Sunete august 2012

AUGUST 2012

GRATUIT

www.sunetelive.ro

PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA

Cuprins August 2012 ȘTIRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 4 SUPLIMENT ZILE ŞI NOPŢI SE DISTRIBUIE GRATUIT

SUMMER WELL FESTIVAL . . . . . . . . . . . . . . . . p. 6

Redactor Şef: Monica Felea monica.felea@zilesinopti.ro Redactori: Hefe (bringthenoise.ro), Costel Cristea (rage.ro), Valentin Mitu, Roxana Rafila, Roxana Niculae, Andi Enache, Cristi Mărculescu, Raluca Neagu raluca.neagu@rocketmail.com Colaboratori: Berti Barbera (bertibarbera.com), Valentin Moraru (musitronic.ro), Mihail Vakulovski (tiuk.reea.net) Mihai Ghiduc, Matei Petculescu, Carmen Dîrvariu (carmen.dirvariu@gmail.com) Raluca Radu Publicitate: Miruna Toma miruna.toma@zilesinopti.ro Publisher Mirela Podea mirela.podea@zilesinopti.ro Coordonator Distribuţie Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro

Red Hot Chili Peppers : Pentru prima dată în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .p. 8

Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Dacă vreţi sa ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi o locaţie şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: distributie@sunetelive.ro Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

DOC: “Ăsta-i rap păgân, se naște în cap pe când sinapse crapă-n gând, ba , rapper blând, Zi-mi Captain Planet, foc în aer, la pământ!” . . . . . . . . . . . . . . . . .p. 17

Tipărit la Artgrup

ARTMANIA FESTIVAL . . . p. 26

Interviu: Alternosfera . . . . . . . . . . . . p. 42

CELE MAI COOL ALBUME ALE VERII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 58

AUGUST 2012

3

ŞTIRI

TOM JONES, PRETENȚII PENTRU JURIUL “THE VOICE”

T

om Jones a declarat că se va întoarce în juriul emisiunii „The Voice”, dar numai dacă va avea drept de veto asupra colegilor săi din juriu, scrie bestmusic.

Cântăreţul a făcut parte din juriu alături de Jessie J, will.i.am și Danny Donoghue (The Script), fiind antrenor pentru câștigătoarea ediţiei, Leanne Mitchell. „Cred că voi mai participa la o serie. Suntem în discuţii despre asta, momentan. Dar sunt câteva lucruri care trebuie stabilite înainte de toate”, a spus Jones într-un interviu recent. „Unul dintre lucrurile despre care am zis că am nevoie este să știu cine sunt ceilalţi antrenori din juriu acum, pentru că nu vreau să stau lângă niște persoane pe care nu le admir sau nu le plac... sunt câţiva! Să sperăm că vom avea aceiași patru antrenori!”, a completat artistul.

Se pare că Jessie J nu va face parte din juriul următoarei ediţii, având în vedere că a anunţat deja o serie de concerte într-un turneu care se suprapune cu filmările pentru „The Voice”.

BRUCE SPRINGSTEEN A CÂNTAT ÎN MEMORIA VICTIMELOR LUI ANDERS BEHRING BREIVIK

P

este 50.000 de norvegieni au asistat, la sfârșitul lunii trecute, la Oslo, la un concert comemorativ - la care Bruce Springsteen a fost invitat special -, dedicat celor 77 de persoane ucise în urmă cu exact un an de către Anders Behring Breivik.

Potrivit estimărilor poliţiei, circa 50.000 de persoane, inclusiv cuplul princiar și premierul Jens Stoltenberg, au înfruntat ploaia insistentă pentru a aduce un omagiu victimelor atacului comis pe 22 iulie 2011.

4

AUGUST 2012

Marea vedetă a serii, Bruce Springsteen, a interpretat o piesă aleasă în mod evident cu mare grijă din repertoriul său pentru această ocazie – „We Shall Overcome”. „The Boss”, așa cum este supranumit Springsteen, a cărui venire la Oslo a fost deconspirată, dar nu confirmată, a vorbit despre democraţie și toleranţă și a dedicat piesa interpretată tuturor familiilor care și-au pierdut rudele în masacrul de anul trecut.

COVER DUPĂ “JOHN THE REVELATOR”, MARCA STEVE VAI Legendarul chitarist și compozitor Steve Vai a lansat un cover după piesa „John The Revelator”, piesă ce poate fi ascultată pe rollingstone.com.

Este vorba de un gospel-blues clasic al anilor ’30, reorchestrat de Vai. „John The Relevator” este extras de pe viitorul album al chitaristului, „The Story Of Light”, disponibil pe piaţă începând cu data de 14 august. „Am auzit versiunea lui Blind Willie Johnson și era plină de mojo”, a declarat chitaristul. „Am fost copleșit de nevoia adăugării unui strop de sos iute voodoo la ea”, a completat Vai. Discul va fi promovat și în România, printr-un concert ce va avea loc în data de 1 noiembrie la Sala Palatului din București.

AMY WINEHOUSE A VÂNDUT 1,7 MILIOANE DE COPII ALE ALBUMELOR SALE LA UN AN DE LA DECES

A

lbumele cântăreţei britanice Amy Winehouse s-au vândut în circa 1,7 milioane de copii, au dezvăluit reprezentanţii Official Charts Company - compania care alcătuiește topurile muzicale britanice -, luni, în ziua în care se împlinește exact un an de la tragica dispariţie a artistei.

Albumele cântăreţei Amy Winehouse au revenit în topurile de specialitate la scurt timp după moartea artistei, pe 23 iulie 2011, iar discul „Back to Black” a ajuns chiar pe prima poziţie, la o săptămână de la dispariţia ei. Official Charts Company a anunţat, luni, că fanii cântăreţei au cumpărat în ultimul an 1,2 milioane de copii ale celor trei albume lansate de Amy Winehouse și 500.000 de copii ale single-urilor sale, potrivit orange.co.uk. „Mulţi dintre noi își vor aminti pentru totdeauna unde se aflau în momentul în care cu toţii am aflat îngrozitoarea veste despre moartea cântăreţei Amy Winehouse, în urmă cu exact un an. Faptul că fanii au cumpărat de atunci albumele ei într-un număr atât de mare demonstrează cât de mult era apreciată Amy de publicul britanic”, a declarat Martin Talbot, directorul Official Charts Company.

MARIAH CAREY O VA ÎNLOCUI PE JENNIFER LOPEZ ÎN JURIUL EMISIUNII „AMERICAN IDOL” Cântăreaţa americană Mariah Carey a anunţat că va face parte din juriul emisiunii muzicale „American Idol”, unde o va înlocui pe o altă vedetă americană, cântăreaţa Jennifer Lopez. „Îmi va plăcea foarte mult să lucrez pentru «American Idol». În calitate de cântăreaţă și de compozitoare, sunt entuziasmată de ideea de a forma tinere talente”, a declarat Mariah Carey într-un mesaj postat pe Twitter. Pentru a juriza „American Idol”, Mariah Carey a cerut un salariu de 17 milioane de dolari, potrivit deadline.com.

Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, a părăsit și el juriul emisiunii „American Idol”, pentru a se concentra asupra carierei sale muzicale. Numele înlocuitorului său nu a fost deocamdată anunţat.

Din juriul concursului de interpretare mai face parte Randy Jackson, jurat al emisiunii încă de la debutul acesteia, din anul 2002. „American Idol” rămâne cea mai urmărită emisiune-concurs din SUA, deși în ultimii ani audienţele înregistrate au scăzut destul de mult. Finala din luna mai a fost urmărită de 21,2 milioane de oameni, cu mult sub cele 30 de milioane de telespectatori pe care le înregistra în perioada de glorie.

AUGUST 2012

5

SÂMBĂTĂ, 11 AUGUST HURTS PATRICK WOLF THE ASTEROIDS GALAXY TOUR WOLF GANG CITIZENS!

Summer Well 11-12 august Domeniul Ştirbey, Buftea

U

nul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii este Summer Well, care va avea loc și în acest an pe Domeniul Știrbey, aflat la Buftea, la 15 km de București.

Domeniul este una dintre cele mai frumoase locaţii din jurul Bucureștiului și s-a dovedit a fi locul perfect pentru festival.

Domeniul Știrbey este un parc amenajat pe mai mult de 25 de hectare de către familiile boierești care l-au locuit de-a lungul ultimelor două secole - Știrbey și Bibescu -, care a fost modernizat și dotat în anii recenţi de proprietarii săi, Bucharest Arena.

Zona principală a festivalului va fi Peluza Centrală, acolo unde va fi amplasată scena principală a festivalului. În jurul lacului interior vor exista terase și zone de relaxare, iar pe malul lacului Buftea va exista din nou Sunset Cafe. Zona „food court” se va extinde (la fel și oferta culinară a festivalului) și noi zone de activităţi (indoor și outdoor) vor fi dezvoltate în sala Regina Maria și în Palatul Știrbey. Partenerii festivalului pregătesc programe care să umple ziua de festival și care să adauge un plus de distracţie pentru cei care își doresc ceva mai mult decât muzica live.

6

AUGUST 2012

HURTS

Se întorc în România pentru a concerta în închiderea primei zile de Summer Well. În ultimul an, britanicii au devenit una dintre cele mai bune trupe live din lume, au câștigat nenumărate premii și simpatia a milioane de fani. Se pregătesc pentru al doilea album, iar la Summer Well vor susţine unul dintre puţinele concerte din 2012.

PATRICK WOLF

Unul dintre cei mai talentaţi muzicieni britanici din noua generaţie va cânta pentru prima oară în România pe 11 august.

Noul său album, „Lupercalia”, l-a adus în atenţia unei audienţe largi, iar „Time Of My Life”, „The City”, „House” și mai nou „Together” sunt hit-uri în întreaga lume.

THE ASTEROIDS GALAXY TOUR Este trupa perfectă pentru o zi de vară în mijlocul lui august. Două albume, nenumărate hit-uri și o reclamă care i-a făcut celebri în toată lumea sunt argumentele lor. Și alături de ele, prezenţa solistei Mette Lindberg.

Sunt - o spun ei - „the psychedelic big band of the future”.

WOLF GANG

Primul lor disc, „Suego Faults” e extraordinar, la fel și concertele lor. Vor deveni probabil și mai populari după această vară, când vor cânta în deschiderea celor de la Coldplay în turneul acestora din America. Lucrează deja la cel de al doilea album și au toate șansele să ajungă în timp una dintre cele mai mari formaţii din lume.

CITIZENS!

Citizens! este una dintre trupele britanice despre care se vorbește mult în această perioadă. Au un contract semnat cu casa de discuri Kitsune și au lansat deja două single-uri: „True Romance” și „Reptile”. Primul lor album, „Here We Are”, s-a lansat pe 28 mai.

DUMINICĂ, 12 AUGUST THE STONE ROSES THE VACCINES GLASVEGAS THE BIG PINK ZULU WINTER

THE STONE ROSES

Legendele muzicii britanice vin la Summer Well! The Stone Roses anunţau că se reunesc pe 18 octombrie 2011. Pe 21 octombrie stabileau un record pentru vânzările de bilete: 220.000 de bilete pentru 3 concerte, vândute în numai 68 de minute. Turneul lor va include și unele dintre festivalurile cele mai importante din lume.

THE VACCINES

THE BIG PINK

GLASVEGAS

ZULU WINTER

The Vaccines vine la Summer Well! Într-un an au devenit una dintre cele mai cunoscute formaţii din lume (iar primul lor album e unul dintre cele mai bine vândute din Marea Britanie). Acum înregistrează al doilea album, așa că pe 12 august vom avea șansa să ascultăm live și unele dintre cântecele noi.

Când au apărut, NME titra pe copertă: „Best New Band in Britain”. De atunci, lucrurile au evoluat pentru Glasvegas. Au scos două albume, au cântat pe scenele festivalurilor importante și, între timp, au devenit una dintre cele mai bune trupe din lume, nu doar din Anglia.

La debutul, The Big Pink au căștigat premiul pentru „cea mai bună formaţie nouă” și apoi „cel mai bun cântec”, Dominos, la NME Awards. De atunci au trecut mai mult de 2 ani dar The Big Pink sunt acum o trupă mai interesantă ca niciodată. Noul album, „Future This”, a apărut anul acesta - merită să-l ascultaţi.

Zulu Winter sunt londonezi și au scos de curând, pe 14 mai, primul lor album, intitulat „Language”. „Catchy pop rock” e reţeta lor - perfectă și pentru începutul unei zile de festival - și odată cu ea, Zulu Winter par să fi găsit drumul către celebritate...

AUGUST 2012

7

COVER STORY

de Monica Felea

PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA 31 august, Piaţa Constituţiei

A

u început ca o trupă de liceu, au trecut prin multe încercări, schimbări de stil și componenţă și au devenit una dintre cele mai iubite trupe rock din lume. Red Hot Chili Peppers vine pentru prima dată în România, pe 31 august!

Organizat de Emagic, concertul va fi inclus în turneul de promovare a celui mai recent album Red Hot Chili Peppers, „I’m With You”, și se va desfășura în Piaţa Constituţiei.

8

AUGUST 2012

COVER STORY

R

ed Hot Chili Peppers a început ca o trupă de liceu. Trupa a ajuns în topuri după o reţetă la care visează adolescentul american, aceea în care doi prieteni (pe atunci chitaristul Hillel Slovak și toboșarul Jack Irons) se gândesc să pună de o trupă, adună în jurul lor încă doi prieteni (vocalul Anthony Kiedis și basistul Michael „Flea” Balzary) și dau concerte. Și ca visul să fie complet, trupa se bucură de un succes uriaș și devine o legendă vie.

Iniţial numiţi “Tony Flow and the Miraculously Majestic Masters of Mayhem”, cei 4 băieţi au ţinut primul concert în faţa a... 30 de oameni! Deși acum pare incredibil, băieţii s-au luat foarte în serios pentru acest concert. Au compus o piesă pe versurile unui poem, intitulat “Out in L.A“. Hillel Slovak și Jack Irons erau deja membrii altei trupe, așa că aventura acestui prin concert era gândită să se întâmple o singură dată. Însă publicul și ambiţia a dus spre altceva. La câteva luni după primul lor concert, trupa anunţa numele oficial de Red Hot Chili Peppers și semnau cu o casă de discuri. Asta se întâmpla la începutul anului 1984.

Irons și Slovak erau dedicaţi formaţiei lor iniţiale, de aceea sesiunile de înregistrări au fost făcute cu chitaristul Jack Sherman și bateristul Cliff Martinez. Primul lor album, „The Red Hot Chili Peppers”, nu a fost un succes comercial. Nici turneul nu a fost mai strălucit, a avut loc chiar și o bătaie care a dus la plecarea lui Sherman din trupă și la întoarcerea lu Slovak.

George Clinton a fost angajat pentru a produce cel de-al doilea album în anul 1985, numit `Freaky Styley`. A adus trupei elemente de punk și funk. Imediat după lansarea albumului Martinez pleacă, permiţându-i bateristului original Jack Irons să revină în trupă la începutul anului 1986. Albumul s-a bucurat de o oarecare populari-

10

AUGUST 2012

tate în rândul adolescenţilor, dar posturile de radio i-au dat puţină importanţă.

Trupa a câștigat în 1986 premiul „Band of the Year Award”, iar Kiedis a fost constrâns să urmeze un program la dezalcolizare. Tratamentul a dat rezultate bune și a început să compună. S-a reîntors în trupă pentru înregistrarea unui nou album, „The Uplift Mofo Party Plan”. După înregistrări Kiedis s-a apucat iar de droguri, „pentru a sărbători succesul”.

Primul lor album care a intrat în Top 200 Billboard (pe locul 148) a fost „The Uplift Mofo Party Plan”, în anul 1987. Acesta a fost singurul material înregistrat și cântat de formaţia iniţială, care debutase la Fairfax High School. Pe 27 iunie 1988, la revenirea din turneu, Hillel Slovak a fost găsit mort - luase o supradoză de heroină. Prima dată când s-a auzit că unul din membrii RHCP a murit, toată lumea a crezut că este vorba despre Anthony Kiedis (a cărui probleme cu dependenţa de heroină erau foarte cunoscute). După acest eveniment, Jack Irons părăsește formaţia pentru a doua oară, spunând că nu vrea să ia parte la moartea prietenilor săi (mulţi ani după aceea avea să ajungă membru al trupei Pearl Jam).

Kiedis nu a venit la înmormântarea lui Slovak (lucru la care face referire în piesa „This Is The Place”).

Fără Irons și fără Slovak, Kiedis and Flea au avut un moment în care s-au gândit foarte serios să renunţe la muzică. Au decis totuși să găsească noi membri și l-au recrutat pe DeWayne „Blackbyrd” McKnight (membru fondator al trupei Parliament-Funkadelic) la chitară, în locul lui Slovak. Pe Irons l-au înlocuit cu un membru al trupei Dead Kennedys, D. H. Peligro.

Prima piesă înregistrată în această formulă a fost „Blues For Meister”, piesă ce a fost cântată doar în trei concerte, după care McKnight a fost concediat. Și pentru că viaţa

RHCP a fost mereu aventuroasă, despărţirea nu avea cum să se petreacă la modul calm și liniștit.

McKnight a fost supărat pentru faptul că a fost dat afară din trupă, așa ca a decis să îi incendieze casa lui Kieidis.

Kiedis și Flea l-au înlocuit cu tânărul lor fan, John Frusciante, care s-a alăturat trupei în octombrie 1988. A urmat un mini-turneu în urma căruia Kiedis și Flea au decis să-l concedieze pe Peligro, care avea mari probleme cu drogurile.

