EXCLUSIV: Interviu cuInterviu cu VIOLA DAVIS � � � � � � � � � � � � � � �

Interviu cu VIOLA DAVIS

despre „Femeia rege”

Puterea de vedetă a Violei Davis este de necontestat. După ce a câștigat atât un Tony, cât și un Oscar, pentru rolul ei în reluarea de pe Broadway și adaptarea cinematografică a piesei Fences a lui August Wilson și a devenit prima actriță de culoare care a câștigat Premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună actriță principală într-un serial dramatic, pentru How to Get Away with Murder, ea își asumă cel mai provocator rol de până acum. Davis joacă rolul lui „Nanisca”, un general al unității militare formate numai din femei, cunoscută sub numele de Agojie, în filmul The Woman King, semnat de regizoarea Gina Prince-Bythewood (The Secret Life of Bees) și produs de Cathy Schulman (Oscar pentru Crash), împreună cu Juvee Productions, compania lui Davis, după un scenariu scris de Dana Stevens (Safe Haven).

The Woman King spune povestea adevărată a regatului Dahomey, unul dintre cele mai puternice state africane în secolele XVIII-XIX. În rolul lui Nanisca, talentele actoricești ale lui Davis sunt expuse plenar prin intermediul modului în care ne arată cum se poate transforma, la vârsta de 56 de ani, într-o luptătoare puternică. Dialogul cu Viola Davis a fost realizat în Los Angeles, cu puțin timp înainte de premiera filmului The Woman King, iar acestea sunt cele mai importante momente editate din acea conversație, oferite în exclusivitate pentru România, prin amabilitatea INTERCOMFILM.

Ca actriță, ce v-a atras la rolul lui „Nanisca”, dar și ce v-a convins să vă implicați ca producător?

Ei bine, filmul în general este, pentru mine, destul de evident. Simt că rolul mi-a vorbit cu adevărat ca femeie de culoare, în ceea ce privește explorarea fiecărui aspect al meu: puterea mea, vulnerabilitatea mea, istoria mea, feminitatea mea, problemele mele. A fost un rol care m-a încapsulat. Iar ceea ce m-a atras la acest proiect este faptul că sunt o persoană care poartă mereu de grijă agenției sale. Vreau ca identitatea mea să fie separată de modul în care așa-numitul Hollywood sau Hollywood-ul alb m-a identificat. Vreau să mă identific pe mine însămi și a fost, de asemenea, un proiect pe care l-am putut face pentru a ridica alte femei de culoare alături de mine și pentru a pune în lumină talentul și harurile lor și o parte din istoria noastră, care nu a fost niciodată povestită sau măcar cunoscută.

Cunoșteați războinicele Agojie înainte de proiect? Care ați spune că sunt caracteristicile majore cu care v-ați identificat în ceea ce o privește pe Nanisca?

Eram familiarizată cu ele, dar, totuşi, erau un mare mister pentru mine. Era ceva despre care am auzit de la distanță, dar pe care nu l-am cercetat niciodată cu adevărat, asta până când m-am implicat în acest film. Caracteristica este înțelegerea rolului de lider. Absolut, fără îndoială, trebuie să fii persoana care sare prima prin placa de sticlă, iar ea înțelege asta. Înțeleg cât de mult mă identifică munca mea și ceea ce fac și sunt, de asemenea, o persoană care este mereu împăcată cu trecutul ei.

Acest rol este foarte fizic și diferit de modul în care suntem obișnuiți să vă vedem. Ce ați făcut pentru a vă pregăti pentru acest rol?

Ei bine, sunt o femeie foarte musculoasă, oricum. Am făcut o oră și jumătate de antrenament cu greutăți cinci zile pe săptămână și imediat după, două ore și jumătate de arte marțiale. Acesta a fost aspectul fizic. Și țiam spus că am 56 de ani, nu? A fost un antrenament dificil, pentru că ei chiar voiau ca eu să arăt ultraputernică. Apoi, am învățat să mă lupt corp la corp și să folosesc maceta, pentru că asta era principala armă aa Nansicăi.

A existat vreo rană pe parcurs sau vreun moment în care ați simțit că nu mai vreți să luptați?

Da. A existat o singură rană, dar asta a fost înainte de a începe. Mi-am rupt ligamentul încrucișat anterior. Dar sunt foarte rezistentă. Chiar nu m-a deranjat în timpul antrenamentelor sau altceva. Mă durea foarte tare brațul de la simpla învârtire a macetei.

Ați avut dubluri de cascadorii?

Am avut o dublură. Toată lumea are o dublură pentru a face anumite lucruri, dar aș spune că 96% dintre ele le-am făcut eu însămi.

Aspectul fizic a fost cea mai dificilă parte a filmărilor sau doar intrarea în personaj?

Pentru mine, partea fizică a fost cea mai dificilă, dar asta e o chestiune semantică, pentru că a mai fost vorba de dialect, de jocul actoricesc, de faptul că am fost în Africa. Toate au făcut ca acesta să fie unul dintre rolurile în care fiecare aspect a trebuit sa fie funcțional 100%. Dar pentru mine, da, partea fizică a fost foarte, foarte dificilă.

