O săptămână de comedie. Să mai râdă Brașovul. Între alegeri
Text de ADINA CHIRVASĂ, Redactor-şef Zile şi Nopţi Braşov
După o perioadă îndârjită (sau încărcată, depinde de perspectivă), e cazul să facem o pauză. Nu de alta, dar la toamnă vom reveni la pasiunea românului din toate întâlnirile... politica. O a doua pasiune e fotbalul, dar anul acesta, tricolorii chiar ne-au dat motive să-i vorbim, în general, de bine. Aici nu e vorba însă nici despre politică, nici despre fotbal, ci despre alte pretexte de conversaţie relaxată şi lipsită de patimă, oferite anul acesta, între 1 și 7 iulie, de cea de-a XI-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei .
Tradiţionalul eveniment estival dedicat artelor performative readuce zâmbetul pe chipul spectatorilor, indiferent de vârstă, în primul rând prin spectacolele de teatru prezentate comunităţii locale în premieră, piese inedite, cu distribuții de zile mari, care includ un număr impresionant de nominalizaţi la premiile UNITER din acest an, pe care brașovenii nu prea au ocazia să le vadă foarte des în orașul lor, fiind producţii selecţionate din repertoriul teatrelor din București și nu numai, indiferent că ne gândim la Teatrul Bulandra sau la Naţionalul timişorean.
Săptămâna Comediei este un festival menit a crea bună dispoziție și dincolo de spectacolul teatral, așa că avem parte nu doar de piese amuzante
jucate pe scena de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, dar şi de un program variat de manifestări în aer liber în Parcul Central „Nicolae Titulescu”, cu acces gratuit, unde fiecare seară se încheie cu un concert special. Vineri vin cei de la Sarmalele Reci, sâmbătă cântă Conexiuni, iar duminică, Partizan. Cu alte cuvinte, trecem zâmbind de la „Ţara te vrea prost” la „Fata mea este model” .
A XI-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei este una specială pentru că, anul acesta, ajunge și în cartiere, în Coresi mai exact, unde, pe parcursul weekendului, sunt programate multe spectacole şi animaţii special pregătite pentru cei mici, despre care suntem siguri că vor fi cap de afiș în agenda familiei. Plus filmele... de neratat, dacă n-ați reușit să ajungeţi în formulă completă în sala de cinema. Poate chiar mai bine, căci Kung Fu Panda, de exemplu (preferatul meu, recunosc, la mare concurență cu Sunt un mic ticălos), văzut în aer liber, promite a fi o experiență inedită. Sperăm să ne cruțe canicula, neobișnuită, totuși, pentru Brașov.
Până la urmă, totul depinde de gusturile sau preferinţele fiecăruia dintre noi, astfel că, iată, ajungem tot la... alegeri. Da, nu scăpăm de alegeri. Doar că la Săptămâna Comediei chiar avem de unde alege şi, mai ales, o facem cu multă bucurie şi voioşie. Ne vedem la festival!
Bine ați venit la
Ce vrei să faci?
Să văd un spectacol de teatru
Să văd un film de comedie
TEATRUL SICĂ ALEXANDRESCU PARCUL
O piesă jucată cu mare succes la Paris GENUL PROGRAMULUI: COMEDIE
Un spectacol de Mihail Sebastian ULTIMA ORĂ
O piesă de teatru după un film
A FI SAU A NU FI
O comedie inteligentă
INTERESUL GENERAL
Să mă relaxez în parc
CORESI BUSINESS CAMPUS
Filme pentru copii
Filme clasice
Stan și Bran
La vita e bella
Un spectacol despre prietenie 30+
Un spectacol de Mimi Brănescu FAMILY.EXE
O premieră de și cu Florin Piersic Jr. ROMANIAN PSYCHO
Grease
Casablanca
A man called Ove
Animații pentru toată familia
Deasupra tuturor
Sunt un mic ticălos Întors pe dos
Motanul încălțat
Kung Fu Panda
Bee Movie
Sarmalele Reci Conexiuni Partizan
Sound of Noise
Improvizație
Un spectacol improvizat cu Trupa ImproȘtim Improvisneyland
Spectacole și activități pentru copii
Fragmente din I. Creangă cu Ada Milea
E ora de păpuși cu Ana Crăciun-Lambru
Micul Prinț Ateliere creative cu Emma Ateliere
Animație stradală și statui vivante
Personaje pe picioroange
Show de acrobație aerială
Baloane modelate
pe picioroange
Ciomagul și pumnalul
Spectacol de jonglerie și acrobație pe monociclu
Triciclete cu baloane de săpun
Alchimistul
PROGRAM PE ZILE
LUNI, 1 IULIE 2024
TEATRUL
SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatru Total: „Genul programului: Comedie” de Jade Rose Parker
Regia: Răzvan Oprea
MARȚI, 2 IULIE 2024
TEATRUL
SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatrul Nottara: Ultima oră
de Mihail Sebastian
Regia: Erwin Șimșensohn
Durata: 2h 30min (cu pauză)
MIERCURI, 3 IULIE 2024
TEATRUL
SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatrul de Comedie: A fi sau a nu fi de Nick Whitby, după filmul lui
Ernst Lubitsch, scenariul de Edwin Justus Mayer și Melchior Lengyel
Regia: Vlad Massaci
Durata: 2h 15min
JOI, 4 IULIE 2024
TEATRUL
SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatrul Metropolis: 30+ după Beautiful Bodies, de Laura Cunningham
Regie: Alexandru Bogdan
Durata: 1h 30min (fără pauză)
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani
VINERI, 5 IULIE 2024
TEATRUL
SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatrul Dramaturgilor Români: Interesul General de Aurel Baranga
Regia: Andrei Huțuleac
Durata: 2h 30min (cu o pauză de 10 minute)
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani
PARCUL NICOLAE TITULESCU
ORA 16.00
Parada Personaje pe Picioroange
ORA 17.00
Alchimistul (Animație stradală) - Teatrul Magic Puppet
ORA 17.00
Baloane modelate pe picioroange (1h 30min)Asociația pe Picioroange
ORA 18.00
Atelier pentru copii „Bagheta magică” powered by GerovitalEmma Ateliere (2h 30min)
ORA 18.00
Un Spectacol Improvizat cu Trupa ImproȘtim (Teatrul Teatrul de Nord Satu Mare)
ORA 19.00
Spectacol de acrobație aerială Naturaleza (1h) - Asociația
Asteria
ORA 20.30
Concert Sarmalele Reci
CINEMA ÎN PARC
ORA 17.00
Să râdem cu Mickey!
ORA 20.00
Cascadorii râsului: Stan și
Bran (2h)
CARTIER CORESI
Aleea Pietonală
ORA 19.00
Baloane modelate pe picioroange (1h 30 min) –Asociația pe Picioroange
ZONA CORESI BUSINESS CAMPUS
CINEMA ÎN CARTIER
ORA 18.00
Hop Țop / Hop (2011)
ORA 20.00
A Man Called Ove (2015)
SÂMBĂTĂ, 6 IULIE 2024
TEATRUL SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatrul Bulandra: FAMILY.EXE
Text și regie: Mimi Brănescu
Audiență: Spectacolul se adresează publicului cu vârsta de peste 16 ani.
PARCUL NICOLAE TITULESCU
ORA 11.00
E ora de Păpuși cu Ana CrăciunLambru - Free Puppet Theatre (spectacol pentru copii)
ORA 12.00
Baloane modelate pe picioroange (1h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Baloane modelate pe picioroange (2h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Atelier pentru copii „Mocuțe vesele” powered by Gerovital (2h 30min) - Emma Ateliere
ORA 16.00
Animații pe picioroange: Forrest Queen / Forest Nymph / Cupidon / Forest King - Teatrul Magic Puppet (1h)
ORA 16.00
Triciclete cu baloane de săpun (1h) - Teatrul Magic Puppet –Parc/ Pietonala N. Titulescu (1h)
ORA 17.00
Concert pentru copii Fragmente din Ion Creangă cu Ada Milea & Alex Neagu
ORA 18.30
Spectacol de jonglerie mingi, popice, farfurii, monociclu (1h) – Asociația Asteria
ORA 18.45
Improvisneyland - The Creative Moustache (spectacol de improvizație) (1h)
ORA 20.00
Concert Sound of Noise
ORA 20.45
Concert Conexiuni
CINEMA ÎN PARC
ORA 11.00
Să râdem cu Mickey! (4h)
ORA 15:00
Cascadorii râsului: Stan și
Bran (2h)
ORA 17:00
Sunt un mic ticălos / Despicable Me (2010)
ORA 19:00
Deasupra tuturor / Up (2009)
CARTIER CORESI
Zona Piațetă
ORA 11.00
Fabuloasa aventură a lui Pim -
Teatrul Magic Puppet (spectacol pentru copii)
Aleea Pietonală / Zona piațetă
ORA 16.00
Spectacol de jonglerie mingi, popice, farfurii, monociclu (1h) - Asociația Asteria
ZONA CORESI
BUSINESS CAMPUS
CINEMA ÎN CARTIER
ORA 16.00
Singuri acasă (2016)
ORA 18.00
Motanul încălțat (2011)
ORA 20.00
Grease (1978)
DUMINICĂ, 7 IULIE 2024
TEATRUL
SICĂ ALEXANDRESCU
ORA 19.00
Teatrul Național Timișoara:
Romanian Psycho
Regia: Florin Piersic Jr.
Durata: 1h 50min (fără pauză)
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 15 ani
PARCUL
NICOLAE TITULESCU
ORA 11.00
Micul Prinț - Teatrul Magic Puppet (spectacol pentru copii)
ORA 12.00
Baloane modelate pe picioroange (1h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Baloane modelate pe picioroange (2h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Atelier pentru copii „Marionete cochete” powered by Gerovital (2h 30min) - Emma Ateliere
ORA 16.00
Animații pe picioroange: Forrest Queen / Forest Nymph / Cupidon / Forest King - Teatrul Magic Puppet (1h)
ORA 17:00
Spectacolul „Ciomagul și Pumnalul” - Universitatea de Arte Târgu-Mureș
ORA 18.00
Improvisneyland - The Creative Moustache (spectacol de improvizație) (1h)
ORA 20.00
Concert Partizan
CINEMA ÎN PARC
ORA 11.00
Să râdem cu Mickey! (4h)
ORA 15:00
Cascadorii râsului: Stan și
Bran (2h)
ORA 17.15
Întors pe dos / Inside Out (2015)
ORA 19:00
La vita è bella (1997)
CARTIER CORESI
Aleea Pietonală / Zona piațetă
ORA 11.00
E ora de Păpuși cu Ana CrăciunLambru - Free Puppet Theatre (spectacol pentru copii)
Aleea pietonală / Zona Piațetă
ORA 16.00
Spectacol de acrobație aerială Naturaleza (1h) - Asociația
Asteria
Aleea pietonală
ORA 17.30
Triciclete cu baloane de săpun (1h) - Teatrul Magic Puppet
ZONA CORESI BUSINESS CAMPUS
CINEMA ÎN CARTIER
ORA 16.00
Kung Fu Panda (2008)
ORA 18.00
Bee Movie: povestea unei albine / Bee Movie (2007)
ORA 20:00
Casablanca (1942)
LUNI, 1 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatru Total:
Genul programului: Comedie
de Jade Rose Parker
Regia: Răzvan Oprea
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 12 ani.
