4 minute read

FESTIVAL: Dracula Film Festival X Premiere � � � � � � � � � � � � � � � � � � �

DrAcULA FiLm FeStiVAL #10

10 motive (în plus) pentru un city break la Braşov

Advertisement

Ajuns la ediţia a X-a, Dracula Film Festival, cea mai importantă manifestare dedicată filmului fantastic din România, se va desfăşura anul acesta între 12 şi 16 octombrie, şi, dat fiind fiind caracterul aniversar al reîntâlnirii cu fanii spaţiului Fantasy-Horror, a pregătit un program cu totul special pentru aceştia, invitaţi pentru câteva zile să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi fanteziei cu sprijinul mijloacelor de expresie Pop culture. Ne-am limitat în rândurile de mai jos la doar 10 motive oferite de DFF pentru care ar merita să faceţi o excursie la Braşov pentru a trăi experienţa festivalului.

Avanpremiera națională

a închiderii celebrei francize Halloween, creată de John Carpenter în 1978, care a dat cinematografiei un personaj iconic, criminalul în serie Michael Myers, şi a lansat-o pe Jamie Lee Curtis. Halloween Ends va putea fi văzut la DFF pe 12 octombrie, cu două zile înainte de lansarea sa în întreaga lume, inclusiv în România, deci poate reprezenta un must see pentru fanii filmelor Slasher. Fiindcă am amintit de John Carpenter, acestuia îi va fi dedicată una din seriile

de proiecţii

tematice, Masters of Horror, în care fanii vor putea revedea - marea majoritate, pentru întâia oară în cinematograf - primul Halloween, dar şi The Thing, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la premieră. Merită însă de vizionat pe marile ecrane şi filmele lui Bong Joon Ho (Snowpiercer, The Host) sau cele cu supereroi atipici, de felul lui Scott Pilgrim, KickAss sau Watchmen... în versiunea Director’s cut. Altfel, programul DFF este împănat - în competiţii, dar şi în afara acestora - de filme

super-noi, inedite

sau premiate în festivaluri reputate, precum The Creeping (UK, r: Jamie Hooper), câştigător al trei premii la Panic Fest, unde a avut premiera mondială în luna mai, sau The Hermits (Franţa, r: Julien Botzanowski), recompensat cu marele premiu la Independent Horror Movie Awards cu doar câteva zile în urmă.

Dracula Film Festival celebrează nu doar fantezia în film, ci în tot spectrul Pop culture, iar unul dintre evenimentele ediţiei din 2022 a DFF o reprezintă expoziţia

Postmodern Gothic Art a artistului italian Giorgio

Finamore (Biomechanical Circus, Inner Oz), ce explorează vizual complicata relație om-mașină din perspectiva controversatelor noastre interacțiuni cu multiversul digital și a unor posibile viitoruri… întunecate.

Los Amigos de los Animales

Un combo de evenimente Pop culture centrat pe zombies ca personaje îl reprezintă avanpremiera comediei Final Cut, regizată de Michel Hazanavicius, câștigator al Oscarului pentru The Artist, care va fi lansat la noi abia pe 21 octombrie, asociată cu

lansarea cărţii Zombies în secolul

XXI, scrisă de Ioan Big, o amplă incursiune în evoluţia tipologiei, de la GOT la The Walking Dead.

Ajuns la ediţia cu numărul 10, cuvântul ‘aniversar’ se regăseşte frecvent în programul Dracula Film Festival, inclusiv în concertul susţinut live, în

sistem de sunet quadrafonic, de colectivul de muzicieni Los Amigos de los Animales

- toţi activi în ultimii ani în câteva dintre cele mai relevante trupe spaniole contemporane de Indie Pop-Rock psychedelic & industrial -, o imersie progresivă în “simfonia Horror” a Centenarului Nosferatu, protagonistul clasicului film mut al lui F.W. Murnau.

De la Nosferatu la Dracula. Festivalul nu putea să nu îl omagieze la ceas aniversar pe legendarul personaj, acesta având parte de o zi de proiecţii rezervată doar lui, mai ales că celebrul film al lui F.F. Coppola îşi serbează şi el vârsta rotundă de 30 de ani. Mai interesantă pentru fanii hardcore ar putea fi însă vizionarea pe ecran mare, la jumătate de secol de la premieră, a filmului Dracula A.D. 1972, prima reunire a tandemului Christopher LeePeter Cushing de la apariţia în prima producţie Hammer, cea din 1958.

Printre personajele “clasice” din Horror devenite subiect de persiflare cinematografică se numără şi maleficii nazişti, care, în filmul cult Iron Sky, ocupă după WWII ‘the dark side of the Moon’. La 10 ani de la premieră, fanii vor putea dialoga pe viu

cu autorul acestuia,

Timo Vuorensola, regizor finlandez care va avea în 2022 două noi filme în cinematografe, Jeepers Creepers: Reborn şi 97 Minutes.

Întâlnirile publicului cu actori sau cineaşti sunt însă mult mai numeroase, în special în “seara românească” din DFF, în decursul căreia fiecare dintre proiecţii va fi urmată de sesiuni de Q&A, cu regizorul/ scenaristul Florian Zapra şi o parte din distribuţia filmului Katharina, un Teenghost story, apoi cu Victor Canache, realizatorul apreciatului basm Horror Capra cu trei iezi, dar şi cu actorul italian de origine română Eugen Neagu, implicat în producţia celui mai recent film al lui Fabrizio La Monica, Horror-ul psihologic Il Buio del Giorno.

De altfel, Dracula Film Festival rămâne în ansamblu un eveniment

extrem de prietenos

cu publicul, încercând constant să faciliteze experienţele şi contactele nemijlocite cu multiversul filmului fantastic, indiferent că preferinţele se îndreaptă spre ficţiune sau documentar, experiment de avangardă sau produs cinematografic destinat purului entertainment. La majoritatea covârşitoare a evenimentelor accesul este gratuit.

Dacă cele 10 motive nu sunt suficiente pentru a lua în considerare ideea unui city break la Brasov în zilele cu Dracula Film Festival #10, mai puteţi identifica destule altele pe www.

draculafilm.ro

This article is from: