DIALOGURI FĂRĂ NOTE: ERIC GALES � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

Coroana unui rege regăsit în Blues eric GALeS

Câştigător deja al prestigiosului Blues Music Award, în 2022, pentru cel mai bun chitarist, Eric Gales şi-a adăugat foarte recent în palmares şi un Blues Blast

Music Award pentru cel mai bun album de Blues-Rock

al anului, Crown, produs de Joe Bonamassa şi Josh Smith, pe care am avut posibilitatea să îl ascultăm pe viu, în cadrul unui concert memorabil susţinut pe scena Open Air Blues Festival Brezoi. Copil-minune al chitarei, care la 16 ani semna deja cu un label pentru LP-ul de debut şi îi atrăgea atenţia lui Santana, Eric Gales a dat însă impresia că se va pierde pe drum, din cauza dependenţei de droguri, care i-a făcut parcursul artistic impredictibil (dar cu atât mai interesant), nelocalizabil foarte clar, ca apetit, între Rap (a fost cunoscut inclusiv ca Raw Dawg sau Lil E), BluesRock (pe linia Hendrix, Albert King, Stevie Ray Vaughan) şi Blues contemporan cu accente experimentale (Pinnick Gales Pridgen). De aproape un deceniu însă, ERIC GALES a câştigat lupta cu stupefiantele, iar creativitatea şi energia uluitoare pe care le respiră piesele sale, începând cu al 15lea album, Middle of the Road (2017), şi continuând cu The Bookends (2019), în combinaţie cu formidabilul său talent de chitarist, care îl pune pe acelaşi palier cu Bonamassa, îl îndreptăţesc să îşi revendice în clipa de faţă locul de drept în familia regală a Blues-ului autentic... prin Crown.

Crown, noul tău album, este foarte consistent prin ce alegi să împărtăşeşti ascultătorilor. Când lucrezi o piesă sau alta, ce apare mai întâi, embrionul melodiei sau ideea pe care vrei să o exprimi prin muzica ta?

Eu plec întotdeauna de la muzică, de la un riff, un acord, o notă şi construiesc de-acolo. Sigur că am în minte şi o temă sau un subiect, ceva anume despre care vreau să cânt, dar la mine, versurile vin de obicei mai târziu. De foarte puţine ori am început de la cuvinte şi asta doar în vremea când făceam Rap. Acolo da, versurile sunt primele, iar muzica vine mai apoi, dar în Blues, muzica e la început şi abia pe urmă mă concentrez să găsesc subiecte interesante despre care vreau să cânt.

Spuneai odată că, în muzica ta, ‘I’m not yelling or screaming, I’m just having a conversation�’. Rap-ul, pe care l-ai cântat în adolescenţă, este însă o formă de expresie muzicală mult mai agresivă...

Aşa e, sunt de acord, dar, totuşi, să ştii că Rap-ul ăsta agresiv cu care am crescut eu era parte din viaţa noastră, fiindcă pur şi simplu descriam ce vedeam pe străzi, povesteam în muzică prin ce treceam sau la ce eram martori, totul era despre viaţa reală. Şi da, în lipsa unui cuvânt mai potrivit, se poate spune că ne exprimam într-un fel agresiv, dar pentru cei care îşi spun povestea prin Rap totul e agresiv, în primul rând pentru că toată existenţa lor de până atunci a fost fix aşa.

Curiozitatea mea era legată de trecerea ta de la Rap la Blues...

Dar eu încă aparţin acelei lumi, nu am renunţat neapărat la Rap. Eu aleg muzica, în general... aleg totul. Blues-ul reprezintă doar drumul pe care mă găsesc eu în momentul de faţă, este opţiunea mea şi voi rămâne de-acum mereu pe drumul ăsta, dar, altfel, nu refuz niciun gen muzical, îmi place totul şi aleg totul. Am să rămân pe calea Blues-ului, dar, dincolo de aceasta, voi continua să fiu atras de tot ce este muzică.

Crown pare a fi un dublu statement: un manifest împotriva nedreptăţii sociale şi rasiale, evident în Too Close to the Fire, şi unul de natură intimă, de ieşire la suprafaţă, ce indică un reboot radical a stării tale de spirit. Am în minte, de exemplu, You Don’t Know the Blues şi I Want My Crown.

Open Air Blues Festival Brezoi

foto © Mihai Barbu Discul ăsta e despre ultimii 30 de ani din viaţa mea, cu bune şi cu rele, cu succese şi rateuri, cu toate cele prin care-am trecut în lumea asta, şi cred că ne-a ieşit bine, din capul locului, că am spus ce aveam de spus. Joe Bonamassa a fost categoric atunci când mi-a zis: ‘Omule, acum e momentul tău de glorie, cel în care îţi iei coroana care ţi se cuvine, aşa că hai să ne concentrăm pe albumul ăsta, iar eu o să fac tot ce pot să te ajut s-ajungi în vârf, absolut tot!’. Am scris toate piesele de pe Crown în timpul pandemiei, când s-au întâmplat o mulţime de evenimente care au pus lumina pe diviziunea rasială, pe conflictele care mocneau de multă vreme, care şi-au scos capetele hidoase la iveală atunci când Trump a fost ales preşedinte şi le-am putut vedea cu toţii. Acum, situaţia s-a mai îmbunătăţit, dar sunt încă multe de făcut.

Am auzit că ai început să înregistrezi pentru album la scurt timp după ce ai aflat de uciderea lui George Floyd...

Aşa e! Am început în ziua de după incident, dar, să ştii... lucrurile astea se întâmplă la noi de ani de zile, de ani şi ani! Ce s-a petrecut cu George Floyd nu a făcut decât să adauge jar în focul ăsta. Doar întâmplarea a făcut ca el să fie filmat în timp ce era bătut şi omorât, dar gândeşte-te de câte ori s-a întâmplat acelaşi lucru şi n-a fost nimeni în preajmă să vadă. Statele Unite ar trebui să fie o societate model pentru toate ţările lumii, dar nici nu ştii câte se-ntâmplă la noi, lucruri care ar fi trebuit corectate de multă vreme. [...]

Citiţi interviul complet cu ERIC GALES pe www.zilesinopti.ro