MARȚI, 2 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatrul Nottara: Ultima oră
de Mihail Sebastian
Regia: Erwin Șimșensohn
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Sound design: Alexandru Suciu
Lighting design: Daniel Klinger
Durata: 2h 30min (cu pauză)
MIERCURI, 3 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatrul de Comedie: A fi sau a nu fi de Nick Whitby, după filmul lui
Program Teatrul Sică Alexandrescu
Ernst Lubitsch, scenariul de Edwin
Justus Mayer și Melchior Lengyel
Traducerea: Vlad Massaci
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Light design: Alin Popa
Video design: Dilmana Yordanova
Asistent scenografie: Mihai Folea
Durata: 2h 15 min
JOI, 4 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatrul Metropolis: 30+
după Beautiful Bodies, de Laura Cunningham
Regie: Alexandru Bogdan
Scenografie: Alexandra Alma Ungureanu
Traducere: Ilinca Hărnuț
Adaptare: Alexandru Bogdan
Durata: 1h 30min (fără pauză)
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.
VINERI, 5 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatrul Dramaturgilor Români: Interesul General de Aurel Baranga
Regia: Andrei Huțuleac
Decor și costume: Ariana MironPresan
Durata: 2h 30min (cu o pauză de 10 minute)
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.
SÂMBĂTĂ, 6 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatrul Bulandra: FAMILY.EXE
Text: Mimi Brănescu
Regie: Mimi Brănescu
Scenografie: Andu Dumitrescu
Asistent regie: Delia Dumont
Regie tehnică: Mihaela Oance
Foto: Andrei Gîndac
Audiență: Spectacolul se adresează publicului cu vârsta de peste 16 ani.
DUMINICĂ, 7 IULIE 2024
ORA 19.00
Teatrul Național Timișoara: Romanian Psycho
Textul, regia artistică și
interpretarea: Florin Piersic Jr.
Scenografia: Tudor Prodan
Durata spectacolului: 1h 50min (fără pauză)
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 15 ani.
VINERI, 5 IULIE 2024
ORA 16.00
Parada Personaje pe
Picioroange: Forrest Queen / Forest Nymph / Alchimistul / Cupidon / Zeppelin: Str. Republicii, Pietonala N. Titulescu, Parcul Central - Teatrul Magic Puppet
ORA 17.00
Alchimistul (Animație stradală)Teatrul Magic Puppet
ORA 17.00
Baloane modelate pe picioroange (1h 30min) –Asociația pe Picioroange
ORA 18.00
Atelier pentru copii
„Bagheta magică” powered by Gerovital - Emma Ateliere (2h 30min)
ORA 18.00
Un Spectacol Improvizat cu Trupa ImproȘtim (Teatrul de Nord Satu Mare)
ORA 19.00
Spectacol de acrobație aerială Naturaleza (1h) - As. Asteria
ORA 20.30
Concert Sarmalele Reci
CINEMA ÎN PARC
ORA 17.00
Să râdem cu Mickey!
ORA 20.00
Cascadorii râsului: Stan și
Bran (2h)
SÂMBĂTĂ, 6 IULIE 2024
ORA 11.00
E ora de Păpuși cu Ana CrăciunLambru - Free Puppet Theatre (spectacol pentru copii)
ORA 12.00
Baloane modelate pe picioroange (1h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Program Parcul Nicolae Titulescu
Baloane modelate pe picioroange (2h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Atelier pentru copii „Mocuțe vesele” powered by GerovitalEmma Ateliere
ORA 16.00
Animații pe picioroange Teatrul Magic Puppet (1h)
ORA 16.00
Triciclete cu baloane de săpun (1h) - Teatrul Magic Puppet –Parc/ Pietonala N. Titulescu (1h)
ORA 17.00
Concert pentru copii Fragmente din Ion Creangă cu Ada Milea & Alex Neagu
ORA 18.30
Spectacol de jonglerie mingi, popice, farfurii, monociclu (1h) – Asociația Asteria
ORA 18.45
Improvisneyland - The Creative Moustache (spectacol de improvizație) (1h)
ORA 20.00
Concert Sound of Noise (30 min)
ORA 20.45
Concert Conexiuni
CINEMA ÎN PARC
ORA 11.00
Să râdem cu Mickey! (4h)
ORA 15:00
Cascadorii râsului: Stan și
Bran (2h)
ORA 17:00
Sunt un mic ticălos (2010)
ORA 19:00
Deasupra tuturor (2009)
DUMINICĂ, 7 IULIE 2024
ORA 11.00
Micul Prinț - Teatrul Magic Puppet (spectacol pentru copii)
ORA 12.00
Baloane modelate pe picioroange (1h) – Asociația pe Picioroange (1h)
ORA 15.00
Baloane modelate pe picioroange (2h) – Asociația pe Picioroange
ORA 15.00
Atelier pentru copii
„Marionete cochete” powered by Gerovital (2h 30min) - Emma Ateliere
ORA 16.00
Animații pe picioroange
Teatrul Magic Puppet (1h)
ORA 17:00
Spectacolul „Ciomagul și
Pumnalul” - Universitatea de Arte Târgu-Mureș
ORA 18.00
Improvisneyland - The Creative Moustache (spectacol de improvizație) (1h)
ORA 20.00
Concert Partizan
CINEMA ÎN PARC
ORA 11.00
Să râdem cu Mickey! (4h)
ORA 15:00
Cascadorii râsului: Stan și
Bran (2h)
ORA 17.15
Întors pe dos (2015)
ORA 19:00
La vita è bella (1997)
VINERI, 5 IULIE 2024
CARTIER CORESI
Aleea Pietonală
ORA 19.00
Baloane modelate pe picioroange (1,5h) – Asociația pe Picioroange
ZONA CORESI
BUSINESS CAMPUS
CINEMA ÎN CARTIER
ORA 18.00
Hop Țop / Hop (2011)
ORA 20.00
A Man Called Ove (2015)
Program Cartier Coresi
SÂMBĂTĂ, 6 IULIE 2024
CARTIER CORESI
Zona Piațetă
ORA 11.00
Fabuloasa aventură a lui PimTeatrul Magic Puppet (spectacol pentru copii)
Aleea Pietonală
Zona piațetă
ORA 16.00
Spectacol de jonglerie mingi, popice, farfurii, monociclu (1h) - Asociația Asteria
ZONA CORESI BUSINESS CAMPUS
CINEMA ÎN CARTIER
ORA 16.00
Singuri acasă (2016)
ORA 18.00
Motanul încălțat (2011)
ORA 20.00
Grease (1978)
DUMINICĂ, 7 IULIE 2024