La fel ca McKnight, Peligro nu a primit vestea foarte bine. Toboșarul a fost înlocuit cu Chad Smith, în ciuda faptului că influenţele heavy metal pe care le aducea Smith nu se prea potriveau cu stilul RHCP de până atunci. În această formulă trupa a înregistrat albumul „Mother’s Milk”, care a intrat pe locul 52 în Topul Billboard din SUA și pe 33 în Australia, dar a fost un eșec în Marea Britanie și în restul Europei. Este primul album RHCP care vinde peste 500,000 de exemplare. În 1990, după succesul „Mother’s Milk”, RHCP se hotărăsc să încheie contractul cu EMI și să semneze un contract cu Warner Bros. Records. Producătorul Rick Rubin, care îi refuzase cu ceva ani înainte din cauza problemelor cu drogurile, acceptă să semneze pentur cel de-al cincilea album din cariera trupei. Înregistrările au durat 6 luni, timp în care Kiedis și colegii săi au fost mai prolifici ca niciodată. Ce-i drept, problemele cu drogurile erau mult mai mici.

Atunci a luat fiinţă și casa de producţie The Mansion, loc în care cei 4 RHCP ar fi trebuit să locuiască pe perioada înregistrărilor. Smith a refuzat pe motiv că acel loc este bântuit de fantome, iar Frusciante susţinea aceeași idee, doar că, pentru el, fantomele erau prietenoase.

Cumnatul lui Flea a înregistrat întreg procesul de creaţie și, odată cu lansarea albumului „Blood Su-

gar Sex Magik” s-a lansat și filmul „Funky Monks”.

Albumul a devenit cel mai popular al trupei, a câștigat un Grammy pentru „Best Hard Rock Performance With Vocal”, iar piesa „Under the Bridge” a urcat până pe locul 2 în topul Billboard Hot 100. Albumul a vândut peste 15 milioane de copii și a devenit unul dintre cele mai influente albume ale deceniului. „Blood Sugar Sex Magik” a fost inclus în topul Rolling Stone magazine – Cele mai bune 500 albume ale tuturor timpurilor. Succesul nesperat a transformat RHCP în staruri rock. O dată cu faima au crescut și neînţelegerile dintre Frusciante și Kiedis, Frusciante dorindu-și ca trupa să rămână la un nivel mediu de popularitate, ceea ce a dus la plecarea lui neașteptată din trupă, în timpul turneului în Japonia.

A fost înlocuit cu Arik Marshall pentru festivalul Lollapalooza din 1992. Marshall apare și în videoclipurile „Breaking the Girl”, „If You Have to Ask” și la finalul sezonului patru din The Simpsons, „Krusty

Gets Kancelled”. În februarie 1993 trupa a performat la Grammy Awards, unde a cântat „Give It Away”, piesă care a câștigat în aceeași seară un premiu Grammy.

A fost finalul turneului „Blood Sugar Sex Magik” și ultimul concert alături de Marshall. A fost înlocuit pentru foarte scurt timp cu Jesse Tobias, ca mai apoi să organizeze audiţii, care s-au dovedit un eșec.

RHCP au decis să îl recruteze pe Dave Navarro (cu care mai încercaseră înainte de Marshall). Alături de el au concertat la Woodstock în 1994, în deschiderea The Rolling Stones, unde au lansat piesele „Warped”, „Aeroplane” și „Pea”, chiar dacă erau în fază incipientă, iar varianta finală a fost cu mult diferită faţă de cea de atunci.

Neînţelegerile din trupă au continuat, Navarro nefiind interesat de direcţia funk și jamming pe care trupa o avea. Kiedis a început o nouă eră în lupta sa cu heroina, după ce avusese o intervenţie stomatologică la care medicul folosise ca sedativ Valiumul, care l-a dus din nou spre dependenţă.

Din aceste motive înregistrările ur-

mătorului album, One Hot Minute, au durat mult și au fost anevoioase, fără Frusciante, al cărui imput creativ nu mai exista în trupă. Albumul a fost lansat în septembrie 1995, cu aportul lui Flea, iar chitara lui Navarro a îndepărtat trupa de la soundul iniţial, aducând influenţe de rock psihedelic. Albumul nu a avut nici pe departe succesul celui precedent, fiind unul destul de pesimist. Cu toate acestea, a vândut peste 8 milioane de copii, iar piesa „My Friends” a ajuns pe locul 1. Trupa a început un turneu în Europa în 1995, unde a ţinut 16 concerte. În 1996 au avut foarte multe concerte în SUA și Europa, iar anul 1997 a adus cu el primele anulări de concerte. Flea vorbea tot mai des despre ideea de a părăsi trupa, iar Anthony avusese un accident de motocicletă, care i-a agravat dependenţa de droguri.

Chiar și Navarro a început să aibă grave probleme cu drogurile. De altfel, 1997 a fost anul în care trupa a avut un sigur mare concert, și acela întrerupt de un taifun. A fost ultimul concert alături de Navarro, iar zvonurile despre destrămarea trupei erau tot mai numeroase.

AUGUST 2012

11

COVER STORY

Întoarcerea lui John Frusciante După plecarea sa din trupă, chitaristul a avut grave probleme cu drogurile, probleme care l-au adus nu de puţine ori în pragul morţii. Cel care l-a ajutat în reabilitare a fost Flea, care l-a ajutat să se interneze într-un centru la începutul anului 1998. În aprilie Frusciante și Kiedis se împăcau și John se întorcea în trupă. Pe 8 iunie 1998, după un an de compus și înregistrat, RHCP termina munca la albumul „Californication”. Materialul a adus pe piaţă 3 hituri ale rock-ului modern: „Scar Tissue”, „Otherside” și „Californication”. Trupa a plecat într-un nou turneu, care a durat aproape 2 ani.

Cele mai mari concerte au fost cel din Moscova (în jur de 200.000 de spectatori) și cel de la Woodstock.

După o pauză în care membrii trupei și-au rezolvat problemele personale, ei au revenit în 2001 cu hituri precum „By The Way”, „Can’t Stop”, „The Zephyr Song” și „By The Way”, de pe albumul „By The Way”. Nici lucrul la acest album

12

AUGUST 2012

nu a fost tocmai simplu. Flea își dorea niște piese mai funk, în timp ce Frusciante mergea pe o linie mai rock. Flea s-a gândit chiar să părăsească trupa, însă cei doi și-au rezolvat problemele. În 2004 au lansat primul lor album live, „Live in Hyde Park”, înregistrat în timpul concertului din Londra. Mai mult de 258,000 de fani au plătit atunci bilete în valoare de 17,000,000 de dolari pentru 3 nopţi de concerte marca Red Hot. În anul 2006 trupa a terminat cel de-al 9-lea material de studio - „Stadium Arcadium”. Deși 38 de piese au fost create pentru a fi lansate în 3 mini-albume, s-a ales varianta discului dublu, cu 28 de piese. „Stadium Arcadium” a fost primul lor debut pe locul 1 în clasamente. Albumul a vândut peste 1 milion de unităţi și a fost premiat cu 5 trofee Grammy: „Best Rock Album”, „Best Rock Song” („Dani California”), „Best Rock Performance By A Duo Or Group With Vocal” („Dani California”), „Best Boxed Or Special Limited Edition Package” și „Best Producer” (Rick Rubin). Turneul de promovare

al albumului a fost făcut alături de chitaristul Josh Klinghoffer, prieten apropiat al lui Frusciante.

La începutul lui 2007 trupa ia o pauză, timp în care Kiedis studiază muzica la Universitatea din California, Flea cântă alături de Thom Yorke în Atoms for Peace, Frusciante lansează un album solo (The Empyrean), iar Chad Smith cântă alături de trupa Chickenfoot și lansează un proiect solo, Chad Smith’s Bombastic Meatbats. Pauza s-a finalizat în octombrie 2009, când trupa s-a reunit fără Frusciante. Cu Josh Klinghoffer la chitară trupa are primul concert în ianuarie 2010.

Cel de-al zecelea material discografic al trupei se numește „I’m With You” și a fost lansat în luna august 2011, clasându-se încă de la debut pe prima poziţie a topurilor din 17 ţări. Odată cu lansarea noului album, trupa - în formula Anthony Kiedis, Michael „Flea” Balzary, Chad Smith și Josh Klinghoffer - a pornit într-un turneu de promovare ce a cuprins până acum ţări din America Latină, Asia și Europa.

Bilete: disponibile pe site-ul www.myticket.ro

CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CONCERTUL LADY GAGA DE LA BUCUREȘTI?

A

șa cum deja ne-a obișnuit, nu există concert Lady Gaga fără un concept bine pus la punct.

Iar turneul “The Born This Way Ball”, care include și România, promovează conceptul de popoperă-electro-metal și are parte de o producție nouă, a cărei principală tematică o constituie “povestea Începutului, geneza Împărăției Faimei. Cum am fost concepuți și cum vom păși în eternitate”.

trebuie să-i pregătească artistei în fiecare zi câte un sortiment diferit de salată.

La București, Lady Gaga va interpreta atât piese de pe primele sale materiale discografice, “The Fame” și “The Fame Monster”, cât și de pe cel mai recent album al său, “Born This Way”, care s-a vândut în peste șase milioane de exemplare în toată lumea. Ea va fi însoțită de trupa The Darkness și de Lady Starlight, o mai veche colaboratoare și prietenă, în același timp.

“The Born This Way Ball” este primul turneu al lui Lady Gaga după lansarea albumului „Born This Way”, în mai 2011, care s-a vândut în peste șase milioane de exemplare în toată lumea.

Pentru acest turneu a fost concepută o scenă specială, care va permite o vizibilitate foarte bună pentru fani, indiferent de locurile unde se află. Acest lucru a fost confirmat și de organizatorii români. Potrivit Laurei Coroianu, CEO Emagic, Lady Gaga își va aduce la București propria scenă. “Dansatori, costume, schimbări de costume, lumini fabuloase care se învârtesc... Vine cu o scenă absolut fantastică. Nu va fi cu o deschidere mai mică de 26 de metri”, a spus Laura Coroianu.

Diva nu va face rabat nici în ceea ce privește pretențiile care au făcut-o celebră. Lady Gaga va veni în România pe 15 august, cu o zi înainte de concertul pe care îl va susține în Piața Constituției, fiind însoțită de zeci de dansatori și de propriul bucătar, care

14

AUGUST 2012

Totodată, Lady Gaga își va aduce la București pianul.

Pentru concertul de la București, Lady Gaga își va alege singură ținutele și va lucra împreună cu echipa ei la decorul cabinelor și al scenei amplasate în Piața Constituției.

Albumele „The Fame” (2008) și „The Fame Monster” (2009) au obținut numeroase premii Grammy și au înregistrat vânzări de peste 15 milioane de exemplare, iar single-urile lansate au fost vândute în peste 65 de milioane de copii. În 2011, Lady Gaga a fost declarată de revista Forbes cea mai puternică femeie din lume, fiind inclusă totodată pe lista celor mai influenți oameni, realizată de Time Magazine. Cu peste 2,2 miliarde de vizualizări pe YouTube, Lady Gaga este cel mai căutat artist în mediul online, deținând în prezent și cel mai mare număr de fani pe Facebook, aproape 50 de milioane, precum și titlul de cea mai urmărită personalitate pe Twitter, cu cele peste 22 de milioane de followers.

Lady Gaga este singurul artist al erei digitale care a reușit să treacă de pragul de 5 milioane de vânzări numai pentru primele două hituri din carieră.

DOCUMENTAR

de Carmen Dirvariu

DOC

“Ăsta-i rap păgân, se naŞte în cap pe când sinapse crapă-n gând, ba , rapper blând, Zi-mi Captain Planet, foc în aer, la pământ!”

D

acă îl știţi pe DOC, paginile următoare vor funcţiona ca un “bonding” între public și artist. Nu, nu găsiţi nimic despre următorul clip/album/concert sau model de tricouri pentru fani. În schimb, aveţi parte de o porţie de DOC eco-style, așa natural și sincer cum îl știţi, priceput la cuvinte chiar și fără rimă. (De fapt, avem și varianta articolului scris cu rimă împerecheat-încrucișată, dar îl păstrăm pentru ediţia aniversară a revistei.)

Dacă nu îl știţi pe DOC, voi avea impertinenţa de a nu începe acest articol cu o enumerare de albume, clipuri, concerte sau titluri. În primul rând pentru că v-aș plictisi.

A avut un traseu clasic în cariera de rapper. Nu a fost abandonat de părinţi și apoi cumpărat de vreo familie de chinezi care l-au specializat în IT, după ce l-au hrănit doar cu orez zece ani la rând.

Apoi, nu a fost adoptat de Kanye West și blonda aia cu părul scurt și posteriorul bombat (Amber Rose)

și ţinut în puf de struţo-cămilă virgină, vizitat zilnic de cei trei magi anonimi ai rapului universal. A muncit mai mult de un deceniu ca să ajungă unde este astăzi și știe că mai e mult de mers pe drumul ăsta. În al doilea rând, sunt convinsă că vă puteţi informa și singuri.

Vă dau doar link-ul de Facebook: https://www.facebook.com/docfacemrecords, canalul de Youtube: http://www.youtube.com/ușer/ FacemRecordsTV și adresa pentru gifts & treats: www.deliric1.ro.

Când se ivește ocazia, ajungeţi la un concert. DOC va fi cu Deliric 1 și Vlad Dobrescu și puteţi să-i strigaţi “C.T.C”. Nu știu ce așteptări aveţi voi de la un concert rap, dar la unu’ d-ăsta chiar aţi putea să vă distraţi: fetele drăguţe sunt rugate să ocupe loc în primele rânduri (vor contribui la inspiraţia artistică), iar băieţii să se prezinte neapărat cu plămânii pregătiţi de scandal.

Nu, nu, nu-l căutaţi pe DOC la radio, că s-ar putea să vă enervaţi.

Nici la televizor să nu vă așteptaţi să-l vedeţi prea des. Cât despre revistele de scandal, nu încă. Mai strânge puţini bani să-și ia jet privat și submarin, ca apoi să le umple cu asistente focoase dotate până-n gât, talentate la dat din casă sau la spălat rufele în public și cu gusturi fine la buzunare.

N-am vrut să-i iau interviu lui DOC. De fapt, n-am știut ce să-l întreb pe DOC. Este un artist care știe să-și ţină fanii “in the know”: cu un singur “scroll” pe pagina lui de Facebook afli ce piese a ascultat recent, pe unde a mai cântat, pe unde a jucat baschet, ce părere are despre X sau Y lucru, ce adidași și-a mai cumpărat, ce-au mai făcut la studio etc. Am consuma hârtia degeaba aici dacă v-am oferi în “print” ce găsiţi peste tot online.

Astfel că… l-am rugat să ne scrie o poveste: despre el și muzica lui. Și ne-a plăcut atât de mult ce-am citit, că n-am schimbat o virgulă.

Mulţumim!

AUGUST 2012

17

DOC

,,De când mă Ştiu gândind coerent am lăsat muzica să cânte în jurul meu...

18

AUGUST 2012

“De când mă știu gândind coerent am lăsat muzica să cânte în jurul meu. Am rătăcit prin școala generală având în piept insigne de lemn cu Roxette, am ţinut-o în braţe pe aia frumușică de la a VIII-a A pe <<Don’t Cry>> de la Guns, am dansat <<rap>> pe <<U can’t touch this>> a lui Hammer. Și ar mai fi atâtea borne de menţionat, dar nu e revista familiei mele.

Pe la 13 ani am văzut filmul <<Cold as Ice>> cu Vanilla Ice, bineînţeles.

L-am revăzut de curând. Bine, nu tot, fiindcă e un jeg de film, dar aveam 13 ani și pentru mine, la momentul respectiv, a funcţionat.

Bălanul ăla blond, curcubeul acela uman, el, care purta șapca aia cu cozoroc metalic ce trecea de la kitschoasă la cocălărească în funcţie de intensitatea soarelui, ăla îmi spunea CEVA. Ascultându-i acum versurile realizez că, pe lângă cei ce executau rap în 1991, el era de fapt atât de slab, că își dorea din tot sufletul să ajungă să fie și el… praf. Dar mă făcea să intru în film, să mă substitui lui oarecum, să am impresia că sunt acolo, nu la mine

pe canapea. Și la cum era bunicămea de restrictivă în legătură cu părăsirea locuinţei, tot timpul îmi doream să fiu în altă parte.

Evident că Vanilla Ice a fost doar trăgaciul. Glonţul rap mi-a intrat în cap și trăiesc cu el încă de-atunci, metaforic vorbind. Nu vă faceţi griji, sunt în siguranţă. Și asta și datorită lui. Vedeţi voi, rapul m-a modelat de-a lungul timpului, în paralel cu ce mi-a aruncat viaţa în cale. Și asta fiindcă a vorbit cu mine, în timpuri în care ameninţarea nucleară umbrea puterea cuvântului. În primul rând, m-a învăţat limba engleză, cum șapte profesori plus Rosetta Stone n-ar fi reușit. M-a făcut să înţeleg că și un copil relativ cuminte ca mine va trebui să ia atitudine în anumite situaţii, căci așa devii bărbat. Mi-a explicat că viaţa însăși implică o competiţie imaginară, dar constructivă, în care trebuie să fii în primul rând mai bun decât tine însuţi, de-abia apoi mai bun decât cei cu care concurezi. Și pentru asta trebuie să știi azi mai multe decât știai ieri.

AUGUST 2012

19

DOC

...Muzica asta mi-a fost deseori şi mamă şi tată.

La rândul meu, am tratat fiecare creaţie proprie cu grija cu care mi-aş creşte copiii...

Mi-a plăcut atât de mult, încât m-am apucat și eu să fac rap. Dar asta e altă poveste. Ideea e că nu am încetat nici o clipă să ascult, n-a reușit să mă plictisească. După ani de observaţii sporadice pot afirma că muzica deţine un rol important pentru tânărul modern, până la un maximum de 27 de primăveri.

Eu am 31. Mi-e clar că asta e și că la 80 de ani o să-mi duc nepotul în parc, în mașina mea zburătoare, ascultând rap. De-abia aștept.

Muzica asta mi-a fost deseori și mamă și tată. La rândul meu, am tratat fiecare creaţie proprie cu grija cu care mi-aș crește copiii.

Silogistic vorbind, asta înseamnă că am dat rapului nepoţi? Lăsând gluma la o parte, datorită varietăţii genului am putut să asociez această muzică cu absolut fiecare etapă a dezvoltării mele ca individ: când eram mai tânăr degustam rapul dur și relativ fantezist, complex,

20

AUGUST 2012

competitiv, fără vreun mesaj concret, pe când acum mă fascinează predominant cel matur, conștient, problematizator, într-un cuvânt, rapul de +30.

Această muzică a izvorât din necesitatea oamenilor de rând de a se face auziţi. Nu e o muzică ce are propria ei secţie la Conservator.

A plecat din stradă. De-acolo probabil și realismul ei deconcertant, plasticitatea cu care ilustrează aspecte la care publicul larg devine refractar și temător: droguri, arme, activităţi ilegale, limbajul cel puţin trivial, misoginism etc. Dar vedeţi voi, astea le găsiţi și în media și pe Internet. Aici intervii tu, care, dacă ai ajuns să înţelegi rapul, înţelegi și ce e bine și ce e rău. După cum spuneam, muzica aceasta a plecat din stradă, dar au trecut trei decenii și ceva de atunci. Între timp au apărut indivizi care, prin intermediul acestui limbaj deja

universal, au expus probleme și soluţii ce depășesc subţirimea stratului de suprafaţă. Pe aceștia îi caut zilele astea.

Ar fi atâtea de spus despre o muzică ce spune atâtea, dar vor mai apărea și alte ocazii. Îmi doresc să concluzionez mulţumindu-le unor oameni ca Gil Scott-Heron, Last Poets, DJ Kool Herc pentru că au creat premisele ca această muzică să existe. Le mulţumesc celor care și-au pus viaţa în versuri pentru că oameni ca mine să aibă ce asculta și învăţa. Și n-o să mă opresc niciodată din a asculta rap, fiindcă niciodată nu o să mă opresc din învăţat.“ Recomandări: YouTube: “Marpha în Vacanță” (Ep. 2) cu DOC Kanye West – “New God Flow ft.

Pusha T” (Explicit)

RECENZII JAZZ & BLUES

realizate de Berti Barbera TORD GUSTAVSEN The Well

MIKE STERN All over the place

Oriunde l-am situa pe Mike Stern ca încadrare muzicală, am limita considerabil posibilitatea de a-l cunoaște cu adevărat. Un astfel de artist trebuie doar întâmpinat cu bucurie la fiecare concert sau album, pentru că de fiecare dată arată ceva nou, peste multitudinea de influenţe și experienţe acumulate, sfidând timpul și categorisirile. E mai greu să-l vezi des în concert, dar, din fericire, odată la 2-3 ani, apare un album care-i confirmă măreţia. Mike Sern caută tot timpul, deci evoluează, iar ”All over the place” este rezultatul a peste 25 de ani de carieră solo, pornită cu binecuvântarea marelui Miles Davis. Nu e de mirare că în 2012 revista ”Guitar Player” i-a oferit o importantă recunoaștere, prin ”Certified Legend Award”. La fel ca ”Big Neighborhood”, apărut în 2009, acest album din 2012 este ideal pentru cei care gustă amalgamul

22

AUGUST 2012

de rock, soul, funk, swing și world music, cântat cu multă și bună știinţă muzicală, într-o companie stelară, care-i cuprinde pe Randy Brecker, Kenny Garrett, Esperanza Spalding, Richard Bona sau soţia lui Mike, Leni, ca să ne lămurim și mai clar în privinţa nivelului artistic. Fiecare piesă satisface pe deplin orice fel de poftă muzicală, totul fiind construit ca o ţesătură atrăgătoare în exterior și bogată pe dinăuntru. Muzica e aventuroasă, dar accesibilă tuturor, fie ei obișnuiţi cu o adresare mai directă sau dornici de a primi noi mostre de geniu improvizatoric, după bogata natură a jazz-ului. Mai mult, albumul conţine momente de real lirism, aspect mai puţin accentuat la acest chitarist exploziv. Latura intimă este mai clar scoasă la iveală, ca atunci când vrei să împarţi după ce ai găsit ceea ce ai căutat. Unul dintre cei mai mari chitariși ”electrici” a venit cu unul dintre cele mai bune albume ale anului.

Tord Gustavsen a oferit unul dintre cele mai intense momente de la Gărâna 2012. Concertul lui a impresionat prin acurateţe și spaţialitate, printr-o unitate de grup care exprimă atât de subtil orice stare ascunsă în sunete. O bună parte din repertoriu a fost acoperită cu piese de pe ”The Well”, albumul nou, cu aceleași amprente, mai clare și mai evoluat expuse.

Compozitorul evoluează, la fel și grupul. E ca și cum cineva învaţă din ce în ce mai bine să-și exprime gândurile bune sau reușește să le pună în faptă din ce în ce mai bine. Încă de la debutul discografic din 2003, Gustavsen primește respectul cuvenit de la public și critici. ”The Well” conţine frumuseţea muzicii îmbinate cu spirit, unde găsim gospel, impresionism, sonoritaţi spaniole, dar și norvegiene, toate trecute prin dialect jazz-istic. După pian, saxofonul lui Tore Brunborg atrage atenţia prin ton, nuanţe și profunzime, cu atenţie faţă de fiecare notă și cu reverenţă faţă de Garbarek. Muzica se desprinde de descrierea generală a zonei scandinave, ridicând temperatura cu linii melodice calde, atinse delicat, cu pauze perfect dispuse și lirism tandru, fără risc de depresie. Atmosfera este dominată de frumuseţea meticulos pregătită de toţi cei patru muzicieni, libertatea interpretativă abundă, fiind asumată atent de întregul grup. Fără o implicare profundă în fiecare frază muzicală, acest album ar fi sunat corect, dar palid, fără puls. Iată din nou un exemplu în care muzica poate transmite frumuseţe și dramatism, făra accente emfatice sau refrene ușor de reţinut.

AVISHAI COHEN Duende

Cazul Cohen este unic în muzică: există doi Avishai Cohen, ambii din Israel, ambii foarte buni și apropiaţi ca vârstă. Unul este trompetist, celălalt este contrabasist și mai nou vocalist. Amândoi compun și cântă cu cei mai grei. Vorbim acum din nou despre cel de-al doilea, poate mai cunoscut decât primul, dar pe bună dreptate, având în vedere caracterul distinct al profilului său. Energia, inteligenţa și atingerea personală, forţa mâinii drepte fac din Avishai Cohen una dintre cele mai recognoscibile voci din muzica contemporană.

Noul album, ”Duende”, e diferit de celelalte producţii prin componenţa instrumentală: o formulă de duo, alături de un pianist în plină ascensiune, pe nume Nitai Hershkovitz, pe care Cohen îl știe de când pianistul avea 20 de ani. Nu avea mult mai mult când ”Duende” a fost înregistrat.

Un album scurt, intens, pe care contează fiecare notă.

Titlul vine din spaniolă și descrie ideea de spirit artistic.

Repertoriul cuprinde muzica lui Cohen, precum și câteva teme clasice de jazz. Hershkovitz nu semnează nicio piesă, dar contribuie cu stilul său la prospeţimea aranjamentelor și răspunde ineligent la punctuaţiile lui Cohen, formând o relaţie în care basul și pianul își cedează reciproc și succesiv rolul de primadonna. Chiar dacă albumul poartă un singur nume cu majuscule, există egalitate între cei doi muzicieni, elegant împărţită pe fiecare piesă. ”Duende” poate însemna introducerea la o colaborare solidă și durabilă.

SNARKY PUPPY Ground Up

JAZZ SOUL SEVEN Impressions on Curtis Mayfield

Titlul acestui album ne trimite către una dintre cele mai influente figuri ale muzicii soul din anii 60-70 și spre câteva dintre cele mai strălucite piese ale acestuia.

Muzica lui Curtis Mayfield este preluată de șapte muzicieni din prima categorie, instrumentiști senzaţionali, cu o impresionantă listă de colaborări și albume. Ei sunt Terri Lyne Carrington – baterie, Russ Ferrante – pian, Henry Gibson – percuţie, Bob Hurst – bas, Wallace Roney – trompetă, Phil Upchrch – chitară, Ernie Watts – saxofon și formează grupul Jazz Soul Seven. Ei sunt muzicienii de super-calibru care ne oferă o muzică pe măsura nivelului lor: orhestraţii dense și accesibile, aproape tot timpul cu puls de funk, care captează esenţa muzicii lui Mayfield și lansează în același timp noi idei și combinaţii sonore.

Surpriza e foarte plăcută, mai ales la titlurile foarte cunoscute, cum ar fi ”It’s all right”, ”Move on up” sau ”People get ready”. Armoniile tradiţionale lasă locul aromniilor subtile, iar ritmica pendulează între swing și funk, cu un efect de prospeţime. Avem ocazia să ascultăm un album de ”covers” sofisticat, revelator, la un nivel artistic a cărui superlative sunt ușor de perceput, dar foarte greu de atins.

Majoritatea noutăţilor care ni se oferă azi sunt despre problemele din economie, mediu, societate sau orice ne poate provoca o depresie, dar mai ales o dependenţă de informaţie.

Muzicienii sunt printre puţinii ”informatori” care ne pot scoate din acest statu-quo prin talentul și altruismul lor. Un excelent exemplu de calitate muzicală, care include umor și virtuozitate uluitoare este Snarky Puppy. Daca ne luăm după nume, putem aștepta o trupă hair metal sau poate un proiect care parodiază tot ce prinde. În realitate este vorba de o comunitate de peste 25 de muzicieni din Dallas și New York care evoluează prin rotaţie, aducând un sound solid, molipsitor, de jazz virtuoz, funk greu, cu câteva firicele de world music, din seria muzicilor care-ţi mișcă și creierul și mușchii. Sunetul atât de bun se bazează pe nucleul trupei, format din muzicieni foarte experimentaţi, dar și pe orchestraţiile fluente, stilul accesibil și virtuozitatea uluitoare. Un fusion de cea mai bună calitate, cântat extrem de bine și cu un efect revigorant. Al patrulea album al lor, ”Ground Up”, este înregistrat în studio, în faţa unui public restrâns dar implicat. Muzica de pe acest album lasă o amprentă subtilă a diferitelor influenţe, iar nivelul muzicienilor permite schimbări surprinzătoare de ritm și stil. Dacă ar trăi, atât James Brown, cât și Miles Davis s-ar bucura de acest album.

AUGUST 2012

23

DAVE GAHAN ÎȘI SALVEAZĂ SUFLETUL Solistul Depeche Mode a mai bifat o colaborare, de data aceasta cu „faimoasa” trupă Soulsavers de Valentin Moraru

C

onsumat din multe puncte de vedere de abuzul de droguri din anii ’90, Gahan se vede acum cu alţi ochi atunci când se uită în oglindă.

Pe lângă faptul că are acum 50 de ani, el se vede om serios, cu preocupări normale, de genul plimbatul nevestei prin parc și luatul copiilor de la școală.

Sau shopping, că doar nu scrie nicăieri că e rezervat exclusiv femeilor, dovadă că Internetul este plin de poze cu Gahan la cumpărături prin New York.

Cert este că solistul Depeche Mode se plictisește în timpul liber și își umple vremea cu tot ce poate. După ce a scos două albume solo (“Paper Monsters”, în 2003, și “Hourglass”, în 2007), Dave a profitat de lunga vacanţă a trupei sale de suflet pentru a înregistra un nou material, alături de alţi artiști.

Omul potrivit la locul potrivit a fost Rich Machin, un obscur producător muzical, care, alături de altă “vedetă”, pe nume Ian Glover, patronează proiectul muzical Soulsavers. Aici facem o paranteză ca să explicăm cu ce se mănâncă Soulsavers. Practic, este vorba despre o trupă ai cărei membri… nu prea contează, numele lor fiind complet irelevante.

La fel de neînsemnate sunt și cele trei albume scoase în aproape zece ani.

Ce contează cu adevărat este natura independentă a proiectului și “talentul” său de a atrage nume importante ale scenei internaţionale pentru a-și construi o brumă de notorietate. Printre adevăratele vedete pe care proiectul Soulsavers a reușit să le “pescuiască” de-a lungul timpului se numără și Mike Patton (celebru cu Faith No More), care a colaborat cu trupa în 2009. Acum a venit rândul lui Dave Gahan să cânte

24

AUGUST 2012

și să-și asigure “salvarea sufletului” alături de prietenul Rich Machin.

Moartea, motiv de prietenie și temă de album

Dave Gahan și Rich Machin au dezvăluit, în prezentarea noului album Soulsavers, elementele care i-au adus împreună. Nimic muzical, nimic artistic la mijloc. Ba dimpotrivă, niște ciudăţenii. Aparent, ceea ce îi leagă pe cei doi este cel mai recent turneu Depeche Mode, “Tour of the Universe”, unde Soulsavers a cântat de multe ori în deschidere. De fapt, însă, Gahan a dezvăluit că elementele pe care le are în comun cu Machin sunt… dependenţa de heroină (pe care au depășit-o) și, mai ales, experienţele similare de dincolo de moarte. Astfel, atât Gahan, cât și Machin au… murit un pic, iar acum se bucură de “reînviere” și de faptul că pot să-și povestească experienţele bizare. Mai mult, au făcut din toată această poveste o întreagă temă de album. Așadar, asta e ideea din spatele albumului, care poartă titlul “The Light The Dead See”, sau ale unor piese precum “Presence of God”,”Gone Too Far” sau “I Can’t Stay”.

“A trebuit să scot aceste lucruri din mine”, spune Gahan despre albumul ale cărui versuri îi aparţin integral.

“Nu le mai puteam ţine, a trebuit să fac ceva să scap de ele”, mai spune Gahan cu referire la amintirile sale din cele mai negre momente. Eliberat de “presiune”, artistul și-a mai exprimat mulţumirea în legătură cu acest proiect și datorită faptului că i-a permis să-și etaleze vocea și “în alte moduri” decât a făcut-o până acum.

D

upă cum ne-a obișnuit de aproape zece ani încoace, solistul trupei Depeche Mode își umple timpul liber cu proiecte solo sau diverse colaborări muzicale. „Liber de contract” până la apariția următorului album DM, Gahan nu a scos un nou album solo, așa cum era de așteptat, ci și-a pus vocea baritonală pe un material realizat cu unul dintre noii săi buni prieteni, Rich Machin, de la trupa Soulsavers.

Bun de ascultat și pus la colecție

Fără nici cea mai mică intenţie de a recenza albumul, câteva lucruri trebuie clarificate în legătură cu materialul Soulsavers pe care se aude vocea lui Dave Gahan. În primul rând, chiar dacă nu excelează deloc, albumul nu este nici unul foarte prost. E drept, spre deosebire de toate celelalte materiale solo ale lui Dave Gahan, acesta chiar nu a rupt gura târgului pe nicăieri. Nu s-a clasat bine în topuri nici la Londra, nici la New York și nici chiar prin Germania, unde Depeche Mode este o pseudoreligie, iar Gahan un fel de semizeu. Cu toate acestea, “The Light The Dead See” este un material închegat, care conţine cel puţin două piese bune: “Longest Day” și “Take Me Back Home”. Nu întâmplător, acestea sunt și piesele alese pentru a fi extrase pe single. Prima a ieșit încă din aprilie (chiar și în format vinil), iar a doua apare exclusiv digital în august.

Albumul poate fi cântat și live, ceea ce Gahan și Soulsavers au și făcut recent, însă printrun eveniment unic, derulat în cerc restrâns.

Spectacolul a avut loc în clădirea Capitol Records din Los Angeles, “orașul îngerilor” unde Gahan s-a confruntat în trecut cu cei mai aprigi dintre demoni. Artiștii au cântat șapte piese (circa 45 de minute) și reprezentaţia s-a bucurat de recenzii pozitive din partea criticilor muzicali, în ciuda faptului că nu a fost un concert în puterea cuvântului.

Evident, aici un merit deosebit îi revine și managerului Jonathan Kessler, bun prieten cu Gahan și cel care se ocupă de ani buni de managementul Depeche Mode.

Pentru că tot veni vorba, trebuie spus că managerul legendei britanice a confirmat ceea ce toată suflarea Depeche Mode știa, respectiv că trupa lucrează la un nou album.

Acesta este programat să apară în aprilie 2013 și va fi urmat de un turneu mondial care cu siguranţă va face escală și la București.

“THE LIGHT THE DEAD SEE” TRACK LISTING: 1. La Ribera 2. In The Morning 3. Longest Day 4. Presence of God 5. Just Try 6. Gone Too Far 7. Point Sur Pt.1 8.

Take Me Back Home 9. Bitterman 10. I Can’t Stay 11. Take 12. Tonight (*Albumul se găsește la vânzare în magazinul Music Box din București, str. Matei Basarab nr. 16, telefon 021.323.23.73).

