4 minute read
Sophie Barker
Spaţiul şi timpul lui
SOPHie BarKer
Advertisement
foto © John Lander
Sophie Barker, una dintre cele mai proeminente artiste ale scenei Indie britanice, a intrat în atenţia publicului larg acum două decenii în calitate de co-autoare şi interpretă vocală - alături de Sia - a superhiturilor Destiny şi In the Waiting Line lansate de grupul de Downtempo Zero 7, dar şi a colaborărilor cu artişti EDM precum Grooverider sau Groove Armada. De atunci, Sophie Barker s-a constituit progresiv şi fără ostentaţie într-un established brand solo care transcende nişa Electro printr-o creaţie muzicală inclasificabilă în care Folk-Rock-ul se regăseşte deseori alături de Downtempo iar accentele psihedelice pot convieţui cu inflexiunile Soul. Sophie Barker compune piese memorabile cu o lejeritate uimitoare însă refuzul compromisurilor în quest-ul ei pentru muzicieni ideali ca însoţitori într-o etapă sau alta a evoluţiei sale artistice o face relativ scumpă... la ascultare, cu numai patru albume personale scoase din 2005 încoace. Ultimul, Neon Lines, datează din 2019 şi conţine remixuri Dance lucrate cu echipa de producători de la DeepDownDirty. Orice planuri de viitor ar fi avut Sophie după aceea, au trebuit revizuite în mod radical datorită pandemiei. Despre ce s-a schimbat în ultimul timp în perspectiva asupra vieţii a unei creatoare din undergroundul artistic londonez, captivă a unei metropole în lockdown prelungit, aflaţi în rândurile următoare...
Sophie, cum sau când s-a operat switch-ul spre Downtempo? Căci pentru mulţi oameni ai rămas asociată cu acest gen de muzică electronică
Downtempo-ul a venit odată cu descoperirea de către mine a muzicii electronice pe când aveam 20 şi ceva de ani. Mă îndrăgostisem la prima vedere de un tip activ în spaţiul Drum and bass ce avea platane 1210 şi care m-a lăsat să mă joc cu ele, aşa că am început să mixez Techno-trance când abia împlinisem 23 de ani. Doar după o săptămână de învăţat cum să fii DJ aveam deja o mulţime de angajamente, dar făceam asta doar ca să mă distrez atâta vreme cât pasiunea mea rămânea compusul muzicii.
foto © John Lander
Acele influenţe au alimentat însă dragostea mea pentru muzica electronică ambientală. La 25 de ani eram sub contract cu Sony într-o trupă feminină [Sirenes, duo-ul cu Kate Holmes – n.r.] care interpreta Dub electronic, de care m-am despărţit [în 1997, după 3 single-uri lansate – n.r.] relativ repede fiindcă nu aveam aceeaşi viziune, apoi am colaborat cu Groove Armada [la Vertigo, LP-ul din 1999 al duoului britanic de Electronica – n.r.], pentru ca, la sfârşitul anilor ’90, să mă asociez muzical cu Zero 7. Am refuzat întotdeauna să fiu etichetată sau închisă într-o cutiuţă stilistică şi de asta probabil călătoria mea a fost una îndelungată. Nu există o muzică pe care să o prefer alteia. Îmi pun toate influenţele muzicale în orice compun şi interpretez, şi de aici rezultă un hibrid între sound-uri multiple. [...]
Earthbound, Seagull, Break the Habit, Neon Lines, patru albume personale care îţi definesc evoluţia deopotrivă ca artist şi ca om Vorbeştemi un pic de stadiul vieţii în care se afla Sophie Barker în perioada realizării fiecăruia dintre ele
Viaţa este un proces foarte profund şi subtil şi pentru că am realizat totul pe cont propriu, cu foarte puţin ajutor din partea industriei, a trebuit să fac faţă multor limitări, inclusiv aceleia impusă de lipsa banilor. A fost nevoie de câţiva ani ca să ajung să fac cunoştinţă cu producători şi compozitori care erau pe aceeaşi lungime de undă cu mine, deci a fost si un proces foarte costisitor din punct de vedere emoţional. Deseori te izolează într-o asemenea măsură încât ajungi să nu îţi mai găseşti locul dar, din fericire, muzica a continuat în permanenţă să-mi vorbească şi o face şi în prezent, cu mai multă sinceritate chiar decât cei mai mulţi oameni. Este ca un fir director despre care ştiu că va fi întotdeauna acolo. Te provoacă să rămâi integru şi, în egală măsură, consistent şi totuşi dinamic.
Totuşi, cum te reflectă albumele? În câteva cuvinte
Earthbound [2005] - Legată de pământ.
Seagull [2011] - A avea o perspectivă diferită, a vedea lucrurile de sus, de deasupra.
Break the Habit [2017] - Eliberarea de ego-ul tău şi al celorlalţi, astfel încât să poţi simţi totul, de sus până jos.
Neon Lines [2019] - Sunt toate celelalte frecvenţe şi dimensiuni care ne înconjoară şi pe care nu le percepem decât atunci când ne eliberăm pe noi de noi înşine.
Nu ai fost tentată de mainstream precum prietena ta Sia Furler din anii cu Zero 7, ce a ales calea unei muzici mai accesibile publicului larg şi este acum o supervedetă Pop?
Am compus o mulţime de cântece Pop şi o iubesc şi o respect enorm pe Sia dar eu nu am nevoie să fiu vizibilă în mainstream pentru ca muzica mea să se facă auzită. Am făcut această alegere cu mulţi ani în urmă, să păstrez uşa deschisă pentru orice fel de muzică şi, în acelaşi timp, să fiu liberă să călătoresc neîntrerupt prin lume şi să ajung oriunde, cu conştiinţa faptului că oamenii vor asculta muzica mea. Pentru mine asta înseamnă succesul personal şi încă depun eforturi ca să îl dobândesc. [...]