CARTIER CORESI
Aleea Pietonală / Zona piațetă
ORA 11.00
E ora de Păpuși cu Ana CrăciunLambru - Free Puppet Theatre (spectacol pentru copii)
Aleea pietonală
Zona Piațetă
ORA 16.00
Spectacol de acrobație aerială Naturaleza (1h) - Asociația Asteria
Aleea pietonală
ORA 17.30
Triciclete cu baloane de săpun (1h) - Teatrul Magic Puppet
ZONA CORESI BUSINESS CAMPUS
CINEMA ÎN CARTIER
ORA 16.00
Kung Fu Panda (2008)
ORA 18.00
Bee Movie: povestea unei albine / Bee Movie (2007)
ORA 20:00
Casablanca (1942)
ECHIPA FESTIVAL:
Marian Gîlea – Președinte As. Culturală Fanzin
Mihaela Oană – Responsabil financiar
Ioan Big – Selecționer și consultant artistic
Simona Stoichici – Fundraising Manager
Ioana Aldea - Arhitect
Aurel Martinescu – Print & Web Designer
Claudiu Oană – Print & Web Designer
Angelo Waclaw – Print & Web Designer
Anca Spiridon – Manager PR & Comunicare
Paula Artin – Responsabil Social Media
Mihaela Stoica – Contabilitate
Paul Andrei – Manager logistică
Florin Ghioca – Fotograf oficial
Horațiu Bodocan & Asociația de Treabă – Stage
Management
Timewarp – Echipă de proiecție
Voluntariat Brașov – Platformă comunitară
Haze - management voluntari
Lamissol - Concept vizual festival
Juriul secțiunii de teatru
Maria Zărnescu - Președinte juriu. Teatrolog, critic de teatru și conf. univ. dr. la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică UNATC „I.L. Caragiale„ București.
Bianca Veșteman - Scenograf și ilustrator. Este scenograf de teatru și face această meserie cu pasiune. A semnat scenografia pentru numeroase spectacole la teatre din București și din țară.
Horia Suru - Regizor de teatru Regizor de teatru, cunoscut în special pentru montări de texte contemporane, a montat spectacole la teatre din întreaga țară, inclusiv la Brașov.
Spectacolele sale au fost prezentate în cele mai importante festivaluri din țară (FITS), precum și în turnee internaționale.
Dan Cogălniceanu
Actor și managerul Teatrului „Sică Alexandrescu” din Brașov, teatrul gazdă al festivalului.
Ioan Big – membru în
Asociația Culturală Fanzin și consultant artistic. Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture, Publisher Zile și Nopți, Cinemap și Sunete. Este autor al volumelor „Blue, Black & White: Povestea Rolling Stones”, „Sexul... crucea lui Ken Russell”, „Eric Clapton”, „Era Punk” și „Zombies în secolul 21”.
Genul Programului: Comedie
Theater Light Studio și Teatru Total
de Jade Rose Parker
O comedie modernă care atinge cu umor situații incomode ale societății actuale, jucată cu mare succes la Paris.
Carla și François sunt un cuplu pe cât de atipic, pe atât de clasic. Căsătoriți de 30 de ani, fiecare a ascuns câte ceva în tot acest timp: Carlamoștenirea ei genetică și François mentalitatea.
Într-o zi, Carla este obligată să afirme cine a fost și, mai ales, ce a fost înainte de căsătorie, iar François să-și recunoască misoginismul, obtuzitatea și ipocrizia. Din ciocnirea acestor două lumi se naște o comedie cu totul neobișnuită în peisajul teatrului românesc, pe deplin contaminantă, surprinzător de modernă, dar echilibrată. Comedia clasică de cuplu este aici amplificată.
Un cuplu cu adevărat surprinzător are însă ca ingredient principal iubirea. Iubirea vindecă tot și schimbă tot. După conflicte puternice, dezvăluiri complicat de acceptat, până la urmă, cei doi vor reveni la liniștea lor după o îmbrățișare.
Actrița Maia Morgenstern face un rol cu totul neobișnuit, aducând un umor contaminant și solar. Carla este o femeie specială și Maia Morgenstern o creează cu măiestrie absolută.
Actorul Marius Bodochi aduce o energie atât de vie prin rolul acestui politician versat și care va fi bulversat de adevăruri total incomode. Cu abilitate unică, Marius Bodochi interpretează un rol excepțional și inedit în misoginul François, primar al orașului Paris.
Bilete pe www.biletebrasov.ro
Luni, 1 iulie 2024, ora 19.00
Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 12 ani.
Regia: Răzvan Oprea
Scenografia: Daniela
Butnaru
Distribuția: Maia
Morgenstern, Marius
Bodochi, Răzvan Oprea, Diana Stancu
Teatrul Sică
Alexandrescu Brașov
Regia: Erwin Șimșensohn
Scenografia: Carmencita
Brojboiu
Sound design: Alexandru
Suciu
Ilustrația muzicală: Erwin Șimșensohn
Lighting design: Daniel
Klinger
Durata: 2h 30min (cu pauză)
Distribuția: Gabriel Răuță, Ada Navrot, Gavril Pătru, Daniela Minoiu, Alexandru
Mike Gheorghiu, Dani
Popescu, Cristian Șofron, Claudiu Romila, Vlad Bălan, Ana Radu, Ioana Calotă, Crenguța Hariton, Andreea Măcelaru Șofron
Ultima oră Teatrul Nottara București
de Mihail Sebastian
În redacția unei obscure și falimentare gazete, într-o dimineață, plictiseala se transformă în adrenalină pură. În locul foiletonului obișnuit, în coloanele ziarului Deșteptarea apare din greșeală un articol cu potențial de bombă, ce dinamitează liniștea unei persoane extrem de influentă, celebră și bogată. Întreg arsenalul de corupție se pune în mișcare pentru reducerea la tăcere a inocentului profesor Andronic: intimidarea, amenințările, mituirea presei, traficul de influență. În societatea tuturor timpurilor, lipsa de scrupule și duplicitatea se manifestă identic.