AUGUST 2012

25

FESTIVAL

ARTMANIA FESTIVAL 2012 6-12 august 2012, Sibiu

L

una august aduce pentru Sibiu un val sonor de noutate și un flux masiv de turiști și iubitori ai muzicii rock, odată cu deja tradiționalul festival ARTmania. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul ARTmania s-a făcut cunoscut prin promovarea scenei muzicale de metal, de la gothic la heavy metal, extinzându-se anul acesta până la punk și alternative rock. În 2012, platforma culturală ARTmania propune un program cultural variat, constând dintr-o serie

de concerte, expoziții de fotografie și pictură, lansări de carte, workshop-uri și alte evenimente dedicate artelor frumoase, care se vor desfășura în perioada 6-12 august, în spațiile dedicate evenimentului: Piața Mare și Piața Mică, Harley Davidson Stage, Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal ASTRA. Line-up-ul de anul acesta reunește pe scena mare din Sibiu artiști de mare importanță internațională, mult așteptați și apreciați de publicul din România.

Trupa MY DYING BRIDE revine la ARTmania la cererea împătimiților genului doom & death metal, înregistrând un record de 3 apariții la festival (2007, 2009 și 2012). În primăvara acestui an britanicii celebrau 20 de ani de existență cu lansarea albumului ‘Evinta’, o lucrare care reunește compoziții simfonice și reorchestrări ale unor teme mai vechi, dar vin la Sibiu cu un EP și mai recent, ‘The Barghest O’ Whitby’, o incursiune prin folclor și superstiții.

26

AUGUST 2012

O altă revenire senzațională este EPICA, o trupă reprezentativă a scenei de simfonic metal.

Olandezii aduc pe scena din Piața Mare un show de promovarea al celui de-al cincilea album de studio, „Requiem for the Indifferent”, un material discografic remarcabil pentru versurile pline de semnificații, vocea angelică a fascinantei Simone Simons și aranjamentul orchestral unic.

Un element de noutate sunt headlinerii serii de 11 august: DIE TOTEN HOSEN, un icon al curentului punk german. Vestea că nemții și-au confirmat prezența pentru prima oară pe o scenă românească i-a emoționat pe toți aceia care fredonau, în anii `80, hit-urile „Hier kommt Alex” sau „Steh auf, wenn du am Boden bist” și nu numai. Die Toten Hosen se bucură de o apreciere la nivel internațional, având un palmares impresionant, dobândit în peste 30 de ani de experiență, cu 14 albume de studio și mai mult de 1000 de concerte.

FESTIVAL

O apariție absolut spectaculoasă este trupa suedeză DEATHSTARS, un nume sonor în zona de industrial & gothic metal, fiind comparați adesea cu Rammstein, alături de care au concertat într-un turneu european chiar la începutul acestui an. Cu o activitate de peste 11 ani, Deathstars s-au făcut remarcați prin showuri pline de teatralitate, de factură deathglam, cu un sound și o abordare plasată undeva în zona electronic industrial.

Grupul german EDGUY, reprezentativ pentru scena heavy metal, a fost nedespărțit de Aerosmith și Scorpions pe scenă și au avut o evoluție fascinantă, marcată de succes, concerte sold-out în mai mult de 37 de țări și 9 albume de studio. În același șir al premierelor ARTmania se încadrează și trupa TRAIL OF TEARS. Deși sunt așteptați și declarau încă din 2007 că abia așteaptă să își întâlnească mulțimea de fani români, norvegienii își fac apariția la doi ani după lansarea „Bloodstained Endurance”, promițând o audiție a noului lor album.

ARC GOTIC s-a înființat în Timișoara în 1992, la inițiativa lui Florin Turța, abordand curentul post-punk, nereprezentat până atunci în România. La ARTmania publicul va avea ocazia să asculte și piese de pe cel de-al patrulea album, care va avea un sound diferit, mai puțin procesat, cu influențe “garage”, păstrându-și însă atmosfera caracteristică.

KITSUNE ART, noua revelație

a scenei rock spaniole, combină subtil acordurile metal cu rock-ul alternativ, captând atenția publicului și a presei de specialitate încă de la prima apariţie live în 2010, dar şi prin prisma primului lor EP, „Live All You Can”.

POETS OF THE FALL au un portofoliu impresionant de premii, fiind foarte activi în toate ariile culturale (muzică, film și jocuri video). Confirmați pentru seara de 11 august, finlandezii se înscriu în topul preferințelelor publicului ARTmania cu 4 albume de succes și un stil care le-a adus popularitate în zona pop-rock.

DELAIN vin la Sibiu, în premieră în România, cu un nou material discografic, în spatele producției căruia îl găsim pe Jacob Hellner, binecunoscut pentru colaborarea cu Rammstein și Apocalyptica. Trupa a apărut în 2002, la initiațiva ex-clăparului Within Temptation - Martijn Westerholt - și a carismaticei Charlotte Wessels.

28

AUGUST 2012

ALTERNOSFERA are o carieră de 14 ani și o impresionantă bază de

fani în zona rock-ului alternativ, atât în Republica Moldova, țara lor de origine, cât și în România. În 2005 trupa lansa „Oraşul 511”, album care include și piesa “Wamintirile”, cu care invadau cu mare succes posturile de radio și tv românești. Trupa vine la ARTmania cu un nou toboşar.

ABIGAIL este cea mai longevivă trupă de doom-death din România, înființată în anul 1994.

De-a lungul carierei, a apărut pe scenă alături de nume sonore precum Katatonia, Lake of Tears sau Testament. După „It Is the Night I Fear” (2011), Abigail se pregătește pentru înregistrări video şi lansarea unui nou album, „Dark Days Turned Into Blue Nights” (3CD + DVD).

O altă surpriză este VIOLENTORY, o trupă inovatoare de experimental metal din Bulgaria, care abordează diferite genuri de metal, cu o amprentă specifică folclorului bulgar, combinat cu o orchestrație clasică.

VOICES OF SILENCE, fondată

la Cluj-Napoca în anul 1994, a ajuns una dintre cele mai apreciate formaţii de metal progresiv din România. Ei urca pe scena din Piaţa Mică vineri, 10 august.

Trupa bucureșteană de heavy metal BLIND SPIRITS, înființată în 2003, lansa anul acesta un dublu album, „Trapped into Reality”, urmat de un scurt turneu de promovare prin țară, care va fi reluat din toamnă, incluzând și câteva concerte în Bulgaria, Cehia și Germania.

REBORN, cea mai „tânără” tru-

pă din peisajul românesc al muzicii metal, a luat naștere în 2011 în București și se pregătește de lansarea primului său album.

Un element special este amenajarea în Piața Mică a unui nou spațiu dedicat live performance-urilor de către HARLEY-DAVIDSON în colaborare cu Tuborg Sound, menit să sprijine promovarea artiștilor români pe scena unui festival internațional de amploare.

Cele 11 trupe care vor urca pe Harley-Davidson Stage vin să completeze concertele din Piața Mare, acoperind o gamă variată de genuri de la doom și death metal, la progressive, alternative rock și post-punk.

SKY SWALLOWS CHALLANGER

activează în zona muzicii alternative din anul 2006 sub numele de Halat Alb, preluând numele actual din 2009, când lansau EP-ul „Endorphin”. În primăvara lui 2012 apărea și primul lor album „Align To Collide”, înregistrat la SuperSize Recordings în Budapesta.

EVERGREED este o trupă fondată în 1997, în Sibiu, de către Horia Bucerzan și Rareş Boroş. În 15 ani de activitate, a trecut printr-o fază heavy metal între 2001 și 2007.

TAGMA, o alta reprezentantă a Sibiului, va urca pe Harley-Davidson Stage în seara de închidere a festivalului. Trupa s-a înfiinţat în vara lui 2009, incluzând o parte din membrii proiectului muzical „Buricul Pământului”. Începând încă de pe 6 august, participanții la festival pot lua

parte la diverse activități precum expoziții de fotografie și pictură, lansări de carte, workshop-uri și alte evenimente dedicate artelor frumoase, organizate alături de parteneri reprezentativi pentru promovarea culturii în România.

Toate aceste manifestări artistice se vor desfășura în Grădina Barocă, un spațiu special amenajat pentru a reuni zone de relaxare, de expunere (Librariile Humanitas), galerii de artă (Habitus), un cinema care gazduiește proiecțiile unor festivaluri precum Anim`est, Future Shorts, Luna Plină și altele, oferite de Institutul Cultural Polonez, Centrul Ceh, Casa de Cultură și Consulatul German din Sibiu, etc. În programul festivalului sunt incluse şi vizite ghidate la Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal ASTRA, dar și afterparty-uri tematice organizate în pub-urile și cluburile oficiale ale festivalului.

AUGUST 2012

29

INTERVIU

de Raluca Radu

OLD SCHOOL VS. NEW SCHOOL

ART GOTIC

vor concerta în august la Festivalul ARTmania, Sibiu, 2012 Arc Gotic se înfiinţa în 1992 și “Catehism”, albumul de debut, apărea în 1994. Aţi fost singura trupă de post-punk din România la vremea aceea, nu?

Ciprian Costache: Chiar am fost singura trupă în sensul real al cuvântului, la vremea aceea, dar în Timișoara a mai existat un proiect numit Afiș Întunecat, ce a funcţionat între 1988-1991, fără să aibă însă vreo apariţie live.

32

AUGUST 2012

Cât de greu era să faci muzică în anii ’90? Cum se înclina balanţa sacrificii/ satisfacţii?

C.C.: Anii ’90 au fost dificili din cauza lipsei suportului tehnic, mai precis amplificatoare improvizate, instrumente de slabă calitate și, mai ales, din cauza influenţei generale a scenei muzicale românești, ce se învârtea în jurul trupelor de rock. Atmosfera anilor ’90 era foarte dinamică, iar oamenii deschiși la nou, implicaţi și receptivi. Pe

plan muzical s-a experimentat mult, existând multe trupe neconvenţionale în Timișoara, în acea perioadă, precum Grupul Contur, Umbre Zidite, Adam Kadmon, Radical din Val, Infectator com, Vals hedone. În privinţa sacrificiilor, nu este mult de spus, facem totul din pasiune și prietenie, iar satisfacţiile rezultă din asta. În ce fel credeţi că a influenţat evoluţia trupei faptul că Arc Gotic

Ne-am obișnuit deja cu ritmul în care trupele românești își fac apariţia, ard intens o perioadă, apoi se „ șterg” ușor din peisaj. Pe scena muzicii alternative lucrurile stau un pic altfel. Dorinţa de a-și păstra poziţionarea perfectă între underground și mainstream le imprimă o efervescenţă și o prospeţime ușor notabilă. Stăm de vorbă cu Ciprian Costache, vocalul trupei post-punk Arc Gotic, un nume cu mare rezonanţă în zona underground-ului românesc și cu Teodora Retegan, solista trupei Lights Out!, cea mai spectaculoasă revelaţie indie/ psychedelic rock a momentului.

„Atmosfera anilor ’90 era foarte dinamică, iar oamenii deschiși la nou, implicați și receptivi. Pe plan muzical s-a experimentat mult, existând multe trupe neconvenționale în Timișoara, în acea perioadă...”

a luat naștere în Timișoara și nu în Capitală?

C.C. : În primul rând, faptul că Timișoara se află foarte aproape de Serbia ne-a permis, în timpul comunismului, să avem acces la informaţii și la muzică de calitate.

Acest lucru ne-a influenţat foarte mult gustul muzical. În plus, mișcarea punk era prezentă înainte de ’89 în Timișoara, deci cred că a fost un context propice pentru noi să ne formam aici și nu altundeva.

C.C. : Primul album, ”Catehism” poate fi încadrat în genul gruftrock, cu imagistica corespunzătoare, iar versurile sunt în limba română. Mai apoi, după câteva schimbări de componenţă, partea vocală a fost preluată de mine, iar versurile au fost scrise în engleză.

O schimbare majoră a fost introducerea unui nou instrument, vioara, ce aduce un sound specific trupei.

Formula trupei a rămas aproape neschimbată până în prezent. Spre deosebire de primele două albume (”Catehism” și “Decadent”), “Pavilion Marilla” a fost un material la care s-a lucrat o perioadă foarte îndelungată de timp. S-a mers pe un sound mult mai elaborat, cu foarte multe instrumente, rezultatul fiind un album mult mai complex. Cu toate acestea, ne gândim ca următorul album să revină mai aproape de sound-ul de “garage”, mai aproape de esenţe și probabil că vom reduce din complexitate (care, uneori, diluează efectul scontat) în favoarea simplităţii.

Cât de mult s-au schimbat stilul și abordarea sound-ului de la primul album până la “Pavilion Marilla”, ultimul album lansat?

Ce a însemnat pentru voi Festivalul Underground Timișoara?

C.C. : Festivalul Underground Timișoara a însemnat un punct

de reper în underground, o scenă ce cuprindea mai multe subgenuri muzicale. Întotdeauna am dorit să cântăm aici, chiar dacă nu de puţine ori condiţiile tehnice au lăsat de dorit. Este oarecum o tradiţie pentru noi, anul acesta fiind a noua ediţie la care am participat. Apreciem abordarea DIY și neraportarea la criterii comerciale în ceea ce privește selecţia muzicală, chiar dacă în ultimul timp festivalul nu mai are o diversitate așa mare de genuri și are o tentă ușor politică.

Cu ce gânduri/așteptări mergeţi la Festivalul ARTmania 2012 și ce mai pregătiţi până la sfârșitul anului?

C.C. : Ne bucurăm mult să cântăm la ARTmania; știm că spiritul festivalului e mai mult orientat spre aria rock-metal-doom, dar am abservat că muzica noastră e deseori apreciată și de acest gen de public.

Sperăm să ieșim cu noul album până la finalul anului. Vom încerca să aducem cât mai multe idei noi, diferite de cele care au dat naștere primelor trei albume, dar după cum am spus, dorim să mergem pe un sound mai brut, cât mai simplu.

AUGUST 2012

33

OLD SCHOOL VS. NEW SCHOOL

LIGHTS OUT! Promit să revină mai des în București Cum și când începea povestea Lights Out! și cam ce vârstă aveaţi fiecare?

Teo Retegan: L-am găsit pe Andrei B. pe un forum dedicat chitariștilor. Își căuta vocal. Am mers la el acasă și am dat o mică ,,audiţie”. A fost o primă întâlnire foarte ciudată, în care nimeni nu știa ce urma să se întâmple. N-o să uit niciodată replica lui Andrei din acea zi: ”Prima dată e cel mai awkward”. A avut dreptate, pentru că atmosfera a început să devină apoi din ce în ce mai relaxată. Am chemat-o pe Oana, o fostă colegă de generală, ca să bată la tobe, ca în final să se atașeze grupului Andrei S. la chitară și Alex Bondor, fostul nostru basist.

Aveam între 14 și 16 ani și eram copii entuziaști și confuzi. În aprilie, când aţi lansat EP-ul ”Patience”, v-aţi gândit să reluaţi episodul și în București sau aţi vrut să vă ţineţi departe de ”nebunia” scenei alternative bucureștene, pentru o vreme?

T.R.: Noi rulam cumva ideea asta în aprilie, de dublă lansare ClujBucurești, dar o chestie de genul „pur și simplu” nu s-ar fi putut face atunci. Iar asta pentru că eram blocaţi la Cluj, exista presiunea

34

AUGUST 2012

asta a bacalaureatului (ori a ideii de Bac, mai degrabă) asupra noastră, a lucrurilor serioase din viaţă, cum se zice. Vom face o treabă de genul acesta probabil la următorul disc, avem nevoie de nebunia bucureșteană.

EP-ul este un material discografic cu un sound psychedelic rock matur. Cum de aţi ajuns la o abordare atât de profundă a muzicii, având în vedere că generaţiei voastre i-ar fi mai la îndemână să se apuce de indie-electro sau pop-electro?

T.R.: Cred că acest lucru nu poate fi controlat. Muzica nu e matematică, nu e reţetă, ci e rezultat direct al tuturor experienţelor personale și comune acumulate până la un moment dat. N-o să putem intra niciodată în sala de repetiţii și să ne propunem să facem o piesă pe un anumit gen (eventual pentru amuzamentul nostru). Ar fi cu siguranţă ceva forţat, artificial.

Toţi cei care au văzut clipul piesei ”Mirror” au fost absolut convinși că e vorba despre o trupă din afară. Nu-i de mirare că aţi fost selectaţi printre cei zece finaliști ai competiţiei internaţionale

RØDE Rocks (dintre 500 de participanţi proveniţi din 43 de ţări). Ne puteţi povesti câte ceva despre această experienţă?

T.R.: Tot meritul îi revine lui Sebastian Florea, pentru filmarea și editarea clipului. Până și noi am fost surprinși de ce se poate face cu un aparat foto, un kilogram de făină și mult talent. Cât despre RØDE Rocks, cea mai drăguţă chestie a fost perseverenţa, încântarea aceea cu care oamenii au răspândit, până la urmă, un mesaj muzical cu care au rezonat. Până la urmă, acesta a fost adevăratul premiu cel mare al competiţiei, să simţi cum există o comunicare naturală, firească și necontrolată între tine, ca artist, și ascultători.

Ne-am simţit mai aproape ca niciodată de toţi.

Cu ce impresii și planuri de viitor aţi plecat spre Cluj după concertele susţinute în București în luna iulie?

T.R.: A ajuns să ne placă teribil de mult Bucureștiul. O fi el agitat și zgomotos, dar e plin de oameni frumoși. O să ne întoarcem cu drag la prima invitaţie. Cât despre planuri de viitor, noi continuăm pe același drum, pentru că e “the right thing to do”.

CE SE-AUDE ACOLO?

documentar de Berti Barbera

Zakir Hussain (Foto credit: Susana Millman)

TABLA

calea spre desavârșirea ritmică

I

ndia e ca o altă planetă, din multe puncte de vedere. Religia nu e neapărat folosită la manevrat prostimea, vacile umblă cu tine la plimbare peste tot, programatorii au alt mod de lucru, iar muzica se percepe, se citește și se cântă după un sistem total diferit faţă de cel temperat, după care noi, cei mai din vest, ne manifestăm talentul și părerile. Diviziunile din cadrul notelor, structura ritmică, armonia nedezvoltată, formele complexe și construcţiile dificile formează o platformă muzicală incredibil de variată, provocatoare pentru

36

AUGUST 2012

toţi, foarte solicitantă pentru cei care nu au crescut cu ea, umilitoare pentru începători și obositoare pentru cei care au trăit toată viaţa după formula 4/4 – 1/4/5. Prin urmare, în muzica indiană clasică (pentru a face o distincţie cât mai clară faţă de Bollywood), sitarul nu este nici pasăre, nici fabricant de site, iar tabla nu e din tablă. Și arabii folosesc acest cuvânt pentru a descrie un instrument tradiţional de percuţie, dar de obicei, când spui tablă, te referi la unul dintre cele mai fascinante și mai complexe instrumente care s-au construit vreodată.

Denumirea de ”tabla” provine atât din arăbescul ”tabl”, cât și, prin extensie, din cuvântul turcesc ”dawal”. Instrumentul conţine două piese, total diferite ca aspect și sonoritate, sunetul lor fiind cel mai distinct în muzica indiană, mai ales cea din Nord. Forma lui actuală derivă dintr-un instrument, foarte vechi, numit puskara. Tabla acompaniază voci, sitar, sarangi, dansuri și aproape orice gen muzical, iar strălucirea din momentele solistice poate fi admirată pe mii de ”raga”, forma de bază pe care se desfășoară muzica indiană clasică. Se spune

că tabla a fost creată de celebrul Sidhar Khan Dhari, care în secolul al XVIII-lea era unul dintre cei mai mari interpreţi la pakhawaj, un instrument de forma unui butoiaș, de asemeni important în registrul ritmic.

După ce Sidhar Khan a pierdut un concurs de muzică, s-a iscat un scandal, iar pakhawaj-ul lui a fost tăiat în două cu o sabie. Din acest ”accident” se spune că s-au născut cele două componente ale instrumentului numit tabla, al cărui sunet il recunoaștem cu ușurinţă și pe multe producţii occidentale, mai ales după ce Alla Rakha, legendarul partener de scenă al lui Ravi Shankar, apoi fiul său, incredibilul Zakir Hussain, au făcut mai lesne de înţeles muzica indiană în jurul lumii, prin concerte și înregistrări memorabile. Un alt cunoscut personaj căruia i se atribuie inventarea instrumentului tabla este Amir Khusru, prin secolul al XIV-lea. El este autorul multor invenţii importante în muzica indiană, cum ar fi sitarul, dar menţionarea clară a instrumentului format din două părţi distincte este destul de vagă. Mulţi îl acreditează însă pe Khusru ca fiind cel care ne-a dat tabla. Primele imagini cu tabla în forma actuală datează din secolul al XVII-lea, putând fi găsit în picturile care descriau viaţa ”de curte”. Forma actuală înseamnă dayan (dreapta) și bayan (stânga), acordate în funcţie de tonalitatea piesei, mai ales că instrumentul nu emite doar punctuaţie ritmică, ci și armonice. Dayan este acordată mai sus și este fabricată din lemn dens, având o formă conică, mai largă în partea de jos. Faţa de bătaie (puri) este din piele de capră. În mijloc este dispus ”syahi”, un

cerc negru făcut dintr-o pastă conţinând praf de cărbune, pilitură de fier și pastă de orez, având cam un milimetru grosime. Pe margine, concentric, se află ”chanti”, o altă suprafaţă de bătaie făcută dintr-o piele mai groasă. Acest sistem complex permite obţinerea unui spectru foarte larg de sunete și de combinaţii ritmice cum ar fi ”tin”, ”tak”, ”din”, ”te” sau ”re”, în sistem ”taal”, specific muzicii indiene, exersate înainte mintal și vocal într-un limbaj numit ”konokol” în sud și ”bol” în nord. ”Puri” este susţinută de corzi mai groase, din piele de bivol, numite ”baddhi”, care fac legătura cu partea de jos. Tensiunea între corzi este reglată de piese din lemn de forma unui dop care se numesc ”gittak”. ”Bayan”, acţionată de mâna stângă, este mai mare, este acordată mai jos, are forma unui bol și este construită din metal. Suprafaţa de bătaie este construită la fel ca la ”dayan”, numai că ”syahi” este puţin mia gros și nu este plasat exact în centru. Pentru cântat se folosesc degetele și palmele.

După cum spuneam, există multe, multe combinaţii ritmice, având ca rezultat sunete care se învaţă pe rând, în timp. Învăţarea acestui instrument este imposibilă fără profesor, iar până la obţinerea primelor sunete curate pot trece câteva luni bune. Nivelul suprem al măiestriei este reprezentat de ”ustad” la musulmani și ”pandit” la hinduși. Dacă studiezi cu un profesor ajuns în acest stadiu, ai acces la desăvârșire, dar nu poţi deveni ”ustad” sau ”pandit” decât dacă ești recunoscut de comunitatea muzicală. ”Dayan” este sursa celor mai multe sunete. Ele pot fi surdinate sau

libere, în funţie de poziţia degetlor pe cele trei suprafeţe folosite. ”Bayan” poate fi acţionată în două feluri: poziţia mâinii este aceeași, numai că în prima variantă (Ki) partea de jos a palmei se sprijină de ”puri”, iar degetele lovesc cu surdină. A doua se numește ”Ghi” și este una dintre cele mai reprezentative, dar și dificile sunete ale instrumentului. Mâna se sprijină mai pe margine, iar degetul din mijloc lovește membrana.

Imediat după lovitură, palma apasă membrana, obţinând un sunet jos și glisat. Dacă aveţi deja probleme cu terminologia, gândiţi-vă că de cântat e și mai dificil.

Revin puţin asupra unor chestiuni elementare în muzica indiană. Sistemul clasic se numește ”raag” sau ”raga sangit” și este împărţit în două categorii de bază: ”raga”, care este o structură muzicală specifică pe care o urmează instrumentiștii. Ea nu este bazată doar pe game sau tonalităţi, ci și pe stări sau ore anumite la care ele trebuie cântate. Încercaţi să ascultaţi o ”raga” cu un răsărit de soare în priviri și veţi înţelege foarte clar despre ce e vorba.

Cealaltă categorie de bază se numește ”taal” și marchează ciclul ritmic pe care se desfășoară o ”raga”. Numărul de bătăi într-un singur ciclu variază de la 2 la 108. Una dintre cele mai folosite măsuri este ”teen tal”, un ciclu de 16 bătăi a cărui divizare depinde de ”raga”, de instrumentist, de stilul și de starea acestuia.

Cea mai accesibilă împărţeală, apropiată de sistemul vestic

AUGUST 2012

37

CE SE-AUDE ACOLO?

cu care suntem noi obișnuiţi, este 4+4+4+4, echivalentul a 4 măsuri de 4/4. Cele mai interesante sunt 7+9, 3+2+5+2+4 sau multe alte variaţiuni. Tabla este instrumentul de bază în susţinerea acestor structuri ritmice fascinante si dificile, cel puţin pentru noi, care de cele mai multe ori ne mulţumim cu 1,2,3,4. O ”raga” tipică începe cu un ”alaap”, o parte lentă unde tabla nu acompaniază.

Instrumentistul explorează ”raga” și intervine gradual, ornamentând și improvizând, sporind viteza și complexitatea odată cu intrarea în ”jor”, partea ritmată a piesei. Urmează ”gat”, o secţiune opţională, cu formă fixă, unde tabla acompaniază integral. ”Raga” se încheie cu ”jhala”, într-un tempo sporit și o stare de spirit pe măsură, care poate duce la extaz. În timpul acestei ultime părţi se derulează momente de comunicare profundă între tabla și celelalte instrumente.

Această interacţiune nu a fost dintotdeuna o parte esenţială a muzicii clasice indiene. În trecut, tabla avea un rol mai pasiv, in care doar ţinea ritmul. De la mijlocul secolului XX, tabla improvizează și interacţionează cu ansamblul instrumental. Alla Rakha a desăvârșit această artă, formând o adevărată școală modernă, cu mulţi continuatori care au diversificat și răspândit acest magic instrument.

Interacţiunea poate lua mai multe forme: ”jawabi sangat”, unde tabla reproduce formula ritmică expusă de vocea instrumentistului sau ”jawab sawal”, un dialog între tabla și alt instrument sau voce. Alte forme implică tabla în multiple variante de ”interplay” cu restul instrumentelor, cu momente

38

AUGUST 2012

documentar de Berti Barbera

Trilok Gurtu

culminante, în care viteza și complexitatea ajung la niveluri greu de imaginat. E interesant că tabla nu este foarte folosită și în sudul Indiei, unde sunt preferate alte instrumente precum mridangam, ghatam sau kanjira.

Lumea nouă a muzicii a inclus tabla într-o mulţime de producţii muzicale, de la insinuările DJ-ilor sau ale compilaţiilor din seria ”chillout” , până la excelentul ”Tabla Beat Science”, care-i reunește pe maeștrii Zakir Hussain, Ustad Sultan Khan, Talvin Singh, Trilok Gurtu și Karsh Kale, într-o foarte reușită combinaţie între ritmica indiană și muzica electronică, în care tabla este element central. Exemplele sunt multe, iar timp este suficient pentru a trece liniștiţi prin dis-

cografia esenţială care include albume din mai multe perioade, sub diverse forme și stiluri, semnate de artiști admirabili.

Dacă nu vreţi să căutaţi prea mult, ascultaţi orice înregistrare cu Zakir Hussain. Depinde doar de fiecare dintre noi cum percepem muzica pe care o primim. Uneori adaptarea se face mai lent, în funcţie de dispoziţia fiecăruia de a primi.

Muzica pătrunde mai greu sau mai ușor în interiorul nostru, în raport cu curajul fiecăruia de a privi spre interior.

Putem să ascultăm o singură piesă fredonabilă succesiv sau putem să ajungem în locuri nici măcar visate. Depinde de ce intelegem. Apoi stim. Apoi ne place. Oricum ar fi, Ea este acolo, noi trebuie doar să o descoperim și s-o împărţim.

IL DIVO

Operă pop multinațională

P

entru cei care nu au auzit până acum de Il Divo, aflaţi că spectacolul pe care cei patru artiști îl va oferi la București este unul în premieră absolută. Trupa Il Divo a fost înfiinţată de cunoscutul om de televiziune britanic Simon Cowell și este compusă din patru artiști de naţionalităţi diferite: tenorul american David Miller, baritonul spaniol Carlos Marin și tenorul elveţian Urs Bühler, cărora li se adaugă cântăreţul francez de muzică pop Sébastien Izambard.

Amestecul de naţionalităţi este dublat de un amestec de stiluri muzicale abordate, stilul în care se încadrează trupa fiind cunoscut sub denumirea de operatic pop.

Din perspectiva Il Divo, succesul acestui stil se măsoară prin cele peste 26 de milioane de albume vândute în toată lumea.

40

AUGUST 2012

Il Divo s-a format în 2004, iar succesul a venit de îndată ce au lansat un prim album, omonim. A urmat Ancora în 2005 și apoi, în același an, o colecţie de piese de sărbători, The Christmas Collection. Anul următor, 2006, este un reper important în cariera celor patru muzicieni. Il Divo a deschis atunci fiecare din seria de 20 de concerte din turneul nord-american al celebrei cântăreţe Barbara Streisand.

Tot în același an, deoarece cântă în patru limbi (engleză, franceză, germană și italiană), Il Divo au reprezentat alegerea ideală pentru interpretarea imnului Cupei Mondiale la Fotbal, ediţia 2006 – Germania. Piesa care a cucerit mapamondul se numește Time Of Our Lives și a fost cântată alături de Toni Braxton.

Cel mai mare concert al trupei de până în prezent a fost cel susţinut

în decembrie 2011 pe stadionul Defensores del Chaco din Asuncion, Paraguay, unde aproape 34.000 de oameni au venit să-i vadă și să-i asculte exclusiv pe cei patru.

Anul acesta, cei patru artiști au performat cu ocazia Jubileului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Cei patru interpreţi Il Divo au inclus Bucureștiul pe harta turneului lor mondial din acest an. Regina i-a invitat la ceai la Palatul Windsor, iar publicul din România va avea șansa să-i vadă pe 23 septembrie, în Piaţa Constituţiei, în premieră absolută!

Biletele pentru concertul Il Divo de la București au fost puse în vânzare prin Rețeaua Eventim și online pe www.eventim.ro.

INTERVIU

realizat de Mihail Vakulovski

„VIRGULA”

interviu cu Marcel BOSTAN & Serghei ALADIN / ALTERNOSFERA Fiindcă suntem după concertul de lansare a noului album ALTERNOSFERA, „Virgula”, mai întîi v-aș întreba cum v-a părut publicul din România?

Marcel Bostan: Noi nu facem niciodată diferenţă între publicul din Chișinău sau Brașov sau București sau Bălţi… Important e să avem un public documentat, care cunoaște creaţia trupei și o apreciază. Noi ne facem treaba, creăm și interpretăm, publicul ascultă și consumă, se integrează în sunetul pe care-l producem, să spunem. Publicul e la fel de bun ca și în Chișinău, la fel de bun ca în București. De aceea Alternosfera uneori a refuzat să iasă din aria culturală unde este prezentă, pentru că avem nevoie de acest public, avem multe propuneri să cîntăm în Ucraina, de exemplu, dar publicul care va veni n-o să înţeleagă despre ce cîntăm, iar textele pentru noi înseamnă foarte mult, fac parte din creaţia noastră. Important este să vii acolo unde publicul te cunoaște și știe la ce să se aștepte, să te duci acolo unde ești așteptat.

Acum cîţiva ani am rămas plăcut surprins la Stufstock, că publicul românesc, care era foarte tînăr, vă cunoștea toate piesele și cînta odată cu voi. Cum vă explicaţi succesul? În primul rînd datorită faptului că voi cîntaţi în limba română?

MB: Cînd am cîntat pentru prima oară în open air, la festivalul „Starîi Melnik” din Chișinău, era la două luni după lansarea videoclipului piesei „Wamintirile”, în 2004…

Noi pînă atunci cîntam în linie, nu aveam un album înregistrat, făceam repetiţiile într-un garaj, cîntam din plăcere, fără prea mari ambiţii… Și cînd am început să cîntăm „Wamintirile” lumea a început să sară și s-a ridicat un nor

42

AUGUST 2012

de praf, eu am început să tremur, știi, mi s-a uscat gura, nu știam ce se întîmplă… Cînd ajungi pentru prima oară într-un oraș, în România, și vezi că publicul îţi cunoaște piesele, cîntă cu tine, încît poţi să nu-ţi folosești vocea și să-i lași pe ei să cînte – asta te motivează și te face să mergi mai departe.

Serghei Aladin: Publicul nostru crește odată cu noi. Cînd eram mai mici cîntam despre dragoste și lor le plăceau piesele acelea și cîntau împreună cu noi, iar acum ne-am maturizat și noi și lor le plac noile piese. Publicul nostru crește împreună cu noi.

Colaborarea voastră cu Igor Cobileanski cum a început?

MB: Eram atît de verzi atunci… De fapt, noi stabilisem o relaţie de colaborare cu un domn care trebuia să se ocupe de Alternosfera, Artur Muntean. Cînd am tras primele două piese în studio, una în rusă, „Zima”, și „Wamintirile”, am mers cu Arturică la un băiat care era și este un „paţan”, știi cum se zice (rîsete).

Eram eu și basistul Andrei Ciobanu, care nu mai cîntă cu noi, și i-am pus cele două track-uri, „Wamintirile” și „Zima”. Artur îl întreabă la ce piesă merită să facem videoclip, iar el se întoarce spre basist și zice: „Andrușa, da tu cînţi foarte bine” – „A, mersi, îţi place cum sună basu’?” „A, nu, am în vedere textul, vocea și toate astea”. A mai băgat în clip și niște chestii, de exemplu a vrut să bage niște copii cu cravate roșii, iar eu i-am spus că OK, suntem la început de drum și putem să băgăm și niște copii, dar nu cu cravate roșii. Înţeleg cu tu ai suferit, i-am spus, dar no. Dar Igor e un băiat foarte de treabă, dar cînd am filmat prima oară la clip ne-a chemat la el și ne-am cam îmbătat. Era așa de entuziasmat! Eu i-am luat motanul

și l-am dus la mine și după trei luni pisica mea a născut pentru prima oară 6 pisicuţi. Așa că suntem neamuri! (rîde) Din păcate, nu ne-am văzut demult, el a fost vreo 2 ani prin România, apoi ne-am izolat și noi, dar am filmat împreună trei videoclipuri, „Wamintirile” „511” și „Femeia nordică”.

Foarte faine clipuri.

MB: Noi o să mai lucrăm cu el, neapărat.

V-aș întreba cum s-a format trupa, cum aţi început, cum aţi ales denumirea formaţiei, că sunt destule legende despre începuturile voastre.

MB: Am ales denumirea în troleu.

Eram cu bunul meu prieten Dumitru Costin, prin ’96-’95, prin clasa a 7-a, a 8-a, cîntam pe la ultimul clopoţel, sau primul clopoţel, nu mai știu. Și am hotărît că trebuie să ne facem o formaţie. Și mergeam în autobuz și propuneam tot felul de denumiri și toate ni se păreau stupide, mergeam cu troleul nr. 10, atunci încă nu erau microbuze la Chișinău. Și unul a zis Sfera, eu am zic Alternosfera. Iar cînd am ajuns la sala de repetiţii i-am întrebat pe băieţi: „Cum vi se pare denumirea Alternosfera?” „Cum-cum? Alter…?” (rîd) Și mult timp am auzit întrebarea asta, cum se numește trupa noastră. Alternosfera! Cuuum? Cred că e bine că am ales ca denumire ceva ce nu e cuvînt de dicţionar, ci o combinaţie de cuvinte.

Ce ne puteţi spune despre noul album înainte să apară el? Căci aţi început turneul de lansare a albumului înaintea apariţiei lui?

MB: „Virgula” e o parte dintr-un concept. Noi ne-am propus ca albumul să apară la Chișinău, pentru că suntem din R. Moldova și ar

trebui să existe un fel de prioritate.

Dar, iarăși, din anumite motive tehnice, n-am putut să realizăm asta.

La Chișinău nu există o sală care să se potrivească pentru un concert rock. Am fi putut reamenaja cumva teatrul „E. Ionesco” pentru o astfel de manifestare, doar că teatrul e în renovare. Acolo unde a fost cinematograful Moscova iarna practic e imposibil să susţii concerte, temperatura e sub zero și nu prea ai cum să încălzești sala aia. Așa că lăsăm pe la primăvară, va veni și Luna Amară în martie și atunci vom lansa și noi albumul.

Așa că am hotărît să-l lansăm mai întîi în România, deși publicul din R. Moldova e foarte rău și ne-a și reproșat că nu-l lansăm mai întîi la Chișinău: „Hei, băieţi, voi sunteţi din Chișinău! Lansaţi-l acasă!” OK, noi vrem să-l lansăm acasă, dar în afară de Albion, care are un potenţial maxim de 450 de persoane, nu găsești nicăieri condiţii pentru o lansare ca lumea. Ne pare rău, dar îl vom lansa la Chișinău abia cînd vom putea amenaja sala de la „E. Ionesco”. Lansarea fizică a albumului va avea loc la concertul de la București, care e capitala ţării, iar pînă atunci am zis că hai, prieteni să-l anunţăm prin concerte prin ţară. Albumul va avea 10-12 piese. Cînd Alternosfera lansează un album, cam 10 piese rămîn pe

lîngă, acolo, în spate. De aceea am spus așa: Prieteni, noi vom lansa un concept care va fi compus din 3 CD-uri, lansăm acum partea I, „Virgula”, iar pînă la sfîrșitul anului vom lansa și partea a II-a, pentru că publicul după vreo 3-4 luni de zile de la ultimul material deja începe să aștepte altul, e în căutare a ceva nou, nu că ar obosi, dar cam așa se întîmplă.

SA: Acesta e un proiect care se numește ∏, adică 3,14, iar acum lansăm partea din mijloc, „Virgula”, apoi vom lansa „3” și după aceea „14”. E un întreg concept.

MB: Fratele meu e cu numerologia și parcă-l văd: Hei, e al treilea album, hei, hai ca piesa „Virgula” să aibă 3,14 secunde, sunt unele chestii care au cam depășit limita obișnuită, dar suntem Alternosfera și de aici vine sfera și cercul și frate-meu, care e matematician, îmi explică el că e vorba de cifre iraţionale. „Înţelegi că 3 e iraţional?

Că virgula desparte partea iraţională de partea raţională?” A trebuit să citesc totul despre 3,14.

Ce rol are internetul pentru Alternosfera?

MB: Internetul e o chestie binevenită. Dacă o trupă nu are management care s-o promoveze eficient sau nu corespunde formatelor radio sau TV – internetul rupe și

asta e unica sursă de informare liberă și noi nu am luptat niciodată cu ceva gen piraterie. Care piraterie? Pirateria e atunci cînd casa de discuri freacă tirajele și în realitate nimeni nu are habar care e numărul discurilor imprimate și care sunt rapoartele editărilor și vînzărilor. La fel e și cu drepturile de autor. Toate agenţiile care încasează bani pentru drepturile de autor fac o porcărie. Muzica trebuie să fie liberă.

Ce formaţii preferate aveaţi la începuturi? Vă mai plac și acum?

SA: Cînd aveam 14 ani credeam că nu mai are rost să faci muzică după Metallica. Îmi place grungeul din Seatle, muzica contemporană alternativă, nu, nu avem limite, ascultăm și muzică de chitară, și Prodigy, și Slayer sau Pantera.

Muzica e o sferă întreagă, care este compusă din stiluri diferite.

MB: Ţin minte că eram încă mititel și ajungeam la vreun concert cu Zdob și Zdub sau Accident și rămîneam cu gura căscată, waw! În Moldova au existat cîteva valuri muzicale. Valul anilor ’90, cînd au apărut trupele foarte bine cunoscute acum de ascultătorii de rock, și anii 2000, cînd au apărut cluburile de rock, gen Black Elefant și Yellow Submarin. Noi aparţinem perioadei anilor 2000…

AUGUST 2012

43

Cuprins concerte CONCERTELE LUNII AUGUST

LADY GAGA

p. 46

RHCP

p. 48

PLACEBO

p. 50

MICHEL TELÓ

p. 64

UTIMA ORĂ

p. 66

CONCERTE ÎN ŢARĂ

FOLK YOU

p. 62

AUGUST 2012

45

Sunete recomandă

Concertul Lady Gaga se mută în Piaţa Constituţiei - 16 august

C

oncertul de pe 16 august 2012 al artistei din Statele Unite se mută în Piaţa Constituţiei din București, anunţă organizatorii.

Lady Gaga trebuia iniţial să concerteze pe Arena Naţională, însă considerente de ordin logistic au dus la schimbarea locului de desfășurare. Noua locaţie va permite amenajarea tribunelor, acestea fiind adaptate la categoriile de bilete vândute deja. Organizatorii au două vești bune pentru fanii Lady Gaga. Prima ar fi aceea că se vor păstra categoriile de preţ iniţiale pentru biletele cu loc, acestea vor fi însă mai aproape de scenă. Cea de-a doua veste este că organizatorii au decis crearea unei noi categorii de bilete. Aceasta poartă denumirea de “Gazon C”, iar preţurile biletelor sunt diferite în funcţie de data achiziţionari, astfel: 70 lei (până pe 6 august), 90 lei (între 7 și 15 august) și 110 lei (în ziua evenimentului).

46

AUGUST 2012

Sunete recomandă SUMMER WELL

11-12 august, Domeniul Ştirbey

Î

ntre 11 și 12 august 2012, pe Domeniul Știrbey din Buftea are loc cea de-a doua ediţie a festivalului Summer Well. Evenimentul pare să se transforme într-o frumoasă tradiţie pentru iubitorii de muzică bună și festivaluri.

Dacă anul trecut Interpol, The Wombats, Plan B și Noissetes au ţinut capul de afiș al “festivalului ca o vacanţă”, Summer Well 2012 se anunţă cel puţin la fel de

incitant, printre headlineri sunt anunţati: Hurts, Patrick Wolf, The Vaccines sau Glasvegas.

Program Summer Well 2012 11 - 12 august 2012 Hurts, Patrick Wolf, The Asteroids Galaxy Tour, Wolf Gang, Citizens!, The Stone Roses, The Vaccines, Glasvegas, The Big Pink, Zulu Winter

CONCERTELE LUNII – BUCUREŞTI 1 august LEFT IN RUINS Club Underworld 1 august Voltaj Sole, Bucureşti 2 august Gala Ballantine’s Like Awards: Grasu XXL, Anda Adam si Fly Project Le Gaga, Bucureşti 3 august Toulouse Lautrec Piaţa Sfântul Anton

RED HOT CHILI PEPPERS 31 august, National Arena

Î

Primul concert RHCP la București face parte din turneul de promovarea a celui mai recent album al formaţiei, “I’m with you“.

Cu un sound aparte, o combinaţie între funk, alternative rock, punk rock, trupa și-a cucerit imediat fanii, dar și criticii, devenind una dintre cele mai influente trupe rock pentru generaţii întregi.

Astăzi formaţia RHCP înseamnă: Anthony Kiedis, Michael “Flea” Balzary, Chad Smith și Josh Klinghoffer. În 2012, cei din Red Hot Chili Peppers vor fi introduși în Rock and Roll Hall of Fame alături de alte legende ale muzicii.

48

AUGUST 2012

Biletele pentru concertul Red Hot Chili Peppers pot fi achiziţionate la următoarele preţuri: Gazon: 130 lei, Golden Circle: 275 lei - epuizat, Categoria I: 155 lei, Categoria a II-a: 185 lei, Categoria a III-a: 215 lei, Categoria a IV-a: 265 lei, Categoria a V-a: 305 lei, Categoria a VI-a: 375 lei, Categoria a VII-a: 495 lei, VIP: 1000 lei.

Biletele sunt disponibile online pe www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu şi Sala Palatului.

4 august THE DIAMOND BLOW & TRAGIC Underworld Club 4 august Moonlight Breakfast Piaţa Sfântul Anton 4 august Fantasy Band Hard Rock Café 4 august TiPtiL Tête-à-Tête din Bucureşti

6 august Placebo Iolanda Balaş Söter 7 august Apostate Club Fabrica 9 august Smiley Le Gaga, Bucureşti 9 august Mr Kowalsky Mojo 11 august Fierbinţeanu Green Hours 22 Jazz Cafe 11-12 august Summer Well Domeniul Ştirbey 16 august Lady Gaga Piaţa Constituţiei 24 august Crazy P - DJ Set Palatul Ghika 24 august PillowTalk Palatul Ghika 31 august Red Hot Chili Peppers National Arena

Concerte ROCK

1 AUGUST LEFT IN RUINS Club Underworld

PLACEBO

6 august, Iolanda Balaş Söter

R

ockerii britanici de la Placebo revin în România pentru a concerta la Stadionul Iolanda Balaș Söter din București pe 6 august 2012.

Trupa s-a format în Londra în 1994, iar primul album “Placebo” a fost lansat 2 ani mai târziu, în același an trupa concertând alături de David Bowie în cadrul turneului acestuia european. Au urmat alte cinci albume, care la fel ca și primul, au reușit să ocupe poziţii fruntașe în topurile muzicale din toată lumea. În 2009 trupa este recompensată cu premiul “Best Alternative” în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor MTV Europe Music Awards.

Cunoscuţi pentru stilul lor androgen și sound-ul unic, Placebo au reușit de-a lungul timpului să cucerească milioane de fanii din toată lumea. Cu o carieră de peste 15 ani, șase albume, 11 milioane de

50

AUGUST 2012

albume vândute și concerte în faţa a milioane de fani Brian Molko (chitară / voce), Stefan Olsdal (bas) și Steve Forrest (tobe) sunt pregătiţi să se reîntoarcă pe scenă în 2012. După o pauză de aproape un an trupa a anunţat că a intrat în studio pentru a lucra la cel de-al șaptelea material discografic și că fanii îi vor putea vedea anul acesta live la câteva dintre cele mai importante festivaluri europene: Sziget (Ungaria), Sundance (Anglia) sau Highfield (Germania).

Bilete: În avans: Tribună: 145 lei (număr limitat de bilete), Gazon A: 125 lei. Gazon B: 95 lei. La intrare: Tribună: 190 lei (număr limitat de bilete), Gazon A: 160 lei (număr limitat de bilete), Gazon B: 125 lei (număr limitat de bilete). Biletele sunt disponibile online pe www. bilete.ro şi în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro.

4 AUGUST THE DIAMOND BLOW & TRAGIC Underworld Club 4 AUGUST Fantasy Band Hard Rock Café 6 AUGUST Placebo Iolanda Balaş Söter 6-12 AUGUST 2012 ARTmania Festival 2012 Sibiu 7 AUGUST Apostate Club Fabrica 10-11 AUGUST 2012 Ursus Evolution Tour: Iris, Viţa de Vie, Vama, Paraziţii, Şuie Paparude.

Mamaia 23-26 AUGUST 2012 Festivalul Peninsula 2012 Târgu Mureş 31 AUGUST Red Hot Chili Peppers National Arena

INTERVIU

realizat de Mihail Vakulovski

„HAOS.RO”

interviu cu Florin Dumitrescu

Salutare, Florin, felicitări pentru noul album Sarmalele Reci, „Haos.ro”, la care tu ai scris textele, ca de obicei. Cum se face o piesă Sarmalele Reci? De la ce pornește, de la versuri sau de la muzică?

- Mulţumesc, dragă Mihai. De obicei, întîi compun colegii mei muzica, apoi îmi dau înregistrarea cu la-la-la, îmi spun la ce s-au gîndit, ce trăiri au avut... după care încep să fac versurile.

La sfîrșit ne mai tîrguim, mai șlefuim împreună și decidem. În ultima vreme, însă, am început să încălcăm acest protocol.

Avem pe albumul ăsta vreo trei piese la care mai întîi au fost vorbele. Și avem un cîntec la care compozitorul Emil Viciu a fost și cotextier. Este vorba de „Nu mai fac”, cîntecul unui bărbat infidel, care se căiește și imploră iertare iubitei... Eu doar am făcut rîndul al doilea de strofe și am umblat un pic la refren.

Cum aţi ales denumirea albumului? Aţi avut și alte variante?

- Am fi putut folosi alte titluri de cîntece care exprimă ideea de haos, de bîlci, de talmeș-balmeș tipic românesc: „Cocktail Molotov”, „L-au ucis pe Bulă”, „Bară-n bară”... Însă „Haos.ro” sună cel mai... pizdeţ!

Albumul ăsta are zece piese. Așa a fost gîndit de la început sau așa a ieșit?

Băieţii au tras unsprezece piese.

Piesa numărul 11, care nu apare pe disc, este o preluare unplugged a unui cîntec din 1996, „MTV Is My Friend”, cu intervenţie de viori și violoncel. Sună foarte bine: deși e acustică, „violonistică”, are o energie rock de-ţi vine să strigi: „Apocalyptica!”... Totuși, parcă e din alt film: ar fi fost singurul unplugged de pe disc și singurul remake. Ne-am hotărît să-l punem la păstrare pentru un viitor album acustic, eventual tot cu participarea colegelor noastre de la

cvartetul Passione. Așa cum a ieșit, „Haos.ro” are numai piese noi, la prima imprimare pe disc.

Cînd scrii texte pentru Sarmalele Reci și cînd scrii poezii? Atunci cînd scrii, știi că va fi un poem al poetului Florin Dumitrescu sau un text Sarmalele Reci ori scrii pur și simplu și vezi tu după aceea ce-a ieșit?

Textul de muzică e contribuţia mea la un opus colectiv. E un efort de a mă acorda în intenţii și trăiri cu muzicienii, de aceea e un act mai puţin individualist decît un poem „de citit”. Experienţa mi-a arătat că textele de muzică trebuie să fie mai repetitive, mai suave, poate un pic mai diluate conceptual, într-un cuvînt, mai simple. Altminteri sună ciudat, sînt greoaie la cîntat și nu le prea reţine publicul.

Prima variantă la „Șpriţ de vară” era mult mai încărcată de tropi, ca un Villon curat. Băieţii mi-au dat-o

AUGUST 2012

53

INTERVIU

la întors, și pe bună dreptate: suna prea îmbîcsit, prea calofil, prea pedant. Se pierdea tocmai acea graţie bahică pe care trebuie să ţi-o transmită cîntecul, sentimentul acela care unește ebrietatea cu bucuria de a trăi și contemplarea liniștită a morţii. Așa am învăţat, că în lyrics-uri se merge pe principiul „less is more”.

Totul e să gîndești ca un rapsod, ca un menestrel, nicidecum ca un poet filozofic. Pe albumul ăsta sper că m-am apropiat întrucîtva de acest ideal; cred că au fost momente în care m-am apropiat de alde Dylan sau Brel (nu știu de Vîsoţki, asta să spui tu).

Cînd asculţi muzică, ești mai atent la versuri, făcînd atîtea texte pentru formaţiile românești?

Sînt formaţii autohtone cu texte care-ţi plac?

Am patruzeci și cinci de ani.

Am supt Phoenix cu lapte, ca să

54

AUGUST 2012

parodiez un vers din „Andrii Popa”. În anii ¿80, cînd m-am luat mai în serios cu scrisul, maestrul meu era Alexandru Andrieș, îmi plăcea Florian din Transilvania (avatarul rock al lui Mircea Florian) și m-am bucurat de prietenia lui Artan, pe care îl adulam alături de Timpuri Noi. El e cel care m-a încurajat să scriu texte de muzică și mai tîrziu „m-a debutat”. Pe atunci, în plină cenzură ideologică, textele de rock erau fie bucolic-evazioniste, ca să treacă de comisii („Valul ce se sparge de mal”, „O roată de foc”, „Focuri vii”... bla-bla-bla...), fie încifrate, cu cheie, ceea ce însemna curaj din partea artiștilor și, pentru noi, motiv de excitare subversivă. Încifraţi erau Andrieș, Timpuri Noi, Mircea Florian, Roata...

