![](https://assets.isu.pub/document-structure/221004131740-eda53b6ac05b33ef63a4436f9795f609/v1/d70fe5d8caf61f72cf8b3db763d548a3.jpeg?width=720&quality=85%2C50)
2 minute read
Turcia face vin? � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � � �
eat&Drink
NUTRIȚIE: PACHETUL DE PRÂNZ PE GUSTUL NOSTRU CEVA DULCE GURMAND: COOLĂREALĂ LA SMOKĂREALĂ! TOP FOOD MIXOLOGY DRINK: CÂND SE REVARSĂ TEASCURILE DE MUST TOP DRINK
Advertisement
Turcia face vin?
Când te gândești la Turcia, probabil că în primele asocieri o să te gândești la Istanbul, la plaje, la resorturi allinclusive, la baloane colorate, la mâncare bună, poate la Efes și Troia, dacă ți-a plăcut cât de cât istoria.
Cu siguranță, nu te gândești la Turcia ca la o țară în care se produce și se consumă vin. Și este explicabil, în contextul în care Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), formațiunea politică islamistă a președintelui Erdogan, a înăsprit măsurile în privința consumului de alcool. Guvernul a crescut în timp taxele pentru acest gen de băuturi, iar în 2013 a dat o lege care interzice reclamele la alcool, precum și vânzările la magazinele de specialitate, după 10 noaptea. Legea mai interzice producătorilor și celor care comercializează băuturi alcoolice să sponsorizeze evenimentele sportive.
Astfel, deși există peste 150.000 de magazine – inclusiv supermarketuri – care vând băuturi alcoolice în Turcia, a devenit extrem de dificilă obținerea autorizației de a deschide noi magazine de același fel, iar în anumite regiuni cu populație conservatoare, autoritățile locale refuză eliberarea unor astfel de autorizații. Cu toate acestea, Turcia are o bogată cultură a băutului și produce o varietate largă de băuturi alcoolice, inclusiv bere, vinuri și rachiu. Consumul de alcool a devenit legal în 1923, la scurt timp după înființarea, în 1923, a Republicii Turcia, de către fondatorul și primul președinte al acesteia, Mustafa Kemal Atatürk. De altfel, fondatorul Turciei moderne, un băutor pasionat, a înființat și prima vinărie deținută de stat.
Si aici ajungem la subiect, de fapt. În Urla, o zonă superbă și bogată de lângă Izmir, o serie de oameni de afaceri se încăpățânează să țină tradiția vinului în viață. În ultimii 15 ani, deși regimul Erdogan este într-o luptă declarată cu alcoolul, în această zonă a înflorit o serie de crame boutique, cu producții anuale între 15 și 45 de mii de sticle din soiuri internaționale, dar și locale. Pentru când cauți un weekend prelungit, ia un avion până la Izmir și apoi caută o cazare în Crama MMG Yagilar, ca să fii aproape de crame cum ar fi Mozaik, MMG, Ulrice sau Perdix. O să descoperi mâncare rafinată, vinuri bune și foarte bune, dar mai ales niște locuri de vis.
Crama Perdix
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221004131740-eda53b6ac05b33ef63a4436f9795f609/v1/bb0e6714bf0f05a7e544b7cebd8ab44b.jpeg?width=720&quality=85%2C50)