Dar în final vor câștiga inteligența, dragostea și pasiunea pentru istorie. Teatrul Nottara readuce Ultima oră pe scenă, la 48 de ani de la montarea lui Valeriu Moisescu (1975), cu George Constantin în rolul lui Bucșan. Un text mereu actual, în regia lui Erwin Șimșensohn și scenografia Carmencitei Brojboiu.
Bilete pe www.biletebrasov.ro
A fi sau a nu fi Teatrul de Comedie București
de Nick Whitby, după filmul lui Ernst Lubitsch, scenariul de Edwin Justus Mayer și Melchior Lengyel
„Deși povestea din piesă se întâmplă în Al Doilea Război Mondial, în Polonia, cred că nu e greu nimănui să vadă paralelismul cu prezentul. Dar acest spectacol nu e despre război, nu e despre violență, ci, din contră, e despre candoare, curaj, imaginație și inteligență. Adică despre a fi om. E o declarație de dragoste pentru teatru și făcătorii de teatru, începând cu actorii și ajungând la mașiniști și cabiniere. E un spectacol despre forța iluziei, despre joaca cu convenția teatrală care ne leagă pe noi, cei de pe scenă, de ei, cei din sală; despre magia teatrului. E și o ușă deschisă spre măruntaiele Teatrului, acolo unde locuiesc niște oameni cu aparență de normalitate, numiți actori, roși de vanitate, înălțați de generozitate. A fi sau a nu fi (To Be or Not to Be) al lui Nick Whitby e o adaptare a unui film celebru din 1942 al marelui regizor evreu-german, refugiat din calea naziștilor la Hollywood, Ernst Lubitsch. E o comedie despre umanitatea din noi, despre curaj, despre talent și despre miza actorului atunci când se dezvăluie spectatorului. La final, spectatorul își va pune, sper, aceeași întrebare hamletiană: a fi sau a nu fi (om)? Aceasta e întrebarea” – Vlad Massaci, regizor.
Bilete pe www.biletebrasov.ro
Miercuri, 3 iulie 2024, ora 19.00
Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Traducerea: Vlad Massaci
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Light design: Alin Popa
Video design: Dilmana Yordanova
Asistent scenografie: Mihai Folea
Fotografii: Mihnea Irimia
Durata: 2h 15 min
Distribuție: Liviu
Pintileasa, Ilona
Brezoianu, Alin Florea, Angel Popescu, Răzvan
KREM Alexe, Alexandru Conovaru/ Sorin Miron, Simona Stoicescu/ Andreea Samson, Șerban Georgevici, Andreea Alexandrescu, Ștefan Voicu, Tudor Palade, Ștefan Pîrnuș
Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Audiență: Recomandat
persoanelor cu vârsta
peste 14 ani.
30+ Teatrul Metropolis București
după Beautiful Bodies, de Laura Cunningham
Regie: Alexandru Bogdan
Scenografie: Alexandra
Alma Ungureanu
Traducere: Ilinca Hărnuț
Adaptare: Alexandru
Bogdan
Distribuție: Corina Moise, Ana Covalciuc, Ioana
Anastasia Anton, Florina
Gleznea, Dana Rogoz, Andreea Mateiu
Foto: Andrei Gîndac
Durata: 1h 30min (fără pauză)
30 plus, cu titlul original Beautiful Bodies, este o comedie despre șase femei, toate în vârstă de peste 30 de ani și toate dezamăgite, într-un fel sau altul, de cum arată viețile lor. Însă ce le alină pe fiecare e prietenia celorlalte. Căci atunci când nu ai o familie (sau când familia e sursa ta de nefericire), prietenii tăi sunt tot ce ai nevoie.
„Când aveam 7 ani, m-am gândit: « La 18 ani o să mă căsătoresc și o să fac copii. » N-am reușit niciodată să găsesc ce aveau părinții mei. […] Ar trebui să fug afară și să înșfac prima persoană pe care pot să o suport? Cred că un spectacol de teatru este reușit în măsura în care el comunică eficient cu publicul. În cazul nostru, această relație aproape se simte, este vie și imediată. Nu există invenții regizorale, situații de lumini complicate sau decor impresionant. Doar șase actrițe minunate care, timp de o oră și jumătate, vă vor purta printr-un carusel de emoții. Și ca în orice comedie care se respectă, râsul este garantat.” – Alexandru Bogdan, regizorul spectacolului.
Interesul General
Teatrul Dramaturgilor Români
de Aurel Baranga
În Ministerul Construcțiilor de Mașini Paralele, acolo unde fiecare funcționar, fiecare șef și fiecare subșef are o agendă proprie, pe care o adaptează continuu, după cum bate vântul, directorul Toma Hrisanide nu are o dimineață prea bună. Printre subalternii săi se află un turnător. Cine este acesta și cât de departe este dispus Hrisanide să meargă ca să-l facă să tacă aflați în… INTERESUL GENERAL.
„Interesul general” e o comedie mai mult decât reuşită. E un spectacol inteligent, cu actori al căror talent transformă o poveste cu tovarăşi într-o joacă frumoasă, pe care o priveşti cu drag. Râzi, te bucuri, reţii replici, povesteşti prietenilor ce «mişto a fost la teatru». Emană pur şi simplu bucuria de a face această profesie, e jucat cu plăcere şi te molipseşti şi tu de o stare de bine. Nu ridici nicio sprânceană întru înţelegere la nicio trimitere elitistă. Nu se emit pretenţii, nu e un experiment, nu e o inovaţie – e (doar) teatru de calitate.” - Alina Epîngeac, critic de teatru.
Bilete pe www.biletebrasov.ro
Vineri, 5 iulie 2024, ora 19.00
Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Audiență: Recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.
