prin contactele cu marea pleiadă de basarabeni care își făcuseră studiile în Rusia și, deci, aduseseră cu ei foarte multe din cultura clasică rusă. Și e de datoria tinerilor de azi și de mai apoi ca să cunoască bine șirul acestor mari nume de compatrioți (ca și faptele lor nobile): Constantin Stere, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan, Vasile Stroiescu, Pavel Gore, Vladimir Herţa, Petre Cazacu, Ion Pelivan, Ioan Halippa, Nicolae Casso, fraţii Alexandru şi Carol Cotruţă, Ştefan Ciobanu, Daniel Ciugureanu, Elena Alistar, Petru Corobceanu, Alexei Mateevici, Emanuil Catelli, Gurie Grosu ș.a. Toţi aceștia au activat, au luptat, au votat cu preţul vieţii, la vremea tulbure de după declanşarea revoluţiei, în anii de teroare bolşevică 1917-´18 în Basarabia. Până şi marii boieri basarabeni, despre care Nicolae Iorga zicea că sunt rusificaţi, au fost cu neamul şi patria: D. C. Moruzi, A. Murafa, N. Zubcu-Codreanu, Z. Ralli-Arbore, Constantin Cristi, Pavel Dicescu – o adevărată nobilime… Întrucât întrebarea la care răspund acum e despre strămoși, consider potrivit să aducem aici la cunoștința tinerelor generații – şi cu ajutorul unor date concrete, statistice – ceva informație despre condițiile în care românii moldoveni din Basarabia au trăit, după ce Imperiul Rus a înghițit partea de est a Moldovei istorice.

La 1810 românii constituiau 90% din populaţia Basarabiei, iar rutenii şi lipovenii - mai puţin de 7%, sau 33 mii de suflete. Deci, între Nistru şi Prut ruşi încă nu erau „nici de sămânţă”. Primii ruşi care au început să se așeze în vechea Moldovă au fost dintre cei veniți cu armata lui Kutuzov şi Ciceagov. Este drept că nu puțini ruşi ajungeau și anterior în Basarabia, dar întotdeauna veneau cu război. Așa a fost în: 1711, 1735-´39, 1768-´74, 1787´92, 1806-´12, 1828-´34, 1848-´49, 1853-´56, 1877-´78, 1914-´18, 1940-´41, 1944-´45. Am numărat zece războaie ruso-turce (dar unii istorici vorbesc de 13 sau chiar 15 asemenea războaie) când zeci şi sute de mii de soldaţi 66

30 de întrebări de-acasă înfometaţi, vara şi iarna, au tăbărât peste Basarabia şi întreaga Moldovă, au sărăcit poporul, au distrus satele şi oraşele, au siluit şi au înfometat populaţia mereu scăzândă din cauza foametei, molimelor şi uciderii. Ştim că după 1812 au fost colonizaţi / aduși 33 de mii de bulgari şi găgăuzi, dându-li-se 565 mii desetine de pământ (o desetină = 1,09 ha). În anii 1814-1842 au venit cam 10 mii de germani care au întemeiat în Bugeac 25 de colonii, ei primind 353 mii desetine. După 1829 în sudul Basarabiei au fost aduși și cazaci - aşa-numita “Kazacie Novorosiiskoe Voisko”, formând vreo 11 staniţe căzăceşti, inclusiv Volontirovca, Staro-Cazacie, Mihailovca, Acmanghit, Nicolaevca, Divizia, Sofian, cu cca 4000 de luptători plus 22 mii de membri ai acestor familii.

Dacă la primul recensământ rusesc din anul 1817 în Basarabia erau 3726 familii de evrei cu cca 19 mii de suflete, la 1858 numărul evreilor era deja de 78 751, iar la 1897 – de 228 168 suflete. În mai multe localități evreii deveniseră chiar majoritari. Astfel, la 1911 în târgurile Hânceşti, Telenești, Călăraşi şi altele câteva cota evreilor ajungea la 70%, în Chișinău ea constituia 51,7% din totalul locuitorilor, iar la Tighina, Orhei, Bălţi, Soroca evreii constituiau 33-47%. De regulă, ei deţineau controlul asupra comerţului, mai ales cu băuturi alcoolice tari.

Ruşii au pătruns treptat - cu armata, administraţia, poliţia, justiţia, intelectualitatea, dar şi prin nobilime, căci ţarul a dăruit moşii uriaşe (peste 600 000 desetine), în cazurile unor foşti generali sau guvernatori, ele fiind de tocmai 15-30 mii desetine. Dar încă la 1746 s-au aşezat la Vâlcov şi Jibrieni primii lipoveni (ruşi de rit vechi), 1055 de persoane primite de beglerbegul cetăţii Chilia. A fost o acţiune mai mult politică decât umanitară din partea Turciei, ca urmare a conferinţei de la Nemirovo din 1738. Unii ruşi de rit vechi (satroobreaști / staroobreadțy) s-au aşezat (pe la 1750-1770) şi la Iaşi, alţii - în Delta Dunării. Conform datelor statisticianului de stat, colonel A. Zașciuc, numărul rușilor arăta astfel: la 1861 erau 17 517, în 1869 – 21 443, iar în 1897 – tocmai 154 825 mii de persoane, o cifră, de altfel, contestată de unii specialişti, ca V. Butovici. La același an 1897 în Basarabia erau 104 mii de bulgari, 57 mii de găgăuzi şi 61 mii de germani, dar şi 380 mii de ucraineni şi ruteni (la sudul și, respectiv, la nordul guberniei). În 1930, din 2 864 402 locuitori ai Basarabiei 1 610 757 erau români, 351 912 – ruşi, 314 211 - ruteni şi ucraineni, 204 858 - evrei, 163 736 - bulgari, 98 172 găgăuzi, 81 089 – germani. Judeţele cu cea mai multă populație română erau: Orhei (87%), Lăpuşna (78%), Soroca (76%), Bălţi (74%). În judeţele dinspre sud cota românilor era de: 54% la Tighina, 51% la Cahul, 33% la Ismail și doar 19% la Cetatea Albă. În județul Hotin români erau 36%.

67

30 de întrebări de-acasă La cedarea forţată, în 1940, a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, din 3 779 414 locuitori ai teritoriilor luate de URSS, 2 179 604 (57,67%) erau români. Cu toate acestea, V. Molotov, ministrul de externe al URSS (adică o slugă a dictatorului din Kremlin), scria în nota ultimativă că aceste teritorii ar fi fost „…locuite în principal de ucraineni”, pe când aceștia de fapt constituiau atunci doar 22,17% din toată populaţia. Şi aşa se poate scrie istoria (de învingători!!!). Iar învingătorii vor scrie întotdeauna istorie...

Aşadar, să reţinem: de la 6% sau 36 mii de slavi, în totalul populaţiei Basarabiei la 1812, peste 100 de ani acest număr constituia deja aproape 800 de mii, adică mai mare de tocmai 23 de ori, în timp ce numărul românilor a crescut de la 400 de mii la 1 mil. 600 de mii, adică doar de patru ori.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii? Întrucât 70 de ani nu am putut revedea vechea mea patrie mică, iar timp de 45 de ani nu am avut dreptul de a ţine legătura cu rudele şi prietenii de acasă, îmi este greu să apreciez schimbările care au avut loc timp de trei generaţii.

Revenit, după 70 de ani, ca să-mi revăd meleagurile natale, m-a uimit gradul de urbanizare, mai ales a Chișinăului. Și nu pot să nu compar înfățișarea lui cu cea din vara lui 1941. Totodată, amintind și de unele evenimente, pe care tineretul nu are de unde să le cunoască. La 1900-1910 orașul avea cca 140 mii de locuitori, în 1938 – 117 mii şi numai aproximativ 20 de mii în toamna anului 1941, după distrugerile făcute de „glorioasa” Armată Roşie „cu vitejie şi eroism”, în fuga ei rușinoasă, când, la 14 şi 15 iulie, a dinamitat şi a dat foc oraşului, în timp ce vitejii locuitori sovietici, şi mai ales evreii, în panică şi disperare fugeau şi distrugeau. Cum în Chişinău nici în anul 1938 nu erau mai mult de 31 mii de români, iar în anul de ocupaţie sovietică numărul celor deportaţi, arestaţi sau înrolați din aceştia a fost de tocmai 13 mii, în august 1941 Chişinăul avea doar circa 18 mii de români, și aceia foarte obosiţi – de teroarea bolşevică, de comportamentul sub orice critică a societăţii sovietice, de turnătorii şi “observatorii” NKVD-ului, de tot felul de suspiciuni / bănuieli, de manierele necioplite şi primitive ale funcţionărimii de partid, din sindicate și de administraţia orăşenească, dar și de obrăznicia celor care, cu un an mai devreme, arborau steaguri roşii şi îi scuipau și suduiau pe ostașii români, și așa umiliţi şi batjocoriţi prin însuși faptul că fuseseră forţaţi să se retragă din Basarabia, cu capul plecat… Oraşul Chişinău era grav avariat, până în toamnă au tot ars, mocnind, multe clădiri. Nu-mi aduc aminte să fi văzut pompieri 68

30 de întrebări de-acasă sau echipe de înlăturare a dărâmăturilor. Cupola catedralei fusese aruncată în aer, Palatul Mitropolitan era ars, clădirea Eparhiei – parţial distrusă, din hotelul „Suisse” (Elveția) mai stăteau doar zidurile negre. Nu erau, evident, restaurantele şi magazinele de pe vremuri. Niște negustori din Regat organizaseră în pripă doar câteva birturi (restaurante mici și modeste) de calitate îndoielnică. Până în noiembrie nu a mai fost lumină electrică, deci, nici tramvaiul nu circula. Iarna a venit devreme, cu geruri mari şi zăpadă multă…

Mi-aduc aminte că într-o seară de duminică veneam de la cinematograful „Expres” cu un grup de vreo 60-70 de elevi interniști. Era ninsoare, viscolea, bătea un vânt rece dinspre Nistru, pe strada Bănulescu-Bodoni niște table de pervazuri de la ferestrele caselor arse făceau un zgomot sinistru, iar din clădirea anexă a Liceului „B.P. Haşdeu”, ocupată de un comandament german, am auzit pentru prima dată „Lily Marleen”, un cântec pentru soldaţi, transmis de postul militar de radio Belgrad. Acest cântec simplu e despre dragostea visată de un soldat şi întâlnirea sa cu fata iubită la poarta cazărmii, pentru doar câteva minute, o melodie romantică creată încă în timpul Primului Război Mondial. El a devenit laitmotivul și al celui de-al Doilea Război Mondial, un cântec iubit și cântat de ostașii / militarii din toată lumea, pe numeroasele lui fronturi ucigătoare… O melodie tinerească, romantică, dar și tristă, ea încălzind cu speranța dragostei mulţi soldaţi care au iubit, au nădăjduit şi au

La capătul Valului lui Traian, s. Borisăuca, Tatarbunar, a.2016 69

30 de întrebări de-acasă aşteptat, zadarnic, întrevederea, până în clipa neştiută … a morţii. În cântecul „Lily Marleen” suna vocea marii interprete Lale Andersen. Şi de cealaltă parte, poate, în 1942, milioane de soldați ai Armatei Roşii ascultau - tot cu dor şi vise frumoase - minunatul cântec Tyomnaia noci (Noapte întunecată), de o mare sensibilitate şi o frumuseţe tristă, interpretat de cântăreţul Mark Bernes.

Eram în acei ani (1941-´44) un copil maturizat prea devreme. Era război.

Armata a IV-a Română sângera în toamna lui 1941 la Odessa, Armata a III-a era încleștată în luptele din stepa Nogai, la Marea de Azov și în Crimeea. La început au fost victorii şi chiar ceremonii cu ocazia lor. Bunăoară, ca cele din toamna lui 1942, când la Chişinău viaţa se mai aşezase şi în toamnă, mai ales cu participarea tineretului, a fost sărbătorită dezrobirea Basarabiei, la monumentul de pe dealul domol de la Ghidighici, unde a fost ridicat un turn ca monument memorial în amintirea soldaţilor căzuţi şi a oamenilor noştri deportaţi, chinuiți sau ucişi. La festivităţi a fost şi regele Mihai cu regina-mamă Elena. Dar recunoştinţa neamului era, și pe bună dreptate, pentru Ion Antonescu, mareşal şi conducătorul de atunci al României. Însă anul 1943 a tulburat din nou şi pentru totdeauna libertatea Basarabiei.

După Stalingrad ne-a devenit tuturor limpede: URSS se va întoarce, iar noi vom fi nevoiți să plecăm spre alte zări… La 17 martie 1944, noaptea, în internatul liceului nostru a izbucnit panica. Cine a provocat-o, nu ştiu. Un elev din clasa a 8-a alerga din dormitor în dormitor, strigând: „Ruşii au trecut Nistrul! Evacuarea!” Abia că se lumina de zi. Era frig şi ningea. Noi, cei vreo 150 de elevi care locuiam în internat, ne-am adunat în valize puţinele lucruri ce le aveam.

Până la amiază ni s-au împărţit foile matricole cu fotografie. Anul şcolar se întrerupea brusc. Până spre seară am părăsit şcoala și Chișinăul pentru 70 de ani.

Dar crezusem că era pentru totdeauna. Și slavă Domnului că nu s-a adeverit.

La 31 august 2014, ora 10, am pus piciorul pe caldarâmul din faţa Bibliotecii Naţionale din str. 31 August şi prima privire s-a oprit pe faţada fostului nostru liceu, acum Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău. Iar în zilele următoare am revăzut pas cu pas oraşul, recunoscând totul de parcă ieri plecasem: Catedrala, Arcul de Triumf, Grădina Publică, Statuia lui Ștefan cel Mare, Liceul „Dadiani”, strada Puşkin, clădirea Sfatului Ţării... Doar acolo unde a fost hotelul „Şveiţaria”, Palatul Mitropolitan şi Palatul Eparhiei se află acum impunătoarea clădire a Stăpânirii. Fosta Bancă Naţională cu leii păzitori a devenit Sala cu orgă, Biserica Ciuflea arată ca în trecut, în vale – Gara, dar pe deal nu mai există Liceul Eparhial. Azi Chişinăul lasă o impresie puternică, deși estetic nu e tocmai atrăgător, iar străzile nu mai încap mulțimea de mașini… Un lucru este indiscutabil: târgul vechi a dispărut, chiar dacă Biserica Măzărache tot acolo, pe malul înalt al Bâcului, rămâne. Locul viilor de după Visterniceni l-a luat Universitatea Tehnică 70

30 de întrebări de-acasă (la care am ţinut o prelegere studenţilor). Această instituție m-a uimit cu realizările tehnice şi cu o înaltă performanţă ştiinţifică şi profesională.

Chişinăul mi s-a părut un oraş luminos, iar Republica Moldova nu poate fi cea mai săracă ţară din Europa, odată ce are astfel de universități, biblioteci, muzee şi o intelectualitate, în opinia mea, extraordinară. Nu dau numele oamenilor pe care i-am cunoscut, dar pot afirma cu mâna dreaptă pe inimă că aceşti oameni vor ridica iarăşi această parte de ţară acolo unde merită: sus în lume!

5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Ca om care cu ochii minţii am văzut timp îndelungat și alte părți ale lumii, spun deschis tuturor basarabenilor: există o singură cale spre progres - cinstea, unitatea şi munca. Din zorii zilei şi până în zorii VIITORULUI...

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

De înveşnicit sunt generaţiile înaintașilor noştri, ţăranii, adică răzeşii şi mazilii cuprinşi de credinţă şi stăruind zi de zi prin muncă tăcută şi temeinică, care a făcut posibilă vieţuirea în vremi grele şi supraviețuirea neamului românesc în Moldova dintre Nistru şi Prut, în ciuda ocupației străine care a durat aproape 200 de ani şi a lăsat urme adânci în trupul şi sufletul naţiunii: acestor oameni le datorăm totul.

Iar cea mai caldă rugăciune pleacă din inimă pentru părintele din Zaim, Alexe Mateevici, care prin versul său a sfinţit limba noastră – română.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Din anii 1938-´40 am mai multe amintiri triste, evenimente care m-au impresionat: - la Ţânţăreni, în câteva săptămâni au murit unchiul Nicolae (fratele tatii?) şi mătuşa Maria, la nici 50 de ani, lăsând şase orfani - trei verişori şi trei verişoare, ceea ce m-a întristat neobişnuit, de plângeam seara când îmi făceam rugăciunea; - la Bolgrad, în clasa a 6-a de liceu, în urma unei intoxicaţii banale, moare subit, la 28 februarie 1940, fratele meu Valeriu, născut la 14 septembrie 1923.

Atunci au început toate nenorocirile noastre, printre ele fiind şi moartea surorii Larisa la 23 septembrie 1949; 71

30 de întrebări de-acasă - la 28 iunie 1940, seara, la radiojurnal, am auzit o ştire scurtă şi cumplită: “Azi, la ora 14, trupele sovietice au ocupat Chişinăul, Cetatea Albă şi Cernăuţii”. Această acţiune războinică a Rusiei ne-a schimbat toată viaţa…

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

La toţi oamenii, dar mai ales la prieteni, preţuiesc cel mai mult cinstea, hărnicia şi bunătatea.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Este o întrebare grea, cerându-mi să adun și să compar cele bune şi cele rele, succesele şi nereușitele. Povestea ar fi însă prea lungă, de aceea aici mă refer doar la ceva din anii mai grei. A fost un bine faptul că, fiind nevoiți, în 1944, să ne refugiem întru a ne salva, familia noastră, ca și multe altele, a avut unde pleca – nu în străinătăți, ci în adâncul propriei Țări. Dar ne-a reușit să ne refugiem din Basarabia în Transilvania doar cu două valize, fiind nevoiți deci s-o începem de la zero. Iar localnicii aveau grijile și problemele lor. Deci, ar fi exagerat să spunem că refugiații erau așteptați, ba încă și cu brațele întinse…

Lipsa de perspective devenise și mai reală din cauza faptului că noi, refugiaţii basarabeni și cei bucovineni, am fost un timp căutaţi / vânați pentru a fi predaţi URSS, imperiul comunist considerându-ne ca o simplă proprietate a sa, odată ce, după invazia sa din 1940 în Basarabia, locuitorii ei fuseseră declarați „cetăţeni sovietici”. (Respectivul decret sovietic a „argumentat” această decizie prin faptul că… până la puciul bolșevic din 1917, basarabenii fuseseră cetățeni ai Imperiului Rus!..) Apoi cei scăpaţi (cu acte false sau având noroc) am fost mereu marginalizați și dezavantajaţi de regimul comunist din România, trăind mai mult în sărăcie şi nesiguranţă. Eram deci niște cetăţeni de categoria a doua.

A existat şi o ostilitate faţă de refugiaţi, în anii 1945-´47, când peste România venise foametea, cauzată nu numai de secetă, ci şi de lăcuste (iar printre lăcuste erau şi cei 700 mii de militari sovietici, cantonaţi şi hrăniţi în România, ţară învinsă, ocupată şi exploatată la limită timp de 13 ani).

Fiind însă harnic şi bun la carte, am absolvit liceul ca premiant şi apoi am fost admis la Politehnica din Timişoara (al 18-lea pe lista celor 100 de înmatriculați din 450 de pretendenți). Dar, ca basarabean şi fiu de preot, nu am avut bursă, adică nici casă şi nici masă. Ieşeam din situaţie, descărcând noaptea vagoane pentru o plată mizeră, iar ziua uneori adormeam la orele de rusă şi de marxism, însă eram întotdeauna treaz și foarte atent la cele de fizică, de analiză matematică şi, bineînțeles, la bazele electrotehnicii… Am susținut toate examenele anului I cu note mari pentru a nu fi exmatriculat, ca student slab la învățătură. Iar în ceilalți ani de studii, inclusiv pentru că, în luna mai 1950, devenisem campion 72

30 de întrebări de-acasă naţional universitar la aruncarea discului, am avut casă şi masă asigurate, fiind nu numai tolerat politic, ci chiar lăudat şi admirat…

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeți scopurile?

Am avut un mare noroc de a fi primit un mare ajutor, și anume într-un moment critic din cariera mea de inginer. După absolvirea, în primăvara anului 1953, a Facultăţii Electrotehnice din Timişoara am fost repartizat la sectorul energetic al Combinatului „Casa Scânteii”. Dar, nefiind “corespunzător ca origine socială”, acolo mi s-a recomandat să caut o altă repartizare.

Revenit la Timişoara, m-am adresat profesorului Cornel Micloşi, membru al Academiei Române – eminentul savant sub îndrumarea căruia îmi realizasem proiectul de diplomă. Și dânsul m-a recomandat la Uzinele comunale Timişoara (electricitate, tramvaie, apă…). Am lucrat acolo cu succes ca tânăr inginer aproape cinci ani, realizând şi unele instalaţii absolut noi ca, de pildă, “Transformator hexafazat de 100 kW”, o staţie nouă de redresori 750 V, 1200 A, reţele aeriene suspendate şi alte inovaţii tehnice valoroase.