„De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul.”

Cum credeți că se corelează povestea războinicelor Agojie cu femeile de culoare din zilele noastre?

Femeile de culoare, noi suntem coloana vertebrală a societății noastre. De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul. Vulnerabilitatea, acea energie feminină sunt lucruri pe care le vedem acum atât de mult. Și trebuie să spun că, poate pentru că ne-am confruntat cu atâtea adversități ca femei de culoare, ne facem treaba știind că nimeni nu ne va acoperi spatele. Am salvat alegeri. Am salvat filme. Ne-am salvat copiii. Ne-am salvat căsniciile și familiile, și am făcut-o, de multe ori, singure. Așadar, acesta este rolul pe care îl jucăm și mă rog mereu pentru ziua în care oamenii vor vedea asta. Dar chiar dacă nu o fac, este în regulă.

Cum v-ați simțit lucrând cu o asemenea distribuție stelară de femei?

Știți ceva? A fost bucuria vieții mele. Chiar a fost. Există o zicală, mai ales pentru actorii mai în vârstă, care au cunoscut drumul, care spune că plafonul tău este podeaua lor. Și așa m-am simțit. Am simțit că ștafeta pe care o transmitem acestei tinere generații de actori este atât de incredibilă când vezi oamenii talentați, care își fac partea lor de cursă. Așa m-am simțit când i-am privit. Am văzut viitorul, încrederea, iubirea de sine, siguranța viziunii și a scopului lor. A fost o bucurie să lucrez cu ei, în general.

Care este cea mai mare învățătură de minte pe care o aveți din acest film și ce vreți ca publicul să rețină din el?

Simt că nu pot să dictez cum se simt oamenii și cum primesc lucrurile. Pot doar să plantez o sămânță. Dar vreau ca ei să înțeleagă expansiunea noastră ca oameni de culoare. Vreau ca ei să rețină nu doar expansivitatea noastră, în ceea ce privește modul în care am contribuit la istorie, puterea noastră, ingeniozitatea noastră, excelența noastră, talentul nostru, inteligența noastră, agenția noastră, ci și cât de complicați suntem, cât de vaste suntem ca ființe umane. Vreau ca ei să ne vadă ca ființe umane, nu doar ca pe o metaforă, o imagine sau o anomalie. Asta este ceea ce vreau să rețină.

„Capra cu trei iezi”, o poveste adaptată în manieră Horror

Toamna aceasta, din 28 octombrie, vom avea ocazia să urmărim pe marile ecrane debutul lui Victor Canache în lungmetrajul de ficţiune, Capra cu trei iezi, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale. Bazat pe una dintre cele mai cunoscute povești ale copilăriei, scrisă de Ion Creangă, filmul - câştigător al Premiului Publicului la TIFF - explorează profunzimile psihologice ale textului, care i-a trezit interesul tânărului cineast pentru de a privi dincolo de canoanele basmului și de a propune spectatorilor o nouă perspectivă, adultă, asupra succesiunii de evenimente care compun clasica poveste.

cheie această poveste extrem de populară, acum readusă în actualitate.

În Capra cu trei iezi, Maia Morgenstern interpretează rolul mamei dispusă să își apere copiii cu prețul vieții, villain-ul este personificat de Marius Bodochi, iar rolurile copiilor, victimele „lupului mare și rău”, sunt interpretate de Antonio Gavrilă, Răzvan Ilina și Silviu Corbu. Scenariul este semnat de Victor Canache, producția de Luana Georgiță, iar montajul de Victor Canache și Tudor D. Popescu.

Era odată o capră care avea trei iezi... În România rurală a secolului XIX. „Capra” era văduvă și îşi ducea cu greu traiul alături de cei trei copii ai ei, doi mai neastâmpăraţi şi unul mai cuminte, într-o casă aproape complet izolată de restul lumii. Lucrurile iau o turnură complet neașteptată când un vechi prieten de familie şi vecin își dă în vileag natura sadică, profitând de inocenţa celor mici. Prin această ecranizare horror/ thriller, regizorul ne invită să reinterpretăm într-o altă

„Nimeni nu a mai ecranizat Capra cu trei iezi până acum, deși toți știm povestea. Aș vrea ca, după ce văd filmul, spectatorii să o recitească. S-ar putea să fie surprinși. Filmul nu este o poveste pentru copii, ci un thriller plin de suspans. Tot ce veți vedea pe ecran se regăsește însă și în basmul lui Creangă, dar e foarte important cum alegi să-l citești. Am avut norocul ca doi actori atât de mari – Maia Morgenstern și Marius Bodochi – să mi se alăture în această aventură și să dea viață unor personaje iconice.” - Victor Canache.

Capra cu trei iezi va fi prezentat în avanpremieră, în cadrul Dracula Film Festival de la Braşov, în data de 14 octombrie.