Regia: Andrei Huțuleac
Decor și costume: Ariana Miron-Presan
Distribuția: (în ordinea indicată de autor): Nicoleta Hâncu / Corina Moise, Sorin Miron, Carol Ionescu, Nicoleta Hâncu / Corina Moise, Corina Moise / Nicoleta Hâncu, Sorin Flutur, Ionuț Iftimiciuc, Dan Rădulescu, Tudor CucuDumitrescu
Durata: 2h 30min ( cu o pauză de 10 minute)
6 iulie 2024, ora 19.00
Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Audiență: Spectacolul
se adresează publicului
cu vârsta peste 16 ani. Spectacolul conține scene cu limbaj licențios.
Text și regie: Mimi
Brănescu
Scenografie: Andu
Dumitrescu
Asistent regie: Delia
Dumont
Regie tehnică: Mihaela
Oance
Foto: Andrei Gîndac
Distribuție: Gheorghe
Ifrim, Oana Tudor, Manuela
Ciucur, Paula Niculiță, Andi Vasluianu, Cornel
Scripcaru, Lucian Ifrim
Bilete pe www.biletebrasov.ro
Teatrul Bulandra București
de Mimi Brănescu
Family.exe este o dramedie provocatoare și surprinzătoare, despre vulnerabilitate și traume de familie.
Tolstoi spunea că fiecare familie e nefericită în felul ei. În noul spectacol al Teatrului Bulandra, regizorul și dramaturgul Mimi Brănescu ne invită, la rândul său, să explorăm, cu umor incandescent și ironie, această poveste veche de când lumea – a relațiilor familiale complicate și a firelor emoționale din trecut care ajung să încâlcească prezentul.
Alături de personajele din Family.exe, pătrundem într-o sufragerie ca oricare alta, în care se intersectează reproșuri, traume, acuzații și foarte multe emoții.
Însă atunci când fiecare dintre cei prezenți apasă pe butoanele celuilalt, sistemul de operare familial începe să dea erori și să ruleze secvențe care scot la iveală vechi probleme de comunicare, mecanisme de gândire pre-instalate, neînțelegeri, amintiri stocate greșit și alte disfuncționalități, pe care nici măcar hazul de necaz nu pare să le mai remedieze.
Și-atunci poate că întregul „program” family.exe trebuie actualizat.
Romanian Psycho Teatrul Național Timișoara
de Florin Piersic Jr.
„Am găsit undeva acest citat filozofic: «Viața ar fi mult mai simplă dacă binele și răul ar fi concepții fixe și absolute, însă deseori ne ciocnim de faptul că ceea ce pare a fi bine, în anumite circumstanțe este complet invers». Mi se pare o caracterizare foarte potrivită pentru povestea de față.” - Jr., actor și regizor.
Florin Piersic Jr., se întoarce la tripla ipostază: de dramaturg, regizor și interpret, în comedia Romanian Psycho. Îndrăgitul actor al Teatrului Național construiește, cu inteligența, cu umorul și cu verva care îi sunt proprii, ceea ce se numește științific „safe space”, spațiul de siguranță, al cărui destinatar este personajul necunoscut care poate lua chipul fiecărui spectator în parte.
Bilete pe www.biletebrasov.ro
Teatrul Sică Alexandrescu Brașov
Audiență: Spectacolul se adresează publicului cu vârsta peste 15 ani.
Textul, regia artistică și interpretarea:
Florin Piersic Jr.
Scenografia: Tudor Prodan
Durata spectacolului: 1h 50 (fără pauză)
Vineri, 5 iulie 2024, în Parcul
Ora 16:00 - Nimfa Pădurii, Cupidon, Regina și Regele Pădurii și multe alte personaje fantastice ne introduc în atmosfera magică și captivantă a poveștilor. Parada personajelor pe picioroange va pleca din Piața Sfatului la ora 16.00, pe traseul Str. Republicii - Pietonala Aleea Titulescu - Parcul Nicolae Titulescu, unde vor preda ștafeta Alchimistului.
Ora 17:00 - Animație stradală Îmbrăcat într-un costum care amintește de laboratoarele misterioase ale savanților de odinioară, Alchimistul, acest maestru al elementelor, surprinde și încântă publicul de toate vârstele cu trucuri de magie și experimente științifice spectaculoase. Tot de le ora 17:00, prietenii de la Asociația pe Picioroange îi așteaptă pe cei mai mici dintre voi cu baloane colorate, ce prind viață în mâinile lor magice și se transformă în cele mai îndrăgite animale.
Ora 18:00 - Atelier creativ pentru copii
Susținut de
Următoarea oprire a celor mici este la Atelierul pentru copii „Bagheta magică”, unde mărgele, sârma plușată, capacele de borcan și soluția de baloane se vor transforma în baghete magice, numai bune de luat acasă pentru că joaca nu se termină niciodată, nu-i așa?
Ora 19:00 - Show de acrobație aerială cu intervenții de dans și jonglerie, prezentat de performerii Georgiana Vișan și Vlad Benescu.
Ora 20:00 - Cinema în aer liber. Ne prăpădim de râs cu Stan şi Bran, cel mai puternic duo al comediei, la prima parte a maratonului „Cascadorii râsului” în zona de cinema.
Cinema în aer liber (animații) În zona de cinema în aer liber ne distrăm cu Mickey și prietenii lui și descoperim cele mai amuzante, aventuroase și tari personaje.
Ora 18:00 - Spectacol de improvizație
În paralel, pe scenă, improvizatorii Trupei ImproȘtim vă provoacă să vă aventurați în lumea poveștilor inventate și să participați activ cu propuneri și idei la un nou SPECTACOL IMPROVIZAT, un spectacol la care actorii și spectatorii lucrează cot la cot.
Ora 20:30 - Concert Încheiem seara alături de Sarmalele Reci și cântece fredonate de generații – Violeta, Telefonul nu mai sună, Prostia la putere, Șpriț de vară - și vă invităm să contrazicem titlul albumului „Țara te vrea prost”.
Ora 11:00 - Spectacol pentru copii
E Ora de Păpuși! cu Ana Crăciun-Lambru este un spectacol interactiv, creat pentru bucuria întregii familii. Printr-un potpourri de momente încărcate de emoție și umor, publicul descoperă mai multe feluri de păpuși, care de care mai năstrușnică.
Ora 11:00 - Animații pentru copii
Prăpădește-te de râs cu Mickey și prietenii lui, în timp ce „Conductorul Pete” aproape deraiază trenul în care se află Mickey și Pluto. Fii pe fază atunci când Donald se luptă cu o alarmă de ceas zgomotoasă și un pat pliant năstrușnic. (zona cinema)
Ora 12:00 - Animație în parc: Animăluțe, flori și câte și mai câte din baloane modelate pe picioroange.
Ora 15:00 - Atelier creativ pentru copii
Susținut de
„Mocuțe vesele”: lut, ustensile din lemn, ochișori, folie de calc se transformă în cele mai vesele mocuțe.
Ora 15:00 - Cinema în aer liber. Ne prăpădim de râs cu Stan şi Bran , cel mai puternic duo al comediei, la a doua parte a maratonului „Cascadorii râsului” .
Ora 15:00 – 17:00 - Animație stradală pe picioroange. Nimfa Pădurii, Cupidon, Regina și Regele Pădurii și Zepelinul revin să ne încânte cu poveștile lor fantastice.
Ora 17:00 - Concert pentru copii cu Ada Milea & Alex Neagu. Fragmente din Ion Creangă, un concert în care Ada Milea interpretează împreună cu Alex Neagu o mulțime de personaje, un fel de teatru ca o muzică și muzică „evadată” din teatru, cu cântece extrase din Amintirile lui Creangă și din alte spectacole vechi și noi.
Ora 18:30 - Spectacol de jonglerie și acrobație pe monociclu. Vlad Benescu, un artist versatil cu experiență în teatru, dans și circ, va fi în centrul atenției.
Ora 17:00 - Cinema în aer liber. Aflăm povestea celui mai mare superticălos, care își găsește nașul când în viața lui intră trei fetițe inocente, în filmul de comedie „Sunt un mic ticălos” .
Ora 18:45 - Spectacol de improvizație. De la jocuri cu surprize la cele de agilitate, scene cu voluntari sau cântece improvizate, alături de un muzician, toate create spontan, Improvisneyland propune un Comedy Impro Show în stare pură, cu audiență pentru întreaga familie!
Ora 19.00 - Cinema în aer liber: Deasupra tuturor (2009). Ce face ursuzul bătrânel Karl când e pe punctul de a fi evacuat din propria casă?
Ora 20:00 – 22.00 - Concerte. Sound of Noise, un grup de adolescenți dedicați rock-ului autentic încălzesc atmosfera, iar de la 20:45 trupa CONEXIUNI ne așteaptă în parc să fredonăm împreună hiturile rămase în memoria a generații si generații de melomani.
Ora 11:00 - Spectacol pentru copii
Micul Prinț - Teatrul Magic Puppet
Un spectacol de storytelling interactiv și captivant, prezentat sub forma unui one woman show, unde sora aviatorului, personajul principal, își începe călătoria în căutarea Micului Prinț.
Ora 11:00 - Animații pentru copii. Prăpădește-te de râs cu Mickey și prietenii lui! Fii pe fază atunci când Donald se luptă cu o alarmă de ceas zgomotoasă și un pat pliant năstrușnic.
Ora 12:00 - Animație în parc: Animăluțe, flori și câte și mai câte din baloane modelate pe picioroange
Ora 15:00 - Atelier creativ pentru copii
Susținut de
„Marionete cochete”: Linguri de lemn, carton colorat, lipici, ațe, bandă dublu adezivă, ochișori, sârmă plușată și carioci se transformă în mâinile magice ale copiilor în marionete cochete.
Ora 15:00 - Cinema în aer liber Ne prăpădim de râs cu Stan şi Bran, cel mai puternic duo al comediei, la ultima parte a maratonului „Cascadorii râsului”.
Ora 15:00 – 17:00 - Animație stradală pe picioroange. Baloane modelate pe picioroange, Nimfa Pădurii, Cupidon, Regina și Regele Pădurii și Zepelinul revin să ne încânte cu poveștile lor fantastice.
Ora 17:00 - Spectacol statui vivante
Ciomagul și Pumnalul - Universitatea de Arte Târgu-Mureș
Personajele comediei și ale dramei sunt împreună, iar gongul spectacolului le face să se anime.
Ora 18:00 - Spectacol de improvizație
Ora 17:00 - Cinema în aer liber: Întors pe dos (2015). A crește mare poate fi un drum anevoios și nu este ușor pentru Riley când trebuie să se mute din orașul său natal. Emoțiile ei fac echipă pentru a o ajuta să treacă prin tranziție.
Veteranii teatrului de improvizație, Improvisneyland fac din nou un spectacol care se naște sub ochii tăi, de fiecare dată altfel.
Ora 19.00 - Cinema în aer liber : La vita è bella (1997)
Filmul este o fabulă în stil chaplinian despre puterea imaginației de a se împotrivi crudelor realități din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ora 20:00 - Concert
Duminică, la final de festival, „avem cu ce ne lăuda, să știe toată lumea!”.
Adrian Pleșca (Artan), Răzvan Moldovan (Suedezu’), Andrei Bărbulescu și
Adrian Agheniței, într-un cuvânt Partizan, vin la Săptămâna Comediei cu rock, industrial și post punk românesc.
Vineri, 5 iulie 2024, ora 18.00
Zona Coresi Business Campus
Hop Țop (2011)
Regia: Tim Hill. Gen film: Comedie
Departe de coasta Americii de Sud, pe insula Rapa Nui, cunoscută ca Insula Paștelui, sub capetele uriașe de piatră, se află cea mai fabuloasă fabrică de dulciuri. 365 de zile pe an, Iepurașul de Paște domnește peste o echipă de iepurași și de pui care pregătesc coșuri umplute cu bomboane pentru a fi trimise copiilor din toată lumea în dimineața de Paște.