Dar la 1 februarie 1958 am fost concediat „de azi pe mâine” de tovarăşul Ţăpureanu, activist de partid, noul director, om cu patru clase primare, dar fost ilegalist, căruia nu i-a plăcut „mutra” mea, din cauze banale care nici nu merită povestite. Fără serviciu şi cu interdicţie secretă de a fi angajat de vreo altă instituţie, am regăsit repede vechea mea pasiune născută încă la Chişinău: radiotehnica. Încă din anul 1943, la Liceul „B.P. Haşdeu” am activat în “cercul de radio” unde am învăţat bazele radiotehnicii, aparatele de radio cele mai simple (cu o singură lampă), cu un tub electronic, circuite oscilante, amplificatoare etc.

Cu aceste cunoştinţe elementare în anii 1945-48 am construit aparate de radio cu piese din echipamentele militare germane de care era plină ţara şi se comercializau la preţuri de nimica la „talciocul” din Cluj. În anii de după război nu existau aparate de radio pentru că, la sosirea Armatei Sovietice, fuseseră confiscate şi duse în URSS, iar producţia radio în România încă nu era, căci micile fabrici ale firmelor „Philips”, „Telefunken”, „Noris” au fost demontate şi duse în URSS. Astfel, având timp destul, în vara anului 1958 am început să mă recalific spre radio şi televiziune, devenind pionier în materie de antene TV, reparaţii TV, aparatele fiind atunci foarte căutate în vestul ţării, unde se recepţionau programele TV din Ungaria, Iugoslavia, Italia şi chiar din Austria, căci Televiziunea Română încă nu ajunsese să deservească Transilvania şi Banatul. Cele mai căutate televizoare erau importate din URSS: „Record” şi „Rubin”, „Orion” din Ungaria şi „Tesla 2” din Cehoslovacia. Industria românească de TV era abia la început (Uzina 73

30 de întrebări de-acasă „Electronica” din Bucureşti va începe să producă televizoare în anul 1960).

Așadar, timp de trei ani am fost la Timişoara specialistul nr.1 în materie de televiziune, antene, recepţie la mare distanţă, adaptarea televizoarelor pentru recepţia normei europene de TV- CCIR la care erau afiliate Italia, Austria, Franţa, RFG, dar şi Iugoslavia. Am elaborat un adaptor pentru comutarea automată a televizorului pe canalul recepţionat: OIRT sau CCIR (OIRT fiind norma ţărilor socialiste de atunci). Încă din perioada examenului de stat aveam o legitimaţie specială pentru a consulta toate publicaţiile tehnice germane, engleze, franceze şi americane care mai ajungeau prin continuarea tradiției universitare de a trimite publicaţiile ştiinţifice şi la Politehnica din Timişoara, unde toţi profesorii mari pe care i-am avut şi eu, erau oameni care îşi făcuseră studiile şi doctoratele în Europa de Vest: Remus Răduleţ, Mihail Ghermănescu, Plautius Andronescu, Cornel Micloşi, Ştefan Nădăşan - academicieni şi profesori cunoscuţi în Elveţia, Germania, Franţa, Italia. Aveam, deci, posibilitatea de a mă consolida în radioelectronică, citind fluent literatură rusă, engleză, germană, franceză, italiană şi chiar cehă şi prin aceasta de a acumula cunoştinţe tehnice de ultima oră din toate revistele de specialitate şi publicaţiile academice străine. Am citit în trei ani 5700 de astfel de pagini. În acei trei ani m-am reprofilat de la electrotehnică la electronică şi, în mod deosebit, pe electronica semiconductoarelor, un domeniu foarte nou, declanşat în anii 1947-1951 prin cercetările fundamentale din SUA („Bell Labs”, „Texas Instruments”, „Motorola”), din Germania („Siemens”, „Telefunken”), dar şi din URSS (Leningrad, Moscova, Novosibirsk). Am elaborat atunci mai multe cărţi de popularizare, cât şi de cercetări inginereşti, pe care le-am propus spre publicare.

Devenisem unul din puţinii cunoscători ai tranzistorului - inventat în 1948, înţeles în 1951-´53 şi pus în fabricaţie în anii 1955-´57 în trei ţări: SUA, RFG, URSS. Aşa a apărut în anul 1961 prima lucrare tehnică românească privind folosirea tranzistorului – „Semiconductoarele în telecomunicaţii”, coautori fiind doi profesori universitari de la Academia Militară: Vasile Cătuneanu cu Dinu Buznea, şi inginerul Eugen Statnic, un necunoscut de la Timişoara care a scris 44% din lucrare. În mediul universitar din Bucureşti iniţiatori în acest domeniu erau atunci profesorii Tudor Tănăsescu, Mihai Drăgănescu şi Alexandru Spătaru, iar protagonişti în radiotehnica modernă – profesorii Edmond Nicolau, Gheorghe Cartianu şi Sergiu Condrea, toţi oameni cu 20-25 de ani mai în vârstă decât mine.

Eu eram mezinul, dar unul harnic şi entuziast… Însă – o spun categoric – toată munca mea de autodidact în însuşirea electronicii semiconductoarelor nu ar fi fost de vreun folos pentru societate, dacă nu întâlneam, în august 1961, un om excepţional prin verticalitatea 74

30 de întrebări de-acasă sa – Dumitru Felician Lăzăroiu (n. 1926), care în anul 1960 fusese pus să ridice acolo unde trebuia fabrica sau uzina „Radio Popular” şi să facă din aceasta Întreprinderea „Electronica Bucureşti”, ea devenind mama industriei radioelectronice din România. Dânsul, auzind de mine de la inginerul Mihai Varia, redactor-şef pentru electronică la Editura Tehnică, m-a invitat la Bucureşti “pentru o întrevedere”. După o convorbire amicală în somptuosul său birou de director general, a fost adus fulger de către şeful de cadre, colonelul Şofran, dosarul meu de la Timişoara. Dar dosarul meu de cadre era încărcat cu tot felul de hârtii pe care eu nu le-am văzut, deoarece dl Lăzăroiu, răsfoindu-l, l-a redus cam la 1/3, restul fiind încredinţat secretarei Aurora Niculescu pentru ardere. După această „operaţie estetică” asupra dosarului meu, F.D. Lăzăroiu întrebă: “Limbi străine ştiţi? “Da”, zic, şi enumăr vreo cinci sau şase. “Bine, continuă dânsul. Mâine veniți la lucru, vă prezint colegilor din sectorul constructorului-şef, primiți locuinţă, soţia Vă va fi transferată la Opera Naţională din Bucureşti (consoarta mea era balerină). Aveţi copii?” “Nu”, zic eu. “E mai bine aşa, veţi pleca pe mai multe luni în Franţa, la CSF / Grenoble, pentru preluarea licenţei în domeniul tranzistoarelor”. Şi aşa, dintr-un proscris (adică, un fel de condamnat politic) am devenit un inginer pus să facă ceva şi pentru societate.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată vreun moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Aş dori să retrăiesc măcar puţine clipe din anul 1955, când am cunoscut o balerină suplă şi veselă, de care m-am îndrăgostit subit şi cu care ne-am trăit împreună 56 de ani din viața noastră - cu multă fericire, dar şi clipe de răscruce, în care a învins tăria sufletului.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi inginerul Eugen Statnic ?

Mă mândresc cu ceea ce am realizat în 55 de ani de inginerie (1954-2009).

Pot să răspund pozitiv la întrebarea: “Aţi făcut ceva util şi pentru societate?”

După părerea mea, am făcut ceva chiar exemplar pentru urmaşi: - am practicat cu succes atletismul în spiritul olimpic: mişcare, cumpătare şi sănătate, care mi-au dat putere trupească şi sufletească pentru a munci intens şi eficient; - am avut o căsnicie minunată şi am lăsat în urmă trei copii şi cinci nepoţi; - am lucrat cu tragere de inimă pentru a da societăţii mai mult, mult mai mult decât am primit, neținând cont de faptul că am fost prigonit şi marginalizat de un regim totalitar şi primitiv. Pentru mine mai importantă a fost Ţara, şi nu regimul; 75

30 de întrebări de-acasă - prin exemplul personal i-am învăţat pe colegi şi subalterni să muncească, să fie cinstiţi şi harnici, spunându-le deseori: „Nu o să vină nici ruşii, nici americanii să ne dea “un nivel bun de trai”, noi suntem datori să ne ridicăm singuri”; - în zece ani (1966-1976) am contribuit efectiv la transformarea Uzinei „Electronica” dintr-un importator de 40 mil. $ într-un exportator de 200 mil. $ pe an, ea fiind singurul din „lagărul socialist” exportator de radioreceptoare şi televizoare pe pieţele din Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA şi Coreea de Sud; - am elaborat de la idee până la fabricaţie (a producției de milioane lunar) electronica lămpilor fluorescente Dulux EL, care înlocuiesc becul lui Edison, vechi de 100 de ani, şi care economisesc 80-85% de energie electrică, având, totodată, o durată de funcționare de 10 ori mai mare. În 25 de ani (între 1985 şi 2010) compania OSRAM, la care am activat după emigraţie, a vândut peste un miliard de astfel de surse moderne de lumină, realizând un câştig net de peste un miliard de dolari, dar și contribuind la economisirea unei cantități enorme de energie, încât venitul net a fost, este infinit mai mare.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Nu am dorinţe (mari) rămase neîmplinite pentru că nu am trăit din iluzii, ci cu picioarele pe pământ. Am realizat, de fapt, peste așteptări, am avut o viaţă împlinită.

14. Deja peste un sfert de secol nu mai contenesc discuţiile controversate privind denumirea limbii oficiale, a etnonimului nostru adevărate, dar și asupra istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Este extraordinară performanţa politică şi patriotică a intelectualităţii basarabene: proclamarea la 31 august, 1989 a limbii române drept limbă oficială a STATULUI, căci românii sunt peste 70% din populaţia Republicii Moldova şi este firesc ca în ea rolul de limbă de stat să-l aibă limba populației autohtone, ea fiind și majoritară. Ruşilor să le fie şi acum, după 150 de ani, ruşine pentru că la 1860-1870 au interzis limba ACESTEI PĂRȚI DE POPOR ROMÂN – în propria sa casă. Iar românii din Republica Moldova să fie nobili şi să respecte în continuare dorinţa firească a grupurilor etnice conlocuitoare: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, evrei etc. să folosească şi să cultive limba maternă în şcoală şi în viaţă, respectând principiul etnic al dreptului majorităţii de a conduce ţara.

76

30 de întrebări de-acasă 15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului Eugen Statnic, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Principiile mele de viaţă cred că deja s-au reliefat de la sine în răspunsurile precedente din acest interviu.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Nimeni dintre prietenii vechi, începând cu foştii colegi de la Liceul ortodox „Simion Ştefan” (a fost episcop de Alba Iulia la 1640-1650) şi colegele dragi de la Liceul „Doamna Stanca” nu mi-au înşelat aşteptările. Am păstrat o caldă prietenie timp de peste 60 de ani, iar cei puţini rămaşi ne-am revăzut încă și în anii 2007-2012 la Cluj, dar… tot mai puţini, tot mai bătrâni, însă şi mai uniţi sufleteşte, inclusiv prin amintirile despre anii tinereţii, anii primului sărut şi ai primelor vise - cei mai frumoşi ani ai vieţii. Acum (2016) au mai rămas doar un coleg – Sabin Mureşan şi două colege – Stela Nicoară şi Lucia Flămând, soţia academicianului fizician Ion Ursu.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Cel mai mare obstacol în calea fericirii sunt aşteptările sau planurile prea mari. Mulţi oameni nu țin cont de realitatea vieţii şi îşi fac iluzii care apoi nu se realizează. Deci, fără realism un om nu poate fi fericit. MULŢUMEŞTE-TE CU CEEA CE AI / CE POȚI OBȚINE SAU REALIZA CU SIGURANȚĂ!

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Nu am fost membru de partid, deși în România erau patru milioane de „comunişti”, precum îşi ziceau mincinoşii. Eu am avut un crez: pentru noi, basarabenii, comunismul a fost ceva nefiresc, primitiv şi duşmănos.

Comuniştii au luptat pentru dezmembrarea României. În 1940, când ţara era sfâșiată teritorial, comuniştii se bucurau. Același lucru se întâmpla și în Franţa: când, la 22 iunie 1940, Franţa a capitulat, acceptând înfrângerea militară, comuniştii francezi erau fericiţi.

La procesul înscenat Mareşalului Ion Antonescu în mai, 1946 la Bucureşti dânsul a spus: „Comuniştii nu au fost cu ţara. Le-am făcut un lagăr pentru 1500 la Târgu-Jiu, ca să-i feresc de răzbunarea populaţiei, dar nu am putut aduna decât 800. Atâţia şi erau comuniştii în România, iar dintre ei doar 164 de români rătăciţi, restul erau evrei, unguri şi ucraineni care nici nu au putut fi cu ţara”. Eu cred că Antonescu spunea adevărul. Comuniştii au fost împotriva poporului român!

Deci, nu am făcut politică. Or, prin alte cuvinte, politica mea au fost munca şi onoarea!

77

30 de întrebări de-acasă 19, 20, 21. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii? Cine, credeţi, ar putea scoate Republica Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială? Credeţi în viitorul acestui stat?

Necunoscând toate desfăşurările politice din Republica Moldova în anii 1989-2016, dar şi mai ales neînțelegând de unde vine interminabila discordie între politicienii patrioţi care ar fi putut face ceva în anii 1990-´93 când “fierul era roșu”, nu pot „să-mi dau cu părerea”. Sunt însă convins că elitele implicate în politică nu dau dovadă de cultură istorică şi politică, acționează fără sistem şi fără cap.

Cauza acestei stări o cunoaștem, ea manifestându-se nu numai la români.

Vorba e despre nerecunoaşterea valorilor. Ca urmare, cei ce pretind că fac politica statului nu respectă / nu se conduc de valorile poporului în a cărui serviciu s-au angajat să fie, ci de vorbărie. Fiecare crede, pesemne, că doar el este cel mai bun, că el le ştie pe toate. Întocmai ca la vechii (şi noii) greci: discordia / lipsa concordiei e cauza eşecului politic (nerealizarea până acum a Re-Unirii cu Țara), ca și a totalului eşec economic (sărăcie cumplită, lipsa de perspectivă pentru acest stat).

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Statnic?

Eu cred că familia este încă, trebuie să rămână și va fi celula elementară, de bază, a societăţii omeneşti. Acum în lume, la acest capitol, domină prostia şi cultul minorităţilor de gen, care, pentru unii, au devenit mai importante decât familia tradițională / naturală. Așa sunt: homosexualii, lesbienele, transsexualii etc. Niște minorităţi de 2-3% care pretind să fie recunoscute şi chiar să domine viaţa societății, ea mai și fiind derutată de mediile audiovizuale. Și mă bucur că în România trei milioane de semnatari cer modificarea Constituției astfel încât ea să stipuleze că familia se întemeiază pe căsătoria între bărbat și femeie, nu între soți, precum e prevăzut acum. Iar în iulie 2016 Curtea Constituțională a vizat pozitiv această inițiativă. Rămâne să sperăm că actualilor parlamentari le va ajunge înțelepciune pentru a adopta această rectificare foarte benefică, chiar dacă celor de la Bruxelles ar putea să nu placă.

Nimeni nu este vinovat de orientarea sa sexuală, care în cele mai multe cazuri se datorează unei anumite configurații genetice, alta decât cea condusă de ereditatea psihofizică naturală și dominantă, ea caracterizând peste 95% din populație. Acești oameni au o slăbiciune, un defect și e în firea lor să dorească a-și compensa cumva carența… Însă nu cu prețul subminării Institutului familiei tradiționale, ca temelie – de milenii – a societății și 78

30 de întrebări de-acasă absolut firească pentru majoritatea oamenilor…

Cu cât societatea e mai modernă şi mai avansată, iar populația, – luată în ansamblu – mai bogată, cu atât, pentru tot mai multă lume, din păcate, familia reprezintă mai puţin. Odată ce nu mai există, ca în trecutul nu tocmai îndepărtat, dependenţa materială a majorității soţiilor de soții lor, iar a copiilor – de familie, scade numărul căsătoriilor şi creşte numărul divorţurilor. Educaţia în şcoală nu mai urmăreşte creşterea tineretului în spiritul modestiei şi cinstei, al muncii şi recunoaşterii unei anumite discipline sociale, axate pe familie. O parte a persoanelor tinere nici nu se mai căsătoresc, aceasta foarte des pentru că, nedispunând de un loc de muncă, nu-și au existenţa asigurată. Şomajul, chiar și în Uniunea Europeană, e o boală permanentă, care distruge societatea. O parte considerabilă a tinerilor de 18-27 de ani nu au un viitor limpede în faţa lor, căci sunt şomeri. (Conform unor date recente, aceștia constituiau: 56% - în Grecia, 48% - în Spania, 39% - în Italia, 28% - în Franța, 21% - în Belgia, fiind mai puțini, și anume câte 7% - în Germania, Olanda, Danemarca şi Suedia. Nu cunosc situaţia din fostele ţări socialiste). Aceasta este o catastrofă pentru toată UE, dar aşa-zişii conducători ai ei sunt preocupați de cu totul ale probleme (salvarea Greciei, repartizarea refugiaţilor, combaterea terorismului islamic provocat de războaiele nedrepte din Irak, Afganistan, Libia, Siria...).

23, 24, 25. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber? În casa familiei Statnic ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Pentru soții Statnic și copiii noștri familia a fost și rămâne ceva sfânt, iar crezul acestei familii a fost și este întotdeauna: cinste, muncă și modestie.

Inge, soţia mea (1931-2011), în anii 1938-1948, adică din fragedă copilărie, a învăţat baletul clasic şi muzica la Sibiu, în comunitatea săsească. În toamna lui 1949 maestra de balet și educatoarea sa, dna Mercedes Pavelici a luat-o la Timişoara, în corpul de balet. Cu multă muncă şi talentul cultivat - prin efort extraordinar (şase-opt ore de exerciții zilnic) - Inge a parcurs toate treptele profesionale, devenind solistă corifee, prim-balerină lirică, una din cele mai bune balerine din România, în anii 1956-´62, după Irinel Liciu (Bucureşti) și Larissa Şorban (Cluj). Trăind la Bucureşti, ne-au venit copiii: Carina (1963), Ingemar (1967) şi apoi Axel (1974). Însă mezinul ne-a schimbat viaţa, dat fiind că s-a născut cu un defect genetic (Down Syndrom), generat de o intoxicare cu Ozon în iarna 1973-´74, când am lucrat în laborator cu tensiuni de 25 000 - 30 000 volţi, neştiind de efectul dăunător al ionizării aerului pe care-l respiram şi care a atacat metabolismul histaminei din matricea genetică.

79

30 de întrebări de-acasă 26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Boala lui Axel cu defect major de cord şi alte malformaţii nu a putut fi tratată atunci în ţară. În anii 1975-´76, în timp ce lucram din greu la construcţia casei noastre de pe dealul Stejărişului din Braşov, copilul se dezvolta încet şi nesigur. A început să meargă la trei ani şi să pronunţe doar câteva cuvinte la patru-cinci ani. Operaţia anomaliei cardiace nu s-a putut face la Bucureşti nici la cei mai mari specialişti (la care, prin poziţia mea în „Electronica” aveam acces şi susținere). În 1978 am terminat construcţia casei, epuizându-ne toate resursele financiare (peste 400 mii de lei câștigați, ca autor al cărţilor mele de electronică, dar şi al patentelor aplicate). Însă copilul ne era mai important decât toate alte probleme, chiar dacă primii doi copii erau încă adolescenți şi aveau nevoie de toată atenția părinților. În acele condiții, cu aprobarea guvernului, în 1980 l-am trimis pe Axel în Germania, unde a fost operat. Apoi a venit la el maică-sa, iar după un an şi ceva am plecat şi eu cu ceilalți copii. Deci, am plecat în RFG legal, cu aprobări oficiale, de sus, chiar ale primului ministru de atunci.

Așadar, 20 de ani am muncit din greu la „Electronica” – ca şef de laborator, constructor-şef şi inginer-şef de concepţie, lucrând mai mult în laborator decât în conducerea operativă a cercetării ştiinţifice şi a proiectării tehnologice, zece ani fiind și reprezentantul R.S. România în Comisia de radioelectronică a CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al țărilor lagărului socialist). Apoi au urmat încă 25 de ani de muncă în industria de electronică din Germania (la OSRAM, SIEMENS) şi din SUA (la OSRAM-SYLVANIA). Am realizat multe lucruri noi pe care alţii nu ştiau a le face, ba și încă în concurenţă nemijlocită cu „Philips”, „General Electric”, „Matsushita”, „Toshiba” ori „Samsung”, adică cele mai mari companii mondiale de electronică. Am participat la zeci de conferinţe internaţionale ştiinţifice, am publicat (ceea ce era deja protejat de patente) în publicaţii rare / de elită, ca PSST din SUA (adică „Plasma Sources Science and Tehnology”) sau IESNA („Illuminating Engineering Society of North America”). Ultima carte apărută în România (1982) a fost „Televizoare cu circuite integrate”, dar cei 18 mii de lei primiți pentru ea nu mi-au ajuns la vamă unde pentru trecerea lucrurilor personale mi s-a luat peste 40 mii de lei. Asta a fost recunoştinţa RSR pentru toată munca mea, care a adus ţării multe milioane, dar şi pentru a doua jumătate a casei noastre, trecută în proprietatea statului, prima jumătate a ei fiindu-ne confiscată, chipurile, pentru trecerea ilegală a frontierei de către soţia mea, care plecase cu băieţelul legal, având paşaport semnat de un general de securitate, deci, nu furișându-se pe sub sârma ghimpată de la graniţă… Şi totuşi, eu am rămas credincios ţării mele, iar după 1990 am oferit României multe servicii şi proiecte, ca, de exemplu, “Proiectul Ecolux”, de care 80

30 de întrebări de-acasă aveam dreptul să dispun precum aș fi dorit, într-un şir de ţări ale lumii. Însă nimeni nu s-a arătat interesat de oferta mea, iar OSIM (Oficiul de Invenţii) mi-a cerut să depun, în prealabil, suma de 12000 $, taxa de prelucrare a patentului (!?).