Mai erau cîteva brigăzi artistice foarte curajoase, care continuau tradiţia spectacolelor de revistă, și, sub forma divertismentului studenţesc, nestandardizat artistic,

strecurau mesaje antisistem. Din rîndul lor aveau să se desprindă, peste ani, grupurile Divertis, Vouă, Vacanţa Mare... E o zonă mai degrabă de cabaret. Dar a contat pentru mine ca textier implicat, așa cum au contat și cupletele scrise de Mihai Maximilian, textierul duetului Stela & Arșinel. Înainte să merg cu gașca la concerte de rock, m-a dus mama la Teatrul „Tănase” și la grădina „Cărăbuș”, locuri în care m-am alăptat cu artă contestatară de cea mai bună calitate.

Mai era totuși ceva - nici evazionism, nici încifrare. Era a treia cale în materie de texte rock-folk, în care mesajul era debitat grandilocvent, emfatic, hiperbolic. Era Adrian Păunescu. El spunea ce voia el.

Dacă avea o ceartă cu politrucii, cu Ceaușescu însuși, trîntea un poem la nervi și i-l dădea unui folkist sau unui rocker, să-l pună pe note. Și așa ne trezeam că intonăm - o sală întreagă - sloganuri curajoase,

precum „Viaţa noastră unde e?” sau „Vrem o altă ordine de zi!”. E greu pentru tinerii de azi să înţeleagă ce-nsemna atunci să strigi că vrei „o altă ordine”. Era nesupunere pe faţă, era frondă la adresa sistemului. Să recunoaștem: acest tupeu, Păunescu și-l negocia la schimb cu multe cîntece patriotice, propagandistice, „pe linie”. Dar e posibil ca el să fi crezut chiar și în acestea, să fi avut într-adevăr porniri sincer maiakovskiene, de furnizor al regimului în materie de propagandă. Și, mai ales, spre deosebire de encomiaștii obișnuiţi de curte, Păunescu chiar avea forţă de convingere, de penetrare în minţile noastre. Părea să creadă în ce spune; iar publicul a simţit și l-a urmat. Ce îi reproșez peste ani acestui poet, care m-a influenţat, fără îndoială, ca textier: nu e inconsecvenţa etică, ci faptul că ne-a tratat ca pe o masă de manevră, în meciurile lui personale cu sistemul. Acest „tineret în adidași”, această „generaţie în blugi” pe care o proslăvea atît era bună cît timp

„Zalmoxe”, mi se pare o peltea protocronistă. Pe de altă parte, Phoenix a reușit să clădească o lume aparte și datorită unor versuri pline de substanţă. Poate că refugiul într-un Ev Mediu mitic, cu inorogi și vasilișci, intră în categoria evazionismului; dar e o evadare artistică de cea mai bună calitate, comparabilă cu Jethro Tull și cu parnasianismul poetic. Și, din lumea aceasta ermetică, mai ţîșnea uneori cîte o „șopîrlă”, precum „În umbra marelui urs” (pe care toată lumea îl decodifica drept URSS).

Cum ţi se par textele formaţiilor hip-hop din România? Ţi-ar plăcea o colaborare cu o formaţie ca Paraziţii, de exemplu?

Zoltan s-a întîlnit o dată, întîmplător, cu Cheloo. Nu se cunoșteau personal, dar se admirau reciproc.

Au băut o bere și au zis, așa, ca românul cînd face planuri: „Ce-ar fi să cîntăm ceva împreună?”. De atunci au trecut cîţiva ani și... nimic. Cine știe?! Poate cîndva, o dată.

Evoluţia pe care a avut-o rapul și hip-hopul m-a făcut să îmi chestionez poetica. Am înţeles că greu pot concura cu oamenii ăștia care scandează, în versuri lungi și dezgolite de melodie, mesaje cît vor ei de complexe; în timp ce eu sînt constrîns la versuri scurte, ciuntite, gîndite predominant melodic. Și atunci am început să negociez cu Sarmalele: hai să facem și cîntece cu versuri mai lungi, hai să ne avîntăm spre forme de rap-rock sau R & B, în care să-mi pot desfășura și eu mesajele mai în voie. Așa au apărut „Bară-n bară” și „Lăsaţi-mă să-nvăţ”, cîntece care ne-au uimit și pe noi cînd am văzut ce forţă degajă.

Tu ești cu un picior în lumea muzicală și cu unul în lumea literară.

Cu cine te înţelegi mai bine: cu cîntăreţii sau cu scriitorii? Unde e mai mare mîncătoria?

Muzicienii trăiesc într-o lume mai eterică și mai estetică. Parcă sînt pe jumătate păsări, te aștepţi să descoperi la radiografie că

„Muzicienii trăiesc într-o lume mai eterică și mai estetică. Parcă sînt pe jumătate păsări, te aștepți să descoperi la radiografie că au oase mai ușoare decît noi sau că au înăuntrul lor cutii de rezonanță.

Sînt mai aproape de îngeri decît noi, ceilalți.” îl adula pe stadioane, cît timp ne auzea cîntîndu-i versurile, pe mii de voci, la unison.

Există vreo trupă care poate că ţi-ar fi plăcut dacă ar fi avut texte OK, dar așa n-o poţi accepta?

Muzical, mie mi-a plăcut mai mult Sfinx decît Phoenix (Sfinxul lui Aldea, se înţelege). Dar versurile lor mi-au dat mereu o senzaţie de conformism, de convenţionalism steril. Chiar și marea lor creaţie,

Eu rareori ascult rap sau hip-hop sau R & B. Tot Emil și Zoli mă fac atent la ce se întîmplă în zona asta.

Sînt amic de familie cu Bitză și îmi place de el, că e mai melodic decît ceilalţi. Îmi place La Familia, care a scos cîteva sloganuri puternice în ultimii zece ani. „E foame de bani, băieţi!” e un refren pornit de la o polemică din industria muzicală, dar a ajuns o definiţie a tuturor fraudelor - materiale și morale - de la noi.

au oase mai ușoare decît noi sau că au înăuntrul lor cutii de rezonanţă. Sînt mai aproape de îngeri decît noi, ceilalţi. Cînd petrec o zi cu ei la studio, mă simt ca în tabără: toate grijile se suspendă, timpul nu mai contează.

Uit să mănînc sau să beau. În general, ei parcă se hrănesc cu aer.

Atunci cînd îi întreabă jurnaliștii cum supravieţuiesc doar cu artă și idealuri, unii prind ocazia să se văicărească, dar majoritatea

AUGUST 2012

55

INTERVIU (inclusiv Sarmalele) bravează și spun: „Da, frate, eu nu doar că supravieţuiesc, ci și trăiesc frumos, într-o lume mai bună”.

Comparativ cu ei, literaţii sînt mult mai prozaici: o spun cu toată simpatia, că și eu sînt la fel. M-am împrietenit cu cei mai tineri decît mine, născuţi după ¿70. Din partea celor mai mari simt o anumită răceală și un anumit dispreţ, pe care le înţeleg și nu le judec. Sînt oameni care au crescut într-o paradigmă clasică, conform căreia literatura e ceva sacru, iar scrisul e o vocaţie, ca aceea a sacerdotului.

Eu mă situez într-o paradigmă care pune accent pe comunicare și pe forţa mesajului. Cartea pentru

de împărţire a influenţei. Au deschis ochii într-un mediu cvasimafiot, parcelat în vasalităţi și adversităţi. Dacă erai uns scriitor, cu patalama de la USR, era musai să-ţi faci prieteni și dușmani literari, să intri într-o bisericuţă, într-o gașcă, într-o lojă. Îmi place la generaţia nouă că e mult mai relaxată, mult mai receptivă și mai deschisă către diversitate, către diferenţe culturale. E drept, în ultimii ani au izbucnit și printre ăștia mici certuri și polemici, dar cred că e vorba mai mult de orgolii puștănești decît de împărţeli politice sau economice.

Ai lucrat multă vreme în publicitate. Acum ce faci?

Poţi să faci un playlist din zece piese Sarmalele Reci?

Este chiar conţinutul albumului „Haos.ro”: fix zece bucăţi, în ordinea de pe disc. „Cocktail Molotov” e un cîntec frăţesc, nu? Cum ţi-a venit ideea să faci o astfel de piesă?

A fost un impuls pe care nu am reușit să mi-l definesc: patriotism? spirit de solidaritate? simplă reacţie omenească la știrile care ne tot vin dinspre Republica Moldova?... Am vrut să le propun Sarmalelor un text despre „fraţii noștri”, am vrut să-mi exprim sentimentele confuze și amestecate faţă de situaţia confuză și amestecată de acolo. Mi-a fost teamă

„Adevărata cenzură o trăim acum, în anii 2000, și nu vine pe cale politică, ci comercială. ” mine nu e un obiect sacru, o biblie, ci un obiect birocratic, un suport de stocare a informaţiei. Eu îi înţeleg pe ei și îi preţuiesc. Îmi dau seama că au ales o existenţă nobilă, chiar eroică, prin sacrificiile pe care le fac pentru tot acest cult al literaturii. Dinspre ei înspre mine, respectul nu e mereu împărtășit.

Pentru mulţi dintre ei, sînt un panglicar, un versificator abil, care împușcă succesul fără efort. Dar e OK, e bucăţica de sacrificiu care-mi revine mie.

Lucrez într-un domeniu nu cu mult diferit, care cică se numește marketing integrat. E și publicitate, și strategie de comunicare, și puţin PR. Sînt lucruri la care am ajuns să mă pricep și care chiar îmi plac, fir-ar: mă surprind că lucrez cu plăcere, ceea ce doresc tuturor.

Cei mai tineri însă mă văd altfel.

Mulţi dintre ei au crescut cu Sarmalele Reci, nu se rușinează să admită că le place rockul sau genurile mai lejere de muzică; și s-au format ca autori într-o lume mult mai tolerantă, mai deschisă către toate stilurile și poeticile.

Pregătești o nouă carte de poezie sau e prea devreme?

Ba... începe să devină cam prea tîrziu! Am în lucru de vreo cinci ani un poem epic, ceva oarecum între „Apolodor” și „Levantul” (foarte aproximativ spus). Iar lucrul la el stagnează, mai ales pentru că îl tot reformulez ideologic, naratologic, psihologic. Cred că, pînă îl dau gata, o să reeditez volumul „Încîntece” de la Vinea (premiat de Tiuk! anul trecut, încă o dată mulţumesc), cu niscai adăugiri.

În schimb, generaţiile mai vîrstnice au apucat marile dispute din lumea literară, care nu erau neapărat lupte de idei, ci mai degrabă

Ai piese preferate de pe „Haos.ro”?

Preferata mea acum este „L-au ucis pe Bulă”: încă mă uimește că ne-a ieșit așa ceva.

56

AUGUST 2012

să nu am o atitudine paternalistă, atotștiutoare, arogantă, ca mulţi intelectuali de dincoace de Prut, care tind parcă să-și „civilizeze” neamurile „înapoiate”. Inclusiv despre asta voiam să vorbesc în cîntec: „Exploziv este podul de flori” e un vers care face aluzie la heirupismul acesta lipsit de înţelegere al băieţilor de București care „știu ei mai bine”. Am făcut pre-testări cu prieteni basarabeni (parcă și cu tine?!); lor le-a plăcut cîntecul, așa că i-am dat drumul pe radiouri în toamna-iarna lui 2010.

A avut succes instantaneu, mai ales pe Guerrilla, a intrat în topuri, i s-a făcut clip. În general, a plăcut hipsterimii din București, care a receptat un mesaj mai general: noi toţi sîntem un cocktail de culturi și rase, întreaga societate românească - omenească poate - e un amestec exploziv (deci hai să ne distrăm împreună, se subînţelege).

Melanjul stilistic de horă moldovenească și polcă preparat de Zoltan a avut succes, pentru că a fost per-

clubului le-a șoptit: „Vă rog eu, săriţi-o pe aia cu Ilici, ca să n-avem discuţii...>>”.

ceput ca un soi de punk-ska (foarte cool, frate). Zoltan s-a străduit să redea anumite fineţuri folclorice, dar publicul ne-a pus direct alături de Gogol Bordello și nu’ș’ce trupă din Ţara Bascilor, de care nici n-am auzit. Cocktail de stiluri, cocktail de receptări. Clipul e cu niște lăutari ţigani care intră pe scenă peste trupă, cu care fraternizează într-o mare veselie. Am fi vrut să facem un featuring cu un cîntăreţ basa, dar nu s-a legat nimic. Acum nu regret: ar fi fost ceva de dragul marketingului și nu o colaborare sinceră, venită dintr-o afinitate artistică. Pînă la urmă, singurul basarabean de pe înregistrare e trompetistul Laurenţiu Moise, care, îndeobște, cîntă un jazz foarte fin, dar care aici a fost pus s-o ardă mai spre folclor.

Textele tale uneori lovesc destul de dureros, dar cîntate de Andras par senine, încît aproape că-l văd pe Băsescu, de exemplu, ascultînd „Balamucu-i lege/și nebunu-i rege/votat din nou!” sau „N-are rost nici bancu’ prost cu <<să trăiţi bine>>/Nu pun botu’, nu-ţi dau votu’, n-ascult de tine!”:)). S.R. a avut probleme cu cenzura?

Asta e marca noastră: vocea senină, instrumentele hard, mesajul dureros. De la „Ţara te vrea

prost”, folosim această antifrază, care e destul de punk. Emil, care are o voce mai aspră, îl dublează uneori pe Zoltan „gură-de-aur” și se obţine efectul ăla de The Clash (vocea-ntîia suavă, oarecum naivă + vocea a doua dură, corozivă). Într-o anumită fază a înregistrărilor, mi s-a întîmplat să aud o variantă de lucru doar cu vocea lui Emil, care suna cavernos și dădea piesei o apăsare grea, intensă, interesantă poate, dar care nu ne reprezintă, nu e a noastră. Evident, piesa n-a rămas așa, era un stadiu provizoriu. Sarmalele Reci trebuie să aibă vocea copilului din piaţă care strigă „Împăratul e gol!”. Nu negăm și nu dispreţuim calea altor trupe, care merg pe o exprimare mai patetică și mai încrîncenată.

Ei au ceva de zis, noi avem altceva de zis. Uneori și noi o mai cotim către ei, și ei mai înspre noi... asta e frumuseţea. Publicul să trăiască și să asculte muzică bună!

Probleme cu cenzura n-am avut în anii ’90, deși trăgeam tare cu „Ilici, Ilici, über alles!”, „Prostia la putere!” și toate celelalte cîntece protestatare. O singură dată, cînd Sarmalele au cîntat la Tîrgoviște, mare fief PDSR (partidul lui Iliescu, din care tocmai se desprinsese aripa Roman-Băsescu), patronul

Adevărata cenzură o trăim acum, în anii 2000, și nu vine pe cale politică, ci comercială. Radiourile și televiziunile se feresc să dea cîntece antisistem; nu neapărat pentru că media e controlată politic sau pentru că servește interese ale vreunui partid sau ale vreunei sfere de influenţă.

Poate că uneori sînt și motivele astea, dar, de cele mai multe ori, motivul e teama de a nu deranja, de a nu speria, de a nu necăji vreun sponsor sau vreun spender de publicitate. E conspiraţia generală a divertismentului tîmp, lipsit de substanţă, destinat imbecilizării oamenilor. Nu e conspiraţia imbecililor, e conspiraţia imbecilizării: e controlul minţii venit din partea detergenţilor. Am mai spus și în alte ocazii: dacă-i îndemni pe oameni să se drogheze, ai șanse mai mari să fii difuzat decît dacă i-ai îndemna să gîndească, să reacţioneze, să își trăiască viaţa cu demnitate. În fond, marilor păpușari ai ţării (și poate și ai lumii) le convine să ne știe drogaţi, resemnaţi sau apatici.

Poate că ar trebui să mulţumesc și pe această cale Gazetei Sporturilor, o entitate media curajoasă, care a sfidat această conspiraţie a spălării creierelor și s-a încumetat să producă albumul, pe care l-a vîndut apoi împreună cu ziarul.

Trebuie spus, pentru cine nu știe, că achiziţionarea ziarului nu implică obligaţia de a cumpăra CD-ul.

Există cititori care au cerut numai ziarul. Dar au fost mai multe mii de oameni care au vrut și să citească Gazeta, și să asculte discul.

Mulţumesc, Florin, felicitări pentru album și salutări SR-iștilor:).

Mulţumesc, Mihai, ai fost primul (și, deocamdată, cel mai serios) cronicar al albumului. Iar SRI poate fi un nume tare de trupă. Poate preia cineva ideea.

AUGUST 2012

57

CELE MAI COOL ALBUME DE VARĂ

de Monica Felea

Celebra revistă Rolling Stone a făcut un top al celor mai cool albume de vară. Care au fost criteriile? Distracție, sex, viață, ritm. Nimic foarte intens, muzică dansabilă, muzică de agățat sau de fredonat. Am căutat pentru voi câteva detalii despre aceste albume. Asta ca să vă convingem că muzica pe care o ascultăm vara poate fi și de calitate, nu doar ce se aude pe plajă la Mamaia.

10

JAPANDROIDS Celebration Rock

Al doilea album al duetului din Vancouver a fost lansat anul acesta și a fost înregistrat în studioul The Hive, alături de Jesse Gander. ”Pe acest nou album chiar am încercat să simulăm sunetele pe care le-ar face fanii la auzul cântecelor. Dave și cu mine eram în studio și ţipam pur și simplu, ca și cum am fi fost în public la unul dintre concertele noastre”, a declarat chitaristul Brian King.

9

THE BEATLES Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band

Cel de-al optulea album al trupei The Beatles. Făcând uz de orchestre, muzicieni angajaţi și tehnici de producţie inovative, albumul cuprinde elemente din genuri muzicale ca music hall, jazz, rock and roll, muzică clasică și muzică indiană tradiţională. Versurile albumului se referă la teme precum copilăria, înaintarea în vârstă, rutina de zi cu zi și viaţa britanicilor de după război. ”Sgt. Pepper” este în mare parte un album conceptual în care The Beatles este

58

AUGUST 2012

8

RUN-DMC Raising Hell

Lansat pe 1 ianuarie 1986, este al treilea material discografic al trupei hip hop Run-D.M.C. Albumul a adus cu el o descoperire: hip hopul poate fi o muzică de succes comercial și da, poate câștiga 3 discuri de platină. Deși la momentul apariţiei a primit ceva critici legate de latura mult prea comercială promovată, acestea au fost trecute cu vederea o dată cu timpul. Cea mai cunoscută piesă de pe album a fost „Walk This Way”, un featuring cu Steven Tyler și Joe Perry (Aerosmith).

grupul fictiv din titlul materialului. Coperta albumului, în care trupa este așezată în faţa unui grup de celebrităţi, a fost foarte lăudată și ulterior imitată. ”Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” a fost un succes critici, și comercial în toată lumea, stând pentru un total de 27 de săptămâni pe primul loc al UK Albums Chart și pentru 15 săptămâni în topul american Billboard 200.

Un album definitoriu pentru rockul psihedelic, aflat atunci în plină dezvoltare, ”Sgt. Pepper” a fost foarte bine primit de critici câștigând patru premii Grammy în 1968. Recunoscut adesea de către critici și publicaţiile de specialitate ca unul dintre cele mai influente albume din istoria muzicii rock, ”Sgt. Pepper” este clasat frecvent pe sau aproape de primul loc în listele celor mai bune albume ale tuturor timpurilor.

7

LIZ PHAIR Exile in Guyville

Albumul de debut al artistei, lansat în 1993, a avut un dublu succes: în faţa criticilor și în faţa publicului.

Albumul a vândut mai mult de jumătate de milion de copii și este considerat un punct de reper în istoria muzicii rock alternative. Albumul a fost înregistrat alături de producătorul Brad Wood la Idful Studios. „Pentru mine, Guyville este un concept care combină mentalitatea unui oraș mic cu scena muzicii indie din Chicago, plus izolarea fiecărui loc în care am trăit, din Cincinnati până în Winnetka. Toţi tipii au părul tuns scurt, ochelari ca ai lui John Lennon, tricouri flanel, cizme de lucru... E o stare de fapt a locurilor prin care am trecut. Am ales acest titlu pentru că vorbesc despre ei și despre acea mentalitate în care bărbaţii se comportă de parcă ar fi stăpâni tot, iar femeile stau pe margine și învaţă. Acești băieţi (Guyville) au dominat mereu acest tip de muzică, de parcă ar fi fost a lor. Ei ar vorbi despre ea, iar eu aș sta pe margine”, a declarat solista.

6

5

AL GREEN Call Me Cel de-al șaselea album al lui Al Green este considerat unul dintre cele mai bune albume solo produse vreodată. A fost inclus în top 10 Billboard Pop Album. În 2003, a fost inclus de revista Rolling Stone în top 500 Cele mai bune albume din toate timpurile.

4

PUBLIC ENEMY It Takes a Nation of Millions To Hold Us Back

Lansat în 1988, albumul este al doilea material discografic al trupei americane de hip hop Public Enemy și a fost inclus în top US Billboard 200, pe locul 42. Au vândut peste 1 milion de copii în mai puţin de un an și a fost primit foarte bine de critică și presa de specialitate, fiind considerat albumul care a influenţat muzica hip hop a anilor ’90.

BEASTIES BOYS Paul’s Boutique

E greu acum de imaginat, dar în 1989 nimeni nu mai aștepta nimic de la Beasties Boys, toţi credeau că primul album, „Licensed to Ill”, a fost o glumă. „Paul’s Boutique” a fost iniţial considerat un eșec comercial de către directorii de la Capital Records, pentru că vânzările nu se ridicau la același nivel cu cel atins de „Licensed to Ill”, așa că au renunţat să îl promoveze. Popularitatea lui a început să crească de la sine. Extrem de variat liric și sonor, „Paul’s Boutique” le-a asigurat locul celor de la Beastie Boys între cele mai bune trupe de hip-hop.

Adam Yauch (1964 - 2012)

AUGUST 2012

59

CELE MAI COOL ALBUME DE VARĂ

3

KISS Alive

Alive este cel de-al patrulea album al trupei Kiss și este considerat un reper pentru albumele live.

Lansat în 1975, albumul conţine înregistrări live ale pieselor de pe cele trei albume lansate anterior: „Kiss”, „Hotter Than Hell” și „Dressed to Kill”. În ciuda reputaţiei câștigate și a performanţelor live care combină spectacolul cu muzica, albumul nu a avut parte de vânzări excepţionale, lucru care a dat naștere unor conflicte între casa de discuri și artiști.

2

THE BEACH BOYS Wild Honey

Wild Honey este al 13-lea album de studio al trupei de rock americane The Beach Boys.

Acesta a fost lansat în decembrie 1967, iar producătorii albumului au fost chiar membrii trupei.

Acesta a fost primul album după „Surfin’ USA”, care l-a avut drept producător unic pe Brian Wilson, care treptat a coborât trupa de pe primul loc cu melodii nepotrivite. Cu toate acestea, se spune că albumul a fost în mod cert al producătorului Brian Wilson.

Melodia care dă și titlul albumului a devenit prima piesă promovată, care a devenit un hit destul de slab și a stat puţin în clasamente.

Al doilea single a fost „Darlin’”, care a ajuns în top 20 US, iar ultima melodie de pe album a atins locul 24 în topul Statelor Unite și 7 în Marea Britanie. „Here Comes the Night” a fost mai târziu refăcută ca o melodie disco, dar nu a devenit hit. „How She Boogalooed It”, scris în colaborare de Al Jardine, Mike Love, Bruce Johnston și Carl Wilson a fost prima piesă originală Beach Boys non-instrumentală care nu a fost scrisă în colaborare cu Brian Wilson.

60

AUGUST 2012

1

PRINCE Purple Rain

Prince - „Purple Rain” este al 6-lea album al lui Prince și primul acreditat Prince și The Revolution. Acesta a fost și albumul coloanei sonore a filmului Purple Rain din 1984.

Albumul este de cele mai multe ori considerat unul dintre cele mai bune albume de muzică din istorie. Revista Time, în 1993, a clasat albumul pe locul 15 în topul celor mai bune albume ale tuturor timpurilor, iar în topul VH1 - Cele mai bune albume de rock and roll ale tuturor timpurilor - a fost clasat pe locul 18. Și revista Rolling Stone a considerat că este pe locul doi la cel mai bun album al anilor ’80 și pe locul 76 din lista lor de Top 500 Cele mai bune albume din toate timpurile. Revista Zounds a clasat albumul pe locul 18 în topul celor mai bune albume din toate timpurile. Mai mult, albumul a fost pe locul 4 în lista „Plásticos y Decibelios’” din Cele mai bune albume ale tuturor timpurilor, iar în 2007 editorii Vanity Fair l-au considerat cea mai bună coloană sonoră a tuturor timpurilor și revistaTempo l-a intitulat Cel mai bun album al anilor ’80. În 2012, revista Slant a clasat albumul pe locul 2 în topul „Celor mai bune ale anilor’80”, după albumul Thriller al lui Michael Jackson. Cele două melodii cu succes major, „When Doves Cry” și „Let’s Go Crazy”, au fost pe locul 1 în topurile din Statele Unite și au fost hit-uri în toată lumea, iar single-ul care a dat și numele albumului a fost numărul doi în Billboard Hot 100.

Concerte în ţară

1 AUGUST Direcţia 5 Teatrul de Vară Jupiter

FOLK YOU

2-5 august, Vama Veche

F

estivalul lansat în 2005, la Vama Veche, când Florian Pittiș declara deschisă „mișcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”, a ajuns la a opta ediţie.

Sâmbătă, 4 august, chiar pe plaja, Emeric Imre își va lansa cel mai nou album, “Târziu“. Evenimentul începe la ora 17:00. Începând din 30 iulie și până pe 6 august, corturile nu se vor mai campa în zona dintre cherhana și “La Galerie”, anunţă organizatorii. Cortiștii se pot campa după “La Galerie” sau la Marina Park, unde o zi costă 15 lei. Intrarea la concerte este liberă.

Program: Joi, 2 august Poze cu Sunet, Cristi Dumitrașcu și Andreas Aron, Adrian Ivaniţchi, Magda Puskas, Andrei Păunescu, Jelena+Totuși, Doru

62

AUGUST 2012

Stănculescu, Compact, Bere Gratis, Desperado, Iris, Celelalte Cuvinte.

PADINA FEST 1-5 august Padina

Vineri, 3 august Claudia Ciobanu & Răzvan Krivach, Foișorul de Folk, Motto, George Sărluceanu, Maya, Zoia Alecu, Adrian Sărmășan, Tudor Gheorghe (cu taraf), Maria Gheorghiu, Alina Manole, Emeric Set, Taxi, Phoenix, Zdob și Zdub.

2-5 AUGUST Folk You Vama Veche

Sâmbătă, 4 august Strada Mare, Proiectul Tivodar, Fox Studis, Alexandru Andrieș, Ada Milea, Dinu Olărașu, Adrian Naidin, Poesis, Florin Chilian, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Vama.

3-5 AUGUST Subsonic Parcul de Distracţii din Păuleşti (lângă Ploieşti)

Duminică, 5 august Folk Frate, Ţapinarii, Marius Matache, Timpuri Noi, Gheorghe Zamfir&Dumitru Fărcaș, Viţa de Vie, Mircea Vintilă&Brambura, Marius Mihalache și Irina Sârbu, Sarmalele Reci, Vunk, Rezident Ex.

3-4 AUGUST The Mission Dance Weekend Hanul Piraţilor

4-5 AUGUST 2012 Pro Istoria Fest: Alternosfera, Grimus, Changing Skins, B.U.G. Mafia, Maximilian şi Bitza.

Cetatea Râşnov

6-12 AUGUST 2012 ARTmania Festival 2012 Sibiu 10-11 AUGUST 2012 Ursus Evolution Tour: Iris, Viţa de Vie, Vama, Paraziţii, Şuie Paparude.

Mamaia 17-19 AUGUST 2012 Sunwaves Năvodari 17-18 AUGUST 2012 Dark Bombastic Evening Alba Iulia 23-26 AUGUST 2012 Festivalul Peninsula 2012 Târgu Mureş

Concerte în ţară

MICHEL TELÓ

19 august 2012, Princess Summer Club din Mamaia

B

razilianul Michel Teló va concerta pentru prima dată în România, în Princess Summer Club din Mamaia.

Născut în 1981, Teló a prins gustul pentru muzică de la vârsta de 10 ani, primul său instrument fiind un acordeon. De-a lungul anilor a făcut parte din mai multe trupe braziliene precum, Guri sau Tradição, ca din 2009 să-și înceapă cariera solo odată cu apariţia discului “Balada Sertaneja”.

Faima internaţională a atins-o odată cu lansarea următoarelor două albume live, în 2010, “Ao Vivo” și în 2011, “Na Balada”. Piese precum ”Fugidinha” sau ”Ai se eu te pego” au făcut furori în lumea întreagă.

Succesul celei din urmă aducând și primul disc de aur pentru albumul ”Na Balada”.

Concertul din Mamaia (Constanţa) face parte din turneul european al brazilianului care conţine 18 reprezentaţii.

2 AUGUST 2012 Robin and the Backstabbers Club Expirat, Vama Veche 3 AUGUST Nişte Băieţi Goblin Nightwatcher, Vama Veche 3-5 AUGUST 2012

Party Weekend Babylonia Beach din Mamaia 19 AUGUST 2012 Michel Teló Princess Summer Club din Mamaia 22 AUGUST INNA Club Sky, Ploieşti

ROBIN AND THE BACKSTABBERS 2 august 2012, Princess Summer Club din Mamaia

R

obin and the Backstabbers sunt Andrei Proca (chitară) Florin Vasile (chitară și backing), Vlad Fenesan (bass) și Vladimir Proca (tobe). Grupul există din anul 2010, an în care și-au câștigat o parte din faimă, câţiva dintre fani și 100% din statutul de legendă la concursul Stufstock Newcomers.

64

AUGUST 2012

Povestea lor a continuat cu diverse prezenţe pe scenă alături de trupe de soi dinafara spaţiului mioritic cum ar fi Whitest Boy Alive, British Sea Power sau Obits. Au participat și la B’ESTFEST 2011 sau Street Delivery, iar cu piese lor s-au instalat lejer pe primele locuri din topurile specializate radio

ULTIMA ORĂ MTV MUSIC AWARDS 2012: RIHANNA, 11 NOMINALIZĂRI

R

Rihanna a fost nominalizată în cinci categorii, pentru videoclipurile pieselor proprii „We Found Love” și „Where Have You Been”, dar apare și în alte șase nominalizări cinci pentru colaborarea cu Drake pentru piesa „Take Care” și încă una pentru colaborarea cu Coldplay la „Princess of China”.

Trofeul cel mai disputat al serii - pentru videoclipul anului - îi are ca nominalizaţi pe Rihanna („We Found Love”), Drake featuring Rihanna („Take Care”), Gotye („Somebody That I Used To Know”), Katy Perry („Wide Awake”) și M.I.A. („Bad Girls”).

LISTA DE NOMINALIZĂRI LA MTV VIDEO MUSIC AWARDS 2012: VIDEOCLIPUL ANULUI: Katy Perry - „Wide Awake”, Gotye - „Somebody That I Used To Know”, Rihanna - „We Found Love”, Drake featuring Rihanna - „Take Care”, M.I.A. - „Bad Girls” CEL MAI BUN ARTIST DEBUTANT: Fun. featuring Janelle Monae - „We Are Young”, Carly Rae Jepsen - „Call Me Maybe”, Frank Ocean - „Swim Good”, One Direction - „What Makes You Beautiful”, The Wanted - „Glad You Came” CEL MAI BUN CLIP HIP-HOP: Childish Gambino - „Heartbeat”, Drake featuring Lil Wayne - „Hyfr”, Kanye West featuring Pusha T, Big Sean & 2 Chainz - „Mercy”, Jay Z şi Kanye West - „N**gas in Paris”, Nicki Minaj featuring 2 Chainz - „Beez in the Trap” CEL MAI BUN CLIP AL UNUI ARTIST: Justin Bieber - „Boyfriend”, Frank Ocean - „Swim Good”, Drake featuring Rihanna - „Take Care”, Chris Brown - „Turn Up the Music”, Usher - „Climax” CEL MAI BUN CLIP AL UNEI ARTISTE: Rihanna - „We Found Love”, Katy Perry - „Part of Me”, Beyonce - „Love on Top”, Nicki Minaj - „Starships”, Selena Gomez & The Scene - „Love You Like a Love Song”

66

AUGUST 2012

CEL MAI BUN CLIP POP: One Direction - „What Makes You Beautiful”, Fun. featuring Janelle Monae - „We Are Young”, Rihanna - „We Found Love”, Justin Bieber „Boyfriend”, Maroon 5 featuring Wiz Khalifa - „Payphone” CEL MAI BUN CLIP ROCK: Coldplay - „Paradise”, The Black Keys - „Lonely Boy”, Linkin Park „Burn It Down”, Jack White - „Sixteen Saltines”, Imagine Dragons - „It’s Time” CEL MAI BUN VIDEOCLIP ELECTRONIC DANCE: Duck Sauce - „Big Bad Wolf”, Calvin Harris - „Feel So Close”, Skrillex -”First of the Year (Equinox)”, Martin Solveig - „The Night Out”, Avicii „Le7els” CEL MAI BUN VIDEOCLIP „CU MESAJ”: Demi Lovato - „Skyscraper”, Rise Against - „Ballad of Hollis Brown”, Kelly Clarkson - „Dark Side”, Gym Class Heroes - „The Fighter”, K’Naan featuring Nelly Furtado - „Is Anybody Out There?”, Lil Wayne „How to Love” CEA MAI BUNĂ REGIE ARTISTICĂ: Katy Perry - „Wide Awake”, Drake featuring Rihanna - „Take Care”, Lana Del Rey - „Born to Die”, Regina

Spektor - „All the Rowboats”, Of Monsters & Men - „Little Talks” CEA MAI BUNĂ COREGRAFIE: Chris Brown - „Turn Up the Music”, Rihanna - „Where Have You Been”, Beyonce - „Countdown”, Avicii „Le7els”, Jennifer Lopez featuring Pitbull - „Dance Again” CEA MAI BUNĂ IMAGINE: M.I.A. - „Bad Girls”, Adele - „Someone Like You”, Drake featuring Rihanna - „Take Care”, Coldplay featuring Rihanna - „Princess of China”, Lana Del Rey - „Born to Die” CEA MAI BUNĂ REGIE: M.I.A. - „Bad Girls”, Duck Sauce „Big Bad Wolf”, Coldplay featuring Rihanna - „Princess of China”, Frank Ocean - „Swim Good”, Jay Z şi Kanye West - „Otis” CEL MAI BUN MONTAJ: Beyonce - „Countdown”, A$AP Rocky - „Goldie”, Gotye - „Somebody That I Used to Know”, Jay Z şi Kanye West - „N**gas in Paris”, Kanye West featuring Pusha T, Big Sean and 2 Chainz - „Mercy” CELE MAI BUNE EFECTE VIZUALE: Katy Perry - „Wide Awake”, Rihanna „Where Have You Been”, David Guetta featuring Nicki Minaj - „Turn Me On”, Linkin Park - „Burn It Down”.