Vineri, 5 iulie 2024, ora 19.00
Cartier Coresi, Aleea pietonală
Baloane modelate pe picioroange
Asociația pe Picioroange
În mâinile noastre magice, baloanele prind viață și se transformă în cele mai colorate și îndrăgite animale. Uneori, acestea fac un șir indian apoi se încing într-o horă în culorile curcubeului și gata: cățeii, pisicile, săbiile, leii, tigrii, iepurașii, fluturașii, florile…. sunt tooooaate aici. Să înceapă DISTRACȚIA!
Vineri, 5 iulie 2024, ora 20.00
Zona Coresi Business Campus
A Man Called Ove (2015)
Regia: Hannes Holm Gen film: Comedie, Dramă
Ove, un bărbat de 59 de ani, este țâfnosul cartierului, care cu mai mulți ani în urmă a fost demis din funcția de președinte al asociației de locatari, dar el n-a dat doi bani pe asta și continuă să vegheze cartierul cu un ochi vigilent.
Sâmbătă, 6 iulie 2024, ora 11.00
Cartier Coresi, Zona Piațetă
Fabuloasa aventură a lui Pim
Teatrul Magic Puppet
Spectacol de teatru pentru copii
de Silviu Ruști
Regia: Silviu Ruști și Florin Suciu
Scenografia: Florin Suciu
Pictura: Andreas Bu
Tehnic: Alexandru Bote
Cu: Dragoș Lupău și Ioan Crișan
Pentru cǎ toți copiii vor la un moment dat sǎ devinǎ eroi și prințese, „Fabuloasa aventurǎ a lui Pim” vine în întâmpinarea acestei nevoi.
Astfel, un cǎțel pe nume Pim va trece prin diverse aventuri care-l vor învǎța cǎ un erou este acela care câștigǎ prin istețime și întotdeauna face fapte bune!
Sâmbătă, 6 iulie 2024, ora 18.00
Zona Coresi Business Campus
Motanul încălțat (2011)
Regia: Chris Miller
Cu: Antonio Banderas, Salma Hayek, Zach Galifianakis
Sâmbătă, 6 iulie 2024, ora 16.00
Cartier Coresi, Aleea Pietonală
Zona piațetă
Spectacol de jonglerie mingi, popice, farfurii, monociclu
Asociația Asteria
Artiști: Vlad Benescu
Un spectacol plin de energie și îndemânare: jonglerie și acrobație pe monociclu.
Vlad Benescu, un artist versatil cu experiență în teatru, dans și circ, va fi în centrul atenției. Spectacolul său este o explozie de trucuri dinamice și îndrăznețe, începând cu jongleria cu trei mingi și ajungând până la impresionanta performanță de jonglerie cu șapte mingi. Nu se oprește aici, Vlad jonglează și cu popice, pălării și face acrobații spectaculoase pe monociclu, inclusiv pe un monociclu supradimensionat numit girafă.
Sâmbătă, 6 iulie 2024, ora 20.00
Zona Coresi Business Campus
Grease (1978)
Regia: Randal Kleiser
Cu: John Travolta, Olivia Newton-John
Grease nu e doar o privire nostalgică aruncată asupra acelui deceniu. E un omagiu muzical plin de energie adus epocii rock’n’roll-ului.
Duminică, 7 iulie 2024, ora 11.00
Cartier Coresi, Aleea Pietonală
Zona piațetă
E Ora de Păpuși!
Spectacol de teatru pentru copii
Free Puppet Theatre
„E Ora de Păpuși! It’s Puppet Time!” este un spectacol interactiv, creat pentru bucuria întregii familii. Printr-un potpourri de momente încărcate de emoție și umor, publicul descoperă mai multe feluri de păpuși, care de care mai năstrușnică: Marionetele Storki și Noki - prieteni nedespărțiți și dansatori iscusiți, Păpușa cu tije, Tigruț - un acrobat neînfricat până la... primul salt și Păpușa mănușă, Mot, o marmotă prietenoasă, dar foarte, foarte somnoroasă. Aventurile lor se împletesc cu încă trei povești ce mângâie sufletul!
Duminică, 7 iulie 2024, ora 18.00
Zona Coresi Business Campus
Bee Movie (2007)
Regia: Steve Hickner, Simon J. Smith, Steve Hickner
Cu: Jerry Seinfeld, Renée Zellweger
Duminică, 7 iulie 2024, ora 16.00
Zona Coresi Business Campus
Kung Fu Panda (2008)
Regia: John Stevenson, Mark Osborne
Gen film: Acţiune, Animaţie, Comedie
În Kung Fu Panda, Jack Black este Po the Panda, un sărman ospătar într-un restaurant de tăieței, care este înnebunit după kung fu, dar al cărui fizic nu-i permite să practice acest sport.
Duminică, 7 iulie 2024, ora 20.00
Zona Coresi Business Campus
Casablanca (1942)
Regia: Michael Curtiz
Cu: Humphrey Bogart, Ingrid Bergman
Considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX, Casablanca va putea fi văzut în Coresi, dar ar putea fi revăzut marți, 15 august, la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată.
Info bilete
Reduceri acordate:
Elevi - 50% (pe baza carnetului de elev vizat pe anul școlar în curs);
Studenți - 50% până la vârsta de 26 de ani (pe baza legitimației de student vizată pe anul universitar în curs și a actului de identitate);
Pensionari - 50% (pe baza cuponului de pensie și a actului de identitate);
Persoane cu handicap (în baza legii 448/2006, Art 21, Punctul (4) litera a) – gratuit pe baza documentelor justificative și în limita locurilor disponibile.
*Biletele cu preț redus pot fi achiziționate doar online. Accesul la spectacol se va face pe baza biletului împreună cu unul dintre documentele de mai sus (carnet de elev, carnet de student și act identitate, cupon de pensie și act de identitate).
*Biletele cu acces gratuit se acordă în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea numărului de locuri alocate.
Cumpără bilete online pe www.biletebrasov.ro
De la casieria Teatrului
Sică Alexandrescu
Program casierie:
Ma - V: 11:00 - 19:00
S - D: 15:00 - 19:00
Tel: +40 268 412 969