Aici închei povestea familiei mele şi a împrejurărilor în care am părăsit, legal, ţara. De altfel, nici nu ştiu dacă toate acestea ar putea interesa pe cineva în vechea mea patrie mică, Basarabia, chiar și dintre eventualii cititori ai săptămânalului regional independent CUVÂNTUL, editat la Rezina. Din păcate, aproape toţi martorii timpului care, citind cele scrise aici, ar putea confirma faptele, nu mai sunt printre cei vii. Excepţie face fostul director general de la „Electronica”, F.D. Lăzăroiu, care la 90 de ani împliniţi trăieşte - ca Profesor Emerit, încă lucid şi activ, dar în singurătate – la Paris, de vreo 30 de ani, şi cu care sunt într-o relaţie de prietenie.

27. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

Nici Republica Moldova, nici Ucraina nu au şanse reale de a deveni membre ale UE în următorii 10-15 ani, deoarece UE nu mai are resursele financiare necesare. Nici menţinerea în UE a actualilor ei membri nu e uşor de realizat, dacă luăm în considerare situaţia chiar și a unei singure țări – Grecia, care a ajuns în UE prin şmecherie şi fals, având o datorie externă de tocmai 360 miliarde €. Or, singura ţară care mai poate plăti e Germania, dar şi resursele ei sunt limitate. Marea Britanie, chiar și până la Brexit, nu dădea nimic şi nu primea refugiați - din cei 1,43 mil. care au ajuns în Europa (majoritatea - în Germania) în anul 2015 şi care vor să-şi aducă familiile, rămase acasă, adică după ei vor veni încă 3-4 mil. E bine să se ştie că întreținerea fiecărui refugiat, primit în Germania, costă 22 000 de euro pe an. Dar şi că abia peste trei-patru ani, și doar puţinii dintre refugiaţi vor deveni producători – acei care vor însuși barem elementar limba țării şi, bineînțeles, vor avea vreo meserie. Dar 90% nu îndeplinesc aceste condiţii în primii cinci ani, ei trăind pe punga contribuabililor şi nu a doamnei Merkel.

Fostele ţări socialiste, ajunse în UE (Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Slovenia, Croaţia…), nu primesc refugiaţi, inclusiv din cauze economice.

Italia se face că nu vede şi se bucură când refugiaţii se duc în Germania.

Austria, Olanda, Danemarca, Suedia, Franţa nu mai acceptă imigranţi. Iar ei, în număr de vreo 15 mil., stau deja cu bagajele făcute şi așteaptă. Chiar dacă o mare parte a celor care își zic refugiaţi nu sunt cei mai năpăstuiţi, ci doar cei mai şmecheri şi nu fără bani: fiecare dispune de 7 000-12 000 euro pregătiţi pentru a ajunge în Europa.

81

30 de întrebări de-acasă 28 Una din problemele-cheie ale Republicii Moldova este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Cu privire la diferendul transnistrean nu mă pot pronunța, fiindcă nu cunosc suficient problema pentru a avea o opinie.

29. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru Republica Moldova?

Ca și pentru unele alte foste republici sovietice, problema majoră pentru Republica Moldova este prezenţa în populaţia ei a unui număr impunător de ruşi şi ucraineni - cca un milion de persoane (cam 20-25% din totalul populației).

Majoritatea lor se încred în forţa Rusiei şi în protecţia din partea ei. Mulți „moldoveni” din această parte a populației Republicii Moldova și-au făcut și cetățenie rusească, iar patria lor istorică, pretinzând că are dreptul de a-și apăra compatrioții din fostele republici sovietice, în fapt, folosește acest paravan pentru a le împiedica acestor state să-și croiască alt drum decât dependența totală de Rusia.

Politica nu este nicidecum în drept să aţâţe spiritele primitive. Din contră, e de datoria întregii clase politice a Republicii Moldova de a continua și a amplifica efortul de apropiere a intereselor părților populației ei, de a-i convinge pe oameni, de orice origine etnică ar fi, că nimeni nu va veni să soluționeze problemele vieții locuitorilor din acest teritoriu. Că doar prin muncă – unde politicienii au misiunea de a fi ca exemple demne de urmat pentru ceilalți, - și, deci, prin asigurarea, pe această cale, a unei înviorări a dezvoltării economice va putea fi depășită actuala stare de sărăcie a majorității populației.

Sunt convins că moldovenii dintre Prut și Nistru nu sunt nicidecum dușmani ai oamenilor proveniți din alte etnii și care, în virtutea unor sau altor împrejurări, au venit pe pământul lor strămoșesc, devenindu-le conlocuitori. Dar nici rușii, ca și ceilalți minoritari din Republica Moldova, nu au absolut pentru ce să se dușmănească cu românii moldoveni din Basarabia, această parte a poporului român, foarte muncitoare și tolerantă. Prin politică tolerantă și de cointeresare minoritatea rusă – care rămâne încă valoroasă, inclusiv sub aspect tehnologic – trebuie și poate (mai ales, prin respect reciproc şi preţuire) să ne fie prietenă. Și aici rolul intelectualității, din ambele părți, e greu de supraapreciat.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat cititorilor CUVÂNTUL-ui?

E necesar să fie câştigată cu răbdare buna intenție a intelectualităţii, după care vor veni şi oamenii de rând. Presa, cuvântul, mai ales, „tonul” cuvântului, trebuie să fie cinstit.

82

30 de întrebări de-acasă

Valentin Celac: Cea mai mare dorin\= ne]mplinit= e s= v=d poporul meu fericit [i |ara ]ntregit= Academicianul Valentin Celac s-a născut la 26 februarie 1939 în satul Hâjdieni, Orhei. A absolvit Facultatea Agronomie la Institutul Agricol din Chişinău. Doctor (1970), doctor habilitat (1991) în ştiinţe biologice.

Activează la Grădina Botanică (Institut) din Chişinău, iar din 1996 - la Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. În 2005 este ales academician al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Ecologice şi Protecţie Vitală a ONU. Decorat cu Medalia „Meritul Civic” şi Ordinul „Gloria Muncii”, numeroase înalte distincţii ale diferitor instituţii ştiinţifice din Republica Moldova şi de peste hotare. Autor a peste 400 de publicaţii, printre care 13 monografii, 23 de culegeri, al 27 de soiuri de plante leguminoase, din care 17 - omologate în republică, al 36 de brevete de invenţii.

83

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Valentin Celac! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Pentru mine noţiunea „acasă” înseamnă locul sacru în care te-ai născut, casa părintească, mama, de la care ai obţinut căldura sufletească, curiozitatea, respectul faţă de oameni, sârguinţa, dragostea de natură, unde ai rămas şi locuieşti ori de unde ai plecat şi uneori revii şi o păstrezi cu drag în suflet.

Dar este şi a doua semnificaţie a noţiunii, dacă „zbori din cuib” şi agoniseşti domiciliul în care locuieşti cu familia: locul unde te simţi protejat, fiind iubit, aşteptat, dorit şi fericit.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Mama Catinca lui Toader Veveriţă (după bunică Hodorogea) şi multrespectatul şi înţeleptul bunel Leodor al lui Ivan Iasinschi, altoindu-mi mie şi fratelui meu Ştefan mugurii înţelepciunii, cei „şapte ani de acasă” cu sintagmele: omenie, respect, păcat, cinste, ruşine, bunătate, dragoste pentru Bunul Dumnezeu. Fratele Ştefan a rămas stăpânul casei şi bun gospodar în sat.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Crengătura mamei e dintr-o viţă veche de agricultori mazili din Slobozeia (judeţul Orhei) cu străbunii Moise şi Argira Hodorogea, părinţi la mulţi copii instruiţi, printre care şi bunica Daria, căsătorită în comuna Berezlogi cu bunelul Toader Veveriţă. Străbunelul Moise era vestit în părţile Orheiului prin creşterea oilor şi ca prisăcar cu renume. Unul dintre moşii mei, Andrei Hodorogea, martir al neamului, a luptat pentru independenţa Basarabiei de Rusia şi întregirea Ţării Româneşti, fiind ucis în 1917 mişeleşte împreună cu Simeon Murafa de către bolşevici, năzuinţele căruia eu le port în suflet până în prezent.

Bunelul Toader Veveriţă şi bunica Daria au crescut 7 copii: Scridon, Serafim, Anica, Catinca (mama, născută în 1015), Frosea, Ana şi Ileana, de care am fost legănat, iubit şi mângâiat la diferite etape grele ale vieţii mele, deoarece am devenit orfan de tată, ucis la Berlin în 1945. Această viţă veche şi cu omenie se prelungeşte în Berezlogi, cu care rar ne întâlnim, însă îi port cinstea şi o iubesc cu dăruire.

Crengătura tatei, Rodion al lui Alexei Ciolacu (n. 1015) provine de asemenea dintr-o viţă de buni agricultori. Bunelul Alexei şi bunica Maşa, părinţi a 6 copii (3 din ei au fost ucişi în cel de-al Doilea Război Mondial), erau vechi băştinaşi din Hâjdieni (judeţul Orhei), aşezat la 12 km spre est de Orhei pe malul râuleţului Drăghinici care se varsă în Răut.

84

30 de întrebări de-acasă Părinţii mei au fost buni gospodari, care prin hărnicie au agonisit avere, devastată de regim, fiind, prin urmare, numiţi „culaci”. Ei erau un bun exemplu pentru locuitorii comunităţii, solicitaţi de săteni ca nănaşi de cununie şi cumătri de botez după tradiţii.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Schimbările sociale din secolul XX, negative după formă şi conţinut, impuse de regimul dictatorial în spaţiul sovietic au distrus viaţa şi bunele tradiţii ale poporului român, obţinute timp de secole de către băştinaşii agricultori, creând un genocid monstruos pentru elita poporului. Ultimele decenii au produs un dezastru social, economic şi ecologic la baştină. Poporul în majoritate nu-şi cunoaşte neamul, istoria, a pierdut ce e sfânt şi omenesc, nu-şi imaginează ziua de mâine şi viitorul următoarelor generaţii.

5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Redresarea situaţiei economice, sociale şi ecologice pe această palmă de pământ furată, trădată, minciunită şi rătăcită poate fi realizată numai prin reunire cu Ţara mamă-România. Conştientizarea de către cetăţenii Basarabiei a necesităţii unirii cu ţara şi depunerea eforturilor comune pentru realizarea acestui eveniment măreţ poate produce schimbarea dorită spre prosperare şi bunăstare a poporului necăjit.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita această onoare?

Eu aş înveşnici-o pe mama Catinca, fotografia ei fiind cândva expusă pe panoul de onoare al satului - pentru omenie, hărnicie şi supranumită de săteni „lelea Catinca grinda colhozului”.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Amintirile mele din copilărie şi adolescenţă sunt foarte diverse şi majoritatea din ele tragice: războiul, foametea, deportările, colectivizarea şi fărădelegile legate de viaţa mea şi a băştinaşilor, fărădelegi legate de numele lui Stalin, a urmaşilor lui şi a satrapilor autohtoni. Necătând la trecut, în copilărie m-am simţit fericit, deoarece nu ştiam cât de nefericit sunt. Amintiri frumoase sunt legate de şcoala medie din Susleni, pe care am absolvit–o, 85

30 de întrebări de-acasă cu buni profesori ca Andrei G. Cazacu, cu harnici elevi, dintre care unii mi–au devenit prieteni pe viaţă: Sergiu Gandrabur, Dumitru Frunză, Nicu Mărinuţă, Ionel Cucu, Alexandra Turuta.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Profesionalismul, naţionalismul, omenia, hărnicia, curiozitatea, cinstea, modestia, vrednicia şi verticalitatea.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Da. Sunt însă încă multe lucruri pe care trebuie să le înfăptuiesc.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Scopurile mele au fost realizate şi datorită înţelepciunii soţiei mele Maria (Şchircă), chibzuinţei şi curiozităţii moştenite, cadrelor didactice, oamenilor de bună credinţă, prin muncă asiduă din zori până în noapte pe parcursul anilor şcolarizării, activităţii profesionale, cercetării ştiinţifice şi de mâna dată de colegii de breaslă şi de prieteni.

11. Dacă Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Un moment sacru pentru mine ar fi întâlnirea cu buneii, mama şi tata.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi savantul Valentin Celac?

- Mă bucur de familia mea, de urmaşi, de multe lucruri bune realizate în timpul şcolarizării, la producere, în cercetarea ştiinţifică şi de aprecierile înalte ale șocietăţii. Au fost realizate ample cercetări în domeniul botanicii, geneticii, ameliorării şi a inventicii, obţinând gradul ştiinţific de doctor în biologie (1970), doctor habilitat (1991) şi titlul ştiinţific de academician al AIŞEPV al ONU (2005). Sunt autor al peste 400 de Cu fiul Roman la cultura soei publicaţii, printre care 86

30 de întrebări de-acasă 13 monografii, 23 de culegeri, am creat 27 de soiuri de plante leguminoase testate la Comisia de Stat, din care 17 - omologate în republică, am 36 brevete de invenţii, 76 Diplome de excelenţă, 35 Medalii de aur, argint şi bronz obţinute la Salonul Internaţional de Inventică, Cercetare şi Transfer Tehnologic şi multe trofee. Am fost decorat cu Medalia „Meritul Civic” (2001), Ordinul „Gloria Muncii” (2010), Medalia „Dimitrie Cantemir” (2014). Realizările ştiinţifice au fost înalt apreciate în România cu Ordinul „Leonardo Da Vinci” (Bacău, 2009, Iaşi, 2010), Ordinul Ştiinţific „Gogu Constantinescu” în Grad de Comandor” (Cluj-Napoca, 2009), Ordinul Ştiinţific „Aurel Vlaicu” (Iaşi, 2011), „Inventator de Elită” clasa I (Societatea Inventatorilor Români, Bucureşti, 2010), sunt Membru de Onoare al Forumului Inventatorilor Români (2007).

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Să văd poporul meu fericit şi Tara întregită.

14. De peste două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Presa şi audiovizualul nostru (în prezent mediocru). Ştiinţa din vechime a pus punct la aceste întrebări neghioabe, chiar şi pentru cei orbi şi surzi.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi savantului Valentin Celac, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Principiile de viaţă sunt bazate pe cele zece porunci biblice, plus modestie şi verticalitate.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Nu toţi colegii şi prietenii m-au trădat. Trădătorii nu pot fi prieteni, ei sunt blestemaţi de omenire.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Fără familie, fără o societate adecvată şi fără natură (lumină, aer, apă şi pământ).

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Da, am făcut politică, dacă patriotismul este apreciat ca politică. Am participat la toate evenimentele politice din cadrul mişcării de eliberare naţională şi cele de pe Nistru.

87

30 de întrebări de-acasă 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Apreciez tendinţa de a intra în Uniunea Europeană. Nu-mi place lipsa de profesionalism şi patriotism, fariseismul, trădarea, minciuna şi obrăznicia politicienilor.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Poporul şi un parlament patriotic, ce ar vota reunirea cu Ţara.

21. Credeţi în viitorul statului cu numele Republica Moldova?

Nu. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Celac?

Prietenia studenţească timp de patru ani între viitoarea profesoară Maria Şchircă şi viitorul agronom Valentin Celac a culminat cu înregistrarea la 7 noiembrie 1961 a căsătoriei noastre fericite. Un rol aparte l-a jucat bunul meu prieten Sergiu Gandrabur.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Soţia Maria, fiul Roman (n. 1965) cu soţia Angela (Spânu), fiul Ovidiu cu soţia Angelica (Corcodel) şi cu 2 fii ai lor, Roman şi Alexandru Celac, fiind toţi cu verticalitate, dotaţi, fericiţi, iubitori de ţară şi oameni.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber? Îmi place să citesc şi să meditez în linişte, să mă ocup de cercetarea ştiinţifică, să joc şah cu cei apropiaţi, să execut diverse lucrări agricole la vilă, ba chiar mi-a plăcut şi să pescuiesc cu copiii mei.

25. În casa familiei Celac ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Bucatele naţionale. La sărbători accept şi închin simbolic vinul sec.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Naşterea mea la 26 februarie 1939 în zodia Peştilor; ocuparea Basarabiei în 1940 şi războiul; foametea din 1946-1947; colectivizarea forţată; admiterea la studii la Institutul Agricol (1957), după absolvirea căruia am fost trimis agronom principal în colhozul „Patria” din satul Cociulia, raionul Comrat, unde am lucrat doi ani, iar în 1964 am fost admis la doctorantură 88

30 de întrebări de-acasă

Cu soţia Maria la o plimbare la Academia de Ştiinţe a Moldovei sub conducerea academicianului Alexandru Ciubotaru.

Un rol deosebit în viaţa mea l-au jucat expediţiile profesionale în Caucaz, transferarea de la Grădina Botanică cu serviciul la Institutul de Genetică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1996).

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Acestea ţin de profesionalismul cadrelor naţionale, baza tehnico-materială a grădiniţelor, şcolilor, instituţiilor profesionale şi grija statului faţă de ele. În toate aceste domenii este foarte mult de lucrat. Salariile şi pensiile concetăţenilor noştri din aceste domenii sunt unele din cele mai modeste. Şi ne mai mirăm că patriotismul oamenilor noştri e la pământ.

Dar toate problemele în ultima instanţă sunt generate de guvernările noastre, autorităţile de toate nivelurile, formaţiunile politice şi justiţia care nu-şi exercită cum trebuie obligaţiunile.

28. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în comunitatea europeană?

89

30 de întrebări de-acasă Moldova are şanse să se integreze în comunitatea europeană numai prin realizarea foii de parcurs, prin unirea la alegeri a forţelor democratice autohtone, prin aprecierea unui lider comun la preşedinţie şi formarea unui Parlament care să activeze cu adevărat pentru ţară şi popor.

29. Una din problemele-cheie ale Republicii Moldova este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Diferendul transnistrean nu e o chestiune care arde şi va fi soluţionat cândva de către popor după deşteptare, fără amestecul cuiva.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Scumpilor mei pământeni moldo-români le urez multă sănătate cu pace şi dragoste în suflet, mulţi ani buni, succese în realizarea aspiraţiilor, raţiune sănătoasă şi să ne rezolvăm problemele noastre sociale şi economice cu prietenii dragi în ţara mamă-România, sub ocrotirea Bunului Dumnezeu.

90

30 de întrebări de-acasă

Grigore Vasilescu: Republica Moldova are viitor doar ]mpreun= cu Rom`nia Dr. hab. în filozofie, prof. univ. în filozofie, estetică, etică, politică, relaţii internaţionale, Grigore Vasilescu s-a născut la 20 ianuarie 1951 în oraşul Orhei. Studii: Facultatea Istorie (grupa Filozofie) la Universitatea de Stat din Moldova; Facultatea Filozofie la Universitatea de Stat din Rostov-pe-Don; doctorantura la Institutul de Filozofie al Academiei de Ştiinţe din Rusia.

Activitatea de muncă şi-a început-o în calitate de laborant superior la Institutul de Filozofie, Sociologie şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ajungând până la cercetător ştiinţific principal. 5 ani a fost şef al Catedrei Ştiinţe Socio-Umane la Universitatea Agrară din Moldova şi alţi 5 ani a condus Catedra Relaţii Internaţionale la Institutul de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale. Din 2006 este prof. univ. la Catedra Relaţii Internaţionale, Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative de la Universitatea de Stat din Moldova.

Exercită o mulţime de funcţii obşteşti. Este preşedintele Asociaţiei Filozofilor din Moldova, membru al Academiei Internaţionale de Informatizare (Moscova), membru al Consiliului Ştiinţific pe problemele Filozofiei şi Ecologiei Sociale de pe lângă Ministerul Ecologiei, etc.

Autor al circa150 de lucrări ştiinţifice, inclusiv monografii, responsabil de ediţii, redactor ştiinţific şi coordonator al diferitor lucrări ştiinţifice şi proiecte implementate în domeniile de activitate.

91

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Grigore Vasilescu, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”? În primul rând, casa părintească de la Orhei, cel mai scump și cel mai drag loc de pe pământ, unde am văzut lumina zilei, leagănul copilăriei fericite. Cu toate că au trecut mulți ani de când am plecat de acasă, de când s-au dus în lumea celor drepți părinții, frații, surorile, locul acesta rămâne cel pe care mereu îl văd în vis, care mă atrage să revin. Acestui loc sfânt, casei părintești, i-am dedicat mai apoi mai multe rânduri în poeziile mele, înmănuncheate în volumul „Surprize” (Chișinău, 2016).

Cu timpul noțiunea de “acasă” s-a extins. Am locuit în mai multe imobile, până când ne-am stabilit cu familia la casa din str. 31 August 1989 din Chișinău. Noțiunea „acasă” mai înseamnă și țara, patria natală.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Pot să mă consider om fericit și pentru că am avut parte de dascăli extraordinari, care mi-au marcat viața, destinul! Îmi amintesc cu drag de prima învățătoare de la Școala Medie Moldovenească nr.2 din Orhei, Eugenia (Fiodorovna) Tihon, o doamnă cu o educație aleasă, rafinată, cuminte și cu minte, care ne-a format în mare parte sufletele, ne-a altoit ceea ce-a fost poate cel mai important pentru viitor - dragostea de carte! Îmi voi aduce mereu aminte de Vladimir Frunze, profesorul de geografie, care era și directorul școlii; de profesorul de matematică Lazăr (Izrailevici) Rabinovici, mai ales de profesorul de istorie Aron (Mihailovici) Roitman, care devenise cel mai îndrăgit și care mi-a marcat cariera. Dumnealor au contribuit în mare parte și la formarea mea ca personalitate.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

La acest capitol, îmi pare rău, dar este o istorie mai tristă. Tristă, pentru că aşa a fost viața părinților și buneilor mei. Când eram tânăr nu prea m-am interesat, nu prea dădeam atenție acestor aspecte, iar când am început să înțeleg altfel lucrurile, cei apropiați erau trecuţi din viaţă. Mai întâi tata, iar nu mult după aceea - și mama. Buneii și mai repede s-au dus, pe unii din ei nici nu i-am văzut în viață... Ceea ce știu și țin minte e că tata e de prin Ardealul României, rămase orfan încă de mic (păstra o singură fotografie a părinților săi, care îi provoca lacrimi) și venise în Moldova, stabilindu-se prin Orhei, cu o mătușă care avea mai mulți copii și la care trebuia să muncească, să aibă grijă de cei mai mici. Cum ne povestea, a avut o soartă tristă, o copilărie nefericită, nici carte n-a putut să facă, deși foarte mult dorea să învețe. Având vreo două manuale, 92

le ascundea sub haină și fugea la școală, iar când venea acasă primea bătaie de ce a plecat de la obligațiuni. Așa a ajuns să fie fără carte și să muncească apoi toată viața în construcții. Drept că datorită abnegației și străduinței a ajuns să fie brigadier, să aibă sub conducerea sa o echipă de meșteri, împreună cu care a participat la restabilirea Orheiului de după cel de-al Doilea Război Mondial, așa încât fotografia lui era permanent pe panoul de onoare al organizației.

Mama se trăgea dintr-o familie de gospodari din Orhei, familia Conica, se pare, o dinastie de morari, pentru că și bunelul Vasile, și unchiul Pavel, fratele mamei, se îndeletniceau cu morăritul. Unchiul Pavel venea des pe la noi și ne aducea bunătățuri de la moara Potolinca din Slobozia Doamnei. În familie am fost cinci copii. Am avut un frate şi o soră mai mari ca mine, o soră și un frate mai mici. Ei nu prea au avut parte de viață ușoară.

Eu am avut norocul să fac studii superioare. Din păcate, toți ai mei au plecat deja în lumea celor drepți.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Străzile au căpătat denumiri în română, monumentul domnitorului Țării Moldovei Vasile Lupu a fost reamplasat în centrul orașului... Dar schimbări radicale nu văd - mai mult promisiuni. Cel mai regretabil e că viața oamenilor puțin s-a schimbat spre bine.

5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova? Ţinând cont de faptul că suntem o țară agrară, ar trebui să elaborăm un program național special de dezvoltare pe cale industrială a sectorului agricol. Dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii ar conduce la dezvoltarea economică, înfiinţarea locurilor de muncă și, respectiv, revenirea acasă a oamenilor întreprinzători, plecaţi peste hotare, crearea clasei de mijloc ca cea mai sigură cale de asigurare a stabilității social-economice în stat.

Ar trebui să contăm tot mai mult pe tinerii specialiști, în general pe tineretul activ, care acum contribuie la dezvoltarea altor state. Și, în fine, nu putem să redresăm situația fără investiții străine, mai ales fără integrarea europeană de facto, pe piața comunitară unică. Este poate cel mai important lucru care, din păcate, este tergiversat din cauza așa-zisei politici moldovenești de integrare europeană, care a fost și a rămas până în prezent speculativă, demagogică, duplicitară...

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele 93

30 de întrebări de-acasă personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita această onoare?

Ar fi bine să avem un monument al Învățătorului. Ar merita înveșnicire același fost director al Şcolii Moldovenești nr.2 din Orhei, Vladimir Frunze.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Anii 50 ai sec. XX au fost complicaţi. Încă nu se tămăduise rănile războiului, foametei... Ţin minte cum prin 1956 statuia lui Stalin din centrul Orheiului a fost demolată și târâtă prin oraș. La vârsta mea n-aveam cum să înțeleg prea multe, dar privirile îngrozite ale oamenilor îmi spuneau că se întâmpla ceva ieşit din comun. La magazinul de pâine era permanent un rând imens. Venea un fel de furgon, tras de doi cai... Lumea din rând începea să se agite. Când ajungeam aproape de ferestruica pe unde se vindea pâinea eram dus pe sus de îmbulzeala ce se făcea. Aveam vreo 6-7 ani, puneam pumnișorii la piept și mă țineam ca să nu fiu strâns prea tare de mulţime şi să pot respira. Ajungeam cu greu la ferestruica ceea ca să iau două pâini rotunde, de secară, la care aveam dreptul, pentru ca a doua zi să se repete istoria. Pe la începutul anilor 60 a demarat așa-numita noua politică economică a lui Nichita Hrușciov. La Orhei au apărut mai multe prăvălii ale colhozurilor, care comercializau produse agroalimentare.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Cumsecădenia, fidelitatea, modestia, principialitatea, simplitatea, bunăvoința și gătința de a veni în ajutor atunci când ai nevoie mai ales de o susținere morală, sufletească...

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Da, mă consider împlinit, inclusiv în ceea ce ține de familie, carieră.

Deși, mi se pare că cele mai interesante prelegeri încă sunt înainte, cele mai bune cărți încă mai urmează să le scriu, cele mai inspirate versuri încă mai urmează să le compun...

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Primii sigur că au fost scumpii mei părinți. Totdeauna îmi ziceau că dacă pot - să merg să învăț, iar ei mă vor ajuta. Mai apoi au fost învățătorii mei. Când, după absolvirea şcolii secundare, mă gândeam să-mi continui studiile la Școala Pedagogică din Orhei, profesorii m-au convins că ar fi mai bine să termin școala medie și apoi să merg la Universitate. La Universitate am fost selectat în grupa specială de Filozofie cu perspectiva ca după doi ani să-mi continui studiile la 94

30 de întrebări de-acasă alte universități din Uniunea Sovietică. L-am avut în calitate de tutore al grupei pe dl Nicolae Cojocaru, care și acum este permanent alături de grupa noastră.

După studii, când am fost angajat în calitate de cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei, l-am avut ca îndrumător, șef de secție pe Alexandru Babii, cunoscut om de știință, care m-a ajutat foarte mult în creșterea mea profesională.

O susţinere deosebită am avut-o de la prima mea soție, regretata Tamara Vasilescu (Solcan), care mi-a adus pe lume doi copii minunați, Severina Vasilescu (Lupașcu) și Dumitru şi care a dus tot greul familiei atunci când eram plecat la studii. Sunt recunoscător și părinților soției, Nicolae și Valentina Solcan, oameni minunați, pedagogi de excepție, cu care se mândrea satul Putinești din raionul Florești.

Nu în ultimul rând, trebuie s-o numesc și pe cea de-a doua mea soție, Ludmila Malcoci, doctoră habilitată în sociologie, conferențiară universitară la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. Este o femeie extraordinară, alături de care, după tragedia cu prima soție și depresia în care căzusem, m-am regăsit şi deja mai mult de două decenii ducem o frumoasă viață de familie.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Vara lui 1974. După examenele de stat, susținerea tezei de licență, am avut parte de o mică vacanță. M-am întors la Orhei, încă mai era în viață mama. Am petrecut atunci poate una din cele mai fericite veri din viață.

Nu știam ce mă așteaptă, dar eram plin de vise, de planuri.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi profesorul Grigore Vasilescu? În primul rând, cu minunaţii mei copii. Toți au studii superioare, se realizează foarte frumos în viață. Mă mândresc cu familia mea mare Vasilescu, cea care este de la Orhei, cu actuala mea familie împreunată VasilescuMalcoci, o familie bună, cuminte, trainică, unită, interesantă! Cu realizările mele pe plan profesional, cu elevii, studenții, masteranzii, doctoranzii mei.

De asemenea, cu unele din scrierile mele, poate și cu acele “Surprize”, cu care, se pare, am reușit să mă surprind și pe mine...

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Din copilărie mă visam pictor. Dar se vede că nu mi-a fost dat. A rămas pentru altă viață...

14. De peste două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate 95

30 de întrebări de-acasă în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Disputele în orice problemă în general sunt ceva normal. Numai că cele care au loc în jurul denumirii limbii și a istoriei țării noastre de cele mai multe ori sunt provocate intenționat și pentru a sustrage atenția oamenilor de la alte probleme acute din societate, dar și pentru a manipula opinia publică, a induce în eroare, a ciocni oamenii între ei. Punctul aici trebuie să-l pună specialiștii, savanții – istoricii, lingviștii adevărați, cinstiți, onești.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţeanului şi profesorului Grigore Vasilescu, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Responsabilitatea pentru tot ceea ce am de făcut este pentru mine cel mai important și de care sunt legate și alte principii de viață: cinstea, onoarea, demnitatea, adevărul. Totdeauna pe primul plan am pus datoria: față de soție, copii, colegi, prieteni, fără a mă gândi ce voi avea eu din asta...

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

- Am avut parte de buni colegi și prieteni, care mi-au fost și îmi sunt aproape, care mi-au venit în ajutor atunci când mi-a fost greu. Pentru toate acestea le sunt profund recunoscător.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Fără sănătate și educație! Dacă avem norocul să le avem pe acestea, le vom obține și pe altele, inclusiv acele care se pot cumpăra. Și, desigur, nici un om niciodată n-a fost și nu poate fi fericit fără dragoste.

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Niciodată n-am făcut parte din partide politice. Şi poziția care o am de profesor universitar mă obligă să nu fiu angajat politic. Dar fiind profesor la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova, totdeauna am promovat anumite idei politice, valori, cunoștințe, mai ales cele legate de democrație, democratizare, de integrare europeană etc.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Mai mult ar fi din ceea ce le-am reproșa: demagogii, speculații, minciuni, iresponsabilitate, ba chiar și imoralitate. Cum poți să promiți și să nu faci, să-ți schimbi peste noapte părerile, să te vinzi, să-ți trădezi colegii, oamenii 96

30 de întrebări de-acasă care te-au votat?... Politică fără interese nu există. Dar când la mijloc mai stau şi interese personale, de grup, meschine – ce să apreciezi? Iar când mai vezi reglări de conturi, e cu totul oribil. Din păcate, cultura politică la noi e la cel mai jos nivel, partide politice veritabile, care să lupte și să activeze pentru cetățeni, pentru interesele adevărate ale țării aproape că nu avem.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Nimeni nu va veni să ne rezolve problemele. Doar noi, cetățenii, trebuie să avem înțelepciunea să ne alegem o guvernare care să lucreze pentru ţară şi popor.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Așa s-a întâmplat în istorie că a apărut pe harta lumii această țară – Republica Moldova. Ar putea să aibă viitor de sinestătător? Nu cred. Mai ales în condițiile lumii contemporane, în care au loc procese ale globalizării, regionalizării etc. Republica Moldova are viitor în familia comună a statelor europene, doar împreună cu popoarele europene, în primul rând împreună cu România sub orice formă de unificare, având în vedere adevărul istoric, cultural, civilizațional, acela că suntem parte a culturii și spiritualității comune românești! Republica Moldova are viitor dacă va reuși să se democratizeze, să se modernizeze, să se europenizeze.

Dacă forțele trecutului, cele antiprogresiste vor reuși să întoarcă cursul țării spre Est, acceptând condițiile pe care le înaintează actuala Rusie, atunci țara noastră nu are viitor, chiar dacă formal se va păstra pe hartă ca denumire... Și încă: dacă nu se realizează reformele necesare, nu se dezvoltă economia, nu se creează locuri de muncă, dacă oamenii n-au posibilitatea să-și trăiască viața decent acasă, țara aceasta tot nu are viitor.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Vasilescu?

Dragostea, cumsecădenia, scopurile comune.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Copiii mei, din familia Vasilescu, Dumitru și Severina, și apoi cei din familia împreunată Vasilescu-Malcoci, respectiv, Lina și Mitru, toți au făcut studii superioare, ceea ce a determinat nivelul nostru, interesele, preocupările. Toți cunoaștem limbi străine, călătorim, comunicăm cu oameni, personalități din alte țări, ceea ce ne îmbogățește, ne face viața mai interesantă, mai diversă, mai plină.

97

30 de întrebări de-acasă

La casa noastră cu povești, o casă cu istorie, la care revin copiii, deja și nepoții.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

Pentru mine așa ceva nu există. Am multe ocupații. Lectura este pe primul plan. Apoi îmi place să pictez, să meșteresc ceva, să lucrez în grădină, să mergem cu soția la un spectacol, la un concert etc., să scriu versuri atunci când vine inspirația.

25. În casa familiei Vasilescu ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Cele tradiționale moldovenești. Nu ne este străin și un pahar de vin bun.

Experimentăm şi din alte bucătării. Îmi place și mie să gătesc o friptură cu mămăligă şi toate cele pe lângă ea, niște plăcinte ca la Orhei, etc.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Admiterea la Facultatea de Istorie și selectarea mea în grupa de Filozofie.

Aceasta în mare parte mi-a determinat destinul, viitorul, cariera profesională, preocupările. Apoi căsătoria în 1979, crearea familiei, copiii apăruți pe lume, fiica în 1980 și feciorul în 1981. Aveam o familie împlinită, fericită... Dar în 98

30 de întrebări de-acasă 1996, când aveam doar 45 de ani, o boală cruntă mi-a răpit soția Tamara...

Rămas singur, cu doi copii, trebuia să rezist. Apoi am întâlnit-o pe Ludmila Malcoci, pe care de fapt o cunoșteam lucrând împreună la Academia de Științe a Moldovei, ea fiind secretară științifică a Institutului de Filozofie, Sociologie și Drept. Astfel am creat o nouă familie, extinsă, împreunată, cu patru copii, doi ai mei și doi ai ei. Au devenit toți ai noștri, s-au împrietenit.

Pe rând i-am căsătorit, i-am aranjat pe la casele lor.

Un moment important în cariera mea a fost și trecerea, în 1996, de la Academia de Științe la activitatea pedagogică.

Un alt moment deosebit poate fi și apariția în acest an, 2016, a primei cărți de versuri...

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Probleme la capitolele educație și cultură din păcate s-au acumulat multe.

Am să punctez doar câteva.

1. Dezumanizarea învățământului la toate nivelele: permanent și în continuare se marginalizează și se reduc orele la disciplinele ciclului umanitar – filozofie, în primul rând, dar și sociologie, culturologie etc., ceea ce inevitabil duce la scăderea drastică a calității educației.

2. Așa-zisa optimizare din sistemul învățământului, sub pretextul și din cauza căreia se închid școli, avem copii neșcolarizați, la instituții universitare se închid specialități, nu se deschid cele noi de care avem nevoie etc. Plus că am ajuns la situația când n-avem suficiente cadre în sistemul învățământului de diferit nivel.

3. Nu se lucrează aproape deloc cu populația, îndeosebi cu tineretul, mai ales din localitățile rurale, inclusiv în direcția informării și formării europene, a conștiinței, culturii, mentalității. Mai degrabă se lucrează în sens invers: se dezinformează, se manipulează etc.

4. Tot mai prost stăm la capitolul condiții pentru dezvoltare culturală, pentru petrecerea timpului liber, mai ales la sate, din care cauză tineretul nu are preocupări, este nevoit și din aceste motive să părăsească localitățile, țara.

5. Foarte puțin se investește în învățământ, cultură, educație. Salariile pentru pedagogi sunt la noi sub orice nivel.

28. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană? În calitatea mea de profesor care de mai mulți ani duc cursul de integrare europeană la instituții universitare, nu pot să nu cred în șansele noastre de integrare în Comunitatea Europeană. Totuși, ar trebui să atrag atenția la cel 99

30 de întrebări de-acasă puțin două aspecte. Primul ține de faptul că este deosebit de important să se facă distincție clară între integrare europeană, integrare în comunitatea europeană și aderare la Uniunea Europeană. La noi, chiar și printre politicieni, funcționari publici, de multe ori se confundă aceste lucruri. Republica Moldova, ca țară, n-are cum să nu se integreze în Europa. Dar integrare europeană poate fi cu aderare la UE, dacă asta va decide populația, și fără aderare la aceasta. Putem și trebuie să ne integrăm în Europa contemporană (ca idee, concept și realitate) fără a adera (exemplele Elveției și Norvegiei sunt convingătoare). Și invers, putem chiar și să aderăm, formal, tehnic, politic vorbind, și să fim departe de o adevărată integrare europeană.

Al doilea aspect ține de așa-zisa “politică moldovenească de integrare europeană”, care a fost și rămâne în mare parte demagogică, speculativă, duplicitară. S-au schimbat guvernele, am avut și parcă mai avem alianțe și guverne pro-europene, mult vorbim, dar în realitate puțin facem. Așa-zisele Alianțe pentru Integrare Europeană n-au dorit și nu doresc cu adevărat integrarea...

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Problema transnistreană este una politică. Diferendul acesta a fost special creat pentru a ține țara noastră în captivitate, pentru a avea aici un cap de pod în ambițiile și strategiile geopolitice ale Federației Ruse. Menținerea acestui conflict înghețat convine nu numai Moscovei, dar și oligarhilor și politicienilor corupți de la Chișinău. Diferendul, prin urmare, se va menține atâta timp cât acesta va fi convenabil, până când nu va fi o reală schimbare la Chișinău și până când nu se va democratiza și europeniza Rusia.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat orheienilor şi cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Optimism, credinţă, încredere! Să nu pierdem speranța că situația poate fi redresată, țara noastră și noi, cetățenii acestei țări, suntem în stare, ne ajunge minte, curaj, înțelepciune să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, să înaintăm adevărați lideri, oameni demni să conducă acest stat.

100

30 de întrebări de-acasă

Raisa P=durean: Ne-am ap=rat singuri [coala de atacurile separati[tilor

Raisa Pădurean, directoare-adjunctă la Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Tiraspol s-a născut în satul Leușeni, raionul Telenești. A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii Pedagogice din Tiraspol şi la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Debutul pedagogic l-a făcut în calitate de învățătoare la Şcoala Medie Chiştelnița, raionul Teleneşti, apoi a fost educatoare la grădinița din Sucleia, raionul Slobozia. Din 1994 activează la Şcoala Medie nr. 20 din Tiraspol, actualul Liceu Teoretic “Lucian Blaga”.

Decorată cu Ordinul “Credinţă Patriei”, clasa I (2010), Ordinul “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2014), numeroase diplome și alte semne de gratitudine din partea Ministerului Educației al Republicii Moldova.

101

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Raisa Pădurean, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Satul natal în care mi-am petrecut cei mai frumoşi ani, pentru că eram copil și nu știam ce este viața și cât de greu e să treci prin ea. ”Acasă”, sunt şi minunaţii codri din preajma satului natal.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

La școala medie din satul natal am avut dascăli buni: dl Catrinescu, profesor de matematică, dirigintele nostru; regretata profesoară de istorie Ala Romanescu; dna Victoria Buduluță, profesoară de fizică - era severă cu noi, dar avea mare dreptate când zicea că noi suntem români. Dânsa vorbea o română curată şi frumoasă, chiar dacă pe atunci noi, copiii, nu aveam idee ce înseamnă să fii român.

Am avut și un bunic de aur pe nume Petru Saculțan, de la care am avut ce învăța.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale? Și părinții, și bunicii au fost țărani. Basarabeni. Bunelul a muncit la pământ aproape 50 de ani, tata, Pavel Saculțan, - peste 40 de ani. Au fost oameni stimați. Cu părere de rău, buneii și mama nu mai sunt în viață.

Bunelul Petru a fost o enciclopedie vie, de la el am învățat multă istorie națională, despre ce nu se vorbea în școala sovietică. El făcuse serviciul militar în Armata Română, apoi l-au luat ruşii la război, a avut o viaţă deloc ușoară.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

La Telenești nu am fost de mulți ani, dar, din câte știu, nu s-au făcut mari schimbări. Iar satul natal nu se deosebeşte de alte localităţi din Republica Moldova. Oameni îmbătrâniți, tineri plecați.

Din lucrurile pozitive pot menţiona că au fost renovate clădirile școlii, casei de cultură, amenajat stadionul. Ca să faci schimbări cardinale e nevoie de mulți bani. Dar de unde să ai bani pentru infrastructură, dacă economia ţării, a raionului este la pământ, oamenii nu au surse stabile de existenţă? Şi totuşi, admir energia primarului de Leușeni Anatol Pasat, a consilierilor locali, intelectualilor din sat, eforturile lor de a face ceva pentru comunitate.

Apropo, Leușenii aveau cândva plantații mari de viță-de-vie de soiuri europene, capacități de producere a vinurilor. Embargourile rusești au 102

30 de întrebări de-acasă condus la distrugerea acestei ramuri a economiei satului şi raionului.

5. Ce Vă mai aduce aminte de casa părintească?

Am adus cu mine la Tiraspol prosoape naționale, un ulcior din lut, călimara care o purtam la școală în clasele primare... Am și un album cu fotografii.

Când mă apucă nostalgia îl răsfoiec și-mi amintesc de vatra părintească.

Iar prosoapele le folosesc la diverse activități extraşcolare.

Apreciez mult tot ce este legat de obiceiurile și tradițiile neamului, mă strădui şi elevii din Tiraspol să se familiarizeze cu ele. Sunt pasionată și de arta populară.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

Valeriu Butulescu spunea: ”Sunt fir de nisip. Dar fără mine, mai gol va fi pustiul”. Cred că fără ei, dascălii, satul ar fi pustiu. Anume ei sunt cei care merită să fie veșnic printre noi. Pentru că ei contribuie la formarea şi tratarea sufletelor omenești. Ei sunt cei fără de care noi nu am fi fost cine suntem, cei care ne fac oameni și ne pornesc în lume, ne-au îndrumat și ne vor îndruma chiar și atunci când nu vor mai fi.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau disidenţi?

Am fost activistă, dar și disidentă, până în prezent. Dumnezeu m-a înzestrat cu multe calităţi care mă fac să rămân mereu în tumultul vieţii. Tot ceea ce fac pentru oameni fac, pentru discipolii mei, care au nevoie de un lider.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Omul la nevoie se cunoaște, deaceea apreciez simplitatea, devotamentul, încrederea și cumsecădenia.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Visul meu este realizat cam la 80%. Mai am câteva lucruri de făcut, apoi, vorba aia, pot să mor fericită.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Sunt o femeie puternică, am un caracter de fier. Peste tot am mers singură, mi-am pus scopul şi l-am atins. Cădeam, dar mă ridicam și mergeam înainte.

Ce mi-am dorit, am realizat de sinestătător. Mi-am zis că vreau să mai fac o facultate și am făcut-o, treapta a doua - masterat în domeniul asistenței 103

30 de întrebări de-acasă sociale. Acum mă gândesc şi la un doctorat...

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Aș lua viața de la început așa cum a fost, numai că aș fi mai atentă și aș înlătura oamenii falși și invidioși din calea mea, clipele negre și tristețea.

Raisa Pădurean, alături de preşedintele României Traian Băsescu (în centru) şi Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Tiraspol, la ceremonia de decernare a Ordinului "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler 104

30 de întrebări de-acasă În rest, mi-aș trăi viața tot înconjurată de oameni, inclusiv de copii, pentru că asta mă face să fiu fericită.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeana şi profesoara Raisa Pădurean?

Am făcut în viaţă ceea ce mi-a dictat inima. Sunt fericită când în jurul meu văd copii fericiți. Mă bucur când oamenii vin la mine după un sfat sau ajutor, asta îmi dă puteri.

Sunt mândră de copiii mei, dar şi de discipoli; de faptul că am fost apreciată cu distincţii de stat. În anul 2010 mi s-a decernat Medalia Comemorativă pentru activitatea mea în partea stângă a Nistrului şi asta a fost o mulţumire sufletească pentru toate eforturile noastre de a păstra şcoala românească aici.

13. Care-i cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Am două dorințe: să văd țara reîntregită şi să am o casă. E grea viața în cămin pentru un om de vârsta mea. Şi aș mai vrea, măcar pentru scurt timp, să fac schimb de locuinţe cu un demnitar, adică eu să trăiesc într-o casă normală, iar el – în camera mea din cămin, apoi să ne împărtășim impresiile în public. Numai nu cred că cineva ar accepta o asemenea provocare.

14. Mai mult de două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. În opinia Dumneavoastră, cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Savanţii din domeniu au pus deja punctul. Vorbim limba română și suntem parte a istoriei românilor. Parlamentul ar trebui să se conformeze acestor decizii. Să procedăm ca în țările civilizate - scăpăm de trădători, trăim în pace și bună înţelegere, învățând limba și istoria neamului românesc. Nu trebuie să cerșim ceea ce este al nostru.

15. Care sunt principiile de viaţă ale dnei Raisa Pădurean, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Bine faci - bine ajungi. Cere și ți se va da. Dacă ai început un lucru – du-l până la capăt. Sunt principii de care m-am condus întotdeauna. Le-am moştenit de la mama mea, care a fost o fiinţă deosebită.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

M-au trădat și prietenii, dar și dintre colegi. Invidia, banii și puterea îi orbește pe unii. Dar toate acestea sunt până la o vreme. E mai greu să fii Om. 105

30 de întrebări de-acasă 17. Fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Fericirea o face omul cu mintea și cu mâna sa. Consider că nu poți fi fericit dacă nu lași o urmă pe pământ. Eu am lăsat destule urme vizibile, de aceea într-un fel mă consider fericită, dar nu şi pe deplin împlinită, pentru că nu am reușit până în prezent să am casa mea.

18. Aţi fost / sunteţi implicată în politică?

Am fost consilieră în Consiliul Municipal Chișinău 4 ani. Făceam naveta la Chişinău din banii proprii pentru a participa la ședințe. Uneori mă întorceam târziu la Tiraspol, iar a doua zi trebuia să merg la ore. Cel mai complicat era pe timp de iarnă, când trebuia să ies la 5 din casă pentru ca la 8 să fiu la Primăria Chişinău. Nu am făcut nimic pentru mine personal, am ajutat cetățenilor din Chișinău așa cum am putut. Deşi se zvonește că eu aș fi primit apartament cu 3 odăi în Capitală. Nu-i adevărat. Şi copiii mei stau cu chirie.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Autoritățile de la Chișinău din ultimele decenii și-au bătut joc de popor.

Noi am așteptat schimbări pozitive, dar unde am ajuns? Chiar dacă s-au produs și lucruri bune în acești ani, autorităţile nu prea au cu ce se lăuda.

S-ar fi putut de realizat mai multe, dacă cei de la Putere nu ar fi procedat ca în fabula despre racul, broasca şi o ştiucă. Dacă nu am fi avut atâţia hoți şi oameni imorali la putere, cred că viața în Moldova ar fi fost mult mai ușoară.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Cred că avem persoanele potrivite, dar care încă nu au susținere din partea societății. La noi cine ajunge la putere? Cei care au bani mulţi, ştiu să fure şi să amăgească lumea, dar idee nu au, nici nu vor să scoată țara din mocirlă.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Eu cred în viitorul României Mari. Republica Moldova nu are viitor. Atâta timp cât ne vom numi Republica Moldova, nu vom avea liniște și pace.

Vor trage ruşii de noi care și cum vor putea. Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc. Sunt cuvinte de aur, spuse de regretatul Gheorghe Ghimpu.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Pădurean?

106

30 de întrebări de-acasă În anul IV de studenție, am întâlnit marea dragoste – pe tatăl copiilor mei, Iurie Pădurean. Mai întâi am corespondat doi ani, pentru că el făcea serviciul militar la flota Mării Negre. Când s-a întors ne-am căsătorit. A fost greu, dar interesant. Învăţam, creşteam copiii...

23. Cu ce se ocupă membrii familiei Dumneavoastră?

Soțul, cu regret, ne-a părăsit la 50 de ani. Fiul, Andrei, a absolvit Academia de Muzică şi Arte din Chișinău şi a muncit mulţi ani la un post de televiziune din Capitală. La moment este plecat la muncă peste hotare pentru că aici este imposibil să te realizezi și, mai Cu fiica Elena ales, să câştigi bani pentru ca să-ţi poți procura o casă. Fiica, Elena Pădurean (Solomon), are și ea familia sa. Anul acesta va absolvi Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în Chișinău. Cei doi copii mi-au adus doi nepoţei: Vlad şi Nica. Ei toţi constituie cea mai mare bucurie a vieţii mele.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

La Tiraspol nu prea ai unde merge în timpul liber. De aceea prefer să citesc ori să merg la Chișinău la copii și la prieteni, dar şi la activităţi, întruniri, proteste, mă implic în diverse proiecte, ca să nu trăiesc degeaba. Îmi place să aduc zâmbete pe fețele celor mai trişti ca mine. Asta îmi dă noi puteri.

25. În casa familiei Pădurean ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Când eram copilă, mama, pentru zilele de sâmbătă și duminică, făsea sarmale, cocea plăcinte, tăia păsări și ne alinta cu bucate sănătoase și gustoase. Așa am apucat și eu să gătesc. Vinul de la tata este cel mai preferat, pentru că este foarte gustos.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

107

30 de întrebări de-acasă Nu am fost copilul cel mai cuminte. Mai mult mă jucam cu băieții, eram bătăusă, apărătoarea fetelor din clasă. Uneori băieții fugeau de mine. Tata voia să învăț la Tehnicumul Agricol din Cucuruzeni, să devin brigadieră.

Mereu zicea: dacă îți fugi toți din sat, cine va lucra la pământ? Eu însă eram sătulă de sapă, de aceea am hotărât să plec noaptea de acasă, la altă şcoală.

Am ieşit prin grădină ca să nu mă audă părinţii și dusă am fost. Abea după ce am fost admisă la facultate, le-am dat de știre unde sunt...

Alt moment a fost când mi-am început activitatea pedagogică la grădiniţa din Sucleia, raionul Slobozia. Grădinița era rusească, dar peste un an, în 1989, s-a declanşat Mișcarea de Renaştere Națională. Eu am reușit să deschid o grupă de copii pe care-i instruiam în limba română. Am adunat peste 40 de copii de toate vârstele. Era o plăcere pentru mine. Părinții mă ajutau foarte mult. În câteva luni am reușit să aranjez procesul de educaţie în stil național. Era o grupă model în tot raionul Slobozia, organizam seminare și concursuri pentru educatorii și directorii de grădinițe din raion.

Apoi am mai deschis o grupă cu instruire în limba română. Dar în anul 1991 am plecat în concediul de maternitate cu al doilea copil. În acest răstimp tot ce am creat în acea grădiniță s-a dus de râpă.

Când fiul a mers în clasa I, am fost invitată să muncesc în școala cu predare în limba română nr. 20 din Tiraspol, actualul LT ”Lucian Blaga”. În acel an, 1994, erau foarte mulţi copii în clasa I, cinci clase paralele, De Ziua Limbii Române la Liceul Teoretic “Lu- nu ajungeau învățători cian Blaga” din Tiraspol. și direcția școlii m-a 108

30 de întrebări de-acasă rugat să predau în una din aceste clase. Munceam de dimineață până seara, organizam cu elevii și părinții multe activități. De fapt, erau mulţi copii din Sucleia, părinții mă cunoșteau și ei au fost cei care s-au adresat la administrația școlii să mă angajeze ca învățătoare. Erau foarte mulți doritori de a studia în limba română la Tiraspol, nu încăpeam toți într-o clădire, de aceea clasele primare erau împărțite prin toate colțurile orașului, aveam sedii în mai multe grădinițe, iar în blocul central studiau elevii din clasele gimnaziale și liceale. Școala activa în 3 schimburi, orele începeau la 7.30, cu o pauză de 5 min și ora dura 35 min ca să reusească toți copiii să intre în program. Ne aflam în școală de la ora 7 până la ora 20.

Atunci, în luna octombrie 1994, am avut un moment de neuitat. A fost devastată clădirea școlii. Am lăsat clasa mea cu dădaca la grădiniță și am venit la școală să apăr instituţia alături de profesori și părinți de atacul separatiştilor. Făceam de serviciu și zi, și noapte, numai să nu dăm clădirea în mâinile lor. Asta ar fi însemnat că nu mai rămânea nicio speranță de a mai studia în limba română la Tiraspol. Veneau părinții după serviciu la școală, unii se baricadau în incinta școlii, alții rămâneau afară, aveau şi câini de luptă. Stăteam până dimineața. Când veneau profesorii la școală, părinții plecau la muncă, iar seara se întorceau la datorie. Așa am reuşit să păstrăm clădirea în care activăm până în prezent, făcând de serviciu pe rând fiecare clasă.

Altă devastare a avut loc exact peste 10 ani, în 2004, apoi s-a repetat în 2014. Numai că de fiecare dată, separatiștii utilizau altă tactică. Noi, însă, n-am cedat. În familie, cele mai fericite momente au fost apariţia pe lume a celor doi copii minunaţi: Andrei, în 1986 şi Elena, în 1991. De fapt, mi-am dorit 3-4 copii, dar Dumnezeu nu mi-a dat.

27. În opinia Dumneavoastră, Republica Moldova a avut şansa de a se integra în Uniunea Europeană alături de Republicile Baltice?

Mi-i greu să spun. Țările Baltice au scăpat ușor de urgia sovietică. La noi, atâta timp cât vom avea sub coaste Armata a 14-a rusă, nu vom avea niciun viitor. Considerați cum doriţi, dar o bună parte din oamenii noștri nu au coloană vertebrală. Noi ne supunem, cedăm, suntem obişnuiţi să dăm de la noi, numai „să fie totul bine”. Acest ”bine” ne iese pe ochi. Balticii au scăpat de sovietizare pentru că au fost mai uniți. Am mers încolo în anii 1982-1986.

Pe atunci luptau împotriva ocupației sovietice de la mic la mare. Vorbeau cu noi ruseşte, doar ca să ne înțelegem și pentru că știau că nu suntem ruși.

Dar la noi? Mergeți prin Chișinău și vedeți în ce limbă se vorbește în stradă.

109

30 de întrebări de-acasă Dar în magazine? Dar în diverse ministere? Peste tot se vorbește în rusă.

Dacă noi nu ne respectăm, cine ne va respecta? România ne repară școlile și grădinițele, Uniunea Europeană şi SUA ne construiesc drumuri, şcoli, apeducte etc., dar noi votăm cu Dodon! Vedeți și rezultatele alegerilor. Avem copii, rude care muncesc în Europa, primim bani şi ajutoare de la europeni, dar ne tragem spre cei care ne-au asuprit, ne-au înjosit, ne-au distrus ca popor toată viața. Dacă am fi avut caracterul oamenilor din Țările Baltice, sigur acum eram în rând cu ei.

28. Câţi ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

Fiul meu are 3 luni de când a plecat la muncă peste hotare. Știți ce mi-a zis când a ajuns acolo? ”Mamă, nouă ne trebuie încă vreo 400 de ani ca să ajungem la nivelul lor de trai, dar și la nivelul lor de inteligență”. Eu cred că încă 100 de ani ar fi suficient ca să devenim o națiune demnă și civilizată.

Dar avem mult de muncit la acest capitol.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Despre Transnistria și despre cetățenii din zonă se vorbește numai în perioada campaniilor electorale. Eu vreau ca toată lumea să înțeleagă: Transnistria este pierdută ca parte a Republicii Moldova pentru totdeauna.

Doar dacă va fi scoasă Armata a 14-a din zonă mai putem spera la ceva.

Atâta timp cât unii demnitari de la Chişinău sunt cot la cot cu autoritățile de la Tiraspol, nu putem spera la reintegrare.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Când am posibilitate să merg în satul meu de baştină, Leuşeni, discut cu toți cei care mă mai cunosc - sunt nişte oameni extraordinari. Viața la sat este foarte grea, dar ei se străduie să facă față problemelor. Vreau să le transmit să aibă răbdare și puteri de a merge înainte, cu încredere în viitor.

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom învinge greutăţile. Sunt sigură că vor veni și timpuri mai bune pentru noi toţi.

Transmit multă sănătate și curaj rudelor, prietenilor din orașul Orhei, satele Clișova, Clișova Nouă, Mălăiești, Ciocâlteni, dar şi celor din Chiștelnița, unde a început cariera mea pedagogică. Mă numeam Raisa Saculțan. Dumnezeu să vă ajute şi să vă aibă mereu în paza Sa! 110

30 de întrebări de-acasă

Ion Lazarenco-Tiron: Schimbarea ]ncepe de la fiecare persoan=.

Noi dorim mult, dar pu\in facem Ion Lazarenco-Tiron, înotător de performanţă în apă liberă, s-a născut pe 22 ianuarie 1978, în satul Brăviceni, raionul Orhei. În 1997 a emigrat în Irlanda, iar din 1998 a făcut antrenamente de înot în bazinul olimpic de la „Guiness Beer Factory” din Dublin. De atunci a stabilit numeroase recorduri internaţionale şi mondiale la acest gen de sport, în 2017 dorindu-şi să parcurgă ultimele două curse de înot pe distanțe lungi din lume care până acum au fost trecute doar de 6 oameni. Peste tot, poartă cu el şi arborează cu mândrie drapelul Republicii Moldova, ducând faima ţării sale de baştină în lume. În anul 2015 a fost declarat cel mai bun Înotător Senior la Bărbaţi.

Vorbește fluent româna, rusa și engleza.

Ion Lazarenco-Tiron este şi un filantrop, colectând şi transportând în Moldova în repetate rânduri ajutoare umanitare pentru internate, case de bătrâni, spitale, grădiniţe, familii social vulnerabile. În 2016 a realizat prima acţiune din cadrul campaniei “Cupa Verde”, pe care a inițiat-o cu scopul de a reconstrui stadioanele din diferite localităţi ale Republicii Moldova şi de a educa tinerii curajoşi, uniţi, puternici. A fost construit și dat în exploatare stadionul din satul natal Brăviceni (bugetul 40 000 euro), comunitatea a beneficiat de o partidă de echipament sportiv. A organizat câteva ateliere pentru tineri și adulți privind stilul de viaţă sănătos. Un alt proiect în derulare este construcția unui stadion în satul Chiperceni, raionul Orhei.

111

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Ion Lazarenco-Tiron! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

“Acasă“ pentru mine înseamnă mirosul pomilor înfloriți, cântecul cucului, cărărușile pe care le-am bătut desculț când eram mic și pâinea proaspăt scoasă din cuptor.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul? În primul rând, părinții, care mi-au dat cei şapte ani de acasă, buneii, dar şi profesorii, mai ales cei de istorie și educație fizică.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Tata a fost și el orheian din Chiperceni și, cunoscându-se cu mama, s-au stabilit în Brăviceni, unde au muncit împreună în colhozul din localitate.

Bunicul din partea mamei a crescut într-o familie de ţărani cu 14 copii, a fost mulți ani pălămar la biserică. Şi el ne-a învățat multe lucruri utile pentru viață.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Apreciez foarte mult proiectele avansate realizate în satul natal. La baștină se produc ceva schimbări pozitive, dar mai este mult de lucru. De aceea am și venit cu ideea de a construi un teren sportiv.

5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Aceasta rămâne o problemă foarte dificilă. Eu nu sunt politician şi nici economist, dar un impact puternic am obţine dacă noi, cetățenii de rând, ne-am ajuta unul pe altul, ne-am iubi și respecta mai mult, căci numai cu dragoste se poate învinge răul.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

Hm... Hai să-l aducem pe Ștefan cel Mare și să-l edificăm în piatră! Nu cunosc pe nimeni din localitate, care ar merita așa onoare. Cât despre mine personal, i-aş înveşnici pe părinții mei.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

112

30 de întrebări de-acasă Cele mai dese amintiri sunt cele despre cum noi, copiii, ne jucam, despre întâlnirile cu rudele la sărbători.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Sinceritatea, în primul rând.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Da, mă simt împlinit. Am o familie fericită, suntem sănătoşi toţi și am posibilitatea să mă ocup cu ce-mi place.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Familia, în primul rând. Şi câţiva prieteni care mă înţeleg şi mă susţin în ceea ce fac.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Măcar câteva clipe să fiu alături de părinți...

12. Cu ce performanţe se mândreşte îndeosebi Ion Lazarenco-Tiron? În primul rând mă mândresc cu țara unde m-am născut și cu o familie sănătoasă. Spun peste tot cu mândrie că sunt moldovean. Apoi vin şi performanţele. În 2013 am devenit membru a două asociații mari pentru traversarea strâmtorilor înotând, și anume, “Federația Înotătorilor a Canalului Englez și a Piloților” și „Asociația Înotătorilor din Strâmtoarea din Gibraltar”. Tot în 2013: Maratonul de Înot “Nistru - Unites Moldova”: finalizarea unei curse de 8 zile fără de precedent pe o distanță de 240 km pe râul Nistru, Republica Moldova.

2014: Mila de gheață (Ice Mile). Am devenit al 67-lea om de pe planetă care a parcurs înot cursa Ice Mile în apă la temperatura de 3.3 C°. Lough Dan, (Lacul Dan) munţii Wicklow, Irlanda.

Strâmtoarea Gibraltar, 14 km (Spania-Moroco). Trecerea primului din cele şapte canale ale Oceanului Atlantic timp de 4 ore 41min.

Canalul Mânecii, cu o lățime de 33 km (Anglia-Franța), trecerea lui înot în 13 ore 34 min şi completarea celui de-al doilea canal din cursa Ocean’s Seven. Înotul Păcii în Tunisia.

2015: Maratonul pe Lacul Zurich, 26 km (Elveția). Completarea şi finalizarea pe poziţia a 5-a din cei 26,4 km din înotul Maratonului Internaţional AutoTranscedenţă.

113

30 de întrebări de-acasă

După o cursă câştigată.

Canalul de Nord, 34 km (Irlanda-Scoția). Completarea celei de-a treia cursă din Ocean’s Seven, trecerea în 16 ore 23 min a Canalului de Nord în apă de la 11.8 C° la 12.3 C°. Am devenit cel de-al 25-lea om din lume care a îndeplinit cu succes această provocare.

2016: Canalul Catalina, 32 km (California-Insula Catalina, SUA).

Completarea celei de a patra curse de înot în 12 ore 01min, dintre care 10 ore pe timp de noapte.

Canalul Molokai, 42 km (Insula Molokai - Insula Oahu, Hawaii, SUA).

A cincea cursă de înot și cea mai lungă a fost trecută în 18 ore 11min.

Pentru 2017 îmi doresc să trec înot Strâmtoarea Tsugaru (Japonia) și Strâmtoarea Cook (Noua Zeelandă), ultimele două curse de înot pe distanțe lungi din lume care până acum au fost trecute doar de 6 oameni şi să colectez bani pentru Campania “Cupa Verde”. În 2016 a fost realizată prima acţiune din cadrul campaniei “Cupa Verde”, pe care am inițiat-o cu scopul de a reconstrui stadioanele din diferite localităţi ale Republicii Moldova şi de a educa tinerii curajoşi, uniţi, puternici. A fost construit și dat în exploatare stadionul din satul natal Brăviceni (bugetul 40 000 euro), comunitatea a beneficiat de o partidă de echipament sportiv, 114

30 de întrebări de-acasă încălţăminte şi treninguri. Au fost organizate câteva ateliere pentru tineri și adulți privind stilul de viaţă sănătos.

Un alt proiect în derulare este construcția unui stadion în satul Chiperceni, raionul Orhei.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

De a-mi ajuta concetațenii să se mobilizeze, să fie mai receptivi și pozitivi, să se ajute unul pe altul și să respecte societatea și împrejurările în care se află.

Cu un cuvânt de încurajare pentru consăteni la ceremonia de dare în exploatare a stadionului în cadrul Campaniei “Cupa Verde”.

115

30 de întrebări de-acasă 14. De peste două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Un popor care nu-și cunoaște istoria nu are viitor. Noi singuri trebuie să ne informăm și să ne cunoaștem istoria pentru a crea prezentul și viitorul.

15. Care sunt principiile de viaţă ale lui Ion Lazarenco-Tiron, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Sinceritatea și omenia.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Foarte des s-au folosit de bunatatea sufletului meu. De aceea nu prea îi am. Einstein a spus: ”Mai bine merg pe drum singur, decât cu cineva care mă trage-n jos”.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Fără amintiri, momente, clipe frumoase.

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Nu, dar urmăresc tot ce se întâmplă în geopolitică și mișcarea ei.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Din păcate, nu pot aprecia nimic și nimic în politica moldovenească nu-mi place.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Schimbarea începe de la fiecare persoană, de la popor. Noi dorim mult, dar puţin facem. Așteptăm să vină cineva să ne rezolve problemele.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Fără speranță nu putem merge înainte. Cât de mică ar fi posibilitatea, dar este.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Lazarenco-Tiron?

Dacă dragoste nu e - nimic nu e. Deci, în afară de dragoste, nimic nu poate să aibă un rol hotărâtor în formarea unei familii.

116

30 de întrebări de-acasă 23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Cu sinceritate pot să conturez un portret bogat în zâmbete și sclipire de fericire în ochii familiei mele.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber? Îmi place foarte mult să urmăresc fotbalul și sunt un mare fan al Clubului “Chelsea”. Mă strădui să-mi creez timp când se joacă un meci între echipe mari, ca să-l pot urmări. În afară de aceasta, în familie ne place să mergem la plimbare prin pădure și munți sau pe coasta mării.

25. În casa familiei Lazarenco-Tiron ce bucate şi băuturi sunt preferate? În familia noastră se gătește mâncare sănătoasă. Sunt preferate bucatele din pește cu un pahar de vin de casă. Şi, desigur, aşa bucate tradiționale ca plăcintele, sarmalele, răciturile, pe care, de obicei, le gătim la sărbători.

Ion Lazarenco-Tiron e al 8-lea om de pe glob care a înotat cele 7 strâmtori. Acum câteva minute ieșit din apă după ce a înotat strâmtoarea din Noua Zeelandă. El face istorie. Despre el se va vorbi pe toate continentele. El le-a trecut pe toate din prima încercare.

117

30 de întrebări de-acasă 26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Momente cruciale...Au fost mai multe. Unul din ele este cel când ne-am hotărât să ne stabilim cu traiul în Irlanda.

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Educația copiilor – ce semănăm, aceea și crește, aceea o să culegem. Ei sunt viitorul nostru, cei care ne vor plăti pensia și vor conduce țara.

28. Republica Moldova are şanse să se integreze în comunitatea europeană?

Da, șanse sunt, dar rămâne problema cu Transnistria – noi trebuim comunității europene cu așa problemă? Republica Moldova demarează diferite reforme, dar ce ține de Transnistria – multe referendumuri trebuie să aibă loc pentru a soluționa această problemă.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este tocmai soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Problema cu Transnistria rămâne să fie foarte reală și deschisă pe mult timp. Deseori mă întreb: de ce după îndependență, în loc să cerem Bugeacul și partea de Nord cu Cernăuții care ne aparțin, Republica Moldova vrea Transnistria, care a fost alipită la Basarabia numai în 1940?

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Să fiţi sănătoși, să alegeți un mod de viață mai sănătos și să fim mai buni unul cu altul, să ne respectăm, să ne ajutăm și să ne susținem cum putem, ca să învingem invidia și răutatea ce ne domină pe o mare parte dintre noi.

Nr 1048 10 februarie 2017

118

30 de întrebări de-acasă

Aurel Chirtoac=: Noi, arti[tii, demult am pus punctul, pentru c= nu putem s= c`nt=m ]ntr-o limb= care nu exist= Interpretul Aurel Chirtoacă s-a născut la 4 iulie 1981 în satul Solonceni, raionul Rezina. Concomitent cu gimnaziul din sat a studiat acordeonul la Şcoala de muzică din oraşul Rezina. A urmat Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Facultatea Dirijat Coral. În calitate de interpret s-a evidenţiat la mai multe consursuri naţionale şi internaţionale de muzică uşoară, dar are în repertoriu şi piese din alte genuri. Este laureat al concursului “Două inimi gemene”, unde a luat şi o Diplomă de menţiune pentru cea mai originală voce; a obţinut locul I la concursul “Steaua Chişinăului’’ şi locul II la concursul “Plai natal”; de asemenea locul I la festivalul-concurs “Korona Tirnovgrada”, Bulgaria, or. Tirnovgrad; laureat al concursului “Vostocinii bazar’’ (Crimeea), etc.

Dl Chirtoacă a ales să răspundă doar la o parte din întrebările chestionarului.

119

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Aurel Chirtoacă, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Acasă este locul de unde începe totul. Oriunde te-ar duce soarta, tot acasă îţi este dorul.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Primele lecţii sunt cei 7 ani de acasă. Dragostea - de la mama şi puterea de a duce un lucru la bun sfârşit - de la tata le-am moştenit.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Darul muzicii l-am moştenit de la părinţii mamei. Bunelul slujea la biserică, iar bunica mergea regulat şi cânta în corul bisericesc. Ea era tot timpul cu pilde şi lecţii cum să fim mai buni. Prima mea încercare de a cânta a fost la vârsta de 4 ani, atunci când mama m-a învăţat să cânt la armonică.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

Toţi acei localnici, care au rămas fideli baştinei. Pentru că în zilele noastre avem o problemă majoră: migraţia din Republica Moldova şi satul meu nu este excepţie. Cu părere de rău, îmbătrânesc satele şi cei de la conducere nu fac nimic pentru a schimba situaţia.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Anii mei de copilărie au fost foarte frumoşi pentru că am avut parte de joacă pe malul Nistrului, fotbal cu prietenii, de profesori care mi-au insuflat dragostea faţă de carte şi faţă de lucrurile frumoase, de momente inedite, când participam la diferite concursuri şi, uneori, nopţile nu dormeam pentru că aveam emoţii de nedescris.

8. Ce calităţi preţuiţi în deosebi la prietenii Dumneavoastră?

Sinceritatea, onestitatea şi talentul.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Cel puţin la această etapă, consider că eu sunt cel mai realizat tată, pentru că am trei copii pe care mi i-a dat Dumnezeu şi îi iubesc foarte mult: Laurenţiu, Ilinca şi Cătălina. Am o soţie pe care o apreciez şi o stimez nespus 120

30 de întrebări de-acasă

Familia Chirtoacă la plimbare în Chişinăul tomnatec de mult. Şi pentru că fac ceea ce îmi cere sufletul – muzică.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Cea care mă ajută şi mă sprijină în toate este soţia. La noi în casă tot timpul se discută şi eu de fiecare dată îi cer sfatul. Mai am şi câţiva prieteni de la care cer ajutor şi îl primesc de fiecare dată.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege? În viaţa mea am avut parte de multe lucruri frumoase şi nu aş schimba nimic din ceea ce a fost. Ştiu că viaţa îmi mai pregăteşte momente frumoase, aşa că aş accepta să mai zăbovesc un pic.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi interpretul Aurel Chirtoacă?

Sunt mândru de parinţii mei, de copii, de frate, de oamenii dragi care sunt în jurul meu. Sunt mândru de feciorul meu Laurenţiu, care are o pasiune 121

30 de întrebări de-acasă deosebită faţă de muzică şi îmi calcă pe urme, obţinând primele succese.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Toţi avem dorinţe, vise şi eu aş dori ca muzica pe care o scriu şi o cânt să tămăduie orice rană, să bucure orice persoană, să lumineze în orice întuneric.

14. De peste două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Noi, artiştii, demult am pus punctul în această temă, pentru că nu putem să ieşim în faţa unui public şi să cântăm într-o limbă care nu există. Limba română a fost şi va fi veşnică pentru acest popor.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată? În viaţă sunt multe lucruri pe care le poţi interpreta diferit. Eu aş zice că acele momente m-au făcut să iau câte o învăţătură din ele.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

- Fără de a se cunoaşte pe sine.

Împreună cu fiul Laurenţiu la filmări. Laurenţiu Chirtoacă şi-a lansat prima sa piesă, ”Suflet pereche”, de 1 iunie 2013 pe scena Palatului Național, iar la vârsta de 5 ani tatăl i-a făcut cadou şi videoclipul la ea, care a fost filmat în munţii Bucovel, Ucraina.

122

30 de întrebări de-acasă

20. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Ca să fii politician trebuie: să uiţi cine eşti, să vinzi pe cei din jurul tău pentru interesul personal, să destabilizezi orice situaţie şi multe altele. Eu nu sunt genul de om care m-aş vinde pentru orişice, pentru că ţin mult la ţară şi cred că întro zi situaţia se va schimba în bine.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Portretul nostru e în culorile dragostei, sincerităţii, admiraţiei, pasiunii, înţelegerii, ajutorului, modului de a fi uniţi.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

Preferăm să ieşim la plimbare cu bicicletele, să colindăm locurile frumoase din ţară, să mergem la bunici şi să pescuim pe malul Nistrului.

25. În casa familiei Chirtoacă ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Ducem un mod sănătos de viaţă şi încercăm să mâncăm de toate câte puţin. Ne plac foarte mult salatele, pastele, supele, mămăliga şi cărniţa, desigur, cu un pahar de vin de la Rezina.

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

123

30 de întrebări de-acasă Un stat puternic se manifestă nu prin armata mare, ci prin cultura pe care o are. Totul începe de acasă, din familie. Apoi la scoală, unde profesorii trebuie să îi înveţe lucruri frumoase şi să dea exemplu ei înşişi. Toate aceste lucruri ar trebui să fie grijile principale ale statului, care este dator să procedeze aşa ca tineretul să crească sănătos, frumos, educat şi înţelept.

28. Republica Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

Republica Moldova este în Europa şi tot timpul a fost. Problema e că cei de la conducere tot ezită să ia o decizie definitivă şi o tot ţin cu diverse speculaţii pe seama integrării.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

La fel se putea de soluţionat şi problema cu Transnistria, dar pentru ei e mai prioritar să facă jocul şi interesele cuiva decât să întregească ţara.

30. Ce aţi vrea să mai spuneţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Vreau să vă mulţumesc pentru că în Republica Moldova mai sunt oameni care încearcă din răsputeri să mişte roata în numele unor schimbări frumoase şi dorite; că, în pofida tuturor problemelor, rămânem a fi gospodari la noi acasă. Nu uitaţi de unde ne tragem şi cine suntem.

124

30 de întrebări de-acasă

Oleg Bagrin: M= m`ndresc cu familia, neamul [i ba[tina mea Oleg Bagrin s-a născut în anul 1974 în satul Băneşti, raionul Teleneşti. În 1993 a absolvit Colegiul de Medicină din Orhei, iar în 1999 - Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “N. Testemiţanu” din Chişinău.

Urmează rezidenţiatul în Ortopedie şi Traumatologie, după care cinci ani lucrează medic–ortoped la Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare din Chişinău. În 2007 îşi ia doctoratul în ortopedie. În acelaş an, împreună cu familia, se stabileşte cu traiul în Toronto, Canada. În 2015 absolvă Academia Naţională de Osteopatie din Toronto, iar peste un an susţine teza de doctor în osteopatie. În prezent este decan şi profesor la Universitatea Naţională de Ştiinţe Medicale din Florida, SUA şi profesor la Academia Naţională de Osteopatie din Toronto, Canada.

125

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Oleg Bagrin! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Pentru mine “acasă” este locul unde mă aşteaptă cei dragi sufletului meu, sunt copiii şi soţia, mama, fratele, cei rămaşi la baştină în Moldova. Ori de câte ori merg, ei mă aşteaptă cu uşile deschise. “Acasă e dorul, / Acasă-i fiorul,/ Acasă e mama,/ Acasă e graiul, e neamul, izvorul,/ Acasă e totul de unde pornim,/ Acasă-i comoara la ce revenim…”

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Probabil, ar fi mai corect să zic în acest context că viitorul meu a fost marcat nu de lecţii predate, dar de cele învăţate de la viaţă, unde a fost mama cu sfaturile ei, învăţate buchie cu buchie de la bunica şi de la fraţii şi surorile mamei, lecţii ce nu trebuiau predate, dar auzite, simţite, rumegate.

Am avut o şcoală pentru tot restul vieţii.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Vin dintr-o familie de intelectuali. Mama mea, Tamara Burdujan, fiind profesoară de română, a învăţat şi educat generaţii de-a rândul aproape 40 de ani, începând cu satul de baştină, apoi la Chişinău, acum fiind cu noi în Canada.

Tatăl meu, Vasile Bagrin, şef la căminul de cultură din satul natal, s-a stins din viaţă pe când eu aveam 13 ani, iar fratele meu Grigore - 11 ani.

Pe bunicii de pe linia paternă i-am cunoscut mai puţin, fiind departe de ei. Bunicul Grigore Burdujan, tatăl mamei, intelectual la rândul său (adjunct al preşedintelui de colhoz în anii 50) a plecat în lumea celor drepţi la o vârstă foarte tânără şi, din păcate, l-am văzut numai în poze. Bunica, Nina Burdujan, a rămas singură să crească şi să educe 7 copii, cel mai mare avea 13 ani şi mezina - 10 luni. Bunica Nina a lăsat o amprentă profundă în viaţa mea, chiar şi astăzi cred că ea mă veghează de acolo, de Sus. 4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Recent am fost la Ziua satului, care pe 8 octombrie 2017 şi-a sărbătorit aniversarea de 580 de ani de la prima atestare documentară. Băneşti este un sat cu o istorie bogată şi cu oameni gospodari. Sunt schimbări frumoase, spre bine, dar nu pot să nu remarc şi faptul că satul îmbătrâneşte, vezi mai mulţi oameni trişti, tinerii sunt plecaţi. Totuşi mă bucur că băneştenii mei sunt oameni optimişti şi dornici de viaţă.

126

30 de întrebări de-acasă 5. Care ar fi, în opinia Dumneavoastră, căile de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Dacă toţi cei tineri plecaţi, care, în opinia mea, constituie principalul potenţial al ţării, se vor întoarce în Moldova fără frică pentru ziua de mâine, ar fi o şansă de reconvalescenţă a economiei noastre.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

Nu îndrăznesc să dau nume, dar cred că orice familie de oameni gospodari din Băneşti are asemenea personalităţi şi dacă s-ar analiza, credeţi-mă că s-ar aduna o listă bună cu oameni extraordinari.

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie?

Cu drag şi dor vorbesc despre aceşti ani, am trăit ca în amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă: la scăldat, la păscut vacile, la săniuş, la muncă pe dealul mare, apoi şcoala din sat cu extraordinarii ei profesori, serile de odihnă alături de colegi şi prieteni, diferite întreceri sportive, mai ales la fotbal, concursuri raionale şi republicane...

8. Ce calităţi preţuiţi la prietenii Dumneavoastră?

Sunt toţi nişte oameni cu suflet mare.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

Cred că mai am de muncit la capitolul realizări.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile? În spatele unui bărbat ce are succes în viaţă, desigur, se află o femeie puternică. Pe parcursul vieţii Bunul Dumnezeu a avut grijă să am o MAMĂ unicală, o bunică extraordinară şi, mai târziu, a apărut scumpa mea soţie.

11. Dacă providenţa V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Naşterea copiilor mei.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi medicul-savant Oleg Bagrin?

Mă mândresc cu familia mea şi, desigur, cu neamul meu şi baştina de 127

30 de întrebări de-acasă

Cu soţia Mariana, mama Tamara, fratele Grigore şi soţia sa, Liliana. unde vin. Mă mândresc cu prietenii şi cu oamenii frumoşi la suflet pe care i-am cunoscut atât în Moldova, cât şi în Canada.

Ceea ce ţine de realizări, sper să se mândrească deja copiii mei cu ele.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Ca pe harta lumii să apară România Mare.

14. De peste două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Eu cred că deja Curtea Constituţională s-a pronunţat în ce priveşte denumirea limbii. Istoria nu se poate repeta sau inventa. Chiar şi unii istorici de vază din Rusia au recunoscut că noi suntem parte a poporului român.

15. Care sunt principiile de viaţă ale lui Oleg Bagrin, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Pentru mine este un singur principiu simpu, şi anume: să nu uit niciodată calităţile pe care trebuie să le aibă un Om Bun. 128

30 de întrebări de-acasă 16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Din fericire – nu.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

M-am născut în familie de creştini-ortodocşi, copiii mei la fel şi sunt convins că fără credinţă în Dumnezeu am fi nişte rătăciţi şi nefericiţi.

18. Aţi fost / sunteţi implicat în politică?

Când eram tânar şi neliniştit, s-a mai întâmplat să mă implic uşurel şi în politică, dar medicina şi politica sunt două căi diferite şi dacă se intersectează, atunci apar consecinţe grave.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Apreciez că mulţi au principii şi valori, dar majoritatea politicienilor au uitat de calităţile morale pe care trebuie să le aibă o fiinţă umană.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

Sper din tot sufletul şi aştept, când acest popor harnic, dar necăjit şi furat, se va trezi din starea de hibernare. Atunci o să dispară toată mocirla.

Foarte mult sper în generaţia tânără…

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

NU. 22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Bagrin?

Atunci când am întâlnit-o pe viitoarea soţie, am înţeles că în familia noastră o să fie o atmosferă nesecată de dragoste şi respect reciproc.

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Dacă să descriu familia mea sub aspect moral, atunci aş începe cu soţia Mariana, care a absolvit aceeaşi facultate de medicină din Chişinău. Ea este generatorul de căldură în familie, implicată şi dedicată la maximum în ceea ce face. Este prietenul meu cel mai bun.

Copiii noştri, fiul Marius şi fiica Mădălina, sunt comoara fără de preţ şi culorile calde deosebite ale portretului pe care încerc să-l redau. Ca pentru orice părinte, copiii mei sunt totul ce am mai scump pe lume, ei menţin 129

30 de întrebări de-acasă

Cu familia mea: soţia Mariana, fiul Marius şi fiica Cătălina. căldura în familie, transmisă de la mama-generator.

Iar eu, să o zicem mai în glumă, probabil, sunt rama portretului, încerc să nu stric aspectul, să-l protejez la maximum.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

Cu părere de rău, cam ducem cu toţii lipsă de timp liber, dar ori de câte ori apare, îl petrec cu familia, prietenii şi preferăm să ieşim să respirăm aerul curat pe malul unui lac la pescuit, la plimbare în parcuri.

25. În casa familiei Bagrin ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Bucatele noastre tradiţionale. Nu lipsesc ciorbele, zeama de pui, sarmalele, mămăliga cu friptură şi, desigur, un pahar de vin de casă din beciul nostru.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Cred că sunt câteva momente cruciale în viaţa mea, începând cu plecarea din casa părintească la studii la Colegiul de Medicină din Orhei şi apoi la USMF “N.Testemiţanu”, etc. Dar cred că plecarea în Canada a fost cel mai crucial moment. Atunci când am hotărât să emigrăm şi am trimis actele la Ambasada Canadei în Viena, am decis să nu spunem nimic părinţilor şi rudelor apropiate, ca nu cumva să-i stresăm. Bani nu aveam pentru a porni 130

30 de întrebări de-acasă

Chiar şi departe de casă, Oleg Bagrin nu uită de valorile naţionale şi de credinţa strămoşească. Împreună cu interpretul de muzică populară Mihai Ciobanu, după un concert pentru diaspora din Toronto şi cu duhovnicul local. procesul, am fost nevoiţi să împrumutăm, cu riscul de a nu fi acceptaţi şi a pierde totul. Interviul l-am susţinut la Ambasada Canadei în Bucureşti şi după ce am aflat vestea că suntem acceptaţi, ne-am împărtăşit bucuria cu toţi ai casei, ca mai târziu să înteleg că noutatea pentru mama mea a fost un fel de sfârşitul lumii… Apoi totul ce a urmat, căderi şi ridicări, poate fi un material bun pentru un roman.

27. În opinia Dumneavoastră, care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova?

Atâta timp cât igiena personală a populaţiei lasă de dorit - mă refer aici 131

30 de întrebări de-acasă la majoritatea localităţilor rurale, - va fi greu de promovat nişte standarde civilizate în cultura şi educaţia viitoarelor generaţii.

28. Credeţi că Moldova are şanse să se integreze în Comunitatea Europeană?

Sunt un om optimist, cred din suflet că ţara noastră trebiue să fie în familia europeană, are toate şansele, dar acest drum este posibil numai după re-Unirea cu România.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Obiectivul se poate de atins numai atunci, când o să convingem Rusia, că pentru toată lumea o să fie bine doar dacă Armata a 14-a se va retrage acasă.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Scumpii mei pământeni! Ca şi orice medic vreau să vă doresc în primul rând sănătate, să aveţi credinţă, să fiţi optimişti. Să nu uitaţi de valorile noastre naţionale, iar ziarului CUVANTUL - un mulţumesc din suflet pentru timpul acordat!

Doamne ajută!

132

30 de întrebări de-acasă

Alexandru {cerbanschi: }n ultimele decenii au degradat nu numai satele noastre, dar [i cultura rela\iilor dintre oameni

Alexandru Şcerbanschi s-a născut la 27 iulie 1948, în satul Jora de Mijloc, raionul Orhei. După şcoala medie din satul de baştină a absolvit Institutul Politehnic din Chişinău, iar doctorantura a urmat-o la Institutul de Economie şi Comerţ din Kiev. Doctor în economie. A activat în calitate de lector, lector superior, conferenţiar universitar la Institutul Politehnic din Chişinău, iar la Academia de Studii Economice a exercitat şi funcţiile de prodecan şi decan. În anii 1994-97 este consilier al preşedintelui Republicii Moldova Mircea Snegur, apoi prorector al Universităţii de Studii Umanistice, viceministru al Finanţelor. Din a. 2000 revine în mediul academic şi, până în 2013, când se pensionează, activează în calitate de conferenţiar universitar, şef de catedră, decan la ULIM, ATIC, USEM. În afară de limba maternă vorbeşte rusa, spaniola, franceza şi engleza.

Consilier de Stat al Republicii Moldova.

133

30 de întrebări de-acasă 1. Domnule Alexandru Şcerbanschi, ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

Acea parte din unuvers, care mărginește pământul şi cerul satului natal, cu oamenii cei mai dragi sufletului meu – părinții și rudele apropiate, primii prieteni și colegii de școală.

Tot aici, acasă, am primit lecțiile de viață cele mai trainice. Aici trăiesc și retrăiesc bucuria revederii meleagului natal, aici se află leagănul alinării în clipele grele ale vieții mele, locul unde totdeauna mă simt cel mai bine, mai ales cutreierând împrejurimile unicale, cum ar fi Groapa Roșie, Voloaca, Cânejul și altele. Anume aici mănânc cele mai gustoase cireșe și nuci...

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Primul meu învățător a fost Alexandru Andriuță, venit la noi dintr-o localitate situată vizavi, pe malul stâng al Nistrului. Iar în scoala medie un rol deosebit în viața mea, ca și a mai multor generații de joreni, l-a jucat profesorul Vladimir (Ivanovici) Savin – o mare personalitate din comuna noastră, un stâlp veritabil al românismului din Basarabia, un intelectual de mare valoare. Pe lângă calitățile profesionale deosebite, cultura înaltă, dumnealui mai deținea și cea mai bună plantație de viță-de-vie din comună, zilnic făcea înregistrări meteorologice la stația pe care şi-o amenajase.

Sunt profund recunoscător și profesorilor de matematică, fizică, chimie, literatură, istorie de la școala din Jora de Mijloc, care de asemenea mi-au marcat caracterul și viitorul.

Cu o mare nostalgie îmi amintesc de bunelul Vasile, bunelul Ion, bunelul Pavel, bunica Dăruțca, bunica Titiana, mulți bătrâni și bătrânele, care îmi răspundeau la ”bună ziua” sau ”Hristos a înviat!”, mă dojeneau părintește dacă cumva uitam să-i salut primul ori întârziam să răspund la întrebările lor.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

Parinții mei au fost oameni simpli, care au muncit toată viața la pământ.

Au întreținut o familie numeroasă. Erau perioade când părinții trebuiau să aibă grijă de patru studenți, iar câștigul lor de bază venea de la cultivarea tutunului, unde predomina munca manuală în condiții deosebit de grele.

Buneii și părinții mei au trecut prin multe cumpene: schimbul de regimuri sociale, războiul, foametea, colectivizarea, deportările, munca istovitoare pentru o plată simbolică în colhoz, etc.

Tata, până la sfârșitul vieții, la început de iarnă obișnuia să treacă în revistă: defoc este, rezerve de sare și săpun, câțiva saci cu făină, dar și alte produse 134

30 de întrebări de-acasă necesare unei familii - de asemenea. Parinții mei au fost oameni profund credincioși, aveau o conduită impecabilă și un suflet mare. Îmi amintesc cum se pregăteau și mergeau duminicile și de sărbători la biserică, de mesele de pomenire pe care le oficiau, de atmosfera care dăinuia la noi de hramul satului, când aveam o mulțime de oaspeți, de dulciurile pe care ni le aduceau părinții de la alte hramuri, de conversațiile îndelungate cu ei.

Cu mare respect îmi amintesc de moșul Pavel – fratele bunelului Alexandru, o personalitate marcantă. Moș Pavel a luptat în Primul Război Mondial și a căzut prizonier la austrieci. S-a întors acasă cu pensie stabilită de Guvernul Austriei. Moș Pavel era un om pedant, foarte disciplinat și inteligent.

Pe bunelul meu pe linia paternă nu l-am cunoscut: în 1949, împreună cu toată familia sa numeroasă, fusese deportat. Știu doar că a fost un bun gospodar, în iarna anului 1954 a fost reabilitat, dar a amânat întoarcerea la baștină pentru primăvară - nu se îndura să lase baltă gospodăria pe care o înjghebase în Siberia. N-a mai ajuns în primăvară, rămânând să zacă pe veci în pământul siberian.

Bunelul Ion pe linie maternă era un om erudit, bun cunoscător al istoriei meleagului natal și folclorului autohton.

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

Satul natal, pe parcursul ultimelor decenii a suferit aceleași schimbări ca și întreaga țară – și bune, și proaste. De exemplu, falnicul Nistru a degradat mult. O mare parte din vină o poartă autoritățile, iar alta – locuitorii satelor și orașelor situate în zona riverană, inclusiv din comuna noastră.

Oare chiar e așa de greu de păstrat în ordine malul râului, de plantat acolo copaci, de amenajat locuri de agrement? Oare cui nu-i este clar că a arunca gunoiul pe malul Nistrului e tot așa cum a-i mătura ograda și a-i arunca gunoiul în casa mare? Îmi pare foarte rău de patrimoniul bogat al fostei gospodării agricole din comuna noastră, creat prin munca grea a câtorva generaţii, inclusiv a părinților mei, și care a fost distrus. În ultimele decenii satele noastre mai mult au degradat decât s-au dezvoltat. Școala medie a devenit gimnaziu; pe fostul stadion a fost amplasat cimitirul, iar alt teren pentru sport nu s-a găsit; casă de cultură nu-i, cea mai mare parte a drumurilor sunt de o calitate proastă.

Cu mare regret trebuie să constat că, în opinia mea, în ultimele decenii au degradat nu numai satele, ci și cultura relațiilor dintre oameni.

135

30 de întrebări de-acasă 5. Care ar fi căile reale de redresare a situaţiei din economia Republicii Moldova?

Aş putea face pronosticuri și descrie mai multe căi posibile de dezvoltare, dar o să mă limitez la una: dezvoltarea antreprenoriatului în domeniile tradiționale ale economiei țării noastre. E nevoie doar de mai multă râvnă și dorință și un accent deosebit să se pună pe calitatea produselor. Comuna Jora de Mijloc, de exemplu, era vestită în toată URSS cu pepiniera sa, fructele și legumele produse aici. Experiența bogată în acest domeniu ar putea fi folosită la o scară mai largă în noile condiții.

E regretabil că actuala guvernare, dar și cele precedente, nu prea au avut grijă de sfera producerii, de dezvoltarea sectorului agricol, care are mare nevoie de investiții pentru o infrastructură modernă (tehnică și echipament performante, frigidere, întreprinderi de prelucrare, etc.) și piețe viabile de desfacere a producției. Republica Moldova dispune de multe strategii elaborate și aprobate mai mult cu interes politic de moment și nu cu interes național de perspectivă.

O altă problemă extrem de actuală este conexiunea la sistemul energetic european, pentru asigurarea securității energetice a țării. La această temă am formulat un șir de teze și le-am prezentat Președintelui Republicii Moldova Mircea Snegur încă acum două decenii. Domnia Sa le-a apreciat înalt, au urmat o serie de inițiative către organele de resort, care însă nu au fost susținute. Bine că măcar acum se lucrează asupra construirii gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, a liniei de înaltă tensiune dintre România și Republica Moldova. Ar fi bine, cred, să fie construit încă un bloc energetic la Centrala Cernavoda, România, anume pentru necesitățile energetice ale Republicii Moldova.

La moment Moldova dispune de multe cadre calificate în aceste domenii, dar guvernele vin și se duc, reușind numai să enunțe fel de fel de promisiuni și mai puțin să soluționeze probleme de importanță vitală pentru țară. Avem oameni harnici și talentați, un sol bogat, o amplasare geografică deosebită, cu mult soare și condiții climaterice bune pentru a produce roade bogate de produse agricole de calitate, căutate și apreciate în toată lumea. În cazul unei griji și susțineri adecvate din partea autorităților statului, unui parteneriat adecvat cu organismele internaționale și investitorii străini, Republica Moldova ar putea ușor deveni o țară de succes.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

136

a consătenilor marcanți, faptele cărora să fie bine

30 de întrebări de-acasă Una dintre aceste personalități, după cum am menționat mai sus, în opinia mea ar fi profesorul Vladimir Savin. În aspect regional o personalitate absolut distinctă a zonei de centru este omul de cultură și tribunul Dumitru Matcovschi. Mai există și alte personalități de referință care la noi, de cele mai multe ori, sunt apreciate doar după ce trec în neființă. Poate ar fi cazul ca fiecare localitate să aibă o carte colectivă a consătenilor marcanți, faptele cărora să fie bine cunoscute și transmise din generație în generație ca modele de viață și activitate...

7. Când Vă amintiţi de anii copilăriei şi adolescenţei, ce evenimente şi nume Vă revin în memorie? Îmi amintesc cu multă plăcere de satul meu din anii 50 ai secolului trecut: case frumoase înșirate pe malul Nistrului curat și bogat în pește (până a fi zăgăzuit la Dubăsari). Casele abea se zăreau dintre livezi, pe malul Nistrului se întindeau legumării și plantații de cânepă, din care se producea o pânză foarte trainică și sănătoasă. Școala medie din Jora de Mijloc pentru mine a fost un adevărat templu al cunoștințelor, în care domneau așa profesori de excepție, majoritatea cupluri, ca Andriuță, Savin, Grigorev, Telerman, Palamarciuc, Ciobanu, Ivanov, Gondiu și mulți alții.

Cu regret îmi amintesc de unii colegi de clasă, care au plecat prematur în lumea celor drepți: Vera Căprian, Vasile Maler, Leonid Țurcan, Mihail Postică...

Cu mult respect îmi amintesc de foștii conducători ai gospodăriei agricole din comuna noastră, cu aportul cărora aceasta devenise una de referință în toată țara: Gheorghe Gorgos, Iustin Capșa, Gheorghe Aghenie...

Copilăria și adolescența le-am petrecut în satul natal, din care pentru prima dată am ieșit în anul 1961, când, împreună cu alţi colegi de școală, am vizitat fabrica de zahăr din Râbnița, iar în anii 1964 și 1965 am vizitat Orheul și, respectiv, Chișinăul.

8. Ce calităţi preţuiţi îndeosebi la prietenii Dumneavoastră?

Simplitatea, duscreția şi inteligența.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

La modul general consider că am reușit multe. Am absolvit cu medalie de argint școala medie și cu mențiune – Institutul Politehnic, după ce am făcut aspirantura și am susținut teza de doctor în economie.

Circa 42 de ani am activat în calitate de profesor universitar de discipline economice la diferite instituții de învățământ superior din Republica Moldova, 137

30 de întrebări de-acasă dar şi din Republica Cuba. Însă regret mult că nu am fost destul de insistent și consecvent în domeniul cercetărilor științifice și nu mi-am explorat pe deplin propriul potențial.

Am fost consilier al Președintelui Republicii Moldova în probleme economice și viceministru al Finanțelor.

Nu prea sunt satisfăcut de felul cum mi-am educat feciorul și fiica.

Menționez acest lucru cu mare regret. Mă bucur că am întemeiat o nouă familie, cu o soție grijulie, cu care creștem două fiice și o dulce nepoțică.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

La diferite etape ale vieții am avut mare noroc să fiu ajutat de mulți și foarte buni oameni: în copilărie şi pe parcursul mai multor ani – de parinți și fratele mai mare, Ion; în perioada adolescenței – de profesorul de matematică Moisei Ivanov şi colegul Vasile Maler; în continuare – de colegul şi bunul prieten Chiril Sorocean, profesorul Mihail Darii, doctorul în economie Vladimir Logvinenco, profesorul Paul Bran, primul Președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur, profesorul Oleg Stratulat și mulți alții.

Un rol deosebit în atingerea scopurilor mele l-a jucat soția Ecaterina, care cu blândețea, tactul, grija, inteligența şi răbdarea ei îmi asigură sănătatea, liniștea și succesul vieții.

11. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege? În aspect personal aș dori să o fi cunoscut mai devreme pe soția Ecaterina. În aspect profesional – să se repete perioada aflării mele în Cuba. Am avut atunci practici inedite cu profesori, studenți și cadre din administrația publică, am cutreierat Cuba de-a lungul și de-a latul.

12. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeanul şi profesorul Alexandru Şcerbanschi? În mod deosebit cu faptul că am fost consilier al primului Președinte al Republicii Moldova Mircea Snegur, dar și cu activitatea de profesor universitar timp de 42 de ani.

13. Care este cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dumneavoastră?

Să repet activitatea de profesor–consultant în Republica Cuba sau cel puțin să mai vizitez odată această țară și Universitatea din Matanzas, unde am activat în anii 1983-1985. Ulterior am vrut să revin în Cuba, dar organele competente nu mi-au permis.

138

30 de întrebări de-acasă 14. De peste două decenii nu contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Poporul și doar după o perioadă de cultivare a frumoasei noastre limbi române și de conștientizare de către majoritatea populației a istoriei noastre.

Este nevoie de un efort considerabil al statului, o mobilizare a intelectualității și o mare voință a poporului pentru a renunța la falsurile înșurubate de-a lungul anilor de ideologia sovietică în mentalitatea moldovenilor și înlocuirea lor cu adevărurile științifice despre istoria, cultura și limba adevărate ale poporului nostru. Eu personal sper și cred că această problemă va fi soluționată.

15. Care sunt principiile de viaţă ale lui Alexandru Şcerbanschi, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Aceleași pe care le apreciez şi la prieteni: simplitatea, discreția şi inteligența.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

Cu regret, am fost trădat de colegi, prieteni și chiar de unele rude apropiate, însă vreau să uit de acele momente și să mă bucur de viață.

17. În opinia Dumneavoastră, fără de ce un om nu poate să fie fericit?

Un om nu poate fi fericit dacă nu face bine la alții și nu se bucură de binele oferit de altcineva.

18. Mai sunteţi implicat în politică?

Am activat mulți ani în politică, însă la moment sunt dezamăgit de politicienii care guvernează Republica Moldova şi sunt în aşteptarea unei noi generații de politicieni. Actualmente țara a nimerit pe mâinile unor oameni egoiști și corupți, care au grijă doar de propriile interese.

Poporul este cuprins de o apatie și indiferență periculoase.

Parlamentul este format dintr-o adunătură de hameleoni, guvernul - din niște slugi docile ale unui oligarh, care a capturat statul în pofida unui mare deficit de încredere din partea electoratului. Avem un președinte vasal deschis al unui stat străin.

Niciuna din ramurile Puterii nu activează dezinteresat și eficient în interesul statului și al întregului popor. Aştept cu nerăbdare și sper să văd Republica Moldova guvernată de o generație nouă de politicieni onești, integri, care să pună mai presus de toate interesul național, scoaterea țării din mocirla sărăciei și a corupției.

139

30 de întrebări de-acasă 19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Apreciez încercările modeste de promovare a reformelor și detest corupția, prădarea statului și a poporului cu participarea reprezentanților tuturor ramurilor puterii, lipsa de acțiuni concrete, consecutive și eficiente ale autorităților de la Chişinău pentru soluționarea problemelor vitale ale țării.

20. Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

O nouă generaţie de politicieni înregimentată în partide politice de factură nouă și susținute masiv de electorat.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Cred şi sper mult.

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Şcerbanschi? Întâmplarea și voia Bunului Dumnezeu!

23. Conturaţi un portret al familiei Dumneavoastră.

Actualmente - soţia cu un suflet bun și cu mare răbdare, două fete cuminți și grijulii și o splendoare de nepoțică.

24. Cu ce preferaţi să Vă ocupaţi în timpul liber?

La moment am destul timp liber, pe care îl dedic grădinii de pe lângă casă, internetului, lecturii și plimbărilor în aer liber.

25. În casa familiei Şcerbanschi ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Toate bucatele ce le găteşte soţia mea, inclusiv zeama, răciturile, mămăliga, tocana, plăcintele, iar din băuturi preferăm vinul din propriile butoaie.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Examenele de admitere la Institutul Politehnic din Chișinau (cum se numea pe atunci actuala Universitate Tehnică a Moldovei) în anul 1966, când școlile medii din Moldova fusese absolvite concomitent de două promoții (clasele a X-a şi a XI-a) și la instituțiile de învățământ superior era un concurs deosebit de mare. Deși absolvisem școala cu medalie, cu mare greu am reușit să fiu înmatriculat.

Un alt moment a fost propunerea de a ocupa funcția de consilier 140

30 de întrebări de-acasă

Alături de soţia Ecaterina şi fiica Antonina (prima din stânga) împreună cu două colege. prezidențial în probleme economice. Doar datorită sfatului și insistenței rectorului Academiei de Studii Economice din Moldova, profesorul Paul Bran m-am decis să accept.

27. Care sunt cele mai stringente probleme specifice pentru educaţia şi cultura din Republica Moldova? În opinia mea, în aceste domenii există două probleme majore: una - lipsa finanțării normale și alta – lipsa cadrelor respective.

28. Credeţi că Republica Moldova are şanse să se integreze în comunitatea europeană?

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este posibilă și extrem de necesară.

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Obiectivul este real şi posibil, dacă autorităţile ar dori cu adevărat acest lucru, ar fi consecvente în acțiunile lor, cu măsuri complexe și bine gândite.

141

30 de întrebări de-acasă 30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui?

Doresc tuturor succese, iar celor din municipiul Orhei – să se gândească la ceea ce au făcut și cum să repare greșeala rușinoasă pe care au comis-o la alegerile locale din 2015, când au închinat administrarea orașului unor persoane implicate în furtul miliardului și alte acțiuni reprobabile, să găsească răspuns la niște întrebări simple. Primarul de Orhei Ilan Shor a declarat oficial că i-a dat lui Vladimir Filat mită în mărime de 280 mln euro, fapt pentru care acela a fost arestat și judecat. Dar de unde a luat Shor aceste 280 mln de euro, dacă singur a declarat că a avut venituri oficiale de câteva sute de mii de lei?! De ce Raportul Kroll confirmă implicarea masivă a lui Shor în furtul miliardului, distrugerea a trei bănci, alte afaceri criminale, dar justiția moldovenească nu se grăbește să-l tragă la răspundere?

Până nu demult Orheiul era considerat un fel de citadelă a Mișcării de Renaştere Națională, cu o istorie bogată și demnă de respect. Ceea ce s-a întâmplat după 2015 este o pată rușinoasă pe imaginea comunității urbei.

Urmează să vedem dacă le va ajunge orheienilor voință și înțelepciune să spele această pată, ca să-și recucerească reputația de altă dată.

142

30 de întrebări de-acasă

Silvia Goncear: Cred c= viitorul nostru este ]n cadrul Rom`niei re]ntregite Silvia Goncear, interpretă, directoarea orchestrei „Folclor”, s-a născut în satul Tabăra, raionul Orhei. După absolvirea şcolii din sat, în 1977, urmând exemplul sorei mai mari (Raisa Bârnaz, cunoscută în regiunea Orhei profesoară şi interpretă de romanţe) urmează Şcoala Pedagogică din Călăraşi şi este repartizată la şcoala rusă din Teleneşti. Dar a lucrat un singur an şi în 1984 dă admiterea la Conservatorul din Chişinău, Facultatea Actori de Comedie Muzicală, pe care o absolvă în 1989. În acelaşi an, împreună cu grupa sa şi regizorul Sandri-Ion Şcurea înființează Teatrul Muzical-Dramatic pentru Copii şi Tineret, acum Teatrul de Revistă „Ginta Latină”. După doi ani, însă, îşi ia o pauză de 16 ani, dedicându-se familiei. În 2007, la ediţia a XV-a a festivalului „Crizantema de Argint” ia Premiul Mare, revenind astfel la cariera de artistă. A înregistrat la scurt timp trei CD-uri cu romanţe, iar în 2008 a luat Premiul Mare la Festivalul „Crizantema de Aur” de la Târgoviște, după fiecare premiu înregistrând câte un CD. I s-a decernat titlul “Artistă Emerită a Republicii Moldova”. În prezent este directoare şi solistă a Orchestrei de Muzică Populară „Folclor”.

143

30 de întrebări de-acasă 1. Doamnă Silvia Goncear! Ce subînţelegeţi Dumneavoastră prin noţiunea “acasă”?

- Eu asociez această noţiune cu chipul mamei, care, în pofida vârstei înaintate, vădeşte o inteligenţă deosebită şi o vioiciune de invidiat; cu fraţii şi surorile mele, casa părintească, cea care ne atrage permanent şi unde mergem de câte ori ne cheamă sufletul. Nu prea avem timp, dar ar trebui să mergem mai des. „Acasă” mai este şi locul unde au crescut copiii mei, “acasă” este ţara mea de dor, unde mereu vreau să revin de oriunde aş fi: la Paris, Roma, Tel-Aviv, etc.

2. Cine V-a predat primele lecţii care V-au marcat caracterul şi viitorul?

- Sora mai mare, Raisa, care m-a dădăcit, care şi acum îmi este sprijin în momentele dificile. Au mai fost şi alţi oameni extraordinari în copilăria mea, inclusiv prima noastră învăţătoare, Maria (Stepanovna) Bârcă. La Călăraşi, la Şcoala Pedagogică, am avut profesori la fel de buni. A fost norocul meu să am dascălii cei mai buni, cu care am rămas în relaţii de prietenie pe totdeauna, să cunosc mai mulţi mari artişti de vază, care cu timpul mi-au devenit colegi.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dumneavoastră, locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

- Am avut părinţi extraordinari. Tata, cu cele 7 clase de şcoală românească, era un om foarte cult. Citea pe de rost versuri din Coşbuc, Eminescu, Bacovia, cunoştea proza lui Sadoveanu şi Creangă. Dacă la şcoală ni se preda o istorie trunchiată, falsificată, apoi istoria românilor, cea adevărată, am învăţat-o de la tata. Eram 13 persoane în casă: noi, cei 10 copii, mama, tata şi bunica. Mama făcea toată ziua mâncare şi ţinea casa, iar tata asigura familia cu cele necesare, mai fiind şi educatorul nostru principal. De la mama am învăţat a cânta. Aici tata era spectator şi un fel de moderator. El ne ruga: cântaţi-mi asta sau asta. Adică mama a fost profesoară de muzică, iar tata – promoter şi profesor al celorlalte deprinderi de viaţă.

Tata, Simion Goncear, a fost fierar, meşterul la care venea lumea din toate satele din jur să-şi potcovească caii, să repare tractorul sau plugul, etc. Era un meşter universal. Şi dacă se întâmpla ca cineva să scape o înjurătură drum la tata nu mai avea!

4. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştină în ultimele decenii?

- La Tabăra, unde merg cu familia să-mi văd mama, fraţii şi surorile, a 144

30 de întrebări de-acasă devenit nu ştiu cum mai trist - poate de atâta că multă lume se află la munci peste hotare. Mai dureros este că învăţătorul de cândva, care pentru noi însemna o divinitate, acum a devenit un sătean de rând, cu salariu mizer şi care, în loc să se ocupe de educaţie, de perfecţionarea cunoştinţelor - creşte animale, prăşeşte ari de porumb şi răsărită, ca să-şi asigure existenţa. Este grav când găseşti profesorul păscând vacile cu rândul. Ştiţi că în perioada interbelică pedagogul avea un salariu deosebit, ceea ce-i permitea să se dedice completamente şcolii şi educaţiei copiilor. Şcoala interbelică şi peste atâţea ani continuă să fie un etalon al educaţiei şi cunoştinţelor.

5. Consideraţi că aveţi calităţi de lideră?

- Mulți spun că sunt o lideră bună.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit cumva, în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine credeţi că ar merita neapărat această onoare?

- Am un respect deosebit pentru prima mea învățătoare, Dumnezeu s-o ierte, o doamnă cultă, cu o vorbă frumoasă românească. Cred că mulţi dintre sătenii noştri, cărora Maria (Stepanovna) Bârcă le-a pus în mână cartea, ar fi de acod să-i ridice un monument ori să fie numită o stradă cu numele ei.

Mai era la noi maica Mavra, stareţa mănăstirii Tabăra, care absolvise în tinereţea ei Conservatorul din Sankt-Petersburg şi care a format la mănăstirea Tabăra un cor extraordinar de maici. Când mergeam pe uliţele mahalalei unde se aflau căsuţele maicilor aveam impresia că păşeam pe uliţele raiului.

7. La şcoală şi la facultate aţi fost printre activişti sau printre disidenţi?

Am intrat în comsomol de ziua mea de naştere şi mă mândream cu asta.

Nu am fost nici activistă, nici disidentă, dar mă străduiam să fiu prima în toate și am avut o poziție: educația, 7 ani de acasă și cumsecădenia îți ajută să fii un lider, dacă vreți.

8. Ce calităţi preţuiţi la prietenii Dumneavoastră?

Am prieteni de o viaţă, colegi de la şcoala din sat şi cea pedagogică din Călăraşi, ne întâlnim de parcă ne-am fi despărţit mai ieri şi începem să depănăm amintiri frumoase. Mulţi vin şi la spectacole. Cu un coleg, care acum este directorul căminului de cultură din Vadul-lui-Vodă, nu ne-am văzut de 30 de ani şi când ne-am reîntâlnit, am trăit sentimentul că nu ne-am despărţit deloc. Adică prietenia din adolescenţă a rămas tot aşa de sinceră ca în acei ani. Iar printre prietenii din preajmă îi avem pe Vasile şi Ala Bobeică, 145

30 de întrebări de-acasă a căror copii au fost botezaţi, au învăţat în aceiaşi clasă cu ai noştri, adică este o legătură frumoasă, pe care n-o rupi cu una cu două.

9. Ce Vă aminteşte cel mai des de casa părintească?

Am de acasă ţesături în stative, câtevă lucruri făcute de mâna tatei, care-mi amintesc de copilărie.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

Am învăţat de la părinţii noştri, care ne-au altoit deprinderi de muncă, să ne descurcăm singuri, să fim solidari între noi, fraţii şi surorile. Închipuiţi-vă, tata cu fierăria lui era un fel de reprezentant al aristocraţiei satului. Lumea venea să-i ceară sfatul, iar el nu a refuzat pe nimeni. În rest, dorinţa de a nu rămâne în urmă, de a cunoaşte şi a aplica cunoştinţele în practică m-au ajutat să mă afirm. Aşa mi s-a format caracterul. Şi apoi, dacă ştii că ai dreptate, trebuie să mergi înainte! Deseori, cu fraţii şi surorile, ajungem la concluzia că ne-am descurca oricum, dacă într-o zi am rămâne, să zicem, fără lucrul drag.

11. Cu ce se mândreşte îndeosebi cetăţeana şi interpreta Silvia Goncear?

Cu formaţia pe care o conduc şi cu care am obţinut respectul şi admiraţia spectatorului nu numai la Chişinău, dar şi în întreg spaţiul românesc. Mă mai mândresc cu satul de baştină, Tabăra, şi faptul că 9 localităţi în Europa poartă acelaşi nume; cu familia şi prietenii, copiii mei, cu tot neamul nostru, ce pornește de la Simion și Pelagheia Goncear şi care astăzi întruneşte circa 100 de membri.

12. Dacă Bunul Dumnezeu V-ar oferi ocazia să mai trăiţi o dată un moment din viaţa Dumneavoastră, pe care l-aţi alege?

Bucuria apariţiei pe lume a copiilor noştri.

13. Cum s-a întâmplat că aţi devenit artistă?

Iniţial credeam că voi deveni cu siguranţă profesoară de muzică. În clasa a VI-a, când am ascultat la radio un spectacol de operetă, mi-am pus în gând să mă fac interpretă de operetă. Şi uite că visele se împlinesc şi cuvintele se materializează. Mai întâi am urmat calea sorei Raisa, care, după studii, s-a întors la şcoala din sat profesoară de muzică. După absolvirea Şcolii Pedagogice din Călăraşi am fost repartizată la şcoala rusă din Teleneşti. Dar voiam să fac studii superioare. Când am mers la şeful Direcţiei Învăţământ, acesta nici n-a vrut să audă or, legea obliga să lucrezi neapărat trei ani după 146

30 de întrebări de-acasă studii. Dar veneam la el în fiecare vineri, când avea zi de audienţă, până când mi-a dat îndreptare la Facultatea Pedagogie Muzicală a Universităţii din Bălţi. Odată, acasă fiind, l-am auzit la radio pe Constantin Rusnac, atunci rectorul Conservatorului, care anunţa că se organizează un concurs suplimentar pentru Facultatea Actori de Comedie Muzicală. Mi-am luat actele, m-am dus la Chişinău şi am susţinut cu brio examenele. Astfel am devenit studentă la conservator.

14. De peste două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei Republicii Moldova. Cine credeţi că ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Cred că problema limbii este una artificială. Cum guvernarea nu poate să-şi îndeplinească promisiunile - cum scoate în scenă iar problema limbii, ca să distragă atenţia societăţii asupra unor probleme vitale. De fapt, specialiştii demult şi-au spus opinia: noi vorbim limba română şi punctum.

Austriecii parcă ar fi o naţiune aparte, dar vorbesc limba germană şi nimeni nu încearcă să afirme altceva. În cazul nostru este clar: suntem o bucată din Moldovă istorică, ruptă la 1812 de către Rusia, care 200 de ani a făcut totul pentru a ne rusifica, dar nu a reuşit. Cred că nici nu va reuşi.

15. Care sunt principiile de viaţă ale Silviei Goncear, peste care nu se poate trece în nici un caz?

Omenia, cumsecădenia, onestitatea.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

S-a întâmplat. Dar nu le port pică, chiar i-am iertat. Mi-am făcut impresia că ei au suferit mai mult, trădându-mă.

17. Cine Vă cunoaşte cel mai bine?

Soţul şi copiii, mama.

147

30 de întrebări de-acasă 18. Aţi fost / sunteţi implicată în politică?

Nu am făcut politică, dar nici nu am lăsat ca politica să se ocupe de mine...

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

Nu-mi place că-i moldovenească. Poate e cazul ca deputaţii, care stau de ani şi ani în parlament, să dea locul altora, care ar încerca să schimbe destinul ţării? Majoritatea sunt nişte oameni depăşiţi de timp şi, în loc să se preocupe de destinul poporului, născocesc fel de fel de tertipuri pentru a se menţine la guvernare.

20. Care circumstanţe au jucat rolul decisiv în formarea familiei Dumneavoastră?

Viitorul meu soţ, Constantin Palitu, care este inginer-constructor de profesie, m-a văzut pentru prima dată la spectacolul nostru de diplomă la Teatrul “Luceafărul”. După spectacol mi-a înmânat un buchet mare de flori, am început să ne vedem mai des, apoi ne-am căsătorit. Astfel a apărut familia noastră, unde fiul Silviu poartă numele meu, iar Constanţa, fiica - numele tatei. Suntem o familie obişnuită, unită.

21. Cu ce se ocupă copiii Dumneavoastră?

Copiii noştri nu au ales muzica, deşi au capacităţi. Silviu are 26 de ani, a făcut dreptul, acum lucrează în poliţie. Am un nepoţel de la el. Iar fiica este în anul V la Medicină Generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”. În liceu fiica a făcut clasă teatrală, dar până la urmă a ales medicina, opţiune salutată de noi.

22. Unde Vă simţiţi mai acasă: la Tabăra sau la Chişinău?

Greu de spus. Ambele locuri te atrag ca magnetul şi fără de care e imposibil să-ţi închipui dăinuirea. La Tabăra e mama, la Chișinău sunt copiii...

23. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

Mă tem că Republica Moldova este un stat eşuat. Aşa că dorinţa guvernanţilor statalişti, ajunşi la putere prin fraudă, de a păstra cu orice preţ Republica Moldova (pentru dânşii, nu pentru popor) aduce aminte de străduinţa şobolanilor de a păstra o roată de caşcaval s-o devoreze tot ei în continuare. Cred că viitorul nostru este în cadrul României reîntregite.

24. Cum preferaţi să Vă petreceţi timpul liber?

148

30 de întrebări de-acasă Acasă - să mă ocup de florile din grădina mea. Iar la Filarmonică - de elevii pe care-i am. Mai merg la câte un spectacol al colegilor sau la Operă.

Vreau să-i acord mai multă atenţie şi primului meu nepoţel.

25. În casa familiei Dumneavoastră, ce bucate şi băuturi sunt preferate?

Gătesc ce am deprins de la mama: sarmale, borş scăzut, plăcinte... Avem şi o vilă, astfel că soţul se mândreşte cu vinurile lui, iar eu - cu florile din grădină.

26. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dumneavoastră.

Am prezentat documentele la concursul suplimentar pentru viitorii artişti de comedie muzicală la conservator, dar au refuzat să mi le primească din motiv că trebuia să lucrez trei ani în învăţământ după absolvirea Şcolii Pedagogice. Am izbucnit în plâns chiar în cabinetul preşedintelui comisiei, de nu puteam să mă opresc. Acesta m-a liniştit şi mi-a spus că seara, la consultaţie, au să-mi spună dacă sunt aptă sau nu pentru profesia aleasă. Pedagogul care m-a ascultat, mi-a dat o foaie pe care era scris că sunt acceptată. Astfel am devenit studentă la conservator. Ion Ciobanu, preşedintele comisiei de admitere, care atunci preda limba italiană la Conservator, a fost cel care mi-a decis destinul şi, de fiecare dată la examene, îmi spunea: „Mă bucur că nu am greşit”! Cred că dacă nu era acest om, nu ajungeam unde am ajuns!

27. În opinia Dumneavoastră, Republica Moldova a avut sau nu şansa de a se integra în UE alături de Republicile Baltice?

Era o anecdotă cam sinistră vs. de moldoveni, dar care reflectă starea noastră în tentativa de a face un stat. Dumnezeu, când împărţea pământuri popoarelor lumii, cică uitase de moldoveni. Şi pentru a nu-i lăsa de izbelişte, până la urmă a decis să le dea un colţişor de rai. La care Sfântul Petru zise: Doamne, le-ai dat totul pe de-a gata, nu-i echitabil faţă de cei care s-au ales cu pustiuri, pământ muntos ori îngheţuri veşnice. Nu-i nimic. În schimb le voi asigura în permanenţă guvernări proaste, îi răspunse Creatorul.

28. Câţi ani i-ar trebui Republicii Moldova ca să intre în categoria statelor civilizate?

Nu ne trebuie mult timp pentru a fi primiţi în clubul acestor state! Trebuie doar să-l doară sufletul pentru Moldova pe cineva din cei aleşi, ca oamenii să nu fugă din ţară, să aibă cuibuşorul lor şi o familie trainică. Aduceţi-vă aminte de timpul când stăpânul, plecând de acasă, punea doar mătura-n uşă în loc de lacăt. Era un semn de sănătate a societăţii. Acum câte odată nici uşile blindate nu pot salva.

149

30 de întrebări de-acasă 2 9 . Un a d i n problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real este acest obiectiv?

Ultima oară am fost la Tiraspol în primăvara anului 2014, cu orchestra „Folclor” în cadrul Festivalului „Mărţişor”. Lumea a fost entuziasmată de spectacolul nostru. Aflasem cu uimire că, din 1992 Surorile Silvia Goncear şi Raisa Bârnaz, laureate până la acel moale Festivalului “Crizantema de argint”, împreună ment, nici un coleccu un alt câştigător - Rafaiel Boriga. tiv de la Chişinău nu a fost acolo! Chiar m-am mirat or, este evident că e o ambiţie a cuiva, de pe urma căreia trage foloase. Pătimeşte însă omul simplu şi nici de cum cel de la guvernare.

Cuiva, inclusiv la Chişinău, îi este convenabilă aşa numita rmn, unde este un abis pentru afaceri tenebre.

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor CUVÂNTUL-ui? Ţinutul Orheiului, cu ai săi Codri, cu mănăstirile din zonă reprezintă expresia concentrată a Basarabiei. Nu am văzut în alte părţi oameni mai de omenie decât la noi. Doleanţa mea este ca timpurile vitrege să nu le afecteze omenia şi bunătatea, deaceea vă rog: nu vă închideţi în case-cetăţi or, uşile şi geamurile pot să nu vă salveze, ci dimpotrivă - să-i împiedice pe oamenii care vor să vă vină în ajutor. Adică nu vă închideţi în sine, dăruiţi, împărtăşiţi cu lumea din jur omenia şi bunătatea, pentru că anume aceste calităţi sunt esenţa ortodoxiei, dar şi chintesenţa dăinuirii noastre.

150

30 de întrebări de-acasă

Cuprins: 1. Ştefan Tiron: Sistemul educaţional din Moldova ���������������������� suferă de cancerul corupţiei. Dar chirurgul a fost înlăturat înainte de încheierea operaţiei ....... 5 2. Alexandru Roşca: Nu-mi plac jocurile duble. Îmi place să fiu util societăţii ............................................................................................................ 11 3. Valeriu Baltag: Unii aruncă bolovanul în groapă, iar alţii îl scot din groapă. Pe când soluţia ar fi astuparea gropii .................................................. 23 4. Constantin Bârcă: Situaţia din ţară poate fi redresată doar cu respectarea unor condiţii concrete, drastice, prin mare responsabilitate şi contribuţie personală ..................................................................................................... 31 5. Rodica Perciun: Un prim pas cu care trebuie să începem ar fi redresarea situaţiei şi soluţionarea problemei legate de managementul stabilităţii financiare a statului ................................................................................... 43 6. Alexei Cemârtan: La Cobâlea flacăra credinţei nu s-a stins niciodată ..... 51 7. Eugen Statnic: Pentru mine mai importantă a fost Ţara, şi nu regimul ..... 61 8. Valentin Celac: Cea mai mare dorinţă neîmplinită e să văd poporul meu fericit şi Ţara întregită ............................................................................... 83 9. Grigore Vasilescu: Republica Moldova are viitor doar împreună cu România .......................................................................................................... 91 10. Raisa Pădurean: Ne-am apărat singuri şcoala de atacurile separatiştilor ..... 101 11. Ion Lazarenco-Tiron: Schimbarea începe de la fiecare persoană. Noi dorim mult, dar puţin facem .................................................................. 111 12. Aurel Chirtoacă: Noi, artiştii, demult am pus punctul, pentru că nu putem să cântăm într-o limbă care nu există ............................................... 119 13. Oleg Bagrin: Mă mândresc cu familia, neamul şi baştina mea ....... 125 14. Alexandru Şcerbanschi: În ultimele decenii au degradat nu numai satele noastre, dar şi cultura relaţiilor dintre oameni ...................................... 133 15. Silvia Goncear: Cred că viitorul nostru este în cadrul României reîntregite ........................................................................................................ 143

151

30 de întrebări de-acasă

152